Activitati Specifice Pentru Prevenirea Si Descoperirea Faptelor de Pedofilie

CUPRINS

PEDOFILIA PRIVITĂ CA FENOMEN………………….………….…….pag.3

CAPITOLUL I

APARIȚIA ȘI PROLIFERAREA PEDOFILIEI

1.1.Considerații generale cu privire la faptele de pedofilie………….pag.8

1.2. Personalitatea pedofilului…………………………………………………pag.13

1.3.Factori care favorizează abuzul sexual asupra copiilor………pag.20

1.4.Categorii de copii din rândul cărora pedofilii își

aleg victimele……………………………………………………….pag.23

1.5.Turismul sexual……………………………………………….…….pag.27

CAPITOLUL II

CADRUL LEGAL ȘI INSTITUȚIONAL PRIVIND DREPTURILE COPILULUI

2.1.Minoritatea – stare particulară biopsihofizică……….……………pag.33

2.2. Prevederi internaționale privind drepturile copilului…….……..pag.34

Protecția drepturilor copilului în România……………….……..pag.39

Sancționarea de către legea română a infracțiunilor privitoare la viața sexuală ale căror victime sunt copiii…… ………………..pag.45

2.5. Sisteme normative si instituționale de protecție a copilului în unele țări ale Uniunii Europene…………………………………………pag.51

CAPITOLUL III

SENSIBILIZAREA OPINIEI PUBLICE SI IMPACTUL CU MASS-MEDIA ASUPRA FAPTELOR DE PEDOFILIE

3.1. Forța mijloacelor de informare, în masă, în societatea

românească……………………………………………………….pag.55

Modalități de cunoaștere și respectiv de prevenire și combaterea faptelor de pedofilie prin intermediul mass-mediei……………pag.58

3.3. Relația forțelor polițienesti cu presa pentru o informare adecvată a populației…………………………………………………………..pag.63

CAPITOLUL IV

PREVENIREA ȘI COMBATEREA FAPTELOR DE PEDOFILIE

Organizarea activității informativ-operative pentru prevenirea faptelor de pedofilie………………………………………………………..pag.65

Activități informativ-operative, criminalistice și de cercetare penală ce se execută pentru descoperirea autorilor și probarea faptelor de pedofilie……………………………………………………………pag.68

Proiect de strategie privind recuperarea si reintegrarea „copiilor străzii”, subiecți siguri ai actelor de pedofilie…………………..pag.72

4.4. Posibilități terapeutice de tratare a pedofilului…………………pag.80

4.5. Rolul medicului pediatru și a medicului de familie în rezolvarea cazurilor de abuz față de copil……………………………pag.81

ANEXE…………………………………………………………………….pag.87

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………pag.104

=== 3CADRU_GENERAL ===

PEDOFILIA PRIVITĂ CA FENOMEN

Asigurarea și respectarea drepturilor copiilor și plasarea acestora într-o zonă de interes special constituie o prioritate națională. Acest lucru rezidă în primul rând în faptul că viața, dezvoltarea și bunăstarea de care trebuie să beneficieze toți copiii la acest început de nou secol și mileniu reprezintă baza pe care se construiește viitorul unei țări.În plus, în cazul României, procesul complex de aderare la Uniunea Europeană este inexorabil legat de respectarea criteriilor politice de la Copenhaga privind respectarea drepturilor omului, în mod particular în ceea ce privește drepturile copilului.

În ultimele decade ale secolului XX abuzul copiilor a fost supus unei substanțiale atenții și investigații de către țările vestice. Problema în cauză a fost relativ neexploarată în societate până în prezent.

Lucrarea de față își propune o analiză statistică și calitativă a rezultatelor unui studiu efectuat în România, de altfel primul la nivel național cu tematica abuzului față de copii.

Cultura tradițională românească susține educația evlavioasă, ce include principii morale satisfăcătoare pentru abuzul copiilor. În viziunea educației tradiționale copiii sunt considerați proprietate a părinților, care în mare parte decid soarta odraslei. Pedeapsa corporală, agresiunea verbală, amenințarea, umilirea, ignorarea, critica violentă sunt percepute ca instanțe adecvate pentru socializarea copiilor. Sloganul ???Eu am fost crescut cu vărguța și a ieșit ceva din mine, așa îmi voi educa și copiii, să știe de frica părinților”, impregnat în principiile educative ale multor adulți rămîne a fi o consemnare tristă.

România a devenit una dintre destinațiile preferate ale dezaxaților sexuali deoarece legislația în domeniu este extrem de permisivă, acest fiind unul din motivele pentru care pedofilii, migrează spre Europa de Est.

După 1990, România a devenit una dintre țările cele mai căutate de pedofilii străini. Astfel din datele puse la dispoziție de IGP,numărul total al infracțiunilor privitoare la viața sexuală a crescut din 1990 până în prezent, de la 1237 la 2208.În 1990 s-au înregistrat 947 de violuri, dintre care 18 victime aveau sub 13 ani, iar în 2001-1483 dintre care 93 în același segment de vârstă. Relațiile sexuale între persoane de același sex au cunoscut o creștere, numărul total de victime fiind anul trecut de 94, dintre care 41 cu vârste de până la 13 ani.La capitolul perversiuni sexuale, între 1990-1996 nu s-a înregisrat nici un caz,dar în 1997 numărul era de 324, iar în 1998 a crescut la 335 dintre care, 62 aveau vârsta sub 13 ani.De asemenea, au crescut în ultimi ani corupția sexuală și incestul, cele mai multe cazuri în care victime au fost minori sub 14 ani s-au înregistrat în 1997(379 cazuri). Mulți se întreabă de ce aceștia preferă să-și caute victimele pe aceste meleaguri. Răspunsul pare să fie cât se poate de simplu. Acest flagel a atins cote alarmante in tarile Europei Occidentale, iar autoritățile de acolo nu au stat cu mâinile în sân și au înăsprit la sânge pedepsele pentru coruperea și abuzul sexual asupra minorilor. Ca atare, s-a declanșat o adevărata vânătoare a dezaxaților care întrețineau raporturi sexuale cu minori.. „Acești copii se află sub influența unor bande mafiote care, de multe ori, sunt cele care îi plasează pe micuți pedofililor, a declarat Gabriela Coman, șefa Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție (ANPCA). Pe de alta parte, acești copii, vagabondând de atâta timp, au pierdut contactul cu societatea și nu mai știu prea bine ce este bine și ce este rău. Ei sunt creduli, naivi și cad foarte ușor în plasa pedofililor. O parte de vină o are și legislația, care nu pedepsește așa cum se cuvine aceste infracțiuni, majoritatea opiniei publice fiind de acord cu ceea ce a spus prim- ministrul, privind pedeapsa cu moartea pentru cei care iși bat joc de copii.

Dacă într-o țară occidentală un astfel de personaj primește și până la 15 ani de închisoare, în România, el stă închis vreo doi, trei ani, după care este eliberat condiționat, putând să-și reia liniștit activitatea. În această situație se află și francezul Michel Paul Albenque, care a afirmat că a cunoscut 200 de copii ai străzii, dar că a întreținut raporturi sexuale doar cu 50 dintre aceștia, cu toate acestea autoritățile române l-au condamnat doar la cinci ani de închisoare cu suspendare, Albenque executând doar jumătate din pedeapsă, după care a fost grațiat, dar, ajungând în Franța, a fost arestat și inchis pentru 15 ani.

De ce la ei se poate și la noi nu?

În cele mai fericite cazuri, după ce pedofilii ies din închisoare, autoritățile române se străduiesc să-i expulzeze în țările de origine.

Cel mai mediatizat caz de pedofilie este cel al istoricului american William Kurt Treptow și al complicei acestuia, Tatiana Popovici, care au fost arestați la Iași, în data de 17 octombrie 2002, fiind acuzați că au ademenit două minore în vârstă de 10 și respectiv 13 ani și, au practicat cu acestea acte de perverșiune și de corupție sexuală. De asemenea, Treptow a întreținut în mod repetat acte sexuale cu minora în vârstă de 13 ani, cu complicitatea celeilalte inculpate.

Cazul acestuia este cu atât mai grav, cu cât în ajutorul acestuia a sărit un înalt oficial român, Ioan Talpeș, actual consilier al președintelui Ion Iliescu.

Acesta era prieten vechi cu Treptow, cei doi făcând și cărți împreună, Talpeș fiind al doilea om, după Ilie Ceaușescu-fratele lui Nicolae Ceaușeascu- pe care Treptow l-a căutat la venirea lui în România în 1988. Cei doi se cunoșteau prin intermediul unui agent CIA , Larry Watts, Talpeș fiind nașul de cununie al lui Watts, acesta la rândul lui fiind nașul lui Treptow-cel care era dublu agent al serviciilor americane și rusești.

Războiul Occidentului

Pe lângă România și alte state est-europene, proaspăt evadate din lagărul comunist în special, dar și majoritatea țărilor lumii, au intrat în forță pe harta turistică a pedofililor occidentali, alături de „obiective exotice“ consacrate precum Thailanda, Sri Lanka sau țările africane. Permisivitatea legislativă din aceste țari și lipsa de interes a autorităților au transformat aceste regiuni într-un adevărat paradis pentru amatorii de „carne frageda“. Fenomenul poate fi înțeles doar prin prisma riscurilor enorme pe care le întâmpină acești pedofili în tările lor de origine, unde o serie de crime odioase, având drept victime copii abuzați sexual, a făcut ca legea, presa și autoritățile statului să includă această infracțiune pe lista lor de prioritați absolute.

Cazuri notorii precum cel al belgianului Marc Dutroux sau al britanicului Roy Whiting au declanșat o adevărată isterie în tot spațiul european, ambii fiind puși în legătură cu rețele pedofile multinaționale, bine puse la punct. De câțiva ani încoace, nu e săptamână în care presa occidentală să nu scrie despre raiduri împotriva unor astfel de cercuri de pedofili, raiduri soldate mai de fiecare data cu sute de arestări. Principalul mijloc de comunicare al amatorilor de sex cu minori, Internetul, a devenit principalul mijloc de depistare a acestora de către autorități. Sub presiunea opiniei publice, guvernele apusene sunt nevoite să adopte proiecte legislative mult mai severe, iar pedepsele acordate până nu demult acestor indivizi, de până la cinci ani închisoare, au crescut vertiginos.

Celebrul caz al morții lui Sarah Payne, fetița răpită, abuzată sexual și ucisă de britanicul Whiting, a fost scânteia care a aprins spiritele în mass-media occidentală, care, începând cu publicația londoneza News of the World, continuând cu The Investigator din Țările de Jos și cu alte multe ziare, au declanșat o amplă campanie de presă soldată cu un scandal de proporții. De doi ani încoace, aceste publicații militează pentru publicarea identității tuturor suspecților pedofili listați în registrele poliției, așa încât părinții să poată afla despre posibilii pedofili în preajma cărora trăiesc copii lor.

În prezent, un post britanic de televiziune pregătește o emisiune dedicată acțiunilor întreprinse de Poliție împotriva indivizilor bănuiți sau condamnați pentru acte de pedofilie, emisiune potrivit căruia „efectivele“ pedofililor din Regatul Unit nu se ridică la câteva sute, cum ar crede omul de rând, ci la nu mai puțin de un sfert de milion.

Marc Dutroux a dat peste cap Belgia

Cazul pedofilului belgian Marc Dutroux s-a aflat la originea unui alt scandal de proporții ce a determinat, pe parcursul unui deceniu și mai bine, revizuirea legislației europene în materie de pedofilie. Arestarea lui Marc Dutroux, în 1996, a zguduit din temelii națiunea belgiană și a ridicat numeroase semne de întrebare în țările vest-europene. Procesul său, pe parcursul mai multor ani, s-a referit la răpirea și uciderea prin înfometare, în beciul casei sale, a două adolescente, numărul victimelor puse pe seama inculpatului crescând vertiginos odată cu înaintarea anchetei oficiale. Într-un interviu acordat postului de televiziune belgian VTM, Dutroux a spus că face parte dintr-o rețea de pedofili bine pusă la punct, dar că autoritățile de la Bruxelles nu au nici un interes să acționeze împotriva acestuia. Ceea ce a determinat acuzații la adresa guvernului, cum că investigațiile împotriva acestuia și lansarea oficială a procesului Dutroux au trenat ani de zile tocmai din cauză ca reprezentanți ai puterii belgiene ar avea de-a face cu activitățile acestei rețele.

Oare același lucru se întâmplă și la noi?; la acest lucru ne face să ne gândim, recentul scandal internațional privind adopțiile în care au fost implicate autroritățile de la București și în același timp pedepsele îngăduitoare de care beneficiează aceste adevărate “bestii”.

=== 4CAP_I_27PAG ===

CAPITOLUL I

APARIȚIA ȘI PROLIFERAREA PEDOFILIEI

1.1.Considerații generale cu privire la faptele de pedofilie;

Cuvântul PEDOFILIE derivă din grecească fiind format din cuvintele “pedo” care înseamnă copil și “filia” care se traduce prin atracția sexuală a adultului față de copii prepuberi(în general sub 13 ani).S-a precizat că această tulburare nu a fost pusă în evidență la femei.Sunt incluși în această categorie bărbații care,păstrându-și o preferință pentru partenerii sexuali adulți,se întorc de obicei către copii, ca substituit, datorită unor frustrări cronice,în căutarea lor de contacte convenabile.Datorită dificultăților privind anumite limite de vârstă a pubertății, legea consideră ca fiind pedofil : „acea persoană care are preferințe sexuale pentru cei care din punct de vedere legal sunt considerați minor.

Pedofilia poate avea urmări dintre cele mai grave, astfel un act de pedofilie nedepistat și netratat poate conduce la modificări grave în structura personalității copilului, cu repercusiuni majore în timp, ce se regăsesc la adult într-un comportament cu dificultăți de adaptare și integrare socială. Aceste modificări sunt: – disfuncții somatice;

– disfuncții în sfera sexuală: • hipersexualitate; • respingerea actului sexual; • atracție sexuală față de copii.

– perpetuarea unui comportament abuzator;

– comportament agresiv față de sine;

– comportament agresiv față de alții;

– tulburări în sfera afectiv-emoțională, caracterizate prin impulsivitate și violență, depresie și izolare, neîncredere în sine și în ceilalți, anxietate;

– tulburări de adaptare, integrare și relaționare socială caracterizate prin dificultăți profesionale și incapacitate de a constitui un cuplu stabil.

Manualul diagnostic și statistic al tulburărilor mintale DSM III – R (1987) în capitolul despre „parafilii” îl califică drept pedofil pe subiectul care de cel puțin 6 luni este victima unor impulsuri sexuale sau fantezii imaginativ-sexuale excitante, implicând o activitate sexuală cu un copil prepuber. Copilul este în vârstă de cel mult 13 ani, vârsta minimă a pedofilului este fixată la 16 ani, diferența de varstă între el și copil este de cel puțin 5 ani. Strâns legată de fenomenul pedofilie a apărut video-pornografia cu copii. Un număr foarte mare de casete video conținând filme porno în care actorii sunt copii circulă printre pedofili. Cel mai recent caz de pedofilie și în același timp de trafic cu casete porno a fost descoperit la Constanța, unde a fost descoperit un cetățean german care racola copii ai străzii cărora le oferea diverse sume de bani sau daruri pentru a întreține raporturi sexuale sau perversiuni sexuale, acesta înregistra scenele erotice și le trimitea în Germania, unde se pare că exista o rețea de producători de pornografie, avându-i ca actori pe copii.

Pedofilia este bazată pe o dorință sexuală față de copii care nu au atins vârsta pubertății și de o inadaptare sexuală. El, sau rareori ea este blocat în această fixație perversă din care îi este imposibil să scape. Motivul pentru care fixația sexuală asupra copiilor este dificil de combătut se datorează faptului că perversiunile presupun o angoasă din copilărie rămasă în memorie și care trebuie să rămână în inconștient pentru a preîntâmpina o criză emoțională.

Pedofilia a pătruns chiar și acolo unde lumea se aștepta mai puțin și anume în biserică, mai precis chiar la Vatican.Astfel un document, care o bună bucată de timp s-a aflat în arhivele secrete ale Vaticanului, se referă la infracțiuni comise în cadrul relațiilor interconfesionale și în special, la “cea mai grea crimă”:”agresarea sexuală făptuită de un preot” sau tentativa de agresiune față de tinerii de cele două sexe sau față de animale.Episcopii sunt instruți să cerceteze aceste cazuri în cel mai mare secret, toți(inclusiv victima) trebuind să păstreze cu strictețe secretul, sub amenințarea cu excomunicarea.

Larry Drivon, un avocat care reprezintă mai multe presupuse victime ale abuzurilor sexuale comise de preoți catolici a declarat: “Acest document este semnificativ pentru că reprezintă o garanție a minciunilor”.De asemenea susține avocatul, textul dovedește că Biserica a adoptat stilul Mafiei și că ne aflăm “în fața unui manual care învață cum să se mintă și cum să fie protejați pedofilii”.

Richard Sipe, un fost preot care a scris cîteva lucrări despre abuzuri sexuale și păstrarea secretului în cadrul Bisericii, consideră că documentul incriminat transminte un mesaj înfiorător: “Este un cod destinat preoților despre cum trebuie să se comporte în problemele sexuale. Secretul trebuia menținut cu orice preț”,afirmă Sipe, care continuă spunând că asta s-a și întâmplat în fiecare dioceză din țară.

Un caz asemănător s-a petrecut în SUA unde cel puțin 400 de preoți au fost dați afară de biserică în ultimi ani, din cauza abuzurilor sexuale,fapt ce a făcut ca Vaticanul să ia în discuție scandalul fără precedent cu care s-a confruntat Biserica Romano-Catolică din SUA în legătură cu numeroasele cazuri de abuz sexual și de pedofilie homo și bisexuală.

O dezvăluire a unui înalt oficial catolic american din 1996 arată că se achitase numai în procese de pedofilie, suma de 500 de milioane de dolari într-un an,iar într-un proces încheiat la 24 iulie 1997, o instanță din Dalas stabilise la 119,6 milioane de dolari daunele pe care un singur preot trebuia să le achite victimelor sale sexuale.”Național Catholic Reporter” estima la circa un miliard de dolari daunele pe care Biserica Catolică Americană le plătește anual, luând în considerare aici și sumele plătite victimelor pentru a-și retrage plângerile- evitând astfel o publicitate nedorită.

Pedofilia presupune îndeplinirea următoarelor acte:

– dezbracarea copilului, privitul acestuia insistent, expunerea nudității în prezența lui, practicarea actelor de fellatio sau cunnilingus asupra copilului și/sau împreună cu acesta.

– penetrarea vaginului, a anusului și/sau a gurii cu degetele cu penisul sau alte obiecte, folosind forța în diferite grade.

Deși se poate crede că minorul participă cu plăcere la realizarea actelor sexuale, în realitate el suferă atât un șoc fizic cât și unul psihic, putând deveni la rândul lui pedofil.

Pedofilia face parte din categoria perversiunilor definite ca anomalii ale alegerii obiectivului sexualității, alături de autoerotism, gerontofilie, zoofilie, fetișism, necrofilie, travestism, transexualism.

Se întâlnește așa cum a subliniat și R. J. MacLachlan, îndeosebi la sexul masculin și se caracterizeză prin impulsuri erotice dominate sau exclusive față de copii, distingându-se două categorii : pedofilia compulsivă (erotică) și pedofilia simptomatică.

Pedofilia erotica poate fi tandră (când atracția sexuală este mai ales pentru băieții mici – pedofilia homoerotică) sau agresivă (când se dirijează în deosebi către fetițe). Pedofilul homoerotic nu intră în categoria homosexualilor reali deoarece el este incapabil să întrețină realații sexuale cu un adult.

Pedofila simptomatică se întâlnește la bolnavii psihici (demnții, senilii, schizofrenii, oligofrenii, etc.).

Pedofilia este „apanajul“ băieților care sunt preferați de cetățenii străini. Din interviurile realizate și acțiunile comune întreprinse cu poliția de către lucrătorii sociali ai organizației „Salvați Copiii“ rezultă că numărul pedofililor nu este deloc de neglijat. Astăzi, formele grave și extinse la care a ajuns și condamnările din ultimii ani demonstrează că pedofilia cunoaște tendințe de dezvoltare și organizare și în România.O dată ce o persoană este descoperită ca pedofil de către societate, ea va fi mereu blamată și izolată. Pedofilii își pot pierde repede slujba, statutul social și prietenii, imediat ce situația este cunoscută public. Ura comunității față de pedofili este puternică și se reflectă în pedepsele prevăzute de lege. Este considerat pedofil acea persoană al cărei partener sexual este un tânăr sub 18 ani, incluzând și copiii până în perioada pubertății. Pedofilii sunt de obicei descriși ca bărbați, dar tot mai multe femei pedofile pot fi întâlnite în țările cu potențial turistic Această caracterizare a pedofilului, neprecizat din punct de vedere al segmentului de vârstă în care poate fi inclus, reprezintă, fără îndoială, forma extremă de definire. Conform acesteia, poate fi numit pedofil și acel tânăr, de 20 de ani de pildă, care întreține raporturi sexuale cu iubita lui de 16 ani însă, în legea română se pedepsește raportul sexual cu o minoră între 14 și 18 ani, numai dacă fapta este săvârșită de tutore sau curator, ori de către supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosind calitatea sa..

Calea cea mai simplă pentru acești copii de a începe să se prostitueze este influența altor prieteni de pe stradă sau racolarea de către cei mai mari din stradă, care devin astfel adevărați proxeneți. „Debutanții“ sunt, de regulă, însoțiți prima dată de prietenii care practică deja prostituția. Sunt excepții cazurile în care un copil are prima sa experiență sexuală cu un client. De regulă, dacă nu au avut deja experiențe sexuale tragice, sub formă de abuz sexual în familie, ei își încep viața sexuală în sânul grupului. Felul în care „copiii străzii“ încep să se implice în prostituție indică faptul că această „afacere“ nu este riguros organizată. În general, este o chestiune de contact direct copil – client. Pentru racolare, clientul vizitează zonele care au reputația de a găzdui copii dispuși să vândă servicii sexuale. Aceste locuri pot fi: un anumit parc, o gară sau chiar o stradă. Clientul contactează mai întâi un copil mai mare, de obicei chiar pe liderul grupului, care va juca rolul de proxenet și va negocia prețul. El primește pentru aceasta un procentaj din câștigul copilului. Nevoia copiilor care trăiesc în stradă de a fi sprijiniți afectiv și material este speculată din plin. Câteodată, un hamburger și o pereche de pantaloni sunt îndeajuns pentru a-i convinge să se lase abuzați.

Victime ale actelor de agresiune sexuală, ajung în cele din urmă să privească prostituția ca oricare altă activitate profitabilă. Lipsiți de apărare, vânați de proxeneți și dezaxați, ajung chiar să-i creadă binefăcători pe cei ce se folosesc de ei pentru a-și satisface plăcerile perverse. Mai mult, chiar acești copii devin dependenți de agresorii lor, căpătând o imagine alterată despre o sexualitate normală. După ani, ei ajung să repete experiența anterioară, supunând alți copii perversiunilor pe care le-au suportat ei. Din abuzați sexual, ei devin, cu trecerea timpului, abuzatori, din victime, devin agresori.

Din declarațiile obținute de la copiii care au fost sau mai sunt implicați în prostituție a rezultat că în București există circa 40-50 de clienți adulți, în majoritate cetățeni străini veniți în țară sub pretextul afacerilor sau al turismului. Aceștia dețin mai multe apartamente în București unde aduc copii ai străzii, de regulă băieți între 8 și 15 ani, cu care întrețin relații sexuale sau îi filmează și fotografiază întreținând relații sexuale între ei.

Identificarea și tragerea la răspundere penală se dovedesc a fi foarte dificile, din cauza, pe de o parte, a dificultăților pe care le întâmpină poliția în strângerea dovezilor care să poată permite formularea acuzațiilor și completarea dosarelor de urmărire penală. Pe de altă parte, copiii se dovedesc a fi destul de reținuți în abordarea acestui subiect. Datele obținute au fost dezvăluite de către copiii care au reușit să treacă peste inhibiția sau teama firească ce apare în astfel de discuții, datorită încrederii și deprinderii de a se confesa lucrătorilor sociali.

1.2. Personalitatea pedofilului

1.2.1.Trăsaturi psihico-comportamentale ale pedofilului

Actele de pedofilie se întâlnesc în toate mediile, în toate perioadele istoriei, în toate meseriile, cel mai frecvent fiind întâlnite în cele care au ca obiect educația copilului, pedofilul putând fi atât o persoană singuratică cât și un tată de familie cu o anumită poziție în societate, de aici se deduce ideea că nu se poate contura un portret-tip al pedofilului, personalitatea acestuia depinde în mare măsură de actul de pedofilie pe care l-a comis.

Delicvenții pedofili trebuie studiați din punct de vedere psihologic, sociologic și criminologic pentru a le cunoaste comportamentul.

Din practica judiciară și din studiile efectuate, s-a tras concluzia că profilul pedofilului prezintă urmatoarele caracteristici principale:

delicvenții sunt în marea lor majoritate(80-97%)de sex masculin,existând totuși și femei care abuzează de copii;

au vârste cuprinse între 35-40 ani, majoritatea celor condamnați aveau peste 30 ani;

în multe din cazuri infracțiunile sunt comise asupra unor membrii din aceeași familie; în proporție de 75%,delicvenții sunt sau au fost casatoriți;

au urmat studii mai mari de nivelul secundar(48%);

au venituri mari sau superioare(65%); fac parte din rasa alba(73%); aparțin unei religii(91%).

Din punct de vedere psihologic, pedofilul prezintă următoarele caracteristici: este un individ slab, inadaptabil, imatur, nesigur, o fire izolată, are puțini prieteni intimi și puțină stimă pentru persoana sa, pasiv, dependent, solitar, introvertit și neîndemânatic în relațiile cu alte persoane, timid, deprimat și lipsit de simțul umorului, cu o inteligența inferioară mediei, ignorant și puritan în materie de sex, narcisist și cu identitate de tip feminin, imatur sexualmente și cu sentimente de aversiune fața de persoanele adulte.

Majoritatea pedofililor provin din rândul homosexualilor și adesea din rândul celor care, la rândul lor, au fost abuzați sexual în propria copilărie.Evolutiv, atracțiile către puberii de același sex au „șansa” de a căpata caracter de cronicitate, rata acestor cazuri fiind de doua ori mai mare decât a pedofililor heterosexuali. De remarcat că pedofilii care au fost căsătoriți se orientează predominant heterosexual, pe când cei care nu au fost căsătoriți preferă relatiile homosexuale.Distingem pedofilul „exclusiv” – cel care are relații homosexuale doar cu copii și pedofilul „neexclusiv” –acela care este atras și de adulți și de copii.

Actele de pedofilie pot fi comise și de către persoane care n-au o pedofilie latentă, chiar inconștient.Factorii ce determină această situație pot fi starea de beție, promiscuitatea, un comportament seducător al copilului, etc.

Pedofilii preferă adolescenții ambele sexe, homo și heterosexual, în acest caz fiind vorba de EFEBOFILIE (cuvânt provenit din limba greacă efebos = adolescent și filia = dragoste) foarte răspândită în antichitate, îndeosebi în societățile grecesti, romane, feniciene, ,cu toate acestea, pedofilul are o atracție, în special, pentru fetițe cu vârste cuprinse între 8 și 11 ani și băieți între11 și 15 ani, grupe medii de vârstă ale pubertății, ce vizează tocmai perioada de debut a dezvoltării sexuale, un studiu arătând că atracția pentru fetițe este de 2 ori mai mare decât cea pentru băieți.

Studiile au demonstrat că imaginea de sine a pedofilului este profund deteriorată, majoritatea prezentând frustrări și eșecuri sexuale care implică atât timiditate cât și o generală neîncredere în forțele proprii.Cu exceptia situației de asociere cu actele de sadism sexual, pedofilul este generos și atent cu copilul și cu trebuințele lui nou-sexuale, spre a-i câștiga încrederea, afecțiunea și devotamentul,toate în scopul păstrarii discreției.

Există și adulți care simt o atracție sexuală față de copii, dar care nu încearcă să-și satisfacă dorința sub forma abuzului sexual. Martens prezintă modelul ipotetic privind condițiile pe care trebuie să le îndeplinescă potențialul infractor pentru a agresa sexual un copil :

trebuie să găsească satisfacție emoțională față de copil;

– trebuie să simtă atracție sexuală față de copil;

trebuie să se simtă foarte inhibat pentru a întreține o relație profundă și durabilă cu un partener adult;

trebuie să-și infrângă inhibația naturală împotriva inițierii unei legături sexuale cu un copil.

Într-un material pregatitor al Congresului Mondial împotriva comerțului și exploatarii sexuale a copiilor se afirmă că se pot distinge 3 categorii de abuzatori:

„pedofilul” este acel adult cu o personalitate deformată ce prezintă un interes specific și concentrat asupra copiilor în pubertate;

„abuzatorul sexual preferențial” se referă la persoana care preferă ca partener sexual copiii care au atins sau au depașit pubertatea;

„abuzatorul sexual oportunist” se referă la acel abuzator care întreține realații sexuale cu un copil, nu pentru că ar dori acest lucru în mod constant, ci dorește să „experimenteze” având ca parteneri și copii, sau pentru că se lasă aruncat în situații în care :

• copii care corespundeau idealurilor lui privind atracția fizică îi erau accesibili sexual;

• anumiți factori dezinhibatori îi permit să ignore adevărata vârstă a copiilor sau natura consimțământului lor;

Martens face distincție între pedofilul „regresiv” și cel „fixist”, sexualitatea primului este orientată inițial către parteneri adulți iar în condițiile unei familii armonioase poate avea o viață sexuală normală.Însă în momentul în care suferă o criză și viața sa emoțională e dezechilibrată, el nu mai este suficient de matur pentru a rezolva conflictul recurgând în schimb la relații sexuale cu copii. Sexualitatea pedofilului „fixist” este îndreptată spre copii încă din perioada adolescenței.Acest tip de pedofil se identifică cu copiii și se percepe pe el însuși ca fiind la același nivel cu aceștia. El are puține contacte sexuale sau chiar nici unul și este căsătorit doar de dragul aparențelor.

Glasser dezvoltă în mod diferit această teorie și în loc de pedofil „fixist”, el vorbește de „pedofilie primară” ce reprezintă o structură mentală perversă care ajută ego-ul să ramână relativ integrat și stabil.În baza„pedofiliei primare” el face o subdiviziune în pedofilie „permanentă” și pedofilie „pseudonevropată”

Pedofilul „permanent” este un individ ce a fost întotdeauna implicat în relațiile sexuale cu copii și/sau adolescenți, de obicei băăieți, nefiind excluse nici fetele.El nu este interesat sexual și cel mai adesea nici social de adulți, bărbați sau femei, deasemenea el nu simte vinovație sau rușine în privința actelor sale de pedofilie.

Pedofilul „pseudonevropat” poate fi caracterizat ca un individ adult, normal orientat, cu dificultăți ocazionale care se pot manifesta prin impotență, apatie sexuală, tensiune și neînțelegeri în relația cu partenerul de cuplu. În momentul în care își desfășoară activitățile pedofile, se simte rușinat și vinovat, dar în interior este în mod cert un pedofil.

Atât pedofilul „permanent” cât și cel „pseudonevropat” are o imagine a propriului sine la vârsta copilariei.Este de fapt un copil de care s-a abuzat și care încearcă, așa, să depășească vulnerabilitatea și ura care îl caracterizează prin proiectarea propriilor nevoi asupra copiilor.Toate acestea nu reprezintă decât un fragil mecanism de autoaparare care prezintă riscul unui posibil colaps în orice moment.

Pedofilul își dirijează sexualitatea către copil în așa fel încât acesta să devină un partener egal din punct de vedere sexual. Pedofilul încearcă să nege diferențele survenite între perioada copilăriei și cea de adult, reușind astfel să păstreze o imagine omnipotentă și grandioasă a propriului sine. Aceasta este fundamentarea psiho-patologică a pedofiliei. Când pedofilul neagă diferențele dintre el însuși ca adult și copil, devine evident că pentru el copilul are aceleași nevoi sexuale pe care le are el.

În lume pedofilii sunt organizați în asociații mai mult sau mai puțin clandestine, care, printre alte servicii, înlesnesc relațiile sexuale între adulți și copii. Astfel, Asociatia Americană a Dragostei pentru Copii și Barbați (NAMBLA) este una dintre ele sau Societatea Réné Guyon (RGS) al carui motto este : „Sex înaintea vârstei de 8 ani, altfel este prea târziu”. Această asociație numărând aproximativ 5000 de membrii, atât bărbați cât și femei, edita și o revistă – „Bőrnebanden”, distrbuită în Danemarca. Această asociație avea proprii sale principii cum ar fi „Noi împotriva tuturor”, conform căreia se credeau a fi normali din punct de vedere fizic, psihic și moral. La fel cum toxicomanii caută drogurile în locurile mai ușor accesibile și pedofilii preferă de obicei locuri de muncă sau profesii care să le faciliteze contactul cu copiii.

Persoanele care prezintă inters specific în sfera pedofiliei, din punct de vedere polițiensc sunt :

persoanele cu antecedente penale în sfera vieții sexuale;

cele ce întrețin acțiuni caritabile generale sau particularizate la unele familii, de obicei cu mulți copii;

cele semnalate prin Interpol ca având antecedente sau activitați de pedofilie în cadrul rețelelor de turism sexual;

cele cu afecțiuni psihice pretabile să comită astfel de fapte;

personal medico-educativ și de ingrijire, al instituțiilor publice sau private (de ocrotire, sanitare, de intreținere și sport, etc.);

1.2.2.Diferențierea pedofilului de violator

De obicei, pedofilul are o fire blândă, rareori folosind constrângerea,el profită doar de naivitatea victimei sale, de vârsta frageda a acestuia și de nevoia de afecțiune și protecție a unor copii abandonați

Chiar prin traducerea mot-a-mot a cuvântului pedofilie,acesta ar trebui să fie cel care iubește copiii,lucrul lăudabil dacă această dragoste nu ar avea caracter pervers, care o transformă în infracțiune.

Spre deosebire de pedofil, violatorul acționează întotdeauna cu violență, toate victimele suferind o traumă semnificativă, care poate fi vindecată doar prin tratament medical adecvat și prin intervenția autorităților legale. Deseori, dezgustul față de cel care a comis abuzul se însoțește de un sentiment de frică intensă. În rezolvarea acestor cazuri, cu o mare încărcătură emoțională, medicii, avocații și serviciile de asistență socială trebuie să conlucreze pentru colectarea datelor și pentru rezolvarea cazurilor. Scopul este de a asigura revenirea victimei la o stare de normalitate, dar, în același timp, de a identifica și a pedepsi pe cel care a comis abuzul, protejând astfel victima și întreaga comunitate.

Victimele unui viol se prezintă, de obicei, imediat după incident, în timp ce acelea care au fost molestate sau supuse unui incest sunt identificate uneori după luni sau chiar ani de la comiterea abuzului, din cauza lipsei unor traume fizice, care să poată fi rapid diagnosticate.

Violul presupune ca violatorul să folosească forța, iar victima să se opună activ până în ultimul moment, de fapt, încă mai este foarte răspândită convingerea că dacă o femeie nu se opune activ, ea nu a fost violată.

Violul se definește ca fiind o „cunoaștere carnală” a femeii într-o măsură mai mică sau mai mare, fără acordul acesteia, prin impunerea forței, prin fraudă sau provocând teamă femeii.

Înțelegerea definiției legale a termenului de viol este neapărat necesară. Cunoașterea carnală poate însemna un act sexual complet cu ejaculare seminală sau orice penetrație cât de ușoară a organului genital feminin de către organul genital masculin chiar fără emisiunea de lichid seminal.

Pentru a putea vorbi despre viol, trebuie ca una dintre părți să se opună actului sexual sau ca cel agresat să fie minor. Vorbim despre viol și atunci când persoana supusă acestui ace sexual a fost în prealabil drogată, adormită sau este incompetentă mintal.

În literatura de specialitate au fost evidențiate trăsăturile psiho-comportamentale ale pedofililor comparativ cu cei care comit violuri :

ei sunt în general mult mai în vârstă decât violatorii, având în medie peste 35 de ani, pe când violatorii sunt sub 30 de ani;

sunt mult mai inhibați sexual sau mai puțin agresivi sexuali;

sunt, în general, blânzi, amabili și pasivi, în timp ce violatorii sunt mult mai duri și mai agresivi;

spre deosebire de violatori, sunt aproape incapabili să întrețină relații sexuale cu persoane de sex opus, fiind mult mai anxioși și mai puțin abili în comunicarea cu acestea;

cei mai mulți săvârșesc infracțiuni asupra aceluiași copil pe o perioadă mai lungă de timp, pe când violatorii atacă diferite victime;

cei mai mulți își recunosc vinovația, spre deosebire de violatori, care resping orice acuzație.

1.3. Factori care favorizează apariția și proliferarea pedofiliei

Cel mai adesea abuzul sexual apare în condiții de sărăcie,de aglomerație sau izolare,situații care conduc la scăderea controlului instinctive-emoțional și la eliberarea pulsiunii agresive și primitive și reprezintă obligarea minorului de a participa la activitați sexuale, menite, în principal, să satisfacă plăcerea adultultui cum ar fi : expunerea copilului la vizionarea de materiale pornografice, seducției (avansuri, mângâieri și promisiuni) sau implicarea sa în acte sexuale genitale, orale sau anale. Acest tip de abuz poate fi săvârșit de către părinți, bunici, rude apropiate, adulți „de încredere” sau persoane care îngrijesc copilul. Frecvența lui în societatea modernă, deși suficient de ridicată, este greu de evaluat și pentru că, familia păzește cu strictețe secretul, fapta fiind condamnată de morala socială și, evident, de legea penală.

Dintotdeauna, cauzele pedofiliei au fost diverse : biologice, psihologice, sociale și indiferent de epoca istorică, manifestările de pedofilie au însoțit permanent perioadele de criză.

CONDIȚII FAVORIZANTE ALE PEDOFILIEI

1. Condiții de ordin familial:

destructurarea familiei prin divorț, separare, abandon, sau decesul unuia dintre părinți;

stil educațional al părinților neadecvat sau carențat;

lipsa de supraveghere zilnică a copilului și dezinteres în ceea ce privește situația școlară a acestuia;

neimplicarea în supravegherea copiilor cu deficiențe psihice;

existența stărilor conflictuale în familiile cu copii proveniți și din alte căsătorii;

relații anormale în unele familii.

2. Condiții de ordin educațional:

lipsa colaborării între familii și instituțiile de învățământ;

inexistența educației sexuale în instituțiile de învățământ și familie;

gradul redus de instruire al părinților;

3. Condiții de ordin social:

– gradul înalt de pauperizare al familiilor din care provin minorii cu risc de victimizare;

– lipsa de preocupare a instituțiilor pentru educarea copiilor;

– consumul constant de băuturi alcoolice în familie și în mediile frecventate.

4. Condiții de ordin individual:

– frecventarea unor locuri improprii vârstei;

– sugestibilitate și naivitate;

– nivel de dezvoltare intelectuală redus;

-dorința unor câștiguri materiale rapide;

– grad scăzut de apărare din partea victimelor;

– apartenența la grupuri criminogene;

Condiții de ordin cultural:

brutalitatea fizică apare mai frecvent în familiile cu un nivel cultural mediu sau scăzut;

cultura este asociată cu tradițiile și obiceiurile familiei, stilul educativ, modelul de comunicare între membrii familiei, gradul de relaționare socială/izolare;

lipsa colaborării între familii și instituțiile de învățământ.

Permeabilitatea frontierelor

Turismul sexual practicat cu prioritate în țări din Asia și America Latină, în perioada în care țările din centrul și estul Europei aveau granițele închise au început să pătrundă și în țările din fostul bloc comunist. România nu face nici ea excepție, abuzatorii sexuali fiind de regulă cetățeni străini care vin în tară mascându-și intențiile sub paravanul afacerilor, al turismului, al ajutoarelor umanitare.

Exploatarea sexuală a minorilor capată proporții alarmante în contextul deplasării către centrul și estul Europei a pedofililor occidentali în căutarea piețelor de sex cu copii” noi și ieftine.

7.CUM PREVENIM ABUZUL?

Putem preveni abuzul printr-o informare educare adresată:

-copilului-un copil care-și cunoaște drepturile are șansa să se apere împotriva abuzurilor;

-familiei,persoanelor care îngrijesc copilul;

-opiniei publice în general.

Prevenirea și stoparea abuzului se poate realiza prin:

a) Acțiuni în grădinițe,școli, licee:

– informarea copiilor asupra drepturilor pe care le au;

– informarea cadrelor didactice asupra consecințelor abuzului și modalitățile de prevenire a acestuia prin utilizare de metode educaționale pozitive;

– instruirea profesorilor pentru recunoașterea și semnalarea unui caz de abuz.

b) Acțiuni în familie:

– educarea părinților și copiilor pentru evitarea situațiilor de abuz;

– programe de educație și ajutorare pentru familiile cu risc crescut;

– consiliere;

– servicii pentru familiile aflate în dificultate.

c) Acțiuni în comunitate:

– grupuri de suport;

– organizarea de întâlniri ale părinților pe teme specifice.

d) Acțiuni în unități sanitare:

– informarea personalului medico-sanitar cu privire la identificarea, cunoașterea și prevenirea cazurilor de abuz; tratament pentru copilul abuzat.

e) Campanii media:

– redactarea și popularizarea de materiale educative (cărți, broșuri, etc.)

– articole de presă, emisiuni radiofonice sau televizate care să dezbată consecințele diferitelor forme de abuz.

1.4. Categorii de copii din rândul cărora pedofilii își aleg victimele

Fenomenul pedofiliei a existat dintotdeuna,însă ori nu era privit ca un lucru rău, fapt care se întâmpla în antichitate, ori aceste fapte erau ascunse de ochiul opiniei publice, prin cenzura exercitată asupra presei, lucru care s-a petrcut pe timpul comunismului.

Însă în ultimii ani situația este cu totul alta,cazurile relatate de presă, în care sunt prezentați copii abuzați sexual, oripilează opinia publică, provocând un sentiment de groază și în același timp de revoltă împotriva acestor „animale”,cum pe bună dreptate sunt numiți de multe ori aceștia.

Efectele pe care le generează maltratarea sexuală, fizică și chiar psiho-socială a copilului deformează caracterul și personalitatea acestuia încă de la începuturile formării ei, astfel el devenind pervertit moral, individ asocial și disocial cu toate caracteristicile ce decurg din aceste caracteristici.

Minorii cu risc crescut de victimizare în sfera pedofiliei aparțin urmatoarelor categorii :

„copiii străzii”;

minorii fugiți din familii sau din diverse instituții;

copiii abandonați în instituții sanitare și de ocrotire;

minorii aflați în centre rezidențiale în lipsa unor hotărâri ale comisiilor locale de ocrotire;

minori cu identitate necunoscută sau incertă;

„minorii – problemă” proveniți din „familii – problemă” cu violențe și antecedente în comiterea unor abuzuri față de copii (mai ales abuzuri sexuale);

minori proveniți din familii dezorganizate, familii monoparentale datorate divorțului, separărilor în fapt sau decesul unui părinte.

Copiii străzii

Fenomenul pedofiliei se manifestă cu mai multă gravitate în rândul acestei categorii, mult mai vulnerabilă decât copiii din familie. Situația acestor copii este îngrijorătoare atât din punct de vedere al frecvenței, cât și al consecințelor având în vedere că acești copii sunt lipsiți de protecția familiilor lor.

Pedofilii speculează din plin nevoia materială și sentimentală copiilor ce trăiesc pe stradă, câteodată o masă caldă și câteva zeci de mii de lei sunt suficiente pentru a-l mulțumi. De aici și până la a accepta tot ce li se cere nu este decât un pas și acești copii pornesc spre un drum ireversibil.

Conform unui studiu de specialitate mai bine de jumătate dintre băieții care trăiesc pe stradă au suferit experiența actului homosexual și din păcate mulți dintre ei vor propaga acest tip de comportament ca pe un lucru firesc și natural. Astfel, homosexualitatea cu latura sa extremă – pedofilia – poate deveni catalizatorul viitoarelor grupuri marginale care le vor înlocui pe cele ale copiilor străzii. Fenomenul pedofiliei odată necontrolat, nu va face decât să schimbe un stigmat – „copil al străzii”, într-o etichetă – agresor sexual.

Factorii de natură situațională cresc într-o masură alarmantă șansa comiterii infracțiunii sau a victimizării : consumul de alcool, inhalarea de substanțe toxice volatile (aurolac), comportamentul provocator, experiența anterioară, etc.

Copiii din instituții

Temeiul legal al prezenței copilului în instituție este măsura de protecție.

Pentru 76,1% dintre copiii aflați în instituții, reprezentanții legali ai acestora sunt părinții (unul dintre părinți). Prevalența copiilor ai căror părinți se află în exercițiul drepturilor părintești este mai mare în centrele de plasament decât în căminele spital.

Ca urmare a aplicării noului cadru legal, tipologia instituțiilor în funcție de vârsta copilului nu mai există, totuși majoritatea centrelor de plasament păstrează structura de vârstă promovată de fosta instituție de tip „leagăn“, „casa de copii preșcolari“ și „casa de copii școlari“. Repartiția copiilor pe aceste tipuri de instituții relevă că: 53,8% dintre copii se află în centre de plasament pentru școlari, 23,4% sunt în centre de plasament 0-3 ani, 13,1% se află în centre de plasament pentru preșcolari și 9,7% sunt în cămine spital.

Repartiția pe sexe a copiilor arată că 53,8% dintre copiii din instituții sunt băieți și 46,2% sunt fete.

În privința mediului de proveniență a copilului, se constată că 41,8% provin din mediul urban, 41,5% provin din mediul rural, iar pentru 16,7% dintre copii acest lucru nu se cunoaște.În instituții amplasate în mediul urban sunt 67,5% dintre copii, iar 32,5% sunt în instituții amplasate în mediul rural.

Copiii proveniți din familii dezorganizate

Analiza familiilor de proveniență ale minorilor victime ale infracțiunilor privitoare la viața sexuală scot în evidență numărul mare de familii monoparentale datorită divorțului sau separațiilor în fapt, de familii care aloca foarte puțin timp pentru educarea propriilor copii mergând până la neglijarea lor totală.

Contextul social general, cauzat de dificultățile specifice tranziției poate oferi o explicație atât pentru creșterea fenomenului de pedofilie cât și pentru aria lui de răspândire.

Copiii fugiți din familii sau din diverse instituții

Situația acestor copii este una specială, fuga reprezentând doar o situație temporară ca urmare a unui conflict acut cu părinții sau unor neîntelegeri apărute în diferitele instituții din care făceau parte. Ei se atașează foarte repede grupului de copiii ai străzii, acceptându-le fără împotrivire regulile și modul de viață.

Copiii abandonați

Copiii abandonați sunt aceia lipsiți de identitate, care nu au nici o legătură cu familii lor; familia lor fiind formată de ceilalți copii găsiți de ei la centrele sau instituțiile de ocrotire, copiii condamnați de proprii părinți la înstrăinare, izolare, inadaptare, violență.

Modul cel mai ușor de racolare este următorul : pedofilul vizitează zonele care au reputația de a găzdui copii dispuși să vândă servicii sexuale în schimbul unor haine, alimente sau anumite sume de bani. El contactează de regulă pe cel mai mare, de obicei chiar pe liderul grupului care va juca rol de proxenet și va negocia. El va primi pentru aceasta un procentaj din caștigul copilului.

Copilul nu poate fi partener sexual, el trebuie protejat să nu devină victimă și nici agresor. Faptul că în România este posibilă practicarea turismului sexual, copiii fiind primele victime, trebuie să îngrijoreze atât atutoritățile, dar și părinții, care sunt primii responsabili de respectarea dreptului la viață și dezvoltare a propriilor copii.

Abuzul și exploatarea sexuală a copiilor în scopuri comerciale, pe lângă tulburările menționate, poate conduce la:

pierderea identității sociale;

marginalizare socială;

pierderea apartenenței la grupul de origine prin:

– rejectare;

– autoexcludere;

– depărtare geografică în cazul traficului;

cantonarea aspirațiilor sub potențialul real;

alterarea sănătății, uneori dezvoltând incapacități temporare sau, pe termen lung, în urma contactării unor boli cu transmisie sexuală.

1.5. Turismul sexual

Exploatarea Comercială Sexuală a Copiilor (CSEC) a devenit o problemă globală atragând grija globală. În lumea largă, 1 milion de copii (în mod special fete) intră în comerțul de sex aducător de milioane de dolari. În fiecare an,Copii & Femei sunt supuse exploatării sexuale, peste tot în lume, prostituția copiilor este una dintre manifestările de boli sociale aduse de către o dezvoltare economică și socială prost balansată. Săracia este motivul principal pentru care copii din zonele rurale din Thailanda sunt atrași în comerțul prostituției.

Pentru a supraviețui, copiii din familii sărace sunt forțați să renunțe la școală pentru a-și ajuta părinții să-și câștige existența. Când copilul începe să muncească de mic, speranța îi dispare și este foarte probabil să rămână în acest cerc de sărăcie pentru toată viața. Presiunile sociale, sărăcia și lipsa unei educații și oportunități de angajare, duc fetele la exploatarea economică și sexuală. Cercetăriile ne arată că sunt cam între 22,5 si 40 milioane de fete sub vârsta de 18 ani care sunt prostituate.

Abuzul sexual al copiilor, o crimă în toate statele, este una dintre cele mai rele efecte ale turismului. A avea legislație este un lucru, iar aplicarea ei este un alt lucru care cere efort, determinare, resurse și adesea vointă politică.

Alăturarea celor doi termeni „trafic” și „ființe umane” – oricât de inumană ar părea – este reală, ființele umane fiind reduse la condiția de marfă, vândute și revândute, ca simple obiecte, apoi exploatate de traficanți, care obțin profituri uriașe, transformate în putere și influență.

Unii încearcă să acrediteze ideea că : „un contact sexual între un adult și un copil, nociv în anumite cazuri, nu înseamnă că orice act sexual este un abuz”. Alții consideră că trebuie privită ca o simplă expresie diferită, dar acceptabilă, a dorinței sexuale. Asemenea idei sunt expresia voinței și interesului diverselor organizații care practică turismul sexual și de pe urma căruia obțin imense profituri financiare. Acesta este practicat de către delicvenți veniți din Europa, din America de Nord, Japonia și Australia și care comit infracțiuni, în principal, în Asia de Sud-Est în America Latină (în deosebi în Brazilia) și în Caraibe, dar și în Europa Centrală și de Răsărit, mai ales în Polonia, România și Rusia.

Astfel s-au realizat din inițiative neguvernamentale(organizația Salvați Copii în colaborare cu Serviciul Social Internațional), cercetări și programe care să determine dimensiunea și problematica fenomenului de deplasare ilicită a copiilor și să asiste copii aflați în astfel de situații.Prin aceste programe au fost soluționate în perioada 1991-2001, 998 de cazuri internaționale, dintre care 515 neacompaniați.

Traficul și exploatarea sexuală a copiilor și tinerilor, pornografia, prostituția și, în general, abuzurile asupra acestora, adesea comise în scopuri comerciale, constituie fenomene ale căror dimensiuni înregistrează o creștere alarmantă. Ele nu constituie fenomene episodice, afectând un număr redus de persoane, ci fenomene cu profunde implicații de ordin social și economic, favorizate de globalizare și utilizarea tehnologiilor moderne.

Formularea unor politici coerente pentru prevenirea și combaterea traficului de persoane și a exploatării sexuale întâmpină, însă, o serie de dificultăți rezultate, în primul rând, din caracterul acestor fenomene, din invizibilitatea și mobilitatea lor.

Aceasta înseamnă că dimensiunile și natura fenomenelor menționate sunt, în mare măsură, necunoscute, în special în cazurile în care sunt implicate organizații criminale în săvârșirea infracțiunilor de proxenetism, de producere și distribuire a materialelor pornografice sau de trafic de copii și tineri. Obscuritatea fenomenului este asigurată, deopotrivă, în cazul în care traficul și exploatarea sexuală se realizează în contextul unor comportamente aparent legale. Este exemplul agențiilor de turism care organizează grupuri de vizitatori în țările unde există rețele de prostituție a copiilor sau cazul tinerilor care sunt folosiți atât în domeniul publicității, cât și în acela al pornografiei, prin intermediul agențiilor de publicitate.

Cunoașterea dimensiunilor activităților infracționale este îngreunată de mobilitatea acestor fenomene, de intensa circulație peste frontiere a persoanelor și bunurilor. De exemplu, pornografia privind copiii este produsă pe teritoriul unui stat, cu copii provenind din altul, în timp ce distribuirea materialelor pornografice se localizează într-un al treilea stat, ori distribuirea acestor materiale se realizează prin internet. De aici decurge dificultatea prevenirii și descoperirii acestor fapte și necesitatea cooperării internaționale în acest domeniu. Această idee este subliniată și în Recomandarea 1371(1998) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, privind abuzul și neglijarea copiilor, în care se arată că exploatarea sexuală și abuzurile comise asupra copiilor nu cunosc granițe, fie ele geografice, culturale sau sociale.

Traficul copilului în scopuri sexuale _ „transportul, adăpostirea și vinderea de persoane în interiorul unei țări sau în exteriorul ei, uzând de forță, coerciție, răpire, înșelăciune sau fraudă, în scopul de a plasa persoanele respective în situația de a munci sau presta forțat diferite servicii – cum ar fi prostituția, sclavia domestică sau alte forme de sclavie“.

Traficul cu copii reprezintă o adevărată afacere transnațională aducătoare de fonduri uriașe, ținând cont de faptul că există practica vânzărilor repetate. Nu întotdeauna este folosită violența, traficanții profitând de inocența și vulnerabilitatea copiilor și de faptul că, aflându-se într-o țară străină, ei sunt dezavantajați, și de necunoașterea culturii și limbii, a legislației și instituțiilor acelei țări, care îi pot proteja. Se poate vorbi de trafic atât când respectivul copil este luat cu forța, cât și când aceasta se întâmplă în mod voluntar, fie că se realizează la nivel intern sau la nivel internațional.

Exploatarea sexuală a copiilor_ „practică prin intermediul căreia o persoană, de obicei un adult, obține o gratificație sexuală, un câștig financiar sau o avansare, abuzând sau exploatând sexualitatea unui copil, încălcând drepturile acestuia la demnitate, egalitate, autonomie și bunăstare fizică și psihică“.

Exploatarea sexuală în scopuri comerciale a copiilor _ „violare a drepturilor fundamentale ale copiilor și presupune abuzul sexual făcut de adult și remunerarea în bani sau în obiecte a copilului sau a unor terțe persoane“. Conform aceleiași surse, „exploatarea sexuală și comercială a copilului constituie o formă de coerciție și violență la adresa acestuia, precum și o formă de muncă forțată și o formă contemporană de sclavie“.

Pe lângă principalele forme de exploatare sexuală menționate, există și alte forme de exploatare sexuală a copiilor, care includ turismul în scop sexual și căsătoriile timpurii.

Turismul sexual cu copii _ „exploatarea sexuală și comercială a copiilor de către persoane care călătoresc din propria țară în alta – de obicei mai puțin dezvoltată – pentru a se angaja în activități sexuale cu minori“.

Turiștii care practică sex cu copii pot fi: căsătoriți sau necăsătoriți, bărbați sau femei, cu șituație materială bună sau modestă, pot fi pedofili care călătoresc cu scopul de a exploata copii sau turiști care nu au intenționat să abuzeze copii. Acești turiști justifică atitudinea lor prin faptul că, în cultura țării respective, acest lucru este acceptat, sau că i-au ajutat pe copii oferindu-le bani.

Mass-media a evidențiat constant cazuri de copii supuși abuzului sexual și exploatării sexuale, iar descoperirea și reținerea persoanelor implicate în rețele de trafic cu ființe umane a determinat instituțiile abilitate să prevadă măsuri de intervenție și de stopare a fenomenului.

Datorită faptului că numărul de copii români neînsoțiți aflați în Europa și în special în Italia a crescut,autoritațile italiene au decis să acorde asistență Guvernului României, pentru diminuarea acestui fenomen.Astfel începând cu luna august 2001, s-a încheiat o convenție de colaborare între Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Organizația Salvați Copii pentru un program de asistență a copiilor români neacompaniați aflați pe teritoriul italian.Până la sfârșitul lunii octombrie s-au înregistrat 88 de cazuri, dintre care 75 numai în Italia.În ceea ce privește cazurile de copii traficați, au fost semnalate 4 cazuri în 2000 și 5 cazuri în 2001.Tot în 2001, Guvernul, a adoptat Legea nr.678 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, care incriminează și sancționează faptele de trafic de persoane, cu accent deosebit pe sancționarea traficului de copii, protecția și asistența acordate victimelor unui astfel de trafic, procedurile judiciare desfășurate, precum și promovarea cooperării între state în acest domeniu. Acestă lege este pe deplin armonizată cu acquis-ul comunitar în materie și cu documentele internaționale, în special cu Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, îndeosebi femei și copii, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate.

Legea cuprinde reglementări separate pentru traficul de persoane majore față de cele privind traficul de minori, acestea din urmă fiind sancționate mult mai sever (pentru unele infracțiuni se poate ajunge până la pedeapsa cu închisoarea, de la 15 la 25 de ani, sau detențiunea pe viață). Este prevăzută și infracțiunea de pornografie infantilă, faptă nou incriminată, care se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Conform acestei legi, minorilor, victime ale infracțiunilor de trafic de persoane, li se acordă o protecție și asistență specială, în raport cu vârsta lor.

Biroul de la București al Organizației Internaționale pentru Migrație a realizat, în anul 2000, un studiu privind traficul de ființe umane în care se arată că, din circa 200 de victime ale traficului de persoane din zona Balcanilor, un sfert sunt minore, cele mai multe dintre acestea (75%) având între 14 și 23 de ani, aceasta demonstrând că respectivul segment de vârstă este cel mai expus riscului atragerii în rețele transfrontaliere de prostituție.

=== 5CAP_II_21PAG ===

CAPITOLUL II

CADRUL LEGAL ȘI INSTITUȚIONAL PRIVIND DREPTURILE COPILULUI

2.1 Minoritatea – stare particulară biopsihofizică

Copilul se află într-o fază a dezvoltării biopsihofizice în care abia sunt asimilate, prin educație, elementele primare ale conștiinței sale, aceste alemente trebuie sistematizate și consolidate prin acțiuni pedagogice perseverente, de durată și calificare. De aceea copilul trebuie educat și ocrotit cu toată grija și devotamentul pentru că numai în raport cu aceasta va fi capabil când va fi adult să-și dea întreaga măsură a capacității sale spirituale și fizice și să devină un om util societății și devotat familiei.

Copilăria, adolescența, maturitatea și bătrânețea sunt etape ale vieții care se caracterizează prin evidente transformări fizice și psihice ale personalității fiecărui om, acestea nu pot fi ignorate deoarece au o mare însemnatate atat pe plan individual cât și pe cel social-economic.

Raportându-ne la numai două etape din viața omului și anume la copilărie și la adolescență am observa că atât copilul cât și adolescentul spre deosebire de omul adult, nu are și nici nu poate fi presupus că ar avea o capacitate deplină de a-și autoevalua acțiunile proprii în lumina anumitor exigențe sociale și juridice16.

În legătură cu starea particulară biopsihofizică a copilului și a adolescentului trebuie subliniată dubla subordonare a acestor – cea materială și cea educațională – față de familie și societate.

Ținând seama de particularitațile biopsihofizice ale copiilor și adolescenților, de faptul că aceste etape ale dezvoltării ființei umane reprezintă totodată trepte incipiente în procesul formativ-educativ, o importanță deosebită capătă activitatea de educație și instruire a acestor viitori oameni maturi, pe care se va bizui societatea astfel că o parte din preocupările statului vor trebui să fie îndreptate spre asigurarea unui sistem educațional apt să constituie cadrul necesar de instruire și formare a copiilor pentru o viață economică activă, utilă și demnă.

2.2. Prevederi internaționale privind drepturile copilului

Respectarea,promovarea și exercitarea drepturilor copilului, astfel cum sunt acestea definite în documentele internaționale ratificate de România, vor asigura o dezvoltare deplină și armonioasă a personalității fiecărui copil, alăturând în spiritul tradițiilor și valorilor culturale ale poporului român o componență nouă, modernă și dinamică de integrare în spiritualitatea universală. În lumina acestei integrări protecția copilului în România înseamnă realizarea unui echilibru între trei componente esențiale:copilul,familia și societate.

La art. 3 din Convenția cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr.18∕ 1990, se subliniază că “în toate deciziile care privesc copiii, întreprinse de instituții de asistență socială publice sau private, de instanțele judecătorești sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala.

Copiii se nasc cu libertăți fundamentale și cu drepturi inerente oricărei ființe umane. Aceasta este premisa de bază a Convenției Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului – un tratat internațional privind drepturile omului, care transformă viețile copiilor și a familiilor lor pe întreg globul.

În fiecare țară, oamenii de diferite culturi și religii lucrează pentru a asigura fiecăruia din cele două miliarde de copii de pe glob drepturile la supraviețuire, sănătate și educație, la familie, la joacă și identitate culturală, la protecție contra exploatării și a tuturor formelor de abuz, lucrează pentru ai face auzită vocea și pentru a-i fi luată în considerație opinia în toate problemele ce-l afectează. Această ocrotire s-a manifestat prin prisma stadiului social de dezvolatare și în lumina normelor juridice din epocă. Cele dintâi semne de ocrotire încep să se manifeste încă de la începutul umanității, odată cu instinctul matern și cel patern. Aceste instincte cunosc de-a lungul secolelor anumite modificări, fără ca acestea să influențeze esența lor, care este resposabilitatea umană și civilă față de copii.

Interesul pentru copil, ca ființă umană cu drepturi depline, este unul din principalele aporturi ale secolului XX la evoluția umanității. Nimic mai firesc pentru un secol denumit „secolul copilului” decât numeroasele dezbateri și discuții referitoare la natura drepturilor ce trebuie asociate copilului și copilăriei, existând o unanimă recunoaștere a nevoii speciale a copilului datorită vulnerabilității sale în raport cu societatea.

Organismul internațional specializat care acționează pentru protecția copilului este Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF). Mandatul UNICEF este menit să ajute la protecția vieții copiilor și să promoveze dezvoltarea lor, pornind de la faptul că, dată fiind vulnerabilitatea lor, preocuparea față de ei trebuie să fie sporită.

Adunarea Generală a Organizației Natiunilor Unite adoptă la 20 noiembrie 1989 cel mai amplu instrument juridic angajant pentru state, alcătuit din 54 de articole care acoperă întreaga paletă de drepturi și libertăți și constituie un sistem de protecție juridică eficientă pentru copii este Convenția cu privire la drepturile copilului. Deși elaborarea Convenției ONU cu privire la drepturile copilului a fost un proces îndelungat (aproximativ 10 ani), putem aprecia că în forma sa finală, Convenția exprimă mai mult decât orice alt document întregul spectru al drepturilor – civile, politice, economice, sociale și culturale și prevede o dezvoltare completă a potențialului copilului într-o atmosferă de libertate, demnitate și justiție.

În preambulul Convenției, în alineatul 11, statele semnatare recunosc că, în toate țările lumii, există copii care traiesc în condiții exceptional de grele, asemenea copii necesită o atenție deosebită. În articolul 34, statele părți se angajează să protejeze copilul contra oricărei forme de exploatare sexuală.

Tot în acest context articolul 35 prevede luare de măsuri pentru prevenirea răpirii, vânzării și traficul cu copii în orice scop și în orice formă.

Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice în articolul 24, punctul 1 prevede : „orice copil, fără nici o discriminare întemeiată pe rasă, culoare, sex, limbă, religie, origine națională sau socială, avere sau naștere, are dreptul, din partea familiei sale, a societății și a statului, la măsuri de ocrotire pe care le cere condiția sa de minor”.

Participanții la Primul Congres Mondial împotriva exploatării sexuale a copiilor în scop comercial (1996, Stockholm), reprezentând guvernele a 122 de țări, s-au angajat într-un parteneriat global împotriva acestui flagel. Congresul Mondial a adoptat Declarația și Planul de Acțiune pentru a susține protecția copiilor și implementarea Convenției Națiunilor Unite privind drepturile copilului (CDC) și a altor instrumente relevante în acțiunea de diminuare/stopare a exploatării sexuale a copiilor în scopuri comerciale în întreaga lume.

Referitor la protecția copilului, Congresul mondial de luptă împotriva explotării sexuale, în scop comercial, a copilului, desfășurat la Sockholm, în august 1996 a stabilit prin programul său de acțiune, adoptat și de România, câteva direcții de acțiune :

a) dezvoltarea pe bază de cooperare locală și națională a unor mecanisme de evidență și informare asupra copiilor aflați în situații de risc, cât și asupra persoanelor cercetate și condamnate pentru abuzuri sexuale asupra copiilor, cu respectarea în ambele situatii a dreptului la viața intimă și privată a fiecăruia;

b) intrarea într-o cooperare mai atentă cu alte state, cu organizații interguvernamentale, regionale sau internaționale, cu instituții omoloage din alte țări precum Comitetul pentru drepturile copilului sub egida ONU, UNICEF, PNUD, OIM, Banca Mondială, FMI, Interpol, Înaltul Comisariat ONU pentru refugiați, Diviziunea Națiunilor Unite pentru justiție penală și pentru prevenirea criminalitații;

c) promovarea, în cadrul educației juridice și antiinfracționale, principiilor drepturilor copilului din perspectiva gravelor consecințe individuale și publice ale exploatării sexuale a minorului, cât și inducerea și formarea prin mass-media a unor atitudini resposabile față de demnitatea și stima de sine a copilului;

d) revizuirea și aplicarea cu fermitate a prevederilor legal penale și proceduale în scopul stabilirii responsabilității finale a prestatorilor de servicii sexuale, a clienților și intermediarilor implicați în prostituția infantilă, trafic și pornografie de copii cât și a oricărei persoane implicată în activități sexuale ilegale;

e) dezvoltarea cooperării judiciare și polițienești de către acele state ce nu sunt încă membre ale „Grupului permanent de actiune împotriva infracțiunilor comise asupra minorilor” (Standing Working Party for Offenses against Minors) din cadrul Interpol;

f). alcătuirea unor evidențe ale copiilor dispăruți cât și ale persoanelor condamnate pentru abuzuri sexuale asupra minorilor, astfel încât, prin cooperare între polițiile naționale și pe baza principiului extrateritorialitatii legilor, să poată fi prevenit accesul pedofililor sub masca acțiunilor caritabile, cât și traficul cu copii chiar prin simularea de adoptii internaționale;

g) încurajarea cooperării între toate sectoarele societății, atât pe plan național cât și internațional, incluzând organizații guvernamentale și neguvernamentale, poliția, organle vamale, sectorul turism, serviciile sociale, autoritatea publică locală care să acționeze pe plan național și transfrontalier pentru combaterea exploatării sexuale a copilului.

Cu toate că 192 de state (excepție făcând Somalia) sunt semnatare ale Convenției Națiunilor Unite privind drepturile copiilor, milioane de copii sunt în pericol din cauza condițiilor economice, sociale sau psihologice.

Din diverse motive, cum ar fi lipsa unei metodologii de raportare a cazurilor, abuzurile sexuale nu sunt declarate și, în consecință, nu sunt descoperite, modificând astfel rezultatele statisticilor. De aceea este dificil de estimat numărul real al cazurilor, precum și evoluția fenomenului.

Documentele internaționale, ratificate de România, privind promovarea și respectarea drepturilor copiilor impun asigurarea cadrului și a măsurilor legislative și administrative corespunzătoare. Numărându-se printre primele state care au ratificat Convenția Națiunilor Unite privind drepturile copilului (1990) și confruntându-se cu problema abuzului sexual asupra copiilor, implicarea României în combaterea acestui fenomen trebuie să fie un obiectiv prioritar în domeniul protecției copilului. Conform Art. 3 al Convenției Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, toate deciziile care privesc copilul vor ține cont de trei factori esențiali: copilul, familia și societatea, și vor avea în vedere, cu prioritate, interesul superior al copilului. Căile de acțiune și măsurile necesare pentru realizarea politicii în domeniul protecției copilului împotriva abuzului și exploatării au fost definite și precizate în Strategia Guvernamentală în domeniul protecției copilului în dificultate (2001-2004), precum și prin Planul Național de Acțiune privind prevenirea și combaterea abuzului sexual și a exploatării sexuale a copiilor în scopuri comerciale.

Având în vedere că un sfert de milion din copiii lumii mor în fiecare săptămână, în timp ce alte milioane se luptă pentru supraviețuire trăind o viață de malnutriție și boli cronice, adesea, victime ale războaielor și ale dezastrelor naturale, cheia pentru o mai bună și mai rapidă actiune la nivel mondial este o politică în care condiția copilului să fie prioritară, bazată pe o înbunătățire radicală a condiției lor ca oameni.

2.3. Protecția drepturilor copilului în România

În Codul Penal din 1936, Parlamentul Regatului României a decis să discute despre sex, în mai mare amănunțime decît oricând. În cursul dezbaterilor, infracțiunile sexuale au devenit unul din centrele de discordie principale.Astfel s-au împărțit infracțiunile în două subcategorii: ”Infracțiunile contra pudoarei” care includeau violul,seducția și pedofilia; și “Infracțiuni contra bunelor moravuri”,în care se includeau cele săvârșite în public.

În legislația actuală, protecția drepturilor copilului este reglementată prin următoarele legi și acte normative:

Constituția României, legea supremă în stat, consacră și garantează tuturor cetățenilor, un spectru larg de drepturi și libertăți,dintre care unele se referă explicit la copii,iar altele sunt menite să îi pună pe aceștia la adăpost de eventuale abuzuri,astfel:

art. 22 (1) – dreptul la viață precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate;

(2) – nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman sau degradant;

art. 45 (1) – copiii și tinerii se bucură de un regim special de protecție;

(3) – exploatarea minorilor, folosirea lor în activități care le-ar dăuna sănătății, moralității sau care le-ar pune în primejdie viață ori dezvoltarea normală sunt interzise;

2. Codul Familiei cuprinde și el reglementări referitoare la ocrotirea copilului:

Art.1 alin.2:”Statul apără interesele mamei și copilului și manifestă deosebită grijă pentru creșterea și educarea tinerei generații”

Art.101 alin.2:”Ei(părinți) sunt obligați să crească copilul,îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică,de educare,învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însușirile lui, în conformitate cu țelurile statului, spre a-l face folositor colectivității.”

Codul familiei și Legea nr.3/1970 privind regimul ocrotirii unor categorii de minori(în prezent abrogată) sunt cele două acte normative care au configurat timp de câteva decenii sistemul de protecție a copilului.

2. Codul civil

Relațiile dintre părinți și copii sunt reglementate și în dispoziției legislației

civile astfel :

capacitatea de folosință ce constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații, dobândindu-se odată cu nașterea și încetând odată cu moarte persoanei fizice; prin excepție, copilul conceput are aptitudinea de a dobândi drepturi dar nu și de a-și asuma obligații, condiția fiind ca el să se nască viu;

capacitatea de exercițiu se referă la aptitudinea acestuia de a-și exercita drepturile și de a-și asuma obligații săvârșind acte juridice fară autorizarea prealabilă a vreunui ocrotitor; se dobândește la împlinirea vârstei de 18 ani (când persoana devine majoră) sau în cazul femeiei minore de 15 sau 16 ani care se căsătorește;

lipsa capacității de exercițiu se manifestă la minorii care nu au împlinit 14 ani și la persoanele puse sub interdicție, considerându-se că nu au discernământul necesar pentru a-și da seama, pe deplin, de interesele lor;

capacitatea de exercițiu restrânsă se manifestă la minorii cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani considerându-se insuficient de matur și lipsit de experiența vieții juridice, pentru a i se acorda capacitatea deplină de exercițiu;

răspunderea părinților pentru fapta copiilor minori – conform reglementarilor art. 1000, alin.2 tatăl și mama sunt responsabili de prejudiciul cauzat de copiii lor minori ce locuiesc cu dânșii;

Codul muncii

În art. 161, alin. 1 : pentru protecția sănătății lor tinerii sub 18 ani încadrați în muncă nu vor fi repartizați la locuri de munca în condiții vătămătoare, grele sau periculoase și nici nu pot fi folosiți la muncă în timpul nopții.

Codul penal

Legea penală ocrotește relațiile dintre părinți și copii, asigurând desfășurarea lor normală, la adăpost de orice influență negativă. Această preocupare se manifestă mai ales prin grija de a apăra drepturile și interesele minorului, precum și ale părinților în raport cu diferitele evenimente care pot avea loc în viața acestora.

Având în vedere consecințele grave pe care le au infracțiunile privitoare la viața sexuală a minorului, Codul penal le sancționează expres în art. 179-203 : violul, actul sexual cu un minor, seducția, perversiunea sexuală, corupția sexuală, incestul.

6. Ordonanța de Urgență nr. 26/1997 privind protecția copilului aflat în dificultate – adoptată cu unele modificări și completări de Legea nr. 108/1998, abrogă Legea nr. 3/1970 și pune bazele unui nou sistem de protecție întemeiat pe urmatoarele atribuții :

monitorizarea respectării și realizării drepturilor copiilor aflați în dificultate;

responsabilizarea comunității locale pentru a asigura copilului aflat în dificultate, protecție și asistență, urmărindu-se realizarea „interesului superior al acestuia”;

luarea unor măsuri de protecție de tip familial și numai în cazuri limită măsuri de tip rezidențial în funcție de problematica și complexitatea cazului;

dezvoltarea de servicii alternative la îngrijirea rezidențială, cum ar fi : centre maternale, centre de îngrijire de zi, centre de consiliere și sprijin pentru femeia gravidă predispusă să-și abandoneze copilul, centre de îngrijire și recuperare de zi pentru copilul handicapat.

7. Hotărârea Guvernului nr. 625/2000 pentru aprobarea strategiei naționale a protecției drepturilor copilului pentru perioada 2000-2003.

Principiile care stau la baza activității de protecție a copilului în scopul atingerii standardelor din acest domeniu sunt :

principiul interesului superior al copilului, potrivit căruia în toate deziziile care se iau, indiferent dacă este vorba despre un copil aflat în dificultate sau nu, primează intersul superior al copilului;

principiul nediscriminării și egalității șanselor – respectarea și promovarea drepturilor copilului indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, naționalitate, etc.;

principiul intervenției multisectoriale și interdisciplinare;

principiul descentralizării – înființarea și dezvoltarea de servicii pentru protecția dreptului copilului la nivelul comunităților locale;

Protecția copilului a preocupat cum era și firesc, conducerea Ministerului Administrației și Internelor, astfel că în perioada 1996-2004, conducerea Direcției de Investigații Criminale, a Institutului pentru cercetarea și prevenirea criminalității și ofițerii specialiști din cadrul acestor formațiuni au participat la întruniri ale Comitetului Național pentru Protecția Copilului, România, având la Congresul de la Stockholm din august 1996 reprezentanți ai Ministerului Administrației și Internelor, urmată de declanșarea și executarea unor serii de acțiuni pe plan național.

Pe această linie se înscrie și seminarul interdisciplinar organizat de Asociația pentru justiția minorilor “Jean Valjan”, care a avut loc în perioada 31.01 – 02.02.2002 la Institutul Național al Magistraturii.

8. AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PROTECTIA COPILULUI SI ADOPTIE – DIN CADRUL GUVERNULUI ROMÂNIEI ( A. N. P.C. A.)

Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului si Adopție (ANPCA), (ANPCA), constituită în baza prevederilor OUG nr. 12/2001, este organul de specialitate al Guvernului României, care asigură coordonarea metodologică în domeniul protecției drepturilor copilului.

În această calitate, ANPCA promovează o strategie bazată pe următoarele principii:

– Respectarea prioritară a interesului superior al copilului;

– Non-discriminarea și egalitatea șanselor tuturor copiilor;

– Asigurarea unui mediu familial de viață pentru fiecare copil;

– Responsabilizarea comunității cu privire la problematica referitoare la copii;

– Promovarea solidarității cu copiii aflați în dificultate;

– Dezvoltarea parteneriatului între factorii care acționează în interesul copilului.

ANPCA are următoarele roluri:

de strategie prin care se asigură fundamentarea, elaborarea și aplicarea strategiei și a programelor de reformă în domeniul protecției copilului și adopției;

de reglementare prin care se asigură elaborarea cadrului normativ necesar în vederea realizării obiectivelor și programelor;

de administrare prin care se asigură administrarea proprietății publice și private a statului, precum și gestionarea serviciilor publice în domeniul protecției copiilor aflați în dificultate;

de reprezentare prin care se asigură, în numele statului român, reprezentarea pe plan intern și extern;

de autoritate de stat prin care se asigură urmărirea aplicării reglementărilor din domeniul propriu, controlul respectării aplicării acestora, precum și a activității instituțiilor și organismelor care își desfășoară activitatea sub autoritatea sa.

Grupurile țintă avute în vedere cu prioritate sunt:

Copiii instituționalizați;

Copiii abandonați sau aflați în risc de abandon de către propria familie;

Copiii neglijați, maltratați sau abuzați în propria familie;

Copiii cu nevoi speciale aflați în instituții sau în famili substitutive;

Copiii infectați HIV sau bolnavi SIDA aflați în instituții sau în forme alternative de protecție de tip familial;

Copiii care ating vârsta majoratului în instituții rezidențiale de protecție;

Copiii străzii.

Sistemul actual de protecție a copilului aflat în dificultate se constituie într-un pas important în descentralizarea serviciilor sociale.

Progrese înregistrate pe plan legislativ și instituțional

1. În anul 2000, Parlamentul României, a făcut un pas decisiv în crearea cadrului legal pentru combaterea violenței domestice, prin adoptarea Legii nr. 197/2000 pentru modificarea și completarea unor dispoziții din Codul Penal. Prin această inițiativă legislativă, au fost puse la dispoziția organelor judiciare o serie de instrumente legale pentru combaterea eficientă a fenomenului violenței în familie, dispozițiile Legii nr. 197/2000 exercitând totodată un efect puternic preventiv.

În viziunea Legii nr. 197/2000, corupția sexuală este considerată mai gravă și este sancționată ca atare atunci când actele de corupție sexuală se săvârșesc în cadrul familiei.

De asemenea, prin dispozițiile Legii nr. 197/2000, a fost majorată limita minimă specială a pedepsei închisorii prevăzută pentru infracțiunile de abandon de familie (art. 305 CP), rele tratamente aplicate minorului (art. 306 CP) și punerea în primejdie a unei persoane în neputință de a se îngriji (art. 314 CP).

2. In anul 2001 guvernul a adoptat Legea 61∕2001 privind aprobarea Ordonanței de Urgență nr. 89/2001 pentru modificarea și completarea unor dispoziții din Codul Penal, referitoare la infracțiuni privind viața sexuală.

3. Prin HGR nr.539 a fost aprobată Strategia Guvernamentală în domeniul protecției copilului aflat în dificultate(2001-2004) și Planul operațional pentru implementarea strategiei guvernamentale.

4. În anul 2002 guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 143/24 oct. 2002 pentru modificarea și completarea unor dispoziții din Codul Penal și unele legi speciale în vederea ocrotirii minorilor împotriva abuzurilor sexuale. Această lege mărește pedepsele pentru infracțiunile privitoare la viața sexuală ale căror victime sunt minorii.

2.4.Sancționarea de către legea română a infracțiunilor privitoare la viața sexuală ale căror victime sunt copiii.

Legislația română nu operează cu termenul de abuz sexual, așa cum este definit în documentele ONU și cele ale C.E., însă conținutul lui este în cea mai mare parte acoperit de legislația penală.

Codul Penal român adoptat prin legea nr. 15/21 iunie 1968 și intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969 vorbește despre „infracținuile privitoare la viața sexuală” pe care le definește în capitolul II al Titlului II ca „infracțiuni contra persoanei”, el fiind ulterior modificat prin Ordonanața de Urgență nr. 143/24 oct. 2002, care a intrat în vigoare la 5 noiembrie 2002, sancționează cu mai mare asprime abuzurile sexuale asupra minorilor dupa cum urmează:

2.4.1. Prostituția

Potrivit art. 328 Cod Penal, prostituția reprezintă fapta persoanei care își procură mijloacele de existență sau principalele mijloace de existență, practicând în acest scop, raporturi sexuale cu diferite persoane și se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani.

Comerțul cu propriul corp și cu propria-i viață sexuală în scopul obținerii mijloacelor de existență,practicat de o persoană, caracterizează infracțiunea de prostituție.

Este foarte dificil de furnizat date exacte despre copiii care se prostituează, în unele țări, cifrele publicate au suscitat dezbateri virulente,însă se apreciază că în lume există între 22,5 și 40 de milioane de fete sub 18 ani care se prostituează, continentul asiatic deține supremația în ceea ce privește minorii care se prostituează, fiind urmat înde-aprope de cel african și de America de Sud. În țări precum India, Africa de Sud, Cambodgia,Cuba, Indonezia, Malaiezia, care sunt considerate ca fiind de mâna a treia, vânzarea propriului corp constituie o adevărată sursă de venit, cifrele care prezintă numărul de copii care se prostituează atât din propria voință cât și obligați sunt cu adevărat înspăimântătoare.

2.4.2. Proxenetismul

Potrivit art. 329 Cod Penal infracțiunea de proxenetism reprezintă sâvârșirea uneia din urmatoarele activități : îndemnul la prostituție, înlesnirea practicării prostituției; tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției de către o persoană; recrutarea unei persoane pentru prostituție și traficul de persoane în acest scop.

Potrivit Codului Penal în vigoare infracțiunea de proxenetism se sancționează cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi în cazul îndemnului, constrângerii sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției.

În cazul infracțiunii de proxenetism pentru constrângere, recrutare și trafic de persoane pentru prostituție închisoarea este de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

Una din formele agravante pe care legea penală le prevede este săvârșirea infracțiunii de proxenetism față de un minor, în această situație pedeapsa aplicată este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

2.4.3. Rele tratamente aplicate minorului

Conform art. 306 Cop Penal punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinții săi sau de către orice persoană căreia minorul i-a fost încredințat spre creștere și educare se pedepsește cu închisoare de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi.

2.4.4. Infracțiunea de viol

Infracțiunea de viol este prevăzută și sancționată de art. 197 din Codul Penal. Ea constă în actul sexual de orice natură cu o alta persoană, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apără ori de

a-și exprima voința. Infracțiunea în varianta tip se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani, dacă :

fapta a fost săvârșită de două sau mai multe împreună;

victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;

victima este membru al familiei;

s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății.

Pedeapsa este închisoare de la 10 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, dacă victima nu a împlinit vărsta de 15 ani, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

Obiectul material al infracțiuni îl constitue corpul unei persoane de sex masculin sau feminin aflată în viață.

Subiectul activ poate fi un bărbat sau o femeie care are aptitudinea fiziologică necesară unui raport sexual și care, profitând de imposibilitatea victimei de a se apară sau de a-și exprima voința sau prin constrângere, o silește la raport sexual.

2.4.5. Infracțiunea de act sexual cu un minor

Art. 198 : „actul sexual, de orice natură cu o persoană de sex diferit sau de același sex care nu a împlinit vârsta de 15 ani se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.”

Cu aceeași pedeapsă se sancționează actul sexual de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani, dacă fapta este săvârșită de tutore sau curator, ori de către supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa, ori dacă făptuitorul a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori influența sa asupra acesteia.

Dacă actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex ce nu a împlinit vârsta de 18 ani a fost determinată de oferirea sau darea de bani ori alte foloase de catre făptuitor, direct sau indirect victimei, pedeapsa este închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

Dacă faptele prevazute la alin.1-3 au fost săvârșite în scopul producerii de materiale pornografice, pedeapsa este închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, iar dacă în acest scop s-a folosit constrângerea, pedeapsa este închisoare de 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi.

Când fapta prevazută la alin.1 a fost săvârșită în împrejurările prevazute de art.197 litera b, ori dacă faptele în alin.1-4 au avut urmările prevazute în art. 197 litera c, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi.

Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

Obiectul material al infracțiunii este corpul persoanei care este minoră cu care subiectul activ a avut raport sexual.

Subiectul activ poate fi orice persoană.

Subiectul pasiv nu poate fi decât o persoană de sex masculin sau de sex feminin care nu a împlinit vârsta de 15 ani sau o persoană cu vârstă între 15 și 18 ani și care se află în anumite relații speciale cu autorul (subiect calificat).

2.4.6. Infracțiunea de seducție

Prevăzută de art. 199, Cod Penal infracțiunea de seducție constă în fapta aceluia care, prin promisiuni de căsătorie determină o persoană de sex feminin mai mică de 18 ani de a avea cu el raport sexual. Împăcarea parților înlătură răspunderea penală.

Obiectul material este similar celui de la infracțiunea prevazută de art.198 Cod Penal, la fel comportându-se și subiectul activ.

Subiectul pasiv poate fi orice persoană minoră, având vârsta între 15 și 18 ani și care este necăsătorită. Dacă victima nu a împlinit vârsta de 15 ani, autorul va răspunde pentru fapta prevazută de art. 198, indiferent în ce mod a obținut consimțământul victimei. De asemenea este necesar ca victima să se afle în deplinătatea facultăților mintale pentru a-și da consimțământul la actul sexual în mod liber, altfel fapta sa constituie infracțiune de viol.

2.4.7. Perversiunea sexuală

Infracțiunea de perversiune sexuală este prevazută în art. 201, Cod Penal și constă în acte de perversiune sexuală săvârșite în public sau care au produs scandal public.

Actele de perversiune sexuală cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 15 ani se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi. Cu aceeși pedeapsă se sancționează și actele de perversiune sexuală cu o persoană cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani dacă fapta este săvârșită de tutore sau curator ori de către supraveghetor, îngrijitor, medic, curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa, ori dacă făptuitorul a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori influența sa asupra aceteia.

Dacă actele de perversiune sexuală cu o persoană care nu a împlinit 18 ani au fost determinate de oferirea sau darea de bani ori alte foloase de către făptuitor, direct sau indirect victimei, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

Dacă faptele de mai sus au fost săvârșite în scopul produceri de materiale pornografice pedeapsa este închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, iar dacă pentru realizarea acestui scop s-a folosit constrângerea, pedeapsa este închisoare de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi.

Obiectul material al infracțiunii este corpul persoanei asupra căruia se săvârșesc actele de perversiune sexuală.

Subiectul activ poate fi orice persoană fizică, bărbat sau femeie.

Subiectul pasiv există doar la modalitățile agravante prevazute de art. 201, alin. 2 Cod Penal. În acest caz, minorul poate fi subiectul pasiv.

2.4.8. Corupția sexuală

Corupția sexuală este prevăzută în articolul 202 Cod Penal, care prevede: „actele cu caracter obscen săvârșite asupra unui minor sau în prezența acestuia se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani” iar când faptele de la alin. 1 „se săvârșesc în cadrul familiei pedeapsa este închisoarea de la 1 la 7 ani.”

Dacă faptele prevazute în alin. 1 și 2 art. 202 Cod Penal au fost săvârșite în scopul producerii de materiale pornografice maximul special al pedepsei se majorează cu 2 ani.

Prin incriminarea acestor fapte se asigură un climat de dezvoltare normală a minorului, la adapost de săvârșirea oricăror fapte obscene.

Subiectul activ poate fi orice persoană, fapta se poate comite în orice formă de participație, inclusiv coautoratul.

Subiectul pasiv este un minor, de sex masculin sau feminin.

2.5. Sisteme normative și instituționale de protecție a copilului în unele țări ale Uniunii Europene

Organismul internațional specializat care acționează pentru protecția copilului este FONDUL NAȚIUNILOR UNITE pentru COPII (UNICEF).

Mandatul UNICEF este menit să ajute la protecția copilului și să promoveze dezvoltarea lor, pornind de la faptul că, dată fiind vulnerabilitatea lor, preocuparea față de ei trebuie să fie sporită.

Cel mai amplu instrument juridic angajat pentru state, alcătuit din 54 articole care acoperă întreaga paletă de drepturi și libertăți și constituie un sistem de protecție juridică eficientă pentru copii este CONVENȚIA CU PRIVIRE LA DREPTURILE COPILULUI – adoptată de Adunarea Generală a ONU la 20 noiembrie 1989.

Aceasta reprezintă cea mai universală lege de pe pământ, fiind ratificată de țara noastră la 28 septembrie 1990, considerând-o un document de referință perntru toți cei care se ocupă de copii, acesta găsindu-și materializarea în Legea nr. 18/1990.

Legislația românească nu operează cu termenii de abuz cum sunt definiți în instrumentele ONU și în cele ale C.E., însă conținutul acestora este în cea mai mare parte acoperit de legislația penală cu referire la copilul victimă (Ex. viol, seducție, incest, corupție sexuală).

În continuare sunt prezentate prevederile cu privire la viața sexuală din legislațiile câtorva state europene pentru realizarea unor comparații cu țara noastră:

2.5.1.Rep.Moldova

Republica Moldova a aderat la Convenția cu privire la drepturile copilului la 12 decembrie 1990, după mai puțin de șase luni de la proclamarea suveranității (23 iunie 1990) și de la aderarea la Declarația universală a drepturilor omului (28 iulie 1990).

Legea privind drepturile copilului stipulează, că statul ocrotește inviolabilitatea persoanei copilului, protejându-l de orice formă de exploatare, discriminare, violență fizică și psihică, neadmițând comportarea plină de cruzime, grosolană, disprețuitoare, insultele și maltratările. În Moldova sunt formate organe publice și neguvernamentale, ce au ca obiectiv protecția copilului, din ele: inspectoratele pentru problemele minorilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne; comisiile pentru minori de pe lângă comitetele executive, în municipiul Chișinău – Direcția pentru ocrotirea copilului, reintegrare și sprijin familial, ce se ocupă cu ajutorarea familiilor social-vulnerabile și copiilor rămași fără tutelă. Din anul 1997 în Moldova activează Centrul Național de prevenire a Abuzului față de Copii, ce se preocupă cu apărarea și promovarea drepturilor copilului, ridicarea la nivel de opinie publică a problemei violenței față de copii, promovarea activității de prevenire a abuzului față de copii și transformarea acesteia într-un efort al întregii societăți, reducerea vulnerabilității copiilor și a maturilor față de atentatul verbal și fizic. Codul penal (art.88) califică omorul săvârșit, profitând de neputința victimei de a se apăra ca omor premeditat cu circumstanțe agravante și se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu privațiune de libertate pe un termen de la zece la douăzeci și cinci de ani.

Omorul pruncului, savârșit cu premeditare de către mamă în timpul nașterii sau imediat după nașterea lui se pedepsește cu privațiune de libertate până la trei ani sau cu muncă corecțională până la un an (art.92 CP).

Determinarea la sinucidere sau la tentativa de sinucidere a unei persoane, care se află într-o dependență materială sau altă dependență față de cel vinovat, fie prin comportare cruntă, fie prin înjosirea sistematică a demnitații personale a victimei se pedepsește cu privațiune de libertate pe un termen de la unu la cinci ani (art.94 CP).

Torturarea – bătaia sistematică sau alte acțiuni cu caracter de torturare se pedepsesc cu privațiune de libertate până la trei ani, însă aceleași acțiuni săvârșite asupra minorilor se pedepsesc cu privațiune de libertate de până la cinci ani (art.101 CP).

Violarea unei minore în vârstă de până la 14 ani se pedepsește cu privațiune de libertate pe un termen de la zece până la douazeci și cinci de ani (art.102 CP).

Raportul sexual cu o persoană care n-a împlinit 16 ani se pedepsește cu privațiune de libertate pe un termen de la doi la șase ani (art.103 CP).

Satisfacerea poftei sexuale în forme perverse prin constrângere fizică, amenințare sau profitând de starea de neputință a victimei, fie asupra unui minor se pedepsește cu privațiune de libertate pe un termen de la cinci la zece ani (103-1 CP).

Pervertirea unei persoane care n-a împlinit 16 ani se pedepsește cu privațiune de libertate până la trei ani (art.104 CP).

Proxenetismul – constrângerea sau îndemnul la prostituție, înlesnirea practicării prostituției sau obținerea de profit de pe urma practicării prostituției, precum și recrutarea unei persoane pentru prostituție ori traficul de persoane în acest scop, savârșite fața de un minor se pedepsesc cu privațiune de libertate de la cinci la zece ani (105-2 CP).

Sustragerea de la plata pensiei alimentare sau de la întreținerea copiilor se pedepsesc fie cu privațiune de libertate până la doi ani, fie cu munca corecțională până la un an (art.110 CP).

Abuzul de drepturile sau de obligațiile de tutore, ce prevede că folosirea în interes de profit a tutelei, curatelei sau a patronatului în dauna celui pus sub tutelă sau lăsarea copiilor puși sub tutelă fără supraveghere și ajutorul material necesar se pedepsește cu amendă în mărime de până la 50 salarii minime (art.112).

2.5.2. Marea Britanie

Răspunderea penală începe de la vârsta de 17 ani, vârstă la care copiii pot fi judecați și chiar condamnați.

Protecția copilului este obiectivul primordial, prevenția aflându-se în responsabilitatea autorităților administrative locale care trebuie să ajute și să sfătuiască familiile.

Tribunalul pentru Tineret intervine dacă părinții nu sunt de acord cu decizia autorităților locale, numai dacă intervenția să poată contribui la binele copilului și dacă el suferă sau riscă să sufere prejudicii importante prin lipsa unei îngrijiri corespunzătoare.

2.5.4 Italia

Răspunderea penală este fixată la 18 ani. Justiția italiană face deosebire între minorii în pericol din cauza propriilor acte și minorii în pericol datorită părinților lor. Minorul în pericol ca urmare a comportamentului său inadecvat poate beneficia de o masură de protecție administrativă, hotărâtă de Tribunalul pentru Minori, în urma unei anchete sociale și familiale.

Fenomenul maltratării preocupă opinia italiană, iar mass-media încearcă să sensibilizeze societatea asupra faptului că familia, această instituție creată pentru copil, poate duce la distrugerea propriului copil.

2.5.5. Spania

În această țară răspunderea penală începe de la 16 ani, copilul fiind atunci responsabil în totalitate pentru actele sale.

În caz de maltratare, de lipsa de îngrijire, abuz sexual, administrația se subrogă părinților și iau minorul sub tutela, chiar dacă familia se opune. Dacă părinții se opun deciziei de plasament luată de administrație ei pot face apel Judecătorului de Familie.

Administrația poate interveni și la cererea familiei sau a oricărei alte persoane (medic, învățător) prin intermediul serviciilor sociale de bază compuse dintr-un psiholog, un educator și un asistent social.

2.5.6. Germania

Minorul sub 14 ani nu răspunde penal. Între 14 și 18 ani minorul este supus unui regim special: judecătorul pentru minor poate dispune măsuri educative și/sau reparații delictuale, evitând un proces penal, sau poate pronunța, în cadrul unui proces penal, o pedeapsă educativă.

Organul cel mai important în domeniul protecției copilului este Oficiul pentru Tineret căruia părinții i se pot adresa direct solicitând ajutor pentru educarea copiilor lor în și/sau afara familiei, supravegherea zilnică sau pe o durată mai mare, ajutor social sau economic pentru integrarea tinerilor.

În cazul în care familia refuză să coopereze cu acest organ se poate avertiza Tribunalul pentru Minori. Dacă părinții comit asupra copiilor acte cu relevanță penală (rele tratamente, abuz sexual, punere în pericol, etc.) judecătorul va sesiza tribunalele penale.

2.5.7. Belgia

Răspunderea penală începe la vârsta de 18 ani. Accentul se pune pe prevenție și ajutor acordat tinerilor aflați în situația de risc, cu privire la integrarea lor. Toate intervențiile preventive cu privire la tinerii aflați în dificultate nu pot avea loc decât cu acordul acestora și cu respectarea drepturilor și garanțiilor care le sunt recunoscute.

=== 6CAP_III_11PAG ===

CAPITOLUL III

SENSIBILIZAREA OPINIEI PUBLICE SI IMPACTUL MASS-MEDIA ASUPRA FAPTELOR DE PEDOFILIE

3.1. Forța mijloacelor de informare, în masă, în societatea românească;

Înainte de 1989, sexualitatea era un subiect tabu în paginile publicațiilor din România. De altfel era oarecum normal ca lucrurile să stea astfel: într-o societate uniformizată si egalitaristă, informația era cosmetizată astfel încât să nu lase să transpară nici o urmă de diversitate. Discursul oficial schița o societate "perfectă": fără handicapați, fără șomeri, fără homosexuali, fără pedofili.

Situația s-a schimbat însă radical în perioada post-comunistă, când subiectul sexualitații a început să fie abordat la început mai rar si mai timid, apoi din ce in ce mai frecvent și mai diversificat. Dacă până atunci sexualitatea era inexistentă, trecută complet sub tăcere, multitudinea de ziare și reviste apărute după 1989, toate dornice să atragă atenția cititorilor, au ridicat valul de tăcere așternut asupra subiectului. Asa se face că articolele care atacă această chestiune au devenit uzuale în peisajul presei românești. Aceasta nu înseamnă însă, că sexualitatea este abordată întotdeauna în cunostință de cauză, aceasta deoarece în repetate rânduri presa preferă să speculeze latura senzațională a acestei forme de manifestare în detrimentul informației obiective. Numai de la începutul acestui an, Asociația “ ACCEPT” a înregistrat un număr de 106 articole pe această temă publicate în presa centrală, după cum urmează: 14 în luna ianuarie, 5 în februarie, 16 în martie, 41 în aprilie și 30 în mai. Analizând frecvența și modul în care subiectulsexualității este înfățișat de principalele cotidiane, putem spune că o abordare destul de echilibrată a acestui subiect întâlnim în Ziua, Cronica Română și Curierul Național. Acestea comunică de cele mai multe ori știri, păreri pro și contra, iar autorii articolelor se abțin să facă propriile comentarii. România Liberă abordează destul de puțin subiectul, neacordându-i în mod cert prioritate.

O abordarea orientată spre senzațional o întâlnim frecvent în Evenimentul Zilei și Național, acestea fiind cotidianele unde și stereotipurile se întalnesc din abundență.
Cotidianul în care sesizăm o schimbare de atitudine în ceea ce privește relațiile sexuale este Libertatea. Până spre sfarșitul anului 1997, Libertatea ne oferea prezentări și comentarii orientate spre senzațional, alături de fotografii "șocante". Din 1998 însă, abordarea este de cele mai multe ori neutră, iar în rubrica "Despre sex fără perdea" răspunsurile către cititori apelează chiar la studii și statistici în domeniu. De multe ori însă, subiectele abordate sunt derizorii, lipsite de orice relevanță; singura rațiune pentru care asemenea știri pot apărea este vandabilitatea lor: "Hârjonelile dintre copii s-au europenizat/ Polițiștii au amendat trei familii pentru că odraslele lor s-au jucat de-a homosexualii", titrează Ziua din 21 mai 1998, un articol cu titlul "Transsexualul Cici dansează în baruri" apare în Libertatea din 6 mai, în timp ce Evenimentul Zilei din 1 aprilie publică un articol cu titlul "Homosexualul Onose l-a tocat cu ciocanul pe boschetarul Carabela".

Se insistă adesea asupra infractionalitații gay, cu accent pe pedofilie: "Adolescenta a fost 'violată de o vecină" (Libertatea, 27 februarie 1998), "Articolul 200 in acțiune/Pedofilul va sta 7 ani in inchisoare" (Curierul național, 29 ianuarie 1998), "șase homosexuali au violat un adolescent de 18 ani" (Libertatea, 19 ianuarie 1998), "23 de copii sunt terorizați de Gabriel Lungan, de 23 de ani, fost paznic la porci/Copiii de la Școala ajutătoare din Băbeni sunt supuși la groaznice perversiuni de către un îngrijitor psihopat" (Ziua, 28 iulie 1997), "I-au violat, i-au filmat și apoi i-au asasinat/Cel puțin cinci copii sunt victimele rețelei de pedofili care vindeau scene macabre", "Bordelul homosexualilor/Trafic de carne vie, droguri si dolari" (Tinerama, 20 august 1996).

Este adevarat, apar si articole care nu au legatură directă cu evenimente concrete, curente. Scopul acestora este în general informațional, dar întrucât apar în număr mic și tratează fragmentar subiectul, asemenea articole eșuează de cele mai multe ori în încercarea de a explicita fenomentul. Limbajul folosit, în special în presa scrisă, atunci când se abordează subiectul sexualitații oscilează între agresiv si ironic.

Cât de mult influențează autoritățile felul în care tema pedofilie este reflectată în presă?

Autoritățile române sunt adesea criticate în paginile publicațiilor, în special pentru legislația permisivă față de această categorie de infractori, fapt ce i-a determinat pe aceștia să înăsprească pedepsele, pentru cei care abuzează de minori și pe premierul Adrian Năstase să declare că dacă ar putea ar reintroduce pedeapsa cu moartea, pentru aceștia.În ultimii 10 ani, în țara noastră s-a înregistrat un număr îngrijorător de cazuri de pedofilie. Cu toate că nu este încă recunoscută de autorități drept un “fenomen”, pedofilia nu încetează să adauge pe listă noi nume, mass-media fiind și cea care aduce în prim-plan din ce în ce mai multe cazuri în care copiii din România cad din ce în ce mai des victime ale acestui fenomen, țara noastră devenind un adevărat rai al pedofililor. Recomandări

Pentru îmbunătațirea calității articolelor referitoare la sexualitate în presa din România, ar fi necesară respectarea unor principii pe care le vom enumera punctual:

– să nu se mai discute subiectul sexualității în necunoștință de cauză;
– informațiile referitoare la relațiile între persoanele de același sex să fie abordate într-o manieră neutră, renunțându-se la comentarii personale, adesea vădit rău-voitoare

– în articole opinia să se prezinte într-un mod echilibrat;
– să se verifice informațiile în ceea ce privește declarațiile și acțiunile unor instituții, vorbitorii și funcțiile lor – un element care ar trebui de altfel să fie dictat de deontologia profesională;

– să se apeleze la studii de specialitate, mai ales când se dorește o abordare interdisciplinară a homosexualității;

– fotografiile ce însoțesc articolele să fie reprezentative pentru conținutul articolelor;
– să se respecte prezumția de nevinovație, în sensul că pedofilii bănuiți de a fi implicați într-o infracțiune să nu fie înfățișați drept infractori până când justiția nu s-a pronunțat în acest sens și să nu se facă public numele suspecților înainte de a se dovedi vinovația lor. De altfel, această ultimă recomandare este, de asemenea, general valabilă și ar trebui respectată de jurnaliști în orice situație, nu doar în privința pedofililor.

3.2. Modalități de cunoaștere și respectiv de prevenire și combaterea faptelor de pedofilie prin intermediul mass-mediei

După 1990 și în special după 1995-1996, în România a avut loc o adevărată explozie în ceea ce privește actele de pedofilie, ceea ce a determinat presa scrisă și audio-vizualul, să semnaleze din ce în ce mai multe cazuri în care minorii erau agresați din punct de vedere sexual. Presa și televiziunea reflectă faptele ca atare, oamenii trag concluzii, judecă, condamnă, apoi totul se uită, rămănând în urmă copii traumatizați care nu-și vor mai reveni niciodată din punct de vedere psihic.

Traficul și exploatarea sexuală a copiilor și tinerilor, pornografia, prostituția și, în general, abuzurile asupra acestora, adesea comise în scopuri comerciale, constituie fenomene ale căror dimensiuni înregistrează o creștere alarmantă. Ele nu constituie fenomene episodice, afectând un număr redus de persoane, ci fenomene cu profunde implicații de ordin social și economic, favorizate de globalizare și utilizarea tehnologiilor moderne.

Formularea unor politici coerente pentru prevenirea și combaterea traficului de persoane și a exploatării sexuale întâmpină, însă, o serie de dificultăți rezultate, în primul rând, din caracterul acestor fenomene, din invizibilitatea și mobilitatea lor.

Cazurile de pedofilie au fost dezbătute foarte mult în presă, după 1990, atât în cea de la noi cât și în cea de peste hotare, fapt ce a determinat autoritățile să facă front comun și să înăsprescă pedepsele privitoare la cei care abuzează din punct de sexual de minori.

Scandalul „News of the World“

La capătul unui îndelungat proces soldat cu condamnarea la inchisoare pe viață a lui Roy Whiting, acuzat de uciderea unei fetițe al cărei nume, Sarah Payne, a devenit sinonim cu ororile pedofiliei, guvernul de la Londra a promis opiniei publice că va înăspri la maximum pedepsele pentru persoanele suspectate și condamnate pentru abuz sexual împotriva copiilor.

Invocând principii suverane precum apărarea drepturilor omului, vicepremierul John Prescott a lăsat, totuși, de înțeles că exclude adoptarea așa-numitei Legi Sarah, cerută de părinții victimei și promovată într-o campanie de proporții de publicația „News of the World“, lege care ar permite publicarea numelor și adreselor personale ale pedofililor înregistrați în dosarele poliției britanice. Deși o astfel de prevedere ar permite părinților britanici să identifice posibilii pedofili în preajma cărora trăiesc copii lor, ea este apreciată în rândul autorităților drept un atentat la drepturile omului – căci „și pedofilii sunt oameni“ – având în vedere amenințările publice cu moartea lansate la adresa suspecților.

Amenințări ce s-au înmulțit vertiginos după ce ziarul menționat, până nu demult considerat un tabloid de mâna a treia, a înregistrat acum doi ani o creștere masivă a tirajului după publicarea fotografiilor a șapte pedofili condamnați, dintre care patru se află încă în libertate.

Demn de remarcat că, deși a respins ideea unei Legi Sarah, Prescott și colegii săi de guvern au avut de-a lungul timpului numai cuvinte de laudă la adresa campaniei lansate de „News of the World“, campanie preluată, între timp, și de publicații din alte părți ale Europei, precum „The Investigator“, ziar distribuit în Belgia, Olanda și Luxemburg. Cu toate acestea, diverse organizații ale militanților împotriva pedofiliei au condamnat campania de presa, afirmând că aceasta le permite pedofililor să fugă sau să se ascundă, fapt ce constitui „un dezastru pentru securitatea copiilor“. O astfel de situatie s-a petrecut acum doi ani, când primele dezvăluiri ale „News of the World“ s-au soldat cu numeroase atacuri ale părinților împotriva unor persoane suspectate a fi pedofili, deși împotriva acestora nu existau probe concludente. Scandalul a luat, atunci, proporții după ce unul dintre suspecți s-a sinucis, de teama unei condamnări pe viață sau a linșajului.

Modul lent în care au reacționat, la acea dată, autoritățile au avut o contribuiție substanțială la explozia de furie a populației.

Televiziunea preia ștafeta în campania de demascare a pedofililor

După exemplul oferit de presa londoneză, audiovizualul din Marea Britanie și-a asumat, la rândul său, rolul de pionier în campaniile antipedofilie.

Cea mai controversată dintre ultimele emisiuni televizate din Regat o constituie seria de reportaje realizate de jurnalistul Bob Long, care și-a petrecut doi ani alături de forțele de poliție, pe parcursul anchetelor în rândul rețelelor de pedofili.

Infiltrându-se printre aceștia, Long și echipa sa oferă publicului șansa de a vedea cum privesc amatorii de sex cu minori, pe de o parte, și echipele de poliție, pe de altă parte, crimele odioase comise de cei circa un sfert de milion de pedofili care ar trăi în Marea Britanie, potrivit anchetelor cu pricina. Imaginile prezentate publicului sunt atât de dure încât unii dintre colegii lui Long au avut nevoie de consultații medicale de specialitate, din cauza expunerii prelungite la ororile cu care poliția are de-a face „zi de zi“. „Mulți copii, inclusiv nou-născuți, sunt ținta unor abuzuri sexuale din cele mai grave. Este un subiect despre care lumea nu vrea să vorbească.

Ziarele se ocupă de această problemă mai mult decât televiziunea. Dar când o fac, ori se referă la cazuri extreme, precum răpirea și uciderea lui Sarah Payne, ceea ce e un lucru bun, fie tind să publice numele pedofililor, ceea ce induce lumea în eroare, având în vedere că oamenii cred că pedofilii apăruți în poză reprezintă întreaga problemă“, susține Long. Aceasta contravine realității așa cum este ea prezentată în dosarele poliției, care, potrivit jurnalistului, ține sub supraveghere circa 230.000 de pedofili.

Una din anchetele lui Long se refera la Operațiunea Doorknock, soldată cu descoperirea unei macabre rețele de pedofili care opera de aproximativ 30 de ani și căreia i-au căzut victime sute de copii. Aceleași investigații dovedesc o dilemă majoră cu care se confruntă Poliția britanică, având în vedere că pedepsele cu perioade lungi în închisoare nu își ating scopul final, deoarece majoritatea condamnaților nu sunt tratați din punct de vedere psihiatric, iar când sunt eliberați își reiau activitățile pedofile. De aceea, Politia își îndreaptă acum atenția spre internet, care, potrivit lui Long, „creează pedofili“ prin resursele imense la care amatorii de pornografie au acces – de unde și numărul incomparabil mai mare de pedofili înregistrați pe parcursul ultimilor ani, față de cei aflați în evidența Poliției în urmă cu doua-trei decenii.

„Rușinea noastră, în realizarea acestor emisiuni, este că a trebuit să umblăm la imagine atunci când prezentăm pedofilii în acțiune. Pedofilii spun că minorilor cu care fac sex le place. Dar dacă le vezi chipurile – durerea, groaza, frica – nu vei crede niciodată acest argument“, susține jurnalistul citat.

Cazurile cele mai grave ce au fost intens mediatizate și care au șocat opinia publică de la noi din țară, au fost cele privind pe Olăriu Mihai, de 46 de ani, din comuna Vulturești, județul Suceava, care a fost arestat la 12 decembrie 1999 și condamnat la 30 de ani închisoare și Chirila Viorel, de 35 de ani, din municipiul Iași , ce a fost arestat la 8 aprilie 2000 și condamnat la închisoare pe viață, ambii pentru săvârșirea infracțiunii de relații sexuale între persoane de același sex, urmată de moartea victimei, prevazute de art.200, alin 2, 3 și 4 Cod penal.

Primul, în perioada mai-noiembrie 1999, în zona cartierului Burdujeni din municipiul Suceava, a acostat 4 minori cu vârste între 11-13 ani, cu care a întreținut prin violență relații sexuale anale și orale, minorii au suferit grave leziuni corporale și traume psihice, iar la doi dintre ei le-a provocat moartea.

Al doilea, în perioada mai 1998-februarie 2000, pe raza și în împrejurimile municipiului Iași a acostat 9 minori, majoritatea cu vârste sub 14 ani și provenind din categoria copiilor străzii, cu care a întreținut prin violență relații sexuale și anale. Victimele au suferit grave vătămări corporale și traume psihice, iar un minor a decedat, la 16 februarie 2000, în pădurea Căprița, din apropiera Iașului.

Sensibilizarea opiniei publice cu privire la faptele de pedofilie se realizează și de către publicații ale Ministerului de Interne, având drept motto sintagma „Atentat la inocență” este vorba de revistele Poliția Română , Pentru Patrie care cuprind pagini destinate exclusiv tinerilor.Articolele sunt cu atât mai șocante cu cât pedofilii sunt persoane cu atribuții de educație și creștere.

O modalitate de combatere prin mass-media este și metoda publicării fotografiilor pedofililor, care se sustrag urmăririi penale, în ziare de largă circulație, dacă sunt cunoscute identitatea și semnalmentele lor, ori atunci când s-a realizat portretul robot al autorului cu ajutorul metodei identikit sau a minicompozitorului.

Tot prin intermediul presei scrise se poate proceda la pregătirea antiinfracțională și educarea juridica a cetățenilor, prin articole destinate părinților despre îndrumarea și asigurarea securității copilului.

Televiziunea are un rol educativ deosebit al populației, în special a celei tinere.Emisiunile realizate și prezentate de televiziune cu ocazia prinderii pedofililor au creat un curent de opinie deosebit și puncte de vedere contradictorii în rândul audiențelor,95% din cei intervievați s-au pronunțat pentru majorarea pedepselor cu închisoarea cu privire la faptele de pedofilie22.

Faptele de pedofilie se pot preveni și în cadrul emisiunilor destinate tinerilor, urmând ca aceștia să fie preveniți cu privire la faptele cărora ar putea să le cadă victime și să fie instruiți cu privire la modul de comportare: să nu accepte relații de prietenie ocazionale cu persoane necunoscute; diverse daruri;invitați;plimbări în parc sau în pădure

Un astfel de mod de acțiune a folosit Robert Fârnău, el declararând că îi ademenea pe micuți spunându-le că le dă bomboane și ciocolată dacă îl însoțesc. El a fost reținut de polițiștii bucureșteni fiind acuzat că a întreținut relații sexuale cu doi minori în vârstă de 6 respectiv 10 ani, el fiind considerat și principalul suspect în cazul copilului ucis la Ciolpani.

3.3. Relația forțelor polițienești cu mass-media pentru o informare adecvată a populației

Poliția și mass-media ar trebui să aibă un raport de colaborare,atât poliția are nevoie de mass-media pentru a realiza o mai bună prevenire antiinfracțională a populației și pentru a o ajuta la prinderea unor infractori dați în urmărire, cât și mass-media are nevoie de informațiile furnizate de poliție,acestea având priză la public și implicit ducând la creșterea tirajului.Cu toate acestea între poliție și mass-media nu există un sentiment de încredere, fiecare din cele două instituții a adus argumentația necesară pentru a exemplifica situația conflictuală existentă: polițistii acuzându-i pe ziariști că tot timpul sunt în căutare de senzațional și încearcă să-i pună pe ei tot timpul într-o lumină proastă, că prezintă anumite fapte sub forma informațiilor trunchiate și inexacte, rupte dintr-un context dat, însoțite de titluri inadecvate și imagini ce apelează la sugestibilitatea publicului, că uneori se poate compromite o anchetă prin divulgarea timpurie a informațiilor, ziariștii acuzându-i că nu le relateză întocmai realitatea,totuși s-a desprins ideea că acestea cooperează într-o situație de interdependență, de parteneriat.

Tocmai pentru a crea o mai bună colaborare cu presa și pentru o mai mare transparență a acțiunilor sale, poliția a înființat în cadrul tuturor Inspectoratelor un birou de presă și realizează împreună cu postul de televiziune Prima o emisiune dedicată exclusiv acțiunilor întreprinse de poliție. Scopul relațiilor cu presa este ca, printr-o informare obiectivă și veridică, să se stabilească un contact permanent și să se creeze un climat de încredere reciprocă pentru facilitarea acțiunilor polițienești.

La seminarul cu tema „Justiția, poliția și medierea socială “, în organizarea Institutului de Cercetări Sociologice din cadru Academiei Române, împreună cu o organizație neguvernamentală a rromilor s-a concluzionat că o anumită parte a presei a jucat un rol nefast în cultivarea violenței în grup, prin invocarea repetată, în articolele apărute în presă, a apartenenței unor infractori din etnia respectivă, precum și a modului de acțiune a grupului respectiv, mod care a fost preluat și în conflictele similare ulterioare. Tot acest mod de formare a publicului de către presă – inconștient sau deliberat crează o imagine falsă în fața opiniei publice determinând reacția ostilă a acesteia.

Trecând peste toate neînțelegerile, sunt suficiente puncte de interes care să permită parteneriatul poliție – presă. În esență este vorba de faptul că fiecare parte este pe poziție atât de informator, cât și de informat.

Astfel, trebuie să se țină cont de o serie de elemente cum ar fi : natura organului de presă – național sau local, de informare sau de opinie;natura faptelor luate în considerare – infracțiuni cu caracter local sau național, cu rezonanțe politice; natura serviciului de poliție care realizează comunicarea la care trebuie să adăugăm particularitățile perioadei respective23.

Dacă până în momentul de față accentul a fost pus în cadrul abordărilor pe traictoria transmițător, aparatul polițienesc – canal de comunicare, iar mass-media – receptor, publicul larg, relațiile cu presa pot fi și trebuie să fie concepute de maniera exploatării conținutului presei scrise și vorbite din perspectiva interesului operativ al muncii de poliție, în măsura în care mesajul pe care această presă îl transmite are un conținut adecvat.

Deci, raporturile poliție- presă sunt reciproce.

=== 7CAP_IV_16PAG ===

CAPITOLUL IV

PREVENIREA ȘI COMBATEREA FAPTELOR DE PEDOFILIE

4.1. Organizarea activității informativ-operative pentru prevenirea faptelor de pedofilie;

Datorită faptului că datele statistice referitoare la cazurile de pedofilie sunt aproape inexistente, infracțiunile subsumate sub conceptul de pedofilie rămân adesea în cadrul cifrei negre a criminalității.Acest lucru se întâmplă pentru că în urma constrângerilor morale sau fizice, prin amenințări sau violențe, ori contra-cost,minorii nu fac cunoscute nimănui abuzurile la care au fost supuși. Având în vedere consecințele deosebite ale faptelor de pedofilie, prevenirea lor trebuie să constituie o maximă preocupare a lucrătorilor de poliție, în general și, în special, a lucrătorilor din cadrul formațiunilor de poliție judiciară. Prevenirea acestor fapte se realizează prin executarea următoarelor măsuri:

4.1.1. Actualizarea evidențelor și albumelor foto cu elemente ce au fost cercetate și condamnate pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de articolele 179-203 Cod Penal în care vor fi cuprinse și persoane predispuse la asemenea fapte (viol, raport sexual cu un minor, seducție, corupție sexuală, incest). În acest scop, se va coopera în mod organizat cu personalul didactit din instituții de învățământ, centrele de primire, cadre medicale din unități spitalicești, inclusiv cele de la dispensarele teritoriale, care prin activitatea lor au posibilitatea să constate direct aspecte de această natură, atât despre autori, cât și despre victime.

La întocmirea evidențelor, trebuie să se aibă în vedere semnalmentele și grupa sangvină, iar albumele să cuprindă fotografii în picioare, față și profil.

4.1.2. Verificarea situației actuale a tuturor elementelor pretabile și, în funcție de concluziile desprinse, se va dispune luarea în atenție și supraveghere a acestora în dosare de urmărire informativă (D.U.I.)., ori a suspectului, activitate la care vor fi angrenate cadre din formațiunea de investigații criminale, ordine publică și posturi comunale de poliție.

4.1.3. Stabilirea locurilor și mediilor favorabile savărșirii actelor de pedofilie – în aceste locuri se vor dispune măsuri de încadrare cu informatori cu posibilități reale de cunoaștere a situției de fapt existente.

Totodată, întregul efectiv va dirija rețeaua informativă existentă, pentru culegerea de informații, instruită să semnaleze apariția în locuri de interes operativ a unor persoane predispuse la astfel de fapte.

Locurile și mediile favorabile acostării și consumării actelor de pedofilie sunt :

zonele de trafic intens ale marilor aglomerații urbane (stații feroviare și de metrou, piețe agroalimentare, etc.);

centre rezidențiale de ocrotire sau reeducare a minorilor (case de copii, centre de primire și triere, internate școlare, etc.);

locuri de cazare în comun, publice sau private (unități turistice sau sociale, cămine de nefamiliști, etc.);

locuri închiriate de către cetățeni români sau străini cu sau fără forme legale, frecventate de către minori lipsiți de supraveghere și ocrotire;

unele spații comerciale cu profil de alimentație sau divertisment (baruri, restauranturi, săli de jocuri mecanice), unități igienico-sanitare (băi publice, saune) sau de întreținere și sport (săli de masaj, baze sportive, etc.).

4.1.4. Acțiuni directe, filaje, razii și controale documentate în prealabil – acestea se vor face în funcție de situația operativă, de informațiile primite de la informatori sau de la surse ocazionale.

4.1.5. Asigurarea prezenței active a polițiștilor în teren

Prezența în teren poate fi asigurată prin cuprinderea în itinerariile de patrulare ale politiștilor a locurilor și mediilor în care pot fi racolate eventuale victime, prin supravegherea categoriilor de persoane pretabile la săvârșirea faptelor de pedofilie.

În cazul în care în anumite zone sau locații planează riscul unor acțiuni întreprinse de psihopați sexuali, pe lângă îndrumarea corectă a părinților și a copiilor, a cadrelor didactice din școli și grădinițe, se impun și măsuri de supraveghere specială a zonelor pretabile de apariție a infractorilor, însoțirea copiilor minori de membri majori ai familiei, cel puțin circulația lor în grup, supravegherea copiilor în locurile de joacă, interzicerea îndepartării lor de casă înspre orele serii.

4.1.6. Propaganda juridică și pregatirea antiinfracțională

Propaganda juridică presupune informarea publicului cu privire la prevederile legale, la consecințele juridice la care se supun cei ce comit fapte circumscrise pedofiliei.

Pregătirea antiinfracțională a populației, constă în informarea publicului asupra procedeelor folosite de agresorii sexuali, asupra unor comportamente riscante. Un rol foarte important în acest caz l-a avut în practică prezentarea unor cazuri reale, individuale.

4.1.7. Alte măsuri ce se pot lua de către poliție25 :

urmărirea, depistarea și reinternarea minorilor fugiți din centrele de reeducare;

identificarea familiilor care au carențe în educarea copiilor, acelor în criză sau dezorganizate și îndrumarea acestora pentru îndeplinirea obligațiilor ce le revin față de minorii ce îi au în îngrijire;

stabilirea minorilor cu comportament deviant, acelor lipsiți de supraveghere și descurajarea lor în adoptarea unor conduite neconforme normelor de conviețuire socială;

îndrumarea minorilor rămași singuri la domiciliu să nu deschidă ușa și să nu primescă în locuință persoane străine, indiferent de motivul invocat;

instruirea copiilor, ca în zonele unde se joacă sau în vecinătatea școlilor să nu accepte relații ocazionale cu persoane care se comportă binevoitor, le oferă dulciuri, prăjituri sau jucării, îi invită la plimbare în parc sau în pădure, ori chiar se autoinvită la domiciliul copilului sub diferite pretexte (de cele mai multe ori, aceste elemente fac parte din categoria psihopaților sexuli perculoși sau chiar a hoților).

în vederea cunoașterii permanente a cetățenilor străini semnalați cu preocupări pe această linie de autoritățile polițienești ale statelor respective, se va coopera permanent cu I.G.P.F. și Direcția pentru străini și probleme de emigrări;

schimbul de informații cu O.I.P.C.- INTERPOL cu privire la rețelele internaționale de prostituție în care sunt implicați minori, cât și despre proxeneți și cetățeni străini care aplică turismul sexual;

colaborarea poliției cu organisme neguvernamentale de ocrotire a minorilor;

sesizarea imediată a comisiei locale pentru ocrotirea unor categorii de minori în vedere luării măsurilor corespunzatoare de creștere și educare într-un climat moral, etic și sănătos.

4.2. Activități informativ-operative, criminalistice și de cercetare penală ce se execută pentru descoperirea autorilor și probarea faptelor de pedofilie;

Dacă sunt sesizați despre comiterea unor infracțiuni de abuz sexual asupra minorilor ofițerii de poliție judiciară trebuie să acționeze cu operativitate pentru prinderea făptuitorului și probarea vinovăției,desfășurâd următoarele activități informativ-operative:

4.2.1. Verificarea plângerii – este prima activitate ce se execută, urmărindu-se dacă se îndeplinesc condițiile legale, dacă este făcută de persoana îndreptățită, în termenul prevăzut de lege și dacă este adresată organului competent.

4.2.2. Ascultarea copilului abuzat sexual – această activitate trebuie să țină cont de urmatoarele aspecte : istoricul faptelor, așa cum este prezentat de victimă, trebuie privit cu atenție; să se aibă în vedere stările de șoc consecutive sau uneori tendințele obișnuite de mitomanie sau sugestibilitate specifice minorului; apoi vârsta și gradul de dezvoltare psiho-intelectuală al copilului, de acestea depinzând posibilitățile și capacitatea de percepere și înțelegere a căror victimă a fost.

Ascultarea minorilor care nu au împlinit 14 ani se face în prezența unuia dintre părinți, a tutorelui sau a persoanei căreia au fost încredințați spre creștere și educare. Se va acorda atenție relatării ambilor părinți chiar și în cazul în care aceștia sunt divorțați sau în curs de divorț. Faptele pot fi notate chiar în limbajul coplilăresc în care au fost povestite, scrise între ghilimele.

Ascultarea părții vătămate trebuie să ducă la lămurirea urmatoarelor probleme : numărul participanților, cine sunt făptuitorii sau elemente necesare identificarii lor, modul în care i-a cunoscut, condițiile în care s-a săvârșit fapta, modul în care a reacționat victima, dacă există persoane care au cunoștințe despre faptă.

În continuare se va trece la prezentarea albumelor foto cu cei care sunt cunoscuți cu antecedente penale în sfera vieții sexuale, sau cei predispuși să comită astfel de fapte.

4.2.3. Cercetarea la fața locului

O importanță deosebită o are stabilirea locului și timpului săvârșirii infracțiunii datorită, în primul rând a identificării posibililor martori și apoi a descoperirii urmelor raporului sexual consumat (urme biologice : sânge, spermă, fire de păr). Se vor ridica probe de examinat de la suspecți și apoi se vor compara.

4.2.4. Examinarea medico-legală a copilului abuzat este foarte importantă. Leziunile traumatice au aceleași particularități cu ale adultului, dar ele pot fi de maximă gravitate, având în vedere rezistența redusă a copilului. Se va avea în vedere diferențierea leziunilor caracteristice sindromului copilului bătut față de cele caracteristice pedofiliei, criteriul esențial fiind localizarea acestuia din urma. Leziunile organelor genitale la copii sunt cu atât mai mari cu cât disproporția dintre organele genitale ale agresorului și cele ale victimei este mai mare. Pot fi observate în astfel de cazuri rupturi perineale, vaginale sau anale, uneori cu hemoragi acute.

La fetițe, examenul medical cuprinde examinarea himenului și examinarea endobucală, la băieți în urma examinării în laborator a spermei recoltate din anusul victimei se poate constata dacă acesta suferă de unele boli venerice (blenoragie rectală). De cele mai multe ori este necesară și investigarea bolilor venerice, contaminarea fiind produsă la vârste mici când copiii nu realizează pericolul la care sunt expuși. Boala este sesizată dupa un timp îndelungat și devine cronică, înainte ca purtătorii ei să înceapă un tratament.

Din datele existente la spitalele de copii : „Grigore Alexandrescu”, „N. Gh. Lupu”, „Spitalul de boli contagioase din București”, rezultă că, anual circa 600 de copii ai străzii se prezintă la spitale cu dignosticul de blenoragie, sifilis sau condilomatoză gigantică.

În cazul infractiunilor la care lipsesc semne obiective de penetrație sexuală pot exista semne de violență pe corp. Victima poate fi atât o fetiță, cât și un băiat, astfel că examenul este cu atât mai important cu cât semnele de violență pot dispărea rapid.

De asemenea la toate infracțiunile circumscrise pedofiliei se iau în considerare și urmările în plan psihic asupra victimei.

4.2.5. Raportarea evenimentului și darea în urmărire a autorului

Conform ordinelor în vigoare, după sesizarea faptei și efectuarea primelor măsuri informative care să confirme comiterea faptei se va proceda la raportarea evenimentului și darea în urmărire a autorului, în cazul în care s-au stabilit semnalmentele acestuia, fie cu ajutorul victimei, fie cu ajutorul martorilor oculari. Prin darea în urmărire se realizează sensibilizarea celorlalte formațiuni de poliției de pe raza județului sau a municipiului.

4.2.6. Investigațiile și verificările constituie principalele metode folosite de politiști în activitatea de prindere a infractorilor. Dacă victima nu are posibilitatea furnizării unor date despre abuzator, se vor intensifica investigațiile în locurile frecventate de elemente predispuse la acest gen de fapte, avându-se în vedere și modalitățile de racolare de care se folosesc pedofilii : promisiunea unui câstig material, oferirea de cadouri, oferirea de spații de găzduire și amenințări fizice și psihice.

4.2.7. Cercetarea infractorilor depistați în alte cauze

Atunci când nu sunt prinși cu operativitate pedofilii continuă săvârșirea acestui gen de fapte. Astfel trebuie să se urmărească în permanență, prin buletinele de evenimente comiterea și a alor fapte cu același mod de operare; când există coincidențe se impune coroborarea faptelor și conjugarea cauzelor pentru prinderea abuzatorului sexual.

O activiatate dificil de realizat este asultarea martorilor, eventual a copiilor din grup, cu privire la semnalmentele autorului, dat fiind faptul că actele de această natură sunt intime și au loc fără asistență.

4.2.8. Formularea ipotezelor și formarea cercului de bănuiți

Ipotezele vor fi formulate în funcție de rezultatul cercetării la fața locului și pe baza datelor cu valoare operativă obținute de la rețeaua informativă, iar cercul de bănuiți va fi format în conformitate cu enunțul acestora. În general, în alcătuirea cercului de suspecți intră :

persoane cu antecedente penale în sfera vieții sexuale sau persoane despre care se cunoaște că pun la cale săvârșirea unor astfel de fapte;

persoane semnalate prin INTERPOL ca având activități de pedofilie în cadrul rețelelor de turism sexual;

persoane semnalate informativ sau apărute din investigații, că au fost prezente la fața locului anterior, în timpul sau ulterior comiterii faptei, ori care au avut o atitudine suspectă în timpul cercetării, manifestând un interes nejustificat față de mersul cercetărilor;

persoane cu afecțiuni psihice pretabile să comită astfel de fapte;

personalul medico-educativ în grija căruia a fost încredințat minorul;

4.2.9. Expertiza medico-legală psihiatrică a suspecților

Pentru stabilirea stării psihice a învinuitului se va proceda la efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice. Dacă la fața locului s-au ridicat anumite urme biologice, se va proceda de urgență la ridicarea unor probe de comparat de la suspecții identificați și efectuarea expertizelor ce se impun.

Având în vedere faptul că în astfel de cazuri comunitatea se solidarizează cu victima și familia acesteia, existând sentimentul de ultragiere colectivă, polițistul de la formațiunea de investigații criminale devine astfel un personaj de prim-plan.

4.3. Proiect de strategie privind recuperarea și reintegrarea „copiilor străzii”, subiecți siguri ai actelor de pedofilie

Problema „copiilor străzii” a devenit deosebit de gravă în ultimul timp pentru țara noastră,deoarece în contextul dorinței țării noastre de a adera la UE în 2007 un capitol deosebit de important privind negocierea îl reprezintă tocmai acesta legat de copiii străzii.În legătură cu acest subiect a avut loc un protest din partea românilor aflați în străinătate la adresa CNN, în legătură cu modul cum este prezentată țară noastră în lume.

Protest românesc la adresa CNN

11 organizații si 25 de persoane, reprezentanți ai diasporei române din Europa, SUA și Canada, au adresat, la sfirșitul săptămânii trecute, o scrisoare de protest conducerii postului american CNN, în legătură cu difuzarea, în zilele de 15 și 22 februarie 2004, a documentarului “Romanian Sex Trade” (“Comerțul cu sex din Romania”). Documentarul descrie aspecte referitoare la prostituția juvenilă din România, pedofilie și fenomenul social al copiilor străzii. După ce subliniază profesionalismul CNN, probat inclusiv prin transmisiunile în direct din zilele Revoluției române din 1989 și recunoaște existența reală a unor cazuri de abuzuri sexuale asupra minorilor și de trafic de persoane, scrisoarea continuă cu exprimarea protestului față de “focalizarea nedreaptă asupra unei situatii care nu a caracterizat și nu caracterizează societatea romănească. Abuzurile sexuale asupra copiilor”, se arată mai departe în textul scrisorii, “nu sunt o problema doar pentru România, ci afectează atât țările Europei, cât și alte țări.” Scrisoarea adresează postului CNN și rugămintea de a reconsidera “problema României, din punctul de vedere al unei țări europene vechi și foarte importante, al unei țări cu oameni ospitalieri, care muncesc din greu, cu resurse financiare reduse, să îndeplinească cerințele unei societăți mondiale.” Textul remis conducerii CNN relevă și faptul că difuzarea documentarului vine într-un moment delicat pentru România, care se află în monitorizarea Uniunii Europene în ceea ce privește adopțiile internaționale. Semnatarii își exprimă opinia conform căreia imagini mai puțin șocante din România “ar putea să o scoată din cercul vicios de stereotipii și negativism promovat de mass-media”. De asemenea, textul include și exemple pozitive despre țara noastră, între care turnarea filmului “Cold Mountain” în România, elevii români premiați la Olimpiadele Internaționale de Matematică, specialiștii care lucrează în domeniul IT pentru mari firme americane etc. Scrisoarea mai include și o listă de personalități și lideri români recunoscuți în toată lumea, a căror țară de origine este România. Acest lucru a determinat și Guvernul să elaboreze un program prin care să încerce să rezolve această problemă.

STRATEGIA GUVERNAMENTALĂ ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI COPILULUI ÎN DIFICULTATE (2001-2004)

Prin această strategie se urmăresc următoarele:

Dezvoltarea și diversificarea cadrului de intervenție în vederea prevenirii abandonului și a reducerii instituționalizării;

Integrarea politicilor de protecție a copilului în ansamblul general al politicilor sociale, astfel încât să se asigure că prestațiile sociale contribuie la sprijinirea familiilor în creșterea și îngrijirea propriilor;

Dezvoltarea cadrului legislativ de o manieră care se asigure diversificarea modalităților de sprijin destinate susținerii familiilor în creșterea și îngrijirea propriilor copii;

Elaborarea și validarea standardelor de calitate pentru toate tipurile de servicii de protecție a copilului (centru de zi, centru de primire în regim de urgență, centru maternal, centru de consiliere și sprijin pentru primire, centru de pregătire a reintegrării și integrării familiale, centru de plasament pentru copilul cu handicap, centru de zi de îngrijire și recuperare, servicii pentru copilul delincvent, servicii pentru tineri, serviciu de asistență pentru exprimarea opiniei).

Completarea cadrului juridic existent cu privire la:

I) Atestarea, angajarea, formarea, evaluarea și monitorizarea asistentului maternal profesionist, în special:

a) elaborarea unei metodologii cadru de colaborare între serviciul public specializat și organismele private autorizate care angajează asistenți maternali profesioniști;

b) reevaluarea compensației materiale care se acordă asistentului maternal și familiei /persoanei care are un copil în plasament / încredințare, astfel încât aceasta să țină cont de vârsta, starea de sănătate/gradul de handicap și numărul copiilor în îngrijire, de numărul orelor de lucru (dup caz).

c) reevaluarea normelor sanitar-veterinare necesare funcționării serviciilor și instituțiilor de protecție a copilului din subordinea serviciilor publice specializate ANPCA, MAP, MMSS, MSF.

Continuarea dezvoltării și a diversificării de servicii alternative destinate unei îngrijiri personalizate și adecvate nevoilor copilului(centru de zi, centru de primire în regim de urgență, centru maternal, centru de consiliere și sprijin pentru primire, centru de pregatire a reintegrării și integrării familiale, centru de plasament pentru copilul cu handicap, centru de zi de îngrijire și recuperare, servicii pentru copilul delincvent, serviciu de asistență și sprijin pentru tineri, serviciu de asistență pentru exprimarea opiniei) cu suportul oferit în principal de: – Implementarea, în parteneriat cu Delegația Comisiei Europene a Programului Phare în valoare de 25 Milioane de EURO «Copiii mai întâi» și, respectiv – Continuarea implementării Programului de reformă a sistemului de protecție a copilului, cu finanțare de la Banca Mondială și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.

Aplicarea standardelor de calitate în toate tipurile de servicii, restructurarea unui număr de cel puțin 40 de instituții de tip rezidențial pentru protecția copilului ANPCA ,SPSPC.

Extinderea rețelei de asistenți maternali profesioniști și diversificarea ei pentru a răspunde cât mai bine nevoilor identificate în sistem (asistenți maternali specializați pentru copilul cu handicap și cu nevoi speciale, pentru situații de urgență, pentru copilul în vârstă de 0-1 an).Aplicarea standardelor de protecție a copilului prin alternative de tip familial și a unor proceduri de evaluare/monitorizare a calității plasamentului/încredințării.

Dezvoltarea sistemului de monitorizare la nivel național prin:

a) definitivarea «Finței Copilului»-principalul instrument de monitorizare a situației copiilor protejați în toate tipurile de servicii din sistem și realizarea bazelor de date la nivel național, județean și local;

b) integrarea, în cadrul acestui instrument, a programului de management financiar și dezvoltarea unui mecanism financiar eficient în sistemul de protecție a copilului.

Permanent identificarea ariilor prioritare de intervenție pentru prevenirea abandonului în vederea integrării efortului societății civile în cadrul demersurilor efectuate în sistemul de protecție a drepturilor copilului.

BENEFICIARI:- copiii în dificultate;

– copiii cu handicap și nevoi (educative) speciale.

REZULTATE:- numărul de copii aflați în instituții va scădea cu 10.000 până la sfârșitul anului 2001 și cu aprox. 25.000 pân la sfârșitul anului 2004, prin reintegrarea lor în familiile naturale, plasament/ încredințare la rude, la alte familii sau persoane, la asistenți maternali profesioniști și prin diversificarea de servicii alternative;

– numărul de asistenți maternali profesioniști va ajunge la 8.000 până la sfârșitul anului 2004 (în prezent numărul acestora este de aprox.4.000), iar numărul de copii care vor beneficia de serviciile acestora va crește până la 10.400 în același interval de timp (în prezent numărul acestora este de aprox. 5.400); 40 de instituții de tip rezidențial vor fi restructurate până la sfârșitul anului 2002; sistem național de monitorizare; standarde și ghiduri metodologice vor fi elaborate după cum urmează : – standarde de calitate pentru toate tipurile de servicii de protecție a copilului;

– metodologie de evaluare, pregatire și monitorizare a familiei adoptive;

– metodologie-cadru de colaborare între serviciul public specializat și organismele private autorizate care angajează asistenți maternali profesioniști

II. Prevenirea abuzului și a neglijării copilului, sub orice formă, precum și a fenomenelor care pot determina intrarea copilului în dificultate.

Modificarea și completarea legislației primare (Codul Civil, Codul Penal, Codul Familiei și după caz, alte prevederi legale), pentru a se asigura respectarea drepturilor copilului și protecția acestuia față de orice formă de abuz sau neglijare și dezvoltarea legislației secundare specifice necesare pentru prevenirea și intervenția eficientă în cazurile de abuz și neglijare asupra copilului, inclusiv în propria familiei. Adaptarea legislației românești în materie la legislația internațională, prin introducerea conceptelor operaționale de abuz și neglijare, cu delimitări clare: abuz emoțional, fizic, sexual, economic, neglijare.

Asigurarea cadrului legal pentru întărirea responsabilității reprezentanților serviciului public specializat și ai autorității administrației publice locale pentru intervenția în locuința familiilor care își abuzeaza și neglijează copiii.

Elaborarea unui ghid metodologic cu privire la formele de abuz și neglijare a copilului, sistemul complex de identificare, înregistrare, raportare și referire a cazurilor de abuz și neglijare, precum și metodele de observare a efectelor acestor cazuri.

Copiii străzii _ acest termen generic desemnează un fenomen psihosocial ai cărui actori sunt categoriile de copii care și-au găsit refugiul în mediul stradal, ca expresie comportamentală reactivă față de traumele suferite în mediile de proveniență (familie/instituție). Acești copii fac parte din categoria mai generală a „copiilor aflați în dificultate“, cei „a căror dezvoltare, securitate sau integritate fizică sau morală este periclitată“

Copiii străzii reprezintă grupul abandonat de toți, alungați, marginalizați, umiliți, neglijați de către propria familie sau de instituția care a preluat funcțiile familiei sale, dezorientat de atitudinea celorlalți copii aflați în stradă și care trăiesc în grupuri având propriile norme acești copii sunt o victimă singurul lor obiectiv îl reprezintă construirea unor sisteme/strategii funcționale de supraviețuire.

În 2002 a fost realizată o evaluare a situației copiilor care muncesc în stradă, studiul a arătat următoarea distribuție a formelor de muncă într-un eșantion de 150 de copii:

– cerșetorie: 75 de cazuri;

– spălarea sau paza mașinilor: 29 de cazuri;

– prostituție: 25 de cazuri;

– munci menajere: 14 cazuri;

– cărat marfă: 16 cazuri;

– furturi: 3 cazuri;

Acest fenomen ia o amploare din ce în ce mai mare, nu doar în București, ci și la nivel național, fiind asociat cu delincvența juvenilă, exploatarea sexuală a copiilor și mai ales, cu abandonul școlar. Din cercetările calitative și cantitative efectuate de ONG-uri rezultă că în București sunt 600 de copii care trăiesc în stradă, iar la nivel național numărul acestora se ridică la 2500.

În ceea ce privește distribuția pe sexe, vârstă și zonă geografică de proveniență, aproximativ 52 % dintre copii străzii au vârste cuprinse între 7 și 15 ani și 25% au între 16 și 18 ani, 71% din total fiind de sex masculin (cel mai bine reprezentați în grupa de vârstă 13-15 ani, cu 78,3%) și 29% de sex feminin (cel mai bine reprezentate în grupa de vârstă 16-17 ani, cu 30,4%).

Zona geografică principală de proveniență este Moldova, cu aproximativ o treime din total, deoarece această zonă este considerată ca fiind cea mai săracă din țară, sărăcia, certurile și violența în familie, la care se adaugă dezorganizarea familiei sunt pricipalele cauze care determină apariția copiilor străzii, de aici se trage concluzia că principalul „rezervor“ de copii ai străzii este familia.

Conform unui studiu privind durata vieții în stradă, cei mai mulți copii (50 %) se află pe stradă de aproximativ trei ani, iar 27,7 % dintre ei au o vechime în stradă cuprinsă între 3 și 6 ani. Există o categorie importantă de copii care au o vechime în stradă de peste 7 ani,însă durata medie a vieții în stradă este de aproximativ 4 ani. Concluziile referiroare la viața sexuală sunt următoarele:

Abuzul sexual

Referitor la abuzul sexual mărturisirile pe marginea acestui aspect sunt greu de obținut. Acestea apar după ce copilul capătă încredere deplină în adult. În această poziție a copilului, de a refuza relatarea acestor episoade cu ușurință, se amestecă atât rușinea, cât și teama că va fi făcut el însuși responsabil de ceea ce i s-a întâmplat. În raport cu sexul, răspunsurile pozitive sunt majoritare în cazul fetelor.

Violul este un fenomen obișnuit pe străzi, aici detașându-se două atitudini:una ar fi aceea că victima este răspunzătoare pentru viol, a doua ar fi că acei tineri sunt condamnabili pentru că au ales să locuiască pe străzi.

Din lipsă de educație și din nevoia de a supraviețui, copiii străzii se prostituează pentru a supraviețui. Vârsta primului contact sexual este situată cu mult sub limita normalului. Fetele își încep viața sexuală la 12-13 ani, iar băieții aflați la vârsta pubertății își ascund deseori legăturile cu persoanele adulte de sex masculin. Estimările poliției indică drept probabil ca aproximativ 10% dintre fetele care trăiesc în rândul „copiilor străzii“ să se prostitueze chiar de la vârste foarte fragede, de la 9-10 ani. Din discuțiile cu ele rezultă că prostituția nu reprezintă pentru aceste fete altceva decât o modalitate firească și ușor accesibilă de a-și asigura mijloacele materiale necesare vieții de zi cu zi. Multe dintre ele își îndreaptă atenția către cetățeni străini care le pot recompensa în valută sau prin cadouri atrăgătoare. O mare parte a lor aparțin unor familii dezorganizate, ele plecând de acasă pentru a scăpa de sărăcie și de violență.

Activitate sexuală precoce este o caracteristică a copiilor străzii, vârsta primei experiențe sexuale este diferită de la caz la caz și începe de la 7 ani, mergând până la 16 ani.

În România nu există o politică oficială de reglementări și măsuri consacrate expres copiilor străzii. Deși este generală considerarea lor drept un grup social cu probleme speciale, protecția acestora se înscrie în liniile mari ale legislației generale de ocrotire a copilului. Preocuparea față de acești copii este indirectă, toate deciziile în ceea ce-l privește se emit în baza unor legi vechi care nu mai corespund realităților sociale specifice de azi.

Copiii defavorizați sunt deseori priviți ca potențiali delicvenți, problemele lor fiind percepute doar din acest unghi. Această optică trebuie să înceteze și să-i găsească înlocuirea cu un răspuns global și preventiv, fără să ducă în final la o diminuare a numărului de copii ai străzii, suficientă pentru ca acest aspect negativ al societătii să-și piardă importanța și consistența, proprie unui fenomen social.

4.4 Posibilități terapeutice de tratare a pedofilului

Posibilitățile terapeutice de tratare a pedofilului sunt încă destul de limitate și diferă în funcție de personalitate fiecărui pedofil, putându-se recurge la următoarele tipuri de tratamente:

4.4.1. Tratamente cu scop structural

Realizarea acestor tratamente se face cu ajutorul psihoterapiilor individuale de inspirație analitică care permit să se ia în considerație asamblul conflictelor și să se folosească relația personală, transferul cu terapeutul. Psihoterapiile de grup reunesc pedofilii și le permit să găsească o rezonanță în experiența participanților. Este vorba de terapii dificile, existând riscul ruperii contactului terapeut-pacient. Medicația va fi hotărâtă în funcție de nivelul intelectual și capacitatea de verbalizare a subiectului.

4.4.2. Tratamente cu scop simptomatic

Acestea sunt indicate atunci când este cazul să se acționeze rapid asupra simptomelor și în masura posibilului când sunt asociate precedentelor. Este vorba despre terapii comportamentale și tratamente medicamentoase. Tratamentul sau terapia comportamentală nu readuc în discuție structura mentală a subiectului și folosesc, fie desensibilzarea reciprocă, fie aversiunea.

Prima metodă constă în a supune subiectul unor stimuli care provoacă anxietatea și inhibiția. Exhibiționismul pedofilic este o indicație în acest sens. Tehnica de aversiune (antipatie) constă în a asocia pedofilia unei încercări rușinoase, unor șocuri electrice. Ea nu se concepe decât cu consimțământul pacientului, iar rezultatele sunt discutabile.

Tratamentele medicamentoase sunt numeroase: neurolepticele și tranchilizantele reputate ca inhibitoare ale libidoului au fost utilizate, dar efectul sedativ și alterarea vigilenței pe care o produc, au consecințe în planul socio-profesional al individului. Mai interesanți sunt antiandrogenii care frânează sau suprimă în mod specific dorința și activitatea sexuală, fără a diminua nivelul vigilenței. Această indicație se bazează pe faptul stabilit că o rată fiziologică de testosteron plasmatic este o condiție necesară manifestării libidoului masculin, chiar daca nu este și suficient. După folosirea estrogenilor sau a antiandrogenilor adecvați, prescrierea de acetat de ciproteron (Androcur) se bucură astazi de cea mai mare apreciere în străinătate, datorită reversibilității totale a efectelor sale și a discreției efectelor secundare. Produșii pe bază de LH-RH care ar fi mai eficienți și mai ușor controlabili, sunt în prezent în curs de exeprimentare.

În Franța, folosirea antiandrogenilor pentru tratarea „tulburărilor de preferință sexuală” crează probleme deontologice și suscită reacții uneori excesive : ea nu poate fi luată în considerare în afara unui contract de îngrijire deosebit care leagă pedofilul și un medic specializat în acest domeniu.

Sub rezerva acestor precauții antiandrogenii se dovedesc a fi un tratament simptomatic interesant pentru subiectul-pedofil care se teme să treaca la act și care solicită o acțiune inhibatoare rapidă și reversibilă asupra libidoului lor.

Problema tratării pedofililor în Franța se pune la modul dacă acest tratament este terapie sau sancțiune. Având în vedere că orice act de pedofilie trebuie sancționat, tratamentul nu poate fi decât terapie, sacțiunea rămânând să fie aplicată în momentul pronunțării de către instanța judecătorească.

4.5. ROLUL MEDICULUI PEDIATRU SI A MEDICULUI DE FAMILIE ÎN REZOLVAREA CAZURILOR DE ABUZ FAȚĂ DE COPIL

Serviciul medical primar acordat copiilor de către pediatri și medicii de familie prin experiența și cunoștințele lor sunt ca o oportunitate de a-și asuma rolul de organizator central în fiecare din aspectele abuzului față de copil. Abuzul este o noțiune generala ce include maltratarea fizică, sexuală a copilului, neglijarea lui, indiferența, deprivarea necesităților fizice și morale pentru dezvoltarea copilului. Dacă pediatrul suspectează abuzul fizic asupra unui copil și nu raportează acest caz, copilul va rămâne în pericol. Medicul ezită să raporteze aceste cazuri poliției și justiției din mai multe motive:

– se compromite relația medic-familie;

– se pierde timp din orele de consultații;

– teama de implicare;

Pediatrul are obligația etică și legală să raporteze suspiciunea de copil agresat. În SUA 50% din cazurile raportate nu se confirmă, dar în unele cazuri în care agresorul nu este urmărit în justiție, povara supravegherii copilului rămâne medicului. Dacă se consideră că viața copilului este în pericol, acesta va fi spitalizat pentru evaluare sub supraveghere strictă. După vindecarea leziunilor acute, copilul și familia trebuie cuprinși în programe speciale.

Diagnosticul de abuz sexual față de copil.

Frecvența reală a abuzului sexual la copil este necunoscută, din cauza faptului că multe cazuri rămân nediagnosticate. Diagnosticul de abuz sexual necesită o mare obiectivitate și un examen clinic foarte minuțios, aceasta pentru că un diagnostic fals-pozitiv are consecințe extrem de neplăcute pentru părinți; în timp ce unul fals-negativ lasă copilul neprotejat.

Indicatori ai diagnosticului de abuz sexual:

a) denunțarea abuzului de către copil;

b) prezentarea sarcinii la o adolescenta

c) prezentarea bolilor venerice la vârsta prepuber;

d) modificări posttraumatice ale regiunii genitale si/sau anorectale;

e) interes sau preocupare precoce pentru sex;

f) masturbare;

g) abuz sexual la alți membri ai familiei;

h) fuga repetată de acasă (fete);

i) izolare socială;

j) frica și neîncrederea în autorități;

k) autoblamare, depresie, comportament suicid, abuz de substanțe;

l) acuze somatice incluzând dureri abdominale si pelviene.

Examenul clinic în Abuzul Sexual

Se începe cu examenul clinic general, observând eventualele semne ale abuzului fizic sau de neglijare. I se va explica copilului apoi că va fi examinat în zonele genitală și rectală. Examinarea se va face atât în decubit dorsal cu coapsele în abducție și semiflexie, cât și în poziție genupectorală.

Dacă se impune, pot fi folosite și instrumente ca otoscopul sau colposcopul. Se va ține cont de variațiile fiziologice ale himenului (himen anular, crescentic etc.). Diagnosticul diferențial se face cu traumatismele accidentale care interesează mai ales clitorisul, muntele pubian si labiile si care sunt asimetrice si nu interesează himenul. Abuzul sexual la băieți nu este însoțit de obicei de semne clinice.Când sunt prezente, interesează anusul și se observă la examenul direct. Semnele anale ale oricărui contact sexual include: tumefacții, hiperemie, escoriații și fisuri anale dispuse radial. Ruptura rectului cauzată de penetrația forțată nu se vizualizează direct, dar pot să apară cicatrice după mai multe luni de la accident. Semnele anale de traumă repetată cronică include deformări anale, dilatații mai mari de 15 mm la 30 de minute după golirea ampulei, pliuri anale neregulate și flasce după defecația completă.

Clasificarea semnelor fizice ale abuzului sexual:

a) Semne specifice abuzului sexual, chiar în absența anamnezei de abuz:

Evidențierea ejaculării:

– prezența lichidului seminal, a spermei, a antigenelor specifice sau a enzimelor lichidului seminal;

– sarcina în absența contactului sexual consimțit cu prietenul;

Boli transmise sexual:

– sifilis netransmis congenital;

– gonoreea câștigată după perioada perinatală;

– HIV câștigată în perioada perinatală sau pe cale intravenoasă.

b) Semne ce pot fi întâlnite în abuzul sexual, dar și în alte cazuri (istoricul și alte investigații sunt importante pentru diagnosticul de abuz):

– vaginite bacteriene;

– leziuni labiale extinse la copilul ce nu mai folosește scutece și care nu are alte cauze de eritem;

– friabilitatea porțiunii posterioare a labiilor;

– alte modificări anale:

· scurtarea și inversarea canalului anal;

· fisuri perianale;

· tegumentele perianale subțiate și reducerea pliurilor cutanate perianale.

– erecție peniană persistentă în timpul examinării unui băiat de

vârstă prepuberă.

Grija principală este să se asigure o stare de bine din punct de vedere fizic și emoțional copilului agresionat sexual. I se va explica copilului că ceea ce s-a întâmplat nu este din vina lui, că nu a greșit cu nimic, că este normal, că arată ca orice copil de vârsta lui și că se va face bine. Dacă este necesar se va apela la ajutorul chirurgului pentru tratamentul de specialitate.

Dacă sunt hemoragii, se va încerca oprirea acestora prin pansamente compresive reci și repaus la pat pentru o oră, timp în care se vor monitoriza semnele vitale. Dacă sângerarea persistă în ciuda măsurilor luate, se va face examen ginecologic sub anestezie generală.

Tratament profilactic:

a) Profilaxia bolilor cu transmitere sexuala se adresează an primul rând fetelor postpubertate și adulților;

b) Profilaxia sarcinii se va aplica fetelor la postpubertate dacă testul serologic de sarcina este negativ;

c) La șase luni după abuzul sexual, copilul va fi testat HIV, dacă persoana care a produs abuzul este necunoscută sau dacă este infectată HIV.

Una din condițiile importante în conduita copilului abuzat cu succes este lucru în grup a specialiștilor asupra cazului concret – pediatri, psihiatri, psihologi.

Prevenirea abuzului și neglijării(PAN)

Exemplele cum pediatrii activează în comun cu alți lucrători din serviciul sănătății și educațional, cu lucrătorii administrativi și agenți, cu părinții și alți membri ai familiei, cu persoanele de sprijin, de drept, cu personalul de poliție, presa, biserica, avocații publici și în sfârșit cu politica și legile v-or fi elicite din conferințe cu participanții și prin discuții la diferite nivele. Importanța efortului simultan multidisciplinar la toate 3 nivele v-a fi extraordinar, însă orientarea critică a copilului maltratat este în general în dependență de ambele norme – profesionale și politice. Importanța de a lucra împreună este de a folosi, de a întări și extinde programul de prevenire primară . Pentru a elabora un program de prevenire urmează să fie alcatuite urmatoarele eforturi pentru a înțelege:

Prevenirea abuzului și neglijării vizează aplicarea unui mod tripart:

Prevenirea primară

A ajuta parinții în însușirea metodelor de educație a copiilor în problemele de creștere și dezvoltare cognitivă și emoțională spre atingerea potențialului lor maxim, cu relevări individuale și depistarea riscului major particular. Lucrătorul medical angajat de stat-asistenta medicală sau medicul efectuează prima vizită a nou-născutului acasă în primele 3 zile post-partum;

Acțiunea de neglijarea copilului (ANC) este recunoscută în prezent ca o iminentă primejdioasă pentru copil, familie și societate de pretutindeni. Prevenirea abuzului fizic la copil este posibilă în multe, dar nu în toate cazurile. Încă din perioada prenatală pediatrul trebuie să identifice factorii de risc din familia respectivă și să înceapă un program de educație care va fi continuat pe tot parcursul vizitelor de puericultură.

În 1994 a luat start programul “Inițiativa Fericită”(Univ.Columbia). Costul serviciilor acasă s-au estimat de aproape 3 bilioane $, iar costul conduitei cazurilor de copii maltratați în SUA este de circa 9 bilioane $, ceea ce semnificativ justifică importanța vizitei lucrătorului medical la domiciliu.

Prevenirea secundară

Identificarea precoce a aberațiilor de educație și maltratare prin observații directe, desfășurarea monitoringului și analiza datelor detectate prin intermediul părinților, a comunității și prin supravegherea directă orientate spre:

– Stoparea (întreruperea) abuzului;

– Întărirea educației pozitive a celor supravegheați;

– Suportul familiilor și individual;

– Terapia;

Prevenirea terțiară

Tratamentul efectiv și supravegherea tuturor copiilor maltratați și a familiilor lor în scopul stabilirii dezvoltării armonioase și sănătoase a copiilor și a interacțiunii cu familia în limitele normelor acceptabile.

ANEXE

SPEȚA 1

American condamnat la moarte pentru pedofilie

Bărbatul și-a violat fetița de opt ani provenită dintr-o căsătorie anterioară. Un tribunal american din statul New Orleans l-a condamnat ieri la moarte pe un cetățean american acuzat de viol, transmite Mediafax. Bărbatul a fost găsit vinovat de violarea, în martie 1998, a propriului copil, o fetiță provenită dintr-o căsătorie anterioară, aceasta având opt ani în momentul produceri faptei, potrivit sursei. O sentință similară a fost dată de o instanță din statul New Orleans în urmă cu 25 de ani. Numele condamnatului, în vârstă de 38 de ani, nu a fost dat publicității, pentru protejarea victimei. Avocatul condamnatului a anunțat miercuri că va face apel în urma acestei sentințe. "Este strigător la cer că în timp ce în toată țara constatăm o tendință de a limita cazurile în care se recurge la pedeapsa cu moartea, Louisiana pune piedică acestei tendințe", a declarat avocatul Mark Armato, citat de agențiile internaționale de presă.

Condamnarea la moarte a violatorului american a fost pronunțată marți seara în baza unei legi adoptate în anul 1995, în Louisiana, care autorizează pedeapsa supremă dacă victima unui viol are mai puțin de 12 ani. Cu toate acestea, sentința poate fi atacată deoarece Curtea Supremă de Justiție din Statele Unite a interzis, în anul 1977, sentința cu condamnarea la moarte în cazurile de viol, lege care nu a fost însă invocată până în prezent în cazurile de viol asupra unui copil.

Inițial, victima abuzului a declarat că a fost violată de un adolescent în timp ce se juca în garajul familiei, a cărui ușa era deschisă. Însă, 21 de luni mai tarziu, ea i-a marturisit mamei sale ca în realitate autorul violului a fost tatăl ei vitreg. În cursul procesului, un alt copil din familie, fina acuzatului, a declarat și ea că a fost violată de acesta când avea aproximativ aceeași vârstă. "Bărbatul pe care îl reprezint în instanță este nevinovat și credem că victima a fost manipulată de adulți. Dar chiar și dacă ar fi vinovat nu ar merita pedeapsa cu moartea", a mai apreciat avocatul Mark Armato. Ultima execuție pentru viol în SUA a avut loc în anul 1966.

SPEȚA 2

Acuzați de molestarea copiilor

James Ronald Hammond, un britanic, a fost prins în 1997 făcând sex cu un copil de 17 ani dintr-un bar din Chiang Mai, a fost arestat și condamnat la un an închisoare în Thailanda. Bjorndal Alf Oddvar, un norvegian, a fost acuzat în 1998 pentru că a făcut sex cu un băiat de 11 ani în Pattaya și condamnat la 40 de luni închisoare.Chermouil Amnon Itshaac, care a făcut sex oral cu o fată de 16 ani ce se prostitua în Chonburi în 1997, a fost expulzat în Franța și judecat la Paris în octombrie 2000. A fost condamnat la 7 ani închisoare și i s-a ordonat să plătească compensație victimei.

SPEȚA 3

Răspuns la pedofilie

Minora în cauză avea 11 ani și de la 11 la 14 ani e cale lungă, și indiferent cum se comportă o minoră de 11 sau 14 ani, legislația e stabilită și aplicată de oameni maturi, care poate nu au citit romanul Lolita.Romanul (ultra controversat) lui Nabokov nu este cel mai indicat în domeniu, pentru că o să începem să dăm exemple din Sade sau Marilyn Manson și o să începem să căutăm pe internet poze cu fetițe,"lolite", de 11-14 ani,pentru că nu-i așa, fetele nu mai sunt ceea ce au fost acum 40 de ani.Asta e un subiect care atrage mulți bărbați, numai că e un început de pedofilie, chiar dacă o mascăm cu sintagme de "literatura modernă","avangardism","modelling pentru fetițe" s.a.m.d. (de reținut că nici Nabokov sau alții nu au avut familie și mai ales copii-și nici mulți dintre cei care le admira " opera").

Dar întrebarea mea este cum de nici o instituție a statului sau ONG (nu mai vorbesc de poliție, care într-un caz asemănător a pândit un an de zile, un englez), nu s-au sesizat, pentru ca fapta penală există. Cineva a trait timp de 1 an în concubinaj cu o fetiță, rezultând un copil. Iar parinții care au fost de acord nu cumva se încadrează la "rele tratamente aplicate minorului"?

Ei permit acele fapte care pun în pericol dezvoltarea psihică și fizică a minorului, fapte care fac obiectul infracțiunii de raporturi sexuale cu minori, și care pun în pericol…(vezi codul penal sau orice tratat de drept penal special).

> >Seducția este tot raport sexual consimțit, dar prin înșelarea minorei;

>> Să nu ne amăgim… o fată de 14 nu mai este azi ce era acum 40 de ani…:))) La fel și cu băieții.

> Un roman deosebit Lolita de Vladimir Nabokov tratează raporturile dintre o minoră și un bărbat mai în vârstă șantajat de o jună mult prea experimentată pt. vârsta ei.

> Romanul este scris cu zeci de ani în urmă:))

SPEȚA 4

Pedofilie, sechestrare, bãnuieli de viol amplificã scandalul dintre vecini

Poliția din Pecica ancheteazã un caz în care o fatã de 13 ani a reclamat cã a fost sechestratã câteva zile de un tânãr de 21 de ani, din localitate. Delia P. sustine cã și-a început activitatea sexualã la vârsta de 12 ani, când s-a mutat împreunã cu cel pe care acum îl învinuiește. Au locuit sub același acoperiș timp de patru luni: din decembrie 2001 pânã în martie 2002. În acest interval a abandonat și școala. În luna martie a anului trecut s-a mutat înapoi la pãrinti, la presiunea cãrora în septembrie a început din nou cursurile clasei a șasea, la școala generalã nr. 2. De atunci, spune partea vãtãmatã, a fost de mai multe ori acostatã pe stradã de cãtre Cezar C., care a încercat sã o determine sã se întoarcã la el.

Sâmbãta trecutã, pãrinții minorei erau plecați la cumpãrãturi. Delia, însoțitã de o vecinã, a pornit spre o colegã, domiciliatã în cealaltã parte a comunei. La un moment dat, au auzit pași în spatele lor; când s-au întors, l-au observat pe Cezar C., care alerga spre Delia. Tânãrul a început sã o înjure și sã o amenințe. A lovit-o cu pumnii în spate, iar când vecina s-a interpus între ei, a bãtut-o și pe aceasta. Femeia, speriatã, a fugit și a anunțat agresiunea la postul de poliție. Pânã sã ajungã polițistii la fața locului, Cezar C. a dus-o cu forța pe minorã în casa în care locuiește – cel puțin așa reiese din declarațiile pãrții vãtãmate, care a susținut cã bãrbatul o ducea în zorii zilei la cimitirul romano-catolic, unde o obligă sã stea ascunsã dupã cavouri, în tufe. Noaptea o ducea la domiciliul sãu. Luni, la insistențele mamei sale, Cezar C. a luat fata și a dus-o la postul de poliție. În aceeași zi, s-a întocmit la poliție un „proces verbal de predare primire a unui minor”! Iatã ce a consemnat inspectorul principal Ștefan Troiac: „Azi, la data de mai sus, am procedat la predarea cãtre doamna Preda Delia a minorei P. D. (…) Minora este predatã în urma faptului cã în 29.03.2003 s-a reclamat dispariția și lipsirea ei de libertate, care ar fi fost comisã de Cezar C. (nu vom prezenta numele integral al bãrbatului, pânã la finalizarea cercetãrilor, n. red.), iar în data de 31.03.2003 aceastã minorã s-a prezentat, de bunã voie, la sediul poliției Pecica, însoțitã de numitul Cezar C. Doamnei Preda Delia i s-a atras atenția cã în conformitate cu prevederile legale în vigoare are obligația de a lua toate mãsurile necesare pentru a împiedica pe minorã de la fapte de vagabondaj-cerșetorie și pentru întreținerea și educarea ei. Totodatã i s-a adus la cunoștințã cã în conformitate cu prevederile legale, nu are dreptul nici ea, nici alți membrii ai familiei, sã exercite violențã asupra minorei.”

Marți, fata a fost consultatã de medicul legist, pentru cã pãrinții bãnuiau cã a fost violatã. Certificatul medico-legal, care confirmã faptul cã a susținut relații sexuale (dar nu se știe dacã acestea au fost sau nu forțate, sau dacã s-au consumat în perioada respectivã și cu persoana incriminatã) a fost depus la dosar. „Am fost la dr. Crișan, care a confirmat faptul cã prezintã multiple echimoze pe corp. Și alaltãieri, și ieri, rudele lui Cezar au venit la noi sã ne retragem plângerea, ca bãiatul sã nu aibã dosar penal, sã ajungã la bulãu. Noi nu vrem sã retragem plângerea, ar fi trebuit sã se gândeascã atunci când ne-a luat fata de pe stradã. Ne-au amenințat cã vor fi probleme mari dacã nu retragem plângerea”, ne-a declarat tatãl minorei, Nicolae Preda.

Poliția ancheteazã cazul. Având în vedere vârsta fetei (13 ani) parchetul de pe lângã Tribunalul Arad ar trebui sã se sesizeze din oficiu pentru a stabili încadrarea juridicã a faptei și eventuala trimitere în judecatã a celor vinovați. Primul aspect care va trebui verificat este dacã fata a fost într-adevãr sechestratã, sau s-a dus de bunã voie la domiciliul tânãrului.

SPEȚA 5

Un alt caz este cel al preotului britanic John Michael Taylor, care, la 5 august 1997, a fost prins de către ofițeri de la Poliția Transporturi București, într-un apartament din zona Gării de Nord, în timp ce întreținea raporturi sexuale orale cu un băiat de 14 ani. Și în acest caz, justiția româna a clacat. Condamnat doar la doi ani și jumătate de închisoare, preotul britanic a fost expulzat în vara anului 1999. De asemenea, la sfârșitul lunii ianuarie 2000, Andrew John Robert Badler, pastor britanic la Biserica Penticostală Internațională, a fost expulzat după ce a fost prins de către polițiști în timp ce molesta doi băieți de 15 ani.

SPEȚA 6

Printre cele mai mediatizate cazuri, a fost cel al cetățeanului francez Michel Sounalet, patronul unei fundații româno-franceze, care, a fost arestat, în urma unui mandat emis de procurorii ieșeni, fiind acuzat de perversiune sexuală și întreținere de relații sexuale cu minori din Centrul de Plasament Popricani. Michel Sounalet, în vârstă de 67 de ani, conducea fundația de caritate româno-franceză „Amitie“, înființată împreună cu primăria din comuna ieșeană Popricani în urmă cu aproximativ 6 ani, în scopul ajutorării centrului de plasament din localitate. Ancheta polițiștilor ieșeni a pornit de la o sesizare trimisă de Direcția pentru Protecția Copilului Iași, în care se semnala faptul că Michel Sounalet a practicat perversiuni sexuale cu minorii din centru și primea vizite periodice, la locuința sa, din partea unor tineri care părasiseră de curând Centrul de Plasament.

SPEȚA 7

BIBLIOGRAFIE

Constituția României;

Codul Penal;

Codul de Procedură Penală;

Codul Familiei;

Legea 108∕98 pt. aprobarea și combaterea traficului de persoane;

Legea 18∕90 pt. ratificarea Convenției cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U în 20 noiembrie 1989;

Legea 61∕2002 privind aprobarea O.G nr.89∕2001 de completare și modificare a Codului Penal;

Legea 218∕2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române;

Legea 360/2002 privind Statutul Polițistului, modificată prin O.U.G. nr. 89/2003;

O.U.G. nr. 63/2003, privind organizarea și funcționarea M.A.I.;

H.G.R. 552/2001 pentru aprobarea Programelor de interes național în domeniul protecției copilului;

H.G.R. 216/2001 privind organizarea și funcționarea Autoritații Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție;

O.U.G. 26/1997 privind protecția copilului aflat în dificultate, aprobată și modificată prin Legea 108/1998 și republicată;

O.U.G. 12/2001 privind înființarea Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție;

Ordinul M.I. 0116/2001 privind organizarea și desfășurarea activităților informative de către Poliția Română și Poliția de Frontieră;

Instrucțiunile M.I. nr. S/1060/2000 privind urmărirea și identificarea unor categorii de persoane, cadavre și obiecte;

Ordinul M.I. nr. 0306/2002 pentru completarea ordinului M.I. nr.0116/2001;

Instrucțiunea M.I. nr. S 420/2003 privind CFL de către unitățile și subunitățile de poliție;

Manualul diagnostic și statistic al tulburărilor mentale DSM III-R/1982;

Manualul american de psihiatrie DSM/1994;

Sigmund Freud “Introduction a la psychanalyse” ediția 1989;

Sigmund Freud “Psihanaliză și sexualitate”- traducere de doctor L.Gavriliu –Editura Științifică București,1994;

Cesare Lombroso “L’anthropologie criminelle et ses recents progress” Editura Felix Alcan, Paris 1891;

Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată și proclamată de Adunarea Generală a ONU la data de 10 decembrie 1948;

Convenția cu privire la drepturile copilului adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, intrată în vigoare la 2 septembrie 1990 și ratificată de România la 28 septembrie 1990;

Recomandările Națiunilor Unite nr. 1065/1987 și 1121/1990 privind traficul și exploatarea copiilor, respectiv drepturile copiilor;

Recomandarea Națiunilor Unite nr.1286/1996 privind protecția și îngrijirile copiilor;

Avizul nr. 186/1995 privind structura și conținutul proiectului de Convenție Europeană privind exercitarea drepturilor copiilor;

Rezoluția 1099/1996 privind exploatarea sexuală a copiilor adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 25 septembrie 1996;

Vladimir Beliș “Medicină Legală”- editura Teora, București 1992;

Vladimir Beliș “Tratat de medicină legală”- Editura Medicală, volumul II București 2000;

V. Cioclei “Viața sexuală și politica penală”- Editura Holding Reporter București 1994

V. Cioclei “Manual de criminologie” Editura All Beck, București 1998;

Emilian Stancu “Criminalistica”, volumul II, Editura Actami, București 1999;

Revista de Drept Penal Anul IV, nr. 4, octombrie-decembrie, București 2000;

Barbu Nicu Damian și Nicolae Năstase „Curs de poliție judiciară”, volumul II Editura MI 2002;

Gheorghe Nistoreanu, Alexandru Boroi “ Drept Penal-Partea specială”- Ediția a -II-a, Editura All Beck, București 2002;

Ziarul Adevărul, nr./20 octombrie 1998;

Revista Criminalistica, sub redacția lui Vasile Lăpăduș, Anul III, mai 2001.