ACTIVITATEA DE COMERȚ. STRUCTURĂ. ORGANIZARE. [615750]

1 CAPITOLUL 1.

ACTIVITATEA DE COMERȚ. STRUCTURĂ. ORGANIZARE.
ORGANIZAREA CONT ABILITĂȚII SOCIETĂȚII DE COMERT

1.1. Activitatea societăților c omerciale din ramura comerțului

Societățile comerciale din ramura comerțului au un statut aparte, de intermedi ere între
producător și consumator. Ca urmare, comerțul ca parte componentă a sectorului terțiar al
economiei se poate defini ca ansamblul de activități prin care se stabilesc legături permanente
între producători și consumatori. De regulă drumul urmat de bunurile materiale se înscrie în
relația:
-aprovizionare – stocare – vânzare.
Aprovizionarea se definește ca fiind actul comercial de trecere a mărfurilor din
proprietatea vânzătorului în proprietatea cumpărătorului cu acordul ambelor părți. Momentul
intrari mărfii în proprietatea cumpărătorului, conform legislației din țara noastră, poate coincide
cu: – primirea facturii și recepționarea mărfii, urmate de achitare contravalori ei;
– primirea facturi furnizorilor. În acest caz apare un decalaj în tre momentul cumpărări și
cel al recepției mărfii, decalaj care determină apariția mărfurilor facturate dar ne primite;
– recepția mărfii în lipsa facturii, determinând astfel apariția mărfurilor receptionate dar
ne facturate.
Modalitățile de plată a con travalori mărfurilor sunt, fie cu plata pe loc în numerar, fie
ulterior pe credit sau prin bancă.
Stocarea este operatia de formare a rezervelor de mărfuri destinate vânzări. Din punct de
vedere al contabilități stocul de mărfuri reprezintă elementul pri ncipal al patrimoniului unui
comerciant si element al calculatiei costului de aprovizionare al mărfurilor vândute. În raport cu
exrcițiul de exploatare, stocul de mărfuri poate fi: stoc inițial, curent sau final.
Vânzarea mărfurilor reprezintă, din punct de vedere juridic, trecerea în proprietatea
clientului a unor mărfuri, pe baza acordului dintre parteneri cu privire la obiectul vânzări și al
prețului de vânzare.
Din punct de vedere contabil, momentul vânzări este considerat cel al facturări mărfii sau
încasării contravalorii lor.
Ca și la aprovizionare apar decalaje între vânzarea și expedierea mărfurilor determinând
existența, mărfurilor livrate dar ne facturate și mărfuri vândute dar ne livrate. Elementele
caracterizate mai sus se determină recipro c, relația dintre ele fiind exprimată de balanța
circulației mărfurilor : Si + A = V + Sf.
Această relație dă posibilitatea determinări mărimii unui element în condițiile cunoașterii
celorlalte. Realizarea neântreruptă a ciclului de exploatare comerci al determină obținerea
disponibilităților bănesti necesare atât reluări aprovizionări cât și asigurarea profitului.
Prezentarea ciclului de exploatare al unei societăți comerciale se poate reprezenta astfel:

cumpărări

vânzări în plăti în numerar
numerar

încasăr i în numerar depunere la bancă
încasări prin virament Stoc de
mãrfuri Furnizori
Casa
Clienți Bancã

2
Figura nr. 1.1. Fluxul complex al mișcări mărfurilor

1.2. Structuri patrimoniale pr oprii activității de comerț

Patrimoniul societății de comerț are de regulă aceeași structură ca și în cazul celorlalte
genuri de activitate, însă cu unele diferențe legate de ponderea diferitelor elemente.
Modelul sintetic de reprezentare a patrimoniului î l constitue bilanțul, care prin structurile
sale oferă o imagine a acestuia, atât sub aspectul funcțional cât și al relațiilor de dobândire.
Informațiile furnizate de bilanț sunt: situatia actuală și rezultatele exercițiului scurs. Pentru
cunoașterea intr eprinderi aceste informați pot fi detaliate și combinate.
Fiecărui post din bilant îi corespunde o problemă de gestiune ; fiecare post traduce
politica urmărită de intreprindere într -un anumit domeniu .
Studiul financiar al pasivului patrimonial dă naște re listei de resurse reversibile aflate la
dispoziția intreprinderi. Se utilizează două părți diferite ale pasivului:
– capitaluri propri;
– capitaluri împrumutate.
Astfel se face diferența între pasivele externe intreprinderi deci pasive visavis de t erți și
pasivele interne care exprimă drepturile asociaților: capitaluri, rezerve, profitul exercițiului.
O altă clasificare a pasivului intreprinderi de comert ar fii în:
– capitaluri permanente sau stabile;
– capitaluri provizori sau reânnoibile.
Capitalurile permanente cuprind împrumuturile pe termen mediu si lung si capitalurile
propri, care sunt la dispoziția intreprinderi pe o perioadă durabilă de timp
Capitalul social constitue gajul creanțierilor sociali și marcând limita responsabilității
societății, el nu trebuie să se diminueze sau să crească ca urmare a operațiilor efectuate de
societate. Capitalul poate fi majorat sau diminuat printr -un act de voință, prezentând însă
garanțiile de formă și publicitate.
Capitalul într -un alt sens echivaleaz ă cu situația netă, adică cu activul minus datoriile, sau
altfel spus , cu capitalul social plus rezervele, profitul și diferențele de reevaluare minus
pierderile.
Rezervele reprezintă, în principiu, profit afectat durabilității intreprinderi până la deci zia
contrară a organelor competente. Ele se mai pot numi și “profit controlat la dispoziția
intreprinderii și neîncorporat în în capital”.
Reportul la nou este fie profitul sau o parte din profitul unuia sau mai multor exerciții
anterioare, fie pierderea suferită într -un exercițiu anterior. Suma algebrică a capitalului, primelor
de emisiune,diferențelor de reevaluare, rezervelor și reportul la nou, reprezintă situația netă a
societății.
O importanță crescândă o capătă, în cadrul intrprinderi din comerț, p rovizioanele pentru
riscuri și cheltuieli destinate să acopere riscurile și cheltuilile datorate unor evenimente în curs de
survenire sau probabile având obiectul precizat dar realizarea incertă. Toate provizioanele pentru
riscuri și cheltuieli se diferent iază de cele pentru deprecieri care figurează în activ scăzânduse din
valoarea elementelor pentru care se constitue.
Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli figurează în pasiv și au un obiect particular:
litigii, garanții date clienților, pierderi pe p iață, amenzi, penalități, pierderi din schimb valutar,
cheltuieli de repartizat asupra mai multor exerciții.
Datoriile pe termen mediu si lung se clasifică și ele după natura lor în:
– datorii financiare: împrumuturi sub forma obligațiunilor convertibile , împrumuturi din
datorii si credite, etc.

3 – datorii din exploatare: avansuri și aconturi primite asupra comenzilor în curs, datorii
față de furnizor, etc..
– datorii diverse: fiscale si sociale, asupra imobilizărilor, față de acționari, etc..
Dacă în lista resurselor reversibile la dispoziția intreprinderi nu apar particularități, la
intreprinderile de comert față de celelalte, în lista întrebuințărilor reversibile dată de activul
patrimoniului ele își fac apariția.
Activul se subîmparte în două grup e ale căror componente sunt foarte diferite: o parte
fixă, și o parte mobilă. Această diviziune care corespunde teoriei economice, după care
clasificarea se face în capital fix și capital circulant, este foarte importantă din punct de vedere
economic și fi nanciar. Ea aranjează pe de o parte activul imobilizat sau activele a ciclice, stabile,
denumite imobilizări corporale, necorporale și financiare, iar pe de altă parte activul circulant sau
întrebuintările ciclice, adică stocurile în curs, aconturile și av ansurile vărsate asupra comenzilor,
creanțele, valorile mobiliare de plasament disponibilitățile, cheltuielile constatate în avans.
Distincția între activul imobilizat și activul circulant nu este în totdeauna simplă, pentru
că nu ține nici de natura lor fizică sau juridică, nici de durata lor în cadrul patrimoniului, ci are un
caracter subiectiv destinația.
Activele imobilizatesunt bunuri destinate să servească în mod durabil activități
intreprinderi. Ele nu se consumă la prima utilizare, sunt destinate să rămână sub aceeași formă în
intreprindere.
Activele circulante sunt elemente ale patrimoniului care conform destinației sau naturii
lor nu au destinația să rămână durabil în intreprindere, ci sunt destinate vânzări, deci periodic ele
se schimbă contra bani, urmând cursul: întrebuințare – bani – întrebuințare.
În cadrul societăților din comerț ponderea activelor circulante este mai mare decât în
cadrul altor societăți cu caracter de producție. În comerț capitalul circulant este destinat vânzării,
ca ur mare este periodic transformat în bani. Rambursarea mijloacelor financiare utilizate este
deci asigurată prin vânzarea mărfurilor.
Capitalul circulant are o intervenție rapidă, cerând astfel resurse pe termen scurt, pe când
pentru capitalul fix din contr ă întreprinderea trebuie să dispună de mijloace financiare pe termen
lung.

1.3. Trăsăturile și funcți ile sistemului de contabilitate

În teoria si practica contabilă s -au creat două sisteme de contabilitate si anume:
– sistemul de contabilitate în tr-un singur circuit, care organizeaza conturile într -un singur
flux în cadrul circuitului economic: capital – aprovizionare – vânzare – realizare atât pentru
operatiile interne cât și pentru cele cu terți.
– sistemul de contabilitate cu dublu circuit, ca re organizează conturile astfel încât să
existe o delimitare între cele care înregistreaza relațiile cu terții și cele care înregistreaza
producția, costurile și rentabilitatea produselor, lucrărilor și serviciilor executate.
Deci există astfel format un circuit al contabilității financiare si unul al contabilității de
gestiune.
Contabilitatea financiară sau generală are scopul de a determina periodic și mai ales la
încheierea exercițiului financiar situația patrimonială, rezultatul exercitiului și situaț ia financiară
sunt utilizate atât pe plan intern cât si în relațiile cu terții: asociați sau acționari, clienii, furnizori,
bănci, organe fiscale.
Contabilitatea de gestiune sau contabilitatea managerială are ca scop determinarea
costurilor, rezultatelor si rentabilității produselor, lucrărilor și srviciilor, întocmirea bugetului de
venituri și cheltuieli pe feluri de activități sau structuri specifice întreprinderii, urmărirea și
controlul executării acestora.
În condițiile contabilității în dublu circui t, funcțiile acesteia apar în fiecare circuit.

4 Contabilitatea financiară:
– functia de înregistrare completă a tranzacțiilor întreprinderii pentru a putea determina
periodic rezultatele globale și situatia patrimonială a acesteia;
– funcția de comunicar e financiară externă;
– funcția de instument de verificare și probă judiciară fiscală;
– funcția de furnizare a informațiilor necesare realizării sintezelor macroeconomice;
– funcția de informare pentru analize financiare.
Contabilitatea de gestiune:
– functia de determinare a costurilor pe produse, lucrări si sectoare de activitate;
– funcția de determinare a diferitelor marje si rezultatelor analitice pe produse și activități;
– funcția de generare si furnizare a informațiilor destinate măsurării p erformanțelor la
nivelul sectoarelor și pe produse.

1.4. Principiile care stau la baza organizării și f uncționării sistemului
contabil

Regulamentul pentru aplicarea legii contabilității prezintă următoarele principii care stau
la baza contabilității unităților economice din țara noastră.
Principiul prudenței, conform căruia nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ
și a veniturilor, precum și subevaluarea elementelor de pasiv și a cheltuielilor. Acest principiu
operează la sfârșitul fiecărui exercitiu când se compară valoarea contabilă ( valoarea de intrare )
cu valoarea actuală ( de utilitate ) rotindu -se pentru înregistrare doar minusurile de valoare pentru
elementele de activ ( valoarea contabilă mai mare decât valoarea de inventar ) și pl usurile de
valoare pentru elementele patrimoniale de pasiv ( valoarea contabilă mai mica decât valoarea de
inventar).
Principiul continuității activității, conform căruia se presupune că unitatea patrimonială
își continuă activitatea în mod normal într -un viitor posibil de prevăzut, fără a intra în stare de
lichiditate sau reducere sensibilă a activității.
Principiul permanenței metodelor constând în continuitatea aplicării regulilor și normelor
privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate și prezen tarea elementelor patrimoniale și a
rezultatelor, asigurând posibilitatea de cooperare în timp a acestora.
Principiul independenței exercițiului, conform căruia se face delimitarea în timp a
operatiilor contabile, respectiv a veniturilor și cheltuielilor aferente activității unității
patrimoniale pe măsura angajării acestora și trecerilor la rezultatul exercițiului la care se referă.
Principiul intangibiltății bilanțului de deschidere care trebuie să corespundă cu bilanțul de
închidere al exercițiului ant erior. Se interzice corectarea erorilor asupra capitalurilor proprii cu
care unitatea patrimonială își începe activitatea în noul exercițiu financiar.
Principiul necompensării , conform căruia elementele de activ și de pasiv trebuie să fie
evaluate și înr egistrate în contabilitate separat neexistând posibilitatea de compensare între
posturile de activ și de pasiv ale bilantului.
Conform prevederilor legii contabilității numărul 82 / 1991, pentru evaluarea elementelor
patrimoniului se stabilesc anumite reg uli și anume:
– la data intrării în patrimoniu bunurile se evaluează și se înregistrează în contabilitate la
valoarea de intrare denumită valoare contabilă. Astfel bunurile reprezentând aport la capitalul
social sau obținute cu titlu gratuit se înregistre ază la valoarea de utilitate, în funcție de prețul
pieței, utilitatea , starea și amplasarea acestora. Bunurile procurate cu titlu oneros, se
înregistrează la valoarea de achiziție denumită și cost de achiziție. Bunurile produse în unitatea
patrmonială se înregistrează la costul de producție. Creanțele și datoriile se înregistrează la
valoarea lor nominală. Pentru elementele patrimoniale exprimate în monedă străină, valoarea

5 contabilă în valută se convertește în lei la cursul zilei în care a avut loc opera ția de intrare. Pentru
creanțele externe se ia în calcul valuta facturată și cursul de schimb de la data plății facturii.
– cu ocazia inventarierii, evaluarea elementelor patrimoniale se face la valoarea actuală
sau de utilitate a fiecărui element, denum ită valoare de inventar, care se stabilește în funcție de
utilitatea bunului în unitate și prețul pieței. Valoarea de utilitate a creanțelor și datoriilor se
stabilește în funcție de valoarea lor probabilă de încasat, respectiv de plată. Valoarea de invent ar
a elementelor patrimoniale exprimate în monedă străină se stabilește în funcție de cursul de
schimb de la data inventarierii. Astfel apar diferentele între valoarea de intrare și valoarea de
inventar care se reflectă în contabilitate ca diferentă de cur s valutar, ca venituri sau cheltuieli
financiare pentru disponibilități, ca diferențe de conversie pentru creanțe și angajamente externe.
– la incheierea exercițiului, elementele patrimoniale se evaluează și se reflectă în bilanțul
contabil la valoarea de intrare în patrimoniu, respectiv la valoarea contabilă pusă de acord cu
rezultatele inventarierii. Potrivit articolului 23 din regulamentul pentru aplicarea legii
contabilității, la încheierea fiecărui exercitiu financiar, atât pentru creanțele cât și pen tru datoriile
în valută se calculează diferențele de curs valutar care pot apărea ca și câstiguri
latente.Concomitent cu diferențele de conversie , în cazul creanțelor externe și a datoriilor pe
termen lung, se pot constitui provizioane.
– la ieșirea din patrimoniu sau la darea în consum, bunurile se evaluează și se scad din
gestiune la valoarea de înregistrare. La ieșirea din patrimoniu bunurile materiale se evaluează și
se înregistrează în contabilitate prin aplicarea uneia din următoarele metode:
* costul mediu ponderat (C.M.P. )
* prima intrare – prima ieșire (F.I.F.O.)
* ultima intraer – prima ieșire ( L.I.F.O.)
* metoda prețului standard
Aplicarea unei metode sau a alteia dintre aceste metode de evaluare a ieșirilor are
implicații directe asup ra nivelului cheltuielilor, rezultatului financiar și a impozitului pe venit.
Aplicarea unei metode care duce la cheltuieli mai mari la ieșirea din gestiune fată de cele
efectuate la intrarea în gestiune, duce la creșterea cheltuielilor exercițiului curent , micșorarea
rezultatelor financiare și a impozitului pe profit. Cheltuielile mai mici la ieșire majorează
rezultatul financiar și impozitul pe profit. În ceea ce privește elementele patrimoniale exprimate
în monedă străină, se supun aceluiaș principiu. As tfel, creanțele externe încasate se scot din activ
la valoarea de intrare, dar evaluarea disponibilităților în devize se face în general la cursul zilei.
Sistemul contabil, definit ca ansamblul de norme, reguli, procedee și instrumente care
stau la baza f uncționării contabilității prezintă două componente de bază: prima componentă
apartine domeniului doctrinei economice și cuprinde norme,reguli. Metode și procedee aplicabile
contabilității; cea de -a doua componentă a sistemului de contabilitate aparține do meniului de
aplicare a contabilității, cuprinzând instrumentele utilizate:planul general de conturi , registrele
contabile și formularele privind activitatea financiar -contabilă, bilanțul contabil.Planul de
conturi general este utilizat pentru înregistrar ea în contabilitate a operațiilor economice și
financiare și are la bază normele și uzantele practicate în țările cu economie de piață. Conturile
sunt simbolizate după sistemul zecimal fiind ordonate în clase de conturi (simbolizate cu o
cifră), grupe d e conturi (simbolizate cu două cifre),conturi sintetice de gradul 1(simbolizate cu
trei cifre), conturi sintetice de gradul 2 ( simbolizate cu patru cifre). Conturile din clasele de la 1
la 7 obligatorii. Conturile din clasa 8 sunt conturi speciale cuprinz ând grupa 80 “Conturi în afara
bilanțului” și grupa 89 “Bilanț”. Conturile din clasa a 9 sunt conturi ce privesc contabilitatea de
gestiune.
Clasele de conturi se distribuie în felul următor:
Contabilitatea financiară
– clasele de conturi de bilanț, cu a jutorul cărora se înregistrează existența și miscarea
elementelor patrimoniale și se realizează alcătuirea bilantului:

6 Clasa 1 – conturi de capital
Clasa 2 – conturi active impozate
Clasa 3 – conturi de stocuri și producție în curs
Clasa 4 – conturi de terți
Clasa 5 – conturi de trezorerie
– clase ale conturilor generatoare de rezultate:
Clasa 6 – conturi de cheltuieli
Clasa 7 – conturi de venituri
– conturi speciale, care se referă la conturile Clasei 8 prin care se înregistrează operațiuni
extra patrimoniale, care pot însă afecta starea patrimoniului.
Contabilitatea de gestiune.
Contabilitatea de gestiune cuprinde conturile din Clasa 9 – conturi interne de gestiune,
utilizate pentru înregistrarea decontărilor interne privind cheltuielile, pro ductia și diferențele de
preț; conturi de calculație și cele privind costurile producției obținute și ale producției în curs de
exrcițiu.
În ceea ce privește terminația simbolurilor conturilor aceasta are diferite semnificații.
Terminațiile de la 0 – 8 indică natura elementelor de activ, respectiv natura juridică a elementelor
de pasiv pentru conturile de bilanț, precum si natura cheltuielilor și veniturilor la conturile
generatoare de rezultate. În schimb cifrei 9 i s -a dat o functie semantică specifică a stfel: cifra 9
aflată în pozitia a doua indică provizioanele pentru deprecierea activelor din fiecare clasă pe când
în poziția a treia aceeași cifră formează conturi ce au functia de a înregistra operații în sens
contrar celor care sunt caracteristice cont urilor din grupa respectivă. De exemplu, contul 409 “
Furnizori – debitori “ este un cont de activ din grupa 40, în care celelalte conturi sunt conturi de
pasiv.
Prin structura sa planul de conturi general permite întocmirea cu usurință a documentelor
de sinteză, calculul indicatorilor economico – financiari la nivel microeconomic, precum și
trecerea cu usurință de la nivelul contabil simplificat aplicabil întreprinderilor mici și mijlocii la
sistemul de bază aplicabil întreprinderilor mari.
Registrele co ntabile sunt compuse din : registrul jurnal, registrul inventar si cartea mare.
Registrul jurnal, reprezintă documentul obligatoriu de înregistrare cronologică a
documentelor justificative sau cumulative în care se înregistreaza operațiile economice,
respectându -se , succesiunea documentelor după data de întocmire sau intrare a acestora în
unitate. Se poate prezenta sub forma unui registru jurnal general în care se înregistrează zilnic,
operațiile economice sau periodic, pe baza unor registre auxiliare fol osite pentru operații de
același tip. Pot fi registre jurnale de: vânzări, cumpărări, bancă, casă, operațiuni diverse, etc, în
funcție de necesitățile societății. În cazul în care evidența contabilă este ținută pe calculator, la
sfârsit de lună se trece în registrul jurnal general rulajul din fiecare registru jurnal auxiliar.
Registrul jurnal general trebuie să fie numerotat, șnuruit și vizat de organele fiscale teritoriale.
Registrul inventar reprezintă documentul contabil obligatoriu de înregistrare anu ală a
rezultatelor inventarierii generale a patrimoniului societății, precum si a fiecărui post de bilanț pe
baza datelor cuprinse în procesele verbale de inventariere și a bilanțului anual.
Registrul cartea mare , este documentul contabil în care se însc riu lunar, direct sau prin
regrupare pe conturi coresponsdente, înregistrările efectuate în registrul jurnal. Se stabileste
situația fiecărui cont, deci soldul initial, rulajele debitoare și creditoare, precum și soldul final.
Acest document stă la baza în tocmirii balanței de verificare, având diferite forme, în funcție de
forma de înregistrare contabilă utilizată. În cazul utilizării formei de înregistrare contabilă
maestru – sah pentru fiecare cont sintetic se vor deschide două registre : unul pentru debit ul
contului, iar celălalt pentru creditul contului.
Formularele privind activitatea financiar contabilă servesc pentru consemnarea
operațiunilor economico – financiare efectuate în unitățile patrimoniale. Informațiile ce se găsesc

7 în asemenea documente s uferă operațiuni de : culegere, prelucrare, stocare și transmitere. Aceste
formulare folosite în activitatea financiar – contabilă pot fi de două feluri: tipizate sau netipizate.
Formularele tipizate sunt comune în activitatea financiar – contabilă si se caracterizează
prin prezenta în structura lor a două tipuri de informații: unele cu caracter repetitiv și care de
obicei sunt tipărite, iar altele variabile care sunt specifice anumitor tipuri de operațiuni contabile
și prin urmare pentru completarea lor s e lasă spații goale ( de exemplu chitanța, factura, statul de
salarii).
Formularele netipizate sunt specifice unor ramuri sau domenii de activitate. Acestea nu
au conținut, formă sau format prestabilit, iar folosirea lor este în general aleatorie. De exe mplu în
comerțul exterior astfel de formulare sunt: factura externă de uz intern, declarația vamală de
import sau export, dispoziția de transfer.
Bilanțul contabil este întocmit anual sau în situatia fuziuni sau încetări activități. La
societățile comerc iale în care statul detine cel putin 20% din capitalul social, precum și la regiile
autonome , Ministerul Finantelor poate stabili depunerea bilanțurilor și în alte perioade decât
anual.
Bilanțul contabil, ca structură cuprinde: bilanțul, contul de profi t și pierderi, anexa și este
însotit de raportul de gestiune și procesul verbal de repartizare a profitului.
Bilanțul, ca document de sinteză prezintă situația patrimonială generală și sintetizată după
criteriul diversei exigibilități în pasiv ( de la cel e mai putin exigibile către cele exigibile în mod
curent).
Contul de profit si pierderi cuprinde: cifra de afaceri, veniturile si cheltuielile exercițiului,
grupate după natura lor, rezultatul brut al exercițiului, impozitul pe profit și rezultatul net a l
exercițiului.
Anexa la bilanț explică datele înscrise în bilanț și în contul de profit și pierderi. Conține
de asemenea informatii cu privire la situatia patrimonială si financiară ( active imobilizate și
creanțe) .
Raportul de gestiune este atasat bil anțului și cuprinde informații referitoare la activitatea
exercițiului financiar încheiat, prezentându -se situatia patrimonială și evoluțiile ei previzibile
evenimentele deosebite intervenite în activitatea unității patrimoniale care au influențat
rezultat ul, precum și propunerile administratorilor cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru
îmbunătățirea activității.

1.5. Fo rmele de înregistrare contabilă

Forma de înregistare contabilă este definită ca un sistem de registre corelate între ele, care
servesc pentru înregistrarea cronologică si sistematică, pe bază de documente si după anumite
reguli, a tuturor operatiunilor economico – financiare care au loc în cadrul unei întreprinderi pe o
anumită perioadă de timp.
Conform Regulamentului de aplica re a Legii contabilității, formele de înregistrare
contabilă agreate sunt: maestru – sah, pe jurnale, jurnal carte mare, alte forme de înregistrare
contabilă.
De precizat este faptul că în cazul “ altor forme de înregistrare contabilă” cea mai
întâlnită formă de înregistrare contabilă este cea de înregistrare informatică. Această formă
reprezintă o adaptare a formelor de înregistrare contabilă, prin folosirea tehnicii de calcul.
Derularea operatiunilor se face:
– editarea pe baza datelor introduse în ca lculator a jurnalelor de înregistrare ( jurnal
vânzări, jurnal cumpărări, jurnal bancă, jurnal casă, jurnal operațiuni diverse ), care constitue
practi evidența cronologică;

8 – editarea registrului carte mare globală la sfârsitul fiecărei luni, unde se ev idențiază
rulajele debitoare și creditoare, precum și soldurile inițiale și finale la fiecare cont sintetic;
aceasta stă la baza întocmiri balanței analitice, respectv sintetice la finele luni;
– listarea balanțelor analitică și sintetică la sfârsitul fie cărei luni, precum și a unui raport
în care sunt cuprinse toate notele contabile ale luni respective.
Potrivit articolului 122 din Regulamentul pentru aplicarea Legii contabilitătii, persoanele
fizice si juridice care utilizează sistemul de prelucrare au tomată a datelor au obligatia să asigure
respectarea normelor contabile, stocarea, păstrarea pe suporti tehnici si controlul datelor
înregistrate în contabilitate.

1.6. Structura organizatorică acompartimentelor financiar – contabilitate la
societățile de comert și servicii

Functia financiar – contabilă înregistrează activitățile prin care se asigură obținerea și
folosirea rațională a mijloacelor financiare necesare desfășurării de ansamblu a întreprinderii,
evidența în expresie băneas că a fenomenelor economico – financiare ale întreprinderii, precum și
modul de realizare a rezultatelor economice.
În structura compartimentului financiar – contabilitate se întâlnesc două diviziuni:
– serviciul financiar, prețuri, analize economice și c ontrolul financiar intern, cu
următoarele atribuții: întocmirea și execuția bugetului de venituri și cheltuieli, efectuarea
decontărilor interne și externe, controlul financiar la tuturor documentelor și operațiunilor
economico – financiare și analiza acti vităților desfăsurate;
– serviciul contabilitate, cu atributii ca: evidență contabilă a operațiunilor efectuate pe
secțiuni ale contabilității, întocmire documentelor de sinteză ( bilanț , cont de profit și pierderi
anexă la bilanț și raportul de gestiune ).

9

BIBLIOGRAFIE

1. M. Teaciuc Bazele contabilității, Editura Eurostampa , Timișoara, 2002.
C. Sabău

2. M. Dumitrana Contabilitatea în comerț și turism, Editura Maxim, București, 1996.
M. N egruțiu

3. D. Mărgulescu Analiza economico financiară a intreprinderi, Tribuna Economică,
București, 1994.

4. Universitatea Contabilitatea financiară a agenților economici din România, Editura Intel
"Babeș – Bolyai" Credo, Deva, 1995.
Cluj Napoca

5. O. G. 24. / 26. 07 2001, Publicată în M. O. Nr. 472/17.08. 2001.

6. Ordin al Ministerului Finanțelor, nr. 215/ 10.02. 2000, Publicat în M.O. nr. 102./08. 03. 2000.