Activitatea Economica a Germaniei Dupa al Ii Lea Razboi Mondial

=== e7234b0921a6a05d5e8f3032ba3289e20f10bdf0_656925_1 ===

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I GERMANIA DUPĂ ÎNFRÂNGEREA DIN CEL DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

Situația Germaniei imediat după al doilea război mondial

1.2 Miracolul Economic German

CAPITOLUL II GERMANIA LA FINALUL SECOLULUI XX

2.1Evoluția Germaniei până în 1990

2.2Reunificarea Germaniei

2.3 Economia Germaniei

CAPITOLUL III STUDIU DE CAZ

3.1Obiectivele și ipotezele cercetării

3.2Rezultatele cercetării

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Germania este una dintre cele mai mari și importante țări cuprinse în Uniunea Europeană, fiind un stat cu mare influență în cadrul acestei organizații.

Germania este implicată în elaborarea strategiilor organizației atât pe plan economic, cât și social sau cultural.

Deși a fost înfrântă în secolul XX în două războaie mondiale la distanță mică unul de celălalt, această țară trebuie privită cu admirație deoarece a renăscut de două ori din propria cenușă dovedind lumii întregi că poate fi una dintre cele mai puternice țări nu numai din Europa, ci și pe plan mondial.

Economia țării este în plină dezvoltare , în unele domenii fiind chiar lideri mondiali, deși a mai trecut printr-o perioadă grea în anii 90 atunci când s-a realizat reunificarea țării și a avut de luptat să facă eficientă economia din partea estică a țării care fusese vreme de cinci decenii sub influența Uniunii Sovietice.

Miracolul economic german a dovedit că este posibil ca o țară să realizeze performanțe deosebite la scurt timp după ce a fost în ruine.

Astăzi când spunem Germania ne gândim la una dintre țările unde comerțul este înfloritor, bunurile produse de industria sau de agricultura țării având desfacerea atât pe marea piață internă, cât și pe piețele externe pe care le-a cucerit.

Când spunem Germania ne gândim la mașini și echipamente de orice fel, la calitate și fiabilitate a produselor.

Dar ne mai putem gândi și la seriozitatea poporului german, la ambiția lui și la mândria de a face lucrurile la timpul lor, așa cum trebuie .

Nu în ultimul rând, Germania a beneficiat de unii politicieni deosebiți care au gândit și au pus în practică strategii deosebite, care s-au potrivit perfect situației existente în țară, politicile acestora conducând țara către progres.

Din aceste motive am considerat că este interesantă o lucrare care să abordeze tema dezvoltării economice a Germaniei după cel de al doilea război mondial.

Germania este un exemplu demn de urmat și pentru România, care ar putea găsi avantaje în econmie pe care le-ar putea fructifica pentru o poziție mai bună în lume.

CAPITOLUL I GERMANIA DUPĂ ÎNFRÂNGEREA DIN CEL DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

Situația Germaniei imediat după al doilea război mondial

Liderii țărilor aliate care au înfrânt Germania(Rusia, Marea Britanie si SUA) s-au intâlnit la Potsdam, pe data de 16 iulie 1945, pentru a discuta despre viitorul pe care îl va avea marea învinsă a celui de-al doilea război mondial.

Winston Churchill, Harry Truman și Iosif Stalin, însoțiți de miniștri și de staff-ul militar, au făcut un rezumat în ceea ce privește situația politică și economică din Europa din acele timpuri .

Conferința de la Postdam, ce s-a desfășurat în perioada 17 iulie-2 august 1945, a fost cea de a treia și ultima mare conferință din perioada celui de-al doilea război Mondial, după cele ce s-au desfășurat la Teheran (1943) și Yalta (februarie 1945).

Principalele puncte dezbătute la conferință au fost:

-Stabilirea modului in care aliații vor controla Germania pe viitor

-Stabilirea modului în care vor fi desființate unele industrii ale Germaniei, pentru ca țara să nu mai prezinte, pentru multă vreme un pericol pentru vecinii săi

Soarta Germaniei, a fost, prin urmare, tema principală de pe agenda de discuții desfășurate la Potsdam.

Ceea ce s-a dorit la Potsdam, conform interpretării standard a discuțiilor ce s-au desfășurat, a fost că Statele Unite și Marea Britanie au fost de la bun început dispuse să trateze Germania ca pe o tara unificată.

După luni intregi de parlamentări privind această problemă , a devenit foarte clar că sovieticii doreau cu orice preț să își mențină monopolul de putere din estul Germaniei și că politica de cooperare dintre vest și est nu era decât o iluzie.

Truman voia, insă, sa atenueze cererile Uniunii Sovietice care susținea ca Germania să achite reparații de razboi uriașe.

Deoarece acest lucru a condus, după terminarea primului război mondial, la apariția nazismului, Truman a vrut să limiteze proporția pe care o vor avea aceste reparații de război.  Statele Unite și Rusia aveau viziuni total opuse astfel încât, fiecare Aliat urma să preia o zonă a Germaniei ocupate iar Byrnes ce negocia pentru americani s-a oferit sa accepte linia Oder-Neisee ca linia de graniță efectivă cu Germania de Est.

Mai mult decât atât, americanii au fost de-acord să le ofere rușilor o cotă destul de mare din capitalul industrial pe care îl aveau zonele din vest.

Circa 15% din acest surplus de capital urma să fie trimis în est pentru a primi în schimb alimente și materii prime , iar 10% ar fi fost transferat  de bună voie către sovietici, fără a primi nimic în schimb.

Stalin a propus altă soluție și anume că sovieticii incasau o cotă parte și din aurul german, din capitalul strain și din acțiunile pe care Germania de Vest le avea în mai multe întreprinderi din Germania și din străinătate iar linia de demarcație să pornească de la Marea Baltică și până la Marea Adriatică și prin urmare aceasta să fie linia care va demarca cele două zone de influență.

Tot ceea ce era în dreapta acelei linii, toate capitalurile și investițiile pe care le făcuseră germanii în estul Europei, trebuiau să ajungă în mâinile sovieticilor.

Tot ceea ce era în vest, ajungea în mâinile puterilor aliate, acest plan fiind acceptat rapid de Marea Britanie și de SUA.

Toata industria germană ce producea muniție și armament a fost dezasamblata bucată cu bucată iar economia Germaniei trebuia să fie bazată pe agricultură și manufacturi.

Transferul Germaniei de Est către sovietici a rămas un moment controversat in istorie iar sute de mii de etnici germani s-au văzut nevoiți a-și abandona casele și să fugă din teritoriul ocupat de sovietici.

După data de 9 mai 1945, soarta economică a Germaniei era nesigură deoarece era un stat învins și trebuia să își asume răspunderea pentru daunele de război și să își plătească datoriile.

Populația suferea de foamete, de lipsa adăpostului, de destrămarea unității familiilor, iar viețile personale nu aveau perspective imediată de a se reîntoarce la normalitate (copiii la școli, adulții la locurile vechi de muncă etc..) în condițiile în care economia era devastată.

În teritoriile care au fost ocupate de Aliați a fost păstrat, inițial, sistemul economic ce fusese moștenit de la regimul nazist, și anume o economie de război centralizată.

Majoritatea bunurilor de consum erau raționalizate, era prezent controlul general al prețurilor și al salariilor, iar importurile și exporturile erau strict reglementate de către administrația militară.

Mai mult decât atât, Germania era un stat învins ce se afla sub ocupație străină, a cărui monedă se devalorizase dramatic

Deprecierea a fost favorizată de existența mărcii de ocupație, care era emisă de către puterile aliate pentru a fi utilizată în tranzacțiile dintre trupe și civilii germani, precum și din cauza așa-numitei “economii a țigărilor”, piața neagră, ce s-a dezvoltat în urma retragerii mărcii de ocupație,atunci când prețurile au început să fie cotate în cartușe de țigări.

Din cauza fixării în mod general a unor prețuri maximale și a emisiunii în creștere de mărci de hârtie ale Reich-ului, nu mai era posibil să se poată găsi nici un produs, iar banii erau în mare măsură nefolositori.

La sfârșitul celui de-al doilea război mondial, o mare parte a Germaniei era în ruină deoarece o mare parte a infrastructurii sale a fost atacată ori bombardată de către forțele aliate.

De exemplu, orașul Dresda a fost complet distrus iar populația din Köln a scăzut de la 750 000 la 32 000 de locuitori

Numărul de locuințe a fost redus cu 20% iar producția alimentară a fost la jumătate din nivelul pe care l-a avut înainte de începerea războiului în timp ce producția industrială s-a micșorat cu o treime. Mulți dintre bărbați , care aveau vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani care puteau contribui la refacerea țării fuseseră uciși pe front .

Se poate deci spune că Germania era un stat ruinat care se confrunta cu un viitor care se părea a fi incredibil de sumbru.

Țara era ocupată de patru națiuni și a fost divizată, jumătatea estică a devenit stat socialist, parte a Cortinei de Fier, puternic influențată de politica sovietică, iar cea vestică era sub influența statelor occidentale

Prinsă la mijloc în acest joc a fost fosta capitală a Gemaniei, Berlinul care a fost împărțită în două, părțile fiind în cele din urmă separate de ceea ce a devenit cunoscut ca Zidul Berlinului.

1.2 Miracolul Economic German

Producția realizată în anul 1946 reprezenta mai puțin de o treime din cea ce fusese obținută în 1938 de statul german.

Apariția războiului rece între Aliați, în special disputa existent între Statele Unite și Uniunea Sovietică, a fost întâmpinată în anul 1947 de puterile vestice printr-o modificare a politicii față de Germania.

Deși obiectivul anterior pe care îl stabiliseră a fost acela de a dezindustrializa Germania( se urmărea ca producția industrial a acestei țări să fie înghețată la 50-55% din nivelul producției germane din 1938) în așa fel încât populația Germaniei să fie ținută într-o stare de permanentă sărăcie, s-a hotărât continuarea reconstrucției economice a teritoriilor care erau ocupate de către occidentali.

Ascensiunea pe care a cunoscut-o Germania a devenit cunoscută în întreaga lume ca Miracolul Economic German iar cea mai importantă persoană din renașterea uimitoare a Germaniei a fost Walter Eucken.
Eucken a câștigat adepți la facultatea în care preda la Freiburg , care a devenit unul dintre puținele locuri din Germania în care cei care s-au opus lui Hitler și-au putut exprima opiniile.

Însă cel mai important este faptul că facultatea a fost locul în care a început să-și dezvolte teoriile sale economice, care au devenit cunoscute în întreaga lume sub numele de Școala din Freiburg, ordo-liberalismul sau "piața liberă socială". 

Ideile pe care le-a avut Eucken au fost înrădăcinate în tabăra pieței libere, și a capitalismului permițând, de asemenea, un rol de implicare a guvernului pentru a se asigura că acest sistem a funcționat pentru cât mai mulți oameni era posibil. În același timp a fost pus la punct , un mare sistem de protecție socială care a ajutat oamenii care au întâmpinat probleme deosebite.

El a sprijinit, de asemenea, o puternică bancă centrală independentă de guvern, care a fost concentrată pe folosirea politicilor monetare pentru a păstra prețurile stabile.

Deoarece Germania de Vest era un stat foarte tânăr , a luat naștere o dezbatere dificilă asupra direcției politicii fiscale pe care trebuia să o adopte noul stat.

Mulți oameni din acele vremuri , inclusiv liderii forței de muncă și membri ai Partidului Social Democrat, au dorit să existe un sistem care să mențină încă controlul guvernului.

Însă un protector al lui Eucken, pe nume Ludwig Erhard, începuse să câștige proeminență cu forțele americane care aveau în fapt control asupra Germaniei.

După ce a obținut influență politică, Erhard a început să se gândească cum se poate face un efort multiplu pentru a readuce la viață Germania de Vest.

În primul rând, el a avut un rol extrem de important în realizarea unei noi monede emise de aliați pentru a o înlocui pe cea fără valoare din trecut.

Acest plan , susținea Erhard , ar reduce cantitatea de valută disponibilă publicului cu un procent de 93%.În plus, au fost instituite reduceri mari de impozite în încercarea de a stimula cheltuielile și investițiile.

Moneda era programată să fie introdusă pe data de 21 iunie 1948. Realizând o mișcare controversată, Erhard a decis, să elimine controlul prețurilor în aceeași zi, primind multe critici pentru această decizie.

De aceea, el a fost adus în biroul generalului Lucius Clay care era ofițerul comandant ce supraveghea jumătatea de vest ocupată a Germaniei, care i-a spus lui Erhard că a aflat de la consilierii săi că noua politică adoptaată de Germania va fi o greșeală teribilă.

Erhard a răspuns atunci generalului .” Nu-i ascultați, general, consilierii mei îmi spun același lucru”, iar timpul a dovedit că a avut dreptate.

În destul de puțină vreme , Germania de Vest a revenit la viață iar magazinele au devenit imediat pline de produse , deoarece oamenii și-au dat seama că noua monedă are valoare.

Barteringul a încetat în mod rapid iar piața neagră a dispărut. Pe măsură ce comerțul a luat amploare și atunci când oamenii au avut încă o dată un stimulent să muncească, s-a întors și renumitul simț al muncii characteristic unei mari părți a germanilor.

 În luna mai 1948, germanii au pierdut aproximativ 9,5 ore de lucru pe săptămână, căutând cu disperare alimente și alte produse de strict mecesitate .

În luna octombrie, la doar câteva săptămâni după introducerea noii monede și a controlului prețurilor, numărul de ore pierdute a scăzut la 4 2 ore pe săptămână.

În luna iunie 1948 , producția industrială a Germaniei era la aproximativ jumătate din nivelul realizat în anul 1936., dar până la sfârșitul anului acesta era de aproape 80%. 

Reforma monetară realizată de Erhard a schimbat peste noapte situația existentă în Germania de Vest economia dezvoltându-se în mod rapid.

Oamenii au fost chemați să înregistreze cantitatea de Reichsmark pe care o aveau, primind în schimb noua Deutschmark, conform unei rate de schimb de 1 DM: 10 RM (fiind posibilă totuși o concesie nominală, fiecare cetățean putând să primească, în schimbul a 60 de RM, 60 de DM, într-un raport de 1: 1), și puteau converti, în prima etapă, 400 Reichsmark, urmând ca după două luni să mai poată converti 200 Reichsmark.

Reforma aceasta a eliminat aproape complet agoniselile oamenilor din grupelor de venit mici și mijlocii, în timp ce marii proprietari de terenuri, acționarii precum și deținătorii de capital străin nu au pierdut nimic, ba dimpotrivă, au profitat.

După mai puțin de un an de la această reformă , pe data de 23 mai 1949, a fost fondată Republica Federală Germană (RFG) și economia socială de piață creată de Ludwig Erhard a fost ratificată ca fiind constituția economică a Germaniei de Vest.
Reformele lui Erhard au dat un imbold nemaipomenit economiei germane, Germania postbelică devenind una dintre cele mai prospere națiuni ale lumii într-un timp record.

Între anii 1950 și 1985, produsul social brut al Germaniei a crescut de la 100 până la 1845 de miliarde de DM.

Exporturile s-au mărit de la 8,4 miliarde de DM în 1950 la 537 de miliarde de DM în 1985

În anul 1988, exportul Germaniei se afla ca valoare înaintea Statelor Unite sau a Japoniei, ambele țări depășind populația RFG-ului.

De asemenea, important pentru renașterea Germaniei a fost Programul european de redresare, care este mai bine cunoscut sub numele de Planul Marshall.

Din 1948 până în 1952, cele trei zone occidentale au primit 1,5 miliarde de dolari din ajutorul Marshall. Mult mai important, în mai 1947, zonele ocupate de către englezi și americani s-au unit.

Edificat de secretarul de stat american George Marshall, acest act a făcut ca Statele Unite să dea 13 miliarde de dolari (aproximativ 115 miliarde de dolari în prețurile din 2008) națiunilor europene afectate de al doilea război mondial, o mare parte din acești bani având drept destinație Germania.

Cu toate acestea, succesul planului Marshall a fost dezbătut de istorici economici iar unii dintre aceștia au estimat că ajutorul din Planul Marshall a contribuit cu mai puțin de 5% la venitul național al Germaniei în această perioadă. 

Refacerea și dezvoltarea Germaniei de Vest a continuat de-a lungul anilor astfel încât în anul 1958, producția sa industrială a fost de patru ori mai mare decât a fost doar cu un deceniu mai devreme.

Reformele realizate de Erhard pentru o piață liberă au dat naștere rapid la ceea ce a devenit cunoscut ca Wirtschaftswunder (miracolul economic) al Germaniei de Vest.

După o scurtă perioadă în care șomajul a crescut, acesta ajungând la o rată de 8% în 1950, s-a înregistrat o descreștere a acestuia în mod continuu.

În anul 1962 ( care este considerat a fi apogeul erei erhardiene) rata șomajului a fost 0,2%, iar numărul persoanelor ce aveau un loc de muncă a crescut cu aproape 8 milioane (mai mult de 60%).

Salariul s-a triplat în perioada dintre 1948 și 1960, iar ratele salariale în termeni constanți au devenit mai mult decât duble.

În aceeași perioadă, producția industrială totală a Germaniei de Vest s-a mărit de patru ori, PNB-ul pe cap de locuitor s-a triplat, iar rata creșterii economice înregistrate de Germania de Vest a fost cu mult mai mare decât aceea a națiunilor vest-europene și a Statelor Unite.

La începutul anilor ’60, Germania de Vest era una dintre cele mai prospere țări și a devenit una dintre națiunile industriale fruntașe, produsele ce se realizau în Germania fiind cerute din ce în ce mai mult în întreaga lume (în 1960 exportul Germaniei de Vest reprezenta 10% din exportul întregii lumi, aproape dublu față de piața mondială pe care o avea în anul 1937.

Statul vest-german a devenit de-a lungul vremii cel mai însemnat proprietar de terenuri, cel mai mare capitalist și angajator.

Domenii extreme de importante ca educația, transporturile, comunicațiile, școlile, universitățile, străzile, râurile, lacurile, căile ferate, liniile aeriene, poșta, telefonul, radioul și televiziunea erau în mâinile guvernului.

Mineritul, cărbunele, oțelul, construirea vapoarelor și textilele aveau parte de o protecție specială din partea statului vest german.

Introducerea legii co-determinării din anul 1951 precum și a legii constituției comerciale (Betriebsverfassungsgesetz) din anul 1952, a determinat apariția unor legi în ceea ce privește protecția muncii (incluzând subvențiile pentru șomaj și negocierea colectivă obligatorie), ce au limitat din ce în ce mai mult dreptul libertății de contractare în relațiile existente între patron și angajat.

De la început dezvoltarea teritoriilor germane aflate sub ocupație sovietică a urmat un alt curs . În anul 1945, prin primul său ordin, administrația militară sovietică a naționalizat toate băncile existente în Germania de Est.

În același an, toate fermele care aveau o suprafață mai mare de 250 de acri ( ceea ce reprezenta 50% din întregul teren folosit pentru agricultură) au fost preluate de stat și toate proprietățile naziștilor și ale criminalilor de război, indiferent dacă aceștia adevărați sau presupuși, au fost confiscate.

Atunci când pe data de 7 noiembrie 1949( mai târziu cu câteva luni după ce aliații occidentali au recunoscut noul guvern vest-german), noul stat est-german (RDG) a fost recunoscut de către Uniunea Sovietică, practica sovietică de expropriere pe scară largă a fost ridicată la rangul de principiu constituțional

După cum s-a procedat în toate statele comuniste și referitor la RDG s-a afirmat : „Economia Republicii Democrate Germane este o economie socialistă planificată”

În anul 1960, mai mult de 90% din întregul teren agricol al țării era în mâinile producătorilor cooperatiști.

Statisticile spun că în 1950, peste 60% din întreaga producție ce se realiza era făcută de firmele socialiste , pentru ca, în 1960, mai mult de 80% din producția Germaniei de Est să aibă ca proveniență producția socialistă.

Tendința aceasta a continuat astfel încât la începutul anilor ’70 expansiunea sectorului socialist a depășit 90% ( doar 5% din producția obținut era a întreprinderilor private ce fuseseră autorizate de stat).

Din anul 1945 până în anul 1953, pe timpul perioadei staliniste, Germania de Est a fost forțată să plătească datorii de război semnificative (45% din utilajele de producție existente în 1945 au fost demontate și confiscate de către sovietici, față de cele 8% care au fost confiscate în vest).

Pentru a ușura realizarea planificării economică centralizate a fost instituit un sistem bancar central cu un singur nivel.

Banca centrală avea monopolul emisiunii de bancnote și avea și un alt rol de bancă comercială centrală, având drept filiale bănci regionale și locale .

În vest cele două funcții erau separate , băncile comerciale fiind agenți economici privați.

Trei zile după ce s-a realizat reforma monetară din Germania de Vest, pe data de 23 iunie 1948, a fost introdusă o nouă monedă est-germană ce avea inițial o rată de schimb oficială de 1:1 față de marca germană vestică.

În pofida acestui fapt, o politică de permanentă expansiune monetară, împreună cu fixarea unor prețuri maxime pentru toate produsele de consum de bază, a dus repede la un fenomen denumit inflație reprimată, ce era concretizat printr-un un exces de ofertă monetară.

Soluția găsită la această problemă a fost aceea că , în anul 1957 s-a recurs la o a doua reformă monetară în care toate bancnotele care depășeau 300 de mărci est-germane de persoană au fost declarate nule.

Această măsură nu a avut nici un rezultat , deoarece oferta de bani a crescut din nou, iar moneda est-germană a continuat să se deprecieze.

Astfel încât, în mod neoficial, în Germania de este s-a ajuns la situația ca multe plăți (de importanță mai mare) să se facă în mărcile folosite în vest.

Cele două țări au fost prinse la mijloc în războiul rece, în Germania având loc un experiment inedit în care populația ce împărtășea aceleași valori și vorbea aceeași limbă a fost obligată să trăiască în două sisteme diferite.

Date fiind condițiile existente după cel de al doilea război mondial, se poate spune că în Germania de Vest a avut loc un miracol.

De ce oare un asemenea miracol nu a avut loc în România atunci ând condițiile au permis acest lucru?

A spune că la nemți cultura muncii este mult mai dezvoltată decât la alte popoare și ceea ce fac, fac cu simț de răspundere nu explică mare lucru.

Dar germanii au avut inteligența să folosească orice prilej favorabil din contextual existent pe plan mondial pentru a-și putea atinge scopurile .

Referitor la această renaștere care a avut loc pe plan economic în 1959 se afirma: „Miracolul economic german nu e nici miracol, nici economic. Nu e nimic miraculos în privința răspunsului perfect rațional unei cereri urgente de o ofertă profitabilă.”

După cum spunea jurnalistul Wilhelm Schlamm “Și totuși există un factor aproape de neînțeles de care trebuie ținut seamă: acela că producătorilor li s-a îngăduit politic să obțină profit de pe urma satisfacerii cererii.” 

Germanii au avut capacitatea de a-și proteja industria națională, acesta fiind unul dintre motivele esențiale care au condus în acea perioadă la dezvoltarea acesteia, unul dintre exemplele concludente fiind cel al industriei producătoare de automobile, strategia germanilor din acea perioadă fiind aceea de a nu vinde fabricile investitorilor străini.

Esențial este faptul că Germania a avut după cel de al doilea război mondial un capital uman pe care a știut să îl folosească în mod inteligent și care i-a adus importante beneficii de-a lungul vremii.

CAPITOLUL II GERMANIA LA FINALUL SECOLULUI XX

2.1Evoluția Germaniei până în 1990

În perioada post-erhardiană, în mod special în perioada 1962-1982 atunci când la putere a fost coaliția de guvernare social-democrat-liberală ce era condusă de Willy Brandt și Helmut Schmidt, transformarea Germaniei de Vest în privința controlului mai intens al statului în toate domeniile de activitate s-a derulat într-un ritm accelerat

La începutul anilor ’60, Germania de Vest, care se găsea într-o perioadă de refacere din punct de vedere economic după cel de al doilea război mondial , ducea mare lipsă de forță de muncă.

Erau semnate  acorduri de recrutarE a forței de muncă  cu țări precum Italia, Grecia și Spania, iar în octombrie 1961 a semnat un astfel de document și cu Turcia.

După ce li s-a făcut un test medical, sute de mii de cetățeni turci, cu vârste cuprinse între între 18 și 45 de ani, au fost aduși din Turcia la München, de unde erau repartizați în principalele zone industriale pe care le avea Germania.

Muncitorii temporari (,,Gastarbeiter”) erau găzduiți în camere care fuseseră construite în mod special în apropierea fabricilor în care își desfășurau activitatea și, conform contractului pe care îl încheiaseră , erau obligați să se întoarcă în Turcia după trecerea a doi ani în care munceau în Germania.

În anul 1964, clauza care introducea limitade doi ani la șederea unui muncitor străin în Germania a fost exclusă din tratatul germano-turc, astfel încât ,,muncitorii temporari” nu mai erau obligați să plece după doi ani. Această măsură a fost luată și la insistențele industriei germane, care avea cheltuieli mari cu formarea profesională sau perfecționarea angajaților străini, în condițiile în care aceștia se tot schimbau, însă și pentru motivul că muncitorii turci au dovedit hărnicie .

Acest fenomen a avut efecte atât de mari în Germania, încât în anul 1969, președintele Agenției Federale a Forței de Muncă l-a întâmpinat personal pe muncitorul turc care avea numărul un milion, la venirea acestuia în gara din München..

Chiar dacă mulți dintre muncitorii temporari originari din Turcia doreau să părasească Germania la un moment dat cu scopul a se întoarce acasă, situația economicădinTurcia era defavorabilă , așa că la mijlocul anilor ’70, dexista o tendință vizibilă spre rezidența permanentă.

Factorii responsabili din Germania au încercat integrarea străinilor care erau deja prezenți în țară, însă, au aprobat și măsuri financiare ce urmăreau să îi determine să se întoarcă acasă deoarece fiecare muncitor primea echivalentul a aproximativ 5.500 euro.

Între anii 1969 și 1975 în Germania au fost votate circa 140 de legi care dădeau acces unor grupuri „social dezavantajate” la subvenții care proveneau din taxe plătite de tot poporul.

Legile cu privire la protecția muncii și legile anti-trust au fost foarte mult înăsprite.

Contribuțiile la taxe și cele privitoare la securitatea socială s-au mărit în mod semnificativ, cu scopul de a finanța toate felurile de așa-zise bunuri publice și pentru a spori „calitatea vieții”.

Deficitul statului federal s-a mărit de la 57 de miliarde de mărci germane în anul 1970 la 232 de miliarde în anul 1980 și la 503 miliarde în anul 1989 .

Inițial, inflația care s-a produs nu a fost anticipată, iar consecințele economice produse prin aplicarea acestor politici au fost întârziate cu câțiva ani , numai pentru a apărea mai târziu ca fiind mult mai grave.

Inflația care nu a fost anticipată și expansiunea pe care a cunoscut-o creditul au condus la apariția și la prelungirea investițiilor realizate în mod eronat, care sunt tipice tipice  avântului artificial al economiei.

Expresia folosită foarte frecvent de cancelarul socialist Helmut Schmidt a fost „mai degrabă 5% inflație decât 5% șomaj”.

În realitate , nu doar că în puțin timp inflația s-a ridicat la mai mult de 5% (inflația a devenit anticipată iar cererea de bani s-a micșorat), dar șomajul, la rândul lui, s-a mărit în mod treptat, ambele rate fiind apropiate de 10%.

Creșterea economică pe care a avut-o Germania s-a încetinit până la începutul anilor ’80, când PNB-ul (produsul național brut) s-a micșorat destul de mult.

A fost pentru prima dată în istoria Germaniei de Vest când numărul de persoane angajate s-a micșorat în termeni absoluți.

Muncitorii străini care veniseră în Germania în căutarea unu trai mai bun au fost supuși unei presiuni din ce în ce mai mari să părăsească țara, iar restricțiile în calea primirii de noi imigranți s-au accentuat.

Din anul 1982, de când guvernul socialist-liberal a pierdut puterea și a fost înlocuit de coaliția guvernamentală liberal-conservatoare, Germania de Vest și-a continuat drumul către statul care sprijină grupurile sociale defavorizate , chiar dacă într-un ritm mai lent: cheltuielile statului, ce cunoscuseră o creștere de la aproape 30% din PNB în 1960 la mai mult de 50% la începutul anilor ’80, ca și datoriile guvernului au continuat să crească.

Rata de inflație a scăzut, și rata creșterii economice a crescut însă nici una dintre aceste rate nu a crescut ori s-a redus la niveluri apropiate de cele care au fost înregistrate în perioada când la conducerea țării era Erhard.

Chiar și după 8 ani de guvernare liberal-conservatoare,în anul 1990, numărul șomerilor , care era de 2,3 milioane în 1983, era încă peste 2 milioane (adică aproape 8% din forța de muncă ).

În acest context venirea unui număr ridicat de imigranți din Germania de Est, care puteau fi beneficiari ai ajutoarelor sociale și de șomaj vest-germane, a început să iasă în evidență în mod rapid nu numai falimentul pe care l-a înregistrat socialismul, ci și pe cel al statului vest-german orientat în mod preponderent spre protecția socială.

Deoarece amenințarea instabilității politice a Germaniei de Est putea cuprinde și Germania de Vest, responsabilii din punct de vedere politic au fost siliți să acționeze rapid și să se gândească la procesul de reunificare a țării care devenise inevitabil în anul 1990, după ce regimul comunist din Germania de Est a căzut.

2.2Reunificarea Germaniei

Spre deosebire de situația ce era la sfârșitul anilor ’40,atunci când Erhard a rezolvat o criză similară existent în istoria Germaniei prin adoptarea unei strategii nepopulare, însă care avea să fie un adevărat succes, ce privea gestionarea crizei prin măsuri de piață liberă, aproape 40 de ani mai târziu, cursul care a fost urmat de clasa politică vest-germană era încă un pas mare către socialismul asistențial, ce era destinat să agraveze în continuare stagnarea economică (în pofida popularității acestei politici printre vest-germani și mai ales printre est-germani).

În loc să se urmărească o reunificare a Germaniei realizată printr-o dezetatizare în mod radical a Germaniei de Est, și indirect a Germaniei de Vest, soluție care era unica în concordanță cu principiile fundamentale ale dreptății și ale unei teorii economice sănătoase, elita puterii politice din Germania de Vest a dorit reunificarea printr-o încorporare deplină a statului est-german în statul asistențial vest-german.

Imediat după evenimentele ce s-au produs în 9 noiembrie 1989, partidele politice aflate în activitate din Germania de Vest, partidul conservator de guvernare (Uniunea Democrat Creștină), liberalii (Partidul Liber-Democratic) ca partener minor în ceea ce privește guvernarea federală, Partidul Social Democrat ca partid de opoziție majoritar, și republicanii național-conservatori, precum și „verzii” de stânga ca două forțe de opoziție minore ce dețineau în mare măsură controlul aparatului statal vest-german și erau susținute în principiu prin taxe ce reprezentau compensații în ceea ce privește costurilecampaniilor, au început să-și facă simțită prezența și în Germania de Est, prin înființarea organizațiilor surori.

Cu scopul de a le distrage atenția de la invadarea în mod treptat a propriilor lor drepturi de proprietate, criza est-germană a fost prezentată ca fiind una datorată absenței democrației mai degrabă decât a absenței proprietății private.

Publicul est-german, care era familiarizat cu sistemul politic vest-german datorită televiziunii vest-germane și care era adeptul în proporții covârșitoare la ideologiile etatiste asistențiale (teritoriul Germaniei de Est a fost într-adevăr în mod tradițional un fief al simpatiilor social-democrate și comuniste), a fost încântat de „invazia” partidelor vest-germane.

Prima alegere pluripartidică care s-a desfășurat în Germania de Est, pe data de 18 martie 1990, s-a încheiat cu o victorie răsunătoare a sistemului partidelor vest-germane.

Partidul comunist care a guvernat anterior, ce a fost reconstituit între timp ca Partidul Socialismului Democratic, a fost exclus de la putere (deși a rămas al treilea partid ca mărime, cu un procent al voturilor ce a fost remarcabil, de 15%).

Echivalentul est-german al Uniunii Democrat Creștine, care a fost sprijinit de afiliația sa cu partidul de guvernare vest-german și de promisa „mituire” a populației cu o rată de schimb „generoasă” pentru marca estică la banca centrală vest-germană , ratele cel mai des propuse fiind de 1:1 sau 2:1, ceea ce făcea ca marca estică să înregistreze imediat o creștere de 4:1 față de marca germană, precum și de o promisiune de încorporare rapidă și completă a Germaniei de Est în Republica Federală conform cu articolul 23 al constituției vest-germane (care privește posibilitatea unei integrări legale), a fost votată de departe ca cea mai puternică forță politică și ca partener principal în nou-înființata coaliție de guvernare conservatoare-liberală-social-democrată, reprezentând mai mult de două treimi din votul dat de populație.

În acest mod indirect, elita puterii din Germania de vest a câștigat controlul cu privire la dezvoltarea Germaniei de est.

Data începerii oficiale a procesului în ceea ce privește reunificarea germană a fost stabilită pentru data de 2 iulie 1990, și a fost anunțată o schiță a procesului de reunificare, e includea ca puncte principale o reformă monetară și extinderea sistemului vest-german în Germania de Est.

  Reunificarea formală a Germaniei a avut loc pe 3 octombrie, și a fost „ratificată democratic” în primele alegeri ale Germaniei unite din 2 decembrie 1990.

2.3 Economia Germaniei

Populația Germaniei este una dintre cele mai numeroase din Europa, fiind aproximativ 80 de milioane de locuitori din care 88% sunt în mediul urban, procentul de urbanizare fiind printre cele mai mari din cele existente în Europa.

Nu este nimic surprizător în acest fapt, știut fiind faptul că încă din Evul Mediu exista o mare concentrare de oameni în orașele germane, oameni care aveau ca ocupație principală lucrul în manufacturi sau comerțul.

După reîntregirea țării, care a fost realizată în anul 1990, Germania a devenit cel mai mare stat, după suprafață și după numărul populației,din Europa Centrală.

Conform constituției sale, Germania este o federație de landuri (regiuni)istorice dintre care pot fi citate (Saxonia,Turingia, Bavaria, Brandenburg etc.).

Germania are o poziție economico-geografică extreme de favorabilă față de căile de comunicație terestre, maritime, fluviale aeriene existente în Europa.

Pe teritoriul Germaniei pot fi remarcate căi ferate, automagistrale care leagă toate regiunile geografice ale Europei între ele.

În acest mod, se poate spune că Germania se găsește la intersecția celor mai importante căi terestre de comunicație care sunt utilizate în păstrarea legăturilor economice cu toate țările europene.

Germania este o țară care are ieșire directă la Marea Nordului și laMarea Baltică prin care trec căi maritime comerciale ce au o importanță mondială prin care țara întreține legături strânse cu statele de pe alte continente.

Cu ajutorul canalului Rhin –Main-Dunăre  Germania are ieșire la Marea Neagră și Marea Mediterană, în acest mod având acces la bazinele mondiale petroliere existente în Africa de Nord și Orientul Apropiat.

O importanță foarte mare o are vecinătatea Germaniei cu țările dezvoltate, caresunt parte a Uniunii Europene.

Nivelul atins de economia germană, ca și structura acesteia o face să se afle printre primele 7 state ale lumii.

În pofida efortului material care a fost făcut cu scopul integrării fostei R.D.G , Germania a devenit, în ultimii ani locomotiva economiei mondiale.

Economia Germaniei se poate spune că este una dintre cele mai dezvoltate și solide din întreaga lume, și se bazează pe industria prelucrătoare (unde deține locul I pe glob la mai multe produse) și comerțul exterior (deoarece este cel mai mare exportator mondial de bunuri).

Deoarece este un stat care dispune de o economie puternic dezvoltată,Germania are concurenți celelalte state dezvoltate în lupta care se desfășoară în mod continuu cu scopul de a cuceri noi segmente ale pieții mondiale.

La fel ca în situația celorlalte state dezvoltate ,Germania este o societate postindustrială în care ponderea pe care agricultura o deține in PIB s-a stabilit la cote minime,între 2-5%,iar ponderea pe care o are industria este în scădere, cea mai mare pondere fiind păstrată de industria constructoare de mașini,în timp ce ponderea serviciilor se mărește treptat.

În cadrul relațiile economice cu alte exporturile sunt diversificate, Germania având și cele mai mari valori pentru coeficienții eficienței economice.

Germania face parte astfel,alături de S.U.A.,Japonia,Franța,Italia și Marea Britanie din ‘grupul celor 6’ care a devenit ‘grupul celor 7’după includerea Canadei.

Trecerea lumii întregi într-o societate postindustrială și industrializarea pe care o parcurg țările în curs de dezvoltare,procese care au luat amploare in ultimele două decenii,au micșorat din ponderea pe care o dețin ‘primele șase’ în economia mondială.

In anii ’90 ponderea pe care o aveau aceste țări in producția industrială mondială era de peste 65%,aceeași fiind și ponderea exporturilor de mașini și utilaje.

Pe fondul reducerii substanțiale pe care o are ponderea acestor țări in numărul populației mondiale,se poate constata o crestere relativă în ceea ce privește nivelul lor de industrializare ,de la 3,4 în anul 1970 până la 4,8 în anul1995.

In cazul Germaniei,ponderea in producția convențională a industriei de prelucrare mondială s- a mărit de la 9,8% in 1970 la 12,4% in 1995, iar nivelul relativ al industrializării a crescut de la 3,6% în anul 1970 la 6,5% in anul 1995.

În grupul celor 6state dezvoltate ,Germania care a avut locul 2 până in anii ’70,în prezent l-a cedat Japoniei ,cu toate ca reunificarea țării a sporit ponderea ei in industria mondiala cu aproximativ 13%.

Tuturor acestor țări,inclusiv Germaniei, le sunt caracteristice un grad foarte înalt al concentrării de capital și rolul pe care îl au companiile transnaționale care își desfășoară activitatea în fiecare țară în cadrul economiei mondiale.

Toate statele dezvoltate au o independență totală în conceperea ca și în producția de armament și sunt exportatori de armament, ce au cele mai moderne armate.

Industria are o pondere foarte mare în economie circa 70% cele mai productive ramuri industriale fiind industria construcțiilor de mașini, siderurgia, industria chimică și petrochimică.

Germania a fost industrializată în mod asemănător cu Marea Britanie,bazându-se pe siderurgie în principal, deși această industrializare a fost realizată mai târziu.

Siderurgia ce s-a dezvoltat în bazinele carbonifere avea totuși handicapul depărtarii față de porturile maritime.

Rotterdamul, care era port olandez,fiind mult timp inaccesibil,Germania a încercat să construiască o rețea de canale care să faciliteze transportul(Mittelandkanal) produselor .

Concentratea activităților in siderurgie și metalurgie a fost foarte puternică în Germania,în grupuri celebre precum Krupp(oțel),Thyssen(cărbune,cocs), asigurând acestei țări o importanță financiară și politică de prim-plan în a doua parte a secolului al XIX-lea.

Industria energetică are la bază resursele proprii cum ar fi petrolul sau gazele. Germania dispune de mari resurse de cărbuni în bazinele Ruhr, Saar, Koln.

Există rezerve de huilă sau cărbune brun cărbuni de calitate superioară extrem de utile în industrie.

Rezervele de petrol și de gaze naturale nu sunt însemnate, acestea găsindu-se cu precădere în Saxonia Inferioară.

Au fost descoperite zăcăminte de uraniu în Bavaria și în Schvarzwald, iar zăcămintele de minereu de fier sunt destul de importante însă sunt inferioare din punct de vedere calitativ.

Zăcămintele de plumb și zinc ale Germaniei sunt de aproximativ  circa 1/3 din necesar și sunt concentrate în munții Harz și Renan.

Una dintre cele mai mari mari bogății subpământene din Germania sunt sărurile de potasiu și de sodiu, care se găsesc îndeosebi în Saxonia Inferioară.

Germania dispune de cantități foarte mari de materiale de construcție care sunt foarte utile pentru economia țării .

Restul materiilor prime de care țara are nevoie nu acoperă cerințele foarte mari pe care le are Germania, de aceea este necesar să se realizeze importuri.

Economia Germaniei se află în plină fază postindustrială și mai mult de 2/3 din P.I.B. se realizează în sectorul serviciilor.

Energetica este una dintre ramurile industriale de bază de bază ce se sprijină atât pe resursele de combustibili proprii, de pe teritoriul Germaniei, cât și pe cele importate.

În perioada actuală , petrolului și gazelor naturale le revin circa 60% din balanța energetic, iar ca urmare a scumpirii petrolului, a crescut din nou importanța cărbunelui.

Germania se înscrie printre cei mai mari producători de cărbune din lume având un sector minier foarte dezvoltat..

Cărbunele este utilizat în calitate de combustibil pentru centralele termoelectrice, care se află în bazinele carbonifere.

Majoritatea petrolului și o bună parte din gazele naturale care sunt folosite în sectorul energetic au drept proveniență importul .

Până în anul 2025 se preconizează închiderea tuturor centralelor nucleare și folosirea altor surse de energie .

În ceea ce privește  producția de oțel și laminate Germania ocupă locul întâi printre țările dezvoltate europene.

Siderurgia țării este bazată , în cea mai mare parte, pe materia primă importată (până la 90% din necesarul de minereu de fier,mangan și crom).

Rafinăriile sunt situate în orașele porturi exemple în acest sens fiind Hamburg, Bremen, Emden, Rostock.

Industria metalelor neferoase își procură materialele necesare din aceeași sursă.

De mai mare importanță pentru economie subramuri ale metalurgiei neferoaselor sunt producția aluminiului plumbului și cea a cuprului.

Minereurile de cupru si de plumb se extrag din masivul Harz și masivul Turingiei ca resurse locale și sunt prelucrate la Eisleben, Hettstedt, Ilsenburg, Berlin, Freiberg.

Industria constructoare de mașini este cea mai însemnată ramură industrială a Germaniei care este una dintre țările care prezintă cel mai înalt nivel de dezvoltare al acestui sector industrial.

Pentru construcția navelor s-au remarcat centrele Rostock, Wismar, Stralsund, Bremen, Hamburg.

În Germania se mai construiesc cu mare succes mașini agricole, locomotive și vagoane ccare reprezintă produse tradiționale pentru industria germană.

Ramurii acesteia îi revine și cel mai mare număr de angajați care sunt încadrați în producție, cea mai mare valoare și pondere cea mai ridicată a producției în structura exportului.

Germania ocupă locul patru pe plan mondial la producția de autovehicule, care este amplasată în Wolfsburg (unde se află cel mai mare centru cu uzinele firmei „Volkswagen"), Stuttgart (cu uzinele firmei „Daimler -Chrysler"), München (firma„B.M.W."), Essen (firma „Opel") etc. Produsele opticii germane ce sunt fabricate la vestitele uzine „Karl-Zeiss-Iena" din orașul Iena sunt renumite de multă vreme pe piața mondială.

Industria chimică a atins un nivel înalt de dezvoltare și după volumul producției înregistrat de această ramură, Germania este pe locul patru în lume după S.U.A., Japonia și China, iar după exportul produselor chimice se situează pe primul loc.

Cea mai importantă regiune a industriei chimice din Germania este Ruhr-Rhin,unde ca materii prime se folosesc cărbunii, deșeurile industriei metalurgice și petrolul care este adus prin conducte.

Alte regiuni importante în care este concentrată industria chimică sunt sudul părții de est și nord-estul țării Schwedt,unde se utilizează ca materie primă petrolul și gazele naturale ce sunt importate din Rusia.

În porturile maritime mari cum ar fi Bremen, HamburgRostok, unde au fost construite uzine petrochimice, se utilizează petrolul care este adus pe mare cu navele-tancuri petroliere.

Pe plan mondial Germania ocupă poziții fruntașe la producția de îngrășăminte chimice,fibre și fire sintetice, cauciuc sintetic, detergenți, peliculă și reactivi folosiți în industria cinematografică și pentru fotografiat etc.

Industria ușoară și cea alimentară, deși dețin o pondere mică în structura industrieiGermaniei, au un loc de seamă în economia țării, datorită renumelui de care se bucură..

Poate fi evidențiată în special industria textilă și cea aconfecțiilor, cu centrele Leipzigși Planen, care este bazată pe materia primă chimică locală.

Industria de pielărie și încălțăminte are tradiție  în Saxonia și Turingia.

Dintre ramurile industriei alimentare se pot remarca subramurile produselor lactate, cărnii, berii și vinului

Agricultura Germaniei se poate evidenția  prin nivelul înalt de mecanizare, chimizare și prin produsele de înaltă calitate care se obțin.

Terenurilor agricole se află în marea majoritate în proprietatea gospodăriilor mici fermiere, însă există și mari companii, care practică pe larg agricultura. 

Sunt predominante fermele care au suprafață mică (în medie15-20 ha), însă toate sunt înzestrate cu cea mai modernă tehnică agricolă.

Creșterea animalelor realizează peste 2/3 din valoarea producției agriculturii .

În regiunile care au climă maritimă și în cele care fac trecerea de la clima maritimă la cea continentală direcția principală în care este specializată zootehnia este creșterea bovinelor pentru lapte și carne, iar în restul regiunilor din Germania creșterea porcinelor.

În toate regiunile Germaniei creșterea animalelor este îmbinată cu cultura plantelor.

Mai mult de jumătate din necesitățile pe care le are populația sunt realizate din resurse proprii, iar germanii dau importanță foarte mare protecției mediului.

În cultura plantelor din Germania se realizează productivități înalte datorită folosirii pe scară largă a științei și tehnicii.

Germania ocupă unul din primele locuri în lume la recolta la hectar de grâu,sfeclă de zahăr, cartofi etc

Germania este cunoscută  în Europa ca fiind cel mai mare exportator de carne, cartofi,furaje.

Germania are o rețea deasă de transporturi terestre.În regiunile în care industrializarea este masivă cele mai multe căi ferate sunt electrificate.

Transportul auto care se desfășoară pe șosele este bine înzestrat cu mijloace de transport foarte moderne, iar țara are cel mai mare parc de autovehicule și cele mai moderne autostrăzi existente în Europa.

Transportul fluvial asigură peste 20% din traficul intern de mărfuri. După ce s-a dat în exploatare Canalul Rhin-Main-Dunărea s-a mărit importanța pe care o are transportul fluvial în comerțul exterior

CAPITOLUL III STUDIU DE CAZ

3.1Obiectivele și ipotezele cercetării

Metodele cele mai utilizate în cercetările sociologice sunt metoda interviului și metoda chestionarului, ale căror rezultate sunt considerate a fi concludente.

Tehnica chestionarului presupune faptul că răspunsurile care se primesc sunt în formă scrisă, pe când răspunsurile la interviu sunt în formă verbală, putând fi consemnate pe hârtie de către cei care realizează interviul.

După cum spune Septimiu Chelcea în cursul „Tehnici de cercetare sociologică”, interviul și-a demonstrat utilitatea în toate științele sociale, cât și în cele socio-umane .

Conform lui Denzin, interviul poate fi definit ca o conversație față în față, în cadrul căreia o persoană va obține informații de la o altă persoană.213620175126

Nu orice convorbire din viața cotidiană este un interviu, deși sunt cercetători care pentru care convorbirea este sinonimă cu interviul.

În acest proces al comunicării există un receptor( cel care realizează interviul), un emițător ( cel căruia i se ia interviul) și informația care este transmisă de la emițător spre receptor.

„Chestionarul de cercetare reprezintă o tehnică, și corespunzător un instrument de investigare constând într-un ansamblu de întrebări scrise, și eventual, imagini grafice, ordonate logic și psihologic, care, prin administrarea de către operatorii de anchetă sau prin autoadministrare, determină din partea persoanelor anchetate răspunsuri ce urmează a fi înregistrate în scris.”223721195227

Chestionarele se pot clasifica după conținut, formă și mod de aplicare 233822 2019 538

După conținutul informațiilor, există:

-chestionare de date factuale, ce se referă la fapte obiective, care se pot observa direct și care se pot verifica și de alte persoane

-chestionarele de opinie ce reflectă atitudinile, motivația și interesele individului care a completat acest tip de chestionar.

După formă chestionarele se clasifică în:

-chestionare cu întrebări deschise lasă respondenților o mare libertate în ceea ce privește distribuția răspunsurilor, din acest motiv repartiția răspunsurilor poate fi mai greu analizată, însă permit culegerea unor date diverse, deoarece persoanele care răspund la întrebări nu au nici o constrângere

-chestionare cu întrebări închise nu dau libertate respondentului, ci trebuie să se încadreze într-una din categoriile fixate de cel care a conceput chestionarul

Întrebările închise favorizează întocmirea unor statistici referitoare la răspunsuri, pot servi ca un “filtru” pentru întrebările care vor urma, dau senzația de siguranță a respondentului, de aceea sunt preferate în foarte multe ocazii.

În cazul completării unui chestionar de către oameni care au diferite nivele de educație, cel mai important lucru este să formulezi întrebările în asemenea manieră încât ceea ce este primordial, cercetarea să își atingă scopul și totodată pentru ca rezultatele să fie relevante, trebuie ca întrebările să fie pe înțelesul oamenilor care au cel mai scăzut nivel de educație

Pentru elaborarea acestei lucrări am considerat că faptul că o cercetare cantitativă poate conduce la rezultate mai precise decât o cercetare de tip calitativ, de aceea am administrat un chestionar on-line românilor care au dorit să participe la acest studiu.

Informațiile care sunt obținute prin metodele de cercetare cantitativă relevă cu mai mare exactitate opiniile persoanelor care sunt intervievate, pentru a se afla punctele de vedere ale acestora în legătură cu diferite probleme care se dorește a fi cercetate.

Cercetarea cantitativă este o cercetare concludentă care are profunzime și presupune intervievarea unui număr relativ mare de subiecți, rezultatele fiind relevante pentru grupul țintă pe care se desfășoară cercetarea.

Însă și în cazul acestor cercetări de tip cantitativ , completarea de către respondenți a unor chestionare ce se bazează pe intuiție și motivație, subiectivitatea tipic umană este imposibil să nu intervină, deci rezultatele obținute pot fi mai mult sau mai puțin așteptate de cercetător.

Chestionarul a fost administrat online unui număr de 100 de persoane, din toată România.

3.2 Rezultatele cercetării

1.La întrebarea nr 1 cu privire la tratamentul de care a avut parte Germania după cel de al doilea război mondial, 88oameni au răspuns a, 3 au răspuns b, iar 9 au răspuns c, majoritatea considerând că a beneficiat de un tratament mai bun.

Fig, nr 1. Răspunsuri la întrebarea nr 1

2. La întrebarea nr 1 cu privire la cauza miracolului economic german , 93persoane au răspuns a, 2 au răspuns b, iar 5 au răspuns c,cei mai mulți respondenți considerând că miracolul economic a fost o consecință a muncii poporului german.

Fig, nr 2. Răspunsuri la întrebarea nr 2

3.La întrebarea nr 3 referitoare la reunificarea Germaniei, 77 respondenți au dat răspunsul a, 15 au dat b, 2 au dat c, iar restul de 6 au dat e, respondenții considerând că reunificare a fost un lucru pozitiv din punct de vedere economic

Fig nr3 Răspunsuri la întrebarea nr3

4. . La întrebarea nr 9 referitoare importanța existenței decalajului în privința dezvoltării , 52respondenți au răspuns a, iar 48 au răspuns b.

Fig, nr 4 Răspunsuri la întrebarea nr 4

5. .La întrebarea nr 5 privitoare la prezența de la început a Germaniei în UE , 78 de oameni au răspuns a ,7 au răspuns b iar 15 au răspuns c, majoritatea considerând că a fost un lucru pozitiv.

Fig, nr 5 Răspunsuri la întrebarea nr 5

6. .La întrebarea nr 6 privitoare la ajutorul acordat de Germania altor țări , 82 de oameni au răspuns a ,8 au răspuns b iar 10 au răspuns c, majoritatea considerând că Germania ajută alte țări să se dezvolte.

Fig, nr 6 Răspunsuri la întrebarea nr 6

7. .La întrebarea nr 7referitoare la economia Germaniei , toți cei 100 de respondenți au răspuns a,deci consideră Germania una dintre cele mai importante economii europene .

Fig nr7 Răspunsuri la întrebarea nr7

8. La întrebarea nr 8 cu privire la experiența respodenților în Germania, 95 persoane au dat răspunsul a, iar restul de 5 răspunsul b, majoritatea lucrând o perioadă în Germania.

Fig nr8 Răspunsuri la întrebarea nr8

9. La întrebarea nr9 referitoare la tramentul pe care l-au avut ca angajați în Germania, 93 respondenți au spus a, iar 7 au spus b, deci cei mai mulțiconsideră că au fst bine tratați în Germania .

Fig nr9 Răspunsuri la întrebarea nr9

10. La întrebarea nr 10 privitoare la nivelul de trai din Germania, 91 au răspuns a, 7 au răspuns b, iar 2 au răspuns d, respondenții considerând că nivelul de trai este ridicat.

Fig nr10 Răspunsuri la întrebarea nr10

11. . La întrebarea nr 11 privitoare la calitatea produselor din Germania, 88 au răspuns a, 10 au răspuns b, iar 2 au răspuns c, respondenții considerând că produsele germane au o calitate foarte bună.

Fig nr11 Răspunsuri la întrebarea nr11

12. . La întrebarea nr 12 privitoare la implicarea Germaniei în România din punct de vedere economic, 92 au răspuns a, 6 au răspuns b, iar 2 au răspuns c, respondenții considerând căGermania este implicată în România din punct de vedere economic .

Fig nr12 Răspunsuri la întrebarea nr12

La întrebarea nr13 cu privire la sexul respondenților, 57 persoane au dat răspunsul iar 43 au dat răspunsul b, deci respondenți sunt mai mult femei decât bărbați.

Fig nr13 Răspunsuri la întrebarea nr13

14.La întrebarea nr 14 referitoare la mediul din care provin respondendenții 85 respondenți au dat răspunsul a, iar restul de 15 răspunsul b, majoritatea respondenților fiind din mediul urban..

Fig nr14 Răspunsuri la întrebarea nr14

15.La întrebarea nr 15 cu privire la vârsta respondenților, 6 persoane au răspuns a, 12 au răspuns b, 17 au răspuns c, 45 au răspuns d, iar restul de 20 au răspuns e, cei mai mulți respondenți fiind din grupa de vârstă 35-60 ani .

Fig nr15 Răspunsuri la întrebarea nr15

16.La întrebarea nr16 privitoare la nivelul de educație al respondenților, o persoane au răspuns a, 3 au răspuns b, 52 au răspuns c, 35 au răspuns d, iar restul de 10 au răspuns e, cei mai mulți respondenți având terminat liceul .

Fig nr16 Răspunsuri la întrebarea nr16

CONCLUZII

Pe parcursul acestei lucrări am analizat evoluția Germaniei din punct de vedere economic după terminarea celui de al doilea război mondial.

De-a lungul acestei perioade economia germană a avut perioade bune și perioade mai puțin faste, însă în zilele noastre economia germană este una dintre cel mai puternice din lume.

Profitul s-a mărit in primele noua luni ale anului 2017, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, cu 21%, ajungând la 109 miliarde de euro.

Cifra de afaceri totala a celor 100 de companii care au fost analizate a urcat in primele trei trimestre cu aproape 7%, pana la 1.250 miliarde euro, precizeaza portalul financiar Onvista.de

Clasamentul e condus, atât la capitolul vânzări, cât și la profit, de producătorii de automobile Volkswagen, Daimler si BMW, companii germane care sunt cotate la bursă.

Institutele de prognoză au afirmat că în anul 2018 economia Germaniei va avea o creștere de 2,6% și 2,1 % pentru 2019 conform unor informații recente apărute în Ziarul Financiar, însă în Germania există acum dezbateri destul de furtunoase cu privire la tarife ce ar putea influența acest ritm de creștere.

Aceste informații recente susțin ideea că în orice context, companiile germane au dovedit că știu cum să realizeze profit în pofida unor contexte nefavorabile ce se manifestă în economia mondială.

Germania este o piață foarte mare interesantă pentru orice producător și a pătrunde și a te menține pe acea piață este o recomandare foarte serioasă cu privire la calitatea produselor sau a serviciilor unei companii.

De asemenea, pentru oamenii din alte țări, produsele germane sunt sinonime cu calitatea de aceea mulți le preferă față de produsele care au fost executate in altă țară.

Germania este un exemplu de voință pentru toate țările europene, deoarece a reușit într-o perioadă scurtă să își revină în mod spectaculos din punct de vedere econmic, luând un avans considerabil față de țări care nu au suferit atâtea daune din cauza celui de al doilea război mondial.

BIBLIOGRAFIE

1.Chelcea S, Metodologia cercetării sociologice, Ed Economică, București, 2001,

2. Denzin, Norman K. și Linkoln, Yvonna S. (eds.).Handbook of Qualitatve Research. Thousand Oaks: SAGE Publications, Inc.,1994

3. Mc Kay David ,Germany and the East-West Crisis. The Decisive Challenge to American Policy, New York, , 1959

4. http://europolitics.ro/istorie/conferinta-de-la-potsdam-17-iulie-1944-si-divizarea-germaniei-momentul-in-care-au-inceput-razboiul-rece-si-expansiunea-comunismului/

5. https://prezi.com/mfe3zlyfrlgt/miracolul-economic-german/

6. http://mises.ro/663/dezetatizarea-unei-germanii-unite

7. https://ro.talkingofmoney.com/german-economic-miracle

8. https://gandeste.org/general/o-enigma-si-un-miracol-istoric-harnicia-germana/29140

9. https://www.rfi.ro/social-93856-accent-pe-istorie-germania-turcia-si-muncitorii-temporari-din-anii-60

10. https://www.scribd.com/document/379626535/Germania

11. https://besttravelsaroundtheworld.wordpress.com/…/germania-populatia-si-economia

12. besttravelsaroundtheworld.wordpress.com/2012/11/…

FacebookTwitterEmailMai multe..

Chestionar cu privire la dezvoltarea economică a Germaniei după al doilea război mondial

1.Considerați că Germania a avut parte de tratament preferențial față de alte țări după cel de al doilea război mondial?

a.Da

b.Nu

c.Nu știu

2.Credeți că miracolul renașterii economiei germane a fost consecința logică a muncii poporului german?

a.Da

b.Nu

c.Nu știu

3. Credeți că reunificarea Germaniei a fost un lucru pozitiv pentru țară din punct de vedere economic?

a.În foarte mare măsură

b.În mare măsură

c. În mică măsură

d. Nu

4.Considerați că decalajul economic existent între Est și Vest a fost o piedică pentru dezvoltarea Germaniei după 1990?

a.Da

b.Nu

5.Considerați că prezența de la început a Germaniei în Uniunea Europeană a fost un lucru bun pentru această țară?

a.Da

b.Nu

c.Nu știu

6.Credeți că Germania ajută alte țări din Europa pentru ca acestea să se poată dezvolta?

a.Da

b.Nu

c.Nu știu

7.Aveți opinia că astăzi Germania are una dintre cele mai puternice economii europene?

a.Da

b.Nu

c.Nu știu

8.Ați lucrat vreodată în Germania?

a.Da

b.Nu

9.În caz afirmativ tratamentul de care ați beneficiat ca angajați a fost mai bun decât acela din România?

a.Da

b.Nu

10.Cum apreciați nivelul de trai din această țară?

a.Ridicat

b.Mediu

c. Redus

d. Nu știu

11.Cum apreciați calitatea produselor germane?

a.Foarte bună

b.Bună

c. Medie

12.Considerați că Germania este suficient implicată în România din punct de vedere economic?

a.Da

b.Nu

c.Nu știu

13. Dumneavoastră sunteți?

a. Femeie

b. Bărbat

14. Domiciliu:

a. Urban

b. Rural

15. .Aveți vârsta:

a. între 18-25ani

b. între 25-35 ani

c. între 35-60 ani

d. peste 60 ani

16. Nivel de educație:

a. Gimnaziu

b. Liceu

c. Facultate

d. Studii postuniversitare