Activitatea de Audit

CUPRINS

Capitolul 1 – Evoluția activității de audit

Capitolul 2- Riscurile în audit

Conceptul de risc. Tipuri de risc

Caracteristici ale riscurilor în audit

Evaluarea riscurilor

Tehnici statistice de determinare a riscului

Metode satatistice de determinare a riscului în audit

Capitolul 3- Concluzii

Bibliografie

Capitolul 1

Despre audit

Ce este auditul?

Prin audit în general,se ănțelege examinarea profesională a unei informații în vederea exprimării unei opinii responsabile și independente, prin raportarea la un criteriu de calitate.

Auditul poate fi definit ca o activitate competentă de evaluare a situațiilor financiare ale unei entități, de către un specialist în domeniu , numit auditor financiar, care în funcțe de aria de aplicabilitate a auditului financiar obține probele de audit necesare pentru a da în cadrul raportului de audit financiar, o asigurare rezonabilă că situațiile financiare sunt întocmite sub toate aspectele semnificative și în conformitate cu un cadru general identificat de raportare financiară.

Auditul financiar

Prin audit financiar se înțelege examinarea efectuată de un profesionist contabil competent și independent asupra situațiilor financiare ale unei entități în vederea exprimării unei opinii motivate asupra imaginii fidele, clare și complete a poziției și situației financiare precum și a rezultatelor obținute de aceasta.

Noțiunea de audit a început să fie utilizată în România după anul 1990, în scopul realizării unei concordanțe între reglementarile românești în domeniul financiar – contabil și reglementările similare existente pe plan mondial și european.

În funcție de obiectivele urmărite de entitate, se disting două tipuri de audit financiar: audit intern și audit extern.

Ce este auditul intern?

Auditul intern este activitatea de examinare obiectivă a ansamblului activităților unei organizații în scopul furnizării unei evaluări independente a managementului riscului, controlului și proceselor de conducere a acesteia.

El poate fi exercitat atât de persoane din interiorul organizației în cauză, cât și de persoane din exteriorul acesteia.

În România, auditul intern se practică în conformitate cu Normele elaborate de Camera Auditorilor Financiari; acestea cuprind reguli de organizare, reguli de exercitare, reguli de implementare și Codul de etică pentru profesia de auditor intern.

Ce este auditul extern?

Auditul extern este realizat de către un auditor financiar (statutar), numit de Adunarea Generală a Acționarilor (asociaților), sau de către un auditor contractual adică un terț, în baza unui contract cu societatea.

Auditul Financiar (statutar) cuprinde o misiune de bază și misiuni conexe.

       Misiunea de bază constă în certificarea situațiilor financiare și a unor verificări specifice prevăzute de Lege.

       Auditul Contractual se efectuează de către auditor în cazul în care:

– Entitatea nu are auditor statutar și dorește să încredințeze unui specialist competent o misiune de audit financiar, similară cu cea a auditorului statutar. 
– Auditorul contractual are o competență, specializare, mai bine adaptată la o anumită acțiune (evaluare: control intern, fiscal; etc) 
– Se caută opinia unui auditor cu prestigiu particular 
– O misiune particulară de control cerută de un terț, de ex. de o bancă la acordarea unui împrumut.

Capitolul 2

Riscurile în audit

Conceptul de risc. Tipuri de riscuri

Controlul obiectivelor în cadrul unui audit este planificat în funcție de factorii de risc și de importanța relativă a acestora, care diferă de la întreprindere la întreprindere.

Riscurile nu au toate aceeași posibilitate de a se realiza; din acest punct de vedere se disting, în general, riscuri potențiale și riscuri posibile.

Riscuri potențiale- sunt cele mai susceptibile de a se produce, dacă nu se instituie un control eficient care să le prevină, descopere și corecteze. Ele sunt înregistrate la nivelul tuturor entităților economice.

Riscuri posibile- reprezintă acea parte a riscurilor potențiale pentru care conducerea nu a întreprins măsuri eficiente menite de a le limita. Ca urmare, există o mare probabilitate ca erorile să se producă fără să fie detectate și corectate.

Pe parcursul exercitării misiunii sale, auditorul caută să identifice riscurile posibile în scopul adaptării controlului și evaluării incidenței erorilor asupra situațiilor financiare.

  Într-o întreprindere, auditorul se confruntă, de regulă, cu următoarele categorii de riscuri:

Riscuri generale, specifice entității

Riscuri legate de natura operațiunilor tratate.

Riscuri legate de conceperea și funcționarea sistemelor.

Riscuri legate de procedeele și domeniile semnificative alese de auditori

Riscuri generale, specifice entității

Sunt riscuri de natură să influențeze ansamblul operațiilor întreprinderii.

Riscuri legate de situația economică a întreprinderii

Situația economică a întreprinderii diferă în funcție de existența dificultăților financiare, cand are o situație financiară sănătoasă, conducerea este tentată să ducă o politică conservatoare și să neglijeze anumite funcții ale întreprinderii sau ale conducerii. în cazul în care este în dificultate financiară, conducerea poate avea reacții necontrolate, periculoase fiind tentată să efectueze operațiuni ilicite, să apeleze la credite cu dobânzi foarte mari.

Riscurile legate de organizarea generală a întreprinderii

Riscuri legate de natura și complexitatea structurilor organizației respective

Riscuri legate de calitatea gestiunii

Riscuri legate de sistemul contabil și sistemul de control intern

Riscuri legate absența unor proceduri

Riscuri legate de atitudinea conducerii

Riscuri legate de natura operațiunilor tratate.

Conturile anuale reflectă operatiile tratate de către întreprindere. Datele prezentate prin contabilitate pot fi împărțite în trei categorii, fiecare fiind purtătoare de riscuri particulare:

Date repetative – sunt cele care rezultă din activitatea obișnuită a agentului economic: vânzări, cumpărări, salarii etc. Acestea se tratează în mod uniform în funcție de sistemul ales;

Date punctuale – sunt complementare celor repetitive, dar sunt puse în evidență la intervale de timp mai mult sau mai puțin regulate. Acestea sunt purtătoare de riscuri semnificative atunci când descoperirea lor nu este fîcută la timp și deci este necesar ca auditorul să le cunoască din timp pentru a-și organiza controalele care se impun;

Date excepționale – apar în operațiuni de natură excepțională( fuziuni, lichidări, reevaluări). Riscul de a produce erori sau ca acestea să nufie detectate este mai mare, în special dacă agentul economic nu dispune de personal suficient de bine pregătit.

Riscuri legate de conceperea și funcționarea sistemelor

Conceperea sistemului de culegere și prelucrare a datelor trebuie făcută astfel încât să dea posibilitatea prevenirii erorilor.

Riscuri legate de procedeele și domeniile semnificative alese de auditori, în funcție de pregătirea și experiența lor profesională, procedeele alese prezintă în mod inevitabil un anumit nivel de risc. Auditorul trebuie să planifice misiunea de audit, astfel încât pe baza factorilor de risc pe care-i cunoațte să-și orienteze atenția asupra erorilor posibile care pot avea o influență semnificativă asupra conturilor și operațiunilor.

Caracteristici ale riscurilor în audit

Conceptul riscului de audit implcă trei componente:

Riscul inerent (esențial)

Riscul de control

Riscul de nedetectare

Orice misiune de audit implică riscuri, iar identificarea lor, încă din etapa de planificare a lucrărilor, este unul din obiectivele principale ale auditorului. Trebuie precizat că este o activitate dificilă și nu oferă siguranță deplină.

Riscul inerent sau esențial reprezintă în general, riscul existenței unei abateri materiale sau al unor afirmații eronate în mod independent. Susceptibilitatea că soldul unui cont sau a unei categorii de tranzacții să conțină informații eronate ce ar putea fi semnificative individual sau atunci când sunt cumulate cu informații eronate din alte solduri sau tranzacții, presupunând că nu au existat controale interne eficiente.

Riscul de control

Există riscul ca sistemul contabil și cel de control intern al subiectului auditat să nu prevină sau să detecteze în timp util o abatere sau o afirmație neadevărată care ar putea deveni materială fie individual, fie cumulat cu erori din alte solduri sau categorii de operațiuni.

Aceste riscuri de control există în permanență din cauza limitărilor inerente ale sistemului contabil și de control intern, încă din faza preliminară, auditorul efectuează evaluarea eficacității sistemului contabil și de control intern ale entiății privind prevenirea și detectarea erorilor semnificative.

Riscul de nedetectare (non depistare) reprezintă riscul ca o procedură de fond a auditorului să nu detecteze o informație eronată ce există în soldul unui cont sau categorie de tranzacții, care ar putea fi semnificativă în mod individual, sau când este cumulată cu informații eronate din alte solduri sau categorii de conturi.

Evaluarea riscurilor de audit

Sistemul contabil, la fel ca și sistemul de control intern, sunt în măsură să furnizeze sistemului managerial informații contabile-financiare în limitele inerente fiecărui sistem.

Limitele în cadrul cărora suntorganizate și funcționează sistemul contabil și sistemul de control intern generează în mod inevitabil riscuri de audit.

Detecția și monitorizarea riscurilor de audit reprezintă cel de-al treilea palier al prevederilor Standardelor Internaționale de Audit ISA 400 – Evaluarea riscurilor și controlului intern, care precizează următoarele: După înțelegerea sistemului contabil și a sistemului de control intern, auditorul trebuie să facă evaluare sumară a riscului, la nivelul criteriilor pentru fiecare post de bilanț sau clasă de tranzacții.

Tehnici statistice de determinare a riscului

Auditul financiar a devenit în prezent de neconceput fără prezența tehnicilor statistice și ale statisticii matematice, inclusiv asistate de calculatorul electronic. Întrucât procedurile controlului documentar s-au dovediat a fi greoaie, costisitoare și de durată îndelungată, s-a luat în considerare folosirea altor tehnici de verificare și control, între care tehnicile statistice. Dintre acestea și-au găsit loc din ce în ce mai mult tehnicile sondajului statistic și nestatistic, dar mai ales eșantionarea statistică în selectarea probelor de audit financiar. Se știe că tehnicile statistice nu furnizează o asigurare absolută, însă sunt suficient de convingătoare cu privire la veridicitatea, corectitudinea și conținutul informațiilor furnizate.

Metode satatistice de determinare a riscului în audit

Folosirea eșantionării statistice pentru prelucrarea unui număr determinat de date de mărimi diferite dintr-o populație care face obiectul unor probe de audit are ca efect obținerea unor caracterizări cantitative și calitative cu privire la întregul volum de date și informații ce alcătuiește populația respectivă.

Auditorul trebuie să obțină suficiente probe de audit adecvate pentru a fi capabil să emită concluzii rezonabile pe care să se bazeze opinia de audit. Probele de audit se obțin printr-o combinare adecvată de teste de control și proceduri de fond care folosesc ca limită pragul de semnificație.

Probele de audit- informații obținute de auditor care îi permit să stabilească constatări și concluzii intermediare, pe care urmează a se sprijini opinia de audit. Ca probe de audit sau cum se mai numesc, Documente probante sunt folosite situațiile financiare, intermediare și definitive, documentele de gestiune, înregistrările contabile, contractele, extrasele de cont bancar, confirmările din partea băncilor, furnizorilor, clienților.

Testele de control – sunt verificări secvențiale ale calității actului profesional și respectării documentelor de referință ale auditului financiar între care: documentele legislative, norme interne, regulamente de organizare și funcționare, hotărâri, decizii și ordine adoptate de organele de conducere ale entității, standarde contabile, standarde de audit, etc.

Procedurile de fond- cuprind verificările, sondajele statistice, situațiile financiare parțiale, confirmările externe, documente pe care auditorul le folosește cu scopul detectării eventualelor erori semnificative din costuri sau/și situațiile financiare.

Pragul de semnificație sau pragul de materialitate- informația este semnificativă în cazul în care omisiunea sau declararea falsă a acesteia ar putea influența deciziile financiare/economice ale utilizatorilor, luate pe baza informațiilor furnizate de situațiile financiare.

Suficiența probelor de audit- menționate mai sus se referă la cantitatea, la numărul de elemente sau probe pe care auditorul le consideră necesare pentru a-și fundamenta aprecieri, constatări, concluzii parțiale, opinia de audit.

Gradul de adecvare- exprimă calitatea, după caz și cantitatea probelor de audit, relevanța acestora, credibilitatea lor.

Probele de audit pot fi obținute prin folosirea procedurilor analitice de verifcare și examinare a întregului volum de informații, date, documente sau numai a unui segment reprezentativ, pe baza căruia să se stabilească estimări sau concluzii necesare caracterizării fenomenului sau procesului economic considerat.

Extinderea noțiunii de risc de audit la cea de risc al întreprinderii și articularea corespunzătoare a demersului de audit au în vedere lărgirea conținutului misiunii, luarea în considerare a întreprinderii ca entitate concretă, producătoare de valoare adăugată și nu numai ca unitate care elaborează și prezintăsituații financiare.

Existența singulară a factorului de risc nu este generatoare de risc; pentru ca aceasta să se poată produce este necesară și prezența unui element declanșator a unui element catalizator. Acest element, numai el este capabil să producă riscul, în care este prezent și factorul de risc.

Categorii de factori de risc:

1. Factori generali

2. Factori specifici întreprinderii

1. Factori generali care acționează în independențicu domeniul de activitate al întreprinderii, precum:

reglemetări speciale și cu caracter complex- activități bancare, de asigurări, fonduri financiare etc.

probleme cu grad ridicat de complexitate în procesele productive- ciclu de producție îndelungat, grad ridicat de periculozitate, condișii grele de muncă etc.

conjunctura favorabilă sau în declin, sezonalitate etc.

2. Factori specifici întreprinderii, în dependeță de :

Situația economică și financiară, precum:

factori comerciali între care, în cazul clientelei străine- riscul de schimb, de creanțe nerecuperabile etc.

factori tehnici, între care suprastocajul- riscul uzurii morale a produselor

factori contabili, între care întârzierea evidențelor financiare, întârzierea decontărilor cu furnizorii sau/ și clienții

factori financiari, între care lipsa de lichidități

factori juridici, între care litigii în curs- riscul de provizionare suficientă.

Organizarea generală a întreprinderii, precum:

absența manualelor de proceduri în sistemul de control intern

rotația personalului la diferitele locuri de muncă- absență sau frecvență prea mare etc.

Comportamentul managerial neadecvat, precum:

valorificarea defectuasă sau absentă a constatărilor și măsurilor stabilite de controlul intern;

subevaluarea activității contabile și financiare;

întârzierea în realizarea deciziilor financiare;

examinarea superficialăa situațiilor financiare etc.

Capitolul 3

Concluzii

Evaluarea riscurilor în auditul financiar este o activitate complexă și nu există încă un consens în ceea ce privește modul în care ar trebui abordată problema. Practicienii utilizează, preponderent, modelul oferit de standardele internaționale, deși acesta este adesea criticat în literatură, principalele argumente împotriva lui fiind modul simplist în care tratează problema și incapacitatea de a răspunde tuturor cerințelor auditorilor. Pe de altă parte, modelele probabilistice sunt adesea, mult prea complexe și necesită cunoștințe destul de ample din alte domenii precum matematică, statistică etc. Cu toate acestea ele au cunoscut o largă dezvoltare în ultimii ani, în special în literatură.

O rezolvare pentru această problemă este dezvoltarea de software care, pe baza modelelor teoretice, probabilistice, să pună la dispoziția practicienilor soluții ușor de utilizat și care să ofere o evaluare corectă a riscurilor în auditul financiar și nu numai. Aceasta ar conduce la depășirea subiectivității care caracterizează în prezent multe misiuni de audit și ar elibera într-o anumită măsură auditorul de sarcina estimării riscului doar pe baza experienței și cunoștințelor sale. Așadar, interpretarea și reprezentarea riscurilor auditului prin metode probabilistice oferă o altă perspectivă a modului în care poate fi rezolvată această problemă, obiectiv și cu mai multă precizie și preocupă numeroși specialiști în domeniu.

Bibliografie

1. Gheorghe Lepădatu, Luminița Jalbă, Audit și control financiar -București: Pro Universitaria , 2015

2. http://www.contabilii.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=575:audit-riscurile-in-audit&catid=82:examenexpertcontabil&Itemid=57

3. http://audit-financiar.go.ro/ceeste.html

4. http://www.conta-conta.ro/miscellaneous/424_miscellaneous_contabilitate_files%20424_.pdf

5. http://www.auditasset.ro/ce_este_auditul.html