Actualitatea și importanța temei abordate. Cetățenia, ca instituție a dreptului [607704]

Actualitatea și importanța temei abordate. Cetățenia, ca instituție a dreptului
constituțional, pare a fi simplă la prima vedere, dar în realitate, după natura sa juridică și raporturile
juridice create, este multiaspectuală și complexă. Cetățenia poate fi națională și europeană, dublă și
multiplă, federală și republicană, înnăscută și dobândită ș.a. Aceasta poate fi de onoare, poate fi
acordată, conferită, pierdut ă, retrasă, iar în unele state – cumpărată. Din aceste considerente
cetățenia poate fi privită nu doar ca o instituție de stat și de drept, ci și ca o instituție social -culturală
și moral -psihologică. Cetățenia este vectorul personalității umane grație fap tului că reprezintă și o
situație juridică ce rezultă din raporturile juridice care intervin între o persoană fizică și un anumit
stat, exprimând apartenența persoanei la statul respectiv. Această situație este caracterizată prin
multitudinea de drepturi ș i obligații reciproce stabilite prin lege. O realitate mai nouă în raporturile
de cetățenie și în raporturile interstatale este cumpărarea cetățeniei, ca parte componentă a acestei
instituții.
Actualitatea cercetării obținerii cetățeniei prin investiție este dictată de realitățile social –
politice din lume. Actualitatea temei abordate este marcată atât de incertitudinea, cât și de
imprevizibilitatea impactului lărgirii cercului de persoane care dețin mai multe cetățenii asupra
suveranității stat elor și configurației geopolitice în lume.
Astăzi, tema cetățeniei este actuală nu numai pentru statul nostru, dar și pentru celelalte state
europene care au acceptat vectorul de integrare în Uniunea Europeană. Ținem să menționăm că
obținerea cetățeniei pr in investiții este actuală și pentru unele state care sunt deja membre ale
Uniunii Europene. În acest sens, sunt elocvente tratativele duse până în prezent la cel mai înalt nivel
între România și Spania cu privire la dreptul românilor care dobândesc cetățe nia Spaniei de a -și
păstra și cetățenia originară.
Valorificarea tradiției și experienței europene în ceea ce privește gestionarea și promovarea
drepturilor persoanelor care aspiră la dobândirea cetățeniei altor state explică actualitatea și
oportunitatea temei investigate. Legislația Republicii Moldova în domeniul cetățeniei a fost
elaborată ținându -se cont de tratatele internaționale, adoptându -se o politică constructivă și
tolerantă atât față de propriii cetățeni, cât și față de cetățenii străini și apat rizi.
Actualitatea temei abordate apare într -o lumină pregnantă în contextul modificărilor operate
în 2012 – cu privire la statutul apatrizilor în Republica Moldova, în mai 2014 – prin excluderea
obligativității renunțării la altă cetățenie, în 2016 – cu privire la posibilitatea dobândirii cetățeniei în
baza investițiilor efectuate în economia Republicii Moldova, din 21.12.2017 și 31.05.2018, care au
intrat în vigoare la 19.04.2018 și, respectiv, la 10.10.2018. Aceste amendamente au condus la
liberalizarea cetățeniei, oferind persoanelor care au dobândit cetățenia Republicii Moldova prin
naturalizare, investiții sau în interesele republicii posibilitatea de a deține pluralitatea de cetățenii,
ca un statut incontestabil.

Descrierea situației în domeniul de ce rcetare și identificarea problemelor de cercetare.
Cercetând subiectul abordat în prezenta teză, am constatat că la etapa actuală de dezvoltare la nivel
național cît și la nivel mondial nu există suficiente studii consacrate obținerii cetățeniei prin
inves tiție. În această ordine de idei, ne permitem să afirmăm că, în prezent, aspectele și conceptele
cercetate în prezenta teză de master sunt insuficient cercetate atât de mediul academic național, cât
și de cel din străinătate, în condițiile în care fenomenu l obținerii cetățeniei pein investiției câștigă
tot mai mult teren în regimurile constituționale contemporane, ceea ce, indiscutabil, solicită
implicarea directă a statului în soluționarea acestor probleme. Această situație a și determinat
elaborarea preze ntului studiu, care și -a propus ca obiectiv dezvăluirea esenței conceptelor de
,,cetățenie”, ,,cetățenie prin investiție ,,pluripatridie” și elucidarea cauzelor și condițiilor care au
provocat extinderea fenomenului dobândirii de către persoane a mai multe cetățenii. Este evident că
acest subiect prezintă interes nu doar din punctul de vedere al actualității sale, dar și pentru că pune
în operă schimbările survenite la nivel internațional, în special european, în contextul procesului
declarat de Republica M oldova de aderare la Uniunea Europeană. Aceste tendințe europene pot fi
transpuse la nivel național inclusiv prin contribuția savanților, care au menirea de a efectua studii și
cercetări pe domenii concrete de dezvoltare.
În contextul științei dreptului co nstituțional, doctrinari autohtoni notorii precum V.Popa,
I.Guceac, Gh.Costachi, A.Arseni, M.Cușmir, T.Cârnaț, S.Țurcan, S.Cobăneanu, V.Zubco,
A.Smochină, D.Cucoș, V.Catană, L.Suholitco ș.a. au analizat noțiunea și aspectele cetățeniei și,
tangențial, au i nvestigat problema pluralității de cetățenii. În prim plan, evident, au fost puse
tematici legate de statutul de cetățean.
Scopul și obiectivele tezei. Analiza multidimensională a obținerii cetățeniei prin investiție
prin prisma cadrului normativ național și internațional în perspectiva aderării Republicii Moldova la
Uniunea Europeană reprezintă scopul care urmează a fi atins prin realizarea următoarelor obiective:
– elucidarea gradului de cercetare a obținerii cetățeniei prin investiție în literatura de
specialitate națională și internațională;
– definirea și determinarea trăsăturilor specifice ale obținerii cetățeniei prin investiție prin
prisma noțiunii de cetățenie;
– analiza trăsăturilor specifice ale statutului juridic al persoanei care deține multiple cetăț enii;
– cercetarea circumstanțelor dobândirii cetățeniei prin investiții;
– investigarea reglementării obținerii cetățeniei prin investiție în dreptul constituțional
comparat;
– analiza modului de acordare a cetățeniei în interesele Republicii Moldova;
– identificarea și analiza instituției cetățeniei Uniunii Europene;

– determinarea statutului juridic al persoanelor care posedă multiple cetățenii în cadrul
Uniunii Europene;
– analiza relațiilor dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană în domeniul cetățeniei.
Metodologia cercetării științifice. Pentru metodologia lucrării este relevantă necesitatea
interdisciplinarității cu utilizarea diverselor metode, care includ nu numai tehnici și procedee de
cercetare, dar și principii, postulate, ce pot conduc e spre cunoașterea științifică a temei investigate.
Concomitent, trebuie de avut în vedere și relevanța a diferiți factori ce pot influența obiectul
cunoașterii științifice, care prin excelență prezintă un interes practic.
Circumstanțele nominalizate au ge nerat necesitatea utilizării în cadrul investigației științifice
nu numai a operelor savanților juriști, dar și a autorilor politologi, sociologi, filozofi, fiind îmbinate
metodele științifice generale de cercetare cu metodele particulare și specifice.
Pentru analiza multiaspectuală a temei au fost utilizate un șir de metode, cum ar fi:
– metoda logică, care include operațiuni de analiză, sinteză, inducție, deducție, generalizare,
abstractizare, utilizate pentru investigarea a tuturor aspectelor temei abordat e, a
– naturii juridice a obținerii cetățeniei prin investiție, a trăsăturilor și calităților obținerii
cetățeniei prin investiție în contextul tendințelor Republicii Moldova de integrare
europeană;
– metoda istorică, datorită căreia am efectuat o retrospectivă în timp asupra abordărilor
naționale și internaționale referitoare la esența cetățeniei și a cetățeniei prin investiție;
– metoda comparativă, grație căreia am reușit să efectuăm o analiză comparativă a
conceptelor doctrinare și a prevederil or normative de drept referitoare la obținerii cetățeniei
prin investiție din cadrul diferitelor state;
– metoda sistematic -structurală, prin intermediul căreia am tratat obținerea cetățeniei prin
investiție în dimensiunea sa ca parte componentă a statul ui;
– metoda funcțională ne -a permis să elucidăm eficiența instituționalizării și reglementării
mai detaliate a statutului persoanei ce deține cetățenie dobîndită prin investiție;
– metoda prospectivă (de prognoză), cu ajutorul căreia am constatat impa ctul pe care -l pot
avea asupra instituției cetățeniei unele prevederi normative de drept din Republica Moldova
privind obținerea cetățeniei prin investiție.
Aplicarea acestor metode ne -a permis să efectuăm un studiu multiaspectual al problemelor
legate de natura juridică a obținerii cetățeniei prin investiție la etapa contemporană.
Noutatea și originalitatea științifică constă în faptul că prezenta lucrare este consacrată
studierii ample a conținutului obținerii cetățeniei prin investiție, a lacunelor exist ente în cadrul
normativ național ce țin de această instituție, fiind oferite îmbunătățiri și propuneri de lege -ferenda

în acest sens, și fiind propusă o definiție proprie a conceptului. Așadar, caracterul inedit și original
al investigației constă în următ oarele rezultate științifice:
– s-a efectuat o cercetare multidimensională a problematicii obținerii cetățeniei prin investiție,
oferindu -se definiția instituției cetățeniei și a cetățeniei prin investiție;
– s-a reliefat, analizat și structurat potrivit cadrului juridic relațiile dintre Republica Moldova
și persoanele care dețin cetățenie prin investiție s -a dezvăluit natura juridică și au fost
elucidate diferite aspecte ale instituției juridice a obținerii ce tățeniei prin investiției, etapele
dezvoltării sale, evaluarea schimbărilor din noua legislație privind cetățenia din Republica
Moldova și la nivel mondial, evidențiindu -se atât aspectele pozitive, cât și aspectele
negative ale cetățeniei prin investiție;
– au fost identificate și studiate reglementările normative ale Uniunii Europene ale Republicii
Moldova cu privire la obținerea cetățeniei prin investiție în vederea elucidării etapelor de
dezvoltare a legislației în domeniu;
– au enunțate trăsăturile definito rii ale statutului juridic al persoanelor ce dețin pluralitate de
cetățenii;
– au fost identificate și evidențiate lacunele și necesitățile juridice ale Uniunii Europene și ale
Republicii Moldova, fiind propuse anumite recomandări de valoare în vederea ajust ării
legislației la nivel national și mondial privind cetățenia.
Problema științifică importantă soluționată rezidă în determinarea și argumentarea
naturii juridice a obținerii cetățeniei prin invetiție și a particularităților acesteia la etapa
contemporană prin depistarea deficiențelor în cadrul legislativ al Uniunii Europene și al Republicii
Moldova, fapt care a condus la identificarea unei noi direcții de cercetare științifică în domeniul
cetățeniei, în vederea aplicării modificărilor și compl etărilor ulterioare din legislația națională din
perspectiva integrării europene a Republicii Moldova.
Semnificația teoretică. Valoarea teoretică a tezei constă în studierea, prin prisma dreptului
constituțional, a fenomenului obținerii cetățeniei prin inv esție, a esenței și caracteristicilor sale,
astfel contribuind la dezvoltarea unor compartimente din dreptul constituțional precum „cetățenia
prin investiție” și „cetățenia europeană”.
Valoarea aplicativă a lucrării se exprimă în posibilitatea folosirii id eilor științifice și a
concluziilor formulate la perfecționarea legislației în domeniu, în procesul studiilor la facultățile de
drept în cadrul cursului de drept constituțional și al cursurilor speciale. Aceasta este necesar în
scopul menținerii unui echil ibru judicios între schimbare și tradiție, dat fiind faptul că dificultățile
ce apar în soluționarea unor probleme practice nu pot fi depășite fără o conceptualizare teoretică.
Astfel, ideile și concluziile din conținutul tezei pot fi utilizate:

– în plan doctrinar -teoretic – ca material pentru o cercetare ulterioară mai aprofundată a
cetățeniei și a cetățeniei prin invesiție, precum și în procesul de analiză a procedurilor
diferite, legate de problematica cetățeniei;
– în plan normativ -legislativ – în activi tatea de legiferare în procesul de elaborare și
perfecționare a legislației care reglementează mecanismul procedurilor din domeniul
cetățeniei, la general, și a cetățeniei prin investiții, în special;
– în plan practic – ca material de interpretare și orient are a aplicării legislației ce vizează
cetățenia și cetățenia prin investire;
– în procesul didactic universitar – ca sursă de reper în dreptul constitutional internațional,
precum și pentru un eventual curs referitor la domeniul statutului juridic al persoa nei, pe
care-l considerăm util pentru studiile de masterat și necesar de a fi introdus la Facultatea
de Drept.
Implementarea rezultatelor științifice. Principalele opinii științifice, rezultate și concluzii
ale tezei sunt reflectate în mai multe publicații și au fost prezentate la conferințe științifice la
diferite niveluri. Concluziile obținute în urma cercetărilor au fost aplicate de către departamentele
din cadrul aceleiași universități în procesul de studiu și diverse activități, argumentându -se și
necesitatea de a fi propuse pentru apreciere organelor puterii publice din Republica Moldova în
activitatea lor referitoare la problematica cetățeniei
Volumul și structura tezei. Teza de masterat este structurată în funcție de problema
științifică investigată, de scopul și obiectivele de cercetare prestabilite, fiind alcătuită din
introducere, 3 capitole, concluzii generale și recomandări, bibliografie.
Cuvintele -cheie: cetățenie, pluralitate de cetățenii, pluripatrid, dobândirea cetățeniei, titular
al dreptur ilor și libertăților fundamentale, statutul juridic al persoanei cu pluralitate de cetățenii,
cetățenia Uniunii Europene.

Origini și evoluție
Primele pașapoarte se consideră că au avut forma unor scrisori care erau de liberă trecere,
cum ar fi cea înmânat ă lui Neemia în jurul anului 450 î.Hr. de către regele persan Artaxerxes,
pentru a i permite de a călători în Iudea. Aceasta este considerat adesea ca fiind primul pașaport al
lumii [2], întâmplarea fiind indicată în Vechiul Testament: „Dacă împăratul găsește de cuviință, să
mi se dea scrisori către guvernatorii provinciei de peste Râu, ca să -mi dea voie să trec până când
voi ajunge în Iudea, și o scrisoare către Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să -mi dea lemne să
fac grinzi pentru porțile citadelei din preajma Templului, pentru zidul cetății și pentru casa în care
voi locui”.
Asemenea scrisori considerate ca pașapoarte au continuat să fie emise în perioada medievală.
Aveau denumiri diferite – scrisori adeveritoare, cărți de pribegie, răvașe, foi de circulație, foi de
călătorie, pașapoarte – dar aceeași semnificație: deținătorului i se permitea să circule liber și să se
bucure de dreptu l la asistență și la protecție dacă era necesar. În Rusia la sfârșitul secolului al XVI –
lea, asemenea tipuri de scrisori (pașapoarte) li se ofereau celor ce doreau să călătorească în afara
țării, precum și celor care doreau să intre în Rusia. Fluxurile de populație din Russia erau controlate
prin eliberarea certificate lor tuturor persoanelor care traversau țara . Astfel de documente erau emise
țăranilor care mergeau în alte locuri pentru muncă, iobagilor eliberați, preoți și diaconi care
părăseau eparhia. Sc risorile indicau numele, locul de reședință, proprietatea (pentru cei care o
aveau), perioada pentru care plecau precum și caracteristici fizice (Baiburin, 2018). Oficial, în
Rusia cuvântul „pașaport” a fost menționat pentru prima dată în 1719, în Decretul lui Petru I
privind dezertorii din armată și marină. Orice detașat din regimentul său era obligat să poarte un
pașaport care confirmă permisiunea.
Marea Britanie și Franța sunt două țări care își arogă deopotrivă dreptul de a fi inventat
pașap ortul, în sensul contemporan al noțiunii. Cea mai veche referire la un document de „liberă
trecere” („laissez -passer”) în Marea Britanie apare în timpul domniei lui Henry al V -lea. Un act al
parlamentului din 1414 stabilea că regele putea emite un „bilet d e liberă trecere” („safe conduct”)
pentru oricine este englez sau nu. Fără ca termenul să fi existat în acea vreme, acesta fiind utilizat
începând cu anul 1540, William Shakespeare îl folosește în piesa „Henry al V -lea”. În celebrul
discurs rostit de Ziua Sfântului Crispin, înaintea bătăliei de la Azincourt (1415), regele se adresează
soldaților: „Cine nu are curajul pentru această luptă, lăsați -l să plece, pașaportul i se va face”
(Gelin, 2018).
Marea Britanie a emis primele pașapoarte obligatorii în 1793, sperând să monitorizeze
migrația din Franța prin Canalul Mânecii, unde revoluția era în plină desfășurare.
Excursul etimologic al cuvântului este un argument care susține că apariția pașaportului poate fi
creditată fără echivoc francezilor. Cuvântul franc ez „passeport” datează din 1420. A apărut pentru

prima dată în Lyon, însemnând „autorizația de a trece printr -un port”. Certificatele de trecere au
existat în perioada Vechiului Regim, iar pașapoartele, în sensul de document de călătorie au apărut
abia la sfârșitul secolului al XVIII -lea odată cu Revoluția Franceză și dezvoltarea statului -națiune.
Prin instituirea pașaportului s -a urmărit asigurarea liberei circulații a cetățenilor pe de o parte și
menținerea sub control a mișcării celor care erau percepuți ca dușmani ai revoluției, persoanele sub
supraveghere, (emigranți aristocratici, insurecționiști din Vendée, străini) (McElroy, 2011). Însă, în
numele „Libertății mișcării” și ca rezultat direct al revoluției franceze, pașapoartele au fost
eliminate. Cons iderate despotice și barieră inutilă pentru libertatea comunicațiilor, au fost eliminate
și în alte țări, Rusia țaristă și Imperiul Otoman fiind excepții importante în acest sens. Franța le -a
reintrodus în 1792, dar la scurt timp revoluția industrială a pu s la îndoială necesitatea documentelor
de călătorie (Noiriel, 1998, pp. 77). Alte țări europene au urmat exemplul, iar până în 1914
pașapoartele au fost eliminate aproape în întreaga Europă (Gelin, 2018). Eliminarea pașapoartelor a
fost determinată în mare măsură de trei factori. În primul rând, statele au fost presate să deschidă
granițele, astfel încât bunurile și serviciile să poată traversa o Europă din ce în ce mai
industrializată. În al doilea rând, perioada dintre ultimul Război Napoleonian (1815) și Primul
Război Mondial a fost neobișnuit de pașnică. În al treilea rând, dezvoltarea căilor ferate, care
dominau călătoriile (McElroy, 2011). Odată cu dezvoltarea rapidă a rețelei feroviare, turismul s -a
răspândit în întreaga Europă. Numărul mare de călăto ri au pus presiune asupra sistemului de
pașapoarte și vize, metodele tradiționale de verificare a documentelor devenind nepracticabile.
Perioada „liberală” din istoria tânără a națiunilor a fost în curând întreruptă de două războaie
mondiale. Teama de infiltrare exterioară și imigrația masivă a persoanelor care fugeau de conflicte
violente au condus la un control strict asupra frontierelor . Conflictele violente și mulțimea de
oameni care fugeau de război și de distrugere au rămas un fapt obișnuit în perioada postbelică.
Limitele statului național au devenit evidente, având în vedere numărul mare de persoane care nu
avea naționalitatea vreun ui stat. Politica restrictivă a majorității statelor europene în direcția
combaterii emigrației confirmă faptul că abolirea controalelor de la frontieră nu a reprezentat un
semnal evident pentru triumful internaționalismului modem. O dovedesc între altele expulzarea
polonezilor din Prusia între anii 1885 și 1886 (mulți dintre ei evrei); dezbaterea cu privire la taxa de
rezidență pentru străini în Franța sau Actul cu privire la străini în Marea Britanie (1905) (Topor,
2009, pp. 49 -54). Practica de anulare a pașapoartelor a celor care și -au abandonat țara a condus la
introducerea în Europa a pașaportului „Nansen”. Pașaportul Nansen, denumit astfel după numele
exploratorului norvegian Fritdjof Nansen, (în 1921 – Înalt Comisar pentru Refugiați al Ligii
Națiunilo r) a fost primul instrument juridic utilizat pentru protecția internațională a refugiaților
(Casey, 2015).

În Statele Unite instituirea sistemului de pașapoarte s -a produs mult mai târziu decât în
Europa, abia în 1775. Ca și în Europa, a evoluat de la scrisoare de trecere la un certificat de
cetățenie și document de identitate. Cu toate acestea, SUA a fost poate mai viguroasă în efortul său
de a urmări indivizii și de a -i face „vizibili” pentru stat. Documentul a fost conceput de Benjamin
Franklin, și s -a bazat pe aspectul pașaportului francez.
Odată cu apariția foto grafiei este rezolvată problema descrierii fizice exacte a titularului. În
1914, în Anglia, apar primele pașapoarte cu fotografie (Reale, 193, pp. 506 -509).
Începând cu anul 1920 pașapoartele sunt elaborate potrivit cu primul set de standarde
internațional e adoptat de Liga Națiunilor. În 1947, Organizația Internațională a Aviației Civile
(OIAC) și -a asumat responsabilitatea pentru stabilirea standardelor de pașaport. Până în prezent,
standardele oficiale privind calitatea, stilul și aspectul pașapoartelor ș i fotografiilor sunt stabilite de
OIAC.
Regulamentul (CE) nr. 2252/2004 al Consiliului privind standardele pentru elementele de
securitate și elementele biometrice integrate în pașapoarte și în documentele de călătorie emise de
statele membre. Prin reglementarea obligativității inserării în cip a imaginii amprentelo r digitale,
Uniunea Eurpeană a decis să aplice, însă, un nivel de securitate mai ridicat al documentelor, ca
asigurare că documentul aparține persoanei care -l deține. Un pașaport electronic include în cip atât
date, cât și semnătura digitală criptată. Cip -ul are un spațiu structurat, fiecare categorie de date
(zona citibilă lizibilă optic, imaginea facială, imaginea amprentelor digitale, etc.) având o
semnătură proprie. Posibilitatea de generare a semnăturii aparține exclusiv emitentului, cu ajutorul
cheii private, aflată exclusiv în posesia sa. Emitentul poate transmite altor părți cheia publică
necesară autentificării faptului că datele incluse corespund cu semnătura de pe cip.
Pentru protecția vieții private, la nivelul Uniunii Europene, s -a decis ca, din tre toate
categoriile de date incluse pe cip, statele membre să aibă acces, respectiv să poată citi amprentele
digitale dintr -un document de călătorie electronic, doar cu autorizația prealabilă, suplimentară, a
statului care a emis documentul (procedură de numită EAC – Extended Acces Control) (Legislația
UE).
Primul pașaport electronic compatibil cu standardele OIAC este emis în Belgia, în 2004.
Malayezia a emis un asemenea pașaport în 1998, însă acesta nu era compatibil cu standardele
ICAO. În 2013 în jur d e 100 de țări din întreaga lume emit ePassports, aproape 400 de milioane de
ePassports fiind în circulație (History of the ePassport). Una dintre cele mai importante probleme
cu privire la pașapoartele biometrice este vulnerabilitatea sistemului de securit ate a datelor
personale (Atanasiu și Mihăilescu, 2010; Kumar & Srinivasan, 2011, p. 41). Una dintre cele mai
grave vulnerabilități este copierea și clonarea cip -urilor, fără cunoștința titularilor pașaportului
(Bogari, et al. 2012).

Semnificația pașaportului
Fără a insista asupra unei ordonări ierahice, principalele semnificații ale pașaportului sunt:
Document de călătorie . De -a lungul timpului, oamenii au trecut frontiera unui stat din două
motive importante. Fie intenționau să călătorea scă într -o singură țară sau prin mai multe țări străine, fără
intenția de a obține rezidența, fie pentru a se stabili acolo temporar ori definitiv. Cele două tipuri de
călătorie presupuneau proceduri diferite, dar statul modem a creat destul de puține inst rumente prin care
acestea se deosebeau efectiv (Topor, 2009, p. 49). În această accepțiune pașaportul poate fi asociat cu
un „dosar al corpului”. Examinarea lui se face pentru a lua o decizie cu privire la titularul documentului.
Mark B. Salter invocă în a cest sens cazul relatat de Gayatri Chakravorty Spivak, critic literar,
teoretician al postcolonialismului și profesor universitar la Universitatea Columbia, care a trăit mai
bine de 50 de ani în SUA cu pașaport indian. Posesoare a unui pașaport indian, ac easta nu a putut
călători din Anglia în Canada, cu Air Canada, în timp ce cu același pașaport, cu aceeași companie
aeriană putea călători din SUA în Canada. Motivul – mobilitatea din Anglia spre Canada pentru
cetățenii cu identitate culturală indiană presu pune obținerea unei vize de călătorie (Salter, 2012).
Instrument de exercitare a puterii. Autori inspirați de scrierile lui Michael Foucault (Martin
Lloyd și John Torpey) susțin că pașaportul este simbol al „artei guvernului” inventat de modernitate
și pus în aplicare ca mijloc dominant al puterii în secolul al XX -lea. Lesley Higgins și Marie
Christine Leps subliniază că pașaportul este „o matrice în care relațiile specifice de putere și
domenii ale cunoașterii, sunt articulate și din care sunt excluse alte relații (subiectivitate, hibridizare
culturală)” ( apud. Popp, 2012, p. 293). În viziunea lui Salter pașaportul este o soluție la o serie de
probleme ce țin de competența guvernului (Salter, 2012). Foucault le -a descris ca „modalități
umile” ale puterii ( apud. Torpey, 2000). Acesta este folosit pentru a articula condițiile de protecție
și de revendicare a drepturilor. Cu alte cuvinte, instituirea controlului asupra mișcării au fost
determinate în mod decisiv de drepturile și îndatoririle care, în cele din u rmă, vor fi asociate cu
apartenența – cetățenia – la statul națiune (Torpey, 2000). În acest sens pașaportul este un
instrument guvernamental care clasifică și gestionează populația în raport cu utilitatea lor politică,
economică, socială și biopolitică pe ntru stat. Guvernele au folosit funcțiile de identificare și de
autorizare pentru a controla legitim violența, sănătatea publică și mobilitatea (Salter, 2012).
Existența unui document de identitate permite statului nu doar să vadă cetățenii săi în scopul u nui
control explicit, dar și să permită o guvernare mai ușoară, încurajând bunăstarea lor prin urmărirea
unor obiective de guvernare, cum ar fi eficiența, transparența și responsabilitatea (Chhotray V. &
McConnell F, 2018, p. 111).
Dovadă a cetățeniei. Concept complex și multidimensional, cetățenia constă din elemente
juridice, sociale, culturale și politice care conferă anumite drepturi și obigații, însemnând astfel relația
dintre stat și cetățeni. Forma cea mai cunoscută a acestei relații este naționalitatea. Pașaportul este unul

dintre documentele care recunoaște naționalitatea, în sens de apartenența oficială la un stat național. Pe
măsură ce războaiele au atras și au redus frontierele naționale, iar populațiile au fost strămutate,
documentel e au ajuns să definească locul unei persoane în lume. Statele nou create au început să -și
imprime propriile pașapoarte unice; acesta a fost un exercițiu de construire a națiunii, o necesitate
diplomatică și o dovadă a apartenenței cetățeanului la un stat -națiune (Abrahamian, 2018). Torpey
demonstrează că de la Revoluția Franceză pașapoartele, ca documente de călătorie și identitate au fost
esențiale pentru monopolizarea de către state a mijloacelor legitime privind populația și că acest
proces de monopoliza re a fost o caracteristică centrală a dezvoltării lor ca state în perioada
respectivă. Acest proces de „monopolizare” este asociat cu faptul că statele trebuie să dezvolte
capacitatea de a „îmbrățișa” propriii lor cetățeni pentru a extrage din ei resursele de care au nevoie
pentru a se reproduce în timp. Abilitatea statelor de a „îmbrățișa” subiecții lor și de a face distincții
între resortisanți și non -naționali, și de a urmări fluxurile de persoane pentru a susține granița dintre
aceste două grupuri (fie la frontieră sau nu), a depins de o creștere considerabilă a creării de
documente care să facă cunoscute diferențele relevante și, prin urmare, executorii. Astfel,
pașaportul, precum și alte documente de identitate au devenit esențiale în acest proces.
Dem onstrația lui Torpey este o completare esențială pentru literatura sociologică pe care o
consideră „insuportabil de abstractă”, nereușind să spună cum se constituie și se mențin, de fapt,
statele (Torpey, 2002, p. 2).
Pașapoartele de aur
Din punct de veder e istoric, nucleul distinctiv al cetățeniei a fost deținerea statutului oficial de
apartenență la o entitate politică și juridică și cu anumite drepturi și obligații în cadrul acestuia
(Bellamy, 2015, pp. 643 –649). În pofida numeroaselor concepții privind criteriile de acordare,
conținutul drepturilor și îndatoririlor, natura obligațiilor civice, cetățenia rămâne un artefact politic
și juridic pentru cei care o posedă. O mutație majoră care s -a produs în materie de cetățenie este
înlocuirea criteriului reșe dinței prevăzut în cadrul procedurii obișnuite de naturalizare cu criteriul
investiției. Acest sistem de acordare a cetățeniei poartă denumirea de „cetățenie de aur”,
recunoscută prin eliberarea unui „pașaport de aur”. Sistemele de acordare a cetățeniei pe ntru
investitori urmăresc atragerea de investiții oferind cetățenia în schimbul unei sume fixe de bani.
Sistemul de cetățenie prin investiții datează din 1984. Primul program de acest gen a apărut în
Caraibe (Saint Kitts și Nevis) și, ulterior, în America de Nord (în Canada – 1986, în Statele Unite –
1990). Fenomenul este cu mult mai nou în Uniunea Europeană, unde majoritatea programelor au
fost stabilite, ameliorate sau revizuite în urma crizei financiare din anii 2007 -2009 (European
Getaway, 2018, p. 2).
Potrivit datelor raportului elaborat de Transaparency International patru state membre ale
Uniunii Europene vând pașapoarte și 12 comercializează cu drepturi de rezidență prin intermediul

vizelor de aur. Bulgaria, Cipru și Malta – le comercializează pe amb ele. Ungaria a gestionat o
schemă de rezidență între 2013 și 2018 (European Getaway, 2018, p. 2 -8). Ideea dezvoltării unei
industrii lucrative cu cheltuieli mici a fost atrăgătoare pentru multe state membre. Vânzarea
pașapoartelor și a permiselor s -a doved it a fi o afacere plina de satisfacții. Venitul din vânzarea
pașapoartelor a reprezentat până în 2017 5,2% din PIB -ul Ciprului; Programul Portugaliei a oferit
economiei aproape 4 miliarde de euro; iar Malta se bucură de un excedent bugetar, în parte datori tă
comerțului în plină expansiune cu cetățenie. În ultimul deceniu, prin intermediul acordării cetățeniei
prin investiție și a vizelor de aur, statele care aplică aceste scheme au atras aproximativ 25 de miliarde
de euro (European Getaway, 2018, p.10, 19). Comisia Europeană a fost vizată de numeroase critici
pentru faptul că nu a reușit să contracareze abuzul de scheme care permit familiilor bogate din China,
Rusia și alte state din afara Europei să -și cumpere dreptul de a trăi în UE.
Jurnaliștii de investi gație, asociațiile neguvernamentale și cercetători din domeniul științelor
sociale au tras primele semne de alarmă. Cetățenia prin investiție este asociată cu corupția și
comercializarea acestei idei de către o elită de oameni bogați. Achiziționarea unui p așaport de aur
oferă acces la piețe externe, precum și capacitatea de a căuta cele mai avantajoase jurisdicții pentru
a-și proteja averea acumulată, deseori, în mod fraudulos (Abrahamian, 2015).
Deși întârziată, reacția Comisiei Europene, atrage atenția as upra riscurilor inerente ale
pașapoartelor de aur, în special, riscuri la adresa securității, inclusiv posibilitatea de infiltrare a
grupurilor criminale organizate din afara UE, precum și riscuri de spălare a banilor, de corupție și
de evaziune fiscală. A ceste riscuri sunt accentuate de drepturile transfrontaliere asociate cu
cetățenia Uniunii Europene sau cu dreptul de ședere într -un stat membru. Există, de asemenea,
îngrijorări legate de lipsa de transparență și de guvernanța sistemelor (Raport CE, 2019) .
Discuții
Sinteza datelor reflectate în lucrările de specialitate evidențiază multiplele semnificații pe care le poate
avea un pașaport. În studiul interdisciplinar „Pașaportul sovietic: istorie, structură, practici” Albert
Baiburin notează dubla natură a documentelor oficiale, implicit a pașaportului. Teoretic, acestea sunt
concepute pentru a certifica autenticitatea anumitor fenomene ale lumii materiale (această funcție a
devenit deosebit de relevantă în timpurile moderne datorită dezvoltării rapide a co municațiilor și
extinderii rapide a rețelelor de comunicare). În practică, documentele creează mai degrabă propria lor
realitate paralelă, deoarece, din punct de vedere al birocrației statului, un lucru „real”, este doar cel
confirmat de documente. Despre realitatea paralelă a documentului vorbește și Craig Robertson (2010)
în cartea The Passport in America: The History of a Document . Robertson analizează tehnologiile de
identificare, care treptat au devenit parte din pașaportul american, cum ar fi numele purtătorului,
semnătura, descrierea fizică și fotografia, precum și birocrația din ce în ce mai standardizată care a
produs -o. Rezultatul, a afirmat el, a fost o identitate oficială, produsă de stat, care a devenit mai
adevărată, într -un sens, decât mărturia proprie a indivizilor despre cine erau ei.

Adepții libertarianismului consideră că pașapoartele funcționează clar ca un mijloc esențial și
eficient prin care un stat poate controla persoana și pro prietatea rezidenților săi. Dreptul de a
călători este o extensie a dreptului de proprietate, care este baza libertarianismului. Proprietatea de
sine înseamnă că toate ființele umane au dreptul la controlul deplin și pașnic asupra lor și asupra
proprietăți lor lor. Călătoria nu este decât o expresie a acestui control, nu numai asupra corpului tău,
ci și asupra bunurilor, care ar putea necesita transport. Solicitarea pașaportului ca cheie a libertății
de mișcare este asemănătoare cu a înterzice cuiva să vorbe ască, menționând în același timp că i se
respectă dreptul la libertatea de exprimare (McElroy, 2011). Întrebarea libertarienilor este dacă
pașapoartele încalcă drepturile omului. Răspunsul acestora este formulat în următoarea logică: dacă
pașapoartele sunt în întregime voluntare, iar cei care le refuză nu suportă nici o pedeapsă, atunci ele
nu încalcă drepturile omului. Ele sunt o formă de identificare, utilă spre exemplu unui om de afaceri
care trebuie să se identifice la băncile mai multor țări. Caracteru l obligatoriu îl transformă în
instrument prin care se încalcă drepturile omului (McElroy, 2011).
Evoluția în timp a adăugat pașaportului noi semnificații, contribuind la apariția diferitor
categorii de pașapoarte. Spre exemplu , cetățenii sovietici au avut două pașapoarte: unul „intern”,
emis de Ministerul Afacerilor Interne și un „zagranpasport” („pașaport extern”), eliberat de
Ministerul Afaceri Externe pentru călătorii în străinătate. Aproape identice, dar în niciun caz
interschimbabile, cele două funcți onau ca un yin -yang al identității (Idov, 2002). În condițiile
liberei circulații a persoanelor la fel funcționază două sau mai multe pașapoarte emise de state
diferite pentru aceeași persoană – cetățenie dublă / cetățenie multiplă. Acest lucru nu este în nici un
caz un semn al unei identități duale sau loialități divizate. Înseamnă doar că migrația a determinat
abordarea cetățeniei din perspective noi.
Una dintre perspectivele noi asupra cetățeniei este recunoașterea acesteia prin procurarea unui
„pașaport de aur”. Antropologul Ivailo Ditcev, profesor asociat la Universitatea din Regensburg
consideră că pașapoartele de aur sunt o invenție periculoasă. Un prim argument invocat este că
acestea pot alimenta xenofobia și discriminarea. Chiar dacă conceptul de „ Volksdeutsche” (etnici
germani) folosit de Hitler drept paravan pentru intervențiile militare în state suverane a fost în
unison respins, în practică „sângele” și originea au în multe cazuri un rol juridic aparte. Un alt
argument este că în spatele unei fa țade legale funcționează o adevărată piață în care se
comercializează cetățenia. Statele mai mici oferă posibilitatea cumpărării unui pașaport în schimbul
unei sume „mai modeste”. După ce investitorul obține pașaportul dorit, el și -ar putea recupera
costur ile, vânzând mai departe documentul. Un al treilea argument invocat de Ditcev este că prin
cetățenia cumpărată este compromis principiul de bază al apartenenței naționale (Ditcev, 2019).
Statele pot să aibă în mod evident dreptul de a admite străini, stabi lind propriile condiții, impunând

orice condiții de intrare sau orice taxă de tranzit și supunerea acestora la orice restricții sau
constrângeri legale pe care le -ar considera oportune (Sidgwick, 2012, p. 248), dar, când separat de
orice obligație morală, cetățenia unui stat este degradată la nivel de instrument necesar pentru
atingerea unor scopuri politice, ideologice și economice, consecințele pot deveni periculoase.
Pașaportul de aur, ca dovadă a cetățeniei, are mai curând o dimensiune instrumentală, de cât una
afectivă (Jayal 2013, 98).
Cetățenia prin investiții nu rezonează cu niciuna dintre cele două tipuri de teorii privind
cetățenia: teorii normative, care încearcă să stabilească drepturile și îndatoririle pe care cetățenii
trebuie să le aibă, și teo rii empirice, care urmăresc să descrie și să explice modul în care cetățenii
dețin aceste drepturi și îndatoriri. Richard Bellamy (2015) susține că învocarea drepturilo r ca bază a
cetățeniei presupune că cetățenii trebuie să aibă drepturi pozitive sau instituționale, care decurg din
drepturile morale sau ale drepturilor universle ale omului. Dacă drepturile sunt universale, atunci
apare un conflict între a fi cetățean al unei anumite comunități statale și susținerea drepturilor
universale. Este adevărat că exercitarea cetățeniei politice este cel mai bine exercitată la nivel de
stat, dar statele ar trebui să mențină o obligație de a permite accesul ne -cetățenilor la statu tul de
membru în condiții nediscriminatorii. Prin urmare, cetățenia prin investiții contracarează cu
principiul nediscriminării (caracterul clasic al cetățeniei).

Există un număr de țări care oferă programe precum Cetățenie prin Investiție, în care banii, de
obicei investiți în imobiliare, pot cumpăra de fapt al doilea pașaport și statutul de "elită" care vine
împr eună cu cetățenia altei țări.
Pe lângă acest program, sunt și alte programe care îți pot oferi „rezidența de elită”, care înseamnă o
viză extins ă cu avantaje, în schimbul unor investiții similare. Indiferent dacă alegi să cheltui bani
pentru o nouă cetățenie sau “rezidența de elită”, vezi în continuare 10 țări în care banii îți pot aduce
un al doilea pașaport.
10. SUA – Rezidența de la 500.000 dolari.
Viza EB -5 este cel mai cunoscut statut al Statelor Un ite (cunoscut sub numele de cart e verde), cu
care poți dobândi cetățenie. După doi ani de la acordarea șederei temporare, investitorii și familiile
acestora devin eligibili pentru reședința permanen tă.
Opțiuni de investiții:
– Investiție de 500.000 dolari într-o zonă rurală sau zonă cu grad mare de șomaj într -o nouă
întreprindere comercială pentru a crea 10 locuri noi de muncă cu normă întreagă;
– Investiții directe de 1 milion de dolari într -o între prindere comercială americană; – Fondurile pot
fi investite până la acordarea statutului de rezident permanent (de obicei 4 ani).

Totodată, SUA oferă programul Regional Center, unde participanții investesc 500.000 de dolari
într-un proiect regional desemna t, devenind un partener limitat al întreprinderii. Participanții sunt
apoi liberi să trăiască și să lucreze oriunde în SUA. Cu toate acestea, ei trebuie să aibă venituri nete
de cel puțin 1 milion de dolari.
9. Spania – „Viza de aur” de la 500.000 euro .
Spania are un program numit „Golden Visa” sau „Viza de aur”, care poate duce eventual la
dobândirea cetățeniei. Iată opțiunile de reședință, conform Henley.
– Investiție minimă de 500.000 eu ro în proprietăți imobiliare;
– Investiție minimă de 1 milion de euro în acți uni ale companiilor spaniole;
– Depunerea minimă de 1 milion de euro la o bancă spaniolă;
– Investiție minimă de 2 milioane de euro în titl uri de stat;
– După cinci ani, participanții pot s olicita reședința permanentă;
– După 10 ani, participan ții pot cere cetățenie.
8. Bulgaria – Cetățenie de la 1 milion BGN
Există două opțiuni de investiții în Bulgaria: O investiție de 1 milion BGN (leva bulgărească) într -o
obligațiune guvernamentală garantată integral, timp de 5 ani; Investiția de 1 milion BG N va fi
returnată investitorului în funcție de termen fără dobândă. A doua opțiune: Investiție de 1 milion
BGN în obligațiuni guvernamentale, plus o investiție adițională de un milion BGN un an mai târziu.
Cel puțin un an de reședință permanentă; Trebuie s ă ții ambele investiții timp de cel puțin doi ani
după acordarea cetățeniei.
7. Canada – Cetățenie de la 800.000 dolari
Creat de guvernul canadian pentru a atrage oameni de afaceri bogați în țară, programul Immigrant
Investors înseamnă că poți obține rezid ența permanentă dacă îndeplinești următoar ele 4 criterii,
potrivit Henley :
– Demonstrați experiența de afaceri adecvată – trebuie să fie o afacere care operează de cel puți doi
ani;
– Împreună cu soțul/soția trebuia să ai venituri nete de peste 1,6 milioane dolari;
– Întreaga familie trebuie să completeze și să transmită evaluările medicale și de securitate din
Canada;
– E nevoie de o investiție de cel puțin 800.000 dolari pentru o perioadă de cinci ani, în cadrul unuia
dintre cele două programe disponibile.
6. Turcia – Cetățenie de la 1 milion de dolari .
Lansat în ianuarie 2017, programul pentru cetățenie al Turciei oferă 5 opțiuni, dintre care trei
implică investiții pe o perioadă de trei ani, potrivit CBI Index.
– Depune 3 milioane de dolari într-o bancă turcă;

– Achiziționează o proprietate evaluată la minim 1 milion de dolari;
– Investește 3 milioane de dolari în obligațiuni guvernamentale.
Celelalte două opțiuni sunt:
– Investiție de 2 mi lioane dolari în capital fix;
– Crearea a 100 de locuri de muncă în Turcia.
5. Malta – Cetățenie de la 880.000 euro .
Opțiunile de investiții actuale în Malta sunt:
– O contribuție nerambursabilă de cel puțin 650.000 euro către Fondul Nați onal Social și de
Dezvoltare;
– Achiziție de 150.000 euro pentru acțiun i/obligațiuni guvernamentale;
– O tranzacție imobiliară, care poate include o achiziție (de minim 350.000 euro) sau o închiriere
(de minim 16.000 euro pe an), deținută timp de 5 ani.
4. Australia – Rezidența de la 1,5 milioane dolari AU
Australia are un pr ogram de rezidență prin care poți dobândi cetățenie pe termen lung. Cu toate
acestea, necesită o avere pentru a o avea. Venituri personale de cel puțin 2,25 milioane dolari AU,
care trebuie să existe cu doi ani înainte de a aplica; O investiție de 1,5 mili oane dolari AU într -un
proiect sau întreprindere din Australia, de care va beneficia economia australiană.
3. Cipru – Cetățenie de la 1,5 milioane euro
Pentru a beneficia de cetățenia acestei țări, trebuie să iei în considerare următoarele opțiuni:
– Investi ții imobiliare de cel puțin 2 milioane de euro;
– Invesții de cel puțin 2 milioane de euro în întreprinderi sau companii cu sediul în Cipru;
– Investiții de cel puțin 2 milioane de euro în unități de achiziție de la Alternative Investment
Funds (AIF).
Totodată, ai șanse să primești al doilea pașaport dacă cumperi bunuri în valoare de cel puțin
300.000 euro, depui un minim 30.000 euro într -un cont care va fi blocat timp de trei ani sau ai
venituri anuale de cel puțin 30.000 euro provenite din străinătate .
2. Noua Zeelandă – Rezidența de la 3 milioane NZD (aproape 2 milioane dolari)
În Noua Zeelandă poți trăi, lucra și studia în cadrul programelor Investor 1 și Investor 2.
Investor 1: O investiție de 10 milioane NZD în decursul a trei ani; Nicio limită de vârstă, nicio
cerința lingvistică și nicio cerința privind experiența în afaceri.
Investor 2: O investiție de 3 milioane NZD pe parcursul a patru ani; Trebuie să ai peste 65 de ani,
să vorbești limba engleză, să ai cel puțin trei ani experiență în afaceri și să ai cel puțin 2,5 milioane
NZD în fonduri active.
1. Marea Britanie – Viza de la 2 milioane de lire sterline

Luke Hexter, directorul companiei Knightsbridge Capital Partners a spus ca cea mai populara viza
din UK este Tier 1 Investor Visa. Iată cum funcționează:
– Investiții de 2 milioane lire sterline în economia Marii Britanii (în obligațiuni guvernamentale,
capital social sau alte tipuri de capital);
– Solicitanții trebuie să aibă cel puțin 18 ani și să provină din afar a Spațiului Econom ic European
(SEE) și Elveția;
– Viza îți permite să rămâi timp de 3 ani și 4 luni și poate fi prelungită cu încă 2 ani;
– Participanții pot solicita un permis de ședere pe durata nedeterminată după 5 ani în Marea
Britanie;
– Participanții pot s olicita cetățenie britanică după ce au petrecut 6 ani în țară.

OFENSIVA CONTRA "PAȘ APOARTELOR DE AUR"
Statele care acordă pașapoarte și vize “de aur” expun Uniunea la riscuri crescute privind
securitatea , evaziunea fiscală și corupția, Comisia Europeană a avertizat, miercuri, asupra riscurilor
pe care le prezintă sistemele de acordare a cetățeniei și a dreptului de ședere pentru investitori – așa-
numitele pașapoarte și vize “de aur” – utilizate în mai multe sta te membre, inclusiv în România.
Potrivit Comisiei, statele care oferă cetățenie sau drept de rezidență în schimbul unor
investiții expun întreaga UE la riscuri sporite în ceea ce privește securitatea, spălarea banilor,
evaziunea fiscală și corupția. Executivul de la Bruxelles a publicat, în premieră, un raport
cuprinzător privind sistemele de acordare a cetățeniei și a dreptului de ședere pentru investitori.
Raportul prezintă practicile existente și identifică anumite riscuri la care este expusă UE din cauza
acestor sisteme, în special în ceea ce privește :
– securitatea,
– spălarea banilor,
– evaziunea fiscală
– corupția.
Potrivit analizei efectuată la nivel mondial , aceste riscuri sunt accentuate și mai mult de lipsa
transparenței în ceea ce privește modul de funcționare a sistemelor și de li psa de cooperare dintre
statele membre. Sistemele de acordare a cetățeniei pentru inve stitori – “pașapoartele de aur”. În trei
state UE – Bulgaria, Cipru și Malta – există în prezent sisteme prin care investitorilor li se acordă
cetățenia statului respecti v, în condiții care sunt mai puțin stricte decât regimurile obișnuite de
acordare a cetățeniei. În aceste trei state membre, obținerea cetățeniei nu este condiționată de
obligația de a avea un domiciliu fizic și nici alte l egături reale cu țara în cauză. Aceste sisteme intră
sub incidența interesului comun al UE, deoarece orice persoană care dobândește cetățenia unui stat
membru va dobândi în același timp cetățenia Uniunii , care notează că, în practică, aceste sisteme

sunt adesea promovate ca fiind un mijlo c de dobândire a cetățeniei Uniunii, împreună cu toate
drepturile și privilegiile care decurg din acest statut.
Autoritățile bul gare intenționează să renunțe la acordarea de “pașapoarte de aur”, în condițiile
în care această practică nu va aduce beneficii semnificative pentru economia țării. În urma analizei
impactului cauzat de obținerea cetățeniei prin investiție s -a identificat mai multe aspecte
problematice:
· securitatea: verificările care au fost efectuate cu privire la solicitanți i care au benecificiat de
acest program nu sunt suficient de temeinice, iar sistemele de informații centralizate ale UE, cum ar
fi Sistemul de informații Schengen (SIS), nu sunt utilizate atât de sistematic pe cât ar trebui.
· spălarea banilor: sunt necesare ver ificări mult mai ample pentru a se asigura faptul că
normele privind combaterea spălării banilor nu sunt eludate și respectate .
· evaziunea fiscală: monitorizarea și raportarea informației colectate este necesară pentru a se
asigura faptul că persoanele f izice nu profită de aceste sisteme pentru a beneficia de norme fiscale
privilegiate.
· transparența și informarea: în cadrul verificărilor s -a depistat că nu există informații clare
cu privire la modul în care sunt gestionate sistemele și nici cu privire la numărul de cereri primite,
aprobate sau respinse ori la originea solicitanților. În plus, statele membre nu fac schimb de
informații referitoare la solicitanții care doresc să beneficieze de aceste sisteme și nici nu se
informează reciproc cu privire la solicitanții respinși. Sistemele de acordare a dreptului de ședere
pentru investitori – “vizele de aur” și Sistemele de acordare a dreptului de ședere pentru investitori,
deși sunt diferite de sistemele de acordare a cetățeniei în ceea ce privește dreptur ile pe care le
conferă, prezintă riscuri de securitate la fel de grave pentru statele membre și pentru UE î n
ansamblul său. În prezent, 20 de state membre gestionează astfel de sisteme: Bulgaria, Cehia,
Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Croația, It alia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg,
Malta, Marea Britanie, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, România și Slovacia.
În urma analizei corectitudinei de aprobare a cetățeniei prin investiție au fost identificat e
următoarele abateri de la legislație :
· verificările de se curitate: în temeiul legislație i UE, există anumite obligații în materie de
securitate care trebuie îndeplinite înainte de a elibera o viză sau un permis de ședere unui investitor
străin. Cu toate acestea, nu sunt disponibile informați i referitoare la punerea efectivă în aplicare a
obligațiilor în cauză și există o marjă de discreție în ceea ce privește modul în care statele membre
abordează preocupările legate de securitate.
· cerința privind domiciliul fizic: permisele de ședere obți nute prin investiții, care necesită o
prezență fizică limitată sau care nu necesită deloc prezența fizică investitorului în statul membru în
cauză, ar putea avea un impact asupra aplicării statutului de rezident pe termen lung în UE și asupra

drepturilor c are decurg din acest statut și pot oferi chiar un acces rapid la cetățenia națională și, în
consecință, la cetățenia UE.
· lipsa transparenței: este lipsa de transparență și de supraveghere a sistemelor, în special în
ceea ce privește monitorizarea și abs ența statisticilor referitoare la numărul de persoane care obțin
un permis de ședere prin intermediul unui astfel de sistem. Acest moment trebuie monitorizat și
anume măsurile care au fost sau vor fi luate de statele membre pentru a aborda problemele legat e de
transparența și guvernanța în gestionarea acestor sisteme și s-a luat hotărirea de a institui un grup de
experți din statele membre pentru a îmbunătăți transparența, guvernanța și securitatea sistemelor.
Grupul de experți va fi responsabil cu:
– instituirea unui sistem de schimb de informații și de consultare privind numărul de cereri
primite, țările de origine și numărul de cetățenii și de permise de ședere acordate/refuzate de către
statele membre pe baza investițiilor;
– elaborarea, pân ă la sfâr șitul anului 2020 , a unui set comun de verificări de securitate,
inclusiv a unor procese specifice de gestionare a riscurilor, care să se aplice sistemelor de acordare
a cetățeniei pentru investitori. În ceea ce privește țările terțe care instituie sistem e similare, cu
posibile implicații asupra securității UE, se vor monitoriza sistemele de acordare a cetățeniei pentru
investitori din țările candidate și potențial candidate, ca parte a procesului de aderare la UE. În
cadrul mecanismului de suspendare a vi zelor, se va monitoriza, de asemene și impactul acestor
sisteme puse în aplicare de țările care beneficiază de un regim de călătorii fără viză în UE.