Actualitatea temei [307289]

INTRODUCERE

Actualitatea temei

Rolul preotului și legătura pe care o [anonimizat], [anonimizat], statistica și chiar psihologia. Problemele și încercările prin care trec tinerii și preocupările preotului de ajutorare și povățuire a acestora, [anonimizat], noi metode prin care cei mici încearcă să fie ademeniți și îndepărtați de biserică. Pentru a [anonimizat], [anonimizat] o bună parte din timpul lor liber spre a ajuta la creșterea corectă din punct de vedere duhovnicesc a unui tânăr. [anonimizat], [anonimizat] a [anonimizat].

[anonimizat]-o [anonimizat], lăsându-[anonimizat]-media, internet sau chiar de prieteni. Multe informații legate de modul în care tinerii sunt manipulați și cad victimă acestei pervertiri a [anonimizat], [anonimizat]. Preotul, [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], au șanse foarte mari să o [anonimizat]. Pentru a putea întra în logica tinerilor de azi și pentru a-i [anonimizat], [anonimizat]. Pentru a [anonimizat] a [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], să mântuiască măcar pe unii. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat] a [anonimizat], se conturează problemele esențiale ale tinerilor și soluții practice pentru depășirea lor.

[anonimizat], [anonimizat]-testamentară. Plecând de la idei generale voi arăta care era trăirea duhovnicească a [anonimizat]ilor din acea vreme. De asemnea, voi expune și regulile și obligațiile care le aveau tinerii Vechiului Testament, care trebuiau să-și raporteze întreaga viața la Legea Iudaică. Odată cu nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, acesta a devenit model al tinereții în Noul Testament. În aceste timpuri, tinerilor li se scoate în evidență aspectul revoluționar al vârstei lor, fiind deschiși spre lucruri noi, spre schimbare, ei fiind în contradicție cu aspectul conservator al oamenilor din acea perioadă.

Pe lângă Tora, voi arăta că, un rol deosebit în dezvoltarea frumoasă a tinerilor îl avea familia, însuși Mântuitorul fiind principalul exemplu. În încheierea capitolului voi prezenta sfaturi practice dar și de un real folos duhovnicesc ale Sfinților Părinți adresate tinerilor și nevoilor acestora. Voi prezenta îndemnurile extrem de prețioase adresate adolescenților de către Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Paisie Aghioritul și mulți alții.

În cel de-al doilea capitol, care se numește Tinerii de astăzi și ispitele modernismului voi prezenta detaliat toate modalitățile și instumentele prin care un tânăr poate fi ispitit și îndepărtat de pe calea care duce la Împărăția Cerurilor. Plecând de la metodele de manipulare ce vin din mass-media, internet și televiziune, voi arăta cât de nocive sunt acestea în dezvoltarea armonioasă a tinerilor, ce influențe au aceste arme asupra minții și sufletului tinerilor și cum se pot ele transforma în patimi sau vicii. În continuare, ca urmare a dependenței de internet și televiziune, apar păcate grele, cum ar fii pornografia sau păcatul desfrâului. Voi prezenta impactul din punct de vedere medical pe care îl are pornografia asupra tinerilor, statistici legate de frecventarea site-urilor pornografice, precum și categoriile de vârstă care frecventează aceste site-uri. De asemenea, voi arată și efectele pe care le are desfrâul în viața de familie și în relația tânărului cu Dumnezeu. În încheierea capitolului voi aborda unul din marile păcate și vicii care au pus stăpânire pe tinerii zilelor noastre, și anume fumatul. Voi expune atât problemele medicale care le ridică fumatul , dar și cele sufletești, prin pângărirea templului creat de Dumnezeu, care este corpul uman.

Al treilea capitol, și anume Rolul preotului în viața tinerilor de astăzi, reprezintă capitolul principal al lucrării, unde voi prezenta relația pe care ar trebui să o aibă tinerii cu preotul, sprijinul necontenit pe care ar trebui să îl acorde Biserica în creșterea frumoasă a tinerilor, cât și modalități concrete prin care preotul poate aduce tinerii aproape de Biserică, familiarizându-i cu viața din sânul Bisericii și cu programul liturgic. În cuprinsul capitolului voi trece în revistă sfaturi ale unor mari duhovnici români, precum Patriarhul Daniel, părintele Arsenie Papacioc, Ilie Cleopa, Calciu Dumitreasa, Ioanichie Bălan, Constantin Necula, și mulți alții. Prin intermediul sfaturilor acestora voi arata marea importanță pe care o are apropierea de Biserica, ascultarea poruncilor, spovedania, împărtășania, și cea mai importantă virtute, care este iubirea. În incheierea capitolului voi expune și rolul educației religioase a tinerilor, care consta în sinergia dintre preot, educator și familie.

În ultimul capitol, și anume „Hristos împărtășit copiilor” – soluție practică de catehizare a tinerilor voi prezenta pe scurt istoria și rolul proiectului Hristos împărtășit copiilor în Biserica Ortodoxă Română. În a doua parte a capitolului voi prezenta o modalitate practică de catehizare a tinerilor zilelor noastre, și anume proiectul catehetic al Parohiei Sfântul Antonie cel Mare, din cartierul bucureștean Titan, intitulat Contribuția Bisericii în formarea viitoarelor generații tinere. În cadrul acestei prezentări voi expune cele mai importate activități ale grupului de tineri din acea parohie, cu imagini și exemple concrete, dar, în mod special, voi scoate în evidență rolul preotului în formarea tinerilor și a transformării lor în mădulare vii ale Bisericii.

Tinerii în Sfânta Scriptură

Tinerii în Vechiul Testament

Sfânta Scriptură ne oferă o mulțime de exemple unde tinerii au fost desemnați de către Dumnezeu pentru a ajuta la planul Său de mântuire a lumii, dar și pentru a fi modele de raportare ale adulților, mai ales la transmiterea cuvântului Evangheliei.

În Vechiul Testament găsim reguli care se referă la obligativitatea tinerilor și pruncilor conform legii iudaice. Parcurgând textele vetero-testamentare, observăm că Dumnezeu vorbește în numeroase rânduri despre tinerețe. El amintește despre tinerețea lui Israel, fiind ca o realitate fragilă. În textul Psalmilor se vorbește despre greșelile tinereții și aflăm că inima omului este înclinată încă din acele momente spre cele rele.

În Sfânta Scriptură Dumnezeu ne face cunoscută și suferința tinereții prin Psalmul 87, care spune: Sărac sunt eu și în osteneli din tinerețile mele; sau în alt psalm David spune: Din tinerețile mele mă prigonesc ce-i ce-mi voiesc mie rele. De aici reiese mărturia clară a psalmistului că tinerii au neaparată nevoie de povățuirea și supravegherea unui adult, de ocrotirea acestuia. După cum vedem în Pildele lui Solomon, mama era prima persoană desemnată cu educația copiilor. Odată cu creșterea băieților, un rol important în educația acestora, împreună cu mama, îl avea și tatăl băieților. Părinții trebuiau sa dea copiilor o profunda educația morală și religioasă.

Principalul scop al educației tinerilor din vechime era învățarea Legii Divine și punerea în practică a acesteia prin puterea exemplului. Conform capitolului 6 din Deuteronom, versetele 6 și 7, vedem că poruncile divine trebuie sădite în inimile tinerilor, chiar din fragedă pruncie, vorbindu-le în permanență și în orice împrejurări despre Dumnezeu. De asemenea, un rol semnificativ în educarea tinerilor o aveau preoții și leviții. Datoria preoților era de a deosebi cele sfinte de cele nesfinte și cele curate de cele necurate și de a îi învăța pe fii lui Israel toate legile pe care le-a poruncit Domnul prin Moise.

Tinerii trebuie sa se comporte întotdeauna cu băgare de seamă și să aibă în permanență gândul la Dumnezeu, pentru că, după cum spune Psalmul 118, este necesar sa găsească în permanență modalități prin care să își pastreze tinerețea curată.

Prezentarea tinereții în Sfânta Scriptură este prezentată ca o periodă în care principalul lor scop este dobândirea înțelpciunii, care vine din mila și dragostea lui Dumnezeu. Scris este că tinerețea îl caută pe Dumnezeu. Din Vechiul Testament întelegem, pe de altă parte, că și Dumnezeu este în căutarea tinerilor. În Psalmul 70 David spune că Dumnezeu ne învață încă din tinerețile noastre.

Încă din vechile timpuri, tinerețea ne este prezentată ca o realitate profetică, Dumnezeu fiind cel care ne inspiră și ne călăuzește fiecare pas, prin pronia Sa. Profetul Daniel ne vorbește despre cei trei tineri, care, intrând în cuptorul de foc, au ieșit nevătămați, aceștia fiind cu siguranță un exemplu pentru tinerii zilelor noastre. Din pasajul scripturistic menționat anterior se poate vedea cu usurință că Dumnezeu nu ne abandonează în momentele grele, tot ce trebuie să facem, este doar să apelăm la ajutorul Lui.

În Constituțiile Apostolice se vorbește și despre un sens al paternității lui Dumnezeu ca fiind o realitate educativă a omului. Se menționează că una dintre datoriile Bisericii este să se preocupe de tineri, pentru că aceștia sunt mult mai expuși la tot felul de ispite. Același aspect este punctat și în cartea Profetului Ieremia, unde scrie că omul trebuie să poarte jugul tinereții sale. Acest jug nu trebuie înțeles ca pe o povară, ci mai degrabă ca o supunere, sau ca o prosternare în fața lui Dumnezeu, tânarul asumându-și responsabilitatea de a fi el însuși un propovăduitor al Cuvântului.

Încă de mici, copiii trebuiau să îi repecte pe părinții lor, dar și pe cei mai în vârstă din comunitate. Aceștia trebuiau să fie ajutați de părinți să își gasească o responsabilitate în cadrul comunității, doar cu condiția ca orice îndatorire să nu îi indepărteze de poruncile și Cuvântul lui Dumnezeu.

Întru-un pasaj din Scriptură tinerii sunt îndemnați să se bucure de această perioadă a vieții, dar să iși amintească că această bucurie este în permanență văzută de Dumnezeu. Așadar, bucuria tinereții trebuie să fie una bine-placută Domnului, și nu o bucurie păcătoasă. Însă, fiind tineri și lipsiți de experientă, ajug în cele din urmă să exclame precum psalmistul David, care spune: Păcatele tinereții mele și ale neștiintei nu le pomeni. În Vechiul Testament însă, găsim și multe exemple de tineri care au dus o viața plăcută lui Dumnezeu, precum Iosif, cel vândut de către frații sai sau Veniamin, cei doi fiind simboluri ale fecioriei și purității și trăind în deplină ascultare de Creator. Tot un exemplu de veșnic al tinereții îl reprezintă logodnica din Cântarea Cântărilor, care îl iubește pe Dumnezeu și arată slavă nemarginită.

După cum putem observa, Vechiul Testament este plin de îndemnuri sau exemple adresate tinerilor, toate urmărind să ghideze sufletele celor tineri spre Împărăția Veșnică, îndepărtându-i pe aceștia de toate ispitele ce îi inconjoară și indemnându-i să-și trăiască viața în ascultare de Dumnezeu și de părinți.

Hristos și tinerii în Noul Testament

Ca model al tinereții în Noul Testament Îl avem chiar pe Mântuitorul Hristos, care și-a îndeplinit obiectivul pentru care a venit în lume, acela de Mijlocitor către Tatăl, încă din tinerețe. Sfintele Evanghelii precizează că Mântuitorul și-a început activitatea mesianică când era ca la treizeci de ani. Toți tinerii sunt îndemnați să spună cuvintele lui Hristos care le răspundea bătrânului Iosif și fecioarei Maria și zicea: …În cele ale Tatălui meu trebuie să fiu.

Este esențial să remarcăm că cele trei învieri din morți, unele dintre cele mai mari minuni săvârșite de Mântuitorul Hristos, au fost făcute asupra unor tineri: fiiul văduvei din Nain, fiica lui Iair și Lazăr. Această a doua șansă pe care o oferă Iisus în dar tinerilor prin învierea lor, poate fi asemanată cu o invitație sau o chemare permanantă a lui Dumnezeu, spre a fi părtaș comuniunii cu El, și de nu a mai muri niciodată. Tinerețea, însăși prin sensul ei, ar trebui să tindă către o ascensiune continuă spre desăvârșire.

Acest îndemn al Mântuitorului care zice către tânar: Scoală-te!, sau ca în cazul tânarului bogat unde zice: Vino și urmează-mi mie!, este un îndemn spre a fi treaz, spre a face ceva cu viața lui, să o ia de la capăt respectând poruncile sau îmbunătățindu-și trăirea duhovnicească. Cele 2 repere pe care Mântuitorul le oferă tânarului bogat, care era plin de virtuți, dar care sunt valabile pentru toți tinerii care vor să ajungă la desăvârșire sunt asumarea propriei cruci și urmarea necondiționată a Acestuia. Tot pentru a ne putea mântui Hristos ne îndeamnă să ne întoarcem și să avem curăția pruncilor, pentru că a unora ca aceștia este Împărăția Cerurilor.

O mare dovadă de dragoste și devotament o arată și tânărul înfășurat în pânză, care, imediat după prinderea Mântuitorului, a mers după Domnul, chiar dacă ceilalți ucenici fugiseră. Devotamentul și imensa iubire o vedem și la tânarul apostol și evanghelist Ioan, care L-a urmat pe Hristos pâna la moarte. O dovadă a faptului că Mântuitorul avea mare încredere în acest tânar, pe care îl iubea cel mai mult dintre ucenici, este faptul că a lăsat-o pe Maria, mama Sa, în grija acestuia. Chiar Maica Domnului reprezintă un exemplu extraordinar al tinereții trăite în ascultare și în puritate, fiind imaginea veșnică a tinereții creștine.

Un superb exemplu de parstorație a tinerilor în Noul Testament îl arată Mântuitorul după Înviere, când se întâlnește cu Luca și Cleopa, în drumul acestora spre Emaus. Hristos îi întreaba pe cei doi care este subiectul care îi frământă și despre ce vorbesc cu atâta ardoare. După ce îi ascultă cu mare atenție, Le răspunde interpretând texte din Vechiul Testament despre Mesia și din cele ce urmau să se întâmple.

Referindu-ne la această pericopă, putem privi pastorația tinerilor ca pe o misiune a Bisericii de a identifica modalitați adecvate de comunicare cu tinerii. Prin felul în care proceda Hristos, punând slujirea înaintea învățăturii și oamenii înaintea instituțiilor, preoții pot începe mai întâi prin a sta în mijlocul tinerilor și a dialoga cu aceștia, fapt ce le-ar oferi tinerilor descătușare și încredere spre a pune întrebari.

Noul Testament ne oferă multe pasaje în care regăsim tineri și scoate în evidență aspectul revoluționar al acestei vârste, aceștia din urma fiind deschiși spre schimbare, spre a descoperi lucruri noi, fapt care este în contrast cu aspectul conservator al oamenilor din acea perioadă. Sfântul Apostol Petru menționează că datorită acestor concepții diferite ale tinerilor, între ei și celilalți din comunitate ar fi apărut chiar o serie de disensiuni. Acesta îi indeamnă pe tineri să nu-și piardă această exuberanță a vârstei, dar în același timp să se supună și să asculte de cei mai întelepți și cu experiență. În Constituțiile Apostolice este scris că un părinte care nu îl atenționează și îl mustră pe copilul care greșește, nu-l iubește cu adevărat. Tot părinții au rolul de a-i chema pe copii într-un mod responsabil în Biserică, unde vor primi învățătura cea dreaptă și se vor familiariza cu mediul eclezial.

Sfântul Apostal Pavel, care este supranumit și Apostolul Neamurilor, susține că părinții trebuie să își educe copiii în frica de Dumnezeu, spre împlinirea cuvântului revelat și urmând poruncile. O imagine concisă referitoare la poziția pe care o au tinerii în Biserică este dată de Sfântul Apostol Pavel în epistolele sale către Timotei. Acesta se adresează tânărului Timotei din postura de om înaintat în vârstă și cu experiență. Acest mod de transmitere a învățaturii reprezintă un model clasic de întipărire a credinței, fiind folosit cu preponderență în acea perioadă biblică. Pavel îl îndeamnă pe Timotei ca să își îndeplinească toate sarcinile pe care le are față de Biserică cu devotament, și în acest fel nimeni nu îl va desconsidera pentru frageda vârstă. Sfântul Apostol cere ucenicului său maturitate și responsabilitate și îi recomandă să trăiască în propria viață ceea ce propovăduiește.

În cea de-a doua epistolă adresată lui Timotei, Apostolul Neamurilor i se adresează mai sever când vorbește despre poftele tinereților și îi dă și sfaturi concrete referitoare la motalitatea prin care se poate îndepărta de aceste vicii: dreptatea, credința, dragostea, pacea cu cei ce caută pe Dumnezeu cu inima curată.

În Epistola Întâi către Corinteni suntem îndemnați să respectăm fiecare categorie de vârstă în parte, fară a sări unele etape esențiale prin care omul ajunge la maturitate. Sfântul Pavel, dându-se pe pe el însuși exemplu de urmat, spune că desăvârșirea nu se poate atinge imediat, ci parcurgând anumiți pași, care încep din fragedă pruncie.

Comportamentul Mântuitorului cu tinerii, modul activ în care îi ascultă și răspunsurile date doar din Sfânta Scriptură ar trebui să fie exemplul de bază pentru toți preoții, duhovnicii, cateheții care doresc să îi povățuiască pe tineri, dar nu numai, spre cunoașterea Adevărului și spre viața veșnică. Urmând exemplul Catehetului Suprem, care este Hristos, ce îi învăța ca unul care are putere, fiecare păstor trebuie să își ghideze turma cu mare băgare de seamă, respectând cuvintele Scripturii și fiind el însuși un trăitor a tot ceea ce propovăduiește.

Cuvinte de învățătură ale Sfinților Părinți adresate tinerilor

Sfinții părinți din toate timpurile au vorbit în nenumărate rânduri despre modul corect de educare al copiilor și tinerilor, și au dat sfaturi de o trebuință extraordinară pentru trecerea cu bine de obstacolele tinereții și ghidarea tinerilor spre Calea cea Dreaptă, care este Hristos.

Părintele Porfirie Kavsokalivitul spune că educația copiilor începe chiar din ceasul zămislirii lor , embrionul auzind și simțind tot în jurul său, chiar dacă mintea lui încă nu s-a dezvoltat. Orice stare sufletească pe care o resimte mama se transmite fătului, deci mamele în timpul sarcinii trebuie să fie liniștite, să citească Scriptura și să se roage. Părinții copilului trebuie să își sfințească viața, să lupte pentru ca să fie un exemplu demn de urmat pentru urmașii lor. De obicei copiii devin răi tocmai din cauză că părinții greșesc. Ceea ce îi poate mântui pe copiii este chiar comportamentul și viața pe care o duc părinții acestora. Părinții care nasc copii și le dăruiesc trupul trebuie să contribuie și la renașterea lor duhovnicească. Sfântul Ioan Hristostom spune că nu-l face pe un om părinte simplul fapt că a contribuit la nașterea copilului, ci educarea corectă a acestuia.

Părinții au rolul de a înfăptui scopul moral religios al vieții creștine, prin modelarea și educarea copiilor, familia având o mare răspundere și misiune în creșterea virtuții celor mici. Sfântul Ioan Gură de Aur, folosind o comparație foarte frumoasă, zice că sufletele copiilor se aseamănă cu o planșă de pictură sau un material ce urmează să fie sculptat. Prin modelarea acestui material, părinții făuresc niște icoane însuflețite ale lui Dumnezeu.

Toate se împlinesc prin rugăciune, tăcere și iubire, astfel, cu cât parinții vor iubi mai mult pe copiii lor cu iubire omenească, aceștia vor întâmpina greutăți și purtarea lor va fi una rea. Daca iubirea copiilor este insuflată din dragostea față de Dumnezeu, atunci copiii nu vor întâmpina nici o greutate. De mic copilului trebuie să i se vorbească de Dumnezeu, să fie educat în spiritul creștismului, fiindcă profundele transformări sufletești se fac numai din pruncie și în duh creștin. Odată ce copilul este crescut în frica și învățătura Domnului, acesta nu are cum să se transforme într-un om rău în viitor, deoarece obisnuița cultivată de a face binele și a urma poruncile are putere de natură.

De multe ori părinții dau ca exemplu de urmat copiilor persoane realizate, renumite, cu o carieră și venituri impresionante. Prin acestea, părinții introduc în sufletele copiilor și tinerilor, care la acea vârstă sunt ușor modelabile, iubirea bogăției, a avănsării sociale, și nu în ultimul rând, a slavei deșarte. Prin aceste deprinderi din copilărie, tinerii sunt stricați cu ușurință, singurul lor țel în viață fiind goana după cele pământești, care echivalează cu îndepărtarea de Dumnezeu. Sfântul Ioan Hristostom spunea că de aici vine dărâmarea întregii lumi, de la faptul că nu ne îngrijim de copiii noștri: de averile lor ne îngrijim, dar sufletul îl trecem cu vederea.

Acesta identifică trei iubiri determinante, care urmau să îi devieze pe tineri de la calea cea dreaptă: iubirea banilor, a slavei și a desfrânării. Vorbind despre slava deșartă, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că toate aceste lucruri lumești, după care râvnim în tinerețe, sunt lucruri exterioare și nu au nici o legătură cu omul lăuntric, nedefinindu-l pe acesta. Omul ideal și duhovnicesc se identifică prin virtutea sa, care îi dă demnitatea, cinstea și slava. Virtutea este adevarata slavă și cinste care îl încununează pe omul lui Dumnezeu. Sfântul Vasile cel Mare spune că un mare folos este sădirea în sufletele tinerilor a obișnuinței cu virtutea, pentru că datorită vârstei fragede a acestora, această învățătură rămâne sădită adânc și va dăinui pe vecie. Acesta continuă și menționează că acest drum care duce spre virtute poate fi un urcuș anevoios, plin de multă sudoare și durere. Dar odată ajuns la sfârșitul călătoriei, de sus se poate vedea cu ușurință drumul neted și fără greutăți care urmează.

Un remediu oferit de Sfântul Porfirie pentru creșterea corectă a copiilor și de îndepărtare a slavei deșarte este smerenia, deoarece omul smerit este omul desăvârșit. Copiii nu se zidesc prin laude necontenite, ba din contră, la auzul acestora pot deveni egoiști și iubitori de slavă deșartă. Aceștia trebuie învățați de mici să fie într-o continuă legătură în rugăciune cu Dumnezeu, si Lui singur să îi ceară ajutorul pentru orice lucru.

Părinții trebuie să se îngrijească și de lucrurile pe care copilul le aude sau le vede. Având în vedere modul în care tinerii și copiii zilelor noastre pot fi foarte ușor influențați de mijloacele de informare și comunicare în masă, aceste simțuri, auzul și văzul devin niște porți prin care se pătrunde în lumea interioară a tinerilor, fără nici un control, acest lucru reprezentând un pericol real pentru tânara generație. Sfântul Ioan Hristostom face o comparație foarte frumoasă între plante și tineri, spunând că așa cum plantele au nevoie de multă îngrijire când sunt încă firave, așa și copiii trebuie protejați până în momentul când se pot apăra singuri.

Copilul trebuie educat de mic să fie evlavios, să trăiască 24 de ore din 24 în Hristos, oriunde s-ar afla. Această trăire depăsește orice barieră și nimeni nu va cădea în amărăciune sau deznădejde, având în permanență gândul la Dumnezeu. Nu este nevoie ca tânărul să devină monah spre a fii bine plăcut lui Dumnezeu, ci el trebuie doar să fie un bun creștin. Părinte Efrem, starețul mănăstirii Vatopedi, din Muntele Athos, inspirat fiind din scrierile Sfântului Ioan Hristostom, îndeamnă parinții să facă din proprii copii atleți ai lui Hristos, pentru că numai în acest fel tinerii pot deveni vase alese ale Duhului Sfânt.

Copiii și tinerii nu vor avea nimic de câștigat dacă de mici li se implementează arta și disciplina prin care să câștige bogății, dar vor fi cu mult mai bogați dacă vor învăța de mici să disprețuiască bogațiile cele materiale. Crescuți în spiritul acesta, urând bogățiile și gloria trecătoare a acestei lumi, tinerii pot deveni lumini puternic strălucitoare în întunericul lumii seculare.

Sfântul Vasile cel Mare menționează în prologul omiliei sale adresate tinerilor, că toate sfaturile pe care urmează să le dea sunt atestate de trăirea acestuia și de multele încercări prin care sfântul a trecut în tinerețe și care l-au adus la desăvârșire. Acesta spune că principiile educației creștine pe care un tânar trebuie să le urmeze sunt munca, răbdarea, virtutea, înțelepciunea, domnia sufletului asupra trupului și viața trăită în perspectiva nemuririi.

Cel mai important lucru este ca tinerii să se îngrijească de suflet, să-i acorde mare atenție, să-i ofere ce-i mai bun spre a deveni liber și a se depărta de patimile care vin în permanență de la trup. Prin acest exercițiu, îngrijindu-se de suflet, marele părinte capadocian spune că tinerii vor deveni stăpâni peste trup și implicit peste patimile care vin de la acesta. În acest mod, stomacului trebuie să îi slujească doar cele de trebuință, nu să fie îmbuibat. Aranjatul părului și al vestimentației în exces, este asemănat cu un lucru foarte rușinos, precum desfrâul, deoarece prin acesta se poate ajunge la dezbinarea familiilor și a caselor. Sfântul Vasile îi îndeamnă pe tineri să fie cumpătați în toate și să nu se îngrijească mai mult decât este necesar de unele lucruri, deoarece nu trebuie să poarte de grijă trupului mai mult decât este necesar sufletului.

De asemenea, face referire la oprirea parfumării aerului cu felurite mirodenii placute la miros sau de ungerea trupului cu parfumuri. De aici se poate ajunge cu mare ușurință în a fi robi pântecelui și a celor de sub pântece. Acela care nu vrea să se afunde în propriile plăceri trebuie să-și disprețuiască trupul și să se îngrijească de el doar cât este necesar spre a putea dobândii întelepciunea, precum spune și Platon.

Mulți tineri care sunt încă la început de drum se interesează cum să își ordoneze mai bine viața dar în același timp sa nu se îndepărteze nici de Dumnezeu. Faptul că aceștia devin neliniștiți gândindu-se la viitorul lor dovedește sănătate duhovnicească. Doar o persoană care este indiferentă nu se găndește la rostul ei în viață și prin urmare dă dovadă de nepricopsire. Cu toate acestea, tinerii care se gândesc în mod activ la ce vor face cu viața lor nu trebuie să depășească limita, deoarece diavolul va încerca în permanență să le pună bețe în roate și să îi descurajeze. De aceea, tinerii trebuie să păstreze în permanență vie legătura lor cu Dumnezeu, prin rugăciune și o viață curată, deoarece El îi va ajuta, acolo unde ei nu vor putea face nimic omenește posibil. Aceștia nu trebuie să se grăbească și să ia decizii în grabă, crezând că toate frământările lor se vor limpezi peste noapte. Pentru a obține ce-și doresc, inițial tinerii trebuie să facă o curățire generală a propriei vieți și să-și pună în bună rânduială existența.

Sfântul Paisie Aghioritul îi indeamnă pe tineri să nu-și abandoneze studiile, să le ducă la bun final și abia apoi să ia o decizie referitoare la continuitatea vieții lor. Sfântul părinte consideră că cei în măsură să îi călăuzească pe tineri spre a-și alege drumul cel bun în viață sunt părinții, dascălii și preotul duhovnic, dar fără să le influențeze decizia finală.

Referitor la educația pe care tinerii urmează să o primească, Sfântul Vasile cel Mare îi îndeamnă pe aceștia să nu primeacă ca bună fiecare învățătură pe care o primesc, ci trebuie să discearnă informațiile, astfel încât la sfârșit să rămână doar cu învățăturile utile, cele care nu sunt distrugătoare de suflete. Părintele îi sfătuiește să fie precum o albină, care nu se duce fără nici o alegere la toate florile, nici nu adună tot ce găsește în florile peste care se așează, ci ia cât îi este de trebuință pentru lucrul ei. De aceea tinerii trebuie să fie înțelepți să culeagă din cărți doar ce li se potrivește și ceea ce mărturisește Adevărul.

O altă problemă cu care s-au confruntat tinerii de-a lungul istoriei și care se întâlnește și astăzi este pofta trupească de care un tânăr este asaltat și care duce cu ușurință la păcatul desfrânării. Sfântul Ioan Gură de aur spune că această poftă trupească îl ia cu asalt pe tânar în jurul vârstei de 15 ani și pune stăpânire pe acesta cu ușurință. Acesta îi sfătuiește pe tineri să stea departe de priveliștile necuviincioase, pentru a nu cădea în păcat și socotește căsătoria la o vârstă fragedă ca fiind una din cele mai bune metode spre a nu cădea pradă poftelor trupești. Sfântul Paisie Aghioritul afirmă cu tărie că tânarul, înainte de căsătorie, trebuie să-și păstreze fecioria și să-și dea silința să trăiască cât mai duhovnicește, astfel încât căsătoria lui să fie una bineplăcută în fața lui Dumnezeu. De aceea, cu cât un tânăr va duce o viață mai curată, cu atât mai mult va beneficia în viitor de dragostea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Sfântul Grigorie de Nyssa spune de asemenea despre căsătorie că este un apărător important al tinerilor în lupta acestora cu păcatele trupești.

Așadar, educarea tinerilor și călăuzirea pașilor acestora spre Hristos, în viziunea sfinților părinți trebuie să fie ca o acțiune firească, care derivă din responsabilitatea părinților, educatorilor, sau preoților și care se bazează fundamental pe lucrearea în lume a Sfântului Duh, Singurul care le poate oferi o calăuzire sigură spre Împărăția Cerurilor.

Pentru a împlini poruncile, tinerii trebuie să aibă ca model principal viața Mântuitorului nostru Iisus Hristos și să cugete încă de aici de pe Pământ la viețuirea cea din ceruri, prin care ne îndumnezeim cu toții. Aceștia trebuie să meargă pe căile Domnului și să aibă ca pildă vie de nestricăciune viețuirea Mântuitorului, pentru că, urmându-l pe El, vor fi pregătiți de călătoria spre viața cea fericită a veșniciei.

Tinerii de astăzi și ispitele modernismului

Internetul și televiziunea – modalitate de manipulare?

Odată cu avansarea tot mai rapidă a tehnologiei, creștinii de astăzi, și în special tinerii, se confruntă cu o abundență de fenomene și lucruri care le pot face urcușul spre Împărăția lui Dumnezeu mult mai anevoios. Dacă în trecutul nu foarte îndepărtat, nu aveam un asemenea acces impresionant la informații, utilizând ca principală sursă cărțile și ziarele, acum suntem bombardați din toate părțile de informații, care pot fi în unele cazuri utile, dar în majoritatea cazurilor care ne pot dăuna sufletului.

Despre internet putem spune că înglobează tot răul la un loc, prin intermediul lui având acces la toate invențiile care cu timpul ajung să-l îndepărteze pe om de Dumnezeu. Prin utilizarea acestuia putem avea acces la programe TV, filme, reviste, ziare, pornografie și multe altele care ne răpesc timpul, iar inconștient rupem de cele mai multe ori din timpul alocat rugăciunii sau pravilei și îl petrecem în fața calculatorului. Pentru epoca pe care o trăim, care este una a facilității, internetul devine indispensabil pentru majoritatea persoanelor deoarece totul pare perceput mult mai simplu, deoarece toate informațiile se află la un click distanță. Fiind foarte ușor de accesat și facil de folosit, internetul devine un instrument foarte util activității noastre. Dar odată cu trecerea timpului, acest monstru crează dependență și se atașează ca un parazit la viețile noastre, consumându-ne energia.

Internetul, care este catalogat de mulți clerici ca un drog modern, poate duce la pierderea mântuirii prin dependență, boală, pornografie, pe care le cultivăm în noi odată cu folosirea abuzivă a acestuia. Prin efectul pe care îl are asupra tinerilor, acesta poate fi considerat ca și o închinare la idoli, deoarece se ajunge la divinizarea lui și la stadiul de a nu mai trăi fără el. De asemenea, net-ul, ne aduce aminte de vremurile vetero-testamentare, deoarece acesta poate fi comparat cu ușurință cu turnul Babilonului. Pe lângă faptul că pe internet limbile sunt amestecate, avem de-a face cu îmbinarea păcătoasă a tuturor simțurilor, care duc la multe păcate și, în cele din urmă, se vor întoarce împotriva utilizatorilor.

Agresivitatea pe care internetul o are asupra tinerilor este un fapt concret, iar de aici rezultă de cele mai multe ori atât boli fizice, cât și psihice. La o conferință foarte importantă care a avut loc la New York, dependența de calculator și internet a fost trecută pe aceași listă cu dependența de alcool cât și de droguri, fiind la fel de nocive. Această boală, a dependenței de internet, a fost denumită de specialiști Internet Adiction Disorder (IAD). Cei care suferă de acest sindrom ajung să comunice în cele din urmă doar cu ecranul calculatorului, pierzând orice contact cu realitatea. Această goană după lumea virtuală o găsim sub o formă asemănătoare și în Cartea Ieșirii, din Vechiul Testament, unde poporul evreu a recurs la conceperea unui dumnezeu virtual, fâcând un vițel de aur. În cele din urmă acesta a fost topit și doar din mila lui Dumnezeu și rugăciunile lui Moise poporul care păcătuise nu a fost dat pierzării.

Medicii pediatri susțin că internetul are un impact negativ foarte mare asupra copiilor, deoarece luminile puternice, mișcările foarte rapide sau radiațiile îi pot afecta cu ușurință. De asemenea, probleme fizice poate cauza și poziția de stat pe scaun ore în șir, ajungându-se la sedentarism și afectând coloana vertebrală. Din punct de vedere psihic, utilizarea în exces a internetului poate duce la stări de stres, apatie, oboseală peste măsură. Pentru evitarea acestor probleme fizice și psihice care pot apărea din cauza navigării în exces se recomandă o poziție cât mai comodă în scaun, ochelari de protecție și plimbări dese în natură.

Părintele Ioan Șișimanian spunea că internetul ne poate fi prieten sau dușman, totul depinde de modul în care este folosit. Acesta a folosit jocul de cuvinte internet-infernet, susținând că se poate cădea cu ușurință în păcat și implicit se poate ajunge în iad datorită internetului. Accesarea acestuia poate duce la joaca de-a păcatul și în acest mod îți poți pierde sufletul foarte repede. Pe viitor se urmărește prin intermediul internetului controlul deplin al oamenilor și implicit anularea libertății care a fost dată acestuia de Dumnezeu. Odată cu afundarea tot mai adâncă în această boală, care este internetul, omul încearcă să își ascundă adevărata lui identintate, dând naștere uneia virtuale, denumită nick-name. Optând pentru aceste nume fictive, săvârșind imoralități, păcătuind cu privirea la imaginile și filmele cu caracter pornografic din spațiul virtual, nu facem decât să îl sfidăm pe Dumnezeu, care este cel ce ne-a creat. Facem asta pentru că din cauza acestei patimi, nu ne mai închinăm Lui, și revenim ușor ușor la vremurile idolatre, dând importanță viselor, zodiilor, modelor, superstițiilor.

Tehnologia de astăzi ne oferă o paletă largă de aparaturi prin care ne putem conecta la internet: calculator, laptop, tabletă, telefon mobil. Ba mai mult, chiar și în momentul când te duci să iei masa la un restaurant sau să faci o plimbare în parc beneficiezi de wi-fi gratis. Toate aceste facilitați pe care ni le oferă știința sau companiile de internet pot fi foarte dăunătoare sănătății cât și legăturii cu Dumnezeu. Tinerii uită să comunice față către față, să râdă, să se bucure de o plimbare în parc, fără a butona telefonul din clipă în clipă și a intra pe internet. Pe zi ce trece, tehnica invită mai mult la sedentarism, dar în același timp îți face și dezordine în gânduri, fiind tot timpul concentrat la acel ecran.

Lenea spirituală care poate rezulta din folosirea excesivă a internetului și a aparaturilor de ultimă generație este un mare păcat. Mântuitorul Însuși, odată cu întruparea Sa, a fost un exemplu desăvârșit de nelenevire, dedicându-se și slujind în permanență celor în nevoi. Ca să putem demonstra dragostea noastră pentru Dumnezeu trebuie sa urâm lenea, să iubim activitatea care ne va asigura sănătate mentală, cât și fizică.

Există milioane de tineri care și-au pierdut și își vor mai pierde mântuirea din cauza folosirii nechibzuite a internetului, dar în același timp, e adevarat, la o scală mult mai mică, sunt tineri care descoperă ortodoxia în mediul online. În prezent, internetul ocupă o mare parte și din viața noastră spirituală. Comunități din toate religiile au propriile lor pagini în care își prezintă donctrinele și încearcă să atragă pe câți mai mulți la credința lor. Există unele site-uri unde poți chiar aprinde lumânări online pentru sufletele celor adormiți sau unde poți da un acatist, toate contra cost.

Principala tendință a Bisericilor este de a încuraja propovăduirea Evangheliei în toate mediile posibile, iar dacă o mare parte din omenire folosește internetul, atunci este foarte inportant ca și Biserica să să se facă cunoscută pe această ramură. Cu ajutorul internetului se pot transmite mesaje cu folos duhovnicesc acolo unde preoții misionari în unele cazuri nu pot ajunge. Din păcate această evaghelizare on-line este lovită de o problemă deoarece dacă facem o simplă căutare pe Google vom observa ca majoritatea religiilor și confesiunilor sunt pune se picior de egalitate. De exemplu, căutând „religions of the world” pe yahoo, prima accesare afișează următoarea listă: Bahai, Buddism, Creștinism, Confucianism, Hinduism, Islam, Iudaism, Scientologie și Shinto.

Biserica Ortodoxă nu trebuie să neglijeze internetul și trebuie să îl considere ca un spațiu misionar, mai ales în cazul tinerilor, deoarece acesta a devenit accesibil și raspândit în toată lumea.

Un alt mod prin care putem foarte ușor să cădem în păcat este televizorul. Acesta poate fi o neîntreruptă sursă de conflicte în familie, în special între copii și părinți. Programele pe care le vizionăm sau care ni se arată la TV sunt de cele mai multe ori pline de agresiuni, au caracter pornografic, incită la violență sau aduc blasfemie lui Dumnezeu. Din păcate, televiziunea de cele mai multe ori te acaparează fără să vrei și te obișnuiești cu astfel de programe iar în cele din urmă devii dependent de ele.

Sfinții Părinți vorbesc și ei despre această mare ispită a lumii moderne, televizorul. Aceștia consideră că televizorul este icoana fiarei. În această demunire se ascunde mult adevăr deoarece vedem cu toții ce repercursiuni are asupra tinerilor urmărirea îndelungată a programelor TV. S-a demonstrat științific că proporțional cu numărul de ore petrecut de tineri în fața televizorului scade capacitatea acestora de asimilare a cunoștiințelor. Pentru majoritatea tinerilor, lumea aceasta paralelă, imaginară, în care își trăiesc o mare parte a zilei, este o lume ideală. Această lume reprezintă un șablon pentru ei, modelele de urmat fiind personaje preferate de pe micul ecran, iar prin aceasta, va fi modelată și viața lor personală.

În permanență primim semnale de la televizor ale unei propagande care încurajează modul nesănătos de viață, producându-se o dezinformare masivă legată de modul în care trebuie să ne hrănim și să trăim sănătos. Înceacă să se inducă prin reclame și promovări ale unor produse, că ceea ce era odată considerat un viciu, acum poate fi numit virtute. Acest televizor, prin care diavolul încearcă să piardă cât mai multe suflete, ne îndeamnă să credem că perversiunile pot fi un lucru normal și că ce odată era considerat un lucru scârbos, acum este la modă.

În acest mileniu în care trăiam, care este unul al vitezei și al informației, mass-media este unul dintre cei mai importanți formatori de opinie. Ea dă în permanență tonul noilor curente vestimentare, noilor stiluri de muzică, te învață ce să mănânci sau ce să bei pentru o viață sănătoasă. Chiar și din punct de vedere politic și religios, oamenii ajung să asculte de sfaturile presei, astfel încât știu cu cine să voteze sau în cine să creadă.

Trăim într-o lume poleită, ambalată frumos spre a fi sclipitoare. Este suficient doar să deschidem televizorul și vom observa că la orice ne-am uita, suntem loviți inevitabil de un calup de reclame. Deși sunt și cazuri rare în care se promovează produse sau alimente sănătoase, de cele mai multe ori se incearcă cosmetizarea aspectelor negative ale produselor sau alimentelor care pot fi nocive sănătății. De exemplu, aproape de fiecare dată când vedem o reclamă la mâncare de tip fast-food, care în America este denumită și junk-food, adică hrană nesănătoasă, cu multe calorii, încearcă să ni se inducă că acea mâncare ar fi foarte sănătoasă, din simplul motiv că probabil conțin un ingredient sănătos.

Prin televiziune, internet, presă, observăm că se încearcă să ni se bage pe gât o nouă religie. Și aici nu este vorba de ortodoxie, catolicism sau orice altă religie. Este vorba despre una a sexului, a desfrânării, a imoralității, a beției, patimi grave care ne îndepărtează de Dumnezeu.

Se știe foarte bine că primul prezentator de reclame în lume a fost diavolul. El a fost primul prezentator de publicitate. Exact așa și astăzi, se face publicitate frumuseților lumi și se pune totul într-un ambalaj foarte estetic, în așa manieră încât fructul oprit nu poate fi refuzat. Primii care au căzut în această reclamă a publicității dăunătoare sufletului au fost protopărinții noștrii, Adam și Eva, care, înșelați fiind, s-au lăsat conduși de diavol și L-au refuzat pe Dumnezeu, au refuzat mântuirea promisă de El, fiind izgoniți din Rai. Reclamele reprezintă partea cea mai dăunătoare a televiziunii, nu doar prin prezentarea încontinuu a imaginilor nocive ale goliciunii și urâțeniei, dar mai ales prin faptul că reclamele prezintă materia și frumusețile acestei lumi, separate de Dumnezeu, neprezentându-l pe El ca și Creator a toate.

Aproape în orice reclamă comercializată vedem mici tente sexuale, care de cele mai multe ori îi afectează pe cei cu vârste fragede. Ca urmare a unei reclame ajungem să întâlnim fetițe care mănâncă brânză topită doar pentru că le vine în minte sloganul: dacă mă sărută data viitoare?!. Aceste sloganuri sunt menite să ascundă în mare parte adevărul despre produsul respectiv, reliefând în principal o calitate secundară pe care produsul o are – de exemplu prețul redus. O reclamă la avort sună în felul următor: Avort. Rapid. Ieftin. Sigur. Despre repercursiunile pe care avortul le poate avea asupra sănătății oamenilor sau despre marele păcat pe care femeia îl face prin avort nu scrie nicăieri. Cu cât pacientul știe mai puțin, cu atât este mai dispus să încerce și să arunce mai ușor cu banii.

Datorită tuturor reclamelor la medicamentele nou apărute, celor la tot felul de mâncăruri și băuturi care mai de care mai nesănătoase ajungem să credem că noi, consumatorii, suntem niște cobai care trebuie să dăm verdictul la eficacitatea sau efectul produselor promovate. Omul contemporan, care este bolnav de grija de multe, fiind bombardat din toate părțile de tot feluri de idei transmise din mass-media, ajunge treptat să se îndepărteze de Dumnezeu. În cele din urmă, produsul mass-mediei este omul care rămâne singur, fără personalitate, fără conștiință, care se hrănește din publicitate și tot ce apare la TV. Acest om îl simbolizează pe cel vechi, rob al păcatului, pe care reușisem să îl nimicim prin taina Botezului, când cu toții primim o nouă șansă, șansa de a putea trăi alături de Hristos în Rai.

Televiziunea a ajuns să fie cea care induce cu nonșalanță ideologii anticreștine și cea care susține această provomovare a permisivității totale și a relativismului valorilor. Aceasta se constată prin prezentarea păcatelor ca fiind acte normale, firești pentru lumea în care trăim, unde pornografia, adulterul, homosexualitatea, crimele, nu numai că nu sunt judecate, ba din contră, sunt susținute. Cei care cad pradă de celei mai multe ori sunt tinerii, pentru că ei încă nu au ajuns la maturitatea gândirii și nu pot realiza ce li se pregătește. Ei cred că sunt încă la vârsta unde ar trebui să le încerce pe toate și unde toate le sunt permise. Este adevărat că întelepciunea vine odată cu vârsta, dar totuși este bine să asculte de sfatul părinților încă de mici, pentru a nu risca să se trezească la maturitate dependenți de bautură, țigări, droguri sau pornografie, care ne sunt recomandate voalat de mica publicitate. Trebuie să fie realiști și să înțeleagă ce urmăresc și mai ales ce ascund mijloacele de informare în masă.

În familiile unde există televizoare, acesta trebuie să servească vieții de familie, nu să îi stăpânească și să aducă dezbinare. O atitudine corectă făță de copii și adolescenți este una mai permisivă în detrimentul unei cenzuri severe, pentru că există și șanse ca să găsim ceva util la televizor. Părinții trebuie mai degrabă să se roage pentru copii decât să îi controleze la orice pas. Influența televizorului asupra creierului tinerilor este una extrem de mare. Dacă la adulți s-a demonstrat medical că dependența de televizor reprezintă o boală concretă, la tineri această situație este abordată diferit. În acest moment dependența de televizor a tinerilor este privită cu o mare îngăduință, dar de fapt ea reprezintă dependența de o lume fără Dumnezeu, de o zonă condusă de stăpânul acestei lumi, diavolul.

Mass-media este constientă că nu poate manipula cu ușurință o familie creștină, aceasta din urmă nu va cumpara niciodată produsele destrăbălate promovate la televizor. Cu toate acestea, presa, televiziunea încearcă pe toate căile atacarea Bisericii, denigrarea acesteia, dar trebuie să nu ne pierdem credința, pentru că Mântuitorul Hristos ne-a promis că nici porțile iadului nu vor reuși să biruiască Biserica Sa.

Ca o concluzie reamintesc o mărturisire reală, a lui Ioan Hrisopulos, un arhitect din Alexandropolis. Acesta povestește cum fiul lui, Hristu, care avea 3 ani, văzând cum mama lui tămâiază casa, o urmărea cu o jucarie din lemn care semăna cu o cădelniță, imitând-o. Ei tămâiau în toata casa și spuneau Doamne miluiește. În una din zile, urmându-și obiceiul, acesta a tămâiat în toata casa, mai puțin în salonul în care se afla televizorul. Mama lui a sesizat acest lucru și l-a întrebat de ce nu a tămâiat și acolo. Hristu i-a răspuns că acel străin care stă pe televizor nu-i îngăduie să tămâieze acolo. Desigur, copilul a încercat să îi arate și mamei persoana de pe televizor dar în zadar. Doar sufletul lui curat de copil, îi îngăduia să vadă diavolul de pe televizor căruia îi era frică de tămâia lui Hristos. Familia s-a speriat și a discutat cu dohovinicul iar în urma sfaturilor acestuia a scos televizorul din casă.

Pornografia – boala acestui secol

Etimilogia cuvîntului pornografie vine din limba greacă, de la cuvântul πορνογράφος / pornografos, și înseamnă reprezentarea prin diverse mijloace – audio, video, grafice, a corpului uman, având scopul final de a stârni libidoul. Dar ca urmare a acestei stârniri, de cele mai multe ori se nasc patimi grele, care pot îmbolnăvi trupul, dar mai ales sufletul.

Sfinții Părinti vorbesc și ei despre erotism și înțelesul acestui cuvânt. Sfântul Grigorie de Nyssa spune că eros-ul , adică îndrăgostirea, reprezintă dragostea exagerată, dragostea profitoare. Erotismul înseamnă o poftă maniacă, urmărirea perpetuă a persoanei sau lucrului de care omul se îndrăgostește. Sfântul Dionisie Areopagitul, făcând diferența dintre dragostea dumnezeiască și dragostea păcătoasă, spune că prin dragostea dumnezeiască înțelegem puterea unificatoare care leagă. În schimb dragostea păcătoasă este o dragoste profitoare, o dragoste exagerată pentru lume, prin care persoana vrea să se identifice pe deplin cu lumea.

Profesorul doctor Restian Adrian, membru al Academiei de Științe Medicale din Romania și al Academiei Europene a Profesorilor de Medicina Familiei, spune că imaginea joacă un rol vital în viața omului. Peste 90% din informațiile pe care le primește creierul sosesc prin intermediul vederii și mai mult de jumătate din activitatea creierului este consacrată prelucrării semnelor vizuale. Așadar imaginea reprezintă cel mai ușor mod de manipulare a minții umane, iar pornografia se numără și ea prin aceste mijloace de manipulare, prin intermediul revistelor, filmelor și internetului. Așadar, toate simțurile trupești – văzul, auzul, mirosul, gustul și pipăitul sunt uși ale sufletului. Diferența dintre un suflet rațional și unul irațional este că cel irațional este stăpânit de trup și de simțuri, pe când cel rațional stăpânește trupul și simțurile. Când simțurile sunt folosite în mod neadecvat, acestea încătușează sufletul. Sfântul Ignatie Briancianinov spune că ochii sufletului sunt mintea. De aici rezultă că, pe lângă simțurile pe care trebuie să le apărăm, trebuie neapărat să ne păzim și mintea, pentru că de cele mai multe ori uneltește gânduri necurate și păcătoase. Atât timp cât păstram gândul în permanență la Dumnezeu, nu ne pot veni în minte imagini rușinoase și care ne smintesc. Este recomandat ca atunci când îți vin în minte imagini necuvincioase, să spunem o rugăciune și vor dispărea.

Într-un studiu realizat în Statele Unite ni se arată că numărul celor care se uită la materiale pornografice pe internet este unul extrem de ridicat. Dependența de pornografie atinge niveluri epidemice, deoarece în America, 25 de milioane de persoane se uită între o oră și 10 ore pe săptămână la materiale pornografice. Din aceștia peste 70% din urmăritori sunt din rândul tinerilor și adolescenților. Fără să bage de seamă, majoritatea tinerilor din zilele noastre, ajung să cadă în capcana idolilor popoarelor păgâne, și să devină robi în fața păcatului desfrâului. Și în România, numărul copiilor care au fost expuși cel puțin o dată materialelor pornografice, este, conform unui studiu realizat de UE Kids Online II, de cel puțin 19%. Numărul acestora cu siguranță este în continuă creștere deoarece odată cu trecerea timpului, majoritatea tinerilor au acces la un calculator cu internet. O repercursiune gravă a acestora asupra copiilor și adolescenților este provocarea dependenței și apariția unor comportamente deviante, ca urmare a masturbării.

La ora actuală pe internet există peste 500 de milioane de site-uri care conțin material pornografic. Acest număr reprezintă aproximativ 15% din totalul site-urilor existente pe internet. De asemenea, profitul care este realizat de aceste site-uri este de nivelul miliardelor de euro și depășeste de câteva ori bugetul României pe un an. Pivind aceste date, putem spune că asistăm la o animalizare a resei umane, la o pornificare a civilizației actuale, care a fost făcută de Dumnezeu în scopul de a ajunge asemenea Lui, după harul fiecăruia. Trupul uman, care este templu al Duhului Sfânt, este chinuit de atâtea încercări care vin de la diavol, care vrea să-l piardă pe om cu orice preț.

Pornografia în momentul de față nu reprezintă o manifestație a libertății de exprimare, ea este o afaceare foarte mare, care este controlată din umbră de oameni foarte influenți. Omenirea este bombardată pe toate căile posibile de imagini cu caracter pornografic. Seara la televizor din ce în ce mai des apar filmele erotice, sub pretextul că publicul cere, emisiuni cu multe prezentatoare sau animatoare îmbracate foarte sumar. De asemenea, cancan-urile cele mai căutate sunt acelea despre scandaluri sexuale, adulter și alte păcate. Până și prin reclamele TV ne sunt induse idei pornografice. La chioșcurile de ziare foarte multe publicații conțin imagini obscene, tot sub pretextul că ele fac tiraj. Muzică incită și ea la sexualitate, desfrâu, păcate prin versurile sale. S-a ajuns așa departe încât și la deselene animate în unele cazuri apar femei cu fuste scurte si cu decolteuri generoase care stârnesc imaginația copiilor. Majoritea copiilor și adolescenților din zilele noastre trăiesc într-un astfel de mediu păcătos, obișnuindu-se cu priveliștile păcătoase și cu timpul considerându-le ceva normal.

Vocea și sfaturile date de un creștin ortodox practicant în majoritatea cazurile sunt înăbușine de vocile mulțimilor. Creștinii ortodocși de astăzi ajung să trăiască chinurile îndurate odinioară de dreptul Lot, care privea neputincios la nelegiuirile celor din Sodoma. Părintele John Breck spune că pornografia este iconografie demonică. Aceasta îmbolnăvește mintea și aduce moarte sufletului. Chiar și sfintele canoane ale bisericii ne îndeamnă să ne păzim ochii încă din tinerețe și să fim înțelepți, pentru că numai mergând pe calea cea strâmtă și evitând toate obstacolele care vin de la potrivnicul, ne putem mântui.

O mare problemă cu privire la pornografie și la masturbare, o reprezintă devierea energiei sexuale, pe care omul ar trebui să o folosească în vederea procreării. În schimb, prin masturbare, rezultă o stare euforică foarte asemănătoase cu cea de drog. Aceasta acționează pe căile corticale precum drogurile puternice, producând dependența. Această patimă însă este mult mai periculoasă decât drogurile deoarece poate produce neplăceri și dereglări pe mai multe planuri. Pe lângă faptul că de cele mai multe ori provoacă dependență, pornografia poate duce în nenumărate rânduri la dereglări organice, dar și la probleme mintale. Urmând exemplul materialelor pornografice, mulți pot ajunge violatori sau pedofili.

Tinerilor li se arată că sexul este o necesitate fiziologică și de asemenea masturbarea te ajută să nu mai fii stresat și este un mod practic de eliberare a surplusului de secreții din organele genitale. De asemenea fecioria în zilele noastre este considerată demodată și luată în râs de majoritatea specialiștilor, care recomandă întreținerea de relații intime cu iubitul sau iubita. Se recomandă de altfel căsătoria de probă, prin care tinerii trăiesc o viață păcătoasă, fiind necununați și netrăind în ascultare. Se spune că este bine să se cunoască trupește înainte de nuntă, să vadă dacă există compatibilitate între aceștia, prin acest lucru crezând ei că vor evita un eventual divorț, dar tot ce fac este să atragă mânia lui Dumnezeu.

Făcându-se slugi trupului și uitând progresiv de Dumnezeu, nu fac altceva decât să atragă necazurile, bolile, ispitele și să urmărească de bună voie căile diavolului. Dacă Adam și Eva, prin păcatul neascultări, au produs o ruptură între cer și Pământ, pecetluind prin păcatul lor porțile Raiului, așa și acum noi nu mai ascultăm de Dumnezeu și de poruncile Lui, mușcând din mărul desfrânării și al păcatelor.

Pornografia poate să schimbe dragostea dintre soț și soție și să o transforme în ură și neînțelegeri. Ca urmare a dependenței de pornografie a soților, aceștia își vor considera soțiile neatrăgătoare, atât din punct de vedere al aspectului fizic, cât și al comportamentului sexual. Cei care au căzut pradă acestei patimi vor considera că taina sfintei căsătorii le îngradește libertatea sexuală, neputând să se manifeste după bunul plac și fiind infideli. Ei însă nu sunt conștienți că urmărirea în sine a acestor materiale pornografice reprezintă înșelarea partenerului.

Ciber-sexul poate produce grave deviații ale minții, persoanele dependende de acesta nepaimutând avea relații afective cu partenerul de viață. Aceste denaturări de la viața de familie bineplăcută lui Dumnezeu, trăită în dragoste și armonie, duc de cele mai multe ori la certuri și divorțuri.

Odată cu trecerea timpului, cei dependenți de pornografie nu se mai mulțumesc să vadă doar materiale pornografice normale, ci urmăresc să vadă materiale din ce în ce mai dure, mai ciudate, care le pot provoca o mai mare plăcere. Cu timpul, urmărind ani la rândul aceste materiale, le consideră un lucru firesc, zicând că toata lumea face asta. Pe parcurs, aceștia își doresc să pună în practică imaginile păcătoase pe care le-au urmărit atâta timp și aceștia ajung în situații de a recurge la serviciile escortelor, de a face sex în grup, sau a se duce la saloane de masaj erotic. Potrivit unor studii, principala problemă care ar putea apărea din cauza dependenței de pornografie, nu este cea a comiterii unor infracțiuni cu tentă sexuală, ci a deteriorării relațiilor conjugale.

Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să stăm departe de acest păcat al desfrânării, deoarece toate celealte păcate pe care le săvârșim sunt în afara trupului. Acest păcat al desfrânării însă, afeactează și trupul, care este templu al Duhului Sfânt și trebuie respectat ca atare.

Fiecare treaptă a existenței umane depinde în mare măsură de cea care îi este anterioară. Ca să avem bătrâneți liniștite și să trăim ani mulți pe Pământ, trebuie să trăim în curăție, ascultare și să avem o alimentație corespunzătoare. Înțepciunea și cumpătarea trebuie să ne ghideze întreaga viața începând din tinerețile noastre ca la bătrânețe să nu ne abatem de la ele. Fericit este acel tânăr care dintr-o neputință sau din pricina lipsurilor nu poate păcătui, deoarece este bine și de mare folos în viitor să ducă o povară sau să aibă o neputință încă din tinerețile lui, pentru că nefiindu-i pricină de sminteală, se va putea mântui mai ușor.

Toți tinerii trebuie să ducă o viață smerită în fața lumii, să fie cumpătați, să stea departe de calea care duce la pierzare și să își respecte trupul, care este Locaș al Duhului Sfânt și așa vor duce o viață bineplăcută în fața lui Dumnezeu.

Fumatul – cale sigură de distrugere a templul creat de Dumnezeu

Fumatul reprezintă incontestabil un păcat. Acesta este o închinare inconștientă la idoli. Când un om nu se mai poate controla și devine dependent de fumat, libertatea acestuia din acel moment îi este anulată, el fiind subjugat de această patimă și devenind rob. Chiar și în momentul când cineva fumează lângă tine, libertatea ta este anulată deoarece devii și tu fumător pasiv fără să vrei. Prin fumat suntem cu toții afectați, chiar dacă suntem fumători activi sau pasivi. Fumatul reprezintă un viciu, o deprindere rea, care ne afectează sănatatea pe termen mediu sau lung, iar devenind patimă, această ne afectează serios și relația cu Dumnezeu, implicit mântuirea.

Ne aducem foarte bine aminte de perioada Vechiului Testament dar și în perioada Mântuitorului când se aduceau jertfe și se ardea tămâie. Acest lucru semnifica o ofrandă adusă în fața lui Dumnezeu, jertfa credinciosului care venea ca mulțumire la binele dăruit de Dumnezeu. Prin fumul care ieșea de la arderea tămâiei se urmărea adorarea lui Dumnezeu și lauda adusă acestuia. În schimb, la polul opus, astăzi, prin fumul de țigară, se aduce neciste, hulă și batjocură Duhului Sfânt. Acesta ne-a înzestrat cu gură pentru a ne ruga Lui, a-i cânta psalmi și pentru a ne pocăi. În schimb noi o folosim spre a aduce blasfemii, hulă și neciste lui Dumnezeu. Prin fumul scos de la fumat, noi aducem ofrande diavolului, care dorește ca noi să facem exact opusul la ceea ce Dumnezeu ne cere. Iată cum prin patima fumatului, ne robim sufletul unei plante otrăvitoare, în loc să îi aducem Domnului jertfă de bună mireasmă.

Din păcate, de cele mai multe ori, această patimă pune stăpânire pe sufletul omului încă de la o vârstă fragedă. Mai mult de jumătate din actualii fumători au dobândit acest viciu din tinerețe, perioada în care aceștia își caută reperele. Primul model la care ei se raporează îl reprezintă părinții, așadar rolul mamei și al tatălui este unul esențial în dobândirea acestui viciu. Într-un mediu familial în care toată lumea fumează, șansele ca și copiii să se apuce la un moment dat de fumat cresc foarte mult în comparație cu o familie de nefumători.

Motivele pentru care o persoană se apucă de fumat sunt asemănătoare la orice vârstă: fie curiozitatea, fie anturajul sau reclamele care promovează excesiv fumatul. Acest viciu a pus stăpânire în prezent, conform studiilor, peste aproximativ 1,2 miliarde de persoane. Peste patru milioane de oameni mor anual din cauza fumatului iar studiile de specialitate arată că fiecare țigară fumată scurtează viața cu aproximativ șapte minute. Odată ce fumatul provoacă dependență, nicotina se comportă ca un stimulent pentru creier, dar și pentru suflet. Aceasta transmite mesaje la creier, prin care solicită treptat, creșterea numărului țigărilor, corpul cerând doze mai mari de nicotină pentru a menține efectul asupra organismului la un nivel constant.

Din punct de vedere duhovnicesc, patima fumatului are 3 repercursiuni majore asupra sufletului creștinului. Prima este aceea că treptat, fumatul duce la sinucidere. Prin fumat își distrug conștient sănatatea și mor, iar sufletul lor, ca urmare a păcatului săvârșit pănă la moarte, și pentru că nu s-a pocăit pentru acesta, va ajunge în iad. Al doilea mare păcat pe care îl săvârșește omul este acela al risipirii banilor și averilor pe ceva care este dăunător și sufletului și trupului, precum spune și marele prooroc Isaia: Pentru ce arginții voștri pentru un lucru care nu vă hrănește și câștigul muncii voastre pe ceva care nu vă satură?. În cele din urmă, cel de-al treilea mare păcat pe care îl aduce patima fumatului este profanarea trupului nostru, care, precum spune și marele Pavel, este templu al Duhului Sfânt, iar prin fumat, omul îl face sălaș al diavolului. Prin păcatele săvârșite cu știință sau cu neștiință, îl alungăm de la noi pe Duhul Sfânt, iar în sufletul nostru o să-și facă cuib diavoli.

De cele mai multe ori, patima fumatului este tratată foarte superficial de majoritatea persoanelor. Este adevărat că există patimi mult mai mari și mai periculoase decât fumatul, precum patima consumului de droguri, dar nici patima fumatului nu este una pe care trebuie neglijată. Un creștin autentic trebuie să lupte cu aceeași ardoare atât asupra păcatelor mici, cât și a celor mari. Cum poate el să biruie păcatele și încercările grele, dacă nu poate birui o patimă mică? Și prin acest păcat minor, precum este considerat de cei lipsiți de înțelepciune păcatul fumatului, diavolul poate pune cu ușurință stăpânire pe tine. Călcând această poruncă, tânărului creștin pe viitor îi va fi ușor să treacă și la săvârșirea altor păcate, mai grele, ca urmare a acestei mentalități de libertinaj venită de la diavol.

Efectele fumatului, pe lângă faptul că acesta distruge sănătatea, fumatul dă un miros neplăcut respirației, pielii și hainelor. De asemenea, provoacă îngălbenirea dinților, afectează gustul sau mirosul și provoacă acea tuse a fumătorilor. Nu în cele din urmă fumatul poate provoca îmbătrânirea pielii. Pe lângă efectele pe care le are fumatul asupra fumătorilor, acesta are efect și asupra celor care fumează pasiv. Fumătorii inhalează doar 15% din fumul țigărilor, ceea ce înseamnă că restul de 85% este inalat de fumătorii pasivi. O altă problemă care poate apărea din cauza fumatului pasiv este iritarea ochilor, nasului sau gâtului, dureri de cap, poate apărea chiar riscul de cancer la plămâni. Un real pericol îl reprezintă fumatul pasiv și pentru femeile însărcinate, fiind expuse riscului de a se îmbolnăvi.

Primul remediu care se recomandă împotriva acestei patimi este însăși dorința de a se îndepărta de acest viciu. Această dorință, cumulată cu efortul duhovnicesc al omului, este începutul oricărui demers spre vindecare.

Sfînții Părinții contemporani, cât și marii duhovnici au o părere tranșantă referitoare la această patimă. Mulți dintre ei dau canoane mari, cât și oprire de la Sfânta Împărtășanie până în momentul când penitentul se va îndepărta definitiv de acest păcat. Părinții duhovnicești urăsc foarte mult acestă patimă aducătoare de moarte, dar în același timp iubesc păcătăsul, arătând milă și înțelegere față de acesta. De exemplu, părintele Teofil Pârâianu nu dădea binecuvântare pentru împărtășanie și nici nu dădea dezlegare de păcate decât în momentul în care penitentul se lăsa de fumat. Părinții argumentează conform scripturii că fumatul nici nu ține de foame sau de sete, fiind un obicei murdar, care distruge sănătatea și duce la cheltuirea banilor iresponsabil. Canoanele care se dau pentru acest păcat, sunt aceleași care se dau și pentru jocurile de noroc. Pentru preoți, păcatul fumatului este echivalent cu caterisirea, iar pentru mireni, cu afurisirea.

De asemenea, Părintele Ilarior Argatu vorbește despre o viziune avută în care este condamnat păcatul fumatului. Părintele povestește chinul pe care îl vor avea fumătorii în iad. Aceștia se vor chinui groazic, având parte de foarte mult fum, fiind înecați de fum. Aceștia vor fii chinuiți de diavolii care stăpânesc păcatul fumatului, contabilizând fiecare țigare fumată în timpul vieții. În viziunea părintelui mai apăreau munți de chiștoace de țigări. Peste tot erau bărbați și femei care se chinuiau, iar în spatele lor un drac îi înțepa cu furca și îi silea să mănânce toate resturile de țigări. După ce terminau de mâncat toate acele chiștoace de țigări de pe jos, nu dura mult și camera se umplea iar de fum și apăreau munți de resturi de țigări iar procesul trebuia reluat. Părintele spunea cu tristețe că așa se vor chinui pentru eternitate cei care au fost dependenți de fumat și care prin asta și-au scurtat viața pe care au primit-o în dar de la Dumnezeu.

O altă întâmplare referitoare la acest viciu este legată de Sfântul Siluan Athonitul. Aflându-se pentru o perioadă de câteva luni în Rusia pentru rugăciune, acesta călătorea cu trenul de la o mănăstire la alta. În timpul unei călătorii s-a așesat în fața sfântului un negustor care i-a oferit o țigare ca să-l ispitească. Sfântul Siluan a refuzat politicos iar negustorul încerca să îl convingă prin fel și fel de exemple că fumatul nu este un păcat, ba din contră, are multe avantaje. Sfântul i-a dat un răspuns divin și l-a pus să rostească rugăciunea Tatăl Nostru înainte de aprinderea fiecărei țigări. Negustorul a spus că nu se cuvine să se roage înainte de a fuma. Ca urmare la replica acestuia Sfântul i-a dat un răspuns pe care toți trebuie să îl urmăm: Deci tot lucrul înaintea căruia nu merge o rugăciune nesilită, mai bine nu-l faci. De aici înțelegem cu toții că acele lucruri pe care nu le putem face după ce ne rugăm constituie păcate și trebuie neapărat să le evităm.

Părintele Ilie Cleopa îndeamnă un fiu duhovnicesc care era stăpânit de patima fumatului, ca atunci când îi vine poftă de fumat, să țină mâna deasupra unei lumânări aprinse, ca altfel să iși aducă aminte de focurile iadului și să nu mai păcătuiască. Sfântul Ioan de Kronstadt a vorbit și el despre fumat și despre repercursiunile acestuia. Părintele spune că fumatul este un capriciu prostesc, o pângărire a buzelor, iar tatăl fumatului este nimeni altul decât diavolul. Sfântul ne îndeamnă să ne pocăim și să îi cerem iertare lui Dumnezeu, pentru că Acesta este dispus să ne ierte toate păcatele. Foarte important este să nu avem inima împietrită și să îi facem loc lui Dumnezeu în ea, lăsându-ne în grija milostivirii Lui.

În calitate de creștini ortodocși practicanți nu putem accepta faptul că fumatul și viața în Hristos sunt două lucruri compatibile. Nu putem accepta ceea ce Dumnezeu blesteamă. Cea mai bună metodă de renunțare la fumat o găsim tot în sânul Bisericii, unde Hristos ne așteaptă și nu ne lasă singuri în lupta cu patima. Acesta are în permanență grijă de fiul risipitor, care a căzut între tâlhari, îl întărește și îl ține de mână până în clipa în care acesta devine biruitor asupra patimii. Cea mai grea etapă din acest amplu proces de renunțare la fumat este lăsarea grijii în mâna lui Dumnezeu, conștientizarea faptului că doar Acesta este cel care îți poate aduce tămăduire.

În concluzie, o terapie care va da roade cu privire la renunțarea la acest viciu este sporirea în credință, pocăința cu lacrimi pentru păcatul săvârsit și nu în ultimul rând conștientizarea faptului că prin fumat distrugem Templul Duhului Sfânt, șubrezindu-ne sănătatea. Cine vrea să fie un creștin desăvârșit să nu mai fumeze și să se ferească de toate ispitele care vin de la diavol și care sunt menite să ne distrugă trupul, dar mai ales sufletul.

Rolul preotului în viața tinerilor de astăzi

Tinerii – prioritatea misionară a Bisericii

Tinerii din zilele noastre sunt văzuți în cele mai multe rânduri ca o întruchipare a viitorului societății, unde calitățile și defectele acestora reprezintă semne ale vieții lor religioase și morale din viitor. Dar tinerii nu reprezintă doar viitorul unei societăți, ei reprezintă prezentul și trebuie ajutați să crească frumos, într-un mediu unde se pot forma conform cerințelor lui Dumnezeu, nefiind înăbușiți de spinii acestei lumi.

În Biserica Ortodoxă se discută în permanență despre problemele tinerilor, de frământările lor și se încearcă găsirea de soluții constructive spre remedierea acestora. Una din soluțiile la tot ce îndură tinerii zilelor noastre ar fi construirea unei relații foarte solide cu Biserica, unde pot primi răspunsurile ziditoare pe care le caută. Dar cel mai important lucru pe care Biserica trebuie să-l facă este să descopere cum poate să îi apropie pe tineri cu adevărat de ea. Biserica nu o să-i atragă niciodată pe tineri prin filosofii complicate și strategii misionare ambigue, care nu sunt viabile. Ea trebuie să-i atragă pe aceștia prin simplitatea chemării, să le stârnească curiozitatea ca aceștia să vină să vadă cu ochii lor trăirea din acest mediu eclezial.

În această continuă căutare de soluții spre a descoperi calea cea corectă de integrare a tinerilor în cadrul Bisericii, parohia rămâne instituția care este în permanență pregătită pentru cerințele misionare din toate timpurile. Aceasta oferă cea mai viabilă metodă de a crește și a spori duhovnicește membrilor de toate vârstele, în special a tinerilor. Aceștia pot descoperi în parohia din care fac parte un cadru propice spre a ajunge la o viețuire creștină autentică. Există o mulțime de moduri prin care tinerii pot fi abordați spre a participa la viața liturgică a Bisericii, prin cadrul parohiei din care fac parte. Studiile au dovedit că majoritatea tinerilor cred în Dumnezeu, deși în ultimul timp li s-au indus prin toate căile îndepărtarea de Biserică și ateismul.

Din punct de vedere pastoral, problemele de care se lovesc tinerii sunt în mare parte legate de trecerea bruscă de la adolescență la maturitate, de transformările din viața de zi cu zi a acestora, și de dianamismul și greutățile aferente acestei transformări. Practica ortodoxă ne învață că deși problemele pot fi aceleași la o categorie mai mare de tineri, sfaturile nu se vor potrivi tot timmpul tuturor categoriilor de creștini. Metamorfoza suferită de tineri în această perioadă a vieții lor necesită un real efort din partea Bisericii, care are datoria de a sprijini tânărul spre a-și regăsi identitatea, cât și credința. Pastorația tinerilor reprezintă o mâna întinsă tinerilor de către cominitatea creștină și se bazează pe creșterea spirituală a tinerilor, prin oferirea de oportunități de care aceștia au nevoie și pe care nu le pot obține momentan prin forțe proprii.

Mulți tineri se plâng că deseori cad în ispite și o iau pe căi greșite din cauza epocii în care trăim, care este una mult mai rea față de perioada de tinerețe a părinților noștrii. Este adevărat că trăim într-o lume în care răul conduce, unde recunoașterea autorității este întâlnită foarte rar, iar lipsa de respect față de profesori și de superiorii ierarhici este considerată ca fiind o idee depășită. În această situație este recomandat să se procedeze ca și în cazul în care frigul intră tr-o casă și trebuie să se închidă fereastra pentru stoparea acestuia. Așa este și cu ispitele care vin din exterior, ele trebuie stopate încă din start, cu ajutorul credinței ortodoxe, spre a nu pune stăpânire pe sufletele tinerilor.

Greutățile cu care se confruntă tinerii sunt fie de natură economică, referindu-se la sărăcia materială, șomajul și nesiguranța zilei de mâine, de ordin moral, care sunt legate de violență, alcolism și droguri sau probleme legate de prozeletism religios, care se referă la sectarism și fanatism religios. Pusă în fața acestei palete largi de situații la care sunt expuși tinerii, Biserica Ortodoxă trebuie să-și intensifice activitatea pastoral-misionară și să fie o adevarată călăuză pentru toate categoriile de tineri: elevi, stundenți, tineri căsătoriți sau șomeri, atât din România cât și de peste granițe. Astăzi, Biserica, familia și școala trebuie să colaboreze mai mult în vederea realizării unei educații integrale, științifice și spirituale, profesionale și morale, în special pentru creșterea copiilor și a tinerilor nostri în dreapta credință, în iubire de aproapele și în sfințenie.

În zilele noastre, idealul unei societăți secularizate este să pregătească tineretul pentru o carieră, pentru o profesie bună, acest lucru fiind, până la urmă, tot în folosul societății. Biserica însă, urmărește ca tânărul să devină mădular viu al acesteia, prin taina Sfântului Botez și să se bucure de toate beneficiile acestei sfinte taine, progresând în viața spirituală și mânecând spre viața veșnică, care poate fi căpătată doar în Biserica lui Hristos. În continuare, spre a putea progresa activ spre cunoașterea lui Dumnezeu, Biserica a sărit în ajutorul tinerilor prin ora de religie, aceasta învățând că omul a fost creat de Dumnezeu după Chipul și Asemănarea Lui, iar toată lumea și tot ceea ce ne înconjoară au fost create din imensa dragoste a lui Dumnezeu pentru noi, spre a ne putea folosi de ele. Prin intermediul orei de religie, Biserica poate fi activă în viața tinerilor și în acest fel își poate extinde și aria de lucru. Rolul Bisericii este de a oferi o educație religioasă copiilor, deoarece această educație duce tânărul spre scopul final al existenței, care este trăirea în comuniune cu Dumnezeu.

Pe lângă orele de religie, o altă modalitate de a pune în valoare activitatea învățătorească a Bisericii este continuarea propovăduirii adevărului revelat și după terminarea dumnezeieștilor slujbe. Preotul trebuie în permaneță să lucreze la catehizarea credincioșilor, dar mai ales a tinerilor, deoarece majoritatea acestora nu au o instruire religioasă adecvată. Preotul paroh sau conslujitor trebuie să elaboreze programe de cateheză a tinerilor în timpul sfintelor slujbe, dar mai ales în afara acestora, răspunzând la problemele apăsătoare ale tinerilor din viața de zi cu zi. Preotul are marea datorie de a predica tinerilor despre Dumnezeu și a-i catehiza pe aceștia cu învățături ziditoare de suflete, pentru că, dacă tinerii nu vor auzi adevărul de la slujitorii altarului, vor veni alți care îi vor învăța, dar negativ, și îi vor abate de la adevăr pe cei dornici de adevăr.

Prin această activitate învățătorească săvârșită de preoți, menită să combată prozeletismul sectar dar și celelate deșertăciuni ale lumii în care trăim, tinerii vor fi mai responsabili față de faptele proprii săvârșite și vor fii ei înșiși misionari laici. Numai prin catehizare, Biserica va contribui la renașterea spirituală și morală a lumii. Dar pentru a ajunge la această relație dintre tineri și Biserică, primul pas ar fi ca preoții din parohii să încerce să-și cunoască tinerii enoriași și să-i atragă pas cu pas mai aproape de Biserică, de programul liturgic, iar aceștia să devină mădulare vii ale Trupului lui Hristos. Pentru a putea să ofere tinerilor o învățătură cât mai bună, preotul catehet, preluând exemplul Mântuitorului Hristos, trebuie să le fie tinerilor învățător, dar și părinte, frate sau prieten. Pentru ca învățătura și cuvintele propovăduite de acesta să aibă un impact mare asupra tinerilor, viața preotului trebuie să fie un exemplu de smerenie, dreptate și curăție. Pentru a putea să îi învețe pe tineri despre Dumezeu și viața curată aferentă obținerii comuniunii cu Acesta, preotul catehet trebuie să aibă grijă și de propria sa dezvoltare duhovnicească.

Revenind la activitatea de catehizare a tinerilor, preotului îi va fi foarte utilă o strategie cu care pleacă în această luptă, un plan bine realizat cu o durată de timp medie sau lungă, prin care să creeze o punte de legătură între spațiul ecleial și lumea tinerilor. Cel mai important lucru în faza incipientă esta ca preotul să deschidă calea de dialog cu tinerii, iar aceștia din urmă să devină receptivi și dispuși să își deschidă sufletele în fața preotului. Scopul principal al acestor catehizări este integrarea tinerilor în viața Bisericii, a-i apropia de Hristos, iar acest lucru poate fi realizat doar cu multă răbdare din partea preotului, care trebuie să fie dispus în permanență sa asculte problemele tinerilor. Tot în vederea întăririi acestei legături a tânărului cu Biserica, preotul este îndemnăt la organizarea săptămănală de întânlniri catehetice cu teme atât biblice, cât și de interes actual sau la organizarea de pelerinaje, dar și excursii la diverse obiective turistice de interes national. Alte metode de implicare activă a tinerilor în activitățile bisericești sunt includerea acestora în consiliile sau comitetele parohiale sau formarea de coruri.

Părintele Calciu Dumitreasa îi îndeamnă pe tineri ca în această perioadă a vieții să își plece urechea și să asculte chemarea lui Iisus Hristos și a Bisericii Acestuia. Îi îndeamnă să vină în Biserică pentru că numai aici va găsi consolarea de care duce lipsă, doar aici pot auzi glasul Mântuitorului care zice: Fiule, iertate îți sunt ție greșelile tale, pentru că mult ai suferit… Iată, te-ai facut sănătos, de acum să nu mai greșești. Părintele spune că nicăieri nu vom putea beneficia de această iertare, nu vom putea beneficia de calea iubirii, care este regăsită doar în Biserică prin Iisus Hristos. Tot în sânul bisericii tânarul va învața ce inseamnă inocența, blândețea, puritatea, va învăța care este rolul lui în această lume și ce asteptări are Dumnezeu de la el. Este singurul loc unde va afla că viața noastră nu se încheie cu moartea, ci cu învierea. Aici tânarul va căpăta nădejde, iar nădejea îl va întări. Va afla credința, iar credința îl va mantui.

Biserica îi cheamă pe tineri să mărturisească despre Hristos, despre imensa Lui iubire de oameni, îi indeamnă să fie misionari ai cuvântului Evangheliei în lume, precum Mântuitorul și-a trimis apostolii la propovăduire. Cea mai importantă realizare a tinerilor, și a oamenilor în general este ajungerea la starea de sfințenie și de comuniune neîntreruptă cu Dumnezeu. Iar ajungerea la sfințenie se poate realiza doar dacă începe de la o vârstă fragedă, din tinerețe. Într-o societate secularizată și individualistă, un tânăr în căutare de iubire sfântă și viață în comuniune cu Dumnezeu poate deveni un exemplu pentru alți tineri, un tânăr mărturisitor și misionar, de mare folos pentru viața Bisericii lui Hristos și pentru binele societății.

Tineretul în lumea aceasta este simbolul vieții veșnice, de aceea se spune că în Împărăția lui Dumnezeu toți vom fi ca tinerii, iar Biserica va fi ca o tânără mireasă. Consacrarea anului 2016 ca An omagial al educației religioase a tineretului ortodox are ca motivație tocmai criza prin care trec copiii și tinerii de astăzi din cauza secularizări. Așadar, prin acest apel la ajutare a tinerilor spre a urma Calea cea dreaptă, Biserica Ortodoxă își îndeplinește datoria sfântă de a promova copiilor și tinerilor valorile imaculate ale credinței strămoșești.

Mari duhovnici români în dialog cu tinerii

În acest subcapitol voi aborda relația pe care trebuie să o aibă tinerii cu părintele lor duhovnic și voi vorbi despre rolul extrem de important pe care îl are acesta în buna creștere spirituală cât și morală a tinerilor. Astăzi, foarte mulți tineri sunt deja de mici ancorați în viețuirea creștină, refuzând compromisurile de orice fel venite din afara Bisericii. Dar pe lângă aceștia, există, de asemenea, un numar extreme de mare de tineri care nu doresc să vină la biserică sau se aibă vreo legătură cu această comunitate creștină. Ei reprezintă prioritatea misionară a Bisericii și se fac eforturi foarte mari pentru a se găsi soluții de atragere a acestora în sânul ei. De-a lungul timpului, marii duhonvici pe care i-a avut România au intrat în contact cu aceștia, lăsând în urmă lucrări impresionante, pline de sfaturi duhovnicești de o incontestabilă valoare.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel face referire în nenumărate lucrări și pastorale ale preafericirii sale despre relația duhovnic-tânăr și ce urmări trebuie să aibă aceasta în viața tinerilor. Acesta spune că duhovnicii sunt cei care manifestă o familiaritate cu Dumnezeu creatoare de pace, putere, viață plină de har. Păstrând tinerii o legătura strânsă cu preotul duhovnic, aceștia vor ajunge să îl regăsească pe Hristos în inimile lor. Pastorația preotului raportată la tineri trebuie să urmărească două perspective fundamentale: revitalizarea și reînoirea conștiinței și apartenenței tinerilor la parohie, prin diverse programe și acțiuni desfășurate de preot în conlucrare cu tinerii și redescoperirea de către tineri a importanței relației cu părintele duhovnic, prin spovedanie, cateheze și discuții.

Rolul preotului, dar mai ales al preotului duhovnic este esențial în formarea caracterelor tinerilor, pentru că nimic nu este mai jalnic, nimic mai pierzător, decât să nu avem pe cineva care să ne povățuiască pe calea lui Dumnezeu. Spovedania este o șansă extraordinară, pe care ne-a dat-o Dumnezeu prin Biserică și preotul duhovnic, de restaurare a relației noastre cu Acesta. Scopul Sfintei Taine a Spovedaniei este vindecarea sufletelor și înnoirea vieții. Spovedania sinceră urmată de pocăință reprezintă o victorie asupra păcatului, care în trecut ne biruise și ne făcuse robi. Marii părinți duhovnicești ne mărturisesc că o spovedanie regulată și săvârșirea canonului sau pravilei de rugăciune dată de duhovnic, având ca finalitate primirea Sfintei Împărtășanii reprizintă căile cele mai sigure de vindecare a neputințelor. De asemenea, prin urmarea acestor pași, tinerii vor evita săvârșirea păcatelor care îi îndepărtează de Dumnezeu, păcatele tinereții, care de cele mai multe ori au finaluri nefericite.

Sarcina pe care o au preoții și duhovnicii zilelor noastre este una extrem de dificilă din prisma procesului de secularizare prin care trecem. Tinerii au de înfruntat foarte multe tentații, precum fumatul, consumul excesiv de alcool, drogurile, dar nu în ultimul rând desfrânarea. Ceea ce face datoria lor de a sta departe de aceste păcate și mai dificilă, este faptul că acum aceste vicii care afectează atât trupul, dar mai ales sufletul, nici măcar nu mai sunt privite cu ochi răi, ci fac parte din viața obișnuită a fiecărei persoane. Lucrurile care erau văzute de către părinții și bunicii noștrii ca imorale sau rușinoase, acum deja au devenit rutină. Dar Dumnezeu, în marea Lui iubire de oameni, i-a trimis pe acești oameni, pe preoți, să fie ca o adevărată făclie care ne va scoate din întunericul acestei lumi, și ne vor ghida spre Lumina cea adevărată.

Marii părinți duhovnicești ai României au avut o deosebită aplecare spre tineret și au încercat în permanent și încă încearcă să îi țină departe pe tineri de toate ispitele, ca aceștia să fie sfințiți în adevăr. În acest mod, comportamentul tânărului ortodox nu va fi ghidat de lume, ci va fi ghidat de valorile Bisericii. Tinerii, sub supravegherea preoților, trebuie să fie purtătorii luminii lui Hristos și un exemplu pentru cei de aceeași vârstă cu ei. Ei sunt chemați de Dumnezeu spre a lucra împreună cu El și a face din această lume Biserica lui Hristos. Biserica cultivă spiritual și îl înalță, îl deșteaptă și nutrește sentimentele cele mai nobile, care fac pe tânar, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.

Pentru ca tinerii să culeagă din plin roadele primite de la Dumnezeu prin preotul duhovnic, în primul rând aceștia trebuie să fie convinși că Hristos vorbește prin duhovnic, iar orice sfat ar primi, ar trebui să îl urmeze, deoarece ascultarea duce la mântuire. Părintele Constantin Coman spune că ascultarea este măsura deplinătății, iar dacă percepem fiecare lucru ca și o ascultare vom avea mare câștig duhovicesc. Părintele îi sfătuiește pe tinerii care vin la scaunul spovedaniei și își deschid sufletul în fața preotului duhovnic, cerându-i sfatul, să primească acel sfat ca și cum l-ar fi primit de la Hristos. Chiar dacă pe moment tânărul consieră că sfatul pe care l-a primit poate nu este ceea ce și-a dorit, trebuie să urmeze acel sfat ca pe o ascultare. De exemplu, daca părintele te îndeamnă sa faci facultatea, deși tu nu esti convins, să faci facultatea nu ca pe o facultate, ci ca o ascultare, și multe vei avea de câștigat pe plan duhovnicesc. Părintele Teofil Pârâianu spune că ascultarea reprezintă educarea minții și supunerea acesteia față de învățăturile scripturii și a Bisericii. Ea este o lepădare de propria voință și afirmarea și acceptarea voinței lui Hristos. Părintele Arsenie Boca spune despre ascultare că este o supunere fără discuții față de voința lui Dumnezeu, iar dacă dăm dreptate lui Dumnezeu, asta înseamnă că îl și ascultăm pe Dumnezeu.

De multe ori tinerii zilelor noastre nu sunt de acord cu sfaturile pe care le primesc de la preot și îl consideră pe acesta fie demodat, fie lipsit de experiență duhovnicească. Referitor la încrederea pe care tinerii o au în duhovnicii lor, aceștia se plâng că nu mai există sfătuitori înțelepți ca în trecut. Însă poate adevarata întrebare la această dilemă este dacă mai există oare ucenici ascultători ca în trecut. Este adevărat că, deși fiind preot, acest lucru nu este o garanție că va avea în permanență dreptate. Acesta, om fiind, va fi supus greșelii și păcatului. Dar tinerii trebuie să fie conștienți de faptul că ierarhille Bisericii sunt date de Dumnezeu și sunt purtătoare ale Harului Sfântului Duh. Așadar, indiferent de vârsta duhovnicului, de experiența acestuia, sau de părerile tinerilor cu privire la sfaturile primite de la el, trebuie să îl asculte necontenit. Tânărul care nu este călăuzit de sfaturile înțelepte ale unui preot duhovnic se aseamănă unui copil fără părinți.

Arhimandritul Ioanichie Bălan întărește rolul foarte important pe care îl are duhovnicul în viața tinerilor și îi indeamnă pe cei din urmă să păstreze o legătură strânsă cu duhovicii, pentru că, prin aceștia Dumnezeu lucrează, îi dezleagă de păcate și le poate da sfaturile necesare problemelor de moment pe care le întâmpină. Pe duhovnic trebuie să-l ascultăm mai mult decât pe oricine altul, pentru că el va răspunde la judecată pentru fiecare suflet pe care îl va pierde. Arhimandritul sfătuiește tinerii să meargă la duhovnic cât mai des, lunar daca se poate, să nu lipsească de la Sfânta și dumnezeiasca Liturghie și să citească carțile sfinte. De asemenea, îi sfătuiește pe toți tinerii să aibă o Biblie în casă, pentru că acolo unde este Biblia, acolo se găsește și Iisus Hristos. De asemenea, Arhimandritul Ioanichie îndeamă pe tineri ca înaintea oricărei activități pe care urmează să o întreprindă, să facă o rugăciune, pentru că după cum spune Mântuitorul, mai întâi de toate trebuie să cautăm Împărăția Cerurilor, și toate celelalte se vor adăuga nouă.

Părintele consideră că tineretul reprezintă cea mai importantă categorie a populației unei țări. Acesta spune că entuziasmul și sufletul lor tânăr oferă optimism tuturor persoanelor iar o țară unde majoritatea tinerilor sunt ortodocși trăitori, acea țară va avea un viitor. De aceea, importanța tinerilor în economia mântuirii unui neam are o importanță extraordinară. De asemenea, parintele Ioanichie adresează un cuvânt de învățătură și duhivnicilor și îi îndeamnă pe aceștia în permanență să îi asculte pe tineri, să îi îmbărbăteze dacă trec prin momente grele, și să le fie mereu alături. Duhovnicii trebuie să stea în permanență la dispoziția tinerilor cu sfaturi, exemple, să-i și mustre dacă este cazul. Constantin Noica recomandă tinerilor să citească foarte mult din viața și operele Sfinților Părinți, din Filocalie, pentru că acolo găsesc exemple concrete de viață duhovicească, care sunt aplicabile necontenit și în zilele noastre.

Un mare semnal de alarmă la adresa tineretului de astăzi este faptul că este atacat în permanență de forte oculte, care încearcă să-i atragă într-o capcană și să-i îndepărteze de Hristos. Un exemplu al acestor capcane este muzica modernă, care de cele mai multe ori are menirea să îi instige pe tineri la violență, consum de alcool, droguri, pornografie, iar acest lucru duce treptat la îmbolnăvirea sufletelor acestora. Muzica, în special muzica rock, este principala metodă a satanismului de a îndepărta pe tineri de Biserica lui Hristos, de la o viața echilibrată și de la inocență. Prin această muzică satanică, tinerii își fac adevărați idoli din acei cântăreți, și pe lângă faptul că le ascultă muzica, care este extreme de nocivă pentru suflet, tinerii iau ca exemplu și viața pe care o duc aceste vedete rock. Unii cântăreți rock chiar afirmă că le este foarte ușor să manipuleze marea masă de tineri prin melodiile pe care le promovează. Acești idoli ai rock-ului au o influență impresionantă asupra tinerilor, care ajung să facă din propria cameră o adevărata biserica a rock-ului, cu pereții plin de postere, ba chiar ajung să își schimbe vestimentația sau tunsoarea pentru a se asemăna cu idolul lor.

Părinții bisericești recomandă tinerilor îndepărtarea totală de această sursă de smineală și tulburare, care o reprezintă muzica rock și îi sfătuiește să își regăsească pacea lăuntrică prin gândul în permanență la Hristos, prin spovedanie, prin împărtășanie și nu în ultimul rând prin rugăciune neîncetată. Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu, vorbindu-le tinerilor despre rugăciune, recomandă practicarea neîncetată a rugăciunii lui Iisus, care este o rugaciune scurtă dar plină de trăire. Părintele arhimandrit consideră că este greu să îl sfătuiești pe tânăr, care este la începutul urcușului duhovnicesc, să urmeze o pravilă lungă, care cuprinde psalmi sau paraclise. Punând accent pe rugăciune și pe apropierea de Dumnezeu, toate lucrurile bune vor veni de la sine. Fără această alternanță a rugăciunii cu viața cotidiată, viața tinerilor va fi incompletă. Rugăciunea este o unealtă duhovncicească prin care suntem conectați în permanență cu Împărăția Cerurilor, de unde Împăratul Slavei ne ascultă problemele și ne dă sfaturi.

Părintele Sofian recomandă tinerilor care încearcă să meargă pe această cale strâmtă, care duce spre Rai, să ducă o viață echilibrată, să urmeze calea de mijloc și să nu se abată de la ea, să nu exagereze în nimic. Ei trebuie să pășească pe această cale prin rugăciune, post, pază a gândurilor, a inimii și a poftelor. Dacă vor urma aceste sfaturi, vor beneficia de o viață curată și aici și în ceruri.

Un alt subiect delicat care trebuie să fie în permanență în atenția preoților este păcatul desfrânării, care în zilele noastre a pus stăpânire pe o mare parte din tineri. Detalii despre acest subiect am expus în capitolul anterior, astfel că acum voi expune doar părerile și sfaturile marilor duhovnici români cu privire la această patimă grea.

Părintele arhimandrit Ioanichie Bălan îi îndeamnă pe tineri să declare război acestei patimi, pentru că desfrâul este principala armă a satanei împotriva acestora. Tânărul ortodox autentic este acela care poate și dorește să-și înfrâneze și să-și educe instinctele și dorințele, astfel încât să se țină departe de patimi și de toate lucrurile care nu-i sunt de folos. Sfatul părintelui este acela ca tânărul să se îndepărteze de patima desfrâului, să se lupte cu sine însuși să trăiască în înfrânare, iar pentru cei care din lipsă de înfrânare nu se pot dezice de acest păcat, le este recomandată căsătoria. Căsnicia însă reprezintă o mare responsabilitate, este o taină sfântă, binecuvântată de Dumnezeu. De aceeea, tânărul, înainte de a face acest pas trebuie să se sfătuiască cu preotul duhovnic. Continuând discuția despre căsătorie, părintele Arsenie Papacioc spune că această căsnicie nu trebuie să fie pricină numai pentru placerile trupești, pentru că această taină a fost instituită de Dumnezeu nu numai pentru procreere, dar și pentru ca soții să se stimuleze reciproc pentru mântuire.

Trecând prin toate aceste ispite aferente vârstei lor, tinerii trebuie să nu cadă în deznădejde, pentru că mulțimea păcatelor, oricât de mare ar fi, nu este un motiv de supărare. Aceștia cu atât mai mult trebuie să se pocăiască, să ceară ajutorul divin și să păstreze vie legătura cu preotul duhovnic. După cum spune și părintele Teofil Pârâianu, rolul duhovnicului acesta este, să ne redea speranța, să ne țină moralul ridicat, și nu în cele din urmă, să propovăduiască cu tărie cuvintele Mântuitorului care a spus că nu a venit în lume petru cei drepți, ci pentru cei păcătoși. Așadar, tinerii ar trebui să înteleagă că Dumnezeu nu vrea să piardă pe nimeni și nu refuză mântuirea nimănui. Totul ține de ei și de modul în care doresc să își trăiască viața.

Preotul în viața tinerilor este precum Hristos în mijlocul Sfinților Apostoli: încearcă să îi protejeze ca un adevărat tată, să îi învețe Legea, El fiind Învățătorul Suprem și, nu îl ultimul rând îi cheamă pe ei la Cină, la ospațul euharistic, care are ca înteles fundamental comuniunea cu Iisus Hristos prin Duhul Sfânt, scopul final fiind moștenirea vieții veșnice.

Repere și sfaturi duhovnicești pentru tineri

Tinerețea se definește ca puterea de reîmprospătare continuă și permanentă a neamurilor de-a lungul timpului, care se înnoiește în permaneță prin jertfă și dragoste.

Spre a putea sta departe de feluritele ispite și încercări care vin de la lume și mai ales de la diavol, tânărul ortodox trebuie să aibă niște repere bine stabilite și fundamentate pe învățăturile Scripturii și ale Sfinților Părinți. Tinerii trebuie să fie conștienți că, urmând calea Bisericii, ei nu mai se pot comporta ca restul lumii, care își trăiesc viața, ci aceștia trebuie să-și pregătească viața veșnică, care este în Rai. În fața tinerilor ortodocși se deschide o cale în perspectiva veșniciei, acest lucru face ca cele lumești să fie limitate și puse pe plan secund.

Sfinții părinți, cât și părinții contemporani consideră că singura modalitate prin care tinerii, cât și întreaga societate să de dezvolte frumos și să progreseze duhovnicește este dragostea necondiționată. Prin intermediul ei, tinerii pot ajunge oameni în adevăratul sens al cuvântului, creștini autentici. Practicând iubirea, știința nu mai se prezintă distructivă, ci costructivă, bogația nu mai este arogantă, ci milostivă, geniul nu mai este dizolvant, ci ziditor de catedrale, munca nu este o osandă, ci este o bucurie, jertfa nu mai reprezintă o suferință, ci o plenitudine, iar, ca urmare, viața omului va fi una fericită. Mitropolitul Nicolae Mladin spunea, referitor la această iubire, că este sufletul sufletului nostru, este inima întregii noastre vieți și cea care dă cu adevărat valoare nemuritoare tuturor persoanelor. Iubind, noi ne supunem celei mai mari porunci din lege. Astfel, tânărul creștin trebuie să își centralizeze toate puterile spre această poruncă a Mântuitorului, pentru că prin iubire vom ajunge la realizarea sfințeniei și vom fi desăvârșiți.

În momentul în care sufletele noastre s-au cufundat în marea iubire de oameni a lui Dumnezeu, acesta nu se mai poate opri în a emana dragoste împrejurul său „căci iubirea care îl consumă nu mai este simpla iubire a unui om pentru Dumnezeu, este iubirea lui Dumnezeu pentru toți oamenii, în Dumnezeu, prin Dumnezeu, el iubește întreaga omenire cu o iubire divină”.

Tinerii trebuie să înțelegă foarte bine că sufletul lor nu poate fi cuprins pe lângă iubire și de alte sentimente negative, cum ar fi ura sau celelate păcate care sunt opuse dragostei frățești. De aceea, neputând sluji la doi domni, aceștia trebuie să își umple inima în permanență de dragostea față de aproapele, spre a nu lăsa locul gândurilor și sentimentelor rele care ne cuprind pe toți din când în când. O învațătură foarte importantă a cultului ortodox este aceea că putem iubi cu adevărat numai ce cunoaștem. De aici rezultă că numai prin acest fenomen complex al cunoașterii putem să obținem dragostea desăvârșită. Măsura care ne duce la această cunoaștere este mintea umană, prin care ajungem să identificăm chipul lui Dumnezeu din noi. Ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu prin puterea și măsura dragostei. Cea din urmă învățătură a misticii ne spune că pe temeiul chipului lui Dumnezeu, ne ridicăm la asemanarea cu El.

Mulți consideră, trăind aceste vremuri, că a venit momentul unei schimbări în soecietate, unei înnoiri de mentalitate, iar tineretul ar trebui să influențeze decisiv această înnoire. Venind din urmă, cu forțe proaspete și cu o altă mentalitate, tinerii reprezintă acea zvâgnire de energie proaspătă, plină de optimism, de care societatea are nevoie spre a se schimba.

Unul din lucrurile frumoase din acestă perioadă a vieții îl reprezintă percepția vie, pură asupra lumii și a tuturor lucrurilor care ne înconjoară. Ea reprezintă puritate, generozitate și imbold, sete de a face lucruri bune și de dăruire. În perioada tinereții toate lucrurile par posibil de realizat, toate visele, chiar si cele mai îndrăznețe, nutresc speranța că pot deveni realitate. Însă, spre a se putea dezvolta corect, tânărul are nevoie de îndrumarea corespunzătoare, de dragostea familiei și de reperele duhovnicești necesare spre a-și contura drumul în viața. Deși această perioadă a alegerii drumului este printre cele mai dificile, tânărul nu trebuie să cadă în deznădejde, ci trebuie să stăruiască în rugaciune și dragoste. Căutând întru început liniștea și cerându-I ajutor lui Dumnezeu, spre a-l ghida în tot ceea ce întreprinde, tânărul nu are cum să dea greș.

În societatea noastră, mai ales din România, unde starea de spirit care predomină majoritatea populației este indiferentismul, mai ales cel religios, tineretul continuă să creadă în Biserică și să o perceapă ca un monument național, care trebuie privit și tratat cu venerație. Generația tinerilor consideră Biserica ca fiind o pârghie necesară spre amelioararea acestei vieți zbunciumate, care de mult timp nu mai se prezintă ca una normală. Ei văd în Biserica lui Hristos marele liman unde sufletele bicuite de furtună ancorează în certitudinea metafizică a credinței.

Criza prin care trece țara noastră, nu este doar una financiară sau politică, ci este o criză care ridică multe semne de întrebare despre moralitatea oamenilor sau despre ontologie.

Tinerețea, îndemnată fiind la iubire, ea trebuie să fie într-o stare de bucurie continuă. Această perioadă trebuie să fie caracterizată de acea bucurie pe care a avut-o Sfânta Maria Magdalena la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Trăind o astfel de bucurie, tinerețea noastră va deveni înviere la viață, la o altă viață decât cea avută până în prezent. Nu trebuie să trăim această perioadă a vieții ca una intermediară, care duce la bătrănețe, boală și tristețe. Tinerii nu trebuie să privească tinerețea doar din punct de vedere biologic, ci trebuie să se bucure de toate avantajele ei, având sufletul deschis spre această bucurie. Puritatea acestei vârste reprezintă parcă ceva din ochii cu care a privit întâiul om natura, ceva din seninătatea paradisului… Este o rază din ochii cu care Dumnezeu a privit creatura si toate lucrurile înconjurătoare, care erau bune foarte.

Prezența lui Dumnezeu în viața tinerilor, ca urmare a acestei stări de bucurie, reprezintă trăirea, trăirea de creștin autentic, care naște dorul simțirii prezenței lui Dumnezeu.

O altă virtute foarte importantă pe care tinerii ar trebui să o deprindă, spre a pune o temelie rezinstentă vieții pline de încercări ce va urma este rugăciunea. Aceasta este ca un zbor spre dumnezeire. O imagine superbă a tinereții o reprezintă aceea a întâlnirii cu Tinerețea cea veșnică, dobândită prin comuninea cu Dumnezeu în rugăciune. Rugăciunea tinereții este una pură, care se ridică nestânjenită spre Cer. Având sufletul pur, tinerii și în special copiii, au marele avantaj al faptului că rugăciunile lor sunt mai ascultate de Dumnezeu decât ale adulților și bătrânilor, pentru că a unora ca acestora este Împărăția Cerurilor.

În momentele de cumpănă ale vieții, părinții duhovnicești recomandă tineretului să nu renunțe, sub nici un chip la rugăciune. Rugaciunile curate ale tinerilor, spuse în momente de impas, cu siguranță nu vor trece neobservate de Tatăl cel Ceresc. Comunicarea cu Dumnezeu prin rugăciune reprezintă o poartă de trecere prin care sufletului îi este îngăduit să viziteze Cerul, iar Cerul se pogoară în sufletul tânărului, ca urmare a rugăciunii smerite. Criza care poate pune stăpânire pe sufletul unui tânăr nu trebuie să fie piatră de poticnire pentru acesta spre a se ruga. Greutățile sau încercările vieții sub nici o formă nu ar trebui să ne îndepărteze de Dumnezeu, ci să ne apropie. Cei care renunță la a se ruga se autoexlud din Rai.

Unul din rolurile preoților duhovnici este acela de a-i feri pe tineri de viața care duce la păcate și îndobitocire și să îi îndrume spre trăirea autentică, la viața care se naște din ascultarea poruncilor lui Dumnezeu. Rugăciunea reprezintă exact cărămizile care trebuie adăugate una câte una la construirea unei case.

Tinerețea lipsită de îndeletnicirea cu rugăciunea nu are sens, ea este comparată cu o primavară din care soarele lipsește, îi lipsește chiar inima, organul vital, care nu poate fi substituit. Cele mai înalte culmi ale rugăciunii sunt accesibile decât în tinerețe iar cei care nu s-au obișnuit cu răgăciunea de mici, nu se vor ruga nici la bătrânețe.

Sfântul Ioan Gură de Aur îi îndeamnă pe tineri să stea departe de patimi, pentru că prin acestea ne îndepărtăm de tinerețea pe care am câștigat-o prin Har, care este bineplăcută lui Dumnezeu, și prin păcate ajunge la bătrânețea de dinainte. Toate patimile ne duc la îmbătrânire și ulterior la moartea sufletului, pentru că plata păcatului este moartea. Aceste patimi, repetate constant, ofilesc sufletul, erodează puritatea tinereți și duc inevitabil spre bătrânețea păcatului. Pentru ca tinerii să nu fie umbriți de aceste patimi și tristețea survenită în urma lor, ei trebuie să-și amintească în permanență că această etapa a vieții este luminată de bucuria Învierii.

Mântuitorul cere tinerilor care vor să Îl urmeaze sinceritate. Aceștia trebuie să fie sinceri în primul rînd cu ei înșiși, să trăiască acea tinerețe lăudată de Dumnezeu și dată ca exemplu pentru mântuire. Puritatea tinereții este măsura cu care se va judeca toata lumea, iar în ea trebuie să fim găsiți în clipa morții noastre. Spre a putea păstra această puritate, tinerii, cu ajutorul bunului Dumnezeu, trebuie să își păstreze sanătoase atât trupul, dar mai ales sufletul. Păstrarea sănătății sufleteși nu este neapărat echivalentă cu stagnarea acestuia din accensiune. Sufletul trebuie să se dezvolte într-un mod luminos, care să îl ducă spre sfințenie și desăvârșire. Mântuitorul nu ne îndeamnă la o viață statică, deoarece țelul creștinismului îl reprezintă o viață în care este prezentă o stare a tinereții fără bărtrânețe, adică a unei existențe care să țină păcatele departe, umplându-se de darurile Sfântului Duh.

Deși tinerii ar trebui să se axeze mai mult pe trăirea spirituală în acestă perioadă a vieții, nici tinerețea biologică nu trebuie neglijată, deoarece, creștinismul ne învață că omul este alcătuit atât din trup, dar și din suflet. Trupul nu reprezintă în sine un inamic al virtuților, ci patima. Aceasta este cea care ne îndepărtează de o trăire curată. În maniera în care există oameni trupești, unde patima aceasta a trupului a umplut și sufletul persoanei în cauză, transformându-l în rob, există și persoane înduhovnicite unde energiile sufletului au acaparat trupul și l-au înduhovnicit. În acest moment trupul s-a lepădat complet de deprinderile rele ale acestuia și îi este supus întru toate sufletului. Din aceste considerente, bucuria cu care ni se umple inima, și care este harul lui Dumnezeu, se dă trupului ca o arvună a viitoare lui nestricăciuni.

Atitudinea pe care trebuie să o aibă tineretul în relația acestuia cu Iisus Hristos, trebuie să fie inspirată din comportamentul celui mai tânăr dintre ucenicii Acestuia, Ioan. Acest vestitor al iubirii, cum este supranumit, prin aplecarea sa la Cina Cea de Taină la pieptul Mântuitorului și prin atașamentul pe care I le-a arătat Domnului Iisus și în momentele dificile, reprezintă icoana care caracterizează atitudinea tinereții față de Iisus.

Rolul preotului în viața unui tânar este acela de a îi arăta calea spre lumină, de a îl face statornic în credință și de a ține comuniunea tânărului cu Dumnezeu neîntreruptă prin spovedanie, împărtașanie și rugăciune neîncetată. Tinerii trebuie, în permanență să se raporteze la persoana Mântuitorului, asftel încât tinerețea lor să fie participarea la tinerețea Lui cea veșnică, învierea lor să fie participare la Învierea Lui. Numai în legătură permanentă cu Iisus Hristos, prin comuniunea tainică care se desăvârșește în dragostea de El și în rugăciune, o să primim Harul, care ne va ajuta să ieșim din întunericul păcatelor și să înaintăm nestingheriți spre Lumină. Pentru a tinde spre căile luminate ale Învierii, tinerii trebuie să înfrunte patimile de care sunt atacați în permanență, și să își asume crucea și suferința care sunt premergătoare învierii lor spirituale. Aceștia trebuie să învingă patima, care este o pervertire a naturii omenești care a venit după căderea protopărinților noștrii în păcat, precum Hristos a învins moartea.

Modele minunate de trăire a tinereții în conformitate cu poruncile lui Dumnezeu le reprezintă Macrina, sora Sfântului Vasile cel Mare, care și-a petrecut acea perioadă a vieții, prin citirea cărților din Vechiul Testament zilnic, și anume Înțelepciunea lui Solomon și Psalmii lui David. În orice activitate pe care o întreprindea, tânara Macrina avea ca partener neîncetat de dialog versetele scripturii. Un alt exemplu desăvârșit de tinerețe trăită frumos a dat Gorgonia, sora Sfântului Grigorie de Nazianz. În toate activitățile pe care le desfășura, aceasta dădea dovadă de noblețe și bunătate. Trăind într-o perioadă unde păgânismul persista, Gorgonia nu vedea în lumea ei nimic mai presus decât virtutea și frumusețea lăuntrică.

Tinerețea care sălășluiește în fiecare din noi, cea trăită în spiritul creștinătății, reprezintă persoana purificată, transfigurată ca urmare a revărsării harului lui Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu este o condiție fundamentală în vederea mântuirii și reprezintă iubirea lui Dumnezeu. Taina învierii tinerilor, și a tuturor oamenilor, reprezintă consecvența, sinceritatea față de energiile tinereții harice, față de comoara pe care harul Sfântului Botez a îngropat-o în pământul inimii noastre. Botezul reprezintă nivelul grandios al sfințeniei, iar Sfânta Eurahistie reprezintă treapta de lansare spirituală care ne îndrumă în permanență spre Botez.

Educația creștină autentică stă în relația stransă dintre aceste 2 Sfinte Taine: prin taina Botezului ne începem viața ca și creștini, iar prin Sfânta Împărtășanie o continuăm și ne desăvârșim. Taina Botezului ne oferă în permanență senzația comuniunii continue cu Dumnezeu, prin Botez simțim prezența Acestuia în noi.

Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care reprezintă soarele dreptății, sub a cărui strălucire a luat naștere o noua zi în istoria umanității, a zitit toate generațiile tinerilor, transformând această perioadă a vieții într-o coborâre a Raiului pe Pamânt. Tinerețea creștină reprezintă cea mai frumoasă formă și măsură a tinereții umane, din cauză că ea se bucură zilnic de vederea luminii care duce spre viața veșnică și spre care tind sufletele cele curate și neîntinate ale tinerilor creștini.

Educația religioasă în cadrul slujirii preoțești și educația prin iubire

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că: A educa înseamnă a cultiva curațenia sufletească și buna-cuviință a copiilor și tinerilor, a-l crește pe copil moral și în evlavie, a avea grija de sufletul lui, a-i modela inteligența, a forma un atlet pentru Hristos; pe scurt, a te îngriji de mântuirea sufletului lui. Educația este asemenea unei arte: arta mai mare decât aceasta nu există, pentru că, daca toate artele aduc un folos pentru lumea de aici, arta educației se săvârșește în vederea accederii la lumea viitoare.

Educația, spunea Aristotel, reprezintă cea mai buna provizie pe care o poți strânge pentru zilele bătrâneții, iar educația religioasă, în special, va reprezenta hrana sufletului nostru în situațiile de foamete, va fi apa vie fagăduită de Mântuitorul Hristos samarinencei. Aceasta apă ne va răcori sufletul, când în jurul nostru va apărea o secetă a dragostei față de Dumnezeu.

Tânărul este chemat de Dumnezeu încă de la naștere să crească, să se dezvolte și să se formeze, pornind de la chip și să ajungă la asemănare cu Acesta. Educatorul creștin a fost investit cu datoria de a învața chiar de Iisus Hristos, care este Învățătorul Suprem. Rolul educatorului creștin este acela de a face din tinerii discipoli, precum a spus Sfântul Ioan Hristostom, atleți pentru Hristos. Pentru ca tinerii să poată ajunge la asemanarea cu Mântuitorul, aceștia trebuie să fie instruiți și educați într-o manieră religioasă, care trebuie să fie consolidată și îmbunatățită pe toată durata vieții.

Educația religioasă reprezintă, de asemenea, și un act sinergic, de împreună lucrare, la care contribuie în egală măsură: Școala, Biserica și Familia. În unele studii mai apare și un al patrulea factor care ar putea influența educația, și anume societatea. Din împreună lucrarea acestor patru factori rezultă actul sinergic educațional, care poate fi un succes sau nu, în funcție de felul de comportare al factorilor implicați. Uneori, în această lucrare sinergică este uitat factorul principal, care este Dumnezeu, Creatorul a toate, care implicit a creat și familia, școala și biserica. Dacă Isaac Newton afirma că gravitația este Dumnezeu, marele nostru filosof Petre Țuțea spunea că Educația este Dumnezeu. Cu Dumnezeu va începe și se va încheia procesul de educație. Acest proces de educare nu reprezintă un efort exclusiv uman, ci necesită și implicarea activă a lui Dumnezeu, de aceea reprezintă și un act teandric.

Contribuția pe care a avut-o Biserica Ortodoxă Română la apariția și facilitarea educației în țara noastră este una incontestabilă. Biserica este cea care a deschis primele școli și tipografii, iar primii profesori au fost inițial preoții. În trecut, de asemenea, Biserica avea și un rol extrem de important în învațământul romanesc, unde ierarhii Bisericii aveau statut de efori ai școlilor. De asemenea, din anul 1864, în învațământul primar era studiat Catehismul, iar în cel gimnazial și liceal se preda disciplina religiune.

Odată cu reapariția religiei în școlile din România, după perioada comunistă, lucru care trebuie înțeles ca o revenire la normalitate, s-a încercat prin aceasta și o regenerare morala a tinerilor. Acest lucru se putea realiza decât prin o bună promovare și intensificare a culturii și a religiei. Influența religiei în țara noastră a avut de-a lungul timpului, deoarece, prin ora de religie, Biserica inițiază acțiuni care au ca scop principal optimizarea și revigorarea activități educaționale în rândul tinerilor. Acest lucru se realizează desigur în sinergie cu Școala. Educația religioasă semnifică, de asemenea, și un punct important de stabilitate și menține comuniunea dintre persoane vie în societatea. Ea este un nesecat izvor de insipirație în vederea protejării și consolidării indentității poporului român. Religia pune în permanență în valoare faptele bune și susține valorile credinței, care au fost cu greu cultivate de către strămoșii nostri, în nenumărate rânduri cu prețul vieții.

Religia reprezintă o rampă de lansare optimă pentru educație în general. Pe lângă scopul principal al religiei, care este mântuirea, ea este și un mijloc perfect pentru a trezi la viață latura spirituală a tinerilor. Educația relioasă nu are ca rol doar formarea conduitei religioase a elevilor, ci și formarea conștiinței, a caracterului și a stării morale. Ea prezintă doua scopuri: scopul formativ, care este legat de asimilarea normelor aparținând cultului creștin și scopul de a pune în practică aceste învățături primite, prin descifrarea și trăirea sensurilor adânci ale existenței. Prin acesta, părintele profesor Dumitru Popescu spunea că educația religioasă devine stâlp și telemie în formarea viitoarei persolanități a elevului.

Educația religioasă se poate defini și ca o ramură a educației, prin care, cu ajutorul unor metode didactice și cu ajutorul dascălului, se dezvoltă în interiorul elevilor acea realigiozitate nativă, caracteristică fiecărui om. Aceasta pune în valoare capacitatea tinerilor formativ-educativă și îi ajută să își recreeze propriile valori, raportându-se la poruncile divine și nu la societatea în care trăim. Așadar, o educație completă a unui tânăr, cuprinde pe lângă toate celelalte compotente și pe cea religioasă. Trăind într-o societate care se află într-un permanent proces de diversificarea atât etinică, cât și religioasă, educația religioasă propune să ne cunoaștem perfect propria identitate, ulterior a celor de alte credințe și confesiuni. Educația religioasă nu este doar un demers strict religios, ea reprezită un drum către cunoașterea culturii și cultului local. Religia promvează dialogul între confesiuni, ca urmare a libertății și egalității între semeni.

O educație care are ca fundament învățătura apostolică, își păstrează caracteristicile principale indiferent de condițiile politice sau sociale ale timpului în care trăim. Planul de învățamânt al religiei își are fundamentul chiar în poruncile și învățăturile Mântuitorului sau ale Sfinților Apostoli. El se referă la o subordonare față de revelația dumnezeiască, educația fiind necesar să se întemeieze după modelul suprem, Hristos. De asemenea, ca un fundament și stâlp al educației trebuie să fie iubirea creștină, prin care se dezvoltă spiritul civic, voluntariatul, ascultarea de profesor și perfecționarea spirituală. Religia reprezintă o condiție sine qua non a firii umane pentru că ea este întotdeauna pregătită să dea un răspuns la întrebările la care știința nu posedă unul. Fericitul Augustin spune că: Ne-ai făcut pe noi pentru Tine și neliniștit este sufletul nostru până ce se va odihni în Tine. Aceste cuvinte pot fi un temei foarte important ce ne prezită caracterul integrator al Religiei. În completarea acestuia, marele Petre Țuțea spunea că: Religia este sediul adevărului transcendent în esență și unic ca principiul unic al tuturor lucrurilor.

De-a lungul timpului, s-au făcut numeroase studii cu referire la importanța educației religioase și impactul și rolul acesteia asupra comportamentului tinerilor. Rezultatele studiilor ne indică faptul că educația religioasă se bucură de un impact puternic asupra formării personalității îngrijite a tinerilor. De asemenea, educația religioasă, conform studiilor, este extrem de utilă și în raport cu dezvoltarea laturei morale și a implicarii tinerilor în mod activ în societate. Ni se relevă faptul că educația religioasă care se desfășoară în școli, prin orele de religie, influențează circa 20% formarea și interiorizarea valorilor conduitelor religioase a tinerilor.

Ora de religie poate fi predată în sistemul de învățământ doar de către personal didactic calificat în baza protocoalelor încheiate între minister și cultele religioase. Până nu cu mult timp în urmă, religia avea caracter obligatoriu în aria curiculară a învățământului, dar în prezent, participarea copiilor la ora de religie se face printr-o cerere semnată de părinți.

Educația religioasă trebuie să se concretizeze atât pe băncile școlii, de către profesori, dar și de preoții Bisericii, care trebuie să păstorească turma credincioșilor rânduiți lor. Atât profesorul, cât și preotul trebuie în permaneță să îl aibă ca model de raportare pe Iisus Hristos, pentru că El este singurul model căruia nu avem ce să-I reproșăm. Rolul educației religioase este acela de a se insufla tinerilor scopul principal al vieții lor, care este concretizat în cea mai mare poruncă din lege: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, din tot sufletul tău și cu tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți. Dumnezeu vrea să-L iubim pentru că El a fost cel care ne-a iubit dintru început, dar în același timp ne-a lasat liberul arbitru, de a decide dacă acceptăm voia Lui sau o luam pe alte căi. Hristos vrea să ne aibă în pază, dar nu dorește să își facă loc cu forța în viețile noastre. Dacă dorim să trăim în relație de comuniune cu Părintele nostru cel ceresc, trebuie să ne deschidem sufletul în fața acestuia și să învățăm să ne iubim necondiționat unii pe alții și în special pe El.

Una din prime încercări de care se lovește profesorul de religie, și care reprezintă piatra de temelie a unui început bun pentru educația religioasă este inițierea elevilor în credință. Acest lucru se realizează prin vestirea textelor din Scriptură tinerilor învățăcei, ca pe viitor aceștia să devine ucenici în cuvânt ai Mântuitorului. Următorul pas prin care profesorul încearcă să îi familiarizeze pe tineri cu mediul creștin este participarea acestora la cult și manifestarea afecțiunii lor față de sfintele slujbe ale Bisericii. Iar ca etapă finală, punând în practică învățăturile primite de la profesor plus trăirea fiecăruia a experienței cultice, o reprezintă manifestarea credinței în viața personală cât și în societate. În felul acesta, educația primită la ora de religie ajută tinerii să fie mai responsabili în tot ceea ce fac și mai iubitori și înțelegători cu semenii lor. Finalitatea disciplinei de educație religioasă reprezintă și momentul când va începe modelarea sufletului uman, după Modelul Hristos. Conținutul învățăturilor pe care elevii le primesc în școală le vor asigura posibilitatea să avanseze în cunoașterea ortodoxiei, prin trăirea acesteia. Mântuitorul Iisus Hristos, prin activitatea învățătorească a scos în evidență nevoia de a se utiliza în educație metoda de educare cea mai eficientă. Pe lângă această metodă, educatorul are un rol esențial, pentru că elevul este dispus să asculte învățăturile primite de la educator, în momentul când vede în acesta un model de iubire și devotament pentru Hristos. Dacă profesorul de religie nu are o anumită trăire și cultură duhovnicească, nu poate să îi urce pe elevi, prin învățătura sa, pe culmi pe care el nu le-a escaladat niciodată. Un ghid bun este acela care a parcurs deja drumul.

Părintele Patriarh Daniel recomandă câteva caracteristici ale limbajului care să faciliteze elevilor învățarea mai ușoară a acestei discipline. Preafericirea Sa spune că limbajul nu ar trebui să fie prea greoi, dar nici infantil, nici prea tehnic, nici prea simplist. Acesta îndeamnă profesorii să folosească limbajul Mâtuitorului, care, atunci când vorbea cu mulțimile, folosea exemple și imagini din viața cotidiană. Dacă transmitem învățătura de credință prin acest limbaj bisericesc, acest lucru atrage de la sine și punerea în valoare a elevilor. La fel se întamplă și cu elevii care trăiesc într-un mediu eclezial, acest lucru ajutându-i să se dezvolte pe plan spiritual.

Pentru ca activitatea învățătorească să fie încununată cu succes, educatorul trebuie să urmeze cateva principii de bază: Hristos trebuie menținut în centrul activității învățătorești, profesorul trebuie să îi familiarizeze pe tineri cu rugăciunea, trebuie să fie și blând, dar și sever. Nu în ultimul rând, educatorul creștin este în fapt marturisitorul celui mai mare act de iubire al lui Dumnezeu pentru lume. El trebuie să fie, împreună cu preotul persoana de legătură a tinerilor cu Împărăția Cerurilor. Atât preotul, cât și educatorul de religie, trebuie să țină cont în permanență de următorul aspect: Exprimarea consecventă a iubirii față de copil stă la baza unei educații eficiente.

Imediat după finalizarea educației religioase din școli, rolul Bisericii devine unul esențial în educarea tinerilor, ca și completare a învățăturilor de la școală. Biserica trebuie să se ocupe de creșterea frumoasă a tinerilor prin programe de catehizare, în cadrul cărora se vor aborda mai mult probleme dogmatice, unde tinerii se vor familiariza mai mult cu învațăturile bisericii și mediul eclezial. Pentru o oră de religie cât mai reușită, preotul are un rol foarte important, deoarece el este o persoană direct responsabilă pentru sporirea duhovnicească a elevilor. Preoții, care majoritatea au predat religia în trecut, sau unii încă o predau, au câteva atuuri în relația lor cu elevii și părinții. Ei îi pot determina, cu ajutorul tactului lor duhovnicesc, pe elevii care la început sunt sceptici privind ora de religie, ca în cele din urmă, să accepte învățăturile profesorului de religie despre Dumnezeu și să participe activ la desfășurarea orei de religie. Clericii pot să conlucreze cu educatorii din zona parohiei sale și să facă împreună tot posibilul ca să atragă cât mai mulți tineri spre această cale. La rugămintea profesorului de religie, preotul poate să săvârșească slujba de sfinține a aghiazmei mici, sau slujba Sfeștaniei, în scoala unde este solcitat.

De asemenea, profesorul de religie poate să stabilescă împreună cu preotul o dată în care poate veni la spovedanie împreună cu tinerii. Părintele Constantin Necula, referindu-se la modul corect de educare și la învățăturile practice pe care le poate da tinerilor, îl sfătuiește pe educator să ducă pe toti elevii care sunt doritori să-și marturisească păcatele în fața unui preot. Pentru ca educația religioasă primită să fie una lucrătoare, legătura duhovnicească dintre preot și elev trebuie să se întărească și să se transforme în legătura de fiu duhovnicesc și părinte duhovnicesc. Din prisma faptului că în dese rânduri tinerii se spovedesc în grabă, mai ales înainte de Crăciun sau de Sfintele Paști când preoții sunt foarte ocupați nu se poate forma o legătură foarte trainică între duhovnic și tineri. Biserica recomandă tinerilor să se spovedească în toate posturile de peste an și să aibă o legătură strânsă cu duhovnicul lor, și să-l vadă ca pe un tată, prieten, sau ca pe un confident de nădejde.

Preotul poate să îi faciliteze profesorului de religie materiale pentru ora de religie sau icoane sfințite pentru clase. După cum profesorul de religie îi îndeamnă pe elevi să nu lipsească de la sfintele slujbe, așa si preotul trebuie să îi sfătuiască atât pe părinți, cât și pe copii, să nu lipsească de la ora de religie. Acesta reprezintă un adevărat model de viață și de trăire duhovnicească pentru comunitatea păstorită. De asemenea, preotul, ca să poate fi un exemplu viu pentru tinerii din parohie, acesta trebuie să dea dovada faptului că este un om cult și mai ales să raspundă prompt si afirmativ la nevoile comunității. Învățătura pe care preotul dorește să o propovăduiască pleacă în primul rând de la exemplul pe care îl dă el tinerilor, printr-un comportament evlavios, blând, dând dovadă necondiționată de milostenie și dragoste creștină. Sfântul Serafim de Sarov spunea: Dobândește-ți pacea și mii în jurul tău se vor mântui.

Tinerii învățăcei trebuie să simtă și să arate în același timp cu sunt că adevărat membrii ai comunității parohiale. Aceștia nu trebuie să aștepte doar să primească, ci și să dăruiască, să împărtășească învățătura cea bună pe care au primit-o. Ei trebuie să se poarte cu responsabiitate și să ia parte la toate activitățile sociale sau de voluntariat ale parohiei, să învețe din tinerețe ce înseamnă iubirea jertfelnică și care nu are nevoie de recomensă în această lume.

În cultul nostru creștin-ortodox, observăm că preoții sunt foarte experimentați în formarea religioasă a tinerilor prin intermediul catehezei. În ultimul timp, în majoritatea bisericilor, aceste deprinderi au început să fie constante, și să fie realizate sistematic și după un plan bine pus la punct. Cateheza reprezintă o acțiune de aprofundare a unor învățături de credință sau explicarea din punct de vedere teologic a mai multor probleme apăsătoare ale societății. Aceasta poate fi susținută doar de către un cleric, sau în unele condiții si de către un teolog laic. Locul de săvarșire al acesteia este în biserică. Această formă de prelungire a educației religioase reprezintă o prelungire sau adâncire a formării pe linie comportamentală în strânsă legătură cu aliniamentele confesionale concrete.

Din punct de vedere al urmării unor proceduri, o cateheză este mult mai greu de susținut și mult mai amplă decât o oră de religie. Cu toate astea, între cateheză și ora de religie este o legătură foarte strânsă. Educația religioasă vine cu o învățătură generală care necesită aprofundarea ei prin cateheză. În timp ce educația religioasă ajută tineri elevi să acumuleze cunoștiințe, cateheza ajută la formarea conduitelor acestora. Educația religioasă se raportează la aspecte ce țin de fondul cultural și intelectual al religiei. În schimb prin cateheză tineri au posibilitatea să se întărească în credință și virtute. Tot din punct de vedere al procedurilor, educația religioasă nu poate fi substituită de cateheză precum nici cateheza nu poate fi substituită de educația religioasă.

Anul 2016 este Anul comemorativ dedicat formării spirituale a tinerilor. De aceea, cu prilejul acestui eveniment, Biserica Ortodoxă Română a fixat niște obictive sau îndrumări clare prin care tinerii pot ajunge la statutul dorit de ortodoxie. Temele concrete prin care trebuie definitivată această acțiune organizată de a educa religios tinerii îi vizează deopotrivă pe preoți, profesori, dar și pe părinții elevilor. Prin intermediul lor si ca urmare a intervenției lor asupra educării tinerilor, aceștia din urmă ar trebui să aibă o participare activă la viața liturgică, să deprindă plăcerea și bucuria de a se ruga, să trăiască o viață curată, feciorelnică, să se spovedească și să se împărtășească regulat, în conformitate cu canoanele bisericii și nu în ultimul rând să învețe să îl iubeacă pe aproapele ca pe sine însuși. Pentru acest demers măreț și foarte dificil de realizat, este nevoie de participarea necondiționată a preoților, care prin rugăciunile și purtarea lor de grijă, să fie mesagerii lui Hristos pe Pământ și să călăuzească sufletele tinerilor în perspectiva mântuirii și a viitorului în comuniune cu Dumnezeu.

În concluzie, educația religioasă reprezintă activitatea dihotomică a școlii, prin profesorul de religie și a Bisericii, prin slujitorii altarului, neputându-se delimita și separa clar una de cealaltă, prin care se urmărește atât educarea religioasă a elevilor, cât și exersarea lor în evlavie.

„Hristos împărtășit copiilor” – soluție practică de catehizare a tinerilor

Despre proiectul „Hristos împărtășit copiilor”

Educația religioasă din zilele noastre are un rol covârșitor în vederea conturării personalitații tinerilor. Ea necesită o activitate de împreună lucrare și comuniune din partea familiei, a educatorului și, nu în ultimul rând, a Bisericii. Sfânta Biserică, reprezentând trupul cel tainic al Mântuitorului și care este formată din toate persoanele unite cu Hristos prin Sfânta Taina a Botezului, a răspuns într-un mod practic la chemarea Domnului nostru Iisus Hristos adresată copiilor. Astfel, Biserica a încercat să îi atragă în sânul ei pe toți copiii, prin diverse activitați, fie legate de probleme religioase, fie de comunicare, excursii sau activități de voluntariat.

Proiectul Hristos împărtășit copiilor a fost lansat începând cu anul 2006 și în România, cu binecuvantarea Bisericii Ortodoxe Române și a devenit proiect oficial al Patriarhiei Române din iulie 2008. Ulterior, prin a doua hotărâre sinodală, din octombrie, s-a instituit structura proiectului în Biserică. Acest proiect implică elaborarea la nivelul fiecărei parohii a unor cateheze destinate copiilor și tinerilor, precum și a diferitelor activități organizate de preotul paroh împreună cu tinerii, cu binecuvântarea chiriarhului. Acest proiect este unul complementar orei de religie, care a apărut pentru prima dată în Arhiepiscopia Iașilor, în ianuarie 2006. Acestă activitate catehetică a luat naștere în Statele Unite ale Americii, inițiate fiind de WORDIRECT, o organizație creștină non-profit. Această activitate a luat naștere având ca scop precis catehizarea copiilor și tinerilor, cu vârste cuprinse între 6 și 17 ani. Proiectul este adresat acestei cateogorii de vârstă pentru că tinerii în această perioadă se formează și dau dovadă de vulnerabilitate atât în fața lumii, cât și a lui Dumnezeu. Unul dintre obiectivele acestui proiect este de asemenea și modelarea sufletelor copiilor și tinerilor după chipul și spre asemănarea cu Hristos.

Parteneriatul dintre Biserica Ortodoxă Română și întemeietorii acestui proiect, prin reprezentanții lor din România, Fundația World Wide, a încercat să reliefeze în programele adresate copiilor și tinerilor intenția de a oferi formatorilor, adică preoților și profesorilor, și prin ei parinților, cunoștiințe și abilități de care au nevoie pentru a-i ajuta pe elevi în vederea prevenirii și reducerii abandonului școlar, dar și să se pregătească pentru un loc de muncă și pentru o viață implinită.

În cadrul programului s-au organizat concursuri, pelerinaje, acțiuni de voluntariat, unde au participat peste 100.000 de elevi din întreaga țară. De asemenea, tinerii au participat la diverse ramuri ale proiecului Hristos împărtășit copiilor, cum ar fi Concursul Național de Creație Creștină „Copilul în familie”, dar și proiectul „Alege Școala”, în cadrul căruia s-au organizat tabere de creație și au participat 4800 elevi.

Desfășurarea acestui proiect implică susținerea la nivelul parohiei a unor lecții de cateheză pentru copii, care sa fie diferite de orele de religie normale. În cadrul acestor întâlniri tinerii participă la ateliere de creație, unde își pot pune în valoare abilitățile artistice. De asemnea, ca parte practică, ei pot învăța rugăciuni, poezii sau să lectureze texte biblice la recomandarea preotului catehet. Metodele folosite în timpul întânlirilor sunt descoperirea, interacțiunea și aplicația, iar lecțiile sunt concepute într-o manieră interactivă, care să asigure implicarea directă a copiilor. Toate activitățile catehetice trebuie să se desfășoare în cadrul parohiei sau în locuri special amenajate pentru astfel de acțiuni. Programul trebuie să urmeze planul ghidului practice „Hristos împărtășit copiilor”. Acestea nu au rolul de a înlocui manualele de religie, ci de a veni în ajutor preotului în vederea unei bune desfășurări în cadrul proietului. Temele care se vor aborda în cadrul orei de cateheză vor fi adaptate corespunzător fiecărei categorii de vârstă. Acestea sunt concepute într-o manieră făcută să îi atragă pe copii și care să asigure împlicarea proactivă a acestora.

Deoarece educația este un drept fundamental al fiecărei persoane, este necesară o călauzire atentă atât din partea școlii, cât și a părinților și a întregii societăți, pentru ca educația să fie prețuită ca act ce definește sau formează personalitatea copilului și infulențează în mod decisiv evoluția lui viitoare ca persoană.

Ca urmare a desfășurării proiectului catehetic „Hristos împărtășit copiilor”, se realizează apropierea tinerilor de Sfânta Scriptură prin primirea învățăturilor și însușirea lor în modul cel mai concret. Studiile arată că în parohiile unde este deja implementat proiectul, tinerii au devenit mai responsabili și participă în mod activ la toate slujbele și activitățile desfășurate în Biserică. Prin intermediul colectivului și al preoților, copiii și tinerii ajung să se dedice cu toată dragostea și râvna creștină în proiecte filantropice și pastolare din cadrul parohiei de care aparțin.

Proiectul „Contribuția bisericii la formarea viitoarei generații tinere” în Parohia Sfântul Antonie cel Mare- Titan

La începutul anului 2011, Parohia Sfântul Antonie cel Mare, din cartierul Titan, situată pe strada Jean Steriadi, numarul 19A, a primit înalta binecuvântare a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pentru inițierea unui proiect catehetic destinat tinerilor. Acest proiect s-a intitulat Contribuția bisericii la formarea viitoarei generații tinere. Această acțiune a fost destinată tuturor tinerilor care participă în mod constant sau ocazional la sfintele slujbe ale parohiei. Pentru acești tineri, care fac parte din cadrul proiectului, s-a avut în vedere și organizarea unui program recreativ constând în petrecerea timpului liber.

Persoana responsabilă cu buna desfășurare a acestui proiect a fost la aceea vreme părintele diacon Suiugan Marius, preot în prezent, sub atenta supraveghere a preotului paroh Daniel Goga. Ca și secretar al proiectului, cu rol de a promova acțiunea în fața tinerilor și de a îl ajuta pe părintele Suiugan la organizarea întâlnirilor catehetice, am fost desemnat eu, Tuinea Dragoș Cosmin.

La primele întâlniri, unde au participat în jur de 40 de tineri, contribuția acestora și participarea lor la dialog era una timidă, neexistând încă relații de prietenie între nici unul dintre ei. Temele alese de părintele Suiugan au fost unele foarte interesante și au variat între cele liturgice și duhovnicești, dar și teme ce țineau de ispitele constante cu care se confruntă tinerii la această vârstă. Prin tactul duhovnicesc de care a dat dovadă, părintele Suiugan a reușit întru-un timp foarte scurt să facă din tinerii participanți la proiect o adevărată familie. Odată cu începerea proiectului, aceștia nu mai stăteau separati și retrași unii de alții în timpul slujbei, ci se adunau în grupuri și asistau atenți la sfintele slujbe. Ba mai mult, majoritatea tinerilor, fiind de vârste apropiate, se întâlneau și în afara programului liturgic sau catehetic și desfărușau diverse activități de recreere.

Pentru a alterna orele catehetice cu recreerea tinerilor, și pentru a îmbina armonios utilul cu plăcutul, am hotarât, împreună cu părintele paroh Daniel Goga și parintele Suiugan, organizarea unor activități și în afara parohiei, cu scopul de a se întării și mai mult realațiile de prietenie deja existente dintre tineri. Așadar, începând cu luna iulie a anului 2011, am început seria pelerinajelor și excursiilor cu tinerii din grupul catehetic.

În vara acelui an, în cadrul proiectului catehetic, s-a organizat un prim pelerinaj în Nordul Dobrogei, unde am vizitat mănăstirile Uspenia și Vovidenia, 2 mănăstiri de rit vechi, lipovenești. Pe traseu, am oprit la închinare și la mănăstirea Cocoș, unde se află racla celor patru sfinți descoperiți la Niculițel: Zotic, Atal, Filip și Camasie. De asemenea, am poposit pentru a ne ruga și la mănăstirile Celic Dere, Soan și Halmiris. La întoarcerea spre casa am vizitat și cetățile Enisala sau Heracleea și Halmyris, unde au fost descoperite moaștele sfinților Epictet și Astion.

Scopul principal al pelerinajului, pe lângă acela de consolidare a grupului catehetic, aflat încă în starea lui incipientă, a fost acela de a veni cu dovezi și mărturii palpabile, și anume că în secolele II-IV, creștinismul cuprinsese toata Dobrogea (Sciția Minor). Pe tot parcursul pelerinajului am discutat, cu excepția momentelor solemne, când intram în sfintele locașuri spre închinare, iar între noi, tinerii, era o atmosferă foarte frumoasă, de comuniune. Părintele a contribuit din plin la dialogurile noastre și ne-a fost ghid la toate obiectivele vizitate. Primul pelerinaj al proiectului catehetic Contribuția bisericii la formarea viitoarei generații tinere a fost unul reușit, deoarece, în itinerariul său, am reușit să îmbinăm utilul cu plăcutul, ne-am cunoscut mai bine unii cu alții, și am reușit să vedem în părintele Suiugan, în momentele când nu purta reverendă, un frate mai mare, care este tot timpul acolo, pentru noi, spre a ne povățui și a ghida primii pașii ai unora în viața duhovnicească.

Odată cu acest prim pas, au fost organizate ulterior numeroase pelerinaje, excursii, cât și acțiuni de voluntariat. Începând din vara anului 2011 și până în prezent, cu ajutorul părintelui Mihai Milea din Buzău, președintele Fundației Sfântul Sava, anual, grupuri de tineri aparținând proiectului catehetic au ocazia să-și petreacă câteva zile la Bisoca, o localitate superbă din Munții Buzăului. Aici se află o tabără de vără, deschisă de părintele Milea, unde vin sute de tineri și se bucură de frumusețile împrejurimilor.

În drumul către Bisoca, grupul nostru de tineri a avut ocazia de-a lungul anilor să viziteze obiective interesante precum: Crama Pietroasele, Muzeul Chihlimbarului de la Colți, Vulcanii Noroioși – Pâclele Mari, Malu cu Sare din Bisoca. Pe lângă aceste obiective, tinerii, sub privirile atente și pline de dragoste ale părintelui Suiugan, au avut binecuvântarea să se închine la mănăstirile: Ciolanu, Găvanu, Poiana Mărului, loc unde a viețuit Sfântul Vasile de la Poiana Mărului, cât și la biserica rupestră din Aluniș. Pe lângă aceste activități, s-au organizat drumeții pe munte, s-au făcut focuri de tabără, s-a vizitat o familie de gospodari din Bisoca, unde tinerii au avut ocazia să guste din produsele tradiționale locale: pastramă, brânză de oaie pe grătar, plăcinte și dulceață de nuci.

În continuarea proiectului catehetic, tinerii au avut ocazia să viziteze un număr impresionant de mănăstiri, începând cu Mănăstirea Crasna, din Județul Prahova. Acest pelerinaj a avut loc în Postul cel Mare, iar tinerii au avut ocazia să participe Vineri seara la Denia Născătoarei de Dumnezeu, iar a doua zi dimineață au luat parte la Sfânta Liturghie, mulți dintre ei spovedindu-se și împărtășindu-se.

La întoarcere, cu binecuvântarea părintelui Suiugan, s-a oprit spre închinare la frumoasele mănăstiri din jurul Bucureștiului: Snagov, Ghighiu, Țigănești, Pisiota și Zamfira. La întoarcerea din acest pelerinaj, tinerii au venit plini de bucurie și pace sufletească, motivați fiind de dragostetea lui Dumnezeu, pe care au simțit-o necondiționat în timpul slujbelor de la mănăstiri. Ei au hotărât să continue pe acest drum, postind în continuare și rugându-se Bunului Dumnezeu să îi țină strâns legați de Biserică.

Continuând cu pelerinajele, părintele coordonator Suiugan, împreună cu nouă din tinerii grupului catehetic, au plecat la Schitul Iezerul, din Vâlcea, pentru a duce înapoi moaștele Sfântului Antonie cel Mare de la Iezerul Vâlcii, care au fost aduce spre închiare la parohia noastră. Înainte de a porni la drum spre Schitul Iezerul, s-a facut un popas duhovnicesc la biserica Soborul Sfântului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, unde erau așteptați de preotul paroh Ionel Chințoiu dimpreună cu enoriașii parohiei. De aici, grupul catehetic și-a continuat drumul spre mănăstire, vizitând pe parcursul traseului mănăstirea Pătrunsa și schitul Pahomie. În acea seară, părintele Suiugan, împreună cu tinerii, au citit acatistul Sfântul Antonie de la Iezerul Vâlcii și au participat la programul liturgic de la mănăstire, în cele din urmă gustând din mâncărurile sănătătoase oferite de măicuțele foarte ospitaliere.

A doua zi, înaite de plecare, grupul a urcat la peștera Sfântului să se închine, iar de acolo au mers mai departe spre schitul Jgheaburi, mănăstirea Horezu și Mănăstirea Bistrița. Aici tinerii au avut posibilitatea să se închine la moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul și să urce la peștera unde acesta a trait o bună parte a vieții. În cele din urmă, au vizitat sfintele mănăstiri Arnota, situată între cele mai înguste chei de calcar din România, și mănăstirea Cozia.

Punctul culminant al pelerinajelor organizate de grupul catehetic al Parohiei Sfântul Antonie cel Mare, din cartierul Titan, a fost vizitarea anuală, în Postul Mare, a Sfântului Munte Athos. Grupul tinerilor, în număr de 13, cu toții spovediți și împărtășiți în prealabil, au vizitat în drum spre Sfântul Munte mănastirea Rila, din Bulgaria.

Odată ajunși în Sfântul Munte Athos, membrii grupului au vizitat: Schitul Sfânta Ana, Schitul Prodromu, Chilia Sfântului Atanasie, Mănăstirea Marea Lavră, Izvorul Sfântului Atanasie, Mănăstirea Iviron, Capitala Muntelui Athos – Kareia, Mănăstirea Cutlumuș, Chilia Panaguda – a Sfântului Paisie Aghioritul, Schitul Sfântului Andrei, Schitul Sfântul Ilie și în cele din urmă Mănăstirea Vatopedu, unde am participat la hram.

Pe tot parcursul urcușului duhovnicesc din Sfântul Munte, părintele Suiugan a avut un rol foarte important, îndemnând tinerii la rugăciune și cugetare asupra păcatelor. Experiența trăită de tinerii grupului, care au văzut și au discutat cu călugări îmbunătățiți, ascultând cu deosebit interes cuvintele de învățătură ale acestora, este una care nu poate fi descrisă ușor în cuvinte. Mulți dintre ei au plecat la întoarcerea spre casă cu promisiunea că își vor îmbunătății viața, vor trăi mai evlavios și, nu în cele din urmă, se vor ruga mai mult.

Pe lângă pelerinaje deosebit de importante și ziditoare pentru tinerii proiectului, părintele Suiugan, la inițiative tinerilor, a implementat în cadrul proiectului catehetic Contribuția bisericii la formarea viitoarei generații tinere, campania Un muzeu pe lună, prin care tinerii grupului aveau posibilitatea să viziteze, însoțiți de părintele Suiugan, diverse muzee din București și împrejurimi. Scopul campaniei a fost acela de a le oferi tinerilor participanți acces la culturalizare. În cadrul acesteia, tinerii au avut posibilitatea să viziteze Muzeul Național de Istorie, fiind ghidați de către domnul Gheorghe Trohani, consilierul Parohiei Sfântul Antonie cel Mare, fost director al acestui muzeu în perioada 1999-2009. Pe lângă acesta, tinerii proiectului au mai avut bucuria de a vizita și Muzeul Tăranului Român, Muzeul Antipa, cât și Muzeul Deltei Dunării din Tulcea.

Tot în cadrul proiectul catehetic s-au organizat mai multe feluri de evenimente, precum lecții de prim ajutor, în colaborare cu Serviciul de Salvare București, campanii de donare de sânge, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină, lecții de muzică psaltică, acordate de cântareții parohiei, cât și concursuri de șah și ping-pong între tinerii parohiei.

Rolul acestei varietăți în cateheze este acela de a aduce tot timpul ceva nou, de a ține tânărul mereu conectat cu viața Bisericii și de a participa activ la ajutorarea semenilor. În toate aceste demersuri, un rol foarte important l-a avut părintele Suiugan, cât și părintele paroh Daniel Goga, care au susținut proiectul necondiționat, sacrificând o bună parte din timpul liber al sfințiilor lor.

În perioada Nașterii Domnului, an de an, tinerii din parohie se întâlnesc la biserică, coordonați fiind de părintele Suiugan, și învață împreună colinde. Scopul este ca, în ajunul Crăciunului, să viziteze centre de plasament, sau familiile nevoiașe și să le aducă în suflete vestea cea bună a Nașterii Mântuitorului. Pe lângă colinde, grupul tinerilor oferă și pachete batrâniilor și familiilor cu probleme financiare, conținând alimente, dulciuri și fructe.

Cea mai importantă activitate a grupului catehetic al Parohiei Sfântul Antonie cel Mare, care reprezintă și încununarea muncii sfințiților părinți slujitori și a tuturor tinerilor participanți la proiect, o reprezintă campaniile umanitare, actele de caritate și acțiunile de voluntariat făcute constant și cu multă dragoste. De-a lungul anilor, în cadrul proiectului, s-au desfășurat târguri de caritate tematice, având întotdeauna scopuri diferite. Cu ocazia târgului de caritate organizat de 1 Martie, tinerii confecționau mărtioare de tip Quilling, făceau prajituri de casă, limonadă și compoturi. La târgul de toamnă tinerii faceau plăcinte din diverse regiuni ale țării și aduceau must.

Părintele îi mobiliza în permanență pe tineri spunându-le că târgurile de caritate au un întreit scop și anume: primul este de aduna fonduri pentru diferite fundații, centre de plasament sau azile de bătrâni; al doilea de a oferi posibilitatea și persoanelor amărâte care vin la biserică să guste o prajitură, nefiind necesar să o platească, iar al treilea scop este de a obișnui tinerii să facă fapte bune.

Din banii strânși de la târgurile de caritate, s-au cumparat paturi, lenjerii, alimente, chiar și animale domestice, precum porci vietnamezi sau vaci Holstein. Tot în cadrul proiectului catehetic se organizau drumeții la acele centre de plasament sau azile, oferindu-le tinerilor posibilitatea de a interacționa cu bătrânii și cu copiii abandonați, provocându-le acestora din urmă o mare bucurie.

Datorită implicării și dragostei necondiționate oferite de părinții slujitori ai Parohiei Sfântului Antonie cel Mare – Titan, și prin intermediului proiectului Contribuția bisericii la formarea viitoarei generații tinere, tinerii au învățat ce înseamnă dragostea curată și necondiționată a aproapelui, au învațat importanța unei familii, văzând persoane abandonate la azile și orfelinate. Nu în ultimul rând au învățaț importanța mersului la biserică, a Sfintelor Taine în viața oamenilor și, la sfatul părintelui Suiugan, au învațat să caute mai întâi Împărăția Cerurilor.

Concluzii

În tema prezentată am vorbit despre cea mai dificilă dar și cea mai frumoasă perioadă a vieții omului, tinerețea. În această etapă a vieții, care reprezintă perioada de tranziție între copilărie și maturitate, unde tânărul încearcă să iși întemeieze planuri de viitor, are dreptul să viseze liber și să greașească, preotul are un rol determinant, și anume de a călăuzi pașii încă timorați ai tânărului spre cărarea care duce în Rai.

De mic, tânărul trebuie să urmeze exemplul Mântuitorului, care, deși era și Dumnezeu și om, făcea ascultare întru toate de părinții Lui. Aceștia au rolul de a înfăptui scopul moral religios al vieții creștine, prin modelarea și educarea copiilor, familia având o mare răspundere și misiune în creșterea virtuții celor mici. Pentru a pune început bun vieții și pentru a se familiariza de mic cu învățăturile despre Dumnezeu, Sfinții Părinți recomandă tinerilor ca, în paralel cu lecturile pe care le citește pentru școală, să citească și Cuvântul revelat al lui Dumnezeu, și anume Sfânta Scriptură. Citind cărțile sfinte, și având inima și cugetul în permanență la Iisus Hristos, firea umană nu mai este capabilă să păcătuiască, rușinându-se de Slava lui Dumnezeu.

Preotul trebuie să susțină necotenit tinerii care întâmpină unele dileme și sunt încă nehotărâți pe ce cale să apuce. Sfântul Paisie Aghioritul îndeamnă tinerii să nu renunțe la studii, și abia dupa terminarea acestora, cerând ajutorul lui Dumnezeu și sfatul familiei și al duhovnicului să ia o decizie. Sfatul unanim al Sfinților Părinți, urmat și folosit și de preoții ortodocși, este acela că tinerii trebuie să aibă ca model principal viața Mântuitorului nostru Iisus Hristos și să cugete încă de aici de pe Pământ la viețuirea cea din ceruri, prin care ne îndumnezeim cu toții. Aceștia trebuie să meargă pe căile Domnului și să aibă ca pildă vie de nestricăciune viețuirea Mântuitorului, pentru că, urmându-l pe El, vor fi pregătiți de călătoria spre viața cea fericită a veșniciei.

Odată ajuns la adolescență, tânărul trebuie să dea piept cu toate piedicile care fac urcușul spre Rai mai anevoios. În primul rând tinerii trebuie să iasă învingători din lupta cu patima internetului și a dependeței de acesta. Internetul, care este catalogat de mulți clerici ca un drog modern, poate duce la pierderea mântuirii prin dependență, boală, pornografie, pe care le cultivăm în noi odată cu folosirea abuzivă a acestuia. Preotul trebuie să știe cum să tempereze elanul tinerilor și pornirea acestora puerilă spre a afla lucruri noi, sau a fi în pas cu lumea modernă, explicându-le că trebuie să culeagă din tot ceea ce face, precum albina, doar învățăturile bune. Părintele Ioan Șișimanian spunea că internetul ne poate fi prieten sau dușman, totul depinde de modul în care este folosit.

Folosind fără discernământ internetul și navigând fără restricții pe toate paginile web, inevitabil în viața tânarului apare păcatul desfrânării, ca urmare a tuturor materialelor pornografice stocate în mediul virtual. Acesta intră în categoria păcatelor strigătoare la cer și, odată ce pune stăpânire pe sufletul tânărului, greu mai poate fi scos de acolo. Părintele John Breck spune că pornografia este iconografie demonică. Aceasta îmbolnăvește mintea și aduce moarte sufletului. Rolul preotului în ajutarea tinerilor care se confruntă cu această patimă este unul foarte important, care necesită mult tact duhovnicesc. Părintele duhovnic trebuie să dea dovadă de răbdare și să se roage Bunului Dumnezeu pentru fiul său duhovnicesc, cât și pentru luminarea minții, care îl va face capabil să dea sfaturile cele bune tânărului cu probleme. Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să stăm departe de acest păcat al desfrânării, deoarece toate celealte păcate pe care le săvârșim sunt în afara trupului. Acest păcat al desfrânării însă, afeactează și trupul, care este templul al Duhului Sfânt și trebuie respectat ca atare.

Referitor la păcatul fumatului, care dăunează atât sănătății, părinții recomandă ca terapie pentru aceasă patimă sporirea în credință, pocăința cu lacrimi pentru ca Dumnezeu să alunge acest viciu de care suntem legați și, nu în ultimul rând, consțientizarea faptului că prin fumat distrugem Templul creat de Sfântul Duh. Desăvârșirea în credință reprezintă renunțarea la patimile care ne robesc și sporirea în virtuți.

Biserica se află într-o continuă căutare a modalităților de atragere a tinerilor la viața liturgică, iar parohia reprezintă instituția care trebuie să fie mereu pregătită spre a face față cerințelor misionare care apar. Aceasta are rolul de a-și intensifica în permanență efortul misionar pentru formarea tinerilor prin diverse activități și proiecte menite să-i atragă pe aceștia din urmă. Relația de intercomuniune care există între Biserică-Școală-Familie, ar trebui să aibă ca finalitate creșterea și progresul duhovnicesc ale tânărului. Pe lângă educația primită acasă și învățătura primită la școală în timpul orelor de religie, preotul are rolul de a continua lucrările menționate anterior prin ore de cateheză și de aprofundare a învațăturilor de credință.

Prin această activitate de catehizare săvârșită de preot, tinerii vor fi mai responsabili față de faptele proprii săvârșite și vor fi ei înșiși misionari laici. Pentru ca activitatea catehetică desfășurată de preot să fie una ziditoare de suflete, care să aibă ca finalitate aducerea tinerilor pe calea Bisericii, pregătirea preoților trebuie să fie una sporită, aceștia fiind datori să aibă cunoștințe din o paletă mult mai largă de domenii. Criteriul de raportare al preotului trebuie să fie în permanență Mântuitorul, care este Catehetul și Învățătorul suprem. Pentru ca învățătura și cuvintele propovăduite de acesta să aibă un impact mare asupra tinerilor, viața preotului trebuie să fie el un exemplu de smerenie, dreptate și curăție și să trăiască în viața lui cotidiană învățătura propovăduită.

Rolul preotului duhovnic în relația cu tinerii este unul determinant, având ca scop mântuirea tuturor celor păstoriți. Sfânta Taină a Spovedaniei este singura oportunitate, după botez, de restaurare a relației noastre cu Dumnezeu. Scopul Spovedaniei este vindecarea sufletelor și înnoirea vieții. Marii părinți duhovnicești ai României au avut întotdeauna grijă să acorde atenție nevoilor tinerilor, ca aceștia să devină un exemplu pentru cei de-o vârstă cu ei. Cel mai important lucru pe care tânărul trebuie să îl urmeze în relația cu duhvnicul este ascultarea. Aceasta înseamnă educarea minții și supunerea acesteia față de învățăturile Bisericii. Toată învățătura pe care preoții duhovnici o dau tinerilor trebuie să se concretizeze în cea mai mare poruncă a Legii, și anume porunca iubirii. Sfinții Părinți văd dragostea necondiționată ca fiind singură modalitate prin care tinerii să de dezvolte frumos și să progreseze duhovnocește. Astfel, tânărul creștin trebuie să își centralizeze toate puterile spre această poruncă a Mântuitorului, pentru că prin iubire vom ajunge la realizarea sfințeniei și vom fi desăvârșiți.

Trăirea tinereții trebuie să fie în permanență sinonimă cu rugăciunea neîncetată. Tinerețea lipsită de îndeletnicirea cu rugăciunea nu are sens, ea este comparată cu o primăvară din care soarele lipsește, îi lipsește chiar inima, organul vital, care nu poate fi substituit. Părinții bisericești scot în evidență importanța rugăciunii tinerilor și spun că cele mai înalte culmi ale rugăciunii sunt accesibile decât în tinerețe, iar persoanele care nu și-au deprins această îndelnicire de mici, nu vor fi capabili să se roage nici la bătrânețe.

Un alt rol foarte important în realația preotului cu tinerii îl reprezintă și activitățile care se desfășoară în paralel cu programele catehetice. Prin pelerinaje, excursii, acțiuni caritabile, programe de voluntariat, prin care preotul îi implică activ pe tineri în viața Bisericii, se urmărește sudarea definitivă a tinerilor de Biserică, deprinderea acestora spre a face binele, și legarea de prietenii între tinerii parohiei. Ca urmare a activităților desfășurate în programele catehetice, tinerii învață să nu mai fie egoiști, să iubească sincer și dezinteresat și, nu în ultimul rând, învață să caute dintru început Împărăția lui Dumnezeu.

Preotul în viața tinerilor este precum Hristos în mijlocul Sfinților Apostoli: încearcă să îi protejeze ca un adevărat tată, să îi învețe Legea, El fiind Învățătorul Suprem și, nu îl ultimul rând, îi cheamă pe ei la Cină, la ospațul euharistic, care are ca înțeles fundamental comuniunea cu Iisus Hristos prin Duhul Sfânt, scopul final fiind moștenirea vieții veșnice. Tinerii trebuie în permanență să se raporteze la persoana Mântuitorului, astfel încât tinerețea lor să fie participarea la tinerețea Lui cea veșnică, învierea lor să fie participare la Învierea Lui.

BIBLIOGRAFIE

ARGATU, Pr. Ioan V., Pe treptele suirii către cer, ediția a-3-a, Ed. Mila Creștină, Suceava, 2011;

AUGUSTIN, Fericitul, Confessiones(Mărturisiri), trad. de Niolae Barbu, Ed. IBMBOR, București, 1994;

BERGSON, Henri, Les deux sources de la morale et de la religion, Ed. Paris, Alcan, 1932;

BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, Ediție jubiliară a Sfântului Sinod, tipărită cu binecuvântarea și prefața Prea Fericitului Părinte TEOCTIST, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Versiune diotosită după Septuaginta, redactată și adnotată de BARTOLOMEU VALERIU ANANIA, Arhiepiscopul Clujului, sprijinit pe alte numeroase osteneli, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii ortodoxe Române, București, 2001;

BRECK, Pr. Prof. Dr. John, Darul sacru al vietii, Editura Patmos, 2001;

BRIANCIANINOV, Ignatie, Sfânt, Firimiturile ospățului, Ed. Episcopiei, Alba Iulia, 1996;

CAMPBELL, Ross, Educația prin iubire, trad. de Irina-Margareta Nistor, Ed. Curtea Veche, Bucureșt, 2001;

CAVARNOS, Constantin, Modern Orthodox Saints, vol. III, Institute for Byzantine and Modern Greek Studies, Belmont, 1979;.

Centrul pentru Studii de Teologie Aplicată al Mitropoliei Olteniei, Tinerii și biserica în zilele noastre, Caiet de lucru pentru preoți în vederea desfășurării activității de pastorație a tinerilor, ediția a -II-a, Ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007, pp. 79-81;

CLEMENT ALEXANDRINUL, Scrieri, Pedagogul, în colecția Părinți și Scriitori Bisericești 17, Ed. IBMBOR, 1982;

CLEOPA, Ilie, Arhimandrit, Ne vorbește părintele Cleopa, vol. 2, Ed. Mănăstirea Sihăstria, Neamț, 2004;

Colectiv de autori, Duhovnici români în dialog cu tinerii, ediția a-II-a, Ed. Bizantină, 2014;

COMAN, Pr. Prof. Dr. Constantin, Ortodoxia sub presiunea istoriei, Ed Bizantină, București, 1995;

COMENIUS, Jan, Amos, Didactica magna, trad. de Iosif Antohi, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1970;

COSTA DE BEAUREGARD, Pr. Prof. Dr. Marc-Antoine, Tineretul ortodox și societatea modernă, Ed. Doxologia, Iași, 2014;

DANIEL, IPS, Tinerii, , viitorul spiritual al României, în „Candela Moldovei”, Buletinul oficial al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, nr. 3-4, Iași, 1999;

DANIEL, ÎPS, SERAFIM, ÎPS, Tinerii – viitorul spiritual al României, în revista Porunca Iubirii, nr. 6, 1998;

DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Dăruire și dăinuire – raze și chipuri de lumină din istoria și spiritualitatea românilor, Ed. Trinitas, Iași, 2005;

DANION, Vasile, Cum să ne creștem copiii.Canon de rugăciune pentru copilul bolnav, Ed. Sophia, București, 2012;

DANION, Vasile, Underground- Rebelii generației Nu, Ed. Agnos, Sibiu, 2007;

DORAN, K., „Industry Size, Measurments, and Social Costs”, în Costurile sociale ale pornografiei: o culegere de lucrări (Princeton, N. J.: Witherspoon Institute,2010);

DOROTEI, Avva, Despre trebuința de a nu se încrede cineva în înțelepciunea sa, în Filocalia, vol. 9, trad. de Pr. prof. Dumitru Stăniloae, Ed. IBMBOR, București, 1980;

DRINCEC, Ps. Pr. Sofronie, NEGRUȚIU, Pr. Prof. Florin, LEUCEA, Pr. Prof. Dorel, Dascălul Creștin, Revista educatorilor creștini, Anul III, nr. 6-7/ iunie-iulie 2012, Ed. Didactina militans, Oradea, 2012;

DUMITRU, Laurențiu, Hristos și tinerii, Ed. Bunavestire, Galați, 2003;

DUMITRU, Laurențiu, Tinerii pe calea întrebarilor, Ed. Egumenița, Galați , 2004;

EFITIMIE ATHONITUL, Ieromonah, Asceți în lume, Ed. Evanghelismos, București, 2009;

FLOCA, Arhim. Prof. Dr. Ioan N., Canoanele Bisericii Ortodoxe – Note și comentarii, Ediția a-III-a îmbunătățită, Sibiu, 2005;

GHEORGHE, Virgiliu, Pornografia – Maladia secolului XXI, Ed. Prodromos, București, 2011;

GORDON, Pr. Prof. Dr. Vasile, Simpozion cu tema catehetică: Hristos împărtășit copiilor, în „Vestitorul Ortodoxiei”, 31.01.2006;

GORDON, Pr.prof. Dr. Vasile, Biserica și școala. Analize omiletice, catehetice și pastorale, Ed. Christiana, București, 2003;

GRIGORIE de NYSSA, Sfânt,  Despre feciorie, trad. din greaca veche de Laura Pătrașcu, Ed. IBMBOR, București, 2003;

HOLBEA, Pr. Lect. dr. Gheorghe, OPRIȘ, Pr. lect. dr. Dorin, OPRIȘ, Lect. dr. Monica, JAMBORE, Diac. George, Educația religioasă – Dimensiune a educației integrale, în Apostolat Educațional, Ora de religie- cunoaștere și devenire spirituală, Ed. Basilica, București, 2010;

HORGA, Irina, Educația religioasă în școală – abordări și tendințe europene, în Învățământul religios și teologic în România, Ed. Techno Media, Sibiu, 2006;

IOAN GURĂ DE AUR, Sfânt, Despre feciorie. Apologia vieții monahale. Despre creșterea copiilor, Ed. IBMBOR, București, 2001;

IRINEU de EKATERINBURG, Episcop, Mamă, ai grijă! Călăuziri pentru creșterea și educarea ortodoxă a copiilor, Ed. Egumenița, Galați, 2006;

Labăr CUCOȘ, Consecințe ale educației religioase asupra formării conduitelor tinerilor. Perspectiva Beneficiarilor, în Studia Basiliana, Vol. I, Ed. Basilica, București, 2008;

LEUCEA, Pr. Prof. Dorel-Mircea, Educația religioasă între școală și biserică, în publicația Dascălul Creștin, Revista educatorilor creștini, Anul III, nr. 6-7/ iunie-iulie 2012, Ed. Didactina militans, Oradea, 2012;

MAGDALENA, Maica, Cum să comunicăm copiilor credința ortodoxă, Ed. Deisis, Sibiu, 2008;

MAGDALENA, Maică, Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi, Ed. Deisis, Sibiu, 2006;

MARLER, John, WERMUTH, Andrew, Monahi, Tinerii pe calea întrebărilor – Ultima și adevărata răzvrătire, trad din engleză de Felix Trușcă, Ed. Sophia, București, 2008;

MELCHISEDEC, Episcop, Cuvântarea rostită în Mitropolia din Iași in „Serbarea școlară de la Iași: Acte și Documente”, de A.D. Xenopol și C. Erbiceanu, Iași, Tipografia Națională, 1885;

MUNTEANU, Ierom. Evloghie, Ne vorbește părintele Porfirie, Ed. Bunavestire, Galați, 2003;

MUREȘAN, Lect. Dr. Radu Petre, Provocările internetului și apostolatul media, Curs universitar, 2010;

NĂCLAD, Pr. Constantin, „Hristos este împărtășit copiilor prin proiectele Patriarhiei Române, în revista Chemarea credinței, nr. 41, ianuarie-februarie 2016;

NĂCLAD, Pr. Constantin, „Hristos este împărtășit copiilor prin proiectele Patriarhiei Române, în revista Chemarea credinței, nr. 41, ianuarie-februarie 2016;

NECULA, Pr. Prof. Dr. Constantin, Împreună spre întâia spovedanie, Ed. Agnos, Sibiu, 2006;

PAISIE AGHIORÂTUL, Sfânt, „Viața de familie”, în Cuvinte duhovnicești, Volumul IV, trad. Ieroschim. Ștefan Nuțescu, Ed. Evanghelismos, București, 2012;

POP, Pr. Dr. Vasile, Promovarea educației religioase prin biserică și scoală, în revista Biserică și scoală, nr. 2, Februarie 2016;

POP, Pr. Dr. Vasile, Promovarea educației religioase prin Biserică și Școala, în revista Biserica și Școala, , publicație religioasă editată de Arhiepiscopia Aradului, nr.2, 2016;

PRESCURE, Arhim. Prof. Vasile, STAN, Pr. Dr. Nicolae Răzvan (coord.), Tineretul și creștinismul – Repere duhovnicești pentru tinerii vremurilor noastre, Ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 2008;

PRETORIAN, Pr. Mihai, „Congresul Național Hristos împărtășit copiilor”, în revista Școala din Biserică, nr 9, 2011;

RĂDUCĂ, Pr. Prof. Dr. Vasile, „Exigențele educației creștine a tinerilor”, în Lucreția VASILESCU(coord.), Cultură și Religie. Statutul religiei și instrucția școlară, Ed. Universității din București, București, 2009;

SACHELARIE, Nicodim, Arhimandrit, Pravila bisericească , editată de Parohia Valea Plopului, 1999;

SERAFIM de SAROV, Sfânt, Patericul Sarovului, Ed. Egumenița, Galați, 2008;

SOFRONIE, Arhimandrit, Cuviosul Siluan Athonitul, traducere din limba rusă de Ierom. Rafail Noica, Ed. Accent Print, Suceava, 2013;

SPIRIDONOS LOGOTHETIS, Arhimandrit, Răspunsuri la întrebări ale tinerilor – Ortodoxia și lumea, trad. din greacă de pr. Șerban Tica, Ed. Sophia, București, 2012;

STANILOAIE, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Viața și învățătura Sfântului Grigorie Palama, Ed. Scripta, București, 1993;

ȘERBAN, Cristian, Internetul- Tinerii în fața provocării, Ed. Egumenița, 2005;

TILEA, Pr. Gherghe T., „Familia creștină”, în Probleme fundamentale în opera moral-sociala a Sf. Ioan Gură de Aur, Tipografia Eparhială Curtea de Argeș, 1947;

TIMIADIS, Emilianos, Mitropolit, Preot, Parohie, Înoire, trad. de Paul Brusanovski, Ed. Sophia, București, 2001;

TIMIȘ, Vasile, Misiunea Bisericii și educația, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2004;

ȚUȚEA, Petre, 321 de vorbe memorabile, Ed. Humanitas, București, 1993;

UNGUREANU, Lorena, Andreea, Educația religioasă și omul întreg, în revista Biserica și școala, publicație religioasă editată de Arhiepiscopia Aradului, nr.2, 2016;

VASILE CEL MARE, Sfânt, Cuvânt către tineri, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2009;

VASILE CEL MARE, Sfânt, Închinare la 1630 de ani , ediție îngrijită de Emilian Popescu și Adrian Marinescu, în colecția Studia Basiliana, vol. al II-lea, Editura Basilica a Patriarhiei Române, București, 2009;

VASILE CEL MARE, Sfânt, Scrieri, Omilia XXII-a către tineri, în colecția Părinți și Scriitori Bisericești 17, Ed. IBMBOR, 1986;

ZILLMANN, Dolf, JENNINGS, Bryant, Pornography’s Impact on Sexual Satisfaction, Journal of Applied Social Pschology, Volume 18, Issue 5, Aprilie 1988;

ZORIN, Konstantin V., Ce li se ascunde tinerilor – Ispitele și bolile acestui veac, trad. din rusă de Eugeniu Rogoti, Ed. Sophia, București, 2013;

WEBOGRAFIE

ANICULOAE, George, Hristos împărtășit copiilor din toată țara, 11.04.2014, articol online, accesat în 01.06.2016 la URL: http://www.crestinortodox.ro/stiri/ziarul-lumina/hristos-impartasit-copiilor-toata-tara-78653.html;

BÂRA, Ciprian, Roade în proiectul „Hristos împărtășit copiilor”, 07.04.2009, articol onlie, accesat în 01.06.2016 la URL: http://ziarullumina.ro/roade-in-proiectul-hristos-impartasit-copiilor-46023.html;

BURSU, Ionuț C, Pastorația tinerilor ca misiune a Bisericii, 17 februarie 2011, articol online, accesat în data de 01.03.2016 la URL: http://www.doxologia.ro/actualitate/alte-articole/pastoratia-tinerilor-ca-misiune-bisericii;

CIOBOTA, Ioan, Puterea mass-mediei – manipulare și control, 19.02.2010, articol online, accesat în data de 01.04.2016 la URL: http://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/puterea-mass-mediei-manipulare-control-118565.html;

CIOBOTĂ, Prof. Dr. Marius Daniel, Sfaturi practice în biserică: Tinerii sunt o prioritate pastorală, 13.04.2011, articol online, accesat în 26.04.2016 la URL: http://ziarullumina.ro/sfaturi-practice-in-biserica-tinerii-sunt-o-prioritate-pastorala-12401.html;

CUCOȘ, Prof. Univ. Dr. Constantin, Formarea religioasă din școală și din biserică, 06.02.2015, articol online, accesat în 31.05.2016 la URL: http://www.constantincucos.ro/2015/02/formarea-religioasa-din-scoala-si-din-biserica;

CURCĂ, Paul, Internetul ne vrea proști, 07.04.2011, articol online, accesat în data de 01.04.2016 la URL: http://www.crestinortodox.ro/editoriale/internetul-vrea-prosti-142440.html;

DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Hristos împărtășit copiilor – o perspectivă creștină în educație, 07.09.2014, articol online, accesat în 01.06.2016 la URL: http://patriarhia.ro/hristos-impartasit-copiilor-o-perspectiva-crestina-in-educaie-7333.html;

DANIEL, Patriarhul României, Tinerii ortodocși – mărturisitori ai iubirii lui Hristos și misionari ai Bisericii, Cuvânt la deschiderea oficială a Întâlnirii tinerilor ortodocși din Europa, Cluj-Napoca, 04.09.2015, articol online, accesat în data de 25.04.2016 la URL: http://patriarhia.ro/tinerii-ortodocsi–marturisitori-ai-iubirii-lui-hristos-si-misionari-ai-bisericii-8189.html;

DANILIUC, Mihail, Arhimandrit, Sfântul care a învins patima fumatului, 28.05.2013, articol online, accesat în data de 06.04.2016 la URL: http://www.doxologia.ro/puncte-de-vedere/sfantul-care-invins-patima-fumatului;

DĂNĂLACHE, Teodor, Fumatul – patimă de necinste, 30.07.2009, articol online, accesat în data de 06.04.2016 la URL: http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/fumatul-patima-necinste-134958.html;

DĂNĂLACHE, Teodor, Păcatele tinereților mele, 30.06.2009, articol online, accesat în data de 04.04.2016 la URL: http://www.crestinortodox.ro/editoriale/pacatele-tineretilor-mele-141460.html;

DECIU, Nicușor, Educația copilului la Sfântul Ioan Gură de Aur, 01.02.2015, articol online, accesat în data de 26.03.2016 la URL: http://ziarullumina.ro/educatia-copilului-la-sfantul-ioan-gura-de-aur-98696.html;

Despre proiectul Hristos împărtășit copiilor, 30.03.2016, accesat în 01.06.2016 la URL: http://hristosimpartasitcopiilor.blogspot.ro/;

DUMITREASA, Pr. Calciu, 7 cuvinte către tineri, 21.11.2012, articol online, accesat în data de 25.04.2016 la URL: http://www.apologeticum.ro/2012/11/mereu-actuale-cele-sapte-cuvinte-catre-tineri-ale-parintelui-gheorghe-calciu-dumitreasa/;

EFREM, Egumenul Mănăstirii Vatoped, „Sfântul Ioan Hrisostom și viața de familie”, 14 Octombrie 2012, articol online, accesat ultima oară în data de 04.03.2016 la URL: https://www.pemptousia.ro/2012/10/sfantul-ioan-hrisostom-si-viata-de-familie/;

GOLUB, Eugenia, Fumatul – O sinucidere lentă, 18.10.2010, articol online, accesat în data de 06.04.2016 la URL: http://ziarullumina.ro/fumatul-o-sinucidere-lenta-21026.html;

GORDON, Pr. Prof. Dr. Vasile, DRAGNEA, Pr. Prof Constantin, Conlucrarea dintre profesor și preot pentru reușita orei de religie, articol online, accesat în 31.05.2016 la URL: https://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=1&cad=rja&uact=8&ved=0ahUKEwjOxbSznYzNAhUDaRQKHW38BisQFggaMAA&url=http%3A%2F%2Fmedia1.webgarden.ro%2Ffiles%2Fmedia1%3A4dffaaeb7c1c3.doc.upl%2FConlucrare-Preot-Profesor-Pentru-Ora-de-Religie.doc&usg=AFQjCNGF9guMfdjVgJkoK583g_k2TKwbiQ&bvm=bv.123664746,d.bGg;

HULPOI, Nicolae, Iadul pornografic de pe internet, 22.11.2007, articol online, accesat în data de 01.04.2016 la URL: http://ziarullumina.ro/iadul-pornografic-de-pe-internet-63370.html;

LUNGOCI, Pr. Dr. Sorin, Proiectul national „Hristos împărtășit copiilor” în legislația bisericească, în revista Altarul Banatului, nr. 10-12, octombrie-decembrie 2015, articol online, accesat în 01.06.2016 la URL: http://altarul-banatului.ro/?page_id=195;

MELINTI, Pr. Lect. Dr. Maxim, Catehizarea copiilor și tineretului în viziunea părintelui Ilie Sârbu, 27.07.2011, articol online, accesat în data de 26.05.2016 la URL: http://pater-maximus.blogspot.ro/2011/07/catehizarea-copiilor-si-tineretului-in.html;

MEREUȚANU, Vitalii, Fumatul – O altă formă de sinucidere, 15.12.2011, articol online, accesat în data de 06.04.2016 la URL: http://www.apologeticum.ro/2011/12/fumatul-o-alta-forma-de-sinucidere/;

OLARU, Nicoleta, Răspunsuri duhovnicești: Fumatul, păcat împotriva noastră și a aproapelui, 14.06.2011, articol online, accesat în data de 06.04.2016 la URL: http://ziarullumina.ro/raspunsuri-duhovnicesti-fumatul-pacat-impotriva-noastra-si-a-aproapelui-9357.html;

POP, Dr. Onufrie, Biserica și rolul ei în societatea contemporană, 24.06.2014, articol online, accesat în data de 26.04.2016 la URL: http://octavianrodna.ro/referate/biserica-si-rolul-ei-in-societatea-contemporana/;

POP, Pr. Vasile, De ce să vină tinerii la biserică?, 13.06.2015, articol online, accesat în data de 25.04.2016 la URL: http://www.crestinortodox.ro/editoriale/de-sa-vina-tinerii-biserica-149509.html;

TEOFAN, IPS, Mitropolitul Moldovei și al Bucovinei, Parohia – element esențial al pastorației tinerilor, 21.02.2011, articol online, accesat în data de 25.04.2016 la URL: http://ziarullumina.ro/parohia-element-esential-al-pastoratiei-tinerilor-15095.html;

TODORAN, Pr. Conf. Univ. Dr. Simion, Incitarea tinerilor spre violență prin mass-media, 02.05.2012, articol online, accesat ultima oară în data de 01.04.2016 la URL: http://www.crestinortodox.ro/editoriale/incitarea-tinerilor-spre-violenta-prin-mass-media-70241.html;

ZISIS, Pr Theodor, „Cum ucidem sufletele copiilor noștri chiar noi, credincioșii”, 10 Ianuarie 2013, articol online, accesat în data de 04.03.2016 la URL: http://marturieathonita.ro/cum-ucidem-sufletele-copiilor-nostri-chiar-si-noi-credinciosii/;