Activitatea Executiva A Functionarilor Publici In Asigurarea Performantelor Autoritatilor Publice
ACTIVITATEA EXECUTIVĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI ÎN ASIGURAREA PERFORMANȚELOR AUTORITĂȚILOR PUBLICE
Cuprins:
ADNOTARE
ABREVIERI
INTRODUCERE
CAPITOLUL I. ACTIVITATEA EXECUTIVĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI: ASPECTE GENERAL-METODOLOGICE
1.1 Activitatea executivă a Funcționarilor Publici – prin prisma cadrului normativ în vigoare
1.2 Rolul activității executive în asigurarea performanțelor autorităților publice
CAPITOLUL II. ROLUL ACTIVITĂȚII EXECUTIVE A FUNCȚIONARILOR PUBLICI ÎN ASIGURAREA PERFORMENȚELOR AUTORITĂȚILOR AP
2.1 Activitatea executivă a funcționarilor guvernamentali prin prisma performanțelor organizaționale
2.2 Elucidarea specificului activității executive a funcționarilor la nivelul serviciilor publice și implicațiile asupra performanțelor organizaționale
2.3 Profesionalizarea Funcționarilor Publici – condiție sinequanon în realizarea performanțelor organizaționale
CAPITOLUL III. REPERE DE PERFORMANȚĂ ÎN ACTIVITATEA EXECUTIVĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI DIN CADRUL CONSILIULUI RAIONAL UNGHENI
3.1 Analiza generală a situației organizaționale la nivelul consiliului raional Ungheni
3.2 Asigurarea performanțelor organizaționale a consiliului raional Ungheni prin prisma activității eficiente a Funcționarilor Publici
CONCLUZII și RECOMANDĂRI
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII
ABREVIERI
INTRODUCERE
Actualitatea temei investigate: Începutul anilor ’20 este marcat de un șir de schimbări radicale în administrația publică. Aceste schimbări vizau în modul cel mai direct formele de administrare, dat fiind faptul că zeci de ani ea a fost dominată de o mentalitate totalitară inacceptabilă pentru Republica Moldova. Acest sistem unic de administrare nu putea funcționa în virtutea faptului că fiecărui stat îi sînt caracteristice metode de gestionare a treburilor publice, care nu ar trebui să depindă de controversele politice.
Astfel, concomitent cu schimbările de ordin politic, se resimte o tendință nouă în administrația publică, atît la nivel central, cît și local, o tendințpă de a trece la noi forme de administrare, ce a revoluționat întreaga structură administrativă în Republica Moldova. Această reformă, însă, nu a putut fi implementată cu succes pînă la sfîrșit, din considerentul că mentalitatea veche s-a înrădăcinat foarte adînc la funcționarii publici, care își îndeplineau obligațiunile de serviciu numai făcînd favoruri diferitor grupări politice, cu scopul de a nu pierde fotoliile comode.
Dar nu putem nega adevărul că ceva totuși s-a făcut. Parțial administrația publică în Republica Moldova se întoarce cu fața spre modelele occidentale, preluînd unele noi forme de lucru. Și în primul rînd în ceea ce privește constituirea propiului personal. Căci de ei depinde cum va demara mai departe procesul de reformare a administrării publșice, a politicii sale. Este un element nou, pentru că pînă în prezent nu se scotea în evidență un așa factor ca calitatea personalului. Și nici nu era un cadru legislativ bine conturat care să reglementeze acut procesul de activitate a personalului administrației publice. Dar odată cu adoptarea Legii cu privire la funcția public în 2008, s-a încercat acoperirea acestui gol și s-a pus baza unei noi concepții în ceea ce privește activitatea executivă a Funcționarilo Publici în asigurarea performențelor autorităților public.
Gradul de studiere a temei: Cercetarea temei a fost raportată la concepțiile specialiștilor în domeniul teoriei și managementului funcției publice din mai multe țări ale lumii. Psihologi, sociologi, specialiști în managementul funcției publice aparținînd unor școli psihologice sau de formare managerială diferite oferă imaginea unui consens atunci cînd insistă asupra rolului deosebit al funcționarilor publici în activitatea executivă a organelor Administrării Publice.
Suportul teoretico-știiințific al lucrării îl constituie concepțiile și teoriile managementului funcției publice, care reflectă esența, diversele aspecte și factorii managementului personalului din Administrarea Publică, tendințele și legătura lor reciprocă.
Studiind cu atenție cercetările vestiților savanți străini în domeniu: Antonie Iorgovan, Androniceanu A., Becker G., Bryson J., Burloiu P., Chiorescu Iu., Claisse A., Cojocaru S., Cotelnic A., Crăciun C., F. Cardona, G.T. Zaharia, Ghețe G., Dobrescu R., Parlagi A., Gorobievschi S., Guy Isaak, I. Alexandru, I. Corbeanu, I. Santai, Ion Filipescu etc s-a constatat faptul că tematicii managementului funcției publice i se acordă o atenție destul de mare sub aspect teoretic general și mai putin sub aspect ramural.
Scopul și obiectivele tezei: Scopul tezei este analiza activității executive a Funcționarilo Publici în asigurarea performențelor autorităților publice.
Pentru realizarea scopului dat, am formula următoarele obiective:
Activitatea executivă a Funcționarilor Publici – prin prisma cadrului normativ în vigoare
Rolul activității executive în asigurarea performanțelor autorităților publice
Activitatea executivă a funcționarilor guvernamentali prin prisma performanțelor organizaționale
Elucidarea specificului activității executive a funcționarilor la nivelul serviciilor publice și implicațiile asupra performanțelor organizaționale
Profesionalizarea Funcționarilor Publici – condiție sinequanon în realizarea performanțelor organizaționale
Analiza generală a situației organizaționale la nivelul consiliului raional Ungheni
Asigurarea performanțelor organizaționale a consiliului raional Ungheni prin prisma activității eficiente a Funcționarilor Publici
Baza metodologică a cercetării științifice: Complexitatea tematicii identificată în prezenta lucrare, a necesitat o abordare metodologică tot atât de complexă. Astfel, am considerat ca ’’prioritară’’ analiza sistemică, pentru a poziționa și delimita natura activității executive a Funcționarilor Publici prin prisma cadrului normativ în vigoare. Relevantă în formularea concluziilor a fost metoda sistematică, ce a permis identificarea priorităților în abordarea acestora, dar și metoda grafică și statistică, ce a dat expresivitate și conținut formulărilor făcute.
În elucidarea subiectului propus spre investigare au fost utilizate și alte metode de cunoaștere științifică, cum sunt: metoda logică, care reprezintă aplicarea procedeelor analizei și sintezei, argumentarea pe cale deductivă; metoda comparativă, care constă în evidențierea trăsăturilor comune; metoda istorică, care are la bază elucidarea sensului evenimentelor trecutului, în scopul perfecționării mecanismelor actuale de colaborare eficiente în domeniul cercetat; metoda cantitativă, care facilitează sistematizarea evenimentelor; metodele pedagogice și statistice, care au permis o cercetare riguros științifică a problematicii activității executive a Funcționarilor Publici prin prisma cadrului normativ în vigoare.
Noutatea științifică a rezultatelor obținute: Lucrarea este o încercare de a sistematiza ponderea temei activității executive a Funcționarilor Publici prin prisma cadrului normativ în vigoare, atît în uzul general cît și în studiile cu privire la Managementul public, aceasta făcîndu-se pe baza structurării proceselor din cadrul organizațiilor publice și a interpretării efectelor lor, astfel fiind date interpretări unor probleme de aplicare, a dispozițiilor acestora.
Teza abordează, în conținutul său, problemele și aspectele pe care le-am considerat a fi cele mai importante și care se cer a fi corect înțelese și aplicate în mod pertinent în practică.
Prin acest mod de abordare s-a încercat să se aducă în atenție și să se pună în discuție, atunci cînd a fost cazul, unele propuneri sau sugestii, din dorința de a da o mai mare eficiență practică reglementărilor din acest domeniu atît de important al vieții administrative.
Întreaga tratare realizată prin abordarea temei, care face obiectul prezentei lucrări, se înscrie în cadrul mai larg de generalitate și principialitate teoretico-practică, implicînd deopotrivă cazul consiliului rational Ungheni.
Volumul și structura tezei: Structura tezei de licență este efectuată în conformitate cu normele impuse în întocmirea unei lucrări științifice. Lucrarea conține o introducere, la fel și ea structurată, subiectul lucrării propriu zis, alcătuit din 3 capitole, concluziile – atît la conținutul subiectului cît și la actualitatea temei propusă spre cercetare cît și lista bibliografică a surselor cercetate care au servit drept bază teoretică pentru întocmirea lucrării, urmată de anexe.
CAPITOLUL I. întitulat ACTIVITATEA EXECUTIVĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI: ASPECTE GENERAL-METODOLOGICE, prezintă: Activitatea executivă a Funcționarilor Publici – prin prisma cadrului normativ în vigoare; Rolul activității executive în asigurarea performanțelor autorităților publice
CAPITOLUL II. denumit ROLUL ACTIVITĂȚII EXECUTIVE A FUNCȚIONARILOR PUBLICI ÎN ASIGURAREA PERFORMENȚELOR AUTORITĂȚILOR AP, analizează: Activitatea executivă a funcționarilor guvernamentali prin prisma performanțelor organizaționale; Elucidarea specificului activității executive a funcționarilor la nivelul serviciilor publice și implicațiile asupra performanțelor organizaționale; Profesionalizarea Funcționarilor Publici – condiție sinequanon în realizarea performanțelor organizaționale
CAPITOLUL III. denumit REPERE DE PERFORMANȚĂ ÎN ACTIVITATEA EXECUTIVĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI DIN CADRUL CONSILIULUI RAIONAL UNGHENI, prezintă: Analiza generală a situației organizaționale la nivelul consiliului raional Ungheni; Asigurarea performanțelor organizaționale a consiliului raional Ungheni prin prisma activității eficiente a Funcționarilor Publici
Cuvintele cheie: Activitate executivă; Funcționari Publici; cadru normativ; performanța autorităților publice; funcționari guvernamentali; servicii publice; consiliu rational.
CAPITOLUL I. ACTIVITATEA EXECUTIVĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI: ASPECTE GENERAL-METODOLOGICE
1.1 Activitatea executivă a Funcționarilor Publici – prin prisma cadrului normativ în vigoare
Funcționarii publici, în sensul strict, sînt titularii unor funcții permanente, în condițiile legii, în cadrul unei administrații publice și cărora li se aplică regimul prevăzut de dreptul constituțional și dreptul administrativ. La momentul actual, noțiunea de funcție publică aparține sferei de reglementare a dreptului public, mai exact dreptului administrativ, care apreciază că, în general, o autoritate publică cuprinde, structural, trei elemente: competența; mijloacele material-financiare; personalul, la rândul său structurat pe compartimente, linii ierarhice și funcții, dintre care unele ne apar ca funcții publice.
Conform opiniei lui Alexandru Teodorescu, funcționarul public este definit drept persoana care, în schimbul unei remunerații, îndeplinește sau colaborează în mod permanent la îndeplinirea unui serviciu public depinzând de autoritatea administrativă a statului, județelor sau comunelor. Autorul recunoaște calitatea de funcționar public numai persoanelor care ocupă permanent o funcție publică și respinge distincția, regăsită în majoritatea doctrinei din această perioadă, între funcționarii publici de autoritate și funcționarii publici de gestiune. În ceea ce privește natura juridică a funcției publice, același autor arată că „situațiunile de drept public nu pot fi judecate prin prisma regulilor de drept privat, oricât de puternice ar fi aparențele”.
La baza exercitării funcției publice stă actul de numire, care este un act unilateral de voință, un act adminstrativ de autoritate, prin intermediul căruia statul conferă persoanei numite o situație legală. Raportul juridic care astfel se naște este un raport de drept obiectiv, legal, și nu unul contractual.
Din perspectiva juridică “funcționarul înseamnă persoana care ocupă funcție de stat remunerată și care dispune de ranguri și grade, stabilite în conformitate cu principiile prezentei legi."
Însă ambiguitatea definirii se deleagă din definirea unei alte categorii, aparte de persoane cu funcții de “răspue sau colaborează în mod permanent la îndeplinirea unui serviciu public depinzând de autoritatea administrativă a statului, județelor sau comunelor. Autorul recunoaște calitatea de funcționar public numai persoanelor care ocupă permanent o funcție publică și respinge distincția, regăsită în majoritatea doctrinei din această perioadă, între funcționarii publici de autoritate și funcționarii publici de gestiune. În ceea ce privește natura juridică a funcției publice, același autor arată că „situațiunile de drept public nu pot fi judecate prin prisma regulilor de drept privat, oricât de puternice ar fi aparențele”.
La baza exercitării funcției publice stă actul de numire, care este un act unilateral de voință, un act adminstrativ de autoritate, prin intermediul căruia statul conferă persoanei numite o situație legală. Raportul juridic care astfel se naște este un raport de drept obiectiv, legal, și nu unul contractual.
Din perspectiva juridică “funcționarul înseamnă persoana care ocupă funcție de stat remunerată și care dispune de ranguri și grade, stabilite în conformitate cu principiile prezentei legi."
Însă ambiguitatea definirii se deleagă din definirea unei alte categorii, aparte de persoane cu funcții de “răspundere”. Astfel, “persoană cu funcție de răspundere este funcționarul public învestit, cu atribuții în vederea exercitării funcțiilor autorităților publice sau a acțiunilor administrative de dispoziție și organizatorico-economice.” Din acest nefericit joc de cuvinte se poate spune că funcționarul politic “ocupă funcții” doar și “dispune de ranguri și grade”, pe când persoana cu funcții de răspundere mai este “investită cu atribuții în vederea exercitării funcțiilor”.
În noua viziune asupra funcției publice se prefigurează, pe lângă cerințele privind profesionalismul, responsabilitatea, onestitatea, dinamismul, care sunt de o deosebită importanță, în cadrul respectării stricte a reglementărilor constituționale și legale, și o reală aplecare către cerințele și nevoile fiecărui cetățean cu care cei desemnați să îndeplinească funcții în administrație intră în contact. Din această perspectivă, democrația apare nu numai ca un principiu de organizare politică, dar și ca un principiu care guvernează relațiile interumane.
La momentul actual, funcționarii publici sunt împărțiți în diferite categorii, fiecare având responsabilitățile și îndatoririle sale în dependență de locul ce-l ocupă în scara ierarhică administrativă.
Este important de menționat, că în Republica Moldova, spre deosebire de alte state, noțiunea de „funcționar public” este tratată într-un mod deosebit. Dacă, de exemplu, în Belgia, Olanda, Portugalia, Franța și alte state europene, funcționari publici sunt considerate nu numai persoanele din autoritățile administrației publice, ci și angajații din învățământ, ocrotirea sănătății și din alte sfere de deservire a populației, apoi în Republica Moldova funcționarii publici sînt persoanele care ocupă funcții de stat remunerate și care dispun de ranguri și grade, stabilite în conformitate cu principiile stabilite de lege.
Funcționarii publici sunt acea categorie de angajați, activitățile și deciziile cărora se răsfrâng nu numai asupra organizației sau a unui colectiv de oameni ci asupra întregii societăți. De aceia, de modul cum iau deciziile, cum realizează politicile publice depinde bunăstarea întregii societăți.
Conform art 7 al Legii cu cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public din 04.07.2008, funcțiile publice se clasifică în următoarele categorii: funcții publice de conducere de nivel superior; funcții publice de conducere; funcții publice de execuție.
În raport cu complexitatea și natura sarcinilor, cu nivelul de importanță și responsabilitate, fiecare categorie de funcții publice se împarte în grupuri, specificate în Clasificatorul unic al funcțiilor publice, aprobat de Parlament.
Funcționarii publici de conducere de nivel superior. Funcționarii publici de conducere de nivel superior realizează managementul nivelului superior în autoritățile publice. Categoria funcționarilor publici de conducere de nivel superior include persoanele care sînt numite în una din următoarele funcții publice de conducere de nivel superior:
adjunct al conducătorului autorității administrative;
conducător și adjunct al conducătorului aparatului autorității publice (Parlamentul, Președintele Republicii Moldova, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Constituțională, Curtea Supremă de Justiție, Procuratura Generală, Curtea de Conturi).
Funcționarii publici de conducere. Conform art 9 alin 1 al Legii cu cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public din 04.07.2008, categoria funcționarilor publici de conducere include persoanele numite, în condițiile prezentei legi, în una din următoarele funcții publice de conducere: conducător și adjunct al conducătorului organului din subordinea ministerelor și altor autorități administrative;
conducător și adjunct al conducătorului subdiviziunii interioare a autorității publice;
conducător și adjunct al conducătorului serviciului desconcentrat al autorității publice;
conducător și adjunct al conducătorului serviciului descentralizat, organizat în unitatea administrativ-teritorială și în unitatea teritorială autonomă cu statut special;
secretar al consiliului satului (comunei), sectorului, orașului (municipiului), raionului și secretar al preturii;
pretor și vicepretor al sectorului municipiului Chișinău.
Funcționarii publici de execuție. Categoria funcționarilor publici de execuție include persoanele numite, în alte funcții publice decît cele de conducere de nivel superior.
Revenind la delimitarea reglementărilor ce instituie asigurarea cu pensii a Funcționarilor publici din Republica Moldova, vom spune că conform art 41 din Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public nr. 158-XVI din 04.07.2008, vechimea în serviciul public include perioadele de exercitare a funcțiilor publice în următoarele autorități publice, și anume: Secretariatul Parlamentului, Aparatul Președintelui Republicii Moldova, Cancelaria de Stat, Aparatul Consiliului Superior al Magistraturii, Secretariatul Curții Constituționale, Aparatul Curții Supreme de Justiție, Centrul pentru Drepturile Omului, Aparatul și unitățile Curții de Conturi, Aparatul Comisiei Electorale Centrale, Aparatul Academiei de Științe a Moldovei, Aparatul Consiliului Național de Acreditare și Atestare, Aparatele altor autorități publice instituite de către Parlament, Președintele Republicii Moldova sau Guvern, Autoritățile administrației publice centrale de specialitate și alte autorități administrative (aparatele centrale, serviciile publice desconcentrate, alte organe ale administrației publice din subordinea autorităților administrației publice centrale de specialitate), Aparatele autorităților administrației publice locale, ale unității teritoriale autonome cu statut special și serviciile descentralizate ale acestora, Aparatele instanțelor judecătorești, procuraturii, organele serviciului diplomatic, vamal, organele apărării, securității naționale și ordinii publice (persoanele care dețin funcții publice în autoritățile publice enumerate, a căror activitate nu este reglementată prin acte legislative speciale)
În sensul de mai sus, vechimea în serviciul public se calculează cumulativ, indiferent de întreruperile pe care le-a avut funcționarul public în serviciul public. În vechimea în serviciul public intră și perioadele de activitate în calitate de funcționar public în autoritățile publice care au funcționat pe teritoriul Republicii Moldova pînă la punerea în aplicare a legiii cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public nr. 158-XVI din 04.07.2008.
Aici vom preciza că conform prevederilor legale în vigoare, stagiul de cotizare în serviciul public include perioadele: de activitate în funcții publice în autoritățile publice centrale și locale prevăzute în anexa nr.1 la Legea serviciului public nr.443-XIII din 4 mai 1995 (abrogată la 1 ianuarie 2009) și în anexa nr.1 la Legea nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public; de activitate în funcții publice în autoritățile publice care au activat pe teritoriul Republicii Moldova pînă la data intrării în vigoare a Legii serviciului public nr.443-XIII din 4 mai 1995 (abrogată la 1 ianuarie 2009), conform modului stabilit de Guvern; de activitate în funcții de conducere în autoritățile administrației publice centrale și locale, deținute prin numire sau prin alegere (membru al Guvernului, președinte și vicepreședinte al raionului, președinte și vicepreședinte al consiliului județean sau al comitetului executiv raional, primar și viceprimar al municipiului, orașului, comunei, satului, președinte al sovietului orășenesc, sătesc, pretor); de activitate în calitate de Președinte, vicepreședinte sau deputat salarizat al Adunării Populare a Găgăuziei; de activitate în calitate de deputat în Parlamentul permanent sau în una din funcțiile remunerate în Parlamentul de legislatura a XII-a ori în Sovietul Suprem al R.S.S. Moldovenești; de activitate în funcție de judecător, procuror, anchetator în procuratură sau ofițer de informații și securitate, dacă pentru perioadele respective au fost plătite contribuții de asigurări sociale de stat obligatorii. La acest aspect vom face trimitere și la practica judiciară, unde instanța decis că perioada de activitate în funcția de grefier al instanței judecătorești se include în stagiul de cotizare în cadrul serviciului public.
de activitate în organizațiile și instituțiile internaționale în calitate de reprezentant al autorităților publice ale Republicii Moldova în funcții nelegate de deservirea tehnică a organizațiilor și instituțiilor respective, dacă pentru perioadele respective au fost plătite contribuții de asigurări sociale de stat obligatorii;
de activitate în funcții remunerate (inclusiv în funcții elective) în aparatele Comitetului Central, comitetelor raionale și orășenești ale Partidului Comunist al Moldovei pînă la 27 august 1991 (de altfel practică perindată din experiența Rusiei), în funcții remunerate (inclusiv în funcții elective) în aparatele organelor sindicale interramurale și ramurale de nivel republican pînă la 30 mai 1993, cu excepția funcțiilor legate de deservirea tehnică.
Deci, reieșind din prevederile art 42 din Legea nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, funcționarul public beneficiază de pensie în condițiile Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat. În cazul pensionării anticipate ori obținerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă sau în cazul încetării raporturilor de serviciu, funcționarul public, la cererea lui scrisă, beneficiază, pentru fiecare an complet de activitate în serviciul public, de dreptul la o indemnizație unică în proporție de 50% din salariul funcției stabilit pe funcția deținută, iar funcționarul public salariat cu salariu lunar – în proporție de 50% din salariul lunar la momentul depunerii cererii în cauză. Acordarea indemnizației respective se consemnează în dosarul personal și în carnetul de muncă. În cazul în care funcționarul public a primit indemnizația unică în condițiile specificate în prezentul alineat și continuă să activeze în serviciul public sau în cazul reangajării în serviciul public, la încetarea raporturilor de serviciu sau în cazul pensionării în timpul exercitării funcției publice, indemnizația unică i se va acorda în mărimea cuvenită pentru anii compleți de activitate în serviciul public după perioada pentru care a fost achitată indemnizația unică anterioară.
Persoanele care au deținut anterior funcții publice, dar nu s-au folosit de dreptul la indemnizație unică beneficiază de aceasta în cazul reangajării în serviciul public și încetării ulterioare a raporturilor de serviciu sau în cazul pensionării acestora în perioada aflării în serviciul public. După împlinirea vîrstei necesare obținerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă, funcționarul public poate fi numit, la decizia conducătorului, pe o perioadă determinată, dar nu mai mare de 3 ani, în aceeași funcție publică, primind pensia și salariul conform legislației.
1.2 Rolul activității executive în asigurarea performanțelor autorităților publice
funcția publică rezidă în dreptul cetățenilor la administrare, care, potrivit art. 39 din Constituție, au dreptul de a participa la administrarea treburilor publice, care presupune dreptul de a ocupa funcții (posturi, ranguri) în autoritățile publice, în cadrul cărora se desfășoară activități de interes general (public). Același articol 39 din Constituție, în alin.(2), stabilește că accesul la o funcție publică este asigurat pentru orice cetățean în condițiile legii. Acestea impun o analiză a noțiunii de funcție publică și trăsăturile ei, precum și a condițiilor prevăzute de lege pentru a ocupa o funcție publică. La fel, nu pot fi trecute cu vederea nici un set de acte normatice care vizează delegarea drepturilor egale în exercitarea funcțiilor publice, bărbaților și femeilor. Aici pot fi amintite: Legea cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică nr. 199 din 16.07.2010; Legea cu privire la statutul personalului din cabinetul persoanelor cu funcții de demnitate publică nr. 80 din 07.05.2010; Legea pentru aprobarea Clasificatorului unic al funcțiilor publice nr. 155 din 21.07.2011.
Analiza datelor statistice prezentate de către 52 de autorități publice, dintre care 16 ministere, 13 departamente și 23 de instituții și organizații republicane, care se află sub incidența Legii serviciului public, ne demonstrează că la data de 01.01. 2010 în Republica Moldova efectivul de funcționari publici ce dețineau grade de calificare era de 6818, dintre care: rangul I – 107 funcționari sau 1,6% din numărul total de funcționari publici ce dețin grad de calificare, dintre care 48 femei, rangul II – 2234 funcționari sau 32,7%, dintre care 1108 femei și rangul III îl dețineau 4477, sau 65,7% funcționari publici, dintre care 2102 femei.
Toate acestea denotă faptul că distanța dintre rangurile de calificare este foarte mare și cea mai mare parte de funcționari sunt de rangul al III-lea. De aceea, în viziunea autorului, este necesar de efectuat unele modificări în clasificarea funcționarilor publici, oferind un spectru mai larg de categorii și clase de calificarea, ceea ce va oferi o mobilitate mai mare de creștere pe scara ierarhică administrativă, atât pe verticală cît și pe orizontală.
În Republica Moldova politica resurselor umane în administrația publică și-a găsit reflectare în Concepția cu privire la politica de personal în serviciul public, aprobată prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. 1227-XV din 18.07.2002, în care se menționează, că democratizarea și consolidarea serviciului public, ca totalitate a autorităților publice menite să realizeze prevederile Constituției Republicii Moldova, pot fi efectuate prin promovarea și realizarea următoarelor principii: umanism, legalitate, transparență, accesibilitate, echitate socială, conlucrare, stabilitate, profesionalism.
Dar stabilită de jure, egalitatea femeilor cu bărbați nu este realizată de facto. Astfel, prezența femeilor în Parlament a constituit în 1994 – 4.95% (5 din 101), în 1998 – 8.95 (9 din 101), în 2005 – 10.9% (11 din 101), în 2010 – 13.8% (14 din 101).
Prezența femeilor în Guvernul Republicii Moldova nu a fost semnificativă nici în perioada sovietică, nici în cea de după căpătarea independenței. Și în trecut, ca și acum, femeile nu promovau în organele executive decât ocazional. Actualul guvern are din 18 miniștrii numai o femeie – ministru. Mai bună este situația privind reprezentarea femeilor în organele decizionale ale legislativului – menționăm, înainte de toate, alegerea unei femei – Eugenia Ostapciuc – în funcția de Președinte al Parlamentului, și numirea a două femei în funcția de Președinte de comisie – Comisia Juridică și pentru Imunități și Comisia pentru protecție socială. Un domeniu în care femeile s – au afirmat mai greu este cel al justiției, ele reprezentând astăzi 30% din numărul judecătorilor Curții Supreme de Justiție.
Este interesant să urmărim participarea femeilor la activitatea partidelor politice. Din păcate, statisticile oficiale lasă de cele mai multe ori în afara atenției gradul de participare a femeilor la procesele politice. De exemplu, una din cerințele Ministerului Justiției la înregistrarea partidelor este lista membrilor cu date privind anul nașterii, locul de trai, numărul actului de identitate, dar nu și genul lor. Aceasta situație este caracteristică aproape tuturor organelor statale, ceea ce denotă lipsa interesului din partea statului față de situația și rolul femeii în societate.
În continuare vom menționa că reieșind din analiza de gen a funcționarilor publici și a altor categorii de personal, putem spune că la momentul actual în Republica Moldova, datele generalizate despre gen relevă că ponderea bărbaților a constituit 47.3% și a femeilor – 52.7%, în numărul salariaților în total în serviciul public, la situația din 1 ianuarie 2012. Totodată, ponderea bărbaților care ocupă funcții publice a constituit 49.7% și a femeilor – 50.3%, respectiv. Funcțiile de demnitate publică, funcțiile publice de conducere de nivel superior și funcțiile publice cu statut special sînt ocupate în majoritate de către bărbați. Respectiv, funcțiile publice de conducere, funcțiile publice de execuție, posturile de deservire tehnică și funcțiile de specialiști fără statut de funcționar public sînt ocupate în majoritate de către femei.
În continuare vom menționa că în administrația publică centrală moldovenească ponderea bărbaților a constituit 57.8% și a femeilor 42.2% în numărul total al salariaților, la situația din 1 ianuarie 2012. În același timp, ponderea bărbaților care ocupă funcții publice a constituit 57.7% și a femeilor 42.3%, respectiv. Totodată, funcțiile de demnitate publică, funcțiile publice de conducere de nivel superior, funcțiile publice cu statut special și posturile din cabinetul persoanelor cu funcții de demnitate publică sînt ocupate în majoritate de către bărbați. Respectiv, funcțiile publice de conducere, funcțiile publice de execuție și posturile de deservire tehnică sînt ocupate în majoritate de către femei.
Datele generalizate despre gen relevă că în administrația publică locală ponderea bărbaților a constituit 42.6% și a femeilor 57.4% în numărul total al salariaților, la situația din 1 iulie 2011. În același timp, ponderea bărbaților care ocupă funcții publice a înregistrat un nivel relativ mic de circa o treime (36.4%) și a femeilor aproape două treimi (63.6%), respectiv. De menționat că funcțiile de demnitate publică sînt ocupate în majoritate de către bărbați. Respectiv, funcțiile publice de conducere și funcțiile publice de execuție sînt ocupate în majoritate de către femei.
La fel, datele generalizate despre gen relevă că în administrația publică locală de nivelul al doilea ponderea bărbaților a constituit 41.2% și a femeilor 58.8% în numărul total al salariaților, la situația din 1 iulie 2011. În același timp, ponderea bărbaților care ocupă funcții publice a înregistrat 37.9% și a femeilor 62.1%, respectiv. Totodată, funcțiile de demnitate publică sînt ocupate în majoritate de către bărbați. Respectiv, funcțiile publice de conducere, funcțiile publice de execuție și posturile din venituri proprii sînt ocupate în majoritate de către femei. Datele generalizate despre gen relevă că în administrația publică locală de nivelul întîi ponderea bărbaților a constituit 43% și a femeilor 57% în numărul total al salariaților, la situația din 1 iulie 2011. În același timp, ponderea bărbaților care ocupă funcții publice a constituit 35.8% și a femeilor 64.2%, respectiv. Totodată, funcțiile de demnitate publică sînt ocupate în majoritate de către bărbați. Respectiv, funcțiile publice de conducere, funcțiile publice de execuție și posturile finanțate din mijloace proprii sînt ocupate în majoritate de către femei.
Deci, ponderea femeilor a înregistrat 48.2% și, respectiv, a bărbaților 51.8% în numărul funcționarilor publici în administrația publică din Republica Moldova. Femeile sînt sub-reprezentate în funcțiile de demnitate publică și funcțiile publice de conducere de nivel superior, astfel, femeile joacă un rol mai puțin important în luarea deciziilor. Femeile constituie ponderea majoritară în funcțiile publice de conducere și de execuție.
În continuare vom analiza ponderea femeilor în activitatea ministerelor Republicii Moldova. Inițial vom spune că în Republica Moldova, potrivit legislației în vigoare la momentul actual, există ministere împărțite, conform sarcinilor și funcțiilor lor, în trei grupe: 1) care înfăptuiesc conducerea activității economice sau agricole (Ministerul Finanțelor, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Economiei, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Ministerul Ecologiei și Resurselor Naturale); 2) care înfăptuiesc conducerea activității social-culturale și științifice (Ministerul Sănătății, Ministerul Culturii, Ministerul Educației); 3) care înfăptuiesc conducerea activității administrative și de apărare a ordinii de drept (Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării). Trebuie menționat că și în literatura juridică ministerele sunt grupate în ramurale și funcționale. În activitatea unui șir de ministere ale Republicii Moldova pot fi observate atribuții concrete și specifice, care poartă un caracter funcțional ce se răspîndește și asupra altor ramuri ale administrației de stat. Printre acestea se numără Ministerul Finanțelor, Ministerul Educației, Tineretului și Sportului. Ministerele, ca organe principale ale administrației de stat, au un rol important în asigurarea dezvoltării anumitor ramuri de activitate în interese general-statale. Scopul general de activitate a ministerelor rezidă în a determina cu ce trebuie să se ocupe ministerul și cui, în ultimul rînd, trebuie să fie subordonat lucrul aparatului ministerial.
În ministere și alte autorități administrative centrale ponderea bărbaților care ocupă funcții publice a constituit 49.1% și a femeilor 50.9%, respectiv, la situația din 1 ianuarie 2012. Totodată, funcțiile de demnitate publică și funcțiile publice de conducere de nivel superior sînt ocupate în majoritate de către bărbați. Astfel, femeile joacă un rol mai puțin important în luarea deciziilor în OCS. Respectiv, funcțiile publice de conducere, funcțiile publice de execuție și posturile de deservire tehnică sînt ocupate în majoritate de către femei.
La fel, în Republica Moldova femeile au o pondere majoritară (peste 70%) în structura salariaților în aparatele centrale ale Ministerului Finanțelor, Ministerului Justiției, Ministerului Educației, Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Biroului Național de Statistică și Biroului Relații Interetnice. Totodată, femeile au o pondere mică (sub 40%) în structura salariaților în aparatele centrale ale Ministerului Apărării, Serviciului Grăniceri, Agenției „Moldsilva” și Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției.
Referitor la rolul și locul femeii în dezvoltarea și eficientizarea organelor AP, vom face trimitere la primul sondaj sociologic ’’Statutul femeilor în Republica Moldova’’ efectuat de către ADEPT în cadrul organelor APL din municipiul Chișinău în anul 2006. În sensul dat, circa 69 la sută dintre bărbați și 48% dintre femei consideră că femeile și bărbații au aceleași oportunități de participare la viața politică. Totuși, un procent semnificativ din numărul total de respondenți (43,6%) consideră că femeile nu au aceleași oportunități de participare la viața politică ca și bărbații, realitate certificată și de contextul actual al participării celor două categorii socio-culturale în sfera politică.
Fiind întrebați dacă femeile participă activ la viața politică la fel ca și bărbații, circa 25 la sută din respondenți au răspuns afirmativ, iar 75% au infirmat acest lucru. Ca criterii în baza cărora respondenții au afirmat că femeile participă activ la viața politică ca și bărbații sunt: proporția femeilor și bărbaților în Parlament (80,4%); proporția femeilor și bărbaților în Guvern (77,8%), participarea femeilor la vot (51,7%). Nu există diferențe semnificative în funcție de gen în ceea ce privește ierarhia criteriilor stabilite.
În continuare vom menționa că circa 60 la sută din respondenți consideră că valorile dominante din societatea noastră privind rolurile bărbaților și femeilor limitează participarea femeilor în politică. Există diferențe semnificative în funcție de gen cu privire la această întrebare. Astfel, circa 73% femei și 40% bărbați consideră că valorile și stereotipurile joacă un rol central privind slaba participare a femeilor în politică. Femeile consideră că stereotipurile influențează negativ opinia cu privire la rolul femeii și bărbatului în societate.
Drept argumente sunt invocate: „tradiția și ideile cu privire la capul familiei, stereotipurile și ideea conform căreia locul femei este la bucătărie" (23%); modul diferit de educație a copiilor (1,5%); „femeile sunt considerate necompetente, nu sunt promovate în posturi de conducere" (1,5%); „valorile politice și sociale sunt dure, iar femeia are grijă de cei din jur, este mai gingașă, mai puțin coruptă" (1%). Au mai fost invocate și alte cauze, cum ar fi „deosebirile de salarii ale bărbaților și femeilor"; „femeile se subapreciază"; „femeia este mult mai ocupată cu treburile familiei și de serviciu și nu are timp pentru politică".
Studiul realizat în 2006 „Statutul femeilor în Republica Moldova", la care s-a făcut referință mai sus, scoate în evidență obstacolele care stau în calea implicării active a femeilor în viața social-politică. Bariera psihologică (83%); neîncrederea în sine (56%); aflarea în permanență a femeilor în căutarea unui câștig pentru a-și întreține familia (32%). Prin comparație constatăm că există doar unele similarități între cauzele invocate în cadrul celor două studii. Gândirea și acțiunea politică sunt identificate cu genul masculin de către 51 la sută din respondenți. Atitudinea despre superioritatea bărbatului persistă masiv în rândurile femeilor, deoarece circa 63% din respondenții care stabilesc semnul egalității între gândire și acțiune, pe de o parte, și genul masculin, pe de altă parte, sunt femei. Reținem, totuși, că 78 la sută din respondenți consideră că gândirea și acțiunea politică sunt independente de genul individului.
În anul 2008, Institutul Național al Femeilor din Moldova "Egalitate" în parteneriat cu Institutul Democrației, cu susținerea filia.die frauenstiftung (Germania), în cadrul proiectului de consolidare a egalității dintre femei și bărbați în Republica Moldova, a efectuat o investigație sociologică în mediul studenților de la instituțiile autohtone de învățămînt superior, în scop de studiere a opiniei tineretului referitor la participarea femeilor în politică. Sondajul a demonstrat că 67% dintre respondenți consideră că bărbații și femeile dispun de posibilități egale în Republica Moldova (moment distinctiv în raport cu alte sondaje, efectuate printre toate categoriile de vîrstă, la care doar 48% dintre femei și circa 70% dintre bărbați consideră că și femeile, și bărbații dispun de posibilități egale de participare la viața politică).
Sondajul în mediul tineretului din Moldova a demonstrat că 87% dintre femei și 26% dintre bărbați nu sînt împotrivă ca președinte sau primar să devină o femeie. La întrebarea, "către cine dintre reprezentanții organelor locale ale puterii (femeie sau bărbat) ați prefera să apelați întru soluționarea problemelor dumneavoastră". 63% din segmentul masculin de respondenți ar fi preferat că apeleze la un bărbat, 8% – la o femeie, iar pentru 29% nu are nici o importanță sexul funcționarului. Dintre femei, 72% ar fi preferat să apeleze la un bărbat, 4% – la o femeie. Printre bărbați, 63% au fost împotriva stabilirii unei cote obligatorii pentru femei în organele puterii, în același timp, 92% dintre femei susțin introducerea unei atare cote. Printre cauzele de reprezentare insuficientă a femeilor în organele puterii, majoritatea au indicat necesitatea de a se preocupa de familie, de tradiții și morală.
CAPITOLUL II. ROLUL ACTIVITĂȚII EXECUTIVE A FUNCȚIONARILOR PUBLICI ÎN ASIGURAREA PERFORMENȚELOR AUTORITĂȚILOR AP
2.1 Activitatea executivă a funcționarilor guvernamentali prin prisma performanțelor organizaționale
Revenirea la normal a sistemului administrării publice centrale din Republica Moldova are loc după destrămarea URSS, și ieșirea țării de sub influența metropolei. În acest context, la 31 mai 1990 Parlamentul a adoptat Legea cu privire la Guvernul Republicii, prin care au fost definite competențele generale în domeniul executivului, structura, organizarea, activității și relațiile lui cu alte organe ale puterii.
Toate cele prezentate mai sus demonstrează în mod evident că Republica Moldova evolua pe calea formării unei administrații publice centrale eficiente.
În sistemul autorităților administrației publice pornim de la Guvern ca autoritate centrală responsabilă de organizarea și coordonarea întregii activități a puterii executive din stat. Guvernul este înființat prin normele constituționale, iar organizarea și funcționarea lui sunt reglementate și de Legea cu privire la Guvern din 31 mai 1990 nr. 64-XII cu modificările și completările ulterioare. În Fruntea Guvernului se află prim-ministrul.
Un prim-ministru, numit și premier (sau în unele țări și cancelar), este un șef de guvern. În plus, în statele federale (ca de ex. Germania), statele componente ale federației pot și ele avea câte un guvern propriu, condus de câte un prim-ministru propriu. Pentru Germania și Austria vezi articolul despre cuvântul german Ministerpräsident (prim-ministru).
Există trei forme de guvernământ principale:
În statele cu forma de guvernământ parlamentară (de ex. în Regatul Unit, Germania, Austria) prim-ministrul este șeful guvernului, autoritatea executivă în stat, în timp ce șeful statului (monarh sau președinte) are, cu mici excepții, doar funcții simbolice și se ocupă în general de domeniilepoliticii externe și cele ale apărării naționale.
Și în țările cu formă de guvernământ semiprezidențială (ex.: Franța, România) șeful guvernului este prim-ministrul. Însă șeful statului îndeplinește funcții importante, mai ales în domeniile politicii externe, al celei de apărare și de securitate.
În fine, în cele cu formă de guvernământ prezidențială (ex.: SUA) șeful statului îndeplinește și funcția de prim-ministru.
În continuare, referitor la rolul prim-ministrului, în doctrina actuală a dreptului comparat sînt atestate constituții care stabilesc un rol trihotomic (politic, legislativ și administrativ), constituții care stabilesc un rol dihotomic (politic și administrativ) și constituții care stabilesc un rol exclusive politic sau exclusiv administrativ.
În doctrina constituțională s-a accentuat importanța acceptării de către Parlament a programului de guvernare a Guvernului. Оn acest sens, se susține că Guvernul este parlamentar prin origine și guvernamental prin funcție, fapt ce determină ca programul politic să fie un program exclusiv al Guvernului, iar liniile sale de forță să fie doar acceptate (și nu aprobate) de Parlament.
Sintagma constituțională „acceptat de Parlament” scoate în evidență faptul că programul de guvernare este și rămоne al Prim-ministrului și al echipei guvernamentale, votul Parlamentului însemnоnd doar faptul juridic care legitimează respectivul program ca program oficial al Guvernului оn funcțiune.
Esența și importanța funcției de prim-ministru la etapa actual reiese din principiile de care acesta se ghidează. Inițial, vom spune că cuvîntul „principiu” vine de la latinescul principium, care înseamnă „început”, „obîrșie”, avînd și sensul de element fundamental. La Kant principiile sunt fie ale iuntelectului pur (postulate), fie ale rațiunii pure (idei). În sens juridic termenul ,,principiu” înseamnă ideie de bază, teză fundamentală. În literatura de specialitate există mai multe acepțiuni ale principiilor dreptului printre care: Principiile dreptului sunt ideile de bază ce se găsesc în întreaga legislație a statului; Principiile de drept sunt ideile conducătoare ale conținutului tuturor normelor juridice; Principiile dreptului sunt începuturile de bază, ideile fundamentale, care posedă universalitate, imperativitate și importanță generală supremă, formează conținutul principal al dreptului.
Principiile de activitate ale prim-ministrului din Republica Moldova sunt niște idei, care, la general vorbind, se află la baza organizării și funcționării instituției de prim-ministru. Ca și celelalte principii ale dreptului, principiile de activitate ale prim-ministrului din Republica Moldova includ în sine două elemente de bază: elementul obiectiv și elementul subiectiv.
Elementul obiectiv presupune, în primul rînd, faptul că principiul reflectă realizările sociale la o etapă istorică anumită. Cu alte cuvinte, principiul este oglinda societății și a regimului politic existent în țară.
Principiile de activitate ale instituției de prim-ministru includ de asemenea și elementul subiectiv. Acesta indică la faptul că principiile sunt „formulate de legiuitor reieșind din experiența juridică concretă și cultura juridică a statului și se bazează pe prevederile fundamentale ale sistemului de drept în corespundere cu nivelul de dezvoltare a legislației de ramură”.
Rolul deosebit atribuit de Constituția Republicii Moldova impune ca acesta să-și desfășoare activitatea în conformitate cu principiile:
– legalității, care cere respectarea Constituției, celorlalte legi ale republicii, decretelor Președintelui și propriilor hotărîri, ordonanțe și dispoziții;
– echității sociale;
– colegialității și răspunderii personale a membrilor Guvernului în procesul elaborării, adoptării și realizării hotărîrilor sale;
– fundamentării științifice a procesului de administrare, ținînd seama și aplicînd experiența mondială în sfera construcției de stat.
Vorbind despre regimul juridic al instituției prim-ministrului în Republica Moldova, vom porni de la opinia autorului V. Guțuleac care spune că, „statutul juridic-administrativ al organelor puterii executive (administrării de stat, administrației) este determinat de Constituția Republicii Moldova și de alte legi, regulamente cu privire la organe…”. Statutul juridic administrativ al funcției de prim-ministru este determinat, de asemenea, de destinația lui concretă, de locul și rolul ce-i revine în sistemul de administrare.
În literatura de specialitate există diferite opinii referitor la conținutul statutului juridic al organului statal. Așa, spre exemplu, unii autori consideră că statutul organului conține elemente ca: scopul pentru care a fost creat organul, sarcinile, funcțiile, atribuțiile și responsabilitatea acestuia. Iar I. Santai este de părerea că „sarcinile, atribuțiile, competența și capacitatea juridică definesc statutul propriu al unei autorități publice”.
Reieșind din doctrină și legislația în vigoare, considerăm că elemente ale statutului juridic al funcției de prim-ministru sunt următoarele: modul de organizare, conținutul competenței, capacitatea juridică specială, interacțiunea prim-ministrului cu alte autorități publice, formele și metodele de activitate, responsabilitatea.
Formele și metodele de activitate. Prin formă a activității de administrare înțelegem acțiunea exteriorizată a organului executiv (a persoanei cu funcție de răspundere), realizată în limitele competenței lui și care generează anumite efecte. Tradițional, formele activității organelor administrației publice se divizează în forme producătoare de efecte juridice (emiterea actelor juridice, activitatea contractuală etc.) și forme nejuridice (exercitarea diverselor operațiuni tehnico-materiale, săvarșirea unor acțiuni cu caracter organizatoric etc.).
Forma juridică de exercitare de către Guvern a împuternicirilor sale o reprezintă hotărîrile, ordonanțele și dispozițiile executorii pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Art. 102 din Constituție și art. 30, 30/1 din Legea cu privire la Guvern prevăd că “pentru exercitarea atribuțiilor constituționale și acelor ce decurg din această lege, precum și pentru organizarea exercitării legilor, Guvernul adoptă hotărîri și emite dispoziții executorii.
Hotărîrile se adoptă cu votul majorității membrilor Guvernului. Dispozițiile se emit de către Prim-ministru pentru organizarea activității interne a Guvernului. Hotărîrile și dispozițiile Guvernului se semnează de Primministru”. Legea stabilește lista de hotărîri care se contrasemnează de către miniștrii, care au obligația de punere în aplicare a lor (art. 30 din Legea cu privire la Guvern).
Aceste acte se adoptă pentru organizarea executării legilor și pentru exercitarea atribuțiilor cu care este învestit Guvernul. Ordonanțele se emit în conformitate cu legea specială de abilitare a Guvernului în condițiile delegării procedurii legislative, consacrate în art. 106 din Constituție și art. 30/1 și 30/2 din Legea cu privire la Guvern.
Horărîrile și ordonanțele adoptate de Guvern se semnează de prim-ministru, se contrasemnează de miniștrii care au obligația punerii lor în executare și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Nepublicarea atrage inexistența hotărîrii sau ordonanței (alin.(4), art.102 din Constituție). Această ultimă prevedere este o noutate în textul Constituției, astfel condiționată publicarea devine obligatory.
În art. 30 din Legea cu privire la Guvern este reglementată ordinea de adoptare a hotărîrilor și dispozițiilor, făcîndu-se o extindere a obligativității publicării în Monitorul Oficial și asupra dispozițiilor Guvernului. Astfel, „hotărîrile și dispozițiile Guvernului se semnează de Primministru”, acestea, „cu excepția celor de uz intern și celor care conțin secret de stat, se publică în Monitorul Oficial, în termen de 10 zile de la data adoptării”. Hotărîrile Guvernului intră în vigoare la data adoptării, dacă în textul lor nu este stabilit alt termen. Dispozițiile Guvernului intră în vigoare la data emiterii.
A se menționa că pînă la 04.02.1999, hotărîrile Guvernului intrau în vigoare la data adoptării lor, dacă în textul lor nu era stabilit alt termen, dispozițiile intrau în vigoare la data emiterii, iar hotărîrile Guvernului care aduc atingere drepturilor și libertăților omului intrau în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Aceste prevederi legislative pe drept au fost declarate neconstituționale.
Unele hotărîri ale Guvernului sunt contrasemnate de miniștrii care au obligația punerii lor în aplicare. Spre exemplu, hotărîrile privind executarea bugetului – de ministrul finanțelor; hotărîrile privind securitatea statului, ordinea publică, capacitatea de apărare – de miniștrii respectivi (al securității, al afacerilor interne, al apărării); hotărîrile cu caracter complex, care reglementează funcționarea diferitelor ramuri, se contrasemnează de către un ministru responsabil pentru punerea acestora în aplicare.
După modelul unor state europene, unde principiul separației puterilor nu cunoaște o profundă rigiditate, Parlamentul Republicii Moldova a completat Constituția cu instituția delegării legislative. Astfel, art. 106 din Constituție stabilește: „În vederea realizării programului de stat al Guvernului, Parlamentul poate adopta, la propunerea acestuia, o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice”. După cum vedem, legiuitorul a lăsat la latitudinea Parlamentului emiterea acestei legi.
Legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe se adoptă pe o perioadă definită, indicîndu-se domeniile și data pînă la care pot fi emise. Astfel, participarea Guvernului la activitatea de legiferare poartă un caracter limitat.
Ordonanțele intră în vigoare la data publicării, fără a fi promulgate. Dacă legea de abilitare o cere, ordonanțele se supun aprobării Parlamentului. În acest caz, Guvernul, concomitent cu proiectul ordonanței, examinează și proiectul legii privind aprobarea ordonanței și îl prezintă Parlamentului spre aprobare în termenul stabilit de legea de abilitare. Dacă Parlamentul nu respinge proiectul de lege privind aprobarea ordonanțelor, acestea rămîn în vigoare. În cazul în care Parlamentul respinge proiectul legii privind aprobarea ordonanței, aceasta își pierde efectele juridice de la data intrării în vigoare a legii de respingere.
Ordonanțele sunt acte normative cu putere de lege ordinară, se semnează de Prim-ministru și se contrasemnează de către miniștrii care au obligația punerii lor în aplicare, se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova și intră în vigoare în modul stabilit pentru actele oficiale, se abrogă, se suspendă și se modifică de Guvern prin ordonanțe în limitele termenului de abilitare, la expirarea acestui termen pot fi abrogate, suspendate sau modificate prin lege.
Pe lîngă aceste acte stabilite de Constituție, Guvernul poate adopta și diferite acte cu caracter exclusiv politic, cum ar fi: declarații, apeluri, moțiuni, programe etc. Important este de constatat că există forme de control al actelor Guvernului. Curtea Constituțională exercită controlul constituționalității hotărîrilor și ordonanțelor Guvernului (în baza lit.a) alin. (1) art. 135 din Constituție). Conform Legii contenciosului administrativ, sunt supuse, pe această cale, controlului de legalitate actele administrative ale tuturor autorităților publice.
Pentru a răspunde la această întrebare, este necesar să cunoaștem natura juridică a actelor adoptate de Guvern. Referitor la hotărîri, în textul Constituției găsim răspunsul: „Hotărîrile se adoptă pentru organizarea executării legii” (art.102). Respectiv, hotărîrile Guvernului sunt acte administrative adoptate în baza legii și în corespundere cu acestea, iar controlul asupra lor este un control de legalitate, și nu de constituționalitate; hotărîrile urmează a fi puse față în față cu legea pe care o pune în executare, și nu cu Constituția. Legalitatea presupune conformarea actelor Guvernului (ca acte emise în scopul organizării executării legii) nu numai Constituției, ci și tuturor legilor.
Pe lîngă aceasta, Guvernul emite și acte individuale care pot atinge un drept subiectiv al unei persoane private ce nu are dreptul de a sesiza Curtea Constituțională pentru a-și apăra dreptul lezat, pe cînd calea contenciosului administrativ îi este oricînd la îndemînă. În opinia noastră, legislația conține o gravă confuzie atît timp cît Constituția lasă în competența Curții Constituționale controlul asupra hotărîrilor Guvernului.
La fel, conform art 30 din Lege cu privire la Guvern, pentru exercitarea atribuțiilor constituționale și celor ce decurg din prezenta lege, precum și pentru organizarea executării legilor, Guvernul adoptă hotărîri. Dispozițiile se emit de către Prim-ministru pentru organizarea activității interne a Guvernului. Hotărîrile și dispozițiile Guvernului se semnează de Prim-ministru.
Deci, Primul-ministru reprezintă personajul cheie al întregului Executiv. Atribuțiile sale principale constau în:
conducerea Guvernului și
coordonarea activităților membrilor Guvernului.
O problemă care se poate ivi în viața politică cotidiană se referă la faptul dacă primul-ministru poate delega toate atribuțiile sale sau doar o parte dintre ele unui ministru din cadrul Executivului. Desigur, delegarea privește o perioadă de timp cât șeful Guvernului lipsește.
La această chestiune se poate da un răspuns doar prin raportarea la prevederile alin. (2) al art. 101. În aceste condiții, credem că, în cazul lipsei primului-ministru pentru o perioadă determinată de timp, se pot delega atribuțiile sale unui alt ministru din cadrul Executivului, doar de către Președintele Republicii Moldova, eventual la propunerea primului-ministru în exercițiu.
Coordonarea activității membrilor Guvernului poate implica și asumarea de către șeful Executivului a unuia sau mai multor ministere, în mod definitiv sau temporar. Și această chestiune comportă discuții dar suntem de părere că primul-ministru trebuie să respecte atribuțiile ce revin miniștrilor. Totodată, miniștrii în exercițiu sunt numiți de șeful statului.
Așa fiind, primul-ministru își poate asuma portofolii fie inițial în momentul numirii Guvernului sau după o remaniere guvernamentală sau o vacanță a funcției de ministru. În aceste cazuri credem că șeful statului trebuie să îl numească pe primul-ministru, în mod distinct și ca ministru la ministerul sau ministerele asumate de el.
În nici un caz primul-ministru nu poate, de la sine putere, să administreze portofolii fără numire din partea șefului statului. Considerăm că este de dorit ca primul-ministru să își îndeplinească atribuțiile de conducere a Guvernului și de coordonare a miniștrilor, evitând asumarea de portofolii ministeriale.
Este posibil ca șeful Executivului să se afle în imposibilitate de a-și exercita atribuțiile sau să decedeze în funcție. În asemenea cazuri se va desemna un prim-ministru interimar, dintre membrii Guvernului, de către Președintele Republicii Moldova. Cu privire la situația imposibilității exercitării atribuțiilor de către primul-ministru în exercițiu, interimatul nu constituie un scop în sine. Așadar, atribuțiile primului-ministru interimar încetează dacă primul-ministru în exercițiu își reia activitatea în Guvern.
Primul-ministru interimar, desemnat de șeful statului dintre membrii Guvernului, își va exercita atribuțiile de conducere și de coordonare până la formarea unui nou Guvern. O chestiune mai trebuie lămurită în legătură cu atribuțiile specifice ale primului-ministru.
A conduce Guvernul – înseamnă a desfășura activitatea de management guvernamental care constă în: prezidarea ședințelor Guvernului, adoptarea deciziilor guvernamentale cu acordul miniștrilor, solicitarea unor informări sau rapoarte relative la activitatea desfășurată de ministere, evaluarea activității miniștrilor și a ministerelor pe care le girează etc.
A coordona activitatea membrilor Guvernului – presupune asigurarea corelării eforturilor miniștrilor și a ministerelor pe care le conduc, în scopul realizării, în condiții optime, a administrației publice centrale. Coordonarea activități membrilor Guvernului, în speță a miniștrilor reprezintă o activitate operativă mai complexă decât conducerea Executivului. Aceasta întrucât coordonarea activității miniștrilor nu se poate realiza fără o conducere optimă a Guvernului, în ansamblul său.
Alin. (3) al art. 101 menționează o realitate consacrată în toate statele. Fiind conducătorul direct și nemijlocit al Guvernului și principalul responsabil de activitatea acestuia, de soarta primului-ministru depinde existența Guvernului. În consecință, demisia primului-ministru conduce la considerarea întregului Guvern ca fiind demisionar.
2.2 Elucidarea specificului activității executive a funcționarilor la nivelul serviciilor publice și implicațiile asupra performanțelor organizaționale
La momentul actual, organizarea administrativă a statului sub un anumit aspect sau formă este determinată de mai mulți factori: istorici, politici, economici, geografici etc. Astfel, statul, pentru a exista și pentru a-și apăra suveranitatea, integritatea și independența, precum și pentru a-și realiza puterea asupra teritoriului său, organizează la nivel local servicii publice.
La momentul actual, administrația publică locală reprezintă totalitatea autorităților publice locale constituite, în condițiile legii, pentru promovarea intereselor generale ale locuitorilor unei unități administrativ-teritoriale. Deci, prin administrație publică locală se înțelege un ansamblu de autorități și organe locale statale și nestatale, care deține o structură proprie și un potențial uman încadrat în anumite funcții și demnități publice care activează în baze profesionale și realizează activități de prestație a diferitor servicii publice necesare membrilor colectivității umane organizate în unitatea administrativ-teritorială respectivă.
În dependență de calitatea și numărul serviciilor acordate populația judecă și apreciază activitatea guvernanților. Aici vom sublinia faptul că noțiunea de serviciu public este utilizată pentru a desemna o activitate de interes general, prestată de un organism, adică de o persoană juridică, autorizată de o autoritate a administrației publice. Există două accepțiuni în legătură cu definirea noțiunii de serviciu public: 1. Definire în sens material sau, altfel spus, ca tip de activitate de interes general pe care administrația înțelege să și-o asume. 2. Definire în sensul organic sau, altfel spus, organismul prin intermediul căruia se realizează o activitate de interes general.
Este evident că definirea serviciului public se face după natura juridică a organului care îl prestează și care trebuie neapărat să fie persoană publică, adică statul, colectivitate locală sau altă instituție publică. La această semnificație M. Haurion adaugă sintagma serviciu public prin “natură” pentru a se opune lărgirii semnificației serviciului public la orice tip de activitate.
Definiția interbelică a apărut ca o necesitate impusă de dezvoltarea economică spectaculoasă a societății care solicita servicii publice variate, flexibile și operative. Până în anul 1939, aceste servicii erau apanajul statului și instituțiilor sale care nu mai puteau face față cerințelor sociale, astfel încât s-a văzut nevoit să încredințeze unele servicii publice către alte persoane private. Astfel a apărut ideea prestării unui serviciu public prin intermediul unei firme private.
Această definiție rămânea deficitară pentru că nu preciza în ce condiții activitatea unei persoane private poate fi considerată serviciu public. Definiția actuală s-a conturat la sfârșitul anilor ’80 ca urmare a evoluției democrației, recunoscându-se faptul că unele servicii publice desfășurate de persoane private nu trebuie să se bucure neapărat de prerogativele puterii publice. Precizarea este necesară întrucât o serie de servicii publice de interes social cum ar fi cele de sănătate, cultură, învățământ etc. se realizează de către persoane private, dar fără prerogativele puterii publice.
Ideea democratismului și descentralizării a impus în practică sistemul preluării gestiunii serviciilor publice din mâna statului și predării lor către persoane private, în condițiile mai sus amintite. În jurisprudență s-a răspândit astfel sintagma “servicii private de interes general” care nu corespunde însă pe deplin celor trei condiții stabilite în practica administrației publice, nici chiar în țările dezvoltate. Cel puțin sub aspectul controlului, serviciile publice sunt subordonate administrației mai mult ca oricând.
Paul Negulescu consideră serviciul public drept „un organism creat de către stat, județ sau comună, cu o competență și putere determinate, cu mijloacele financiare procurate din patrimoniul general al administrației creatoare, pus la dispoziția publicului pentru a satisface în mod regulat și continuu o nevoie cu caracter general, căreia inițiativa privată nu ar putea să-i dea decât o satisfacție incompletă și intermitentă“.
Jan Rivero, atribuie noțiunii de serviciu public trei accepțiuni: 1) în sens organic, serviciul public desemnează un ansamblu de agenți și de mijloace pe care o persoană de drept public le utilizează pentru îndeplinirea unei anumite sarcini; 2) în sens material sau funcțional, serviciul public se referă la o activitate de interes general, pe care administrația este chemată sa o desfășoare; 3) a treia accepțiune atribuie o activitate ce reprezintă un serviciu public unui anumit regim juridic, derogatoriu de la dreptul comun.
Profesorul Ioan Alexandru specifică faptul că, în sens larg, serviciile publice sunt ansambluri de persoane și lucruri create în vederea satisfacerii unei nevoi publice de către o colectivitate publică, supuse autorității și controlului acesteia“.
În continuarea acestei idei, el afirmă că serviciul public poate fi definit ca fiind acea organizație de stat sau a colectivității locale, înființată de către autoritățile competente cu scopul de a asigura satisfacerea unor cerințe ale membrilor societății în regim de drept administrativ sau civil în procesul de executare a legii“.
La momentul actual, în rezultatul extinderii democrației sociale, inclusiv prin descentralizare, s-a înregistrat și se înregistrează un transfer de competențe de la nivel central la nivel local în materie de organizare și funcționare a serviciilor publice. Statul păstrează monopolul asupra unor servicii publice considerate de interes național pe care le înființează și le coordonează centralizat, cum sunt: poliția, starea civilă, prevenirea și stingerea incendiilor, etc. Este vorba, în special, de crearea acelor servicii care afectează libertățile fundamentale ale cetățenilor sau care presupun apariția unor categorii de instituții publice. În aceste condiții (ale descentralizării) colectivitățile teritoriale locale pot înființa servicii publice prin intermediul organului deliberativ al acestora, cu respectarea strictă a condițiilor stabilite de legislativ:
obligația de a înființa servicii publice de interes local numai în limitele legii, adică, o competență limitată la acele servicii publice care nu sunt statale.
autoritățile administrației locale au dreptul de a desfășura la nivel teritorial servicii publice cu caracter statal, cu precizarea că răspunderea revine primarului în limita competențelor delegate;
înființarea de servicii publice trebuie să urmeze procedura prevăzută de lege cu cele trei restricții: stabilirea obiectivului de activitate, organizarea și funcționarea în baza unui regulament emis de administrație, controlul modului în care își realizează prerogativele.
În sfera vieții sociale atribuțiile se circumscriu organizării și prestării serviciilor în domeniile învățământ, educație, asistență socială, infrastuctură locală, asigurarea calității contextului social.
a) Servicii învățământ, educație. Consiliul local decide construcția, gestionarea, întreținerea și echiparea instituțiilor preșcolare și extrașcolare (creșe, grădinițe de copii, școli de artă, de muzică);
b) Asistență socială. Consiliul local contribuie la realizarea măsurilor de protecție și asistență socială, asigură protecția drepturilor copilului; înființează și asigură funcționarea unor instituții de binefacere de interes local; primarul contribuie la realizarea măsurilor de asistență socială și ajutor social; coordonează activitatea de asistență socială privind copiii, persoanele în etate, invalizii, familiile cu mulți copii, alte categorii de persoane socialmente vulnerabile,
c) Infrastuctură. Consiliul local decide asupra lucrărilor de proiectare, construcție, întreținere și modernizare a drumurilor, podurilor, fondului locativ în condițiile Legii cu privire la locuințe, precum și a întregii infrastructuri economice, sociale și de agrement de interes local; decide înființarea instituțiilor publice de interes local, organizează serviciile publice de gospodărie comunală, determină suportul financiar în cazul cheltuielilor bugetare; primarul propune consiliului local schema de organizare și condițiile de prestare a serviciilor publice de gospodărie comunală, ia măsuri pentru buna funcționare a serviciilor respective de gospodărie comunală; asigură securitatea traficului rutier și pietonal prin organizarea circulației transportului, prin întreținerea drumurilor, podurilor și instalarea semnelor rutiere în raza teritoriului administrat;
d) Calitatea contextului social. Consiliul local contribuie la organizarea de activități culturale, artistice, sportive și de agrement de interes local; înființează și organizează târguri, piețe, parcuri și locuri de distracție și agrement, baze sportive și asigură buna funcționare a acestora; aprobă, în condițiile legii, planurile urbanistice ale localităților din componența unității administrativteritoriale respective, precum și planurile de amenajare a teritoriului; primarul exercită, în condițiile legii, supravegherea activităților din târguri, piețe, oboare, parcuri, spații verzi, locuri de distracție și agrement și ia măsuri operative pentru buna lor funcționare.
Pentru ca aceste servicii să fie adecvate timpului și locului unde ele există, este necesar un permanent proces de modernizare. Modernizarea serviciului public, până în prezent, nu s-a referit la delimitarea funcționarilor publici de funcționarii politici. Serviciul public moldovenesc este unul politizat. Acest fapt exclude sau diminuează esențial din profesionalismul acestuia și din capacitatea de a realiza o administrare eficientă.
Designul instituțional al guvernării poate fi structurat în două mari moduri. Primul, cel totalitaro-autoritar, în care administrația publică nu este divizată de puterea politică. Cel de a-l doilea, democratic, în care există o divizare în cadrul guvernării între politic și administrativ. În această ordine de idei, serviciul public poate fi fie politizat, fie nu. Platon M. definește noțiunea de politizare, cu referire la serviciul public, ca “substituirea de către criteriile politice a criteriilor bazate pe merit în selectarea, menținerea, promovarea, premierea și disciplinarea membrilor serviciului public.”
Instituționalizarea separării pozițiilor politice de cele administrative decurge din exigențele democratice față de sistemul politic. Sistemul politic democratic este bazat pe contrabalansarea reciprocă o instituțiilor și componentelor puterii și evitarea concentrării puterii. Din alt punct de vedere, pluralismul și alegerile libere care provoacă schimbarea partidelor de guvernământ necesită existența unui mecanism care ar asigura stabilitatea și continuitatea sistemului politic și a statului ca principala instituție politică.
Politicienii și funcționarii publici au diferite roluri și funcții în cadrul guvernării. Funcția principală a politicienilor constă în reprezentarea și promovarea intereselor diferitor grupuri sociale. Politicienii se caracterizează prin următoarele: se pronunță referitor la problemele importante ale societății; formulează scopurile dezvoltării societății; trebuie să dispună de dușmani politici; are voință și un caracter dur al comportamentului, politicianul fiind un luptător; utilizează demagogia, pune la îndoială ideile și acțiunile altor politicieni. Funcționarii publici din contra au scopul de a reprezenta interesul și binele comun al societății. Ei se caracterizează prin: inexistența dreptului la opinie proprie referitor la problemele importante ale societății; nu are dreptul să pună la îndoială acțiunile conducerii; reprezintă nu interesele particulare, dar cele generale; elaborează nu scopurile, ci mijloacele de atingere a acestora; luptă nu cu oponenții politici, ci cu circumstanțele; trebuie să fie tehnocrat, pentru funcționar este inacceptabilă demagogia.
2.3 Profesionalizarea Funcționarilor Publici – condiție sinequanon în realizarea performanțelor organizaționale
Vorbind în cadrul paragrafului dat despre îmbunătățirea performanței profesionale ca principalul deziderat în cadrul problematicii motivării angajaților din autoritățile publice, vom menționa inițial faptul că atît doctrina de specialitate precum și actele normative existente în materia gestionării resurselor umane, se conturează două noțiuni de politică de personal în administrația publică.
În primul rînd, noțiunea de politică a resurselor umane are un sens restrâns, referindu-se la principiile și regulile după care se realizează încheierea, modificarea sau desfacerea contractului de muncă, precum și drepturile, obligațiile personalului din administrația publică. În această privință nu există deosebiri esențiale între regimul juridic al persoanelor salariate în cadrul autorităților administrației publice și ceilalți salariați.
În al doilea rînd, noțiunea de politică a resurselor umane, are un sens larg, cuprinzând în plus principiile și regulile ce se referă la organizarea condițiilor necesare de a fi create în cadrul autorităților administrației publice pentru desfășurarea în bune condiții a activității personalului. În acest sens politica resurselor umane are în vedere:
pregătirea,
recrutarea,
selectarea,
promovarea
perfecționarea funcționarilor publici și a celorlalți salariați,
relațiile în cadrul autorităților administrației publice și cu beneficiarii administrației specializați în administrația publică.
În sensul dat, vom adăuga că politica resurselor umane în administrația publică trebuie să se realizeze potrivit unor coordonate:
Politica de personal are un rol funcțional, scopul ei constă în înfăptuirea optimă a sarcinilor administrației publice; politica resurselor umane se desfășoară cu respectarea fermă a criteriilor etico-morale și profesionale de apreciere, de repartizare și de promovare; politica resurselor umane în administrația publică are un caracter unitar pentru toate autoritățile administrației publice, deoarece însăși autoritățile administrației publice formează un sistem unitar; politica resurselor umane se bazează pe raționalitate și continuitate.
Politica de personal este rațională, și presupune, de asemenea, măsuri de schimbare și transformări treptate. Măsurile radicale și prea frecvente pot determina o instabilitate a resurselor umane din administrația publică sau mai mult o diminuare, atât a încrederii în funcționarii publici, cât și a cetățenilor în administrația publică. De aceea prin politica resurselor umane autoritățile administrației publice trebuie să-și asigure continuitatea, relativa stabilitate pentru acei care activează în administrația publică.
Politica de personal în administrația publică se caracterizează de asemenea printr-un profund umanitarism, care trebuie să aibă ca scop în sine nu numai derularea eficientă a activităților, ci și bunăstarea angajaților, nefiind neglijate interesele acestora.
Esența problemei abordate rezidă în faptul, că cele mai progresiste metode care vizează politicile de personal din lume au la bază experiența verificată de istorie. Aceste metode se sprijină pe cel mai trainic suport, reprezentat de tradițiile istorice, care, de fapt, alimentează toate ramurile sistemului administrativ central și al administrației publice locale.
Vorbind în continuare despre perfecționarea profesională a funcționarilor publici, ca o parte importantă a politicii de personal în Administrarea Publică, vom evidenția faptul că la momentul actual, perfecționarea profesională a resurselor umane din administrația publică presupune activitatea de aprofundare și de actualizare a cunoștințelor, de dezvoltare a aptitudinilor și de modelare a conținuturilor resurselor umane, necesare pentru realizarea eficientă a obiectivelor ce țin de activitatea profesională.
În sens general, vom începe de la afirmația conform căreia datorită transformărilor și dezvoltării rapide în toate domeniile de activitate, funcționarii publici, chiar și cei cu studii superioare, au nevoie de continuarea pregătirii profesionale, de anumite cursuri de perfecționare, întrucît cunoștințele teoretice, dacă nu sunt completate și actualizate permanent, devin insuficiente sau perimate, cu consecințe negative asupra activității funcționarilor și implicit a instituțiilor în care muncesc.
Împrospătarea cunoștințelor în perfecționarea sistematică a pregătirii profesionale constituie о obligație legală pentru funcționarii publici. Ei trebuie să fie preocupați pentru ridicarea continuă a cunoștințelor profesionale și însușirea a tot ceea ce este nou în sectoarele lor de activitate. Răspunderea pentru organizarea perfecționării pregătirii profesionale revine ministerelor, celorlalte organe ale administrației publice centrale și locale și instituțiilor publice.
Abordînd necesitatea perfecționării competențelor profesionale ca o latură importantă în cadrul funcționării sistemului administrativ contemporan, vom începe cu faptul că funcțiile publice ale statului sunt îndeplinite de către persone de stul de bine instruite și pregătite.
Persoanele care sunt abilitate în mod permanent să îndeplinească funcțiile publice ale statului necesită o pregătire prealabilă de o înaltă calitate, complexă și multiaspectuală. Este cunoscut – cadrele care urmează să activeze în domeniul administrării publice, pe lîngă alte calități, au nevoie de o bună cunoaștere a istoriei, politologiei, relațiilor administrative, dreptului constituțional, dreptului antreprenorial, sistemului informațional. Pregătirea respectivă a specialiștilor în domeniul dat are loc în cadrul sistemului de învățămînt național general sau specializat.
În sens general vom spune că instruirea și perfecționarea profesională a personalului reprezintă un proces pe parcursul căruia participanții dobândesc și își aprofundează cunoștințele teoretice și practice necesare desfășurării activităților prezente.
Există următoarele metode de perfecționare:
1. Metode de perfecționare la locurile de muncă: instructaj, rotație, dublare;
2. Metoda de perfecționare în afara locului de muncă: cursuri, seminare, studii în diferite instituții de învățământ, stagieri etc.
Rezumînd asupra importaneței metodei de perfecționare în afara locului de muncă, vom spune că ea este mai des utilizată în practica administrativă a multor state. Vizînd în continuare practica unui anumit stat, ne vom opri pe scurt asupra experienței României în domeniul instruirii profesionale a funcționarilor publici. Aici vom spune că preocuparea pentru perfecționarea funcționarilor publici se evidențiază atât prin înființarea secțiilor de administrație publică în cadrul facultăților de prestigiu din România, cât și prin intermediul structurilor administrative de formare continuă a funcționarilor publici – Institutul Național de Administrație, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Ministerul Administrației și Internelor, Centrele teritoriale de formare continuă pentru administrația publică locală. Conform art. XIX din Legea 161/2003 „funcționarilor publici care au absolvit forme de învățământ postuniversitar în specialitatea administrație publică sau care, la data intrării în vigoare a prezentului titlu, urmează una dintre formele de învîțămînt menționate le sunt echivalate aceste studii cu programele de formare și perfecționare în administrația publică, organizate de Institutul Național de Administrație.
În România s-a înființat Institutul Național de Administrație (INA), după modelul francez, în anul 2001 care are drept obiectiv perfecționarea pregătirii profesionale pentru funcționarii publici. INA organizează în principal, cursuri de formare profesională specializată în administrația publică, de 2 ani, în urma promovării unui concurs național organizat anual de Institutul Național de Administrație. Aceasta instituție a fost înființată în vederea respectării atât a principiului egalității la acces, cât și a imparțialității organizării unui concurs public pentru ocuparea unor posturi de funcționar public.
În Republica Moldova, perfecționarea profesională a funcționarilor publici se realizează în conformitate cu Regulamentul cu privire la dezvoltarea profesională continuă a funcționarilor publici aprobat prin Hotărîrea Guvernului privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public nr. 201 din 11.03.2009 și a Hotărîrii cu privire la aprobarea modificărilor și completărilor ce se operează în Hotărîrea Guvernului nr.201 din 11 martie 2009 nr. 697 din 05.08.2010. Astfel, dezvoltarea profesională continuă a funcționarilor publici se realizează prin activități de instruire de diferite tipuri și forme în vederea aprofundării și actualizării cunoștințelor, dezvoltării abilităților și modelării atitudinilor/comportamentelor necesare pentru exercitarea eficientă a atribuțiilor de serviciu.
Dezvoltarea profesională continuă a funcționarilor publici contribuie la realizarea următoarelor obiective: asigurarea implementării procesului de reformare a administrației publice; perceperea de către funcționarii publici a cetățenilor în calitate de clienți, consumatori ai serviciilor administrației publice, asigurînd transparența, accesibilitatea și calitatea serviciilor publice; sporirea nivelului de profesionalism a funcționarilor publici, a eficienței administrației publice; aplicarea în activitatea autorităților publice a tehnologiilor noi, inclusiv de prestare a serviciilor; sporirea nivelului de conștientizare de către funcționarii publici a necesității respectării normelor de conduită, evitării conflictului de interese și eradicării fenomenului de corupție; eficientizarea procesului de integrare europeană și dezvoltarea cooperării internaționale.
Procesul de dezvoltare profesională continuă este organizat și desfășurat în baza următoarelor principii:
respectarea dreptului funcționarului public la dezvoltarea profesională – fiecărui funcționar public trebuie să i se asigure posibilități egale la instruire, în și peste hotare, fără nici un fel de discriminare pe motive de sex, vîrstă, naționalitate, opțiune politică, confesiune, sănătate etc.;
obligativitatea dezvoltării profesionale – fiecare funcționar public trebuie să fie conștient de necesitatea actualizării cunoștințelor și abilităților proprii, menținerii prin instruire profesională continuă a experienței și calificării sale la nivelul necesar pentru realizarea eficientă a atribuțiilor de serviciu;
orientarea spre necesitățile de instruire – programele de instruire trebuie să fie orientate, în mod obligatoriu, spre satisfacerea necesităților de dezvoltare individuale (la nivel de funcționar public), de grup (la nivel de subdiviziune) și celor organizaționale (la nivel de autoritate publică);
descentralizarea procesului de dezvoltare profesională continuă – autoritățile publice au deplina competență în planificarea activităților de dezvoltare profesională, achiziționarea serviciilor de instruire, monitorizarea și evaluarea instruirii funcționarilor publici;
liberalizarea serviciilor de instruire – activitățile de dezvoltare profesională continuă se organizează în condițiile liberei cereri și oferte; fiecărui prestator al serviciilor de instruire i se asigură acces liber și posibilități egale de participare la procedura de achiziție a serviciilor de instruire.
În Republica , dezvoltarea profesională continuă a funcționarilor publici se realizează prin următoarele tipuri de instruire:
1) externă, care prevede că programele de instruire sînt realizate, de regulă, în mod centralizat pentru funcționarii publici din diferite autorități publice și este organizată/coordonată de către: a) Cancelaria de Stat; b) ministere, alte autorități publice, după caz, pentru specialiștii din autoritățile administrației publice locale și din alte autorități publice decît cele din subordine, care activează în domeniul de competență/specialitate; c) alte entități, inclusiv partenerii de dezvoltare pentru diferite categorii de personal din autoritățile publice centrale și locale;
2) internă, care prevede că programele de instruire sînt realizate pentru propriul personal și este organizată de autoritatea publică, achiziționînd, în caz de necesitate, servicii de instruire;
3) autoinstruire, organizată de către fiecare funcționar public.
În continuare vom menționa că perfecționarea funcționarilor, constituie motive de analiză și de frecvente controverse în mediul administrativ local. Primele reguli utile pentru o astfel de acțiune sunt reprezentate de:
politica unei competiții deschise pentru candidați;
selectarea managerilor în activitatea administrativă, ca element esențial de sprijin al activităților de conducere și organizare a instituțiilor publice; alocarea responsabilității reale în conducere;
rezistența funcționarilor în procesul efectiv de perfecționare.
În continuare vom menționa că perfecționarea profesională a funcționarilor publici, fapt care aduce la formarea lor, urmează căi specifice. Cerințele de bază în domeniu, sistematizând concluziile din practică și din literatura de specialitate, într-o interpretare nouă par a fi: înfățișare; cultură generală; spirit de observație; abilitate; agresivitate pozitivă; sinteză.
Printre elementele induse putem clasifica: comunicare; management (conducerea oamenilor și a proceselor); cunoștințe administrative, economice, juridice; viziune sistematică.
După cum menționează Ioan Maxim, procedurile de instruire și perfecționarea profesională a funcționarilor permit redimensionarea și sistematizarea de către aceștia a: cunoștințelor cu privire la sistemul administrativ local și la nivel extern; cunoașterea mecanismelor și procedeelor existente în domeniul relațiilor dreptului administrativ.
Principalele aptitudini pe care le capătă funcționarul în procesul de perfecționare profesională, este: abilitatea în negocieri și în activitatea publică curentă; observația, analiza, tactul, discreția, reținerea, după caz; aptitudinea de reprezentare; managementul instituției publice; abilitate în comunicare și în relațiile publice.
La momentul actual, în cadrul procesului de examinare a candidaților ce optează pentru încadrarea în instituțiile publice, comisiile de examinare evidențiază cele mai căutate și mai cerute calități pe care ar să le posede o persoană ce aspiră la o funcție dată, calități precum: atașamentul față de țară; cunoștințe profesionale de înaltă calitate, cunoașterea realităților politice; cunoștințe de cultură generală și stăpânirea la perfecție a limbii de stat; cu deosebit respect sunt salutate calitățile ca: caracter și personalitate puternică; curiozitate intelectuală; adaptabilitate și flexibilitate fizică; pricepere managerială, decență, maniere etice și devotament cu trup șu suflet cauzei profesionale și mai ales în interesul și pentru binele comun.
În consecință, cele expuse ne permit să generalizăm că formarea și perfecționarea profesională în domeniul adminstrării publice începe în instituțiile de învățămînt specializate, de regula în sistemele naționale de învățămînt superior. Acest fapt reflectă politica în domeniul învățămîntului a fiecărei țări, nivelul atins în pregătirea cadrelor cu studii superioare.
În sensul dat, conținutul cursurilor și programelor se ajustează evoluției și dinamicii activităților din domeniul sferei administrării publice. O atenție sporită în perfecționarea profesională în domeniul administrării publice se acordă însușirii activității date. O colaborare și conlucrare permanentă a instituțiilor de învățămînt cu autoritățile administrării publice centrale și locale al statelor este practicată și prezența tradițională, cadrele fiind pregătite la comanda acestor structuri.
În continuare vom menționa că tendința Republicii Moldova de integrare în Uniunea Europeană aduce în prim plan accelerarea transformărilor calitative în administrația publică și implicit a funcției publice, bazată pe depolitizarea structurilor administrației publice, eliminarea clientelismului politic și crearea unui corp de funcționari publici profesionist, stabil și imparțial. Toate acestea conduc la necesitatea elaborării și implementării unei strategii privind managementul funcției publice și a resurselor umane din administrația publică.
Pentru a răspunde necesităților impuse de diversificarea permanentă a cerințelor cetățenilor și a mediului economic, precum și de procesul de integrare, este necesară crearea și dezvoltarea unui corp profesionist de funcționari publici, stabil și neutru din punct de vedere politic, capabil să asigure funcționarea unei administrații publice eficiente, aflată într-o continuă transformare și adaptare.
În scopul asigurării unui act de management performant, managementul resurselor umane publici trebuie să aibă în vedere și gestionarea înalților funcționari publici învestiți cu o competență specifică.
Perfecționarea profesională a resurselor umane din administrația publică presupune activitatea de aprofundare și de actualizare a cunoștințelor, de dezvoltare a aptitudinilor și de modelare a conținuturilor resurselor umane, necesare pentru realizarea eficientă a obiectivelor ce țin de activitatea profesională.
Asigurarea cu cadre profesioniste, capabile să accelereze reformele, devine o sarcină primordială pentru Republica Moldova, deoarece calitatea cu care sînt derulate procesele de activitate în administrația publică, rezultatele înregistrate de acestea, sînt influențate în mod direct de nivelul de pregătire a funcționarilor publici, de perspectiva renovării potențialului uman din serviciul public, manageri cu o mentalitate nouă, cunoscători de stabilire a relațiilor cu reprezentanții instituțiilor private și cu societatea civilă. Astfel, este evidentă necesitatea dezvoltării profesionale temeinice a funcționarilor publici.
CAPITOLUL III. REPERE DE PERFORMANȚĂ ÎN ACTIVITATEA EXECUTIVĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI DIN CADRUL CONSILIULUI RAIONAL UNGHENI
3.1 Analiza generală a situației organizaționale la nivelul consiliului raional Ungheni
Necătînd la aprtenența politică a consilierilor raionali, vom spune că în activitatea sa, consiliul raional Ungheni este investit cu personalitate morală, și se bucură de autonomie administrativă față de stat, în scopul de a-i putea fi acordat statutul corespunzător.
În sensul normelor generale de activitate, consiliul raional Ungheni, fiind întemeiat pe principiile autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice, eligibilității autorităților publice locale și consultării cetățenilor în probleme locale de interes deosebit, beneficiază de autonomie decizională, organizațională, gestionară și financiară, avînd dreptul la inițiativă în tot ceea ce privește administrarea treburilor publice rationale și locale, exercitîndu-și, în condițiile legii, autoritatea în limitele raionului Ungheni.
Definind competențele (atribuțiile) consiliului raional, contrar statului Republica Moldova care se bucură de competențe originare, competențele consiliului raional sunt atribuite atît prin Constituție – art 113, fie prin legea nr. 436-XVI din 28.12.2006 cu privire la administrația publică locală, și aceasta fie într-un mod general pentru un domeniu, fie într-un mod enumerativ.
Punînd accent pe diversitatea politică a consilierilor raionali Ungheni, vom spune că instituția dată are în primul rînd o reprezentare populară unde deciziile se iau în plenul organelor direct alese de populație.
În funcționarea sa pe toată perioada mandatului, consiliul raional Ungheni se va axa pe următoarele principii, și anume:
Principiul colaborării. În conformitate cu această, directivă, membrii consiliului raional Ungheni vor colabora pentru a realiza programele și problemele cu care se confruntă raionul Ungheni.
Principiul conlucrării. În sensul dat, în realizarea obiectivelor pentru care a fost chemat să activeze, consiliul raional Ungheni va realiza mobilizarea tuturor membrilor săi în rezolvarea problemelor existente la moment.
Principiul flexibilității. Atît președindele, cît și fiecare mebru al consiliului raional Ungheni va da dovadă de competență și binedispunere în colaborarea cu staful celorlalte organe raionale și locale pentru depășirea problemelor existente.
Printre obiectivele generale ale consiliului raional Ungheni este aprobarea unei strategii de dezvoltare a raionului Ungheni, care ar propune urmare următoarele scopuri:
Ridicarea standardelor de viață.
Crearea locurilor de muncă.
Dezvoltarea armonioasă a localității.
Extinderea rețelei pentru gaze naturale.
Îmbunătățirea calității mediului ambiant.
Creșterea economică și reducerea sărăciei.
Instruirea și pregătirea forței de muncă.
Asistență și consultanță.
Modernizarea și consolidarea unităților de învățămînt.
Cooperare regională, interregională și internațională.
De asemenea, un rol important în dezvoltarea raionului revine și Secției nou formate în cadrul consiliului raional, numită Secția dezvoltare locală, integrare europeană și interregională, pe lîngă aparatul președintelui. Tinerii specialiști, din cadrul acestei secții, se ocupă cu elaborarea și implimentarea diferitor proiecte pentru atragerea investițiilor străine, cooperează cu agenții economici, cu organe non-guvernamentale.
În ceea ce privește existența acestei secții în alte raioane, nu se poate vorbi despre ea, din simplu fapt că raionul Ungheni și încă două unități teritoriale au fost selectate în vederea experimentării și evidențierii rezultatelor pentru dezvoltarea unităților administrativ – teritoriale.
Un moment special în funcționarea consiliului raional Ungheni este adoptarea Deciziei nr. 09-06 Cu privire la aprobarea unității de stat „Șeful serviciului de colectare a impozitelor și taxelor locale” și modificării Regulamentului serviciului sus menționat. Pasul dat a fost înfăptuit reieșind din necesitatea acumulării în bugetul local a surselor financire necesare pentru soluționarea problemelor comunității, plata salariilor bugetarilor, întreținerii școlilor și grădinițelor. În acest scop a fost creat acest serviciu, care are menirea să țină la control mersul achitării impozitelor și taxelor locale, să efectuieze evidența agenților economici, persoanelor fizice, întovărășirilor polilegumicole și să conlucreze cu ei în vederea îmbunătățirii activității.
În concluzie, vom evidenția faptul că dezvoltarea social – economică a raionului Ungheni și creșterea bunăstării tuturor locuitorilor, ține de rodul muncii sîrguincioase a unei singure echipe, formată din personalul organelor administrației publice locale de ambele nivele, din oameni de afaceri și din membrii organelor neguvernamentale, îndreptate spre eficientizarea procesului de conducere din această unitate administrativ –teritorială, în sensul dat distingînduse consiliul raional Ungheni.
Concluzii generale la capitol: Consiliul raional Ungheni este investit cu personalitate morală, și se bucură de autonomie administrativă față de stat. Consiliului raional, contrar statului Republica Moldova care se bucură de competențe originare. Instituția dată are în primul rînd o reprezentare populară unde deciziile se iau în plenul organelor direct alese de populație.
3.2 Asigurarea performanțelor organizaționale a consiliului raional Ungheni prin prisma activității eficiente a Funcționarilor Publici
Vorbind despre asigurarea performanțelor organizaționale a consiliului raional Ungheni prin prisma activității eficiente a Funcționarilor Publici, vom spune că eficientizarea activității Funcționarilor Publici a consiliului raional Ungheni are drept scop facilitarea integrarii mai rapide în instituție și asigurarea durabilă a performanețlor sale ridicate. Includem aici și incadrarea personalului care constă în ansamblul proceselor de atribuire efectivă a posturilor persoanelor selecționate, inclusiv întocmirea tuturor formalităților necesare.
Încadrarea și repartizarea la locul de muncă în cadrul consiliului raional Ungheni se face în funție de o serie de criterii cum ar fi:
educație și studii, cursuri de specializare efectuate etc.;
vechimea în muncă, experiența – pe un post similar sau asemănător cu cel care se dorește a fi ocupat;
rezultatele obținute la locurile de muncă anterior ocupate;
verificarea cunoștințelor profesionale, interviul, diferitele teste susținute pentru angajare;
trăsăturile psihologice, comportamentul social, anumite calități extraprofesionale etc.
În practica consiliului raional Ungheni, pentru integrarea personalului de execuție se recurge la stabilirea unui ghid (în persoana unui coleg mai experimentat sau a primarului și la înmânarea unui manual al angajatului care conține informații referitoare la:
prezentarea instituției;
condiții de muncă;
proceduri disciplinare;
organizare sindicală;
facilități medicale, de transport, cantina;
politici de instruire;
salarizare;
parcursuri de carieră etc.
Pentru funcționarii ierarhici din cadrul consiliului raional Ungheni se organizează ședințe de instruire speciale, turul instituției cu prezentarea noului angajat persoanelor cheie din cadrul instituției, dezbateri etc.
Analizând elementele caracteristice unui sau altui sistem de încadrare a personalului public vom determina următoarele trăsături caracteristice pentru primăria satului Bubuieci:
recrutarea într-o funcție publică din cadrul primăriei se face pe parcursul carierei. Cu toate că conform legiuitorului ca metode de recrutare sunt nominalizate: concursul, numirea și angajarea, însă nu este concretizat pentru care funcții – politice sau de carieră. Lipsa unor concretizări oferă posibilitate autorităților administrației publice să utilizeze acea metodă care o consideră că este utilă și care au un caracter formal. De cele mai multe ori nu se ține seama de practica acumulată într-o funcție publică. De aceea este important de a deosebi metodele de recrutare utilizate pentru posturile politice și separat pentru posturile de carieră profesională;
la încadrarea într-o funcție publică o cerință obligatorie este prezența diplomei de calificare care oferă posibilitate solicitantului să ocupe un post de specialitate;
de cele mai dese ori nu este limită de vârstă pentru marea majoritate a posturilor;
pentru funcțiile politice nu este importantă formarea inițială sistematică, pe când pentru funcțiile de specialitate (de carieră) este importantă formarea inițială. Din 1993 în Republica Moldova a fost inițiat procesul de pregătire a specialiștilor în domeniul administrației publice, oferind a doua specialitate, însă aceasta nu prezintă un factor motivator pentru avansare pe o scară ierarhică mai superioară;
nu există un sistem de promovare în funcția publică bine stabilit, care ar oferi posibilitate autorităților administrației publice crearea rezervei de cadre, în deosebi pentru funcțiile politice.
În cadrul consiliului raional Ungheni sunt utilizate două metode de integare a personalului:
Conceperea programelor de integrare profesională. Un sistem eficient de integrare profesională trebuie conceput cu atenție, din punct de vedere al atitudinii, comportării și informațiilor necesare noilor funcționari. Pregătirea noilor angajați se realizează astfel încît aceștia să simtă că aparțin instituției în care activează și sunt importanți pentru realizarea sarcinilor trasate în regulamentele de activitate.
Aceasta se poate realiza numai dacă noilor angajați li se încredințează sarcini concrete și dacă li se atribuie obiective precise. Noii angajați simt nevoia de a fi utili și de a-și valorifica cunoștințele. De aceea funcționarii ierarhici, șefii derecțiilor și membrii grupurilor de muncă trebuie să fie pregătiți să primească noii angajați. Este foarte neplăcut pentru un nou angajat ca, sosind la locul de muncă să fie întîmpinat cu expresii de genul: " nu știam că veți veni la lucru" sau" cum vă numiți?". Această atitudine crează o atmosferă de neîncredere și adversitate. Colegii trebuie informați despre sosirea noului angajat. Ei pot participa direct la integrarea noului angajat, constituind în același timp și surse primare de obținere a informațiilor.
În continuare, în scopul realiefării gradului de eficiență în activitatea funcționarilor consiliului raional Ungheni, am elaborat un chestionar printre toți angajații instituției respective. El va reliefa gradul de competență și eficiență a activității funcționarilor publici. Datele de ordin personal, solicitate mai jos au fost necesare doar în scop de analiză și identificarea perceperii problematicii eficienței activității în cauză de către funcționarii publici.
Organizarea dialogului cu noii funcționari încadarți. Pe parcursul procesului de integrare este necesar să se urmărească activitatea noului angajat și să se poarte un dialog, la anumite intervale, pentru a se cunoaște problemele care îl preocupă. Funcționarul ierarhic trebuie să conducă discuțiile astfel încît noul angajat să fie liber să-și spună părerile, să poată pune întrebări care să-i dezvăluie ignoranța și chiar să nu fie de acord cu părerile șefului.
În ultim context vom prezenta gîndul conform căruia, pentru asigurarea unei integrări rapide și eficiente a noilor angajați în cadrul consiliului raional Ungheni, este nevoie de a fi elaborate un Cod de conduită a funcționarilor la nivelul primăriei comunei. În sensul dat, Codul va avea are drept scop stabilirea unor norme de conduită în serviciul public și informarea noului angajat în procesul de integrare profesională cu privire la conduita pe care trebuie s-o adopte funcționarul public în vederea oferirii unor servicii publice de calitate; asigurarea unei administrări mai bune pentru realizarea interesului public; contribuirea la prevenirea și eliminarea corupției din cadrul consiliului raional Ungheni și crearea unui climat de încredere între cetățeni și primăria satului.
În sensul de mai sus propune următorul proiect:
Articolul 2 din Cod va fixa principiile de conduită ale funcționarului public, cum ar fi: a) legalitate; b) imparțialitate; c) independență; d) profesionalism.
Principiile menționate în art.2 Codul le transfotmă în obligații, deoarece în articolele următoare care poartă aceleași denumiri cu principiile se stabilesc următoarele dispoziții:
Art.3 – în exercitarea atribuțiilor ce îi revin, funcționarul public este obligat să respecte Constituția Republicii Moldova, legislația în vigoare și tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte, precum și regulamentul de ordine interioară a primăriei și atribuțiile ce ține de fișa postului iar în cazul în care funcționarul public care consideră că i se cere sau că este forțat să acționeze illegal sau în contradicție cu normele de conduită va comunica acest fapt conducătorilor săi;
Art.4 – funcționarul public este obligat să ia decizii și să întreprindă acțiuni în mod imparțial, nediscriminatoriu și echitabil, fără a acorda prioritate unor persoane sau grupuri în funcție de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau origine socială. Funcționarul public trebuie să aibă un comportament bazat pe respect, exigență, corectitudine și amabilitate în relațiile sale cu publicul, precum și în relațiile cu conducătorii, colegii și subordonații;
Art.5 – apartenența politică a funcționarului public nu trebuie să influențeze comportamentul și deciziile acestuia, precum și politicile, deciziile și acțiunile autorităților publice. În exercitarea funcției publice, funcționarului public îi este interzis: a) să participe la colectarea de fonduri pentru activitatea partidelor politice și a altor organizații social-politice; b) să folosească resursele administrative pentru susținerea concurenților electorali; c) să afișeze, în incinta autorităților publice, însemne sau obiecte inscripționate cu sigla sau denumirea partidelor politice ori a candidaților acestora; d) să facă propagandă în favoarea oricărui partid; e) să creeze sau să contribuie la crearea unor subdiviziuni ale partidelor politice în cadrul autorităților publice. Art.6 – funcționarul public are obligația să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu cu responsabilitate, competență, eficiență, promptitudine și corectitudine. Și în sfîrșit, art.7 reglementează principiul loialitatății, care nu figurează ca principiu în art.2 dar care are o asemenea calitate și obligă funcționarul public să servească cu bună-credință autoritatea publică în care activează, precum și interesele legitime ale cetățenilor.
CONCLUZII și RECOMANDĂRI
Ca efect al celor menționate mai sus, vom stipula următoarele concluzii:
Am stabilit faptul că funcționarii publici, în sensul strict, sînt titularii unor funcții permanente, în condițiile legii, în cadrul unei administrații publice și cărora li se aplică regimul prevăzut de dreptul constituțional și dreptul administrativ. Sunt împărțiți în diferite categorii, fiecare având responsabilitățile și îndatoririle sale în dependență de locul ce-l ocupă în scară ierarhică administrativă.
Am sesizat faptul că la momentul actual, funcționarii publici sunt împărțiți în diferite categorii, fiecare având responsabilitățile și îndatoririle sale în dependență de locul ce-l ocupă în scara ierarhică administrativă.
Am clarificat faptul că în Republica Moldova, distingem 3 ranguri de funcționari publici, pentru fiecare fiind stabilite. Rangul întâi include funcționarii de conducere din autoritățile publice centrale, conducătorii autorităților administrației publice a unităților teritoriale autonome cu statut special; Rangul doi, include funcționarii de conducere din unitățile autorităților publice centrale, funcționarii de execuție din aceste autorități și funcționarii de conducere din autoritățile administrației publice locale; Rangul trei, include ceilalți funcționari din aparatul autorităților administrației publice locale.
Am demonstrat faptul că o analiză profundă a sarcinilor funcțiilor de către persoanele angajate în instituțiile publice, în scopul realizării eficiente a misiunii instituției publice, ne demonstrează că rolul pe care îl joacă funcționarii are multe afinități, dar și deosebiri.
Am constatat că valoarea unei instituții publice constă, alături de mijloacele materiale sau financiare de care dispune, și în potențialul său uman, potențial care trebuie să dispună de anumite capacități, de o anumită pregătire profesională, experiență de activitate, grad de cultură.
Interesul și dorința fiecărui membru a instituției publice de a – și cunoaște instituția și munca pe care urmează să o desfășoare în cadrul ei sunt necesare, însă nu sunt suficiente pentru a se realiza o integrare eficientă în instituție. Aici trebuie să intervină și conducerea instituției care trebuie să dea dovadă de interes pentru a cunoaște competența profesională, nivelul de cultură, trăsăturile de caracter și perspecivele de dezvoltare ale fiecărui membru al colectivului.
Am clarificat faptul că valențele integratorii ale colectivului de muncă reprezintă factorii obiectivi de influențare a procesului de integrare și vizează: normele sociale ale instituției, normele de muncă, programul de muncă; condițiile de muncă, reprezentate prin nivelul de dotare cu tehologii performante, microclimatul, condiții de igienă; caracteristicile socio-profesionale ale grupului integrator, și anume, nivelul de pregătire profesională și generală, coeziunea acestuia, deprinderi, vechimea în muncă, profesie și organizație a membrilor, rezultatele generale în muncă; condiții socio-culturale, exprimate de locuințe date noilor funcționari din alte localități, condiții de petrecere a timpului liber, cantine, creșe; șefii direcți ai noilor angajați trebuie să medieze între disponibilitățile integrative ale persoanei și valențele integratorii ale grupului de muncă, care să includă pregătirea grupului de muncă în vederea primirii noilor angajați, informarea acestora din urma asupra specificului și caracteristicilor posturilor de muncă unde au fost repartizați și ale oamenilor cu care vor lucra, urmărirea procesului integrării și soluționarea promptă a dificultăților apărute pe parcurs.
Am stabilit că pentru integrarea noilor angajați trebuie îndeplinite trei cerințe: definirea clară și exactă a condițiilor muncii respective;ajutarea noului funcționar pentru acomodarea la cerințele muncii pe care o va desfășura;insuflarea încrederii în instituția în care activează și în capacitatea lui de a învăța repede și a se putea acomoda cu noul său colectiv.
Am constatat faptul că în majoritatea statelor europene integrarea funcționarilor publici este efectuată în baza principiilor de egal acces în serviciul public și recrutare după merit. Principiul de egal acces în funcția publică pentru prima dată a fost formulat în "Declarația drepturilor omului și cetățeanului" (Franța, 1789 ), articolul 6, în care se spune că toți cetățenii pot fi admiși în mod egal la toate locurile și posturile publice, după capacitățile lor, și fără altă distincție decât cea a virtuților și a talentelor lor. Acest principiu se impune peste tot, fiind preluat și de "Declarația universală a drepturilor omului". În articol se menționează că orice persoană are dreptul de a avea acces, în condiții de egalitate, la funcțiile publice în sa.
Este nevoie de elaborarea unui cond de Conduită. În sensul de mai sus vom propune următorul proiect:
Articolul 2 din Cod va fixa principiile de conduită ale funcționarului public, cum ar fi:
a) legalitate;
b) imparțialitate;
c) independență;
d) profesionalism.
Principiile menționate în art.2 Codul le transfotmă în obligații, deoarece în articolele următoare care poartă aceleași denumiri cu principiile se stabilesc următoarele dispoziții:
Art.3 – în exercitarea atribuțiilor ce îi revin, funcționarul public este obligat să respecte Constituția Republicii Moldova, legislația în vigoare și tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte, precum și regulamentul de ordine interioară a primăriei și atribuțiile ce ține de fișa postului iar în cazul în care funcționarul public care consideră că I se cere sau că este forțat să acționeze illegal sau în contradicție cu normele de conduită va comunica acest fapt conducătorilor săi;
Art.4 – funcționarul public este obligat să ia decizii și să întreprindă acțiuni în mod imparțial, nediscriminatoriu și echitabil, fără a acorda prioritate unor persoane sau grupuri în funcție de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau origine socială. Funcționarul public trebuie să aibă un comportament bazat pe respect, exigență, corectitudine și amabilitate în relațiile sale cu publicul, precum și în relațiile cu conducătorii, colegii și subordonații;
Art.5 – apartenența politică a funcționarului public nu trebuie să influențeze comportamentul și deciziile acestuia, precum și politicile, deciziile și acțiunile autorităților publice. În exercitarea funcției publice, funcționarului public îi este interzis:
a) să participe la colectarea de fonduri pentru activitatea partidelor politice și a altor organizații social-politice;
b) să folosească resursele administrative pentru susținerea concurenților electorali;
c) să afișeze, în incinta autorităților publice, însemne sau obiecte inscripționate cu sigla sau denumirea partidelor politice ori a candidaților acestora;
d) să facă propagandă în favoarea oricărui partid;
e) să creeze sau să contribuie la crearea unor subdiviziuni ale partidelor politice în cadrul autorităților publice.
Art.6 – funcționarul public are obligația să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu cu responsabilitate, competență, eficiență, promptitudine și corectitudine.
Și în sfîrșit, art.7 reglementează principiul loialitatății, care nu figurează ca principiu în art.2 dar care are o asemenea calitate și obligă funcționarul public să servească cu bună-credință autoritatea publică în care activează, precum și interesele legitime ale cetățenilor.
BIBLIOGRAFIE
Acte normative
Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994, a întrat în vigoare la 27 august 1994 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1994. – Nr.1, art 39
Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public nr. 158-XVI din 04.07.2008. Monitorul Oficial nr.230-232/840 din 23.12.2008
Legea cu privire la Guvern nr. 64-XII din 31.05.90. Republicat: Monitorul Oficial nr.131-133/1018 din 26.09.2002
Legea cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică nr. 199 din 16.07.2010. Monitorul Oficial nr.194-196/637 din 05.10.2010; Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public nr. 98 din 28.05.2010. Monitorul Oficial nr.117-118/359 din 09.07.2010
Legea cu privire la statutul personalului din cabinetul persoanelor cu funcții de demnitate publică nr. 80 din 07.05.2010. Monitorul Oficial nr.117-118/357 din 09.07.2010
Legea nr.8 din 10.02.2011 privind modificarea Anexei nr.1 la Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public nr. 158-XVI din 04.07.2008. În vigoare 22.02.2011
Legea nr.98 din 28.05.2010 de modificare a art 42 din Legea nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public. În vigoare 09.07.2010
Legea pentru aprobarea Clasificatorului unic al funcțiilor publice nr. 155 din 21.07.2011. Monitorul Oficial nr.164-165/480 din 04.10.2011
Hotărîre cu privire la aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, structurii și efectivului-limită ale aparatului central al acestuia nr. 793 din 02.12.2009. Monitorul Oficial nr.174-176/875 din 04.12.2009
Hotărîre cu privire la aprobarea Regulamentului privind organizareași funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, structurii și efectivului-limită ale aparatului central al acestuia nr. 778 din 27.11.2009. Monitorul Oficial nr.173/856 din 01.12.2009
Hotărîre cu privire la aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării, structurii și efectivului-limită ale aparatului central al acestuia nr. 939 din 16.08.2007. Monitorul Oficial nr.131-135/975 din 24.08.2007
Hotărîre cu privire la aprobarea Regulamentului, structurii și efectivului-limită ale Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor nr. 695 din 18.11.2009. Monitorul Oficial nr.169-170/774 din 24.11.2009
Hotărîre cu privire la aprobarea Regulamentului, structurii și efectivului-limită ale aparatului central al Ministerului Educației nr. 653 din 06.11.2009. Monitorul Oficial nr.162/721 din 10.11.2009
Hotărîre cu privire la Ministerul Ecologiei și Resurselor Naturale nr. 679 din 17.06.2004. Monitorul Oficial al R.Moldova nr.100-103/828 din 25.06.2004
Hotărîre cu privire la Ministerul Justiției al Republicii Moldova nr. 129 din 15.02.2000. Monitorul Oficial al R.Moldova nr.19-20/210 din 24.02.2000
Hotărîre cu privire la reglementarea activității Ministerului Finanțelor nr. 1265 din 14.11.2008. Monitorul Oficial nr.208-209/1278 din 21.11.2008
Hotărîre pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, structurii și efectivului-limită ale aparatului central al acestuia nr. 690 din 13.11.2009. Monitorul Oficial nr.166-168/768 din 20.11.2009
Hotărîre pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, structurii și efectivului-limită ale aparatului central al acestuia nr. 397 din 31.05.2011. Monitorul Oficial nr.95/458 din 07.06.2011
Hotărîre pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționareaMinisterului Culturii, structurii și efectivului-limităale aparatului central al acestuia nr. 696 din 19.11.2009. Monitorul Oficial nr.169-170/775 din 24.11.2009
Hotărîrea cu privire la aprobarea modificărilor și completărilor ce se operează în Hotărîrea Guvernului nr.201 din 11 martie 2009 nr. 697 din 05.08.2010. Monitorul Oficial nr.145-147/780 din 13.08.2010
Studii de specialitate
Afanasieva N., Vasile Cantarji, Marcela Dilion etc, Participarea femeilor în viața publică și politică: provocări și impedimente. Studiu, Chișinău 2006, p. 44
Alexandru I., Matei L., Servicii publice – abordare juridico-administrativă, management și marketing, Editura Economică, București, 2010, p. 2-3
Androniceanu A. Management public. București: Editura economică, 2009. p. 184
Arseni Al., Drept constituțional și instituții politice, vol.I. – Chișinău, 2007
Brezoianu D., Drept administrativ, Partea specială, Ed.Titu Maiorescu, București, 2002, p. 340
Burduș E., Căprărescu Gh. Fundamentele managementului organizației. București: Ed. Economică, 2009, p. 481
Chiorescu Iu., Instituția funcționarului public din Republica Moldova: aspectele formării și dezvoltării //Moldoscopie (Probleme de analiză politică). – Revistă științifică trimestrială. – Chișinău: USM, nr.2 (XXIX), 2005, p. 21-28
Corbeanu I, Drept administrativ, Editura Lumina Lex, București, 2002, p. 207-209
Costache Gh., Bantuș A., Principiile activității serviciului public. Argumente și concluzii. Legea și viața, 2009, nr.4, p. 33-36
Costachi Gh., Balmuș V., Guțuleac V. Problemele administrării de stat. – Chișinău, 2002, p. 96
Creangă I., Curs de Drept Administrativ, Vol I, Chișinău 2004, p. 170
Drăganu T., Drept constituțional și instituții politice, tratat elementar, vol.II. București, 2008, p. 170
Gîf-Deac I., Gîf-Deac I. I. Managementul activităților diplomatice. București: ALL, 2001. p. 58
Guțuleac V., Balmuș V., Problemele administrării de stat. Chișinău: Editura Fundației Draghiștea, 2002, p. 59
Iorgovan A., „Tratat de drept administrativ”, Editura Allbeck, București, 2001, ediția a III-a, vol I, p. 525
Iorgovan A., Drept administrativ român. – București, 2010, p. 122
Iorgovan A., Tratat de drept administrativ, vol.I, Ediția a III-a. – București, 2001, p. 491
Ivan S., M. Bădescu, A. Neagu, Administrație publică, Editura Lumina Lex, București, 2002, p. 63
Jalencu M. Managementul Resurselor Umane. Chișinău: UCCM, 2003. p. 48
Kooiman J., Administrarea obștească: niveluri, modele și structuri de interacțiune socialpolitică. În: Pierre, Jon. Dezbateri asupra administrării. -Ch.:Î.E.P Știința, 2006, p. 28
Lefter V., Manolescu A. Managementul Resurselor Umane. – București, Ed. Didactică și Pedagogică, 2005. p.73
Manda C., D.Banciu, Cezar Manda. Administrația publică și cetățeanul. București, 2013, p. 4
Manda C., Drept administrativ, Ed. Victor, București, 2000, p. 105
Mîța S., Participarea femeilor din Moldova la viața politică a statului. În: Legea și viața, 2008, nr.10, p.25-28
Mountfield, R. Senior civil service appointments: impartiality and political neutrality in democratic transitions. // Sokolyk S. (ed.) Democratic Transition: Senior Civil Servants and the Political–Administrative Interface. Kyiv: K.I.S. Publishers, 2005, p. 40
Negoiță Al., Drept administrativ și știința administrației, Editura Atlas Lex SRL, București, 1993, p. 79
Negoiță Al., Drept administrativ și știința administrației. – București, 2011, p. 188
Negru B., Negru A., Teoria general a dreptului și statului, Chișinău 2007, p. 237
Negru C., Concepte și corelații asupra statutului funcționarului public european // Legea și viața, 2010, nr.12, p. 26
Negulescu P., Tratat de drept administrativ, București, 1934, p. 552
Nusbaumer J., Les Services, nouvelle donnée de l’economie, Economica, Paris, 2004, p. 4
Palihovici S. Reforma administrației publice din Republica Moldova în contextul integrării europene. Autoref. tezei de dr. în științe politice. Chișinău, 2008, p. 12
Parlaghi A. P. Managementul administrației publice locale, Editura Art Print, București, 2004, p. 31
Petrescu R. N., Drept administrativ și elemente de știința administrației, vol. II, Editura Cordial Lex, Cluj-Napoca, 1997, p. 99
Platon M. Administrația publică. Curs de lecții. Chișinău: Universul, 2008, p. 25
Plumb I., Managementul serviciilor publice, Editura A.S.E., București 2000, p. 61
Popa V., Chiriac L., Mocanu V. Ghidul funcționarului public. Chișinău: SC „Tehnologii intelectuale”, 2007, p. 346
Popa V., Drept parlamentar, Chișinău, ULIM, 1999, p. 108
Preda M., Autoritățile administrației publice, Editura Lumina Lex, București 2009, p. 65
Preda M., Drept administrativ, Partea generală, Ed.Lumina Lex, București, 2000, p. 75
Preda M., Tratat elementar de drept administrativ român, Ediție revăzută și actualizată cu practica judiciară de profil, București, Editura Lumina Lex, 1996, p.78
Prisăcaru V., Funcționarii publici, Editura All Beck, Bucurețti, 2004, p. 33-34
Romandaș N. Dreptul protecției sociale. Chișinău: Universitas, 2011, p. 47
Saca V. Știința politică în contextul transformărilor postsovietice. // Analele Universității de Stat din Moldova. Seria „Științe socioumanistice”. V.II. – Chișinău: USM, 2004, p. 122
Santai I., Drept administrativ și știința administrației. Volumul 1. Cluj-Napoca: Risoprint, 2002, p. 57
Șapovalov B., Asigurarea de pensie a vieții – garanție a bătrâneții decente. // Fin-Consultant.- 2008.- Nr. 2, p. 38
Sîmboteanu A., Reformarea administrației publice în Republica Moldova în contextual ajustării ei la standardele europene // Conferința științifico-practică. – Chișinău, AAP, 2004, p. 12
Solomon C., Aspecte ale vieții politice în Republica Moldova (1989-2002), Chișinău: CE USM, 2002, p. 18
Spanou, C. Abandonner ou renforcer l’état webérien ? Revue française d’administration publique, 2003, N° 1-2 (105-106), p.109-120
Ștefănescu I. T., Tratat de dreptul muncii, vol. I, Editura Lumina Lex, București, 2003, p.33
Tarangul E.D., Tratat de drept administrativ român, Tipografia „Glasul Bucovinei”, Cernăuți, 2004, p. 243
Țurcan T., Comunicarea și eficacitatea managerială. Chișinău: Centrul Editorial al UPS „Ion Creangă”, 2005, p. 96
Vedinaș V., Constanța Călinoiu. Statutul funcționarului public european. Ed. a II- a. București: Universul Juridic, 2007, p. 78
Vedinaș V., Drept administrativ și instituții politico-administrative. Manual practic. București: Lumina Lex, 2002, p. 356
Vedinaș V., Legea nr.188/1999 privind statutul juridic al funcționarului public, republicată, comentată și adnotată. Ed. a III-a. București: Ed. Lumina Lex, 2004, p. 350-352
Vedinaș V., Statutul funcționarilor publici, Editura Nemira, București, 1998, p. 31
Ziller J., Egalite et merite. L'acces a la Fonction Publique dans les Etats de la Communaute Europeenne, Institut Europeen d'Administration Publique, Bruylant, Bruxelles, 1998, p. 13
Zubco V., Controlul activității autorităților administrației publice – măsură de prevenire a infracțiunilor de corupție, în "Prevenirea și combaterea corupției în Republica Moldova: aspecte teoretice și practice". Materialele conf.int., 19-20 noiemb., 2004. Chișinău, 2004
Алехин А., Кармолицкий А., Козлов Ю. Административное право Российской Федерации. Москва: Зерцало, 2000, p. 128
Волков Н.А. „Органы советского государственного управления”, Москва, 1960, p. 94
Комментарий к Гражданскому процессуальному кодексу РСФСР. – М.: Изд-во "СПАРК", 1996., p. 364
Марков, С.А. Политические профессии. // Полития, 2009, nr.2, p.48
Масловский, М. В. Теория бюрократии Макса Вебера и современная политическая социология. Нижний Новгород: ННГУ, 2007, p. 24
Мошняга В., Цуркан В., Руснак Г. Институционализация политологии как учебной дисциплины в Ресспублике Молдова. // MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Partea XXIV, Chișinău: USM, 2004, p. 5
Alte surse
Hotărîrea Curții Constituționale privind controlul constituționalității art. 30 alin. (5) și (6) din Legea nr. 64-XII din 31.05.1990 „Cu privire la Guvern” în redacția Legii nr.83-XIV din 08.07.1998 „Pentru modificarea Legii cu privire la Guvern” nr.4 din 04.02.1999 // Monitorul Oficial nr. 22-23/12 din 04.03.1999
Date statistice a Secției studii a Academiei de Administrare Publică pe lîngă Președintele Republicii Moldova (2000-2010), Chișinău, AAP, 2011
Decizia a fost luată în temeiul art.160 al Titlului VI al Codului Fiscal, Legii pentru punerea în aplicare a Titlului VI al Codului Fiscal nr.1056-XIV din 16 iunie 2000, Legii privind taxele locale nr.186-XIII din 19 iulie 1994, Legii privind administrația publică locală nr. 436-XVI din 28.12.2006, Legii privind finanțele publice locale nr.397-XV din 16.10.2002 și Legii serviciului public nr.443-XII din 04.05.1995
Decizia Colegiului civil și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr.3r-1861/2006 din 13.12.2006. Buletinul Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova, 2007, nr.4, p..11
Decizia Colegiului civil și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova. Dosarul nr.3r-685/2006 din 19.04.2006
ANEXA I
Structura personalului după gen în Republica Moldova în anul 2011
Sursa: RAPORT CU PRIVIRE CU PRIVIRE ȘI STATUTUL FUNCȚIONARULUI PUBLIC în autoritățile publice. Anul 2011. Chișinău 2012
ANEXA II
Structura personalului după gen în APC, 2011
Sursa: RAPORT CU PRIVIRE CU PRIVIRE ȘI STATUTUL FUNCȚIONARULUI PUBLIC în autoritățile publice. Anul 2011. Chișinău 2012
ANEXA III
Structura personalului după gen în APL, 2011
Sursa: www.statistica.md
ANEXA IV
Proporția femeilor și bărbaților în cadrul organelor administrării publice de nivel central și local
■ Proporția femeilor și bărbaților în organele administrării publice de nivel central?
□ Proporția femeilor și bărbaților în sistemul administrării publice de nivel local?
Sursa: Afanasieva N., Vasile Cantarji, Marcela Dilion etc, Participarea femeilor în viața publică și politică: provocări și impedimente. Studiu, Chișinău 2006
Factorii care cel mai mult motivează funcționarii publici
ANEXA V
Informații generale despre respondent
Cum credeți, actualul proces de reformă a funcției publice incurajează:
Vă rugăm să vă expuneți asupra următoarelor enunțuri:
Cum apreciați relațiile dumneavoastră cu:
Vă rugăm să vă expuneți asupra următoarelor enunțuri:
Indicați de cine au fost organizate activitățile de instruire la care ați participat, apreciind utilitatea acestora: de la 1 (inutil) la 5 (utilitate absoluta)
Cum au influențat activitatea dvs.? (de la 1 (deloc) la 5 (absolut))
BIBLIOGRAFIE
Acte normative
Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994, a întrat în vigoare la 27 august 1994 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1994. – Nr.1, art 39
Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public nr. 158-XVI din 04.07.2008. Monitorul Oficial nr.230-232/840 din 23.12.2008
Legea cu privire la Guvern nr. 64-XII din 31.05.90. Republicat: Monitorul Oficial nr.131-133/1018 din 26.09.2002
Legea cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică nr. 199 din 16.07.2010. Monitorul Oficial nr.194-196/637 din 05.10.2010; Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public nr. 98 din 28.05.2010. Monitorul Oficial nr.117-118/359 din 09.07.2010
Legea cu privire la statutul personalului din cabinetul persoanelor cu funcții de demnitate publică nr. 80 din 07.05.2010. Monitorul Oficial nr.117-118/357 din 09.07.2010
Legea nr.8 din 10.02.2011 privind modificarea Anexei nr.1 la Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public nr. 158-XVI din 04.07.2008. În vigoare 22.02.2011
Legea nr.98 din 28.05.2010 de modificare a art 42 din Legea nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public. În vigoare 09.07.2010
Legea pentru aprobarea Clasificatorului unic al funcțiilor publice nr. 155 din 21.07.2011. Monitorul Oficial nr.164-165/480 din 04.10.2011
Hotărîre cu privire la aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, structurii și efectivului-limită ale aparatului central al acestuia nr. 793 din 02.12.2009. Monitorul Oficial nr.174-176/875 din 04.12.2009
Hotărîre cu privire la aprobarea Regulamentului privind organizareași funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, structurii și efectivului-limită ale aparatului central al acestuia nr. 778 din 27.11.2009. Monitorul Oficial nr.173/856 din 01.12.2009
Hotărîre cu privire la aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării, structurii și efectivului-limită ale aparatului central al acestuia nr. 939 din 16.08.2007. Monitorul Oficial nr.131-135/975 din 24.08.2007
Hotărîre cu privire la aprobarea Regulamentului, structurii și efectivului-limită ale Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor nr. 695 din 18.11.2009. Monitorul Oficial nr.169-170/774 din 24.11.2009
Hotărîre cu privire la aprobarea Regulamentului, structurii și efectivului-limită ale aparatului central al Ministerului Educației nr. 653 din 06.11.2009. Monitorul Oficial nr.162/721 din 10.11.2009
Hotărîre cu privire la Ministerul Ecologiei și Resurselor Naturale nr. 679 din 17.06.2004. Monitorul Oficial al R.Moldova nr.100-103/828 din 25.06.2004
Hotărîre cu privire la Ministerul Justiției al Republicii Moldova nr. 129 din 15.02.2000. Monitorul Oficial al R.Moldova nr.19-20/210 din 24.02.2000
Hotărîre cu privire la reglementarea activității Ministerului Finanțelor nr. 1265 din 14.11.2008. Monitorul Oficial nr.208-209/1278 din 21.11.2008
Hotărîre pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, structurii și efectivului-limită ale aparatului central al acestuia nr. 690 din 13.11.2009. Monitorul Oficial nr.166-168/768 din 20.11.2009
Hotărîre pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, structurii și efectivului-limită ale aparatului central al acestuia nr. 397 din 31.05.2011. Monitorul Oficial nr.95/458 din 07.06.2011
Hotărîre pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționareaMinisterului Culturii, structurii și efectivului-limităale aparatului central al acestuia nr. 696 din 19.11.2009. Monitorul Oficial nr.169-170/775 din 24.11.2009
Hotărîrea cu privire la aprobarea modificărilor și completărilor ce se operează în Hotărîrea Guvernului nr.201 din 11 martie 2009 nr. 697 din 05.08.2010. Monitorul Oficial nr.145-147/780 din 13.08.2010
Studii de specialitate
Afanasieva N., Vasile Cantarji, Marcela Dilion etc, Participarea femeilor în viața publică și politică: provocări și impedimente. Studiu, Chișinău 2006, p. 44
Alexandru I., Matei L., Servicii publice – abordare juridico-administrativă, management și marketing, Editura Economică, București, 2010, p. 2-3
Androniceanu A. Management public. București: Editura economică, 2009. p. 184
Arseni Al., Drept constituțional și instituții politice, vol.I. – Chișinău, 2007
Brezoianu D., Drept administrativ, Partea specială, Ed.Titu Maiorescu, București, 2002, p. 340
Burduș E., Căprărescu Gh. Fundamentele managementului organizației. București: Ed. Economică, 2009, p. 481
Chiorescu Iu., Instituția funcționarului public din Republica Moldova: aspectele formării și dezvoltării //Moldoscopie (Probleme de analiză politică). – Revistă științifică trimestrială. – Chișinău: USM, nr.2 (XXIX), 2005, p. 21-28
Corbeanu I, Drept administrativ, Editura Lumina Lex, București, 2002, p. 207-209
Costache Gh., Bantuș A., Principiile activității serviciului public. Argumente și concluzii. Legea și viața, 2009, nr.4, p. 33-36
Costachi Gh., Balmuș V., Guțuleac V. Problemele administrării de stat. – Chișinău, 2002, p. 96
Creangă I., Curs de Drept Administrativ, Vol I, Chișinău 2004, p. 170
Drăganu T., Drept constituțional și instituții politice, tratat elementar, vol.II. București, 2008, p. 170
Gîf-Deac I., Gîf-Deac I. I. Managementul activităților diplomatice. București: ALL, 2001. p. 58
Guțuleac V., Balmuș V., Problemele administrării de stat. Chișinău: Editura Fundației Draghiștea, 2002, p. 59
Iorgovan A., „Tratat de drept administrativ”, Editura Allbeck, București, 2001, ediția a III-a, vol I, p. 525
Iorgovan A., Drept administrativ român. – București, 2010, p. 122
Iorgovan A., Tratat de drept administrativ, vol.I, Ediția a III-a. – București, 2001, p. 491
Ivan S., M. Bădescu, A. Neagu, Administrație publică, Editura Lumina Lex, București, 2002, p. 63
Jalencu M. Managementul Resurselor Umane. Chișinău: UCCM, 2003. p. 48
Kooiman J., Administrarea obștească: niveluri, modele și structuri de interacțiune socialpolitică. În: Pierre, Jon. Dezbateri asupra administrării. -Ch.:Î.E.P Știința, 2006, p. 28
Lefter V., Manolescu A. Managementul Resurselor Umane. – București, Ed. Didactică și Pedagogică, 2005. p.73
Manda C., D.Banciu, Cezar Manda. Administrația publică și cetățeanul. București, 2013, p. 4
Manda C., Drept administrativ, Ed. Victor, București, 2000, p. 105
Mîța S., Participarea femeilor din Moldova la viața politică a statului. În: Legea și viața, 2008, nr.10, p.25-28
Mountfield, R. Senior civil service appointments: impartiality and political neutrality in democratic transitions. // Sokolyk S. (ed.) Democratic Transition: Senior Civil Servants and the Political–Administrative Interface. Kyiv: K.I.S. Publishers, 2005, p. 40
Negoiță Al., Drept administrativ și știința administrației, Editura Atlas Lex SRL, București, 1993, p. 79
Negoiță Al., Drept administrativ și știința administrației. – București, 2011, p. 188
Negru B., Negru A., Teoria general a dreptului și statului, Chișinău 2007, p. 237
Negru C., Concepte și corelații asupra statutului funcționarului public european // Legea și viața, 2010, nr.12, p. 26
Negulescu P., Tratat de drept administrativ, București, 1934, p. 552
Nusbaumer J., Les Services, nouvelle donnée de l’economie, Economica, Paris, 2004, p. 4
Palihovici S. Reforma administrației publice din Republica Moldova în contextul integrării europene. Autoref. tezei de dr. în științe politice. Chișinău, 2008, p. 12
Parlaghi A. P. Managementul administrației publice locale, Editura Art Print, București, 2004, p. 31
Petrescu R. N., Drept administrativ și elemente de știința administrației, vol. II, Editura Cordial Lex, Cluj-Napoca, 1997, p. 99
Platon M. Administrația publică. Curs de lecții. Chișinău: Universul, 2008, p. 25
Plumb I., Managementul serviciilor publice, Editura A.S.E., București 2000, p. 61
Popa V., Chiriac L., Mocanu V. Ghidul funcționarului public. Chișinău: SC „Tehnologii intelectuale”, 2007, p. 346
Popa V., Drept parlamentar, Chișinău, ULIM, 1999, p. 108
Preda M., Autoritățile administrației publice, Editura Lumina Lex, București 2009, p. 65
Preda M., Drept administrativ, Partea generală, Ed.Lumina Lex, București, 2000, p. 75
Preda M., Tratat elementar de drept administrativ român, Ediție revăzută și actualizată cu practica judiciară de profil, București, Editura Lumina Lex, 1996, p.78
Prisăcaru V., Funcționarii publici, Editura All Beck, Bucurețti, 2004, p. 33-34
Romandaș N. Dreptul protecției sociale. Chișinău: Universitas, 2011, p. 47
Saca V. Știința politică în contextul transformărilor postsovietice. // Analele Universității de Stat din Moldova. Seria „Științe socioumanistice”. V.II. – Chișinău: USM, 2004, p. 122
Santai I., Drept administrativ și știința administrației. Volumul 1. Cluj-Napoca: Risoprint, 2002, p. 57
Șapovalov B., Asigurarea de pensie a vieții – garanție a bătrâneții decente. // Fin-Consultant.- 2008.- Nr. 2, p. 38
Sîmboteanu A., Reformarea administrației publice în Republica Moldova în contextual ajustării ei la standardele europene // Conferința științifico-practică. – Chișinău, AAP, 2004, p. 12
Solomon C., Aspecte ale vieții politice în Republica Moldova (1989-2002), Chișinău: CE USM, 2002, p. 18
Spanou, C. Abandonner ou renforcer l’état webérien ? Revue française d’administration publique, 2003, N° 1-2 (105-106), p.109-120
Ștefănescu I. T., Tratat de dreptul muncii, vol. I, Editura Lumina Lex, București, 2003, p.33
Tarangul E.D., Tratat de drept administrativ român, Tipografia „Glasul Bucovinei”, Cernăuți, 2004, p. 243
Țurcan T., Comunicarea și eficacitatea managerială. Chișinău: Centrul Editorial al UPS „Ion Creangă”, 2005, p. 96
Vedinaș V., Constanța Călinoiu. Statutul funcționarului public european. Ed. a II- a. București: Universul Juridic, 2007, p. 78
Vedinaș V., Drept administrativ și instituții politico-administrative. Manual practic. București: Lumina Lex, 2002, p. 356
Vedinaș V., Legea nr.188/1999 privind statutul juridic al funcționarului public, republicată, comentată și adnotată. Ed. a III-a. București: Ed. Lumina Lex, 2004, p. 350-352
Vedinaș V., Statutul funcționarilor publici, Editura Nemira, București, 1998, p. 31
Ziller J., Egalite et merite. L'acces a la Fonction Publique dans les Etats de la Communaute Europeenne, Institut Europeen d'Administration Publique, Bruylant, Bruxelles, 1998, p. 13
Zubco V., Controlul activității autorităților administrației publice – măsură de prevenire a infracțiunilor de corupție, în "Prevenirea și combaterea corupției în Republica Moldova: aspecte teoretice și practice". Materialele conf.int., 19-20 noiemb., 2004. Chișinău, 2004
Алехин А., Кармолицкий А., Козлов Ю. Административное право Российской Федерации. Москва: Зерцало, 2000, p. 128
Волков Н.А. „Органы советского государственного управления”, Москва, 1960, p. 94
Комментарий к Гражданскому процессуальному кодексу РСФСР. – М.: Изд-во "СПАРК", 1996., p. 364
Марков, С.А. Политические профессии. // Полития, 2009, nr.2, p.48
Масловский, М. В. Теория бюрократии Макса Вебера и современная политическая социология. Нижний Новгород: ННГУ, 2007, p. 24
Мошняга В., Цуркан В., Руснак Г. Институционализация политологии как учебной дисциплины в Ресспублике Молдова. // MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Partea XXIV, Chișinău: USM, 2004, p. 5
Alte surse
Hotărîrea Curții Constituționale privind controlul constituționalității art. 30 alin. (5) și (6) din Legea nr. 64-XII din 31.05.1990 „Cu privire la Guvern” în redacția Legii nr.83-XIV din 08.07.1998 „Pentru modificarea Legii cu privire la Guvern” nr.4 din 04.02.1999 // Monitorul Oficial nr. 22-23/12 din 04.03.1999
Date statistice a Secției studii a Academiei de Administrare Publică pe lîngă Președintele Republicii Moldova (2000-2010), Chișinău, AAP, 2011
Decizia a fost luată în temeiul art.160 al Titlului VI al Codului Fiscal, Legii pentru punerea în aplicare a Titlului VI al Codului Fiscal nr.1056-XIV din 16 iunie 2000, Legii privind taxele locale nr.186-XIII din 19 iulie 1994, Legii privind administrația publică locală nr. 436-XVI din 28.12.2006, Legii privind finanțele publice locale nr.397-XV din 16.10.2002 și Legii serviciului public nr.443-XII din 04.05.1995
Decizia Colegiului civil și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr.3r-1861/2006 din 13.12.2006. Buletinul Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova, 2007, nr.4, p..11
Decizia Colegiului civil și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova. Dosarul nr.3r-685/2006 din 19.04.2006
ANEXA I
Structura personalului după gen în Republica Moldova în anul 2011
Sursa: RAPORT CU PRIVIRE CU PRIVIRE ȘI STATUTUL FUNCȚIONARULUI PUBLIC în autoritățile publice. Anul 2011. Chișinău 2012
ANEXA II
Structura personalului după gen în APC, 2011
Sursa: RAPORT CU PRIVIRE CU PRIVIRE ȘI STATUTUL FUNCȚIONARULUI PUBLIC în autoritățile publice. Anul 2011. Chișinău 2012
ANEXA III
Structura personalului după gen în APL, 2011
Sursa: www.statistica.md
ANEXA IV
Proporția femeilor și bărbaților în cadrul organelor administrării publice de nivel central și local
■ Proporția femeilor și bărbaților în organele administrării publice de nivel central?
□ Proporția femeilor și bărbaților în sistemul administrării publice de nivel local?
Sursa: Afanasieva N., Vasile Cantarji, Marcela Dilion etc, Participarea femeilor în viața publică și politică: provocări și impedimente. Studiu, Chișinău 2006
Factorii care cel mai mult motivează funcționarii publici
ANEXA V
Informații generale despre respondent
Cum credeți, actualul proces de reformă a funcției publice incurajează:
Vă rugăm să vă expuneți asupra următoarelor enunțuri:
Cum apreciați relațiile dumneavoastră cu:
Vă rugăm să vă expuneți asupra următoarelor enunțuri:
Indicați de cine au fost organizate activitățile de instruire la care ați participat, apreciind utilitatea acestora: de la 1 (inutil) la 5 (utilitate absoluta)
Cum au influențat activitatea dvs.? (de la 1 (deloc) la 5 (absolut))
s
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Activitatea Executiva A Functionarilor Publici In Asigurarea Performantelor Autoritatilor Publice (ID: 108731)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.