Actori Vizibili Vs. Organizatii Discrete In Economia Contemporana. Studiu de Caz Privind Romaniadoc

=== Actori vizibili vs. organizatii discrete in economia contemporana. Studiu de caz privind Romania ===

Actori vizibili vs. Organizații discrete în economia contemporană.

Studiu de caz: România.

Introducere.

Am ales ca temă a acestei lucrări evaziunea fiscală datorită amplorii pe care îl are fenomenul atât la nivel național cât și la nivel global.Globalizarea își pune amprenta din ce în ce mai mult pe economiile naționale, existând necesitatea adaptării mecanismelor economice, politice și sociale, la evouțiile din economiile internaționale și cu preponderență a celor cu un nivel de dezvoltare ridicat.Resurse financiare reprezintă combustibilul de care o economie are nevoie pentru a funcționa la parametrii cât mai înalți.Dimendiunea resurselor financiare a unui stat sunt strâns legate de produsul inter brut al acelui stat dar și de capacitatea statului de a reuși colectarea veniturilor la bugetul de stat.

Evaziunea fiscală reprezintă cea mai răspândită inftacțiune din sistemul economic, prezentă în diferite forme atât pe plan național cât și pe plan mondial.Originile fenomenului de evaziune fiscală provin din natura umană.Una din cunoscutele terorii din domeniul psihologiei afirmă că, omul nu va plăti niciodată ceea ce poate sa nu plătească.De aici reiese și contextul de formare a fenomenului, deoarece individul are tendința de a pune pe primul plan interesul personal și nu cel al societății, iar contribuția adusă la cheltuielie publice este considerată ca o povară, în detrimentul interesului propriu.

Recenta criză economică, a creat un mediu favorabil pentru dezvoltarea fenomenului de evaziune fiscală din România, producând efecte negative asupra bugetului de stat.De aici derivă și importanța acordată acestui fenomen, atât de către instituțiile din domeniul fiscal cât și de instituțiile care veghează asupra securității naționale.Principala dovadă a implicării asupra combaterii fenomenului de evaziune fiscală, o reprezintă prezența tot mai activă a Serviciului Român de Informații în acțiuni de destructurare a unor organizații care urmăresc efectuarea de operațiuni economice ilicite atentând astfel la nivelul bugetului de stat.

Scopul acestei lucrări este prezentarea factorilor ce determină atât apariția cât și evoluția și dezvoltarea fenomenului de evaziune fiscală în România, iar pe de altă parte masurile ce sunt întreprinse sau propuneri ce pot fi aplicate în stoparea și contracarearea acestui fenomen.Partea de cercetare a lucrării va fi reprezentată de identificarea nivelului de impact pe care îl are evaziunea fiscală asupra economiei naționale din punct de vedere al securității naționale.În cadrul prezentei lucrări voi efectua o analiză a fenomenului de evaziune fiscală prin prisma unui studiu de caz referitor la evaziunea fiscală în domeniul comerțului cu autovehicule.

Capitolul 1 –Elemente introductive.Definirea evaziunii fiscale și implicații economice ale acesteia.

1.1 Conceptul de fiscalitate și evaziune fiscală.

Din punct de vedere conceptual, fiscalitatea poate fi abordată din mai multe puncte de vedere.Cel mai uzual și concis mod de definire este acela conform căreia, fiscalitatea este reprezentată de ansamblul impozitelor și taxelor dintr-un stat.Acestă abordare fiind una ușor de analizat putând fi ușor de înțeles modul de constituire si funcționare.O altă abordare a conceptului de fiscalitate este prezentată ca fiind " totalitatea impozitelor instituite într-un stat, care-i procură acestuia o parte covârșitoare din veniturile bugetare, fiecare impozit având o contribuție specifică și un anumit rol regulator în economie”. Confom DEX, fiscaliatea este definită astfel: ,,Sistem de percepere a impozitelor și taxelor prin fisc. • Totalitatea obligațiunilor fiscale ale cuiva”. Conform unor autori din domeniu, "fiscalitatea este totalitatea impozitelor în care componentele sunt în strânsă legătură între ele, ca și cu sistemul politic și aparatul socio-politic".

Cu toate acestea, fiscalitatea este caracterizată de 2 funcții majore :

1. se aplică intr-un spațiu geografic bine determinat și este unicul colector de resurse fiscale pentru bugetul de stat- funcția de exclusivitate a aplicării

2. este un sistem fiscal autonom complet, bine structurat din punct de vedere tehnic, care conținte toate motodele de așezare, lichidare și încasare a impozitelor – funcția de autonomie tehnică.

Evaziunea fiscală reprezintă unul din cele mai importante fenomene economico-sociale dintr-un stat.Acest fenomen este imposibil de eradicat așa că se încearcă o stopare a maximizării efectelor pe care aceasta îl sau chiar o limitare a dezvoltării evaziunii fiscale.Una din cele mai cunoscute definiții ale evaziunii fiscale este cea de neîndeplinire, de către contribuabil a obligațiilor fiscale stabilite.

Conform Legii nr.87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, evaziunea fiscală constă în: ” sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor si a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurarilor sociale de stat si fondurilor speciale extrabugetare de catre persoanele fizice sau juridice române sau straine, denumiti în continuare contribuabili”. În prezent, Legea nr. 241/2005 nu prezintă o definiție a termenului de evaziune fiscală, abordarea fiind concetrată pe transformarea acțiunilor suspuse legii, din contravenții în infracțiuni.

O definiție a evaziunii fiscale este prezentată de către profesorul universitar D.D. Șaguna, conform căruia : ” Evaziunea fiscală este rezultanta logică a defectelor și inadvertențelor unei legislații imperfecte, a metodelor  defectuoase de aplicare, precum și a unei neprevederi și nepriceperii legiuitorului a cărui fiscalitate excesivă este tot atât de vinovată ca și cei pe care îi provoacă prin aceasta la evaziune”.

Confom DEX, evaziunea fiscală reprezintă : ” sustragere prin orice mijloace de la plata impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetelor de stat de către persoanele fizice și juridice, care realizează venituri impozabile, conform reglementărilor fiscale ”.

Unele din cele mai delicate și în același timp provocatoare definiții sunt reprezentate de abordarea termenelor de ”evaziune legală vs. evaziune iliegală”.Astfel, evaziunea fiscală legală este reprezentată de evitarea plății obligațiilor fiscale prin aplicarea unor măsuri (portițe) aflate la limita legii, dar totuși sub incidența legii.Practic, se ajunge la o evitare a legii și în același timp o respectare a legii.În cazul evaziunii fiscale ilegale, lucrurile sunt destul de clare deoarece, orice nerespetare a regimului fiscal în vigoare reprezintă o încălcare a legii și se pedepsește ca atare.

Nicolae Hoanță, afirmă despre diferența între cei doi termeni : ” Dacă se vorbește într-adevăr de fraudă, se vorbește în aceeași măsură de frauda legală sau legitimă, de frauda ilegală, de evaziune internațională, de evaziune legală, de evaziune ilegală, de paradisuri fiscale sau de refugii, de abuzul dreptului de a fugi din fața impozitului, de libertatea alegerii căii celei mai puțin impozante sau subestimarea fiscală, frauda la lege sau economia subterană”.

Din punct de vedere al dreptului fiscal, definița evaziunii fiscale este exprimată de către D.D. Șaguna ca fiind: ” rezultanta logică a defectelor și inadvertențelor unei legislații imperfecte, a metodelor defectuoase de aplicare, precum și a unei neprevederi și nepriceperii legiuitorului a cărui fiscalitate excesivă este tot atât de vinovată ca și cei pe care îi provoacă prin aceasta la evaziune”.

În doctrina de specialitate există o multitudine de abordări cu privire la definirea termenului de evaziune fiscală și de clasificare a acesteia.Analizând diversele abordări ale terminologiei am dedus exista mai multor accepțiuni cu privire la evaziunea fiscală legală și evaziunea fiscală ilegală.Astfel, există păreri care susțin evaziunea fiscală legală și o consideră ca o greșală a legiuitorului iar pe de altă parte evaziunea fiscală ilegală privită ca o sustragere fiscală ce trebuie pedepsită de lege.Alții, recunosc doar partea ilegală a evaziunii fiscale, ca fiind fraudă fiscală ce este pedepsită ca atare.

1.2 Actori vizibili vs actori discreți în sfera evazionistă .

Pentru a putea identifica principalii actori prezenți în sfera evazionistă este nevoie de o delimitare și o definire de ansmablu a subiecților în cauză.Termenul de bază folosit în domeniul de specialitate este: ”contribuabil” .Acesta reprezintă, conform DEX, persoană fizică sau juridică obligată prin lege să plătească impozit.

Conform Art.13 din Codul Fiscal, următoarele tipuri de persoane reprezintă categoria contribuabililor:

persoanele juridice române;

persoanele juridice străine care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu/mai multor sedii permanente în România;

persoanele juridice străine și persoanele fizice nerezidente care desfășoară activitate în România într-o asociere cu sau fără personalitate juridică;

persoanele juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietăți imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridică română;

persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate atât în România cât și în străinătate din asocieri fără personalitate juridică; în acest caz, impozitul datorat de persoana fizică se calculează, se reține și se varsă de către persoana juridică română;

persoanele juridice cu sediul social în România, înființate potrivit legislației europene.

Fenomenul de evaziune fiscală nu poate fi redus doar la anumite categorii de contribuabili, în acceași măsură în care nu se poate afirma faptul că toți participanții la operațiuni comerciale sau de ordin fiscal sunt evazioniști.Decizia de face parte fie dintr-o categorie fie din alta aparține fiecărui individ sau entitate comercială.Practica fiscală, demostrază totuși faptul că majoritatea ”actorilor” care comit fapte de evaziune fiscală încearcă să mențină o vizibilitate în piață cât mai redusă.Acest caracter de discreție pe care îl dețin entitățile ce desfășoară activități de evaziune fiscală, provine din dorința de a nu ieși în evidența și de a fi identificate cât mai greu de organele fiscale de control.

Faptul că o entitate decide să ramână discretă, dar nu invizibilă, din punct de vedere a plății taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, nu conduce la concluzia că toate entitățile discrete comite acte de evaziune fiscală.Există în piață și actori care deși au o situație fiscală corectă, decid să nu iși facă publică activitatea, cu toate acestea fiind la dispoziția organelor fiscale.

La polul opus, există și societăți care deși au o activitate comercială ridicată, iar expunerea pe piață este una de anvergură, încearcă în mod continuu să se sustragă de la plata obliațiilor fiscale, sau evitarea prin diferite tertipuri fiscale a impozitării.Acest lucru se poate efectua de regulă cu ajutorul unor persoane sau grupuri de persoane, care cunosc foarte bine reglementările legale și toate posibilitățile de evitare și/sau sustragere de la plata taxelor și impozitelor.De asemenea, există și posibilitatea de a apela la alte metode de natură penală, ca de exemplu corupția, mita, șantajul, elemente folosite în lupta pe care o duc unele societăți evazioniste cu sistemul fiscal.

Decizia de fi un actor vizibil sau discret din punct de vedere fiscal se reduce la scopul pentru care a fost înființată entitatea respectivă.Decizia de a fi sau nu, un bun contribuabil va rămâne întotdeauna la latitudinea contribuabilului, dar odată cu asumarea acestei decizii, este de la sine înțeles că fenomenul de evaziune aduce cu el pe lângă acele câștiguri ilicite și anumite riscuri și consecințe.Aceste riscuri și consecințe ce apar odată cu evaziune fiscală ar trebui să fie unul din factorii relevanți în asumarea deciziei.Din păcate, factorul cel mai relevant în luarea unei hotărâri privind decizia de a face parte din sfera contribuabilior care fac parte din fenomenul de evaziune fiscală este cel legat de venituri suplimentare realizate în urma acestei acțiuni.

Astfel, spiritul de evaziune naște și din simplul joc al interesului oricare ar fi cota impozituluipus în sarcină și este o formă a egoismului, omul fiind înclinat să considere impozitul mai multca un prejudiciu decât ca o legitimă contribuție la cheltuielile publice. “Acest spirit antifiscal manifestat în special de către diferite categorii de contribuabili de la orașe, își are originea în România, de la primele încercări de adoptare în țara noastră a concepțiilor moderne aleuniversității și uniformității impunerii.”

1.3 Consecințe ale evaziunii fiscale asupra veniturilor la bugetul de stat.

Pentru a putea aborda efetele evaziunii fiscale aspura bugetului de stat, este necesar o abordare din punct de vedere teoretic a noțiunii de impozit.Impozitele reprezintă principala sursă de venit a statului dar în acelși timp poate fi abordat ca și o obligație a individului față de nevoile statului și dezvoltarea acestuia.Impozitul poate fi definit și ca o parte din averea individului datorată statului pentru acoperirea cheltuielilor acestuia.Totodată, putem interpreta impozitele și ca prețuri stabilite de stat pentru servicii guvernamentale.

Prin intermediul impozitelor și taxelor aferente bugetului de stat, fenomenul de evaziune fiscală poate produce diverse efecte asupra nivelului acestuia.Astfel, au fost identificate patru efecte majore ale evaziunii aspura bugetului de stat:

Efectul aspura formării venitului statului-reprezintă cel mai important aspect al fenomenului de evaziune fiscală.Efectul negativ este cauzat de reducerea nivelului bugetului de stat prin existența evaziunii în cadrul politicii bugetare.Cu cât nivelul de evaziune fiscală este mai ridicat, cu atât se creează un deficit mai mare în bugetul de stat.Acest deficit creat de prezența evaziunii fiscale în sistem, duce la o lipsă în acoperirea cheltuielilor bugetare prognozate a statului.Pentru a putea acoperi acestă lipsă din buget, care de multe ori este una semnificativă, statul recurge la cresterea nivelului impozitelor și taxelor pentru contribuabili.Acestă masură prezintă două avantaje majore: are efecte imediate și o eficiență ridicată.O creștere a nivelului impozitelor și taxelor în vederea acoperii deficitului bugetar nu este întotdeauna și cea mai bună măsură.Aplicarea unei asemenea măsuri fiscale va conduce cel mai probabil la o rezistență fiscală din parte societății, drept urmare o sporire a nivelului evaziunii fiscale.Creșterea nivelului evaziunii fiscale, duce din nou la același ciclul descris anterior.Se creează astfel un cerc vicios care începe cu apariția evaziunii fiscale și care are ca soluție de rezolvare, stoparea acestui fenomen.Reducerea nivelului de evaziune fiscală poate avea un efect invers față de mecanismul menționat.Eliminarea evaziunii fiscale din cadrul unii stat, duce la o creștere a veniturilor acestuia și implicit la un nivel ridicat de acoperire a cheltuielilor bugetare.Aspectul pozitiv care poate înfluiența societatea este cel legat de reducerea presiunii fiscale , deoarece nu mai există o nevoie de venituri suplimentare la bugetul de stat.

Putem deduce două modalități clare prin care evaziunea fiscală influiențează bugetul de stat:

Modul direct – prin care faptele de evaziune fiscală diminuează volumul veniturilor statului

Modul indirect – prin care administrația fiscală este obligată să crescă nivelul taxelor și impozitelor percepute de la populație pentru a acoperi deficiul creat de evaziune, și implicit de a crește presiunea fiscală asupra contribuabililor

Tot în cadrul veniturilor încasate de stat de la contribuabili, trebuie menționat și aspectul legat de estimările bugetare efectuate și perioada de încasare a veniturilor efective.Plata taxelor și impozitelor cu întârziere (sau neplata acestor) produce un dezechilibru major în execuția bugetară.Pentru a putea înțelege acest efect al evaziunii asupra veniturilor statului, trebuie să înțelegem modul de formare a bugetului de stat.Acesta este constituit pe baza unor venituri prognozate a fi încasate în anumite perioade ale anului.Tot în acea perioadă, în funcție de veniturile estimate sunt programate și cheltuielile bugetare și de investiții.Astfel, o întârziere în încasarea veniturilor de la contribuabili, sau o încasare sub nivelul prognozat, datorită fenomenului de evaziune fiscală, duce la imposibilitatea efectuării cheltuielilor programate.În acest mod își face apariția deficitul bugetar.Execuția bugetară reprezintă unul din aspectele cele mai importante a politicii fiscale, iar statul nu poate continua o execuție bugetară deficitară.Deducem de aici și faptul că întârzierea încasării veniturilor statului, chiar dacă se percep majorări și penalizări, afectează grav bugetul de stat.Pentru a-și putea îndeplini execuția bugetară prognozată și pentru a nu afecta cheltuielile și investițiile programate, statul este nevoit să apleze la alte surse de finanțare pentru a acopri lipsa lăsată de efectele evaziunii fiscale.Statul va recurge la împrumuturi prin emiterea de titluri de stat sau prin contractarea de credite externe de la instituții financare , credite purtătoare de dobânzi, care în cele din urmă se vor regăsi în nivelul impozitelor și taxelor pentru anul următor.

În final, putem concluziona că pe lângă imporanța nivelul veniturilor încasate de stat este foarte importantă și perioada de colecare a debitelor de la contribuabili.Pricipala acțiune ce trebuie îndeplinită în vederea unei bune execuții bugetare este încercarea de reducere sau chiar stopare a fenomenului de evaziune fiscală.

2. Efecte economice ale evaziunii fiscale-echilibrul economic al statului este asigurat prin măsuri specifice de dirijare a bugetului de stat.În vederea susținerii rolului statului în mediul econmic național s-au elborat diverse teorii privinf funcția statului în economie : teoria echillibrului general , teoria bugetului economiei naționale.

Cu ajutorul bugetului, statul poate interveni în economie în vederea implementării unor măsuri în concordanță cu politica fiscală a statului.Printre cele mai întâlnite măsuri sunt cele de scădere a ratei șomajului prin crearea de noi locuri de muncă, menținerea nivelului prețurilor, și stimularea învesițiilor. Forța de intervenție a statului prin intermediul bugetului de stat constă în existența unor venituri sigure și conform planificării bugetare.Acestă forță de intervenție este diminuată datorită scăderii veniturilor bugetare ca efect al existenței evaziunii fiscale, fapt ce se revarsă asupra contribuabilior.

Analiza efectelor evaziunii fiscale din punct de vedere al contribuabilior poate diviza acestă categorie în doua mari clase:

contribuabili ce respectă obligațiile fiscale față de stat – după plata taxelor și impozitelor către bugetul de stat, veniturile rămase au nivel mult mai scăzut.Un nivel al profiturilor mai scăzut are consecințe negative atât în cadrul stimulării consumului cât și a creșterii nivelului de producție.Un nivel scăzut al veniturilor după impozitare stopează stimulentul întrerinzătorilor.Pe de altă parte, contribuabilii care solicită ajutor de la stat sub formă de subvenții, depinde de nivelul de absorbție a veniturilor bugetar.În cazul unei situații cu un nivel ridicat de evziune fiscală, statul nu mai are capacitatea de a acorda subvențiile necesare, sau le acordă la un nivel mult mai scăzut, dată fiind nevoia statului de a-și acoperi cheltuielile.Astfel de situații pot duce la dezechilibre grave în activitatea unor agenți econonmici ce depind de aceste subvenții bugetare, aspecte ce pot conduce la o încetare a activității agentului economic respectiv.Activitatea agenților economici este strâns legată și de ricul fiscal pe care și-l asumă fiecare contribuabil, astfel cu cât nivelul activității sau a producției este unul mai ridicat, cu atât riscul fiscal este mai ridicat.Pentru a putea diminua cât mai mult acest risc fiscal, tendința fiecăruia este aceea de a căuta reducerea prin orice mijloace a acestui risc.Reducerea riscului fiscal atrage după sine o probabilitate destul de ridicată ca agenții economici respectivi să practice o politică de sustragere a unei părți semnificative din masa impozabilă.În vederea evitării acestori tipuri de acțiuni, statul este obligată să analizeze nivelul de presiune fiscală asupra agenților economici prin adoptarea de măsuri chiar și de scutiri de la plata impozitului pe profit.

Putem deduce că impozitul reprezintă o pârghie extrem de importantă aflată la indemâna statului cu ajutorul căruia poate interveni asupra mediului econmic național.Totodată, cu ajutorul impozitului, statul poate contura comportamentul investițional al agenților economici, asfel încât acesta să fie unul echilibrat, real, eficient și în ton cu politica fiscală a statului respectiv.

contribuabili ce nu își respectă obligațiile fiscale față de stat – refuzul acestora de a se supune sistemului fiscal și implicit a plății taxelor și impozitelor către bugetul de stat, va duce la efecte negative pentru stat (lipsa de venituri) și la o oarecare suplimentare a veniturilor agenților economici respectivi.Aceste venituri suplimentare acumulate prin neplata impozitelor către stat nu vor putea fi folosite în activități licite ci va fi nevoie de o mascare a acestora și o direcționare către economia subterană.Evaziunea fiscală implică ascunderea veniturilor respective și deși aparent agentul economic are venturi suplimentare, aceste sunt fără nici o valoare în mediul economic licit.

Dezvoltarea economiei subterane prin alimentarea acesteia cu venituri provenite din acțiuni de evaziune fiscală produce efecte negative asupra bugetului de stat și astfelx se poate produce un mecanism de alimentare a evaziunii fiscale cu venituri obținute prin evaziune fiscală.

3. Efecte asupra mediului social – în vederea menținerii unei situații echitabile pentru contribuabili, statul este nevoit de a stabili un raport echilibrat între veniturile încasate la bugetul de stat și presiunea fiscală. Într-o economie de piată în care statul promoveză echitatea socială din punct de vedere al impozitării veniturilor, contribuabilii care săvârșesc evaziunea fiscală vor avea de suferit de pe urma lipsei fondurilor la bugetul de stat generate de acțiunile acestora.

Statul are obligația de a acorda subvenții și facilități fiscale contribuabilior care se consideră a fi defavorizați sau au nevoie de aceste ”favoruri fiscale”.Au fost identificate două modalități prin care statul poate să sprijine societatea prin acordarea acestor facilități fiscale: acordarea de facilități fiscale prin intermediul cheltuielilor bugetare programate și în cadrul cărora au fost bugetate aceste ajutoare fiscale, și prin renunțarea la o parte din veniturile cuvenite statului din atragerea la buget a taxelor și impozitelor provenite de la contribuabili.Aceste subvenții sunt acordate de către stat doar în situația în care bugetul de stat permite acest lucru.În cazul în care, nivelul evaziunii fiscale este foarte ridicat, afectând astfel veniturile statului, subventiile menite a fi acordate unor categorii de contribuabili, vor fi reduse sau chiar sistate.O bună parte a acestor agenți economici se bazează pe scutirile,amânările sau reducerile de taxe și impozite oferite de stat, estimându-și nivelul veniturilor pe baza acestora.În siuația menționată anterior, o lipsă a subvențiilor de la stat poate duce la o reducere a activității agentului economic, sau chiar la nevoie solicitării unor surse de finanțare alternativă.De cele mai multe ori, sursele de finanțare alternativă o reprezintă creditele bancare sau diverse împrumuri necesare desfăsurării activității, care la rândul lor sunt purtătoare de dobânzi, comisioane și taxe suplimentare care suprimă și mai mult inițiativa agentului economic.

Există și cazuri în care precepția individului cu privire la echitatea fiscală este un distorsionată sau influiențată de activitatea societății în care acesta își desfăsoară activitatea.Pe de o parte, individul sau agentul economic, trebuie să aibă capacitatea de a înțelege obligativitatea și importanța plății sarcinilor fiscale către bugetul de stat, dar în același timp si statul trebuie să stabiliească acestă scarcină fiscală ca fiind una echitabilă în raport cu ceilalți indivizi sau agenți economici.Pe de altă parte, contribuabilii au tendința de a se raporta la cercul social din care fac parte, iar dacă în acest context există indivizi sau agenți economici care fac parte din fenomenul evazionsit, există mari șanse ca trendul să fie unul copiat în dorința de a beneficia de venituri suplimentare în detrimentul plății taxelor și impozitelor către bugetul de stat.Acest mod de a acționa este unul determinat de dorința de a ”trăi mai bine” dar și de inechitatea pe care o resimte contribuabilul onest față de contribuabilul evazionist.Pentru a putea contracara acest fenomen de raspândire a evaziunii, este nevoie ca statul să dețină un mecanism de control, evidență și impunere a impozitelor usor de folosit în societate.În caz contrar, acest aspect va fi perceput de societatea civilă ca o lipsă a capacității de control al statului, fapt ce va duce la o creștere exponențială a nivelului evaziunii fiscale în acel stat. De asemenea, sentimentul de inechitate socială intr-un stat poate să ducă la o scădere pe care contribuabili o resimt față de sistemul fiscal și politice fiscale din stat.

4. Efecte asupra mediului politic.- reprezintă efectul pe care puterea politică îl are asupra fenomenului evazionist.Cu toată că intr-un stat de drept alegerile parlamentare, prezidențiale și locale se fac pe baza unui vot liber exprimat al cetățeanului și că fiecare formațiune politică ar trebui să aibă un plan indiviual de guvernare/conducere, experiența ultimilor ani din România ne dovește că lupta împortriva corupției, a evaziunii fiscale sau a economiei subterane sunt prezente pe toate programele propuse în campaniile electorale.Acest aspect releva pe de o parte nivelul ridicat al problemelor propuse și pe de altă parte interesul de care dă dovadă clasa politică în eliminarea fenomenelor ce afecteză în mod negativ bugetul de stat.

Aspectul de nemulțumire a poporului față de inchitatea socială și economică derivă și din lipsa de încredere față de sistemul politic și de capacitatea acestuia de a elimina sau cel puțin diminua efectele negative a evaziunii fiscale asupra bugetului de stat.Ca și mod de exprimare a nemulțumirii față de sistemul politic, atât cetațenii persoane fizice cu drept de vot cât și contribuabilii persoane juridice formate din persone cu drept de vot, reflectă acestă nemulțumire in rezultatele alegerilor.

1.4 Impactul evaziunii fiscale asupra mediului de afaceri românesc.

Un stiudiu realizat în februarie 2015 de către Camera de Comerț Și Industrie din
România, pune în lumină cele mai relevante concluzii cu privire la impactul pe care evaziunea fiscală și nivelul fiscalității din România îl are asupra mediului de afaceri românesc.Concluziile studiului se bazează pe un chestionar format din 5 întrebări deschise adresate comunității de afaceri românești.În urma analizării răspunsurilor primite din partea mediului de afaceri, pot fi desprinse următoarele concluzii:

Practicanții de evaziune fiscală au capacitatea de a produce și de a livra pe piață produse și servicii la un preț mult mai mic față de prețul de piață, creând astfel o concurență neloială.Printre alți factori care înfluiențează mediu de afaceri, regăsim și tendința de acoperire a deficitului bugetar prin creșterea nivelului și a numărului de impozite datorate la bugetul de stat, scăderea puterii de cumpărare a consumatorilor, creșterea cheltuielilor din cauza plăților nedeclarate de concurenți.

În opinia mea, principalii factori ce acționează asupra activității agenților economici de natură a distorsiona activitatea lor curentă, se conturează în jurul unui mix de politici fiscale care nu este adaptat necesităților și cerințelor într-o continuă schimbare a mediului economic.

Principalele taxe și impozite ce îngreunează activitatea sau prezintă un nivel mult prea ridicat,a agenților economici din România sunt identificate ca fiind: impozitul pe profit, accizele aplicate energiei electrice și combustibilului, T.V.A , contribuțiile angajatorului la bugetul de stat.

Din punctul meu de vedere, numarul taxelor și impozitelor la care se supune un agent economic din România este mult prea mare, luând în considerare media numarul de taxe și impozite aplicate agențior economici din Uniunea Europeana.

Cu privire la crearea unui cadru fiscal adecvat, reprezentanții mediu de afaceri au subliniat că cele mai importante aspecte sunt legate de o legislație stabilă si predictibilă, modificările aduce Codului Fiscal să fie implementate cu cel puțin 6 luni după aprobare, valabilitatea Codului Fiscal să se încadreze într-o perioadă minimă de 3 ani cu un caracter stabil din punct de vedere al prevederilor.Tot în vederea eficientizării sistemului fiscal, agenții economici au indicat și alte măsuri cu privire la eficientizarea instituțiilor statului, introducerea unui sistem unic de plăți electronice, acordarea de facilități fiscale agenților economici care investesc în creearea de noi locuri de muncă.

Ca o abordare personală a acestei problematici, consider că nivelul actual al birocrației din România, cu preponderență în cadrul insituțiilor statului , reprezintă o problemă majoră în modalitate de interacțiune a agențlior economici cu sistemul fiscal.Consider oportun accesul agentilor economici la posibilitatea de a-și verifica on-line situația fiscală.

Relația dintre reprezentanții organelor de control din domeniul fiscal și contribuabilii din mediul de afaceri ar trebui să aibă un caracter de îndrumare și prezentare a diferitelor aspecte neclare din Codul Fiscal.Orientarea relației inspector fical-contribuabil către o relație de cooperare în detrimentul unei relații bazate strict pe actul de control.Consilierea agenților econimici debutanți ar trebui să reprezinte una din principalele repsonsabilități ale organelor de inspecție fiscală.Importanța acestui aspect derivă din caracterul de complexitate a Codului Fiscal pentru contribuabilii cu mai puțină experiență în domeniul fiscal.

Din păcate, din experiența proprie, pot spune că atitudinea unor reprezentanți ai organelor fiscale în relația cu agenții economici nu este întotdeauna una adecvată mediul de afaceri, aceștia fiind orientați către sancționarea pecuniară a agentului în detrimentul ununi control preventiv și a sublinierii aspectelor relevante constatate de aceștia pe perioada inspecției fiscale.Raportul inspecției fiscale, întocmit în urma unui control ar trebui să stea la baza activității viitoare a agentului economic, nu să constituie obiectul contestării în instanțele de judecată.

La capitolul de propuneri privind reducerea evaziunii fiscale, reprezentanții mediului de afaceri românesc și-au exprimat parerea cu privirie la mai multe măsuri de ordin fiscal, oportune pentru agenții economici.Cele mai populiste măsuri au vizat scăderea nivelului taxelor și impozitelor, controale amănunțite in domeniile cu potențial ridicat pentru evaziune fiscală (legume/fructe, flori, panificație) dar și la entitățile ce își desfășoară activitatea în zonele rurale. Efectuarea tuturor operatiunilor bănești doar prin intermediul sistemului bancar, simplificarea legislației fiscale, combaterea corupției, stimularea investițiilor, dar și constituirea unui sistem de educție fiscală au reprezentat alte propuneri venite de la reprezentanții mediului de afaceri.

Având în vedere cele prezentate în paragraful anterior, consider că asemenea măsuri pot aduce un plus sistemului fiscal românesc și mai exact agentilor economici de pe piața din România, dar în același timp trebuie avut în vedere aspectele și implicațiile acestor măsuri asupra bugetului de stat. O legistalție mult prea premisivă sau un sistem fiscal cu un nivel de taxe și impozite mult prea redus, poate duce o scădere semnificativă a veniturilor statului.Apare necesitatea menționării aspectului cu privire la importanța inspecției fiscale.Un sistem fiscal permisiv pentru agenții economici, fără un control riguros al resurselor va duce la o creștere a fenomenului de evaziune fiscală.În lipsa constrolului fiscal, contribuabilii tind să eludeze plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat.Contrar celor menționate, un control fiscal multe prea detaliat, care să pună o presiune suplimentară asupra agentului economic plus un sistem fiscal cu un nivel ridicat al texelor și impozitelor creează mediul propice pentru stoparea oricărui interes a agentului economic în efectuarea de operațiuni comerciale, și implicit la plata taxelor și impozitelor către bugetul de stat.Ca urmare a acestor acțiuni, contribuabilul va alege mascarea unor venituri de inspecția fiscală, sau sustragerea o parte a masei impozabile de la taxare, aparând astfel fenomenul de evaziune fiscală.

Concluzionând cele iterate anterior, putem privi acest echilibru de echitate fiscală între stat și agenții economici ca un joc de negociere folosind instrumete fiscale legale sau mai puțin legale.Atâta timp cât vor exista schimbări în dinamica economiei de piață și a mediului de afaceri , sistemului fiscal va trebui intensificată componenta dinamică pentru a putea face față schimbarilor intervenite pe piață.

1.5 Rolul instituțiilor de reglementare și control în domeniul fiscal.

Pentru a putea înțelege rolul pe care îl are fiecare instituție abilitată în stoparea fenomenului de evaziune fiscală, este necesar nominalizarea acestora precum și descrierea rolului pe care aceste le au în cadrul aparatului de stat.

Ministerul Finanțelor Publice- se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului. Cu privire la rolul pe care acest îl are în cadrul sistemului fiscal, putem afirma că este pilonul principal sau factorul de susținere a întregii politici fiscale a statului, acesta îndeplinind rolul de: implementare a strategiei guvernamentale; de elaborarea cadrului legislativ fiscal; de prognoză a veniturilor și cheltuielior ce vor fi cuprinse în buget; de concepție, implementare, exexuție și control al bugetului; rol de gestionar al veniturilor statului; rol de coordonare, implementare, ajustare a politicilor fiscale naționale dar și ale Uniunii Europene.

Unitățile care funcționează în cadrul Ministerului Finațelor Publice sau sub autoritatea acestuia, exercită calitatea de reprezentant al statului.Aceste unități sunt : Agenția Națională de Administrare Fiscală, Comisia Națională de Prognoză, Agenția Națională pentru Achiziții Publice.

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)- este administrația fiscală centrală aflată în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, care are misiunea de a colecta și gestiona eficace și eficient impozitele, taxele, contribuțiile sociale și alte sume datorate bugetului general consolidat, pentru a asigura resursele necesare finanțării cheltuielilor publice. Unul dintre obiectivele prioritare ale ANAF este îmbunătățirea conformării voluntare, urmărindu-se promovarea serviciilor oferite contribuabililor, servicii ce facilitează accesul la informații și îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Structura ANAF este formată din: Direcția generală antifraudă fiscală, Direcția generală de administrare a marilor contribuabili, Direcția generală a vămilor, 8 Direcții regionale, 41 Administrații județene, 6 Administrații de sector.

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF)- structură fără personalitate juridică, a fost înființată în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală  în data de 26 iunie 2013, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 74/2013, aprobată prin Legea nr. 144/2014. Operaționalizarea efectivă și primele acțiuni de control au avut loc în luna decembrie 2013. Obiectivul prioritar al Direcției Generale Antifraudă Fiscală este combaterea fermă a evaziunii fiscale și a fraudei fiscale și vamale. Activitatea de investigare a fraudelor și destructurare a lanțurilor tranzacționale constituite pentru prejudicierea bugetului statului este importantă atât din punct de vedere financiar, cât și social, consolidând încrederea în siguranța și integritatea sistemului fiscal.

Structura DGAF cuprinde 8 direcții regionale în diferite părți ale tării : București, Oradea, Sibiu, Deva, Târgu Jiu, Alexandria, Constanța și Suceava.Fiecare direcție regională are în anexa mai multe județe din zona arondată.

Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB)- este Unitatea de Informații Financiare a României (FIU) de tip administrativ, cu rol de lider în elaborarea, coordonarea și implementarea sistemului național de combatere a spălării banilor și finanțării terorismului. ONPCSB și-a început activitatea încă din anul 1999, funcționând ca organ de specialitate cu personalitate juridică în subordinea Guvernului, care, în conformitate cu prevederile art. 26 alin (2) din Legea nr.656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, republicată, are ca obiect de activitate "[…] prevenirea și combaterea spălării banilor și a finanțării actelor de terorism, scop în care primește, analizează, prelucrează informații și sesizează, în condițiile art.8 alin (1), Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie și Justitie", iar în situația în care se constată existența unor operațiuni suspecte de finanțare a unor acte de terorism sesizează de îndată și Serviciul Român de Informatii.

Direcția Generală a Vămilor –  este un organ de specialitate al administrației publice centrale din România, cu personalitate juridică, cu buget și patrimoniu proprii, în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Autoritatea Națională a Vămilor asigură aplicarea politicii vamale și în domeniul accizelor. Directia generala a vamilor coordoneaza direct din punct de vedere metodologic si indruma activitatea birourilor vamale de frontiera si primeste nemijlocit toate raportarile din partea acestora. Directiile regionale vamale coordoneaza si indruma birourile vamale de interior.Direcții județene subordonate: Direcția de Supraveghere Accize și Operatiuni Navale: DRAOV Iasi, DRAOV Galati, DRAOV Constanta, DRAOV Cluj, DRAOV Craiova, DRAOV Timisoara, DRAOV Brasov, DRAOV București.

Curtea de Conturi a României – Curtea de Conturi este instituția supremă de control financiar asupra modului de formare, administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public. Legea nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a fost republicată în Monitorul Oficial al României nr.116 din 16 martie 2000.Legea nr.94/1992 a fost modificată si completată ulterior prin Legea nr.77/2002, publicată în Monitorul Oficial al României nr.104 din 7 februarie 2002 și prin Legea nr.217/2008, publicată în Monitorul Oficial al României nr.724 din 24 octombrie 2008. Legea nr.94/1992 a fost republicată în Monitorul Oficial al României nr.238 din 3 aprilie 2014. În structura Curții de Conturi se cuprind departamentele, camerele de conturi județene și a municipiului București și un secretariat general. În cadrul Curții de Conturi sunt organizate și structuri care funcționează în subordinea directă a președintelui Curții de Conturi.

Capitolul 2 –Factori determinanți ai evaziunii fiscale.

2.1. Aspecte legislative.

Legea evaziunii fiscale, L 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial nr. 672 din 27.07.2015 cu modificările și completările ulterioare, reprezintă principala armă de combatere a fenomenului evazionist, folosită de către organele cu compentențe pe acest palier.Acestă lege face parte din legile penale speciale, și definște termenii specifici domeniului fiscal precum : bugetul general consolidat, contribuabil, documente legale, formulare tipizate cu regim special utilizate în domeniul fiscal, obligații fiscale, operațiune fictivă, organe competente. Definirea în prezenta lege a acestor termeni nu este suficient pentru a putea înțelege pe deplin operațiunile ce stau la baza mecanismului de evaziune.Pentru a se putea o imagine clară asupra aspectului legal este impedios necesar înțelegerea unor noțiuni de bază din domeniul contabilității.

Astfel, un alt document legislativ care face parte din tabloul juridic al domeniului fiscal în reprezintă legea L 227/2015 privind Codul Fiscal, actualizată prin OUG nr 57/ 9.12.2015, a fost publicată în Monitorul Oficial nr 688 din 10.09.2015.Codul fiscal are rolul de a stabili legal taxele și impozitele sociale prevăzute, care reprezintă veniturile statului.În cadrul codului fiscal sunt enumerate și definite contribuțiile sociale la bugetul de stat, dar și impozitele și taxele reglementate de prezentul cod.

Pentru a ne putea contura o idee cu privire la infracțiunile incrimitate de legea L 241/2005 – Legea evaziunii fiscale, vom analiza în parte articolul care se referă strict la partea reprezentată de evaziunea fiscală :

”Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi, următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale:”

”a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile ” – se referă la nedeclarea unor bunuri sau venituri care sunt supuse regimului fiscal de către contribuabil.

”b) omisiunea, in tot sau in parte, a evidentierii, in actele contabile ori in alte documente legale, a operatiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate” – se referă la emiterea înregistrărilor în contabilitate a unor tranzacții comerciale care pot face subiectul unor obligații fiscale.

”c) evidentierea, in actele contabile sau in alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operatiuni reale ori evidentierea altor operatiuni fictive” – se referă la introducerea în contabilitate a unor cheltuieli de natură a diminua masa impozabilă, prin urmare prin scăderea întenționată a obligațiilor fiscale.

”d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor” – se referă la distrugerea potențialelor dovezi cu privire la acte de evaziune fiscală savârșite de contribuabil.

”e) executarea de evidente contabile duble, folosindu-se inscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor” – se referă la încercarea de evidențiere a acțiunilor comerciale în două exemplare, una reală și una fictivă (cea fictivă este prezentată organelor de inspecție fiscală, datele fiind diferite de cele reale).

”f) sustragerea de la efectuarea verificarilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictiva ori declararea inexacta cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate” – se referă la încercare de evitare a controlului fiscal prin declararea unor sedii fictive ale contribuabilior.

”g) substituirea, degradarea sau instrainarea de catre debitor ori de catre terte persoane a bunurilor sechestrate in conformitate cu prevederile Codului de procedura fiscala si ale Codului de procedura penala.” – se referă la încercarea contribuabilior cărora le-au fost sechestrate bunuri în vederea recuperării de către stat a unor prejudicii, de a le diminua valoarea, valorifica, subtitui astfel încât sa aibă o valoare cât mai mică.

Un aspect relevant în cadrul acestui subcapitol este definirea și explicitarea laturii subiective și obiective a infracțiunii de evaziune fiscală.

Latura subiectivă a infracțiunii de evaziune fiscală implică existanța vinovăției sub forma intenției, intenție care poate fi la rândul ei directă sau indirectă.Contribuabilul care participă la infracțiunea de evaziune fiscală are certitudinea că acțiunile, sau inacțiunile lui , au capacitatea de a frauda statul și urmăresc producerea unor efecte periculoare pentru bugetul de stat. La infracțiunile prevăzute de art.8 si art.9 alin.1, intenția este calificată, întrucât aceasta însumeză și elemetele “rea credință” și “în vederea săvârșirii faptei” ca cerințe esențiale, sau elementul scop “sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale”.Cu privire la existența infracțiunilor, mobilul nu prezintă interes, putând fi luat în considerare la individualizarea judiciară a pedepsei.

Latura obiectivă a infracțiunii de evaziune fiscală implică consumarea instantanee a faptei în momentul în care acțiunea sau inacțiunea s-a materializat.

2.2. Presiunea fiscală – factor determinant al evaziunii fiscale

Există o multitudine de definiții ce suprind caracterizarea termenului de presiune fiscală, depinzând de punctul de vedere prin care acesta a fost analizat.Putem spune că presiunea fiscală poate fi caracterizată din puncte de vedere al unor indicatori macroenomici ca fiind raportul dintre suma totală a impozitelor, taxelor, contribuțiilor sociale și altor prevederi cu conținut fiscal și un indicator macroeconomic (PIB, PNB,VN) .

Presiunea fiscală poate fi definită și ca o limită de suportabilitate a contribuabilior în raport cu nivelul obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat.O trecere a acestei limite de suportabilitate prin creșterea presiunii fiscale poate duce la o rezistență impusă de subiecții obligațiilor fiscale, aceștia reacționând prin evaziune fiscală, reducerea activităților comerciale, fraude fiscale sau chiar revolte sociale.Analizând situația din punct de vedere al trecerii pragului de suportabilitate, colectarea veniturilor statului până la acest prag se face relativ ușor prin binevoința contribuabilului, dar după trecera acestui prag, comportamentul cotribuabilului se modifică, acesta încercând o sustragere de la plata obligațiilor fiscale.

În accepțiunea profesorului Tulai Constantin, presiunea fiscală ”semnifică cât de apăsătoare sunt impozitele sau, altfel spus, cât de mare este povara fiscală ce apasă pe umerii contribuabililor”.Pe de altă parte, abordarea profesorului Nicoale Hoanță, cu privire la presiunea fiscală se referă la faptul că : ” presiunea fiscală este în general dată de rata fiscalității, care se calculează ca raport între încasările fiscale (de nivel central și cel al colectivităților locale) inclusiv contribuția la asigurările sociale de stat într-o anumită periaodă, de regulă un an, și valoarea produsului intern brut, realizat în aceeași perioadă, de o economie națională”.

Făcând abstracție de modalitatea de definire a presiunii fiscale, este de menționat faptul că, contribuabilii și statul vor fi mereu în opoziție, existănd două trenduri diamentral opuse.Pe de o parte statul, care va solicita în permanență un nivel al obligațiilor fiscale cât mai ridicat în vederea creșterii veniturilor la bugetul de stat, iar pe de altă parte contribuabilii care vor considera nivelul impozitelor și taxelor impuse de stat ca fiind covărșitoare în comparție cu potențialul lor.Pentru o bună funcționare a aparatului fiscal, punctul de întâlnire a celor două părți va constitui pragul de suportabilitate a presinuii fiscale.Ca o analogie personală, aș privi situația menționată mai sus cu graficul dintre curba cererii și cea a ofertei.Cererea putând fi asociată cu nivelul taxelor și impozitelor impuse de aparul fiscal, iar oferta putând fi asociată cu potențialul de îndeplinire a obligațiilor fiscale ale contribuabililor.Punctul de întălnire a celor 2 curbe este reprezentat de prețul de echilibru, care poate fi asimilat cu pragul de suportabilitate a presiunii fiscale.

În urma analizării caracteristicilor presiunii fiscale, au fost identificați mai mulți factori care influiențează mărimea presiunii fiscale.Dintre aceștia, cei mai importanțo sunt:

nivelul de performanță al economiei

formele pe care le îmbracă proprietatea și structura proprietății

cheltuielile publice stabilite prin intermediul politicilor fiscale

nivelul de eficiență în utilizarea cheltuielilor publice

percepția populației cu privire la politica de guvernare

nivelul de consimțire în plata impozitelor

gradul de îndatorare publică

regimul politic

Presiunea fiscală poate fi delimitată și prin prisma tipurilor de obligații fiscală din care este formată.Astfel putem distinge 3 subtipuri de presiune fiscală:

1. Presiunea fiscală aferentă impozitelor și taxelor- poate fi calculată atât la nivel microeconomic cât și la nivel macroenomic, și se cunatifică ca un raport între suma impozitelor directe și indirecte raportate la produsul intern brut.

2. Presiunea contribuțiilor sociale – care poate fi calculată la nivelul individului, la nivelul agentului economic, sau la nivel național ca un raport între contribuțiile sociale și produsul intern brut.

3. Presiunea prelevărilor obligatorii – care include totalitatea impozitelor, taxelor și contribuțiilor percepute la bugetul de stat și poate fi calculată ca un raport între presiunea prelevărilor obligatorii și produsul intern brut.

Ca și o analiză la aplicarea presiunii fiscale, putem afirma că se pot observa modificări în schimbarea comportamentului contribuabililui la modificarea nivelului impozitelor directe.În cazul impozitelor indirecte, nu pot fi observate modificări comportamentale ale contribuabilului, dat fiind caracterul impozitului indirect, dar în schimb pot fi observate modificări ale mediului economic, la modificarea nivelului impozitelor indirecte.De asemenea, în analizarea presiunii fiscale trebuie avute în vedere și aspecte ce privesc modul de percepție a individului a diferenței între impozite și contribuțiile sociale.În general impozitele sunt percepute ca o pierdere a unei părți a venitului fără un beneficiu potențial, contribuțiile sociale sunt percepute ca garanție pentru viitor (contribuțiile fondul de pensii, contribuțiile la fondul pentru asigurările de sănătate,etc).

În vederea efectuării unei analize a presiunii fiscale, trebuie avută în vedere atât datele obținute cu ajutorul componentelor acesteia, dar și particularitățile sistemului fiscal din țara respectivă. Aspecte precum corupția, nivelul de trai al populației, sistemul legislativ și lacunele acestuia, birocația, stabilitatea economică trebuie corelate în mod obligatoriu cu datele inițiale în vederea obținerii unor rezultate cât mai coerente.

2.3. Factori de natură subiectivă ce determină evaziunea fiscală.

Am ales ca prezentare a factorilor un criteriu de clasificare din punct de vedere al ariei de impact, pe care aceștia o au în sfera fiscală.Astfel, am identificat trei tipuri de factori subiectivi ce determină fenomenul evazionsit:

1. Factori psiho-sociali

2. Factori de natură economică

3. Factori de ordin legislativ-administrativ

1. Factorii de ordin psiho-sociali-la baza cărora stă afirmația conform căreia, orice individ deține o înclinație nativă spre evaziune fiscală.Ea este determinată și de poziția geografică a tării pe glob dar și de fondul genetic al poporului respectiv.Cele mai expuse popoare la evaziune fiscală sunt popoarele latine datorită atitudinii mult mai tolerantă față de încălcarea regulamentelor și o usoară reticiență față de disciplină.

Atunci când unui individ i se reține o parte din venitul lui, pe cale de autoritate, percepe acestă măsură ca un atentat la bunăstarea sa și la libertatea de a se bucura de propriile bunuri.Obligațiile fiscale par pentru mulți dintre indivizi niște scopuri publice de multe ori neînțelese și fără prea multă relevanță, ivindu-se astfel o împotrivire nativă față de obligațiile fiscale.Există și versiunea în care individul înțelege sacrificiul venitului prezent pentru o bunăstare viitoare.Toate aceste aspecte atitudinale ale individului față de sistemul fiscal sunt rezultatul, după unii autori , ai unei deficiențe de educație fiscală. La nivelul poporului român circulă sintagma ” a plăti ceea ce fiscul pretinde, este o dovadă de naivitate, nu de integritate”, fapt ce ne face să tragem concluzia că mentalitatea contribuabilului român nu este difertiă de cea a popoarelor latine.

Profesia individului are un impact relevant asupra înclinației spre evaziune fiscală.Cu cât persoana are un statut social mai înalt și deține cunoștințe de specialitate, este mai predispusă spre acest fenomen.Un statut social ridicat dă posiblitatea accesării unui mediu mai corupt, unde oportunitățile apar mult mai ușor iar indivizii beneficiează de avocați mai buni, de o influiență socială deosebită, de mijloace materiale cu care să poată acoperi savârșirea infracțiunilor.Persoanle căsătorite, care poartă responsabilitatea unei familii, nu sunt predispuse a comite evaziune, cu excepția în care nivelul de trai al familiei este unul precar, iar nevoie de subzistență îndeamnă individul spre acte de evaziune.

Un alt aspect al evaziunii fiscale ce interacționează cu activitatea contribuabilior, este fenomenul de corupție.Într-o societate cu un nivel ridicat al corupției, există șanse foarte mari ca evaziune fiscală să fie prezentă.Consider că fenomenele de corupție și evaziune fiscală sunt interconectate, existând o legătură de tip cauză-efect.Corupția în domeniul fiscal se dezvoltă datorită acțiunilor ilicite efectuate de funcționrii fiscali în raport cu contribuabilii.Faptul că, funcționarii fiscali sunt dispuși la o cooperare cu contribuabili în vederea stabilirii modalității de eludare de la plata impozitelor, contra unor favoruri materiale, face ca evaziune fiscală să cunoască un grad ridicat de dezvoltare.Conform economistului Adam Smith ” în acele guverne corupte unde exista cel putin o suspiciune generala cu privire la o cheltuiala inutila sau o utilizare gresita a venitului public, legile nu sunt respectate în totalitate". Din punct de vedere psihologic, în socitatea în care cetățenii vor înțelege că obligațiile fiscale sunt un conses exprimat, în detrimentul unei legi impuse, conștiința lor îi va conduce spre plata acestora către stat.Într-un stat democratic nu se poate discuta despre o impunere forțată a obligațiilor fiscale și nici un control al fiecărui contribuabil în parte.Necesarul de resurse în vederea gestionării unei situații personale și analizarea fiecărui contribuabil ar duce la un volum mult prea mare de costuri cu resursa umană.

Evaziunea fiscală va crește în momentul în care individul va considera că impozitul este mult prea mare și injust raportat la veniturile sale.La nivelul societății se poate forma opinia conform căreia, statul reține prea mult de la indivizi și oferă mult prea puțin în schimb.Acesta este situația in care evaziunea fiscală depășește punctul de echitate fiscală.Se poate crea la nivelul societății o normă de valori bazată pe evaziune fiscală, care îndepărtează individul de comportamentul său normal cu privire la plata obligațiilor fiscale.Din punctul de vedere a unei societăți unde primează normele sociale legate de corectitudine, integritate și cinste, aparația unui susținător a eveziunii fiscale ar fi strict sancționat de membrii societății atât prin acțiuni obiective legate de amenzi, penalități, sancțiuni cât și prin acțiuni subiective legate de apariția sentimentului de rușine.

Normele sociale dintr-o societate sunt foarte importante în analiza modului de aplicare a politicii fiscale.Corectitudinea indivizilor, gradul lor de cultură si nivelul de conștientizare a obligațiilor fiscale sunt elemente ce contribuie la percepția poporului asupra evaziunii fiscale dar și asupra măsurilor ce trebuie luate în vederea prevenirii și combaterii evaziunii fiscale.

Înclinația spre evaziune fiscală a contribuabilului român a fost amplificată de nemulțumirea generală privitoare la modul cum sunt utilizate fondurile publice, de corupția existentă în România, aceasta determinând în final, instituirea unei norme sociale de evaziune fiscală, la nivelul societății noastre.

2. Factorii de ordin economic – pot fi analizați prin intermediul raportului care există între nivelul veniturilor și înclinația spre evaziune fiscală dar și prin intermediul raportului dintre nivelul evaziunii fiscale și rata fiscalității.

Nivelul veniturilor suspuse impozitării din țările în curs de dezvolatre este foarte scăzut, iar nivelul fraudelor fiscale poate ajunge și până la 80-90% din aceste venituri.Acest aspect de datorează unei legislații neclare, permisive, slaba modalitate de aplicare a legii, dar și corupției existente în interiorul aparatului fiscal.Cu toate acestea, este greșit percepută ideea conform căreia, persoanele cu venituri mari nu mai sunt sub incidența înclinației spre evaziune fiscală.Motivul principal al acestei motivații, este acele că, banii, sunt foarte ușor de investit,schimbat,economisit, indiferent de mărimea veniturilor obținute.Caracterul egoist al individului împreună cu aceste caracteristici ale banilor, pot părea în ochii evazioniștilor că acțiunea de evaziune fiscală este oarecum morală sau justificată.

Expresia ”too much tax, no tax” se referă la situația în care un volum al obligațiilor fiscale mult prea mare aspura contribuabilului, îl poate conduce pe acesta la o dismulare a unei părti a veniturilor sau mutarea ei în sfera declarată.Acestă afirmație este cunoscută ca și Teoria (curba) lui Laffer, în care susține că mărirea prelevărilor fiscale instigă la mai puțină muncă.

Fig. 1 –Curba lui Laffer

Dacă analizăm graficul din figura 1, putem deduce că la un nivel redus al cotei de impozitare, veniturile colectate au nu nivel scăzut.Cu cât cotele de impozitare cresc, cu atât cresc și veniturile colectate, dar până la un punct (E).Acela reprezintă pragul de acceptabilitate al contribuabilului față de nivelul cotelor de impozitare.Orice creștere a cotei de impozitare după acest punct, va duce la o scădere a veniturilor colectate de bugetul de stat.Contribuabilul va continua să aibă aceleași venituri dar nu va mai fi dispus să își onoreze obligațiile fiscale.Dupa acest punct (E), apare fenomenul de evaziune fiscală.

Reducerea cotei de impozitare duce la o relaxare fiscală, în cazul unui nivel ridicat, ceea ce implică nu doar aspecte pozitive ci și negative pentru bugetul statului.Astfel, o relaxare fiscală poate crește masa contribuabilior ceea ce poate duce la o reducere a fenomenului de evaziune fiscală (o parte a evazioniștilor decid să iși plătescă obligațiile fiscale), dar pe de altă parte, o relaxare fiscală mult prea mare poate duce la o încurajare a economiei subterane (reducerea presiunii fiscale și a nivelului de presiune fiscală- contribuabilii nu mai resimt controlul fiscal).

România este înscrisă în trendul țărilor dezvoltate din Uniunea Europeană din puncte de vedere al fiscalității, dar cu toate acestea bunăstarea contribuabilului român a suferit o scădere majoră.Acest aspect se datorează venitului mediu scăzut la contribuabilului român, care după plata obligațiilor fiscale rămâne doar venituri pentru asigurarea subzistenței.Acest aspect a favorizat îndreptarea atenției contribuabilului român către obținerea unor venituri ilicite ce nu intră sub incidența obligațiilor fiscale.Astfel, la nivelul Uniunii Europene, nivelul ficalității din România era aparent mai scăzut față de media UE, aspect ușor nereal, doarece pentru contribuabilii buni platnici acesta a fost mult mai ridicat, cifra formându-se ca o medie, în condițiile în care o parte din contribuabili își achită obligațiile fiscale, iar cealaltă nu.

Din alt punct de vedere, echitabilitatea gradului de fiscalitate nu poate fi comparat între țări cu un grad diferit de dezvoltare.În cazul unei presiuni fiscale de 30% din venit, restul de 70% poate fi folosit diferit de contribuabili din tări diferite.Există posibilitatea ca într-o țară un contribuabil să aibă posiblitatea să aibă un trai peste medie și chiar să economisească o parte a venitului, iar pe de altă parte, un contribuabil dintr-o altă țară sa nu reușească să iși asigure nici macar nivelul de subzistență din cei 70% rămași.

Decizia de a participa sau nu la fenomenul evazionist ține de motivații diferite pentru individ sau pentru agentul ecomomic.Individul nu resimte presiunea fiscală de la nivel macroeconomic ci doar la nivel individual.Pe de altă parte, agentul economic consideră ca nivelul obligațiilor fiscale este la un nivel mult prea ridicat, fapt ce îi afectează activitatea și mai exact fluxurile de numerar.

3. Factorii de ordin legislativ-administrativ – factorii prezentați anterior sunt doar o parte a elementor ce constiutie cadrul propice pentru evaziune fiscală.La aceștia sa adaugă factorii derivă dintr-o legislație deficitară, o fiscalitate excesivă și existența unui aparat fiscal ineficient.

Luând în considerare cazul României de după 1989, odată cu începerea trecerii spre economia de piață, cadrul legsilativ in domeniul fiscal era practic inexistent, funcționând mare parte din inerție.Incapacitatea instituțiilor de stat de a-și modifica structura odată cu schimbarea mediului de afaceri a fost factorul declanșator al începuturilor evazioniste.Prima lege care sancționa sustragerea de la plata obligațiilor fiscale a apărut abia în 1994 .Până la acest moment sistemul fiscal funcționa fără o legiferare specifică, mai mult de atât, după aparția Legii 87/1994 , multe dintre prevederile legii erau contrazise prin prevederi ale altor legi sau acte administrative.Acestă neclaritate din domeniul fiscal nu a făcut decât să îngreuneze controlul fiscal și verificările asupra corectitudinii și echității aplicării sancțiunilor.

Construcția unui sistem fiscal eficient începe cu o legislație foarte bine conturată pe nevoile statului și particularitățile țării.Dacă sislemul legislativ are un caracter mult prea apăsător asupra contribuabilui, incită la fraudă fiscală.Legile fiscale trebuie elaborate clar, fără urme de interpretare și să nu creeze confuzie.Există aici riscul de a crea un sistem legislativ prea complex și prea stufos, fapt ce poate aduce la posiblitatea apariției și dezvoltării unor metode de eludare a legislației.În cazul unui sistem legislativ necorespunzător, contribuabilii vor căuta mereu fie plătească impozite derizorii, fie să nu plătească deloc.Acești speculatori legislativi care caută să fie mereu la adăpostul legii pe de o parte, iar pe de altă parte să se sustragă de la plata impozitelor, sunt cei care nu pot fi scanționați și care beneficiează de aceste aspecte pentru a-și spori veniturile.

O cazuă majoră a stimulării evaziunii fiscale în România o reprezintă ușurința cu care sunt aprobate facilitățile fiscale.Aceste facilități fiscale au fost acordate la adăpostul legii , fiind de multe ori nefundamentate.Facilitățile fiscale sunt folosite în mod normal pentru stimularea activității economice și nu pentru facilitarea neplății obligațiilor fiscale.Acordarea într-o măsură excesivă a acestor facilități fiscale au condus la mari carențe în veniturile statului.Oferirea de facilități fiscale era dedicată cu preponderență agenților economici de mare anvergură, care prin aceste facilități obțineau un avantaj net față de agenți economici mici și mijlocii.Problema apare în momentul în care beneficiarii facilităților fiscale nu le foloseau pentru destinația solicitată ci pentru a-și crește nivelul veniturilor.Astfel, au apărut diverse probleme legate de profitabilitatea și competiția neloială pe piață a beneficiarilor de facilități față de contribuabilii plătitori de obligații fiscale, și pe de altă parte de lipsurile din bugetul de stat prin acordarea de facilități fiscale fără un rezultat pozitiv în favoarea statului.

Fiscaliteatea exagerată aplicată de statul român asupra contribuabililor este una din cele mai importante măsuri ce au dus la dezvoltarea unui carcater evazionist în mediul de afaceri românesc.Pe lângă acestă fiscalitate exagerată și sistemul fiscal instabil, există și un număr foarte de mare de obligații fiscale la care este supus contribuabilul.

Factorii de ordin administrativ sunt reprezentați de o serie de cauze ce au dus la creșterea în amploare a fenomenului de evaziune fiscală.Asemenea factori sunt descriși ca fiind: personal necalificat și insuficient, dotarea slabă a instiuțiilor fiscale, salarizarea inadecvată a personalului de control.Datorită lipsei unui organ de control unitar, care să poate trasa clar direcțiile de control și entitățile ce urmează a fi controlate, s-a ajuns la momentul în care nu exista o evidență clară a obiectivelor controlate.Existau carențe mari în delimitarea controalelor fiscale față de cele financiare, a capitalului privat față de capitalul de stat, aspecte ce au dus la o sufocare a contribuabililor români cu diverse tipuri de cotroale.

O altă situație este cea numită hazardul moral. Pe fondul inflației unii au învățat să nu plătească sau să amâne plățile și ușor, ușor practica s-a metamorfozat în evaziune fiscală.

2.4. Economia neagră – consecință a evaziunii fiscale.

Economia subterană reprezintă ansamblul activităților economice desfășurate organizat, cu încălcarea normelor sociale și ale legilor economice, având drept scop obținerea unor venituri ce nu pot fi controlate de stat. Apariția economiei subterane cu apariția statului și impunerea unor reguli, norme și legi, iar dezvoltarea fenomenului este corelată cu etapele istorice ale dezvoltării statului.

Conform Consiliului Fiscal, economia subterană poate fi definită ca și o activitate economică legală, dar ascunsă autorităților publice pentru a evita plata impozitelor și taxelor, a contribuțiilor sociale sau pentru a evita respectarea standardelor legale de pe piața muncii și a altor proceduri administrative.

Economia subterană este formată dintr-o serie de activități ilicite, din diferite domenii de activitate.Începând cu comerțul de bijuterii și texitle, cu activitățile de comerț complementar, traficul cu produse ce lipseau în perioada socialistă, și continuând cu activitățile de azi ce privesc frauda fiscală, munca la negru, trafic de droguri, trafic de arme, trafic de persoane, corupție, toate aceste activități sunt parte integrantă a economiei subterane.

În cadrul econmiei subterane pot fi identificate două categorii de subiecți care își desfășoară activitatea :

1. persoane care iși desfășoară activitatea și obțin venituri doar din activități ale economiei subterane

2. persoane care își desfășoară activitatea și obțin venituri atât din activități ale economiei subterane cât și din activități legale.

Este de la sine înțeles că indiferent de tipurile de persoane, din cele menționate mai sus, veniturile obținute din activitățile de pe piața subterană nu se supun nici unei legi și nu fac obiectul nici unei obligații fiscale. Veniturile obținute ilegal nu pot fi justificate în fața organelor de control, drept urmare beneficiarii acestor venituri încercă să se sustragă de la orice interacțiune cu reprezentanți ai oragnului fiscal de control.

În funcție de locul, de metodele folosite, de intensitate, de manifestare, contrar legislației fiscale, dar și cu toleranța societății, frauda poate îmbrăca mai multe forme precum : evaziunea fiscală, contrabanda, înșelăciunea, dar și forme speculative sau nesesizabile, interpretări particulare ale unor prevederi legale în scopul sustragerii sau evitării achitării obligațiilor fiscale.

Principalii factori care duc la formarea unei economii subterane pot fi:

sistemul instabil al legislației fiscale

apariția unor noi tipuri de agenți economici care au ca activitate principală tranzacții comerciale temporare și speculative.

dezvoltarea și cresterea numărului de angajați în sistemul fiscal, prin prisma creșterii riscului unor angajați coruptibli.

caracterul tolerant al societății față de actele de încălcare a legii împreună cu o toleranță scăzută față de autorități.

interconetarea și comunicarea mai facilă a entităților ce își desfășoară activitatea pe teriorii și paliere diferite.

Conform Consiliului Fiscal, sistemul fiscal actual din România a dus economia subterană la un nivel de 28% din PIB-ul țării, având în vedere că media în Uniunea Europenă se ridică la 18%.Principalul factor cauzator al acestui nivel al economiei subterane îl reprezintă presiunea fiscală ridicată asupra muncii.Presiunea fiscală ridicată pe factorul muncă se datorează nivelului ridicat al texalor și impozitelor plătite atât de angajat cât și de angajator, plus nivelul ridicat al birocrației și nivelul scăzut al salariului.Nivelul economiei subterane este direct proporțional cu presiune fiscală resimțită de contribuabil.

Fig 2. Economia subterană raportat la PIB în UE

România ocupa locul doi în Europa de Est, dupa Polonia, la nivelul produslui intern brut, având o valoare de 139 mld. euro, dar și din punct de vedere al nivelului economiei subterane România își menține poziția a 2-a.Analizând raportul dintre cele două valori, concluzionăm că, România (28%) se alfă pe penultimul loc din Europa de Est cu privire la ponderea nivelului economiei subterane în produsul intern brut, fiind depașită doar de Bulgaria (31%).