Actori Ai Dezvoltării Urbane
ACTORI AI DEZVOLTĂRII URBANE
CUPRINS
Introducere ………………………………………………………………………………………3
Capitolul 1. BAZELE ECONOMIEI URBANE ȘI URBANISMUL ÎN ROMÂNIA………6
1. Noțiuni de bază privind economia urbană………………………………………………6
2. Orașul ca sistem……………………………………………………………………….11
3. Caracteristici ale structurilor urbane…………………………………………………..21
4. Reglementări legale cu privire la urbanism și amenajarea teritoriului din România…35
5. Apariția și evoluția preocupărilor administrației publice în materie de urbanism……..38
Capitolul 2. ACTORI AI DEZVOLTĂRII URBANE……………………………………………………40
1. Administrația publică centrală responsabilă cu problemele urbanismului ……………….40
2. Administația publică locală ……………………………………………………………………………….41
3. Societatea civilă ………………………………………………………………………………………………44
Capitolul 3. STRUCTURA INSTITUȚIONALĂ A ACTIVITĂȚII DE AMENAJARE A TERITORIULUI ȘI DE URBANISM……………………………………………………………………………46
1. Inspectoratul de stat în construcții ……………………………………………………………………..46
2. Centrul național pentru așezări umane…………………………………………………………………51
3. Ordinul arhitecților din România………………………………………………………………………..53
4. Registrul urbaniștilor din România……………………………………………………………………..59
5. Asociația profesională a urbaniștilor din România………………………………………………..67
6. Centrul de planificare urbană și metropolitană București……………………………………….67
7. Consiliul interministerial de avizare lucrări publice de interes national și locuințe …..71
Capitolul 4. STRUCTURI INTERNAȚIONALE ȘI PREOCUPAREA UE PRIVIND DEZVOLTAREA ȘI PLANIFICAREA URBANĂ ………………………………………………………..73
1. Programul Națiunilor Unite pentru așezări umane………………………………………………..73
2. Forumul urban mondial ……………………………………………………………….73
3. METREX ……………………………………………………………………………..73
4. +30 NETWORK………………………………………………………………………………………………74
5. METROPOLI…………………………………………………………………………………………………..75
STUDIU DE CAZ : Actori implicați în obținerea certificatului de urbanism…………………………77
Concluzii…………………………………………………………………………………………………………….87
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………………………………..90
Introducere
Dezvoltarea corespunde unui proces de mobilitate, de schimbare cu caracter deliberativ pentru atingerea obiectivelor economico-sociale.
Dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care facilitează generațiilor viitoare îndeplinirea propriilor opțiuni, îndeplinind cerințele generației actuale.
Dezvoltarea urbană reprezintă o formă a dezvoltării locale ce are în centrul său orașul ca cel mai dinamic și mai activ centru al creșterii și model de dezvoltare, centru de inovație tehnologică de cercetare științifică și un adevărat incubator economic.
Dezvoltarea urbană constituie un domeniu deosebit de important întrucât tendința de urbanizare este amplificată de migrația internă către capitale și alte metropole, iar creșterea demografică care rezultă constituie o sarcină imensă pentru orașele în creștere, acestea trebuie să gestioneze multiplicarea nevoilor în ceea ce privește tratarea deșeurilor, asigurarea de locuințe, educația și ocuparea forței de muncă. Tendința de urbanizare tot mai pronunțată reprezintă o provocare enormă pentru zonele rurale, care trebuie să se confrunte cu pierderea de capital uman, de forță de muncă, de consumatori și de studenți.
Procesul dezvoltării urbane trebuie analizat ținându-se cont de complexitatea acestuia, printr-o atentă analiză a tuturor mecanismelor care, în urma interacțiunii, generează o serie de mutații administrative, economice, sociale și politice.
Dezvoltarea unui sistem eficient, drept rezultat al unui amplu proces de urbanizare, constituie un important element de referință pentru aplicabilitatea și funcționalitatea politicilor de dezvoltare, implementate de actorii dezvoltării urbane.
O altă ipoteză a importanței dezvoltării urbane este dată de guvernarea coordonată cu ajutorul tehnologiilor electronice moderne, în special e-guvernarea, coordonată cu toate părțile vizate, ceea ce ar putea minimiza într-o mare măsură problemele existente și ar putea avea ca rezultat abordarea integrată a extinderii urbane, în cooperare cu zonele suburbane adiacente regiunilor rurale și luând în considerare interesele acestora, precum și respectând metodele moderne de planificare urbană, cum ar fi creșterea inteligentă, noua amenajare a teritoriului și dezvoltarea urbană inteligentă.
Din perspectiva dezvoltării, guvernarea reprezintă un proces de decizie colectivă, așadar presupune cooperarea între instituții și diferite părți interesate care își exercită responsabilitățile și competențele pentru a realiza o strategie globală pe termen lung.
Activitățile de dezvoltare urbană sunt favorabile îndeosebi participării întreprinderilor mici și mijlocii, în special în sectorul serviciilor, și întrucât politica de coeziune se orientează tot mai mult către promovarea avantajului competitiv al orașelor, trebuie continuată consolidarea parteneriatului dintre zonele urbane și cele rurale, deoarece zonele urbane sunt destinate să joace un rol important în dezvoltarea armonioasă și integrată a periferiilor lor, pentru a se realiza o coeziune teritorială și o dezvoltare regională echilibrată.
Se merită subliniat faptul că statele membre ale Uniunii Europene au posibilitatea de a delega orașelor gestionarea fondurilor structurale destinate măsurilor ce vizează realizarea unei dezvoltări urbane durabile, considerând că subdelegarea reprezintă o valoare adăugată dublă: pe de o parte, pentru creșterea economică la nivel regional și european ar fi mai eficient ca orașele să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile desfășurate, de la faza de planificare până la punerea în aplicare, răspunzând totodată dificultăților de ordin strict local, iar pe de altă parte, aceasta ar reprezenta un instrument important pentru îmbunătățirea capacității administrative a administrațiilor locale.
Este regretabil faptul că, până în prezent, nu a fost utilizată pe deplin posibilitatea subdelegării, posibil prin intermediul unor subvenții globale acordate autorităților municipale în cadrul programelor operaționale finanțate din Fondul European pentru Dezvoltare Regională. Există convingerea că în următoarea perioadă de programare ar trebui prevăzut și încurajat, în contextul abordării bazate pe guvernarea pe mai multe niveluri, un rol clar pentru zonele urbane ca organisme intermediare și că dimensiunea urbană și subdelegarea în cadrul politicii urbane ar trebui să fie obligatorii.
Este foarte importantă evidențierea abordării integrate a planificării urbane propunându-se ca orice sprijin public acordat dezvoltării urbane să se bazeze pe planuri de dezvoltare urbană integrate, solicitându-se ca abordarea integrată să devină o condiție obligatorie, pentru acordarea și punerea în practică a fondurilor structurale, precum și pentru obținerea de împrumuturi de la Banca Europeană de Investiții.
Alegerea temei “Actori ai dezvoltării urbane” este motivată prin însumarea importanței și complexității realizării obiectivelor dezvoltării urbane, aceasta fiind dependentă în mod direct și nemijlocit de actorii dezvoltării urbane.
Actorii dezvoltării urbane ar trebui invitați să elaboreze orientări care să conțină recomandări și exemple de bune practici în ceea ce privește planurile de dezvoltare urbană integrate și să încurajeze, de asemenea, schimbul de bune practici între autoritățile naționale, regionale și locale.
Realizarea acestei lucrări are la bază cercetarea. Etapa de Cercetare presupune pe de o parte identificarea și parcurgerea lucrărilor de specialitate din Bibliografie și pe de altă parte cercetarea on-line, pe site-urile instituțiilor publice.
În această lucrare vom surprinde în primul capitol bazele economiei urbane și urbanismul în România, definind orașul ca un sistem, arătând care sunt caracteristicile structurilor urbane, enumerând reglementările legale cu privire la urbanism și amenajarea teritoriului din România și evidențiind apariția și evoluția preocupărilor administrației publice în materie de urbanism.
În al doilea capitol vom identifica actori ai dezvoltării urbane și anume vom vorbi despre administrația publică centrală responsabilă cu problemele urbanismului, Administația publică locală și societatea civilă.
Capitolul trei va evidenția structura instituțională a activității de amenajare a teritoriului și de urbanism prin prezentarea următoarelor organizații: Inspectoratul de stat în construcții, Centrul național pentru așezări umane, Ordinul arhitecților din România, Registrul urbaniștilor din România, Asociația profesională a urbaniștilor din România, Centrul de planificare urbană și metropolitană București și Consiliul interministerial de avizare lucrări publice de interes national și locuințe, urmând ca în capitolul 4 să prezentăm structurile internaționale și preocuparea UE privind dezvoltarea și planificarea urbană.
Partea practică a acestei lucrări este reprezentată de Studiul de caz : Obținerea certificatului de urbanism, unde vom defini procedura și pașii necesar de urmat în vederea obținerii certificatului de urbanism, identificând totodată actorii implicați în procesul de eliberare a acestui act.
Lucrarea se încheie prin trasarea concluziilor și identificarea surselor ce constituie Bibliografia.
CAPITOLUL I
BAZELE ECONOMIEI URBANE ȘI URBANISMUL ÎN ROMÂNIA
1. Noțiuni de bază privind economia urbană
“Teoria generală a urbanizării” a utilizat se pare pentru prima dată noțiunea de urbanism, termen ce a fost definit sub diferite forme, considerându-se că reprezintă “un ansamblu complex de activități de proiectare, avizare, aprobare, a unor planuri sau autorizare a construcțiilor viitoare pentru oricare tip de localitate urbană sau rurală”. O altă opinie în ceea ce constituie urbanismul: “un ansamblu de măsuri politice, administrative, financiare, economice, sociale sau tehnice destinate să asigure o dezvoltare armonioasă a unui oraș.”
Pentru cuvântul “Urbanism”, DEX-ul oferă următoarea definiție “urbanismul este știința al cărei obiect îl constituie sistematizarea așezărilor existente și proiectarea de așezări noi, cuvântul însuși provine din latinescul: urbis care înseamnă oraș, urbanismul reprezentând așadar știința dezvoltării orașelor și așezărilor”.
Urbanismul a apărut și s-a afirmat bazându-se pe arhitectură. Raportul dintre arta urbană a marilor opere arhitectonice și urbanism a cunoscut multe transformări, relațiile s-au îmbogățit și diversificat pe măsura unei civilizații care tinde să se bazeze pe supradimensionarea și valorificarea maximă a spațiului.
Conform specialiștilor în domeniu, urbanizarea poate fi înțeleasă asemenea unui process continuu și complex în care au loc, în același timp, o serie de fenomene legate de concentrarea populației, precum și diverse modernizări și schimbări sociale. Centrul urban sau orașul poate fi considerat o zonă administrativă sau o arie economică funcțională.
Economia urbană analizează fenomenele și procesele economice care au loc într-un centru urban din perspectiva unității funcționale ale acestuia și a legăturilor dintre ele. Deși la o primă vedere conceptul de oraș pare mult mai clar decât cel de regiune, în realitate există mai multe elemente care trebuie luate în considerare, care fac din definirea orașului o problemă discutabilă.
O posibilă definire a orașului este cea în termenii granițelor administrative, zona administrată de “city government”. Avantajele unei astfel de definiții constă în volumul important de date statistice, în special de natură fiscală disponibile la acest nivel și în caracterul unitar al entității administrative, care este privită ca o unitate de politică și planificare, analogul urbanistic al regiunilor pentru planificare. Specialiștii Fox și Kumar au propus o abordare nouă, bazată pe criteriul participării la piețele metropolitane ale muncii. Potrivit abordării lor, un oraș va fi privit ca centrul unei piețe a muncii, pe baza existenței în cadrul său a unui nucleu al forței de muncă.
Încercările de a oferi o finalitate operațională definiției orașului au accentuat următoarele două citerii:
– o dimensiune minimă critică, cel mai adesea legată de un prag al cererii necesar pentru a furniza o serie de servicii urbane
– un anumit nivel critic al densității populației. Acest criteriu sprijină ipoteza generală formulată de Mills, potrivit căreia “un oraș este locul unde densitatea populației este mare în comparație cu cea din spațiile înconjurătoare”. Ceea ce conduce la o importantă implicație economică: dacă mai mulți oameni locuiesc și lucrează în cadrul unei suprafețe date, aceasta implică o intensitate mai înaltă a producției pe unitatea de suprafață.
Cele mai multe definiții ale centrelor urbane se concentrează asupra problemei determinării limitelor exterioare ale acestora.
Analizele au privit prea rigid criteriul vecinătății, foarte folositor evident, pentru scopurile planificării regionale. Limitările practice ale planificării și politicii regionale nu ar trebui să constrângă definiția conceptuală a centrelor urbane.
Orașul ca un centru administrativ pentru controlul unui teritoriu, orașul ca un zid, ca un izvor de cultură sunt concepte care au dominat în diferite epoci istorice. În esență orașul reprezintă o concentrare a populației, a activităților socio-economice, aceasta deoarece o bună parte a populației o reprezintă populația ocupată, iar deplasarea implică consumul altor resurse de aceea locurile de muncă și locuințele trebuie să fie cât mai apropiate. Dotarea cu resurse reprezintă rațiunea dominantă a existenței orașelor. Conform răspunsului dat de Losch lumea, ipotetic, s-ar compune din gospodării uniform distribuite, trăind din ceea ce produc, dacă resursele ar fi uniform distribuite și ar exista randamente constante de scară ale producției, populația ar fi și ea uniform distribuită.
O altă explicație a existenței orașelor o reprezintă introducerea economiilor la scară. Acestea pot lua mai multe forme:
– economii la scară în cadrul unei singure întreprinderi, luând în considerare cazul unui oraș cu o firmă;
– economii la scară în cadrul unei ramuri industriale, care explică de ce unele ramuri sunt puternic localizate într-un anumit oraș sau regiune;
– economii exterioare la scară, pentru mai multe activități, ramuri diferite (uneori numite economii ale aglomerării sau urbanizării).
Multe activități diferite, incluzând serviciile de consum dar și activități de prelucrare, au de câștigat de pe urma proximității dintre ele. Dacă alte așezări urbane se dezvoltă ca urmare a înzestrării cu anumite resurse sau prin specializarea într-un set diferit de activități, ele nu vor putea fi deservite de orașul cel mai mare, dacă sunt localizate la o distanță apreciabilă de acesta, din cauza chletuielilor de transport. Dacă stimulii creșterii cumulative induc o concentrare ridicată a spațiului, densitățile mari pot genera costuri ale congestiei care cresc din ce în ce mai mult și în cele din urmă opresc expansiunea. Aceste randamente descrescătoare reprezintă constrângeri ale creșterii în marile orașe.
Monitorizarea tendințelor dezvoltării folosind și indicatori situați în afara activității economice precede formularea principiilor dezvoltării durabile și s-a afirmat paralel cu procesul de definire a strategiilor de dezvoltare durabilă elaborate sub egida Națiunilor Unite și, respectiv, a Uniunii Europene.
Astfel de instrumente de monitorizare au fost produse de o varietate de instituții, de la întreprinderi sau formațiuni ale societății civile, grupuri de experți sau centre de cercetare până la administrații locale, guverne naționale, organizații interguvernamentale sau instituții financiare internaționale. Amploarea acestor eforturi, care s-au intensificat în ultimii ani atât la nivel național cât și în formule multinaționale colaborative, reflectă nevoia percepută de a dispune de astfel de instrumente, de a acoperi o plajă diversă de aplicații și de a depăși o seamă de dificultăți metodologice. Diferențele, încă notabile, dintre modalitățile de construcție, stadiul de dezvoltare și gradul de utilizare efectivă a unor seturi coerente de indicatori ilustrează complexitatea sarcinii de a regăsi compatibilități reale între abordările empirice și normative din domeniile distincte care se integrează în conceptul dezvoltării durabile: economia, societatea și capitalul natural. În aceste condiții, aspectele metodologice, aflate încă într-o fază de fundamentare teoretică, sunt preluate dinamic în procesul de dezvoltare a aplicațiilor de raportare statistică.
Conform Strategiei naționale pentru dezvoltare durabilă a României : Orizonturi 2013-2020-2030, convenirea unui set de indicatori acceptați ai dezvoltării durabile, inclusiv reflectarea în sistemul conturilor naționale, prin instrumente specifice, a factorilor ecologici și sociali ai dezvoltării, constituie în continuare un subiect de preocupare prioritară din partea Oficiului de Statistică al Comunităților Europene (Eurostat), Comisiei Economice ONU pentru Europa (UNECE) și Organizației pentru Colaborare și Dezvoltare Economică (OCDE).
România, prin Institutul Național de Statistică, este angajată în mod activ în acest proces. În faza actuală, Institutul Național de Statistică transmite la Eurostat un sistem parțial de indicatori, integrat în sistemul european al dezvoltării durabile, în funcție de datele disponibile. În această etapă, sursele de date pot fi perfecționate printr-o directă și eficientă cooperare inter-instituțională, în special pentru cuantificarea elementelor capitalului uman și social și a capacității de suport a ecosistemelor naturale. Sistemul actual, folosit pentru monitorizarea implementării Strategiei reînnoite pentru Dezvoltare Durabilă a UE (2006), recunoaște în mod explicit existența acestor probleme și recomandă statelor membre să-și revizuiască în continuare sursele de date pentru seturile de indicatori, pentru a le asigura calitatea, nivelul de comparație și relevanța în raport cu obiectivele Strategiei UE.
Unul dintre punctele nodale ale Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă reînnoite a UE îl reprezintă instituirea unui proces reglementat de monitorizare și raportare care să armonizeze cerințele naționale specifice ale statelor membre cu nevoile de coordonare și sinteză la nivelul instituțiilor Uniunii. S-a stabilit ca obiectivele de atins și instrumentele de măsurare a performanțelor economice în raport cu responsabilitățile sociale și de mediu să fie definite printr-un dialog constructiv angajat de Comisia Europeană și de fiecare stat membru al UE cu comunitatea de afaceri, partenerii sociali și formațiunile relevante ale societății civile.
Comisia Europeană, cu asistența grupului de lucru pentru indicatorii dezvoltării durabile, a fost însărcinată să continue dezvoltarea setului de indicatori pentru a îmbunătăți omogenitatea raportării. O primă versiune a acestui set de indicatori a fost folosită pentru primul raport de evaluare (2007) a Strategiei UE reînnoite. În forma sa curentă, mecanismul de monitorizare evidențiază anumite categorii de indicatori aflate încă în stadiul de dezvoltare. Setul existent de indicatori este considerat adecvat pentru monitorizarea țintelor cantitative ale Strategiei UE, dar incomplet sau insuficient pentru urmărirea și evaluarea obiectivelor calitative (de exemplu, buna guvernare).
Structura de indicatori produsă de Eurostat pentru primul raport de monitorizare a Strategiei UE reînnoite asociază fiecărei dimensiuni strategice un indicator reprezentativ (Nivel 1), un set de indicatori pentru obiectivele operaționale subordonate (Nivel 2) și indicatori descriptivi ai domeniilor de intervenție pentru politicile asociate (Nivel 3). Un set suplimentar de indicatori, în afara acestei structuri (indicatorii contextuali), este inclus pentru fenomenele greu de interpretat normativ sau al căror răspuns la intervenții rămâne neidentificat.
În conformitate cu deciziile adoptate de Consiliul European, statele membre ale UE au obligația să-și creeze forme de suport instituțional adecvate pentru coordonarea dezvoltării și utilizării instrumentelor statistice de monitorizare și pentru revizuirea periodică (la 2 ani) a fiecărei Strategii Naționale, într-un mod congruent cu efortul de sistematizare a raportărilor asupra implementării Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă la nivelul Uniunii Europene. Este vorba, prin urmare, de un proces continuu, în care revizuirea la intervale scurte a Strategiilor Naționale și a Strategiei UE reduce marja de eroare în privința evaluării resurselor necesare pentru implementarea obiectivelor convenite.
Pentru urmărirea și verificarea implementării prezentei Strategii Naționale se va crea și întreține un sistem național de indicatori statistici ai dezvoltării durabile, armonizat și congruent cu sistemul relevant de indicatori utilizat la nivelul UE, pentru monitorizarea progreselor naționale în raport cu Strategia pentru Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene. Colectarea și prelucrarea informațiilor de încredere, cuantificate și actualizate regulat, agregate la nivelul indicatorilor de dezvoltare durabilă, va permite măsurarea performanțelor în atingerea obiectivelor stabilite de Strategie și raportarea corectă asupra rezultatelor. Se are în vedere operaționalizarea a două tipuri de indicatori:
Indicatorii naționali de dezvoltare durabilă, focalizați pe prioritățile-cheie exprimate prin ținte cuantificabile care să permită, totodată, compararea performanțelor naționale cu cele ale partenerilor internaționali și cu obiectivele Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă a UE reînnoite. Acest set de indicatori se va baza pe rezultatele grupului de lucru Eurostat-UNECE-OCDE și va fi reactualizat în permanență.
Indicatorii de progres ai Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă a României, ce vor acoperi întregul pachet de politici pe care aceasta le generează, inclusiv a celor ce nu sunt cuprinse în Strategia UE. În acest mod, toate politicile vor forma obiectul monitorizării, urmărind responsabilizarea decidenților politici și permițând opiniei publice să evalueze succesul acțiunilor întreprinse .
2. Orașul ca sistem
Sistemul – noțiune și model: noțiunea de sistem este o noțiune euristică. Altfel spus, teoria sistemelor nu aspiră la reprezentare, la reprezentarea parțială a realităților, oricare ar fi acestea concrete sau abstracte, dar și la accentuarea caracterului lor global.
Noțiunea de sistem aparține și ea clasei termenilor polisemici. Această noțiune este utilizată cu o mare ușurință, de către specialiștii care nu se referă în mod explicit la analiza sistemică.
Un sistem este un ansamblu de elemente oarecare existente în diverse stări. Dacă schimbările de stare sunt măsurabile, putem considera aceste elemente ca variabile, iar starea sistemului, la un moment dat, va fi lista valorilor acestor variabile elementare.
Gestionarea problemelor orașului presupune o adevărată știință și artă în articularea economicului, socialului, politicului și culturalului. Ea presupune o modificare a tuturor practicilor manageriale, nu se reduce la gestionarea orizontală, nici la acea gestionare deconcentrată, nici la apropierea aleșilor de cetățeni. Cu alte cuvinte, managementul social al orașelor implică tratarea simultană a mizelor, a diferitelor scări la care poate fi văzut orașul, dispozitivele de gestiune deconcentrată, echipamentele și serviciile de cartier, relațiile dintre cartiere.
Numeroase acțiuni și proiecte puse în act în diferite orașe pot sugera pașii ce pot fi făcuți spre dezvoltarea socială urbană.
O altă definiție a sistemului (L. von Bertalanffy 1980): un complex de elemente în interacțiune. Noțiunea de interdependență a elementelor nu înseamnă în mod obligatoriu, și echilibru, relație imuabilă. În interiorul unui sistem, elementele care îl compun stabilesc relații de intensități diferite, iar acest lucru este numit grad de cuplare între elemente și variabile.
Elementele sistemului urban: observând că orașul reprezintă un spațiu urban amenajat, cu funcții multiple în viața socială și cu numeroase relații cu exteriorul său, rezultă în mod necesar, o abordare a sa ca sistem sociospațial.
În continuare este precizată configurația sistemică a unui oraș prin:
– prezența unui set de elemente de naturi diferite: ecologice, demografice, tehnologice, economice, arhitecturale, care funcționează ca un ansamblu interdependent și coerent;
– funcționarea sa prin fluxuri multiple, prin care se transferă oameni, bunuri, servicii, energie, informații;
– prezența unui mediu ambiant, pe fundalul căruia se întâlnesc celelalte componente;
– prezența unui comportament dinamic, orașul având o evoluție dependentă de timp, ceea ce face ca starea sa instantanee să se modifice în continuu;
Într-o astfel de viziune, ceea ce este perceptibil devine o parte a organismului numit oraș, care convertește materiale, energie și informații cu participarea oamenilor, reacționând la diversele impulsuri interioare acestuia, ceea ce generează schimbări continue.
Pe baza analizei sistemice a orașului se pot elucida diversele aspecte ale procesului de dinamică urbană, de creștere și dezvoltare, de uzură și degradare a unor componente, în scopul deprinderii de soluții posibile privind direcționarea și reglementarea evoluției viitoare a acestui sistem sociospațial.
Sistemul urban a apărut pe baza accentuării relațiilor dintre două sau mai multe orașe apropiate spațial, dar care își mențin în general, personalitatea. Inițial s-au dezvoltat separat, iar diferențele în privința supremației au apărut ulterior. Termenul a fost introdus de către britanicul Patrick Geddes, fiind ulterior reluat și interpretat de alți specialiști în moduri foarte diferite. Cele mai clare conurbații au apărut în zone cu importante zăcăminte minerale sau în regiuni cu un anumit specific industrial.
Pentru îndeplinirea unor astfel de decizii, sistemul urban este structurat pe elemente, pe baza cărora se construiește o matrice a structurii urbane.
Lui B. Waliser (1977) i se datorează o triplă definiție a sistemului:
– un ansamblu, în raporturi reciproce cu mediul, acestea asigurându-i o anumită autonomie;
– un ansamblu format din subsisteme în interacțiune, această independență asigurându-i o anumită coerență;
– un ansamblu ce presupune modificîri, mai mult sau mai puțin profunde în timp, conservând o anumită permanență.
Elementele sistemului urban sunt:
– cadrul natural – caracteristicile solului și subsolului, condițiile hidrologice, condițiile de climă;
– unitățile economice – unitățile de producție și depozitare, unități comerciale;
– dotările urbane – asigurarea cu unități de servicii de tip urban cu dotări corespunzătoare: gări, depouri, stații de călători, stații de epurare a apei;
– forța de muncă – resursele de muncă, gradul de valorificare, distribuirea în teritoriu, deplasări.
– populația – numărul de locuitori și structura pe sexe și vârste, pe categorii de activități.
– locuințele – fondul locuibil existent pe zone de amplasare și pe grade de confort, diponibil de terenuri pentru ansamblul de locuit;
– spațiile plantate – zone de odihnă și agrement, alte plantații, zone sportive;
– circulația – organizarea circulației și transporturilor rutiere, feroviare și aeriene din zonă;
– cadrul construit și compozițional – zone de locuit, dotări socio culturale, monumente;
– echiparea tehnică – rețele edilitare de apă, canalizare, electricitate, gaze, termoficare, telefonie. Între elementele de mai sus există strânse legături funcționale.
Situația actuală a sistemului socio – economic și capitalului natural al României: în condițiile specifice ale României, racordarea la procesul de tranziție către noul model de dezvoltare durabilă, în care țara este angajată alături de celelalte state membre ale Uniunii Europene, trebuie să fie conjugat cu un efort propriu suplimentar vizând recuperarea unor substanțiale rămâneri în urmă pe mai multe paliere ale sistemului național.
Pentru a acționa în mod realist, în cunoștință de cauză, pe direcția strategică a dezvoltării durabile este necesar ca România, cetățenii săi și partenerii săi externi să aibă o reprezentare clară asupra punctului de pornire la drum, asupra activelor reale ale țării, dar și asupra tarelor moștenite dintr-un trecut istoric complicat.
Dezvoltarea urbană poate fi considerată un proces de creștere și amplificare însoțit de o serie de transformări calitative generate de aplicarea unor strategii, politici, programe de dezvoltare. Dezvoltarea urbană reprezintă un proces complex, interactiv, aceste caracteristici fiind determinate de derularea proiectelor de dezvoltare în fazele de elaborare, planificare, implementare și evaluare.
Reglementările în ceea ce privește dezvoltarea urbană sunt relativ recente la nivel mondial, procesul de modernizare derulându-se într-un mod inconștient – întâmplător sau conștient de o manieră organizată, având în centrul său ca element principal teritoriul.
Politica de dezvolare urbană constituie un set de măsuri guvernamentale (naționale, regionale și locale) integrate (economice, sociale, culturale, de mediu, de transport și de securitate), care vizează orașele. Formularea unor politici de dezvoltare durabilă se face cu scopul îmbunătățirii unei situații existente, eliminării disfuncționalităților, echilibrării unor dezvoltări viitoare și consolidării unor direcții de dezvoltare.
Inițial, politicile urbane erau realizate de către ingineri și arhitecți, accentuându-se latura urbanistică a dezvoltării. Începând cu deceniul 6 al secolului XX, politicile de revitalizare urbană au condus la părăsirea completă a principiilor tehnice de abordare în dauna principiilor managementului urban.
Abordarea problematicii orașelor numai din perspectiva amenajării teritoriului și urbanismului nu mai este de actualitate. Orașul reprezintă un complex în care componenta socială, schimburile economice, serviciile, protecția mediului, educația, cultura, știința și cercetarea sunt elemente de luat în calcul. Dezvoltarea urbană urmărește crearea bunăstării colectivităților urbane, prin înglobarea tuturor domeniilor și componentelor dezvoltării locale.
Din punct de vedere administrativ, orașul devine un actor important pe scena economică națională, având propriile drepturi, importanță politică, poziție în domeniile profesionale și capacitate de a se alia cu alți actori în vederea promovării creșterii economice.
În contextul actual, abordarea conceptului de „politici urbane”, trebuie făcută din cel puțin trei puncte de vedere:
– din punctul de vedere al ariilor de interes, politicile urbane evidențiază aspectele sectoriale ale locuirii, ale terenurilor urbane, dezvoltării economice, îmbunătățirii serviciilor publice, protecția mediului etc. În acest sens Legea administrației publice locale consacră prin articolul 2, modul de responsabilizare a Administrației Publice în circumscripțiile administrativ-teritoriale: ”ea se organizează și funcționează în temeiul principiilor autonomiei locale, descentralizării și deconcentrării serviciilor publice, eligibilității și responsabilității autorităților administrative locale, legalității, cooperării și solidarității între autoritățile administrației publice precum și al consultării cetățenilor, inclusiv prin referendum în soluționarea problemelor locale de interes deosebit”.
– din punctul de vedere al conținutului, politicile urbane reprezintă orice principiu sau plan de guvernare privind problematica urbană. Enunțul lor trebuie să se formuleze pe domenii specifice de analiză pe baza identificării și prioritizării problemelor urbane ce rezultă din analiza datelor, informațiilor și indicatorilor ce reflectă situația existentă.
– din punctul de vedere al procesului, politicile urbane reprezintă un demers ciclic, care cuprinde formularea scopurilor dezvoltării urbane și evaluarea rezultatelor dezvoltării, planificarea acestei dezvoltări, proiectarea și implementarea, încorporând investițiile publice și consumul.
Dezvoltarea urbană trebuie respecte o serie de principii, cum ar fi:
Principiul legalitații: Legalitatea reprezintă un principiu fundamental care stă la baza fenomenului administrativ și căruia i se subordonează acțiunea administrației publice. Aceasta trebuie să se întemeieze pe lege, care reprezintă o bază de referință în aprecierea acesteia. Legalitatea este sinonimă cu regularitatea juridică și presupune că acțiunea administrației să țină seama de două elemente: obligația de conformare față de lege și obligația de inițiativă pentru a asigura aplicarea legii. În materie de planificare urbană legalitatea presupune respectarea cadrului normativ cu privire la amenajarea teritoriului, protecția mediului etc., în vederea asigurării unei dezvoltări armonioase.
Principiul descentralizării: Descentralizare teritorială se distinge de descentralizarea numită tehnică sau descentralizarea prin servicii (diferențierea se fundamentează pe distincția colectivitate teritorială / stabiliment public). Numeroși autori privesc descentralizarea prin servicii ca o tehnică de gestiune administrativă apropiată de deconcentrare sau ca un procedeu de gestiune a serviciilor publice deosebit de descentralizare sau deconcentrare. Această opoziție nu este întotdeauna determinantă în materie de descentralizare.
Descentralizarea este definită ca fiind acel sistem potrivit căruia administrarea intereselor locale, comunale, orășenești sau județene se realizează de către autorități liber alese de către cetățenii colectivității respective. Având la dispoziție, mijloace financiare proprii și beneficiind de putere autonomă de decizie, acest sistem răspunde ideii de libertate.
Autonomia locală este o formă de exprimare a principiului descentralizării administrative. Aceasta este asociată cu stabilirea unui statut distinct al colectivităților locale, al autorităților acestora, în raport cu administrația de stat și cu autoritățile care exercită funcțiile acestuia în unitățile administrativ-teritoriale.
Acest principiu este legat de colectivitățile locale care, în “Carta Europeană: Exercițiul autonom al puterii locale”, adoptată de Consiliul Europei la 15.10.1985, sunt definite, ținându-se cont de reglementările naționale, ca fiind colectivități locale de bază (comune, districte, departamente), dar și colectivități regionale, în măsura în care statele părți la aceasta convenție nu recurg la rezervele pe care Carta le permite.
Prin art. 4 din "Carta Europeană: Exercițiul autonom al puterii locale”, se instituie principiul subsidiarității, stipulându-se că aceste colectivități locale dispun, în cadrul legii, de întreaga competență de a lua inițiativa pentru orice chestiune care nu este exclusă din domeniul competențelor lor sau care nu este atribuită unei alte autorități, că exercițiul puterii publice trebuie, de o manieră generală, să revină acelor autorități care sunt cele mai apropiate de cetățeni și că puterile, competențele, încredințate colectivităților locale trebuie să fie în mod normal depline și întregi.
Așadar, subsidiaritatea presupune ca accentul, greutatea, în luarea deciziilor de interes public, să coboare cât mai spre nivelul de bază, să nu mai constituie un monopol sau o regulă pentru administrația de stat.
De aceea, regula în materie de competență pentru satisfacerea interesului public trebuie să o constituie autoritățile locale autonome la nivelul de bază (comuna și orașul), care sunt cele mai apropiate de nevoile cetățenilor și sunt alese de aceștia, iar excepțiile trebuie să le reprezinte autoritățile administrației publice autonome de la nivelul intermediar și autoritățile administrației de stat.
Potrivit art.3 din "Carta Europeană: Exercițiul autonom al puterii locale”, prin autonomie locală se înțelege dreptul și capacitatea efectivă ale autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu și în interesul populației locale, o parte importantă a treburilor publice.
Problema autonomiei locale se pune numai în statele unitare sau în statele din componența unei federații. În toate cazurile, autonomia locală relevă gradul de independență a colectivităților locale în raport cu statul din care fac parte. Ca atare, autonomia locală nu poate fi confundată cu organizarea raportului dintre statul federal și componentele acestuia. În statele federale, relațiile dintre statul federal și componentele acestuia exclud orice putere a autorităților federale asupra colectivităților locale din statele componente, controlul se manifesta numai la nivelul statelor, fiind excluse imixtiunile acestora în problemele colectivităților locale care dispun de autorități proprii ce se află sub controlul exclusiv al autorităților statului din care fac parte.
Principiul dezvoltării durabile: acest principiu a fost proclamat în cadrul “Declarației de la Rio” semnată de majoritatea statelor lumii, printre care și România, în cadrul Conferinței ONU pentru protecția mediului și dezvoltare din iunie 1992. Conform principiului 3 al Declarației privind mediul înconjurător și dezvoltarea, “dreptul la dezvoltare trebuie realizat astfel încât să satisfacă echitabil nevoile privind dezvoltarea și mediul înconjurător ale generațiilor prezente și viitoare”.
Problema cheie a dezvoltării durabile o constituie reconcilierea între două aspirații umane: necesitatea continuării dezvoltării economice și sociale, dar și protecția și îmbunătățirea stării mediului, ca singura cale pentru bunăstarea atât a generațiilor prezente, cât și a celor viitoare.
Conform prevederilor stabilite în cadrul Conferinței de la Rio, fiecare autoritate locală are obligația de a elabora propria strategie locală de dezvoltare durabilă.
Principiul parteneriatului: Parteneriatul ar putea fi definit ca ,,un acord între două sau mai multe organisme, cu scopul realizării unui obiectiv cu impact pozitiv asupra dezvoltării locale și asupra pieței locale a forței de muncă”.
În cadrul parteneriatului local este importantă relația de asociere care se stabilește între diferiți actori ai dezvoltării locale. Fiecare dintre acești actori trebuie să cunoască foarte bine care le sunt atribuțiile, contribuțiile și modul de patricipare la parteneriat. Un aspect deosebit de important în ceea ce privește succesul parteneriatului public / privat, îl constituie reprezentativitatea celor două componente. Astfel, cele două părți care dialoghează și pun în comun experiență, inovație, resurse materiale, umane și financiare, trebuie să aibă girul organizațiilor din care provin, pentru a putea să soluționeze problemele colectivităților locale. Așadar, vorbim despre caracterul deschis al parteneriatului dintre cele două sectoare (public/privat).
Abordări privind planificarea urbană: Planificarea urbană s-a axat timp îndelungat pe un singur instrument și anume planul urbanistic, dar în contextul accentuării tendințelor de a face aplicabil principiul dezvoltării durabile, s-a considerat că folosirea planului strategic de dezvoltare locală și părăsirea planurilor de tip master-plan ar conduce la o mai bună integrare a planificării și gestiunii teritoriului în general cu dezvoltarea economică, socială etc.
Un astfel de plan strategic, trebuie să pregătească baza geografică, economică și socială a orașului în principal pe următoarele direcții:
Stabilirea parametrilor pentru dezvoltarea viitoare ținând cont de constrângerile topografice și considerentele de mediu – pentru o dezvoltare durabilă;
Maximizarea eficienței în realizarea infrastructurii urbane, cum ar fi drumurile, canalizarea, energia electrică, apa, gazele etc.
Facilitarea coordonării activităților comerciale / business și a serviciilor publice, crearea de locuri de muncă, transportul, locuințele, educația, protecția socială, etc.
Înlăturarea obstacolelor care blochează dezvoltarea economică, spațiale, sociale, etc.
Dezvoltarea urbană durabilă trebuie să fie o constantă în elaborarea strategiilor de dezvoltare locală, avându-se în vedere principiile de la Rio de Janeiro, 1992, Agenda 21 și Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă în România, care susțin dezvoltarea durabilă și abordează în conținutul lor direcții esențiale pe care edilii locali trebuie să le prevadă, susțină si evalueze:
Protecția și promovarea sănătății umane;
Creșterea populației și sănătatea ecosistemului;
Așezări umane viabile;
Dezvoltare economică responsabilă;
Conservarea și gospodărirea resurselor (protecția atmosferei, gospodărirea viabilă a terenurilor, combaterea despăduririlor);
Dezvoltarea montană durabilă;
Dezvoltarea durabilă a agriculturii;
Conservarea diversității biologice;
Protecția și gospodărirea apelor dulci;
Siguranță în utilizarea produselor toxice;
Gospodărirea deșeurilor periculoase , radioactive și a deșeurilor solide și apelor uzate orășenești, etc.
Serviciile urbane – instrumente de transpunere practică a politicilor de dezvoltare urbană: Putem defini serviciul public ca fiind activitatea realizată de către o colectivitate (locală, regională, națională sau europeană, prin puterea de care aceasta dispune) sau încredințată de aceasta unui terț, prin care contribuie la realizarea sau la punerea în valoare a unui bun public sau furnizarea unui serviciu necesar tuturor (existent sau nou), care nu poate fi realizat sau prestat doar prin regulile pieței. Această necesitate poate decurge dintr-un interes strategic comun sau din necesitatea de solidaritate și echitate. Activitățile specifice serviciului public contribuie la dezvoltarea durabilă a comunității și presupun înglobarea noilor tehnologii și a proceselor manageriale pentru creșterea performanțelor. Finanțarea serviciilor publice se realizează din surse bugetare, extrabugetare, combinații ale acestora sau se autofinanțează.
Serviciile urbane vizează domenii precum:
Infrastructură, locuințe, transport, fond funciar, protecția mediului : Autorizare a construirii, disciplina în construcții; Cadastru și fond funciar; Protecția mediului; Administrarea spațiului locativ; Distribuirea energiei termice; Alimentare cu apă, canalizare și epurarea apelor uzate; Transportul public local de călători; Administrarea spațiilor verzi; Salubrizarea localităților; Întreținerea, repararea și exploatarea drumurilor publice; Furnizarea de gaz și electricitate; Iluminatul public.
Artă, cultură, educație, relații cu comunitatea: Susținera învățământului preuniversitar de stat; Susținerea activităților culturale, educative și de tineret; Relații cu comunitatea – cetățeni, ONG-uri, asociații de proprietari, societăți comerciale.
Asistență socială, sănătate, evidența populație: Protecția drepturilor copiilor; Protecția persoanelor cu handicap; Protecția persoanelor fără venituri; Asistența persoanelor vârstnice; Autoritate tutelară; Administrarea de instituții sanitare; Stare civilă și evidența informatizată a personei.
Ordinea și siguranța publică; Protecția civilă; Poliția locală; Controlul comercial.
Activități comerciale, colectarea impozitelor și taxelor locale, sprijinirea liberei inițiative: Organizarea și funcționarea piețelor agroalimentare; Exploatarea parcajelor publice; Licențierea transportului privat de călători; Colectarea impozitelor și taxelor locale; Autorizare liberă inițiativă, privatizare.
Din punct de vedere economic orașul este locul ce prezintă cele mai mari densități de investiții și echipamente pe unitățile de suprafață, reunind majoritatea capitalurilor disponibile, chiar și pe cele provenite din spațiul rural.
Prin urmare este necesară întrunirea următoarelor elemente, pentru a discuta de viabilitatea unui oraș:
Crearea unei baze economice diversificate;
Dezvoltarea capitalului uman și utilizarea în mod comercial a acestuia;
Asigurarea rețelei de instituții de învățământ care să asigure pregătirea forței de muncă, potrivit cererii pieței;
Asigurarea accesibilității prin legături fizice și telecomunicații;
Îmbunătățirea capacității instituționale locale de a dezvolta potențialul economic local.
Dezvoltarea urbană se confruntă tot mai mult cu problemele globale de structurare a orașelor, vorbind aici despre: definirea ariei geografice, extinderea localităților, de remodelare.
Dezvoltare urbană: populația urbană a României reprezintă aproximativ 54,9% din populația țării, ceea ce plasează România în rândul țărilor cel mai slab urbanizate din Europa.
Orașele simbolizează dubla provocare cu care se confruntă, în prezent, Uniunea Europeană: cum poate fi îmbunătățită competitivitatea astfel încât să se respecte și cerințele legate de domeniul social și de mediu.
Orașele Europei sunt centrele de activitate economică, inovare și locuri de muncă ale acesteia. Totuși, ele se confruntă cu numeroase provocări. Tendința de suburbanizare, creșterea gradului de sărăcie și a șomajului în zonele urbane, supraaglomerarea sunt probleme complexe, necesitând elaborarea unor strategii integrate care să răspundă nevoilor locale în materie de transport, locuințe, învățământ ocuparea forței de muncă. Politica europeană regională și de coeziune se confruntă cu aceste probleme.
Suma de 21,1 miliarde de euro, reprezentând 6,1% din bugetul total alocat politicii de coeziune, a fost alocată pentru proiecte de dezvoltare urbană ce vor fi derulate în perioada 2007-2013. Din aceasta, 3,4 miliarde sunt destinate reabilitării amplasamentelor industriale și suprafețelor de teren contaminate, 9,8 miliarde proiectelor de regenerare urbană și rurală, 7 miliarde transportului urban ecologic și 917 milioane locuințelor. Alte investiții în infrastructură în domenii ca cercetarea și inovarea, transportul, mediul, educația, sănătatea și cultura au, la rândul lor, un impact semnificativ asupra orașelor.
La nivel regional gradul de urbanizare este corelat cu nivelul general de dezvoltare. Regiunile Nord-Est, Sud și Sud-Vest înregistrează ponderi ale populației urbane sub 50% (cea mai mică fiind în Sud – 41,7% și Nord-Est – 43,4%). Cel mai ridicat procent al populației urbane se înregistrează în Regiunile București-Ilfov – 90,5% și Vest – 63,6%.
În urmă cu 7 ani, rețeaua urbană a României cuprindea, 314 orașe cu o populație de 11.879.897 locuitori, doar 46 de orașe având mai mult de 50.000 de locuitori. Din numărul total al orașelor, numai 25 de orașe înregistrau o populație de peste 100.000 de locuitori înglobând aprox. 55 % din populația urbană a României, ceea ce înseamnă o medie de aproximativ 3 orașe mari pe regiune. Municipiul București concentrează singur 16,2% din populația urbană a țării.
La Recensământul din anul 2011, conform publicațiilor existente pe site-ul Institutului Național de Statistică numărul orașelor și municipiilor este de 320.
3. Caracteristici ale structurilor urbane
Varietatea condițiilor de producție din interiorul unui oraș sunt ignorate în multe modele ale utilizării terenurilor urbane, care se bazează pe ipoteza că întreaga activitate de producție are loc în așa numitul central business district. Această ipoteză, emisă din considerente de ordin analitic, exclude explorarea uneia din cele mai interesante dezvoltări în orașele contemporane și anume descentralizarea industriei și a altor activități non-rezidențiale. De asemenea și locuințele sunt localizate în diverse părți ale unei metropole, chiar dacă într-un oraș, cu o densitate mare a acestora, cele mai multe clădiri noi sunt construite la marginea orașului.
Principala caracteristică a producției cu diferite localizări în cadrul orașelor o reprezintă marea variație a inputurilor. Ea reflectă importante diferențe interurbane în ratele prețurilor factorilor de producție. În particular, prețul terenurilor în special pentru utilizări non-rezidențiale, variază foarte mult în funcție de localizare, în timp ce prețul celorlați factori: capitalul, forța de muncă poate fi presupus inviariabil în spațiul interurban.
Formarea agenților de dezvoltare socială urbană: Punerea în act a Dezvoltării sociale urbane a ridicat problema formării agenților de dezvoltare socială urbană. Cei care își asumă această responsabilitate trebuie să-și poată problematiza și contextualiza acțiunea în situațiile sociale diferite, în care oamenii au probleme personale și probleme comune.
Orașul reprezintă un construct social. „Integrat” se referă de asemenea la „incluziv”, adică a munci pentru a contura „corpul social” al orașului într-un proiect comun incluziv de coexistență, pentru a combate excluziunea și segregarea spațială.
Caracterul integrat se referă, de asemenea, la „integrarea” părților într-o structură. Acest lucru implică faptul că gândirea conceptuală și operațională trebuie să aibă la bază strategii și planuri cu viziuni „integrate” – globale și comprehensive – ale orașului ca întreg, dar de cele mai multe ori, dezvoltarea optimă va fi atinsă prin intermediul „acțiunilor teritorializate” (abordare „zonală”). În oraș, unde obiectele (ex.: case, clădiri) și subiecții (persoane fizice sau juridice) au o localizare spațială anume, este de obicei mai benefic să se conjuge o strategie comprehensivă sau globală, „integrată” cu o dezvoltare „zonală”, decât să se acționeze asupra obiectelor sau subiecților luați izolat (de exemplu, casă cu casă, clădire cu clădire) sau nediscriminat și generic. Practic, abordarea integrată reclamă un angajament comun, asumat pentru livrarea unor rezultate comune în dezvoltarea urbană durabilă, dovadă a lucrului în echipă și a bugetelor venite de la diverse autorități sau agenții care converg în aceeași direcție.
Beneficiile abordării integrate: într-un context în care provocările urbane sunt din ce în ce mai complexe și unde resursele, atât publice cât și private sunt în scădere, unde este necesar să realizezi tot mai mult cu resurse puține, este de dorit ca efortul să se concentreze în direcția obținerii sau valorificării fiecărui input venit de la actorii publici sau privați. Trebuie să nu mai gândim inflexibil, trebuie să descoperim căi noi de a gândi și de a munci, astfel încât să oferim servicii mai bune, mai eficiente și mai sustenabile. Abordarea integrată oferă toate aceste posibilitați, permițând ca efectele adiționale, sinergetice și multiplicatoare să fie atinse, diminuând interferența conflictul și copierea, dar încurajând colaborarea.
Regenerarea Urbană Integrată este concepută sub forma unui proces planificat, care trebuie să transceadă hotarele și abordările utilizate în mod obișnuit anterior pentru a se adresa orașului ca un întreg funcțional și părților sale precum componente unui organism urban unitar, cu obiectivul de a dezvolta și echilibra în totalitate complexitatea și diversitatea structurilor sociale, economice și urbane, stimulând în același timp o mai mare eco-eficiență a mediului înconjurător.
Acest concept de „regenerare urbană integrată” își propune să optimizeze, să conserve și să revalorifice întreg capitalul urban existent (social, mediu construit, patrimoniu, etc.) față de alte forme de intervenție în care, în tot acest capital urban, doar valoarea terenului este prioritizată și conservată prin demolare traumatizantă și prin înlocuirea restului întregului capital urban și – cel mai lamentabil – social. Zonele urbane defavorizate nu trebuie văzute ca o problemă, ci ca o sursă de capital fizic și talent uman, al cărui potențial trebuie să fie descătușat, astfel încât să poată contribui la progresul civic general și la creșterea economică a orașului.
Acest angajament strategic față de „regenerarea urbană integrată” nu trebuie să fie incompatibil cu creșterea urbană. Evident, acolo unde este necesar, planificarea teritorială și urbană ar trebui să permită o suficientă dezvoltare a terenurilor încât să răspundă unor nevoi justificate, aplicând termenii de „control puternic al ofertei de teren și a dezvoltării speculative” menționați în Carta de la Leipzig. Dar este de asemenea recomandabil să se modeleze creșterea nelimitată a orașelor sau expansiunea urbană deoarece – în societățile cu o demografie stabilă sau recesivă, precum aceea a multor orașe europene – noua creștere suburbană este în mare măsură alimentată – împreună cu o creștere a prețurilor la case și descentralizarea angajărilor, serviciilor și facilităților – de sentimentul de declin al cetățenilor și de lipsa calității vieții, în anumite părți existente ale orașului.
Aceasta nu înseamnă că, în anumite operațiuni de regenerare, nu ar putea fi necesar ca anumite clădiri să fie demolate și înlocuite, sau că în alte situații („zone industriale dezafectate” așa-numitele „brownfields”, zonele păsăsite,abandonate sau zone în declin) nu ar fi cel mai indicat să se reamenajeze complet.
În orașele aflate în declin poate fi de asemenea important să se găsească un echilibru între nevoia de a menține vitalitatea zonelor lor centrale și regenerarea și îmbunătățirea imobilelor de locuințe, evitând unele potențiale efecte secundare precum creșterea procentului de locuințe neutilizate din clădirile renovate.
Pe scurt, scopul este acela de a stimula politicile urbane de bunăstare prin intermediul abordărilor urbane comprehensive, care administrează extensia fizică a orașului ca pe o necesitate și care combină angajamentul față de regenerarea urbană integrată în țesuturile existente și în mediul construit cu un model de creștere durabilă, integrată din noile dezvoltări urbane. Aceasta ar trebui să se bazeze pe „conceptul de oraș european tradițional” care, deși este caracterizat prin diversitate (și în acest fapt constă și bogăția sa), este recunoscut pentru complexitatea, caracterul compact, diversitatea funcțională, pluralitatea și integrarea socială, având drept obiectiv suprem atingerea unui echilibru mai bun și a integrării tuturor dimensiunilor sustenabilității.
Care sunt instrumentele operaționale care ar putea favoriza regenerarea urbană integrată?
Din punct de vedere operațional, instrumentele care ar putea favoriza regenerarea urbană integrată includ:
Lansarea de programe și planuri de regenerare integrată care să ia în considerare, în același timp, orașul ca întreg și limitele sale parțiale de intervenție, stabilind diagnostice ale problemelor și oportunităților și determinând acțiunile sectoriale ce trebuie aplicate și modul în care ar trebui organizate și coordonate pentru a crea sinergii și pentru a depăși orice discrepanță apărută între ele, asigurând consensul necesar între toți actorii urbani și incluzând participarea publică;
Combinarea unui set organizat de acțiuni axate pe îmbunătățirea fizică a clădirilor și a spațiilor urbane, împreună cu alte acțiuni sectoriale integrate, precum cele de mai sus, și cu ghiduri de dezvoltare urbană care fixează criteriile pentru intervențiile de regenerare fizică, administrarea utilizărilor, îmbunătățirea spațiilor fizice și a scenei urbane, protecția peisajului și a patrimoniului cultural, etc.;
Ținând cont de faptul că varietatea integrată a grupurilor sociale și diversele funcțiuni și activități urbane, peste și dincolo de anumite zone de utilizări specializate, reprezintă un simptom al vitalității urbane, ar trebui să avem drept obiectiv sporirea calității vieții, a atractivității și a
gradului de locuire pentru toate țesuturile urbane, în particular pentru cele centrale și în special pentru zonele rezidențiale. Aceasta înseamnă: orașe și cartiere pentru toți, într-un mediu urban care este „activ, incluziv și sigur, bine administrat, bine conectat, bine deservit, senzitiv din punct de vedere al mediului, bine proiectat și construit, echitabil pentru toți”. Pentru ca toate acestea să poată fi realizate, planificarea urbană și managementul urban trebuie să caute să creeze și să recupereze suficientă atractivitate și condiții optime de locuire și să ofere mijloacele pentru a „răspunde nevoilor locuitorilor prezenți și viitori”, astfel încât toate părțile care realizează. Acestea sunt cele opt caracteristici ale unei comunități durabile, convenite în Acordul de la Bristol, din 2006.
Acordul de la Bristol. Țesuturile unui oraș să devină zone în care diverse grupuri sociale pot și „își doresc să trăiască și să muncească, acum și în viitor”.
În anumite cazuri, aceasta ar putea însemna creșterea complexității și varietății funcționale și sociale a anumitor zone (de exemplu, în complexele rezidențiale constituite din blocuri turn construite după cel de-al Doilea Război Mondial) prin sporirea atractivității acestor zone pentru noi rezidenți și noi activități și astfel îmbunătățind mixitatea socială a diferitelor grupe de populație și de venit și echilibrul funcțional al zonei. Cu toate acestea, în unele cazuri (cum este adesea cazul, de exemplu, al zonelor centrale sau istorice), poate fi necesară realizarea de mecanisme care să conducă la reducerea excluziunii sociale sau a oricăror efecte secundare nedorite de înlăturare a persoanelor cu venituri mici de către clasa de mijloc pe care intervențiile de regenerare urbană le pot cauza ocazional prin cauzarea de efecte nedorite sau excluderea anumitor grupe de populație sau funcții vitale pentru un echilibru urban adecvat, întrucât se găsesc în incapacitatea de a concura cu alte activități mai profitabile pe termen scurt.
Formatele și tipologiile de case, precum și accesibilitatea prețurilor pentru locuințele cu chirie sau în proprietate sunt câteva elemente cheie ale acestor strategii. Pentru a conserva – sau dacă este necesar, a stimula – diversitatea socială sau pluralitatea grupurilor sociale de diferite vârste și niveluri de venit în toate țesuturile existente ale orașului, este nevoie să se încurajeze prezența unei game extinse de formate și tipologii de locuințe prin conservarea lor, acolo unde este posibil, sau prin introducerea lor, în cazul în care o astfel de diversitate nu a fost prezentă anterior.
Finanțarea publică în regenerare urbană este considerată un punct cheie pentru garantarea obiectivelor sociale și de mediu pe termen lung și mediu, dar în scenariul actual, în care resursele publice sunt limitate, ar putea fi necesar să se combine tipuri alternative de finanțare publică existentă (fonduri structurale europene, fonduri naționale, regionale și locale, etc.) cu alte noi formule și mijloace financiare (împrumuturi, fonduri „revolving” (reînnoibile), JESSICA, etc.), precum și dezvoltarea de noi stimulente financiare și taxe pentru întreprinderile private, încearcând să crească gradul de implicare a proprietății private și a agenților financiari și a altor actori urbani din regenerarea urbană.
Întărirea formelor existente de parteneriat public-privat și dezvoltarea unor noi tipuri bazate pe coduri de conduită clare și transparente pentru ambele părți, conduse – dacă este necesar, pentru a impulsiona implicarea sectorului privat – de către autoritățile publice, prin intermediul stimulentelor, reprezentând un sprijin economic inițial, cu rol catalizator.
Investiții în eforturile de consolidare a capacităților și a abilităților în vederea rezolvării problemelor economice, sociale și de mediu deoarece acestea afectează localitățile, indiferent de localizare (orașe, zone urbane și rurale) sunt esențiale pentru promovarea sustenabilității.
Acordul de la Bristol sprijină conceptul de aptitudini „pentru dezvoltarea locului”, precum leadership teritorial, angajament comunitar, parteneriat de lucru, management de proiect, guvernanță și învățare interdisciplinară.
Aceasta a fost definiția comunităților durabile, inclusă în Acordul de la Bristol, 2006.
Ținând cont de diversitatea orașelor europene, precum și de larga diversitate geografică și
contextuală, este imposibil să se aplice soluții general valabile în planurile sau programele de regenerare urbană integrată, și ca urmare acestea pot beneficia de o dezvoltare și implementare locală prin includerea unei propuneri de guvernanță și management adaptată contextului local, cu referire particulară la stimularea și canalizarea participării publice. Acest fapt necesită deseori existența anterioară a unui proces deschis și transparent de măsurare și raportare a performanței privind sustenabilitatea către locuitori și alți actori implicați, oferind cetățenilor mai multă responsabilitate și conștientizându-i mai întâi, dându-le oportunitatea de a avea o mai mare implicare în procesul decizional.
În această privință, pare a fi convenabil – atât pentru auto-evaluarea politicilor publice, cât și pentru informarea cetățenilor – să se includă instrumente adecvate de monitorizare și evaluare (evaluări ex ante, intermediare și ex post, seturi de criterii și indicatori, etc.) în planuri și programe, astfel încât să se verifice dacă obiectivele propuse au fost atinse și, în cazul în care este necesar, să se ia în considerație schimbările sau corecțiile relevante.
Necesitatea de a configura o nouă „alianță urbană” pentru a pune în practică angajamentul strategic față de regenerarea urbană integrată.
A pune în practică acest angajament strategic față de „regenerarea urbană” și „abordarea integrată” examinată va necesita o nouă „alianță urbană” împărtășită de toți actorii implicați în procesul de „construcție a orașului”: sectorul proprietății, finanțele, locuitorii, autoritățile publice, experții, etc.
Această nouă „alianță urbană” ar trebui să se bazeze pe consens și să fie legitimată de către noi forme de guvernanță, în care rețelele sociale și de cetățeni joacă un rol important, iar scopul său comun ar trebui să se îndrepte către revalorizarea, recuperarea și chiar re-inventarea „orașului existent”, optimizând astfel capitalul uman, social, material, cultural și economic, format de-a lungul istoriei și utilizând aceste elemente pentru a construi orașe eficiente, inovatoare, inteligente, mai durabile și integrate social
Rolul orașelor din Europa: În anul 1994, în Danemarca a avut loc Conferința Europeană asupra orașelor durabile, unde a fost adoptată Carta orașelor din Europa pentru durabilitate, ce cuprinde 3 părți intitulate astfel: Partea I – Declarație de consens: Orașe din Europa pentru o dezvoltare durabilă, Partea a II a – Campania orașelor durabile din Europa, Partea a III a -angajarea în procesele locale ale Agendei 21; planuri locale de acțiune pentru o dezvoltare durabilă.
În continuare vor fi redate cele trei părți ale Cartei orașelor din Europa pentru durabilitate sau Carta Aalborg, acest lucru a fost inspirat din lucrarea Institutului European ”Sociologia Dezvoltării Comunitare”.
Pentru claritatea și neinterpretarea mesajului din ”Carta Orașelor din Europa pentru durabilitate”, am redat textul întocmai cum a fost declarat în Danemarca, în anul 1994:
Partea I, Declarația de consens: Orașe din Europa pentru o devoltare durabilă:
“Noi, municipiile și orașele europene, semnatare ale acestei Carte, declarăm că de-a lungul istoriei, orașele noastre au existat pe durata și după prăbușirea imperiilor, statelor naționale și regimurilor și au supraviețuit ca nuclee de viață socială, susținătoare ale economiilor noastre și apărătoare ale culturii, patrimoniului și tradiției. Alături de familii și cartiere, orașele au reprezentat elementele fundamentale ale societăților și statelor noastre. Orașele au fost centre ale industriei, meștesugurilor, comerțului, educației și guvernării.
Înțelegem ca stilul nostru de viață urban din prezent, mai ales modelele noastre de diviziune a muncii și funcțiunilor, utilizarea terenurilor, transporturile, producția industrială, agricultura, consumul și activitățile de recreere și agrement, cu alte cuvinte standardul nostru de viață, ne fac pe deplin răspunzători pentru multe probleme de mediu cu care se confruntă omenirea. Aceasta are o semnificație specială deoarece 80 % din populația Europei trăiește în zone urbane.
Am aflat că nivelurile actuale de consum al resurselor în țările industrializate nu pot fi realizate de toți oamenii care trăiesc în prezent, și cu atât mai puțin de generațiile viitoare, fără a distruge capitalul natural.
Suntem convinși că existența durabilă a oamenilor pe această planetă nu poate fi realizată fără comunități locale durabile. Administrația locală este aproape de locul unde sunt percepute problemele de mediu și cel mai aproape de cetățeni, împărțind cu celelalte niveluri ale administrației responsabilitatea bunăstării omenirii și naturii. De aceea, municipiile și orașele reprezintă factorii principali ai procesului de modificare a stilurilor de viață, a producției, consumului și sistematizării teritoriale.
2. Definiția și principiile durabilității
Noi, municipiile și orașele, înțelegem că ideea de dezvoltare durabilă ne ajută să ne fundamentăm standardul de viață pe capacitatea de suport a naturii. Căutăm să realizăm justiția socială, economii durabile și durabilitatea mediului. Justiția socială va trebui să se bazeze pe durabilitate și echitate economică, fapt care necesită durabilitatea mediului înconjurător.
Durabilitatea mediului înconjurător înseamnă menținerea capitalului natural. Aceasta cere din partea noastră că viteza cu care consumăm materialele regenerabile, resursele de apă și energie, să nu depașească viteza cu care sistemele naturale pot reface aceste resurse și că viteza cu care consumăm resursele neregenerabile să nu depășească viteza cu care resursele durabile regenerabile sunt înlocuite. Durabilitatea mediului mai înseamnă că viteza de emisie a poluanților să nu depășească capacitatea aerului, apei și solului de a-i absorbi și prelucra.
Mai mult, durabilitatea mediului implică menținerea biodiversității, sănătății umane, ca și a calității aerului, apei și solului la standarde suficient de ridicate pentru a susține viața și bunăstarea oamenilor, ca și flora și fauna, pentru totdeauna.
3. Strategii locale pentru durabilitate
Suntem convinși că municipiul sau orașul este pe de o parte cea mai mare unitate capabilă să abordeze de la început multiplele dezechilibre prezente în mediul urban, în domeniile arhitectonic, social, economic, politic, al resurselor naturale și mediului înconjurător, care afectează negativ lumea noastră modernă, iar pe de alta parte scara cea mai mică la care problemele pot fi soluționate coerent într-un mod integrat, holistic și durabil. Deoarece fiecare oraș este diferit, trebuie să găsim fiecare căile proprii catre durabilitate. Vom integra principiile durabilității în toate politicile noastre și vom face din forța municipiilor și orașelor noastre baza pentru strategiile adecvate pe plan local.
4. Durabilitatea ca proces creator, de echilibrare la nivel local
Noi, municipiile și orașele, recunoaștem că durabilitatea nu este o viziune și nici o stare imuabilă, ci un proces creator, de echilibrare la nivel local, care se extinde în toate domeniile de decizie locală. Acesta asigură feedback-ul continuu referitor la managementul municipiului sau orașului, evidențiind activitățile care conduc ecosistemul urban către echilibru și activitățile care îl îndepartează de acesta. Prin dezvoltarea managementului unui oraș pe baza informațiilor colectate prin acest proces, orașul este înțeles ca funcționând ca un întreg organic, iar efectele tuturor activităților importante sunt lăsate să iasă la iveală. Printr-un astfel de proces, orașul și cetățenii săi pot opta în cunoștință de cauză. Prin procesul managerial cu rădăcini în durabilitate, se pot adopta decizii care reprezintă nu numai interesele generației actuale, ci și pe cele ale generațiilor viitoare.
5. Soluționarea problemelor prin negocierea în exterior
Noi, municipiile și orașele, recunoaștem că un municipiu sau un oraș nu-și poate permite să-și transfere problemele unui mediu înconjurător mai larg sau în viitor. De aceea, orice probleme sau dezechilibre care există în interiorul orașului vor trebui re-echilibrate la nivelul acestuia sau absorbite de entități mai mari la nivel regional sau național. Acesta este principiul soluționării problemelor prin negocierea în exterior. Implementarea acestui principiu va da fiecarui municipiu sau oraș libertatea de a defini natura activităților sale.
6. Economia urbană pentru durabilitate
Noi, municipiile și orașele înțelegem că factorul limitativ pentru dezvoltarea municipiilor și orașelor noastre a devenit capitalul natural, ca de pildă atmosfera, solul, apa și pădurile. Trebuie deci să investim în acest capital. În ordinea priorităților, aceasta necesită:
investiții în conservarea capitalului natural rămas, cum ar fi rezervele de ape subterane, solul, habitatele speciilor rare;
încurajarea sporirii capitalului natural prin reducerea nivelului curent de exploatare, ca de pildă a energiei neregenerabile;
investiții menite să reducă presiunea asupra rezervelor de capital natural prin extinderea capitalului natural cultivat, ca de pildă parcuri de recreere în interiorul orașelor pentru a scădea presiunea asupra pădurilor naturale;
sporirea eficienței de utilizare finală a produselor, cum sunt clădiri eficiente energetic, transport urban care nu afectează mediul.
7. Echitate socială pentru durabilitate urbană
Noi, municipiile și orașele, suntem conștiente că saracii sunt cei mai afectați de problemele de mediu (cum sunt zgomotul și poluarea aerului cauzate de trafic, lipsa confortului, locuințe nesănătoase, lipsa spațiilor în aer liber) și sunt cel mai puțin capabili să le rezolve. Distribuția inechitabilă a bogației nu numai că produce comportamentul nedurabil, dar face totodată ca acesta să fie mai dificil de modificat. Intenționăm să integrăm nevoile sociale fundamentale ale oamenilor, ca și programele de asistența sanitară, utilizare a forței de muncă și a spațiului locativ, cu protecția mediului. Am dori să învătțm din experiențele anterioare de stiluri de viață durabile, astfel încât să putem acționa spre a îmbunătăți calitatea stilului de viață al cetățenilor, și nu doar pentru a maximiza consumul pur și simplu.
Vom încerca să creăm locuri de muncă, fapt care va contribui la durabilitatea comunității și va reduce astfel șomajul. Când vom încerca să atragem sau să creăm locuri de muncă, vom evalua efectele oricărei oportunități de afaceri din punct de vedere al durabilității, pentru a încuraja crearea de locuri de muncă pe termen lung și produse cu durată mare de utilizare, în acord cu principiile durabilității.
8. Modele de utilizare durabilă a terenurilor
Noi, municipiile și orașele, recunoaștem importanța politicilor eficiente de planificare a utilizării terenurilor și dezvoltării, formulate de autoritățile noastre locale, care cuprind evaluarea strategică din punct de vedere al mediului a tuturor planurilor elaborate. Ar trebui să profităm de acest fapt pentru a asigura servicii eficiente de transport public și furnizare a energiei, pe care le oferă așezările dens populate, menținând însă dimensiunile umane ale dezvoltării. Atât în realizarea programelor de reînnoire urbană în zone urbane interioare, cât și în proiectarea noilor suburbii, noi căutăm o combinație de funcții pentru a reduce nevoia de mobilitate. Noțiunile de interdependență regională echitabilă ar trebui să ne permită să echilibrăm traficul dintre oraș și zona rurală și să împiedicăm orașele să exploateze resurse numai din zonele învecinate.
9. Modele de mobilitate urbană durabilă
Noi, municipiile și orașele, vom căuta să îmbunătățim accesibilitatea și să susținem bunăstarea socială și modurile de viață urbane, cu un volum mai redus al transporturilor. Știm că este imperativ necesar pentru un oraș durabil să-și reducă mobilitatea forțată și să stopeze promovarea și susținerea utilizarii inutile a vehiculelor motorizate. Vom da prioritate mijloacelor de transport adecvate din punct de vedere ecologic (mai ales mers pe jos, cu bicicleta, transport în comun) și vom combina aceste mijloace, fapt ce va reprezenta punctul central al eforturilor noastre de planificare. Mijloacele individuale de transport urban motorizat trebuie să reprezinte o funcție subordonată de facilitare a accesului către serviciile locale și menținere a activității economice în oraș.
10. Responsabilitatea pentru clima globală
Noi, municipiile și orașele, înțelegem că riscurile importante implicate de încălzirea globală față de mediile naturale și construite și față de generațiile umane viitoare necesită un răspuns apt să stabilizeze și apoi să reducă emisiile atmosferice de gaze cu efect de seră, cât mai curând posibil. Este la fel de important să protejam resursele globale de biomasă, cum sunt pădurile și fitoplanctonul, care joacă un rol esențial în ciclul carbonului. Combaterea emisiilor de la utilizarea combustibililor fosili va necesita politici și inițiative bazate pe o adâncă înțelegere a alternativelor și a mediului urban ca sistem energetic. Singurele alternative durabile sunt sursele regenerabile de energie.
11. Prevenirea poluării ecosistemelor
Noi, municipiile și orașele, suntem conștiente că din ce în ce mai multe substanțe toxice și dăunătoare contaminează aerul, apa, solul, alimentele, devenind astfel o amenințare crescândă la adresa sănătății umane și a ecosistemelor. Vom întreprinde toate eforturile pentru a preveni și stopa poluarea la sursă.
12. Autonomia locală ca o condiție preliminară
Noi, municipiile și orașele, suntem încrezătoare în faptul că avem puterea, cunoștințele și potențialul creator necesare elaborării unor moduri de viață durabile, precum și proiectării și administrării orașelor noastre pentru durabilitate. Ca reprezentanți ai comunităților noastre locale aleși în mod democratic, suntem gata să ne asumăm responsabilitatea pentru sarcina de reorganizare a municipiilor și orașelor noastre pentru durabilitate. Măsura în care municipiile și orașele sunt capabile să se ridice la nivelul acestor așteptări depinde de acordarea de drepturi de autonomie, conform principiului subsidiarității. Este esențial să fie lăsate suficiente prerogative de putere la nivel local și ca autorităților locale să li se asigure o bază financiară solidă.
13. Cetățenii ca factori principali și implicarea comunității
Noi, municipiile și orașele, pledăm pentru îndeplinirea mandatului dat de Agenda 21, document principal aprobat în cadrul Întâlnirii la Vârf (Earth Summit) de la Rio de Janeiro, de a colabora cu toate sectoarele comunităților noastre – cetățeni, firme, grupuri de interese – la elaborarea planurilor pentru Agenda 21 Locală. Recunoaștem chemarea celui de-Al Cincilea Program de Acțiune pentru Mediu al Uniunii Europene, “Către Durabilitate“, ca asumarea responsabilității implementării programului să fie împărțită între toate sectoarele comunității. Astfel, ne vom baza munca pe cooperarea dintre toți factorii implicați. Vom asigura ca toți cetățenii și grupurile interesate să aibă acces la informație și să fie apți să participe în procesele de adoptare a deciziilor la nivel local. Vom căuta posibilități de educație și instruire în domeniul durabilității, nu numai pentru public, ci și pentru reprezentanții aleși și funcționarii administrației locale.
14. Instrumente și metode de management urban pentru durabilitate
Noi, municipiile și orașele, pledăm pentru folosirea instrumentelor și metodelor politice și tehnice disponibile pentru abordarea managementului urban ca ecosistem. Vom beneficia de un vast domeniu de instrumente incluzând pe acelea de colectare și prelucrare a datelor de mediu; planificarea de mediu; instrumente de reglementare, economice și de comunicare așa cum sunt directivele, taxele și impozitele; și mecanismele pentru conștientizare incluzând participarea publică. Noi căutăm să înființăm noi sisteme bugetare pentru mediu, care permit managementul resurselor naturale la fel de economic ca în cazul banilor, resursa noastră artificială.
Știm că trebuie să ne bazăm eforturile de formulare a politicii și de control și, în special, sistemele de monitorizare, auditare, evaluare de impact, contabilitate, echilibrare și raportare, pe diferite tipuri de indicatori, inclusiv pe cei privind calitatea mediului urban, fluxuri urbane, modele urbane și, cei mai importanți, indicatori ai durabilității sistemelor urbane.
Noi, municipiile și orașele, recunoaștem că o întreagă gamă de politici și activități care au consecințe pozitive din punct de vedere ecologic au fost deja aplicate cu succes în multe orașe din Europa. Cu toate acestea, deși aceste instrumente sunt foarte valoroase pentru reducerea ritmului și presiunii nedurabilității, ele ca atare nu inversează direcția de deplasare a societății către nedurabilitate. Totuși, cu această puternică bază ecologică existentă, orașele se află într-o poziție excelentă de a lua măsurile hotărâtoare pentru integrarea acestor politici și activități în procesul de guvernare pentru administrarea economiilor urbane locale printr-un proces cuprinzător de durabilitate. În acest proces suntem chemați să elaboram propriile strategii, să le testăm în practică și să ne împărtășim reciproc experiențele.
Partea a II-a Campania pentru Municipii și Orașe Europene Durabile
Noi, municipiile și orașele europene, semnatare ale acestei Carte, vom înainta împreună pe calea către durabilitate printr-un proces de învățare din experiența acumulată și exemplele reușitelor la nivel local. Ne vom încuraja reciproc să elaborăm planuri de acțiune locală pe termen lung (Agenda 21 Locală), întărind astfel cooperarea între autorități și legând acest proces de acțiunile Uniunii Europene în domeniul mediului urban.
Solicităm tuturor rețelelor majore ale autorităților locale din Europa să realizeze coordonarea Campaniei. Va fi înființat un Comitet de Coordonare, format din reprezentanții acestor rețele. Vor fi făcute înlesniri pentru acele autorități locale care nu sunt membre ale nici unei rețele.
Urmărim ca principalele activități ale Campaniei să fie:
facilitarea sprijinului reciproc între municipiile și orașele europene în proiectarea, elaborarea și implementarea politicilor pentru durabilitate;
colectarea și diseminarea informațiilor privind exemple concludente la nivel local;
promovarea principiului durabilității în alte autorități locale;
recrutarea de noi semnatari ai Cartei;
organizarea unui "Premiu Anual al Orașului Durabil";
formularea recomandărilor de politica pentru Comisia Europeană;
asigurarea de informații pentru Rapoartele Orașelor Durabile ale Grupului de Experți pentru Problemele Mediului Urban;
sprijinirea factorilor care elaborează politici la nivel local în implementarea recomandarilor și legislației adecvate ale Uniunii Europene;
editarea buletinului informativ al Campaniei.
Aceste activități vor necesita înființarea unei Coordonări a Campaniei. Vom invita și alte organizații să sprijine activ Campania.
Partea a III-a : Angajarea în procesele Agendei 21 Locale: Planuri de Acțiune Locală pentru durabilitate
Noi, municipiile și orașele, semnatare ale acestei Carte, ne angajăm prin semnarea acestei Carte și prin aderarea la Campania pentru Municipii și Orașe Europene Durabile, ca vom căuta să realizăm consensul în cadrul comunităților noastre cu privire la Agenda 21 Locală. Acest fapt va îndeplini mandatul mentionat în Capitolul 28 al Agendei 21 adoptată la Întâlnirea la Vârf (Earth Summit) de la Rio de Janeiro din 1992. Prin planurile noastre de acțiune individuale la nivel local vom contribui la implementarea celui de-Al Cincilea Program de Acțiune de Mediu al Uniunii Europene, "Către Durabilitate". Procesele Agendei 21 Locale vor fi elaborate pe baza Parții I a acestei Carte.
Propunem ca procesul de pregătire a planului de acțiune local să includă următoarele etape:
recunoașterea cadrului existent financiar și de planificare, ca și a altor planuri și programe;
identificarea sistematică, prin consultare publică extensivă, a problemelor și cauzelor lor;
stabilirea priorității sarcinilor care să răspundă problemelor identificate;
crearea unei viziuni pentru o comunitate durabilă printr-un proces participativ care să implice toate sectoarele comunității;
analizarea și evaluarea opțiunilor strategice alternative;
elaborarea unui plan de acțiune local pe termen lung către durabilitate care să includă ținte măsurabile;
programarea implementarii planului, inclusiv pregătirea unui program de desfășurare în timp și declararea alocării responsabilității între parteneri;
elaborarea unor sisteme și proceduri de monitorizare și raportare a implementării planului.
Va trebui să analizam dacă organizarea internă a autorităților locale este adecvată și eficientă pentru a permite desfășurarea proceselor Agendei 21 Locale, inclusiv elaborarea planurilor de acțiune locală, pe termen lung, pentru durabilitate. Pot fi necesare eforturi pentru îmbunătățirea capacității organizației, care vor include revizuirea reglementărilor politice, procedurilor administrative, cooperarea interdisciplinară și corporativă, resursele umane disponibile și cooperarea între autorități, incluzând asociațiile și rețelele.
Semnat în Aalborg, Danemarca, 27 mai 1994”
4. Reglementări legale cu privire la urbanism și amenajarea teritoriului din România
Izvoarele dreptului urbanismului sunt asemănătoare cu cele ale altor ramuri de drept. Prin specificul său preponderent local și național dreptul urbanismului cunoaște mai puține dezvoltări internaționale.
Gestiunea integrată a mediului urban este una din condițiile dezvoltării durabile, principiu proclamat în anul 1992, în Declarația de la Rio.
Aspectele internaționale ale mediului urban au făcut obiectul dezbaterilor unor conferințe interguvernamentale importante, desfășurate sub egida ONU, care au prefigurat, la nivel de soft-law, o serie de noțiuni precum: dreptul la oraș, dreptul la locuință pentru toți, urbanism durabil.
Conferința Habitat I, de la Vancouver din 1976 a relevant, printre altele necesitatea ca reglementarea juridică să permită reintegrarea funciarului în circulația capitalului, cu luarea în considerație a exigențelor ecourbanistice. În anul 1996, la Istambul prin Declarația oficială și planul de acțiune a contribuit la prefigurarea elementelor dreptului la locuință și a subliniat emergența colectivităților locale ca actori internaționali. În 2001 a avut loc la New York Habitat II+5 care a evidențiat fenomenul extinderii dimensiunii urbane la toate localitățile și implicațiile complexe ale fenomenului. Alături de alte reuniuni internaționale, aceste conferințe au contribuit la patru principii în materie și anume: cel al durabilității, egalității, civismului ca atitudine activă în viața localității și solidarității.
Consiliul Europei a avut o contribuție importantă în problematica urbanistică prin proclamarea unei Carte urbane europene în anul 1993, care a fost revizuită la 27 mai 2004, de asemenea a aplicarea drepturilor prevăzute în Convenția europeană asupra drepturilor omului.
Norme comunitare europene: Uniunea Europeană n-a dezvoltat o politică de urbanism, problemele relative la afectarea terenurilor care sunt circumscrise regulii unanimității, iar regimul proprietății fiind rezervat competenței statelor membre.
Pe calea amenajării teritoriului și preocupărilor de mediu urban, UE permite să se asocieze problemele spațiale, urbane ori rurale cu cele ecologice. Începând cu Carta de la Aalborg, care am redat-o anterior, intitulată Carta orașelor europene pentru durabilitate, s-a instaurat un proces comunitar de coordonare, în special prin crearea unei rețele europene a orașelor durabile, angajate în derularea procesului de Agende 21 locale.
În anul 1991, Consiliul European a adoptat o Cartă verde privind mediul urban, cu scopul de “a crea ori recrea orașe și aglomerații al căror mediu să fie atrăgător pentru locuitorii lor și să reducă aportul urban la poluarea globală”.
UE a angajat finanțări pentru soluționarea problemelor localităților precum și o strategie pentru protecția solului prin programele Urban și proiecte-pilot urbane. Prin aplicarea acestor politici și programe, dreptul comunitar derivat condiționează din ce în ce mai mult politicile urbane naționale, făcând astfel să evolueze dreptul urbanismului.
Constituția : Legea undamentală din 8 decembrie 1991 (revizuită în 2003) nu abordează în mod expres problemele urbanismului, acestea fiind reglementate prin legi ordinare. Cu toate acestea prevederile referitoare la organizarea administrativă, domeniul public și restricțiile impuse dreptului de proprietate au implicații în această situație. Astfel Teritoriul este inalienabil, organizat sub aspect administrativ în comune, orașe și județe și că unele orașe sunt declarate municipii.
Legea este des întâlnită ca izvor al dreptului urbanismului chiar dacă sunt rare cazurile în care legiuitorul stabilește el însuși reguli de fond în materie.
Adoptarea Legii nr. 350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul a însemnat un progres notabil în dezvoltarea reglementărilor în domeniu, prin instituirea unei legi cadru în materie, care stabilește cadrul juridic general al activității de urbanism, în strânsă legătură cu cel al amenajării teritoriului, prin delimitarea domeniului de activitate, prevederea atribuțiilor administrației publice, precizarea regimului certificatului de urbanism, structurii instituționale, configurarea regimului documentațiilor de urbanism (avizarea și aprobarea acestora).
Unele legi reglementează direct aspecte care interesează afectarea și amenajarea spațiului urban precum: Legea nr. 18 / 1991 cu modificările și completările ulterioare, a fondului funciar, Legea nr. 50 / 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcție, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 33 / 1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată în 2011, Legea nr. 10 / 1995 privind calitatea în construcții, actualizată, Legea nr. 171 / 1997 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național, cu modificările ulterioare, Legea nr. 184 / 2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect, republicată, Legea nr. 315 / 2004 privind dezvoltarea regională în România, cu modificările ulterioare, Legea nr. 24 / 2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din zonele urbane, republicată cu modificările ulterioare.
Legea 287/2009 privind Codul civil român cuprinde o serie de norme cu privire la domeniul public care interesează dreptul urbanismului. Astfel unele bunuri ale domeniului public sunt enumerate în art. 860 din Codul civil, republicat în Monitorul Oficial nr. 505, Partea I, din 15 iulie 2011, chiar dacă formulările sunt oarecum învechite, iar regimul general al servituților se aplică și în material urbanismului cu unele particularizări.
Actele guvernamentale: în primul rând H.G. nr. 525 din 1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, republicată cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr. 1631 / din 29 decembrie 2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, Ordonanța nr. 63/2001 privind înființarea Inspectoratului de Stat în Construcții, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanța de urgență nr. 59 din 2007 privind instituirea programului național de îmbunătățire a calității mediului prin realizarea de spații verzi în localități, aprobată prin Lega nr. 343/2007.
Actele autorităților publice locale: hotărârile cu caracter normativ ale consiliilor județene și locale emise în exercitarea atribuțiilor de aprobare a orientărilor generale și a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism.
Documentele celor mai recente întâlniri informale ministeriale pe tema dezvoltării urbane, în special:
– „Programul de acțiuni de la Lille“, adoptat în cadrul Consiliului informal al miniștrilor responsabili cu domeniul urban și desfășurat în Lille, pe data de 3 noiembrie 2000;
– “Acquis-ul urban” adoptat în cadrul Consiliului informal al miniștrilor responsabili cu coeziunea teritorială, desfășurat la Rotterdam în data de 29 noiembrie 2004;
– “Acordul de la Bristol” adoptat în cadrul Consiliului informal al miniștrilor responsabili cu dezvoltarea sustenabilă a comunităților și desfășurat în Bristol în 6-7 decembrie 2005;
– “Agenda Teritorială a Uniunii Europene – Spre o Europă mai competitivă și durabilă a regiunilor diverse” precum și “Carta de la Leipzig privind orașele europene durabile”, ambele adoptate în cadrul Consiliului informal al miniștrilor responsabili cu planificarea spațială și dezvoltarea urbană, consiliu desfășurat la Leipzig în 24-25 mai 2007;
– “Declarația de la Marsilia“ adoptată în cadrul întâlnirii informale ministeriale a miniștrilor responsabili cu dezvoltarea urbană, întâlnire desfășurată pe data de 25 noiembrie 2008.
– Miniștrii responsabili cu dezvoltarea urbană au convenit și au făcut următoarea declarație: Declarația de la Toledo privind Rezolvarea Provocărilor Urbane Contemporane și Implementarea Strategiei Europa 2020 prin Realizarea unei Dezvoltări Urbane Mai Inteligente, Durabile și Incluzive Social.
Având în vedere dimensiunea urbană a prezentei crize și provocările viitoare ale orașelor europene, miniștrii au examinat Strategia EUROPA 2020 și în consecință au subliniat necesitatea de a promova o dezvoltare urbană mai inteligentă, durabilă și incluzivă din punct de vedere social, a orașelor europene.
5. Apariția și evoluția preocupărilor administrației publice în materie de urbanism:
O încercare de definire cât mai exactă a noțiunii de administrație publică a fost și este supusă unui grad mare de incertitudine în sensul unei oarecare imposibilități de a cuprinde printr-o definiție multitudinea faptelor administrative și diveristatea aspectelor încorporate de fenomenele administrative. Acest lucru este subliniat și de D.H. Rosenbloom (1989): Administrația publică, ca multe alte strădanii umane, este dificil de definit, dar oamenii au cu tiții un sens al acesteia, deși sunt păreri diferite despre cum ar putea fi realizată.
Ca parte a sistemului social, administrația publică are două elemte componente esențiale și indispensabile, și anume elementul structural-organic și elementul funcțional.
Conform prevederilor legale activitatea de amenajarea a teritoriului și de urbanism trebuie să se desfășoare cu respectarea autonomiei locale, pe baza principiului parteneriatului, transparenței, descentralizării serviciilor publice, participării populației în procesul de luare a deciziilor, precum și al dezvoltării durabile, conform cărora deciziile generației prezente trebuie să asigure dezvoltarea, fără a compromite dreptul generațiilor viitoare la existență și dezvoltare proprie.
Potrivit legii, urbanismul trebuie să reprezinte o activitate:
– operațională, prin detalierea și delimitarea în teren a prevederilor planurilor de amenajare a teritoriului;
– integratoare, prin sintetizarea politicilor sectoriale privind gestionarea teritoriului localităților;
– normativă, prin precizarea modalităților de utilizare a terenurilor, definirea destinațiilor și gabaritelor de clădiri, inclusiv infrastructura, amenajări și plantații.
Autoritățile administrației publice centrale și locale răspund, potrivit legii, de activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism.
Capitolul II
ACTORI AI DEZVOLTĂRII URBANE
1. Administrația publică centrală responsabilă cu problemele urbanismului
Activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism la nivel național este coordonată de Guvern, care stabilește, în raport cu conținutul Programului de guvernare, programe prioritare, linii directoare și politici sectoriale.
Ministerul dezvoltării regionale și turismului este organul specializat al Guvernului în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului, pe care îl conduce, exercitând și controlul statului privind aplicarea prevederilor cuprinse în documentațiile specifice, având în aceasta calitate următoarele atribuții:
– elaborarea Planului de amenajare a teritoriului național;
– elaborarea Planului de amenajare a teritoriului regional, care fundamentează planurile de dezvoltare regională;
– elaborarea Regulamentului general de urbanism;
-avizarea proiectelor de acte normative referitoare la activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism;
– colaborarea cu ministerele, precum și cu celelalte organe ale administrației publice centrale, pentru fundamentarea, din punct de vedere al amenajării teritoriului și al urbanismului, a programelor strategice sectoriale;
– colaborarea cu consiliile pentru dezvoltare regională, consiliile județene și consiliile locale, precum și urmărirea modului în care se aplică programele guvernamentale și liniile directoare în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului la nivel regional, județean și local;
– avizarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, potrivit competențelor stabilite prin legislație.
În îndeplinirea atribuțiilor sale Ministerul utilizează informații de sinteză la nivel național din toate domeniile de activitate economică și socială.
Celelalte ministere și organe ale administrației publice centrale sunt obligate să furnizeze acestuia, la cerere, informațiile necesare pentru desfășurarea activității de amenajare a teritoriului și de urbanism.
Guvernul prin ministerul de resort poate solicita autorităților administrației publice locale să elaboreze sau să modifice o documentație de urbanism sau de amenajare a teritoriului, în vederea aprofundării, detalierii sau aplicării unor prevederi cuprinse în programele strategice sectoriale ale Guvernului, precum și pentru respectarea intereselor generale ale statului.
2. Administația publică locală
Consiliul județean coordonează activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism la nivel județean. În cadrul aparatului propriu al consiliului județean, municipal sau orășenesc și în cel al Consiliului General al Municipiului București se organizează și funcționează, potrivit legii, structuri specializate în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului, conduse de arhitectul-șef al județului, al municipiului sau al orașului, respectiv de arhitectul-șef al municipiului București.
În cadrul aparatului propriu al consiliului județean, municipal sau orășenesc și în cel al Consiliului General al Municipiului București se organizează și funcționează, potrivit legii, structuri specializate în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului, conduse de arhitectul-șef al județului, al municipiului sau al orașului, respectiv de arhitectul-șef al municipiului București.
Funcția de arhitect-sef va fi ocupată, în condițiile legii, de un funcționar public având de regula formația de arhitect sau urbanist licențiat al învățământului superior de lungă durată.
În comune atribuțiile arhitectului-șef vor fi îndeplinite de către un funcționar public din aparatul propriu al consiliului local respectiv, cu atribuții în domeniu și pregătit în acest sens.
În scopul îmbunătățirii calității deciziei referitoare la dezvoltarea durabilă locală și județeană, pe langă fiecare consiliu județean, primărie municipală și orășenească, respectiv Primăria Municipiului București, se poate înființa Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și de urbanism, organism consultativ cu atribuții de avizare, expertiză tehnică și consultanță.
Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și de urbanism este formată din specialiști din domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului și din reprezentanți ai instituțiilor tehnice, economice, sociale și de protecție a mediului cu care administrația publică locală colaborează pentru desfășurarea activităților de amenajare a teritoriului și de urbanism.
Componența nominală și modul de funcționare ale Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și de urbanism sunt aprobate de consiliul județean, consiliul local municipal, orășenesc, respectiv de Consiliul General al Municipiului București, după caz, la propunerea președintelui consiliului județean, primarului, respectiv a primarului general al municipiului București, pe baza recomandărilor asociațiilor profesionale din domeniul amenajării teritoriului, urbanismului, construcțiilor, ale instituțiilor de învățământ superior și ale arhitectului-șef.
Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și de urbanism avizează din punct de vedere tehnic documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism, precum și studiile de fundamentare sau cercetările prealabile.
Avizele date de Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și de urbanism se supun deliberării și aprobării consiliului județean, consiliului local, respectiv Consiliului General al Municipiului București, după caz.
La ședințele de avizare ale Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și de urbanism nu pot participa la luarea deciziei membrii care au calitatea de autor al documentațiilor – proiectelor, supuse avizării.
Documentațiile de urbanism și amenajare a teritoriului se semnează de profesioniști calificați în domeniu prin licența sau studii postuniversitare de specialitate acreditate conform legii, precum și de alți profesioniști cu drept de semnătură.
Dreptul de semnătură pentru documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism se stabilește pe baza de regulament elaborat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, în colaborare cu Asociația Profesională a Urbaniștilor din România, precum și cu alte organizații profesionale în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului.
Regulamentul privind dobândirea dreptului de semnătură, precum și Regulamentul referitor la organizarea și funcționarea Registrului urbaniștilor se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Specialiștii calificați în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului, care dobândesc dreptul de semnătură, se înscriu în Registrul urbaniștilor.
Consiliul județean stabilește orientările generale privind amenajarea teritoriului și organizarea și dezvoltarea urbanistică a localităților, pe baza planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism. În acest scop coordonează activitatea consiliilor locale și le acordă asistența tehnică de specialitate.
Consiliul județean asigură preluarea prevederilor cuprinse în planurile de amenajare a teritoriului național, regional și zonal în cadrul documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism pentru teritoriile administrative ale localităților din județ, asigură elaborarea Planului de amenajare a teritoriului județean, a planurilor zonale de amenajare a teritoriului care sunt de interes județean și le aprobă conform prevederilor legii.
În activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism consiliile județene sunt sprijinite de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, precum și de alte ministere și organe ale administrației publice centrale.
Consiliul județean poate solicita consiliilor locale să elaboreze sau să actualizeze o documentație de amenajare a teritoriului sau de urbanism, în vederea asigurării aplicării unor prevederi cuprinse în programele de dezvoltare a județului; solicitarea se transmite consiliului local, însoțită de expunerea motivelor care au stat la baza hotărârii consiliului județean și de termenul fixat pentru elaborarea sau modificarea documentației.
În îndeplinirea atribuțiilor sale în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului consiliul județean utilizează informații de sinteză la nivelul județului din toate domeniile de activitate economico-socială.
Ministerele și celelalte organe ale administrației publice centrale sunt obligate să furnizeze cu titlu gratuit autorităților publice județene și locale informații din domeniile lor de activitate pentru teritoriul județului respectiv, iar consiliile locale sunt obligate să furnizeze informații referitoare la dezvoltarea economico-socială și urbanistică a localităților.
Consiliul local coordonează și răspunde de întreaga activitate de urbanism desfășurată pe teritoriul unității administrativ – teritoriale și asigură respectarea prevederilor cuprinse în documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism aprobate, pentru realizarea programului de dezvoltare urbanistică a localităților componente ale comunei sau orașului.
Consiliul local cooperează cu consiliul județean și este sprijinit de acesta în activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism.
Consiliul local cooperează în procesul de întocmire a programului de dezvoltare urbanistică a localităților și cu instituții, agenți economici, organisme și organizații neguvernamentale de interes național, județean sau local.
În îndeplinirea atribuțiilor sale în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului consiliul local utilizează informații din toate domeniile de activitate economico-socială.
Serviciile publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale, agenții economici, organismele și organizațiile neguvernamentale care își desfașoară activitatea la nivel local au obligația să furnizeze cu titlu gratuit informațiile necesare în vederea desfășurării activității de amenajare a teritoriului și de urbanism la nivel local.
3. Societatea civilă.
Participarea cetățenilor la activitățile de amenajare a teritoriului și de urbanism
Comunicarea cu cetățenii într-o democrație cu tradiție este un proces gradat, care presupune parcurgerea anumitor etape. Aceste etape se suprapun peste cele două niveluri de comunicare, ca parte a unui model ideal de implicare a cetățenilor.
Primul nivel este informarea, care presupune eforturi atât din partea cetățenilor, cât și din partea administrației. Administrația publică este datoare să emită informații către cetățeni privind activitatea și planurile sale pentru că aceștia să poată înțelege direcțiile prioritare ale politicii administrative. Al doilea nivel se referă la consultarea cetățenilor, aceasta fiind acțiunea autorităților pentru identificarea necesităților cetățenilor, pentru evaluarea priorităților unor acțiuni sau colectarea de idei și sugestii privind o anumită problemă.
Patru lucruri stau la baza comunicării cu cetățenii, respectiv:
– administrația care este deschisă să implice cetățenii în activitatea complexă a procesului de guvernare;
– transferul continuu de informații de la administrație la cetățeni;
– modalități eficiente prin care administrația culege informații de la cetățeni.
– cetățeni informați care, înțelegând problemele, își onorează obligația de a participa ca parteneri egali în activitățile administrației.
Comunicarea cu cetățenii reprezintă combinația acestor elemente – informație, comunicare și implicare în relația care se stabilește între administrație și cetățeni – astfel încât activitățile administrației sunt dezvoltate și susținute în așa fel încât să corespundă cât mai mult posibil nevoilor și dorințelor cetățenilor.
Există diferite modalități de împărtășire a informațiilor publicului, iar România a facut progrese considerabile în acest domeniu. Doar pentru o trecere în revistă, vor fi enumerate câteva modalități de baza de împărtăsire a informației publicului larg și care includ: ziare, întâlniri publice, buletine oficiale, conferințe, publicații tipărite, programe și anunțuri TV și radio, Web site-uri, informații stradale, compartimente de relatii cu publicul.
Majoritatea administrațiilor sunt familiarizate cu toate aceste modalități de diseminare a informațiilor, și multe dintre ele le folosesc în mod obișnuit.
Autoritățile administrației publice centrale și locale asigură organizarea și desfășurarea procesului de participare a populației în cadrul activităților de amenajare a teritoriului și de urbanism. Informarea populației este activitatea prin care se fac publice:
– obiectivele dezvoltării economico-sociale privind amenajarea teritoriului și dezvoltarea urbanistică a localităților;
– intențiile autorităților administrației publice centrale și locale privind elaborarea unor documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism, precum și scopul pentru care acestea sunt elaborate;
– conținutul documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism care urmează să fie supuse aprobării, conform legii.
Consultarea populației este procesul prin care aceasta își exprimă opțiunile și opiniile privind prevederile programelor de amenajare a teritoriului și de dezvoltare urbanistică a localităților, precum și cele cuprinse în documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism, în cadrul procesului de elaborare și aprobare a acestora, și se realizează prin publicarea procedurii de desfășurare a consultării și desfășurarea anchetei publice.
Informarea și consultarea populației se desfășoară diferențiat, în funcție de amploarea și de importanța documentației de amenajare a teritoriului sau de urbanism, potrivit procedurilor stabilite de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.
CAPITOLUL 3
STRUCTURA INSTITUȚIONALĂ A ACTIVITĂȚII DE AMENAJARE A TERITORIULUI ȘI DE URBANISM
1. Inspectoratul de stat în construcții
Își are originea în Corpul Tehnic al Lucrărilor Publice, înființat în anul 1862, prin Decret, de domnitorul Alexandru loan Cuza, ca serviciu de inspecție pentru lucrările publice. Inspectoratul de Stat în Construcții este organism de control al activității în domeniul calității în construcții, disciplinei în urbanism, al supravegherii pieței materialelor de construcții și al avizării investițiilor în lucrări de construcții realizate din fonduri publice, activitatea de control cuprinzând practic toată sfera industriei construcțiilor. Inspectoratul de Stat în Construcții autorizează o parte din personalul de specialitate din domeniu fiind o instituție publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, Inspectoratul de Stat în Constructii își desfășoară activitatea ca organism de control în domeniul calitățiii construcțiilor, disciplinei în urbanism, supravegherii pieței produselor pentru construcții si avizării investitiilor din fonduri publice.
Inspectoratul de Stat în Construcții are responsabilități în următoarele domenii:
– sistematizarea și concentrarea legislației în domeniu, prin reunirea acesteia într-o structură unitară sub forma unui Cod al Construcțiilor;
– reevaluarea procedurilor specifice de control, inclusiv elaborarea unora noi care să cuprindă întreaga gamă de activități desfășurate;
– informatizarea gestionării activității de control.
' Art. 20 din Legea nr. 350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul.
Exercitarea controlului privind calitatea construcțiilor, este o activitate ce se suprapune parțial cu activitatea administrației publice locale privind disciplina în construcții. În viitor este de dorit o descentralizare totală a acestei activități prin transferul complet de responsabilitate în materie de control al calității și disciplinei în construcții către autoritățile publice locale.
Inspectoratul de Stat în Construcții „este organul tehnic specializat care exercită, potrivit legii, controlul de stat cu privire la respectarea disciplinei în urbanism și a regimului de autorizare a construcțiilor, precum și la aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniul calității în construcție” (art. 1 alin. 2). Are în structura sa organizatorică inspectoratele teritoriale în construcții, unități fără personalitate juridică.
Atribuțiile sale generale și specifice sunt stipulate prin Regulamentul de organizare și funcționare al I.S.C., aprobat prin ordin de ministru.
Obiectivele principale ale Inspectoratului de Stat în Construcții:
Urmărirea modului de aplicare a cadrului normativ și de reglementare în domeniile :
– calității în construcții, în toate etapele, de concepție, proiectare, execuție, recepție, utilizare și postutilizare indiferent de forma de proprietate sau destinația construcțiilor, pentru aplicarea regulilor obligatorii stabilite prin actele normative în vigoare;
– disciplinei în urbanism și amenajarea teritoriului;
– autorizării și executării lucrărilor de construcții;
-supravegherii pieței produselor pentru construcții, în conformitate cu reglementările armonizate care transpun Directiva CEE specifică;
– urmăririi comportării în timp și recepția lucrărilor de construcții;
– autorizării diriginților de șantier;
– autorizării laboratoarelor de analiză și încercări în construcții;
– implementării sistemului de management al calității construcțiilor;
– soluționării reclamațiilor și sesizărilor primite de la cetățeni cu referire la probleme privind calitatea, siguranța în exploatare a construcțiilor, legalitatea emiterii autorizațiilor de construire;
– avizării documentațiilor tehnico-economice pentru obiectivele finanțate din fonduri publice, în conformitate cu prevederile HG 1072/2003, cu modificările ulterioare,
Urmărirea modului de derulare a programelor și a proiectelor derulate în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale si Turismului, care au ca scop:
-diminuarea dezechilibrelor regionale existente prin stimularea creșterii competitivității și prin revitalizarea zonelor defavorizate;
– dezvoltarea echilibrată regională prin corelarea politicilor publice naționale de dezvoltare sectorială cu politicile publice de dezvoltare locala: infrastructura și transporturi, creșterea ocupării forței de munca, dezvoltare rurală, educație și sănătate, mediu;
– crearea și modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale și creșterea calității serviciilor turistice prin parteneriat între minister și autorități locale;
– conservarea și reabilitarea obiectivelor turistice care fac parte din patrimoniul cultural universal și național și modernizarea infrastructurii conexe;
– combinarea protecției directe a statului cu cea oferită de formele de protecție asociativă pe piața produselor pentru construcții;
– stimularea capacității de autoprotecție individuală și asociativă a consumatorilor, astfel încât aceasta să devină calea principală de protecție;
– eficientizarea activității statului în materie de protecție directă și indirectă a consumatorilor prin cercetarea pieței, prin informarea și educarea consumatorilor;
Valorificarea informațiilor pentru punerea în aplicare a cadrului și eficiența cadrului normativ/reglementativ și a politicilor sectoriale aflate în gestiune prin:
– elaborarea unui cadru normativ procedural care să definească componentele diferitelor nivele de decizie strategică, identificarea, antrenarea și solidarizarea actorilor locali pe o bază partenerială pentru sprijinirea și realizarea efectivă a proiectelor locale și regionale, evaluarea resurselor locale umane, fizice, naturale, economice, financiare etc.;
– dezvoltarea corelată a zonelor urbane și rurale prin cooperare între autoritățile locale, județene, consiliile regionale și agențiile de dezvoltare regională pentru a integra planurile de dezvoltare locală în cele regionale și monitorizarea implementării acestora;
– promovarea parteneriatului public-privat în scopul diminuării dezechilibrelor regionale;
– elaborarea unui set de criterii de analiză și evaluare a autorităților administrației publice locale în vederea identificării și reducerii dezechilibrelor dintre acestea, prin sprijinirea absorbției fondurilor structurale, alocării schemei de ajutor de stat etc.
– asigurarea, pentru autoritățile administrației publice locale, de la bugetul de stat, a sumelor necesare pregătirii și cofinanțării proiectelor;
– intensificarea cooperării transfrontaliere și transnaționale la nivelul regiunilor și stimularea dezvoltării unor proiecte interregionale în domeniul infrastructurii, amenajării teritoriului și lucrărilor hidrografice, cu predilecție prin accesarea fondurilor europene;
– dezvoltarea resursei umane și punerea în valoare a potențialului de cooperare cu sectorul privat și cu sistemul educațional local;
– folosirea experienței instituțiilor bancare europene în pregătirea proiectelor prin utilizarea în mai mare măsură a inițiativelor comunitare cunoscute ca "cele trei inițiative J":
– JASPERS – Asistența comună pentru sprijinirea proiectelor în regiunile Europei;
– JEREMIE – Resurse europene comune pentru microîntreprinderi și întreprinderi mijlocii;
– JESSICA – Sprijin european comun pentru investiții durabile în zonele urbane;
– adaptarea legislației specifice în scopul mobilizării potențialului bancar și al fondurilor de garantare pentru a sprijini programele de dezvoltare atât din punct de vedere financiar, cât și al expertizei în management,
Eficientizarea finanțării programelor / proiectelor din portofoliul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului;
Asigurarea activității de monitorizare, control și evaluare, precum și de diseminare și culegere cu celeritate a datelor și informațiilor din piața construcțiilor;
Fundamentarea deciziilor privitoare la politicile și strategiile publice în domeniul amenajării teritoriului, urbanism și dezvoltării durabile, aflate în responsabilitatea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului;
Asigurarea disciplinei în construcții;
Asigurarea liberei circulații a produselor pentru construcții pe piața unică europeană în condiții de siguranța pentru utilizatori și mediu.
Scopurile întregului ansamblu de activități:
– întărirea funcției de garant al statului pentru respectarea legalității în domeniul construcțiilor;
– asigurarea integrării în structurile europene, prin colaborarea cu organismele de reglementare implicate în armonizarea normelor românești în domeniul construcțiilor cu cele practicate în Uniunea Europeană;
– responsabilizarea factorilor implicați în exercitarea activităților de control și inspecție pentru autorizarea continuării lucrărilor ajunse în fazele determinante pentru rezistenta și stabilitatea construcțiilor;
– aplicarea cu responsabilitate și transparență a prevederilor legale, în acord cu principiile de prevenire, de investigare și de intervenție obiectivă în activitatea de control;
– simplificarea procedurilor administrative necesare obținerii autorizațiilor de construire și a avizelor impuse;
– susținerea unor politici active în domeniul calității în construcții, de dezvoltare și optimizare a infrastructurii calității, precum și de stimulare a implementării sistemului de management al calității de către agenții economici din domeniul construcțiilor;
– participarea ca factor consultativ la elaborarea reglementărilor tehnice în construcții;
– efectuarea de activități de control și inspecție la obiectivele de investiții, care privesc intervențiile asupra construcțiilor existente pentru emiterea acordului de modificare;
– actualizarea și elaborarea de noi proceduri specifice pentru efectuarea activităților de control și inspecție privind calitatea construcțiilor, disciplina în urbanism, supravegherea și controlul pieței materialelor de construcții, autorizarea și acreditarea laboratoarelor de încercări în construcții.
Supravegherea piaței produselor pentru construcții. Inspectoratul de Stat în Construcții este autoritatea de supraveghere a pieței produselor pentru construcții, cu excepția celor cu rol în satisfacerea cerinței de securitate la incendiu.
Inspectoratul de Stat în Construcții își desfășoară activitatea de supraveghere a pieței produselor pentru construcții prin Direcția Supravegherea Pieței Produselor pentru Construcții, Autorizare Laboratoare și Diriginți de Șantier și 8 compartimente constituite la nivelul Direcțiilor Regionalelor în Construcții, a Direcției Regionale în Construcții Bucuresti-Ilfov și a Inspectoratului în Construcții București.
Activitățile de supraveghere a pieței produselor constau în:
– monitorizarea produselor introduse pe piață, pentru a verifica dacă ele corespund prevederilor legislației în domeniu;
– aplicarea măsurilor necesare pentru asigurarea conformității, atunci când sunt constatate abateri.
Acestea se realizează prin elaborarea și implementarea unui sistem de lucru compus din:
– proceduri de control;
– acțiuni de control și verificare;
– acțiuni împotriva neconformităților constatate;
– Program sectorial de supraveghere a pieței produselor pentru construcții;
– schimb de informații cu alte autorități care se ocupă de supravegherea pieței și cu organisme notificate;
– elaborarea de rapoarte și sinteze;
– concluzii și măsuri de corectare și îmbunătățire a activității de supraveghere a pieței produselor în vederea îndeplinirii atribuțiilor din legislația Uniunii Europene și din actele normative de punere în aplicare a legislației Uniunii Europene.
2. Centrul Național pentru Așezări Umane (HABITAT)
S-a înființat prin H.G. nr. 711/2001 potrivit căruia acesta este un organism interministerial, fară personalitate juridică, care funcționează sub autoritatea primului-ministru și are ca atribuții principale elaborarea și aplicarea strategiei naționale a locuirii. Tot din această hotărâre reiese că acesta reprezintă România în relațiile internaționale în domeniu și prin secretariatul său asigură legătura cu ONU HABITAT, precum și cu țările membre, cu celelalte organizații și cu organisme internaționale, inclusiv ale structurii Uniunii Europene, guvernamentale și neguvemamentale de profil.
Conducerea Centrului Internațional pentru Așezări Umane (habitat) este asigurată de un președinte și de un director executiv.
Organizarea și funcționarea Centrului Național pentru Așezări Umane, conform art. 1 alin (5) din HG. 711/2001, se stabilesc prin Regulament aprobat prin Ordinul ministrului Dezvoltării Regionale și Locuinței.
Secretariatul Centrului Național pentru Așezări Umane (habitat) se organizează ca serviciu de specialitate în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței.
Activitatea Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței în domeniul habitatului implică realizarea cadrului strategic, legislativ și metodologic coerent în vederea îmbunătățirea calității locuirii și asigurării accesului la locuințe decente pentru toți locuitorii în toate localitățile României. Termenul de habitat, în contextul activităților de urbanism și dezvoltare locală, definește cadrul și condițiile de viață ale unei populații/comunități în general, modul de structurare/organizare al așezărilor umane, precum și, mai ales în cazul orașelor, partea unui țesut construit special, destinat locuirii, asociat sau nu cu alte funcții urbane. Termenului tehnic habitat (fr. habitat; engl. housing), îi corespunde în limba română noțiunea de locuire. Locuirea este un concept care, având la bază locuința, presupune un ansamblu complex de necesități și activități socio-economice legate direct sau indirect de locuință, cum sunt: infrastructura (rețele, drumuri), dotări urbane și servicii sociale (învățământ, sănătate, cultură, comerț, transport, agrement), caracteristicile și calitatea locuinței (grad de dotare, structură și grad de ocupare, costuri de întreținere, vecinătăți), mediu.
În vederea identificării celor mai bune soluții privind accesul la locuințe adecvate și a promovării dezvoltării durabile a asezărilor umane, în contextul accelerării urbanizării în întreaga lume, problematica locuirii este un subiect de interes pentru instituțiile și organizațiile europene și internaționale (Comisia Economică pentru Europa a Națiunilor Unite UNECE – Geneva; Programul Națiunilor Unite pentru Așezări Umane UN-HABITAT – Nairobi), precum și pentru reuniunile periodice ale miniștrilor responsabili cu dezvoltarea urbanã și locuirea la care România participă.
În domeniul Habitat, Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței are următoarele atribuții:
– asigură Secretariatul Centrului Național pentru Așezări Umane (CNAU-HABITAT) și coordonarea realizării Strategiei Naționale a Locuirii;
– elaborează planul anual de acțiuni al Centrului Național pentru Așezări Umane (Habitat) și-l supune aprobării acestuia, urmărind realizarea lui;
– coordoneazã realizarea de metodologii, standarde și indicatori vizând calitatea locuirii;
– elaborează sinteze de materiale documentare, traduceri de articole, pentru difuzarea în teritoriu;
– organizează activitatea pentru constituirea fondului propriu de colecții și baze de date, inclusiv în sistem GIS;
– inițiază proiecte de acte normative pentru transpunerea directivelor europene relevante din domeniul său de activitate;
– constituie și coordonează grupuri de lucru care să coopteze alte instituții în procesul de transpunere a directivelor europene relevante din domeniul său de activitate;
– evaluează impactul în România al actelor normative elaborate la nivel european asupra domeniului locuirii.
3. Ordinul Arhitecților din România (OAR) este o organizație profesională cu personalitate juridică de drept privat, apolitică, de interes public, cu patrimoniu și buget propriu, autonomă și independentă, înființată potrivit prevederilor Legii nr. 184/2001, privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect, republicată în 23 august 2004. Din Ordinul Arhitecților din România fac parte toți arhitecții și conductorii arhitecți cu drept de semnătură, arhitecții și conductorii arhitecți stagiari și toți ceilalți membri purtători ai titlului de arhitect, la cererea acestora. în prezent, Ordinul include un număr de aproximativ 4.400 de membri.
Ordinul Arhitecților din România are următoarele atribuții:
– protejează și promovează calitatea produsului de arhitectură și urbanism;
– urmărește exercitarea competentă și calificată a profesiei în respectul codului deontologic al acesteia;
– propune reglementări legislative și normative specifice, în vederea promovării lor;
– reprezintă interesele membrilor săi în fața autorităților publice și administrative, precum și în organismele profesionale internaționale;
– acordă arhitecților dreptul de semnătură și gestionează Tabloul Național al Arhitecților.
Ordinul Arhitecților din România administrează dreptul de semnătură și gestionează Tabloul Național al Arhitecților. Atribuția Ordinului Arhitecților din România privind acordarea dreptului de semnătură nu poate fi exercitată de nici o altă instituție sau asociație profesională. Anual, Ordinul publică Tabloul Național al Arhitecților în Monitorul Oficial al României, partea I.
Creația arhitecturală, expresie a culturii, este o activitate aflată în serviciul dezvoltării umane, cu implicații sociale, economice și culturale asupra mediului natural și construit și a calității vieții.
Conform Regulamentului de organizare și funcționare a Ordinului Arhitecților din România adoptat de Conferința Națională a OAR din 30-31 mai 2005, Ordinul Arhitecților din România, denumit în continuare și Ordinul, funcționează în condițiile Legii 184/2001, republicată, a Ordonanței Guvernului 26/2000 cu modificările și completările ulterioare și a celorlalte prevederi legale în vigoare, ca organizație profesională, cu personalitate juridică de drept privat, nonprofit, apolitică, de interes public, cu patrimoniu și buget proprii, autonomă și independentă având rolul de a reprezenta, promova și proteja la nivel național și internațional interesele profesiei de arhitect.
Ordinul Arhitecților din România are sediul central în municipiul București și este organizat cu filiale în teritoriu.
Organizarea și funcționarea Ordinului sunt asigurate, potrivit legii și propriului Regulament, de către forurile de conducere alese, care au funcție reprezentativă, de conducere, decizie și control.
Forurile de conducere ale Ordinului sunt:
– Conferința națională;
– Consiliul național;
– Colegiul director;
– președintele Ordinului.
Persoanele alese în Consiliul național, în Colegiul director sau ca președinte al Ordinului au mandat de 4 ani și nu mai mult de două ori consecutiv.
Organigrama aparatului administrativ al Ordinului se aprobă prin hotărâre a Conferinței naționale. Secretarul general coordonează și controlează activitatea curentă a aparatului administrativ, având atribuțiile și obligațiile prevăzute în regulamentul intern. Secretarul general se bucură de stabilitate în funcție și nu poate fi schimbat ca urmare a schimbării forurilor de conducere ale Ordinului.
Filialele Ordinului
Filialele teritoriale ale Ordinului se înființează conform prevederilor din capitolul III, secțiunea a 2-a din Legea 184/2001, republicată, și se organizează și funcționează conform regulamentului-cadru de înființare, organizare și funcționare a filialelor.
Președintele Ordinului invită o dată pe semestru, la sediul Ordinului, președinții filialelor pentru reuniuni de informare, de coordonare și concertare a problemelor care interesează Ordinul în ansamblul său.
Ședințele grupului de lucru vor fi conduse de președintele Ordinului.
Raporturile funcționale dintre Ordin și filiale. Potrivit dispozițiilor legale în vigoare filialele sunt structuri teritoriale, cu personalitate juridică, ale Ordinului. În exercitarea atribuțiilor sale forurile de conducere ale Ordinului emit hotărâri și decizii obligatorii pentru forurile de conducere ale filialelor, precum și pentru toți membrii organizației. Filialele, sub sancțiunea nulității, nu pot emite hotărâri și decizii contradictorii actelor emise de forurile de conducere ale Ordinului.
Ordinul are obligația să aducă la cunoștința filialelor următoarele:
– Hotărârile și deciziile emise de forurile de conducere și modul în care au fost aduse la îndeplinire.
– Modul în care a fost constituit bugetul și execuția acestuia.
Filialele sunt obligate să aducă la cunoștința Ordinului următoarele:
– Modul în care au fost aduse la îndeplinire hotărârile și deciziile forurilor de conducere ale Ordinului.
– Hotărârile și deciziile emise de forurile de conducere ale filialelor.
– Modul în care a fost constituit bugetul filialelor și execuția acestuia.
– Informații la zi despre colectarea cotizațiilor.
Atribuțiile Ordinului – Ordinul are următoarele atribuții:
– protejează și promovează calitatea produsului de arhitectură și urbanism;
– urmărește exercitarea competentă și calificată a profesiei cu respectarea codului deontologic al acesteia;
– propune reglementări legislative și normative specifice, în vederea promovării lor;
– reprezintă interesele membrilor săi în fața autorităților publice și administrative, precum și în organismele profesionale internaționale;
– acordă arhitecților și conductorilor arhitecți dreptul de semnătură și gestionează Tabloul Național al Arhitecților.
Ordinul, organizație de creatori, poate desfășura și alte activități, după cum urmează:
– organizează și susține proiecte culturale de interes național;
– inițiază și sprijină înscrierea în circuitul național și internațional al operelor de arhitectură valoroase;
– organizează și susține expoziții de arhitectură, editează cataloage, albume și reviste de specialitate și acordă premii;
– contribuie la promovarea programelor de conservare și punere în valoare a patrimoniului arhitectural ca element major al politicilor naționale și locale în domeniul culturii, protecției mediului și amenajării teritoriului;
– inițiază și sprijină programe naționale de creștere a calității vieții prin mijloacele oferite de domeniul arhitecturii, urbanismului și amenajării teritoriului și alinierea la normele europene specifice;
– cooperează cu alte organisme și asociații profesionale din domenii complementare arhitecturii și urbanismului.
Veniturile Ordinului: Activitatea Ordinului se finanțează din taxe de înscriere, cotizații anuale ale membrilor, fonduri rezultate din manifestări culturale, științifice, economice și drepturi editoriale specifice pe care le desfășoară, precum și din donații, legate, sponsorizări, sume provenite din timbrul arhitecturii sau alte surse, în condițiile legii.
Membrii Ordinului. Drepturi și obligații. Din Ordin fac parte arhitecții și conductorii arhitecți, cu sau fără drept de semnătură, urbaniștii fără drept de semnătură sau cărora le-a fost acordat, în condițiile legii, drept de semnătură similar conductorilor arhitecți, arhitecții și conductorii arhitecți stagiari, la cererea acestora.
Poartă titlul de arhitect absolventul cu diplomă de licență sau alt document similar eliberat de instituțiile de învățământ superior de arhitectură recunoscute de statul român.
Poartă titlul de conductor arhitect absolventul cu diplomă de licență sau alt document similar eliberat de instituțiile de învățământ superior de arhitectură recunoscute de statul român, cu durata minimă a studiilor de 3 ani.
Arhitecții cetățeni străini pot face parte din Ordinul Arhitecților din România dacă îndeplinesc condițiile stabilite la art. 11 și 12 ale Legii 184/2001, republicată, și cele ale actelor normative emise în baza legii.
Drepturile membrilor Ordinului. Membrii Ordinului au următoarele drepturi:
– să participe la toate activitățile și manifestările care constituie obiectul de activitate al Ordinului;
– să aleagă și să fie aleși în forurile de conducere ale Ordinului și ale filialelor teritoriale din care fac parte;
– să fie informați asupra activității desfășurate de Ordin;
– să consulte materialele documentare aflate la Ordin și să beneficieze de programe de perfecționare a pregătirii profesionale organizate de Ordin;
– să aducă propuneri și amendamente, conform procedurilor stabilite, la toate documentele supuse aprobării în conferințele teritoriale și naționale;
– să beneficieze de sprijinul Ordinului în administrarea dovezilor necesare pentru apărarea dreptului de autor în condițiile legii;
– să utilizeze alături de nume calitatea de membru al Ordinului Arhitecților din România;
– să aibă acces nelimitat la concursurile de arhitectură organizate prin sau cu colaborarea Ordinului;
– să beneficieze de sprijin social, după caz;
– să beneficieze de consiliere și sprijin din partea organizației;
– să beneficieze de orice alte drepturi stabilite de lege, Regulament și de Conferința națională a Ordinului.
Obligațiile membrilor Ordinului. Membrii Ordinului au următoarele obligații:
– să respecte legea privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect; Regulamentul Ordinului, Codul deontologic, onorariile de referință și hotărârile forurilor de conducere ale Ordinului și filialelor, emise conform competențelor, în baza angajamentului asumat la primirea în Ordin;
– să contribuie la realizarea acțiunilor inițiate de Ordin;
– să participe la programele de perfecționare profesională și să-și îmbogățească permanent cunoștințele profesionale;
– să achite regulat și la termenele stabilite cotizația către Ordin;
– să nu desfășoare și să nu angajeze activități politice în cadrul și pe seama organizației;
– să aducă la cunoștința filialei din care fac parte orice modificare survenită față de datele înregistrate în evidențele filialei și să ofere în acest sens toate datele solicitate de filială;
– să declare Ordinului, la cererea acestuia, domeniile în care își exercită profesia de arhitect.
Tabloul Național al Arhitecților se întocmește pentru centralizarea evidenței arhitecților și conductorilor arhitecți cu drept de semnătură din întreaga țară.
Tablourile teritoriale ale arhitecților: Pe lângă toate filialele Ordinului se înființează tablourile teritoriale ale arhitecților, cu evidența tuturor membrilor acestora. Înscrierea arhitecților și a conductorilor arhitecți în tabloul arhitecților se face la filialele teritoriale ale Ordinului în raza cărora arhitecții își au domiciliul. Pentru întocmirea și actualizarea Tabloului Național al Arhitecților filialele teritoriale au obligația să comunice Ordinului, în termen de 30 de zile de la data efectuării lor, toate datele și informațiile înregistrate în tablourile arhitecților. Tabloul teritorial al arhitecților se verifică și se reactualizează lunar prin grija secretarului executiv al filialei și se comunică Ordinului. La sfârșitul fiecărui an, președintele filialei supune aprobării consiliului teritorial forma finală a datelor cuprinse în Tabloul teritorial al arhitecților pentru a fi comunicate Ordinului. Înregistrarea arhitecților și conductorilor arhitecți cu drept de semnătură în Tabloul Național al Arhitecților permite exercitarea profesiei în întreaga țară.
Tabloul Național al Arhitecților va cuprinde:
– arhitecții cu drept de semnătură;
– conductorii arhitecți cu drept de semnătură.
Tabloul Național al Arhitecților va evidenția, în ordine alfabetică:
– numele și prenumele;
– numărul de înregistrare în Tabloul Național al Arhitecților;
– filiala;
– modalitatea de exercitare a profesiei;
– mențiuni privitoare la sancțiuni;
-sediul profesional;
-modalitatea de exercitare a dreptului de semnătură.
Conform articolelor 32-34 din Codul deontologic al profesiei de arhitectart, orice arhitect trebuie să se abțină, chiar în afara vieții profesionale, de la acte de natură să ducă la desconsiderarea sa. Condamnarea penală, survenită, este de natură să ducă la evaluarea situației în cadrul Ordinului, în conformitate cu prevederile Legii 184/2001, cu posibilitatea unor repercusiuni disciplinare împotriva acestuia. Arhitectul are obligația de a nu implica numele și activitatea sa profesională în acțiuni de publicitate comercială în beneficiul terților dacă nu posedă date suficiente asupra lucrării de materiale și furnituri pentru construcții sau despre firma de construcții și/sau instalații în cauză, sau asupra lor planează îndoieli prezentate deja public legate de calitate. Arhitectul își poate face publicitate profesională numai pe baza propriilor realizări, evitând promovarea unui palmares profesional într-o manieră falsă, înșelătoare sau exagerată. Nu sunt considerate acțiuni de publicitate făcute de arhitect în folosul său acele manifestări în care numele său și aspecte ale activității sale profesionale sunt menționate în scrieri literare sau de specialitate, în mass-media de orice fel, realizate de către terți în scopul informării publicului, și nici acele intervenții publice ale arhitectului cu referiri la activitatea sau creația sa, dacă acestea sunt motivate și nu sunt plătite de arhitect.
4. Registrul Urbaniștilor din România (RUR) este înființat ca o instituție publică, autonomă, cu personalitate juridică. Acesta este autoritatea care administrează dreptul de semnătură pentru documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism, în condițiile legii. Registrul urbaniștilor (stricto sens) reprezintă documentul pentru evidența specialiștilor cu drept de semnătură pentru documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism.
Registrul Urbaniștilor din România contribuie la definirea locului și rolului specialiștilor și profesionaliștilor în dezvoltare teritorială și urbană, promovează valorile profesionale și interesul public în practica de amenajare a teritoriului și urbanismului.
Printre atribuțiile sale se enumeră:
– organizarea examenelor privind dobândirea dreptului de semnătură pentru documentațiile de urbanism și amenajare a teritoriului;
– asigurarea și gestionarea evidenței specialiștilor cu drept de semnătură în domeniu;
elaborează, împreună cu alte organisme interesate, statutul și codul deontologic al profesiunii de urbanist;
– asigură publicitatea privind specialiștii înscriși în registru;
propune și participă la elaborarea de reglementări în domeniul planificării teritoriale și de urbanism și în cel al proiectării urbane;
– avizează norme metodologice privind elaborarea, avizarea și aprobarea, precum și conținutul documentațiilor de amenajare a teritoriului și urbanism.
Registrul Urbaniștilor din România este autoritatea profesională care atesta calitatea de expert în domeniu, conferă titlurile profesionale și promovează calitatea profesiei.
Registrul Urbaniștilor din România este autoritate competentă, utilizator al Sistemului de informare al pieței interne (IMI), în conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și libertatea de a furniza servicii în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 68/2010.
Registrul Urbaniștilor din România are sediul central în municipiul Bucuresti. Documentul pentru evidența specialiștilor cu drept de semnatură pentru documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism este Registrul urbaniștilor, denumit în continuare registru.
În registru sunt înscriși specialiștii care au dobândit dreptul de semnătura, stagiarii, precum și profesioniștii care participă la realizarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, în condițiile legii.
Organizarea și funcționarea Registrului Urbaniștilor din România:
Registrul Urbaniștilor din România are următoarea structură organizatorică: președintele; Consiliul Superior; comisii de specialitate; Secretariatul.
Organul de conducere al Registrului Urbaniștilor din România este Consiliul Superior, conform articolului 6 alin (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a Registrului Urbaniștilor din România, având 13 membri titulari și 6 supleanți, desemnați dupa cum urmează:
– 4 membri titulari și un supleant, de către autoritatea publică centrală care are în coordonare domeniul amenajarii teritoriului și urbanismul
– 2 membri titulari și un supleant, de către Asociația Profesională a Urbaniștilor din România;
– 3 membri titulari și un supleant, de către Universitatea de Arhitectura și Urbanism "Ion Mincu" București;
– 1 membru titular și un supleant, de către Asociația Arhitecților Șefi de Județe din România;
– 1 membru titular și un supleant, de către Asociația Arhitecților Șefi de Municipii din România;
– 2 membri titulari și un supleant, de către Ordinul Arhitecților din România.
Pot fi desemnați pentru funcția de membru al Consiliului Superior specialiștii și profesioniștii în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, cu cel puțin 10 ani de activitate profesională în domeniu și reputație profesională recunoscută, cu drept de semnătură pentru documentațiile de urbanism și amenajarea teritoriului, cu tarifele plătite la zi și care nu au suferit sancțiuni penale, disciplinare sau administrative în exercitarea profesiei.
Pentru îndeplinirea atribuțiilor Registrului Urbaniștilor din România, Consiliul Superior înființează comisii de specialitate. Comisiile Registrului Urbaniștilor din România sunt:
– Comisia profesională;
– Comisia de examinare în vederea dobândirii dreptului de semnătură;
– Comisia de disciplină;
– Comisia de cenzori.
Comisiile au caracter permanent pe durata mandatului încredințat de către Consiliul Superior. Acesta poate decide înființarea unor comisii de lucru, altele decât cele prevăzute anterior, cu caracter permanent sau pentru o durată limitată de timp. În Regulament este menționat faptul că din Comisia de cenzori va face parte un expert contabil. Componența și funcționarea comisiilor se stabilesc prin regulament aprobat de către Consiliul Superior. Secretariatul comisiilor este asigurat de către Secretariatul Registrului Urbaniștilor din România denumit Secretariatul.
În activitatea desfașurată, comisiile formulează propuneri și întocmesc rapoarte, în conformitate cu regulamentul de organizare și funcționare a Registrului Urbaniștilor din România și cu celelalte reglementări aplicabile.
Comisia profesională are urmatoarele obiective: definirea statutului și monitorizarea stării profesiunii, precum și a locului și rolului profesionistului în urbanism și amenajarea teritoriului, în raport cu evoluția așezărilor umane și a teritoriului ; evaluarea modului în care practicarea profesiunii și exercitarea dreptului de semnătură răspund problemelor de dezvoltare urbană și teritorială și respectă reglementările tehnice în domeniu; creșterea gradului de adecvare a programelor de formare de bază .
Comisia profesională are următoarele atribuții, în conformitate cu reglementările în vigoare: participă la elaborarea statutului profesiunii și a codului deontologic; analizează și evaluează propunerile de reglementări privind activitățile de urbanism și de amenajare a teritoriului, precum și pe cele referitoare la conținutul documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism; întocmește rapoarte privind statutul profesiunii în alte țări; propune sau, după caz, evaluează programe și proiecte de cooperare profesională, conferințe, seminare, ateliere; emite propuneri privind dezvoltarea domeniului, participare activă, sprijinirea autorității centrale din domeniu, modificări ale legislației, ale documentațiilor și propune noi tipuri de documentații; analizează, la solicitarea Consiliului Superior, precum și pe baza audierii unor experți, după caz, calitatea profesională a unor documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism și, în cazul în care se constată încălcarea regulamentului, propune suspendarea dreptului de semnătură ca sancțiune disciplinară; analizează modul în care se exercită dreptul de semnatură, inițiind acțiuni de monitorizare; structurează și avizează conținutul programelor de specializare și formare continuă din domeniu, desfășurate de Registrul Urbaniștilor din România, împreună cu autoritatea publică centrală care are în coordonare domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, în cooperare cu instituții de învățământ superior sau cu alte persoane juridice; analizează și propune avizarea sau, după caz, recunoașterea programelor academice de formare sau de specializare, precum și a programelor de formare continuă în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului în vederea desăvârșirii calificării.
Obiectivele, atribuțiile, componența și modul de lucru ale Comisiei de examinare în vederea dobândirii dreptului de semnătură sunt stabilite prin Regulamentul privind dobândirea dreptului de semnătură pentru documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism.
Comisia de disciplină are următoarele atribuții principale: se autosesizează; cercetează abaterile disciplinare pentru care a fost sesizată; propune aplicarea uneia dintre sancțiunile disciplinare; propune sancțiunile disciplinare prevăzute în Regulamentul referitor la organizarea și funcționarea Comisiei de disciplină și le înaintează Consiliului Superior în vederea aplicării acestora; formulează propuneri cu privire la fiecare cauză pentru care a fost sesizată, pe care le înaintează Consiliului Superior.
Comisia de cenzori are ca principală atribuție controlul privind modul în care sunt utilizate resursele Registrului Urbaniștilor din România, verificând: modul în care este gestionat patrimoniul Registrului Urbaniștilor din România; dacă operațiunile financiare se desfășoară în condițiile legii, sunt conforme cu hotărârile Consiliului Superior și dacă se înscriu în prevederile bugetului aprobat; legalitatea bilanțului contabil al Registrului Urbaniștilor din România.
Secretariatul asigură desfășurarea activității curente în baza hotărârilor Consiliului Superior. Secretariatul se compune din directorul executiv și din personalul angajat cu contract individual de muncă pe perioada nedeterminata. Organigrama este aprobată de Consiliul Superior
Salarizarea personalului Secretariatului și birourilor teritoriale ale Registrului Urbaniștilor din România se face potrivit reglementărilor în vigoare, specifice instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii. Directorul executiv este numit de către Consiliul Superior, conform legislației în vigoare având următoarele atribuții: conduce activitatea curentă a Registrului Urbaniștilor din România; pune în aplicare hotărârile Consiliului Superior și deciziile președintelui; asigură toate condițiile pentru desfășurarea lucrărilor Consiliului Superior și ale comisiilor de lucru ale Registrului Urbaniștilor din Romănia; asigură gestionarea curentă a patrimoniului Registrului Urbaniștilor din România; asigură întocmirea și execuția bugetului Registrului Urbaniștilor din România; coordonează activitatea birourilor teritoriale ale Registrului Urbaniștilor din România; coordonează activitățile cu caracter economic desfășurate de Registrul Urbaniștilor din România.
Directorul executiv prezintă Consiliului Superior, la fiecare reuniune a acestuia, rapoarte privind activitatea curentă, precum și informări detaliate asupra unor subiecte, ca urmare a solicitării președintelui sau membrilor Consiliului Superior. În activitatea sa, directorul executiv emite dispoziții. Regulamentele de organizare și funcționare ale Secretariatului și birourilor teritoriale ale Registrului Urbaniștilor din România se aprobă de Consiliul Superior. Resursele financiare ale Registrului Urbaniștilor din România se constituie din tarife, donații, sponsorizări și venituri din activitățile cu caracter economic, inclusiv dobânzile bancare. Cuantumul tarifelor se stabilește în raport cu cheltuielile necesare de organizare și funcționare ale Registrului Urbaniștilor din România.
Tarifele ce se achită Registrului Urbaniștilor din România sunt: tariful de atestare sau examinare în vederea dobândirii dreptului de semnătură; tariful de înscriere în registru; tariful privind exercitarea dreptului de semnătură, aplicat pe categorii de documentații. Tariful privind exercitarea dreptului de semnătură se stabilește în mod diferențiat, pentru categoriile de documentații semnate, precum și pentru coordonarea elaborării întregii documentații sau, după caz, elaborarea unor secțiuni ale acesteia. Achitarea tarifului pe categorii de documentații se face de către coordonatorul documentației de amenajare a teritoriului sau de urbanism, după caz, la data înregistrării documentației la autoritatea administrației publice locale care avizează și aprobă documentația. Pe documentul de achitare a tarifului privind exercitarea dreptului de semnatură se vor consemna datele complete de recunoaștere a documentației, precum și numele coordonatorului; această obligație se referă la toate tipurile de documentație, indiferent dacă sunt realizate în birouri individuale sau în cadrul unor firme. Cuantumul tarifelor se stabilește de către Consiliul Superior. În situația susținerii examenului care are drept scop verificarea doar a cunoștințelor privind reglementările în domeniu, cuantumul tarifului de examinare se reduce cu 50%. Tarifele pot fi achitate în contul deschis de Registrul Urbaniștilor din România în acest scop sau direct la sediul acestuia.
Bugetul Registrului Urbaniștilor din România este elaborat de către Secretariat și se supune aprobării Consiliului Superior în conformitate cu reglementările în vigoare. Bugetul Registrului Urbaniștilor din România cuprinde următoarele capitole: bugetul Consiliului Superior; bugetul comisiilor; bugetul Secretariatului și bugetul birourilor teritoriale. Consiliul Superior poate transfera unele cheltuieli sau venituri dintr-un capitol în altul, în funcție de realizările/nerealizările respective.
Bilanțul anual al Registrului Urbaniștilor din România este public, iar datele esențiale se afișează pe pagina proprie de internet, la adresa www.rur.ro. Pentru activitatea desfășurata, membrii Consiliului Superior, cei ai comisiilor sau, după caz, ai grupurilor de lucru primesc indemnizații care se acordă pentru prezența la ședințe, seminare, conferințe, ateliere, întruniri și alte asemenea manifestări, pentru deplasări și pentru alte activități legate de exercitarea atribuțiilor Registrului Urbaniștilor din România. Cuantumul indemnizațiilor stabilindu-se de Consiliul Superior.
Documentația necesară la înscrierea în registru este următoarea:
– pentru specialiști cu drept de semnătură sau alt drept echivalent pentru documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism: formular-tip de înscriere; certificat de atestare a dreptului de semnătură eliberat de comisia de examinare; dovada achitării tarifului de înscriere;
– pentru stagiari: formular-tip de înscriere; cerere de admitere la stagiu; titlul oficial de calificare în copie; recomandarea a 2 specialiști cu drept de semnătură sau alt drept echivalent care sprijină cererea de primire în profesie ca stagiar, dintre care unul garantează îndrumarea profesională efectivă pe întreaga perioadă a stagiului, potrivit îndrumarului de stagiu aprobat de Consiliul Superior;
– pentru alte categorii de profesioniști din domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului: formular-tip de înscriere; titlul oficial de calificare în copie ; diplome postuniversitare, alte titluri oficiale de calificare în copie; lista de articole și cărți publicate, după caz; curriculum vitae; dovada achitării tarifului de înscriere.
Datele înscrise în registru, pe baza formularelor-tip de înscriere, vor avea următoarea structură: numele, domiciliul și data nașterii; denumirea titlului oficial de calificare, anul eliberării, instituția de învățământ superior emitentă și numărul acestuia; alte diplome sau acte care atestă studii postuniversitare ori specializări; anul atestării dreptului de semnătura sau a altui drept echivalent, după caz; numărul de înregistrare în registru, în ordinea cronologică a înregistrării; forma de exercitare a profesiei; lista lucrărilor efectuate; distincții acordate de statul român, de alte state, de instituții sau autorități din țară și din străinătate; diplome și specializări, obținute ulterior înscrierii în registru; sancțiuni; perioadele și motivele de suspendare a dreptului de semnătură, când este cazul; data și motivele radierii din registru.
Retragerea dreptului de semnatură : Dreptul de semnătură poate fi retras numai în următoarele cazuri : prin renunțarea în scris a persoanei în cauză; dacă nu mai sunt îndeplinite cerințele în baza căruia a fost acordat; prin deces; dacă persoana în cauză a fost condamnată definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală ca urmare a unei infracțiuni în exercitarea dreptului de semnătură.
Tabel prezentând echivalența simbolurilor 2006/ 2010 aferente dreptului de semnătură
Sursa Pagina stagiarului : http://www.rur.ro/stagiar.php
5. Asociația profesională a urbaniștilor din România: în conformitate cu legislația în vigoare apără și promovează interesele profesionale ale urbaniștilor. în acest scop participă, alături de Registrul Urbaniștilor din România și alte asociații ale profesioniștilor în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului, la elaborarea statului și codului deontologic al profesiunii de urbanist.
Editează împreună cu Registrul Urbaniștilor din România publicații de specialitate, având rol de informare și promovare a bunelor practici și de critică în domeniu.
6. Centrul de planificare urbană și metropolitană București: Este o instituție publică de interes municipal, cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului General al Municipiului București, care are ca obiect de activitate elaborarea de studii specifice, proiecte și documentații de cercetare aplicată în spațiul bucureștean municipal și metropolitan, în domeniile proiectării și planificării strategice urbane, al structurii i și gestionării bazelor de date urbane.
Conform ROF, aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 96/2003 obiectul de activitate constă în elaborarea de studii specifice, proiecte și documentații de cercetare aplicată în spațiul bucureștean municipal și metropolitan, în domeniile proiectării și planificării strategice urbane, al structurării și gestionării bazelor de date urbane, după cum urmează:
– elaborarea de documentații de urbanism și amenajarea teritoriului pentru areale a căror dezvoltare urbană este de importanță strategică la scara spațiului municipal și metropolitan, în diferite etape de studiu – analiză, diagnoză/prognoză, reglementări și studii de impact, în cadrul programului municipal de implementare a strategiei de dezvoltare a Capitalei;
– asigurarea de asistență tehnică și furnizarea de servicii de consultanță de specialitate pentru diferitele compartimente ale executivului Primăriei Municipiului București și ale comisiilor de specialitate ale Consiliului General al Municipiului București;
– asigurarea de asistență tehnică și furnizarea de servicii de consultanță de specialitate, prin avize de consultanță preliminară în domeniul urbanismului, circulației și amenajării teritoriului, la solicitarea persoanelor fizice și juridice;
– monitorizarea tendințelor pozitive și negative ale dinamicii dezvoltării aglomerației urbane bucureștene și a teritoriului său de susținere și influență, prin identificarea, în teritoriul municipal și metropolitan, a șanselor de evoluție urbană sau a potențialelor tensiuni și conflicte manifestate prin disparități, dezechilibre și disfuncționalități;
– constituirea și gestionarea specifică de baze de date și politici urbane necesare unei abordări interdisciplinare, integrate, a problemelor de urbanism și amenajarea teritoriului, utile atât activității proprii de proiectare și planificare urbană, cât și activităților de consultanță pentru persoane fizice și juridice;
– asigurarea, împreună cu Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului, a implementării conceptului de urbanism participativ, prin organizarea unor informări publice și consultări cu populația, prin popularizarea regulamentelor și reglementărilor de urbanism și amenajarea teritoriului aferente documentațiilor elaborate, în vederea identificării problemelor și priorităților de intervenție în teritoriu ;
– asigurarea, împreună cu Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului, a menținerii unui nivel de profesionalism adecvat echipelor proprii de specialiști, în acord cu valorile recunoscute contemporane, prin participarea la simpozioane și manifestări științifice, prin contacte profesionale cu organisme de proiectare/planificare urbană și teritorială, cu structuri de analiză și decizie din domeniu, atât din țară cât și din străinătate.
În vederea realizării obiectului său de activitate, Centrului de Planificare Urbană și Metropolitană București îi revin următoarele atribuții:
– elaborarea de studii de analiză, diagnoză și prognoză, de documentații de urbanism și amenajare a teritoriului finalizate prin regulamente și reglementări de dezvoltare a parcelelor, a zonelor și a teritoriilor urbane și metropolitane, de studii de trafic, strategii de dezvoltare și politici sectoriale integrate cu privire la evoluția zonelor urbane, a teritoriilor sectoarelor administrative, a întregului teritoriu municipal, precum și a zonelor de susținere și influență a Capitalei ;
– colectarea și prelucrarea de informații alfa-numerice și grafice specifice, crearea bazei de date urbane, cu specialiștii proprii sau cu specialiști din afara instituției, în vederea fundamentării politicilor și strategiilor de dezvoltare urbană a teritoriului Capitalei, precum și a strategiilor de integrare și dezvoltare a teritoriului său metropolitan;
– participarea, prin reprezentanți, la ședințele Comisiei Tehnice de Urbanism și Amenajarea Teritoriului și ale Comisiei Tehnice de Circulație ale Primăriei Municipiului București, în scopul asigurării unui dialog inter-disciplinar, al menținerii în interes reciproc a unui nivel actualizat al informației, urmărind protejarea interesului public și realizarea obiectivelor de utilitate publică în teritoriul municipal și metropolitan;
– eliberarea de Avize de consultanță preliminară pe probleme de circulație, urbanism și amenajarea teritoriului, persoanelor fizice și juridice, la solicitarea acestora, în scopul asigurării coerenței dezvoltării urbane generale a Capitalei;
– asigurarea aplicării prevederilor legale cu privire la dezvoltarea durabilă a aglomerației urbane bucureștene și a teritoriului metropolitan, la protecția și reabilitarea mediului înconjurător în proiectele de urbanism și amenajarea teritoriului, inclusiv prin studiile de circulație sau prin Avizele de consultanță preliminară;
– asigură prezentarea și susținerea documentațiilor proprii, în vederea avizării acestora;
– asigură colaborarea tehnico-științifice dintre specialiștii proprii și a instituției în ansamblu, cu Asociația Profesională a Urbaniștilor din România, cu Ordinul Arhitecților din România, cu alte asociații profesionale și cu alte organizații non-guvernamentale, cu institutele de cercetare ale Academiei Române, cu unități de cercetare-dezvoltare din diverse domenii de activitate, cu institute și societăți comerciale din domeniul cercetării și proiectării, cu cele ale învățământului superior de profil, cu alte instituții publice sau private din țară și străinătate, inclusiv prin asociere, în conformitate cu hotărârile Consiliului General al Municipiului București și cu legislația în vigoare;
– realizează contacte profesionale cu organisme de proiectare/planificare urbană și teritorială, cu structuri de analiză și decizie din domeniu, atât din țară, cât și din străinătate ; participă la simpozioane și manifestări științifice, asigurând un nivel de profesionalism adecvat echipelor proprii de specialiști;
Proiecte elaborate, exemple :
-„P.U.Z. Strada Edgar Quinet – Strada Cărții”, proiect aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 168/30.09.2004 ;
-„P.U.Z. principalele penetrații rutiere – Autostrada București-Constanța”, proiect aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 24/26.02.2004 ;
-„P.U.Z. Complex multifuncțional Calea Griviței, în cadrul nodului intermodal gara de Nord”, proiect aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 76/27.04.2004 ;
– „Regulament. Regimul de amplasare a stațiilor de distribuție a carburanților pentru alimentarea autovehiculelor, pe teritoriul municipiului București”, proiect aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 195/2004 ;
– „Stabilirea limitei intravilanului municipiului București”, proiect aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 194/2004 ;
– „Rețea amplasamente pentru puncte de difuzare a presei în municipiul București – faza P.U.Z./P.U.D.”, proiect aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 23/2004 și nr. 60/2005 ;
– „Norme de asigurare a numărului minim de locuri de parcare în clădiri și amenajări amplasate pe teritoriul municipiului București și norme de asigurare a prospectelor necesare unei corecte funcționări a arterelor de circulație situate pe teritoriul municipiului București, pe categorii de funcțiuni”, proiect aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 66/ 2006 ;
– „P.U.Z. Strada Petre Ispirescu, Strada Câmpul Mare, Strada Topliceanu Vasile – intersecția dintre Strada Lacul Plopului/Strada Novaci”, proiect aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 213/26.09.2006 ;
– „P.U.Z. pasaj Baicului – Șoseaua Pantelimon (străpungere Strada Doamna Ghica), proiect în curs de avizare/aprobare ;
– „P.U.Z. Calea Văcărești – Bdul Tineretului – Șoseaua Mihai Bravu – Splaiul Unirii”, proiect în curs de avizare/aprobare ;
– „Reglementări de circulație – Închiderea Inelului principal de circulație la partea de Sud-Est – Tronson Calea Văcărești”, proiect în curs de avizare/aprobare.
Echipa de specialiști – niveluri de expertiză: dispune de o echipă de proiectare și cercetare, formată din arhitecți, urbaniști, ingineri de trafic, de mediu, sociologi, juriști și economiști. Toți acești specialiști formează o echipă inter-disciplinară, capabilă sa ia decizii în ceea ce privește dezvoltarea spațială a Capitalei. Cei mai mulți dintre membrii echipei sunt absolvenți ai unor cursuri post-universitare, de masterat, organizate de către prestigioase instituții de învățământ superior din România sau din străinătate: Institute for Housing and Urban Development Studies-Rotterdam, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, Academia de Studii Economice București, cu specializare în dezvoltare regională, management urban.
Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Național și Locuințe, denumit în continuare Consiliu interministerial, organism consultativ al Guvernului, fară personalitate juridică, care funcționează pe lângă Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor și în subordinea Consiliului interministerial permanent pentru dezvoltare regională, infrastructură, amenajarea teritoriului și turism.
Atribuțiile principale reies din art. 2 din H.G. nr. 573/2007 și se referă la analizarea și avizarea: studiilor de fezabilitate pentru lucrările publice, promovate de ordonatorii principali de credite din administrația publică centrală finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat, care sunt în competență de aprobare a Guvernului, studiilor de fezabilitate pentru lucrări publice, promovate de ordonatorii principali de credite din administrația publică locală, care sunt, în competență de aprobare a Guvernului.
Organizarea și funcționarea Consiliului interministerial. Consiliul interministerial își desfășoară activitatea în plen. Ședințele se convoacă lunar sau ori de câte ori este nevoie. Convocarea la ședințele Consiliului interministerial se face prin grija secretariatului. Pregătirea și desfășurarea ședințelor Consiliului interministerial se asigură de către secretariatul acestuia.
Secretariatul Consiliului interministerial funcționează în cadrul direcției de specialitate din Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței. Pentru fiecare obiectiv de investiții, secretariatul asigură cu personal propriu analiza documentațiilor tehnico-economice înaintate spre avizare.
În scopul analizării documentațiilor tehnico-economice, conducerea direcției de specialitate din Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței desemnează, din cadrul secretariatului Consiliului interministerial, un responsabil de lucrare care răspunde de întocmirea raportului sintetic de analiză înaintat membrilor Consiliului interministerial în mapa ședinței de avizare.
Atribuțiile secretariatului Consiliului interministerial, în vederea aplicării legislației în domeniu, sunt următoarele:
– înregistrează documentațiile tehnico-economice, propuse spre analiză și avizare;
– verifică documentațiile tehnico-economice din punctul de vedere al conformității cu avizele și acordurile prealabile, precum și cu tema de proiectare/caietul de sarcini;
– restituie solicitantului întreaga documentație tehnico-economică, în situația depunerii unei documentații tehnico-economice incomplete;
– elaborează ordinea de zi a ședinței pe care o prezintă spre aprobare președintelui/vicepreședintelui Consiliului interministerial;
– întocmește invitația de participare la ședința de avizare;
– predă fiecărui membru al Consiliului interministerial mapa cu documentele ședinței, cu 5 zile lucrătoare înainte de data stabilită;
– elaborează rapoartele sintetice de analiză, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3
la prezenta hotărâre;
– asigură întocmirea proceselor-verbale la fiecare ședință de avizare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4 la prezenta hotărâre, ce urmează a se semna de către toți membrii prezenți;
– întocmește avizul Consiliului interministerial în baza procesului-verbal al ședinței, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5 la prezenta hotărâre, și îl prezintă spre semnare președintelui;
– păstrează evidența documentațiilor tehnico-economice înaintate spre analiză și avizare, precum și evidența avizelor emise;
– gestionează banca de date și arhiva Consiliului interministerial;
– restituie ordonatorului principal de credite întreaga documentație tehnico-economică depusă;
– transmite ordonatorului principal de credite avizul favorabil.
CAPITOLUL IV
STRUCTURI INTERNAȚIONALE ȘI PREOCUPAREA UE PRIVIND
DEZVOLTAREA ȘI PLANIFICAREA URBANĂ
1. Programul Națiunilor Unite pentru așezări umane:
Creat prin Rezoluția 56/206 a Adunării Generale a ONU, prin unificarea, de la 1 ianuarie 2002, a Comisiei așezărilor umane, Centrului ONU pentru așezari umane (Habitat) și Fundația ONU pentru habitat și așezări umane, ca organ subsidiar al A.G./ONU, „instanța interguvemamentală organizată pe trei nivele însărcinată cu supervizarea coordonării punerii în aplicare a Programului pentru habitat”. Este compus din: Consiliul de administrație „organul interguvemamental de decizie al programului” (format din 58 de membri aleși de Consiliul Economic și Social, pentru un mandat de 5 ani, ce se reunește odată la 2 ani), Comitetul reprezentanților permanenți pe langă ONU-Habitat, ca organ subsidiar pentru intersesiunile Consiliului de administrație și Secretariatul.
2. Forumul urban mondial
Este un organ tehnic cu caracter consultativ pe langă Direcțiunea executivă a ONU-Habitat și reprezintă un cadru de schimb de opinii și puncte de vedere în domeniu între experți, în anul în care Consiliul de administrație al programului nu se reunește.
Cea de-a treia sesiune a Forumului – Vancouver, 19-23 iunie 2006 – a avut ca tema „Viitorul Nostru: Orașele durabile – A trece de la idei la acțiune”.
3.METREX
METREX este o asociație internațională fondată în urma lucrărilor Conferinței Regiunilor Metropolitane de la Glasgow, în aprilie 1996, de către reprezentanții majorității regiunilor și zonelor metropolitane din Europa. Obiectivele Rețelei Zonelor și Regiunilor Metropolitane Europene (METREX) se referă în special la:
– Favorizarea schimbului de cunoștințe între practicieni despre problematici strategice de interes comun;
– Punerea în valoare a dimensiunii metropolei în planificarea spațiului comunitar;
– Amenajarea teritoriului și dezvoltarea armonioasă a metropolelor Europei prin promovarea competenței și a unei conduceri adecvate a proceselor necesare;
– Cooperare cu privire la schimbul de cunoștințe, de experiențe în domeniul amenajării și dezvoltării, cu scopul stabilirii și adoptării bunelor practici.
Centrul de Planificare Urbană și Metropolitană București a aderat în anul 2005 la asociația METREX – „Rețeaua Zonelor si Regiunilor Metropolitane Europene”.
Prin aderarea la organizația METREX evidențiem următoarele aspecte cu potențiale beneficii atât în favoarea comunității bucureștene, cât și pentru interesele de dezvoltare ale municipiului București, inclusiv cele cu privire la integrarea propriului teritoriu administrativ actual cu teritoriul său de susținere și influență (zona metropolitană):
-Prin intermediul rețelei METREX factorii cheie de decizie pot împărtăși din cunoștințele, expertiza și experiența lor, aducând o dimensiune metropolitană în mediul de afaceri al Uniunii Europene; beneficiul anticipat constă în schimbul de cunoștințe, informații, experiențe între reprezentanții administrației bucureștene și decidenți de diferite nivele de reprezentare din rețeaua organizațiilor incluse în banca de date METREX;
Utilizarea tuturor oportunităților de cooperare internațională și investiții la nivelul coridoarelor de dezvoltare europeană majoră, prin programele de studiu, de cooperare și investiție existente în cadrul organizației METREX – PolyMETREX, InterMETREX – precum și prin colaborarea dintre METREX și Comisia Europeană (din categoria Interreg).
4. +30 NETWORK
+30 Network este o rețea de orașe și comunități ce împart experiența despre planificarea integrată pe termen lung în scopul unei dezvoltări durabile. Scopul +30 Network este de a cataliza acțiunile în dezvoltarea urbană durabilă prin promovarea, realizarea și susținerea planificării integrate de termen lung și a proiectelor demonstrative în orașe din toată lumea.
Centrul Internațional pentru Orașe Durabile (CIOD) este unul dintre membrii fondatori și, în prezent, îndeplinește funcția de secretariat.
Activ în 16 orașe în toată lumea, IOD (Inițiativa Orașe Durabile) este o initiativă canadiană în parteneriat, creată în scopul creșterii dezvoltării economice durabile și pentru a ajuta cetățenii să-și îmbunătățească calitatea vieții fără a-și compromite viitorul.
Municipiul București și-a formalizat aderarea la +30 Network prin semnarea unui Memorandum de Înțelegere cu Centrul International pentru Orase Durabile (CIOD), referitor la aderarea la proiectul +30 Network, aprobat prin Hotărârea de Consiliu nr.129/2005.
CIOD și Municipalitatea București lucrează împreună în prezent pentru a dezvolta un «Ghid» pentru dezvoltare durabilă. CIOD este deasemenea angajat în acest proces.
Considerăm că participarea la +30 Network va contribui la crearea unui proces de planificare îmbunătățit, mai cuprinzător, integrat pentru orașul Bucuresti și o completă înțelegere a dezvoltării durabile de termen lung.
5. METROPOLI
Fundația Metropoli este o organizație internațională, cu sediul în Spania, care dorește să contribuie, dintr-o perspectivă globală, la inovarea și dezvoltarea orașelor și regiunilor. Aparține generației de instituții intelectuale esențiale dedicate creării și diseminării de cunoștințe în vederea construirii unui viitor durabil.
Din anul 1998, Fundația Metropoli a fost conducătorul inițiativei Proyecto CITIES, o investigare asupra inovării urbane, a avantajelor competiționale și a factorilor de succes în secolul XXI pe cinci continente. Fundația Metropoli derulează de asemenea programe variate precum CITIES Lab, CITIES Art, Summit-ul Primarilor, Premiul CITIES pentru Excelență și Parteneriate pentru tinerii profesioniști în planificare.
Inițiativa Proyecto CITIES a prins contur în anul 1997, în cadrul Universității din Pennsylvania, Departamentul pentru planificare urbană și regională, ca răspuns la provocările comune cu care se confruntă orașele lumii, în noua economie globală. Proyecto CITIES este un efort comun localizat în 20 de orașe de pe cinci continente.
Obiectivul de bază este reprezentat de identificarea “Grupului de Excelență” și a avantajelor competitive ale fiecărui oraș prin prezentarea principalelor inovări urbane pe care le dezvoltă, în special pe acelea cu impact asupra formei fizice și structurii orașului și a regiunii metropolitane.
Prin intermediul Proyecto CITIES, s-a constituit o „Rețea de Excelență” globală care încurajează inovarea și schimbul de experiență dintre orașele participante.
Provocările majore ale noului secol pot ține de mediu, pot fi culturale, economice, tehnice, politice sau pot ține de dezvoltarea comunității. Proyecto CITIES caută să contribuie la întărirea capacității acestor orașe de a face față noilor provocări prin intermediul inovării urbane.
Este posibil ca, într-adevăr, capacitatea de a inova să fie unul dintre principalele avantaje competitive.
Orașele care participă în cadrul Proyecto CITIES se află în numeroase țări, având diferite nivele de dezvoltare. Ceea ce au în comun este faptul că sunt unice sau inovatoare în ceea ce privește structura urbană, în modul în care abordează problemele, sau în politicile pe care le dezvoltă.
O dată cu aderarea României la Uniunea Europeană în ianuarie 2007, Municipiul București are de întâmpinat numeroase oportunități dar și provocări importante. În consecință, Primăria Municipiului București are printre obiectivele majore propria ei poziționare pentru a face față noilor realități urbane și economice.
Luând în considerare hotărârea municipalității București pentru a se poziționa, pentru a obține avantaje din noile realități globale și pentru a derula un proiect unic, de anvergură, bazat pe inovare, durabilitate și integrare urbană precum și pe realitatea de zi cu zi cu care se confruntă locuitorii, Fundația Metropoli și-a exprimat dorința de colaborare cu Primăria Municipiului București pentru atingerea acestor obiective.
Cooperarea dintre Primăria Municipiului București și Fundația Metropoli a fost statuată în luna mai 2006, la București, prin ratificarea și semnarea unui protocol între Domnul ADRIEAN VIDEANU, în calitate de Primar General al Municipiului București și Domnul Dr. ALFONSO VEGARA, Președinte al Fundației Metropoli, cu scopul de a dezvolta următoarele activități Proyecto CITIES:
– Aplicarea metodei de cercetare Proyecto CITES pentru a dezvolta Cercetarea de bază asupra Municipiului București și a zonei metropolitane;
– Folosirea rezultatelor Cercetării de bază pentru identificarea Oportunităților și a Proiectelor strategice;
Să asiste dezvoltarea acestor Proiecte Strategice;
Fundația Metropoli se angajează să studieze, împreună cu Primăria Municipiului București, posibilitățile de a întreprinde Proiecte Strategice și Oportunitățile identificate de-a lungul procesului și să atragă investitorii care s-ar putea implica și investi în aceste proiecte pentru Municipiul București.
STUDIU DE CAZ
Actori implicați în obținerea certificatului de urbanism
Certificatul de urbanism este actul de informare emis de administrația publică locală (președinții consiliilor județene, primarul general al municipiului București, primarii municipiilor, sectoarelor municipiului București, ai orașelor sau comunelor) care:
– face cunoscute solicitantului elementele privind regimul juridic, economic și tehnic al terenurilor și construcțiilor existente la data solicitării;
– stabilește cerințele urbanistice care urmează să fie îndeplinite în funcție de specificul amplasamentului, precum și lista cuprinzând avizele și acordurile legale, necesare în vederea autorizării.
Documentele necesare emiterii Certificatului de urbanism :
Pentru emiterea certificatului de urbanism solicitantul, orice persoană fizică sau juridică, trebuie să depună o documentație cuprinzând:
– cerere-tip (formularul-model F.1 – "Cerere pentru emiterea certificatului de urbanism") completata în conformitate cu precizările privind completarea acesteia, cu elementele de identificare ale solicitantului și imobilului, precum și cu precizarea scopului solicitării actului;
– planuri topografice sau cadastrale la scările 1:500, 1:2.000 sau 1:10.000, după caz, – vizate de Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară al județului sau al municipiului București, după caz -, cu indicarea imobilului – teren și/sau construcții; (2 exemplare) (planurile se obțin contra-cost de la unitatea teritorială specializată care le gestionează).
– documentul de plată a taxei de eliberare a certificatului de urbanism (în copie).
Cu toate că Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții specifică faptul că nu este necesară prezentarea titlului asupra imobilului sau a altui act care să ateste dreptul de proprietate, în practică, autoritatea emitentă a Certificatului de urbanism poate cere completarea documentației cu acest act.
Certificatul de urbanism se întocmește în conformitate cu prevederile documentațiilor de urbanism (P.U.G., P.U.Z., P.U.D. si R.G.U.), iar pentru investițiile care depășesc limita unei unități administrativ-teritoriale se poate întocmi și pe baza planurilor de amenajare a teritoriului (P.A.T.N., P.A.T.Z., P.A.T.J.), aprobate potrivit legii.
Certificatul de urbanism se emite în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării cererii, menționându-se în mod obligatoriu scopul emiterii acestuia. Certificatul de urbanism nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcții.
În situația în care scopul emiterii certificatului de urbanism este obținerea autorizației de construire/desființare, acesta va fi însoțit de formularele fișelor tehnice strict necesare în vederea emiterii acordului unic.
În documentele anexă la certificatul de urbanism emitentul are obligația de a încunoștința solicitantul cu privire la taxele legale necesare avizării documentației în vederea autorizării.
În acest scop, societățile furnizoare de utilități au obligația ca, pe baza de protocol încheiat cu autoritatea administrației publice locale, să comunice cuantumul taxelor pentru avize (pe tipuri de lucrări și capacități – conform reglementărilor proprii), modalitatea de plată și conturile în care acestea trebuie achitate.
Valabilitatea Certificatului de urbanism :
Certificatul de urbanism este valabil pentru un interval de timp cuprins între 6 și 24 luni de la data emiterii, în funcție de:
– scopul pentru care a fost solicitat;
– complexitatea investiției și caracteristicile urbanistice ale zonei în care se află imobilul;
– menținerea valabilității prevederilor documentațiilor urbanistice și a planurilor de amenajare a teritoriului aprobate, pentru imobilul solicitat.
Prelungirea termenului de valabilitate a certificatului de urbanism se poate face numai de către emitent, la cererea titularului formulată cu cel puțin 15 zile înaintea expirării acestuia, pentru o perioadă de timp de maximum 12 luni, după care, în mod obligatoriu, se emite un nou certificat de urbanism.
Pentru prelungirea valabilității certificatului de urbanism se completează și se depune la emitent o cerere-tip însotită de certificatul de urbanism emis, în original.
O dată cu depunerea cererii de prelungire a valabilității certificatului de urbanism, solicitantul va face dovada achitării taxei de prelungire a acesteia.
Elaborarea Planului urbanistic zonal (PUZ) sau a Planului urbanistic de detaliu (PUD).
În situații deosebite, în funcție de condițiile specifice de amplasament (poziția terenului în ansamblul localității ori al teritoriului) și/sau de importanța și complexitatea obiectivului de investiții și dacă prevederile documentațiilor de urbanism și de amenajare a teritoriului aprobate nu furnizează suficiente elemente necesare autorizării, ori dacă se solicită o derogare de la prevederile documentațiilor de urbanism sau de amenajare a teritoriului aprobate, emitentul poate cere suplimentar, prin certificatul de urbanism:
-elaborarea unui plan urbanistic zonal (P.U.Z.) ori de detaliu (P.U.D.), după caz, urmând ca, după aprobare, prevederile acestuia să fie preluate în cadrul P.U.G. ori P.A.T.J.; în certificatul de urbanism se va face mențiunea ca proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții (P.A.C.) se va putea întocmi numai după aprobarea documentației de urbanism și cu obligativitatea respectării întocmai a prevederilor acesteia;
-completarea, după caz, a documentațiilor care însoțesc cererea pentru eliberarea autorizației de construire cu următoarele studii, avize, expertize:
1. studii de specialitate: de circulație, istoric, de amenajare peisagistică, de impact asupra mediului (numai la solicitarea autorității de protecție a mediului);
2. avize de la organismele competente pentru zonele asupra cărora s-a instituit un anumit regim de protecție sau de restricții de construire (protecția zonelor naturale; protejarea monumentelor istorice; zone cu trafic aerian; vecinătatea construcțiilor și ansamblurilor cu caracter militar; drumuri; rețele electrice și de telecomunicații; magistrale de transport de gaze, de produse petroliere; căi ferate și navigabile; cursuri de apa; stații meteo; surse și gospodării de apă, amenajări de îmbunătătiri funciare etc.);
3. expertize tehnice. Pentru lucrări la construcțiile existente (reparații, consolidări, schimbări de destinație a spațiilor interioare etc.), dacă prin acestea nu se aduc claădirilor modificări de natura urbanistică ori dacă noua funcțiune este compatibilă cu reglementările urbanistice ale zonei, nu este necesară întocmirea unui plan urbanistic zonal (P.U.Z.) ori de detaliu (P.U.D.), după caz.
Prin eliberarea Certificatului de urbanism, administrația publică locală stabilește, printre altele, și lista cuprinzând avizele și acordurile legale, necesare în vederea autorizării.
Avize obținute de emitentul autorizației de construire :
Fișa tehnică este actul cu valoare de aviz conform care cuprinde avizul administratorului/furnizorului de utilități urbane (apa, canalizare, electricitate, gaze, termoficare, telecomunicații, salubritate, transport urban, inclusiv pentru restricțiile impuse de rețelele de transport energetic sau tehnologic din zona de amplasament, după caz), respectiv al instituțiilor descentralizate prevăzute de Lege (pentru securitatea la incendiu, protecția civilă, protecția mediului și a sănătății populației) exprimat în baza datelor extrase de proiectant din proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții și care fundamentează procedura de emitere a acordului unic.
Aceste avize cad în grija emitentului autorizației de construire.
Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, îl obligă pe emitentul autorizației de construire să înconștiințeze solicitantul cu privire la taxele legale necesare avizării documentației în vederea autorizării.
Asfel, societățile furnizoare de utilități au obligația ca, pe baza de protocol încheiat cu autoritatea administrației publice locale, să comunice cuantumul taxelor pentru avize (pe tipuri de lucrări și capacități – conform reglementărilor proprii), modalitatea de plată și conturile în care acestea trebuie achitate.
Acordul unic este actul cu valoare de aviz conform, emis numai pe baza fișelor tehnice și însumează avizele și acordurile favorabile pentru utilitățile urbane, precum și cele privind securitatea la incendiu, protecția civilă, protecția mediului și sănătatea oamenilor. În baza acordului unic se poate emite autorizația de construire.
Avize și acorduri obținute de solicitantul autorizației de construire
Prin Certificatul de urbanism, administrația publică poate cere și alte avize și acorduri care trebuie obținute de solicitant și care se referă la zonele asupra cărora s-a instituit un anumit regim de protecție sau de restricții de construire (protecția zonelor naturale; protejarea monumentelor istorice; zone cu trafic aerian; vecinătatea construcțiilor și ansamblurilor cu caracter militar; drumuri; rețele electrice și de telecomunicații; magistrale de transport de gaze, de produse petroliere; căi ferate și navigabile; cursuri de apa; stații meteo; surse și gospodării de apă, amenajări de îmbunătățiri funciare etc.).
Aceste avize se emit în conformitate cu prevederile legale în vigoare specifice fiecărui domeniu de activitate al avizatorilor.
– Avize/acorduri specifice :
– avizele ale autorităților administrației publice centrale emise de: Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, Ministerul Culturii și Cultelor, Ministerul Sănătății, Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor, Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Ministerul Apărării Naționale – Statul Major General, Ministerul Administrației și Internelor, Serviciul Român de Informații, Compania Naționala "Apele Romane" – S.A., Autoritatea Aeronautică Civilă Română ori de alte organisme ale administrației publice centrale sau ale serviciilor descentralizate ale acestora, după caz, conform prevederilor legale în vigoare, în funcție de relația posibilă cu investiția ;
– necesare pentru situații deosebite, ca urmare a condițiilor speciale de amplasament sau a funcționalității investiției;
Precizări privind conținutul documentațiilor pentru obținerea avizelor/acordurilor specifice se obțin de la compartimentele abilitate ale autorităților menționate.
– avizul Ministerului Culturii și Cultelor – se emite în vederea aprobării documentațiilor de urbanism (P.U.Z. sau P.U.D.) care cuprind monumente, ansambluri ori situri istorice, inclusiv zonele de protecție ale acestora. Avizul va fi utilizat și pentru autorizarea lucrprilor de construcții;
– avizul expertului tehnic pentru cerința de calitate Af – avizul expertului tehnic pentru cerința de calitate Af (rezistența și stabilitatea terenurilor de fundare a construcțiilor și a masivelor de pământ), referitor la lucrările de susținere a excavațiilor și a infrastructurii la construcțiile care necesită executarea de excavații cu adâncime de 6,0 metri sau mai mare. Avizul se exprimă de o altă persoană decât verificatorul de proiect pentru cerința Af, pentru partea din proiect;
– avizul de scoatere definitivă sau temporară din circuitul agricol
-avizul/acordul Inspectoratului de Stat în Construcții : Inspectoratul de Stat în Construcții direct, sau prin Inspectoratele Teritoriale în Construcții, după caz, potrivit prevederilor legale în vigoare și în conformitate cu Regulamentul de organizare și funcționare.
-avizul proiectantului inițial al construcției sau referatul de expertiză tehnică ;
– Avizul/referatul se emite/se elaborează în situația în care se intenționează a se realiza lucrări care aduc modificări unor construcții existente și are drept scop determinarea condițiilor și soluțiilor necesare pentru un răspuns favorabil al structurii acesteia pentru îndeplinirea cerinței de rezistență și stabilitate.
– în lipsa proiectantului inițial al construcției, este obligatorie întocmirea unui referat de expertiză tehnică, elaborat de un expert tehnic atestat, în condițiile legii;
– acordul vecinilor : Acordul vecinilor, exprimat în formă autentică, se solicită în următoarele situații:
– în cazul construcțiilor noi amplasate adiacent construcțiilor existente sau în imediata lor vecinătate, numai dacă lucrările noi impun luarea unor măsuri de intervenție pentru protejarea imobilelor existente (subzidiri, consolidări, etc.) și dacă prin proiect se menține aceasta obligativitate;
– în cazul amplasării de construcții noi cu alte funcțiuni decât cele ale clădirilor învecinate și dacă prin natura activităților adăpostite de acestea se produce poluare de orice fel (noxe, zgomot, vibrații etc.);
– pentru lucrări care au ca scop schimbarea destinației de locuință a clădirilor individuale sau colective existente, sau a unor părți din acestea, precum și a spațiilor cu altă destinație din aceeași clădire, dacă prin natura activităților se produce poluare de orice fel (noxe, zgomot, vibrații etc.)
În situația în care, o dată cu autorizația de construire, se solicita și autorizarea organizării executării lucrărilor, solicitantul va prezenta și avize specifice: aviz circulație, aviz pentru ocuparea temporară a domeniului public, aviz sanitar, aviz/contract cu societatea de salubritate etc.
Proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construire este extras din proiectul tehnic și se elaborează în conformitate cu conținutul-cadru prevăzut în anexa nr. 1 a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, în concordanță cu cerințele certificatului de urbanism, cu conținutul avizelor și al acordurilor cerute prin acesta.
Executarea lucrărilor de construcții se poate face numai pe baza proiectului tehnic și a detaliilor de execuție.
Investitorul împreună cu executantul au obligația de a executa lucrările autorizate numai în baza proiectului tehnic (a cărui existență pe șantier este obligatorie pe toată durata execuției lucrărilor) și de a face dovada ca între acesta și proiectul pentru autorizare – vizat spre neschimbare – există concordanță tehnică.
În situația în care, o dată cu autorizația de construire se solicită și autorizarea organizării executării lucrărilor, în documentație se vor prezenta și piesele – scrise și desenate – ale proiectului de organizare a execuției lucrărilor (P.O.E.).
Elaborarea PAC
Proiectele pentru autorizarea executării lucrărilor de construire, precum și proiectele tehnice, pe baza cărora se întocmesc acestea, se elaborează de colective tehnice de specialitate, se însușesc și se semnează de cadre tehnice cu pregătire superioară numai din domeniul arhitecturii, construcțiilor și instalațiilor pentru construcții, astfel:
– de arhitect cu diploma recunoscută de statul român, pentru proiectarea părții de arhitectură pentru obiective de investiții cuprinse la toate categoriile de importanță a construcțiilor supraterane și a celor subterane;
– de ingineri constructori și de instalații, cu diploma recunoscută de statul român, pentru părțile de inginerie în domeniile specifice, pentru obiective de investiții cuprinse la toate categoriile de importanță a construcțiilor supraterane și subterane, precum și la instalațiile aferente acestora;
– de conductor arhitect, urbanist și/sau de subinginer de construcții, cu diploma recunoscută de statul roman, pentru clădiri de importanță redusă și aflate în afara zonelor protejate, stabilite conform legii.
Aceste prevederi se aplică și pentru documentația de execuție.
Potrivit prevederilor legale în vigoare privind calitatea în construcții, proiectele pentru autorizarea executării lucrărilor de construire, precum și proiectele tehnice din care acestea sunt extrase, se verifică pentru cerințele de calitate de specialiști verificatori de proiecte atestați, solicitantul având obligația de a face dovada efectuării verificării.
De asemenea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect, republicată, arhitecții și conductorii arhitecți cu drept de semnătură sunt obligați să aplice parafa cu numărul de ordine înscris în Tabloul Național al Arhitecților inclusiv pe proiectele pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții.
În conformitate cu prevederile anexei nr. 1 la Lege nr. 50/1991, în mod obligatoriu, fiecare planșă a proiectului pentru emiterea autorizațiilor de construire/desființare va avea un cartuș care va conține informațiile minimale necesare pentru identificarea investitorului, proiectantului și proiectului, potrivit modelului cuprins în Anexa nr. 5 la normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991.
Schimbarea soluțiilor tehnice din proiect pe parcursul execuției
În situația în care, înainte de începerea sau pe parcursul executării lucrărilor de construcții, devine necesară modificarea soluțiilor tehnice din proiectul autorizat, beneficiarul/investitorul/administratorul/managerul de proiect are obligația de a nu incepe, ori de a opri lucrările, după caz, și de a solicita emiterea unei noi autorizații de construire corespunzător modificărilor aduse proiectului, materializate prin documentații piese scrise și desenate -, cu condiția ca proiectul astfel modificat să se încadreze în prevederile documentațiilor de urbanism aprobate.
Documentația vizată spre neschimbare va conține proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții – P.A.C. – în întregul său, incluzând modificările supuse autorizării.
Prin excepție, pe baza de dispoziție de șantier dată de proiectantul lucrărilor (verificată de verificator de proiecte atestat) și cu acordul scris al beneficiarului/investitorului/administratorului/managerului de proiect, după caz, se pot admite modificări locale ale soluțiilor tehnice din proiectele autorizate fără emiterea unei noi autorizații de construire, dacă prin acestea.
– nu se modifică funcțiunea consemnată în autorizația inițială;
– se asigură respectarea prevederilor Codului civil;
– nu se modifică condițiile de amplasament (regim de înalțime, POT, CUT, aliniament, ori aspectul construcției);
– nu sunt periclitate rezistența și stabilitatea clădirilor învecinate;
– se asigură respectarea prevederilor reglementărilor tehnice în domeniul securității la incendiu.
PAC cu un conținut simplificat : Conform Normelor metodologice ale Legii nr. 50/1991, autoritatea emitentă a autorizației de construcție admite, pentru anumite tipuri de lucrări și/sau construcții, prezentarea unor proiecte pentru autorizarea executării lucrărilor de construire (P.A.C.), cu conținut simplificat în raport cu conținutul-cadru prevăzut în anexa nr. 1 la Lege.
Conținutul simplificat al proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construire (P.A.C.), prezentat în anexa nr. 4 la normele metodolgice, se aplică pentru următoarele tipuri de lucrări și/sau construcții, situate în afara zonelor cu regim special de protecție sau de restricții de construire, inclusiv a zonelor de protecție a monumentelor istorice:
– locuințe individuale în mediul rural, cu regim de înalțime P, P+1E, realizate din fondurile persoanelor fizice;
– anexe gospodărești ale locuințelor care alcătuiesc împreună cu aceasta o unitate funcțională distinctă: împrejmuiri și bucătării de vară; grajduri pentru animale mari; hambare, fanare, pătule; magazii, șoproane, garaje; spații pentru activități meșteșugărești, de prelucrare secundară a produselor agricole și silvice; fântâni individuale, WC-uri uscate sau cu tanc vidanjabil, fose vidanjabile; rezervoare de combustibil lichid și gazos;
– racorduri și branșamente la rețelele de utilități;
– anexe ale exploatațiilor agricole: saivane, padocuri, adăposturi pentru animale, platforme de furaje, pătule, împrejmuiri de pășuni, spații de cazare temporară pe timpul campaniilor agricole;
– construcții provizorii cu utilizare temporară: târguri, oboare, iarmaroace, circuri ambulante, construcții temporare ocazionate de diverse evenimente (culturale, aniversare, publicitare, sportive, comemorative, politice, religioase, etc.), tabere de corturi și rulote.
Documentația (dosarul) completă care se depune în vederea emiterii autorizației de construire conține:
– cererea pentru emiterea autorizației de construire, inclusiv anexa (obținută de la emitent), completată cu elementele de identificare și datele tehnice conform Proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construire (PAC);
– certificatul de urbanism (în copie);
– actul doveditor al titlului asupra imobilului, care să îi confere solicitantului dreptul de execuție a lucrărilor de construcții (în copie legalizată);
– proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construire – P.A.C., întocmit în baza prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții , inclusiv referatele de verificare și, după caz, referatul de expertiză tehnică – semnate și stampilate în original (două exemplare);
– avizele și acordurile cerute prin certificatul de urbanism:
1. fișele tehnice pentru obținerea avizelor și acordurilor care sunt în competența de obținere a emitentului, cerute prin certificatul de urbanism, necesare emiterii acordului unic, precum și, după caz, documentațiile tehnice necesare emiterii acestora (două exemplare, cu excepția Fișelor tehnice în vederea emiterii Acordului Unic, pentru avizul privind securitatea la incendiu și pentru avizul privind protecția civilă care se prezintă în trei exemplare);
2. avizele și acordurile obținute de solicitant, altele decât cele din competența de obținere a emitentului, stabilite prin certificatul de urbanism (în copie) și, după caz, studiile cerute prin certificatul de urbanism.
– documentul de plată a taxei de emitere a autorizației de construire (în copie), inclusiv documentele de plată a taxelor legale pentru avizele și acordurile necesare emiterii acordului unic, conform listei avizelor și acordurilor necesare, comunicate odată cu certificatul de urbanism (în copie).
În situația în care, o dată cu autorizația de construire se solicită și autorizarea organizării executării lucrărilor, solicitantul va prezenta și proiectul de organizare a execuției lucrărilor (P.O.E.) – piese scrise și desenate precum și avizele specifice (aviz circulație, aviz pentru ocuparea temporară a domeniului public, aviz sanitar, aviz/contract cu societatea de salubritate etc.) (două exemplare).
În situația în care, prin certificatul de urbanism a fost cerută elaborarea unor studii suplimentare, sintezele acestora se anexează documentației, inclusiv avizele obținute pentru acestea (două exemplare). La nevoie, solicitantului i se va putea cere prezentarea studiilor în întregul lor.
Conform Codului Fiscal (articolul 267 – Capitolul V Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și a autorizațiilor), nivelurile aplicabile taxei pentru emiterea certificatului de urbanism în anul fiscal 2012, pentru mediul urban, se stabilesc în funcție de suprafața pentru care se eliberează certificatul , astfel:
– Până la 150 m², inclusiv – 4-5 lei;
– Între 151 si 250 m², inclusiv – 5-6 lei;
– Între 251 si 500 m², inclusiv – 6-8 lei;
– Între 501 si 750 m², inclusiv – 8-10 lei;
– Între 751 si 1.000 m², inclusiv – 10-12 lei;
– Peste 1.000 m² – 12 + 0,01 lei/m² pentru fiecare m² care depașește 1.000 m².
Taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism pentru o zona rurală este egală cu 50% din taxa stabilită pentru mediul urban, conform Codului fiscal.
Taxa pentru eliberarea unei autorizații de construire pentru o clădire care urmează a fi folosita ca locuință sau anexa la locuință este egală cu 0,5% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcții, conform Codului fiscal.
Baza de calcul pentru determinarea valorii autorizate a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora este cea evidențiata la capitolul – Cheltuieli pentru investiția de bază, subcapitolul – Construcții și instalații, în conformitate cu Structura devizului general, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.179/2002, care cuprinde cheltuielile aferente execuției tuturor obiectelor cuprinse în obiectivul de investiție: clădiri; construcții speciale; instalații aferente construcțiilor, precum: instalații electrice, sanitare, instalații interioare de alimentare cu gaze naturale, instalații de încălzire, ventilare, climatizare, telefonie, PSI, radio-tv, intranet și alte tipuri de instalații impuse de destinația obiectivului.
Cheltuielile se desfașoară pe obiecte, iar delimitarea obiectelor se va face de către proiectant.
Taxele pentru emiterea avizelor și acordurilor necesare în vederea emiterii acordului unic (conform fișelor tehnice), cerute prin certificatul de urbanism, atât cele din competența de obținere a emitentului autorizației, cât și cele care se asigură de solicitant se stabilesc de emitenții avizelor/acordurilor – respectiv de către administratorii/furnizorii de utilități urbane, precum și de către serviciile publice descentralizate ale organelor centrale, se calculează potrivit reglementarilor legale specifice fiecărui domeniu de avizare și se comunică emitenților autorizațiilor de construire/desființare, care au obligația de a le face cunoscute public și de a le comunica solicitanților împreună cu documentele însoțitoare ale certificatului de urbanism.
Concluzii
Actorii dezvoltării durabile nu se pot dezvolta fără competitivitate și investiții.
Fiecare dintre noi conșient sau nu putem contribui la dezvoltarea urbană, putem fi considerați actori ai dezvoltării urbane din România alături de administrația publică centrală responsabilă cu problemele urbanismului, administația publică locală și societatea civilă, de fapt putem spune că participăm, în calitate de cetățeni, la activitățile de amenajare a teritoriului și de urbanism prin comunicare, prin comportament și printr-o gandire durabilă. Exemplu de gândire durabilă : aruncarea deșeurilor din plastic sau hârtie în locurile special amenajate.
Organul administrației publice centrale de specialitate care aplică strategia dezvoltării și politica Guvernului în domeniile amenajării teritoriului și urbanismului este Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.
În ceea ce privește administația publică locală, Consiliul județean coordonează activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism la nivel județean. În cadrul aparatului propriu al consiliului județean, municipal sau orășenesc și în cel al Consiliului General al Municipiului București se organizează și funcționează, potrivit legii, structuri specializate în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului, conduse de arhitectul-șef al județului, al municipiului sau al orașului, respectiv de arhitectul-șef al municipiului București.
Consiliul local coordonează și răspunde de întreaga activitate de urbanism desfășurată pe teritoriul unității administrativ – teritoriale și asigură respectarea prevederilor cuprinse în documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism aprobate, pentru realizarea programului de dezvoltare urbanistică a localităților componente ale comunei sau orașului.
Dimensiunea urbană este și va fi foarte importantă și în viitor.
În practică, resursa umană este cea care face posibilă dezvoltarea urbană. Lipsa experienței manageriale și a calităților tehnice este una din cele mai importante constrângeri ale dezvoltării. În ceea ce privește rezultatele dezvoltării facem mențiunea că evaluarea se poate reliza de către fiecare actor implicat în procesele de dezvoltare, dar un rol important trebuie să fie atribuit comunității, cetățenilor.
Orice strategie, plan sau proiect de dezvoltare are la bază o amplă activitate de cercetare, cercetare ce are ca scop identificarea celor mai bune acțiuni pe care autoritățile le pot desfășura precum și a efectelor pe care acestea le vor produce asupra vieții oamenilor și asupra mediului înconjurător.
Etica dezvoltării: poate fi definită ca un ansamblu de principii și norme de comportament adecvat în cadrul proceselor de dezvoltare urbană.
În materie de urbanism măsurătorile sunt mai dificil de realizat datorită, în primul rând, dificultăților care apar în definirea obictivelor, astfel intențiile politice trebuie să fie traduse în obiective operaționale, ceea ce este o operațiune dificilă.
Politica de dezvoltare urbană constituie un set de măsuri promovate de autoritățile publice de la diferite niveluri administrative: naționale, regionale și locale, omogene și integrate: economice, sociale, culturale, de mediu, de amenajare a teritoriului, educație, știință, care ă adreseză comunităților urbane. Politicile de dezvoltare urbană au drept scop formularea unor direcții de dezvoltare, îmbunătățirea unei situații existente, eliminarea disfunționalităților.
Dezvoltarea urbană poate genera beneficii macro și micro-economice, poate duce la ameliorări ale bunăstrării sociale și ale protecției mediului, realizarea acestora depinzând de cadrul politic și de calitatea managementului urban.
Politica dezvoltării urbane joacă un rol major în combaterea sărăciei la nivel național.
Procesul de dezvoltare a urbanismului a fost marcat major prin aderarea la Uniunea Europeană.
O dezvoltare policentrică poate contribui la reducerea presiunilor asupra mediului, dar și a tensiunilor sociale ducând astfel la stabilizarea structurilor democratice.
Problemele legate de mediu vizează utilitatea apei, a energiei, problematica deșeurilor solide, utilizarea deșeurilor solide, utilizarea pământului și conservarea zonelor.
Evoluția rapidă și tot mai complexă a problematicii schimbărilor climatice a relevat un aspect important.
În planul legislației și al bunelor practici europene au fost identificate trei instrumente adecvate aplicării noilor valențe ale principiului poluatorul-plătește, anume: determinarea și aplicarea normelor anti-poluare, utilizarea eco-fiscalității și piețele de emisii.
Considerăm demnă de interes relevarea câtorva evoluții recente ale acestor instrumente juridice sau economice utile ale protecției mediului și combaterii schimbărilor climatice.
Determinarea și impunerea de norme tehnice antipoluare constituie instrumente principale în combaterea poluării din multiple surse. Măsurile sunt utilizate pe scară largă, indifferent dacă este vorba de prevenirea și combaterea poluării aerului, apei sau a poluării fonice.
Datorită dezvoltării diferențiate a regiunilor, a localităților se acordă o foarte mare atenție dezvoltării locale, eficientizării activității sectorului public atât pe plan local, teritorial, național, cât și internațional.
Calitatea vieții pe plan internațional implică realizarea valorilor fundamentale ale membrilor societăți: în primul rand dreptul la dezvoltare. Dreptul la dezvoltare va trebui să acorde o mai mare atenție potențialului uman, având la bază o rațională simbioză între om și mediul său de viață. De aceea, dezvoltarea durabilă trebuie să se întemeieze pe reglementări precise ale răspunderii juridice civile pentru daunele cauzate mediului înconjurător.
Este ușor de înțeles că dezvoltarea concentrată pe export poate conduce la creșterea economică regională. Instabilitatea economică sporită a mediului obligă la gasirea de sisteme de dezvoltare teritorială care să dezvolte capacitatea de adaptare locală și care să nu se mulțumească cu multiplicarea investițiilor pe termen scurt și a programelor de creare de noi locuri de muncă.
Ca o trăsătură a perioadei actuale, trebuie subliniată evoluția regiunilor în cadrul UE, acestea devenind adevărați parteneri ai Comisiei europene în elaborarea și punerea în practică a politicilor comunitare finanțate din fondurile structurale. O adevărată provocare este găsirea acelei organizări care să răspundă cel mai bine nevoilor țării, precum și dotarea cu mijloace care să asigure eficiența programării și a gestionării fondurilor structurale.
BIBLIOGRAFIE
I. Alexandru, Administrația publică. Teorii. Realități. Perspective, București, 2002;
I. Alexandru, L. Matei, Servicii Publice, București, 2000;
A. Androniceanu, Management Public, Editura Economică, București,1999
D. Dincă, C. Dumitrică “Dezvoltare și planificare urbană”, București, (2010),
M. Duțu, Dreptul urbanismului, București, (2008);
Mircea Enache, Modele matematice în sistematizare, Ed. Tehnică, București 1977;
Mihai Botez și Mariana Celac în Sistemele spațiului amenajat: modelare, optimizare, previziune, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1980.
Erdeli, G.,- Dicționar de geografie umană, Ed. Corint 1999 ;
I. Ionescu, Sociologia Dezvoltării comunitare, Institutul European, (2004);
A. Losch, (1954), The Economics of Location, Yale University Press, New Haven;
A. Matei, Analiza sistemelor administrației publice, București, (2003),
Lucica Matei, Managementul dezvoltării locale, Ed. Economică, București 2001;
E.S. Mills, Studies in the Structure of the Urban Economy, 1972;
V. Nicolae, D. L. Constantin, Bazele economiei regionale și urbane, (1998),
K.A. Fox, T. K. Kumar (1965), “The functional economic area: delineation and implications for economic analysis and policy ” , în “Papers and Proceeding of Regional Science Association”;
Gh. Teodorof, Dezvoltare și planificare urbană, suport de curs, SNSPA, 2004;
Legislație, documente și studii
Constituția României.
Tratatul de la Maastricht (TUE);
Strategia națională pentru dezvoltare durabilă a României : Orizonturi 2013-2020-2030; Codul Civil, republicat
Reuniunea informală ministerială privind dezvoltarea urbană. Declarație Toledo, 22 iunie 2010;
Codul Deontologic al Profesiei de Arhitect adoptat de Conferința Națională a OAR din 30-31 mai 2005;
Regulamentul de organizare și funcționare a Ordinului Arhitecților din România adoptat de Conferința Națională a OAR din 30-31 mai 2005
Hotărârea nr. 26/26.09.2006 pentru aprobarea Regulamentului privnd dobândirea dreptului de semnătură pentru documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism și a Regulamentului referitor la organizarea și funcționarea Registrului Urbaniștilor din România.
Hotarârea Consiliului Superior al Registrului Urbaniștilor din România nr. 101/29 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 577 din 13 august 2010, partea I;
Hotărârea Guvernului pentru înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Național și Locuințe;
Carta orașelor din Europa pentru durabilitate, Semnată în Aalborg, Danemarca, 27 mai 1994.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Actori Ai Dezvoltării Urbane (ID: 108766)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.