Activitatea Politica, O Forma de Business In Spatiul Public din Republica Moldova
TEZĂ DE MASTERAT
Activitatea politică, o formă de business în spațiul public din Republica Moldova
Cuprins
Introducere
Capitolul 1. Comunicarea politică: delimitări conceptuale
1.1. Politica ca noțiune
1.2. Actorii comunicării politice
1.3. Fenomenul manipulării în discursul politic
Capitolul 2. Formele de realizare și metodele de combatere a businessului
politic în Republica Moldova
2.1. Imaginea generală a politicienilor din Republica Moldova
2.2. Corupția ca modalitate de realizare a intereselor economice în
politica moldovenească
2.3. Privatizarea proprietății publice ca mijloc de îmbogățire a elitei
politice
2.4. Rolul mass-media în combaterea businessului politic
Capitolul 3. Politicienii din Republica Moldova între business și politică
3.1. Lupta pentru influență economică în politica din Republica
Moldova
3.2. Analiză comparativă a afacerilor și averilor celor trei „Vladimiri”
ai politicii moldovenești – Plahotniuc, Filat și Voronin. Studiu de
caz
3.3. Afacerile deputaților din Parlamentul Republicii Moldova. Studiu
de caz
Concluzii
Bibliografie
Anexe
Introducere
Începând cu anul 1991, Republica Moldova a pășit într-o eră nouă, care a schimbat ireversibil modul de viață și de gândire a populației țării noastre. Oamenii au fost nevoiți să se adapteze rapid la noile condiții dictate de legile capitalismului și a economiei de piață. Este cert, că principalii beneficiari ai constituirii unei Moldove independente, suverane și democrate au devenit politicienii, adică foștii și actualii conducători ai statului nostru.
În societatea moldovenească s-a creat deja o tradiție, în baza căreia un politician în mod neapărat trebuie să fie și bogat. Anume politicienii s-au aflat în permanență în topurile celor mai bogați oameni din Moldova, iar cele mai mari averi s-au facut anume din politică. Dacă să raportăm situația economică extrem de grea în care se află Republica Moldova la averile care le dispun politicienii noștri, atunci în mod inevitabil ajungem la concluzia că politicienii luptă pentru putere, pentru ași satisface orgoliile și interesele sale personale.
Actualitatea temei de cercetare este deosebit de pronunțată, deoarece, anume interesele economice ale politicienilor din Republica Moldova dictează politica de stat în domeniile prioritare. Este absolut evident faptul că, politicienii nu vor adopta careva decizii în contradicție cu interesele sale economice, ci din contra. Totodată, deciziile adoptate vor fi argumentate de către politicieni ca fiind în interesele statului și a societății. Este evident că politicienii nu își permit să-și declare interesele sale economice, de aceea promovarea acestor interese în mod camuflat naște necesitatea de a manipula cu cetățenii săi.
Scopul și obiectivele lucrării.
Scopul acestei lucrări este de a contribui în lupta pentru o clasă politică curată și cinstită, pentru care principala valoare este interesul general al comunității dar nu interesele înguste de partid.
În acest sens au fost formulate câteva obiective:
Identificarea și analiza modalităților de manipulare utilizate de către politicieni contrar intereselor și drepturilor populației Republicii Moldova.
Identificarea formelor de realizare și a metodelor de combatere a businessului politic;
Prezentarea unor analize privind afacerile politicienilor și a cazurilor concrete de manipulare în scopul intereselor comerciale ale politicienilor.
Să utilizez exemple din activitatea reală a politicienilor moldoveni, indiferent din care partid fac parte.
Baza metodologică și suportul teoretico-științific al lucrării. Punctul de vedere din care a fost analizat politicul din Republica Moldova și actorii spațiului nostru public este cel oferit de teoria comunicării politice. Întru elucidarea mai consistentă a diferitelor manifestări de ordin politic, a fost aplicată metoda cercetării comparative. În plus, am utilizat câteva metode tradiționale – demersul de tip analitic, precum și metodele inductivă și deductivă.
Caracterul original al lucrării. Statutul de student la jurnalistică implică în mod obligatoriu respectarea și îndeplinirea atribuțiilor de bază ale puterii a patra în societate, și anume – exercitarea controlului asupra puterii de stat și informarea deplină și obiectivă a cetățenilor. Consider că, populația trebuie să cunoască esența businessului politic și modalitățile de manipulare utilizate de către conducători, pentru a minimaliza efectul negativ al acestora. De asemenea, interesul meu în această temă derivă din faptul că sunt o simplă cetățeană, care, ca și mulți alții sunt victima unei politici egoiste și a manipulării bine organizate de către politicieni.
În procesul de efectuare a studiului în cauză, principala problemă a fost verificarea veridicității datelor și informațiilor utilizate. Pentru un studiu calitativ și obiectiv este absolut necesară operarea doar cu date adevărate, în caz contrar, această lucrare va deveni o sursă obișnuită de calomnie. Aici se are în vedere în primul rînd informațiile cu privire la interesele economice concrete ale politicienilor. În condițiile unei crize politice și luptei pentru putere, politicienii și alte persoane interesate utilizează metode murdare de luptă, și anume: dezinformarea, calomnierea și inducerea în eroare a opiniei publice. Astfel, în procesul de lucru, eu am utilizat metoda comparativă, imitativă și studiul de caz.
Structura lucrării de licență. Teza include o introducere, urmată de trei capitole cu subcapitolele respective, fiind finalizată prin concluziile de rigoare din încheiere și printr-o bibliografie selectivă a operelor și a lucrărilor consultate și citate în textul propriu-zis.
Capitolul 1 al lucrării, intitulat ”Comunicarea politică: delimitări conceptuale” este abordată latura teoretică a politicului, actorii comunicării politice, precum și teoria manipulării în discursul politic. Un accent deosebit a fost pus pe metodele de manipulare în politica noastră.
Capitolul 2 al tezei, intitulat „Formele de realizare și metodele de combatere a business-ului politic în Republica Moldova” este format din patru subcapitole unde se caracterizează imaginea actual generală a politicienilor din Republica Moldova precum și condițiile care au stat la crearea acestei imagini. Al doilea subcapitol se axează pe studiu corupției, ca instrument principal de realizare a intereselor comerciale în politica moldovenească unde este expusă o teorie general valabilă pentru majoritatea țărilor lumii precum și analiză a situației din Republica Moldova. Al treilea subcapitol este dedicat analizei fenomenului privatizării ca mijloc de îmbogățire a elitei politice. Al patrulea subcapitol se referă la rolul mass-media în combaterea businessului politic, și în special se axează pe rolul jurnalismului de investigație.
Capitolul 3 al tezei, intitulat „Politicienii din Republica Moldova între business și politică” este format din 3 subcapitole. În primul subcapitol se expune geneza, cauzele și consecințele luptei pentru influența economică din politica Republicii Moldova. Al doilea subcapitol reprezintă studiu de caz, în care este efectuată o analiză comparativă a afacerilor și averilor lui Vladimir Plahotniuc, Vladimir Filat și Vladimir Voronin. Subcapitolul trei reprezintă un studiu asupra afacerilor deputaților din Parlamentul Republicii Moldova, legislatura curentă.
Capitolul 1. Comunicarea politică: delimitări conceptuale
Politica ca noțiune
Noțiunea de politică este una din cele mai vechi. Cuvântul respectiv derivă din limba greacă de la "politike" avînd la bază termenul "polis" (oraș-stat, cetate-stat) și derivatele de la acestea – "politeea" (constituție), "polites" (cetățean), "politikos" (om de stat). În îmbinarea lor acești termeni alcătuiau cuvântul politike, adică semnificația de guvernare statală, orânduire de stat, organizația societății dirijată de o anumită putere, în primul rând de cea de stat. După cum se știe politica este un fenomen social istoric, ea apare treptat, la o anumită etapă istorică de dezvoltare, ca urmare a procesului de diferențiere socială. Pe parcurs de secole politica a suportat mari transformări de la simplu la compus, de la ocazional, sporadic la constant, însoțitor permanent și absolut necesar al dezvoltării societății. În antichitate și în evul mediu ea era percepută la general fără a fi separată de alte fenomene sociale. Mai mult ca atât, se afirma că politica are un caracter universal și cuprinde toate sferele de activitate. La Aristotel, considerat părintele științei politice, viața socială în toate dimensiunile ei nu depășea limitele vieții politice și era pusă întru totul în serviciile statului. Chiar și omul, în viziunea gânditorului, se impune drept ființă politică. Astăzi, când conținutul general și aspectele particulare ale politicii se deosebesc radical de cele inițiale ale primelor epoci istorice, o astfel de interpretare nu este suficientă. Daca Aristotel în opera sa „Politica” o numea „ceea ce se referea la stat”, apoi astăzi ea este numită „artă a posibilului”, „artă a guvernării”, studiu despre „Cine? Ce? Când? și Cum?" obține puterea de stat. Prin urmare ea are cele mai diverse aspecte, înțelesuri, poate fi identificată cu luarea și implementarea unor decizii, distribuirea valorilor în societate, cu stabilirea unor țeluri colective, cu cârmuirea socială, aspirația spre putere și lupta pentru obținerea ei, cu articularea intereselor grupurilor și indivizilor, cu activitățile și procesul de exercitare a influenței [1, p. 14].
Politica este știința și practica de guvernare a unui stat și reprezintă sfera de activitate social-istorică ce însumează relațiile, orientările și manifestările care apar între partidele politice, între diversele categorii și grupuri sociale, între națiuni în vederea emancipării conceptelor proprii, în lupta pentru putere sau supremație ideologică etc. Politica reprezintă de asemenea orientarea, activitatea, acțiunea propriu-zisă a unui partid sau a unor grupări exercitată în domeniul guvernării problemelor interne și externe. Totodată, poate fi definită ca ideologie ce reflectă această orientare sau acțiune [5, p. 77].
Prin politică se are în vedere totul ce se referă la fenomenele, instituțiile și relațiile de partea cărora se găsește puterea și autoritatea necesară unei societăți pentru a păstra ordinea și a rezolva un șir de sarcini de importanță generală. Cunoscutul jurist german K.Shmitt atrăgea atenție asupra faptului, că politica apare, se formează mai întâi de toate acolo, unde sporește nivelul concentrării intereselor, acțiunilor, eforturilor grupurilor de oameni și organizații și de asemenea acolo, unde se adâncesc antagonismele între oameni și organizațiile ce exprimă interesele lor [5, p. 132].
Politica este strâns legată cu alte sfere – economică, socială, culturală, de drept, confesională, devenind un factor mondial. Astăzi nimeni nu poate evita influența politică, pasiunile politice și valorile ei se rostogolesc până în cele mai îndepărtate colțuri ale fiecărei țări și lumii în întregime. Politica are foarte multe trăsături, manifestări, forme de exprimare. Este bogată și multilaterală componența subiecților politici. Politica este schimbătoare, mobilă, dinamică și cuprinzătoare. De aici și greutatea și riscul de a-i găsi o definiție științifică unică. Însă în forma cea mai generală politica poate fi definită ca activitatea umană, care exprimă formele de interacțiune între comunitățile sociale, clase, națiuni, popoare, partide, state, cetățeni și uniunile lor cu privire la puterea politică în scopul îmbunătățirii condițiilor lor de viață, asigurarea ordinei publice și mondiaordinea și a rezolva un șir de sarcini de importanță generală. Cunoscutul jurist german K.Shmitt atrăgea atenție asupra faptului, că politica apare, se formează mai întâi de toate acolo, unde sporește nivelul concentrării intereselor, acțiunilor, eforturilor grupurilor de oameni și organizații și de asemenea acolo, unde se adâncesc antagonismele între oameni și organizațiile ce exprimă interesele lor [5, p. 132].
Politica este strâns legată cu alte sfere – economică, socială, culturală, de drept, confesională, devenind un factor mondial. Astăzi nimeni nu poate evita influența politică, pasiunile politice și valorile ei se rostogolesc până în cele mai îndepărtate colțuri ale fiecărei țări și lumii în întregime. Politica are foarte multe trăsături, manifestări, forme de exprimare. Este bogată și multilaterală componența subiecților politici. Politica este schimbătoare, mobilă, dinamică și cuprinzătoare. De aici și greutatea și riscul de a-i găsi o definiție științifică unică. Însă în forma cea mai generală politica poate fi definită ca activitatea umană, care exprimă formele de interacțiune între comunitățile sociale, clase, națiuni, popoare, partide, state, cetățeni și uniunile lor cu privire la puterea politică în scopul îmbunătățirii condițiilor lor de viață, asigurarea ordinei publice și mondiale [1, p. 16].
Actorii comunicării politice
Comunicarea politică este o formă a comunicării prin intermediul căreia se transmit intenționat și direcționat mesaje având conținut politic, mesaje transmise prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă sau prin alte instrumente și acțiuni, transfer și contra-transfer informațional care se realizează într-un câmp sau într-un spațiu de acțiune bine definit, într-o anumită perioadă de timp, folosindu-se tehnici și metode de formare a imaginilor actorilor politici specifice publicității și care are drept scop principal realizarea unei legături pe cât posibil pozitive între actorii politici și opinia publică și invers [30].
Comunicarea politică este o interacțiune instituțională – o interacțiune între actorii politici, mass-media, public și electorat. Comunicarea politică este un spațiu în care se relaționează discursurile contradictorii a trei actori care au legitimitatea de a se exprima în mod public asupra politicii: oamenii politici, jurnaliști și opinia publică prin intermediul sondajelor de opinie [28, p. 45].
Actorii politici sunt considerați acele persoane, grupuri sociale sau categorii socio–profesionale care îndeplinesc un rol politic activ în cadrul structurilor unei societăți, într-un anumit moment. În sens restrâns, desemnează profesioniștii vieții politice, care tind să ocupe poziții de putere [3, p. 24].
Mass-media desemnează ansamblul de mijloace și modalități tehnice moderne de informare și de influențare a maselor: presa scrisă, televiziunea, radioul, cinematograful etc. Este forma prescurtată a expresiei englezești (media of mass communication). Mass-media propune modele de comportament și formează la scară socială noi moduri de a percepe realitățile politice, economice, socio-culturale [6, p. 56]. Puterea de influențare a maselor de către mass-media este amplificată de posibilitatea utilizării combinate a mai multor mijloace de comunicare. Există numeroase controverse privind rolul mass-media, dacă ea poate fi considerată a patra putere în stat. Mass-media reflectă structura organizațională existentă și exprimă tensiunile ori relațiile dintre centrele de putere, nu are o identitate proprie. Mijloacele de informare sunt funcții mimetice ale comunității, reprezentând nivelul de dezvoltare al acestora [11, p. 117].
Comunicarea politică în mass-media – în era tehnologiei, mass-media este prezentă oriunde am privi. Publicațiile, radioul și televiziunile sunt punți între clasa politică și cetățeni. Mass-media informează, educă, prioritizează agenda de lucru a politicienilor, păstrează un canal deschis între alegători și aleși [21, p. 43].
Principalul scop al mass-mediei este de a filtra toate informațiile colectate de către reporteri și să prezinte populației ceea ce este cel mai important și benefic pentru ei. Scopul comunicării politice în mass-media este de a favoriza stabilirea agendei publice pentru o anumită cauză [3, p. 19].
Opinia publică este un termen preluat din limba engleză (public opinion). Opinia publică este considerată drept o manifestare a mentalității colective, distinctă de voința populară, de publicul însuși și de mase sau o forță socială ce rezultă din similitudinea judecăților asupra anumitor subiecte de o pluralitate de indivizi și care se exteriorizează în măsura în care devine conștientă de ea însăși. Măsurarea sa se bazează, în principal, pe tehnica sondajelor. Opinia publică este drept un complex de preferințe, exprimat de un număr semnificativ de persoane, față de aspecte de importanță generală. Construcția și reconstrucția opiniei publice nu se limitează doar la viața politică, ci se extinde asupra comportamentului social sub toate aspectele sale. Opinia publică poate funcționa ca un factor de suport, când publicul susține anumite politici sau programe de acțiune, poate îndeplini un rol orientativ pentru liderii politici și constituie un factor care permite stabilirea limitelor de toleranță pentru diferite acțiuni politice. Există teorii care subliniază că sondajul de opinie este nu atât un instrument de cercetare, cât un instrument de acțiune politică, prin care poate fi manipulată opinia publică [11, p. 145].
Totalitatea cetățenilor care au drept de vot într-o țară, zonă teritorială sau partid se numește electorat. Electoratul este considerat:
resursă formală: un interlocutor colectiv, o instituție care legitimează acțiunea candidatului;
resursă acumulată: electoratul ca interlocutor care dispune deja de o imagine preelectorală a candidatului și de criterii de evaluare a acestuia;
resursă creată: electoratul ca interlocutor care trebuie menținut sau convins.
Dintre persoanele fizice sau juridice care pot îndeplini rolul de agent al comunicării politice, partidele politice, instituțiile și autoritățile publice, compartimentele birocratice, grupurile de presiune, mass media și cetățenii considerați în mod individual au o importanță deosebită și, ca atare, trebuie tratate în mod special [27, p. 78].
Partidele politice conform unei definiții devenite loc comun, partidele politice sunt grupuri instituționalizate de cetățeni care se prezintă sub forma unor instrumente de câștigare și administrare a puterii politice.
Instituțiile și autoritățile publice – în statele naționale putem discuta ca agenți ai comunicării politice despre președintele, parlamentul, guvernul, consiliile locale, primarii etc. La nivelul Uniunii Europene, instituțiile care par să aibă cel mai mare impact în comunicarea politică sunt Parlamentul European, Comisia Europeană și Consiliul Uniunii Europene.
Grupurile de interes sau de presiune – sindicatele, patronatele, cultele, asociațiile civice, grupările ecologiste interacționează sistematic cu instituțiile statului și cu partidele politice, participând, astfel, indirect la luarea deciziilor politice.
Publicațiile și posturile de radio sau televiziune se dovedesc a fi mijloace de comunicare între cetățeni, stat și partidele politice. Putem fi de acord că mass-media îndeplinește funcții vitale într-o societate, în măsura în care informează, stabilește agenda autorităților publice, conectează.
Cetățenii luați în mod individual formează ultima categorie de agenți ai comunicării politice pe care o supunem atenției și se manifestă ca alegători, petenți sau reprezentanți aleși în structurile de conducere ale statului.
Marketingul politic se poate defini ca fiind un ansamblu de tehnici care au ca obiectiv crearea și promovarea imaginii unui om sau a unei instituții politice, în funcție de publicul de la care se dorește obținerea votului sau a încrederii publice. În acest ansamblu se ține seama de nevoile acelui public, de vectorii de transmitere a informației și de interacțiunea dintre respectivul om politic (sau instituție politică) și ceilalți actori politici de pe piață [27, p. 53].
Marketingul politic este o creație a secolului al XX-lea ce desemnează ansamblul de tehnici care au drept obiective:
adaptarea imaginii unui candidat în funcție de electoratul vizat;
cunoașterea acestuia de un număr cât mai mare de electori;
crearea diferențelor dintre candidat și contracandidații săi.
Toate acestea au ca scop declanșarea și accelerarea procesului de adeziune în favoarea candidatului, obținerea numărului de voturi necesare câștigării competiției electorale, cu minimum de mijloace. Acest proces este măsurabil în scorul realizat [16, p. 79].
Marketingul politic este un pic de știință politică și mult studiu al omului, candidat sau alegător [16, p. 35].
Nașterea marketingului politic a fost urmarea firească a evoluției constante a tehnicilor de comunicare și, de asemenea, a actorilor politici.
Marketingul politic este un domeniu cu multiple aplicații. Specialiștii americani au identificat în interiorul acestuia [20, p. 49]:
political consultant – consilier politic;
government relations – relația cu guvernul;
public affairs – relațiile publice, relația cu administrația;
lobbying – organizarea grupurilor de presiune;
anti-lobbying – lupta contra grupurilor de presiune.
Marketingul politic electoral se confundă cu campania electorală, deși începe cu câteva luni înaintea campaniei oficiale și este dedicat exclusiv acesteia. În perioada premergătoare campaniei se concepe strategia pe care o vor urma candidatul și staff-ul său electoral [4, p. 25].
Particularitățile marketingului electoral față de marketingul politic sunt:
obiectivele sunt mai concrete și mai clar precizate;
activitatea are caracter discontinuu;
are un grad mai mare de acțiune.
Este o diferență importantă între marketingul electoral și cel instituțional, amândouă fiind părți ale marketingului politic. Marketingul electoral se referă la relația dintre politician și alegător, în timp ce marketingul instituțional se referă la relația dintre demnitarul politic și cetățean [27, p. 136].
Marketingul instituțional ține de imaginea candidatului sau a instituției, pe o perioadă îndelungată, de obicei pe perioada mandatului, sau cea premergătoare campaniei electorale. Este o activitate continuă, și pentru oamenii politici care dețin funcții, sau pentru care doresc să dețină funcții politice, oricare ar fi natura lor, funcția de președinte al țării, de primar, de președinte de partid [16, p. 73].
Campaniile electorale sunt, fără îndoială, apogeul oricărei activități de marketing politic. În cele 45 – 60 de zile, cât durează o asemenea campanie în Republica Moldova, se utilizează absolut toate tehnicile cunoscute de advertising, relații publice, creare de eveniment, campanii negative, corespondență directă etc. Eforturile umane, financiare și logistice sunt impresionante și cantitatea de informație desfășurată depășește orice nivel mediu anual [4, p. 12].
Campania electorală este un soi de olimpiadă a politicii în care persoane publice mai mult sau mai puțin cunoscute desfășoară un întreg arsenal de forțe pentru a convinge electoratul și pentru a-i obține voturile. Dincolo de zgomotul și furia arenei politice există însă un calcul rece și o viziune globală care transformă toată adunarea de mijloace, informații și tehnici într-un arsenal de arme politice [22, p. 153].
Campaniile electorale hotărăsc, de multe ori, soarta unor alegeri. Dacă nu schimbă întotdeauna câștigătorul, atunci sigur modifică procente.
În campaniile electorale, limbajul ia forma discursurilor politice și a sloganurilor, fiecare din acestea vizând câștigarea unei părți cât mai mari a electoratului; astfel, un procent destul de mare din voturi se datorește calităților oratorice ale candidatului și modalității de realizare a discursului [29, p. 88].
Fenomenul manipulării în discursul politic
Arta de a vorbi în public este foarte importantă, pentru că pune la îndemâna tuturor un instrument foarte puternic: forța de a-i convinge pe ceilalți. Desigur, rămâne la atitudinea fiecăruia modul în care alege să folosească această forță. Nu trebuie să ne mire că unii o folosesc așa cum trebuie, în folosul binelui și adevărului, în timp ce alții o folosesc în scopuri reprobabile. În ultimă instanță este vorba de o alegere cu privire la valorile și credințele față de care ne raportăm existența. Arta de a vorbi rămâne însă elementul cheie în devenirea individuală, de vreme ce este demonstrat faptul că realizarea personală în societate impune aptitudini deosebite de comunicare și cu precădere aptitudini de a vorbi în public. Chiar și locurile de muncă eminamente tehnice au nevoie de oameni care să știe să comunice, pentru că nu e suficient ca un om să aibă idei strălucite, el trebuie să fie capabil să le formuleze pe înțelesul celor din jur, pentru a le putea pune în aplicare.
Discursul este un mod de utilizare a limbii și a limbajelor (limbaje nonverbale, limbaje specializate, diferite vocabulare) pe baza căruia un actor social prezintă interlocutorilor săi o interpretare a unor fapte. În măsura în care, utilizând o limbă și anumite limbaje, producem efecte asupra interlocutorilor noștri direcți și indirecți, putem spune că orice act de comunicare are o dimensiune discursive [29, p. 57].
Termenul “discurs politic” acoperă diferite moduri în care limbajul și datele politice pot fi folosite, de la conversațiile obișnuite la prezentări formale ale șefilor de stat și de guverne, de la articole jurnalistice la acte și legi ale Parlamentului, de la simple statistici în jurnale la analize complexe ale agențiilor guvernamentale.
Analiza discursului politic poate oferi soluții pentru înțelegerea problemelor, soluțiilor, costurilor și efectelor, care conduc la succesul sau la eșecul actului politic. Limbajul și datele politicului pot fi, uneori, foarte greu de evaluat din cauza faptului că politica reprezintă o activitate socială marcată în cel mai înalt grad de conflicte, complexitate, ambiguitate și partizanat [29, p. 63]. Nivelul conflictual, pasional și emoțional tinde să se situeze la cote maxime în domeniul politic.
Discursul este cel mai frumos mod de a-i manipula pe oameni, atunci când ești convins de la început și fără nici o ezitare că nu crezi un cuvânt din ce ai de gând să spui. "Dacă se întâmplă să crezi cu adevărat că adevărul este acolo și că singura menire a discursului este să-l prezinte într-o manieră elegantă, atunci fie ești orator, fie ești pierdut" [26, p. 45].
Manipularea reprezintă o acțiune de influențare prin mijloace neviolente, a opțiunilor unor segmente ale populației sau a populației în ansamblul ei, în vederea realizării unor obiective, prin inducere intenționată în eroare. În procesul de manipulare este important ca subiecții asupra cărora se exercită acțiunea de manipulare să fie convinși că acționează pe baza realității și că pornesc de la premise corecte, în conformitate cu propriile idei și interese [11, p. 83].
Practica manipulării opiniei publice este foarte veche, iar tehnicile specifice s-au diversificat și rafinat de la o epocă la alta. Câteva arme folosite pentru a manipula ar putea fi: discursul politic, ca metodă de dezinformare, folosirea notorietății pentru “autentificarea” informațiilor eronate sau trunchiate, lansarea unor atacuri politice prin intermediul mediei ori al terților politici, pentru mascarea intereselor reale, campanii de presă demarate la comanda politică, denigrarea sau ocuparea agendei media cu scandaluri fabricate, în vederea abaterii atenției de la alte teme de real interes, promovarea de false modele politice, zvonistica și intoxicarea sunt doar câteva dintre metodele folosite zilnic de politicieni pentru îndeplinirea obiectivelor personale sau de partid [12, p. 56].
Există mai multe forme de manipulare: manipulare pozitivă, care este în acord cu normele raționalității cât și cu normele moralității care acționează în vederea satisfacerii binelui comun și manipulare negativă, care la rândul ei poate fi intenționată și neintenționată. Manipularea se face prin minciună. Unii mint fără să-și dea seama, în necunoștința de cauză, din ignoranță, iar alții mint cu bună știință, cunoscând adevărul; alții spun doar un adevăr parțial [12, p. 98].
Manipularea politică reprezintă inducerea în eroare, dirijarea comportamentului oamenilor. Ea se realizează prin intermediul articolelor din ziare, prin intermediul emisiunilor televizate și prin discursul liderilor. Prin astfel de practice unele partide dezorientează și înșeală masele, le influențează și le folosesc pentru scopul lor, un lucru ce este adesea practicat în țara noastră, desigur scopul principal fiind câștigarea electoratului.
Publicitatea joacă un rol important în viața politică cât și a întregii societăți, vedem cu toții panourile ce sunt afișate pe întreg teritoriul Republicii Moldova înainte de orice campanie electorală, înțelegem că importanța și specificul lor este de a ne transmite un mesaj, de a ne atrage atenția asupra unui sau altui partid.
Psihologia formei: Liniile verticale sau orizontale sunt adesea percepute ca fiind masculine, tăioase, abrupte și chiar aspre, ele asociindu-se cu claritatea și chiar cu solidaritatea, în timp ce formele curbe sunt percepute ca feminine, blânde și continue. Liniile zig-zag transmit impresia unei schimbări instantanee, concentrării a puterii și rapida eliberare a energiei [20, p. 101].
Una din cele mai vechi și mai uzuale arme în lupta politică este zvonul. Dacă în general zvonul are origini necunoscute și motivații care lasă loc liber speculației, în politică atât originea, cât și motivația zvonurilor sunt bine controlate, studiate și există oameni bine pregătiți în tehnica creării și răspândirii zvonurilor.
Pornind de la premisa că manipulare înseamnă folosirea unor informații false sau al căror sens a fost denaturat pentru a determina o masă de oameni să ajungă la o anumită opinie, atitudini sau să adopte un anumit comportament, definirea zvonurilor ca fiind o parte componentă a tehnicii manipulării devine inevitabilă.
Zvonul ca armă politică comportă o mare doză de risc, având în vedere că, dacă lansarea sa poate fi perfect controlată, evoluția sa ulterioară este imposibil de anticipat sau monitorizat, pentru că modul de transmitere a zvonului este “din gură în gură” [11, p. 67].
Multă vreme noțiunea de zvon a fost asociată ideii de informație falsă. Acest lucru este în mod evident neadevărat pentru că am auzit cu toții zvonuri, care, mai târziu, s-au dovedit adevărate. Zvonul are o conotație obscură, provenită din însăși natura sa, el fiind marfa pe care se bazează piața neagră a informațiilor. El nu este practic altceva decât o informație care ne parvine pe alte canale decât cele oficiale și care nu este verificată de nici o dovadă concretă. Cu toate acestea el nu este neapărat fals. Dacă un zvon se adeverește, el încetează a mai fi zvon și devine o știre dar acest lucru nu înseamnă că în perioada anterioară momentului verificării nu am avut de-a face cu un zvon [29, p. 64].
Intoxicarea este o metodă de manipulare complexă care vizează credibilitatea unei afirmații false și determinarea unei reacții a manipulatului ca urmare a asimilării acelei afirmații, prin transmiterea în mod premeditat și inducerea în conștiința manipulatului a unor informații false. Intoxicarea creează confuzie în rândurile adversarilor politici și a cetățenilor. Spre deosebire de zvon care poate consta într-o informație exactă dar care, neputând fi susținută ori putând fi susținută cu dificultate, este indusă în conștiința publică sub aparența unei idei deja acceptate și debarasate de subiectivismul totdeauna suspect al unei surse individuale cunoscute, intoxicarea tinde exclusiv la acreditarea unei idei false. De asemenea, dacă metoda zvonisticii urmărește punerea în circulație a unui mesaj ca atare, intoxicarea încearcă să formeze în mod indirect atitudini, introducând în circuitul gândirii publice anumite idei pe baza și prin prelucrarea independentă prin care manipulații ajung la anumite convingeri. De aceea, tacticile de intoxicare sunt, de regulă, mai subtile [12, p. 74].
În epoca noastră, dezinformarea este o problemă la ordinea zilei. Acestui fenomen i-au fost consacrate mai multe lucrări, mai ales în străinătate. Ziarele, revistele, radioul și televiziunea fac tot mai multe referiri la faptul că azi conceptul este folosit în accepțiuni diferite și că este greșit calificată drept dezinformare orice lipsă, alterare sau manipulare a faptelor de către mijloacele de informare în masă.
Înțelegerea naturii și efectelor dezinformării se poate realiza cunoscând perspectivele politice și strategice pe termen lung și mediu. Dezinformarea este întotdeauna deliberată, iar decizia de a recurge la ea relevă o stare de spirit ale cărei resorturi complexe nu pot fi deduse clar. Poate fi dictată de necesitate, având în vedere amploarea mizei și pericolul unei confruntări deschise, relevând astfel slăbiciune sau frică. Poate fi, de asemenea, o acțiune premeditată pentru a obține succesul cu forțe minime deoarece agresorul crede, pe bună dreptate, că influențarea conștiințelor este mai puțin riscantă decât violența fizică. Dezinformarea poate deveni însă o obișnuință fatală pentru o societate care se vrea închisă, secretă și care astfel poate pierde contactul cu realitatea. Dezinformarea punctuală poate oferi un avantaj imediat uneori decisiv într-o confruntare favorabilă. Când se desfășoară permanent și sistematic ea devine o redutabilă forță de distrugere, care nu-l scutește pe cel ce a inițiat-o de efecte nebănuite de retorsiune [38]. Dezinformarea interzice prin natura sa orice schimb interuman, deoarece este un act antisocial.
Propaganda este considerată o activitate sistematică de transmitere, promovare sau răspândire a unor doctrine, teze sau idei de pe pozițiile unei anumite grupări sociale și ideologii, în scopul influențării, schimbării, formării unor concepții, atitudini, opinii, convingeri sau comportamente. În sensul clasic, se constituie ca un subsistem al sistemului politic al unui partid, al unui grup social sau al unui regim de guvernare; în prezent însă, se dezvoltă numeroase forme de propagandă (economică, tehnică, medicală, sportivă, culturală), diferențiate după conținut și prin raportare la profilul grupului social care o inițiază, urmărind realizarea unor scopuri persuasive [11, p. 58].
Ca sistem, propaganda dispune de:
O structură instituțională specializată (aparat de conducere ierarhică, centre de organizare, centre de studiu, proiectare și difuzare de mesaje);
Ideologie și valori aflate în corespondență cu interesele și obiectivele grupării sociale pe care o reprezintă; acestea sunt luate ca referință pentru programarea și realizarea propagandei;
Mijloace și metode de transmitere a mesajului; studiul sociologic al acestora distinge următoarele grupuri mari de metode:
afectivă – constă în organizarea mesajelor astfel încât acestea să provoace trăiri și adeziuni colective, mai ales de tip emoțional. Mai întâi se indică consecințele negative ale unei opțiuni personale provocate de o agenție anume (afectarea intereselor, amenințare a poziției individuale, împiedicarea realizării unor obiective personale importante etc.) pentru a declanșa reacția afectivă negativă față de aceasta și apoi se prezintă o alternativă diferită care ar avea numai efecte pozitive. Accentul nu este pus pe argumentarea logică sau prezentarea unor fapte relevante, ci pe acele informații care au o profundă rezonanță afectivă.
a faptelor – este concentrată pe transmiterea de fapte cât mai concrete, saturate de amănunte relevante pentru persoanele ale căror opțiuni ar urma să fie modificate. Accentul nu este pus pe fapte generale, ci pe cele personalizate și care dispun de potențialitatea descoperirii unei surprize de către receptor. Îndemnurile directe, lozincile, apelurile zgomotoase la urmarea unor căi sunt înlocuite de o astfel de selecție și prezentare a faptelor care provoacă opțiunea personală pentru acea cale prezentată ca cea mai bună dintre cele posibile. În felul acesta se lasă impresia autonomiei personale în luarea deciziei.
persuasivă – presupune aplicarea regulilor retorice de organizare a discursului, mai ales prin utilizarea unor cuvinte saturate emoțional și care se bazează pe persuabilitatea membrilor audienței [27, p. 111].
Cea mai importantă formă de propagandă a fost considerată până în prezent propaganda politică. Aceasta este, de fapt, ''un dialog care nu există''. La nivel internațional, ea îți propune să ''remodeleze psihologia celor cu care se află în competiție, în condițiile în care căile diplomatice, economice sau militare au devenit inoperante sau excesiv de costisitoare. Propaganda politică nu urmărește descoperirea unor adevăruri, ci convingerea interlocutorilor reali sau potențiali. În acest sens, Gustave Le Bon, menționa existența a patru factori principali de convingere, pe care îi prezenta ca pe un fel de ''gramatică a persuasiunii'':
prestigiul sursei – sugestionează și impune respect;
afirmația fără probe – elimină discuția, creând totodată impresia documentării erudite a celor care reprezintă sursa de mesaje;
repetarea – face să fie acceptată ca fiind certă o afirmație compatibilă cu obiectivele sursei;
influențarea mentală, care întărește (iterează) convingerile individuale incipiente sau aparținând indivizilor fără personalitate în domeniul politic [16, p. 78].
Capitolul 2. Formele de realizare și metodele de combatere a businessului politic în Republica Moldova
2.1. Imaginea generală a politicienilor din Republica Moldova
Odată la patru ani suntem invitați să participăm, ca spectatori neputincioși, iar apoi în calitate de aparenți decidenți, la ritualul politic al campaniei electorale, la jocul alegerilor. Electoratul este pus în situația penibilă a unor spectatori de tenis ale căror gâturi au anchilozat într-o mișcare continuă de la stânga la dreapta, pentru a urmări un joc (destul de slab, de altfel). Consecința? Un electorat care seamănă din ce în ce mai mult cu emblematicul „Cetățean Turmentat” al lui Caragiale, marcat de întrebarea ,,Eu cu cine votez ?” – cel puțin asta par să demonstreze sondajele de opinie și rezultatele alegerilor precedente a căror marjă de eroare este bulversată de procentul foarte mare al nehotărâților.
Însă responsabilitatea pentru acest procent mare al nehotărâților nu aparține doar calității îndoielnice a campaniilor electorale, cât, mai degrabă, prestației principalilor actori politici în decursul anilor care au trecut de la obținerea independenței Republicii Moldova din 1991. Nemulțumirile cetățenilor Republicii Moldova sunt generate, în prima instanță, de discrepanța mare între nivelul așteptărilor și condițiile concrete de trai. Deși indicatorii sociali indică o creștere a nivelului de trai comparativ cu primii ani post-sovietici, standardele cetățenilor Republicii Moldova au crescut și ele, motiv pentru care performanțele economice ar trebui să fie absolut spectaculoase în raport cu situația actuală pentru a duce la o apreciere pozitivă a activității instituțiilor publice și implicit a clasei politice. Un alt motiv de dezamăgire vine din perpetuarea unora și acelorași figuri pe scena politică, din faptul că nu s-a petrecut nici o schimbare la nivelul elitei politice. Personajele sunt aceleași, indiferent de mutațiile produse în spațiul public. Iar noile apariții la nivelul clasei politice par a fi, de cele mai multe ori, copii fidele ale vechilor politicieni care par a monopoliza pentru eternitate spațiul public.
Procesele democratice din Moldova sunt pline de dificultăți, contradicții și paradoxuri, majoritatea așteptărilor de "fericire democratică" au dezamăgit cetățenii. Imperfecțiunea democrației actuale moldovenești este generată în mare parte de excesul oligarhiei, excesul demagogiei, manipulării și ineficiența guvernamentală. Aceste manifestări, care, în ultimul timp, devin pronunțate sunt cauzate de consolidarea slabă a instituțiilor, dar mai cu seamă de emanciparea unor lideri politici, care-și manifestă haotic comportamentul, încercând să-și depășească anumite complexe, inconștienți de problematica interesului național. Pe parcursul independenței s-a creat un stat slab, la limita falimentării, iar guvernările care s-au perindat la putere au fost incapabile să promoveze reforme [37].
În democrațiile moderne partidele sunt instituțiile politice reprezentative ale diverselor categorii sociale. Partidele politice moldovenești generează o criză a reprezentării politice, determinând astfel opinia că acestea nu reprezintă în mod strict clase și categorii sociale, ci interese proprii în lupta pentru putere. Partidele din Republica Moldova nu sunt partide reale, etichetele democrat, liberal, comunist etc. nu corespund conținutului. Criza reprezentării generează înstrăinarea partidelor, guvernelor față de cetățeni, favorizând populismul. Populismul e un fenomen politic modern, întreținut pe terenul democrației. Populismul e o îmbinare între demagogie și promisiuni de tot felul, cu scopul nedeclarat de a obține sprijin popular și voturi cât mai multe în alegeri. Populismul simulează spiritul democratic, dar în fond îl lipsește de conținut [38].
Populismul moldovenesc a mistificat democrația și pluralismul, mascând demagogia și promisiunile deșarte. În numele poporului, nevoilor poporului, voinței poporului, suveranității naționale, se justifică acțiunile de politică internă și externă. În general, populismul, ca formă demagogică de influențare, folosește diverse tehnici de legitimare a puterii pentru a-i spori atracția și credibilitatea, obținând susținerea cetățenilor. Promisiunile făcute de populiști nu sunt îndeplinite ulterior. Scopul câștigării puterii scuză mijloacele în lupta pentru putere, neasumându-și nici o responsabilitate față de promisiunile făcute cetățenilor. Populismul este folosit de toate partidele, fără excepție.
Partidele politice din Moldova manifestă un dogmatism intolerant; fiecare dintre ele crede că întruchipează adevărul și soluția viitorului țării, până și însăși democrația. Dogmatismul își pune pecetea pe atmosfera politică, creând tensiuni marcate de intoleranță. Acestuia i se mai suprapun prejudecățile și erorile puterii, stângăciile și slăbiciunile ei, rezultate și din criza de autoritate. În cadrul procesului democratic moldovenesc suveranitatea poporului a fost substituită cu suveranitatea parlamentului sau a majorității guvernante, care după alegeri a ocolit voința și chiar opțiunea alegătorilor. Adică democrația parlamentară o fost substituită cu demagogia parlamentară [37].
Parlamentarul moldovean este cu gândul permanent la reînnoirea mandatului, el devine meseriaș în ținerea discursurilor, care îi aduce un spor de popularitate și capital politic. Discursurile sunt pline de demagogie și de tot genul de mistificări politice cu scop de manipulare, menite să-l mențină permanent în atenția opiniei publice. Excesul de demagogie la politicienii moldoveni compromite democrația, creând cetățenilor percepția că prea mult se vorbește și prea puțin se face. Ei, politicienii au reușit să transforme instituțiile și serviciile publice din mijloace pentru realizarea binelui societății în mijloace pentru realizarea intereselor personale, precum și ale cercurilor înguste de partid. Iată de ce ideile de democrație, parlament, libertate, egalitate, prosperitate etc. au devenit cuvinte fără sens, deoarece politicienii au uitat de interesele publice majore, regulile democrației propriu-zise și minimum de moralitate necesară într-o democrație funcțională.
2.2. Corupția ca modalitate de realizare a intereselor economice în politica moldovenească
Din întreg vocabularul politic din Republica Moldova este greu de găsit un oricare alt cuvânt care ar fi mai des utilizat de către publicul larg decât cuvântul corupție. Oratorii de partid și ziariștii, scriitorii, conferențiarii și muncitorii sezonieri folosesc acest cuvânt cu atâta ușurință încât ar părea uneori că este un atribut inerent al vieții politice. Stigmatizând politicienii că ar fi ușor coruptibili și instituțiile că ar suferi de această boală a corupției sistemice, cetățeanul de rând nu prea are timp să-și pună întrebările care ar clarifica natura corupției politice.
Adeseori, discreditarea procesului politic și a subiecților politic este explicată printr-o asociere directă sau indirectă a corupției cu personajele care vorbesc din numele unor instituții publice, ceea ce produce o legătură dubioasă și descurajantă pentru cetățeanul simplu. Din păcate, aproape nu există până în prezent studii serioase, care s-ar baza pe investigații de profil, analize ale unor practici corupte și studii sociologice, prin care acest fenomen malign, cu efecte deosebit de negative asupra întregii societăți, ar putea fi înțeles pentru a putea fi schimbată.
Evident, rapoartele Curții de conturi care în Republica Moldova nu au putere jurisdicțională și, deci, sunt tratate ca și oricare alte informații generale sau comunicate de presă, din păcate, de către instanțele procuraturii generale și ale justiției. Cu toate acestea, frecventele scandaluri în presă legate de așa-zisele vânzări-cumpărări de funcții publice, marile afaceri imobiliare și alte proprietăți agonisite de către înalți demnitari ai guvernului, indiferent de culoarea regimului și orientarea ideologică a majorității parlamentare, greutățile economice tot mai acute pentru populație solicită explicații temeinice la capitolul cauzelor corupției în Republica Moldova și, fără îndoială, luarea unor decizii adecvate, care-au lipsit aproape cu desăvârșire din uzanța celor aflați la putere [31].
În consecință, cetățenii au pierdut încrederea în instituțiile publice. Dezgustul popular este frecvent alimentat chiar și de neputința autorităților statului de a utiliza măsurile și instrumentele corespunzătoare pentru a trage la răspundere pe cei care s-au făcut vinovați de delicte majore, în primul rând pe înalții demnitari care obișnuiesc să paraziteze pe seama funcțiilor și titlurilor lor, dar și pe înalții
oameni politici și clientela lor delincventă, care s-au îmbogățit peste noapte din simplul fapt al deținerii unor importante funcții publice, iar puținele dosare pornite stau și zac în sertarele unor anchetatori nepricopsiți [8, p. 115].
Există felurite moduri de a evalua gradul de răspândire a corupției într-un stat: de la decizii judiciare până la audieri parlamentare, de la descrierea unor probe colectate de procuratură (sub rezerva anonimatului martorilor care le-au furnizat) și până la interviuri cu foști demnitari care au cunoscut pe viu evoluția acestui fenomen [19, p. 59]. Mulți dintre foștii deputați și demnitari în guvernele precedente chiar doresc să vorbească despre cazurile de corupție existente la nivel central, sau la alte nivele de administrație publică, înțelegând în cele din urmă că tolerarea acestor cazuri dăunează în parte fiecăruia dintre cetățeni și tuturor, la nivel național. Cu toate acestea, randamentul eradicării corupției este deosebit de modest.
Corupția aproape că lipsește din câmpul investigațiilor politice, sociologice și juridice serioase din Republica Moldova. Și acest lucru este cu atât mai ciudat cu cât corupția descrie, de regulă, o acțiune apreciată pe o grilă valorică a comportamentului social (corupție – acțiunea de a corupe ceva spre rău, de a minimaliza, de a perverti) fenomenul aproape nu a atras interesul sociologilor. Drept urmare, termenul de corupție care este operat astăzi în vorbirea curentă pare a fi încă destul de penetrat de emoții și sentimente populare, fără însă a descrie cu precizie semnificațiile sociale ale fenomenului și efectele sale asupra sistemului juridic existent [15, p. 91].
Conceptul “corupție politică” în Republica Moldova
Deși, aparent, lucrurile ar fi clare în privința naturii nocive a corupției, încercarea de a o defini pune serioase probleme conceptuale. Definită în mod generic ca o “metastază” pentru instituțiile publice, corupția desemnează aproape întotdeauna o tendință de schimbare spre rău sau o performanță subminată de interese egoiste. Privită sub aspectul său de fenomen instituțional și social, corupția include un ansamblu de comportamente foarte diferite ca intensitate și scop: de la venalitate – la eroziune ideologică, conținând o dezaprobare morală asupra producătorilor săi [23, p.57].
Corupția este un comportament care deviază de la normalitatea obligațiunilor asociate deținerii unei funcții publice, deoarece plasează obținerea de câștiguri personale sau care țin de creșterea statutului social deasupra “bunului public”, în acest fel violând prevederile esențiale care reglementează structura relațiilor publice – private [17, p. 12].
Corupția este, de regulă, o infracțiune săvârșită cu mult sânge rece, fără ca cineva să poată motiva comiterea acesteia “din pasiune” sau din neștiință. Este greu de crezut că printre funcționarii de stat nu se găsesc și oameni absolut incoruptibili, care-și pot îndeplini cu multă rigurozitate obligațiile de serviciu, fără a fi marcați de viciul corupției, în ciuda greutăților existente. Dar dacă suma mitei
propuse este destul de mare, iar șansa de a fi prins asupra infracțiunii, sau cu atât mai mult, de a fi pedepsit pentru această infracțiune, este minoră, cea mai mare parte dintre funcționarii publici sunt de regulă înclinați să săvârșească acte de corupție.
Privită sub aspect juridic, corupția reprezintă înainte de toate un act intențional, ceea ce o face acțiune din culpă indiferent de sumele pe care le tranzacționează prin inițierea acestei acțiuni. De cele mai multe ori, corupția politică implică un schimb între subiecți înzestrați cu autorități publice (sau cu capacitatea de a exercita puterea în numele unor entități ale statului), prin inițierea
unor acțiuni politice și obținerea în final a unor bunuri social sau economic valoroase. Business-politicienii sunt un nou soi de politicieni, cu tentații puternice de întreprinzători activi, care reprezintă în realitate (potrivit literei din lege sau împotriva legislației existente) – intermediari în afaceri care cuprind domenii economice și politice în sensul deplin al cuvântului [14, p. 93].
Ori de câte ori utilizăm termenul de “corupție politică”, vom avea în vedere faptul că acest gen de fraudă se întâmplă în sfera publică sau în sfera privată care produce bunuri pentru sectorul public, acolo unde politicienii și funcționarii au acces (adeseori – nelimitat) la diverse resurse: materiale și financiare, administrative și patrimoniale, culturale și simbolice, fiind motivați în acțiunile lor fie de intenții personale sau de grup [9, p. 205]. Nu vom vorbi, însă, în acest compartiment, de corupția care vizează sfera businessului în sectorul privat sau corupția financiară, deși aceste fenomene și aspecte sînt deosebit de vulnerabile la corupție. Desigur, domeniile pe care le-am menționat mai sus sînt, într-un fel, mega-domenii, atît de vaste încît adeseori interesele publice și private se suprapun, iar pe alocuri este chiar foarte greu să le disociezi.
Experiența unor țări din Europa Occidentală și cea Orientală ne vor îndruma constatările și referințele, astfel încît să putem observa că există o legătură vie, atît în Italia cît și în Rusia, în Grecia și în Ucraina, între politica – ca fenomen public și crima organizată – ca sistem de relații anti-sociale și, de regulă, ferit de ochii lumii, adică învăluindu-se în discreție maximă. Inabilitatea unui funcționar public de a îndeplini în mod eficient o anumită sarcină care, ține de responsabilitatea sa oficială, se poate datora pur și simplu capacității sale slab profesionale. Un funcționar corupt știe, însă, cum ar trebui să se îndeplinească un lucru în condiții de eficiență, dar alege varianta cea mai proastă. Evident, efectele sînt proaste în ambele cazuri, dar atunci cînd funcționarul public mai este și corupt, consecințele sînt dezastruoase pentru autoritatea publică, din numele căreia acest funcționar
operează. În cele din urmă, aceste efecte lovesc și în stabilitatea statului, deoarece afectează încrederea cetățeanului în principiile care sunt apărate de stat, în justiție – care nu-l protejează etc. [31].
Sub forma unei definiții, s-ar putea spune: corupția este o acțiune care subminează eficiența instituției respective sau o neglijează prin neîndeplinirea unei responsabilități asumate, sau prin exercițiul arbitrar al autorității delegate, în vederea obținerii unor avantaje, mai mult sau mai puțin individuale. Într-o societate în care există multiple oportunități pentru acumularea bogăției și puține poziții prin care se exercită puterea politică, modelul obișnuit va fi utilizarea primei forme pentru atingerea celei din urmă (SUA reprezintă un exemplu clasic, în acest sens, în care bogăția s-a dovedit a fi, de regulă, drumul cel mai scurt spre influența politică, decît invers). Aceasta presupune însă că și reglementările stabilite împotriva abuzurilor în serviciul public sînt cu mult mai stricte și mai respectate decît în alte părți.
De cealaltă parte, în societățile aflate într-un proces de reformă și modernizare, oportunitățile pentru acumularea bogăției prin activități private sînt limitate de norme, dificultăți interne, legislație ambiguă, monopolul unor elite etnice conservatoare, sub patronajul sau dominația unor firme străine transnaționale, interesate de a extrage cît mai multe venituri din resursele naturale ale țării respective. Oricare combinație dintre acești factori enumerați fac ca cel mai scurt drum pentru acumularea de bogăție să fie făcut numai prin politică, iar cei care nu-și pot manifesta plenar talentele și capacitățile manageriale în economie aspiră să și le împlinească exclusiv în viața politică.
Potrivit lui Samuel Huntington, “corupția, ca și violența, rezultă din lipsa unor oportunități de mobilitate socială în afara politicii, paralel cu funcționarea unor instituții politice slabe și conservatoare, avînd drept consecință – canalizarea energiilor sociale spre un comportament politic deviant [18, p. 279].
Mita este considerată drept preț, retribuție, cadou sau o favoare acordată sau promisă, în vederea modificării unui comportament legal în folosul unei persoane sau a unui grup de persoane. Corupția și mituirea sînt noțiuni foarte apropiate, deși se deosebesc în multe privințe. De exemplu, o persoană mituită este o persoană coruptă, dar un individ poate fi corupt și în absența unei mite ca atare [2, p. 199]. De aceea, corupția include în mod definitiv nepotismul și deturnarea de fonduri publice.
Corupția care se referă la acțiune de mituire reprezintă un termen general care conține utilizarea abuzivă a autorității, ca urmare a unor scopuri clare de înavuțire, care nu sînt în mod necesar de natură monetară. Orice fapt de corupție include în mod categoric unul sau mai multe elemente ale acțiunii calificate drept “corupție”:
(1) înțelegerea – are loc evaluarea “cererii” și “ofertei”, în care persoana aflată în serviciul public sau în alt domeniu este dispusă să “vîndă” ilegal atribuțiile sale și favorurile sale unor persoane fizice sau juridice, iar persoana care dorește să intre în posesia acestor servicii/favoruri este dispusă să achite o anumită sumă de bani pentru a utiliza înțelegerea respectivă. Asemenea convenții pot lua forme dintre cele mai originale și mai neobișnuite.
De multe ori, înțelegerea între cei 2 subiecți ai actului de corupție are loc în condiții în care ei pot nici să nu se știe vizual, în acest scop utilizîndu-se intermediari. Sau recompensa pe care “vînzătorul” serviciilor o așteaptă din partea “cumpărătorului” să nu fie numaidecît tradusă în bani, reprezentând alte favoruri de care primul subiect va beneficia după încheierea tranzacției (avansarea în carieră, avansarea la un alt serviciu, care i-ar deschide accesul spre resurse mai importante, obținerea unor contra-servicii pentru familia sa sau pentru cea a rudelor sale etc.). Tranzacția are loc în condițiile în care ambii subiecți înfăptuitori ai acțiunii de corupție pot evita controlul, eschivîndu-se astfel răspunderii prevăzute de lege, și contribuind la transferarea unor privilegii nemotivate, de ordin economic, administrativ, financiar, către anumite persoane care nu ar trebui
să se bucure de aceste gratificații.
(2) extorcarea unor recompense suplimentare (mite) pentru grăbirea sau acordarea neîntîrziată a unor servicii, de altfel, prevăzute în obligațiile de serviciu ale funcționarului public. De menționat faptul că, însăși legislația Republicii Moldova foarte des permite și chiar încurajează un asemenea comportament din partea autorităților de stat. Unul dintre cele mai răspîndite exemple de extorcare de recompense poate fi sistemul de documentare a populației. Astfel, activitatea respectivă este administrată în așa fel, încît se creează în mod artificial un deficit de servicii publice oferite cetățenilor. Spre exemplu, cererile privind documentarea populației cu pașapoarte sau obținerea de certificate și documente din partea Arhivei de Stat este mult superioară capacității organelor de a oferi aceste servicii complet, rapid și calitativ. Astfel, se formează rînduri, care în raport cu necesitățile populației naște corupția și necesitatea de a transmite recompense pentru serviciile autorităților publice.
(3) coruperea activă a funcționarilor în condițiile în care anumite beneficii ale actului de corupție se reîntorc la aceștia prin diverse forme, controlate de către grupuri organizate în scop criminal. Participarea activă a unor funcționari publici din domeniul privatizării la privatizarea rapidă, în condiții de semi-confidențialitate sau ilegale a unor importante segmente ale economiei naționale pot fi răsplătite (și au fost răsplătite!) sub forma unor acțiuni la viitoarele societăți organizate, sau proprietăți transferate pe numele unor persoane apropiate funcționarilor respectivi, prin obținerea unor funcții de control sau voturi în organele decizionale ale noilor structuri organizatorice etc. Un comportament corupt este, în orice circumstanțe, un comportament condamnabil și – eventual – sancționabil, acordându-i-se, de obicei, conotații dintre cele mai pejorative [13, p. 75].
Acest gen de corupere este unul dintre cele mai răspîndite în sistemul politic din Republica Moldova. Astfel, dea lungul timpului, au fost cunoscute mai multe informații despre politicienii din țara noastră care au acăpărat averi și proprietăți impunătoare din acte de corupție. După destrămarea URSS și obținerea independenței statului nostru, a început alt proces de destrămare – a proprietății de stat. Timp de 20 de ani, practic toate proprietățile de stat ale Republicii Moldova au fost privatizate cu participarea directă și nemijlocită a politicienilor. Este remarcabil exemplul actualului premier al Republicii Moldova Vladimir Filat, care aflându-se în funcție de șef al departamentului privatizare încă la sfîrșitul anilor 90 a reușit să privatizeze pe nume propriu imobile extrem de valoroase la preț de nimic. Desigur, majoritatea politicienilor s-au manifestat mai mult sau mai puțin în acte de corupție. Conform unei practici deja bine stabilite în Moldova, majoritatea foștilor și actualilor politicieni dețin afaceri, activitatea cărora este acoperită politic.
Cu toate acestea, în practica juridică curentă nu există o definiție absolut acceptabilă asupra limitelor în care putem califica un anumit schimb de bunuri drept coruptibil. Acest lucru este dificil de definit fără luarea în considerație a particularităților culturale [25, p. 147]. Astfel, anumite cazuri în care indivizii ar fi calificați drept corupți, în țări anglo-saxone, nu sînt tratați în același fel în țări ca India și Africa, în care cadourile, ca să luăm un exemplu la îndemîna oricui, reprezintă gesturi de politețe și nu acțiuni imorale pentru cumpărarea de loialitate. Oferind cadouri sau gratuități unor funcționari publici, oamenii respectă în acest fel o curtenie și o atitudine de onorare a autorității, și o cale de a presta un business cinstit. S-ar putea spune, de aceea, că fenomenul corupției este acceptat să existe de către oamenii unor societăți subdezvoltate, ca o parte a vieții de fiecare zi sau, altfel spus, ca o raționalizare specifică a vieții, în cadrul unei economii deficitare.
Mai mult decît atît, oamenii politici și funcționarii publici cunosc foarte bine cum funcționează sistemul corupt și acționează în cunoștință de cauză, chiar sancționînd printr-o atitudine rece sau birocratică, atunci cînd aceste semne de politețe nu sunt onorate de către solicitant. În sfârșit, corupția nu se extinde doar la cîteva din autoritățile sistemului de guvernare, ci întrepătrunde instituțiile, întregul sistem, fiind determinată de mediul în care are loc, de calitatea angajaților acestor instituții, de condițiile și procesul interacțiunii între diverși funcționari publici.
Cele mai vulnerabile față de corupție areale ale activităților administrației centrale sînt, de regulă, legate de: achizițiile publice, acordarea loturilor de pămînt, colectarea impozitelor, numirea demnitarilor și oficialilor publici, și competențele
administrației publice locale [24, p. 59]. Cele mai frecvente forme de corupție care sînt întîlnite în cadrul serviciului public (inclusiv în cel al politicienilor numiți, alături de oficialii numiți):
• Miniștrii își “vînd” puterile lor discreționare;
• Oficialii primesc comisioane din contractele guvernamentale la care participă, adeseori plătite pe conturi deschise în bănci străine;
• Oficialii primesc gesturi de “ospitalitate exagerată” din partea unor contractori guvernamentali și alte beneficii de acest gen, inclusiv – burse pentru educarea copiilor lor în universități străine;
• Oficialii contractează afaceri din partea statului pentru propriile lor firme sau pentru firmele “partenerilor” lor, sau se angajează a presta servicii adiacente de “consultanță” pentru firmele care sunt selectate pentru programele guvernamentale;
• Oficialii călătoresc în străinătate, cu treabă sau fără treabă, pentru a putea solicita plăți sub formă de diurnă, pe care și le fixează la nivelul unor rate fabuloase;
• Partidele politice folosesc obținerea puterii pentru a-și asigura comisioane mari în afaceri internaționale, în special, pentru obținerea unor contracte guvernamentale (primite sub diferite forme, inclusiv sub cea a unor donații spre o organizație stabilită de caritate, sau a unui spital patronat);
• Anumiți oficiali practică extorcarea de bani prin amenințarea oamenilor de afaceri că ar putea impune niște taxe sporite asupra importatorilor, dacă nu se plătesc niște sume de bani, sau pentru orice operații de importuri, scutite de plata oricăror impozite;
• Oficialii din sistemul judecătoresc extorcă bani în folosul lor individual, prin amenințări de a impune penalități de trafic, dacă nu se vor plăti anumite comisioane;
• Furnizorii de servicii publice (de exemplu, cei care emit licențele de conducere a automobilelor, permiselor pentru vînzătorii ambulanți, controlul pașapoartelor) insistă la obținerea unor plăți suplimentare pentru urgentarea unor servicii sau prevenirii unor întîrzieri nejustificate;
• Superiorii din serviciul public solicită anumite “rente” din partea subordonaților lor, cerîndu-le creșterea acestor “dijme” săptămînale sau lunare. În Republica Moldova, un polițist de sector, di poliția rutieră sau economică va trebui să plătească anumite sume din cîștigurile sale ilegale superiorilor săi, pentru mașină, insignă, traseu, etc.;
• De la înălțimea lor, șefii de stat sau primii miniștri sînt cei care iau “crema” șpăgilor, primind uriașe comisioane în schimbul accederii pe piața internă a unor conglomerate internaționale sau pentru a ușura penetrarea unor companii monopoliste [15, p. 142].
Există 4 categorii pentru a defini tipurile de corupție existente:
Categoria 1: Mita este plătită pentru (a) accesul la un beneficiu deficitar sau (b) pentru evitarea unei plăți.
Categoria 2: Mitele pot fi plătite pentru obținerea unui beneficiu (sau evitarea unui cost) care nu este deficitar, dar în furnizarea căruia oficialii de stat pot manifesta putere discreționară.
Categoria 3: Mitele pot fi plătite nu pentru un beneficiu public specific în sine, ci pentru serviciile legate de obținerea unui beneficiu (sau a evitării unui cost), după cum sînt punerea la dispoziție a unor informații foarte valoroase.
Categoria 4: Mitele pot fi plătite (a) pentru a preveni ca alții să obțină un beneficiu, (b) pentru a impune un cost pe care să-l plătească alții.
Categoria 1 include orice decizie birocratică în care cîștigul obținut de pe urma achitării unei mite reprezintă pierderea pe care o suferă altcineva. Accesul la operații de import export, schimburile economice străine, semnarea unui contract
guvernamental, concesiuni pentru dezvoltarea unor extrageri de petrol sau de alte minerale, alocarea de terenuri de pămînt, cumpărarea unei firme recent privatizare, accesul la fondurile și capitalurile aflate sub controlul statului, obținerea unei licențe de activitate comercială, în condițiile în care numărul de licențe este limitat, accesul la servicii publice, cum este furnizarea de locuințe achitate de stat, sau furnizarea de servicii suplimentare de protecție pentru o anumită firmă privilegiată, în comparație cu altele.
În oricare din aceste situații, analiza trebuie să ia în considerație și existența unei competiții chiar între potențialii “mituitori”, care pot fi manipulați sau chiar
inventați de către birocrați sau politicieni. Dacă oficialii publici au întreaga discreție pentru a elabora programe, tot ei pot fi și cei care vor fi interesați să creeze deficite artificiale, care să servească drept beneficii pecuniare sau alocări
excesive de bani pe domeniile în care există firme protejate tot de ei.
Exemplele din categoria 2 includ: reducerea impozitelor sau extorcarea unor plăți mai mari atunci cînd nu există tarife fixe asupra veniturilor obținute; evitarea achitării unor accize vamale și costuri de piață generale, atribuirea de licențe sau
permite numai la cei care se pot “califica” pentru acest lucru, obținerea unor funcții publice, scutirea de la respectarea unor legi, aprobări colective pentru anumite proiecte de construcție și alte permise necesare pentru recunoașterea standardelor ecologice sau de securitate pentru diverse proiecte inginerești. Discreționarismul birocrației poate adeseori forța căutarea de soluții pentru grăbirea procesului, ceea ce mai întotdeauna se finalizează prin achitarea unor mite grase persoanelor deținătoare de putere în domeniul respectiv [19, 137].
Poliția poate plăti unor bande criminale pentru a înfricoșa niște oameni de afaceri, iar în același timp să accepte mite de la aceiași oameni de afaceri pentru a le oferi mai multă protecție. Tot astfel, oamenii politici pot să amenințe că vor adopta legi care să impună costuri ori să promită beneficii spectaculoase, în schimbul achitării unor comisioane speciale.
Absența unui consens deplin asupra felului în care putem sistematiza cazurile individuale de corupție nu ne permite astăzi să putem enumera toate cauzele care alimentează și produc predispunerea oficialilor de a accepta corupția. Cu toate acestea, să analizăm cîteva elemente de bază. De la început, să căutăm a răspunde la următoarea întrebare: de ce unele țări sînt mai puțin dispuse să tolereze corupția și reușesc (dacă nu s-o elimine întru totul!) s-o mențină în cadrul unui minimum tolerabil, în comparație cu alte țări, în care prevenirea și combaterea corupției politice/administrative șchiopătează în mod vizibil. Se poate vorbi, în acest caz, de anumite decalaje culturale, de o anumită retardare instituțională sau chiar denaturare a principiilor de formare a instituțiilor publice în aceste țări? Pentru a răspunde la această întrebare, este nevoie de a formula problema din punct de vedere al sistemului în ansamblul său, precum și al actorilor care au de jucat un rol important în construcția și menținerea sistemelor politice.
Condițiile prielnice pentru multiplicarea corupției
În majoritatea țărilor aflate în tranziție, angajații administrației publice centrale și locale sînt foarte slab plătiți (sub forma remunerărilor salariale) și slab organizați funcțional, fiind adeseori impuși să servească importante grupuri politice, care văd utilitatea administrației doar în condițiile în care aceasta manifestă loialitate deplină și obediență față de scopurile propuse de către liderii acestei grupări. Subfinanțarea structurilor administrative creează o predispoziție permanentă a funcționarilor publici de a-și “acapara funcția”, prin dezvoltarea unui “antreprenoriat” al funcției sale publice.
Este important de menționat că, în ciuda diferențelor culturale, adeseori, birocrația coruptă din China se aseamănă izbitor de mult cu birocrația coruptă din Europa, exact prin metodele pe care le folosește la “comercializarea competențelor sale administrative”. Ceea ce poate fi aplicat în domeniul serviciilor publice municipale este inadmisibil în ceea ce privește exercitarea de către funcționari publici a atribuțiilor delegate de către stat. Ori, ca să folosim o altă expresie aparținînd unui judecător din Chișinău, “remunerarea joasă este adeseori atît de mică, încît pare să sugereze funcționarului de stat să treacă la finanțarea deplină din partea clienților” [15, p. 118]. Așteptările sociale înalte, motivate de funcția publică ocupată, și diminuarea veniturilor în familie, contribuie la scăderea nivelului de viață al acestora și condiționarea unei predispoziții spre infracțiune.
Monopolizarea deciziilor care privesc importante resurse materiale la nivelul unor funcționari, acțiunile cărora nu mai pot fi supravegheate ori reglementate prin diverse acte normative. Caracterul arbitrar al multor reglementări care favorizează
stilul uni-decizional, fără organisme adiacente de consultanță, îmbinate cu formalizarea nejustificată a procesului decizional, produce un sistem deosebit de anevoios. În mod obișnuit, clienții sunt supuși unor presiuni majore, pînă vor învăța regula de bază că, în ciuda procedurilor foarte sofisticate, există o singură persoană care poate simplifica sau chiar anula dificultatea procesului, dispusă să accepte gratificații în acest scop.
Nu doar funcționarii publici sînt pasibili de corupție. Într-o societate post-sovietică, în care administrația de stat este adeseori astfel instruită și recrutată, încît pare mai degrabă a fi pregătită să servească intereselor și capriciilor fostei nomenclaturi.
După cum arată mai multe investigații, care s-au făcut asupra corupției politice (inclusiv – guvernamentale) în Republica Moldova, creșterea corupției reprezintă o consecință inevitabilă a transformărilor de proprietate, a slăbiciunii instituțiilor statului și a practicilor și mentalităților care au existat, de fapt, și pînă la Declarația de independență a Republicii Moldova. Tradițiile existente în vechiul regim sovietic, practicate de către nomenclatura comunistă, întemeiată pe regula “relațiilor folositoare” și a contactelor apropiate cu “șefii”, au fost importate și adaptate noilor realități politice. O caracteristică a sistemului actual de “relații folositoare” este că, acum, arealul figurilor cheie nu se limitează doar la elita comunistă, ci se sprijină și pe numeroase grupuri de familii, clanuri și comunități elitare (întemeiate pe rudenie, afinități etnice, religioase), ceea ce poate fi numit pînă la un punct drept o descentralizare a sistemului corupt existent și anterior. Influența deosebit de mare a acestor grupări asupra “puterii”, în Republica Moldova, este determinantă pentru evoluția sistemului politic.
Cei mai mulți dintre politicieni și partide politice sînt puși în situația în care sînt nevoiți să solicite protecție din partea grupurilor de influență, acceptînd, în acest fel, să devină și ei parte componentă a economiei tenebre. Corupția reprezintă, în acest sens, o modalitate de a supraviețui și de a funcționa în cadrul sistemului general, regulile căruia sînt destul de simple: în ciuda diverselor conflicte și contradicții existente, grupurile de influență majore pactizează ori de cîte ori cineva intenționează să claine fundamentele acestui sistem corupt. Cealaltă parte a societății, care nu are relații “folositoare”, este și ea implicată în corupție, cu diferența că nu ea este cea care beneficiază de pe urma corupției. Funcționarea acestui sistem închis aproape nu permite loc de manevră pentru existența unor politicieni independenți, de aceea atragerea cetățenilor împotriva corupției sistemice reprezintă o unică șansă de a distruge cercul vicios existent [17, p. 21].
În luna noiembrie al anului 2013, Institutul de Politici Publice a efectuat un sondaj de opinie în Republica Moldova. Astfel, s-a constatat un fapt destul de previzibil, și anume că populația din Republica Moldova are cea mai puțină încredere anume în Parlament, Guvern și partidele politice (vezi anexa nr. 1).
Privatizarea proprietății de stat ca mijloc de îmbogățire a elitei politice
Procesul de privatizare a proprietății publice în Republica Moldova a demarat după adoptarea în anul 1991 a Legii “Cu privire la privatizare”. Au fost adoptate trei programe de privatizare:
1) 1994 – privatizarea contra bonurilor patrimoniale;
2) 1995-1996 – privatizarea mixtă contra bonurilor patrimoniale și mijloacelor
bănești;
3) 1997 – privatizarea contra bani.
Inițiativa și rolul decisiv în efectuarea procesului de privatizare îi aparține statului. Privatizarea patrimoniului economic al țării la inițiativa statului ne vorbește de faptul că statul își schimbă programul de activitate economică fiind îndreptată spre căutarea noilor căi de avansare a eficacității economice în cadrul economiei de piață.
Analizând condițiile și modul cum au fost efectuate privatizările în Republica Moldova dea lungul anilor, putem observa cu ușurință că principalii beneficiari ai acestui proces au fost și rămân factorii decizionali din politica moldovenească. Cele mai mari întreprinderi de stat, clădiri, și terenuri au devenit proprietate privată a politicienilor și companiilor acestora.
Încercarea de a studia procesul de privatizare a întreprinderilor de stat a fost foarte îngreunată din cauza lipsei acute a unor informații oficiale veridice și complete. Cum are loc tăinuirea acaparării proprietății publice de către politicieni?
De la începutul anilor 1994, când a fost petrecută privatizarea în masă a celor mai nerentabile întreprinderi de stat, și până în prezent, nu există nici un registru al privatizării, cel puțin nu este făcut public, la care ar avea acces toți cetățenii acestui stat. Privatizarea în masă a întreprinderilor de stat din anul 1994-1996 a avut ca scop să deposedeze în mod legal cetățenii partea acestora din averea statului. Cetățenilor li s-a eliberat câte un bon patrimonial, care conținea valoarea averii, astfel, ca și când i-au făcut proprietari pe averea statului, care practic era distrusă și nu mai funcționa. Aceste bonuri mai apoi au fost furate, tot de către nomenclaturiști, care au emis aceste bonuri, prin fondurile de investiții, societăți pe acțiuni, fondate tot de ei. Majoritatea cetățenilor, deținători de bonuri patrimoniale au fost deposedați de drepturile care ofereau bonurile patrimoniale sau au primit sume bănești derizorii.
Începând cu anii 1997, au fost privatizate câteva sute de întreprinderi de stat, care aduceau venit considerabil statului. La aceste întreprinderi munceau mii de cetățeni, care mai apoi au fost aruncați în brațele șomajului. Scopul tăinuit și real al privatizării întreprinderilor de stat a fost acapararea nu însăși a întreprinderilor ci a imobilelor și terenurilor care aparțineau acestor întreprinderi.
Conform legislației în vigoare, toate tranzacțiile cu proprietatea publică, trebuie în mod obligatoriu să fie făcute public. Însă, dacă încercăm să obținem informații reale despre privatizarea unor întreprinderi de stat, ne ciocnim cu bariere de ordin administrativ. Mecanismul de ascundere a informațiilor legate de privatizarea întreprinderilor de stat funcționează foarte bine încă din anii 1997, preluat de comuniști și în continuare de către guvernarea democrată din anii 2009 încoace.
Marile privatizări în Moldova au fost efectuate în secret, astfel, încît în acest proces au fost implicați doar elita politică și businessul controlat de această elită. Lipsa de transparență și ascunderea intenționată a informațiilor privind privatizările a constituit principala armă de hoție aplicată de guvernanții din toate timpurile împotriva propriului popor.
Din 1991 pînă în prezent nu există nici un raport complet și obiectiv despre rezultatele privatizării întreprinderilor de stat. Nu există nici registru public de privatizare a întreprinderilor de stat. Nu există nici o informație concretă despre privatizarea întreprinderilor de stat nici la o instituție sau serviciu de stat. Dacă analizăm cu atenție cercetările privind evoluția privatizărilor în Moldova, nu găsim nici o cercetare relevantă despre managementul privatizărilor, începând cu 1992. Mai mult, nu există nici o teză de doctor sau doctor habilitat cu tematica gestionării privatizărilor efectuate în masă și aparte.
Până la apariția internetului și mass-mediei private, accesul populației la informație era nu doar limitat dar și restricționat. În cele mai dese cazuri, populația nici nu își cunoștea la față reprezentanții autorităților publice – miniștri, deputați, șefi de agenții de stat. Nu existau nici o legislație corespunzătoare și nici mecanisme eficiente de informare a cetățenilor privind treburile de utilitate publică. Populația afla despre privatizările efectuate doar după trecerea timpului.
Cum nu ar părea de straniu, dar în cele mai dese cazuri, privatizările proprietății publice se efectuau în mod legal. Adică, dacă să privim lucrurile formal, doar prin prisma legislației, funcționarii respectau normele legale care erau în vigoare. Iar dacă să privind din punctul de vedere al oportunității și intereselor economice ale statului și populației sale, constatăm că deciziile privind privatizarea erau adoptate exclusiv în interesele personale ale factorilor de decizie. Legislația Republicii Moldova era și este elaborată în așa fel încât, pe de o parte, să prevadă un mecanism general cu caracter restrictiv pentru majoritatea populației, iar pe de altă parte, să prevadă modalități de ocolire a legii, care pot fi aplicate doar de factorii politici decizionali.
În vederea „respectării legii”, în procesele de privatizare erau organizate licitații publice, concursuri investiționale și alte forme procedurale de trecere a proprietății publice în proprietate privată. Doar că, la aceste licitații și concursuri participau doar reprezentanții elitei politice și în urma împărțirii prealabile între ei a sferelor de influență. Informația despre licitații și bunurile licitate nu era diseminată în nici un fel sau în cel mai bun caz se publica anunțuri formale în Monitorul Oficial, în care se prezenta o informație denaturată. În rezultat, cea mai mare parte a proprietăților de stat – construcții, terenuri, fabrici și întreprinderi au fost vândute la prețuri derizorii, de zeci și sute de ori mai mici decît prețul real de piață.
Anume după efectuarea în masă a marilor privatizări din perioada anilor 1991-2005 în Republica Moldova s-a format o elită de afaceriști politici, numiți și oligarhi, care controlează țara până în ziua de azi.
După venirea la putere în anul 2009 a unei guvernări, care se pretinde a fi europeană, majoritatea populației s-a așteptat la schimbări radicale în modul de administrare a proprietății publice. Spre regret, trebuie de constat că guvernarea „proeuropeană” a preluat acele scheme utilizate de către succesorii săi, agrarieni și comuniști pînă la ei. În perioada 2009-2014 au fost scoase la privatizare majoritatea companiilor de stat, care nu au fost privatizate pînă la ei.
Dintre cele mai scandaloase privatizări din ultimul timp, putem menționa Banca de Economii și cedarea pe termen lung a Aeroportului internațional Chișinău. În ambele cazuri, trecerea în proprietate privată a acestor două obiective importante ale statului au fost efectuate prin scheme complicate cu respectarea formală la limită a legislației. Trebuie de menționat că, motivul formal invocat de autorități la înstrăinarea obiectivelor menționate a fost lipsa capacităților statului de a gestiona de sine stătător aceste afaceri. Aceasta în pofida faptului că, atît Banca de Economii cît și Aeroportul sunt întreprinderi care aduceau profit considerabil statului. Respectivele tranzacții au fost efectuate de conducerea țării în pofida protestelor societății civile și tuturor discuțiilor aprinse din presă. Fără a se dădea în detalii, reprezentanții guvernării au comunicat doar că aceste tranzacții sunt în interesul țării, dar fără a concretiza cum anume Republica Moldova va avea de beneficiat în urma acestora [40].
Rolul mass-media în combaterea businessului politic
Fenomenul de business politic este întâlnit practic în toata lumea, doar că formele și gradul de realizare a acestui fenomen negativ se deosebesc de la stat la stat. Consider că, la acest capitol Moldova cu siguranță se află în lista statelor în care, interesele personale ale politicienilor sunt puse mai presus decît interesele generale ale statului și societății.
Combaterea acestui fenomen în Moldova reprezintă o sarcină foarte dificilă, deoarece puterea în stat este deținută de către politicienii, care controlează politic organele de drept care, conform atribuțiilor prevăzute de lege, trebuie să lupte cu actele de corupției și alte forme de realizare ilegală și amorală a intereselor economice ale politicienilor.
Este absolut evident și confirmat în practică că, acei funcționari, numiți în funcții înalte de conducere în sistemul organelor de drept, vor proteja interesele partidului sau persoanei care i-au promovat în această funcție. Astfel, se creează un raport reciproc avantajos dintre politic și organele de drept, în care, pe de o parte politicienii asigură acoperirea politică a organelor de drept, iar acestea la rândul lor asigură intangibilitatea politicienilor.
Ca rezultat, de ambele părți se instituie o înțelegere foarte clară a faptului că nici un act ilegal comis de ei nu va fi pedepsit conform legii. Această stare de lucruri dă naștere unei senzații de tot-permisibilitate.
Unicul instrument care ar putea să aibă efect în lupta cu fenomenul businessului politic, prin toate formele sale, este publicitatea actelor ilegale și amorale comise de actorii politici. Elucidarea adecvată a acestor cazuri de către mass-media reprezintă un factor puternic de stopare acestui fenomen. Reportajele din presă despre actele de corupție accentuează responsabilitatea individuală a deținătorilor de poziții publice, sporește gradul de conștientizare publică și atrage atenția populația asupra modului defectuos și ilegal de gestionare a treburilor publice.
Totodată, trebuie de menționat că, există cîteva condiții ca mass-media să poată juca un rol important în această luptă:
Pluralism și independență garantată pentru mass-media;
Mass-media trebuie să rămână liberă de presiuni sau restricții;
Mass-media trebuie să respecte regulile profesiei.
Mai mult ca atât, mass-media care se ocupă de acest tip de cazuri complexe trebuie să dispună de resurse suficiente pentru a verifica veridicitatea informațiilor publicate, evitând senzaționalul bazat pe indici neverificate și zvonuri.
Mass-media trebuie să joace rolul unui intermediar dintre autoritățile publice și societate, informând societatea despre funcționarea instituțiilor statale și a serviciilor publice, despre conduita și opiniile liderilor politici.
Analizând situația mass-mediei din Republica Moldova, putem spune spre regret că, majoritatea instituțiilor media sunt nu doar controlate politic dar chiar aparțin politicienilor. Doar în proprietatea oligarhului Vladimir Plahotnic se află cel puțin 5 instituții media, printre care Publika TV, Prime TV și Canal 3 TV. Astfel, această parte a presei moldovenești își exercită rolul de „câine de pază” doar în privința adversarilor politici și economici ale stăpânului.
Avînd în vedere că atît instituțiile statului cît și organizațiile mass-media sunt controlate de aceleiași persoane, consider ca o ieșire din situație ar fi dezvoltarea jurnalismului de investigație bazat pe lucru și inițiativă proprie. Conform afirmațiilor redactorului șef-adjunct al publicației „News Day”, jurnalismul de investigație are trei elemente de bază:
Jurnalistul efectuează o investigație care nu a fost efectuată de nimeni altul;
Tema articolului este foarte importantă pentru cititor sau telespectator și se prezumă că este legată de afaceri dubioase, dar dovezi care să confirme acest fapt nu există;
Persoanele implicate încearcă să tăinuiască publicului informații importante [30, p. 7].
Jurnalismul de investigație se bazează mai mult pe entuziasmul, ideile și eforturile jurnalistului și nu sunt necesare cheltuieli mari pentru realizarea acestora. În ultima perioadă observăm în Republica Moldova tot mai multe persoane, de regulă care poartă titulatura de blogheri, care prin publicațiilor lor, de fapt fac jurnalism de investigație. De regulă, aceste persoane nu lucrează pentru careva instituții mass-media și sunt independenți în acțiuni.
Consider că cheia succesului reprezintă crearea unor rețele largi compuse din jurnaliști independenți, care colaborează între ei dar nu depind material de careva instituții sau persoane interesate în aceste investigații. Astfel, un rol important este susținerea materială a jurnaliștilor de investigați din granturi europene, finanțatorii cărora apriori nu au interes direct sau indirect în rezultatele investigațiilor.
Capitolul 3. Politicienii din Republica Moldova între business și politică
Istoria contemporană a Republicii Moldova arată clar că actul politic a devenit un fel de afacere pentru politicienii moldoveni, din care se obțin profituri exorbitante. Cel mai bine a redat esența politicii din Republica Moldova editorialistul Constantin Tănase care menționa următoarele în articolul „Partidele politice, cel mai profitabil business din Republica Moldova”: „Democrația și pluralismul politic au anulat monopolul unui singur partid, fapt ce a favorizat o adevărată explozie, o înflorire în domeniul „ramurii” politice, partidele apărând ca ciupercile după ploaie. Orice s-ar spune, dar partidele au devenit cel mai profitabil business. Să deschizi și să pornești o afacere în agricultură, turism, servicii ș.a. e foarte complicat, există multe riscuri, banul se face greu. Și afacerile cu partidele nu merg ușor, în schimb profitul e garantat și într-o perioadă de timp foarte scurtă. Nu știu, de exemplu, câte societăți comerciale au fost înregistrate în domeniul irigației solurilor – o problemă stringentă a Moldovei de azi. Știu însă că, în ultimii doi ani, la Ministerul Justiției au fost înregistrate șapte partide” [41].
3.1. Lupta pentru influență economică în politica din Republica Moldova
Începând cu anul 2009, când la guvernare a venit Alianța pentru Integrare Europeană, Republica Moldova a traversat o perioadă de politică extrem de combativă. Această perioadă a fost caracterizată prin mai multe tendințe negative care vor afecta grav viața politică și economică a țării și dezvoltarea generală pe termen lung.
În mare parte, se poate spune că Republica Moldova a fost un "elev codaș" învățând „lecția” de conducere a țării de către un guvern de coaliție. În perioada dintre anii 2009 și 2013, procesul de cooperare politică a fost înlocuit cu o luptă acerbă pentru influența economică în politica Republicii Moldova, lupta dusă între partidele aflate la guvernare.
Atmosfera de cooperare inițială și dialog între forțele politice care formau Alianța pentru Integrare Europeană s-a transformat într-un război al fiecărui partid politic cu toate celelalte. În consecință, regimul politic semi-autoritar care a existat până în aprilie 2009 s-a transformat într-un regim semi-anarhic, însoțit de neglijarea deschisă, abuzul sau interpretarea greșită a Constituției și a legilor țării.
Începând cu 2009, specificul și modul de conducere a statului sa schimbat semnificativ, ca urmare a schimbării formulelor politice și implicării în administrarea statului a unor noi actori politici. Verticala puterii nu mai are aceiași semnificație care o avea pe timpul guvernării Partidului Comuniștilor.
Deosebirea principială în modul de guvernare este că în perioada anilor 2001-2009, puterea politică a fost practic monopolizată de o singură persoană – Vladimir Voronin, iar începând cu anul 2009, statul era guvernat de către mai multe partide și respectiv, mai mulți factori de decizie.
Sub aspectul prezenței businessului politic, atestăm o înrăutățire a situației din următoarele considerente. Pe perioada guvernării comuniste, exista un singur grup politico-oligarhic care deservea interesele economice ale lui Vladimir Voronin și unui cerc îngust apropiat acestuia. În perioada aflării lui Vladimir Voronin în funcția de Președinte al Republicii Moldova, verticala puterii era construită astfel încât toate deciziile importante erau luate personal de Voronin. Această perioadă a fost marcată în deosebi de instituirea monopolurilor asupra unor ramuri importante ale economiei, ca de exemplu, importul de carne, comerțul cu tutun, alcool, fier și produse petroliere. Desigur, că controlul asupra acestor ramuri ale economiei era efectuat prin persoanele numite de către Vladimir Voronin. De remarcat faptul că, aceste monopoluri sunt menținute și pînă azi, doar că au trecut sub sfera de influență a noilor guvernanți.
Din anul 2009, Republica Moldova este condusă de către câteva partide proeuropene. După alegerile parlamentare din anul 2009, a fost format un guvern de coaliție din Partidul Liberal Democrat, Partidul Democrat, Partidul Liberal și Alianța „Moldova Noastră”. După alegerile parlamentare din 2010, au rămas doar trei partide, Alianța „Moldova Noastră” netrecând pragul electoral. La momentul actual, Partidul Liberal a fost scos de la guvernare fiind înlocuit cu Partidul Liberal Reformator care s-a format în rezultatul scindării Partidului Liberal.
Astfel, sistemul autoritar instituit de Voronin a fost înlocuit cu un sistem de adoptare în comun a deciziilor. Astfel, în loc de un factor de decizie, deciziile se adoptau deja de către liderii celor 4, iar ulterior 3 partide. Respectiv, orice decizie propusă spre adoptare de către un partid era automat condiționată de celelalte partide cu adoptarea altor decizii. Astfel, odată cu constituirea Alianței pentru Integrare Europeană sa dat startul așa numitului „tîrg politic”. În rezultat, în Moldova au apărut mai mulți facturi de decizie și respectiv, mai multe „guri” de hrănit. Acest fapt a fost remarcat chiar din momentul negocierilor pentru constituirea AIE-1, cînd sub pretextul instituirii unor „principii și valori” partidele din AIE au împărțit sferele de influență politică și economică.
Ca urmare a acestor negocieri dure, Partidul Liberal Democrat a obținut contorul asupra așa instituții importante ca Ministerului Finanțelor, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătății, Serviciul Vamal, Serviciul Grăniceri, etc.
Partidul Democrat s-a ales cu Ministerul Economiei, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor (inițial al Partidului Liberal), Ministerul Tehnologiei Informațiilor și Comunicațiilor, Ministerul Muncii, Ministerul Culturii, Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, etc.
Celelalte ministere au fost preluate de Partidul Liberal, iar după eliminarea acestuia din actul de guvernare – de către Partidul Liberal Reformator. Unica instituție, conducătorul căreia rămâne a fi reprezentantul înaintat de către Partidul Liberal Dorin Drăguțanu este Banca Națională a Moldovei.
După destrămarea Alianței pentru Integrare – 1, a fost făcut public acordul secret între aceste partide, din care rezultă că au fost partajate și instituțiile, care conform Constituției nu pot fi supuse partajării politice, așa ca Curtea Supremă de Justiție, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției, Consiliul Superior al Magistraturii și Procuratura Generală.
Astfel, Partidul Democrat prin numiții săi a obținut controlul asupra puterii judecătorești din Republica Moldova, instrument folosit foarte des împotriva adversarilor politici și pentru acapararea influenței economice.
Partidele politice reprezentate în Parlament s-au aliat și s-au divizat, fără a ține cont prea mult de compatibilitatea ideologică, angajamentele reciproce și cultura politică. O trăsătură distinctivă a politicii Republicii Moldova din această perioadă a fost limbajul folosit de politicieni, care a degradat semnificativ, iar politicieni de rang înalt deseori au utilizat cuvinte și expresii folosite la jocurile de noroc și în lumea interlopă, subliniind astfel "valorile și principiile" lor reale. Nivelul înalt de intransigență politică a arătat că interesul real al multor elite din Republica Moldova nu este de a „implementa reforme” (care a devenit efectiv o expresie la modă), ci mai degrabă de a rămâne la putere sau de a se reinstala la putere cu orice preț, cu scopul de a-și proteja interesele electorale, afacerile sau activele.
Pe fundalul luptelor politice între "aliații" care au fondat Alianța pentru Integrare Europeană și a handicapului administrativ la nivel central, s-au intensificat tendințele de luptă politică la nivel local și la nivel de colective. Astfel, alianțele proeuropene din mai multe raioane și sate din Moldova s-au destrămat formând coaliții locale cu reprezentanții Partidului Comuniștilor.
Viața politică și cea economică în perioada 2009-2014 s-au influențat reciproc într-o măsură mai mare decât sub regimul Partidului Comuniștilor. În primele zile ale Alianței pentru Integrare Europeană, a existat o așteptare publică naivă, precum că un număr mai mare de reprezentanți ai mediului de afaceri în Parlament ar putea duce la o reformă rapidă a cadrului de reglementare a afacerilor. În loc să propună astfel de reforme, acești reprezentanți s-au angajat în lupta pentru redistribuirea sferelor de influență în domeniul finanțelor publice și al întreprinderilor de stat și au adoptat multe legi pentru a proteja afacerile lor de concurența liberă. Începând cu 2009, mai multe companii internaționale care activau în Republica Moldova s-au plâns de hărțuire și presiuni orchestrate de membrii Parlamentului, care au fost "ajutați" de reprezentanții altor organe de stat, inclusiv politice, inspectoratul fiscal, serviciul vamal. Capitalurile politice și economice combinate au contribuit la realizarea mai multor interese pentru a „captura” efectiv instituțiile statului și a le utiliza pentru propriile lor scopuri. Deși aceasta nu este o caracteristică complet nouă pentru modelul politic din Republica Moldova, în ultimii ani acest proces de erodare a statului a trecut din "spatele cortinei" în „câmp deschis”, în sfera publică.
Fenomenul corporatizării mass-media și "berlusconizarea" evidentă a sectorului în cauză a avut loc cu o viteză amețitoare în doar câțiva ani. Controlate din punct de vedere economic și politic, multe dintre instituțiile mass-media din Republica Moldova au obținut un rol activ în jocul politic, afișând partizanatul
politic puternic și devenind un instrument indispensabil în luptele politice din întreaga scenă politică. Etica profesională în acest sector are doar o formă embrionară, ceea ce a ajutat partidele politice să manipuleze opinia publică, chiar dacă, la prima vedere, există o "diversitate" de opinii în mass-media moldovenească.
La momentul actual, în Alianța pro-europeană sunt doi actori principali, care luptă pentru influența economică și politică în Republica Moldova – Vladimir Plahotniuc și Vladimir Filat. Chiar din momentul constituirii Alianței, s-a început o luptă acerbă între cei doi pentru sferele de influență. Apogeul acestei lupte a venit în anul 2013, cînd ambii s-au atacat reciproc în mod public. Ca urmare, Partidul Liberal Democrat a ieșit din acordul AIE-2.
Politica de confruntare care a marcat țara în perioada anilor 2010-2013 prezintă un risc sporit de subminare a modelului de guvernare în coaliție în Republica Moldova. Cifrele din sondajele sociologice demonstrează un număr tot mai mare de cetățeni dezamăgiți de "tulburările" politice asociate cu guvernele de coaliție și dorința tot mai mare a oamenilor de a avea un guvern cu un singur partid de guvernământ al țării în viitor. Deși acum un an apariția unui guvern monocolor părea puțin probabilă în următoarele 1-2 cicluri electorale, din cauza fragmentării politice mari a societății moldovenești, în prezent situația este foarte diferită. Potrivit rezultatelor Barometrului socio-politic al IMAS publicate pe 5 iunie 2013, în cazul în care ar avea loc alegeri generale în următoarele zile de week-end, Partidul Comuniștilor ar putea obține cu ușurință în jurul a 55 de mandate în noul parlament, mai mult decât suficient pentru a forma un guvern. Acest sentiment popular de dezamăgire de guvernul de coaliție se poate transforma cu ușurință în respingerea virtuților democrației ca atare.
Diminuarea respectului public față de principiile statului de drept și pierderea completă a încrederii în instituțiile de stat reprezintă un alt grup de riscuri asociate cu politicienii care periclitează Constituția și legile țării. Potrivit proverbului moldovenesc, "peștele de la cap se strică", ceea ce înseamnă că, dacă politicienii pot să neglijeze legile, acest model va fi urmat în mod sigur de oamenii de rând [31, p. 38].
Am putea menționa doar unul din cele mai elocvente exemple: imaginea publică a inspectoratului fiscal a suferit foarte mult în urma interceptării discuțiilor la telefon mobil între șeful inspectoratului și politicienii de rang înalt. Restabilirea încrederii publicului în inspectoratul fiscal reprezintă în prezent una din cele mai dificile sarcini prioritare.
Interacțiunea puternică între interesele politice și economice sugerează că pentru mulți reprezentanți ai elitei politice moldovenești "integrarea europeană" este un cuvânt la modă, mai degrabă decât un rezultat promițător. Aceștia nu vor accepta un obiectiv politic care le-ar amenința pozițiile și interesele de afaceri. Nici promotorii vectorului eurasiatic nu sunt mai credibili. De fapt, având în vedere instituțiile nefuncționale (de protecție a drepturilor de proprietate, de respectare a concurenței oneste), rămânerea la putere sau redobândirea puterii cu orice preț va fi stimulentul principal pentru elitele politice. Aceasta este structura politică oligarhică clară a statului. De aici și până la un stat cu adevărat mafiot a rămas doar un singur pas, care, odată făcut, poate conduce la irelevanța oricăror discuții despre orientarea externă a țării [31, p. 39].
Analiză comparativă a afacerilor și averilor celor trei ”Vladimiri” ai politicii moldovenești – Plahotniuc, Filat și Voronin. Studiu de caz.
În scurta perioadă de independență a Republicii Moldova, la conducerea țării s-au perindat un număr semnificativ de politicieni, care au utilizat instrumentele puterii mai mult în interese propriu decît în interesele societății. Mulți politicieni au devenit milionari peste noapte cu averi fabuloase. O parte din foștii conducători, după părăsirea politicii au devenit afaceriști, alții s-au retras din orice activitate și trăiesc pe averile agonisite în timpul activității politice.
În scopul realizării sarcinilor prezentei teze, consider oportună de a analiza activitatea acelor politicieni care s-au menținut în actul politic mai mult timp și sunt activi pînă la momentul de față.
Personajele politice cele mai relevante temei abordate sunt Vladimir Plahotniuc, Vladimir Filat și Vladimir Voronin. Anume aceste persoane, în comun sau individual au determinat actul politic din Republica Moldova în ultimii 10 ani și sunt cei mai mari beneficiari din activitatea politică.
Acești politicieni sunt foarte diferiți ca natură și caracter dar cu siguranță cel mai important lucru care îi caracterizează pe toți trei este dorința de putere și influență economică. Fiecare dintre ei au moduri de operare diferite dar urmăresc și obțin aceleași scopuri – extragerea profitului din activitatea politică.
În cadrul unui interviu din data de 12-05.2011 oferit canalului ProtV, deputatul Mihai Godea a declarat că „economia Republicii Moldova este controlată de cei trei Vlazi. Domeniile controlate de corporațiile de bussiness în politica moldovenească sunt cele aducătoare de profit: sectorul energetic, importurile de produse animaliere, exportul de metale” [45].
În anul 2013 a fost efectuată o listă cu cei mai bogați politicieni din Moldova, în care îi regăsim în locuri de frunte pe Vladimir Plahotniuc, Vladimir Filat și Vladimir Voronin. La baza elaborării acestui top au fost luate datele oficiale despre venituri și proprietăți, declarate de acești politicieni. Nu este un secret pentru nimeni că aceste date sunt denaturate iar proprietățile declarate oficial sunt doar vârful de aisberg al averii acestor persoane. Politicienii utilizează diverse scheme pentru a ascunde față de societate mărimea reală a proprietăților acestora [46].
Chiar dacă sunt în tabere politice diferite, politicienii vizați au cooperat și cooperează în continuare în vederea realizării scopurilor lor comerciale. Vladimir Plahotniuc și-a construit afacerile sale devenind bogat cu ajutorul lui Vladimir Voronin, care prin autoritatea sa în calitate de Președinte al țării a fost un paravan pentru afacerile lui Plahotniuc, nu întotdeauna legale. După alegerile parlamentare din 2009, Partidul Comuniștilor a plecat în opoziție pierzând controlul asupra instituțiilor de stat. Avînd în vedere că a pierdut susținerea politică, Plahotniuc a decis să devină însăși actor politic pentru a-și asigura afacerile și averile sale.
După alegerile parlamentare din 2010, Plahotniuc preluând Partidul Democrat face alianță cu Partidul Liberal Democrat al lui Filat. Astfel, s-a făcut o coaliție politică și economică între Plahotniuc și Filat, bazată exclusiv pe interesele personale ale acestora. De fapt, cooperarea lui Filat și Plahotniuc nu s-a început în 2010 ci mult mai înainte. Într-un interviu pentru publicația online www.arena.md, fostul prim-vicepremier în Guvernul Sturza, Nicolae Andronic, declara: ”În 1999, secretarul de stat, Vlad Filat, mi-a făcut cunoștință cu Vladimir Plahotniuc, pe care mi l-a prezentat ca un tînăr businessman bun și de succes. După aceasta noi am mers să servim masa la un local, ce aparținea lui Plahotniuc” [47].
Trebuie de menționat că Filat și Plahotniuc au moduri diferite de operare. Pentru Plahotniuc este specific operarea afacerilor din umbră trăgând sforile prin multitudinea de persoane de încredere ale acestuia. Pe parcursul activității sale politice, s-a observat că Plahotniuc nu are tendință spre apariții publice, chiar dacă a deținut în perioada 2010-2013 funcția de prim-vicepreședinte al Parlamentului. Unul dintre instrumentele de bază utilizate de Plahotniuc împotriva adversarilor săi este compromatul.
Vladimir Filat este o persoană foarte orgolioasă pentru care publicitatea persoanei sale este prioritară în orice acțiune întreprinsă de acesta. Începând cu anul 2009, Filat s-a autoproclamat „politicianul numărul unu” în Republica Moldova, având un comportament în spațiul public ca a unui rege din epoca medievală. Nu există nici o sărbătoare fără felicitări și spoturi din partea lui „al vostru Vlad Filat”.
După o perioadă relativ scurtă de pace și cooperare, între cei doi a izbucnit un război, ca urmare a neînțelegerilor privind împărțirea sferelor de influență. În toiul acestui război, în anul 2013, mai numit și războiul dintre „păpușar și contrabandist”, calificative atribuite reciproc de cei doi politicieni, Vladimir Plahotniuc declara: „În 2009, m-a rugat să nu intru în politică, să-l ajut să devină „politicianul numărul unu” ca să-l înlocuiască pe Voronin. În acest caz, el mă va privilegia și mă va ajuta să fiu „businessmanul numărul unu”. Pentru că l-am refuzat, a decis să se răzbune” [48].
Deținând controlul asupra Centrului Național Anticorupție (fostul Centru pentru combaterea crimelor economie și corupție) și asupra organelor procuraturii, Plahotniuc colectează materiale compromițătoare împotriva tuturor persoanelor care ar putea să-i pună piedici. Nu întîmplător, cînd au apărut tensiuni între Plahotniuc și Filat în cadrul guvernării, în presă au fost expuse înregistrări audio ale convorbirilor între prim-ministrul Filat și șeful inspectoratului fiscal de stat Dumitru Vicol, în care primul dădea indicații să nu deranjeze anumite societăți comerciale. După aceste și alte dezvăluiri, Filat s-a resemnat în lupta contra lui Plahotniuc, arătându-și imposibilitatea de a lupta cu ultimul.
Vladimir Plahotniuc, prezentare
Unul dintre personajele politice cele mai mediatizate în ultimii ani din Republica Moldova este Vladimir Plahotniuc. Am ales să analizez activitatea personajului respectiv deoarece Plahotniuc reprezintă concomitent atît elita businessului precum și cea a politicii din țara noastră. În contextul sarcinilor puse în prezenta teză, activitatea acestuia manifestă interes sporit, deoarece vom putea expune diverse exemple de manipulare a societății în scopul exercitării unor interese comerciale. Mai mult, datorită rivalității politice și economice cu prim-ministru Filat, presa și unii actori politici au dezvăluit informații importante despre interesele economice ale lui Vladimir Plahotnic, precum și despre entitățile controlate de către el.
Biografie
Vladimir Plahotniuc are 46 de ani, s-a născut în satul Grozești, Nisporeni, într-o familie de învățători. La 17 ani a absolvit școala medie din localitate. Peste 18 ani a absolvit Universitatea Tehnică din Moldova (UTM), specialitatea «Tehnologia alimentației publice», muncind în paralel în calitate de director al ÎCS «Petrom-Moldova» . La 36 de ani a devenit și magistru în administrarea afacerilor la UTM.
La 40 de ani, în 2006, a mai absolvit o facultate la USEM, obținând și titlul de licențiat în drept. Cu un an mai devreme, devenise președinte al Victoriabank. Din CV-ul lui Vladimir Plahotniuc reiese că și-a început cariera de muncă la 25 de ani, fiind metodist la Centrul «Minor», apoi, din trei în trei ani, conduce firmele «Angel», «Euro est Hundel» și «Bilansia Petrol», fără a avea studii anumite. În CV nu se explică care au fost activitățile sale după absolvirea școlii până la 25 de ani, când s-a angajat la primul loc de muncă. Anterior, Jurnal TV a făcut publică o explicație a administrației UTM că Plahotniuc «și-a făcut studiile la UTM în perioada 1983—2002», adică timp de 19 ani.
La 7 august 2009, Vlad Plahotniuc, care deține și cetățenia României, a solicitat autorităților românești să îi schimbe numele din Vladimir Plahotniuc în Vlad Ulinici, declarând ulterior pentru presă că a dorit să facă acest lucru la sugestia viitorilor pedagogi de la viitorul liceu al fiului său, Timofei. În același interes, și soția sa, Oxana Childescu, a renunțat la numele tatălui său – pictorul Emil Childescu – și a luat numele soacrei – Ulinici.
La 28 noiembrie 2010, Vladimir Plahotniuc ajunge deputat pe listele Partidului Democrat, în câteva zile fiind propus ca singura candidatură pentru funcția de prim-vicepreședinte al Parlamentului R. Moldova din partea acestui partid și fiind votat de întreaga Alianță pentru Integrare Europeană. În actele de identitate ale lui Vladimir Plahotniuc se arată că a fost divorțat de două ori.
Vladimir Plahotniuc este cunoscut și ca președinte al Fundației Edelweiss care este implicată în susținerea diverselor proiecte sociale în Republica Moldova. Fundația a sprijinit mai multe proiecte culturale, donații de cărți, concerte muzicale și activități artistice, s-a implicat în proiectele de sprijinire a sportivilor moldoveni, a oferit bani oamenilor care au nevoie de ajutor medical, a acordat diverse ajutoare materiale și financiare sinistraților care au suferit de pe urma revărsării râului Prut, a ajutat mai multor oameni aflați în dificultate din localitățile republicii, a renovat blocul de locuit copiilor orfelinatului Preafericitul Iosif și le-a adus diverse daruri și surprize [37].
Interesele comerciale
După lansarea în politică a lui Plahotniuc în anul 2010, și crearea Alianței de guvernare AIE-2, în Republica Moldova a început un război mediatic fără precedent între Vladimir Filat și Vladimir Plahotniuc. În rezultat, s-au produs o serie importantă de scurgeri de informații privind interesele economice ale acestor doi actori politici. Un rol important în lupta politică dusă împotriva lui Plahotniuc l-a avut și îl are în continuare fostul consilier prezidențial al lui Vladimir Voronin – Sergiu Mocanu și Mișcarea Politică Antimafia. Astfel, din momentul în care Marian Lupu a părăsit Partidul Comuniștilor și a aderat la Partidul Democrat, Sergiu Mocanu a inițiat o campanie de informare a populației Republicii Moldova despre pericolul venirii în politică a businessmanului Plahotniuc. Trebuie de menționat că în mare parte informațiile prezentate de către Mocanu și-au găsit confirmare ulterior, direct sau indirect.
Businessul media
Mai multe instituții media din Republica Moldova aparțin, de asemenea, omului de afaceri Vlad Plahotniuc. Este vorba despre postul tv 2Plus, dar și despre compania “Prime Holding”, care include postul tv Prime TV și postul radio Prime FM. Potrivit administratorului „Prime FM” (până mai ieri „Antena C”), Victoria Bucătaru, postul de radio face parte din același trust media cu postul de televiziune „Prime TV”, despre care însuși Vlad Plahotniuc a recunoscut în cadrul unei emisiuni de la „Publika TV” că este administrat de una dintre companiile care îi aparțin. Prin urmare, Plahotniuc a recunoscut public faptul că „Antena C” îi aparține. Totuși datele de la Camera Înregistrării de Stat vorbesc despre altceva. Potrivit Registrului de stat al persoanelor juridice, asociatul unic al SRL „Antena C” este Dumitru Liuticov, cel care acum trei ani a cumpărat postul de radio municipal în cadrul unei licitații dubioase organizată de Primăria Chișinău. În acest caz, fie Plahotniuc minte atunci când își atribuie proprietăți care nu-i aparțin, fie businessmanul a cumpărat „Antena C” încă în februarie 2007 prin intermediul interpusului său – Liuticov.
Numai aceste două canale (“Prime” și “2 Plus”) asigură o audiență de peste 60%, atât pentru populația românolingvă (2 Plus/Antena 1), cât și cea rusolingvă “Prime”, ce determină a dominație aproape monopolistă în Moldova. Probabil în statele totalitare dictatorii nu se pot lăuda cu o asemenea concentrare de resurse de influențare a opiniei publice.
La aceste canale se mai adaugă și TV3, de asemenea, proprietate a lui Plahotniuc, care retransmite “Canal 3 Moscova” și mai recent canalul “EuTV”, care din relația de “canal afiliat” deja s-a transformat în “canal propriu”.
Pentru a integra businessul mediatic pe verticală, mai bine spus, a-l monopoliza, Plahotniuc a acaparat și centrele de vânzare a publicității, deposedând în stilul lui, compania ruso-americană “Video International” și concentrând peste 80% de banii publicitari în compania sa “Casa Media”. Astfel, acum “Casa Media” decide de una singură cărui post TV sau radio și câți bani să-i fie distribuiți, ce campanie și a cărei forțe politice să fie promovată financiar.
În calitate de exemplu de corupție poate fi schema mediatică a lui Plahotniuc privind agenția de publicitate “Angels”: a doua zi după numirea lui Iurcu director general al MoldTelecom, această întreprindere de stat rupe toate relațiile publicitare cu alții și concentrează toți banii publicitari MoldTelecom la “Angels”. Astfel, când achitați facturile MoldTelecom, amintiți-vă că o parte din această sumă se duce direct în buzunarul lui Plahotniuc [39].
Businessul petrolier
Vlad Plahotniuc a fost vicepreședinte al Consiliului de Administrație al Petrom Moldova, una dintre cele mai dinamice și performante companii din Moldova. De asemenea, Petrom Moldova este considerat a fi una dintre cele mai reușite investiții românești în Moldova. După ce, în 2001, Plahotniuc preia compania împreună cu o echipă de specialiști, restituie toate creditele și, în 2003 înregistrează primul profit. În anul 2003 Petrom Moldova plătea taxe și impozite în valoare de 3% din bugetul de stat [38].
Businessul financiar bancar
A deținut funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Victoriabank. După alegerea în această funcție, banca s-a modernizat, și-a dublat rețeaua de filiale, consolidându-și poziția printre liderii pieței, iar în 2010, după mai mulți ani, a plătit dividende acționarilor. Compania de asigurări Victoria Asigurări este, de asemenea, a omului de afaceri.
Totodată, este important de menționat modul în care Plahotniuc a intrat în posesia pachetului de control al băncii. Conforma declarațiilor acționarilor băncii expuse în instanțele de judecată, literalmente peste noapte, cu extrase din registru cu data precedentă, într-o singură noapte au fost schimbate la registratorul „Registru F” și la „Camera Înregistrării de Stat” proprietarii și directorii companiilor grupului „AVB Prim” SRL, „Provileg Invest” SRL, „Maxim Profit Invest” SRL, și „Financiar Invest” SRL, care dețineau acțiunile la „Victoriabank”, beneficiar final devenind Plahotniuc, care până atunci deținea un pachet de vreo 12%-16%. Astfel, Plahotniuc a devenit într-o noapte proprietar al celei de a doua bănci din sistemul bancar al Moldovei, a unei bănci care valorează estimativ 100 milioane de dolari, cota noastră deposedată (furată) fiind evaluată la circa 40 milioane de dolari. Aceste acțiuni au fost posibile cu participarea judecătorului Colenco. În mod predictibil, acționarii au atacat deciziile ilegale ale judecătorilor sus-menționați la Curtea de Apel Economică, care prin coincidență au nimerit la Colenco. Adică, pentru furtul lui Plahotniuc am ajuns tot la el, la Plahotniuc, să ne facă dreptate. Mai mult ca atât, Centrul Anticorupție a deschis câteva dosare penale pe factorii de decizie a grupului nostru și membrii familiilor lor [38].
Businessul hotelier
Tot lui Vlad Plahotniuc îi aparține unele dintre cele mai luxoase hotele din Chișinău hotelul Nobil Club, precum și hotelele și Codru și Național. S-a vorbit foarte mult despre privatizarea ilegală a complexului hotelier Codru și Național care a adus prejudicii statului de 5 milioane de dolari și despre care liderii AIE se fac că au uitat. Conform unor informații, Hotelele Codru și Național au fost privatizate prin coruperea fostului ministru al economiei și comerțului Igor Dodon. În prezent, în hotelele menționate, activează structurile comerciale și politice ale lui Plahotniuc [36].
Alte afaceri
Se spune că numele lui Vlad Plahotniuc este legat de mai multe scandaluri, eventuale cazuri de preluare abuzivă a unor instituții, așa cum ar fi : TVR, Hotelul Chișinău, Codru, Compania Carmez, Franzeluța. Procuratura generală l-a declarat însă nevinovat. Este directorul Global System Group Company și al centrului de business Global Business Center (care are pe acoperiș și o pistă de aterizare pentru elicopter).
Se spune că Nobil Air, compania de transport aerian este, de altfel, tot în gestiunea lui Plahotniuc. Această companie era compania preferată de zbor a fostului șef al statului, Vladimir Voronin. Acesta zbura cu un business jet de lux cu numai opt locuri. Avion „prezidențial” era singura aeronavă din dotarea „Nobil-Air” SRL – o companie privată mică, al cărei acționar unic e un SRL din Marea Britanie cu asociați dintr-o zonă off-shore din Africa. În doi ani, fără vreo licitație publică, președinția a încheiat cu „Nobil-Air” 18 contracte. Parcurgând listele contractelor publice atribuite în 2007-2008 am descoperit că, din mai 2007, „Nobil-Air” SRL este operatorul aerian preferat de instituția prezidențială.
Se consideră că galeria de artă Top Art 5 Gallery se află, de asemenea în administrarea lui Plahotniuc. Recent a fost inaugurată acolo o expoziție cuc picturi în stil « new » a artistului I.I. Serbinov.
Clubul de noapte Drive, dar și serviciul de pază particular Argus-S, înființat în 2007 și care asigură paza în centrul comercial Gemeni sunt tot ale lui sau.
Vladimir Filat, prezentare
Biografie
Vladimir Filat s-a născut la 6 mai 1969 în satul Lăpușna, raionul Hîncești, Republica Moldova, cunoscut mai mult ca Vlad Filat. Este fondator și Președinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova, fost prim ministru între 2009 și 2013 și fost Președinte interimar al Republicii Moldova în 2010.
După absolvirea în anul 1986 a Școlii medii din Lăpușna, și-a satisfăcut stagiul militar obligatoriu în cadrul Armatei URSS (1987–1989). A studiat apoi la Tehnicumul Cooperativ din Republica Moldova (1989–1990) și la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Facultatea de Drept (1990–1994).
Între anii 1994-1998, Vladimir Filat inițiază și conduce mai multe afaceri în România, fiind director general la „RoMold Trading” SRL din Iași (1994–1997) și președinte al Consiliului administrativ al Societății „Dosoftei” din Iași (1997–1998). Revine în Republica Moldova în anul 1998, fiind numit în funcția de director general al Departamentului Privatizare și Administrare a Proprietății de Stat.
În perioada 12 martie–12 noiembrie 1999, a îndeplinit funcția de Ministru de Stat în Guvernul Republicii Moldova. În anul 2000, a fost ales vicepreședinte al Partidului Democrat din Moldova și a revenit în afaceri.
În septembrie 2007 părăsește rândurile Partidului Democrat și creează Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM). Congresul de constituire a PLDM a avut loc la 8 decembrie 2007, în funcția de președinte al formațiunii fiind ales Vlad Filat.
Din 25 septembrie 2009, Vlad Filat este numit prin decret prezidențial Prim-ministru al R. Moldova, funcție pe care a deținut-o până în martie 2013. În perioada 28 decembrie – 30 decembrie 2010 Vlad Filat a îndeplinit funcția de președinte interimar al Republicii Moldova. Iar pe 31 decembrie 2010 prin decretul lui Marian Lupu a fost renumit în funcția de prim-ministru. În martie 2013 în urma unui conflict intern în coaliția de guvernare, el a fost demis din funcția de prim-ministru, în locul său fiind numit ulterior Iurie Leancă.
Din ianuarie 2014 Vlad Filat este căsătorit cu fosta prezentatoare TV Angela Gonța. Anterior el a mai avut un mariaj de 17 ani cu Sanda Filat, cu care a divorțat în 2012, cei doi având împreună doi copii, Iustina și Luca [48].
Interesele comerciale ale lui Vladimir Filat
Vladimir Filat, a devenit cunoscut încă în anul 2000 datorita unei tranzacții scandaloase de răsunet: vânzarea a șase avioane “TU-154” care aparțineau statului, unei firme rusești, prin negocieri directe, de către o comisie speciala al cărei președinte a fost Filat. Cele șase aparate de zbor, dintre care doar doua erau scoase din uz, au fost vândute pentru 1 milion 110 mii dolari. Pe lângă afacerile “TU 154” și “Combinatul de Tutun Chișinău”, care s-au aflat și în atenția Comisiei de ancheta a Parlamentului, Vladimir Filat a mai fost implicat și în alte scandaluri de corupție.
Gruparea politică Lucinschi l-a propulsat pe Filat, într-un post similar celui de Secretar general al Guvernului. Vladimir Filat, în calitatea sa de director general al Societății Comerciale “RoMold Trading SRL”, cu sediul la Iași, a semnat cu “Tutun SA” (Combinatul de tutun din Chișinău), la 8 octombrie 1997, un “contract de distribuire exclusiva” pe teritoriul României a tuturor produselor de tutun ale combinatului. Pentru afacerea cu țigări “MT” coordonata de Vladimir Filat a fost intentat un dosar la Parchetul Iași, trimis apoi Parchetului Tribunalului București.
Potrivit rechizitoriului, Filat urma sa fie trimis in judecata, după stabilirea întregii activități infracționale, inclusiv cea sub incidenta Legii Siguranței Naționale a României. Vladimir Filat a montat o adevărata rețea infracționala și de trafic de influență la diverse niveluri decizionale ale statului roman – Direcția Generala a Vămilor, Ministerul Finanțelor – pentru a aduce țigări “MT” de contrabanda. Organele Politiei județului Iași, împreuna cu ale alte instituții de control, au organizat, la 12 septembrie 1998, un flagrant prin care au fost capturate patru TIR-uri cu 1.852.400 pachete țigări „MT” de contrabanda, în valoare de 7.409.600.000 lei românești.
Captura a fost posibila și datorită intervenției în acest caz a SRI, care a monitorizat, potrivit mandatului nr. 00492/1998 al Parchetului Curții Supreme de Justiție, convorbirile telefonice ale lui Filat și a stabilit conexiunile cu autorități și oameni de afaceri din România, precum și organizarea transportului ilegal, pus la punct cu toate detaliile de către Vladimir Filat.
Rechizitoriul mai notează ca, “din înregistrările efectuate de către SRI rezultă în plus față de celelalte probe administrate în cauză, faptul că efectuarea acestui import nelegal a fost îndelung elaborată de către inculpați, învinuiți și Vladimir Filat”. De asemenea, au fost identificați numeroși oameni politici, oameni de afaceri și membri ai administrației centrale a statului care au făcut trafic de influență în favoarea lui Filat sau care au acționat în favoarea lui.
În calitatea de responsabil de privatizare Filat a mijlocit adjudecarea unui imobil din centrul Chișinăului, în strada M. Kogîlniceanu 61, în beneficiul rudei sale Artur Filat. După ce Artur Filat a cumpărat câteva apartamente situate deasupra barului “Solar” a decis sa pună mana și pe barul amintit printr-o licitație organizata de Departamentul condus de Vladimir Filat. Evident, la licitație a fost înscrisa o singura firmă, și anume “Artas”, care aparținea lui Artur Filat [50].
La începutul anului 1998 Curtea de Conturi a efectuat un control asupra activității economico-financiare a Societății pe acțiuni „Tutun CTC” din Chișinău. Comisia a descoperit implicarea în acest caz a lui Vladimir Filat, în calitatea sa de ex-ministru de Stat și ex-director al Departamentului Privatizării și Administrării Proprietății de Stat.
În perioada aflării în funcția de Director al Departamentului Privatizării și Administrării Proprietății de Stat, Filat a vîndut sanatoriul “Prietenia” din Sergheievka cu doar 417 mii lei, pe când ea era estimata la cel puțin 1 milion 528700 lei. De asemenea, a vândut șase fabrici de vin din Rusia, care aparțineau Moldovei, printre care ”Orlovschii vinzavod”, “Tverskoi vinzavod” și “Votkinschii vinzavod”.
Privatizările continuă cu ”Farmaco Chisinau”, “Agropetrol”, “Ciment”, “Neptun Nord”, “Inmancommetal”, “Moldagrotehnica”, “Piele”, “Protos”, “Ionel”, “Faprochim”. De menționat că Filat a privatizat personal cu sume derizorii clădirea aflată la intersecția bd. Ștefan cel Mare și str. Ismail, numită și clădirea „Ipteh”.
Capodopera în privatizările operate de Filat reprezintă privatizarea Uzinei de ciment din Rezina. Atunci Filat a prejudiciat statul cu cel puțin14 milioane de dolari. În pofida faptului că o companie oferea 15 milioane de dolari pentru uzină, Filat a vândut acest obiect industrial important cu doar 200 mii dolari unei companii franceze. A mai vândut teren din Rezina de 188,5 ha la un preț de 5,7 milioane lei, pe când prețul real era de cel puțin 113,5 milioane lei.
Pe acest caz Procuratura Generală a intentat un dosar penal iar Procurorul General Valeriu Gurbulea a comunicat că: "în urma controlului, s-au confirmat faptele privind înstrăinarea de către Departamentul Privatizării și Administrării Proprietății de Stat a pachetului de stat la S.A. "Ciment" în număr de 3 064 139 (52,03%), la preț diminuat cu $9,8 mln., iar în rezultat, Procuratura Generală a început urmărirea penală în baza articolului 185, alineat (3), Cod Penal, în privința factorilor de decizie ai DPAPS, pe faptul depășirii atribuțiilor de serviciu, săvârșită de o persoană cu funcții înalte de răspundere, care a cauzat urmări grave intereselor publice" [50].
Cazul înstrăinării Băncii de economii, Aeroportului Chișinău
și monopolul de fructe
În presă se vehiculează intens precum că furtul de la stat a Băncii de Economii, monopolizarea exporturilor de fructe și legume în Federația Rusă și concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău sunt trei scheme de jaf, puse la cale de aceleași persoane. Toate cele trei ilegalități au fost gândite și puse în aplicare în parteneriat de doi oligarhi, mai mult sau mai puțin moldoveni.
În 2009, odată cu partajarea conform algoritmului AIE a conducerii Ministerului Finanțelor, fostul premier Vladimir Filat a obținut prin intermediul acestui minister și administrarea Băncii de Economii. Filat s-a grăbit să numească în Consiliul de administrare al BEM oameni controlați de el. Din octombrie 2009 până în decembrie 2012 banca a acordat aproape 2 miliarde lei credite neperformante, acceptând niște portofolii dubioase. Acest fapt a fost constatat într-un raport al FMI. Unul din cei care au beneficiat de partea leului din aceste credite dubioase este oligarhul Ilan Shor, care a cumulat până acum datorii de circa 2 miliarde lei împrumutați de la băncile de la Chișinău și cam tot atât de la bănci de la Moscova, fapt confirmat recent și de fostul premier Ion Sturza.
Scopul activității dubioase de creditare orchestrate timp de trei ani de Filat a fost falimentarea artificială a băncii. Scopul final a fost atins în decembrie 2012, când banca s-a pomenit în pragul falimentului, devenind imperativă capitalizarea băncii. Filat, prin intermediul apropiatului său, vice-ministrul Finanțelor și reprezentantul statului în Consiliul de Administrare al BEM Victor Barbăneagră dă curs unei emisii închise de acțiuni, cu pretinsul nobil scop de salvare a băncii și totodată comunică, că statul nu are bani pentru a cumpăra noile acțiuni emise. Respectiv, în urma recentei emisii de acțiuni din 29 august statul cedează controlul asupra băncii unei companii finanțate de la Moscova, controlată de același Ilan Shor, cu denumirea „Sisteme Informaționale Integrate”, care a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni al Băncii de Economii. Conform mai multor surse, compania lui Shor acționează în interesul lui Vladimir Filat, ca și în cazul avionului, deținut de jure de o companie a lui Shor, dar care de facto se află în posesia lui Filat.
În cazul monopolizării exportului de fructe și legume în Federația Rusă a fost pusă în aplicare o altă schemă, gândită de același tandem de oligarhi Filat – Shor. Personajele-cheie la instalarea monopolului sunt Viorel Melnic, angajatul lui Shor de la SRL „Dufremol” și Unibank, fost director general al Vămii și vice-ministru al Economiei în perioada guvernării comuniste și Tudor Balițchi, actualul șef al Vămii moldovenești, apropiat al lui Filat și prieten cu Shor. Rolul lui Balițchi este de a asigura monopolul pe teritoriul Moldovei, prin filtrele instalate la Vama moldovenească, prin care au undă verde doar companiile controlate de monopoliști.
Din același lanț de ilegalități face parte și cel de al treilea jaf, concesionarea Aeroportului Chișinău. Mai multe surse confirmă rolul acelorași Vlad Filat și Ilan Shor în concesionarea Aeroportului. În rezultatul unei licitații simulate, Guvernul a oferit pe tavă o afacere profitabilă a statului concernului rusesc „Avia Invest”. Ilan Shor ar fi fost cel care a intermediat tranzacția, una din condițiile în care afaceriștii au bătut palma fiind „otkaturile” grase care au ajuns deja în conturile lui Shor și Filat. Este simptomatic că decizia privind concesionarea Aeroportului a fost aprobată în mare grabă, la ultima ședință a Guvernului prezidată de Vlad Filat [51].
Vladimir Voronin, prezentare
Biografie
Vladimir Voronin (având la naștere numele de "Bujeniță") s-a născut la 25 mai 1941 în satul Corjova, aflat pe atunci în R.S.S. Moldovenească. Mama sa, Palagheia Sârbu, era fiica lui Isidor Sârbu, refugiat în România de forțele sovietice. Tatăl său, Nicolae Bujeniță, la fel moldovean de origine, a murit la începutul celui de-al doilea război mondial.
În anul 1961 a absolvit Tehnicum-ul Cooperatist din Chișinău și a început să lucreze în industria panificației. Membru PCUS. Până în anul 1966 a fost șef al brutăriei din satul Criuleni. Între anii 1966-1971 a lucrat în funcția de director al Fabricii de Pâine din Dubăsari.
În anul 1971 a absolvit Institutul Unional pentru Industria Alimentară. Ulterior va mai absolvi Academia de Științe Sociale de pe lângă Comitetul Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (1983) și apoi Academia Ministerului Afacerilor Interne al URSS (1991).
Între anii 1985 și 1989 a lucrat în calitate de prim-secretar al Comitetului Orășenesc Tighina al Partidului Comunist din Moldova. În perioada 1989-1990 a ocupat funcția de ministru al afacerilor interne al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, având gradul de general-maior de miliție.
În anul 1993 devine copreședinte al Comitetului organizatoric al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova. În anul 1994 este ales prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova. La alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din anul 1996 a candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova.
La data de 4 aprilie 2001 a fost ales Președinte al Republicii Moldova. Vladimir Voronin a fost reales, la 4 aprilie 2005, în funcția de președinte al Republicii Moldova cu 75 voturi ale deputaților PCRM, PPCD, PDM și PSL.
La data de 9 aprilie 2009 mandatul i-a expirat. La 12 mai 2009 a fost ales președinte al Parlamentului Republicii Moldova, cu votul a celor 60 de deputați PCRM. În același timp, Vladimir Voronin cumulează și postul de președinte în exercițiu al R. Moldova până la 7 iunie. La momentul actual, se află în opoziție al cincilea an.
Vladimir Voronin este căsătorit și are doi copii. Soția sa, Taisia, care este de origine ucraineană, este casnică. Fiul, Oleg Voronin este președintele băncii comerciale „FinComBanc” precum și deține numeroase afaceri. Fiica, Valentina, este medic – terapeut [52].
Interesele economice și proprietățile lui Vladimir Voronin
și a familiei sale
Aflându-se la guvernare pe parcursul a 8 ani, în perioada 2001-2009, Vladimir Voronin a utilizat la maxim instrumentele de care dispunea pentru promovarea intereselor financiare proprii și acumulare de averi fabuloase.
Unele proprietăți au ajuns ale familiei Voronin gratuit sau contra unor sume derizorii, cu acordul tacit al autoritarilor. Mai mult, timp de cinci ani, șeful statului a tăinuit informația că șotia sa, Taisia, deține un pachet important de acțiuni la Banca Comercială „FinComBank”, care aparține fiului său Oleg Voronin. Pentru prima dată, Vladimir Voronin și-a făcut publica averea în 1996, atunci când a candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova. El a declarat că deține un apartament cu trei camere, de 134 mp, privatizat pe bonuri patrimoniale, pe str. Serghei Lazo 26 din Chișinău, o vilă nefinisată de 42 metri pătrați în satul Pîrîta (pe malul râului Nistru) și un automobil „VAZ 2103”, procurat în 1991 contra a 18.000 ruble. La fel de modest, Voronin trăia și în anul 1998, când a fost ales deputat pe lista PCRM. În primii trei ani de aflare în parlament, Voronin și-a cumpărat un garaj de 41,1 metri pătrați pe strada Ștefan Luchian din sectorul Buiucani al capitalei.
Averea soților Voronin a început să crească după ce, în anul 2001, Vladimir Voronin a fost ales președinte al Republicii Moldova. Ajuns la președinție, seful statului a refuzat să se mute cu traiul în locuința de serviciu din mun. Chișinău, preferând „modestul apartament” din str. S. Lazo. Pentru a asigura securitatea șefului statului, poliția a interzis circulația mașinilor în această zonă între orele 19.00 – 7.00.
Vile și mașini
În 2001, după ce a fost ales președinte, Vladimir Voronin a declarat într-un interviu ca „a sistat lucrările de construcție a vilei, ca lumea să nu se spună că, iată, a ajuns președinte și vila a început să crească văzând cu ochii”. Totuși, până la sfârșitul mandatului, șeful statului a reușit să-și construiască vila de la Pîrîta, de 107,6 mp și sa mai procure doua loturi de pământ (de 12 ari) pe teritoriul întovărășirii pomicole „Flora”. Coincidență sau nu, dar vila președintelui a fost modernizată în 2004-2005, în perioada când în vecinătate se construia Centrul de copii „Concordia – Orășelul copilăriei” (un proiect al organizației „Orășelul copilăriei”, patronată de Taisia Voronin).
După decesul mamei sale, în iulie 2005, președintele a moștenit casa părinteasca din satul Corjova, raionul Dubăsari, pe malul stâng la Nistrului. Imobilul, renovat din temelie, are 91,9 mp si un teren aferent de 15,4 ari.
Taisia Voronin, acționar la „FinComBank”
Vladimir Voronin a ascuns mult timp precum că șotia sa deține un pachet important de acțiuni la „FinComBank” (în 2007, in valoare de 6.879.700 lei), unde fiul său este președinte al Consiliului de administrație.
Oleg Voronin și partenerii
În Chișinău, Oleg și Elena Voronin dețin o colecție de imobile de invidiat. În martie 2000, Primăria mun. Chișinău, prin decizia nr. 6/28-3, a repartizat firmei „Metal-market” (unul din fondatori – Oleg Voronin) un teren de 0,9 ha pe str. Ciocârliei „pentru proiectarea și construirea unui complex locativ”. În certificatul de urbanism nr. 809 din 24 aprilie 2000 este specificat că aici va fi ridicat un complex locativ „pentru îmbunătățirea condițiilor locative ale colaboratorilor societății”. Doi ani mai târziu, Primăria mun. Chișinău i-a atribuit lui Oleg Voronin, la preț liber, doua loturi de circa 5 ari „pentru definitivarea proiectării și construirii casei de locuit particulare” din str. Ciocârliei.
Pe str. Ciocârliei 25/2 este situata casa lui Oleg Voronin – un imobil somptuos de 300 mp, cu un teren aferent de circa 35 ari. În martie 2006, Oleg si Elena Voronin au donat casa fiului lor, Alexei, acum în vârsta de 30 de ani. În vecinătate, pe str. Ciocârliei 25/3, locuiește fiica lui Vladimir Voronin, Valentina Rusu. Casa ei este mai „modesta”, având aproximativ 260 metri pătrați și circa 18 ari.
Imobile pe str. Vasile Alecsandri
Pe str. Vasile Alecsandri 79 din centrul capitalei, într-un bloc locativ construit la începutul secolului trecut, Oleg și Elena Voronin dețin un apartament de 80 mp și „spatii comerciale” (folosite ca oficii) de 280 mp. În același bloc, unul din apartamente este înregistrat ca proprietate a SRL „Metal-Market”, deși, potrivit Camerei Înregistrării de Stat, aceasta firma a fost lichidata încă în 2003. Tot aici sunt înregistrate și firmele „Moldconstruct Market” și „Transline” – ambele făcând parte, direct sau indirect, din „imperiul” capitalistului Oleg.
Soții Oleg și Elena Voronin sunt și proprietarii imobilului de pe str. V. Alecsandri 81, cu o suprafață de 207,3 mp și un teren aferent de 7 ari. Pana în august 2006, Oleg Voronin a mai deținut un apartament de 100 mp pe strada Ion Creanga 82/4 din Chișinău, procurat încă în perioada sovietică, pe care l-a vândut vecinilor. Un alt apartament, pe str. Miron Costin 11/3A, a aparținut lui Oleg pana în 2003.
Oleg Voronin și casa lui Brejnev
În aprilie 2002, prin Dispoziția Guvernului nr. 29-d, clădirea din str. A. Mateevici 67 (casa în care a locuit secretarul general al PCUS, Leonid Brejnev, în perioada când era prim-secretar al PC al RSSM ), „cu toate acareturile din curte și terenul aferent”, a fost transmisă, cu titlu gratuit, la balanța întreprinderii de stat „Promin". Doua luni mai târziu, imobilul de 514,1 mp și terenul aferent de 22,7 ari au fost vândute, prin negocieri directe, firmei „Maxihom” SRL. Potrivit Agenției Proprietății Publice, IS „Promin” a primit acordul Departamentului Privatizării de a vinde clădirea, fără a organiza o licitație publica, pentru că, cică, „imobilul se afla într-o stare tehnica nesatisfăcătoare și valoarea de bilanț era nula”. „Maxihom” a plătit pentru „casa lui Brejnev”, situată în inima capitalei și având statut de „monument de arhitectura de însemnătate națională” doar 260.000 lei (circa 20.000 dolari).
Fiica lui Vladimir Voronin, Valentina
Fiica lui Vladimir Voronin, Valentina Rusu, a locuit pana în 2004 într-un apartament de 70 mp, situat pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 64, în centrul capitalei. Familia Rusu a trecut în casă nouă pe str. Ciocârliei la sfârșitul primului mandat de președinte al tatălui. În 1999, șotul Valentinei, Eugen Rusu, a primit prin Decizia primăriei mun. Chișinău un lot de 5 ari pentru construcție locativa pe str. Arh. Ion Casian Suruceanu. Doi ani mai târziu, ginerele președintelui a vândut lotul. Din 2003, Valentina Rusu este unul din acționarii importanți ai „FinComBank”, deținând mai mult de 5% din acțiunile băncii. În aceeași perioadă, cu ajutorul fratelui, ea a fondat clinica „Medazur Med Spa” SRL, pe care o conduce pînă în prezent. Aici este angajat și șotul ei, Eugen. În perioada președinției lui Vladimir Voronin și socrul său, Ozea Rusu, a reușit să-și construiască o vilă în sectorul Centru al capitalei, pe str. Primar Carol Schmidt 17 [53].
Acestea sunt proprietățile vizibile ale familiei Voronin, dar care sunt proprietățile reale, inclusiv de peste hotare, doar fostul președinte cunoaște.
Afacerile deputaților din Parlamentul Republicii Moldova.
Studiu de caz.
În rezultatul unei investigații jurnalistice, efectuată de publicația online „Tribuna” în anul 2014, s-a constatat că aproximativ 40% din numărul total al deputaților din Parlamentul Republicii Moldova dețin afaceri proprii. Mai jos, prezint lista deputaților și cotele părți în diverse societăți comerciale din Republica Moldova cît și de peste hotare [44]:
Angel Agachi deține 100% din compania de construcții SRL „Tehnodava”;
Anatol Arhire deține 100% din SRL „Rombas”, care desfășoară activități în comerț și este evaluată la 400 mii lei;
Oleg Babenco deține 100% la Universitatea Slavonă, evaluată la 8 075 370 lei, și 100% din liceul „Svetoci”, evaluat la 2 136 940 lei;
Ion Balan are 100% din SRL „Podgoreni”, cate activează în domeniul agricol și e evaluată la 385 400 lei, dar și 100% din SRL „Podgoreni Plus”, specializată în prelucrarea fructelor și care are un capital de 5 400 lei;
Alexandr Banicov deține 25% din SRL „Tina” (comerț și servicii) – 290 mii lei; 25% din SRL „Tina Service” (comerț și servicii) – 1350 lei și 25% din SRL „Timetion Imobil” (comerț și servicii) – 2 700 lei;
Veaceslav Bondari deține 476 de acțiuni la Banca de Economii a Moldovei;
Vasile Botnari – 100% la AȘN-Service;
Ion Butmalai deține 100% din BVTV-Test-Auto (testare tehnică); 100% la SRL „Trans-BVTV-Auto” (reparații tehnice);
Adrian Candu – 5% din acțiunile SC Prime Management SRL, evaluate la 232 914 lei și 100% din ÎS „Andrian Candu”, care este specializată în acordarea de servicii și e înregistrată în România;
Alexandru Cimbriciuc – 100% din SRL „Ciuan-Pu” (servicii de pază), evaluată la 2 milioane lei și 100% din SRL „Turtica” (servicii de pază);
Dumitru Diacov deține 100% din ziarul „Novoie Vremea”;
Gheorghe Focșa are 40% din întreprinderea agricolă „Rexparc”;
Elena Frumosu – 100% din SRL „Precursor”, care activează în comerț și este evaluată la 57 839 lei;
Simion Furdui deține 100% din SRL „Gazelectromontaj”;
Valeriu Ghilețci are 25% din întreprinderea de microfinanțare „Invest Credit” și 10% din compania de consultanță „IC Management Imobil”;
Mihai Ghimpu deține o treime din acțiunile SRL „Eurosim”, care e specializată în comerț, cota parte a liderului PL fiind evaluată la 567 mii lei;
Simion Grișciuc deține 100% din acțiuni la SRL „Adiser”, SRL „Ptenix-Lux” și SRL „Dincon”;
Valeriu Guma are 53,02% din acțiunile companiei de asigurări „Galas” SA, evaluate la 7 952 488 lei, 99% din SRL „Promo TV”, evaluate la 5346 lei și 14,99% din SA „Gerom” din România”, evaluate la 3 813 244 lei românești;
Ivan Ionaș deține 100% din compania de construcții SRL „Carpeni”;
Veaceslav Ioniță – 20% (evaluate la 50 mii lei) din compania „Office 5”, specializată în prestări de servicii;
Nicolae Juravschi are 50% SRL „Luxomod”, specializată în comerț;
Chiril Lucinschi deține 99% evaluate la 351 052 lei în SRL „Media Alianța”, specializată în servicii de publicitate, 50% (2 700 lei) din Alkasar Media Services, specializată în servicii de publicitate, 50% (2 700 lei) din IM Intra Assets SRL, specializată în servicii de publicitate, și 22530 acțiuni (evaluate la 97 677 lei) din compania americană de investiții „EMH” inc.;
Victor Mîndru are 10% (5 400 lei) din SRL „Proiect 09”, specializată în comerț și servicii;
George Mocanu – 47% (2 538 lei) din SRL „GV Sistem”;
Iurie Muntean deține 20% (1100 lei) din SRL „Business Center”, specializată în comerț și servicii și 2,78% (o mie de lei) din SRL „Progest act”, care oferă consultații juridice;
Alexandr Petcov deține 100% (63 mii lei) din „OMG Media Grup” SRL;
Vlad Plahotniuc – (este dedicat un punct aparte din teză);
Simion Pleșca are 100% (11 400 lei) din SRL „MS – Publicitate”, specializată în comerț și 100% (5400 lei) din „Dansopres” SRL, care, de asemenea, e specializată în comerț;
Mihail Poleanschi deține 100% (5 400 lei) din SRL „Media Alternativ”, care prestează servicii;
Marian Postoico – 120 de acțiuni la „Fabrica de produse chimice de uz casnic”;
Artur Reșetnicov – 50% (2700 lei) din compania de turism „Gansur-Com” SRL;
Oleg Sîrbu deține 12,48% (213 540 lei) și 7,3% (124 905 lei) dintr-o întreprindere specializată de reparații, 27,31% (334910 lei) din SA „BTA-12”, specializată în servicii de transport; 100% (500 mii lei) din „Gloria Qvarc”, specializată în comerț; 100% (5 400 lei) din SRL „Vladas-Com”, care activează în sectorul de producere, 100% (5 400 lei) din „Maximas Dan” SRL, care activează în sectorul de producere, 100% (5 400 lei) din întreprinderea de comerț „Grand Autoplus” și 100% din întreprinderea de comerț „Triumf Profit”;
Valeriu Streleț deține 100% (450 mii lei) din „Bioprotect” SRL, care activează în comerț și servicii, și 100% (5 400 lei) din „Universul Copilăriei” SRL, care activează în sectorul de prestare a serviciilor;
Mark Tkaciuk deține 100% (5400 lei) din Universitatea „Școala Antropologică Superioară” SRL;
Zurabi Todua are 100% (5400 lei) din SRL „Zurand Auto”;
Oleg Țulea are 33% (1800 lei) din compania „Madal Logistic”;
Vladimir Vitiuc – 99% (16 157 lei) din SRL „Aurant”;
Petru Vlah – 100% (5 400 lei) din SRL „Mizer Ant”;
Vladimir Voronin (este analizat separat).
Consider că pentru un Parlament este mult prea mult ca 40% din memrii săi să dețină afaceri și interese comerciale. Mai mult ca atît, sunt sigură ca această listă nu este pe departe deplnă, deoarece multe companii care aparțin de fapt politicienilor sunt înregistrate pe numele unor persoane suprapuse, iar activitatea acestor companii este dirijată din umbră de către proprietarii reali.
Nu este greu să ne imaginăm că acești deputați își folosesc poziția și influența pentru a-și promova afacerile. În mod cert, companiile deputaților au prioritate la programele economice elaborate de stat și obțin cu mai multă ușurință autorizații și licențe pentru exercitarea activității economice.
Spre deosebire de alte societăți comerciale care sunt administrate de oameni de rînd, companiile politicienilor nu sunt supuse represiunilor și verificărilor permanente din partea organelor de drept și control, ca organele fiscale, afacerilor interne și altele.
Într-un final, putem spune că companiile ce aparțin politicienilor, fiind în poziții net avantajoase, creează o concurență neloială celor companii care nu dispun de acoperire politică și sunt nevoite să achite pe deplin toate impozitele, precum și să suporte controalele permanente ale organelor de control.
Concluzii
Aceste trei capitole sunt doar o mică parte din ce s-ar putea spune despre businessul din politica moldovenească și formele de manipulare cu care operează politicienii din Republica Moldova.
Politica este fie că ne convine sau nu, parte din viața de zi cu zi, iar această manipulare continuă ce este exercitată asupra noastră din partea celor ce ar trebui să ne conducă într-un mod curat, onest și curajos se transformă într-un proces urît și dezamăgitor. Eu tind să cred că majoritatea populației este conștientă că sunt manipulați într-un mod de-a dreptul barbar, însa nu le mai pasă, deoarece am ajuns să ne complăcem în situațiile triste în care a ajuns să fie țara noastră. Politicienii caută să se îmbogățească fără a avea mustrări de conștiință, pentru felul în care ajung oamenii înstăriți, iar pe cealaltă parte, societatea a ajuns să nu se mai zbată pentru că poate, a realizat că este un război ce nu va avea sfârșit și nu poate fi câștigat.
Pericolul fenomenului businessului politic constă în distrugerea valorilor morale, materiale și spirituale ale unui popor. Valorile morale se distrug prin încurajarea lenei, lipsei de creație, prin îngustarea orizontului general uman (droguri, pornografie, alcoolism) și mai ales prin slăbirea forței educației naționale. Valorile materiale – într-un cuvânt, bogățiile și resursele acestei țări – au fost distruse de asemenea cu bună știință. Cu toții știm de devalizarea băncilor, vinderea combinatelor de fier vechi, tăierea cu bestialitate a pădurilor, distrugerea sistemelor de irigații, deteriorarea pînă la distrugere a construcțiilor începute înainte de decembrie 1991, falimentarea cu bună știință a vîrfurilor de lance ale industriei moldovenești, slăbirea monedei naționale prin încurajarea importurilor concomitent cu reducerea drastică a producției interne și implicit a exporturilor, încurajarea exportului de materie primă în detrimentul produselor finite, etc.
Dar poate cel mai important aspect, se constituie în distrugerea valorilor spirituale. Acest aspect se referă în principal la distrugerea ideii de creație precum și la desacralizarea ideii de apartenență la ceva: organizație, idee, popor, rasă, credință, etc. Toate acestea au fost înlocuite treptat, chiar sub nasul nostru, cu democrația (idee de origine iudeo-masonică, aflată în totală contradicție cu cele mai elementare judecăți de bun simț, și care nu păstrează decît numele, celebrei forme de guvernare a cetăților antice grecești), drepturile omului (transformate peste noapte cînd nu au mai corespuns scopurilor politice, în dreptul popoarelor, respectiv al minorităților) și un sistem de justiție, în care forța banului a înlocuit bunul simț, și care abia dacă mai păstrează o pâlpâire a ideii de dreptate.
Este foarte deprimant ceea ce se întâmplă, și nu mă îndoiesc de faptul că fenomenul businessului politic este prezent în toate statele lumii, însa, se creează impresia că oamenii din alte țări au speranța și încă se luptă, populația fiind unită și solidară, spre deosebire de populația moldovenească. Faptul că mass-media este controlată în mare parte de politic reprezintă un factor demoralizant în lupta cu politicienii corupți. Cel mai grav este situația cînd politicul și mass-media se aliază, într-o luptă comună împotriva intereselor generale ale societății.
În fond, cele expuse în teză confirmă faptul că mass-media și politica sînt două vase comunicante, și orice mișcare în una din aceste sfere este imediat resimțită în cealaltă. Dinamica dezvoltării mass-media în Republica Moldova demonstrează că și aici, ca și în alte părți, este valabilă concluzia: mijloacele de comunicare nu numai exercită rolul de mijloc prin intermediul căruia este prezentată politica; ele însele constituie un factor politic de primă importanță. Iar carențele semnalate vizînd procesele comunicaționale în general sînt cu atît mai evidente într-o perioadă de instabilitate, avînd un impact pronunțat asupra societății în tranziție.
În finalul tezei, aș vrea să-mi exprim speranța că, societatea moldovenească va deveni cu timpul mai rezistentă la factorii de manipulare politică, precum și mai categorică în privința apărării drepturilor sale politice, civile și a dreptului de a trăi într-o societate curată, modernă, capabilă să-și construiască un viitor luminos, prin stârpirea businessului politic în Republica Moldova.
Bibliografie
Aristotel. Politica. Prahova: Editura Antet XX Press, 2002. 138 p.
Baradat L. Ideologii politice: origini și impact. Iași: Polirom, 2012. 360 p.
Beciu C. Comunicarea politică. București: comunicare.ro, 2002. 49 p.
Beciu C. Politica discursivă. Practici politice într-o campanie electorală. Iași: Polirom, 2000. 42 p.
Cartofeanu M. Politologie: Ciclu de prelegeri pentru învățămînt cu frecvență redusă. Chișinău: UTM, 2007. 205 p.
Chelcea S. Sociologia opiniei publice. București: SNSPA, 2000. 173 p.
Ciobanu A. La alegeri. București: Publistar, 2005. 115 p.
Coman C. Sfera publică și imaginea politică. București: C. H. Beck, 2010. 210 p.
Dahl R. Polyarhchy: Participation and Opposition. Washington: NTC Publishing Group, 2007. 314 p.
Domenach J. M. Propaganda politică. Iași: Institutul European, 2004. 160 p.
Drăgan I. Opinia publică, comunicarea de masă și propaganda. București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1980. 167 p.
Ficeac B. Tehnici de manipulare. București: Nemira, 1996. 105 p.
Gheorghiță A. Liderii politici și construcția deciziei de vot. Iași: Polirom, 2003. 160 p.
Glenn D. Political leadership. New York: Harvad University, 1998. 264 p.
Gurin V. Legea și Corupția: fenomen, incriminare, reglementări. Chișinău: Arc, 2000. 188 p.
Gustave L. B. Psihologie politică – știința guvernării. Prahova: Antet, 2002. 119 p.
Heidenheimer A. J. Political Corruption, Readings in Comparative Analysis. Holt: Rinehartk, 1970. 33 p.
Huntington S. Political Corruption. New York: Homewood, 1970. 497 p.
Jonhston M. Political Corruption: Concepts and Contexts. New Brunswick: Transaction Publishers, 2002. 200 p.
Jouve M. Comunicare. Relații Publice și Publicitate. Iași: Polirom, 2005. 176 p.
Moraru V. Mass media vs politica. Chișinău: USM, 2001. 206 p.
Moraru V. Politica și comunicarea în tranziție. Chișinău: IMM, 2006. 264 p.
Popa V., Munteanu I., Izdebschi N., Cuhal I. Corupția politică: context și semnificații. Chișinău: Cartier, 2001. 144 p.
Pope J. Helping countries combat corruption. Washington: TI Source, 2006. 180 p.
Rose A. Corruption and government. New York: Cambridge University Press, 1999. 240 p.
Sălăvăstru C. Discursul Puterii. București: Tritonic, 2009. 146 p.
Teodorescu B. Marketing politic și electoral. București: SNSPA, 2001.
193 p.
Thoveron G. Comunicarea politică azi. Prahova: Antet, 2005. 129 p.
Zafiu R. Limbaj și politică. București: Universitatea din București, 2007. 104 p.
V. Gîscă, I. Guzun. Jurnalizmul de investigație în combaterea corupției. Chișinău: Transparency International Moldova, 2002, 69 p.;
Adrian Lupușor, Denis Cenusă. Raport de stare a țării pentru anul 2013. Chișinău: Centru analitic independent „Expert Group”, 2013, 120 p.;
Surse on-line
http://societate.wordpress.com/2010/11/12/comunicare-politica/.html (vizitat 20.03.2014).
http://www.europalibera.org/content/article/24584034E2%80%9.html (vizitat 25.03.2014).
http://ro.wikipedia.org/wiki/Vladimir_Plahotniuc (vizitat 5.04.2014).
http://antimafie.jurnal.md/?page_id=94 (vizitat 13.04.2014).
http://plahotniuc.blogspot.com/ (vizitat 22.04.2014).
http://antimafie.md/ (vizitat 17.05.2014).
http://antimafie.jurnal.md/?page_id=243 (vizitat 6.02.2014).
http://vox.publika.md/politica/democratia-demagogica-24517851.html (vizitat 10.03.2014).
38.
http://www.studentie.ro/cursuri/mass-media/manipularea_politica_1487
_93965.html (vizitat 17.03.2014).
http://www.costandachi.eu/?p=622 (vizitat 16.02.2014).
http://www.timpul.md/articol/partidele-politice-cel-mai-profitabil-business-din-rm-37841.html (vizitat 18.05.2014).
http://tribuna.md/2013/05/07/afacerile-deputatilor-din-parlamentul-republicii-moldova/ (vizitat 20.01.2014).
http://protv.md/stiri/politic/godea-economia-moldovei-e-controlata-de-cei-trei-vlazi-filat-mi–66440.html (vizitat 19.03.2014).
http://tribuna.md/2012/07/01/top-10-cei-mai-bogati-politicieni-din-moldova/ (vizitat 26.04.2014).
http://vox.publika.md/politica/exclusiv-detalii-mai-putin-cunoscute-din-relatia-plahotniuc-filat-432761.html (vizitat 07.02.2014).
http://www.jc.md/businessmanul-care-tinde-sa-devina-om-politic/ (vizitat 16.05.2014).
http://ro.wikipedia.org/wiki/Vlad_Filat (vizitat 04.05.2014).
http://cugetliber.wordpress.com/2011/09/09/cum-a-devenit-filat-bogat-si-om-de-afaceri/ (vizitat 03.05.2014).
http://www.dejure.md/ro/news/4618/ (vizitat 13.05.2014).
https://balacci.wordpress.com/tag/concesionarea-aeroportului-chisinau/ (vizitat 17.04.2014).
http://ro.wikipedia.org/wiki/Vladimir_Voronin (vizitat 17.05.2014).
http://www.timpul.md/articol/imperiul-imobiliar-al-familiei-prezidentiale-1137.html (vizitat 18.05.2014).
Anexa nr. 1: Barometrul Opiniei Publice, realizat de Institutul de Politici Publice, noiembrie 2013
Anexa nr. 2: Schema imperiului financiar al lui V. Plahotniuc
Bibliografie
Aristotel. Politica. Prahova: Editura Antet XX Press, 2002. 138 p.
Baradat L. Ideologii politice: origini și impact. Iași: Polirom, 2012. 360 p.
Beciu C. Comunicarea politică. București: comunicare.ro, 2002. 49 p.
Beciu C. Politica discursivă. Practici politice într-o campanie electorală. Iași: Polirom, 2000. 42 p.
Cartofeanu M. Politologie: Ciclu de prelegeri pentru învățămînt cu frecvență redusă. Chișinău: UTM, 2007. 205 p.
Chelcea S. Sociologia opiniei publice. București: SNSPA, 2000. 173 p.
Ciobanu A. La alegeri. București: Publistar, 2005. 115 p.
Coman C. Sfera publică și imaginea politică. București: C. H. Beck, 2010. 210 p.
Dahl R. Polyarhchy: Participation and Opposition. Washington: NTC Publishing Group, 2007. 314 p.
Domenach J. M. Propaganda politică. Iași: Institutul European, 2004. 160 p.
Drăgan I. Opinia publică, comunicarea de masă și propaganda. București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1980. 167 p.
Ficeac B. Tehnici de manipulare. București: Nemira, 1996. 105 p.
Gheorghiță A. Liderii politici și construcția deciziei de vot. Iași: Polirom, 2003. 160 p.
Glenn D. Political leadership. New York: Harvad University, 1998. 264 p.
Gurin V. Legea și Corupția: fenomen, incriminare, reglementări. Chișinău: Arc, 2000. 188 p.
Gustave L. B. Psihologie politică – știința guvernării. Prahova: Antet, 2002. 119 p.
Heidenheimer A. J. Political Corruption, Readings in Comparative Analysis. Holt: Rinehartk, 1970. 33 p.
Huntington S. Political Corruption. New York: Homewood, 1970. 497 p.
Jonhston M. Political Corruption: Concepts and Contexts. New Brunswick: Transaction Publishers, 2002. 200 p.
Jouve M. Comunicare. Relații Publice și Publicitate. Iași: Polirom, 2005. 176 p.
Moraru V. Mass media vs politica. Chișinău: USM, 2001. 206 p.
Moraru V. Politica și comunicarea în tranziție. Chișinău: IMM, 2006. 264 p.
Popa V., Munteanu I., Izdebschi N., Cuhal I. Corupția politică: context și semnificații. Chișinău: Cartier, 2001. 144 p.
Pope J. Helping countries combat corruption. Washington: TI Source, 2006. 180 p.
Rose A. Corruption and government. New York: Cambridge University Press, 1999. 240 p.
Sălăvăstru C. Discursul Puterii. București: Tritonic, 2009. 146 p.
Teodorescu B. Marketing politic și electoral. București: SNSPA, 2001.
193 p.
Thoveron G. Comunicarea politică azi. Prahova: Antet, 2005. 129 p.
Zafiu R. Limbaj și politică. București: Universitatea din București, 2007. 104 p.
V. Gîscă, I. Guzun. Jurnalizmul de investigație în combaterea corupției. Chișinău: Transparency International Moldova, 2002, 69 p.;
Adrian Lupușor, Denis Cenusă. Raport de stare a țării pentru anul 2013. Chișinău: Centru analitic independent „Expert Group”, 2013, 120 p.;
Surse on-line
http://societate.wordpress.com/2010/11/12/comunicare-politica/.html (vizitat 20.03.2014).
http://www.europalibera.org/content/article/24584034E2%80%9.html (vizitat 25.03.2014).
http://ro.wikipedia.org/wiki/Vladimir_Plahotniuc (vizitat 5.04.2014).
http://antimafie.jurnal.md/?page_id=94 (vizitat 13.04.2014).
http://plahotniuc.blogspot.com/ (vizitat 22.04.2014).
http://antimafie.md/ (vizitat 17.05.2014).
http://antimafie.jurnal.md/?page_id=243 (vizitat 6.02.2014).
http://vox.publika.md/politica/democratia-demagogica-24517851.html (vizitat 10.03.2014).
38.
http://www.studentie.ro/cursuri/mass-media/manipularea_politica_1487
_93965.html (vizitat 17.03.2014).
http://www.costandachi.eu/?p=622 (vizitat 16.02.2014).
http://www.timpul.md/articol/partidele-politice-cel-mai-profitabil-business-din-rm-37841.html (vizitat 18.05.2014).
http://tribuna.md/2013/05/07/afacerile-deputatilor-din-parlamentul-republicii-moldova/ (vizitat 20.01.2014).
http://protv.md/stiri/politic/godea-economia-moldovei-e-controlata-de-cei-trei-vlazi-filat-mi–66440.html (vizitat 19.03.2014).
http://tribuna.md/2012/07/01/top-10-cei-mai-bogati-politicieni-din-moldova/ (vizitat 26.04.2014).
http://vox.publika.md/politica/exclusiv-detalii-mai-putin-cunoscute-din-relatia-plahotniuc-filat-432761.html (vizitat 07.02.2014).
http://www.jc.md/businessmanul-care-tinde-sa-devina-om-politic/ (vizitat 16.05.2014).
http://ro.wikipedia.org/wiki/Vlad_Filat (vizitat 04.05.2014).
http://cugetliber.wordpress.com/2011/09/09/cum-a-devenit-filat-bogat-si-om-de-afaceri/ (vizitat 03.05.2014).
http://www.dejure.md/ro/news/4618/ (vizitat 13.05.2014).
https://balacci.wordpress.com/tag/concesionarea-aeroportului-chisinau/ (vizitat 17.04.2014).
http://ro.wikipedia.org/wiki/Vladimir_Voronin (vizitat 17.05.2014).
http://www.timpul.md/articol/imperiul-imobiliar-al-familiei-prezidentiale-1137.html (vizitat 18.05.2014).
Anexa nr. 1: Barometrul Opiniei Publice, realizat de Institutul de Politici Publice, noiembrie 2013
Anexa nr. 2: Schema imperiului financiar al lui V. Plahotniuc
s
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Activitatea Politica, O Forma de Business In Spatiul Public din Republica Moldova (ID: 105963)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.