Actuala Criza Economica din Spania Si Efectele Ei Asupra Tinerilor Absolventi
Cuprins
Capitolul I – Date generale despre Spania
1.1. Regatul Spaniei
1.2. Situare geografică
1.3. Statul
1.4. Comunități Autonome
1.5. Populația
1.6. Demografie
1.7. Religia
1.8. Istoria
1.9. Armata
Capitolul II – Economia Spaniei
2.1. Criza economică
2.2. Economia în Spania
2.2.1.Trecutul economiei
2.2.2 Prezentul economiei
2.3. Principalele ramuri ale economiei
2.3.1. Industria
2.3.2. Agricultura
2.3.3. Zootehnia
2.3.4.Turismul
2.4. Comerțul exterior
2.5. Date și cifre
Caoitolul III – Spania în prezent
3.1. Relații Spaniei cu U.E
3.2. Cooperarea Spaniei cu România
3.3. Cu ce se confrunta Spania?
Concluzii
Bibliografie
Anexe
Actuala criză economică din Spania și efectele ei asupra tinerilor absolvenți
Introducere
În timp ce criza s-a declanșat cam în același timp în majoritatea regiunilor Uniunii Europene, perioada de manifestare și profunzimea ei s-au dovedit a fi foarte eterogene. Unele țări au depășit efectele crizei mai ușor, pe când altele sau confruntat cu probleme inflaționiste, ocupaționale și cu accentuarea scăderii economice. Studiile de specialitate demonstrează că performanța piețelor muncii în timpul crizei a depins de următorii factori: starea economiei la începutul crizei, caracteristicile structurale ale economiei și politicile pieței muncii (Aiginger, Horvath, Mahringer, 2011). Chiar dacă unele țări și-au revenit mai rapid după criză, s-au confruntat cu o piață a muncii încă afectată (cazul SUA), pe când alte state au suferit pierderi mai mari ca urmare a crizei, dar au înregistrat o performanță mai bună a pieței muncii (cazul Germaniei). În ceea ce privește productivitatea muncii, criza actuală a condus la adâncirea decalajelor între Uniunea Europeană și economia SUA și chiar a decalajelor de la nivelul statelor Uniunii Europene.
Provocarea pentru economia europeană este de a ieși din cercul vicios al cheltuielilor publice nesustenabile, din starea de perturbare care caracterizează piețele financiare și din situația de pierdere a locurilor de muncă. La nivelul pieței muncii trebuie să se urmărească reformarea pieței muncii, prin creșterea productivității muncii și prin reintegrarea pe piața muncii a șomerilor afectați de criză. Astfel de măsuri vor avea un impact pozitiv asupra consolidării bugetare, prin generarea de venituri fiscale mai mari și prin reducerea cheltuielilor publice privind transferurile sociale, reducându-se totodată și riscul dezechilibrelor macroeconomice viitoare (Trașcă, Popa, Dudian, 2011). Performanța economică a unei țări depinde de răspunsul pieței muncii la criză, demonstrându-se prin analize economice că există o corelație directă între performanța economică și performanța pieței muncii. Economiștii Aiginger, Horvath și Mahringer (2011) au realizat o cercetare care evidențiază legătura dintre performanța outputului, la nivel național, analizat prin mai mulți indicatori precum creșterea PIB real, soldul contului curent și performanța pieței muncii, analizată prin evoluția ocupării și a șomajului, înainte și după criză. Din acest punct de vedere autorii clasifică țările în patru categorii: 1) țări în care performanța economică este corelată cu performanța pieței muncii (Norvegia, Elveția, Franța, Olanda, Belgia, Austria, Polonia), 2) țări cu performanțe scăzute ale economiei, dar și cu performanțe scăzute ale pieței muncii (Irlanda, Islanda, Marea Britanie, Finlanda, Ungaria, Spania), 3) țări cu performanțe ridicate ale economiei, dar cu performanțe scăzute ale pieței muncii (SUA, Portugalia) și 4) țări cu performanțe scăzute ale economiei, darcu performanțe ridicate ale pieței muncii (Germania, Italia, Slovacia, Republica Cehă).
Rezultatele studiului subliniază că performanța ridicată a pieței muncii atinsă de unele economii după declanșarea crizei a depins de mai mulți factori, dar în special de protecția ocupării și de politicile active. Având în vedere că, în perioada crizei, companiile, pe fondul creșterii incertitudinii, ar putea reduce semnificativ numărul de angajați, trebuie luate în calcul efectele acestor măsuri pe termen lung, care ar însemna pierderi de capital uman, ceea ce pe termen lung ar genera costuri suplimentare cu adaptarea companiei la schimbările structurale. Astfel, politicile pentru stabilizarea forței de muncă menite să urmărească protecția ocupării și adoptarea măsurilor active pot contribui la depășirea mai rapidă a recesiunii, cu costuri sociale mai mici.
Capitolul I – Date generale despre Spania
Regatul Spaniei
Situare geografică
Regatul Spaniei (spaniolă Reino de España) sau Spania (spaniolă España) este o țară situată în sud-vestul Europei, membră a Uniunii Europene. În nord-est se învecinează cu Franța și Andora de-a lungul Munților Pirinei. Face parte din Peninsula Iberică împreună cu Portugalia și Gibraltar care o desparte de Africa, având de asemenea două arhipelage, situate unul în Marea Mediterană (Insulele Baleare) și celălalt în Oceanul Atlantic (Insulele Canare). De asemenea, de Spania aparțin două mici teritorii din nordul Africii (care includ orașele autonome Ceuta și Melilla), precum și enclava Llivia din Pirinei.
După sfârșitul regimului Franco în 1975, Spania a devenit o monarhie, și o monarhie constituțională în 1978 când o nouă constituție a fost adoptată.
Statul
Spania este o monarhie constituțională, cu o monarhie ereditară și cu un parlament bicameral, Cortes sau Ansamblul Național. Puterea executivă consistă din Consiliul de Miniștri prezidat de Președintele Guvernului (asemănător unui prim ministru), propus de monarh și ales de către Ansamblul Național după alegerile legislative.
Puterea legislativă este formată din Congresul Deputaților (Congreso de los Diputados) cu 350 de mebrii, aleși prin vot popular pe liste-bloc, prin reprezentarea proporțională, destinați să servească timp de patru ani, și un Senat sau Senado cu 259 de locuri din care 208 formate din aleși direcți pe baza votului popular și ceilalți 51 trimiși de legislaturile locale pentru a servi tot timp de patru ani.
În 2003, Spania discută cu Regatul Unit despre Gibraltar, o mică peninsulă care și-a schimbat posesorul în timpul Războiului Spaniol de Succesiune în 1714. Discuțiile se referă la împărțirea suveranității asupra peninsulei, subiect al unui referendum constituțional al gibraltarienilor, care și-au exprimat opoziția față de orice act de supunere față de Spania.
Spania este, în prezent, statul autonomiilor, formal unitar, dar, de fapt, funcționând ca o federație de Comunități Autonome, fiecare cu puteri și legi diferite (de exemplu unele au propriile lor sisteme educaționale și de sănătate, altele nu). Există unele probleme cu acest sistem, de vreme ce unele guverne autonome (acelea conduse de partide naționaliste) încearcă un tip mai federal de relații cu Spania, în timp ce guvernul central încearcă să reprime ceea ce unii văd ca și o autonomie excesivă a unor conmunități autonome (ex. Țara Bascilor și Catalonia)
Terorismul este o problemă în Spania de astăzi, de când ETA (Libertatea și Pământul Basc) încearcă să câștige independența bască prin mijloace violente, incluzând utilizarea bombelor și a crimelor. Deși guvernul autonom basc nu asistă o astfel de violență, diferitele aproprieri de problemă sunt o sursă de tensiune între guvernele central și basc.
Principalele partide politice:
Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE) – partidul de guvernământ (deține 164 de locuri în Congresul Deputaților – 43,01%)
Partidul Popular (PP) – deține 148 de locuri în Congresul Deputaților (37,47%).
Comunități Autonome
Spania este divizată în 17 regiuni denumite, "comunități autonome". Fiecare dintre ele dispune de o anumită independență, fiind un fel de state federale, mai ales pentru că competențele descentralizate diferă și pentru că termenii "independență" și "federal" sunt la ordinea zilei. "Comunitățiile autonome" sunt la rândul lor divizate în provincii.
Tabelul nr.1.- Comunitățile Atonome ale Spaniei
Adus de la "http://ro.wikipedia.org/wiki/Comunit%C4%83%C5%A3ile_autonome_ale_Spaniei"
Harta 3-Comunitățile Autonome
Există și cinci locuri de suveranitate (plazas de soberanía) pe și lângă coasta africană: orașele Ceuta și Melilla sunt administrate ca și orașe autonome, o stare intermediară între orașe și comunități; insulele din arhipelagul Islas Chafarinas, Peñón de Alhucemas, și Peñón de Vélez de la Gomera se află sub directa administrație spaniolă.
Populația
Cele mai populate regiuni sunt cele dinspre Marea Mediterană(Catalonia având drept centru polarizator Barcelona, Valencia, Andaluzia), precum și Castilia Nouă(cu capitala, Madrid). Cele mai puțin populate sunt regiunile din interior (Castilia Veche, Extremadura, Leon) și regiunile montane înalte.
Numărul de locuitori: 45.116.894 total
Densitatea populației: 89,4 loc./km²
Componența populației:
-14.4% între0-14ani
– 68% între 15-64 de ani
– 17.6% peste 65 de ani
Creșterea populației: 0.15%
Raportul natalității: 10.1 nașteri/1.000 persoane
Raportul mortalității: 9.63 de decese/1.000 persoane
Raportul mortalității la nou născuți: 4.42 de decese/1.000 nașteri
Durata de viață: – în general : 79.52 de ani
– la femei: 83.03 de ani
– la bărbați: 76.18 de ani
Coeficient de șomaj: 10.4 %
Demografia
Se poate spune că Spania este compusă din multe nații dar a adoptat cultura castiliană ca să fie cea spaniolă, deși există o creștere a recunoașterii a altor naționalități înăuntrul țării, ca și a celei baște.
Patru limbi importante sunt vorbite în Spania, care sunt limbi oficiale în anumite regiuni:
Spaniola (castellano sau español), limbă oficială în întreaga Spanie.
Catalana (català sau valencià) în Catalonia (Catalunya), Insulele Baleare (Illes Balears), și părți ale comunității autonome Valencia (València, unde limba este denumită valenciană).
Basca (euskara) în Țara bascilor (Euskadi), și părți din Navarra.
Galiciana (galego) în Galicia (Galiza).
Catalana, galiciana și castiliana, mai comun denumită "spaniolă", sunt descendente ale limbii latine și au propriile lor dialecte; există de asemenea și alte dialecte romanice, ca și asturiana sau Bable în Asturias și părți din León, aragoneza în o parte din Aragón, și araneza (o variantă gascono-occitană) în Val d'Aran la nord-vest de Catalonia. Spaniola vorbită în Americi este descendentă a dialectului spaniol vorbit în sud-vestul Spaniei.
Religie
Spania este o țară aconfesională, adică nu are o religie națională, libertatea religioasă fiind garantată de Constituție.
Catolicismul este religia predominantă în Spania. Un procent de 79.4 % din populație se declară de religie catolică. După catolici, agnosticii și ateii reprezintă 17% din populația țării, alte religii minoritare reprezentând 2.3% din populație.
După numărul de membri, a doua religie este cea musulmană . Datele arată că 800.000 de persoane sunt de religie islamică. Urmează Martorii lui Iehova, cu 103.784 de credincioși. Există de asemenea și o comunitate protestantă care are aproximativ 50.000 de membri, și de asemenea mai trăiesc în Spania aproximativ 20.000 de mormoni. Comunitatea iudaică nu depășește 15.000 de membri.
Istoria
La sfârșitul secolului XV și începutul secolului XVI Spania era alături de Portugalia principalul promotor al descoperirilor geografice, punând bazele unui întins imperiu colonial. Genovezul Cristofor Columb descoperă în 1492, “lumea noua” iar expediția inițiată de portughezul Magellan, și el în slujba Spaniei realizând primul înconjur al lumii. În timpul domniei lui Carol I (1516-1556) care, sub numele lui Carol Quintul, era proclamat în 1519 îmapărat al Sfântului Imperiu Roman, Spania devine prima putere Europeană, înglobând regatului Neapolului, Sicilia, Ducatul Milano, Țările de Jos, America Centrală și Meridională, Insulele Filipine. În secolul XVI Spania dobândea cel mai vast imperiu colonia și se impunea ca primă putere comercială și maritimă a lumii. Între 1580-1640 anexează temporar și Portugalia. Spania devenită bastionul catolicismului în Europa ajunge la apogeul puterii și expansiunii sale, dar înregistrase totodată primele semnale prevestitoare ale începutului declinului.
În cursul primului război mondial (1914-1918), Spania rămânea neutră. În 1930 era înlăturată dictatura militaro-monarhică a lui Primo de Rivera (1923-1930) iar la 14 aprilie 1931 în urma victoriei în alegeri a partidelor republicane, este abolită monarhia și Spania se proclamă pentru a doua oară republică. Au fost adoptate măsuri radicale (separarea bisericii de stat, votul universal, etatizarea averilor mănastirești), care împărțeau întreaga societate în 2 tabere ireconciliabil opuse. În deceniile 6-7 Spania cunoaștea în condițiile menținerii de dictatură, o dezvoltare economică mai rapidă (investiții externe, avântul turismului), izolarea internațională la care a fost supusă fiind atenuată de “razboiul rece” (Spania a semnat în 1953 un tratat stipulând amplasarea de baze militate ale SUA pe teritoriul său) urmată apoi de primirea în 1955 în Organizația Națiunilor Unite.
Totuși, în anii 1960 și anii 1970, Spania a fost transformată gradual într-o economie industrială modernă cu un sector de turism în creștere. După moartea dictatorului Generalul Franco în noiembrie 1975, succesorul său desemnat personal, Prințul Juan Carlos și-a asumat titlurile de rege și de conducător al statului. El a jucat un rol important în ghidarea Spaniei spre un stat democratic modern, mai ales în opoziția unei încercări de coup d'etat în 1981. Spania a aderat la OTAN în 1982 și a devenit membră a Uniunii Europene în 1986. După moartea lui Franco, vechilor naționalități istorice – Țara Bascilor, Catalonia și Galicia – li s-a dat o autonomie mare, care, s-a extins spre toate regiunile spaniole.
Armata
Integrată în structurile NATO din 1982, Spania are armata structurată pe 3 domenii –terestru, maritime și aerian- și bazată pe serviciul militar obligatoriu de 9 luni.
Din ianuarie 2003 se trece treptat la serviciul militar bazat pe voluntariat. Din 1989 pot face parte din serviciile armate și femeile. Trupele de uscat însumează 95.600 de militari, din care 14.600 în garnizoanele din insulele Baleare, Canare și din N Africii. În ultimii ani s-a realizat o forță de intervenție rapid ce cuprinde regiunea spaniolă (similară legiunii franceze) și trupe aeropurtate. O brigadă de aviație cu 170 elicoptere (dintre care 40 de atac) este inclusă în structura armatei de uscat. Marina are 7 baze navale și 23.000 de militari, inclusiv 6900 de pușcași marini și 860 militari în forțele aeriene auxiliare. Aviația, organizată ca serviciu îndependent din 1939 are 4 comandamente operaționale și 23.000 militari. Din dotare sunt de amintit 550.000 de tancuri, avioane cu decolare verticală și elicoptere, 8 submarine, 16 fregate (11 echipate cu rachete), 31 de nave de patrulare, 200 avioane de luptă, mai multe sute de elicoptere, avioane de transport, 21 avioane de recunoaștere. În 2003 s-au alocat pentru apărare 8,75 mld euro (echivalentul a 9,9 mld $-212 $ pe locuitor-1,2 % din PIB).
Capitolul II – Economia Spaniei
Economia capitalistă mixtă a Spaniei suportă un PIB care pe o bază per capita reprezintă 80% din cel al economiilor vest-europene. Guvernul său de centru-dreapta a lucrat cu succes pentru a câștiga aderarea la primul grup de țări ce au lansat moneda unică europeană pe 1 ianuarie, 1999. Administrația lui Jose Maria Aznar a continuat să advoce liberalizarea, privatizarea, și deregularea economiei și a introdus unele reforme pentru taxe în final. Șomajul a scăzut vizibil sub administrația lui Aznar, dar rămâne una din cele mai mari rate din Uniunea Europeană, la 13%. Guvernul încearcă să facă progrese viitoare în schimbarea legilor de munca și reformare schemelor de pensie, care sunt cheia susținerii atât a avansării economiei interne a Spaniei, cât și a competitivității externe într-un mediu cu o monedă unică.
2.1 Criza economică
Cele două situații din secolul XX, în care Spania a început experimentele democratice din 1931 și 1976, au coincis cu crizele economiei mondiale. La începutul anilor 1990, numărul celor care au rămas fără locuri de muncă a ajuns la 3 miloane, adică 22% din forța totală de muncă, iar cifrele erau în creștere. Această cifra dramatică ar fi însemnat un haos social în multe alte țări.
Solida structura a familiei spaniole, combinată cu faptul că aproximativ 20% din PIB este produs „la negru”, reprezentând o amortizare a șomjului aflat în creștere. Tensiunea este însă extrem de mare, deoarece numai aproximativ unul din trei șomeri primește un ajutor de șomaj din partea statului.
2.2. Economia în Spania
2.2.1 Trecutul economiei
După marea creștere economică de la sfârșitul anilor 1980, economia spaniolă a intrat în recesiune în anul 1992.
Până în 1995, Spania era bolnavul Europei, cu o rată a șomajului de 23%, în 1993, economia creștea cu 1%. Astăzi, în schimb, economia spaniolă este campioana continentului. Din 2002 și până acum, Spania a creat mai mult de jumătate din cele cinci milioane de noi locuri de muncă din zona euro, care cuprinde 13 țări.Economia s-a redresat începând cu 1995, datorită creșterii încrederii consumatorilor si a consumului privat, deși această creștere a fost mai mică în ultimii ani. Șomajul încă reprezintă o problemă pentru spanioli – în 2005, rata șomajului era de 8,5% – cu toate astea, cifra respectivă demonstrează o situație mai bună față de nivelele anterioare. Devalorizarea pesetei de-a lungul anilor 1990 a făcut mai competitive exporturile, dar forța de care a dat dovadă euro de când a fost adoptat (la sfârșitul lui 2003, un euro avea ca echivalent 1,25 dolari) a provocat îndoieli in legătură cu posibilitatea ca prețurile să fie prea înalte pentru cumpărătorii străini. Acest fapt s-a văzut compensat de către facilitățile comerciale între țările din zona euro.
În anul 2005, Spania a contribuit la creșterea economică a zonei euro mai mult decat orice altă țară, aducând PIB-ului comunitar 65 miliarde de euro. Asta spre deosebire de Franța, care a contribuit cu 51 miliarde de euro, și Germania, cu 34 miliarde de euro.
Dacă în urmă cu 10 ani Spania era codașa Europei, acum se afirmă drept cea mai sănătoasă economie de pe continent. Imigrația a fost poate cel mai bun lucru care i s-a întamplat vreodată economiei iberice. Nou-veniții au adus forță de muncă ieftină, s-au stabilit acolo, iar acum își cheltuiesc banii câștigați pe același tărâm spaniol.
În 2006, Spania a înregistrat a doua creștere economică din UE, după Franța. Expansiunea sa rapidă a dus și la dezvoltarea piețelor financiare. Ibex, indicele bursier al Spaniei, a înregistrat în 2006 cea mai mare apreciere dintre cei 18 indici bursieri europeni, avansând cu 31%.
O problemă cronică in Spania este aceea a creșterii excesive a prețului locuințelor, datorată speculei inmobiliare generalizate, modei celei de a doua locuințe, turismului rezidențial masiv de britanici si germani, spălării banilor de către mafii, creșterii populației datorita imigrației, a măririi finanțării primăriilor, etc.
2.2.2. Prezentul economiei
Economia Spaniei, la fel ca și populația sa este a cincea economie a Uniunii Europene și în termeni absoluți se află printre cele mai mari 10 economii ale lumii. În termeni relativi, pierde câteva poziții în favoarea unor state mult mai populate. Ținta sa de creștere economică, chiar dacă moderată, le depășește pe cele ale vecinilor săi și asociaților europeni.
În 2007 până pe 27 februarie, Ibex a crescut cu 1,9%. Imigranții oferă forță de muncă ieftină sectoarelor de construcții și servicii din Spania. Și, pe măsură ce ei își croiesc drum spre clasa de mijloc a societății, ajută la dezvoltarea economiei cheltuind-și banii pe case, mașini, electronice și mașini de spălat.
Imigranții sunt răspunzători de mai mult de jumătate din creșterea economică anuală de 3,1%, de care s-a bucurat țara în ultimii cinci ani. Produsul intern brut al Spaniei a crescut în 2006 cu 3,8%. Fără contribuția imigranților, Spania ar fi avut o creștere economică cuprinsă între 0 și 2%, ca și celelalte țări ale Uniunii Europene, precum Franța și Germania.
În ultimii doi ani, țara a produs o treime din posturile de muncă nou-create în cele 13 țări din zona euro, Spania a dus la o creștere a cererii de forță de muncă din regiune cu 22 %. A depășit astfel Germania, o economie triplă față de cea a Spaniei.
Luna decembrie a anului 2007 a adus o majorare a inflației, o creștere a șomajului și o încetinire a aprecierii economice, pe fondul crizei globale din piețele de credit. Guvernul spaniol și-a redus estimările privind creșterea economică pe 2008, de la 3,3%, la 3,1%. Cu toate acestea, anumiți economiști consideră, chiar și în urma reducerii prognozei, că estimarea avansului economic pentru acest an este prea optimistă. În decembrie, inflația din Spania s-a plasat la 4,3%, cel mai mare prag din ultimul deceniu.
De asemenea, prețurile locuințelor din multe zone ale țării au început să scadă, provocând înca un șoc economic. Unele familii spaniole datorează băncilor mai mult decât valorea propriilor locuințe. De teama pierderilor, băncile spaniole acordă tot mai greu credite ipotecare, în timp ce și cererea consumatorilor scade. Criza imobiliară din Spania, care inițial s-a manifestat doar în zonele litorale ale țării, începe să se manifeste și în mediul urban, afectând prețurile din zonele rezidențiale și cele comerciale, fiind de așteptat ca în scurt timp acestea să scadă cu circa o cincime.
Prăbușirea pieței americane a creditelor ipotecare a provocat pierderi colaterale în Spania, o țară a cărei economie a profitat în ultimii ani de un boom imobiliar.
Ca să se păzească de devalorizarea activelor, băncile spaniole le-au depășit pe cele europene înăsprindu-și condițiile de acordare a creditelor atât de mult încât însuși premierul spaniol Jose Luis Rodriguez le-a cerut acestora să nu ștranguleze creșterea economică a țării. Căderea pieței imobiliare spaniole se poate răsfrânge asupra întregii Europe.
Zone dezvoltate
Comunitățile care depașesc media sunt:
Comunitatea de Madrid
Țara Bascilor
Navarra
Catalonia
Insulele Baleare
Comunitatea Valenciană
La Rioja
Aragon
Castilia-León
Cantabria
Zone mai puțin dezvoltate
Zonele mai puțin dezvoltate din Spania sunt :
Extremadura
Principatul de Asturia
Castilia-La Mancha
Galicia
Andaluzia
Zonele Industriale
Chiar dacă în ziua de azi industria nu este la fel de importantă ca în secolul XX, zonele cele mai industriale din trecut și cele din prezent sunt:
Comunitatea Madridului
Catalonia
Țara Bascilor
Comunitatea Valenciană.
2.3 Principalele ramuri ale economiei
Țară cu o economie dezvoltată, situată în rîndul primelor zece state ale lumi ca volum al PIB 30.289 $ care a crescut de la mai puțin de 400 mld.$ înainte de 1989 la aproape 700 mld $ în prezent, pe fondul unor puternice schimbări structurale ce au generat o inflație ridicată (temperată abia în ultimii ani, 2,3% în anul 1999) și cel mai ridicat nivel al șomajului din Uniunea Europeană (16% în anul 1999).
2.3.1.Industria
Industria prelucrătoare devenită principala ramură a economiei spaniole în deceniul VII al sec.XX , ocupă în prezent locul secund după servicii (concentrează 28% din populația activă și contribuie cu 1/3 la PIB). Deși foarte diversificată, are ca puncte forte-tradiționale-industria alimentară (uleiul de masline ocupă primul loc pe glob, obținut îndeosebi în Andaluzia , vin – locul al patrulea pe glob, cu renumite vinuri de Alicante, Malaga, Xeres ; zahăr, țigări, produse lactate) cu o largă răspândire geografică, apoi industria textilă și de pielărie – încălțăminte. În timp s-au amplificat alte activități industriale precum : siderurgia, metalurgia neferoasă( îndeosebi aluminiu, cupru și zinc), industria constructoare de mașini (autovehicule, nave maritime, avioane) prezintă, îndeosebi în marile orase și în apropierea acestora (Barcelona, Sevilla, Oviedo, Toledo, Madrid si Bilbao) ; rafinarea petrolului (peste 60 milioane tone capacitate) ; industria chimică, diversificată (prezentă mai ales în Catalonia – în principal în Barcelona , dar și în centre ca Madrid , Santander , Valencia.
Dupa intrarea În Uniunea Europeana s-au dezvoltat puternic industria electronică și informatică. Deși dispune de unele resurse minerale (mercur – fiind unul dintre principalii producători mondiali, sare, sulf, potasiu, plumb, zinc, argint), acest domeniu nu joacă un rol important în economia Spaniei, fiind nevoită să importe o serie de materii prime, îndeosebi petrol (Spania importa peste 50 milioane tone anual ), minerale de fier și huilă.
2.3.2. Agricultura
Agricultura rămâne un sector de bază al economiei, în ciuda scăderii ponderii la mai puțin de 4% din PIB și de 9% din populația activă, Spania fiind unul dintre marii producători de măsline, citrice ( locul 3 și 4 ca producătoare și locul 1 ca exportator ), struguri (este al doilea producător european de fructe și legume). În afara culturii arborescente, care ocupă un loc important din suprafața țării, se cultivă circa 1/3 din suprafața Spaniei, cereale( orez și grâu – împreună 1/3 din suprafața cultivată), sfecla de zahăr( precum și trestie de zahăr în Arhipeleagul Canare), bumbac, legume și leguminoase.
2.3.3.Zootehnia
Zootehnia este axată pe creșterea porcinelor ( locul 3 în Europa și locul 6 pe glob ) și ovinelor ( locul 4 în Europa și locul 11 pe glob) urmate de bovine. O altă importantă activitate economică este pescuitul: 1,5 milioane anual ( locul 5 în Europa).
2.3.4.Turismul
Spania este a doua țară din lume, din punctul de vedere al turiștilor străini, conform datelor furnizate de Organizația Mondială a Turismului, situându-se doar în urma Franței, și se bucură de o cotă de 7% din turismul mondial, înaintea Statelor Unite și Italiei.
Turismul a adus Spaniei 37.500 de milioane de euro în cursul anului 2004, fapt ce o situează pe locul 2 în ceea ce privește încasările, în urma Statelor Unite, care a câștigat 75.000 de milioane de euro în 2004 (12% din total), și înaintea Franței (33.900) și Italiei (29.600).
Între lunile ianuarie și noiembrie 2005 s-au înregistrat un număr total de 52,4 milioane de turiști străini, cu 6,2% mai mult față de cei înregistrați în aceeași perioadă a anului anterior, conform datelor Ministerului Industriei, Turismului și Comerțului.
Catalonia este principala destinație turistică a Spaniei. Cei 13,2 milioane de turiști presupun un 25,3% din totalul de turiști înregistrați în Spania, și de asemenea o creștere față de cei 12,7% din anul anterior.
A doua destinație turistică a Spaniei sunt Insulele Baleare, cu 9,4 milioane de turiști în primele 11 luni ale anului 2005, cu 1% mai mult față de anul anterior. Insulele Canare, cu 8,6 milioane de turiști (1,6% mai puțin decât anul anterior), sunt a treia destinație turistică, înaintea Andaluziei, care a ajuns la 7,6 milioane (plus 1,3%) și a Comunității Valenciene, cu 4,8 milioane (plus 9,5%).
Conform previziunilor Organizației Mondiale a Turismului, numărul de turiști străini în Spania va crește în medie cu 5% pe an, de-a lungul următorilor 20 de ani, ceea ce ar însemna 75 de milioane de turiști străini în 2020, cu aproximativ 20 de milioane mai mulți decât în 2005
Orașe turistice: Ibiza, Palma de Mallorca, Toledo, Cuenca, Salamanca, Cordoba, Barcelona, Santiago de Compostela, Salou, Madrid, Alicante (în special Hogueras de San Juan), San Sebastián, Pamplona (mai ales în zilele de Sanfermines), Valencia, Granada, Torremolinos, Marbella și Sevilla
Zone turistice: Rías Baixas, Pirinei, Insulele Baleare, Insulele Canare, Costa Brava, Costa Dorada, Costa del Sol, Costa de la Luz, Costa Blanca și Sierra Nevada
2.4 Comerțul exterior
Comerțul exterior a ajuns la o valoare remarcabilă, importurile devansând exporturile cu circa 25 mld $. Principalii partenerii sunt Uniunea Europeană repezentând 72% din exportul și 67% din importul din care: Franța cu 18% reprezentând importurile și 20% exporturile, Germania cu 14 % importurile și 15% exporturile, Italia cu 9% importurile și 10% exporturile, Marea Britanie 8% ; țările din America Latina și Statele Unite ale Americi.
Alti parteneri comerciali importanti sunt SUA, Japonia, Coreea de Sud, Turcia și Elveția.
Dintre țările din Europa Centrala și de Est, primul partener este Polonia, urmată de R. Cehă, Ungaria, România, Slovacia și Bulgaria.
Principalele produse de export sunt : vehicule și componente, produse chimice, fructe și legume proaspete.
La import predomină: vehicule și componente, combustibili și lubrefianți, produse chimice, electronica și informatica, produse siderurgice .
Tabelul nr. 2-Orientarea geografică a comerțului exterior spaniol în anul 2005
– În procente –
2.4.Date și cifre
PIB: la prețuri de piață – 973.291 milioane de €( 2006 estimativ)
PIB: paritatea puterii de cumpărare – 1.145.078 milioane de $(2006 est.)
PIB – rata de creștere reală: 3,9% (2006)
PIB – pe cap : paritatea puterii de cumpărare – 24.500 $ USA (2005)
PIB – compoziție pe sector:
agricultura: 3.5%
industria: 28.5%
servicii: 68% (2004 est.)
Populație în sărăcie relativă: 19,8% (2005)
Taxe și impozite din și pe locuințe în procentaj :
maxim 10%: 2,8%
minim 10%: 25,2% (1990)
Rata de inflație ( prețuri de consum ) : 2,7% (2006)
Ancheta de Populația Activă (2005):
Populație inactivă: 15.530,2 mii de persoane
Populație activă: 20.885,7 mii de persoane
Ocupați: 18.973,2 mii de persoane
Dezocupați: 1.912,5 mii de persoane
Lucrători – pe sector : (2005)
servicii 65,01%
industria 17,2%
construcțiile 12,5%
agricultura 5,29%
Rata de șomaj : 8,3% (al 4-lea trimestru din 2006) [1]
Balanța de buget (2006 estimativ): 12.777 milioane de euro / 1,7 peste PIB
Balanța de buget (2007 estimativ): 9.531 milioane de euro / 0,9 peste PIB
Industrii: textilă și confecții (incluzând încălțămintea), alimentația ,industria metalelor și metalelor fabricate , produselor chimice , industria navală , de automobile și mașinării și turismul .
Creșterea producției industriale: 2,7% (1999 estimativ)
Electricitatea – producția : 179,468 mii de milioane kWh (1999)
Electricitatea – producția în funcție de sursă:
combustibil fosil: 48,23%
Energia hidraulică: 19,16%
Energia nucleară: 31,23%
altele: 1,38% (1998)
Electricitate – consum: 218,400 mii de milioane de kWh (2004)
Electricitate – export: 4,4 mii de milioane de kWh (2002)
Electricitate – import: 9,9 mii de milioane de kWh (2002)
Agricultura – produse: grâu, vegetale, măsline, struguri de vin, sfeclă, citrice; carne de vacă , porc , păsări de curte , produse lactate ; pește
Exporturi: $173.100 milioane de $ USA (f.o.b., 2004)
Exporturi – producte: mașinării , vehicule motorizate ; alimente , alte bunuri de consum
Exporturi – clienți: (2004)
Uniunea Europeană 73%
Franța 19,3%
Germania 11,8%
Portugalia 9,6%
Regatul Unit 9,1%
Italia 9,1%
America Latină 7%
Statele Unite ale Americii 3,9%
Importuri: $221.900 milioane de $ USA (f.o.b., 2004)
Importuri – produse: mașinării și echipamente , combustibili , produse chimice , semifabricate ; alimente , bunuri de consum (2002)
Importuri – furnizori: (2004)
Uniunea Europeană 67%
Franța 18%
Germania 16,5%
Franța 15,7
Italia 8,8%
Regatul Unit 6,4%
Benelux 4,8%)
Statele Unite ale Americii 6,2%
OPEC 5%
Japonia 2,9%
America Latină 4,8%
Datoria – externă: 1.251.480 milioane de Euro (junio 2006 est.)
Ajutor economic – donații: ODA, $1,3 mii de milioane (1998)
Moneda: 1 euro (€) = 100 cenți (înainte de 2002, 1 peseta (Pta))
Notă: În 1 ianuarie 1999,UE a introdus o monedă comună , euro care se schimbă la cursul de 166,386 pesetas . A intrat în circulație în 2002.
Anul fiscal: anul calendaristic.
Rata șomajului a ajuns la 8,6% din populația activă în ultimul trimestru al anului trecut(2007) de la 8,03% cu un trimestru în urma.
Conform studiului, Spania a creat 475.100 de noi locuri de munca în 2007 față de o medie 615.000 în anii anteriori. Spania a fost unul dintre statele cu cea mai mare creștere a numărului locurilor de muncă din 1996 cu o medie de 600.000 de locuri de muncă pe an. Motivul scăderii numărului de locuri de muncă este faptul că industria construcțiilor a suferit o scădere.
2.5 Avantajele și dezavantajele globalizării piețelor
Globalizarea pietelor este una din fortele cu cel mai mare impact asupra firmelor la nivel mondial. O firma poate fi atacata oriunde, inclusiv pe propria piata, pietele locale protejate fiind pe cale de disparitie.
Avantajele si dezavantajele globalizarii pietelor pot fi studiate din perspectiva firmelor multinationale si a tarilor in care aceste firme actioneaza. Pentru pietele in care sunt localizate investitiile firmelor internationale si globale avantajele pot fi:
1) Obtinerea de capital pentru crestere si dezvoltare, capital care nu poate fi generat la nivel local.
2) Acces la tehnologie avansata care nu poate fi dezvoltata la nivel local si trebuie achizitionata din strainatate.
3) Transferul de know-how, experienta manageriala si cunostinte tehnice
4) Efecte pozitive asupra balantei comerciale daca produsele substituie importurile sau sunt destinate cu precadere exportului.
5) Asigurarea de locuri de munca mai ales in tarile care se confrunta cu un somaj cronic.
6) Venituri la bugetul statului prin impunerea unor impozite si taxe asupra activitatii firmelor respective.
7) Utilizarea furnizorilor locali care poate determina o dezvoltare a firmelor locale.
8) Participarea firmei la dezvoltarea unor zone defavorizate sau la realizarea unor proiecte de infrastructura.
Principalele dezavantaje din perspectiva tarii gazda pot fi:
1) Cresterea dependentei fata de firma straina prin furnizarea de capital, tehnologie si experienta.
2) Reducerea suveranitatii prin pierderea controlului guvernului tarii gazda asupra firmei straine.
3) Impactul negativ asupra sistemelor economice, sociale si politice prin incurajarea consumului local, impunerea valorilor vestice in locul celor traditionale sau sprijinirea unui anumit partid politic.
4) Cresterea exploatarii prin utilizarea unor resurse neregenerabile, repatrierea profiturilor in locul reinvestirii.
5) Furnizarea de multe ori a unei tehnologii depasite sau prea avansate de catre firma multinationala.
6) Inlaturarea unor firme locale, posibili concurenti in anumite domenii.
7) Iesiri de fonduri pentru plata unor componente si echipamente importate si prin repatrierea profiturilor prin plata dividendelor si alte transferuri intre firme.
Globalizarea pietelor prezinta numeroase avantaje pentru firmele care adopta o strategie globala. In primul rand, firmele globale se adreseaza unor consumatori cu un comportament de cumparare similar, bazat pe venituri , stil de viata si aspiratii similare. Aceste similaritati permit si transferul altor elemente de marketing, determinand o reducere a cheltuielilor. Obtinerea unor economii de scara in productie si marketing este unul din cele mai importante avantaje ale globalizarii. De exemplu, pentru firmele care actioneaza in industria medicamentelor dezvoltarea unui nou medicament poate costa intre 250 si 500 de milioane de dolari si poate dura mai mult de 12 ani. De aceea, numai o firma globala care actioneaza pe piata globala poate sa-si asume acest risc. Extinderea participarii pe piata si concentrarea activitatilor pot accelera acumularea de cunostinte si experienta. Produsele pot fi introduse, imbunatatite si distribuite intr-un timp din ce in ce mai scurt pe toate pietele, inclusiv pe pietele in curs de dezvoltare. Economii importante la costuri se pot obtine si prin standardizarea reclamei. Firma Colgate Palmolive a introdus pasta de dinti Colgate in peste 40 de tari, alegand pentru fiecare tara una sau doua reclame. Firma estimeaza ca pentru fiecare tara in care apar aceleasi reclame se economisesc 2 milioane de dolari.
Un alt avantaj al firmelor globale il constituie posibilitatea lor de a face fata mai bine concurentei atat pe propria piata cat si pe piata din care provine concurentul. In momentul in care firma Fuji a inceput sa concureze agresiv firma Kodak pe piata americana, Kodak a raspuns prin crearea unei noi filiale pe piata japoneza.
Impartirea cheltuielilor cu cercetarea dezvoltarea, transferul de cunostinte intre piete sunt posibile prin globalizare. De exemplu, firma Texas Instruments, pentru a reduce costurile de cercetare dezvoltare a creat o alianta strategica cu Hitachi. Tendinta de reducere a costurilor si metodele imbunatatite de transport au permis firmelor sa concentreze activitatile de service. Firma Sony detinea centre de reparatii in toate tarile scandinave si in Finlanda, insa la ora actuala, toate activitatile de service sunt realizate intr-un centru regional in Danemarca.
Unul din cele mai importante avantaje ale globalizarii este cresterea prestigiului firmei prin imagine globala. Recunoasterea globala a numelui de marca accelereaza introducerea de noi produse si determina o crestere a eficientei reclamei. Firma Philips a reusit sa-si imbunatateasca imaginea globala prin sponsorizarea campionatului mondial de fotbal.[4, p. 305].
Globalizarea permite transferul de informatii intre sediul central si filiale dar si intre filialele apartinand aceleiasi firme. Prin schimbul de idei valorile organizationale devin mai puternice. Firma IBM organizeaza diverse intalniri ale angajatilor din intreaga lume unde se dezbat cazuri de afaceri si se dezvolta platforme si solutii globale. Globalizarea determina o centralizare a procesului de luare a deciziilor dar atrage managerii locali in dezvoltarea unor strategii si programe de marketing pentru marcile globale si le permite controlul asupra bugetelor de marketing astfel incat sa raspunda nevoilor consumatorilor locali si sa contracareze concurenta globala. Se pot alege astfel marci de succes pe o piata si transfera pe alte piete. De exemplu, firma Procter&Gamble, prin lansarea samponului Pantene la nivel global a reusit o crestere a vanzarilor de la 50 milioane dolari la 700 milioane dolari in decurs de 10 ani. Firma Unilever a introdus cu succes la nivel global doua marci dezvoltate de filialele locale.
Printre dezavantajele sau obstacolele cu care se confrunta o firma globala se numara restrictiile comerciale, diferente in disponibilitatea mediilor, diferente in nevoile consumatorilor si in modelele de consum precum si diferentele culturale. De multe ori firmele realizeaza o cercetare insuficienta a pietei sau au tendinta de a suprastandardiza si demonstreaza lipsa de flexibilitate in planificarea si implementarea programelor globale. De exemplu, firma daneza producatoare de jucarii Lego a decis sa transfere tehnicile de promovare a vanzarilor care au avut succes pe piata americana in Japonia, insa aceste tehnici au fost considerate de consumatorii japonezi costisitoare si neatragatoare.
Globalizarea presupune un echilibru intre dezvoltarea unor tehnologii si concepte globale si sensibilitatea fata de nevoile locale. Fara o implicare locala, nici un program global nu poate supravietui. Sloganul „ gandeste global, actioneaza local” presupune nevoia de a gandi piata sau afacerea in termeni globali si de a realiza in acelasi timp adaptari la cerintele consumatorilor locali.
Transformarea planetei intr-o uriasa piata globala scoate in evidenta o serie de avantaje si dezavantaje pentru tari, mediul inconjurator si calitatea vietii oamenilor. Se considera ca globalizarea nu poate reduce diferentele culturale sau etnice dar sporeste decalajul pe plan national si international intre cei care dispun de conditiile necesare de a beneficia de pe urma ei si cei care nu dispun de asemenea conditii. De aceea, se impune adoptarea la nivel international a unor reguli globale care sa guverneze procesul globalizarii si sa permita aparitia unui sistem global care sa integreze diferite sensibilitati, prioritati si interese regionale.
În funcție de contextul național, de experiența și succesele înregistrate statele adoptă diverse modele de gestiune economică ce pot fi împărțite în 4 mari categorii:
modelul liberal al capitalismului de piață: statul joacă un rol neutru, de arbitru al respectării disciplinei,dar poate devenii și agent care negociază pe piața liberă favorizând astfel o gestiune macroeconomică echidistantă și neutră. Acest model de gestiune antrenează cea mai mare mobiliate a resurselor în cadrul celor 3 piețe (bunuri și servicii, capital și forță de muncă). Exponenții modelului: Marea Britanie și SUA.
modelul social democrat: statul se preocupă pentru asigurarea unei piețe libere, dar într-un context de sistem generos de asigurări sociale și regim adecvat de impozitări ale veniturilor personale și TVA. Se stimulează rolul sindicatelor, alocarea fondurilor financiare pentru proiecte de cercetare și dezvoltare în interes public, reorientarea profesională și traning vocațional ale cetățenilor. Exponenți ai modelului: Franța și Germania.
modelul corporatismului democratic adoptat de Suedia, Austria, Elveția, Danemarca, Norvegia ș.a.
modelul neomercantilist.
Pe piața internațională influențe majore sunt determinate de contextul regional din diverse zone ale lumii:
contextul euroregional
contextul american bazat pe o dezvoltare economică regională cu multă experiență în care competiția este reglementată la nivel federal încă din anii 1900.
contextul asiatic și economia japoneză caracterizate printr-o expansiune agresivă a companiilor asiatice în special japoneze pe piața americană și ulterior pe cea europeană. Principalii factori care au condus la această atitudine au fost: nivel limitat de bunăstare a cetățeanului, dobânzi fosrte mici pentru credite, vulnerabilitatea individului în afara companiei angajatoare, menținerea artificial redusă a valorii yen-ului în raport cu dolarul american (pentru stimularea exporturilor).
Strategia multinațională globală
Principalele caracteristici ale acestei strategii sunt:
Distribuirea stabilimentelor de producție în funcție de exigențele rețelelor de distribuție și de diferențele de costuri ce există între țări;
Conceperea unei politici de marketing orientate în funcție de exigențele unui consumator “global”;
Obținerea mijloacelor financiare de unde condițiile de piață sunt cele mai favorabile distribuirea lor între diverse piețe în funcție de exigențele acestora și posibilitățile de valorificare superioară.
În prezent pe piața internațională sunt din ce în ce mai prezente fenomenele de globalizare și mondializare pe 3 dimensiuni:
ale produsului (marcă mondială)
ale producției (unități de producție în diverse zone geografice ale lumii)
ale pieței (distribuția produselor pe diverse piețe geografice)
Tipuri de companii mondiale:
companii globale, caracterizate prin standardizarea tuturor operațiunilor prin stricta coordonare a acestora de către cartierul general al companiei mamă. Acestea urmăresc eficiențe globale prin economii de scară, uniformitatea materiei prime, standardizarea produselor, standardizarea operațiunilor, fără adaptări semnificative de la o țară la alta.
Companii multinaționale care întrunesc, în general, una sau mai multe din următoarele caracteristici: producție domestică dezvoltate pentru piețe internaționale și distribuite prin filiale proprii pe piețele externe, rețele internaționale de fabricație și/sau distribuție pentru produse dezvoltate pentru țara de origine, eficientizarea costurilor, prin controlul operațiunilor de fabricație în țara de bază.
Companii multidomestice, care operează la nivel internațional prin intermediul filialelor naționale organizate pe principiul centrelor de profit.
Companii transnationale care imbină avantajele standardizării și flexibilității dezvoltând afaceri de la o țară la alta
Elaborarea strategiei de marketing este un proces amplu și permanent de informare, analiză și decizie, un proces epuizant de căutare a soluțiilor optime pentru rezolvarea unor probleme clar definite. Ansamblul factorilor ce influențează strategiile întreprinderii cuprinde: pe de o parte factorii exogeni pe care ea nu-i poate manevra pentru că ei aparțin pieții și factorii endogeni, care aparțin întreprinderii și-i poate controla.
Factorii externi au mare capacitate de influențare necontrolabilă de către întreprindere, de aceea trebuie cunoscuți și analizați pentru a anticipa evoluția lor și a manierei în care vor afecta activitatea întreprinderii. Cei mai importanți factori externi sunt: consumatorii actuali și potențiali cu comportamentul lor, concurenții cu poziția ce o dețin pe piață, politicile de distribuție utilizate, toate componentele macromediului.
Factorii interni reprezentați de resursele întreprinderii: materiale, financiare și umane sunt la dispoziția ei și îi poate valorifica în funcție de necesități.
Ideală ar fi sincronizarea acțiunii celor două categorii de factori, dar în practică este dificil de realizat și de aceea, se impune ca întreprinderea să manifeste flexibilitate, mobilitate, suplețe în combinarea acțiunii celor două categorii de factori.
Elaborarea strategiei de marketing presupune pe de o parte stabilirea direcțiilor de înfăptuire a obiectivelor strategice, ceea ce solicită acțiuni precum: segmentarea pieții, desemnarea grupului țintă și poziționarea produsului sau serviciului respectiv, iar pe de altă parte, alcătuirea mixului de marketing prin care se va implementa strategia aleasă.
Strategia dominată de costuri are ca fundament creșterea productivității, în condițiile experienței pe care întreprinderea o capătă în domeniul respectiv. Această strategie oferă întreprinderii o poziție profitabilă față de strategiile de preț ale concurenței, față de cererile clienților de reducere a prețurilor (prețul poate să scadă, dar numai până la nivelul prețului aplicat de concurentul cel mai bine poziționat în piață), față de presiunile furnizorilor și se constituie ca o barieră greu de trecut de concurenți care intenționează să pătrundă pe piață. Riscurile aplicării acestei strategii apar în condițiile schimbărilor tehnologice, care pot anula efectul costului scăzut, a învechirii sortimentale generată de concentrarea exclusivă asupra reducerii costurilor și în situația unei inflații galopante, care atenuează diferențele de cost.
Strategiile de diferențiere au ca obiect oferirea unor caracteristici distinctive importante pentru cumpărător, cum ar fi: crearea unei imagini de marcă, obținerea unui avantaj tehnologic recunoscut, asigurarea unor condiții de service deosebite etc. Principalele avantaje generate de utilizarea acestei strategii sunt: reducerea caracterului substituibil al produselor, dificultatea pătrunderii noilor produse ale concurenței pe piață, obținerea unei poziții dominante față de presiunile furnizorilor și ale clienților privind creșterea sau reducerea prețurilor. Riscurile care se pot ivi ca urmare a utilizării acestei strategii sunt legate de necesitatea practicării unor diferențieri de preț semnificative, deteriorarea poziției întreprinderii în condițiile banalizării produselor și de impactul imitării produselor de către concurență.
Strategiile de specializare permit obținerea unor cote de piață ridicate în cadrul unui segment vizat, care se realizează prin reducerea costurilor sau prin diferențiere, sau prin ambele strategii. Această strategie nu vizează întreaga piață și are ca principal risc dependența de segmental identificat și posibilitatea ca acesta să-și modifice caracteristicile sau să fie vizat și de concurență, situație în care întreprinderea poate să fie amenințată inclusiv cu eliminarea de pe piață.
Modelul propus de Henry Mintzberg are în vedere definirea domeniului principal în
care activează întreprinderea și separarea strategiilor în cinci categorii denumite astfel: poziționare, diferențiere, concepere, dezvoltare și reconcepere.
Strategia de poziționare a afacerii principale este analizată în funcție de stadiul operațiilor desfășurate care include următoarele etape: strategia fazelor primare de transformare (de exemplu transformarea materiilor prime în materiale de bază), strategia fazelor secundare de transformare (care are în vedere obținerea semifabricatelor din materialele de bază), și strategic fazelor terțiare (realizarea produsului finit).
Strategia de diferențiere a afacerii principale pornește de la analiza modelului propus de M. Porter, definindu-se modalitățile strategice în funcție de aceeași parametrii: avantajul competițional și scopul competițional. În funcție de avantajul competițional sunt definite cinci posibilități strategice de diferențiere utilizate pentru un produs generic: de diferențiere a prețului (un preț mai mic pentru un produs generic), a imaginii, a activităților de sprijin pentru un produs generic, a designului sau strategia nediferențierii, care semnifică preluarea prin imitare a unui produs de la concurență.
Strategia de concepere a afacerii principale utilizează modelul propus de Ansoff, identificându-se următoarele patru modalități strategice: strategia de penetrare a pieței, strategia de dezvoltare a pieței, strategia dezvoltării produsului și strategia expansiunii geografice.
Strategia de dezvoltare a afacerii principale este importantă deoarece face legătura cu strategiile de intrare pe o piață externă, utilizate în marketingul internațional. Sunt evidențiate cinci posibilități: strategia integrării activității în lanț (în aval sau amonte), strategia de diversificare (concentrice sau conglomerate) strategia de intrare și control asupra afacerii care cuprinde control și proprietate deplină realizată prin: dezvoltare internă sau achiziție, control și proprietate parțială obținut prin parteneriate strategice și control parțial, fără drept de proprietate obținut prin licențe, francise, strategii combinate de integrare și strategii de retragere.
Capitolul III – Spania în prezent
3.1.Relațiile Spania cu U.E.
După 1978 , o dată cu venirea la putere a guvernelor constituționale, negocierile s-au intensificat, iar Spania a obținut poziția de membru cu drepturi depline.
Aderarea Spaniei a avut loc la 1 ianuarie 1986 și a reprezentat încheierea unui proces de negocieri ce a durat peste 8 ani. Moartea lui Franco în noiembrie 1975 și restaurarea regimului democratic în Spania a deschis drumul acestei țări spre aderarea la Comunitățile Europene, ea înaintând cererea de aderare ca membru cu drepturi depline în iunie 1977.
Când Spania a intrat în UE, în 1986 (împreuna cu Portugalia, ridicând numărul membrilor Comunității Europene la 12), PIB-ul său pe cap de locuitor se situa la 70% din media grupului.
Zece ani mai târziu, când în clubul european intraseră Austria, Finlanda și Suedia, PIB-ul Spaniei pe cap de locuitor încă era la circa două treimi din media celor 15 membri – 12.400 de euro, comparativ cu media europeană de 18.900 de euro. Al Irlandei era de 16.100 de euro, iar al Marii Britanii de 16.200 de euro.
Transformarea cu adevărat dinamică a Spaniei s-a întâmplat numai în ultimii zece ani. PIB-ul Spaniei pe cap de locuitor este acum la 80% din media vechilor membri UE, adica circa 27.600 de euro în 2006. Irlanda a eclipsat această performanță, ajungând la un PIB pe cap de locuitor de 40.900 de euro, cu mult peste cel al Regatului Unit, de 31.200 euro.
Odata cu intrarea Spaniei în Comunitatea Economică Europeană, predecesoarea Uniunii Europene, a devenit necesară deschiderea economiei, modernizarea industriei, îmbunătățirea infrastructurii și revizuirea legislației economice, pentru a îndeplini cerințele Uniunii Europene. Făcând acest lucru, Spania a accelerat creșterea Produsului Intern Brut, a redus datoriile publice, rata șomajului a scăzut de la 23% la 15% în 3 ani și a redus inflația la mai puțin de 3 %.; cele mai importante provocări pentru economia spaniolă sunt reducerea deficitului public, o reducere mai mare a ratei șomajului, reformarea legilor muncii, reducerea inflației, creșterea randamentului productivității și creșterea nivelului Produsului Intern Brut pe cap de locuitor.
Contribuțiile de capital de la UE, care au ajutat în mod semnificativ la creșterea economiei spaniole de la încorporarea în CEE, au început sa scadă considerabil în ultimii ani, datorită efectelor marii extinderi a UE. Pe de o parte, fondurile de la PAC (Politica Agricolă Comună) trebuie repartizate între mai multe țări (noile incorporate din Europa de Est au un sector agricol semnificativ), pe de altă parte, fondurile de coeziune y fondurile structurale vor scădea în mod inevitabil datorită succesului economic spaniol (venitul pe cap de locuitor s-a mărit mult în termeni absoluți și Spania este a cincea economie a lumii) și a încorporării unor țări cu venituri mai mici, care provoacă scăderea mediei comunitare și face ca regiuni spaniole considerate sărace să intre acum în media europeană.
Aderarea României și Bulgariei la 1 ianuarie 2007 a fostconsiderat un moment asemănător aderării Spaniei și Portugaliei în urmă cu mai mult de 20 de ani. Decalajul României exprimat în PIB/locuitor la PCS mai mare decât în cazul celor două țări (circa 36% în anul 2006), dar ritmul de creștere al produsului intern brut superior reprezintă o premisă importantă pentru ca România să devină țara europeană care să înregistreze cea mai rapidă reducere a disparităților față de media Uniunii Europene.
Unde era Spania înainte de intrarea în UE și unde este ea astăzi?
În acei ani anteriori aderării la UE, Spania era încă izolată și avea o economie închisă. În 1986, când a intrat în UE, PIB-ul său pe cap de locuitor reprezenta 70% din media grupului. În ultimii douazeci de ani, lucrurile s-au schimbat. Pentru anul 2007 se preconizase că va atinge 101% din media statelor Uniunii Europene. Dincolo de aceste cifre, impresionant este faptul că Spania a reușit încă din anii ‘90 să se transforme dintr-o țară exportatoare de forță de muncă într-o țară importatoare de forță de muncă, iar din 1997, volumul afacerilor ce s-au extins dincolo de granițele țării a început să depașească volumul investițiilor străine directe din Spania. În prezent, sunt companii a căror faimă a depașit granițele țării.Exemplu ar fi Zara, Porcelanosa, Baco de Santander, Telefónica, Lladró.
Spania ocupă locul opt ca valoare a investițiilor la nivel global și locul al doilea în ceea ce privește investițiile în America de Sud. În acești ultimi zece ani, economia a crescut într-un ritm mai rapid decât media generală europeană, fapt ce a condus la poziționarea economiei Spaniei pe locul cinci în topul mondial al celor mai mari economii.
La sfârșitul lui 2006, PIB-ul României reprezenta doar 38% din media țărilor Uniunii Europene. Există soluții care au funcționat în Spania și sunt aplicabile și în România?
Un prim aspect se referă la modelul industrial. Modelul spaniol a fost diferit față de cel din alte țări UE unde guvernele au păstrat în continuare controlul, prin intermediul companiilor de stat. În Spania s-a procedat invers. Procesul de privatizare al companiilor de stat a fost impulsionat de toate guvernările, indiferent de culoarea politică, prin intermediul unor mecanisme transparente, în principal prin oferte publice de achiziții, care au transformat mii de cetățeni cu economii mici în acționari ai unor societăț ce au ajuns apoi multinaționale. Îmbunătățirea situației în administrarea acestor companii a avut un efect covârșitor pentru toată economia.
Un alt aspect relevant se referă la sectorul de stat. Încă din vremea dictaturii, s-a procedat la inițierea unui sistem de acces profesional la funcțiile publice. S-au creat corpuri de funcționari publici, ca “avocații statului”, “economiștii statului”, “inspectorii statului”, care au format elita funcționarilor publici de grad înalt și care au oferit statului stabilitate și eficiență, indiferent de schimbările politice. Stabilitatea politică a constituit un punct-cheie, care a făcut posibilă îndreptarea atenției către marile obiective pe care statul și le-a propus, și anume convergența nominală și cea reală.
Descentralizarea administrației, ceea ce se încearcă acum și în România prin constituirea Agențiilor Regionale de Dezvoltare, a dus la competiție între regiuni și a sporit eficiența ceea ce a fost un alt factor care a determinat progresul. Ca țară periferică a UE, la fel ca și România, efortul investițional în infrastructura a fost extraordinar: 4% din PIB pe parcursul mai multor ani. Mai mult, s-a încurajat dezvoltarea infrastructurii, prin concesionarea pe termen lung (25-35 de ani) a autostrăzilor. Astfel, s-a stimulat și dezvoltarea companiilor din construcții. Multe dintre aceste companii și-au internaționalizat ulterior afacerile.
3.2. Cooperarea Spaniei cu România
La 12 aprilie 1880, Spania a recunoscut independența de stat a României. Relațiile diplomatice între România și Spania au fost stabilite la 23 iunie 1881, când a fost numit un responsabil cu afaceri spaniol la București.
La 23 iunie 1913, România a numit un ministru plenipotențiar la Madrid.
La 4 aprilie 1946, guvernul român a rupt relațiile diplomatice cu guvernul generalului Franco.
La 22 mai 1946, guvernul român a recunoscut guvernul Republicii Spaniole în exil, care a acreditat un reprezentant la București (1947-1949).
La 5 ianuarie 1967, a fost semnat, la Paris, Acordul privind înființarea de reprezentanțe consulare și comerciale la București și Madrid, conduse de miniștri plenipotențiari.
La 21 ianuarie 1977, s-au restabilit relațiile diplomatice la nivel de ambasadă și s-au acreditat ambasadori rezidenți în capitalele celor două țări.
Relațiile economice
Acorduri importante:
Acord de cooperare economică și industrială între România și Spania, semnat la 18 aprilie 1990, în vigoare la 3 octombrie 1991
Convenția între Guvernul României și Guvernul Regatului Spaniei pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și avere, semnata la 24.05.1979.
Tabel nr.3-Dinamica schimburilor
La 31 octombrie 2007, volumul total al schimburilor comerciale ale României cu Regatul Spaniei a fost de 1.389,15 milioane euro, din care 552,83 milioane euro exportul (creștere cu 8,08% față de aceeași perioadă din 2006) și 836,32 milioane euro importul (creștere cu 48,83% față de aceeași perioadă din 2006), soldul fiind de -283,49 milioane euro în defavoarea României.
La aceeași dată, ponderea Spaniei în totalul exportului românesc era de 2,42% (locul 9), respectiv 2,01% (locul 12) la import.
La 31 octombrie 2007, Spania ocupa locul 13 în clasamentul pe țări de rezidență a investitorilor în societăți comerciale cu participare străină la capitalul social, fiind înregistrate 2.549 societăți mixte româno-spaniole, cu un capital investit de 420,394 milioane euro (2,42% din totalul capitalului investit).
Principalele domenii în care s-a investit: infrastructură, industrie alimentară, prelucrarea maselor plastice, industria lemnului, industria metalurgică și a componentelor auto, industria textilă, sectorul energetic, industria chimică, sectorul imobiliar.
Structura schimburilor comerciale la 31 octombrie 2014:
La export: metale comune și articole metalice (22,9%),mașini, aparate și echipamente electrice (22,2%), vehicule, aeronave și echipamente de transport (11%), materii textile-confecții (9,4%), lemn, cărbune din lemn, împletituri (7,7%), mase plastice, cauciuc și articole conexe (6,2%), produse ale industriei chimice și conexe (4,9%), produse ale regnului vegetal (4,4%), animale vii și produse ale regnului animal (3,1%).
La import: mașini, aparate și echipamente electrice (36,4%), vehicule, aeronave și echipament de transport (17%), articole de piatră, ipsos, ciment, sticlă, ceramice (10,6%), produse ale industriei chimice și conexe (6,5%), produse textile-confecții (5,8%), metale comune și articole din metal (4,6%), mase plastice, cauciuc și articole conexe (4,4%). Spania este principalul de furnizor de faianță în România, cu o cotă de piață de 58%.
Investiții spaniole directe în România: Campofrio (produse alimentare), grupul Fadesa (prelucrarea lemnului), Plasticos Tatay (materiale plastice), Nubiola (produse chimice), General Trade Investment (prelucrarea lemnului), Morente Iglesias (marochinărie), Panipat (produse de patiserie), Fupicsa (prelucrarea lemnului), Elche (încălțăminte), grupul Coren (produse alimentare), Corona (cosmetice), Enaco (produse alimentare), Mezlan (încălțăminte), Idom (consultanță), Ganaderia Leridano Aragonesa (comerț cu produse agricole și animale vii), Renco (produse textile), Torrens Hermanos (comerț cu produse de marochinărie), Tarima Toledo (prelucrarea lemnului), Piexim (comerț cu gresie și faianță), grupul Losan (prelucrarea lemnului), Foresta Industrias Quimicas Del Noroeste (produse chimice), Bamesa (industria metalurgică: laminor de tablă pentru industria auto), Grupul Gran Via (construcții imobiliare), Ace (producție de cablaje și componente electrice pentru industria auto).
Au apărut, în ultimii doi ani, 2.300 de companii cu capital spaniol, ceea ce înseamnă 57% din totalul firmelor spaniole existente în România, potrivit datelor biroului comercial al Ambasadei Spaniei. Și dacă tendința va continua, Spania va deveni unul dintre primii parteneri economici ai României în următorii ani. Investițiile spaniole semnificative în real estate-ul din România accelerate si de criza din segmentul imobiliar iberic sunt unul dintre motivele pentru care banca iberica, la Caixa și-a deschis o sucursala operationala la Bucuresti.
Mari investiții: Aproximativ douazeci de companii imobiliare spaniole deruleaza proiecte în România, insa doar nouă dintre acestea au anunțat investiții consistente, care totalizeaza peste trei miliarde de euro. Cea mai mare e investiția anuntata de Fadesa, care în februarie arăta intr-un comunicat de presa postat pe site-ul sau că va demara cel mai important proiect al său, în valoare de 850 de milioane de euro, reprezentând un cartier rezidențial în comuna Ștefaneștii de Jos. Aici dezvoltatorii au cumparat 64 ha, pe care au anunțat că vor să construiască aproximativ 12.000 de locuințe. De atunci, compania, care nu are un birou propriu în România, nu a mai dat informații despre proiect, dar deocamdată nu exista motive să se speculeze că acesta nu va mai fi realizat.
Cel mai activ investitor spaniol din Romania e însa grupul Bogaris, care are afaceri în imobiliare, agricultură și energie eoliană. ”În România ne concentrăm pe segmentul rezidențial, dar în Spania nu mai vrem să construim locuințe ”, declară recent pentru MONEY EXPRESS Alfonso Otero Zapata, director general pentru România și Polonia al grupului, care a anunțat investiții totale de peste 800 de milioane de euro, din care 680 de milioane de euro în proiecte imobiliare. Compania și-a început expansiunea în estul Europei acum trei-patru ani, ajungând și în România în 2005. Spaniolii spun ca sunt pregatiți să construiască aici cât de multe parcuri de retail vor putea, și să atragă și alți investitori iberici, pentru care caută terenuri în jurul Bucureștiului.
Un proiect ambițios are si compania GraellsLlonch, care a început în 2005 construirea unui ansamblu logistic la standarde europene, pe o suprafață de 869.900 mp, la Prejmer (la 5 kilometri de Brașov). Este un proiect unic, susține Feliu Graells, directorul de proiect, pe segmentul industrial al pieței imobliare din România, iar valoarea sa e de 350 milioane de euro. Prevăzut să fie finalizat în 2009, proiectul aduce un concept nou pentru dezvoltările de tip logistic în România: companiile pot cumpăra loturi de teren de dimensiuni variabile, pe aceste suprafețe urmând a fi construite ulterior halele, în funcție de cerințele businessului. Planul GraellsLlonch contine si o serie de servicii conexe si facilitati pentru mediul de afaceri: centru medical, restaurante, oficii bancare, infrastructură pentru telecomunicații, agenții de transport, centru de afaceri, săli de conferințe, program intern de gestionare a reziduurilor.
Pe langă segmentul imobiliar, sectorul componente și piese de schimb pentru industria auto a atras capital spaniol semnificativ, printre companiile iberice regăsindu-se
ACE din Cluj, CIE-Matricom din Târgoviște, MMF și Mapsa, ambele în Turda, Caucho Metal din Sibiu sau BAMESA, Topoloveni.
Dintre companiile imobiliare iberice care au venit în România, nouă au anunțat investiții totale de 3,2 miliarde de euro pentru următorii patru-cinci ani. Pentru următorii zece ani, cifrele vehiculate sunt estimate la 7-10 mld. euro.
În domeniul energetic
A fost înființată societatea mixtă Electrica Soluziona, la care acționari majoritari sunt Soluziona Consultoria y Tecnologia, companie din grupul Union Fenosa și Electrica SA. Activitatea societății s-a concretizat prin implementarea sistemului de management comercial OPEN SGC la Electrica Muntenia Sud, Electrica Moldova și, în curs de finalizare, la Electrica Transilvania Sud, Electrica Transilvania Nord și Electrica Muntenia Nord. Pe bază de contracte, societatea desfășoară activitatea de mentenanță a sistemului menționat.
În domeniul agriculturii
Cu sprijin din partea partenerilor spanioli, ministerul român de resort derulează proiecte de twinning vizând consolidarea sectorului vitivinicol (cu participarea Franței), a celui piscicol și de acvacultură (cu participarea Italiei). Între cele două țări au existat relații de colaborare în domeniul viei și vinului, al pescuitului și acvaculturii, al dezvoltării rurale, al îmbunătățirilor funciare.
Tabelul nr. 4-Cooperare descentralizată
• Tabelul nr. 5-Evolutia comertului exterior al Spaniei cu Romania in perioada 2000- 2005
( in milioane euro )
•Tabelul nr. 6- Evolutia comertului exterior al Romaniei cu Spania in perioada 2000- 2005
( in milioane euro )
3.3. Cu ce se confrunta Spania?
Stânga socialistă a caștigat alegerile parlamentare din Spania
Socialiștii au câștigat alegerile parlamentare din Spania, comentând rezultatele obținute după numărarea a peste 99,4% din voturi. La 9 martie, peste 30 de milioane de spanioli s-au prezentat la urne, pentru a-i alege pe cei 350 de deputați și pe cei 208 membri ai Senatului. Partidul Socialist al premierului Jose Luis Rodriguez Zapatero a câștigat 43,7% din totalul voturilor, iar Partidul Popular al conservatorului Mariano Rajoy a obținut doar 40,1 din sufragii. Față de configurația actualului parlament, ambele partide mari au obținut câteva locuri în plus.
Campania electorală a fost dominată de mai multe teme majore. Conservatorii, ca și Biserica Catolică, au criticat în termeni foarte duri guvernarea socialistă pentru negocierile purtate, o vreme, cu separatiștii basci din ETA. Biserica – în mod tradițional extrem de influentă în Spania – a criticat în repetate ocazii guvernul Zapatero și pentru că a acceptat căsătoriile între homosexuali și a relaxat prevederile referitoare la divorț. Dar temele centrale ale confruntării electorale au fost cele legate de starea economiei și de imigranți. În ultimii ani, Spania a primit în jur de 3 milioane de străini, iar conservatorii susțin că încetinirea creșterii economice și creșterea criminalității ar fi chiar rezultatul acestei politici. Dupa aproape un deceniu succesele continuă, anul acesta economia Spaniei ar putea înregistra un ritm de creștere cu 2% mai mic decât anul trecut. Șomajul a crescut și el, ajungând la peste doua milioane de persoane.
Cum a transformat sectorul de construcții întreaga economie a Spaniei
Creșterea numărului companiilor spaniole care s-au extins la nivel internațional ar trebui să amortizeze căderea atunci când boom-ul pieței imobiliare din Spania va înceta.În urma cu 15 ani, când boom-ul de pe piața construcțiilor din Spania a început să scadă, rezultatele financiare ale grupului Santander au început de asemenea să scadă, pe masură ce a crescut numărul restanțelor la plata creditelor de la majoritatea clienților spanioli ai băncii.În prezent, Spania se confruntă cu sfârșitul unui boom al sectorului de construcții care a condus economia Spaniei la o creștere continuă în ultimii zece ani, cu rate de creștere mai mari decât dublul mediei zonei euro.
Dar acum, banca Santander Central Hispano, cea de-a noua mare bancă din lume, nu are de ce să se teamă: operațiunile sale se întind din America Latina până în Statele Unite și Anglia, iar mai puțin de 20% din împrumuturile acordate sunt în mâinile spaniolilor. Strategia de diversificare a operațiunilor dusă de Santander oglindește transformarea care a avut loc în mediul de afaceri din Spania, unde companiile utilizează avântul sectorului de construcții pentru a se propulsa în topul celor mai importante companii internaționale.
Mulți economiști avertizează că economia Spaniei a devenit mult prea dependentă de construcții și piața imobiliară, iar scăderea numărului noilor construcții ar putea avea urmări negative în întreaga economie. În același timp, boom-ul construcțiilor din Spania a permis economiei naționale și companiilor spaniole să ajungă la maturitate cu un ritm care nu ar fi fost altfel posibil. Rețeta Spaniei pentru construirea drumului către prosperitate ar putea avea implicații și pentru țările din Europa de Est, care au o infrastructură mai învechită decât vecinii mai bogați din vest și care doresc o cale către o dezvoltare mai rapidă.
În urmă cu 25 de ani, Spania era o economie mică și care încă se recupera dupa 40 de ani de dominație a regimului totalitar condus de Francisco Franco. Nu avea nicio companie multinațională, nu avea un muzeu Frank Gehry, iar cel mai bine putea fi considerată o destinație de vacanță low-cost a Europei. Cu unul dintre cele mai scăzute venituri medii din Europa, Spania se afla pe un drum sigur către săracie.
În prezent, Spania se află pe locul cinci in topul țărilor cu cea mai dezvoltată economie, în principal datorită companiei de construcții care a lăsat țara cu noi autostrăzi, căi ferate și noi proiecte imobiliare.
Cei 11 ani de explozie a construcților din Spania îtrec orice proiect din Statele Unite.
Î 2006, î Spania s-au construit aproximativ 750.000 case, de trei ori mai multe case pe cap de locuitor decâ s-au construit î Statele Unite.
Sectorul de construcții înglobează între 10% și 17% din economia Spaniei – în funcție de tipul de estimare, în timp ce locurile de muncă din sectorul de construcții spaniol sunt aproape singurele noi locuri de muncă create în cele 15 state vechi ale Uniunii Europene în ultimul deceniu. în această perioadă, economia Spaniei a crescut cu 3,6% în medie pe an, în comparație cu doar 1,5%, media restului Uniunii Europene. Ministrul de finanțe al Spaniei preconizase chiar o creștere de 3,8% în 2007.
Dar există semne că această creștere puternică ar putea încetini. Multe dintre proiectele publice precum autostrăzi și poduri au fost cofinanțate de milioane de euro din fonduri europene, fonduri care vor înceta să mai ajute Spania în acest an. Mai mult de trei milioane de case sunt goale, iar prețul locuințelor a crescut cu doar 9,6% în ultimul an, cea mai scăzută creștere din ultimii șase ani. Agenții imobiliare oferă gratuit garaj sau bucătării ultramoderne pentru a atrage clienții. Toți acești factori sugerează că în sfarșit oferta se apropie de nivelul cererii. Un raport al Organizației pentru Dezvoltare și Cooperare Economică a avertizat că sectorul imobiliar din Spania "rămâne deranjant". Chiar și așa, multe corporații din Spania vor fi în stare să reziste unei astfel de scăderi mult mai bine ca în trecut.
"Este o țară cu totul diferită decât era" în 1992 când sfârșitul unei alte perioade dominate de un număr ridicat al construcțiilor a aruncat Spania într-o recesiune cu o rată a șomajului de 25%. Datorită boom-ului curent din construcții, care a fost propulsat în parte de numărul masiv de imigrări, "Spania are o piață a muncii mult mai flexibilă și o clasă de afaceri care pur și simplu nu exista înainte", pe lângă numărul ridicat de companii multinaționale.
Boomul a umplut caietele de comenzi și a ridicat profiturile creând constructori mai mari și mai puternici. Pe măsură ce continuă, multe companii de construcții au decis să-și investească câștigurile în noi afaceri și în fonduri de investiții. Ca urmare, multe bănci și companii de retail doresc să se extindă în mai multe țări.
Grupul Grupo Ferrovial – odata firmă de construcții – și-a diversificat afacerile și în managementul infrastructurii în țările dezvoltate la sfârșitul anilor '90.
Acum, după o avalanșă de contracte internaționale este cea mai mare companie privată de management al infrastructurii. Ferovial conduce aeroporturi în Londra, inclusiv Heathrow, și drumuri cu taxa în Chicago și Toronto.
Firma Acciona aproape și-a acoperit originile din construcții pentru a deveni una dintre cele mai mari companii din lume din domeniul surselor regenerabile de energie și supraveghează trei ansambluri eoliene pe trei continente. Pentru Juan Manuel Entrecanales, presedintele Acciona, reorientarea companiei dinspre cărămizi spre mori de vânt, reflectă transformarea țării.
"Sursele de energie regenerabile sunt noile motoare ale economiei spaniole", indicând către forța de muncă calificată, tehnologia avansată și investițiile în cercetare și dezvoltare. La sfârșitul anului trecut, Acciona a achiziționat 21% din Endesa, cea mai mare companie energetică din Spania, într-o încercare de a deveni un jucător important pe piața globală a energiei.
Alte firme de construcții, precum Actividades de Construccion y Servicios sau ACS, au investit câștigurile din construcții în noi sectoare precum cele energetice. ACS deține active importante în cele mai mari, a doua și a treia, companii energetice din Spania. Sacyr-Vallehermoso, o altă companie de construcții din Spania, s-a extins în afaceri petroliere și gaze naturale, preluând 20% din Repsol YPF. Metrovacesa, care a început în urmă cu câteva decenii ca broker de ciment, a devenit cea mai mare companie de real-estate din zona euro după o preluare de 8 miliarde de euro (10,4 miliarde de dolari) a companiei franceze Gesina, la sfârșitul lui 2005.
Transformarea, aprinsa de boomul construcțiilor, a declanșat o reacție chiar și la companiile mai mici. Grupo Cosentino, o companie deținută de o singură familie din sud-estul Spaniei, a inventat un nou tip de materiale din cuarț pentru bucătării și băi. Compania a folosit boom-ul din Spania pentru a se lansa la nivel global. Acum, trei din patru podele ale bucătăriilor din Statele Unite folosesc tehnologia Cosentino, iar produsele lor sunt distribuite în peste 30 de țări.
În micul oraș Villacanas, amplasat la sud de Madrid, este acum un centru important pentru producătorii de uși de înaltă calitate. În oraș se regăsesc aproximativ 12 companii, fiecare deținută de o familie, inclusiv Uniarte și Artevi Puertas care exportă uși lucrate manual în Statele Unite și Europa. Numărul ridicat al noilor construcții a permis acestor companii
să-și schimbe tehnologiile pentru a deveni mai competitive la nivel global. Companiile care au finanțat boomul l-au și folosit ca piatră de hotar. Santander, ca multe alte banci, a progresat finanțând credite ipotecare și credite de consum care au înregistrat creșteri masive în timpul boomului.
Acum, Santander a investit acele fonduri într-un al doilea val de extindere internațională care o menține în creștere și ii micșorează dependența de piață spaniolă, pe care este cea mai mare bancă din punctul de vedere al capitalizării. Doi ani mai târziu a încheiat cel de-al doilea mare contract din Europa, achiziționând banca Abbey, în timp ce anul trecut a achiziționat 25% din banca Sovereign Bancorp din Philadelphia, Statele Unite.
3.5 Efectele crizei economice asupra tinerilor absolvenți
Tinerii dețin cheia dinamismului și prosperității Europei de mâine. Talentele, energia și creativitatea lor vor ajuta Europa să se dezvolte și să devină mai competitivă pe măsură ce vom depăși criza economică și financiară. Și cu toate acestea, tinerii au fost deosebit de afectați de criză. În prezent, în Europa, aproape 6 milioane de persoane sub 25 de ani nu au un loc de muncă și 7,5 milioane de persoane nu sunt încadrate profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare. Ratele șomajului în rândul tinerilor în Europa se ridicau la 23,5 % în primul trimestru al anului 2013, ceea ce depășește dublul rației, deja foarte ridicate, a șomajului înregistrat pentru populația în ansamblu. În unele țări, mai mult de jumătate din tinerii care doresc să lucreze nu au un loc de muncă.
Criza economică și faptul că locurile de muncă sunt din ce în ce mai puține în Europa au avut efecte vizibile asupra tinerei generații și au scăzut așteptările tinerilor referitoare la carieră. Aceasta este concluzia editorialistului BBC Ronald Alsop, autorul mai multor cărți de profil, printre care și "The Trophy Kids Grow Up".
Cea mai frecventă întrebare care i se adresează acestuia este dacă recesiunea le-a "dezumflat" speranțele tinerilor specialiști, iar răspunsul nu este un simplu "da" sau "nu", însă sunt dovezi evidente că lupta pentru un job i-a făcut să fie mai umili pe cei care aveau anumite așteptări profesionale.
Tinerii de acum acceptă cu mai multă ușurință salarii mai mici decât consideră că ar merita și sunt mai răbdători cu privire la progresele profesionale. Cel mai important aspect, susține Alsop, este faptul că tinerii profesioniști au început să se adapteze mai mult la cerințele angajatorilor.
Spania urmează tendința globală, iar peste 16% din tinerii de până în 25 de ani nu lucrează. Mai mult, rândurile sunt îngroșate în fiecare an de proaspeții absolvenți care nu reușesc să se angajeze. Este vorba de aproape 20% din cei 115.000 de tineri care au terminat o facultate anul trecut. Situația este și mai dramatică în acest an deoarece pentru cei 125.000 de absolvenți numărul de joburi nu depășește 8.000. Asta înseamnă că doar 6% din ei se vor angaja.
Majoritatea absolvenților din acest an vin din facultăți cu profil economic și juridic, medicina, farmacie, IT și inginerie. Pentru ei nu exista, însă, decât 4.000 de locuri de muncă. Cele mai mici șanse de a-și găsi un job în acest an le au cei cu studii de drept. Cei aproape 6.000 de juriști au la dispoziție doar 110 posturi. La fel se întâmpla și cu cei care termina studii economice.
Pe întreaga durată a crizei financiare, Comisia a colaborat cu statele membre pentru a combate consecințele economice și sociale ale șomajului ridicat și aflat în creștere continuă. O parte din aceste eforturi nu vor da roade decât în timp: Europa are nevoie de o reformă structurală profundă pentru a deveni mai competitivă, iar acest lucru nu poate fi realizat de pe o zi pe alta. Așadar, reformele esențiale trebuie să fie însoțite de măsuri cu efecte rapide vizând stimularea creșterii economice și sprijinirea tinerilor în găsirea unui loc de muncă și în dobândirea competențelor esențiale. Aceste măsuri vor spori încrederea și le vor demonstra tinerilor că îi așteaptă un viitor luminos.
Comisia a propus o serie de măsuri practice și realizabile, care ar putea avea un impact imediat, cele mai recente fiind pachetul de măsuri privind încadrarea în muncă a tinerilor din 3 decembrie 2012 și propunerile privind inițiativa „Locuri de muncă pentru tineri” din martie 2013, dotată cu un buget de 6 miliarde EUR. Unele dintre aceste propuneri au fost adoptate la nivelul UE, iar acum trebuie să se concretizeze de urgență în oportunități oferite tinerilor. Altele nu au fost încă adoptate la nivelul UE, acesta fiind cazul propunerilor legate de cadrul financiar multianual (CFM) pentru perioada 2014-2020.
În acest context, prezentul raport prezintă măsurile care trebuie luate neîntârziat pentru a-i ajuta pe tineri să se reîntoarcă în câmpul muncii, să revină la studii sau să urmeze cursuri de formare. Aceste măsuri se referă la:
punerea în aplicare a garanției pentru tineret;
investirea în tineri prin intermediul Fondului social european;
accelerarea punerii în practică a inițiativei „Locuri de muncă pentru tineri”;
sprijinirea mobilității forței de muncă în interiorul UE prin intermediul EURES;
adoptarea de măsuri pentru a facilita tranziția de la școală la viața activă prin stimularea ofertei de ucenicii și de stagii de înaltă calitate și prin găsirea de soluții pentru deficitele în materie de competențe;
accelerarea reformelor în vederea realizării unei adevărate piețe europene a muncii pe termen lung; și
adoptarea de măsuri vizând sprijinirea creării de locuri de muncă în viitorul imediat, în special de către IMM-uri, precum și încurajarea angajării tinerilor. În multe dintre aceste domenii, bazele au fost puse.
Prioritatea actuală este de a accelera și de a devansa punerea în aplicare. Reușita va depinde atât de voința politică a statelor membre, cât și de capacitatea sectorului privat de a crea oportunități pentru tineri. UE nu poate înlocui eforturile care sunt necesare la nivel național, însă poate avea o contribuție semnificativă în acest sens prin identificarea, în cadrul recomandărilor specifice fiecărei țări, a celor mai importante reforme necesare, prin difuzarea celor mai bune practici, prin direcționarea investițiilor de la bugetul UE și prin sprijinirea tinerilor astfel încât aceștia să profite pe deplin de piața unică europeană. Comisia Europeană invită instituțiile europene, statele membre, partenerii sociali și societatea civilă să lucreze în parteneriat pentru a pune în aplicare măsurile menționate în prezentul raport; de asemenea, Comisia invită Consiliul European din luna iunie să acorde acestor măsuri un sprijin politic ferm.
1. Punerea în practică a garanției pentru tineret.
În cadrul pachetului de măsuri privind încadrarea în muncă a tinerilor, prezentat în decembrie 2012, Comisia a invitat statele membre să se asigure că, în termen de patru luni de la terminarea studiilor sau de la intrarea în șomaj, toți tinerii europeni primesc o ofertă de bună calitate legată de obținerea unui loc de muncă, de continuarea studiilor, de intrarea în ucenicie sau de efectuarea unui stagiu. Aceasta este garanția pentru tineret. Propunerea Comisiei a fost adoptată de Consiliu în aprilie 2013.
Prioritatea actuală este punerea în aplicare a acesteia. Acest lucru se reflectă în recomandările specifice fiecărei țări formulate de Comisie pentru 2013. Comisia a identificat o serie de măsuri urgente care sunt necesare în 19 state membre în vederea combaterii șomajului în rândul tinerilor, printre altele, prin politici active în domeniul pieței muncii, prin consolidarea serviciilor publice de ocupare a forței de muncă și prin sprijinirea programelor de formare și de ucenicie. Aceste măsuri vor contribui la punerea în practică a garanției pentru tineret (a se vedea anexa I pentru un rezumat al recomandărilor aferente).
Punerea în aplicare a garanției pentru tineret va necesita investiții susținute la nivel național. Cu toate acestea, experiența a arătat, de exemplu, în Austria și Finlanda, că aceste investiții dau roade și că inacțiunea generează costuri economice și sociale mult mai ridicate decât costurile punerii în aplicare. Va fi nevoie de timp pentru ca garanția pentru tineret să devină pe deplin operațională; prin urmare, este esențial ca procesul să înceapă imediat, cu un plan clar de punere în aplicare pentru fiecare țară, în care să fie explicat cu precizie modul în care garanția pentru tineret urmează să fie pusă în aplicare, ținându-se seama de variațiile legate de amploarea și natura provocărilor prezente în diferitele contexte naționale.
Mobilizarea Fondului social european în favoarea tinerilor
Fondurile structurale ale UE s-au dovedit, de-a lungul mai multor decenii, a fi un important catalizator în ceea ce privește crearea de locuri de muncă și întărirea coeziunii sociale în Europa. Fondul social european (FSE) se ridică la aproape 80 de miliarde EUR pentru perioada 2007-2013. Acesta a furnizat o largă susținere acelor activități, din întreaga Europă, concepute pentru a sprijini integrarea tinerilor pe piața muncii și pentru a dezvolta capitalul uman. În perspectiva perioadei 2014-2020, fondurile structurale și de investiții europene (ESIF) vor avea de jucat un rol crucial în sprijinirea tinerilor și în punerea în aplicare a garanției pentru tineret.
Este absolut urgent să se ajungă la un acord asupra următorului CFM și asupra programelor de punere în aplicare a acestuia pentru a se garanta faptul că FSE și alte ESIF pot fi mobilizate imediat în ianuarie 2014. Acest acord trebuie să reflecte faptul că UE acordă prioritate combaterii și prevenirii șomajului în rândul tinerilor: o cotă minimă de 25 % din fondurile politicii de coeziune alocată FSE ar contribui să asigure că o sumă de cel puțin 80 de miliarde EUR rămâne disponibilă pentru investiții în capitalul uman al Europei. În paralel, statele membre și Comisia depun eforturi intense pentru a concepe următoarea generație de programe operaționale care vor reglementa modul în care aceste finanțări vor fi utilizate. Aceasta este ocazia perfectă pentru a orienta noile programe către cele mai stringente priorități de reformă în vederea creșterii economice și creării de locuri de muncă, astfel cum sunt prevăzute în recomandările specifice fiecărei țări, și în special către punerea în practică a garanției pentru tineret.
Lansarea inițiativei „Locuri de muncă pentru tineri”
Pentru a concentra într-o și mai mare măsură sprijinul financiar asupra regiunilor și persoanelor care se confruntă cu cele mai mari probleme în materie de șomaj și de inactivitate în rândul tinerilor, Consiliul European a aprobat, în februarie, crearea unei inițiative specifice „Locuri de muncă pentru tineri”, căreia urmează să i se aloce suma de 6 miliarde EUR din bugetul UE. Această inițiativă se va adresa tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani care nu sunt încadrați profesional, nu urmează niciun program educațional sau de formare („NEET”) și va veni în completarea sprijinului acordat de FSE pentru punerea în aplicare a garanției pentru tineret. Comisia a accelerat pregătirea propunerilor legislative necesare și le-a prezentat Parlamentului European și Consiliului în martie 2013 1 . În prezent, prioritatea este ca Parlamentul European și Consiliul să adopte aceste propuneri și să pună la dispoziție, cât mai curând posibil, finanțările respective.
Concentrarea sprijinului acordat prin inițiativa „Locuri de muncă pentru tineri” și accelerarea punerii în aplicare a acesteia.
Comisia a propus ca sprijinul acordat în cadrul inițiativei să se concentreze asupra regiunilor care se confruntă cu rate ale șomajului în rândul tinerilor mai mari de 25 % și, în aceste regiuni, asupra tinerilor („NEET”) cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani. Aceste criterii ar trebui să fie menținute: orice reducere a pragului ar duce la o împrăștiere a fondurilor în prea multe direcții, în detrimentul regiunilor care au cel mai mult nevoie de aceste fonduri . Este, de asemenea, esențial ca inițiativa să fie utilizată, în primul rând, pentru sprijinirea punerii în aplicare a garanției pentru tineret. Alte grupuri-țintă vor fi susținute prin alte surse de finanțare din cadrul ESIF și mai ales din cadrul FSE. Pentru a garanta faptul că finanțările din cadrul inițiativei sunt acordate rapid, imediat după adoptarea cadrului legislativ, Comisia propune adaptarea profilului următorului CFM astfel încât întreaga sumă de 6 miliarde EUR în angajamente să fie pusă la dispoziție în primii doi ani ai următorului CFM. Acest lucru se va realiza prin modificarea profilului de punere în aplicare a altor programe, astfel încât nivelurile globale anuale ale angajamentelor să rămână neschimbate.
Stimularea mobilității prin intermediul EURES și al FSE
Piața unică oferă o multitudine de locuri de muncă, ucenicii și oportunități de formare profesională pentru tinerii Europei.
Toate dovezile arată că tinerii sunt dornici să profite de aceste oportunități. Cu toate acestea, identificarea și fructificarea în timp real a oportunităților din alte state membre pot fi descurajante. Prin urmare, Comisia depune de mult timp eforturi 9 pentru facilitarea mobilității, atât în beneficiul persoanelor și al angajatorilor, cât și al economiei europene în general. Portalul EURES oferă acces la peste 1,4 milioane de locuri de muncă vacante și la aproape 31 000 de angajatori înregistrați.
Cu toate acestea, rețeaua EURES nu funcționează încă la întregul său potențial. Comisia a început o reformare de proporții pentru a spori capacitatea sistemului EURES de a răspunde la realitățile pieței muncii și pentru a consolida prioritatea acordată mobilității tinerilor, punând la dispoziția acestora atât locuri de muncă, cât și posibilități de a combina munca și învățarea, cum ar fi uceniciile.
Portalul EURES este, de asemenea, în curs de modificare pentru a deveni mai ușor de utilizat și, înainte de sfârșitul acestui an, va fi prezentată o Cartă EURES conținând orientări comune ale UE în ceea ce privește măsurile naționale de acordare de sprijin prin intermediul EURES . În plus, Comisia lucrează la o nouă legislație menită să consolideze serviciile EURES atât pentru angajator, cât și pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă. Obiectivul este de a furniza mai multe locuri de muncă vacante și de a îmbunătăți corelarea dintre locurile de muncă vacante și candidaturile depuse, sporind în același timp integrarea EURES în cadrul serviciilor publice naționale de ocupare a forței de muncă. Pentru un tânăr, identificarea oportunităților de a lucra sau de a studia în străinătate și fructificarea acestora sunt două lucruri diferite.
Comisia testează în prezent un nou sistem pentru a-i ajuta pe tineri să profite de oportunitățile de angajare disponibile pe portalul EURES, sprijinind în același timp IMM-urile să recruteze tineri aflați în căutarea unui loc de muncă din întreaga Europă. „Primul tău loc de muncă EURES” îi ajută pe tineri să găsească locuri de muncă în alte state membre prin furnizarea de sprijin financiar pentru cursuri de limbi străine și alte nevoi în materie de formare, pentru cheltuielile de călătorie și programele de integrare în cazul recrutării de către un IMM. Programul-pilot „Primul tău loc de muncă EURES” va contribui la încadrarea unui număr de aproximativ 5 000 de persoane în cele șase state membre participante și va fi extins în anul 2013 pentru a acoperi uceniciile și stagiile. Rezultatele inițiale au fost foarte încurajatoare și unele state membre, cum ar fi Germania, sau inspirat din acest model pentru propriile lor programe de mobilitate. În cadrul următorului CFM, Programul european pentru schimbări sociale și inovare socială va oferi finanțare directă suplimentară de aproximativ 5 milioane EUR pe an pentru a sprijini acest tip de program cu țintă specifică. Cu toate acestea, având în vedere amploarea provocării, statele membre, prin intermediul serviciilor publice de ocupare a forței de muncă, și angajatorii vor fi cei cărora le va reveni sarcina de a intensifica sprijinul financiar pentru ocuparea forței de muncă prin mobilitatea în interiorul UE, pe baza experienței acumulate în cadrul proiectului „Primul loc de muncă EURES”. FSE nu va lipsi de la apel pentru a acorda sprijin: începând din 2014, vor fi puse la dispoziție resurse financiare pentru cursurile de limbi străine și de orientare în carieră, pentru cheltuielile de călătorie și pentru integrarea în țara gazdă.
Concluzii
Concluzia generală este că poziția bugetară pe termen mediu este solidă, excedentele publice ridicate situându-se peste OTM și coeficientul de îndatorare fiind relativ scăzut. Cu toate acestea, ținând cont de ipotezele optimiste de creștere economică și de faptul că perioada de creștere excepțională a sectorului locuințelor ia sfârșit, veniturile publice preconizate ar putea fi, la rândul lor, optimiste. În acest context, o evaluare atentă a impactului reducerilor fiscale permanente și/sau al creșterilor cheltuielilor asupra soldului bugetar va fi esențială pentru menținerea unei poziții bugetare solide și pentru asigurarea viabilității pe termen lung a finanțelor publice, care se confruntă cu un risc mediu. Pentru a contribui la o ajustare armonioasă a economiei, în contextul unor mari dezechilibre externe, al contracției sectorului locuințelor și al actualului diferențial de inflație față de zona euro, este important să se promoveze elementele de cheltuieli care stimulează productivitatea, precum cercetarea și dezvoltarea, infrastructura și educația.
Deși își menține poziția bugetară solidă, Spania estenevoită să îmbunătățească viabilitatea pe termen lung a finanțelor publice prin adoptarea unor măsuri suplimentare pentru limitarea impactului îmbătrânirii populației asupra programelor de cheltuieli.
Piața muncii din Spania – caracteristici și particularități Piața muncii la nivelul țărilor Uniunii Europene a fost afectată mai mult sau mai puțin de criza actuală. Depășirea efectelor crizei asupra ocupării forței de muncă depinde nu numai de măsurile și politicile adoptate în perioada crizei, dar și de caracteristicile fiecărei economii, de specificul fiecărei piețe a muncii. Spania, alături de Portugalia și Grecia fac parte din modelul mediteranean al ocupării forței de muncă. Astfel piața muncii din Spania se caracterizează prin flexibilitate redusă, dar și securitate redusă pe piața muncii. Piața muncii este segmentată, cu mobilitate internă scăzută a forței de muncă, caracterizată și prin rigidități ale salariului.
Atât flexibilitatea la nivelul companiilor, cât și securitatea salariaților sunt relativ reduse, iar sindicatele au un rol important pe piața muncii. Este un model ce se caracterizează printr-o pondere ridicată a cheltuielilor cu protecția socială, rigiditate a legislației în domeniul protecției ocupării forței de muncă și nivel ridicat al pensionărilor anticipate. Analiza pieței muncii necesită și cunoașterea contextului economicsocial, precum și rezultatele macroeconomice pe care le înregistrează economia respectivă, deoarece există o strânsă legătură între acești factori și evoluția pieței muncii. Performanța economică a Spaniei înainte de criză a fost ridicată, înregistrându-se în anul 2007 un PIB pe locuitor peste media UE-27.
În această perioadă de prosperitate, piața muncii s-a extins foarte mult, absorbind un număr impresionant de noi lucrători, în special femei și imigranți. Creșterea economică a fost determinată în principal de sectoarele construcții și turism, dar și de creșterea puternică a consumului. De exemplu, în sectorul construcțiilor au fost create 25% din locurile de muncă nou create în perioada 1998-2007.
Vulnerabilitățile Spaniei în fața crizei declanșate după 2007 au fost determinate de creșterea datoriei externe și a nivelului de îndatorare a populației, de 96 Mirela Ionela Aceleanu productivitatea muncii, relativ scăzută și de faptul că economia se bazează preponderent pe întreprinderile mici (Eurofound, 2010). Înainte de criză, Spania avea una dintre cele mai mici datorii publice din zona euro și excedent bugetar. Extinderea creditării, mai ales către domeniul construcțiilor (Banca Spaniei anunța că 60% din creditele acordate erau pentru construcții), a făcut ca după declanșarea crizei să devină o problemă recuperarea creditelor acordate de către bănci. Astfel, băncile se confruntă cu probleme financiare, iar economia Spaniei a suferit din cauza reducerii activității economice, a creșterii datoriilor publice și a dezechilibrelor înregistrate pe piața muncii.
Pe lângă sectorul construcțiilor au cunoscut un declin și alte sectoare importante ale Spaniei, și anume industria de automobile și chiar turismul, afectat de scăderea nivelului de trai al europenilor. Una dintre particularitățile pieței muncii din Spania este legată de experiența imigrării din ultimii ani. Dintre țările OECD, doar SUA o depășesc în termeni absoluți din acest punct de vedere, fiind totodată printre primele state OECD cu cea mai multă forță de muncă străină, după Luxemburg și Elveția (la nivelul anului 2008).
Imigranții provin în special din țările în curs de dezvoltare (în jur de 90%), preponderent din America Latină (53,3%) și din Europa de Est (26,7%), vârsta medie fiind în jurul valorii de 31 de ani. Majoritatea imigranților au absolvit studii secundare (45,4%) și au fost interesați să muncească cu contracte temporare de muncă (70,8%) (Simon, Ramos, Sanroma, 2011). Acest nivel ridicat al imigrației din Spania se explică prin aceea că Spania, ca și alte state europene se confruntă cu o scădere a populației, iar imigrarea suplinește această scădere naturală, astfel că numărul populației nu suferă modificări dramatice. Înainte de declanșarea crizei economico-financiară actuale, pentru a evita fenomenul de scădere naturală a populației, unele țările au încurajat imigrația, folosind ca rezervor forța de muncă din țările din estul Europei, inclusiv România. Odată cu manifestarea crizei, reacțiile țărilor cu privire la imigrație s-au manifestat de regulă prin dorința de a reduce imigrația, mai ales imigrația temporară, pentru a reduce șomajul din rândul propriei populații.
Aceste mișcări migraționiste generează efecte atât la nivelul țării de plecare, cât și la nivelul țării de destinație. Aceste efecte se manifestă la nivel economic, social, demografic, influențând calitatea vieții și creșterea economică (Roman, Voicu, 2010). Pentru țările de destinație, fluxul de forță de muncă străină este benefic în sprijinirea activităților economice care nu pot fi acoperite de către piața internă a muncii, fie din cauza lipsei de lucrători calificați în aceste domenii, fie din cauza lipsei de interes pentru aceste sectoare de activitate.
Cauzele acestor dezechilibre ale pieței muncii din Spania sunt determinate de mai mulți factori, cum ar fi măsurile și politicile adoptate pentru depășirea efectelor crizei, caracteristicile structurale ale pieței muncii din Spania, legislația în domeniul ocupării, rezultatele înregistrate la nivel macroeconomic. Spania, alături de Grecia și Portugalia au urmărit pentru reducerea efectelor crizei următoarele tipuri de măsuri: reduceri salariale, reducerea cheltuielilor sociale publice, privatizarea unor transferuri publice (sistemul de pensii) sau a unor servicii publice (sistemul sanitar). Persoanele cele mai afectate sunt cele cu venituri mici și cu atât mai mult cele care au credite de restituit. Profesorul Vicente Navarro (2012) consideră că principalele cauze ale amplificării crizei actuale în Spania sunt legate de modul în care Spania a intrat în zona euro.
Criza actuală a afectat diferit economiile europene și a creat probleme ale pieței muncii, mai mari sau mai mici, în funcție de specificul fiecărei economii, de situația economică existentă înainte de criză, de caracteristicile structurale ale economiei și de politicile adoptate pentru depășirea crizei. Piața muncii din Spania a fost afectată sever de criza actuală, în special ca urmare a unor dezechilibre structurale ale pieței muncii, a măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare, a rigidității salariilor, a dualității contractelor de muncă, a migrației interne scăzute, a imigrării ridicate, a politicilor sociale prea generoase pentru șomeri, a scăderii accentuate a volumului activității economice și a investiției reduse în educație și în pregătirea continuă. Și Spania, ca și alte state europene, a aplicat numeroase măsuri de austeritate, pentru reducerea efectelor crizei, manifestate prin reducerea cheltuielilor bugetare, reducerea salariilor, reducerea cheltuielilor sociale publice, privatizarea unor transferuri publice (sistemul de pensii) sau a unor servicii publice (sistemul sanitar).
Măsurile de austeritate aplicate în Spania, dar și în alte țări europene, sunt considerate de către unii economiști ca fiind contraproductive. Această idee este susținută și de către economistul Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel, care consideră că austeritatea excesivă „va însemna sinuciderea zonei euro”. El este de acord cu reducerile bugetare, dar în măsura în care acestea sunt susținute de măsuri de relansare economică. "Măsurile luate de Uniunea Europeană până în prezent sunt minime și în direcția greșită pentru că măsurile de austeritate care vizează scăderea riscurilor afectează creșterea economică și conduc la creșterea datoriilor” (J. Stiglitz, Revista Business24, 2012).
Pentru cazul concret al Spaniei, economistul american consideră că finanțarea externă ar putea permite dezvoltarea unor noi industrii care ar compensa golul lăsat de bula imobiliară. În consecință, elaborarea politicilor de ocupare viitoare și a reformelor pieței muncii pentru a combate creșterea șomajului și persistența acestuia trebuie să țină cont de caracteristicile și particularitățile fiecărei economii. Totodată experiența țărilor care au avut mai mare succes în depășirea efectelor crizei poate fi folosită de către țările afectate mai serios de criză, chiar dacă nu poate fi preluat în totalitate un anumit model ocupațional.
Bibliografie
1.http://www.ecobachillerato.com/
2. http://www.ine.es/
http://www.spania-online.ro/
http://www.mae.ro/
http://www.prezentonline.ro/
http://www.zf.ro/
http://ro.wikipedia.org/wiki/Spania
http://www.hartaspaniei.ro/
http://www.moneyexpress.ro/
http://www.standard.ro/
Cezar Militaru, Managementul afacerilor internaționale, Editura Pro Universitaria, București, 2009
Bari, I., Probleme globale contemporane, Editura Economică, București, 2003, p.57.
O.M.T. Recommandations sur leș statistiques du tourisme, Nations Unies, New York, 2012.
Vellas, François, Economie et Politique du Tourisme Internațional, 2e édition, Economică, Paris, 2007.
Eurostat, Newcronos, www.ec.europa.eu/eurostat
Organizația Mondială a Turismului, Comunicat de presă “Un alt an record pentru turismul mondial”, Madrid, 29 ianuarie 2007, www.world.tourism.org
Py, Pierre, Le tourisme. Un phénomène économique, Nouvelle edition, La documentation Française, Paris, 2002.
Minciu, Rodica, Economia turismului, ediția a III-a, revizuită și adăugită, Editura Uranus, București, 2010
Bogdan Băcanu, Management strategic în turism, Editura Poirom, București, 2009.
Cristureanu, Cristiana, Strategii și tranzacții în turismul internațional, Editura C.H. Beck, București, 2011.
Gabriela Stănciulescu, Economia turismului și serviciilor, Editura Uranus, București, 2005.
N. N. Constantinescu, Economie politica. Capitalismul contemporan. Circuitul economic mondial. Noua ordine economica internationala, Editura Didactica si Pedagogica, 1997
Costin Murgescu, Aurel Ghibutiu, Mugur Isarescu, Eugen Dijmarescu ,, Criza economica mondiala’’ Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1986
Jeffrey Sachs: "The debt crisis at a turning point" Magazine of Economic Affairs 31/3 – 2010
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Actuala Criza Economica din Spania Si Efectele Ei Asupra Tinerilor Absolventi (ID: 108771)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.