Activităti Extradidactice DE Formare A Deprinderilor DE Ocrotire A Mediului Înconjurător Organizate CU Elevii DIN Clasa Pregătitoare

UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANȚA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

SPECIALIZAREA PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

LECTOR UNIVERSITAR DOCTOR VASILE NICOARĂ

ABSOLVENTĂ:

IULIA- MARIANA NICOLAI

CONSTANȚA

2016

UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANȚA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

SPECIALIZAREA PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

ACTIVITĂȚI EXTRADIDACTICE DE FORMARE A DEPRINDERILOR DE OCROTIRE A MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR ORGANIZATE CU ELEVII DIN CLASA PREGĂTITOARE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

LECTOR UNIVERSITAR DOCTOR VASILE NICOARĂ

ABSOLVENTĂ:

IULIA- MARIANA NICOLAI

CONSTANȚA

2016

Cuprins

INTRODUCERE……………………………………………………………………………………

CAPITOLUL I. CARACTERIZARE PSIHOLOGICĂ A ELEVILOR DIN CLASA PREGĂTITOARE……………………………………………………………………. 1

I. 1. Etapa școlarului mic – caracteristici generale………………………………… 1

I. 2. Dezvoltarea biologică și fizică a școlarului mic……………………………… 2

I. 3. Dezvoltarea psihică a școlarului mic……………………………………………… 5

3.1. Dezvoltarea cognitivă……………………………………………………………. 5

3.1. 1. Reprezentările………………………………………………………….. 5

3.1. 2. Gândirea/ intelectul………………………………………………….. 6

3.1. 3. Memoria ………………………………………………………………… 8

3. 1. 4. Imaginația …………………………………………………………….. 9

3.2. Creativitatea ………………………………………………………………………. 10

3.3. Capacitatea de învățare………………………………………………………… 12

3.4. Limbajul oral și scris…………………………………………………………… 13

3.5. Integrarea socială ………………………………………………………………. 14

CAPITOLUL II. EDUCAȚIE PENTRU MEDIUL ÎNCONJURĂTOR………16

II. 1. Dezvoltarea durabilă – istoric, definire, caracteristici……………………… 16

II. 2. Mediul înconjurător – definiție și componente ……………………………… 19

II. 3. Definiția și domeniile protecției mediului înconjurător…………………… 20

II. 4. Rolul educației pentru protecția mediului……………………………………… 21

CAPITOLUL III. STRATEGII DIDACTICE ÎN ACTIVITĂȚI EDUCATIVE CU ELEVII DE CLASA PREGĂTITOARE………………………………………………….24

III. 1. Argument ………………………………………………………………………………….. 25

III. 2. Analiza SWOT……………………………………………………………………………. 26

III. 3. Metode didactice și tehnici de lucru……………………………………………….. 27

III. 4. Grupul țintă………………………………………………………………………………… 27

III. 5. Scopul și obiectivele cercetării……………………………………………………… 31

III. 6. Resursele: umane, materiale, financiare, de spațiu…………………………. 32

III. 7. Structura activităților………………………………………………………………….. 32

III. 8. Schema activităților……………………………………………………………………. 50

III. 9. Evaluarea rezultatelor și concluzii………………………………………………… 52

CONCLUZII…………………………………………………………………………………….. 55

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………. 57

ANEXE…………………………………………………………………………………………… 59

TABELE………………………………………………………………………………………….. 65

FIGURI…………………………………………………………………………………………… 69

Introducere

“A înțelege natura înseamnă a înțelege viitorul, iar a face ceva pentru salvarea naturii, atât de amenințată astăzi, înseamnă să contribui la fericirea omenirii”

(Eugen Pora)

Societatea modernă , prin modul în care și-a asigurat în ultimii ani , rezervele de hrană și diferitele resurse prime, a dus la o reală secătuire a resurselor , dar și la degradarea mediului înconjurător. Și noi oamenii suferim , sau vom suferi implicit. Grav e ,că modul în care natura strigă după ajutor ,nu constituie un semnal de alarmă pentru noi toți , sau dacă auzim acest  lucru, ne considerăm neputincioși în fața forței naturii , indiferent de forma pe care o îmbracă acestea.

Însă e timpul pentru o schimbare , e timpul să luăm atitudine, să ne convertim felul de a gândi și de a acționa , pentru că o facem tot pentru noi și pentru generațiile ce vor urma .E timpul ca omul să fie sensibil la problemele mediului , să adopte un comportament adecvat față de natură, să protejeze mediul înconjurător.  

Pregătirea în sprijinul ocrotirii naturii trebuie făcută începând de la vârsta copilăriei. Copilul învață să exploreze lumea înconjurătoare, să analizeze, să pună întrebări în legătură cu aspectele întâlnite, să-și exprime stări sufletești, să inițieze acțiuni, formându-și comportamente ecologice durabile.

E bine ca omul de mâine să știe ce e bine și ce e rău în raport cu natura pentru ca mai târziu tânărul, iar mai târziu adultul să acționeze în consecință. Acum în întreaga lume, ecologia începe să însemne o știință de bază,omenirea devenind conștientă de greșelile care s-au făcut până acum.

Și așa cum ne ocupăm de educația morală , intelectuală și estetică , de dezvoltarea aptitudinilor și sntimentelor de educația voinței este momentul să ne ocupăm și de educația ecologică, prin care să-i învățăm pe copii de ce și cum trebuie protejată natura. Dacă reușim să sensibilizăm copilul la atingerea unei flori cu miros deosebit sau putem picura puțină dragoste în sufletele lor pentru un animal sau dacă îl vedem că adună din proprie inițiativă o hârtie de jos atunci suntem pe drumul cel bun.

CAPITOLUL I

Caracterizarea psihologică a elevilor din clasa pregătitoare

1. Etapa școlarului mic – caracteristici generale

Etapa școlarului mic își are debutul în jurul vârstei de 6 ani și se finalizează o dată cu împlinirea vârstei de 11 ani. În tot acest interval au loc schimbări importante atât la nivel biologic și fizic, dar mai ales la nivel psihic. Perioada școlară mică pune accentul pe procesul învățării intens cerut de către școală care pentru vârsta cuprinsă între 6 – 11 ani este obligatorie. Încep să se dezvolte strategiile de învățare, elevul va conștientiza care este rolul atenției și repetiției, se vor forma deprinderi de bază precum: scrisul, cititul, calcule simple.

O dată cu însușirea alfabetului, elevul din clasa pregătitoare câștigă potențial de a utiliza o serie de instrumente operaționale care îi vor ușura apropierea de domeniile culturii și științei. Este cert faptul că școala prin activitatea sa generală, creează capacități și strategii de învățare ce conduc la conturarea identității și a capacităților proprii, specifice fiecarui individ.Volumul mare de cunoștințe pe care școala le oferă, permit școlarului mic să-și formeze o integrare culturală și socială strâns legată de cerințele și interesele actuale. Pe de altă parte instituția școlară răspunde dorinței copilului de a fi precum adulții, termen cunoscut drept adultrism, precum și nevoii de realizare, satisfacere și dezvoltare a curiozității cognitive. Prin integrarea în cadrul școlii a elevului de 6 ani, acestuia i se oferă accesul la anumite cunoștințe pe care nu ar putea să le dobândească singur, deoarece interesele, nevoile și curiozitățile lui nu sunt atât de intense încât să-și folosească totalitatea resurselor într-un efort concentrat. Are loc o dezvoltare a unor noi tipuri de relații prin faptul că școala cuprinde colecive egale ca vârstă ce parcurg programa de instruire intr-un spirit de competiție, grupul este supus unor reguli comune.

O dată cu debutul clasei pregătitoare are loc o asimilare continuă de cunoștințe noi, îi dezvoltă elevului o anumită responsabilitate față de modul în care și le însușește, dezvoltă un spirit atât de colaborare, dar mai ales de competiție. Copilul devine responsabil și disciplinat față de muncă, regulile școlare îi creează anumite sentimente sociale, dar mai ales dezvoltă viața interioară a acestuia. Rolul învățătorului are efect asupra procesului de adaptare a elevului mic în viața școlară , prin urmare începe să scadă dependența totală a copilului față de părinți. Prin ochii elevului învățătorul este văzut ca un reprezentant al societății, al țării in care trăiește, cu idealurile si aspirațiile sale. Tot învățătorul este cel care pune în aplicare regulile societății și școlii care antrenează energia psihică a copilului, impune propriile modele didactice de a gândi și a acționa.

Un rol important il are și pregătirea copilului în familie și grădiniță, sintagmă cunoscută ca și „ cei șapte ani de acasă ”, pentru exigențele școlii, această pregătire fiind foarte importantă pentru că ajută școlarul mic să depășească mult mai ușor ceea ce psihologii numesc „ șocul școlarizării”. Acest șoc se poate amplifica când în cadrul colectivului de elevi au loc unele abateri de la disciplina școlară, când învățătorul nu deține destulă experiență sau exigențele depășesc capacitățile sale de a le face față.

Competiția școlară presupune respectarea cerințelor disciplinei, ajută copilul să-și stăpânescă emoțiile, să depună un efort continuu și să se raporteze la activitatea și succesele colegilor. Astfel unii copii reușesc să se adapteze cu ușurință, alții au parte de eșecuri și dificultăți de scurtă durată, cu stagnări și reveniri, însă sunt și copii care nu se pot adapta, nereușind să se integreze în algoritmul programului școlar, fie din pricina condițiilor familiale deficitare, nestimulative și dezorganizate sau din cauza maturității psihice insuficiente. Se poate spune că învățarea și adaptarea sunt influențate în principal de două tipuri de factori unii genetici, iar ceilalți obiectivi.

2. Dezvoltarea biologică și fizică a școlarului mic

Procesul creșterii se temperează în intervalul 6 – 7 ani, pentru a se intensifica ulterior. Tabelul de mai jos evidențiază cele mai importante caracteristici ale creșterii, respectiv greutatea și înălțimea.

Tabelul nr. 1

Fig. nr. 1

Fig. nr. 2

Examinând acest tabel (tabelul nr. 1), împreună cu statisticile de mai sus ( fig. nr. 1 și fig. nr. 2), constatăm că în intervalul 6 – 7 ani ritmul creșterii este încetinit, mai mult în ceea ce privește greutatea. Acestea sunt explicate prin efortul depus se către copil în procesul de adaptare în mediul școlar.

La această creștere se adaugă o serie de procese, fiind mai accentuate la începutul perioadei. În ceea ce privește dentiția provizorie este înlocuită de dentiția permanetă, iar cu aceasta apar primii molari. Dezvoltarea dentiției permanente este însoțită de procesul de osificație, mai ales la nivelul toracelui, al claviculelor și al coloanei vertebrale. Specifică vârstei de 7 ani este osificarea la nivelul bazinului, mai ales la fete. Pe lângă procesul osificării, crește și volumul musculaturii, mușchii fini ai mâinilor se dezvoltă și ei fiind pregătiți pentru utilizarea diferitelor instrumente de scris necesare oricarui elev.

Legăturile funcționale nervoase sunt semnificative la 7 ani, creierul crescând în greutate, cântărind în jur de 1200 grame. În pofida acestor lucruri, copilul nu este viguros ca la vârsta de 5 ani, ci la 6 ani este un individ sensibil, instabil, obosește ușor, este dificil, dar i se reduc bolile contagioase. Crește dexteritatea, agilitatea, forța musculară și se concretizează lateralitatea sa, stângă sau dreaptă.

Această perioadă a școlarului mic poate fi considerată o trecere de la copilăria mică la pubertate, trecere în care se intensifică momentele crizei dezvoltării ce apar ca urmare a schimbărilor majore la nivelul organismului.

Pe lângă toate acestea se dezvoltă organele de simț și implicit modalitățile senzoriale, copilul având posibilitatea de a înțelege mai ușor, dar într-un mod mai complex, obiectele și fenomenele cu care intră în contact. Noi abilități iau naștere cu această etapă de dezvoltare, se realizează o mai bună orientare în spațiu și o adaptare la mediu cu sprijinul gustului, mirosului, văzului, auzului și tactului. Abilitățile motorii continuă să se îmbunătățească în copilăria mijlocie. Tabelul următor (tabelul nr. 2) sintetizează principalele achiziții și transformări:

Tabelul nr.2

3. Dezvoltarea psihică a școlarului mic

3.1 Dezvoltarea cognitivă

3.1.1 Reprezentările

O dată cu dezvoltarea sistemului nervos continuă și dezvoltarea și maturizarea senzațiilor și percepțiilor. La vârsta de 6 – 7 ani se constată lărgirea orizontului vizual atât cel central cât și cel periferic,dar și creșterea diferențierii culorilor. Crește capacitatea de recepționare a sunetelor înalte și de autocontrol al emisiilor verbale, se perfecționează intonația. Prin intermediul auzului se pot aprecia distanțele între obiecte prin sunetele produse de acestea, iar o dată cu acestea capătă și percepția contururi. Percepția întregului, sincretismul, se diminuează, acest fapt fiind datorat creșterii acuității perceptive față de componentele obiectului perceput.

Pentru a analiza spațiul și timpul perceput intervin schemele logice interpretative. Simțul orietării se înfăptuie o dată cu producerea generalizărilor ale direcțiilor spațiale, dar acestea se produc atunci când copilul percepe spațiul și timpul.Structura activității școlare ajută la percepția mai bună a timpului, iar timpul devine un stimul pentru copil în orientarea sa mai precisă.

Prin procesul învățării copilul capătă o o cantitate enormă de informații, acestea trebuind să fie manipulate de copil. Lucrul acesta nu este realizabil fără transformarea cunoștințelor în reprezentări. Reprezentările acestea se consideră a fi activități cognitive de două feluri: scheme și imagini.

Schemele nu sunt imagini integrate ale percețiilor. Rareori oamenii pot evoca imagini vizuale complete, astfel încât să poată descrie toate amănuntele ale unei persoane. În general schemele sunt mai puțin elaborate decât imaginile. Schemele și imaginile se conturează în situații de evocare a cunoștințelor privind plante, animale, episoade din povestiri, evenimente istorice, fenomene fizice. Schemele și imaginile spațiale contribuie la modificarea opticii existențiale, la anularea egocentrismului infantil.

Reprezentările în această perioadă sporesc în volum, apar reprezentări noi: istorice, geografice, topografice care denotă capacitatea copilului de a ancora în contemporaneitate. În această perioadă reprezentările ocupă un loc important, deoarece individul face încă frecvent apel la intuiție. Sub acțiunea învățării reprezentările suportă modificări considerabile sub aspectul conținutului și a modului de producere și funcționare. Copilul poate descompune o reprezentare în elementele sale componente cu care poate lucra în alte planuri.

3.1.2 Gândirea / intelectul

Conform teoriei lui J. Piaget, în acestă perioadă se instalează gândirea operatorie concretă. În planul cunoașterii are loc o adevărată schimbare, realizându-se trecerea de la cunoașterea intuitivă, la cea logică. Caracterul operatoriu al gândirii presupune posibilitatea de a manipula obiectele și fenomenele pe plan mental, fără a le deforma, păstrându-le deci permanența. Operațiile au însă un caracter concret deoarece copilul nu poate raționa apelând doar la propoziții verbale ci recurge masiv la acțiuni de manipulare a obiectelor.

Școlarul mic dobândește o serie de abilități din domeniul raționamentului, ceea ce determină progresele reversibilității. Tipurile de reversibilitate utilizate de copii de 6-10 ani sunt:

reversibilitatea prin inversiune implicată în operațiile de adunare-scădere, înmulțire-împărțire, asociere-disociere;

reversibilitatea prin reciprocitate care apare pe la 10 ani.

Dacă în perioadele anterioare schemele senzorio-motorii, preconceptuale sau intuitive erau centrate pe obiect, acum gândirea nu mai depinde de stările particulare ale obiectului, ea este aptă să urmeze cursul evenimentelor și într-un sens și în altul, intrând în funcție și mecanisme de anticipare, de asimilare și acomodare la o situație.

Abuzând de analiză, sinteză, comparare, micul școlar învață să clasifice (în funcție de mărime, formă sau culoare) și să înserieze și va ști să aranjeze un obiect de mărime mijlocie între unul mic și unul mare. Știind să serieze obiectele, copilul va putea de acum să serieze și clase sau colecții prin corespondență. Construirea grupărilor și serierea apoi a acestora va permite apariția și asimilarea noțiunii de număr.

Spre 7 ani ajunge astfel la o noțiune operatorie a numărului. De asemenea asimilează noțiunile de conservare a distanțelor, a materiei, a greutății, a volumului, a numărului. Dacă un copil este întrebat care este bățul cel mai lung, arătându-i-se două bețe identice puse oblic unul față de celălalt, la 7 ani va putea răspunde corect că ele sunt identice. Dacă este întrebat ,,care este bila care conține cea mai mare cantitate de plastilină”, atunci când i se arată două bile identice de plastilină, una fiind în formă de plăcintă, apoi împletită, iar cealaltă intactă, el va putea răspunde corect începând cu 8 ani.

Potențialul intelectual al micului școlar face progrese notabile. Pe măsură ce înaintează în vârstă copilul apelează tot mai frecvent la o serie de algoritmi. Aceste tipuri de algoritmi sunt:

algoritmi de lucru care vizează însușirea operațiilor aritmetice fundamentale, a secvențelor unei compuneri literare;

algoritmi de recunoaștere sau identificare care vizează stabilirea funcției morfologice și sintactice pe care o îndeplinește un cuvânt într-o frază;

algoritmi de control care presupun formule pentru diferite operații aritmetice.

Astfel se conturează ușor un stil de gândire, un mod personal al copilului de a-și centra gândirea către un aspect din realitate. Se poate vorbi astfel de o vie curiozitate intelectuală a micului școlar. Dacă la 7 ani spiritul critic al gândirii este evident, la 8 ani gândirea se detașează prin independența sa, iar la 9 – 10 ani aceasta se distinge prin flexibilitate.

După studiul regulii de trei simple și a fracțiilor, la vârsta de 10 ani, copilul va raționa asupra proporționalității. La vârsta de 12 ani va proceda prin ipoteze și deducții, fără să se bazeze pe obiecte concrete cum sunt merele sau bilele, sau mai rău, degetele. Se va constata apoi o tendință de intelectualizare care, dublată de accesul la gândirea abstractă, va permite unui preadolescent să ,,refacă lumea” în cursul unei discuții pasionate, îndepărtate de posibilitățile concrete.

3.1.3 Memoria

Memoria poate fi comparată cu cea a unui recipient în care punem o cantitate mai mică sau mai mare de experiențe, exact așa cum se întâmplă ele. În timp memoria poate să se deterioreze sau să dispară. Și la copii, memorarea se produce la fel, singura diferență fiind aceea că la ei recipientele sunt mai mici decât la adulți. Memoria cuprinde trei structuri principale:

1. Registrul senzorial;

2. Memoria de scurtă durată;

3. Memoria de lungă durată.

La vârsta școlară mică este predominantă memoria mecanică, de scurtă durată și involuntară. Școlarul mic reține informațiilee ce l-au impresionat cel mai mult, memoria sa având o dependență față de interesele sale.

Astfel se explică încărcătura plină de afecțiune a memoriei. De aceea este mai mult decât necesar apelul la diverse materiale didactice din partea învățătorilor în timpul lecțiilor, întrucât procesul de fixare a cunoștințelor este condiționat de percepția obiectelor și fenomenelor. Achizițiile din domeniul comunicării verbale imprimă memoriei un ritm intens de dezvoltare, acesta manifestându-se cu deosebire în activitățile de joc. Uitarea vizează mai ales comportamentul copilului. Așa se explică de ce în clasa întâi copilul uită frecvent tema de pregătit pentru ziua următoare, penarul, stiloul sau caietul acasă.

Raportul dintre recunoaștere și reproducere crește o dată cu vârsta; dacă la 6 – 7 ani recunoașterea este mult mai ușor de realizat de copil, pe măsura înaintării sale în vârstă crește posibilitatea de reproducere. Dificultatea reproducerii unui material constă în incapacitatea de a transpune din partea copilului limbajul interior în cel exterior. Pe măsură ce copilul acumulează tot mai multe cunoștințe, el este tentat să facă mici reorganizări ale materialului memorat în defavoarea reproducerii fidele la nivel textual a materialului. Fără întăririle legate de repere, conținuturile care au fost memorate, o dată cu trecerea timpului, vor suferi o serie de transformări, încât recunoașterea sau reproducerea lor fidelă se va face cu dificultate, sau nu se va putea face deloc.

Uitarea încetinește dacă materialul memorat este utilizat în practică, în acest fel calitatea memoriei crește. Repetițiile au un rol decisiv în actualizarea cunoștințelor. Între două achiziții succesive, ultima fiind repetarea, are loc o interacțiune pozitivă, un transfer. Există și situații de interferență când noua achiziție influențează negativ fie materialul memorat anterior, fie materialul ce va fi memorat ulterior. Aceste interferențe au loc când între materialele memorate există similitudini. Cunoscându-se faptul că uitarea este masivă imediat după memorare, perioada optimă pentru repetiții este tocmai perioada imediat următoare memorării. Eficiența actului de memorare este dependentă de scopul urmărit, de starea emoțională a elevului precum și de ambianța în care are loc memorarea.

Nivelul de dezvoltare a gândirii și limbajului condiționează și evoluția memoriei care, în absența unui limbaj interiorizat și a unei gândiri operaționale se manifestă preponderent involuntar. Se dezvoltă memoria și sub aspectul trăiniciei și a rapidității memorării. Se accentuează și caracterul ei voluntar, conștient.

3.1.4 Imaginația

Vârsta școlară mică oferă o importantă oportunitate pentru dezvoltarea imaginației, ceea ce îi va da posibilitatea copilului să domine orice timp și spațiu.

Prin intermediul imaginației orizontul cunoașterii se lărgește considerabil, iar omul fiind singura ființă capabilă de performanța de a realiza unitatea dintre trecut, prezent și viitor.

Formele ei de manifestare sunt:

reproductivă

creatoare

visul de perspectivă

reveria sau visul din timpul somnului.

Imaginația reproductivă îi permite micului școlar să înțeleagă mai profund timpul istoric, raportul dintre evenimente și fenomene; el poate călători în timp, pentru a reconstrui fapte și evenimente petrecute demult.

Pe lângă imaginația reproductiv, care este stimulată în situațiile în care trebuie să reconstituie imaginea unei realități, se dezvoltă și imaginația creatoare, care este stimulată de joc, fabulație, povestire, compunere, de activități practice, muzicale. Pe fondul activării deosebite a curiozității sale, micul școlar este un mare amator de basme și povestiri, pe care le trăiește cu mare intensitate emoțională.

Creația verbală se poate manifesta prin povestirea expresivă, prin construirea unor povești, în teatrul de păpuși sau marionete. Dacă în clasa întâi și a doua compunerile sunt simple, descriptive, rectilinii, în clasa a treia și a patra compoziția se îmbogățește, apar și primele ornamente stilistice. Ca și în desen, și în creația literară este prezentă grija pentru detaliu, ceea ce evocă întotdeauna o încărcătură afectivă.

La 6 – 7 ani desenul omulețului este realizat de copil cu o bună proporție a diferitelor părți ale corpului, conturul este realizat de regulă cu creion negru, ochii și gura sunt colorate realist, apar degetele, forma ochilor este mai evoluată, trunchiul este mai suplu, fiind subliniat chiar și corsajul, apare frizura ca și element de definire a sexului. În privința posturii, marea majoritate a copiilor desenează figura umană din față și în picioare, rar întâlnim figuri desenate în profil. Picioarele sunt în general desenate paralel, ușor depărtate, de asemenea brațele.

Capul, considerat de mulți autori ca loc simbolic al sinelui, ca sediu al gândirii, al aspirațiilor intelectuale, al controlului valorilor și instinctelor, dar și al imaginației, este reprezentat de copil fie foarte mare, fie foarte mic, semnificând anumite caracteristici ale personalității în formare.

3.2 Creativitatea

Dotat cu gândire și imaginație omul este stăpânul propriilor sale creații. Ceea ce-l deosebește pe om de semenii lui în viață este desigur capacitatea de a raționa, de a-și pune mintea în slujba scopurilor sale.Creativitatea este darul cel mai de preț al omului, care i-a permis să făurească primele unelte, să stăpânească o parte din natură prin știință și tehnică, să modifice mediul înconjurător, să pătrundă în spațiul cosmic.

Prin creativitate se înțelege capacitatea sau aptitudinea de a realiza ceva original. Există două nivele ale creativității din punct de vedere al relației creator – creație – societate. Se poate vorbi de o creativitate la scara personală în care rezultatul procesului este nou, original doar pentru individ, fără valoare deosebită pentru societate și de o creativitate ce oferă produse de mare valoare socială. Desigur, la școlarul mic nu se poate încă vorbi de aceasta din urmă decât în anumite cazuri.

Creația este un proces complex la care participă întreaga personalitate, pe baza acțiunii unitare a factorilor cognitivi, de personalitate și sociali. Astfel, se disting:

Factori cognitivi operaționali : inteligența creatoare ; imaginația creatoare, având ca factor deosebit de important intuiția și o formă superioară ingeniozitatea , finalizată în găsirea unor soluții simple, surprinzătoare și originale.

Factori de personalitate:motivațiile superioare; nivelul de aspirație; interesele personale; temperamentul și aptitudinile speciale.

Factorii sociali: mediul social-economic și mediul cultural-științific.

În funcție de domeniul în care acționează creativitatea poate fi artistică, științifică, tehnică și organizatorică. La vârsta școlară mică potențialul creativ al copilului este în plină dezvoltare chiar dacă în tipul ciclului curricular al achizițiilor fundamentale stă preponderent sub semnul acumulării acelor structuri ce îi vor permite lărgirea orizontului și recombinările atât de necesare creației.

Școlarul din primele două clase manifestă fantezii mai reduse în execuții de desene, modelaje, colaje și încă nu are formate deprinderile compunerii scrise. Manifestă și un spirit critic ridicat față de propriile produse pentru că le evaluează mai sever din punct de vedere al recognoscibilității ca formă.

Toate acestea creează o complexă antrenare a capacităților psihice multilaterale, dar și diverse condiții de antrenare a numeroase abilități, ale inventivității, ale antrenării de strategii și tehnicicreative și de inteligență care suplimentează activ dezvoltarea psihică.

3.3 Capacitatea de învățare

Memoria este funcția psihică de bază care face posibilă fixarea, conservarea, recunoașterea și reproducerea informațiilor și trăirilor noastre. Memoria este implicată în toate procesele psihice. Apare ca o verigă de legătură între situații; evenimentele separate în timp, contribuind prin acestea la retragerea și autoreglarea comportamentului uman.

Memoria este o capacitate psihică absolut necesară fără de care viața individului ar fi practic imposibilă. În absența memoriei, a unui bagaj de informații păstrat în ea, nici creativitatea și nici inteligența n-ar fi eficiente. Memoria are un caracter necesar, fiind implicată în marile comportamente ale vieții omului: cunoașterea și învățarea, întelegerea și rezolvarea de probleme, inteligența și creativitatea.

Dintre toate aceste comportamente ale vieții unui om, un rol important îl are învățarea și capacitatea de învățare. Învățarea are o implicație majoră în procesul dezvoltării psihice. Învățarea se dezvoltă ea însăși, fiind antrenată nu numai prin folosirea frecventă a percepției observative și a memoriei, ci și a strategiilor diverse de învățare și de transformare a acestora în situații diverse care vor da consistență planului intelectual. În decursul a 5 ani de școală ( ciclul primar) există o vizibilă evoluție a învățării.

La 7 ani copilul școlarul mic poate recunoaște mai ușor decat să reproducă, fiind neantrenat voluntar în memorare și reproducere.

Școlarii de clasa pregătitoare și clasa întai învață sub influența impulsurilor adulților, a dorinței de a se supune statutului de elev, statut care îi atrage, dar și sub influența dorinței de a nu își supăra părinții sau învățătorul.

Un rol important în învățare il au eșecurile și succesele. Succesul îi atrage atenția copilului asupra modului cum l-a obținut, îi creează copilului o stare de bine și de satisfacție, încredere în sine, îi dezvoltă optimismul și siguranța, acesta având un impact psihologic pozitiv asupra copilului. Succesul școlar are la bază numeroase aspecte și condiționări. Uneori copilul nu manifestă interes pentru activitățile școlare, alteori copilul întâmpină dificultăți în adaptarea școlară sau poate avea capacități reduse de a-și organiza cunoștințele de care dispune. Pe lângă aceștia mai adaugăm copilul nedotat sau neinteresat, ce nu poate să își depășescă acest statut.

În dezvoltarea capacității de învățare a fiecărui copil îsi pune amprenta, mai ales în primele două clase, învățătorul. Stilul acestuia de lucru, atitudinea pozitivă, cunoștintele vaste despre copil, cultura învățătorului au influențe puternice formative.

3.4 Limbajul oral și scris

La intrarea în școală copilul are deja o anumită experiență intelectuală și verbală. În general, el înțelege bine vorbirea celor din jur și se exprimă în propoziții și fraze alcătuite corect. Această exprimare este facilitată și de volumul relatitiv mare al vocabularului său, aproximativ 2500 de cuvinte din care 700 – 800 fac parte din vocabularul activ.

În primii ani de școală vocabularul își mărește volumul, ajungând la finele etapei cu o zestre de 4000 – 4500 de cuvinte, din care un fond de aproximativ 1500 – 1600 de cuvinte formează vocabularul activ.

Pe parcursul etapei, școlarului mic i se dezvoltă atât limbajul oral, cât și cel scris. Debitul oral crește, debitul scris se dezvoltă mai lent, dar se constată numeroase progrese calitative, datorită vorbirii literare și rigorile impuse de școală în ceea ce privește exprimarea orală.

Dezvoltarea limbajului scris – citit își pune amprenta asupra limbajului oral, astfel putem afirma că exprimarea se conturează datorită contactului sistematic cu diverse discipline școlare, pronunția se îmbogățește odată cu dezvoltarea auzului fonematic, limbajul din punct de vedere gramatical devine și el mai corect în exprimarea copilului.

Sub influența procesului citit – scris apare un stil personal de exprimare a ideilor. Deși limbajul nu este suficient automatizat sub raportul stereotipului gramatical și încă mai întâlnim elemente ale limbajului situativ, vorbirea școlarului mic devine un element al exprimării gândirii cu pronunțate note personale. Posibilitățile de verbalizare crescute înlesnesc folosirea unui limbaj ce conține deseori elemente literare și estetice pe fondul unui stil vioi și al pronunției tot mai corecte. Structura cuvintelor, a propozițiilor și frazelor este tot mai complexă și mai nuanțată.

Limbajul școlarului mic se dezvoltă în toate planurile:

• În plan fonologic – acesta se referă la modul cum sunt produse sunetele, dezvoltarea fonologică fiind de lungă durată.

• În plan sintactic și morfologic – acest plan vizând sintaxa, modul în care sunt binate cuvintele în propoziții și în fraze.

• În plan semantic – semantica se referă la înțelesul cuvintelor. Pe parcursul anilor de școală, abilitățile copiilor de a adăuga noi cuvinte vocabularului existent sunt în continuă creștere. Bogăția vocabularului este strâns legată de competențele lingvistice generale și de aptitudinile academice.

• În plan pragmatic limbajul cunoaște o dezvoltare semnificativă. Pragmatica se referă la utilizarea limbajului în context social, în scop practic.

Limbajul constituie unul dintre cele mai accentuate fenomene ce îi diferențiază pe copii la intrarea în școală. Diferențele apar mai ales pe latura exprimării, a foneticii, a structurii lexicale, a nivelului exprimării. Aceste diferențe în limbajul copiilor se mențin și după intrarea la școală, ca efect al influențelor instructiv-educative receptate și asimilate diferit.

3.5 Integrarea socială

Personalitatea și comportamentul copilului se dezvoltă ca urmare a interacțiunii sociale, prin recompense și pedepse, imitare, identificarea cu anumite modele. În decursul dezvoltării copilului, intră în schemă toate procesele sociale: percepția socială și înțelegerea comportamentului oamenilor, rolurile sociale, comportamentele asociate și comunicarea, atât cea verbală cât și cea non – verbală.

O dată cu debutul vieții școlare, au loc o mulțime de schimbări la nivelul activității psihice, copilului i se învestește gandirea, de la înțelegerea intuitivă a fenomenului, la logica regulilor fenomenului. Se modifică trebuințele, preferințele și interesele, acestea fiind puse în valoare în competițiile școlare.

O problematică a acestei etape este dezvoltarea interrelațiilor sociale ale copilului. Interrelațiile sociale poartă amprenta atât a vieții sociale cât și a vieții școlare și familiale. Mediul familial, relațiile din familie, regulile și atmosfera din familie capătă o nouă pregnanță pentru copil. Prin intermediul școlii, copilul își creează o idee despre existența și altor tipuri de familii, diferite de a sa.

În perioada școlară mică se accentuează atitudinea față de părinți, stilul evaluării acestora. În general, mamele sunt cele vizate de copii, fiind evaluate cu severitate și critic, având față de ele o imagine ideală, dar mai puțin clară. Față de tată, opiniile și imaginea sunt destul de clare. Acestă evaluare a copiilor ține foarte mult de tipul familiei din care provin și a atmosferei zilnice . Relațiile dintre copii și părinți și dintre părinți au un efect pozitiv și îi formează copilului conștiința de sine. Desigur, putem afirma și faptul că o dată cu intrarea în școală se dezvoltă conștiința de sine a copilului deja formată în familie, prin modul de comportare a cadrului didactic, dar și a colegilor de clasă.

Pe lângă familie, școala are rolul de a integra copilul în viața socială, de a-i creea o imagine despre lumea și viața din jurul său. Pe lângă regulile clasei, copilul învață în școală câteva lucruri privind ierarhizarea socială cunoscând atribuțiile de director, învățător, psiholog, medic.

Integrarea socială a micului școlar cunoaște trei etape. Prima etapă este aceea a integrării copilului în colectivul colegilor de școală și participarea lui la activitățile școlare, ceea ce facilitează deprinderea unor conduite sociale, precum și conturarea unui mod de a gândi și de a înțelege lumea și viața.

A doua etapă este adaptarea copilului la dimensiunile economice ale vieții. Se diversifică comportamentelor de cumpărător, dezvoltându-se în special în două direcții, cumpărător pentru familie și cumpărător pentru sine. După 11 ani începe să strângă bani pentru achiziționarea de obiecte mai consistente pe care și le dorește.

A treia etapă este orientarea școlară și profesională. Copiii observă persoanele cu care vin în contact, profesiile acestora, rolul social al respectivelor persoane și încep să aspire la diferte profesii. O parte din conduitele diverselor profesii au fost deja amintite în jocurile de rol din activitățile din preșcolaritate. Totuși amintim faptul că, orientarea profesională este greu de realizat pentru copii la această vârstă fragedă, rolul părinților și al școlii rămânâd major.

CAPITOLUL II

Educația pentru mediul înconjurător

1. Dezvoltarea durabilă – istoric, definire și caracteristici

Conferința din anul 1972, din Stockholm, cu numele de Conferința Națiunilor Unite, unde s-au adunat 113 națiuni a vut ca temă principală îngrijorarea față de modul în care omul exploatează mediul. Au fost accentuate problemele poluării, distrugerii resurselor, degradării mediului, pericolul care vizează speciile pe cale de dispariție, dar se pune și problema legăturii indisolubile dintre caliatatea vieții și calitatea mediului pentru actualele genrații, dar și pentru cele viitoare.

În anul 1986, Națiunile Unite a dat naștere Comisiei Mondială de Mediu și Dezvoltare. Scopul acesteia era să studieze dinamica deteriorării mediului și totodată oferirea de soluții cu privire la viabilitatea pe termen lung a societății umane. Comisia a fost condusă de Gro Harlem Brundtland, la acea dată fiind Primul Ministru al Norvegiei.

Problemele majore subliniate de comisia condusă de Brundtland au fost:

dezvoltarea pentru omenire nu însemnă doar profituri majore și standarde înalte de trai pentru un mic procent din populație, ci creșterea nivelului de trai al tuturor locuitorilor;

dezvoltarea se poate realiza și fără a fii implicate distrugerea și exploatarea în exces a resurselor naturale, dar nici poluarea mediului înconjurător.

Problema principală a dezvoltării durabile este opoziția dintre nevoile de dezvoltare ale populației și limitele admise de folosire a resurselor planetei, dar și degradarea caontinuă a mediului.

În anul 1992, s-a desfășurat un Summit la Rio, unde au luat parte 120 de șefi de stat, punându-se din nou accent pe problemele ce vizau mediul și dezvoltarea.

Dezvoltarea durabilă a fost definită ca fiind un nou drum în ceea ce privește dezvoltarea, dar care să susțină efortul și progresul uman pentru întreaga planetă, dar și pentru un viitor îndelungat.

Scopul acestui Summit a fost stabilirea altei strategii a dezvoltării economice, industriale și sociale în lume, strategie ce poartă numele de dezvoltare durabilă.

Națiunile prezente au aprobat un plan de dezvoltare durabilă denumit „Agenda 21” și două seturi de principii, acestea fiind Declarația de la Rio cu privire la mediu și dezvoltare și Principiile pădurii.

Cea mai importantă consemnare în Declarația de la Rio este „Oamenii au dreptul la o viață sănătoasă și productivă în armonie cu natura; națiunile au dreptul suveran de a exploata resursele proprii, fără însă a cauza distrugeri ale mediului în afara granițelor proprii."

În anul 2002, la 10 ani de la adoptarea „Agendei 21”, s-a organizat Summitul de la Johannesburg, în Africa de Sud, unde s-a analizat progresul realizat spre dezvolatrea durabilă și s-a reafirmat responsabilitățile fiecărei țară participantă la acest proiect.

Principalele probleme discutate au fost:

reducerea numărului celor care nu au acces la rezerve de apă potabilă, de la peste 1 miliard la 500 milioane până în anul 2015;

înjumătățirea numărului celor ce nu au condiții de salubritate corespunzătoare, la 1,2 miliarde;

utilizarea sporită a surselor durabile de energie și refacerea efectivelor de pește secătuite.

În anul 2001, în luna iunie, în cadrul Consiliului European de la Coteborg, la nivelul Uniunii Europene, a fost promulgată Strategia Europeană de Dezvoltare Durabilă și a fost propus Setul de Indicatori de Dezvoltare Durabilă, având scopul principal să monitorizeze strategia.

În martie 2010, Comisia Europeană a elaborat o strategie pe zece ani, numităEuropa 2020, menită să revigoreze economia și să facă posibilă o creștere „inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii”, printr-o mai bună coordonare a politicilor naționale și europene. Strategia vine după cea mai lungă și gravă recesiune din istoria UE și identifică imensele provocări cărora va trebui să le facem față în viitorul apropiat.

Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor și metodelor de dezvoltare socio-economică al căror fundament îl reprezintă asigurarea echilibrului între sistemele socio-economice și potențialul natural.

Cea mai cunoscută definiție a dezvoltării durabile este cea dată de Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare în raportul "Viitorul nostru comun", cunoscut și sub numele de "Raportul Bruntland": "dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitățile generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi".

Dezvoltarea durabilă este un obiectiv general al Uniunii Europene care guvernează toate politicile și activitățile Uniunii. Ea se referă la menținerea capacității Pământului de a susține viața în toată diversitatea ei și este fundamentată pe principiul democrației, egalității dintre sexe, solidarității, respectului față de lege și față de drepturile fundamentale ale omului, inclusiv libertatea și egalitatea de șanse.

Dezvoltarea durabilă este definită de o serie de aspecte:

Compatibilitatea dintre mediul antropic și mediul natural;

Egalitatea de șanse între generații care coexistă și se succed în timp și spațiu;

Situarea pe primul plan al securității ecologice în locul maximizării profitului;

Compatibilitatea strategiilor naționale de dezvoltare cu cerințele extinderii interdependențelor în plan geoeconomic și ecologic;

Asigurarea bunăstării generale punând accentul pe calitatea creșterii economice durabile;

Integrarea organică dintre capitalul natural și cel uman, în cadrul unei categorii globale ce își redefinește obiectivele economice și sociale și își extinde orizontul de cuprindere în timp și spațiu;

Trecerea la o nouă strategie cu față natural-umană, în care obiectivele dezvoltării economice și sociale să fie subordonate deopotrivă dezvoltării omului și însănătoșirii mediului.

2. Mediul înconjurător – definiție și componente

Mediul înconjurător reprezintă totalitatea elementelor naturale și antropice, evenimentelor si energiilor care se găsesc într-o permanent acțiune și care determină menținerea echilibrului ecologic al planetei. Elementele antropice se datorează acțiunii omului cu efecte asupra reliefului, vegetației. Mediul înconjurător poate fi considerat o sumă între sistemele ecologice și sistemele socio-economice.

Structura capitalului natural este reprezentată de:

1. Sisteme ecologice naturale si seminaturale;

a) Ecosisteme și complexe de ecosisteme marine și oceanice: mările și

oceanele, sistemul abisal, platforma continentală, estuare, lagune, recife.

b) Ecosisteme și complexe de ecosisteme acvatice continentale: lacuri,

bălți, fluvii, râuri, pâraie, delte, zone inundabile, turbării, păduri aluviale,

sisteme carstice.

c) Ecosisteme și complexe de ecosisteme terestre: ecosisteme arctice și alpine,

păduri de rășinoase, foioase, tropicale, ecuatoriale, ecosisteme de stepă, deșerturi.

2. Sisteme ecologice create de om:

a) Agrosisteme;

b) Plantații forestiere;

c) Ferme zootehnice;

d) Ferme de acvacultură;

e) Lacuri de acumulare;

f) Zone umede artificiale.

După o concepție mai veche elementele mediului înconjurător sunt: aerul, apa, solul si organismele. Aceste elemente sunt repartizate sub forma unor învelișuri concentrice ce se află într-o strânsă interdependență și se numesc geosfere. Geosferele planetare sunt: atmosfera, hidrosfera, litosfera, biosfera. Ele sunt entități unitare bine individualizate.

3. Definiția și domeniile protecției mediului înconjurător

Protecția mediului, ca ramură a ecologiei aplicate, reprezintă totalitatea acțiunilor întreprinse de om pentru păstrarea echilibrului ecologic local și global, pentru menținerea și ameliorarea calității factorilor naturali, dezvoltarea valorilor materiale și spirituale în scopul asigurării condițiilor de viață și de muncă.

Activitățile de protecția mediului sunt structurate în șase domenii principale de activitate:

a. Activități legislative: legi cadru, legi specifice, hotărâri de guvern, ordonanțe, ordine, normative, instrucțiuni, standarde.

b. Activități administrativ – instituționale: înființarea autorității centrale de mediu cu structuri administrative în teritoriu, înființarea unei inspecții de mediu la nivel central și local, organizarea de direcții sau servicii de mediu la fiecare minister economic, organizarea de institute de specialitate, înființarea și organizarea zonelor și ariilor protejate.

c. Activități educativ – informative: înființarea de școli, secții, facultăți de specialitate, introducerea în programa școlară și universitară a unor discipline de ecologie și protecția mediului, organizarea de muzee, expoziții, comunicări cu tematică de protecția mediului, organizarea de sesiuni științifice, simpozioane, conferințe cu tematică de protecția mediului.

d. Activități economico – tehnologice: promovarea unor mecanisme financiare pentru asigurarea de fonduri pentru protecția mediului, elaborarea și introducerea unor tehnologii curate, dezvoltarea unei noi activități de tip industrial aceea de protecția mediului, promovarea unor programe intersectoriale: energia și mediul, transportul și mediul.

e. Activități sociale: anchete sociale de specialitate, antrenarea populației în luarea deciziilor ce afectează mediul înconjurător, antrenarea populației în manifestări care sa promoveze protecția mediului.

f. Activități de cooperare international: semnarea și ratificarea de tratate, convenții, înțelegeri, protocoale, organizarea și participarea la activități comune de cercetare, participarea la congrese, simpozioane si asigurarea schimbului de informații.

4. Rolul educației pentru protecția mediului înconjurător

În amplul proces de formare a omului , este deosebit de important ca viața din afara școlii să continue să completeze, să consolideze și să desăvârșească opera educativă într-un adevărat comportament european.

Formarea elevilor cu o conștiință și o conduită ecologică devine o cerință deosebit de importantă pentru orice demers educativ școlar și extrașcolar. Implicarea elevilor, de la clasele mici și până la liceu, în activitățîle de cunoaștere, înțelegere a unor fapte și fenomene din universul apropiat, în identificarea și rezolvarea unor probleme de poluare și degradare a mediului, are ca rezultat formarea unor convingeri și deprinderi de apărare, conservare și dezvlotarea mediului înconjurător – condiție de viață civilizată și sănătoasă.

Bazate pe cooperare și colaborare, diversitatea activităților practice desfășurate cu elevii asigură asimilarea multor reguli de comportament care se constituie în elemente de bază în formarea unei educații europene a oamenilor de mâine. Având convingerea că formarea unui comportament ecologic la elevii din învățământul preuniversitar constituie un aspect important al activității instructiv-educative și că acesta se realizează, atât în școală, cât și în afara ei prin activitățile extracurriculare și printr-o strânsă colaborare cu familia și comunitatea locală, unitățile școlare cuprind între țintele lor pe termen mediu și lung, derularea unor proiecte educative al căror obiectiv general să răspundă dezideratului precizat anterior.

Protecția mediului înconjurător a apărut ca problemă a omenirii numai în zilele noastre, respectiv atunci când omul a cucerit întreg spațiul Terrei prielnic vieții. Acum, bogățiile și resursele de energie au fost afectate în așa măsură, încât se întrevede epuizarea rapidă a unora dintre ele, iar unele condiții esențiale existenței umane, ca apa sau aerul, dau semne de otrăvire.

Se deduce astfel, posibilitatea ca viitorul omenirii să fie pus sub semnul întrebării, dacă bineînțeles, nu se iau măsuri energice de protecție a planetei. Omul a înțeles că face și el parte din natură, că Terra și resursele ei sunt limitate, că această planetă funcționează ca un sistem și că dereglările produse într-un loc pot avea repercusiuni pentru un întreg circuit, inclusiv pentru om.

Omenirea nu poate renunța însă la ritmurile înalte ale dezvoltării economice. Calea pentru realizarea acestor ritmuri, cu menținerea unei bune calități a mediului, este exploatarea acestuia în așa fel încât să se poată regenera și conserva în permenență. Primele inițiative de ocrotire a mediului au apărut acum aproximativ 200 de ani din necesitatea salvării unor specii pe cale de dispariție. Cu timpul motivele care au impus ocrotirea naturii s-au diversificat..

Construind fabrici și uzine, dezvoltând orașele și transporturile, defrișând pădurile pentru a folosi lemnul și a mări suprafețele agricole, aruncând nepăsători în apă și în aer cantități mari de deșeuri toxice, omul a stricat echilibrul natural existent în mediul înconjurător, așa încât, uneori, și-a pus în pericol însăși viața lui. În asemenea situații, ființa umană s-a văzut nevoită să ia atitudine pentru înlăturarea răului pe care l-a produs și să treacă urgent la luarea unor măsuri pentru protecția mediului înconjurător, pentru menținerea în natură a unui echilibru normal între toți factorii care compun mediul. Permanent, factorii de mediu – apa, aerul, solul – sunt supuși agresiunii activităților umane. Înrăutățirea progresivă a calității acestora determină implicații de ordin social cu repercusiuni asupra calității vieții.

Școala prin destinația și rolul său asigură cadrul adecvat în care se desfășoară un complex de formare a elevilor, sub cele două laturi ale sale: cea instructivă și cea educativă.

O cerință deosebit de importantă pentru orice demers didactic constă în pregătirea elevilor cu o concepție și conduită ecologică bună, obiectiv de mare actualitate și importanța pentru calitatea vieții. Apărarea mediului înconjurător devenind un exercițiu de practică socială, școala trebuie să facă acest exercițiu social cu întreaga populație școlară care „ mâine” va avea răspunderi mari și concrete în gestionarea rațională a tuturor condițiilor de mediu natural și social.

Ea este chemată să determine nu numai sentimentele de admirație pentru frumusețile naturii, ci și convingeri și deprinderi de apărare, conservare și dezvoltare a mediului înconjurător – condiție de viață civilizată și sănătoasă.

În ultimă instanță, școala trebuie să trezească spiritul de independență, de formare a capacității de autoinstruire și autoeducație ecologică la elevi, căci ignorarea de către profesori a necesității acestui lucru dăunează muncii educative fiind, una din cauzele principale ale eficienței scăzute ale acestei activități.

Cercetarea mediului în mijlocul naturii cu elevii permite îmbogățirea volumului de cunoștințe, lărgirea orizontului științific, sesizarea legăturilor reciproce între fenomene, modul cum se interferează și se influențează reciproc și de asemenea permite formarea unei gândiri sănătoase despre lume și viață.

În acest sens un loc hotărâtor îl au cadrele didactice organizatoare de activități, fie pe itinerar, fie în orizontul local și care trebuie să manifeste permanent preocuparea de formare a deprinderilor de păstrare și ocrotire a calității mediului înconjurător. Concepte referitoare la mediul înconjurător pot fi achiziționate de la cea mai fragedă vârstă și în același timp cu noțiunile despre locurile cele mai apropiate copilului până la noțiuni abstracte, mai târziu.

Ca arie de investigație se alege, la început, studiul mediului apropiat al copilului (casă, școală, drumul între casă și școală). La această vârstă, orice prilej de ieșire în natură este multivalent, dar la fel de bogate în semnificații sunt și vizionarea unor emisiuni documentare despre mediul înconjurător, amenajarea spațiilor verzi în clasă ori în afara ei. Elevii trebuie îndrumați să observe și să știe să pună întrebări asupra unei probleme de poluare și degradare a mediului.

CAPITOLUL III

Strategii didactice în activități educative de protecția mediului cu elevii din clasa pregătitoare

În sens larg, ,strategia poate fi definită ca fiind o modalitate de desfășurare și ameliorare a acțiunilor întreprinse în vederea atingerii unui scop.

Din punctul de vedere al didacticii generale, strategiile de instruire se pot defini ca sisteme de metode, procedee, mijloace și forme de organizare a activității de instruire, integrate în structuri operaționale, care au la bază o viziune sistemică și care sunt menite să asigure o învățare activă și creatoare a cunoștințelor și abilităților și să raționalizeze procesul instruirii.

Caracteristici ale strategiilor de instruire:

–  au caracter normativ, dar nu și rigiditatea unei reguli sau a unui algoritm de desfășurare; constituie componenta dinamică și deschisă a situațiilor de instruire, caracterizată prin flexibilitate și elasticitate internă;

–   funcția strategiilor de instruire este de a structura și modela înlănțuirea situațiilor de învățare în care sunt puși elevii și de a declanșa la aceștia mecanismele psihologice ale învățării;

–   elementele componente ale strategiilor de instruire alcătuiesc un sistem; între ele se stabilesc conexiuni, interrelații și chiar interdependențe;

–   strategia didactică vizează procesul instruirii în ansamblul său, nu o singură secvență de instruire;

–   strategiile nu se asimilează cu lecția, întrucât ele pot fi și trebuie să fie valorificate nu doar în cadrul lecțiilor și al activităților didactice desfășurate în clasă, ci în cadrul tuturor tipurilor de activități desfășurate de binomul profesor-elev;

–    strategiile au caracter probabilistic, stocastic; există un mare număr de variabile și subvariabile care intervin în acest proces.

Principalele elemente constitutive ale strategiei didactice sunt:

–  sistemul formelor de organizare și desfășurare a activității de instruire și autoinstruire;

–   sistemul metodologic, respectiv sistemul metodelor și al procedeelor didactice;

–   sistemul mijloacelor de învățământ.

Împreună cu clasa pregătitoare din cadrul Școlii Gimnaziale „Emil Gârleanu” Bărăganu din județul Constanța, am inițiat un proiect privind protejarea mediului înconjurător, cu numele „Suntem prieteni cu natura!”.

1. Argument

Pentru a fi parte activă la provocările lumii contemporane, și anume explozia demografică, imigrația și interculturalismul, amploarea tehnologiei și societatea informațională, poluarea mediului, politicile educaționale ce duc la realizarea unei dimensiuni europene în educație, ne oferă acest lucru.

Educația pentru protejarea mediului înconjurător capătă o nouă dimensiune în cadril curriculumului național. Acțiunea educativă în această direcție având în vizor un amplu ansamblu de obiective cognitive, afectiv- atitudinale și practic- acționale, având scopul de a iniția și promova o atitudine plină de responsabilitate față de mediul înconjurător. Acesta îi face pe elevi să conștientizeze, de la o vârstă fragedă, pericolele unei deteriorări foarte accentuate ale mediului ambiant.

Contactul aproape permanent cu natura oferă copiilor posibilitatea de cunoaștere și descoperire a unor aspecte ale legăturilor dintre acestea, a cauzelor care le determină, urmările pe care le eu eventual. Copiii trebuie îndrumați și ajutați să înțeleagă că fără plante nu ar putea să respire, nu ar putea să se hrănească și nici să trăiască.

Niciun efort nu este extraodinar de mare atunci când vrem cu adevărat să facem un bine naturii și să o protejăm, îngrijind-o. Copiii trebuiesc educați și învățați să trăiască înconjurați de verdeață, casele să le înfrumusețeze cu grădini, orașele cu spații verzi, țările cu rezervații naturale, în care să plantăm toate speciile de plante folositoare vieții și sănătății oamenilor.

2. Analiza SWOT

Principalul scop al acestui demers este descoperirea posibilelor obiective ale viitorului proiect. Lotul de elevi este format din 28 de copii, dintre care 14 fete și 14 băieți. Am realizat această analiză pentru a stabili obiectivele proiectului demarat împreună cu clasa pregătiroare.

PUNCTE TARI:

– elevii învăță diferite aspecte legate de mediul înconjurător, de respectarea normelor față de acesta;

– cu ajutorul proiectului voi realiza învățarea prin colaborare între elevi- elevi și elevi – învățătoare.

– cu ajutorul proiectului voi creea un colț al naturii amenajat în sala de clasă;

– proiectul este atractiv pentru părinți și permite activarea acestora în relație cu școala.

PUNCTE SLABE:

– nu poate acoperi decat o mică parte a problematicii mediului înconjurător;

– resursele material- financiare insuficiente.

OPORTUNITĂȚI:

– oferă posibilitatea colaborării cu alți factori educaționali;

– permite implicarea clasei în rezolvarea problemelor de mediu din orizontul local.

AMENINȚĂRI:

– nivelul de instruire scăzut al părinților elevilor;

– dezinteresul opiniei publice locale pentru problematica mediului.

3. Metode didactice și tehnici de lucru:

Metodele alese venind în realizarea acestui proiect sunt:

– observația, conversația, explicația, demonstrația, exercițiul, problematizarea, descoperirea, învățarea prin cooperare, dezbaterea, lucrul în echipă, gândiți-lucrați în perechi, brainstorming-ul de grup și individual, turul galeriei;

-întâlniri cu specialiști, prezentare de imagini foto, expoziții foto și cu lucrările copiilor.

Ca metodă principală am utilizat observația, fiind cea mai veche și eficientă metodă din psihologie, utilizată atât în studiile de tip cantitativ, dar și de tip calitativ.

Observația m-a ajutat să fac diferența dintre comportamentul de la începutul proiectului al copiilor și până la sfârșit. Dacă la începutul proiectului o parte știau ce e mediul înconjurător, care e importanța acestuia, în finalul său copiii au conștientizat cu ajutorul informațiilor primite importanța mediului înconjurător.

În urma primirii informațiilor am observat o atenție deosebită din partea copiilor pentru mediul în care trăiesc, implicarea lor și determinarea de a avea un mediu cat mai curat s-a văzut în întreg proiectul.

4. Grupul țintă

Grupul țintă este mai cuprinzător decât echipa de lucru a proiectului și include pe lângă copiii din clasa pregătitoare (28 de elevi) și învățătoarea lor și pe părinții dornici să susțină proiectul.

Următoarele informații vizează colectivul de elevi, situațiile familiilor din care provin copiii, aceștia ori sunt crescuți de ambii părinți, sunt monoparentali, sunt orfani su părinții sunt divorțați, instruirea părinților în ceea ce privește educația pentru mediu și nu numai, situațiile financiare cu care se confruntă părinții aceste informații fiind utile la desfășurarea proiectului. Acest tabel cu informații m-a ajutat la stabilirea resurselor utilizate în proiect și totodată la realizarea analizei SOWT a proiectului.

Tabelul nr. 3

5. Scopul și obiectivele cercetării

În învățământul primar domeniul Educației ecologice este atins incepând din clasa pregatitoare, urmând clasele I – IV, prin ariile curriculare ”Om și societate„ , ” Consiliere si orientare”, iar în clasele III – IV prin aria ” Știintele naturii”. La acest nivel are loc o sensibilizare și o conștientizare a elevilor cu privire la frumusețile naturii, dezvoltându-se gustul pentru a cerceta tainele naturii.

Scopul principal al proiectului privind mediul înconjurător este acela de a forma fiecărui elev comportamente responsabile față de mediul în care trăiește. Educația ecologică are semnificația deprinderii unui anumit mod de a înțelege relația dintre om și mediul de viață, care nu este numai al său, ci și al plantelor și animalelor.

Școlarii trebuie să realizeze că problemele mediului înconjurător sunt ale lumii întregi, ale fiecăruia dintre noi, iar fiecare acțiune negativă a noastră, oricât de insignificantă ar fi, poate să afecteze în mod distructiv natura. Semnalele de alarmă lansate de specialiști, explicațiile și statisticile întocmite de aceștia au un rol incontestabil, dar pentru implicarea și acțiunea eficientă de formare în sens ecologic se ajunge prin sensibilizare și prin antrenarea componentelor afective și volitive ale copiilor. De aceea, activitățile de educație ecologică se desfășoară într-o manieră relaxantă, unde interesul și comunicarea să încurajeze inițiativele, dar și opțiunile fiecăruia.

Obiectivele vizate sunt:

Stimularea elevilor pentru a manifesta interes și curiozitate pentru cunoștințele din mediul înconjurător;

Sprijinirea elevilor pentru desfășurarea de activități cu caracter experimental și demonstrativ prin care să contribuie la păstrarea sănătății mediului;

Să recunoască caracteristicile unor ființe și fenomene din mediul înconjurător;

Dezvoltarea capacității de a ocroti și a respecta natura și tot ceea ce important în aceasta;

Cultivarea dragostei pentru planeta Terra cu tot ce intră în componența acesteia: aer, apă, plante, animale;

Formarea la elevi a unor comportamente corecte pentru păstrarea sănătății mediului în care trăiesc zi de zi;

6. Resursele : umane, materiale, financiare , de spațiu

Proiectul „ Suntem prieteni cu natura” a beneficiat de următoarele resurse:

Umane: elevii clasei pregătitoare(28 de elevi), învățătoarea clasei, părinții elevilor.

Materiale: plante, poze, cărți, aparatură modernă ( calculator, video proiector), mijloace audio, nisip, materiale din natură, materiale reciclabile, hârtie, foarfece, lipici, acuarele.

Financiare: buget propriu.

De spațiu: sala de clasă, curtea școlii, parcul comunei.

Responsabilități: realizarea activităților pe temă ecologică revin învățătoarei.

Parteneri: reprezentanți ai centrului de reciclare Gremlin Constanța.

Termen : 1 an școlar

7. Structura activităților

O primă caracteristică a proiectului a fost selectarea zilelor din calendarul zilelor internaționale dedicate protecției mediului

„ Ziua Mondială a Animalelor”- 4 octombrie

Conținut științific

Ziua Internațională a Animalelor (World Animal Day) este sărbătorită, în fiecare an, la 4 octombrie. În 1931, cu prilejul unei convenții a ecologiștilor care a avut loc la Florența, ziua de 4 octombrie a fost proclamată oficial de către Organizația Internațională pentru Protecția Animalelor ca Ziua internațională a animalelor, și ca un omagiu adus Sfântului Francisc de Assisi (1182-1226), protectorul animalelor, canonizat la 4 octombrie 1228.

Instituirea Zilei internaționale a animalelor a fost, la acel moment, un mod de a face cunoscută situația speciilor de animale aflate în pericol de dispariție. Cu timpul a devenit ziua în care se aduce un omagiu tuturor animalelor, din toate țările lumii.

Ziua internațională a animalelor este menită să celebreze viața animalelor, în toate formele ei, să contribuie la conștientizarea diverselor roluri pe care animalele le au în viața oamenilor, la manifestarea recunoștinței față de modul în care animalele ne înfrumusețează viața. Nu în ultimul rând, este adus un omagiu atât tuturor necuvântătoarelor, cât și oamenilor care le iubesc și le respectă. Marcarea acestei zile prilejuiește și o rememorare a drepturilor animalelor.

Cu prilejul Zilei internaționale a animalelor, în lume sunt organizate o serie de evenimente, precum: acțiuni de educare și informare, inclusiv în școli, acțiuni de voluntariat în adăposturi, campanii de sterilizare și de adopție, evenimente de strângere de fonduri, diverse competiții pentru susținerea cauzei animalelor, conferințe, emisiuni de radio și televiziune.

Nu în ultimul rând, pot fi organizate marșuri de protest pașnice, spre exemplu pentru creșterea gradului de conștientizare asupra unei probleme specifice privind bunăstarea animalelor, pentru legi privind protecția animalelor, etc. Multe manifestări pun accentul pe faptul că educația copiilor trebuie să cultive respectul și dragostea față de animale.

Numărul evenimentelor de acest gen, organizate de diverse instituții, organizații de protecție a animalelor, etc. este în creștere de la an la an.

b) Strategii didactice și mijloace de realizare

În data de 5 octombrie 2015, împreună cu elevii clasei clasei pregătitoare, ai Școlii Gimnaziale „Emil Gârleanu” din comuna Bărăganu, județul Constanța, unde sunt cadru didactic, cu ocazia Zilei Mondială a Animalelor, serbată pe 4 octombrie, am inițiat discuții despre importanța animalelor în viața omenirii și cum trebuiesc ele ocrotite. Activitatea s-a numit ” Noi iubim animalele” și s-a desfășurat în sala de clasă, elevii au vizionat un scurt documentar despre animale și mediile de viață ale acestora, apoi au analizat jetoane cu diferite specii de animale identificându-le. Copiii au participat activ și afectiv la această activitate, răspunzând la următoarele întrebări: „Care este rolul animalelor în natură?”, „ Cum îngrijim animalele?”, „ De ce îngrijim animalele?”, ” Ce rol au pentru noi animalele?”, „Câte feluri de animale există?”. (Imaginea nr. 1)

Imaginea nr. 1

Am informat copiii despre ce înseamnă animale pe cale de dispariție și cum trebuiesc ele protejate și ce însemnă braconajul acestor specii și de ce nu este bine să fie vânate. (Imaginea nr. 2; imaginea nr. 3)

Imaginea nr. 2

Imaginea nr. 3

Am utilizat resurse materiale variate: calculator, prezentare powerpoint, jetoane, video proiector, sala de clasă, mijloace audio.

2. „Ziua Internațională a Mării Negre” – 31 octombrie

a) Conținutul științific

Ziua Internațională a Mării Negre a fost declarată în ziua de 31 octombrie 1996, când cele șase țări riverane – Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia și Ucraina – au semnat Planul Strategic de Acțiune (PSA) pentru Marea Neagră, un document ce conține cel mai complet set de strategii și măsuri pentru salvarea și reabilitarea zonei.Evenimentul este marcat printr-o serie de activități cultural – educative, expoziții de fotografii, concursuri, târguri, jocuri distractive, prin care se urmărește conștientizarea în vederea adoptării unui comportament pozitiv și responsabil față de mediul marin și costier, fiind însă, în același timp, și un prilej de bucurie.

Situația ecologică a Mării Negre s-a înrăutățit în ultimii 35 de ani din cauza reziduurilor transportate de râurile din 17 țări, pescuitului excesiv și a deversărilor necontrolate de produse petroliere. Cele mai multe stocuri de pește din Marea Neagră, deja afectate de consecințele poluării, au fost supra-exploatate sau sunt amenințate de supra-exploatare. În consecință, există un risc serios de pierdere a unor habitaturi valoroase și a unor peisaje, și, în cele din urmă, a biodiversității și productivității ecosistemului Mării Negre. (Imaginea nr. 4)

Imaginea nr. 4

b) Strategii didactice și mijloace de realizare

În ziua de 30 octombrie 2015, împreună cu elevii clasei pregătitoare, am serbat anticipat cu o zi, Ziua Internațională a Mării Negre. În scopul prețuirii acestei zi, fiecare elev a realizat un tablou cu titlul „ Marea Neagră”. Mai întai de toate am informat copiii despre Marea Neagră, unde este situate, câte țări au acces la ea, cum trebuie să o protejăm și de ce nu e bine să aruncăm gunoaie în ea.

După aceste informații am oferit copiilor materialele necesare realizării tablorilor și anume: material din natură ( nisip și scoici), carton, acuarele și pensule, lipici. Cartonul oferit are realizat un șablon în creion ce ilustrează plaja, un crab, soarele, cerul și apa mării.

Cu ajutorul acuarelelor vor picta fiecare element ilustrat pe planșa primită respectând culorile fiecăruia. Apoi vor lipi nisipul și scoicile. Toți copiii au lucrat îngrijit, realizând în totalitate aceste tablouri cu Marea Neagră, ulterior organizând o expoziție cu lucrările lor, expoziție ce are titlul zilei serbate de ei „ Ziua International a Mării Negre”. ( Imaginea nr. 5; imaginea nr. 6; imaginea nr. 7)Imaginea nr. 5

Imaginea nr. 6

Imaginea nr. 7 3. „Ziua Mondială a Apei”- 22 martie

a) Conținutul științific

Ziua Mondială a Apei se sărbătorește anual în data de 22 martie. Decizia instituirii acestei sărbători a fost luată în cadrul Conferinței Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare de la Rio de Janeiro, la 22 decembrie 1992. În România, această zi se sărbătorește din 1993. Sărbătorirea Zilei Mondiale a Apei are ca scop aducere în atenția opiniei publice a problemelor legate de necesitatea protejării cantitative și calitative a apelor și de a pune în adevărata lumină rolul, îndatoririle și responsabilitățile celor cu atribuții în întreținerea, valorificarea și protejarea surselor de apă.

b) Strategii didactice și mijloace de realizare

Pe data de 22 martie 2016, s-a marcat și de către micii școlari din clasa pregătitoare , Ziua Mondială a Apei prin activitatea extracurriculară “Susurul apei”, din cadrul proiectului educațional „ Suntem prieteni cu natura”.

Activitatea a fost sub forma unei lecții de cunoașterea mediului în care elevii au învățat despre sursele de apă, clasificarea acestora, circuitul apei în natură, factorii care poluează apele și măsuri pe care le putem pune în practică pentru a opri poluarea apelor.

Circuitul apei în natură a fost prezentat din auxiliarul de Matematică și Exporarea Mediului pentru clasa pregătitoare, fiecare copil a urmarit imaginea. (Imaginea nr. 8)

Imaginea nr. 8

Zâna apelor le-a trimis o picatură de apă (Imaginea nr. 9) elevilor, care le comunică gravitatea situației actuale a apelor din țara noastră și le transmite totodată că are mare încredere în ei că vor adopta comportamente civice ecologice. Le-am citit elevilor “Povestea picăturilor de apă” din care au aflat despre circuitul apei în natură și despre necesitatea de a nu risipi apa. A urmat partea în care elevii au făcut experimente din care au reieșit proprietățile apei. Legați la ochi, au gustat mai întâi apă, apoi suc, descoperind că apa nu are gust, nici miros. Au pus zahăr și sare în recipiente transparente și au văzut că acestea s-au topit.

Imaginea nr. 9

În încheiere, copiii au colorat o fișă de lucru individuală ce simbolizează o picătură de apă. (Imaginea nr. 10)

Imaginea nr.10

4. „Ziua Mondială a Pământului” – 22aprilie

a) Conținut științific

Ziua de 22 aprilie marcheză în calendar aniversarea zilei mondiale ale pământului și a interesului lumii moderne pentru mediul înconjurător. În ziua de 22 aprilie, 20 de milioane de cetățeni americani au organizat o manifestare în favorul unui mediu înconjurător mai stabil și mult mai sănătos.

Denis Hayes este organizatorul protestului oraganizat pe străzi, în parcuri sau în amfiteatre, iar împreună cu tânăra echipă au manifestat proteste masive din oraș în oraș. Au participat mai multe grpuri de tineri care militau împotriva vărsărilor de petrol, fabricile care poluau și a centralelor electrice, deșeurilor toxice, pesticidelor.Prima zi a Pământului a dus la creerea Agenției pentru Protecția Mediului Înconjurător a Statelor Unite ale Americii și a deschiderii căii pentru un aer curat, apă curată și acțiuni pentru speciile pe cale de dispariție.

Ziua Pământului este acum sărbătorită pe plan internațional ca o expresie comună, ca o dorință publică de a construi o societate stabilă.

b) Strategii didactice și mijloace de realizare

Pe data de 22 aprilie 2016, elevii clasei pregătitoare a sărbătorit Ziua Mondială a Pământului printr-o activitate cu numele „ Protejăm Terra”, sub forma unei lecții, au fost informați ceea ce reprezintă pentru om Planeta Pământ/ Terra, ce trebuie să facem pentru a o proteja. Metodele folosite au fost cea a conversației și a exercițiului, iar mijloacele utilizate prezentare powerpoint, laptop, auxiliar Matematică și Explorarea Mediului pentru clasa pregătitoare, șablon planeta Pământ, ață de culoare verde, foarfece, creioane colorate.Am început activitatea cu prezentarea powerpoint despre Planeta Pământ și importanța acestei zile în care este serbată.(Imaginea nr.11;imaginea nr. 12;imaginea nr.13) Imaginea nr. 11 Imaginea nr. 12

Imaginea nr. 13

Am explicat copiiilor în detaliu toate noțiunile din această prezentare, le-am prezentat globul pământesc și componentele sale. Am inițiat discuții despre importanța protejării planetei noastre, apoi i-am îndrumat să deschidă auxiliarele de Matematică și Exploararea Mediului pentru a învăța, printr-un exercițiu , mai multe despre îngrijirea mediului și a planetei totodată.(Imaginea nr.14) Imaginea nr. 14

În finalul activității am realizat cu ajutorul unor șabloane din hârtie, ață de culoare verde, foarfece, creioane colorate, Planeta Pământ. ( Imaginea nr. 15)

Imaginea nr. 15

Cu o zi înainte, în data de 21 aprilie 2016, împreună cu elevii clasei pregătitoare, părinții acestora , am întreprins o acțiune de colectare a deșeurilor de tipul deșeuri electronice și electrocasnice și baterii prin intermediul înscrierii în campania „Olimpiada deșeurilor” inițiată de compania de reciclare SC. GREMLIN COMPUTER SRL .(Imaginea nr. 16)

Imaginea nr. 16

Un reprezentant a acestei companii a informat copiii despre ceea ce însemnă reciclarea deșeurilor, câte tipuri de deșeuri există și procesele de reciclare, apoi a urmat colectarea bateriilor și deșeurilor electronice și electrocasnice. Clasa pregătitoare a colectat 7,5 kg de baterii și 90,7 kg de deșeuri electronice și electrocasnice având un total de 98,2 kg.(Imaginea nr. 17)

Imaginea nr. 17

5. „Ziua Europeană a Parcurilor”- 24 mai

a) Conținut științific

Ziua Europeană a Parcurilor a fost lansată de Federația EUROPARC în anul 1999, cu scopul de a crește profilul ariilor protejate europene și de a genera sprijin public pentru scopurile și activitățile lor. În fiecare an, Ziua Europeană a Parcurilor are loc în data de 24 mai și are rolul de a aduce oamenii mai aproape de natură și de a-i sensibiliza cu privire la importanța conservării și gestionării durabile a ariilor protejate.

b) Strategii didactice și mijloace de realizare

Cu ocazia Zilei Europene a Parcurilor, în data de 24 mai 2016, copiii clasei pregătitoare au realizat o activitate de ecologizare cu numele „ Parcul, ca o floare”, în parcul comunei Bărăganu. Această acține a a antrenat fiecare elev în activitatea aleasă și care a avut menirea să contribuie la formarea unei atitudini positive față de natură. Elevii au lucrat în echipe, fiecare echipă primind câte un sac menajer, mănuși, dar mai întai de toate au fost informați despre ceea ce trebuie să facă. (Imaginea nr. 18; imaginea nr. 19)

Imaginea nr. 18

Imaginea nr. 19

Pe lângă ecologizare copiii au realizat picturi semnificând parcul curat, lucrările fiind depuse la colțul verde al clasei.(Imaginea nr. 20; imaginea nr. 21; imaginea nr. 22)

Imaginea nr. 20

Imaginea nr. 21

6. „ Ziua Mondială a Mediului”- 5 iunie

a) Conținut științific

Ziua Mondială a Mediului este sărbătorită, în fiecare an, pe data de 5 iunie. Această zi a fost stabilită de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în anul 1972, cu prilejul Conferinței de la Stockholm privind Mediul, care s-a desfășurat în perioada 3-14 iunie și a reunit reprezentanți din 113 țări. România, care a semnat și ratificat toate convențiile internaționale din acest domeniu, organizează an de an o serie de manifestări pentru a marca Ziua Mondială a Mediului. Printre acestea se numără acțiuni de informare, conștientizare și educație ecologică, acțiuni de ecologizare, dezbateri și mese rotunde, distribuiri de fluturași și pliante.

b) Strategii didactice și mijloace de realizare

În ziua de 6 iunie 2016, am realizat o activitate educativă, împreună cu elevii clasei pregătitoare având titlul „ Micul ecologist”. Copiii fiind împarțiți în echipe a trebuit să realizeze din sticle de plastic, hârtie colorată și bețe din lemn ghivece cu flori pentru a înfrumuseța sala de clasă. (Imaginea nr. 22; imaginea nr. 23; imaginea nr. 24)

Imaginea nr. 22

Imaginea nr. 23

Imaginea nr. 24

Mijloacele folosite au fost sticlele de plastic, bețisoarele de lemn, hârtia colorată, vopsea de culoare verde , foarfece, pensulă.(Imaginea nr. 25)

Imaginea nr. 25

Această activitate i-a făcut pe copiii să înteleagă cât de bine este să recicleze anumite obiecte și să le folosescă în scopuri educative și interactive. Rezultatul a fost unul muțumitor pentru toți copiii, aceștia fiind mândri de creațiile lor.( Imaginea nr. 26)

Imaginea nr. 26

8. Schema activităților

În cadrul proiectului „ Suntem prieteni cu natura” s-au desfășurat următoarele activități conform graficului de mai jos. (Tabel nr. 4)

Tabel nr. 4

9. Evaluarea rezultatelor și concluzii

1. Evaluarea rezultatelor

Prin activitățile desfășurate, copiii au o noua perspectivă asupra mediului înconjurător, asupra necesității păstrării curățeniei acestuia. Au înțeles că sănătatea și viața acestuia va influența viața lor, a întregii familii și a tuturor celorlalți oameni.

De asemenea pot face diferența între efectul pozitiv al curățeniei și cel nociv al mizeriei asupra a tot ce îi înconjoară, cunoscând în urma teoriei și practicii, deșeurile și influența asupra sănătății planetei.

Dobândind un comportament ecologic vor participa direct și nemijlocit la păstrarea curățeniei și nu vor uita că o minte isteață poate folosi „ mizeriile” dacă știe cum să le utilizeze. Copiii au participat cu bucurie și plăcere la aceste tipuri de activități pentru că se regăsesc în ele, caracterizându-i, fiind specifice vârstei lor. Au avut sarcini și responsabilități precise, și-au dezvoltat simțul responsabilității, îmbogățindu-și și sistematizându-și cunoștințe, priceperi și deprinderi cunoscute.

Au învățat importanța în mediul înconjurător a fiecărei vietate, au învățat să fie mult mai atenți cu ele, sensibili deopotrivă și receptivi la tot ceea ce îi înconjoară. Prin aceste activități au învățat să fie o echipă, să fie buni prieteni, învingându-și egoismul.

Evaluarea în cadrul proiectului „ Suntem prieteni cu natura!” s-a realizat prin:

– fotografiile realizate în timpul desfășurării proiectului;

-portofoliu cu lucrările artistico-plastice și practice realizate de copii în timpul proiectului.

2. Concluzii

Educația ecologică pentru protejarea mediului înconjurător, este o componentă de actualitate în formarea și educarea copiilor în școală. La debutul școlii copilul are anumite reprezentări legate de mediul înconjurător, dar și despre cel social și familial în care acesta trăiește. Cu timpul el va dispune de un bagaj mai mare de cunoștințe și posibilități de înțelegere mai mari, și așa se realizeză pe parcursul școlarității acestuia , ca educația ecologică primită de la învățătoare, să îmbunătățească conținutul pe care îl deține.

Nevoia copilului de cunoaștere și experiența sa de viață reprezintă punctul de plecare a acestui deziderat. Competențele ce trebuiesc abordate în proiectarea unor activități centrate pe copil, ca unic benificiar și produs a procesului educativ sunt dezvoltarea capacității de observare, explorare și înțelegere a realității, dar și formarea unor deprinderi de îngrijire și ocrotire a mediului înconjurător.

Scopul educării copilului privind ocrotirea mediului înconjurător este îndeosebi acela de a forma copilului bazele unei gândiri și unor atitudini centrate pe promovarea unu mediu curat natural, ce ajută în mod deosebit vieții omului, dar și scopul de a dezvolta simțul responabilității față de natură.

Prin participarea factorilor educativi; școală, familie, comunitate, mass-media, copilul va înțele mai bine efectele unui comportament necorespunzător asupra mediului înconjurător.

Copiii vor manifesta față de întreg mediul înconjurător o sensibilatate aparte, acest lucru datorându-se activităților de protecția mediului. Ei vor întelege funcționarea mediului și problemele cu care se confruntă, vor întelege ce efecte au acțiunile oamenilor asupra mediului. Copiii vor dobândi valori și sentimente de protecție și grijă față de natură și viețuitoare, vor învăța să utilizeze cunoștințele și abilitățile dobândite în vederea unor acțiuni pozitive și bine gândite care vor duce la rezolvarea problemelor mediului înconjurător.Prin activitățile ecologice desfășurate cu profesionalism copiii se dezvoltă intelectual, emoțional, volițional, moral.

Prin observări concrete copiii evaluează sănătatea mediului și îndrumați de învățătoare pot găsi măsuri de protejare. În acest sens , se formează atitudini pozitive față de mediul degradat. Prin unele activități desfășurate cu elevii, aceștia pot constitui model pentru adulți.

Copiii trebuie stimulați să aibă idei personale, să ia singuri decizii pentru protecția unei plante, unui animal și a naturii în general. Problemele privind educația ecologică trebuie extinse la toate categoriile de activități. Copiii trebuie conștientizați de efectele poluării nu numai asupra mediului ci și asupra lor. Numai atunci copilul devine conștient de rolul lui și este motivat în comportamentul lui față de mediu. Desfășurate în mediu concret toate simțurile sunt implicate în cunoașterea naturii. Metodele estetice trezesc în sufletul copilului emoții în fața contactului direct cu frumusețile naturii.

Activitățile cu conținut de protecția mediului își găsesc finalitatea în comportamentele dobândite de copiii: de fi mai buni, mai sensibili față de natură, de a fi mai protectori, mai plini de solicitudine, de a acționa mai disciplinat, de a fi mai responsabil, mai plin de inițiativă și mai prompți în respectarea unor reguli.

Însoțită de trăirea afectivă, orice cunoștință se fixează în structura morală a personalității acționând din interior asupra conduitei și ca formarea unei atitudini pozitive față de mediu, trezirea interesului și responsabilității se poate realiza la orice vârstă făcându-l pe copil să se simtă responsabil de tot ceea ce întreprinde la școală sau în afara acesteia.

CONCLUZII

Ceea ce trebuie prețuit și apărat mai mult decat orice, deoarece este un dar aparte, este viața, dar uneori este amenințată de multe schimbări. În zilele noastre amenințarea care trebuie să ne îngrijoreze sunt problemele cu care se confruntă mediul înconjurător, probleme creeate totodată de noi. În prezent, mai mult de 5 miliarde de oameni folosesc, unii chiar în exces, resursele naturale. În fiecare colț al lumii se taie păduri, se extrag minerale și surse de energie, acestea având efecte negative asupra mediului, erodează solul, poluează aerul și apa, dând naștere deșeurilor periculoase pentru natură.

Acestă poluare nu face decât să ducă la dispariția speciilor de animale, extinderea deșerturilor, contaminarea cu pesticide, dar vor produce și efecte negative asupra oamenilor, înmulțindu-se problemele de sănătate, ajungându-se până la foamete, sărăcie și în cel mai rău caz la pierderea vieții.

. Omul este principalul vinovat de poluarea mediului și tot el suportă efectele ei negative asupra sănătății sale, de la o banală îmbolnăvire până la pierderea vieții.

Activitățile actuale ale vieții cotidiene, impun abordarea unor teme de protecția mediului în școli. Astefel , prin diferite activități se evidențiază prioritatea nostră, de a cunoște problemele mediului înconjurător, de a proteja și conserva mediul de viață, de a păstra particularitățile naturii.

Se impune ca, încă din clasele mici, copiii să cunoască formele de viață existente în mediul înconjurător și să învețe să le ocrotească. Ei trebuie să cunoască și resursele naturale care asigură viața, dar și cauzele și formele de manifestare ale degradării acestora, în special produse de om.

Ceea ce învață copiii în primii ani de școală reprezintă mai mult de jumătate decât vor învăța în restul vieții. Astfel, educația omului începe din copilărie, componentele dezvoltării sale fizice si psihice mergând în paralel cu trăsăturile de personalitate.

Educarea copiilor a devenit o preocupare și o necesitate prefigurate de schimbările majore ce au avut loc asupra mediului înconjurător, ceea ce ne solicită să trăim într-o permanentă stare de adaptare pentru a putea face față schimbărilor potențiale și a preveni eventualele dezastre ecologice.

Bazate pe cooperare și colaborare, diversitatea activităților practice desfășurate cu copii asigură asimilarea regulilor de comportament care se constituie în elemente de bază în formarea unei educații a oamenilor de mâine.

Școala, prin definiția și rolul său, asigură cadrul adecvat în care se desfășoară un complex de formare a copiilor, sub cele două laturi ale sale: instructivă și educativă.

Este important ca în amplul proces de formare a omului, viața din afara instituțiilor de învățământ să continue să completeze, să consolideze și să desăvârșească opera educativă din scoală într-un adevărat comportament european. Cercetarea mediului în mijlocul naturii cu copii permite îmbogățirea volumului de cunoștințe, lărgirea orizontului stiințific, sesizarea legăturilor reciproce între fenomene, modul cum se interferează și se influențează reciproc și, de asemenea, permite formarea unei gândiri sănătoase despre lume și viață.

În concluzie, si copiii, educați, îndrumați de către cadrele didactice, pot să se implice, să lupte activ împotriva poluării pentru păstrarea unui mediu curat, pentru că un mediu poluat dăunează foarte mult sănătății omului.

Bibliografie

1. Breben S., Gongea E., Ruiu G, Fulga M. – Metode interactive de grup- ghid metodic, Editura Arves, Craiova, 2002.

2. Burcu, A., Burcu, A., Educația ecologică, dezvoltarea durabilă și calitatea vieții, Cluj-Napoca, Editura Mega, 2005.

3. Cerghit I. – Metode de învățământ, Editura Polirom, Iași, 2006.

4. Clipea L. I. – Poluarea mediului ambiant, Editura Tehnică, București, 1978.

5. Cristea S., Dragu Anca- Psihologie și pedagogie școlară- Ediția a II-a revizuită și adăugită, Editura Ovidius University Press, Constanța, 2003;

6. Cucoș C. – Pedagogie- ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Polirom, Iași, 2006.

7. Cucoș C. – Psihopedagogie, Editura Polirom, Iași, 1998.

8. Mănescu S. – Poluarea mediului și sănătatea, Editura Știință pentru toți, București, 1978.

9. Mazilu M. – Ecologie și protecția mediului înconjurător, Editura Mirtan, Timișoara, 2004.

10. Nicola I. – Tratat de pedagogie școlară, Editura Aramis, București, 2003.

11. Pârvu C-tin – Ecosistemele din România, Editura Cereș, București, 1980.

12. Pora E. – Omul și natura, Editura Dacia, Cluj- Napoca, 1975.

13. Stugren B. – Probleme moderne de ecologie, Editura Științifică de Ecologie, 1982.

14. Valeriu Dinu – Mediul ănconjurător în viața omenirii contemporane, Editura Cereș, București, 1979.

15. Verza E., Verza F. E., Psihologia vârstelor, Editura Pro Humanitate, București, 2000;

16. Verza E. , Șchiopu Ursula, Psihologia vârstelor. Ciclurile vieții – ediția a III-a revizuită, Editura didactică și Pedagogică , R.A., București, 1997;

17. Wells, N. M., Lekies K. S., Nature and the Life Course: Pathways from Childhood Nature Experiences to Adult Environmentalism, în “Children, Youth and Environments”, vol. 16(1), 2006, pp. 1–24.

ANEXE

Anexa 1 – imagini din proiectul educațional, „Suntem prieteni cu natura” de la nr. 1- la 26

Tabelul nr. 4 – structura activităților din proiectul educațional

TABELE

Tabelul nr. 1

Tabelul nr. 2

Tabelul nr. 3

FIGURI

Figura nr. 1

Figura nr. 2

Declarație

Subsemnata, Iulia- Mariana Nicolai, declar prin prezenta că Lucrarea de licență cu titlul „ Activități extradidactice de formare a deprinderilor de ocrotire a mediului înconjurător organizate cu elevii din clasa pregătitoare ” a fost elaborată de mine și nu a mai fost prezentă niciodată la o instituție de învățământ superior din țară sau străinătate. De asemenea, declar că toate sursele bibliografice utilizate, indiferent de natura lor, sunt indicate în lucrare, cu respectarea regulilor de evitare a plagiatului.

Constanța, 27.06.2016 Absolventă: Iulia- Mariana Nicolai