Activitatea Organelor de Politie Privind Combaterea Unor Fapte Antisociale

CUPRINSUL LUCRĂRII

ABREVIERI

REPERE INTRODUCTIVE

CAPITOLUL I FAPTE CONTRAVENTIONALE CARE ADUC ATINGERE NORMELOR DE CONVIETUIRE SOCIALA, ORDINII SI LINISTII PUBLICE

1.1 DEFINIȚIA CONTRAVENȚIEI

1.2. REGLEMENTAREA FAPTELOR CARE ADUC ATINGERE NORMELOR DE CONVIEȚUIRE SOCIALĂ, ORDINE ȘI LINIȘTE PUBLICĂ

1.3. FAPTE CONTRAVENȚIONALE CARE ADUC ATINGERE ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Apelarea la mila publicului

Consumul de alcool în locurile publice

Contravenții în domeniul prostituției

Contravenții privind jocurile de noroc

Contravenții care afectează onoarea si demnitatea persoanelor precum si prestigiul instituțiilor publice

Tulburarea liniștii cetățenilor și provocarea de scandal

Contravenții contra relațiilor de familie

Alte fapte contravenționale contrare ordinii și liniștii publice

PRINCIPALELE CAUZE CARE CONDUC LA SĂVÂRȘIREA DE CONTRAVENȚII CARE LEZEAZĂ NORMELE DE CONVIEȚUIRE SOCIALĂ

MODUL DE CONSTATARE ȘI APLICARE A SANCȚIUNILOR CONTRAVENȚIONALE APLICATE PENTRU FAPTE CARE ADUC ATINGERE NORMELOR DE CONVIEȚUIRE SOCIALA, ORDINII SI LINIȘTII PUBLICE. FINALITATEA ACESTORA

1.5.1. Constatarea sancțiunilor contravenționale aplicate pentru fapte care aduc atingere normelor de conviețuire sociala, ordinii si liniștii publice

1.5.2.Aplicarea sancțiunilor contravenționale aplicate pentru fapte care aduc atingere normelor de conviețuire sociala, ordinii si liniștii publice

1.5.3. Finalitatea sancțiunilor contravenționale aplicate pentru fapte care aduc atingere normelor de conviețuire sociala, ordinii si liniștii publice

CAPITOLUL II ACTIVITATEA ORGANELOR DE POLIȚIE PRIVIND COMBATEREA UNOR FAPTE ANTISOCIALE

2.1. ACTIVITATEA LA NIVELUL INSPECTORATULUI GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE

2.2. ACTIVITATEA LA NIVELUL INSPECTORATELOR DE POLIȚIE JUDEȚENE

2.3. ACTIVITATEA LA NIVELUL POLIȚIILOR MUNICIPALE ȘI ORĂȘENEȘTI

2.4. ACTIVITATEA LA NIVELUL SECȚIILOR DE POLITIE RURALE SI POSTURILOR DE POLIȚIE COMUNALE

2.5. INTERVENȚIA UNITĂȚILOR DE POLIȚIE PENTRU COMBATEREA FAPTELOR ANTISOCIALE

2.5.1.Folosirea armamentului din dotare

2.5.2. Imobilizarea persoanelor

2.5.3. Folosirea forței de către polițiști

2.5.4. Folosirea pulverizatorului de mână cu substanțe iritant-lacrimogene

2.5.5. Folosirea bastonului de cauciuc

2.5.6. Folosirea cătușelor

2.5.7. Folosirea câinilor de serviciu

2.6. TACTICA INTERVENȚIEI POLIȚIEI FAȚĂ DE ANUMITE CATEGORII DE PERSOANE

2.6.1. Intervenția unităților de poliție față de minori

2.6.2. Intervenția față de persoanele bolnave psihic

2.6.3. Intervenția față de persoanele de sex feminin

2.6.4. Intervenția față de persoanele aflate sub influența băuturilor alcoolice ori în stare de ebrietate

2.7. RESTABILIREA ORDINII PUBLICE ÎN CAZUL CONFLICTELOR DE NATURĂ INTRAFAMILIALĂ

2.8. RESTABILIREA ORDINII PUBLICE ÎN DIFERITE SITUAȚII

2.8.1. Intrarea în incinta persoanelor fizice, a agenților economice, a instituțiilor publice ori particulare, a organizațiilor social-politice, la bordul oricăror mijloace de transport românești

2.8.2. Restabilirea ordinii publice într-un mijloc de transport

2.8.3. Restabilirea ordinii publice în cazul conflictelor de natură salarială, interetnice și interconfesionale

CAPITOLUL III COOPERAREA ORGANELOR DE POLIȚIE CU ALTE INSTITUȚII ÎN VEDEREA CREȘTERII GRADULUI DE SIGURANȚĂ A CETĂȚEANULUI

JANDARMERIA

POLIȚIA DE FRONTIERĂ

SERVICIUL DE INFORMAȚII ȘI PROTECȚIE INTERNĂ

POLIȚIA LOCALĂ

BISERICA

SOCIETATEA CIVILĂ

SOCIETĂȚILE SPECIALIZATE DE PAZĂ

CAPITOLUL IV MANAGEMENTUL MENTINERII ȘI ASIGURĂRII ORDINII PUBLICE ÎN SISTEM INTEGRAT

4.1. CONCEPȚIA DE ACȚIUNE IN SISTEM INTEGRAT

4.2. ORGANIZAREA SI EXECUTAREA ACTIVITĂȚILOR DE MENȚINERE A ORDINII SI SIGURANȚEI PUBLICE

4.3. PREVENIREA SI COMBATERE A CRIMINALITĂȚII STRADALE IN SISTEM INTEGRAT

4.4. CAMPANII DE PREVENIRE IN SISTEM INTEGRAT

4.4.1. Program de prevenirea a infracțiunilor contra patrimoniului

4.4.2. Programul de prevenire a delincvenței juvenile și victimizării minorilor

4.4.3. Programul de prevenire a infracțiunilor cu violență

4.5. ACTIVITATEA DE PATRULARE IN SISTEM INTEGRAT

CAPITOLUL V DREPT COMPARAT PRIVIND REGIMUL JURIDIC AL FAPTELOR CONTRAVENȚIONALE CARE ADUC ATINGERE ORDINII PUBLICE

5.1. ORDINEA PUBLICĂ ȘI SIGURANȚA NAȚIONALĂ

5.1.1. Considerații generale privind ordinea publică și siguranță

5.1.2 Ordinea publică și siguranța în România

5.2. ORGANISME CU ATRIBUȚII ÎN DOMENIUL ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE DIN ROMÂNIA

5.3. ORGANISME CU ATRIBUȚII ÎN DOMENIUL ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE LA NIVEL INTERNAȚIONAL

5.3.1. În Europa

5.3.1.1. Austria

5.3.1.2. Belgia

5.3.1.3. Bulgaria

5.3.1.4. Cehia

5.3.1.5. Cipru

5.3.1.6 Croația

5.3.1.7. Danemarca

5.3.1.8 Elveția

5.3.1.9. Estonia

5.3.1.10. Finlanda

5.3.1.11. Franța

5.3.1.12. Germania

5.3.1.13. Grecia

5.3.1.14. Irlanda

5.3.1.15. Italia

5.3.1.16. Letonia

5.3.1.17. Lituania

5.3.1.18. Luxemburg

5.3.1.19. Malta

5.3.1.20. Marea Britanie

5.3.1.21. Olanda

5.3.1.22. Polonia

5.3.1.23. Portugalia

5.3.1.24. Slovacia

5.3.1.25. Slovenia

5.3.1.26. Spania

5.3.1.27. Suedia

5.3.1.28. Ungaria

5.3.2 ALTE STATE

5.3.2.1 Turcia

5.3.2.2 Statele Unite Ale Americii

CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA

ABREVIERI

Alin. – alineat (ul)

Art. – articol (ul)

B.O.R – Biserica Ortodoxă Romană

C.A. – curte (a) de apel

CAEN – clasificația activităților economiei naționale

Cap. – capitolul

C. civ. – Codul civil

CEDO – Curtea Europeană a Drepturilor Omului/Jurisprudența

Curții/Convenția Europeană a Drepturilor Omului

C. pen. – Codul penal

C. proc.civ. – Codul de procedură civilă

C. proc.pen. – Codul de procedură penală

C.S.J. – Curtea Supremă de Justiție

dec. – decembrie

DGASPC – Direcție (a) Generala de Asistență Socială și

Protecția Copilului

DIICOT – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă

Organizată și Terorism

DNA – Direcția Națională Anticorupție

dr. – doctor

Ed. – Editura

EU – European Union

F.B.I. – Federal Bureau of Investigation

febr. – februarie

H.C.L. – hotărâre a consiliului local

H.G. – Hotărârea Guvernului

ian. – ianuarie

ICPC – Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității

IGPR – Inspectoratul General al Poliției Române

IPJ – inspectoratul de politie al județului

ISJ – inspectoratul școlar al județului

iul. – iulie

iun. – iunie

Î.C.C.J. – Înalta Curte de Casație și Justiție

lit. – litera

M.A.I. – Ministerul Afacerilor Interne/Ministerul Administrației și

Internelor

mart. – martie

M.I.R.A. – Ministerul Internelor și Reformei Administrative

M. Of. – Monitorul Oficial

nr. – numărul

oct. – octombrie

O.G. – Ordonanța Guvernului

ONG – organizație (ii) non-guvernamentală (e)

O.N.U. – Organizația Națiunilor Unite

O.U.G. – Ordonanța de Urgență a Guvernului

pct. – punct (ul)

sept. – septembrie

SUA – Statele Unite ale Americii

ș.a. – și altele

TVA – taxa pe valoarea adăugată

vol. – volum(ul)

REPERE INTRODUCTIVE

Existența și evoluția omenirii nu poate fi concepută fără asigurarea unei ordinii sociale, fără recunoașterea unor drepturi și libertăți fundamentale ale persoanei, dar mai ales fără instituirea și menținerea unui cadru juridic corespunzător dezvoltării acesteia.

Istoria a scos în evidență că societatea umană nu poate exista și, cu atât mai mult nu poate progresa, în afara unei stări de ordine generală, bine structurată și unanim respectată.

Problema ordinii publice și a siguranței cetățeanului este o problemă de actualitate, autoritățile cu atribuții în domeniu fiind nevoite să găsească cele mai bune soluții pentru asigurarea și menținerea ordinii și securității publice, întrucât cetățenii nu pot conviețui în condiții de insecuritate.

În cadrul tezei de doctorat propuse dorim să abordăm problematica gestionării unor fapte care aduc atingere ordinii și liniștii publice și bunelor moravuri, modul în care astfel de fapte sunt sancționate de legislația în vigoare și modul în care aplicarea acestor sancțiuni este de natură să conducă la asigurarea unui climat adecvat de ordine și siguranță publică.

La alegerea acestei teze am avut în vedere faptul că acest domeniu nu a făcut obiectul unor studii aprofundate, deși este interesant pentru știința dreptului, știința ordinii publice, știința administrației publice și alte științe și am ținut cont de importanța practică a raporturilor de drept ce au loc in legătura cu faptele contravenționale care aduc atingere normelor de conviețuire sociala,ordinii publice, liniștii publice si in general bunelor moravuri.

Considerăm că ar putea conduce la concluzii interesante, la formularea de propuneri de lege ferenda, care să îmbunătățească legislația în domeniu, având în vedere că legislația actuală (Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire sociala, a ordinii si liniștii publice, modificată și completată, căreia i se aplică prevederile Ordonanței Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor) poate fi considerată lipsită de eficacitate, întrucât practic nu există un mijloc de coerciție împotriva contravenienților care nu achită cuantumul amenzii, nu pot fi executați silit și nu se supun hotărârii judecătorești ce obligă la prestarea unei activități în folosul comunității.

În contextul actualei crize economice, apreciem că îmbunătățirea cadrului legislativ în acest domeniu ar putea conduce la creșterea gradului de încasare al sancțiunilor contravenționale aplicate, implicit acest lucru contribuind la aducerea de fonduri suplimentare la bugetul de stat.

În vederea asigurării unei bune conviețuiri, în cadrul societății au apărut o serie de norme de comportament care îmbracă o arie largă, ținând de domeniu moralei, religiei și continuând cu cele care intră în sfera economicului, politicului, socialului etc.

Cetățenii au obligația să respecte aceste norme și să promoveze relații civilizate în viața cotidiană, să aibă un comportament civic, moral și responsabil în spiritul legilor țării și a normelor de conviețuire socială.

Evoluția societăților contemporane evidențiază faptul că deși s-au intensificat măsurile și intervențiile instituțiilor specializate împotriva faptelor care aduc atingere ordinii și liniștii publice și bunelor moravuri, în multe țări, dar și în România, se constată o recrudescență și o multiplicare a unor astfel de fapte, pe fondul unor carențe legislative .

Opinia publică nu o dată și-a exprimat prin vocea mass media indignarea că sancțiunile aplicate persoanelor care comit fapte care aduc atingere ordinii și liniștii publice nu sunt de natură să conducă la diminuarea acestora, de cele mai multe ori persoanele sancționate recidivând prin săvârșirea de fapte similare. Acest lucru cauzează prejudicii grave de imagine instituțiilor cu atribuții pe linia asigurării ordinii și liniștii publice.

Astfel, în cele cinci capitole și concluzii, am încercat să stabilim o relație de cauzalitate între subiectele tratate și am urmărit o abordare graduală a temei propuse pentru cercetare, în vederea realizării obiectivului principal urmărit.

În primul capitol al lucrării am prezentat conținutul contravențional al faptelor care aduc atingere ordinii și liniștii publice și bunelor moravuri. Acest capitol este dedicat studierii unora dintre faptele contravenționale care aduc atingere normelor de conviețuire sociala,ordinii publice si liniștii publice, analizei unor articole ale Legii nr.61din 1991 si a întregului cadru normativ in materie in scopul determinării neajunsurilor si deficientelor cadrului normativ in vederea elaborării unor propuneri de îmbunătățire a acestuia.

În acest sens am identificat faptele de acest gen, atât de natură contravențională, cât și de natură penală, care se comit frecvent și care au un impact deosebit asupra ordinii și liniștii publice, creând un sentiment de nesiguranță în rândul cetățenilor.

Faptele contravenționale prin care se încalcă ordinea și liniștea publică ori unele norme de conviețuire socială sunt prevăzute și sancționate prin Legea 61/1991, repA – taxa pe valoarea adăugată

vol. – volum(ul)

REPERE INTRODUCTIVE

Existența și evoluția omenirii nu poate fi concepută fără asigurarea unei ordinii sociale, fără recunoașterea unor drepturi și libertăți fundamentale ale persoanei, dar mai ales fără instituirea și menținerea unui cadru juridic corespunzător dezvoltării acesteia.

Istoria a scos în evidență că societatea umană nu poate exista și, cu atât mai mult nu poate progresa, în afara unei stări de ordine generală, bine structurată și unanim respectată.

Problema ordinii publice și a siguranței cetățeanului este o problemă de actualitate, autoritățile cu atribuții în domeniu fiind nevoite să găsească cele mai bune soluții pentru asigurarea și menținerea ordinii și securității publice, întrucât cetățenii nu pot conviețui în condiții de insecuritate.

În cadrul tezei de doctorat propuse dorim să abordăm problematica gestionării unor fapte care aduc atingere ordinii și liniștii publice și bunelor moravuri, modul în care astfel de fapte sunt sancționate de legislația în vigoare și modul în care aplicarea acestor sancțiuni este de natură să conducă la asigurarea unui climat adecvat de ordine și siguranță publică.

La alegerea acestei teze am avut în vedere faptul că acest domeniu nu a făcut obiectul unor studii aprofundate, deși este interesant pentru știința dreptului, știința ordinii publice, știința administrației publice și alte științe și am ținut cont de importanța practică a raporturilor de drept ce au loc in legătura cu faptele contravenționale care aduc atingere normelor de conviețuire sociala,ordinii publice, liniștii publice si in general bunelor moravuri.

Considerăm că ar putea conduce la concluzii interesante, la formularea de propuneri de lege ferenda, care să îmbunătățească legislația în domeniu, având în vedere că legislația actuală (Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire sociala, a ordinii si liniștii publice, modificată și completată, căreia i se aplică prevederile Ordonanței Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor) poate fi considerată lipsită de eficacitate, întrucât practic nu există un mijloc de coerciție împotriva contravenienților care nu achită cuantumul amenzii, nu pot fi executați silit și nu se supun hotărârii judecătorești ce obligă la prestarea unei activități în folosul comunității.

În contextul actualei crize economice, apreciem că îmbunătățirea cadrului legislativ în acest domeniu ar putea conduce la creșterea gradului de încasare al sancțiunilor contravenționale aplicate, implicit acest lucru contribuind la aducerea de fonduri suplimentare la bugetul de stat.

În vederea asigurării unei bune conviețuiri, în cadrul societății au apărut o serie de norme de comportament care îmbracă o arie largă, ținând de domeniu moralei, religiei și continuând cu cele care intră în sfera economicului, politicului, socialului etc.

Cetățenii au obligația să respecte aceste norme și să promoveze relații civilizate în viața cotidiană, să aibă un comportament civic, moral și responsabil în spiritul legilor țării și a normelor de conviețuire socială.

Evoluția societăților contemporane evidențiază faptul că deși s-au intensificat măsurile și intervențiile instituțiilor specializate împotriva faptelor care aduc atingere ordinii și liniștii publice și bunelor moravuri, în multe țări, dar și în România, se constată o recrudescență și o multiplicare a unor astfel de fapte, pe fondul unor carențe legislative .

Opinia publică nu o dată și-a exprimat prin vocea mass media indignarea că sancțiunile aplicate persoanelor care comit fapte care aduc atingere ordinii și liniștii publice nu sunt de natură să conducă la diminuarea acestora, de cele mai multe ori persoanele sancționate recidivând prin săvârșirea de fapte similare. Acest lucru cauzează prejudicii grave de imagine instituțiilor cu atribuții pe linia asigurării ordinii și liniștii publice.

Astfel, în cele cinci capitole și concluzii, am încercat să stabilim o relație de cauzalitate între subiectele tratate și am urmărit o abordare graduală a temei propuse pentru cercetare, în vederea realizării obiectivului principal urmărit.

În primul capitol al lucrării am prezentat conținutul contravențional al faptelor care aduc atingere ordinii și liniștii publice și bunelor moravuri. Acest capitol este dedicat studierii unora dintre faptele contravenționale care aduc atingere normelor de conviețuire sociala,ordinii publice si liniștii publice, analizei unor articole ale Legii nr.61din 1991 si a întregului cadru normativ in materie in scopul determinării neajunsurilor si deficientelor cadrului normativ in vederea elaborării unor propuneri de îmbunătățire a acestuia.

În acest sens am identificat faptele de acest gen, atât de natură contravențională, cât și de natură penală, care se comit frecvent și care au un impact deosebit asupra ordinii și liniștii publice, creând un sentiment de nesiguranță în rândul cetățenilor.

Faptele contravenționale prin care se încalcă ordinea și liniștea publică ori unele norme de conviețuire socială sunt prevăzute și sancționate prin Legea 61/1991, republicată.

Pericolul social generic al faptelor prevăzute de această lege, drept contravenții, situează acest act normativ lângă Codul penal al României, la granița dintre ilicitul contravențional și ilicitul penal.

Potrivit legii, faptele prevăzute constituie contravenții numai dacă acestea nu se săvârșesc în astfel de condiții încât potrivit legii penale să fie considerate infracțiuni.

Al doilea capitol vizează „Activitatea organelor de poliție privind combaterea unor fapte antisociale”.

In ultima perioadă în multe țări din lume s-au adoptat legi clare și concrete privind misiunile fundamentale ale forțelor de politie. Așa cum constată însă majoritatea cercetătorilor, în general acestea se referă la atribuții de menținere a păcii si ordinii publice, incluzând si rolul de politie judiciara. Și aceasta cu atât mai mult, cu cât, atribuțiile organismelor de poliție au crescut și, drept consecință au devenit subiect al multor modificări.

Asigurarea climatului de normalitate civică, de ordine și siguranță publică a reprezentat permanent o prioritate pentru societate, care prin structurile sale specializate a căutat să identifice cele mai eficiente forme și modalități de realizare a acestui obiectiv. Modelele diferite de organizare a autorităților însărcinate cu asigurarea ordinii publice au determinat și abordări diferite în planul aplicării acestora, bazate pe realitățile specifice fiecărei țări.

Principala forță de ordine publică care are ca atribuții principale să „aplice masuri de menținere a ordinii si liniștii publice, a siguranței cetățeanului, de prevenire si combatere a fenomenului infracțional si de identificare si contracarare a acțiunilor elementelor care atentează la viața, libertatea, sănătatea si integritatea persoanelor, a proprietății private si publice, precum si a altor interese legitime ale comunității” și să „constate contravenții și să aplice sancțiuni contravenționale” este Poliția Română.

Astfel, un domeniu deosebit de important este analizarea modului în care efectivele de poliție, în special efectivele poliției de ordine publică, dar nu numai, desfășoară activități zilnice pentru prevenirea și combaterea faptelor care aduc atingere ordinii și liniștii publice și bunelor moravuri.

Totodată, apreciez ca importantă modalitatea în care polițiștii aplică legislația din domeniu, eficacitatea măsurilor luate, modificările structurale ale poliției de ordine publică, ținând cont de faptul că această parte a Poliției Române a făcut obiectul unor reforme după anul 1989.

Capitolele III și IV reliefează modul în care instituțiile cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice cooperează pentru creșterea gradului de siguranță a cetățeanului. Am prezentat principalele forme de cooperare, precum și modul de acțiune în sistem integrat, punctând asupra disfuncționalităților constatate.

Îndeplinirea priorității în domeniul ordinii publice de creștere a gradului de siguranță publică pentru cetățeni poate fi realizată numai printr-o cooperare permanentă între instituțiile cu atribuții în acest domeniu, în special unitățile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dar nu numai.

Capitolul V intitulat „Drept comparat privind regimul juridic al faptelor contravenționale care aduc atingere ordinii publice” va trata modul de organizare a forțelor de poliție în diverse state ale lumii.

Cu această ocazie s-au avut în vedere, atât state de pe continentul european, cât și din America de Nord și Asia, și s-a urmărit prezentarea reglementarilor legale si a evoluției sociale a fenomenului in diferite țări, cu regim sancționator mai blând sau mai drastic.

Propunerile de lege ferenda au vizat formularea de îmbunătățiri a cadrului legislativ în domeniu (Legea 61/1991 si Ordonanța Guvernului nr.2/2001), astfel încât acesta să devină un instrument eficace în activitatea instituțiilor cu atribuții în domeniu, care vor avea pârghiile necesare întăririi climatului de ordine și siguranță civică.

În ultima parte, rezervată concluziilor am scos în relief că de multe ori cauzele care generează comiterea de fapte ce aduc atingere ordinii și liniștii publice și bunelor moravuri sunt rezultatul unei multitudini de circumstanțe, cele mai semnificative fiind consumul frecvent de alcool, numărul crescut de minori lăsați fără supraveghere. In plus, lipsa reacției publice in cazul comiterii unor astfel de fapte este un atu pentru contravenienți sau chiar infractori.

Ceea ce îi determină pe unii sa comită fapte antisociale sunt problemele sociale cu care se confruntă. Aici putem vorbi despre: sărăcie, criminalitate economico-financiară, abandonul școlar, lipsa unei locuințe, lipsa unui loc de munca, , consumul de alcool si droguri, tabagismul, tensiuni si dezorganizări familiale, atracția pentru jocurile de noroc, slaba supraveghere a copiilor, lipsa controlului social.

CAPITOLUL I FAPTE CONTRAVENTIONALE CARE ADUC ATINGERE NORMELOR DE CONVIETUIRE SOCIALA, ORDINII SI LINISTII PUBLICE

1.1. DEFINIȚIA CONTRAVENȚIEI

Prin abordarea tradițională a dreptului penal, prin împărțirea tripartită a acestuia, în codul penal francez de la 1791 si 1810 s-au consacrat, alături de crime, delicte, si contravențiile. În țara noastră o diviziune trihotomică a dreptului penal a fost prevăzută de Regulamentele Organice (art.262, 416, 317 pentru Țara Românească și art. 342, 345 pentru Moldova), precum si in Condica Criminala din 1841 si Condicile penal Știrbei din 1850 ,care împărțeau infracțiunile în trei categorii: abateri, vini, si crime. Codul Calimach a consacrat o diviziune bipartită a infracțiunilor, fără a se reține însă termenul de contravenție, la fel ca în reglementările ce consacraseră o viziune tripartită.

De la debutul instituției contravenției și până în prezent, reglementările în materie contravențională au fost constante în menținerea ilicitului contravențional în sistemul normativ al faptelor care lezează valorile sociale și relațiile sociale protejate de lege. Elementul supus structurării, creând dificultăți de configurare a identității răspunderii contravenționale, ca formă de răspundere distinctă de celelalte forme de răspundere juridică, a fost natura juridică a regimului contravențional. Din acest punct de vedere, materia contravențională a trecut, ca efect al schimbărilor legislative din domeniul penal, în sfera abaterilor cu caracter administrativ. Această translație, deși a menținut unele apropieri și similitudini cu instituții aparținând dreptului penal, a impus definirea, din punctul de vedere al ramurii de drept aparținătoare – dreptul administrativ – a conceptului de contravenție și a răspunderii contravenționale

Ca natură juridică, contravenția este o faptă juridică, fiind un tip de activitate neconvenabilă deoarece vătămează și periclitează drepturile și interesele societății sau ale unor persoane particulare. Termenul „contravenție” are trei sensuri, pe planul dreptului contravențional, dintre care unul concret și două abstracte.

În abstract, contravenția poate fi privită în raport cu alte forme de ilicit sau pentru delimitarea diferitelor specii de ilicit contravențional .Văzută lato sensu și abstract, contravenția este o faptă descrisă de legea contravențională. Normele care stabilesc contravențiile au ca rațiune supoziția că fapta interzisă s-ar putea repeta, contravenția fiind, la fel ca infracțiunea o specie de ilicit ipotetic. In concreto, contravenția este o faptă a unei persoane, săvârșită cu vinovăție, prin care se încalcă o normă ce interzice fapta, calificând-o contravenție. În acest sens, ”contravenția este o faptă realizată în lumea înconjurătoare ce poate fi încadrată în tiparul legii contravenționale”. Din punct de vedere social, contravenția este o faptă prin care se cauzează o vătămare unui subiect de drept sau se pune în pericol ordinea socială.Din punct de vedere natural, contravenția apare ca o deviere de conduită a unui membru al societății, care este lipsit de respect față de ceilalți componenți ai grupului din care face parte. Din perspectivă morală, contravenția apare ca o activitate contrară conștiinței etice minime a societății.

Ilicitul contravențional a fost consacrat legislativ în Codul Penal român din 1865, care diviza ilicitul penal în trei categorii: crime, delicte și contravenții, având drept criteriu de distincție între acestea sancțiunea aplicată. Regimul juridic al contravențiilor se încadra în următoarele reguli: contravențiile erau fapte neintenționate, indiferent de actul normativ care le consacra; subiecte ale contravenției erau numai persoanele fizice; contravențiilor li se aplicau circumstanțele atenuante, cauze de exonerare de răspundere, recidiva; tentativa și complicitatea la săvârșirea contravențiilor nu se pedepseau; ca sistem sancționator existau pedepsele constând în amendă si închisoare; se putea lua măsura confiscării, după regulile stabilite de cod; amenda se pronunța singură sau însoțită de închisoarea polițienească, iar în caz de insolvabilitate a condamnatului amenda se putea înlocui cu închisoare stabilită ca durată de judecătorie; exista posibilitatea stabilirii contravențiilor prin legi ale organelor administrative, acestora revenindu-le un rol însemnat în constatarea, sancționarea și executarea contravențiilor.

Codul Penal român din 1936 definește contravenția în art.579 și 580 și aduce ca noutate în reglementarea sancționării contravenționale instituirea răspunderii în situația săvârșirii contravenției în baza raportului de prepușenie sau, în cazul în care subiectul contravențional se găsea sub îngrijirea altei persoane, prin art.581 .

Sistemul instituit prin Codul Penal din 1936, cu modificările ulterioare, a fost dezincriminat prin Decretul 184/1954, decret care a abrogat dispozițiile din Codul penal si din legile speciale privind sancționarea faptelor ce constituie contravenții. Încadrarea contravențiilor în cadrul ilicitului penal alături de crime si delicte dispare odată cu Decretul nr.184/1954, când contravențiile încep a fi abordate ca fapte cu un pericol social redus, simple abateri administrative. Acesta este momentul în care știința dreptului administrativ devine aceia îndreptățită a defini elementele esențiale ale răspunderii contravenționale. Decretul, care a fost republicat la 28 mai consfințit pentru prima dată în istoria țării noastre, regulile esențiale ale constatării faptelor contravenționale, aplicării sancțiunii, executării căilor de atac și executării sancțiunii, care în linii mari, au fost reluate și în Legea 32/1968. Adoptarea legii 32/1968 a adus o perfecționare în materia reglementării contravențiilor ducând la o întărire a legalității, la o limitare a actelor normative în care erau cuprinse contravențiile, la o stabilire mai riguroasă a faptelor considerate contravenționale.

Acesta a fost momentul legislativ care a marcat trecerea contravenției din sfera faptelor penale în domeniul abaterilor de natură administrativă, cu regimul juridic sancționator administrativ.

În fundamentarea conceptului de contravenție, nici legiuitorul din 1954 nu a găsit un alt criteriu de delimitare a contravenției de infracțiune decât criteriul cantitativ (grad mai redus de pericol social), adăugând însă și un al doilea criteriu, cel al sancțiunilor specific administrative: avertismentul și amenda contravențională, care își păstra natura juridică administrativă, neputând fi transformată în muncă corecțională în libertate sau într-o pedeapsă privativă de libertate, instituție aparținând dreptului penal.

Devenit lege cadru în materie contravențională, Decretul 184/1954 a prefigurat atât partea generală, cât și partea procedurală contravențională.

Ulterior, Legea nr.32/1968, deși a preluat în linii mari reglementarea anterioară, a reprezentat un evident progres în reglementarea contravențiilor, demonstrat și de faptul că a continuat să se aplice până în anul 2001, chiar dacă unele legi sau ordonanțe ale Guvernului de după 1989 au modificat sau au stabilit unele rezerve la anumite dispoziții ale legii.

În prezent sediul materiei îl constituie Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care a abrogat Legea nr. 32/1968. Desigur, actuala reglementare conține elemente de noutate, dar cel mai important aspect îl reprezintă punerea de acord a prevederilor sale cu principiile Constituției din 1991.

Potrivit art.1 din Legea nr.32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, contravenția era definită ca fiind fapta săvârșită cu vinovăție, care prezintă un pericol social mai redus decât infracțiunea și este prevăzută și sancționată ca atare prin legi și alte acte normative. Remarcăm că în prezent, Legea nr.32/1968 care constituia legea cadru în materia răspunderii contravenționale, a fost abrogată prin O.G. nr.2 din 12 iulie 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, iar abordarea normelor cuprinse în acest act normativ trebuie să se facă în înțelesul și cu respectarea dispozițiilor Constituției României din 1991 revizuită.

Potrivit O.G. nr.2/2001 contravenția este definită ca fiind fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București. Prin Legea de aprobare nr.180/2002, O.G. nr.2/2001 i s-au adus anumite modificări și completări care îmbunătățesc unele din textele inițiale. În art. 1 teza I-a din O.G. nr.2/2001 se stipulează că legea contravențională apără valorile sociale care nu sunt ocrotite prin legea penală.

Trebuie subliniat că nu numai în legislația românească contravențiile au fost scoase de sub incidența legii penale, ci și în legislațiile altor țări: Germania, Cehia, Slovacia. Curtea Constituțională din țara noastră a arătat că „în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat ca nimic nu împiedică statele să-și îndeplinească rolul lor de gardieni ai interesului public prin stabilirea sau menținerea unei distincții între diferitele tipuri de infracțiuni”. Nu putem vorbi de contravenție fără a defini răspunderea contravențională ca reprezintă principala formă a răspunderii administrative, care intervine numai în situația săvârșirii unei fapte calificate expres de lege drept contravenție.

Această definiție nu mai conține referirea la pericolul social al contravenției, care ar fi mai redus ca cel al infracțiunii, așa cum prevedea art.1 din Legea nr.32/1968. Prevederea conținută în vechea lege avea la bază concepția potrivit căreia unica distincție între contravenții și infracțiuni o reprezenta pericolul social al faptei. Această concepție s-a reflectat în majoritatea actelor normative care prevedeau și sancționau contravenții, care conțineau formule de genul „Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții, încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni”. Referirea la pericolul social ca element fundamental de distincție între contravenții și infracțiuni a fost criticată de mai mulți autori, considerându-se că aceasta „cuprinde germenii unor situații confuze, ai unei abordări neștințifice și ai unei practici legislative neadecvate”. Potrivit acestui autor, confuzia era cauzată de faptul că textul vechii legi nu arăta expres dacă este vorba de pericolul social generic sau de pericolul social concret. În măsura în care este vorba de pericolul social generic, este de neînțeles de ce anumite contravenții sunt sancționate mai grav decât multe infracțiuni, astfel încât criteriul pericolului social nu este de natură să ajute la deosebirea contravențiilor de alte fapte antisociale. Eliminarea din definiția contravenției a referirii la gradul de pericol social a fost apreciata de unii autori care consideră că în acest mod definiția contravenției este mai aproape de un concept științific. Alți autori consideră că „eliminarea sintagmei referitoare la gradul de pericol social este inoportună, întrucât practica Curții Europene a Drepturilor Omului este în sensul în care contravenția ține de domeniul penal al statului, chiar dacă dreptul național nu o prevede”

În limbajul curent, prin termenul de contravenție se înțelege orice faptă ilicită, adică orice acțiune sau inacțiune prin care se incalcă o regulă juridică sau de altă natură. De asemenea, contravenția este o faptă care încalcă o norma juridică, în timp ce regulile extrajuridice care reglementează anumite activități sportive, culturale sau de altă natură, revin nu numai sferei contravențiilor, ci oricărei categorii juridice.

Definiția legală generală a contravenției este utilă deoarece constituie un instrument pe care practicienii îl folosesc cu prilejul aplicării legii contravenționale. Totodata, definiția legală a contravenției, reflectă unele dintre principiile dreptului contravențional sau anumite laturi ale acestora. De asemenea, cu ajutorul noțiunii generale a contravenției se poate mai ușor diferenția sfera ilicitului contravențional de domeniul celorlate specii de ilicit, adica sfera contravențiilor de cea a infracțiunilor, a delictelor civile, a abaterilor disciplinare, etc.

Dintre toate celelalte specii de fapte ilicite- infracțiuni, delicte civile, abateri disciplinare,etc., contravenția se asemamănă cel mai mult cu infracțiunea. Această apropiere se datorează originii comune a celor două forme de ilicit. În reglementarea actuală, legiuitorul nu definește contravenția prin compararea pericolului său social cu cel al infracțiunii, cum o făcea în cuprinsul Legii nr. 32 1986 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, ci numai prin trei elemente, respectiv: latura obiectivă,elementul legal și latura subiectivă.

1.2. REGLEMENTAREA FAPTELOR CARE ADUC ATINGERE NORMELOR DE CONVIEȚUIRE SOCIALĂ, ORDINE ȘI LINIȘTE PUBLICĂ

”Într-un stat de drept, democratic, conviețuirea socială, ordinea și liniștea publică sunt protejate printr-o multitudine de mijloace, prin reglementări penale și contravenționale, accentul fiind pus pe educarea cetățenilor pentru a le cunoaște și respecta, deoarece aceste norme garantează armonia socială și nevoile individuale.”

Întrucât nu orice comportament social poate fi calificat drept antisocial, consider că o faptă antisocială implică nu orice abatere normativă, ci numai aceea care are un caracter semnificativ prin gradul său de gravitate sau periculozitate.

Comportamentul antisocial este acea conduită manifestată de către un individ care nu are capacitatea de a se conforma la normele societății, la așteptările societății.

Robert Nisbet definea în felul următor esența problemelor sociale: ”problemele sociale… sunt probleme în sensul că reprezintă întreruperi în planul lucrurilor așteptate sau dorite; violări a ceea ce este drept sau adecvat, așa cum definește societatea aceste calități; dislocări în modelele și relațiile sociale pe care le prețuiește societatea”.

În Dicționarul Explicativ al Limbii Române, cuvântul ”antisocial” are următoarele semnificații:

– care se abate de la regulile de bună conviețuire în societate, care constituie o primejdie pentru societate;

– care încalcă normele de convenție socială;

– împotriva ordinii sociale;

– îndreptat împotriva ordinii sociale.

Având în vedere cele de mai sus, putem defini fapta antisocială ca fiind o acțiune sau inacțiune a unei persoane fizice sau juridice, prin care se încalcă o normă de conduită socială obligatorie.

Cetățenii au obligația să respecte aceste norme și să promoveze relații civilizate în viața cotidiană, să aibă un comportament civic, moral și responsabil în spiritul respectării normelor de conviețuire socială.

În funcție de pericolul social și valoarea relațiilor sociale încălcate, faptele de care aduc atingere ordinii și liniștii publice se clasifică în infracțiuni și contravenții.

In literatura de specialitate se face diferența intre contravențiile săvârșite in diferite domenii de activitate. Astfel, se face distincția intre contravenții privind:circulația pe drumurile publice, apărarea secretului de stat, evidenta populației, evidenta funciara, evaziunea fiscala, protecția mediului, protecția pădurilor, gospodărirea si utilizarea apelor, protecția muncii, regimul construcțiilor, protecția muncii, transportul feroviar, normele de conviețuire sociala, ordinea si liniștea publica.

În domeniul legislației contravenționale privind ordinea și liniștea publică, se includ în afara Legii 61/1991, act normativ principal și Legea nr.60/1990 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, Legea nr.4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și jocurilor sportive, Legea nr.554/2003 privind măsuri pentru asigurarea aspectului estetic al Capitalei și al altor localități, Legea 54/2012 privind desfășurarea activităților de picnic.

Faptele contravenționale care aduc atingere normelor de conviețuire socială, ordinii și liniștii publice sunt prevăzute în Legea nr.61/1991, în articolul 1 menționându-se: „Pentru asigurarea climatului de ordine și liniște publică necesar desfășurării normale a activității economice și social culturale și promovarea unor relații civilizate în viața cotidiană, cetățenii sunt obligați să aibă un comportament civic, moral și responsabil, în spiritul legilor țării și al normelor de conviețuire socială”.

În general, orice contravenție poate fi catalogată ca fiind faptă antisocială, însă apreciez că pentru a reliefa activitatea organelor de poliție pentru prevenirea și combaterea acestui gen de fapte se impune a trata contravențiile prevăzute de Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire sociala, a ordinii si liniștii publice.

Legea 61/1991 a înlocuit prevederile Decretului nr.153/1970, datorită condițiilor social-economice apărute în România după decembrie 1989, întrucât acestea nu mai erau de actualitate. O parte din contravențiile prevăzute în decret au fost preluate si in legea 61/1991, cum ar fi ” săvârșirea de către o persoana, in public, de acte, gesturi, fapte ori folosirea de expresii indecente, jignitoare, obscene, de natura sa provoace indignarea cetățenilor”, ”organizarea, îngăduirea sau participarea la jocuri de noroc – altele decât cele autorizate, potrivit legii – in scopul dobândirii, pe aceasta cale, a unor venituri ilicite”,  ”provocarea de scandal in localuri publice”, ”tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor, prin producerea de zgomote, cu orice aparat sau alt obiect ori prin strigate sau larma”.

În Decretul 153/1970 pentru stabilirea si sancționarea unor contravenții privind regulile de conviețuire sociala, ordinea si liniștea publica se statua faptul că ” urmare a ridicării la un nivel tot mai înalt a gradului de responsabilitate sociala, oamenii muncii iau atitudine împotriva acelora care, sub influenta unor mentalități înapoiate, refuza sa se încadreze intr-o activitate utila, duc o viata parazitara, tulbura ordinea si liniștea publica, încalcă cele mai elementare norme de conviețuire sociala, provocând indignarea cetățenilor”.

Încă din anii 1970 decretul menționat mai sus se dorea a fi un instrument juridic eficient pentru ”asigurarea ordinii publice necesare exercitării nestingherite a drepturilor garantate de lege tuturor cetățenilor.”

În societatea noastră democratică normele de conviețuire socială, ordinea și liniștea publică sunt ocrotite printr-o gamă variată de mijloace, prin acte juridice penale și extrapenale, un accent deosebit fiind pus pe educarea cetățenilor pentru le cunoaște și respecta din convingere, având în vedere că ele protejează atât climatul de armonie socială, cât și interesele fiecărui individ în parte.

Putem defini contravențiile, în lumina Legii 61/1991, ca fiind acele fapte, comise cu vinovăție, prin care sunt încălcate relațiile sociale privitoare la ordinea și liniștea publică sau conviețuirea socială și ”dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni.”

Relațiile sociale care conviețuirea socială, ordinea și liniștea publică constituie obiectul generic al contravențiilor prevăzute în această lege.

1.3. FAPTE CONTRAVENȚIONALE CARE ADUC ATINGERE ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

1.3.1. APELAREA LA MILA PUBLICULUI

”Apelarea, in mod repetat, la mila publicului, de către o persoana aptă de muncă, precum si determinarea unei persoane la săvârșirea unor astfel de fapte” este pedepsită cu amendă între 100 și 500 lei.

Condițiile de existență ale contravenției privesc atât fapta de a apela la mila publicului, cât și determinarea la o asemenea faptă și acestea în mod repetat.

Apelarea la mila publicului vizează publicul în general, masa nedeterminată de persoane către care se îndreaptă solicitarea făptuitorului.

De aceea dacă o persoană se adresează unor cunoscuți, unor prieteni, unor rude, cerându-le ajutor material, aceasta nu poate caracteriza contravenția de mai sus. În această situație, cel în cauză a făcut apel la mila unor anumite persoane determinate, iar nu la mila publicului în general, privit ca o masă nedeterminată de persoane, cărora cel ce săvârșește contravenția se adresează.

Apelarea se poate face prin orice mijloace: prin viu grai, prin gesturi, prin anunțuri afișate, prin orice alte mijloace care traduc solicitarea unui ajutor. Cerința esențială pentru existența contravenției constă în repetarea acțiunii. De precizat că nu este necesar ca apelul la mila publicului, făcut în mod repetat, să fie încununat cu succes. Fapta este contravenție chiar dacă în urma acestor cereri, nu s-a obținut niciun ajutor.

Subiectul acestei contravenții poate fi orice persoană care are capacitatea de a muncii. Persoana își dă seama că are capacitatea de a munci și urmărește totuși să-și procure câștiguri materiale fără muncă, exploatând sentimentul de milă a publicului.

Cadrul legal in domeniul cerșetoriei mai include:

– art. 132 si 133 din Legea nr. 272/2004 privind protecția si promovarea drepturilor copilului;

-art.1 si 21 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat;

– Legea nr.203/2000 pentru ratificarea Convenției Organizației Internaționale a Muncii nr. 182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor si acțiunea imediata în vederea eliminării lor, adoptata la cea de-a 87-a sesiune a Conferinței Generale a Organizației Internaționale a Muncii la Geneva la 17 iunie 1999.

1.3.2. CONSUMUL DE ALCOOL ÎN LOCURILE PUBLICE

”Servirea consumatorilor cu băuturi alcoolice in localurile publice si in afara acestora, in zilele si la orele când, potrivit dispozițiilor legale, acestea sunt închise sau este interzisa desfacerea băuturilor alcoolice ori după ora de închidere stabilita prin autorizația de funcționare” este incriminată de art.2, pct.19 din Legea 61/1991 și se sancționează cu amendă între 500 și 1500 lei.

Condiția de existență a contravenției constă în servirea consumatorilor cu băuturi alcoolice. Cerință esențială, impusă de legiuitor este ca servirea să se facă: ”în localuri publice și în afara acestora”, ”în zilele și orele când, potrivit dispozițiilor legale, localurile sunt închise sau este interzisă desfacerea băuturilor alcoolice”.

Subiect al acestei contravenții poate fi patronul, responsabilul sau orice angajat al localului public, acestea fiind persoanele responsabile de aplicarea prevederilor legale privind orarul de funcționare.

Nu poate fi reținuta această contravenție în situația în care băuturile alcoolice sunt comercializate pentru a fi consumate la domiciliu sau în alte locuri de agrement. Excepția de la această situație poate face servirea cu băuturi alcoolice în zilele în care acest lucru este interzis prin lege, cum ar fi, spre exemplu, interzicerea comercializării de băuturi alcoolice în ziua în care se desfășoară alegeri, de orice tip (locale, parlamentare, etc.), în zona de protecție a localului secției de votare ().

Orele și zilele de funcționare a localului trebuie să fie afișate la intrarea în localul public.

În cazul repetării acestei contravenții se dispune și măsura suspendării activității localului public între 10 și 30 zile. Măsura se dispune de instituția care a eliberat autorizația de funcționare la propunerea organului constatator.

”Servirea cu băuturi alcoolice in localuri publice si in afara acestora pe timpul desfășurării adunărilor publice, grevelor, manifestărilor sportive sau altor asemenea întruniri publice, in imediata apropiere, precum si consumul de băuturi alcoolice in astfel de condiții de către participanți” constituie contravenție si se sancționează cu amendă în cuantum de la 500 la 1500 lei.

”Instituirea acestei prevederi legale de către legiuitor are drept scop asigurarea bunei desfășurări a adunărilor și manifestărilor publice, autorizate, asigurarea protecției participanților la astfel de adunări și implicit asigurarea ordinii și liniștii publice în locurile unde acestea se desfășoară. Această prevedere legală completează pe cea prevăzută în Legea 60/1991 privind regimul juridic al adunărilor publice”.

În conformitate cu art.13, lit. e din Legea 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice participanții sunt obligați ”sa nu participe la adunări publice in stare de ebrietate, sa nu consume si sa nu distribuie băuturi alcoolice sau droguri”.

Actul de executare al acestei contravenții se consumă prin servirea cu băuturi alcoolice în localuri publice și în afara acestora, precum și prin consumul de băuturi alcoolice.

Condiția impusă este ca servirea și/sau consumul de băuturi alcoolice să se facă pe timpul desfășurării adunărilor publice, grevelor, manifestărilor sportive sau altor asemenea întruniri publice.

Subiect al acestei contravenții poate fi, de asemenea, patronul, responsabilul sau orice angajat al localului public, dar și participantul la manifestarea publică respectivă, care consumă băuturi alcoolice.

”Desfacerea, comercializarea si consumul băuturilor alcoolice in locurile publice, la intrarea in curțile si in interioarele lor, cum sunt: spitale si alte unități sanitare, centre de plasament al minorilor, unități si instituții de învățământ si educație, lăcașuri de cult si instituții religioase aferente cultelor care interzic consumul băuturilor alcoolice in practicarea religiei respective, pe trotuarele sau aleile de acces ale acestora” este contravenție, fiind prevăzută de art.2, pct.21 din Legea 61/1991 și se sancționează cu amendă între 100 și 500 lei.

Actul de executare al acestei contravenții constă în desfacerea, comercializarea și consumul băuturilor alcoolice. Condiția esențială, impusă de legiuitor, este ca aceste activități să se realizeze în spitale sau alte unități sanitare, centre de plasament al minorilor, unități si instituții de învațământ si educație, lăcașuri de cult si instituții religioase aferente cultelor care interzic consumul băuturilor alcoolice in practicarea religiei respective, pe trotuarele sau aleile de acces ale acestora.

Această reglementare are ca scop protejarea bolnavilor, minorilor, elevilor și studenților de tentația consumului de băuturi alcoolice.

În cazul repetării acestei contravenții se dispune și măsura suspendării activității localului public între 10 și 30 zile. Măsura se dispune de instituția care a eliberat autorizația de funcționare la propunerea organului constatator.

”Servirea cu băuturi alcoolice, in localurile publice, a consumatorilor aflați in vădita stare de ebrietate, precum si a minorilor” se sancționează cu amendă între 100 și 500 lei, conform art.3, lit. a din Legea 61/1991. De asemenea în cazul repetării acestei contravenții se dispune și măsura suspendării activității localului public între 10 și 30 zile.

Actul de executare al acestei contravenții constă în servirea cu băuturi alcoolice, în localuri publice. Condiția necesară pentru existența contravenției este ca servirea să se facă pentru persoane aflate în vădită stare de ebrietate și minorilor.

Persoanele care consumă băuturi alcoolice se pot afla în următoarele stări: sub influența băuturilor alcoolice, în stare de ebrietate sau în comă alcoolică.

Această contravenție nu poate fi reținută, dacă servirea se face, pentru persoane aflate sub influența alcoolului. Starea de ebrietate este o intoxicație acută cu alcool etilic. Ea este consecința ingerării unei cantități de lichid conținând alcool.

Starea de ebrietate este vădită, evidentă, observabilă de către personalul localului public întrucât persoana prezintă o stare de euforie, de agitație psihomotorie în care capacitate de observare activitatea acustică și vizuală, viteza reflexelor sunt diminuate. Cel în cauză este dezorientat confuz, prezintă tulburări de echilibru și coordonare sau tulburări de memorie.

Incriminarea acestei contravenții are ca scop asigurarea ordinii și liniștii publice în localurile publice, prevenirea unor fapte cu violență, scandaluri, etc și protejarea consumatorilor.

Se interzice servirea cu băuturi alcoolice a minorilor, deoarece acestia nu au reprezentarea consecințelor consumului de alcool, care le poate afecta grav profilul moral șim sănătatea.

În legislația României minorii sunt considerați cetățenii care nu au împlinit vârsta de 18 ani. Personalul localului public poate constata starea de minorat după înfățișare sau prin verificarea actului de identitate.

Personal, apreciez că instituțiile statului cu atribuții în domeniu trebuie să desfășoare activități în acest domeniu, astfel încât minorii să fie feriți de efectele nocive ale consumului de alcool. Consider că se impune înăsprirea legislației, astfel încât minorii să nu poată consuma alcool, iar în cazul în care se constată astfel de cazuri, societăților comerciale în cauză să le fie retrasă autorizația de funcționare.

”Consumul de băuturi alcoolice in următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane si terenuri sportive, instituții culturale, săli de spectacole, instituții sau unități economice, toate mijloacele de transport in comun, autogări, gări si aeroporturi, de stat si private, sau alte locuri prevăzute de lege” constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 la 500 lei.

Prin prevederea și sancționarea acestei contravenții legiuitorul a urmărit asigurarea unei atmosfere de ordine și disciplină, întărirea spiritului de responsabilitate civică și a respectului față de decența ”locului public”. Faptele respective prin împrejurările în care se comit, aduc, într-un fel sau altul atingere regulilor de conviețuire socială, lezează ordinea și liniștea publică.

Actul de executare al acestei contravenții îl constituie consumul de băuturi alcoolice. Condiția esențială, stabilită de legiuitor, este ca această activitate să se realizeze pe drumuri publice, parcuri, stadioane si terenuri sportive, în instituții culturale, săli de spectacole, instituții sau unități economice, în mijloacele de transport in comun, autogări, gări si aeroporturi, de stat si private. Totuși legiuitorul admite că se pot consuma băuturi alcoolice și în aceste locuri, cu condiția ca prin hotărârea conducătorilor locurilor respective să se delimiteze spații special amenajate pentru consumarea băuturilor alcoolice.

Ținând cont de faptul că una din cauzele care conduc la comiterea de fapte antisociale este consumul de alcool, în același articol s-a menționat că ”în locurile publice enumerate se interzice cu desăvârșire consumul de băuturi alcoolice de către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani”. Prin acest text, apreciez că legiuitorul a încercat să protejeze persoanele minore de efectele nocive pe care consumul de alcool le are asupra dezvoltării armonioase a acestora din toate punctele de vedere.

Din păcate, consider că la ora actuală respectarea acestor reglementări un face obiectul unor acțiuni concentrate ale instituțiilor statului cu atribuții în domeniu, respectiv poliție, jandarmerie, protecția consumatorului și sunt multe localuri publice unde minori pot servi băuturi alcoolice, deși în conformitate cu art.4, alin.4 din Legea 61/1991 se menționează că  în cazul repetării contravenției prevăzute la art. 3 pct. 22) se dispune, de asemenea, măsura suspendării activității localului public pe o perioada cuprinsa intre 10 si 30 de zile.

1.3.3. CONTRAVENȚII ÎN DOMENIUL PROSTITUȚIEI

”Atragerea de persoane, sub orice formă, săvârșită în localuri, parcuri, pe străzi sau în alte locuri publice în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea spre a obține foloase materiale, precum și îndemnul sau determinarea, în același scop, a unei persoane la săvârșirea unor astfel de fapte” constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 la 1500 lei.

Prin această incriminare consider că nu se aduce atingere libertății sexuale a persoanei, care este liberă să-și aleagă modul de conducere a vieții sexuale, însă fără a nesocoti regulile moralei.

”Scopul textului de lege îl reprezintă combaterea faptelor de atragere de clienți în vederea practicării prostituției. Fapta de atragere nu se poate săvârși de orice persoană ci numai de către persoana care practică prostituția. În concepția legii administrative nu este necesar ca raporturile sexuale săvârșite în scopul obținerii de foloase materiale să aibă loc. Răspunde contravențional și persoana care îndeamnă sau determină atragerea de persoane în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea spre a obține foloase materiale.”

Pericolul social al acestei fapte îl constituie încălcarea relațiilor privind conviețuirea socială, a căror desfășurare este condiționată de câștigarea mijloacelor de existență prin muncă, astfel încât regulile morale să fie respectate și să fie asigurată demnitatea persoanei.

Subiectul acestei contravenții poate fi orice persoană, textul de lege nefăcând nicio distincție cu privire la sex. Contravenția poate fi săvârșită prin două acțiuni conjugate, una scop și alta mijloc. Prima constă în ”a obține foloase materiale”, iar a doua în ”atragerea de persoane, sub orice formă, în vederea practicării de raporturi sexuale” sau ”îndemnul sau determinarea în același scop, a unei persoane la săvârșirea unor astfel de fapte”.

Acțiunea scop se materializează în comercializarea ființei fizice a persoanei care săvârșește faptă, spre a obține foloase materiale pentru raportul sexual practicat. În textul de lege nu se precizează natura foloaselor, acestea putând consta în bani, obiecte, alimente sau orice alte avantaje materiale.

Cea de-a doua formă a acțiunii mijloc, respectiv ” îndemnul sau determinarea în același scop, a unei persoane la săvârșirea unor astfel de fapte”, se referă la situația în care femeia, care este subiect activ al contravenției nu pornește singură și din proprie inițiativă la practicarea acestor fapte, de cele mai multe ori fiind îndrumată sau determinată să comită faptele. Legiuitorul vizează și activitatea acestor persoane, care în opinia mea prezintă in pericol social mai mare decât însăși săvârșirea faptei de atragere de persoane, sub orice formă, în vederea practicării de raporturi sexuale.

Încadrarea juridică a acestei fapte trebuie analizată foarte bine, deoarece elementul material al contravenției este asemănător cu cel al infracțiunii de ”determinarea sau înlesnirea practicării prostituției ori obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane ”, faptă prevăzută și pedepsită de art.213 din Noul Cod penal.

 ”Acceptarea sau tolerarea practicării faptelor prevăzute la pct. 6) in hoteluri, moteluri, campinguri, baruri, restaurante, cluburi, pensiuni, discoteci sau in anexele acestora de către patronii sau administratorii ori conducătorii localurilor respective” constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 la 1500 lei.

Având în vedere că practicarea faptelor prevăzute la art.3, pct.6 din Legea 61 din 1991 reprezintă o acțiune imorală, ilegală, periculoasă pentru sănătate, atenția legiuitorului s-a îndreptat și asupra persoanelor care ar putea accepta sau tolera practicarea unor astfel de fapte în unitățile pe care le conduc.

Subiecții acestei contravenții pot fi patronii sau administratorii ori conducătorii localurilor.

Actele de executate ale acestei contravenții se pot consuma prin acțiunile de acceptare sau tolerare, acestea fiind considerate de legiuitor forme cu un pericol social mai redus.

De menționat faptul că în situația în care cel care pune la dispoziție o cameră în mod permanent uneia sau mai multor persoane pentru a practica prostituția, acestuia i se poate reține săvârșirea infracțiunii de înlesnire a practicării prostituției și este cu atât mai grav dacă activitatea de înlesnire capătă un caracter de durată.

1.3.4. CONTRAVENȚII PRIVIND JOCURILE DE NOROC

”Organizarea, îngăduirea sau participarea la jocuri de noroc – altele decât cele autorizate potrivit legii – de natura sa lezeze bunele moravuri” se pedepsește cu amendă între 500 și 1500 lei conform art.4, lit.c din Legea 61/1991.

Legea română sancționează așadar, practicarea ilegala, neautorizata, a jocurilor de noroc.

Din textul legii contravenționale rezulta ca sunt excluse de la sancționare:

– organizarea sau participarea la jocuri de noroc autorizate;

– jocurile de noroc care nu au miza bănească si nu sunt de natura sa lezeze bunele moravuri (de exemplu jocul de table sau șah in parc);

– jocurile excluse expres pe cale de lege speciala de la autorizare si sancționare.

Nu sunt considerate jocuri de noroc si sunt permise fără autorizare următoarele tipuri de jocuri:
– tombolele organizate in scoli, in grădinițe sau in alte colectivități si care au un caracter distractiv si nonprofit pentru organizatori;
– jocurile de tip distractiv, exploatate prin intermediul unor mașini, aparate, dispozitive de orice fel si care nu presupun câștiguri bazate pe elemente aleatorii, ci au ca scop testarea forței, inteligentei si dexterității participantului;
– acțiunile organizate de diferiți operatori economici, in condițiile legii, in scopul stimulării vânzărilor si care nu presupun taxa de participare, respectiv niciun fel de cheltuiala suplimentara din partea participanților si nici majorarea prețului pe care produsul l-a avut anterior desfășurării acțiunii publicitare.

Organizarea si exploatarea activității de jocuri de noroc pe teritoriul României constituie monopol de stat. Statul poate acorda dreptul de organizare si exploatare a activității de jocuri de noroc, pe baza de licența de organizare a jocurilor de noroc, pe fiecare tip de activitate si de autorizație de exploatare a jocurilor de noroc.

Organizarea de jocuri de noroc se poate realiza de către operatorii economici care îndeplinesc cerințele prevăzute de Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc si a Hotărârii Guvernului nr. 870/2009 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a aceste ordonanțe numai in baza licenței de organizare a jocurilor de noroc,document emis de Ministerul Finanțelor Publice prin Comisia de autorizare a jocurilor de noroc.

Prin joc de noroc se înțelege acea activitate comerciala care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: se atribuie câștiguri materiale, de regula bănești, ca urmare a oferirii publice de către organizator a unui potențial câștig si a acceptării ofertei de către participant, cu perceperea unei taxe de participare directe sau disimulate, câștigurile fiind atribuite prin selecția aleatorie a rezultatelor evenimentelor care fac obiectul jocului, indiferent de modul de producere a acestora.

Sunt incluse in aceasta categorie si acele activități comerciale in care beneficiarii premiilor sunt stabiliți pe baza rezultatelor unor evenimente sau concursuri ce se vor produce fără implicarea organizatorilor.

Jocurile de noroc frauduloase sunt acele jocuri de noroc prin care mijloacelor de joc aprobate le sunt modificate datele sau parametrii inițiali, astfel încât sa fie adusa atingere elementelor de șansa sau metodelor de selecție.

Organizarea oricărui joc de noroc licențiabil implica existenta cumulativa a următoarelor elemente: existenta unui joc si sau partida, taxa de participare sau miza, fond de câștiguri sau premii, mijloace de joc, organizator, participanți.

Activitățile pentru care se poate solicita obținerea licenței de organizare a jocurilor de noroc sunt următoarele: activități loto; activități de pariuri mutuale; activități de pariuri in cota fixa; activități de jocuri de noroc caracteristice cazinourilor; activități de tip slot-machine; activități de bingo desfășurate in săli de joc; activități de bingo organizate prin intermediul sistemelor rețelelor de televiziune.

”Prin taxa de participare directa se înțelege suma de bani perceputa direct de la participant de către organizator in schimbul dreptului de participare la joc.

Prin taxa de participare disimulata se înțelege orice suma încasata sau solicitata suplimentar fata de contravaloarea perceputa de la aceeași persoana de același operator economic pentru vânzarea unor bunuri ori solicitata direct de către organizatorul activității ori de către o alta persoana care participa sub orice forma la desfășurarea activității, având ca finalitate permisiunea dreptului de participare la jocul de noroc.

Prin câștig sau premiu se înțelege sumele in bani, bunurile sau serviciile acordate de organizator participantului la joc declarat câștigător, in conformitate cu prevederile cuprinse in regulamentul respectivului joc de noroc. Răspunderea privind acordarea câștigului sau premiului revine in exclusivitate organizatorului jocului de noroc.

Prin mijloc de joc se înțelege orice suport material, inclusiv suportul informatic, care servește sau permite organizarea, desfășurarea ori participarea la jocuri de noroc. Mijloacele de joc pot fi: de baza si auxiliare.

Prin mijloc de joc de baza se înțelege orice suport material, inclusiv suportul informatic, care generează, in mod direct, elementele aleatorii ce stau la baza jocurilor de noroc. Intra in aceasta categorie, pentru jocurile de noroc in care câștigători sunt stabiliți pe baza rezultatelor unor evenimente sau concursuri care nu depind in mod exclusiv de hazard, serverele sau alte suporturi informatice similare care asigura organizarea si exploatarea unitara la nivelul organizatorului a jocurilor de noroc respective.

Prin mijloc de joc auxiliar se înțelege orice suport material, inclusiv suportul informatic, care, deși nu face parte integranta din mijlocul de joc de baza, concura împreuna cu acesta la organizarea si desfășurarea jocurilor de noroc ori la participarea la astfel de activități.

Prin organizator de jocuri de noroc se înțelege persoana juridica autorizata sa organizeze si sa exploateze jocuri de noroc in condițiile din Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc si a mijloacelor bănești.

Prin participant la jocul de noroc se înțelege orice persoana fizica majora care dorește si are dreptul legal sa participe la jocuri de noroc autorizate in condițiile Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc si a mijloacelor bănești.

In cazul acestora sunt folosite rezultatele pur aleatorii ale unor evenimente ce constau in extrageri de numere, de litere, bilete sau simboluri, indiferent de procedurile si caracteristicile mijloacelor utilizate pentru efectuarea extragerilor (urne, roti, cupe si alte asemenea mijloace) care nu se desfășoară in prezenta jucătorilor.

Pariul este un joc de noroc in care participantul trebuie sa indice rezultatele unor evenimente ce urmează sa aibă loc sau care sunt generate aleatoriu de un sistem informatic independent. In aceasta categorie se includ:

pariurile mutuale, in cadrul cărora premiul se distribuie participanților declarați câștigători proporțional cu numărul variantelor câștigătoare deținute de fiecare dintre aceștia, organizatorul fiind implicat doar in procesul de colectare a taxelor de participare si de distribuire a sumelor stabilite cu titlul de premii, in conformitate cu prevederile regulamentelor de joc respective;

– pariurile in cota fixa, in cadrul cărora organizatorul este cel care stabilește pe baza unor criterii proprii si aduce la cunoștința participanților cotele de multiplicare a mizei in cazul in care variantele jucate sunt declarate câștigătoare, in conformitate cu prevederile regulamentelor de joc respective. Valoarea fiecărui câștig este fixata prin regulament (suma fixa sau multiplu de miza) independent de totalul mizelor.”

1.3.5. CONTRAVENȚII CARE AFECTEAZĂ ONOAREA SI DEMNITATEA PERSOANELOR PRECUM SI PRESTIGIUL INSTITUȚIILOR PUBLICE

”Săvârșirea in public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violenta împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natura sa tulbure ordinea si liniștea publica sau sa provoace indignarea cetățenilor ori sa lezeze demnitatea si onoarea acestora sau a instituțiilor publice” se sancționează cu amendă între 200 și 1000 lei.

Actele de executare ale acestei contravenții sunt în linii mari identice cu cele ale infracțiunii de ”tulburarea ordinii și liniștii publice” prevăzută de art.372 Noul Cod penal, care incriminează „fapta persoanei care, în public, prin violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor, tulbură ordinea și liniștea publică”.

Pentru stabilirea existenței infracțiunii menționate mai sus trebuie examinate manifestările făptuitorului în totalitatea lor, ținându-se cont și de consecințele pe care le-au produs.

Calificarea faptei drept contravenție se face atunci când au avut întindere și o intensitate mai mică, de față au fost un număr restrâns de persoane, urmările faptei sunt neînsemnate, nu a fost pusă în pericol viața și integritatea celor din jur, deci fapta nu a fost urmată de loviri, de acte de violență, de vătămări corporale, de degradări sau distrugeri materiale însemnate.

Analizând textul acestei contravenții, se pot distinge trei moduri prin care se pot încălca prevederile legii, astfel:

săvârșirea de fapte, acte sau gesturi obscene, adică autorul are o atitudine obraznică, indecentă și trivială, prin care se încalcă limita decenței, o manifestare lipsită de decență, de pudoare, este necuviincioasă;

proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, adică autorul lor rostește, pronunță cuvinte care prin semnificația lor nu se cuvine a fi rostite în prezența altor persoane și care au menirea de a aduce acestora din urmă injurii sau jigniri (li se adresează injurii, cuvinte josnice, grosolane, lipsite de respect, care jignesc ființa umană);

amenințarea cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, adică subiectul se adresează unor persoane amenințându-le cu rele tratamente. În cazul în care o persoană este amenințată cu ”săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere” se reține infracțiunea de amenințare prevăzută de art.206 Cod Penal.

Cerința esențială este ca aceste fapte să se producă în public. În Dicționarul explicativ al limbii române, sintagma ”în public” este definită ”în fața unui anumit număr de persoane, în văzul lumii”.

În accepțiunea Codului penal – ”Fapta se consideră săvârșită în public atunci când a fost comisă:

a. într-un loc care prin natura sau destinația lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană;

b. în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de față două sau mai multe persoane;

c. într-un loc neaccesibil publicului, însă cu intenția ca fapta să fie auzită sau văzută și dacă acest rezultat s-a produs față de două sau mai multe persoane;

d. într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepția reuniunilor care pot fi considerate că au caracter de familie, datorită naturii relațiilor dintre persoanele participante”. .

Prin ”liniște publică” trebuie să înțelegem climatul obișnuit, permanent, de înțelegere, de conviețuire pașnică, securitate personală, în care de desfășoară viața în societate.

Liniștea publică este tulburată atunci când acest climat pașnic este înlăturat și înlocuit printr-o stare de agitație generală, în care sentimentul de securitate personală este afectat de teamă și neliniște, în care înțelegerea și conviețuirea pașnică sunt înlocuite de stări de conflict.

1.3.6. TULBURAREA LINIȘTII CETĂȚENILOR ȘI PROVOCAREA DE SCANDAL

„Provocarea ori participarea efectiva la scandal, in locuri sau localuri publice” constituie contravenție și se pedepsește cu amendă între 200 și 1000 lei.

Actele de executare ale acestei contravenții se consumă prin provocarea sau participarea efectivă la scandal. Condiția cerută de legiuitor este ca aceste fapte să se producă în ”locuri” sau ”localuri publice”.

Prin ”scandal” se înțelege o manifestare prin care se stârnește zarvă, vâlvă, certuri simple, altercații, încăierări, îmbrânceli reciproce între două sau mai multe persoane sau care provoacă indignare. În Dicționarul explicativ al limbii române, ”scandal” este definit ca ” zarvă, vâlvă produsă de o faptă reprobabilă, rușinoasă; indignare, revoltă provocată de o asemenea faptă; zgomot mare, gălăgie, tărăboi; întâmplare care tulbură ordinea publică; faptă urâtă, rușinoasă, care provoacă indignare ”.

După cum se vede este vorba de gamă întreagă de manifestări prin care se poate produce scandal.

Sunt de natură a produce scandal, fapte ca: spargerea de geamuri, de sticle într-un local, acostarea unei persoane necunoscute și exercitarea asupra acesteia a unor violențe, oprirea cu forța a unor vehicule, etc.

Prin ”participare efectivă” înțelegem că participantul, ca subiect al contravenției, este de față în momentul producerii scandalului și participă efectiv la certuri, altercații, încăierări sau îmbrânceli. Nu pot fi sancționate persoanele care, în momentul producerii scandalului, se aflau în locurile sau localurile publice, chiar dacă cel care a provocat scandalul avea ceva de reproșat acestora, nu au participat efectiv la scandal sau nu au răspuns la provocări.

”Tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigate sau larma” se sancționează cu amendă de la 200 la 1000 lei conform art.4, lit. b din Legea 61/1991.

Prin incriminarea unor astfel de fapte, care pot consta în strigăte , claxonarea insistentă și nejustificată în localități, producerea unor zgomote cu sirene, aparate/instrumente muzicale, legiuitorul a dorit să protejeze climatul de normalitate civică, care este afectat de astfel de manifestări.

Cerința esențială este ca faptele să se comită ”fără drept”. Spre exemplu, dacă un claxon insistent este determinat de evitarea uni accident, dacă o sirenă este folosită de mașinile instituțiilor care intervin în situații de urgență (poliție, pompieri, salvare, etc) este evident că nu putem vorbi de fapte contravenționale. În legătură cu această contravenție se impune să precizăm că textul de lege nu este aplicabil persoanelor care comit asemenea fapte în locuințele sau apartamentele în care locuiesc. Acestora din urmă li se aplică prevederile art.3, pct.26 din Legea 61 din 1991.

”Tulburarea liniștii locatarilor intre orele 22,00-08,00 si 13,00-14,00 de către orice persoana prin producerea de zgomote, larma sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare in localurile sau in sediile persoanelor juridice, in locuințele persoanelor fizice sau in oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat in imediata vecinătate a acestora” se sancționează cu amendă între 200 și 1000 lei.

Prin acest text de lege se incriminează orice perturbare a liniștii locatarilor în intervalele de timp precizate. Fiecare cetățean este obligat să adopte un comportament civic și responsabil, în spiritul normelor de conviețuire socială, astfel încât să nu deranjeze prin diverse activități liniștea locatarilor.

Această contravenție poate fi săvârșită de către alți locatari din acel imobil prin folosirea de aparate date la intensitate mare, între orele 22,00 – 08,00, chefuri, scandaluri, dar și de către localuri publice amplasate într-o clădire de locuințe.

Condiția esențială pentru existența contravenției este ca actele de tulburare să se săvârșească în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora.

Daca este de necontestat ca munca reprezintă o noțiune inseparabila de existenta ființei umane, odihna este o cerința indispensabila, de natura fizica si psihica pentru refacerea capacitaților fizice si intelectuale consumate în timpul muncii si pentru satisfacerea unor cerințe culturale, educative sau sociale. În intervalul 22,00 – 08,00 și 13,00 – 14,00, legiuitorul a incriminat săvârșirea unor fapte de tulburare a liniștii pentru a asigura dreptul la odihnă al cetățenilor, care poate fi afectat de diverse acțiuni deranjante.

Actele de executare ale acestei contravenții se consumă prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare.

Nu poate fi reținută această contravenție în cazul unor festivaluri, sărbători legale, obiceiuri și sărbători tradiționale, revelioane, etc, când societatea admite producerea unor astfel de zgomote.

”Organizarea de petreceri cu caracter privat si utilizarea de aparatura muzicala la intensitate de natura a tulbura liniștea locuitorilor, in corturi, alte amenajări sau in spațiu neacoperit, situate in perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter social, in mediul urban” constituie contravenție și se pedepsește cu amendă între 500 și 1500 lei conform art.4, alin.1, lit. c din Legea 61 din 1991.

În România, în ultimii ani s-au întâlnit frecvent situații, în care diverși cetățeni organizează petreceri în zona limitrofă imobilelor de locuit fără a fi interesați că prin acest demers deranjează liniștea cetățenilor din zona respectivă.

În cazul săvârșirii unor contravenții continue de tulburare a ordinii și liniștii publice, având în vedere faptul că încălcarea obligației legale durează mult timp, se impune necesitatea sancționării contravenționale repetate.

Aplicarea de sancțiuni contravenționale conform textelor legale menționate mai sus nu este condiționată de realizarea unor măsurători ale nivelului de zgomot cu mijloace tehnice omologate.

În practica instanțelor judecătorești au fost întâlnite cazuri în care s-a motivat că aplicarea de sancțiuni contravenționale repetate pentru excesul de zgomot perpetuu nu reprezintă o soluție viabilă, invocându-se lipsa pericolului social în sine, argumentare ce a stat la baza motivării încheierii prin care s-a dispus anularea respectivelor sancțiuni.

Ținând cont de aspecte enunțate, coroborate cu faptul că nu se pot lua măsuri care să determine încetarea contravenției în sine, rezultă că, în prezent, deși se aplică numeroase sancțiuni pentru excesul de zgomot, acestea nu au finalitate și nu îndeplinesc scopul principal de protejare a climatului de liniște publică.

Actualmente, o astfel de constatare certă privind nivelul de zgomot se poate realiza numai printr-un mijloc tehnic omologat, cum ar fi sonometre, expozometre, sonore individuale, dozimetre de zgomot, analizoare de frecvență a semnalului acustic și microfoane.

1.3.7. CONTRAVENȚII CONTRA RELAȚIILOR DE FAMILIE

 ”Alungarea din locuința comuna a șotului sau soției, a copiilor, precum si a oricărei alte persoane aflate in întreținere” constituie contravenție și se pedepsește cu amendă între 200 și 100 lei.

Obiectul juridic al acestei fapte contravenționale îl constituie relațiile de familie în aspectul care impune membrilor de familie să-și acorde unul altuia sprijin moral și material.

Subiectul contravenției poate fi orice persoană, care are obligația de întreținere. În general, obligațiile de întreținere în cadrul raporturilor de familie sunt reciproce.

Dispozițiile art.516 din Noul Cod civil prevăd că obligația de întreținere există între soț și soție, rudele în linie dreaptă, între frați și surori, precum și între celelalte persoane anume prevăzute de lege. Totodată obligația de întreținere există între foștii soți, în condițiile prevăzute de lege.

Pentru existența acestei contravenții este necesară ”alungarea din locuința comună”.

Alungarea poate consta în simpla izgonire, îndepărtarea din locuința comună a soțului sau soției, a copiilor sau a oricăror alte persoane aflate în întreținere. Astfel de situații sunt întâlnite în cazul unor familii dezorganizate, pe fondul consumului de alcool. În practică,se observă că autorul reprimește în locuință pe cei alungați, astfel că aceștia nu sunt supuși pericolului unor suferințe fizice sau morale.

”În cazul săvârșirii acestei contravenții este necesara plângerea părții vătămate. Retragerea plângerii ori împăcarea părților înlătura răspunderea făptuitorului. Organele constatatoare sunt abilitate sa restabilească situația anterioara.”

Plângerea părții vătămate este necesară pentru a da o formă legală pătrunderii în locuința în care se află contravenientul. Contravenția este legată de modul în care, între membrii familiei, se realizează îndatorirea de sprijin și ajutor reciproc. Ea are un conținut care se conturează, în special, înăuntrul raporturilor de familie. Prioritatea acordată în acest caz intereselor de familie a determinat dispoziția potrivit căreia retragerea plângerii ori împăcarea părților înlătură răspunderea făptuitorului.

În cazul în care cei alungați au fost expuși la suferințe fizice sau morale, se va reține infracțiunea de abandon de familie, faptă prevăzută de art.378, alin.1, lit. a Noul Cod penal.

1.3.8. ALTE FAPTE CONTRAVENȚIONALE CONTRARE ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

”Constituirea unui grup format din trei sau mai multe persoane, in scopul de a săvârși acțiuni ilicite, contrare ordinii si liniștii publice si normelor de conviețuire sociala, precum si actele de încurajare sau sprijinire, sub orice forma, a unor astfel de grupuri de persoane, care incită la dezordine sociala” este prevăzută de art.2,pct.3 din Legea 61/1991 și pedepsită cu amendă între 100 și 500 lei de art.3, lit.a din același text de lege.

Prin prezenta contravenție legiuitorul dorește să protejeze ordinea și liniștea publică, precum și normele de conviețuire socială.

Un vechi dicton latin spune că „ordo est anima rerum” adică „ordinea este sufletul lucrurilor”. ”Într‐adevăr, orice comunitate umană implică în mod necesar o viață de relații reciproce, de raporturi foarte diversificate. Prin firea sa omul este predispus acțiunii, iar nevoile sale materiale și spirituale îl pun în situația de a acționa, intrând în relații cu semenii săi, ori cu anumite structuri instituționale din cadrul societății. Fiecare individ fiind supus acestui imperativ natural este firesc ca acțiunile sale să se încrucișeze, armonizându‐se sau ciocnindu‐se cu acțiunile altor membrii ai comunității sociale în care trăiește”.

Ordinea și liniștea publică au fost caracterizate în literatura juridică ca fiind acel atribut al vieții sociale, în care raporturile între oameni, comportamentul lor, activitățile lor, în public, se desfășoară în mod pașnic, după norme de respect reciproc, de securitate personală, de încredere în atitudinea și faptelor celorlalți oameni.

Actul de executare al acestei contravenții constă în constituirea de unui grup în scopul de săvârși acțiuni ilicite. Condiție esențială este ca grupul să fie format din cel puțin 3 persoane.

Subiectul acestei contravenții poate fi orice persoană.

Prin actele de încurajare sau sprijinire a unor astfel de grupuri care au ca scop săvârșirea de acțiuni ilicite se înțelege orice ajutor dat. Ajutorul poate fi dat sub orice formă, de exemplu: îmbărbătare, stimulare, ocrotire, protejare, sprijinire, etc.

”Alarmarea publicului, a organelor specializate pentru a interveni in caz de pericol ori a organelor de menținere a ordinii publice, prin darea semnalelor de pericol sau, după caz, prin solicitarea intervenției la fata locului, fără motiv întemeiat” constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 100 și 500 lei.

Textul acestui articol sancționează alarmarea falsă a organelor specializate de intervenție. Prin organe specializate să intervină în caz de pericol se înțelege poliția, salvarea, pompieri. Se poate reține această contravenție și în cazul alarmării societăților din domeniul electricității, apei, gazelor naturale. În aceste cazuri este necesar ca reprezentanții acestor societății să anunțe organele competente să constate contravenția.

Pentru existența contravenției este necesar, ca prin darea semnalelor de pericol sau prin solicitarea intervenției la fața locului a celor prevăzuți în conținutul contravenției, să se producă efectiv alarmarea acestora. O altă condiție esențială este ca solicitarea intervenției la fața locului să se facă fără motiv întemeiat și cu scopul vădit de a induce în eroare publicul și organele prevăzute de lege.

1.4. PRINCIPALELE CAUZE CARE CONDUC LA SĂVÂRȘIREA DE CONTRAVENȚII CARE LEZEAZĂ NORMELE DE CONVIEȚUIRE SOCIALĂ, ORDINE ȘI LINIȘTE PUBLICĂ

Faptele antisociale apar în orice mediu, chiar și într-unul superior din punct de vedere etic. În acest caz cauzele trebuie căutate la individ. Unii delincvenți prezintă nativ tendințe antisociale care se manifestă devreme prin acte de brutalitate, nesupunere, furt, perversiuni. Putem spune despre aceștia că sunt victimele propriei constituții psihice. Aceștia ajung de timpuriu în conflict cu legea, și dintre ei se recrutează cel mai mare procent de recidiviști.

Inteligența scăzută este un alt factor care determină criminalitatea. Motivația dată de specialiști în argumentarea impactului inteligenței asupra delincvenței ar fi lipsa unuia din factorii inhibativi de prim ordin – nu poate prevedea consecințele infracțiunii, nu e capabil să se oprească la timp, să se abțină de la impulsul antisocial.

Condițiile de mediu – certurile, neînțelegerile din familie, lipsa de supra-veghere, imposibilitatea satisfacerii nevoilor primare – pot fii cauze care să determine o conduită delicventă chiar la persoane cu o constituție psihică normală.

La întâlnirea factorilor individuali și sociali șansele ca fapta antisocială să aibă loc cresc foarte mult.

Cauzele care determină delicvența juvenilă sunt variate și necesită o cunoaștere cât mai amanunțită a delicvenților, atât în plan individual cât și social.

Comiterea de fapte antisociale este rezultanta unei multitudini de circumstanțe, cele mai semnificative fiind consumul frecvent de alcool, numărul crescut de minori lăsați fără supraveghere care se asociază unor grupuri stradale. In plus, lipsa reacției publice in cazul comiterii unor fapte antisociale pe strada este un atu pentru persoanele care le comit.

Ceea ce îi determină pe unii sa comită fapte antisociale sunt problemele sociale cu care se confruntă. Aici putem vorbi despre : sărăcie, criminalitate economico-financiară, abandonul școlar, lipsa unei locuințe, lipsa unui loc de munca, consumul de alcool si droguri, tabagismul, tensiuni si dezorganizări familiale, atracția pentru jocurile de noroc, slaba supraveghere a copiilor, lipsa controlului social.

Un alt motiv care duce la degradarea în mentalitatea omului, a respectului față de valorile sociale (care sunt viața, integritatea si sănătatea fizică si psihică, respectarea dreptului de proprietate, a dreptului la libera circulație) si deci care conduce la săvârșirea faptelor antisociale, este promovarea prin mass-media (ziare, reviste, diverse publicații, radio, televiziune) a acestor fapte antisociale, care deseori sunt prezentate intr-o maniera distorsionată, exagerată, parcă tocmai cu scopul de a incita si pe alți indivizi la comiterea unor astfel de fapte. Prin acțiunea de manevrare a maselor prin diferite mijloace de către diverse grupuri de interes din lumea interlopa, se reușește de multe ori sa se imprime in conștiința maselor de indivizi o lipsa de apreciere fata de respectarea legilor si normelor de conduita morala si civila, deschizând astfel un culoar pentru satisfacerea dorinței de refulare a energiei negative acumulate, fapt exteriorizat prin săvârșirea de fapte violente si manifestări antisociale in plina stradă, indiferent de timp sau loc.

După cum apreciază literatura de specialitate, eșecul școlar este unul dintre factorii principali care facilitează comiterea de fapte antisociale de către minori si tineri.

Lipsa veniturilor este un factor determinant in crearea unui cadru familial necorespunzător, alături de natura relațiilor intrafamiliale. Lipsa integrității familiei (familii monoparentale, reîntregite, dezorganizate) constituie cauze favorizatoare ale comiterii de fapte antisociale.

Școala reușește in prea mica măsura sa compenseze lipsa autorității si a educației din familie. Cu un sistem axat in principal pe predarea de informații, aceasta instituție dispune si acorda prea puțin timp supravegherii si îndrumării copiilor cu probleme. Acest lucru este cu atât mai accentuat cu cat timpul petrecut in școala de către autorii de infracțiuni este unul redus. Cei mai mulți dintre autorii faptelor antisociale sunt absolvenți de studii primare, cel mult gimnaziale.

Lipsa utilității studiilor in asigurarea unui trai confortabil este o idee de baza a majorității delincvenților. Ea, contribuie alături de ceilalți factori menționați la înlocuirea modelului de succes in viata bazat pe ideea utilității sociale, a asumării unui rol in comunitate, cu un model bazat pe acumularea de bunuri materiale cu un efort minim depus.

1.5. MODUL DE CONSTATARE ȘI APLICARE A SANCȚIUNILOR CONTRAVENȚIONALE APLICATE PENTRU FAPTE CARE ADUC ATINGERE NORMELOR DE CONVIEȚUIRE SOCIALA, ORDINII SI LINIȘTII PUBLICE. FINALITATEA ACESTORA.

1.5.1. CONSTATAREA SANCȚIUNILOR CONTRAVENȚIONALE APLICATE PENTRU FAPTE CARE ADUC ATINGERE NORMELOR DE CONVIEȚUIRE SOCIALA, ORDINII SI LINIȘTII PUBLICE

În conformitate cu prevederile art.5, alin.1 din Legea 61/1991, contravențiile prevăzute în acest text de lege pot fi constatate de primar, împuterniciții acestuia, ofițerii și agenții de poliție, dar și de ofițeri, maiștri militari și subofițeri din cadrul jandarmeriei. De asemenea, polițiștii de frontieră pot constata astfel de contravenții, dar numai în zona specifică de competență.

După cum observăm, legiuitorul a stabilit în mod expres persoanele competente să constate aceste contravenții. Pe lângă aceste persoane, Legea politiei locale nr. 155/2010 statuează faptul că în domeniul ordinii și liniștii publice, ”politia locală constată contravenții și aplică sancțiuni pentru nerespectarea normelor legale privind conviețuirea socială stabilite prin legi sau acte administrative ale autorităților administrației publice centrale și locale, pentru faptele constatate în raza teritorială de competență.” Totodată polițiști locali pot constata aceste contravenții și ca împuterniciți ai primarului.

Deși primarul poate constata personal acest gen de contravenții, în practică sunt foarte rare cazurile când edilul unei localități uzează de dreptul de a constata astfel de fapte. Aceasta atribuție nu apare în Legea administrației publice locale nr. 215/2001, unde sunt stabilite principalele ”atribuții ale primarului astfel:

a) atribuții exercitate în calitate de reprezentant al statului, în condițiile legii;

b) atribuții referitoare la relația cu consiliul local;

c) atribuții referitoare la bugetul local;

d) atribuții privind serviciile publice asigurate cetățenilor;

e) alte atribuții stabilite prin lege.”
Conform art.61 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale republicată, primarul îndeplinește o funcție de autoritate publică. Primarul asigură respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, ale prevederilor Constituției, precum și punerea în aplicare a legilor, a decretelor Președintelui României, a hotărârilor și ordonanțelor de Guvern, a hotărârilor consiliului local, dispune măsurile necesare și acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor și instrucțiunilr cu caracter normativ ale miniștrilor, ale celorlalți conducători ai autorităților administrative publice centrale, ale prefectului, precum și a hotărârilor consiliului județean, în condițiile legii. Primarii au în competență constatarea și sancționarea contravențiilor în domenii foarte diverse, de exempu, în domeniul apărării ordinii și liniștii publice, actelor normative ale autorităților locale, executarea lucrărilor edilitare, prevenirea și combaterea epidemiilor, întreținerea drumurilor, etc.

Conducătorii anumitor instituții sau autorități publice au competența de a împuternici anumite persoane să constate și să sancționeze contravenții. Autoritățile publice care au structuri militare vor stabili prin regulamentele interne organele competente să constate și să aplice sancțiunile în cazul contravențiilor săvârșite de cadrele militare și de angajații civili în legătura cu serviciul. Persoanele care mandatează alte persoane să fie agenți constatatori, pot fi la rândul lor agenți constatori, potrivit argumentului qui potest plus, potest et minus.

În cazul ofițerilor și agenților de poliție, Legea nr.218 din 2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române stabilește ca atribuții principale:

” aplică măsuri de menținere a ordinii și liniștii publice, a siguranței cetățeanului, de prevenire și combatere a fenomenului infracțional și de identificare și contracarare a acțiunilor elementelor care atentează la viața, libertatea, sănătatea și integritatea persoanelor, a proprietății private și publice, precum și a altor interese legitime ale comunității”;

”constată contravenții și aplică sancțiuni contravenționale, potrivit legii.”

Conform art.19, lit. q din Legea nr.550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, constatarea de contravenții și aplicarea sancțiunilor contravenționale este una din atribuțiile Jandarmeriei Române, care își desfășoară activitatea în interesul cetățenilor, al comunității și în sprijinul instituțiilor statului, exclusiv pe baza și în executarea legii.

Contravențiile prevăzute de Legea 61/1991 pot fi constatate de polițiști de frontieră în zona de competență.

În înțelesul OUG 104/2001 privind organizarea și funcționarea Politiei de Frontieră Române, expresia zonă de competență are următoarea semnificație:  

suprafața din teritoriul național constituită din zona de frontieră, suprafața aeroporturilor și a porturilor situate în interiorul țării, deschise traficului internațional, Dunărea interioară și canalul Sulina situate în afara zonei de frontieră, apele maritime interioare și marea teritorială, precum și zona contiguă și zona economică exclusivă ale României, în care Poliția de Frontieră Română își îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege;

întreaga suprafață a teritoriului național, numai pentru îndeplinirea atribuțiilor prevenirea și combaterea migrației ilegale.

Agenții constatatori sunt stabiliți și prin art.15, alin.2 din Ordonanța nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, astfel: primarii, ofițerii și subofițerii din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și de alți conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al municipiului București, precum și de alte persoane prevăzute în legi speciale.

Constatarea contravențiilor se efectuează prin întocmirea unui proces verbal, care de regulă, are o formă tipizată în funcție de instituția din care face parte agentul constatator.

În primă fază, înainte de a încheia procesul verbal de constatare a faptei, agentul constatator trebuie să execute o serie de activități. Astfel, trebuie stabilit dacă fapta este prevăzută și sancționată de Legea 61/1991 și dacă este competent să o constate și să ia alte măsuri. Această activitate este importantă, în contextul evitării efectuării unor acte procedurale susceptibile de a fi lovite de nulitate sau anulate ulterior întocmirii lor.

În continuare, agentul constatator va stabili încadrarea juridică a faptei, dacă fapta comisă constituie infracțiune sau contravenție, având în vedere că în cazul infracțiunii există o altă procedură de constatare.

Un alt pas important este identificarea contravenientului prin legitimarea acestuia. Legitimarea și stabilirea identității unei persoane reprezintă măsuri cu caracter preventiv, ce constau în solicitarea și verificarea actului de identitate sau a altor documente de legitimare, pentru a i se cunoaște datele de stare civilă, cetățenia, domiciliul ori reședința. Contravenientul este obligat să prezinte actul de identitate.

Dacă persoana legitimată nu are asupra sa documentele de identitate, dar furnizează datele personale, aceste se verifică în bazele de date ale instituției din care face parte agentul constatator, după care se iau măsurile legale.

În cazul în care persoana refuză să se legitimeze ori să dea relații cu privire la identitatea sa, agentul constatator îi atrage atenția că fapta sa constituie, de asemenea, contravenție și se sancționează conform legii.

Dacă persoana refuză în continuare să prezinte actul de identitate sau să furnizeze datele de identificare, agentul constatator efectuează un control corporal sumar, cu respectarea prevederilor legale, iar în situația în care găsește actul, după stabilirea identității aplică sancțiunea contravențională.

În situația în care în urma efectuării controlului persoanei, actul de identitate nu se găsește asupra acesteia și nu se poate stabili în niciun fel identitatea acesteia, agentul constatator va conduce persoana în cauză la sediul unității din care face parte, unde va încerca să stabilească identitatea prin alte procedee de identificare. Verificarea situației persoanei și luarea măsurilor legale se vor realiza în cel mult 24 ore, de la momentul conducerii la sediu.

O altă etapă în constatarea contravenției o reprezintă stabilirea pagubelor materiale produse prin contravenție și natura acestora. Pagubele materiale vor fi descrise în procesul verbal de constatare a contravenției.

De asemenea, agentul constatator va stabili dacă sunt bunuri supuse confiscării, cui aparțin, natura acestora, iar dacă sunt perisabile să ia măsuri de conservare sau de indisponibilizare.

În cuprinsul art.4, alin.1 din Legea 61/1991 se menționează că ”sunt supuse confiscării lucrurile care au servit la săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 2 pct. 4) si 5), daca sunt ale contravenientului, precum si lucrurile dobândite prin săvârșirea contravențiilor, daca nu sunt restituite persoanei vătămate”.

1.5.2.APLICAREA SANCȚIUNILOR CONTRAVENȚIONALE APLICATE PENTRU FAPTE CARE ADUC ATINGERE NORMELOR DE CONVIEȚUIRE SOCIALA, ORDINII SI LINIȘTII PUBLICE

”Aplicarea sancțiunii reprezintă ultima fază procedurală privind răspunderea juridică a persoanei care a încălcat prevderile Legii 61/1991. Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei.”

”Agentul constatator va evalua gradul de pericol social al faptei săvârșite, va ține cont de împrejurările în care s-a comis fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului” și va aplica sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ.

Odată cu constatarea faptei se va aplica și sancțiunea, totodată dispunând și măsuri complementare, dacă este cazul. În același proces verbal agentul constatator poate dispune și confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții, în cazul Legii 61/1991 se va aplica art.4.

Procesul – verbal de constatare a contravenției trebuie să cuprindă: data și locul unde a fost încheiat;numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă al contravenientului;descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite;indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția;indicarea societății de asigurări în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație;posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate;termenul de exercitarea căii de atac și organul la care se depune plângerea. Când contravenientul este o persoană juridică, procesul – verbal va cuprinde mențiuni cu privire la: denumirea, sediul, numărul de înregistrare în registrul comerțului și codul fiscal al acesteia, precum și datele de identificare ale persoanei care o reprezintă. Lipsa unuia dintre elementele pe care trebuie să le cuprindă procesul – verbal considerate de lege esențiale, atrage nulitatea actului respective. De la regula formei scrise în care se încheie procesul – verbal de constatare este doar o singura excepție: avertismentul sub forma atenționării verbale, în cazul în care agentul constatator apreciază că această măsură este suficientă, fără a se mai încheia act constatator.

În practica judiciară, se observă că există numeroase plângeri contravenționale câștigate de petenți datorită modului defectuos în care au fost întocmite procesele verbale de constatare a contravențiilor. Principalele cauze care au stat la baza anulării proceselor verbale sunt:

– Nedescrierea în concret și detaliat a faptei săvârșite de contravenient, prin redarea doar a textului de lege care incriminează fapta.

– Nemenționarea sau menționarea greșită a datei comiterii contravenției.

– Nemenționarea calității agentului constatator ori nesemnarea procesului verbal de către agentul constatator; lipsa datelor de stare civilă complete ale contravenientului ori incorect menționate.

– Nemenționarea locului comiterii faptei.

– Neindicarea unui martor asistent și nesemnarea procesului verbal de către acesta în situația refuzului contravenientului de a semna procesul verbal sau în situația întocmirii procesului verbal în lipsa contravenientului, ori nemenționarea împrejurărilor care au făcut imposibilă prezența unui martor asistent.

– Neconcordanță dintre situația de fapt reținută și încadrarea juridică stabilită.

– Indicarea greșită a actului normativ care stabilește și sancționează contravenția constatată.

În conformitate cu art.17 din Ordonanta Guvernului nr.2/2001: ” Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei săvârșite si a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu. ”

1.5.3. FINALITATEA SANCȚIUNILOR CONTRAVENȚIONALE APLICATE PENTRU FAPTE CARE ADUC ATINGERE NORMELOR DE CONVIEȚUIRE SOCIALA, ORDINII SI LINIȘTII PUBLICE

O problemă importantă în acest domeniu o reprezenta dificultatea executării sancțiunilor cu amenda contravenționala in cazul contravențiilor prevăzute de Legea nr.61 din 1991.

Prevederile Legii nr.61 din 1991 se completează cu art.25-29 din Ordonanța Guvernului nr.2 din 2001. Pe scurt, procedura este următoarea:

”În cazul în care contravenientul a fost sancționat cu amendă, precum și atunci când a fost obligat la despăgubiri, o dată cu procesul-verbal acestuia i se va comunica și înștiințarea de plată. În înștiințarea de plată se va face mențiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii și, după caz, a despăgubirii, în termen de 15 zile de la comunicare”.

Dacă agentul constatator aplică și sancțiunea, iar contravenientul este prezent la încheierea procesului-verbal acestuia copia de pe acesta și înștiințarea de plată se înmânează contravenientului, făcându-se mențiune în acest sens în procesul-verbal. Contravenientul va semna de primire. În cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deși prezent, refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum și a înștiințării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o lună de la data încheierii.
”Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal. Plata amenzii se face la Casa de Economii și Consemnațiuni sau la trezoreria finanțelor publice, iar o copie de pe chitanță se predă de către contravenient agentului constatator sau se trimite prin poștă organului din care acesta face parte”.

Potrivit Legii nr. 293/2009 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.2/2009 privind regimul juridic al contravențiilor "in cazul in care contravenientul nu achita amenda (…), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități in folosul comunității.”

In vechea reglementare, OG nr. 2/2001 dispunea ca instanța poate înlocui amenda cu prestarea unei activități in folosul comunității, doar cu acordul contravenientului. Astfel, instanța îl poate obliga pe contravenient la o munca in folosul comunității pe o durata maxima de 50 de ore, iar in cazul minorilor începând cu vârsta de 16 ani, la 25 de ore.

De asemenea,Legea nr. 294/2009 modifica Ordonanța Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități in folosul comunității in același sens si anume eliminarea acordului contravenientului. Legea nr. 294/2009 abroga prevederea conform căreia "sancțiunea prestării unei activități in folosul comunității poate fi aplicata numai daca exista consimțământul contravenientului".

Legea mai prevede ca instanța va aplica "sancțiunea prestării unei activități in folosul comunității, daca apreciază ca aplicarea amenzii contravenționale nu este îndestulătoare ori contravenientul nu dispune de mijloace materiale si financiare pentru plata acesteia”.

In plus, instanța va stabili natura activităților ce vor fi prestate in folosul comunității, pe baza datelor comunicate de primarul localității in care contravenientul își are domiciliul sau reședința, ținând seama de aptitudinile sale fizice si psihice, precum si de nivelul pregătirii profesionale.
Deși aceste modificări sunt benefice, fiind efectuate pentru a se evita acumularea de datorii neonorate către administrațiile fiscale de contravenienții rău platnici, totuși se constată că autoritățile publice locale nu sunt pregătite pentru a cuantifica activitatea desfășurată de contravenient în folosul comunității.

De asemenea, am constatat că, chiar dacă instanța de judecată emite o hotărâre judecătorească prin care obligă pe contravenient să efectueze un anumit număr de ore muncă în folosul comunității, în cazul în care acesta nu efectuează aceste ore, O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor nu prevede nicio sancțiune, iar în art.21 din O.G. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunilor prestării unei activități în folosul comunității se prevede că ”instanța poate înlocui sancțiunea de a presta o activitate în folosul comunității cu sancțiunea amenzii”, neexistând practic niciun mijloc de coerciție pentru obligarea la executarea sancțiunilor contravenționale a contravenienților rău platnici.

În urma celor prezentate, concluzionez că sancțiunile contravenționale aplicate la Legea 61/1991 nu au efectul scontat, nu sunt în măsură să conducă la prevenirea infracționalității stradale, deși așa ar fi normal. Astfel, aproape în fiecare localitate există contravenienți rău platnici care nu pot fi executați silit și care în continuare comit acte de tulburare a ordinii și liniștii publice, iar uneori chiar infracțiuni stradale fără a se putea lua măsuri ferme împotriva lor (în cazul săvârșirii de contravenții). Aceste aspecte sunt foarte deranjante pentru cetățenii de bună credință, care așteaptă că autoritățile cu atribuții în domeniu să aibă o reacție fermă împotriva elementelor turbulente.

In opinia mea, procentul de încasare al sancțiunilor contravenționale prevăzute de Legea 61/1991 reprezintă un indicator de autoritate al instituțiilor cu atribuții în domeniu (poliție, jandarmerie, poliție locală etc.).

Un comportament antisocial nesancționat sau dacă sancțiunea nu are nici un efect va tinde să se repete și cu siguranță va degenera în comiterea de infracțiuni stradale.

CAPITOLUL II ACTIVITATEA ORGANELOR DE POLIȚIE PRIVIND COMBATEREA UNOR FAPTE ANTISOCIALE

2.1. ACTIVITATEA LA NIVELUL INSPECTORATULUI GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE

In ultima perioadă în multe țări din lume s-au adoptat legi clare și concrete privind misiunile fundamentale ale forțelor de politie. Așa cum constată însă majoritatea cercetătorilor, în general acestea se referă la atribuții de menținere a păcii si ordinii publice, incluzând si rolul de politie judiciara. Și aceasta cu atât mai mult, cu cât, atribuțiile organismelor de poliție au crescut și, drept consecință au devenit subiect al multor modificări.

Asigurarea climatului de normalitate civică, de ordine și siguranță publică a reprezentat permanent o prioritate pentru societate, care prin structurile sale specializate a căutat să identifice cele mai eficiente forme și modalități de realizare a acestui obiectiv. Modelele diferite de organizare a autorităților însărcinate cu asigurarea ordinii publice au determinat și abordări diferite în planul aplicării acestora, bazate pe realitățile specifice fiecărei țări.

Principala forță de ordine publică care are ca atribuții principale să „aplice masuri de menținere a ordinii si liniștii publice, a siguranței cetățeanului, de prevenire si combatere a fenomenului infracțional si de identificare si contracarare a acțiunilor elementelor care atentează la viața, libertatea, sănătatea si integritatea persoanelor, a proprietății private si publice, precum si a altor interese legitime ale comunității” și să „constate contravenții și să aplice sancțiuni contravenționale” este Poliția Română.

Astfel, un domeniu deosebit de important este analizarea modului în care efectivele de poliție, în special efectivele poliției de ordine publică, dar nu numai, desfășoară activități zilnice pentru prevenirea și combaterea faptelor care aduc atingere ordinii și liniștii publice și bunelor moravuri.

”În orice societate există o criminalitate reală formată din totalitatea faptelor antisociale comise la un moment dat. De asemenea, există o stare latentă sau parțială ce cuprinde un mare număr de indivizi, care din cauza factorilor criminogeni (interni sau externi) sunt pretabili să comită fapte antisociale. Instituțiile polițienești luptă în egală măsură atât împotriva criminalității reale cât și a celei latente, această luptă având caracterul unei activități de profilaxie socială. Activitatea de prevenire a criminalității face parte dintr‐o sferă mai largă de preocupări ale statului de drept, incluzând mai întâi sfera atotcuprinzătoare a încălcării regulilor morale de conviețuire socială, iar în al doilea rând activitatea de prevenire a încălcării legilor în general și în cadrul acesteia a legii penale în special.”

În ceea ce privește importanța activității de prevenire experiența demonstrează că organizarea eficientă a acesteia oricâte eforturi și sacrificii ar impune, este incompatibil mai ușor de realizat și mai puțin costisitoare decât activitatea de combatere a unor urmări negative. În plus, prevenirea acționează mult mai profund și statornic, influențând ansamblul faptelor, pe când activitatea de combatere și descoperire a faptelor antisociale se desfășoară în raport cu fiecare caz în parte și pe măsura apariției conduitelor negative.

Principala instituție care are ca atribuție “aplicarea de măsuri de prevenire și combatere a fenomenului infracțional și contracararea a acțiunilor elementelor care atentează la viața, libertatea, sănătatea și integritatea persoanelor, a proprietății private și publice, precum și a altor interese legitime ale comunității” este Poliția Română, fiind direct interesată de prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

Conform art. 5 din Legea 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, ”Poliția Română are următoarea structură organizatorică:

– Inspectoratul General al Poliției Române;

– unități teritoriale aflate în subordinea Inspectoratului General al Poliției Române, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și inspectoratele județene de poliție;

– instituții de învățământ pentru formarea și pregătirea continuă a personalului;

– alte unități necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice poliției, înființate potrivit legii.”

Inspectoratul General al Poliției Române are în structura sa organizatorică direcții generale, direcții, servicii și birouri înființate prin ordin al ministrului administrației și internelor, astfel:

Dintre acestea doar o parte au atribuții concrete de prevenire și combatere a faptelor antisociale, restul având alte atribuții (ex. Direcția de Investigare a Fraudelor, Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase) sau sunt direcții de suport.(ex. Direcția de Logistică, Centrul de Comunicații și Informatică).

În opinia mea, activitatea cea mai importantă la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale se desfășoară la nivelul Direcției de Ordine Publică.

Direcția de Ordine Publică funcționează în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și are, potrivit statului de organizare și funcționare aprobat prin ordin al ministrului administrației și internelor, următoarea structură organizatorică:

a) Serviciul Coordonare Mediul Urban;

b) Serviciul Coordonare Mediul Rural;

c) Serviciul Sisteme de Securitate Private;

d) Serviciul Cooperare Operativă;

e) Serviciul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol.

Direcția de Ordine Publică este structura de specialitate care coordonează, îndrumă, evaluează și controlează activitățile ce revin Poliției Române pentru menținerea ordinii publice pe teritoriul național în vederea prevenirii și combaterii infracțiunilor și faptelor contravenționale din competență, asigurând, totodată, controlul sistemelor de securitate private.

Potrivit, Regulamentului de organizare si funcționare al Inspectoratului General al Poliției Române, Direcția de Ordine Publică are următoarele atribuții principale:

a) coordonează, sprijină, îndrumă și controlează, în limitele prevăzute de lege, activitățile specifice desfășurate de structurile subordonate Inspectoratului General al Poliției Române, conform liniei de muncă din competență și face propuneri conducerii Inspectoratului General al Poliției Române pentru remedierea neajunsurilor constatate;

b) efectuează activități pentru constatarea infracțiunilor din domeniul de competență, strângerea datelor și informațiilor în vederea începerii urmăririi penale și cercetării penale, sub supravegherea sau din dispoziția procurorului, în conformitate cu prevederile legale;

c) împreună cu reprezentanți ai Ministerului Public și autorităților străine solicitante participă la soluționarea cauzelor de asistență judiciară internațională prin comisii rogatorii sau delegări;

d) coordonează și evaluează activitatea structurilor de proximitate ce acționează în scopul cunoașterii aspectelor de ordin comunitar și creării unui parteneriat între poliție și comunitate, pentru rezolvarea operativă a problemelor cu impact direct asupra climatului de siguranță civică;

e) realizează studii cu privire la cauzele și condițiile care au determinat ori favorizat săvârșirea de infracțiuni, analizează periodic evoluția fenomenului infracțional, iar în funcție de concluziile desprinse, stabilește acțiuni și măsuri pentru prevenirea și combaterea acestora;

f) asigură, cu respectarea prevederilor dispozițiilor de linie, informarea opiniei publice cu privire la principalele atribuții ale formațiunilor de ordine publică și rezultatul unor activități desfășurate pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale;

g) formulează propuneri privind organizarea și funcționarea structurilor de ordine publică, a dotării direcției și structurilor teritoriale pe care le coordonează;

h) participă la activitatea de instruire, pregătire și folosire a animalelor de serviciu din dotarea unităților de poliție teritoriale;

i) coordonează și evaluează activitatea de pază a obiectivelor, bunurilor și valorilor, licențiază și controlează, în condițiile legii, societățile specializate în această activitate și din domeniul sistemelor de alarmare contra efracției;

j) desfășoară activități specifice în vederea prevenirii și combaterii faptelor ilegale din domeniul silvic și piscicol ;

k) efectuează activități de evaluare și îndrumare asupra acțiunilor desfășurate pentru intervenția la evenimente și acoperirea teritoriului cu elemente de dispozitiv în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale stradale;

l) colaborează cu Ministerul Educației, Cercetării și Inovării pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță în zona unităților de învățământ;

m) asigură participarea în grupele operative constituite în centrele operaționale în situații deosebite în care este angrenat un număr mare de polițiști din structurile de ordine publică;

n) coordonează și evaluează activitățile desfășurate de structurile de ordine publică în domeniul silviculturii, pisciculturii și sustragerilor de produse petroliere din conducte, colaborând în acest sens cu Ministerul Mediului și Pădurilor, Regia Națională a Pădurilor, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, Ministerul Economiei, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Garda Națională de Mediu și alte instituții cu atribuții în domeniu;

o) formulează proiectele răspunsurilor la petițiile, cererile, sesizările cetățenilor, altele decât cele cu caracter penal, și a organizațiilor neguvernamentale interne sau internaționale adresate Inspectoratului General al Poliției Române și repartizate spre soluționare;

p) elaborează teme, metodologii, concepții în domeniul de competență pentru implementarea lor în programele de pregătire a elevilor și studenților din unitățile de învățământ subordonate Inspectoratului General al Poliției Române și Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din cadrul Ministerului Administrației și Internelor;

q) sprijină activitatea de perfecționare a pregătirii profesionale a personalului din cadrul structurilor subordonate sau a altor polițiști incluși în diferite programe de pregătire profesională;

r) cooperează cu specialiștii din cadrul structurii de specialitate cu atribuții de control din Inspectoratul General al Poliției Române pentru efectuarea controalelor, verificărilor complexe în domeniul de competență, altele decât cele cu caracter penal;

s) participă la elaborarea sau analiza propunerilor pentru armonizarea legislației naționale cu legislația comunitară în domeniul de competență împreună cu Oficiul Juridic;

t) desfășoară activități în vederea efectuării de verificări cu privire la sesizările și reclamațiile referitoare la respectarea deontologiei de către polițiștii din structurile subordonate;

u) organizează, îndrumă, coordonează, controlează și evaluează activitatea privind culegerea și valorificarea informațiilor, creând în acest sens, în condițiile legii, baze de date adaptate specificului activității din domeniul de competență;

v) participă în grupurile de lucru constituite pentru elaborarea procedurilor formalizate în domeniul de competență.

Un demers important care a fost realizat prin această direcție a fost implementarea poliției de proximitate, care s-a dorit a fi o verigă între autorități și cetățeni, urmărind realizarea unui parteneriat cu populația, autoritățile publice locale, mediile de afaceri, etc., în scopul creării unui climat de siguranță publică.

”Cercetările efectuate privind eficiența muncii de poliție, sub aspectul controlului social, au evidențiat ca regulă generală, faptul că activitatea poliției are un impact destul de modest asupra criminalității și respectiv securității persoanei. De exemplu, nu întotdeauna creșterea numărului de polițiști duce în mod obligatoriu la reducerea ratei criminalității sau la mărirea procentajului de cazuri rezolvate.”

Unii autori consideră că activitatea de patrulare auto și pedestră, chiar dublată sau triplată, nu are o influență sesizabilă asupra ratei criminalității, ratei victimizării sau a opiniei publice cu privire la calitatea serviciului polițienesc.

În acest context, cu sprijinul specialiștilor elvețieni, s-a adaptat conceptul de poliție de proximitate la nevoile și problemele cu care se confruntă comunitatea locală, creând astfel un model propriu, orientat către prestarea de servicii specifice în folosul cetățenilor.

Rolul poliției de proximitate este de atrage cetățenii să aibă un rol activ în prevenirea faptelor antisociale. Activitatea de poliție în cadrul comunității constituie o metodă modernă de lucru, axată pe flexibilitate și management participativ, noul obiectiv fiind acela de a identifica și minimaliza (sau chiar de a elimina) cauzele și condițiile care favorizează comiterea de fapte antisociale.

Direcția de Investigații Criminale are în competență combaterea infracțiunilor contra persoanei, patrimoniului, avutului public, autorității, precum și a celor care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială, excepție făcând cazurile din sfera crimei organizate.

La nivelul acestei direcții se desfășoară în principal activități de coordonare a modului în care unitățile teritoriale întreprind activități pentru combaterea faptelor antisociale. Când vorbim de fapte antisociale, în cazul DIC, ne referim la infracțiuni în general (orice infracțiune este catalogată ca o faptă antisocială) și în mod special la infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială.

Una din principalele atribuții are acestei direcții este acea că execută direct, coordonează, sprijină și evaluează modul în care s-au efectuat activitățile de cercetare la fața locului, operative și de cercetare pentru identificarea autorilor în cauzele privind:

– infracțiuni contra vieții, sănătății și integrității corporale;

– infracțiunile la viața sexuală cu accent pe abuzurile sexuale asupra copiilor sau a celor în care sunt implicați cetățeni străini în calitate de autori;

– tâlhăriile și furturile comise cu moduri de operare deosebite sau cu prejudicii mari;

– traficul ilegal intern și internațional cu autovehicule, furturile deosebite de și din autovehicule comise pe teritoriul României;

– falsurile și înșelăciunile urmate de consecințe deosebite, cu excepția celor date în competența altor structuri;

– faptele care lezează patrimoniul cultural-național cu prejudicii mari;

– faptele săvârșite de către organizații, secte ori grupări cu caracter religios și naționalist-șovin.

Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității  are ca atribuții fundamentarea strategiilor de prevenire, elaborarea de programe de prevenire sectorială a criminalității și derularea de proiecte parteneriale.

Este structurat pe patru compartimente, și anume: prevenirea infracțiunilor îndreptate împotriva persoanei, prevenirea infracțiunilor îndreptate împotriva proprietății, prevenire și educație rutieră și pregătirea în domeniul activității comunitare și a drepturilor omului.

Reconsiderarea locului și rolului acțiunilor preventive în contextul general al activităților de limitare a faptelor infracționale, precum și identificarea unor noi modalități de acțiune specifice poliției pentru reducerea vulnerabilității sociale, au reprezentat deziderate permanente, concretizate în parteneriatele cu societatea civilă, în toate domeniile de acțiune ale institutului.

La nivelul ICPC se elaborează programe de prevenire a criminalității și, implicit, de prevenire a faptelor antisociale care să ducă la realizarea țintelor stabilite în prioritățile naționale ale Poliției Române.

Programul de prevenire constituie un instrument de lucru al Poliției Române, caracterizat prin:

abordare preventivă integrată a fenomenului asupra căruia se dorește a se interveni;

acoperire națională, regională, zonală sau județeană;

structurarea pe activități cu caracter general și inițierea de proiecte punctuale.

Programele de prevenire a faptelor antisociale se fundamentează pe o analiză obiectivă a situației prin care să se evidențieze dinamica și formele de manifestare a fenomenului respectiv, cauzele și condițiile favorizante, locurile predilecte de comitere, intervalele de timp critice, date referitoare la potențiale victime și autori. Aceasta va avea în vedere întreaga zonă de implementare a programului și are rolul de a orienta atât activitățile cu caracter general, cât mai ales proiectele punctuale.

În general, la nivelul IGPR se elaborează programe și planuri de măsuri, care se pun în aplicare la nivelul inspectoratelor de poliție județene.

2.2. ACTIVITATEA LA NIVELUL INSPECTORATELOR DE POLIȚIE JUDEȚENE

În cadrul inspectoratelor de poliție județene se regăsesc, în general, structuri corespondente ale celor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. În general, la nivelul unui inspectorat de poliție județean apar următoarele structuri:

– Serviciul Cabinet

– Serviciul Resurse Umane

– Compartiment Financiar-contabilitate

– Serviciul Logistic

– Serviciul Comunicații și Informatică

– Serviciul de Ordine Publică

– Serviciul Criminalistic

– Serviciul de Investigare a Fraudelor

– Serviciul de Investigații Criminale

– Serviciul Rutier

– Centrul de Reținere și Arestare Preventivă

– Serviciul Cazier Judiciar Statistică și Evidențe Operative

– Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase

– Serviciul de Intervenție Rapidă

– Compartiment Analiza și Prevenirea Criminalității

– Compartiment Juridic

Ținând cont de faptul că prezenta lucrare se referă la faptele antisociale care aduc atingere ordinii și liniștii publice, opinez că la nivelul unui inspectorat de poliție județean cea mai importantă activitate pe acest segment se desfășoară în cadrul Serviciului de Ordine Publică, atât pe linia prevenirii, cât și pe linia combaterii faptelor antisociale.

Serviciul de ordine publică din cadrul inspectoratului județean de poliție are următoarele atribuții generale:

a) realizează coordonarea operațională a structurilor de ordine publică subordonate;

b) asigură implementarea pe plan local a documentelor de planificare strategică cu aplicabilitate în domeniul ordinii publice, emise de la nivel central (strategii, programe și planuri de acțiuni pentru implementarea acestora etc.);

c) asigură implementarea pe plan local a concepțiilor de organizare/reorganizare a activității de ordine publică, emise de la nivel central și formulează propuneri de îmbunătățire, modificare și sau completare, în funcție de concluziile rezultate din procesul de implementare;

d) asigură punerea în aplicare a programelor și planurilor de acțiuni și măsuri, emise de la nivel central care vizează prevenirea și combaterea infracționalității din competență, sau determină implicarea structurilor de ordine publică teritoriale;

e) inițiază anteproiecte de acte normative cu aplicabilitate în domeniul ordinii publice, sau formulează puncte de vedere asupra celor aflate în procesul de consultare;

f) inițiază/elaborează proiecte de documente de reglementare internă a unor activități din domeniile din competență;

g) participă în grupul de lucru constituit la nivelul inspectoratului de poliție județean pentru elaborarea/actualizarea Planului unic de ordine și siguranță publică, precum și în Grupul de Coordonare și Trasare a Sarcinilor;

h) organizează și coordonează nemijlocit acțiuni în raza de competență pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor cu impact asupra climatului de ordine și siguranță publică, pe baza produselor analitice furnizate de structura de analiză a informațiilor

i) participă la organizarea și desfășurarea misiunilor de asigurare a ordinii și liniștii publice la manifestațiile publice cu grad ridicat de risc și asigură coordonarea nemijlocită a efectivelor de ordine publică;

j) cooperează/relaționează cu reprezentanții structurilor teritoriale ale Jandarmeriei Române, Poliției de Frontieră Române, Poliției Locale, organele administrației publice locale, societăți specializate de pază etc., pentru prevenirea infracțiunilor stradale în sistem integrat;

k) realizează analize periodice cu privire la evoluția criminalității din domeniile de competență, în special criminalitatea stradală, iar în funcție de concluziile desprinse, stabilește măsurile necesare pentru creșterea eficienței și eficacității în prevenirea și combaterea acesteia;

l) realizează evaluări periodice pe liniile de muncă din competență, conform cadrului dispozițional intern sau ori de câte ori evoluția situației operative o impune;

m) organizează și coordonează, prin ofițerii formatori, împreună cu serviciile management resurse umane, activitatea de pregătire profesională pentru toate categoriile de personal din structurile de ordine publică subordonate, potrivit reglementărilor incidente din domeniu;

n) acordă sprijin, îndrumă și controlează modul în care se respectă dispozițiile legale cu privire la paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor de către unități și prestatorii de servicii;

p) coordonează, evaluează și controlează activitatea în domeniul pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecției persoanelor.

În cadrul acestui serviciu își desfășoară activitatea un ofițer instructor poliție de proximitate, care coordonează, îndrumă și evaluează activitatea polițiștilor de proximitate pentru realizarea parteneriatului cu comunitatea.

În acest moment la nivelul întregii țări există aproximativ 1280 polițiști de proximitate, raportul polițist de proximitate/locuitor fiind de 1 la 10.000.

Conceptul de poliție de proximitate are un specific aparte, dar în același timp o trăsătură comună: poliția nu poate singură, ci numai cu ajutorul cetățenilor va realiza sarcina de a preveni eficient comiterea de fapte antisociale.

Foarte multe strategii ale poliției sunt construite pentru aplicarea unor măsuri de forță după ce o perturbare a liniștii și ordinii publice a fost semnalată, minimalizându-se sau subestimându-se importanța a ceea ce se poate face înainte de a începe. Problema este că atunci când o tulburare stradală începe, opțiunile se îngustează foarte mult și toate alegerile nu sunt prea atrăgătoare: responsabilitatea oricărui guvern este de a restabili ordinea cât mai repede posibil, să salveze viețile cetățenilor, să protejeze proprietatea și să prevină extinderea violențelor.

Aceste probleme grave l-au determinat pe Robert Trojanowicz să declare că ”cea mai bună opțiune este prevenirea”, poliția de proximitate oferind în acest sens sprijin de-a lungul a patru direcții:

1. Poliția de proximitate furnizează instrumentele culegerii informațiilor care permit identificarea zonelor de risc, nivelul amenințării din acele zone și punctele ”slabe” sau ”tari” din acele comunități.

2. Poliția de proximitate asigură poliției o formă de a se adresa acestor puncte ”slabe”, care cel mai adesea includ criminalitate, violență, droguri, teamă de criminalitate, dezordine, decădere urbană și minori aflați în situații de risc.

3. Poliția de proximitate coagulează cetățenii din comunitate care respectă legea și îi implică în procesul activității de poliție, servind ca o legătură vitală, necesară pentru a-i angaja în promovarea activă a ordinii și stabilității.

4. Prin îmbunătățirea relațiilor dintre poliție și comunitate, se reduce riscul în general.

De asemenea, la nivelul Serviciului de Ordine Publică își mai desfășoară activitatea ofițerii specialiști pe linie de poliție urbană, poliție rurală și probleme specifice județului, care operaționalizează, îndrumă și evaluează activitatea polițiștilor din cadrul structurilor de ordine publică și propun măsuri de perfecționare a activității acestora.

În funcție de concluziile desprinse din analizele asupra fenomenului infracțional, se stabilesc direcțiile de acțiune și măsurile ce urmează a fi întreprinse la nivelul structurilor de ordine publică, pentru eficientizarea acestora.

Activitatea de coordonare în domeniul pazei obiectivelor, bunurilor și valorilor și protecției persoanelor este în responsabilitatea ofițerului specialist sisteme de securitate.

Un rol important al acestui serviciu este acela de formare profesională, ofițerii specialiști desfășurând și activități de pregătire profesională pentru toate categoriile de personal din structurile de ordine publică.

Serviciul Investigații Criminale are în competență o paletă largă de activități care au ca scop principal apărarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor, a ordinii de drept a sănătății și integrității personale, apărarea proprietății publice și private.

Cele mai importante atribuții sunt:

– cercetarea infracțiunilor de mare violenta inclusiv cele de omor, tentativa de omor, loviri cauzatoare de moarte, tâlhării si violuri urmate de decesul victimelor, pruncucideri si vătămări corporale grave;

– identificarea si supravegherea persoanelor cunoscute cu afecțiuni neuropsihice;

– prevenirea si combaterea infracțiunilor de furt, inclusiv furtul de autovehicule;

– prevenirea si combaterea infracțiunilor judiciare;

– combaterea furturilor de autovehicule si a traficului internațional de autoturisme furate;

– instrumentarea actelor de prostituție-proxenetism, violuri, delincventa, înșelăciuni (inclusiv cele de bani, moneda, titluri, pașapoarte, vize turistice), pedofilie, satanism.

În cadrul SIC se regăsesc următoarele compartimente:

Compartimentul „Marea violență” – are ca obiect de activitate prevenirea, combaterea și atunci când fapta s-a produs, cercetarea infracțiunilor de omor, tentativă la omor, lovituri cauzatoare de moarte, viol cu moartea victimei, tâlhării cu moartea victimei și pruncucideri, sechestrări de persoane.

Compartimentul „Furturi din patrimoniu” – așa cum arată și titlul, desfășoară activități de prevenire și combatere a furturilor din locuințe, societăți comerciale și tâlhării. Protejarea proprietății reprezintă o prioritate majoră a lucrătorilor compartimentului, de la an la an numărul furturilor a crescut, gama infractorilor a devenit tot mai diversificată (studenți, muncitori, intelectuali etc) iar procedeele de comitere a faptelor au devenit tot mai ingenioase.

Compartimentul „Urmăriri” – gestionează problematica legată de persoanele  căutate cu mandate de executare a pedepsei cu închisoarea sau cu mandate de arestare preventivă, a cadavrelor cu identitate necunoscută, a persoanelor cu identitate necunoscută, a disparițiilor de la domiciliu – majori și minori, a persoanelor urmărite general și internațional, a bolnavilor psihic și a celor care au comis infracțiuni pentru care instanțele de judecată au dispus măsuri de supraveghere  la domiciliu

Compartimentul „Infracțiuni săvârșite de cetățeni români în străinătate” – are ca atribut criminalitatea internațională cu impact asupra aderării României la Uniunea Europeana. 

Compartimentul „Furturi de auto” – așa cum arată și titlul are în competență furturile de auto de toate categoriile si mărcile.

Activitatea de prevenire a criminalității reprezintă ansamblul măsurilor luate de societate pentru împiedicarea comiterii de fapte antisociale și reducerea prejudiciilor cauzate de acestea. În cadrul inspectoratelor de poliție județene această activitate este în responsabilitatea Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității. Prin această structură s-au derulat următoarele programe de prevenire a criminalității:

– pe linia prevenirii violenței în familie;

– traficului și consumului ilicit de droguri;

– prevenirii traficului de persoane;

– delicvenței juvenile și a victimizării minorilor;

– îmbunătățirii situației rromilor;

– prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului;

– reintegrării sociale a copiilor străzii;

– lupta împotriva corupției;

– prevenirea și combaterea migrației ilegale a minorilor.

Rolul acestui compartiment este de a identifica, împreună cu celelalte structuri ale poliției, prioritățile locale, în cadrul cărora elaborează programe/proiecte, care urmează a fi puse în aplicare până la nivelul subunităților (poliție municipală, orășenească, post de poliție).

Elaborarea de materiale cu caracter informativ-educativ, destinate prevenirii diferitelor genuri de infracțiuni este o altă activitate cu caracter preventiv desfășurată de acest compartiment.

Am încercat să detaliez în această secțiune numai activitatea serviciilor/compartimentelor care au o implicare directă în activitatea de prevenire și combatere a faptelor antisociale, dar nu trebuie neglijată activitatea celorlaltor structuri care contribuie indirect la această activitate.

Bineînțeles că fără sprijinul structurilor de suport, activitatea structurilor operative nu s-ar putea desfășura în condiții normale și ar impieta asupra calității serviciului polițienesc.

2.3. ACTIVITATEA LA NIVELUL POLIȚIILOR MUNICIPALE ȘI ORĂȘENEȘTI

În opinia mea, polițiile municipale și orășenești întreprind o gamă diversificată de activități menite să prevină și să combată comiterea de fapte antisociale. La acest nivel serviciul polițienesc are caracter de continuitate, prezența în stradă a polițiștilor din dispozitivele de ordine și siguranță fiind de 24 ore din 24.

Activitatea se desfășoară în ”linia întâi”, oamenii legii fiind într-un contact permanent cu populația, atât cu populația de bună credință, dar și cu răufăcătorii.

Consider că, în foarte mare măsură, imaginea poliției, în general, depinde de modul în care polițiștii din cadrul polițiilor municipale și orășenești răspund solicitărilor cetățenilor și găsesc o rezolvare legală a problemelor acestora.

”Cetățeanul își dorește un grad mai înalt de siguranța, ca atare el va trebui sa participe, in calitate de coautor, la realizarea acestui obiectiv. Standardele de moralitate pe care, in mod tradițional, populația le aplica polițiștilor, sunt cu mult mai înalte decât cele aplicate altor categorii socioprofesionale. Mai mult, se considera absolut firesc ca un polițist sa își riște zilnic viața pentru apărarea drepturilor si libertăților constituționale ale cetățeanului, pentru apărarea avutului public si privat, motiv pentru care acestui funcționar public trebuie sa i se asigure un statut social in concordanta cu riscurile inerente si cu importanta sociala a activității pe care o desfășoară.”

Deși în Programul de guvernare pentru perioada 2009-2012, unul dintre obiective este ”creșterea autorității structurilor de poliție, consolidarea activității de ordine publică prin realizarea unui sistem integrat cu participarea instituțiilor abilitate”, până la această dată nu am identificat nici un demers legislativ în acest sens.

În afara faptului că structurile poliției acționează în sistem integrat împreună cu efective ale jandarmeriei și poliției de frontieră, lucru despre care am relatat în capitolul următor, alte rezultate notabile nu au apărut.

Cu siguranță putem declara că toți factorii de decizie au cunoștință despre faptul că legislația în domeniul ordinii și liniștii publice este desuetă și de foarte mult timp nu mai este un instrument eficace în prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

Exemplific în acest sens Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, ale cărei prevederi apreciez că sunt lipsite de eficacitate, întrucât practic nu există un mijloc de coerciție împotriva contravenienților care nu achită cuantumul amenzii, nu pot fi executați silit și nu se supun hotărârii judecătorești ce obligă la prestarea unei activități în folosul comunității.

În contextul actualei crize economice, îmbunătățirea cadrului legislativ în acest domeniu ar putea conduce la creșterea gradului de încasare al sancțiunilor contravenționale aplicate, implicit acest lucru contribuind la aducerea de fonduri suplimentare la bugetul de stat.

Cu siguranță, procentul de încasare al sancțiunilor contravenționale prevăzute de Legea 61/1991 reprezintă un indicator de autoritate al instituțiilor cu atribuții în domeniu (poliție, jandarmerie, etc.).

În mod sigur situațiile expuse anterior reflectă gradul de achitare a sancțiunilor contravenționale la nivelul întregii țări și putem concluziona că dacă nu se va modifica cadrul legislativ în acest domeniu, cei care încalcă legea vor fi încurajați să comită mai multe ilegalități, știind că împotriva lor nu poate fi luată nicio măsură punitivă.

În cazul polițiilor municipale și orășenești, principalele formațiuni care desfășoară activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale sunt Biroul/formațiunea de Ordine Publică și Biroul/formațiunea de Investigații Criminale.

În cadrul Biroului de Ordine Publică din mediul urban activitatea se realizează în principal pe două componente: siguranță publică și proximitate.

În mediul urban lucrează 49,4% din totalul polițiștilor de ordine publică, raportul polițiști populație fiind de 1 polițist la 1151 locuitori.

Biroul/formațiunea de ordine publică pentru mediul urban are următoarele atribuții generale:

a) asigură coordonarea și desfășurarea activităților specifice polițiștilor de ordine publică pe raza de competență;

b) asigură implementarea concepțiilor, programelor și planurilor de măsuri care vizează activitatea de menținere a ordinii și siguranței publice, prevenirea și combaterea fenomenului infracțional potrivit competenței;

c) colaborează cu reprezentanții structurilor angrenate în activitatea de menținere a ordinii publice în sistem integrat;

d) colaborează cu celelalte formațiuni operative pentru realizarea unui schimb eficient de informații în baza cărora organizează acțiuni polițienești, în vederea menținerii sub control a evoluției criminalității stradale;

e) participă la elaborarea/reactualizarea planului de ordine și siguranță publică al localității;

f) întocmește registrul dispozitivului de siguranță publică și patrulare;

g) realizează analize cu privire la evoluția criminalității stradale sau anumite fenomene infracționale din competență, iar în funcție de concluziile desprinse, stabilește măsurile necesare prevenirii și combaterii acestora;

h) realizează evaluări periodice pe liniile de munca din competență, conform cadrului dispozițional intern, sau ori de câte ori evoluția situației operative o impune;

i) efectuează evaluări asupra activității polițiștilor din cadrul compartimentelor sau liniilor de muncă, privind modul de executare a atribuțiilor de serviciu;

j) solicită structurii de analiză a informațiilor produse analitice în vederea organizării și desfășurării activităților specifice prin prisma suportului informațional;

k) desfășoară activități specifice pentru culegerea de informații în scopul cunoașterii evoluției situației operative din domeniile date în competență, iar când este cazul asigură diseminarea informațiilor deținute către celelalte structuri operative, conform reglementărilor în vigoare;

l) constată contravenții și aplică sancțiuni contravenționale, potrivit legii;

m) verifică competența de soluționare a lucrărilor repartizate și realizează distribuirea acestora polițiștilor de proximitate;

n) verifică dacă persoanele cercetate fac parte din grupuri infracționale, relaționând cu structurile de investigații criminale și analiza informațiilor în acest sens;

o) verifică actele întocmite de polițiștii de proximitate cu ocazia efectuării cercetării la fața locului pentru infracțiunile date în competența de soluționare;

p) efectuează verificări și investigații pentru avizarea conducătorilor societăților specializate de pază și în domeniul sistemelor de alarmare împotriva efracției.

Agenții de siguranță publică au în principal atribuția de a patrula în zona dată în competență pentru prevenirea faptelor antisociale, cât și pentru menținerea ordinii și liniștii publice. Totodată aceștia intervin la solicitările dispeceratului pentru intervenția evenimentelor semnalate prin SNUAU 112, pe principiul cel mai apropriat polițist de locul evenimentului intervine, indiferent de natura acestuia și competența teritorială. Serviciul agenților de siguranță publică este 24 ore din 24, fiind organizat, de regulă, în schimburi de 8 ore. Întreaga activitate desfășurată de aceștia ar trebui să consolideze sentimentul cetățenilor că se află în siguranță.

Noțiunea de siguranță publică are un sens mai larg, semnificând ansamblul dispozițiilor prin care se asigură liniștea publică, armonia socială, respectul față de lege și față de deciziile legitime ale autorităților publice.

Pionul principal în activitatea de prevenire a criminalității și în special a criminalității stradale este agentul de siguranță publică, care prin simpla prezență în anumite zone ar trebui să descurajeze acțiunile antisociale și de tulburare a ordinii și liniștii publice.

Agentul de siguranță publică are, în principal, următoarele atribuții:

a) acționează în zona de patrulare pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, infracțiunilor stradale cât și pentru menținerea ordinii și liniștii publice;

Aproximativ 50% din timpul zilnic efectiv de lucru agentul de siguranță publică desfășoară activități preventive. Patrulele de siguranță publică sunt direcționate în zonele cu risc criminogen, în funcție de analizele efectuale la nivelul subunităților.

b) intervine la evenimentele semnalate prin SNUAU 112 ori prin alte moduri, indiferent de natura acestora și competența teritorială;

O sarcină foarte importantă a agentului de siguranță publică este aceea de a interveni la evenimentele semnalate, atât prin SNUAU 112, cât și prin din alte moduri. Intervenția se realizează după principiul ”cel mai apropriat polițist intervine”, astfel încât timpul de intervenție să fie cât mai scurt. La această oră se fac eforturi, astfel încât timpul de intervenție să fie de maxim 5 minute în mediul urban.

c) culege informații de la surse ocazionale, utile muncii de poliție și relaționează cu cetățenii în vederea asigurării unui climat corespunzător de siguranță publică;

Pe durata serviciului, agentul de siguranță relaționează cu cetățenii și culeg informații utile muncii de poliție, informații care sunt prezentate factorilor de decizie. Pe baza acestora coroborate cu analize ale situației operative sunt direcționate patrulele de siguranță publică și sunt stabilite obiectivele prioritate pe o perioadă determinată de timp.

d) acționează pentru depistarea persoanelor și bunurilor urmărite în temeiul legii;

La intrarea în serviciu, agentul de siguranță publică este instruit cu persoanele și bunurile date în urmărire. Acestea sunt avute în atenție cu ocazia activităților cotidiene.

e) participă la executarea măsurilor stabilite în situații de urgență;

O altă sarcină este executarea măsurilor stabilite în situații de urgență, cum ar fi inundații, cutremur, incendii, etc. În aceste cazuri sunt stabilite măsuri de restricționare a traficului rutier, asigurarea pazei bunurilor, alte restricții temporare, care sunt puse în aplicare de patrulele de siguranță publică.

f) întocmește actele de constatare, în cazul constatării în flagrant a unei fapte penale, după care îl predau pe făptuitor împreună cu aceste documente, organului de poliție judiciară competent;

Unul din principalii indicatori de calitate ai activității agentului de siguranță publică este indicatorul ”prinderi în flagrant”. Agentul de siguranță are un rol proactiv în zona dată în responsabilitate, urmărind să constate în flagrant faptele de natură penală, astfel încât prin această activitate să diminueze infracționalitatea în zonă. După întocmirea procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante, făptuitorul este predat organele de poliție judiciară. De menționat că agentul de siguranță publică nu are calitatea de organ de poliție judiciară.

Polițiștii care nu fac parte din poliția judiciară au dreptul și obligația de a efectua orice act de constatare a săvârșirii infracțiunilor, conform legii.

Personal, opinez că agenții de siguranță publică ar trebui să aibă calitatea de organ de poliție judiciară, întrucât, pe timpul serviciului, ar putea să desfășoare și activități de cercetare penală (consemnare plângere, audiere părți implicate), în cazul în care sunt sesizați de comiterea unor infracțiuni care necesită plângerea prealabilă a părții vătămate (loviri sau alte violențe; vătămarea corporală; violarea de domiciliu; amenințarea; pedepsirea unor furturi la plângerea prealabilă; abuzul de încredere; distrugerea), infracțiuni cu un grad scăzut de complexitate.

g) execută primele măsuri prevăzute de cadrul legal intern referitoare la efectuarea cercetării la fața locului, iar după sosirea echipei de cercetare își continuă activitățile specifice în teren;

În cazul în care sunt sesizați despre săvârșirea unei infracțiuni la care se impune cercetarea la fața locul, agenții de siguranță publică au obligația să anunțe dispeceratul subunității și să solicite intervenția echipei de cercetare la fața locului. Conform Noului Cod de procedură penală, cercetarea la față locului se dispune de către organul de urmărire penală, …, atunci când este necesară constatarea directă în scopul determinării sau clarificării unor împrejurări de fapt ce prezintă importanță pentru stabilirea adevărului, precum și ori de câte ori există suspiciuni cu privire la decesul unei persoane.

Agenții de poliție ajunși primii la locul producerii evenimentului ori săvârșirii faptei iau următoarele măsuri:

– participă la acordarea primului ajutor și la salvarea victimelor în viață;

– fac o evaluare preliminară a locului faptei pentru a stabili condițiile concrete existente, precum și necesitatea unor unități specializate de intervenție…;

– protejează probele în pericol de a fi distruse, modificate ori alterate de condițiile atmosferice existente sau de către alte persoane, acționând cu precauție pentru a nu lăsa propriile urme care vor putea acoperi sau distruge pe cele relevante;

– stabilesc perimetrul infracțional al câmpului infracțional și iau măsuri de semnalizare, avertizare, pază, procedând la notarea și marcarea poziției inițiale ale obiectelor în cazul în care survin schimbări;

– nu permit accesul niciunei persoane în câmpul infracțional, cu excepția situațiilor de acces controlat;

– notează ora la care au ajuns la fața locului și ora la care fapta a fost comisă, dacă este posibil;

– notează persoanele prezente la locul faptei în momentul ajungerii lor, datele de identificare ale martorilor și ale altor persoane care au pătruns în locul faptei, în vederea eliminării probelor neconcludente;

– identifică martorii oculari și procedează la investigarea sumară a acestora cu privire la date despre producerea evenimentului;

– procedează la organizarea urmăririi și reținerii autorului, atunci când există indicii privind identitatea acestuia precum și la transmiterea semnalmentelor la subunitatea de poliție;

– separă autorul de martori, dacă este posibil.

Analizând măsurile care trebuie luate de primul polițist ajuns la fața locului, se constată că acestea sunt de o importanță capitală în derularea cercetărilor. În cazul în care aceste măsuri nu sunt respectate întocmai, există riscul pierderii unor probe importante, ancheta ulterioară putând fi compromisă.

h) conduce la sediul poliției persoanele suspecte identificate pe timpul patrulării, în vederea luării măsurilor ce se impun;

Polițiștii au dreptul să conducă la sediul poliției, în vederea luării măsurilor legale, persoanele care prin acțiunile lor periclitează viața persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale, precum și persoanele suspecte de săvârșirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condițiile legii.

În cazul în care persoana se opune măsurii, polițistul este îndreptățit să folosească forța.

i) controlează modul de efectuare a serviciului de către agenții de pază din obiectivele situate în zona de patrulare;

Agentul de siguranță publică are ca sarcină în timpul serviciului și verificarea agenților de pază de la obiectivele din zona dată în responsabilitate. Cu ocazia verificării se urmărește modul de respectare de către agentul de pază a obligațiilor prevăzute în art.48 din Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, iar în cazul în care se constată că agentul de pază nu și-a îndeplinit obligațiile, acesta va fi sancționat contravențional.

j) efectuează acte de constatare și de sancționare a contravențiilor;

O altă activitate de prevenire desfășurată de agentul de siguranță publică este activitatea de constatare și de sancționare a contravențiilor. În principal agenții de siguranță publică aplică contravenții la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, Legea 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, OUG 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, etc. Modul de constatare și aplicare a contravențiilor a fost tratat în capitolul I al prezentei teze de doctorat.

k) desfășoară activități specifice poliției rutiere, dacă are calitatea de polițist rutier;

În afară de activități specifice domeniului de ordine publică, agenții de siguranță publică care au calitatea de polițist rutier conform art.177 din Hotărârea Guvernului nr.1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice desfășoară activități de îndrumare, supraveghere și control a respectării normelor privind circulația pe drumurile publice.

Pe timpul desfășurării acestor activități, polițiști sunt obligați să poarte uniformă cu înscrisuri și însemne distinctive.

l) participă la acțiuni, razii, controale și filtre organizate la nivelul subunității.

Agenții de siguranță publică participă la activitățile preventive organizate și desfășurate la nivelul subunității pe timpul în care se află în serviciu.

Polițistul de proximitate este puntea de legătură dintre cetățean și instituțiile care trebuie să soluționeze drepturile și interesele legitime ale acestuia. Conform cadrului dispozițional existent, polițistul de proximitate își desfășoară activitatea zilnic cel puțin 6 ore în zona de responsabilitate, pentru a relaționa cu cetățenii, realizând cunoașterea populației, sub aspectul structurii, obiceiurilor și tradițiilor locale, precum și a teritoriului din punct de vedere al locurilor și mediilor favorabile comiterii de fapte antisociale.

Polițistul de proximitate este polivalent, se adaptează la orice situație și ”liniștește” tensiunile în viața de zi cu zi. El este cel care asigură menținerea sentimentului de siguranță, e apropriat de preocupările populației, știe să primească cetățenii, să asculte, să calmeze, să se informeze, să intervină, să rezolve, să ofere sfaturi și să informeze.

”Prin organizarea sa, modurile de acțiune adoptate în contextul situației operative, poliția de proximitate vine în întâmpinarea preocupărilor populației în materie de securitate, în semn de respect, încredere și stimă reciprocă. Ea își fondează acțiunile pe o cunoaștere aprofundată a teritoriului și populației.”

O altă atribuție a polițistului de proximitate este aceea de a stabili legături permanente cu administratorii asociațiilor de proprietari, factorii responsabili din cadrul unităților de învățământ, societăților comerciale, organizațiilor neguvernamentale, administrației publice locale pentru identificarea factorilor de risc privind ordinea publică și siguranța cetățeanului în vederea identificării măsurilor comune de prevenire și combatere a faptelor antisociale.

De asemenea, polițistul de proximitate identifică și consiliază cetățenii care fac parte din categoriile cu grad ridicat de victimizare și colaborează cu mass-media pentru promovarea și dezvoltarea aproprierii de cetățeni.

În anul 2012 a fost reorganizată poliția de proximitate, întrucât s-a ajuns la concluzia că această poliție nu era eficientă. În acest sens au fost extinse atribuțiile poliției de proximitate, cea mai importantă schimbare fiind aceea că polițistul de proximitate a primit calitatea de organ al poliției judiciare și efectuează activități de cercetare și instrumentare a unor fapte penale.

”Poliția de proximitate îndeplinește o misiune care înseamnă mai mult decât menținerea ordinii publice, ea asigură tuturor și peste tot liniștea publică în viața cotidiană și răspunde de acțiunile ilegale îndreptate împotriva cetățenilor”.

Polițistul de proximitate are, în principal, următoarele atribuții:

a) realizează cunoașterea populației, sub aspectul structurii, obiceiurilor și tradițiilor locale, domiciliului și reședinței, precum și a teritoriului din punct de vedere al locurilor și mediilor favorabile comiterii de infracțiuni;

În opinia mea, această atribuție este cea mai importantă din totalitatea sarcinilor pe care le are un polițist de proximitate, cunoașterea populației și teritoriului fiind pilonii de bază ai muncii de poliție. Prin cunoașterea populației sunt culese o serie de date și sunt reliefate multe probleme de interes pentru munca de poliție, care permit a se lua cele mai eficiente măsuri.

Polițistul de proximitate stabilește și menține legăturile dintre populație și populația din sectorul său de activitate. El este polițistul de legătură cu populația dintr-un sector.

Cunoașterea teritoriului de competență este o necesitate fără de care polițiștii de proximitate nu își pot îndeplini sarcinile de serviciu. Teritoriul constituie un factor important care influențează organizarea acțiunilor și misiunilor.

Polițistul de proximitate trebuie să cunoască foarte bine zonele cu risc criminogen din sectorul de responsabilitate, activitatea sa desfășurându-se în special în aceste zone.

”În fiecare zi, polițistul de proximitate îi informează pe colegii săi cu privire la evenimentele cele mai importante. În acest mod, patrulele – fie ele pe jos sau motorizate – sunt anunțate în fiecare zi cu privire la situație și ele pot să-și intensifice prezența în locurile sensibile. Informația trebuie să fie difuzată în timp real.”

b) stabilește legături permanente cu administratorii asociațiilor de proprietari/locatari, factorii responsabili din cadrul unităților de învățământ, societăților comerciale, organizațiilor neguvernamentale, administrației publice locale pentru identificarea factorilor de risc privind ordinea publică și siguranța cetățeanului și identificarea măsurilor comune de prevenire și combatere a faptelor antisociale;

În activitatea zilnică, de cunoaștere a populației, polițistul de proximitate relaționează permanent cu toți factorii de interes, de unde poate percepe starea de spirit în rândul populației și poate afla date importante pentru poliție. Aici putem vorbi despre asociațiile de proprietari, conducerea unităților de învățământ, reprezentanți ai administrației publice locale și, chiar, reprezentați ai bisericii.

Siguranță în unitățile de învățământ a devenit, în ultimii ani, o prioritate a Poliției Române. Polițistul de proximitate ține legătura cu factorii responsabili din cadrul unității de învățământ și intervine cu măsuri pentru asigurarea unui climat de normalitate.

c) participă la ședințele asociațiilor de proprietari/locatari și la alte evenimente importante pentru comunitatea din sectorul/zona de responsabilitate;

Periodic, polițistul de proximitate participă la ședințele asociațiilor de proprietari, pentru a afla problemele cu care se confruntă cetățenii respectivi și pentru a oferi soluții de rezolvare a problemelor care țin de competența poliției.

d) identifică și consiliază cetățenii care fac parte din categoriile cu grad ridicat de victimizare;

În activitatea zilnică, polițistul de proximitate identifică cetățenii care prezintă un risc ridicat de a deveni victima unor infracțiuni și le instruiește cu măsurile pe care trebuie luate pentru a evita astfel de evenimente. În aceasta categorie intră persoanele vârstnice, lipsite de ajutor, persoanele care locuiesc în zone mărginașe, persoane cu diverse afecțiuni medicale, etc.

e) mediază și rezolvă conflictele interumane, în limitele legale;

Polițistul de proximitate trebuie să fie un bun mediator. ”Medierea este o modalitate facultativă de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane (mediator), în condiții de neutralitate, imparțialitate și confidențialitate.”

O latură importantă a activității poliției de proximitate este aceea de aplanare a stărilor conflictuale, care pot fi intrafamiliale, interfamiliale, între vecini, între grupuri de persoane. Polițistul de proximitate poate implica în activitatea de aplanare a stărilor conflictuale și reprezentanți ai comunității (administrația publică locală, biserică, etc), care se bucură de respect în rândul comunității. Scopul acestei activități este de a evita escaladarea conflictelor și de a degenera în comiterea de fapte cu violență.

Trebuie precizat că activitatea de mediator a polițistului de proximitate nu se circumscrie activității unui mediator, așa cum este prevăzut în Legea nr. 192 din 16 mai 2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator.

Mediatorul mediază conflicte de natură civilă, penală, etc., pe baza unui contract de mediere, unde se percepe un onorariu.

Polițistul de proximitate desfășoară acele activități de mediere, care să ducă la detensionarea unor stări conflictuale și prevenirea unor situații de risc, bineînțeles fără a percepe pentru asta vreo remunerație. Activitatea de mediere este o sarcină de serviciu a polițistului de proximitate.

f) identifică și receptează problemele de ordin comunitar și împreună cu instituțiile abilitate inițiază și/sau participă la aplicarea unor proiecte sau programe practice, care au ca obiectiv îmbunătățirea siguranței publice și a persoanelor;

Problemele comunității trebuie să fie cunoscute permanent de polițistul de proximitate, care va informa cu privire la acestea șefii ierarhici.

Uneori poliția constată că nu poate reacționa singură față de o anumită problemă a comunității, în acest caz se vor căuta parteneri externi.

Cu titlu de exemplu, la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Iași și Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui s-a lansat în luna mai 2014 în parteneriat cu Asociația Salvați Copiii Iași proiectul ”Servicii sociale inovative pentru comunitățile rurale izolate din Regiunea Nord-est”. Proiectul își propune să contribuie la reducerea gradului de vulnerabilitate al copiilor și familiilor acestora din 10 comunități rurale izolate din județul Iași și Vaslui.

g) verifică petițiile și sesizările cetățenilor din zona de responsabilitate referitoare la stări conflictuale, tulburarea liniștii publice în unitățile de învățământ, asociații de proprietari/locatari, societăți comerciale, fapte antisociale ale căror victime sunt anumite categorii de persoane (minori, bătrâni, persoane cu handicap sau afecțiuni neuropsihice, etc.) și propune soluțiile legale;

Activitatea de soluționare a petițiilor este reglementată de Ordonanța nr.27/2002 și Ordinul MAI nr.190/2004 privind primirea, evidența, examinarea și soluționarea petițiilor în Ministerul Administrației și Internelor.

Prin petiție se înțelege cererea, reclamația, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poștă electronică, pe care un cetățean sau o organizație legal constituită o poate adresa autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale, companiilor și societăților naționale, societăților comerciale de interes județean sau local, precum și regiilor autonome, denumite în continuare autorități și instituții publice.

Activitatea de examinare și rezolvare a petițiilor și sesizărilor cetățenilor, precum și comunicarea răspunsului trebuie să se realizeze în intervalul de 30 zile de la înregistrare.

Răspunsurile se redactează complet și temeinic argumentat, pentru a convinge petenții de justețea soluțiilor adoptate, respectându-se, totodată, prevederile legale privind protecția informațiilor clasificate, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, indicându-se , în mod obligatoriu, temeiul legal al soluției adoptate.

h) culege date și informații utile muncii de poliție cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu, inclusiv pentru documentarea activității ilicite a persoanelor aflate în atenția poliției, conform reglementărilor în vigoare;

Polițistul de proximitate culege informații necesare muncii de poliție, în special din sfera stării de spirit și a sentimentului de siguranță a populației și le prezintă șefului nemijlocit în vederea transmiterii acestora către structurile competente.

i) colaborează cu polițiștii din formațiunile operative și din cadrul structurilor de analiză și prevenire a criminalității pentru cunoașterea situației operative din sectorul/zona de responsabilitate și realizarea schimbului de date și informații;

Este important ca polițistul de proximitate să cunoască perfect organizarea și funcționarea propriei sale subunități, precum și particularitățile răspunderii colegilor săi. Polițistul de proximitate trebuie să se consulte cu colegii săi și să se poată baza pe asistența lor în rezolvarea unor probleme.

j) întocmește acte de constatare în cazul infracțiunilor flagrante;

Chiar dacă polițistul de proximitate este liantul dintre poliție și populație, este atent la problemele cetățenilor și încearcă să le ofere modalitatea de rezolvare, asta nu înseamnă că polițistul de proximitate nu ia măsuri legale, în cazul în care constată o infracțiune în flagrant.

Este flagrantă infracțiunea descoperită în momentul săvârșirii sau imediat după săvârșire.

k) efectuează acte de constatare și de sancționare a contravențiilor;

De asemenea, polițistul de proximitate poate aplica sancțiuni contravenționale, în cazul în care constată încălcări ale normelor de conviețuire.

l) participă, după caz, la efectuarea cercetării la fața locului în cazul faptelor penale repartizate spre soluționare, comise în zona de responsabilitate;

Această sarcină a fost atribuită polițistului de proximitate, după ce prin cadrul dispozițional s-a stabilit că polițistul de proximitate instrumentează dosarele penale privind anumite infracțiuni la plângerea prealabilă. Polițistul de proximitate participă la efectuarea cercetării la fața locului în cazul infracțiunilor de distrugere, amenințare, tulburare de posesie, violare de domiciliu, furt, al căror autor este cunoscut.

m) participă, după caz, la activitățile de menținere a ordinii publice cu ocazia unor manifestări sau evenimente derulate în zona de responsabilitate.

În viața fiecărei comunități au loc diverse manifestări (sărbători, adunări publice). Pentru menținerea ordinii publice cu aceste ocazii, polițistul de proximitate este angrenat în dispozitive de siguranță, deoarece el cunoaște foarte bine populație, cunoaște elementele care pot deranja ordinea și liniștea publică și, prin simpla prezența, poate descuraja comiterea de fapte antisociale.

n) desfășoară activități de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și de cercetare penală în dosarele penale potrivit competenței;

Polițistul de proximitate desfășoară activități de cercetare penală privind:

– infracțiuni cu autor cunoscut, prevăzute în Noul Cod penal, în care modul de sesizare necesită plângerea prealabilă a părții vătămate: loviri sau alte violențe; furtul; abuzul de încredere; distrugerea; tulburarea de posesie; nerespectarea hotărârilor judecătorești; abandonul de familie; rele tratamente aplicate minorului; nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului.

– infracțiuni cu autori cunoscuți prevăzute de: Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2002, privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi și Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor.

o) cooperează cu compartimentele de analiză și prevenire a criminalității pentru implementarea unor proiecte-programe de prevenire și combatere a criminalității, în domenii specifice;

Campaniile de prevenire se fac în diverse moduri. Polițiștii de proximitate participă la toate campaniile de prevenire derulate la nivelul unui inspectorat de poliție, cooperând cu compartimentele de analiză și prevenire a criminalității. În general, polițistul de proximitate informează cetățeanul asupra comportamentului ce trebuie adoptat pentru a nu cădea victima unei infracțiuni sau pentru a nu deveni autor.

p) participă la acțiuni, razii, controale și filtre organizate la nivelul subunității;

Polițistul de proximitate este angrenat în toate acțiunile desfășurate la nivelul unei subunități. Totodată, el propune derularea unor acțiuni pe diverse domenii, în funcție de datele pe care le are la dispoziție, pentru a rezolva diverse probleme din sectorul de responsabilitate.

q) actualizează zilnic harta criminogenă cu faptele de natură penală comise pe raza de responsabilitate și cu stările conflictuale de orice natură care prezintă riscuri în planul ordinii publice;

”Fiecare subunitate de poliție trebuie să fie dotată cu o hartă a zonei de responsabilitate. Harta trebuie să prezinte, în timp real, locurile în care au fost comise infracțiunile. Polițistul de proximitate are sarcina de ține harta la zi. Din acest motiv, pe hartă trebuie să figureze locurile afectate de aceste infracțiuni. Diferitele infracțiuni sunt reprezentate prin culori diferite.”

r) colaborează cu mass-media pentru promovarea și dezvoltarea apropierii de cetățeni.

În activitatea sa, polițistul de proximitate trebuie să colaboreze cu mass-media pentru a mediatiza diverse moduri de acțiune, anumite probleme cu care se confruntă comunitatea și modul de rezolvarea a acestora.

Polițistul de proximitate este garantul securității în sectorul său de activitate și acoperă toate câmpurile de prevenire. În funcție de necesități și situații, el asigură, printre altele:

prezența vizibilă și liniștitoare;

informează și înștiințează populația;

recepționează plângerile cetățenilor;

încheie procese verbale persoanelor contraveniente;

declanșează, în timp util, procedurile penale;

caută soluții practice și durabile la problemele locale de siguranță a cetățeanului, în legătură cu alte parteneriate, etc.

Biroul de Ordine Publică este condus de șeful biroului, care pe baza datelor furnizate de polițiștii de proximitate și, în urma analizelor efectuate asupra situației operative, decide dispunerea patrulelor de siguranță publică în zonele cu risc criminogen.

Șeful biroului sau formațiunii de ordine publică din mediul urban coordonează întreaga activitate de ordine publică de pe teritoriul subunității din care face parte și are, în principal, următoarele atribuții:

planifică activitatea compartimentelor sau liniilor de muncă;

Seful biroului/formațiunii de ordine publică este responsabil de întreaga activitate a biroului și practic răspunde de ordinea și liniștea publică pe teritoriul din competență. Planificarea se referă la alegerea sarcinilor care trebuie îndeplinite pentru a menține ordinea și liniștea publică, precum și stabilirea sarcinilor prioritare a căror îndeplinire comportă urgență.

”Prin intermediul planificării, și al instrumentului acesteia – planul, managerii conturează cu exactitate ceea ce trebuie să realizeze organizațiile pentru a obține succesul. Pentru a nu mai complica lucrurile am inclus în conceptul de planificare și activitățile previzionale. Activitățile de management din cadrul acestei funcții sunt orientate în direcția aprecierii viitorului unității. Rolul determinant al funcției de planificare este acela că fenomenele, procesele, evenimentele să nu ne surprindă…. Prin intermediul planificării, sunt stabilite obiectivele și bineînțeles resursele și mijloacele îndeplinirii acestora.”

Obiectivul principal al șefului biroului/formațiunii de ordine publică este acela de a menține criminalitatea, în special criminalitatea stradală la un nivel tolerat de comunitate. De asemenea, șeful biroului/formațiunii trebuie să se asigure că lucrătorii de ordine publică cunosc foarte bine teritoriul și populația, cunosc problemele cu care se confruntă cetățenii și îi consiliază pe aceștia cu privire la modul de rezolvare.

întocmește registrul dispozitivului de siguranță publică și patrulare;

O sarcină importantă a șefului structurii de ordine publică este întocmirea dispozitivului de siguranță publică pe baza analizei situației operative și pe baza datelor și informațiilor puse la dispoziție de polițiștii de proximitate. În registrul menționat este consemnat modul de dispunere a patrulelor de siguranță publică și intervalul orar în care acestea acționează în anumite zone. Astfel patrulele sunt direcționate în zonele cu risc criminogen, unde simpla prezența a patrulei este de natură a descuraja activitatea elementelor infracționale.

c) desfășoară activități specifice în vederea creșterii eficienței activității de asigurare a unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, prevenirii și combaterii fenomenului infracțional stradal;

Permanent, seful biroului analizează situația operativă de pe raza de competență și intervine cu măsurii pentru ținerea sub control a infracționalității stradale. Patrulele de siguranță sunt direcționate în zonele ”fierbinți”, în anumite zile și intervale orare sunt organizate acțiuni, razii și controale menite să prevină și să combată fenomenul infracțional stradal.

d) colaborează cu șefii celorlalte formațiuni operative pentru realizarea unui schimb eficient de informații în baza cărora organizează acțiuni polițienești în vederea menținerii sub control a evoluției criminalității stradale;

Zilnic seful structurii de ordine publică ține legătura cu șeful structurii de investigații criminale, șeful structurii de poliție rutieră și în funcție de datele rezultate din analiza comună se stabilesc măsurile care se iau pentru menținerea sub control a evoluției infracționalității stradale și zonele care necesită atenție în viitorul apropriat. Totodată, sunt relații de colaborare și cu șefii secțiilor de poliție rurală, având în vedere că sunt grupuri de infractori care acționează atât în mediul urban, cât și în rural.

e) colaborează cu reprezentanții structurilor angrenate în activitatea de menținere a ordinii publice în sistem integrat;

În activitatea sa, șeful structurii de ordine publică, zilnic, colaborează în special cu reprezentanții Jandarmeriei, Poliției de Frontieră, Poliției locale, dar și cu alte instituții cu atribuții în domeniu (ex. inspectoratul pentru situații de urgență).

Săptămânal, șeful de birou solicită structurilor cu atribuții de menținere a ordinii publice, efective pentru organizarea activității de patrulare în sistem integrat. Zilnic, în funcție de efectivele avute la dispoziție sunt organizate patrule mixte, polițist – jandarm, polițist – polițist de frontieră, polițist – polițist local.

f) analizează activitățile desfășurate și rezultatele obținute, stabilind măsuri de eficientizare;

Permanent sunt analizate activitățile desfășurate și rezultatele obținute într-o anumită perioadă de timp, de regulă lunar, pe un anumit segment de activitate.

Spre exemplu, lunar se analizează eficiența serviciului de patrulare prestat de agenții de siguranță publică, ocazie cu care se urmărește modul în care aceștia și-au desfășurat serviciul, principalii indicatori profesionali realizați și se stabilesc măsuri de eficientizare a activității.

g) efectuează controale și evaluări asupra activității subordonaților, privind modul de executare a atribuțiilor de serviciu;

Controlul este una din funcțiile managementului definită ca fiind ”ansamblul activităților de evaluare a rezultatelor, de stabilire a abaterii acestora de la obiective și identificarea cauzelor care le generează, precum și adoptarea măsurilor care să asigure eliminarea abaterilor menținându-se echilibrul dinamic al organizației”

Șeful de birou este managerul pe linie de ordine publică și ca orice manager are sarcina de a controla modul în care subordonații își îndeplinesc atribuțiile de serviciu și să stabilească măsuri de remediere a disfuncționalităților constatate. Controalele efectuate vizează atât modul în care agenții de siguranță publică desfășoară activitatea de patrulare, dar și modul în care polițiștii de proximitate își realizează sarcinile stabilite.

La nivelul Ministerului Afacerilor Interne, activitatea de control este reglementată de Ordinul MAI nr.118/2011.

”Executarea controalelor se face în scopul creșterii eficacității activității desfășurate de entitățile MAI, prin compararea rezultatelor obținute – a valorilor ce caracterizează starea unităților la un moment dat – cu standardele specificate prin strategii, programe/planuri strategice și proprii – valorile planificate, al identificării neregulilor și soluționării problemelor cu care se confruntă echipa managerială, precum și al stabilirii măsurilor optime pentru prevenirea unor deficiențe sau disfuncții.”

La nivelul Ministerului Afacerilor Interne pot fi executate trei tipuri de control: inspecția, controlul de fond și controlul tematic. Dintre acestea șeful structurii de ordine publică poate executa doar controlul tematic.

”Controlul tematic este activitatea de verificare, de regulă, inopinată, prin care se urmăresc constatarea, analizarea, evaluarea, îndrumarea și/sau sprijinul unei/unor activități determinate.”

Acesta se desfășoară în baza unui plan de control tematic aprobat de conducerea poliției, care cuprinde scopul și obiectivele controlului, perioada de activitate supusă controlului, componența comisiei de control și durata de desfășurare a controlului.

La finalizarea activității se întocmește un raport de control tematic, care cuprinde:

– principalele realizări,

– deficiențele, disfuncțiile, neregulile și planul cu măsuri de ordin organizatoric, administrativ și disciplinar pentru remedierea acestora;

– alte aspecte care pot contribui la creșterea eficacității și eficienței activităților inspectate.

h) evaluează rapoartele de activitate și răspunde de implementarea lor operativă în bazele de date existente;

La ieșirea din serviciu, agentul de siguranță publică întocmește un raport de activitate, în care sunt cuprinși indicatorii realizați în timpul serviciului. Aceștia sunt evaluați zilnic de șeful structurii de ordine publică și prezentați șefului poliției.

h) asigură desfășurarea pregătirii profesionale a personalului din subordine.

”Pregătirea continuă a personalului Ministerului Afacerilor Interne reprezintă ansamblul de activități desfășurate de-a lungul carierei personalului în vederea dobândirii cunoștințelor, aptitudinilor, abilităților și atitudinilor necesare îndeplinirii atribuțiilor , extinderii competențelor profesionale și dezvoltării individuale a acestora.”

Seful structurii de ordine publică este răspunzător de pregătirea profesională a personalului din subordine. Orice manager își dorește să aibă în subordine personal pregătit să facă față oricăror situații apărute. Activitatea de pregătire profesională este prioritară la nivelul Poliției Române, pentru că de profesionalismul polițiștilor depinde modul în care cetățenii percep imaginea poliției. Astfel, dacă polițiștii profesioniști acționează corect și în spiritul legii, cetățenii vor fi mulțumiți de serviciul polițienesc, în caz contrar imaginea instituției ar avea mult de suferit.

În cadrul Biroului/formațiunii de Investigații Criminale, se desfășoară activități de combatere a faptelor antisociale de natură penală, activitatea preponderentă fiind de cercetare penală. Polițiștii din cadrul acestei structuri trebuie să respecte dreptul la apărare al persoanelor cercetate și celelalte garanții procesuale conferite de lege în scopul transpunerii în practică a drepturilor și libertăților cetățenilor în conformitate cu principiile și standardele internaționale care guvernează poliția și justiția într-un stat de drept.

Polițiștii de investigații criminale instrumentează dosare penale ce privesc infracțiuni contra vieții și integrității corporale și sănătății, infracțiunii contra libertății persoanei, infracțiuni privitoare la viața sexuală, infracțiuni contra patrimoniului, infracțiuni contra autorității, infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției,falsificarea de monede, timbre sau alte valori, infracțiuni contra familiei, alte infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială.

2.4. ACTIVITATEA LA NIVELUL SECȚIILOR DE POLIȚIE RURALĂ ȘI POSTURILOR DE POLIȚIE COMUNALE

În mediul rural, activitatea de prevenire și combatere a faptelor care aduc atingere ordinii și liniștii publice se desfășoară la nivelul posturilor de poliție, sub directa coordonare a secțiilor de poliția rurală.

Astfel la nivelul fiecărui județ au fost înființate secții de poliție rurală, care coordonează activitatea mai multor posturi de poliție.

În ultimii zece ani, poliția din mediul rural a suferit numeroase schimbări, în încercarea de găsi cea mai eficientă soluție de a asigura un grad ridicat de siguranță publică.

Astfel, până în anul 2005 posturile de poliție comunale erau subordonate Serviciului de Poliției de Ordine Publică din cadrul inspectoratelor de poliție. Posturile de poliție comunale erau arondate unor centre zonale de poliție rurală, coordonate de un ofițer coordonator, care nu avea funcție de conducere și se subordona direct șefului Serviciului Poliției de Ordine Publică. Fiecare centru zonal aronda între 5 și 10 comune în funcție de teritoriu, populație și situație operativă.

În anul 2005 au fost înființate birourile/formațiunile de poliție rurală. Acestea funcționau în cadrul polițiilor municipale și orășenești și aveau un subordine un număr mai mare de posturi de poliție. Birourile de poliție rurală erau conduse de un șef de birou, care se subordona adjunctului sefului sau sefului poliției municipale/orășenești. Practic prin această schimbare posturile de poliție comunale nu se mai subordonau decât operațional serviciilor de ordine publică, iar operativ polițiilor municipale și orășenești, urmărindu-se gestionarea mai eficientă a problematicii operative din mediul rural pe principiul arondării la municipii sau orașe.

În anul 2010, activitatea din mediul rural a fost reorganizată, prin înființarea secțiilor de poliție rurală și desființarea posturilor de poliție comunale. În opinia mea, prin desființarea posturilor de poliție a fost afectat grav sentimentul de siguranță în mediul rural. La fiecare post de poliție rămânea un singur lucrător de poliție, care trebuia să gestioneze problematica pe raza de competență, iar ceilalți executau serviciul de patru lare pe raza mai multor comune. Prin această decizie, nu s-a ținut cont de principiile de bază ale muncii de poliție, respectiv cunoașterea populației și a teritoriului, agenții de poliție fiind puși în situația să intervină în comune unde nu dețineau suficiente informații pentru a fi eficienți. Cu această ocazie au crescut foarte mult infracțiunile de ultraj, ale căror victime erau polițiști, precum și infracțiunile sesizate în mediul rural au cunoscut un trend ascendent. De asemenea, a crescut timpul de intervenție la evenimentele sesizate, având în vedere că o singură patrulă de poliție intervenea la evenimente sesizate în mai multe comune.

Acest sistem nu a funcționat decât până în octombrie 2012, când au fost reînființate posturile de poliție, acestea fiind arondate tot de secții de poliție rurală, fiind emisă în acest sens Dispoziția Inspectorului General al Poliției Române nr.123 din 15 octombrie 2012 privind stabilirea Concepției unitare de organizare, funcționare și acțiune a structurilor de ordine publică ale Poliției Române.

Toate aceste eforturi de a găsi formula ideală de organizare a efectivelor de ordine publică în mediul rural încearcă să rezolve problema ”eternă” a polițiștilor de ordine publică din mediul rural, respectiv programul de lucru, pe fondul presiunilor tot mai mari ale organizațiilor sindicale.

Conform Ordinului nr. 577/2008 privind programul de lucru al polițiștilor, formele de organizare a acestuia si acordarea repausului săptămânal ”durata programului de lucru al polițistului este, de regula, 8 ore pe zi si 40 de ore pe săptămâna, cu un repaus săptămânal de 2 zile, de regula sâmbăta si duminica.”

În cazul polițiștilor din mediul rural, prevederile ordinului susmenționat nu pot fi aplicate, aceștia fiind nevoiți să intervină la evenimente după orele de program. Din cauza numărului redus din polițiști în mediul rural, în unele județe nu se poate organiza activitatea de patrulare și de intervenție la evenimente în afara intervalului 08,00 – 16,00 și în zilele de sâmbătă și duminică, precum și în sărbătorile legale, neputând fi asigurate liberele legale ale polițistului, atât de necesare refacerii capacității de efort.

În opinia mea, pentru ca activitatea să de se desfășoare corect în mediul rural la orice post de poliție, în funcție de particularități, ar trebui să lucreze cel puțin 5 polițiști. În acest fel se pot asigura liberele, concediile de odihnă și alte situații ce pot apărea (concedii medicale, concedii de studii, învoiri, etc.)

O tendință actuală în discursul managerilor din domeniu polițienesc a devenit aceea că trebuie să gestionezi problematica din ce în ce mai complexă cu polițiștii avuți la dispoziție, fără a se gândi vreun moment la faptul că polițiștii sunt totuși oameni, au familii, au problemelor lor și nu pot fi tot timpul la dispoziția unității din care fac parte.

O problemă de actualitate este aceea că funcțiile de polițiști în mediul rural nu sunt atractive, majoritatea lucrătorilor dorind să își desfășoare activitatea în mediul urban.

În acest sens, propun să se analizeze atât suplimentarea funcțiilor din mediul rural, dar și mărirea coeficienților de ierarhizare a acestora, astfel încât acestea să fie căutate de polițiști, luând în calcul și faptul că polițiștii care lucrează în mediul rural sunt privați de un anumit confort față de cei care lucrează în mediul urban. Din păcate în România actuală, condițiile de lucru care sunt oferite polițiștilor în mediul rural sunt destul de improprii, unui polițist care s-a născut și crescut la oraș fiindu-i foarte greu să se adapteze.

Secțiile de poliție rurală se subordonează polițiilor municipale/orășenești.

Secțiile de poliție rurală sunt de patru tipuri:

a) tipul I – numărul populației este mai mare de 30.000 de locuitori;

b) tipul II – numărul populației este cuprins între 10.000 și 30.000 de locuitori;

c) tipul III – numărul populației este până la 10.000 de locuitori;

d) tipul IV – cu un număr mic de posturi de poliție comunale subordonate (maxim două posturi de poliție comunale).

Secția de poliție rurală are, în principal, următoarele atribuții:

a) coordonează activitatea de menținere a ordinii publice, de prevenire și combatere a infracționalității și a altor fapte care afectează climatul de ordine și siguranță publică pe raza localităților rurale date în responsabilitate;

b) coordonează activitatea polițiștilor de la polițiile comunale și posturile de poliție comunale din raza de competență pentru constatarea infracțiunilor și strângerea datelor în vederea identificării autorilor infracțiunilor și începerii urmăririi penale;

c) coordonează activitatea polițiștilor de la polițiile comunale și posturile de poliție comunale din raza de competență în ceea ce privește culegerea informațiilor și efectuarea investigațiilor;

d) planifică și îndrumă în mod unitar activitățile preventive proactive sau reactive, în scopul asigurării climatului de siguranță publică pe raza de competență;

e) organizează, planifică, controlează și evaluează activitatea de patrulare pe raza de responsabilitate;

f) acordă sprijin polițiilor comunale și posturilor de poliție comunale pentru aplanarea stărilor conflictuale cu grad de risc în planul ordinii publice;

g) coordonează activitatea polițiștilor de la polițiile comunale și posturile de poliție comunale aflate în responsabilitate, pentru întocmirea și realizarea planurilor de pază la operatorii economici de pe raza localităților;

h) acordă sprijin de specialitate în organizarea pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor, precum și pentru organizarea și funcționarea pazei pe teritoriul comunelor date în responsabilitate;

i) asigură desfășurarea activităților specifice pentru depistarea persoanelor și bunurilor urmărite în temeiul legii, precum și pentru supravegherea persoanelor împotriva cărora s-au dispus măsuri preventive sau de siguranță;

j) desfășoară prin personalul desemnat activități de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și cercetare penală în dosarele penale cu autori cunoscuți, precum și cele cu autori neidentificați, potrivit competenței;

k) cooperează cu celelalte formațiuni operative pentru soluționarea dosarelor penale cu autori neidentificați și supravegherea suspecților aflați în atenție;

l) execută măsurile prevăzute în instrucțiunile de linie privind efectuarea cercetării la fața locului;

m) desfășoară prin personalul desemnat activități specifice pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională din domeniile silvic și piscicol, în limita competenței;

n) supraveghează, îndrumă și controlează în condițiile legii, participanții la traficul rutier în zona de competență și soluționează lucrările privind accidentele de circulație din care au rezultat doar pagube materiale;

p) constată contravenții și aplică sancțiuni contravenționale, potrivit legii;

q) asigură punerea în executare a mandatelor de aducere și sprijină, la cerere, în limita atribuțiilor prevăzute de lege, organele de executare silită;

r) organizează activitățile privind evidențele și bazele de date constituite pentru cunoașterea situației operative din zona de responsabilitate;

s) asigură primirea, înregistrarea, verificarea și soluționarea, în limita competențelor, a sesizărilor și petițiilor cetățenilor;

t) cooperează la activitățile de asigurare a ordinii publice și desfășurarea în condiții corespunzătoare a manifestărilor ce implică prezența unui public numeros;

u) cooperează cu celelalte structuri abilitate din raza de competență pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică;

v) organizează activitățile privind îndeplinirea la nivelul polițiilor comunale și posturilor de poliție comunale a sarcinilor prevăzute de lege în cazul stărilor excepționale;

w) participă, împreună cu reprezentanții altor instituții, la luarea măsurilor ce se impun în caz de situații de urgență;

x) cooperează cu autoritățile locale pentru asigurarea siguranței cetățenilor și a climatului de ordine și liniște publică, organizarea pazei publice și protecția patrimoniului, conform prevederilor legale.

Poliția comunală/postul de poliție comunal are, în principal, următoarele atribuții:

a) aplică măsuri preventive proactive sau reactive, în scopul asigurării climatului de siguranță publică pe raza de competență;

b) asigură desfășurarea acțiunilor de educație antiinfracțională și antivictimizare a populației în colaborare cu reprezentanții autorităților locale, unităților de învățământ, cultură etc.;

c) implementează programele de prevenire a criminalității în zona de competență;

d) realizează activitățile de patrulare pe raza de responsabilitate;

e) acordă sprijin de specialitate în organizarea pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor, precum și pentru organizarea și funcționarea pazei pe teritoriul comunei, avizează planurile de pază potrivit competenței și controlează modul de executare a acestor activități, conform reglementărilor în domeniu;

f) efectuează verificări și investigații pentru avizarea conducătorilor societăților specializate de pază și în domeniul sistemelor de alarmare împotriva efracției;

g) desfășoară activități specifice poliției de proximitate constând în cunoașterea populației, consiliere, aplanare stări conflictuale etc.;

h) asigură intervenția la evenimentele semnalate prin SNUAU 112 ori prin alte moduri, indiferent de natura acestora și competența teritorială;

i) acționează pentru depistarea persoanelor și bunurilor urmărite în temeiul legii, precum și pentru supravegherea persoanelor împotriva cărora s-au dispus măsuri preventive sau de siguranță;

j) desfășoară prin personalul specializat activități de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și cercetare penală în dosarele penale cu autori cunoscuți, precum și în cele cu autori neidentificați, potrivit competenței;

k) execută măsurile prevăzute în instrucțiunile de linie privind efectuarea cercetării la fața locului;

l) supraveghează, îndrumă și controlează în condițiile legii, participanții la traficul rutier în zona de competență și soluționează lucrările privind accidentele de circulație din care au rezultat doar pagube materiale;

m) verifică, pe raza de competență, modul în care persoanele respectă regimul domicilierii și colaborează cu structurile competente pe linia evidenței populației;

n) constată contravenții și aplică sancțiuni contravenționale, potrivit legii;

o) asigură punerea în executare a mandatelor de aducere și sprijină, la cerere, în limita atribuțiilor prevăzute de lege, organele de executare silită;

p) asigură primirea, înregistrarea, verificarea și soluționarea, în limita competențelor, a sesizărilor și petițiilor cetățenilor;

q) desfășoară activități în conformitate cu prevederile legale, la solicitarea centrelor militare, pe linia evidenței cetățenilor incorporabili și rezerviștilor;

r) efectuează verificări la solicitarea serviciilor/birourilor arme, explozivi și substanțe periculoase, pentru persoanele fizice care solicită dreptul de deținere și folosire a armelor neletale precum și la cererea serviciilor de ordine publică pentru persoanele juridice care solicită dotarea personalului propriu cu arme letale sau neletale;

s) participă la actualizarea evidențelor și bazelor de date constituite pentru cunoașterea situației operative din zona de responsabilitate;

t) îndeplinește sarcinile prevăzute de lege în cazul stărilor excepționale;

u) participă la asigurarea ordinii publice și desfășurarea în condiții corespunzătoare a manifestărilor ce implică prezența unui public numeros;

v) participă, împreună cu reprezentanții altor instituții, la luarea măsurilor ce se impun în caz de situații de urgență;

x) cooperează cu autoritățile locale pentru asigurarea siguranței cetățenilor și a climatului de ordine și liniște publică, organizarea pazei publice și protecția patrimoniului, conform prevederilor legale.

2.5. INTERVENȚIA UNITĂȚILOR DE POLIȚIE PENTRU COMBATEREA FAPTELOR ANTISOCIALE

Prin specificul său, profesia de polițist implică îndatoriri și riscuri deosebite, astfel că prin legea de organizare și funcționare a Poliției Române și Statutul polițistului, acestuia i se conferă drepturi și obligații prin care să-și îndeplinească misiunile încredințate, dar și să i se asigure protecția. În acest sens, pe timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, polițistul este investit cu exercițiul autorității publice. Cu ocazia activităților curente, personalul operativ al Poliției Române se poate confrunta cu o multitudine de situații ce trebuie rezolvate numai în spiritul legilor în vigoare și bazându-se pe experiența acumulată. De aceea, cunoașterea și respectarea modalităților de intervenție prin aplicarea unor norme adecvate reprezintă o condiție importantă în îndeplinirea cu succes a sarcinilor profesionale. Dintre cele mai importante norme la care au făcut referire menționez:

a) să intervină și să asigure protejarea vieții, a integrității corporale a persoanelor indiferent de naționalitatea, sexul, culoarea, limba, averea acestora etc.;

b) să respecte drepturile omului în orice împrejurare;

c) să acționeze cu imparțialitate pentru îndeplinirea atribuțiilor ce-i revin;

d) să intervină cu competență, inclusiv în afara orelor de program pentru a preveni și neutraliza acte de tulburare a ordini și liniștii publice;

e) să acționeze permanent astfel încât să nu compromită onoarea și demnitatea persoanei și să nu aducă prejudicii instituției din care face parte;

f) să nu comită și să nu tolereze acte de tortură sau tratamente degradante;

g) în toate împrejurările să dovedească, corectitudine și respect față de comunitate, disponibilitate de comunicare cu ceilalți membri ai societății.

Modalitățile de acțiune pentru asigurarea ordinii și siguranței publice sunt stabilite în funcție de interesele țării, de resursele la dispoziție, de evoluția proceselor economice și politice, precum și de situația operativă și potențialele amenințări la adresa ordinii publice și au în vedere următoarele direcții principale :

a) finalizarea reconstrucției sistemului instituțional de ordine și siguranța publică;

b) descentralizarea deciziei, a responsabilităților și a alocării resurselor;

c) transferul decizional la nivelul structurii direct implicate în gestionarea acțiunilor;

d) creșterea capacității operative a structurilor de intervenție rapidă în vederea gestionarii calificate a tuturor problemelor pe linie de ordine publică;

e) elaborarea unei concepții coerente de acțiune a forțelor de ordine publică în vederea reducerii nivelului criminalității;

f) creșterea siguranței cetățeanului prin intensificarea măsurilor pentru prevenirea, descoperirea și combaterea fenomenului infracțional;

g) realizarea unui sistem modern de abordare a acțiunilor și misiunilor specifice în domeniul ordinii publice, care să permită asigurarea stării de normalitate și echilibru în cadrul comunităților;

h) inițierea și derularea, în cooperare cu societatea civilă, de programe pentru prevenirea și reducerea criminalității comise cu violență, având ca obiectiv creșterea gradului de siguranță civică;

i) consolidarea și dezvoltarea relațiilor parteneriale cu comunitatea prin permanentizarea acțiunilor de parteneriat;

j) participarea directă a tuturor componentelor cu atribuții specifice din Ministerul Administrației și Internelor la realizarea climatului de ordine și siguranța publică;

k) realizarea sistemului dual de ordine și siguranța publică că serviciu public în slujba comunității;

l) armonizarea legislației privind activitatea Ministerului Administrației și Internelor în domeniul ordinii publice cu reglementările europene;

m) reformarea și reorganizarea structurilor funcționale și operaționale, conform standardelor europene, în domeniul ordinii publice;

n) adaptarea metodelor, procedurilor și regulilor de gestionare a ordinii și siguranței publice la situația operativă;

o) creșterea capacității de răspuns a structurilor operative;

p) realizarea efectivă a unui parteneriat cu societatea civilă, necesar obținerii sprijinului acestuia în efortul comun de prevenire și contracarare a fenomenului infracțional, prin:

– întărirea capacității de promovare a unei imagini coerente, credibile și stabile a Ministerului Administrației și Internelor;

– adoptarea unei atitudini transparente, active și a unui limbaj adecvat;

q) crearea unei conduite profesionale moderne în rândul personalului instituțiilor din domeniul ordinii publice, pentru a răspunde nivelului de așteptare al cetățeanului;

r) perfecționarea și dezvoltarea cooperării și colaborării cu toate instituțiile din cadrul Sistemului național de apărare și securitate națională, precum și cu celelalte autorități cu atribuții în acest domeniu;

s) dezvoltarea relațiilor de colaborare cu instituțiile similare din străinătate;

s) mediatizarea în plan internațional a demersurilor romanești pentru racordarea la standardele general acceptate privind forțele și serviciile de ordine publică.

”Având în vedere principiile care stau la baza acțiunilor forțelor de ordine publică, putem desprinde cerințele pe care trebuie să le îndeplinească aceste acțiuni și anume:

– forțele de ordine trebuie să acționeze în virtutea dreptului de poliție al statului, exercitând astfel o importantă funcție a sa;

– forțele de ordine trebuie să acționeze în condițiile respectării depline a drepturilor cetățenești;

– forțele de ordine trebuie să dea dovadă de predispoziție pentru dialog;

– forțele de ordine publică trebuie să aibă o atitudine neutră, fermă, angajantă, fără a da dovadă de rețineri;

– forțele de ordine publică trebuie să dea dovadă de tact și prudență, bazate pe eforturi de dezamorsare a conflictelor;

– forțele de ordine publică trebuie să procedeze la analiza diferențiată a fiecărui caz în parte și să se respecte regulile generale de intervenție.”

2.5.1.FOLOSIREA ARMAMENTULUI DIN DOTARE

Uzul de armă reprezintă executarea tragerii cu arma de foc asupra persoanelor și bunurilor. Se poate face uz de armă atunci când se îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiții:

a) dacă este absolut necesar;

b) dacă folosirea altor mijloace de împiedicare sau constrângere nu este posibilă ori nu a dat rezultate;

Polițiștii pot deține, purta și folosi armele și munițiile cu care au fost dotați de către unitățile din care fac parte. Pe timpul executării misiunilor, polițiștii care poartă uniformă, în mod obligatoriu, trebuie să aibă centura pe care vor fixa tocul cu pistolul din dotare și cele două încărcătoare. În situațiile în care se acționează în ținută civilă, pistolul se poartă în toc pe cureaua de la pantaloni sau în hamul special confecționat, asigurându-se mascarea acestuia.

Se interzice portul armamentului și muniției aferente, în buzunare, mape, serviete sau în alte locuri care nu-i asigură deplina securitate și poate favoriza pierderea ori sustragerea lor. Polițiștii care poartă armamentul și muniția permanent asupra lor, pe timpul cât se află la domiciliu sunt obligați să le asigure astfel încât să înlăture orice posibilitate de pierdere sau de folosire a acestora de către membrii familiei sau de către alte persoane, păstrându-le în casete metalice (muniția separat de pistol ) prevăzute cu sisteme sigure de închidere. Sunt interzise cu desăvârșire scoaterea pistolul din toc și mânuirea acestuia în prezența altor persoane, cu excepția cazurilor de folosire legală. Polițiștii dotați cu arme de foc pot face uz de armă pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu și a misiunilor în temeiul Legii privind regimul armelor de foc și al munițiilor și a dispozițiilor interne.

Polițiștii pot face uz de armă, pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, în următoarele cazuri :

a) împotriva celor care atacă polițiștii aflați în serviciul de gardă, pază, escortă, protecție, menținerea și restabilirea ordinii de drept, precum și îm­potriva celor care, prin actul săvârșit, prin surprindere, pun în pericol obiectivul păzit;

Se poate face uz de armă în acest caz dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a1) există un atac material, direct, imediat și injust, săvârșit prin surprindere împotriva categoriilor de persoane menționate;

a2) prin actul săvârșit prin surprindere să fie pusă în pericol viața, integritatea corporală sau sănătatea celor care execută serviciul de gardă, pază, escortă, protecție, menținere și restabilire a ordinii de drept;

a3) dacă atacul este îndreptat asupra unui obiectiv păzit, prin acțiunea săvârșită prin surprindere să fie pusă în pericol securitatea acestuia;

a4) uzul de armă se va executa numai dacă datorită împrejurărilor concrete ale săvâr­și­­rii faptei, opunerea sau acțiunea ilicită a persoanei nu poate fi înlăturată prin alte mijloace;

a5) să nu fie pusă în pericol viața altor persoane.

b) împotriva acelora care, atacă persoanele învestite cu exercițiul auto­rității publice sau cărora, potrivit legii, li se asigură protecție de către poliție;

Se poate face uz de armă în acest caz dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

b1) persoana împotriva căreia se exercită atacul, să facă parte din categoria persoanelor învestite cu exercițiul autorității publice sau să i se asigure protecție de către poliție;

b2) există un atac material, direct, imediat și injust, prin care este pusă în pericol viața sau integritatea corporală a celor care fac parte din categoria persoanelor învestite cu exercițiul autorității publice sau din categoria celor cărora li se asigură protecție de către poliție;

b3) uzul de armă se va executa numai dacă datorită împrejurărilor concrete ale săvârșirii faptei, atacul persoanei nu poate fi înlăturat prin alte mijloace;

b4) să nu fie pusă în pericol viața altor persoane.

c) împotriva persoanelor care încearcă să pătrundă ori să iasă în mod ilegal în sau din sediile de poliție ori din perimetrele sau zonele păzite – vizibil delimitate – stabilite prin consemn;

Se poate face uz de armă în acest caz dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

c1) există un perimetru strict și vizibil delimitat, stabilit prin consemn;

c2) să existe o încercare de pătrundere sau de ieșire ilegală în sau din sediul poliției, perimetru ori zonă păzită;

c3) prin consemn scris s-a dat în răspundere paza unități, subunității, perimetrului sau zonei;

c4) să nu fie pusă în pericol viața altor persoane;

d) pentru imobilizarea infractorilor care, după săvârșirea unor infracțiuni, în­cear­că să fugă;

Se poate face uz de armă în acest caz dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

d1) infractorul a fost surprins în flagrant în timpul săvârșirii unei infracțiuni grave (contra libertății persoanei, contra patrimoniului, contra sănătății publice, infracțiuni comise cu violență, deținere ilegală de arme de foc, muniții, explozivi, substanțe toxice, radioactive, droguri, infracțiuni de contrabandă, etc);

d2) după efectuarea somației acesta încearcă să fugă, nesupunându-se cererii polițistului de a rămâne la locul faptei;

d3) datorită împrejurărilor comiterii faptei nu poate fi folosit în mod eficient un alt mijloc pentru imobilizarea infractorului;

d4) să nu fie pusă în pericol viața altor persoane.

Gravitatea faptei va fi estimată în raport de prejudiciul produs, acțiunile violente ale infractorului, frecvența acestor categorii de fapte, numărul de participanți, obiectele pe care le au asupra lor etc.

e) împotriva oricărui mijloc de transport folosit de agresorii prevăzuți la lit. b) și c), precum și împotriva conducătorilor acestora care refuză să oprească la semnalele re­gulamentare ale organelor de poliție, existând indicii temeinice că au săvârșit o infrac­țiune ori că este iminentă săvârșirea unei infracțiuni;

Se poate face uz de armă în acest caz dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

e1) există certitudinea că ocupanții acestor mijloace de transport săvârșesc sau au săvârșit o infracțiune gravă, transportă bunuri dobândite în urma comiterii unor infrac­țiuni și nu se opresc la semnalul regulamentar al polițistului;

e2) polițistul să fie obligatoriu îmbrăcat în uniformă;

e3) datorită împrejurărilor comiterii faptei nu poate fi folosit în mod eficient un alt mijloc pentru imobilizarea mijlocului de transport;

e4) să nu fie pusă în pericol viața altor persoane.

Focul asupra vehiculelor se va executa numai asupra pneurilor. Nu se folosesc arme de foc împotriva vehiculelor care nu opresc la semnalul regulamentar al polițistului îmbrăcat în uniformă, decât dacă prin modul de conducere, se pune în pericol în mod evident, viața sau integritatea corporală a polițistului sau a altei persoane.

f) pentru imobilizarea sau reținerea persoanelor cu privire la care sunt probe ori indicii temeinice că au săvârșit o infracțiune și care ripostează ori încearcă să riposteze cu arma ori cu alte obiecte sau substanțe care pot pune în pericol viața ori integritatea corporală a persoanei;

Se poate face uz de armă în acest caz dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

f1) să se fi săvârșit o infracțiune iar persoana în cauză să opună rezistență sau să ripos­teze cu arma sau cu alte obiecte care pot pune în pericol viața sau integritatea corporală a polițistului sau a altor persoane;

f2) să existe un atac material, direct și imediat asupra polițistului aflat în exercitarea măsurilor legale sau împotriva altor persoane;

f3) rezistența sau riposta persoanei în cauză să nu poată fi înfrântă în alt mod;

g) pentru a împiedica fuga de sub escortă sau evadarea celor aflați în stare legală de reținere, arestare sau deținere;

Se poate face uz de armă în acest caz dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

g1) să fie începută o acțiune de evadare din locurile legale de deținere sau de sub escortă;

g2) prinderea sau imobilizarea evadaților sau escortaților să nu poată fi realizată prin alte mijloace;

g3) să nu fie pusă în pericol viața altor persoane.

h) împotriva grupurilor de persoane sau persoanelor izolate care încearcă să pătrundă fără drept în sediile sau perimetrele autorităților și instituțiilor publice;

Se poate face uz de armă în acest caz dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

h1) să existe o încercare de pătrundere fără drept în sediile sau în perimetrele auto­rităților sau ale instituțiilor publice;

h2) atacul sau pătrunderea, după modul în care a fost concepută și se execută să nu poată fi înlăturată prin alte mijloace sau metode;

h3) să nu fie pusă în pericol viața altor persoane.

i) împotriva celor care împiedică polițiștii să execute misiuni specifice;

Se poate face uz de armă în acest caz dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

i1) există un atac material, direct, imediat și injust, săvârșit împotriva polițiștilor care să-i împiedice pe aceștia să-și execute misiunile specifice;

i2) atacul să nu poată fi înlăturat prin alte mijloace sau metode;

i3) să nu fie pusă în pericol viața altor persoane.

j) în executarea intervenției antiteroriste, asupra obiectivelor atacate sau capturate de teroriști, în scopul reținerii sau al capturării acestora, al elibe­rării ostaticilor și restabilirii ordinii publice.

Se poate face uz de armă în acest caz dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

j1) să existe un atac terorist asupra unui obiectiv, acesta să fie capturat sau sunt luați ostatici;

j2) atacul sau deținerea ostaticilor, datorită modului în care a fost conceput și executat, să nu poată fi înfrânt prin alte mijloace;

j3) să nu fie pusă în pericol viața sau sănătatea ostaticilor sau a altor persoane.

În cazurile prevăzute la lit. c), d), g), h) și i) se va face uz de armă numai după ce s-a făcut somația legală.

În cazurile prevăzute la lit. h) și i) se va face uz de armă numai după ce s-a repetat de trei ori, la intervale suficiente de timp pentru dispersarea participanților, somația: „Părăsiți zona (…), se vor folosi arme de foc!” după care se va executa un foc în plan verti­cal. Se va deschide foc asupra atacatorilor numai la ordinul celui care conduce acțiunea și numai în zona picioarelor, pentru a evita cauzarea morții acestora și a se realiza imo­bi­lizarea. În cazurile prevăzute la lit. a), b), f), și j) când polițistul se află în legitimă apărare, poate face uz de armă și fără somație, dacă nu există timpul necesar pentru aceasta.

Înainte de a trece la acțiune, se realizează o analiză rapidă a situației existente la fața locului pentru a se stabili date concrete privind faptele săvârșite, eventualii martori, autorii faptelor, dacă sunt sau nu înarmați, gradul de agresivitate, precum și comportamentul pe care îl au în momentul surprinderii.

Armamentul din dotare se folosește numai după efectuarea somațiilor legale. Somația se face prin cuvintele: „POLIȚIA, STAI!”. În caz de nesupunere, se repetă somația prin cuvintele „STAI CĂ TRAG!”. Dacă cel în cauză nu se supune nici de această dată, somația se realizează prin tragerea unui foc de avertisment în plan vertical. Dacă cei (cel) în cauză nu se supun nici acestei somații legale, se face uz de armă în direcția acestora, trăgând, pe cât posibil, la picioare, astfel încât să se realizeze imobilizarea și să se evite uciderea persoanelor.

Ca excepție, se poate face uz de armă și fără somație, în cazul atacului exercitat prin surprindere asupra polițistului sau asupra altor persoane, precum și pentru reținerea infractorilor care ripostează cu arme albe sau de foc, dacă lipsește timpul necesar pentru somație. Împotriva persoanelor care ripostează cu arme, se face uz de armă din poziția adăpostit, polițistul aplicând orice altă măsură pentru a se proteja. Se evită, pe cât posibil, folosirea armamentului din dotare împotriva minorilor, femeilor și bătrânilor.

Este interzisă folosirea armamentului în următoarele cazuri:

a) împotriva copiilor, femeilor cu semne vizibile de sarcină, persoanelor cu semne vădite de invaliditate, cu excepția cazurilor în care aceștia înfăp­tuiesc un atac armat sau în grup, care pune în pericol viața sau inte­gritatea corporală a uneia ori mai multor persoane;

b) în situațiile în care s-ar primejdui viața altor persoane ori s-ar viola teritoriul, spațiul aerian sau apele naționale ale unui stat vecin;

Se evită, pe cât posibil, folosirea armelor de foc în zonele aglomerate unde pot fi periclitate viața sau integritatea corporală a altor persoane, exceptându-se focul de avertisment în plan vertical.

În momentul imobilizării unei persoane și al aplicării cătușelor, armamentul se introduce în toc sau în hamul de susținere, după caz. Armamentul împotriva vehiculelor se folosește numai dacă există certitudinea că ocupanții acestora săvârșesc sau au săvârșit o infracțiune gravă, transportă bunuri dobândite în urma comiterii unor fapte ilicite și nu opresc la semnalul regulamentar al polițistului în uniformă. Focul asupra vehiculelor se execută numai asupra pneurilor. Fiecare situație în care s-a făcut uz de armă se raportează ierarhic de urgență. De îndată ce va fi posibil, se întocmește raportul în scris. Dacă în urma uzului de armă s-a produs moartea sau vătămarea unei persoane, fapta se comunică, de îndată procurorului competent, potrivit legii.

În cazul folosirii armelor de foc pentru somație, ori dacă nu au rezultat victime sau pagube materiale, în mod obligatoriu, evenimentul va fi raportat ierarhic și se vor efectua cercetări administrative în legătură cu condițiile și legalitatea uzului de armă.

Dacă în urma uzului de armă au rezultat victime sau prejudicii materiale se iau următoarele măsuri:

a) acordarea primului ajutor victimelor și asigurarea transportului la o unitate sanitară;

b) raportarea imediată, prin orice mijloc, a cazului și a urmărilor acestuia;

c) asigurarea pazei locului faptei, marcarea și conservarea urmelor;

d) raportarea ierarhică a evenimentului și informarea parchetului competent teritorial, pentru efectuarea cercetării la fața locului.

În situații speciale, de pericol iminent pentru viața și integritatea sa ori a altor persoane, sau care afectează siguranța națională, ca urmare a acțiunilor violente ale unor persoane ce folosesc sau intenționează în mod vădit să folosească arme albe sau de foc, polițistul poate face uz de armă folosind orice altă armă care nu îi aparține, dar se află în acel moment la îndemână, în aceleași condiții în care face uz de arma de serviciu.

În toate cazurile de folosire a armamentului, focul se va executa în scopul imobilizării, evitându-se lovirea zonelor vitale. Executarea focului letal intenționat asupra unei persoane nu poate fi făcută decât în situațiile limitative prevăzute de Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților fundamentale.

2.5.2. IMOBILIZAREA PERSOANELOR

Imobilizarea este o măsură polițienească cu caracter coercitiv, întreprinsă în scopul de a pune o persoană în imposibilitatea de a fugi sau de a se manifesta agresiv față de polițist sau față de alte persoane, de a începe sau de a continua o acțiune violentă.

În timpul activităților curente, polițiștii pot realiza imobilizarea prin folosirea următoarelor mijloace și procedee:

a) procedee de autoapărare;

b) mijloace din dotare (cătușe, baston de cauciuc, dispozitive cu substanțe iritant-lacrimogene, câinele de serviciu sau armamentul din dotare);

c) cu ajutorul altor persoane.

Mijloacele și procedeele folosite pentru imobilizare sunt alese în funcție de:

a) numărul persoanelor implicate și care urmează a fi imobilizate;

b) starea de agresivitate și forța fizică a acestora;

c) modul de manifestare a agresivității;

d) obiectele pe care le au asupra lor și care ar putea fi folosite pentru atac asupra polițistului sau a altor persoane;

e) locul în care se manifestă starea de agresivitate;

Înainte de luarea acestei măsuri, persoana în cauză este somată ferm, să înceteze acțiunea agresivă și să se supună solicitării polițistului, recurgându-se la imobilizare numai dacă aceasta nu s-a conformat.

Mijloacele de imobilizare se folosesc împotriva persoanelor care:

a) întreprind acțiuni care pun în pericol integritatea corporală, sănătatea sau bunurile altor persoane;

b) blochează, în afara condițiilor legii, căile publice de circulație, încearcă să pătrundă, pătrund fără drept sau refuză să părăsească sediile autorităților publice, ale partidelor politice, ale instituțiilor și ale organizațiilor de interes public ori privat, periclitează în orice mod integritatea sau securitatea acestora ori a personalului sau tulbură desfășurarea normală a activității;

c) ultragiază persoanele cu funcții ce implică exercițiul autorității publice;

d) se opun sau nu se supun, prin orice mijloace, îndeplinirii solicitărilor legale ale polițistului, numai dacă există o temere legitimă că prin acțiunile lor pot pune în pericol integritatea corporală sau viața polițistului.

Folosirea mijloacelor de imobilizare împotriva participanților la acțiunile agresive se face în mod gradual, după avertizarea prealabilă asupra utilizării unor asemenea mijloace și acordarea timpului necesar pentru încetarea acțiunilor și conformarea la solicitările legale ale polițist, excepție făcând cazurile extreme.

În toate situațiile, folosirea acestor mijloace pe cât posibil nu trebuie să depășească nevoile reale pentru împiedicarea sau neutralizarea acțiunilor agresive.

Cu ocazia folosirii oricărui mijloc sau procedeu de imobilizare, se întocmește Raportul privind folosirea forței și a mijloacelor din dotare.

După imobilizare, se efectuează, obligatoriu, controlul persoanei iar dacă a rezultat rănirea gravă a vreunei persoane se va solicita intervenția personalului specializat.

2.5.3. FOLOSIREA FORȚEI DE CĂTRE POLIȚIȘTI

În exercitarea serviciului de menținere a ordinii și liniștii publice, polițiștii pot folosi forța pentru aducerea în fața justiției a persoanelor care au încălcat legea, pentru a proteja cetățenii sau în legitimă apărare.

”Folosirea forței nu este un scop în sine. Ea trebuie utilizată numai atunci când toate celelalte mijloace legale și umane pentru menținerea ordinii au fost epuizate și când manifestările tulbură grav ordinea și siguranța publică, pun în pericol viața, integritatea corporală sau sănătatea cetățenilor, a forțelor de ordine sau amenință cu devastări ori distrugeri de clădiri și alte bunuri de interes public sau privat.”

Utilizarea forței este reglementată în Codul de etică si deontologie a polițistului, aprobat prin HG 991/2005, astfel:

”1) Polițistul execută acțiuni în forță ca măsură excepțională, în strictă conformitate cu prevederile legale și numai în situații de absolută necesitate, pentru îndeplinirea unui obiectiv legitim.

(2) Acțiunile în forță desfășurate de poliție trebuie subordonate principiilor necesității, gradualității și proporționalității.

(3) Mijloacele din dotare ce pot fi utilizate în timpul acțiunilor în forță, inclusiv armele de foc, vor fi folosite numai în caz de necesitate absolută, cu respectarea strictă a prevederilor legale.

(4) În momentul realizării obiectivului legitim încetează și exercitarea acțiunii în forță.

(5) În executarea acțiunilor în forță polițistul va avea în permanență în vedere respectarea demnității umane.

(6) Când este confruntat cu violența fizică ori cu amenințări reale de folosire a forței fizice împotriva sa ori împotriva altor persoane, polițistul are obligația de a interveni cu fermitate, în limitele legale, pentru restabilirea ordinii.”

În societățile democratice, guvernate de respectul față de lege, poliția îndeplinește funcțiile tradiționale de prevenire, depistare și combatere a criminalității, de ocrotire a ordinii și liniștii publice, de respectare a legii și de protejare a drepturilor fundamentale ale omului.

Legea și procedurile speciale permit utilizarea forței față de persoane, dar nu explică durata și nici intensitatea cu care sunt aplicate, abordând problematica exclusiv din punct de vedere tehnic, urmărind realizarea obiectivului propus.

În Codul european de etică al poliției, Recomandarea (2001) 10, adoptată de Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei la 19 seprtembrie 2001, se prevede că ”Poliția nu poate recurge la forță decât în caz de necesitate absolută și numai în măsura necesară atingerii unui obiectiv legitim”

Conform Statului polițistului, se interzice polițistului, în orice împrejurare, ”să folosească forța altfel decât în condițiile legii”.

Totodată ”în realizarea atributiilor ce ii revin, potrivit legii, politistul este învestit cu exercitiul autoritatii publice si are urmatoarele drepturi si obligatii principale: … sa conduca la sediul politiei pe cei care, prin actiunile lor, pericliteaza viata persoanelor, ordinea publica sau alte valori sociale, precum si persoanele suspecte de savarsirea unor fapte ilegale, a caror identitate nu a putut fi stabilita in conditiile legii; in cazurile nerespectarii dispozitiilor date de politist, acesta este indreptatit sa foloseasca forta; verificarea situatiei acestor categorii de persoane si luarea masurilor legale, dupa caz, se realizeaza in cel mult 24 de ore, ca masura administrativa.”

Polițiștii utilizează mijoacele individuale de interveție pentru executarea atribuțiilor de serviciu, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Mijloacele individuale de intervenție din dotarea unităților Poliției Române, utilizate pentru îndeplinirea activităților polițienești, sunt: cătușe, bastoane de autopărare (tomfă), bastoane cu energie electrostatică, arme de foc sau cu glonț din cauciuc, dispozitive cu substanțe iritant-lacrimogene, alte mijloace de imobilizare care nu pun în pericol viața sau care nu produc o vătămare corporală gravă.

Având în vedere că aplicarea procedurilor în aplicarea unora dintre prevederile legale pot aduce atingere drepturilor și libertăților individuale, polițistul care le utilizează are obligația de a se asigura că acțiunile sale sunt legale, iar aplicarea lor s-a făcut cu respectarea principiului proporționalității.

Folosirea mijloacelor individuale de intervenție împotriva participanților la acțiuni agresive se face în mod gradual, după avertizarea prealabilă asupra utilizării unor asemenea mijloace și acordarea timpului necesar pentru încetarea acțiunii și conformarea la solicitările legale ale polițistului. În toate situațiile, folosirea acestor mijloace, nu trebuie să depășescă nevoile reale pentru împiedicarea sau neutralizarea acțiunilor agresive.

Polițiștii trebuie să fie conștienți că în urma folosirii forței se pot confrunta cu consecință de natură juridică sau administrativă.

Folosirea forței trebuie să implice un minim sau un prag de gravitate.

Când folosesc forța, polițiștii trebuie să țină cont de mai multe aspecte:

dacă suspectul este sau nu înarmat;

constituția persoanei în raport cu constituța polițistului;

nivelul de rezistență opus de suspect;

gradul de pericol social al faptei săvârșite;

atitudinea și comportamentul persoanei;

starea emoțională și psihică a suspectului;

dacă suspectul se află sub influeța băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihotrope;

vârsta persoanei;

sexul persoanei.

Folosirea forței trebuie să fie, în majoriatea cazurilor un proces continuu și progresiv. Nu este necesar ca polițiștii să folosească forța în ordinea strict enumerată, ci în funcție de natura și gradul de împotrivire a persoanei, timpul material, vor alege nivelul de forță și intensitatea necesară pentru a împiedica sau neutraliza acțiunile agresive ale acesteia, chiar dacă de cele mai multe ori această alegere trebuie să fie extrem de rapidă. Polițistul de va opri de îndată ce acțiunea care a determinat intervenția a încetat ori agresorul a fost imobilizat.

Polițiștii nu vor permite persoanei să atace și apoi să folosească forța, suspectul obținând astfel un mare avantaj, ci vor trece la aplicarea nivelului de forță adecvat chiar în momentul în care persoana manifestă vădit intenția de a lovi sau, riposta, în acest caz aceasta fiind legală.

Se recomandă polițiștilor să evite, pe cât posibil, folosirea forței împotriva minorilor, femeilor și bătrânilor.

Este interzisă folosirea forței în următoarele cazuri:

împotriva copiilor, femeilor cu semne vizibile de sarcină, persoanelor cu semne vădite de invaliditate, cu excepția cazului în care aceștia înfăptuiesc un atac armat sau în grup, care pune în pericol viața sau integritatea corporală a uneia sau mai multor persoane;

în situațiile în care s-ar primejdui viața altor persoane;

s-ar viola teritoriul, spațiul aerian sau apele naționale a unui stat vecin, în cazul uzului de armă.

Prin folosirea forței se înțelege atât folosirea forței fizice, cât și folosirea mijloacelor individuale din dotarea polițiștilor, inclusiv armamentul.

Forța fizică și procedeele de luptă corp la corp pentru autoapărare și imobilizare se folosesc de către polițist, dacă este necesar și posibil, pentru înfrângerea atacurilor violente de mică anvergură, îndreptate împotriva sa ori a altora, precum și pentru imobilizarea persoanelor suspecte care se opun executării unor măsuri polițienești (legitimare, controlul persoanelor, conducerea la sediul poliției) sau desfășoară acțiuni agresive, prin care tulbură ordinea și liniștea publică. Pentru înfrângerea acțiunilor agresive și imobilizarea persoanelor turbulente se folosesc procedeele specifice luptei corp la corp; se pot aplica și lovituri cu pumnul, mâinile și picioarele, genunchii, coatele și alte părți ale corpului. Se evită aplicarea loviturilor în zone vitale și cu o intensitate exagerată, de natură a provoca vătămarea gravă a integrității corporale ori moartea persoanelor. Forța fizică și procedeele de luptă corp la corp se folosesc numai după somarea celor, care se manifestă violent, de a înceta acțiunea agresivă și de a se supune cererii îndreptățite a polițistului folosind formula: „POLIȚIA, ÎNCETAȚI!”. Nu este necesară somația în cazul în care polițistul este atacat prin surprindere sau integritatea corporală sau viața vreunei persoane este pusă în pericol imediat.

2.5.4. FOLOSIREA PULVERIZATORULUI DE MÂNĂ CU SUBSTANȚE IRITANT-LACRIMOGENE

Pulverizatorul este destinat imobilizării unor persoane recalcitrante, dispersării unor grupului de agresori sau evacuării acestora din încăperi și ascunzători, fără a le produce vătămări corporale . Acest mijloc de imobilizare se folosește numai după ce se execută somația „ÎNCETAȚI! VOM (VOI) FOLOSI GAZE LACRIMOGENE!”. Nu este necesară somația dacă nu există timpul material necesar. Poziția polițistului trebuie să fie defensivă și să ofere posibilitatea subiectului să coopereze. Dacă subiectul nu cooperează, polițistul pulverizează în rafale scurte spre fața acestuia, mutându-și poziția după fiecare pulverizare. Pulverizatorul cu substanțe iritant-lacrimogene se folosește pe cât posibil de la o distanță de minim 1,5 metri și maxim 3 metri. Dacă subiectul cooperează, polițistul oprește pulverizarea și trece rapid la imobilizarea acestuia. Este interzisă folosirea pulverizatorului în direcția flăcărilor sau a obiectelor incandescente.

2.5.5. FOLOSIREA BASTONULUI DE CAUCIUC

Bastonul de cauciuc poate fi folosit:

a) ca mijloc de apărare pentru pararea loviturilor agresorului prin prindere și ținerea în direcția din care vin loviturile;

b) ca mijloc de intimidare a elementelor turbulente sau recalcitrante, aplicând primele lovituri persoanelor mai violente, urmărind determinarea încetării acțiunii și descurajarea celorlalte elemente agresive, retragerea și împrăștierea lor;

c) ca mijloc de atac, prin aplicarea de lovituri agresorului în scopul de a-l obliga să elibereze victima, să lase din mână obiectul folosit la atac ori să înceteze acțiunea. În cazul mai multor agresori, primele lovituri se vor aplica celui mai periculos.

La folosirea bastonului de cauciuc, se somează persoana să înceteze acțiunea violentă și să se supună măsurilor ordonate, folosind formula „ÎNCETAȚI, VOM (VOI) FOLOSI FORȚA!”, loviturile fiind aplicate numai dacă persoana nu s-a conformat și continuă acțiunea violentă. Loviturile se aplică rapid, fiind urmate de retragerea imediată, peste omoplați, antebrațe, șezut (dacă persoana este cu spatele), membrele inferioare sau superioare, pentru a para loviturile sau pentru a determina persoana să dea drumul unor obiecte folosite pentru atac. Pentru a se obține efectul urmărit, loviturile se aplică prin surprindere. Forța loviturilor aplicate trebuie să fie în concordanță cu gradul de împotrivire a persoanei. Bastonul se folosește în limita necesității, iar aplicarea loviturilor încetează imediat ce agresorul a renunțat la acțiunea violentă și s-a conformat dispozițiilor. Nu se fac mișcări ample și nu se ridică bastonul deasupra capului, întrucât prin această mișcare se oferă posibilitatea celui împotriva căruia se folosește să sesizeze intervenția și să se apere prin pararea loviturii. Se evită aplicarea loviturilor cu bastonul peste cap, urechi, gât, ochi asupra altor părți vitale ori sensibile ale corpului, deoarece i s-ar putea provoca persoanei vătămări corporale sau chiar moartea. Este interzisă folosirea bastonului în sediul poliției, cu excepția cazului când au loc acțiuni violente sau în grup, care pun în pericol viața polițiștilor sau altor persoane ori există pericolul distrugerii de bunuri aparținând instituției. În situația în care, în urma loviturilor aplicate cu bastonul, s-a produs vătămarea corporală a persoanei, polițistul este obligat să îi acorde primul ajutor, eventual o transporte la o instituție medicală, pentru acordarea de îngrijiri și să raporteze ierarhic, de urgență, evenimentul.

2.5.6. FOLOSIREA CĂTUȘELOR

Încătușarea este o măsură polițienească de prevedere și siguranță care constă în aplicarea cătușelor pe încheietura mâinilor unei persoane, în scopul limitării mobilității fizice a acesteia.

Încătușarea se efectuează obligatoriu asupra următoarelor categorii de persoane:

a) dezertori, evadați și recidiviști periculoși;

b) urmăriți, reținuți, condamnați și arestați preventiv, pe timpul transferării sau al escortării;

c) autorii unor infracțiuni contra vieții persoanei (tâlhărie, ultraj, viol în grup) ori ai altor infracțiuni grave;

d) care se manifestă agresiv, sunt violente ori se opun măsurilor polițienești, iar rezistența lor nu poate fi înfrântă în alt mod;

e) care, datorită stării psihice în care se află, prezintă pericol pentru viața și integritatea lor corporală, a polițist sau a altor persoane;

f) care urmează a fi conduse la sediul poliției în vederea luării măsurilor legale și se manifestă agresiv;

g) care, în urma controlului corporal, al bagajelor sau al vehiculelor, au fost depistate ca având asupra lor bunuri deținute fără îndeplinirea condițiilor legale sau provenite din săvârșirea unei infracțiuni.

Încătușarea se execută rapid și energic. Cătușele se aplică pe mâinile poziționate la spate, pe cât posibil, cu sistemul de închidere orientat în sus. Încătușarea se efectuează, de regulă, din poziția în picioare, persoana fiind așezată în așa fel încât să nu poată ataca. În cazul în care trebuie imobilizate mai multe persoane, sau când acestea au un comportament violent, sunt așezate în genunchi sau culcate pe burtă, cu mâinile pe ceafă. În cazul în care persoana opune rezistență, aceasta este încătușată forțat. După încătușare, se efectuează, în mod obligatoriu, controlul persoanei. Dacă persoana încătușată continuă să se manifeste violent, polițistul poate imobiliza și picioarele. Cătușele se aplică în așa fel încât să nu ducă la rănirea sau vătămarea integrității corporale a celui imobilizat. Cătușele se scot numai dacă a intervenit îmbolnăvirea gravă a persoanei, pentru ca aceasta să meargă la toaletă, pe timpul servirii mesei, precum și la depunerea acesteia în locurile de deținere, sub supravegherea atentă în acest timp. Este interzisă ținerea persoanelor încătușate în poziții nefirești (în genunchi, culcate, etc.) după realizarea imobilizării, sau expunerea lor având cătușele aplicate la vedere în locuri publice sau în sediile de poliție pentru filmare (fotografiere) de către reprezentanții mass-media.

2.5.7. FOLOSIREA CÂINILOR DE SERVICIU

Câinii de serviciu (de însoțire) sunt dați în dotarea polițiștilor după ce aceștia urmează un curs de inițiere în creșterea și dresajul câinilor.

La orice ieșire în teren, câinele de serviciu este echipat cu botniță și pus în lesă, fiind folosit, de regulă, numai de polițistul care îl are în primire și care l-a dresat.

În funcție de situația creată, câinele de serviciu poate fi folosit :

a) cu botniță și fără lesă, pentru:

– paza locului faptei, a corpurilor delicte și a persoanelor;

– cercetarea și scotocirea terenurilor acoperite ori a locurilor greu accesibile;

b) fără botniță și în lesă, când:

– trebuie dispersat un grup ce prezintă pericol pentru ordinea publică;

– trebuie înlăturată opunerea violentă față de măsurile legale luate de polițiști;

– este necesară asigurarea pazei persoanelor în timpul conducerii forțate la sediul poliției;

– este necesară restabilirea ordinii în parcuri sau în alte locuri deschise.

c) fără botniță și fără lesă, pentru:

– semnalarea și descoperirea persoanelor ascunse;

– înlăturarea unor atacuri care pun în pericol viața sau integritatea corporală a polițist ori a altor persoane, precum și pentru prevenirea unor posibile atacuri de acest gen;

– prinderea unor persoane suspecte de comiterea unor infracțiuni și care nu se supun somației;

– prinderea evadaților și altor persoane urmărite în temeiul legii.

Folosirea câinilor de serviciu este precedată de somația pentru încetarea acțiunilor și avertizarea cu privire la folosirea acestui mijloc, prin formula „ÎNCETAȚI, DISPERSAȚI-VĂ, VOM FOLOSI CÂINII DE SERVICIU!”. Câinele poate fi folosit și fără somație, dacă timpul necesar pentru această activitate este insuficient, existând un pericol iminent. Polițiștii, care au în dotare câini de serviciu, vor aloca 30 de minute din timpul de lucru zilnic pentru îngrijirea și hrănirea acestora.

2.6. TACTICA INTERVENȚIEI POLIȚIEI FAȚĂ DE ANUMITE CATEGORII DE PERSOANE

2.6.1. INTERVENȚIA UNITĂȚILOR DE POLIȚIE FAȚĂ DE MINORI

Minorii reprezintă o categorie specială care prezintă interes numai în cazul în care sunt abandonați, lipsiți de supraveghere, pierduți, fugiți de la domiciliu sau din centrele de plasament, precum și dacă au comis fapte antisociale.

Un copil pierdut și găsit de către o persoană, de regula este dus la o unitate de poliție. În astfel de situații se va solicita persoanei care l-a găsit să furnizeze date suplimentare referitoare la locul și ora unde a fost găsit, precum și orice alte informații care pot ajuta la identificarea lui și a părinților, apoi se va vorbi cu el calm, pentru a-l determina pe cât posibil să vorbească despre viața lui. În acest fel se poate afla, spre exemplu, la ce școală învața, unde locuiește sau alte date necesare pentru identificarea să.

Când este vorba despre un copil fugit de acasă sau dintr-un centru de plasament este important să li se câștige încrederea, avându-se în vedere că de modul în care sunt tratați depinde în mare măsură atitudinea ulterioară față de poliție.

În cazul în care un minor a comis o faptă ilegală (dar nu din categoria celor penale), este indicat că acesta să fie dus acasă la părinți, punandu-li-se acestora în vedere că pe viitor să-l supravegheze cu mai multă atenție, în caz contrar aceștia urmând să fie sancționați contravențional.

În cazul minorilor care au săvârșit fapte penale se va avea în vedere situația juridică a acestora, în sensul că cei care nu au împlinit vârsta de 14 ani nu răspund penal, iar cei care au vârsta între 14 și 16 ani răspund penal numai dacă se dovedesc că au săvârșit faptă cu discernământ, iar cei cu vârsta peste 16 ani, răspund penal, limitele pedepselor aplicate reducându-li-se la jumătate.

În atitudinea sa față de minori, polițistul trebuie să dovedească mult tact, având în vedere că nu au experiență de viață necesară și că, din cauza tinereții lor, sunt ușor de influențat, iar uneori au înclinații spre teribilism. Trebuie înțeles faptul că minorii nu știu să se comporte în anumite situații și că, uneori, nici părinții nu se ocupă suficient de educarea și supravegherea lor.

2.6.2. INTERVENȚIA FAȚĂ DE PERSOANELE BOLNAVE PSIHIC

Una dintre categoriile de persoane ale căror comportament și acțiune pot duce la tulburarea ordinii și a liniștii publice este reprezentată de bolnavii psihic. Aceștia se pot manifesta în diverse moduri: pot fi tăcuți și docili, fricoși și descurajați, exaltați și vorbăreți sau violenți. Stabilirea diagnosticului medical al bolii lor nu este o problemă polițienească, dar cunoașterea lui are importanță atât pentru polițiști cât și pentru alte persoane. Bolnavii psihic nu sunt infractori, ci sunt persoane a căror stare de sănătate mintală nu se încadrează în limitele normale, ceea ce îi determină să nu acționeze rațional. Comportarea lor nu este aceeași cu a unei persoane normale, ea nu este conștientă, ci este un rezultat al bolii psihice. De aceea, în cazul lor trebuie să se prevină faptele ilicite pe care ar putea să le comită și să ia măsură internării lor în spital, când este cazul. Când polițistul are de-a face cu astfel de probleme, el trebuie să dovedească amabilitate și atenție, să le asculte plângerile, notându-le chiar într-o manieră oficială, acest fapt putând duce la calmarea acestora. În cazul bolnavilor psihic care au intenția să se sinucidă, polițistul trebuie să încerce să-i împiedice, vorbindu-le convingător, încercând să-i determine să abandoneze punerea în aplicare a hotărârii (în cazul în care intervenția în forță nu este posibilă). În acest fel se câștigă timp, până la sosirea ajutoarelor și a salvării (care au fost solicitate anterior). Când bolnavul psihic se manifestă violent, va fi imobilizat forțat și se va solicita ajutor medical. În cazul acestor persoane, trebuie avut în vedere că pot fi foarte periculoase, ele pot părea docile și liniștite, încât pot înșela vigilenta polițistului, în sensul că, datorită bolii, pot trece brusc la un comportament agresiv.

2.6.3. INTERVENȚIA FAȚĂ DE PERSOANELE DE SEX FEMININ

Polițiștii vor trata persoanele de sex feminin care săvârșesc fapte ilicite în aceleași condiții ca și pe cele de sex masculin, având în vedere că pericolul social al faptelor comise de femei, este ca și al faptelor comise de bărbați În cazul luării unor măsuri față de persoanele de sex feminin vor fi avute în vedere o serie de aspecte care particularizează acest tip de intervenție. În primul rând, femeia nu trebuie subestimata ca adversar, Unele femei sunt destul de puternice, dar chiar și cele mai slabe pot lovi și vatămă un bărbat. Majoritatea femeilor nu ezită să folosească orice armă care le pică în mână pentru a se apăra. O femeie care acuza un polițist este întotdeauna crezuta și simpatizata de public. De aceea, polițistul trebuie să fie foarte precaut în toate situațiile când are de-a face cu femeile și să-și ia toate măsurile pentru a preveni eventualele acuzații ce i s-ar putea aduce. Este bine ca atunci când se intervine față de o femeie, polițistul să ia măsurile ce se impun în prezența unui martor pentru a se evita situațiile neplăcute, cum ar fi acuzația de hărțuire sexuală, discriminare etc. Când trebuie să conducă la sediul poliției o femeie, este indicat că polițistul să cheme patrula auto, iar, în cazul în care pentru conducerea acesteia folosește un alt mijloc de transport, trebuie să se asigure că locurile din spate sunt în permanență iluminate (noaptea), în așa fel încât conducătorul auto să poată vedea persoanele aflate în autovehicul. Într-o astfel de situație polițistul are obligația de a-și nota în agenda numele conducătorului auto și numărul de înmatriculare al autovehiculului. În acțiunea față de femei, polițistul suporta nu numai riscul de a fi acuzat pe nedrept de comportare nedemnă, dar poate fi supus și debitului verbal excesiv al acestora, de multe ori vulgar și jignitor. Atunci când au de-a face cu un polițist (care pentru ele nu este altceva decât un bărbat, dar în uniformă), unele femei sunt mult mai puțin respectuoase decât bărbații. În astfel de cazuri, când este posibil, cel mai indicat este să se identifice doi-trei martori, să se solicite intervenția echipajului auto și a unei polițiste pentru efectuarea controlului persoanei în cauză sau controlul bagajului.

2.6.4. INTERVENȚIA FAȚĂ DE PERSOANELE AFLATE SUB INFLUENȚA BĂUTURILOR ALCOOLICE ORI ÎN STARE DE EBRIETATE

În activitatea sa, polițistul întâlnește foarte des persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice în stare de ebrietate, care încalcă dispozițiile legale. În cazul în care persoanele sub influența băuturilor alcoolice ori în stare de ebrietate încetează acțiunea lor la intervenția polițistului, acesta le va legitima, le atrage atenția asupra comportării pe care trebuie să o aibă pe viitor, după care le va îndruma la domiciliu, eventual însoțite de către o altă persoană. Atunci aceste persoane sunt agresive și nu se supun îndeplinirii solicitărilor legale ale polițistului, existând o temere legitimă ca prin acțiunile lor pot pune în pericol integritatea corporală a unor persoane sau pot tulbura grav ordinea publică, polițistul le va imobiliza și le va conduce la sediul poliției, în vederea identificării și luării împotriva lor a măsurilor ce se impun. În ambele situații, măsurile de sancționare contravențională, dacă este cazul vor fi luate pe cât posibil numai după ce persoanele în cauză se vor trezi din starea de beție. În cazul în care polițistul apreciază că persoanele găsite în stare evidență de ebrietate pe străzi, în parcuri ori în alte locuri publice le este pusă în pericol sănătatea sau viața și au nevoie de îngrijiri medicale, va anunța cea mai apropiată unitate sanitară pentru acordarea de ajutor. Atunci când se impune luarea de măsuri împotriva acestor persoane, se va ține seama de faptul că, de regulă, sunt excesiv de curajoase, ceea ce necesită a se discuta cu ele cu multă atenție, pe un ton liniștitor și protector. Dacă devin agresive persoanele trebuie izolate și obligate să înceteze acțiunile, apelându-se în acest sens la cetățeni care le cunosc sau le însoțesc. Când este vorba de tineri aflați în stare de ebrietate sau sub influența alcoolului, aceștia trebuie observați cu atenție și dispersați, deoarece este posibil să provoace altercații sau să comită acte de dezordine. Totodată, se va avea în vedere că unele din aceste persoane se simt jignite dacă li se fac observații în legătură cu starea în care se afla, reacționând violent, iar uneori pot ataca prin surprindere polițistul care le-a interpelat.

2.7. RESTABILIREA ORDINII PUBLICE ÎN CAZUL CONFLICTELOR DE NATURĂ INTRAFAMILIALĂ

Ideea că familia reprezintă celula de bază a societății apare în mod implicit în dezvoltarea măsurilor de protecție în cazul violenței în familie. Agresivitatea în cuplu conduce la stabilirea unui raport de forțe. Când avem de-a face cu niște cupluri egalitare, în care puterea de decizie aparține ambilor parteneri, dându-lesentimentul de satisfacție, riscul de violență domestică e foarte scăzut. Limitele comportamentului social uman sunt impuse de regulile moralei. Familia, ca grup social cu existență privată, e guvernată de valorile, normele și tiparele comportamentale ale adulților formând cuplul. Acest corp de judecăți, morale vor fi apoi, în procesul educației directe și indirecte, prin imitație, inoculate copiilor. Regulile morale pe care individul le achiziționează în familie în primul rand și care fac parte din procesul numit “nașterea psihică“ a copilului, sunt actul de identitate al individului în lume, în societate. Kant cristaliza condițiile necesare unei existențe împlinite ca fiind cerul înstelat deasupra capului și legea morală în inimă . Dacă privim familia ca spațiu al satisfacerii nevoilor existențiale ale tuturor membrilor ei, e evidentă nevoia unei morale bazate pe cunoaștere și dragoste care să regleze relațiile întremembrii familiei. În absența acestei morale, cei mai slabi membri ai familiei vor fi la bunul plac al celor puternici, al unor sentimente perisabile ce pot determina incredibile oscilații comportamentale. Astfel pot apărea stări accentuate de conflict care au intensități diferite și evoluează de la forme relativ simple cum ar fi certurile, contrazicerile acute sau refuzul unor obligații familiale, până la forme mai grave respectiv agresiunea fizică, alungarea de la domiciliu, etc.

Întrucât acest gen de evenimente au loc la domiciliul persoanelor fizice, cu ocazia intervenției, polițistul va respecta următoarele reguli tactice:

a) înainte de a acționa, se va informa asupra naturii conflictului, despre persoanele angrenate, frecvența incidentelor, modul de manifestare, etc;

b) se va respecta principiul inviolabilității domiciliului și nu va intra în locuință decât în condițiile legii, respectiv la solicitarea sau cu consimțământul scris al uneia din persoanele implicate în conflict;

c) intrarea în locuința se va face și fără acordul locatarilor, dacă există stare de pericol iminent: strigăte de ajutor, zgomote care indică folosirea armelor de foc, indicii privind izbucnirea unui incendiu sau a fost săvârșită o infracțiune flagrantă;

d) în apropierea imobilului unde s-a semnalat conflictul nu va folosi avertizoarele sonore sau luminoase;

e) la locul conflictului, polițiștii nu se vor plasa în apropierea ușii, ci vor sta la o distanță de 1-2 metri lateral, unul oferind posibilitatea să fie văzut în vizor, iar celălalt alăturat zidului de lângă ușă;

f) după deschiderea ușii, polițistul va salută, se va prezenta și va explica motivul prezenței sale;

g) dacă se face invitația de a pătrunde în interior, polițiștii vor intra pe rând, primul pătrunzând cel aflat lângă zid, care va deschide ușa mai mult, permițând pătrunderea și celui de-al doilea, continuând deplasarea împreună cu locatarul care a deschis ușa;

h) discuțiile vor fi purtate pe un ton corespunzător, fără amenințări, insulte, cu calm;

i) se vor asculta mai întâi părțile, fără a se interveni, pentru a face să scadă tensiunea conflictului, precum și pentru a crea un climat de încredere. Apoi, puțin câte puțin, se va încerca să se discute deschis problemele ce au generat conflictul, pentru a permite o anumită descărcare nervoasă, dar nu se va comenta nimic și nu se vor emite judecăți sau aprecieri ce ar putea fi greșit interpretate, căutându-se obținerea angajamentului că persoanele se vor liniști și nu vor produce acte violente sau de tulburare a ordinii publice;

j) după ce s-a realizat descărcarea nervoasă și s-a aplanat conflictul, părțile vor fi invitate, în scris, la sediul poliției;

k) la ieșirea din serviciu, polițiștii vor depune raport separat privind intervenția, modul de soluționare și măsurile luate;

l) în cazul în care există riscul iminent și evident că respectivul conflict să se soldeze cu vătămări ale sănătății și ale integrității corporale a persoanelor sau cu tentative de sinucidere, polițiștii nu vor acționa direct și imediat, ci vor adopta un dispozitiv care să împiedice intrarea persoanelor străine și să faciliteze accesul celor implicați în rezolvarea cazului.

2.8. RESTABILIREA ORDINII PUBLICE ÎN DIFERITE SITUAȚII

2.8.1. INTRAREA ÎN INCINTA PERSOANELOR FIZICE, A AGENȚILOR ECONOMICE, A INSTITUȚIILOR PUBLICE ORI PARTICULARE, A ORGANIZAȚIILOR SOCIAL-POLITICE, LA BORDUL ORICĂROR MIJLOACE DE TRANSPORT RONÂNEȘTI

Procedura privind intrarea polițiștilor în locuința persoanelor fizice, în instituții și operatori economici, organizații social-politice, precum și la bordul navelor și aeronavelor românești, presupune intervenția polițistului și „violarea domiciulului” cetățenilor în scopul aducerii la îndeplinire a dispozițiilor șefilor ierarhic superior, îndeplinirea diferitelor acte procedurale sau în caz de urgență.

O problemă apare atunci când polițistul poate să intre sau nu în incinta locuintelor, astfel în Manualul de Bune Practici privind Intervenția polițistului de Ordine Publică au fost enumerates ituațiile în care polițiștii pot intra în locuință sau în incinta unităților, instituțiilor, organizațiilor sau la bordul navelor și aeronavelor românești. Aceste situații sunt prevăzute expres limitativ în conformitate cu prevederile din Constituție și prevederilor altor legi.

Situații :

a) pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătorești, constând în: punerea în executare a unui mandat de arestare; punerea în executare a unui mandat de executare a unei pedepse; executarea unei percheziții domiciliare, dispusă de judecător în condițiile și formele prevăzute de lege; executarea altor hotărâri judecătorești (evacuare, măsuri de siguranță, executare silită).

Cu ocazia executării acestei intervenție se înmânează persoanei în cauză un exemplar al mandatului de arestare și se conduce la judecătorul care a emis mandatul. Dacă persoana respectivă ridică obiecții împotriva executării mandatului, dar numai în ceea ce privește identitatea, se conduce în fața instanței competente teritorial în locul unde a fost găsită.

b) pentru înlăturarea unei primejdii privind viața, integritatea fizică sau bunurile unei persoane: la solicitarea persoanei care ocupă locuința în calitate de proprietar sau chiriaș; când solicitarea vine din partea altor persoane, a vecinilor ori la solicitarea conducerii unităților, instituțiilor, organizațiilor sau a navelor și aeronavelor românești, în caz de pericol iminent; când este sesizată o situație de urgență, pericol de explozii, incendii și nu răspunde nimeni din locuință.

c) pentru apărarea siguranței naționale sau a ordinii publice;

d) pentru prevenirea răspândirii unei epidemii.

Pentru executarea acestei acțiuni înainte de intrare intrarea în locuință sau în incinta unităților, instituțiilor, organizațiilor sau la bordul navelor și aeronavelor, se realizează o documentare pentru a cunoaște aspecte privitoare la:

-motivul solicitării intervenției;

-relieful zonei unde se realizează intervenția;

– gradul de periculozitate al persoanei în cauză;

– care este starea ei de spirit;

– care sunt caracteristicile locuinței;

– ce persoane pot fi prezente în locuință;

– orice alte date necesare pentru a preîntâmpina un eventual atac, opunere sau fuga.

În cazul în care există informații că în locuință sau în incinta unităților, instituțiilor, organizațiilor sau la bordul navelor și aeronavelor se găsesc infractori periculoși sau sunt mai mulți infractori, din partea polițustului care efectuează intervenția solicită sprijinul de forțe suplimentare, pentru a preîntâmpina consecințele negative ale unei intervenții.

2.8.2. RESTABILIREA ORDINII PUBLICE ÎNTR-UN MIJLOC DE TRANSPORT

Înlaturarea stării de dezordine într-un mijloc de transport în comun ridică probleme specifice, determinate de natura locului și a împrejurărilor în care se produc actele de tulburare a ordinii (busculade, aglomerație, spațiu restrâns, etc.).

Nu în toate situațiile mijlocul de transport poate fi abătut de pe traseu (călătorii se grăbesc să ajungă fiecare, in timp util, la locul dorit, orice intârziere ducând la iritarea acestora).

În cazul intervenției intr-un mijloc de transport în comun se vor respecta următoarele reguli de tactică:

a) se va solicita călătorilor să-și pastreze calmul și să nu îngreuneze luarea măsurilor ce se impun. Același lucru li se va solicita și eventualilor cunoscuți ori turbulenți, pentru a se evita o posibilă asociere impotriva polițistului;

a) se va solicita călătorilor să-și păstreze calmul și să nu îngreuneze luarea măsurilor ce se impun. Același lucru li se va solicita și eventualilor cunoscuți ori turbulenți, pentru a se evita o posibilă asociere împotriva polițistului;

b) pentru a nu prelungi timpul de staționare, se va cere sprijin conducătorului mijlocului de transport respectiv sau altor cetățeni aflați în acel mijloc de transport;

c) se va cere călătorilor să permită apropierea de persoana turbulenta sau agresivă, creându-se spațiu de manevră și acționându-se astfel încât să i se distragă atenția, fie prin crearea impresiei ca polițistul discuta cu alte persoane, fie că anunță un pericol iminent în partea opusă, etc;

d) în momentul în care persoana turbulenta își va îndepărta atenția spre acel loc, se va acționa rapid pentru imobilizarea sa, prin aplicarea procedeelor de auto-aparare;

e) după imobilizare, persoana va fi încătușată;

f) se vor identifica persoanele agresate și martorii oculari, și va nota datele acestora și invitându-i la poliție împreună cu persoana turbulentă;

g) polițistul va coborî din vehicul în urma agresorilor, fiind atent și pregătit pentru intervenție, spre a nu fi atacat prin surprindere;

h) va lua măsuri de sancționare contravențională în acel loc ori, după caz, la sediul poliției;

i) în situații deosebite, dacă este posibil, va solicita conducătorului auto să se abată de la itinerar și să conducă mijlocul de transport (autobuzul) la sediul poliției (cerându-se acordul publicului călător).

Pentru o mai efiecientă desfășurare ale activităților de intervenție legiuitorul a prevăzut următoarele:

– aruncarea asupra unei persoane, constructii sau asupra unui mijloc de transport cu obiecte de orice fel, cu substante inflamante, iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, corosive sau care murdaresc, daca nu s-au produs vatamari ale integritatii corporale sau sanatatii ori pagube materiale;

– tulburarea linistii locatarilor intre orele 22,00-8,00, prin producerea de zgomote, larma sau prin folosirea oricarui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare in localurile sau in sediile persoanelor juridice situate in imobile cu destinatia de locuinte sau in imediata vecinatate a acestora;

-să fie considerate contravenții .

2.8.3. RESTABILIREA ORDINII PUBLICE ÎN CAZUL CONFLICTELOR DE NATURĂ SALARIALĂ, INTERETNICE ȘI INTERCONFESIONALE

Conflictele interetnice și interconfesionale pot fi generate de intoleranța etnică și religioasă a unor persoane, necunoașterea de către majoritate a specificului etnocultural al minorităților, precum și de către exacerbarea de către mass-media a unor conflicte aflate în stare latentă și care se prezintă în mod deformat. Putem spune că în România sunt două categorii de grupuri vulnerabile, cele care sunt discriminate de mai mulți ani cum ar fi romii, și altă categorie nouă formată din minoritățile sexuale, religioase, față de care oamenii tind să aibă mai multe stereotipuri și care s-au confruntat cu mai multă discriminare în ultimii ani.

În România, nu există nici o dovadă clară că grupurile cele mai vulnerabile sunt și cele mai discriminate, în sensul că nu sunt cifre care să susțină o astfel de afirmație. Un foarte bun exemplu este cel a două minorități a căror discriminare persistă, LGBT (homosexuali, lesbiene, bisexuali și transsexuali) și minoritatea roma. Potrivit mai multor studii, LGBT sunt grupul minoritar cel mai puțin plăcut. În ultimul timp, dușmănia în descreștere a oamenilor față de acest grup este direct proporțională cu creșterea violenței (vezi Gay Fest și evenimentele care s-au produs în luna martie a anului 2007) . Discriminarea romilor și a minorităților sexuale, abuzurile politiei și situația îngrijorătoare a persoanelor din instituțiile psihiatrice continuă să atragă atenția asupra României. Minoritățile, și în special minoritatea roma, continuă să se confrunte cu discriminare serioasă la angajare, la obținerea unei locuințe, la serviciile medicale și în învățământ. Chiar si grupul pentru drepturile omului, Amnesty Internațional a menționat în raportul său anual pe 2007 remarci ostile la adresa minorității rome făcute în presa din România și de către autorități publice importante, inclusiv șeful statului, Președintele Traian Băsescu și fostul Ministru de Externe Adrian Cioroianu.Raportul informează că persoanele lesbiene, homosexuale, bisexuale și transsexuale (LGBT) au avut de luptat atât cu mentalitatea Bisericii Ortodoxe cât și cu unii politicieni de fiecare dată când și-au exprimat public doleanțele și ideile.

Conflictele de natură salarială au la bază nemulțumiri ale angajaților, față de administrația unităților economice, privatizarea acestora, acordarea drepturilor bănești etc.; acestea au forme de manifestare diferite, mergând de la simple adunări în fața societăților respective, până la blocarea în afara condițiilor legii a căilor publice de circulație, încercarea de pătrundere fără drept în sediile autorităților publice etc.

În cazul acestor categorii de conflicte, comportamentele colective sunt mai mult sau mai puțin înclinate spre agresivitate și violență în funcție de intensitatea emoțională care le domină și care poate fi de nemulțumire, ostilitate sau chiar ură.

Reguli tactice ce trebuie respectate în cazul conflictelor de natură salarială, interetnice și interconfesionale:

a) se va supraveghea grupul, pentru edificarea asupra stării de fapt și obținerea primelor informații privind caracterul manifestației, numărul aproximativ de participanți, dacă aceștia au intenții agresive, identificarea inițiatorilor acțiunii;

b) polițiștii aflați în teren vor raporta ierarhic evenimentul;

c) polițiștii aflați în teren nu vor interveni direct, deoarece uneori simpla prezență a lor poate duce la reținerea participanților de a comite fapte con¬trare legii;

d) pe timpul acțiunii, polițiștii nu vor face comentarii de natură a incita participanții și nici aprecieri referitoare la solicitările acestora, limitându-se numai la aspecte privind asigurarea ordinii și a liniștii publice;

e) polițistul se va adresa pe un ton confidențial persoanei care pare a fi „liderul” grupului, pentru a o determina să renunțe la actele de dezordine, explicându-i de ce fapte se face vinovată și ce consecințe au acestea;

f) în timpul discuțiilor purtate vor fi ascultate toate persoanele care solicită acest lucru, pe rând, fără a le permite să vorbească în același timp.

În cazul în care grupurile de acest fel întreprind acțiuni agresive care tulbură grav ordinea și liniștea publică, polițiștii care participă la misiunea privind restabilirea acesteia vor folosi forța fizică și mijloacele din dotare, numai la dispoziția conducătorului misiunii și în strictă concordanță cu prevederile Legii de organizare și funcționare a Poliției Române.

CAPITOLUL III COOPERAREA ORGANELOR DE POLIȚIE CU ALTE INSTITUȚII ÎN VEDEREA CREȘTERII GRADULUI DE SIGURANȚĂ A CETĂȚEANULUI

Cooperarea forțelor care participă la asigurarea ordinii publice se realizează la nivel intra și interinstituțional și are ca obiectiv conjugarea efortului pentru prevenirea și combaterea acțiunilor de destabilizare a ordinii publice.

La nivel de intrainstituțional, pentru îndeplinirea atribuțiilor legale ce le revin, forțele specializate cu atribuții exprese în acest domeniu cooperează pe baza planurilor întocmite, pe misiuni concrete.

La nivel interinstituțional, forțele de ordine publică ale Ministerului Administrației și Internelor cooperează cu structurile cu atribuții în domeniu din alte ministere și alte instituții abilitate. Prin procesul de cooperare cu acestea se urmăresc promovarea și participarea la elaborarea unor acte normative, ordine și instrucțiuni pe probleme de interes comun, permanentizarea și amplificarea schimbului de informații conform atribuțiilor și competentelor conferite de legislația în vigoare, mediatizarea activităților și a rezultatelor acțiunilor întreprinse de forțele de ordine. În acest sens se încheie protocoale de cooperare, se întocmesc planuri de acțiune comune, planuri de cooperare bilaterale și multilaterale între ministerele interesate, în funcție de situația operativă.

Cooperarea dintre forțele de ordine publică se realizează, în principal, pentru următoarele situații:

a) contracararea fenomenului infracțional;

b) asigurarea climatului de liniște socială;

c) asigurarea desfășurării normale a adunărilor, întrunirilor și manifestațiilor publice;

d) combaterea manifestărilor de violență și restabilirea ordinii de drept;

e) participarea la prevenirea și neutralizarea acțiunilor teroriste pe teritoriul României;

f) prevenirea și combaterea criminalității economico-financiare, a celei transfrontaliere și a crimei organizate;

g) participarea la prevenirea producerii accidentelor ecologice, precum și la diminuarea efectelor dezastrelor.

3.1. JANDARMERIA

”Jandarmeria Română este instituția specializata a statului, cu statut militar, componenta a Ministerului Administrației si Internelor, care exercita, in condițiile legii, atribuțiile ce ii revin cu privire la apărarea ordinii si liniștii publice, a drepturilor si libertăților fundamentale ale cetățenilor, a proprietății publice si private, la prevenirea si descoperirea infracțiunilor si a altor încălcări ale legilor in vigoare, precum si la protecția instituțiilor fundamentale ale statului si combaterea actelor de terorism.”

Principalele misiuni ale Jandarmeriei Române sunt asigurarea și restabilirea ordinii publice, prin componentele specializate, organizate pe principiul teritorial.

Alături de Poliția Română, Jandarmeria este principala structură din palierul ordinii publice, la care s-au mai adăugat și alte forțe complementare.

La nivel național s-a încercat și, reușit într-o anumită măsură, delimitarea misiunilor celor două componente de bază din zona ordinii publice și stabilirea zonelor de contact și cooperare pentru evitarea apariției unor intervale neacoperite în activitatea de contracarare a fenomenului infracțional, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

”Cel mai adesea, Jandarmeria se confruntă pe cele două misiuni de bază – asigurarea și respectiv restabilirea ordinii publice – cu situații sensibile, fiind structura care preia impactul principal al exprimărilor și manifestațiilor, nu de puține ori impulsive sau chiar violente, deși nemulțumirea sau ostilitatea este îndreptată în principal spre alte elemente ale statului sau nonstatale, de către indivizi, grupuri sau mulțime.”

Funcția principală a Jandarmeriei Române o constituie funcția de protecție a cetățeanului și a statului, realizată prin participarea la prevenirea și combaterea fenomenului infracțional, garantarea și apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, a siguranței cetățenilor, a proprietății publice și private și asigurarea unui climat propice funcționării instituțiilor statului.

Misiunile specifice inspectoratelor de jandarmi sunt următoarele:

1. Asigurarea ordinii publice la întruniri și manifestații, mitinguri și pe timpul vizitelor oficiale ale demnitarilor români și străini;

2. Asigurarea ordinii publice pe timpul desfășurării manifestărilor culturale și sportive;

3. Asigurarea protecției obiectivelor date în competență și a ordinii publice în obiective și în zona de dispunere a acestora;

4. Protecția și intervenția antiteroristă la obiectivele date în responsabilitate precum și alte obiective, în raport cu evoluția situației operative;

5. Intervenția pentru restabilirea ordinii publice când aceasta a fost grav tulburată;

6. Intervenția pentru combaterea manifestărilor cu violență, între diferite grupuri turbulente sau pentru capturarea și neutralizarea infractorilor care folosesc arme de foc ori alte mijloace ce pun în pericol siguranța persoanei, bunurilor, valorilor și transporturilor speciale;

7. Urmărirea și prinderea evadaților, dezertorilor și a altor persoane despre care există date și indicii temeinice că intenționează să săvârșească sau au săvârșit infracțiuni ori care se sustrag măsurii arestării preventive, executării pedepselor private de libertate sau se opun executării hotărârilor judecătorești;

8. Executarea de misiuni în sprijinul unor instituții ale statului pentru prevenirea și combaterea unor infracțiuni ce pun în pericol siguranța statului;

9. Asigurarea măsurilor de ordine publică și participarea în comun cu alte structuri abilitate la misiuni de salvare-evacuare a persoanelor și bunurilor afectate de incendii, catastrofe, explozii, calamități, epidemii, etc.;

10. Participarea la misiuni în sprijinul Poliției, la solicitare sau pe baza planurilor de cooperare, prin executarea de acțiuni în comun în zonele și locuri cu potențial criminogen ridicat;

11. Asigurarea locului / zonei producerii de fapte antisociale sau evenimente și participarea la executarea cercetării la fața locului de către organele abilitate;

12. Desfășurarea de activități specifice pentru obținerea datelor de interes în domeniul ordinii publice pe timpul adunărilor și manifestațiilor publice, manifestărilor culturale și sportive, în scopul prevenirii producerii unor acte ce pot constitui potențiale pericole sau amenințări la adresa unor obiective, a persoanelor, ordinii și siguranței publice;

13. Executarea unor acțiuni specifice la ordin sau cu aprobarea conducerii ministerului, independent sau în cooperare cu alte structuri, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor atunci când nu sunt angrenate în misiuni de menținere sau restabilire a ordinii publice.

14. Consiliază responsabilii de ordine și siguranță ai cluburilor și firmelor de pază și securitate pentru adoptarea unor măsuri de ordine și siguranță în zona arenelor sportive pe timpul desfășurării competițiilor și jocurilor sportive;

15. Participa la activitățile de propaganda juridică și pregătire antiinfracțională a populației desfășurate prin mijloace mass-media, prin executarea de teme de prevenirea delincvenței juvenile și prevenirea victimizării unor categorii de tineri sau categorii sociale;

16. Participă, la ordin, la executarea cercetării și recunoașterii în zonele, sectoarele sau la obiectivele unde urmează să se desfășoare activități cu caracter deosebit (ceremonii, vizite protocolare sau oficiale etc.) cu organele de poliție, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul Român de Informații precum și structurile similare ale Ministerului Apărării Naționale pe timpul executării unor misiuni comune.

17. Asigurarea ordinii publice în cooperare cu alte instituții abilitate ale statului pe timpul vizitelor oficiale sau a altor activități la care participă înalți demnitari români și străini, pe teritoriul României, în zona obiectivelor și locurilor de desfășurare a activităților.

Jandarmeria cooperează cu poliția pe linia menținerii ordinii și siguranței publice, modul de cooperare fiind reglementat în Ordinul MAI 60/2010 privind organizarea si executarea activităților de menținere a ordinii si siguranței publice.

Jandarmeria Romana si Politia de Frontiera Romana participa la planificarea si executarea activităților de menținere a ordinii si siguranței publice, sub conducerea Politiei Romane. Astfel, săptămânal, unitățile de poliție solicită inspectoratelor de jandarmi necesarul de forțe pentru menținerea ordinii și siguranței publice.

Dispozitivele de menținere a ordinii si siguranței publice pe raza localităților urbane si rurale se organizează de șefii de politie municipala/orășeneasca, cu forte proprii, iar in funcție de particularitățile elementelor situației operative, se solicita forte suplimentare de la jandarmerie si politia de frontiera, care se utilizează pentru constituirea de patrule mixte.

Când situația operativa o impune se pot constitui patrule de jandarmi, care vor acționa sub coordonarea politiei.

Pe raza municipiilor și orașelor, efectivele de jandarmi acționează astfel:

a) asigură ordinea publică și intervenția în sprijinul elementelor de dispozitiv ale Poliției Române, la apelul unic de urgență ,,112” și la solicitare;

b) participă în comun, în baza unei planificări anterioare, în cadrul patrulelor mixte, la menținerea ordinii publice – misiune cu caracter permanent;

c) participă în comun, la misiuni de menținere a ordinii publice și de prevenire, combatere și sancționare a faptelor antisociale (furturilor de animale, păsări, cereale, bunuri din gospodării, sustragerilor de material lemnos din zona de competența a posturilor de poliție comunale, etc.), în baza unei planificări săptămânale, stabilita de comun acord;

d) asigurarea prezenței active a echipajelor de jandarmi în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, cu precădere în intervalele orare în care se efectuează intrarea și ieșirea de la cursuri a elevilor și supravegherea traseele de deplasare spre/dinspre unitățile de învățământ ce sunt folosite de către elevi, păstrând permanent legătura cu directorii instituțiilor si personalul didactic pentru obținerea datelor necesare executării misiunilor;

e) asigură protecția obiectivelor date în responsabilitate.

La ora actuală cooperarea între forțele de poliție și jandarmerie este în general bună, dar există anumite păreri conform cărora competențele celor două instituții nu sunt bine delimitate. S-a pus în discuție ca jandarmeriei să i se dea în responsabilitate mediul rural, după modelul francez, dar până acum nu am identificat nici un demers legislativ în acest sens.

Personal, opinez că efectivele de jandarmi nu sunt responsabilizate corespunzător în momentul în care participă la misiuni de menținere a ordinii și siguranței alături de poliție.

În cadrul patrulelor mixte, polițist – jandarm, am identificat următoarele cazuri în care activitatea este desfășurată doar de polițist:

Intervenția la apeluri sesizate prin SNUAU 112; În aceste cazuri, documentele operative sunt în responsabilitatea polițistului (fișă de intervenție, proces verbal cu aspectele constatate etc.). În cazul patrulelor mixte, polițistul este singurul care întocmește documentele operative, întrucât activitățile desfășurate (întocmire fișă intervenție, audiere persoane, proces verbal consiliere, etc.) nu pot fi împărțite între doi lucrători pentru rezolvarea cu operativitate a cazului.

Activitățile desfășurate pe linia poliției rutiere; Efectivele de jandarmi nu au nici un fel de atribuții pe această linie. Zilnic, agenții de poliție au atribuții și pe linia verificării traficului rutier, chiar dacă nu fac parte din structurile poliției rutiere. În aceste intervale de timp, practic, în cazul patrulelor mixte, jandarmul nu are nicio atribuție, neputând aplica vreo sancțiune sau lua vreo măsură.

Responsabilitatea activității desfășurate într-o anumită zonă de patrulare revine polițistului, chiar dacă acesta a acționat în patrulă mixtă. Astfel, unul din indicatorii de performanță ai agentului de siguranță publică este ”infracțiuni cu autor necunoscut înregistrat în post acoperit”. Acest indicator reflectă modul în care s-a efectuat patrularea, situația ideală fiind atunci când nicio astfel de infracțiune nu s-a sesizat. Efectivele de jandarmi nu au un astfel de indicator, întreaga responsabilitate fiind a agentului de siguranță

Având în vedere faptul că la unele poliții municipale și orășenești numărul agenților de siguranță este mic în raport cu populația și teritoriul din competență, apreciez că se reușește o acoperire mai bună a teritoriului prin patrule mixte, polițist – jandarm, numărul zonelor acoperite fiind mai mare.

Jandarmeria desfășoară activități de menținere a ordinii publice în stațiunile turistice montane, dar și pe litoral.

”Structurile montane ale Jandarmeriei Române – secțiile și posturile de jandarmi montane – sunt forțe specializate, pregătite și dotate, care exercită, în condițiile legii, printre alte atribuții ce îi revin, misiuni de menținere a ordinii publice pentru prevenirea și descoperirea infracțiunilor în stațiuni montane și pe trasee turistice din zona acestora, participă, împreună cu alte instituții abilitate, la supravegherea, controlul și asigurarea protecției fondului cinegetic și piscicol natural, a fondului silvic și de protecție a mediului, prin măsuri specifice de prevenire și combatere a oricăror încălcări ale prevederilor normelor legale, participă la căutare și salvarea – evacuarea persoanelor/turiștilor care se află în pericol în zona de responsabilitate.

La nivelul Jandarmeriei Române structurile specializate destinate menținerii ordinii publice în zona montana sunt repartizate pe teritoriul județelor, fiind constituite în secții montane de ordine publică și posturi montane de ordine publică.”

Structurile de jandarmi montane au, în principal, ca atribuție menținerea ordinii publice pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional și contravențional în stațiunile montane și pe traseele din zona acestora. De asemenea, jandarmi montani mențin ordinea publică și în zonele de agrement, cum ar fi pârtii de schi, bob, etc.

”Structurile teritoriale specifice zonei litoralului Marii Negre , Deltei Dunării si stațiunilor balneare/ turistice, sunt destinate pentru a executa următoarele misiuni:

participarea pe baza planurilor de cooperare cu alte instituții la menținerea ordinii publice pentru prevenirea si constatarea infracțiunilor si contravențiilor în stațiunile de pe litoralul Marii Negre, în Delta Dunării, în stațiuni balneare si în alte zone ce prezintă interes pentru forțele de ordine;

restabilirea ordinii publice în zona de responsabilitate în situația producerii unor evenimente de o amploare si intensitate mica ;

asigurarea masurilor de ordine publica si de protecție a zonelor în care s-a produs sau exista pericolul iminent de producere a unor incendii, explozii ori a altor situații de urgenta;

participarea la limitarea si înlăturarea consecințelor dezastrelor naturale, tehnologice, de mediu sau complexe;

participarea la prevenirea si combaterea încălcării prevederilor legale privind protecția mediului;

participarea la căutarea si salvarea persoanelor (turiștilor) care se afla in pericol;

apărarea vieții, integrității corporale si libertății persoanei, a proprietății publice si private, a intereselor legitime ale cetățenilor, ale comunității si ale statului.”

Este evident că se impune o delimitare mai clară a atribuțiilor și competențelor, sub aspectul ierarhizării, cooperării, conținutului, operaționalizării și implementării procedurilor polițienești.

3.2. POLIȚIA DE FRONTIERĂ

”Poliția de Frontieră Română face parte din Ministerul de Interne și este instituția specializată a statului care exercită atribuțiile ce îi revin cu privire la supravegherea și controlul trecerii frontierei de stat, prevenirea și combaterea migrației ilegale și a faptelor specifice criminalității transfrontaliere săvârșite în zona de competență, respectarea regimului juridic al frontierei de stat, pașapoartelor și străinilor, asigurarea intereselor statului român pe Dunărea interioară și canalul Sulina situate în afara zonei de frontieră, în zona contiguă și în zona economică exclusivă, respectarea ordinii și liniștii publice în zona de competență, în condițiile legii.”

Poliția de frontieră este formată din Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Inspectorate Teritoriale de Poliție de Frontieră și Garda de Coastă (acestea din urmă fiind subordonate Inspectoratului General al Poliției de Frontieră).

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră este unitatea centrală a Poliției de Frontieră Română, cu personalitate juridică și competență teritorială pentru întreaga zonă de responsabilitate a Poliției de Frontieră, care exercită conducerea și răspunde de întreaga activitate a Poliției de Frontieră, desfășoară activități de investigare și cercetare a infracțiunilor deosebit de grave circumscrise crimei organizate, migrației ilegale și criminalității transfrontaliere comise în zona de competență a Poliției de Frontieră, precum și alte atribuții date în competența sa prin lege.

Zona de competență a Poliției de Frontieră este suprafața din teritoriul național constituită din zona de frontieră (teritoriu aflat pe o adâncime de 30 km față de frontiera de stat și țărmul Mării Negre, către interior), suprafața și imobilele aeroporturilor și porturilor situate în interiorul țării, deschise traficului internațional, Dunărea interioară, brațul Măcin și Canalul Sulina situate în afara zonei de frontieră, apele maritime interioare și marea teritorială, precum și zona contiguă și zona economică exclusivă ale României, în care Poliția de Frontieră Română își îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege.

În îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin , Poliția de Frontieră cooperează în zona de competență, cu celelalte instituții ale statului care au atribuții privind asigurarea ordinii de drept și colaborează în acest sens cu cetățenii, în condițiile legii.

La nivel național au fost înființate 5 Inspectorate Teritoriale ale Poliției de Frontieră (Iași, Giurgiu, Timișoara, Oradea și Sighetu Marmației) și Garda de Coastă, având următoarea competență teritorială:

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași – județele Botoșani, Iași, Vaslui și Galați, precum și în zona de 10 kilometri de o parte și de alta a malului Dunării pe raza județelor Galați și Brăila;

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – județele Călărași, Giurgiu, Teleorman, Olt și Dolj, precum și în zona de 10 kilometri de o parte și de alta a malului Dunării pe raza județelor Ialomița și Călărași;

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara – județele Mehedinți, Caraș Severin și Timiș

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea – județele Arad și Bihor;

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației – județele Satu Mare, Maramureș și Suceava.

Garda de Coastă – județele Constanța și Tulcea, la Marea Neagră și în zona de 10 kilometri de o parte și de alta a malului Dunării pe raza județelor Ialomița și Tulcea.

Inspectoratele Teritoriale ale Poliției de Frontieră și Garda de Coastă au personalitate juridică și calitatea de ordonator terțiar de credite, rolul lor fiind de:

Coordonare, control și răspundere pentru întreaga activitate a structurilor subordonate cu privire la supravegherea și trecerea frontierei de stat în scopul prevenirii și combaterii migrației ilegale, a faptelor specifice criminalității transfrontaliere, respectării regimului juridic al frontierei de stat;

Implementarea unitară a Concepției Poliției de Frontieră cu privire la supravegherea și controlul trecerii frontierei de stat, a prevederilor instrucțiunilor de aplicare a Regulamentului C.E. nr.562/2006 și a celorlalte acte normative incidente naționale și europene;

Dispunerea eficientă a forțelor, echipamentelor și a mijloacelor de mobilitate deținute, în funcție de situația operativă existentă la nivelul unei frontiere și analizele de risc;

Cooperarea eficientă cu instituția similară din statul vecin, în baza documentelor bilaterale de colaborare încheiate;

Gestionarea, din punct de vedere al resurselor umane, logistic și financiar, a activității structurii.

La fel ca și Jandarmeria, Poliția de Frontieră participa la planificarea si executarea activităților de menținere a ordinii si siguranței publice, sub conducerea Politiei Romane. În baza solicitărilor efectuate de inspectoratele de poliție județene, în funcție de resursele umane avute la dispoziție și misiunile specifice, sectoarele poliției de frontieră transmit efectivele de polițiști de frontieră, care pot fi folosiți în patrule mixte pentru menținerea ordinii și liniștii publice.

Poliția de Frontieră Română asigură menținerea ordinii și liniștii publice în punctele de trecere ale frontierei de stat, iar la solicitarea altor autorități ale statului participă la astfel de acțiuni în zona localităților de frontieră.

3.3. SERVICIUL DE INFORMAȚII ȘI PROTECȚIE INTERNĂ

Serviciul de Informații și protecție internă, în afară de alte atribuții specifice, are și rolul de a pune la dispoziție instituțiilor cu atribuții în domeniu datele și informațiile de interes operativ necesare organizării și executării activităților de menținere a ordinii și siguranței publice.

”Departamentul de Informații și Protecție Internă este structura specializată a Ministerului Afacerilor Interne care desfășoară activități de informații și protecție internă, în vederea asigurării ordinii publice, prevenirii și combaterii amenințărilor la adresa siguranței naționale privind misiunile, personalul și informațiile clasificate în cadrul ministerului.

Ca structură a M.A.I., Departamentul de Informații și Protecție Internă are atribuții de obținere, verificare, procesare, stocare, protecție și valorificare a informațiilor necesare realizării atribuțiilor ce revin ministerului, potrivit legii. Totodată, D.I.P.I. are rolul de autoritate informativă departamentală și reprezintă o parte componentă a Comunității Naționale de Informații a României, fiind desemnată în acest scop prin Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Țării nr. 146/2005.”

Serviciul de Informații și Protecție Internă trebuie să fie un partener capabil să asigure structurilor statului expertiză analitică și de prognoză pentru cunoașterea, prevenirea și combaterea riscurilor, amenințărilor și vulnerabilităților la adresa ordinii și siguranței publice.

Departamentul de Informații și Protecție Internă îndeplinește, în condițiile legii, următoarele atribuții principale:

1) Desfășoară activități informative în vederea obținerii și valorificării informațiilor necesare prevenirii și combaterii infracțiunilor grave;

2) Identifică și documentează informativ riscurile și amenințările la adresa ordinii publice – componentă a securității naționale, generate de persoane ori grupuri infracționale organizate;

3) Desfășoară activități de informații și protecție internă în scopul de a identifica, preveni și contracara amenințările la adresa securității naționale privind personalul, misiunile, patrimoniul și informațiile clasificate ale ministerului;

4) Implementează în cadrul Ministerului Afacerilor Interne standardele legale privind protecția informațiilor clasificate naționale, ale Uniunii Europene și N.A.T.O., coordonează și controlează modul de aplicare a acestora;

5) Asigură coordonarea structurilor Ministerului Afacerilor Interne cu atribuții în domeniul prevenirii și combaterii terorismului și desfășoară activități specifice în conformitate cu prevederile Protocolului general de organizare și funcționare a Sistemului național de prevenire și combatere a terorismului;

6) Asigură controlul informativ asupra modului de respectare a regimului juridic privind produsele militare și produsele și tehnologiile cu dublă utilizare, în scopul prevenirii utilizării acestora de către statele supuse embargoului internațional, exponenții criminalității organizate transnaționale, grupările teroriste și persoanele fizice și juridice neautorizate;

7) Pune în aplicare actele de autorizare emise de către magistrați, în cazurile prevăzute de lege;

8) Participă la realizarea proiectelor derulate de Comunitatea Naționala de Informații, în limitele competenței și atribuțiilor legale.

3.4. POLITIA LOCALĂ

Poliția locală a fost înființată prin Legea 155 din 12 iulie 2010, republicată în Monitorul Oficial nr.339 din 8 mai 2014.

Poliția locală succede alte două instituții – Corpul Gardienilor Publici și Poliția comunitară, relevând nevoia de îmbunătățire a sistemului de asigurare a ordinii și liniștii publice la nivel local.

”Poliția locală se vrea a fi o instituție în slujba comunității, relația dintre aceste două entități bazându-se pe încredere, sprijin reciproc, respect și reclamând o dezvoltare continuă, având în vedere dinamismul existențial evident al societății. Doar în acest mod se poate ajunge la finalitatea propusă. Deciziile în ceea ce privește activitatea propriu-zisă a funcționarilor publici – luate de către primarul localității și de directorul executiv al Poliției locale, care cu siguranță cunosc într-o măsură mai mare problemele cu care se confruntă cetățenii decât structurile de la nivel central – evidențiază și asigură un management modern, eficient și eficace. Interesul imediat de a asigura ordinea, liniștea publică, siguranța cetățeanului și a unității administrativ-teritoriale pe care o conduc determină adoptarea unor rezoluții corespunzătoare în acest sens.”

”Politia locala se înființează in scopul exercitării atribuțiilor privind apărarea drepturilor si libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private si publice, prevenirea si descoperirea infracțiunilor, în următoarele domenii:

a) ordinea si liniștea publica, precum si paza bunurilor;

b) circulația pe drumurile publice;

c) disciplina in construcții si afișajul stradal;

d) protecția mediului;

e) activitatea comerciala;

f) evidenta persoanelor;

g) alte domenii stabilite prin lege”

Activitatea structurilor de poliție locală pentru menținerea ordinii și siguranței publice pe teritoriul unei unități administrativ-teritoriale este organizată anual prin planul de ordine și siguranță publică conform Ordinului M.A.I. nr.92 din 5 mai 2011 pentru aprobarea Metodologiei de elaborare a planului de ordine și siguranță publică al poliției locale. La elaborarea acestui plan poliția locală este obligată să aibă în vedere concepția și modurile de acțiune stabilite prin Planul unic de ordine și siguranță publică elaborat la nivelul județului/municipiul București.

Planul de ordine și siguranță publică se aprobă prin hotărâre a consiliului local și se înaintează în copie, structurii Poliției Române competente teritorial.

Poliția locală participă activ la menținerea ordinii și liniștii publice pe raza de competență, atât independent, cât și în colaborare cu Poliția Română. Astfel, în unele municipii/orașe sunt organizate patrule mixte polițist/polițist local, în acest mod, crescând numărul patrulelor care acționează și acoperindu-se zone mai mari de patrulare. Totuși, acest mod de lucru, nu este în concordanță cu Ordinul M.A.I. nr. 60/2010 privind organizarea și executarea activităților de menținere a ordinii și siguranței publice, care prevede că doar Jandarmeria Română și Poliția de Frontieră Română participa la planificarea si executarea activităților de menținere a ordinii si siguranței publice, sub conducerea Politiei Romane.

Chiar unele sindicate ale polițiștilor au criticat vehement folosirea patrulelor mixte polițist – polițist local, întrucât consideră că polițiști locali nu sunt pregătiți profesional pentru a face față situațiilor ce pot apărea în stradă.

Printr-un comunicatul nr.5040 / 15.05.2013, Sindicatul Național al Agenților de Poliție din România prezintă un caz în care o patrulă formată din polițist-polițist local, care acționa pe raza municipiului Galați, nu a putut interveni eficient împotriva unui grup de elemente tulburente. Redăm în continuare comunicatul sindicatului:

” În urma intensei mediatizări a unei încăierări între mai multi tineri si o patrulă mixtă, formată dintr-un agent de politie si o polițistă locală, soldată cu ultragierea polițistului din cadrul Secției 2 Politie Galați, Sindicatul National al Agenților de Politie înțelege să ia atitudine fată de incompetenta si experimentele pe care le fac seful Politiei Mun. Galați, cms. sef Marius Dobrea, si inspectorul sef, scms. Dănut Lefter (http://www.politiaromana.ro/cv_sef_galati.htm), pe spatele agenților de siguranță publică, punându-le în pericol viața la fiecare intrare în serviciu.

Totul a pornit de la un protocol încheiat între I.P.J. Galați si Politia Locală Galați, inițiat de cms. sef Marius Dobrea, prin care toți agenții de siguranță publică sunt obligați să intre în serviciu de patrulare cu un polițist local si nu cu un coleg de-al lor. Mai mult, această colaborare ilegală este susținută numai de factorii de conducere din I.P.J. Galați. Încă de la primele zile de „colaborare” agenții de politie au scris rapoarte în care au sesizat lipsa de profesionalism, lipsa de reacție cât si necunoașterea legii de către polițiștii locali. Mai mult, susținem că protocolul este ilegal, în primul rând, pentru că nu există o bază legală pentru încheierea unui astfel de protocol în condițiile în care O.M.A.I. 60/2010 privind organizarea si executarea activităților de ordine publică în sistem integrat oferă posibilitatea constituirii dispozitivului de ordine publică, prin formarea de patrule mixte, numai din jandarmi si polițiști de frontieră. Al doilea motiv, îl reprezintă lipsa autorizațiilor de acces la informații clasificate a polițiștilor locali, agenții de siguranță publică fiind în imposibilitatea culegerii de informații. Iar un al treilea motiv, si cel mai sensibil, îl constituie lipsa pregătirii profesionale si tactice a polițiștilor locali. Aceștia nu cunosc procedurile specifice de intervenție ale politiei iar în majoritatea situațiilor agenții de politie sunt nevoiți să intervină singuri si implicit să se expună unor posibile vătămări.

Si pentru că nu avea cum să treacă prea mult timp, fără să apară incidente, de natura celor mai sus expuse, în noaptea de 10 spre 11 mai, în plin centrul Galațiului, un grup de 8 scandalagii, aflându-se sub influenta băuturilor alcoolice, au tulburat grav ordinea si liniștea publică. Patrula pedestră din zonă, formată dintr-un agent de politie si o polițistă locală, a interceptat grupul si a intenționat să îi legitimeze. În acel moment, scandalagii au început să adreseze cuvinte jignitoare si amenințări refuzând să se legitimeze. Pentru că situația era pe punctul de a degenera, agentul de politie i-a somat pe scandalagii să înceteze si chiar a fost nevoit să folosească spray-ul iritant lacrimogen pentru a dispersa grupul. Aceștia au ripostat cu pietre si chiar au aruncat o bordură către agentul de politie, rănindu-l grav la mâna dreaptă.

Cu toate acestea, agentul de politie a reușit să solicite sprijin si a pornit în urmărirea scandalagiilor, pe care i-a si prins într-un final.

După cum veți constata, în toate materialele apărute în mass-media, se vorbește doar de intervenția agentului de politie. Curioși fiind de motivul pentru care nu se amintește nimic de polițista locală, fără să fim deloc surprinși… am aflat că aceasta, nu numai că nu a intervenit si nu i-a asigurat „spatele” colegului nostru dar s-a si retras de la locul incidentului imediat ce a văzut că se impune să-si exercite atribuțiile de serviciu.”

Personal consider că întreaga responsabilitate în cazul patrulei mixte polițist – polițist local o are polițistul, care trebuie să hotărască, în funcție de situație, ce activități sunt de efectuat și să traseze și sarcini polițistului local. Conform procedurilor interne în cazul patrulelor mixte, seful patrulei este polițistul din cadrul Poliției Române. În opinia mea, acest mod de lucru nu este eficient, decât prin faptul că se reușește o acoperire mai bună a teritoriului prin creșterea numărului de patrule mixte, însă subliniez faptul că fiecare polițist care face parte dintr-o patrulă mixtă are ca sarcină suplimentară să coordoneze și activitatea celuilalt membru al patrulei, care nu are aceiași pregătire ca a sa și nu are aceiași indicatori profesionali. Practic la ieșirea din serviciu, polițistul național răspunde pentru tot ce s-a întâmplat în zona de competență, cu referire la infracțiunile comise în segmentul stradal, pe când polițistul local nu are un asemenea indicator. O altă problemă care necesită atenție este aceea că polițistul local nu are competență în a întocmi anumite acte procedurale, spre exemplu nu poate audia o persoană pentru a clarifica o situația, transformându-se într-un simplu martor asistent al polițistului național. În cazul apelurilor primite prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, toate documentele specifice sunt întocmite de polițistul național, polițistul local neavând nicio atribuție în acest sens.

Apreciez că activitatea de patrulare ar trebui să se desfășoare în patrule independente formată din efective ale aceleiași instituții cu atribuții în domeniul ordinii publice, care să fie permanentizate într-o anumită zonă de patrulare, pentru a se familiariza cu teritoriul și problemele specifice acesteia. În cazul unor probleme, care le exced competențelor, poate fi solicitat sprijin Poliției Române.

”In domeniul ordinii si liniștii publice, precum si al pazei bunurilor, politia locala are următoarele atribuții:

a) menține ordinea si liniștea publica in zonele si locurile stabilite prin planul de ordine si siguranța publica al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale, aprobat in condițiile legii;

Zilnic, la întocmirea Registrului zonelor de siguranță publică, se comunică Poliției Locale zonele de siguranță publică acoperite cu elemente de dispozitiv ale Poliției Naționale și se stabilesc zonele în care vor acționa patrulele independente formate din polițiști locali.

b) menține ordinea publica in imediata apropiere a unităților de învățământ publice, a unităților sanitare publice, în parcările auto aflate pe domeniul public sau privat al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale, in zonele comerciale si de agrement, in parcuri, piețe, cimitire, precum si in alte asemenea locuri publice aflate in proprietatea si/sau in administrarea unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale sau a altor instituții/servicii publice de interes local, stabilite prin planul de ordine si siguranța publica;

Prin planul de ordine întocmit la nivelul municipiului/orașului se stabilesc concret obiectivele date în responsabilitatea poliției locale.

c) participa, împreuna cu autoritățile competente prevăzute de lege, potrivit competentelor, la activități de salvare si evacuare a persoanelor si bunurilor periclitate de calamitați naturale ori catastrofe, precum si de limitare si înlăturare a urmărilor provocate de astfel de evenimente;

d) acționează pentru identificarea cerșetorilor, a copiilor lipsiți de supravegherea si ocrotirea părinților sau a reprezentanților legali, a persoanelor fără adăpost si procedează la încredințarea acestora serviciului public de asistenta sociala in vederea soluționării problemelor acestora, in condițiile legii;

e) constata contravenții si aplica sancțiuni, potrivit competentei, pentru nerespectarea legislației privind regimul de deținere a câinilor periculoși sau agresivi, a celei privind programul de gestionare a câinilor fără stăpân si a celei privind protecția animalelor si sesizează serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân despre existenta acestor câini si acorda sprijin personalului specializat in capturarea si transportul acestora la adăpost;

f) asigura protecția personalului din aparatul de specialitate al primarului/primarului general, din instituțiile sau serviciile publice de interes local la efectuarea unor controale ori acțiuni specifice;

g) participa, împreuna cu alte autorități competente, la asigurarea ordinii si liniștii publice cu ocazia mitingurilor, marșurilor, demonstrațiilor, procesiunilor, acțiunilor de pichetare, acțiunilor comerciale promoționale, manifestărilor cultural-artistice, sportive, religioase sau comemorative, după caz, precum si a altor asemenea activități care se desfășoară in spațiul public si care implică aglomerări de persoane;

h) asigura paza bunurilor si obiectivelor aflate in proprietatea unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale si/sau in administrarea autorităților administrației publice locale sau a altor servicii/instituții publice de interes local, stabilite de consiliul local/Consiliul General al Municipiului București;

i) constata contravenții si aplica sancțiuni pentru nerespectarea normelor legale privind conviețuirea sociala stabilite prin legi sau acte administrative ale autorităților administrației publice centrale si locale, pentru faptele constatate in raza teritoriala de competenta;

j) executa, in condițiile legii, mandatele de aducere emise de organele de urmărire penala si instanțele de judecata care arondează unitatea/subdiviziunea administrativ-teritoriala, pentru persoanele care locuiesc pe raza de competenta;

k) participa, alături de Politia Romana, Jandarmeria Romana si celelalte forte ce compun sistemul integrat de ordine si siguranța publica, pentru prevenirea si combaterea infracționalității stradale;

l) cooperează cu centrele militare zonale in vederea înmânării ordinelor de chemare la mobilizare si/sau de clarificare a situației militare a rezerviștilor din Ministerul Apărării Naționale;

m) asigura masuri de protecție a executorilor judecătorești cu ocazia executărilor silite;

n) acorda, pe teritoriul unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, sprijin imediat structurilor competente cu atribuții in domeniul menținerii, asigurării si restabilirii ordinii publice.”

3.5. BISERICA

”Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal rațional și vorbitor, care vine de nicăieri și merge spre nicăieri”

Biserica are rolul de a contribui la educarea individului avid de cunoaștere și adevăr, jalonat de principii morale care să-l ghideze din interior. Nu trebuie neglijat rolul familiei de a deschide sufletul copilului spre bine și frumos, respect și dragoste de semeni, de a valorifica învățăturile biblice în sens moral și de a-i cultiva sensibilitatea pentru valorile care ulterior vor deveni convingeri și idealuri personale.

Religia este inima vieții omului, iar dimensiunea spirituală îl determină să-și asume responsabilități nu numai în ceea ce privește propria persoană, ci și în raport cu semenii. Formarea caracterului și personalității desăvârșite este ținta prioritară a educației religioase; astfel, omul se va strădui permanent să își asume valorile unanim acceptate de Biserică: bunătate, cumpătare, smerenie, modestie, dragostea față de semeni, iertare, milostenie, altruism.

În absența vieții religioase, omul s-ar reduce la o viețuitoare bipedă, limitată doar la necesități fiziologice. Pe de altă parte, religia sporește capacitatea rațională a omului, oferindu-i convingeri și conștiință de sine.

Religia are un caracter formativ, oferind energia spirituală, suportul creștin pentru rezistența în fața încercărilor vieții.

Biserica este o comunitate a oamenilor, reunită în jurul unor valori comune pentru a le celebra, întări și transmite mai departe.

Este binecunoscut că biserica este una dintre putinele instituții, care se bucură de o foarte mare încredere din parte cetățenilor.

”Românii continuă să aibă în număr mare încredere în Biserică, după cum arată rezultatele unui sondaj realizat recent de INSCOP, dar își pierd încrederea în sindicate sau în bănci.

Astfel 62,3% dintre cei care au participat la sondaj au susținut că au încredere "multă" sau "foarte multă" în Biserică, numărul lor fiind în ușoară creștere față de începutul anului.”

Din păcate consider că relația de cooperare dintre poliție și biserica, la ora actuală, nu se ridică la nivelul așteptărilor, poliția nefiind capabilă să folosească încrederea de care se bucură biserica în rândul cetățenilor. De-a lungul timpului, au existat tentative timide de a implica biserica în diverse campanii de prevenire. Spre exemplul la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Buzău s-a încheiat un parteneriat cu Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei în luna iunie 2013, în cadrul căruia polițiștii buzoieni vor participa la slujbele religioase și vor sta de vorbă cu enoriași, expunându-le acestora câteva recomandări pentru a nu cădea victimă unor anumite genuri de infracțiuni.

”… Debutează activitățile din cadrul parteneriatului încheiat recent între Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei și Inspectoratul de Poliție Județean Buzău. „Lăcașul de cult din comuna Săpoca este prima locație unde reprezentanți ai Poliției și ai Bisericii, prezenți în mijlocul comunității, vor transmite sfaturi utile enoriașilor care vor asista la Sfânta Liturghie. Recomandările adresate vizează prevenirea accidentelor rutiere, a înșelăciunilor și a furturilor din locuințe sau de animale, astfel încât cetățenii să aibă o vară liniștită, fără evenimente nedorite”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Buzău. Asemenea activități vor avea loc periodic, la toate lăcașurile de cult de pe raza județului Buzău, astfel ca mesajele preventive să ajungă la cât mai mulți buzoieni.”

O altă formă de cooperare între poliție și biserică a fost pusă în practică la nivelul Inspectoratului de Poliție Hunedoara, unde chiar în incinta inspectoratului de poliție, în municipiul Deva, s-a construit din fonduri extrabugetare o biserică, sfințită în luna noiembrie 2013.

"Prin această inițiativă, unică la nivel național, Inspectoratul Județean de Poliție Hunedoara marchează o nouă etapă a evoluției parteneriatului social între instituția Poliției și comunitatea locală, pe de o parte prin cinstirea și promovarea imaginii polițistului român, iar pe de altă parte prin deschiderea față de societatea civilă și anticiparea nevoilor spiritual-religioase ale cetățenilor. Ansamblul arhitectural se va constitui într-un vector pozitiv de imagine instituțională și de creștere a gradului de încredere a cetățeanului în instituția Poliției, dat fiind faptul că evocarea evenimentelor importante din viața instituției – Ziua Națională, Ziua Eroilor, Ziua Poliției – se va putea face într-un spațiu dorit, construit și promovat de polițiștii hunedoreni, iar slujbele religioase vor fi oficiate de un preot care are și calitatea de polițist".

3.6. SOCIETATEA CIVILĂ

În cadrul efortului de prevenire a criminalității, Poliția Română încearcă să găsească noi metode lucru, paralel cu îmbunătățirea celor existente, care să asigure o eficiență sporită acțiunilor sale. Astfel una dintre metode, despre care se vorbește foarte mult în ultimul timp o constituie îmbunătățirea relațiilor dintre poliție și comunitate, care să ducă la realizarea unui adevărat parteneriat. Acesta vizează atât o mai bună înțelegere a activității poliției cât și atragerea acestora în lupta împotriva infracționalității. În acest fel polițistul nu va mai fi privit ca simplu instrument de represiune care acționează, uneori brutal, pentru respectarea și aplicarea unor legi, de cele mai multe ori abstracte, ci ca un reprezentant al statului, un funcționar public, preocupat cu adevărat de binele comunității. În plus, el nu acționează independent de preocupările și interesele cetățenilor ci, dimpotrivă, este receptiv și chiar are nevoie de sugestiile și sprijinul lor.

La un curs de pregătire ținut la București, în 1998, șeriful Ray Nash, din Dorchester, Carolina de Sud a identificat trei moduri de acțiune a poliției:

– reactivă (răspuns la solicitări);

– proactivă (mijloace specifice);

– coactivă (consultarea comunității și acțiuni comune);

Tipul de acțiune reactiv constă în răspunsul poliției la apelurile cetățenilor, după ce a fost comisă infracțiune și luarea măsurilor pentru identificarea și prinderea autorului, măsurându-și eficiența în funcție de timpul în care s-a ajuns la locul faptei.

Tipul proactiv, cuprinde răspunsul la apeluri și încercarea poliției de a lua anumite măsuri prevenire și reducere a numărului infracțiunilor folosind numai mijloacele proprii (creșterea numărului polițiștilor într-o anumită zonă, razii, acțiuni cu efective sporite etc.)

În plus față de aceste două tipuri, modul coactiv de acțiune, presupune și consultarea comunității și a autorităților locale, în problemele legate de siguranța individuală și colectivă precum și derularea unor activități comune de prevenire a faptelor antisociale.

În calitate de partener, alături de alte organisme și organizații, poliția este interesată în depistarea cauzelor care pot duce la comiterea de infracțiuni și identificarea dificultăților cu care se confruntă comunitatea. Unele dintre problemele semnalate poliției nu sunt de competența ei, nu au caracter penal și, de regulă, relevă fie stări tensionale, fie anumite probleme personale urgente fie, pur și simplu, disperarea persoanei respective. Parteneriatul poliției cu alte instituții (școală, biserică, autorități locale, sindicate, ONG-uri) devine astfel benefic pentru cetățean întrucât, în aceste situații poliția poate sesiza organismele în măsură să acționeze pentru soluționarea problemelor respective.

Trebuie înțeles faptul că poliția nu dorește și nici nu poate să se substituie activității altor servicii și organisme sociale ci vrea să sprijine acțiunile desfășurate de acestea. Ea furnizează informații, inițiază și participă la programe destinate prevenirii infracțiunilor și asigurării protecției cetățenilor.

Parteneriatul poliției cu comunitatea este concept care desemnează consultarea și acțiunea comună a polițiștilor și cetățenilor în vederea soluționării problemelor ce implică starea de legalitate din comunitate și siguranța civică.

Acest concept se întemeiază pe convingerea că realizarea obiectivelor propuse depinde de instituirea unei noi forme de relații între poliție și membrii comunității, care nu sunt și nici nu pot fi considerați niște beneficiari pasivi ai activității poliției. Ei trebuie să aibă posibilitatea de a participa în mod activ la luarea deciziilor ce determină tipul serviciilor aduse populației.

Principiile care stau la baza parteneriatului sunt:

a. legalitatea;

b. consultarea comunității în luarea deciziilor ce privesc asigurarea climatului de siguranță publică și individuală;

c. echidistanța față de parteneri și alte persoane și instituții implicate în activitățile de prevenire a criminalității;

d. respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului;

e. continuitatea în desfășurarea activității;

f. flexibilitatea în adaptarea activității la diversitatea problemelor comunității.

Obiectivele generale urmărite prin realizarea parteneriatului vizează:

– reducerea numărului infracțiunilor și a gradului de periculozitate al acestora;

– diminuarea numărului participanților (victime, autori);

– întărirea climatului de siguranță publică și personală;

– creșterea încrederii în poliție a membrilor comunității;

– cunoașterea stărilor tensionale din comunitate și împiedicarea degenerării lor în conflicte prin atragerea la dialog a părților implicate;

Principalele modalități prin care se poate realiza parteneriatul pentru prevenirea criminalității sunt următoarele :

a. inițierea de programe de interes național și local;

b. dezvoltarea de proiecte pe problematici specifice;

c. desfășurarea de activități de consiliere și consultanță;

d. consultarea publicului prin întâlniri directe sau prin sondaje de opinie;

e. campanii mass-media de prevenire a criminalității;

f. încheierea de “contracte locale de securitate”, în care vor fi angrenați toți actorii sociali guvernamentali și neguvernamentali care activează în plan local;

Concluzionând putem spune că parteneriatul, trebuie privit ca o forma de cooperare intre parți pentru rezolvarea unor probleme cu care se confrunta comunitatea. Exceptând formele de cooperare instituționalizate, realizate prin norme, cooperarea interinstituțională sau intre acestea si societatea civila, pentru a funcționa, este nevoie de aplicarea principiilor democratice. In acest sens, toți partenerii sunt egali, iar deciziile pentru rezolvarea problemelor sunt luate prin programare participativa, (proces complex de atingere a consensului pentru rezolvarea problemelor).

”În îndeplinirea atribuțiilor ce le revin, forțele de ordine publică își sprijină întreaga activitate pe concursul larg al cetățenilor și acționează cu respect pentru public.”

O poliție nu poate fi puternică fără sprijinul cetățenilor. Pentru a menține un nivel ridicat de siguranță publică, factorii de decizie din cadrul poliției trebuie să cunoască starea de spirit și problemele cu care se confruntă cetățenii și să găsească cele mai bune mijloace de rezolvarea problemelor acestora care țin de competența poliției.

În vederea realizării acestui deziderat a fost înființată poliția de proximitate, un nou concept cu privire la relațiile dintre poliție și comunitate, în cadrul căruia polițiștii și cetățenii contribuie la soluționarea unora dintre celor mai însemnate probleme contemporane: criminalitatea și dezordinea socială.

Multe strategii ale poliției au ca finalitate aplicarea unor măsuri de forță, după ce o perturbare a ordinii și liniștii publice a fost sesizată, dar, în acest fel, nu se pune accent pe ceea ce se poate face înainte de a începe un astfel de conflict.

Problema este că atunci când o tulburare stradală începe, opțiunile se îngustează foarte mult și toate alegerile nu sunt prea atrăgătoare: responsabilitatea oricărui guvern este de a restabili ordinea cât mai repede posibil, să salveze viețile cetățenilor, să protejeze proprietatea și să prevină extinderea violențelor.

O problemă de ordin general privind relaționarea organismului polițienesc cu societatea civilă, îndeosebi cu cetățenii are în vedere principiile care stau la baza eventualelor restricționări ale exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului consacrate în Convenția europeană a drepturilor omului și anume:

Măsurile de restricționare să fie ”necesare într-o societate democratică”, definită, în principal prin trei principii: primatul guvernării dreptului;alegeri libere, periodice și, corelativ, pluripartitismul politic; promovarea, protejarea și respectarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, la care se adaugă separația puterilor în stat.

Măsurile de restricționare să fie prevăzute de lege, înțelegând că orice fel de alte măsuri, chiar cele transmise prin acte normative cu caracter intern, elaborate fără o bază legală, sunt neavenite.

Măsurile de restricționare să fie aplicate numai în conformitate cu procedura legală, orice adăugare la lege fiind inadmisibilă și pasibilă de sancțiune.

Măsurile de restricționare să fie strict limitate la obiectivele precis stabilite în instrumentele juridice internaționale, în virtutea cărora exercițiul unui anumit drept sau libertatea poate fi restricționat.

În opinia mea, principiul de bază care trebuie să guverneze activitatea poliției este acela că ”poliția este în slujba comunității”, iar eficiența acestei activități este determinată de modul în care este receptată și apreciată de către comunitate această activitate.

În continuare, consider că scopul cooperării cu societatea civilă este ca, printr-o informare obiectivă și veridică, să se stabilească un contact permanent și să se creeze un climat de încredere reciprocă pentru facilitarea acțiunilor polițienești, chiar în raport cu persoanele care încalcă legea.

La începutul anilor 1990, în țările democratice a apărut un nou concept referitor la relațiile dintre poliție și comunitate, concept care are la bază ideile lui sir Robert Peel, care afirma”Poliția este publicul și publicul este poliția”.

Principiile lui Peel erau:

Misiunea de bază pentru care există poliția este prevenirea criminalității și a dezordinii ca o alternativă la represiunea crimei și dezordinii prin care utilizează forța militară și severitatea pedepsei legale.

Capacitatea poliției de a-și îndeplini sarcinile este dependentă de aprobarea publicului în ceea ce privește existența sa, comportamentul și acțiunile sale, precum și de capacitatea de a-și întări și menține respectul publicului.

Poliția trebuie să asigure cooperarea liberă a publicului prin observarea voluntară a respectării legii, în scopul de a fi capabilă a apăra și a menține respectul cetățenilor.

Gradul de cooperare a publicului se diminuează proporțional cu utilizarea forței fizice și constrângerii de către poliție în atingerea obiectivelor sale.

Poliția caută și apăra favoarea publicului, nu prin mulțumirea opiniei publice, ci prin constanta demonstrare a imparțialității în serviciul legii, prin completa independență politică, prin absența considerațiilor asupra dreptății/nedreptății unor anumite legi; prin promptitudinea de a oferi servicii individuale și prietenie tuturor membrii societății, indiferent de rasă și poziție socială; prin promptitudinea de a se sacrifica în scopul protejării și apărării vieții.

Poliția va utiliza forța fizică atunci când este necesar a se respecta legea și a se restabili ordinea, însă numai după ce exercitarea persuasiunii, sfaturilor și avertismentului s-a dovedit a fi insuficientă în atingerea obiectivelor sale; poliția va utiliza numai gradul minim de forță fizică ce este necesar în orice situație particulară pentru atingerea unui obiectiv ce-i revine.

Poliția, în toate momentele, va menține o relație cu publicul ce este conferită de realitatea tradiției istorice ce exprimă faptul că poliția este publicul și publicul este poliția; poliția este reprezentată numai de membrii publicului plătiți să ofere atenție fiecărui cetățean prin sarcinile care sunt desemnate în interesul bunăstării comunității.

Poliția își va direcționa acțiunile către funcțiile sale și niciodată nu va apărea a uzurpa puterile judiciare prin răzbunări, prin judecări autoritare ale vinovatului sau prin pedepsirea vinovăției.

Testul eficienței poliției este absența criminalității și a dezordinii, și nu mărturia vizibilă a acțiunii poliției în confruntarea cu criminalitatea.

Poliția de Proximitate este o metodă modernă de lucru a Poliției Române, prin care atitudinea față de muncă și stilul de conducere sunt orientate către recunoașterea preventivă și pro-activă a problemelor comunității.

Proximitatea se realizează prin parteneriatul între poliție și cetățeni, unități școlare, biserică, medii de afaceri, organizații neguvernamentale, autorități publice locale, etc, în scopul rezolvării problemelor cu impact direct asupra vieții sociale, al creării unui climat de siguranță civică și îmbunătățirii calității vieții.

Poliția de proximitate este o filozofie și o strategie organizațională care promovează un nou parteneriat între cetățeni și poliția lor. Ea se bazează pe premisa că poliția și comunitatea trebuie să lucreze împreună ca parteneri egali, pentru a identifica, evalua și rezolva probleme contemporane, cum ar fi criminalitatea, teama de criminalitate, drogurile, dezordinea fizică și îmbunătățirea calității vieții în zonă.

Este clar că poliția nu poate singură, ci numai cu ajutorul cetățenilor va realiza sarcina de a preveni eficient criminalitatea.

Cele mai importante căi prin care poliția de proximitate participă la reducerea tensiunilor dintre minorități în mediul urban sunt, conform lui Robert Trojanowicz:

Poliția de proximitate permite poliției să adune mai multe informații și de o calitate superioară privind riscul de victimizare din vecinătățile nivelului vizat;

Poliția de proximitate furnizează poliției un mecanism eficient de a urmări incidentele cu nuanțe rasiale;

Poliția de proximitate asigură departamentele cu un mecanism de prevenire timpurie concentrat pe activitatea grupurilor extremiste;

Poliția de proximitate furnizează un nou tip important de a combate traficul de droguri pentru că ea furnizează legitimitate pentru inițiativele antidrog prestate de ceilalți membri ai departamentului;

Poliția de proximitate acordă minorilor o atenție specială, grupul cu cel mai mare risc de răzvrătire;

Poliția de proximitate se adresează direct problemelor dezordinii fizice și plasează comunitățile într-o situație de risc;

Poliția de proximitate implică rezidenții în procesul de poliție, ceea ce va îmbunătăți comunicarea în încercarea de a elimina situațiile amenințătoare;

Poliția de proximitate permite poliției să-și dezvolte inițiative proactive ce oferă promisiunea întăririi siguranței și calității vieții în comunitate.

Community policing este un termen anglo-saxon care desemnează strategia de aplicare a legii prin care cetățenii si Politia sunt parteneri pentru menținerea ordinii în cartier. Politia si agenții de politie sunt considerați membri ai comunității, ideea principala fiind crearea de legături bazate pe încredere între aceștia si public. În Franța, Belgia, Elveția sau Luxemburg noțiunea a fost adaptata la ceea ce se numește police de proximité.

Concept relativ nou pentru România, politia de proximitate (PdP) a fost implementata din necesitatea de a-i apropia pe oamenii legii de membrii comunităților. Rolul acestor polițiști este de a preveni dificultățile, pornind de la o buna cunoaștere a zonei în care sunt repartizați, pentru evaluarea permanenta a riscurilor care pot amenința membrii societății civile.

Este știut ca mai bine previi răul decât sa repari daunele provocate ulterior de acesta si, din acest motiv, a fost creata politia de proximitate care, în spațiul public, răspunde de siguranța cetățenilor.

Politia de proximitate își desfășoară activitatea în România printr-un compartiment de specialiști al Politiei de Ordine Publica, dar esența ei trebuie sa devina baza mentalității de prestator eficient de servicii pentru populație.

Politia de Proximitate, în sens larg, este o metoda moderna de lucru a politiei, în care organizarea ei este orientata către recunoașterea preventiva si proactiva a problemelor comunității, care provoacă frica si nesiguranța, precum si a cauzelor care pot duce la criminalitate, abordarea acestora, precum si rezolvarea sau îndepărtarea lor, în strânsa legătura cu aportul populației si a altor instituții.

Pentru a satisface într-un mod corespunzător nevoile specifice fiecărei comunități, este necesar să se realizeze un anumit echilibru între acțiunile de intervenție și cele de prevenire, de educare a populației și de aplicare a legii prin adoptarea unor concepții globale, pe baza cărora să se stabilească strategiile și practicile adecvate, pentru: asigurarea securității, a liniștii și ordinii publice, apărarea drepturilor constituționale ale cetățenilor, prevenirea criminalității, identificarea persoanelor care au comis infracțiuni și probarea activității ilegale, ajutorarea cetățenilor aflați în pericol, precum și a celor care fac parte din categoriile cu înalt grad de risc din punct de vedere al victimizării, aplicarea acelor metode de lucru care să permită împărțirea responsabilităților în domeniul prevenirii criminalității, punerea în valoare a rolului polițistului în societate, prin intensificarea și îmbunătățirea contactelor cu cetățenii, colaborarea cu celelalte organisme de control social, realizarea unui dialog real și permanent cu comunitatea, în scopul realizării mandatului social.

Având în vedere prioritățile Politiei Române, activitatea politiei de proximitate a fost orientata cu precădere pe următoarele direcții:

Îmbunătățirea sentimentului de siguranța în comunitate printr-o prezenta proactivă a polițiștilor de proximitate în zonele de responsabilitate, concomitent cu conștientizarea si implicarea cetățenilor în derularea unor proiecte de security marketing;

Cunoașterea populației si problemelor cu care aceștia se confrunta, inclusiv prin identificarea si relaționarea cu persoane cunoscute ca formatori de opinie, lideri politici, ziariști, alte categorii de persoane care pot prezenta repere în influențarea pozitiva a cetățenilor;

Promovarea atribuțiilor politiei de proximitate, implicarea în identificarea si soluționarea problemelor de interes comunitar în scopul creșterii gradului de încredere al cetățenilor în activitatea politiei.

O categoria aparte a comunității o reprezintă persoanele vârstnice, persoane cu un grad ridicat de victimizarea. Această categorie beneficiază de un tratament special din partea poliției de proximitate, în sensul că în interesul acestor persoane se desfășoară o multitudine de activități, cum ar fi:

• Identificarea si ajutorarea vârstnicilor rămași fără adăpost si etichetați ca„bătrânii străzii”; identificarea persoanelor vârstnice fără adăpost, care au nevoie de hrana si îngrijire medicala la domiciliu, îndrumarea lor către instituțiile specializate de profil.

• Consilierea si pregătirea antiinfracționala a persoanelor ce sunt potențiale victime. În colaborare cu consiliile județene ale persoanelor vârstnice, Politia de Proximitate din județe si sectoarele municipiului București au informat si responsabilizat persoanele vârstnice în legătura cu masurile de autoprotecție. În acest scop s-au efectuat deplasări în teren ale polițiștilor împreuna cu membri ai consiliilor județene ale persoanelor vârstnice pentru aplanarea conflictelor, păstrarea ordinii si liniștii publice.

• Semnalarea modalităților de prevenire a producerii infracționalității stradale, a accidentelor de circulație, de preîntâmpinare a furturilor din locuințe (asigurarea locuinței, sa nu primească persoane străine în locuința, sa nu se păstreze în locuința valori ș.a.m.d.), de prevenire a infracțiunilor violente, de evitare a situațiilor de risc .

• Depistarea persoanelor care aveau nevoie de ajutor: cazuri de agresiune stradala, neînțelegeri în bloc, cazuri de furt, precum si cazuri de potențiale victime care au fost consiliate din punct de vedere antivictimal si informate cu privire la normele de conviețuire sociala.

• Desfășurarea activității de consiliere a persoanelor vârstnice care locuiesc singure, în case izolate, care dispun de sume mari de bani sau care au o situație sociala precara si prezintă risc victimal.

• Identificarea principalelor zone de risc din punct de vedere al violentei si stabilirea masurilor de intensificare a controalelor, în special în timpul nopții, pentru scăderea numărului de infracțiuni.

• Efectuarea unor demersuri pentru asigurarea iluminatului public în cartierele mărginașe în care au fost identificate persoane vârstnice, potențiale victime.

• Rezolvarea sesizărilor legate în principal de tulburarea liniștii publice si de accidentele rutiere datorate ebrietății. Identificarea si dezamorsarea stărilor conflictuale în care au fost implicate persoanele vârstnice si aplicarea cu fermitate a prevederilor legale persoanelor vinovate, în vederea creșterii gradului de siguranța si încredere în serviciile oferite de politia de proximitate.

• Desfășurarea unor activități de atragere a persoanelor vârstnice ca voluntari la acțiunile organizate pentru prevenirea si combaterea faptelor antisociale în parcuri, zona blocurilor, parcări si alte locuri intens frecventate de cetățeni. Selectarea de voluntari ai Politiei de Proximitate din rândul persoanelor vârstnice si instruirea acestora pentru creșterea siguranței publice. Cu ajutorul voluntarilor din rândul persoanelor vârstnice au fost identificate stări conflictuale care au fost detensionate si rezolvate, s-au depistat fapte antisociale în care au fost implicate persoanele vârstnice, s-au desfășurat activități de mediatizare a rolului polițistului de proximitate si s-au stabilit grupuri de sprijin ale persoanelor vârstnice pentru fiecare zona publica.

• Extinderea masurilor de popularizare a rolului si activității Politiei de Proximitate; au fost distribuite pliante cu caracter de prevenire si cărți de vizita ale polițiștilor de proximitate.

3.7.SOCIETĂȚILE SPECIALIZATE DE PAZĂ

Societățile de paza si protecție pot fi considerate o forță complementară pentru prevenirea si combaterea infracționalității stradale, având in vedere faptul ca prin specificul activităților acționează pe mai multe domenii.

”Societățile specializate de pază și protecție sunt societăți reglementate de Legea nr.31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, private care se constituie și funcționează potrivit legislației comerciale și prevederilor prezentei legi, având ca obiect de activitate paza obiectivelor, bunurilor sau valorilor, paza transporturilor de bunuri și valori, în condiții de maximă siguranță a acestora, precum și protecția persoanelor.

Societățile specializate de pază și protecție funcționează în baza licenței eliberate de Inspectoratul General al Poliției Române, cu avizul prealabil al Serviciului Român de Informații, pentru cel puțin unul dintre obiectele de activitate prevăzute la alin. (4), care poate fi reînnoită la fiecare 3 ani. Retragerea avizului prealabil al Serviciului Român de Informații poate constitui temei pentru anularea licenței de funcționare.”
Societatea de pază asigură :

– sesizarea oricăror încălcări ale legii, unității de poliție ;

– reținerea și predarea la poliție a persoanelor care comit fapte de natura contravenționala sau penala, surprinse în flagrant ;

– supravegherea video a unor zone publice ;

– sprijinirea patrulelor de poliție în intervenție la unele evenimente ;

– sprijin în identificarea si prinderea persoanelor urmărite in condițiile legii si depistarea bunurilor folosite la comiterea de infracțiuni.

Poliția și societatea de pază, prin activități comune bazate pe parteneriat și voluntariat, acționează, potrivit competențelor, pentru a asigura creșterea gradului de siguranță civică, realizarea unui schimb util și operativ de date despre comportamentul antisocial al unor persoane, prevenirea unor stări de pericol în obiectivele asigurate, îndeosebi în cele cu pericol ridicat .

În scopul rezolvării unor situații deosebite agenții de securitate acționează pentru interzicerea pătrunderii persoanelor neautorizate in zonele interzise, pentru imobilizarea, reținerea, identificarea si predarea infractorilor sau persoanelor turbulente organelor de politie, asigurând conservarea probelor si urmelor, observa permanent evoluția acțiunilor grupului si ia masuri pentru eventualele tentative de pătrundere in obiectiv.

Prin dispeceratele politiei si ale societăților de pază se asigură informarea despre producerea unui eveniment, astfel încât intervenția sa se realizeze intr-un timp cit mai scurt de către polițiștii din dispozitivele de siguranța publica ori de către agenții de securitate aflați cel mai aproape de locul faptei.

Personalul din cadrul societății specializate de paza, înainte si pe timpul acțiunii de intervenție va reține si transmite organelor abilitate, toate informațiile pe care le poate obține privind natura evenimentului, numărul participanților, semnalmentele personale si ale eventualelor mijloace de transport folosite, echipamentul si mijloacele de atac folosite, direcția de deplasare a eventualilor fugari, alte date semnificative ce pot conduce cu maxima eficienta la identificarea si prinderea autorilor unor infracțiuni.

3.8. INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDETEAN

Menținerea ordinii și liniștii publice în unitățile de învățământ și în zona adiacentă acestora este un obiectiv prioritar actual al Poliției Române. Acest deziderat nu se poate realiza fără o strânsă colaborare cu inspectoratele școlare județene.

Analiza fenomenului criminogen existent în mediul școlar a relevat faptul că, de la an la an, cu precădere în incinta unităților de învățământ preuniversitar, se înregistrează tot mai multe fapte antisociale, care se comit de regulă între elevii aceleiași instituții de învățământ.

În vederea diminuării acestor fapte antisociale înregistrate în rândul elevilor, Poliția Română a desfășurat de-a lungul anilor, o serie de activități menite să conducă la desfășurarea în condiții optime și de siguranță a procesului instructiv-educativ.

Având în vedere că siguranța elevilor și a personalului didactic în incinta unităților de învățământ preuniversitar și în zona adiacentă constituie una din premisele realizării unui învățământ de calitate, prin care să se valorifice la maximum capacitățile de care dispun elevii, în luna februarie 2013 între Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Educației Naționale s-a încheiat un protocol de cooperare privind prevenirea și combaterea delincvenței juvenile în incinta și în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar.

Acest protocol are ca obiect modul de colaborare între cele două părți, pentru optimizarea organizării și funcționării sistemului – cadru de asigurare a protecției unităților școlare, a elevilor și a personalului didactic, în scopul creșterii siguranței în unitățile de învățământ preuniversitar.

Pe baza protocolului a fost elaborat și implementat un Plan național comun de acțiune în domeniul asigurării protecției unităților de învățământ, a siguranței elevilor și a personalului didactic și de prevenire a delincvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente acestora, conform căruia s-a stabilit un sistem de comunicare operativ și eficient la nivel inter-instituțional și s-a dispus identificarea unităților de învățământ care nu îndeplinesc condițiile de siguranță pentru perimetrul școlar.

În conformitate cu prevederile art. 1, din Legea nr. 35 din 2 martie 2007 privind creșterea siguranței în unitățile de învățământ, modificată prin Legea nr.29/2010, „siguranța în unitățile de învățământ se realizează sub coordonarea prefectului și este în responsabilitatea autorităților administrației publice locale, a inspectoratelor județene de poliție, a inspectoratelor județene de jandarmi și a inspectoratelor școlare județene”. În aceste condiții, un document însușit și aplicat de cele trei inspectorate care coordonează și conduc, activitatea subunităților responsabile pentru creșterea siguranței în unitățile de învățământ, creează premisele abordării unitare a problemei.

Astfel la nivelul fiecărui județ și la nivelul municipiului București s-au întocmit planuri teritoriale comune de acțiune, care au ca obiective:

1. Implementarea și evaluarea în mod unitar a prevederilor Protocolului de cooperare privind prevenirea și combaterea delincvenței juvenile în incinta și în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar și a activităților subscrise acestui plan.

2. Îmbunătățirea cooperării inter-instituționale la nivel local, în domeniul prevenirii și combaterii delincvenței juvenile în unitățile de învățământ.

3. Optimizarea funcționării sistemului-cadru de asigurare a protecției unităților școlare, a siguranței elevilor și a personalului didactic, prin creșterea capacității instituționale de prevenire și combatere a fenomenului violenței în școli.

4. Optimizarea climatului de siguranță în mediul școlar.

La nivel local, se elaborează un plan local comun de acțiune pentru fiecare unitate de învățământ preuniversitar, în care sunt prevăzute sarcini atât pentru persoanele responsabile din cadrul unității de învățământ, dar și pentru subunitățile de poliție.

La nivelul fiecărei unități de învățământ se va desemna o persoană, care să răspundă de segmentul ”siguranța școlară”. Această persoană va relaționa cu polițistul responsabil de prevenirea și combaterea faptelor antisociale în unitatea de învățământ respectivă. În general, în mediul urban, a fost desemnat câte un polițist de proximitate responsabil pentru 1-2 unități de învățământ, iar în mediul rural această responsabilitate a fost dată șefului de post și agenților din cadrului postului de poliție.

Pe această linie, polițiștii responsabili sunt obligați să desfășoare o gamă variată de activități, începând de la identificarea cauzelor și condițiilor care generează sau favorizează comiterea unor fapte antisociale și terminând cu efectuarea de activități preventive menite să conducă la creșterea siguranței școlare în incinta unităților de învățământ preuniversitar.

O serie de obligații le revin și cadrelor didactice, cum ar fi obligația acestora de a aduce la cunoștința conducerii unităților de învățământ și a poliției orice manifestare de conduită a elevilor sau a diverselor persoane din zona unităților de învățământ ce poate prezenta un risc la siguranța școlară.

Dincolo de activitățile specifice, legislația privind violența în familie face din Inspectoratul școlar al fiecărui județ un partener important în protocoalele de colaborare ce se încheie între instituțiile implicate în prevenirea și combaterea acestui fenomen. Inspectoratele județene școlare, respectiv Inspectoratul Școlar al Municipiului București identifică și semnalează cazurile de abuz, neglijare, rele tratamente sau violență care afectează copiii de vârstă școlară. De asemenea, unitățile de învățământ constituie comunități țintă pentru desfășurarea de campanii de informare și educare asupra consecințelor nefaste ale violenței în familie.

Polițiștii responsabili împreună cu elevii și cadrele didactice, dezbat în cadrul orelor de dirigenție principalii factori care favorizează adoptarea unui comportament delincvent de către adolescenți, cu referire concretă la:

influența anturajului –mai ales în cazul tinerilor dornici de afirmare rapidă;

teribilismul și spiritul aventurier – trăsături specifice adolescenților;

lipsa de preocupare pentru activități sportive sau culturale, în timpul liber;

comunicarea deficitară cu prietenii, colegii de școală și membrii familiei;

violența verbală și fizică în relațiile personale.

Polițiștii subliniază importanța manifestării unei atitudini tolerante față de cei din jur, aplanarea eventualelor conflicte prin comunicare, iar adoptarea actelor de violență, care produc consecințe atât în plan juridic cât și social, nu trebuie să reprezinte o opțiune.

Tinerii sunt familiarizați și cu prevederile Codului Penal referitoare la vârsta răspunderii penale, individualizarea pedepselor și principalele infracțiuni contra persoanei.

Având în vedere că integritatea corporală și siguranța bunurilor personale depinde și de fiecare dintre noi , tinerilor li se prezintă câteva măsuri de prevenire a furturilor și tâlhăriilor, câteva reguli elementare de autoprotecție care, odată însușite și aplicate, devin deprinderi de natură să prevină neglijența, naivitatea și alte aspecte care facilitează activitatea infractorilor.

CAPITOLUL IV MANAGEMENTUL MENTINERII ȘI ASIGURĂRII ORDINII PUBLICE ÎN SISTEM INTEGRAT

4.1. CONCEPȚIA DE ACȚIUNE IN SISTEM INTEGRAT

”Intr-un spațiu european, pentru fiecare cetățean trebuie sa existe un mediu de securitate, in care libertatea, securitatea si justiția sunt garantate. Astăzi, este necesar sa se construiască un sistem integrat de ordine publica orientat proactiv către nevoile de securitate si in serviciul cetățenilor.”

Îndeplinirea priorității în domeniul ordinii publice de creștere a gradului de siguranță publică pentru cetățeni poate fi realizată numai printr-o cooperare permanentă între instituțiile cu atribuții în acest domeniu, în special unitățile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dar nu numai.

Cooperarea constă în coordonarea timp și spațiu, în faptul că toate eforturile și acțiunile forțelor participante se desfășoară într-o concepție unitară.

”La nivel interinstituțional, forțele de ordine publica ale Ministerului Administrației si Internelor cooperează cu structurile cu atribuții in domeniu din alte ministere si alte instituții abilitate. Prin procesul de cooperare cu acestea se urmăresc promovarea si participarea la elaborarea unor acte normative, ordine si instrucțiuni pe probleme de interes comun, permanentizarea si amplificarea schimbului de informații conform atribuțiilor si competentelor conferite de legislația in vigoare, mediatizarea activităților si a rezultatelor acțiunilor întreprinse de forțele de ordine. In acest sens se încheie protocoale de cooperare, se întocmesc planuri de acțiune comune, planuri de cooperare bilaterale si multilaterale intre ministerele interesate, in funcție de situația operativa.”

Cooperarea îmbină metode, modalități și aspecte multiple și variate în funcție de anumiți factori, cum sunt: timpul în care se realizează, forma activităților desfășurate în comun, starea infracțională, nivelul de pregătire a participanților.

Activitatea de cooperare este foarte necesară, impunându-se ca informațiile deținute să fie analizate și în măsura cuvenită să se desprindă concluzii corespunzătoare, care să fie aduse la cunoștință factorilor de decizie.

”Cooperarea dintre forțele de ordine publica se realizează, in principal, pentru următoarele situații:

a) contracararea fenomenului infracțional;

b) asigurarea climatului de liniște sociala;

c) asigurarea desfășurării normale a adunărilor, întrunirilor si manifestațiilor publice;

d) combaterea manifestărilor de violenta si restabilirea ordinii de drept;

e) participarea la prevenirea si neutralizarea acțiunilor teroriste pe teritoriul României;

f) prevenirea si combaterea criminalității economico-financiare, a celei transfrontaliere si a crimei organizate;

g) participarea la prevenirea producerii accidentelor ecologice, precum si la diminuarea efectelor dezastrelor.”

De regulă, activitatea de cooperare în domeniul ordinii și siguranței publice se desfășoară în baza O.M.A.I. nr.60 din 2 martie 2010 privind organizarea si executarea activităților de menținere a ordinii si siguranței publice, publicat în Monitorul Oficial nr.148 din 8 martie 2010, dar și în baza protocoalelor interinstituționale, în care se jalonează principalele probleme, domenii și modalități de cooperare.

”Scopul Strategiei Ministerului Administrației și Internelor de realizare a ordinii și siguranței publice, pentru creșterea siguranței cetățeanului și prevenirea criminalității stradale îl reprezintă prevenirea și combaterea fenomenului infracționale, garantarea și apărarea drepturilor și libertăților constituționale, a siguranței cetățenilor, a proprietății publice și private, asigurarea climatului necesar funcționării instituțiilor statului, în conformitate cu prevederile legii.”

4.2. ORGANIZAREA SI EXECUTAREA ACTIVITĂȚILOR DE MENȚINERE A ORDINII SI SIGURANȚEI PUBLICE

Ordinea publică , ca parte componentă a securității naționale, reprezintă starea de legalitate, de echilibru și de pace, corespunzătoare unui nivel socialmente acceptabil de respectare a normelor legale și de comportament civic, care permite exercitarea drepturilor și libertăților constituționale, precum și funcționarea structurilor specifice statului de drept și se caracterizează prin credibilitatea instituțiilor, sănătatea și morala publică, starea de normalitate în organizarea și desfășurarea vieții politice, sociale și economice, în concordanță cu normele juridice, etice, morale, religioase și de altă natură, general acceptate de societate.

Siguranța publică exprimă sentimentul de liniște și încredere, pe care-l conferă serviciul polițienesc, pentru aplicarea măsurilor de menținere a ordinii și liniștii publice, a gradului de siguranță a persoanelor, colectivităților și bunurilor, precum și pentru realizarea parteneriatului societate civilă-poliție, în scopul soluționării problemelor comunității, apărării drepturilor, libertăților și intereselor legale ale cetățenilor.

Activitatea curentă de menținere a ordinii și siguranței publice este în responsabilitatea Poliției Române, având ca scop protejarea si respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor, funcționarea normala a instituțiilor statului, a normelor de conduita civica, regulilor de conviețuire sociala, a celorlalte valori supreme, precum si a avutului public si privat.

Noțiunea de siguranță publică are un sens mai larg, semnificând ansamblul dispozițiilor prin care se asigură liniștea publică, armonia socială, respectul față de lege și față de deciziile legitime ale autorităților publice.

Activitatea de siguranță publică ce se desfășoară în mediul urban și rural, are, în principal, următoarele scopuri:

Supravegherea teritoriului localităților;

Menținerea climatului de ordine publică;

Apărarea avutului public și privat;

Apărarea vieții, a drepturilor și intereselor legale ale cetățenilor și comunității.

Modul de organizare și executare a activităților de menținere a ordinii și siguranței este reglementat prin O.M.A.I. nr.60/2010.

”Ordinea publică ori de câte ori este periclitată, autoritățile instituite legal cu apărarea acesteia iau măsurile ce se impun, măsuri care sunt denumite în mod diferit: menținere, asigurare sau restabilire a ordinii publice în raport cu situația concretă creată”.

Alături de Poliția Română, la planificarea și executarea activităților de menținere a ordinii și siguranței publice participă și Jandarmeria Română și Poliția de Frontieră Română.

Conform art.2 din Ordinul M.A.I. nr.60 din 2 martie 2010 ”organizarea activităților curente pentru menținerea ordinii si siguranței publice, in sistem integrat, pe teritoriul unităților administrativ-teritoriale, se realizează de către Politia Romana, conform Planului unic de ordine si siguranța publică.

Planul unic de ordine si siguranța publica este documentul operativ de lucru prin care se organizează anual activitatea pentru menținerea ordinii si siguranței publice pe teritoriul unui județ/municipiului București.”

După elaborarea planului unic de ordine și siguranță publică, în mod obligatoriu va fi consultată Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, iar în final se prezintă spre aprobare prefectului.

La nivel județean planul unic de ordine și siguranță publică se elaborează de către inspectoratul de poliție județean în baza planurilor de ordine și siguranță publică ale municipiilor și orașelor, în care sunt incluse și posturile de poliție comunele arondate.

Pentru municipiul București planul unic de ordine și siguranță publică se elaborează de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București în baza planurilor de ordine și siguranță publică ale sectoarelor.

Planul unic se păstrează la inspectoratul județean de poliție, respectiv Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, iar celorlaltor forțe participante semnatare, li se transmit extrase din acesta, în părțile ce le privesc.

Planul unic de ordine și siguranță publică este alcătuit din:

Preambul, în care se prezintă cadrul legislativ care stă la baza întocmirii acestuia

Analiza situației operative, avându-se în vedere aspecte ce privesc amplasarea geografică a teritoriului, populația, evenimentele social – economice, politice sau religioase, manifestări tradiționale periodice, starea infracțională și contravențională înregistrată anterior, precum și tendințele acesteia.

Referitor la teritoriu sunt avute în vedere următoarele aspecte:

Așezarea geografică a teritoriului de competență;

Județele învecinate;

Suprafața și configurația teritoriului: zone de deal, munte, câmpie, suprafețe împădurite, suprafețe arabile, suprafețe cultivate;

Organizarea administrativ – teritorială: numărul municipiilor, orașelor și comunelor;

Dispunerea unităților administrativ – teritoriale urbane și rurale: municipii, orașe, comune, suprafețe, zone geografice;

Regim climateric: temperaturile obișnuite, minimele/maximele înregistrate, cantitățile de precipitații înregistrate în ultimii anii și cele cu caracter temporar;

Rețele hidrografice: rețele construite, starea de întreținere, proprietarii sau administratorii acestora;

Căi de comunicație – rutiere, feroviare, maritime, lungimea, dispunerea acestora, legăturile cu alte județe sau zone din țară;

Zone de agrement: atât din mediul urban, cât și din mediul rural;

Obiective turistice, economice, instituții de interes public, de cult, muzeistic, școli și alte locuri ce pot prezenta interes pentru activitatea de menținere a ordinii publice;

Conductele magistrale de produse petroliere cu instalațiile aferente, lungimea, traseul și localitățile tranzitate.

Cu privire la populație sunt consemnate date despre:

Numărul populației;

Structura acesteia – urban-rural, după vârstă, sex, naționalitate, etnie, religie;

Ocupații de bază și/sau temporare;

Rata șomajului, indicându-se zonele unde se concentrează și constituie o cauză generatoare de infracțiuni;

Fluctuația populației.

În prezentarea evenimentelor social-economice, politice sau religioase se consemnează toate manifestările, pe unități administrativ – teritoriale și locații de desfășurare, precum și perioadele de timp când au loc, pentru a avea o imagine de ansamblu a acestora, permițând în acest fel o orientare flexibilă a forțelor din sistemul integrat de ordine publică. Se au în vedere sărbătorile naționale, zilele municipiilor, orașelor, comunelor, sărbătorile organizațiilor și asociațiilor profesionale, sărbătorile religioase la nivel național și local.

Subcapitolul starea infracțională și contravențională este alcătuit din date globale care privesc județul în ansamblu și evoluția fenomenului infracțional și contravențional pe unități administrativ-teritoriale.

Se face referire la:

Evoluția fenomenului infracțional față de anul anterior la infracțiunile sesizate, constatate și soluționate;

Rata criminalității;

Principalele genuri de fapte comise și zonele unde se concentrează acestea – zonele de interes operativ și locurile cu potențial criminogen ridicat;

Date referitoare la autorii identificați – după vârstă, ocupație, antecedente, sex, etc;

Date referitoare la modurile de operare;

Mențiuni cu privire la timpul și locul de comitere – zi/noapte, urban/rural, a principalelor categorii de fapte înregistrate;

Date referitoare la faptele de natură contravențională – numărul total, ponderea pe categorii de fapte, zonele unde se comit frecvent;

Stările conflictuale inter/intrafamiliale, interetnice, interconfesionale sau de altă natură;

Dinamica accidentelor rutiere și indicarea zonelor de risc – puncte negre – în care frecvent au loc evenimente grave;

Alte date care să conducă la o radiografie completă a fenomenului infracțional și contravențional.

Fenomenul infracționalității stradale este abordat distinct reliefând clar evoluția acestuia.

Dispozitivele de ordine și siguranță publică, misiunile și zonele de responsabilitate

Fiecare unitate administrativ-teritorială urbană este tratată distinct, ocazie cu care sunt avute în vedere următoarele aspecte:

Delimitarea sectoarelor de siguranță publică și a zonelor de patrulare;

Sectoarele de siguranță publică unde de regulă acționează efectivele poliției de ordine publică;

Amplasarea dispozitivelor poliției rutiere pentru supravegherea și controlul traficului rutier;

Dispozitivele structurilor transporturi pentru menținerea ordinii publice în stațiile de cale ferată, triaje, trenuri de călători, porturi, aerogări;

Zonele unde acționează efectivele de jandarmi și natura acestor misiuni;

Zonele unde acționează structurile poliției de frontieră;

Delimitarea locurilor/perimetrelor unde acționează efectivele poliției locale;

Perimetrele publice și private asigurate cu personal de la societățile specializate de pază.

Misiunile specifice fiecărei structuri sunt evidențiate în conformitate cu prevederile Strategiei M.A.I. de realizare a ordinii și siguranței publice, pentru creșterea gradului siguranței cetățeanului și prevenirea criminalității stradale, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.196 din 17 martie 2005.

Misiunile executate în comun au la bază planurile de cooperare încheiate cu structuri ale Jandarmeriei, Poliției de Frontieră, Situațiilor de Urgență, Poliției locale și altor instituții și societăți specializate care pot contribui la prevenirea infracțiunilor și apărarea drepturilor și a siguranței cetățenilor.

Planurile de cooperare au la bază o analiză temeinică a situației operative pe domeniul de cooperare, iar acestea prevăd atribuții clare și modalități de acțiune pentru părțile semnatare, inclusiv anumite ținte ce trebuie atinse.

Forțe aflate la dispoziție și suportul logistic

În acest capitol sunt evidențiate numeric toate forțele existente și angrenate în misiuni de menținere a ordinii publice, precum și suportul logistic al acestora. La dotarea logistică se fac mențiuni cu privire la polițiștii care acționează cu mijloacele de intervenție specifice și numeric autovehiculele de patrulare/intervenție, motociclete, motoscutere, etc., din dotarea structurilor implicate.

Instruirea efectivelor pentru executarea activităților și controlul dispozitivelor

Este prevăzut modul de efectuare a instruiri pe categorii de misiuni – comune, independente, permanente, temporare, locul unde se desfășoară întrunirea și cine conduce, coordonează și controlează dispozitivele instituite.

Organizarea cooperării între structurile participante la asigurarea, menținerea și restabilirea ordinii și siguranței publice

Cooperarea se organizează între inspectoratul județean de poliție și celelalte structuri implicate și are ca scop principal creșterea capacității operative și de intervenție a acestora, participarea la asigurarea unui climat de securitate și creșterea siguranței civice, prevenirea și combaterea fenomenului infracțional, precum și informarea reciprocă cu privire la aspectele de interes comun.

Dispoziții finale și anexe

În dispozițiile finale este prevăzut modul de realizare a informării reciproce cu privire la evoluția situației operative atât între structurile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne, dar și cu celelalte instituții participante la activitățile de menținere a climatului de ordine și siguranță publică.

De asemenea, se stabilește periodicitatea evaluării activităților desfășurate.

La planul unic de ordine și siguranță publică sunt anexate următoarele:

harta județului cu localitățile și elementele de dispozitiv ale tuturor forțelor participante la activitățile de menținere a ordinii publice;

tabel cuprinzând persoanele cu funcții de conducere, cu atribuții de coordonare și control a forțelor participante la activitățile de menținere a ordinii publice;

situația punctelor de risc în producerea accidentelor de circulație;

planurile de cooperare;

originalul planurilor de ordine și siguranță ale municipiilor, orașelor și secțiilor – secții și sectoare la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București;

planuri de acțiune pentru urmărirea, descoperirea și identificarea autoturismelor declarate ca fiind sustrase, precum și a persoanelor care părăsesc ilegal unitățile și/sau obiectivele militare ori civile și au asupra lor armament, muniții, explozivi și/sau materiale periculoase;

alte documente necesare.

În afară de planul unic de ordine și siguranță publică, document ce se întocmește anual, managerii din Poliția Română pot folosi un alt instrument, care surprinde evoluția fenomenului infracțional pe o anumită perioadă determinată, respectiv analiza tactică.

”Analiza tactica este un proces cognitiv si tehnic care permite o abordare a conducerii activităților desfășurate de politie prin prisma suportului informațional oferit.

Analiza tactica stabilește zonele cu potențial criminogen ridicat, natura faptelor sau evenimentelor înregistrate, intervalul orar de producere, modurile de operare, suspecții si oferă recomandări cu privire la modalitățile de acțiune.”

Șefii structurilor de poliție pot solicita analize tactice în funcție de evoluția stării infracționale și de informațiile deținute.

În funcție de analizele tactice avute la dispoziție va fi organizat dispozitivul de menținere a ordinii și siguranței publice și în funcție de particularitățile situației operative șefii structurilor de poliție solicită forțe suplimentare de la jandarmerie și poliție de frontieră.

”In activitatea de menținere a ordinii si siguranței publice, Politia Romana cooperează cu Jandarmeria Romana si Politia de Frontiera Romana, prin organizarea de ședințe tactice care vizează schimbul de date si informații de interes operativ, inițierea, organizarea si desfășurarea de acțiuni comune, sarcini specifice menite sa conducă la menținerea ordinii si siguranței publice si asigurarea unui climat de siguranța civica corespunzător.”

4.3. PREVENIREA SI COMBATERE A CRIMINALITĂȚII STRADALE IN SISTEM INTEGRAT

În urma evaluărilor periodice ale situației operative au fost relevate creșteri ale unor genuri de fapte cu impact negativ asupra climatului de ordine și siguranță publică, în special ale celor care afectează siguranță cetățenilor în stradă.

Pentru diminuarea criminalității stradale este necesară concertarea eforturilor tuturor instituțiilor cu responsabilități în domeniul ordinii publice, în cadrul unui parteneriat real și eficient.

În acest context, la nivelul Poliției Române s-a elaborat un program pentru prevenirea și combaterea criminalității în sistem integrat, în care s-au prevăzut o serie de responsabilități pentru instituțiile aflate în parteneriat respectiv, poliția, administrația publică locală, jandarmeria, poliția locală, societățile de pază și protecție și societatea civilă.

Întâlnirile realizate la unele inspectorate de poliție județene cu reprezentanții instituțiilor menționate au scos în evidență disponibilitatea acestora de a participa activ la activitățile desfășurate de poliție.

Administrația locală, pe baza informărilor periodice întocmite de poliție, conform competențelor legale emite hotărâri prin care să fie sancționate unele abateri privind regulile de comerț, liniștea publică și alte fapte care constituie cauze ale infracționalității stradale.

Prin serviciile de asistență se vor rezolva problemele referitoare la minorii predispuși la delincvență sau cei care sunt victime ale violenței intrafamiliale.

Poliția locală, potrivit competențelor legale, supraveghează menținerea ordinii publice în parcuri, în zona piețelor agroalimentare și a școlilor, locuri în care nu se mai impune repartizarea unor agenți de siguranță publică.

Totodată, efectivele acestei structuri vor fi folosite pentru suplimentarea dispozitivelor de siguranță publică în zonele cu potențial criminogen ridicat, precum și pentru efectuarea unor patrulări comune în locurile de interes operativ.

Societățile specializate de pază și protecție pot fi considerate o forță complementară pentru prevenirea și combaterea infracționalității stradale, având în vedere faptul că prin specificul activităților acționează pe mai multe domenii.

În cadrul parteneriatului se poate realiza supravegherea unor zone sau locuri prin montarea de camere video, care să fie deservite de polițiști locali sau personalul societăților specializate.

Importanța colaborării cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică este relevată de rolul acestui organism, de a asigura legătura cu cetățenii și de a aduce la cunoștința instituțiilor abilitate problemele cu care aceștia se confruntă și solicitările privind asigurarea securității personale și a bunurilor.

Autoritatea teritoriala de ordine publica are următoarele atribuții:

a) contribuie la elaborarea planului de activități si la fixarea obiectivelor si indicatorilor de performanta minimali, având ca scop protejarea intereselor comunității si asigurarea climatului de siguranța publica;

b) sesizează si propune masuri de înlăturare a deficientelor din activitatea de politie;

c) face propuneri pentru soluționarea de către organele de politie a sesizărilor care ii sunt adresate, referitoare la încălcarea drepturilor si libertăților fundamentale ale omului, potrivit prezentei legi;

d) organizează consultări cu membrii comunităților locale si cu organizațiile neguvernamentale cu privire la prioritățile siguranței persoanei si a ordinii publice;

e) prezintă trimestrial informări in ședințele Consiliului General al Municipiului București sau ale consiliului județean, după caz, asupra nivelului de asigurare a securității si siguranței civice a comunității;

f) elaborează anual un raport asupra eficientei activității unităților de politie, care se da publicității.

Pe baza informărilor prezentate de unitățile de poliție cu privire la situația operativă, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică va identifica resursele necesare sporirii eficienței serviciului polițienesc, mai ales în ceea ce pricește dotarea cu autovehicule și tehnică de calcul.

Nu în ultimul rând, trebuie menționat sprijinul care poate fi acordat de cetățeni, sens în care trebui intensificată activitatea de atragere a acestora la acțiunile poliției pe bază de voluntariat, mai ales a rezerviștilor Ministerului Afacerilor Interne și ori ai Ministerului Apărării Naționale.

Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române voluntar înseamnă 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. ♦ Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat.

Din păcate, la ora actuală sunt foarte puține persoane care doresc să participe voluntar la acțiunile poliției.

Voluntariatul reprezintă participarea voluntarului persoana fizica la activități de interes public desfășurate in folosul altor persoane sau al societății, organizate de către persoane juridice de drept public sau de drept privat, fără remunerație, individual sau in grup.

Pentru realizarea obiectivelor parteneriatului de prevenire și combatere a criminalității în sistem integrat, se impune atragerea mass-media, având în vedere rolul important care îl are pentru informarea cetățenilor. În cadrul posturilor de televiziune locale se vor realiza emisiuni și spoturi cu caracter preventiv, iar în presă voi fi publicate articole cuprinzând sfaturi referitoare la măsurile luate de cetățeni pentru a nu deveni victime ale infracțiunilor. De asemenea, se pot realiza pliante care vor fi distribuite de polițiștii de proximitate și agenții de siguranță publică.

Obiectivele parteneriatului pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale în sistem integrat sunt următoarele:

Reducerea criminalității stradale

Acoperirea mai bună a teritoriului

Reducerea timpului de reacție la apelurile cetățenilor

Creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, atât în mediul urban, cât și rural.

În acest parteneriat sunt implicate instituții cu atribuții în domeniu, cum ar fi poliția, administrația publică locală, jandarmeria, poliția locală, autoritatea teritorială de ordine publică, societăți specializate de pază și protecție și societatea civilă, fiecare având responsabilități concrete.

În afara atribuțiilor specifice, permanente ce revin fiecărei structuri enumerate, este nevoie ca în anumite zone și perioade de timp să se adopte măsuri speciale, determinate de amplificarea unor fapte antisociale, degradarea climatului de siguranță a comunității și proliferarea unor grupuri care deranjează ordinea și liniștea publică.

De asemenea, este necesară concentrarea eforturilor acestor instituții, a societății civile în direcția prevenirii și combaterii faptelor infracționale minore, cu impact direct asupra siguranței comunității.

Responsabilitățile fiecărei instituții în cadrul parteneriatului sunt:

Administrația publică locală

Asigurarea corespunzătoare a iluminatului public

Montarea unor camere de supraveghere în zonele aglomerate și în alte zone de interes operativ

Atragerea asociațiilor de proprietari și a cetățenilor în acțiuni de prevenire

Implicarea serviciilor de asistență socială în protecția copiilor delincvenți

Adoptarea unor acte normative de interes local prin care să fie sancționate abaterile privind regulile de comerț, liniștea publică și alte fapte care constituie cauze ale infracționalității stradale

Poliția

Suplimentarea numărului de patrule în zonele cu infracționalitate stradală ridicată, alternativ patrule pedestre cu patrule auto

Desfășurarea unor campanii de prevenire, în special în rândul persoanelor care sunt ținte predilecte ale infractorilor (femei, elevi, bătrâni)

Îmbunătățirea sistemului de intervenție la evenimente, în vederea reducerii timpului de răspuns

Campanie de conștientizare a agenților economici și cetățenilor cu privire la necesitatea luării nor măsuri de autoprotecție prin instalarea de mijloace tehnice de alarmare și/sau supraveghere video

Jandarmeria

Folosirea efectivelor destinate asigurării și restabilire ordinii publice în activități de menținere a ordinii publice în zone și perioade de timp stabilite de comun acord cu poliția și administrația locală

Desfășurarea de acțiuni comune cu poliția sau administrația locală în locuri și zone în care se înregistrează creșteri ale infracționalității stradale

Poliția locală

Redirijarea sau suplimentarea patrulelor pedestre în zonele publice de interes, locuri în care se înregistrează în mod frecvent infracțiuni

Efectuarea de patrulări comune cu poliția și jandarmeria în cartierele și zonele cu risc criminogen

Combaterea faptelor comise de minori în locuri publice (cerșetori, consum de substanțe halucinogene) și rezolvarea situației acestora împreună cu serviciile de asistență socială

Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP)

Asigurarea legăturii între instituțiile implicate în parteneriat și cetățeni, în vederea identificării problemelor cu care se confruntă aceștia și a nevoilor de securitate

Armonizarea relațiilor dintre societatea civilă pe de o parte și instituțiile de aplicare a legii în vederea creșterii serviciului polițienesc

Identificarea resurselor pentru sporirea eficienței activității instituțiilor cu atribuții pe linie de ordine publică

Societăți private de protecție și pază

Sesizarea oricărei încălcări a legii unităților teritoriale de poliție

Reținerea și predarea la poliție a persoanelor care comit fapte stradale, surprinse în flagrant

Supravegherea video a unor locuri publice

Sprijinirea patrulelor de poliție în intervenția la anumite evenimente

Societatea civilă

Sensibilizarea cetățenilor în vederea creșterii vigilenței și semnalării la poliție a încălcărilor de lege observate

Luarea măsurilor de autoprotecție personală sau colectivă

Participarea la acțiuni de prevenire prin organizații nonguvernamentale

4.4. CAMPANII DE PREVENIRE IN SISTEM INTEGRAT

Pentru a preveni criminalitatea în mod eficient trebuie ca demersurile specifice acestui domeniu să fie orientate spre eliminarea cauzelor și condițiilor care generează sau favorizează un anumit tip de infracționalitate.

În acest sens, principala modalitate de acțiune constă în inițierea și derularea de proiecte de prevenire a criminalității care reprezintă un mod de organizare a activității caracterizat prin: resurse, timp și obiective.

Experiența demonstrează că organizarea unei eficiente activități preventive, ori câte eforturi ar impune, este incomparabil mai ușor de realizat și mai eficientă decât activitatea de descoperire a faptelor antisociale.

Activitatea de prevenire a criminalității trebuie gândită și realizată într-un sistem integrat, din care să facă parte structurile de analiză și prevenire a criminalității și cele teritoriale de ordine publică.

În acest context, pentru a răspunde prioritățile naționale ale Poliției Române, precum și priorităților locale, structurile de analiză și prevenire a criminalității împreună cu cele teritoriale de ordine publică au obligația de a elabora programe de prevenire a criminalității.

Programul de prevenire a criminalității constituie un instrument de lucru al Poliției Române, caracterizat prin:

abordarea preventivă integrată a fenomenului asupra căruia se dorește a se interveni

acoperirea națională, regională, zonală sau județeană;

structura pe activități cu caracter general și inițierea de proiecte punctuale.

Managementul programului de prevenire a criminalității presupune parcurgerea următoarelor etape: elaborare, implementare, evaluare.

În cadrul elaborării se va efectua o analiză riguroasă a situației, prin care să se evidențieze dinamica și formele de manifestare a criminalității, cauzele și condițiile favorizante, locurile predilecte de comitere, intervalele de timp critice, date referitoare la potențiale victime și autori. Se va avea în vedere întreaga zonă de implementare a programului și are rolul de orienta atât activitățile cu caracter general, cât mai ales proiectele punctuale.

Scopul programului trebuie să fie clar, concis și să exprime într-o singură frază, ceea ce dorim să realizăm. Obiectivele vor reflecta importanța și beneficiile programului pentru organizație, grup de oameni, societate, etc..

La fiecare obiectiv se vor stabili indicatori de evaluare calitativi și cantitativi.

Indicatorii de evaluare cantitativi vor evidenția din punct de vedere numeric activitățile desfășurate în cadrul unui program, iar indicatorii de evaluare calitativi vor viza aspecte legate de modul de implementare a programului.

Implementarea programului de prevenire și combatere a criminalității presupune:

derularea activităților planificate în vederea atingerii scopului și obiectivelor stabilite. În această etapă sunt organizate și desfășurate activitățile propuse în cadrul programului. Activitățile planificate vor fi derulate la termenele și în condițiile stabilite în program.

Monitorizarea și controlul activităților desfășurate. Monitorizarea este o activitate managerială sistematică, are un caracter formal și este concentrată pe resurse, activități și rezultate.

Ajustarea programului. Dacă situația impune, vor fi regândite anumite activități, se va renunța la unele, vor fi prevăzute altele, astfel încât la finalul perioadei de implementare să se asigure îndeplinirea obiectivelor și a scopului programului.

Fiecare program de prevenire se impune a fi evaluat atât parțial, cât și la final.

Evaluarea parțială se realizează pe anumite segmente de timp din perioada totală de implementare a programului și a rezultatelor obținute până în momentul respectiv, estimându-se dacă, la final, vor putea fi realizate obiectivele propuse și scopul stabilit.

Cu această ocazie pot fi depistate probleme de natură să pericliteze atingerea scopului stabilit, iar dacă apare o asemenea situație se vor lua măsuri de remediere, fie prin stabilirea de noi activități, fie prin reorientarea activităților existente.

Evaluarea finală se realizează la sfârșitul perioadei de implementare și constă, în principal, în compararea rezultatelor obținute cu cele planificate, asigurând cunoașterea gradului în care a fost atins scopul propus.

Activitatea de prevenire a criminalității constituie atributul esențial al Poliției Române și are ca obiectiv prioritar apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor și apărarea ordinii publice în condițiile legii.

Pentru anul 2014, la nivelul Poliției Române s-au stabilit ca priorități naționale:

Prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului

Prevenirea delincvenței juvenile și victimizării minorilor

Prevenirea infracțiunilor cu violență

4.4.1. PROGRAM DE PREVENIREA A INFRACȚIUNILOR CONTRA PATRIMONIULUI

I. ANALIZA SITUAȚIEI

La nivelul fiecărui inspectorat județean de poliție s-a analizat problematica din anul anterior pe linia infracțiunilor contra patrimoniului și s-au ales acele genuri de infracțiuni care au înregistrat creșteri ( furturi din locuințe, furturi din societăți comerciale, furturi de animale, etc.)

II. SCOP

Prevenirea și reducerea infracțiunilor contra patrimoniului sesizate la nivelul comunităților locale dintr-un județ.

III. OBIECTIVE

1. Conștientizarea membrilor comunității cu privire la factorii de risc și necesitatea adoptării măsurilor de autoprotecție.

2. Diversificarea și eficientizarea acțiunilor de prevenire.

3. Menținerea colaborării cu instituțiile și organizațiile cu atribuții ori preocupări în domeniu.

IV. GRUP ȚINTĂ

Locuitorii dintr-o comună, oraș, municipiu, județ.

V. PERIOADA DE DERULARE A PROGRAMULUI

Programul se derulează în perioada februarie – decembrie a anului 2014.

VI. LOCUL DE DESFĂȘURARE

Programul va fi implementat la nivelul unității administrativ-teritoriale stabilite.

VII. PARTENERI

o Consiliul Județean

o Administrațiile publice locale

o Inspectoratul Județean de Jandarmi

o Poliția Locală

o Inspectoratul Școlar Județean

o Mass – media

VIII. ACTIVITĂȚI PENTRU REALIZAREA OBIECTIVELOR

OBIECTIVUL 1: Conștientizarea membrilor comunității cu privire la factorii de risc și necesitatea adoptării măsurilor de autoprotecție.

1.Organizarea și desfășurarea de întâlniri cu membrii asociațiilor de locatari/proprietari în scop preventiv pentru reducerea riscului victimal.

2. Organizarea unor întâlniri cu elevii în unitățile de învățământ, cluburi ale copiilor, tabere școlare etc., pentru prezentarea legislației în vigoare, a unor studii de caz, precum și participarea la ședințele cu părinții pentru semnalarea faptelor penale în care sunt implicați minori pentru asigurarea educației antiinfracționale și antivictimale a acestora.

3. Desfășurarea unor activități de educație antiinfracțională și antivictimală în cadrul unor grupuri țintă identificate cu potențial criminogen și cu risc sporit de victimizare.

4. Realizarea și editarea unor materiale preventive de susținere și distribuirea lor către grupurile țintă.

5. Asigurarea unei colaborări eficiente și susținute cu mass-media în vederea susținerii campaniilor de prevenire inițiate și mediatizării activităților desfășurate.

6. Instruirea agenților poliției de proximitate și a celor din mediul rural pentru inițierea și derularea de către aceștia a activităților preventiv – educative în zonele de competență.

7. Lucrătorii posturilor de poliție comunale vor organiza întâlniri cu directorii unităților de învățământ, în vederea stabilirii unui calendar cu orele de dirigenție de la fiecare clasă, pentru susținerea în cadrul acestora, a unor dezbateri informativ-preventive utilizând materialele transmise de Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității.

OBIECTIVUL 2: Diversificarea și eficientizarea acțiunilor de prevenire.

1. Dezvoltarea pregătirii profesionale a polițiștilor din structurile operative și de prevenire, prin cuprinderea în tematicile de pregătire continuă a unor teme referitoare la prevenirea criminalității, comunicare, parteneriat public și managementul proiectelor.

2. Efectuarea unor analize periodice ale infracțiunilor de furt, cu accent pe cele din locuințe și de animale și păsări, pentru a putea orienta activitățile de prevenire.

3. Realizarea și actualizarea unor hărți criminogene, la nivelul fiecărei structuri locale de poliție, în vederea evidențierii distribuției teritoriale a infracționalității monitorizate.

4. Acoperirea zonelor cu risc criminogen ridicat prin suplimentarea numărului de patrule pedestre și auto, precum și prin implicarea structurilor de ordine publică ale jandarmeriei și poliției locale.

5. Reducerea timpului de reacție al patrulelor de siguranță publică la apelurile de urgență 112.

6. Amplasarea dispozitivelor de siguranță publică în raport de timpul, locul și frecvența săvârșirii infracțiunilor de furt, ținând cont și de rezultatul analizei cazurilor sesizate.

7. Analiza eficienței activității dispozitivelor de siguranță publică din zonele în care se înregistrează o frecvență sporită a anumitor genuri de fapte, pe baza indicatorilor de performanță stabiliți, unul din criteriile de bază fiind cel al prinderilor în flagrant și identificării autorilor infracțiunilor comise în zona de competență.

8. Organizarea și desfășurarea de razii, acțiuni, patrulări, pânde și controale, cu efective mărite, în zonele cu risc criminogen ridicat.

9. Întărirea cooperării cu forțele participante la sistemul de asigurare a ordinii publice (Poliție Locală, Jandarmerie, Societăți de Pază).

OBIECTIVUL 3: Menținerea colaborării cu instituțiile și organizațiile cu atribuții ori preocupări în domeniu.

1. Intensificarea și eficientizarea cooperării între formațiunile operative și cele de prevenire a criminalității în vederea corelării activităților de prevenire cu cele de combatere și desfășurarea unor activități în comun.

2. Inițierea și derularea unor proiecte parteneriale cu autoritățile locale pentru crearea posibilităților de reducere a situațiilor favorizante săvârșirii infracțiunilor de furt din locuințe (iluminat public, pază obștească).

3. Informarea periodică a administrațiilor publice locale cu privire la evoluția criminalității în plan local și a principalelor cauze și condiții favorizatoare în vederea asigurării intervenției eficiente.

4. Identificarea unor potențiali parteneri pentru activitățile de prevenire și derularea unor proiecte secvențiale pe genuri de infracțiuni în localități sau zone (cartiere).

5. Eficientizarea activităților desfășurate de grupul de lucru constituit pentru monitorizarea și evaluarea programului.

IX. Indicatori de evaluare

Obiectivul 1:

o număr întâlniri cu grupuri țintă și tematica abordată

o materiale preventiv – educative realizate și distribuite

o articole publicate în presă (număr și tematică)

o participări la emisiuni radio-tv (număr și tematică)

o număr conferințe de presă organizate

Obiectivul 2:

o număr teme, cursuri, instruiri realizate cu polițiștii

o număr analize efectuate

o situația statistică

o număr acțiuni cu efective sporite (razii) realizate

o numărul proiectelor de siguranță/planurilor de măsuri/campanii de prevenire sau de promovare a serviciilor poliției implementate în sectorul de competență

o acțiuni și controale propuse/executate pentru prevenirea faptelor antisociale care se comit în sectorul de competență

Obiectivul 3:

o număr protocoale încheiate cu O.N.G.

o număr protocoale încheiate cu instituții publice locale

o număr acțiuni comune desfășurate cu partenerii externi

o număr acțiuni comune desfășurate cu polițiile din județele limitrofe

o număr acțiuni în sistem integrat (între partenerii interni)

o număr informări adresate administrațiilor publice locale și tematica vizată

o număr întâlniri ale grupului de lucru

o proiecte derulate în comun cu administrațiile publice județene și locale

4.4.2. PROGRAMUL DE PREVENIRE A DELINCVENȚEI JUVENILE ȘI VICTIMIZĂRII MINORILOR

I. Analiza situației:

Numărul minorilor cercetați pentru comiterea de infracțiuni reprezintă principalul indicator al acestui program. Se va urmări și mediul din care provin acești minori (urban sau rural), pentru a stabili exact locurile unde se va acționa.

În ceea ce privește infracționalitatea școlară , aceasta va face obiectul unei analize care va releva unitățile de învățământ cu risc criminogen, precum și genul de infracțiuni cu care se confruntă acestea.

Principala direcție de acțiune în acest domeniu o reprezintă orientarea către minorii din unitățile de învățământ, acolo unde se asigură cadrul adecvat de transmitere a informațiilor cu caracter preventiv.

II. Scop

Diminuarea riscului infracțional și victimal în rândul minorilor.

III. Obiective

1. Cunoașterea cu exactitate a evoluției și formelor de manifestare ale acestei problematici.

2. Creșterea gradului de informare a grupurilor țintă cu privire la cauzele și modalitățile de prevenire a comportamentelor delincvente.

3. Creșterea eficienței sistemului de pază și patrulare în zona unităților de învățământ.

4. Intensificarea activităților de monitorizare a minorilor aflați în abandon școlar.

IV. Zona de implementare

Municipiile, orașele și comunele dintr-un anumit județ

V. Parteneri

• Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului

• Direcția de Sănătate Publică

• Inspectoratul Școlar Județean

• Direcția Județeană de Tineret

• Serviciul de Probațiune de pe Lângă Tribunal

• Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog

• Inspectoratul Județean de Jandarmi

• Polițiile Locale, cu care se va acționa în baza protocoalelor încheiate de fiecare subunitate de poliție

VI. Activități

Pentru realizarea obiectivului I:

1. Realizarea unor analize statistice periodice (trimestriale) cu privire la minorii autori de infracțiuni și violența sesizată în școli, în vederea observării eventualelor modificări și reorientării acțiunilor de prevenire și combatere.

2. Identificarea elevilor problemă care se manifestă violent, turbulent, atât față de colegi cât și de profesori, deranjând buna desfășurare a procesului educativ, cercetarea faptelor comise de aceștia și luarea unor măsuri speciale, educative și de consiliere din partea organelor de poliție, unităților de învățământ și familiei, în funcție de competențe.

3. Efectuarea unor evaluări ale tuturor unităților de învățământ, cu privire la măsurile de siguranță (gard împrejmuitor, sistem de pază, personal însărcinat cu asigurarea pazei etc.) și întocmirea unor notificări scrise către conducerile respectivelor școli, cu privire la neajunsurile constatate și riscurile existente.

Pentru realizarea obiectivului 2:

1. Organizarea și desfășurarea unor cursuri de instruire a polițiștilor din cadrul subunităților și a agenților cu funcții de execuție din cadrul posturilor de poliție, pe tema prevenirii delincvenței juvenile și victimizării minorilor.

2. Derularea unor activități preventive în timpul orelor de dirigenție, în baza unui calendar, stabilit de comun acord cu conducerile școlilor din localitate.

3. Întocmirea de comunicate de presă privind tendințele fenomenului și măsurile de prevenire ce trebuie adoptate.

Pentru îndeplinirea obiectivului 3:

1. Sensibilizarea personalului de pază a unităților de învățământ și instruirea acestuia pe linia modului de acțiune în diferite situații.

2. Instruirea conducerilor unităților școlare, pe bază de proces verbal, cu privire la regulile măsurilor de siguranță ce trebuie puse în aplicare în cazul bunurilor de valoare (aparatura electronică, tehnică de calcul, aparatură de laborator etc.).

3. Instruirea conducerilor unităților școlare, pe bază de proces verbal, cu privire la respectarea regulilor de asigurare a bunurilor elevilor pe durata orelor de sport sau a altor activități, când de cele mai multe ori s-a constatat că acestea sunt lăsate nesupravegheate.

4. Realizarea de controale pe linie prevederilor Legii nr. 333/2003 și aplicarea de sancțiuni, acolo unde măsurile stabilite nu au fost implementate.

5. Informarea autorităților publice locale cu privire la existența unor condiții de risc infracțional în zona unităților școlare.

6. Organizarea de patrulări în zona adiacentă unităților de învățământ, în vederea depistării persoanelor care pătrund fără drept și comit fapte de natură penală sau contravențională.

7. Organizarea de acțiuni în unitățile de alimentație publică (baruri, restaurante, cluburi) și sălile de jocuri, amplasate în zona unităților de învățământ, pentru depistarea elevilor care absentează de la cursuri.

Pentru realizarea obiectivului 4:

1. Se va reactualiza situația obiectivelor, locurilor și mediilor frecventate de minorii și tinerii cu comportament deviant.

2. Se vor organiza acțiuni pe linia prevenirii și combaterii fenomenului infracțional juvenil, identificării minorilor care fac parte din categoria „copiii străzii”, a celor care practică cerșetoria, vagabondajul ori fac parte din găștile de cartier .

3. Se vor aplica cu mai multă fermitate prevederile Legii 61/1991 republicată, împotriva părinților, tutorilor, educatorilor sau altor persoane, care au în îngrijire și supraveghere minori și nu au luat măsuri corespunzătoare pentru a-i împiedica de la acte de vagabondaj, cerșetorie sau prostituție.

4. Organizarea de întâlniri cu autoritățile locale în vederea analizării măsurilor ce trebuie adoptate pentru reducerea situațiilor criminogene în locurile și mediile frecventate de minori.

VII. INDICATORI DE EVALUARE:

Obiectivul 1

– numărul minorilor noi depistați

– numărul analizelor cu privire la fenomenul delincvenței juvenile și victimizării minorilor

– numărul evaluărilor unităților de învățământ privind măsurile de siguranță și gradul de risc

Obiectivul 2

– numărul suporturilor de curs pe teme de prevenire a delincvenței juvenile și victimizării minorilor realizate

– numărul cursurilor de instruire realizate cu lucrătorii subunităților și agenților cu funcții de execuție din cadrul posturilor de poliție

– numărul participanților la aceste cursuri

– materiale cu caracter informativ – preventiv realizate:

– tipărituri (tipul, tema și tirajul)

– spoturi audio-video (numărul, domeniul abordat, nr. de difuzări)

– numărul întâlnirilor cu minorii/elevii (nr. participanți)

– numărul temelor prezentate (domeniul abordat)

– numărul dezbaterilor publice organizate pe acest subiect

– numărul comunicatelor de presă preluate de mass-media locală

– numărul spoturilor audio/video realizate

– numărul difuzărilor spoturilor realizate

Obiectivul 3

– numărul de informări scrise, adresate unităților de învățământ și autorităților publice locale, cu propuneri de îmbunătățire a nivelului de siguranță în unitățile de învățământ

– numărul instruirilor realizate cu conducerile unităților de învățământ

– numărul controalelor realizate pe linia asigurării pazei conform Legii nr. 333/2003

– numărul sancțiunilor aplicate cu ocazia controalelor și măsurile luate de unitățile de învățământ, ca urmare a acestor activități

– numărul patrulelor din zona de proximitate a unităților de învățământ

– numărul persoanelor legitimate cu ocazia patrulărilor

– numărul sancțiunilor aplicate cu ocazia acestor patrulări

– numărul persoanelor suspecte identificate cu ocazia patrulărilor în proximitatea școlilor

– numărul infracțiunilor comise în interiorul unităților de învățământ sau în proximitatea acestora.

Obiectivul 4

– numărul localurilor și zonelor depistate ca fiind frecventate de minori

– numărul acțiunilor și controalelor efectuate în astfel de zone

– numărul persoanelor legitimate cu ocazia acțiunilor

– numărul minorilor cu risc criminogen identificați în urma acțiunilor

– numărul sancțiunilor aplicate și infracțiunilor constatate

– numărul întâlnirilor cu autoritățile locale organizate pe tema securizării locurilor frecventate de minori

4.4.3. PROGRAMUL DE PREVENIRE A INFRACȚIUNILOR CU VIOLENȚĂ

I. Analiza situației

În cadrul acestui program se analizează faptele cu violență sesizate la nivelul unui județ, mediul unde s-au comis și genul acestora.

Fapte cu violență, conform situațiilor statistice ale Poliției Române sunt considerate: omorul, tentativa de omor, pruncuciderea, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, violul, tâlhăria și lovirile sau alte violențe. În urma analizei efectuate se va stabili mediul de comitere (urban, rural), zilele și intervalele orare în care se înregistrează cu precădere astfel de fapte pentru a putea fi direcționate forțele aflate la dispoziție.

În acest sens, acest segment de criminalitate trebuie abordat în cadrul unor campanii/planuri de măsuri cu caracter preventiv.

II. Scopul

Diminuarea riscului infracțional și victimal în rândul grupurilor țintă privind infracțiunile comise cu violență.

III. Obiectivele

1. Cunoașterea permanentă a dinamicii și specificității fenomenului

2. Creșterea gradului de informare a grupurilor țintă

3. Eficientizarea activităților de prevenire derulate de structurile operative

IV. Durata

Februarie – Decembrie : Anul 2014

V. Grupul țintă

– elevii, părinții și cadrele didactice

– persoanele care frecventează localurile publice

– persoanele aflate în evidența poliției ca fiind violente

– persoanele aflate în stare conflictuală

– victimele violențelor intrafamiliale

VI. Locul de desfășurare

Localitățile urbane și rurale dintr-un anumit județ.

VII. Parteneri

– Autoritățile publice locale

– Inspectoratul Școlar Județean

– Inspectoratul Județean de Jandarmi

– Polițiile locale

– Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog

– Direcția Generala de Asistenta Sociala si Protecția Copilului

VIII. Direcții de acțiune

Pentru realizarea obiectivului 1

1. Dispunerea și efectuarea unor analize de caz când s-au săvârșit infracțiuni cu violență foarte grave, pe fondul existenței și acutizării unor stări conflictuale, în scopul evaluării modului de gestionare și analizare a eficienței măsurilor aplicate de la declanșarea conflictului și până la finalizarea acestuia.

2. Realizarea unor analize pentru identificarea zonelor și grupurilor cu risc criminogen care vor fi monitorizate prin activități de prevenire.

Pentru realizarea obiectivului 2

1. Realizarea unor campanii de informare a elevilor din unitățile de învățământ pentru popularizarea legislației și de conștientizare a riscului criminogen al consumului de alcool și droguri respectiv al aderării la grupuri cu manifestări delincvente.

2. Participarea la ședințele cu părinții în vederea prezentării rolului familiei în descurajarea comportamentelor violente și a consumului de alcool în rândul minorilor.

3. Organizarea unor campanii de informare a administratorilor localurilor publice precum și a persoanelor în vederea prezentării consecințelor legate de comiterea infracțiunilor cu violență, din încălcarea legislației legate de consumul de alcool și modul de asigurare al pazei societăților.

4. Monitorizarea cazurilor de violență în familie și sesizarea compartimentelor cu atribuții privind combaterea violenței în familie din cadrul Direcției Județene de Muncă și Protecție Socială.

5. Identificarea, organizarea și desfășurarea unor activități de consiliere a persoanelor aflate în conflict, cu privire la respectarea normelor de conviețuire socială.

6. Colaborarea cu mass-media locală în vederea prezentării unor cazuri/spețe, în care consumul de alcool și necunoașterea legii, au condus la comiterea unor infracțiuni cu violență.

7. Elaborarea, editarea și distribuirea de materiale informativ-preventive unde vor fi prezentate consecințele comiterii infracțiunilor cu violență, consumul de alcool și droguri și recomandări antivictimale.

Pentru realizarea obiectivului 3:

1. Organizarea unor instruiri cu polițiștii, pe teme de prevenire a violențelor și managementul conflictelor.

2. Organizarea unor întâlniri între poliție și autoritățile locale din comunitățile cu populație roma majoritară, pe tema prevenirii conflictelor intraetnice.

3. Acordarea de sprijin polițiștilor de la posturile de poliție comunale pentru medierea și aplanarea stărilor conflictuale, respectiv pentru soluționarea reclamațiilor și petițiilor adresate de cetățeni privind infracțiuni cu violență sau alte fapte antisociale generatoare de stări conflictuale.

4. Identificarea, fotografierea și amprentarea copiilor străzii, a persoanelor care vagabondează, a celor care nu au mijloc de asigurare al existenței în vederea sesizării autorităților locale și luarea unor măsuri de protecție care să prevină condițiile criminogene la care sunt expuși.

5. Realizarea unor acțiuni în discoteci, baruri, săli de jocuri, în vederea identificării, monitorizării și luării de măsuri legale față de persoanele turbulente, agresive, recalcitrante și care obișnuiesc să poarte cuțite sau arme albe.

6. Executarea în sistem integrat de acțiuni, razii și patrulări, în locurile și momentele unde și când s-ar putea comite acte de răzbunare, în scopul descurajării săvârșirii de infracțiuni cu violență , ori altor fapte antisociale.

Campanii de prevenire:

IX. Indicatori de evaluare

– numărul de analize realizate

– numărul acțiunilor de instruire ale polițiștilor și temele prezentate

– numărul de acțiuni organizate în unitățile de învățământ

– numărul de elevi care au participat la aceste acțiuni

– numărul de acțiuni realizate în restaurante baruri, discoteci

– numărul de persoane instruite aflate în localurile publice

– numărul victimelor consiliate

– numărul persoanelor consiliate aflate în evidența stărilor conflictuale

– numărul de patrulări efectuate

– numărul materialelor preventiv-educative distribuite cu ocazia acțiunilor desfășurate

– numărul emisiunilor radio – tv

– numărul articolelor prezentate în mass-media

– numărul lucrătorilor operativi care participă la aceste cursuri

– numărul întâlnirilor cu autoritățile locale

– numărul reprezentanților autorităților locale care au participat la aceste întâlniri

– măsurile adoptate de autorități în urma întâlnirilor cu poliția

4.5. ACTIVITATEA DE PATRULARE ÎN SISTEM INTEGRAT

Patrularea se organizează și se execută pe timp de zi sau de noapte în localitățile urbane și rurale, sau pe traseele unde situația operativă impune.

Toate polițiile din lume acordă maximă atenție prezenței în teren, întrucât obiectivul principal este prevenirea prin descurajare a elementelor infractoare.

Acest lucru presupune o prezență vizibilă, fără demonstrații de forță, ci prin inteligență, pentru ca elementele rău intenționate sau neglijente să renunțe la comiterea faptei antisociale.

”Activitatea de patrulare este organizata pe următoarele principii:

a) patrulele pedestre acționează in zonele de patrulare cu situație operativa complexa, unde se concentrează un număr mare de persoane, unități comerciale, instituții publice etc. ori unde accesul cu mijloace auto este dificil, pentru asigurarea prevenției si intervenției;

b) patrulele auto desfășoară activități specifice pe raza sectorului/zonei de siguranța publica, acoperind in special locurile unde frecvent se înregistrează infracțiuni stradale;

c) in zonele cunoscute cu stare infracționala ridicata (violenta, trafic si consum stradal de droguri etc.) pot fi folosite efective dotate cu câini de însoțire;

d) in zonele cu infracționalitate ridicata, intervenția la evenimente si activitatea de patrulare se realizează prin suplimentarea componentei patrulei sau a numărului de echipaje auto.”

Patrularea în sistem integrat este o activitate organizată, prin care se realizează prezența, în teren a personalului din cadrul mai multor structuri ale M.A.I., abilitat pentru menținerea ordinii și siguranței publice, într-o anumită perioadă de timp, pe un itinerar stabilit, în raport cu cerințele situației operative de pe teritoriul de competență.

Patrula se realizează în scopul:

a) prevenirii și combaterii faptelor antisociale, infracțiunilor stradale, cât și pentru menținerea ordinii și siguranței publice;

b) intervenției la solicitările dispeceratului referitor la evenimentele semnalate prin SNUAU 112, pe principiul cel mai apropiat polițist de

locul evenimentului intervine;

c) prinderii persoanelor suspecte de comiterea unor infracțiuni în cadrul acțiunii NĂVODUL sau PANZA DE PĂIANJEN;

d) acordării de sprijin și asistență cetățeanului;

e) depistării persoanelor și bunurilor urmărite în temeiul legii;

f) participării la executarea măsurilor stabilite în situații de urgență;

g) constatării în flagrant a unor fapte penale sau contravenționale;

h) executării primelor măsuri prevăzute de cadrul legal intern referitoare la efectuarea cercetării la fața locului;

i) conducerii la sediul poliției a persoanele suspecte identificate, în vederea luării măsurilor ce se impun.

Constituirea dispozitivelor și derularea activităților specifice pentru menținerea ordinii și siguranței publice se realizează în funcție de evoluția situației operative, folosind în acest sens analizele tactice care vizează criminalitatea stradală, întocmite la nivelul structurilor de analiză a informațiilor.

Patrularea se poate efectua pedestru, călare sau prin utilizarea unor vehicule rutiere ori navale din dotare.

Itinerariile de patrulare au o lungime diferențiată, în funcție de mijlocul de deplasare și sunt stabilite înainte de intrarea în serviciu.

În zonele cunoscute cu stare infracțională ridicată pot fi folosite efective dotate cu câini de serviciu.

De regulă, durata unei activități de patrulare nu poate depăși 8 ore, iar în cazuri speciale determinate de situația operativă, programul se poate prelungi.

În funcție de condițiile climaterice, șeful unității de poliție poate stabili, prin dispoziție, pentru patrula care acționează în sistem integrat, pauze suplimentare la intervale de timp.

În vederea exercitării drepturilor și obligațiilor ce le revin, pe lângă atribuțiile generale ale lucrătorilor din serviciul de menținere a climatului de siguranță publică, membrii patrulelor au următoarele obligații:

a) să acționeze permanent pentru prevenirea furturilor din obiectivele de pe raza de competență, a celor de și din autoturisme, precum și pentru prevenirea violurilor, tâlhăriilor, a altor fapte prin care se încalcă normele de conviețuire socială, ordinea publică, circulația pe drumurile publice și se aduce atingere drepturilor și libertăților cetățenești persoanei, vieții și integrității corporale a persoanei, avutului public și privat, luând măsuri, conform prevederilor legale, atunci când aceste fapte s-au comis;

b) să acționeze pentru combaterea faptelor ilegale;

c) să participe la acțiuni organizate, în baza planurilor întocmite în acest sens, pentru combaterea faptelor antisociale;

d) să acționeze pentru combaterea faptelor de parazitism social și pentru depistarea celor care poluează strada (cerșetori, vagabonzi, prostituate, etc.);

e) să mențină permanent legătura cu membrii celorlalte patrule, pentru a face schimb de informații, a cere și acorda sprijin în soluționarea unor situații ivite pe timpul serviciului;

f) să supravegheze persoane aflate în atenția poliției ce domiciliază în zona de responsabilitate;

g) să intervină pentru asigurarea fluenței rutiere pe itinerariul de patrulare, atunci când situația impune, dacă au calitatea de polițist rutier;

h) să depisteze persoanele care au furat autovehicule/din autovehicule ori care transportă bunuri sustrase sau sunt urmărite;

i) să verifice în baza de date autovehiculele care, prin staționarea îndelungată sau prin starea de degradare creează suspiciuni;

j) să se afle la orele stabilite în punctele fixate în variantele de patrulare, dacă nu sunt cauze care pot împiedica aceasta;

k) să participe la menținerea ordinii publice pe timpul producerii unor calamități naturale, catastrofe, dezastre, precum și să intervină pentru limitarea efectelor acestora prin luarea primelor măsuri.

În cadrul activității de patrulare membrii patrulei se pot abate de la itinerarul de patrulare sau pot întrerupe activitatea în următoarele cazuri:

a) pentru urmărirea și prinderea infractorilor dispăruți de la locul faptei sau a persoanelor date în urmărire;

b) pentru conducerea persoanelor infractoare sau suspecte, la sediul unității de poliție;

c) când sunt sesizate că se comit evenimente grave în afara itinerarului;

d) pentru a acorda ajutor altor patrule sau persoane care se află în pericol, sunt victime ale unui atac ori accident, sau aflați în situații limită;

e) pentru a preveni sau a lua măsuri în cazul comiterii unor infracțiuni;

f) pentru transportul unui bolnav psihic periculos la spitalul de psihiatrie;

g) pentru a interveni urgent în caz de calamități, catastrofe sau alte dezastre naturale;

h) în cazul îmbolnăvirii subite a unui membru component al patrulei;

i) când condițiile atmosferice sau alte fenomene naturale care fac imposibilă continuarea misiunii;

j) când primește dispoziții din partea șefului nemijlocit sau a ofițerului de serviciu.

Părăsirea itinerarului de patrulare și intervenția la evenimente se va efectua numai după ce a fost informat dispeceratul ori ofițerul de serviciu al subunității.

Șeful subunității sau ofițerul aflat la comandă poate ordona părăsirea itinerarului de patrulare pentru:

a) intervenția la evenimente deosebite în care este nevoie să se acționeze cu forțe sporite;

b) organizarea de activități pentru prinderea unor infractori prin încercuirea unei zone, cu închiderea căilor de intrare-ieșire din localitate.

Patrularea în sistem integrat se face în baza unei planificări întocmite la nivelul poliției municipiului/orașului de către șeful structurii de ordine publică.

Dispozitivele de menținere a ordinii și siguranței publice se organizează cu forțe proprii ale Poliției Române, iar în funcție de particularitățile elementelor situației operative, se solicită forțe suplimentare de la jandarmerie și poliția de frontieră, care se utilizează pentru constituirea de patrule mixte. Când situația operativă o impune se pot constitui patrule independente de jandarmi, care vor acționa sub coordonarea poliției.

În baza solicitărilor primite săptămânal, jandarmeria și poliția de frontieră comunică structurilor de poliție corespondente efectivele disponibile ce vor participa la activitățile de menținere a ordinii și siguranței publice.

Numărul schimburilor și intervalul orar al acestora se stabilesc de către șefii unităților de poliție, fiind obligatorii pentru toate structurile participante.

Planificarea se consemnează în Registrul dispozitivului de ordine și siguranță publică care se aprobă de șeful unității de poliție și va cuprinde următoarele elemente:

itinerarul de parcurs, încadrat în timp, ora plecării și ora terminării misiunii;

locurile de staționare;

mijloacele de deplasare folosite;

misiunile ce trebuie îndeplinite pe fiecare zonă a itinerarului.

În vederea menținerii ordinii și siguranței publice și asigurării intervenției operative la evenimente, teritoriul localităților urbane se împarte în sectoare de siguranță publică, în care se stabilesc mai multe zone de patrulare. La nivelul secțiilor de poliție din municipiul București, teritoriul se împarte în zone de siguranță publică, în care se stabilesc mai multe zone de patrulare.

Prin dispoziția șefului poliției municipale/orășenești, în mediul urban și rural se pot constitui zone speciale de siguranță publică, în care se instituie dispozitive suplimentare de ordine și siguranță publică, folosindu-se inclusiv personal de la alte structuri ale poliției, jandarmeriei și poliției de frontieră.

Fiecare structură asigură dotarea tehnico-materială necesară efectivelor proprii pentru activitățile de patrulare în sistem integrat.

Instruirea premergătoare intrării în serviciu se efectuează la sediul unității de poliție sau în alte sedii, cu toate efectivele participante, de către ofițerii desemnați de șeful structurii de poliție.

Aceasta activitate are ca scop informarea efectivelor participante cu privire la evoluția situației operative și formarea echipelor (patrulelor) în funcție de nevoile identificate din analiza tactică și elementele hărții criminogene.

Cu ocazia activității de instruire, membrii patrulelor trebuie să primească:

a) informații globale cu privire la diversele infracțiuni sau evenimente ce au avut loc în sectorul (zona) de responsabilitate;

b) informații despre măsurile de prevenire sau operative necesare reducerii criminalității stradale;

c) date operative cu privire la persoane și bunuri urmărite;

d) îndrumări sub aspectul prezentării unor experiențe, idei, sugestii sau alte procedee de prevenție generale sau specifice, în vederea îndreptării eventualelor erori de procedură și reducerii fenomenului infracțional stradal;

e) sarcini, activități și instrucțiuni pentru a fi puse în practică;

f) informații noi referitoare la situația operativă și tehnicile infracționale.

Ofițerii desemnați cu activitatea de instruire verifică starea psiho-fizică a acestora, precum și mijloacele individuale de intervenție din dotare, stabilind măsuri pentru ca fiecare membru al patrulei să nu intre în serviciu fără a avea asupra sa dotarea aferentă și echipament corespunzător.

Pe timpul activității de instruire, care se va realiza pe parcursul a maxim 15 minute din programul efectiv de lucru, nu se vor prezenta și dezbate teme de pregătire profesională.

Patrulele pedestre acționează pe teritoriul municipiilor, orașelor și comunelor, în zone de patrulare cu situație operativă complexă, unde se concentrează un număr mare de persoane, unități comerciale, instituții publice etc. ori unde accesul cu mijloace auto este dificil, pentru asigurarea prevenției și intervenției;

Patrula pedestră se compune, de regulă, din cel puțin doi lucrători din cadrul structurilor participante, din care unul să fie din Poliția Română;

Din componența acesteia pot face parte și studenți/elevi ai instituțiilor de învățământ ale M.A.I., polițiști locali, voluntari.

Membrii patrulei se deplasează, de regulă, unul lângă altul, iar acolo unde nu este posibil acest lucru, unul după altul, respectându-se regulile de circulație.

Deplasarea trebuie să se facă pe marginea exterioară a trotuarelor, pe partea stângă a carosabilului ori pe mijlocul drumurilor mai puțin circulate.

Pe timpul nopții, trecerea prin locuri întunecoase, locuri acoperite, case părăsite, etc., trebuie să se facă după o observare prealabilă, cu prudență și cu

Noaptea, pe timpul deplasării prin locuri neiluminate, lanterna nu trebuie să fie aprinsă prea des, aceasta putând alerta infractorii despre prezența patrulei în

În general, înainte de a intra în zone acoperite, întunecoase se face o scurtă oprire, evitându-se profilarea propriei siluete.

Patrulele auto desfășoară activități specifice pe teritoriul municipiilor, orașelor și comunelor, acoperind în special locurile unde frecvent se înregistrează infracțiuni stradale;

Desfășoară activități specifice în sectorul/zona de siguranță publică, la vedere, intervenind la evenimente, în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale.

Acestea asigură legătura cu patrulele pedestre, care acționează în același sector (zonă) de siguranță publică.

Pentru patrulele auto se stabilesc puncte obligatorii de staționare în scopul observării zonelor aglomerate sau unde se concentrează persoane suspecte.

Staționarea va dura până la 15 minute, în timp ce membrii patrulei se vor deplasa în zonă pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Pe timpul staționării, membrilor patrulei le este interzis să rămână în mijlocul de transport, cu excepția situațiilor când se află în pauză.

Patrula auto execută serviciul cu autospeciale din dotare și este formată din cel puțin doi lucrători. Pe lângă aceștia, mai pot fi folosiți și studenți/elevi ai instituțiilor de învățământ ale M.A.I., polițiști locali, voluntari.

Patrularea se poate efectua cu semnalele luminoase în funcțiune, atât ziua cât și pe timpul nopții cu respectarea legislației și dispozițiilor în vigoare.

Deplasarea se efectuează pe banda de lângă bordură sau acostamentul drumului, pe partea dreaptă în direcția de mers iar pe raza localităților se recomandă folosirea unei viteze reduse.

În situația în care patrularea este întreruptă pentru deplasarea la un eveniment semnalat sau pentru o activitate cu caracter de urgență, conducătorul autovehiculului va pune în funcțiune simultan semnalele acustice și luminoase, menținându-le pe toată perioada deplasării.

Lucrătorii din cadrul patrulei auto trebuie să respecte următoarele reguli:

să folosească autovehiculul numai pentru executarea serviciului;

să intervină cu operativitate pentru rezolvarea unor situații, constatate din oficiu, la solicitarea cetățenilor sau a dispecerului;

să intervină rapid, dacă este cazul, în sprijinul celorlalte patrule aflate în teren, precum și pentru transportul operativ la poliție al persoanelor depistate.

în situații deosebite, să intervină pentru acordarea primului – ajutor și transportarea la o unitate sanitară a persoanelor a căror viață este în pericol;

să respecte legislația privind circulația pe drumurile publice;

În timpul executării serviciului, membrii patrulei auto vor avea în vedere:

a) zonele unde locuiesc elementele agresive, turbulente, infractorii recidiviști, gazdele de infractori și alte asemenea persoane;

b) locurile favorabile săvârșirii infracțiunilor cu violență, precum și cele unde de obicei se întâlnesc sau își fac apariția elemente parazitare, infractoare, discoteci, baruri sau alte localuri de alimentație publică cu program nocturn;

c) locuințe izolate ale persoanelor în vârstă, lipsite de apărare sau care prin modul de viață și comportare sunt potențiale victime ale infractorilor;

d) arterele de circulație rutieră cu trafic intens ori unde se înregistrează frecvent evenimente rutiere;

e) intervenția cu operativitate în cazul evenimentelor deosebite;

f) grădinițe, școli, aziluri de bătrâni etc.;

g) unități economice cu schimburi de noapte;

h) case în construcție, cabane, cartiere nou construite în zone periferice.

Folosirea cailor și a formațiunilor de cavalerie au ca obiectiv, descurajarea oricăror acțiuni violente de stradă, în zonele de agrement, la manifestări sportive și cultural artistice.

Patrulele călare acționează pe terenuri acoperite cu păduri, terenuri greu accesibile, cartiere mărginașe sau cu situație infracțională ridicată și parcuri, având ca scop:

a) prevenirea și combaterea faptelor antisociale prin aplicarea măsurilor legale;

b) asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în teren.

Patrula execută serviciul pe o distanță de aproximativ 15-20 km și poate acționa cu succes în cartierele periferice unde circulația auto este mai redusă.

Patrula călare este formată din 2 călăreți, iar când situația impune ea se poate constitui din mai mulți călăreți, de regulă perechi de 2,4,6, călăreți.

Jandarmii din patrula călare sunt dotați cu armamentul specific, bastoane de cauciuc, lanterne, fluiere, carnete cu procese verbale, binoclu, stații de emisie – recepție, ținută de călărie și cal de cavalerie iar pe timp de noapte cu veste reflectorizante.

În timpul orelor în care se execută serviciul de patrulare, patrula identifică elementele din rândul populației predispuse la săvârșirea de infracțiuni, identifică locurile propice săvârșirii de fapte antisociale și menține ordinea publică, aplică sancțiuni contravenționale sau întocmește actele premergătoare atunci când constată săvârșirea unor infracțiuni în zona de responsabilitate.

Viteza medie de deplasare pe itinerarul de patrulare este de 4-5 km/h pe timp de zi, iar pe timp de noapte sau pe terenuri greu accesibile se reduce până la 3-4 km/h;

În executarea misiunilor, jandarmii din compunerea patrulelor călare au obligația să țină cont de:

a) itinerariul de patrulare;

b) căile de acces;

c) amplasarea obiectivelor și a locurilor obligatorii de trecere;

d) locurile și mediile de interes pentru executarea serviciului;

e) structura socială și starea de spirit a populației;

f) persoane dispuse să ajute patrulele călare.

Șeful de patrulă apreciază situațiile în care poate fi scurtat timpul sau întrerupt serviciul de patrulare datorită apariției unor situații neprevăzute la intrarea în serviciu cum ar fi:

a) oboseala, accidentarea, îmbolnăvirea calului sau călărețului;

b) timp nefavorabil, ploaie, vânt, ceață, ninsoare, temperaturi scăzute, sau caniculă.

La ieșirea din serviciu, șeful patrulei întocmește un raport, în care prezintă activitățile desfășurate și rezultatele obținute.

Acestea vor fi analizate de către șefii structurilor de ordine publică, care stabilesc/propun măsuri de eficientizare a activității.

Analiza activității de patrulare și a evenimentelor înregistrate se efectuează zilnic și va fi prezentată sub forma unei sinteze conducerii unității de poliție competente teritorial, un exemplar trimițându-se fiecărei structuri participante.

Rapoartele de activitate și fișele de intervenție la evenimente, întocmite de patrule, vor fi implementate în Sistemul Național de Raportare a Incidentelor de către structura de poliție.

Organizarea, conducerea și coordonarea activităților de patrulare în sistem integrat, pe teritoriul unităților administrativ-teritoriale, se realizează de către Poliția Română.

Cooperarea cu celelalte structuri se face în baza planurilor unice de ordine și siguranță publică, și a planurilor de cooperare încheiate la nivelul unităților teritoriale, prin organizarea de ședințe tactice care vizează schimbul de date și informații de interes operativ, inițierea, organizarea și desfășurarea de acțiuni comune, sarcini specifice menite să conducă la menținerea ordinii și siguranței publice și asigurarea unui climat de siguranță civică corespunzător.

Controlul dispozitivelor de menținere a ordinii și siguranței publice se efectuează de către ofițerii desemnați din cadrul structurilor participante, conform planificării comune.

CAPITOLUL V DREPT COMPARAT PRIVIND REGIMUL JURIDIC AL FAPTELOR CONTRAVENȚIONALE CARE ADUC ATINGERE ORDINII PUBLICE

5.1. ORDINEA PUBLICĂ ȘI SIGURANȚA NAȚIONALĂ

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND ORDINEA PUBLICĂ ȘI SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ

”O societate, în ansamblu, nu poate progresa fără existența unei stări de ordine generală bine structurată și reglementată de toți membrii acesteia.”

”Ordinea publică este strâns legată de ordinea de drept, reprezentând protecția acesteia din urmă în organizarea și desfășurarea activității publice într-un stat și constând în respectarea tuturor normelor de comportare generală , a regulilor de conviețuire socială, de apărare a cetățenilor, drepturilor legitime și integrității acestora, precum și a proprietății publice și private.”

Orice societate există și conlucrează pe baza unor norme și reguli (economice, morale, politice, religioase, filozofice, sociale, juridice etc.) care în întregul lor formează un sistem normativ. Acest sistem normativ are rolul de a reglementa raporturile sociale care iau naștere între membrii societății și între aceștia și organismele sociale.

Necesitatea ordinii ca și a autorității în viața publică, nevoia de a respecta valorile sociale importante, viața, libertatea, demnitatea, bunurile private sau publice s‐a făcut simțită din cele mai vechi timpuri în orice societate. Și în țara noastră acest lucru a apărut odată cu nașterea relațiilor sociale dintre indivizi și comunitățile umane, relații care s‐au diversificat și amplificat, pe măsura evoluției societății.

”Orice comunitate umană implică în mod necesar o viață de relații reciproce, de raporturi foarte diversificate. Prin firea sa omul este predispus acțiunii, iar nevoile sale materiale și spirituale îl pun în situația de a acționa, intrând în relații cu semenii săi, ori cu anumite structuri instituționale din cadrul societății. Fiecare individ fiind supus acestui imperativ natural este firesc ca acțiunile sale să se încrucișeze, armonizându‐se sau ciocnindu‐se cu acțiunile altor membrii ai comunității sociale în care trăiește”. În acest cadru de raporturi sociale, acțiunile fiecărui individ sunt apreciate și evaluate de ceilalți membri ai colectivității sociale ca fiind corecte sau incorecte pentru ei sau pentru grupul social, după cum comportarea acestuia se conformează sau vine în contradicție cu interesele celorlalți indivizi.

Cuvântul „ordine” vine din limba latină, de la „ordo, inis” și evocă ideea de dispoziție sau de succesiune regulată cu caracter temporar, logic, moral, estetic iar în asociere cu alte expresii (juridic, public, drept, stat, constituție etc.) a dobândit o semnificație juridică, vorbindu‐se despre noțiuni ca: ordinea constituțională, ordine de drept, ordine publică etc.

În limba franceză din ordine se înțelege în primul rând ideea de organizare (exp. ordinea alfabetică, ordinea cronologică, ordinea de zi etc.).

”Siguranța publică reprezintă obligația oricărui guvern de a asigura protejarea cetățenilor, organizațiilor și instituțiilor împotriva oricăror amenințări cât și de a contribui la realizarea prosperității acestora.”

”Ordinea publică reprezintă totalitatea dispozițiilor legale imperative de drept public și de drept privat ce au ca finalitate apărarea instituțiilor și valorilor fundamentale ale societății, ocrotirea socială a tuturor persoanelor, a drepturilor și libertăților omului, precum și promovarea și dezvoltarea economiei de piață.”

”Din punct de vedere polițienesc prin ordine publică se înțelege starea de fapt materială și exterioară pe care legiuitorul o garantează și pe care autoritatea de stat o protejează, împiedicând orice tulburări care i s-ar putea aduce”.

Noțiunea de ordine publică are un caracter complex care include o varietate de reguli ce se referă la situații de fapt care trebuie realizate, mijloacele ce trebuie puse în acțiune pentru a proteja drepturile și interesele cetățenilor, avutul public și privat, precum și celelalte valori sociale. Datorită importanței ordinii publice pentru societatea noastră, Ministerul de Interne a elaborat „Doctrina națională a ordinii publice”, potrivit căreia definirea ordinii publice românești a fost făcută în sensul că această reprezintă o parte componentă a siguranței naționale și ordinii publice europene și constă în starea de legalitate, de echilibru și de pace socială prin care se asigură liniștea publică, siguranța persoanei, a colectivității și a bunurilor, sănătatea și morala publică și a cărei menținere se realizează prin măsuri preventive și de constrângere specifice.

”Prin ordine publică se înțelege ordinea politică, economică și socială dintr-un stat, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri diferite de la o orânduire la alta și se traduce prin funcționarea normală a aparatului de stat, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.”

Prin ordinea de drept, ordinea publică are stabilit cadrul juridic necesar bunei funcționări a statului, reprezentând starea de legalitate, de echilibru și de pace socială prin care se asigură liniștea publică, siguranța persoanei, a colectivităților și a bunurilor, sănătatea și morala publică.

Starea de ordine publică se caracterizează prin credibilitatea instituțiilor, sănătatea și morala publică, starea de normalitate în organizarea și desfășurarea vieții politice, sociale și economice, în concordanță cu normele juridice, etice, morale, religioase și de altă natură, general acceptate de societate.

5.1.2 ORDINEA PUBLICĂ ȘI SIGURANȚA ÎN ROMÂNIA

”Ordinea publică – reprezintă starea de legalitate, de echilibru și de pace, corespunzătoare unui nivel socialmente acceptabil de respectare a normelor legale și de comportament civic, care permite exercitarea drepturilor și libertăților constituționale, precum și funcționarea structurilor specifice statului de drept și se caracterizează prin credibilitatea instituțiilor, sănătatea și morala publică, starea de normalitate în organizarea și desfășurarea vieții politice, sociale și economice, în concordanță cu normele juridice, etice, morale, religioase și de altă natură, general acceptate de societate.”

”Siguranța publică – reprezintă sentimentul de liniște și încredere, pe care îl conferă serviciul polițienesc (instituțiile statului), pentru aplicarea măsurilor de menținere a ordinii și liniștii publice, a gradului de siguranță al persoanelor, colectivităților și bunurilor, precum și pentru realizarea parteneriatului societate civilă – poliție, în scopul soluționării problemelor comunității, al apărării drepturilor, libertăților și intereselor legale ale cetățenilor.”

”Organizarea activităților de ordine și siguranță publică se realizează pentru menținerea, asigurarea și restabilirea ordinii publice.

Menținerea ordinii publice, reprezintă ansamblul măsurilor activităților și acțiunilor organizate și desfășurate cotidian de către forțele de ordine și siguranță publică, pentru funcționarea normală a instituțiilor statului, protejarea și respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor, a normelor de conduită civică, regulilor de conviețuire socială, a celorlalte valori supreme, precum și a avutului public și privat.

Asigurarea ordinii publice reprezintă măsurile care se întreprind pentru respectarea legalității, prevenirea și descurajarea unor acțiuni care vizează tulburări sociale sau manifestări de violență pe timpul adunărilor și manifestațiilor publice, activităților culturale, sportive, precum și altor manifestați similare cu participare numeroasă și se asigură cu forțele principale și de sprijin, potrivit competențelor.

Restabilirea ordinii publice se definește ca fiind ansamblul măsurilor finale întreprinse pentru repunerea acesteia în situația inițială, atunci când a fost tulburată grav, cu mijloace pașnice ori prin folosirea exclusivă a forței.”

Totodată aceasta reprezintă ansamblul măsurilor întreprinse de către forțele destinate pentru repunerea acesteia în drepturile ei firești, atunci când a fost tulburată grav.

Modalitățile de acțiune pentru asigurarea ordinii si siguranței publice sunt stabilite în funcție de interesele țării, de resursele la dispoziție, de evoluția proceselor economice și politice, precum și de situația operativă și potențialele amenințări la adresa ordinii publice .

Principiile de realizare a ordinii și siguranței publice reprezintă acele orientări generale care călăuzesc și pe care se fundamentează întreaga activitate a instituțiilor polițienești, în vederea realizării atribuțiilor ce le sunt stabilite de actele normative în vigoare. Au fost analizate principiile legalității, teritorial și al mobilității forțelor, prevenirii acțiunilor de tulburare a ordinii publice, operabilității și interoperabilității, nediscriminării , evitării surprinderii, suficienței, gradualității și proporționalității, colaborării permanente cu comunitatea, inviolabilității persoanei, profesionalismului, transparenței, integrității morale, operativității, adaptabilității, parteneriatului, conducerii unitare și intervenției specializate și cooperării.

În Constituție se prevede că ”România este un stat de drept democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român, idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate”. Prevederea constituțională de a garanta aceste valori supreme se realizează prin respectarea și protejarea acestora de către autoritățile publice prin norme juridice instituite.

5.2. ORGANISME CU ATRIBUȚII ÎN DOMENIUL ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE DIN ROMÂNIA

România a continuat să evolueze într-un context complex și dinamic, cu tendințe și amenințări la adresa siguranței și securității populației.

Impactul acestor fenomene asupra stării de siguranță națională a fost amplificat de o serie de vulnerabilități interne care afectează funcționalitatea unor mecanisme vitale, cu atribuții în asigurarea unei dinamici normale a procesului complex de transformare pe care îl parcurge societatea românească.

Grupările infracționale s-au specializat, iar contracararea și anihilarea acestora este determinată de profesionalismul reprezentanților de aplicare a legii, dar și de colaborarea și dotările acestora.

Uniunea Europeană a solicitat României să-și concentreze considerabil eforturile pentru a avea organisme de aplicare a legii responsabile, sigure și perfect coordonate, să continue transpunerea acquis-ului în domeniul justiției și afacerilor interne, asigurând implementarea sa corectă.

”În acest context, interesul național vizează menținerea statutului României de zonă stabilă și factor generator de securitate în aria de proximitate geografică, prin întărirea autorității statului și a instituțiilor sale, combaterea eficientă a corupției și a criminalității, restructurarea și modernizarea sistemului de ordine și siguranță publică în care Ministerul Administrației și Internelor să devină o instituție aptă să-și exercite pe deplin funcțiile de asigurare a ordinii publice și siguranței cetățeanului, precum și îndeplinirea integrală a obligațiilor asumate pe plan național, european și internațional, condiții esențiale pentru îndeplinirea obiectivelor asumate în noul context în care România este membră a Uniunii Europene.”

”Forțele de ordine și siguranță publică se compun din: forțe principale, forțe de sprijin, forțe complementare și forțe de excepție.”

Forțele principale ale Ministerului Administrației și Internelor sunt abilitate prin lege să exercite dreptul de poliție al statului, reprezentând componenta de bază a structurilor destinate să gestioneze întreaga problematică din domeniul ordinii publice pe timp de pace sau pe timpul stării de urgență, fiind constituite în structuri de poliție și jandarmi.

”Poliția Română menține ordinea și siguranța publică la nivel național.”

”Jandarmeria Română asigură și restabilește ordinea publică la nivel național.”

Forțele de sprijin sunt constituite, potrivit competentelor și atribuțiilor, din structuri speciale de protecție și intervenție, poliție de frontieră, protecție civilă, pompieri și aviație aparținând Ministerului Administrației și Internelor.

Forțele complementare sunt constituite din structuri ale Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Protecție și Pază, precum și din Ministerul Justiției, Garda Financiară, Poliția Locală, serviciile de pompieri civili, formațiunile de protecție civilă de la autoritățile administrației publice, Agenția Națională Sanitară -Veterinară, Garda Națională de Mediu, societăți specializate de protecție și pază, instituții și agenți economici și din alte categorii de forte stabilite prin lege, care participă la efortul forțelor principale și de sprijin, potrivit competențelor.

Forțele de excepție sunt constituite din structuri specializate ale Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază și Ministerului Apărării Naționale și acționează numai în situațiile și în condițiile prevăzute de lege, fiind destinate și pregătite din timp pentru a acționa numai cu aprobarea Președintelui României, în conformitate cu prevederile legale, pentru restabilirea ordinii constituționale atunci când instituțiile democratice sunt în pericol și toate celelalte măsuri de restabilire a ordinii publice au fost epuizate, iar posibilitățile forțelor principale și de sprijin, precum și complementare de ordine și siguranță publică au fost epuizate.

Forțele de ordine publică trebuie să răspundă prompt și adecvat situației operative din teren, manifestând maleabilitate și luând măsuri pentru respectarea reglementările în vigoare.

5.3. ORGANISME CU ATRIBUȚII ÎN DOMENIUL ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE LA NIVEL INTERNAȚIONAL

În ultima perioadă s-au produs schimbări importante în statele europene, și, bineînțeles, că și forțele de ordine au făcut obiectul unor reforme mai mult sau mai puțin radicale.

Din evaluarea sumară a sistemului judiciar si structura forțelor de ordine din Europa, se constată anumite diferențe de la o țara la alta, în funcție de tradiții și conjuctura istorică în care acestea s-au format.

Astfel, putem vorbi despre state care au două sau mai multe forțe de poliție la nivel național, din care una cu statut militar și exemplificăm Franța, Portugalia, România, Spania, Turcia și state care au o singură structură de poliție la nivel național, cum ar fi Anglia, Belgia, Grecia, Austria, Olanda, Germania, Cehia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Ungaria, Irlanda, Luxemburg, Letonia, Lituania, Norvegia, Polonia, Slovenia, Suedia, Malta, Croatia.

În afară de aceste structuri de poliție, există în unele state forțe de poliție independente de structurile statele:

poliții regionale sau ale unor regiuni autonome (Italia, Spania, Cipru);

poliții în subordinea autorităților locale, cunoscute sub denumirea de poliție municipală, locală, urbană ( Austria, Franța, Italia, Spania, Cehia, Letonia, Slovacia, Polonia, Portugalia, România).

Cu privire la denumirea fortelor de politie, majoritatea derivă de la cuvântul de origine greacă ”polis” (oraș), preluat apoi de limba latină ca ”politia” cu sensul de administrare civilă.

Sunt însă și denumiri derivate din dreptul anglo-saxon: trooper, sheriff, constable, ranger, peace officer sau garda. Forțele cu statut militar sunt cunoscute sub denumirea de Jandarmerie (Franța, România,Turcia, Bulgaria), Carabinieri (Italia), Garda Civilă (Spania), Garda Republicană (Portugalia).

În Belgia subordonarea este mixtă, pe plan central la Ministerul de Interne iar în plan local primarilor. Sunt țări unde forțele de poliție sunt în coordonarea ministerului de justiție (Danemarca, Norvegia, Suedia).

Cu privire la personal, cea mai mare parte este reprezentată de polițiști și de un procent de 10-20% personal auxiliar.

În Anglia este folosit personal auxiliar în sistem jumătate de normă sau angajați temporar, pentru compunerea patrulelor sau în activități auxiliare.

În Germania se aplică pe scară largă sistemul de voluntariat, patrulele de voluntari asigurând siguranța stradală în cartiere. Aceștia au uniformă și în unele landuri sunt dotați și cu armament.

Definițiile date poliției variază de la o țară la alta. Una dintre ele, care ar fi în acord cu majoritatea, afirmă că activitatea de poliție vizează reglementarea conflictelor sociale, iar poliția reprezintă o activitate de ordin social (Reiner and Spencer, 1993). O altă definiție, care nu se bucură de aceiași susținere unanimă, afirmă că polițiștii sunt persoane autorizate de către un grup să reglementeze relațiile inter-personale din cadrul grupului, prin intermediul aplicării forței fizice (Bayley, 1985). Aceste definiții cu un caracter foarte general se pot aplica tuturor forțelor de poliție. Unele definiții sau adăugiri pot părea ciudate polițiilor din anumite țări; strategia urmată în prezentarea organizării și delimitării competențelor și atribuțiilor acestor structuri a fost de a defini, ca poliție, orice instituție sau organizație a cărei activitate este numită, ca atare, în propria țară.

5.3.1. ÎN EUROPA

5.3.1.1. AUSTRIA

Austria se numără astăzi printre cele mai sigure state din lume. Poliția federală se bucură de o foarte bună percepție din partea cetățenilor austrieci, așa cum rezultă din numeroase studii independente. Noua structură a poliției federale este rezultatul celui mai amplu proces de modernizare din istoria executivului austriac.

Poliția națională (Bundespolizei) a fost reorganizată în anul 2005 prin reunirea serviciilor de securitate publică, de investigații criminale și jandarmeriei. În acest fel, birocrația a fost drastic redusă, iar polițiștii din structurile operative pot oferi, atît concetățenilor lor, cât și turiștilor cele mai bune servicii specializate. Direcția Generală a Securității Publice este o componentă a Ministerului de Interne (BMI) și are în subordine circa 1000 de subunități de poliție din cadrul comandamentelor de district (27 comandamente orășenești și 83 comandamente districtuale). Comandamentele de district sunt subordonate direct celor 9 comandamente provinciale (landspolizei).

Principalele misiuni ale Poliției Naționale sunt: menținerea ordinii publice, lupta împotriva criminalității și asistența societății civile în diferite moduri, inclusiv prin măsuri de prevenire a criminalității.

Forțele speciale Cobra (Einsatzkommando Cobra, EKO) sunt unitățile de elită ale poliției austriece care nu au ca misiune doar combaterea terorismului, ci intervin și în alte situații care presupun antrenament și echipament special.

Principalul scop al reformei l-a constituit asigurarea, în Austria, în cel mai înalt grad posibil, a siguranței persoanei.

Există la nivelul conducerii Ministerului de Interne austriac, convingerea că polițiștii, împreună cu toți lucrătorii din sistemul de ordine și siguranță națională, urmăresc cu maximă consecvență și devotament atingerea acestui scop. Astfel, fiecare polițist acționează pentru a-și aduce personal contribuția la obținerea succesului de către Poliția federală.

Fuzinea dintre Politie și Jandarmerie a adus cu sine o realizare atât la nivel conceptual, cât mai ales la nivel strategic, anume crearea unei structuricu o deosebită flexibiliate, aptă să ofere o imagine fundamentală înnoită a Poliției federale austriece. Prin unificarea arhivelor, concomitent cu înlăturarea paralelismelor, a rigidității în procesul muncii, prin consolidarea atribuțiilor și competențelor judiciare ale poliției operative, s-a preconizat ș s-a reușit promovarea unei imagini consolidate a Poliției federale.

Ministerul Federal de Interne este compus din două secții: Secția I (secția centrală) are în componență:

Serviciul 1 – cu următoarele domenii de activitate: drepturi de serviciu, salarii și pensii, probleme de personal ale angajaților, evidența personalului de conducere și prelucrarea electronică a datelor;

Serviciul 2 – coordonarea problemelor organizatorice și problemele administrative ale conducerii centrale

Serviciul 3 – probleme de buget, planul posturilor de serviciu, parcul de autovehicule pentru transport, reglementarea centrală a pazei și coordonarea aprovizionării;

Serviciul 4 – acordarea decorațiilor și titlurilor, serviciul de presă și informații, legătura cu presa internă și internațională;

Serviciul 5 – problemele economice ale conducerii centrale, tipografia și legătoria, casierul, controlul asupra clădirilor de serviciu

Serviciul 6 – pentru dotarea centralei ministerului, a jandarmeriei, politiei federale și a compartimentelor speciale

Secția a II –a (Direcția Generală pentru Securitatea Publică) este organizată, pe grupe astfel:

Grupa A – Politia Federală

Grupa B – Comandamentul General al Jandarmeriei

Grupa C – Serviciul Poliției de Stat (organ cu atribuții de securitate)

Grupa D – Serviciul Poliției Criminale (Interpol)

Grupa E – Poliția Administrativă

5.3.1.2. BELGIA

În structura Ministerului de Interne din Regatul Belgiei există Direcția Generală – Poliția Generală a Regatului, având următoarea organizare:

Celula de cooperare polițienescă internaținală;

Grupul de însoțire – Poliție și Securitate;

Serviciile de poliție;

Ordine și siguranță publică;

Securitate privată;

Informații și formare;

Probleme generale.

Aplicarea legii în Belgia este asigurată de servicii polițienești structurate la nivel federal și local. Deși fiecare nivel lucrează independent și au sfere diferite de autoritate, ele sunt complementare și cooperează pentru asigurarea securității și prezervarea democrației. Belgia nu are structura de jandarmerie.

Poliția federală are în componență următoarele direcții:

Poliția Administrativă care include poliția rutieră motorizată, poliția de transporturi maritime, aeriene și feroviare, poliția care asigură protecția palatului regal, protecția transporturilor de valori, coordonarea forțelor participante la misiuni umanitare în străinătate, precum și serviciile de coordonare și suport pentru forțele locale de poliție.

Poliția Judiciară centrală care este atât o unitate centrală, dar are și departamente descentralizate la nivel local, pe care le coordonează.

Direcția de Suport Operațional care pune la dispoziția structurilor operative federale și locale resurse speciale (unități specializate de intervenție, unități canine, divizia de suport aerian și alte facilități pentru executarea misiunilor).

Direcția de Suport Logistic gestionează resursele materiale și financiare ale structurilor federale și centralizează necesarul de resurse logistice al structurilor locale.

Direcția de Resurse Umane care gestionează recrutarea și pregătirea personalului, precum și asigurarea nevoilor de personal în mod echitabil pentru toate structurile.

Poliția belgiană este compusă din 196 structuri de poliție locală care au preluat atribuțiile fostelor poliții municipale și ale jandarmeriei.

5.3.1.3. BULGARIA

Poliția Națională bulgară este în subordinea Ministerului de Interne având la nivel central Direcția Generală a Poliției, care cuprinde:

Direcția de combatere a criminalității, protecția ordinii publice și prevenirea criminalității;

Direcția de combatere a crimei organizate;

Direcția jandarmerie;

Direcția poliției de frontieră;

Direcția migrație;

Direcția de cooperare internațională;

Unitatea de combatere a terorismului și unitatea de aviație.

Poliția națională are atribuții generale de combatere a criminalității și funcții suport pentru celelalte agenții de aplicare a legii.

Jandarmeria activează ca o direcție în cadrul Poliției naționale și are ca atribuții principale: asigură securitatea publică în orașele importante, participă la menținerea ordinii publice și la prevenirea și combaterea infracțiunilor în afara localităților, urmărește și reține persoanele în cazurile prevăzute de lege.

5.3.1.4. CEHIA

Poliția Naținală Cehă are în responsabilitate atât siguranța publică, cât și investigarea criminalității.

Poliția națională este condusă de un președinte și 3 adjuncți, fiind organizată în plan teritorial în 8 direcții regionale care au fiecare în compunere centre operaționale, laboratoare de criminalistică, structuri de logistică, personal și sănătate.

La nivel local funcționează structuri de poliție municipală ”Mestska Policie”, sub autoritatea primarului, cu atribuții de ordine publică și circulație rutieră. Acestea nu sunt abilitate să efectueze investigații ori să rețină persoane.

5.3.1.5. CIPRU

Poliția națională este o structură cu statut civil aflată în subordinea Ministerului Justiției și Ordinii Publice.

Este structurată pe 4 domenii specifice de activitate: administrativ, operații, pregătire și suport tehnic.

Principalele atribuții sunt: menținerea ordinii publice, menținerea păcii, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, prinderea infractorilor.

5.3.1.6 CROAȚIA

Poliția este o structură civilă în subordinea Ministerului de Interne și are ca principale atribuții: protecția vieții, drepturile securității și inviolabilității persoanelor, protecția proprietății, prevenirea și descoperirea infracțiunilor și contravențiilor, prinderea și tragerea la răspundere acestora, controlul traficului rutier, protecția și supravegherea frontierei.

La nivel central Direcția Generală a Poliției coordonează. Controlează și susține din punct de vedere operativ activitatea structurilor teritoriale.

La nivel teritorial există 20 de structuri regionale clasificate pe 4 categorii în funcție de suprafață, număr de locuitori, criminalitate, caracteristicile traficului rutier și poziția geografică. Acestea coordonează, controlează și sprijină operativ activitatea celor 187 secții de poliție.

5.3.1.7. DANEMARCA

În cele 12 regiuni sunt secții de poliții care furnizează servicii specializate fără întrerupere și stații locale de poliție care desfășoară activități doar în timpul zilei.

La 1 ianuarie fost inițiată o reforma a poliției daneze, ocazie cu care 54 poliții districtuale au fost reorganizate în 12 districte regionale.

Poliția națională este o structură civilă aflată în subordinea Ministerului Justiției și are competențe pe teritoriul Danemarcei, Groenlandei și Insulelor Feroe.

La nivel local există structuri specializate pentru investigații, criminalistică, antidrog, controlul traficului și al bandelor de motocicliști, prostituție, infracțiuni IT, cooperare internațională.

Principalele sarcini ale poliției la nivel local sunt: prevenirea și combaterea criminalității, a tulburărilor de orice fel ale ordinii și liniștii publice, eliminarea stărilor de pericol în locuri publice și acordarea ajutorului cetățenilor aflați în pericol.

5.3.1.8 ELVEȚIA

Poliția elvețiană este o structură civilă organizată pe 3 nivele:

La nivel federal există Oficiul Federal de Poliție (Fedpol) care reprezintă centrul de informare, analiză și coordonarea în materia securității interne în relația cu polițiile străine și polițiile cantonale.

Are în compunere Divizia Serviciilor de Analiză și Prevenire și Divizia Federală de Poliție Criminală responsabilă cu lupta împotriva criminalității transfrontaliere.

La nivel cantonal structura poliției diferă în funcție de limba oficială:

în cantoanele unde se vorbește limba germană, poliție este organizată pe trei paliere: investigații criminale, ordine publică, circulație rutieră;

în cantoanele unde se vorbește limba franceză, organizarea este asemănătoare cu cea din Franța, polițiștii care asigură ordinea publică și traficul rutier fiind numiți jandarmi, iar structura de intervenție criminale ”surete”;

în cantonul Ticino unde se vorbește limba italiană organizarea este descentralizată la nivel local.

La nivel local există structuri locale ale polițiilor cantonale, însă sunt și structuri locale autonome față de polițiile cantonale.

5.3.1.9. ESTONIA

Poliția națională (politsei) este o structură civilă subordonată Ministerului Afacerilor Interne.

La nivel central Poliția Națională are 3 componente:

poliția de siguranță care are ca atribuții asigurarea și menținerea ordinii publice, traficul rutier, protecția instituțiilor statale;

poliția de investigare a criminalității;

serviciul central de criminalistică.

La nivel local sunt 4 unități teritoriale denumite Prefecturi de poliție, conduse de prefecți și care au ca atribuții menținerea ordinii publice și lupta împotriva criminalității, având în structura compartimente de poliție pentru siguranță publică, investigații criminale și servicii.

5.3.1.10. FINLANDA

La nivel central în cadrul departamentului Poliției Naționale sunt 3 agenții de aplicare a legii care funcționează sub autoritatea Ministerului de Interne:

Biroul Național de Investigații (KRP) cu atribuții de investigare a marii criminalități;

Poliția de siguranță, care răspunde de siguranța națională și investigarea criminalității din acest domeniu;

Poliția națională pentru traficul rutier pe autostrăzi.

La nivel local există 90 departamente de poliții districtuale, subordonate comandamentelor regionale, cu 280 secții care au ca atribuții menținerea ordinii publice, prevenirea criminalității, controlul și supravegherea traficului rutier, eliberarea cărților de identitate, permiselor de conducere și portarmă.

5.3.1.11. FRANȚA

De două secole, Ministerul de Interne se află în inima administrației franceze; el asigură menținerea și coeziunea instituțiilor țării în teritoriu. Modul său de organizare, resursele sale materiale și umane reprezintă un instrument privilegiat al statului, pentru a garanta cetățenilor francezi exercitarea drepturilor, obligațiilor și libertăților reglementate de Constituția celei de-a V Republici.

În Franța există două forțe principale de poliție: Poliția Națională și Jandarmeria Națională.

Ambele structuri au competente depline asupra zonelor de responsabilitate, având structuri de menținere a ordinii publice, de investigare a criminalității, de supraveghere și control a traficului rutier, cât și forțe speciale.

Poliția națională are statut civil și funcționează sub autoritatea Ministerului de Interne având în responsabilitate toate localitățile urbane care au peste 16.000 locuitori.

Se compune din:

Direcția administrativă a politiei naționale – D.A.P.N.

Direcția de formare a poliției naționale – D.F.P.N.

Direcția centrală a poliției judiciare – D.C.P.J.

Direcția centrală de securitate publică – D.C.S.P.

Direcția de supraveghere a teritoriului – D.S.T.

Direcția centrală a poliției de frontieră – D.C.P.A.F.

Direcția centrală de informații generale – D.C.R.G.

Inspecția generală a poliției naționale – I.G.P.N.

Serviciul central al companiilor republicane de securitate – S.C.C.R.S.

Serviciul de cooperare tehnică internațională de poliției – S.C.T.I.P.

Serviciul de protecție a personalităților – S.P.H.P.

Securitatea în capitală este asigurată prin prefectura de poliție.

Forțele de poliție sunt clasificate astfel:

Poliția națională – constituită din forțe civile subordonate ministrului de interne

Polițiile municipale

Forțele de poliție subordonate ministrului apărării

Poliția din cadrul ministerelor specializate.

Poliția Națională este organizată în:

Structuri operative ale Poliției Naționale :

Direcția centrală a Poliției Judiciare;

Direcția centrală de informații secrete generale;

Direcția centrală de securitate publică;

Direcția de supraveghere a teritoriului.

Servicii teritoriale ale poliției:

Prefectura de poliție;

Cabinetul;

Inspecția generală a serviciilor;

Secretariatul general pentru administrarea poliției;

Direcția generală a poliției municipale;

Direcția poliției judiciare;

Direcția pentru informații secrete generale

Direcția poliției economice și pentru reprimarea fraudelor.

Servicii teritoriale

Servicii teritoriale administrative;

Serviciul teritorial de securitate publică;

Secții de intervenții

Jandarmeria națională este o forță de poliție cu statut militar sub autoritatea Ministerului Apărării, care are în responsabilitate mediul rural și orașele cu o populație sub 16.000 locuitori.

Principalele subdiviziuni ale jandarmeriei sunt Jandarmeria mobilă și Jandarmeria departamentală.

Jandarmeria mobilă este constituită din escadroane (aproximativ 100 de oameni) repartizate pe întreg teritoriul francez. Principala lor misiune este menținerea sau restabilirea ordinii publice. De asemenea, jandarmeria mobilă asigură buna desfășurare a evenimentelor de amploare, cum ar fi Turul Frantei, Campionatul Mondial de Fotbal și migrările sezoniere determinate de perioadele estivale sau hibernale.

Jandarmeria departamentală constituie punctul de contact între jandarmi si populație. Repartizată în brigăzi, este o forță de apropriere însărcinată cu securitatea publică. Brigăzile de jandarmerie primesc reclamațiile, pun în aplicare ordinele magistraților, efectuează intervențiile urgente, constatări de accidente și furturi prin spargere, efectuează anchete judiciare etc.

În cadrul Jandarmeriei departamentale există mai multe unități specializate:

Plutonul de supraveghere și intervenție al jandarmeriei (P.S.I.G.) are misiunea de supraveghea zonele cu un risc criminogen ridicat. Patrulele P.S.I.G. completează munca brigăzilor de zi și de noapte, cărora le acordă, la nevoie, susținere rapidă, pentru a face față evenimentelor grave.

Echipele, Brigăzile și Secțiunile de căutare (E.R., B.R., B.R.D., S.R.) se ocupă în exclusivitate de misiuni de poliție judiciară. Asistă brigăzile încă de la anchetele judiciare importante și sunt sesizate la anchetele care necesită investigații mai îndelungate.

Brigada de prevenire a delincvenței juvenile (B.P.D.J.) își desfășoară activitatea în cartierele cu risc criminogen, ocupându-se în special de ajutorarea minorilor în dificultate. Totodată, acordă sprijin brigăzilor de jandarmi în cazurile în care sunt implicați minori.

Unitățile specializate în poliție rutieră se ocupă în special cu supravegherea rețelei rutiere. Principalul lor rol este preventiv, dar au ca atribuții și constatarea, combaterea infracțiunilor grave, generatoare de accidente.

Unitățile montane efectuează misiuni de supraveghere a principalelor masive din Hexagon și acordă asistență celor aflați în situații deosebite.

5.3.1.12. GERMANIA

Ministerul Federal de Interne are o structura ierarhică, fiind condus de ministrul federal, ajutat de 2 secretari de stat parlamentari și 3 secretari de stat, cu statut de funcționari publici.

În cadrul ministerului funcționează următoarele 12 departamente, grupate mai jos în funcție de subordonarea lor celor trei secretari de stat:

Z – (probleme centrale);

GB – (conducere, politică internă, unitate germană, transferul la Berlin);

D – (serviciul public);

O – (organizare administrativă, protocol, probleme comunale, statistică, apărare civilă);

V – (constituția, legislația și adminstrația de stat);

P – (poliție);

BGS – (poliție de frontieră);

IS – (securitate internă, coordonează activitatea serviciului de informații interne BFV);

A – (străini, azil);

VT – (minoritățile germane, imigranți de naționalitate germană, expulzați);

K – (cultură);

SM – (sport, mass – media).

Prescurtările sunt cele folosite în limba germană.

Principalele domenii de activitate acoperite de Ministerul Federal de Interne sunt:

atribuții constituționale (sarcini derivate direct din articolele legii fundamentale, ca: dreptul electoral, procesul de integrare europeană, raportul dintre dreptul constituțional și cel internațional, libertatea de întrunire, cetățenia, acordarea de azil);

apărarea statului și constituției (coordonarea BFV, combaterea extremismului de stânga și de dreapta, a terorismului, inclusiv în rândul străinilor);

combaterea criminalității (statistica criminalității, crima organizată, traficul de droguri, violența cu motivație politică, cooperarea internațională în cadrul Uniunii Europene, al acordului Schengen, al Europol, precum și cu țările central și est-europene);

activitatea de poliție (reglementarea poliției landurilor, BKA – Bundeskriminalam asigură cooperarea între nivel nivelul federal și landuri; BGS – poliția de frontieră, care asigură protecția frontierelor federale, a transporturilor feroviare și aeriene, a instituțiilor federale, a ministerelor și a reprezentanțelor străine, protecția mediului, misiuni sub egida organizațiil internaționale);

situația străinilor (acordarea de azil, integrarea socială, refugiații, migrațiile);

serviciul public (legislația și organizarea serviciului public);

protecția datelor (dreptul cetățenilor de a nu figura în bănci de date sau evidențe în legătură cu situații de a căror producere sunt vinovați;

sprijinirea administrațiilor comunale;

probleme ale expulzaților și ale noilor imigranți de origine germană;

sprijinirea etnicilor germani din străinătate;

cultură;

sport;

mass-media;

apărare civilă;

activitate statistică;

administrație publică.

La nivel federal poliția germană are următoarele structuri:

Biroul federal de investigații criminale, structură care coordonează activitatea de investigații criminale la nivel național, inclusiv a birourilor locale;

Poliția federală, care răspunde de securitatea transporturilor feroviare, navale și aeriene, frontieră, protecția clădirilor federale, protecția martorilor, intervenția la evenimentele de amploare și suportul informativ;

GSG 9- unitate de luptă antiteroristă. Această unitate de elită a fost înființată după ce la data de 05 septembrie 1972, organizația teroristă palestiniană Septembrie Negru a răpit 11 sportivi israelieni, care participau la Jocurile Olimpice de Vară de la Munchen. Intervenția forțelor de poliție de la acea dată, care nu erau pregătite pentru astfel de intervenții s-a soldat cu uciderea celor 11 ostatici, denumită ulterior masacrul Munchen. Ca o consecință, după gestionarea incorectă a tragediei a fost înființată unitatea de elită GSG 9. Această se ocupă de luarea de ostatici, răpiri, terorism, dar și deturnare de fonduri.

La nivelul celor 16 landuri există structuri de poliție statală numite Landespolizei ale căror atribuții diferă de la un land la altul în funcție de gradul de aplicare a legilor federale la nivelul landurilor, prevăzute de Constituție.

În multe landuri există și forțe de poliție locală care poartă diferite denumiri: Ordnungsdienst, Kommunaler, Stadtpolizei. Aceștia lucrează în uniformă sau civil, înarmați sau neînarmați în funcție de legea landului respectiv.

Ordinea publică, în special în zonele aglomerate din orașe, este supravegheată de formațiuni de poliție, alcătuite de regulă, din câte două cadre, pedestru, motorizat sau călare.

Supravegherea traficului rutier este asigurată de echipe de poliție motorizate, care acționează preventiv, dirijează circulația în punctele de maximă aglomerație sau iau măsuri specifice în cazul producerii unor accidente sau incidente.

Programul neighborhood watch se aplică în multe landuri și presupune folosirea patrulelor de cetățeni voluntari pentru menținerea ordinii publice.

5.3.1.13. GRECIA

Poliția Elenă (Elliniki Astynomia) este o structură civilă sin cadrul Ministerului Ordinii Publice, formată prin unificarea în anul jandarmeriei și serviciilor de poliție urbană. Are ca sarcini principale:

menținerea ordinii și liniștii publice și rezolvarea problemelor cetățenilor prin măsuri de poliție generală și de siguranță a traficului rutier;

prevenirea și combaterea criminalității, apărarea ordinii constituționale prin implementarea politicilor de securitate ale statului.

La nivel central există mai multe unități operative: criminalistică, antiterorism, explozivi, unitate de aviație, unitate canină, poliția de frontieră, unitate specială pentru crime violente, unitate specială de pază).

La nivel teritorială există două structuri de poliție conduse de către un inspector general: regiunea de nord și regiunea de sus.

5.3.1.14. IRLANDA

Poliția națională irlandeză numită ”Garda Siochana” este o structură civilă în subordinea Ministerului pentru Justiție, Egalitate și Reformă Legislativă.

Unitatea de poliție se numește Garda station, iar polițiștii gardai. Este condusă de un Garda comissioner, unitatea centrală având 15 departamente și unități speciale (ordine publică, investigații criminale, investigarea fraudelor, suport tehnic, unitatea canină, poliție călare, navală, etc.)

La nivel teritorial sunt 6 forțe regionale conduse de un Assistant Commissioner, care are în subordine 25 de divizii conduse de Chief Superintedent.

Din anul 1996 funcționează o comisie formată din 3 personalități, care supervizează activitatea poliției efectuând investigații independente privind procedurile și acțiunile poliției, în vederea reducerii incidentelor în care sunt implicați polițiștii și a abaterilor disciplinare.

5.3.1.15. ITALIA

Ministerul de interne răspunde de asigurarea ordinii și siguranței publice, fiind autoritatea națională de securitate publică și coordonează activitatea în domeniul forțelor de poliție.

Pentru punerea în aplicare a directivelor ministrului de interne și conducerea unitară a ordinii și siguranței publice, Departamentul Siguranței Publice îndeplinește sarcini de:

cercetare științifică și tehnologică, documentare, studiu și statistică;

coordonarea tehnico-operativă a forțelor de poliție;

planificarea generală a serviciilor de ordine și siguranță publică;

planificare generală și coordonare a planificărilor operative ale serviciilor logistice și administrative ale forțelor de poliție;

planificare generală și coordonarea planificărilor operative ale dislocărilor forțelor de poliție și serviciilor tehnice;

planificarea generală și coordonarea planificărilor financiare privind forțele de poliție;

menținerea și dezvoltarea relațiilor comunitare U.E. și internaționale.

Răspunderea generală pentru ordinea și siguranța publică într-o provincie revine prefectului, care supraveghează îndeplinirea directivelor în materie.

La nivel național există următoarele structuri care au atribuții de poliție:

Poliția Statală (Polizia di stato) este o structură civilă în cadrul Ministerului de Interne care are la nivel central responsabilități privind traficul pe autostrăzi, transporturile feroviare și navale, frontiera, imigrația, precum și asistența polițiilor teritoriale. La nivel teritorial în fiecare oraș există questuri de poliție, conduse de un questor, sub autoritatea prefectului, care au ca atribuții principale menținerea ordinii publice și combaterea criminalității.

Poliția exercită atribuțiile pe care le are în serviciul instituțiilor democratice și al cetățenilor, solicitându-le, pentru aceasta, colaborarea. Ea apără exercitarea libertăților și drepturilor cetățenilor, veghează la respectarea legilor, regulamentelor și instrucțiunilor autorității publice, apără ordinea și siguranța publică, ia măsuri de prevenire și de reprimare a încălcărilor, acordă ajutor în caz de calamități sau catastrofe.

Carabinierii (Arma dei Carabinieri) este o structură militară cu dublă subordonare la Ministerul de Interne și Ministerul Apărării, în funcție de misiuni. La nivel central are un Comandament general, iar în plan teritorial are 5 comandamente interregionale, 19 regionale, 102 provinciale, 18 teritoriale, 538 companii, 4625 secții și 2 escadroane aviatice. Principalele atribuții sunt menținerea ordinii publice și combaterea criminalității, lupta împotriva terorismului și a crimei organizate, asigurarea securității ambasadelor și a corpului diplomatic.

Garda Financiară (Guardia di Finanza) este un corp militar în subordinea Ministerului Economiei și Finanțelor care are ca atribuții principale combaterea criminalității economico-financiare, traficului de droguri, contrafacerii de monedă, infracțiuni vamale și de frontieră, finanțarea terorismului, imigrația ilegală precum și operații antimafia.

Corpul Forestier de Stat(Corpo Forestale dello Stato) este o structură civilă în cadrul Ministerului de Politici Agricole, Alimentare și Forestiere și are atribuții de poliție ambientală și forestieră, poliție agroalimentară, protecție civilă. Controlul ecosistemelor, precum și de intervenție pentru ajutorarea persoanelor aflate în dificultate în zonele montane.

Poliția Penitenciare (Polizia Penitenziaria) este o structură sub autoritatea Ministerului Justiției care are ca principale atribuții paza și escortarea persoanelor condamnate și reabilitarea acestora, dar poate efectua și misiuni de menținere a ordinii publice sub autoritatea prefectului.

La nivel local există 109 poliții provinciale și 5 poliții regionale în regiunile autonome care au ca principale atribuții controlul asupra regimului vânătorii și pescuitului, protecției mediului și a zonelor naturale.

De asemenea există poliții municipale în orașe și comune care sunt cunoscute și sub denumirile de ”poliție urbană”, ”garda urbană”, ”poliție locală”, care au ca principale atribuții menținerea ordinii publice, controlul traficului rutier, combaterea micii criminalități, supravegherea activităților comerciale în zonele publice.

Politia Judiciară trebuie, inclusiv, din proprie inițiativă, să obțină informații despre infracțiuni, să împiedice producerea de consecințe ulterioare, să-i caute pe autori, să administreze probatoriul și să strângă orice alte dovezi care pot servi la aplicarea legii penale.

Activitățile specifice poliției judiciare sunt desfășurate de ofițerii și agenții de poliție judiciară. Conform prevederii legii, sunt ofițeri de poliție judiciară:

– conducătorii, comisarii, inspectorii, administratorii și ale persoane aparținând Poliției de Stat, cărora li se recunoaște această calitate;

– ofițerii superiori și inferiori, precum și subofițerii de carabinieri, de la Garda de Finanțe, agenții de pază, precum și alte cadre de poliție, cărora li se recunoaște această calitate;

– primarii localităților unde nu există un birou al poliției de stat, un punct de comandă al Carabinierilor sau al Gărzii de Finațe.

Sunt agenți de poliție judiciară:

– personalul Poliției de Stat căruia Administrația Siguranței Publice îi recunoaște această calitate;

– carabinierii, Garda de Finanțe și agenții de pază din zona de responsabilitate, atunci când se află în serviciu.

5.3.1.16. LETONIA

Poliția este o structură civilă în subordinea Ministerului de Interne și are ca atribuții principale: garantarea siguranței persoanelor și societății, prevenirea actelor criminale și a altor încălcări ale legilor, cercetarea infracțiunilor și identificarea autorilor acestora, acordarea de asistență, conform procedurilor legale, persoanelor, instituțiilor și organizațiilor pentru apărarea drepturilor legale, punerea în aplicare a sancțiunilor adminstrative și a sentințelor penale.

Structura centrală este structurată pe mai multe departamente: Administrativ, Poliție Criminală, Personal, Ordine Publică, Transporturi, Presa și relații publice, Criminalistică, Financiar, Afaceri Interne, Audit.

La nivel local există poliții aflate sub coordonarea guvernării locale ale căror atribuții sunt stabilite prin legile locale și pun în aplicare măsurile stabilite de guvernarea locală.

5.3.1.17. LITUANIA

Poliția este o structură civilă în subordinea Ministerului de Interne și are ca obligații principale: protecția drepturilor cetățenilor și libertăților constituționale, asigurarea ordinii și siguranței publice, protecția persoanelor aflate în situații de risc sau în situații de urgență, prevenirea criminalității și altor încălcări ale legi, cercetarea infracțiunilor și controlul traficului rutier.

La nivel central există un departament în cadrul Ministerului de Interne care asigură coordonarea unităților teritoriale, precum și mai multe unități speciale: Biroul de investigare a criminalității, Unitatea de suport operativ, Centrul de criminalistică, Serviciul de protecție a martorilor și a victimelor, Grupul de luptă antiteroristă ARAS, Serviciul pentru controlul traficului rutier, Grupul de acțiune VYTIS pentru paza unor obiective speciale și intervenție în situații deosebite.

La nivel local există 10 comandamente regionale care urmăresc implementarea sarcinilor stabilite la nivel central pe întreg teritoriul regiunii și 49 unități locale de poliție situate de regulă în marile orașe având în responsabilitate toate localitățile urbane și rurale aflate în aproprierea lor.

5.3.1.18. LUXEMBURG

Poliția Marelui Ducat este o structură civilă în subordinea Ministerului Justiției, formată în anul 2000 prin unificarea poliției cu jandarmeria.

La nivel central există o Direcție generală structurată pe 5 compartimente (Resurse umane, buget și echipament, Operații, Tehnologia informațiilor, organizare și metodologii), precum și mai multe unități speciale (Investigații criminale, Trafic Rutier, Unitatea de control a aeroportului, unitate specială de intervenție, unitate specială de pază și intervenție).

La nivel teritorial există 13 centre de intervenție la evenimente din care 6 principale și 7 secundare. De asemenea există 49 secții de proximitate care constituie principala legătură a poliției cu comunitatea.

Separat de corpul de poliție există un inspectorat general (IGP) care asigură controlul forțelor de poliție, desfășurând controale de calitate și de legalitate, inspecții, anchete administrative și activități de audit.

5.3.1.19. MALTA

Poliția malteză (pulizija) este o instituție cu statut civil, structurată pe 2 nivele:

Structura centrală cu rol de coordonare, care are următoarele structuri specializate: departament de investigații criminale, unitate antidrog, unitate de combatere a criminalității economice, serviciu de prevenire, unitate specială de intervenție.

La nivel local sunt 10 districte de poliție care asigură serviciul de intervenție și poliție generală. Principalele sarcini ale poliției sunt de prezervare a ordinii publice, prevenirea, descoperirea și investigarea infracțiunilor și altor fapte ilegale, ridicarea urmelor pentru descoperirea infractorilor și prezentarea acestora în fața autorităților judiciare.

5.3.1.20. MAREA BRITANIE

Poliția este organizată la nivelul districtelor administrative, în Anglia și Țara Galilor structurile de poliție fiind cunoscute ca Home Police Forces.

Marea Britanie are 52 forțe de poliție independente din care 43 în Anglia și Țara Galilor, 8 în Scoția și una în Irlanda de Nord.

În Londra funcționează Poliția Metropolitană cu următoarele departamente: Operațiuni Speciale, Specialiști în combaterea criminalității, Informații, Resurse Umane, Trafic, Unități canine, Brigada călare, Unitate de marină, Unitate specială cu arme de foc, Grup de suport teritorial, Poliții teritoriale (32 pentru fiecare guvernare locală din Londra și una pentru Aeroportul Heathrow). Cartierul general al Poliției Metropolitane este Scothland Yard.

Unitățile de poliție locale sunt structurate pe mai multe compartimente în funcție de problematica specifică zonei de responsabilitate: patrule pedestre, intervenție la evenimente, poliție comunitară, controlul traficului rutier, investigații criminale, prevenire, arme de foc, specialiști în investigații și antifraudă, cadeți și instructori.

În Irlanda de Nord funcționează o singură structură de poliție (Royal Irish Constabulary) care acoperă tot teritoriul cub excepția orașelor Dublin, Belfast și Ulster care au structuri independente.

5.3.1.21. OLANDA

Organele de stat cu atribuții în apărarea ordinii publice sunt: Poliția Națională, Poliția Municipală – pentru localitățile cu peste 25000 locuitori și Jandarmeria Călare Regală.

Poliția Națională Olandeză este o structură cu statut civil în subordinea Ministerului de Interne.

La nivel central există Corpul Serviciilor Poliției Naționale (KLPD) care coordonează activitatea celor 25 servicii regionale.

Serviciile regionale (regiokorps) sunt conduse operativ de un șef, însă principalele decizii sunt luate de un consiliu numit Driehoek, compus din primarul celei mai mari localități din regiune, procurorul șef și șeful poliției regionale.

La nivelul orașelor și localităților rurale, șefii polițiilor sunt subordonați primarilor și au, în paralel, funcția de consilieri municipali. Primarii sunt răspunzători de întreaga activitate a poliției și asigură organizarea și conducerea acesteia. Poliția se subordonează atât primarului, cât și procurorului public. Primarul răspunde de problemele de ordine publică, iar procurorul public are în atenție faptele penale pedepsite de lege, efectuarea investigațiilor și identificarea autorilor.

Structura centrală (KLPD) are 12 servicii operative având ca principale atribuții menținerea ordinii și combaterea criminalității pe căile de comunicații rutiere, feroviare, maritime și aeriene, combaterea crimei organizate, terorismului, protecția familiei regale și a diplomaților.

Activitatea de poliție judiciară este coordonată de Ministerul Justiției prin procurori.

Jandarmeria călare regală este un corp militar cu misiuni de poliție civilă, care cooperează cu Poliția Națională și Poliția Municipală. Marechaussee a apărut în Țările de Jos, în secolul al XIX-lea. Regele Guillaume I a organizat definitiv Marechaussee, prin decretul din 26 octombrie 1818, înlocuind terrmenul de jandarmerie cu ”Koninklijke Marechaussee.” Răspunde de supravegherea frontierelor și a punctelor unde tranzitează un trafic internațional important. Fiind înconjurată numai de țări membre ale Uniunii Europene, Olanda nu mai are niciun fel de pază la frontierele tradiționale. Trecerea fronierelor rutiere se face fără control.

Totodată, Marechauseee Royale asigură misiuni de poliție pentru toate forțele armate ale țării.

5.3.1.22. POLONIA

Poliția (policja) națională este o structură cu statut civil în subordinea Ministerului de Interne.

Structura centrală are 18 departamente și răspunde de îndeplinirea obiectivelor specifice și coordonarea structurilor teritoriale.

La nivel local există 16 structuri regionale (voievodate), dar în care sunt cuprinse polițiile municipale (poviat) și secții de poliție din localitățile mici, precum și o structură metropolitană (Varșovia).

Șefii structurilor regionale, municipale și poliției metropolitane sunt sub autoritatea inspectorului general al poliției, însă în anumite domenii trebuie să ceară acordul voievodului, primarului sau consiliului municipal.

Finanțarea poliției regionale se face din fondurile voievodatului.

La nivelul marilor orașe există și structuri de poliție locală numită ”straz miejska”.

5.3.1.23. PORTUGALIA

Există 3 forțe de poliție la nivel statal:

Poliția de Siguranță Publică cu statut civil care are în competență mediul urban, fiind în subordinea Ministerului Administrării Interne. Este structurată pe trei componente: prevenire, ordine publică și administrativ și are unele competențe exclusive (controlul armelor, munițiilor, explozibililor, protecția aeroporturilor și misiunilor diplomatice).

Garda Națională Republicană cu statut militar, care are aceleași competențe ca și poliție în zonele rurale, precum și patrularea pe autostrăzi și atribuții de inspecție fiscală. Este subordonată atât Ministerului Adminstrării Interne, cât și Ministerului Apărării. Are un compartiment central și 4 brigăzi teritoriale, 2 unități de rezervă și 2 unități speciale.

Poliția Judiciară, aflată în subordinea Ministerului Justiției, fiind singura structură competentă să efectueze investigații în dosarele penale.

La nivel local există structuri de poliție municipală în subordinea autorităților locale, care au ca principale atribuții: urbanismul și construcțiile, protecția mediului, comerțul, traficul pietonal, mobilierul urban, ocuparea abuzivă a spațiului public, protecția parcurilor și grădinilor municipale.

5.3.1.24. SLOVACIA

Poliția (policia) națională este o structură cu statut civil în subordinea Ministerului de Interne.

La nivel central este organizată pe 12 departamente corespunzător atribuțiilor, iar în plan teritorial sunt 8 structuri regionale și 79 unități districtuale.

La nivel local funcționează structuri de poliție municipală, sub autoritatea primarului, cu atribuții de ordine publică și circulație rutieră. Acestea nu sunt abilitate să efectueze investigații și să rețină persoane.

5.3.1.25. SLOVENIA

Poliția este o structură civilă în subordinea Ministerului de Interne și are ca sarcini principale: protecția vieții, siguranței persoanelor și proprietății cetățenilor, prevenirea, descoperirea și cercetarea infracțiunilor, descoperirea și arestarea autorilor de infracțiuni, menținerea ordinii publice, supravegherea și controlului traficului rutier, protecția frontierelor.

Este organizată pe 3 niveluri.

La nivel central – Direcția Generală a Poliției care are în compunere structuri corespunzătoare tuturor atribuțiilor ce revin poliției, având rolul de coordonare a structurilor teritoriale.

La nivel regional – 11 direcții regionale organizate pe 4 structuri principale: poliția în uniformă, investigarea criminalității, comunicații și operații, logistică.

La nivel local funcționează 100 secții de poliție, din care 11 pentru traficul rutier, 31 de frontieră, câte una pentru transporturile maritime, aeriene, feroviare și poliție călare, 2 unități canine.

5.3.1.26. SPANIA

Ministerului de Interne spaniol îi revine sarcina administrării generale a securității cetățenilor, comanda forțelor și a corpurilor de securitate ale statului, precum și responsabilitatea stabilirii relațiilor de colaborare și ajutor cu autoritățile din alte țări. În cadrul ministerului funcționează Directoratul Securității Statului, de care depind, nemijlocit, Direcțiile Generale ale Gărzii Civile și ale Poliției, prin intermediul cărora Directoratul coordonează activitatea corpurilor și forțelor de securitate ale statului.

În fiecare provincie, guvernatorul civil are comanda forțelor și corpurilor de securitate ale statului.

La nivel național există două structuri cu atribuții de poliție:

Poliția națională (Policia nacional)

Garda Civilă (Guardia Civil)

La nivel regional, în zonele autonome:

Ertzaintza în Țara Bascilor

Mossos D” Esquadra în Catalonia

Policia Foral în Navara

La nivel local există structuri de poliția municipală, cunoscute și sub denumirea de Policia Local sau Guardia Urbana, în fiecare oraș.

Poliția națională este o structură civilă în subordinea Ministerului de Interne, care are în răspundere zonele urbane din orașele cu peste 10.000 locuitori. În aceste zone poliția are competență în toate domeniile muncii de poliție de la menținerea ordinii publice, trafic rutier, trafic de droguri, terorism, imigrației și controale la frontieră.

În anumite domenii poliția are competențe pe întreg teritoriul țării: activitatea de poliție judiciară, antidrog, migrațiune, extrădare, azil, controlul companiilor de securitate privată, a jocurilor de noroc.

Garda Civilă este o structură cu statut militar care are în competențe în zonele rurale și orașele care au sub 10.000 locuitori aflate în subordinea Ministerului de Interne. Competențele Gărzii Civile sunt aceleași cu ale poliției cu excepția celor care sunt în exclusivitate ale poliției.

Competența poliției și gărzii civile este restrânsă în regiunile autonome Țara Bascilor, Catalonia și Navara, unde există forțe de poliție aflate în subordinea autorităților autonome ale regiunilor.

Paza personalităților este asigurată de Corpul Național al Poliției. Paza se realizează, în general, prin puncte fixe, de acest lucru ocupându-se Comisariatul General pentru Securitatea Cetățenilor, încadrat cu aproximativ 1500 de oameni.

Paza personalităților civile și militare care vizitează Spania este asigurată de o unitate specială a Gărzii Civile, având un efectiv de 500 persoane.

Garda Civilă are o serie de atribuții și în ceea ce privește explozivii și armele de foc, paza frontierelor, a porturilor, aeroporturilor, centrelor și obiectivelor de importanță deosebită, supravegherea circulației și transportului pe căile publice interurbane, a respectării dispozițiilor privind protejarea mediului înconjurător.

5.3.1.27. SUEDIA

Poliția Națională (Polisen) este o structură civilă subordonată Ministerului Justiției.

Atribuțiile poliției sunt următoarele:

prevenirea crimelor și a altor acte care aduc atingere siguranței cetățenilor și ordinii publice;

coordonarea acțiunilor de asigurare a siguranței și ordinii publice;

investigații și culegeri de informații în scopurile de mai sus;

asigurarea protecției publice, informării și altor forme de asistență.

Fiecare regiune administrativă a Suediei este împărțită în districte de poliție, conduse de un Consiliu de poliție (Police Board).

Consiliul de poliție este alcătuit din: comandantul autorității de poliție, adjunctul acestuia, plus între 6 și 10 membrii aleși de consiliul regional, din rândul cetățenilor cu experiență în activități sociale, municipale, etc.

La nivel de regiune, cea mai înaltă autoritate de poliție este Administrația Regională de Poliție (County Police Adminstration), care decide, printre altele, împărțirea forțelor de poliție între diversele districte de poliție ale regiunii.

Structura centrală coordonează activitatea celor 21 departamente regionale și are în subordine: Laboratorul Național de Criminalistică, Departamentul de Investigații Criminale, care are ca atribuții lupta antiteroristă, antimafia, grupările criminale pe criterii etnice, persoane dispărute, precum și Serviciul de Securitate cu atribuții de siguranță națională.

Cele 21 departamente regionale sunt responsabile de activitatea poliției la nivel local, cum sunt: reacția la apelurile de urgență, investigarea și prevenirea criminalității ca și elaborarea unor documente și licențe.

Structurile locale de poliție sunt coordonate de o autoritate polițienească, din care fac parte politicieni locali și șefii polițiilor regionale.

Autoritatea centrală, la nivel de țară, este Consiliul Național de Poliție, (National Police Board – N.P.B.)

În structura N.P.B. intră și Serviciul de Informații (S.A.P.O.), care beneficiază de structurii proprii și un grad mare de independență. S.A.P.O. se ocupă și de paza demnitarilor și a reprezentanților diplomatici.

Paza punctelor de trecere a frontierei este asigurată de poliție. În cazul aeroporturilor și porturilor internaționale, există servicii speciale de poliție, care includ personal specializat în diverse operațiuni sau probleme, cum ar fi emigrație, antiterorism, antidrog, filaj.

Paza frontierelor în afara punctelor de trecere este asigurată de armată, prin unitățile speciale terestre, navale și aeriene, dotate cu mijloace militare și tehnice necesare. În cazul Suediei, dată fiind lungimea mare a litoralului și mulțimea insulelor, este foarte dezvoltată capacitatea de supraveghere electronică a frontierelor, inclusiv subacvatic.

5.3.1.28. UNGARIA

Poliția națională maghiară (Rendorseg) este o structură aflată din 2006 în subordinea Ministerului Justiției, după restructurarea Ministerului de Interne.

În plan central are în structură direcții generale (investigarea criminalității, ordine publică, afaceri economice, resurse umane) și 2 unități de intervenție rapidă.

Pe plan local există:

Poliția metropolitană din Budapesta cu 22 districte;

19 structuri regionale (căpitănii) cu 131 poliții orășenești.

În zonele rurale nu sunt structuri de poliție, acestea fiind sub autoritatea polițiilor orășenești.

5.3.2 ALTE STATE

5.3.2.1 TURCIA

Organele de stat cu atribuții pe linia menținerii ordinii publice sunt:

Ministerul de Interne și Direcția Generală de Securitate;

Trupele de Jandarmi;

Ministerul Apărării Naționale.

Ministerul de Interne este principala instituție din cadrul administrației publice autohtone care are ca responsabilitate menținerea păcii și securității interne, precum și protecția ordinii publice.

Direcția Generală de Securitate, subordonată Ministerului de Interne, are în componență: poliția, poliția de trafic și forțele antiteroriste.

Atribuțiile Ministerului de Interne sunt următoarele:

Apărarea integrității și indivizibilității teritoriului național, a securității interne, o ordinii și moralei publice și a drepturilor și libertăților fundamentale, înscrise în Constituție;

Asigurarea și păstrarea securității granițelor de uscat și de coastă, precum și a apelor teritoriale;

Menținerea și controlul ordinii circulației pe drumurile publice;

Prevenirea infracțiunilor și prinderea infractorilor;

Prevenirea oricărui tip de contrabandă și prinderea contrabandiștilor;

Elaborarea de studii și evaluări referitoare la politicile interne ale țării și asupra circumstanțelor generale și particulare existente în provincii și districte, pentru a fi puse la dispoziție Consiliului de Miniștri;

Pregătirea legislației referitoare la formarea și funcționarea administrațiilor locale;

Întocmirea formalităților necesare organizării administrativ-teritoriale a țării, până la cele mai mici diviziuni; asigurarea guvernării provinciilor și districtelor;

Recomandă Consiliului de Miniștri numirea guvernatorilor;

Organizarea apărării civile a țării și asigurarea cooperării interministeriale și a asistenței mutuale în domeniu;

Înființarea registrului de stat pentru evidența persoanelor, coordonarea activității privind dobândirea și retragerea cetățeniei, în conformitate cu legislația în domeniu și cu cea referitoare la refugiați;

Pregătirea proiectelor de legi și reglementări în domeniile din competență și emiterea instrucțiunilor de aplicare.

Turcia are 74 provincii, 829 districte și 790 de subdistricte.

În Turcia sunt două structuri naționale cu atribuții de poliție, ambele fiind în subordinea Ministerului de Interne:

Poliția (Polis) este o structură cu un statut civil care acționează în localitățile urbane și alte locații specifice cum sunt aeroporturile unde lucrează în cooperare cu autoritatea vamală.

Efectivele poliției nu au grade militare, ci numai civile.

Jandarmeria (Jandarma) este o structură militară care are în responsabilizare zonele rurale, unde desfășoară întreaga gamă de activități polițienești, precum și în majoritatea zonelor turistice.

La nivel local există structuri de poliție subordonate autorităților locale. Spre exemplu în Istanbul există o structură de poliție locală cunoscută sub numele de ”Zabita”.

5.3.2.2 STATELE UNITE ALE AMERICII

În Statele Unite ale Americii există o multitudine de aplicare a legii structurate pe 4 nivele:

La nivel federal există 99 agenții din care 15 la Departamentul de Securitate Internă, 8 la Departamentul Justiției și 8 la Departamentul de Interne.

Cele mai importante sunt: FBI (Birou Federal de Investigații), ATE (Biroul pentru alcool, tutun și arme de foc), DEA (Antidrog) și Marshal Service.

La nivel statal există structuri denumite State Police (în 23 de state), State Patrol (7 state), Highway Patrol (16 state), State Highway Patrol (3 state) sau Highway Police (1 stat) aflate sub autoritatea guvernatorului și care au ca atribuție coordinarea activităților de aplicare a legilor și de investigarea a criminalității la nivel statului.

De asemenea există și alte agenții de poliție statale: Departament of Public Safety, State Bureaus of Investigation, State Bureau of Narcotics, Motor Carrier Enforcement.

La nivel de ținut sunt mai multe structuri denumite Country Police Departaments, Sheriffs Departaments sau Sheriffs Offices, care au autoritate deplină, limitată sau restrânsă în funcție de legislația statului.

La nivel local există departamente municipale de poliție.

În concluzie, nu există un model de organizare a poliției sau structurilor cu atribuții în domenii ordinii și siguranței publice. De asemenea, la nivel european există o mare diversitate în ceea ce privește structura organizatorică și atribuțiilor forțelor de poliție, dotarea și uniforma folosită.

CONCLUZII SI PROPUNERI DE LEGE FERENDA

1.CONCLUZII

Prin caracterul său de noutate în literatura de specialitate din țara noastră, lucrarea își propune:

– să abordeze principalele fapte care aduc atingere ordinii și liniștii publice și bunelor moravuri prevăzute de legislația actuală;

– să prezinte cauzele care favorizează comiterea de astfel de fapte;

– să analizeze modul în care astfel de fapte sunt sancționate în legislația comunitară și în sistemele de drept ale statelor societății internaționale;

– să evalueze modul în care forțele de ordine publică dispun de pârghiile necesare asigurării unui climat adecvat de ordine și siguranță publică;

– să scoată în evidența importanța existenței unui instrument juridic eficace, care să permită aplicarea cu fermitate de măsuri eficiente împotriva persoanelor care comit fapte antisociale;

– să reliefeze importanța managementului gestionării faptelor care aduc atingere ordinii și liniștii publice și bunelor moravuri, acest lucru reflectându-se direct în imaginea forțelor de ordine publică în viziunea cetățenilor;

– să realizeze propuneri de lege ferenda pentru îmbunătățirea reglementărilor actuale în domeniu.

Principalii beneficiari ai cercetării științifice și tezei de doctorat sunt instituțiile cu atribuții în domeniul ordinii publice, instituțiile de învățământ din domeniile dreptului,ordinii publice și nu în ultimul rând cel mai important beneficiar al acestui demers va fi cetățeanul, căruia statul român trebuie să îi asigure un climat adecvat de ordine și siguranță publică.

În urma celor prezentate, concluzionez că sancțiunile contravenționale aplicate la Legea 61/1991 nu au efectul scontat, nu sunt în măsură să conducă la prevenirea infracționalității stradale, deși așa ar fi normal. Astfel, aproape în fiecare localitate există contravenienți rău platnici care nu pot fi executați silit și care în continuare comit acte de tulburare a ordinii și liniștii publice, iar uneori chiar infracțiuni stradale fără a se putea lua măsuri ferme împotriva lor (în cazul săvârșirii de contravenții). Aceste aspecte sunt foarte deranjante pentru cetățenii de bună credință, care așteaptă că autoritățile cu atribuții în domeniu să aibă o reacție fermă împotriva elementelor turbulente.

In opinia mea, procentul de încasare al sancțiunilor contravenționale prevăzute de Legea 61/1991 reprezintă un indicator de autoritate al instituțiilor cu atribuții în domeniu (poliție, jandarmerie, etc.).

Un comportament antisocial nesancționat sau dacă sancțiunea nu are nici un efect va tinde să se repete și cu siguranță va degenera în comiterea de infracțiuni stradale.

2. PROPUNERI DE LEGE FERENDA

2.1. PROPUNERE DE COMPLETARE A LEGII 61 DIN 27 SEPTEMBRIE 1991 PENTRU SANCȚIONAREA FAPTELOR DE ÎNCĂLCARE A UNOR NORME DE CONVIEȚUIRE SOCIALA, A ORDINII SI LINIȘTII PUBLICE

În conformitate cu legislația actuală consumul de alcool este interzis în anumite locuri publice , dar, în opinia mea, consider că acest aspect este insuficient reglementat. Este bine cunoscut că, pe fondul consumului de alcool, se comit frecvent fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, în special în zona adiacentă a barurilor, discotecilor, unde se consumă alcool în exces.

Acest gen de incidente se înregistrează atât în mediul urban, dar și în mediul rural, fiind sesizate acte de tulburare chiar și la ore târzii din noapte.

”Un raport dat publicității de Organizația Mondială a Sănătății prezintă topul țărilor cu cel mai mare consum de alcool pe cap de locuitori. Pentru a realiza acest clasament, OMS a inclus în raport date provenind de la 194 de țări, printre care se află și România.

Datele arată că România ocupă al cincilea loc în topul țărilor cu cel mai mare consum de alcool pur pe cap de locuitor. Potrivit OMS, un român bea 14,4 litri de alcool pur pe an.

Acest raport are drept scot atragerea atenției asupra consumului excesiv de alcool, acesta fiind responsabil numai în 2012 de decesul a 3,3 milioane de persoane, notează The Independent. Alcoolul creează dependență și este responsabil de dezvoltarea a peste 200 de afecțiuni, printre care se numără boli de ficat – precum ciroza dar și cancer. În plus, persoanele care obișnuiesc să bea alcool sunt expuse riscului de a dezvolta tuberculoză și pneumonie.”

Pentru a preveni faptele de tulburare a ordinii și liniștii publice propun a se interzice comercializarea băuturilor alcoolice, după ora 24,00, atât în magazine, dar și în baruri,restaurante, discoteci, etc.. Prin excepție se poate consuma alcool după ora 24,00 doar în localurile care au licență specială pentru acest lucru și care pot asigura măsuri de ordine atât în local, dar și în zona adiacentă. În aceste localuri accesul minorilor este interzis fără a fi însoțiți de părinți sau reprezentanții legali ai acestora.

Licența se retrage în cazul în care în localul sau în zona respectivă se înregistrează fapte de natură să tulbure ordinea și liniștea publică.

Acordarea licenței de a se consuma alcool după ora 24,00 se face cu avizul poliției, în funcție de amplasarea localului, modul de asigurare a măsurilor de ordine, specific, etc.

Comercializarea alcoolului după ora 24,00 sau fără a deține licență constituie contravenție și se sancționează cu amendă și suspendarea activității localului public.

În cazul în care nu se respectă măsura de suspendare se va dispune retragerea autorizației de funcționare.

2.2. PROPUNERE DE MODIFICARE A ART.14, ALIN.1 DIN ORDONANȚA GUVERNULUI NR.2 DIN 24 AUGUST 2001 PRIVIND REGIMUL JURIDIC AL CONTRAVENȚIILOR

În prezent în art.14, alin 1 din Ordonanța Guvernului nr.2 din 24 august 2001 privind regimul juridic al contravențiilor se statuează faptul că ”Executarea sancțiunilor contravențiilor se prescrie dacă procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.”

Consider că se impune mărirea termenului de prescripție de la o lună la 60 de zile, având în vedere Decizia ÎCCJ nr. 10 din 10 iunie 2013 (Decizia 10/2013) privind examinarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la caracterul alternativ sau subsidiar al celor două modalități de comunicare a procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională și a înștiințării de plată.

Astfel, în decizia susmenționată s-a stabilit că ”modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.”

În consecință în cazul contravenienților care refuză sau nu pot semna procesul verbal de constatare a contravenției, acesta trebuie trimis prin poștă cu aviz de primire și ulterior, în cazul în care acesta nu este primit de contravenient, acesta poate fi afișat la domiciliul contravenientului.

”Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.”

În activitatea practică se constată o disfuncționalitate în activitatea de comunicare a procesului verbal, în sensul că acestea sunt expediate prin serviciile poștale ca și corespondență cu confirmare de primire , iar contravenienții, în multe cazuri, nu se deplasează la oficiile poștale pentru a ridica corespondența și aceasta se returnează unității emitente.

În continuare unitatea emitentă trebuie să facă demersuri pentru a fi afișat procesul verbal de constatare a contravenției la domiciliul contravenientului, dar în multe cazuri această procedură nu se poate încadra în termenul de o lună stabilit în Ordonanța Guvernului nr.2 din 24 august 2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

În cazul în care contravenientul nu se deplasează pentru a ridica procesul verbal de constatare a contravenției nu se poate îndeplini procedura de comunicare, pentru că nu ne aflăm în situația refuzului expres de primire a corespondenței.

2.3. PROPUNERE DE MODIFICARE A ART.1, ALIN.3, ART.6, ALIN.1 ȘI 2 ȘI ART.7 DIN ORDINUL M.A.I. NR.60 DIN 2 MARTIE 2010 PRIVIND ORGANIZAREA SI EXECUTAREA ACTIVITĂȚILOR DE MENȚINERE A ORDINII SI SIGURANȚEI PUBLICE

Potrivit Ordinului M.A.I. 60/2010, ”Jandarmeria Româna si Politia de Frontiera Româna participa la planificarea si executarea activităților de menținere a ordinii si siguranței publice, sub conducerea Politiei Romane.”

În activitatea de menținere a ordinii și siguranței publice, la nivelul polițiilor municipale și orășenești, este atrasă și poliția locală. În foarte multe cazuri dispozitivul de ordine și siguranță publică este format din patrule mixte polițist – polițist local. De asemenea, structurilor de poliție locală li s-au stabilit sarcini în domeniul menținerii ordinii publice și în planul unic de ordine și siguranță publică, având în responsabilitate anumite zone de patrulare și/sau alte obiective de interes.

Având în vedere cele de mai sus, apreciez că se impune reformularea art.1, alin.3 din Ordinul M.A.I. nr.60 din 2 martie 2010 astfel: Jandarmeria Româna, Politia de Frontiera Româna și Poliția Locală participă la planificarea si executarea activităților de menținere a ordinii si siguranței publice, sub conducerea Politiei Romane.

Personal consider că poliția locală este o forță complementară de ordine publică, care trebuie folosită la menținerea ordinii și siguranței publice. Este binecunoscut faptul că de cele mai multe ori efectivele de poliție locală beneficiază de o dotare logistică superioară (autoturisme de patrulare, carburant, etc.) față de efectivele de ordine publică din cadrul M.A.I., care în contextul crizei economice, au în dotare autoturisme cu termenul de casare depășit, iar carburantul este limitat.

În acest context, efectivele de poliție locală participă în mod activ la menținerea stării de normalitate pe raza localităților urbane și rurale, atât în patrule mixte cu poliția națională, dar și în patrule independente.

În art.6 alin.1 și 2 din Ordinul M.A.I. nr.60 din 2 martie 2010 este relevat faptul că dispozitivul de ordine publică poate fi suplimentat cu efective de jandarmi și poliție de frontieră, iar jandarmii pot acționa și în patrule independente.

În opinia mea, se impune completarea aliniatelor susmenționate, astfel:

(1) Dispozitivele de menținere a ordinii si siguranței publice pe raza localităților urbane si rurale se organizează de șefii de politie municipala/orășeneasca, cu forte proprii, iar în funcție de particularitățile elementelor situației operative, se solicita forte suplimentare de la jandarmerie, politia de frontiera și poliție locală, care se utilizează pentru constituirea de patrule mixte.

(2) Când situația operativa o impune se pot constitui patrule de jandarmi și/sau polițiști locali, care vor acționa sub coordonarea politiei.

De asemenea, art.7 va avea următorul cuprins:

In baza solicitărilor primite săptămânal, jandarmeria, poliția de frontieră și poliția locală comunică structurilor de politie corespondente efectivele disponibile ce vor participa la activitățile de menținere a ordinii si siguranței publice.

Bibliografie

Acte normative

Constituția României, publicată în Ediția I de Regia Autonomă Monitorul Oficial, București, 2009;

Legea nr.15 din 1968 privind Codul Penal, publicată în Buletinul Oficial nr. 79 – 79 bis din 21 iunie 1968, republicată în Monitorul Oficial nr. 65 din 16 aprilie 1997, în temeiul art. III din Legea nr. 140/1996;

Legea nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, publicată în Monitorul Oficial nr.196/27.09.1991 și republicată în Monitorul Oficial nr.77/31.01.2011;

Legea nr.82 din 18 mai 1999 privind înlocuirea închisorii contravenționale cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, publicată în Monitorul Oficial. nr. 228/21 mai 1999;

Legea nr.203 din 15 noiembrie 2000 pentru ratificarea Convenției Organizației Internaționale a Muncii nr. 182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor si acțiunea imediata în vederea eliminării lor, adoptata la cea de-a 87-a sesiune a Conferinței Generale a Organizației Internaționale a Muncii la Geneva la 17 iunie 1999, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 577 din. 17 noiembrie 2000.

Legea nr.215 din 23 aprilie 2001 privind administrația publică locală, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.204 din 23 aprilie 2001

Legea nr. 416 din 18 iulie 2001 privind venitul minim garantat, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 401 din 20 iulie 2001

Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, publicată în Monitorul Oficial nr. 305 din 9 mai 2002;

Legea nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial nr. 440 din 24 iunie 2002;

Legea nr. 333 din 8 iulie 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, publicată în Monitorul Oficial nr. 525 din 22 iulie 2003;

Legea nr. 364 din 15 septembrie 2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, publicată în Monitorul Oficial nr. 605 din 6 iulie 2004;

Legea nr. 371 din 20 septembrie 2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Poliției Comunitare, publicată în Monitorul Oficial nr. 878 din 27 septembrie 2004;

Legea nr. 550 din 29 noiembrie 2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1175 din 13 decembrie 2004;

Legea nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protecția si promovarea drepturilor copilului, publicată in Monitorul Oficial nr.557 din 23 iunie 2004

Legea nr.192 din 16 mai 2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, publicată in Monitorul Oficial nr.441 din 22 mai 2006

Legea nr.273 din 29 iunie 2006 privind finanțele publice locale, publicată in Monitorul Oficial nr.618 din 18 iulie 2006

Legea nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul Penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510/2009;

Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial alRomâniei, Partea I, nr. 511/24 iul. 2009 si republicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505/2011;

Legea nr. 293 din 28 septembrie 2009 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.2/2009 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.645 din 1 octombrie 2009;

Legea nr.294 din 28 septembrie 2009 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.645 din 1 octombrie 2009;

Legea 155 din 12 iulie 2010 privind organizarea și funcționarea poliției locale, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 483 din 14 iulie 2010;

Legea 78 din 24 iunie 2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România, publicată în Monitorul Oficial, nr. 469 din 26 iunie 2014;

Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 410 din 25.07.2001;

Ordonanța de Urgență nr. 104 din 27 iunie 2001, privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, publicată în Monitorul Oficial nr. 351 din 29 iunie 2001;

Ordonanța de Urgență nr. 27 din 30 ianuarie 2002, privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 84 din 1 februarie 2002;

Ordonanța Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiuniiprestării unei activități în folosul comunității, publicată în Monitorul Oficial nr. 642 din 30 august 2002;

Ordonanța de Urgență nr.108 /2003 pentru desființarea închisorii contravenționale, publicata in Monitorul Oficial nr. 747 din 26/10/2003;

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc, publicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 439, din 26 iunie 2009;

Hotărârea nr.196 din 17 martie 2005 privind aprobarea Strategiei Ministerului Administrației și Internelor de realizare a ordinii și siguranței publice, pentru creșterea siguranței cetățeanului și prevenirea criminalității stradale, publicată in Monitorul Oficial, nr. 243 din 23 martie 2005;

Hotărârea nr.991 din 25 august 2005 pentru aprobarea Codului de Etică și Deontologie al polițistului, publicată in Monitorul Oficial, nr. 813 din 7 septembrie 2005;

Hotărârea Guvernului nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc, publicată in Monitorul Oficial, nr. 721 din 28 octombrie 2010;

Hotărârea nr. 1040 din 13 octombrie 2010 pentru aprobarea Strategiei naționale de ordine publica 2010—2013, publicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 528, din 30 iulie 2009;

Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr.190 din 22 aprilie 2004 privind organizarea și desfășurarea activității de primire, evidență, examinare și soluționare a petițiilor;

Ordinul M.A.I. nr. 184 din 29.03.2007 privind planul de ordine și siguranță publică

Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 577 din 8 august 2008 privind programul de lucru al polițiștilor, formele de organizare a acestuia și acordarea repausului săptămânal, publicat in Monitorul Oficial nr. 618 din 22 august 2008;

Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr.126 din 16 iunie 2008 privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 074-08 ”Mijloace de măsurare a nivelului de presiune acustică” publicat in Monitorul Oficial nr. 548 din 21iulie 2008;

Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr.182/14.08.2009 și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr.1754/C/05.08.2009 privind cercetarea la fața locului

Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr.60 din 2 martie 2010 privind organizarea și executarea activităților de menținere a ordinii și siguranței publice, publicat in Monitorul Oficial nr. 148 din 8 martie 2010;

Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr.118 din 16 iunie 2011 privind organizarea și executarea controalelor în Ministerul Administrației și Internelor, publicat in Monitorul Oficial nr. 443 din 24 iunie 2011;

Lucrări de autor

Abraham, Pavel, Nicolăescu,Victor, Iașnic, Ștefăniță, Poliția Comunitară. Abordări conceptuale și perspective contemporane, Editura Expert, București, 2002

Dascălu, Ion, Elemente de drept polițienesc, Editura Fadrom, București, 1998

Dascălu, Ioan, Tutilescu, Marian, Țupulan, Claudiu, Polițiile naționale și unificarea europeană, Editura Grafoanaytys, Ploiești, 2007

Drăghici, Constantin , Iacob, Adrian, Corcheș , Rădița, Drept contravențional, Editura Tritonic, București, 2004

Gîfei, Sorin, Managementul ordinii și siguranței publice în transporturile feroviare, navale și aeriene, Editura Universul Juridic, București, 2009

Hotca, Mihai Adrian, Regimul juridic al contravențiilor, Editura C.H. Beck, București

Iorgovan, Antonie, Noțiunea de ordine publică, în Doctrina Națională a Ordinii publice, Editura M.I., București, 1994

Ivan, Stelian, Ioniță, Tudor, Drept polițienesc, Editura Romfel, București, 1993

Nisbet, Robert, The Study of Social Problems, în R.K. Merton, Robert, Nisbet (Eds), Contemporary Social Problems, New York, Harcourt, Brace and World, 1961

Pătrașcu, Iliuță, Managementul modern al structurilor de ordine publică, Editura Tribuna Economică, București, 2004

Peel, Robert, ”Metropolitan Police Act”, 1829

Peak, Kenneth, Glensor, Roland, Community Policing/Problem Solving, Strategies and Practices, 2-nd, Prentice, Hall, New Jersey, 1999

Pitulescu, Ion, Stanca, Justin, Florea, Gheorghe, Stan, Ion Niță, Forțele de poliție și prevenirea criminalității, Editura Romfel, București, 1995

Podaru, Ovidiu, Chiriță, Radu, Ordonanța Guvernului nr. 2 /2001 privind regimul juridic al contravențiilor, comentată și adnotată, Editura Sfera Juridică, Cluj-Napoca, 2006

Poenaru, Iulian, Răspunderea pentru contravenții, Editura Lumina Lex, București, 1998

Pop, Ștefan, Poliția și prevenirea criminalității, Editura Herman, Sibiu, 1999

Popa, Gheorghe, Ciocoiu, Cornel, Concepția de asigurare a ordinii publice în România, editura U.N.Ap. ”Carol I”, 2006

Popescu, Cristian Florin, Tactica Poliției de Frontieră – Supravegherea Frontierelor Schengen, Editura Sitech, Craiova, 2009

Sfichi, Constantin, Andreescu, Anghel, Apostol, Gheorghe, Ordinea publică în unele state ale lumii, Editura Ministerului de Interne, București, 1998

Stoica, Ion,Conceptul de securitate socială în domeniul poliției de proximitate, Editura M.A.I., București, 2004

Suceavă, Ion, Sandu, Florin, Șerb, Stancu, Ordinea Publică, Editura Ministerului de Interne, București, 2001

Șerb, Stancu, Drăghici, Constantin, Iacob, Adrian, Ignat, Dragoș Andrei, Drept polițienesc, Editura Tritonic, București, 2003

Șerb, Stancu, Siguranța Publică, Editura Ministerului Administrației și Internelor, 2005

Toma, Gheorghe, Andreescu, Anghel, Conflictele sfârșitului de mileniu, Editura Timpolis, București, 2000

Tomescu , Ion, Note de curs. Legislație contravențională, Ediția 3, Vol.II. Partea specială, Editura C.H.Beck, București, 2010

Trandafir, Cornel, Dumitrescu, Doru, Constantinescu, Cristian, Poliția comunitară, Editura Sitech, Craiova, 2004

Trojanowicz, Robert, Bocqueroux, Bonnie, Munca de polițist în comunitate, 1990

Ursuța, Mircea, Procedura contravențională, Editura Universul Juridic București

Voicu, Costică, Prună, Ștefan, Managementul organizațional al poliției, Editura Mediauno, București, 2007

Voicu, Costică, Strategia de securitate internă a Uniunii Europene, Sisteme polițienești în Uniunea Europeană, Editura Sitech, Craiova, 2010

Zaharie, Cristian Giuseppe, Aspecte de ordine publică și de drept administrativ privind regimul juridic al prostituției, Partea a II-a, editura Pro Universitaria, București, 2013

Zorlentean, Tiberiu, Burduș, Eugen, Căprărescu, Gheorghiță, Managementul organizației, vol. II, Ed. Holding reporter, București, 1996

Articole, publicații, lucrări de cercetare

Ministerul de Interne, I.G.P.R., Concepte, principii, structuri și modele europene de prevenire a criminalității, Editura MI, București

Poliția de proximitate, Împreună pentru mai multă siguranță, Editura Ministerului Administrației și Internelor, București, 2006

Florinel, Budișan, Considerații tactice și juridice privind locul și rolul jandarmeriei în ansamblul misiunilor de ordine publică, în perioada actuală, Buletin de informare și documentare al Ministerului Afacerilor Interne nr.5 (118)2013

Părean, Iulia, Rezumat teză de doctorat ”Locul și rolul poliției locale în sistemul administrației publice românești”, București, 2014

Șerb, Stancu, Poliția și societatea civilă, București, 2006

Poenaru, Iulian, Noul regim al contravențiilor, ordonanța nr. 2/2001, in Revista „Dreptul” nr.12/2001

Diverse

Consiliul Național al Persoanelor Vârstnice – Eficiența acțiunilor poliției de proximitate adresate persoanelor vârstnice, 2012

Instrucțiunile nr.362 din 12.12.2002 privind pregătirea continuă a personalului Ministerului Afacerilor Interne

Protocol de cooperare nr.10 din 20 februarie 2013/32104 din 20 februarie 2013 încheiat între Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Educației Naționale

Resurse bibliografice pe INTERNET

https://wcd.coe.int/ViewDoc.jsp?id=223251

http://www.jandarmeriaromana.ro/ro/Pagini/atrib_op_montan.html

http://www.jandarmeriaromana.ro/ro/Pagini/atrib_op_litoral.html

http://www.politiadefrontiera.ro/

http://www.dgipi.ro/articole/articol.php?idarticol=13

http://www.gandul.info/voteaza/sondaj-cata-incredere-aveti-in-biserica-12632283

http://adevarul.ro/locale/buzau/inedit-politistii-deruleaza-campanie-prevenire-bisericile-judetul-buzau-1_51cd48f1c7b855ff56d62046/index.html

http://www.politiaromana.ro/ordine_publica/proximitate.htm

Prima biserică ridicată în incinta unui Inspectorat Judeţean de Poliţie, sfinţită la Deva. În lăcaş va sluji un ofiţer

http/en.wikipedia.org/wiki/Public_security.

http/www,dictionare.edu.ro/search.php?cuv=ordine

http//www.bmi.gv.at/cms/polizei_in_oesterrich/

http://www.polfed-fedpol.be

http://en.wikipedia.org/wiki/Policing_in_Belgium

http://www.interpol.int/public/region/europe/pjsystems/czech.asp#21

http://www.police.gov.cy/police/police.nsf/index_en/index_en?OpenDocument

http://www.politi.dk/en/About_the_police/organisation/

http://www.swisspolice.ch

http://www.politsei.ee/id=1134

http://www.interieur.gouv.fr/sections/a_l_interieur/la_police_nationale/organisation

http://www.defense.gouv.fr/gendarnerie

http://www.bmi.bund.de

http://www.bundespolizei.de/DE/_Homepage/home_node.html

http://en.wikipedia.org/wiki/GSG_9

http://www.bmi.bund.de/The_Bundespolizei_Federal_police_force_en.pdf

http://en.wikipedia.org/wiki/Neighborhood_watch

http://encyclopedia.thefreedictionary.com/greek+police

http://www.garda.ie

http://interno.it/mininterno/export/sites/default/it/

http://en.wikipedia.org/wiki/italian_police

http://poliziadistato.it

http://www.vp.gov.ln/?sadala=74

http://www.policija.lt/index.php?id=3523

http://police.public.lu/PoliceGrandDucale

http://www.police.gov.mt

http://www.government.nl

http://www.politie.nl/English/

http://www.cepol.europa.eu/index.php?id=poland

http://www.cepol.europa.eu/index.php?id=portugal

http://www.policija.si

http:/mir.es

http://www.policia.es

http://www.polisen.se

http://www.tccb.gov.tr

http://www.icisleri.gov.tr

http://www.egm.gov.tr

http://www.gandul.info/magazin/romania-in-top-5-mondial-la-consumul-de-alcool-cine-se-afla-pe-primul-loc-12622982

Bibliografie

Acte normative

Constituția României, publicată în Ediția I de Regia Autonomă Monitorul Oficial, București, 2009;

Legea nr.15 din 1968 privind Codul Penal, publicată în Buletinul Oficial nr. 79 – 79 bis din 21 iunie 1968, republicată în Monitorul Oficial nr. 65 din 16 aprilie 1997, în temeiul art. III din Legea nr. 140/1996;

Legea nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, publicată în Monitorul Oficial nr.196/27.09.1991 și republicată în Monitorul Oficial nr.77/31.01.2011;

Legea nr.82 din 18 mai 1999 privind înlocuirea închisorii contravenționale cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, publicată în Monitorul Oficial. nr. 228/21 mai 1999;

Legea nr.203 din 15 noiembrie 2000 pentru ratificarea Convenției Organizației Internaționale a Muncii nr. 182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor si acțiunea imediata în vederea eliminării lor, adoptata la cea de-a 87-a sesiune a Conferinței Generale a Organizației Internaționale a Muncii la Geneva la 17 iunie 1999, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 577 din. 17 noiembrie 2000.

Legea nr.215 din 23 aprilie 2001 privind administrația publică locală, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.204 din 23 aprilie 2001

Legea nr. 416 din 18 iulie 2001 privind venitul minim garantat, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 401 din 20 iulie 2001

Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, publicată în Monitorul Oficial nr. 305 din 9 mai 2002;

Legea nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial nr. 440 din 24 iunie 2002;

Legea nr. 333 din 8 iulie 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, publicată în Monitorul Oficial nr. 525 din 22 iulie 2003;

Legea nr. 364 din 15 septembrie 2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, publicată în Monitorul Oficial nr. 605 din 6 iulie 2004;

Legea nr. 371 din 20 septembrie 2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Poliției Comunitare, publicată în Monitorul Oficial nr. 878 din 27 septembrie 2004;

Legea nr. 550 din 29 noiembrie 2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1175 din 13 decembrie 2004;

Legea nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protecția si promovarea drepturilor copilului, publicată in Monitorul Oficial nr.557 din 23 iunie 2004

Legea nr.192 din 16 mai 2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, publicată in Monitorul Oficial nr.441 din 22 mai 2006

Legea nr.273 din 29 iunie 2006 privind finanțele publice locale, publicată in Monitorul Oficial nr.618 din 18 iulie 2006

Legea nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul Penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510/2009;

Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial alRomâniei, Partea I, nr. 511/24 iul. 2009 si republicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505/2011;

Legea nr. 293 din 28 septembrie 2009 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.2/2009 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.645 din 1 octombrie 2009;

Legea nr.294 din 28 septembrie 2009 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.645 din 1 octombrie 2009;

Legea 155 din 12 iulie 2010 privind organizarea și funcționarea poliției locale, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 483 din 14 iulie 2010;

Legea 78 din 24 iunie 2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România, publicată în Monitorul Oficial, nr. 469 din 26 iunie 2014;

Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 410 din 25.07.2001;

Ordonanța de Urgență nr. 104 din 27 iunie 2001, privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, publicată în Monitorul Oficial nr. 351 din 29 iunie 2001;

Ordonanța de Urgență nr. 27 din 30 ianuarie 2002, privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 84 din 1 februarie 2002;

Ordonanța Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiuniiprestării unei activități în folosul comunității, publicată în Monitorul Oficial nr. 642 din 30 august 2002;

Ordonanța de Urgență nr.108 /2003 pentru desființarea închisorii contravenționale, publicata in Monitorul Oficial nr. 747 din 26/10/2003;

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc, publicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 439, din 26 iunie 2009;

Hotărârea nr.196 din 17 martie 2005 privind aprobarea Strategiei Ministerului Administrației și Internelor de realizare a ordinii și siguranței publice, pentru creșterea siguranței cetățeanului și prevenirea criminalității stradale, publicată in Monitorul Oficial, nr. 243 din 23 martie 2005;

Hotărârea nr.991 din 25 august 2005 pentru aprobarea Codului de Etică și Deontologie al polițistului, publicată in Monitorul Oficial, nr. 813 din 7 septembrie 2005;

Hotărârea Guvernului nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc, publicată in Monitorul Oficial, nr. 721 din 28 octombrie 2010;

Hotărârea nr. 1040 din 13 octombrie 2010 pentru aprobarea Strategiei naționale de ordine publica 2010—2013, publicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 528, din 30 iulie 2009;

Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr.190 din 22 aprilie 2004 privind organizarea și desfășurarea activității de primire, evidență, examinare și soluționare a petițiilor;

Ordinul M.A.I. nr. 184 din 29.03.2007 privind planul de ordine și siguranță publică

Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 577 din 8 august 2008 privind programul de lucru al polițiștilor, formele de organizare a acestuia și acordarea repausului săptămânal, publicat in Monitorul Oficial nr. 618 din 22 august 2008;

Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr.126 din 16 iunie 2008 privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 074-08 ”Mijloace de măsurare a nivelului de presiune acustică” publicat in Monitorul Oficial nr. 548 din 21iulie 2008;

Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr.182/14.08.2009 și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr.1754/C/05.08.2009 privind cercetarea la fața locului

Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr.60 din 2 martie 2010 privind organizarea și executarea activităților de menținere a ordinii și siguranței publice, publicat in Monitorul Oficial nr. 148 din 8 martie 2010;

Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr.118 din 16 iunie 2011 privind organizarea și executarea controalelor în Ministerul Administrației și Internelor, publicat in Monitorul Oficial nr. 443 din 24 iunie 2011;

Lucrări de autor

Abraham, Pavel, Nicolăescu,Victor, Iașnic, Ștefăniță, Poliția Comunitară. Abordări conceptuale și perspective contemporane, Editura Expert, București, 2002

Dascălu, Ion, Elemente de drept polițienesc, Editura Fadrom, București, 1998

Dascălu, Ioan, Tutilescu, Marian, Țupulan, Claudiu, Polițiile naționale și unificarea europeană, Editura Grafoanaytys, Ploiești, 2007

Drăghici, Constantin , Iacob, Adrian, Corcheș , Rădița, Drept contravențional, Editura Tritonic, București, 2004

Gîfei, Sorin, Managementul ordinii și siguranței publice în transporturile feroviare, navale și aeriene, Editura Universul Juridic, București, 2009

Hotca, Mihai Adrian, Regimul juridic al contravențiilor, Editura C.H. Beck, București

Iorgovan, Antonie, Noțiunea de ordine publică, în Doctrina Națională a Ordinii publice, Editura M.I., București, 1994

Ivan, Stelian, Ioniță, Tudor, Drept polițienesc, Editura Romfel, București, 1993

Nisbet, Robert, The Study of Social Problems, în R.K. Merton, Robert, Nisbet (Eds), Contemporary Social Problems, New York, Harcourt, Brace and World, 1961

Pătrașcu, Iliuță, Managementul modern al structurilor de ordine publică, Editura Tribuna Economică, București, 2004

Peel, Robert, ”Metropolitan Police Act”, 1829

Peak, Kenneth, Glensor, Roland, Community Policing/Problem Solving, Strategies and Practices, 2-nd, Prentice, Hall, New Jersey, 1999

Pitulescu, Ion, Stanca, Justin, Florea, Gheorghe, Stan, Ion Niță, Forțele de poliție și prevenirea criminalității, Editura Romfel, București, 1995

Podaru, Ovidiu, Chiriță, Radu, Ordonanța Guvernului nr. 2 /2001 privind regimul juridic al contravențiilor, comentată și adnotată, Editura Sfera Juridică, Cluj-Napoca, 2006

Poenaru, Iulian, Răspunderea pentru contravenții, Editura Lumina Lex, București, 1998

Pop, Ștefan, Poliția și prevenirea criminalității, Editura Herman, Sibiu, 1999

Popa, Gheorghe, Ciocoiu, Cornel, Concepția de asigurare a ordinii publice în România, editura U.N.Ap. ”Carol I”, 2006

Popescu, Cristian Florin, Tactica Poliției de Frontieră – Supravegherea Frontierelor Schengen, Editura Sitech, Craiova, 2009

Sfichi, Constantin, Andreescu, Anghel, Apostol, Gheorghe, Ordinea publică în unele state ale lumii, Editura Ministerului de Interne, București, 1998

Stoica, Ion,Conceptul de securitate socială în domeniul poliției de proximitate, Editura M.A.I., București, 2004

Suceavă, Ion, Sandu, Florin, Șerb, Stancu, Ordinea Publică, Editura Ministerului de Interne, București, 2001

Șerb, Stancu, Drăghici, Constantin, Iacob, Adrian, Ignat, Dragoș Andrei, Drept polițienesc, Editura Tritonic, București, 2003

Șerb, Stancu, Siguranța Publică, Editura Ministerului Administrației și Internelor, 2005

Toma, Gheorghe, Andreescu, Anghel, Conflictele sfârșitului de mileniu, Editura Timpolis, București, 2000

Tomescu , Ion, Note de curs. Legislație contravențională, Ediția 3, Vol.II. Partea specială, Editura C.H.Beck, București, 2010

Trandafir, Cornel, Dumitrescu, Doru, Constantinescu, Cristian, Poliția comunitară, Editura Sitech, Craiova, 2004

Trojanowicz, Robert, Bocqueroux, Bonnie, Munca de polițist în comunitate, 1990

Ursuța, Mircea, Procedura contravențională, Editura Universul Juridic București

Voicu, Costică, Prună, Ștefan, Managementul organizațional al poliției, Editura Mediauno, București, 2007

Voicu, Costică, Strategia de securitate internă a Uniunii Europene, Sisteme polițienești în Uniunea Europeană, Editura Sitech, Craiova, 2010

Zaharie, Cristian Giuseppe, Aspecte de ordine publică și de drept administrativ privind regimul juridic al prostituției, Partea a II-a, editura Pro Universitaria, București, 2013

Zorlentean, Tiberiu, Burduș, Eugen, Căprărescu, Gheorghiță, Managementul organizației, vol. II, Ed. Holding reporter, București, 1996

Articole, publicații, lucrări de cercetare

Ministerul de Interne, I.G.P.R., Concepte, principii, structuri și modele europene de prevenire a criminalității, Editura MI, București

Poliția de proximitate, Împreună pentru mai multă siguranță, Editura Ministerului Administrației și Internelor, București, 2006

Florinel, Budișan, Considerații tactice și juridice privind locul și rolul jandarmeriei în ansamblul misiunilor de ordine publică, în perioada actuală, Buletin de informare și documentare al Ministerului Afacerilor Interne nr.5 (118)2013

Părean, Iulia, Rezumat teză de doctorat ”Locul și rolul poliției locale în sistemul administrației publice românești”, București, 2014

Șerb, Stancu, Poliția și societatea civilă, București, 2006

Poenaru, Iulian, Noul regim al contravențiilor, ordonanța nr. 2/2001, in Revista „Dreptul” nr.12/2001

Diverse

Consiliul Național al Persoanelor Vârstnice – Eficiența acțiunilor poliției de proximitate adresate persoanelor vârstnice, 2012

Instrucțiunile nr.362 din 12.12.2002 privind pregătirea continuă a personalului Ministerului Afacerilor Interne

Protocol de cooperare nr.10 din 20 februarie 2013/32104 din 20 februarie 2013 încheiat între Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Educației Naționale

Resurse bibliografice pe INTERNET

https://wcd.coe.int/ViewDoc.jsp?id=223251

http://www.jandarmeriaromana.ro/ro/Pagini/atrib_op_montan.html

http://www.jandarmeriaromana.ro/ro/Pagini/atrib_op_litoral.html

http://www.politiadefrontiera.ro/

http://www.dgipi.ro/articole/articol.php?idarticol=13

http://www.gandul.info/voteaza/sondaj-cata-incredere-aveti-in-biserica-12632283

http://adevarul.ro/locale/buzau/inedit-politistii-deruleaza-campanie-prevenire-bisericile-judetul-buzau-1_51cd48f1c7b855ff56d62046/index.html

http://www.politiaromana.ro/ordine_publica/proximitate.htm

Prima biserică ridicată în incinta unui Inspectorat Judeţean de Poliţie, sfinţită la Deva. În lăcaş va sluji un ofiţer

http/en.wikipedia.org/wiki/Public_security.

http/www,dictionare.edu.ro/search.php?cuv=ordine

http//www.bmi.gv.at/cms/polizei_in_oesterrich/

http://www.polfed-fedpol.be

http://en.wikipedia.org/wiki/Policing_in_Belgium

http://www.interpol.int/public/region/europe/pjsystems/czech.asp#21

http://www.police.gov.cy/police/police.nsf/index_en/index_en?OpenDocument

http://www.politi.dk/en/About_the_police/organisation/

http://www.swisspolice.ch

http://www.politsei.ee/id=1134

http://www.interieur.gouv.fr/sections/a_l_interieur/la_police_nationale/organisation

http://www.defense.gouv.fr/gendarnerie

http://www.bmi.bund.de

http://www.bundespolizei.de/DE/_Homepage/home_node.html

http://en.wikipedia.org/wiki/GSG_9

http://www.bmi.bund.de/The_Bundespolizei_Federal_police_force_en.pdf

http://en.wikipedia.org/wiki/Neighborhood_watch

http://encyclopedia.thefreedictionary.com/greek+police

http://www.garda.ie

http://interno.it/mininterno/export/sites/default/it/

http://en.wikipedia.org/wiki/italian_police

http://poliziadistato.it

http://www.vp.gov.ln/?sadala=74

http://www.policija.lt/index.php?id=3523

http://police.public.lu/PoliceGrandDucale

http://www.police.gov.mt

http://www.government.nl

http://www.politie.nl/English/

http://www.cepol.europa.eu/index.php?id=poland

http://www.cepol.europa.eu/index.php?id=portugal

http://www.policija.si

http:/mir.es

http://www.policia.es

http://www.polisen.se

http://www.tccb.gov.tr

http://www.icisleri.gov.tr

http://www.egm.gov.tr

http://www.gandul.info/magazin/romania-in-top-5-mondial-la-consumul-de-alcool-cine-se-afla-pe-primul-loc-12622982