Activitatea de Planificare a Misiunii de Audit

Capitolul 1- ACTIVITĂȚI PRELIMINARE MISIUNII DE AUDIT

Considerente generale referitoare la activitățile preliminare

Pornind de la activitatea amplă a “Planificării misiunii de audit”, trebuie specificată baza legislativă, (ISA) Standardele internaționale de audit, care au ca și scop recomandări legate de aspectele și activitățile aplicabile pentru planificarea unei misiuni și implicit auditarea situaților financiare.

Pentru a putea înțelege activitățile care se realizează înaintea planificării propriu-zise, activitățile preliminare, vă vom prezenta o scurtă clasificare a acestora.

Activitățile preliminare:

Figura numărul 1;

sursă proprie;

Acești pași se vor parcurge înaintea acceptării unei misiuni de audit. În acest mod, auditorul poate accepta sau refuza realiarea unei misiuni în funcție de rezultaul obținut din analizele preliminare. Noi am vrea să numim această etapă: “ analiza preliminară”, deoarece sunt analizate conditile optime pentru desfășurarea misiunii, iar în funcție de această analiză auditorul are dreptul de a refuza misiunea.

După cunoașterea termenilor: “audit inițial” și “ audit recurrent” putem trece la detalierea fiecărui element din figura numărul 1. Evident în funcție de tipul de audit realizat, aceste activități preliminare pot fi foarte ample, cazul auditul inițial, unde societatea nu a mai fost auditată de către societatea de audit sau poate nu a mai fost auditată deloc, sau poate fi și cazul în care aceste activități preliminare sau realizat și înainte, este vorba despre auditului recurrent, iar în prezent nu necesită o analiză foarte complexă cunoscând în mare parte societatea din anii precedenți.

Pentru acceptarea noilor clienți este foarte importantă această analiză preliminară, care va fi mult mai amplă decât în cazul păstrării unor clienți mai vechi. Pentru a putea accepta un nou client trebuie să cunoști foarte bine societatea, modul de desfășurare a activității, natura activității și alte elemente semnificative.

Deasemenea este important să se stabilească motivul auditului. Anumite societăți, considerate societăți mari, societăți cotate la Bursa de valori București, au obligatia de a realiza auditul care este atât de important în trasnparenta acelei societăți. ORDIN-ul   Nr. 1802 din 29 decembrie 2014 ‐ Partea I pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate. Publicat în MONITORUL OFICIAL  NR. 963 din 30 decembrie 2014, emis de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, stabilește criterile de încadrare a societăților cu obligativitate de realizare a auditului.

După stabilirea acestor elemente este important, considerăm noi chiar foarte important, acordul cu clientul. Este necesar ca, clientul să ofere acces la informații și documente necesare în realizarea misiunii. Alături de stabilirea acestui element se vor stabili și elemente legate de natura activității societății de audit, desfășurarea acestei misiuni, suprafața de întindere a acesteia, obligațile auditorului, obligațile clientului și elemente legate de relizarea opiminiei, dar și elemente precum necesarul de timp și onorariul echipei de audit. Documentul reprezentativ al acesi etape este “Scrisoarea de anagajament”.

Toate aceste elemente au fost legate de societatea client, iar mai apoi trebuie realizată echipa de audit. În cazul unei echipe se vor alege persoanele considerate competenete, cu cunoștințe în domeniul respectiv, persoane considerate apte de a realiza misiuniea de audit la un nivel cât mai înalt. Această echipă va fi informată de elementele stabilite până în acest moment cu societatea client. În cazul unui audit complex și dificil, acesta se va realiza pe departamente, munca va fi împărțită pe auditori si domenii, toate acestea pentru a realiza o analiză cât mai amla a societății necesară în continuarea planificării.

Obligatile auditorului, înaintea începerii unui audit inițial:

“ să efectueze proceduri referitoare la acceptarea relatilor cu clientul și misiunile specifice de audit ( ISA 220)”

“să comunice cu auditorul anterior dacă a avut loc o înlocuire a auditorului în conformitate cu cerințele de etică”.

1.2 Cunoașterea preliminară a clientului

La începutul oricărei misiuni de audit, auditorul trebuie să efectueze următoarele activități:

Să efectueze proceduri referitoare la continuitatea relatilor cu clienții și a misiunii specifice de audit (ISA 220);

Să evalueze conformitatea cu cerințele de etică, inclusiv independență;

Să stabilească o înțelegere a termenilor misiunii.

Analiza continuității relatilor cu clienții, independența și cerințele de etică are loc pe tot parcursul misiunii de audit. Totuși aceste proceduri inițiale se efectuează înaintea altor activități semnificative.

Aceste activități preliminare au rolul de a facilita obținerea unui audit de calitate, eliminând cauzele care ar putea afecta negative capacitatea auditorului de a planifica și efectua misiunea de audit, rezultând reducerea riscului de audit.

Acest proces de cunoaștere preliminară este foarte important pentru orice misiune, dar are o importanță deosebită în cazul unui audit inițial, unde fără această cunoaștere nu se poate accepta clientul. Nu trebuie să excludem nici auditul recurrent deoarece în periaoada dintre un audit și altul societatea poate suferii modificări semnificative, care ar putea dăuna misiunii. În momentul în care se realizează un audit inițial cunoașterea trebuie realizată foarte bine și necesită un fond de timp mult mai îndelungat dar deasemenea cu o importanță ridicată.

În cazul unui audit inițal, cunoașterea motivului pentru care se dorește auditul este foarte importantă. Sunt societăți care au obligativitatea realizării auditului, ORDIN-ul   Nr. 1802 din 29 decembrie 2014 al Ministerul Finanțelor Publice unde sunt specificați termenii de încadrare a acestor societăți, sau pot exista alte motive care trebuie cunoscute de către auditor.

Aceste activități preliminare asigură:

Menținerea independenței și capacitatea de a efectua misiunea;

Nu există aspect negative legate de integritatea conducerii;

Nu există neînțelegeri între auditor și client în legătură cu termenii misiunii.

Cunoașterea clientului se realizează printr-un proces continu pe tot parcursul auditului. Auditorul trebuie să evalueze informatile culese și probele colectate pe întreg procesul misiunii.

Cunoașterea clientului se realizeata atât înaintea începerii misiunii de audit, înaintea acceptări, cât și pe parcursul acesteia.

Elemente importante de cunoscut înaintea acceptării misiunii:

Factori economici generali și sectorul de activitate ( politici guvernamentale, rata dibanzii, inflație, curs valutar, riscul afaceri etc.);

Caracteristici importante ale societății ( performanțele financiare, cerințele de raportare);

Schimbări intervenite de la ultimul audit;

Nivelul general al competenței conducerii.

Prin urmare pentru cunoașterea unui client este nevoie de :

Informații de la terți;

Discuții cu conducerea entității;

Contactarea foștilor auditori;

Analizarea raportului de audit intern etc.

Un element important în cunoașterea clientului este vizitarea spatilor de lucru care permite auditorului o mai bună înțelegere asupra activității clientului, complexitatea acestei activități, mediul de lucru. Acest lucru permite observarea activității fără mijlocitori și la fel amplasarea în teritoriu a activității clientului. Acest lucru este necesar pentru o planificare a misiunii optimă.

Deasemenea o cunoaștere preliminară a clientului reduce riscul de audit. Este foarte importantă relația cu clientul pe tot parcursul misiunii. O relație nagativa ar afecta misiunia, ar scădea credibilitatea raportului de audit sau chiar nu s-ar putea reliza misiunea. Auditorul are obligația de a-și înlătura acest risc pentru ca misiunea să se desfășoare în condiții optime.

1.3 Acordul cu societatea client

După cum s-a specificat și mai sus “ Acordul cu clientul” , face parte din analiza preliminară, practic este acordul în scris din partea societății client care acceptă termenii stabiliți de societatea de audit pentru realizarea misiunii.

În cazul în care auditorul consideră posibilă realizarea misiunii, acesta va stabilii anumiți termini pentru a realiza misiunea în condiții optime și adecvate. Este important ca auditorul să își asigure anumite resurse din partea societății client de care va avea nevoie pe parcursul misiunii. Societatea client va semna un contract cu auditorul pentru acordul acestor termini.

În cadrul acestei scrisori se va specifica obiectivul principal al misiunii de audit, dar și baza legislativă aferentă acestei misiuni.

Auditorul va cere acordul pentru colectarea probelor de audit și obținerea de informații și documente necesare. Acesta va da acordul conformității normelor contabile folosite de societate cu standardele internaționale.

O etapă importantă în planificare va fi identificarea riscurilor semnificative, astfel auditorul va efectua proceduri pentru evaluarea riscului, pentru care are nevoie de acordul societății client. În unele cazuri separat de Raportul de audit, auditorul poate realiza un raport asupra conformității controalelor interne realizate de societate.

În cadrul scrisorii se vor stabilii atât obligațiile societății de audit, cât și obligațiile societății client.

Nu în ultimul rând un element foarte important de stabilit este timpul necesar de lucru și onorariul echipei de audit.

În cadrul scrisorii va fi specificat numărul de persoane care va realiza auditul, echipa de audit, iar pentru acest lucru va trebui formată această echipă.

Pentru realizarea echipei vor fi selectați auditorii cu experiență în acel domeniu de activitate. În funcție de complexistatea societății se va stabilii numărul necesar de persoane. Aceștia vor putea să se împarată pe departamente pentru a realiza auditul în condiții optime și asigurând o eficientă și eficacitate maximă. Trebuie specificați auditorii din echipa societății de audit și auditorii independenți. Echipa formată va fi înstințată de analiza preliminară și de elementele semnificative pentru realizarea planificării și implicit a misiunii de audit.

“Auditul financiar trebuie executat de persoane:

Care au pregătire profesională și competență adecvată;

Care să respecte standardele de audit financiar;

Care să promoveze efiecienta auditului financiar.”

În cazul auditului recurent, misiunii de audit successive, auditorul poate decide să nu emită o nouă scrisoare de angajament. În scimb, orice modificări precum: modificarea termenilor de audit, modificări în structura conducerii clientului, schimbări semnificartive în evoluția activității clientului sau obligații legale, pot face motivul emiterii unei noi scrsori de angajament.

Sunt și cazuri în care clientul doareste schimbarea anumitor termini din scrisoare, moment în care auditorul trebuie să decidă dacă acceptă acele condiții, sau nu. Aceste modificări pot scădea gradul de asigurare al acestuia și implicit poate afecta misiunea.

Nu există un model exemplar al scrisorii de angajament, însă acesta trebuie să conțină:

Obiectul activității de audit, al servicilor conexe;

Perioada la care se referă angajamentul;

Normele de conformitate;

Responsabilitățile conducerii clientului;

Cadrul de raportare financiară, adoptat de conducerea entității;

Sfera angajamentelor, menționând legislația;

Posibilitatea riscului nedescoperiri unor erori datorită eșantionării;

Accesul nelimitat al auditorului la sistemul de informații al entității;

Trebuie acordată atenție modului de stabilire a tarifului care trebuie să fie corelat cu timpul aferent lucrărilor.

1.4 Acceptarea misiunii

Deși cererea nu este foarte mare, orice auditor trebuie să fie foarte atent în momentul acceptării unei misiuni. Înainte de acceptarea misiunii auditorii sunt obligați să analizeze respectiva companie pentru a vedea dacă corespunde criterilor de a fi acceptată ca nou client. Aceste criterii sunt:

Reputația clientului potențial;

Stabilitate financiară;

Relația cu firma de audit anterioară.

În cazul societăților care au fost auditate de către altă firmă de audit, noul auditor care realizează auditul inițial este obligat prin Standardul Internațional de Audit 315, să comunice cu auditorul precedent.

Această obligație îl poate ajuta pe potențialul nou auditor, în legătură cu acceptarea sau respingerea misiunii. Pot exista și clienți care dau dovadă de lipsă de integritate, care contestă derularea corectă a auditului, astfel ar putea crea mari probleme.

De altfel și auditorul anterior are obligația de a răspunde la solicitările de informații ale auditorului succesor. Toate acestea trebuie să se desfășoare conform Codului de Etică și Conduită Profesională, cu acordul clientului asupra acceptării acestei comunicări între auditori. În cazul în care clientul refuză această comunicare, auditorul succesor ar trebui să se gândească dacă acceptă această misiune chiar și înainte de a face și alte investigații substanțiale.

Deciza de a accepta sau nu o misiune este făcută de un auditor cu experinta care poate fi în măsură de a analiza situația înainte de a fi făcute anumite cheltuieli din partea fimei auditorului, care nu mai pot fi recuperate.

Destul de periculoas pentru auditori sunt în special, ramurile economice nou create ( noi afaceri), sau afaceri care se află în creștere economică rapidă.

Pentru investigarea unui client nou se poate recurge la: juriști, instuții bancare, parteneri de afaceri, dar chiar și detectivi pentru a obține informații despre client.

Trebuie să se pună accent în special pe entitățile care nu au mai fost auditate, dacă auditul predecesor nu furnizează informații, sau dacă acesta a avut probleme cu clientul.

Această acceptare este strâns corelată cu responsabilitățile profesionate ale entității care urmează a fi auditată. O componentă esențială este investigarea noilor clienți și reevaluarea clienților existenți, prin care se determină riscul de audit acceptabil.

Capitolul 2 – ACTIVITATEA DE PLANIFICARE A MISIUNII DE AUDIT

2.1 Cunoașterea societății în planificarea misiunii

Deși societatea a fost analizată preliminar, iar pentru acest lucru am avut nevoie de o cunoaștere preliminară, în etapa planificării această cunoaștere trebuie să fie mult mai amplă, să cuprindă întreaga activitate până la cele mai mici detalii.

Activitatea de cunoaștere poate fi structurată astfel:

Figura numărul : 2;

Sursă: proprie;

În ceea ce privește planificarea misiunii pentru societate, considerăm foarte importantă această etapă. Consider necesar vizitarea spațiilor de lucru și inventarierea fizică a imobilizărilor societății. Discuțiile cu conducerea societății sunt necesare. Auditorul trebuie să înțeleagă natura activității, modul de desfășurare a acestor activități, concurența în domeniul respective de activitate. Aceste dicutii cu conducerea societății stau la baza procesului de planificare. Sunt necesare pentru identificarea și evaluarea riscurilor cu care se confruntă societatea.

Auditorul poate cere întâlniri și discuții și cu alte persoane în afara celor aflate în conducere, cum ar fi: furnizori, clienți, angajați, instituții banacare.

Pentru cunoașterea societății auditorul are nvoie de existența conditilor preliminare pentru a realiza auditul, care sunt în datoria clientului de îndeplinit. Acestea sunt: situatile financiare, controlul intern și alte informații necesare auditorului. Acestea trebuie cunoscute și analizate de către auditor.

În discuția cu clientul se atig și elemente precum:

tranzacțile desfășurate în cursul anului;

progresele, investiții, cheltuili;

modificări semnificative în societate;

viziuni ale conducerii;

performanța financiară ( indicatori cheie, statistici);

obiectivele societății;

strategiile pentru a atinge acele obiective;

procedurile implementate de conducere pentru identificarea riscurilor;

cadrul general de raportare financiare aplicat;

controlul intern.

Aferent acestor elemente se vor realiza rapoarte de care se va ține cont pe parcursul misiunii de audit. După cunoașterea societății se pot identifica riscurile societății și se pot concluziona riscurile semnificative cu care se confruntă societate.

2.2 Evaluarea riscurilor

După acceptarea misiunii auditorul trebuie să planifice activitatea întregii echipe precum și supravegherea membrilor. Această activitate de planificare a echipei diferă de numărul de membri, capacitatea acestora, complexitatea societății dar și de riscul unor denaturări semnificative (ISA 220).

Gradul de direcționare către o anumită parte se realizează odată cu creșterea riscurilor semnificative în acel segment. În cadrul societăților mici, auditul este realizat de către un participant independent unde nu se poate vorbi de supraveghere, fiind vorba de o singură persoană care cunoaște toate aspectele legate de societate. În schimb în această situație pot apărea probleme deosebit de complexe, moment în care se apelează la auditori cu experieta adecvată, auditori externi.

O importanță deosebită o are atenția asupra activității din domeniile cu risc crescut, pe baza analizei riscurilor, deoarece o planificare incorectă duce la omiterea unor activități purtătoare de risc. Această consecință apare și în cazul unui audit imcomplet.

Este foarte important să avem o viziune de ansamblu asupra riscurilor. Trebuie respectată tipologia riscurilor și criterile de evaluare ale acestora, rezultând o viziune generală.

În cele mai multe cazuri riscurile majore în cadrul unei societăți se gasestc chiar spre vârful organizației , însă nu este un model fix. În cadrul identificării riscurilor rămânând ca auditorul să își folosească experiența și feeling-ul în activitatea de planificare.

De cele mai multe ori departamentul IT și Achiziții sunt cele purtătoare de riscuri, astfel nu trebuie să uităm de acestea.

În cadrul oricărei societăți managerul sau un membru ales din conducere trebuie să aprobe misiunea, însă acesta nu are dreptul de a exclude nici un department inclus în plan. Este foarte importantă și părerea celor care nu se află la conducere, însă cunosc activitatea foarte bine. Ei pot vedea sau întâmpina alte riscuri pe care auditorul le pote omite. “Comform Standardelor ISA (2000,2010) auditorul trebuie să realizeze o planificare bazată pe riscuri pentru a stabili prioritățile în accord cu obiectivele organizației.”

Evaluarea riscului se poate măsura în procente sau calitativ ( mare , mediu, scăzut). Cu ajutorul indicatorului RAA- Risc de audit acceptat, se poate determina GI- Gradul de încredere al auditorului financiar:

GI=100%- RAA

Factorii importanți în estimarea riscului sunt:

Specificul entității auditate;

Prezentarea eronată a situaților financiare, chiar frauduloase;

Rezultatele auditului anterior;

Relația între părțile afiliate;

Operațiuni neobijnuite pentru activitatea curentă;

Expunerea mai mare a unor active la denaturare;

Componența mulțimilor analizate;

Modificări intervenite în perioada auditată;

Presiuni neobijnuite asupra conducerii entității;

Sistemul contabil utilizat;

Raționament privind modul de înregistrare a operațiunilor, tranzactilor;

Alte cauze.

Clasificarea riscurilor:

După posibilitatea de producere: -riscuri potențiale sau posibile

După specificul entității: – specifice entității auditate;

-legate de natura operațiunilor efectuat

-legate de sistemul informațional

-legate de procedura de audit.

“Managementul eficient al riscurilor impune nu doar identificarea, monitorizarea și evaluarea controalelor la nivelul proceselor de business, precum și a celor suport, ci și evaluarea controalelor specifice mediului de control. Neluarea în considerare a acestora din urmă în misiunile de asigurare poate induce riscul ca evaluarea adecvării controalelor să fie incompletă sau chiar eronată.”

Trebuie specificat faptul că este o legătură strânsă între riscul de audit și pragul de semnificație.

Alături de riscul societății se va analiza și pragul de semnificație.“ Prin pragul de semnificație se înțelege nivelul, mărimea unei sume, peste care auditorul consideră că o eroare, o inexactitate său o omisiune poate afecta atât regularitatea și sinceritatea conturilor anuale, cât și imaginea fidelă a rezultatului situației financiare și a patrimoniului inteprinderii.”

Pragul de semnificație a fost definit în “Cadrul general pentru întocmirea și prezentarea situaților financiare”, al Comitetului pentru Standarde Internaționale de Contabilitate astfel: “Informatile sunt semnificative dacă omisiunea sau declararea lor eronată ar putea influența decizile economice ale utilizatorilor luate pe baza situaților financiare. Pragul de semnificație depinde de mărimea elementelor sau a erorii judecate în împrejurările specific ale omisiunii sau declarării eronate. Astfel pragul de semnificație oferă mai degrabă o limită, decât o caracteristică calitativă primară pe care informația trebuie să o aibă pentru a fi utilă.”

Pentru o bună orientare în cadrul misiunii, dar și a planificării misiunii, auditorul trebuie să stabilească în primă fază pragul de semnificație. În cadrul misiunii, pragul de semnificație poate omite anumite controale din partea auditorului, lucrări, care nu au o importanță ridicată în elaborarea opiniei de audit.

Orice depășire a pragului de semnificație global obligă corectarea erorilor sau în caz contrar înscrierea lor în raportul de audit.

În general ca puncte de referință pentru calcularea pragului de semnificație se folosesc elemente precum: Profit, Capitalui proprii, Rezultatul net sau Cifra de afaceri.

Elementele care sunt luate în calcul în cadrul stabilirii pragului se semnificație sunt: utilizarea conturilor anuale, caracteristicile inteprinderii și carcateristicile elementelor considerate semnificative.

Pragul de semnificație este unic pentru fiecare societate și se stabilește în funcție de mai multe criterii, dar și pe baza raționamentului auditorului. Fiecare entitate are valori diferite ale pragului de semnificație, astfel nu se poate alege o valoare absolută a acestuia. Cel mai utilizat în practică este indicatorul –Profit, pentru care nivelul cu care se lucrează este între 1%- 10%. În momentul în care profitul nu este elocvent se pot folosi indicatori precum: Cifra de afaceri, Total active, Active nete, sau combinații ale acestora. În cazul în care se stabilește un procent între 1 și 10 pentru un anumit indicator, orice depășire a acestuia reprezintă o eroare semnificativă.

Stabilirea pragului de semnificație se realizează în etapă planificării, astfel acestea se află într-o relație invers proportinala, între mărimea pragului de semnificație și cantitate de muncă planificată de auditor. Deși erorile stabilite de auditor nu depășesc pragul de semnificație, în schimb însumate depășesc acest prag, auditorul are obligația de a realiza proceduri suplimentare și de a cere conducerii corectarea erorilor.

Conturile anuale oferă informații diferitelor tipuri de utilizatori precum acționari, asociați, creditori, autorități fiscal etc., cu privire la situatile financiare. Astfel pragul de semnificație se va fixa în funcție de necesiatile acestora care au diferite elemente semnificative.

Carcateristicile inteprinderii pot influența pragul de semnificație prin: sectorul de activitate, dimensiunea inteprinderii, evoluția inteprinderii în timp, mediul social.

Alte elemente care sunt considerate semnificative: sensibilitatea, gradul de aproximare, evoluția elementelor, cumulul mai multor elemente.

Cea mai importantă este corelația dintre pragul de semnificație și riscul de audit. În activitatea de planificare este foarte important ca auditorul să ia în considerare acele elemente care pot duce la situații financiare eronate.

Evaluarea pragului de semnificație, cu tranzactile realizate în cadrul unei societăți la fel și cu soldurile contabile, permit aplicarea anumitor proceduri de către auditor pentru scăderea riscului rămânând la un nivel acceptabil.

“ Așa cum se precizează în Standardul de audit nr. 320 – Pragul de semnificație, relația dintre acesta și riscul de audit este invers proporțională. Cu cât este mai înalt nivelul pragului de semnificație cu atât este mai scăzut riscul de audit, și invers.”

Auditorul are obligația reducerii riscului sau să solicite conducerii corecții în situatile financiare aferente erorilor depistate cu cât acesta se apropie de pragul de semnificație.

2.3 Dezvoltarea strategiei generale de audit

Aspecte suplimentare pe care auditorul le poate lua în considerare la dezvoltarea strategiei generale de audit sunt:

Acorduri cu auditorul anterior pentru revizuirea dosarului de audit dacă acest lucru nu este interzis prin lege;

Discutarea cu conducerea entității despre aspectele semnificative în special despre modul în care ar putea influența acestea strategia generală de audit și implicit planul de audit;

Planificarea procedurilor de audit pentru a obține probe adecvate și suficiente (ISA 510);

Desemnarea unei persoane din conducerea societății pentru a raspune de riscurile anticipate;

Rezolvarea altor proceduri cerute de sistemul de control al societății,( de exemplu: alte persoane pentru a revizuii strategia generală de audit).

Prin strategia de audit, auditorul are datoria de a planifica pașii misiunii și evoluția acestora, implicit auditul situaților financiare, astfel încât acestea să se desfășoare într-un mod cât mai eficace și eficient.

În principal în cadrul oricărei misiuni de audit se pleacă de la stabilirea strategiei generale de audit, astfel riscul de audit să fie la un nivel acceptabil.

“Auditorul trebuie să stabilească strategia generală de audit pentru auditul entitatatii respective”. “Strategia generală de audit stabilește aria de aplicabilitate, momentul și desfășurarea unui audit și oferă îndrumări referitoare la elaborarea unui plan de audit mai detaliat”.

Stabilirea strategiei generale de audit implică:

Determinarea caracteristicilor privind aria de aplicabilitate (de exemplu: cadrul de raportare financiară folosit; cerințe de raportare specifiece domeniului de activitate al entității, localizarea componențelor entității; etc)

Evaluarea obiectivelor de rapoarte (de exemplu: termene limită pentru rapoarte intermediare și finale; comunică cu conducerea date cheie în misiunea de audit, etc)

Factori importanți precum (obiectivul de concentrare al muncii echipei; pragul de semnificație; domenile cu risc mai mare al unor denaturări semnificative; soldurile conturilor și componentele semnificative; obținerea de dovezi privind eficacitatea controlului intern; rapoarte financiare sau alte evoluții relevante).

Auditorul ia în considerare rezultatele activității preliminare misiunii, dar și experiența acumulată din misiunile anterioare.

Strategia generală de audit este de folos auditorului pentru stabilirea naturii, momentului și resursei necesare pentru efectuarea misiunii. După realizarea strategiei auditorul știe domenile sau activitățile complexe cu risc mare de audit și poate apela la membrii cu experiență, dar și resurse alocate în anumite domenii și poate dispersa numărul membrilor din echipă pe anumite sectoare ( în cazul auditorilor grupurilor), desemnați pentru realizarea unui obiectiv. Aici sunt specificate date cheie , momentul de alocare al resurselor, dar și etapele intermediare ale auditului. De altfel aici se specifică modul de gestionare al resurselor, ședințele cu membrii echipei, etc.

Stabilirea strategiei generală și a planului de audit diferă de mărimea și complexitatea societăți. În cazul societăților mici auditul se poate realiza de către un practician independent care poate lucra cu un membru al echipei sau singur. Astfel și comunicarea dintre aceștia ar fi mult mai bună rezumându-se numărul de membri auditori.

După realizarea strategiei de audit se poate trece la elaborarea unui plan mai detaliat ținând cont de necesitatea de a atinge obiectivul final. Auditorul trebuie să documenteze atât strategia cât și planul de audit, inclusiv orice modificare semnificativă făcută pe parcursul misiunii de audit.

Discutile cu persoanele din conducere include de obicei strategia misiuni, informații suplimentare sau alte cerințe suplimentare, dar cu toate acestea, desfășurarea misiunii de audit rămâne la responsabilitatea auditorului.

În cadrul unei misiuni de audit discutile cu persoanele din conducere sunt foarte importante, sunt folosite pentru comunicarea generală necesară sau pentru a îmbunătății eficiența și eficacitatea auditului.

“Dezideratul oricãrui auditor financiar este de a efectua o misiune de audit financiar eficientã și eficace. Pentru aceasta un rol important îl are planificarea, în cadrul cãreia, fãcându-se apel la raționalitate și anticipare, sunt oferite premisele reușitei unei misiuni de audit.”

2.4 Realizarea planului de audit

În cadrul misiunii de audit, alături de auditor sunt implicați și alți membri ai echipei de audit, parteneri, astfel beneficiază și de experiența și de viziunea lor pentru a crește eficiența și eficacitatea procesului de planificare.

Pentru a organiza misiunea de audit într-o mainiera cât mai eficientă și mai adecvată, planificarea are o importanță semnificativă. Aceasta asigură faptul că se acordă o atenție cuvenită domenilor importante ale auditului, problemele sunt identificate și soluționate.

Obiectivele planificării sunt:

Asigurarea auditării corespunzătoare a tuturor segmentelor;

Identificarea tuturor problemelor potențiale;

Ușurarea verificărilor;

Alocarea corespunzătoare a sarcinilor pentru toți membrii echipei de audit.

Planificarea adecvată ajută la distribuirea atributilor în cadrul echipei de audit, supravegherea muncii și revizuirea acesteia, dacă este cazul.

Planificarea misiunii din punct de vedere al ariei de cuprindere diferă în funcție de dimensiunea și complexitatea societății, experiența auditorului, modificările care apar pe durata misiunii de audit etc.

Planificare misiunii de audit se realizează de regulă la scurt timp după finalizarea auditului anterior, dacă nu comcomitent, este un proces continu, nu este privit ca și o etapă distinctă. Totuși auditorul trebuie să analizeze momentul în care se realizează anumite activități de care depind proceduri de audit suplimentare.

La fel și strategia generală și planificarea misiunii nu trebuie private ca două activități distincte, acestea se pot realiza și concomitant și este foarte important faptul că ele se condiționează (orice modificare într-una dintre acestea aduce o modificare în cadrul celeilalte ).

Planul de audit se realizează pentru reducerea riscurilor de audit. Pentru un audit eficient, auditorii constituie și folosesc diferite tipuri de teste în obținerea asigurărilor în ceea ce privește fidelitatea situaților financiare. Aceste teste sunt:

Proceduri de înțelegere a controlului intern – care vizează conceperea controlului intern dar și modul acestuia de funcționare:

Gradul de cunoaștere a auditorului asupra entității auditate;

Chestionarea conducerii și a personalului;

Documentarea asupra politicilor interne;

Examinarea evidențelor entității auditate;

Observarea activității sistemului de control intern.

Testele mecanismelor de control– probe necesare asupra adecvării proiectării și funcționării controlului intern;

Teste substanțiale ale operațiunilor, tranzactilor – Verificarea obiectivelor de audit asupra identificări unor greșeli monetare:

Existența operațiunilor;

Înregistrarea corectă a operațiunilor;

Imputarea în conturi corespunzătoare;

Sintetizarea în cartea mare etc;

Proceduri analitice – presupune compararea informaților din situatile financiare cu informatile nefinanciare:

Identificarea unor iregularități;

Efectuarea unor proceduri analitice suplimentare;

Creșterea numerelor testelor asupra soldurilor conturilor;

Teste ale soldurilor conturilor – se aplică asupra soldurilor din bilanț.

Planul de audit este mai detaliat, incluzând momentul, natura și aria de cuprindere a procedurilor ce urmează a fi efectuate de către membrii echipei obținând probe suficiente reducând riscul de audit.

Planul de audit este folosit ca și documentație asupra efectuării adecvate a misiunii putând fi aprobat înaintea derulării altor proceduri.

Planul de audit cuprinde:

Natura, memontul și aria de cuprindere a procedurilor de evaluare, suficiente pentru stabilirea unor denaturări semnificative (ISA 315);

Proceduri suplimentare pentru fiecare clasă de tranzacții ( ISA 330);

Alte proceduri neceare pe parcursul derulării misiunii în vederea conformității cu ISA-urile.

Aceste procedurei de audit au loc pe parcursul dezvoltării planului de audit.

Atât strategia cât și planul de audit pot fi revizuite de câte ori este nevoie pe parcursul derulării misiunii de audit.

Atât strategia cât și planificarea pot suferii modificate în funcție de rezultatul anumitor probe de audit, care influențează și alte proceduri de audit vitoare.

De altfel la fel cum unele evenimente neașteptate pot influența decursul derulării misiunii, la fel și rezultatele care contrazic rezultatele anterioare duc la reexaminarea riscului evaluat.

Activitatea de audit se realizează pe baza analizei riscurilor corespunzătoare activității societății. Este o activitate planificată, care adaugă valoare situaților financiare auditate și implicit entității.

În cadrul planificării alături de elemente esențiale precum eficacitate și eficiență, auditorul trebuie să realizeze misiunea în condiții de economicitate și la termenul stabilit.

Planificarea misiunii de audit are următoarele caracteristici:

Raționalitatea: Permite auditorului în urma planificării și a rezultatelor obținute formarea unei oprinii, o evaluare logică a sarcinilor îndeplinite de societate, dar și elaborarea obiectivelor.

Anticiparea: Această caracteristică pune în evidență procesul de planificare astfel auditorul poate stabili dimensiunea sarcinilor putând să scoată în evidență prioritățile activității lor.

Cordonarea: Planificarea permite cordonarea politicilor de audit prin instituții specializate de audit cu auditurile realizate dar și activitatea realizată de către alți auditori sau experți.

Alături de planificarea misiunii întâlnim și programul de audit. Acest program de audit cuprinde toate procedurile necesare opiniei ficarei misiuni de audit.

Aceasta are ca și scop:

Organizarea corespunzătoare a activității de audit;

Ghidarea echipei de audit;

Dovezi pentru munca prestată.

Acest program de audit se realizează în trei părți:

Sintetizarea testelor de înțelegere a controlului intern cu testele mecanismului de control și teste substanțiale ale operațiunilor;

Proceduri analitice

Teste substanțiale ale soldurilor conturilor.