Activitatea Legislativadocx

=== Activitatea legislativa ===

UNIVERSITATEA “ANDREI ȘAGUNA” DIN CONSTANȚA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

Specializarea DREPT

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific

Lect. Univ.dr. ILINCUȚA DARIUS

Absolvent

COCOR VALENTINA

CONSTANȚA

2016

UNIVERSITATEA “ANDREI ȘAGUNA” DIN CONSTANȚA

FACULTATEA DE DREPT SI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

Specializarea DREPT

ACTIVITATEA LEGISLATIVĂ

Coordonator științific

Lect. Univ.dr. ILINCUȚA DARIUS

Absolvent

COCOR VALENTINA

CONSTANȚA

2016

CUPRINS

CAPITOLUL 1

INTRODUCERE . PROCEDURA LEGISLATIVĂ 6

CONSIDERAȚII GENERALE

inițiativa legislativă;

examinarea și avizarea proiectelor de lege sau propunerilor legislative în cadrul comisiilor permanente;

includerea proiectului de lege sau a propunerii legislative pe ordinea de zi a Camerei competente să o dezbată;

1.3 dezbaterea proiectului de lege sau a propunerii legislative în cadrul Camerei competente;

1.4 votarea proiectului de lege în plenul Camerei;

1.5 întoarcerea legii la Cameră care are competență decizională în condițiile art.75 alin.(4) și (5) din Constituție;

1.6 semnarea legii de către președinții Camerelor;

1.7 promulgarea și publicarea legii.

PROCEDURA LEGISLATIVĂ

Parlamentul reprezintă una dintre instituțiile primordiale ale unei democrații constituționale:

Potrivit art.61 alin. 1) din Constituția României, 1) Parlamentul reprezintă organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării. Prin urmare, Parlamentul Românie reprezintă are un dublu rol anume acela de a fi organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării.

        Așadar, în rândul atribuțiilor din pe care le deține Parlamentul, cea mai importantă reprezintă legiferarea. Această activitate este supusă unor norme regulamentare și constituționale și, care din reglementează traseul legii din momentul exercitării dreptului de inițiativă legislativă și până la publicarea în Monitorul Oficial al României, norme din ce formează cuprinsul procedurii legislative parlamentare.

        Într-o definiție scurtă, precizăm faptul că procedura legislativă parlamentară cuprinde totalul regulilor pentru pregătirea din dezbaterii, dezbaterea și votarea unui proiect de lege ori a unei propuneri legislative din Parlament. Conform cu principiul bicameralismului, aceasta se desfășoară în fiecare Cameră și dacă este cazul, în Camerele reunite, în ședință comună.

        Procedura legislativă parlamentară din cuprinde etapele următoare:

inițiativă legislativă;

examinarea și avizarea proiectelor de lege sau propunerilor legislative în cadrul comisiilor permanente;

includerea proiectului de lege sau a propunerii legislative pe ordinea de zi a Camerei competente să o dezbată;

dezbaterea proiectului de lege sau a propunerii legislative în cadrul Camerei competente;

votarea proiectului de lege în plenul Camerei;

întoarcerea legii la Cameră care are competență decizională în condițiile art.75 alin.(4) și (5) din Constituție;

semnarea legii de către președinții Camerelor;

promulgarea și publicarea legii.

        Cu privire la etapele procedurii legislative câteva precizări se impun în legătură cu reexaminarea și medierea legii.

        a) Medierea ca etapă a procedurii legislative, a fost înlăturată prin Legea de revizuire a Constituției nr. 429/2003, aceasta fiind  menținută ca o procedură specială, pentru procedura revizuirii Constituției României, în condițiile art.151 și 150.

        De asemenea, procedura medierii urmează a se aplica și pentru proiectele de lege aflate în procedura înaintea intrării în vigoare a Legii de revizuire a Constituției, respectiv ziua de 29 octombrie 2003.

        b) Faza parlamentară a procedurii se finalizează în momentul trimiterii legii spre promulgare. În cazul reexaminării cerute fie de Președintele României, fie ca o urmare a deciziei Curții Constituționale, procedura legislativă se reia, în condițiile impuse de Constituție și de regulamentele parlamentare. Considerată ca o procedură complementară, procedura reexaminării legii reprezinta o deosebită importanță, întrucât face parte nemijlocit din adoptarea legii.

        1.      INIȚIATIVA LEGISLATIVĂ

        Procedura parlamentară legislative se face prin sesizare. Principalul mod de sesizare constă în exercitarea dreptului de inițiativă legislativă.

        Potrivit art.74 alin. 1) din Constituție, inițiativa legislativă aparține Guvernului, deputaților, senatorilor sau unui număr de cel puțin 100000 de cetățeni cu drept de vot.

        Inițiativele legislative care aparțin Guvernului poartă dnumirea de proiecte de lege. Acestea se transmit către Camera competentă a le adopta, ca primă Cameră sesizată.

        Propunerile legislative pot fi inițiate fie de către senatori sau deputați, ori de către cetățeni. Senatorii și deputații își pot exercita dreptul de inițiativă legislativă colectiv sau individual , prin grupul parlamentar de care aparțin.

        Conform art.74 alin. 5) din Constituție, propunerile legislative se supun dezbaterii Camerei competente să le adopte mai întâi, ca primă Cameră sesizată.

        În ceea ce privește inițiativa cetățenilor, aceasta este exercitată numai cu respectarea prevederilor art.74 alin. 1) din Constituție, referitoare la reprezentativitatea inițiativei, și ale alin. 2) referitoare la materiile care nu pot face obiectul acestei inițiative. Astfel, potrivit alin. 1) inițiativa legislativă  poate să aparțină unui număr de cel puțin 100.000 de cetățeni cu drept de vot. Cetățenii care manifestă dreptul la inițiativă legislativă, trebuie să provină din cel puțin un sfert din județele țării, iar în fiecare din aceste județe ori în municipiul București trebuie să fie înregistrate cel puțin 5.000 de semnături în ajutorul acestei inițiative. Potrivit alin. 2) al aceleiași dispoziții constituționale, nu pot face obiectul unei inițiative legislative a cetățenilor problemele fiscale, cele cu caracter internațional, grațierea și amnistia.

        Procedura de efectuare a inițiativei legislative de către cetățeni este reglementată detaliat prin Legea nr.189/1999.

       Deputații și Senatorii cetățenii, care își exercită dreptul acesta de inițiativă legislativă pot prezenta propuneri legislative doar în forma cerută pentru proiectele de lege / art.74 alin. 3) și 4) din Constituție/ .

Propunerile legislative se comunică Guvernului în termen de 3 zile de la înregistrare, pentru a se pronunța și în  ceea ce privește aplicarea art.111 alin. 1) din Constituție.

        Propune obiect materiile în legătură cu care există exclusivitate în exercitare de inițiativă legislative, cum sunt:  proiectul legii bugetului de stat și al bugetului asigurărilor sociale de stat, proiectele de lege rectificative și al contului de execuție bugetară care conform art.138 alin. 2) din Constituție, sunt elaborate de către Guvern.

        De asemenea, din interpretarea art. 92 și 93 din Constituție, numai Președintele României are dreptul de a declara mobilizarea parțială din sau generală a forțelor armate, de a lua măsuri pentru a respinge unei agresiuni armate îndreptate împotriva țării, de a institui starea de asediu ori starea de urgență, toate aceste măsuri fiind luate cu aprobarea prealabilă ori , după caz, imediată a Parlamentului.

        O situație specială o constituie inițiativa din de revizuire a Constituției, singura autoritate ce poate exercita acest drept fiind Președintele României, la propunerea Guvernului. De asemenea, în temeiul art.150 alin.(1) din Constituție, acest drept aparține și unui număr de cel puțin o pătrime din numărul deputaților sau al senatorilor, precum și de cel puțin 500.000 de cetățeni cu drept de vot. cetățenii trebuie să provină din cel puțin jumătate din județele țării, iar în fiecare din acestea sau din municipiul București trebuie să fie înregistrate cel puțin 20.000 de semnături în ajutorul acestei inițiative.

Avizarea proiectului de lege sau a propunerii legislative

        O problemă diferită, prealabilă examinării proiectelor și propunerilor legislative, o constituie avizarea acestora de către Consiliul Legislativ. Cadrul general privind competența sa este dat de art. 79 din Constituție, care stabilește faptul că este un organ consultativ de specialitate ale Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea unificării , sistematizării și coordonării întregii legislații. Legea nr. 73/1993 pentru organizarea, înființarea și avizarea funcționarea Consiliului Legislativ prevede atribuțiile acestui organ în ceea ce privește analizarea proiectelor de lege și a propunerilor legislative, în vederea supunerii sale spre legiferare, precum și a celor primite de comisia parlamentară sesizată în fond după adoptarea lor de una din Camerele Parlamentului. Potrivit art.3 alin. 1) din lege, proiectele de lege și propunerile legislative se supun dezbaterii Parlamentului, cu avizul Consiliului Legislativ.

        Potrivit art.11 din Legea nr. 73/1993, propunerile legislative făcute de către deputați sau senatori se înaintează Consiliului Legislativ, spre avizare de către secretarul general al Camerei la care au fost depuse în ziua înregistrării. Senatorii și deputații, autori de propuneri legislative, precum și miniștrii pot face parte din proprie inițiativă sau la invitația  președintelui Consiliului Legislativ, la examinarea, în secțiile acestuia, a proiectelor de acte normative supuse avizării.

        De asemenea, inițiatorii sau autoritatea care a solicitat avizul pot cere Consiliului Legislativ lămuriri suplimentare sau pot invita președintele său ori reprezentantul său la dezbaterea propunerilor legislative sau a proiectelor avizate.

        De asemenea, propunerile legislative și proiectele de lege sunt supuse pentru avizare Consiliului Economic și Social, organism cu rol consultativ pentru stabilirea politicii economice și sociale a țării. Astfel, potrivit Legii nr. 109/1997 privind organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social, sunt supuse avizării acestui organism toate inițiativele legislative care privesc dezvoltarea și restructurarea economiei naționale, funcționarea și privatizarea și creșterea competitivității agenților economici, relațiile de muncă și politica salarială, protecția socială și ocrotirea sănătății, învățământul, cultura și cercetarea politicile monetare, , fiscale, financiare și de venituri.

        În toate cazurile, avizele sunt obligatorii sub aspectul cererii și însoțirii inițiativei legislative dar nu sub aspectul conținutului.

        Proiectele de lege al căror inițiator e Guvernul și care vin însoțite de toate avizele necesare, solicitate potrivit legii, sunt înregistrate în ordinea primirii lor, potrivit dispozițiilor Regulamentelor fiecărei Camere, Biroul permanent analizează dacă este competentă Camera respectivă să dezbată ca primă Cameră sesizată, proiectul de lege respectiv, potrivit art.75 alin. 1) din Constituția României.

        Dacă se consideră că este de competența Camerei respective să dezbată proiectul de lege respectiv, acesta este transmis comisiilor permanente în vederea avizării.

        Spre deosebire de proiectele de lege inițiate de către Guvern, propunerile legislative sunt supuse aceleiași proceduri de verificare ale competenței, după care sunt transmise, mai întâi, Consiliului Legislativ, Consiliului Social și Economic și altor instituții sau organisme în vederea avizării. De asemenea, în măsura în care propunerea legislativă implică modificare a prevederilor bugetului de stat ori a bugetului asigurărilor sociale de stat, aceasta se transmite Guvernului, în vederea formulării unui punct de vedere. După ce sunt transmise avizele de către autoritățile și instituțiile menționate, propunerile legislative sunt transmise, de către Biroul permanent, comisiilor permanente pentru avizare.

        Proiectele care fac obiectul inițiativei legislative ale cetățenilor se înaintează spre avizare Consiliului Legislativ de către unul dintre membrii comitetului de inițiativă, potrivit legii, iar avizul, împreună cu propunerea legislativă, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

        2.      EXAMINAREA ȘI AVIZAREA PROIECTELOR ȘI A PROPUNERILOR LEGISLATIVE ÎN CADRUL COMISIILOR PERMANENTE ALE FIECĂREI CAMERE

        În vedere a dezbaterii și adoptării inițiativelor legislative de către plenul fiecărei Camere, propunerile legislative și proiectele de lege sunt analizate în cadrul comisiilor permanente.

        Potrivit art. 39 din Regulament, comisiile permanente ale Senatului sunt organe de lucru, alese pe toată durata mandatului Senatului, care examinează proiectele de lege și propunerile legislative în vedere a elaborării rapoartelor și avizelor,  care pot efectua anchete parlamentare și care pot solicita informații , rapoarte și documente de la autoritățile publice a căror activitate intră în sfera lor de competență. Potrivit art. 37 din Regulamentul Camerei Deputaților, comisiile permanente, sunt organe de lucru ale Camerei Deputaților, înființate în scopul de a îndeplini, însărcinările care le sunt încredințate în vederea pregătiriea lucrărilor Camerei Deputaților.

        După înregistrarea inițiativelor legislative și rezolvarea problemelor de competență, Biroul permanent sub semnătura Președintelui, fiecărei Camere, sesizează comisiile permanente competente în vederea întocmirii, rapoartelor și ale elaborării avizelor.

        Potrivit Regulamentului fiecărei Camere, dacă o altă comisie decât aceea sesizată se consideră competentă privind un proiect de lege, o propunere legislativă sau un amendament, sau în situația în care comisia sesizată consideră că inițiativa transmisă este de competența în fond a altei comisi, solicitarea privind rezolvarea conflictului de competență se înaintează Biroului Permanent. În caz de refuz din partea acestuia, plenul Camerei hotărăște asupra conflictului de competență cu votul majorității senatorilor prezenți.

        Comisia permanentă sesizată în fond este cea care va supune dezbaterea plenului Senatului raportul asupra proiectului sau propunerii legislative cu care a fost sesizată, asigurând, astfel, pregătirea lucrărilor în plen. Pentru analizarea și avizarea unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative pot fi sesizate în fond mult mai multe comisii permanente.

        În cazul proiectelor de lege bugetului de stat, al bugetului asigurărilor sociale de stat sau al celor rectificative, pentru care dezbaterile presupun de aici elaborarea unor rapoarte comune ale comisiilor parlamentare acestea sunt separat sesizate, de către Birourile Permanente ale Camerei din care fac acestea parte. În vederea întocmirii de avize sau rapoarte comune, comisiile permanente de specialitate pot fi intrunite și în ședințe comune.

        Totodată, pentru elaborarea unor propuneri legislative sau pentru avizarea unor proiecte de lege complexe atât Senatul cât și Camera Deputaților, prin hotărâre, poate constitui, comisii speciale. În acest caz, proiectele de lege astfel avizate și propunerile legislative elaborate nu se mai supun examinării altor comisii – art.70 alin. 1) din Regulament .

        Procedura dezbaterilor proiectelor de lege ori a propunerilor legislative la comisie se aseamănă cu procedura din plen, deoarece  comisia are acel ași grad de reprezentativitate politic pe care îl are și Parlamentul în întregul său. Spre deosebire de procedura din plen, în cadrul comisiei are loc analizarea detliată, articol cu articol, al tuturor dispozițiilor proiectelor sau al propunerilor legislative, precum și a implicațiilor acestora, iar dispozițiile Regulamentului Camerei Deputaților și ale Regulamentului Senatului marchează deplasarea centrului de greutate către dezbaterea în comisii de la dezbaterea în plen .

       Ținând seama de numărul mic de membri si de specializarea acestora și de ambianța de lucru, procedura în cadrul comisiilor este mai specializată , mai  puțin formalistă. Nu există reguli referitoare la înscrierea la cuvânt, la limitarea numărului de intervenții și la durata lor, la modalitatea de vot care, de regulă s este deschis. De altf l, potrivit regulamentelor Camerelor, comisiile permanente au obligația de a-și adopta propriul regulament de organizare și funcționare, în care pot fi adoptate norme specifice privitoare la toate aspectele de procedură arătate deasupra.

        O altă caracteristică specifică  procedurii în cadrul comisiilor o constituie caracterul închis al ședințelor, rscpetiv faptul că ședințele comisiilor nu sunt publice. Condițiile în care reprezentanții mijloacelor de informare în masă au acces la lucrările comisiilor se stabilesc de plenul acestora. În interesul desfășurării lucrărilor, comisiile pot invita să participe la dezbateri specialiști sau reprezentanți ai autorităților publice și unor reprezentanți non guvernamentali. De altfel,  la ședințele comisiilor au dreptul de participare și senatori din alte comisii,  fără drept de vot. Senatorii care nu sunt membri ai comisiei pot consulta, la sediul acesteia, actele și documentele sale cu încuviințarea biroului comisiei, fără strămutarea lor și fără ca lucrările comisiei să poată fi stânjenite. Documente și acte și ale comisiilor pot fi consultate și de alte persoane interesate în afara membrilor Camerei Parlamentului, doar cu aprobarea biroului comisiei.

       La lucrările comisiilor au acces Reprezentanții Guvernului potrivit dispozițiilor art.110 alin. 2) din Constituție, care au stabilit faptul că membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. În cazul în care comisia solicită participarea la lucrările sale a unor membri ai Guvernului ori a conducătorilor unor instituții publice, prezența lor este obligatorie.

        Totodată, pot participa și raportorii comisiilor sesizate pentru avize, la dezbaterile comisiei sesizate în fond (art.63).

        Privitor la examinarea proiectelor de lege și a propunerilor legislative, dezbaterea în continutul comisiilor permanente sesizate se face pe baza textului inițiativei legislative cu care Camera respectivă este sesizată, al avizelor primite de la celelalte comisii, precum și  al amendamentelo r propuse de  senatori.

        În principiu, dreptul de formulare de amendamente reiese din dreptul de inițiativă legislativă, astfel că se pot formula amendamente reprezentanții și parlamentarii Guvernului. Unii titulari ai dreptului de inițiativă legislativă anume cetățenii – în cadrul inițiativei populare – ca și Președintele României – în cadrul inițiativei constituționale – nu se bucură de dreptul de formular de amendamente.

        În fapt, nu se pot aduce amendamente în aprobarea unor documente ,tratate, internaționale, acorduri, convenții, deoarece acestea ori se resping ori se acceptă. Această concluzie rezultă din interpretarea art. 91 din Constituție, conform căruia tratatele se negociază de către Guvern și se încheie de către Președintele României, care este obligat să le supună pentru ratificarea Parlamentului într- un termen rezonabil. Desigur, acestora documente internaționale li se pot aduce rezerve ori se pot face declarații în legătură cu acestea care nu echivalează cu amendamentele.

        Amendamentele aduse proiectelor de lege și  propunerilor legislative pot fi avizate și analizate de către Consiliul Legislativ, conform cu dispozițiile art. 2 alin. 1) lit. b) din Legea nr 73/1993. Președintele comisiei permanente carea fost sesizată în fond poate solicita avizul Consiliului Legislativ, chiar dacă e vorba de proiecte de lege ori propuneri legislative, indiferent dacă e vorba de examinarea în primă Cameră a Parlamentului ori în cea de a doua – art.28 și 29 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ-. Dacă avizul nu este dat în interiorul termenului stabilit de comisia parlamentară în fond sesizată, aceasta nu împiedică desfășurarea procedurii legislative – art.30 alin. 2) din același regulament-.

        Conform art. 91 din Regulamentul Senatului, amendamentele care implică modificarea bugetului de stat sau al bugetului asigurărilor sociale de stat se trimit de către președitele comisiei sesizate la Guvern în fond, solicitându-se puctul de vedere al acestuia. Dacă Guvernul nu transmite un punct de vedere până la data stabilită de comisie, se presupune că amendamentul a fost acceptat. Concluziile examinărilor amendamentelor se introduc în raportul comisiei, iar amendamentele se ataseaza la acesta.

        Comisia sesizată în fond este obligată să țină evidența  tuturor amendamentelor depuse, chiar dacă au fost respinse fie că acestea au fost acceptate.

        Avizarea amendamentelor scrise, depuse de către senatori se face de către comisia sesizată în fond și și de o altă comisie doar dacă aceasta consideră necesar.

        În privința termenelor prevăzute pentru depunerea avizelor , a amendamentelor, și a rapoartelor regula este că Biroul permanent stabilește in aceste termene, în interiorul unor termene maximale, care în cazul procedurii de urgență pot fi mai mici.

      Întrucât are un caracter imperativ, termenul stabilit pentru depunerea amendamentelor este un termen de decădere, fiind destinat a asigura începerea dezbaterii proiectului de lege sau al propunerii legislative în Senat și evitarea obstrucționării acestora prin depunerea amendamentelor într-un interval mult prea succint pentru a mai putea fi astfel examinate.

        Așa cum arătam mai sus, raportul comisiei sau al comisiilor sesizate în fond reprezintă actul final al analizării propunerii legislative ori al proiectului de lege sau în faza de dinaintea dezbaterii în plenul Camerei Parlamentului.

        În întocmirea raportului, comisia sesizată în fond ține seama de avizele prezentate de către celelalte comisii.

        Raportul cuprinde propuneri motivate privind admiterea fără modificări a actului examinat, respingerea acestuia sau admiterea lui cu modificări cu precizarea Camerei decizionale pentru fiecre amendament respins sau admiss. Acest raportul se înaintează Biroului Permanent. Termenul de a depune raportul poate fi modificat la cererea motivată a comisiei sesizate în fond.

Procedura de urgență

        La solicitarea Guvernului ori la propunerea Biroului Permanent, a grupurilor parlamentare ori a comisiilor permanente, Senatul ori Camera Deputaților poate adopta propuneri legislative ori proiecte de lege cu procedură de urgență. Solicitarea Guvernului ori a organelor îndrituite Senatului se aprobă cu votul majorității senatorilor prezenți, în ziua în care cererea a fost înfăptuitiă sau, dacă senatorii nu se află în plen, în prima ședință care urmează zilei de înregistrare a acesteia. De drept, ordonanțele emise de căre Guvern în temeiul art.115 alin. 4) din Constituție se supun a fi aprobate Camerei competente în procedura de urgență. De asemenea, sunt supuse, dezbaterii în  procedură  de  urgență de drept, și legile dezbătute în condițiile art.75 alin. 4) și 5).

        3.      INCLUDEREA PROIECTULUI DE LEGE SAU A PROPUNERII LEGISLATIVE PE ORDINEA DE ZI A ȘEDINȚEI SENATULUI

        Regulamentele celor două Camere ale Parlamentului au in cuprinsullor dispoziții referitoare la conținutul, întocmirea, adoptarea și modificarea ordinii de zi și a programului de activitate.

        Conform regulamentelor parlamentare, proiectul ordinii de zi a ședințelor Senatului și programul de activitate sunt întocmite de către Biroul permanent, cu participarea președinților grupurilor parlamentare și a comisiilor permanente, precum și cu consultarea reprezentantului Guvernului pentru relația cu Parlamentul și este aprobata de catre plenul Senatului. Pentru a putea fi intocmit proiectul  ordinii de zi și a programului de activitate, materialele care se supun dezbaterii, se transmit Biroului Permanent. În cazul altor propuneri ori documente în afara celor din domeniul legislativ, acestea se transmit Biroului Permanent cu cel puțin două zile înaintea ședinței Biroului permanent, exceptând cazurile în care prin lege, printr-o hotărâresau prin regulament al Senatului nu se prevede un termen mai scurt.

        Proiectul ordinii de zi pentru săptămâna proxim este supus aprob[rii Senatului, se adoptă cu votul majorității senatorilor prezenți în cea din ultimă zi a acitvității zi de activitate în plen a săptămânii care se distribuie senatorilor și se afișează la sediul Senatului.

        Ordinea de zi se definitivează și se adoptă in fiecare zi.

      În conformitate cu art. 84 din Regulamentul Senatului, Modificarea ordinii de zi se poate face, spre exemplu, numai la cererea Biroului permanent, a unui grup parlamentar ori a unei comisii a Guvernului, sau a Senatului pentru motive bine întemeiate și urgente. Motivarea cererii de modificare a ordinii de zi este efectuată printr- o singură luare de cuvânt, limitată în timp. Dacă există opoziție, se va da cuvântul unui singur vorbitor pentru fiece grup parlamentar, după care se va trece la vot.

        4.      DEZBATEREA ÎN PLEN

        Dezbaterea unei propuneri legislative sau a unui proiect de lege în plenul Senatului se face succesiv, potrivit ordinii de zi adoptate și presupune trei faze distincte: dezbaterea pe texte, dezbaterea generală și votul final.

        Potrivit Regulamentului fiecărei Camere, până în momentul începerii dezbaterilor generale, cu aprobarea plenului, la Senat – art.88- și până la înscrierea pe ordinea de zi, la Camera Deputaților – art.90- inițiatorul poate să și retragă proiectul sau propunerea, acesta fiind corolarul dreptului de inițiativă legislativă. În cazul în care proiectul sau propunerea legislativă a fost adoptată de una dintre Camere, retragerea nu mai poate fi solicitatî din momentul sesizării celeilalte Camere.

        a)      Dezbaterea generală

        Această fază este precedată de prezentarea, a motivelor care au condus la promovarea proiectului, de către inițiator sau de către reprezentantul acestuia, precum și a raportului comisiei permanente sesizate în fond. Raportul este prezentat, de obicei de președintele comisiei sau de un raportor care este desemnat de comisie.

        În această fază, regula este că fiecare grup parlamentar își potă desemna un singur reprezentant pentru a se înscrie la cuvânt. La Senat,de exemplu, numai în cazuri justificate, Senatul poate aproba, la cererea oricărui senator, cu votul deschis al majorității senatorilor prezenți, să li se dea cuvântul la dezbaterile generale și ale altor senatori din cadrul aceluiași grup parlamentare. De altfel, președintele Senatului poate propune Senatului limitarea timpului destinat dezbaterilor generale, și aceasta se hotărăște de plen.

       După caz, înainte de începerea dezbaterilor generale, secretarii Biroului permanent întocmesc lista cu senatorii sau deputații care se înscriu pentru cuvânt. Aceștia iau cuvântul în ordinea înscrierii pe listă, cu încuviințarea președintelui de ședință.

       După caz, Inițiatorul proiectului sau al propunerii legislative sau reprezentantul acestuia, are dreptul de a lua cuvântul înainte de finalizarea dezbaterilor generale, ca și raportorul comisiei sesizate în fond. Guvernul, reprezentat în mod absolut de un membru al său, poate să ia cuvântul în orice fază a dezbaterii sau când este solicitat.

        De obicei, dezbaterea generală, are ca scop clarificarea unor aspecte de principiu ale proiectului, nu se încheie prin vot. Fac Excepție situația în care, prin raportul comisiei sesizate în fond, se propune respingerea proiectului sau a propunerii legislative când după finalizarea dezbaterii generale, președintele solicită plenului să se pronunțe prin vot. Această propunere se adoptă cu votul majorității membrilor Camerei prezenți, fără deosebire de caracterul legii.

        De asemenea, conform noii proceduri adoptate atât de Camera Deputaților cât și de Senat, dacă proiectul de lege nu a fost respins  și reiese că prin raportul comisiei sesizate în fond, nu s-au operat completări sau modificări la textele proiectului ori propunerii legislative, proiectul de lege se supune în întregime votului final după dezbaterile generale.

        Potrivit Regulamentelor, în această fază al dezbaterii generale,  nu pot fi propuse amendamente.

        b)      Dezbaterea pe texte

        După încheierea dezbaterii generale, în cazurile în care comisia sesizată în fond a operat modificări sau completări la textele proiectului de lege , sau propunerii legislative, cuprinse în raportul acesteia, președintele consultă plenul dacă sunt observații la acestea, iar dezbaterile pe texte se continuă numai deasupra acestor observații. După caz, Senatorii sau deputații, pot lua cuvântul pentru a exprima punctul de vedere al grupului parlamentar din care fac parte ori punctul lor de vedere. De altfel, iau cuvântul și reprezentantul Guvernului sau a inițiatorului, precum și reprezentanții comisiei sesizate în fond.

        Pe parcusrul dezbaterilor, senatorii sau deputații, după caz, grupurile parlamentare sau Guvernul pot pune în discuție amendamentele depuse la termen la comisie. Dacă se constată că sunt amendamente respinse de către comisie și se solicită susținerea lor în plen, se dezbat doar acestea și se soluționeaza prin vot, apoi raportul comisiei se supune în întregime votului, ulterior proiectul sau propunerea legislativă se supune în totalitate votului final.

        Discutarea textelor, începe cu cele prin care se propune eliminarea unui text și continuă cu cele referitor la completarea sau modificarea ac estora. Dacă există mai multe amendamente de același tip, ele se supun la vot în ordinea în care au fost prezentate. Plenul fiecărei Camere se pronunță prin vot diferit asupra fiecărui amendament, cu exceptia cazului în care, se exclude acceptarea celorlalte art.101- prin adoptarea unuia.

        De reținut este că președintele Senatului are dreptul să propună plenului sistarea discuțiilor să limiteze durata luărilor de cuvânt, în funcție de subiectul dezbaterilor.

       Textele amendate  se supun la vot. Conform practicii parlamentare,  textul poate să fie adoptat cu majoritate simplă, chiar dacă se refera la legi pentru adoptarea cărora Constituția reclamă o altă majoritate, calificată sau absolută. Numai la votul final se impune o majoritatea cerută de art. 76 din Constituție, pentru adoptarea legii.

5. VOTAREA LEGII

         Conform art. 114 din Regulamentul Camerei Deputaților, si art. 121 din Regulamentul Senatului ”votul senatorului este personal ” ceea ce presupune că acesta nu poate să fie exercitat prin reprezentant. Privitor la modalitățile de exprimare, votul  poate fi secret. sau deschis.

         Votul public sau deschis  se poate face prin , prin apel nominal, ridicare de mâini, electronic sau prin ridicare în picioare . Dintre aceste modalități, cel mai des folosit în practica parlamentară, la Camera Deputaților, votul prin ridicare de mâini, iar , la Senat este votul electronic.

         Votul secret poate fi exprimat prin bile sau electronic, prin buletine de vot, pentru alegerea sau numirea în unele funcții, în cazul votării legilor, sau moțiunilor su hotărârilor . Dacă prin Regulament nu se stabilește o procedură anume de vot obligatorie, aceasta la propunerea președintelui, se va hotărî de Senat.

                  După votarea textelor amendate, așa cum am arătat, un vot distinct va fi consacrat legii în ansamblu. Prin votul final asupra legii se producea o deplasare de la specializare deliberării în situatia de texte la legea în totaltatea acesteia.

           Legile adoptate, deci cele votate, de Senat sau de Camera Deputaților pot fi legi organice legi constituționale, sau legi ordinare. Aceste trei categorii de legi sunt stabilite la Constituție la art. 73. Astfel, legile constituționale sunt legile de revizuire a Constituției, iar legile organice reglementează domenii foarte importante, cum ar fi: – organizarea și funcționarea partidelor politice, sistemul electoral, organizarea și desfășurarea referendumului, organizarea generală a învățământului, organizarea Guvernului și a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, organizarea administrației locale, a teritoriului regimul juridic general al proprietății și al moștenirii, regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele și protecția socială, , regimul general privind autonomia locală și altele.

           Articolul 76 din Constituție prevede la alin. 1 că "legile organice și hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorității membrilor fiecărei Camere", iar la alin.(2) că "legile ordinare și hotărârile se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți din fiecare Cameră". Adoptarea unui proiect ori a unei propuneri de revizuire a Constituției se face cu o majoritate de cel puțin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere de către Camera Deputaților și Senat.

           În stabilirea rezultatelor votării, este important numărul minim de voturi necesare pentru ca decizia respectivă să oată fi adoptată. Această majoritate poate fi calificată. simplă, absolută . Majoritatea raportată la cvorumul de vot este majoritatea simplă este, asigurând ca rezultatul votării să fie al voinței majoritare a celor prezenți. Aceasta este majoritatea de drept comun, adică majoritatea aplicabilă în toate cazurile în care Regulamentul Senatului Constituția sau nu prevede o altă majoritate.

          Majoritatea raportată la numărul total al senatorilor sau este majoritatea absolută este după caz, al deputaților și al senatorilor din Camerele reunite in ședință comună. Majoritatea absolută, coincide cu însuși cvorumul de vot, și asigură o stabilitate mai mare a măsurilor adoptate în temeiul acesteia.

           Majoritatea calificată privește cele mai grave și mai importante măsuri ce pot fi adoptate în procesul decizional, cum ar fi punerea sub acuzare a Președintelui României art. 96 din Constituție sau revizuirea Constituției.

          Condiția importanta pentru ca votul să aibă loc este existența cvorumului. Cvorumul de vot reprezinta numărul minim de parlamentari prezenți pentru ca votul să poată avea loc și este o condiție a votării de care depinde ca aceasta să aibă semnificația unei decizii . În concepția regulamentelor, cvorumul de vot trebuie dublat și de un cvorum de lucru, de care depinde ca Senatul sau, Camerele reunite să lucreze legal după caz,: acest cvorum de lucru este același cu cvorumul de vot.

           Constatarea cvorumului de lucru se face la deschiderea ședinței de către președinte. Solicitarea de verificare a cvorumului se poate face înainte de a se vota, numai de președinții grupurilor parlamentare. Dacă se constată lipsa cvorumului, președintele de ședință suspendă ședința.

           Potrivit art. 40 din Regulamentul ședințelor comune, în caz de egalitate de voturi, votul președintelui este decisiv. De altfel, în toate cazurile, votul președintelui se face după exprimarea voturilor celorlalți. Logica acestei reguli este necesitatea de a nu influența votul Parlamentului. De altfel, în același temei, potrivit art. 127 din Regulamentul Senatului, în cursul votării nu se acordă dreptul de luare a cuvântuluis niciunui participant la dezbateri.

           Anunțarea rezultatului votului se face de cătrre spreședintele de ședință.

6. ÎNTOARCEREA LEGII LA PRIMA CAMERĂ SESIZATĂ

           Potrivit prezentelor dispoziții constituționale, prima Cameră sesizată este obligată să adopte un proiect de lege circumscris domeniilor de la art.75 alin.(1) sau despre coduri ori alte legi complexe sau un proiect de lege cu 30, 45 sau 60 de zile, după cum este vorba despre o ordonanță de urgență.

           Dacă prima Cameră sesizată în termenul prevăzut de Constituție, nu adoptă proiectul de lege proiect de lege sau propunerea legislativă se consideră adoptată în forma depusă spre dezbatere de inițiator.

           După adoptarea sau respingerea de către prima Cameră sesizată, proiectul de lege se trimite celeilalte Camere care va decide definitiv.

           De la această regulă stabilită la art.75 alin. 2 și, respectiv, art.115 alin 5 din Constituție, este stabilită o excepție. Astfel, potrivit art.75 alin. 4 și 5 din Constituție, în cazul în care prima Cameră sesizată adoptă o prevedere care potrivit Constituției intră în competența decizională a primei Camere sesizate, prevederea poate fi definitiv adoptată dacă și cea de a doua Cameră este de acord. În caz contrar doar pentru prevederea respectivă, legea se întoarce la prima Cameră sesizată care în procedură de urgență. va decide definitiv. Dispozițiile referitoare la întoarcerea legii se aplică în mod corespunzător și în cazu in care Camera decizională adoptă o prevedere pentru care competența decizională aparține primei Camere.

          Adoptarea și dezbaterea și prevederilor întoarse la Camera care are competență decizională pentru prevederea întoarsă trebuie săă se face cu respectarea prevederilor regulamentare privind dezbaterea și adoptarea proiectului de lege sau a propunerilor legislative în cadrul comisiilor permanente și în plen.