Activizarea Vocabularului Prescolarilor

Cuprins

Capitolul I: Fundamentarea teoretică

Capitolul II:Metodologia Cercetării

2.1 Tema cercetării

2.2 Problema de cercetat

2.3 Obiectivele de cercetat

2.4 Ipoteza

2.4.1 Variabila independentă

2.4.2 Variabila dependentă

2.5 Eșantionarea

2.6 Metode utilizate și proceduri

2.7 Design-ul cercetării

2.8 Concluzii

2.9 Bibliografie

Capitolul I: Fundamentarea teoretică

“Ascultă o preafrumoasă povestire, pe care cred că o vei socoti o ficțiune, în timp ce, pentru mine, este o istorisire reală.” Socrate

Ca activitate specific umană, limbajul verbal constă în folosirea limbii în procesul de comunicare și gândire, fiind un ansamblu de semne, foneme, morfene, litere, simboluri, gesturi combinate după anumite reguli gramaticale, formând astfel șiruri finite – cuvinte, propoziții și fraze.

Limbajul permite preșcolarului să fixeze în cuvinte scopul acțiunilor sale, să analizeze pe plan verbal dificultățile ivite în realizarea lui, să stabilească modalități de rezolvare a problemelor. După gradul de exteriorizare – interiorizare, limbajul poate fi: limbaj extern, limbaj intern.

Limbajul extern asigură comunicarea inter-umană, incluzând procesul de producere a semnalelor verbale și procesul de recepție a semnalelor produse de adulți. Prin intermediul limbajului extern, omul își comunică gândurile oral, dialogat și monologat, precum și înscris.

Limbajul intern este o convorbire cu noi-înșine. Vorbirea monologată cu sine însuși sau gândirea cu voce tare însoțesc frecvent activitatea preșcolarului,fiind o fază tranzitorie de la limbajul extern la cel intern.

Dacă la inceputul vieții copilului, procesele de cunoaștere se desfășoară exclusiv prin contact nemijlocit cu obiectele și în contextul acțiunilor practice obiectuale, la vârsta preșcolară, atunci când copilul stabilește cu ușurință contexte verbale, cunoașterea se realizează la un nivel mai înalt, sub influența cuvântului.

Limbajul la preșcolarul mare 5 -6-7 ani

Preșcolarul mare are o vorbire fluentă, o pronunție corectă și vorbește cu încredere, deși poate avea dificultăți în exprimarea unor idei sau evenimente complicate.

copilul poate folosi cuvinte urâte fără a le înțelege semnificația;

înțelege și folosește cu ușurință analogiile: fată- băiat, femeie- bărbat, scurt-lung, dulce-amar;

poate scrie și citi mai multe cuvinte simple.

Copii trebuie să dobândescă încă de la vârsta preșcolară capacitatea de a comunica cu cei din jur, de a-și exprima impresiile, gândurile, ideile, acestea constituind o bază în activitatea școlară și apoi în viața și activitatea socială de mai târziu. Deoarece copilul folosește vorbirea în fiecare zi, în fiecare clipă a vieții sale pentru elaborarea și comunicarea propriilor gânduri, pentru formularea cerințelor, trebuințelor, a bucuriei, necazurilor, în organizarea vieții, însușindu-și limba, dobândește mijlocul prin care poate realiza comunicarea cu cei din jur. Comunicarea între copii în grădiniță se realizează cu ajutorul limbajului, acesta fiind o formă specifică de activitate umană, însușirea lui realizându-se treptat de la cea mai fragedă vârstă, încă din sânul familiei. Importanța pe care trebuie să o acordăm dezvoltării limbajului la preșcolari este consemnată de toate cercetările psihologige, pornind de la observarea că defapt „comunicarea verbală forțează inteligența, la ordonarea complexă a datelor ce se comunică”. (Ursula Șchiopu, 1998)

Poveștile și poeziile oferă copilului posibilitatea de a se identifica cu personajele prezentate, de a se recunoaște în ele și de a identifica unele trăsături ale persoanelor din jurul lui. Prin intermediul poveștilor, copilul poate fi oricine își dorește, poate experimenta roluri diverse: de părinte, de bătrân sau de vrăjitoare, de zâna, de zmeu sau de dragon, de orice alt personaj pe care îl îndrăgește sau în care se redescoperă. (Șchiopu, Ursula, Verza, E., -Psihologia vârstelor)

Capitolul II:Metodologia Cercetării

2.1 Tema

Activizarea vocabularului preșcolarilor în cadrul activităților de povestire, accentuând explicarea și însușirea conștientă a semnificației cuvintelor (antonime) la grupa mare.

2.2 Scopul

Având în vedere că vocabularul este compartimentul cel mai permanent al elementelor mai noi, în sensul asimilării de mijloace lexicale și unități lexicale consider că problema activizării vocabularului constituie o problemă prioritară care necesită o dezvoltare mai amplă.

Alegerea temei este urmarea faptului că la preșcolari cunoștințele de limbă și vocabular se însușesc și se îmbogățesc de la an la an la un nivel superior. Un rol deosebit de important îl au povestirile în dezvoltarea vorbirii. Prin intermediul povestirilor, pătrund în limbajul copilului forme de exprimare ale limbii populare, cât și ale celei literare. Povestirile, prin folosirea cuvântului și a imaginii artistice, îl familiarizează pe copil cu structura limbii, cu bogăția formelor sale gramaticale, cu frumusețea și expresivitatea limbii și contribuie astfel la dezvoltarea limbajului și a gândirii lui.

În concluzie se poate observa că problematica acestei teme invită la reflecție, la studiu atent și aprofundat al literaturii de specialitate și la valorificarea experienței proprii desfășurate cu preșcolarii. Fiecare din aceste considerente precum și toate la un loc au constituit temeiuri și, în același timp, îndemn în alegerea și studierea acestei teme.

2.3 Obiective

Obiectivele pe care mi le-am propus sunt:

Preșcolarii să-și îmbogățească vocabularul, să-și însușească corect sensul cuvintelor.

Formarea unor pronunții clare a sunetelor sau cuvintelor pentru prevenirea greșelilor sau corectarea defectelor de pronunțare.

Preșcolarii să folosească cuvintele noi învățate prin introducerea acestora în structuri corecte de limbă.

Dezvoltarea creativității și expresivității limbajului oral.

Perceperea, deosebirea și utilizarea corectă în limbaj a cuvintelor antonime.

2.4 Ipoteza

Se prezumă că rolul pe care îl constituie poveștile și poeziile în activizarea vocabularului preșcolarilor este cel mai important.

Eficiența poveștirilor și poeziilor în dezvoltarea limbajului nu depinde numai de conținutul celor povestite, ci spune și de felul în care se captează atenția copiilor, de vocea firească, blândă a educatoarei, gesturi, de felul în care sunt puși copiii în situația de a folosi cuvintele și expresiile în enunțuri personale, reproducând episoade sau chiar toată povestea sau poezia prezentată.

2.4.1 Variabila independentă. Pentru a mării efectul expunerii povestirii am folosit o serie de mijloace intuitive – cum ar fi videoproiectorul, imaginile ilustrative, planșele.

2.4.2 Variabila dependentă. Astfel prin intermediul povestirii, preșcolarii uită că sunt în grupă și se introduc în climatul specific al acesteia.

În activitatea de povestire accentul a căzut pe exprimarea copiilor pentru ca limbajul să fie colorat, intonația să fie expresivă, astfel încât preșcolarii să-și însușească rapoartele gramaticale ale limbii, sub aspect morfologic și sintactic, fonetic și lexical.

2.5 Eșantionare

Proiectul s-a derulat pe parcursul lunii noiembrie, în perioada de practică, pe un eșantion de 24 de copii de la grupa mare, dintre care 13 fete și 11 băieți având media de vârstă de 6 ani. Practica pedagogică am efectuat-o la Grădinița cu program normal Nr. 24, Baia Mare.

Pe parcursul cercetării, am urmărit modificările corecte și expresive în ceea ce privește însușirea unui vocabular cât mai bogat, vast.

a.Tabel grafic cu preșcolarii grupei mari

2.6 Metoda de cercetare

Cunoașterea psihologică a copiilor este o problemă complexă și multilaterală. Ea se bazează pe fapte și pe date concrete, în vederea studierii copilului sub aspect psihologic, trebuie folosite metode și procedee adecvate, în acest sens am folosit metoda de observație.

Metoda de observație presupune selectarea, înregistrarea, codificarea evenimentelor în anumite unități, precum și interpretarea evenimentelor. Implică urmărirea intenționată și sistematică a fenomenelor și evenimentelor.

Scopul metodei este de a identifica cauze, mecanisme sau mijloace de ameliorare a unei situații/fenomen.

Am observat la fiecare copil de la această grupă, atât în activitățile alese cât și în activitățile obligatorii, pronunția și vocabularul de care dispune. Am urmărit pe cât posibil ca cel care era observat să nu conștientizeze acest fapt pentru a nu-și modifica manifestările comportamentale.

De o importanță deosebită în folosirea acestei metode este urmărirea atentă a dezvoltării vorbirii copiilor preșcolari, a deficiențelor de vorbire infantilă, a progreselor înregistrate ca urmare a muncii propuse de educatoare și de familie și performanțele obținute.

Doar doi copii întâmpinau dificultăți în pronunțarea sunetului ,,r" pe care îl înlocuiau cu sunetul „l". După mai multe exerciții de vorbire desfășurate cu aceștia s-a ajuns la un nivel satisfăcător, deficiențele dispărând ușor.

Doar o treime din copiii din grupă deosebeau și utilizau corect cuvintele antonime, însă la sfârșitul lunii, după desfășurarea mai multor povestiri și poezii în care s-a accentuat explicarea și însușirea conștientă a semnificației cuvintelor, majoritatea copiilor deosebeau și utilizau cuvintele antonime.

În ceea ce privește relația de sens – antonim, aș putea spune că ilustrativă din acest punct de vedere este poezia „Antonime", de Niculina Mureșan.

În finalul activității de povestire am împărțit copiilor câte o fișă de evaluare, unde li se cerea să indice cu ajutorul săgeților deosebirile dintre imagini. Din cei 24 de copii, numai 4 copii au greșit fișa.

2.7 Design-ul cercetării

Tipul cercetării constă în cercetarea-acțiune deoarece se focalizează pe o problemă specifică analizată în condiții specifice iar scopul nu este de a obține cunoștiințe științifice generalizabile, cât de a obține o cunoaștere focalizată pe o situație și pe un scop particular.

Pentru a realiza cercetarea am folosit următoarele instrumente:

videoproiector-ul;

păpuși de teatru;

planșele;

fișe de evaluare;

hartie colorată;

imagini sugestive.

2.8 Concluzii

După citirea și explicarea poeziei de către educatoare și ascultarea și observarea imaginilor de către copii, ei au înteles de ce un cuvânt care, considerat în raport cu altul, are sens contrar.

Având ca scop prioritar formarea unei exprimări corecte, logice, fluente, expresive, educarea limbajului în grădinițe folosește povestirile și poeziile ca pe un mijloc valoros.

Preșcolarul, pus în situația de a expune cunoștințele sale în legătură cu o povestire sau o poezie, folosește mai bine sau mai puțin bine limba vorbită, în care pe de o parte are cunoștințe sigure, precise, idei clar conturate în mintea sa, iar pe de altă parte potrivit gradului în care el stăpânește regulile exprimării și un volum de cuvinte pe care le poate utiliza cu discernământ.

Datele pe care le-am obținut în cadrul observării mi-au fost de folos pentru că au valorificat în dialogul cu copiii cele consemnate anterior.

Fișă de evaluare

Denumiți imaginile de mai jos și formati perechi între imaginile cu sens contrar utilizând săgețile.

2.9 Bibliografie:

Surse internet

http://www.google.ro

http://www.copilul.ro/poezii/poezii-pentru-scoala/Antonime-1572.html

Articole

Cătălin Glava, Maria Claudia Cuc(2012), Educația contemporană, perspective interdisciplinare și interculturale, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca

DEZVOLTĂRI PEDAGOGICE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL CONTEMPORAN, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca

Cărți

Șchiopu, U., Verza, E., (1998), Psihologia vârstelor, E. D. P., București

Chioșa Clara(2010), Bazele lingvistice pentru teoria și practica predării limbii române, Editura Didactică și Pedagogică, București,

Viorel Dragoș(2012), Predarea și învățarea în ciclul primar, Editura Cartea cărții de știință, Cluj Napoca

Surdu Ioan, Danila Ioan, (1995), Educarea limbajului în grădiniță, E.D.P., București

Magdalena Dumitrana- „Educația limbajului în învățământul preșcolar”, Editura Humanitas, 2001