Activitatile Matematice In Gradinita

Diverse

Activitatile Matematice In Gradinita

Byadmin ianuarie 1, 2024

UNIVERSITATEA “BABEȘ – BOLYAI”

CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

SPECIALIZAREA

PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR:

DRAGOȘ VIOREL

ABSOLVENTĂ:

TĂUT MONICA – MARINA

SIGHETU-MARMAȚIEI

2016

UNIVERSITATEA “BABEȘ – BOLYAI”

CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

SPECIALIZAREA

PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

ACTIVITĂȚI MATEMATICE ÎN GRĂDINIȚĂ DESFĂȘURATE PE BAZA JOCULUI DIDACTIC MATEMATIC

COORDONATOR:

DRAGOȘ VIOREL

ABSOLVENTĂ:

TĂUT MONICA – MARINA

SIGHETU-MARMAȚIEI

2016

ACTIVITĂȚI MATEMATICE ÎN GRĂDINȚĂ DESFĂȘURATE PE BAZA JOCULUI DIDACTIC MATEMATIC

CUPRINS

ARGUMENT

CAPITOLUL I JOCUL DIDACTIC ȘI ACTIVITĂȚILE MATEMATICE ÎN PROCESUL INSTRUCTIV- EDUCATIV DIN GRĂDINIȚĂ

Jocul principala metodă instructiv – educativă din grădiniță

Locul și importanța jocului didactic în activitatea instructiv educativă din grâdiniță

1.3. Matematica locul și rolul ei în învățământul preșcolar

1. 4. Matematica și dezvoltarea intelectuală a copiilor preșcolari

1.5. Activitățile matematice în învățământul preșcolar. Obiective și sarcini

1.6. Tipuri, forme și modalități de realizare a activităților matematice

CAPITOLUL II PROCESULUI DE FORMARE A NOȚIUNILOR MATEMATICE LA PREȘCOLARI

2.1. Formarea reprezentărilor și a noțiunilor matematice la preșcolari

2.2. Importanța însușirii cunoștințelor matematice în dezvoltarea copiilor de vârstă preșcolară

2.3. Profilul psihologic al preșcolarului

2.4. Caracteristici ale preșcolarului ce conduc la însușirea notiunilor matematice

2.5. Specificul formării noțiunilor matematice în învățământul preșcolar

CAPITOLUL III JOCUL DIDACTIC MATEMATIC

3.1. Conceptul de joc didactic matematic

3.2. Clasificarea jocurilor didactice matematice

3.3. Caracteristicile jocului didactic matematic

3.4. Metodologia organizării și desfășurării jocului didactic matematic

3.5. Raportul joc – învățare în cadrul activităților matematice

CAPITOLUL IV CERCETAREA PEDAGOGICĂ

4.1 Scopul și obiectivele cercetării

4.2. Ipoteza cercetării

4.2.1. Variabila independentă

4.2.2.Variabila dependentă

4.3. Eșantion de subiecți

4.4. Eșantion de conținut

4.5. Metodele cercetării

4.6. Design-ul cercetării

4.6.1. Etapa pre-experimentală

4.6.2. Etapa experimentală

4.6.3. Etapa post – experimentală

CAPITOLUL V – CONCLUZII

Bibliografie

Anexe

ARGUMENT

Pedagogia preșcolară arată că jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de activitate a copilului generată de trebuințe, tendințe specifice copilului preșcolar. Jocul copilului este șanșa pregătirii pentru viață, dar mai presus de toate este el însăși viața copilului. Rolul și locul jocului în sistemul de mijloace educaționale este recunoscut de majoritatea pedagogilor lumii.

Jocul didactic este o formă specifică de organizare a activității de grădiniță care permite realizarea obiectivelor importante din curriculum pentru preșcolari. El are o contribuție largă verificarea cunoștințelor, exersarea deprinderilor și priceperilor dobândite de copii în procesul de predare, învățare și totodată, stimulează acțiunile de evaluare din partea educatoarei.

Activitățile matematice înseamnă pentru cei mai mulți copii rezolvarea de probleme. Deoarece logica copiilor de vârstă preșcolara este imperfecta, aceștia vor aborda problemele matematice si vor căuta soluții în maniera încercare – eroare. Investigarea realității se face la vârsta preșcolara acționând asupra acesteia și verificând în practica soluțiile problemelor diverse întâlnite. Aceasta modalitate de lucru este ea însăși sursa de cunoaștere si dezvoltare a structurilor logice ulterioare și găsirea soluțiilor prin acțiune îi oferă copilului o experiența de cunoaștere mult mai bogată decât aplicarea unor strategii de rezolvare oferite din exterior.

Este cunoscut faptul ca matematica a avut întotdeauna un rol hotărâtor in dezvoltarea gândirii. Acea dimensiune specific umana care sta la baza progresului si constituie impulsul dinamicii sociale.

Deoarece matematica se învață din viața și pentru viață, înțelegerea conceptelor ei, operarea cu ele conduce la formarea unui gândiri mereu logice și creatoare. Cu cât educația pre-primara pune accent, prin mijloace specifice pe dezvoltarea intelectuala cu atât mai performanta va fi aptitudinea pentru preșcolaritate.

Matematica înseamnă in egala măsura perfecționarea unor operații ale gândirii. Exersarea capacității de analiza ,sinteza, comparative, generalizare, abstractizare, clasificare, seriere, ordonare în activitățile matematicii din grădiniță constituie pașii spre conturarea raționamentului logico-matematic. Analiza datelor unei sarcini de lucru cu conținut matematic intr-un limbaj accesibil copiilor,formularea unor concluzii logice,justificarea răspunsurilor și a soluțiilor . Constituie activități utile în direcția finalităților mai sus amintite.

In procesul de instruire a cunoștințelor cu conținut matematic este intens antrenata si memoria copiilor pentru ca ei trebuie să rețină , să păstreze și să reproducă în mod conștient unele cunoștințe dobândite, sa memoreze regulile unui joc didactic sau logic. Cu alte cuvinte, copilul își formează deprinderile de lucru, deprinderile de a rezolva anumite situații – problema in contexte variate.

Prin intermediul activităților matematice copilul este pus in situația de a deveni conștient de propria gândire, de a ști ,, ce face ’’ și ,, pentru ce face ’’ de a se exprima intr-un limbaj corect si precis.

Dezvoltarea limbajului îi permite copilului preșcolar sa relateze aspecte ale experiențelor de învățare matematica, să discute soluții și căi de rezolvare cu colegii și educatoarea. În acest sens matematica presupune comunicare. Deși acest aspect al activităților matematice este puțin reprezentat in finalitățile pe care programa analitica a grădiniței le propune,el trebuie avut în vedere permanent,deoarece,transformarea cifrelor in semnificații lingvistice constituie deja un plus în interiorizarea operațiilor intelectuale.

Comunicarea așează gândirea matematica în contexte reale de viața, dă înțeles practice Exercițiilor matematice îi oferă copilului ocazia clarificării ideilor, raționamentelor proprii prin verificarea lor împreună cu ceilalți.

CAPITOLUL I

Jocul și activitățile matematice în procesul instructiv – educative din grădiniță

1.1. Jocul – principala metodă instructiv educativă din grădiniță

Cea mai importantă modalitatea de exprimare a copilului preșcolar o reprezintă jocul.

Din această cauză jocul reprezintă o formă preferată de și adecvată specificului activității realizate în grădiniță, dar și principala metodă de instruire și educație utilizată în activitatea cu preșcolarii. Jocul satisface în cea mai mare măsură trebuințele de manifestare și de exprimare ale copilului.

Valoarea activității de joc este apreciată după capacitatea acestora de a-l ajuta pe copil sa se integreze în mediul natural și social și pentru a înțelege lumea înconjurătoare.

În esență experiență acțională pe care o dobândește copilul jucându-se se reflectă asupra dezvoltării sale psihice prin:

Dobândirea unor însușiri sociale: să intre cu ușurință în relații cu ceilalți, să aibă inițiativă în raporturile cu semenii, să fie îngăduitor, înțelegător, milos, răbdător ceea ce însemnă să-și optimizeze capacitatea de adaptare la mediul social;

Activarea și optimizarea potențialului intelectual: a observa, a descoperii, a analiza, a înțelege, a exprima, toate acestea reprezentând dimensiuni esențiale ale inteligenței;

Activarea și optimizare potențialului fizic: să apuce, să apropie, să depărteze, să sară. Să se cațere, să arunce să prindă, mișcări și atitudini prin intermediul cărora se vor dezvolta toți mușchi mari și se va întări sistemul echilibrului psiho-fizic.

Activitatea de joc este foarte solicitată pentru copil, în ciuda aparenței pe care o creează, adică aceea de a fi relaxata, lejeră.

Educatoarea trebuie să știe, din această cauză, cât poate să-l solicite pe copil prin joc și il ce fel, convertind jocul într-o veritabilă situație de învățare.

Pentru realizare unui asemenea scop este util de evidențiat că jocurile pot fi integrate în mai multe categorii după funcțiile didactice îndeplinite:

Jocul funcțional – în cadrul căruia copii sunt aduși în situația de a explora caracteristicile și proprietățile anumitor obiecte și materiale din mediul lor de existență.

Jocul de construcții – prin intermediul căruia copii explorează diverse materiale cu ajutorul cărora vor construi diferite obiecte. Ei vor avea astfel posibilitatea să compare unele materiale: hârtie, lemn, cauciuc, plastic. Vor observa de asemenea, diferite forme ale obiectelor și vor constata diferitele lor însușiri: aspre, dure, lucioase, moi.

Jocul cu reguli – în cadrul cărora copii învață să se supună unor norme/prescripții care sunt mai presus decât propriile lor dorințe. Prin astfel de forme de joc ei află că respectarea regulilor este sancționată, cel mai adesea, prin excluderea din joc, atunci când prescripțiile sunt încălcate. Copii învață în felul acesta să-și elaboreze comportamentul social de tip normativ, ceea ce va facilita procesul integrării lor în mediul organizațional.

Interpretarea de roluri – prin intermediul cărora copilul învață să-și asume diferite roluri sociale, pe care mai întâi le imită. Jocurile ,, De-a mama și de-a tata’’, ,, De-a constructorul’’, ,, De-a doctorul’’, ,,De-a grădinița’’, ,,De-a școala’’, ,, De-a vânzătorul’’ sunt ocazii de a arăta modul în care ei percep împărțirea sarcinilor sociale și îndeplinirea lor.

În activitățile instructiv – educative organizate în grădiniță se pot folosi oricare dintre formele de joc prezentate mai sus ori combinații între acestea prin adaptarea lor strategică la scopurile fixate cu multă claritate de către educatoare.

Jocul devine ,, didactic’’ atunci când prin modul de formulare al sarcinii de învățare copilul este pus în situația de a-și utiliza energiile și potențialul psihofizic pentru a-si optimiza parametrii comportamentali.

La vârstă preșcolară un asemenea scop este relativ ușor de atins având în vedere nevoia de mișcare a copilului și trebuințele acționale care sunt native și nu necesită stimulări suplimentare.

2. Locul și importanța jocului didactic în activitatea instructiv – educativă din grădiniță

Copilăria cuprinde primul și cel mai important avânt în marele zbor al unei vieți omenești. În perioada copilăriei influențele educative sunt hotărâtoare. Vârstele mici constituie baza și dezvoltarea personalității, preocuparea educației de a interveni cât mai devreme în formarea și dezvoltarea copilului. Cel mai potrivit loc pentru îndeplinirea acestui scop este – grădinița. Aici copilul intră într-un mediu cald, protector și stimulativ. Grădinița este un mediu creativ și interesant, care pune baza educației copilului și îl ajută să deprindă primele aptitudini necesare pentru școală. Îi oferă oportunitatea de a descoperi lucruri noi și de a-și dezvolta abilități esențiale pentru viața de zi cu zi.

Astfel, putem spune că grădinița de copii, ca parte integrantă a învățământului preuniversitar, are drept scop de a oferi copiilor aflați la vârsta preșcolară condițiile necesare pentru o dezvoltare normală și deplină. Ea are în vedere asigurarea acelor experiențe care să țină seama de ritmul propriu al copilului, de nevoile sale afective și de activitatea sa de bază – jocul.

Grădinița nu este și nu trebuie să devină o mică școală. Ea are propria ei importanță pentru copil. Este instituția care oferă ocaziile jocului în sensul dezvoltării copilului și, astfel, face trecerea de la informal la formal. Problema apropierii copilului de cunoașterea normelor, regulilor de viață și de conviețuire, de conceptele de bază pe care le va folosi la școală trebuie văzută prin prisma jocului și amenajării adecvate a spațiilor educative. (coord. Emil Păun, Romiță Iucu, 2002).

Așa cum aprecia și Elena, Anghel în Psihologia educației pe tot parcursul vieții, ”intrarea în grădiniță este o deschidere formidabilă spre viață”, dar experiența trebuie gestionată și pregătită din timp, pentru a evita eventualele reacții de respingere din partea copilului.

Grădinița este un mediu care încurajează interacțiunile între copii. Din contactul cu ceilalți copii, preșcolarul are ocazia de a învăța aptitudini noi, utile pentru dezvoltarea lui de mai târziu. În momentul în care intră într-o astfel de instituție, copilul pătrunde într-o colectivitate, din care va învăța o mulțime de aptitudini valoroase pentru dezvoltarea lui socială.

Pentru mulți copii, grădinița este cea care marchează momentul apariției prieteniilor. Copilul are ocazia să își facă primii prieteni, să coopereze și să colaboreze în echipe, să împartă lucruri și jucării cu alți copii, adică să dobândească abilități esențiale de socializare.

Grădinița este instituția de învățământ care face trecerea de la informal la formal, orientând în sensul dezvoltării manifestările și activitățile tipice copilăriei (jocul).

Una din responsabilitățile cele mai importante ale cadrului didactic este de a-i ajuta pe copii să învețe din propria lor experiență de viață. Folosind situațiile de învățare ivite în contextul activității de joc (atât spontan, cât și organizat), aceasta trebuie să le furnizeze permanent ocazii de acțiune, trezindu-le și totodată, stimulându-le responsabilitatea. Oferind un mediu securizat și stimulativ, care îl susține și îl încurajează în dezvoltare, dascălul îl face încrezător în forțele sale, creativ, capabil sa-și asume decizii și responsabilități, construindu-i șansa la independență și libertate de exprimare, care îl va ajuta în viitor.

Jocul reprezintă ”munca” preșcolarului, iar locuința sau grădinița constituie ”locuri de muncă”, în care el învață prin intermediul jocului ( Florinda Golu, 2010).

La intrarea în grădiniță copilul se întâlnește cu un univers necunoscut: spații noi, obiecte, copii, cadrul didactic. Schimbarea mediului cunoscut, de acasă, cu unul nou, cel al grădiniței, poate determina copilul să fie timid, speriat. Pe măsură ce se obișnuiește cu mediul grădiniței, cu jocurile și jucăriile, se va adapta și va începe să participe și să se implice în activități. Este foarte important să se creeze un mediu sigur, care să-i faciliteze învățarea, asumarea responsabilităților și luarea deciziilor.

Grădinița este o etapă în cadrul programelor de dezvoltare care are în vedere experiența deja acumulată de copil în mediul familial. De aceea, intervenția educativă de la nivelul grădiniței trebuie construită în parteneriat educativ cu familia și comunitatea și constituie premisa cea mai importantă a dezvoltării copilului(coord. Emil Păun, Romiță Iucu, 2002).

Grădinița, ca treaptă de tranziție între familie și școală, îl antrenează pe copil în sarcini similare celor școlare, date însă sub formă de joc, îi amplifică disponibilitățile intelectuale, îl activează mental și motivațional, îl pune în contact cu solicitările pregătitoare pentru școală, contribuind la crearea premiselor începerii școlarității în condițiile unei pregătiri psihologice optime a copilului( Florinda Golu, 2010).

Funcția principală a grădiniței este aceea de a pregăti copiii preșcolari pentru începerea activității școlare. Succesul sau eșecul în viitoarea activitate, cea școlară, depind în mare măsură de natura influențelor exercitate asupra lui în perioada anterioară, în grădiniță: dobândirea independenței, a încrederii în sine, adaptabilitatea socială și curiozitatea intelectuală. Dar obiectivul central nu îl constituie numai pregătirea pentru școală ci și formarea nucleului de personalitate în și prin relațiile sociale pe care le oferă grădinița(coord. Emil Păun, Romiță Iucu, 2002).

În perioadele de dinaintea grădiniței, mediul copilului, controlat în totalitate de părinți, este limitat la cămin. Câmpul contactelor sociale ale copilului se lărgește și se diversifică treptat, pe măsură ce el începe să meargă, să intre în legătură cu membrii familiei, cu alte personae care vin în casă.

Mediul familial are un rol decisiv în devenirea copilului fiind cel mai direct legat de dezvoltarea armonioasă a acestuia. Familia reprezintă sistemul în care copilul acumulează experiențe, părinții oferă copilului suport afectiv și protecție. De asemenea în cadrul familiei copilul observă modele sau pattern-uri de activități și interacțiuni. Părinții îndeplinesc în principal rolurile afective și comunicaționale, dar mai ales, prin intermediul mamei se pun bazele ulterioare de acțiune ale educatorilor, care la rândul lor vor influența dezvoltarea ulterioară a copilului.

În grădiniță jocul este activitatea de bază și se regăsește în toate ariile de activitate, realizând procesul de învățare într-un mod atractiv, antrenat și ușor asimilabil de către copil. Copilul se joacă de la intrarea în grădiniță până la micul dejun, în timpul activităților didactice de dimineață, apoi se joacă în cadrul activităților comune, se distrează jucându-se în timpul activităților complementare și numai masa de prânz și somnul opresc temporar jocul, el urmând să își reia cursul după trezire.

Grădinița este locul în care copiii învață să comunice între ei. Aici sunt îndemnați să își exprime toate ideile, indiferent că ele sunt bune sau nu. De asemenea, la gradiniță micuțul va învăța despre lucrul în echipă, ambiție, provocare și dorința de a câștiga.

Grădinița asigură copilului extinderea experienței personale, dar totodată și condițiile unei activități sociale variate, bogate prin intermediul cărora va stabili relații de încredere în ceilalți și va fi conștient de rolul și locul său în cadrul colectivității.

În acest sens, rolul învățământului preșcolar în socializarea copiilor are în vedere, mai ales, latura de integrare socială, care constituie expresia fundamentală a naturii umane, iar grădinița, ca primă treaptă de învățământ, este implicată activ în această acțiune de formare a copilului din perspectiva socială. Astfel, integrarea socială devine o finalitate a educației, în urma căreia copilul va realiza o adaptare socială bună la relații inedite, va dobândi o bună percepție de sine, o percepție corespunzatoare a relațiilor sociale și un comportament sociabil, participând activ la activități comune, toti aceștia fiind factori socio-afectivi necesari pentru integrarea ulterioară.

Socializarea realizată în grădiniță include atât organizarea motrică cât și îmbogățirea conținuturilor cognitive, modelarea afectivă și însușirea largă a experienței umane: limbajul, cunoștințele și modalitățile practice de acționare, normele de comportament sunt toate cuprinse în sfera socializării.

Intrarea în grădiniță determină o nouă extindere a câmpului interacțiunilor sociale. Deși familia are în continuare influența dominantă, copilul este confruntat cu un alt mediu, structurat diferit. El nu mai este centrat grupului mic (familia), ci membru egal cu ceilalți copii din grupa sa de grădiniță. Trebuie acum să învețe, împins de nevoia de a stabili bune relații, avantajele cooperării, ale activităților desfășurate împreună. Tipul de raportare la adultul – cadru didactic este diferit de cel cunoscut, stabilit cu adultul din familie – cu părinții. Familia îl accepta aproape necondiționat, așa cum era el pe baza unor norme relative simple. Odată cu intrarea în grădiniță a copilului se dă o adevărată luptă între copii pentru primul loc în aprecierea cadrului didactic.

Activitățile pe care educatoarea le desfășoară cu copiii în cadrul grădiniței influențează sociabilitatea astfel încât copilul să poată trăi în asociere permanentă cu ceilalți, să fie capabil să stabilească relații de prietenie și să fie pătruns de dorința de a întreține legături, contacte și relații sociale cu semenii săi.

Socializarea din grădiniță este diferită în conținut și ca modalitate de cea din familie (deși grădinița nu diminuează importanța educației oferite până acum): se trece de la interacțiunea directă copil –părinți la integrarea copilului în raporturi umane și sociale. Este o socializare de tip adaptativ sau integrativ, conducând la formarea acelor capacități personale ce facilitează integrarea, participarea și realizarea sociala a unor activități în cadrul grădiniței. Integrarea, care se realizează prin interacțiunile dintre copil și mediul grădiniței, se desfășoară în mai multe faze:

acomodare: schemele de acțiune și modul de gândire dobândit până acum se modifică la contactul cu mediul grădiniței;

adaptare: relațiile complexe care se stabilesc ajută copilul să capete cunoștințe și deprinderi necesare pentru a rezolva situațiile impuse de acest mediu, astfel încât să poată răspunde pozitiv cerințelor acestuia;

participarea este echivalentă cu asumarea rolurilor și promovarea inițiativelor personale.

Jocul este principala formă de activitate în grădinița de copii. Pentru un copil sănătos,

nimic nu este mai impropriu decât starea de apatie și nemișcare. Jocul este tot atât de necesar dezvoltării multilaterale a copilului ca și lumina soarelui.

În concluzie, se poate spune că jocurile copiilor sunt o formă de activitate în care se reflectă, în mod specific, unele relații între oameni și, mai ales, relații de muncă. Jocul copilului trebuie îndrumat de către adult, fără ca spontaneitatea copilului să fie stingherită. Pentru copil, jocul este distracție, este învățătură, este muncă, mijloc prin care se educă, mijloc eficient de cunoaștere a lumii înconjurătoare( coord. Dumitru Gherghina, 2007).

Matematica, locul si rolul ei în învățământul preșcolar.

Este cunoscut faptul că matematica a avut întotdeauna un rol hotărâtor in dezvoltarea gândirii, acea dimensiune specific umană care stă la baza progresului și constituie impulsul dinamicii sociale. Deoarece matematica se învață din viață și pentru viață, înțelegea conceptelor ei, operarea cu ele conduce la formarea unei gândiri mereu logice si creatoare. Cu cât educația preșcolara pune accent prin mijloace specifice pe dezvoltarea intelectuală, cu atât mai performantă va fi atitudinea pentru preșcolaritate.

Rolul activităților matematice în grădiniță este de a constitui o inițiere in procesul de matematizare ceea ce asigură înțelegerea unor modele uzuale ale realității. Procesul de matematizare la copii mici este conceput ca o succesiune de activități – observare, deducere, concretizare, abstractizare – fiecare ducând la un anumit rezultat.

Activitățile matematice pe bază de exerciții matematice sunt forme de organizare specifice ce permit realizarea cu eficiență a tuturor tipurilor fundamentale de activități matematice.

Ele au la baza următoarele caracteristice:

îmbină activitatea frontală cu cea diferențiată și individuală ;

impune folosirea de material individual ;

exercițiile sunt structurate pe secvențe didactice ;

sarcinile exercițiilor constituie itemi în evaluare de progres ;

formează deprinderi independente de muncă și autocontrol ;

asigura însușirea unui limbaj matematic corect prin motivarea acțiunii .

Eficiența acestei forme de activitate este asigurat prin materialul si mijloacele didactice folosite. Se solicită existența unui material didactic adecvat constând in seturi de jetoane cifre , material din natură și sunt cerute de specificul gândirii copilului concret – intuitiv.

Abilitățile matematice ce pot fi dobândite pot fi ierarhizate după nivelul de dezvoltare a bazei senzoriale de cunoaștere :

de identificarea a obiectelor si mulțimilor ;

de triere, sortare și formare a mulțimilor ;

de evaluare a judecăților de valoare și de exprimare a unităților logice ;

de ordonare clasare și seriere ;

apreciere globală a cantității , grupare, asociere a obiectelor în perechi ;

sesizarea schimbărilor ce survin într-o cantitate.

Astfel de activități nu contribuie numai la dezvoltarea gândirii ci și la formarea optimă a memorie , imaginației și limbajului ca elemente ale intelectului uman. Caracterul formativ – creator al demersului didactic îl poate ajuta pe copil să gândească, să înțeleagă, să ia decizii, să acționeze, să se obișnuiască, să gândească în mod independent, să se orienteze într-o situație nouă, să sesizeze problema și să identifice metode adecvate de rezolvare.

Activitățile pe baza de joc didactic matematic permite realizare cu eficiență a instruirii, cu funcții diferite pe nivele de vârstă.

În viziunea actualului curriculum pentru învățământul preșcolar, se consideră necesar ca preșcolarul să fie pus în contact cu domeniul matematică prin jocuri dirijate cu materiale să prin simularea unor activități ( cumpărături la magazin, măsurători etc. ). În această manieră, ar putea fi dezvoltate reprezentările aceste cu privire la unele concepte, cum ar fi: volumul, masă, număr, și de asemenea, ei vor putea fi implicați în activități de discriminare, clasificare sau descriere cantitativă. Dezvoltarea capacităților de raționament, inclusiv de raționament abstract, va fi înconjurată în conexiune cu obiecte ți activități familiare.

Este considerată deosebit de semnificativă concretizarea ideilor matematice în experimente, utilizarea lor împreună cu alte concepte și elemente de cunoaștere pentru rezolvarea de probleme, pentru exprimarea unor puncte de vedere, pentru creșterea clarității și a relevanței unor mesaje.

De asemenea este de dorit ca domeniul să nu îngrădească preșcolarul doar la contextul disciplinelor matematice, ci să-i ofere posibilitatea de a explora și contexte ale altor componente curriculare, oriunde apar elemente cum ar fi: generarea unor desene geometrice, scheme, estimarea unor costuri, planificarea unor activități.

Totodată, preșcolarii pot fi încurajați să efectueze experimente, să utilizeze în condiții de securitate diferite instrumente sau echipamente, să înregistreze și să comunice rezultatele observațiilor științifice, să utilizeze diferite surse de informare, să rezolve probleme, să caute soluții, să utilizeze concluzii valide.

1.4. Matematica si dezvoltarea intelectului la copii preșcolari

În condițiile vieții contemporane, asimilarea cunoștințelor matematice de la cea mai fragedă vârstă are o importanță deosebită, deoarece aceasta stimulează semnificativ dezvoltarea intelectuală generală, a copilului influențând pozitiv dinamica vieții sale. Deci grădinița trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conținutul științific, al procesului instructiv – educativ, ci și prin libertatea de acțiune a preșcolarului, care stimulează interesele de cunoaștere.

Intelectul cuprinde procese și activități diferite: gândire, limbaj, memorie, imaginație, atenție, dând posibilitatea deprinderii cu stimulul concret care acționează direct asupra organelor de simț. Intelectul copilului preșcolar, deși nu este destul de bine format, înregistrează în această perioadă multiple și importante restructurări. Cum gândirea este la această vârstă un “stat major” al intelectului, orientează, conduce și valorifică toate celelalte procese și funcții psihice. Mă voi referi pe scurt la câteva particularități ale gândirii. Gândirea preșcolarului este strâns legată de reprezentări și de limbaj. Cu ajutorul cuvântului, care este un simbol, copilul reușește să-și reprezinte realitatea. Acum gândirea se restructurează sub formă de judecăți, raționamente, silogisme ce se formează sub influența investigației practice asupra fenomenelor din jur. Ea are un caracter intuitiv, rămânând legată de imagine și de demersurile individuale, iar uneori este incompatibilă. Totuși preșcolarul este capabil de a sesiza configurația ansamblului, fapt care îl conduce spre un debit al logicii.

Științele matematice au pătruns în toate formele vieții moderne, iar prezența lor activă din Antichitate este dovadă vie a perenități lor. De-a lungul secolelor, ele s-au dovedit folositoare omenirii prin multiple aplicații practice.

Deoarece matematica se învață din viață și pentru viață, înțelegerea conceptelor ei, operarea cu ele conduce la formarea unei gândiri logice și creatoare.

Cu cât educația preșcolară va pune accent prin mijloace specifice, pe dezvoltarea intelectuală, cu atât mai performantă va fi aptitudinea pentru școlaritate.

În dezvoltarea sa stadială, vârsta preșcolara reprezintă unu din cele mai intense perioade de dezvoltare, implicând interiorizarea acțiunilor, multiplicarea schemelor diferențiate și asimilate reciproc, expansiunea simbolisticii reprezentative a semnalizării și comunicării verbale. În timpul acestui stadiu se constituie operațiile de scriere, precum și cele de clasificare, operație mult mai complexă, deoarece necesită gruparea elementelor asemănătoare dintr-o mulțime heterogenă de obiecte, după diverse criterii. Acum gândirea parcurge drumul de la acțiune la operație, etapa denumita de J. Piaget, stadiul gândirii simbolice, când operațiile sunt prezente, dar numai în măsura în care sunt susținute de percepții. Preșcolarul rămâne in această perioadă tributar ireversibilități perceptive, manifestată ca imposibilitatea de a trece de la aspecte de formă, culoare înregistrate pe calea perceptivă, imposibilitatea surprinderii unor raporturi, fenomene inaccesibile simțurilor, cum ar fi invariația (conservarea masei, a greutății, a volumului ). În finalul perioadei preșcolare, apare conceptul de număr, prin asocierea cantității la număr , prin sintetizarea scrierii și clasificării, aspectul cardinal și ordinal.

Studiile de specialitate au demonstrat că începând cu vârsta de 5 ani, performanțele înregistrate de preșcolari se modifică de la an la an cu 30-40%, de aceea trecerea de la o perioadă de dezvoltare la alta este mult mai rapidă. În preajma vârstei de 5 ani începe o nouă fază care se caracterizează printr-o mare sensibilitate afectivă. Cel de-al 6-lea an de viață marchează saltul spre o nouă etapă de dezvoltare în care se lichidează sincretismul personal și cel al inteligenței. Acum începe să se afirme o orientare personală rațională, copilul luând în stăpânire unele dintre propriile posibilități de gândire și acțiune. De asemenea această, perioadă se caracterizează prin echilibrul dezvoltării intelectuale și al cooperării cu adulții și cu ceilalți copii. Apar premisele gândirii categorice și al raționamentului, iar înțelegerea dobândește un câmp mai larg, copilul reușind să se adapteze satisfăcător la condițiile unor activități mai complexe.

Activitățile matematice ,,vizează stimularea dezvoltării intelectuale trecerea de la gândirea concret intuitivă la gândirea abstractă, în esența pregătirea copiilor pentru însușirea conștientă a matematicii în școală’’.

Caracterul formativ-creativ al demersului didactic îl poate ajuta pe preșcolar să gândească, să înțeleagă, să ia decizii, să acționeze. Astfel, sunt obișnuiți să gândească în mod independent, să se orienteze într-o situație nouă, să sesizeze problema și să identifice metoda adevărată de a o soluționa.

La vârsta de 6-7 ani se remarcă indiciile unui demers logic mai sistematic copilul devenind capabil să combine în plan mintal doua sau mai multe informații pentru a formula o concluzie.

În proiectarea si realizarea activităților matematice, trebuie să avem permanent în vedere registrele în care lucrează efectiv copilul – acțional (de manipulare a obiectelor) și figural sau simbolic.

Deoarece abilitățile matematice nu se pot dezvolta decât într-un climat educativ, formativ, la grupa pregătitoare se acorda un timp mai mare activităților independente și metodelor activi participative. În acest fel preșcolarul dobândeste pas cu pas cunoștințele ( descoperindu-le și înțelegându-le singur – ele sunt temeinice ), își dezvoltă simțul de răspundere, de rezolvare a sarcinilor încredințate determinând sporirea încrederi în propriile posibilități.

Dezvoltarea intelectuală este determinată de folosirea metodelor activ – participative deoarece ele:

pun accentul pe produsele de cunoaștere – învățare și nu numai pe rezultatul acestora;

facilitează interacțiunea colectivă;

intensifică schimbul de informații, confruntarea de opinii,

creează anumite situații problematice care determină implicarea copiilor în descifrarea situațiilor noi;

stimulează dezvoltarea gândirii creatoare, a imaginației, a memorie și a voinței.

Strategiile didactice utilizate în activitățile matematice trebuie să accentueze caracterul ludic astfel încât să se dezvolte gândirea matematică fără a resimți negativ efortul psihic. Mintea copilului de 6-7 ani poate explora fenomene matematice complexe și de aceea poate fi exersată capacitatea de explorare și utilizare receptivitatea, disponibilitatea și flexibilitatea gândirii. Activitățile matematice la grupa pregătitoare se poate constitui într-un veritabil antrenament mintal.

1.5. Activitățile matematice în învățământul preșcolar

Una dintre cele mai importante activități desfășurate cu preșcolarii în grădiniță este activitatea matematică, o activitate pe care o putem folosi cu foarte mare ușurință în orice altă activitatea precum și în cadrul plimbărilor și a vizitelor pentru că această activitate ocupă un rol important în ansamblul problemelor instructiv educative, avându – se în vedere sarcinile pe care le urmărește în pregătirea copilului pentru școală și viață.

Activitățile cu conținut matematic, alături de desen sau de activitățile privind combinarea și transformarea obiectelor și a materialelor de construcții în activitățile de joc, construcții și modelaj etc. contribuie la îmbogățirea capacităților de elaborare imaginativă, constructivă, novatoare – ca obiectiv important în câmpul acțiunilor de educație intelectuală.

Noile programe presupun și ele, firește, informații, dar în loc să se aștepte ca aceasta să inducă implicit formația, se urmărește chiar de la începutul instruirii, ca formația sa devină obiectiv explicit al învățării. În felul acesta informațiile se subordonează obiectivului formativ, contribuind la structurarea unui anumit mod de a gândi.

Activitățile instructiv – educative din învățământul preșcolar include, printre alte categorii activități de educație pentru știință în particular, activități matematice.

La grupa marea obiectivele matematice vizează următoarele obiective:

aprofundarea și îmbogățirea cunoștințelor matematice ale copiilor cu privire la cantitatea, la construirea unor mulțimi de obiecte ( imagini intuitive sau figuri simbolice ) pe baza unor variate însușiri;

efectuarea unor operații cu mulțimi de obiecte, ca ansamble, constituite pe bază de însușiri comune: de triere, de grupare, comparare, clasificare, ordinare și de apreciere a cantității atât global cât și prin forme de perechi dinte obiectele din două sau mai multe mulțimi comparate;

sesizarea de către copii a relației de ,,tot atâtea obiecte,, în două sau mai multe mulțimi comparate ; formarea priceperii de a determina ,, să fie tot atâtea obiecte,, în doua mulțimi comparate prin formare de perechi, de a determina diferența ,, să fie mai multe / puține,, în relație dintre doua mulțimi comparate care inițial au avut tot atâtea obiecte ( fie luând, fie adăugând obiecte la una din cele doua mulțimi comparate );

învățarea numerelor naturale de la 1 -10; familiarizarea copiilor cu acțiunea de numărare a obiectelor dintr-o mulțime; asocierea numerelor la cantitatea corespunzătoare de obiecte; familiarizarea copiilor cu simbolurile numerelor ( cifrele ); recunoașterea formei și a semnificației cifrelor ( fără să le scrie );

ordonarea mulțimilor de obiecte în șir crescător sau descrescător; intuirea locului fiecărui număr în raport cu ,,vecinii,, în șirul numerelor naturale;

inițierea copiilor in operații simple de adunare și scădere cu o unitate (calcul oral ); familiarizarea copiilor cu semnificația simbolurilor +, -, = ( fără să le scrie );

extinderea sferei de jocuri logico – matematice, consolidarea reprezentărilor despre formele geometrice învățate ( cerc, triunghi, pătrat ) și familiarizarea cu dreptunghiul;

formarea și dezvoltarea proceselor psihice de cunoaștere și îndeosebi a operațiilor gândirii; educarea unor calități ale gândirii, dezvoltarea atenției voluntare;

consolidarea și perfecționarea deprinderilor de a asculta cerințele educatoarei, de a acționa corect pe baza acestora, de a răspunde la întrebări, de a urmări, corecta sau completa răspunsurile colegilor, de apune întrebări și de a se exprima verbal corect;

folosirea adecvată a limbajului matematic, în forme accesibile înțelegerii copiilor si asociate corespunzător acțiunilor concrete efectuate cu mulțimi de obiecte.

Unele obiective formulate au un sens mai larg în sensul că definesc comportamente unui întreg sistem de activități dintr-o anumita unitate de conținut.

1.6. Tipuri , forme și modalități de realizarea a activităților matematice.

Reușita oricărei activități didactice depinde în mare măsura de structurile organizatorice în care aceasta are loc , deoarece există o interacțiune dinamică între conținutul activității și forma ei de realizare. Cu cât o activitate are un conținut mai bogat cu atât forma organizatorică în care se realizează este mai complexă mai pretențioasă. Tipul de activitate poate fi considerat drept un model, care are rolul de a încadra un șir de activități într-o structură reprezentativă. Încadrarea unei activități matematice în una dintre structuri, ajută la identificarea variantelor de activități, a formelor de organizare, cât și la selectarea strategiilor adecvate.

Tipurile fundamentale ale activităților matematice sunt următoarele:

activități de predare (de dobândire de noi cunoștințe );

activități de consolidare și formare a unor priceperi și deprinderi ( activități în care se reactualizează cunoștințele predate sub altă formă);

activități de sistematizare și verificare.

Această clasificare reiese mai ales în proiectarea didactică, în concordanța dintre organizarea secvențelor unei lecții și timpul acordat acestora. De exemplu, predare accentul cade pe secvența prezentării conținutului și dirijării învățării. Acestora vor ocupa un loc mai privilegiat sub raportul timpului. La o activitate de consolidare, secvența reactualizării cunoștințelor sub noi variante este mai dominantă, iar la o activitate de sistematizare și verificare se acordă un timp mai îndelungat obținerii performanței – adică activități directe și independente a copiilor.

Între obiectele prevăzute în cadrul activităților matematice de prim ordin sunt acelea care rezolvă în mod sistematic dezvoltarea gândirii logice pe de o parte și ușurează asimilarea conștientă a cunoștințelor și deprinderilor incluse în programa de învățământ, a claselor I pe de alta parte.

Forme de realizare

Forma de realizare se referă la cadrul de lucru, la felul în care educatoarea își concepe

și își conduce activitatea.

Se identifică doua forme specifice de organizare a activităților matematice:

Activități matematice pe bază de exerciții;

Activități matematice sub forma de joc didactic – matematice.

Activitățile pe baza de exerciții sunt forme de organizare specifice ce permit realizarea cu eficiență a tuturor tipurilor fundamentale ale activității matematice prin exerciții.

Caracteristicile acestei forme de activitate sunt:

include un sistem de exerciții articulat pe obiective operaționale ale activității;

îmbină activitatea frontală cu cea diferențială și individuală;

solicită, dar nu cu necesitate, prezența unui model;

impune folosirea de material individual;

exercițiile sunt structurate pe secvențe didactice;

sarcinile exercițiilor constituie o bază în evaluare;

permit și asigura învățarea conștientă, activă și progresivă a conținutului noțional matematic;

formează deprinderi de muncă independentă și autocontrol;

asigură însușirea și folosirea unui limbaj matematic corect, prin motivarea acțiunii;

folosește ca motive explicația și demonstrația;

introduce elemente de algoritmizare.

Eficiența acestei forme de activitate este asigurată și prin materialul didactic variat și mijloacele didactice folosite.

Structura unei activități pe bază de exercițiu cu material individual cuprinde următoarele momente:

captarea atenției;

enunțarea scopului și obiectivelor;

reactualizarea cunoștințelor;

prezentarea conținutului și dirijarea învățării;

obținerea performanței și asigurarea conexiunii inverse;

asigurarea retenției și a transferului;

evaluarea performanței.

Sistemul de exerciții utilizate în astfel de activități este determinat de sarcina didactică și are la bază exercițiul și metoda. Proiectarea unei activități matematice pe bază de exerciții trebuie să fie adaptată structurii de organizare a activității în funcție de nivelul de vârstă căruia i se adresează.

Activitățile pe bază de joc didactic – matematic sunt forme specifice ce permit realizarea cu eficiență a instruirii, cu funcții diferite, pe nivele de vârstă. La copiii de 3 -4 ani, prin joc didactic se asigură efectuarea, în mod independent, unor acțiuni obiectuale, se stimulează descoperirea prin efort direct a unor cunoștințe care vor conduce treptat spre însușirea unor noi cunoștințe matematice. La copiii de 6 – 7 ani, jocul didactic dobândește o nouă funcție, aceea de consolidare și verificare a cunoștințelor, deprinderilor și priceperilor. El constituie un mijloc eficient de verificare pentru cadrul didactic. Caracteristică acestei forme de activitate este prezența elementelor de joc în cadrul fiecărei secvențe didactice, iar specificul său este determinat de componentele sale:

scop didactic;

sarcină didactică;

elemente de joc;

conținut matematic;

material didactic.

În mod obișnuit, desfășurarea jocului didactic cuprinde următoarele momente:

introducerea în joc;

prezentarea materialului;

titlul jocului și scopul acestuia;

explicarea și demonstrarea regulilor jocului;

fixarea regulilor;

demonstrarea regulilor de către educatoare;

executarea de probă a jocului;

executarea jocului de către copii;

complicarea jocului, introducerea de noi variante;

încheierea jocului: evaluarea conduitei de grup sau individual.

În funcție de conținutul noțional prevăzut pentru activitățile matematice organizate sub formă de joc, jocurile didactice se clasifică în:

jocuri didactice de formare de mulțimi;

jocuri logico – matematice;

jocuri didactice de numerație.

Clasificarea are la bază observațiile lui Piaget asupra structurilor genetice în funcție de care evoluează jocul: exercițiul, simbolul și regula, adaptate etapelor de formare a reprezentărilor matematice.

Capitolul II

Procesului de formare a noțiunilor matematice la preșcolari

2.1. Formarea reprezentărilor și a noțiunilor matematice la preșcolari

Pe parcursul celor patru ani de grădiniță, datele senzoriale se îmbogățesc foarte mult, datorită lărgirii sferei de contact a copiilor cu noi și variate obiecte și aspecte ale mediului ambiant și ca urmare a activității din ce in ce mai diferențiate a analizatorilor. De pildă, dacă la 3 ani copiii percep global obiectele, în special forma lor, pe măsura ce cresc, percep despre aceleași obiecte atributele semnificative, pe care, la început, le treceau cu vederea. Astfel, la început, toate categoriile de dimensiuni sunt percepute sub denumirea generală de mare sau mic. Treptat, ca urmare a exercițiului sistematic cu obiectele, în toate categoriile de jocuri practicate în grădiniță, datorită perfecționării analizatorilor, ca și a dezvoltării gândirii și limbajului, percepțiile se diferențiază. Se lărgește gama culorilor pe care le percep copiii, ca și pozițiile spațiale pe care le au diferitele obiecte.

Copiii le recunosc ușor și denumesc poziția lor în spațiu cu cuvintele corespunzătoare. Evoluția formării reprezentărilor matematice nu rămâne numai la nivelul înregistrării unor date, la memorarea și denumirea lor. Pe baza datelor senzoriale, începe să acționeze gândirea. Furnizate în mod sistematic și gradat, acestea constituie un permanent prilej pentru activizarea gândirii.

Conducându-se în activitatea lor după un anumit criteriu, copiii pot alcătui mulțimi de obiecte, pot sorta dintr-o mulțime dată mai multe grupe. Exemplu: din mulțimea de jucării se pot realiza mai multe grupe clasificând jucăriile după formă (grupe de păpuși, grupe de iepurași, grupe de cărucioare); aceleași jucării se pot sorta după culoare (grupa de jucării roșii, etc.); după mărime (mari, mici, mijlocii). De observat că același obiect poate intra în alcătuirea unor grupe diferite. Aceste acțiuni trebuie făcute cu multă răbdare, în mod treptat, folosind pas cu pas progresele înregistrate în dezvoltarea judecății copiilor, precum și în îmbunătățirea vocabularului cu expresii care să redea cât mai adecvat relațiile dintre mulțimile de obiecte.

Procesele gândirii (analiza, sinteza, comparația), ca și însușirile ei (rapiditate, flexibilitate, independență) se exersează intens și sistematic, ca urmare a activității permanente și variate, desfășurată cu copiii în scopul alcătuirii mulțimilor după anumite criterii. Acesta este un prim pas pe care-l face copilul în înțelegerea relațiilor dintre obiectele lumii înconjurătoare și numai după aceasta poate înțelege un alt tip de relații, mai abstracte – relații cantitative. Copiii pot compara mulțimile, întâi prin apreciere globală, apoi, mai precis, prin punere în corespondență a elementelor unei mulțimi cu elementele altei mulțimi. Tot ca urmare a activității gândirii, a proceselor de analiză și comparație, copiii pot ordona mulțimile.

În urma activității matematice sistematice, treptat complicate și permanent conștientizate de copii, se ajunge spre sfârșitul perioadei preșcolare la momentul în care gândirea lor înregistrează noi salturi calitative. Pe baza acestora, mai precis a proceselor de analiză, comparație și generalizare, copiii pot să intuiască numărul, care este o noțiune abstractă. Copiii mici, puși să numere câteva jucării, care sunt întrebați câte jucării sunt, după ce au terminat de numărat, nu pot răspunde, ci reiau număratul de la început, aceasta pentru că ei nu înțeleg semnificația noțiunii de număr și nu pot efectua încă generalizarea. De aceea, respectând etapele de dezvoltare psihică a copiilor trebuie să-i solicităm în permanență la o activitate conștientă, care să ducă, mai târziu, la maturizarea proceselor de cunoaștere, la formarea unor reprezentări despre mulțimi și, despre modalitățile în care se poate opera cu ele. În procesul formării reprezentărilor matematice, copiii răspund prompt, mai întâi, prin acțiune, reușind mai greu să explice operațiile pe care le-au efectuat sau rezultatele pe care le- au obținut, din cauza rămânerii în urmă a planului verbal.

De aici, necesitatea ca educatoarele să insiste pentru însușirea și utilizarea de către fiecare copil a limbajului matematic adecvat și a exprimării corecte și logice. Pornind de la observarea atentă a copiilor sub aspectul exprimării cunoștințelor matematice în timpul rezolvării sonore a problemelor în joc, ne putem da seama unde întâmpină aceștia greutăți, care sunt expresiile pe care nu și le-au însușit și pe care trebuie să le fixăm, ce confuzii fac și pe care trebuie să le înlăturăm din gândirea și vorbirea copiilor.

Concepția socio-constructivistă a învățării se bazează pe rolul activ al copilului, care își construiește cunoștințele plecând de la reprezentările, concepțiile și cunoștințele sale anterioare. Chestiunea care intervine atunci pentru educatoare este de a ști cum să aducă copilul să treacă de la concepție inițială la o concepție nouă ce vizează o noțiune dată. Perioada preșcolară este caracterizată printr-o învățare care face apel la experiența copilului, iar literatura de specialitate demonstrează că accelerarea dezvoltării psihice a preșcolarului se poate obține prin introducerea de orientări intuitive și verbale adecvate.

Orientarea verbală în perioada preșcolară este superioară celei intuitive, dar cuvântul devine eficient numai asociat cu intuitivul (reprezentările). În formarea gândirii, orientarea verbală are un rol activizator, iar în activitățile matematice este utilă valorificarea posibilităților sale funcționale; cuvintele pot îndeplini funcții de planificare în acțiune numai dacă semnificația lor reflectă o anumită experiență legată de obiectele cu care acționează. Astfel, cercetările efectuate de psihologi relevă faptul că preșcolarii înțeleg raporturile spațiale indicate prin cuvintele sub și deasupra și acționează corect numai dacă aceste cuvinte se referă la raporturi obișnuite, normale, dintre lucruri și acțiuni cunoscute: sarcina „pune acoperișul deasupra casei” are sens pentru copil. În caz contrar, dacă sarcina cere să „așeze acoperișul sub casă”, copiii greșesc, sunt dezorientați și ignoră sensul cuvântului pentru că raporturile spațiale cerute ies din normal.

La copilul de 3-4 ani, experiența ce constituie suportul semantic al cuvintelor este de ordin senzorio-motor și perceptiv. Copilul afirmă, dar nu explică; gândirea care însoțește limbajul nu este de fapt gândire logică, ci inteligență intuitiv – acțională, întrucât gândirea preșcolarului nu operează cu concepte abstracte (este prelogică). J. Piaget afirmă că logica gândirii infantile este intuiția. Restructurarea acestei forme de gândire se produce prin interiorizarea acțiunilor. Există deci o legătură și o interacțiune directă între planul concret acțional și cel verbal. Aceste planuri se află în strânsă corelație și se îmbogățesc reciproc.

La vârsta de 5-6 ani acțiunile verbale nu mai sunt subordonate situațiilor sincretice, ci se supun logicii obiectelor.

Rolul activității matematice în grădiniță este de a iniția copilul în procesul de matematizare, pentru a asigura înțelegerea unor modele uzuale ale realității având ca ipoteză de lucru specificul formării reprezentărilor matematice pe nivele de vârstă. Procesul de matematizare trebuie conceput ca o succesiune de activități – observare, deducere, concretizare, abstractizare – fiecare conducând la un anumit rezultatr, în măsura în care sunt dirijate de reguli.

2.2. Importanța însușirii cunoștințelor matematice în dezvoltarea copiilor de vârstă preșcolară

Însușirea cunoștințelor și formarea abilităților, deprinderilor și priceperilor vizate prin activitățile matematice, au o deosebită importanță în dezvoltarea generală intelectuală a copiilor, ca și în pregătirea în vederea intrării în școală.

Familiarizarea cu mulțimile de obiecte ale căror elemente, întâlnite în mediul înconjurător, au o natură variată, contribuie la lărgirea sferei de cunoștințe, precum cele referitoare la cantitate, mărime, culoare, numărul de elemente. Descoperirea și perceperea corectă a acestor însușiri se realizează prin legătura nemijlocită cu realitatea din jur, în procesul mânuirii de către copil a obiectelor concrete sau a imaginilor acestora. Această acțiune directă cu obiectele favorizează dezvoltarea analizatorilor tactili, vizuali, auditivi, olfactivi, gustativi. Pe baza aceasta, se acumulează primele cunoștințe despre mulțimi, despre modul cum sunt distribuite în spațiu, despre modul concret prin care se conservă, crește sau descrește o cantitate.

În acest fel se stimulează dezvoltarea proceselor de cunoaștere ca percepțiile, reprezentările, memoria. Gândirea, cu procesele sale (analiza, sinteza, comparația, generalizarea, abstractizarea) și însușirile ei (rapiditatea, flexibilitatea, independența, originalitatea) se exersează intens și sistematic, ca urmare a activității permanente și variate desfășurate cu copiii, în scopul alcătuirii mulțimilor după anumite criterii (formă, mărime, culoare, poziție spațială), al stabilirii de relații între diferite mulțimi, al ordonării acestora, al asocierii numărului cu mulțimile de obiecte.

Rezolvarea acestor sarcini de către copii contribuie totodată la educarea atenției voluntare și a puterii de concentrare asupra aceluiași gen de activitate pe perioade de timp din ce în ce mai lungi, a interesului pentru activitate, la coordonarea mișcărilor mâinii de către analizatorul vizual și auditiv. În procesul formării reprezentărilor matematice, copiii își exercită vorbirea, își însușesc terminologia adecvată, care îi ajută să exprime corect și cu ușurință ceea ce gândesc și rezolvă practic diferite sarcini.

Activitățile desfășurate în scopul formării reprezentărilor matematice permit realizarea unei permanente corelații între toate cunoștințele însușite de copii în cadrul altor activități (observări, lecturi după imagini, desen, jocuri didactice). Exercițiul individual efectuat sistematic, în conformitate cu cerințele educatoarei, contribuie la formarea deprinderilor de muncă intelectuală și practică, a simțului de ordine și disciplină.

2.3. Profilul psihologic al preșcolarului

Preșcolaritatea este împărțită în trei sub stadii: preșcolaritatea mică și mijlocie ale căror caracteristici sun prezentate succint și preșcolaritatea mare care este detaliată în lucrare, deoarece prezintă obiectul de investigație al acestui studiu.

Preșcolarul mic ( 3 – 4 ani) are dificultăți de adaptare la mediu deoarece este dependent de mamă dar și datorită faptului că nu înțelege ce i se spune și nu știe să se exprime clar.

Principala lui formă de activitate este jocul, cu preferință pentru jocurile de manipulare a jucăriilor sau a altor obiecte. Copilul se joacă mai mult singur, predominând încă egocentrismul. Gândirea lui este subordonată acțiunii cu obiectele, limbajul păstrează caracterul situațional, iar în plan afectiv este instabil, trăind foarte intens emoțiile. Aceeași instabilitate se întâlnește și la nivelul motricității. Manifestă interes pentru adulți cărora le adresează nenumărate întrebări în lanț, un răspuns devenind pretext pentru o nouă întrebare.

Preșcolarul mijlociu (4-5 ani) se adaptează cu mai mare ușurință mediului grădiniței. Are preocupări mai variate, jocul este mai bogat în conținut, activitățile sunt mult mai solicitante. Realitatea externă îl preocupă din ce în ce mai mult, ca atare, întreaga dezvoltare psihică a copilului se va produce într-un ritm alert. Specific pentru procesele intelectuale este desprinderea lor treptată de acțiune ș i instituirea lor în procese de sine stătătoare, independente. Se dezvoltă mult limbajul, se amplifică puterile imaginative și creatoare ale copilului. Foarte important de remarcat, în jurul vârstei de 5 ani se formează limbajul interior, care va constitui cotitură esențială pentru dezvoltarea psihică a copilului. Reacțiile emotive sunt mai controlate și mai în acord cu cerințele educatoarei sau ale colectivului de copii. Are loc un început în organizarea voinței și, de asemenea, se remarcă un ritm accelerat în socializare.

Se lărgesc interesele, încep să se închege primele atitudini, se instalează mai evident unele trăsături caracteriale care constituie nucleul viitoarei personalități. Descrierea coordonatelor dezvoltării psihice a preșcolarului mare (5-6 ani) se impune a se realiza într-o manieră evolutivă în cadrul stadiului. Astfel, trecerea în revistă a caracteristicilor dezvoltării psihice pentru toate cele trei sub etape ale preșcolarității facilitează înțelegerea diferențelor existente la nivelul devenirii psihice.

2.4. Caracteristici ale preșcolarului ce conduc la însușirea noțiunilor matematice

Preșcolarul manifestă multă receptivitate, mobilitate și flexibilitate psihică ceea ce-i permite achiziționarea unui volum mare de cunoștințe însușite conștient. În procesul instructiv-educativ activitățile matematice ocupă un loc important avându- se în vedere atât sarcinile pe care le urmărește grădinița în pregătirea copilului pentru școală cât și influența pe care o exercită această formă de activitate asupra dezvoltării generale a copilului. În joc, în ocupațiile sale zilnice, copilul este pus deseori în situația de a opera cu cantități diferite de obiecte sau jucării, de a număra, de a socoti. În această etapă, ei nu fac altceva decât să-i imite pe adulți pe care îi aud folosind numerele sau care în mod greșit se străduiesc chiar să-i învețe să numere mult mai înainte de vreme. Astfel, copiii vin mai întâi în contact cu aspectul exterior al numerelor, cu cuvântul, iar semnificația numerelor este treptat însușită în grădiniță pe baza unui complex de acțiuni și operații cu cantitățile sub îndrumarea sistematică a educatoarelor.

Activitățile matematice lărgesc orizontul copiilor cu cunoștințe despre însușirile cantitative ale obiectelor lumii reale. Aceste cunoștințe îl ajută să se orienteze mai ușor în rezolvarea propriilor trebuințe, să răspundă cerințelor zilnice. Copilul percepe însușirile cantitative ale lumii reale prin diferiți analizatori. Copilul numără bilele nu numai cu ochii, el pune mâna pe fiecare bilă numărată, percepând concomitent mișcarea mâinii de la o bilă la alta și zgomotul produs de deplasarea obiectului dintr-un loc în altul.

Odată cu formarea reprezentărilor și însușirea cunoștințelor matematice se îmbogățește și vocabularul copiilor cu cuvinte și expresii matematice, respectiv cu numere cardinale și ordinale, cu unele adverbe de cantitate: mai multe, mai puține, tot atâtea. De asemenea, în procesul executării cerințelor impuse de educatoare li se formează copiilor priceperea de a se exprima prin cuvinte potrivite anumitor raporturi cantitative dintre obiectele sau grupurile de obiecte. De exemplu se deprind să formuleze clar procesul de creștere a unei cantități ( dacă am 4 mere și Ana îmi mai dă unul acum am 5 mere ).

Activitățile matematice dezvoltă la copii gândirea și operațiile ei: analiza, sinteza, comparația, generalizarea, abstractizarea. Astfel, ei se desprind să separeu obiectele, să compare între ele grupurile de obiecte, jucării, constatând egalitatea sau inegalitatea cantității lor.

Gândirea copiilor se dezvoltă mai ales în cadrul rezolvării problemelor, deoarece întregul proces de rezolvare a acestora este analitico – sintetic. Rezolvarea problemelor necesită stabilirea unor raporturi logice între valorile numerice cunoscute și întrebarea problemei.

Activitățile matematice stimulează imaginația și memoria copilului. Astfel, în rezolvarea unei probleme orale, copiii trebuie să-și reprezinte situațiile redate, precum și relațiile cuprinse în enunțul problemei. De asemenea trebuie să rețină, să păstreze și să reproducă în mod conștient unele cunoștințe dobândite în legătură cu numerația și operațiile matematice, ceea ce favorizează dezvoltarea memoriei voluntare. Copiii trebuie să memoreze enunțul problemei, datele cuprinse în ea pentru a putea da răspunsul corect la întrebarea pe care aceasta o ridică. Înțelegerea cunoștințelor noi și asimilarea conștientă a acestora depinde de gradul de concentrare a atenției, de efortul voluntar depus de copii pentru a urmări firul explicațiilor, succesiunea operațiilor. Învățând să numere sau să facă unele calcule simple, copiii își formează o seri de calități și deprinderi utile.

Activitățile matematice asigură condiții favorabile pentru formarea posibilităților de autocontrol și activitate independentă. De exemplu: educatoarea cere copiilor să așeze pe masă atâtea păpuși câte indică cifra pe jeton.

În acest caz, copiii trebuie să recunoască cifra si apoi sa așeze pe masă numărul de mingi indicat de cifra respectivă. Acest exercițiu îi pune pe copii în situația de a rezolva independent sarcina dată de educatoare.

Totodată copiii încep să înțeleagă că nu trebuie să se pripească în răspunsuri, că trebuie să se gândească cu atenție pentru a găsi soluția corecta. Prin efortul de a fi atenți, ca și prin efortul necesar învingerii dificultăților în rezolvarea problemelor, copiii își exersează voința, se călesc din punct de vedere moral. Satisfacția pe care o au în momentul când rezolvă bine sarcina dată contribuie la întărirea încrederii în forțele proprii.

Din cele arătate mai sus putem desprinde contribuția activităților matematice la dezvoltarea intelectuală a copiilor ș i la pregătirea lor temeinică pentru învățarea matematicii în ciclul primar.

Specificul formării noțiunilor matematice în învățământul preșcolar

Formarea noțiunilor matematice se realizează prin ridicarea treptată către general și abstract, unde relația între concret și logic se modifică în direcția esențializării realității .În acest proces trebuie valorificate diverse surse intuitive: experiența empirică a copiilor, matematizarea realității înconjurătoare, operațiuni cu mulțimi concrete de obiecte, limbaj grafic.

Astfel, se pot ilustra noțiunile de mulțime, apartenența, incluziune, intersecție, reuniune ș.a. cu obiecte reale (bănci, caiete, cărți ) și cu obiecte cunoscute de către copii, (păsări, copaci ,flori etc.). Însușirea caracteristică a obiectelor ce aparțin mulțimii respective este intuită de copii, sesizată prin experiența lor spontană și nu determinată în mod precis. Au loc însă operații de clasificare a obiectelor care au însușirea ce caracterizează mulțimea respectivă și aparțin acesteia. În compararea mulțimilor prin procedeul formări perechilor (unu la unu) se poate face apel la cărți, caiete , scaune (bănci), elevi; pentru mulțimile cu ,, tot atâtea elemente” se pot compara mulțimi ca : elevi – paltoane, ghiozdane – elevi ș.a.. Putem efectua cu elevii clasificări de genul : băieți – fetițe = copii, câine – pisică= animale domestice, vrăbiuțe – rândunele = păsărele ș.a.

Noțiunile de relații între mulțimi pot fi cunoscute de copii și în cadrul diferitelor ilustrații (tablouri, ilustrații de carte) prin care ei sunt conduși să sesizeze noțiunea sau relații respectivă în imaginile care reprezintă aspecte din viața (copii care se joacă cu mașinuțe, cu mingi, cu iepurași, cățeluși). Referitor la această problema J. Piaget afirmă că nu obiectele în sine poarta principiile matematice, operațiile cu mulțimi concrete .

Materialul didactic cel mai potrivit pentru a demonstra cu multă exactitate și precizie mulțimile, relațiile dintre mulțimi ca baza a formări noțiunii de număr natural și operațiile cu mulțimi, ca bază a operațiilor cu numere naturale, este constituit din truse. Datorită faptului că atributul (caracteristica) după care se constituie mulțimile ca figuri geometrice sau piesele trusei este precis determinat (forma, culoare, mărime, grosime), structurile logice se pot demonstra cu acesta în mod riguros matematic .De aceea, putem aprecia ca aceasta reprezintă materialul didactic concret cu cea mai bogată încărcătură logică, cu valențele cele mai mari în a-i ajuta pe copii să înțeleagă cu precizie și siguranță, relațiile dintre mulțimi, operațiile cu mulțimi.

În operarea cu piesele jocurilor logice, copii se găsesc foarte aproape de operarea cu structuri logice .De aceea ,,comenzile “ (instrucțiunile) învățătorului trebuie să lase mai mult loc pentru independența, inițiativa și inventivitatea copilului (de exemplu, formați o mulțime din piese de aceeași culoare, sau de aceeași formă, sau de aceeași formă și aceeași culoare etc.) .

Reprezentările grafice și limbajul grafic sunt foarte aproape de noțiuni. Ele fac legătura între concret și logic, între reprezentare și concept care este o reflectare a proprietăților relațiilor esențiale ale unei categorii de obiecte sau fenomene, între cele două niveluri, interacțiune este logica și continua. Ea este mijlocită de formațiuni mixte de tipul conceptelor figurative, al imaginilor esențializate sau schematizate care beneficiază, prin generalitatea semnificațiilor purtate de apartenența lor la rețeaua conceptuală și prin impregnarea lor senzorială, de aportul inepuizabil al concretului .

Imaginile mintale, ca modele parțial generalizate și reținute în gândire într-o formă figurativă, de simbol sau abstractă, îl aproprie pe copil de logica operației intelectuale cu obiectele, procesele și evenimentele realității, devenind astfel sursa principală a activității gândirii și imaginației. Generate în mod continuu de interacțiunea noastră cu lumea înconjurătoare, imaginile mintale se interpun între noile stimulări (cunoștințe, operații) si răspunsurile elevilor, în sensul cel mai larg al cuvântului, cunoașterea realității matematice .

Operația de generalizare la care trebuie să ajungem are loc atunci când elevul este capabil să exprime prin semne grafice simple (puncte, linii, cerculețe, figuri geometrice) ideea generală care se desprinde în urma operațiilor efectuate cu mulțimi concrete de obiecte. Semnul grafic evocă obiectele pe care le reprezintă ca element al mulțimi. Criteriul de apartenență la o mulțime sau alta (culoare , formă , mărime) a rămas doar în mintea elevului ca o structură logică. El exprimă grafic fenomenul matematic pe baza înțelegerii lui, a sesizării esențialului, ceea ce înseamnă de fapt pe baza definiției lui .

Nivelurile de construcție prezentate mai sus nu se succed linear în formarea conceptelor matematice. La fiecare nivel, pe măsură ce ne apropiem de concept, există o îmbinare complexă între concretul ,, cel mai concret” și imagine, între senzorial si logic. De aceea nu este vorba de o parcurgere rigidă și strict liniară a acestor etape ci de organizare și dirijare rațională, metodică a relației intuitiv-logic adecvate conceptului respectiv, în strânsă conexiune cu condițiile concrete în care se desfășoară activitatea didactică. Important este că activitatea elevilor să fie dirijată pe linia atingerii progresive a esenței conceptului respectiv. Reiese astfel mai clar conceptele : formarea mulțimilor, pe linia însușirii proprietății caracteristice pe care trebuie s-o aibă elementele respective pentru a aparține unei mulțimi, formarea noțiunii de număr, pe linia clasei de echivalență a mulțimilor echivalente, operația de adunare, pe linia reuniunii mulțimilor disjuncte, care trebuie nu numai constatate pe un desen din manual, ci operată prin manevrarea obiectelor la niveluri diferite de concretul logic etc.

Mulțimile ne apar deci ca fiind produsul unor operații mintale, în timp ce obiectele din care sunt formate ele sunt obiecte fizice. De aceea, pe întreg parcursul formării conceptelor de număr natural, de operații cu numere naturale pe baza mulțimilor trebuie să se realizeze îmbinarea între concret și logic, cu negarea dialectică, treptată, a concretului și asimilarea (interiorizarea) modelului respectiv .

CAPITOLUL III

JOCUL DIDACTIC MATEMATIC

3.1. CONCEPTUL DE JOC DIDACTIC MATEMATIC

Cercetările făcute de specialiști în domeniu confirmă faptul că introducerea cunoștințelor matematice în învățământul preșcolar este cu atât mai eficientă cu cât se realizează devreme. Aceste cunoștințe trebuie introduse treptat, pornindu-se de la acțiunea în plan extern cu obiectele, la formarea reprezentărilor și abia apoi la utilizarea simbolurilor. Abordarea matematicii în această manieră este accesibilă preșcolarilor și răspunde intenției de a-l determina pe copil să ,,descopere" matematica, trezindu-i interesul și atenția.

Cunoscând faptul că jocul este activitatea fundamentală în grădiniță, este firesc ca acesta să fie valorificat la maximum și în predarea matematicii. În școală însă, jocul trece pe planul secund, locul lui fiind luat de o alta formă de activitate: învățarea. Trecerea de la joc la învățare se realizează prin intermediul jocului didactic. Acesta ocupă un loc bine determinat în planul de învățământ al instituțiilor preșcolare, fiind cel mai indicat mijloc de desfășurare a activităților de matematică, dar și a celor de cunoaștere a mediului și de educarea limbajului.

Jocului didactic, se poate spune ca jocul didactic matematic este un tip specific de activitate prin care educatoarea consolidează, precizează, chiar verifică cunoștințele copiilor, îmbogățește sfera de cunoaștere matematice, pune în valoarea și antrenează capacitățile creatoare ale acestora.

Știut fiind faptul că îmbinarea elementului instructiv cu cel distractiv în jocul didactic duce la apariția unor stări emoționale complexe care stimulează și intensifică procesele de reflectare directă și nemijlocită a realității, valoarea practică a jocului didactic matematic constă în faptul că, în procesul desfășurării lui, copilul are posibilitatea aplicării cunoștințelor însușite, exersării priceperilor și deprinderilor formate.

Pornind de la elementele constitutive ale jocului didactic, și jocul didactic matematic cuprinde următoarele componente:

 Scopul jocului – se formulează în concordanță cu prevederile programei activităților matematice. Scopul trebuie să se refere la probleme de ordin cognitiv, dar și formativ.

Exemplu:

 Într-un joc în care se urmărește predarea sau fixarea cunoștințelor despre o culoare (sau mai multe), se realizează un exercițiu cu caracter formativ analiza, comparație.

 Într-un joc în care se introduce o nouă formă geometrică, scopul este unul cognitiv, dar are în vedere și aspectul formativ exerciții de selecție, abstractizare, generalizare.

Corect este ca într-un joc didactic matematic să se aducă în prim plan unul din cele două aspecte, conștientizarea lui de către educatoare dându-i acesteia posibilitatea să-l urmărească și să-l atingă în desfășurarea jocului.

 Conținutul matematic al jocului este subordonat particularităților de vârstă și sarcinii didactice. Conținutul matematic se poate referi la: mulțimi, operații cu mulțimi, elemente de logică, relații de ordine, numere naturale, elemente de geometrie, unități de măsură etc.

 Sarcina didactica reprezintă esența activității, transpune la nivelul copilului, scopul urmărit într-o activitate matematica. Trebuie să antreneze intens operațiile gândirii: analiză, sinteză, comparația, abstractizarea, generalizarea.

Jocul matematic rezolvă cu succes o singură sarcina didactica.

Exemplu:

 Jocul didactic ,,Găsește locul potrivit" are ca scop: ,,Formarea deprinderilor de a efectua operații cu mulțimi" iar sarcina didactică este următoarea: "să formeze mulțimi după unul sau două criterii".

 Regulile jocului arată copiilor cum să rezolve sarcina didactică fiind condiționate de conținut și de sarcina didactică.

 Elementele de joc fac ca rezolvarea sarcinii didactice să fie plăcută și atractivă pentru copii.

3.2. Clasificarea jocurilor didactice matematic

Jocurile didactice matematice, în marea lor diversitate, se pot clasifica după următoarele criterii:

în funcție de scopul și sarcina didactică;

în funcție de aportul lor formativ

În funcție de scopul și sarcina didactică, pot fi împărțite în:

a)După momentul în care se folosesc în cadrul lecției:

jocuri didactice matematice ca lecții de sine stătătoare;

jocuri didactice matematice ca momente propriu zise ale activității;

jocuri didactice matematice intercalate pe parcursul activității sau la final.

b) După conținutul capitolelor de însușit:

Jocuri matematice pentru aprofundarea cunoștințelor specifice unui capitol;

Jocuri matematice specifice unei vârste sau grupe.

După materialul didactic:

Jocuri didactice cu material didactic standard (confecționat natural (din natură).

Jocuri fără material didactic (orale, ghicitori, versuri, scenete, cântece, povestiri)

În funcție de aportul lor formativ (pot fi clasificate ținând cont de acea operație a gândirii căreia sarcina jocului i se adresează în mai mare măsură)

Jocuri pentru dezvoltarea capacității de analiză

Exemplu:

,,Jocul negației" prin care se urmărește să se nască la elevi ideea negației logice și acest lucru se poate realiza numai printr-o analiză amănunțită a tuturor atributelor pe care nu le are o piesă oarecare din trusa de figuri logice.

,,Completează șirul" în care copiii trebuie să deducă regula după care se obține un șir, analizând anterior termenii șirului.

b) Jocuri pentru dezvoltarea capacității de sinteză

Exemplu:

Jocurile matematice cu numere naturale

Jocuri didactice în care se efectuează operații cu numere

Exercițiile de sinteză se introduc după efectuarea celor de analiză.

Jocuri didactice pentru dezvoltarea capacității de a efectua comparații

Exemplu:

Compararea cantitativă a doua mulțimi

Recunoașterea egalității/ inegalității a două numere

Compararea numerelor și ordonarea într-un șir crescător/descrescător

d) Jocuri didactice pentru dezvoltarea capacității de a efectua abstractizări și generalizări

Exemplu:

,,Cine știe,răspunde" cu sarcina de a compune numere, de a compune exerciții de adunare și scădere cu rezultat dat.

Jocuri didactice pentru dezvoltarea perspicacității care cuprind sarcini cu un grad ridicat de dificultate și care presupun un bagaj de cunoștințe temeinice și o gândire logică.

Exemplu:

,,Cine are același număr?" – corespondența între numărul de obiecte și cifra, formarea șirului numeric 1-10, utilizând și cifrele corespunzătoare.

Autorii clasifică jocul didactic matematic împărțindu-l în trei categorii:

1. Jocuri didactice de formare de mulțimi care implică exerciții de: grupare, separare, exemplificare care vor duce la dobândirea abilităților de identificare, scriere, selectare și formare de mulțimi.

2. Jocuri didactice de numerație care contribuie la consolidarea, verificarea deprinderilor de așezare în perechi, comparare, numărare conștientă, de exersare a cardinalului și ordinalului, de familiarizare cu operațiile matematice de formare a raționamentelor de tip ipotetico-deductiv.

3. Jocuri logico-matematice care urmăresc familiarizarea copiilor cu operațiile cu mulțimi.

3.3. Caracteristicile jocului didactic matematic

Un exercițiu sau o problemă poate deveni joc didactic matematic dacă:

a) realizează un scop și o sarcină didactică din punct de vedere matematic;

b) utilizează elementele de joc în vederea realizării obiectivelor propuse;

c) folosește un conținut matematic accesibil și atractiv;

d) utilizează reguli de joc , cunoscute anticipat și respectate de toți elevii;

a) Scopul didactic respectă cerințele programei și a noului Curriculum Național, în conformitate cu specificul vârstei copiilor clasei respective, impuse de realizarea jocului. nO bună formulare a jocului înseamnă o bună orientare, organizare și desfășura a activității respective. Unele jocuri se referă la probleme de natură cognitivă, altele urmăresc aspecte de ordin formativ. De asemenea, există și jocuri didactice care se adresează ambelor categorii de probleme.

De exemplu, într-un joc în care se urmărește transmitere, sarcina didactică este legată de conținutul jocului, de structura lui, conținând referiri la ceea ce trebuie să facă elevii în mod concret pe parcursul jocului. Sarcina didactică este de fapt esența întregului joc, antrenând operațiile gândirii: analiza, sinteza, comparația dar și imaginația copilului.

Jocul didactic matematic cuprinde și rezolvă de regulă, o singură sarcină didactică. Prin urmare, sarcina didactică constituie elementul de bază prin care copilul se transpune, la nivelul elevilor, scopul urmărit în activitatea respectivă.

Spre exemplu în jocul didactic ”Caută vecinii”, scopul didactic este consolidarea deprinderilor de comparare a numerelor naturale, iar sarcina didactică este de a găsi numărul mai mare sau mai mic cu o unitate decât numărul dat.

În jocul intitulat ”Cine urcă scara mai repede?”, scopul este consolidarea deprinderilor de calcul cu cele patru operații, iar sarcina didactică este efectuarea unor exerciții de adunare, scădere ,înmulțire și împărțire.

b) Elementele de joc se stabilesc în raport cu cerințele și sarcinile didactice ale jocului.

Ele pot fi foarte variate:

– întrecere individuală sau pe grupe de elevi;

– cooperare între coechipieri;

– recompensarea rezultatelor bune (fie moral ,fie material)

– penalizarea greșelilor comise, pentru a determina respectarea regulilor jocului.

O parte din aceste elemente se utilizează în majoritatea jocurilor didactice( de exemplu întrecerea, cuvântul), altele, în funcție de conținutul jocului. Important este că elementele de joc să se împletească strâns cu sarcina didactică, să mijlocească realizarea ei în cele mai bune condiții.

c) Conținutul matematic al jocului este corespunzător sarcinii didactice, dar și

particularităților de vârstă ale copiilor cărora li se adresează. Conținutul trebuie să fie accesibil, recreativ și atractiv, prin forma în care se desfășoară, prin mijloacele de învățământ utilizate, prin volumul de cunoștințe la care apelează.

Un joc didactic matematic utilizează, de regulă, noțiuni referitoare la mulțimi, elemente de logică, relații de ordine, numere naturale, operații cu numere naturale, numere raționale, unități de măsură, elemente de geometrie. Reușita jocului didactic matematic depinde în mare măsură de materialul didactic folosit, de alegerea corespunzătoare și de calitatea acestuia. Materialul didactic trebuie să fie variat, cât mai adecvat conținutului jocului.

Astfel, se pot folosi: creioane, cărți baloane, jucării, jetoane cu desene, jetoane cu numere naturale, cu operații, figuri geometrice, planșe, fișe individuale, riglete, alte materiale confecționate de cadrul didactic.

Materialul didactic trebuie să fie mobil, ușor de manipulat de către copii și să conțină o problemă didactică de rezolvat după caz.

e) Regulile jocului asigură transpunerea în acțiuni concrete a sarcinii didactic.

Pentru realizarea sarcinii propuse și pentru stabilirea rezultatelor întrecerii se folosesc reguli de joc propuse de învățător sau cunoscute , în general, de elevi.

Acestea concretizează sarcina didactică și realizează , în același timp, sudura între acestea și acțiunea jocului. Regulile de joc transformă de fapt exercițiul sau problema în joc, activizând întreg colectivul de elevi la realizarea sarcinilor primite.

Există și jocuri în care elevii sunt antrenați pe rând la rezolvarea sarcinilor didactice. În aceste jocuri este recomandabil ca propunătorul să introducă o completare de regulă, în sensul de a cere grupei să-l urmărească pe cel întrebat și să răspundă în locul lui dacă este cazul.

Regulile trebuie să fie formulate clar, corect, concis, să fie înțelese de către toți participanții la joc, în funcție de etapele jocului, se stabilesc și punctajele corespunzătoare.

Acceptarea și respectarea regulilor de joc îl determină pe elev să participe la efortul comun al grupului din care face parte. Subordonarea intereselor personale celor ale colectivului, angajarea pentru învingerea dificultăților, respectarea exemplară a regulilor de joc și, în final, succesul, vor pregăti treptat pe omul de mâine, capabil să se integreze într-o societate.

Exemplu de transformare a unei probleme matematice în joc didactic:

Problemă: În clasă sunt 7 mingi roșii și 7 mingi verzi. Un elev năzdrăvan aruncă pe geam 7 dintre mingi.

Câte mingi roșii și câte mingi verzi pot fi printre cele aruncate ce geam?

Scopul:

• Aprofundarea cunoștințelor despre adunarea numerelor naturale în conceptul 0 –10

• Dezvoltarea flexibilității gândirii și a atenției în găsirea soluțiilor.

Sarcina didactică:

• Verificarea cunoștințelor despre descompunerea unui număr natural într-o sumă de

doi termeni.

Elemente de joc:

• întrecerea individuală și pe echipe (rânduri de bănci);

• recompensa și aprecieri

Material didactic:

• 7 mingi roșii și 7 mingi verzi;

• câte o foaie de hârtie pentru fiecare elev

Regula jocului:

• Elevii scriu soluțiile posibile ale problemei pe foaia primită de la cadrul didactic. După un timp stabilit în prealabil, cadrul didactic strânge hârtiile cu rezolvarea problemei.

În rezolvarea problemei pot apărea 8 soluții ,astfel:

Mingi roșii 7 6 5 4 3 2 1 0

Mingi verzi 0 1 2 3 4 5 6 7

Partea superioară a machetei

Pentru fiecare soluție corectă se acordă un punct. Se clasifică elevii, astfel: pe locul I cei care au scris 8 soluții; pe locul al II-lea elevii cu 7 soluții; pe locul al III-lea cei cu 6 soluții etc. Se va stabili și un clasament pe echipe (rânduri de bănci), adunându-se punctele obținute de fiecare elev al rândului respectiv. Cu recompensă, elevii câștigători vor fi aplaudați și vor primi câte o diplomă, iar cei care nu au câștigat nu vor fi penalizați sau certați din cauza ca nu au găsit și ei la fel de multe situații ca și colegii lor, vor fi felicitați și ei pentru ceea ce au făcut în activitate propusă de către cadrul didactic.

3.4.Metodologia organizării și desfășurării jocului didactic matematic

Pentru asigurarea eficienței jocului didactic, una din condițiile esențiale este buna pregătire a lui.

Un joc bine pregătit și organizat constituie un mijloc de cunoaștere și familiarizare a elevilor cu viața înconjurătoare, deoarece în desfășurarea lui cuprinde sarcini didactice care contribuie la exersarea deprinderilor, la consolidarea cunoștințelor și la valorificarea lor creatoare. În vederea reușitei unui joc didactic învățătorul va avea în vedere câteva cerințe metodice specifice:

pregătirea jocului didactic;

organizarea minuțioasă a acestuia;

respectarea momentelor jocului didactic;

ritmul și strategia conducerii jocului;

stimularea elevilor în vedea participării active la joc;

asigurarea unei atmosfere prielnice de joc;

varietatea elementelor de joc (complicarea jocului, introducerea unor elemente noi de joc).

Pregătirea jocului didactic presupune:

studierea atentă a conținutului și structurii acestuia;

pregătirea materialului necesar;

elaborarea proiectului după care se va desfășoară jocul didactic.

Pentru organizarea jocului didactic matematic , cadrul didactic va lua următoarele măsuri:

împărțirea corespunzătoare a elevilor clasei în funcție de acțiunea jocului;

reorganizarea mobilierului sălii de clasă;

distribuirea materialelor necesare desfășurării jocului.

În general, materialul didactic se distribuie la începutul activității de joc, deoarece elevii cunoscând (intuind) în prealabil materialele necesare jocului respectiv, vor înțelege mult mai ușor explicația cadrului didactic referitoare la desfășurarea jocului. Există și situații în care materialul didactic poate fi împărțit elevilor după explicarea jocului:

Desfășurarea jocului didactic cuprinde de obicei, următoarele momente:

a)introducerea în joc prin discuții pregătitoare;

b) anunțarea titlului jocului și a scopului acestuia;

c) prezentarea materialului didactic necesar desfășurării jocului;

d) explicarea și demonstrarea regulilor jocului;

e) fixarea regulilor;

f) eventuala complicare a jocului;

g) introducerea altor variante ale jocului;

h) încheierea jocului prin evaluarea conduitei echipelor sau evaluarea individuală;

a) Introducerea în joc îmbracă forme variate în funcție de tema jocului. Uneori, atunci când este necesară familiarizarea elevilor cu conținutul jocului, activitatea poate începe printr-o scurtă discuție cu caracter motivator. Alteori, introducerea se poate face printr-o scurtă expunere care să stârnească interesul și atenția elevilor. În alte jocuri, introducerea se poate face prin prezentarea materialului , mai ales atunci când de logica materialului este legată întreaga acțiune a elevilor. Introducerea în jocul matematic nu este totdeauna un moment obligatoriu. Cadrul didactic poate începe jocul anunțând direct titlul acestuia.

b )Anunțarea jocului trebuie făcută sintetic, în termeni preciși, fără cuvinte inutile, spre a nu lungi inutil începutul acestei activități. De exemplu: ”Astăzi vrem să vedem care dintre voi calculează fără să greșească. De aceea vom organiza împreună jocul…”; sau:”copii, astăzi vom organiza un joc nou. Jocul se numește…”. Învățătorul va găsi formulele cele mai variate de anunțare a jocului, astfel ca, de la o lecție la alta, ele să fie cât mai adecvate conținutului acestuia.

c) Prezentarea materialului didactic se va face cât mai explicit, punâdu – se accent pe obiectivele urmărite. Se vor da explicații atât pentru materialul model cât și pentru cel individual , iar prezentarea va fi însoțită și de câteva exerciții de folosire și mânuire corectă a materialului didactic.

d) Explicarea jocului este un moment hotărâtor în derularea și desfășurarea ulterioară a jocului . Pentru aceasta, cadrului didactic îi revin următoarele sarcini:

să-i facă pe elevi să înțeleagă sarcinile de lucru ce le revin pe parcursul jocului;

să precizeze regulile jocului, asigurând înțelegerea și însușirea lor rapidă și corectă;

să prezinte conținutul jocului și principalele etape în funcție de regulile jocului;

să dea unele indicații referitoare la utilizarea materialului didactic;

să precizeze sarcinile conducătorului de joc și cerințele ce trebuie îndeplinite pentru a deveni câștigători ai jocului.

e) Fixarea regulilor este recomandată pentru jocurile cu o acțiune mai complicată, ce impun sublinierea specială a acestor reguli. Cadrul didactic va acorda în acest caz o atenție deosebită elevilor care au o capacitate mai redusă de înțelegere sau acelora care au o exprimare mai deficitară. De multe ori, fixarea regulilor nu se justifică, deoarece se îndeplinește formal, prin reproducerea lor de către elevi.

f) Executarea jocului începe la semnalul dat de conducător. La început acesta intervine mai des în joc, reamintind regulile sau dând unele indicații organizatorice. Pe măsură ce se înaintează în joc sau elevii capătă experiența jocurilor matematice , cadru didactic acordă independență elevilor, îi lasă să acționeze liber. Modalitățile îndrumării jocului didactic pot fi clasificate în funcție de poziția cadrului didactic față de joc. Astfel, se poate efectua o îndrumare din interiorul jocului, educatorul fiind și un participant direct la joc, fie într-un rol definit, fie într-un rol nedefinit .În același timp însă, îndrumarea poate să se exercite din exterior, din afara jocului, când adultul își păstrează poziția de educator și, prin aceasta, menține relația directă de la educator la educat. În primul caz relația educator-educat se împletește cu relația de la participant la participant la joc și astfel copilul asimilează sugestia adultului cu mare aviditate ,integrând cele două relații. Este de la sine înțeleasă, cu cât copii sunt mai mici, cu atât este necesar ca rolul educatorului să fie definit și să aibă o pondere mare în contextul jocului. În schimb, pe măsură ce experiența de joc a copiilor crește – și cu aceasta spiritul lor de creativitate, inițiativă și independență – educatorul se plasează în joc în roluri secundare sau chiar nedefinite. Această poziție în rol nedefinită îi permite să participe în același timp la mai multe grupe de joc. Pe parcursul desfășurării unui joc didactic matematic, învățătorul poate trece de la conducerea directă la cea indirectă, sau le poate alterna.

În ambele cazuri cadrul didactic trebuie:

să imprime un anumit ritm jocului (timpul este limitat );

să mențină atmosfera de joc;

să urmărească evoluția jocului;

să controleze modul în care elevii rezolvă sarcina didactică, respectând regulile stabilite;

sa creeze condițiile necesare pentru ca fiecare elev să rezolve sarcina didactică în mod independent sau prin cooperare;

să urmărească comportamentul elevilor, relațiile dintre ei;

să activeze toți elevii la joc.

Este recomandat ca învățătorul să dea libertate copiilor în timpul jocului, pentru a spori rolul formativ pe care acesta îl deține în diferitele moduri de desfășurare a unei lecții de matematică.

Verbalizarea acțiunilor, exprimarea rezultatelor obținute, deși sunt importante nu se situează pe același plan cu activitatea propriu-zisă., putându-se utiliza un limbaj obișnuit.

g. Complicarea jocului introducerea unor noi variante:

Sunt situații când pe parcursul jocului pot intervenii elemente noi:

elevii devin ei înșiși conducătorii jocului;

schimbarea materialului didactic între elevi;

complicarea sarcinilor jocului;

introducerea unui nou element de joc;

introducerea unor materiale noi.

h. Încheierea jocului se realizează la finalul jocului, moment în care învățătorul formulează concluziile și aprecierile în legătură cu modul în care s-a desfășurat jocul, asupra modului în care s-au respectat regulile, cum s-au executat sarcinile primite. De asemenea, cadrul didactic va face referiri asupra comportamentului elevilor, făcând unele recomandări cu caracter individual și general.

3.5. Raportul joc – învățare în cadrul activităților matematice

Dacă învățământul tradițional tindea să formeze o serie de mecanisme de calcul și realiza acest lucru cu prețul unui efort susținut, matematica modernă, deși aparent pledează pentru un învățământ abstract, cere să fie abordată într-un mod cu totul concret, îndeosebi pentru vârstele mici. Orice noțiune abstractă, inclusiv noțiunea de număr devine mult mai accesibilă și poate fi însușită conștient și mai temeinic dacă este clădită pe elemente de teoria mulțimilor și de logică.

Aceasta nu înseamnă că socotitul și calculul aritmetic ar pierde însemnătatea, ci doar că se impune o altă ordine de prioritate în predare, acordând întâietate formarii intelectuale și dezvoltării operațiilor de gândire concreta și abstractă trecând pe al doilea plan însușirea deprinderilor de calcul.

Operațiile logice trebuie învățate prin manipularea unor obiecte reale, fără a apela la numere (cel puțin la început), prin exerciții topologice si reprezentări (mai întâi grafice și numai apoi numerice). O privire asupra ideilor călăuzitoare în predarea matematicii ne permite să distingem trei tendințe principale determinate de preponderența unora sau altora din factorii procesului de învățare.

1. Învățământul verbal – acordă o importanță primordială cuvintelor, simbolurilor. El se manifestă fie sub aspectul învățământului mecanic (cu accent deosebit pe formarea și aplicarea mecanismelor de calcul), fie sub aspectul învățământului formal, bazat pe aplicarea mecanică a regulilor și teoremelor deduse din definiții și axiome.

2. Învățământul intuitiv – al matematicii are în vedere cunoașterea primelor calcule matematice prin contactul direct cu obiectele sau imaginile acestora, fără a face apel la raționamentul matematic.

3. Învățământul prin acțiune (școală activă) acordă un rol mai dinamic intuiției, punând accent pe acțiunea copilului asupra obiectelor însușite. Manipularea obiectelor conduce mai rapid și mai eficient la formarea percepțiilor, accelerând astfel formarea structurilor operatorii ale gândirii. Etapa manipulării obiectelor se continuă cu cea a manipulării imaginilor acestora și, în fine, cu elaborarea unor scheme grafice urmate de simboluri. Numai pe aceasta cale se asigură accesul copiilor spre noțiuni abstracte (ca aceea de număr).

Cercetările întreprinse pe plan mondial atestă ideea că și vârsta preșcolară dispune de suficiente resurse cognitive și operaționale care pot fi valorificate în cadrul activităților matematice.

CAPITOLUL IV

CERCETAREA PEDAGOGICĂ

4.1. Scopul și Obiectivele cercetării

Scopul cercetării

Utilizarea sistematică și rațională a jocului didactic matematic în activitățile instructiv – educative realizate cu copii dezvoltă armonios viața psihică a preșcolarului.

Obiectivele cercetării

O1 Identificarea avantajelor supra dezvoltării gândirii preșcolarilor;

O2 Identificarea caracteristicilor tipurilor de jocuri didactice matematice;

O3 Să realizeze o clasificare de obiecte;

O4 Să stabilească relații între obiecte și grupuri de obiecte;

O5 Să știe să numere de la 1 – 4 si de la 1 – 10;

O6 Să construiască diferite structuri după un model dat.

4.2. Ipoteza cercetării

Se prezumă că, utilizarea jocului didactic matematic în activitățile instructiv – educative din grădiniță, contribuie la dezvoltarea psihică a preșcolarului ( gândirea, atenția, memoria).

4.2.1. Variabila independentă

Variabila independentă este realizată de utilizarea activităților instructiv – educative din grădiniță.

4.2.2. Variabila dependentă

Variabila dependentă este realizată de contribuția semnificativă la dezvoltarea psihică a preșcolarului.

4.3. Eșantion de subiecți

În cercetarea didactică realizată s-a lucrat cu eșantioane independente, și anume, două grupe paralele din aceeași unitate de învățământ. S-a stabilit ca Grupa Mare B să fie eșantionul de control (la care activitățile s-au desfășurat în mod obișnuit), iar Grupa Mare A să fie eșantionul experimental (la care activitățile s-au bazat pe activitățile instructiv educative), fiecare cu un număr de 10 preșcolari

Locul de desfășurare a cercetării: Școala generală nr.1 din Comuna Leordina din județul Maramureș. Au fost implicate cadrele didactice de la Grupa Mare B și Grupa Mare A.

Perioada de cercetare: Experimentul s-a desfășurat pe o perioadă de trei săptămâni din semestrul II al anului școlar 2015-2016.

În vederea urmăririi obiectivelor și a verificării ipotezei generale formulate, am cuprins în cercetare un număr de 20 de copii cu vârste cuprinse între 5 si 6/7 ani care au frecventat grădinița în anul școlar 2015-2016.

Caracteristicile de la Grupa Mare A de la Școala generală nr. 1 Leordina – eșantion experimental

Tabel IV.1 Eșantionul experimental

Caracteristicile de la Grupa Mare B de la Școala generală nr.1 Leodrina –

eșantion de control

Tabel IV.2 Eșantionul de control

Familia,joacă un rol foarte important în dezvoltarea și formarea personalității unui preșcolar. Ea reprezintă un cadru fundamental în care el își satisface nevoile sale psihologice și sociale. De asemeanea,își pune amprenta asupra întregii personalități ale copilului și a performanțelor preșcolare.

Familia este o lume care, în anumite împrejurări trebuie să-și organizeze apărarea față de agresiunile exterioare, pentru a-i proteja pe acei membrii ai săi care sunt încă prea slabi pentru a le suporta fără prejudicii.

Eșantioanele prezintă următoarele caracteristici :

Principalele elemente caracteristice mediului familial, eșantionului experimental, Grupa

Mare A

Tabel IV.3 Caracteristicile Eșantionului experimental

Principalele elemente caracteristice mediului familial, eșantionului de control

Grupa Mare B

Tabel IV.4 Caracteristicile Eșantionului de control

.

4.4 Eșantion de conținut

Derularea situațiilor experimentale s-a desfășurat pe parcursul a trei săptămâni din cadrul semestrului al II-lea, al anului școlar 2015-2016.

Unitățile tematice propuse pentru experimentare sunt reprezentative activităților specifice domeniului Matematică și domeniului Științe , întrucât rolul acestora este de a iniția copiii în procesul de cunoaștere a mediului înconjurător și a dezvoltării limbajului matematic la preșcolari.

4.5. Metodele cercetării

În alegerea metodelor de cercetarea am avut în vedere următoarele caracteristici:

utilizarea de metode care să facă posibilă abordarea rațională și sistematică a fenomenului investigat;

folosirea metodelor obiective de cercetare, mai corect spus, metode prin care să poată fi observate, măsurate și înregistrate reacțiile preșcolarilor la acțiunea directă sau indirectă realizată în timpul orelor de studiu;

folosirea unor metode care să permită investigarea activităților matematice atât sub aspect specific cât și general.

Am utilizat metoda testelor, observația dar și experimentul psiho – pedagogic:

În funcție de cerințele cercetării am folosit și alte căi și mijloace de informarea:

în timp ce se desfășoară activitatea matematică la clasă, observ activitatea fiecărui copil în parte;

analiza unor materiale, lucrări și obiecte care sunt realizate de copii în clasă;

la finalul activităților din clasă se face o analiză a calificativelor preșcolarilor, obținute înainte dar și după folosirea experimentului în clasă de către cadrul didactic.

Metoda autoobservației/a observării de sine, care reprezintă o metodă de cercetare,care presupune scufundarea cercetătorului în experiența sau situația analizată și studierea propriilor sale trăiri afective. Este de fapt,o observație experiențială, adică o observație și investigare a propriilor situații/experiențe trăite ,cu ajutorul mijloacelor multimedia,dar și prin studierea documentelor proprii. Această metodă a fost folosită în toate etapele experimentului psihopedagogic de către educatoare la eșantionul experimental, care a fost preocupat permanent de proiectarea, realizarea, evaluarea și reglarea activităților prin utilizarea metodelor interactive.

Observația sistematică, care presupune urmărirea intenționată și sistematică a obiectelor,fenomenelor și evenimentelor,în stare naturală,în condiții obișnuite de existență și manifestare,cu scopul de a le cunoaște cât mai profund și de a le descoperi trăsăturile esențiale. Această metodă s-a utilizat pe tot parcursul investigației cu scopul alegerii și caracterizării eșantioanelor de lucru-experimental și de control-prin urmărirea atentă și sistematică a activităților de predare – învățare – evaluare și a vizat:gradul de implicare a copiilor în activitățile de grup, gradul de socializare al acestora, reacțiile copiilor pe parcursul cercetării, precum și orice alt eveniment ivit, cu relevanță în cercetare.

Metoda analizei produselor activității copiilor constă în ,,analiza diferitelor produse ale activității elevilor și a documentelor școlare cu scopul relevării unor trăsături ale personalității elevilor (preșcolarilor), prin prisma obiectivării ei, în produsele muncii, lucrări scrise, desene,obiecte confecționate, fișe de lucru individuale,etc., cât și unele aspecte ale procesului de educație așa cum se oglindesc ele în diferite documente, cum ar fi: planurile și programele de învățământ, planificarea calendaristică”. Această metodă oferă indirect diferite date privitoare la acțiunea educațională, îndeosebi asupra rezultatelor ei. Din această perspectivă, datele respective oferă prilejul unor reflecții retroactive și a unor comparații a ceea ce se constată la momentul respectiv și ceea ce ne oferă alte metode, procedee. Prin intermediul analizei lucrărilor copiilor din ambele grupe, pe parcursul perioadei cercetării, a fost evidențiat interesul față de activitățile desfășurate în cadrul grupei de copii, cu sarcini ce au presupus munca în echipă și o colaborare eficientă între copii.

Metoda cercetării documentelor curriculare și a altor documente școlare presupune

analiza,din perspectiva anumitor parametrii,stabiliți în concordanță cu scopul și obiectivele cercetării a datelor oferite de documentelor curriculare oficiale,care reprezintă și o sursă de documentare,și a diferitelor documente școlare,care permit colectarea de date concrete,referitoare la activitatea cadrelor didactice și a subiecților învățării.

Metoda testelor

Metoda testelor are o largă aplicabilitate în procesul de învățământ, respectiv în evaluarea didactică, precum și în cercetările pedagogice, permițând obținerea de informații valoroase în legatură cu personalitatea subiecților investigați, cu nivelul de competențe și cunoștințe al acestora, cu comportamentele lor etc.

Testele reprezintă un instrument de cercetare alcătuit dintr-un ansamblu de itemi, care vizează cunoașterea fondului informativ și formativ dobândit de subiecții investigați respective identificarea prezenței/ absenței unor cunoștințe, capacități, competențe, comportamente, procese psihice etc.

Itemul este o întrebare, o probă, o problemă, o temă/ sarcină (teoretică, practică sau teoretico practică) sau o unitate de conținut care alcătuiește o cotă-parte independentă a unui test.

Elaborarea unui test reprezintă o operație complexă și riguroasă, rod al unei investigații științifice; de aceea, se impune realizarea distincției între test – care reprezintă un instrument de evaluare standardizat și probă – care reprezintă un instrument de evaluare elaborat ocazional, nestandardizat.

Testele sunt probe standardizate, știintifice, obiective de evaluare, standardizarea fiind o condiție a testelor. Ea se referă la conținut, la condițiile de aplicare, la formularea răspunsurilor și la criteriile de apreciere a rezultatelor, respectiv la păstrarea identității sale în toate aplicațiile în care este utilizat.

De asemenea, este necesar ca testele să îndeplinească următoarele cerințe (I. Holban, 1995):

validitatea – care se referă la capacitatea lui de a oferi informații despre variabila pe care își propune să o măsoare;

fidelitatea – exprimă gradul de constantă al testului, calitatea de a obține, în aplicări succesive, aceleași rezultate sau diferențe minime;

omogenitatea – care se referă la echivalența dintre diferitele părti ale testului, respectiv la unitatea de structură și de conținut;

relația testului cu alte teste – respectiv măsura în care testul se apropie sau se depărteaza de alte teste;

etalonarea – operația statistică de stabilire a relației directe dintre valorile testului, obținute prin experimentare și unitățile scării metrice adoptate; etalonul este sistemul de referință stabilit pentru valorile unui test, obținute în urma aplicării acestuia pe un eșantion reprezentativ;

stabilirea condițiilor de utilizare (aplicare, corectare, interpretare a rezultatelor obținute).

Taxonomia testelor

Dupa numărul de subiecți carora li se aplică în acelașii timp, se disting:

teste individuale (subiecții rezolvă testul individual);

teste de grup (subiecții sunt organizați pe grupuri mici, de 6-7 persoane și rezolvă testul în cadrul unei activități comune);

teste colective (subiecții sunt organizați în grupuri mai mari de 6-7 persoane și rezolvă împreuna testul);

teste combinate (îmbină variantele de mai sus).

În funcție de domeniul de cercetare în care se încadrează, testele pot fi (I. Holban, 1995):

teste psihologice – destinate studierii configurației psihice a persoanelor, a parametrilor psihologici ai personalității (de exemplu, teste de aptitudini, teste de succes educațional, teste psihometrice, teste psihodiagnostice, teste de memorie, teste de inteligență, teste proiective etc.);

teste pedagogice – destinate studierii fondului informațional si educațional al persoanei

teste sociometrice – destinate analizei structurii grupurilor sociale și a relațiilor inter-individuale din interiorul grupurilor .

În viziunea aceluiași autor, testele de cunoștințe nu fac parte din nici una din aceste categorii; în functie de obiectivele urmărite, ele pot fi circumscrise domeniilor psihologiei sau pedagogiei, astfel ca se vorbeste despre teste psihologice de cunoștințe si teste pedagogice de cunoștințe.

Testele pedagogice de cunoștințe alcătuiesc categoria de bază a testelor de cunoștințe și au o aplicabilitate largă, extinsă la scara întregului proces de învățământ; ele pot fi utilizate fie la macro nivel, în vederea organizării învățământului în ansamblul său, fie la micro nivel, în vederea ameliorării practicilor educative.

Testele obiective cu răspunsuri la alegere se mai numesc teste grila (G. Niac, 2003).

O altă categorie a testelor de cunoștințe o reprezintă testele docimologice, care "îndeplinesc o funcție docimologică, adică de examinare și notare" și care "se folosesc la concursuri, promovări sau examinari curente" (I. Holban, 1995, pag. 19 si 20).

Așa cum rezultă din considerațiile de mai sus, așa-numitele "teste" concepute de către cadrele didactice și utilizate în procesul educațional și în cercetările pedagogice, nu au acoperirea științifică necesară; nefiind standardizate și neîndeplinind cerințele testelor (vezi mai sus), ele sunt teste pedagogice de cunoștințe și nu teste docimologice și nici teste de cunoștințe. Însă, fiind concepute chiar de către cadrul didactic care a proiectat și realizat instruirea, ele au avantajul că sunt flexibile și asigură concordanța dintre obiectivele de evaluare, conținuturile instruirii și itemii formulați.

Metodelor de măsurare a datelor cercetării

Analizarea și evaluarea obiectivă a fenomenelor educaționale presupun, în mod indispensabil, cuantificarea anumitor aspecte prin utilizarea aparatului matematic, respectiv realizarea de măsurători cu o precizie, care se dorește a fi, desigur, cât mai mare. În acest sens, dificultatea majoră întâmpinată este legată de faptul ca trasăturile psihice și morale, cunoștințele, capacitățile, abilitățile și competențele nu pot fi sesizate și, implicit, evaluate nemijlocit, ci numai mijlocit, prin intermediul comportamentului, prin manifestările exterioare, care pot fi masurate.

Măsurarea reprezintă operația concretă prin care se obține măsura, atașându-se diferitelor caracteristici, dimensiuni sau stări ale fenomenului investigat, diferitelor fapte sau date, numere reale, realizându-se o corelare a valorilor prin mărimea lor, cu nivelul sau intensitatea însușiirii evaluate. Ea presupune respectarea unor reguli bine stabilite, prin care se urmărește ca unor relații dintre caracteristici, dimensiuni, stări etc., să le corespundă relații similare între numerele ce reprezintă măsurile obiectelor.

Măsurarea este o operație diferită de cuantificare, care se realizează la nivel teoretic și metodologic și presupune evidențierea aspectului cantitativ și indicarea formelor concrete în care se manifestă si poate fi perceput; cuantificarea face trecerea de la abordarea calitativă a fenomenelor la abordarea lor cantitativă.

Măsura reprezintă expresia numerică a intensității însușiirii studiate (T. Rotariu, 1991).

Măsurarea datelor cercetării este premergătoare operațiilor de prelucrare matematico-statistică și de interpretare a lor și reprezintă premisa acestor operații.

Cele mai frecvente metode de măsurare a datelor cercetării sunt, după I. Radu (1967), I. Radu ((coord.), 1993) si D. Muster (1985), urmatoarele:

Numărarea presupune consemnarea prezenței sau absenței unor particularități ale subiecților cercetării care îți găsesc corespondent în manifestările lor exterioare, în comportamentul lor.

Exemple: numărarea notelor sau a mediilor corespunzătoare unui anumit eșantion; numărarea subiecților care au anumite performanțe și rezultate; numărarea răspunsurilor corecte și greșite.

Clasificarea sau ordonarea constă în așezarea datelor într-o anumită ordine crescătoare sau descrescătoare, folosind un criteriu bine stabilit, de exemplu, nivelul abilităților de operare cu computerele.

4.6. DESIGN – UL CERCETĂRII

4.6.1. ETAPA PRE-EXPERIMENTALĂ

Etapa pre-experimentală are rolul de a stabili nivelul de cunoștințe al preșcolarilor existent în momentul inițierii experimentului psihologic. Această etapă a fost marcată de un test inițial,care s-a aplicat atât la Grupa Mare A, eșantionul experimental cât și la Grupa Mare B, eșantionul de control. Aplicând acest test inițial am dorit să verific cunoștințele inițiale ale subiecților cu privire la numere naturale, iar rezultatele obținute au fost înregistrate. După cum se poate observa, testul vizează recapitularea cunoștințelor deținute de preșcolarii grupei mari. Este un bun prilej pentru a determina preșcolarii să-și reamintească toate informațiile numerele natura

Obiectivele etapei pre-experimentale sunt subordonate obiectivelor generale și se vor dezvolta în vederea stabilirii datelor de început și a eșantionării. Așadar, obiectivele pentru această etapă a cercetării sunt:

O1 Implicarea cadrelor didactice care contribuie la dezvoltarea competențelor de număr și operații ale preșcolarilor;

O2 Alcătuirea eșantionului de subiecți și selectarea eșantionului experimental și al celui de control pentru desfășurarea cercetării;

O3 Selectarea unităților de învățare necesare cercetării;

Tetele inițiale

Ca prim pas în realizare efectivă a cercetării este testarea nivelului de dezvoltare a procesului psihic al copiilor preșcolari.

La începutul anului 2015 – 2016 am planificat teste inițiale realizate de preșcolari, în care au fost probe și exerciții realizate cu ușurință, datorită materialelor avute la îndemână, astfel încât să nu întâmpinăm dificultăți la realizarea acelor teste.

Testele inițiale totdeauna sunt prezentate sub o formă atractivă pentru a trezi interesul și curiozitățile copiilor preșcolari, care au dezvoltat aspecte foarte importante pentru cercetare.

Trage o linie de la mulțime la cifra corespunzătoare.

Colorează tot atâtea mărgele / cerculețele câte îți indică cifra.

Rezultate obținute în urma testului inițial aplicat la cele două grupe:

Reprezentarea grafică comparativă a celor două eșantioane în urma testului inițial

Aplicând acest test inițial,am constat că jumătate din preșcolarii eșantionului de control,respectiv 50% și 45% din preșcolarii eșantionului experimental,au obținut calificativul foarte bine. Cu un procentaj de 40% și 35%,copiii de la eșantionul de control și de la eșantionul experimental au obținut calificativul bine.

Calificativul suficient a fost reprezentat de un procentaj de 5% și 10 %,iar calificativul insuficient de un procentaj de 5% și 10% la ambele eșantioane.

Prin urmare, am putut constata că nu există diferențe majore între cele două eșantioane, respectiv eșantionul de control și cel experimental.

4.6.2. Etapa experimentală

În continuare o să prezint jocuri didactice matematice aplicate în etapa experimentală cu scopul de a grăbi dezvoltarea gândirii, memoriei, imaginației și atenției la copii preșcolari.

GÂNDIREA

Principala caracteristica a gândirii preșcolarului este intuitivă. Ea nu dispune încă de operații si nu se extinde dincolo de perceptiv. Gândirea este un proces psihic de reflectarea generalizată și mijlocită a realității obiective a însușirilor și relațiilor esențiale ale obiectelor și fenomenelor. La baza gândirii se află senzațiile, percepțiile și reprezentările.

Principalele operații ale gândirii sunt: analiza; sinteza, comparația, abstractizarea, generalizarea și concretizarea.

Gândirea intuitiva imită doar acțiunile reale și este influențată de percepție. Un alt aspect al gândirii in acest stadiu pre-operațional este înțelegerea cauzalității. Copiii încă nu pot sa raționeze logic cu privire la cauza si efect, ei raționează prin – tendința copilului de a corela mental anumite fenomene, indiferent daca intre ele exista sau nu o relație cauzală. Exemplu: Un băiețel crede că gândurile sale “urâte”” au cauzat boala surorii sale.

Gândirea preșcolarilor are o funcție simbolică, acea capacitate de a folosi simboluri sau reprezentări mentale – cuvinte, numere sau imagini – cărora aceștia le-au atașat semnificație. Simbolurile ii ajută pe copii să-și amintească și să se gândească la lucruri care nu sunt prezente fizic.

Funcția simbolică se remarcă prin dezvoltarea imitației amânate (reprezentarea mintală a unui eveniment observat anterior), a jocului imaginativ și a limbajului. În jocul imaginativ (numit si joc de rol), copiii pot să facă un obiect cum ar fi o păpușă, să reprezinte sau să simbolizeze altceva, cum ar fi o persoana.

În continuare o să va prezint un joc didactic care aplicat experimental dezvoltă gândirea și operațiile preșcolarilor:

Joc didactic: Jucăriile lui Martinel

Scopul jocului: distingerea culorilor jucăriilor

Sarcina didactică: să identifice culoarea obiectelor

Conținutul jocului: cunoștințele referitoare la culoarea obiectelor

Reguli de joc: Când Martinel ridică un steguleț de o anumită culoare, copiii așează jucăriile având culoarea indicată pe raftul identic colorat.

Elemente de joc: participarea lui Martinel la joc, semnal sonor, semnal vizual (stegulețe colorate), gruparea după culoarea medalionului, mânuirea materialului.

Materiale didactice: jucării de diferite culori, ursuleț, stegulețe colorate, medalioane colorate, trompetă, rafturi colorate amenajate în sala de grupă;

Obiective operaționale:

să spună culoare culoarea obiectelor ( jucăriilor) prezentate;

să clasifice obiectele în funcție de culoare acestora;

să comunice acțiunile făcute.

Desfășurarea jocului:

Ursulețul Martinel are extrem de multe jucării, dar sunt amestecate și împrăștiate și ar vrea să le ordoneze după culoare fiecăreia. Se prezintă copiilor jucăriile ursulețului. În clasă sunt amenajate niște rafturi de diferit colorate (roșu,albastru, galben, verde, portocaliu etc). Copiii vor alege jucăriile de culoarea stegulețe pe care le arată Martinel și le vor așeza pe raftul de aceeași culori care se află în clasă. Comunică apoi acțiunea efectuată, specificând caracteristicile (culoarea) jucăriilor.

MEMORIA

Unele cercetări au arătat că în activitățile de joc repetat un copil de 3, 4 ani poate ajunge să asimileze notele caracteristice unui comportament mnezic superior. Capacitatea de memorare după 4 ani este deosebit de activă. Acest lucru poate fi observat în ușurința cu care copiii preșcolari memorează diferite poezii, povestiri etc. Cu toate acestea durata păstrării este încă destul de scurtă. Copilul memorează cu ușurință și rapiditate dar și uită la fel de ușor.
      La copiii de vârsta preșcolară memorarea involuntară a unui material ce constituie obiect al activității prezintă o productivitate sporită în comparație cu memorarea voluntară. Totuși treptat memorarea voluntară va ocupa din ce în ce mai mult teren. Faptul că acești copii pot memora voluntar un text este evidențiat de capacitatea acestora de a reda textul în cuvinte proprii. Această notă personală nu apare imediat după memorare ci după un anumit timp.
      Capacitatea de reproducere sau „memoria reproducătoare” atinge un nivel maxim în perioada preșcolară.
      Memoria are totuși și un caracter nediferențiat, difuz fapt care face ca uneori copiii să confunde obiectele care se aseamănă, lucru care este evidențiat mai ales în momentul reproducerii când se produc confuzii.
      Emotivitatea își pune amprenta și asupra memoriei. „Copilul memorează mai ușor, păstrează mai bine, și reproduce mai exact lucrurile care primesc o „întărire” emotivă, în special pozitivă”.
      Memoria are și un caracter intuitiv-concret astfel că se memorează mai ușor atunci când există și un suport vizual. Memoria verbal-logică apare mai târziu. Din materialul verbal se memorează mai ușor descrierile și acelea în care se accentuează elementul emotiv.

Jocul didactic își aduce dezvoltarea sa importantă la dezvoltarea memorie, dat fiind faptul că în joc copilul este pus în situația de a recunoaște obiecte, acțiuni desenate, poziții spațiale etc. Răspunzând oral copilul apelează la memorie își imaginează anumite întâmplări, căci jocul didactic presupune și elemente antrenante: ghicitori, întreceri, versuri. Nu sunt puține jocuri matematice care contribuie la dezvoltarea memoriei copilului.

Jocul didactic « De câte ori te-am strigat ? »

Scopul jocului: Determinarea cantității prin transmiterea auditivă; consolidarea număratului în limitele 1-3; dezvoltarea memoriei auditive și vizuale.

Sarcina didactică : Să perceapă cantitatea pe baza transmiterii auditive.

Conținutul jocului : cunoștințe legate de numerație

Reguli de joc : Copilul chemat va fi așezat cu fața la perete, va asculta cu atenție când va fi strigat, va preciza de câte ori a fost strigat.

Elemente de joc: rostirea numelui copilului, mișcarea, aplauze, bagheta fermecată

Material didactic : bagheta fermecată, buline, coșuleț, planșe.

Obiective operaționale:

O1 – Să recepteze mesajul transmis de „bagheta fermecată”;

O2 – Să precizeze de câte ori a fost strigat;

O3 – Să descrie imagini vizualizate anterior.

Desfășurarea jocului:

Pentru alegerea unui copil din clasa v-om folosi o baghetă, pe care noi o să-i spunem BAGHETA FERMECATĂ. Copilul ales de bagheta fermecată va veni în fața clasei și va sta cu fața la perete. Bagheta fermecată va striga copilul pe nume o dată sau de două ori. După ce este strigat, copilul va scoate dintr-un coșuleț atâtea buline de câte ori a fost strigat. Răspunsurile corecte se aplaudă și la finalul jocului fiecare copil va primi o recompensă din partea educatoare.

IMAGINAȚIA

Este un proces psihic elaborat a unor reprezentări și idei noi, prin combinare într-o formă originală a datelor experienței cognitive fixate în memorie.

Imaginația o putem distinge prin mai multe forme de imaginație, în funcție de unele criterii referitoare la cantitatea realizărilor, imaginația poate fi și creatoare și reproductivă ( după valoare și originalitatea produselor obținute ) și imaginația voluntară și involuntară ( după gradul de autocontrol, de reglare conștientă și efort voluntar).

Între imaginația copilului și dezvoltarea lui psihică există o strânsă legătură. De multe ori copilul apelează la imaginație pentru a umple golul dintre dorința și posibilități .Cu ajutorul imaginației copilul reunește imaginile în combinații noi. Un scaun răsturnat devine mașină, o mătura devine cal, o cutie se transformă în clopoțel etc.

Dacă imaginația este calea de realizare a activității, afectivitatea este motorul. Stările afective pot declanșa, menține sau inhiba imaginația.

Joc didactic "Jocul culorilor"

Scopul jocului: dezvoltarea capacității de discriminare a culorilor; stimularea imaginației copiilor.

Sarcina didactică: Să asocieze corect culorile cu lucrurile (obiectele cunoscute).

Conținutul matematic : cunoștințe referitoare la culoarea obiectelor

Regulile jocului: Copilul îmbrăcat în haine de culoarea fațetei cubului va colora obiectul cunoscut în culoarea corespunzătoare.

Elemente de joc: vestimentația specială a copiilor (fiecare copil îmbrăcat într-o anumită culoare), rostogolirea cubului, așezarea copiilor în diferite poziții.

Material didactic : cub cu fațete diferit colorate, carioca, imagini ale unor obiecte, bețișoare

Obiective operaționale:

O1 – Să identifice colorile prezentate;

O2 – Să denumească corect culorile folosind analizatorul vizual;

O3 – Să stabilească legături corecte între culoare și obiectul care o posedă.

Desfășurarea jocului

Copii sunt îmbrăcați în culori diferite: roșu, galben, alb, verde, albastru, portocaliu. Educatoarea rostogolește un cub cu fațete diferite colorate. Va veni în fața clasei un copil îmbrăcată în culoare fațetei de deasupra. Alege carioca de aceeași culoare și colorează la tablou obiectului ce poate fi la fel.

ATENȚIA

Atenția este un proces adaptativ care ia naștere și se elaborează din necesitatea de a selecta informația. Este un proces de orientare selectivă relativ stabilă și de concentrare a activității de cunoaștere asupra unor obiecte sau fenomene din lumea exterioară ori asupra unor conținuturi psihice.

La această vârstă copiii au un volum redus al atenției, capacitatea de distribuire a atenției fiind foarte redusă. In general, predomină atenția involuntară. Neatenția este determinată de o serie de factori interni și externi.

Atenția are o serie de calități care, deși sunt strâns legate, pot prezenta o anumită independență. Concentrarea, stabilitatea, volumul, flexibilitatea, distribuția, sunt calități ce pot fi influențate de educatoare în procesul didactic. Preșcolarii își pot concentra atenția intre 3 și 8 minute la vârsta de 3 ani , intervalul de timp crescând odată cu vârsta, ajungând până la 10 – 15 minute la vârsta de 5 ani, dacă este vorba de o activitate care ii place.

Jocul didactic este o activitate la care nu este nevoie să facem eforturi pentru a capta atenția elevilor. Prin jocurile folosite am căutat să dezvolt anumite calități ale atenției, precum: concentrarea , stabilitatea, volumul, flexibilitatea.

Joc didactic: "Capra cu trei iezi"

Scopul jocului: consolidarea cunoștințelor despre numeralul ordinal în limitele 1-3

Sarcina didactică: să utilizeze numeralul ordinal descoperind poziția pe care o ocupă obiectul denumit într-un număr de obiecte.

Conținutul jocului: cunoștințele despre numerație și numeralul ordinal

Reguli de joc: Jocul se desfășoară sub formă de teatru de păpuși. Copiii trebuie să stabilească, folosind numeralul ordinal, care ied – "al câtelea" a plecat să deschidă ușa.

Materialul didactic: păpuși, iezi și măști.

Elemente de joc: folosirea păpușilor, interpretarea rolurilor de iezi

Obiective operaționale:

O1 – să numere conștient în limitele 1-3

O2 – să precizeze locul unui obiect într-un șir de 3 obiecte;

O3 – să denumească locul unde se află un obiect;

O4 – să se plaseze la poziția spațială indicată de educatoare.

Desfășurarea jocului: Jocul se va desfășura sub formă de teatru de păpuși. Iezii sunt așezați în șir în fața caprei. Primul ied este cel mare, al doilea cel mijlociu și al treilea iedul cel mic. Capra pleacă după mâncare și sosește lupul care bate la ușă. Copiii sunt întrebați: "Al câtelea ied a plecat?" Răspunsul dat va fi: "Primul ied a plecat". La îndemnul fraților iedul cel mare nu deschide ușa și se întoarce la locul lui în șir. La fel se procedează și cu ceilalți iezi.

Activitatea a fost realizată cu succes, iar copii au fost foarte mulțumiți de recompensa pe care au primit-o si de faptul ca s-au distra foarte frumos împreună cu educatoare.

4.6.3.. Etapa post – experimentală

Pentru demonstrarea implicării directe a copiilor preșcolari în activitățile instructiv – educative din grădiniță am folosit o învățare interactivă, după o perioadă de câteva săptămâni la cele două eșantioane am aplicat un test de evaluare finală.

Obiectivele acestei etape sunt:

formarea deprinderilor de a participa la activități ce implică munca în echipă;

analiza rezultatelor obținute la teste din perspective multiple;

formarea priceperilor și deprinderilor de a realiza și a rezolva sarcini în echipe;

dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului matematic la preșcolari.

Numele și prenumele:…………………………………………..

Fișă de evaluare finală (D.S.)

Număra elementele mulțimilor și apoi scrie în fiecare casetă tot atâtea linii cât indică cifra.

Încercuiește prima, a treia, a șaptea și ultima floare:

Completează șirul numeric crescător și descrescător:

Rezultatele obținute în urma evaluării finale la eșantionul de control

Diagramă privind evoluția esantionului de control Grupa Mare B

După cum se poate observa 60% dintre preșcolari au obținut calificativul foarte bine,o bună parte din clasă adică 25% au primit calificativul bine,15% din păcate calificativul suficient,iar calificativul insuficient nu a fost obținut de nici un preșcolar.

Rezultatele obținute în urma evaluării finale la eșantionul experimental

Diagramă privind evoluția esantionului experimental Grupa Mare A

Din interpretarea rezultatelor,la eșantionul experimental se poate observa că majoritatea copiilor,și anume 80% din grupă au obținut calificativul foarte bine, 10% calificativul bine, iar calificativul suficient tot de 10% din grupă. Din fericire nu a obținut calificativul insuficient nici un copil.

În urma aplicării testului, după încheierea activităților instructiv educative, am putut să compar rezultatele și să observ o îmbunătățire majoră în cazul grupei experimentale. Și în cazul grupei de control s-au observat îmbunătățiri, însă acestea nu au fost atât de semnificative.

CAPITOLUL V

Analiza, prelucrarea și interpretarea datelor

Centralizând răspunsurile la fișele date, analizând rezultatele testelor și analizând comportamentul subiecților în cadrul investigației, am reușit formularea mai multor concluzii privind influența metodei proiectelor în realizarea integrării curriculare asupra rezultatelor preșcolarilor.

Rezultatele obținute la ambele eșantioane,în urma evaluării finale :

Reprezentarea grafică comparativă a rezultatelor celor două eșantioane în urma evaluării

Finale

Comparând rezultatele obținute la cele două eșantioane,în urma evaluării finale putem observa cu ușurință o creștere însemnată a procentelor eșantionului experimental,prin urmare ipoteza cercetării de față este confirmată. Se poate constata că 80% din preșcolarii eșantionului experimental au obținut calificativul foarte bine,pe când la eșantionul de control doar 60% au obținut calificativul foarte bine .Calificativul bine a fost reprezentant de un procent de 25% la eșantionul de control și 10%la eșantionul experimental. Calificativele suficient și insuficient au fost reprezentate de un procent mic la ambele eșantioane.

Diagră comparativă privind rezultatele in etapa de pre-experimentală si post-experimentală

În diagrama de mai sus am dorit să compar cele două eșantioane de control și experimentală,în urma evaluării inițiale și finale. Obținând astfel următoarele înregistrări ale rezultatelor:

La eșantionul de control,în urma celor două evaluări se observă o creștere ușoară în procente,însă la eșantionul experimental,există o creștere evidentă a procentelor,astfel că la evaluarea inițială 45%din preșcolari au obținut calificativul foarte bine,iar la evaluarea finală

80%din preșcolari au luat calificativul foarte bine,asta însemnând că 8 preșcolari din 10 preșcolari,au obținut rezultate foarte bune, respectiv calificativul foarte bine.

CAPITOLUL VI

Concluzii

În urma interpretării calitative a rezultatelor desfășurate pe timpul cercetării, reiese că utilizarea activităților instructiv – educative în clasa de preșcolari conduce la asigurarea unor succese vizibile într-un timp destul de scurt, atât pentru copii cât și pentru cadrul didactic.

Corelând datele proprii cu cele bine cunoscute în literatura de specialitate pot susține că ipoteza de lucru adoptată a fost deplin justificată, pentru că într-adevăr la vârstă preșcolară jocul didactic matematic are un rol deosebit de important în dezvoltarea proceselor psihice pe care copilul preșcolar la poate dezvolta doar cu ajutorul jocurilor, pentru că el vede lumea prin jocuri, fie că jocurile sunt desfășurate la grădiniță sau acasă cu frații mai mari sau mai mici si de ce nu și cu părinți lor.

Pe tot parcursul cercetării am aplicat teste inițiale și finale aplicate la copii de grupă mare pentru a verifica ce pot face și mai ales am aplicat aceste teste pentru a vedea unde întâmpină copii cele mai multe probleme în ceea ce privesc calculele matematice

La finalul testelor am tras concluzia că la copii le este ușor să numere, și au învățat foarte repede să numere până la 10, nu întâmpină probleme nici la calculele orale. Cele mai multe și mai des întâlnite probleme sunt acele de numărare până la 10 în ordine descrescătoare, știu să numere înainte adică crescător de la 1 la 10, dar se descurcă destul de greu să vină înapoi numărând în ordine descrescătoare de la 10 până la 1.

În urma activităților de cercetare am dedus următoarele lucruri:

Desfășurarea activităților matematice sub formă de joc didactic asigură cadrul manifestării libere al copiilor oferind astfel posibilitatea observării psihologice al copiilor preșcolari;

Asimilarea cunoștințelor cu ajutorul jocului didactic matematic permite la preșcolar dezvoltarea flexibilității, mobilității, gândirii și a memoriei prin folosirea unor strategii de învățare;

Cunoașterea elevului sau analiza copilului de rămânere în urmă trebuie să fie însoțite permanent de activitatea instructiv – educativă pentru a pune în evidență transformările în dinamica dezvoltării diferitelor trăsături ale personalității.

La vârstă preșcolară activitatea de învățare ce abia este continuă vine cu o mare încărcătură afectivă pentru copii.

Cu ajutorul noilor tehnologii putem face ca activitățile matematice să fie atractive, interesante și frumoase pentru ca să stârnim interesul preșcolarilor și ca să ii inițiem să învețe cât mai multe lucruri frumoase și folositoare de-a lungul anilor și al vieții.

Cadrul didactic are un rol foarte important în ceea ce privește dezvoltarea copiilor preșcolari. El este inițiatorul activităților frumoase care se desfășoară în grădiniță și care îi ajută pe copii să își dezvolte foarte bine psihicul.

În cadrul activităților matematice am căutat să dezvolt curiozitatea copiilor prin lucruri frumoase și interesante, prin obiecte și jocuri didactice cu conținut matematic dar care să ii stârnească pe copii la joc și să participe la activitate toții copii pentru ca la finalul realizării fișelor să poată analiza fiecare munca pe care a depus-o pentru realizarea exercițiilor. Dar pentru ca totul să iasă perfect trebuie încurajați copii să ajungă pe cale cunoașterii încurajându-i și ajutându-i să depășească toate dificultății prin efort propriu.

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Activitatile Matematice In Gradinita (ID: 108755)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Activitatile Matematice In Gradinita

Copyright Notice

Deficientele de Scris

Potențialul Turistic AL Județului Tulcea ȘI Valorificarea Acestuia

Mijloace Moderne In Predarea Literaturii Romane

Cultural Differences As Reflected

Competentele Uniunii Europene In Materie de Securitate Si Aparare

Ingrijirea Pacientului cu Otita Medie Supurata

Copyright Notice

Similar Posts