Activitatea Potentialului Turistic din Judetul Valcea. Studiu de Caz Baile Olanesti

CUPRINS

Introducere

Capitolul I Considerații generale privind noțiunea de turism

1.1 Definiții și concepte

1.2 Forme ale activității turistice

1.3 Aspecte generale privind turismul balnear

Capitolul II Potențialul turistic al județului Vâlcea

2.1 Date generale privind județul Vâlcea

2.2 Nivelul de dezvoltare economico-socială

2.3 Resursele turistice

2.3.1 Resurse turistice naturale

2.3.2 Resurse turistice antropice

2.4 Forme de turism practicate în județul Vâlcea

Capitolul III Studiu de caz: Băile Olănești

3.1 Prezentare generală

3.2 Atracții turistice

3.3 Posibilități de tratament

3.4 Analiza ofertei de servicii în stațiune

Concluzii și propuneri

Bibliografie

Anexe

Capitolul I Considerații generale privind noțiunea de turism

Definiții și concepte

Din punct de vedere etimologic, cuvântul „turism” provine din termenul englez „tour” (călătorie) sau „to tour”, „to make a tour” (a călători, a face o călătorie), termen creat în Anglia, în jurul anilor 1700, pentru a desemna acțiunea de voiaj în Europa. La rândul său, acest termen englez derivă din cuvântul francez „tour“ (călătorie, plimbare, mișcare), fiind preluat de majoritatea limbilor europene cu sensul de călătorie de agrement.

Se pune problema clarificării unor aspecte legate de termenul „turist”. Profesorul englez F. W. Ogilvie (1933), considera ca fiind turiști „… toate persoanele care satisfac cel putin două condiții, și anume sunt depărtate de casă pentru o perioadă care nu depășește un an și cheltuiesc bani în acele locuri fără ca să-i câștige”. Asemănător se pronunța și compatriotul său A.C. Norwal (1936), care considera că turistul „este acea persoană care intră într-o țară străină pentru orice alt scop decât de a-și stabili o reședință permanentă sau pentru afaceri și care cheltuiește, în țara unde se stabilește temporar, banii câștigați în altă parte”. Cel care a elaborat o definiție a turismului – acceptată pe plan mondial, a fost profesorul elvețian dr. W. Hunziker (1940), acesta apreciind că: „Turismul este ansamblul de relații și fenomene care rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul și deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă și o activitate lucrativă oarecare.”

Zece ani mai târziu The Shorter Oxford English Dictionary (Oxford, 1950) – definește turismul ca fiind „…teoria și practica din sfera călătoriilor; călătoria fiind de plăcere”, iar turistul drept „…cel care face un tur sau mai multe tururi, în special cel ce face aceasta pentru recreere; cel care călătorește de plăcere sau pentru motive culturale, vizitând diverse locuri pentru obiectivele interesante ale acestora, pentru peisaj sau altele asemănătoare”.

Dicționarul Enciclopedic Român (1966, vol. IV) propune următoarea definiție a turismului: „Activitate cu caracter recreativ sau sportiv, constând din parcurgerea pe jos sau cu diferite mijloace de transport a unor distanțe, pentru vizitarea regiunilor pitorești, a localităților, a obiectivelor culturale, economice, istorice etc.”

Dictionnaire Touristique International (1969) conține și el o formulare: „Turismul reprezintă ansamblul de măsuri puse în aplicare pentru organizarea și desfășurarea unor călătorii de agrement sau în alte scopuri, realizate fie prin intermediul unor organizații, societăți sau agenții specializate, fie pe cont propriu, pe o durată limitată de timp, precum și industria care concură la satisfacerea nevoilor turiștilor” și tot în Dicționarul turistic internațional (1980) se precizează că „turismul se distinge de călătorie prin aceea că implică pentru persoana în cauză, pe de o parte, alegerea deliberată a țintei, pe de alta, preocuparea exclusivă pentru satisfacerea plăcerii sale”.

Sintetizând cele enunțate, prin turism se înțelege:

• în primul rând, ansamblul de activități prin care omul își petrece timpul liber călătorind în altă localitate sau țară, pentru a vizita oameni și locuri, monumente și muzee, pentru a-și îmbogăți cunoștințele generale, pentru a se distra și a face sport, pentru odihnă sau tratament;

• în al doilea rând, industria creată pentru satisfacerea tuturor bunurilor și serviciilor solicitate de turiști la locul de destinație, la un înalt nivel calitativ și în condițiile protecției și conservării resurselor turistice, în special, și a mediului înconjurător, în general.

Luând în considerare rapida schimbare pe care a suferit-o mediul economico-social în care se desfășoară turismul în perioada de la ultima Conferință Internațională a ONU privind turismul (Roma 1963), Conferința Internațională asupra turismului și statisticii turismului de la Ottawa din iunie 1991 a recomandat noi definiri ale conceptelor de bază în turism:

„Turismul se referă la activitățile unei persoane care călătorește în afara mediului său obișnuit, pentru mai puțin de o perioadă specificată de timp și al cărei scop principal de călătorie este altul decât exercitarea unei activități remunerate la locul de vizitare.”

Din perspectiva acestei definiții și a normelor elaborate recent de Organizația Mondială a Turismului este considerat turist „orice persoană care se deplasează spre un loc situat în afara reședinței obișnuite pentru o perioadă mai mică de 12 luni și ale cărei motive principale de călătorie sunt altele decât exercitarea unei activități remunerate în locul vizitat”. Astfel sunt considerați turiști persoanele care:

• efectuează o călătorie de agrement (vacanță, concediu);

• se deplasează în stațiunile balneo-climaterice în scopul tratamentului sau îmbunătățirii stării de sănătate;

• se deplasează în alte localitați în scopul de a participa sau de a asista la competiții sportive;

• călătoresc în scopuri profesionale, adică participă la conferințe internaționale, reuniuni științifice sau misiuni religioase etc.;

• se deplasează în scopuri culturale.

Forme ale activității turistice

În cadrul activităților turistice se pot identifica următoarele forme:

turismul intern (domestic tourism) – rezidenții unei țări care călătoresc în propria țară;

turismul internațional receptor (inbound/international-receptor tourism) – vizitarea unei țări date de către non-rezidenți;

turismul internațional emitent (outbound/outgoing tourism) – rezidenții unei țări date care vizitează alte țări.

Aceste trei forme de bază se pot combina, rezultând alte trei forme derivate de turism:

turism interior – incluzând turismul intern și turismul receptor;

turism național – incluzând turismul intern și turismul emițător;

turism internațional – incluzând turismul receptor (incoming) și turismul emițător (outgoing).

În țara noastră sunt prezente aceste forme de turism și sunt intrate de mai multe decenii atât în teoria turismului, cât și în activitățile turistice desfășurate de către unitățile prestatoare de servicii turistice.

Activitatea turistică, datorită complexității și multiplelor abordări pe care le suportă, se mai poate clasifica și în funcție de următoarele criterii:

adupă motivele călătoriei:

• loisir, recreere și vacanță (odihnă);

• vizite la rude și prieteni;

• afaceri și motive profesionale;

• tratament medical;

• religie/pelerinaje;

• alte motive.

după gradul de mobilitate al turistului distingem:

• turismul de sejur: (lung/rezidențial; mediu; scurt)

• turismul itinerant (de circulație);

• turismul de tranzit.

în funcție de caracteristicile sociale și economice ale cererii:

• turismul particular;

• turismul social;

• turismul de masă.

după modul de angajare al prestațiilor turistice distingem:

• turismul organizat;

• turismul neorganizat;

• turismul mixt.

după vârsta participanților:

• turismul pentru preșcolari;

• turismul pentru elevi;

• turismul pentru tineret (18-31 ani);

• turismul pentru adulți (31-60 ani);

• turismul pentru vârsta a III-a.

Aceste forme de turism nu trebuie privite în mod izolat, ele suprapunându-se prin anumite caracteristici comune.

Aspecte generale privind turismul balnear

În lucrările de specialitate din România turismul balnear are abordări diferite. Astfel specialiști ai Institutului de Cercetări pentru Turism prezentau această formă de turism astfel: “ turismul balnear reprezintă un ansamblu de mijloace și dotări turistice menite să pună în valoare factorii naturali balneari (apele minerale , nămolurile, gazele terapeutice, litoralul cu complexul său de factori terapeutici și altele)”.

Dicționarul de terminologie turistică definește turismul pentru tratament și cură balneo – medicală ca fiind: “ forma specifică a turismului de (sejur) odihnă practicată de persoanele care se deplasează în stațiunile balneoclimaterice pentru îngrijirea sănătății sau prevenirea unor boli.”

Pentru turismul balnear în unele țări se folosește conceptul termalism. Termalismul (crenoterapia) este utilizarea în scopuri terapeutice a apei minerale termale direct de la sursă (creno= sursă fr.). Deoarece cuvântul termal se referă la acea stațiune “ care are izvoare calde de ape minerale” , specialiștii români definesc termalismul ca fiind “ ansamblul activităților legate de valorificarea și utilizarea apelor minerale calde în scop curativ pentru turiști aflați într-o stațiune termală.”

Încă din antichitate, tratamentele balneare au ocupat un loc de seamă în arsenalul terapeutic atât al medicinei savante, cât și a celei tradiționale.

Chiar acest mod de tratament s-a perfecționat și nuanțat cu indicații și contraindicații precise, s-a îmbogățit cu proceduri noi și și-a câștigat o fundamentare științifică. Paralel cu aceasta, numărul stațiunilor balneare și al izvoarelor de ape minerale a crescut, iar instalațiile balneare s-au perfecționat. Semnificativ este faptul că în jurul lor s-a structurat o adevarată industrie hotelieră și localități rurale necunoscute s-au transformat în stațiuni de balneoterapie, moderne, în cadrul cărora toată recuzita turistică și-a găsit o amplă posibilitate de dezvoltare.

În timpul Imperiului Roman însă, fenomenul termal cunoaște o dezvoltare deosebită atât din punctul de vedere al răspândirii în teritoriu cât și din cel al rolului și importanței acestuia. Astfel, între granițele imperiului roman au fost amenajate numeroase stațiuni balneare a căror faimă dăinuie și astăzi: Aachen în Germania, Baden bei Zurich în Elveția, Vichy, Aix les Bains în Franța, Herculanum în România, Aquincum în Ungaria. Dintre acestea unele au rămas celebre datorită dimensiunilor și amenajărilor existente.

Cruciadele au readus în atenție apele minerale atât din cauza numărului mare de răniți care trebuiau îngrijiți, medicii apelând pentru aceasta la efectele terapeutice ale termalismului, cât și ca urmare a cunoașterii obiceiurilor popoarelor orientale, în viața cărora băile dețineau un loc privilegiat.

Epoca modernă, respectiv secolul al-XIX-lea marchează însă adevărata renaștere și dezvoltare a stațiunilor balneare europene , moment în care universul termal, a început să se structureze pe elementele definitorii ale unei stațiuni balneare moderne: stabilimentul termal, cazinoul, parcul termal și unitățile de cazare.

Din punctul de vedere al organizatorului de turism, turismul balnear nu se adresează doar persoanelor bolnave, ci numai turiștilor, inclusiv acelora care vin în mod declarat și organizat în stațiuni pentru a-și îngriji și ameliora sănătatea, dar care nu sunt bolnavi, chiar dacă își recuperează anumite funcțiuni organice afectate de stări anterioare de boală sau traumatisme. De aici rezultă rolul curativ și profilactic al turismului balnear.

Funcția balneoclimaterică a turismului balnear se completează cu cea recreativă. Excursiile în regiune, cu o pondere tot mai însemnată, conferă stațiunilor și o funcție turistică cu caracter specific. În acest sens, pe lângă fiecare stațiune se conturează o arie imediată de interes turistic și o arie apropiată, aceasta din urmă formată din celelalte stațiuni și alte obiective turistice.

Diversitatea factorilor de cură arat și organizat în stațiuni pentru a-și îngriji și ameliora sănătatea, dar care nu sunt bolnavi, chiar dacă își recuperează anumite funcțiuni organice afectate de stări anterioare de boală sau traumatisme. De aici rezultă rolul curativ și profilactic al turismului balnear.

Funcția balneoclimaterică a turismului balnear se completează cu cea recreativă. Excursiile în regiune, cu o pondere tot mai însemnată, conferă stațiunilor și o funcție turistică cu caracter specific. În acest sens, pe lângă fiecare stațiune se conturează o arie imediată de interes turistic și o arie apropiată, aceasta din urmă formată din celelalte stațiuni și alte obiective turistice.

Diversitatea factorilor de cură permite tratarea unei game largi de afecțiuni, valorificarea acestor resurse determinând dezvoltarea puternică a turismului balnear. Componenta determinantă a factorilor naturali de cură și motivul principal pentru care s-a dezvoltat într-un anumit loc o stațiune balneară, este valoarea substanțelor minerale terapeutice, care prin proprietățile fizico-chimice răspunde necesităților profilactice și medicale de menținere, consolidare, refacere, a stării de sănătate, a capacității de muncă și de reconfortare fizică și psihică individuală. Substanțele minerale terapeutice cu efect benefic asupra sănătății se regăsesc atât în apele minerale și termominerale, cât și în apa lacurilor terapeutice, a nămolurilor, turbelor și mofetelor.

Apele minerale

Conform definiției formulate de Federația Internațională de Termalism și Climatism (FITEC) o apă minerală trebuie să aibă o anumită origine, să nu fie supusă unor modificări artificiale și să se deosebească de apa potabilă prin felul și cantitatea componentelor minerale sau gazoase, prin temperatură, radioactivitate, să posede calități terapeutice confirmate de o academie de științe medicale.

În țara noastră există numeroase izvoare de ape minerale în jurul cărora au fost amenajate importante stațiuni. Apele minerale constituie factorii naturali de bază în tratamentul bolilor indicate. Apele minerale sunt sărate-iodurate-bromurate, sărate-sufluroase și izvoare de cură internă cu apă slabă mineralizată, sulfuroasă, bicarbonată, sulfatată, calcinată sodică, magneziana. Apele doro-sodice iodurate bromurate cu degajări de gaze (hidrocarburi ușoare printre care predomină metanul) sunt ape de adâncime cu concentratie mare, exploatate prin sonde. În funcție de temperatura lor naturală apele minerale pot fi reci (sub 200 C), izoterme (340 – 370 C) și hiperterme (peste 370 C). Mineralizările medii, ce depășesc frecvent procentul de 1gram/litru determină valoarea balneară a apelor minerale și termominerale. În România se folosește o clasificare bazată pe proprietățile fizico-chimice ale apei minerale.

Astfel, apele minerale cuprind :

ape oligominerale (Călimănești, Slănic – Moldova, Băile Olănești și cu caracter termal la Băile Felix, Călan, Moneasa, Geoagiu Băi, Vața de Jos);

ape minerale carbogazoase (Borsec, Zizin, Covasna, Biborțeni, Vatra Dornei, Buziaș, Lipova, Tușnad, Borsec);

ape minerale clorurato-sodice pure (Băile Herculane, Someșeni, Ocna Sibiu);

mixte (Slănic Moldova, Sângeorz Băi, Băltățești, Malnaș Băi);

ape minerale sulfatate (Slănic Moldova, Sărata Monteoru, Vața de Jos, Amara, Ocna Șugatag, Bălțățești, Băile Govora, Călimănești);

ape minerale sulfuroase, unele având caracter mixt datorită componentelor clorurate, sodice, alcaline (Băile Herculane, Călimănești, Băile Olănești, Pucioasa, Săcele);

ape minerale feruginoase (Lipova, Homorod, Malnaș Băi, Vâlcele, Biborțeni, Tușnad, Vatra Dornei);

ape minerale arsenicale (Covasna, Saru Dornei);

ape minerale iodurate (Băile Olănești, Călimănești,Cozia, Bazna);

ape minerale radioactive (Băile Herculane, Sângeorz Băi, Borsec).

Apele termominerale

Prezența apelor geotermale și termominerale pe teritoriul României este legată de tectonică, anomalii hidrogeotermice, conductivitate termică. Acestea nu sunt pure, ci reprezintă diferite concentrații minerale de săruri solubile, existând astfel ape termale bicarbonate, sulfuroase, clorurate, clorurat-sulfuroase, cu utilizări multiple în cura externă și se găsesc în stațiunile : Băile Herculane, Călimănești, Căciulata, Băile Felix, Băile 1 Mai, Călacea și Vața de Jos.

Lacuri terapeutice

Numeroase lacuri, prin cantitățile chimice ale apei lor, sunt folosite în scopuri terapeutice, venele dintre ele și-au câștigat un adevărat renume (ex.: lacul Ciucaș). Cura folosește pe lângă apa lacurilor și nămolul terapeutic (ex.: lacul de liman Techirghiol, cu cele trei ramuri: Techirghiol, Tuzla, Velichiori), conține apă clorurată, sulfată, sodică, magneziată și hipertonă. Lacurile de la Sovata (Ursu, Roșu, Șerpilor, Vende) conțin apă sarată, puternic concentrată datorită sedimentelor de sare din regiune.

Lacurile de liman au luat naștere prin bararea gurii de vărsare a unei ape curgătoare cu un grind fluviatil sau cordon marin. Principalul lac de liman utilizat în scop terapeutic este lacul Techirghiol care are trei ramificații, Techirghiol, Tuzla, Urlichioi, cu apă cloruro-magneziană-sulfurată, utilizată în cură externă.

Lacurile de câmpie sunt Amara, Slobozia, Strachina, Jirlău, Balta Amară, Câmpeni, Movila Miresii, Ianca, Sărat-Brăila.Toate aceste lacuri au compoziție chimică variată alături de sărurile de natriu fiind prezenți sulfații de magneziu și calciu. Apele acestor lacuri sunt utile în curele terapeutice externe.

Lacurile din masivele de sare sunt Sovata, Tg. Ocna, Slănic, Ocnele Mari, Cojocna. Mineralizarea neomogenă a apelor lacurilor sărate și gradul diferențiat de încălzire, explică fenomenul de heliotermie care are caracter terapeutic. Toate aceste lacuri depun pe fundul lor nămoluri sapropelice care alături de calitatea terapeutică a apelor sporesc valoarea balneară a acestora și gama de tratamente balneare ce pot fi aplicate.

Capitolul II Potențialul turistic al județului Vâlcea

2.1 Date generale privind județul Vâlcea

Județul Vâlcea este situat în partea central-sudică ă României fiind intersectat de paralela de 45˚ latitudine nordică și de meridianul de 24˚ longitudine estică. Situat de-a lungul bazinului mijlociu al râului Olt, județul se întinde pe o suprafață de 5.765 km² (2,42% din suprafața țării) și se învecinează cu județele Alba și Sibiu la nord, județul Argeș la est, județul Olt la sud și sud-est, județul Dolj la sud-vest, județul Gorj la vest și județul Hunedoara la nord-vest.

Reședința județului este municipiul Râmnicu Vâlcea. Din punct de vedere administrativ, județul Vâlcea este împărțit în 2 municipii, 9 orașe și 78 de comune.

Figura nr. 1 Harta județului Vâlcea

Județul Vâlcea prezintă un relief variat cu circa 33% munți (incluzând și depresiunea Loviștea), 20% dealuri și depresiuni subcarpatice, 45% dealuri piemontane și 2% lunci, fiind marcat de pronunțate fragmentări, dispus în trepte de la N la S pe o diferență de nivel de 2274 m (între vârful Ciortea de 2426 altitudinea maximă și lunca Oltului, aflată la 152 m alt. în aval de Drăgășani).

Zona montană ocupă treimea nordică a județului Vâlcea și este reprezentată de creasta principală a M-ților Lotrului, partea vestică a M-ților Făgăraș, Munții Coziei și Căpățânii și Depresiunea Loviștea. Zona subcarpatică se caracterizează printr-un relief puternic fragmentat de numeroase văi cu direcția generală nord-sud. Se caracterizează printr-un relief colinar cu altitudini cuprinse intre 600-800 m, având următoarele subdiviziuni: Muscelele Argeșului, Subcarpații Vâlcei și Subcarpații Olteniei.

Suprafețele relativ netede sunt reprezentate prin depresiunile subcarpatice Horezu și Jiblea, valea largă a Oltului și luncile principalilor săi afluenți. În cadrul acestora sunt concentrate majoritatea localităților, cele mai importante căi de comunicație, precum și cele mai importante activități economice bazate pe valorificarea resurselor teritoriului.

Piemontul Getic formează treapta colinară joasă a județului fiind alcătuit din platouri piemontane care se lățesc pe măsură ce coboară spre sud. Acestea sunt separate de văi largi cu lunci și terase mărginite de versanți puternic sau moderat înclinați.

Rețeaua hidrografică a județului aparține în totalitate bazinului râului Olt și afluenților săi de pe tronsonul aval, între care importanți sunt Lotru, Topolog, Oltețul. Râul Olt reprezintă axul hidrografic principal al județului, pe care îl străbate de la N la S pe o lungime de 135 km.

Lacurile naturale, de origine glaciară sunt numeroase, dar de dimensiuni reduse, fiind situate în zonele înalte din bazinul superior al Lotrului: Iezerul, Vadu, Zănoaga, Gâlcescu și al Latoriței: Latoriței, Muntinu, Cioaca.

Dintre lacurile antropice, importante sunt lacurile sărate de la Ocnele Mari și Ocnița, formate în urma prăbușirii unor saline. De menționat sunt și lacurile de acumulare de pe Olt: Dăești, Râmnicu Vâlcea, Râureni, Govora, Ionești, Zăvideni, Drăgășani, și de pe Lotru: Vidra, Malaia. La acestea se adaugă acumulările Jidoaia de pe râul cu același nume și Petrimanu pe Latorița, de dimensiuni mai reduse.

Diversitatea condițiilor fizico-geografice determină o mare varietate a învelișului vegetal din spațiul județului, unitățile de vegetație fiind dispuse în fâșii ce se succed, în linii generale de la S la N.

Zona pădurilor de foioase formată din cerete și gârnițe, în mare parte defrișată, alternează cu culturi și pajiști stepizate. Etajul pădurilor de foioase este cel mai extins, fiind alcătuit din gorunete întâlnite în zona colinară din dreapta Oltului, în mare parte înlocuite cu livezi, păduri de fag și gorun, păduri amestecate ce cuprind zona subcarpatică și versanții munților. Etajul pădurilor de molid apare fragmentat pe masive montane, local întâlnindu-se pâlcuri de zadă. În cadrul acestor etaje, datorită climatului blând de adăpost se întâlnește o mare varietate de elemente sudice precum: nucul, cărpinița, mojdreanul. Din aceeași cauză limita coniferelor urcă mult în altitudine la 1300 m.

Teritoriul județului Vâlcea dispune de o faună bogată și variată, etajată în funcție de relief și condițiile climatice. Fauna este reprezentată prin specii de pădure: urs, cerb, căprior, mistreț, viezure, lup, cocoș de munte, cerbul lopătar și elemente mediteraneene: scorpionul carpatin, vipera cu corn. În zona alpină se întâlnesc păsări și animale rare: vulturul pleșuv brun, cinteza alpină, capra neagră, alături de vipera comună și șopârla de munte.

Au fost identificate un număr de 54 de specii de floră și 67 specii de faună de interes național, respectiv 7 specii de floră și 19 specii de faună de interes comunitar.

La nivelul florei și faunei sălbatice nu se constată dezechilibre ecologice, generate de dezvoltarea unei specii în detrimentul altei specii. De asemenea, nu au fost înregistrate calamități sau incendii și nici alte fenomene, care să afecteze ireversibil fauna și flora sălbatică protejată de lege în rezervațiile și parcurile naționale (Parcul Național Cozia, Parcul Național Buila-Vânturariță, Munții Căpățână) de pe teritoriul județului Vâlcea.

Județul Vâlcea prin însăși așezarea sa geografică dispune de importante resurse naturale.

Munții cu vaste păduri de conifere și foioase unde trăiesc urși, capre negre, cerbi, căprioare. De asemenea pășuni alpine unde oieritul este ocupația ancestrală a oamenilor locului.

Bogăția județului Vâlcea este întregită de importante resurse minerale, importante atât pentru economia județului cât și pentru economia națională. De la Cataracterele Lotrului, lângă Voineasa, se exploatează mică, pegmatite de cuarț și fedspat; calcar de la cariera Bistrița din comuna Costești: sare (clorură de natriu) de la Ocnele Mari; cărbune brun de la Berbești, Alunu, Copăceni; țiței și gaze naturale de la Băbeni, Mădulari, Făurești; izvoare de ape minerale de la Călimănești, Băile Olănești, Băile Govora; hidrocentrale (Govora, Drăgășani, Gura Lotrului, Turnu, Ciunget, Brădișor, Robești, Călimănești etc.).

2.2 Nivelul de dezvoltare economico-socială

Economia județului se caracterizează printr-o industrie în creștere și o agricultură care valorifică formele de relief, în majoritate dealuri și condițiile pedo-climatice.

Condițiile economice sunt favorabile pentru valorificarea superioară a resurselor naturale, iar industria a cunoscut o dezvoltare mare în ultimul deceniu. În economia Municipiului Râmnicu Vâlcea o pondere mare o constituie: industria chimică, industria prelucrătoare, industria producerii energiei electrice și termice, acestea situându-se, ani la rând, în topul economiei județului.

Principalele societăți cu capital majoritar de stat și mixt, care se situează printre marii agenți economici la nivel național sunt : S.C. OLTCHIM S.A. Râmnicu Vâlcea, S.C. UZINELE SODICE S.A. Govora, S.C. VILMAR S.A. Râmnicu Vâlcea, S.C. CET S.A. Govora ( Anexa nr.1), toate funcționând pe platforma chimică situată în sudul municipiului Râmnicu Vâlcea; acestea și-au restructurat producția și concepția managerială adaptându-se din mers la economia de piață și reușind să se mențină în top, fiind principalul motor al activității economice a municipiului Râmnicu Vâlcea.

În afara societăților menționate mai sus, în municipiul Râmnicu Vâlcea își desfășoară activitatea întreprinderi din ramura industriei ușoare precum : S.C. FAVIL S.A., S.C. MINET S.A., S.C. VÂLCEANĂ S.A.; din ramura prelucrării lemnului : S.C. ELVILA S.A. (sucursala CARPATINA), S.C. COZIA FOREST S.A. și din industria alimentară: S.C. FRAVIL S.A., S.C. MOPARIV S.A., S.C. BERE ALUTUS S.A, S.C. DIANA PROD S.A., majoritatea devenind în ultimii ani societăți cu capital mixt sau privat (prin schimbarea proprietarului) și, de asemenea, mărindu-și ponderea în structura economică a municipiului.

Principalele ramuri industriale din județ se bazează pe exploatarea resurselor naturale existente. Cele mai reprezentante sunt următoarele ramuri:

Industria energetică – utilizează potențialul energetic al Oltului și afluenții săi, realizând o producție de 1000MW, din care 510 MW numai la stația Lotru-Ciunget, cea mai mare Hidrocentrală din România. În județ mai funcționează două hidrocentrale pe râul Lotru, la Brădișor (115MW), Malaia (18MW) și alte 11 hidrocentrale pe râul Olt cu o putere de 469MW.

Industria chimică deține una dintre cele mai mari capacități de prelucrare, în acest domeniu din țară; aici se produc mai mult de 70 de repere diferite, printre care: sodă caustică și praf, P.V.C., insecticide, alocooluri, policarbonați, pesticide, etc. Multe din aceste produse constituie materii prime sau materii intermediare pentru alte ramuri. Principalii reprezentanți ai acestei ramuri sunt: OLTCHIM S.A. și UZINA DE SODĂ GOVORA, ale căror produse sunt utilizate în industrie, agricultură și construcții și sunt exportate în numeroase țări din întreaga lume.

Exploatarea și prelucrarea lemnului, precum și producția de mobilă; cele mai importante unități din acest domeniu sunt: COZIA FOREST S.A. și CARPATINA S.A., prima având ca obiect de activitate exploatarea lemnului, iar cea de-a doua prelucrarea acestuia și producția de mobilă. Principalii parteneri la export sunt țări ca Germania, Suedia, Belgia, Olanda.

Industria constructoare de mașini produce echipamente pentru industria petrochimică, pentru industria producătoare de autovehicule, elemente hidraulice, etc. Principalele unități ale acestei ramuri sunt: VILAMAR S.A., ROȚI AUTO S.A., Drăgășani și HERVIL S.A., companii ce produc o gamă largă de echipamente hidraulice, atât pentru piața internă, cât și pentru cea externă.

Industria ușoară este bine reprezentată prin fabrici producătoare de încălțăminte și îmbrăcăminte din piele și înlocuitori, textile și materiale nețesute, etc. Principalele unități ale acestei industrii sunt: S.C. FAVIL S.A., S.C. MINET S.A., S.C. VÂLCEANA S.A.

Industria alimentară este reprezentată de fabrici de conserve de legume și fructe, de produse lactate, de panificație și băuturi răcoritoare și alcoolice. Ea este reprezentată în special prin Întreprinderea de conserve de legume și fructe din Răureni, firmă ce valorifică produse din bazinul legumicol și pomicol al județului, având largi perspective de dezvoltare. În cazul industriei alimentare mai există: Întreprinderea de morărit și panificație, Întreprinderea de industrializare a cărnii, Întreprinderea viei și vinurilor Dragășani etc.

Suprafața agricolă a județului Vâlcea este de 2463,1 kmp. Din această suprafață 37,7% reprezintă terenuri arabile, 43,3% pășuni, 12,7% fânețe, 1,7% vii și pepiniere viticole, iar 6,6% livezi și pepiniere pomicole.

Situat la o altitudine medie, în mijlocul dealurilor subcarpatice și având o climă blândă, județul Vâlcea este renumit pentru legumele și fructele sale. În zona Drăgășani se obține o mare varietate de vinuri. Speciile pomicole sunt din cele mai variate, de la pruni și meri, la aluni și nuci. Bine reprezentate sunt și culturile de cereale (porumb, orz și grâu), precum și cele de legume și fructe.

Cele mai bine reprezentate sectoare agricole din județul Vâlcea sunt cel viticol și cel pomicol, datorită reliefului deluros și climei potrivite. Activitatea agricolă din județul Vâlcea este asistată în teritoriu de două institute de cercetări:

Stațiunea de Cercetare și Producție Vinicola Drăgășani, situată în mijlocul uneia dintre cele mai importante zone viticole din țară; viile din această zonă sunt printre cele mai vestite și vechi din țară.

Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicolă Râmnicu Vâlcea ce dezvoltă programe intensive pentru:

Îmbunătățirea genetică a speciilor de pomi fructiferi ca prunul, nucul și alunul;

Determinarea celor mai potrivite specii pentru a fi cultivate în zonă;

Dezvoltarea de noi tehnologii pentru înmulțirea și creșterea puietului;

Îmbunătățirea metodelor de împădurire a terenurilor alunecoase.;

În jurul orașelor și al stațiunilor balneo-climaterice s-a dezvoltat legumicultura care asigură aprovizionarea cu legume proaspete a acestor centre.

Suprafețele întinse de pășuni și fânețe naturale au creat condiții deosebit de favorabile pentru creșterea animalelor, ramură importantă și cu vechi tradiții în economia locală.

Așezarea geografică a județului a favorizat încă din cele mai vechi timpuri creșterea animalelor. Dintre speciile de animale ce se pretează dezvoltării în toate zonele sunt ovinele și bovinele. Creșterea porcilor și a păsărilor are o pondere mai mare în sudul județului, unde predomină și creșterea albinelor și a viermilor de mătase.

Dezvoltarea turistică a județului este stimulată de anumite aspecte ale dezvoltării economico-sociale: modernizarea drumurilor naționale și județene, extinderea rețelelor drumurilor forestiere, construirea hidrocentralei Lotru prin care s-a format o importantă infrastructură pentru turism, amenajarea hidroenergetică a râului Olt.

Relația turism-dezvoltare economică poate fi privită în dublu sens. Pe de o parte, dezvoltarea economică impune o dezvoltare a industriei în județ, iar pe de altă parte, activitatea turistică e considerată a avea un impact deosebit asupra ramurilor economiei.

Județul Vâlcea este împărțit în următoarele unități administrativ-teritoriale: două municipii (Râmnicu Vâlcea – reședința județului și Drăgășani), nouă orașe (Brezoi, Băile Govora, Băile Olănești, Călimănești, Horezu, Ocnele Mari, Berbești la care s-au adăugat Băbeni și Bălcești care au fost declarate orașe în 2002), șaptezeci și opt de comune și 562 de sate.

Sub aspect demografic, populația totală a județului este de 355.320 locuitori din care 40,6% în orașe și 59,4% în sate. Populația activă este de 47,2%, din care 40,73% în agricultură și silvicultură, 32,85% în industrie și 26,32% în sectorul servicii.

Figura nr. 2 Județul Vâlcea – principalele orașe

Județul Vâlcea are o densitate de 61,6loc./kmp. Procentajul mare al populației urbane este dat în primul rând de municipiul Râmnicu Vâlcea, capitală a județului, care are o populație de 98.776 locuitori și de celelalte orașe din județ.

Municipiul Râmnicu Vâlcea, reședința județului și principalul centru coordonator al dezvoltării economico-sociale, este unul din cele mai vechi orașe din Țara Românească. Situat într-o zonă pitorească, la întretăierea principalelor căi de comunicație din județ și beneficiind de întreaga gamă de dotări a unui centru urban în plină dezvoltare, Râmnicu Vâlcea are și o funcție turistică pronunțată.

Drăgășani cu o populație de 17.871 locuitori, este un renumit centru viticol, situat pe artera de nord-sud a județului și constituie motivația unor acțiuni turistice specifice.

Stațiunea Băile Govora cu o populație de 2.449 locuitori prezintă toate condițiile necesare unei stațiuni de importanță internațională, și anume: ape minerale cu efecte terapeutice excepționale, cadru natural favorabil, posibilități de amenajare de baze de cazare și tratament de un confort sporit. Stațiunea este renumită pentru tratamentul afecțiunilor respiratorii, locomotorii și neurologice.

Stațiunea Băile Olănești cu o populație de 4.186 locuitori, datorită varietății compoziției chimice a apelor sale minerale și a efectelor terapeutice deosebite, a existenței unui cadru natural deosebit și prin amenajări adecvate, poate deveni o stațiune de interes internațional.

Stațiunea deține cel mai mare număr de izvoare minerale din România și a obținut medalia de aur la Expoziția Internațională de la Viena în 1873 pentru calitatea curativă a apelor sale. Acestea sunt recomandate pentru tratamentul afecțiunilor aparatului digestiv și urinar, dar și pentru afecțiunile digestive și metabolice.

Orașul Brezoi cu o populație de 6.022 locuitori, situat la confluența Oltului cu Lotru și la intersecția căilor de comunicație modernizate care însoțesc cele două văi, este principalul punct de plecare spre zona turistică Lotru.

Stațiunile Călimănești-Căciulata cu o populație de 8.605 locuitori, situate în minunatul peisaj al Văii Oltului, pe principala arteră de circulație din județ și cu suficiente resurse de ape minerale, prin amenajări corespunzătoare pot deveni printre cele mai importante stațiuni balneare din Europa. Izvoarele minerale de aici sunt recomandate pentru tratamentul bolilor aparatului digestiv și celor asociate.

Orașul Horezu cu o populație de 6.263 locuitori, constituie un punct de atracție deosebit pentru turiști datorită obiectelor de ceramică de renume internațional care se realizează aici și obiectivelor turistice de mare valoare aflate în împrejurimile sale.

Orașul Ocnele Mari cu o populație de 3.309 locuitori, alături de Ocnița intră în administrația Băilor Govora și au un caracter sezonier; zona Ocnele Mari-Ocnița este vestită pentru bazinele sale cu apă sărată și cu noroiul saprofelic utilizat în tratarea reumatismului și afecțiunilor locomotorii.

Restul populației vâlcene locuiește în numeroase sate care se întind aproape neîntrerupt pe văi și în zone de contact dintre munți și subcarpați. Aproape toate satele ocupă vetrele unor așezări străvechi. O notă aparte o constituie menținerea unor structuri tradiționale și a arhitecturii acestora, îmbinarea armonioasă a utilului cu frumosul. Multe dintre satele județului oferă condiții deosebite pentru atragerea turiștilor de a-și petrece concediile și vacanțele, îndeplinind și funcția de sate turistice.

Infrastructura și căile de acces

Lungimea liniilor de cale ferată în exploatare este de 164 km (județul Vâlcea este străbătut de magistrală feroviară Podul Olt – Drăgășani- Râmnicu Vâlcea- Sibiu; calea ferată urmărește îndeaproape Valea Oltului străbătând defileul acestuia, oferind astfel un traseu deosebit de atrăgător ). Transportul pe calea ferată constituie una din căile de acces spre stațiunile balneo-climaterice din județ.

În județ nu există aeroporturi. Transportul aerian în scopuri turistice spre județul Vâlcea este înlesnit de Aeroportul Internațional din Sibiu, aflat la 89 km depărtare de Râmnicu Vâlcea și 65 km de Voineasa.

Infrastructura județului cuprinde mai mult de 2167 km de drumuri publice, din care 490 km sunt drumuri naționale și 1677 km sunt drumuri județene și comunale. Cel mai mare trafic se înregistrează pe drumurile modernizate din lungul Oltului (Slatina și Sibiu), peste Dealul Negru (spre Pitești), cât și spre Horezu, Târgu Jiu.

Cele mai importante drumuri pentru turism sunt:

E15A, care străbate județul pe direcția nord-sud între Câineni și Râmnicu Vâlcea, de unde se îndreaptă spre București prin Pitești, ea reprezentând a doua arteră transcarpatică a țării (în ceea ce privește mărimea traficului de călători) și una dintre cele mai importante căi de legătură turistică a capitalei cu centrul țării.

DN67 străbate zona subcarpatică a Olteniei pe direcția est-vest între Râmnicu Vâlcea – Târgu Jiu – Zona turistică Porțile de Fier, drumul fiind remarcabil prin frumusețea cadrului natural care se desfășoară în lungul lui și prin valoarea obiectivelor aflate în lungul sau în apropierea sa.

DN65 Râmnicu Vâlcea – Drăgășani – Slatina asigură legăturile cu județele din sudul Olteniei.

DN703H Câineni – Perișani – Șuia – Curtea de Argeș asigură legătura cu zona turistică Curtea de Argeș, scurtând drumul spre Pitești și parcurgând în același timp un pitoresc traseu turistic.

DN7A, DN7 – Brezoi – Voineasa – Vidra – Obârșia Lotrului, străbate partea de nord-vest a județului Vâlcea racordându-se la drumul alpin DN67C. Acesta asigură accesul la stațiunile Voineasa și Vidra.

2.3 Resursele turistice

2.3.1 Resurse turistice naturale

Relieful

Datorită poziției sale geografice, relieful se poate caracteriza după modul în care este repartizată suprafața județului. Relieful este dominat de formele montane din nord ce corespund laturii sudice a munților Făgărașului și Lotrului.

Spre sud, există un alt șir de munți, paralel cu ceilalți, Căpățânii și Cozia.

Între aceste două șiruri de munți se regăsește depresiunea Loviștei. Urmează apoi o treaptă de relief mai joasă corespunzătoare zonei subcarpatice, dominată de dealuri prelungi cu depresiuni slab schițate și, în sfârșit în sud, Podisul Getic, toate traversate de culoarul Văii Oltului, cu terase largi dezvoltate. Treapta munților ocupă treimea nordică din teritoriul județului. Ea cuprinde culmile Munților Căpățânii și Lotrului, masivul Cozia, dar și sectorul vestic al Munților Făgăraș.

Varietatea priveliștilor pe care le oferă acești munți determină un interes remarcabil pentru turiștii care folosesc de obicei drumurile și potecile turistice ce converg spre piscul central dominant, vârful Cozia. Datorită faptului că Munții Cozia se află în apropierea stațiunii Călimănești-Căciulata, acești munți pot fi vizitați cu precădere de turiștii aflați aici pentru odihnă sau tratament.

Munții Făgăraș, sunt reprezentați de un sector care se desfășoară la nord de Depresiunea Loviștei, începând din vestul vârfului Scara și până la Olt.

Depresiunea Loviștei (Brezoi – Titești) este situată pe Olt, în sectorul dintre Defileul de la Turnu-Roșu-Câineni și cel dintre confluența Lotrului cu Oltul-Căciulata.

Figura nr. 3 Depresiunea Loviștei

Această depresiune are un relief cu coline domoale pe care se întind pajiști, fânețe, pomi.

Depresiunea Loviștei, închisă în Munții Lotrului și Munții Coziei, este unul dintre locurile străvechi de locuire unde microclimatul oferă un cadru plăcut pentru odihnă și recreere.

Potențialul turistic al subcarpaților este caracterizat prin existența izvoarelor minerale care au dus la dezvoltarea unei importante rețele de stațiuni balneo-climaterice, prin concentrarea unor variate obiective turistice, naturale și antropice.

În ansamblul lor, particularitățile de relief ale județului Vâlcea determină condiții favorabile desfășurării unor variate activități turistice.

Clima

Clima este temperat continentală, cu veri scurte și ierni lungi și geroase. Temperatura medie anuală este de 10°C cu veri calde de 22°C favorabile activității turistice estivale. Iernile au temperaturi mai moderate decât în alte regiuni ale țării, cu strat de zăpadă mai subțire și cu o persistență mai scurtă care conferă condiții prielnice desfășurării unei activități turistice de sejur și de circulație pentru un timp mai îndelungat.

În zona montană cu înălțimi de peste 2000 m temperatura medie anuală este de 0°C, vânturi puternice și precipitații peste 1200mm/an; în zona montană cu înălțime medie până la 2000m temperatura anuală variază între 2-6°C, cu diferențe moderate între vară și iarnă, perioade în care activitatea turismului de circulație este mai redusă. Precipitațiile sunt reduse (800mm/an). În zona dealurilor subcarpatice, temperatura medie anuală este cuprinsă între 2-10°C, iar precipitațiile între 600-800mm/an.

Hidrografia

Apa, sub orice formă s-ar găsi ea în natură (râuri, amenajări hidroenergetice, lacuri naturale) constituie un element determinant pentru viața oamenilor. În județul Vâlcea există resurse de ape subterane cu o compoziție propice unor tratamente balneare. Acestea sunt: izvoare minerale sulfuroase (Călimănești-Căciulata, Govora, Olănești și Muiereasca), izvoare clorurate (Ocnele Mari – Ocnița), izvoare iodurate (Gorunești).

Apele de suprafață compun o rețea bogată în zona de munte și cea subcarpatică, dominant fiind râul Olt, unul dintre cele mai mari râuri din România, care străbate județul Vâlcea pe o lungime de 130 km, de la nord la sud, adunând apele a numeroși afluenți, dintre cei mai importanți fiind: Lotru, Olănești, Topologul, Oltețul, Luncăvățul, Bistrița.

Cel mai important râu din zona montană este Lotrul, cu principalii săi afluenti: Latorița, Vasilatul, Păscoaia, Voinești. Cele mai importante râuri din zonă subcarpatică sunt: Olănești, Bistrița și Muiereasca.

Rețeaua hidrografică este completată de lacurile artificiale (Vidra, Băbeni, Zăvideni)(Anexa nr. 2), lacurile glaciare (Zănoaga Mare, Gâlcescu, Iezerul Latoriței)(Anexa nr. 3), precum și lacurile sărate de la Ocnele Mari și Ocnița.

Rețeaua hidrografică a județului Vâlcea este interesantă din punct de vedere turistic datorită pitorescului văii râurilor ce străbat județul, mai ales cele din zona montană; potențialul hidroenergetic ridicat al unora dintre râuri, care prin amenajări de mare amploare, duc la apariția de noi obiective turistice și implicit la diversificarea formelor de turism; existența unor importante resurse de ape minerale cu efect terapeutic, existența unor lacuri de geneze diferite (glaciare și sărate), existența râurilor ca domeniu de pescuit sportiv.

Flora

Diversitatea formelor de relief și condițiile pedoclimatice existente pe teritoriul județului a favorizat dezvoltarea unei vegetații bogate, dispusă în etape corespunzător altitudinii reliefului.

Vegetația alpină se întâlnește între 2000-2200 m altitudine. Este mai extinsă pe înălțimile montane dintre vârfurile Negoiu și Suru și pe cele de la obârșia râului Lotru și mai restrânsă, sub formă de petice, pe culmile înalte ale Munților Lotrului și Căpățânii. Aici predomină plantele ierboase, perene și tufărișurile pitice (smârdarul sau bujorul de munte, salciile pitice și alți arbori).

Vegetația subalpină coboară pe versanții nordici până la circa 1600 m, iar pe cei sudici până la circa 1800 m altitudine. Este formată mai ales din tufărișuri de jneapăn, ienupăr pitic, anin de munte, la care se mai adaugă merișorul, afinul, precum și ierburi cum sunt: iarba vântului, firuța și altele.

Etajul pădurilor se suprapune peste relieful montan și deluros, sub limita etajului subalpin. Pădurile sunt alcătuite din conifere și foioase (fag și gorun), la care se adaugă numeroși arbuști. Existența pădurilor în apropierea stațiunilor mărește importanța lor. Pădurile acoperă aproximativ 45% din suprafața județului. Ele atenuează vânturile, filtrează aerul, reduce intensitatea luminii solare și atenuează extremele de temperatură, participând la crearea unor condiții favorabile turismului balnear.

În luncile râurilor se întâlnește o vegetație arborescentă formată din sălcii, răchite, anin care, pe suprafețe restrânse, este asociată cu zăvoaie. Dintre plantele ce sunt ocrotite ca monumente ale naturii sau specii rare care necesită a fi ocrotite, amintim: tisa, laricele, zimbrul, floarea de colț, bulbucii de munte, laleaua pestriță, smârdanul.

În ansamblul sau, natura județului Vâlcea, prin așezarea și varietatea elementelor, reprezintă un loc cu o deosebită valoare naturală, științifică și în același timp, o atracție din punct de vedere turistic.

Fauna

Compoziția și repartiția faunei pe teritoriul județului sunt reflectarea particularităților climatice, a diversității și a etajării altitudinale a reliefului. Ca urmare, fauna se diferențiază astfel:

Fauna pajiștilor alpine este formată din păsări cum sunt: fașa de munte, brumărița și mierla gulerată, acvila de munte și rozătoare ca șoarecele alb. Pajiștile alpine și mai ales cele din versantul Munților Făgăraș sunt domeniul caprelor negre. Capra neagră se întâlnește însă și în Munții Căpățânii și Lotrului.

Fauna pădurilor de conifere și fag este mult mai variată, iar unele prezintă interes cinegetic. Se întâlnesc mamifere ca: ursul, cerbul, râsul, jderul de scorbură, jderul de piatră semnalat în Munții Căpățânii, mistrețul, căprioara, veverița, iepurele, șoarecele gulerat; păsări de interes pentru vânători cum sunt: cocoșul de munte, potârnichea sau reptilele precum vipera comună, șopârla de munte, broasca brună.

Fauna pădurilor de foioase de pe dealurile subcarpatice și podișul piemontan este formată din specii ce aparțin atât pădurilor montane cât și silvostepei și chiar stepei. Cea mai mare răspândire o au vulpile, viezurii, iepurii, mistreții, căpriorii, veverițele.

Fauna acvatică este reprezentată de mai multe specii de pești. În apele mai reci și mai limpezi de munte trăiește păstrăvul. Tot aici se mai întâlnesc: cicarul, grinderul, slăvocul, lipanul, moiaga. În Olt și afluenții săi se întâlnesc specii ca: scobarul, nisipărița, mreana și cleanul etc.

Printre animalele ocrotite se numără: capra neagră, destul de bine reprezentată în Munții Buila Vânturarița, coborând în anotimpurile reci până în zona Muntelui Basarabul și Dosul Pământului, în Muntele Dobronul din Munții Lotrului, în Munții Făgăraș și în Munții Coziei; râsul, întâlnit în întreaga zonă muntoasă, cu precădere în Munții Căpățânii și Lotrului; acvila de munte în zona pajiștilor alpine; cocoșul de munte întâlnit în Munții Coziei, Lotrului, Latoriței și Făgărașului.

2.3.2 Resurse antropice

Numeroase monumente istorice și arheologice întregesc peisajul turistic al Vâlcei. În Râmnicu Vâlcea turiștii pot vizita:

Episcopia Râmnicului ( Anexa nr. 4), complex arhitectonic construit în secolele XVII-XIX; se compune dintr-o biserică mare (1851-1856), având picturi murale executate de Gh. Tătărescu și un paraclis (datând din 1751), edificiu în stil postbrâncovenesc cu picturi exterioare datorate lui Grigore Zugravu. Parterul paraclisului găzduiește o interesantă colecție de tipărituri vechi și icoane pe lemn.

Cetățuia, o mică incintă în care se poate vizita un schit ridicat în anul 1677, pe locul unei biserici mai vechi, unde pe 2 ianuarie 1529 a fost ucis Radu de la Afumați. Schitul a fost zugrăvit în 1850-1853 de pictorul Gh. Tătărescu.

Biserica Sfânta Parascheva, ctitorie a Voievodului Pătrașcu cel Bun (1554-1557), a fost terminată de fiul său Mihai Viteazul în 1598.

Casa memorială Anton Pann( Anexa nr. 5) este un monument de arhitectură tradițională din zona Vâlcei. Anton Pann (1794-1854) a fost profesor de muzică și a înființat o tipografie în 1843.

Muzeul județean Vâlcea, cu secții de istorie (ceramică, unelte, podoabe dacice și române, colecție de numismatică) și arte plastice (pictură, grafică și sculptură de artiști români contemporani).

Piața Mircea cel Bătrân din centrul orașului este dominată de statuia voievodului Mircea cel Bătrân, opera sculptorului Ion Irimescu(1966). Piața este flancată la nord de Hotelul Alutus și de Biserica Buna Vestire construită de voievodul Mircea Ciobanul la mijlocul secolului al XVI-lea, arsă între anii 1736 și 1737, apoi refăcută de Radu Râmniceanu și alții în 1747 și pictată în frescă.

Monumentul independenței realizat în 1915 de sculptorul Ion Iodanescu.

La aproximativ 3 km sud de Râmnicu Vâlcea se află Complexul Muzeistic Magheru ce cuprinde casa unde și-a avut reședința generalul Gh. Magheru în vremea revoluției de la 1848, un obelisc și secția muzeistică – Tabăra Militară Revoluționară de la 1848.

Băile Olănești, stațiune balneoclimaterică, aflată la circa 20 km de Râmnicu Vâlcea; aici poate fi vizitată Biserica din lemn din Albac, numită și Biserica lui Horea, construită în 1746 și adusă în localitate în 1954.

Ocnele Mari. În satul Ocnița a fost identificată o interesantă așezare dacică, cu bogate vestigii privind gradul înalt de civilizație al strămoșilor noștri.

În apropiere de Călimănești întâlnim Mănăstirea Cozia( Anexa nr. 6), construită de Mircea cel Bătrân în anul 1388.

În comuna Costești, așezare multiseculară, vizitatorul este atras de valoroasele monumente de arhitectură medievală. Primul monument pe care-l poate vizita este Mănăstirea Bistrița construită în anul 1942.

Mănăstirea Arnota (Anexa nr. 7), este una dintre primele ctitorii ale lui Matei Basarab, fiind construită între anii 1633-1636. Biserica s-a păstrat din vremea lui Matei Basarab cu pictura originală. Clădirile din incintă au fost transformate în secolul trecut, în timpul lui Barbu Știrbei, în bastioane cu aspect de cetate fortificată. Mănăstirea Arnota este unul din vechile monumente de arhitectură și de artă, cu o frumoasă și pitorească poziție. Biserica este construită în stil bizantin, simplificat și frumos proporționat.

Mănăstirea Hurezi( Anexa nr. 8), construită în anul 1697, în satul Românii de Jos, este unul dintre cele mai valoroase monumente de artă feudală din Țara Românească.

Cula Măldărești, purtând numele unui sat situat la 50 km de orașul Râmnicu Vâlcea, este una din cele mai interesante din Regiunea Olteniei. Construcții specifice Olteniei, culele, sunt locuințe fortificate care datează din secolul al XVIII-lea.

Cula Greceanu, numită după familia Greceanu, căreia i-a fost dată zestre de la familia Măldărescu. Este cel mai vechi monument din complex. Păstrată în formă ei actuală, clădirea reprezintă construcția din veacul al XVIII-lea în care sunt prezente elemente ale stilului brâncovenesc. Cula a fost reparată între anii 1966-1967 și adăpostește o frumoasă colecție de etnografie cu obiecte din zona Horezu.

Cula Duca(Anexa nr. 9) a fost construită în anul 1812 de Gheorghita Măldărescu. În anul 1827 au fost executate stucăturile tavanelor și cele din jurul ferestrelor cu motive variate cuprinzând și personaje și animale fabuloase. În Cula se mai găsesc sobe bătrânești cu sistem de încălzire pentru două camere. Numele de Cula Duca l-a luat în anul 1907, când un urmaș al Măldăreștilor a vândut cula lui I.G. Duca, iar în anul 1962, văduva lui Ion Duca a donat-o statului. Cula este complet restaurată și adăpostește o bogată și frumoasă colecție de ceramică de Horezu.

Mănăstirea Dintr-un Lemn(Anexa nr. 10) a fost construită în secolul al XVI-lea într-o vale pitorească și liniștită, la marginea unei păduri seculare de stejari. Legenda atribuie construcția mănăstirii unui călugăr care ar fi întemeiat-o în urma unui vis în care i s-a arătat Maica Domnului îndemnându-l să construiască un locaș de rugăciune din trunchiul unui singur stejar.

O veche icoană bizantină, reprezentând-o pe Maica Domnului, este păstrată în biserica mare, construită în 1635, lângă biserica mică de lemn. Biserica mare a fost restaurată în 1686, în stil brâncovenesc; o poartă minuțios sculptată și fresce interioare reprezentâdu-i pe domnitorii Valahiei au fost adăugate cu această ocazie.

Stațiunea Băile Govora este atestată documentar încă din anul 1485. În apropiere, la apoximativ 2 km de stațiune, se ajunge la Complexul Mănăstiresc Govora(Anexa nr. 11) format din corpul chiliilor care înconjoară biserica, turnul, și clopotnița. După această tradiție este una din cele mai vechi mănăstiri din țară. Ea a fost construită în secolele XIV-XV, de Vlad Dracul în anul 1440, pustiită de boierul Albu cel Mare în vremea domniei lui Vlad Țepeș (1456 -1462 -1476), apoi refăcută de Vlad Călugărul și Radu cel Mare între anii 1492-1496.

Dintre monumentele de istorie și arhitectură mai amintim: Monumentul generalului David Praporgescu; Muzeul memorial Nicolae Bălcescu și Mormântul lui Stroe Buzescu.

2.4 Forme de turism practicate în județul Vâlcea

Încercând să definim forma de turism putem spune că reprezintă modalitatea completă de furnizare a serviciilor turistice sau prestațiile ce alcătuiesc un produs turistic (cazare, restaurante, transport, agrement).

Ca urmare a modificărilor ce au loc în preferințele turiștilor, în prezent există un număr mare de forme de turism, acestea clasificându-se după:

locul de origine al turistului (turism intern și internațional);

motivul călătoriei (turism de odihnă, recreativ, sportiv, cultural, științific, de afaceri);

în funcție de mobilitatea turistului (turism itinerant și de sejur);

modalitatea de angajare a prestațiilor turistice (turism organizat, semiorganizat, pe cont propriu);

mijlocul de transport folosit (turism naval, aerian, auto, drumeție, cicloturism, echitație).

Volumul, diversitatea și valoarea resurselor turistice ale județului Vâlcea favorizează dezvoltarea și promovarea unor variate forme de turism, care să valorifice cât mai bine aceste resurse.

Turism balnear

Vâlcea se înscrie printre județele cu fond balnear remarcabil, ceea ce a făcut ca activitatea balneară să aibă o veche tradiție și să cunoască o amplă dezvoltare aici.

Dincolo de evoluția circulației turistice din ultimii ani, determinată de factori conjuncturali, neconcludenți pentru tendințele pe termen lung ale turismului balnear, cercetările și studiile efectuate asupra cererilor turistice relevă existența unei importante cereri potențiale a populației românești pentru turismul de sănătate.

Prin urmare, turismul balnear vâlcean are sarcina de a-și menține tradiția și renumele în condițiile unei concurențe tot mai aprige, precum și de a se dezvolta și adapta tendințelor internaționale, păstrând însă produsul turistic balnerar local nealterat.

Turismul balnear este principala formă de turism practicabilă în județul Vâlcea, datorită valorii resurselor baleneo-turistice, respectiv, a factorilor de cură localizați în arealele culoarului Oltului și Depresiunea Govora-Olănești. Apele minerale de mare varietate fizico-chimică și bioclimatul benefic terapiei creează condițiile cele mai favorabile tratamentului afecțiunilor aparatului digestiv, renale, reumatice, respiratorii și de metabolism.

Turism monahal

În Oltenia de sub munte se află câteva din perlele României, construcții arhitectonice unicate, de o inestimabilă valoare, simboluri ale trecutului și prezentului ortodoxiei pe aceste meleaguri: Sfânta Mănăstire Cozia, ctitorie a lui Mircea cel Bătrân, mănăstirile Govora, Bistrița, Arnota, Surpatele, Mănăstirea Dintr-un Lemn, precum și celebra Mănăstire Hurezi, cel mai frumos și elocvent exemplu de arhitectură brâncovenească.

Mulțimea mănăstirilor și schiturilor de pe actualul teritoriu al Episcopiei Râmnicului se constituie în tot atâtea mărturii ale credinței și evlaviei noastre străbune, asupra istoriei naționale, dar și asupra puterilor creatoare ale poporului român. Fiecare în parte reprezintă un act de identitate națională.

Turismul monahal se dezvoltă constant și merită apreciate în mod deosebit eforturile depuse de Episcopia Râmnicului pentru reconstrucția unor mănăstiri (Bistrița) și pentru reamenajarea altora unde s-au creat condiții deosebite, atât pentru viața monahală, cât și pentru vizitatori (Hurezi, Mănăstirea Dintr-un Lemn, Turnu, etc.).

Obiective turistice monahale:

Mănăstirea Cozia- Călimănești- Căciulata

Mănăstirea Govora – Govora

Ansamblul Mănăstirii Hurezi – Horezu

Biserica Adormirea Maicii Domnului – Bujoreni

Biserica Bolnitei Adormirea Maicii Domnului – Râmnicu Vâlcea

Biserica Cuvioasa Paraschiva – Râmnicu Vâlcea

Biserica Buna Vestire – Râmnicu Vâlcea

Duminica Tuturor Sfinților – Râmnicu Vâlcea

Biserica Episcopiei Râmnicului Sf.Nicolae – Râmnicu Vâlcea

Biserica Sf. Grigore Decapolitul Eleonul – Bistrița

Biserica Sf. Îngeri din Românii de Jos – Horezu

Biserica Sf. Nicolae – Băile Olănești

Biserica Sf. Voievozi – Călimănești – Căciulata

Biserica Viorești – Gorunești (Slătioara)

Cula Duca – Horezu

Cula Greceanu – Horezu

Mănăstirea Dintr-un Lemn – Surpatele

Mănăstirea Arnota – Bistrița

Mănăstirea Stănișoara – Calimănești – Căciulata

Mănăstirea Surpatele – Surpatele

Schitul Cornetu Tăierea Capului Sf. Ioan Botezatorul – Brezoi

Schitul Iezeru – Băile Olănești

Schitul Pahomie – Sf. Proroc Ilie – Băile Olănești

Schitul Turnul – Călimănești – Căciulata

Biserica Dintr-un Lemn Sf. Nicolae – Govora

Turism cultural

Turismul cultural este forma de turism care poate asigura valorificarea integrală a resurselor turistice antropice și a patrimoniului cultural. Patrimoniul cultural istoric județean înglobează bunuri mobile și imobile cu valoare deosebită și este o mărturie a potențialului creator al oamenilor.

Valoarea deosebită a zestrei patrimoniale este conferită atât de componentele arheologice (situri și inventarul acestora, precum cetatea dacică de la Buridava și castrul român de la Arutela situat pe celebra – Cale a lui Traian), cât și etnografice, respectiv monumentele, muzeele, muzeele în aer liber (Muzeul Satului de la Bujoreni, Culele de la Măldărești), precum și splendida arhitectură de cult, reprezentativă pentru evul mediu românesc.

Acestă formă de turism se poate practica în arealele: Depresiunea subcarpatică Horezu (Mănăstirea Hurezi, Centrul de ceramică Populară Horezu), Depresiunea subcarpatică Govora-Olănești (cu numeroase monumente istorice și arhitecturale), Dealurile subcarpatice, culoarul Oltului, Munții Coziei.

Obiective turistice culturale: (Anexa nr. 12)

Centrul Etnografic din Bărbătești – Bărbătești

Centrul Etnografic din Gorunești – Gorunești (Slătioara)

Centrul Etnografic din Horezu – Horezu

Centrul Etnografic din Vlădești – Vlădești

Manifestări populare tradiționale în Horezu – Horezu

Centrul folcloric din Bărbătești – Bărbătești

Muzeul Etnografic din Măldărești – Horezu

Casa memorială Anton Pann – Râmnicu Vâlcea

Casa memorială Nicolae Bălcescu – Nicolae Bălcescu

Casa memorială Gheorghe Magheru – Râmnicu Vâlcea

Colecția de arheologie și artă din Băile Govora – Băile Govora

Muzeul de artă medievală și modernă – Râmnicu Vâlcea

Muzeul județean de istorie – Râmnicu Vâlcea

Turism montan

Turismul montan beneficiază de condiții deosebite de cazare și petrecere a vacanțelor în stațiunile Voineasa și Vidra. Zona montană, reprezentând o treime din suprafața județului Vâlcea, oferă atracții deosebite: chei, cascade, peșteri, peste 80 de trasee marcate și întreținute, posibilitatea practicării alpinismului, schiului, pescuitului și vânătorii sportive, precum și numeroase puncte de belvedere.

În cadrul grupei montane Parâng – Cindrel se înscrie și pitoreasca Vale a Lotrului, aflată între Munții Lotrului (2244m) și Munții Latoriței (2063m). Există peisaje alpine deosebite: forme glaciale din apropierea Obârșiei Lotrului, lacurile de la Galbenu-Petrimanu, dar mai ales un amplu domeniu schiabil din Munții Latoriței. Accesul în această zonă este favorizat de existența drumurilor naționale DN7, DN7A și Transalpina DN67C, care străbate de la sud la nord, la peste 2000m altitudine Munții Parâng și Cindrel.

Armonia teritoriului, priveliștile de o rară frumusețe din defileele Oltului, Lotrului, Lotrișorului și Bistriței, salbă de lacuri de acumulare, pârtiile de schi și traseele turistice, toate la un loc, fac că turistul să se simtă bine și să revină în aceste locuri.

Zona montană a județului Vâlcea cuprinde de fapt patru perimetre oarecum distincte:

1. Stațiunile de pe Valea Lotrului: Voineasa, Vidra și Obârșia Lotrului;

2. Țara Loviștei din stânga Oltului;

3. Parcul Național Cozia;

4. Zona Munților Căpățânii.

Obiective turistice montane

Piramindele din Valea Stăicioiului – Râmnicu Vâlcea

Pădurea Latorița – Voineasa

Agroturism

Agroturismul este cea de-a patra direcție de dezvoltare a turismului vâlcean. Ca să cunoști cu adevărat Vâlcea și să descoperi bogăția peisajelor și patrimoniul cultural, să întâlnești locuitorii săi cu modul lor de viață, cu tradițiile și obiceiurile lor, există cu adevărat o singură posibilitate, vacanța la țară.

Fermele și pensiunile agroturistice răspândite pe întreg teritoriul județului, practică un turism rural bine organizat, vâlcenii fiind recunoscuți pentru ospitalitatea lor. În zonă rurală a județului poate fi admirată o extraordinară arhitectură populară (în lemn și piatră) foarte bine pastrată, mai ales în satele de deal și munte (case cu pridvor, porți monumentale, mobilier țărănesc etc.).

Aceeași vocație pentru frumos o reprezintă și ceramica populară de la Horezu, arta țesutului covoarelor, costumele populare etc. Asociația pentru Turism Rural, Ecologic și Cultural, Râmnicu Vâlcea propune doritorilor vacanțe idilice, organizate în zone cu aer patriarhal, în contact direct cu natura, cu cazare în pensiuni agroturistice de 2 și 3 stele în localitățile: Călimănești, Govora, Horezu, Olănești, Vlădești și Voineasa. Prețurile convenabile sunt un argument în plus pentru turiști pe lângă frumusețile peisajului păduros (vânătoare), existența lacurilor de acumulare (pescuit), izvoarele minerale și masivele de sare (tratament), munții cu traseele lor turistice, țuica de Vâlcea și cramele Drăgășanilor.

Din frumusețile naturii vâlcene mai amintim: frumoasa Poiană a narciselor, din satul Miloștea (lângă județul Gorj), lacul cu nuferi albi, galbeni, iriși de baltă și alte plante acvatice din comuna Mihăești. În afara plantelor și animalelor menționate și care au fost puse sub ocrotire remarcăm și câteva rezervații geologice precum: piramidele de pământ de pe vâlcea Stăncioiului, comuna Goranu, șiroirile de pe Măgura Slătioarei, în zonă văii Cerna, comuna Slătioara.

Comisia Județeană pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii a luat în evidență și microrelieful de eroziune creat în tuful dacitic de la Ocnele Mari, trovanții sferici și ovoidali din dealul Costeștilor, comuna Costești, cheile Bistriței vâlcene, cheile râului Cheia și ale pârâului Costești, marmitele de pe valea Jiblei de la Călimănești.

Obiective agroturistice

Satul turistic Vaideeni – Vaideeni

Muzeul satului tradițional vâlcean – Bujoreni

Turism de agrement

Când vorbim despre sport avem tendința să ne gândim imediat la fotbal, tenis sau gimnastică, ca să enumerăm doar câteva dintre disciplinile sportive în care românii excelează. Totuși, mai există și alte forme de a atrage turiștii, în afara organizării marilor competiții din sălile de sport. Pădurile și lacurile din Vâlcea oferă un cadru natural deosebit de activ pentru împătimiții de vânătoare și pescuit.

Vânătoarea, sportul regilor, a fost practicată până la revoluție de o minoritate, care și-o putea permite. Acum lucrurile se schimbă; tot mai multe persoane, cu posibilități materiale, doresc să intre în tagma vânătorilor sportivi. În plus, în codrii României întâlnim din ce în ce mai mulți vânători italieni, germani sau francezi. Vâlcea are de la natură o bogație mare – aurul verde, pădurea ce se întinde pe multe hectare.

Pescuitul sportiv, pe lacurile și râurile județului, este un domeniu ce se cere organizat, reglementat și exploatat în beneficiul comunității locale. Dacă astăzi se practică, din pacate, un pescuit haotic și de multe ori în afara legii, existând întotdeauna scuza “sărăciei” braconierilor de ocazie, în anii viitori acest sport poate evolua către forme civilizate.

Obiective turistice de agrement

Podgoria Drăgășani – Drăgășani

Muzeul viei și vinurilor – Drăgășani