Actualitatea Educatiei Religioase a Tinerilor In Viziunea Sfântului Vasile Cel Mare. Exigente Si Perspective Pentru O Pastoratie a Tinerilor
Actualitatea educației religioase a tinerilor în viziunea Sfântului Vasile cel Mare. Exigențe și perspective pentru o pastorație a tinerilor.
CUPRINS
Introducere
I. Personalitatea morală și teologică a Sfântului Vasile cel Mare
1.1. Sfântul Vasile cel Mare – model de viață în Hristos pentru tineri
1.2. Învățături dogmatice și morale în opera Sfântului Vasile cu aplicare în educația religioasă
1.3.,,Omilia către tineri’’ și importanța ei educativă în formarea moral-religioasă a tinerilor
1.3.1.Preliminarii
1.3.2.Contextul scrierii
1.3.3.De la rațiune la credință
1.3.4.Concluzii
II. Educația religioasă a tinerilor – factor esențial al formării personalității umane
1. Tinerii și Biserica azi. Strategii misionare și efervescență religioasă după 1989
1.1.Problemele spiritualeale tinerilor
1.2. Pastorația individuală a tânărului
1.3.Strategii misionare ale Bisericii Ortodoxe după 1990
2. Metode moderne de predare-învățare folosite în educația religioasă a tinerilor
2.1. Metode active utilizate în evocarea cunoștințelor anterioare
2.1.1.Brainstorming
2.1.2. Scrierea liberă
2. 1.3. Gândiți / Lucrați în perechi / Comunicați
2.1.4. Masa rotundă simultană
2.1.5.Chiorchinele
2.1.6. Termenii cheie inițiali
2.2 Metode active utilizate în realizarea sensului
2.2.1SINELG
2.2.2. Unul stă, trei circulă
2. 2.3. Cubul
2. 2.4. Metoda photolangage
2. 2.5. Controversa academică
2. 2.6. Studiul de caz
2. 2.7. Phillips 6-6
2. 2.8. Metoda 6-3-5
2. 2.9. Cadranele
2. 2.10. Analiza SWOT
2. 2.11. Organizatorul grafic
2.3. Metode active utilizate în reflecție
2.3.1 Linia vieții
2. 3.2. Cvintetul
2. 3.3. Întrebările
2. 3.4. Turul galeriei
2. 3.5. Același nume, altă persoană / semnificație
2. 3.6. Jocul de rol
2.4 Metode active complexe
2. 4.1. KWL
2. 4.2. Mozaicul
2. 4.3. Explorarea interdisciplinară
2.5. Forme de organizare a educației religioase a tinerilor
2.5.1 Lecția de Religie
2.5.2 Cateheza
2.5.3 Cercul de Religie
2.5.4. Consultațiile și meditațiile
2.5.5 Manifestările religioase
2.5.6 Pelerinajul
Concluzii
Anexe
-proiecte de lecție
– teste de evaluare
Bibliografie
INTRODUCERE
Secolul al lV-lea este descris ca fiind secolul de aur al Bisericii creștine, pentru că atunci au activat cele mai alese personalități ale vieții creștine, cele mai luminate minți ale epocii patristice. În manualele de Patrologie, acest secol este cuprins în perioada a doua a literaturii patristice ce se întinde de la anul 313 (Edictul de la Milan) până la 461 (data morții împăratulul Leon I). În secolul al IV-lea s-au evidențiat trei bărbați virtuoși : Vasile cel Mare, Grigorie de Nyssa și Grigorie de Nazianz, care au desfășurat o activitate literară și pastorală de neîntrecut.
Cei trei Sfinți Părinți formează grupul Marilor Capadocieni. Strâns uniți de legăturile de sânge și de prietenie, au contribuit cu toții la triumful credinței în Niceea și Constantinopol, în Orient și în special în Asia Mică. Cât privește talentul și dăruirea de sine a fiecăruia pentru binele Bisericii, se poate spune că s-au completat unul pe altul: Sf. Vasile era cu preeminență un om al acțiunii și al guvernării, Sf. Grigorie de Nazianz, un orator, iar Sf. Grigorie de Nyssa, un filosof. Dintre cei trei, Vasile era, fără îndoială, cel mai talentat. Doar unuia singur dintre cei trei Părinți Capadocieni i s-a atribuit numele de cel Mare, și anume, Sfântului Vasile. Calificările sale remarcabile ca arhipăstor al Bisericii și organizator, ca mare exponent al doctrinei creștine și ca un al doilea Atanasie în apărarea Ortodoxiei, ca Părinte al monahismului oriental și reformator al Liturghiei, a motivat conferirea unui astfel de titlu. Sfântul Vasile era numit cel Mare, chiar și în rândul contemporanilor săi și își binemerită titlul din numeroase motive. Era cel Mare ca exponent al doctrinei creștine și ca autor de omilii folositoare de suflet, mai mare, încă, în viața practică, în rolul său de prelat al Bisericii și de om al faptelor. Putem spune, pe drept cuvânt, că, dintre cei trei mari Capadocieni, Vasile era cel practic, Grigorie din Nazianz, vorbitorul și scriitorul, iar Grigorie de Nyssa, gânditorul.
În istoria Bisericii creștine și a cultului ei divin public, numele Sfântului Vasile cel Mare se înscrie cu litere de aur, pentru marile sale vrednicii și strădanii depuse în slujba Bisericii, pentru vasta sa operă teologică, pastorală și ascetică, pentru alesele sale calități și virtuți sufletești, pentru exemplul său ideal de păstor duhovnicesc și trăitor al învățăturii Sfintei Evanghelii și, în special, pentru rodnica și prolifica sa activitate caritativ-socială, filantropică și pastoral-misionară, irenică și ecumenică, de ajutorare, îngrijire și miluire a săracilor, bolnavilor și oropsiților soartei, de propovăduire a cuvântului lui Dumnezeu, de stârpire a ereziilor și convertire a păgânilor și de statornicire a păcii și unității dreptei credințe în Biserică.
Toate aceste merite și înfăptuiri magnifice, l-au remarcat în chip deosebit pe ilustrul ierarh capadocian, evidențiindu-l în fața posterității ca pe un mare păstor, dascăl și luminător al lumii, încât, putem spune, fără nici o ezitare, că atributul de „cel Mare" pe care i l-au dat contemporanii săi îl întrunește în chip magistral.
Personalitate complexă, înzestrată cu alese daruri și cu multiple preocupări, orientate pe diverse arii de activitate ecleziastică, Sfântul Vasile cel Mare reprezintă o podoabă a veacului al IV-lea al erei creștine, perioadă critică, de mari confruntări și tulburări, în care, Biserica, prin contribuția distinșilor ei ierarhi, trebuia să ia atitudine fermă, să învingă ostilitățile, să-și afirme rolul și poziția ei în societate, să formuleze autoritar dreapta învățătură de credință și să o apere în fața ereziilor timpului, care încercau să o denatureze și să o răstălmăcească.
În această conjunctură, Sfântul Vasile a fost omul Providenței, căci toate lucrările teologice, acțiunile organizatorice și măsurile benefice, constructive și ziditoare de suflet, întreprinse de el, au avut o înrâurire și o importanță colosală la vremea lor și au rămas actuale și astăzi.
Dacă Sfântul Vasile este creator de teologie profundă, ca teolog al Duhului Sfânt, dacă este interpret luminat al Sfintei Scripturi, ctitor al operei de caritate și asistență socială în Biserică, reformator al moravurilor și împodobitor al obiceiurilor oamenilor, așa cum îl descrie troparul său, el rămâne pentru noi cei de astăzi și un model de slujitor, un fondator și pionier de frunte în domeniul constituirii și îmbogățirii cultului creștin, ca autor de Liturghie, de slujbe înălțătoare și de rugăciuni sfințitoare.
Teologia și slujirea Sfântului Vasile cel Mare reprezintă un model cuprinzător și mereu actual în ceea ce înseamnă asumarea concretă a identității credinței creștine mărturisitoare. Dimensiunea cuprinzătoare a teologiei Sfântului Vasile cel Mare este concretizată prin gândirea profundă în ceea ce privește învățătura de credință, prin abordarea cu realism și echilibru a unor aspecte practice referitoare la viața creștină, prin slujirea sa misionară și pastorală copleșitoare. Realismul teologiei și slujirii Sfântului Vasile cel Mare derivă din faptul că teologia sa reprezintă o mărturisire consecventă și concretă a Adevărului Bisericii, fiind strâns legată deviată și răspunzând nevoilor efective ale credincioșilor. Nu este o teologie sterilă, abstractă și generală, ci o mărturisire vie a Adevărului întrupat în viața Bisericii care împărtășește convingeri existențiale. Mai ales în contextul actual în care teologia riscă să fie înțeleasă doar ca rezultat al rațiunii analitice, ca discurs format prin cuvinte meșteșugite, este esențială recuperarea și valorificarea aspectului existențial și eclesial al teologiei. Gândirea teologică a Sfântului Vasile cel Mare nu se epuizează în manipularea abilă a conceptelor, nu se încrede în puterea rațiunii autonome. Teologia Sfântului Vasile cel Mare este expresia modului său de a crede și de a fi. Într-o astfel de teologie, puterea de convingere a cuvântului se fundamentează pe forța de viață a credinței și făptuirii întru Adevăr.
În societatea contemporană influențată de domnia relativismelor generalizate, de o mentalitate bazată pe laxism, tendințe echivoce și confuzii, asumarea dimensiunii mărturisitoare a teologiei Sfântului Vasile cel Mare este o șansă de întărire a convingerilor trăite pe calea credinței Bisericii. Exigențele mărturisirii presupun tărie de caracter, consecvență, luciditate și forța de exprimare a cuvântului Adevărului. În acatistul său, Sfântul Vasile cel Mare este numit „turn preaînalt al privirilor cerești", „înțeleptul tâlcuitor al celor teologicești", „mărturisitor fără de frică al adevărului". în acatist rostim următoarele cuvinte: „Pusu-te-a pe tine, Sfinte Vasile, Dumnezeu-Cuvântul, tărie bună Bisericii Sale, cel ce cu tunetul cuvintelor tale amuțești gurile ereticilor".
Tema propusă pentru această lucrare ,, Actualitatea educației religioase a tinerilor în viziunea Sfântului Vasile cel Mare”, este una foarte ofertantă din punct de vedere duhovnicesc. Ne amintim în primă instanță, că Sfântul Vasile, era numit, ( printre altele) ,, pedagogul tinerimii”. Motivația alegerii acestei teme este una foarte simplă, dar și foarte complexă. Există, oare o punte între tânărul de astăzi, prins în ,, fuga Lumii”, așa cum spune sugestiv filosoful suedez Max Picard, și Dumnezeu, care dorește mântuirea tuturor? Sfântul Vasile răspunde afirmativ, cu multă încredere în această acțiune, iar modul în care vede această comunicare, ( de multe ori, problema unor generații) este la prima vedere surprinzător: înțelegând perfect psihologia tânărului frământat de probleme existențiale, mergând pe receptivitatea lor față de cineva care le cunoaște preocupările și nevoile, propunând un drum gradual spre desăvârșire, prin trecerea de la ,,cele din afară” la cele dumnezeiești, și mai ales, ,, lipsind” tinerii de acea mustrare care îi face pe aceștia să asemene Biserica nu cu o familie iubitoare, ca în pilda fiului risipitor, ci cu o Inchiziție nemiloasă. Nu degeaba Omilia către tineri se poate considera o călăuză în decriptarea sufletului adolescentului, și un ghid pentru părinții din ziua de azi, care întâmpină dificultăți majore în comunicarea cu proprii copii, care nu mai sunt ,, ca pe vremea lor”. Într-adevăr, sufletul tânărului trebuie , așa cum am menționat, decriptat. Pentru că el stă ascuns, latent, fiind foarte atent la cele ce se întâmplă în jur, și la un moment dat, unii dintre ei, refuză total comunicarea și valorile creștine ( a se vedea curentele de tip grunge, rave, EMO, etc., alimentate de muzică și literatură nihilisto- hedonistă ).
Ceea ce propune Sfântul Ierarh este o formulă de trecere de la cele ale lumii acesteia, spre cele ale lumii înțelese prin ochii credinței. Așadar, o generație de tip MTV, nu poate fi mustrată cu ,, focul iadului”, ci pornind, cu răbdare, cu Crucea în spate, pe drumul reîntoarcerii unui tânăr la Hristos ( sau a ,, venirii în fire”, așa cum spune pilda fiului celui risipitor). Nu cu biciul, ci cu dulceața dumnezeiască se poate aduce un tânăr spre cele sfinte. Aici rezidă dificultățile acestei teme. Este o temă ,, actuală”? Este Sfântul Vasile un personaj care depășește ,, modelele” lumii acesteia? Cu siguranță, da! Problema este cum ,,vedem” lucrurile. Dacă Sfântul Vasile va rămâne doar un nume pe un calendar de perete, în bucătăria noastră, atunci strădania sa este în van. Sfânta Scriptură, Tradiția milenară, sinaxa sfinților din calendar reprezintă niște modele vii, care trebuie urmate de către orice creștin în parte. Este o temă actuală, dacă facem acest exercițiu hermeneutic, și observăm că Sfântul ne dă un model extraordinar de înțelegere a tinerilor, și mai ales, de ,, deturnare” a lor de la cele nefolositoare, sau folositoare parțial, la cele esențiale. Omilia către tre desăvârșire, prin trecerea de la ,,cele din afară” la cele dumnezeiești, și mai ales, ,, lipsind” tinerii de acea mustrare care îi face pe aceștia să asemene Biserica nu cu o familie iubitoare, ca în pilda fiului risipitor, ci cu o Inchiziție nemiloasă. Nu degeaba Omilia către tineri se poate considera o călăuză în decriptarea sufletului adolescentului, și un ghid pentru părinții din ziua de azi, care întâmpină dificultăți majore în comunicarea cu proprii copii, care nu mai sunt ,, ca pe vremea lor”. Într-adevăr, sufletul tânărului trebuie , așa cum am menționat, decriptat. Pentru că el stă ascuns, latent, fiind foarte atent la cele ce se întâmplă în jur, și la un moment dat, unii dintre ei, refuză total comunicarea și valorile creștine ( a se vedea curentele de tip grunge, rave, EMO, etc., alimentate de muzică și literatură nihilisto- hedonistă ).
Ceea ce propune Sfântul Ierarh este o formulă de trecere de la cele ale lumii acesteia, spre cele ale lumii înțelese prin ochii credinței. Așadar, o generație de tip MTV, nu poate fi mustrată cu ,, focul iadului”, ci pornind, cu răbdare, cu Crucea în spate, pe drumul reîntoarcerii unui tânăr la Hristos ( sau a ,, venirii în fire”, așa cum spune pilda fiului celui risipitor). Nu cu biciul, ci cu dulceața dumnezeiască se poate aduce un tânăr spre cele sfinte. Aici rezidă dificultățile acestei teme. Este o temă ,, actuală”? Este Sfântul Vasile un personaj care depășește ,, modelele” lumii acesteia? Cu siguranță, da! Problema este cum ,,vedem” lucrurile. Dacă Sfântul Vasile va rămâne doar un nume pe un calendar de perete, în bucătăria noastră, atunci strădania sa este în van. Sfânta Scriptură, Tradiția milenară, sinaxa sfinților din calendar reprezintă niște modele vii, care trebuie urmate de către orice creștin în parte. Este o temă actuală, dacă facem acest exercițiu hermeneutic, și observăm că Sfântul ne dă un model extraordinar de înțelegere a tinerilor, și mai ales, de ,, deturnare” a lor de la cele nefolositoare, sau folositoare parțial, la cele esențiale. Omilia către tineri nu este doar un titlu în vasta operă a Sfântului Vasile, ci în mod real, o străduință a acestuia. Una din care trebuie să învățăm și noi cum trebuie să ne raportăm la lumea tânărului. Pentru că tânărul are universul lui, iar noi trebuie să găsim cheia intrării în el.
Așadar, tema de față constituie nu doar un studiu care are legătură cu o analiză ,, din afară” a raportului Bisericii cu tineretul de astăzi, ci o formare reală a modului holistic de abordare pe care trebuie să îl avem în vedere, pornind de la uriașa experiență a Sfântului Ierarh capadocian, prin care noi, ca formatori de comportament moral, îl putem folosi cu succes.
I. PERSONALITATEA MORALĂ ȘI TEOLOGICĂ A SFÂNTULUI VASILE CEL MARE
Sf. Vasile cel Mare – model de viață în Hristos pentru tineri
Sfântul Vasile cel Mare a trăit într-o epocă de grele încercări pentru Biserica creștină care, deși la 313, prin edictul de la Mediolanum a devenit religie liberă, nemaifiind prigonită, în decursul secolului al IV-lea a avut de înfruntat un dușman mult mai periculos și anume diferitele forme de erezie. În lupta de combatere a acestui dușman periculos pentru viața Bisericii s-au remarcat în mod deosebit marii părinți bisericești din secolul al IV-lea, între care Sfântul Vasile, Arhiepiscopul din Cezareea Capadociei, ocupă un loc de frunte.
Știrile despre viața Sfântului Vasile cel Mare le avem, în propriile sale scrieri și mai ales în Scrisorile lui, 366 la număr, apoi în următoarele surse :
a) Cuvântul funebru în cinstea Sfântului Vasile rostit in 381 de Sfântul Grigore de Nazianz;
b) Cuvântul funebru rostit de fratele său, Sfântul Grigore al Nyssei;
c) Viața cuvioasei Macrina de Sfântul Grigore al Nyssei;
d) Cuvântul Sfântului Efrem Sirul (după unii pseudo-Efrem);
e) Viața Sfântului Vasile cel Mare, atribuită prietenului său Amfilohie al Iconiei, este de fapt lucrare scrisă în secolul VIII;
f) istoricii bisericești : Ieronim, Socrate, Sozomen, Teodoret , Filostorgiu, precum și ,,Biblioteca’’ lui Fotie .
Sfântul Vasile se cobora dintr-o familie nobilă și bogată din Pont. În timpul persecuției lui Maximin (305-313), bunicul sfântului Vasile și soția lui Macrina au trebuit să-și lase toate averile, refugiindu-se în munții Pontului. ,,Era, vreme de prigonire, ba încă cea mai crudă și mai groaznică prigonire. Grăiesc, se întelege, de prigonirea lui Maximin, care deși urma îndată după alți mulți prigonitori, a făcut ca toți cei mai dinainte să pară mai blânzi și mai omenoși, deoarece Maximin a dat frâu liber unei cruzimi neobișnuite, parcă și-ar fi pus în minte să întroneze cu forța însăși nelegiuirea. Multi atleți de-ai noștri au dat piept cu aceasta prigoană, unii luptând până la moarte, iar alții până aproape de moarte, aceștia din urmă cruțați numai ca doar să supraviețuiască biruinței lor, adică să nu piară odată cu luptele ce le-au purtat, ci să ramână pentru urmași pilde de virtute, mărturii vii, columne însuflețite, propovăduitori muți. Printre aceștia, între mulți altii, putem număra și pe bunicii lui Vasile, după tată, care au umblat pe calea virtuții, încât aceste vremuri de grea prigoană i-au invrednicit de frumoase cununi de biruință, aceasta pentru că erau pregătiți și dispuși să sufere cu răbdare toate acele chinuri, pentru care Hristos încununează pe cei ce imită suferințele îndurate de El pentru mântuirea noastră’’.
În procesul de formare sufletească a Sfântului Vasile cel Mare un rol hotărâtor l-a avut educația aleasă primită în sânul numeroasei familii din care făcea parte. S-a născut la anul 329 in Cezareea Capadociei, din familia magistratului Vasile și a soției sale, Emilia . Tânărul Vasile a fost cel de-al doilea din cei zece copii, dintre care s-au remarcat Sfânta Macrina, care era cea mai mare între frați, Naucratus, mort la vârsta de 27 de ani, Sfântul Grigorie, episcop de Nyssa și Petru, ajuns episcop de Sevasta, după 379. Părinții micului Vasile locuiau când în Neocezareea, unde lucra tatăl său, când la Annisa. Mama lui, Emilia, se afla mai tot timpul la Neocezareea, lângă bărbatul ei. Bunica lui, Macrina, a rămas cam tot timpul la Annisa pentru o mai mare liniște și pentru a se îngriji de educarea nepoților ei. Din această familie numeroasă toți copiii s-au remarcat prin alese însușiri, este cea mai buna dovadă că în ea s-a făcut o educație îngrijită. Aceasta se explică din faptul că atât părinții Sfântului Vasile, cât și bunicii acestuia au practicat o viață creștină de mare curăție. Această viață devenise adevărată tradiție în familia lui. Bunica sa, pe linie paternă, a fost Sfânta Macrina cea bătrână, care avusese de suferit în timpul persecuțiilor lui Dioclețian (284-305), fiind și ucenică a Sfântului Grigorie Taumaturgul (+ 270). Satul Annisa se găsea la câțiva kilometri de Neocezareea, lângă râul Iris către Sampsunta; în cea de-a 210-a Epistolă către neocezareeni, însuși Vasile numește acest sat ca meleag al copilăriei sale. Aici tatăl său avea șase case și pământuri. Așadar, lângă aceste case și pământuri trebuie să fi fost fericită și doica și familia ei, de vreme ce avea spre folosință toate aceste proprietăți și slujitori care să le lucreze. În satul său, în Annisa, Vasile a cunoscut cele dintâi bucurii și tristeți ale vieții; într-o casă boierească, înălțată în mijlocul unui ogor roditor ce aparținea familiei tatălui său. Oameni credincioși purtau de grijă sănătății gingașului său trup și mai gingașului său suflet. Avea toate premisele să crească cum se cade și să ajungă un copil sănătos, deși deprins cu traiul bun.
Tradiția îl menționează pe Vasile bolnăvicios încă din anii copilăriei. Adevărul este cel spus de biograful său, Sfântul Grigorie Teologul. Grigorie și-l amintește pe tânărul Vasile deosebit de chipeș și robust. Frumusețea și robustețea lui ar fi putut face subiectul unor laude retoricești, precum zice. Acestea arată că, în copilăria sa, Vasile a fost foarte dăruit.
Frumusețea și vigoarea trupului erau pândite de prăbușire, cădere și pieire. Aceasta s-a petrecut îndată ce Vasile și-a început, mult mai târziu, viața sa de nevoință ascetică și istovitoarea lucrare. Cum în acea vreme lipseau antibioticele de astăzi, bolile îi secerau chiar și pe copiii mai robuști. Odată, micul Vasile s-a îmbolnăvit grav și era limpede că i se apropia sfârșitul. Copilul se lupta cu moartea. Medicii, chemați de părinții lui cei bogați, se luptau din răsputeri pentru viața lui. Părinții și cu siguranță și doica se rugau pentru izbăvirea alesului lor vlăstar. Se pare că agonia a durat zile întregi. Vasile-tatăl trecea prin clipe grele. Cheltuia bani cu medicii și vreme îndelungată cu rugăciunea. în zbuciumul său, și-a amintit că dobândise pruncul prin rugăciune și ceru milă de la Dumnezeu. La un moment dat, a ațipit. Și iată semn mare și minunat. Vede în vis pe Domnul zicându-i: „Mergi, fiul tău trăiește". În clipa aceea, copilul s-a izbăvit din lațul morții.
Vasile trebuia să trăiască. Și aceasta pentru că era vasul cel ales ce avea să joace un rol de seamă în planul lui Dumnezeu pentru mântuirea omului. De la nașterea sa, așadar, și din anii copilăriei, asupra lui Vasile veghea un ochi neadormit. Pronia dumnezeiască îl ocrotește în chip neștiut.
Conținutul creștin al educației pe care tânărul Vasile o primește în sânul familiei sale i-a fost transmis prin evlavie, căci, după mărturia Sfântului Grigorie de Nazianz, trăsătura caracteristică pe care SfântuI Vasile a primit-o de la strămoșii săi a fost pietatea. Firea sa sensibilă și bolnăvicioasă a constituit un alt factor ce a determinat înclinația Sfântului Vasile spre meditație și viață duhovnicească. După ce-și petrece copilăria la Neocezareea, timp in care este inițiat de tatăl său și în cultura profană a vremii, în perspectiva unei profesii de retorică, Sfântul Vasile își continuă studiile la Cezareea Capadociei. În Cezareea toate erau bogate, mărețe și impunătoare. Cel puțin așa apăreau ochilor micului învățăcel. Școlile răsăritene erau renumite și dascălii adunau în jurul lor elevi de prin toate provinciile răsăritene ale Imperiului roman.
Se pare de asemenea că informația pe care o dă Grigorie Teologul, care vede Cezareea ca o „metropolă a discursurilor", conține mult adevăr, chiar dacă exprimă mândria unui capadocian. Oratoria domina și aici, ca pretutindeni în acea epocă, Reprezenta idealul superior al învățământului. „Discursurile" erau „caracteristica" cetății, Dascălii erau majoritatea păgâni, însă marea răspândire a creștinismului în toate păturile sociale îi făcuse să fie prudenți, încât în această epocă rare sunt cazurile de desconsiderare a creștinilor în școli. Școala pe care a urmat-o aici Vasile ar echivala cu cursurile gimnaziale de azi.
Tânărul Vasile a avut extraordinara șansă să-1 cunoască la școala din Cezareea pe prietenul și colegul său Grigorie, ce se trăgea din Arianzul Capadociei și care s-a arătat mai apoi mare Teolog, dar și biograf al lui Vasile. Cei doi tineri, acum tovarăși de studii, vor ajunge apoi prieteni și împreună-nevoitori în arena Ortodoxiei.
Sfântul Vasile își încheie la Cezareea al doilea ciclu al studiilor sale. Studiile din Cezareea s-au încheiat în vara lui 346. Vasile a urcat în caravana cu cai de poștă și a apucat drumul Constantinopolului, străbătând întreaga Asie Mică. Despre șederea lui Vasile în Constantinopol nu avem informații. Sfântul Grigorie Teologul notează doar că, într-un răstimp scurt, talentatul student a luat tot ce era mai bun. Oricum, în Bizanț a rămas scurtă vreme. Căci de vreme ce foarte repede luase ce era mai de preț, ce l-ar fi mai reținut în loc străin? Poate că a mai stat puțin în Nicomidia. Sursele tac în ceea ce privește răstimpul dintre anii 347 și 350,însă toate cele spuse mai sus demonstrează că Vasile a încercat mai degrabă o dezamăgire după ce a făcut cunoștință cu lumea intelectuală a Constantinopolului. Speranțele și închipuirile lui au fost dezmințite din două motive: sofismul și oratoria, bazate pe filosofia enciclopedică, care nu puteau nicidecum să satisfacă un tânăr cu un asemenea simț al autenticului și al adevărului.
De la Constantinopol a fost trimis de Dumnezeu și mânat de strașnica lui sete de știință la Atena. Sfântul Grigore din Nazianz era deja acolo.
Ajunse în sfârșit în Atena „cea de aur", în cetatea minunatelor lui vise de tinerețe. în „tărâmul științelor". Este trimis de Dumnezeu și de setea de cunoaștere, precum zice Sfântul Grigorie Teologul, care ne dă multe informații despre viața studenților din Atena, despre legătura și dumnezeiasca prietenie a lui cu Vasile, despre câteva întâmplări prilejuite de venirea și șederea lui Vasile la Atena și despre natura studiilor pe care le-au făcut acolo.Grigorie poate că va fi fost martorul multor lucruri însemnate, însă nu era istoric. Cele pe care le înfățișează despre epoca studiilor lui Vasile în Atena – lucruri foarte folositoare – le înfățișează spre a explica celor din Cezareea (care îl ascultau vorbindu-le în 382) cum s-a înfiripat dumnezeiasca lui prietenie cu vrednicul de pomenire Vasile, episcopul lor.
Sosirea lui Vasile la Atena nu era, desigur, un mister. Părinții lui și el însuși se îngrijiseră să-și înștiințeze compatrioții și prietenii din Atena, spre a-i înlesni instalarea acolo. Grigorie Teologul, care l-a cunoscut pe Vasile în Cezareea și care mai apoi a studiat în Cezareea Palestinei și la Alexandria, ajunsese la Atena înaintea lui Vasile – desigur, în același scop. Acesta, așadar, ca și atâția alții, știa de venirea lui Vasile și făcuse pregătirile care erau necesare.
Cunoscând pregătirea, chipul viețuirii și, întâi de toate, desăvârșita integritate lăuntrică a lui Vasile, a vorbit cu ceilalți studenți și i-a rugat ca în cazul lui Vasile să nu aplice „legea atică"( obiceiul studențesc după care studenții mai vechi îl primeau pe noul venit conducându-1 și râzându-și de el în fel și chip, mai mult sau mai puțin grosolan sau obscen), spre a distruge moralul noului venit și spre a-1 face supus celor mai vechi. Grigorie l-a întâmpinat singur pe Vasile la Pireu și l-a condus în casa unde locuia. Întâmplarea aceasta a fost începutul marii prietenii a celor doi studenți.
În duhul celor doi tineri de douăzeci de ani se naște o legătură duhovnicească ce va ajunge simbol și măsură a prieteniei. Datorită condeiului meșteșugit al celui din urmă, această prietenie avea să devină model în literatura creștină. Fiind ca un suflet în două trupuri, ei nu cunoșteau ,,decât două căi : cea dintâi de mare preț, cea de-a doua de o valoare mai mică; cea dintâi ducea spre-casele noastre sfinte și spre profesorii care propovăduiau în ele, pe când cea de-a doua ducea la profesorii de științe profane’’ .
Oamenii duhovnicești, slujitorii cuvântului și ai cugetării își vor măsura de acum înainte prieteniile lor cu prietenia ce a început în 350-351 la Atena între doi purtători ai noului duh al lumii de atunci, adică al Bisericii. Întreaga viață la Atena a celor doi prieteni era organizată pe două puncte: cei doi cunoșteau doar două drumuri: cel ce ducea la biserică și la păstorii ei, care era cel mai important; și cel ce ducea la „dascălii cei dinafară".
Fără îndoială, cei doi prieteni au fost ispitiți de multe ori. ,, Pentru noi lucrul cel mai de seamă era să fim creștini și să fim numiți creștini… Să vorbim pe scurt. Atena este primejdioasă pentru sufletele altora, dar deloc pentru cei evlavioși ; este plină de bogăția cea rea, adică de idoli, mai mult decât restul Greciei, și este foarte greu să scapi neatras spre adorarea și închinarea la idoli; nouă, însă, n-a putut să ne aducă nici o pagubă, întrucât eram cu sufletele oțelite și bine apărate de această primejdie. Ba chiar dimpotrivă, dacă îmi este îngăduit a spune ceva și mai ciudat, noi tocmai aici ne-am întărit în credință, având prilej să cunoaștem minciunăria și falsitatea păgânismului și să disprețuim idolii tocmai acolo unde erau mai mult adorați. Se vorbește de un fluviu care curge de-a lungul oceanului fără să i se altereze dulceața apelor sale, sau de un animal care trăiește în mijlocul Iocului fără să fie mistuit de flăcări. Aceste exemple pot da o imagine a felului nostru de trai printre colegii noștri’’.
În fiecare duminică apucau drumul bisericii, în spatele coloanelor lui Zeus Olimpianul, unde se aflau moaștele episcopului și mucenicului atenian Leonida. În zilele de rând îi găseau acolo pe preoți și discutau, ascultau, îi cunoșteau pe creștinii din Atena, nu prea numeroși. De la preoți cereau sfaturi și le ascultau catehezele.
La Atena, Vasile s-a dedicat cu râvnă unor studii extrem de variate. Pe atunci se studiau multe discipline la modul general, de vreme ce și cunoștințele privitoare la fiecare disciplină în parte erau puține și de ordin general. Astfel că tinerii dobândeau o viziune generală asupra științelor și a vieții, cu alte cuvinte aveau acces la „universalitate", cum ziceau latinii. La Atena Vasile putea urma trivium-ul și quatrivium-ul. Cel dintâi ciclu cuprindea dialectica (filosofia), gramatica și retorica. Celălalt aritmetica, geometria, astronomia și muzica. Este vorba, așadar, de un ciclu al literelor și de unul al științelor, al celor mai necesare și mai cultivate. Și știm că Vasile a acoperit aproape întregul program al celor două cicluri, adăugând chiar și medicina.
A căutat să urmeze cursurile dascălilor de retorică încă din primele zile ale șederii lui la Atena. Retorica, în calitate de organizare precisă a cuvântului, ținea de caracterul lui. De altfel, această, știință era pe atunci în vogă. Nimic nu era atât de admirat ca retorica. Orice intelectual considera absolut necesar studiul ei. Reprezenta, am zice, etalonul epocii. Vasile a studiat-o cu eminență, întrecându-și colegii de breaslă. Nu era însă ceva care îl mișca lăuntric. Firea lui nu accepta realitatea de atunci: retorica era privită ca o artă în sine, fără a se da importanță principiilor morale, fără a se lua în seamă dacă pledoaria apără un fapt moral sau o imoralitate. în ciuda acestei convingeri lăuntrice, nu erau dispute retorice la care Vasile să nu ia parte, ieșind câștigător.
O condiție absolut necesară studiului retoricii era pregătirea filologică. Astfel, a studiat gramatica (în sensul de filologie), pe textele istoricilor și ale poeților antichității clasice. O atenție deosebită a dat-o filosofiei. Căutarea adevărului și marile spirite ale filosofilor îl fermecau.
A urmat, deci, cursurile profesorilor ce predau filosofia „practică" (făptuitoare) și ale celor ce o predau pe cea „theoretică" (contemplativă), adică filosofia superioară. Observa însă cu însetatul și neostoitul său spirit că filosofia era, în principal, dialectică. Adică, până la un punct, era o știință a argumentației, o metodă de alcătuire reușită a argumentelor.
În paralel, Vasile a urmat și ciclul științelor fizice și practice: astronomia, geometria și aritmetica. Nu le-a studiat însă exhaustiv, ci doar cât simțea că îi este necesar, spre a nu se simți mai prejos de cei ce le studiau pe de-a-ntregul. Atât cât să-i îngăduie mai apoi să poată discuta cu specialiștii. A înlocuit muzica cu o altă știință, foarte puțin culturală, dar foarte practică și folositoare: medicina. Prietenul său Grigorie ne informează că a studiat medicina și pentru că îi era foarte necesar, din pricina organismului său slab.
Își va aminti aici cititorul ceea ce același Grigorie a zis despre tânărul Vasile, adică faptul că era chipeș și robust până la începerea vieții ascetice. Să însemne aceasta că încă din vremea studiilor sale în Atena – sau chiar mai din timp – Vasile și-a început asceza și postul ce i-au epuizat organismul, facându-1 să aibă neîncetat trebuință de asistență medicală și medicamente? Mai probabilă e altă interpretare: asceza austeră a început mai târziu, după 358, când i s-a zdruncinat definitiv organismul și sănătatea. În vremea studiilor, pe când avea 22-25 de ani, a trecut printr-o boală ce i-a zdruncinat oarecum sănătatea și i-a făcut necesară deasa prezență a doctorului.
Altfel n-ar avea înțeles să-și epuizeze periculos organismul prin asceză și, pe de altă parte, să studieze amănunțit medicina, ca să-și tămăduiască trupul pe care el însuși și-l slăbește.
Cinci ani (350/351-355/356) au fost de ajuns să nască dorul întoarcerii în îndepărtata patrie natală, care îl aștepta cu nerăbdare pe marele ei fiu. Atena îl încânta pe tânărul de 25 de ani, ce dobândise aici atâta maturitate. însă înlăuntrul acestuia ardea marea dorință: aceea de a dărui, de a crea în patria sa. Mai era și altceva ce îl trăgea spre casă. O figură impresionantă: episcopul Eustație al Sevastiei.
Țelul și programul lui Vasile erau influențate în ultimul timp al petrecerii la Atena de faima lui. Episcopul acesta era o prezență impresionantă, cu înclinări ascetice și oarecare talent de conducător. Îl știa din copilărie. Era un prieten al familiei. Matur, voia să-i vadă iarăși chipul, care – după renumele pe care-1 avea – întrupa asceza și monahismul, care-1 mișcau pe Vasile încă din frageda vârstă a copilăriei.
De altfel, era epoca în care asceza și monahismul luau în Biserică forme concrete, se organizau și se izbăveau de elemente străine ei, de gnosticism și de neoplatonism.
Profesorii și prietenii nu-și ascundeau tristețea față de vestea plecării celor doi prieteni, de aceea și trâmbițaseră pretutindeni că vor face, chiar până în ultima clipă, orice ca să-i convingă pe cei doi capadocieni să se răzgândească; vor folosi chiar și forța, de va fi nevoie. Profesorii voiau ca Vasile – mândria lor – să rămână în școlile pe care le urmase. Dar Vasile a rămas neclintit în hotărârea sa – mai mult, practic l-a predat pe Grigorie atenienilor, pentru a atenua plecarea în patrie.
Pentru a răspunde întrebării existențiale care îl măcina , Vasile luă hotărârea să îl consulte pe Eustație, pe care îl aprecia. Negăsindu-l , s-a întors cu aceeași dilemă pe care hotărî să o rezolve prin propriile puteri. Cuvintele lui Grigorie al Nyssei lasă impresia că, de cum s-a înapoiat de la Atena în patrie, Vasile s-a dedicat vieții ascetice. Aceeași impresie o lasă și Epistola lui Libaniu și întâia Epistolă a Sfântului Vasile însuși. Ce a făcut, așadar, în Cezareea de prin vara sau iarna lui 356 – când, se pare, s-a întors de la Atena – până în primăvara lui 357, când a pornit să viziteze centrele monahale ale Răsăritului? S-a îndeletnicit puțin cu retorica. Nu sistematic și propriu-zis profesional. S-a înfățișat de câteva ori la tribunal. Invitat de prieteni profesori de retorică, a ținut câteva lecții. Sfîntul Vasile, a părăsit catedra de retor din Cezareea, a împărțit averile la săraci și, după ce s-a botezat, a cercetat pe atleții pustiei din Alexandria, Egipt, Palestina, Siria și Mesopotamia, mânat de gândul mărturisit în epistola sa.
La întoarcerea din această călătorie Sfântul Vasile și-a împărțit și restul averii sale la săraci și s-a retras în Pont, pe malul râului Iris, în Annisa, nu departe de Neo-Cezareea, unde mama sa Emilia și sora sa Macrina întemeiaseră o mînăstire de călugărițe. Sfîntul Vasile s-a stabilit pe celălalt țărm al râului Iris, în fața mînăstirii maicii sale și a înființat și el o mânăstire de călugări. Primul la care s-a gândit Sfântul Vasile să-1 aducă aici a fost prietenul și colegul său de studiu, căruia îi scrie o scrisoare de poftire. Sfîntul Grigore nu s-a putut duce îndată, pentru că era reținut de grija bătrâneții părinților săi, precum și de alte probleme. A ajuns alături de prietenul lui în 358 și împreună au alcătuit acea minunată Filocalie, o antologie din scrierile lui Origen. Încetul cu încetul, așezămîntul duhovnicesc de pe malul Irisului s-a umplut de monahi, atrași de faima numelui lui Vasile. Pentru monahii din mânăstirea sa a întocmit reguli de viețuire : Regulile mari și Regulile mici și alte lucrări ascetice, care au ajuns mai tîrziu reguli de viețuire pentru întreg monahismul ortodox. În 360, Sfântul Vasile, simplu monah, a luat parte ca observator la dezbaterile teologice din Constantinopol dintre omousieni și anomei ; la aceste dezbateri episcopul Cezareii, Dianie, din ușurință, spre marea supărare a lui Vasile, a semnat formula de credință de la Rimini. Semnătura lui Dianie a supărat mult pe Vasile și a dus la o ruptură între el și Dianie, episcopul de la care primise botezul. Pe patul de moarte, în 362, episcopul 1-a chemat pe Vasile la el spre a se împăca și a-i mărturisi că din neștiință și din ușurătatea minții și-a pus semnătura pe acordul de la Constantinopol. Nu după mult timp Dianie a răposat, ușurat de păcatul și greșeala ce-i stătea pe suflet. La sfîrșitul anului 362 sau începutul anului 363, a fost ales noul episcop al Cezareii, un laic, senatorul Eusebie, un bărbat de o evlavie vrednică de remarcat, cum s-a dovedit din felul cum s-a purtat în persecuția de pe acele vremuri. Noul episcop l-a luat pe Vasile ca ajutor al său în conducerea treburilor episcopiei și, pentru a-1 avea necontenit, l-a făcut preot din citeț cum era pînă atunci . Dar nu după multă vreme s-a iscat dușmănie între Sfântul Vasile și episcopul Eusebie, cauza fiind studiile strălucite ale lui Vasile, talentul lui oratoric, cunoștințele lui teologice și prețuirea de care se bucura în fața credincioșilor, care au încolțit în sufletul episcopului Eusebie ghimpele invidiei, această ,,boală a prieteniei” cum o va numi Sfântul Vasile în Omilia sa despre invidie. Vasile, pentru a nu împărți în două pe credincioșii din Cezareea, a preferat să plece din oraș (363) și s-a întors în Pont, unde a luat conducerea monahilor, dându-le îndemnuri vrednice de ținut minte. Sfântul Vasile n-a putut rămâne mult timp în mijlocul monahilor săi. Împăratul Valens își anunțase o vizită în Capadocia și Sfântul Grigorie din Nazianz, prevăzând primejdia ce amenința Cezareea prin venirea împăratului, înverșunat protector al arianismului, el însuși arian, botezat de un episcop arian, s-a grăbit să împace pe Eusebie, episcopul Cezareii, cu Vasile, fiind încredințat că numai un om ca el, cu marea sa popularitate în mijlocul credincioșilor din capitala Capadociei, ar putea face față acestei primejdii. Cu asentimentul episcopului, care a intuit folosul ce-1 va putea avea prin venirea Sfântului Vasile în Cezareea, Sfântul Grigorie s-a dus în Pont la prietenul său. ,,N-a fost nevoie de multe vorbe, ca Vasile să se înfățișeze pe cîmpul de luptă și să ne ajute. îndată ce ne-a văzut că venim la el cu solie… a și plecat împreună cu noi din Pont; s-a aprins de rîvnă pentru adevărul care era în primejdie, s-a făcut bucuros tovarășul nostru de luptă și s-a pus cu totul la dispoziția mamei sale, Biserica”. Întors în Cezareea, Sfântul Vasile organizează pe credincioși pentru întîmpinarea primejdiei. Sălbăticia și ura nu aveau margini. Se ajunsese chiar la a fi arși, în Nicomidia, preoții ortodocși aflați pe o corabie. Cu cât se . apropiau de Cezareea, cu atât li se întețea sălbăticia. Slujitori ai împăratului profanau bisericile. Într-o cetate, intraseră în biserică, se urcaseră pe Sfânta Masă și jucaseră pe ea. într-o altă biserică, unde preotul ortodox încercase să-i împiedice pe profanatori, uciseseră și vărsaseră sânge omenesc pe însăși Sfânta Masă. Victimă le căzuse și preotul. În acțiunea sa a fost ajutat de Grigorie din Nazianz, care cu smerenia care îl caracterizează mărturisește că întregul merit al biruinței de a-1 face pe împăratul Valens să nu mai intre în Cezareea a fost al lui Vasile. Sfântul Vasile a mai făcut o nouă împărțire a averii sale la săraci, pe care o moștenise la moartea mamei sale. Dar, acest mare om al Bisericii nu s-a mărginit numai să-și împartă averile sale la cei nevoiași, ci a lucrat cu toată ființa sa pentru alinarea suferințelor celor din nevoie, cum a fost în marea secetă și foamete care a bântuit Capadocia în anul 368. Acum Sfântul Vasile, prin cuvântările sale a deschis hambarele celor avuți și prin îndemnurile sale a realizat spusele Scripturii ,,a împărțit pîine celor flămînzi ’’ (Isaia, 58, 7)
În anul 370 scaunul Cezareii Capadociei a rămas vacant prin moartea episcopului Eusebie. Cu toată opoziția arienilor, care sub domnia lui Valens căpătaseră iarăși putere, ortodocșii au reușit să aleagă pe Vasile episcop în scaunul vacant. Nu puțin au contribuit la această reușită episcopul Eusebie al Samosatei și episcopul Grigorie al Nazianzului, tatăl Sfântului Grigorie din Nazianz. Ca episcop, Sfântul Vasile a luptat cu fapta, cu cuvântul și cu scrisul ; prin tratate teologice și prin scrisori adresate atât episcopilor răsăriteni cât și celor apuseni pentru curmarea schismelor și ereziilor vremii sale, vizitând pe unii, altora trimițându-le soli, pe alții chemându-i la el, îndemnând, mustrând, rugând, amenințând, ocărând, luptându-se pentru popoare, orașe sau chiar persoane izolate, născocind diferite căi spre mântuire, tămăduind pretutindeni, întrebuințând tot felul de materiale și meșteșugiri pentru atingerea scopului și aranjând totul în vederea frumuseții și armoniei operei sale. A fost nu numai un luptător temut de dușmani, dar și un excelent administrator, care și-a condus eparhia cu grijă și chibzuință. Cu toată boala de care suferea, care-i măcina necontenit slăbănogitul său trup, n-a rămas parohie din arhiepiscopia sa care să nu fie vizitată, cercetată și îndrumată. Se întâmpla uneori ca întors dintr-o vizită, făcută unei biserici din provincie, să se ducă direct la biserica din Cezareea spre a nu lăsa pe credincioșii săi fără cuvântul lui de învățătură. Sfântul Vasile a avut de dus luptă chiar cu unii dintre episcopii săi, care nu i se arătau binevoitori pentru trei pricini : întâi, pentru că nu erau de acord cu dogmele de credință propovăduite de el, pe care le acceptau numai fiind constrânși de popor ; al doilea, nu le trecuse supărarea că fusese ales el episcop al Cezareii și nu unul dintre ei; și al treilea, nu puteau suporta prestigiul de care se bucura Vasile .
Împărțirea politică a Capadociei, apoi, în două provincii, cu capitale deosebite, a dus iarăși la conflict între Sfântul Vasile și episcopii celei de a doua provincii, care cereau să aparțină mai departe nu de mitropolitul din Cezareea, ci de mitropolitul celei de a doua capitale. Sfântul Vasile, în fața acestei noi situații, a întors lucrurile în favoarea lui, mai bine spus în folosul Bisericii, că și-a întărit eparhia prin sporirea numărului episcopilor, în rândul cărora a ridicat la treapta de episcop și pe prietenul său, pe Sfântul Grigorie din Nazianz , și pe fratele său, pe Sfântul Grigorie al Nyssei.
Grija de cei săraci, ajutorarea celor din nevoi, ușurarea suferințelor celor bolnavi și îmbunătățirea vieții celor mutilați din naștere și din împrejurări nenorocite, a fost grija permanentă a întregii vieți a Sfântului Vasile ; ca tânăr, a împărțit întreaga sa avere oropsiților soartei; ca preot, a dat hrană celor flămânzi în timpul secetei și foametei cumplite a anului 368 ; iar ca episcop, și-a lărgit acțiunile sale filantropice, pe de o parte dând dispoziție horepiscopilor săi să înființeze în eparhiile lor așezăminte filantropice permanente, apropierea Cezareii un mare complex filantropic, care cuprindea : biserică, spitale, leprozerii, azile pentru bătrâni, case pentru străini; la acestea se adaugă clădirile cele de trebuință pentru satisfacerea nevoilor tuturor acestor așezăminte : bucătării, ateliere de tot felul și alte dependințe necesare ; nu lipseau nici școlile în care copiii învățau carte și nici școlile pentru învățarea meseriilor. Astfel, Sfântul Vasile cel. Mare a creat lângă Cezareea un alt oraș, pe care poporul l-a numit cu numele întemeietorului lui: Vasiliada . Clădirile nu se făceau una câte una, ci se înălțau toate o dată. Fiecare fusese preluată de o echipă de zidari și calfe. Lângă biserici se zidea casa întâistătătorului acestui așezământ, iar lângă ea, case de oaspeți, puțin mai scunde decât prima clădire, pentru clerici, în care puteau sta, în trecere, căpeteniile militare ori politice, căci în vremea aceea casele de oaspeți și hanurile erau rare sau nu ofereau mereu condițiile unei șederi odihnitoare. Într-un cerc larg, în jurul bisericii, se înălțau clădiri cu o destinație diferită. Erau lungi și înguste și semănau cu casele de oaspeți. Judecând după înfățișarea lor, ai fi zis că sunt pentru găzduirea drumeților străini. Dar nu erau toate închinate acestui scop. Unele erau destinate spre a fi spitale, bolnițe. Și, fiindcă cereau doctori și felceri, Vasile prevăzuse și pentru ei case în care să locuiască. Buna funcționare a marelui complex necesita o mulțime de personal auxiliar. Meșteșugari de tot felul și, întâi de toate, un mare număr de animale pentru transport. Fiecare meșteșug urma să aibă propriul său adăpost. Poate că Vasile va fi văzut, cu ochiul său vizionar, în acest minunat așezământ ceea ce astăzi am numi „școli profesionale", unde să învețe meserie capadocienii lipsiți de posibilitățile materiale necesare acestui lucru.
Slăbit și istovit de boala de care suferea de pe când era tânăr, că de asta urmase la Atena și cursurile de medicină, slăbit și istovit de asceza ce o impunea trupului său, Sfântul Vasile s-a stins la o vârstă încă tânără, când avea 50 sau 51 de ani, la 1 ianuarie 379. înainte de a-și isprăvi alergarea în această viață, așa cum spune Sfântul Grigorie ,,a făcut și cu acest prilej o minune, nu mai mică decât cele amintite. Era aproape mort, lipsit de suflare și părăsit de cele mai multe semne ale vieții, când deodată, la cele mai din urmă cuvinte, a căpătat deodată vigoarea ca să poată rosti cuvintele pline de evlavie și să hirotonească pe cei mai credincioși slujitori ai săi, cărora odată cu punerea mâinilor le-a dat și Duhul Sfânt, pentru ca altarul să nu rămână lipsit de ucenicii și colaboratorii din vremea sacerdoțiului său”
2. Învățături dogmatice și morale în opera Sfântului Vasile cu aplicare în viața religioasă
Secolul al IV- lea reprezintă în istoria bisericească un moment de răscruce, în care Biserica creștină este eliberată prin pronie dumnezeiescă și lucrare a sfinților de persecuțiile păgâne. De la ,, non licet essere vos’’ la ,, episcopos ton ekton’’ este o cale lungă și plină de frămîntări. Secolul al patrulea este pe lângă înflorirea organizatorică a Bisericii, unul de adânci căutări dogmatice. Astfel, zidirea văzută a Bisericii se împletește cu cea nevăzută ( duhovnicească), în care Sfântul Vasile ocupă un loc esențial, ca unul care cunoștea ambele viziuni asupra lumii : cea profană, prin studiile sale din tinerețe ( dar la nivel pur informațional), și cea creștină, ca unul care s-a străduit pe toate planurile credinței : dogmatic, moral, liturgic, exegetic și filantropic.
Pentru că viața creștină înflorea în trăire și organizare, era nevoie de îndrumare constantă și foarte clară, pentru ca ucenicii care se străduiau spre înduhovnicire să fie hrăniți cu învățătura Mântuitorului, explicată și adâncită de către personalitățile religioase ale vremii. Putem să facem o comparație interesantă cu primul veac al creștinismului, în care scrierile neo- testamentare au fost redactate datorită unor nevoi ale credinței. Acest context se repetă și în secolul al patrulea, iar Sfântul Vasile cel Mare ne oferă multe povețe duhovnicești, atât pentru monahi, dar și pentru mireni, ca unul care are parte de această cunoaștere prin experiență a stării de desăvârșire. Scrierile Sfântului Vasile au apărut la dorința și nevoia ucenicilor, având o influență covârșitoare asupra lor, dar și asupra creștinilor care au trăit după aceea. Marele ierarh capadocian cunoștea firea omului, dând aceste povețe din adâncul sufletului și cu toate puterile sale. Sfaturile sale se îndreaptă atât spre creștinii trăitori în lume, dar mai cu seamă asupra monahilor, pe toți îndemnând ca să să își îndrepte toată râvna spre câțtigarea fericirii celei veșnice, spre a crește în sine curăția și bărbăția, dreptatea și chibzuința și celelalte virtuți, care izvorând din aceste virtuți de seamă, silesc pe râvnitor să împlinească în viață orice faptă în chip cuvenit. În acest fel se alcătuiește viața plină de îndeletniciri cucernice.
Sfântul Vasile este considerat cel mai aprig oponent al ereziilor vremii și începător al vieții monahale în Biserica de Răsărit, autor magistral de texte dogmatice, liturgice, pastorale, ascetice, întemeietor al practicii sociale programate în Biserică. Din scrisori, predici și tratate teologice, precum și din mărturiile prietenilor săi, se vede profilul unui căutător al sfințeniei și al adevărului. Este preocupat de fidelitatea de credință în Biserică față de tendințele filosofic-gnostice ale eunomienilor și altor ereziarhi ai timpului. Pentru el cunoașterea ca proces general înseamnă analiza și descrierea calităților sau legăturilor unui obiect, prin asemănare cu alte lucruri sau ființe din aceeași categorie. Esența lucrurilor nu se poate cunoaște. Pentru a cunoaște un lucru, el trebuie analizat în proprietățile lui, definit și descris. Este un proces de descoperire, prin puterile raționale ale ființei cunoscătoare, care creează noțiuni, numiri, concepte prin care să redea cât mai fidel obiectul în analiză. Numirile date ființei personale se stabilesc în raport cu alte ființe din aceeași specie, dar care nu sunt asemănătoare. În cazul Persoanelor divine, conceptele nu exprimă nimic din ceea ce sunt în esență, întrucât nu pot fi asociate cu nimic identic sau asemănător. Cunoașterea lui Dumnezeu implică o acțiune revelatoare dinspre Sine spre cunoscător. El se manifestă prin energiile divine, prin care omul își poate face o idee, incompletă, despre ceea ce este sau mai degrabă despre faptul că Este (Ieșire 3, 14). Afirmând că îl cunoaștem pe Dumnezeul nostru în lucrările Sale, nu făgăduim deloc că ne apropiem de El în însăși ființa Lui. Căci dacă energiile Lui coboară până la noi, ființa Lui rămâne inaccesibilă. Distincția între ceea ce este Dumnezeu în ființă și ceea ce înțelege omul în spațiul lumii văzute este principala coordonată a cunoașterii. Părintele capadocian este un pionier al posibilității cunoașterii lui Dumnezeu deodată parțial, prin lucrările dumnezeiești, dar inaccesibil cunoașterii după ființă: „Dacă energiile Lui coboară pănă la noi, ființa Sa rămâne inaccesibilă”. Viețuind în trup material omul nu poate cunoaște despre Dumnezeu cel pur nematerialnic decât ceea ce îi este descoperit. Pentru Sfântul Vasile, cunoașterea se face prin Duhul Sfânt, ca persoană, deși evită să îl numească Dumnezeu sau să-i atribuie deoființimea cu Tatăl. Cunoașterea nu este nici gnoză, nici contemplare umană individuală. Duhul îl ajută pe om să ajungă la „intimitatea cu Dumnezeu” și la „unirea prin iubire”, adică prin experiență personală irepetabilă. Duhul îndumnezeiește prin har cele ce aparțin lumii create și le face „duhovnicești” prin comuninea cu El. În afara Duhului Sfânt nu este posibilă urcarea spre cunoașterea lui Dumnezeu, iar cunoașterea prin iubire nu poate fi decât trinitară: „Dacă omul își va deschide cugetul spre ajutorul Sfântului Duh, atunci va ajunge să cunoască adevărul și să recunoască pe Dumnezeu în această viață. Îl va (re)cunoaște, însă numai în parte, cum spune Apostolul, mai deplin în viața de dincolo…Prin urmare, puterea de judecată a omului ni s-a dat atât ca privilegiu, cât și ca scop folositor de a cunoaște pe Dumnezeu, să meargă până acolo în cunoaștere, până unde i s-a îngăduit”. Imposibilitatea cunoașterii lui Dumnezeu după ființă nu trebuie să constituie un obstacol în căutarea omului la cele înalte. Dimpotrivă, El este Cel care se vrea cunoscut, dar dacă L-am cunoaște după modul în care se cunosc între ele Persoanele Sfintei Treimi, nu ar mai fi Dumnezeu, iar aceasta ar conduce la o dramă pentru viața omului fără Dumnezeu.
Așadar, pentru Sfântul Vasile cel Mare cunoașterea lui Dumnezeu înseamnă participare la viața divină prin puterea harului, omul putând deveni dumnezeu prin efort propriu și ajutor divin, nu prin ființă. Autorul pune bazele gândirii creștine despre distincția între ființa lui Dumnezeu, mereu necunoscută, și energiile divine, care va fi dezvoltată de fratele său, Sfântul Grigorie de Nissa, apoi de Dionisie Areopagitul, Sfântul Simeon Noul Teolog și Sfântul Grigorie Palama.
Sfântul Vasile dezvoltă o teologie adâncă atunci când vorbește despre cunoașterea lui Dumnezeu. Se știe că el a polemizat, pe această temă, cu Eunomiu, eretic arian extremist. Acesta din urmă susținea că ființa lui Dumnezeu este nenașterea și că omul, știind ce este aceasta, știe implicit ce este Dumnezeu. Vorbind despre firea dumnezeiască, Sfântul Vasile cel Mare afirmă că „este o realitate care trece dincolo de puterea mea de înțelegere". Dumnezeu se manifestă prin lucrările sau energiile Sale. „Afirmând – zice Sfântul Vasile -că noi îl cunoaștem pe Dumnezeul nostru în energiile Sale, nu făgăduim deloc că ne apropiem de El în însăși ființa Lui. Căci dacă energiile Lui coboară până la noi, ființa Sa rămâne inaccesibilă" Este aici o distincție, însă nu o separare, între ființa divină transcendentă și inaccesibilă și energiile sau lucrările revelatoare și accesibile.
Într-una din scrisorile sale, Sfântul Vasile afirmă că „cel care se laudă că ar cunoaște toate să ne explice mai întâi firea furnicii și abia după aceea să discute despre natura puterii dumnezeiești, care depășește orice înțelegere. Dar dacă tu n-ai înțeles nici măcar alcătuirea unei biete furnici, cum te poți lăuda că poți cuprinde în mintea ta puterea cea neînțeleasă a lui Dumnezeu?". Cunoașterea ființei dumnezeiești constă tocmai „în simțământul că ființa lui Dumnezeu n-o putem cunoaște". Se spune că Eunomie a fost atât de mâhnit de înfrângere, încât n-a mai îndrăznit să replice cât timp Sfântul Vasile a fost în viață
Urmărind să instituie Crezul de la Niceea, a izbutit să clarifice, ca nimeni altul până la el, sensurile teologice ale termenului „de o ființă".
Sfântul Vasile a adus și o contribuție hotărâtoare privind învățătura despre Sfânta Treime, prin impunerea expresiei „trei ipostasuri" pentru Persoanele Sfintei Treimi, prin folosirea ei sistematică și prin concilierea ei cu expresia niceeană „de o ființă". în plus, Sfântul Vasile a explicat pe larg posibilitățile lor de îmbinare. Prin aceasta el a contribuit considerabil la impunerea expresiei „de o ființă" în adevăratul ei înțeles, aducând pe cei mai mulți dintre monarhieni și arieni la credința cea adevărată. El înlătură răstălmăcirea monarhiană a expresiei „de o ființă", prin completarea ei cu termenul „trei ipostasuri" arătând că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt nu sunt numai niște „roluri" sau „măști" sau „puteri" fără consistență în ele înseși, având ca suport (ipostas) ființa cea unică, ci Ipostasuri sau Persoane real și etern subzistente. Sfântul Vasile cel Mare a completat expresia niceeană „de o ființă" cu expresia „trei ipostasuri" fără să o anuleze pe cea dintâi sau să o golească de adevăr, ci făcând-o acceptabilă în adevăratul ei înțeles. Putem spune că învățătura Sfântului Vasile este concentrată în jurul apărării doctrinei niceene împotriva diverselor partide ariene. Constituie marele merit al Sfântului Vasile faptul că contribuit într-o mare măsură la clarificarea terminologiei trinitariene și hristologice. Combătându-l pe Eunomie, Sfântul Vasile cel Mare transpune și formulează în scris, folosind termeni biblici, credința apostolică așa cum s-a păstrat ea în tradiția Bisericii. Învățatul ierarh capadocian nu rămâne la niște speculații abstracte despre o ființă a lui Dumnezeu ca o entitate spirituală neipostaziată , ci el vorbește despre o ființă dumnezeiască ce există concret și întotdeauna ca trei persoane calificate prin numirile de nenăscut, născut și purces. Referindu-se la un Dumnezeu personal, Care în Sfânta Scriptură poartă numirile de Tatăl și de Fiul, Sfântul Vasile arată că nenașterea și nașterea nu sunt însușiri ale ființei, deci nu indică două ființe deosebite, ci sunt atribute ale Persoanelor dumnezeiești și deci nenașterea și nașterea le deosebește ca persoane, aratând în același timp comunicarea aceleiași ființe de la Una la Alta.
Gândirea religioasă și concretă a Sfântului Vasile descoperă în numirile biblice de Tată și Fiu o noțiune a firii comune, care nu stă încremenită sau nu evoluează fără voință ca o fire impersonală, ci poate fi comunicată prin iubire nelipsită de voință de la Persoană la Persoană, una comunicând-o și alta primind-o și prin aceasta menținându-se atât identitatea firii, cât și deosebirea Persoanelor, datorită iubirii interioare și voluntare din interiorul ei. Fiul lui Dumnezeu este ființa dumnezeiască personalizată prin Tatăl, nu o ființă în sine, impersonală; e aceeași ființă a Tatălui, care e personalizată în Fiul altfel decât în Tatăl, dar nu fără Tatăl, adică nu fără actul originator al Tatălui. Ca atare ființa dumnezeiască e o ființă existând concret și viu, sau ca o ființă a unor Persoane, din care una o comunică și alta o primește, bucurându-se împreună de această comunicare și primire. Nu se poate vorbi de ființa lui Dumnezeu fără să se vorbească de existența ei într-un Tată și într-un Fiu.
Personalismul vede pe Dumnezeu în singurul mod în care poate El exista, ca Dumnezeu al vieții, deci al comuniunii între persoane. El e Dumnezeul vieții care nu anulează nici unitatea ființei, dar face necesare și persoanele neconfundate.
Înțelegând și trăind Ortodoxia ca teologie a împlinirii persoanei umane prin comuniunea de iubire cu Persoanele Sfintei Treimi, Sfântul Vasile cel Mare arată că nenașterea Tatălui și nașterea Fiului nu reprezintă două însușiri contradictorii ale ființei dumnezeiești, ci două moduri personale de posedare a ei: modul patern și modul filial, singurele care fac posibilă iubirea curată și supremă în Dumnezeu și singurele care pot asigura participarea la iubirea Sfintei Treimi și a altor ființe raționale.
Pentru învățatul ierarh capadocian, un Dumnezeu lipsit de trăsătura personală de Tată și de Fiu ar fi ceva necuvenit dumnezeirii Lui, căci lui Dumnezeu I se cuvine să fie Persoană și Persoană în relație paternă și filială întreolaltă, pentru a putea extinde și în umanitate această iubire, pentru ca persoanele umane să ajungă la împlinire și desăvârșire prin afecțiunea paternă și filială. În Dumnezeu se cuvine să existe relații de la persoană la persoană și anume, nu între persoane alăturate, nelegate între ele în modul maximal de tată și fiu, ci în relație de neanulat și de maximă profunzime și intimitate de tată și fiu.
Între Persoanele divine nu există distanță și separare, Fiul este împreună veșnic cu Tatăl, iar nașterea nu înseamnă, ca la făpturi, o despărțire și împărțire, ci ea indică modul în care Fiul posedă întreaga ființă dumnezeiască împreună cu Tatăl. Între nenaștere și naștere nu este nicio contrazicere, o spune Sfântul Vasile, pentru că ele sunt două moduri de posedare a aceleiași ființe nemărginite și eterne.
Personalismul Ortodoxiei vorbește despre un Dumnezeu al vieții și al comuniunii între Persoane care nu anulează unitatea ființei, dar care face necesară existența Persoanelor neconfundate care sunt deschise una alteia prin iubire: „Dacă nu are nicio asemănare cu Tatăl, cum spune Mântuitorul lui Filip: „Atâta vreme fiind cu Mine și nu M-ai văzut”? Și: „Cine Mă vede pe Mine, vede pe Cel Ce M-a trimis”? Cum ar fi putut să Îl arate Fiul în Sine pe Cel cu care n-ar fi avut nicio asemănare și nu ar fi dobândit nicio comuniune cu El? Căci nu prin cel neasemenea și străin se sesizează cel necunoscut, ci prin cel înrudit se cunoaște cel înrudit”.
Lui Eunomie îi lipsea percepția și experierea lui Dumnezeu ca Persoană, ca Treime de Persoane și de aceea încercarea de a cuprinde misterul negrăit al ființei divine în sistemul său filosofic sfârșește în substanțialism și naturalism. El nu distingea ordinea personală de cea a naturii, iar de aici au apărut toate confuziile sale panteiste prin nesesizarea importanței persoanei ca ipostas și modelare unică a ființei. O ființă divină impersonală nu putea fi cugetată ca dăruindu-se și primindu-se integrală și neschimbată de la un Subiect la altul în sânul Sfintei Treimi, ca o mișcarea veșnică de iubire desăvârșită. Sfântul Vasile arată însă că doar prin existența a trei Persoane distincte între ele, dar care ipostaziază în același timp aceeași ființa divină comună nenașterea și nașterea pot coexista ca proprietăți ale Subiectelor fără să se producă astfel o devenire și o separare locală sau temporală în ființa divină. Iubirea între Persoanele divine este taina cea mare a Sfintei Treimi care face ca Tatăl să își dăruiască din veci întreaga ființă Fiului prin naștere, păstrându-o întreagă pentru Sine, Tatăl fiind Persoana veșnic dăruitoare, iar Fiul Persoana veșnic primitoare. Cele două moduri de posedare a ființei divine, cel patern și cel filial, sunt singurele care fac posibilă iubirea curată și supremă în Dumnezeu, dată fiind plenitudinea fiecăruia din aceste moduri, întrucât Tatăl Se dăruiește întreg Fiului, căci nu are mai mulți fii și Fiul primește pe Tatăl întreg, întrucât nu sunt mai multe Persoane care să Se nască din Tatăl. Fiul e tot așa de simplu după ființă, ca și Tatăl. Fiul nu face ființa Tatălui compusă, căci o primește întreagă. Tatăl și Fiul nu fac compusă ființa dumnezeiască, deoarece nu o împart între Ei, ci Tatăl o dăruiește întreagă și Fiul o primește întreagă.
După Sfântul Vasile, un Dumnezeu lipsit de trăsătura personală a Tatălui și a Fiului ar fi ceva necuvenit dumnezeirii Lui; lui Dumnezeu I se cuvine să fie Persoană, și Persoană în relație paternă și filială întreolaltă. „Conștiința personală adaugă un spor incomensurabil al existenței. Iar persoana își atinge gradul suprem în această calitate, prin afecțiunea paternă și filială. În Dumnezeu se cuvine să existe relații de la persoană la persoană și anume, nu între persoane alăturate, nelegate între ele în modul maximal de tată și fiu, ci în relație de neanulat și de maximă profunzime și intimitate de tată și fiu. Numai aceasta arată o viață plină în Dumnezeu”. Aceasta este și temelia și izvorul oricărei paternități și filiații între persoanele umane create pentru a se împărtăși din dragostea Sfintei Treimi în care își găsesc creșterea și împlinirea lor eshatologică.
Sfântul Vasile cel Mare a fost prin excelență un om de acțiune, iar în teologhisire el a fost așa cum a păstorit în dioceza sa: a intervenit prompt, a decis ferm și a acționat rapid. Afirmațiile sale sunt concise și sunt un act verbal de precizare și rezolvare a situațiilor critice din Biserică.
Dintre lucrările sale dogmatice, cea mai cunoscută și mai utilă este Despre Duhul Sfânt. Sfântul Vasile apelează la Scriptură și la tradiția creștină timpurie ca sprijin pentru doctrina ortodoxă referitoare la Persoana și lucrarea Duhului Sfânt, iar cartea este bine structurată și edificatoare ca ton și substanță. Duhul Sfânt nu este doar cel în Care crede creștinismul, ci și prin Care crede.
În cele nouă omilii la Hexaemeron este prezentată o adevărată enciclopedie a cunoștințelor vremii, altfel spus, o sumă a cunoștințelor științifice pe care le poseda marele ierarh, și anume: teologie, astronomie, cosmogonie, geografie, meteorologie, istorie naturală, botanică și medicină, fiind prezentate în fața unui auditoriu creștin, pe care autorul l-a considerat, cel puțin inițiat, atât în problemele de credință, cât și în cele de știință ale veacului său. Dintre scrisorile lui Vasile, au supraviețuit peste 300. Ele reprezintă revărsări ale unei naturi bogate, care, dincolo de maniera rezervată, posedă sentimente profunde, o mare căldură sufletească, afecțiune. Dacă există și semne ale unui caracter meditativ adânc înrădăcinat, care uneori sugerează o perspectivă pesimistă asupra vieții, trebuie să ne amintim că citim revelațiile de sine ale unui om care s-a luptat permanent cu boala și ale cărui zile erau pline de tulburări și anxietăți venite din afară.
Pe lângă precizările importante despre ființă și ipostas și cunoașterea lui Dumnezeu prin har, Sfântul Vasile se ocupă din punct de vedere dogmatic, de natura și menirea omului. Astfel , axa Dumnezeu – om este întregită din punct de vedere terminologic. Actul zidirii omului are o valoare cosmică, dar descoperă in același timp o noua fază in viața lumii. Faptul că omul recapitulează în sine elementele și valorile universului îl situează pe o pozitie de culme, dar prin acest lucru el încă nu-și dezvăluie propria sa demnitate. Creația se realizează astfel după o ordine și după un sens, care privesc apariția omului în ziua a șasea, adică în ultima zi a creației. Natura omului este ceea ce îl constituie pe el, adică esența lui fundamentală și mai ales puterile și proprietățile sale de acțiune. Această natură, are in concepția Sfântului Vasile cel Mare, un statut ontologic special. Lucrurile din lumea aceasta sunt create după anumite "idei" ale Înțelepciunii divine și în acest sens se poate spune că ele sunt raze ale Rațiunii supreme. În timp ce toate celelalte creaturi aparțin fie lumii spirituale, fie celei materiale, omul fiind coroana creației, împărtășește și unește în sine atât lumea inteligibilă cât și cea sensibilă intrucât el constă și din trup și din suflet sau rațiune, este punctul de intâlnire al spiritului cu materia. Din cauza trupului său care a fost luat din țărână, omul este legat de pământ, în timp ce din cauza sufletului său, care este suflarea lui Dumnezeu Însuși, el este legat de lumea invizibilă, și privește spre ceruri. În sinteza acestor două elemente opuse – muritor și nemuritor, trecător și netrecător – se afla adevarata natură a omului – explică Sfântul Vasile cel Mare, repetând același lucru in Omilia "Ia aminte la tine însuți". Din cauza acestei duble naturi, poziția omului este unică în lume, căci din cauza părții spirituale a naturii umane el posedă capacitatea de a atinge starea îngerilor, în timp ce prin trupul său care este instrumentul judecății și al rațiunii, el domină lumea vizibilă și o pune sub controlul și autoritatea sa. Sufletul dă viață trupului și prin unirea tuturor părților sale în comuniune și cooperare îi dă tărie și putere, în timp ce pe de altă parte trupul împărtășește sentimentele și senzatiile sufletului. Esența trupului este compusă și materială potrivit originii sale, în timp ce esența sufletului este simplă, spirituală, invizibilă, și se manifestă prin acțiunile trupului. Sufletul, din cauza originii sale și a afinității cu Dumnezeu este un fel de manifestare a lui Dumnezeu și chiar putem spune ca este ca o oglindă care, atunci când este pură și lipsită de patimi reflectă pe Dumnezeu Însuși. Sufletul este, de asemenea, dincolo de culoare, formă, vedere și alte elemente corporale, fiind cunoscut prin energiile sale. Astfel, pe temeiul naturii sale spirituale sufletul este întru totul superior trupului, iar ca chip al lui Dumnezeu stăpânește asupra trupului material care se află la dispoziția sufletului.
Sfântul Vasile cel Mare nu urmează pe Origen în teoria lui asupra preexistenței sufletului, și acceptă că acesta a fost suflat in nările lui Adam de Dumnezeu Însuși, potrivit cărții Genezei. Pe această bază, discutând despre originea rațiunii umane care este legată de sufletul uman, Sfântul Vasile stabilește clar că omul a fost creat în timp și, desigur, dupa crearea și completarea universului. Se poate observa foarte limpede că problema originii sufletelor descendenților lui Adam nu este discutată deloc de Sfântul Vasile cel Mare. Remarcile sale sunt făcute la modul general. Astfel, el admite că Dumnezeu este adevăratul Tată al tuturor oamenilor în timp ce părinții joacă rolul de instrument pentru procrearea copiilor și, de asemenea, că Dumnezeu Însuși este creatorul inimii umane, pe care Sfântul Vasile o identifică cu sufletul. În același timp, activitatea și grija lui Dumnezeu sunt exercitate tocmai din momentul conceperii omului. Pe de alta parte, el accentuează tot mai mult legătura existentă între Adam și descendenții lui și, în special, transmiterea unui fel de păcat, care ar implica o relație specială a sufletului lui Adam cu sufletelor descendenților săi. Totuși, nici una dintre aceste remarci nu poate fi acceptată ca o indicare a "creaționismului" sau "traducianismului". Privitor la părțile sufletului, Sfântul Vasile cel Mare urmează împărțirea tripartită platonică, adică rationalul, sensibilul și instinctualul. Raționalul este partea cea mai importanta și în același timp partea conducătoare a sufletului și a întregii ființe umane. Pe baza acestei facultăți a sufletului omul dobândește rațiunea, capacitatea de a judeca și de a recunoaște binele și adevărul și chiar de a ajunge la cunoașterea lui Dumnezeu atât cât este posibil și necesar omului. Dar pentru a se învrednici de toate acestea, trebuie să fie eliberat de păcate și de patimi. Sfântul Vasile cel Mare, sub influența lui Platon, în acord cu gândirea sa antropologică ascetică, este in principal critic față de trup și vorbește despre el în termeni de "închisoare" și "încătușare" a sufletului. EI scoate în evidență tot mai mult ca atenția trebuie să rămână concentrată asupra sufletului, care singur este nemuritor, fiind chipul lui Dumnezeu, iar adevărata existență a trupului trebuie să fie recunoscută doar când este absolut necesar. Sfântul Vasile cel Mare, urmând invățătura paulină asupra importanței trupului și subliniind opoziția lui față de suflet, nu doar condamnă orice senzualitate, ci în repetate rânduri avertizează pe enoriașii săi că preocuparea excesivă față de trup poate face un mare inamic al sufletului. Cu toate acestea, deși Sfântul Vasile pune accentul pe valoarea și supremația sufletului, în ciuda orientării sale puternic ascetice el în nici un caz nu condamnă trupul și evită orice formă de dualism radical in antropologia lui. Trupul este în ciuda inferiorității sale, produsul mâinilor divine și este, de aceea, bun și folositor. Sufletul are menirea de a împlini valoarea omului care depinde insă și de structura sa trupească. Structura și natura trupului poartă mărturia înțelepciunii lui Dumnezeu căci prin el și in special prin lucrarea și perfecțiunea diferitelor sale organe se manifestă iubirea și providența divină. Poziția sa verticală simbolizează demnitatea omului, dar și destinul și scopul său divin. De aceea, grija și protecția corpului sunt necesare într-o anumită măsură și doar o preocupare excesivă care ar deveni un impediment pentru suflet, trebuie evitată. Amintind alcătuirea minunată și funcționarea diferitelor organe, obiect al cercetării științifice medicale, Sfântul Vasile zice : "Nu disprețui minunea care este in tine". Descriind măreția trupului omenesc, Sfântul Vasile cel Mare se dovedește moștenitorul celei mai autentice tradiții patristice. Am putea spune că, in Omilia a II-a "Despre crearea omului" găsim o sinteză a acestei concepții înalte despre trup. Eminența acestuia vine din faptul că a fost creat de Dumnezeu printr-un act special. El a modelat trupul, dar nu ca sculptorul care modelează numai înfățișarea exterioară, ci organizând componentele trupului în profunzime, pornind din interior și desfășurând astfel o nepătrunsă știință. Preluând o idee curentă din filosofia vremii, Sfântul Vasile cel Mare afirmă că omul este un microcosmos . Omul este superior celorlalte viețuitoare prin poziția sa verticală, prin faptul că nu privește în jos, ci spre cerul cu care este înrudit. Tot in Omilia a II-a Sfântul Vasile cel Mare amintește pe scurt ideea restaurării trupului, atunci când omul va reveni la vechea lui constituție în raiul eshatologic. Atunci trupul nu va mai fi supus patimilor, ci omul va fi asemenea îngerilor, bucurându-se de intimitatea lui Dumnezeu.
Dacă scrieri dogmatice precum ,, Despre Sfântul Duh’’ sau ,, Împotriva lui Eunomiu’’ aduc precizări esențiale asupra terminologiei credinței, este cazul să observăm și latura formativă a scrierilor vasiliene, un aspect esențial al slujirii sale pământești. Pe lângă vasta cultură religioasă și profană, Sfântul Vasile a fost un om al acțiunii în folosul aproapelui. Prin urmare, și unele din tratatele sale se ocupă de această parte ,, practică’’ a credinței, despre cum creștinul poate ajunge la desăvârșire. Observăm așadar, această viziune filocalică asupra lumii și îl putem cataloga pe marele ierarh ca pe un întemeietor al ,, genului’’ de acest fel de scrieri. Împreună cu Sfântul Grigorie de Nazianz alcătuiește în Pont, prima Filocalie, o culegere iscusită din textele ascetice ale lui Origen, în care îndrumă pe creștini spre neîncetatul spor duhovnicesc, arătând calea ,, sfintelor nevoințe ale desăvârșirii’’. Învățături practice pentru orice creștin se află în minunatele Reguli monahale, chiar dacă la prima citire acestea au destinatar exclusiv pe călugăr, totuși ele sunt menite a conduce și pe mirenii care doresc sporirea cu duhul și mântuirea.
În viziunea Sfântului Vasile cel Mare, creștinul se poate desprinde de legăturile vieții lumești, pentru a merge pe căile Domnului. Lepădarea de sine este ,, începutul asemănării cu Hristos’’. Adevăratul creștin se înstrăinează de năzuința spre lucrurile deșarte, străduindu-se să trăiască o viață întru slava lui Dumnezeu, într-o totală uitare a acelor patimi și răutăți care întunecă mintea. Creștinul consideră că această viață este un câmp de luptă duhovnicească, un exercițiu de contemplare a lui Dumnezeu și împlinirea poruncilor Sale. Purificarea sufletului începe cu pocăința sinceră și continuă, prin dăruirea totală a nevoitorului către Dumnezeu. Vina păcatului se șterge prin rugăciune stăruitoare și meditare permanentă la voia Domnului. Pentru creștin legea Domnului este mai scumpă decât aurul și mai dulce decât fagurele de miere. El niciodată nu crede că a înaintat îndeajuns în viața duhovnicească, pururea caută adăugire și dorește mai mult.
Sfântul Vasile ne explică limpede cum trebuie cultivate puterile sufletești, pentru a sluji așa cum trebuie voii dumnezeiești, în gând, cuvânt și faptă.
Sfântul Vasile îndeamnă pe fiecare creștin să își îndrepte gândul spre Dumnezeu. Dacă mintea nu este stăpânită, ea nu poate contempla pe Dumnezeu, frumusețile cerești nu îi sunt accesibile, nici bunurile vieții viitoare ce ni s-a făgăduit. Podoaba creștinului este smerita cugetare; această virtute îl umple de blândețe și răbdare. Prin cugetarea la voia divină, el își ferește mintea de orice rătăcire. În mintea creștinului rugăciunea trebuie să ocupe un loc esențial; prin ea sufletul devine sălașul lui Dumnezeu; la ceasul rugăciunii, creștinul trebuie să își facă un examen al conștiinței, aducând mulțumire pentru darurile primite și faptele bune realizate. Rugăciunea trebuie să fie plină de căință pentru greșelile zilei, pentru tot ce nu a fost îndeplinit după cuviință. Dacă mintea se îndeletnicește cu această căutare a lui Dumnezeu, omul poate înlătura gândurile rele.
Creștinul îmbunătățit are pace interioară, o judecată cumpănită, o neîncetată dorire de a face voia Domnului. Cel ce este luminat de aceste bunătăți, uită toată natura, își îndreaptă toată râvna spre câștigarea fericirii veșnice, spre a crește în sine bărbăția, curăția, dreptatea, chibzuința și celelalte virtuți de seamă.
Pentru folosirea trebuincioasă a cuvântului Sfântul Vasile ne oferă sfaturi prețioase. Astfel, creștinul trebuie să fie un om al cuvântului către Dumnezeu, un om al rugăciunii ,, Pune, Doamne, pază gurii mele și ușă de îngrădire împrejurul buzelor mele’’ ( Ps. CXL, 3). Sfântul Vasile îndeamnă pe creștini să utilizeze cuvântul cu măsură, să îl rostească cu luare aminte, știind că există ,, o simetrie în vorbă, un timp potrivit pentru a vorbi, și o anumită însușire a cuvintelor, proprie celor evlavioși’’. Cel liniștit cu sufletul nu se manifestă zgomotos, își arată bucuria prin zâmbet senin și cuviincios. ,, Tăcerea este începutul curăției’’ , iar cuvintele creștinului evlavios vor fi numai pentru zidirea fraților și slava lui Dumnezeu.
Între povețele date de marele ierarh se numără și aceea de a nu asculta pe cel care clevetește, precum și pe cel care rostește lucruri neadevărate. ,, Din prisosul inimii – bun sau rău – vorbește gura omului’’. Creștinul, chiar de este defăimat, se silește a birui răul cu binele, vorbește de bine pe cei care îl vorbesc de rău. El caută să nu smintească pe nimeni prin cuvânt. Astfel își va putea păstra creștinul podoaba cerească a chipului îmbunătățit, și cu ajutorul vorbirii sau tăcerii.
Toată fapta creștinului trebuie să fie făcută spre slava lui Dumnezeu și întocmai voii Sale. În concepția Sfântului Vasile cel Mare, dragostea, care este sădită de Dumnezeu în inima omului, îi încununează gândurile, vorbele și faptele. Creștinul adevărat știe că nu trăiește pentru sine, ci lui Hristos, care S-a jertfit pentru noi. Cel îmbunătățit prin fapte bune, realizează și zidirea sufletească a fraților. Cel care iubește pe Dumnezeu, iubește ca urmare și pe aproapele său, arătând astfel iubirea de Dumnezeu și primind în sine harul Său; ființa omului se luminează prin iubire. Sufletul creștinului îmbunătățit este înfrumusețat mai întâi cu virtutea dragostei, din care ies faptele bune; inima lui devine locaș cinstit al lui Dumnezeu. Creștinul se poate recunoaște după dragostea pe care o are sădită în inima sa și care se manifestă în raporturile cu semenii. Iubirea este strâns legată de firea omului; nimic nu este mai propriu firii noastre decât iubirea. Adevăratul creștin este blând și iubitor, pentru că el nu se poate abate de la marea poruncă a dragostei, lăsată ca testament de împlinit de către Mântuitorul.
Din dragoste creștinul povățuiește pe semenul său; din iubire el slujește tuturor, urmând pe Domnul. Nimic nu înalță, nu înfrumusețează și nu îndumnezeiește pe om ca dragostea de frați și de toate; de la firișorul de iarbă până la om și până la Dumnezeu. Pentru că iubirea este temelia vieții de obște, în viețuirea mai multora la un loc se bucură fiecare de darul său, înmulțindu-l atunci când îl împărtășește și altora.
1. 3. ,,Omilia către tineri” și importanța ei educativă în formarea moral-religioasă a tinerilor
1. 3. 1. Preliminarii
Sfântul Vasile cel Mare etalează valorile creștine eterne, pe care trebuie să se axeze întreaga educație. Pedagogia contemporană confirmă adevărurile reliefate de acest mare dascăl al lumii și ierarh, care a evidențiat ideea plasticității firii umane. Astfel, educația copilului în disciplină și iubire față de Dumnezeu trebuie realizată din zorii copilăriei: "sufletul să fie îndrumat spre practicarea faptelor bune îndată, de la început, când este încă ușor de format și fraged și, fiind moale ca ceara, primește cu ușurință formele care se presează asupra lui, așa incât, atunci când va veni rațiunea și puterea de a judeca, să înceapă drumul de la primele noțiuni și de la exemplele de pietate, care i-au fost predate, pentru ca rațiunea să arate ceea ce este folositor, iar obiceiul să îndrume cu ușurință spre săvârșirea binelui". De asemenea, arta pedagogului se aseamănă cu meșteșugul medicului care nu prescrie același medicament pentru orice boală: "căci, așa cum, în cazul artei medicale, pentru vindecarea trupului suportăm operații, cauterizări și bem medicamente amare, la fel și pentru vindecarea sufletului trebuie să suportăm tăietura cuvintelor de mustrare și medicamentele cele amare ale epitimiilor’’
Educația creștină are ca ideal curățirea de patimi, formarea omului duhovnicesc, care poate atinge sfințenia. Deci, valorile creștine trebuie transpuse în comportamente. Așadar, religia are o latură intelectuală, care conține învățătura de credință, și o dimensiune afectivă, manifestată prin trăiri, evlavie, și o parte practică, concretizată prin ritualuri, ceremonii. Ori, Sfinții Părinți ai Bisericii, luminați de harul Duhului Sfânt, au știut totdeauna să semene în sufletele credincioșilor învățătura creștină, ținând seama de mediul în care trăiau, educația primită și capacitățile fiecăruia, precum în pilda semănătorului și cea a talanților. Astfel a procedat și Sfântul Vasile, ajungând la inimile multora prin cuvintele bogate în invățături susținute prin exemplul personal.
Literatura păgînă era în decădere, dar ea era încă cultivată în înaltele școli păgîne de la Atena, Alexandria, Antiohia, Constantinopol , și unde unii dintre Părinții perioadei a doua își făcuseră studiile și învățaseră să cunoască piscurile gândirii și artei literare elenice de la Homer și Eschil la Platon și Aristotel, la Plutarh și Plotin. Tinerii studenți creștini sau viitori creștini, cînd ajungeau la vârsta și în rostul bisericesc, care-i îndemnau sau îi obligau să scrie, nu puteau uita lecțiile de filosofie sau artă literară audiate și, în chip firesc, se simțeau împinși să îmbrace în haină frumoasă doctrina, simțirea și istoria creștină. Ridicarea continuă a nivelului literaturii patristice era, deci, sub raport formal, rezultatul contactului cu producțiile literare ale clasicismului greco-latin. Literatura patristică era fiica literaturilor greacă și latină sub raportul limbii. Dar credința, viața și doctrina patristică ofereau un conținut nou sau aproape total nou, pe care mediul sau mediile păgîne nu le acceptau, sau le suportau greu. Trebuia ca medicamentul amar al învățăturii soteriologice creștine să fie administrat păgînilor într-un pahar uns cu miere, zic Sf. Părinți. Spiritul misionar al perioadei a II-a trebuia să folosească din plin o limbă frumoasă și o cultură înaltă, iar scriitorii creștini intrau sau pretindeau că intră în competiție cu literatura păgînă. Se cunoaște manifestul literar al Sf. Grigorie de Nazianz și visul de ciceroman al lui Ieronim. Se știe cât de mult Liberiu aprecia scrisul Sf. Vasile cel Mare.
În urma libertății dobândite prin Edictul de la Mediolanum, intensificarea efortului misionar catehetic în rândul populației încă păgîne din cadrul Imperiului și chiar din afara lui a impus ridicarea confruntării cu vechea lume la un nivel superior calitativ. Dialogul de la egal la egal cu elita culturală și politică a societății din acea vreme a impus preluarea mijloacelor din panoplia de care dispunea aceasta în domeniul discursului retoric. Dincolo de faptul că această cunoaștere și însușire a vechii culturi devine o armă utilă tocmai în combaterea aspectelor ei incompatibile cu creștinismul, ea poate constitui un câmp de „antrenament” în vederea abordării cu succes a învățăturii creștine. Clement Alexandrinul spune în acest sens faptul că filozofia păgână era „un pedagog către Hristos”, iar Sf. Iustin va zice că toate cîte filozofii și legislatorii le-au gîndit și le-au spus frumos, le-au elaborat grație părții de Logos aflătoare în el. Astfel, în a doua perioadă a literaturii creștine, cea de maximă dezvoltare, asistăm la o adevărată simbioză între tradiția clasică și cea creștină, cînd operele de excepție ale scriitorilor din vechime sînt urmate ca modele formale de către scriitorii creștini, fie ei polemici, apologeți, exegeți-dogmatici, cateheți, pentru a putea exprima într-un mod cât mai convingător și atractiv învățătura Bisericii. Pe de altă parte, în plan personal, „Sf. Vasile și-a însușit o variată și bogată cultură profană în diversele școli ale vremii și sub dascăli renumiți ca Libaniu la Constantinopol, ca Proheresiu și Themistiu la Atena etc., dar și prin întinse lecturi, contacte cu personalități diverse, călătorii, polemici, corespondență . Cultura sa reflectă o puternică formație filozofică și retorică. Cultura creștină făcută paralel și ulterior nu a închistat sau anulat pe cea precedentă, ci s-a adăugat acesteia, nu fără să o fi supus în prealabil exigențelor proprii, ci făcându-și din ea un instrument logic de manevrare a cunoștințelor și doctrinei sale, procedând ca albina care culege nectarul nu din toate florile, metodă pe care Sfîntul Vasile o recomandă nepoților săi, în cunoscutul tratat Către tineri, asupra modului de a folosi lectura autorilor profani.”
Izvorâte din experiența vieții sale ascetice și a bogatei pregătiri teologice și laice, Omiliile Sfântului Vasile cel Mare sunt o călăuză pentru creștinii din toate vremurile. Cuvintele folosite sunt simple, accesibile tuturor categoriilor de credincioși care i le-au ascultat sau citit de-a lungul timpului. Sunt bogate în învățături duhovnicești care au fost transmise cu mult tact pedagogic. Ca un model de profesor al retoricii, știința care l-a ajutat în elaborarea omiliilor și a cuvântărilor sale, a dovedit multă popularitate în rândul credincioșilor. Acest fapt se reflectă în ușurința cu care expunea și combina ideile astfel încât cunoștintele duhovnicești erau transmise folosindu-se de numeroase analogii cu situații din viața de zi cu zi, din științe sau cu argumente solide din Sfânta Scriptură. Exemplul lui ca părinte duhovnicesc mângâietor și bun pedagog poate să inspire părinții și pedagogii de astăzi și de mâine, în a împlini sfaturile Sfântului Vasile, pentru o educație reușită în munca lor. Oricum, lucrarea sa pedagogică monumentală către tineri a fost cartea cu ce-l mai mare succes al antichității creștine, a fost nelipsită în casele creștinilor și necreștinilor, a însoțit strădaniile și căutările unor generații întregi de tineri, a reprezentat o măsură pentru dialogul intercultural, a inspirat un criteriu pastoral, a trasat lumină în misiunea Bisericii, a inspirat credință și vocații. Concepția sa pedagogică privitoare la materiile ce trebuie predate în școală în primele clase, educația circulară, cele referitoare la dascăli, precum și metodele predării, educația elevilor, au fost urmărite în mod minuțios de-a lungul vremii. Sfântul Vasile aduce o contribuție esențială în domeniul educației punând piatra de temelie a reconcilierii dintre vechea cultură, clasică, aflată la apusul ei, și cea creștină,în plin avînt, trasînd limitele între care se poate vorbi de compatibilitate. Motivația acestei atitudini deschise o aflăm, pe de o parte în evoluția obiectivă (istorică) a creștinismului însuși, cît și a doctrinei creștine, cu expresia ei în continuă evoluție de la limbajul direct și simplu numit la un moment dat depreciativ sermo piscatorius „limbaj de pescari” al începuturilor, la discursul amplu și elaborat al perioadei de aur a literaturii creștine.
Sfântul Vasile a întors atenția educației vremii lui spre țeluri înalte și cerești. Pentru el viața și educația au unul și același scop: dobândirea binelui celui mai înalt, adică filiația și comuniunea omului de Dumnezeu. Prima problemă fundamentală a pedagogiei antropologiei Sfântului Vasile, ca de altfel și a fiecărui pedagog, este omul. Însă, antropologia Sfântului Vasile, în timp ce conține numeroase elemente ale gândirii filozofice eline clasice, are o temelie și o perspectivă axiologică cu totul nouă. Teologia facerii omului „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu” reprezintă nucleul unei pedagogii dinamice, adică a înțelegerii conform căreia în om sunt cuprinse însușirile lui ce pot fi dezvoltate. Dumnezeu ne-a dat puteri să păzim toate poruncile pe care ni le-a dat, avem puterea iubirii încă din primul moment al creației noastre. Misiunea pedagogului este de a forma cu mare măiestrie și înțelepciune pe tânăr spre „asemănarea cu Dumnezeu”. Asemănarea nu se produce fără cunoaștere și nici cunoașterea fără educație. Ea are drept scop să-l înalțe pe cel tânăr „la viața după filozofie”, ce conduce la înțelepciunea cea prea înaltă a lui Dumnezeu. Opiniile Sfântului în jurul educației sunt vrednice de atenție, nu doar pentru că mărturisesc judecata sa ortodoxă, ci și pentru că majoritatea dintre acestea constituie principii pedagogice fundamentale ce au o autoritate diacronică. Sfântul Grigore Teologul îl numește pe Sfântul Vasile pedagogul tinerimii și pe drept cuvânt. Căci educația este necesară și de folos pentru tânăr. Pedagogia trebuie să-l înalțe pe cel educat spre o viață conformă cu principiile Evangheliei . Grija sa părintească nu s-a aplecat numai asupra tinerilor, ci s-a îndreptat spre toți. Iubirea sa a cuprins pe tot omul, lucrarea sa pastoral-misionară fiind plină de dăruire. Pentru el îndrumarea credinciosului de către preotul-păstor spre imitarea lui Hristos reprezintă scopul ultim al pastorației. Ca să împlinească acest ideal, Sfântul Vasile unește în mod indisolubil învățătura lui pastorală cu adevărurile dogmatice fundamentale, prin trăirea cărora se săvârșește în sufletul credinciosului „creșterea” lui Iisus Hristos. Preotul ca să devină „modelul credincioșilor” trebuie să fie „Evanghelie vie”. Însă, Sfântul Vasile are conștiința profundă că lucrarea de vindecare și izbăvire a sufletelor este lucrarea prin excelență a harului lui Dumnezeu. Educația teologică, la rândul ei, nu este un scop în sine, ci mijloc de cunoaștere a adevărului.
Pedagogia creștină conștientizează și susține libertatea umană în progresul spiritual permanent spre Dumnezeu. Modelul mentorului spiritual contribuie, în mod decisiv, la ancorarea personalității umane în speranța mântuirii, idealul ontologic suprem.
Istoria bisericească și cultura, spiritualitatea creștină și umanismul confirmă, de aproape șaisprezece secole, contribuțiile excepționale ale Sfântului Vasile cel Mare la promovarea educației pe criterii axiologice spirituale.
Abordarea complexă și competentă a misiunii sale sacerdotale pe cele trei coordonate spirituale: ascetică, teologico-liturgică și pastoral-filantropică certifică acordarea apelativului „cel Mare", chiar de către contemporanii săi.
Ca Apostol al Ortodoxiei și mesager al Sfintei Treimi, ca Părinte al monahismului, al Liturghiei ortodoxe și al filantropiei instituționalizate, dar și ca promotor al progresului social și moral, prin cultivarea umanismului spiritual și afirmarea educației integrale, profane și religioase, Sfântul Vasile constituie modelul de pedagog creștin, prin excelență. Referindu-se la scopul vieții sale, el însuși se confesează:,,niciodată n-am urmărit altceva decât adevărul și mântuirea".
Educația, în concepția inspirată a marelui ierarh, realizează conlucrarea divino-umană, reflectată în comuniunea interpersonală. Sfântul Vasile cel Mare argumentează concordanța dintre știință și religie, dintre cultura profană și cea creștină, prin evidențierea Revelației naturale, care se manifestă în ființa umană, datorită chipului divin. Dar din cauza afirmării libertății ca renunțare la comuniunea paradisiacă, s-au menținut doar anumite reflexe ale armoniei primordiale. Sfântul Vasile cel Mare s-a remarcat în istoria Bisericii și a umanității prin stabilirea criteriului soterio-logic, de selecție și transfigurare a culturii profane, orientate spre Revelația divină.
Printr-un limbaj abundent intuitiv, care relevă erudiția și spiritualitatea sa, marele ierarh valorizează educația profană: „după cum însușirea proprie a unui pom este de a face un fruct bun și frumos, dar și frunzele care se mișcă pe ramuri dau pomului, oarecare podoabă, tot așa și cu sufletul: fructul lui este, mai cu seamă, adevărul, dar nu-i lipsit de frumusețe, dacă-i împodobit cu înțelepciunea profană, așa precum frunzele oferă fructului înveliș și înfățișare frumoasă".
Pedagogia Sfântului Vasile cel Mare decurge din dragostea creștină, care se concretizează în abordarea integrală a principiilor didactice. Astfel, între mentorul spiritual și ucenic, există o permanentă conlucrare (evidențiată de principiul învățării active și conștiente și al asigurării conexiunii inverse) spre motivația spirituală a învățării (principiul motivației). Progresul spiritual implică preocuparea permanentă și organizată a pedagogului (principiul învățării temeinice și al sistematizării și continuității cunoștințelor). De asemenea, Sfântul Vasile relevă importanța suportului informativ-educativ, accesibil și intuitiv, prin expresivitatea lingvistică a operelor parenetice, cu predilecție.
Dar ortodoxia trebuie să se manifeste în ortopraxie. Virtuțile exegetice ale marelui ierarh se remarcă în realizarea concordanțelor biblice, prin care evidențiază principiul îmbinării teoriei cu practica: „mărturisirea dreaptă a credinței, dacă nu-i însoțită de fapte bune nu ne va putea recomanda înaintea lui Dumnezeu".
Modelul Sfântului Vasile dăinuie în istorie prin acest caracter inspirat al pedagogiei sale, de care atât educatorul, cât și educatul beneficiază prin operele sale. Prezența Sfântului Vasile în ora de religie împlinește haric procesul educativ. Lecțiile de viață ale marelui ierarh transcend timpul redactării lor, adresându-se întregii umanități, pentru care se consideră responsabil în fața lui Dumnezeu. El realizează, astfel, un învățământ universal, în care se oferă ca pedagog tuturor celor care consimt să trăiască spiritual.
3.2. Contextul scrierii
,,Omilia către tineri” este cea dintâi scriere a sa mai riguros alcătuită. Există multe împrejurări în care Vasile a găzduit pentru un timp mai scurt sau mai lung copii ai prietenilor săi la Annisa ori la schitul de pe Iris, neîncetând a fi pedagogul lor. De altfel, majoritatea tinerilor pe care îi trimisese lui Libaniu pentru studii erau tineri ce-1 audiaseră mai întâi pe el. Acesta, pentru a-i păzi de primejdiile ce se ascundeau în învățătura de tip păgân pe care urmau s-o primească, le explica deosebirea ce există între această învățătură și cea creștină, care este importanța cunoașterii (gnozei) la scriitorii elini (păgâni) și care în Biserică, în ultima vreme, educația creștinilor trecea printr-o mare criză – de când Iulian Apostatul interzisese (în iunie 362) profesorilor creștini să predea în școlile de retorică. Profesorii aceștia erau numeroși și-i ajutau foarte mult pe tinerii creștini să nu se lase influențați în mod primejdios de înțelepciunea păgână. Iată însă că acum lipseau și aceștia din diversele școli de stat.
Vasile a priceput numaidecât amploarea problemei. A înțeles cu exactitate răul pe care voia să-1 pricinuiască Iulian. în scurtă vreme, Biserica va ajunge – spera împăratul Iulian – o adunătură de agramați.
Dacă însă Iulian era inteligent și capabil să conceapă și să-și pună în faptă planul său de dizolvare a Bisericii, nici Vasile nu era mai prejos, fiind un păstor cu multe daruri și cu luminare de la Dumnezeu. Și n-a pregetat să-și întindă aripile spre a ocroti astfel tinerele vlăstare ale Bisericii. Și a scris lucrarea Către tineri, cum să se folosească de științele elinilor. Dacă operele didactice de pînă acum priveau anumite domenii practice ale vieții de zi cu zi ori, cele pedagogice, se adresau mai cu seamă educatorilor, acest opuscul al Sfîntului Vasile cel Mare este dedicat, de astă dată, tocmai tinerilor ce trebuie educați. Tradiția spune că această compoziție viza în mod special sau chiar exclusiv pe nepoții nevârstnici ai autorului, fiind de fapt rodul convorbirilor purtate cu aceștia, al preocupării sale pentru devenirea, rostul lor în această viață. Faptul este admisibil dar, prin caracterul general al învățăturilor și sfaturilor propuse, prin compoziția atent structurată și documentarea ireproșabilă, este limpede că țelul era mult mai profund, depășind limitele unui simplu rezumat al unor discuții ori îndrumar pentru uzul restrâns al rudelor autorului. Dacă facem referire la căldura degajată, la patosul pledoariei, le putem motiva prin dragostea creștinească, căreia Sfîntul Vasile cel Mare i-a dat glas în întreaga sa operă și activitate, față de toți fiii săi duhovnicești, față de toți creștinii. De aceea, având în vedere atât contextul general al vieții culturale și mai cu seamă religioase, cât și curriculum-ul personal, dotarea și pregătirea intelectuală, apoi cultura, chiar éxothen „de afară”, deosebite ale autorului, opera Către tineri trebuie receptată ca un mic tratat didactic dedicat unei întregi generații, cu alte cuvinte tuturor tinerilor cu mintea deschisă nu numai pentru primirea învățăturii creștine, ci și spre însușirea tezaurului cultural al omenirii.
În acest orizont de profundă deschidere față de ,,pridvorul culturii”se înscrie și celebra omilie rostită, probabil, în 364, imediat după proclamarea edictului lui Iulian Apostatul împotriva didascalilor creștini. Despre Sfântul Vasile cel Mare ni se spune că avea o înclinație aproape nativă pentru filosofia exothen. Provenind dintr-o familie cu posibilități economice solide, Sfântul Vasile s-a bucurat de o educație aleasă din punct de vedere cultural. Apogeul studiilor porfane l-a atins la Academia din Atena, numită ,,Atena cea de aur”, care în vremea respectivă era considerată cetatea culturii elene. Discursul 43 al Sfântului Grigorie Teologul, la moartea Sfântului Vasile, surprinde neasemuit de frumos profilul cultural, seriozitatea cu care studia științele profane și faima nebănuită de care se bucura acesta: „Eram remarcați, spune Sfântul Grigorie Teologul, de toți profesorii, de colegii noștri de școală și de toată Elada, mai cu seamă de cei care erau deja celebrii. Așa se face că am depășit frontierele prin tot ceea ce se spunea despre acest subiect. Dacă cineva cunoștea Atena, acela auzea și vorbea de dascălii noștri, iar cine-i cunoștea pe dascălii noștri, acela auzea și vorbea despre noi […]. Sârguința lui a conlucrat cu darurile lui naturale, fapt care dă măiestrie științelor și artelor. Nu avea nevoie de agerime, pentru că avea vigoare; nu avea nevoie de vigoare pentru că avea agerime, calități care erau unite și se confundau, încât cuiva îi era greu să distingă care dintre ele era mai vrednică de admirat. Știința medicală, acest fruct al filosofiei și al iubirii de osteneală, a făcut-o folositoare pentru el, adică pentru propriile neputințe și pentru tratarea bolilor lui. A început de la cele simple și a ajuns până la arta cea mai meșteșugită, învățând nu numai cele care se ocupă cu cele văzute, ci și pe cele care se ocupă cu cele nevăzute. Însă toate acestea, oricât de importante ar fi, prețuiesc ceva în comparație cu educația morală a bărbatului nostru? Cine îl cunoaște din proprie experiență, pentru acela sunt neînsemnați faimoșii Minos și Rhadamante pe care elinii i-au considerat vrednici de văile cele cu flori aurite de câmpiile Elisee […] În așa măsură și-a însușit toate acestea, încât era ca o corabie atât de încărcată de erudiție, pe cât aceasta din urmă este accesibilă minții omenești”.
Însuși Libaniu (314-392), celebru profesor de oratorie și filosofie antiohian, care a predat la Constantinopol, Nicomidia și Antiohia, avea să prezinte în termeni elogioși abilitatea și masiva cultură însușită de Sfântul Vasile cel Mare, în corespondența avută cu acesta din urmă: „Puțin a lipsit că n-ai făcut și din mine un capadocian care să-mi cânte în fiecare dimineață «mă închin ție!». Și, totuși, trebuie să-l suport, căci așa îmi poruncește Vasile”. „Iată, îți trimit cuvântarea mea – îi spune Libaniu Sfântului Vasile cel Mare – , acum când sunt lac de sudoare. Cum n-aș fi, când trimit acest discurs unui astfel de om, care-i în stare prin ușurința graiului, să arate că înțelepciunea lui Platon și talentul lui Demostene sunt citate peste tot în zadar? Lucrarea mea e ca o musculiță comparată cu un elefant. Iată de ce mă înfierez și tremur cu gândul la ziua când vei examina cuvintele mele. Puțin a lipsit să-mi pierd rațiunea”. Acesta este profilul cultural al Sfântului Vasile cel Mare, profil care se regăsește în omilia Cuvânt către tineri sau cum pot întrebuința cu folos literatura scriitorilor elini. Omilia aceasta se dovedește a fi o însuflețitoare invitație la asimilarea cu discernământ a culturii antice. Ne este recomandat tot registrul culturii antice începând cu poeții (Hesiod, Homer, Solon, Teognis, Euripide), cu filosofii (Pitagora, Socrate, Euclide, Platon și Diogene etc.) și terminând cu oamenii de stat (Pericles, Alexandru Macedon și Darius).
Precum scrie Sfântul Grigore Teologul, mulți creștini din acea epocă disprețuiau „educația din afară” . Caracteristic este visul cunoscut al lui Ieronim, în care se găsea el însuși în fața Judecătorului ceresc și a spus „Christianus sum”. A primit însă răspunsul sever „Ciceronianus es, non Christianus” . Sfântului Vasile cel Mare îi aparține inițiativa din acea vreme, de a adopta o poziție și de a stabili limpede și definitiv marea valoare formativă a literaturii clasice grecești și de a o armoniza cu educația creștină. Educația bisericească s-a confruntat cu condițiile și nevoile speciale care s-au format atunci. După încheierea persecuțiilor și consacrarea creștinismului ca religie oficială, Biserica a avut nevoie de membri educați, ca să fie în stare să înțeleagă profunzimea teologiei creștine și să o propovăduiască extins. Școlile creștine erau foarte puține și majoritatea tinerilor frecventau școli păgâne. Multe din epistolele Sfântului Vasile către dascălul său Libaniu , erau destinate tinerilor din Capadocia, pe care i-a trimis să studieze lângă el, și care aparțin perioadei în care Sfântul Vasile înaintase în preoție. Într-una dintre acestea scrie: „Regret că vă trimit unul câte unul, pe capadocieni, și nu-i pot convinge pe toți cei care au vârsta în care trebuie să se dedice studiilor elocinței și științei, să vină lângă tine pentru a beneficia de lecțiile tale…Faptul de a fi cineva elevul tău este cel mai de dorit pentru cei care știu să distingă valoarea omului.” Sunt foarte multe fragmentele în care apare „poziția” remarcabilă și genială a Sfântului Vasile față de problema educației elene. Invocă „relatările filantropice” ale grecilor și repetă aforismul lui Aristotel după care omul este ,,ζώον πολιτικόν και συναγελαστικόν” . Cu puterea care-l distinge, de asemenea, analizează probleme legale fundamentale, precum ce a crimei „involuntare” și a celei „voluntare”, după cum și altele, cu o vădită influență aristotelică sau platonică . Încrederea mare în utilitatea educației elene inspiră Epistola 335. Cu toate acestea în epistola lui către Eustatie al Sevastiei citim următoarele: „am cheltuit mult timp din viața mea în zădărnicie. Am cheltuit aproape toată tinerețea mea în lucrare zadarnică încercând să asimilez învățături ale înțelepciunii pe care Dumnezeu a considerat-o nebună. Într-o zi însă, m-am trezit ca dintr-un somn adânc și mi-am întors ochii spre lumina minunată a adevărului Evangheliei. Atunci am văzut cât de nefolositoare a fost înțelepciunea stăpânilor acestei lumi, a căror împărăție ia sfârșit. Am plâns mult pentru viața mea nenorocită și mi-am dorit să mi se dea îndrumarea pentru introducerea mea în dogmele evlaviei” . Atitudinea Sfântului Vasile în această chestiune are unitate și consecință. Nu se contrazice, după ce aceleași lucruri i le spune lui Libaniu, ceea ce le arată că le crede. În acest sens trebuie să avem în vedere că el a fost un ascet curat, foarte sever cu el însuși și cel mai important este faptul că aici compară educația elenă cu adevărul Evangheliei. Și încă această epistolă nu este unicul fragment în care Sfântul Vasile condamnă înțelepciunea acestei lumi, o verifică și o consideră zadarnică. O mulțime de alte texte similare găsim în toate lucrările lui. Această contradicție aparentă determină conținutul pe care-l are atitudinea Marelui Vasile, mai general atitudinea fiecărui creștin luminat față de educația elenă. Când o compară cu revelația, este nimic, deloc folositoare pentru mântuirea sufletului. Nu este însă, fără valoare când o vede ca lucrare a acestei lumi cu efecte bune, prețioase pentru pregătirea sufletului, pregătirea pentru desăvârșire. Selecția a ceea ce era bun și folositor pentru Părinții capadocieni și alții se făcea însă pe materialul culturii păgîne, singura cultură recunoscută și încă substanțială în sec. IV al erei noastre. Nu era ușor să alegi din această cultură veche, bogată și variată, care alimentase și alimenta milioane de oameni pe întinderi considerabile de pămînt. Păgînismul era în primul rînd elenism, adică suma unor creații, credințe și atitudini unice în istoria lumii, dar păgînismul mai era și cultură latină, egipteană, feniciană, siriană, babiloniană, iraniană, indiană ele. Ce se putea lua și ce nu se putea lua din acest păgînism complicat și înrădăcinat? Selecția elementelor bune și folositoare din păgînism punea, de fapt, încă o dată, problema raporturilor de valoare dintre păgînism și creștinism; de data aceasta nu teoretic, ci practic. Știm că, teoretic, Părinții și scriitorii bisericești se împărțeau în două în această privință: unii susțineau că între valorile spirituale păgîne și creștine nu poate și nu trebuie să fie nicio legătură, pe cînd alții, dimpotrivă, că între aceste valori este și trebuie să fie o legătură. Părinții capadocieni critică deseori cultura păgînă, uneori o condamnă sever, în deosebi Sf. Vasile, dar ei sînt pentru un contact cu elementele bune și utile ale acestei culturi, în speță ale elenismului. Sensul acestui contact este indicat — se pare — în afirmația Sf. Grigorie că procesul culturii cuprinde două lucruri: întîi capacitatea de a cerceta, deci de a face știință, apoi actul contemplării, adică iluminarea prin credință. Cercetarea științifică e, prin firea ei, un factor de apropiere între păgînism și creștinism, fiindcă de ambele părți rațiunea și adevărul au drepturi incontestabile. Știința are mare preț în ochii autorilor noștri: Nu trebuie, deci, disprețuită știința, zice Sf. Grigorie, pentru că așa se pare unora; ci se cuvine să fie considerați ca ignoranți și inculți aceia care au o asemenea atitudine; ei ar voi ca toți să fie în situația lor, pentru ca starea lor să rămînă ascunsă în comunitate și ei să evite reproșul de incultură. O asemenea poziție însemna porți largi deschise între păgînism și creștinism cu restricția că produsele rațiunii trebuie să ajute la mântuire.
Aceste condiții pe de o parte, dar și studiul personal îndelungat al antichității pe de altă parte, l-au condus pe Sfântul Vasile la scrierea omiliei Către tineri . În această omilie Sfântul Vasile confruntă problema printr-o gândire curată și deschisă. Dezvoltă o argumentație puternică pentru a susține că studiile clasice, nu doar că nu sunt opuse duhului creștinismului, dar și o importanță pedagogică enormă, în timp ce constituie o condiție necesară pentru instruirea creștină. Pornește de la opinia că creștinul luptător trebuie să folosească orice servește demersul lui duhovnicesc. De aceea consideră scrierile elene ca fiind acea fervoare și răcoare, care înfrumusețează lupta și-l odihnește pe luptător .
Sfântul Vasile cel Mare nu este singur în atitudinea lui pozitivă față de cultura antică. Sfântul Iustin Martirul și Filozoful vorbise mai înainte despre filosofie (în secolul al ll-lea), arătând și unul din scopurile acesteia: „Nădăjduiam să văd pe Dumnezeu față către față: căci acesta este scopul filosofiei lui Platon". Clement Alexandrinul amintește și el despre scopul filosofiei în viziune platoniciană: „Platon a spus că scopul filosofiei este asemănarea cu Dumnezeu". Tot acest scriitor bisericesc acordă meritul filosofiei de a-i fi condus pe eleni la Hristos, așa cum Legea Veche i-a condus pe evrei: „înainte de venirea Domnului, filosofia a fost necesară elenilor spre a-i conduce la dreptate; acum, însă, este folositoare pentru a ne conduce pe noi la evlavie. Filosofia este o pregătire intelectuală pentru cei care, prin demonstrație, dobândesc credința. Că spune Scriptura: «Să nu se poticnească piciorul tău!» (Prov. 3, 23). Pune pe seama proniei lui Dumnezeu pe toate cele bune; atât pe cele pe care le au elenii, cât și pe cele ale noastre. Dumnezeu este cauza tuturor bunătăților; a unora direct, cum este Vechiul și Noul Testament, a altora indirect, cum este filosofia. Dar poate că și filosofia a fost dată direct elenilor atunci, înainte de a-i chema pe eleni, pentru că filosofia a condus pe eleni la Hristos, așa cum legea i-a condus pe evrei. Deci filosofia pregătește mai dinainte, conducând pe cel ce este desăvârșit de Hristos. La fel spune și Solomon: «îngrădește-te cu înțelepciunea și te va înălța (Prov. 4, 8) și va pune pe capul tău cununa desfătării» (Prov. 4, 9). Iar dacă întărești, ca și cu un zid, înțelepciunea prin filosofie și printr-o justă bogăție de idei, atunci o vei păstra nebiruită de sofiști. Calea adevărului este una, dar în ea se varsă din ale părți și alte curgeri de apă, ca într-un râu veșnic". Unul din Sfinții Părinți care, în omiliile sale, a avut replici dure la adresa lipsei de moravuri și a unor idei abracadabrante ale unor filosofi, atunci când a definit filosofia, a conchis de fapt unul din scopurile acesteia, pe lângă iubirea de înțelepciune: „Că aceasta este definiția filosofiei: să fii cu pricepere curat la suflet". De aceea, iubitorii de înțelepciune „n-au acoperit mintea cu mâncări, nici n-au rătăcit-o cu plăceri”
Dintre marii filosofi, Sfântul Vasile este atras mai mult de Platon. Cele mai multe referiri din opera acestui autor antic sunt din Republica, Phaidon și Phedros. Despre Platon vorbește și marele scriitor bisericesc Origen, care spune că „nu prea vedem operele lui Platon decât în mâinile celor pe care-i socotim învățați, pe când, de pildă, Epictet e admirat până și de oamenii din mulțime dornici să găsească în el o influență binefăcătoare. Departe de mine gândul de a critica pe Platon pentru că cei mai mulți dintre oameni au scos multe învățături folositoare din operele lui". însă, în operele lor, Sfinții Părinți i-au îndemnat pe cei care citesc opere ale filosofilor antici să nu fie restrictivi, ci selectivi, să-și însușească doar ceea ce este de folos și ziditor de suflet, și i-au prevenit că „filosofia greacă este ca nuca; nu-i toată bună de mâncare". La rândul său, Sfântul Grigorie de Nazianz recomandă tânărului Seleukos să studieze mai întâi științele profane și după aceea Sfânta Scriptură. în general, Sfinții Părinți nu condamnă filosofia antică în ansamblul ei, ci doar ceea ce contrazice dogma și morala creștină. Ei au fost, totuși, moderați în a aprecia cultura și filosofia antică, neelogiindu-le pe acestea în mod exagerat, pentru că pentru dânșii adevărata filosofie ce duce la viața veșnică este Evanghelia, căci ea conține adevărul deplin, revelat în mod supranatural de însuși Hristos Domnul.
1. 3.3. De la rațiune la credință
În începutul Omiliei către tineri, Sfântul Vasile cel Mare subliniază că viața și experiența trăite de el îl legitimează în ceea ce recomandă. El afirmă: „Vârsta pe care o am, multele încercări prin care am trecut și participarea din destul și la bucuriile și la neplăcerile vieții, dascăli în multe privințe, m-au facut să am experiența lucrurilor omenești, așa că sunt în stare să arăt și celor care acum își încep viața care-i cea mai bună cale. Prin înrudirea de sânge sunt pentru voi îndată după cei ce v-au născut și vă iubesc tot atît de mult ca și părinții voștri. Și, dacă nu cumva mă înșel în privința voastră, cred că, uitându-vă la mine, nu veți dori părinții, iar dacă veți primi cu plăcere cele ce vă voi spune, veți face parte din ceata a doua a celor lăudați de Hesiod; iar dacă nu, n-am să vă spun ceva neplăcut, ci am să vă rog să vă amintiți de versurile în care acela spune : «Cel mai bun este omul care, prin el însuși, știe ce trebuie să facă ; Bun este și acela care urmează celor spuse de alții; Dar cel care nu-i în stare nici de una, nici de alta, în toate-i nefolositor»”. Consecvent principiilor și formației sale intelectuale multilaterale, Sf. Vasile cel Mare se va arăta și în problemele culturii elene un om cu orizont și largă înțelegere. Pătruns de cele două culturi și familiarizat mai ales cu scrierile lui Platon și ale filozofilor stoici, îi va folosi în scopurile învățăturii creștine . Avea o largă înțelegere față de eforturile minții umane, dezvoltate în gîndirea greacă, împrumutînd mult din autorii clasici, știind să unească în chip fericit literatura acestora cu Sf. Scriptură.
Sfântul Vasile cel Mare consideră învățătura clasică ca antrenament de bază și pregătire a minții pentru conceperea și înțelegerea învățăturii creștine. „Fiindcă folosul nu este mic, faptul de a se naște în sufletul tinerilor o oarecare familiaritate și obișnuință pentru virtute, deoarece tocmai astfel de lecții sunt din natura lor de neșters și impresionează profund, datorită simplității sufletelor. Din acest motiv trebuie să avem relații cu poeții, literații, cu retorii și cu fiecare om care poate folosi sufletul nostru, până când „ce ne ajută spre această viață spunem că trebuie să le iubim și să aspirăm la ele cu toată puterea noastră; acelea însă care nu ajung către acea viață, să le disprețuim ca fiind nevrednice de cuvânt.” Aici Sfântul Vasile folosește multe teme platonice precum și limbajul platonic. Dar toate acestea le folosește ca să ne arate cât de departe este de Platon, și nu cât de aproape de el este disprețuirea celor cărora le vânează oamenii (frumusețe, mărire, putere etc.), umbrele și oglinzile nu antrenează aici mintea ca să înalțe la idei – așa cum face soarele ochiului când este în apă – ci exersează sufletul ca să descopere „viața veșnică”. În această „viață veșnică” o vor introduce cuvintele sfinte și minunate, adică Scripturile, care descoperă sufletului adevărul . Partea teoretică a lucrării, unde Sfântul Vasile nu simte nevoia să o extindă mult, nici să pună chestiunea relațiilor educației elene și a învățăturii creștine (o chestiune pe care o consideră rezolvată) o încheie printr-o asemănare interesantă. Virtutea copacului este faptul de a fi încărcat de fructe, în același fel vorbește și despre suflet: „tocmai precum valoarea unei plante este de-a aduce un rod frumos, dar și frunzele ce se mișcă în ramuri, aduc vreo împodobire, astfel deci în suflet primul rod este adevărul, dar nu este lucru nepotrivit să fie îmbrăcat și cu înțelepciunea din afară, care seamănă cu frunzele, care oferă fructului acoperământ și o imagine frumoasă” .Este evidentă îndepărtarea de opoziția și dușmănia ce au arătat-o unii creștinii față de pedagogia elenă în general, din moment ce acum înțelepciunea antică se consideră împodobire a adevărului. Opinii precum aceasta și în general întregul duh al tratatului explică de ce a avut atâta răsunet în epoca sa, în special în anii Renașterii. După ce ca teolog Sfântul Vasile a schițat temeiul teoretic și a arătat pericolele înțelepciunii antice, pe urmă ca pedagog a adunat consecințele, adică modul relației cu învățătura greacă , care potrivit opiniei lui, lămurește grija pentru alegerea elementului moralizator: „vom accepta de la ei acelea prin care au lăudat virtutea sau au defăimat răutatea.”
Sfântul Vasile cel Mare recomandă o metodologie selectivă în cultivarea unei relații adecvate între teologie și cultură. Un criteriu esențial îl reprezintă discernământul. Este nevoie de cultivarea discernământului, de exersarea unei minți capabile să selecteze ceea ce este potrivit cu învățătura creștină. Cei care se preocupă cu cultura profană nu trebuie să se lase amăgiți de farmecul autorilor sau lucrărilor. Educația intelectuală nu trebuie încredințate acestor autori.
Sfântul Vasile cel Mare menționează în acest sens: „Să nu vă minunați, dar, dacă vă spun că prin propria mea cercetare am găsit ceva mai bun pentru voi, care frecventați în fiecare zi pe profesori și sunteți în legătură cu bărbații celebri din vechime prin scrierile pe care aceștia le-au lăsat. Tocmai pentru aceasta vin să vă sfătuiesc. Că nu trebuie să dați cu totul acestor bărbați cârma minții voastre, cum ați da cârma unei corăbii, și nici să-i urmați oriunde v-ar duce, ci să primiți de la ei atât cât vă este de folos și să știți ce trebuie să lăsați la o parte”.
Un alt criteriu îl reprezintă orientarea educației spre valorile vieții veșnice. Cultura profană propunea anumite valori legate de existența omenească, de afirmarea în contextul lumii prezente. Sfântul Vasile arată că adevăratele valori depășesc condiția biologică și ele ne orientează eshatologic spre viața veșnică a Împărăției lui Dumnezeu. Aceasta este viața adevarată propovăduită de Sfânta Scriptură. Mai ales în societatea contemporană dominată de mentalitatea consumistă, de ceea ce înseamnă o domnie a insignifiantului este importantă recuperarea și valorificarea adevăratelor repere pe calea cunoașterii autentice.
Sfântul Vasile cel Mare precizează: „Nici slava strămoșilor, nici puterea trupului, nici frumusețea, nici măreția, nici cinstea dată de toți oamenii, nici chiar demnitatea de împărat, în sfârșit, nimic din cele ce pot fi numite mari de oameni nu le socotim vrednice de dorit și nici nu admirăm pe cei ce le au, ci, prin nădejdile noastre, mergem mai departe și facem totul pentru pregătirea altei vieți. Spre viața aceasta ne conduc Sfintele Scripturi, care ne instruiesc cu cuvintele lor pline de taină”.
Exersarea minții cu învățătura „din afară” cum numesc Sfinții Părinți determina o disciplinare și o pregătire a rațiunii pentru deschiderea către cunoașterea împlinită prin credință. Sfântul Vasile cel Mare îl dă exemplu pe Moise care mai întâi și-a exersat mintea cu învățăturile egiptenilor, apoi s-a întărit prin credința în învățătura dumnezeiască. Un alt exemplu dat este cel al profetului Daniel, familiarizat cu înțelepciunea haldeilor. ,, Se spune că marele Moisi, al cărui nume este foarte mare la toți oamenii din pricina înțelepciunii sale, s-a apropiat de contemplarea Celui Ce este numai după ce și-a exercitat mai întîi mintea cu învățăturile egiptenilor. Asemănător acestuia, deși în timpuri mai noi, se spune că și înțeleptul Daniil, pe cînd era în Babilon, numai după ce a învățat bine înțelepciunea haldeilor, s-a apropiat de învățăturile dumnezeiești”.
Fără a neglija dimensiunea estetică a scrierilor, un criteriu determinant al Sfântului Vasile cel Mare în selectarea lucrărilor din cultura profană îl constituie căutarea adevarului, respectiv lauda virtuții și combaterea viciului. Nu se insistă atât asupra formei lucrării, cât a conținutului și a fidelității față de adevăr și viață virtuoasă. Este observată astfel reciprocitatea dintre adevăr și virtute. Cultura nu trebuie elaborată pentru a fi pe placul publicului.
Sfântul Vasile cel Mare arată că nu trebuie imitată arta de a spune minciuni, de a prezenta aparențele ca fiind adevăruri. Logica sofiștilor este una înșelatoare. Inclusiv în contextul actual, al unei culturi post moderne caracterizată prin dispersia informației, prin orientarea către aparență și exterioritate, este important asumarea criteriului propus de Sfântul Vasile cel Mare prin care este mărturisită prioritatea adevărului și a virtuții în formarea culturală.
Referindu-se la lucrările autorilor clasici, Sfântul Vasile cel Mare afirma: „Vom primi acele scrieri ale lor în care au lăudat virtutea sau au osândit viciul. Trebuie, deci, și voi să citiți scrierile autorilor profani, așa cum fac albinele; acelea nici nu se duc fără nici o alegere la toate florile, nici nu încearcă să aducă tot ce găsescîin florile peste care se așează, ci iau cât le trebuie pentru lucrul lor, iar restul îl lasă cu plăcere. Noi, dacă suntem înțelepți, să luăm din cărți cât ni se potrivește nouă și cât se înrudește cu adevărul, iar restul să-l lăsăm. Și după cum atunci când culegem flori de trandafir dăm la o parte spinii, tot așa și cu niște scrieri ca acestea; să culegem atât cât este de folos și să ne ferim de ce este vătămător”. Sentimentele general umane este bine să le educăm si prin lectura unor cărti laice cu mesaje corespunzătoare, ele fiind mai potrivite stării oricărui om încă neînduhovnicit. Ele au doza necesară de sentimentalitate prin care comunică sufletul încă ne despătimit, pentru că nu oricine poate citi dintr-odată si fără daună scrierile Sfintilor Părinti, adică fără a se batjocori de către diavol prin luarea asupra lor a unor nevointe peste puteri, fie căzând în mândrie păguboasă, fie în deznădejde din cauză că nu pot împlini cele citite – în felul acesta multi îsi dezechilibrează nu numai viata personală, ci si pe a celor din jur.
Sfântul Vasile cel Mare își dovedeste realismul său, valorificat în mod elocvent în slujirea Bisericii, inclusiv în educație. El nu încurajează dobândirea unei culturi doar de dragul culturii în sine, ci orientează osteneala necesară formării culturale spre un rost existențial. Cultura trebuie să fie un temei suplimentar în identificarea priorităților existențiale. Astfel motivația pentru exersarea în cultura profană nu este una exclusiv intelectualistă. Este vorba de o motivație profund existențială.
Rațiunea este întărită prin orientarea consecventă către adevăr și prin eliberarea de patimi, prin practicarea constantă a virtuților. Adevăratul înțelept identifică adecvat ierarhia valorilor și a priorităților, evitând totodată asumarea unei logici a vicleniei și lingușirii. Omul înțelept trebuie să fugă cât mai mult de dorința de a trăi pentru glorie și de a face pe placul mulțimii; trebuie să-și facă rațiunea conducătoare vieții, încât chiar de-ar trebui să se împotrivească tuturor oamenilor, chiar de-ar fi să rămână fără glorie și să-și pună viața în primejdie pentru bine, să nu prefere nimic celor recunoscute de el ca bune.
Sfântul Vasile cel Mare, plecând de la realitatea conform căreia creștinul este cetățean al cerului, pune în centrul recomandărilor sale preocuparea constantă pentru viața veșnică. Asumând aceasta atitudine, osteneala existentă în practicarea virtuților este motivată, întrucât cunoștința ca expresie a virtuții nu este trecătoare.
Sfântul Vasile este pe deplin conștient de avantajul conferit de o erudiție care să combine adevărul creștin și cultura moștenită. Chiar muzica o socotea mitropolitul Cezareei ca un mijloc de educație. Recomandă însă, nu muzica răscolitoare de patimi, ci și pe aceea care aduce sufletului un folos, ca cea cântată de David pentru liniștirea lui Saul. Pentru a ilustra influența pe care o are muzica asupra sufletului, se amintește tinerilor cazul lui Pitagora, care a întâlnit odată în drum un grup de tineri în stare de ebrietate. Filozoful a chemat la sine pe flautistul care conducea orgia și i-a poruncit să schimbe felul muzicii și să cânte în stilul dorit. Urmarea a fost că tinerii s-a dezmeticit, au rupt cununile de pe cap și au fugit rușinați. Atâta diferență există între a se lăsa cineva influențat de o melodie de zidire sau de una perversă. înțelepciunea unui tânăr în aceea se vede, după cum știe să caute ce este folositor. Căci ar fi rușinos, ca cineva să aleagă pentru hrana trupului numai ce este folositor iar din știință, care este hrana sufletului, să nu țină seama, ci să înghită tot ce-i vine la îndemână. Cel ce învață sau citește, să nu se mărginească la a fi încântat de sfaturile sau exemplele frumoase, ci să transpună știința în viață, adică să împlinească virtutea.
Se știe că Sfinții de la Optina recomandau mirenilor să asculte muzică simfonică, în prima fază, pentru a-și ascuți sufletele. Numai omul care a dobândit darul rugăciunii știe de ce nu mai citește poezii și romane, ceilalți însă o fac fie din lene, fie din îngâmfare, socotindu-se mai avansați duhovnicește decât sunt într-adevăr. Este mai degrabă o formă de a-ți scuza propria incultură si lene, căci unii ca aceștia nu numai că nu citesc cărți laice, ci nici măcar pe cele bisericești, sub pretextul că “se roagă”. Cuvântul acesta este bun pentru mireni, care, trăind în lume, se cuvine să se educe pe sine si pe copiii lor, ca să nu fie prilej de sminteală și de poticnire pentru cei slabi. Iar dacă vor să fie doar rugători, să se călugărească, căci călugării cu adevărat nu mai au nevoie să citească din cărtile lumești, decât la nevoie, și atunci pentru a folosi pe alții, în scopuri misionare, nu duhovnicești.
Sfântul Vasile cel Mare îi indeamnă pe nepoții săi (cei cărora se adresează prin Omilia către tineri) să aibă în vedere educația structurată pe adevărul viu care propovaduiește viața veșnică și virtutea. El mărturisește: „Pentru aceasta viața veșnică v-aș îndemna să strângeți merinde, mișcând, după cum spune proverbul, orice piatră de unde ați putea avea folos. Să nu ne temem că e greu și că e nevoie de osteneală! Să ne aducem aminte de înțeleptul care ne-a sfătuit că trebuie să alegem viața cea mai bună și să facem fapte de virtute, cu nădejdea că obișnuința va face plăcută o viață ca aceasta. E rușinos să pierdem prezentul, iar mai târziu să rechemăm trecutul, când căința nu ne mai folosește ”.
În această scriere a sa Sfântul se întâlnește mult cu Platon din Πολτείας în modul în care-i vede pe epici și pe tragici și de ce acceptă părerea stoicilor despre Omiros, că „întregul poem al lui Omiros este un elogiu al virtuții” . La fel va vorbi mai jos și despre Solonas și Theogonis . „Însă eu am auzit de la un om, capabil să înțeleagă duhul poetului, întregul poem al lui Omiros, care este elogiul virtuții și toate la el, cu excepția celor ce sunt secundare, conduc la virtute. Desigur în acelea, unde-l prezintă pe generalul Kefallinonului, când s-a salvat gol din naufragiu, de la prima lui apariție a provocat respectul fiicei împăratului, fără să se piardă din rușinea că s-a înfățișat gol, fiindcă realmente s-a arătat împodobit cu virtutea, în locul hainelor. Prin acestea adică – spunea interpretul duhului poetului – este ca și cum Omiros ar spune cu voce puternică că; trebuie voi oamenii, să vă îngrijiți de virtute, care înoată împreună și cu naufragiul, și când ajunge gol pe uscat, îl va face mai cinstit decât fericiții faiakesi… Virtutea este singura proprietate de neînstrăinat, fiindcă rămâne în om și în timp ce trăiește și când moare. De aceea și Solon mi se pare că a spus aceasta către bogați aici: „Dar noi nu vom da în schimb virtutea pentru bogăția lor; fiindcă virtutea este mereu statornică, pe când banii îi au când unul când altul dintre oameni”… Și aproape toți cei care sunt renumiți pentru înțelepciunea lor, fiecare, unul mai puțin, altul mai mult, potrivit puterii lui, au elogiat virtutea în scrierile lor. Acestora trebuie să le acordăm încredere și să încercăm să aplicăm cuvintele lor în viața noastră. Fiindcă cel care susține și împlinește virtutea în practică, unde ajunge în comparație ceilalți, ca și cuvintele: „acesta singur are minte, ceilalți zboară ca umbrele.” Ca și Platon, Sfântul Vasile spune: „Deci nu trebuie să slujim în mod slugarnic trupul, cu excepția nevoilor necesare. Ci sufletului trebuie să-i punem la dispoziție cele mai multe foloase, prin faptul de a-l elibera prin filozofie, ca din închisoare, de orice comunicare cu patimile trupești și de a face concomitent trupul superior patimilor.” Exprimarea înrudită a opiniilor cu cele platonice, diferă categoric de scopul urmărit, are ca rezultat faptul că Marele Vasile ca pedagog controlează pedagogia elenă prin terminologia și metodologia platonică. Potrivit cuvintelor lui, creștinii trebuie să se asemene cu albinele. „Precum de la flori unii se desfată numai de mireasmă și de culoare, albinele pot lua și mierea din ele, astfel și aici este posibil, ca aceștia ce nu aspiră numai la ceea ce-i agreabil și plăcut din aceste cuvinte să tezaurizeze și vreun folos în sufletul lor. Conform deci cu toată imaginea albinelor trebuie să folosiți cărțile. Fiindcă și acelea nu merg în mod asemănător la toate florile și nici nu încearcă să le care pe acestea întregi, la cele care zboară, după ce iau din acestea atât cât este potrivit pentru lucrare, restul îl lasă și pleacă. Și noi dacă am fi înțelepți, după ce tragem foloasele din acestea pe cât ne este potrivit și se înrudește cu adevărul, restul să le lepădăm. Și precum atunci când tăiem din trandafir floarea, îndepărtăm țepii, la fel și în cazul acestor scrieri, după ce rodim din acestea cât este folositor, să ne protejăm de elementul ce ce-i este dăunător…Și din cauză că trebuie să ajungem prin virtute la viața cealaltă, această virtute a fost elogiată mult de către poeți și de scriitori, chiar mai mult decât bărbații filozofi, trebuie să fim foarte atenți la aceste cuvinte. Fiindcă folosul nu este mic, faptul de a se naște în sufletul tinerilor o oarecare familiaritate și obișnuință pentru virtute, deoarece tocmai astfel de lecții sunt din natura lor de neșters și impresionează profund datorită simplității sufletelor.” Ca argument, ca să-i convingă pe contemporanii săi despre relația strânsă a clasicilor cu educația creștină. Sfântul Vasile îl aduce pe Moise și pe Daniil, care erau posesorii înțelepciunii lumești a epocii lor . În continuare, din momentul în care se adresează tinerilor, folosește anecdote, pe care le relatează printr-un mod atractiv, și se referă la viața bărbaților însemnați, precum Pericle, Socrate, Euclid și alții. Sf. Vasile recomandă să fie reținute de tineri și fapte de virtute transmise de tradiție și consemnate de poeți sau istorici, în deosebi cînd.aceste fapte concordă cu principiile morale ale Sf. Scripturi. Și autorul nostru citează cazul lui Pericle care a răbdat o zi întreagă insultele unui cetățean pe care șeful statului atenian în loc să-1 pedepsească, 1-a recompensat, apoi cazul lui Euclid de Megara amenințat.de un mînios cu jurămînt că va fi omont și jurămîntul celui amenințat de a răspunde cu bine la amenințări, în fine cazul lui Socrat bătut peste față de un bețiv și afișarea de către filozof pe propria-i frunte a unei inscripții în care arăta cui se datorau loviturile primite. Aceasta, observă Sf. Vasile, se aseamănă cu învățătura din Scriptură care recomandă că dacă cineva a fost lovit pe obrazul stîng să ofere și pe cel drept (Matei V, 39). Întîmplarea lui Pericle și a lui Euclid. evocă sfatul Sf. Scripturi care ne îndeamnă să răbdăm pe cei ce ne persecută și să îndurăm cu bunătate mînia lor (Matei V, 44 ) sau să dorim vrăjmașilor noștri binele și să nu-i blestemăm. ,, De exemplu, unul dintre oamenii pieței l-a înjurat pe Pericle; el însă nu l-a luat în seamă. Și aceasta a durat toată ziua; acela însă l-a împroșcat din belșug cu ocări, dar el nu i-a dat atenție. Pe urmă, când aproape s-a înserat și s-a înnoptat și acela pleca, Pericle l-a însoțit cu felinarul, ca să arate că nu trebuie să piardă exercițiul filozofiei virtuții. Și iarăși, un altul s-a mîniat pe Euclide din Megara; l-a amenințat cu moartea și s-a jurat. Euclide s-a jurat și el că are să-1 potolească și că are să-1 facă să-i înceteze mînia. Merită să amintești niște pilde ca acestea unui om stăpînit de mînie ! Că nu trebuie să dăm crezare celor ce sînt spuse cu nesocotință în tragedie : «Mînia înarmează mîna împotriva dușmanilor, și mai cu seamă să nu dăm deloc prilej mîniei să se nască , iar dacă e greu, atunci, cu ajutorul rațiunii, să punem frîu mîniei, ca să nu meargă mai departe”. A doua parte a tratatului amintește de lucrarea lui Plutarh, pe care acesta o adresează tinerilor în legătură cu „ascultarea poeților”, ce nu-i exclus s-o fi avut în vedere Sfântul Vasile . Asemănările, însă, deci și influențele sunt dincolo de orice evidențe. Organizarea, conținutul și scopul diferă radical în cele două lucrări ale lui Vasile și Plutarh. Acela care și-n această carte a Sfântului Vasile arată relația lui platonică și neoplatonică este schema: trupul (disprețuibilul) și sufletul (cel neînsemnat). Aici avem într-adevăr ecoul platonician, însă vin momente în care Marele Vasile depășește gândirea platonică . Lucrarea Către tineri este prin urmare o operă pedagogică, didactică cu sfaturi și recomandări foarte precise, și „în general dogmatică”.
Fără îndoială, marele arhipăstor capadocian este un pravoslavnic al credinței, însă credința sa nu a afectat într-un mod negativ cultura clasică care i-a fost insuflată încă din copilărie. Se comportă ca un adevărat filosof atunci când dezbate și combate o erezie, când lămurește consecințele unei afirmații, când descrie un adevăr, însă această filosofie nu-l îndepărtează: el este întotdeauna și pretutindeni oratorul care rămâne alături de oameni, care știe să le vorbească și să-i îndrume. Tot acest ansamblu de calități remarcabile și întemeiate i-a îngăduit Sfântului Vasile să exercite într-un timp relativ scurt o influență considerabilă.
Cu această poziție viguroasă și argumentată, Sfântul Vasile a reușit să armonizeze filozofia antică clasică fără întrerupere până astăzi. Această poziție a fost continuată și de pedagogii bizantini, precum Sfântul Ioan Damaschinul, patriarhul Nichifor, Ioan Mavropodas, Mihail Psellos, Eustatie al Tesalonicului, Fotie etc. Datorită acestei continuități, antichitatea clasică a supraviețuit în secolele următoare, în timp ce rezultatul acestei tradiții a fost apariția diferitelor renașteri ale învățăturii clasice în timpul perioadei bizantine, precum și în Renașterea apuseană medievală .
3. 4. Concluzii
Atitudinea și gândirea Sfântului Vasile cel Mare față de relația culturii profane cu învățătura creștină reprezintă temeiuri semnificative în conturarea unei poziții echilibrate și înțelepte în această problematică deosebit de complexă. În acest domeniu, Sfântul Vasile cel Mare s-a remarcat prin poziția sa de mijloc, evitând pozițiile extreme si reducționiste. El depășește atitudinea unor autori creștini care polarizau intr-o manieră categorică relația dintre creștinism și cultura profană, opunându-le categoric. Totodată, Sfântul Vasile cel Mare nu încearcă nici o formulă de acomodare sau justificare a Revelației prin învățătura exclusiv omenească.
În contextul actual al unei societăți dominată de puterea informației, structurarea unei relații oneste între învățătura creștina și cultură, între teologie și știință reprezintă o exigență importantă a cercetării teologice. Astfel teologia răspunde unei nevoi concrete, unor frământări efective ale lumii contemporane. Evitarea unor confuzii și a unor tendințe sincretiste în relația dintre teologie și cultură, prin cultivarea unei conștiințe a dialogului structurată cu discernământ, reprezintă un răspuns echilibrat și constructiv în această problematică.
În acest sens, poziția Sfântului Vasile cel Mare cuprinde repere semnificative și de mare actualitate, inclusiv pentru lumea contemporană. Autoritatea Sfântului Vasile în recomandările făcute celor tineri este dată de instruirea sa de excepție în cultura profană dublată și transfigurată de experiența sa duhovnicească și eclesială. Sfântul Vasile cel Mare nu recomandă sfaturi gratuite, detașate de experiența sa de viață. Puterea și revelația atitudinii exprimate de marele sfânt capadocian provin din asumareacu maturitate a încercărilor vieții.
Concluziile Sfântului Vasile se găsesc într-o continuitate admirabilă cu învățăturile corespunzătoare ale scriitorilor creștini predecesori ai lui, ce s-au confruntat, desigur nu cu atâta insistență, în mod echivalent problema relațiilor elenismului și a creștinismului. Problema a fost pusă încă din primul secol creștin, când creștinismul s-a răspândit în spațiul cultural grecesc și gândirea creștină s-a polarizat în jurul relațiilor grecilor și creștinilor. Religia păgână, care ca și orice altă religie era străină și adversă, a fost condamnată aspru și polemizată insistent, dar educația elenă a fost conservată și pusă în valoare, fără să fie condamnată în totalitate. S-a considerat că nu doar că nu se opune gândirii creștine despre viață, dar ar putea fi chiar folositoare.
Cultura și îndeletnicirea cu textele profane are un rol propedeutic, precedând inițierea în Sfintele Scripturi: ,,Dar pentru că nu-i cu putință din pricina vârstei voastre, să înțelegeți adâncimea cuvintelor Sfintei Scripturi, deocamdată să ne exercităm mai dinainte ochiul sufletului, ca în umbre și oglinzi, cu alte învățături, care nu se deosebesc cu totul de ale noastre (…) trebuie să stăm de vorbă cu poeții, cu scriitorii, cu oratorii și cu toți oamenii de la care am putea avea vreun folos oarecare pentru cultivarea sufletului. După cum boiangii pregătesc mai întâi prin oarecare modalități obiectul care să primească vopseaua, iar apoi îl colorează purpuriu sau altfel, tot așa și noi, dacă vrem ca slava binelui să rămână tot timpul nedespărțită de noi să ascultăm învățăturile sfinte și de taină după ce am fost inițiați în literatura profană. După ce ne-am obișnuit să privim soarele în apă, putem să ne îndreptăm privirile și înspre lumina lui”.
Raportul dintre cultură și învățăturile sacre este foarte bine stabilit de Sfântul Vasile cel Mare. Cultura precede sfințenia și nu invers. Cultura poate bătători calea spre sfințenie, fără ca s-o genereze. Meditația la Sfintele Scripturi și viața ascetică este cea care ,,procură” sfințenia. Întâlnim un caz aproape insolit: cultura ne poate pregăti pentru sfințenie. Rolul primeia este doar unul care ține de ,,umbră și oglindă”, fără a indica realitatea însăși. E un fel de copie imperfectă,
așa cum soarele reflectat în apă nu este același cu cel pe care îl poți privi direct pe cer. În apă nu simți căldura luminii soarelui. Doar uitându-te înspre cer vei simți căldura și puterea orbitoare a luminii lui. Cultura, conform imaginii furnizate de Sfântul Vasile cel Mare, este soarele reflectat în apă, pe când învățăturile sfinte sunt lumina însăși a lui Dumnezeu, numit ,,Soarele dreptății.”
Textele păgâne trebuie alese cu mare grijă, ne sfătuiește episcopul Cezareei. Sunt vrednice de meditație doar cele care sunt compatibile cu morala creștină și care conțin suficiente resurse și impulsuri în vederea practicării virtuții: „Vom primi acele scrieri ale lor în care au lăudat virtutea sau au osândit viclenia. După cum celelalte ființe se bucură numai de mireasma sau de frumusețea florilor, dar albinele pot lua din flori și mierea, tot așa și aici, oamenii care nu caută în astfel de scrieri numai plăcutul și frumosul, pot să scoată din ele și un mare folos pentru suflet. Trebuie, deci, și voi să citiți scrierile autorilor păgâni, așa cum fac albinele; acelea nici nu se duc fără nici o alegere la toate florile, nici nu încearcă să aducă tot ceea ce găsesc în florile peste care se așează, ci iau cât le trebuie pentru lucrul lor, iar restul îl lasă cu bucurie. Noi, dacă suntem înțelepți, să luăm din cărți cât ni se potrivește nouă, și cât se înrudește cu adevărul iar restul să-l lăsăm. Și după cum atunci când culegem flori de trandafir dăm la o parte spinii, tot așa din aceste scrieri să culegem tot ceea ce este folositor și roditor, iar de ceea ce este vătămător să ne păzim”.
Sfântul Vasile cel Mare propune o însușire selectivă a textelor «din afară». Nu e vorba de o selecție arbitrară, bazată pe un capriciu subiectiv sau pe gustul personal. Dascălul are în vedere criteriile normative ale integrarii fiecarui suflet omenesc în viața cerească. Acesta este și motivul pentru care recurge la comparații foarte plastice în ceea ce privește modalitatea de însușire a ,,datelor” culturale din lumea păgână. Albina este un prototip al hărniciei și al selectivității. Hărnicia și simțul selectivității este un dat natural, instinctiv pentru această insectă zburătoare.
“Pentru veacul acesta v-aș sfătui – scrie Sfântul Vasile cel Mare, adresându-se tinerilor – să vă agonisiți călăuzire, nelăsând, cum zice proverbul, nici o piatră nemișcată, numai dacă aceasta vă va aduce vreun folos”. Pietrele la care se referă Sfântul sunt, desigur, științele și artele lumești, care “creează o priveliște deloc necuviincioasă” pentru sufletul care se împodobește cu ele, fiind “precum frunzele pentru pomul cu roadă, iar roada este adevărul, Carele este Hristos, pe Care trebuie să-l avem în inimile noastre întâi de toate”.
Desigur, mesajul creștin nu are nevoie să fie completat, deoarece el exprimă plinătatea, totuși el are nevoie să fie explicat și transmis. În acest sens operele multor autori laici și păgâni exprimă exemplar drama despărțirii omului de Dumnezeu. Ele sunt acea “căutare a sufletului de a se odihni întru El”, după cum scria Fer. Augustin chiar la începutul “Confesiunilor” sale. Cei mai mulți dintre oameni se află anume în această stare primitivă de căutare. De aceea, cunoașterea reperelor de care se conduc în căutarea lor ne va ușura comunicarea cu ei. “Hristos e ușa” (Ioan 10, 9) și cine va intra prin El se va mântui. Cei care încă mai sunt fascinați de operele artiștilor se aseamănă cu pruncii care își întind mâinile spre clanța acestei uși și nu o ajung. Căci oamenii copleșiti de artă au psihologia copilului care cere și plânge anume după cana care s-a stricat, refuzând să primească alta nouă. Atunci când vrem să înlocuim cana stricată cu una nouă, noi trebuie să începem de la a-i explica copilului de ce cana nouă seamănă cu cea veche, iar mai apoi să-i arătăm prioritățile ei, ca în cele din urmă să-l convingem că, de fapt, cana veche a fost una foarte rea și urâtă și că cea nouă este mult mai bună, iar el este “bravo” că a înțeles. Tot așa, noi trebuie să înlocuim cultura, care, deși are multe lucruri bune, totuși este impregnată de elemente păgâne și primitive, prin învățătura supremă a lui Hristos. Noi trebuie să demonstrăm un lucru atât de banal: că a crede mai ușor lui Dante sau Eminescu decât lui Hristos nu presupune o discreție intelectuală deosebită.
Pentru aceasta, în condițiile societății culturalizate de azi, când anumite șabloane culturale au eclipsat orizontul adevăratei spiritualități, de cele mai multe ori este ineficient a recurge la terminologia și simbolistica biblică, deoarece ea sau nu este cunoscută pur si simplu, sau, ceea ce este și mai rău, a suportat de pe urma propagandei ateiste și eretice deformări catastrofale. De aceea, pentru a ne face înteleși, după două mii de ani de creștinism, când pare că toți stau cu el pe buze, încât avem și partide politice creștin-democrate, predicatorul ortodox trebuie să recurgă la metodele apologeților din primele veacuri care predicau între păgâni. Din acest punct de vedere, e cu efect când un creștin poate repeta mai des replica Apostolului Pavel din Areopag: “precum a zis unul din poetii voștri” (Fapte 17, 28).
Fără îndoială, la vremea apostolului Pavel și chiar a Sfântului Vasile cel Mare, care sfătuia fără nici o reținere ca tinerii să citească scrierile poeților păgâni spre folosul propriu, literatura laică încă nu se umpluse de sutele de mii de opere, lipsite de orice valoare, pe care le avem azi. Nu în zadar Sf. Teofan Zăvorâtul, care a trăit în secolul trecut, la întrebarea unei femei dacă se pot citi scrierile laice, a răspuns: “Printre dinți îți spun, abia auzit, că, totuși, se poate. Dar nu prea mult și nu fără discreție; nu vă întinați căpșorul vostru curat”. Sigur că ierarhul și ascetul cărturar, Teofan, cunoștea prea bine scrierile Sf. Vasile și vederile lor în privința citirii scrierilor laice nu se contrazic. Pur și simplu, cei doi ierarhi se refereau la două feluri de literatură laică, cea greacă, din perioada Sf. Vasile si romanele ieftine frantuzești care începuseră să fie foarte la modă în Rusia de la sfârsitul secolului trecut.
Datorită ignoranței, nu rareori dăm semne puternice că nu suntem înzestrați cu aceste ,,date” naturale : hărnicia și simțul selectivității. Și asta, pentru că ne-a înțepat acul trântorului akediei culturale. Înțelepciunea este cea care poate neutraliza această ignoranță culturală; e cea care reactivează hărnicia și simțul selectivității culturale în noi. Ba mai mult, ne ajută să extirpăm tot ceea ce este dăunător sănătății noastre morale și să ne împropriem tot ceea ce ne este folositor și roditor. Sfântul Vasile cel Mare ne sugerează, prin intermediul textului citat, un mod precis de înfruptare din cultura profană:
1. înțelepciunea este cea care activează în noi harisma hărniciei și a selectivității culturale.
2. zăbava asupra unei cărți din lumea culturală trebuie să fie un efect al discernământului și al
înțelepciunii, ambele hrănite dintr-o viață virtuoasă.
3. incizie și extirpare a tot ceea ce este dăunător: ,,când vorbesc de oameni răi, trebuie să evitați imitarea lor, astupându-vă urechile, după cum spun poeții, tot atât de bine ca și Ulise în fața cântecelor sirenelor, că obișnuința cu cuvintele rele este o cale spre fapte. De aceea, trebuie să păzim cu toată grija sufletul, ca nu cumva atrași de plăcerea cuvintelor, să primim fără să băgăm de seamă, ceva din cele rele, întocmai ca cei ce beau otrava împreună cu mierea”
4. cercetare minuțioasă a conținutului textului,
5. adaptarea acestuia la viață, evident nepierzând din vedere scopul urmărit: folosul și sporul sufletesc.
Însușirea culturii are un caracter jertfelnic. Actul culturii presupune exercițiul lecturii.
Suntem îndemnați să fim niște atleți în nevoința lecturii. Atletul are nevoie de un corp grațios, mlădios, suav și mai ales, suplu pentru a putea presta un exercițiu complex în vederea câștigării competiției. Toate acestea presupun o pregătire asiduă, impregnată de sudoare, voință și atenție. ,,Atletul” omului este mintea, care trebuie să fie mlădioasă, suavă și mai ales subțiată de patimi și vicii, tocmai pentru a putea executa, cu ușurință, exercițiul anevoios al lecturii. E nevoie de mult antrenament în ale lecturii: ,,Trebuie să facem ca și cei ce se iau la întrecere în luptele corp la corp sau, dacă vreți, în întrecerile muzicale; aceștia fac exerciții în vederea întrecerilor și pentru cununile care le stau în față […] Atleții se supun la nenumărate oboseli ca să-și sporească prin fel de fel de mijloace puterea lor trupească: transpiră tare din pricina greutății exercițiilor de gimnastică, capătă multe răni, în locurile de exerciții, țin dietă, nu cea mai plăcută, ci aceea stabilită de instructorii lor și încă multe alte osteneli; și ca să nu lungesc vorba, trăiesc în așa fel, încât viața dusă de ei înainte de întreceri este un exercițiu în vederea competițiilor. După toate aceste pregătiri, se dezbracă pentru a intra în stadion; aici suferă totul și-și pun viața în primejdie, ca să primească o coroană de măslin sau de țelină sau de altă plantă de acest fel și ca să fie strigați de crainic învingători”.
Cultura profană, ne spune Sfântul Vasile cel Mare, trebuie însușită în vederea împlinirii noastre eshatologice, având în minte perspectiva vieții veșnice. Dacă această cultură este trecută prin sita departajării axiologice, atunci ea poate deveni adevărată „merinde” pentru călătoria noastră înspre eshaton. Suntem avertizați de faptul că încă din această viață trebuie să ne umplem desagii sufletului și ai minții cu „merindele” culturii: „Pentru această viață veșnică v-aș îndemna să strângeți merinde, mișcând, după cum spune proverbul, orice piatră de unde ați putea avea folos. Să nu ne temem că e greu și că e nevoie de osteneală. Să ne aducem aminte de înțeleptul, care ne-a sfătuit că trebuie să alegem viața cea mai bună și să facem fapte de virtute, cu nădejdea că obișnuința va face plăcută o viață ca aceasta. E rușinos să pierdem prezentul, iar mai târziu să rechemăm trecutul, când căința nu ne mai folosește”. În final, putem conchide faptul că omilia Cuvânt către tineri a Sfântului Vasile cel Mare e un bun antidot pentru incultura generală.
Sfântul Vasile cel Mare întrupează paradigma vie a slujitorului Bisericii care a însumat, realizat, la modul deplin și sincer, interacțiunea dintre „pronaosul culturii” și „naosul teologiei”.
II. EDUCAȚIA RELIGIOASĂ A TINERILOR – FACTOR ESENȚIAL AL FORMĂRII PERSONALITĂȚII UMANE
1. Tinerii și Biserica azi. Strategii misionare și efervescență religioasă după 1989.
Tinerețea este vârsta cea mai plină de dinamism, de energie și disponibilitate afectivă. Această vârstă este în mod curent asimilată unei perioade de tranziție, întrucât marchează un proces de formare a personalității, de dezvoltare fizică, psihică, morală, socială și culturală a acesteia.
„Rolul Bisericii este cel de a preface și transfigura lumea și omul după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”. Pornind de la o astfel de afirmație tranșantă și mobilizatoare, exprimată de profesorul de teologie pr. Dumitru Popescu, putem deduce faptul că, prin însăși misiunea ei, Biserica instaurează o stare de permanentă tranziție în viața creștinului. De altfel, limbajul biblic asociază frecvent viața pământească cu o călătorie, cu un pelerinaj spre veșnicie. O semnificație aparte în cadrul acestei deveniri spirituale o are vârsta tinereții, întrucât acum au loc la nivel psiho-fizic procese al căror rezultat îl constituie omul adult, care păstrează și el o anumită doză de maleabilitate și disponibilitate spre transformare, dar într-o măsură mult mai redusă decât tânărul.
„Statutul de tranziție” constituie, așadar, principala caracteristică a vârstei tinere, el fiind asociat în mod curent cu nevoia de schimbare manifestată cu precădere la tineri. Acest fapt este cu atât mai evident în cazul tinerilor români, care, la acest început de mileniu, sunt puși în situația de a experimenta o dublă schimbare sau, actualizând terminologia, o „dublă tranziție”. Tranziția experimentată de către tinerii români este dublă, întrucât, pe de o parte, ea este implicată de vârsta acestora, iar pe de altă parte, societatea în care acești tineri trăiesc se află într-un lung și dificil proces de tranziție, fenomen ce determină o serie întreagă de consecințe la nivelul vieții individuale și sociale.
Ritmul accelerat al mersului societății umane astăzi, cu transformările rapide ce au loc pretutindeni și în toate domeniile, necesită un răspuns adecvat din partea Bisericii. Structurile misionare ale acesteia sunt chemate spre o actualizare permanentă pentru a nu deveni, într-o bună zi, un fel de ghetou, cu toate consecințele acestei stări. Acest fapt nu implică, desigur, schimbări în conținutul mesajului creștin – rătăcire cu mult mai mare – ci găsirea unor noi forme de propovăduire a lui Hristos, care „ieri și azi și în veci, este același“ (Evrei 13, 8), pentru a răspunde unor frământări și căutări specifice timpului. În căutarea continuă a formelor noi de misiune fundamentate pe eterna „Cale, Adevăr și Viață – Hristos, Dumnezeu-Omul“, parohia rămâne aceeași străveche instituție, continuu pregătită pentru înnoirea cerută de exigențele misionare ale timpului.
Bazată pe comunitatea euharistică locală, parohia oferă cel mai potrivit mijloc de creștere duhovnicească a membrilor ei de toate vârstele și categoriile sociale. Tânărul, ca și cel în vârstă, omul fără multă carte, ca și intelectualul, cel cu multe nevoi, ca și cel înstărit pot găsi în comunitatea parohială din care fac parte ambianța necesară unei viețuiri creștine autentice. Toate celelalte forme ale misiunii Bisericii Ortodoxe prezente în afara parohiei: religie în școală, armată, spital, penitenciar, orfelinat sau învățământul teologic etc. au importanța lor în măsura în care persoana cuprinsă în atare formă de misiune este orientată spre integrarea plenară în comunitatea euharistică locală – parohia.
După 1989 foarte puțini tineri declară că nu cred în Dumnezeu. Avem aici consecința faptului că ideologia atee n-a reușit să-l schimbe structural pe român, că misiunea Bisericii în perioada l948-1989 a fost prezentă în ciuda obstacolelor de tot felul și că încărcătura religioasă a momentelor din Decembrie 1989 a orientat mulți tineri spre întâlnirea cu Dumnezeu și Biserica Sa. Consecința firească a realității expuse este observată în numărul considerabil de parohii, mai ales din mediul urban, în care prezența tinerilor la jertfa euharistică, precum și la preocupări de ordin administrativ sau activități culturale sau diaconale, este evidentă. Imaginea grupurilor de tineri așteptându-și rândul pentru Taina Spovedaniei sau pentru primirea Sfintei Euharistii, timpul săptămânal consacrat întâlnirilor preotului cu tinerii din parohie, participarea acestora ca membri în consiliile și comitetele parohiale, cu tot impactul acestei participări asupra aspectelor administrative sau sociale, sunt câteva elemente ușor de sesizat și care constituie semnul evident de schimbări petrecute în viața societății românești și a Bisericii sale Ortodoxe în ultimul timp.În același timp, orice analiză obiectivă arată că, paralel cu viețuirea creștină definitorie pentru mulți tineri, se desfășoară, în contextul societății românești a ultimilor ani, și o altă viață, cea a tinerilor aflați departe de Biserică, fie prin indiferență, fie printr-un comportament străin de valorile Sfintei Evanghelii.
Acești tineri, din păcate într-un număr destul de mare, constituie sau ar trebui să constituie prioritatea misionară a Bisericii, în primul rând a parohiilor din care fac ei parte.
1. 1. Problemele spirituale ale tinerilor
Tineretul este dintotdeauna marcat de zbateri cotidiene și frământări profunde. Poate fi considerat inconstant în acțiuni, nonconformist și rebel. „Prezența haosului său existențial poate fi simțită. Întrebările lui existențiale — pentru ce trăiesc? încotro merg? — nu numai că nu primesc un răspuns în haosul contestației, al confuziei și rătăcirii orientate, dar de mai multe ori se pierd literalmente în climatul general de viață relaxată și indiferență (akedie) care se întinde tot mai mult”. Tânărul contemporan „are o minte ce funcționează cu mare viteză, fie în privința ideilor și a sistemelor, fie numai în cea a dorințelor și poftelor… Spațiile inimii sunt domenii lăsate în paragină, fiind foarte important ca inteligențele să fie pacificate pentru ca ele să poată înțelege rugăciunea”.
În ceea ce privește felul și amploarea de a trăi viața, putem afirma că am descoperit categoria socială cea mai ferventă în a acționa și cea mai imprevizibilă, în ceea ce privește orientarea acțiunilor. „Tinerii noștri vor să-și trăiască viața cât mai intens cu putință, să se bucure de ea. Aici își are rădăcina cauza „răbufnirilor" tinerilor noștri (extremismul, exaltarea, lipsa de măsură, ieșirea din minți). Este vorba de tendințe persistente de autodepășire în orice direcție, chiar și spre monahism, atunci când n-a fost cultivat un duh monahal autentic. În paralel se dezvoltă curente cum sunt anarhismul social, terorismul, antisocialitatea, nihilismul, autoexaltarea și dominația Eului.
De obicei, destul de brusc, preotul paroh, este încunoștințat de apariția și apoi de statornicirea unor astfel de fapte antisociale. Nu de puține ori, șocul este cu atât mai mare cu cât cel ce întruchipează un asemenea derapaj, este un tânăr sau un grup de la care nu se aștepta. „Cartierul general” al parohiei intră în alertă. Se problematizează cazul și se caută soluții, care pot fi de moment, cu rază scurtă de acțiune sau de perspectivă. La nivel parohial a apărut un caz la care preotul și celelalte organe parohiale abilitate trebuie să ia atitudine sau să treacă la (re)acțiune. „Datoria noastră este aceea de a deveni constructori de punți, de a înțelege problemele oamenilor, de a le împărtăși aceste probleme, de a le asculta argumentele. Nu este necesar să le dăm toate răspunsurile dintr-odată. Numai faptul că ne „pierdem” timpul nostru ascultându-i, provoacă simpatie și un început de dragoste”. Problematica sau pastorația tineretului incumbă o serie de probleme ce-și au obârșia în fieful tinerilor și, care, odată evidențiate, nu pot fi ignorate și nici măcar minimalizate. În principal se au în vedere problemele apărute în spațiul parohial datorită lipsei de canalizare sănătoasă a intereselor tinerilor. Deschiderea de astăzi oferită tineretului este și o șansă deosebită, dar și o sursă de capcane. Șansa este dată de paleta diversă de opțiuni, unde fiecare se poate găsi sau regăsi, aducând cu sine bagajul mai mare sau mai mic de știință, credință și conștiință. Capcanele apar atunci când, în dezinvoltura creată de varietate, se schimbă, în mod păgubitor, prioritățile, distorsionându-se valoarea și importanța uneia sau alteia dintre opțiuni. Marcat de un entuziasm, oarecum indisciplinat, tânărul se vede doar beneficiarul șansei oferite și nu întrevede posibilele curse întinse cu mijloace și resurse generate de propria ființă. Problemele cu care se confruntă tinerii români astăzi sunt, pe de o parte, asemănătoare celor care îi privesc pe tinerii din țările occidentului european (droguri, alcool, sexualitate, SIDA, satanism, suicid), dar au din nefericire și suficiente note distinctive, determinate de climatul economic instabil, nesiguranța și lipsa de perspectivă, (șomaj, emigrare, exodul tinerilor bine pregătiți profesional etc.). Printre problemele oarecum generale ale tineretului contemporan, consumul de droguri ocupă un loc de frunte. Un studiu realizat recent de o echipă de specialiști (psihologi, sociologi, psihiatri) francezi și români a evidențiat principalele cauze, efectele, precum și strategiile de intervenție pentru cazurile, atât de frecvente între tineri, astăzi, de consum de alcool și droguri. Dimensiunile alarmante ale fenomenului consumului de droguri, precum și efectele dezastruoase ale acestuia, ar trebui să constituie subiecte prioritare de reflecție și atitudine și pentru teologie și practica pedagogică. Comunitatea unde „prinde” consumul de droguri se găsește într-o fază de dezorientare culturală; conceptul de cultură este utilizat aici în sensul larg, de ansamblu de concepte funcționale sau valori care permit individului să se situeze într-o comunitate. Această dezorientare este mai pronunțată la tineri, care se găsesc într-o căutare, prin esență destabilizantă, de identitate în general și de identitate socială în particular. În acest context, consumul de droguri este deseori asociat de tinerii în dificultate cu o cultură alternativă, atractivă, a contrariilor, opusă unei comunități în care nu se simt integrați. Protagoniștii acestei drame, părinții, educatorii, tinerii și instituțiile sociale, au fost găsiți total nepregătiți pentru identificarea, întâmpinarea și rezolvarea problematicii deosebite ridicare de consumul de droguri. Alături de consumul de droguri, alcoolul amenință din ce în ce mai pregnant sănătatea sau chiar viața tinerilor. Specialiștii toxicologi atrag atenția asupra utilizării din ce în ce mai mult a alcoolului ca „substitut”, altfel spus, ca drog asociat sau nu altor produse toxice. Cazurile de consum excesiv de alcool sunt mult mai reduse atunci când tinerii sunt antrenați în activități sportive sau se dedică unui cult religios. Pe de altă parte, factori precum schimbările frecvente de locuință, problemele de ordin judiciar, anturajul nepotrivit și, în mod deosebit, presiunea grupului duc spre un grad sporit de „vulnerabilitate”. O altă problemă dominantă în viața tinerilor, de rezolvarea căreia depinde echilibrul și integritatea persoanei pe parcursul întregii vieți, o reprezintă sexualitatea. Cele mai comode atitudini din partea adulților, referitor la un astfel de subiect, sunt fie evitarea unei abordări explicite, fie recurgerea la interdicții sau sfaturi deloc agreate de către tineri, deci sortite din start eșecului.
Pastorația individuală a tânărului
Socotită metaforic când „vârsta ingrată”, când „vârsta de aur”, adolescența rămâne vârsta marilor prefaceri și a marilor efervescențe, vârsta noilor și marilor întrebări, a viselor îndrăznețe, a non-conformismului, teribilismului și exuberanței comportamentale, vârstă la care se plămădește omul de mâine, parohianul de mâine, cu calitățile și defectele lui. Mai mult decât atât, adolescența sau „a doua naștere” (J.J. Rousseau) este vârsta translației de la copilărie la maturitate, vârsta fluidă, vagă, complexă și greu de prins în formule, patetică și generoasă, epoca tatonărilor și a încercărilor nesfârșite în care se încrucișează apucăturile naive ale copilăriei cu tendințele serioase ale adultului, primele pentru a fi înlocuite, cele de-al doilea pentru a fi asumate.
Ei bine, în acest context de mutații majore și de instabilitate la nivelul structurii psiho-fizice, viața religioasă a tânărului – realitate care ne interesează în mod deosebit – scade în mod considerabil în intensitate. De ce? După cum putem observa, pe fondul unui decalaj între status-ul și rolurile adolescentului, tânărul începe să vadă, să cunoască și să înțeleagă viața, începe să guste plăcerea de orice fel și să valorifice intens ceea ce o produce sau susține, începe să simtă euforia pe care ți-o conferă cunoașterea sau săvârșirea a ceva nou, până la un moment dat interzis sau necunoscut, euforia pe care ți-o procură uitarea de sine sau săvârșirea păcatului; tânărul începe să simtă beția puterii, ce înseamnă să fii ascultat sau remarcat, apreciat de prieteni, începe în cele din urmă, însă nu total independent de „cuceririle” abia amintite, să simtă și să cunoască dragostea, un sentiment unic, de care nimeni nu se poate lipsi și care în mintea adolescentului ia chipul cuplului fericit. Și aici se profilează elementele crizei: orice obstacol în calea realizării acestei euforii, plăceri, beții sau a cuplului este vrednic de dispreț. Obstacolele cele mai mari care trebuie depășite sunt însă morala creștină și părinții. Tânărul îndrăgostit se trezește pe nesimțite atacat deodată pe de o parte de Dumnezeu, iar pe de altă parte de părinți, el rămânând astfel fără origini. Ce facem cu acești tineri? Ce facem pentru ei? Ce le oferim în schimb atunci când le cerem să se deconecteze pentru câteva momente de la internet, să-și neglijeze un pic gașca, prietena ori mașina sau pur și simplu să ne acorde timp pentru a le spune ceva?
În primul rând trebuie să le acordăm atenție și timp, investiție care, la rândul ei, delimitează spațiul considerației și al dialogului viitor. Adolescenții trebuie căutați și provocați la dialog, la o formă de deschidere și de comunicare. Această comunicare dintre preot și adolescent devine eficientă doar când este recunoscută existența acesteia, deoarece numai atunci educația noastră devine un dialog. Întâlnirea reală dintre două persoane se produce în timp și este posibilă atunci când pedagogul și adolescentul sau tânărul se descoperă reciproc, în special în ceea ce are fiecare pozitiv de oferit.
De obicei tinerii nu sunt pregătiți pentru discuții duhovnicești. Ei știu și simt că au nevoie să fie conduși, însă la fel de instinctual simt și resping cam tot ce se împotrivește firii, psihologiei și exigențelor personale și în special constrângerile de orice fel. Mai mult decât atât, ei sunt obișnuiți cu o delimitare un pic abuzivă între generații, precum și cu faptul că atenția preotului este focalizată asupra „maturilor”, a celor de vârstă medie sau a bătrânilor. Cred că adolescenții nu ne mai simt lângă ei și, încet, încet, părăsesc biserica copilăriei, biserică ce nu mai este atentă la ei. Ne mulțumim adesea cu cei ce vin în Biserică și încercăm o plăcere ciudată în a constata, cu gravitate, că se întâmplă ceva negativ cu ei, nebătându-ne și nedezvoltând încă o strategie pentru cei ce pot fi recuperați.
Tinerii își pierd identitatea și pentru că nu au o identitate corect prezentată iar managementul sine-lui social este, uneori, solicitant până la epuizare. Preotul și membrii Bisericii de prea puține ori reușesc să le arate că nu sunt singuri în fața marilor probleme ale vieții, că Bisericii nu îi este indiferent șomajul părinților sau faptul că mama se dopează cu distonocalm ca să supraviețuiască bătăilor tatălui; că nu îi este indiferent că s-a deschis încă o bodegă, sau încă două, sau încă trei în drumul lui de la școală către casă; că nu este de acord cu programa analitică propusă de școală .
De aceea între ei și problemele lor pe de o parte și între preot și viața comunității pe de altă parte se ridică în timp, încet și sigur niște bariere greu de depășit. Dar nu imposibil. Iată un exemplu: „O adolescentă devenise dependentă de muzica rock și nu mai venea la Biserică. Într-o zi a venit (la mănăstire – n.n.) îmbrăcată provocator și îmbufnată. M-am apropiat de ea cu prietenie, discutând despre muzică cu un interes pozitiv. Am început nu prin a-i spune: «Mama ta mi-a spus că muzica rock ți-a spălat creierul», ci: «Mama ta mi-a spus că ești un fan rock. Bănuiesc că nu sunt aceeași muzicieni rock pe care obișnuiam să-i ascult și eu? Care este acum cea mai bună formație?».
Mama, văzându-și fata vorbind într-un mod deschis și relaxat unei maici, s-a apropiat de mine și a spus: «Bine că vorbești cu maica. Maică, vorbește-i despre spovedanie. Pe mine nu vrea să mă asculte».
Fata a înghețat și contactul viu a fost pierdut. În efortul de a-l restaura, i-am replicat destul de abrupt: «Să lăsăm mărturisirea. E atât de plăcut să-mi amintesc de tinerețe!». Dar acum fata nu mă mai vedea ca pe o persoană înrudită, ci ca pe un «reprezentant al Bisericii» aliat cu mama ei. Aș fi fost pregătită să aștept ani de zile înainte de a ridica subiectul spovedaniei. Intervenția mamei nu m-a ajutat cu nimic și, în orice caz ea nu trebuia să spună așa ceva în fața fetei. După intervenția mamei orice menționare a spovedaniei a devenit imposibilă în viitorul apropiat. Fata nu s-a mai întors la mănăstirea noastră”.
Tinerii în parohie trebuie căutați cu insistență, ascultați, provocați direct, cu curaj și surprinși, chiar prin abordarea unor probleme acute, nu doar ale lor ci și ale întregii societăți: dragoste, libertate, viață și moarte, curaj, distracții, educație, prietenie, depersonalizarea prin mijloacele de comunicare în masă, descifrarea păcatelor adolescenței etc. Trebuie să vedem, în cadrul unor întâlniri personale provocate de preotul paroh, ce probleme au, ce-i frământă, ce le place, la ce sunt sensibili, cum se distrează, ce gânduri le secondează acțiunile. Trebuie apoi să le explicăm criteriile unei iubiri curate și sincere, faptul că viața trebuie trăită frumos astfel încât clipele petrecute la un moment dat să nu-i lipsească de accesul la clipele care vor urma, că nu pofta și plăcerile trupești trebuie să țină uniți doi tineri, că „trupul nu este pentru desfrânare, ci pentru Domnul, iar Domnul este pentru trup” (I Cor. 6,13), iar cel ce încalcă această lege nu va ajunge niciodată la dragoste, și, mai mult, că nu putem învăța dragostea plecând, în virtutea unei închipuite libertăți, de lângă Cel Care este Dragostea. Este bine, în cele din urmă, să le explicăm că trebuie să trăiască cu picioarele pe pământ, să fie realiști, să înțeleagă și să se dezică cât pot de uniformitatea și bădărănia pe care televiziunea și muzica le cultivă.
Preotul trebuie să se roage mult pentru tinerii pe care îi păstorește și să le dea un exemplu bun. În cadrul activității sale pastorale cu adolescenții și nu numai, preotul ar fi bine să organizeze excursii și pelerinaje anuale, un site de Internet sau o revistă, un campionat de șah sau chiar de tenis de masă, cu premii, dacă Biserica are resursele necesare, să-i angreneze într-un cor, să organizeze cursuri de dansuri populare, cursuri pentru dezvoltarea personalității sau pentru voluntari, să-i ajute să-și aleagă o profesiune potrivită, să dea, dacă este necesar, sfaturi directe la problemele de viață sexuală, să-i ajute pe unii studenți cu bani, să-i angreneze în acțiuni caritative, știut fiind faptul că întotdeauna contactul cu suferința semenului a sensibilizat mult sufletele, să realizeze cateheze-răspuns la întrebările pe care le pun tinerii, să le dăruiască cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paști sau a Nașterii Domnului cărți religioase, dar nu neapărat, lăsându-l astfel pe Dumnezeu să lucreze cum știe taina lui Hristos și chemarea Sa în inimile lor. Ar fi bine, de asemenea, să existe întâlniri lunare între preotul paroh și profesorul sau profesorii de religie care activează în școala din perimetrul parohiei sale pentru a se identifica astfel problemele existente, a-l impulsiona pe profesor și a stabili împreună strategii pastorale pe termen scurt și mediu.
Dar pentru ca toate acestea să reușească în sfârșit, trebuie ca noi toți să înțelegem bine următoarea realitate, identificată remarcabil de părintele Savatie Baștovoi, cu consecințele pastorale ce decurg în mod natural din ea: „Creștinismul este o religie pentru tineri cu toate că lumea o percepe ca pentru niște moși și babe, care, mă rog au și ei rolul lor, dar poate că nu sunt prea atractivi pentru o anumită categorie de tineri. Este o religie a tinerilor și de aceea ne mirăm fără temei: «Vai ce mulți tineri sunt în Biserică!». De ce a tinerilor? Pentru că e o religie a jertfei, a jertfelniciei. Când își pierde omul capul? La tinerețe. El s-a îndrăgostit, nu poate să nu se jertfească pentru ceea ce iubește. El caută fie ființa, fie ideea pentru care să se jertfească, dar, până la urmă, ideea nu-l satisface. Noi avem geniile mari care au creat o artă pe care lumea o numește mare, dar nu le-a fost suficient. Fiecare a avut o iubire pentru care și-a pierdut capul. Van Gogh și-a tăiat urechea și-a trimis-o iubitei ca să o impresioneze. Până la urmă, noi avem nevoie de ființă pentru ca să ne jertfim pentru ea, nu de o idee, de o ființă vie… Să știți că nu toți (tinerii – n.n.) ascultă rock, nu toți poartă haine ciudate și se vopsesc verde, nu toți sunt bețivani, ăștia sunt oameni nemulțumiți de ceva, și pe ei e mai ușor să-i împingi spre ceva mai bun, folosindu-te chiar de energia revoltei lor. Evanghelia ne-o arată foarte bine, e plină de desfrânați și de ciudați, oameni nemulțumiți, răniți, «sărmani», cum îi numește Dostoievski, citându-l pe David. Și acest om «sărman» este aproapele nostru despre care vorbește Hristos în pilda samarineanului milostiv… Eu cred că bubosul din Evanghelie este și adolescentul ăsta care în troleu te fluieră și-ți strigă: «Aliluia, aliluia, aliluia!» în batjocură. Atunci îl întrebi dar nu cu scopul de a-l converti, ci cu scopul de a-l cunoaște. Nu de a ne face pe noi cunoscuți, ci de a-l înțelege, de a-l cunoaște pe el. Și nu este o punte mai bună, mai sigură, nu este o garanție mai mare că vom fi primiți și înțeleși, decât dacă arătăm că suntem curioși față de un om de care nimeni, poate niciodată, nu a fost curios în acest fel. Pe care nimeni, niciodată, nu l-a întrebat cu niște cuvinte cu totul simple, pe un ton care să-l miște. În felul acesta noi îl ridicăm pe spatele nostru… Nu e numaidecât obligatoriu să-l aduci până la altar, să te convingi că el e acolo, ci tu, de-acuma prin cuvintele acestea l-ai adus pe umerii tăi în «cetatea din apropiere», adică este încă un pas, încă un popas în calea lui spre Biserică, spre Dumnezeu. Ai lăsat doi bănuți cu nădejdea că el va ajunge acolo. Cei doi bănuți sunt aceștia: dragostea și vocea ta cu care i-ai vorbit lui, pe care el și le va aminti. El, cândva, pe acești doi bănuți își va cumpăra bucuria de a îndrăzni să meargă mai departe, atunci când lumea nu-i va mai oferi nimic”. Cine se îngrijește de tinerii din parohia lui, se îngrijește de fapt de viitorul bisericii lui. Să nu uităm nici faptul că după ce terminăm predica sau ceea ce avem să le spunem tinerilor, îi lăsăm în compania altor predicatori (televizor, calculator, internet, yoghini, radio-casetofoane, DVD-uri, prieteni, comercianți etc.) adesea mult mai iscusiți, mai inteligenți, mai insistenți și mai convingători decât noi în ceea ce spun sau urmăresc.
Între nonconformismul tinerilor și conservatorismul părinților, pedagogii creștini au un drum greu de parcurs. Cateheza cu tinerii poate să plece de la problemele, așteptările și întrebările lor în ceea ce privește Biserica și credința creștină. Obiectivele acestei cateheze vor cuprinde conștientizarea apartenenței la Biserica Ortodoxă, creșterea participării tinerilor la viața comunității, formarea și sprijinirea grupurilor de tineri în parohii. Cu toate că sunt puține biserici unde se face cateheză cu tinerii, totuși, se observă că mulți tineri caută o oarecare siguranță și îndrumare în comunitățile bisericești și găsind-o, sunt foarte recunoscători pentru eforturile depuse pentru ei.
Formarea și sprijinirea grupurilor de tineri în parohii poate să plece de la formarea preoților încă din Facultate – introducerea unor cursuri despre pastorala tinerilor, și poate să se continue la nivel de parohie cu formarea animatorilor de tineret, cu dezvoltarea departamentului de tineret, cu construcția unui centru de tineret, cu susținerea tinerilor pentru obținerea de burse de studiu în liceu și universități.
Strategii misionare ale Bisericii Ortodoxe după 1990
Biserica Ortodoxă luptă pe mai multe planuri pentru a fi un factor de stabilitate spirituală în aceste vremuri.. În primul rând, printr-o prezență activă a Bisericii Ortodoxe în mass-media românească. Este cunoscut faptul că la nivelul Patriarhiei Române funcționează Agenția de știri BASILICA, prin intermediul căreia sunt mediatizate toate momentele importante din viața Bisericii, precum și luările de poziții oficiale față de principalele evenimente naționale și internaționale. Aceasta conține un post tv cu acoperire națională și program de 24 de ore, TRINITAS TV, prezent în oferta tuturor marilor operatori de cablu din România, accesibil în egală măsură și românilor din diaspora, prin satelit.. Grila sa conține, în primul rând, emisiuni cu conținut religios. Slujbele de dimineață și seară sunt transmise în direct de la Catedrala patriarhală. Evenimentele importante din viața unităților de cult ortodoxe – eparhii și parohii – sunt și acestea mediatizate. De asemenea, este evidențiată activitatea culturală și social-filantropică la nivel central și local bisericesc. În studiourile TRINITAS, au loc dezbateri pe teme religioase actuale, cu participarea unor profesori de teologie, dar și a invitaților cu pregătire laică. Sunt produse și difuzate documentare privind viața parohiilor și mănăstirilor, dialoguri cu duhovnici vestiți. Este promovată arta eclesială românească, atât sub aspectul plastic (icoane, fresce, bunuri de patrimoniu, obiecte de cult), cât și din domeniul muzical (grupuri corale, concursuri de interpretare, formații de muzică bizantină). Postul tv TRINITAS nu se limitează doar la tematica religioasă, ci prezintă, deopotrivă, emisiuni cu subiecte culturale, sociale sau dezbateri ale unor probleme de maximă actualitate, preluate din mass-media națională și internațională.
Din perspectivă misionară, impactul acestei televiziuni este foarte mare și arată deschiderea Bisericii spre soluționarea crizelor multiple ale omului postmodern, folosindu-se din plin de resursele noi de transmitere a mesajului revelat. Finanțarea este efectuată exclusiv din contribuțiile unităților de cult ortodoxe și ale unor sponsori generoși. Un alt mijloc folosit de către Biserica Ortodoxă pentru a ajunge la enoriași este postul de radio TRINITAS. Având, de asemenea, acoperire națională, prezintă o importanță la fel de mare, fiind accesibil unor categorii mai largi de ascultători, putând fi audiat și pe internet. Ca tematică abordată, se aseamănă mult postului TRINITAS TV, cu mențiunea că, pentru a-i atrage pe ascultători, este folosită intens arta muzicală, atât ca fond ilustrativ al unor emisiuni, cât și prin reproducerea unor piese muzicale religioase, folclorice sau laice. Și aici se transmit în direct serviciile religioase, rugăciunile de dimineață și seară, precum și alte evenimente majore din viața Ortodoxiei românești.
Impactul misionar al acestui post de radio este deosebit, mai ales asupra celor care, aflați în călătorie sau la locul de muncă, aleg să-și petreacă timpul cu folos. Evident, și în acest caz finanțarea reprezintă exclusiv opera misionară a Bisericii.
O mare realizare a Bisericii Ortodoxe este "Ziarul Lumina", cu apariție zilnică, de luni până sâmbătă, și cu suplimentul "Lumina de Duminică" – publicații aparținând Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române. Aceste publicații reprezintă un arsenal misionar redutabil, întrucât se adresează unui public divers. Ele se bazează pe un tiraj constant de aproximativ 23.000 de exemplare/zi, reprezentând abonamente contractate prin intermediul parohiilor și mănăstirilor. Caracterul de publicație cotidiană obligă "Ziarul Lumina" la prezentarea unor subiecte de maximă actualitate, în condiții grafice de excepție, îmbinând informația religioasă cu știri, reportaje, documentare și interviuri din cele mai variate domenii ale vieții. Pe lângă toate aceste mijloace moderne de a ajunge la credincioși, Biserica Ortodoxă Română a înființat și susținut 394 de centre misionare, medicale, filantropice și sociale, având drept beneficiari copii, vârstnici, persoane cu dizabilități, victime ale dependenței, abuzurilor sau traficului de ființe umane etc. Nu în ultimul rând, trebuie menționată și proclamarea anuală, de către Sfântul Sinod, a unor teme majore de cercetare teologică și desfășurare misionară.
Din dorința de a dinamiza viața misionară în parohiile ortodoxe române, s-au adus modificări esențiale Statutului de funcționare al Bisericii Ortodoxe Române, ratificat ca anexă la Legea privind regimul general al cultelor din România.
Noul Statut prevede atribuții lărgite în plan misionar, organismelor parohiale formate din mireni: Consiliul parohial și Comitetul parohial. Aceste organisme au rolul fundamental de a dinamiza viața comunitară, antrenând credincioșii în împlinirea vocației preoției universale, conferită de Hristos tuturor celor botezați. În acest context, sintagma "Liturghia de după Liturghie", consacrată de către un mare misiolog român, regretatul pr. prof. dr. Ion Bria, își găsește cu prisosință aplicarea. Spre exemplificare, voi menționa doar faptul că, la buna desfășurare a activității fiecărui Comitet parohial ortodox român, își aduc contribuția cinci departamente: Misionar, Social, Cultural, de Tineret și Administrativ.
O altă realizare importantă a Bisericii Ortodoxe Române este reprezentată de reintroducerea religiei ca obiect de studiu în școli. Efectul reintroducerii studiului religiei în școlile de stat, în România ieșită de sub comunism, nu a întârziat să apară: generații întregi de tineri s-au format cu un bagaj solid de cunoștințe religioase, care, chiar dacă nu i-au îndoctrinat propriu-zis (nici nu s-a urmărit asta), i-au determinat să fie mai responsabili, mai atenți față de normele morale și valorile spirituale perene.
Programele catehetice ,, Hristos împărtășit copiilor ’’ și ,, Alege școala ’’ au un impact deosebit în rândul copiilor și adolescenților, după implementarea sa recentă deja se poate observa un feed- back pozitiv, și mai ales . o mai bună înțelegere a vieții creștine de către cei vizați în aceste proiecte.
Au luat ființă mai multe asociații religioase pentru tineri, dintre care menționez “Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români” ( ASCOR), Liga Tineretului Ortodox ( LTO) și altele. Programele derulate acolo, sub îndrumarea unor preoți cu experiență se referă la conferințe și mese rotunde pe teme culturale și religioase, cu invitați din țară și străinatate, expoziții de icoane pe sticlă și lemn, proiecte de film, concerte de muzica psaltică, implicarea în diverse activități educaționale și recreative a copiilor institutionalizați în școli speciale, vizite lunare la Căminul de Bătrâni, concerte de colinde în spitale, cămine studentești, cămine de bătrani, pelerinaje la mănăstirile ortodoxe din țară și străinătate, tabere cu specific divers: iconografie, etnografie și folclor, de muncă, cercetare socio-umană, festivalul Serile filocalice, desfășurat în fiecare toamnă, organizarea sfințirii căminelor studentești la început de an universitar.
Metode moderne de predare- învățare folosite în educația religioasă a tinerilor
Religia, ca disciplină de învățământ, își propune să transmită cuvântul Domnului, care să devină "duh și viață" (Ioan 6,63) pentru fiecare participant la educație. Nivelul formativ al conținuturilor educației religioase este diferit: unele dintre acestea sunt formative prin ele însele, iar altele devin formative prin procesul educațional parcurs pentru a se ajunge la cunoașterea lor și prin structurile intelectuale, afective, voliționale și acționale pe care le dezvoltă.
Este importanta implicarea și participarea activă a elevilor în procesul propriei instrucții și educații. Dezvoltarea spiritului activ, abilitatea de a gândi critic, deschis, creativ, de a fi cooperant în realizarea de activități, de a accepta puncte de vedere diferite și de a lua decizii corecte pe baza acestora constituie o cerinta a lumii contemporane si astfel sunt necesare modificări și în planul educației.
Treptat, alături de sintagma instruire activă s-a consacrat și cea instruire interactivă, care reprezintă un tip superior de instruire, care se bazează pe activizarea subiecților educației, pe implicarea și participarea lor activă și deplină la procesul propriei instrucții și educației, pe instaurarea de interacțiuni, schimburi intelectuale și verbale, schimburi de idei, confruntare de opinii, argumente etc. între aceștia, precum și între ei și profesor.
În predarea-învățarea religiei, cel mai important aspect al instruirii active îl constituie faptul că elevii devin coparticipanți la propria instruire și educare.
Dintre cerințele psihopedagogice ale activizării amintim: pregătirea psihologică pentru învățare, organizarea și desfășurarea procesului învățării, prevenirea și reducerea influențelor negative ale diferitelor surse de perturbații, asigurarea limbajului comun între educator și educat, utilizarea unor modalități eficiente de activizare.
Cercetările pedagogice propun diverse modaiități generale de activizare, precum:
metode de instruire și autoinstruire activizante; metode și tehnici de dezvoltare a spiritului critic; metode și tehnici de dezvoltare a spiritului creativ.
Preocupările pedagogice din a doua jumătate a secolului XX și începutul secolului XXI au condus la dezvoltarea domeniului prin studierea influenței pe care o au asupra învățării metodele activizante:învățarea prindescoperire,problematizarea, studiul de caz, jocul de rol, instruirea/ autoinstruirea asistată pe calculator etc. Superioritatea metodelor didactice active este astăzi unanim recunoscută în plan pedagogic, psihologic si sociologic.
Problematica instruirii active și interactive cunoaște în prezent noi abordări științifice, de tip interdisciplinar, realizate prin implicarea științelor apropiate/ diferite din punct de vedere epistemologic.
Formarea abilității elevilor spre gândirea critică și creativă -devenită o finalitate în planul educației – reclamă dezvoltarea spiritului critic și a celui creativ prin competențe urmărite la nivelul tuturor disciplinelor de învățământ, pe întreaga perioadă de școlaritate.
Utilizarea metodelor active în educația religioasă generează întrebarea: In ce măsură spiritul critic și cel creativ sunt compatibile cu viața de creștin?
Dacă pornim de la etimologia cuvântului "critic" și de la textele biblice și ale sfinților vom constata că spiritul critic este unul care trebuie să caracterizeze orice parcurs religios.
Etimologic, cuvântul "critic" provine din limba greacă din "kritikos", care înseamnă "capabil de a alege, de a judeca, de a discerne, decide, separa". În aceeași familie este și cuvântul "kritis", a cărui semnificație este "judecător, arbitru". Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție conțin nenumărate îndemnuri adresate omului de a alege în cunoștință de cauză dintre două alternative (Deut. 30, 15-19; Matei 7, 13-14), de a emite judecăți de valoare (de exemplu, în pilda samarineanului milostiv, învățătorul de lege este pus să evalueze comportamentele celor trei și să aprecieze valoarea acestora).
În ceea ce privește creativitatea, aceasta este în strânsă legătură cu libertatea spiritului creator și a actului creației ca activitate educațională și ca rezultat al acesteia, care contribuie la formarea personalitatii creatoare,capabila sa realizeze produse noi, originale ). În predarea-învățarea religiei, aceasta nu trebuie să se confunde cu libertatea elevilor de a aduce inovații în probleme care privesc conținutul educației religioase.
Dobândirea spiritului critic și creativ presupune demersuri conștiente, exercițiu, evaluări și autoevaluări, reflecții personale, formulare și rezolvare de probleme, realizarea de delimitări, distincții, creații personale etc.
Pentru o utilizare eficientă în educația religioasă a metodelor active este necesară cunoașterea teoretică, o minimă experiență în utilizarea acestora și integrarea lor corespunzătoare în proiectul didactic, in combinatie cu metodele tradiționale.
Metodele activ-participative sunt de fapt, toate acele situațiile și nu numai metodele active propriu-zise, în care elevii sunt puși in ipostaza de obiect al formării și-i transformă în subiecți activi, coparticipanți la propria lor formare. „A activiza înseamnă, deci, a mobiliza/angaja intens toate forțele psihice de cunoaștere ale elevului, pentru a obține în procesul didactic performanțe maxime, însoțite constant de efecte instructiv-educative, optimale în toate componentele personalității.” Acestea subliniază că interiorizarea operațiilor în plan mintal să se realizeze pe baza acțiunilor în plan extern cu obiectele (Piaget, Galperin) si pun în evidență rolul grupului în care se învață. Puși în situații variate de instruire, profesorii, împreună cu elevii trebuie să folosească acele strategii didactice de tip activ-participativ, având în vedere și valențele formativ-educative ale acestor metode, procedee, mijloace de învățământ, moduri de organizare a învățării. Efectele în plan formativ-educativ se referă la implicațiile lor asupra dezvoltării structurilor intelectuale ale copilului (care vor conduce la noi acomodări, ce vor permite – în spiritul teoriei lui Piaget- asimilări superioare). Sunt încercări în psihopedagogia contemporană de constituire a unei adevărate didactici a intelectului, care să valorifice potențialul intelectual al individului. Omul nu este numai intelect, el are în substanța sa originară și capacitatea de a vibra în fața lumii (prin intermediul valorilor morale, estetice, religioase, profesionale, al „noilor educații”). Acestor domenii trebuie să le acordăm atenția cuvenită deoarece aici ne confruntăm cu cele mai mari probleme, care vor avea concecințe negative in viitor.
Metodele de învățământ (“odos” = cale, drum; “metha” = către, spre) reprezintă căile folosite în școală de către profesor în a-i sprijini pe elevi să descopere viața, natura, lumea, lucrurile, știința.
Ele sunt totodată mijloace prin care se formează și se dezvoltă priceperile, deprinderile și capacitațile elevilor de a acționa asupra naturii, de a folosi roadele cunoașterii transformând exteriorul în facilități interioare, formându-și caracterul și dezvoltându-și pesonalitatea. Dezideratele de modernizare și de perfecționare a metodologiei didactice se înscriu pe direcțiile sporirii caracterului activ al metodelor de învățământ, în aplicarea unor metode cu un pronunțat caracter formativ, în valorificarea noilor tehnologii instrucționale (e-learning), în contaminarea și suprapunerea problematizării asupra fiecărei metode și tehnici de învățare, reușind astfel să se aducă o însemnată contribuție la dezvoltarea întregului potențial al elevului.
Cerința primordială a educației progresiviste, cum spune Jean Piaget, este de a asigura o metodologie diversificată bazată pe îmbinarea activităților de învățare și de muncă independentă, cu activitățile de cooperare, de învățare în grup și de muncă interdependentă.
Deși învățarea este eminamente o activitate proprie, ținând de efortul individual depus în înțelegerea și conștientizarea semnificațiilor științei, nu este mai puțin adevărat că relațiile interpersonale, de grup sunt un factor indispensabil apariției și construirii învățării personale și colective. Învățarea în grup exersează capacitatea de decizie și de inițiativă, dă o notă mai personală muncii, dar și o complementaritate mai mare aptitudinilor și talentelor, ceea ce asigură o participare mai vie, mai activă, de stimulare reciprocă, de cooperare fructuoasă.
Specific metodelor interactive de grup este faptul că ele promovează interacțiunea dintre mințile participanților, dintre personalitățile lor, ducând la o învățare mai activă și cu rezultate evidente. Acest tip de interactivitate determină identificarea subiectului cu situația de învățare în care acesta este antrenat , ceea ce duce la transformarea elevului în stăpânul propriei transformări și formări. Metodele interactive urmăresc optimizarea comunicării, observând tendințele inhibitorii care pot apărea în interiorul grupului.
Interactivitatea presupune atât cooperarea – definită drept forma motivațională a afirmării de sine, incluzând activitatea de avansare proprie, în care individul rivalizează cu ceilalți pentru dobândirea unei situații sociale sau a superiorității” – cât și competiția care este o activitate orientată social, în cadrul căreia individul colaborează cu ceilalți pentru atingerea unui țel comun. Ele nu se sunt antitetice; ambele implică un anumit grad de interacțiune, în opoziție cu comportamentul individual.
Avantajele interacțiunii:
– în condițiile îndeplinirii unor sarcini simple, activitatea de grup este stimulativă, generând un comportament contagios și o strădanie competitivă; în rezolvarea sarcinilor complexe, rezolvarea de probleme, obținerea soluției corecte e facilitată de emiterea de ipoteze multiple și variate;
– stimulează efortul și productivitatea individului
– este importantă pentru autodescoperirea propriilor capacități și limite, pentru autoevaluare;
-există o dinamică intergrupală cu influențe favorabile în planul personalității; subiecții care lucrează în echipă sunt capabili să aplice și să sintetizeze cunoștințele în moduri variate și complexe, învățând în același timp mai temeinic decât în cazul lucrului individual
– dezvoltă capacitățile elevilor de a lucra împreună – componentă importantă pentru viață și pentru activitatea lor profesională viitoare
– contribuie la dezvoltarea inteligențelor multiple, a capacităților specifice, a :
inteligenței lingvistice – ce implică sensibilitatea de a vorbi și de a scrie; include abilitatea de a folosi efectiv limba pentru a se exprima retoric, poetic și pentru a-și aminti informațiile,
inteligenței logice-matematice – ce constă în capacitatea de a analiza logic problemele, de a realiza operații matematice și de a investiga științific sarcinile, de a f inteligenței spațiale – care se referă la capacitatea, potențialul de a recunoaște și a folosi patternurile spațiului; capacitatea de a crea reprezentări nu doar vizuale,
inteligenței interpersonale – capacitatea de a înțelege intențiile, motivațiile, dorințele celorlalți, creând oportunități în munca colectivă,
inteligența intrapersonală – capacitatea de autoînțelegere, autoapreciere corectă a propriilor sentimente, motivații, temeri,
inteligența naturalistă – care face omul capabil să recunoască, să clasifice și să se inspire din mediul înconjurător,
inteligența morală – preocupată de reguli, comportament, atitudini
– stimulează și dezvoltă capacități cognitive complexe:
gândirea divergentă,
gândirea critică,
gândirea laterală – capacitatea de a privi și a cerceta lucrurile în alt mod, de a relaxa controlul gândirii;
– munca în grup permite împărțirea sarcinilor și responsabilităților în părți mult mai ușor de realizat;
– timpul de soluționare a problemelor este de cele mai multe ori mai scurt în cazul lucrului în grup decât atunci când se încearcă găsirea rezolvărilor pe cont propriu;cu o dirijare adecvată, învățarea prin cooperare dezvoltă și diversifică priceperile, capacitățile și deprinderile sociale ale elevilor;
– interrelațiile dintre membrii grupului, emulația, sporește interesul pentru o temă sau o sarcină dată, motivând elevii pentru învățare;
– lucrul în echipă oferă elevilor posibilitatea de a-și împărtăși părerile, experiența, ideile, strategiile personale de lucru, informațiile;
– se reduce la minim fenomenul blocajului emoțional al creativității;- grupul dă un sentiment de încredere, de siguranță, antrenare reciprocă a membrilor ce duce la dispariția fricii de eșec și curajul de a-și asuma riscul;
– interacțiunea colectivă are ca efect și “educarea stăpânirii de sine și a unui comportament tolerant față de opiniile celorlalți, înfrângerea subiectivismului și acceptarea gândirii colective
Învățământul modern preconizează o metodologie axată pe acțiune, operatorie, deci pe promovarea metodelor interactive care să solicite mecanismele gândirii, ale inteligenței, ale imaginației și creativității. “Activ” este elevul care depune efort de reflecție personală, interioară și abstractă, care întreprinde o acțiune mintală de căutare, de cercetare și redescoperire a adevărurilor, de elaborarea a noilor cunoștințe.
Se urmareste dezvoltarea gândirii critice a elevilor prin reactualizarea cunoștințelor, analizarea diferențelor, observarea relațiilor cauză-efect, extragerea ideilor din exemple, susținerea ideilor cu exemple și evaluarea informațiilor în funcție de valoarea de adevăr, de utilitate, de efectele pozitive sau negative.
A gândi critic înseamnă:
– a deține cunoștințe valoroase și utile având convingeri și credințe întemeiate pe acestea;
– a avea opinii independente și a accepta ca ele să fie supuse evaluării (criticii).
– a exprima propriile idei și ideile altora.
– a construi argumente care să confere consistență propriilor opinii;
– a manifesta toleranță, flexibilitate și respect.
– a învăța cum să gândești eficient evaluând și testând mai multe soluții.
Utilizarea metodelor interactive, a procedeelor și tehnicilor de lucru, le sporește copiilor, încrederea în forțele proprii, în performanțele obținute, contribuind la dezvoltarea intelectuală, morală și la socializarea lor. Astfel copiii participă efectiv la actul învățării, mărindu-le responsabilitatea și gradul de implicare. Nu practicarea timpurie a gândirii critice dăunează, ci practicarea neadecvată sau parțială a ei poate duce la dezvoltarea unui comportament tipic, unui copil pasiv care așteaptă totul de-a gata, iar efectul nu va fi deloc neglijabil ci, din puncte de vedere moral, dăunător și educațional contraproductiv.Practica pedagogică , în domeniul gândirii critice, trebuie dezvoltată pe două direcții principale,dupa recomandarea specialiștilor:
1. Un program bazat pe principiul că gândirea de ordin superior începe prin cultivarea curiozității epistemologice a copiilor față de natură, stiinta, față de problemele morale și în acest caz trebuie desfășurate activități care pun accentul pe stimularea curiozității copiilor, pe dezvoltarea deprinderilor analitice și de rezolvare de probleme.
2. Trebuie demonstrată relația dintre calitatea întrebărilor, calitatea gândirii și calitatea răspunsurilor copiilor deoarece întrebările adecvate adresate copiilor permit formarea unei gândiri abstracte, nuanțate și sofisticate. Capacitatea de a gândi critic se dobândește în timp, permițând copiilor să se manifeste spontan, fără îngrădire, ori de câte ori există o situație de învățare. Ei nu trebuie să se simtă stingheri, să le fie teamă de reacția celor din jur față de părerile lor, să aibă încredere în puterea lor de analiză, de reflecție.
Gândirea critică îi învață pe copii să-și emită și să-și susțină propriile idei. Avem obligația de a asigura atmosfera propice declanșării valului de idei personale, de a le da copiilor senzația că ei sunt adevărații descoperitori ai „noului” ( deși e vorba de o redescoperire) .
Valențe ale gândirii critice:
– ajută la descoperirea erorilor și prejudecăților.
– este o cale spre libertatea față de adevăruri trunchiate și minciuni.
– oferă posibilitatea schimbării unui punct de vedere pe măsură ce examinăm și reexaminăm
idei ce par evidente.
– oferă libertatea de a-și exprima propriile opinii.
– ajută copiii se rezolve probleme pe care nu le-au putut rezolva cu metode obișnuite.
– îi învață să privească lucrurile din mai multe perspective.
– le dezvoltă abilitatea de a gândi altfel.
– descoperă idei noi.
– valorifică la maxim potențialul indivizilor și echipelor.
– pot preîntâmpina blocajele în gândire.
– văd oportunități acolo unde alții văd probleme.
Gândirea eficientă se dezvoltă prin munca în colaborare ceea ce înseamnă lucrul în perechi, pe grupe. Munca în colaborare este eficientă dacă are loc trecerea de la respectul față de ideile altora la încredere de sine, trecerea de la concret la abstract, de la gândirea intuitivă bazată pe exprimarea unor opinii fără a reflecta asupra lor, la gândirea logică care susține anumite concluzii bazate pe premise, abordarea lucrurilor din mai multe perspective.
Metodele pentru dezvoltarea gândirii critice, aplicate la clasa, pot dezvolta, prin relaționarea între copii, un ansamblu de atitudini și comportamente:
– abilitățile de comunicare,
– capacitatea de a înțelege,
– transferul de informații,
– interdisciplinaritatea și transdisciplinaritatea.
Polivalența acestor metode s-a dovedit eficientă de la cea mai fragedă vârstă, deoarece, prin exersarea acestor metode, copilul devine un mic cercetător, dornic să exploreze continuu tot ceea ce-l înconjoară.
Dezvoltarea gândirii critice într-un cadru adecvat presupune trei etape:
1. Evocarea.
Constă in demersuri de actualizare si sistematizare a experientelor si cunoștintelor anterioare pe care le au elevii in legatura cu tema ce va fi abordata in lectie. In urma analizei calitative si cantitative a cunostintelor și convingerilor deja existente, elevii au posibilitatea de a-și conștientiza erorile /neînțelegerile/confuziile/lacunele în cunoastere.Tot în cadrul acestei etape se generează interesul pentru un anumit subiect prin adresarea de intrebari-problema,prin utilizarea unor strategii de identificare a ideilor contradictorii,a diferentelor.
2. Realizarea sensului.
Aceasta etapa consta in confruntarea elevilor cu noile informatii sau experiente prin lecturarea unui text din manual sau din literatura de specialitate,observarea unor imagini dinamice sau statice,audierea unei expuneri/prelegeri etc. Se are in vedere implicarea cognitiva a elevilor prin formularea de intrebari pentru sine si pentru colegi,raspunsul la intrebari, rezolvarea de situatii-problema, realizarea de analize,sinteze, comparatii etc.Toate acestea conduc la intelegerea informatiilor si la sistematizarea lor, la realizarea unor conexiuni adecvate cu notiunile deja cunoscute.
3. Reflecția.
Aceasta etapa urmareste restucturarea schemelor mintale prin includerea informatiilor noi, elevul diminuindu-si lacunele, corectasndu-si erorile si consolidandu-si cunostintele existente si se realizeaza prin diferite modalitati didactice,cel mai des prin discutiile de grup.
Modelul ERR prezinta o serie de avantaje:
-accentuează deopotrivă produsul învățării și procesul învățării;
-procesul învățării reprezintă o dinamică în spirală: reflecția generată de evocare și învățare determină, la rândul ei, o altă evocare și alte posibilități de înțelegere a semnificației unei informații;
-permite utilizarea unei diversități de metode specifice etapelor modelului;
-etapele ERR pot fi urmărite pe parcursul lecției luată ca întreg sau pentru atingerea fiecărui obiectiv operațional, în funcție de situația didactică proiectată;
-contribuie la dezvoltarea spiritului de echipă la elevi, a capacității de a accepta opiniile colegilor, de a fi cooperant.
Dificultăți și limite ale modelului ERR pot fi urmatoarele:
-în cazul rezolvării pe grupe a sarcinilor didactice, pot să apară dificultăți în înțelegerea noțiunilor aprofundate de celelalte grupe;
-presupune existența unor condiții prealabile, în special deprinderea elevilor de a lucra în grup și de a utiliza strategii interactive;
-activitățile realizate individual sau pe grupe pot conduce la dificultăți în luarea în mod sistematic a notițelor de către elevi;
-se poate utiliza doar în abordarea conținuturi lor cu grad scăzut de dificultate, care nu necesită o inteivenție majoră din partea profesorului;
-utilizarea modelului ERR nu este favorizată de actualul sistem de învățământ românesc, hipercognitivizat, situație care nu favorizează formarea abilității elevilor pentru lucrul pe grupe sau în perechi.
2.1.Metode active utilizate in evocarea cunoștințelor anterioare
În lecțiile realizate după modelul tradițional, actualizarea cunoștințelor se face cel mai adesea prin conversație și corespunde ca etapă a lecției momentului situat între verificarea cunoștințelor anterioare și dobândirea noilor cunoștințe. Predarea-învățarea activă propune diferite metode de activizare a elevilor în procesul actualizării cunoștințelor.
2.1.1. Brainstorming
Brainstorming-ul ("asalt de idei") este o metodă de stimulare a creativității și de generare a ideilor noi, prin activități de grup.
Etape în utilizarea metodei:
1.Profesorul organizează clasa, în funcție de tipul de brainstorming pe care vrea să îl genereze – individual/ în perechi/ în grup – și comunică elevilor regulile de desfășurare a acestuia.
2.În funcție de varianta aleasă, profesorul comunică sarcina de lucru și solicită elevilor să-și exprime în fraze cât mai scurte și cuprinzătoare ideile care le vin în minte în legătură cu rezolvarea problemei aflată în discuție.
3.Activitatea de formulare și notare a ideilor/ răspunsurilor.
4.Prezentarea frontală a ideilor. Profesorul notează pe tablă/ flip-chart ideile prezentate de elevi, solicitându-le să nu repete răspunsurile date deja.
5. Evaluarea ideilor produse prin brainstorming. Ideile notate sunt reluate, eventual reformulate, și grupate pe categorii, în jurul unor cuvinte cheie sau imagini care pot constitui criterii de analiză. Cele mai originale sunt reținute. Evaluarea poate fi realizată și pe parcursul desfășurării activității, când ideile noi vor fi confirmate/ infirmate. Această etapă are ca scop dezvoltarea spiritului critic la elevi.
Aspecte legate de utilizarea metodei:
• Utilizarea la religie a acestei metode reclamă o atenție deosebită din partea profesorului, astfel încât "asaltul de idei" să nu conducă la promovarea unor enunțuri contrare învățăturii de credință, care pot să producă confuzii sau incertitudini în sufletul elevilor.
• întrucât utilizarea acestei metodei vizează generarea unui număr cât mai mare de idei, este necesară participarea activă a fiecărui elev și evitarea spiritului critic față de ideile noi, în etapa formulării acestora.
• Trebuie încurajată promovarea ideilor noi, originale, dar este posibilă și reformularea celor enunțate deja de către participanți.
• în situația în care resursele de timp sunt limitate, se poate renunța la activitatea pe grupe, în favoarea organizării frontale a clasei. în acest caz, desfășurarea activității nu mai poate urma strict demersul prezentat anterior.
• Această metodă poate fi utilizată eficient la clasele cu efective mari de elevi (peste treizeci) sau în cadrul unor activități extracurriculare în care numărul elevilor să fie suficient de mare pentru a putea realiza mai multe grupe de minimum zece elevi (de exemplu, în cadrul unor activități desfășurate în tabere religioase).
• Brainstormingul trebuie utilizat cu mare atenție din cauza limitelor pe- care le prezintă: reprezintă doar o etapă în rezolvarea creativă a problemelor, care trebuie continuată de cercetarea clasică; nu întotdeauna soluțiile propuse au aplicabilitate practică; necesită experiență din partea profesorului pentru a asigura implicarea activă a elevilor în procesul de emisie a ideilor.
Exemplu
Subiectul pentru brainstorming poate fi formulat sub forma unor întrebări problematizante, a unei cerințe sau a unei propoziții eliptice asupra căreia fiecare participant va reflecta:
•întrebări problematizante:
Care sunt asemănările/ deosebirile dintre minuni și falsele minuni?
Cum pot fi evitate conflictele interreligioase? Ce efecte ar avea lipsa educației religioase în școală? » Formularea unor definiții:
Ce sunt poruncile divine?
•Asocierea spontană de idei:
Spuneți tot ce vă vine în minte despre prietenie.
•Asocierea rațională de idei:
Căutați sinonime sau noțiuni similare pentru providență. Căutați noțiuni opuse virtuții. » Idei în urma observației:
Ce v-a atras atenția în imaginea X?
•Idei în urma unei anchete:
Care sunt genurile de muzică preferate de tinerii de vârsta voastră?
2.1.2. Scrierea liberă
Scrierea liberă este o metodă utilizată în vederea formării capacității elevilor de a reflecta și de a învăța prin exprimarea în scris a gândurilor/ ideilor pe care le au despre o anumită temă indicată de către profesor.
Etape în utilizarea metodei:
Comunicarea sarcinii de lucru: elevii notează tot ceea știu despre tema indicată de către profesor. Timp de lucru: două minute.
Activitate în perechi: fiecare elevi îi citește colegului de bancă ceea ce a scris în etapa anterioară. Timp de lucru: trei minute.
Activitate frontală: profesorul numește un grup de elevi care citesc integral sau parțial ceea ce au scris și evidențiază de la fiecare dintre aceștia aspectele cele mai semnificative legate de tema dată.
Aspecte legate de utilizarea metodei:
Prin utilizarea acestei metode, scrierea devine un mijloc de dezvoltare a gândirii, de formulare de raționamente, de reflecție și creație.
In situația în care în discuție se află o temă vastă, în cadrul acesteia elevii pot avea libertatea de a-și alege singuri subiectul.
Evaluarea ideilor notate de elevi în etapa a 3-a se poate realiza și prin contribuția colegilor.
Exemplu
Tema: Cinstirea sfintelor moaște
Timp de două minute notați tot ceea ce știți despre sfintele moaște.
Citiți colegului de bancă cele scrise de voi. Reformulați ideile care necesită acest lucru.
• Citiți cele notate de voi în fața colegilor, cu condiția ca ideile să nu fi fost prezentate anterior.
"Cu puterea lui Dumnezeu, trupurile sfinților au rămas neputrezite."
"Sfintele moaște sunt făcătoare de minuni." "Sfintele moaște reprezintă dovada că Dumnezeu există, fiindcă acest fapt este unul supranatural, imposibil, deoarece omul nu crede dacă nu vede." "Prin cinstirea sfintelor moaște, creștinii îl cinstesc pe Dumnezeu."
"Trupurile sfinților rămân neputrezite deoarece sfinții au făcut din trupurile lor temple ale Duhului Sfânt, pe pământ."
"Moaștele unor sfinți emană miros plăcut, iar dacă ai credință, prin atingerea lor te poți vindeca de orice boală." "în sfânta masă a fiecărei biserici se află sfinte moaște." "Unele sfinte moaște emană mir."
"Unii oameni au ajuns sfinți pentru că L-au cinstit pe Dumnezeu în lumea aceasta. Și Dumnezeu i-a cinstit pe ei, făcând ca trupul lor să nu putrezească."
Se poate aplica la tema: Iisus Hristos – Mântuitorul lumii
Scrieți timp de două minute tot ceea ce știți despre legătura dintre prezența în lume a Domnului Iisus Hristos și mântuirea omului prin efortul personal.
2.1.3. Gândiți/ Lucrați în perechi/ Comunicați
Gândiți/ Lucrați în perechi/ Comunicați este o metodă prin care activitatea de învățare se realizează cu ajutorul unei colaborări între elevii unei clase, grupați în perechi, în vederea rezolvării unor sarcini de lucru și a identificării și susținerii de soluții comune.
Etape în utilizarea metodei:
1.Gruparea elevilor în perechi (colegii de bancă).
2.Primirea aceleiași sarcini de realizat pentru fiecare membru al echipei (dacă tema propusă solicită mai multe întrebări, profesorul poate da echipelor diferite sarcini de lucru).
3.Realizarea individuală a sarcinii (3-5 minute).
Prezentarea răspunsurilor găsite celuilalt membru al perechii și formularea în comun a răspunsului final.
Prezentarea concluziilor în fața întregii clase (2-3 perechi pentru fiecare sarcină de realizat).
Aspecte legate de utilizarea metodei:
Utilizarea eficientă a acestei metode depinde și de modul în care au fost pregătite întrebările, de gradul de interes pe care îl prezintă acestea, de măsura în care dau posibilitatea unor răspunsuri multiple.
Gândiți/ Lucrați în perechi/ Comunicați este o metodă ușor de utilizat și nu solicită resurse mari de timp, motiv pentru care poate fi utilizată eficient în toate cele trei etape ale modelului ERR.
Exemplu
Tema: Sfintele Taine (în evocarea cunoștințelor)
Discuție despre existența puterii fizice și a puterii primite de la Duhul Sfânt.
Profesorul solicită elevilor să deseneze un tabel cu două coloane. Individual, pe baza cunoștințelor anterioare, fiecare elev va scrie în prima coloană două lucruri pe care le poate face omul cu ajutorul puterii fizice, iar în coloana a doua, două lucruri pe care omul le poate face cu ajutorul harului Duhului Sfânt.
• Elevii vor confrunta răspunsul cu cel al colegului de bancă și vor formula un răspuns comun pe care îl vor prezenta în fata colegilor.
2.1.4. Masa rotundă simultană
Masa rotundă simultană este o metodă de învățare prin colaborare, în care fiecare elev este solicitat să-și prezinte un punct de vedere asupra unei probleme/ teme aflată în discuție.
Etape în utilizarea metodei
Clasa este împărțită în grupuri de câte 5-7 elevi (în clasele cu un efectiv restrâns, se poate lucra și frontal). Fiecare grup se va așeza la masă și va primi de la profesor o coală de hârtie, pe care fiecare membru al grupului își va scrie punctul de vedere asupra problemei/ temei date. Timp de lucru: 3-4 minute.
Aspectele scrise de elevi pe foile de hârtie sunt citite de un membru al grupului sau de către profesor. Sunt analizate toate punctele de vedere.
Este extrem de utilă la religie, atunci când sunt tratate teme de morală la care elevii au rețineri în a-și prezenta în fața profesorului și/ sau a colegilor punctul de vedere.
Analiza printr-o activitate frontală, în etapa a 2-a, a punctelor de vedere exprimate de către elevi trebuie realizată astfel încât aceștia să nu fie descurajați pentru activități similare ulterioare.
Este important ca în urma analizei punctelor de vedere notate pe foile de hârtie, elevii să aibă un feed-back de la profesor și de la colegi.
Exemplu
Tema: Postul – mijloc de desăvârșire morală
Clasa se împarte în grupe, fiecare fiind așezată la masă și va primi de la profesor o coală de hârtie. Pe rând, elevii își scriu punctul de vedere referitor la importanța postului și valoarea lui pentru el însuși.
Se analizează, printr-o activitate frontală, opiniile exprimate de elevi. Profesorul le prezintă un fragment sugestiv pentru temă, din scrierile Sfântului Vasile cel Mare, din ,,Omilia I despre post”:
,, Nu mărgini folosul postului numai la îndepărtarea de mâncare! Adevăratul post stă în îndepărtarea de păcate. Treci cu vederea insulta ce ți-a pricinuit aproapele, iartă-i păcatele! Nu postiți în judecăți și în certuri! La post duce cumpătarea. Atletul, înainte de a se duce la întreceri, exersează, cel care postește, se înfrânează. Postul naște pe profeți, întărește pe cei puternici. Postul este bun talisman al sufletului, tovarăș credincios al trupului, armă pentru luptători, loc de exercițiu pentru atleții credinței. Postul îndepărtează ispitele și îndeamnă spre evlavie.”
Împreună cu elevii, se sintetizează concepția creștină despre post și importanța lui pentru mântuire.
2.1.5. Ciorchinele
Definiție: Ciorchinele se utilizează cu scopul de a stimula gândirea liberă, creativă și de tip divergent, de a sesiza conexiunile dintre idei, de a realiza noi asociații de idei, de a descoperi noi sensuri, semnificații, conotații.
Etape în utilizarea metodei
Scrierea unui cuvânt/ unei sintagme cheie la mijlocul tablei sau al foii de hârtie, în funcție de forma de organizare a activității: frontal, pe grupe sau individual.
Identificarea și scrierea altor cuvinte/ sintagme corelate cu cuvântul/ sintagma cheie în funcție de tema tratată, nivelul clasei, timpul disponibil etc.
Identificarea și realizarea conexiunilor dintre cuvinte/ sintagme, prin linii sau săgeți.
Prezentarea și discutarea "ciorchinelui"/ "ciorchinilor". In situația în care activitatea s-a desfășurat individual, elevii au posibilitatea de a observa modul de gândire al colegilor asupra problemei aflată în studiu, de a compara propriile rezultate cu cele ale colegilor, de a-și susține punctul de vedere, de a-și îmbunătăți propriul mod de lucru.
Aspecte legate de utilizarea metodei
• Elevii vor fi îndrumați să noteze toate ideile pe care le au referitor la cuvântul/ sintagma cheie, să realizeze cât mai multe conexiuni între idei, fără însă a face judecăți de valoare. Dacă este cazul, profesorul va indica în prealabil anumite informații care să-i ghideze pe elevi, situație în care se va realiza un ciorchine semidirijat.
Exemplu
Tema: Despre sărbători – împărțirea și importanța lor împărțirea sărbătorilor se poate face prin intermediul unui ciorchine semidirijat, astfel:
se prezintă elevilor sintagma cheie: sărbători (pe care profesorul o scrie în mijlocul tablei) și se solicită acestora să noteze pe o foaie toate sărbătorile care le vin în minte, timp de un minut;
se solicită elevilor să enumere sărbătorile notate pe foaie, fără a le repeta pe cele numite deja;
profesorul le notează pe tablă, anticipând împărțirea acestora;
din discuții cu elevii se desprinde criteriul de clasificare – persoana căreia îi este adresată – pornind de la exemplele propuse;
între cuvântul cheie și exemplele de sărbători, profesorul scrie corespunzător: sărbători domnești (cu dată fixă și cu dată schimbătoare), sărbători în cinstea Maicii Domnului, sărbători în cinstea sfinților, sărbători în cinstea sfinților îngeri, sărbători în cinstea Sfintei Cruci;
se realizează ciorchinele;
se completează ciorchinele, pentru a avea pe tablă împărțirea și exemplele de sărbători;
• elevii vor "citi" ciorchinele;
• în funcție de timpul avut la dispoziție se pot realiza discuții referitoare la legătura dintre sărbători în cursul anului bisericesc.
Metoda se poate aplica la diferite teme, putându-se realiza ciorchini pornind de la următoarele sintagme cheie,care reprezintă aspecte ale vieții sociale, cu impact asupra vieții religios-morale a oamenilor:
credință, iubire, violență, intoleranță, droguri, alcool, tutun, bani, zodiac, vrăjitorie, superstiții, egoism.
2.1.6. Termenii-cheie inițiali
Definiție: Metoda Termenii-cheie inițiali constă în actualizarea cunoștințelor / conceptelor învățate anterior și în stabilirea de relații între acestea în vederea înțelegerii conținutului lecției noi.
Etape în utilizarea metodei
Profesorul alege dintr-un text/ conținut 4-6 termeni cu o semnificație deosebită pentru tema lecției, care pot fi scriși pe tablă.
În perechi, elevii vor discuta despre relația logică, cronologică sau de cauzalitate care poate să existe între acești termeni. Timp de lucru: 3 -4 minute.
După ce elevii au formulat concluziile privind legătura între termenii indicați, vor citi cu atenție textul indicat de către profesor, evidențiind relația care există în text între termenii cheie. Concluzia desprinsă după citirea textului va fi comparată cu cea anticipată de ei în etapa anterioară. Timp de lucru: 5-7 minute.
Concluziile activității vor fi fructificate de către profesor în funcție de etapa din lecție în care este utilizată această metodă.
Aspecte legate de utilizarea metodei
Pentru ca utilizarea metodei Termenii-cheie inițiali să contribuie la dezvoltarea capacității elevilor de a descoperi o posibilă legătură între termenii indicați, este necesară dezvoltarea atenției și a interesului acestora față de activitatea desfășurată. Acest lucru se poate realiza prin prezentarea activității care urmează să fie desfășurată.
în lecția tradițională se poate utiliza în etapa actualizării cunoștințelor, în pregătirea pentru lecția nouă, în fixare, în apreciere, asociere, generalizare, situație în care se poate cere elevilor să elaboreze un ciorchine cu ajutorul termenilor cheie menționați.
La clasele mici, termenii-cheie inițiali pot fi desprinși și în urma observării unor ilustrații care vor facilita imaginarea de către elevi a textului care urmează să fie citit/ analizat.
Lista de termeni poate fi completată de elevi la sfârșitul activității.
Exemplul 1
Tema:,,Sfinții Trei Ierarhi, modele ale iubirii creștine”
La această temă, se poate folosi metoda în etapa de fixare și sistematizare a cunoștințelor. Se cere elevilor, ca împreună cu colegul de bancă, să discute despre relația dintre termenii următori: virtute, ierarhi, educație, scrieri teologice, orfelinate, școală. Elevii vor elabora un scurt text care să sintetizeze concluziile desprinse. ( 5 minute). Se lecturează textul indicat de profesor din manual, punându-se în evidență relația între termenii cheie și se compară cu concluziile scrise de elevi inițial.
Exemplul 2
Tema: Să fim si noi apostoli ai Mântuitorului
Anunțarea subiectului activității: In activitatea pe care o vom desfășura astăzi vom afla cum fiecare om este chemat să devină un apostol prin trăirea credinței creștine, prin slujirea aproapelui.
Sarcini de lucru: împreună cu colegul de bancă discutați despre relația dintre termenii următori: iubirea aproapelui, credință, fapte, apostolat creștin, virtute, mântuire. Timp de lucru 2-3 minute. Elaborați împreună un scurt text, care să sintetizeze concluziile desprinse. Timp de lucru, 5 minute.
Lecturarea a 2-3 texte: "Pentru a ajunge la mântuire, trebuie să respectăm poruncile divine, printre care se numără și porunca iubirii aproapelui. Prin credință și fapte bune, orice om ar putea ajunge în împărăția lui Dumnezeu. Iubirea aproapelui este o formă de apostolat creștin, dar și o virtute." "Mântuitorul Iisus Hristos ne învață că un bun creștin trebuie să-și iubească aproapele. Iubirea față de aproapele este dovedită prin fapte, iar acestea, împreună cu credința, îl ajută pe creștin să se mântuiască. Prin apostolatul creștin se dobândește virtutea, care îl ajută pe om să se mântuiască."
"Iubirea aproapelui este o formă de apostolat creștin, prin care oamenii își dovedesc credința în Dumnezeu. Fără fapte bune oamenii nu dobândesc virtuțile și nu se pot mântui."
• Citirea textului lecției, din manual.
• Desprinderea de către elevi a relației dintre termenii prezentați, în urma lecturii textului.
Exemplu
Iubirea aproapelui este o poruncă dată oamenilor de Dumnezeu, dar și o dovadă a credinței manifestate prin fapte. Apostolatul creștin reprezintă una dintre acțiunile omului, prin care se realizează, pe de o parte, slujirea semenilor, iar pe de alta, comuniunea de iubire cu aceștia. Practicată în mod constant, din iubire față de Dumnezeu și de semeni, slujirea aproapelui devine o virtute care îl ajută pe om să dobândească mântuirea.
• Compararea concluziilor desprinse inițial de elevi cu relația dintre termeni desprinsă din textul citit.
Se poate aplica , de exemplu, la tema ,, Sfânta cruce – sensul ei spiritual”.
Alcătuiți un text cu următorii termeni: cruce, suferință, răbdare, credință, nădejde. Profesorul poate prezenta elevilor un set de imagini care să susțină termenii cheie inițiali.
2.2. Metode active utilizate în realizarea sensului
Predarea-învățarea activă la religie presupune utilizarea unor metode care să îl pună pe elev în situația de învățare individuală și/sau în grupuri mici, orientată spre asimilarea de cunoștințe, spre punerea în practică a acestora, spre manifestarea unor comportamente și atitudini, spre dezvoltarea abilităților de comunicare, spre dezvoltarea puterii de argumentare, spre rezolvarea unor situații-problemă cu care se confruntă în realitate, spre dezvoltarea capacității de organizare a informației noi.
2.2.1. SINELG
"Sistem interactiv de notare pentru eficientizarea lecturii și gândirii"
Definiție: SINELG este o metodă prin care se urmărește dezvoltarea capacității elevilor de identificare și înțelegere a conținutului de idei al unui text, pentru o învățare eficientă.
Etape în utilizarea metodei
1. Profesorul va anunța tema care urmează să fie discutată, demersul didactic care va fi urmat și textul pe care-1 vor avea de lecturat. Înainte de lecturarea textului, elevii vor nota tot ceea ce știu sau ceea ce cred că știu despre tema/subiectul textului care urmează să fie citit.
Ideile notate de elevi vor fi apoi sistematizate și notate pe tablă, sau pe o folie de retroproiector. Neconcordanțele de opinii vor fi discutate în vederea obținerii unui acord minim referitor la ceea ce se notează.
2. Elevii vor citi cu atenție textul, iar pe marginea acestuia (sau pe o coală de hârtie) vor face unele mențiuni, cu o anumită semnificație privind propria înțelegere a mesajul textului:
-vor bifa ("V") pe marginea textului, în cazul în care conținutul de idei confirmă noțiunile deja cunoscute sau pe cele considerate cunoscute;
-vor pune un plus ("+") pe marginea textului care conține o informație nouă pentru ei;
– vor pune un minus ("-") pe marginea textului care contrazice sau diferă de ceea ce știau ei;
-vor un semnul întrebării ("?") acolo unde apar idei neclare, confuze sau despre care doresc să afle mai multe aspecte.
3. După lecturarea textului și o scurtă analiză asupra mențiunilor fcute pe marginea textului, elevii revin la lista de idei realizată înaintea lecturii și discută în grupuri de 2-4 colegi, modul în care cunoștințele lor inițiale s-au confirmat sau nu prin lectura realizată.
Pentru a sistematiza mențiunile făcute în urma lecturii, se va completa un tabel cu patru coloane, corespunzător celor patru semne utilizate în notările de pe marginea textului, după modelul de mai jos:
4. Discuția finală, condusă de profesor și realizată prin contribuția tuturor participanților, va avea rolul de a elucida aspecte rămase neclarificate (dacă este cazul se vor avea în vedere și alte surse de documentare) și de a evidenția progresul dobândit în ceea ce privește dobândirea de noi cunoștințe.
Aspecte legate de utilizarea metodei
Cunoștințele dobândite anterior de către elevi sunt actualizate și valorificate drept bază de lucru pentru lecturarea textului.
Este important ca în prima etapă elevii să scrie tot ceea ce știu despre temă/ subiect.
în cazul în care profesorul constată faptul că elevii nu au menționai anumite aspecte esențiale privind înțelegerea corespunzătoare a textului, va canaliza gândirea acestora prin întrebări euristice, astfel încât să poată fi atinse obiectivele vizate.
• În funcție de particularitățile de vârstă și intelectuale ale elevilor, numărul semnelor poate fi mai mic, limitându-se la semnul plus ("+") pentru asta știam, iar semnul minus ("-") pentru asta nu știam.
Exemplul 1
Tema: Sfinții Trei Ierarhi – modele ale iubirii față de semeni
Pentru a aprofunda învățăturile Sfinților Trei Ierarhi, se prezintă elevilor un text reprezentativ din scrierile Sfântului Vasile cel Mare – ,,Omilia către tineri”:
,, Dacă voim ca slava binelui să rămână tot timpul nedespărțită de noi, să ascultăm învățăturile sfinte și de taină după ce am fost inițiați mai întâi în literatura profană. După ce ne-am obișnuit să privim soarele în apă, putem să ne îndreptăm privirile și spre lumina lui. Vom primi, însă, acele scrieri ale lor în care au lăudat virtutea sau au osândit viciul. După cum celelalte ființe se bucură numai de mirosul sau de frumusețea florilor, iar albinele pot lua din flori și mierea, tot așa și aici, oamenii care nu caută în astfel de scrieri numai plăcutul și frumosul, pot să scoată din ele și un oarecare folos pentru suflet. Trebuie, deci, și voi să citiți scrierile autorilor profani, așa cum fac albinele.”
Elevii vor citi textul și vor face pe marginea acestuia mențiuni privind înțelegerea mesajului acestuia.
Exemplul 2
Tema: Libertate și responsabilitate în lumina credinței
Pornind de la textul următor evidențiați problema libertății cu care a fost înzestrat omul, utilizând metoda SINELG: "Omul a fost făcut la început având cugetarea mai presus de păcat și de patimi, dar nu și cu totul incapabil să se abată spre ceea ce ar fi voit. Dumnezeu a socotit că e drept să-i încredințeze omului însuși frânele propriilor voiri și să îngăduie pornirilor lui libere să facă ceea ce le place. Virtutea trebuia să fie liber aleasă și să nu fie fructul necesității, nici să fie ținută să nu cadă, de legile firii." (Sf. Chiril al Alexandriei, „Închinare și slujire în duh și adevăr”)
2.2.2. Unul stă, trei circulă
Definiție: Metoda Unul stă, trei circulă este utilizată pentru dezvoltarea capacității elevilor de analiză și evaluare a unor idei și a abilității de a prezenta celor din jur rezultatele obținute de grupul din care fac parte.
Etape în utilizarea metodei
1.Organizarea elevilor pentru rezolvarea problemei/ sarcinii de lucru, prin împărțirea clasei în grupuri de 3-4 elevi și numerotarea grupurilor și a elevilor din fiecare grup.
2. Rezolvarea problemei/ sarcinii de lucru, de către fiecare grup.
3. Rotirea elevilor, astfel: un elev rămâne pe loc (de exemplu, elevul cu numărul 1), ceilalți trei se mută fiecare în grupuri diferite, ocupând în grupurile respective, locul pe care l-au avut în grupul inițial.
De exemplu, pentru șase grupuri, fiecare cu câte patru elevi, la prima rotație, grupurile vor fi alcătuite conform tabelului:
Elevul care rămâne pe loc explică noilor sosiți rezultatele la care a ajuns grupul său, apoi se fac comentarii pe marginea celor prezentate.
4. Revenirea în grupurile inițiale, discutarea celor constatate în urma activităților din grupurile vizitate, prin sublinierea asemănărilor și deosebirilor față de propriul lor rezultat, rediscutarea problemei și desprinderea concluziilor.
Aspecte legate de utilizarea metodei
Utilizarea eficientă a acestei metode conduce și la formarea capacității elevilor de restructurare și adaptare a conținutului, pe baza informații noi obținute de la colegi.
Este necesară precizarea clară a intervalelor de timp și coordonarea elevilor la deplasarea dintr-un grup în altul.
Pentru ca această metodă să fie utilizată cu succes este necesar ca nivelul intelectual al elevilor care formează grupurile respective să fie omogen, deoarece rezolvarea problemei/sarcinii de lucru solicită din partea lor atenție, putere de analiză și evaluare a unor idei, abilitatea de a prezenta ideile propriului grup.
Exemplu
Tema: Sfântul Vasile cel Mare
• In rugăciunea numită Acatist, închinată Sfântului Vasile, se face referire la diferite aspecte din viața acestuia, care apar în exemplele de mai jos:
,,Bucura-te, lauda cea stralucita a arhiereilor;
Bucura-te, dumnezeiescule invatator al dogmelor;
Bucura-te, la milostenie indemnatorule;
Bucura-te, al Treimii aparatorule”
Organizați clasa în grupe de câte patru elevi și numerotați elevii și grupele.
Pornind de la viața Sfântului Vasile, fiecare grup va analiza cele patru aspecte, urmărind:
viața de sfințenie dusă de Sfântul Vasile;
apărarea dreptei credințe;
faptele sale de milostenie;
dascăl al creștinătății.
• Rezolvați sarcinile de lucru, urmând etapele metodei Unul stă, trei circulă, conform instrucțiunilor date de profesor.
Se poate aplica,de exemplu, la tema: Pildele rostite de Mântuitorul (lecție de sinteză)
Utilizând metoda "Unul stă, trei circulă", analizați pildele studiate la ora de religie și propuneți în cadrul grupului cel puțin un titlu care să sintetizeze mesajul principal.
La finalul aplicației, notați pe tablă și în caiete, într-un tabel, cele mai reprezentative titluri.
2.2.3. Cubul
Definiție: Cubul este o metodă de studiere și prezentare din mai multe perspective a unui subiect/ a unei teme. Prin utilizarea acestei metode, se oferă elevilor posibilitatea de a-și dezvolta competențele aecesare explorării și abordării unui subiect sau a unei situații, prin abordări complexe și integratoare.
Etape în utilizarea metodei
1. Pe fețele unui cub se notează cuvintele: Descrie, Compară, Analizează,Asociază,Aplică,Argumentează (care corespund nivelelor specificate în taxonomia lui B. Bloom).
2. Este anunțată tema lucrării.
Clasa este împărțită în grupe de elevi, fiecare dintre acestea urmând să trateze tema pe baza celor șase sarcini/ instrucțiuni scrise pe fețele cubului, în ordinea indicată de profesor. Dacă resursele de timp nu permit ca fiecare grup să rezolve toate cele șase sarcini/ instrucțiuni, fiecare grup va primi câte una dintre acestea, aleasă prin diferite moduri (folosirea cubului drept zar, numirea de către profesor, opțiunea unui grup pentru o anumită cerință etc).
Prin discuții în comun, membrii fiecărui grup identifică ideile care pot susține rezolvarea cerinței:
1) descriere (prezentarea aspectelor exterioare ale obiectelor, fenomenelor etc);
comparare (identificarea asemănărilor și deosebirilor cu alte obiecte, aspecte etc);
asociere (realizarea de conexiuni cu alte teme);
analiză (părțile componente, construcția etc);
aplicare (utilitatea, finalitatea etc);
argumentare (susținerea cu argumente a unei afirmații).
5. Fiecare grup elaborează o lucrare (un text, un desen etc.) prin care se răspunde sarcinii/ sarcinilor de învățare primite și o prezintă clasei.
Aspecte legate de utilizarea metodei
Pentru a contribui la formarea capacității elevilor de a studia și prezenta din perspective diferite un anumit subiect, este necesară prezentarea unei probleme reale și cu un impact semnificativ pentru un anumit colectiv de elevi.
Cele șase sarcini pot fi rezolvate și individual de fiecare elev. In utilizarea metodei la elevii mici este necesară explicarea sarcinilor/ instrucțiunilor (Descrie – Cum arată?; Compară – Cu cine/ cu ce se aseamănă?/ De cine/ De ce diferă?; Asociază — Cu ce poate fi pus în legătură?; Analizează – Ce părți are? care sunt caracteristicile acestora?; Aplică – Cum poate fi pus în practică?/ La ce este utilă?; Argumentează – De ce este bun/ rău? De ce este/ nu este deosebită?).
In cazul rezolvării unei singure sarcini, la sfârșitul activității elevii își vor nota în caiete sarcinile/ instrucțiunile primite de colegi și rezolvarea acestora.
Completarea fețelor cubului poate fi realizată și pe parcursul desfășurării activității didactice, în diferite etape ale acesteia. Elevii pot utiliza diferite surse în completarea fețelor cubului: manuale, hărți, diagrame, imagini etc.
Exemplul 1
Tema :Sfinții Trei Ierarhi, modele ale iubirii fata de semeni -cls. aVII-a
Se împarte clasa in grupe, fiecare primește câte un cub pe fețele căruia sunt scrise cerințele: descrie, compara, asociază, analizează, aplică, argumentează. Liderul grupei extrage o fișă cu numele unuia dintre cei trei Sfinți Ierarhi si cerințele explicate.
La Sfântul Vasile cel Mare se pot formula următoarele cerințe:
1.Descrie: Prezentați portretul fizic si moral al Sf. Vasile cel Mare
2.Compara: Ce alți sfinți ierarhi cinstiți de Biserica noastră cunoașteți?
3.Asociază: Care sunt persoanele sfinte împreună cu care este sărbătorit Sf. Vasile cel Mare si de ce?
4.Analizează rolul pe care l-a avut în istoria Bisericii noastre, datorită sfințeniei și a numeroaselor activități filantropice.
5.Aplică:Pornind de la modelele de slujire a lui Dumnezeu oferite de Sfinții Trei Ierarhi, prezentați modalități prin care si tu îl poți sluji pe Dumnezeu.
Exemplu 2
La tema ,, Persecuțiile împotriva creștinilor” se poate aplica astfel:
Rezolvați prin metoda Cubul, următoarele sarcini didactice:
Descrie modul în care a fost persecutat Sfântul Apostol Petru!
Compară modul în care a fost martirizat Sfântul Apostol Petru, față de Sfântul Apostol Andrei!
Asociază persecuțiile împotriva creștinilor cu formele de persecuție la care sunt supuși creștinii zilelor noastre (de exemplu, dacă îți faci cruce atunci când treci pe lângă o biserică și trebuie să înfrunți ironia celor din jur)!
Aplică cunoștințele referitoare la persecuțiile împotriva creștinilor în explicarea semnificației unor sărbători închinate sfinților martiri.
Analizează zonele geografice în care au existat martiri, utilizând o hartă a Imperiului Roman între secolele 1-IV!
6.Argumentează următoarea expresie: "Prin martiriu, creștinii se aseamănă cu Domnul Iisus Hristos."!
Exemplul 3
Tema: Taina Sfintei Împărtășanii
Fiecare grupă va avea de realizat o sarcină de lucru.
Grupa I – Descrie – Sfânta Taină a Împărtășaniei (a Spovedaniei).
Grupa II – Compară – cu celelalte slujbe la care ai participat (Sfânta Liturghie, Spovedania, Maslul, Botez, Hirotonie, Nuntă).
Grupa III – Asociază urmatoarele componente: „Trupul și Sângele Domului” cu pâinea și vinul (Hristos cea de taină) – Momentul instituirii Sfintei Taine: „Luați, mâncați…”
Grupa IV – Aplică – cum ne pregatim inainte de a primi Sfanta Impartasanie pornind de la cunoștințele, prezentate in cadrul lectiei, referitoare la aceasta dumnezeiasca Taina. Începând cu clasa a II-a și a III-a au participat în Postul Craciunului sau in Postul Mare, împreună cu părinții sau cu profesorul de religie, și s-au pregătit sufletește pentru momentul Împărtășaniei.
Grupa V – Analizează – importanța Împărtășaniei și ce presupune ea :
unirea cu Hristos și viața de veci;
pregătirea sufletească pentru acest moment;
spovedania făcută cu părere de rău și cu dorința de îndreptare;
împlinirea canonului.
Grupa VI – Argumentează pro sau contra – afirmația: „La fiecare Sfântă Liturghie pâinea și vinul aduse în dar de credincioși se preface prin puterea Duhului Sfânt în Trupul și Sângele Mântuitorului spre iertarea păcatelor și spre viața de veci” sau „Cina cea de Taină se reactualizează la Sfintele Paști?”.
Forma finală a scrierii este împărtășită întregului grup.
Lucrarea finală poate fi desfășurată pe tablă.
2.2.4. Metoda photolangage
Metoda photolangage constă în prezentarea unui ansamblu de ilustrații variate (fotografii, desene etc.) pe o anumită temă, în scopul facilitării conversației pe tema dată.
Metoda photolangage se bazează pe faptul că o ilustrație poate reprezenta un obiect de proiecție, ceea ce înseamnă că cel care o alege în virtutea unor detalii îi atribuie anumite proprietăți care există în subconstientul său. In acest mod, ilustrația devine o proiecție a celui care o alege, dar rămâne în același timp un obiect care îl reprezintă din exterior. Discutând despre ceea ce văd într-o anumită ilustrație, elevii discuta practic despre ei înșiși. Materialul ilustrativ utilizat trebuie să fie diversificat,suficient de sugestiv, să fie plasat astfel încât să poată fi observat de toți elevii din clasă.
Etape în utilizarea metodei
1.Prezentarea obiectivului și a modului de desfășurare a activității.
2.Selecția individuală: este etapa în care se afișează imaginile, fiecare elev le privește și se oprește asupra uneia dintre acestea. Astfel,aceeași imagine poate fi aleasă de mai mulți elevi.
3.Discutarea ilustrațiilor, pe baza alegerilor individuale. În aceasta etapă, fiecare elev motivează alegerea făcută. In situația alegerii aceleiași imagini de către mai mulți elevi, fiecare va expune pe rând motivul alegerii. Discuțiile pot fi mai ample, în funcție de timpul avut la dispoziție .Se va discuta și pe marginea imaginilor care, eventual, nu au fost alese de elevi. Pe tot parcursul acestei etape, profesorul poate dinamiza discuția prin întrebări al căror răspuns sa evidențieze cât mai multe aspecte legate de problematica respectivă. Dacă timpul permite, în această etapă poate fi citită o scurtă povestire, urmată de identificarea aspectelor esențiale legate de tema discuțiilor.
4.Selecția colectivă și evaluarea activității realizate în comun, această etapă, de comun acord, se alege o imagine din cele prezentate, apoi se organizează o activitate didactică (se creează o povestire în lanț, se organizează un joc de rol, se scrie un scurt text) și se evaluează rezultatele acțiunii desfășurate în comun.
Aspecte legate de utilizarea metodei
Întrucât metoda photolangage se utilizează cu scopul exprimării reprezentărilor individuale și colective despre un anumit subiect precizat, utilizarea ei la religie este indicată în următoarele situații:
pentru a identifica locul ocupat de activitățile religioase în preocupările elevilor;
pentru a identifica: preferințele elevilor pentru anumite tipuri de joc (mai ales în acțiunile menite să diminueze diferite tipuri de violență între elevi), sărbătoarea favorită (religioasă sau laică);
pentru confruntarea reprezentărilor pe teme precum muzica favorită, modelul favorit.
Exemplu
Tema:,, Duminica, sărbătoarea săptămânală a creștinilor”.
Se poate utiliza metoda photolangage cu scopul exprimării de către elevi a reprezentărilor individuale și colective privind modul de respectare a acesteia:
afișarea unui set de imagini reprezentând diferite acțiuni de cinstire/ necinstire a duminicii (participarea la biserică, vizitarea unor bolnavi, citirea Bibliei, drumeții, ascultarea muzicii, vizionarea unor emisiuni TV, realizarea de activități casnice, jocuri sportive, întâlniri cu prietenii etc.) și alegerea de către fiecare – în urma observării acestora – a unei imagini favorite sau care le amintește de o întâmplare din viață, cu semnificație pentru tema dată.
justificarea de către fiecare elev a alegerii făcute. Vor fi evidențiate activitățile prezentate în imaginile alese în mod frecvent, iar pentru alegerile de imagini care reprezintă activități prin care se încalcă porunca a IV-a din Decalog, se vor discuta aspectele respective.
descrierea imaginilor care nu au fost alese de elevi, relativ la tipul acestora, caracterul lor. Elevii vor fi puși în situația de a prezenta și alte activități cu caracter religios-moral care nu sunt reprezentate în imagini, din aspectele concrete ale vieții. In funcție de timpul avut la dispoziție, profesorul poate citi o povestire privind tema aleasă sau mărturiile unor oameni privind importanța Duminicii pentru viața spirituală a omului.
alegerea de comun acord a unei imagini reprezentative pentru ceea ce înseamnă sărbătorirea Duminicii și învățarea unei cântări din Sfânta Liturghie.
Aplicații:
Tema: Despre prietenie
• Pentru a identifica tipurile de violență prezente în școală, utilizați metoda photolangage, cu ajutorul unor imagini care reprezintă elevi (fete și băieți) în diferite ipostaze ale manifestărilor violente: bătaia, amenințarea, îmbrâncirea, cearta, aruncarea de obiecte spre o persoană, distrugerea mobilierului, jocuri violențe etc.
2.2.5. Controversa academică
Este o metodă generatoare de dezbateri, controversa academică contribuie la antrenarea elevilor și la participarea activă a acestora la discuții, mai întâi în perechi, apoi în fața colegilor.
Etape în utilizarea metodei:
Prezentarea subiectului dezbaterii printr-o lectură, prin studiu de caz etc.
Adresarea unei întrebări care presupune un răspuns binar (da-nu, adevărat-fals).
Organizarea clasei în echipe de câte patru elevi, iar în cadrul echipei, gruparea în perechi de câte doi elevi (P) care să argumenteze un răspuns "pro", respectiv "contra" (C). Este recomandat ca împărțirea elevilor să se facă pe baza opțiunilor exprimate de aceștia.
Discutarea/ lucrul împreună în cadrul perechilor pentru a argumenta un răspuns "pro", respectiv "contra", la întrebare (timp de lucru: 5-6 minute).
Regruparea elevilor, astfel: membrii perechii "pro", respectiv "contra", din fiecare echipă se despart și formează o altă pereche, cu un coleg din altă echipă care a susținut la rândul lui poziția "pro", respectiv "contra", alături de care își compară/ întărește argumentarea (timp de lucru: 4-5 minute).
Reunirea perechilor inițiale pentru a-și compara și completa argumentele, pe care le susțin apoi în grupurile de patru elevi, formate inițial (timp de lucru: 6-8 minute).
Susținerea în fața clasei a argumentelor "pro" și "contra", pentru a fi exprimat un punct de vedere unitar asupra subiectului discutat (timp de lucru: 5-6 minute).
Aspecte legate de utilizarea metodei
Este recomandată mai ales atunci când profesorul dorește să afle care este puterea de argumentare a elevilor, în cazul unui subiect controversat.
Exemplu:Tema: Despre păcat
Organizați o controversă academică în urma lecturării de către elevi i textului de mai jos. Întrebarea generatoare de dezbateri este: Părinții lui Mihai au proceda corect anunțând Poliția?
Sergiu este cu șase ani mai mare decât Mihai. S-au cunoscut în urma unei întâmplări care i-a marcat lui Mihai existența: într-o seară, în timp ce se plimba printr-un loc izolat a fost înconjurat de un grup de băieți care, văzându-1 singur, l-au atacat. La un moment dat, a apărut Sergiu, care a început să îl apere pe Mihai. După ce au fost îndepărtați agresorii, cei doi au început să discute. Așa a aflat Mihai că Sergiu urmează cursuri de box, că este șeful unei bande din cartier, că statura și forța lui i-au determinat pe mulți să îl recunoască drept cel mai puternic din cartier, să îl admire, să îl plătească pentru a-i apăra. Sergiu chiar a început să creadă că prin comportamentul agresiv pe care îl afișează în fața celor din jur, își câștigă respectul. El i-a propus lui Mihai să intre în banda lui, deoarece îi este dator pentru că 1-a apărat. Cum Mihai a avut rețineri, Sergiu 1-a amenințat că îl va căuta și i-a spus că degeaba va spune cuiva despre cele întâmplate, că lui nu i se va întâmpla nimic. Când părinții lui Mihai au aflat, au crezut că ar putea rezolva problema prin părinții lui Sergiu. I-au căutat, dar aceștia și-au apărat fiul, spunându-le că ceea ce a făcut Sergiu nu este foarte grav și că există și alți tineri de seama lui care au un comportament asemănător și că este normal să fie așa în ziua de azi. Ei le-au mai spus că, în fond, ar trebui să-i mulțumească lui Sergiu pentru binele făcut. Au încercat apoi să vorbească și cu Sergiu, dar acesta nu a vrut să-i asculte. Pentru că amenințările la adresa lui Mihai nu încetau, părinții lui Mihai au anunțat Poliția. Intre timp, Sergiu a săvârșit diferite acte de violență pentru care a fost arestat.
2.2.6. Studiul de caz
Studiul de caz constă în analiza unui caz real, fiind suport al cunoașterii inductive, în vederea formării capacității elevilor de a trece de la particular la general, dar și bază a cunoașterii deductive, de la general la particular.
Etape în utilizarea metodei
1.Prezentarea cazului, propus de profesor sau/și elevi.
Alcătuirea unui plan pentru o analiză care să conducă la identificarea cauzelor ce au determinat apariția și/sau evoluția cazului aflat în studiu.
Inițierea și dirijarea de către profesor a dezbaterilor în vederea stabilirii alternativelor de rezolvare, prin selectarea celor mai potrivite metode de analiză, prin examinarea cazului din mai multe perspective, fără însă a se propune sau sugera elevilor ipoteze, opinii sau soluții.
4.Stabilirea concluziilor.
Aspecte legate de utilizarea metodei
Se utilizează la orele de religie pentru anumite teme sau situații care vizează formarea de atitudini și comportamente morale.
În alegerea cazului se urmărește:
-corespondența cu viața reală, concretă;
corelarea acestuia cu obiectivele propuse;
raportarea la cunoștințele, ideile, normele cunoscute de elevi;
corelarea gradului de dificultate a analizei cazului cu nivelul de pregătire a elevilor;
posibilitatea sintetizării concluziilor.
Cazul poate fi prezentat elevilor printr-o descriere completă, parțială sau prin comunicarea unor sarcini concrete de rezolvat, în funcție de experiența și capacitatea acestora de a utiliza material documentar și de a rezolva cazuri.
Avantajele utilizării acestei metode rezidă în faptul că îi solicită pe elevi în culegerea și utilizarea de informații în vederea elaborării și argumentării unor decizii, evaluării alternativelor și desprinderii unor concluzii.
Elevii vor fi antrenați în dezbateri prin întrebări care să le stimuleze creativitatea: Care sunt factorii care ar trebui modificați?
La religie, studiul de caz se utilizează în următoarele situații:
-în analiza unor cazuri de deviații comportamentale cunoscute de către elevi;
în identificarea datoriilor membrilor unei familii, pe baza analizei relației dintre aceștia;
în dezvoltarea atenției și înțelegerii față de problemele celor din jur;
în evidențierea datoriilor față de Dumnezeu și de semeni, de biserică, societate, școală;
în formarea deprinderii de a practica virtuțile etc.
Exemplu
Tema: Traficul de ființe umane. Omul împotriva omului.
Analizați cazul prezentat mai jos, din perspectiva etapelor traficului de ființe umane și a relațiilor interumane care determină comportamente greșite din punct de vedere creștin.
1. prezentarea cazului (prelucrare după mărturia unei victime a traficului)
Camelia a citit un anunț în "Monitorul" de Timișoara, prin care se făceau oferte de lucru pentru Italia, condiția impusă fiind vârsta cuprinsă între 18-25 de ani. Persoana de contact i s-a părut foarte amabilă și chiar omenoasă, deoarece s-a oferit să o împrumute cu suma de bani care îi lipsea. Și-a lăsat copilul cu mama ei și a plecat spre Timișoara, unde se constituia grupul. Granița spre sârbi a fost trecută legal, toate fetele din grup având pașaport și viză de Italia. Primele semne de îndoială i-au apărut Cameliei la prima întrerupere a călătoriei într-o localitate din Serbia, când a aflat despre condițiile impuse pentru continuarea călătoriei: o anumită înălțime, lipsa tatuajelor, a cicatricelor. Cel care dădea verdictul era un "doctor", "bărbos, cu ochelari, cu față de mafiot, cu tatuaje pe mână". Camelia a fost selectată pentru Italia împreună cu alte fete, iar drumul l-au continuat cu trenul. într-o discuție cu una dintre fete, a aflat că trenul merge în Muntenegru, unde vor fi vândute unor albanezi.
Vânzarea Cameliei s-a făcut pentru 10 milioane de lei. Călăuzele care le-au trecut granița prin pădure spre Albania le-au obligat să întrețină relații sexuale, sub amenințarea pistoalelor. După o săptămână au ajuns, în sfârșit, la casa albanezului care le cumpărase. Pentru a nu putea lua legătura cu cei de acasă și cu cei din localitatea respectivă au fost sechestrate în casă. Au urmat apoi un șir de abuzuri fizice, emoționale, sexuale, economice, sociale, care le-au slăbit rezistența fizică și psihică. După un anumit timp, patronul le-a dus în Italia. Camelia a fost obligată să se prostitueze pe străzile Romei. Printr-o întâmplare fericită, primul potențial client a fost un student care avea un prieten român. Când i-a povestit acestuia ce i s-a întâmplat, a dus-o la poliția italiană, apoi a fost repatriată. Patronul albanez a aflat numărul de telefon din România și, de atunci, a început un nou șir de amenințări, atât pentru ea, cât și pentru familia ei. Viața i-a devenit un coșmar."
1.Elaborarea planului de analiză, care trebuie să aibă în vedere identificarea cauzelor ce au determinat hotărârea Cameliei de a pleca în străinătate și evoluția ulterioară a evenimentelor.
Dirijarea dezbaterilor spre identificarea:
elementelor caracteristice fiecărei etape a traficului în care a fost implicată Camelia, precum și modul în care acestea sunt superpozabile cu caracteristicile generale ale fenomenului;
contextului social care au generat dorința Cameliei de a pleca din țară și derularea ulterioară a evenimentelor;
formelor de violență la care a fost supusă Camelia;
semnificației acestui caz pentru mass-media;
analiza cazului din punct de vedere religios.
3.Stabilirea unor concluzii care să evidențieze semnificația cazului pentru fenomenul traficului de ființe umane.
Aplicații
Tema: Pilda Samarineanului milostiv . Citiți Pilda samarineanului milostiv (Luca 10, 25-37):
"Și iată, un învățător de lege s-a ridicat, ispitindu-L și zicând: învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața de veci? Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citești? Iar el, răspunzând, a zis: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și din toată puterea ta și din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți. Iar El i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta și vei trăi. Dar el, voind să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus: Și cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, și a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat și l-au rănit, au plecat, lăsându-1 aproape mort. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea și, văzându-1, a trecut pe alături. De asemenea și un levit, ajungând în acel loc și văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el și, văzându-1, i s-a făcut milă, și, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn și vin, și, punându-1 pe dobitocul său, 1-a dus la o casă de oaspeți și a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoțând doi dinari i-a dat gazdei și i-a zis: Ai grijă de el și, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îți voi da. Care din acești trei ți se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Și Iisus i-a zis: Mergi și fă și tu asemenea."
• Valorificați cazul prezentat, urmărind următoarele aspecte:
situația care a generat rostirea pildei de către Mântuitorul Iisus Hristos;
atitudinea comparativă a preotului, levitului și a samarineanului față de omul căzut între tâlhari;
motivele pentru care samarineanul poate fi considerat model pentru creștini;
2.2.7. Phillips 6-6
Phillips 6-6 este o metodă utilizată pentru rezolvarea unei sarcini didactice în grupuri de câte șase elevi, timp de șase minute.
Etape în utilizarea metodei:
Profesorul împarte clasa în grupe de câte șase elevi, prezintă subiectul care urmează să fie discutat, explică scopul și modul în care se va desfășura activitatea. Timp de desfășurare: patru minute.
Printr-o activitate desfășurată pe grupe, elevii rezolvă sarcina didactică primită. Timp de lucru: șase minute.
Un reprezentant al fiecărui grup (purtătorul de cuvânt, ales de profesor sau de elevi) prezintă punctul de vedere comun. După prezentarea făcută de purtătorul de cuvânt, profesorul poate să-i întrebe pe ceilalți membrii ai grupului dacă au ceva de adăugat sau de modificat la expunerea realizată de colegul lor. Timp de desfășurare: două minute, pentru fiecare purtător de cuvânt.
Profesorul sau purtătorii de cuvânt (printr-o activitate în grup) realizează sinteza aspectelor prezentate în etapa anterioară. Pentru dinamizarea activității, pot fi implicați și colegii din subgrupe, care au posibilitatea să intervină în desfășurarea activității.
Aspecte legate de utilizarea metodei :
In situația în care numărul de elevi din clasă nu este divizibil cu șase, grupele vor fi formate din 4-8 membri.
Este posibil să apară dificultăți și în ceea ce privește încadrarea în intervalul de timp alocat activităților pe grupe. în astfel de situații este necesar sprijinul profesorului sau poate fi extins timpul alocat, dispozitivul 6x 6 transformându-se în dispozitivul pm (p = persoane, timp de m = minute). De exemplu, 5-8 înseamnă că grupul va fi împărțit în subgrupuri de cinci persoane, care lucrează împreună timp de 8 minute.
Exemplu
Tema: Pregătirea și starea morală a credinciosului pentru participarea la viața cultică
Formați grupuri de câte șase elevi. Timp de șase minute discutați despre modalitățile prin care tinerii ar putea fi convinși să participe duminica la Sfânta Liturghie. Alegeți un coleg care să modereze discuțiile din cadrul grupului și, ulterior, să expună în fața colegilor ideile voastre.
Discutați în cadrul grupelor și notați ideile propuse de voi.
Exemple de idei:
-să fie implicați în slujbă, de exemplu, să cânte în corul bisericii;
-să facă parte dintr-o asociație de tineret creștin, de exemplu, în Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Români; băieții să îl ajute pe preot la diferite momente, de exemplu, să ducă lumânarea înaintea preotului;
-să li se -explice mai des despre importanța participării la Sfânta Liturghie;
-să vizioneze un film cu Sfânta Liturghie în timpul orelor, iar profesorul să le explice elevilor fiecare moment și semnificația acestuia;
-să fie convinși și părinții, la ședințele cu părinții, despre aceste lucruri, deoarece dacă părinții noștri nu merg la biserică, nici noi o facem;
-să fie educați de mici pentru participarea la slujbe;
-să se organizeze participarea la slujbă a tuturor elevilor din clasă;
-să li se explice elevilor despre folosul pe care îl au prin participarea la Sfânta Liturghie;
-să li se sădească în suflete dragostea de Dumnezeu;
-să se organizeze activități și după Sfânta Liturghie: vizitarea bolnavilor, a copiilor orfani, colecte pentru
sinistrați etc.
Fiecare raportor va expune timp de două minute concluziile grupului său, iar dacă mai au ceva de adăugat, colegii de grup o pot face.
Raportorii vor constitui un grup și vor analiza ideile propuse, iar cele mai interesante vor fi alese, ierarhizate și ordonate.
2.2.8. Metoda 6-3-5
Este o metoda utilizată pentru dezvoltarea creativitații elevilor, care sunt antrenați să lucreze în grup pentru a propune idei / solutii pentu rezolvarea temei sau problemei aflata in dezbatere.
Etape în utilizarea metodei :
1.Sunt formate grupurile de lucru din cate 6 elevi, iar in cadrul acestora este desemnat cate un moderator.În cadrul grupurilor se discuta tema prezentata de catre profesor.Timp de lucru 5 minute.
2.O coală de hârtie este trecută pe la fiecare grup, care propune câte trei idei , dupa modelul de mai jos:
3. Profesorul citește ideile scrise în tabel și discută cu elevii care dintre acestea poate fi reținută/ însușită de întreg colectivul clasei.
Aspecte legate de utilizarea metodei:
Modalitatea de lucru din etapa a doua are în vedere evitarea răspunsurilor repetitive.
O variantă a acestei metode propune ca în cele cinci minute în care se lucrează pe grupe, elevii să noteze câte trei idei pe câte o coală de hârtie. Apoi, fiecare elev transmite coala de hârtie colegului din dreapta sa și o primește pe cea a colegului din stânga, pe care reformulează ideile scrise de acesta. Ideile sunt astfel îmbunătățite în cadrul grupului. Cu ajutorul elevilor, profesorul centralizează ideile și le reține pe cele semnificative pentru tema aflată în discuție. Prin utilizarea acestei variante se poate realiza și o evaluare a activității individuale a elevilor, pentru ideile scrise de aceștia în prima etapă. Metoda trebuie utilizată astfel încât să dezvolte comunicativitatea elevilor în cadrul grupurilor, capacitatea de a formula, reformula și evalua idei.
Aplicații
1.Tema: Respectul față de lumea creată
Tema dezbaterii: Identificați acțiuni prin care omul manifestă respect față de lumea creată de Dumnezeu.
2.Tema: Rolul tineretului în apărarea vieții
Tema dezbaterii: Cum poate fi prevenită violența în familie?
2.2.9. Cadranele
Definiție: Cadranele reprezintă o metodă utilizată pentru formarea și dezvoltarea capacității elevilor de a organiza/ rezuma :onținutul informațional al unui text în scopul unei înțelegeri nuanțate și profunde și de a exprima argumentat puncte de vedere personale asupra .mui subiect propus, pe baza a patru criterii precizate de către profesor.
Etape în utilizarea metodei
1. Pe o foaie se trasează două axe perpendiculare, obținându-se patru cadrane, apoi sunt precizate sarcinile de didactice corespunzătoare fiecăruia dintre acestea.
2. Sunt rezolvate cerințele, apoi rezultatele sunt trecute de către elevi în cele patru cadrane, în condițiile și timpul indicate de către profesor.
Aspecte legate de utilizarea metodei :
• Cadranul trebuie să cuprindă rezolvarea a patru sarcini de învățare esențiale, legate de problematica respectivă. Acestea pot fi organizate: logic, cronologic, într-o înlănțuire cauză-efect, dar pot reprezenta și aspecte distincte, al căror răspuns să se constituie într-un tot unitar.
În situația în care resursele de timp sunt limitate, sarcinile didactice pot fi împărțite pe grupe de elevi, corespunzător fiecărui cadran, iar rezolvarea trecută pe tablă de către profesor/ un elev.
În formația notată în cadrane va fi esențializată.
În cadrul grupelor, elevii pot fi organizați în funcție de poziția pe care o ocupă în bănci, de aptitudinile pentru rezolvarea anumitor sarcini de învățare etc.
Dacă este necesar, numărul cadranelor poate fi extins.
În unul dintre cadrane, sarcina poate fi realizarea unui organizator grafic sau al unui cvintet .
Este important ca elevii să aibă posibilitatea de a-și prezenta rezultatele și de a-și argumenta răspunsurile. Poate fi evaluat astfel modul în care elevii au răspuns la sarcinile de învățare.
Exemplu
Tema: ,,Dumnezeu Sfințitorul”, la clasa a VIII -a
învățătura de credință despre Sfântul Duh poate fi desprinsă din mai multe texte, utilizând metoda cadranele. Datorită complexității fiecărui text, clasa va fi împărțită în patru grupe de elevi, fiecare dintre acestea urmând să rezolve una din cele patru sarcini de învățare. Prezentarea sarcinilor de învățare:
-grupa 1 (cadranul I): Prezentați pe scurt evenimentul biblic petrecut la Cincizecime, relatat în cartea Faptele Apostolilor, capitolul 2 versetele 1-42;
-grupa 2 (cadranul II): Prezentați învățătura despre Sfântul Duh, cuprinsă în articolul 7 din Crez, explicând numirile date acestei Persoane a Sfintei Treimi;
-grupa 3 (cadranul III): Prezentați învățătura cuprinsă în rugăciunea împărate Ceresc, explicând numirile date Sfântului Duh în cadrul acesteia;
– grupa 4 (cadranul IV): Prezentați Sfintele Taine, ca lucrări ale Bisericii, prin care oamenii primesc harul Sfântului Duh, pe baza următoarei lecturi:
],,Gabriel este foarte fericit! Duminică va fi botezată sora lui, Măria. S-a bucurat când părinții i-au dat numele după cel al Maicii Domnului, deoarece învățase la religie cât de important este să ai numele unui sfânt.
Sâmbătă seara, el s-a spovedit, pentru ca a doua zi să se poată împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului. în timpul slujbei Sfintei Liturghii, un tânăr a primit Taina Preoției. După Sfânta Liturghie a urmat slujba Botezului. Gabriel a fost foarte atent, deoarece învățase la școală că Botezul este prima Taină pe care o primește omul. Din rugăciunile rostite de preot a auzit că, prin Botez, omul devine membru al Bisericii și că este chemat spre o nouă viață. Imediat după Botez, sora lui a primit și Taina Mirungerii, iar la sfârșit a fost împărtășită cu Trupul și Sângele Domnului. în acea zi, Măria a primit trei din cele șapte Sfinte Taine.La ieșirea din biserică, Gabriel a văzut un mire și o mireasă care intrau în biserică pentru a primi Taina Cununiei.Singurul lucru care i-a umbrit bucuria a fost absența bunicii lui, care era bolnavă. Părinții i-au spus însă că, în zilele următoare, pentru ea se va săvârși Taina Sfântului Maslu. Câte evenimente legate de Sfintele Taine!”
Se discuta aspectelor prezentate de fiecare grupă.
Se completeaza cadranele (atât pe tablă, cât și în caiete), care cuprind astfel concluziile tuturor grupelor de elevi.
Dumnezeu Sfințitorul
Aplicații
1. Tema: Datoriile creștinului
• Pornind de la textul din Pilda datornicilor (Matei 18,23-34), rezolvați următoarele cerințe (individual sau în patru grupe de elevi), prin metoda cadranele:
I Desprindeți ideile principale ale pildei.
II Enumerați trăsăturile de caracter ale personajelor din pildă și prezentați relațiile dintre acestea.
III Analizați moralitatea faptelor personajelor pildei.
IV Formulați învățătura morală care se desprinde din conținutul pildei.
2. Clasa: a VII-a
Tema: Sărbători în cinstea Maicii Domnului
• Se poate realiza fixarea cunoștințelor la lecția Sărbători în cinstea Maicii Domnului, prin metoda cadranelor, astfel:
-se realizeaza pe tablă cadranele și se scriu numele celor patru mari sărbători închinate Maicii Domnului, în cele patru cadrane;
– se împarte clasa în patru grupe, fiecărei grupe revenindu-i sarcina de a completa cadranul corespunzător, urmărind următoarele aspecte:
Evenimentul sărbătorit;
Data sărbătorii;
Un aspect legat de sărbătoare
Un text biblic în care se face referire la Maica Domnului;
-activitate pe grupe;
-discutarea informațiilor despre fiecare sărbătoare pornind de la răspunsurile date de grupele de elevi;
-completarea cadranelor pe tablă.
2.2.10. Analiza SWOT
Analiza SWOT (în engl. Strenghts – Weaknesses -Opportunities – Threats, Puncte tari – Puncte slabe – Oportunități -Pericole) constituie o metodă prin care sunt analizate concomitent caracteristicile interne (punctele tari și punctele slabe) și factorii sau condițiile externe (pozitive – oportunități și negative – pericole/ amenințări) ale diferitelor aspecte, evenimente, fenomene, documente, activități etc, aflate în studiu.
Etape în utilizarea metodei
1. Precizarea aspectului analizat și a modului în care acesta urmează să fie analizat, utilizând unul dintre modelele de mai jos.
a) analiza SWOT a unui aspect analizat
b) analiza SWOT a unui fenomen analizat (pe diferite aspecte)
2.Organizarea colectivului de elevi în vederea desfășurării activității, în grupuri sau frontal.
3.Desprinderea și notarea concluziilor, pe tablă, respectiv în caiete.
Aspecte legate de utilizarea metodei
Poate fi utilizată în activitatea la clasă sau în activitatea suplimentară efectuată de elevi acasă.
In cazul unui aspect fenomen defalcat, fiecare dintre aspectele analizate poate fi repartizat unui grup de 4 elevi.
Poate cuprinde o temă studiată de către elevi pe parcursul mai multor activități didactice.
Necesită o documentare prealabilă, în funcție de complexitatea aspectului analizat.
În cazul în care activitatea se desfășoară în clasă sunt notate doar ideile cu care toți elevii sunt de acord.
Exemplu
Tema: Muzica în viața tinerilor
Realizați o analiză SWOT privind transmiterea Sfintei Liturghii prin mass-media (TV, radio, Internet).
Aplicații
1.Clasa: a VI-a
Tema: Slujire și misiune – la școală
Se pot elabora proiecte privind reducerea violenței în școală.
Se evalueaza proiectele printr-o analiză SWOT. Pentru a realiza o evaluare obiectivă, se acorda punctaje pentru fiecare din cele patru aspecte, astfel: pentru rubricile Puncte tari și Oportunități realizați o scară de notare crescătoare de la 1 la 10, iar pentru rubricile Puncte slabe și Pericole, o scară de notare descrescătoare, de la 10 la 1 (cine are cele mai puține puncte slabe/ pericole are nota maximă). Va câștiga proiectul care va întruni cel mai mare punctaj.
2.2.11. Organizatorul grafic
Definiție: Organizatorul grafic este o metodă care pro esențializarea prin schematizarea și sistematizarea noțiunilor/ ideii ajutorul reprezentării grafice a materialului informativ ce urmează s exprimat oral sau în scris.
Metoda Organizatorul grafic are mai multe variante, cele cunoscute dintre acestea fiind:
-Organizatorul grafic comparativ;
-Organizatorul grafic al caracteristicilor;
-Organizatorul grafic cronologic;
-Organizatorul grafic al etapelor;
-Organizatorul grafic de tip cauză-efect;
-Organizatorul grafic de tip situație-problemă-explicație-soluție.
Etape în utilizarea metodei:
Profesorul împarte clasa în grupe de câte 4-6 elevi și prezintă sarcina didactică.
Elevii analizează materialul informativ prezentat de profesor, extrag informația esențială și realizează/ completeaza Organizatorul grafic.
Organizatorul grafic realizat în cadrul fiecărei grupe de este expus în fața clasei și analizat împreună cu elevii în cadrul activități organizate frontal.
Aspecte generale legate de utilizarea metodei :
– Utilizarea eficientă a Organizatorului grafic conduce la formarea capacității elevilor de a extrage informațiile esențiale din conținut și de a identifica posibilele conexiuni dintre acestea.
-În funcție de complexitatea temei și de resursele de timp aflate la dispoziție, Organizatorul grafic poate fi realizat de către profesor împreună cu elevii.
-Organizatorul grafic poate fi realizat/ completat de către elevi în urma lecturării unui text din manual, în urma vizionării unui film sau pe baza expunerii realizate de către profesor.
-Organizatorul grafic poate fi utilizat în fiecare din etapele modelului ERR.
1. Organizatorul grafic comparativ :
-Este utilizat pentru prezentarea diferitelor caracteristici ale unor evenimente/ fenomene care prezintă asemănări și deosebiri.
-Organizatoarele grafice comparative pot avea mai multe forme:
-tip diagramă Venn, formată din două cercuri care se suprapun parțial. în suprafața comună vor fi trecute asemănările, iar în celelalte două, deosebirile;
-tip tabel, în care prima coloană conține denumirea evenimentelor/ fenomenelor care urmează a fi prezentate, iar coloanele următoare cuprind caracteristicile care vor fi prezentate. Existența unei anumite caracteristici va fi marcată prin semnul "+", iar absența acesteia prin semnul ,,- “
– tip "balanță", în care asemănările și deosebirile sunt cele două brațe ale acesteia.
Exemplul 1
Tema: Sfintul Vasile cel Mare(oră la dispoziția profesorului)
Această metodă se poate folosi in etapa lecției de fixare si sistematizare a cunoștințelor. Se cere elevilor să identifice în tabelul de mai jos, pe orizontală și pe verticală, cuvintele care se referă la aspecte din viața Sfântului Vasile cel Mare si sa elaboreze enunțuri, utilizând cuvintele identificate.
Cuvinte pe care elevii le pot descoperi in organizatorul grafic:Atena, Cezareea, Constantinopol, Sfântul Grigorie, retorică, medicină, monahism, școli, spitale, orfelinate, Omilii, prietenie, rugăciune, post.
Exemplul 2
Tema: Despre sărbători – împărțirea și importanța lor Identificați caracteristicile următoarelor sărbători utilizând un calendar creștin ortodox (lista poate fi extinsă). Completați cu semnul "+" prezența caracteristicii și cu semnul ,, – ’’ absența acesteia:
2. Organizatorul grafic al caracteristicilor
Este utilizat pentru evidențierea caracteristicilor unor concepte, procese, fenomene, evenimente.
Profesorul poate sintetiza în cadrul unei activități frontale caracteristicile identificate de către elevi în cadrul unor activități individuale sau pe grupe.
Exemplu
Tema: Stiluri arhitecturale reprezentative . Caracteristicile stilurilor arhitecturale pot fi reprezentate printr-un organizator grafic al caracteristicilor, precum cel prezentat mai jos, pentru stilul bizantin. Aceste caracteristici pot fi desprinse din lectura textului din manual sau/ și din analiza unor imagini reprezentative.
3. Organizatorul grafic cronologic
Este utilizat pentru prezentarea în mod cronologic a informației.
Pe baza lecturării unor texte, elevii colectează datele istorice, iar apoi acestea sunt organizate în mod cronologic.
Organizatorul grafic poate lua forma unei frize cronologice – o bandă orizontală care prezintă derularea anumitor procese sau etape în ordinea în care s-au produs, anii în care s-a făcut trecerea de la o etapă la alta/ durata unei etape sau a unui proces.
Exemplu
Lecție de recapitulare a cunoștințelor privind Istoria Bisericii Universale
Periodizarea evenimentelor din Istoria Bisericii Universale poate fi realizată cu ajutorul unei frize cronologice, astfel:
30 325 787 1054 1517…
4. Organizatorul grafic al etapelor
Este utilizat în situațiile în care se dorește ordonarea logică/ cronologică a unor evenimente desfășurate în timp.
în utilizarea acestui tip de organizator grafic, atenția elevilor va fi canalizată exclusiv spre identificarea și prezentarea succesiunii/ ordinii etapelor unui eveniment, fenomen, proces, pentru care nu se poate realiza o datare (ani, decenii, secole) sau nu se dorește acest lucru.
Exemplu
Tema: Asemănarea omului cu Dumnezeu
• Citiți textul de mai jos și identificați șase din cele șapte trepte ale desăvârșirii: "Dragostea e născută de nepătimire; nepătimirea de nădejdea în Dumnezeu; nădejdea de răbdare și îndelungă răbdare; iar pe acestea le naște înfrănarea cea atotcuprinzătoare. Înfrânarea la rândul ei e născută de frica lui Dumnezeu. In sfârșit frica, de credința în Domnul.'''' (Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste)
• Realizați un organizator grafic al etapelor știind că a treia treaptă este pocăința, iar aceasta generează înfrânarea.
sau
1.credința
2.frica de Dumnezeu
3.pocăința
4.înfrânarea
5.răbdarea
6.nădejdea
7.nepătimirea
5. Organizatorul grafic de tip cauză-efect
• Este utilizat pentru prezentarea cauzelor și efectelor unor evenimente/ procese.
•In urma lecturării unui text, a comunicării cunoștințelor etc, elevii sunt solicitați să prezinte efectele pe care le-a produs/ pe care le poate produce o anumită cauză.
• Dacă între fenomenele studiate există o relație de înlănțuire de tip cauză-efect, aceasta poate fi prezentată printr-un organizator grafic.
6. Organizatorul grafic de tip situație-problemă – soluție/ explicație
Prin acest tip de organizator grafic sunt prezentate soluțiile unor situații-problemă rezolvate pe parcursul activității didactice.
Utilizarea eficientă a acestei metode este condiționată de cunoașterea și utilizarea metodei problematizarea.
Exemplu
Tema: Pregătirea și starea morală a credinciosului pentru participarea la viața cultică
Organizați-vă în grupuri de câte patru elevi.
Organizați grafic următoarea situație problemă și oferiți cel puțin o explicație pentru aceasta.
Aplicații
1. Tema: Minunile Mântuitorului
Discutați despre asemănările și deosebirile dintre minunea învierii fiicei lui Iair și minunea învierii fiului văduvei din Nain. Acestea vor avea în vedere: vârsta celor doi, locul în care s-a săvârșit minunea, cine erau părinții lor, cuvintele rostite de Mântuitorul etc.
2. Tema: Sfintele slujbe ale Bisericii – expresii ale comuniunii creștine
Realizați un organizator grafic tip "balanță" care să aibă în vedere asemănările și deosebirile dintre Sfintele Taine și lerurgii.
3. Tema: Sfintele Taine
Realizați un organizator grafic al caracteristicilor spovedaniei.
4. Tema: Sfântul împărat Constantin cel Mare și Edictul de la Milan
Citiți viața Sfântului împărat Constantin cel Mare și realizați un organizator grafic cu cele mai importante evenimente din viața acestuia și anul în care s-au petrecut.
5. Tema: Libertate și opțiune. Despre virtute și despre păcat Realizați un organizator grafic pentru etapele săvârșirii păcatului.
6. Tema: Rolul creștinilor în apărarea vieții
De ce credeți că Biserica s-a pronunțat împotriva eutanasiei, ar putea stopa durerile celor bolnavi?
Realizați un organizator grafic tip situație-problemă – explicație după modelul:
2.3. Metode active utilizate în reflecție
Metodele active utilizate în etapa reflecției oferă elevilor posibilitatea de a realiza conexiuni între vechile și noile cunoștințe, de a realiza comparații, de a analiza critic, de a-și reconstrui schemele mintale prin includerea noilor cunoștințe.
2.3.1. Linia vieții
Linia vieții reprezintă o metodă cu ajutorul căreia elevii sunt familiarizați să reflecteze la propria viață și la consecințele diferitelor fapte/ evenimente în derularea acesteia.
Etape în utilizarea metodei:
Desenarea de către elevi a liniei propriei vieți, începând cu momentul nașterii și până în prezent și a modului în care și-o imaginează în viitor (prin realizarea unei succesiuni a celor mai importante evenimente petrecute deja și a celor pe care le anticipează).
Prezentarea de către 2-3 elevi a propriei linii și desprinderea unor concluzii referitoare la modul în care aceștia își văd propriul viitor.
Marcarea în mod ipotetic a momentului în care ar putea apărea un eveniment (cu conotații pozitive sau negative) care să le modifice viața și trasarea liniei vieții după acest moment.
4.Observarea diferențelor dintre cele două linii.
5.Desprinderea unor concluzii referitoare la rolul credinței în Dumnezeu și al trăirii unei vieți după principiile moralei creștine, pentru derularea/ modificarea liniei vieții.
Exemple
Linia vieții unui om poate fi influențată de:
-convertire, atât în sensul aderării la altă religie, cât mai ales în sensul luării în serios a problemei mântuirii;
– apartenența la grupuri religioase;
-alegerea monahismului ca mod de viață;
-schimbarea mediului social;
-un eșec/ un succes în plan profesional;
-decesul unei persoane foarte apropiate;
– contractarea unei boli foarte grave;
-încălcarea unor porunci care au drept consecințe privarea
de libertate;
-apartenența la grupuri violente;
-implicarea în traficul de ființe umane, ca victimă a acestuia etc.
Aplicații
Tema: Orfelinatele – locașuri pentru copiii părăsiți
Se citește elevilor următorul text:
"Ionuț este elev în clasa a VII-a. Prietenul lui cel mai bun este George, un coleg de clasă. Adeseori Ionuț stă pe gânduri când își amintește cele povestite de George. Erau o familie foarte fericită: părinții lui se înțelegeau foarte bine, aveau tot ce le trebuia pentru a nu duce grija zilei de mâine, își deschiseseră o firmă care devenise foarte prosperă și sperau ca, atunci când va fi mare, George să preia afacerea familiei. Toate păreau perfecte până în ziua în care mama lui George a murit, din cauza unei boli. La scurt timp, tatăl lui a început să bea și a fost obligat să lichideze firma pentru a-și plăti datoriile în care intrase. De George își amintea numai seara când venea acasă băut. Nici nu-i păsa că este flămând, că nu are haine curate, că are nevoie de ajutor la școală, că are nevoie de dragostea lui. La fiecare cerere pe care George i-o adresa, răspunsul era o bătaie zdravănă. Nici nu mai îndrăznea să deschidă gura și aștepta cu teamă întâlnirile cu tatăl său. Niște vecini miloși îi mai dădeau de mâncare, ba chiar au vrut să-1 ia la ei, dar au fost amenințați de tatăl lui George că le va da foc la casă. Pentru că abuzurile față de George nu încetau, aceștia au anunțat Poliția. George a fost dus la o casă de copii de tip familial. Chiar dacă îi este dor de tatăl lui, se gândește că acum este mai bine pentru el așa. Poate când va fi mare va avea putere să își convingă tatăl să redevină o familie."
Desenați linia vieții lui George, așa cum o imaginau părinții lui.
Discutați cu elevii despre modul în care moartea mamei lui George a determinat schimbări în viața lui și despre modalitățile prin care relația cu tatăl său ar putea fi una normală. Cine l-ar putea ajuta în acest sens?
2.3.2. Cvintetul
Cvintetul este o metodă prin care se rezumă și se sintetizează cunoștințele desprinse dintr-un text sau dintr-o dezbatere, iar apoi acestea sunt prezentate sub forma unei poezii cu cinci versuri.
Cele cinci versuri se alcătuiesc astfel:
1. cuvântul/ sintagma cheie a conținutului (substantiv, de
obicei);
2. două cuvinte care prezintă o descriere a cuvântului/ sintagmei cheie (adjective);
3. trei cuvinte care exprimă acțiuni legate de cuvântul/ sintagma cheie (verbe, la gerunziu sau alt mod);
4.patru cuvinte care exprimă sentimentele și atitudinile elevului față de conceptul/ sintagma cheie;
5.un cuvânt care exprimă esența problemei.
Aspecte legate de utilizarea metodei:
Cvintetul este utilizat mai ales atunci când se urmărește realizarea unei reflecții rapide și eficiente asupra unui conținut/ text.
Această metodă poate constitui și un instrument de evaluare a nivelului de înțelegere a problematicii aflate în discuție.
Exemplul 1
Tema : Sfinții Trei Ierarhi, modele ale iubirii față de semeni
Alcătuiți câte un cvintet pentru cuvântul cheie ierarh:
,,Ierarhii
credincioși,înțelepți,
învățând, slujind, iubind
Se roagă pentru noi
Întotdeauna.”
Exemplul 2
Tema: Slujire și misiune – acasă
Alcătuiți câte un cvintet pentru cuvintele cheie:
copiii;
părinții.,,Copiii
/cuminți, încântători
cinstind, ascultând, ajutând
Nu uită de părinți
Recunoscători.”
Pentru citirea versurilor, ordinea poate fi: Recunoscători/ Copiii/ cuminți, încântători/ cinstind, ascultând, ajutând/ Nu uită de părinți (5, 1, 2, 3, 4).
1. Părinții
2. truditori, îndurători
3. protejând, mângâind, îndrumând
4. Strâng toți copii acasă
5. Responsabili.
Pentru citirea versurilor, ordinea poate fi: Responsabili/ Părinții/ truditori, îndurători/ protejând, mângâind, îndrumând/ Strâng toți copii acasă (5, 1, 2, 3, 4).
2.3.3. Întrebările
Întrebările reprezintă o metodă prin care se urmărește dezvoltarea participării active a elevilor la discuții, în vederea identificării celor mai potrivite soluții pentru rezolvarea problemelor propuse de către profesor.
Aspecte privind utilizarea metodei:
Utilizarea eficientă a acestei metode necesită abordarea într-o succesiune logică a unui set de întrebări care să stimuleze gândirea critică a elevilor. Prin acestea se va asigura:
-înțelegerea corectă de către toți elevii a contextului general în care s-a desfășurat evenimentul respectiv, prin întrebări de tipul: "Ce s-a întâmplat?", "Care este situația?";
-determinarea cauzelor interne și externe și a consecințelor de scurtă și de lungă durată;
-evidențierea posibilelor alternative de atitudini ale celor implicați în acțiunea respectivă;
-dezvoltarea sentimentului de responsabilitate față de consecințele faptelor proprii;
-exprimarea opiniilor proprii ale elevilor implicați și ale colegilor privind posibilele modalități de rezolvare a situației;
-utilizarea referințelor biblice necesare în identificarea soluției corecte din punctul de vedere al învățăturii creștine.
Se va evita formularea de întrebări închise (la care se răspunde prin "da" sau "nu") sau întrebări prin care se sugerează răspunsul ("nu este așa că…").
Exemplul 1
La clasele mici, atunci când constată faptul că un elev a fost jignit de către un coleg, profesorul poate adresa următoarea succesiune de întrebări:
-Ce s-a întâmplat?
-De ce s-a întâmplat?
-Cum s-a ajuns la această situație?
-Cine este vinovatul?
-Ai vrut, într-adevăr, să faci acest lucru?
-Care crezi că sunt consecințele acestei fapte?
-Ce crezi că a simțit colegul tău atunci când a fost jignit? Dar tu, ce ai fi simțit dacă te-ai fi aflat în locul lui?
-Cum se putea rezolva situația, altfel decât printr-o jignire?
-Care trebuie să fie atitudinea unui bun creștin într-o astfel de situație?
-Ce ne învață Mântuitorul Iisus Hristos (Matei 5,22) despre atitudinea față de ceilalți oameni?
-A fost corectă atitudinea pe care au avut-o colegii unul față de celălalt? De ce?
Exemplul 2
Tema: Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr
Se realizeaza fixarea cunoștințelor prin metoda întrebările astfel:
-Cine era Lazăr?
-De ce credeți că a ajuns cerșetor?
-Ce atitudine avea față de Dumnezeu în situația dată?
-Care era comportamentul bogatului față de Lazăr?
-Ce consecințe au avut pentru bogat păcatele făcute în timpul vieții?
-Ce credeți că s-ar fi întâmplat cu bogatul dacă ar fi fost milostiv în timpul vieții?
-Ce credeți că s-ar fi întâmplat cu Lazăr dacă L-ar fi blestemat pe Dumnezeu pentru că a îngăduit ca el să fie sărac?
-Ce învățăm din această pildă?
2.3.4. Turul galeriei
Turul galeriei este o metodă de învățare prin colaborare, în care activitatea propusă și concluziile se definitivează numai după observarea și analizarea lucrărilor realizate de colegi și a observațiilor prezentate de aceștia.
Etape în utilizarea metodei:
Elevii desfășoară în grupuri activitatea indicată de către profesor. Rezultatele muncii lor sunt prezentate sub forma unui afiș, pe o coală de hârtie care va avea dimensiunile impuse de activitatea realizată: un desen, o schemă, o reprezentare simbolică etc.
Lucrările realizate de către elevi vor fi prezentate în fața colegilor. Se vor evidenția semnificațiile simbolice și se va răspunde la întrebările privind elaborarea acestora.
Elevii vor expune lucrările/ afișele în fața întregii clase (pe pereții clasei, dacă este posibil), alături de care vor lipi o foaie pe care să se poată scrie anumite observații.
Fiecare grup de lucru se va deplasa, făcând un tur al galeriei de lucrări/ afișe expuse, oprindu-se în fața fiecăreia, pentru a discuta, a înțelege mai bine modul în care a fost realizată, pentru a-și nota observațiile și sugestiile la acestea.
La final, elevii revin la propriile lucrări, le compară cu cele văzute și citesc observațiile scrise de colegi. In funcție de concluziile desprinse, grupul poate oferi anumite explicații lămuritoare sau pot fi operate anumite modificări la varianta inițială a lucrării prezentate.
Aspecte legate de utilizarea metodei :
Pentru ca utilizarea metodei Turul galeriei să contribuie la desfășurarea unei activități didactice mai dinamice și mai interesante, este necesară o bună colaborare între elevi în cadrul grupului și o atentă analiză a lucrărilor realizate de colegi.
În situația în care elevii nu ajung la puncte de vedere comune pentru rezolvarea activității în cadrul grupurilor, profesorul poate avea rolul de mediator sau poate indica elevilor să-și definitiveze punctele de vedere în etapa a 5-a, după ce, în prealabil, au analizat creațiile colegilor din celelalte grupe.
Pe parcursul etapei a 4-a, elevii pot să ofere și să primească un feed-back eficient referitor la lucrările realizate de ei. La clasele cu efective mici, elevii pot realiza individual lucrările indicate de profesor.
Exemplu
Tema: Familia creștină
Organizați-vă în grupuri de trei elevi.
Realizați pe coli de flip-chart un ciorchine al cărui cuvânt cheie să fie familia creștină.
Expuneți lucrările realizate în fața clasei.
Un raportor din fiecare grupă să prezinte ciorchinele grupei din care face parte.
Analizați ciorchinii colegilor și faceți observații
Preluați observațiile făcute de colegi.
Oferiți explicații sau faceți modificările de rigoare
Aplicații:
1. Tema: Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava (la clase de la licee de arte plastice sau la cercuri de religie care își propun realizarea de icoane)
Organizați-vă în trei grupuri.
Reprezentați individual prin desene aspecte legate de unul dintre momentele din viața Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, prezentate mai jos, în funcție de grupa din care faceți parte:
evenimente până la ajungerea acestuia la Cetatea Albă;
evenimente legate de martiriul sfântului;
evenimente petrecute după moartea sfântului.
Ordonați lucrările în ordinea desfășurării evenimentelor, în cadrul grupei, și afișați-le în fața clasei pe trei afișe.
Prezentați propria lucrare.
Analizați lucrările colegilor și faceți observații.
Preluați observațiile făcute de colegi pe marginea lucrării voastre.
Dacă este cazul, operați modificările propuse.
Spre exemplu, metoda se poate aplica la lecția de la clasa a-III-a „Invierea Domnului”, unde într-o secvență se pot valorifica inteligența lingvistică, muzical-ritmică, spațială, interpersonală.
Fixarea cunoștințelor
Se poate realiza prin activitate pe grupe:
Grupa I
Priviți desenul de mai jos. Colorați pătrățele în care sunt scrise propoziții adevărate. Ce ați obținut?
Grupa a II-a
Scrieți pe coronița lui Iisus (pe fiecare floare) o faptă bună pe care ați făcut-o în așteptarea Învierii. Au mai rămas și spini?
Grupa a III-a
Desenați o felicitare de Sf. Paști și scrieți un gând către părinții voștri.
Grupa a IV-a
Alcătuiți o compunere cu titlul Învierea Domnului, folosindu-vă de cuvintele: Hristos, dragoste, sărbătoare, bucurie, duminică, familie, lumină.
Grupa a V-a
Scrieți cum puteți fi și voi mărturisitori ai Învierii Domnului asemeni mironosițelor.
Fiecare grupă își prezintă activitatea realizată în fața colegilor.
Se fac aprecieri
2. 3.5. Același nume – altă persoană/ semnificație
Definiție: Același nume – altă persoană/ semnificație este o metodă prin care se verifică și se consolidează cunoștințele elevilor din clasele mici, referitoare la persoane cu același nume/ cuvinte cu semnificații diferite, prin activități de grup.
Etape în utilizarea metodei
Profesorul comunică elevilor sarcina de lucru, care constă în realizarea de enunțuri scrise, referitoare la fiecare din persoanele cu numele respective sau la diferitele înțelesuri ale cuvintelor date.
Elevii realizează individual sarcina de lucru. Timpul de lucru alocat acestei etape variază în funcție de nivelul de formare a deprinderilor de scriere la elevi.
Elevii vor forma grupe de câte patru elevi și vor prezenta colegilor propozițiile scrise. Pentru fiecare cuvânt, vor alege de comun acord propozițiile reprezentative/ cele care nu se repetă.
Fiecare grup își va alege câte un reprezentant pentru fiecare persoană/ semnificație, care să citească, pe rând, enunțurile selectate.
Profesorul va evalua propozițiile și va face o scurtă fixare a cunoștințelor, astfel încât să surprindă toate aspectele menționate de elevi în enunțuri.
Aspecte legate de utilizarea metodei
Această metodă poate fi utilizată și în evaluarea cunoștințelor elevilor referitor la un anumit subiect. In această situație, elevilor li se solicită să elaboreze un scurt text referitor la cuvântul dat.
O altă modalitate constă în realizarea de corespondențe între nume și anumite aspecte din viața persoanei respective sau între cuvânt și semnificațiile acestuia.
• O altă variantă constă în identificarea sensurilor unui cuvânt dintr-un text sau în identificarea persoanelor, pe baza unor informații despre acestea.
Exemplul 1
Tema: Sfântul Iosif de la Partoș
La religie ați învățat despre trei bărbați cu numele Iosif:
Iosif, fiul lui Iacob;
Iosif, logodnicul Fecioarei Maria;
Sfântul Iosif de la Partoș.
Formulați în scris câte o propoziție referitoare la viața fiecăruia dintre aceștia.
Organizați-vă în grupe de câte patru elevi și selectați din propozițiile propuse de voi pe cele corecte, cu condiția ca acestea să nu se repete.
Alegeți câte trei elevi din fiecare grup, care să citească, pe rând, enunțurile selectate, câte unul, pentru fiecare din cele trei persoane.
Citiți pe rând enunțurile. în paralel vom stabili și corectitudinea acestora, astfel: dacă o propoziție este incorectă, ridicați mâna stângă, iar dacă propoziția este corectă, ridicați mâna dreaptă.
-Enunțuri referitoare la Iosif, fiul lui Iacob:
Iosif a fost unul din cei doisprezece fii ai lui Iacob.
Iosif a fost vândut de frații săi, pentru că aceștia erau invidioși pe el.
Iosif a ajuns sclav în Egipt.
Credința în Dumnezeu 1-a determinat să își ierte frații atunci când aceștia au venit în Egipt după hrană. Iacob și familia lui s-au mutat în Egipt, unde Iosif ajunsese la curtea faraonului
-Enunțuri referitoare la Iosif, logodnicul Fecioarei Maria:
Dreptul Iosif era un bătrân drept și cu frică de Dumnezeu.
Dreptul Iosif a însoțit-o pe Fecioara Măria la Betleem,unde ea L-a născut pe Domnul lisus Hristos.
Dreptul Iosif a fugit cu Fecioara Maria și cu Pruncul lisus în Egipt, pentru a scăpa de mânia lui Irod.
În Nazaret, Dreptul Iosif L-a învățat pe lisus meseria de dulgher.
Când Domnul lisus a împlinit 12 ani, Dreptul Iosif L-a însoțit la templul din Ierusalim.
-Enunțuri referitoare la Sfântul Iosif de la Partoș:
Sfântul Iosif s-a născut într-o familie de negustori creștini, din sudul Dunării. Sfântul Iosif a rămas orfan de tată.
La cincisprezece ani, Sfântul Iosif s-a călugărit la Muntele Athos.
Toți călugării îl apreciau pe Sfântul Iosif pentru credința lui.
Când a împlinit optzeci de ani, Sfântul Iosif a fost ales mitropolit al Timișoarei.
Sfanțul Iosif a făcut multe minuni, atât în timpul vieții, cât și după moarte.
Moaștele Sfântului Iosif se află în catedrala din Timișoara.
Elevii vor scrie câte o propoziție referitoare la fiecare, la alegere.
Se poate realiza un concurs pe tema: Personaje biblice cu același nume, parcurgând următoarele etape:
împărțiți clasa în grupe de câte cinci elevi.
Extrageți bilețele pe care sunt trecute numele unor personaje biblice cu același nume (Măria, Ioan, Iosif, Iuda, Ana etc), în funcție de timpul avut la dispoziție pentru desfășurarea concursului.
Scrieți câte o propoziție referitoare la aspecte din viața fiecărui personaj biblic care poartă numele respectiv. Timpul de lucru poate varia, în funcție de resursele temporale prevăzute pentru desfășurarea concursului.
Se punctează:
numărul propozițiilor; corectitudinea acestora; exprimarea și vocabularul utilizat.
• Câștigă grupa cu cele mai multe puncte.
Metoda Același nume – altă semnificație pentru următoarele cuvinte: taină/ Taină, patimi/ patimile Domnului, duh/ Duh, moarte(sufletească și trupească), a adormi (somn și moarte) etc. pentru diferite conținuturi la religie.
2.3.6. Jocul de rol
Jocul de rol reprezintă o metodă prin care se urmărește formarea comportamentului elevilor pe baza unor acțiuni simulate, prin implicarea elevilor în activități sociale de grup, cu roluri și interacțiuni bine delimitate.
Etape în utilizarea metodei
Organizarea jocului: identificarea situației care urmează să fie simulată, prezentarea scenariului, stabilirea de comun acord cu elevii a participanților și a rolurilor acestora.
Pregătirea și desfășurarea jocului: distribuirea de fișe cu textul fiecărui rol și cu indicații asupra interpretării acestuia, crearea unei atmosfere educative favorabilă învățării prin jocul de rol ia religie, interpretarea rolurilor.
3. Evaluarea activității: analiza prin discuții frontale și individuale a modului de desfășurare a jocului de rol, prezentarea de către profesor a aspectelor reușite și a celor perfectibile, utile și în perspectiva unor viitoare activități similare.
Aspecte legate de utilizarea metodei
în lucrările de pedagogie sunt delimitate două categorii de joc de rol: jocuri de rol cu caracter general (jocurile de competiție, jocurile de arbitraj, jocurile de decizie, jocurile de reprezentare a structurilor) și jocurile de rol cu caracter specific (jocul de-a ghidul și vizitatorii, jocul de negociere, jocul de-a profesorul și elevii).
Utilizarea jocului de rol poate să contribuie la atingerea finalităților educației religioase prin: formarea și modelarea caracterului uman în urma simulării interacțiunii umane, dezvoltarea capacității de empatie, formarea capacității de activitate în grup etc.
Este contraindicată distribuirea elevilor într-un anumit joc sau rol pentru care aceștia nu-și exprimă disponibilitatea.
• Elevii pot fi puși și în situația de a crea singuri textul pe care îl interpretează.
Exemplu
Tema: Moise – copilăria
Imaginați un dialog cu colegul/ colega de bancă, în care unul dintre voi să fie sora lui Moise care trebuie să o convingă pe fiica lui faraon să i-1 dea pe fratele ei să-1 ducă la o doică.
Prezentați în fața colegilor dialogul respectiv.
Analizați dialogurile colegilor voștri și alegeți echipa care v-a plăcut cel mai mult.
Ce rol a avut sora lui Moise în salvarea fratelui său?
Povestiți întâmplări în care frații voștri și-au manifestat dragostea față de voi.
Aplicații
1. Tema: Biserica – obiecte de cult
Se realizeaza evaluarea elevilor printr-un joc de rol: elevii care urmează să fie evaluați vor juca rolul unui ghid care le explică elevilor aflați în vizită la biserică obiectele de cult din fiecare parte a bisericii. Elevii din clasă pot formula și adresa întrebări colegilor-ghizi.
2. Tema: Sărbătorile Maicii Domnului
Organizați-vă în patru grupe de elevi. Alegeți printr-o modalitate propusă de voi una dintre cele patru icoane ale sărbătorilor mari închinate Maicii Domnului. în cadrul grupului elaborați un text care să reprezinte analiza icoanei, făcută de pictorul acesteia. Alegeți un reprezentant care să prezinte în fața tuturor colegilor textul propus de voi. În cazul în care apar întrebări de la colegii din alte grupe, puteți să oferiți sprijin elevului-pictor.
2.4. Metode active complexe
Unele dintre metodele active au un grad de complexitate sporit, dat de particularitățile unor sarcini de învățare, de resursele de timp pe care le necesită, de specializarea multiplă a celui care conduce activitatea de învățare.
2.4.1. Metoda K-W-L (Know – Want to know – Learned) (Știu – Vreau să știu – Am învățat)
Definiție: K-W-L este metoda utilizată în vederea valorificării cunoștințelor și experiențelor anterioare ale elevilor, în vederea optimizării învățării.
Etape în utilizarea metodei :
1. Profesorul anunță tema care urmează să fie supusă dezbaterii, iar apoi realizează pe tablă un tabel în care va nota: ceea ce știu deja elevii, ceea ce doresc să știe, iar la sfârșitul activității, ceea ce au învățat despre subiectul aflat în discuție.
2.Elevii notează pe o fișă, individual sau în perechi, ideile pe care le cunosc referitpr la tema propusă, precum și ceea ce doresc să știe.
3.Ideile notate pe fișe de către elevi vor fi discutate cu întreaga clasă, iar cele care sunt acceptate de către întreg colectivul sunt scrise în tabel.
4.Neclaritățile/ așteptările elevilor, identificate pe baza discuțiilor, vor fi scrise în coloana a doua a tabelului.
5.Se realizează transmiterea cunoștințelor/ se analizează materialele complementare (casete video, articole din ziar etc.) în vederea clarificării problemelor necunoscute sau neînțelese de elevi.
6.Elementele noi, desprinse în urma discuțiilor, vor fi trecute în coloana a treia. Această etapă presupune comunicarea noilor cunoștințe, dar și compararea acestora cu noțiunile studiate anterior și cu expectanțele elevilor, exprimate în primele două coloane. Pot fi puse următoarele întrebări: Care sunt noile cunoștințe dobândite? Cum răspund acestea la întrebările inițiale? Care întrebări au rămas fără răspuns? Există răspunsuri pentru care nu am formulat întrebări? Ce ați dori să aflați în plus despre acest subiect?
Aspecte legate de utilizarea metodei :
Este important ca fiecare elev să aibă posibilitatea de a-și expune punctul de vedere, pe parcursul discuțiilor.
În măsura în care anumite întrebări ale elevilor nu-și găsesc răspuns pe parcursul activității, profesorul va reveni în activitățile (orele) următoare la fiecare dintre acestea.
Este necesar să se realizeze o cât mai bună legătură între ceea ce elevii cunosc deja din lecțiile anterioare, ceea ce-și doresc să cunoască și nivelul de cunoaștere atins de ei la finalul lecției.
1. Viața Sf. Vasile cel Mare – oră la dispoziția profesorului
Se parcurg următoarele etape, prin metoda K-W-L:
Anunțarea temei , a obiectivelor și prezentarea tabelului pe videoproiector
Activitate pe grupe- Elevii primesc fișe la fiecare grupă pentru notarea ideilor despre ceea ce știu despre Sf. Vasile și ceea ce doresc să știe despre acesta.
Completarea rubricii ,, Știu”, prin activitate frontală:
4.Completarea coloanei ,, Vreau să știu”, în mod similar cu coloana ,, Știu”
5.Transmiterea cunoștințelor. Se vor urmări următoarele aspecte:
copilăria Sf. Vasile
educația primită în familie și studiile sale
aspecte privind prietenia cu Sfîntul Grigorie de Nazianz
slujirea sa ca ierarh
opera sa teologică și filantropică
Completarea coloanei ,, Am învățat”și compararea noilor cunoștințe cu cele vechi, exprimate în primele două coloane
Am învățat
Sf.Vasile cel Mare
Profesorul poate folosi materiale didactice pentru ca elevii sa-si însușească temeinic cunoștințele: icoana cu Sf. Vasile cel Mare, imagini cu locașuri sfinte ce-i poarta numele, cărți din care se pot lectura scurte fragmente din scrierile sale, Acatistul Sf. Ierarh, etc.
2.4.2. Mozaicul
Mozaicul este o metodă de predare-învățare prin colaborare, realizată prin activitatea elevilor în cadrul mai multor grupe de lucru, aflate sub coordonarea profesorului. Această metodă are un pronunțat caracter formativ, contribuind la dezvoltarea gândirii logice și critice a elevilor, a încrederii în posibilitățile proprii, a abilităților de comunicare și argumentare în cadrul grupului și a sentimentului responsabilității individuale și în grup.
Etape în utilizarea metodei
1. Constituirea grupurilor inițiale de lucru, prin împărțirea clasei în mod aleator în grupe de patru elevi, fiecare membru al unui grup primind un număr de identificare de la 1 la 4.
grup inițial A grup inițial B grup inițial C grup inițial D
2. Prezentarea obiectivului activității didactice și împărțirea sarcinilor de lucru, pe fișe special elaborate pentru fiecare dintre cele patru numere de identificare. Fiecare elev primește o fișă care cuprinde una din cele patru sarcini de învățare.
3. Constituirea grupurilor de "experți" și rezolvarea sarcinii de lucru. Elevii care au primit numărul 1 (și deci fișa cu sarcina corespunzătoare) vor forma un grup, cei cu numărul 2 vor forma un alt grup etc. în cazul în care clasa este foarte numeroasă se pot forma câte două grupe cu numărul 1, cu numărul 2 etc, sau se poate lucra numai cu o parte a clasei.
Grup experți1 grup experți 2 grup experți 3 grup experți 4
Elevii vor lucra în grup conținutul de idei și vor stabili în comun modul în care acesta va fi sintetizat, formulat și prezentat colegilor. 4. Revenirea elevilor în grupurile inițiale în vederea prezentării în cadrul acestora a modului de rezolvare a sarcinii primite.
grup inițial A grup inițial B grup inițial C grup inițial D
Prin predarea reciprocă, în succesiunea logică determinată de numărul de identificare primit (numărul sarcinii de învățare), fiecare elev trebuie să ajungă să cunoască toate cele patru părți ale conținutului activității didactice, nu numai pe aceea pentru care a devenit "expert". Această etapă se realizează prin expunere și dialog, pentru a se lămuri toate aspectele aflate în discuție, iar în măsura în care apar anumite neclarități se poate solicita ajutorul altui "expert" sau al profesorului.
Aspecte legate de utilizarea metodei:
Varianta standard a acestei metode poate fi abordată în cadrul unei ore sau, dacă este cazul, se poate extinde pe parcursul a două ore.
Cele patru sarcini de învățare trebuie să constituie un tot unitar în cadrul activității didactice și să fie sensibil egale ca dificultate.
Este esențial ca, la sfârșitul activității, fiecare elev să cunoască toate aspectele care constituie rezolvarea sarcinilor didactice, astfel încât să se prevină apariția lacunelor.
Metoda mozaic poate fi urmată de o scurtă evaluare în cadrul căreia elevii să demonstreze însușirea întregului material și capacitatea de analiză, sinteză și argumentare a răspunsurilor prin elaborarea de scurte eseuri, rezolvarea unui test, completarea de tabele etc.
Exemplu
Tema: Pericolul drogurilor Sarcini de învățare:
1. Argumentarea, pe baza Bibliei, a afirmației următoare:"Consumul de droguri este un atentat împotriva propriei persoane".
Nimeni vreodată nu și-a urât trupul său, ci fiecare îl hrănește și îl încălzește (Efeseni 5,29)
Trupul vostru este templu al Duhului Sfânt (I Corinteni 6,19)
Să nu ucizi! (Ieșire 20,13)
Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva. (I Corinteni 6,12)
Fugi de poftele tinereților și urmează dreptatea, credința, dragostea, pacea cu cei ce chemă pe Domnul din inimă curată. (II Timotei 2,22)
2.Analiza semnificațiilor consumului de alcool, pe baza textelor Sfintei Scripturi:
Dumnezeu i-a pedepsit pe cei care chefuiau, în timpul lui Samson (Judecători 16,23-30)
Fiii lui Iov au fost striviți în casa în care petreceau (Iov 1,18-19)
La petrecerea dată, Irod tetrarhul a dat poruncă pentru tăierea capului Înaintemergătorului Ioan (Marcu 6,21-26);
Bețivii sunt atenționați că nu vor intra în împărăția lui Dumnezeu (I Corinteni 6,10);
Consumul de alcool indicat, în scop terapeutic (I Timotei 5,23).
3.Analiza semnificațiilor consumului de alcool, pe baza textelor Sfinților Părinți.
Ce altceva sunt bețivii, decât idoli ai neamurilor? Au ochi dar nu văd, au urechi, dar nu aud (Psalmi 113,13-15). Mâinile le-au paralizat, picioarele sunt ca și moarte. Cine este cauza acestor rele? Cine ne-a dat să bem otrava nebuniei? Omule, ai făcut din banchet câmp de luptă, scoți de aici pe tineri ținăndu-i de mână ca pe răniții de război. I-ai chemat la masă ca prieteni dar îi expediezi ca morți, după ce le-ai stins viața cu vin. (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii)
Fumul alungă albinele, iar băutura fără măsură alungă darurile duhovnicești. (Sf. Vasile cel Mare, Omilii)
4. Prezentarea urmărilor consumului de substanțe nocive (alcool, droguri etc.) asupra persoanei și a societății, folosind texte biblice, din Sfânta Tradiție, din literatură și evenimente din viața cotidiană
Oricine săvârșește păcatul este rob păcatului. (Ioan 8,34)
Beția este mama tuturor faptelor de rușine, sora iubirii de patimi și naufragiul curăției. (Fer. Augustin, Confesiuni)
Savule, nelegiuirea ta este nelegiuirea lui Cain. Ai ucis pe fratele tău; ai ucis un om. L-ai ucis pe când el pica de boală. Da' și tu picai de beție. Erai beat. Ai făcut două păcate deodată: te-ai îmbătat și ai ucis. (Gala Galaction, Papucii lui Mahmud)
Exemplu:pentru tema ,,Sfânta Liturghie – Hristos în mijlocul nostru”
Se vizionează un film care prezintă momente legate de primirea Sfintei Împărtășanii, începând cu rostirea rugăciunii Domnești, care poate fi prezentată elevilor de clasa a Il-a drept un moment ușor de recunoscut pentru anticiparea momentului împărtășirii.
Organizați elevii în patru grupe, conform cerințelor metodei Mozaic și împărțiți elevilor următoarele sarcini:
Nr. 1: Ce moment important/ cunoscut precede împărtășirea?
Nr.2: Ce fac creștinii înainte de împărtășire?
Nr.3: Ce fac creștinii la momentul împărtășirii?
Nr.4: Ce fac creștinii după împărtășire? • Oferiți ajutor elevilor care întâmpină dificultăți în realizarea sarcinilor de lucru.
2.4.3.Explorarea interdisciplinară
Interdisciplinaritatea, ca principiu metodologic de bază al filosofiei și al științei, derivă din teoria generală a sistemelor și din metodologia abordării sistemice și este o consecință a dezvoltării științelor particulare la un nivel care permite abordări complexe, stabilirea de legături, interdependențe și interacțiuni între domenii, cu apariția disciplinelor de graniță, oferind, astfel, o imagine integrată a aspectelor care sunt analizate uneori artificial, forțat, separat.Există diferite tipuri de realizare a raportului de întrepătrundere între discipline, care, în timp, au condus la diferite nivele de disciplinaritate, cu caracteristici individuale, ce le conferă identitate proprie .
Tipologia raporturilor de întrepătrundere a disciplinelor științifice
Exemplul 1
Interdisciplinaritatea internă se poate observa în tratarea temei Păcatul, la diferite nivele de școlaritate, sub diferite aspecte și în diferite domenii ale religiei – ca disciplină de învățământ, conform programei școlare de religie:
În plan teoretic deci interdisciplinaritatea presupune un salt de la învățământul bazat pe discipline tradiționale, strict compartimentate și axat pe învățarea paralelă sau succesivă a acestora, la învățământul interdisciplinar caracterizat de dobândirea simultană de cunoștințe-capacități-atitudini comune și/sau complementare mai multor discipline de învățământ și axat pe învățarea integrată a cunoștințelor și capacităților științifice, raportabile la experiența de viață a elevului, prin resursele de natură intelectuală, morală, tehnologică, estetică, religioasă, fizică.
La nivel practic, interdisciplinaritatea presupune abordarea conținutului instruirii în situații didactice concepute în funcție de corelațiile existente între diferite discipline de învățământ .
In învățământul actual, conceput pe discipline și realizat de profesori cu o pregătire mono- sau bi- disciplinară, introducerea interdisciplinarității se realizează, în special, sub aspectul conexiunilor interdisciplinare.
Profesorii pot realiza diferite tipuri de conexiuni interdisciplinare în activitatea didactică:
• conexiuni interdisciplinare obligatorii, indispensabile realizării procesului didactic, prevăzute în programele școlare.
Exemplu
În tabelul de mai jos voi exemplifica, pentru anumite noțiuni, conexiunile interdisciplinare obligatorii, conform programelor școlare aflate în uz:
2.5. Forme de organizare a educației religioase a tinerilor
Cadrul instituțional în care se realizează educația religioasă este Școala și Biserica. Formele de organizare a procesului de învățământ sunt determinate de locul unde acesta se desfășoară, de obiectivul didactic urmărit, de numărul elevilor participanți. Formele de organizare a educației religioase sunt: lecția de religie, cateheza, vizitele și excursiile a biserici și mănăstiri, cercul de religie, manifestările cultural-religioase.
2.5.1. Lecția de Religie
Lecția de religie este principala formă de organizare a educației religioase realizată în școală. Lecția este alcătuită dintr-o succesiune de etape care se desfășoară într-un anumit interval de timp. Prin succesiunea acestor etape se asigură legătura între transmiterea cunoștințelor și asimilarea acestora, în vederea atingerii obiectivelor urmărite.
Conținutul educației religioase este împărțit în unități de conținut care vor fi transmise și asimilate pe parcursul unei lecții. Lecțiile de religie se desfășoară în școală, sub conducerea profesorului de religie sau a preotului profesor.
Tipuri de lecții de religie
Principalul criteriu de clasificare a tipurilor de lecții este sarcina didactică dominantă care poate fi: comunicarea/dobândirea de cunoștințe; formarea priceperilor și deprinderilor; recapitularea și sistematizarea;
verificarea rezultatelor.
În funcție de obiectivul didactic predominant, există diferite tipuri de lecții: lecția de transmitere și însușire de noi cunoștințe, lecția de formare a deprinderilor intelectuale și practice; lecția de recapitulare și sistematizare a cunoștințelor; lecția de evaluare a cunoștințelor și lecția mixtă. Conținutul acestor lecții, sugerate în curriculum-ul de religie, sunt selectate din domeniul: istoric, sistematic și liturgic.
Corespunzător fiecărui tip de lecție pot exista structuri numeroase și variate în funcție de conținut, obiective, particularități ale clasei de elevi, nivel de școlaritate etc. Fiecare lecție se prezintă sub forma unei succesiuni de etape. Structurile prezentate trebuie însă percepute ca un "model posibil", iar etapele ca "acțiuni", secvențe posibile.
Întrucât lecția mixtă cuprinde toate etapele scenariului didactic, vom începe prezentarea cu acest tip de lecție.
a) Lecția mixtă
În predarea religiei, lecția mixtă este cel mai des utilizată în condițiile în care, pe de o parte, comunicarea cunoștințelor urmărește formarea unor capacități intelectuale și deprinderi practice, iar pe de altă parte, se asigură verificarea și evaluarea cunoștințelor acumulate de elevi de la o oră la alta.
Etapele lecției mixte sunt:
1. moment organizatoric. Este momentul în care profesorul ia contact cu clasa, având și rol educativ. După rostirea rugăciunii de început, se interesează de motivul absențelor elevilor, sugerând vizitarea colegilor bolnavi. Se pregătesc apoi condițiile materiale necesare desfășurării lecției. Tot în această etapă, profesorul împreună cu elevii pot rosti: rugăciuni pentru cei bolnavi (colegi, profesori, învățători, părinți), rugăciuni la vreme de secetă sau de necontenire a ploilor, rugăciuni de mulțumire;
2. verificarea cunoștințelor. Se verifică activitatea suplimentară (prin sondaj sau la toți elevii) și lecția de zi. Se va evita verificarea formală, de control exterior. în cazul în care constată greșeli comune, profesorul va supune atenției întregii clase lămurirea și corectarea acestora;
3. pregătirea pentru lecția nouă. în această etapă, profesorul creează atmosfera adecvată în vederea atingerii obiectivelor propuse. în acest scop se pot folosi rugăciuni, cântări bisericești, citate biblice adecvate, fragmente din literatura religioasă, întrebări care să facă legătura dintre conținutul vechi și cel care urmează să fie predat;
4. anunțarea titlului lecției noi și prezentarea obiectivelor propuse.
Această etapă are drept scop trezirea și dezvoltarea interesului elevilor pentru tema propusă, conștientizarea finalităților lecției de către elevi și orientarea învățării către scopuri precise;
comunicarea noilor cunoștințe. Cunoștințele transmise elevilor trebuie să fie în concordanță cu programa școlară și să fie conforme cu adevărul religios. în acest sens se vor evita "lecturile pioase" care deformează adevărul religios;
fixarea noilor cunoștințe. Se poate realiza prin: dialog pe tema lecției, rezolvarea unui test, învățarea unei poezii sau cântări religioase, citirea unei povestiri. Fixarea cunoștințelor trebuie să vizeze ideile esențiale, fără a se intra în detalii excesiv de minuțioase. Nu se urmărește verificarea, aprecierea și notarea cunoștințelor noi. în cazul în care profesorul a omis ceva sau elevii nu au înțeles anumite elemente de conținut, în această etapă se pot face corecturile și completările necesare;
aprecierea, asocierea, generalizarea. Lecția de religie are, în primul rând, caracter educativ. Din acest motiv a fost necesară introducerea etapelor specifice educației religioase: aprecierea, asocierea și generalizarea. Aprecierea propune analiza elementelor pozitive și negative ( fapte, comportamente etc.), urmând deliberarea conștientă a lor și tragerea unor concluzii raționale. Această etapă este urmată de asociere care urmărește stabilirea de corelații între atitudinile personajelor din lecție sau între ele și alte personaje cunoscute. Asocierea se poate realiza prin întrebări sau prin citirea unor fragmente din literatura religioasă. Aprecierea și asocierea îl conduc pe elev la desprinderea concluziei finale, spre generalizare care se constituie într-un enunț, un îndreptar pentru viața creștină;
evaluarea. Profesorul trebuie să evalueze activitatea elevilor pe tot parcursul orei;
9. activitatea suplimentară. Implică indicarea activității suplimentare pe care elevii o pot desfășura acasă. Aceasta poate fi dată sub diferite forme: răspunsul la întrebări, copierea unor texte din Sfânta Scriptură, alcătuirea unor propoziții folosind cuvintele noi, copierea unui alineat, povestirea pe scurt a unor evenimente biblice sau a unor pilde, memorarea unei poezii sau a unui verset. Uneori se pot da indicații referitoare la modul de rezolvare a activității suplimentare;
10. încheierea. Aceasta este etapa în care elevii rostesc împreună cu profesorul rugăciunea.
b) Lecția de transmitere și însușire de noi cunoștințe
La acest tip de lecție, rolul preponderent revine profesorului. Se utilizează la începutul unui capitol sau pentru a preda un conținut nou. în acest tip de lecție se parcurg etapele:
moment organizatoric;
anunțarea titlului lecției noi și prezentarea obiectivelor propuse;
transmiterea noilor cunoștințe;
fixarea noilor cunoștințe;
aprecierea, asocierea și generalizarea;
activitatea suplimentară;
încheierea.
c) Lecții de formare a deprinderilor
Pe lângă asimilarea de către elevi a cunoștințelor religioase, prin predarea religiei se urmărește formarea unor deprinderi intelectuale și practice. în aceste lecții se parcurg mai multe etape:
1. moment organizatoric;
2. anunțarea titlului lecției noi și prezentarea obiectivelor propuse;
3. actualizarea unor cunoștințe;
4. efectuarea activității intelectuale și/sau practice;
5.analiza, aprecierea modului de formare a deprinderii;
activitatea suplimentară;
încheierea.
d) Lecția de recapitulare și sistematizare a cunoștințelor
Lecția de recapitulare se realizează la sfârșitul unui capitol, unui semestru sau unui an școlar. Recapitularea se organizează prin conversație, prin activitatea personală a elevului sau prin expuneri de sinteză realizate de profesor. întrebările puse de către profesor vor urmări răspunsuri cu valoare de generalizare, accentul punându-se pe recapitularea noțiunilor de bază. De asemenea, se completează lacunele observate la elevi.
Lecția de recapitulare și sistematizare a cunoștințelor se desfășoară după următoarele etape:
moment organizatoric;
anunțarea titlurilor lecțiilor ce urmează a fi recapitulate și prezentarea obiectivelor propuse;
3. recapitularea, sistematizarea și sinteza cunoștințelor;
4. aprecierea, asocierea, generalizarea;
5. concluziile;
activitatea suplimentară;
încheierea.
e) Lecția de verificare și evaluare a cunoștințelor
În aria curriculară "Om și societate", religia are prevăzută o singură oră pe săptămână. Întrucât notarea elevilor trebuie făcută ritmic, verificarea și evaluarea cunoștințelor de religie se vor face în lecțiile mixte și în cele de evaluare.
La religie se urmărește verificarea cunoștințelor acumulate (oral sau scris) și verificarea modului de formare a deprinderilor.
Lecția de verificare este în strânsă legătură cu lecția de recapitulare și sistematizare a cunoștințelor. În lecțiile de verificare și evaluare a cunoștințelor, trebuie îmbinate toate modurile de realizare a evaluării.
În lecția de verificare și evaluare a cunoștințelor se parcurg următoarele etape:
moment organizatoric;
prezentarea obiectivelor de evaluare;
verificarea cunoștințelor elevilor;
4. aprecierea rezultatelor, concluzii;
activitatea suplimentară;
încheierea.
Etapele enumerate în cadrul fiecărui tip de lecție nu constituie scheme obligatorii de structurare a acestora. In stabilirea structurii lecției, profesorul trebuie să țină seama de mai multe condiții: natura disciplinei Religie și a conținuturilor ce urmează a fi predate, nivelul clasei, particularitățile de vârstă ale elevilor etc. Astfel, profesorul de religie trebuie să adopte o atitudine creatoare și să evite structuri predeterminate, scheme șablon de lecție, urmărind conceperea și realizarea de lecții cât mai divers structurate astfel încât să producă efectele vizate de obiective.
Pe tot parcursul lecțiilor, profesorul va urmări realizarea feed-back-ului sau conexiunii inverse care este o modalitate de reglare a activității didactice, în strânsă relație cu procesul de control și se realizează în toate etapele demersului didactic: predare, fixare, verificare, evaluare, notare.
2. 5. 2 Cateheza
Termenul cateheză provine din grecescul Kathcein care înseamnă ,,a învăța prin viu grai”. Biserica primară a numit prin acest cuvânt activitatea de inițiere în învățătura și viața Bisericii a celor care doreau să îmbrățișeze creștinismul. Primul înțeles al catehezei era deci cel de pregătire a candidaților la botez, prin inițierea în învățătura religioasă și morală a creștinismului, în primele veacuri creștine, cateheza avea un înțeles lărgit și definea atât pregătirea candidaților la botez, cât și mijloacele de educație morală.
Când numărul adulților care se botezau a început să scadă, prin cateheză era definită transmiterea cunoștințelor religioase credincioșilor de toate vârstele și formarea religioasă a acestora în și prin Biserică. Acest înțeles se păstrează până în zilele noastre.
În Țările Române, Biserica a educat poporul în limba maternă, prin predică și învățământul catehetic. Alături de învățăturile creștine care se transmiteau credincioșilor de toate vârstele, Biserica a folosit pentru educarea lor morală sfaturile desprinse din cultul Bisericii, din Proverbele și înțelepciunea lui Solomon.
Spre deosebire de lecția de religie la care participă elevi organizați pe clase, în funcție de vârstă, catehizarea se adresează tuturor credincioșilor din biserică. Preotul va ține cont de faptul că în biserică nu poate lămuri toate aspectele și, de aceea, în vizitele pe care le face la domiciliul credincioșilor, poate continua catehizarea acestora.
Cateheza trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
-să se încadreze într-un ciclu de cateheze, pe o anumită temă din Vechiul și Noul Testament, Istoria bisericească, Morală, Dogmatică, Liturgică etc. ;
-să se desfășoare după un plan stabilit de către preot;
-să fie expusă cu claritate și gradual;
-să urmărească formarea religios-morală a credincioșilor, desăvârșirea lor;
-să țină cont de nivelul de cunoștințe și de vârsta credincioșilor;
-să nu fie lungi pentru a nu-i obosi pe credincioși și, în special, pe copii:
-să aibă ca finalitate întărirea credinței și creșterea moralității credincioșilor.
Structura unei cateheze cuprinde următoarele etape: ascultarea catehezei anterioare, introducerea, anunțarea, tratarea, intuiția, reproducerea, aprecierea, asocierea, generalizarea, aplicarea în viață și încheierea. Între intuiție și reproducere se poate intercala o cântare religioasă adecvată temei catehezei.
2. 5. 3. Cercul de Religie
Întrucât religia este o disciplină de învățământ de o mare complexitate, apare necesitatea desfășurării unor activități suplimentare pentru cei interesați.
Una dintre aceste activități suplimentare este cercul de religie Activitatea de cerc este în interdependență cu activitatea de la clasă: lecția este suportul pe care se sprijină activitatea de la cerc, iar cercul îmbunătățește calitatea educației religioase realizată la lecții. Prin tematica aleasă și prin lucrările proprii, li se dezvoltă elevilor dragostea pentru Religie.
Ținând cont de faptul că participarea la cercul de religie nu este obligatorie, tematica cercului se stabilește la începutul anului școlar, pe baza opțiunilor, intereselor și aptitudinilor elevilor. La cercul de religie se dezvoltă spiritul comunitar prin antrenarea tuturor participanților în pregătirea și desfășurarea activităților propuse. Rezultatele activităților
trebuie valorificate în funcție de tematică, în diferite moduri: prin referate, articole, albume (dacă tematica vizează aprofundarea unor cunoștințe sau vizitarea unor biserici și mănăstiri), prin spectacole religioase în apropierea sărbătorilor (atunci când tematica vizează învățarea unor poezii și cântece religioase sau interpretarea unor scenete religioase care vor fi alese și din domeniul tradițiilor poporului român, ce ex. Vifleiemul sau Irozii), prin organizarea unor expoziții (când tematica urmărește dezvoltarea artelor decorative: pictură, sculptură, miniaturii, prin întocmirea de rebusuri cu definiții religioase, poezii proprii (dacă tematica vizează subiecte de creație).
Etapele și modul de organizare a activităților de cerc:
a) dacă tematica cercului de religie cuprinde susținerea unui referat 2-3 elevi întocmesc referatul pe baza unui plan întocmit de profesor sau de către aceștia și a bibliografiei recomandate de către profesor;
– referatul este pus la dispoziția participanților cu câteva zile înainte de susținerea lui;
– unul dintre elevii care l-au întocmit, susține referatul;
– elevii prezenți și profesorul discută pe marginea referatului;
– ideile pertinente sunt preluate în vederea îmbunătățirii referatului, spre o eventuală publicare;
– profesorul apreciază modul în care s-a desfășurat activitatea de cerc;
b)dacă tematica cercului de religie vizează interpretarea unor scenete religioase
-profesorul alege sceneta, o prezintă în fața elevilor, apoi împarte rolurile ținând cont de opțiunile și de talentul lor;
– elevii învață acasă textele;
– piesele muzicale se învață în timpul cercurilor de religie, cu toți elevii;
– sceneta se repetă la cerc, de câte ori este nevoie;
– prezentarea scenetei în serbarea școlară;
c)dacă tematica are în vedere organizarea unor expoziții cu lucrările elevilor:
– profesorul prezintă lucrări terminate în vederea captării interesului elevilor pentru arta religioasă;
– dezvoltă la elevi convingerea că pentru a realiza artă bisericească (pictură, sculptură) este necesar ca viața noastră să fie cu adevărat creștină, în acest sens, profesorul le poate citi o povestire despre modul în care pictau iconarii din vechime: în tăcere, ducând o viață de post și rugăciune;
– distribuie materialele necesare executării unor lucrări de artă religioasă;
– expune etapele executării lucrării;
– elevii execută lucrările, sub îndrumarea profesorului;
– profesorul analizează lucrările și le selectează pentru expoziții pe cele mai reușite;
– profesorul îndrumă spre alte activități pe elevii care nu dovedesc aptitudini pentru arta decorativă;
d)dacă tematica vizează subiecte de creație (rebusuri, fișe de lucru, poezii)
– profesorul prezintă elevilor lucrări gata concepute, ca exemple;
– elevii elaborează, sub îndrumarea profesorului, lucrări asemănătoare;
– se comentează fiecare lucrare, cu eventuala îndrumare ca elevii să refacă anumite părți ale lucrării;
– în cazul în care lucrările necesită o rezolvare (rebusuri sau fișe de lucru), fiecare în parte va fi rezolvată prin muncă independentă;
– cele mai bune lucrări pot fi selecționate spre a fi publicate.
2. 5. 4. Consultațiile și meditațiile
Consultațiile și meditațiile sunt forme de organizare a activității didactice care se desfășoară în afara orelor prevăzute în planul-cadru. Consultațiile au următoarele caracteristici:
-se desfășoară la cererea elevilor;
– au caracter facultativ;
– lămuresc întrebări și probleme care nu fac obiectul lecțiilor de religie cuprinse în programa școlară;
– acordă îndrumări suplimentare pe marginea unor teme alese de elevi
Subiectele dezbătute la consultații pot fi conexe temelor cuprinse în cateheze. În acest fel poate fi corelată eficient activitatea de catehizare cu activitatea profesorului la clasă.
Spre deosebire de consultații, meditațiile au următoarele caracteristici:
– se desfășoară la cererea profesorului;
– urmăresc pregătirea unor examene (admiterea în liceele teologice), concursuri;
– sprijină pe elevii care întâmpină greutăți în învățare;
– se poate lucra individual, pe grupe de elevi sau frontal;
– se referă strict la programa școlară.
2. 5. 5. Manifestările cultural – religioase
Manifestările cultural-religioase antrenează un număr foarte mare de elevi. Aici sunt incluse serbările școlare, concursurile, conferințele religioase, vizionările de filme cu subiect religios, întâlnirile cu mari duhovnici, expozițiile de icoane și alte obiecte de artă bisericească, lansările de carte religioasă.
Datorită caracterului programat, planificat și organizat metodic al tuturor activităților educative, educația religioasă realizată în școală are o importanță deosebită întrucât conduce la un nivel înalt de dezvoltare a personalității religios-morale a elevilor. Complementar cu activitățile în școală, cele extrașcolare, desfășurate individual sau în grup, pun accent într-o mai mare măsură pe latura exterioară și expresivă, urmărind formarea primelor impresii personale, dezvoltarea vieții afective a elevilor. Atât activitățile școlare, cât și cele extrașcolare contribuie, prin moduri specifice, la realizarea scopurilor educației religioase.
2.5.6.Pelerinajul
Pelerinajul este un fenomen religios cu dimensiuni foarte largi in timp si spațiu, care decurg dintr-o experientă religioasa. Originile sale se pierd in timp, iar ca extindere geografică, este aproape planetar. A pleca in pelerinaj este un act important in viața oricărui credincios.
Pelerinajul, componentă a antropologiei religioase, este un fenomen ce interesează direct sau indirect pe istorici, geografi, economiști, folcloriști, filosofi, sociologi, etnologi si, nu in ultimul rând, pe teologi. Dar el nu poate fi redus la aceasta componentă orizontală si naturală. Actul pelerinajului tine "și de cer și de pamant".
Prin pelerinaj se ințelege o călatorie ce are ca destinație un loc sfânt, iar la finalul acesteia, venerarea acordată acestui "centru" spiritual. Sensul termenului exprimă sacralizarea spațiului si viața unui timp sacru, o ritualizare necesară si implinirea unei lucrări duble și unice de munca asupra propriei persoane și de acces la transcendența sfințitoare. A pleca, a merge, a descoperi orizonturi noi, a trăi intr-o colectivitate și, mai ales, a trăi o schimbare interioara a cărui scop este a merge pe urmele lui Hristos, aceste acțiuni pot defini pelerinajul. Numai "mersul rătăcitor nu aparține condiției pelerine." În același timp nu există pelerinaj fară atingerea unei limite spațiale, consacrare sensibilă a unui efort fizic, a unei tensiuni susținute pentru atingerea unui scop. Pelerinajul presupune plecarea, mersul, sosirea la locul sfânt si actul de venerare.
În pelerinaj Dumnezeu și omul se caută reciproc și se întâlnesc în mod spontan și misterios. în acest sens, experiența lui Avraam a devenit o icoană spirituală a pelerinajului. Avraam părăsește patria sa, Urul Caldeii și pleacă departe, către o țară pe care Dumnezeu i-o promite, spre Canaan (Facere 1 1-5).
Pelerinajul are și un sens profetic. Aceste adunări ale unui popor de pelerini care cântă credința sa, simbolizează și inaugurează adunarea multiplă a neamurilor (națiunilor), anunțată în ultimele capitole ale cărții lui Isaia și marile vedenii ale Apocalipsei. De la Avraam încoace toți oamenii credinței sunt de altfel pelerini, mergând prin pustie către țara făgăduită; puțin câte puțin ei își dau seama că Hristos îi însoțește pe cale și îi invită să-L recunoască în frângerea pâinii (Luca 24, 35)
Locurile de pelerinaj atrag turistul și pelerinul, tânărul și bătrânul, omul sănătos și bolnavul, familiile și indivizii, evlaviosul și curiosul, cel ce face milostenie și hoțul de buzunare, cel ce caută de suflet și negustorul. Natura însăși a pelerinajul face ca diferențele sociale obișnuite să dispară, deoarece pelerinii, în marea lor diversitate, trăiesc experiența unui loc comun bazat pe experiența unificatoare a pelerinajului.
În experiența spirituală a pelerinajului, cei ce au credința mai slabă au prilejul să o întărească văzând credința mai puternică a altora; cei ce au răbdare mai puțină se întăresc văzând răbdarea altora; cei ce se roagă puțin și mai superficial se îmbogățesc și se înnoiesc din rugăciunea fierbinte a altora, a tuturor. În pelerinaj suntem influențați de alții și influențăm pe alții prin felul nostru de a fi acolo.Lumina și frumusețea de pe fețele pelerinilor în timpul slujbelor religioase arată lumina adunată de ei în suflet prin rugăciunea comună a sărbătorii. Pacea și bucuria, lumina și sfințenia adunate de la locurile sfinte sunt duse de pelerini în casele lor, în parohiiile și mănăstirile lor, în societate. Astfel pelerinii, purtători și martori ai Duhului lui Hristos în lume, devin misionari fără să fi pretins aceasta.
Pelerinajul sfințește timpul vieții pământene și îl deschide spre veșnicie. Pelerinajul ne învață că de fapt esența misiunii Bisericii este căutarea sfințeniei și cultivarea ei, ca plinătate a vieții omului în Dumnezeu. O călătorie turistică nu devine pelerinaj decât dacă este însoțită de o călătorie mistică, de un pelerinaj interior, de apropiere de Dumnezeu prin rugăciune și convertire sau înnoire duhovnicească.
Pentru un tânăr aflat pe calea întrebărilor, pelerinajul poate fi un răspuns la nedumeririle sale. Întrebările unui tânăr sunt întotdeauna psiho – somatice, pentru că este pe drumul început, sau pe cale să înceapă, al conviețuirii în cuplu și în societate. Urmând același drum al întrebărilor pe care și Sfântul Vasile l-a parcurs în periplul său duhovnicesc, tânărul ajunge la răspunsurile divine. Iar aceste răspunsuri sunt formatoare, sunt educative dacă se înțeleg prin credință.
În primul rând, considerăm că tânărul trebuie să facă parte dintr-o comunitate bisericească, în care este crescut și condus din fragedă pruncie. Așadar, avem în primă instanță, un pelerinaj interior, care pornește din copilărie sau mai târziu. Viața creștinului este o călătorie spre veșnicie. Apoi, pelerinajul fizic nu trebuie să devină drumeție, ci să fie o manifestare văzută a unui sentiment religios, sau o căutare a acestui sentiment.
Modelul Sfântului Vasile este unul al căutării lui Dumnezeu prin aprofundarea elementelor apropriate în familie, un model care folosește știința cărții, dar nu în mod autonom, ci teonom, și un drum al ajutorării aproapelui, în care semenul este condus prin cuvânt și faptă pe calea mântuirii.
Drumul Sfântului Vasile este unul al implicării în slujba lui Dumnezeu, un model din cele mai viabile pentru epoca noastră.
CONCLUZII
Lucrarea de față se dorește a fi o încercare , deloc exhaustivă, de a reaminti, de a sublinia, de a îndemna tânărul aflat pe calea întrebărilor, să găsească răspunsul adevărat care duce în veșnicie. Exemplul pe care îl aduce Sfântul Vasile cel Mare este unul al vieții sale, al gândirii luminate de Duhul și pusă în folosul aproapelui. La prima vedere, pe pereții zugrăviți ai bisericilor din toată lumea, ierarhul capadocian pare un etalon al asprimii, un personaj ,, dogmatic”, care imprimă acrivia în cuvinte și hotărâri. Surpriza totală apare la descoperirea, la dezvăluirea acestui Sfânt. Omilia către tineri este dovada în acest sens. Un îndreptar spre veșnicie, pornind de la slăbiciunea firii , dar și de la puterea omului de a face binele. Un exemplu minunat de înțelegere a semenului ( ca unul care în cea mai mare parte a vieții a fost chinuit de boală ). Astfel, ne dăm seama că figura îngândurată, aspră, a Sfântului se datorează preocupării pentru mântuire, pentru drumul pe care trebuie să mergem, împreună.
Cum se poate găsi această punte hermeneutică, între generații diferite? Sau în cadrul aceleiași generații? Este o problemă care l-a preocupat și pe dumnezeiescul Vasile, care adresează nepoților săi, și prin ei , ne regăsim toți ca păstoriți ai Sfântului. Prin această cheie vitală a înțelegerii, în filtrul credinței, care nu mustră încât să îndepărteze și caută să formeze treptat, pornind de la cele știute, la cele neștiute, de la cele văzute, la cele nevăzute.
O expresie a derutei și revoltei generației tinere față de haosul specific « tranziției » din România este spectacolul « Stop the Tempo! » care s-a jucat pe scena teatrului francez Studio din Alfortville începând din 8 noiembrie și până la 17 decembrie 2005. El a făcut apoi înconjurul Europei și s-a bucurat pretutindeni de aprecierea criticilor și a publicului, care s-a identificat cu personajele, indiferent de mediul cultural din care provine. „Stop the tempo”, a cărei autoare este tânăra Gianina Cărbunariu, este o piesă despre viețile, aparent diferite, a trei tineri din România care nu-și cunosc unul altuia numele, dar pleacă împreună într-o expediție a deconectării. E povestea a trei tineri pe care eterna tranziție și liberalismul à la roumaine îi aduc la exasperare. Ei se întâlnesc într-o seară absolut întâmplător într-un club de noapte, un loc al paradoxurilor: este lumină dar nu se vede nimic, e lume dar totuși sunt singuri, e zgomot dar nu se aude nimic. Este un loc care îi trimite către singurătatea lor și către vidul din ei: un vid social, afectiv, social, un vid de acțiune, de gândire, de obiective. Fiecare dintre ei stă față în față cu singurătatea sa, se găsește în metafora absolută a societății, a acestei frenezii fără axă. Nu mai pot continua așa, nu mai pot face față acestei societăți. Într-o lume alienantă, dominată de falsa comunicare pe Internet, ei practică o guerilla neașteptată: smulg siguranțele, provocând pane de curent în discoteci, baruri, magazine și alte instituții, într-o escaladă a de-conexiunii ca simbol al întoarcerii la o comunicare reală, bazată pe raporturi non-virtuale, umane. Piesa este, de fapt, o poveste despre România, despre tinerii din România și despre confuzia care există în fiecare dintre noi.
Și totuși, acest strigăt al tânărului, poate fi auzit. Iar Sfântul Vasile a făcut acest lucru, și în timpul vieții, și acum, prezent, în Împărăție. Tânărul, de orice condiție, poate fi călăuzit pe calea mântuirii. Un exemplu este cel al Părintelui Paisie Olaru, care prin simplitatea și harul care se sălășluia în el, a reușit să convertească un intelectual din peisajul nostru intelectual autohton. E vorba de Horia Roman Patapievici.
Să vedem cum un călugăr simplu, fără școală, îl determină pe doctorul in fizică să se îndrăgostească de Ortodoxie și de Părintele Paisie: „Despre acest lucru ne-a vorbit bunul părinte Paisie. De la Peștera cuvioasei se ajunge în scurt timp la Biserica dintr-un lemn, cioplită de un călugăr singuratic la 1763, iar apoi se coboară puțin la schiturile din stâncă de la Sihla. A doua chilie este a părintelui. Pe jumătate orb, la cei 84 de ani ai săi (în 1980), Paisie e ceea ce se cheamă un om spiritualmente și afectiv viu. E hîtru ca un bătrîn țăran și practică o asprime plină de toleranță. Sau ar fi poate mai nimerit să spun despre el ceea ce s-a afirmat despre Goethe, că e tolerant, dar lipsit de blîndețe? Nu prea știu: un portret intră în multe rame; tot ce i se potrivește pare a i se fi potrivit dinainte. Paisie e insesizabil prin interogația strînsă și provocatoare aruncată morții și care nu sunt sigur dacă îl unea cu viața. Vorbindu-ne, eram frapat de faptul că privea constant peste umărul nostru, cu atîta insistență, încît erai tentat să te uiți înapoi. Interlocutorul secret al bătrînului, care își aștepta sfârșitul, era insondabilul morții, pe care o vedea în spatele trecătoarelor noastre făpturi și, desigur, și la rădăcina deja pieritei sale vederi. Cu Dumnezeu trăiești: de murit, mori însă singur, cum te naști. La 84 de ani, neliniștea provoacă credința, chiar dacă nu o înlătură. Superioritatea lui Paisie asupra lui Cleopa aici stătea, în asumarea acestei umanități universale care este amenințată în moarte nu de dispariția lui Dumnezeu, ci de indiferența acestuia. Moartea este ocolită de ritual, pentru că o presupune în mod constant pe a celui de care atîrnă desființarea ei. Întrun sens profund, vreau să spun profund creștin, părintele se simțea acum singur. Căci această încredințare permanentă, care este viața de credință, are nevoie acum, în sfîrșit, de un termen final, față de care de fapt s-a construit și care se refuză deja certitudinii, pentru că modifică termenii în care problema e pusă. Rugăciunea unui muribund nu este identică cu perorația unui predicator bine hrănit și alegru. Această decență ultimă, terebrantă și sfîșietoare, Paisie o împărtășea în 1980 cu tatăl meu, care a murit în 1985. Am îngenuncheat în fața părintelui, spontan, cerîndu-i binecuvîntarea (nu am îngenuncheat niciodată în fața părintelui Cleopa!). M-a adăpostit sub anteriul său, mîngîindu-mi creștetul. Apoi a tăcut. Am stat astfel multe minute în șir, așteptînd ceva ce întîrzia să se producă. În sfîrșit părintele începu să vorbească. Nu era o binecuvîntare obișnuită, ci o poveste spusă cu toată odihna fără capăt a celui pentru care clipele nu mai sunt fără de capăt […] Cînd sfîrși părintele de vorbit, tăcerea veni iar, o vreme. Apoi îmi puse mîna pe creștet, îmi făcu crucea de trei ori și mă ridică de umeri, ca în îmbrățișare, binecuvîntîndu-mă astfel de straniul lucru pe care îl văzusem în sine, cînd, cu cîteva clipe înainte, mă apropiasem de dînsul îngenunchind”.
Așadar, exemplul Sfântului Vasile a fost urmat de marii duhovnici ani neamului nostru. Contează ca și noi să facem același lucru, în biserici, școli și oriunde vom merge, arătând acea stare de PREZENȚĂ pe care minunatul călugăr Arsenie Papacioc o recomandă oricărui creștin. În lucrarea de față, sper să fi suprins o parte din duhul și trezvia Sfântului Vasile, încercând, în acest studiu, dar și în activitatea mea didactică, să îl fac cunoscut , iubit, dar mai ales urmat.
ANEXE
PROIECT DIDACTIC NR. 1
Clasa a VII-a
Disciplina: Religie
Subiectul lecției: Sfinții Trei Ierarhi – modele de slujire și misiune în Biserica Ortodoxă
Tipul lecției : însușire de noi cunoștințe
Scopul lecției: dobândirea unor cunoștințe despre viața și opera Sfinților Trei Ierarhi în vederea consolidării comportamentului moral – religios
Obiective operaționale:
La sfârșitul lecției, toți elevii vor fi capabili:
O1- să rezume aspectele semnificative din viața Sfinților Trei Ierarhi;
O2- să realizeze portretul fizic și moral al Sfinților Trei Ierarhi;
O3-să identifice asemănările dintre cei Trei Sfinți Ierarhi;
O4-să argumenteze faptul că Sfinții Trei Ierarhi reprezintă modele de slujire și misiune în Biserică;
O5- să formuleze învățături morale necesare progresului lor spiritual, pornind de la modelele oferite de Sfinții Trei Ierarhi;
O6- să enumere modalitățile de cinstire a Sfinților Trei Ierarhi.
Strategia didactică
Metode și procedee: metoda ciorchinelui, metoda philips 6-6, testul, explicația.conversația, lectura explicativă, exercițiul, expunerea, demonstrația cu substitute, argumentarea.
Mijloace de învățământ: videoproiector , icoanele: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul loan Gură de Aur, Sfinții Trei Ierarhi, fișele de lucru nr. 1,2,3, imagini (CD) cu biserica Mănăstirii„Sf. Trei Ierarhi".
Forme de organizare a activității elevilor : activitate individuală, activitate frontală și activitate pe echipe.
Resurse:
Oficiale:Programa școlară pentru disciplina religie.clasa a Vl-a;
Planificarea calendaristică orientativă, clasa a Vl-a;
Planificarea pe unități de învățare: Slujire și misiune (Noțiuni de spiritualitate și misiune)
Temporale : număr de lecții :1
Durata: 50 minute
3. Bibliografice:
1. Călugăr, Dumitru, Hristos în școală,II,Editura Episcopiei Romanului și Hușilor, 1990.
2. Muha, Camelia, Caiet de religie creștin – ortodoxă pentru clasa a Vl-a, Editura,, Sf. Mina", lași, 2001.
3. Șebu, Pr. Prof. Univ. Dr. Sebastian, Metodica predării religiei, Editura,, Reîntregirea", Alba lulia, 2001.
4. Vasile cel Mare, Sfântul, Scrieri, Partea întâi, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1986.
5. Viețile Sfinților pe tot anul după Minele, Editura „Biserica Ortodoxă", Alexandria, 2002.
FIȘA DE LUCRU NR. 1
Sfântul Vasile cel Mare
a) Sf. Vasile cel Mare s-a născut în anul 329 sau 330 în Cezareea Capadociei. Tatăl său, Vasile, a fost avocat „profesor al virtuții", după cum îl caracterizează Sf. Grigorie de Nazianz, iar mama sa, Emilia era fiică de mucenic. Sf. Vasile a mai avut nouă frați, dintre care trei au ajuns sfinți, datorită darului lui Dumnezeu și educației creștine primite de la părinți și de la bunica lor Macrina.
A studiat în Cezareea, în Constantinopol și în Atena, unde s-a împrietenit cu Sf. Grigorie de Nazianz care vorbește de cursurile pe care le-a urmat Sf. Vasile: retorica (arta de a vorbi), gramatica , regulile povestirii, legile metrice și ale poeziei, filozofia, astronomia, geometria, matematica și medicina. După 4-5 ani, în 356, Sf. Vasile s-a întors în Cezareea, orașul său natal, unde a fost profesor doi ani. Mânat de dorința lăuntrică de a-l sluji lui Hristos și atras de viața călugărilor din pustiurile Alexandriei, Egiptului, Palestinei, Siriei și Mesopotamiei, Vasile își împarte averile la săraci și se retrage în Pont, unde înființează o mănăstire de călugări. În anul 364, Sf. Vasile a devenit preot iar în anul 370 Sf. Vasile ajunge episcop în Cezareea Capadociei, unde a luptat cu fapta, cu cuvântul și cu scrisul împotriva ereziilor vremii, apărând dreapta credință. A avut grijă de bolnavi, orfani și bătrâni, înființând spitale, azile pentru bătrâni, case pentru străini.
Slăbit și istovit de boala de care suferea, Sf. Vasile s-a stins din viață la 50 de ani, la 1 ianuarie 379. Dumnezeu l-a făcut sfânt, iar credincioșii i-au spus „cel Mare", pentru că acesta a întrecut mult în cuvinte nu numai pe cei din vremea lui, ci și pe cei dinainte, împlinind prin fapte ceea ce spunea. În Biserica Ortodoxă este sărbătorit ia 1 și 30 ianuarie, în fiecare an.
b) „Sf. Vasile a preamărit virtutea și a urât viciul; avea farmec la povestit și știa să educe pe alții chiar când glumea; mustra cu blândețe, dar nu ducea blândețea până la sălbăticie și nici indulgența până la slăbiciune; inteligența lui lăsa în urmă pe toți oamenii. Atât de mult strălucea virtutea lui Vasile, atât de mult îi copleșeau pe contemporani purtarea și felul lui de viețuire, încât unii, ca să dobândească și ei aceeași faimă, îi imitau înfățișările sale exterioare; căutau să aibă barba la fel cu barba lui, să vorbească fără grabă și rar și să-și dea un aer gânditor și meditativ."
(Cuvântul funebru în cinstea Sfântului Vasile rostit în 381 de Sfântul Grigore de Nazianz, tradus în românește de Pr. Prof. N. Donos, în: Sf. Grigore de Nazianz, Apologia sau cuvântarea în care arată motivele care l-au îndemnat să fugă de preoție si Elogiul Sfântului Vasile. Huși 1931 )
c) ,, și era Sf. Vasile om foarte înalt la stat și drept ca o făclie; uscățiv și slăbit de ajunare și de veghere; (…) cu sprâncenele plecate asemenea omului gânditor; fruntea încrețită; umerii obrajilor ieșiți, tâmplele adâncite; cam pleșuv la păr; cu barba destul de lungă (…)"
(Viețile Sfinților de peste tot anul)
Sfântul Grigorie Teologul
a) S-a născut probabil, în 329 d. Hr. la Nazianz, în Capadocia. Tatăl său, Grigorie, care a devenit episcop, și mama sa, Nonna, au oferit o educație aleasă lui Grigorie, cât și celorlalți doi copii, Gorgonia și Cezar. Sf. Grigorie a studiat în Cezareea Capadociei, unde l-a cunoscut pe Sf. Vasile cel Mare care îi va deveni un prieten foarte bun. Împreună cu Sf. Vasile a continuat studiile în Cezareea Palestinei, în Alexandria și Atena. Prin 357 a părăsit Atena spre a se întoarce acasă la tatăl său, care era episcop bătrân. În 362, la dorința comunității din Nazianz, dar contrar voii , a fost hirotonit preot de tatăl său. Simțind prea grea această sarcină, a fugit la prietenul său Vasile, aflat într-o mănăstire, dar nu peste mult timp s-a întors la tatăl său, în Nazianz, pentru a-l ajuta în păstorirea eparhiei amenințate de pericolul ereziilor.În 372 a fost hirotonit episcop. A ajuns și patriarh al Constantinopolului și a participat în anul 381 la Sinodul II ecumenic din Constantinopol, apărând Biserica de ereziile vremii; a scris multe lucrări teologice și peste 20000 de versuri. Pentru gândirea lui adâncă, Biserica l-a numit „Cuvântătorul de Dumnezeu" sau „Teologul". A ajuns sfânt datorită vieții sale pline de fapte bune, credință puternică și dragoste către Dumnezeu. În Biserica Ortodoxă este sărbătorit la 25 și 30 ianuarie, în fiecare an.
b) ,, Și era Sf. Grigorie, Cuvântătorul de Dumnezeu, la stat, om de mijloc; cu fața galbenă, dar veselă; (…) cu sprâncenele drepte, privirea blândă (…) Barba lui nu era lungă, dar destul de deasă; avea părul alb și era pleșuv”
(Viețile Sfinților de peste tot anul)
Sfântul loan Gură de Aur
a) S-a născut în Antiohia, probabil, în anul 344. Tatăl său, Secundus, era unul din generalii Orientului, iar mama sa, Antuza, făcea parte din cele mai alese familii din Antiohia. Rămânând orfan de mic, s-a bucurat de o educație aleasă, atât acasă, prin intermediul mamei, cât și în cea mai vestită școală a timpului său, a vestitului retor Libaniu și apoi în școlile Atenei. După moartea mamei sale, Ioan s-a retras într-o mănăstire, unde a trăit viață ascetică și a scris un tratat intitulat ,,Despre Preoție”, care este încă un ghid duhovnicesc pentru preoții de astăzi. Hirotonit preot, Ioan s- făcut cunoscut foarte repede pentru înțelepciunea, cinstea și puterea cuvântului său. După câțiva ani, a fost ales patriarh al Constantinopolului. În această calitate, el a trimis misionari departe, în afara granițelor Imperiului; a dovedit o grijă deosebită față de săraci, a scris multe cărți și a ajutat duhovnicește nenumărați credincioși prin predicile sale minunate, care i-au adus numele de ,, Hrisostom” ( Gură de Aur). Sf. Ioan a fost exilat de două ori de împărăteasa Eudoxia deoarece a criticat hotărârea acesteia de înălțare a statuilor ei în locurile publice. Lungii ani de muncă neobosită și asprimea exilului i-au măcinat sănătatea și au scurtat timpul șederii sale pe pământ. Sf. Ioan a murit în Armenia în 407. Ultimele sale cuvinte au fost ,, Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 13 noiembrie, 27 și 30 ianuarie, în fiecare an.
b) ,, Sf. Ioan Gură de aur era foarte mărunt și foarte subțire, (…) cu fața foarte galbenă(…), cu locașurile ochilor adâncite, dar avea ochii mari care îi făceau privirea veselă și fața strălucită, deși din fire părea mâhnit; avea fruntea mare, fără păr, cu multe încrețituri, (…) și barba mică și rară”
(Viețile Sfinților de peste tot anul)
FIȘA DE LUCRU NR. 2
1.Competați tabelul cu informațiile de la fișa nr.1
2. Identificând însușirile fizice și morale ale sfântului ierarh prezentat în Fișa nr. 1, veți obține portretul fizic și portretul moral al acestuia:
Însușiri fizice Însușiri morale
PROIECT DIDACTIC NR. 1
Clasa: a III-a
Tema: Marea poruncă a iubirii
Tipul de lecție: Lecție de transmitere și însușire de noi cunoștințe
Obiective operaționale (la sfârșitul activității, elevii vor fi capabili)
O1: să enumere cel puțin patru acțiuni prin care oamenii își dovedesc iubirea față de Dumnezeu și față de semeni;
O2: să analizeze lectura prezentată, rezolvând corect sarcinile didactice propuse de profesor;
03: să identifice în acțiunile proprii, cel puțin cinci acțiuni prin care și-au manifestat iubirea față de Dumnezeu și față de semeni, în ultima săptămână.
Strategia didactică:
Mijloace didactice: textul biblic, textul lecției, imagini din lecție;
Metode si procedee didactice: conversația euristică, problematizarea, citirea explicativă, Gândiți – Lucrați în perechi – Comunicați, organizatorul grafic al caracteristicilor Elemente de conținut
Forme de organizare: individual, pe grupe, frontal
Aplicația nr.l.
Identifică poruncile din Decalog care sunt încălcate prin fiecare comportament din tabelul de mai jos, scriind în dreptul fiecăruia numărul acesteia.
În vremea Mântuitorului, oamenii se întrebau: Care dintre cele zece porunci este mai mare? Într-o zi, această întrebare I-au pus-o și Domnului Iisus Hristos.
Mântuitorul Iisus Hristos le-a spus oamenilor că cele zece porunci sunt cuprinse în marea poruncă a iubirii: "Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și din toată puterea ta și din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți" (Luca 10,27).
Creștinul care îl iubește pe Dumnezeu dovedește acest lucru prin credința în El, prin respectarea poruncilor, prin rugăciunile adresate Lui, prin participarea la slujbe, prin primirea Sfintelor Taine, prin citirea Sfintei Scripturi.
Iubirea față de Dumnezeu este dovedită și prin iubirea față de semeni, manifestată prin fapte bune, prin respectul acordat acestora, prin rugăciunea rostită pentru ei. Domnul Iisus Hristos le-a spus oamenilor că sunt datori să îi iubească pe semenii lor, deoarece toți oamenii sunt fiii lui Dumnezeu și frați între ei, pentru că au același Tată ceresc.
In marea poruncă a iubirii se arată modul de iubire a aproapelui: ca pe tine însuți. A iubi pe aproapele ca pe tine însuți înseamnă să faci doar acele fapte care ai dori să ți se facă și ție. De aceea, atunci când vrei să minți trebuie să te gândești dacă ți-ar plăcea să fii mințit, atunci când vrei să jignești pe cineva, dacă ți-ar plăcea să fii jignit, atunci când vrei să lovești pe cineva, dacă ți-ar plăcea să fii lovit, și tot așa. Cea mai mare iubire față de oameni a arătat-o Domnul Iisus Hristos. El a murit răstignit pe cruce pentru a-i mântui pe oameni.
Creștinul care II iubește pe Dumnezeu și pe aproapele devine mai blând, mai răbdător, mai atent, îi respectă pe toți oamenii și încearcă în fiecare împrejurare să facă numai fapte bune.
Activitate în grup
Profesorul va citi lectura de mai jos.
Alcătuiți trei grupe, care să urmărească, cu ajutorul profesorului, unul dintre următoarele aspecte:
1.modul în care sutașul și-a arătat iubirea față de Dumnezeu;
2.modul în care sutașul și-a arătat iubirea față de servitorul său;
3.părerea oamenilor din Capernaum despre sutaș.
-Alegeți câte un coleg din fiecare grupă, pentru a da răspunsul în fața clasei.
Notați în caiete concluziile celor trei grupe.
Lectură
Domnul Iisus Hristos a apreciat și a răsplătit dragostea pe care o manifestau oamenii față de semenii lor. Așa s-a întâmplat și în cazul sutașului din Capernaum, care avea un slujitor bolnav.
Într-una din zile, Domnul Iisus Hristos s-a dus în orașul Capernaum. Sutașul auzise despre minunile lui Iisus și, deși era păgân, credea că doar El îi poate vindeca servitorul, care era grav bolnav. Sutașul s-a dus să-L întâlnească pe Domnul, pentru a-1 cere ajutorul.
Câțiva oameni din cei prezenți, i-au spus Mântuitorului că sutașul merită să fie ajutat deoarece îi iubea pe oamenii din Capernaum și chiar le zidise sinagoga.
Pentru că se considera un mare păcătos, când Domnul i-a spus că va merge acasă la el să-1 vindece pe slujitor, sutașul i-a cerut un lucru nemaiauzit până atunci: "Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci zi numai cu cuvântul și se va vindeca sluga mea. Că și eu sunt om sub stăpânirea altora și am sub mine ostași și-i spun acestuia: Du-te, și se duce; și celuilalt: Vino, și vine; și slugii mele: Fă aceasta, și face'" (Matei 8, 8-9).
Mântuitorul le-a spus celor prezenți că în toată Țara Sfântă nu a întâlnit pe cineva cu o credință atât de mare ca a sutașului, care era păgân.
Dragostea sutașului pentru oameni și credința lui au fost răsplătite: când s-a întors acasă, slujitorul lui era sănătos.
PROIECT DE LECȚIE
Disciplina: Religie Ortodoxă
Clasa: a V-a A
Subiectul lecției: ,,Sărbătorile crestine, momente de bucurie sfântă’’
Tipul lecției: de recapitulare si sistematizare a cunostintelor
Durata lecției: 50 min.
Scopul lectiei : fixarea si sistematizarea cunostintelor despre sarbatorile crestine
Obiective operaționale:
La sfârșitul lecției, elevii vor fi capabili să:
O1 : sa defineasca sarbatorile religioase, in inteles crestin-ortodox ;
O2 : sa descrie comportamentul unui bun crestin intr-o zi de sarbatoare crestina ;
O3 : sa clasifice sarbatorile religioase
O4: să explice pe scurt semnificatia praznicele împărătești cu date fixe și cu date schimbătoare;
O5: sa argumenteze importanta sarbatorilor in viata crestinilor ;
Obiective formativ-educative:
– să-și formeze deprinderea de a participa la Sfanta Liturghie în zilele de sarbatoare, în mod liber;
– să conștientizeze importanța cinstirii praznicelor împărătești pentru cultivarea evlaviei si iubirii de Dumnezeu și castigarea harului divin.
Strategia didactică:
1. Metode si procedee: conversația, testul, jocul didactic, explicația, exercițiul, problematizarea, argumentarea.
2. Mijloace de invatamant : Sfânta Scriptură, video proiector , plansa cu praznicele imparatesti, icoane, flipcharter.
3.Forme de organizare a activitatii elevilor: frontal, pe grupe.
Bibliografia:
Liturgica teoretică, Pr. Ene Braniște, Editura „Credința noastră", București, 1997;
Metodica Predării Religiei, Prof. Monica Opriș, Reîntregirea, Alba Iulia, 2000;
Ghid de proiectare didactica, vol.II , Editura ,,SF. Mina’’, Iasi 2004
Desfășurarea lecției:
I. Moment organizatoric
– Salutul;
– Rugăciunea
– Prezența.
II. Anuntarea temelor ce urmeaza a fi recapitulate si prezentarea obiectivelor propuse:
– Astăzi vom discuta pe marginea temei ,,Sarbatorile crestine, momente de bucurie sfanta’’. Ne vom reaminti ce semnificatie au sarbatorile in inteles crestin-ortodox si vom argumenta importanta sarbatorilor in viata credinciosilor, vom descrie comportamentul unui bun crestin intr-o zi de sarbatoare, vom clasifica sarbatorile religioase si vom prezenta semnificatia praznicele împărătești cu date fixe și cu date schimbătoare,dar si traditii si randuieli liturgice specifice acestora.
III.Recapitularea, sistematizarea si sinteza cunostintelor
– Vom incepe lectia cu un test, ce poate fi vizionat cu ajutorul video-proiectorului si vom continua cu lucrul pe grupe, cand veti realiza impreuna un tablou al Sarbatorilor cu data schimbatoare indeplinind sarcinile primite in mapele de lucru.
Se prezenta elevilor schema lectiei si o noteaza pe caiet :
Sarbatorile crestine, momente de bucurie sfanta
1. Sarbatorile religioase – popasuri duhovnicesti in viata credinciosilor.
2. Modalitatile de cinstire a praznicelor.
3. Clasificarea sarbatorilor.
4.Praznicele imparatesti cu data schimbatoare, semnificatie si importanta.
In continuare elevii urmaresc pe ecran testul in asimetrix cu diferite tipuri de itemi: inchisi cu alegere multipla, cu raspunsuri corelate, itemi deschisi ce presupun completarea unor raspunsuri lacunare, recunoastera sarbatorilor pornind de la icoanele prezentate si completarea schemei cu clasificarea sarbatorilor pe baza metodei ,, ciorchinelui’’. Elevii solicitati citesc, spun varianta aleasa, iar pe ecran se afiseaza daca raspunsul dat e adevarat sau fals. Raspunsurile gresite sunt corectate de un alt elev.
Pornind de la ultimul item al testului legat de praznicele imparatesti cu data schimbatoare se face trecerea la urmatoarea etapa a lectiei :
-In continuare elevilor li se prezinta o plansa cu o reprezentare simbolica a sarbatorilor domnesti cu data schimbatoare, pe care elevii o vor completa rezolvand mai intai sarcinile de pe fisa de lucru primita la grupa lor. Isi alege fiecare din cele patru grupe cate un reprezentant, care va prezenta si va aplica la panou postituri cu rezolvarea sarcinilor.
IV. Aprecierea, asocierea si generalizarea.
Un elev citeste de pe ecranul video-proiectorului istorioara religioasa intitulata ,,Risipirea timpului ’’, după Preot Ștefan Slevoacă :
,,Un om, care se plimba pe malul mării, a găsit o pungă plină cu pietricele. El a început să arunce cu ele în păsările care zburau pe deasupra apei. Când a ajuns acasă, mai avea o singură pietricică. Din curiozitate, el o aruncă în foc. Când colo, o, Doamne, piatra începu să strălucească! Se duse cu ea la un bijutier și acela îi spuse că era un diamant de mare preț. Omul alergă imediat pe mal, să mai găsească vreuna din pietrele aruncate. Dar toate căzuseră în apă, încât el nu mai găsi nici una.’’
Elevii sunt intrebati ce ar putea simboliza, daca ne raportam la tema lectiei noastre, pietricelele pe care nu le-a pretuit la inceput crestinul din istorioara prezentata.
Prin intrebari, elevii sunt condusi sa desprinda ințelesul sufletesc al povestirii : fiecare zi ,dar mai ales zilele de sarbatoare, fiecare lună și chiar fiecare ceas sunt pentru noi ca niște diamante scumpe dăruite de Dumnezeu, prin care ne putem câștiga fericirea veșnică. Dar poate ca mulți dintre noi aruncă aceste diamante. De aceea ne învață Sfântul Apostol Pavel: „Până când mai avem vreme, să facem binele către toți, dar mai ales către cei de o credință cu noi." (Galateni VI, 10) .
5. Concluziile
Se fac aprecieri generale si individuale privind pregatirea elevilor pentru lectie si implicarea lor in realizarea sarcinilor.
Se noteaza elevii care s-au facut remarcat pe parcursul lectiei prin participarea lor.
V. Activitate suplimentara
Realizarea unui portofoliu despre una dintre sarbatorile imparatesti care sa cuprinda icoana praznicului, desene religioase, fise cu citate, poezii, fragmente din acatiste, cantari, expresii artistice, imagini cu biserici etc.
VI. Incheierea activitatii
Rugaciunea
Salutul
FIȘE DE LUCRU PE GRUPE FOLOSITE LA METODA ,, TURUL GALERIEI”
Grupa nr.1
Fișa 1
Citește ghicitoarea și afla numele sarbatorii:
,, În ce zi e-ntâmpinat
Domnul ca un Împărat,
Cum cândva-n Ierusalim
A intrat pe-un mânz de-asin ?’’
Alege icoana potrivita si decupeaza denumirile praznicului imparatesc. Aplicati-le pe plansa.
Grupa nr.1
Fișa 2
Scrieti pe fiecare floare cum ne pregatim noi crestinii duhovniceste in asteptarea Invierii Domnului, ce fapte bune putem face in preajma acestei mari sarbatori si apoi aplicati-le pe coronita.
Au mai ramas spini?
Grupa nr.1
Fișa 3
Cauta rimele potrivite si completeaza-le in legenda salciei:
Lang-o salcie inalta, Atunci salcia inalta
Maica Sfanta se ruga Catre Maica se-apleca
Si cu vocea ei ………. Maica I-a facut………
Catre salcie…………. Si s-a dus la………….
Daca imi cunosti ……… Dar, iudeii n-o lasara
Si voiesti sa mi-o alini, Cu-o cununa…………
Da-mi din ramurile tale Si voia ca El sa moara
O cununa fara………… Insangerat si-n………
Fiul meu e sus, pe…….. De-atunci salcia inalta,
Insangerat si-n mare chin Nu s-a mai uitat in sus
Si cu ea la el m-oi………. Si-a ramas asa………
Durerea sa I-o………….. Ca sa-L planga……
Grupa nr.1
Fișa 4
Citeste urmatoarea ghicitoare si afla numele Praznicului imparatesc :
,,In care noapte sfanta
Crestinii toti asteapta
Cu bucurie-n suflet
Lumina sa primeasca?’’
………………………………sau……………….
Alege icoana potrivita si denumirile praznicului imparatesc. Aplicati-le pe plansa.
Grupa nr. 2
Fișa 5
II.Completati rebusul pornind de la urmatoarele enunturi si coloreaza ce ati obtinut pe verticala:
1.In aceste carti ale Noului Testament se gasesc cele mai multe detalii despre activitatea Domnului Iisus Hristos.
2.Cel mai important moment din viata Mantuitorului.
3.Ziua din saptamana in care s-a petrecut acest eveniment.
4.Ei stateau de paza la mormantul Mantuitorului.
5.A fost data la o parte de ingerul Domnului.
6.Ele au vazut primele mormantul gol.
7.Au fost acuzati ca au furat trupul Domnului.
8.Prima litera din alfabet.
9.Cu acestea doreau femeile cuvioase sa unga trupul lui Iisus.
10.A fost gasit fara Iisus Hristos.
11.Prin Patimile, Moartea si Invierea Sa, Mantuitorul Iisus Hristos a daruit lumii ……….. vesnica.
12.Prenumele femeii careia i s-a aratat pentru prima data.
13. Apostolul care lipsea in ziua Invierii, dar a fost prezent la opt zile dupa acest eveniment.
14.Numarul zilelor cat a mai stat Domnul pe pamant, timp in care S-a aratat mai multor oameni, apoi S-a inaltat la cer.
Grupa nr.2
Fișa 6
Completati textul unei felicitări de Paști adresata unui prieten drag si aplicați-o pe planșă.
Grupa
Fișa 7
Citeste urmatoarea ghicitoare si afla numele Praznicului imparatesc :
’’ Îngerii, în ceruri sus,
Îl văzură pe Iisus,
Reîntors în slava Lui,
Cea de-a dreapta Tatălui,
Și se bucurară tare
În ziua de ………………………’’
Alege icoana potrivita si decupeaza denumirile praznicului imparatesc. Aplicati-le pe plansa.
Grupa nr. 3
Fișa 8
Cauta in Sfanta Scriptura textul Faptele Apostolilor 1, 9-10 si completează-l pe fișă
Grupa nr.3
Fișa 9
Compuneti un cvintet pornind de la cuvantul cheie ,,EROII’’.
Grupa nr.4
Fișa 10
Citeste urmatoarea ghicitoare si afla numele sarbatorii:
Care zi a fost soroc
Ca în chip de limbi de foc
Să primească pe pământ
Sfinții-Apostoli Duhul Sfânt?
Alege icoana potrivită si decupează denumirile praznicului impărătesc. Aplicați-le pe planșă.
Grupa nr.4
Fișa 11
Cauta in Sfanta Scriptura textul Faptele Apostolilor 2,3-4 si completează-l pe fișă.
Grupa nr.4
Fișa 12
Formuleaza cat mai multe intrebari pornind de la tema din centru: ,, Pogorarea Sfantului Duh’’. Scrieti-le pe stelute si aplicati-le pe fișa.
(Metoda exploziei stelare)
Test pedagogic de cunoștințe
Clasa aIV-a
Numele și prenumele:
Timp de lucru: 40-45 minute
Cum se numește localitatea în care locuia Fecioara Maria atunci când Arhanghelul Gavriil i-a vestit că-L va naște pe Domnul Iisus Hristos?
Stabiliți prin săgeți corespondența între evenimentele din viața Mântuitorului și locul în care acestea s-au desfășurat:
Nașterea Domnului Ierusalim
Botezul Domnului Capernaum
Ispitirea Domnului Muntele Fericirilor
învierea Domnului pustiul Quarantania
înălțarea la cer Râul Iordan 1
Betleem I Muntele Măslinilor ]
3.Încercuiți litera corespunzătoare răspunsului corect pentru afirmația
următoare:
Domnul Iisus Hristos a fost întâmpinat la templul din Ierusalim, la 40 de zile după naștere, de:
Dreptul Iov.
Dreptul Simeon.
Dreptul Iosif.
4.Completați următoarele propoziții: Sfântul Ioan Botezătorul boteza
mulțimile în râul (care?). Intr-una din zile, la râu a venit
pentru a primi botezul (cine?). În momentul botezului
(cine?) S-a pogorât din cer sub forma unui porumbel, iar
glasul Tatălui a zis: (ce?)
Scrieți numele Apostolului care a propovăduit în Dobrogea. I
Precizați din ce categorie face parte fiecare dintre următoarele minuni făcute de Mântuitorul Iisus Hristos.
învierea Domnului
învierea lui Lazăr
înmulțirea pâinilor și a peștilor
vindecarea slăbănogului din Capernaum '.
7. Scrieți în fața evenimentelor legate de Patimile Domnului numerele
corespunzătoare, astfel încât acestea să fie ordonate cronologic:
Prinderea lui Iisus;
Rugăciunea din Grădina Ghetsimani;
Punerea în mormânt;
Cina cea de Taină;
Judecarea Domnului;
Răstignirea Domnului.
8.Citiți următorul text biblic:
,,Și plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică și cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui." (Matei 28, 8)
a.La ce personaje biblice se face referire prin cuvântul "ele"?
b.Cine a fost îngropat în acel mormânt?
c. Care este motivul pentru care erau cuprinse de frică și de bucurie?
d. Ce veste au dus ucenicilor lui Iisus?
e.În ce zi a săptămânii s-a petrecut acest eveniment?
9. Priviți următoarea imagine (icoana înălțării Domnului), si precizați ce personaje biblice recunoașteți?
b. Descrieți în 4-5 propoziții evenimentul biblic reprezentat.
Barem de corectare
Subiectul 1 5 puncte
Subiectul 2 25 puncte (5-5 puncte)
Subiectul 3 5 puncte
Subiectul 4 20 puncte (4-5 puncte)
Subiectul 5 10 puncte
Subiectul 6 20 puncte (4-5 puncte)
Subiectul 7 30 puncte (6-5 puncte)
Subiectul 8 25 puncte (5-5 puncte)
Subiectul 9 40 puncte (2-20 puncte)
Total 180 puncte
Se acordă din oficiu 20 de puncte Punctaj total: 200 de puncte.
Tabelul 16
Barem de notare realizat prin asocierea unui număr de puncte la calificative, în urma unei probe de evaluare
TEST DE EVALUARE
Trăirea învățĂTURII CREșTINE
Subiecte:
Enumerați virtuțile teologice.
Subliniază o variantă de răspuns dintre paranteze, astfel încât să obții un enunț adevărat.
1.Sfânta Filofteia făcea milostenie (de bunăvoie / obligată de părinți).
2. Iubirea Sfântului Nicolae față de săraci era dovedită ( prin vorbe / prin fapte).
3. Sfântul Ierarh Vasile cel Mare a avut credință (statornică / nestatornică) în Dumnezeu.
4. Sfinții au intrat în împărăția lui Dumnezeu (cu stăruință / fără stăruință) prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.
,,Nu ne putem mântui, dacă nu imităm, după puterile noastre, viața sfinților. Adică smerenia cuvioșilor, bărbăția mucenicilor, rugăciunea sihaștrilor, sfințenia drepților…Să părăsim mândria, răutatea și necredința care ucid sufletul și să cerem ajutorul tuturor sfinților din cer, în frunte cu Maica Domnului și să-i cinstim”. (Arhimandrit Cleopa Ilie, Predici)
a. Transcrie din text virtuțile care i-au făcut pe sfinți plăcuți lui Dumnezeu.
………………………………………………………………………………………..
b. Transcrie din text păcatele care „ucid sufletul”.
…………………………………………………………………………………………
c. Menționează modalitatea precizată în text prin care putem birui păcatele.
…………………………………………………………………………………………
d. Identifică în text o cale de a dobândi mântuirea.
………………………………………………………………………………………….
Completează spațiile punctate cu o virtute morală corespunzătoare:
a. La vârsta de 12 ani, Iisus le vorbea celor din templu cu…………………………..
b. Învingându-l pe puternicul Goliat, David a dat dovadă de………………………..
c. Plin de înțelepciune Solomon a rezolvat conflictul dintre cele două femei împărțind cum se cuvine………………………………….
d. Deși avea multe bogății și ar fi putut să fie lacom, Iov era…………………….în toate.
Completează spațiile punctate cu informația corectă:
1. Fericiți cei ………………………………….că a lor este împărăția cerurilor.
2. Fericiți cei ce plâng că aceia se……………………………………………….
3. Fericiți cei ………………………….că aceia vor moșteni pământul.
4. Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate,că aceia se vor………………………….
5. Fericiți cei ……………………….că aceia se vor…………………………
6. Fericiți cei curați cu……………………. că aceia vor vedea …………………
7. Fericiți făcătorii de……………… că aceia……………….lui Dumnezeu se vor chema.
8. Fericiți cei prigoniți pentru………………că a lor este…………………….cerurilor.
9. Fericiți veți fi când din pricina mea vă vor ocărî și vă vor prigoni și mințind vor zice tot cuvântul………………..
Barem de corectare:
credința, nădejdea și dragostea – 1p
1. de bunăvoie – 0,25p
2. prin fapte – 0,25p
3. statornică – 0,25p
4. cu stăruință – 0,25p
III. a. smerenia cuvioșilor, bărbăția mucenicilor, rugăciunea sihaștrilor, sfințenia drepților- 0,50p
b. mândria, răutatea și necredința- 0,50p
c. să cerem ajutorul tuturor sfinților din cer, în frunte cu Maica Domnului și să-i cinstim- 0,50p
d. Nu ne putem mântui, dacă nu imităm, după puterile noastre, viața sfinților- 0,50p
IV. a. înțelepciune– 0,25p
b. curaj– 0,25p
c. dreptatea– 0,25p
d. cumpătat– 0,25p
V. 1. săraci cu duhul– 0,25p
2. vor mângâia– 0,25p
3. blânzi– 0,25p
4. sătura– 0,25p
5. milostivi, milui- 0,50p
6. inima, Dumnezeu– 0,25p
7. pace, fiii- 0,50p
8. dreptate, împărăția- 0,50p
9. rău– 0,25p
BIBLIOGRAFIE
I. IZVOARE
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea și purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului
Sinod, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2010.
2. Sfântul Vasile cel Mare, Scrieri, partea întâia, în colecția Părinți și scriitori bisericești, volumul 17, traducere, introducere, note și indici de Pr. D. Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1986.
3. Idem, Scrieri, partea a doua, în colecția Părinți și scriitori bisericești, volumul 18, traducere, introducere, indici și note de Iorgu D. Ivan, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1989.
4. Sfântul Grigorie de Nazianz, Apologia sau cuvântarea în care arată motivele care l-au îndemnat să fugă de preoție și Elogiul Sfântului Vasile, traducere de Pr. Prof. N. Donos, Huși, 1931.
II.CĂRȚI, STUDII, ARTICOLE
1. Bocoș, Mușata, Instruirea interactivă. Repere pentru reflecție și acțiune, ediția a II-a revăzută, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj – Napoca, 2002.
2. Bolocan, Carmen Maria , Strategii (principii) didactice in Omiliile Sfântului Vasile cel Mare’’,în volumul Părinții Capadocieni, P. Semen și L. Petcu ( coord.), Editura Fundației Academice Axis, Iași, 2009.
3. Coman, I. G., ,, Personalitatea Sfântului Vasile cel Mare, profil istoric și spiritual (330-379)”, în Sfântul Vasile cel Mare- închinare la 1600 de ani , volum colectiv, EIBMBOR, București, 1980.
4. Idem, ,, Studiile universitare ale Părinților Capadocieni’’, în Studii Teologice, anul VII, seria a II-a , nr. 9-10/1955.
5. Crețu, pr. asist. drd. Vasile, ,,Pentru o cateheză a timpurilor noastre. Pastorația tinerilor în Biserica Ortodoxă Română de la deziderat la realitate”, în Anuarul Facultății de Teologie Ortodoxă din București, 2006
6. Croitoru, Florin Spiridon, Pr. Drd., – ,, Pastorația individuală- orientări generale”, în Altarul Banatului, nr.1/ 2005 .
7. Cucoș, Constantin , Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 1998
8. Idem, Educația Religioasă. Repere teoretice și metodice, Editura Polirom Iași, 1999.
9. + Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române , Călătorind cu Dumnezeu – Înțelesul și folosul pelerinajului, ediție revăzută și completată, Editura Basilica a Patriarhiei Române, București, 2008.
10. Fecioru, D., Pr., Introducere, în Sfântul Vasile cel Mare, Scrieri, partea întâia, în colecția Părinți și scriitori bisericești, volumul 17, traducere, introducere, note și indici de Pr. D. Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1986.
11. Gomboș, Stelian, Drd., ,, Despre realismul teologiei și slujirii Sfântului Vasile cel Mare – Expresie a stăruinței în trezvie și în mărturisirea adevărului Bisericii”, în Ortodoxia, seria a II-a, anul I, nr.4/ octombrie – decembrie 2009
12. Heiser, Andreas, Asist. Dr., ,, Sfântul Vasile cel Mare – îngrijirea bolnavilor între fronturi?”, în Revista Teologică, nr. 4 / 2009
13. Ioniță, Viorel, Diac. Asist., ,, Viața și activitatea Sf. Vasile cel Mare’’, în revista Ortodoxia, anul XXXI, nr. 1/ 1979.
14. Iosu , Mihai, Pr. Lect. Dr., "Priorități pastorale: tinerii", în Revista Teologică, nr.2/2009
15. Ionescu, M., Instrucție și educație. Paradigme, strategii, orientări, modele, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj – Napoca , 2003.
16. Lossky, Vladimir, Vederea lui Dumnezeu, traducere de Remus Rus, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1995.
17. Miron, Vasile, Arhimandrit, ,,Rolul Sfântului Vasile cel Mare în istoria cultului creștin”, în Ortodoxia, seria a II-a, anul I, nr.4/ octombrie – decembrie 2009
18. Muha, Camelia, Religie creștin-ortodoxă, clasa a V-a ,caiet pentru elevi, cadre didactice și părinți, Editura Sf. Mina , Iași, 2008
19. Idem, Religie creștin-ortodoxă, clasa a VII-a ,caiet pentru elevi, cadre didactice și părinți, Editura Sf. Mina , Iași, 2008
20. + Nestor, Mitropolitul Olteniei, ,, Aspecte ale desăvârșirii creștine în viața și opera Sfântului Vasilie cel Mare’’, în revista Ortodoxia, anul XXX, nr. 4/1978
21. D. Opriș, M. Opriș, Metode active de predare – învățare. Modele și aplicații la Religie, Editura Sf. Mina, Iași, 2006
22. Idem, Prevenirea și combaterea traficului de ființe umane, ghid metodic pentru activități didactice desfășurate la ora de Religie, Patriarhia Română, IOM, București, 2003
23. Opriș, M., Opriș, D., Bocoș, M., Cercetarea în domeniul Educației religioase și al Educației morale. Modele și aplicații, Editura Sf. Mina, Iași, 2006.
24. Papadopoulos, Stelianos, Viața Sfântului Vasile cel Mare, traducere de Diac. Cornel Coman, Editura Bizantină, București, 2003
25. Pestroiu, David, Pr. Lect. Dr., ,, Strategii misionare actuale ale Bisericii Ortodoxe Române ’’, în Ziarul Lumina, 26 noiembrie 2010
26. Petcu, L, Diac., ,, Personalitatea Sf. Vasile cel Mare”, în revista Ortodoxia, anul I, seria a II-a, nr.4 / 2009.
27. Prescure, Vasile, Mgr., ,, Personalitatea morală a Sfântului Vasile cel Mare”, în revista Studii Teologice, anul XIV, seria a II-a, nr. 5-6 / mai – iunie1962.
28. Sandu, Dan, Pr. Lect. Dr., ,, Psihologia convertirii adolescenților”, în Analele științifice ale Universității «Al.I. Cuza» Iași" (serie nouă) , vol. II, 2002
29. Streza, Ciprian, Conf. Dr., ,, Sfântul Vasile cel Mare – apărător al Sfintei Treimi”, în Revista Teologică, nr. 4 / 2009
30. Șebu, Sebastian, Pr. Prof. Univ. Dr., Opriș Monica, Prof., Opriș Dorin, prof., Metodica Predării Religiei, Editura Reîntregirea, Alba Iulia 2000.
31. Telea, Marius, ,, Natura și menirea omului la Părinții Capadocieni”, în volumul Părinții Capadocieni, P. Semen și L. Petcu ( coord.) , Editura Fundației Academice Axis, Iași, 2009.
32. Trif, Ignatie ( Ilie), ,, Sfântul Vasile cel Mare: interacțiunea dintre „pridvorul culturii” și „naosul
teologiei”. Exercițiu hermeneutic la omilia Cuvânt către tineri, în revista Altarul Reîntregirii, serie nouă, anul XIV, Nr. 1, ianuarie-aprilie, 2009.
III. RESURSE WEB
1. Alieva, Olga, ,, On Plutarch’s influence upon St. Basil’s Address to the Young on the Value of Greek Literature “, [pagină de internet consultată la data de 1 iulie 2011, la adresa http://pstgu.academia.edu, link http://pstgu.academia.edu/OlgaAlieva/Papers/369621/On_Plutarchs_influence_upon_St._Basils_Address_to_the_Young_on_the_Value_of_Greek_Literature]
2. Baștovoi, Savatie, ,, Adevărata atitudine a Bisericii Ortodoxe față de cultura profană” [ pagină de internet consultată la data de 1 iulie 2011, la adresa www.odaiadesus.ro, link – http://www.odaiadesus.ro/areopag.html]
3. Gane, Jennifer, ,, O Uncle, Who Art Thou? Basil’s adoption of identities from Homer’s Odyssey”, [ pagină de internet consultată la data de 1 iulie 2011, la adresa www.societies.ncl.ac.uk, link – http://www.societies.ncl.ac.uk/shspgf/Ed_7/Gane.pdf]
4. Gomboș, Stelian, ,, Învățătura Sfântului Vasile cel Mare despre educația tinerilor și pastorația creștinilor”, [ pagină de internet consultată la data de 1 iulie 2011, la adresa www. confluente.ro, link – http://confluente.ro/ManuscrisStudii/Invatatura_sfantului_vasile_cel_mare_despre_educatia_tinerilor_si_pastoratia_crestinilor.html]
5. Idem, ,, Relația dintre rațiune și credință în teologia Sfântului Vasile cel Mare” [ pagină de internet consultată la data de 1 iulie 2011, la adresa www. crestinortodox.ro, link – www. crestinortodox.ro/sarbatori/ sfantul- vasile- mare/ relatia- dintre – ratiune- credinta – teologia- sfantului- vasile – cel – mare- 96793. html ]
6. Fortescue, Adrian, ,, The Greek Fathers” , în colecția Forgotten Books, [ pagină de internet consultată la data de 1 iulie 2011, la adresa http://books.google.com , link – http://books.google.com/books?id=BYdlnpB6_VYC&printsec=frontcover#v=onepage&q&f=false ]
7. Lowther Clarke, W., K., ,, St. Basil The Great – A Study in Monasticism”, Cambridge University Press, 1913 [ carte descărcată la data de 1 iulie 2011 de la adresa www. archive. org, link – http://www.archive.org/details/stbasilgreatstud00claruoft]
8. Morrison, E., F., ,, St Basil and his Rule- a study in early monasticism”, Henry Frowde Oxford university Press, London, Edinburgh, New York, Toronto, Melbourne and Bombay, 1912 [ carte descărcată la data de 1 iulie 2011 de la adresa www. archive. org, link- http://www.archive.org/details/stbasilhisrulest00moriiala]
9. Pop – Brâncuș, Ovidiu, ,, Sfântul Vasile cel Mare și revalorizarea literaturii antichității păgâne: Omilia către tineri”, [pagină de internet consultată la data de 1 iulie 2011, la adresa www. cntdr.ro, link – http://www. cntdr.ro/ sites/ default/ files/ c2010/ c2010a58pdf]
10. Sandu, Dan, Pr. Lect. Dr., ,, Experiența cunoașterii lui Dumnezeu : sistematizări teologice ale Părinților Capadocieni “, [ pagină de internet consultată la data de 1 iulie 2011, la adresa www. dansandu.ro, link – http://www.dansandu.ro/pdf/carti/cunoasterea-prin-experienta-la-capadocieni.pdf]
11. Idem, ,, Pelerinajul – călătorie spre viața de sfințenie ’’, [ pagină de internet consultată la data de 1 iulie 2011, la adresa http://www.crestinortodox.ro, link – http://www.crestinortodox.ro/diverse/pelerinajul-calatorie-spre-viata-sfintenie-91071.html]
12. Smith, Richard Travers, ,, St Basil the Great”, în colecția The Fathers for English Readers, New York, Pott , Young & Co, 1879 [ carte descărcată la data de 1 iule 2011 de la adresa www. archive. org., link – http://www.archive.org/details/stbasilgreat00smit ]
13. Statutul Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români, [ pagină de internet consultată la data de 1 iulie 2011, la adresa http://ascorbucuresti.wordpress.com, link – http://ascorbucuresti.wordpress.com/statut-ascor/ ]
14. + Teofan, Mitropolitul Moldovei, ,, Parohia – element esențial ala pastorației tinerilor”, în Ziarul Lumina, [ pagină de internet consultată la data de 1 iulie 2011, la adresa www. ziarullumina.ro., link – http://www.ziarullumina.ro/articole;1523;1;52656;0;Parohia–element-esential-al-pastoratiei-tinerilor.html ]
15. Vasilescu, Lucreția, Lect. Dr., ,,Pelerinajul – dimensiune a spiritualității ortodoxe”, [ pagină de internet consultată la data de 1 iulie 2011, la adresa www. crestinortodox.ro, link – http://www.crestinortodox.ro/editoriale/pelerinajul-dimensiune-spiritualitatii-ortodoxe-70091.html]
BIBLIOGRAFIE
I. IZVOARE
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea și purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului
Sinod, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2010.
2. Sfântul Vasile cel Mare, Scrieri, partea întâia, în colecția Părinți și scriitori bisericești, volumul 17, traducere, introducere, note și indici de Pr. D. Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1986.
3. Idem, Scrieri, partea a doua, în colecția Părinți și scriitori bisericești, volumul 18, traducere, introducere, indici și note de Iorgu D. Ivan, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1989.
4. Sfântul Grigorie de Nazianz, Apologia sau cuvântarea în care arată motivele care l-au îndemnat să fugă de preoție și Elogiul Sfântului Vasile, traducere de Pr. Prof. N. Donos, Huși, 1931.
II.CĂRȚI, STUDII, ARTICOLE
1. Bocoș, Mușata, Instruirea interactivă. Repere pentru reflecție și acțiune, ediția a II-a revăzută, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj – Napoca, 2002.
2. Bolocan, Carmen Maria , Strategii (principii) didactice in Omiliile Sfântului Vasile cel Mare’’,în volumul Părinții Capadocieni, P. Semen și L. Petcu ( coord.), Editura Fundației Academice Axis, Iași, 2009.
3. Coman, I. G., ,, Personalitatea Sfântului Vasile cel Mare, profil istoric și spiritual (330-379)”, în Sfântul Vasile cel Mare- închinare la 1600 de ani , volum colectiv, EIBMBOR, București, 1980.
4. Idem, ,, Studiile universitare ale Părinților Capadocieni’’, în Studii Teologice, anul VII, seria a II-a , nr. 9-10/1955.
5. Crețu, pr. asist. drd. Vasile, ,,Pentru o cateheză a timpurilor noastre. Pastorația tinerilor în Biserica Ortodoxă Română de la deziderat la realitate”, în Anuarul Facultății de Teologie Ortodoxă din București, 2006
6. Croitoru, Florin Spiridon, Pr. Drd., – ,, Pastorația individuală- orientări generale”, în Altarul Banatului, nr.1/ 2005 .
7. Cucoș, Constantin , Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 1998
8. Idem, Educația Religioasă. Repere teoretice și metodice, Editura Polirom Iași, 1999.
9. + Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române , Călătorind cu Dumnezeu – Înțelesul și folosul pelerinajului, ediție revăzută și completată, Editura Basilica a Patriarhiei Române, București, 2008.
10. Fecioru, D., Pr., Introducere, în Sfântul Vasile cel Mare, Scrieri, partea întâia, în colecția Părinți și scriitori bisericești, volumul 17, traducere, introducere, note și indici de Pr. D. Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1986.
11. Gomboș, Stelian, Drd., ,, Despre realismul teologiei și slujirii Sfântului Vasile cel Mare – Expresie a stăruinței în trezvie și în mărturisirea adevărului Bisericii”, în Ortodoxia, seria a II-a, anul I, nr.4/ octombrie – decembrie 2009
12. Heiser, Andreas, Asist. Dr., ,, Sfântul Vasile cel Mare – îngrijirea bolnavilor între fronturi?”, în Revista Teologică, nr. 4 / 2009
13. Ioniță, Viorel, Diac. Asist., ,, Viața și activitatea Sf. Vasile cel Mare’’, în revista Ortodoxia, anul XXXI, nr. 1/ 1979.
14. Iosu , Mihai, Pr. Lect. Dr., "Priorități pastorale: tinerii", în Revista Teologică, nr.2/2009
15. Ionescu, M., Instrucție și educație. Paradigme, strategii, orientări, modele, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj – Napoca , 2003.
16. Lossky, Vladimir, Vederea lui Dumnezeu, traducere de Remus Rus, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1995.
17. Miron, Vasile, Arhimandrit, ,,Rolul Sfântului Vasile cel Mare în istoria cultului creștin”, în Ortodoxia, seria a II-a, anul I, nr.4/ octombrie – decembrie 2009
18. Muha, Camelia, Religie creștin-ortodoxă, clasa a V-a ,caiet pentru elevi, cadre didactice și părinți, Editura Sf. Mina , Iași, 2008
19. Idem, Religie creștin-ortodoxă, clasa a VII-a ,caiet pentru elevi, cadre didactice și părinți, Editura Sf. Mina , Iași, 2008
20. + Nestor, Mitropolitul Olteniei, ,, Aspecte ale desăvârșirii creștine în viața și opera Sfântului Vasilie cel Mare’’, în revista Ortodoxia, anul XXX, nr. 4/1978
21. D. Opriș, M. Opriș, Metode active de predare – învățare. Modele și aplicații la Religie, Editura Sf. Mina, Iași, 2006
22. Idem, Prevenirea și combaterea traficului de ființe umane, ghid metodic pentru activități didactice desfășurate la ora de Religie, Patriarhia Română, IOM, București, 2003
23. Opriș, M., Opriș, D., Bocoș, M., Cercetarea în domeniul Educației religioase și al Educației morale. Modele și aplicații, Editura Sf. Mina, Iași, 2006.
24. Papadopoulos, Stelianos, Viața Sfântului Vasile cel Mare, traducere de Diac. Cornel Coman, Editura Bizantină, București, 2003
25. Pestroiu, David, Pr. Lect. Dr., ,, Strategii misionare actuale ale Bisericii Ortodoxe Române ’’, în Ziarul Lumina, 26 noiembrie 2010
26. Petcu, L, Diac., ,, Personalitatea Sf. Vasile cel Mare”, în revista Ortodoxia, anul I, seria a II-a, nr.4 / 2009.
27. Prescure, Vasile, Mgr., ,, Personalitatea morală a Sfântului Vasile cel Mare”, în revista Studii Teologice, anul XIV, seria a II-a, nr. 5-6 / mai – iunie1962.
28. Sandu, Dan, Pr. Lect. Dr., ,, Psihologia convertirii adolescenților”, în Analele științifice ale Universității «Al.I. Cuza» Iași" (serie nouă) , vol. II, 2002
29. Streza, Ciprian, Conf. Dr., ,, Sfântul Vasile cel Mare – apărător al Sfintei Treimi”, în Revista Teologică, nr. 4 / 2009
30. Șebu, Sebastian, Pr. Prof. Univ. Dr., Opriș Monica, Prof., Opriș Dorin, prof., Metodica Predării Religiei, Editura Reîntregirea, Alba Iulia 2000.
31. Telea, Marius, ,, Natura și menirea omului la Părinții Capadocieni”, în volumul Părinții Capadocieni, P. Semen și L. Petcu ( coord.) , Editura Fundației Academice Axis, Iași, 2009.
32. Trif, Ignatie ( Ilie), ,, Sfântul Vasile cel Mare: interacțiunea dintre „pridvorul culturii” și „naosul
teologiei”. Exercițiu hermeneutic la omilia Cuvânt către tineri, în revista Altarul Reîntregirii, serie nouă, anul XIV, Nr. 1, ianuarie-aprilie, 2009.
III. RESURSE WEB
1. Alieva, Olga, ,, On Plutarch’s influence upon St. Basil’s Address to the Young on the Value of Greek Literature “, [pagină de internet consultată la data de 1 iulie 2011, la adresa http://pstgu.academia.edu, link http://pstgu.academia.edu/OlgaAlieva/Papers/369621/On_Plutarchs_influence_upon_St._Basils_Address_to_the_Young_on_the_Value_of_Greek_Literature]
2. Baștovoi, Savatie, ,, Adevărata atitudine a Bisericii Ortodoxe față de cultura profană” [ pagină de internet consultată la data de 1 iulie 2011, la adresa www.odaiadesus.ro, link – http://www.odaiadesus.ro/areopag.html]
3. Gane, Jennifer, ,, O Uncle, Who Art Thou? Basil’s adoption of identities from Homer’s Odyssey”, [ pagină de internet consultată la data de 1 iulie 2011, la adresa www.societies.ncl.ac.uk, link – http://www.societies.ncl.ac.uk/shspgf/Ed_7/Gane.pdf]
4. Gomboș, Stelian, ,, Învățătura Sfântului Vasile cel Mare despre educația tinerilor și pastorația creștinilor”, [ pagină de internet consultată la data de 1 iulie 2011, la adresa www. confluente.ro, link – http://confluente.ro/ManuscrisStudii/Invatatura_sfantului_vasile_cel_mare_despre_educatia_tinerilor_si_pastoratia_crestinilor.html]
5. Idem, ,, Relația dintre rațiune și credință în teologia Sfântului Vasile cel Mare” [ pagină de internet consultată la data de 1 iulie 2011, la adresa www. crestinortodox.ro, link – www. crestinortodox.ro/sarbatori/ sfantul- vasile- mare/ relatia- dintre – ratiune- credinta – teologia- sfantului- vasile – cel – mare- 96793. html ]
6. Fortescue, Adrian, ,, The Greek Fathers” , în colecția Forgotten Books, [ pagină de internet consultată la data de 1 iulie 2011, la adresa http://books.google.com , link – http://books.google.com/books?id=BYdlnpB6_VYC&printsec=frontcover#v=onepage&q&f=false ]
7. Lowther Clarke, W., K., ,, St. Basil The Great – A Study in Monasticism”, Cambridge University Press, 1913 [ carte descărcată la data de 1 iulie 2011 de la adresa www. archive. org, link – http://www.archive.org/details/stbasilgreatstud00claruoft]
8. Morrison, E., F., ,, St Basil and his Rule- a study in early monasticism”, Henry Frowde Oxford university Press, London, Edinburgh, New York, Toronto, Melbourne and Bombay, 1912 [ carte descărcată la data de 1 iulie 2011 de la adresa www. archive. org, link- http://www.archive.org/details/stbasilhisrulest00moriiala]
9. Pop – Brâncuș, Ovidiu, ,, Sfântul Vasile cel Mare și revalorizarea literaturii antichității păgâne: Omilia către tineri”, [pagină de internet consultată la data de 1 iulie 2011, la adresa www. cntdr.ro, link – http://www. cntdr.ro/ sites/ default/ files/ c2010/ c2010a58pdf]
10. Sandu, Dan, Pr. Lect. Dr., ,, Experiența cunoașterii lui Dumnezeu : sistematizări teologice ale Părinților Capadocieni “, [ pagină de internet consultată la data de 1 iulie 2011, la adresa www. dansandu.ro, link – http://www.dansandu.ro/pdf/carti/cunoasterea-prin-experienta-la-capadocieni.pdf]
11. Idem, ,, Pelerinajul – călătorie spre viața de sfințenie ’’, [ pagină de internet consultată la data de 1 iulie 2011, la adresa http://www.crestinortodox.ro, link – http://www.crestinortodox.ro/diverse/pelerinajul-calatorie-spre-viata-sfintenie-91071.html]
12. Smith, Richard Travers, ,, St Basil the Great”, în colecția The Fathers for English Readers, New York, Pott , Young & Co, 1879 [ carte descărcată la data de 1 iule 2011 de la adresa www. archive. org., link – http://www.archive.org/details/stbasilgreat00smit ]
13. Statutul Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români, [ pagină de internet consultată la data de 1 iulie 2011, la adresa http://ascorbucuresti.wordpress.com, link – http://ascorbucuresti.wordpress.com/statut-ascor/ ]
14. + Teofan, Mitropolitul Moldovei, ,, Parohia – element esențial ala pastorației tinerilor”, în Ziarul Lumina, [ pagină de internet consultată la data de 1 iulie 2011, la adresa www. ziarullumina.ro., link – http://www.ziarullumina.ro/articole;1523;1;52656;0;Parohia–element-esential-al-pastoratiei-tinerilor.html ]
15. Vasilescu, Lucreția, Lect. Dr., ,,Pelerinajul – dimensiune a spiritualității ortodoxe”, [ pagină de internet consultată la data de 1 iulie 2011, la adresa www. crestinortodox.ro, link – http://www.crestinortodox.ro/editoriale/pelerinajul-dimensiune-spiritualitatii-ortodoxe-70091.html]
ANEXE
PROIECT DIDACTIC NR. 1
Clasa a VII-a
Disciplina: Religie
Subiectul lecției: Sfinții Trei Ierarhi – modele de slujire și misiune în Biserica Ortodoxă
Tipul lecției : însușire de noi cunoștințe
Scopul lecției: dobândirea unor cunoștințe despre viața și opera Sfinților Trei Ierarhi în vederea consolidării comportamentului moral – religios
Obiective operaționale:
La sfârșitul lecției, toți elevii vor fi capabili:
O1- să rezume aspectele semnificative din viața Sfinților Trei Ierarhi;
O2- să realizeze portretul fizic și moral al Sfinților Trei Ierarhi;
O3-să identifice asemănările dintre cei Trei Sfinți Ierarhi;
O4-să argumenteze faptul că Sfinții Trei Ierarhi reprezintă modele de slujire și misiune în Biserică;
O5- să formuleze învățături morale necesare progresului lor spiritual, pornind de la modelele oferite de Sfinții Trei Ierarhi;
O6- să enumere modalitățile de cinstire a Sfinților Trei Ierarhi.
Strategia didactică
Metode și procedee: metoda ciorchinelui, metoda philips 6-6, testul, explicația.conversația, lectura explicativă, exercițiul, expunerea, demonstrația cu substitute, argumentarea.
Mijloace de învățământ: videoproiector , icoanele: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul loan Gură de Aur, Sfinții Trei Ierarhi, fișele de lucru nr. 1,2,3, imagini (CD) cu biserica Mănăstirii„Sf. Trei Ierarhi".
Forme de organizare a activității elevilor : activitate individuală, activitate frontală și activitate pe echipe.
Resurse:
Oficiale:Programa școlară pentru disciplina religie.clasa a Vl-a;
Planificarea calendaristică orientativă, clasa a Vl-a;
Planificarea pe unități de învățare: Slujire și misiune (Noțiuni de spiritualitate și misiune)
Temporale : număr de lecții :1
Durata: 50 minute
3. Bibliografice:
1. Călugăr, Dumitru, Hristos în școală,II,Editura Episcopiei Romanului și Hușilor, 1990.
2. Muha, Camelia, Caiet de religie creștin – ortodoxă pentru clasa a Vl-a, Editura,, Sf. Mina", lași, 2001.
3. Șebu, Pr. Prof. Univ. Dr. Sebastian, Metodica predării religiei, Editura,, Reîntregirea", Alba lulia, 2001.
4. Vasile cel Mare, Sfântul, Scrieri, Partea întâi, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1986.
5. Viețile Sfinților pe tot anul după Minele, Editura „Biserica Ortodoxă", Alexandria, 2002.
FIȘA DE LUCRU NR. 1
Sfântul Vasile cel Mare
a) Sf. Vasile cel Mare s-a născut în anul 329 sau 330 în Cezareea Capadociei. Tatăl său, Vasile, a fost avocat „profesor al virtuții", după cum îl caracterizează Sf. Grigorie de Nazianz, iar mama sa, Emilia era fiică de mucenic. Sf. Vasile a mai avut nouă frați, dintre care trei au ajuns sfinți, datorită darului lui Dumnezeu și educației creștine primite de la părinți și de la bunica lor Macrina.
A studiat în Cezareea, în Constantinopol și în Atena, unde s-a împrietenit cu Sf. Grigorie de Nazianz care vorbește de cursurile pe care le-a urmat Sf. Vasile: retorica (arta de a vorbi), gramatica , regulile povestirii, legile metrice și ale poeziei, filozofia, astronomia, geometria, matematica și medicina. După 4-5 ani, în 356, Sf. Vasile s-a întors în Cezareea, orașul său natal, unde a fost profesor doi ani. Mânat de dorința lăuntrică de a-l sluji lui Hristos și atras de viața călugărilor din pustiurile Alexandriei, Egiptului, Palestinei, Siriei și Mesopotamiei, Vasile își împarte averile la săraci și se retrage în Pont, unde înființează o mănăstire de călugări. În anul 364, Sf. Vasile a devenit preot iar în anul 370 Sf. Vasile ajunge episcop în Cezareea Capadociei, unde a luptat cu fapta, cu cuvântul și cu scrisul împotriva ereziilor vremii, apărând dreapta credință. A avut grijă de bolnavi, orfani și bătrâni, înființând spitale, azile pentru bătrâni, case pentru străini.
Slăbit și istovit de boala de care suferea, Sf. Vasile s-a stins din viață la 50 de ani, la 1 ianuarie 379. Dumnezeu l-a făcut sfânt, iar credincioșii i-au spus „cel Mare", pentru că acesta a întrecut mult în cuvinte nu numai pe cei din vremea lui, ci și pe cei dinainte, împlinind prin fapte ceea ce spunea. În Biserica Ortodoxă este sărbătorit ia 1 și 30 ianuarie, în fiecare an.
b) „Sf. Vasile a preamărit virtutea și a urât viciul; avea farmec la povestit și știa să educe pe alții chiar când glumea; mustra cu blândețe, dar nu ducea blândețea până la sălbăticie și nici indulgența până la slăbiciune; inteligența lui lăsa în urmă pe toți oamenii. Atât de mult strălucea virtutea lui Vasile, atât de mult îi copleșeau pe contemporani purtarea și felul lui de viețuire, încât unii, ca să dobândească și ei aceeași faimă, îi imitau înfățișările sale exterioare; căutau să aibă barba la fel cu barba lui, să vorbească fără grabă și rar și să-și dea un aer gânditor și meditativ."
(Cuvântul funebru în cinstea Sfântului Vasile rostit în 381 de Sfântul Grigore de Nazianz, tradus în românește de Pr. Prof. N. Donos, în: Sf. Grigore de Nazianz, Apologia sau cuvântarea în care arată motivele care l-au îndemnat să fugă de preoție si Elogiul Sfântului Vasile. Huși 1931 )
c) ,, și era Sf. Vasile om foarte înalt la stat și drept ca o făclie; uscățiv și slăbit de ajunare și de veghere; (…) cu sprâncenele plecate asemenea omului gânditor; fruntea încrețită; umerii obrajilor ieșiți, tâmplele adâncite; cam pleșuv la păr; cu barba destul de lungă (…)"
(Viețile Sfinților de peste tot anul)
Sfântul Grigorie Teologul
a) S-a născut probabil, în 329 d. Hr. la Nazianz, în Capadocia. Tatăl său, Grigorie, care a devenit episcop, și mama sa, Nonna, au oferit o educație aleasă lui Grigorie, cât și celorlalți doi copii, Gorgonia și Cezar. Sf. Grigorie a studiat în Cezareea Capadociei, unde l-a cunoscut pe Sf. Vasile cel Mare care îi va deveni un prieten foarte bun. Împreună cu Sf. Vasile a continuat studiile în Cezareea Palestinei, în Alexandria și Atena. Prin 357 a părăsit Atena spre a se întoarce acasă la tatăl său, care era episcop bătrân. În 362, la dorința comunității din Nazianz, dar contrar voii , a fost hirotonit preot de tatăl său. Simțind prea grea această sarcină, a fugit la prietenul său Vasile, aflat într-o mănăstire, dar nu peste mult timp s-a întors la tatăl său, în Nazianz, pentru a-l ajuta în păstorirea eparhiei amenințate de pericolul ereziilor.În 372 a fost hirotonit episcop. A ajuns și patriarh al Constantinopolului și a participat în anul 381 la Sinodul II ecumenic din Constantinopol, apărând Biserica de ereziile vremii; a scris multe lucrări teologice și peste 20000 de versuri. Pentru gândirea lui adâncă, Biserica l-a numit „Cuvântătorul de Dumnezeu" sau „Teologul". A ajuns sfânt datorită vieții sale pline de fapte bune, credință puternică și dragoste către Dumnezeu. În Biserica Ortodoxă este sărbătorit la 25 și 30 ianuarie, în fiecare an.
b) ,, Și era Sf. Grigorie, Cuvântătorul de Dumnezeu, la stat, om de mijloc; cu fața galbenă, dar veselă; (…) cu sprâncenele drepte, privirea blândă (…) Barba lui nu era lungă, dar destul de deasă; avea părul alb și era pleșuv”
(Viețile Sfinților de peste tot anul)
Sfântul loan Gură de Aur
a) S-a născut în Antiohia, probabil, în anul 344. Tatăl său, Secundus, era unul din generalii Orientului, iar mama sa, Antuza, făcea parte din cele mai alese familii din Antiohia. Rămânând orfan de mic, s-a bucurat de o educație aleasă, atât acasă, prin intermediul mamei, cât și în cea mai vestită școală a timpului său, a vestitului retor Libaniu și apoi în școlile Atenei. După moartea mamei sale, Ioan s-a retras într-o mănăstire, unde a trăit viață ascetică și a scris un tratat intitulat ,,Despre Preoție”, care este încă un ghid duhovnicesc pentru preoții de astăzi. Hirotonit preot, Ioan s- făcut cunoscut foarte repede pentru înțelepciunea, cinstea și puterea cuvântului său. După câțiva ani, a fost ales patriarh al Constantinopolului. În această calitate, el a trimis misionari departe, în afara granițelor Imperiului; a dovedit o grijă deosebită față de săraci, a scris multe cărți și a ajutat duhovnicește nenumărați credincioși prin predicile sale minunate, care i-au adus numele de ,, Hrisostom” ( Gură de Aur). Sf. Ioan a fost exilat de două ori de împărăteasa Eudoxia deoarece a criticat hotărârea acesteia de înălțare a statuilor ei în locurile publice. Lungii ani de muncă neobosită și asprimea exilului i-au măcinat sănătatea și au scurtat timpul șederii sale pe pământ. Sf. Ioan a murit în Armenia în 407. Ultimele sale cuvinte au fost ,, Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 13 noiembrie, 27 și 30 ianuarie, în fiecare an.
b) ,, Sf. Ioan Gură de aur era foarte mărunt și foarte subțire, (…) cu fața foarte galbenă(…), cu locașurile ochilor adâncite, dar avea ochii mari care îi făceau privirea veselă și fața strălucită, deși din fire părea mâhnit; avea fruntea mare, fără păr, cu multe încrețituri, (…) și barba mică și rară”
(Viețile Sfinților de peste tot anul)
FIȘA DE LUCRU NR. 2
1.Competați tabelul cu informațiile de la fișa nr.1
2. Identificând însușirile fizice și morale ale sfântului ierarh prezentat în Fișa nr. 1, veți obține portretul fizic și portretul moral al acestuia:
Însușiri fizice Însușiri morale
PROIECT DIDACTIC NR. 1
Clasa: a III-a
Tema: Marea poruncă a iubirii
Tipul de lecție: Lecție de transmitere și însușire de noi cunoștințe
Obiective operaționale (la sfârșitul activității, elevii vor fi capabili)
O1: să enumere cel puțin patru acțiuni prin care oamenii își dovedesc iubirea față de Dumnezeu și față de semeni;
O2: să analizeze lectura prezentată, rezolvând corect sarcinile didactice propuse de profesor;
03: să identifice în acțiunile proprii, cel puțin cinci acțiuni prin care și-au manifestat iubirea față de Dumnezeu și față de semeni, în ultima săptămână.
Strategia didactică:
Mijloace didactice: textul biblic, textul lecției, imagini din lecție;
Metode si procedee didactice: conversația euristică, problematizarea, citirea explicativă, Gândiți – Lucrați în perechi – Comunicați, organizatorul grafic al caracteristicilor Elemente de conținut
Forme de organizare: individual, pe grupe, frontal
Aplicația nr.l.
Identifică poruncile din Decalog care sunt încălcate prin fiecare comportament din tabelul de mai jos, scriind în dreptul fiecăruia numărul acesteia.
În vremea Mântuitorului, oamenii se întrebau: Care dintre cele zece porunci este mai mare? Într-o zi, această întrebare I-au pus-o și Domnului Iisus Hristos.
Mântuitorul Iisus Hristos le-a spus oamenilor că cele zece porunci sunt cuprinse în marea poruncă a iubirii: "Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și din toată puterea ta și din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți" (Luca 10,27).
Creștinul care îl iubește pe Dumnezeu dovedește acest lucru prin credința în El, prin respectarea poruncilor, prin rugăciunile adresate Lui, prin participarea la slujbe, prin primirea Sfintelor Taine, prin citirea Sfintei Scripturi.
Iubirea față de Dumnezeu este dovedită și prin iubirea față de semeni, manifestată prin fapte bune, prin respectul acordat acestora, prin rugăciunea rostită pentru ei. Domnul Iisus Hristos le-a spus oamenilor că sunt datori să îi iubească pe semenii lor, deoarece toți oamenii sunt fiii lui Dumnezeu și frați între ei, pentru că au același Tată ceresc.
In marea poruncă a iubirii se arată modul de iubire a aproapelui: ca pe tine însuți. A iubi pe aproapele ca pe tine însuți înseamnă să faci doar acele fapte care ai dori să ți se facă și ție. De aceea, atunci când vrei să minți trebuie să te gândești dacă ți-ar plăcea să fii mințit, atunci când vrei să jignești pe cineva, dacă ți-ar plăcea să fii jignit, atunci când vrei să lovești pe cineva, dacă ți-ar plăcea să fii lovit, și tot așa. Cea mai mare iubire față de oameni a arătat-o Domnul Iisus Hristos. El a murit răstignit pe cruce pentru a-i mântui pe oameni.
Creștinul care II iubește pe Dumnezeu și pe aproapele devine mai blând, mai răbdător, mai atent, îi respectă pe toți oamenii și încearcă în fiecare împrejurare să facă numai fapte bune.
Activitate în grup
Profesorul va citi lectura de mai jos.
Alcătuiți trei grupe, care să urmărească, cu ajutorul profesorului, unul dintre următoarele aspecte:
1.modul în care sutașul și-a arătat iubirea față de Dumnezeu;
2.modul în care sutașul și-a arătat iubirea față de servitorul său;
3.părerea oamenilor din Capernaum despre sutaș.
-Alegeți câte un coleg din fiecare grupă, pentru a da răspunsul în fața clasei.
Notați în caiete concluziile celor trei grupe.
Lectură
Domnul Iisus Hristos a apreciat și a răsplătit dragostea pe care o manifestau oamenii față de semenii lor. Așa s-a întâmplat și în cazul sutașului din Capernaum, care avea un slujitor bolnav.
Într-una din zile, Domnul Iisus Hristos s-a dus în orașul Capernaum. Sutașul auzise despre minunile lui Iisus și, deși era păgân, credea că doar El îi poate vindeca servitorul, care era grav bolnav. Sutașul s-a dus să-L întâlnească pe Domnul, pentru a-1 cere ajutorul.
Câțiva oameni din cei prezenți, i-au spus Mântuitorului că sutașul merită să fie ajutat deoarece îi iubea pe oamenii din Capernaum și chiar le zidise sinagoga.
Pentru că se considera un mare păcătos, când Domnul i-a spus că va merge acasă la el să-1 vindece pe slujitor, sutașul i-a cerut un lucru nemaiauzit până atunci: "Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci zi numai cu cuvântul și se va vindeca sluga mea. Că și eu sunt om sub stăpânirea altora și am sub mine ostași și-i spun acestuia: Du-te, și se duce; și celuilalt: Vino, și vine; și slugii mele: Fă aceasta, și face'" (Matei 8, 8-9).
Mântuitorul le-a spus celor prezenți că în toată Țara Sfântă nu a întâlnit pe cineva cu o credință atât de mare ca a sutașului, care era păgân.
Dragostea sutașului pentru oameni și credința lui au fost răsplătite: când s-a întors acasă, slujitorul lui era sănătos.
PROIECT DE LECȚIE
Disciplina: Religie Ortodoxă
Clasa: a V-a A
Subiectul lecției: ,,Sărbătorile crestine, momente de bucurie sfântă’’
Tipul lecției: de recapitulare si sistematizare a cunostintelor
Durata lecției: 50 min.
Scopul lectiei : fixarea si sistematizarea cunostintelor despre sarbatorile crestine
Obiective operaționale:
La sfârșitul lecției, elevii vor fi capabili să:
O1 : sa defineasca sarbatorile religioase, in inteles crestin-ortodox ;
O2 : sa descrie comportamentul unui bun crestin intr-o zi de sarbatoare crestina ;
O3 : sa clasifice sarbatorile religioase
O4: să explice pe scurt semnificatia praznicele împărătești cu date fixe și cu date schimbătoare;
O5: sa argumenteze importanta sarbatorilor in viata crestinilor ;
Obiective formativ-educative:
– să-și formeze deprinderea de a participa la Sfanta Liturghie în zilele de sarbatoare, în mod liber;
– să conștientizeze importanța cinstirii praznicelor împărătești pentru cultivarea evlaviei si iubirii de Dumnezeu și castigarea harului divin.
Strategia didactică:
1. Metode si procedee: conversația, testul, jocul didactic, explicația, exercițiul, problematizarea, argumentarea.
2. Mijloace de invatamant : Sfânta Scriptură, video proiector , plansa cu praznicele imparatesti, icoane, flipcharter.
3.Forme de organizare a activitatii elevilor: frontal, pe grupe.
Bibliografia:
Liturgica teoretică, Pr. Ene Braniște, Editura „Credința noastră", București, 1997;
Metodica Predării Religiei, Prof. Monica Opriș, Reîntregirea, Alba Iulia, 2000;
Ghid de proiectare didactica, vol.II , Editura ,,SF. Mina’’, Iasi 2004
Desfășurarea lecției:
I. Moment organizatoric
– Salutul;
– Rugăciunea
– Prezența.
II. Anuntarea temelor ce urmeaza a fi recapitulate si prezentarea obiectivelor propuse:
– Astăzi vom discuta pe marginea temei ,,Sarbatorile crestine, momente de bucurie sfanta’’. Ne vom reaminti ce semnificatie au sarbatorile in inteles crestin-ortodox si vom argumenta importanta sarbatorilor in viata credinciosilor, vom descrie comportamentul unui bun crestin intr-o zi de sarbatoare, vom clasifica sarbatorile religioase si vom prezenta semnificatia praznicele împărătești cu date fixe și cu date schimbătoare,dar si traditii si randuieli liturgice specifice acestora.
III.Recapitularea, sistematizarea si sinteza cunostintelor
– Vom incepe lectia cu un test, ce poate fi vizionat cu ajutorul video-proiectorului si vom continua cu lucrul pe grupe, cand veti realiza impreuna un tablou al Sarbatorilor cu data schimbatoare indeplinind sarcinile primite in mapele de lucru.
Se prezenta elevilor schema lectiei si o noteaza pe caiet :
Sarbatorile crestine, momente de bucurie sfanta
1. Sarbatorile religioase – popasuri duhovnicesti in viata credinciosilor.
2. Modalitatile de cinstire a praznicelor.
3. Clasificarea sarbatorilor.
4.Praznicele imparatesti cu data schimbatoare, semnificatie si importanta.
In continuare elevii urmaresc pe ecran testul in asimetrix cu diferite tipuri de itemi: inchisi cu alegere multipla, cu raspunsuri corelate, itemi deschisi ce presupun completarea unor raspunsuri lacunare, recunoastera sarbatorilor pornind de la icoanele prezentate si completarea schemei cu clasificarea sarbatorilor pe baza metodei ,, ciorchinelui’’. Elevii solicitati citesc, spun varianta aleasa, iar pe ecran se afiseaza daca raspunsul dat e adevarat sau fals. Raspunsurile gresite sunt corectate de un alt elev.
Pornind de la ultimul item al testului legat de praznicele imparatesti cu data schimbatoare se face trecerea la urmatoarea etapa a lectiei :
-In continuare elevilor li se prezinta o plansa cu o reprezentare simbolica a sarbatorilor domnesti cu data schimbatoare, pe care elevii o vor completa rezolvand mai intai sarcinile de pe fisa de lucru primita la grupa lor. Isi alege fiecare din cele patru grupe cate un reprezentant, care va prezenta si va aplica la panou postituri cu rezolvarea sarcinilor.
IV. Aprecierea, asocierea si generalizarea.
Un elev citeste de pe ecranul video-proiectorului istorioara religioasa intitulata ,,Risipirea timpului ’’, după Preot Ștefan Slevoacă :
,,Un om, care se plimba pe malul mării, a găsit o pungă plină cu pietricele. El a început să arunce cu ele în păsările care zburau pe deasupra apei. Când a ajuns acasă, mai avea o singură pietricică. Din curiozitate, el o aruncă în foc. Când colo, o, Doamne, piatra începu să strălucească! Se duse cu ea la un bijutier și acela îi spuse că era un diamant de mare preț. Omul alergă imediat pe mal, să mai găsească vreuna din pietrele aruncate. Dar toate căzuseră în apă, încât el nu mai găsi nici una.’’
Elevii sunt intrebati ce ar putea simboliza, daca ne raportam la tema lectiei noastre, pietricelele pe care nu le-a pretuit la inceput crestinul din istorioara prezentata.
Prin intrebari, elevii sunt condusi sa desprinda ințelesul sufletesc al povestirii : fiecare zi ,dar mai ales zilele de sarbatoare, fiecare lună și chiar fiecare ceas sunt pentru noi ca niște diamante scumpe dăruite de Dumnezeu, prin care ne putem câștiga fericirea veșnică. Dar poate ca mulți dintre noi aruncă aceste diamante. De aceea ne învață Sfântul Apostol Pavel: „Până când mai avem vreme, să facem binele către toți, dar mai ales către cei de o credință cu noi." (Galateni VI, 10) .
5. Concluziile
Se fac aprecieri generale si individuale privind pregatirea elevilor pentru lectie si implicarea lor in realizarea sarcinilor.
Se noteaza elevii care s-au facut remarcat pe parcursul lectiei prin participarea lor.
V. Activitate suplimentara
Realizarea unui portofoliu despre una dintre sarbatorile imparatesti care sa cuprinda icoana praznicului, desene religioase, fise cu citate, poezii, fragmente din acatiste, cantari, expresii artistice, imagini cu biserici etc.
VI. Incheierea activitatii
Rugaciunea
Salutul
FIȘE DE LUCRU PE GRUPE FOLOSITE LA METODA ,, TURUL GALERIEI”
Grupa nr.1
Fișa 1
Citește ghicitoarea și afla numele sarbatorii:
,, În ce zi e-ntâmpinat
Domnul ca un Împărat,
Cum cândva-n Ierusalim
A intrat pe-un mânz de-asin ?’’
Alege icoana potrivita si decupeaza denumirile praznicului imparatesc. Aplicati-le pe plansa.
Grupa nr.1
Fișa 2
Scrieti pe fiecare floare cum ne pregatim noi crestinii duhovniceste in asteptarea Invierii Domnului, ce fapte bune putem face in preajma acestei mari sarbatori si apoi aplicati-le pe coronita.
Au mai ramas spini?
Grupa nr.1
Fișa 3
Cauta rimele potrivite si completeaza-le in legenda salciei:
Lang-o salcie inalta, Atunci salcia inalta
Maica Sfanta se ruga Catre Maica se-apleca
Si cu vocea ei ………. Maica I-a facut………
Catre salcie…………. Si s-a dus la………….
Daca imi cunosti ……… Dar, iudeii n-o lasara
Si voiesti sa mi-o alini, Cu-o cununa…………
Da-mi din ramurile tale Si voia ca El sa moara
O cununa fara………… Insangerat si-n………
Fiul meu e sus, pe…….. De-atunci salcia inalta,
Insangerat si-n mare chin Nu s-a mai uitat in sus
Si cu ea la el m-oi………. Si-a ramas asa………
Durerea sa I-o………….. Ca sa-L planga……
Grupa nr.1
Fișa 4
Citeste urmatoarea ghicitoare si afla numele Praznicului imparatesc :
,,In care noapte sfanta
Crestinii toti asteapta
Cu bucurie-n suflet
Lumina sa primeasca?’’
………………………………sau……………….
Alege icoana potrivita si denumirile praznicului imparatesc. Aplicati-le pe plansa.
Grupa nr. 2
Fișa 5
II.Completati rebusul pornind de la urmatoarele enunturi si coloreaza ce ati obtinut pe verticala:
1.In aceste carti ale Noului Testament se gasesc cele mai multe detalii despre activitatea Domnului Iisus Hristos.
2.Cel mai important moment din viata Mantuitorului.
3.Ziua din saptamana in care s-a petrecut acest eveniment.
4.Ei stateau de paza la mormantul Mantuitorului.
5.A fost data la o parte de ingerul Domnului.
6.Ele au vazut primele mormantul gol.
7.Au fost acuzati ca au furat trupul Domnului.
8.Prima litera din alfabet.
9.Cu acestea doreau femeile cuvioase sa unga trupul lui Iisus.
10.A fost gasit fara Iisus Hristos.
11.Prin Patimile, Moartea si Invierea Sa, Mantuitorul Iisus Hristos a daruit lumii ……….. vesnica.
12.Prenumele femeii careia i s-a aratat pentru prima data.
13. Apostolul care lipsea in ziua Invierii, dar a fost prezent la opt zile dupa acest eveniment.
14.Numarul zilelor cat a mai stat Domnul pe pamant, timp in care S-a aratat mai multor oameni, apoi S-a inaltat la cer.
Grupa nr.2
Fișa 6
Completati textul unei felicitări de Paști adresata unui prieten drag si aplicați-o pe planșă.
Grupa
Fișa 7
Citeste urmatoarea ghicitoare si afla numele Praznicului imparatesc :
’’ Îngerii, în ceruri sus,
Îl văzură pe Iisus,
Reîntors în slava Lui,
Cea de-a dreapta Tatălui,
Și se bucurară tare
În ziua de ………………………’’
Alege icoana potrivita si decupeaza denumirile praznicului imparatesc. Aplicati-le pe plansa.
Grupa nr. 3
Fișa 8
Cauta in Sfanta Scriptura textul Faptele Apostolilor 1, 9-10 si completează-l pe fișă
Grupa nr.3
Fișa 9
Compuneti un cvintet pornind de la cuvantul cheie ,,EROII’’.
Grupa nr.4
Fișa 10
Citeste urmatoarea ghicitoare si afla numele sarbatorii:
Care zi a fost soroc
Ca în chip de limbi de foc
Să primească pe pământ
Sfinții-Apostoli Duhul Sfânt?
Alege icoana potrivită si decupează denumirile praznicului impărătesc. Aplicați-le pe planșă.
Grupa nr.4
Fișa 11
Cauta in Sfanta Scriptura textul Faptele Apostolilor 2,3-4 si completează-l pe fișă.
Grupa nr.4
Fișa 12
Formuleaza cat mai multe intrebari pornind de la tema din centru: ,, Pogorarea Sfantului Duh’’. Scrieti-le pe stelute si aplicati-le pe fișa.
(Metoda exploziei stelare)
Test pedagogic de cunoștințe
Clasa aIV-a
Numele și prenumele:
Timp de lucru: 40-45 minute
Cum se numește localitatea în care locuia Fecioara Maria atunci când Arhanghelul Gavriil i-a vestit că-L va naște pe Domnul Iisus Hristos?
Stabiliți prin săgeți corespondența între evenimentele din viața Mântuitorului și locul în care acestea s-au desfășurat:
Nașterea Domnului Ierusalim
Botezul Domnului Capernaum
Ispitirea Domnului Muntele Fericirilor
învierea Domnului pustiul Quarantania
înălțarea la cer Râul Iordan 1
Betleem I Muntele Măslinilor ]
3.Încercuiți litera corespunzătoare răspunsului corect pentru afirmația
următoare:
Domnul Iisus Hristos a fost întâmpinat la templul din Ierusalim, la 40 de zile după naștere, de:
Dreptul Iov.
Dreptul Simeon.
Dreptul Iosif.
4.Completați următoarele propoziții: Sfântul Ioan Botezătorul boteza
mulțimile în râul (care?). Intr-una din zile, la râu a venit
pentru a primi botezul (cine?). În momentul botezului
(cine?) S-a pogorât din cer sub forma unui porumbel, iar
glasul Tatălui a zis: (ce?)
Scrieți numele Apostolului care a propovăduit în Dobrogea. I
Precizați din ce categorie face parte fiecare dintre următoarele minuni făcute de Mântuitorul Iisus Hristos.
învierea Domnului
învierea lui Lazăr
înmulțirea pâinilor și a peștilor
vindecarea slăbănogului din Capernaum '.
7. Scrieți în fața evenimentelor legate de Patimile Domnului numerele
corespunzătoare, astfel încât acestea să fie ordonate cronologic:
Prinderea lui Iisus;
Rugăciunea din Grădina Ghetsimani;
Punerea în mormânt;
Cina cea de Taină;
Judecarea Domnului;
Răstignirea Domnului.
8.Citiți următorul text biblic:
,,Și plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică și cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui." (Matei 28, 8)
a.La ce personaje biblice se face referire prin cuvântul "ele"?
b.Cine a fost îngropat în acel mormânt?
c. Care este motivul pentru care erau cuprinse de frică și de bucurie?
d. Ce veste au dus ucenicilor lui Iisus?
e.În ce zi a săptămânii s-a petrecut acest eveniment?
9. Priviți următoarea imagine (icoana înălțării Domnului), si precizați ce personaje biblice recunoașteți?
b. Descrieți în 4-5 propoziții evenimentul biblic reprezentat.
Barem de corectare
Subiectul 1 5 puncte
Subiectul 2 25 puncte (5-5 puncte)
Subiectul 3 5 puncte
Subiectul 4 20 puncte (4-5 puncte)
Subiectul 5 10 puncte
Subiectul 6 20 puncte (4-5 puncte)
Subiectul 7 30 puncte (6-5 puncte)
Subiectul 8 25 puncte (5-5 puncte)
Subiectul 9 40 puncte (2-20 puncte)
Total 180 puncte
Se acordă din oficiu 20 de puncte Punctaj total: 200 de puncte.
Tabelul 16
Barem de notare realizat prin asocierea unui număr de puncte la calificative, în urma unei probe de evaluare
TEST DE EVALUARE
Trăirea învățĂTURII CREșTINE
Subiecte:
Enumerați virtuțile teologice.
Subliniază o variantă de răspuns dintre paranteze, astfel încât să obții un enunț adevărat.
1.Sfânta Filofteia făcea milostenie (de bunăvoie / obligată de părinți).
2. Iubirea Sfântului Nicolae față de săraci era dovedită ( prin vorbe / prin fapte).
3. Sfântul Ierarh Vasile cel Mare a avut credință (statornică / nestatornică) în Dumnezeu.
4. Sfinții au intrat în împărăția lui Dumnezeu (cu stăruință / fără stăruință) prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.
,,Nu ne putem mântui, dacă nu imităm, după puterile noastre, viața sfinților. Adică smerenia cuvioșilor, bărbăția mucenicilor, rugăciunea sihaștrilor, sfințenia drepților…Să părăsim mândria, răutatea și necredința care ucid sufletul și să cerem ajutorul tuturor sfinților din cer, în frunte cu Maica Domnului și să-i cinstim”. (Arhimandrit Cleopa Ilie, Predici)
a. Transcrie din text virtuțile care i-au făcut pe sfinți plăcuți lui Dumnezeu.
………………………………………………………………………………………..
b. Transcrie din text păcatele care „ucid sufletul”.
…………………………………………………………………………………………
c. Menționează modalitatea precizată în text prin care putem birui păcatele.
…………………………………………………………………………………………
d. Identifică în text o cale de a dobândi mântuirea.
………………………………………………………………………………………….
Completează spațiile punctate cu o virtute morală corespunzătoare:
a. La vârsta de 12 ani, Iisus le vorbea celor din templu cu…………………………..
b. Învingându-l pe puternicul Goliat, David a dat dovadă de………………………..
c. Plin de înțelepciune Solomon a rezolvat conflictul dintre cele două femei împărțind cum se cuvine………………………………….
d. Deși avea multe bogății și ar fi putut să fie lacom, Iov era…………………….în toate.
Completează spațiile punctate cu informația corectă:
1. Fericiți cei ………………………………….că a lor este împărăția cerurilor.
2. Fericiți cei ce plâng că aceia se……………………………………………….
3. Fericiți cei ………………………….că aceia vor moșteni pământul.
4. Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate,că aceia se vor………………………….
5. Fericiți cei ……………………….că aceia se vor…………………………
6. Fericiți cei curați cu……………………. că aceia vor vedea …………………
7. Fericiți făcătorii de……………… că aceia……………….lui Dumnezeu se vor chema.
8. Fericiți cei prigoniți pentru………………că a lor este…………………….cerurilor.
9. Fericiți veți fi când din pricina mea vă vor ocărî și vă vor prigoni și mințind vor zice tot cuvântul………………..
Barem de corectare:
credința, nădejdea și dragostea – 1p
1. de bunăvoie – 0,25p
2. prin fapte – 0,25p
3. statornică – 0,25p
4. cu stăruință – 0,25p
III. a. smerenia cuvioșilor, bărbăția mucenicilor, rugăciunea sihaștrilor, sfințenia drepților- 0,50p
b. mândria, răutatea și necredința- 0,50p
c. să cerem ajutorul tuturor sfinților din cer, în frunte cu Maica Domnului și să-i cinstim- 0,50p
d. Nu ne putem mântui, dacă nu imităm, după puterile noastre, viața sfinților- 0,50p
IV. a. înțelepciune– 0,25p
b. curaj– 0,25p
c. dreptatea– 0,25p
d. cumpătat– 0,25p
V. 1. săraci cu duhul– 0,25p
2. vor mângâia– 0,25p
3. blânzi– 0,25p
4. sătura– 0,25p
5. milostivi, milui- 0,50p
6. inima, Dumnezeu– 0,25p
7. pace, fiii- 0,50p
8. dreptate, împărăția- 0,50p
9. rău– 0,25p
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Actualitatea Educatiei Religioase a Tinerilor In Viziunea Sfântului Vasile Cel Mare. Exigente Si Perspective Pentru O Pastoratie a Tinerilor (ID: 167384)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.