Activitatea Economica a Restaurantului Le Clos Savoyard

LUCRARE DE LICENȚĂ

Agenții economici

CUPRINS

ANEXE

INTRODUCERE

Activitatea economică se bazează pe activitatea egenților economici care bine înțeles nu îndeplinesc același rol sau funcții dar care se întâlnesc pe piața participând astfel la dezvoltarea procesului de vânzare – cumpărare. Studiul „Agenții economici” este structurat în trei capitole care cuprind caracteristicile principale ale acestora și exemplicate în capitolul trei prin intermediului unui agent economic cu activitate gastronomică – restaurantul „Le Clos Savoyard”.

In primul capitol intitulat „Prezentarea generală a agenților aconomici” s-a pus accentul pe tipologie, funții și principalele caracteristici ale agenților. Acest este un centru de decizie independent ceea ce înseamnă că este reprezentat de un individ, de un grup sau de o societate care ia decizii de ordin economic fără a apela la alte grupuri sau organizații.

Cel de-al doilea capitol este construit potrivit activităților agenților economici pe piață fiind intitulat în același mod: „ Activitatea agenților economici în cadrul economiei de piață”. Aici s-a analizat pe lângă principalele caracteristici/trăsături, principii ale economiei de piață, precum și circuitul de piață, principalele caracteristici ale unei firme prezentată ca agent economic bazându-se pe drepturi obligații și metode de analiză economică a acestora.

Capitolul trei sau studiul de caz cuprinde date economice privind activitatea restaurantului „Le Clos Savoyard” care este un agent gastronomic. Acesta este situat în orășelul Chapelle d’Abondance din Alpii Franței. In acest capitol s-a analizat pe lângă mediul extern și intern, piața, concurenți și analiza financiară pe ultimii trei ani de activitate. Planurile de dezvoltare nu sunt foarte ample sau bine redate având în vedere că începând cu anul 2015 acest restaurant va fi propus vânzării. Persoana responsabilă de acesta are un alt proiect pentru un alt restaurant mult mai mare și într-un loc unde fluxul de clienți este mult mai mare.

LISTA FIGURILOR

LISTA TABELELOR

CAPITOLUL I

PREZENTAREA GENERALĂ A AGENȚILOR ECONOMICI

1.1. Agenți economici – definiții

Când un professor își cumpără o carte, un agricultor face un împrumut la bancă, un student își achită taxele de însciere la universitate, un pensionar își vinde acțiunile, un copil își cumpără dulciuri, au loc diferite activități economice; ceea ce înseamnă că fiecare persoană participă într-o măsură mai mare sau mai mică la viața economică, fapt care ne permite să definim acești contribuabili ca fiind agenți economici.

Potrivit dreptului commercial, “un agent economic este reprezentat de o persoană sau grup de persoane care desfasoară anumite activități conform obiectului de activitate și cu care banca intra în contact”.

“Aceștea mai pot fi definiți ca fiind niște entități de natură tehnică, economică, socială, juridică cu existență patrimonială recunoscută și prin care anumiți subiecți – persoane (indivizi) sau grupuri – promovează în mod coerent acțiuni ce decurg din propriile interese. Fiecărui subiect îi e specifică o relație funcțională de tip “subiect-funcție” într-un anumit cadru spațio-temporal, relație prin care aceștia intră în dependență unii cu alții. ” Acest termen este intâlnit și sub denumirea de întreprinzător, unitate economică sau comerciant, care sunt folosite în vederea aducerii în discuție a agentului economic, dar care nu îl definesc în totalitate.

Profesorul francez de filozofie Maurice Lagueux, a vorbit în lucrarea sa “Agentul economic – raționalitate maximă sau minimă”, despre un agent economic rațional sau mai puțin rațional. Acesta a realizat mai exact în lucrarea sa două portrete “fictive” cu calități și defecte ale acestor entități economice. Din punct de vedere rațional acesta a înzestrat agentul economic (într-un sens ideal/fictiv) cu următoarele calități:

– Puterea deducției (intuiției) – în comerț sau într-o altă activitate economică există situații în care este necesar un răspuns imediat, sau întreprinderea unor acțiuni rapide, fapt care nu le permite agenților economici să realizeze toate calculele necesare sau să analizeze toate variantele posibile pentru a acționa cât mai convenabil în ceea ce priveste venitul său.

– abilități logice de calcul – pentru un agent economic, ideal ar fi dacă ar dispune de o capacitate de calcul extraordinară cu ajutorul careea să aibă posibilitatea realizării tuturor operațiunilor economice necesare. Dar cum acest lucru este aproape imposibil (referire la persoane), Maurice Lagueux a ilustrat prin această caracteristică posibilitatea agentului economic de a deduce cât mai rapid și corect toate consecintele tuturor operațiunilor ce urmează să le realizeze.

– Puterea de selectare – în acest caz profesorul se referă la selectarea priorităților și acțiunilor ce au mai multă importanță în activitățile ce urmează a fi realizate.

– Abilitatea de ași crește profitul și profesionalismul personalului – un gent economic ideal trebuie să fie foarte creativ în ceea ce priveste găsirea a cât mai multe soluții de sporire a profitului precum și creșterea calității personalului său.

Pornind de la aceste calități acordate într-o formă ideeală unor entități economice Maurice Lagueux l-a citat pe Strotz, spunând că, obligatoriu comportamentul unui agent economic rațional trebuie să fie asociat cu cel al unei personae inteligente care nu pune pe prim plan interesul propriu.

Având în vedere că economia ca sistem cuprinde totalitatea activităților ce au ca rol producerea și schimbul de bunuri, precum și satisfacerea nevoilor umane, agentul economic este mijlocul prin care aceste lucruri se materializează. Cu alte cuvinte acesta are dreptul de a plăti, cumpăra, vinde, dreptul de ași susține clauza în fața unui tribunal, de a deține proprietăți, etc, lucru care demonstrează că acesta poate fi atât persoană fizică cât și o societate economică.

1.2. Principalele funcții ale agenților economici

Pornind de la subcapitolul anterior putem afirma faptul că agenții economici îndeplinesc mai multe funții în ceea ce privete activitatea economică și nu doar cea de producător sau consummator. Prin urmare funcțiile au fost clasificate în următoarea potrivit cărora s-a realizat și o clasificare a agenților economici: funcția de producție; funcția de consum; funcția de distribuție.

Funcția de producție – “are in vedere imaginea unei intreprinderi asigurand desfasurarea procesului de productie. Prin intermediul acesteea se combina rational factori de productie prin diverse modalitati.” Aceasta este clasificată în trei tipuri:

– Producția de piață – aceasta este reprezentată de totalitatea bunurilor respective a serviciilor realizate în vederea supunerii procesului de vânzare cumpărare, proces ce caracterizează piața;

– Producția non-piață – reprezintă totalitatea serviciilor oferite gratuit de diferite instituții în scopuri bine stabilite;

– Producția proprie – totalitateea bunurilor sau serviciilor ce sunt produse pentru uzaj propriu, cu alte cuvinte nu sunt nici comercializate și nici donate altor instituții/personae decât producătorilor;

– Producția financiară – totalitatea serviciilor/produselor bancare sau a instuțiilor financiare care sunt diverse, unele pot fi gratuite, altele nu.

Funcția de consum este la rândul ei descompusă în două funcții importante și anume:

– consumul intermediar care reprezintă totalitatea “cumpărărilor de bunuri și servicii destinate consumului pentru obținerea de alte bunuri și servicii”

– consumul final are în vedere “folosirea unui bun care nu participă la crearea altor bunuri, iar mărimea reprezintă valoarea bunurilor economice utilizate, pentru satisfacerea directă a nevoilor umane, individuale și collective. In cadrul acestuia se include consumul final al gospodăriilor populației și consumul final al administrației publice și private, consumuri finale de bunuri create de administrații publice și private, care nu formează obiectul vanzării-cumpărării pe piață, este comensurat valoric prin costurile acestor bunuri”.

Functia de distribuție – “joacă un rol deosebit de important în activitatea firmei (agent economic). Aceasta contribuie la valorificarea mărfurilor, respectiv încasarea contravalorii acestora și pune la dispoziția consumatorilor bunurile și serviciile de care aceștia au nevoie, indiferent de distanța la care se află centrele de producție.

Prin repetabilitatea și mărimea comenzilor primite din partea clienților, cât și prin aprovizionarea permanentă a producătorilor, în funcție de necesități, distribuția joacă și rolul de regulator al producției, iar prin procesul de stocare:

– se realizează echilibrul dintre cerere și ofertă în diferite perioade ale anului și în zone geografice diferite;

– se stabileste momentul optim al livrării în raport cu cererea, distribuția îndeplinind aici rolul de atenuator al oscilațiilor sezoniere;

– se determină, din perspectiva cheltuielilor de distribuție, nivelul optim al costurilor totale.”

1.3. Clasificarea agenților economici

Sistemul economic permite clasificarea agenților economici pe sectoare instituționale după proveniența resurselor. Astfel se disting șapte sectoare instituționale: Gospodăriile (Menajele); Societățile non-financiare; Instituțiile financiare; Societățile de asigurări; Administrațiile publice; Administrațiile private; Străinătatea (Exteriorul sau restul lumii).

1. Gospodăriile sau menajele sunt reprezentate de orice persoană sau grup de persoane care locuiesc împreună și funcționează ca o entitate distinctă. Acești agenți economici joacă un rol foarte important în economie:

– influientează forța de muncă, schimbul precum și salariul;

– consumă bunuri și servicii ceea ce se mai numește și “consum de uz-casnic”.

Prin urmare principala funcție a gospodăriilor este funcția de consum de bunuri și servicii finale sau producerea de bunuri de autoconsum. Resursele de care dispun menajele pot fi venituri care vin din muncă, din proprietate și venituri din transfer. In cadrul acestui sector se regăsesc:

– Gospodăriile individuale sau independente, adică ansamblul de familii care trăiesc într-o locuință separartă;

– Gospodăriile colective, care cuprind populația colectivităților: internate, cazărmi, aziluri, închisori, mănăstiri.

2. Societatile non-financiare – în această categorie sunt cuprinși toți agenții economici care au ca funcție principală producerea de bunuri și servicii non-financiare precum și consumul de materii prime, material, energie, programe informatice, care sunt consumuri intermediare, spre deosebire de consumul gospodăriilor care este un consum final.

Resursele societăților nonfinanciare provin din vânzarea bunurilor și serviciilor produse.

3. Instituțiile financiare – acest sector este reprezentat de entitățile economice a căror funcție este finanțarea altor agenți economici. Ea este o funcție de intermediere între agenții economici cu capacitate de finanțare și agenții economici nevoi de finanțare. Pentru a exercita această funcție, ele au rolul de a colecta, transforma și repartiza disponibilitățile financiare. Resursele instituțiilor financiare sunt veniturile provenite din exercitarea funcției de finanțare, dar și alte venituri pentru servicii furnizate altor agenți economici, care sunt reprezentate de diferența pozitivă dintre dobânda percepută pentru împrumuturile acordate și dobânda depunătorilor, ca parte a uzufructului generat de cedarea dreptului de folosire a banilor.

4. Societățile de asigurări în acest sector se întâlnesc toate entitățile economice ce au ca primă activitate asigurarea, prin care riscurile individuale se transformă în riscuri colective, garantând plata unei despăgubiri în cazul producerii riscului asigurat. Sociatățile de asigurări pot fi publice sau private, iar resursele lor provin din cotizațiile voluntare și obligatorii.

5. Administrațiile publice care cuprind instituțiile nonguvernamentale, la nivel central sau local, care exercită funcția princiă funcția principală de a produce servicii necomerciale pentru societate și membrii ei și de a efectua redistribuirea venitului și a bogației naționale. Un exemplu pot fi instituțiile de învățământ public care garantează securitatea socială, colectivitățile locale, justiția, infrastructura publică rutieră, etc.

6. Administrațiille private reprezintă o categorie de agenți economici care au ca funcție principal prestarea de servicii non-comerciale destinate anumitor agenți economici. Un exemplu ar fi: fundațiile, sindicatele, partidele politice, asociațiile culturale, asociațiile religioase, cluburile sportive, etc.

7. Străinătatea nu este un sector instituțional sistematic sostituit. “Reprezintă toți agenții economici aparținând altor economii naționale cu care agenții economici interni intra în relații economice. Străinătatea influiențează activitatea economică internă prin fluxuri de factori de produție, de bunuri și servicii, de venituri și cheltuieli generate de: activitatea desfășurată de agenții naționali în străinatate; activitatea desfășurată de agenții străini pe teritoriul național; activitățile de import – export, acordarea – primirea de împrumuturi, asigurări, turism, etc.”

Agenții economici ce pot fi clasificați și connform functiei lor principale și anume: “agenți economici ce produc bunuri reprezentati prin firme; agenți economici consumatori; agenți economici financiari; administrațiile, agenți economici externi – diferite firme și reprezentanțe ale străinilor în țară și ale rezidenților pe teritoriul altor țări.”

1.4. Rolul agenților economici

Nevoile umane sunt satisfăcute de producția proprie sau de produsele obținute în urma schimbului, modalități care s-au desfășurat concomitent, dar odată cu trecerea timpului ele s-au schimbat semnificativ. Acestea se regăsesc în două activități economice: Economia naturală și economia de schimb.

Economia naturală ¬ este o modalitate de realizare a tuturor ectivităților astfel încât dorințele consumatorilor să fie îndeplinite fără a avea loc o altă activitate, cum ar fi schimbul.

Economia de schimb – însă se bazează pe separarea muncii în cadrul social, prin care sunt genrați agenți specifici activității. Prin urmare specializarea reprezentanților economici în acest context are în vedere mai întâi interesele economice, ficsând astfel hotarâri relative, sau mai bine zis potrivit teoriei avantajului relative;

“Avantajul comparativ (relativ) îl are agentul economic atunci când obține un bun cu un cost de oportunitate mai mic în raport cu al celorlalți. Acesta deține un avantaj absolut atunci cand produce o cantitate dată de bunuri cu mai puține resurse în raport cu oricare alt agent sau reciproc cu resurse identice obține o cantitate mai mare de bunuri.

In ceea ce privește avantajul relativ (comparativ) este necesară determinarea costului de oportunitate, adică aprecierea pe care un agent economic o acordă șanselor la care renunță atunci când face alegerea.” Potrivit pieței reprezentanții economici iau decizii, iar pierderea bunurilor are în vedere criterii economice;

Autonomia este fundamentată pe interesul agenților economici izvorât din proprietate și se realizează în modalități diferite în raport de o formă sau alta de proprietate;

Prin urmare mulțimea operațiilor și tranzacțiilor care au loc între agenții economici formează, în derularea lor, un circuit economic în care sunt cuprinse: activitățile economice, subiecții economici, tranzacțiile și obiectul acestora.

Activitățile ­ premisa tranzacțiilor economice se referă la totalitatea operațiilor care urmăresc, direct sau indirect, satisfacerea trebuințelor de bunuri economice: pot fi grupate în trei categorii:

– operații cu bunuri și servicii, care privesc producția, schimbul și utilizarea bunurilor în cursul unei perioade date;

– operații de repartiție ce contribuie la formarea și distribuirea veniturilor legate de procesele de producție (plata salariilor, subvenții etc.)

– operații financiare, care se referă la modificarea volumului și structurii activelor și/sau pasivelor agenților economici;

Potrivit subcapitolului anterior, repezentanți ai transferurilor sunt firmele economice impărțite în mai multe categorii: “întreprinderi (firme), gospodării (menaje), instituții financiar-bancare, administrațiile publice și cele private, străinătatea. Obiectul tranzacțiilor economice însă, este reprezentat de bunurile produse (corporale și incorporale), serviciile factorilor de producție, precum și de monedă.”

CAPITOLUL II

ACTIVITATEA AGENȚILOR ECONOMICI ÎN CADRUL ECONOMIEI DE PIAȚĂ

2.1. Trăsături și princiipii ale economiei în cadrul pieței

Economia în cadrul pieței reprezintă o modalitate nouă, de organizare a economiei, prin care toți oamenii pot acționa liber și fără piedici, individual și productiv, în același timp cu dinamica pieței. Modalitatea respectivă face posibilă satisfacerea dorințelor clienților numindu-se astfel schimb monetar.

Mecanismul prin care se caracterizează economia de piață are următoarele componente: “piața, cererea, oferta, concurența, costul, prețul, profitul, mediul ambiant. Condițiile de bază care permit apariția, dezvoltarea și menținerea economiei de piață și care trebuie îndeplinite simultan sunt:

– specializarea: se referă la separarea agenților economici pe activități, produse, etc;

– schimbul: este corolarul logic și practic al specializării, presupunând schimbul de activități între agenții economici, într-un anumit raport de schimb astfel nevoile economice încât să poată fi satisfăcute în cât mai bune condiâii pentru toâi;

– moneda: este mijlocul cel mai bun de intermediere a schimbului economic, datorită faptului că are cea mai mare lichiditate;

– proprietatea privată: constă în exercitarea liberă a ansamblului atributelor proprietății (posesie, folosință, dispoziție, uzufruct)”.

Potrivit teoreticienilor în domaniu putem menționa faptul că “piața este spațiul economic în care are loc întâlnirea cererii cu oferta, specializandu-se astfel în procesul de vânzare-cumpărare. Din acest punct de vedere se distinge piața bunurilor și piața serviciilor. Principiile care asigură funcționarea eficientă a mecanismelor economiei de piață sunt:

– prevalarea, garantarea și dezvoltarea proprietății private;

– formarea liberă a tuturor categoriilor de prețuri;

– menținerea unui prag funcțional al proceselor de agregare structurală a proprietății private din economie;

– intervenția statului exclusiv prin instrumentele economiei de ajustare.

Trăsăturile definitorii ale economiei de piață performanța sunt:

– caracter predominant industrial al structurii;

-criteriul avantajului comparativ de specializare nu mai operează din perspectiva înzestrării proprii cu factori de producție ci, mai ales din perspectiva posibilității economice de acces la factorii de producție;

– dinamica ridicată a inovației tehnologice;

– principalul element de decizie microeconomica devenind costul salarial;

– predominanța firmelor mici și mijlocii;

– prelevanța ofertei asupra cererii (cresterea frecventei crizelor economice de supraproducție);

– dinamica concretă a somajului și inflației; informația devine element de decizie și calcul.”

2.2. Circuitul economic de piață

“Circuitul economic este un model simplificat al relațiilor de schimb existente într-o economie de piață. Această ideee i-a aparținut la început lui Richard Cantillon, iar mai târziu François Quesnay care a întocmit al său tablou economic,” acest model se restrânge la relațiile dintre sectoarele consumatori și producători.

Circuitul economic reprezintă circuitul bunurilor și al banilor între cele două sectoare. Influențele din partea statului, a instituțiilor de credit, a circuitelor de bunuri, dar și a relațiilor economice internaționale (import-export), nu sunt luate în considerare.

Figura nr 2.1 – Circuitul de piață

Activitatea firmelor este reprezentată de totalitatea intrărilor și respective a ieșirilor care genereaza fouă category de fluxuri economice ce vor fi discutate in subcapitolul următor. “De la gospodării sau menage, circulă spre firme elementele necesare producției de bunuri și servicii: muncă, pământ, capital. Iar de la firme spre gospodării circulă de obicei bunurile destinate satisfacerii nevoilor acestora.”

2.3. Fluxuri economice

Potrivit subcapitolului anterior se poate deduce faptul că circuitul economic este definit de patru elemente:

“1. Activitățile economice – modalitatile ce au ca primă funcție satisfacerea nevoilor de bunuri, modalitățile respective se pot fi împărțite în patru grupe :

– operații ce vizează bunurile si

– operații de repartiție – re prezinta modalitățile de repartizare și de realizare a veniturilor legate de sistemul de producție și a celor de proprietate;

-operații financiare – schimbarea volumului și formei activelor și pasivelor reprezentanților economici ce intruchipează de societățile, întreprinderile administrațiile.

2. Reprezemțanții economici – care sunt de fapt societățile, întreprinderile, administrațiile publice, administrațiile private, exteriorul, acestea îndeplinesc următoarele trăsături:

– sunt reprezentanți unici ai activității economice;

– reprezintă doar interese personale;

– se comportă doar în funcție de activitățile ce le îndeplinesc;

– au propriile lor resurse;

– sunt capabili de a lega relații între ei.

3. Tranzacțiile economice – sunt acele modalități de intervenție în resfășurarea activității economice, ce se desfășoară prin intermediul pieței, numindu –se astfel tranzacții de piață. Transferurile de bunuri cărora le corespunde un altul se numesc tranzacții bilaterale.

4. Obiectul tranzacțiilor economice este reprezentat de: bunurile și serviciile produselor; rezultatele utilizării factorilor primordiali de producție (natura, munca, capitalul); moneda. Fiecare tranzacție bilaterală este reprezentată prin două fluxuri de sens contrar:

Fluxuri reale – reprezintă fluxul apărut în cadrul circuitului economic în tranzacțiile economice bilaterale de vânzare-cumpărare de bunuri și servicii. Fiecărui flux real îi corespunde un flux monetar de aceeași mărime. În cadrul fluxului real menajele pun la dispoziția firmelor servicii, or acestea din urmă furnizează bunurile necesare;

Flux monetar – este definit prin faptul că unui flux real trebuie să îi corespundă un flux monetar cu o capacitate asemănătoare dar în sens opus.”

2.4. Agenții economici cu rol important în economia de piață

Printre toți agenții economici enumerați în capitolul întâi se apreciază faptul că reprezentanții economici producători și cei consumatori au o importanță deosebită în economia de piață deoarece sunt expresia raportului “cerere-ofertă”, ca raport esențial în toate domeniile de activitate. Prin urmare gospodăriile și firmele susțin sisteml economic de piață prin propriile activități și rolul pe care îl îndeplinesc. Dacă în capitolul anterior am vorbit doar despre ce înseamnă o gospodărie respectiv o firmă, în acest subcapitol se va analiza rolul acestora în economie.

“Intr-o economie, oamenii apar atât în calitate de consumatori, cât și de producători. De obicei în economie, gospodăriile acționează în calitate de consumatori, atunci când achizitionează (cumpără) bunurile și serviciile pe care le produc firmele. Schimbul dintre gospodării și firme se produce pe piața bunurilor și serviciilor. Cumpararea alimentelor de la o băcănie reprezintă deasemenea un schimb pe piața bunurilor și serviciilor.”

Indivizii apar și în calitate de proprietari de resurse, pe care le oferă firmelor, care le utilizează pentru a produce bunuri și servicii. Aceste schimburi au loc pe piața factorilor de producție (a intrărilor). Exemple de asemenea schimburi sunt: plata salariilor; rentele plătite proprietarilor de pamânt; dobânzile plătite pentru împrumuturi.

“La fel ca și gospodăriile, firmele functionează atât în calitate de cumpărători, cât și de producători. Firmele oferă bunuri și servicii pe piața rezultatelor. Totodată, ele sunt cumpărători, de resurse de producție folosite pentru a produce bunuri și servicii. Firmele încearcă să-și vândă produsele la prețuri mai mari decât propriile costuri de producție, urmărind să obțină profit.

Dacă o firmă nu produce bunuri sau servicii solicitate de gospodării sau nu produce cu costuri suficient de mici pentru a putea concura cu alți producători, va lucra în pierdere.

Probabil ca o firma va fi eliminata de pe piata, daca va lucre în pierdere o perioada lunga de timp.”

2.5. Firma – agentul economic cu cea mai complexă activitate

2.5.1 Descrierea generală a firmei

“Firmele, indiferent de domeniul de activitate, reprezintă acei agenți economici primari care utilizează capital și care sunt supuși acțiunii legii concurenței. Sub această denumire se grupează de fapt toate unitățiile institutionalizate autonome, a căror funcție de bază o constituie producerea de bunuri și servicii destinate pieței (denumite și bunuri comerciale sau marfare), au o existență materială și juridică recunoscută, sunt dotate cu patrimoniu, cu avere, ceea ce le conferă calitatea de centru autonom de decizii, adică pot să producă și să ia decizii în nume propriu și să-și asume riscuri”.

Peter Drucker, consideră că firma reprezintă "o mașină de maximizat forțele umane". Dacă un individ este competent în probleme de producție, dar ignorant în cele de management, nu va putea rezista mult timp.

Alain Cotta sustine că intreprinderea/firma este "un ansamblu de factori de producție reuniți sub activitatea unui individ sau a unui grup, cu scopul obținerii unui profit bănesc, ca urmare a producerii de bunuri și servicii destinate pieței, vânzării cu profit". Această definiție se numără printre cele mai remarcate, pentru că se referă la factorii de producție și la ieșirile de bunuri și servicii.

Victor Beretta afirmǎ cǎ: “întreprinderea este un sistem care transformă resurse variate în vederea atingerii obiectivelor esențiale și care există în interacțiune cu mediul său ambiant. Iar după Francois Perroux, întreprinderea este microcosmosul economiei de piață moderne. Ea este inima producției, repartiției și

schimbului. În S.U.A., firma este definită ca fiind o entitate socio-economică ce desfășoară o activitate lucrativă pe cont propriu și plătește impozite.

În România, specialiștii definesc firma comercială ca fiind unitatea producătoare de bază ce se caracterizează printr-un gen specific de activitate, funcționalitate și organizare tehnologică; capacitatea de a produce anumite bunuri, de a se conduce și autogestiona; autonomia sa financiară”.

Cu alte cuvinte firmele reprezintă niște inițiatori de activiatate economică și investitori; sunt creatori de locuri de muncă; posedă capital social; sunt surse de venit; desfășoară o complexă activitate de conducere și gestionare a factorilor de producție.

2.5.2. Tipologii și funții

Firma ca entitate economică îndeplinește câteva funții importante în economia de piață:

– “funcția de producție;

– funcția de cercetare-dezvoltare;

– funcția financiar-contabilă;

– funcția comercială;

– funcția de personal.

Pornind de la aceste funcții, se poate afirma faptul că firma desfășoară o activitate complexă, fiind unitatea a cel puțin 4 lațuri sub care poate fi privită:

– Ca o unitate tehnico-productivă și juridică – având profil tehnologic, mijloace fixe, denumire, sediu, bază materială;

– ca o unitate economico-organizatorică – având o structură de concepție și de proiectare, precum și o structură funcțională;

– ca o unitate de personal – o comunitate de oameni cu diverse probleme sociale vizând angajări, salarizări, lichidări, concedieri, pensionari, etc.

– ca o unitate statistică – comercială, industrială, agricolă, etc, cu plan de activitate, cu raportări de date statistice, cu decizii”.

Tabloul economiei contemporane prezintă o mare diversitate de întreprinderi/firme și structuri ale acestora, cu dimensiuni, roluri și caracteristici mult diferite. Se regăsesc, simultan, în lume:

– întreprinderi specifice unor moduri de producție precapitaliste și formule ale viitorului;

– întreprinderi care nu au salariați, fiind o altă formulă organizatorică și juridică a locului de muncă și întreprinderi cu sute de mii de salariați;

– întreprinderi care nu au sediu distinct de locuința patronului și întreprinderi care au sedii cu multe nivele în marile metropole;

– întreprinderi care folosesc tehnologii primitive și cele în care roboții industriali înlocuiesc în mare măsură munca oamenilor. Firmele se pot clasifica în funcție de mai multe criterii:

1. După amprenta unui mod de producție se disting: Întreprinderi de tip precapitalist;

– Întreprinderi de tip capitalist;

– Întreprinderi de tip paracapitalist.

2. După forma de proprietate se diferențiază: Întreprinderile aflate în proprietate privată;

– Întreprinderile proprietate de stat;

– Întreprinderile în proprietate de grup cooperatist;

– Întreprinderile cu un regim combinat al proprietății.

3. După natura juridică, legislația țărilor cu economie de piață reglementează următoarele:

– Întreprinderi individuale;

– Societăți comerciale: societăți de persoane (societatea în nume colectiv și cea cu răspundere limitată); societăți de capitaluri (societatea pe acțiuni și în comandită pe acțiuni).

4. După mărime (estimată după numărul de personal, cifra de afaceri, capitalul social):

– Întreprinderi mici;

– Întreprinderi mijlocii;

– Întreprinderi mari.

5. După gradul de specializare (diversitatea activităților): Întreprinderi strict specializate (pe un produs sau o anumită tehnologie);

– Întreprinderi specializate (câteva produse sau tehnologii înrudite);

– Întreprinderi generale (nespecializate) cu obiect larg de activitate în mai multe ramuri.

6.După obiectul de activitate (activitățile realizate, după clasificarea uzuală oficială):

– Întreprinderi de producție;

– Întreprinderi de comerț;

– Întreprinderi de servicii.

7. Potrivit sectorului economic întreprinderea se poate găsi în:

“- Întreprinderi din sectorul primar (agricultură, pescuit, exploatare forestieră, industrie extractivă);

– Întreprinderi din sectorul secundar (industrie prelucrătoare);

– Întreprinderi din sectorul terțiar (distribuție, bănci, asigurări, transport, formare profesională, servicii pentru populație).

8. După natura tehnologiei și seria de fabricație: Întreprinderi care realizează unicate și serii mici;

– Întreprinderi care produc în serii mari și foarte mari.

9. După aria de activitate: Întreprinderi cu arie de activitate locală (un oraș sau o zonă din acesta, un sat);

– Întreprinderi cu arie de activitate regională (o parte din țară, mai multe județe);

– Întreprinderi cu arie de activitate națională;

– Întreprinderi cu arie de activitate transnațională sau mondială”.

Întreprinderile aflate în proprietate privată sunt considerate cele mai dinamice, mobile, adaptate cerințelor pieței, inovatoare și eficiente.

2.5.3. Factori de influiență

Evoluția agentului economic și a managementului acestuia sunt orientate în mod semnificativ de factorii de influență ai mediului înconjurător. Potrivit divizării mediului firmei în mediu intern și mediu extern, se evidențiază principalii factori ai mediului ambiant astfel:

“- factorii economici – piața internă, piața externă, pârghiile economico financiare;

– factorii de management exogeni – metodele și tehnicile manageriale, mecanismele motivaționale, mecanismele de control, organizarea la nivelul economiei naționale, contextul macroeconomic;

– factorii tehnici și tehnologici – capacitatea de inovare, know-how-ul, nivelul cercetarii tehnice și tehnologice, calitatea tehnologiilor, nivelul tehnic al utilajelor;

– factorii demografici – durata medie a vieții, rata natalității, rata mortalității, populația activă, populația ocupată, structura socio-profesională a populației, numărul populației;

– factori socio-culturali – mentalitățile, stiința, cultura, învatamântul, structura socială a populației;

– factori politici – politica economică și socială, cultura politică, sistemul democratic, statul, partidele politice, puterea politică;

– factori naturali – ecosistemul, fauna, vagetația, clima, solul, apa, resursele naturale;

– factori juridici – reglementarile juridice”.

2.5.4. Rolul firmei în economia de piață

Firma are un dublu rol în cadrul economiei: unul economic și unul social. Rolul economic al firmei se explică prin câteva aspecte :

– finalitatea activității firmei constă în producerea și comercializarea de bunuri și servicii;

– pentru realizarea finalității sale, firma atrage și combinǎ factorii de producție;

– conducerea firmei caută să obțină cele mai multe bunuri la cele mai reduse costuri;

– firma comercială distribuie veniturile pe categorii de beneficiari, utilizând diferite forme de repartiție:

Tabelul nr. 2.1 – Beneficiari și forme de separație

Sursa : Notite de curs – Management Comercial

Rolul social al firmei comerciale este determinat de faptul cǎ aceasta nu poate exista decât în contextul social existent. Orice firmă există prin indivizi (prin salariații săi și prin consumatorii bunurilor și serviciilor oferite pe piață) fațǎ de care ea manifestă un rol social specific:

– față de salariați (care își consumǎ o mare parte din viațǎ muncind în cadrul firmei) întreprinderea trebuie să asigure condiții bune de muncă și o salarizare mulțumitoare. În plus, trebuie creat un climat organizațional favorabil muncii și inovării, recunoașterii și recompensării performanțelor ridicate, stimulării competiției, creșterii adeziunii față de firmă și țelurile sale etc.

– față de consumatori,firma trebuie să realizeze cea mai bună adaptare a bunurilor și serviciilor produse la cerințele clienților. Ea trebuie să furnizeze o informare completă și obiectivă, prin acțiuni de publicitate și reclamă adecvate.

2.6. Principalele drepturi și obligații ale agenților economici

„Împrumutul la Fondul Monetar Internațional (FMI) a determinat statul să fie mai riguros și să trateze cu o mai mare responsabilitate fenomenul de evaziune fiscală, potrivit reprezentanților firmei de audit și consultanță financiară.

Prin urmare, firmele vor trebui să facă față în continuare unui număr destul de mare de controale din partea organelor statului.

Înainte de inspecție

În primul rând, în momentul primirii avizului de inspecție fiscală, puteți solicita motivat amânarea datei de începere a controlului. Amânarea inspecției poate ține, spre exemplu, de necesitatea obținerii unor documente solicitate de organul fiscal.

De asemenea, ca să nu intrați în vizorul Fiscului, trebuie să depuneți toate situațiile financiare în termenul legal. În cazul operațiunilor scutite de TVA este foarte important să dețineți toate documentele justificative”.

În timpul inspecției

„Când vă vin la ușă inspectorii fiscali, cereți legitimația și ordinul de serviciu. Dacă nu vor să prezinte aceste documente, aveți dreptul să le refuzați accesul în incintă”, a explicat Emanuel Băncilă.

Solicitați inspectorilor să vă comunice periodic constatările. În cazul unui refuz, cereți aceste informații în scris. Refuzul poate sta la baza unor demersuri procedurale pe care ați fi îndreptățiți să le urmați în legătură cu inspecția fiscală (contestații, plângeri, acțiuni în justiție).

Încă de la această fază puteți formula un punct de vedere privind caracterul eronat al reținerilor sau interpretările greșite.

După control

„Termenul legal de derulare a inspecției fiscale este de șase luni pentru marii contribuabili și de trei luni pentru restul firmelor. Inspecția ca urmare a cererii de rambursare a TVA nu trebuie să dureze mai mult de 45 de zile.

În urma controlului, vor fi emise raportul de inspecție fiscală, decizia de impunere și, dacă este cazul, dispoziția de măsuri. În cazul în care considerați aceste acte nelegale, aveți dreptul de a formula o contestație în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora.

În plus, puteți formula o cerere de suspendare a executării silite dacă decizia de impunere produce un prejudiciu iminent sau reflectă un caz bine justificat. „În practică, agentul economic trebuie să arate efectele pe care le-ar avea executarea silită asupra situației unității”.

2.7. Generalităti privind analiza aconomică a activității agentului economic

“Prin definiție, analiza economică este un proces complex de cunoaștere a stării economice a unui agent economic, a unei ramuri sau a economiei naționale în ansamblul ei, în condiții concrete de loc și timp, folosind metode adecvate și indicatori specifici în vederea individualizării și dimensionării factorilor și cauzelor cu acțiune pozitivă sau negativă, care au determinat o anumită condiție economico-financiară, precum și reglarea prin decizii tactice și strategice a echilibrului dintre lichiditatea activelor și exigibilitatea elementelor de pasiv, a echilibrului funcțional dintre nevoile curente și resursele implicate, precum și a corelației globale a costului resurselor cu randamentul întrebuințărilor.

Din punct de vedere al raportului între momentul în care se efectuează analiza și momentul producerii fenomenelor se disting două tipuri fundamentale de analiză economică:

a) Analiza post-factum – denumită și analiza post-operatorie sau analiza activității (respectiv analiza comparativă în profil dinamic, teritorial sau în raport cu planul) se referă la analiza situației fenomenelor care au înregistrat o anumită configurație în trecut sau în prezent.

b) Analiza previzională – denumită și analiza prospectivă sau analiza de prognoză, are ca scop estimarea evoluției viitoare a unui fenomen economico-financiar folosind metode de cercetare previzională sau de prognoză, precum și metode de simulare a rezultatelor economico-financiare în variante de condiții posibile.

După perioada la care se referă, se disting următoarele tipuri de analiză economico-financiară: Analiza curentă (analiza operativă); Analiza periodică; Analiza special organizată”.

“Caracterul științific și eficiența analizei economico-financiare sunt asigurate în măsura în care se respectă cu strictețe următoarele cerințe:

– cunoașterea corectă a rolului și modului de funcționare a legilor economice obiective specifice economiei de piață;

– cunoașterea contextului politic, economic și social, intern și internațional, în care își desfășoară activitatea agentul economic;

– analiza economico-financiară trebuie să se bazeze pe informații reale, rezultate din surse de informare obiective;

– asigurarea unui grad corespunzător de complexitate, evidențiind toate aspectele și factorii care influențează pozitiv sau negativ starea fenomenelor analizate, indiferent de mărimea și extinderea acestor influențe și de efectele favorabile sau nefavorabile pe care le propagă;

– analiza are la bază metode adecvate, adaptate la specificul fiecărei etape de lucru, corespunzător obiectivului propus și a căror fiabilitate științifică a fost verificată în practica de analiză economico-financiară și care pot oferi concluzii utile pentru soluționarea practică a problemelor cu care se confruntă agenții economici;

– analiza economico-financiară se efectuează sistematic și operativ, astfel ca pe baza ei să se poată identifica în mod oportun apariția unor deficiențe, a unor stări de fapt nesatisfăcătoare;

– analiza trebuie să se caracterizeze prin obiectivitate, evidențiind cu exactitate deficiențele constatate și cauzele lor, precum și resursele potențiale nevalorificate, înlăturându-se orice apreciere subiectivă a activității analizate și orice denaturare a realității;

– analiza trebuie să ofere date și interpretări comparative ale fenomenului studiat în evoluția lui, față de alți agenți economici similari din punct de vedere al tipului de activitate, din țară sau din străinătate, ceea ce lărgește posibilitățile de concluzionare și de stabilire a strategiilor de dezvoltare economică;

– analiza economico-financiară trebuie abordată într-o manieră sistemică, ceea ce permite conturarea unui ansamblu de judecăți interdependente, atât prin individualizarea factorilor care au influențat starea domeniului studiat.

– analiza economico-financiară este finalizată prin propuneri și măsuri concrete, cu certă aplicabilitate și eficiență”.

2.8 Metode folosite în analiza economică

“Realizarea practică a funcțiilor analizei economico-financiare necesită utilizarea unui ansamblu de metode specifice din punct de vedere al conținutului și sferei de aplicabilitate.

a) Metoda comparației indicatorilor economico-financiari în profil static, dinamic și teritorial.

b) Metoda grupărilor

c) Metoda mărimilor relative

d) Metoda mărimilor medii

e) Metoda divizării rezultatelor

f) Metoda balanțieră

g) Metode de analiză a influenței factorilor

Analiza indicatorilor complecși prin prisma factorilor care au determinat o anumită modificare a acestora se poate realiza pe baza unor expresii absolute sau relative.

Metodele cele mai utilizate pentru calculul determinărilor enunțate sunt:

-Metoda substituirilor succesive sau în lanț;

-Metoda separării acțiunii izolate a fiecărui factor cu repartizare proporțională a interacțiunii factorilor sau metoda creșterilor proporționale;

-Metoda ponderilor logaritmice (Fisher);

-Metoda creșterilor finite (Lagrange).

– Metoda ponderilor medii (Edgeworth)

h) Metoda indicilor statistici

i) Metode statistico-matematice de analiză a corelațiilor

j) Metode de analiză grafică

Paleta metodelor folosite de analiza economico-financiară cuprinde și alte metode cu aplicare mai mult sau mai puțin particularizate la anumite aspecte de detaliu ale activității și care pot da o consistență sporită concluziilor finale, cum ar fi: Metoda lanțurilor Markov – pentru analiza și proiecția structurii indicatorilor a căror mărime poate fi divizată pe subactivități componente sau pe tipuri de produse; procedeele care se bazează pe calculul și interpretarea indicatorilor: coeficientul de variație, energia informațională sau entropia informațională – pentru analiza ritmicității obținerii unor rezultate economice; calculul și interpretarea coeficienților de elasticitate – pentru analiza modificării unor indicatori rezultativi în funcție de modificarea altor indicatori care le determină comportamentul; metode ale programării matematice – pentru fundamentarea unor niveluri optime”.

CAPITOLUL III

ANALIZA ACTIVITĂȚII FINANCIARE A RESTAURANTULUI „LE CLOS SAVOYARD”

3.1 Prezentarea generală

3.1.1. Scurt istoric

Restaurantul “Le Clos Savoyard” este situat într-un mic orașel numit La Chapelle d’abondance ce se găsește în inima Alpilor francezi, mai exact în regiunea Haute-Savoie.

La începuturi, în 1986 aici a fost contruită o fermă de creștere a bovinelor, și respectiv o mică încapere de preparare a brânzei specifice zonei, Abondance. Este important de specificat faptul că în această zonă majoritatea oamenilor, atât în trecut cât și în prezent, dețin mici ferme de cresterea animalelor sau restaurante/hoteluri, având în vedere că este o zonă turistică de munte. Aici turiștii pot întâlni un întreg tezaur în ceea ce priveste prepararea tipurilor de brâză franțuzești precum și diferite rețete de bucate tipice „savoyarz-ilor”.

Aceată fermă a fost transformată în restaurant începând cu anul 2004. Datorită unor probleme necunoscute proprietarii au hotărât să vândă toate animalele și să închirieze spațiul în vederea desfășurării unor activități gastronomice. In felul acesta aici și-a început activitatea Domnul Jacky Benand, care a păstrat denumirea locului „ Clos Savoyard” .

Tânăr specialist și plin de energie acesta a reușit în decursul a 10 ani de activitate să ducă faima locului în toata regiunea, devenind astfel unul din cele mai bune restaurante din zonă. In fiecare sezon acesta încearcă să aducă ceva nou păstrând totuși tradiția franceză de munte.

Iarna având în vedere că este situat undeva la mijlocul pistei de scky pe lângă restaurantul tradițional sunt propuse clienților și diferite sortimente de mâncare rapidă cum ar fi hamburgher, croque monsieur, pentru a satisface cât mai multe tipuri de clienți.

In ceea ce privește amenajarea interioară și exterioară se poate preciza faptul că au fost păstrate locurile unde s-au aflat bovinele înainte, au fost afișate și câte o plăcuță cu numele fiecărei vaci. Cu alte cuvinte locul și-a păstrat specificul tradițional și farmecul timpurilor apuse, vizitându-l ai impresia că faci o incursiune în trecut, ceva deosebit.

In mijlocul restaurantului există o porțiune de tavan din sticlă prin care turiștii/clienții pot vedea multitudinea de jambon pastrata pentru service.

3.1.2 Tipul de activitate

Cum reese și din subcapitolul anterior principala activitate a acestui agent economic este gastronomia, care „reprezintă „studiul relației dintre cultură și alimentație. Deseori se greșește considerând că termenul gastronomie se referă exclusiv la arta de a găti, dar aceasta este doar o mică parte a acestei științe. Nu se poate spune întotdeauna că un bucătar este de asemenea și un gurmand”. Prin urmare restaurantul „Le Clos Savoyard” oferă pe langă calitatea produselor și artă, sau mai bine zis dă posibilitatea clienților de a descoperi, cerceta, gusta, experimenta gusturi și experiențe noi.

3.1.3. Conducerea și personalul

Având în vedere că restaurantul are o capacitate maxima de 120 de persoane nu poate fi vorba aici de foarte multe persoane care să aiba funcții de conducere. Domnul Jacky Benand, este singurul proprietar care se cupă de tot ce înseamnă gestionare precum și de activitatea din bucătări, ocupând și funcția de bucătar șef.

In timpul celor două sezoane: de iarnă și vară, activitatea acestui agent economic este diferită. In timpul iernii numărul de angajați este mult mai mere ca în timpul verii, având în vedere faptul că este anotimpul specific zonei.

Fig nr. 3.1 – Diagrama personalului

Sursa: “la carte pour les employers”

Fluxul de clienți nu este același pe parcursul celor 12 luni ai anului, fapt pentru care numărul de angajați diferă de la o lună la alta, sau mai bine zis de la un sezon la altul.

Sezonul de iarnă care începe în genral de pe 15 decembrie și se sfârșește pe 15 aprilie prezintă un flux mult mai mare de clienți în comparție cu cel de vară, în special luna februarie, și periaoada sărbătorilor de iarnă. In aceste luni se realizează o completare de personal, așa cum se poate observa din imaginea de mai sus.

In general completările de personal se face cu sezonieri, atât din țară cât și din străinătate. Frecvent se întâlnesc agenți economici din zona care apelează la agenții de recrutare străine pentru completarea de personal. Restaurantul în cauză apelează la o agentie de recrutare romanească „Stor Copmany” de 3 ani. Din discuțiile cu responsabilul activității s-a dedus faptul că este foarte multumit de personalul românesc care vine pe o perioadă determinată.

3.1.4. Mediul intern

Restaurantul are o capacitate de maxim 120 de locuri, este împărțit în trei săli care oferă posibilitatea de intimitate. In fiecare sală pot întra între 26 -30 de persoane. Disponibile sunt și cele trei mese din bar care sunt folosite adeseori pentru servirea produselor de restaurant.

O bucătărie cu eșire directă în restaurant precum și în bar, acest lucru conferă posibilitatea sefului bucătar să supravegheze clienții care intră în restaurant precum și activitatea personalului din sală. Barul are o capacitate de maxim 15 locuri. Interiorul este în totalitate amenajat în stil rustic montan, pereții construiți din piatră veche, plafonul din lemn încă de pe vremea când acest loc a fost folosit pentru creșterea bovinelor. Mesele și scaunele sunt construite din lemn culoarea cărora se îmbină foarte bine cu maroul deschis al peretilor interiori.

In mijlocul reststaurantului există o mică sobă care pe timpul iernii este folosită la încălzirea încăperii, iar vara doar ca perete despărțitor.

Fig nr. 3.2 – Imaginea restaurantului in interior

3.1.5. Prezentarea produsului oferit

Cum am menționat și mai sus produsul agentului economic depinde foarte mult de perioada în care este oferit și de fluxul de clienți. Dacă e să analizăm în funcție de cele două sezoane principale: sezonul de iarnă și respectiv sezonul de iarnă atunci se poate afirma faptul că există trei tipuri de produse: Produse de vară, produse de iarnă și produse tip snack, care sunt servite pe langă produsele de iarnă în special sckiorilor.

Tabel nr. 3.1 – Produsul oferit în sezonul de iarnă

Sursa: Meniul restaurantului „Le Clos Savoyard”

Produsul restaurantului de iarnă nu este foarte diferit de cel de vară. Sunt doar adăugate câteva salate în plus. De asemenea vara nu se serveste „Braserade”, datorită cărbunilor și caldurii care o emană.

Produsul tip snack, acesta se poate asocia foarte usor cu cel de fast-food, preferat de majoritatea skiorilor care vor să mănânce ceva rapid și să se întoarcă pe pistă. Acest produs conține următoarele elemente: Hamburger clasic, Hamburger Savoyard, Croque monseur (paine facuta la cuptor cu branză, jambon și salată), croque madam (croque monsieur cu un ou prăjit în plus), hot-dog, sendwich, toate deserturile din meniul de restaurant plus clătite cu ciocolată, zahăr sau gem.

Atât vara cât și iarna, restaurantul propune un minimeniu pentru copii, dacă doi adulți își comandă specialități atunci un copil are dreptul la un minimeniu din aceeași categorie de specialități. In fiecare zi, bucătarul șef mai propune și un meniu al zilei care se modifică în fiecare zi.

3.1.6. Asigurarea principaleor materii prime

Materiile prime sunt atât din export cât și locale, carnea spre exemplu este din export.

Tabel nr. 3.2 – Furnizorii de materie primă

Sursa: [anonimizat]

3.2. Piața de desfacere

3.2.1. Peincipalele segmente de piață

Având în vedere că restaurantul este amplasat într-o zonă turistică de munte unde totul este realizat în special pentru turiști, 75% din clienți sunt turiști, de obicei turiști care revin o dată sau de două ori pe an pentru ași petrece vacațele în acestă regiune. Restul proncentajului este reprezentant de clienții autohtoni. De asemenea în funcție de sezon și aceste cifre alternează. In extrasezon procentul clienților autohtoni atinge și o cifră de 60%, acest lucru pentru că turiștii nu mai sunt într-un număr atât de mare.

3.2.2. Categoriile de clienți cărora le este adresat produsul

Clienții vizați, cu exepția lunei ianuarie și februarie sunt cei cu vârste cuprinse între 25 și peste 60 de ai. Aceștea se deosebesc prin comportament și ocupașie (oameni de afaceri, intelectuali, funcționari), calitatea acestor clienți este dată de posibilitățile lor financiare și de disponibilitatea lor dea cheltui pentru a-și oferi un serviciu de bună calitate.

Principalele motivații de cumpărare a serviciului-produs oferit de restaurantul „Le clos Savoyard” sunt urmatoarele:

– Petrecerea unei seri plăcute în compania persoanei/persoanelor care va însoțesc;

– Servirea unei mese bune într-o atmosferă liniștită

– Discuții/întîlniri între oameni de afaceri;

– Oferirea unei seri romantice persoanei iubite;

– Gustarea specialităților specifice zonei;

In timpul lunilor ianuarie și respectiv februarie aproximativ 50% din clienți sunt copii și tineri până si peste 18 ani. Acestea în general preferă meniul tip snack, care este mult mai rapid și mai rentabil ca preț.

3.2.2. Principalii concurenți actuali

In ceea ce privește concurența, restaurantul „Le Clos Savoyard„ poate fi considerat unul din restaurantele cu o concurentă mai redusă. Acest lucru pentru ca orașelul la Chapelle d’Abondance nu este foarte mare (775 locuitori, estimați în anul 2010) și numărul agenților economici gastronomici de calitate este de asemenea redus.

Tabel nr. 3.3 – Concurența

Sursa: www.tripadvisor.fr

3.3. Analiza principalilor indicatori economico-financiar pe ultimii trei ani

3.3.1. Cifra de afaceri

Cifra de afaceri cuprinde suma totală a veniturilor din operațiunile comerciale efectuate de firmă, respectiv vânzarea de mărfuri și produse într-o perioadă de timp determinată. În cuantumul cifrei de afaceri nu se includ veniturile financiare și veniturile exceptionale. În termeni corecți, cifra de afaceri reprezintă suma veniturilor aferente bunurilor livrate, lucrărilor executate, serviciilor prestate, precum și a altor venituri din exploatare, mai puțin rabaturile, remizele și alte reduceri acordate clienților. Notiunea de cifră de afaceri poate fi abordată pe mai multe categorii:cifra de afaceri totală, cifra de afaceri medie, cifra de afaceri marginală și cifra de afaceri critică, fiecare dintre acestea evidențiind câte un aspect referitor la activitatea firmei. Cifra de afaceri totală(CA) reprezintă volumul total al afacerilor unei firme, evaluate la prețurile pieței, respectiv încasările totale.Ea cuprinde totaliatea veniturilor din vânzarea mărfurilor și produselor, executarea lucrărilor și prestarea serviciilor într-o perioadă de timp

Tabel nr. 3.4 – cifra de afaceri

Sursa:[anonimizat]

Analizând cifra de afacere pe cei trei ani se constata faptul ca ultimii doi aceasta a crescut cu aproximativ 20,28%, în anul 2012 înregistrând o creștere de 14,80% iar în 2013 o creștere de 6,43%. Acest fapt se datorează schimbării de personal. Potrivit declarațiilor date de responsabilul restaurantului, aceste creșteri s-au înregistrat odată cu începerea colaborării cu agenția de recrutare românească.

3.3.2. Cheltuieli totale

În literatura de specialitate, conceptul de cheltuieli este abordat mai puțin față de cel al costurilor. Chiar și așa, din toate aceste abordări se evidențiază câteva dintre ele. Astfel, în concepția lui K. Ebbeken și a colaboratorilor săi, cheltuielile constituie “reprezentarea în expresia bănească a utilizării de resurse/bogăție în scopul dobândirii unui bun material sau serviciu”

O abordare interesantă, care merită amintită, aparține lui G. Bușe. După opinia sa, cheltuielile reprezintă “consumuri de mijloace economice care se efectuează la exploatarea, întreținerea și administrarea de la o zi la alta în vederea menținerii activelor angajate în organizarea unei activități economice”

In ceea ce priveste calculul cheltuielilor totale a restaurantului vizat sau luat in considerare: Cheltuielile de exploatare; Cheltuielile cu lucrările și serviciile executate de terți; Cheltuielile cu alte servicii executate de terți; Cheltuielile cu personalul; Cheltuielile de exploatare privind amortizările și provizioanele.

Tabel nr 3.5 – cheltuielile totale in decursul ultimilor trei ani

Sursa:[anonimizat]

Potrivit tabelului de mai sus se poate constata faptul că cheluielile au înregistrat de asemenea o crestere în ultimii doi ani de aproximativ 6.07%, din care 4,37% s-a înregistrat în 2012. In acest an numărul personalului a crescut cu 2 persoane în timpul sezonului de iarna iar în 2013 cu o singură persoană față de 2012 și cu 3 persoane față de 2011.

3.3.3. Analiza profitului

În contabilitate și finanțe, profitul brut sau venitul din exploatare este o măsură a rentabilității unei firme care exclude dobânda și cheltuielile de impozit pe venit. Prin urmare acesta se calculează după următoarea formulă: Profitul brut = Venitul – Cheltuieli de funcționare

Tabel nr. 3.6 – Analiza profitului brut

Sursa: [anonimizat]

Tabel nr 3.7 – Analiza profitului net

Sursa: [anonimizat]

„Venitul net este venitul rezidual al unei firme, după adăugarea veniturilor totale și câștigurilor și scăzând toate cheltuielile și pierderile pentru perioada de raportare. Profitul net poate fi distribuit între deținătorii de acțiuni comune sub formă de dividende sau deținute de firmă ca o completare a rezultatului reportat. Profitul și câștigul sunt folosite ca sinonime pentru venituri (de asemenea, în funcție de utilizarea din Marea Britanie și SUA), iar venitul net și profitul net sunt frecvent întâlnite ca sinonime pentru venitul net. Deseori, termenul de venit este înlocuit de venitul net, dar acest lucru nu este de preferat din cauza posibilelor ambiguități. Venitul net este numit în mod informal linia de jos, deoarece este de obicei găsit pe ultima linie din contul de profit a unei companii, iar venitul este considerat linia de sus deoarece este găsit pe prima linie. „

3.4. Planuri de dezvoltare a activității restaurantului

Restaurantul Le clos Savoyard a înregistrat o creștere cu aproximativ 20% a cifrei de afaceri în ultimii ani, fapt care demonstrează că toate activitățile sunt bine structurate și decurg conform planului. Totuși ar trebui de atras atenția puțin asupra strategiei de promovare. Promovarea pe internet nu este foarte bine conturată, restaurantul are un web-sit -www.restaurant-le-clos-savoyard.fr/, dar acesta necesită încă actoalizare.

In ceea ce priveste perspectivele de viitor a acestui agent economic se poate spune doar că își va înceta ectivitatea începând cu luna octombrie a acestui an (2014), dearece actualul răspunzator de afacere are un alt proiect. Un nou restaurant într-un alt loc, la o distanță de aproximativ 200 m distanță de actualul restaurant.

Acest proiect va fi demarat odată cu acordul arhitectorului șef, (vezi anexa nr 1-4). Va avea trei nivele la subsol camerele angaților, la parter va fi restaurantul, barul, bucătăria sanitarele pentru clienți precum și toate celelalte amenajări necesare și specifice unui proiect de această anvergură. La nivelul unu va fi construit un apartament care va urma să fie închiriat clienților.

Potrivit previziunilor făcute de responsabilul proiectului, Jacky Benand această afacere va fi cu aproximativ 45% mai profitabilă decât « Le Clos Savoyard » unul din principalele motive fiind aplasamentul.

CONCLUZII

Cum a fost precizat și în introducerea acestui studiu, un agent economic este reprezentat de un individ un grup de indivizi sau o organizație care iau decizii de sinestătătoare. Aceștea pot fi grupați în mai multe categorii iar criteriul de grupare poate varia. Aceștia pot fi clasați în funcție de statutul social al individului în funcție de statutul profesional al acestuia, dar și potrivit principalelor funcții pe care le îndeplinesc: de producție, consum și distribuție.

Potrivit celor discutate în capitolul doi și trei, relația dintre agentți economici este foarte strânsă, ei sunt indispesabili unii față de ceilalți, acestea se întâlnesc pe piață și schimbă între ei bunuri și servicii completându-se astfel. Prin urmare aceștia se întâlnesc pe piața de muncă, unde saluriul este propus în schimbul unor servicii, de de bunuri, unde sunt realizate schimburi ale bunurilor, de servicii și de capital.

Potrivit activităților îndeplinite aceștia se pot clasifica deaemenea în mai multe categorii : agenți economici ce activează în comerț, în turism, în industrie, în cosnstrucții, etc. Studiul « Agenții economici » a exemplificat toate trăsăturile unui colaborator economic apelând la un agent economic din cadrul gastronomiei, care au drept scop satisfacerea nevoielor și gusturilor clienților în ceea ce privește alimentația acestora. Prin oferta produsului aceștea propun nu doar “gusturi” delicate, dar și plăcerea de a descoperi multe aranjamente care relaxează clienții și le conferă o stare de liniște și plăcere.

Cu alte cuvinte, principalele activități ale unui gurmand includ descoperirea, gustarea, experimentarea, cercetarea, înțelegerea și documentarea în scris a alimentelor și mâncărurilor. Gastronomia este, prin urmare, o activitate destul de complexă. Urmărind cu atenție, oricine va descoperi că în jurul mâncărurilor există dans, teatru, pictură, sculptură, literatură, arhitectură și muzică – în alte cuvinte, Artele frumoase. Mai mult, există fizică, matematică, chimie, biologie, geologie, agronomie, precum și antropologie, istorie, filosofie, psihologie și sociologie.

Există multe persoane, societăți/restaurante franțuzești care au ca scop principal combinația artă-gust și calitate. In ceea ce privește restaurantul adus în discuție își continuă activitatea pe același principiu.

Le Clos Savoyard este unul din agenții economici de calitate, care iî fiecare an, sau mai bine zis în fiecare sezon vine cu ceva nou pentru ași uimi clienții fideli. Acest lucru se poate observa și din analiza cifrei de afaceri din sapitolul trei care în ultimii doi a crescut cu aprocsimatic 20%, procentaj deloc neglijabil. Cu toate că afacerea înregistrază creșteri considerabile, totuși începând cu luna noiembrie își va înceta activitatea, datorită faptului că se prevede realizarea unui alt proiect mult mai mare cu aceeaași activitate. In subcapitolul 3.4 este detaliat acest proiect, care va fi demarat in următoarele luni, imediat ce vor fi toate autorizațiile pregătite.

BILIOGRAFIE

1. Bonenfant, J., Lacroix, J., – „Les agents économiques”, Ed. Gaetan Morin, 1997.

2. Bușe, G., – „Dicționarul complet al economiei de piață, Ed. Societatea Informația, București, 1994.

3. Ebbeken, K., – „Calculația și managementul costurilor, Ed.Teora, București, 2000.

3. Hayne, P., – „Modul economic de gaândire”, E.D.P., Bucuresti, 1991.

4. Peter, D., – „Managementul strategic al firmei”, Fundația Diaspora, Coleburn Consulting, Timișoara 2007.

5. Strotz, R. H. – "Myopia and Inconsistency in Dynamic Utility Maximization", Review of Economic Studies.

6. S. Marieta – “Economie Politică” – support de curs.

7. www.wikipedia.org.

8. www.biblioteca-digitala.ase.ro.

9. www.cugetliber.ro.

10. www.uamsibiu.ro.

11. www.scritube.com.

12. www.economiaintreprinderii.ro.

13. www.cree.ro.

14. www.preferatele.com.

15. www.contacont.ro.

16. www.e-scoala.ro.

17. www.euroavocatura.ro

ANEXE

Anexa nr. 1 – Subsolul noului proiect

Anexa nr. 2 – Prterul noului restarant

Anexa nr. 3 – etajul unu al noului restaurant

Anexa nr 4 – Vederea din exterior

BILIOGRAFIE

1. Bonenfant, J., Lacroix, J., – „Les agents économiques”, Ed. Gaetan Morin, 1997.

2. Bușe, G., – „Dicționarul complet al economiei de piață, Ed. Societatea Informația, București, 1994.

3. Ebbeken, K., – „Calculația și managementul costurilor, Ed.Teora, București, 2000.

3. Hayne, P., – „Modul economic de gaândire”, E.D.P., Bucuresti, 1991.

4. Peter, D., – „Managementul strategic al firmei”, Fundația Diaspora, Coleburn Consulting, Timișoara 2007.

5. Strotz, R. H. – "Myopia and Inconsistency in Dynamic Utility Maximization", Review of Economic Studies.

6. S. Marieta – “Economie Politică” – support de curs.

7. www.wikipedia.org.

8. www.biblioteca-digitala.ase.ro.

9. www.cugetliber.ro.

10. www.uamsibiu.ro.

11. www.scritube.com.

12. www.economiaintreprinderii.ro.

13. www.cree.ro.

14. www.preferatele.com.

15. www.contacont.ro.

16. www.e-scoala.ro.

17. www.euroavocatura.ro

ANEXE

Anexa nr. 1 – Subsolul noului proiect

Anexa nr. 2 – Prterul noului restarant

Anexa nr. 3 – etajul unu al noului restaurant

Anexa nr 4 – Vederea din exterior