Activitatea de Lobby
Capitolul I
Activitatea de Lobby
Activitatea de lobby este o parte importantă a democrației participative și aduce o contribuție importantă și durabilă la dezvoltarea acesteia. Fiind parte integrantă a procesului democratic este totodată și un drept garantat prin constituție. Având în vedere faptul că există un nivel de cunoaștere redus în ceea ce privește acest tip de activitate tot mai des confundat cu traficul de influență, practicanții, profesioniștii în lobby au obligația de a acționa întotdeauna etic și moral în ceea ce privește relațiile lor cu toate părțile, asta pentru a ajuta la menținerea și creșterea încrederii publice, a încrederii în instituțiile democratice și în procesul de reprezentare a politicii publice.
1.1 Clarificări conceptuale – căutarea unei definiții potrivite
Verbul „a face lobby” a fost atestat pentru prima dată în anul 1850 iar cuvântul „lobbyst” în anul 1863 însă cea mai veche referire la sensul politic al acestui cuvânt, „cei care încearcă să influențeze legislația”, s-a găsit în 1808 în Oxford English Dictionary.
Cea mai simplă definiție dată vreodată acestui tip de activitate este următoarea : lobbyul este știința de a convinge politicienii.
„Orice acțiune făcută cu scopul de a influența acțiunile instituțiilor guvernamentale” se numește lobby.
Conform Comisiei Europene „În limbajul curent, sunt folosiți mai multi termeni pentru a desemna acest fenomen: grupuri de interese, grupuri de presiune, lobby, grupuri de promovare. Fiecare dintre aceștia face trimitere la un anumit aspect al activității de reprezentare a intereselor. Pentru a evita expresiile „lobby" si „lobbyist", care au uneori o conotație negativă și din dorința de a sublinia aspectele pozitive ale acestei activități, Comisia Europeana a decis să adopte o terminologie neutră și să vorbească despre „reprezentanți ai grupurilor de interese" și de „reprezentare a intereselor".
Conform Dexonline definiția ar fi următoarea LOBBY s. n. Grup de persoane care influențează în parlament, în guvern etc. adoptarea unor hotărâri; grup de presiune (politică, diplomatică etc.)
Un alt dicționar, Cambridge Online a definit verbul “a face lobby” în felul acesta : “a încerca să convingi un politician, guvernul sau un grup de oficiali că un lucru anume trebuie sau nu trebuie să se întâmple sau că o lege ar trebui schimbată.”
Lobbyul, atât de controversat al zilelor noastre esteprezent aproape dintotdeauna în viețile oamenilor, acesta fiind prezent în cercurile politice încă din Antichitate. În Roma Antică, așa numiții lobbyiști își petreceau timpul în lobiade unde încercau să influențeze deciziile senatorilor. Forumul din Grecia Antică era frecventat de persoane care doreau să influențeze și senatorii și plebea în chestiuni ce aveau legătura cu cele mai importante probleme ale acelor vremuri. Chiar și în Anglia a existat o prezență puternică a lobbyului încă din vremea Regelui John întrucât dacă nu interveneau baronii pe lângă acesta există posibilitatea ca Magna Carta să nu fi fost semnată iar istoria Marii Britanii să nu fi fost cea pe care o cunoaștem noi acum.
Originea termenului lobby a fost disputată de americani și de britanici, însă americanii au impus o versiune mult mai credibilă a apariției acestui termen folosit de noi în zilele de astăzi. Este vorba despre președintele American Ulysses S. Grant ( 1869-1877 ) care obișnuia să își petreacă o parte din timpul liber în holul Hotelului Willard din Washington unde servea un pahar cu Brandy și fuma câte un trabuc iar în acest timp era pur și simplu vânat acolo de către cei care încercau să obțina favoruri politice. Acești oameni care îl terorizau cu rugămințile lor au fost numiți de către fostul președinte American “lobyiști nenorociți”. Originile termenului pot fi căutate cu mai bine de o jumătate de secol înainte, prin 1790, în vremea în care William Hull a fost angajat de veteran ai Armatei Continentală pentru a face lobby în favoarea unor compensații suplimentare și recunoaștere a contribuției lor în vremea revoluției americane.
Odată cu începutul secolului XX , lobbyul în SUA a avut o evoluție remarcabilă, asta datorită dezvoltării mijloacelor de comunicare în masa: a radioului, a telegrafului. Aceste tehnologii au permis ca în SUA să apară campaniile de lobby de tip grassroots, care în prezent sunt tot mai folosite. Literatura americană de specialitate a spus în nenumărate rânduri că activitățile de lobby s-au practicat în toate statele sub diferite forme, din cele mai vechi timpuri fiind parte din viața politică a societății.
Există o serie de concepte cheie legate de lobby și aici vorbim despre grupuri de presiune, grupuri de interes și de organizațiile profesionale de lobby și advocacy. Grupurile de presiune sunt de fapt grupuri de amatori care nu doresc altceva decât să influențeze sistemul politic și opinia publică, pe când grupurile de interese sunt grupuri structurare pe interese legitime, de sector, de domeniu, de industrie. Organizațiile profesionale de lobby și advocacy sunt grupuri formate doar din profesioniști, care pot fi angajați pentru a influența în mod efficient anumite decizii publice sau politice.
1.2 Lobby versus trafic de influență
Atât activitate de lobby cât și cea de advocacy ( 2 concepte înrudite ) presupun demersuri transparente, declarate și asumate în mod public, pe când traficul de influență este ascuns de ochiul publicului și după cum îi spune și numele “trafichează” interese private, meschine. Lobby-ul este transparent și este bazat pe o comunicare argumentată și pe strategii discursive excepționale, pe cunoștințe tehnice și pe cunoștințe legislative solide.De multe ori se face o legătura eronată între lobby și traficul de influență, crezând că legiferarea lobbyului ar însemna de fapt legalizarea traficului de influență. Nimic mai eronat. Un lucru care a cântărit greu în formarea unei opinii eronate asupra lobbyului a fost părerea unor politicieni cu greutate. De exemplu, fostul președinte al României, Ion Iliescu, spunea :
“Unii vorbesc despre lobby. Ce este lobby? Este trafic de influență. La noi traficul de influență este penalizat și considerat un fapt penal și așa trebuie să fie, dar alții l-au ridicat la lumină, l-au făcut transparent și i-au zis lobby. Și se plătește, se încheie contract pentru lobby, deci este un trafic de influență oficializat.”
După această părere a domnului Ion Iliescu din care înțelegem faptul că este total împotriva practicii de lobby, a apărut și o părere a fostului președinte Traian Băsescu, care pare să contrazică cele spuse de Ion Iliescu și anume :
„Lobby înseamnă cu totul altceva decât trafic de influență și eu vă asigur că traficul de influență se predepsește și în țările care au legea lobbyului.” „Între a face lobby și a servi interesele unui mic grup, în mod netransparent există o diferentă, iar diferența deocamdată este etichetată de Codul Penal fiind trafic de influență.”
„Lobbystul care nu se prevalează de calitatea lui de lobbyist, ci se prevalează de influența adevărată sau pretinsă pe lângă un funcționar public, și datorită acestei influențe cere sau își stipulează un onorariu, săvârșește trafic de influență.”
1.3 Clarificari metodologice
A. Campania de lobby
Există patru faze distincte în ceea ce privește acțiunile sau campaniile de lobby :
Identificarea și colectarea datelor și a faptelor
Analiza informațiilor
Lobbyul propriu-zis
Follow up-ul
1. Identificarea și colectarea datelor și a faptelor
În cadrul primei etape vorbim despre procesul de monitorizare, care trebuie să fie permanent, foarte bine structurat și exhaustiv pe ariile stabilite. Monitorizarea înseamnă de fapt prevenție. Este mult mai puțin costisitor să previi decât să trebuiască să schimbi pe parcursul campaniei sau chiar să faci o campanie reparatorie de lobby, care presuspune folosirea mult mai multor resurse decât o monitorizare riguroasă, făcută la timpul potrivit. Monitorizarea implică identificarea unor surse informale sau formale, private sau publice, iar informația cea mai accesibilă este cea online. În mediul online informația poate fi găsită extrem de rapid, de ușor însă este nevoie ca sistemul de monitorizare proiectat să fie configurat și administrat corespunzător.
Monitorizarea, descoperirea informațiile se efectuează prin următoarele tehnici, conform profesorului Rinus van Schendelen:
Cercetarea la birou ( desk research )
Are ca instrument principal Internetul și presupune sursele publice de informare
Pare la îndemâna oricui, însă urmărireaminuțioasă a site-urilor ministerelor, ale celor 2 camere ale Parlamentului, ale agențiilor guvernamentale poate fi grea în lipsa unei metode riguroase de căutare
Interacțiunule și discuțiile cu apropiați aflați în poziții importante ( debriefing friends )
Apropiați aflați în poziții cheie ale unor insitituții, comisii, agenții, grupuri de lucru, firme de consultanță, corporații
Cercetarea informală / informația „de coridor” ( visiting de corridors )
Prin această cale se obțin cele mai valoroase informații, de la surse primare : politicieni, consilieri, experți, funcționari
De multe ori informația obținută de pe holurile Parlamentului este mult mai valoroasă decât cea obținută prin îndelungi căutări pe Internet
Modalitățile clasice de monitorizare, mai sus menționate sunt completate de alte tehnici în cazul în care informația nu poate fi obținută în felul acesta :
Studiu comparativ ( comparative study )
Presupune analizarea unui campanii de lobby asemănătoare cu cea a noastră
Experiență din campaniile anterioare ( hindsight wisdom )
Putem preveni probleme ce pot apărea pe baza experienței noastre
Organizarea de întâlniri structurate cu experți ( pilots )
mese rotunde, seminarii organizate pentru a afla lucruri ce ne interesează
Lansarea de „baloane” ( balloons )
Presupune lansarea unor zvonuri, a unor piste false pentru a afla opiniile specialiștilor care într-o situație de comunicare normala nu s-ar fi exprimat opinia
Simularea dezbaterii ( simulation )
Membrii grupului de interese își asumă diferite roluri pentru a releva informații surprinzătoare prin ineditul lor
Relaționarea deschisă ( open networking )
Căutarea permanentă a unor informații, cu sau fără legătură cu tema dată, pentru a le folosi cu un subiect conex ce va apărea pe agenda lobbystului
Studiul teoriei ( theoretical knowledge )
Problemele ce trebuie rezolvate cu ajutorul campaniei de lobby implică deseori necesitatea cunoașterii mecanismelor teoretice pentru a putea identifica solutiile cele mai potrivite .
2. Analiza informațiilor
Este cea de a doua etapă pregătitoare a unei campanii de lobby și depinde direct de colectarea datelor. Cu cât colectarea datelor a fost făcută mai riguros cu atât mai precisă va fi analiza informațiilor. Analiza este un instument principal în sub-etapele următoare ale campaniei de lobby :
Definirea riscurilor
Ne indică probabilitatea succesului campaniei de lobby și timpul necesar pentru atingerea obiectivelor
Definirea riscului însemnă identificarea problemelor ce trebuie rezolvate prin campania de lobby
Identificarea riscurilor se realizează prin monitorizare permanentă
Monitorizarea riguroasă mai are un rol important : formularea mesajelor-cheie în campania de lobby, mesaje bazate pe realități din sfera politică
Cartografierea/maparea actorilor și a proceselor
Ne arată cine are puterea de decizie, cine o va evalua și cine o va implementa
Trebuie realizare profiluri cât mai precise ale actorilor implicați în procesul decizional, pentru a putea identifica mecanismele de gândire și de luare a deciziilor și pentru a afla care sunt punctele de acces
Prima categorie de decidenți:„campionii” – aceștia sunt avocații cei mai puternici ai cauzei respective, vor face lobby la rândul lor în rândul colegilor lor, al publicului țintă și se transformă practic în adevărați lobbyiști, vor ajuta la punerea în practică a unei strategii în comunitatea din care provin și devin un fel de purtători de cuvânt din exterior
A doua categorie de decidenți: „campioni de sine stătători/terți” – aceștia susțin o cauză în calitate de experți, în calitate de personalități importante sau în calitate de persoane publice a căror statut social îi ajută să susțină o cauză
Pe lângă procesul decizional există o altă categorie de actori ce pot fi aliați în campania de lobby
asociații de industrie, sindicate, patronate, grupuri de consumatori, think tank-uri, asociații de business- aliații acționează asemeni lobbyiștilor, dar nu în mod asumat, promovând în mod latent p anumită cauză
Potențialii inamici sunt o altă categorie de actori a căror studiere este imperios necesară
a) Opozanții moderați sunt cei care vor vota în mod negativ însă nu se vor opune în mod pro-activ
b) Opozanții puternici sunt cei care instrumentează acțiunea de opoziție iar strategia în ceea ce îi privește este izolarea lor, punerea în evidență a extremismului lor pentru a evita formarea unor alianțe între aceștia
Compunerea documentelor de poziție
Este etapa pregătitoare vitală a campaniei de lobby
Include mesajele, argumentele pentru influențarea deciziei
Documentul de poziție trebuie să se bazeze pe studii recente, analize factuale, opinii ale celor mai renumiți specialiști
Alcătuirea strategiei propriu-zise de lobby
Se bazează pe proiectarea întâlnirilor în cadrul cărora vor fi prezentate și susținute argumentele din documentul de poziție
Sunt analizate potențialele coaliții de forțe întrucât alianțele pot influența succesul campaniei de lobby
Această alcătuire a strategiei se concretizează prin elaborarea unui plan de acțiune.
3. Lobbyul propriu-zis
Această etapă vine în mod firesc după etapele pregătitoare și constă în punerea în aplicare a planului de acțiune stabilit. O reprezentare bună poate determina succesul campaniei de lobby, tocmai de aceea reprezentarea intereselor trebuie să fie convingătoare, asumată, transparentă și trebuie să implice suficiente resurse umane, în conformitate cu anvergura acțiunii. Acțiunea de lobby are nevoie de coordonare eficientă pentru a putea avea rezultat pe termn lung, această coordonare este făcută de către lobbyiști iar mesajele trebuie livrate decidenților în cadrul întâlnirilor de către reprezentanții direcți ai corporațiilor ale căror interese sunt promovate.
Există șapte tehnici de lobby, specifice spațiului american, conform profesorului american Anthony J. Nownes, tehnici ce sunt considerate a fi de fapt tipuri distincte de lobby :
Lobbyul legislativ: presupune întâlniri cu legiuitorii, cu experții, cu consilierii, depozanți în fața comisiilor parlamentare; concesii poate chiar favoruri făcute parlamentarilor în limitele legii
Lobbyul executiv: presupune întâlniri cu șeful Guvernului, cu consilierii săi, cu Secretariatul General al Guvernului, cu șefi ai agențiilor guvernamentale; depunerea documentelor de poziție și a amendamentelor la legislația propusă
Lobbyul judecătoresc: este mai des întâlnit în Statele Unite ale Americii, acolo instanțele judecătorești sunt abordate pe căi distincte – una dintre căi este amicus curiae, prin care o parte terță depune mărturie în fața unei curți fără ca acest lucru să îi fi fost solicitată; o altă cale este provocarea sau inițierea unui proces pentru a aduce în mod intenționat un proces în fața instanței
Lobbyul de tip grassroots (indirect): implică în primul rând convingerea votanților din teritoriu prin telefoane, e-mailuri, scrisori, apoi întâlniri între alegători și aleși.
Lobbyul democrației directe: provocarea unui referendum, lobby exercitat în pregătirea acelui referendum și în perioada de dinaintea sa
Lobbyul electoral: sprijinirea unor candidați la alegeri, contribuții bănești la campania electorală conform legii, contribuția la redactarea ghidurilor electorale sau a reclamelor
Lobby de coaliți: acest tip de lobby este constituit cu anumite organizații sau cu alți lobbyști
Succesul coalițiilor depinde de gradul de formalitate, perioada de timp în care au fost constituite, structura lor, resurse, calitatea membrilor, tipologia intereselor.
Un profesor renumit, pe numele său Kenneth M. Goldstein scoate în evidență două tipuri de lobby:
Lobby intern sau direct – strategii interne cum ar fi întâlniri cu funcționari, întrevederi
între patru ochi cu oficialii, depoziții în fața comisiilor parlamentare
Lobby extern sau indirect – sintagma „outside lobbying” este folosită de către profesorul
Goldstein indicând prin aceasta lobbyul de tip grassroots.
Conform profesorului Otto Lerbinger de la Universitatea din Boston există lobby direct și lobby indirect adică cel de tip grasroots.
Lobbyul direct este bazat pe contactul direct cu politicienii și este de fapt forma tradițională
a acestui tip de activitate și necesită trei mari resurse : acces, informații și reciprocitatea relațiilor benefice.
Accesul la decidenți este cel mai important lucru. De multe ori, mai ales în America, lobbyștii care fac parte din membrii Congresului sau al staff-ului tehnic al acestora au privilegii în ceea ce privește accesul facil la actorii implicați în procesul decizional. Lobbyul direct în Statele Unite ale Americii este un proces continuu realizat prin foarte multe căi, cum ar fi contactul managmentului corporatist cu oficialii guvernamentali, contribuții financiare în campanii electorale, cine de afaceri, mese rotunde, întâlniri ale elitelor din lumea de business cu lideri politici în cadrul unor evenimente private.
Informațiile trebuie să fie autentice, factuale, bazate pe cifre și date actuale și livrate la momentul potrivit al procesului legislativ. Studiile veritabile și cele mai de luat în considerare, sunt cele emise de către think tank-uri respectabile. Marile corporații finanțează studii și rapoarte făcute de către think tank-uri și le folosesc ca argumente în campaniile de lobby. De multe ori aceste finanțări nu sunt făcute în mod transparent, așadar este dificil de descoperit dacă ele sunt făcute în mod indepedent și neinfluențate. Fostul comisar european Kallas, cel care a pornit Inițiativa Europeană pentru Transparență, a insistat ca think tank-urile să fie înregistrate în Registrul pentru transparență în lobby (alături de ONG-uri, firme de consultanță) pentru a oferi transparență în ceea ce privește studiile efectuate de către acestea, s-a creat o categorie specială în cadrul Registrului pentru Transparență acestora, însă greșeala a fost faptul că la înregistrarea în registru existau câmpuri limitate ce trebuiau completate iar informațiile referitoare la finanțare erau superficiale și neconcludente.Conform Alan J. Day 45% din think tank-uri desfășoară activități de advocacy, 38 % au activități academico-universitare, 10% sunt afiliate politic și doar 7% fac cercetare propriu-zisă. Un studiu efectuat de un think tank este un instrument eficient de lobby la fel de important cum este și angajarea unei firme de lobby, constituirea unei echipe de lobbyiști, formarea unei coaliții cu corporații etc.
Reciprocitatea relațiilor benefice presupune un efort din partea lobbyistului de a se asigura de faptul că procesul de comunicare și de persuasiune aduce beneficii ambelor părți implicate.
Lobbyul de tip grassroots este al doilea mare tip de campanie de lobby apărut în Statele Unite ale Americii și este de fapt o tehnică de persiune, de persuasiune de jos în sus care are la bază dorința parlamentarilor la un nou mandat. Această campanie grassroots presupune mobilizarea alegătorilor din zonele din care provin decidenții și influențarea acestora în favoarea unor interese ale unei anumite corporații sau organizații. Conform lui Anthony Nownes, acest tip de lobby este menit să influențeze cetățenii pentru a se implica în procesul decizional facându-și vocile auzite. Tehnicile folosite sunt e-mailul, scrisori, reclame, intervenții in talk-showuri, organizarea unor proteste și a unor demonstrații dar și întâlniri pe teren între alegător și cel ales.
4. Follow up-ul
Follow up-ul campaniei de lobby este de foarte multe ori secretul unui lobby de succes. Acest follow up trebuie să aibă loc la nivel micro, adică urmărirea fiecărui argument utilizat în documentul de poziție, fiecare scrisoare trimisă decidenților pentru a vedea dacă a avut efectul dorit și există chiar și o artă în ceea ce privește redactarea scrisorilor de mulțumire ca element distinct al follow up-ului.
Tehnici de influențare și intrumente folosite în lobby
Măsurarea influenței în ceea ce privește acțiunile de lobby este dificilă din cauza factorilor externi ce pot influența procesul: contra-lobbystul, bruiajul generat de opinia publică, agenda politicienilor etc. Influența este considerată de mulți o formă de manipulare, dar mulți alții o consider o formă de expresie a puterii.
Chrissie Kimmons, o fostă lobbyistă din Bruxelles, a indentificat următoarele tehnici de lobby:
Tehnica “gunship” – este folosită în lobbyul agresiv ce recurge la amenințări sau la constrângeri și binențeles că nu este indicată folosirea acestei tehnici însă dacă totuși o facem trebuie să fie total izolată și doar în cazul în care celelalte tehnici nu au dat rezultate
Tehnica “Kofi Annan” – se mai numește si “calul troian” și este bazată pe compromisuri oferite decidenților în condiții acceptabile pentru ambele părți
Tehnica “good-cop bad-cop” – polițistul bun și polițistul rău se referă la abordarea unei campanii de lobby de cel puțin două grupuri de interese iar unui dintre aceste grupuri acționează mai agresiv, celălalt grup acționează rezonabil și își atinge scopul cu un compromis acceptabil
Tehnica “dentistului” – are ca scop tratarea celei mai dificile, urgente probleme
Tehnica “terțului” – presupune identificarea unor aliați de tipul ONG-urilor, sindicatelor pentru a ajunge la un compromis
Tehnica “măgarului” – scopul este obținerea unei atitudini binevoitoare din partea decidenților și satisfacerea unor interese și priorități ale acestora în limitele legii.
Indiferent de tehnica folosită, lobbyiștii trebuie să respecte un set de reguli și proceduri:
Implicarea cât mai devreme în instrumentarea cazului, pentru că intervenția rapidă în procesul de formare al politicii publice crește șansele influențării deciziei politice și totodată scade și costurile
Formularea scopului/obiectivului acțiunii de lobby pentru că politicianul va întreba : „ce pot face concret pentru dumneavoastră?”
Furnizarea unor soluții, pentru că aceste soluții funcționează ca o monedă de schimb în lobby
Cunoașterea sistemului de politici publice și a sistemului de legiferare, termenele limită pentru depunerea de amendamente, depoziții
Alcătuirea rețelei de factori decizionali
Construirea atentă a documentului de poziție și a unor mesaje în funcție de audiență
Mărirea rețelei de contacte pe timp de pace pentru a putea fi utilizată în vremuri mai puțin bune
Folosirea unui bun sistem de monitorizare legislativ și de alerte
Prezentarea mesajului este definitorie în ceea ce privește succesul și efectele transmiterii informației iar lobbyiștii de folosesc de un set de modalități de formulare și de dezvoltare a mesajelor:
Fact-sheeturi ce pot avea o singură pagina, au o formă grafică simplistă și sunt în topul preferințelor politicienilor dat fiind timpul limitat al acestora
Documente de poziție folosite de lobbyiști pentru expunerea argumentației
Întrebări și răspunsuri frecvente folosite în comunicarea lobbyiștilor cu activiștii din rândul cetățenilor în campania de tip grassroots sau în comunicarea cu mass-media
„Mituri versus realități” este de fapt o formă de structurare a mesajlor ce au conținut controversat
Sondaje de opinie întrucât cifrele, datele statistice aduc un plus de credibilitate acestui tip de argumentare – această modalitate este din ce în ce mai puțin credibilă în ochii consumatorilor din cauza utilizării sale în campanii de marketing electoral
Grafice și fotografii prin prezentări powerpoint în cadrul întâlnirilor
Booklet-uri sau briefing books sunt materiale de informare mai ample iar parcurgerea lor presupune mai mult timp iar utilizarea lor trebuie atent analizată în funcție de publicul țintă.
Efectele activității de lobby
Contribuția acțiunilor de lobby este dificil de măsurat în condițiile în care un întreg complex de factori influențeză formarea politicilor publice și schimbarea legislației.
Steve John, susține existența a două curent opuse: opinia conform căreia lobbyiștii sunt eficienți versus opinia corform căreia lobbyiștii sunt furnizori de informații și au influență redusă. Mass-media este în general cea care le oferă credit lobbyiștilor în privința puterii lor de a influența mediul politic. Lewis Dexter, un autor america, a arătat înca din 1969 faptul că lobbyiștii sunt văzuți ca indivizi timizi, își exercită influența asupra prietenilor, a aliaților și mai ales asupra acelor persoane care sunt de acord cu punctele lor de vedere și își evită în mod constant inamicii.
Măsurarea eficienței unei campanii de lobby se face prin analiza rezultatului raportat la obiectivele inițiale, însă trebuie să reținem faptul că nu doar respingerea sau adoptarea unei reglementări înseamnă ca efectele campaniei de lobby sunt maximale ci și amânarea adoptării sau amânarea respingerii. Amânarea adoptării sau schimbării unei reglementări poate fi considerată un obiectiv al campaniei de lobby.
Rinus van Schendelen a studiat limitele acțiunilor de lobby în funcție de cinci variabile: emițător, canal, arenă, receptor și mediu. Emițătorul sau lobbyistul are condiționări mentale, emoții, nesiguranță, întârzieri, amânări, dogme cum ar fi credințe sau prejudecăți ce pot altera comportamentul lobbyistului, mitologia ce înconjoară lobbyiul. Un alt set de limitări sunt date de organizația din care face parte: lipsa coeziunii, sărăcia resurselor, deficiența de leadership.Canalul este sistemul de transmitere al mesajelor și poate fi de mai multe tipuri: singular sau multiplu, deschis sau închis, natural sau artificial, schimbător sau permanent, natural sau artificial. Canalul poate influența mesajul: conține filtre, să nu ducă la receptorul dorit de noi, are capacitate limitată. Calitatea canalului poate fi la rândul el influențată de anumiți factori cum ar fi: dezinformările, mesajele mass-media, filtre temporale sau procedurale. Arena are ca și componente principale tema campaniei de lobby, stakeholderii ( părțile interesate ), granițele arenei și durata dosarului de lobby. Durata acestul dosar este imprevizibilă tocmai de aceea este greu pentru lobbyiști să stabilească un timeline al campaniei pentru clienții reprezentați. Granițele arenei nu sunt nici ele controlabile și acestea permit lărgirea, îngustarea obiectivelor, intrarea sau ieșirea unor anumiți jucători. Receptorul mesajului în campania de lobby are parte de aceleași limitări ca și emițătorul ( dogme, emoții, limitări organizaționale ) dar este supus în plus altor factori cum ar fi lipsa de atenție sau sațietatea dată de recurența mesajelor.Mediul este un factor extern de influențarea a acțiunilor de lobby și ne putem referi aici la reputația lobbyiștilor, codurile de conduită, grupurile ce sunt înafara campaniei de lobby cu interese în campanie.
Efectele activității de lobby sunt puternice dar foarte greu de cuantificat, pentru că influența este cumulativă sau subtilă și aceasta se poate măsura în atitudini, platforme politice și mai puțin în politicile publice sau în măsuri legislative.
Efectele lobbyiului nu poate fi analizat lăsând la o parte funcțiile lobbyiului. Prima funcție este cea de reprezentare, adică lobbyiștii nu trebuie să ascundă niciodată interesele și entitățile reprezentate. Cea de a doua funcție este participarea politică care presupune tipul de lobby numit grassroots prin care cetățenii ajung să fie parte din alcătuirea politicii publice și prin această funcție va crește încrederea populației în procesul decizional. Cea de a treia funcție este educarea, atât a publicului larg cât și a politicienilor și aceasta este cea mai mare contribuție adusă de lobby societății prin faptul că îți transmite expertiza economică, legislativă și politică celui pe care vrea să îl influențeze. Ultima funcție este construcția agendei politice în care lobbyistul stabilește anumite priorități.
1.4 Stereotipiile lobbyului
Conform Rinus van Schendelen, miturile sunt imagini preconcepute are realității, îndrăgite și acceptate. În ceea ce privește activitățile de public affairs din Bruxelles se disting următoarele mituri:
Bruxelles ca fiind marea birocrație
Uniunea centralistă: guvernarea din centru a statelor membre
Influența celor care au puterea în mâinile lor
Uniunea elitistă: conducătorii UE fac parte dintr-un grup restrâns
Guverne dominatoare adică guvernele statelor membre au ultimul cuvânt
Deficit democratic în sensul în care populația și Parlamentele sunt marginalizate din punct de vedere politic
Axa Paris-Berlin confor căreia Germania și Franța conduc întreaga UE
Minimalizarea UE: Uniunea se definește prin creare zgomot pentru nimic
Către o Uniune amalgamată: în cadrul căreia varietățile sunt amestecate pentru a deveni o medie.
Luând în vizor România, vom indentifica stereotipiile generate în jurul lobbyului și al lobbyiștilor de pe teritoriul țării noastre.
Mitul lobbyului ca trafic de influență
Acesta este cel mai proeminent mit și are cea mai mare doză de negativism în ceea ce privește activitățile de lobby din România având ca sursă poveștile relatate de către mass-media cu referire la lobbyiști. Această etichetare a luat naștere din pricina proastei relaționări a oamenilor politici într-o societate post-totalitară în care accesul la decizia politică nu este facilitat iar cei care obțin acces sunt văzuți ca fiind privilegiați și sunt acuzați de faptul că acest acces a fost obținut cu ajutorul banilor sau a unor promisiuni făcute decidenților. Mitul este întărit și de cazuri de corupție apărute în presă în care au fost implicați funcționari publici și politicieni. De-a lungul timpului presa nu a reușit să facă o distincție clară între lobby și trafic de influență mai ales din cauza faptului că termenul de lobby nu este înțeles pe deplin de către jurnaliști. Dacă luăm ca exemplu occidentul, vedem faptul că lobbyul nu prezintă interes presei dacă respectă deontologia profesională însă mereu devine subiect când se sesizează cea mai micăabatere. Însă nu presa are toată vina din cauza reputației mai puțin bună a lobbyului, ci și politicienii care văd mereu interese oculte în spatele adversarilor politici.
Realitatea:
Traficul de influență este o infracțiune care are ca element constitutiv prezența unei sume de bani percepută pentru a influența decidentul. Acest lucru nu îl întâlnim în cazul lobbyului. Lobbyiștii profesioniști nu fac uz de accesul lor la politicieni, din contră, folosesc abilitățile și calitățile profesiei dar și un set de instumente specifice. Traficul de influență este predepsit de Codul Penal al României iar lobbyul este permis, chiar dacă nu este reglementat printr-o legislație specială.
b) Mitul lobbyului ca sursă de corupție
Acest tip de mit este o sursă imediată a celui legat de traficul de influență și are în componență trei factori care îi explică apariția. Primul factor este existența rețelelor născute din relații de prietenie moștenit din perioada comunistă, denumit prin termenul contemporan de “clientenism”. În cadrul acestui sistem relațiile nu sunt transparente și corecte ci se bazează pe legături și acorduri personale care oferă avantaje anumitor grupuri de interese prin presiunile exercitate în procesul legislativ.
Al doilea factor face referire la lipsa transparenței ce adesea caracterizează activitățile de lobby din România și a finanțărilor campaniilor de acest tip.
Al treilea factor îl reprezintă legile în vigoare care pot influența felul în care sunt percepute inițiativele de lobby și încrederea în grupurile de interese.
Realitatea:
Lobbyul nu are absolut nimic în comun cu elementele regăsite în “corupție” iar lobbyiștii se disociază de aceste practice prin codurile etice la care aderă.
c) Mitul lobbystului ca forță de convingere
Lobbyiștii, cu ajutorul imaginii create prin mass-media, prin Internet, prin unele filme produse sunt creditați cu mult mai multă putere și influență decât o au în realitate.
Realitatea:
Rata succesului este de puține ori impresionantă în cazul acțiunilor de lobby, însă atunci când acestea au efect măsurabil în schimbarea politicilor publice lobbyiștii nu sunt nici pe departe în centrul procesului decizional.
d) Mitul lobbyistului “nabab”
Acest tip de mit se învârte în jurul recompenselor financiare ale lobbyiștilor. Pe lângă sumele fabuloase pe care se presupune că le încasează oamenii de lobby se aduce de multe ori în discuție așa-numitul “success fee”, comision de succes, primit de lobbyiști la atingerea obiectivelor.
Realitatea:
Lobbyiștii aflați la început de drum au venituri mai mici decât ale avocaților debutanți și sunt asemănătoare cu cele ale PR-ilor aflați la început de carieră. În ceea ce privește success fee-ul nu este o practică prea des întâlnită în firmele de lobby din România, refuzul acestei idei are ca motivație faptul că banii obținuți ar putea fi bănuiți că ajung prin intermediul lobbyiștilor în buzunarele decidenților care au făcut posibil acel succes.
Capitolul II
2. Lobbyul în lume
În ceea ce privește activitatea de lobby,reglementată sau nu, fiecarea stat are propria sa istorie. În cadrul acestui capitol voi analiza modul de reglementare al activității de lobby pe plan internațional, pentru a avea o imagine globală de ansamblu asupra acesteia, voi analiza Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană și un exemplu extracomunitar – Georgia.
2.1 Lobbyul în SUA
În Statele Unite ale Americii, lobbyul se exercită oriunde sunt înfăptuite politicile publice: în agențiile federale, camera Congresului, autorități locale, în cabinetele primarilor și acest tip de activitate este acceptat ca fiind o practică de business în cel mai ridicat grad din toată lumea iar beneficiile sale sunt bine înțelese.
În SUA există o întreagă istorie în ceea ce privește reglementarea activităților de lobby și primul pas către reglementare a fost făcut în 1946 cu Reglementările Federale ale Activităților de Lobby: legea cerea înregistrarea tuturor persoanelor care, ele personal sau prin intermediari solicitau sau primeau pur și simplu bani în vederea trecerii sau respingerii legislației în Congres. Unii lobbyiști au refuzat să facă acest lucru, spunând că activitățile de lobby nu fac obiectul principal al activității lor, alții nu au făcut-o pentru că își foloseau propriile resurse financiare pentru a face lobby. Faptul că erau reglementate activitățile de lobby doar în Congres și cele de pe lângă Casa Albă au fost excluse plus problemele apărute și experiența acumulată în timp de către această industrie, a fost necesară o nouă reglementare, finalizată prin Regulamentul Activităților de Lobby adoptat în 1995, care conține trei modificări importante:
Definiția data lobbyului include orice persoană care caută să influențeze Congresul, reprezentanți ai executivului și ai legislativului, inclusiv Președintele Statelor Unite ale Americii, reprezentanții agențiilor guvernamentale și personalul acestora
Lobbyiștii sunt obligați să se înregistreze la Secretariatul Senatului în 45 de zile de la angajarea lor pentru activități de lobby iar acestă obligație se adresează acelor lobbyiști care se așteaptă să obțină mai mult de 5000 de dolari în 6 luni sau să aibe cheltuieli de peste 20.000 de dolari pentru activități de lobby în 6 luni
Lobbyiștii sunt obligați să completeze rapoarte bianuale unde trebuie să menționeze instituțiile contactate, lobbyiștii implicați și orice venit extern, de exemplu plăți din partea unor organizații sau guverne din afara Statelor Unite ale Americii.
Pe agenda publică americană, lobbyul a avut o revenire puternică odată cu 2008, an în care Barack Obama a fost ales președinte. Pe timpul campaniei sale, Obama a promis că va limita acțiunile lobbyiștilor la Casa Albă. După preluarea fotoliului prezindențial, noul președinte a semnat două ordine executive și trei directive prezidențialepentru a crește transparența Casei Albe și îndeplinirea promisiunilor electorale, astfel conform noilor reglementări Obama, lobbyiștilor “li se interzice să lucreze pentru aspect în care au fost implicați direct de partea administrației americane; orice persoană care părăsește administrația are interdicția de a desfășura activități de lobby timp de doi ani”.
Rolul activității de lobby în SUA este multiplu:
Furnizează expertiză pentru adoptarea legislației
Leagă cetățenii de cei care le pot rezolva problemele, adică de legiutori
Informează cetățenii cu privire la noutățile legislative și politice publice cele mai recente
Responsabilizează politicienii în raport cu alegătorii
Grupează și motivează cetățenii cu preocupări și problemecomune
Specificul lobbyului american
În Statele Unite ale Americii există trei mari categorii de lobby, conform Deanna Gellak: organizațiile non-profit, corporatiștii și consultanții. Prima categorie este reprezentată de membrii ONG-urilor cu diferite profiluri, care se întind de la protecția drepturilor pensionarilor până la protejarea animalelor de companie, a doua categorie de lobbyiști corporatiști reprezintă interesele companiilor ai căror angajați sunt și ultima categorie, a consultanților, este caracterizată de relația de tip contractual pe care o au cu organizațiile pe care le reprezintă.
O clasificare diferită a lobbyiștilor este dată de Anthony J. Nownes, care distinge douăsprezece categorii: IMM-urile și marile corporații, asociațiile de business, asociațiile profesionale, grupurile organizate de cetățeni, sindicatele, instituțiile guvernamentale, think tank-uri, organizații caritabile, universități, diverse tipuri de coaliții, spitalele și bisericile.
În ceea ce privește educația, majoritatea lobbyiștilor au studii universitare, mulți au pregătire juridică, alții sunt absolvenți de științe politice, au pregătire jurnalistică sau filologică. Pregătirea universitară nu este decisive în specializarea ulterioară a lobbyistului.
O particularitate a sistemului american de lobby este granița fragile dintre sectorul business și lumea politică, foarte des elita din afaceri ajunge să aibe poziții guvernamentale înalte.
2.2 Lobbyul în Europa
Se observă lipsa reglementărilor speciale în materie de lobby în special în statele occidentale europene iar una dintre explicațiile găsite este aceea că în statele europene cu o economie dezvoltată, interesele corporatiste sunt reprezentate de sindicate și de patronate. Lobbyul nu este considerat în toate statele europene ca fiind parte firească a sistemului democratic.
A. Registrul lobbyiștilor
În anul 2008, Comisia Europeană a lansat Registrul online al reprezentanților grupurilor de interese iar invitați să se scrie au fost toți cei care reprezintă grupuri de interese ce doresc influențarea elaborării politicilor și proceselor decizionale la nivelul instituțiilor europene. Organizațiile înscrise trebuie să comunice informații financiare, pentru ca forțele ce le susțin activitatea să fie cunoscute și organizațiile ce desfășoară activități de lobby trebuie să indice numele clienților lor. Înscrierea în Registru se face în mod voluntar și nu reprezintă o formă de recunoaștere, de acreditare sau de aprobare a organizațiilor înscrise și Comisia Europeană are dreptul de a radia din acest Registru organizațiile ale căror valori, acțiuni sau obiective intră în contradicție cu Uniunea Europeană.
Trebuie subliniate anumite aspecte legate de acest Registru:
Se pot înregistra și organizațiile mici sau persoane fizice care desfășoară activități de lobby pentru că nu există un număr minim de membrii, cifră de afaceri sau număr de angajați
Persoanele fizice se pot înregistra numai dacă desfășoară o activitate independentă de reprezentare a intereselor
Înregistrare nu este o formă de acreditare și nu oferă acces la informații privilegiate
Există două consecințe practice ale înregistrării în Registru: în procedura de înregistrare, solicitanții trebuie să menționeze domeniile politice care îi interesează și atunci când Comisia Europeană lansează consultări publice în domeniile respective, organizațiile pot primii mesaje de alertă dacă doresc acest lucru. Comisia se angajează să publice toate contribuțiile primite în cadrul consultărilor publice iar separat vor fi publicate contribuțiile colaboratorilor înregistrați în Registru, care se angajează să respecte cerințele în materie de transparență
Cabinetele de avocatură și cabinetele de consultanți specializați care desfășoară activități de lobby pe lângă instituțiile Uniunii Europene sunt invitate să furnizeze cifra de afaceri obținută în urma activităților de lobby
ONG-urile trebuie să publice bugetul total al organizației și odată introduse sumele, este necesară și indicarea principalelor surse de finanțare publică – națională, europeană – donațiile, cotizațiile membrilor.
B. Codul de conduită
Reprezentanții grupurilor de interese, în momentul înregistrării în Registrul mai sus menționat, trebuie să adere și la Codul de Conduită adoptat de Comisia Europeană. Codul se bazează pe standarde preexistente, cu precătere pe Cerințele minime adoptate în 1992 și la elaborarea sa, au fost luate în calcul codurile profesionale actuale, de tipul celor elaborate de specialiștii din domeniul afacerilor publice și de Parlamentul European. Comisia Europeană verifică dacă prevederile Codului de conduită sunt respectate în cazul reclamațiilor depuse de terți sau dacă însăși Comisia are motive de a crede că a fost încălcat acest Cod. În cazul încălcării Codului de conduită, Comisia va aplica următoarele sancțiuni:
Suspendarea temporară din Registru pe o perioadă determinate sau până la remedierea situației de către organizația în cauză – această suspendare implică și retragerea tuturor avantajelor care decurg din înscrierea în Registru iar Comisia va anunța decizia atât organizația cât și reclamantul
Excluderea din Registru în cazul unei încălcări flagrante sau repetate a Codului și ca în cazul suspendării temporare, Comisia va comunica acestă decizie atât organizației cât și reclamantului.
Comisia este obligată să respecte principiul proporționalității și va acorda dreptul organizației de a se apăra în momentul în care ia decizia de a aplica una dintre sancțiunile de mai sus.
Reguli pentru reprezentanții grupurilor de interese, stabilite prin Codul de conduită al activităților de lobby al Comisiei Europene:
Se identifică prin nume și prin entitatea pentru care lucrează
Nu se prezintă într-o lumină falsă – înscrierea nu trebuie să inducă în eroare personalul Uniunii Europene
Declară grupurile de interese și clienții, membrii reprezentați
Garantarea că informațiile oferite sunt nepărtinitioare, actualizate, complete și nu sunt înșelătoare
Nu încearcă să obțină informații sau decizii în mod necinstit
Nu determină personalul Uniunii Europene să încalce anumite reguli
În cazul în care angajează fost personal al Uniunii Europene, se oblige să respecte cerințele de confidențialitate aplicabile în acest caz.
Reprezentanții grupurilor de interese trebuie să aplice principiile transparenței, onestității și integrității, conform așteptărilor cetățenilor și a altor părți interesate.
2.3 Lobbyul în statele membre ale Uniunii Europene
Marea Britanie
Dacă aruncăm o privire asupra evoluției lobbyului în Marea Britanie, vedem că această activitate a avut o dezvoltare fără precedent în anii 1970-1980, când consultanța de public affairs a crescut odată cu interesele comerciale care prevalau în detrimentul celor sindicale. Dezvoltarea activității de lobby este umbrită de neîncrederea publicului în ceea ce privește corectitudinea formulării politicilor publice, iar Barometrul Corupției Globale 2013 efectuat de Transparency International a arătat faptul că 60% dintre britanici cred că interesele private domină guvernarea. Marea Britanie nu are reguli specifice în ceea ce privește reglementarea activităților de lobby, nu există vreun sistem de înregistrare al lobbyiștilor și tendința este de a reglementa mai degrabă activitățile decât oamenii care fac lobby. Chiar dacă nu există o reglementare prin lege, încă din 1994 două asociații au anunțat două coduri deontologice auto-impuse ca un exercițiu de autoreglementare : Asociația Profesională a Consultanților Politici (APPC ) și Institutul de Relații Publice.Conform unei statistici realizate de APPC, la începutul anilor 2000, 70% din clienții firmelor de lobby în Marea Britanie erau companiile private, 13% asociațiile de industrie, 9% organizațiile din sectorul public, APPC avea 747 de clienți de care se ocupau 270 de lobbyiști. Printre clienții firmelor de lobby britanice se numără organizații sindicale cum ar fi Asociația profesorilor Universitari, clienți din sectorul guvernamental britanic sau strain cum ar fi guvernul Republicii Azerbaijdan sau Regatul Bahrain.
În Marea Britanie, lobbyul se referă traditional la încercarea de a influența membrii Parlamentului de către colegii lor din Parlament sau de către organizații din afara Parlamentului. Se spune că membrii Parlamentului sunt abordați de peste 100 de ori pe săptămână de lobbyiști, tocmai de aceea este necesară măcar un registru al activităților de lobby, întrucât autoreglementările activității de lobby nu sunt făcute în mod corespunzător, fără bază legală.
Germania
În Germania, partidele sunt “laboratoarele” unde ia naștere decizia politică și grupurile de interes sunt cunoscute că apelează la strategii cum ar fi sprijinul financiar acordat partidelor în schimbul accesului la procesul de formare a politicilor publice, binențeles în limitele premise de către legislație. Lobbyul de tip grassroots nu este ceva obișnuit în această țară. În 1972, Germania a devenit primul stat din Europa Occidentală al cărui Parlament a înființat un Registru al asociațiilor cu scopul promovării intereselor acestora în Bunderstag. Sistemul german are reglementări specifice pentru activitățile de lobby, toate grupurile de interes ce doresc să își exprime opțiunile și să își apere interesele în fața Guvernului trebuie să fie înregistrate în Registru, care este annual actualizat și publicat în Monitorul Oficial ( Bundesgesetzbllat ). Cei care nu sunt înscriși în acest registru nu au acces la clădirea Parlamentului și nici nu pot fi ascultați de comisiile parlamentare. Important este faptul că Registrul nu are nicio forță legală, este pur și simplu o modalitate de a cunoaște practicanții de lobby și grupurile de interes care trimit informații către comisiile parlamentare și nu există niciun fel de “drept special” ce vine odată cu înscrierea în Registru, cum ar fi de exemplu dreptul de a fi contactați pentru a fi consultați în procesul de decizie parlamentară.
Franța
În anul 2008, Adunarea Națională Franceză, a aprobat o propunere de reglementare a activităților de lobby, inițiată de deputații Patrick Beaudouin și Arlette Grosskost iar această inițiativă presupunea înființarea unui registru al lobbyiștilor și a unui cod de conduită sub supravegherea unei comisii special a Adunării Naționale ce putea retrage permisul de lobby. Din anul 2009 Anunarea Națională din Franța are o modalitate voluntară de înregistrare a practicanților de lobby, Franța împreună cu Germania fiind singurele state alea Europei Vestice în care lobbyul este într-o oarecare măsură monitorizat de către autoritățile statului. Lobbyiștii francezi se înscriu pe o listă ce se află în posesia Parlamentului și primesc, atunci când este nevoie, permis pentru o zi și pot avea întâlniri în clădirea Adunării Naționale, cu toate că, în mod teoretic, regulamentul Adunării Naționale și a Senatului interzice constituirea de grupuri ce apără interese particulare. Înregistrarea lobbyiștilor este voluntară iar cei care vor să aibe acces la sediul Adunării Naționale, la Palatul Bourbon, trebuie să declare numele clienților reprezentați dar nu sunt obligați să dezvăluie sumele primite pentru serviciile oferite.
Austria
În anul 2009, în cadrul alegerilor pentru Parlamentul European, îngrijorările privind rolul lobbyiștilor în procesul de luare al deciziilor în cadrul Uniunii Europene au dat naștere unor dezbateri aprinse pe tema reglementării lobbyului atât la nivelul instituțiilor europene dar și la nivel național. În cazul Austriei, social-democrații au susținut o campanie de transparență a activității de lobby, campanie numită „Lumină în întunericul junglei lobbyiștilor” prin care sprijineau cererile coaliției ALTER-EU.Legea transparenței lobbyului și a reprezentării intereselor a fost adoptată în 2012 și de la 1 ianuarie 2013 a fost implementat un registru al lobbyiștilor, acesta fiind unul dintre cele mai riguroase la nivel european. Toți lobbyiștii profesioniști și grupurile de interese care îi angajează pe aceștia sub obligați să se înscrie în Registrul Reprezentării Intereselor prezentând identitatea lobbyiștilor, clienții reprezentați, valoarea contractelor de lobby și listarea întâlnirilor cu autoritățile și orice încălcare a normelor legale, poate duce la suspendarea activității sau chiar la rezilierea contractelor.
Prevederi principale :
Legea se bazează pe trei elemente:
Reguli de conduită și standarde minime atunci când se promovează interese individuale sau colective
Obligativitatea companiilor și organizațiilor în privința înregistrării în Registrul Lobbyiștilor și a Reprezentanților de Interese – acest Registru este supravegheat de Ministerul de Justiție
Sancțiuni pentru nerespectarea obligațiilor
Legea cuprinde activitățile prin care se influențează cadrul legislativ sau administrativ prin contacte structurate și organizate – sunt excluse întâlnirile întâmplătoare sau recțiile spontane – Nu se supune legii influențarea prin medii, care nu implică contact direct
Legea se aplică tuturor companiilor, instituțiilor, asociațiilor ce susțin interese individuale ale unei persoane sau a unei companii, sau interesele colective ale mai multor persoane sau companii în fața autorităților publice – legea face diferență între interesele individuale promovate de către consultanți în lobby sau lobbyiști proprii angajați pe de o parte și interese colective promovate de organizații și asociații
Legea Transparenței lobbyului și a Reprezentării Intereselor și-a propus să atingă următoarele obiective:
Deschidere și transparență a intereselor atunci când se influențează autorități legislative și executive
Bună guvernanță
Reglementare și legitimitate – reprezentarea intereselor nu înseamnă doar expunerea intereselor economice din partea companiilor, legea prevede reprezentarea intereselor sociale, culturale, ecologice.
Austria este un exemplu de succes pentru statele Europene care vor să aibe o lege a lobbyului.
Olanda
Parlamentul olandez, în anul 2012, a introdus un registru al lobbyului și un permisspecial, care dă dreptul deținătorului să participe la întâlniri, să aibă acces la clădirile Camerei și să consulte documentele acesteia,pentru lobbyiștii înregistrați, grupați în trei categorii : consultanți ai firmelor de lobby și public affairs, reprezentanții societății civile și funcționari din administrația publică locală.
Spania
Spania nu are o lege a lobbyului, însă încă din 1990, au existat mai multe proiecte legislative care nu s-au materializat până în momentul de față. Funcționarii, decindenții și politicienii spanioli sunt de părere că reglementarea lobbyului este o problemă ce necesită rezolvare imediată conform studiului Effective Lobbying in Europe, aceștia au votat cu un procent de 93% pro reglementării lobbyului.
Statele din Nordul Europei
Danemarca
În Danemarca activitățile de lobby sunt recunoscute în ciuda faptului că acestea nu sunt reglementate, nu au o lege a lor. Lobbyiștii se înregistrează la Parlamentul danez, numele lor sunt consemnate de fiecare dată când participă la ședințele comisiilor de specialitate din Parlament, iar intervențiile lor au loc conform unor reguli privind durata, conținutul și locul în care se pot desfășura. Aceste reguli sunt motivul principal pentru care decidenții consideră că Danemarca nu are nevoie de o lege a lobbyului.
Suedia și Norvegia
Suedia nu are reglementări privind lobbyul însă din ce in ce mai mulți politicieni au ridicat problema necesității unui cadru instituțional pentru acest tip de activitate. În acest stat, lobbyul este concentrat în jurul partidelor politice, spre deosebire de americani, politicienii suedezi rar adoptă o poziție diferită de cea a partidului. Există o asociație, Asociația Suedeză de Relații Publice, este a doua de acest gen în Europa, cu peste 5000 de membri și se ocupă inclusiv de formarea lobbyiștilor. Norvegia, la fel ca și Suedia, nu are reglementări pentru activitățile de lobby, însă politicienii acestui stat, au votat în anul 2013, în proporție de 59% DA la întrebarea “Este nevoie de reglementarea lobbyului?”
Finlanda
Ca și celelate țări nordice discutate, Finlanda, are accente puternice de descentralizare și deschidere a pieței, în paralel cu tendințe naționaliste, are și departamente distincte de lobby în interiorul unor companii mari, puternice, cum ar fi de exemplu compania Nokia. Țările nordice sunt cunoscute pentru mișcările sindicale puternice, au o tradiție sindicală pe măsură, iar revendicările în negocierea cu guvernele au fost făcute mereu publice, totul pentru binele angajaților.
Statele Europei Centrale și de Est
La nivel individual, singurele state europene care au adoptat o lege specialăa lobbyului sunt: Georgia (1998), Lituania(2000), Polonia(2005), Ungaria(2006, dar legea a fost revocată în 2011), Macedonia(2008), Slovenia(2010), Georgia și Macedonia nefiind membre ale Uniunii Europene.
Lituania
În anul 1994, în Lituania, a fost înființat Seimas Ombudsman Office pentru a crește transparența și responsabilitatea administrației publice în raport cu societatea civilă. Ombudsmanul și Comisia de Etică verifică aplicarea legii privind activitățile de lobby adoptată în 2001 de către Parlament:
Înregistrează lobbyiștii
Verifică rapoartele activităților de lobby
Anchetează abaterile
În anul 2001, la apariția sa, legea lobbyului reglementa un singur aspect al activităților de acest tip: furnizarea de servicii în interesul unui client iar ca urmare a lobbyului grupurilor de interes și a faptului că acestea refuzau să se înscrie, au fost anumite activități excluse din categoria „ activități de lobby”:
Activități ale ONG-urilor care influențează legislația în favoarea membrilor – experiența primilor cinci ani de reglementare a arătat faptul că cele mai multe activități de lobby au fost realizate de asociații cum ar fi Asociația Constructorilor Lituanieni, Asociația Dezvoltatorilor Imobiliari din Lituania;
Activitatea de furnizare a informațiilor în calitate de expert, remunerat sau nu, pentru a defini unele acte normative – după reglementare, lobbyiștii se înscriau în seminarii și workshopuri ca experți pentru a evita înregistrarea și declinarea intereselor;
Activitățile proprietarilor mass-media sau ale angajaților acestora, în cazul în care nu primesc compensații – conform unei prezentări susținute la OECD, majoritatea posturilor de televiziune, de radio, presa scrisă, este deținută de companii cu interese mobiliare, tutun, alcool, transport.
În urma ultimelor modificări făcute, în 2006, lobbyul este reglementat în ansamblul său și include obligativitatea înregistrării a grupurilor de interese menționate mai sus.
Legea lituaniană a lobbyului, încă din anul 2001, a presupus constituirea unui Registru al lobbyiștilor, în cadrul căruia practicanții de lobby îți declară veniturile, numele clienților reprezentați și chestiunile concrete pentru care exercită activități de intermediere a intereselor acestora. Această activitate, conform legii, implică remunerarea lobbyiștilor pentru influența exercitată în amendarea legislației și în introducerea unor noi reglementări. Lobbyiștii lituanieni, își declară veniturile anual și clienții pentru care au lucrat iar aceste rapoarte sunt publicate în Monitorul Oficial. Conform Transparency International, legea lobbyului are disfuncționalități când vine vorba de punerea ei în practică, pentru că numărul lobbyiștilor înregistrați este mult mai mic decât cel real din întreaga țară.
Slovenia
În anul 2010, Slovenia, a adoptat o lege referitoare la Prevenirea actelor de corupție, nu la lobby în mod special, însă această lege prevede înregistrarea obligatorie a lobbyiștilor. Conform legii, lobbyul legitim are loc doar după înregistrare iar politicienii sunt obligați ca în termen de trei zile de la întâlnirile cu lobbyiști să raporteze respectivele interacțiuni. Problema cea mai des întâlnită este retincența politicienilor de a raporta toate aceste întâlniri, iar pentru a remedia această situație, Comisia pentru Prevenirea Corupției publică săptămânal situația întâlnirilor cu lobbyiștii.
Ungaria
Legea din 2006 privind activitățile de lobby și Hotărârea Guvernului prevedea înregistrarea obligatorie a personelor care desfășoară activități de lobby și înregistrarea voluntară a organizațiilor ce desfășoară astfel de activități. Conform legii :
Lobbyist înseamnă persoana care desfășoară activități de lobby
Firmă de lobby înseamnă persoană juridică sau o anumită asociație ce are ca și scop influențarea deciziilor de la nivel executiv în diferite domenii de activitate .
Alte prevederi ale Legii privind activitățile de lobby:
Dacă un lobbyist sau o firmă de lobby a fost ștearsă din registru și dorește să își continuie activitatea în domeniu, readmiterea se face după un an de la data ștergerii din registru
O dată la trei luni, lobbyiștii, trebuie să alcătuiască un raport care să conțină lista actelor normative vizate, obiectivul, mijloacele folosite în cadrul activităților de lobby, numele persoanelor contacte din mediul politic, numele firmei de lobby sau a lobbyistului
Daca există o încălcare a legii de către un lobbyist înregistrat, sancțiunea este ștergerea respectivului din registru pe o perioadă între 1-3 luni
Dacă o persoană neînregistrată desfășoară activități de lobby, pedeapsa este o amendă de până la 40.000 euro.
S-au făcut eforturi mari pentru a încuraja lobbyiștii să se înregistreze dar în anul 2011 s-a renunțat la această lege și la registru, în timpul guvernării FIDESZ. Totuși în 2013, Ungaria a implementat un regulament nou al Guvernului pentru administrație și pentru lobbyiști.
Bulgaria și Cehia
Bulgaria, până în anul 2014, a trecut prin trei încercări de a reglementa activitățile de lobby, pentru a administra donațiile către politiceni și partide, însă nicio încercare nu a fost încununată de success iar în momentul de față lobbyiștii bulgari nu au o lege a lobbyului sau o obligație de a se înregistra, tocmai din acest motiv, campaniile de lobby au un nivel de transparență redus.
În Cehia, nu există niciun fel de reglementare care să facă referire, cât de cât, la activitățile de lobby, lucrul acesta permițând oamenilor de afaceri să controleze atât mediul politic cât și mediul economic. Conform raportului din 2013, 88% din oamenii politici ai Republicii Cehe au spus că este nevoie urgentă de o reglementare a activităților de lobby.
Polonia
Din punct de vedere istoric, Polonia, este al treilea stat fost comunist care și-a concretizat eforturile de transparentizare a procesului legislative prin reglementarea activităților de lobby. Din 1998, KIG, Camera de Comerț Poloneză, a scos în evidență în studiile sale, faptul că una din trei persone ce dețineau funcții publice erau îndemnate să susțină interesele uneia sau alteia dintre companiile de pe piață. Un studiu publicat în anul 1999 realizat de Banca Mondială, descria forme de lobby patologice în Sejm cum ar fi bani primiți pentru a modifica sau a respinge legi, trafic de influență prin oferirea unor poziții în comitetul director al companiilor, donații ilegale, mită, cadouri scumpe sau promisiuni de finanțarea a campaniilor electorale.
Toate aceste practici au fost confirmate odată cu cazul Rywin, acest caz demonstrând faptul că societatea civilă poloneză nu are control asupra inițiativelor și a deciziilor legislative și că reglementarea lobbyului este necesară. Lew Rywin, a fost un om de film important, co-producător al unor filme cunoscute “ Lista lui Schindler” de Steven Spilberg și producția lui Roman Polanski “Pianistul”. Acesta spunea că are relații în anturajul prim-ministrului și și-a oferit grupului Agora ajutorul, pentru modificarea unei legi a audio-vizualului în schimbul sumei de 17,5 milioane de dolari – amendamentul urma să facă posibilă cumpărarea televiziunii private Polsat de către grupul Agora. Curtea de Apel din Varșovia l-a găsit vinovat pe Rywin în decembrie 2004 și l-a condamnat la doi ani de închisoare. Acest caz a îndemnat Guvernul să facă un prim pas pentru a forma o lege a lobbyului și totodată a contribuit și la demisia cabinetului Miller, a prim-ministrului Leszek Miller în data de 2 mai 2004. În octombrie 2003, Sejm-ul a primit prima formă a legii de reglementare a activităților de lobby iar în 12 noiembrie a existat o încercare de respingere a propunerii, dar valul mediatic al cazului Rywin și-a spus cuvântul și tentativa a eșuat.În 7 iulie 2005 Sejm-ul adoptă legea cu 399 de voturi pentru, patru abțineri și niciun vot împotrivă iar cealaltă cameră a Parlamentului a adoptat legea fără modificări și în data de 15 august 2005, Președintele Aleksander Kwasniewski a promulgat Legea Lobbyului.Ca și în cazul altor țări europene, Polonia are o serie de proceduri consultative referitoare la activitățile de lobby, cum ar fi comisii de dezbatere pentru probleme socio-economice, iar Legea Lobbyului este doar o parte dintre reglementările din sfera activității politice.
Efectele legii lobbyului în Polonia au fost următoarele:
Întâlnirile dintre lobbyiști și decidenți au dus doar la creșterea birocrației și nu au avut un impact semnificativ asupra trasnparenței
Regulile stabilite se aplică unui număr mic de lobbyiști, consultanților specializați iar reprezentanții ONG-urilor, avocații, think tankurile care stabilesc întâlniri cu decidenții nu sunt considerați lobbyiști, cu toate că desfășoară activități de influențare a deciziei publice
Proiectul de lege din 2005 nu avea nicio metodologie prevăzută și nici direcții care să ajute oficialii să lucreze cu lobbyiștii, practic fiecare ministru, fiecare instituție publică trebuia să stabilească metoda proprie de lucru
Audierile publice, reglementate în 2005, nu au avut impact asupra procesului de luare a deciziilor, rareori sunt organizate astfel de audieri și de multe ori sunt anulate fără vreun motiv temeinic
În 2010 a fost propus un nou proiect de lege pentru a modifica anumite aspecte ale legii din 2005, se dorea cu acest nou proiect diferențierea dintre consultanții care desfășoară activități de lobby și alte grupuri de interese, care nu sunt consultanți și stabilirea unui regulament pentru fiecare categorie în parte, însă proiectul de lege nu a fost dezbătut iar situația a rămas la fel.
În cadrul acestei lucrări, am prezentat situația Austriei ca fiind un exemplu pozitiv în ceea ce privește reglementarea activităților de lobby și din păcate exemplu negativ este cel al Poloniei. Implementarea Legii Lobbyului nu a avut rezultate evidente în ceea ce privește transparentizarea mecanismului decizional și a dus doar la îngreunarea desfășurării activităților consultanților specializați.
Georgia – exemplu extracomunitar de reglementare
La șapte ani după obținerea independenței, Georgia în 1998 și-a reglementat activitățile de lobby prin Legea privind Etica în Guvernare. Ultima modificare a acestei legi a avut loc în anul 2011 și a adus schimbări semnificative în privința activităților de lobby. Noile prevederi sunt următoarele:
Nu au voie să se înregistreze lobbyiștii ce au fost acuzați de încălcări ale Codului Etic în ultimii 10 ani – după înscrierea în Registru, fiecare lobbyist primește un număr personal de identificare, primesc o legitimație de lobbyist, pe care sunt obligați să o poarte, în loc vizibil, de fiecare dată când desfășoară activități de lobby
Taxele de înregistrare pentru lobbyiști au crescut la 300 de dolari pe an iar fiecare client nou adăugat în Registru costă 10 dolari în plus – înainte de 2011 taxele lobbyiștilor nu existau pe motiv de discriminare
Definiția lobbyului face referire acum la o “Agenție Statală – state agency” pentru a include toate subdiviziunile politice
Trebuie să se înregistreze orice persoană care înregistrează cheltuieli mai mari de 1000 de dolari( suma a crescut de la cea inițială de 250 dolari ) într-un an calendaristic, fără a include cheltuielile proprii de deplasare, masa și cazare.
Bruxelles – capitala lobbyului European
Primele grupuri de lobby din Bruxelles au fost în sfera agriculturii, asta datorită faptului că Politica Agricolă Comună, a fost prima politică paneuropeană validată de toate statele membreiar fermierii au dorit reprezentare în orașul cu cele mai multe instituții europene și urmând exemplul acestora lobbyiștii industriei alimentare au fost cel de-al doilea grup de lobby din Bruxelles. Companiille importante au reprezentare la Bruxelles, însă doar în situațiile importante cum ar fi audierile, ședințele diferitelor comitete. Numărul lobbyiștilor de la Bruxelles poate fi doar aproximat, undeva între 15000-3000 de oameni lucrează acolo pentru a influența activitatea instituțiilor europene și două treimi dintre aceștia reprezintă interese de business. Numărul lobbyiștilor este cu atât mai greu de evaluat în condițiile în care definiția acestui tip de activitate nu este unitară iar Registul menit să îi contorizeze, Registrul Transparenței, nu este obligatoriu. În anul 2011 la Parlamentul European erau acreditate 1789 de organizații și 2821 persoane fizice care dețineau permise de acces pe termen lung pentru desfășurarea activităților de tip lobby, la Comisia Europeană existau 3801 organizații. Lista organizațiilor înscrise în Asociația Lobbyiștilor Acreditați la Uniunea Europeană poate fi consultată pe site-ul oficial. Conform asociației mai sus menționate, la Bruxelles își desfășoară în realitate activitatea aproximativ 2000 de lobbyiști pentru firme de consultanță în afaceri publice și lobby, 700 de lobbyiști sunt angajați ai marilor companii din industrii diferite pe poziții de public affairs director sau corporate affairs director iar 500 de persoane sunt lobbyiști în cadrul ONG-urilor, al think tank-urilor și al mediului academic-universitar. În ordine alfabetică, primele cinci firme de consultanță în PR și lobby la Bruxelles sunt : APCO, Burson-Marsteller, Fleishman-Hillard, Hill&Knowlton și Weber Shandwick. Unele voci spun că 75% din legislația comunitară ar fi influențată de lobbyiști. Jeremy Richardson și David Coen, citând un raport din 2008, estimează că veniturile generate anual din activitățile de lobby în Uniunea Europeană se situează între 60 și 90 de milioane de euro. Conform raportului „Lobby Planet Brussels” cifra de afaceri a lobbyului corporatist la nivel de Bruxelles ar fi cca. un miliard de euro. Suma mai mică estimată de Richardson și Coen reprezintă încasările firmelor de specialitate din consultanța de lobby din bugetele multinaționalelor, iar cea de a doua sumă se raportează la cifra totală investită în relațiile externe și lobby de corporații, ONG-uri și orice alte tipuri de entități cu interese la Bruxelles. Prin structura sa, Uniunea Europeană, a adăugat o dimensiune tranfrontieră tuturor organizațiilor iar mediul european influențează autonomia organizațiilor. Rinus Van Schelen, în opera sa Machiavelli in Brussels, prezintă tehnicile prin care grupurile de presiune vor să aibe influență la nivel european:
Coerciția, prin legislația ce se află la dispoziția reglementatorului
Înregimentarea, aici vorbim despre agențiile guvernamentale care funcționează sub controlul guvernului și al căror buget este aprobat de guvern și acest lucru le supune în mod direct acestuia prin exercitarea unei influențe nemijlocite
Advocay, metodă utilizată de asociații din diverse industrii ce fac un lobby deschis, public, prin campanii media
Argumentația adică folosirea unei logici credibile, demonstrabile empiric.
Potrivit lui Daniel Guéguen, pot fi identificate patru ciclu în dezvoltarea lobbyului european în ultimii 50 de ani:
Perioada construcției 1957-1970: așa-numitul lobby de fuziune – crearea Politicii Agricole Comune, suprimarea tarifelor vamale, implementarea Uniunii Vamale
Regresul 1971-1987: lobbyul diplomatic – construcția europeană a întâmpinat dificultăți mari, dar asociațiile de business și industrie de la Bruxelles făceau eforturi mari prin contribuția unor lobbyiști cu notorietate aflați în marile capitale europene: Roma, Paris
Piața Unică 1988-2005: lobbyul strategic: lobbyul s-a mutat la Bruxelles, numărul lobbyiștilor a explodat, acest tip de activitate a devenit motorul multor industrii europene și apar primele tehnici de lobby
Europa celor 30 de națiuni începând cu anul 2006: lobbyul transversal – asociațiile europene de industrie au o abordare reactivă, spre deosebire de anii 90 și încep să piardă teren în fața ONG-urilor iar soluția cea mai la îndemână pare să fie lobbyul transversal, adică relaționarea pe vertical – relația producător/consumator.
Lobbyul la nivelul instituțiilor europene
Comisia Europeană
Comisia este “agenda-setter” atunci când vorbim despre legislație și are rolul său formal de a iniția propuneri legislative. Într-un sondaj de opinie effectual în rândul funcționarilor publici europeni a reieșit faptul că 67% dintre aceștia îi consideră pe lobbyiști necesari, având contacte cu ei.
Legăturile dintre înalții funcționari ai Comisiei Europene și firmele de lobby sunt scoase în evidență nu doar prin demersurile de influențare a deciziilor în procesul de formulare a politicilor publice, dar și în circumstanțe caracterizate de conflictele de interese, cum ar fi încercările de angajare a unor importanți decidenți din Comisie. În anul 2010, Finsbury International (FIPRA), cea mai extinsă rețea de firme de consultanță în lobby din Uniunea Europeană, l-a angajat pe Joe Borg, un fost comisar european pentru afaceri maritime cu un an înainte, și cu toate că Borg primise acordul Comisiei pentru respectiva angajare, ne putem da seama exact care sunt elementele definitorii ale conflictului de interese. În anul 2010, după împrospătarea Comisiei, șase dintre cei treisprezece foști comisari au fost angajați în cadrul unor bănci, firme de lobby, companii de asigurări sau în aviație. Corporate Europe Observatory, ONG-ul care militează pentru transparență, a sesizat instituția Ombudsmanului European asupra faptului că mai mulți comisari și oficiali ai Cabinetului Barroso au avut întâlniri cu reprezentanți ai industriei tutunului, fără a le declara, cu toate că Uniunea Europeană este semnatară a Convenției-cadru a Organizației Mondiale a Sănătății pentru Controlul Tutunului și are obligația de a anunța toate întrevederile cu reprezentanții acestei industrii.
Comisia Europeană este instituția care mobilizează cele mai importante campanii de lobby la nivelul instituțiilor de la Bruxelles. Lobbyul împotriva reglementării industriei chimice, care s-a întins pe o perioadă de opt ani, între 1999-2007, a fost una dintre cele mai complexe campanii de lobby la nivelul Uniunii Europene, în cadrul căreia industria chimică, a desfășurat o campanie de milioane de euro pentru a convinge Comisia Europeană să îmblânzească propunerile legislative ce purtau numele REACH. Această campanie a mobilizat zeci de think tank-uri, asociații de industrie, ambasade, reprezentanți ai statelor membre, forțe externe ale Uniunii și o serie de personalități ale Administrației Bush.
Parlamentul European
Parlamenul European este singura instituție pentru care au loc alegeri directe în rândul cetățenilor europeni. Până în 2014, Parlamentul European a avut 766 de europarlamentari ce au puterea de a aproba, modifica sau bloca propunerile initiate de către Comisia Europeană. Din luna mai 2014, numărul europarlamentarilor a scăzut la 751, odată cu alegerile, Germania având 96 de poziții din totalul menționat.
Există 1800 de firme și grupuri de lobby acredidate pe lângă Parlamentul European, asta înseamnă aproximativ 4000 de lobbyiști care vânează întâlniri cu cei peste 700 de membri ai acestei instituții. Europarlamentarii au întâlniri frecvente cu firmele de lobby și corporatiștii formează amendamente legislative pe care europarlamentarii le preiau uneori. O practică comună esteapropierea europarlamentarilor de lobbyiști prin grupurile de lucru sau al unor forumurilor pe anumite domenii de interes. Trebuie făcută o distincție clară între activitățile transparente de lobby în relația cu membrii Parlamentului European și activitățile ce implică recompensele financiare, ce se situează înafara legii și a codurilor deontologice. Este cunoscută ancheta desfășurată de publicația Sunday Times în 2011, când trei europarlamentari, printre care și Adrian Severin și-au vândut serviciile, urmând să depună amendamente în Parlament, contra unor sume de bani jurnaliștilor care pretindeau că sunt lobbyiști.Reporterii ce pozau în lobbyiști, au propus mai mult europarlamentari plata a 100000 de euro pe an în schimbul unor amendamente a căror adoptare urma să fie promovată de acești deputați. Oferta a fost acceptată de Adrian Severin, de fostul ministru de externe sloven Zoran Thaler și un fost ministru austriac de Interne Ernst Strasser.La începutului lui 2013, europarlamentarul austriac Ernst Strasser a fost condamnat la patru ani de închisoare ca urmare a acestui scandal numit “cash fost amendments”. Ceilalți trei au fost declarați nevinovați de către Biroul European Anti-Fraudă.
Lobbyiștii înregistrați în Registrul Transparenței, în mod voluntar, beneficiază de un plus de legitimitate în ceea ce privește acțiunile lor în Parlamentul European prin faptul că își fac publice identitatea și interesele. Parlamentul European s-a preocupat de stimularea înregistrării lobbyiștilor în Registrul Transparenței, prin măsurile elaborate de Comisia de Afaceri Constituționale, propunând la începutul anului 2014 elemente concrete ce ar putea ajuta munca reprezentanților de interese în raport cu Parlamentul European în schimbul înscrierii în acest registru:
Facilitarea obținerii întâlnirilor cu europarlamentarii
Posibilitatea concretă de a organiza evenimente în sediile Parlamentului
Obținerea mai rapidă a patronajului instituțiilor europene în evenimentele organizate de lobbyiști
Comisia de Afaceri Constituționale a întocmit un raport pe baza căruia Parlamentul European a cerut Comisie Europene evaluarea completă a Registrului de Transparență până în anul 2017 iar această evaluare urmează să creeze un mecanism de înregistrare obligatorie a tuturor lobbyiștilor.
Consiliul Uniunii Europene
Există două chestiuni important în analiza comportamentului grupurilor de interese în raport cu Consiliul Uniunii Europene:
Regulamentul de vot în Consiliu, cu precădere majoritatea calificată
Rolul președinției Consiliului, președinția fiind deținută prin rotație de fiecare stat membru, schimbarea acesteia are loc o dată la șase luni.
Consiliul European
Accesul lobbyiștilor la nivelul acestei instituții este aproape imposibilă, având în vedere natura funcțiilor de șef de stat iar sigura modalitate de a face lobby este aceea de a face lobby individual pe lângă fiecare din personalitățile publice prezente la ședințele Consiliului. În mod clar, acest lucru este de nerealizat pentru firmele mici de lobby, dar devine posibil în cazul fimelor marim cu birouri în majoritatea statelor membre.
CAPITOLUL III
3. Lobbyul în România
Chiar dacă în România nu are o definiție general acceptată sau legală a termenului de lobby, au existat de a lungul timpului mai multe tentative de a defini lobby-ul atât în spațiul public, cât și la nivel normativ.
Un studiu din 2010 al Institutului pentru Politici Publice din 2010a preluat definiția formulată în cadrul Raportului Adunării Parlamentare a Consiliului Europei care pune accent pe influențarea politicilor publice și a proceselor decizionale de la nivel politic. Un an mai târziu, în 2011, același Institut pentru Politici Publice (IPP), spune despre lobby că vizează totalitatea acțiunilor derulate de o companie în numele unul client în baza unui contract comercial acceptat de cele două părți, cu scopul de a influența decizia instituțiilor publice. Această definiție nouă exclude în mod cert activitățile derulate de asociațiile nonprofit, care, nu pot fi implicate în activități, campanii de advocacy întrucât activitatea lor nu este de ordin comercial, nu implică reprezentarea unui interes particular al unui client și finanțarea acestor entități nu poate fi considerat un contract comercial cu scopul de a genera profit pentru beneficiar.
Termenul „lobby” este nou în raport cu spațiul european central-estic, având în vedere istoria acestor state afectate de anii comunismului și de cultura politică totalitară care interzicea intervențiile formale pe lângă decidenți. Comunismul a fost un mediu toxic în ceea ce privește apariția și dezvoltarea lobby-ului, iar statul român, are de sute de ani, cutume care au viciat apariția și poziționarea corectă a activităților de lobby în cadrul democrației: cumpărarea funcțiilor în stat ( obicei împrumutat de la greci în Imperiul Bizantin ), camarile de pe lângă domnitorul Alexandru Ioan Cuza și influența asupra acestuia, extinderea corupției în perioada interbelică în timpul lui Carol al II-lea.
Chiar dacă în comunism lipseau formațiunile politice concurente, existau totuși în mod formal anumite grupuri sau entități instituționale lipsite de inițiativă și de mijloace de acțiune sau influență: organizațiile de tineret, asociații culturale, sindicate, organizațiile de țărani, muncitori, femei – acestea erau puternic controlate politic, apartenența și statutul de membru erau obligatorii și verificate de organele Statului. Așadar, cu puține excepții, cum ar fi cluburile sportive, oamenii se înrolau din motive de coerciție în organizațiile pe care regimul totalitar le înființase cu scopul de a controla masele.
3.1 Apariția și evoluția lobby-ului în România
Lobby înainte de căderea comunismului
Informații certe cu privire la activitățile de lobby din perioada comunistă nu există, întrucât termenul în sine “lobby” era interzis în regimul ceaușist. Cu toate că pe plan intern, contextul politic nu perminea activități formale de lobby, România a avut lobby extern prin comerțul exterior, diplomația comercială română, activitățile agenților diplomatici, activitățile disidenților din afara țării, mai ales cei din America.
Una din ilustrările lobby-ului românesc dinainte de 1989 este activitatea diasporei române din Statele Unite ale Americii, cu Mark Meyer în calitate de președinte al Camerei de Comerț Româno-Americane din New York, acesta având și un colaborator, un lobby-ist din vremea regimului lui Ceaușescu, Armand Scala, el fiind pe lângă lobby-ist și președintele Congresului Românilor din America. Meyer și Scala, ar fi reprezentat, într-o anumită măsură, lobby-ul pentru România în perioada comunistă. Rolul lui Meyer, a fost prezentat în presa românească de peste ocean, el fiind descris ca partizan al Clauzei Națiunii celei mai Favorizate acordate de Administrația de la Washington, pierdută la un moment dat de Ceaușescu, a fost unul dintre consilierii de încredere ai președintelui Ion Iliescu imediat după 1989.
După 1992, președintele Ion Iliescu, l-a avut ca și consilier pe romancierul Petru Popescu, care a discutat deschis în interviuri despre relația sa cu fostul președinte al României dând detalii despre misiunea ce i-a fost încredințată în perioada 1992-1995: aceea de a face lobby în SUA pentru imaginea României dincolo de ocean și recâștigarea clauzei națiunii favorizate. S-au făcut nenumărate presupuneri cu privire la sumele mari cheltuite de Petru Popescu în SUA pentru Campania de imagine, însă acesta a infirmat informațiile respective, făcând publică suma de o jumătate de milion de dolari, sumă cheltuită anual pentru activitatea sa de lobby. În ceea ce privește activitățile de lobby ale disidenței anticomuniste, îl menționez pe Ion Rațiu, politicianul țărănist, care și-a dedicate o mare parte din viața sa eforturilor de a obține condamnarea internațională a regimului comunist din România.
Prima firmă de lobby din România
După căderea comunismului, s-a observat o creștere a grupurilor de interese din România: ONG-uri, sindicate, patronate, asociații de industrie iar interesele private erau exprimate liber pentru prima oară pe teritoriul României. Activitatea de lobby din România, din perspectiva consultanței de specialitate, a început pe la mijlocul anilor 90, prin apariția firmelor de specializate, însă date exacte care să arate activități instituționale de lobby în primii ani după căderea comunismului nu există, din cauza lipsei de transparență și din vina actorilor politici post-revoluționari care conturau peisajul politic al vremii, caracterizat prin instabilitate, slăbiciune instituțională și dezorganizare.
Mulți specialiști consideră compania Central Europe Consulting Government Relations (CECGR) prima firmă de consultanță pe probleme de lobby din România. CECGR a fost înființată în 1995 de omul de afaceri Guy Burrow, acesta fiind și unul dintre membrii fondatori ai Asociației Oamenilor de Afaceri Străini din România. Această firmă a format primii profesioniști în consultanța de lobby din România, printre ei aflându-se o parte din fondatorii Registrului Român de Lobby, prima structură asociativă a lobbyiștilor din România.
În anul 1995, lua naștere prima firmă de lobby din România, iar 5 ani mai târziu a fost inițiat primul proiect de lege privind reglementarea activității de lobby de către parlamentarul PNȚCD Ulm Spineanu, însă proiectul nu a fost adoptat, la fel cum niciun alt proiect asemănător nu a fost concretizat până la ora actuală, noi neavând o lege a lobby-ului.
În perioada 2003-2007, în timpul ce s-a scurs între două audieri publice pe tema lobby-ului, organizate de Academia de Advocacy și Asociația Pro Democrația, în luna februarie a anului 2003 și februarie 2007, cele două organizații au observat că se înregistrează anumite eforturi de transparentizare a procesului decizional atât din partea decidenților cât și din partea reprezentanților societății civile.
Integrarea României în Uniunea Europeană
La 1 ianuarie 2007, România a devenit stat membru al Uniunii Europene iar acest lucru a însemnat asumarea unor obligații suplimentare în ceea ce privește asigurarea transparenței în actul de guvernare și în cadrul deciziei politice.
Prima structură asociativă a lobby-iștilor din România
Prima structură asociativă a lobby-iștilor din România este Asociația Registrului Român de Lobby, înființată în 2010 de către Laura Florea, unul dintre puținii lobby-iști români care și-au asumat în mod transparent acest tip de activitate. Conform site-ului propriu, ARRL a fost înființată pentru a crește popularitatea și a promova activităților de lobby, văzută ca o activitate multidisciplinară, ce implică cunoștiințe din multe domenii: juridic, economic, sociologic, comunicare. Pentru atingerea scopurilor propuse, ARRL a elaborate și a adoptat principiile și valorile commune membrilor săi precum și codul de eticăce guvernează activitatea de lobby. În cadrul ARRL sunt primite ONG-urile, asociațiile profesionale, think tank-urile, avocații, agențiile de lobby și de public affairs, corporațiile, sindicatele și patronatele, care sunt invitate să participle la crearea unui climat de transparență și aderarea la un sistem de autoreglementare. De asemenea, s-a creat și Registrul Român de Transparență al activităților de lobby și advocacy, după modelul Registrului de Transparență administrat de Comisia Europeană împreună cu Parlamentul European. Registrul Român de Transparență este gestionat de o Comisie de Supraveghere din care fac parte reprezentanții societății civile dar și firme de lobby, iar în 2014 existau aproape 50 de entități înregistrate, firme de avocatură, de lobby, ONG-uri, asociații de industrie și sindicate.
Ocupația de specialist în lobby
Profesia de lobby-ist este recunoscută din anul 2011 în Clasificarea Ocupațiilor din România, sub numele de “specialist în activitatea de lobby” la poziția 243220. Cu toate că încadrarea în COR este un lucru important, avem nevoie de o practică îndelungată care să permită lobby-ului să se dezvolte în mod natural, de forme associative puternice ale lobby-iștilor și de o viziune unitară care să încurajeze asumarea acestei activități de către cei care o practică.
3.2 Factorii care au influențat evoluția lobby-ului în România
Perioada 1990-2000
Anii 90 au reprezentat o perioadă de trecere de la un tip de sistem economic autarhic spre unul deschis competiției și pieței libere. Companiile cu capital străin din acea perioadă au beneficiat primele de lobby pe lângă reprezentanții puterii politice, după modelul occidental al reprezentării intereselor. Companiile britanice și americane au sesizat necesitatea consultanței în materie de lobby din România, întrucât în aceste state lobby-ul corporatist funcționa de zeci de ani. Este cazul concernului American Ford care, odată intrat în România a avut nevoie de servicii de lobby, asigurate de firma de specialitate McGuireWoods ale cărei prezență și activitate pe piața de consultanță românească i se datorează în mare parte producătorului American de automobile.
După anii 2000
Chiar dacă din punct de vedere economic, globalizarea corporatistă a oferit un context favorabil dezvoltării firmelor de lobby, piața de profil nu a reușit să evolueze pe măsura așteptărilor. Există anumite evenimente care au marcat anii 2000:
La începutul anului 2002 s-a format un grup de lucru alcătuit din reprezentanții Asociației Pro-Democrația, ai Centrului de Resurse Juridice și ai Asociației Române pentru Transparență pentru a studia felul în care trebuie elaborate o lege a lobby-ului. Aceste trei organizații ce reprezintă societatea civilă, alături de Academia de Advocacy, au fost primele care s-au aplecat asupra ideii de lobby și a implicațiilor acestuia în România. Organizațiile societății civile au cerut Ministerului Justiției reglementarea activității de lobby pentru a asigura trasnparența procesului decisional la nivelul autorităților politice.
În 29 noiembrie 2002 a fost dezbătută o formă care se dorea a fiind cea finală a proiectului de lege, într-un eveniment organizat ca parte a unui proiect “Romanian Legal framework of Lobby activity – Assessment & Raising Awareness Campaign” – această dezbatere a avut loc în contextul în care în 2002 Ministerul Justiției lucre la proiectul de lege pentru reglementarea activității de lobby și pe agenda Comisiei Juridice a Camerei Deputaților se afla un alt proiect de lege ce viza reglementarea aceluiași domeniu însă niciunul dintre cele două proiecte nu au fost finalizate.
“Cum reglementăm activitatea de lobby în România” a fost o audiere publică desfășurată la București în data de 18 februarie 2003 – organizatorii audierii Academia de Advocacy, Asociația Pro-Democrația și Centrul de Resurse Juridice au lansat invitații oamenilor de afaceri, ONG-urilor, mass-media, partidelor politice, firmei de lobby Central Europen Consulting. S-au prezentat zeci de depoziții scrise și orale, iar concluzia a fost că cel puțin în mod teoreticm lobby-ul începea să fie perceput ca o activitate benefică pentru democrațiile moderne.
În 26 februarie 2007, a avut loc o dezbatere cu tema “Lobby – între trafic de influență și politici publice” la Palatul Parlamentului, organizată de Academia de Advocacy și de Asociația Pro-Democrația iar principala concluzie a acestei dezbateri a fost faptul că nu există problem suficient de mari care să explice necesitatea reglementării lobby-ului în România.
În data de 3 octombrie 2008 a avut loc o altă dezbatere organizată de Asociația Română pentru Clubul de la Roma și de Institutul Bancar Român, invitații fiind îndemnați să reflecteze asupra modului în care se desfășoară activitățile de lobby din România dar și asupra modului în care sunt structurate mecanismele de apărare și de promovare a intereselor naționale în cadrul Uniunii Europene.
Asociația Registrul Român de Lobby a organizat în 2013 și 2015 dezbateri pe aceeasi temă, însă niciuna nu a dus la concluzii în favoarea reglementării lobby-ului.
După anul 2000, evoluția lobby-ului a avut ca și punct de interes major necesitatea unei legi special, însă fără vreun rezultat concret, în majoritatea cazurilor, lobby-ul fiind văzut ca fiind trafic de influență. Un factor ce a influențat puternic evoluția acestui tip de activitate a fost insuficienta transparență în guvernare și în instituțiile statului, iar relaționarea lobby-iștilor cu instituțiile a fost prezentată în presă mai mereu într-un mod negativ. În guvernarea premierului Emil Boc au existat intenții de a reglementa activitățile de lobby însă nu a existat o forță suficient de mare care să fi concretizat acest demers. După cum am menționat mai sus, faptul că lobby-ul este considerat a fi trafic de influență a îngreunat încercările de reglementare a acestei activități, întrucât lobby-ul de cele mai multe ori este invocat ca fiind un mecanism aflat la limita legii, folosit de către anumite grupuri de interese ce vor să controleze politicienii.
3.3 Trăsăturile lobby-ului în România
Conform lui Ionuț Tănase, în cadrul lucrării Dinamica activității de lobby în România, există o serie de particularități positive și negative în ceea ce privește lobby-ul românesc:
Particularități negative:
Lipsa posibilității de acreditare a lobbyiștilor – există un sentiment de neîncredere atât în interiorul breslei dar și în percepția publică vis-à-vis de activitatea de lobby iar lipsa de acreditare se poate traduce prin deficit de transparență în opinia multora;
Poziționarea acțiunilor de lobby și a profesiei de lobby-ist într-o zonă opacă – în România lobby-iștii nu îți dezvăluie tot timpul interesele și ar fi necesar ca aceștia să își fixeze un număr de obiective constante pe care să le promoveze ca parte a unei strategii de comunicare coerentă și unitară a industriei;
Imposibilitatea determinării precise a numărului lobby-iștilor – excepție face lobby-iștii din firmele de consultanță, ce au căpătat notorietate odată cu apariția Asociației Registrului Român de Lobby. Numărul persoanelor ce dobândesc cunoștiințe la nivel teoretic în materie de lobby este în creștere, ca urmare a inițiativei Academiei de Advocacy din Timișoara de a desfășura cursuri de formare în profesia de lobby-ist, în urma cărora cursanții primesc atestate profesionale;
Lipsa unei dezbateri constructive asupra activității de lobby – singura dezbatere de pe teritoriul României asupra acestui tip de activitate este cea legată de nevoia reglementării în raport cu opțiunea autoreglementării – această dezbatere nu este una echitabilă pentru că nu cooptează toate categoriile de lobby-iști și se concentrează în jurul consultanților de lobby și a cătorva reprezentanți ai societății civile și nu îi include de exemplu pe reprezentanții sindicatelor sau a patronatelor;
Rezistența decidenților la informarea din partea lobby-iștilor –potențialele informații sunt refuzate în mod deliberat de factorii decizionali, aceștia considerând că interacțiunile cu lobby-iștii nu le aduce niciun beneficiu sub aspect documentar. Acest aspect vine în contradicție cu practica de la Bruxelles, unde părerile lobby-iștilor sunt adesea acceptate și încurajate ca fiind o expertiză valoroasă în diferite sectoare;
Lipsa unei viziuni politice unitare asupra lobby-ului –în România nu există documente și nici preocupări ale guvernelor în privința rolului pe care activitatea de lobby îl are într-un regim democratic.
Particularități pozitive:
Recunoașterea profesiei de lobby-ist – începând cu anul 2011, profesia de lobby-ist este recunoscută în Clasificarea Ocupațiilor din România;
Prelevanța lobby-ului de business –conform lobby-istului Roberto Musneci, în România există 3 categorii de companii după criteriul modului în care desfășoară activități de lobby: 10% din companiile românești demonstrează pro-activitate și acționează prin tehnici specifice de lobby pentru a preîntâmpina problemele, 20% din companii au cultura anglo-americană a lobby-ului și folosesc sisteme de monitorizare și avertizare, dar nu desfășoară campanii de lobby în mod pro-activ, restul de 70% din firmele din România sunt reactive la situațiile urgență dar apelează totuși la specialiști în lobby când, în general, este tardivă acțiunea de influențare a deciziei politice;
Notorietatea și acceptabilitatea conceptului de lobby
Inaplicabilitate principiului „ușilor rotative” între sectorul public și cel privat – lobby-iștii români nu sunt în general foști politicieni sau funcționari publici, cum este cazul SUA sau a Marii Britanii.
Practicanții lobby-ului în România
Sumele anuale cheltuite pentru influențarea deciziei politice și a politicilor publice în România ar putea ajunge la 50-60 de milioane de euro, conform Asociației Registrului Român de Lobby, și un sfert din această sumă ar fi încasată de firmele de lobby. Lobby-istul român se încadrează în următoarea tipologie:
Lobby-istul universal, cel care susține că are experiență relevantă în sectoare variate ale industriei, acesta domină piața consultanței de specialitate din România și este numit “comis-voiajor” pentru că își adaptează discursul în funcție de argumentele ce le vrea trasmise;
Lobby-istul specializat este cel care favorizează unul sau cel mult două sectoare de activitate, profesând de regulă în trecut în industria respectivă și profită de această pregătire în cadrul pregătirii argumentelor ce sunt caracterizate printr-un grad avansat de tehnicalitate și acuratețe factuală.
Din punct de vedere structural și operational avem următoarele categorii de lobby-iști:
ONG-urile
Fundațiile corporatiste
Corporațiile
Asociațiile de industrie, de business și patronatele
Sindicatele
Firmele de consultanță pe probleme de lobby și public affairs
Firmele de avocatură
Structuri organizate ad-hoc
Cetățenii
ONG-urile
Studiul realizat de Forum for International Communications în anul 2012 numit “Lobby în România” a scos în evidență faptul că publicul român crede că ONG-urile desfășoară activități de lobby cel puțin la fel de intense ca însăși firmele de lobby și conform aceluiași studiu cele mai implicate în activități de lobby sunt ONG-urile (38%) urmate de corporațiile multinaționale (29%). ONG-urile din România sunt asociații mici, cu obiective relativ limitate și cu un personal numeric redus. Camera Deputaților este una din instituțiile care au arătat deschidere în raport cu societatea civilă, iar ONG-urile din România au posibilitatea de a se înregistra într-un repertoar pus la dispoziție de Camera Deputaților pentru a îmbunătăți procedurile de consultare publică, ca parte a procesului legislativ.Pe site-ul oficial al Camerei Deputaților sunt înscrise 654 de ONG-uri dintre care 156 au obținut acreditare iar această acreditare înseamnă posibilitatea de a lua parte la ședințele comisiilor de specialitate din Cameră. ONG-urile din România sunt centrate în jurul conceptului de voluntariat. Finanțarea ONG-urilor mai peste tot în lume a fost un subiect pentru anchete jurnalistice și a generat controverse din cauza surselor din care provin fondurile prin care aceste organizații își desfășoară campaniile. În mod teoretic, banii provin de la personae fizice, sponsorizări ale unor firme private, donații din partea unor organizații sau chiar de la bugetele locale însă în realitate mecanismele de finanțare și modul de cheltuire al banilor sunt caracterizate de lipsă de transparență în ciuda faptului că transparența în cheltuirea sumelor este o condiție esențială în ceea ce privește fondurile nerambursabile, fie că vorbim de bani europeni sau de bani proveniți din partea adiministrațiilor locale.
Fundațiile corporatiste
Acest tip de fundații sunt înființate de companii private și ajung să fie o carte de vizită a finanțatorului prin care acesta își asigură expresia social prin faptul că se generează vizibilitate prin intermediul acțiunilor de tip medical, civic, cultural sau educational. Fundațiile corporatiste au personalitate juridică și legislația aplicabilă este aceea care guvernează ONG-urile în general. Ca un exemplu, una dintre cele mai importante fundații corporatiste din România este Fundația Vodafone, ce are 24 de filiale în lumea întreagă, a cărei activități a ajutat de-a lungul anilor copii, bătrâni, personae defavorizate.
Corporațiile
Contribuția departamentului de relații cu autoritățile din cadrul corporațiilor și importanța sa ies în evidență în momentul în care există o criză comunicațională sau criză de imagine însă nu sunt neglijate nici în buna desfășurare a operațiunilor zilnice ale companiei și sunt apreciate cu precădere de către acționari și de management. În cazul corporațiilor campaniile și strategiile de lobby sunt sophisticate și diversificate implicând actori și canale multiple. Unul dintre fenomenele ce se pot observa în România este pluralismul intereselor și al vocilor implicate în activitățile de lobby în contrast cu lipsa de pluralitate din rândul decidenților, astfel lobby-ul a dat naștere contra-lobby-ului.Un contra-lobby ecologist fără precedent a fost întâlnit în cazul lobby-ului industrial din sectorul gazelor de șist sau al mineritului aurifer.
Asociațiile de industrie sau business și patronatele
Bruxelles este locul în care cele mai multe sectoare de industrie sunt reprezentate prin asociații ce au mandat de lobby din partea companiilor și a asociațiilor naționale membre. La nivel de Bruxelles peste 1000 de asociații de industrie sau de business sunt reprezentate promovând interesele membrilor în raport cu instituțiile europene și totodată obțin acces la influențarea politicilor publice încă din etapa formulării acestora în schimbul acceptării cooperării și al ajutorului acordat autorităților în ultima fază, în cea de implementare. În România organizațiile de business cu greu reușesc să își facă auzită vocea pentru că autoritățile le ignoră.
România are asociații de business iar câteva dintre acestea sunt Consiliul Investitorilor Străini, Camera Americană de Comerț din România, organizații de industrie cum ar fi Berarii României, Asociația Băuturilor Răcoritoare și asociații patronale precum Romalimenta, Asociația Patronală Română pentru Industria Laptelui – acestea fiind câteva structuri asociative active ce fac lobby pe lânga autorități pentru apărarea intereselor specifice industriei reprezentate de ei.Una dintre amplele campanii de lobby, a fost îndreptată împotriva așa-numitei „taxe pe fast-food” inițiată în anul 2010 pentru a proteja cetățenii de mâncarea nocivă și pentru a crește gradul de conștientizare a importanței nutriției. Ministerul Sănătății a susținut acest proiect pentru a „descuraja consumul de alimente bogate în sare, zahăr, grăsimi și aditivi”. La această inițiativă asociațiile producătorilor de alimente au derulat o campanie puternică de lobby împotriva aceste taxe, arătând faptul că în urma introducerii acestei taxe vor crește prețurile la alimentele de tip fast-food și acest lucru duce la disponibilizarea câtorva zeci de mii de angajați din sectorul alimentar. Campania de lobby a fost de real succes, Guvernul hotărând să amâne introducerea taxei în repetate rânduri.
Sindicatele
Mișcarea sindicală din România nu este puternică iar manifestările publice ale sindicatelor par mai degrabă orchestrate superficial și au un slab grad de mobilizare. Lobby-ul desfășurat de sindicate este foarte greu de sesizat, însă un lucru pozitiv privind aceste aspect este faptul că sindicaliștii au de partea lor în cadrul campaniilor de lobby structura de organizare în teritoriu, ce o pot folosi oricând ca o pârghie de influență în raport cu parlamentarii sau cu administrația publică locală.
Firmele de consultanță pe probleme de lobby și public affairs
Firmele de lobby sunt acele firme care oferă servicii de consultață ce constau în consiliere, reprezentare, cercetare, investigație, monitorizare și asistență administrativă, serviciile acestea sunt furnizate de către consultanți politici în raport cu instituțiile administrației publice locale și centrale. Majoritatea firmelor de lobby din România oferă în general următoarele tipuri de servicii de consultanță:
Servicii de monitorizare – acesta este un element esențial al activității firmelor de consultanță pe probleme de lobby având dublă funcție: clientul ajunge să observe din timp lucrurile ce sunt amenințări iar firma de consultanță ajunge să cunoască în detaliu problemele de interes ale clienților;
Relațiile cu autoritățile – acest tip de consultanță denotă un comportament responsabil de business al corporațiilor-client care vor să își definească relațiile cu autoritățile relevante, iar aceste relații implică identificarea actorilor politici pentru corporația-client, accesul mai facil la factorii decizionali și crearea unei atitudini generale favorabile în rândul autorităților cu privire la interesele clientului;
Lobby – este tipul de consultanță ce se bazează atât pe activitățile de monitorizare, pentru că în acest fel sunt identificate problemele ce necesită rezolvare dar și pe serviciile de relații cu autoritățile, ce asigură existența unei liste prealabile de factori de decizie informați cu scopul de a fi recontactați în contextul unei campanii de lobby.
Formarea unor coaliții pentru atingerea unui obiectiv comun este o altă tactică specifică campaniilor de lobby dar și de advocacy, promovată adesea de firmele de consultanță ca un set de servicii individual. Chiar dacă aceste coaliții sunt grupări temporare au o activitate intensă de lobby.
Firmele de avocatură
Unele firme de avocatură din România sunt conduse de avocați influenți ce au legătură directă cu viața politică iar aceste firme își extind serviciile și în zona activităților de lobby, care spre deosebire de avocatură nu sunt reglementate. Avocatura poate fi comparată cu lobby-ul din punctul de vedere al procesului de comunicare de tip persuasiv dar elementele ce o disting de lobby, structural, juridic și funțional au greutate mai mare decât cele care o aproprie și aici vorbesc despre cadrul legislativ aplicabil, finalitate actului persuasiv și despre tehnicile și instrumentele specifice folosite.
Structuri organizate ad-hoc
Aici vorbim despre posibilitatea autorităților locale sau județene de a înființa birouri de lobby la Bruxelles, cu rolul de a le reprezenta în jurul instituțiilor comunitare pentru promovarea proiectelor proprii. S-au format structuri de informare și lobby cum ar fi Biroul Uniunii Consiliilor Județene din România sau Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România care cu toate că nu au parte de lobby corporatist, ci de unul al autorităților, se bucură în mod teoretic de aceleași pârghii și mecanisme.
Cetățenii
Cetățenii în România nu au la îndemână pârghii funcționale de lobby pentru a influența decidenții, dar de-a lungul istoriei au existat experiențe care ne-au demonstrate faptul că alegătorii pot determina mișcări politice neașteptate. Manifestările din stradă, spontane sau nu, nu pot fi considerate un instrument de lobby dar pot fi un factor de presiune asupra structurilor statului.
3.4 Tehnicile lobby-ului practicat în România
Lobby-ul și instrumentele sale nu au apărut în mod natural în România, apariția acestora a avut loc sub influența Occidentului din cauza contextului politic totalitar în care s-a aflat țara noastră decenii îndelungate. Corporațiile străine au simțit lipsa specialiștilor în lobby pe la mijlocul anilor ’90 și din acest motiv a fost înființată prima firmă specializată în consultanța în domeniul relațiilor cu autoritățile din România, Central Europe Consulting. Compania Ford, de exemplu, odată cu intrarea pe piața românească a determinat aducerea din exterior a unei firme specializate în reprezentarea intereselor în raport cu statul român, firma numită McGuireWoods. La nivelul Comisiei Europene și a Parlamentului European experții primesc cu mare interes informațiile tehnice din partea lobby-iștilor, pentru că informația este o marfă tranzacționabilă, dar nu același lucru se poate spune despre consilierii și experții din aparatul comisiilor parlamentare din România care încă sunt retincenți în privința unei relații strânse iar motivele sunt diverse: pericolul traficului de influență sau teama de subminare a poziției de unic specialist în chestiuni de nișă. Această reticență vine și din lipsa unei legi a lobby-ului dar și din insuficienta aplicare a legislației privind transparența în luarea deciziilor.
Chiar dacă diferențe culturale între state există, tehnicile lobby-ului în România sunt în general aceleași ce le întâlnim și în celelalte țări europene, cu diferența că acolo aceste tehnici funcționează mult mai eficient.
Nu doar tehnicile lobby-ului seamănă, dar și modul în care este promovată și prezentată ideea centrală a unei campanii de lobby: este universală abilitatea lobby-iștilor de a prezenta o chestiune îngustă, comercială ca fiind un interes general al societății cu scopul de a obține validare politică.
3.5 Percepția românilor cu privire la activitățile de lobby
Am auzit de multe ori că lobby-ul este perceput negativ. “Percepția publică este că lobby-ul are o conotație negative și că practicarea lui este ilegală. Acest lucru întrucât, prin lobby, mulți înțeleg trafic de influență, neseparând aproape intenționat practicile ilegale de cele folosite transparent și responsabil în cele mai democratice țări din lume”. Cu ajutorul unui sondaj la nivel național realizat de către Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) în anul 2011 și de către IMAS Marketing&Sondaje în același an putem vedea dacă într-adevăr lobby-ul este perceput negativ de către cetățenii români. Principalele observații extrase sunt următoarele: în mediul urban un român din doi a auzit de cuvântul lobby, trei din patru români din cei care spun că au auzit de lobby, spun că știu și ce înseamnă. Despre lobby nu numai că au auzit un număr destul de mare dintre respondenți, dar cei care au auzit nici nu îl asociază cu practici ilegale sau cu un sens negativ.
Conform unui studiu realizat de firma la lobby Burston-Marsteller în iunie 2013 majoritatea funcționarilor publici, politicienilor și lobby-iștilor au identificat ca aspecte negative ale lobby-ului lipsa transparenței, lipsa de neutralitate a informației transmisă de lobby-iști și favorizarea influenței exercitate de elite.
3.6 Percepția lobby-iștilor și a politicienilor români cu privire la activitățile de lobby
Studiul “Effective lobbying in Europe” din anul 2013 efectual la nivelul Uniunii Europene în rândul politicienilor și al decidenților arată faptul că firmele de lobby sunt percepute în România drept categoria cea mai potrivită definiției lobby-istului urmate de ONG-uri și corporații. Având în vedere faptul că studiul Burson-Marsteller nu are ca obiect exclusiv situația din România, în Dinamica activității de lobby în România de Ionuț Tănase, la anexa 4, pagina 343, există un chestionar de douăsprezece întrebări ce a fost aplicat în perioada martie-mai 2014 unui lot de 30 de respondenți – 15 lobby-iști experimentați și 15 politicieni, ce ne permite analizarea percepțiilor acestora privind activitățile de lobby din România. Principalele rezultate care se desprind din studiul efectuat sunt următoarele: atât pentru lobby-iști cât și pentru politicieni “lobby-ist” prin definiție este în primul rând consultantul din cadrul firmelor de lobby; ONG-urile sunt văzute de politicieni ca fiind cei mai active lobby-iști; cel mai puternic lobby din România îl întâlnim în industria farmaceutică urmată de serviciile bancare și de exploatarea resurselor naturale; pentru lobby-iști cel mai eficient instrument de lobby este transmiterea informațiilor în discuții private sau manifestări publice pe când pentru politicieni presiunea mediatică este cea mai eficientă relaționată în mod direct cu presiunea din partea alegătorilor; trei sferturi dintre politicieni și lobby-iști consideră că procesul decizional este foarte puțin transparent în România iar privind legea lobby-ului doar 40% dintre lobby-iștii chestionați au fost pro, în timp ce 90% dintre policieni au spus că este nevoie de reglementarea acesteia.
3.7 Istoricul inițiativelor legislative
De la apariția acestui tip de activitate în România au existat mai multe propuneri de reglementare însă până în acest moment niciuna nu a fost încununată de succes.
Prima propunere privind organizarea activității de lobby a aparținut senatorului Ulm Spineanu, senator între anii 1996-2000. Propunerea dânsului a avut numărul 184/2000. Proiectul de inițiativă legislativă avea 10 capitole și viza definirea activităților de lobby, modul de atestare a persoanelor ce exercită activități de lobby, atribuțiile lor, constituirea Asociației Naționale a Practicienilor în Activități de Lobby, obligațiile instituțiile publice competente și modul de sancționare a celor care practică lobby prin încălcarea prevederilor legale sau prin trafic de influență. Propunerea a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere, primind numărul L.184 și a primit aviz negativ de la Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități în data de 13 septembrie și a fost clasat în data de 20 decembrie 2000.
A doua propunere a fost înregistrată la Camera Deputaților cu numărul 323/2000 și a fost inițiată de Petre Naidin și Șerban Constantin Valeca, deputați între 1996-2000. Proiectul de inițiativă legislativă avea 9 capitole și urmărea definirea activităților de lobby, scopul acestei activități, conceptele de client și reprezentanți ai autorității publice. Acest proiect condiționa calitatea de lobby-ist de existența studiilor superioare cu specialitate în drept sau jurnalism, prevedea și faptul că activitățile de lobby trebuie înregistrate în Registrul lobby-iștilor (urmau să fie excepție de la înregistrare acele activități de lobby ce sunt estimate că aduc venituri sub 50 de milioane lei fiecare) întocmit de Secretariatul General al fiecărei Camere a Parlamentului, Secretariatului general al Guvernului sau al prefecturilor, prentru activitățile specifice de interes local. Propunerea a fost clasată conform art.60 alin 5 din Constituție la 1 februarie 2001.
A treia propunere a fost înregistrată la Camera Deputaților cu numărul 211/2001 și a fost inițiată de același Petre Naidin, deputat între 2000-2004. Acest proiect de inițiativă legislativă avea 10 articole și era de fapt o completare a propunerii anterioare și aducea în plus față de celelalte propuneri o delimitare a sferei de acțiuni ce pot constitui activități de lobby și o serie de sancțiuni aplicabile practicienilor de activități de acest tip. Această propunere a fost respinsă definitiv la 17 februarie 2004.
A patra propunere a fost înregistrată la Senat cu numărul 162/2005 și a fost inițiată de Octavian Mitu, deputat între anii 2000-2004, dar a fost retrasă chiar de inițiator din cauza numărului mare de observații ale comisiei de specialitate.
A cincea propunere a fost înregistrată la Camera Deputaților cu numărul 638/2004, inițiată tot de Octavian Mitu și era structurată pe 9 capitole și 34 de articole ce vizau difinirea activităților de lobby din perspectiva grupurilor de interes. Se precizau: în ce constă activitatea de lobby, autoritățile vizate pentru exercitarea sa, condițiile ce trebuie îndeplinite de către persoanele fizice pentru a putea exercita activități de lobby, constituirea societăților de lobby, evidența activității, înființarea Asociației Naționale a Practicienilor în Activitatea de Lobby dar și răspunderea disciplinară a practicienilor în activitatea de lobby. Procedura legislativă a încetat prin respingerea definitivă de către Camera Deputaților în data de 7 februarie 2005.
A șasea propunere privind organizarea activității de lobby îi aparține lui Constantin Niță, Ministrul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri. Proiectul avea 13 articole și prelua multe dintre erorile inițiativelor anterioare dar exista o îmbunătățire vizibilă a direcției, explica mult mai bine ce înseamnă activitatea de lobby și păstra dorința ca lobbyistul să aibe studii superioare și să se bucure de o bună reputație socială și profesională. În urma dezbaterii din cadrul ședinței din data de 1 septembrie 2010 s-a propus respingerea propunerii legislative.
A șaptea propunere a fost înregistrată la Senat în data de 27 aprilie 2011 de către Moldovan Carmen Ileana deputat PSD, Săftoiu Ana Adriana deputat PNL, Voinescu-Cotoi Sever deputat PD-L. Această propunere reglementa înregistrarea societăților de lobby, înființarea Registrului de Lobby pe lângă Oficiul Registrului Comerțului, declararea activităților de lobby, raportarea lor, relația cu autoritățile publice, transparența activitățior de lobby, incompatibilități, interdicții și sancțiuni pentru cei care fac lobby. Guvernul în data de 21 noiembrie 2013 a declarat faptul că nu susține acest proiect.
2015___________
Toate propunerile prezentate mai sus au eșuat, fiind respinse din diverse motive: definirea deficitară a activității de lobby, îngreunarea accesului la calitatea de lobby-ist prin impunerea unor criterii restrictive, o mare parte dintre aceste propuneri se adresau unei mici părți din piața lobby-ului, mai exact firmelor de consultanță, în vreme ce alte categorii cum ar fi ONG-urile, sindicatele, firmele de avocatură despre care știm că fac lobby, ar fi rămas nereglementate.
Necesitatea unei legi a lobby-ului este o chestiune ce naște păreri diferite. S-a discutat în nenumărate rânduri care ar fi avantajele reglementării comparativ cu avantajele autoreglementării acestei activități. În general, susținătorii autoreglementării activităților de lobby vin cu următoarele argumente:
Sunt prezente elemente în legislația în vigoare ce pot gestiona în mod corespunzător această sferă de activitate din România: garantarea dreptului din Constituție de a petiționa și reglementarea acestul drept printr-o ordonanță de guvern, legea transparenței decizionale, libertatea la asociere, dreptul la informare, libertatea de exprimare;
Lobby-ul este un domeniu subdezvoltat în România iar o lege specială ar putea crea impresia unei suprareglementări – doar după consolidarea pieței consultanței de lobby s-ar putea discuta despre reglementarea acesteia, respectiv după creșterea numărului de lobby-iști declarați într-un registru;
O lege specială care să le ofere lobby-iștilor acces la autoritățile statului ar fi percepută în mod negativ, așa cum s-a și întâmplat în timpul consultărilor din ultimii 15 ani, de către reprezentații societății civile pe motiv că lobby-iștii ar avea drepturi pe care cetățenii obișnuiți nu le au și ar fi percepuți ca o clasă privilegiată în detrimentul cetățenilor care nu au acces la procesul de legiferare;
În cadrul dezbaterilor pe tema lobby-ului se face mereu referire la traficul de influență iar încercările de legiferare a lobby-ului au fost percepute ca un demers de a aduce această infracțiune într-o zonă de acceptare de către legiutior și politicieni;
3.8 De ce nu avem o lege a lobby-ului în România?
Această întrebare este una legitimă, întrucât transparentizarea și reglementarea activităților de lobby nu este doar un beneficiu public dar este și o consecință a drepturilor fundamentale. Lipsa legii poate fi explicate prin incoerența abordărilor politice de la o legislature la alta, prin incapacitatea clasei politice de a define în mod clar acest tip de activitate și de a o gestiona în mod corespunzător. Ne putem întreba încercând să identificăm motivațiile neregementării până în acest moment dacă situația de față nu este cumva ceea ce își doresc cei care desfășoară activități de lobby și clienții lor. Poate este mult mai convenabil să nu existe detalii despre clienți, interese, cheltuieli, venituri și lupta pe care aceștia o duc împotriva legii lobby-ului nu are de a face cu dorința ca această activitate să fie percepută negativ. Într-un articol al ziarului Cotidianul numit “Lobbyul nu vrea o lege” din data de 26 februarie 2007, apare părerea doamnei Gilda Lazăr, corporate affairs director JTI România cu privire la propunerea de legiferare a lobby-ului “Propunerea este făcută fără obiect pentru că nu are cui să se adreseze. În România sunt mai puțini lobby-iști decât degetele la două mâini”. Și dacă acest lucru ar fi adevărat, trebuie să avem în vedere că acești lobby-iști puțini, după spusele doamnei Lazăr, influențează viețile a celor 20 de milioane de români în domenii cum ar fi sănătatea, educația, protecția mediului etc., pot stabili prețuri, căderea sau ridicarea unor industrii. “Legea lobbyul este inutilă și ignore realitățile și prioritățile României”, adică lobby-ul este echivalent cu legiferarea unor mijloace prin care grupurile de interes vor captura agenda politică în propriul avantaj. Acesta este modul de a gândi care ne ține într-un loc și nu ne permite să excelăm și să profităm de pe urma unei piețe care nu este dezvoltată și ne poate aduce beneficii majore. Este foarte interesant de analizat declarația domnului Dumitru Borțun, membru fondator al Asociației Române a Profesioniștilor în Relații Publice ARRP, Vice-președintele al acestei asociații și ulterior președintele ei:
“În anii ce au trecut de la răsturnarea regimului totalitar, în România nu a fost elaborate o lege a lobby-ului, ceea ce face extrem de dificil controlul democratic asupra diferitelor activități – în principal asupra traficului de influență. Se poate crede că absența unei astfel de legi este ea însăși rezultatul unei activități de lobby, dar al uneia nelegalizate; s-ar părea că există grupuri de interese – în țară sau înafara țării – care nu sunt interesate în legalizarea acestei activități. O altă explicație, mai puțin prezumțioasă, dar la fel de dezolantă, este că legiuitorii români nu au avut capacitatea de a impune o astfel de lege – fie că le-au lipsit cunoștiințele necesare, fie că nu au avut forța de a înfrânge interesele ostile, fie că nu au avut abilitățile de negociere și mediere pentru a armoniza punctele de vedere divergente. Să sperăm că adevărata cauză nu este indiferența, provenită din lipsa de conștientizare a importanței problemei”.
Din punctul meu de vedere, lipsa legii în momentul de față se datorează indiferenței care plutește asupra noastră în mod constant. Clasa politică încă nu conștientizează cât este de important lobby-ul și cât de multe beneficii ne aduce. Necesitatea reglementării activităților de lobby este data în primul rând de oferirea unui cadru legislative persoanelor fizice sau juridice interesate de apărarea unor drepturi sau a unor interese, de a acționa în mod transparent cu scopul de a influența deciziile legislativului și a executivului dar și a autorităților publice de stat centrale și locale.
3.9 Nevoia unei legi privind organizarea activității de lobby
Termenul de lobby a primit o conotație negativă de-a lungul timpului însă în esența sa nu este altceva decât exprimarea dreptului constituțional de a ne adresa factorilor de deciziei. Lobby-ul are o contribuție importantă în procesul de luare a deciziilor, prin informarea oficialităților care își pot da seama de felul în care poate afecta o anumită decizie un segment al societății.
De cele mai multe ori lobby-ul este asociat cu partea “întunecată” a politicii în care corupția și intimidarea sunt armele acțiunii politice. Multe organizații cred că banii și influența sunt mijloacele cele mai potrivite pentru a funcționa și trebuie să fim onești, au existat cazuri în care lobby-ul a degenerat în trafic de influență și corupție prin oferirea de către practicanții acestui tip de activitate a unor favoruri sau beneficii personale decidenților ca mijloc de a influența deciziile ce urmau să fie luate.
Eu sunt întru totul de acord cu reglementarea activității de lobby pentru că nereglementarea sa poate genera fapte de corupție și influență ilicită. După cum am menționat în capitolul II al acestei lucrări, SUA are activitatea de lobby reglementată de către Lobbying Disclosure Act din 1995 și există și două drepturi fundamentale cel de asociere și de petiție. Aceste două drepturi sunt recunoste și în România de către Constitutuție, dar lipsește o lege care să reglementeze lobby-ul care poate genera fapte de corupție.
Organizațiile din România chiar și în prezent evită de cele mai multe ori să folosească termenul de lobby pentru a descrie activitățile lor și înlocuiesc acest termen cu servicii de promovare, consultanță, servicii de consiliere. Renate Weber, membra parlamentului european din anul 2007 spunea că aceste activități nu pot fi numit lobby deoarece activitatea de lobby nu este legiferată.
Un prim pas către o eventuală lege a fost făcut, aici mă refer la recunoașterea profesiei de lobby-ist prin înscrierea sa în Clasificarea Ocupațiilor din România însă un alt pas important ar fi includerea sa și în Codul CAEN (Clasificarea Activităților din Economia Națională). Acestea ar putea constitui fundația unei legi pentru organizarea activităților de lobby din România și totodată ne-ar putea ajuta să ajungem la nivelul celorlalte state din Uniunea Europeană.
Este foarte important ca decidenții să înțeleagă faptul că o eventuală lege a lobby-ului nu însemnă legalizarea corupției și a traficului de influență, dimpotrivă, legea ar asigura transparența actului decizional prin înregistrarea persoanelor fizice și juridice care sunt implicate în activități de lobby, declararea mijloacelor folosite și a obiectivelor de lobby. Legea trebuie să prevadă în mod obligatoriu mecanisme pentru asigurarea transparenței, trebuie reglementată și modalitatea de înregistrare a persoanelor fizice sau juridice ce practică lobby pentru a putea cunoaște cine se implică în actul decizional. De asemenea, reglementarea trebuie să aibe mecanisme de control și de verificare care să întărească încrederea cetățeanului în procesul decizional și în autoritățile publice. Cu cât mai mult se va întârzia reglementarea lobby-ului în România cu atât mai târziu vor putea cetățenii să verifice cine face lobby pe lângă factorii de decizie, care sunt scopurile declarate și cum își desfășoară activitatea
În urma studierii tuturor factorilor implicați în buna desfășurare a activității de lobby în România, consider că reglementarea acesteia se va face doar în momentul în care propunerea ajunsă de decidenți va fi extrem de bine argumentată și va atinge câteva puncte fără de care această lege nu va putea fi pusă în practică. Expunerea de motive trebuie să conțină în mod clar de ce este atât de importantă reglementarea acestui tip de activitate. Vorbim de oferirea unui cadru legislativ persoanelor fizice sau juridice ce sunt interesate în apărarea unor drepturi sau interese, de a acționa transparent cu scopul de a influența deciziile legislativului și executivului dar și autoritățile publice de stat centrale și locale. Un alt motiv important al legiferării lobby-ului este eliminarea incertitudinilor ce se învârt în jurul procesului legislativ prin evidențierea transparentă a tuturor actorilor implicați și a intereselor acestora în realizarea unei legi. În lipsa unei legi se va menține această stare de incertitudine și în timp va fi afectată și mai tare imaginea autorităților publice de stat iar încrederea populației în sistemul actual decizional va scade. Capitolele care alcătuiesc propunerea legislativă trebuie să trateze neapărat problema îregistrării lobby-iștilor, a clienților lor, a cheltuielilor, a veniturilor practic a tuturor costurile ce le presupune respectiva activitate, monitorizarea activităților de lobby pe baza acestei înregistrări și binențeles sacțiuni ce vor fi aplicate celor care nu acționează în baza legii. Legea reglementării lobby-ului nu va exclude dreptul la petiție sau orice alt drep recunoscut de lege și nici autocontrolul activităților de lobby de către organizațiile profesionale cu rol de autoreglementare în domeniul activităților de lobby.
Cu toate că autoreglementarea poate părea o soluție destul de bună în momentul de față iar existența unui cod etic bine formulat poate ajuta buna desfășurare a activităților de lobby, consider că România are nevoie de o lege a lobby-ului pentru că doar așa atât societatea cât și clasa politică va avea în mod clar explicat și exemplificat faptul că lobby-ul este cu totul alt tip de activitate față de traficul de influență sau orice alt tip de activitate ilegală ce poate fi pedepsită în conformitate cu legea.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Activitatea de Lobby (ID: 134966)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.