Actualitatea și imporțanța temei : Așa cum orice persoană are libertatea de a se căsători , [625074]

3

INTRODUCERE
Actualitatea și imporțanța temei : Așa cum orice persoană are libertatea de a se căsători ,
tot astfel legea îngăduie oricărei persoane căsătorite să ceară desfacerea căsătoriei a cărei
continuare, datorită unor motive temeinice care au lezat grav și iremediabil raporturile dintre soți,
a devenit imposibilă pentru el. Statul este direct interesat în apărarea căsă toriei și familiei, deoarece
în familie se pune baza educării copiilor într -o morală sănătoasă și a pregătirii generațiilor viitoare.
Însă apărarea căsătoriei nu înseamnă menținerea ei cu orice preț. Așadar se pune baza admiterii în
legislația noastră a d ivorțului prin consimțământul ambilor soți, în condițiile stabilite de lege.
Starea actuală a societ ății îl determi nă pe fiecare membru al ei să reflecteze adânc asupra
schimbărilor ce se prod uc atât în societate, cât și în vi ața lui persona lă. Dramatismul acest or
schimbări, viteza cu care ele se produc, incertitudinea și caracterul contra dictoriu al proceselor
social -economice și politice fac ca personalitatea să-și revizui ască locul ei în societate și să-și
schimbe modul de viață cu care se obișnuise. Divorțul familie, eveniment cu profunde implicații
sociale, majoritatea cu o rezonanță negativă pentru membrii cuplului destrămat și participanții la
viața socială în general. Evoluția numărului familiilor, în ultimii ani, înregistrează o tendință
descendentă, în parte datorată și procesului de desfacere a căsătoriilor, iar ca implicații imediate
sunt afectați copiii minori rezultați la divorț, se înregistrează o scădere a natalității, implicații de
natură socio -economică, prin modificarea statutului social al partenerilor rezultat în urma
divorțului, dar și a nevoilor economice în funcție de partajarea bunurilor și asigurarea unui trai
decent.
Divorțul fiind un proces complex el comportă mai mul te aspecte, care intervin: stre sul
emoțional, încredințarea și îngrijirea copiilor, divizarea proprietății. Încredințarea copiilor în urma
disoluției legale a căsătoriei s -a făcut în mod tradițional mamei. Când se pune problema desfacerii
căsătoriei trebuie avut însă în vedere și caracterul social al acesteia. Căsătoria nu constituie numai
o problemă de ordin personal ci și de ordin social. În toate relațiile de familie trăiește un interes
social. Soarta căsătoriei nu poate fi lăsată numai la aprecierea soților. Statul este direct interesat
în apă rarea căsătoriei și familiei și de aceea a reglementat modul în care poate fi admis divorțul.
Desfacerea căsătoriei prin divorț este singura modalitate de încetare a unei căsătorii valabil
încheiate. Din momentul ramânerii irevocabile a hotărârii jude cătorești care a pronunțat divorțul
încetează principalele efecte ale actului juridic al căsătoriei încheiat între soți, mai ales efectele de
natură personală.
În societatea contemporană, divorțul a devenit un fapt aproape banal , pe masură ce rata
divorțurilor s -a mărit, fenomenul a devenit mai ușor de perceput și tolerat, fiind acceptat ca posibilă

4
soluție a unor relații disarmonice. Divorțul nu este o instituție perfectă, ci doar un “rău necesar, căci
pune capăt unui rău și mai grav.1”
Prin urmare divorțul nu mai are un carater excepțional, ci este un mijloc de defacere a
căsătoriei. În principiu căsătoria se încheie pe viață. Cu toate acestea căsătoria încetează prin divorț
dacă există motive temeinice care au dăunat grav raporturile dintre soți și căsătoria nu mai poate
continua.
Conform Noului Cod civil, care preia dispozițiile Codului Familiei, familia are la bază
căsătoria liber consimțită între soți, în relațiile dintre soți precum și în exercițiul drepturilor față de
copii, bărbatul și femeia având drepturi egale. Acest fapt este confirmat și de prevederile
constituționale, și anume că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între bărbat și
femeie, pe egalitatea lor în drepturi și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea,
educația și instruirea copiilor2.
Cu toate că orice căsătorie se realizea ză pornind de la intenția celor doi soți de a -și petrece
întreaga viață împreună, din anumite motive atât subiective cât și obiective ea se poate desface prin
divorț dacă există motive temeinice care au vătămat grav raporturile dintre soți și căsătoria nu mai
poate continua. Concepțiile diferite în viața de familie pot fi un factor de creștere și dezvoltare, dar
atunci când divergențele degenerează în opțiuni individualiste care nu pot fi negociate căsătoria va
fi “aruncată” în pragul divorțului.
Divorțul t rebuie privit ca pe o cale de a rezolva probleme majore în viața unor persoane,
generate de căsătoria în care se află și de a ajunge la o stare de normalitate. Acesta nu constituie o
variantă optimă pentru a atinge un prag de răzbunare sau un avantaj mater ial.
Decizia începerii divorțului ar trebui luată împreună cu partenerul de viață iar dezbaterile
cu privire la realizarea divorțului, custodia copilului, împărțirea bunurilor comune precum și alte
aspecte ar trebui să conducă la un acord comun cunoscut de soți, acord ce încurajează evitarea
efectelor traumatizante inerente divorțului precum și a multor discuții în contradictoriu purtate în
ședință publică.
Prin prisma divorțului sunt evidențiate mom entele mai puțin plăcute, d e aceea divorțul, care
reprezin tă și de această dată o manifestare de voință a părților ar trebui exercitat cu aceeași
înțelepciune ca în momentul luării deciziei celor doi soți de a -și uni viețile.
Toate acestea sunt motive pentru care am dorit să dezbat această temă, complexitatea și
importanța ei reprezentând aspecte care ar trebui să fie cunoscute de orice persoană . Pe lângă acesta,
având în vedere că Noul Cod Civil aduce modificări în ceea ce privește organele competente în

1Filipescu .I.P., Tratat de dreptul familei . Ediția 7. – București: C.H.Beck, 2002, p. 311.
2 Constituția Republicii Moldova Publicat : 29.03.2016 în Monitorul Oficial Nr. 78 , art.48

5
soluționarea cererii de divorț, atribuind posibilitatea dată Notarului, am decis să dezvălui aspectele
acestui dreptul acordat cetățeanului moldav.
Scopul și obiectivele temei: Scopul tem ei date constă în cercetarea trăsă turilor specifice
modurilor de desfacere a căsătoriei , și anum e divorțul . În conformitatea cu scopul abordat au fost
formulate cîteva obiective, și anume:
 analiza trăsăturilor defi nitorii privind divorțul ;
 definirea termenului de divorț ca mod de desfacere a căsătoriei ;
 cercetarea evoluției reglementării privind divorțul în legislația Republicii Moldova ;
 studierea temeiurilor de desfacere a căsătoriei ;
 identificarea organelor competente în procedura divorțului;
 explicarea efectelor desfacerii căsătoriei;
 analiza practicii judiciare și datelor statistice naționale cu privire la divorț;
 descoperirea aspectelor de drept comparat privind acest mijloc de desfacere a căsătoriei.
Ipoteza de cer cetare:
 Desfacerea căsătoriei prin divorț rămâne a fi singura modalitate de încetare a unei căsătorii
valabil încheiate, iar din momentul rămânerii irevocabile a hotărîrii judecătorești care a
pronunțat divorțul încetează principalele efecte ale actului juridic al căsătoriei încheiate
între soți, mai ales efectele de natură personală.
 Evoluția is torică a mentalității legiuitorului se reflectă în reglementarea raporturilor dintre
soți, secolele de subordonare a femeii față de bărbat fiind astăzi înlocuite cu afirmarea și
garantarea egalității dintre soți , astfel normele juridice referitoare la divo rț reglementează
actualmente atât raporturile nepatrimoniale, cât și patrimoniale dintre foști soți.
 Permisivitatea legislativă acordată soților de a alege modalitatea cea mai convenabilă în
procedura divorțului, fie cea administrativă sau judecătorească.
 În ceea ce privește desfacerea căsătoriei la notar, divorțurile în Republica Moldova, în mare
parte, au loc într -o manieră impulsivă fapt ce nu permite de a ajunge la un acord pentru a fi
posibilă aplicarea unei astfel de proceduri.
 Luând în considerație a spect de drept comparat cu referire la divorț, majoritatea statelor
recunosc acest drept cetățenilor săi .
Sinteza metodologiei de cercetare și justificarea metodelor de cercetare alese :
-metode analitice, de observ ație a evoluării legislației privind divorțului : astfel de metode
oferă posibilitate de a studia istoria reglementării acestui mod de desfacere a căsătoriei și
anume descoperirea unui astfel de drept odată cu modernizarea statului.
-metoda de cerc etare a actelor și documentelor pune b azele suportului metodologic în ceea
ce privește desvăluirea temei alese și identificarea normelor cu referire la divorț.

6
-metoda analizei logice, efectuarea sintezei a părerilor diferiților a utori privind aceast mod
de desfacere a căsătoriei , fapt ce ofer ă posibilitatea de a formula o viziune proprie sau de a
dezvolta părerea unui autor.
-metoda de comparație care are dre pt scop identificarea comunului, în special cu referire la
reglemetările cu privire la divorț din alte state în raport cu statul moldav.
Sumarul capitolelor tezei: În cadrul primului capitol analizez conceptul de divorț în
calitate de temei a încetării căsătoriei prin prisma legislației și literaturii de specialitate, făcând
referirela noțiune, evoluție a reglementării divorțului, precum și la temeiurile de desfacere a
căsătorie. Capitolul următor cuprinde procedurile de desfacere a căsătoriei și de asemenea dezvăluie
efectele divorțului în lumina modificărilor legislației Republicii Moldova. În fine, cel de -al treilea
capitol face referire la practica judiciară, la date statistice naționale și la aspect de drept comparat
privind subiectul dat.
Volumul și structura tezei: Structura tezei de licență este efectuată în conformitate cu
normele impuse în ceea ce privește înto cmirea unei lucrări științifice. Lucrarea conține o
introducere care este și ea structurată, subiectul pr opriu -zis este alcătuit din trei capitole, concluzii
și în final este specificată lista bibliog rafică care a și servit drept bază teoretică a operei da te.

7
CAPITOLUL I. ANALIZA CONCEPTULUI DE DIVORȚ ÎN CALITATE DE TEMEI A
ÎNCETĂRII CĂSĂTORIEI PRIN PRISMA LEGISLAȚIEI ȘI LITERATURII DE
SPECIALITATE
1.1. Studiul cercetărilor științifice privind încetarea căsătoriei prin divorț
Divorțul reprezintă o ruptură spirituală, morală ș i afectivă în viaț a cuplului, care induce o serie
de consecințe psihologice, morale ș i materiale asup ra partenerilor, ce le marchează evoluția
ulterioară. Explicaț ia cea mai simplă a unui divorț rezidă în faptul că acesta nu este altceva decât
efectul unor relații alterate în cuplu, ca urmare a imaturității, incapacității și ignoranței cuplului î n
a se autodezvolt a prin cunoaștere ș i colaborare.
Divorț ul este defi nit ca o modalitate juridică prin care se desface căsătoria. Prin divorț ia sfârșit
cuplul conj ugal, întrucât căsătoriei celor doi parteneri îi lipsesc elemente de fond în baza cărora ea
a fost încheiată : sentimentele reciproce de natură afectivă, relaț ii de apropiere și prietenie, sprijinul
moral și material acordat. Conotaț iile acestui act sunt mult mai complexe decât simpla hotărâre
judecătorească . Altfel definit divorțul reprezintă o procedură de desfacere a căsătoriei în mod legal,
atunci când continuarea acesteia a devenit imposibilă din motive temeinice, pentru cel (cei) care
cere desfacerea.3
Juridic, divorț ul este def init ca mijloc de desfacere a căsă toriei, care poate avea loc atunci când,
datorită unor motive temeinice, raporturile din tre soți sunt grav vătămate ș i continuarea nu mai este
posibilă . Cu toate că statul este dire ct interesat în apărarea căsătoriei și familiei, totuși aceasta nu
presupune menținerea lor cu orice preț. Legea recunoaște că în realitate, există suficiente temeiuri
care i -au d eterminat pe soți să divorț eze. Însăși Convenția Europeană a drepturilor omul ui
accentuează că Soții beneficiază de egalitate în drepturi și în responsabilități cu caracter civil, între
ei și în relațiile cu copiii lor referitor la căsătorie, pe durata căsătoriei și în momentul desfacerii
acesteia. Prezentul articol nu împiedică St atele să ia măsuri le necesare în interesul copiilo r.4
La fel cum pentru încheierea căsătoriei este necesar consimțămîntul liber al soților, tot astfel
voința acestora trebuie luată în considerare atunci când ea se manifestă în sensul desfacerii
căsătoriei. Oricare d intre soți trebuie să aibă dreptul să solicite desfacerea căsătoriei a cărei
continuare, datorită unor motive temeinice care au vătămat grav raporturile dintre soți, a devenit cu
neputință pentru el. A nu admite acest drept soților înseam nă a reveni la sistemul indisolubilității
căsătoriei. Termenii „desfacerea căsătoriei" și „divorțul" sînt utilizați atît de legislație, cît și de
practica judiciară ca sinonime și înseamnă încetarea căsătoriei legale în timpul vieții soților.5

3 Revi sta Națională de Drept nr. 12, autor: Ludmila Țaranu. Unele particularități privind înregistrarea de stat a
actului de divorț. Chișinău 2015 p.68
4 Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea Drept urilor Omului și a Libertăților fundamentale, Strasbourg, 22.
XI.1984 art.5
5 Nistor Mariana . Dreptul familiei. Note de curs. Chișinău 2013 p.27

8
Realizarea și menținerea solidarității și stabilității familiale au loc în mod diferit. Unele familii
nu reușesc să stabilească relații de solidaritate, altele nu -și pot menține solidaritatea realizată, iar
altele realizează solidaritatea și o mențin. În primele două situații, șansele de disoluție a familiei
sunt mari. Instabilitatea și disoluția familiei sunt, în același timp, probleme individuale și sociale
atât la nivelul condiționărilor lor, cât și la nivelul efectelor pe care le au.
În societățile europene, dat ele statistice arată că familia este în prezent mai puțin stabilă decât
era cu câteva decenii în urmă, a crescut rata divorțialității și a scăzut durata medie de conviețuire a
unui cuplu, astfel, familia a intrat într -o lungă perioadă de criză.
Divorțul – ca factor psiho -social – implică nu doar indivizii legați strict prin căsătorie, ci este un
fenomen care are implicații directe asupra societății și membrilor unei societăți. Mai mult de atât,
în ultimul timp s -au înregistrat creșteri spectaculoase privind numărul de divorțuri. Statisticile cu
privire la divorțialitate ating maxime la intervale regulate, adesea însoțite de precizări pesimiste și
catastrofice cu privire la dezintegrarea familiilor și dispariția căsătoriei ca un contract pe viață.
Din punct d e vedere societal și individual, divorțul este un fenomen ambivalent: el rezolva o
serie de dificultăți înlăturarea conflictelor și tensiunilor familiale, atenuează traumatizarea copiilor
ca urmare a disputelor dintre părinți , dar crează și altele noi : stres p sihic, dificultăți economice .
Divorțul, așa cum spuneam, reprezintă un fenomen psiho -social complex privit ca forma finală
a desfacerii vieții conjugale, ce modifică viața patrenerilor și a descendenților acestora. Când
începem să discutăm despre div orț trebuie să ținem cont de faptul că el nu este un simplu eveniment,
ci un proces adesea traumatizant. El antrenează tensiuni, conflicte, frustrări și insatisfacții ale căror
efecte se prelungesc dincolo de pronunțare instanței judecătorești.
Ca ultimă etapă în cadrul unui proces de erodare și disoluție a cuplului familial, divorțul mai
este definit ca modalitate prescrisă social și legal de disoluție a căsătoriei.
Deci divorțul, reprezită polul opus al căsătoriei, aceasta fiind înțeleasă ca modal itate acceptată
la nivel social prin care două sau mai multe persoane constituie o familie. Căsătoria poate comporta
un aspect juridic (sancționare formală de către o insitituție legitimă a uniunii maritale) și un aspect
religios (sancționare formala, prin sacralizare, de către o instituție religioasă legitimă a uniunii
maritale).6 Plecând de la acest punct, este ușor de făcut asocierea dintre stabilitate, moralitate,
armonie și echilibru – ca elemente observate cand vorbim de căsătore -și polul opus acest eia, adică
istabilitate, dezechilibru și chiar imoralitate, când vorbim de divorț.
Desfacerea căsă toriei – divorțul – este modalitate a de disoluție a căsătoriei valabil încheiate.
Ea reprezintă măsura judecătorească de separare definitivă a soților, pronun țată în condițiile legii.
Divorțul sau despărțirea provine din cuvântul francez „divorce” . Prin divorț înțelegem desfacerea
căsătoriei, în timpul vieții soților, prin hotărâre judecătorească, din cauza unor motive temeinice

6 Filipescu .I.P., Tratat de dreptul familei . Ediția 7. – București: C.H.Beck, 2002, p. 311

9
care fac imposibilă continuarea căsătoriei, ori pe baza acordului de voință dintre soți.
Desfacerea căsătoriei prin divorț este singura modalitate de încetare a unei căsătorii valabil
încheiate. Din momentul ramânerii irevocabile a hotărârii judecătorești care a pronunțat divorțul
încetează principalele efecte ale actului juridic al căsătoriei încheiat între soți, mai ales efectele de
natură personală.
În societatea contemporană, divorțul a devenit un fapt aproape banal , pe masură ce rata
divorțurilor s -a mărit, fenomenul a devenit mai ușor de perceput și tolerat, fiind acceptat ca posibilă
soluție a unor relații disarmonice. Divorțul nu este o instituție perfectă, ci doar un “rău necesar, căci
pune capăt unui rău și mai grav.7”
Prin urmare divorțul nu mai are un carater excepțional, ci este un mijloc de defacere a
căsătoriei. În principiu căsătoria se încheie pe viață. Cu toate acestea, căsătoria încetează prin divorț
dacă există motive temeinice care au dăunat grav, ast fel raporturile dintre soți și căsătoria nu mai
poate continua.
Ȋncetarea căsătoriei, desfacerea ei și desființarea căsătoriei sunt cele trei mijloace prin care se
poate pune capăt unei căsnicii. Ȋn legislația țării noastre se face distincție între aceste noțiuni.
Astfel, potrivit dispozițiilor Codului Familiei al Republicii Moldova desființarea căsătoriei este
urmarea constatării nulității ori anulării căsătoriei, desfacerea căsătoriei se produce prin divorț iar
încetarea căsătoriei are loc prin moartea u nuia dintre soți sau prin declararea judecătorească a morții
unuia dintre soți. Astfel, articolul 33 din Codul Familiei al RM accentuează căsătoria încetează în
urma decesului sau a declarării pe cale judecătorească a decesului unuia dintre soți , în timp ce
căsătoria se desface prin divorț .8 Ȋncetarea și desfacerea căsătoriei produc efecte numai pentru
viitor și presupun existența unei căsătorii încheiate cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de
formă. Același lucru este prevăzut și de Codul Familiei ramân care stipulează în mod expres
Căsătoria încetează prin moartea unuia dintre soți sau prin declararea judecător ească a morții
unuia dintre ei. Căsătoria se poate desface, în cazuri excepționale, prin divorț.9
Desfacerea căsătoriei prin divorț este rezultatul manifestării de voință al unuia sau al ambilor
soți, în timp ce încetarea căsătoriei are loc independent de manifestarea lor de voință, datorită unor
cauze naturale și obiectiv e.
Dacă pe parcursul procesului de divorț intervine decesul unuia dintre soți, nu se mai poate
pune problema desfacerii căsătoriei deoarece ea a încetat prin modul firesc care este decesul și în
aceast ă situație dosarul se închide indiferent de instanța în fața căreia se află cauza. Desfacerea
căsătoriei are loc prin hotărâre judecătorească ori prin eliberarea certificatului de divorț de către

7 Filipescu I.P. op.cit., p. 311.
8 Codul Familiei al Republicii Moldova Nr. 1316 din 26 -10-2000 , art.33
9 Codul Familiei al României din 31.08.2008, art.37

10
ofițerul de stare civilă sau de notarul public. Ȋn cazul mor ții fizic constatate, căsătoria încetează de
la data stabilită în certificatul de deces ca fiind data morții.
Pe lângă aceasta, n oțiunea de divorț nu trebuie confundată cu noțiunea de separație de fapt.
Se întamplă ca soții să trăiască un oarecare interva l de timp desparțiți, împrejurare numită separație
de fapt atât în vorbirea curentă cât și în terminologia juridică. Separația de fapt este reglementată
atât de legislația noastră fiind destul de frecventă, dar este reglementat ă și de alte țări precum Franța .
Asfel, Codul Francez la art. 237 prevede că se poate solicita desfacerea căsătoriei în cazul in care
soții trăiesc separație de faptde cel puțin șase ani .10
Deosebirea dintre divorț și separație de fapt este evidentă: divorțul pune capăt c ăsătoriei pe
când cea de -a doua noțiune menține căsătoria cu toate efectele personale și patrimoniale pe care
Codul F amiliei le reglementează. Ȋntre separația de fapt și divorț se poate stabili o legătură numai
atunci când separația constituie un motiv tem einic de divorț , dar numai dacă este confirmată și de
alte împrejurări care fac imposibilă continuarea căsătoriei.
Ca orice situație de fapt, separația soților are un conținut imprecis și variabil. Cu toate acestea
sunt evidențiate două elemente ce țin de esența acestei noțiuni și anume:
• elementul subiectiv care implică intenția soților de a nu mai conviețui o perioadă
de timp determinată sau nu;
• elementul material care presupune absența coabitării soților.
Cele două elemente trebuie îndeplinit e cumulativ pentru ca despărțirea soților să reprezinte
o separație de fapt. Lipsa intenției celor doi soți de a trăi despărțiți conduce la inexistenț a noțiunii
de separație de fapt, cum ar fi: dacă separația temporară este determinată de tratamentul medic al,
detașarea sau transferul unuia dintre soți într -o altă localitate, executarea unei pedepse privative de
libertate. De asemenea, nu există separație de fapt nici atunci când cei doi soți au domicilii separate,
de vreme ce între ei se menține o comunitat e de viață. Ȋn fapt, separația amiabilă a soților există
întotdeauna. Ea apare în principiu în viața oricărui cuplu care traversează o perioadă de criză.
Neînțelegerile dintre soți vor fi soluționate de cele mai multe ori nu de instanța de judecată, ci de
timp.
De asemenea noțiunea de divorț trebuie delimitată și de cea de desființare. Prin desființarea
căsătoriei (nulitatea) se înțelege intervenția unei sancțiuni civile în momentul nerespectării unor
dispoziții legale privind valabilitatea actului juridic al căsătoriei, care de regulă au ca efect
desființarea cu efect re troactiv a căsătoriei încheiate .
Ȋncheierea valabilă a căsătoriei presupune a fi respectate toate condițiile de fond și respectiv
de formă prevăzute de lege.

10 Filipescu I.P. op.cit., p. 311

11
Ȋncetarea și desfacerea căsăt oriei așa cum am menționat anterior produc efecte numai pentru
viitor, în timp ce desființarea căsătoriei produce efecte atât pentru viitor, cât și pentru trecut,
exceptând căsătoria putativă și situația legală a copiilor.
Desființarea căsătoriei este urm area nerespectării la încheierea căsătoriei a condițiilor
prevăzute de lege pentru însăși valabilitatea căsătoriei.
Ȋn timp ce cauza de desființare a căsătoriei privește însăși valabilitatea actului juridic al
căsătoriei și este anterioară sau concomitent ă încheierii căsătoriei, cauza desfacerii căsătoriei este
ulterioară încheierii acesteia și se întemeiază pe existența unor motive temeinice de natură a vătăma
grav relațiile dintre soți, iar continuarea căsătoriei să nu ma i fie posibilă.
Cazurile de nulit ate absolută a căsătoriilor sunt:
a) căsătoria a fost încheiată cu încălcarea dispozițiilor legale ref eritoare la vârsta
matrimonială;
b) căsătoria a fost încheiată de o pe rsoană care era deja căsătorită;
c) căsătoria a fost încheiată între persoane care sun t rude în grad prohibit de lege;
d) căsătoria s -a încheiat între cel care adoptă, sau rudele lui, pe de o parte și cel adoptat
ori rudele acestuia, pe de altă parte ;
e) necompetența ofițerului de stare civilă;
f) căsătoria fictivă;
g) căsătoria s -a încheiat între persoane de același sex ;
Cazurile de nulitate relativă în literatura de specialitate sunt acceptate ca fiind cele privitoare
la viciile de consimțământ: eroarea, dolul; lipsa încuviințărilor cerute de lege minorului; lipsa
discern ământului; tutela.
În zilele noastre divorțul ocupă un loc important în structura socială, repre zentând o tranziție
a familiei cu impact substanțial asupra fiecărui membru, și cu precădere asupra copiilor. Divorțul
este sursă majoră de stres pentru membrii familiei și poate reprezenta un factor de risc pentru copii.
Comparativ cu copiii proveniți din familii cu părinții căsătoriți, copiii cu părinții divorțați au
rezultate academice mai scăzute și un nivel mai mare de absenteism școlar, mai multe probleme
emoționale și com portamentale, stimă de sine mai scăzută și se confruntă cu mai multe dificultăți
în relațiile interpersonale .11
În fine, modelul începerii unei noi vieți după încheierea unui maria j nefericit, în locul stagnării
într-o căsnicie nefericită, se impune tot mai mult, astfel că divorțul nu mai e privit ca fiind un eșec
ci o soluție la o situație critică.

11 Aximenco Lilia; Gorea Svetlana . Repercusiunile multiple ale divorțului. In: Preocupări contemporane ale științelor
socio -umane. Ediția a VI -a / Vol.1. , Chișinău, 2015 p.35

12
1.2.Evoluția reglementării privind divorțul în legislația Republicii Moldova
Încă din cele mai vechi timpuri, instituția juridică a divorțului a existat, deși pe acele timpuri
nu purta această denumire.
Datorită faptului că bărbatul avea rolul predominant în cadrul familiei, el fiind cel care
asigura hrana și mijloacele de trai, iar femeia se ocupa doar de gospodărie și de creșterea copiilor,
desfacerea căsătoriei avea loc, de regulă, din inițiativa bărbatului12.
Modalitatea de desfacere a căsătoriei, a legăturii dintre un bărbat și o femeie, precum și
motivele pentru care se putea cere acest lucru, au evoluat continuu în timp, în funcție de dezvoltarea
societății umane și de transformările pe care aceasta le -a suferit în ceea ce privește concepția
societ ății despre căsătorie și familie.
Aceste concepții au variat în timp, în funcție de r olul statului în asigurarea unei societăți
stabile din punct de vedere familial, de creșterea rolului femeii în cadrul familiei și al societății,
precum și d e apariția conceptelor de răspundere morală și socială în conformitate cu care, din ce în
ce mai de s, va trebui să se încheie orice căsătorie între un bărbat și o femeie.
Astfel, la babilonieni, căsătoria se făcea sub forma unei vânzări, bărbatul cumpărând femeia
de la părinții acesteia în schimbul unor produse, femeia devenind astfel sclava bărbatului. Divorțul,
în acea perioadă, nu exista, pentru că se considera că nu -și are nici o rațiune. Femeia era la bunul
plac al bărbatului, iar dacă acesta își dorea o altă femeie putea să o și obțină, pentru că poligamia
era permisă.
În secolele IV -IX d.Ch., fami lia mică devine celula de bază a societății. Căsătoria se încheia
prin liberul consimțământ al soților, ce se exprima în fața bisericii, deci prin binecuvântare
religioasă.
Divorțul era admis la cererea oricăruia dintre soți, pe bazele acelorași principii de egalitate
în privința motivelor invocabile. Femeia avea aceleași drepturi ca și bărbatul și beneficia de
posibilitatea desfacerii căsătoriei prin divorț, introducând cerere în acest sens la jude sau la
Adunarea oamenilor buni și bătrâni, aceșt ia având competența de a soluționa astfel de cereri13.
Încheierea și desfacerea căsătoriei se aflau sub incidența dreptului canonic al bisericii
catolice (în Transilvania) și ortodoxe (în Moldova și Țara Românească), acest fapt explicându -se
prin rolul tot mai mare al bisericii în cadrul statului. Astfel, în dreptul nostru se consacră egalitatea
soților cu privire la invocarea motivelor de divorț. Divorțul presupunea o responsabilitate morală
față de biserică, rude și întreaga comunitate, era o procedură ju decătorească foarte complicată, care
obliga pe soți și întreaga familie să respecte o serie de reguli și să -și asume anumite responsabilități

12 Cupănescu I. Divorțul în dreptul roman și dreptul român. – București, 1987, p. 10 -28.
13 Longinescu S.G. Istoria dreptului românesc – București, 1908, p. 10 -11

13
juridice. Normele obiceiului pământului se aplicau potrivit moralei societății. Divorțurile se judecau
de instanța ecleziastică, fi ind o materie civilă canonică. În urma judecății, se emitea o carte de
despărțenie, care putea fi obținută de oricare dintre soți.14
Totuși, problema divorțului este deosebit de controversată. Ȋmpotriva admiterii acestuia
există argument de ordin religios și moral, deoarece produce efecte sociale negative, mai ales asupra
copiilor rezultați din căsătorie. Totuși, atunci când despărțirea soților reprezintă o realitate de fapt,
normele legale trebuie să țină cont de aceasta atunci când viața în comun nu mai poate continua.
Dreptul roman admitea divorțul. Căsătoria se putea desface fie în mod forțat, fie voluntar;
în mod forțat prin moartea, pierderea libertății sau a cetățeniei unuia dintre soți. Soțul care își
pierdea libertatea devenea sclav, iar cel care își pierdea cetățenia, peregrin. În consecință,
căsătoria se desfăcea pe deplin drept, deoarece între un cetățean roman și un sclav sau un peregrin
nu putea exista o căsătorie valabilă din punct de vedere juridic (iustae nuptiae).În mod voluntar
căsătoria se desfăcea prin voința părților.15 Dar, în evul mediu, biserica catolică a adoptat dogma
indisolubilității căsătoriei, care face parte din Sfintele Taine. Consecința acestei concepții a fost
înlăturarea divorțului, care a fost restabilit, de exemplu, în Franța, abia după 1792.
Pornindu -se de la calific area căsătoriei ca fiind un contract civil, s -a permis soților să ceară
desfacerea acesteia în fața ofițerului de stare civilă sau să se adreseze tribunalului, invocând o serie
de motive de divorț ce permiteau astfel desfacerea uniunii dintre ei în condiți i foarte largi.
Codul napoleonian era de acord cu divorțul ca mijloc de desfacere al căsătoriei însă îl
îngrădea din mai multe puncte de vedere. A fost menținut divorțul prin consimțământ mutual, dar
a fost reglementat prin reguli de procedură greoaie. Ca uzele de divorț au fost stabilite în mod
limitativ.
Chiar și semantic și terminologic, concepția legiuitorului a evoluat, dacă noțiunea în discuție
era desemnată prin termenul divortium – în perioada dominației romane, „despărțenie” sau
„despărțire” – în perioada vechilor legiuiri moldovenești, în prezent legiuitorul român folosește
noțiunea de „divorț”, într -un sens ce poate fi interpretat ca sinonim cu acela al sintagmei „desfacerea
căsătoriei”.
Reglementarea mai largă sau mai restrictivă a acestora a avut consecințe sociale directe
asupra numărului de căsătorii desfăcute prin divorț. De exemplu, până în secolul al XIX -lea,
căsătoriile puteau fi desfăcute pentru motive derizorii, precum vizitarea vecinului de către femeie,
fără acordul soțului, ori participarea acesteia la petreceri.

14 Lilia Zabolotnaia . Femeia în relațiile de familie din Țara Moldovei în contextul european până la începutul
secolului al XVIII -lea. (Căsătorie, logodnă, divorț). Chișinău: Pontos, 2011 , p.380
15 Covalschi S. Dreptul Roman. Caiet de curs. – Chișinău. 2013, p.14 .

14
Dacă astăzi pare inadmisibil și absurd ca părinții soților să intervină în relațiile de familie
ale celor din urmă, acestor ascendenți le -a fost multă vreme recunoscu t dreptul de a î ncuviința
divorțul copiilor lor. O constantă a legislației de pe teritoriul țării noastre a fost însă posibilitatea de
a solicita desfacerea căsătoriei, chiar dacă la început aceasta era d oar o prerogativă a bărbatului.
Evoluția istorică a mentalităților legiuitorului se reflectă în reglementarea raporturilor dintre
soți, secolele de subordonare a femeii față de bărbat fiind astăzi înlocuite cu afirmarea și garantarea
principiului egalității dintre soți. Vechile legiuiri, considerate azi ca primitive și discriminatorii, se
concentrau pe reglementarea efectelor patrimoniale ale divorțului, omițândule aproape în totalitate
pe cele nepatrimoniale, ca și pe cele privind relațiile părinților divorțați cu copiii rezultați din
căsătorie. În acest context, sub liniem faptul că potrivit prevederilor art.40 ale Codului căsătoriei și
familiei din 1969 „Căsătoria se consideră încetată din momentul înregistrării desfacerii căsătoriei
la organele de înregistrare a actelor de stare civilă“ . 16Evidențiem că potrivit vechilor reglementări,
în urma desfacerii căsătoriei prin intermediul instanței de judecată, căsătoria urma a fi considerată
desfăcută doar în momentul când foștii soți se adresau, personal, la oficiul de stare civilă, fiind
însoțiți de hotărârea în cauză
Actualele reglementări din Republica Moldova (și nu numai), chiar criticabile sau lacunare
în unele privințe, reușesc totuși să contureze un regim juridic modern și adaptat realităților sociale
ale zilelor noastre. Normele juridi ce referitoare la divorț reglementează azi atât raporturile
nepatrimoniale, cât și pe cele patrimoniale dintre foștii soți, aspecte precum numele purtat după
divorț, obligația de întreținere ori prestația compensatorie, relațiile dintre părinți și copii, c u
respectarea prioritară a interesului superior al acestora.
Dacă, inițial, atribuția de soluționare a conflictelor de familie aparținea Bisericii, în prezent,
relațiile de familie sunt reglementate statal, unitar pe tot teritoriul țării, fără a se face di stincție între
religia cetățenilor. Putem spune că instituția desfacerii căsătoriei a evoluat de la caracterul
excepțional, pe care l -a dobândit prin dispozițiile Codului fam iliei, la o procedură des utilizat ă în
practică, ce poate îmbrăca mai multe forme: desfacerea căsătoriei prin acordul soților, pe cale
administrativă, prin procedură notarială, pe cale judecătorească, ori desfacerea căsătoriei din culpa
unuia dintre soți, pe cale judecătorească, pentru o multitudine de motive.
De asemenea, dispozițiile legislative în materie de divorț au evoluat de la o formulare
negativă la una pozitivă, în strânsă legătură cu intenția legiuitorului de a realiza o liberalizare a
instituției divorțului. Divorțul pe cale administrativă și cel prin procedură notarială sun t două
modalități distincte, dar asemănătoare, de desfacere a căsătoriei prin acordul soților. Investigațiile
efectuate de noi ne permit să menționăm că activitatea unor autorități publice sau persoane private

16 Revista Națională de Drept nr. 12, autor: Ludmila Țaranu. Unele particularități privind înregistrarea de stat a
actului de divorț. Chișinău 2015 p.69

15
de perfectare, legalizare și de autentificare a unor documente, contracte, testamente și alte acte
juridice s -a dezvoltat paralel cu evoluția istorică a statului și dreptului la popoarele lumii începând
din epoca antică până în zilele noastre17. Acestea au fost reglementate, pe de o parte, pen tru a ajuta
la degrevarea instanțelor judecătorești, iar, pe de altă parte, pentru a oferi soților care se află în
imposibilitatea de a continua căsătoria, datorită unor motive care au afectat grav și iremediabil
relațiile dintre ei, o posibilitate relativ rapid ă, simplă și mai puțin costisitoare de desfacere a
căsătoriei.
Cu toate aspectele pozitive prezentate, trebuie să ținem seama de faptul că statul moldav se
numără printre puținele state care au adoptat, concomitent, toate cele trei modalități de desfacere a
căsătoriei. Deși practica va fi cea care va arăta, în final, utilitatea acestora, în doctrină au fost
prezentate unele aspecte negative ale procedurilor de desfacere a căsătoriei prin acordul soților, dar
și unele de natură controversată, precum stabili rea adevăratei voințe a soților.
Astfel, consimțământul liber exprimat și neviciat al soților la desfacerea căsătoriei a
dobândit o importanță deosebită. Legiuitorul a aplicat principiul simetriei în acest caz, susținând
ideea potrivit căreia, dacă pentru încheierea căsătoriei este suficient consimțământul liber exprimat
al soților, și la desfacerea acesteia este suficient consimțământul acestora. Doar în situația în care
unul dintre soți nu își exprimă acordul la desfacerea căsătoriei, procedura judiciară devine
obligatorie, în toate celelalte cazuri, în care soții sunt de acord cu desfacerea căsătoriei, aceștia fiind
liberi să opteze pentru oricare dintre procedurile reglementate de lege.
De asemenea, legiuitorul a trecut de la termenele de conciliere și g ândire îndelungate, pe
care soții erau obligați a le respecta în vederea obținerii divorțului, la un termen rezonabil, de 30
zile, aplicat în cazul desfacerii căsătoriei pe cale extrajudiciară.
De altfel, în momentul de față, apreciem că toate prevederile ce reglementează competența
instanțelor române de a soluționa cererea de desfacere a căsătoriei adresată instanței sunt
caracterizate într -o oarecare măsură de claritate și precizie. Legiuitorul a reușit să acopere, cu mici
excepții, situațiile ce pot apăr ea în practică cu privire la stabilirea instanței competente, material și
teritorial, în so luționarea cererilor de divorț cu sau fără elemente de extraneitate.
În plan internațional, se poate constata că majoritatea statelor lumii, cu doar câteva excepții ,
consideră admisibil divorțul. Chiar și în cazul unor state islamice se poate observa o evoluție
notabilă în acest sens: în mod tradițional, divorțul era considerat inacceptabil, apoi a fost admis
divorțul unilateral – numai la solicitarea bărbatului și d oar pentru motive expres enumerate de lege,
ajungându -se astăzi să se admită divorțul solicitat din inițiativa oricăruia dintre soți.

17 Dumitru Grama, Aliona Cara Din istoria constituirii și evoluției instituției notariatului în Moldova, Chișinău: AȘM
2009, P.47

16
Desfacerea căsătoriei pe cale administrativă și prin procedură notarial ă este rar întâlnită .
Doar câteva din statele lumii, precum Portugalia, Federația Rusă ori Danemarca, au mai adoptat
aceste proceduri, pe care le regăsim în legislația noastră . În majoritatea statelor însă, singura
modalitate de desfacere a căsătoriei a fost și rămâne cea pe cale judecătoreasc ă.
În ce privește legislația altor state, faptele invocate pentru desfacerea căsătoriei trebuie să
constituie temei conform legii aplicabile divorțului. Astfel, în unele țări motivele concrete au
reglementare legală, iar în altele se aplică regula general ă, potrivit căreia căsătoria se desface dacă
raporturile dintre soți au fost grav vătămate și menținerea familiei a devenit imposibilă pentru ei.
Dacă până la finele sec. XX în majoritatea statelor legislația prevedea desfacerea căsătoriei
prin instanța de judecată, care urma s ă stabilească motivele ce erau invocate de către soți în cerere
și să pronunțe divorțul sau să respingă cererea, începutul sec. XXI a fost marcat prin modificarea
legislației familiale și introducerea unor norme mai liberale în mater ie de divorț. În Germania, spre
exemplu, există un motiv unic prevăzut în Codul civil, bazat pe principiul eșecului căsătoriei, a
rupturii vieții comune a soților. Soții trăiesc despărțiți în fapt timp de un an sau trei ani și ambii sau
unul dintre ei so licită desfacerea căsătoriei . Atât în legislația Republicii Moldova, cât și în legislația
altor state nu este definit „eșecul căsătoriei” sau „imposibilitatea menținerii familiei”, care servesc
temei pentru divorț. 18Astfel, rămâne ca instanța de judecată s ă examineze motivele invocate și să
aplice legea în dependență de cetățenia și domiciliul pe care o are reclamantul. Totodată, legea
permite, atât în Moldova, cât și în alte țări europene, desfacerea căsătoriei în organele de sta re civilă
sau la notar pentru cazurile când soții nu au copii minori comuni, nu au litigii privind bunurile
comune, întreținerea reciprocă și s -au înțeles pe toate problemele vieții de familie ce pot apărea în
urma divorțului.
Consider că este benefică permisivitatea legislativă aco rdată soților, de a alege modalitatea
cea mai convenabilă, cea mai puțin traumatizantă de a face acest lucru, atât din punct de vedere al
cuplului, cât și din perspectiva altor persoane apropiate, care sunt afectate psihic și emoțional de
această situație. Atitu dinea legiuitorului moldav este, în opinia mea , una matură, echilibrată și
realistă, ceea ce se traduce printr -o reglementare echitabilă, care reușește să asigure ocrotirea
intereselor generale ale societății, concomitent cu respectarea egalității de gen, a libertăților
personale și a dreptului la viață privată.

1.3.Temeiurile de desfacere a căsătoriei și criteriile de apreciere a acestora
Potrivit actualelor reglementări, divorțul poate avea loc:

18 Revista Institutului Național de justiție nr.3,. Autor: Cebotari Valentina. Modalități de desfacere a căsătoriei
conform legis lației Republicii Moldova Chișinău 2016 , p.14 -15

17
1. prin acordul soților, la cererea ambilor soți sau a unuia dintre soți acceptată de celălalt soț;
2. atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și
continuarea căsătoriei nu mai este posibilă;
3. la cererea unuia dintre soți, după o separare în fapt care a durat cel puț in 2 ani;
4. la cererea aceluia dintre soți a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.
În materia cazurilor și motivelor de divorț, Nou Cod Civil introduce două situații noi care
nu erau în reglementarea anterioară. Este vorba de divorț ul prin acordul soților care poate avea loc
nu numai la cererea ambilor soți, ca până acum, ci poate avea loc și la cererea unuia dintre soți,
acceptată ulterior de către celălalt soț. Deși, pe fond, aceste prevederi nu schimbă substanțial
condițiile cerut e de lege pentru divorțul prin acordul soților, din punct de vedere procedural însă,
noile prevederi vin să faciliteze modul de întocmire, redactare și depunere a cererii de divorț.
Cea de -a doua situație care modifică cadrul legislativ al motivelor de d ivorț se referă la
posibilitatea unuia dintre soți de a cere divorțul, după o separare în fapt a soților, care a durat cel
puțin 2 ani. Deși nu era reglementată în mod expres de lege, separarea în fapt a soților constituia în
mod frecvent, în practica inst anțelor, un important motiv de divorț, însă o dată cu intrarea în vigoare
a Noului Cod Civil, acesta a devenit un temei de drept distinct ce poate fi invocat ca atare în cererile
de desfacere a căsătoriei sau în hotărârile pronunțate de instanțe.
Din acest e dispoziții reiese că divorțul poate fi pronunțat:
a) prin acordul soților, la cererea ambilor soți, ori la cererea unuia dintre soți care e acceptată
de celălalt;
b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și
continuarea căsătoriei nu mai este posibilă; instanța stabilește culpa unuia dintre soți în
destrămarea căsătoriei sau culpa comună a soților, chiar dacă numai unul dintre ei a făcut
cerere de divorț;
c) divorțul se poate pronunța chiar dacă din culpa exclusivă a soțului reclamant, cu excepția
situației în care pârâtul se declară de acord cu divorțul, când acesta se va pronunța fără a se
menționa culpa soților;
d) la cererea unuia dintre soți, după o separare în fapt care a durat cel puțin 2 ani;
e) la cererea aceluia dintre soți a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei,
caz în care desfacerea căsătoriei se pronunță fără a se face mențiune despre culpa soților.
Motivele de natură subiectivă sunt lăsate la aprecierea instanței. Legiuito rul a preferat să
acorde judecătorului libertate deplină în aprecierea solidității motivelor invocate, ținând seama de
toate circumstanțele care particularizează o speță determinată, urmând să decidă desfacerea
căsătoriei numai atunci când motivele, a căro r realitate a fost dovedită, sunt cu adevărat serioase și
severe, prin natura și gravitatea lor compromițând relațiile dintre soți.

18
În practica judiciară au fost considerate ca fiind întemeiate următoarele motive:
✓ sustragerea nejustificată și îndelungată a soțului pârât de la obligația de a conviețui
împreună, în raport cu împrejurările cauzei, stabilite pe baza probelor administrate, instanța
s-a convins că despărțirea faptică este definitivă, nefiind posibilă reluarea vieții conjugale;
✓ infide litatea unuia dintre soți;
✓ exercitarea de acte de violență fizică și verbală de unul dintre soți.
În schimb, simpla trecere a unuia dintre soți la un cult religios diferit de al celuilalt soț nu
poate constitui motiv de divorț dacă această situaț ie nu duce la deteriorarea relațiilor de familie.
Motivele de divorț invocate și dovedite în cursul procesului îngăduie instanței să stabilească
culpa unuia sau a ambilor soți în încetarea căsătoriei.
Există mai multe sisteme care justifică divorțul .19
Sisteme care au la bază natura motivelor de divorț :
▪ Divorțul remediu . Pronunțarea divorțului nu este condiționată de culpa vreunuia dintre soți,
ci de imposibilitatea continuării căsătoriei cel puțin pentru unul dintre soți;
▪ Divorțul sancțiune . Divorțul se pronunță ca o sancțiune pentru fapta culpa bilă a unuia dintre
soți. Divorțul nu se va pronunța împotriva soțului nevinovat;
▪ Concepția mixtă . Divorțul se pronunță dacă unul dintre soți a săvârșit o faptă culpabilă,
datorită căreia continuarea căsătoriei a devenit imposibilă.
Sisteme care au la bază temeiul juridic al divorțului20:
▪ sistemul divorțului prin efectul voinței soților: căsătoria poate fi desfăcută prin voința
unilaterală a unuia dintre soți sau prin acordul de voință al soților;
▪ sistemul divorțului prin efectul hotărârii judecătorești: voința soților se rezumă doar la
promovarea acțiunii de divorț, instanța având rolul de a soluționa desfacerea căsătoriei;
▪ sistemul mixt: cuprinde o variantă potrivit căreia regula o reprezintă desfacerea căsătoriei
prin efectul voinței soți lor, iar excepția prin efectul hotărârii judecătorești, și cealaltă
variantă, în care regula o reprezintă desfacerea căsătoriei prin efectul hotărârii judecătorești,
iar excepția prin efectul voinței soților.
Sisteme care au la bază reglementarea motivelor de divorț :
▪ sistemul divorțului pentru cauze determinate;
▪ sistemul în care legea nu precizează motivele de divorț, ci numai anumite criterii de
apreciere a acestora;
▪ sistemul mixt, unde sunt precizate criteriile de apreciere a motivelor de divorț, dar, totodată,
sunt enumerate, exemplificate și câteva dintre ele.

19 I.P. Filipescu, A.I. Filipescu , Tratat de dreptul familiei , ed. a 8-a revizuită și completată , București : Universul
Juridic 2006, p.239;
20 N. C. Dariescu, C. Dariescu, R. A. Petraru , Dreptul familiei , Iași: Lumen, 2009, p. 129 ;

19
În cazul în care starea sănătății unuia dintre soți face imposibilă continuarea căsătoriei, celălalt
soț poate cere desfacerea căsătoriei prin divorț. În lipsa oricărei precizări referitoare la natura
afecțiunii ce poate susține cererea de divorț și întrucât desfacerea căsătoriei pe motivul precarității
stării de sănătate evocă ideea divorțului remediu ca soluție pentru o situație ce nu mai poate dăinui,
apreciem că s -au avut în vedere atât afecț iunile de natură fizică, organică, cât și cele de natură
psihică. Gravitatea maladiei, precum și severitatea formelor sale de manifestare sunt relevante sub
aspectul admisibilității acțiunii, desfacerea căsătoriei putându -se pronunța, cum reiese din textul
citat, dacă boala face imposibilă continuarea căsătoriei.
Rata crescută a divorțurilor ridică o mulțime de semne de întrebare privind cauzalitatea acestor
fenomene. Una din teoriile ce încearcă să explice numărul în creștere a cuplurilor conjugale
disfunc ționale se referă la accentuarea idealurilor individualității. Potrivit gânditorului francez A.
Tocqueville individul tinde spre un stil de viață relativ izolat față de semenii săi creîndu -și o mică
societate pentru folosul său și lăsând marea societa te în seama ei.21
O cauză majoră a ridicării ratei divorțialității o constitue emanciparea economică a femeii.
Soțiile independente financiar nu mai acceptă orice de la soții lor și despărțirea apare ca o soluție
posibilă. În trecut datorită constrângerilor sociale și a celor economice, majoritatea femeilor nu luau
în calcul posibilitatea unui divorț.
Una dintre cauzele divorțului a fost pusă în evidență de cercetările lui Gorer în 1971 :
cuplurile care se căsătoresc astăzi așteptă să obțină prin căsătorie fericire personală, în timp ce
cuplurile din generațiile precedente erau de obicei mulțumite dacă partenerul se comporta
satisfăcător ca stăpân al casei. O altă cauză ar fi evenimente precum boala, infirmitatea, șomajul.22
Democratizarea și liberalizarea vieții soc iale de ansamblu reprezintă o alta cauză a creșterii
divorțialității. Fapte precum scăderea influenței bisericii, schimbarea legislației, diminuarea
constrângerilor sociale, au condus la facilitarea divorțului.
Pe fondul acestor schimbări, modelul încep erii unei noi vieți după încheierea unui mariaj
nefericit, în locul stagnării într -o căsnicie nefericită, se impune tot mai mult, astfel că divorțul nu
mai e privit ca fiind un eșec ci o soluție la o situație critică.
Motivele de natură subiect ivă sunt lăsate la aprecierea instanței. Legiuitorul a preferat să
acorde judecătorului libertate deplină în aprecierea solidității motivelor invocate, ținând seama de
toate circumstanțele care particularizează o speță determinată, urmând să decidă desface rea
căsătoriei numai atunci când motivele, a căror realitate a fost dovedită, sunt cu adevărat serioase și
severe, prin natura și gravitatea lor compromițând relațiile dintre soți.

21 N. C. Dariescu, C. Dariescu, R. A. Petraru , Dreptul familiei , Iași: Lumen, 2009, p. 129 ;

22 Ibidem

20
II. DESFACEREA CĂSĂTORIE ÎN LUMINA MODIFICĂRILOR LEGISLAȚIEI
REPUBLICII MOL DOV A
2.1. Desfacerea căsătoriei la oficiul de stare civilă
Soții care sunt de acord cu divorțul și nu au copii (din căsătorie, din afara ei sau adoptați),
ofițerul de stare civilă de la locul căsătoriei sa u de la ultimul domiciliu al soț ilor, poate constata
desfacerea căsătoriei prin acordul soților, eliberând și un certificat de divorț , potrivit legii. Conform
Codului Civil al Republicii Moldova înregistrarea actelor de stare civilă se efectuează de către
organele de înregistrare a actelor de stare civilă prin înscrierea datelor în registrele actelor de
stare civilă și eliberarea de certificate în baza acestor înscrieri23.
Dupa cum observă m, lucrurile sunt simple. Atunci când soții se inteleg, ofiț erul de stare
civilă nu face altceva decât să ia act de acordul soților și să elibereze certificatul. Procedural însă,
lucrurile decurg puț in diferit.
1. Cerera de divorț se depune împreună de către ambii soți. Cererea se înregistrează și se
acordă soț ilor un termen de re flecție de 30 de zile.
2. La implinir ea termenului de 30 de zile, soții se prezintă personal în fața ofițerului de stare
civilă care verifică dacă soții stăruie în dorința lor de desfacere a căsătoriei. Totodată,
verifiăa exprimarea consimțământului, dacă este liber ș i neviciat.
3. Odată verifi cat acordul, ofițerul stării civile eliberează certifi catul de divorț .
4. Se vor face mețiunile pe certificatul de căsătorie cu privire la divorț .
Pentru ca lucrurile să meargă strună, soții trebuie să se înțeleagă atât cu privire la divorț cât și
cu privire la păstrarea numelui din căsătorie al soț ului ca re a preluat numele celuilalt. În caz contrar,
ofițerul de stare civilă îndrumă părțile către instanța de judecată . Chiar dacă în Noul Cod C ivil n u
sunt prevederi privitoare la îndrumarea soților către medier e pentru a -și soluționa amiabil divorțul,
ofițerul de stare civilă și notarul pot recomanda soț ilor medierea in baza art. 6 din Legea Nr. 137
din 03.07.2015 cu privire la mediere.24 Soții, de comun acord, pot apela la servici ile unui mediator
pentru a sol uționa toate neințelegerile dintre ei, urmând ca apoi să depună cererea î mpreuna cu
acord ul de mediere. In aceasta situație, ofițerul de stare civilă va urmă ri procedura, asa cum ea este
prevazuta de lege. Subliniez faptul că cererea de divorț se depune od ată ce părț ile au ajuns la un
acord. Î n caz contrar, acestea trebuie să recurgă la procedura în instanță .
Prin urmare, fie că soț ii se inteleg cu privire la divorț, fie că apelează la serviciile de mediere,
daca nu sunt copii minori, divorțul se va putea soluționa pe cale administrativă .
Condițiile care trebuie î ndeplinite pentru un divorț administrativ sunt:

23 Codul Civil al Republicii MoldovaNr. 1107 din 06 -06-2002 art. 170, alin.(2)
24 Legea Nr. 137 din 03.07.2015 cu privire la mediere , art.6

21

acordul comun față de desfacerea căsă toriei,
să nu aibă copii minori născuți din căsătorie sau adoptaț i,
niciunul dintre soți să nu fie p us sub interdicț ie,
să se înțeleagă asupra numelui pe care î l vor purta ulterior.
Cerea de divorț pe cale administrativă se face î n scris, se depune și se semnează personal de
către ambii soți, în fața ofițerului de stare civilă delegat de la primăria ca re are în păstrare actul de
căsătorie sau pe raza că reia se afla ultima locuință comună a soț ilor. În cererea de divorț fiecare
dintre soți declară pe propria răspundere că : este de acord cu desfacerea căsă toriei; nu are copii
minori cu celălalt soț, născu ți din căsă torie sau adoptați impreună cuacesta; nu este pus sub interdicț
ie;nu a mai solicitat altor autorități desfacerea căsă toriei.
De asemenea, soții mai trebuie să declare pe propria ră spundere:
adresa ultimei locuinț e comune;
numele pe care fiecare sau, după caz, nu mai unul dintre acețtia urmează să il poarte după
desfacerea căsă toriei.
În cazul cetățenilor străini, certificatele de naștere trebuie să îndeplinească cerințele de
legalitate prevăzute în convențiile internaționale și tratatele încheiate între Republica Moldova și
statele ai căror cetăț eni sunt.
În cazul perso anelor care nu cunosc limba română, depunerea cererii de divorț se face în
prezenț a unui traduc ător autorizat, iar î n cazul persoanelo r surdomute, a unui interpret, închein du-
se în acest sens un proces -verbal. Dupa confruntarea datelor din do cumentele prezentate cu datele
înscrise în cererea de divorț, ofițerul de stare civilă delegat certifică pentru confor mitate copiile
depuse, cu excepția certificatului de căsătorie, în cazul căruia se reț ine originalul.
Valabilitatea documentelor cu care se face dovada identității solicitanților se verifică de către
ofițerul de stare civilă delegat atâ t la mome ntul depunerii cererii, cât și la data eliberării
certificatului de divorț . Întocmirea actelor de stare civilă, precum și înscrierea mențiunilor se
efectuează în limba moldovenească și în limba rusă. declarat neconstituțional Certificatele de stare
civilă se îndeplinesc în limba moldovenească, iar la cererea solicitantului – într-o altă limbă ,25 fapt
confirmat de Legea Nr. LP100/2001 privind actele de stare civilă art.5 alin.(4), iar Legea nr. 3465 –
XI din 1 septembrie 1989 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teri toriul Republicii
Moldova la art.9 confirmă această prevedere Limba lucrărilor de secretariat în organele puterii de
stat, administrației de stat și organizațiilor obștești este limba de stat. În caz de necesitate
documentele se traduc în limba rusă.26

25 Legea Nr. LP100/2001 privind actele de stare civilă art.5 alin.(4)
26 Legea nr. 3465 -XI din 1 septembrie 1989 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe terito riul Republicii
Moldova, art.9

22
Ofițerul de stare civilă delegat înregistrează cererea de divorț în ziua în care a fost primită
și acordă soț ilor un termen de 30 de zile calendaristice, calculate de la data depunerii cererii, pentru
eventuala retragere a acesteia. Cererea de divorț se constituie într -un dosar de divorț .
La expirarea termenului de 30 de zile calendaristice, of ițerul de stare civilă delegat verifică
dacă soții stăruie să divorțeze și dacă, în acest sens, consimtământul lor este liber și neviciat,
solicitând soților o declaraț ie.
În situatia în care ambii soți sau numai unul dintre aceștia înțeleg/înțelege să renunțe la
divorț, completează o declarație. Dacă soții nu se pr ezintă împreună, dupa expirarea termenului,
dosarul de divorț se clasează, prin î ntocmirea unui referat.
Dosarul de divorț se clasează și, în urmă toarele cazuri:
dacă ambii soți sau numai unul dintre aceștia înțeleg/înțelege să renunțe la divorț ;
dacă, înainte de finalizarea procedurii de divorț, unul dintre soți este pus sub interdicț ie;
dacă, î nainte de final izarea procedurii de divorț, intervine nașt erea unui copil;
dacă, î nainte de finalizarea procedurii de divorț, unul dintre soț i a decedat, căsătoria
încetâ nd prin deces.
Daca sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, ofițerul de stare civilă constată desfacerea
căsătoriei prin acordul soților și eliberează certificatul de divorț , care va fi înmânat foștilor soți î ntr-
un termen maxim de 15 zil e lucratoare.
Certificatul de căsătorie reținut la dosarul de divorț se transmite spre anulare organului
emitent la data eliberă rii certi ficatului de divorț .
În situația în care constată ca nu sunt întrunite condițiile prevă zute de Cod ul familiei pentru
desfacerea căsătoriei prin acordul părților, ofițerul de stare civilă deleg at întocmeș te un referat prin
care propu ne respingerea cererii de divorț.

2.2. Desfacerea căsătoriei prin procedura notarială – inclusiv problemele ce apar
Desfacerea căsătoriei prin divorț reprezintă un mijloc juridic prin care se pune capăt căsătoriei
pe cale judecătorească ori administrativă . Astfel, Legea cu privire la procedura notarială a RM art.
41 alin (1) accentuează că Cererea de desfacere a căsătoriei prin ac ordul soților poate fi depusă la
oricare notar în baza acordului soților și în prezența ambilor soți sau în prezența unuia dintre soți
dacă anterior notarului i -a fost comunicat acordul autentic al celuilalt soț de desfacere a căsătoriei
și de examinare a cererii în absența sa.27
Ideile pri ncipale care se pot extrage din textul legii sunt:
• inexistența din căsătorie a unor copii minori, copii născuți din căsătorie sau adoptați;

27 Legea cu privire la procedura notarială a Republicii Moldova Nr. 246 din 15 -11-2018 art.41, alin (1)

23
• existența acordului soților;
• la cererea comună a ambilor soți.
Alin. (2) al articolului sus menționat completează dispozițiile prevăzute în primul alin.
menționând umătoarele : Cererea și, dacă există, acordul autentic prevăzut la alin. (1) trebuie să
vizeze, după caz, modul de participare a părinților la educația, întreținerea cop iilor minori comuni,
stabilirea domiciliului acestora, plata pensiei de întreținere a soțului/soției sau partajul averii
comune dobîndite în perioada căsătoriei. În acest scop, părțile declară notarului pe proprie
răspunde despre existența copiilor minori sau concepuți, iar în cazul în care soții au copii minori,
concomitent cu desfacerea căsătoriei, se va autentifica acordul soților cu privire la stabilirea
pensiei de întreținere a copiilor minori și la stabilirea domiciliului copiilor minori după desfacer ea
căsătoriei.28
Pentru ca soții să poată divorța la notariat atunci când au copii minori, ei trebuie să convină
asupra următoarelor aspecte, așa cum decurge din textul de lege:
• numele de familie pe care sa îl poarte fiecare după divorț;
• exercitarea autorității părintești de către ambii părinți;
• stabilirea locuin ței copilului minor după divorț, copilul poate locui doar la unul
dintre părinți);
• modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat și fiecare
dintre copiii minori;
• stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și
pregătire profesională.
Toate condițiile enumerate mai sus trebuie îndeplinite cumulativ, neînțelegerea soților cu
privire la aspectele menționate atrăgând resp ingerea cererii de divorț și trimiterea acestora în fața
instanței de judecată pentru a soluționa divorțul.
Este competent cu desfacerea căsătoriei, notarul public de la locul căsătoriei sau al ultimei
locuințe comune a soților.
Astfel, competența teritori ală de soluționare a cererilor de divorț de către notari este una
alternativă, soții putând decide locul unde urmează să introducă cererea de divorț (din localitatea
unde s -a încheiat căsătoria ori unde se află domiciliul lor comun la momentul formulării c ererii de
divorț).
Prin ultima locuință se înțelege locuința în care au conviețuit soții. Dovada acesteia se va
putea face cu actele de identitate a soților, din care rezultă domiciliul comun sau reședința lor

28 Legea cu privire la procedura notarială a Republicii Moldova Nr. 246 din 15 -11-2018 art.41, alin (2)

24
comună, ori dacă nu este posibil acest lucru s e va face prin declarație pe propria răspundere,
autentică, a fiecăruia dintre soți, din care să rezulte care a fost ultima locuință comună a acestora.
Ȋn cazul divorțului prin procedura notarială este admisibilă reprezentarea, însă numai la
depunerea cere rii de divorț, situație în care mandatul va cuprinde acordul soțului reprezentat cu
privire la toate elementele menționate în cerere. Iar, Codul Civil la art.1472 alin.(1) definește
noțiunea de contract de mandat fiind împuternicirea oferită de către manda nt manda ntarului de a –
l reprezenta la încheierea de acte juridice sau în alt mod de a afecta direct poziția juridică a
mandantului în raport cu un terț, iar mandatarul se oblige să acțione în numele și pe contul
mandantului.29
După ce se va înregistra cererea de divorț în registrul de divorțuri de la biroul notarial,
notarul public va sesiza autoritatea competentă în vederea efectuării raportului de anchetă
psihosocială, dacă soții au copii minori.
Ȋn ceea ce privește numele pe care copiii îl vor purta după divorț, va fi acela cuprins în actul
de naștere, cu alte cuvinte, copiii își vor păstra numele trecut în certificatul de naștere.
Ȋn situația în care pe parcursul procedurii divorțului unul dintre soți decedează, căsătoria
încetează prin de ces, iar procedura divorțului se clasează.
După eliberarea certificatului de divorț, foștii soți pot solicita notarului public autentificarea
unei convenții de lichidare a regimului matrimonial.
Ȋn cadrul procedurii divorțului cu copii minori, audierea ace stora se va face de către notarul
public după realizarea, de către organele abilitate, a raportului de anchetă psihosocială.
Ȋn urma constatării divorțului, notarul public va stabili, pe baza înțelegerii soților, părintele
cu care va locui minorul.
Dacă în urma analizării cererii de divorț și a documentelor depuse la dosar rezultă că nu
sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile legale, notarul public va întocmi o încheiere de
respingere a cererii de divorț. Ȋn acest caz, respingerea cererii de d ivorț trebuie să cuprindă în mod
obligatoriu, motivul respingerii cererii de divorț, precum și îndrumarea părților către instanță.
Notarul public va emite încheierea de respingere a cererii de divorț în unul din următoarele
cazuri, precum și în alte situaț ii în care nu sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile legale prevăzute
de Legea cu privire la procedura notarială pentru desfacerea căsătoriei prin acordul soților:
a) nu are competența legală să soluționeze cererea de divorț;
b) unul dintre soți este pus sub interdicție;
c) unul dintre soți nu își poate exprima consimțământul liber și neviciat;

29 Codul Civil al Republicii Moldova Nr. 1107 din 06 -06-2002 art.1472 alin.(1)

25
d) la depunerea cererii de divorț nu sunt prezenți ambii soți sau nu sunt reprezentați ori
mandatul de reprezentare nu cuprinde toate elementele obligat orii prevăzute de art. 1474 al Codului
Civil , iar soțul prezent insistă să fie înregistrată cererea;
e) unul dintre soți refuză să semneze cererea personal, în fața notarului public;
f) soții refuză să dea declarațiile prevăzute de prezentul regulament;
g) soții nu se înțeleg cu privire la numele de familie care urmează a fi purtat după divorț
de către fiecare dintre ei;
h) soții nu prezintă, la depunerea cererii de divorț, actul de căsătorie în original;
i) soții au copii minori, născuți din căsătorie sau adopta ți, și nu s -a realizat acordul acestora
cu privire la următoarele cereri accesorii :
– exercitarea autorității părintești de către ambii părinți;
– stabilirea locuinței copiilor după divorț;
– dreptul soțului separat de copil de a păstra legături personale cu acesta/aceștia;
– contribuția părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire
profesională a copilului/copiilor;
j) unul dintre soți se prezintă în fața notarului public la t ermenul de 30 de zile aco rdat potrivit
Codului Familiei și declară că nu mai stăruie în cererea de divorț;
k) unul dintre soți nu mai stăruie în cererea de divorț înt rucât nu s -a prezentat în fața
notarului public la expirarea termenului de 30 de zile pentru a declara că stăruie în cererea de divorț;
l) cererea a rămas fără obiect întrucât căsătoria dintre soți a fost desfăcută de către o altă
autoritate competentă;
m) soții se împacă;
n) soții își retrag cererea de divorț;
o) înainte de fin alizarea procedurii unul dintre soți a decedat, căsătoria încetând în acest mod;
p) lipsa raportului de anchetă psihosocială;
q) imposibilitatea audierii minorului peste 10 ani;
r) concluziile raportului de anchetă psihosocială mențion ează că înțelegerea soților cu
privire la exercitarea în comun a autorității părintești sa u privind stabilirea locuinței minorului/
minorilor nu este în interesul acestuia/acestora.
Procedură nouă și relativ facilă, procedura notarială este de recomandat pentru a fi urmată,
indiferent dacă din căsătorie au rezultat sau nu copii minori. O condiție esențială însă pentru
finalizar ea acestei proceduri cu obținerea certificatului de divorț este acordul soților în privința
desfacerii căsătoriei și a tuturor cererilor accesorii divorțului.
Din păcate, în statul moldav, divorțul și separările se produc de cele mai multe ori intr-o
manieră impulsivă. Între cei doi apar conflicte, certuri, care deseori sunt legate de aspecte exterioare

26
cuplului: influențe venite dinspre părinți, rude apropiate, prieteni "binevoitori", dar și probleme de
serviciu, greutăți financiare, incapacita tea unuia sau altuia de a fi "gospodina perfectă" sau "soțul
ordonat" , fapt care nu permite ca șoții să ajungă la un numitor comun și respectiv să se poată efectua
divorțul la notar.

2.3. Desfacerea căsătoriei de către instanța judecătorească
Divorțul pr in acordul soților pe cale judiciară este o formă de încetare a căsătoriei, indiferent
dacă soți au sau nu copii din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați.
În cadrul divorțurilor pe cale judiciară, se pot soluționa cererile de divorț pentr u oricare
dintre motivele arătate anterior, atât prin acordul soților, cât și din culpa unuia dintre soți sau din
culpă comună, dacă soți se adresează direct instanței de judecată sau dacă divorțul administrativ
sau notarial a fost respins. Competentă este instanța de tutelă, iar până la înființarea sa, competența
aparține judecătoriei.
În ceea ce privește depunerea acțiunea de divorț de către reclamant, Codul de procedură
civiă al Republicii Moldova prevede în mod expres că aceasa se depune în unul din sediile instanței
în a cărei rază teritorială se află domiciliul pîrîtului. 30 Aceeasși prevedere fiind susținută și de
Codul de procedură civilă a statului român Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța
în a cărei circ umscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul , dacă legea nu prevede altfel.31
Primind cererea, instanța de judecată fixează un termen de judecată de 2 luni, calculat de la
înregistrarea cererii de divorț, la împlinirea căruia judecătorul verifică dacă soții mai stăruie în
desfacerea căsătoriei32.
Acțiunea de desfacere a căsătoriei urmează să fie admisă doar în cazul în care instanța
judecătorească constată că viața în comun de mai departe a soților și menținerea familiei au
devenit imposibile. Însuși faptul că soții nu s -au împăca t în termenul fixat de instanța
judecătorească, precum și recunoașterea de către reclamat a acțiunii, nu constituie temei pentru
admiterea acțiunii cu privire la desfacerea căsătoriei.
Instanța judec ătorească, de asemenea, va ține cont de faptul că neînțelegerea temporară în
familie și conflictele între soți condiționate de cauze întîmplătoare, precum și nedorința unui sau
a ambilor soți de a prelungi căsătoria fără prezentarea argumentelor convingătoare nu pot servi
drept temei suficient pentru desfacerea căsătoriei.
În conformitate cu lit.d) alin.2 art.38 C.F., instanța judecătorească ia măsuri pentru
apărarea drepturilor și intereselor copiilor minori ai soților ce divorțează. Judecătorul, primind

30 Codul de procedură civilă al Republicii Moldova Nr. 225 din 30 -05-2003 art.38, alin.(1)
31 LEGE Nr. 134 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură civilă al României art 107
32 G. C. Frențiu, B. D. Moloman , Elemente de dreptul familiei și de procedură civilă , București : Hamangiu , 2008,
p. 92;

27
cererea cu privire la desfacerea căsătoriei, iar instanța judecătorească în cursul judecării cauzei
vor clarifica dacă soții au ajuns la o înțelegere despre întreținerea și educarea copiilor în cazul
divorțului. Dacă nu s -a ajuns la o asemenea înțelegere, judecătorul sau respectiv instanța
judecătorească explică părților modul de soluționare a litigiului cu privire la educația și întreținerea
copiilor. 33În cazul în care la termenul stabilit judecătorul constată că soții s -au împăcat, el va lua
act de împăcare, litigiul urmând să se stingă.
Dacă judecătorul constată că soții insistă în desfacerea căsătoriei, judecătorul va pronunța o
hotărâre prin care va dispune desfacerea căsătoriei, fără a mai administra probe în acest sens.
Această hotărâre este definitivă și irevocabilă în ceea ce privește divorțul, ceea ce înseamnă că
hotărârea nu poate fi supusă vreunei căi de atac. Prin aceeași hotărâre instanța de judecată va
dispune și cu privire la numele soților.
În cazul în care la termenul de judecată fixat pentru divorț se prezintă numai unul dintre
soți, instanța neputând verifica stăruința ambilor soți în divorț, va respinge acțiunea.
Dacă desfacerea căsătoriei este prin acordul soților nu se pronunță din culpa vreun ui soț.
Divorțul prin acordul soților poate fi pronunțat indiferent de durata căsătoriei și dacă au sau
nu copii rezultați din căsătorie, instanța fiind obligată să verifice existența consimțământului liber
și neviciat al fiecărui soț, divorțul neputând fi pronunțat dacă unul din ei este pus sub interdicție.
Acordul soților trebuie să mai conțină și:
– numele de familie pe care să îl poarte după divorț;
– exercitarea autorității părintești de către ambii părinți;
– stabilirea locuinței copiilor d upă divorț;
– modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat și fiecare dintre copii;
– stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire
profesională a copiilor.
În cazul divorțului cu copii, la acord se va atașa și un raport de anchetă socială întocmit de
către autoritatea tutelară, care să confirme că înțelegerea soților este în acord cu interesul superior
al copilului.
Acordul soților poate fi și rezultat ul unei procedur i de mediere , care să se finalizeze prin
încheierea unui acord de mediere privind desfacerea căsătoriei. Oricare dintre neînțelegeri dintre
soți privind: continuarea căsătoriei, exercițiul drepturilor părintești, stabilirea locuinței copiilor,
contribuția parinților la întreținerea, educarea copiilor, împărțirea bunurilor, drepturile legate de
locuință pot fi soluționate prin apelare la un mediator autorizat înscris în Tabloul mediatorilor,
alegerea mediatorului fiind făcută de către soți.

33 Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republic ii Moldova nr.29 din 16.09.2002, punct.15

28
Soluționarea desf acerii căsătoriei prin acord rezultat în urma procedurii de mediere ajută
parțile (soții):
– să divorțeze fără să fie nevoiți să administreze probe prin care să dovedească cine și în ce măsură
este vinovat de destrămarea căsătoriei;
– să soluționeze într -un timp scurt conflictul dintre ei, soluția lor fiind aleasă de comun acord, și nu
impusă de instanță;
– să găsească cele mai potrivite soluții în condițiile de deplină confidențialitate, față de caracterul
public al unui proces de divorț;
– să fie scutiți de a achita taxele de timbru necesare în cazul unui proces care include și aspecte
legate de copii, precum și împărțirea de bunuri sau să li se restituie taxa de timbru achitată, în cazul
în care acordul s -a încheiat după sesizarea instanței.
În fine , în cazul în care există acordul soților pentru desfacerea căsătoriei, poate fi folosită,
în funcție de îndeplinirea condițiilor necesare, oricare dintre cele trei proceduri. Fiind vorba de
divorțul prin acordul soților, aceștia trebuie să aleagă împreună una dintre cele trei proceduri de
divorț prin acordul soților. Odată aleasă una dintre aceste proceduri, ea va fi cea sub care se va
realiza desfacerea căsătoriei, nefiind admisibilă apelarea, în acelaș timp, și la o altă procedură de
divorț prin acordul soțil or. Numai în cazul în care în timpul derulării procedurii alese între cei doi
soți intervin neînțelegeri, notarul public sau, în funcție de procedura aleasă ofițerul de stare civilă
va înceta desfasurarea oricăror acte în dosarul respectiv și va îndruma so ții să se adreseze instanței
judecătorești, deoarece condițiile inițiale s -au schimbat odată cu apariția neînțelegerii dintre soți cu
privire la aspecte legate de divorț.

2.4. Efectele desfacerii căsătoriei
La desfacerea căsătoriei, soții devin foști soți , independenți în ceea ce privește statutul lor
familial unul față de altul. Ei se pot recăsători, fiecare cu o altă persoană, sau chiar împreună (și în acest
caz, căsătoria trebuie celebrată, întrucât altfel foștii soți ar trăi în concubinaj., iar copii c e s-ar naște dintr –
o asemenea conviețuire ar fi copii din afara căsătoriei), fără a fi nevoie de respectarea vreunui interval
de timp între data desfacerii căsătoriei și data încheierii noii căsătorii . Ca urmare a divorțului, între soți
încetează toate raporturile personale rezultate din căsătorie, cu excepția, uneori, a dreptului de a
purta în continuare numele de familie comun avut în timpul căsătoriei. Soții nu -și mai datorează
sprijin moral și nici fide litate, și se sting de asemenea obligația de coabitare și îndatoririle conjugale.
Prin urmare, actul juridic al desfacerii căsătoriei produce efecte de ordin patrimonial și personal –
nepatrimonial între soți și între aceștia și copii, binențeles că desfacer ea căsătoriei generează o serie
de efecte contrare. De obicei drepturile și obligațiile izvorâte din căsătorie între soți dispar odată cu

29
desfacerea acesteia, între părți și copii ele se mențin, primind o altă înfățișare34.
Data desfacerii căsătoriei . Căsă toria este desfăcută din ziua când hotărârea prin care s -a
pronunțat divorțul a rămas definitive, căsătoria fiind desfăcută la data eliberării certificatului de
divorț. Efectele patrimoniale ale căsătoriei încetează față de terți la data când s -a făcut mențiune
despre hotărârea de divorț pe marginea actului de căsătorie sau de la data când ei au cunoscut
divorțul pe altă cale.
Hotărârea pronunțată în cazul divorțului prin acord, al celui întemeiat pe culpa soțului pârât,
când acesta recunoaște faptele, precum și în cazul divorțului întemeiat pe separația în fapt timp de
cel puțin 2 ani a soților este definitivă în ce privește div orțul. Prin urmare, data când hotărârea
rămâne irevocabilă este considerată data desfacerii căsătoriei respective.
Hotărârea irevocabilă de divorț se comunică , din oficiu , serviciului de stare civilă
competent, pentru a se face mențiunea corespunzătoare pe marginea actului de căsătorie, Registrul
național notarial al regimurilor matrimoniale și, după caz, Oficiului național al registrului
comerțului35.
Numele de familie dup ă desfacerea căsătorie. În privința numelui, foștii soți, divorțați au
următoarele alternative36:
a) pot conveni ca soțul care a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soț să
poarte acest nume și după divorț. Instanța va lua act de această învoială prin hotărârea de
divorț;
b) în lipsa unei învoieli între soți, instanța poate încuviința, pentru motive temeinice, cererea
soțului, care a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soț, de a purta acest
nume și după divorț. Temeinicia motivelor invocate se apreciază de către instanța învestită
cu soluționarea divorțului. În general, se consideră că reprezintă motiv temeinic pentru
admiterea cererii existența unui interes legitim, care ar putea fi vătă mat prin schimbarea
numel ui. Dacă soțul interesat nu poate dovedi teminicia sau dacă nu se poate face dovada
vătămării interesului copilului, instanța nu poate încuviința păstrarea numelui dobândit prin
căsătorie.
c) în lipsa învoieli soților sau, dupa caz, a încuviințării date de in stanță, fiecare dintre foștii
soți va purta numele anterior căsătoriei.
În hotărârea de divorț, instanța va menționa – după distincțiile de mai sus – numele pe care
urmează să îl poarte foștii soți. Numele se poate schimba pe cale administrativă, pentru mo tive

34 Al. Bacaci, V. C. Dumitrache, C.C. Hageanu , Dreptul familiei , ed. a 6 -a., București: C. H. Beck 2009,
p. 155;
35 I.P. Filipescu, A. I. Filipescu , Tratat de dreptul familiei , ed. a 8 -a revizuită și copletată, București: Universul
Juridic 2006, p. 252 -256;
36 D. Lupașcu , Dreptul familiei , ed. a 4-a amendată și actualizată, București: Universul Juridic 2009, p. 159 -160;

30
temeinice. Se consideră că este întemeiată o cerere de schimbare a numelui când persoana în
cauză a folosit în exercitarea profesiei numele pe care dorește să îl obțină, făcând dovada cu
privire la aceasta, precum și asupra faptului că este cunoscută în societate cu acest nume .
Capacitatea de exercițiu, cetățenia. Capacitatea de exercițiu dobândită legal de femeia care s -a
căsătorit, mai înainte de împlinirea vârstei de optsprezece ani se păstrează de către aceasta, chiar dacă
intervine divorțul mai înainte ca femeia să fi împlinit vârsta de optsprezece ani. Argumentul care se aduce
în doctrină, este în sensul că, odată dobândită capacitatea de exerc ițiu în mod legal, ea se păstrează, deoarece
legea nu reglementează pierderea capacității de exercițiu prin desfacerea căsătoriei . Divorțul nu
produce nici un efect asupra cetățeniei soților, deoarece aceasta nu s -a dobândit în mod direct prin încheierea
căsătoriei . Pe lângă acesta, Legea Nr. 1024 cu privire la cetățeniei Republicii Moldova printre temeiurile
de pierdere cetățeniei nu prevede o astfel de consecință. 37
Relațiile patrimoniale dintre soți . Drepturile și obligațiile cu caracter patrimonial ce izvorau din
calitatea de soți încetează, adică obligația de sprijin material reciproc, obligația de a contribui
material la sarcinile căsătoriei, obligația de întreținere fundamentală, pe calitatea de soț, vocația
succesorală reciprocă.
Regimul matrimonial . Cel mai important efect patrimonial al căsătorie îl reprezintă încetarea și
lichidarea regimului matrimonial 38. Data încetării regimului matrimonial între soți este cea a
depunerii cererii de divorț, însă, aceasta poate fi și data separaț iei în fapt a soților, intervenită
anterior depunerii cererii de divorț la cererea oricăruia dintre soți sau la cererea ambilor soți (în
cazul divorțului amiabil). În literatura de specialitate39, s-a exprimat părerea conform căreia o
asemenea decalare din tre cele doua date, ar facilita rezolvarea pe cale amiabilă a intereselor
patrimoniale ale căsătoriei. Prin urmare, încetarea regimului matrimonial are loc de drept, la
momentul introducerii cererii de divorț, dar lichidarea acestuia rămâne la alegerea soț ilor: fie prin
partaj notarial, fie prin hotărâre judecătorească. O dată cu încetarea căsătoriei, nu se mai aplică regimul
matrimonial legal, rezultat de Codul familiei, deoarece, pentru viitor, calitatea de soț nu mai există. Se pune
problema dacă încetar ea căsătoriei prin divorț produce și încetarea comunității de bunuri, adică a
proprietății devălmașe a soților. La această problemă răspunsurile din doctrină au fost diferite.
În ceea ce privește data încetării comunității de bunuri au fost exprimate trei concepții:
a) Într -o primă concepție, se susține că proprietatea devălmașă a soților supraviețuiește căsătoriei,
deoarece, la momentul desfacerii căsătoriei, soții nu au determinate cote părți din dreptul de
proprietate asupra bunurilor comune și, cu atât mai puțin, fracțiuni din bunurile comune privite în
materialitatea lor. Devălmășia soților va înceta abia cu ocazia împărțirii bunurilor comune când se

37 Legea Nr. 1024 din 02.06.2000 cu privire la cetățeniei Republicii Moldova , art.21
38 E. Florian , Dreptul familiei , ed. a IV –a, București : C.H. Beck, p. 133;
39 Ibidem

31
va fixa și cota – parte ce revine fiecănii soț din masa bunurilor comune și va avea loc și partajarea efectivă
a bunurilor.
b) Într -o a doua concepție se susține că, proprietatea devălmașă a soților nu poate supraviețui
căsătoriei, deoarece este legată intim de acesta, iar criteriul după care se vor stabili cotele părți ale soților
este deja cunoscut, pe deplin format și nu se va mai schimba după data desfacerii căsătoriei. Așadar,
pe data desfacerii căsătoriei devălmășia soților se transformă de drept, într -o indiviziune de drept comun .
c) Potrivit unei a treia opinii, devălmășia soților supraviețuiește căsătoriei, pentru argumente deja
prezentate în prima concepție, cu precizarea că nu se vor mai aplica regulile de la comunitatea de
bunuri, deci regim ul matrimonial, ci dreptul comun .
Astfel, este în afară de orice îndoială că proprietatea devălmașă a soților supraviețuiește
căsătoriei deoarece, la data desfacerii căsătoriei, soții nu -și cunosc încă cotele părți ce le vor reveni
din rnasa bunurilor comune. Stabilirea cotelor părți se va fa ce prin bună învoială sau de către instanța
de judecată, cu ocazia partajului. Problema prezintă importanță practică deosebită, deoarece, în cele
mai multe cazuri, partajul bunurilor comune are loc la un interval de timp mare după divorț. Bunurile
dobândit e după data desfacerii căsătoriei sunt proprii ale fiecărui soț, nemaiaplicându -se prezumția de
comunitate instituită de Codul familiei.
Nu se poate vorbi de indiviziunea de drept comun, pentru acest interval de timp, deoarece
indiviziunea presupune cote părți determinate, ori în cazul proprietății devălmașe a soților cotele părți
ale soților, înainte de partaj, sunt numai determinabile nu și determinate. Dreptul de proprietate este
numai de esență divizibilă, nu însă și divizat Fostul Tribunal Suprem s -a pronunțat în această problemă40
promovând această concepție. De asemenea, în decizii de speță, fostul Tribunal Suprem a decis că
împărțirea bunurilor nu este obligatorie la desfacerea căsătoriei, soții putând cere transformarea
devălmășiei în indiviziune, în sensul precizării cotelor părți în masa bunurilor comune. Unii autori, în ideea
găsirii unei denumiri specifice pentru regimul juridic al bunurilor comune ale foștilor soți, după
momentul desfacerii căsătoriei au propus între buințarea sintagmei „cumunitate postmatrimonială" care
ar fi o formă de „proprietate comună de tranziție între proprietatea comună în devălmășie și proprietatea
comună pe cote -părți".
La desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soți, potrivit învoielii lor. Dacă
soții nu se învoiesc asupra împărțirii bunurilor, acestă învoială a soților poate avea loc :
● concomitent cu intervenirea hotărârii de divorț;
● în cursul proc esului de divorț, fie că învoiala se face în fața instanței, fie printr -un act
întocmit în fața notarului, învoiala intervenită după introducerea acțiunii de divorț nu are nimic
ilicit, dat fiind situația la care au ajuns soții, și nu -și produce efectele d ecât dacă se desface căsătoria.

40 Articol științific nr 2 autor: Felicia Roșioru Tradiție și inoație în noul cod civil în material raporturilor patrimoniale
dintre soți., 2012 p.22

32
Instanța de judecată este obigată , potrivit principiului rolului ei activ, de a verifica învoiala
prezentată, cu privire la împărțirea bunurilor comune, pentru ca aceasta să nu ascundă motive ilicite:
ușurarea divorțului, fr audarea drepturilor creditorilor. Astfel, de exemplu, constituie o fraudă
împărțirea bunurilor comune făcută în scopul micșorării volumului bunurilor supuse executării
silite, ca urmare a condamnării unui soț pentru delapidare;
● în perioada imediat urm ătoare, rămânerii definitive a hotărârii de divorț, deoarece în
acest caz nu mai există vreo suspiciune în privința soluționării acțiunii de divorț;
● după înregistrarea hotărârii de divorț pe marginea actului de căsătorie.
Învoiala soților poate avea c a obiect fie numai stabilirea întinderii drepturilor fiecăruia dintre
soți asupra bunurilor comune, fie determinarea în natură a lucrurilor pe care urmează să le
primească fiecare, în prima situație, împărțirea în fapt a bunurilor se va face potrivit cotel or stabilite
prin învoială, iar în caz de neînțelegere prin instanța judecătorească, potrivit acelorași cote.
Convenția soților nu are nevoie de încuviințarea instanței judecătorești pentru a produce efecte
juridice. Ea este însă lovită de nulitate absolut ă, dacă este contrară ordinii publice .
Codul familiei prevede la art. 26 alin (1) că se determină a fi egale cotele -părți în ceea ce
privește determinarea proprietății comune în devălmășie a soților . Pornindu -se de la existența
relațiilor de căsătorie, ca un prim criteriu, coroborat și cu egalitatea soților din toate punctele de
vedere, ar putea fi stabilirea, în toate cazurile, a unor cote egale pentru fiecare. Această concluzie
nu poate fi acceptată, întrucât s -ar putea ajunge la situația inechitabilă că, oricât de mică ar fi
contribuția unui soț la dobândi rea bunurilor comune sau chiar dacă aceasta ar lipsi în totalitate, el
să beneficieze, totuși, de o cotă de jumătate din aceste bunuri. Criteriul care se impune a fi folosit,
acceptat fiind și de practica noastră judecătorească, este acela al contribuției efective a fiecărui soț
la dobândirea bunurilor comune, astfel încât cu ocazia partajului se poate ajunge la situația unor
cote inegale sau chiar ca unul dintre soți să nu primească nimic, atâta vreme cât nu a avut nici o
contribuție la dobândirea bunurilo r.41
Tot practica judiciar ă a fost aceea care a stabilit că trebuie recunoscut ă și contribu ția acelui
soț care nu a fost angajat și nu a avut venituri , luându-se în considerare munca depus ă în gospod ărie;
tot astfel se va lua în calcul și munca femeii pentru creșterea copiilor . Se va ține seama și de faptul
că unul dintre soți a distrus o parte din bunurile comune. De asemenea, dacă după despărțirea în
fapt unele bunuri au rămas în folosință exclusiv a unuia dintre soți, cu ocazia partajului inst anța va
avea în vedere valoarea lor de la momentul despărțirii soților.

41 Antigoana Camelia Iordana – Dreptul familiei, Note de curs și teme pentru dreptul familiei, București: ERA 2003,
pag.104 -105

33
La împărțirea bunurilor comune trebuie avută în vedere contribuția fiecărui soț la dobândirea
totalității bunurilor comu ne și nu a fiecărui bun în parte și, de asemenea, se va lua în calcul
inegalitatea veniturilor și faptul că unul dintre soți a plătit ratele din prețul cu care bunurile au fost
achiziționate.
În cazul despărțirii în fapt a soților, o anumită perioadă, astfel cum am arătat, regimul
comunității matrimoniale nu este susp endat. De aceasta împrejurare, cum și practica judiciară a
stabilit, se va ține seama numai în măsura în care a influențat contribuția soților la achiziționarea
bunurilor comune, ca, de pildă, în cazul ratelor plătite în acea perioadă. Problema cotei care se
cuvine fiecăruia dintre soți din bunurile comune se impune, evident, numai ce prilejul împărțirii
acestora în timpul sau la data desfacerii căsătoriei.
În sfârșit, dacă părțile ajung la o învoială cu privire la împărțirea bunurilor comune, instanța
va hotărî potrivit înțelegerii lor. De obicei, când este vorba de valoarea în bani a unui bun, valoarea
care se ia în calcul este valoarea de circulație a bunului respectiv. Partajul, pentru a. fi recunoscut
de toate părțile, de obicei trebuie să fie în natură , să satisfacă nevoile actuale ale părților și mai ales
să fie echilibrat. Atribuirea bunului imobil unei singure părți se dispune în special atunci când nu
poate fi cornod partajabil în natură, în mod special atunci când este vorba de apartamente. Dacă,
prin hotărâre judecătorească, bunul imobil a fost atribuit unui soț, celălalt soț va trebui să primească
o sultă compensatorie, proporțională cu valoarea cotei sale de proprietate. Dacă soții nu se înțeleg,
nici unul nu dorește bunul imobil sau nu poate ach ita sulta, instanța va dispune vânzarea bunului
prin înțelegerea părților sau prin executorul judecătoresc. Soții se pot înțelege asupra împărțirii
bunurilor comune si să încheie o tranzacție, cuprinsă de către instanța de judecată în dispozitivul
hotărâri i ce o va pronunța. S -a mai stabilit că, pentru o mai comodă identificare și executare, instanța
va stabili la care din soți se află bunurile, iar dacă le -a atribuit, îi va obliga pe soți să și le predea
reciproc, în cazul în care împărțeala nu se va putea realiza în nici una din modalitățile prevăzute de
lege, instanța va dispune închiderea dosarului.
Drept urmare: a) bunurile dobândite după desfacerea căsătoriei de oricare dintre soți, sau
de ambii, nu mai sunt bunuri comune; b) prezumția legală de manda t tacit reciproc nu mai
funcționează după desfacerea căsătoriei; c) obligațiile asumate de foștii soți nu mai pot fi
considerate comune.
Dreptul la despăgubiri . Soțul nevinovat poate cere despăgubiri pentru prejudiciile suferite
prin desfacerea căsătoriei, de la soțul vinovat. Aceasta este o cerere accesorie, soluționată prin
hotărârea de divorț . Noul Cod civil consacră, posibilitatea ca soțul nevinovat, care suferă un
prejudiciu prin desfacerea căsătoriei, să poată cere soțului vinovat să îl despăgubească, despăgubiri
ce se vor stabili de instanța de judecată prin hotărârea pronunțată. Dreptul la despăgubiri recunoscut
soțului nevinovat, reprezintă o aplicație particulară a principiului răspunderii civile delictuale.

34
Obligația de întreținere între foștii soți. Prin desfacerea căsătoriei, obligația de întreținere
între soți încetează, soțul divorțat având dreptul la întreținere dacă se află în nevoie din pricina unei
incapacități de muncă survenite înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei. De as emenea, el
beneficiază de acest drept și în situația în care incapacitatea se ivește în decurs de un an de la
desfacerea căsătorie, dar numai dacă respectiva incapacitate este cauzată de o împrejurare ce are
legătură cu căsătoria.
Obligația legală de întreținere dintre foștii soți divorțați sau dintre foștii soți din căsătoria
desființată este o obigație distinctă față de cea fondată pe îndatorirea de sprijin material reciproc
din timpul căsătoriei, după cum diferite sunt și condiți ile celor două feluri de obligații. Fundamentul
obligației legale de întreținere dintre foștii soți se află în acele reguli morale, umanitare, care impun
asistență materială între persoanele legate în trecut prin căsătorie. Dreptul la întreținere presupune ,
înainte de toate, întrunirea condițiilor de drept comun în materie, adică starea de nevoie a celui care
pretinde întreținere, determinată de incapacitatea sa de a munci și, de partea celui ținut să acorde
întreținerea, de existența mijloacelor necesare.
Încetarea obligației de întreținere este justificată de următoarele împrejurări42:
✓ încetează starea de nevoie determinată de incapacitatea de muncă a creditorului;
✓ creditorul obligației de întreținere se recăsătorește, fiind în întreținerea actualului soț;
✓ creditorul obligației de întreținere a decedat, iar această obligație nu se transmite
moștenitorilor, pentru că are un caracter strict personal.
Dispozițiile referitoare la durata în timp a obligației legale de întreținere între foștii soți și la
cauzele speciale de stingere a acesteia au caracter imperativ, astfel că orice convenție contrară, fie
în sensul restrângerii, fie în sensul extin derii ori al transferului, este lovită de nulitate absolută.
Cuantumul obligației de întreținere datorată soțului aflat în nevoie poate ajunge până la o
pătrime din venitul net al debitorului în raport cu mijloacele sale materiale43. Această întreținere,
împreună cu cea datorată copiilor nu poate depăși jumătate din venitul net al debitorului.
În privința modi ficării obligației de întreținere, aceasta poate intervni în sensul micșorării,
atunci când mijloacele materiale ale debitorului s -au împuținat sau au apărut și alte persoane
îndreptățite la întreținerea acestuia, sau în sensul majorării ei, atunci când au crescut nevoile
creditorului, dar prin corespondență cu mijloacele materiale ale debitorului.
Consecințe ale divorțului se produc și în privința copiilor rezultați din căsătoria părților sau a
celor care beneficiază de un regim juridic asimilat (este cazu l minorului adoptat de ambii soți, al
copilului firesc al unuia dintre soți adoptat de celălalt soț), față de care, până la desfacerea căsătoriei,

42 L. Macarovschi , Căsătoria și divorțul în reglementarea N. C. C ., București : Universul Juridic , 2012, p. 86;
43 Al. Bacaci , Raporturile juridice patrimoniale în Dreptul familiei , ed. a II -a, București : Hamangiu , 2007, p. 186;

35
soții au exercitat împreună drepturile și îndatoririle părintești. Ele se răsfrâng atât asupra relațiilor
personale dintre părinți și copii, cât și asupra relațiilor de natură patrimonială.
Relațiile personale dintre părinți și copii. Sub acest aspe ct, pe lângă dispozițiile Codului Civil ,
trebuie avute în vedere și drepturile copilului prevăzute de Legea nr. 338 -XIII/1994 privind
drepturile copilului a RM, astfel legea din urmă stipulează ambii părinți, în egală măsură, sau
persoanele subrogatorii legale poartă răspunderea principală pentru dezvoltarea fizică,
intelectuală, spirituală și socială a copilului, ținî nd cont în primul rînd de interesele acestuia.44 În
această materie, instanța de tutelă va avea rolul de a hotărâ, odată cu pronunțarea divorțului, asupra
raporturilor dintre părinții divorțați și copiii lor minori, ținând seama de interesul superior al
copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihologică, precum și, dacă este cazul, de învoiala
părinților, pe care îi ascultă.
În mod cu totul și cu totul excepțional, dacă interesul superior al copilului o reclamă, instanța
poate decide cu privire la exercitarea autorității părintești de către alte persoane ori de către o
instituție de ocrotire specializată, aceasta urmând să exercite drepturile și îndatoririle care revin
părinților cu privire la persoana copilului. Stabilirea locuinței copi lului și a modalitățile concrete de
exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul în urma divorțului, pot fi stabilite prin
acordul părinților iar instanța de tutelă ia act de înțelegerea acestora, în ipoteza în care este respectat
princip iul interesului superior al copilului. Pentru ipoteza în care între părinți nu există consens cu
privire la aceste aspecte, instanța de tutelă va adopta o măsură care să corespundă interesului
superior al copilului, așa cum aceasta se configurează pe baza probatoriul administrat în cauză.45
Măsura încredințării copilului are caracter provizoriu, ceea ce înseamnă că se va putea
reveni oricând asupra celor dispuse, dacă se constată schimbarea împrejurărilor care au motivate
soluția dată. Instanța de judecat ă, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru din
familie, a copilului dacă a împlinit 14 ani, a autorității tutelare sau a unei instituții de ocrotire ori la
solicitarea procurorului va putea dispune reîncredințarea copilului spre creștere și educare, dacă se
constată că acesta este sensul actual al interesului minorulu i. De asemenea, părintele poate
coresponda cu copilul său, poate stabili orice altă formă de comunicare, poate transmite informații
copilului și este îndreptățit să primească informații privitoare la acesta. În situația în care se produc
schimbări remarcabile în ceea ce privește nevoile minorului, în ceea ce privește posibilitățile
materiale ale părinților, instanța judecătorească poate modifica obligațiile de plată ale părinți lor.
Primirea alocației de stat . Titularul dreptului la alocația de stat este copilul, iar alocația se
plătește unuia dintre părinți pe baza acordului acestora sau, în caz de neînțelegere, pe baza deciziei

44 Legea nr. 338 -XIII/1994 privind drepturile copilului al Republicii Moldova Publicat : 1995 -03-02 în Monitorul
Oficial Nr. 13 art. 127 art.18 alin.(1 )
45 Revistă luna ră de doctrină și jurisprudență ISSN 2393 -3445 Ioana Nicolae. Considerații referitoare la locuința
copilului și dreptul de a avea legături personale cu acesta. , Brașov : Universul Juridic 2018

36
autorității tutelare ori a hotărârii judecătorești, părintelui căruia i s -a încredințat co pilul spre creștere
și educare. I nteresul superior al copilului ar trebui să fi e întotdeauna principiul fundamental de care
să se țină cont atunci când se iau decizii cu privire la minori de către insta nțele judecătorești în
situație de divorț sau separare a părinților, respectându -se în acest sens tratatele internaționale în
domeniu.46
Alocația de stat pentru copii poate fi plătită și tutorelui, curatorului, persoanei căreia i -a fost
dată în plasament f amilial copilul, inclusiv asistentului maternal sau persoanei căreia i -a fost
încredințat copilul în vederea adopției, în condițiile legii. După împlinirea vârstei de 14 ani, plata
alocației de stat se poate face direct titularului, cu încuviințarea reprez entantului său legal. Deci,
părintele sau un alt ocrotitor legal nu face decât să încaseze drepturile cuvenite copilului, care este
singurul titular al dreptului la alocație de stat.
Este admisibilă acțiunea prin care se solicită obligarea soțului care nu a întocmit formele
necesare sau a încasat alocația fără drept să plătească soțului în îngrijirea căruia se află minorul
suma cuvenită, justificată prin săvârșirea unui abuz sancționabil prin răspundere civilă delictuală
(în primul caz) și prin îmbogățir ea fără justă cauză (în cel de -al doilea caz)47.

46 23. Inga Chistruga, Roman Talmaci. Asigurarea cu pensie de întreținere a copiilor cu pări nți divorțați. Chișinău:
Foxtrot 2017 p.258
47 Al. Bacaci, V. C. Dumitrache, C.C. Hageanu , Dreptul familiei , ed. a 6 -a, Bucuresti: C.H. Beck 2009, p. 162.

37