Activitatea Comandantului DE Subunitate Pentru Mentinerea Unei Stari Psihice Corespunzatoare Militarilor
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I
Particularitățile acțiunilor pe timp de noapte……………
1.1. Acțiunile de luptă pe timp de noapte
1.2. Factori care amplifică complexitatea acțiunilor pe timp de noapte
1.2.1. Condiții de relief
1.2.2. Spațiul și timpul
1.2.3. Condițiile meteorologice
CAPITOLUL II
Solicitări psiho-fizice ale acțiunilor de luptă PETIMP DE NOAPTE
2.1. Particularități ale funcționării psihicului pe timpul acțiunilor
2.2. Factori psihologici care influențează ducerea luptei pe timp de noapte
2.3. Influențe psihice ale acțiunilor pe timp de noapte
CAPITOLUL III
Activitatea comandantului de subunitate pentru formarea la militari a calităților psihice necesare ducerii acțiunilor de luptă pe timp de noapte
3.1. Locul și rolul comandantului de subunitate
3.2. Strategii specifice acțiunii comandantului de subunitate
3.2.1. Modalități și procedee pe timpul pregătirii acțiunilor de luptă pe timp de noapte
3.2.2. Gestionarea psihicului militarilor pe timpul îndeplinirii misiunilor
3.2.3. Intervenții specifice după îndeplinirea misiunilor
3.3. Considerații privind formarea și consolidarea încrederii militarilor
3.4. Teama de întuneric și metode de combatere a acestora în condiții de pace
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
ANEXE
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
INTRODUCERE
Între pericolele deosebite cărora oamenii trebuie să le facă față, unul a fost, este și va rămâne o amenințare deosebită a întregii umanități: războiul. Ultimele două războaie mondiale și conflictele militare care le-au urmat până în zilele noastre ne arată capacitatea distructivă din ce în ce mai mare a tehnicii angajate în acțiunile militare violente.
Poporul român a trebuit să ducă timp de secole bătălii grele contra cotropitorilor și agresorilor de tot felul, împotriva dominației străine. Ceea ce se impune însă în mod deosebit este faptul că luptele s-au desfășurat de-a lungul vremurilor în condiții puțin obișnuite, pentru că, așa cum sublinia Nicolae Bălcescu „românii au fost siliți întotdeauna să lupte unul împotriva a zece… Românii nu au iubit războiul de cuprinderi, misiunea lor era să apere țara, cele mai multe războaie ale lor au fost defensive în politică deși ofensive ostășește…”
Alegerea și folosirea judicioasă a terenului, precum și atragerea foștilor agresori în locuri nefavorabile lor, cercetarea continuă și activă pe baza căreia se obțineau date despre gruparea forțelor agresive și intențiile lor, atacurile în condiții grele de timp și anotimp, au constituit metode și procedee de luptă esențiale care au contribuit la surprindere și înfrângerea adversarului.
Părerile unor personalități militare și a unor specialiști militari cu privire la eficacitatea luptei pe timp de noapte, sunt contradictorii. Astfel, Alexandru cel Mare a refuzat să îi atace în timpul nopții pe perșii conduși de Darius, cu toate sfaturile locțiitorului său Parmenon. Cunoscutul teoretician Clauserwitz afirma: „atacurile pe timp de noapte nu antrenează, în general, decât lupte de intensitate limitată și numai rareori mari bătălii”. Totuși în 1871, asediatorii prusaci au atacat forturile de la Berches în timpul nopții. În 1904 rușii atacă ,de asemenea, pe timpul nopții, la 13 octombrie, înălțimile Putilov și îi izgonesc pe japonezi.
Se pare că, în viitor, acțiunile pe timp de noapte vor sta permanent în atenția conducătorilor militari, deoarece asistăm la o dezvoltare în ritm rapid a tehnicii militare ce poate fi întrebuințată în condițiile întunericului.
Astăzi, în toate societățile dezvoltate, omul, este mai mult ca oricând supus la numeroase și variate solicitări. Zona cea mai frecventă și intens „asaltată” este și cea a psihicului uman. Și dacă problemele de cunoaștere, înțelegere, valorizare și adaptare, de instruire și profilaxie în condiții normale, de pace,sunt complexe și dificile pentru a păstra sistemul psihic funcțional, în integritatea sa asemenea aceste determinări cresc ca volum și intensitate în timpul confruntărilor militare, a conflictelor armate . Indiferent de extinderea, de rolul deosebit de important ce-l are armamentul și tehnica din ce în ce mai sofisticate, tot omul rămâne deopotrivă punctul forte, dar și „călcâiul lui Achille” de care depinde în ultimă instanță victoria sau eșecul. De aceea, în pregătirea oricărei armate moderne, pe un loc de prim plan se situează realizarea și menținerea potențialului moral și volitiv al luptătorilor, valorificarea acelor factori de grup psiho-sociali care prin efectele lor stimulează manifestarea la un nivel optimal însuși gradul de instruire, capacitatea de luptă a militarilor, subunităților și unităților.
În toate armatele moderne se apreciază că pentru a fi victorioși în război, pentru a avea cât mai puține pierderi, militarii trebuie să fie atent selecționați și foarte bine antrenați, astfel încât să dispună de cunoștințe și informații utile, de deprinderi și atitudini care să îi facă mai puțin vulnerabili la confruntarea decisivă, la situațiile limită, inerente câmpului de luptă în care comporatmentul uman tinde să-și piardă nota de raționalitate și de manifestare adaptativă.
Pentru aceasta, o parte importantă a instruirii militarilor o reprezintă însușirea metodelor de a învinge și a controla, fie și parțial stările psihice negative, de a consolida „scutul psihologic” necesar luptei și de a crea competența de a recupera rapid capacitățile psiho-fizice după teribilele încercări la care, cu certitudine, ar putea fi supuși.
Necesitatea îndeplinirii unor asemenea obiective are în vedere complexitatea și varietatea desfășurării acțiunii militare ,posibilitatea ca aceasta să se desfășoare ziua sau noaptea .
Preocuparea pentru a găsi strategiile necesare formării militarilor ,a dezvoltării și consolidării unui moral corespunzător al acestora pentru ai face apți acțiunii militare pe timp de noapte o apreciem ca fiind necesară și oportună .
Pentru realizarea acestor cerințe un rol important îl are comandantul de subunitate ,cel care de fapt este cu adevărat principalul constructor de caractere și calități morale ale viitorilor luptători .
Având în vedere prezența acțiunii militare pe timp de noapte în oricare conflict armat,în lucrare,ne-am propus să prezentăm anumite aspecte care particularizează acțiunea militară și mobilizarea unui rol corespunzător al subunităților ce pot fi angajate la aceasta .
Abordarea noastră a pornit astfel de la necesitatea prezentă a unor aspecte ce particularizează acțiunea militarilor pe timp de noapte cât și a activității comandantului de subunitate pentru formarea și consolidarea modelului militarilor care participă la astfel de acțiuni .
CAPITOL I
PARTICULARITĂȚILE ACȚIUNILOR PE TIMP DE NOAPTE
1.1.ACȚIUNILE DE LUPTĂ PE TIMP DE NOAPTE –CARACTERIZARE GENERALĂ
Acțiunile întreprinse pe timp de noapte constituie o formă obișnuită de luptă folosită cu succes în numeroase bătălii, la care s-a apelat însă într-o mai largă măsură în cursul celui de-al doilea război mondial, ca urmare a evoluției condițiilor tehnice și a principiilor tactice ce stau la baza concepției, organizării și ducerii acțiunilor de luptă în general.
În trecut s-a acordat mai puțină importanță luptei pe timp de noapte. Multă vreme asemenea acțiuni de luptă, îndrăznețe și eficiente în același timp, au fost neglijate, deoarece se aprecia că erau specifice celor slabi, succesele obținute de cei ce o foloseau fiind socotite întâmplătoare. Din acest considerent chiar și pe timpul celui de-al doilea război mondial acțiunile de luptă pe timp de noapte au fost limitate ca amploare, deși succesele obținute au fost spectaculoase.
Apreciem că în cadrul unui război, lupta pe timp de noapte devine o acțiune obișnuită și frecventă, ceea ce reclamă însă o cunoașterea temeinică a particularităților sale, organizarea și desfășurarea unei pregătiri complexe și intensive la adăpostul întunericului.
Organizarea și ducerea luptei pe timp de noapte depinde de scopul urmărit, de situația tactică concretă, de necesitatea lovirii continue a inamicului, de realizarea surprinderii, de folosirea unor avantaje ale terenului, precum și de diverși factori.
În principiu, acțiunile de luptă pe timp de noapte sunt o continuare firească a acțiunilor începute ziua sau pot fi declanșate în mod deliberat după lăsarea întunericului.
Primul caz se întâlnește frecvent când datorită ritmului scăzut al ofensivei trupele nu și-au îndeplinit misiunea până la căderea întunericului; în această situație lupta va continua pe timpul nopții până la realizarea scopului propus pentru ziua de luptă respectivă ( o zi de luptă poate dura 10 – 14 ore sau chiar mai mult). Totodată, trupele care s-au aflat în apărare și au reușit să oprească până la sfârșitul zilei ofensiva adversarului pot trece la executarea de contraatacuri pe timpul nopții pentru a recuceri pozițiile pierdute, lupta fiind o urmare firească a acțiunilor începute ziua.
În cel de-al doilea caz trupele pot trece în mod deliberat la acțiuni ofensive chiar pe timpul nopții pentru a valorifica unele avantaje oferite de întuneric în condițiile date. Lupta va putea începe o dată cu lăsarea întunericului, terminându-se pe timpul aceleiași nopți sau în zorii zilei; este de asemenea posibil ca acțiunile să înceapă în cursul nopții sau către zorii zilei și să continue pe timp de lumină.
În cadrul războiului acțiunile de luptă pe timp de noapte pot cunoaște și un al treilea mod de desfășurare specific, și anume, acela de hărțuire continuă a inamicului, zi de zi și noapte de noapte. În acest caz nu poate fi vorba despre acțiunea prelungită – câteva zile și câteva nopți – a aceleiași subunități sau a acelorași luptători, ci despre o acțiune continuă, desfășurată alternativ de diferite trupe, care folosesc cele mai diverse procedee și mijloace și își schimbă frecvent locul , ceea ce determină o mare extindere spațială a luptei.
Acțiunile de luptă pe timp de noapte pot avea o amploare mai mare, în ducerea lor putând fi angajate puternice grupări de trupe, a căror misiune va consta în cucerirea unor obiective importante; totodată, se pot desfășura și acțiuni de mică sau de medie amploare prin care se urmărește lovirea unor puncte de comandă, a unor rezerve, depozite etc.
În esență, putem afirma că acțiunile de luptă pe timp de noapte vor avea de cele mai multe ori un caracter ofensiv. Vor predomina, în general, acțiunile de hărțuire ce se vor desfășura, mai ales pe timp de noapte, pe întreg teritoriul vremelnic ocupat de agresor. În acest cadru se vor desfășura la nivelul micilor subunități, numeroase acțiuni izolate, ceea ce face astfel să crească amploarea acțiunilor de hărțuire a inamicului.
Acțiunile de luptă pe timp de noapte nu se deosebesc, în general, de cele care se desfășoară pe timp de zi (pe lumină). Totuși ele prezintă o serie de aspecte proprii de care trebuie să se țină seama pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor încredințate.
Acțiunile de luptă desfășurate la adăpostul întunericului sau în alte condiții de vizibilitate redusă (ceață, fum, ninsoare, viscol) pot contribui în mare măsură la obținerea succesului în confruntările cu un inamic superior din punct de vedere numeric și tehnic.
Datorită avantajelor pe care întunericul le oferă acestora a permis întotdeauna luptătorilor să folosească procedee de luptă specifice. Ambuscadele, atacurile prin înfiltrare, raidurile, sondele și incursiunile executate în dispozitivul inamicului sau în spatele acestuia nu sunt altceva decât procedee de hărțuire specifice, de regulă, luptei de apărare pe timp de noapte.
Folosit corect și cu pricepere, întunericul favorizează îndeplinirea cu succes de către militari și luptători a misiunilor primite, cu atât mai mult cu cât în desfășurarea acțiunilor de luptă este utilizată dubla posibilitate de ascundere: pe de o parte ascunderea oferită de întuneric, iar pe de altă parte, folosirea proprietății naturale a terenului.
Considerăm că din momentul lăsării întunericului și până la ivirea zorilor trupele inamicului vor de noapte nu se deosebesc, în general, de cele care se desfășoară pe timp de zi (pe lumină). Totuși ele prezintă o serie de aspecte proprii de care trebuie să se țină seama pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor încredințate.
Acțiunile de luptă desfășurate la adăpostul întunericului sau în alte condiții de vizibilitate redusă (ceață, fum, ninsoare, viscol) pot contribui în mare măsură la obținerea succesului în confruntările cu un inamic superior din punct de vedere numeric și tehnic.
Datorită avantajelor pe care întunericul le oferă acestora a permis întotdeauna luptătorilor să folosească procedee de luptă specifice. Ambuscadele, atacurile prin înfiltrare, raidurile, sondele și incursiunile executate în dispozitivul inamicului sau în spatele acestuia nu sunt altceva decât procedee de hărțuire specifice, de regulă, luptei de apărare pe timp de noapte.
Folosit corect și cu pricepere, întunericul favorizează îndeplinirea cu succes de către militari și luptători a misiunilor primite, cu atât mai mult cu cât în desfășurarea acțiunilor de luptă este utilizată dubla posibilitate de ascundere: pe de o parte ascunderea oferită de întuneric, iar pe de altă parte, folosirea proprietății naturale a terenului.
Considerăm că din momentul lăsării întunericului și până la ivirea zorilor trupele inamicului vor fi mult mai solicitate și din punct de vedere al stării morale, pentru că, de la un anumit timp, mai ales după miezul nopții, gradul de încordare al atenției își pune amprenta asupra luptătorilor, ducând la instalarea unei stări de oboseală generală, cu repercursiuni asupra capacității de luptă.
O analiză mai atentă a efectelor surprinderii asupra inamicului în acțiunile de luptă desfășurate pe timp de noapte relevă unele trăsături specifice. Astfel, de cele mai multe ori, fiind luat pe neașteptate, inamicul nu își poate da seama imediat de valoarea forțelor care îl atacă, nu este capabil să execute manevrele necesare respingerii atacului și nici să utilizeze cu eficacitate maximă tehnica de luptă și armamentul din înzestrare. De exemplu în primele momente el „se pierde” și nepuând executa corect ochirea, deschide focul la întâmplare. Dimpotrivă, pe baza studierii temeinice a terenului încă din timpul zilei, subunitățile proprii pot cunoaște bine locurile de amplasare ale mijloacelor de luptă ale adversarului, putând astfel concentra cu succes focul întergului armament asupra acestor obiective. Deruta, lipsa informațiilor și vizibilitatea redusă îi împiedică pe comandanți să dea la timp ordine și dispoziții, să ia măsurile necesare restabilirii situației.În asemenea condiții capacitatea lor de adaptare la situația creată este mult redusă. Ei sunt nevoiți să întocmească noi planuri de luptă, dar măsurile sunt luate în grabă și depind direct de acțiunile adversarului, care are de partea sa nu numai avantajele subliniate mai sus, ci și inițiativa. Succesul acțiunii pe timp de noapte a fost favorizată de: pregătirea minuțioasă a luptei pe timp de lumină, folosirea surprinderii, iscusința militară a comandantului subunității, curajul și dorința de a învinge.
Întunericul îl face pe militar să se simtă singur, să fie cuprins de un sentiment de neliniște. El are senzația că în fiecare clipă îl pândește pericolul, că poate fi atacat din orice direcție sau chiar că împușcăturile care se aud vizează direct tocmai persoana sa.
Un alt factor ce amplifică neliniștea îl constituie efectul pe care îl are asupra moralului focul executat cu toate categoriile de armament – covârșitor pe timpul nopții datorită densității și efectelor luminoase, exploziilor,zgomotului și uruitullui motoarelor ce capătă o rezonanță sporită. Teama este și mai puternică atunci când în cursul acțiunilor de luptă sunt declanșate incendii puternice.
Întunericul favorizează, totodată, evacuarea tehnicii de luptă deteriorate în timpul zilei, permite reaprovizionarea în ascuns a subunităților cu materialele necesare refacerii capacității de luptă (muniție carburanți, alimente) și prin urmare asigură continuarea cu intensitate crescândă a luptei în ziua următoare.
După ce am punctat unele dintre avantajele întunericului în ducerea și organizarea acțiunilor de luptă, ne vom opri succint și asupra dezavantajelor pe care le incumbă asemenea acțiuni dificultățile ce se ridică îndeosebi în calea trupelor aflate în ofensivă.
Întunericul reduce în mare măsură eficacitatea mijloacelor de cercetare, a artileriei și a aviației. Conturul reperelor din teren este șters, aspectul unor obiecte se modifică substanțial, iar culorile se uniformizează sau dispar complet. Când acțiunile de luptă se desfășoară într-un teren accidentat, luptătorii se pot dezorienta cu ușurință.
Aceasta se datorește îndeosebi erorilor în aprecierea distanțelor până la obiectivele asupra cărora se execută foc ochit, precum și a dimensiunilor lor; la rândul său, aceasta se repercutează asupra preciziei determinării de către luptători a elementelor inițiale de tragere. Observarea loviturilor, urmată de corectarea tragerii, este mult îngreunată, deoarece obiectivele, descoperindu-se prin flacăra de la gura țevii, nu sunt luminate tot timpul, ci cu o anumită intermitență, în funcție de natura armamentului utilizat.
Din cauza vizibilității reduse, posibilitățile observatorului de a-și reface sistemul de foc, dezorganizat ca urmare a acțiunilor întreprinse de adversar, sunt limitate. Totodată, cooperarea se realizează cu mai multă dificultate, iar conducerea devine anevoioasă.
Acțiunile de luptă pe timp de noapte supun luptătorii la un mare consum de energie fizică și nervoasă, dacă nu sunt antrenați pentru a acționa în condițiile destul de dificile ale întunericului, ei obosesc mult mai repede decât ziua. Studiind funcțiile fiziologice ale organismului, oamenii de știință au stabilit că diferența între indicii obținuți în timpul zilei și cei obținuți pe timpul nopții este următoarea: indicele oscilografic în mm – 3,0, pulsul – 12 (pe minut). S-a constatat, de asemenea, că noaptea rezultatele obținute sunt mai slabe astfel: la aruncarea grenadelor cu 41,4%, la alimentarea încărcătorului pistolului – mitralieră cu 60,6%. Timpul necesar artileriștilor pentru executarea complexului de mișcări în condiții de noapte crește cu 10 – 37% .
Datorită instalării oboselii scade în mare măsură precizia mișcării în mânuirea armamentului. Cauzele apariției oboselii trebuie căutate în eforturile prelungite, în lipsa de odihnă a luptătorilor, cu alte cuvinte în nerespectarea regimului normal, obișnuit de muncă și de odihnă, ceea ce conduce la dereglarea funcțiilor fiziologice ale organismului.
În concluzie, cântărind avantajele și dezavantajele ducerii acțiunilor de luptă pe timp de noapte, putem afirma că în condițiile valorificării experienței dobândite, pregătirea și antrenarea luptătorilor în vederea desfășurării unor astfel de acțiuni constituie premise sigure ale obținerii succesului împotriva unui inamic puternic.
În scopul folosirii la maximum a avantajelor prezentate mai sus și al reducerii influenței negative a întunericului, se impune cunoașterea temeinică a particularităților organizării și ducerii acțiunilor de luptă pe timp de noapte.
Pentru a-și putea îndeplini cu succes misiunile încredințate, este necesar ca luptătorii să exploateze la maxim avantajele oferite de întuneric, să ia măsuri pentru diminuarea dificultăților pe care le incumbă ducerea acțiunilor de noapte. Ei trebuie să posede, de asemenea, o înaltă capacitate de rezistență fizică și psihică, să fie capabili să facă față dificultăților inerente unor astfel de acțiuni.
Apreciem că este necesară o asemenea pregătire întrucât prezența și particularitățile acțunilor de luptă pe timp de noapte ,a factorilor ce o amplifică sunt tot mai evidente ,aspecte ce vor fi prezentate în subcapitolul următor
1.2. FACTORI CARE AMPLIFICĂ COMPLEXITATEA ACȚIUNILOR PE TIMP DE NOAPTE
Numărul sporit al factorilor care influențează acțiunile pe timp de noapte ne-au condus la selectarea a trei dintre aceștia și prezentarea lor pe larg. Acești factori ar fi: condițiile de relief, condițiile meteorologice, spațiul și timpul.
1.2.1.Factori de relief
Formele de relief pot constitui obstacole nu numai fizice ci și psihice în calea luptătorilor, în vederea îndeplinirii misiunilor. Astfel, muntele sau deșertul, fluviile, râurile și canalele, pădurea și culturile, zonele nisipoase, argiloase sau stâncoase, au crea și continuă să determine mari dificultăți pentru luptători. Nu puține au fost cazurile de militari care pe timpul războiului au murit încecați, au fost zdrobiți de avalanșe, au rămas blocați în mâl sau izolați în zonele înalte de relief.
Munții și pădurile constituie spațiul ideal pentru organizarea vieții și luptei în condiții de izolare a unor importante efective, chiar și pe timp de noapte, lipsindu-l pe agresor de libertatea de acțiune necesară, obligându-l să-și ia măsuri suplinmentare de pază și siguranță. Agresorul va trebui să întrebuințeze numeroase subunități luate din alte sectoare ale frontului, prin aceasta reducându-și simțitor forța combativă și de lovire .
În mod obișnuit, regiuni muntoase sunt considerate zonele a căror altitudine depășește 500 de metri deasuptra nivelului mării.
Zona munților mici se ridică până la altitudinea de 800 metri nedeosebindu-se prea mult de regiunile deluroase puternic frământate. Munții mici constituie zona cu cele mai diversificate comunicații, localități și obiective economice și oferă personalului, luptătorilor și militarilor variate posibilități de ascundere, adăpostire, hrănire și acțiune împotriva agresorului mai ales pe timpul nopții.
Zona munților mijlocii este cuprinsă între altitudinea de 800-1800 metri și include majoritatea masivelor muntoase, fiind acoperiți îndeosebi cu păduri de rășinoase; sunt munți cu un relief puternic frământat brăzdat de numeroase văi, defileuri, pasuri, chei și trecători, care pot oferi un avantaj crucial în lupta pe timp de noapte.
Deplasarea cu mijloace de transport este posibilă numai pe drumurile existente și cele special amenajate; pantele masivelor sunt stâncoase și abrupte ,ceea ce impune o pregătire specială necesară escaladării unor obstacole dificile. Zăpada cade în cantități mari, are o persistență de durată, obligând personalul la măsuri suplimentare de echipare, încălzire și asistență sanitară. Zona oferă multiple posibilități de mascare și adăpostire a personalului și tehnicii militare, prin abundența pădurilor.
În cadrul unui teatru de acțiuni militare sau pe un anumit teritoriu pe care se organizează și se desfășoară acțiuni de luptă, pădurile se înscriu printre cele mai importante elemente de planimetrie . Prezența lor influențează în mod firesc, concepția, pregătirea, organizarea și ducerea acestor acțiuni.
Oricare ar fi forma de luptă la care ne referim și oricare ar fi natura, dezvoltarea și repartizarea lor în spațiul respectiv, pădurile impun studierea și folosirea lor corespunzător scopurilor urmărite.Conducerea acțiunilor, însăși fizionomia luptelor vor fi influențate de păduri în mod foarte diferit, în funcție, atât de proprietățile ei naturale cât și de caracteristicile mijloacelor de luptă cu care sunt dotate trupele.
În rezolvarea numeroaselor probleme pe care pădurea le pune, atât pentru apărare cât și pentru ofensivă, este necesar să se ia în considerare și să se analizeze proprietățile specifice pădurilor în fiecare situație tactică concretă. Concluziile la care se va ajunge vor fi diferite de la o situație la alta, în funcția atât de caracteristicile pădurilor cât și de situația și misiunile trupelor.
În analiza tactică a pădurilor dintr-o zonă apreciem că este necesar să se țină seama de: mărimea lor, esența, vârsta și densitatea arborilor, caracteristicile coroanelor, existența poienilor și a luminișurilor, a drumurilor și potecilor, anotimp și vegetația accesorie.
Prin toate caracteristicile arătate, oricare ar fi proporția dintre ele, pădurile influențează lupta sub toate aspectele ei, inclusiv folosirea armelor, cooperarea dintre ele, asigurarea de luptă și materială.
Înainte de toate, pădurile limitează posibilitățile de observare și de legătură între unități și subunități și chiar între luptători . Aceste posibilități sunt nuanțate de desimea arborilor, caracteristicile coroanelor, abundența frunzișului și a vegetației. Prin proprietățile naturale pe care le au, pădurile avantajează mascarea, în primul rând sub aspectul posibilităților de ascundere a trupelor și activitățile lor împotriva cercetării inamicului prin observare terestră și aeriană, ca și prin folosirea diferitelor mijloace tehmice.
Prin proprietățile lor naturale, pădurile oferă și condiții de ascundere antiradiolocație. Dispunerea obiectivelor în păduri sau tufișuri creează pe ecranele radiolocatoarelor imagini compacte, luminoase, făcând imposibilă identificarea, în interiorul lor a tehnicii de luptă, armamentului, personalului și a diferitelor materiale.
Eficacitatea focului tuturor armelor este redusă în interiorul pădurii atât din cauza greutății de observare cât și a obstacolelor formate din coroanele și tulpinile arborilor de care se lovesc proiectilele. Limitele foarte reduse ale câmpului vizual rup coeziunea subunităților aflate în ofensivă.
Pădurile imprimă luptătorilor un sentiment de nesiguranță prin necunoscutul pe care-l prezintă, fapt care face ca trupele să fie sensibile la învăluiri și întoarceri. Deși efectivele cu care se luptă în primul rând sunt mari, deși luptătorii sunt mai apropiați unul de altul decât în terenurile descoperite ei trăiesc totuși un sentiment de izolare. Neprevăzutul poate apărea la orice moment și orice pas, fapt pentru care luptătorul trebuie să aibă atenția mereu trează și să fie gata în orice clipă pentru acte de inițiativă, fie pentru a descoperii și ataca un inamic, fie pentru a se sustrage în timp oportun loviturilor acestuia.
Câmpul de vedere limitat din păduri, sentimentul de izolare și incertitudine pe care îl imprimă luptătorilor, teama de a nu fi surprinși sau de a nu cădea în curse, amplificarea considerabilă a zgomotului datorită ecourilor produse de explozii de tot felul pot duce la confuzii între trupele proprii și inamic, pot afecta moralul luptătorilor mai ales a celor cu mai puțină experiență .
În multe privințe, lupta în pădure se aseamănă cu lupta pe timp de noapte, cu anumite influențe asupra disciplinei și moralului luptătorilor.
Zona munților înalți este cuprinsă între altitudinea de 1800-2544 metri și este lipsită aproape complet de păduri, fiind acoperită cu pășuni și vegetație alpină.
Crestele și vârfurile munților sunt mai proeminente, pantele foarte abrupte, pereții stâncoși, lipsiți aproape complet de vegetație. Deplasarea personalului se execută pe jos, pe poteci înguste, de multe ori suspendate, foarte șerpuitoare și periculoase. Lipsită aproape complet de construcții și păduri, zona oferă puține posibilități de adăpostire;la această altitudine, vânturile sunt foarte puternice, timpul este schimbător, temperaturile mai scăzute iar stratul de zăpadă mult mai gros.
Zona munților înalți se prezintă în forme de relief clare, bine delimitate la lizierele superioare ale pădurilor, predominând platourile, vârfurile masive și proeminente, precum și crestele lungi. Sunt ușor de observat, supravegheat și apărat cu forțe puține, atât din aer cât și de la sol. Traversarea sau deplasarea peste aceste se poate efectua numai noaptea sau în condiții de vizibilitate redusă .
1.2.2. Spațiul și timpul
În același sens, raporturile spațiale și temporale în cadrul luptei armate generează o influențare și condiționare reciprocă. În perioada actuală, conținutul raporturilor spațiale și temporale, ale fiecăruia în parte, precum și esența interacțiunii lor sunt date de: tipul de confruntare militară, scopul luptei armate, forțele și mijloacele folosite, resursele existente, condițiile geopolitice de declanșare și desfășurare a acțiunilor militare, parametrii situațiilor geostrategice create etc.
Esența corelației analizate o reprezintă amploarea războiului (conflictului armat) care se exprimă astfel și prin parametrii spațiali și temporali, ale căror tendințe sunt diferite și diverse.
Spațiul războiului se poate compactiza (confruntarea se duce în zone, raioane, direcții bine delimitate), dar și extinde treptat,în orice război va exista un spațiu al confruntărilor principale de mărime variabilă dar și spații adiacente, precum și zone de maximă vulnerabilitate pentru fiecare parte beligerantă .
Din punct de vedere al temporalității, războaiele se vor diminua simțitor ca durată. În cadrul desfășurării acestora vor exista faze cu intensități diferite de confruntare, iar în unele situații deosebit de complexe , în care părțile beligerante nu vor mai avea forța necesară finalizării scopurilor propuse fie din cauza epuizării reciproce, fie datorită factorilor de natură externă, care impun încetarea confruntării militare. De asemenea, pregătirea războiului și perioada inițială a acestuia tind să scadă ca durată,la fel și timpul necesar atingerii unor obiective majore ale scopurilor politico-militare propuse .
Pentru studiul și analiza acțiunilor militare, spațiul mai poate fi exprimat cu aceeași semnificație și prin termenii „factor geografico-militar” sau „factor geoclimatic”. De multe ori spațiul luptei armate nu este privit, atât ca terenul pe care se desfășoară acțiunile militare, ci el include și condițiile stărilor de anotimp și timp. Spațiul și timpul reprezintă două componente materiale de bază ale acțiunilor militare în desfășurarea lor.
Confruntarea militară include o serie întreagă de fenomene, procese, acțiuni și activități care nu pot fi concepute nu pot fi concepute altfel decât în limitele unor coordonate spațiale și temporale precis definite și (delimitate), adică desfășurate într-un anumit mediu geoclimatic și în anumite limite de timp.
Aceste două componente sunt atât de organic integrate în fenomenul luptei armate încât ele nu mai pot fi, în nici un fel, separate de aceasta și imprimă în prezent acțiunilor militare o fizionomie mult deosebită față de trecut, în care, pe de o parte se evidențiază considerabila lor extindere spațială, iar pe de altă parte relativa lor, „comprimare” temporală.
Determinările spațial-temporale proprii acțiunilor militare sunt evaluate nu numai sub aspectul dimensiunilor pe care le capătă, în funcție de cantitatea, calitatea, caracteristicile și performanțele mijloacelor de luptă, cât și sub cel al conținutului lor concret și diferențiat. Se au în vedere în acest sens: influența lor asupra ambelor părți care se confruntă militar, favorizarea sau defavorizarea de către spațiu a unei părți și valențe pozitive ori negative ale timpului asupra desfășurării acțiunilor militare în general. De aceea sesizarea acestor determinări, care sunt proprii fiecărei forme și procedeu de ducere a acțiunilor militare, indiferent de nivelul la care se duce lupta armată, reprezintă condiția esențială de folosire eficientă a avantajelor spațiului și timpului, o modalitate reală de valorificare integrală a caracteristicilor mediului geoclimatic în strânsă corelație cu durata acțiunilor militare .
Corespunzător celor afirmate mai sus, capacitatea de a percepe aceste determinări și exploatarea lor pot fi considerate caracteristici principale ale măiestriei militare. De aceea alături de determinările spațial-temporale ale acțiunilor militare și randamentul cu care sunt utilizate aceste elemente concură la succesul luptei armate. Desigur, este vorba de valorificarea la maxim a condițiilor mediului natural (spațiu și timp) și transformarea lor în factori de putere în desfășurarea luptei armate moderne, în sensul că aceștia pot amplifica sau diminua forța acțiunilor militare.
1.2.3. Condiții meteorologice
Istoria conflictelor militare relevă cu pregnanță faptul că acțiunile de luptă pe timp de noapte și în condiții meteorologice nefavorabile (ceață, ploaie, viscol, temperaturi extreme etc.) corelate cu caracteristici cum sunt rapiditatea, inducerea în eroare, surprinderea, marea putere de foc, mobilitatea și păstrarea inițiativei au constituit și constituie o preocupare permanentă a specialiștilor și personalităților militare .
O înrăutățire neașteptată a condițiilor atmosferice în munți poate întrerupe legăturile, poate da naștere sentimentului de izolare în rândul militarilor și de nesiguranță, în rândul comandanților fără experiență acestor asemenea situații le poate submina autoritatea, cauzând indisciplină, dezordine și panică.
Influența condițiilor meteorologice asupra integrității fizice a militarilor, a capacității de luptă a acestora este dată de prezența următorilor factori: gerurile iernii, ploile de primăvară sau toamnă, căldurile excesive, trecerile bruște de la temperaturi joase în timpul nopții, la temperaturi caniculare ziua etc.
Influența condițiilor meteorologice este mult mai însemnată în regiunile reci sau calde, Rusia constituind în acest sens un caz extrem. Atât retragerea armatei franceze din 1812 cât și experiența asemănătoare a lui Hitler în 1941 au devenit deja exemple celebre în istoria războiului . Astfel armata germană de exemplu a întâmpinat dificultățile războiului primăvara, apoi pe cele ale ploilor de toamnă sau a prafului din timpul verii dar mai ales ale gerului iernii, care era atât de puternic încât uneori șenilele tancurilor înghețau în pământ, iar echipajul era nevoit să lase motoarele să funcționeze toată noaptea. La Grupul de armate din Nord s-au înregistrat cazuri de luptători care au murit într-un mod oribil, lichidul rahidian înghețându-le pentru că purtau casca pe cap. Numărul oamenilor scoși din luptă din cauza degerăturilor, în special ale picioarelor, ajunge în anumite unități la proporții înfricoșătoare. Armata greacă pierde în 1940, în Albania, în șase luni, 45000 de oameni datorită bolilor și înghețului, față de 25000 de militari uciși în luptă și 30000 răniți.
De-a lungul timpului s-au înregistrat numeroase acțiuni de luptă, în care combatanții, superiori din punct de vedere numeri și ca dotare tehnică, au suferit înfrângeri în fața unor forțe care au știut să folosească cu inteligență avantajele și dezavantajele oferite luptătorilor de desfășurarea acțiunilor în astfel de condiții. Urmare a evoluției tehnicii de luptă și a principiilor tactice acest gen de acțiuni a cunoscut o mare extindere, devenind o modalitate obișnuită de luptă în confruntările militare recente – războiul din Malvine, operațiunea „Furtună în Deșert”, războiul din Iugoslavia, ne oferă numeroase exemple despre ceea ce înseamnă oportunitatea și eficiența luptei pe timp de noapte și în condiții meteorologice grele.
Efectul terifiant al nopții.La nivelul doi de luminozitate vizibilitatea dispare. împreună cu întunericul se instalează liniștea. Zgomotele de fond încetează. Lipsa culorilor, mișcării, zgomotului și luminii face ca soldatul să fie dominat de teamă. în mod conștient, el va fi foarte impresionat și înspăimântat de lipsa acestora, ceea ce va contribui, fără îndoială, la scăderea capacității sale de a lupta.
Toate acestea fac evidentă importanța luptei pe timp de noapte, căci numai familiarizându-ne cu o astfel de situație ieșită din comun, prin intermediul obișnuinței și antrenamentului, soldatul își va putea domina senzația instinctivă de teamă, cauzată de întuneric și limite.
Se știe că întunericul și frigul afectează numeroase zone ale creierului și mai ales capacitatea de percepție a realității prin intermediul simțurilor. Lipsa luminii determină perceperea incompletă a mediului, limitând capaciattea de mișcare și orientare în teren . Frigul și întunericul pot transforma izolarea într-un sistem de nesuportat.Astfel tensiunea emoțională deveine puternică, iar luptătorii sunt pasibili să se lase pradă îndoielilor și nehotărârii, reacțiile lor devin imprevizibile, aceștia putând să-și piardă controlul afectiv și să intre în panică.
Părerile unor personalități militare și a unor specialiști militari au fost și sunt încă contradictorii în ceea ce privește oportunitatea luptei pe timp de noapte . Astfel Alexandru cel Mare a refuzat să-i atace în timpul nopții pe perșii conduși de Darius, cu toate sfaturile locțiitorului său Parmenon. Cunoscutul teoretician militar german Clausewitz afirma: „Atacurile pe timp de noapte nu antrenează, în general, decât lupte de intensitate limitată și numai rareori mari bătălii”. Totuși în 1871, asediatorii prusaci au atacat forturile de la Berches. în 1904 ruții atacă pe timpul nopții, la 13 octombrie, înalțimile Putilov și îi izgonesc pe japonezi.
În conflictul din Mediterana, atacul asupra Libiei, avioanele americane au lovit noaptea, cu mare precizie, obiectivele libiene, folosind pentru identificarea acestora aparatură specială. De asemenea, atacurile NATO asupra Iugoslaviei, implicatî în conflictul Kosovo, s-au desfășurat pe timpul nopții, utilizându-se tehnologie de vârf.
Considerăm că în sinteză avantajele luptei pe timp de noapte sunt: o mai mare securitate prin realizarea în secret a deplasărilor în scopul apropierii de inamic și al aprovizionării, favorizarea infiltrării, condiții mai bune pentru executarea de ambuscade și atacuri prin surprindere, facilitarea ruperii contraatacului, favorizarea efectului surprinderii.
De asemenea apreciem că dezavantajele constau în: îngreunarea executării actului de comandă și legăturilor de transmisiuni, scăderea eficacității focului, necesitatea unei mai mari clarități și precizii în întocmirea planurillor de manevră, creșterea oboselii militarilor, importante efecte psihologice asupra luptătorilor.
Având în vedere aceste aspecte, vom înțelege că, pentru a obține comportamente eficiente și performante în luptă trebuie să desfășurăm un lung și anevoios program de antrenament prin care să intervenim asupra subconștientului, alimentându-l în mod repetat și sistematic cu informații pozitive privind capacitatea individului de a-și organiza comportamentul în condiții de stres, de întuneric și meteorologice grele.
Desigur este nevoie de o foarte bună cunoaștere a mecanismului de funcționare a conștiinței și moralului pentru a identifica căile cele mai sigure și eficeinte în vederea formării unor militari cu acel moral necesar ducerii acțiunilor de luptă pet imp de noapte.
Aspecte ale funcționării psihicului și moralului , ca și ale particularitățlor de manifestare ale acestora în condițiile specifice ale câmpului de luptă vor fi prezentate în capitolul următor .
CAPITOLUL II
SOLICITĂRI PSIHO – FIZICE ALE ACȚIUNILOR PE TIMP DE NOAPTE
2.1. PARTICULARITĂȚI ALE FUNCȚIONĂRII PSIHICULUI PE TIMPUL NOPȚII
Complexitatea psihicului uman se datorează naturii lui contradictorii, ipostazelor sub care apare și mai ales funcționalității sale concrete. El este influențat de factorii și condițiile naturale și sociale din afara sau din interiorul lui, dar dispune și de acțiuni determinative proprii . Este un produs al împrejurărilor precum și producător de împrejurări.
Din această perspectivă, psihicul uman reprezintă o formă a vieții de relație, manifestare a interacțiunii organismului cu mediul care conduce și instrumentează viața, mijlocește depășirea naturii și modelarea spațiului fizic și social. El este o funcție a materiei superior organizate ca produs al funcționării creierului, un fenomen inseparabil de structurile materiale. O altă ipostază a psihicului este cea sugerată de relația dintre acesta și fizic, dintre el și realitatea obiectivă înconjurătoare. Modul său de ființare este imaginea ca produs primar, constructul generalizat abstract ca produs secundar, trăirea ca răspuns afectiv și efortul ca acțiune mobilizatoare voluntară. Deci psihicul reproduce obiectivul în subiectiv, realitatea înconjurătoare în reprezentări ideatice.
În sfârșit, omul nu trăiește în lumea obiectelor fizice și se raportează și la stimuli de ordin social: oameni, norme comportamentale, valori socio-culturale, modele etc.
Analizând cele trei ipostaze ale relaționării psihicului (neurofiziologic, psihic și social) putem afirma că psihicul este un model informațional intern al realității exterioare cu rol adaptativ, supus legilor generale ale dezvoltării, evoluției temporale a structurilor și funcțiilor sale. Este o entitate de ordin relațional, comunicațional și informațional.
Realitățile vieții contemporane au impus ritmuri tot mai alerte și mai bogate informațional în derularea proceselor psihice adaptive; creativitatea umană (științifică, culturală, sociopolitică) are o imensă arie de manifestare și aplicabilitate.
Organismul militar nu a fost ocolit de profundele transformări impuse de revoluția tehnico-științică și informațională. Noile sisteme de arme permit desfășurarea acțiunilor militare pe spații vaste cu derularea rapidă a evenimentelor, cu precizie și eficiență ridicate, atât ziua cât și noaptea, în condiții de mediu nocive sau ostile.
Sintagma „luptă modernă” implică continuitatea aproape neîntreruptă a acțiunilor luptătorului individual și colectiv ziua și noaptea, oricare ar fi condițiile meteorologice. Consecințele acestei constrângeri constau nu numai în perturbarea ciclului normal al activităților zilnice, pentru care omul este programat din punct de vedere biologic de milenii, dar, mai ales, în privările parțiale sau totale de somn, de-a lungul mai multor zile consecutive.
Intensitatea trăirilor stresante și solicitante, acțiunea acestora asupra oamenilor nu depind numai de nivelul condițiilor exterioare ci și, într-o măsură hotărâtoare, de evaluarea individuală, subiectivă, a situației trăite. Pe plan psihologic, aceste perturbări ridică problema fundamentală a menținerii, pe perioade lungi, a activității intelectuale la un nivel optim.
Influența situațiilor solicitante asupra emoțiilor, sentimentelor și experiențelor soldatului va fi prezentată în continuare.
Definiția aleasă în „modelul de stres” arată clar că evaluarea situației nu depinde atît de amenințarea reală, propriu-zisă, cît de evaluarea individuală a acesteia. Că acest fapt nu este ceva nou o demonstrează spusele filozofului roman Epictet: „Nu lucrurile în sine tulbură sentimentele oamenilor ci modul în care aceștia le percep”. Noi nu receptăm lumea exterioară reală, ca atare, ci selectiv, treptat, prin caracteristicile acesteia din care construim un model al realității. Un rol hotărîtor în această construcție îl are eul nostru, deci memoria cu propria sa reprezentare a lumii și a oamenilor.
Evaluarea personală a unei situații, deci receptarea lumii exterioare, depinde de lumea interioară a fiecărui individ, de reprezentarea individuală a lumii, care este alcătuită din trăirile, experiențele, modele și etaloane ce rezultă de aici precum și din pretențiile și propria viziune despre oameni. Această reprezentare subiectivă a lumii este depozitată în creierul uman în zona cortexului.
Mulți oameni de știință sunt convinși că una din cele mai importante funcții ale cortexului constă în infiltrarea și selectarea informațiilor receptate. Astfel se explică influențele diferite, de la individ la individ, asupra conștiinței.
Dacă echilibrul sufletesc este perturbat din afară, adică în cazul în care reprezentarea interioară a lumii nu corespunde lumii reale, apare stresul.
Conform convingerilor noastre interioare suntem înclinați să interpretăm ca periculoase impresiile senzomotorii nemijlocite și puternice (intensitate sonoră, luminoasă) ,să căutăm corelații și explicații simple ,să raportăm evenimentele anterioare la situația actuală.
Aici ar trebui precizat, încă o dată, că aceste situații ieșite din comun nu terbuie să fie neapărat reale ci pot exista doar în mintea noastră.
Din experiența personală anterioară știm că aprecierea unei situații este influențată de starea fizică și dispoziția de moment. Somnul insuficient, foamea, setea, o proastă dispoziție, boala, frigul sau umezeala influențează aprecierea situației și sentimentele . Asemenea influențe au și incertitudinea, teama, situațiile fără ieșire sau, pe de altă parte, senzația de siguranță, bucuria, relaxarea, aprecierea și conștiința de sine.
Starea sufletească (psihică) și corporală (fizică) de moment joacă un rol foarte important. Dacă suntem epuizați și fără chef devenim irascibili, ne simțim mai repede amenințați și percepem mediul ca periculos. Comportamentul în asemenea cazuri se aseamănă cu situațiile în care suferim de o răceală, durere sau vreo boală gravă. Stiința modernă descoperă din ce în ce mai multe legături între „corp” și „suflet”. O alimentație rațională, un antrenament capabil să optimizeze circulația sanguină și sentimentul de siguranță pot spori considerabil rezistența. Toți cei implicați în activitatea de comandă și control a oamenilor trebuie să fie permanent conștienți că sentimentele în general, și cele ale propriei valori în special, sunt puternic influențate de lumea înconjurătoare și că toată gama de stări generate de forța sau neputința lor constituie factori care nu fac posibile realizările subalternilor.
Reprezentarea personală a lumii este deci, după cum am văzut, răspunzătoare în ultimă instanță de modul în care apreciem o situaîie și de sentimentele pe care aceasta ni le insuflă.
Acest tablou al lumii înconjurătoare este alcătuit din valori și modele din care se dezvoltă apoi etaloanele, pretențiile și propria viziune asupra oamenilor.
Valorile noastre se dezvoltă datorită educației, instruirii, curenților culturali și altor influențe ale vieții cotidiene. Aceste valori ne oferă, în măsura în care sunt stabile, și, pe cât posibil, lipsite de contradicții, orientare și siguranță în comportament. Valorile se pot stabiliza, dar individul are nevoie de un mediu social în care majoritatea să se orienteze către aceleași valori și să-i confirme astfel propria alegere în cadrul sistemului de valori al unei societăți, locul principal îl ocupă omul ca individ și ființă socială. O asemenea constatare este caracterizată și pentru armata română prin faptul că toți soldații sunt egali indiferent de rasă, religie, etnie, instruire sau poziție în societate.
Ca ființă inteligentă, antrenată într-un proces continuu de învățare, soldatul este capabil să dispună de sine și să-îi găsească singur locul în societate. Pentru aceasta el are nevoie de un set propriu de valori ,pentru a cărie formare poate greși și uneori chiar se poate înșela .Mediul militar are și impune un ansamblu propriu de valori între care moralul deține un loc central .
Rolurile și normele care sunt plasate după valori și derivă din acestea sunt cele care determină comportamentul nostru zi de zi și acestea au nevoie de autentificare și consolidare când trebuie să ne confere siguranță în comportament.
Modelele sunt determinate, în mare măsură, de experiență. cu ajutorul semnificației personale acordate valorilor, rolurilor și normelor se dezvoltă modele fundamentale cum ar fi proiectele de viață, viziunea asupra muncii sau speranțele privind cariera. În cadrul acestor modele fundamentale, cunoștințele, îndemânarea și aptitudinile configurează modele comportamentale concrete.
Din etaloanele și pretențiile individuale ce reies din aceste modele și valori rezultă viziunea proprie asupra oamenilor, care determină modul de readaptare a realității, gândirea și comportamentul.
Întotdeauna când omul este confruntat cu o situație cu totul nouă sau legată de o experiență anterioară negativă, echilibrul său sufletesc va fi perturbat.Formarea valorilor , învățarea unui comportament înscris în anumite reguli și configurarea modelului luptătorului devin astfel cerințe de importanță deosebită pentru militarii care luptă pe timpul nopții .
Dintre aceștia cei care nu se adaptează condițiilor pe timp de noapte, posibilelor conflicte de valori, rolurilor și normelor în luptă, ies mult mai devreme și cu mai mare intensitate din starea de echilibru psiho-moral.
Militarii care nu au învățat să se descurce singuri, care au o toleranță scăzută față de greșeli și puțină încredere își pierd rapid echilibrul. Cel care nu a învățat să-și pună probleme și să caute, în mod activ soluții, nu se poate adapta noilor evenimente și tinde, mai mult decât ceilalți, să iasă din starea de echilibru sufletesc și deci, să aprecieze și să trăiască mai repede o situație ca stresantă.
Dacă individul este curios, deschis față de nou și gata să învețe, vigilența sa este activată și atenția concentrată asupra noului. Ceea ce nu este important și cu adevărat perturbator va fi înlăturat.
O situație similară cu una anterioară rezolvată cu succes, care provoacă o stare de excitație deosebită și promite să aducă recunoaștere, laude sau afirmare este apreciată ca o provocare adusă spiritului competitiv. Ca urmare se instalează starea de fi gata de a trece la acțiune.
O viață încununată de succese presupune, deci, și eforturi, mai ales în condițiile grele presupuse de solicitările pe timp de noapte. O mare încredere în sine mărește capacitatea a voinței și de păstrare a moralului în ciuda greutăților.
Dacă o situație este considerată deosebit de dificilă și periculoasă, dacă individul a eșuat în trecut într-o situație asemănătoare iar eșecul este asociat cu dezavantaje sau dificultăți personale, situația va fi apreciată ca amenințătoare.
O amenințare poate afecta propria înțelegere a rolurilor, statutului social, obiectivele concrete sau sănătatea și viața.
În acestă situație au loc activități intense, dar puțin legate de obiectivul urmărit, asociate cu mari eforturi de control:
necesitate mărită de informații despre acțiune;
recunoaștere din partea celorlalți;
necesitatea apropierii și sprijinului mediului social;
cu cât presiunea crește cu atât este mai mare tendința de a da vina pe ceilalți;
izbucniri emoționale necontrolate și comportament agresiv;
abandonarea obiectivelor pe termen lung pentru altele mai apropiate și mai ușor de atins.
Cu cât eforturile de control și nesiguranța privind situația viitoare sunt mai mari, cu atât crește tensiunea și presiunea emoțională (în special frica). Individul face o fixație și devine nesociabil. Capacitatea de a asimila informații din lumea exterioară legate de obiectivul său, de a elabora strategii comportamentale și de a le pune în practică este considerabil redusă.
Experiența unor situații periculoase soluționate cu succes contribuie mult la întărirea conștiinței de sine. Se poate ajunge până la un sentiment de „fericire exaltată” care reduce capacitatea de conștientizare a realității, de gândire și acțiune.
Acum propria persoană, temerile și lipsa unei căi de ieșire sunt asimilate realității și se ajunge la resemnare. Dacă se apreciază că propria viață este amenințată direct își fac apariția ultimele strategii biologice de salvare, cum ar fi apatia, pierderea cumpătului ți furia oarbă.
Acest comportament este desemnat ca pierdere a capacității de autocontrol. Individul trăiește evenimentele cu un sentiment de totală neajutorare sau eșec. În luptă toate acestea se pot manifesta ca stări de șoc provocate de război. Pe câmpul de luptă modern proporția dintre militarii afectați în acest fel și cei răniți este unu la trei – patru.
Experiențele unor situații periculoase rezolvate cu ajutorul altora și nu prin forțele proprii duc la proiectarea personalității, la un sentiment de nesiguranță și la o reacție de stres concretizată în evitarea rezolvării problemei. Conștiința de sine slăbește. Cu cât aceasta este mai mică, cu cât eul este mai instabil, cu atât apare mai devreme aprecierea unor situații ca periculoase cu necesitate sporită de control și cu atât mai repede se instalează sentimentele de teamă profundă.
Negarea sau refularea continuă acționează cu precădere negativ asupra capacității de a recepta o situație la un mod realist. Când teama se strecoară în minte, acest lucru se repercutează, în mod negativ, asupra capacității de percepție și prelucrare a realității. Negarea periclitează concentrarea și duce la instalarea definitivă a fricii.
Condițiile de luptă pe timp de noapte reprezintă o solicitare maximă a militarilor din punct de vedere psihic. Când condițiile de luptă și cerințele de comportament nu mai fac parte integrantă din viziunea personală despre lume, soldații nu mai pot fi stăpâniți. Iată de ce în cadrul instruirii soldatul trebuie să se adapteze, din punct de vedere spiritual la condițiile respective și să confirme acest lucru prin comportamentul său.
2.2. EFECTE PSIHICE NEGATIVE ALE ACȚIUNII DE LUPTĂ PE TIMP DE NOAPTE
Experiența militară în Vietnam demonstrează că tehnica militară nu poate înlocui militarii bine antrenați și mijloacele sofisticate de luptă sunt utilizate în van dacă luptătorilor le lipsesc hotărârea și spiritul de luptă din cauza unei pregătiri fizice și morale deficitare. în timpul a patru seminarii, care au avut loc la Royal United Services Institute for Defense Studies de la Londra, au fost cercetați și analizați următorii factori: stresul, somnul, clima, alimentația, igiena, pregătirea fizică și morală, teama și suferința. Nu se poate afirma că concluziile reieșite au evidențiat un aspect nou al investigațiilor, care să poată fi considerată o redescoperire”, pentru că, în 1897, în aceeași instituție, căpitanul H. V. Herbert, vorbind despre „Psihologia câmpului de luptă”, sublinia avantajul de a-i învăța pe soldați istoria patriei, explicându-le cauzele războiului la care vor participa, dezvoltându-le calitățile morale ca sacrificiul suprem, disciplina și supunerea față de șefi. Acesta acredita și ideea că procesul instructiv-educativ poate transforma un soldat, chiar fără vrerea sa, într-un luptător hotărât și conștient. Aceste afirmații își mențin actualitatea.
De-a lungul anilor s-au făcut, în acest sens, considerații pe mai multe teme: oboseala mentală și fizică sau stres; înțelegerea și prevenirea stărilor de frică; motivația, moralul și spiritul de luptă. Ceea ce face ca această dezbatere să fie atât de complexă este faptul că fiecare dintre aceste teme, de multe ori clasificate separat potrivit conveniențelor, în realitate nu pot fi considerate factori izolați ai unui ansamblu. De exemplu, cei cu o puternică forță morală vor fi ultimii care vor suferi consecințele stărilor de oboseală și teamă, în timp ce unui individ fricos cel mai mic grad de stres îi poate cauza un colaps fizic sau mental.
Prezentarea efectelor psihice negative ale luptei pe timp de noapte apreciem că pune cel mai bine în lumină caracteristicile relație luptător-acțiune de luptă pe timp de noapte .
Oboseala este o stare greu de descris și imposibil de determinat prin teste medicale obișnuite. Totuși orice definiție trebuie să excludă destinderea și epuizarea care se pot instala după îndeplinirea cu bune rezultate a unei sarcini fizice sau intelectuale. Simptomele subiective ale oboselii sunt descurajarea, iritabilitatea și aversiunea sau incapacitatea de a executa o anumită sarcină. În cazuri extreme, ineficiența subiacentă se poate măsura în mod obiectiv în laborator prin intermediul unor teste psihomotorii sau se poate observa în muncă prin randament scăzut, creșterea numărului de accidente, absențe, cazuri de indisciplină sau pierderi de forță vie pe câmpul de luptă. La soldații cărora li se cere un efort dincolo de limitele pregătirii lor fizice sau psihice se manifestă, în mod inevitabil, o mare oboseală, exacerbată de condițiile extrem de defavorabile de climă, de insomnii sau somn agitat, mese neregulate sau prost preparate, anxietate, frustrare și plictiseală.
Eforturile fizice prelungite și excesive pot paraliza capacitatea combativă a oricăror trupe bine pregătite. La comandanții și ofițerii din statul major, efectele oboselii mentale pot fi mai puțin evidente, dar, fără îndoială mai periculoase. Acești devotați ofițeri cu funcții de răspundere nu se plâng de exces de muncă, ci de incapacitatea de a continua și de a suporta uzura morală menținându-și, în același timp, eficiența și puterea de a relaționa care se așteaptă de la ei. Simptomele pot include nu numai stări de oboseală, iritabilitate, insomnie, blocarea memoriei, confuzie și depresie ci și, la alt nivel, deranjamente stomacale, tulburări ale inimii și sistemului nervos. Mai gravă, dar de cele mai multe ori mai puțin evidentă, este lipsa de încredere în sine, care afectează luarea hotărârilor; acestea sunt amânate, solicitând noi date și informații; în acest fel se creează un cerc vicios care cuprinde din ce în ce mai multe probleme pentru a se ajunge la hotărârea ce trebuie luată.
Efectele neașteptate ale oboselii mentale pot avea urmări deosebit de grave asupra capacității de analiză și sinteză a factorilor de decizie. Cazul generalului Yitzhak Rabin, șeful Statului-Major al forțelor armate israeliene constituie o serioasă avertizare în acest sens. Pentru că trebuie să facă față enormelor eforturi ale Războiului de șase zile împotriva Egiptului din iunie 1967, oboseala mentală i-a provocat un colaps datorită extenuantelor zile ale lunii mai, când situația era „pe muchie de cuțit”. Când Serviciile secrete israeliene i-au comunicat, la 14.05, că armata egiptează se află în stare de alarmă permanentă cu intenții ofensive, generalul Rabin a început să muncească 15 – 20 de ore zilnic, fumând 60 – 70 de țigări și dormind câteva ore pe zi. După 20.05, acestuia i se părea că-i revine responsibilitatea tuturor hotărârilor politice și militare. Răspunsurile sale la conferința de presă din 21.05, au fost incorecte, iar la 23.05 comportamentul său a fost al unui om care nu se poate exprima, aflat în stare de transă. La sfârșitul zilei, generalul Rabin a cerut să fie demis din funcție, dar au prevalat sfaturile mai prudente pentru a se evita o hotărâre drastică.
Un medic i-a pus diagnosticul convenabil și plauzibil de intoxicație cu nicotină. O injecție l-a făăcut pe genral să doarmă până în dimineața zilei de 24.05. După ce s-a odihnit și refăcut, generalul Rabin a fost în stare să-și asume din plin responsabilitățile care îi reveneau. Ofițerii cu responsabilități pe linie de comandă, care privesc cu multă reținere delegarea unora din atribuțiile ce le revin, se expun (ca și cei aflați sub comanda lor) la pericolul oboselii. Mareșalul Montgomery își impusese regula sănătoasă de a se culca devreme. într-o singură ocazie, în timpul crizei de la El Alamein, a fost deranjat în timpul nopții.
Obișnuința lui Montgomery de a dormi regulat și fără tranchilizante este un factor important, pentru că somnul regulat sau stările de agitație datorate medicamentelor prezintă grave inconveniente. Acțiunea rapidă și aparentul efect tonic al unor sedative sau somnifere utilizate pentru a dormi sunt înșelătoare și prejudiciază cele mai importante funcții mentale, pentru că efectele lor persistă între 12 și 24 de ore după administrare. Interzicerea absolută a unor astfel de droguri în cazul piloților ar trebui aplicată și la ofițerii cu mari responsabilități pe linie de comandă, în timpul operațiilor sau în perioadele cu activitate intensă.
Drogurile stimulatoare, de tipul amfetaminelor, cum ar fi benzedrina, au fost în mod selectiv utilzate în cel de-al doilea război mondial ca mijloc de prevenire a oboselii fizice și mentale; la indivizii sensibili și în doze disproporționate, stimulentele pot cauza neliniște, iritabilitate, amețeli și temeri sau, și mai grav, dezorientare, halucinații, convulsii sau comă.
Deși aplicațiile CRUSADER 80 au fost numai niște exerciții prelungite, cu opoziție simulată, relatările privind oboseala au fost tulburătoare. Forțele de sprijin ale trupelor teritoriale britanice au ajuns la epuizare extremă după un marș de 2-3 zile; soldații din trupele de geniu, utilizați la minarea terenului, și-au pierdut energia luptând împotriva oboselii înainte chiar de lupta reală, în timp ce trupele Diviziei 2 blindate americane au trebuit să lupte împotriva „amețelii de zbor” (jet – lag) după un zbor de 14 ore, plecând din Texas, și o deplasare cu autovehiculele pe o distanță de 360 mile până în zona de operații, după aceea primind tot echipamentul prevăzut.
„Amețeala de zbor” depășește limita de apariție a oboselii și stresului, apare după zboruri prelungite numai pe direcția est-vest sau vest-est; afectează indivizi care nu prestează munci fizice și nu sunt privați de somn. După un zbor de șase sau mai multe ore pe această direcție, anumite funcții legate de somn, stare de veghe, activitate cerebrală, consum de oxigen, activitate intestinală și secreție de hormoni și săruri sunt decalate față de ora locală. Cei care refuză să accepte existența unei astfel de boli trebuie să-și amintească că actorii, jucătorii de șah și atleții nu se află în cele mai bune condiții intelectuale și fizice în primele zile după un zbor lung cu avionul. Din păcate, alterările stării psihice, mult diferite de cele bioritmice, nu pot fi detectate cu ușurință. în viața normală de zi cu zi, probabilitatea de a face greșeli, este mai mare la ora trei dimineața, scăzând în timpul zilei și crescând din nou la ora patru după amiaza, după care scade din nou până ân dimineața următoare.
Efectele de zbor îndelungat cu un avion cu reacție, resimțite de organism după un anumit timp, datorate mai ales diferenței de fus orar.
Oboseala este un factor care trebuie luat în considerație cu multă atenție în planificarea acțiunilor militare. Necesitatea unui sistem normal de înlocuire zilnică (ca și cea nocturnă) a comandanților este deja de domeniul trecutului. Pentru ca aceștia să poată munci mai multe ore zilnic într-un ritm epuizant, va trebui să li se asigure, ca și trupelor, o perioadă minimă de trei-patru ore de somn la fiecare 24 de ore. Generalul Rabin nu a fost unica victimă a oboselii, șase ani mai târziu în războiul Yom Kippur, o brigadă a fost nevoiătă să se retragă după trei zile de lupte continue, pentru că mulți ofițeri picau de somn, mai ales cei cu grupa sanguină zero.
Schimbarea comandanților și delegarea atribuțiilor lor unor înlocuitori vin în contradicție cu tradițiile militare, iar unii specialiști militari insistă asupra faptului că ofițerii care îi înlocuiesc pe comandanți în timp ce aceștia se refac trebuie să fie bine antrenați, pregătiți din punct de vedere fizic și odihniți, cunoscători ai situației militare locale și apoi să conducă acțiunile militare.
Stresul este un cuvânt de care s-a abuzat mult și care a fost definit în diferite moduri. Pentru profesorul Malcom Lader este „rezultatul unui stimul care face să crească activitatea organismului mai rapid decât adaptarea”. Pentru David Mechanic reprezintă „discrepanța dintre cererea din exterior și capacitatea de răspuns a individului”, iar pentru Eduard Gross este „insuficiența metodelor obișnuite de control al amenințărilor”.
Inima și creierul multor bolnavi pot fi tratate prin odihnă și lipsa preocupărilor care le-au cauzat afecțiunea; nu trebuie să li se precizeze bolnavilor, cu necesitate că sunt condamnați să treaă în rezervă, să fie reformați sau că se află într-o stare de invaliditate permanentă. Generalul Lauris Norstad, care a suferit un atac de cord în 1961, la mijlocul mandatului său de comandat suprem al trupelor aliate din Europa, a fost autorizat să-și continue serviciul până la sfârșitul mandatului, ceea ce reprezintă un exemplu încurajator în sensul celor afirmate anterior.
La un ofițer inferior, cu un mai mare coeficient de activități fizice, analiza sângelui poate detecta stresul chiar atunci când omul pare a fi într-o stare normală. O analiză biochimică, efectuată în marina americană asupra personalului din echipele de distrugeri subacvatice, a demonstrat că mărimea inițială a cantității de acid uric în sânge era asociată cu o puternică motivație în îndeplinirea noilor misiuni, promptitudine, anxietate și atenție în timp ce în perioadele de odihnă indicele de acid uric în sânge era scăzut.
Investigarea nivelului de hormoni și substanțe chimice din organism și analiza encefalogramei, corespunzătoare momentelor de stres, pot furniza importante informații pentru planificarea cantității de muncă ce trebuie să revină grupurilor selecționate, expuse la un stres deosebit.
Consecințele psihologice ale unui stres fizic și mental extrem trebuie să fie studiate în vederea pregătirii militarilor portughezi pentru a face față posibilelor orori și durității interogatoriilor, precum și condițiilor execrabile din lagărele de prizonieri. Nu trebuie să fie o surpriză faptul că supraviețuitorii lagărelor de concentrare, slăbiți de foame, de lipsă de somn, torturați, supuși lunci grele, infectați de boli și sub permanenta amenințare cu moartea, prezintă, după ce au fost eliberați, memorie slabă, lipsa puterii de concentrare și intelect scăzut, în afară de anxietate, depresie și sentiment de culpabilitate. Prizonierii americani din Vietnam au simțit că privațiunile de ordin senzorial din celulele izolate reprezentau un stres mult mai greu de suportat, dar erau încredințați că antrenamentul, vârsta pe care o aveau (majoritatea în jur de 30 de ani), pregătirea fiziă și mentală specifică pot garanta cele mai bune rezultate și o recuperare completă.
Această disfuncțiune se concretizează prin:
reacție inadecvată a celulelor nervoase la excitații puternice;
dezorganizarea stărilor afective predominând emoțiile negative;
are loc creșterea presiunii sanguine, au loc modificări în compoziția chimică și hormonală a sângelui;
scade puterea de concentrare și controlul atenției;
se îngustează zonele de percepție;
apar greutăți în aprecieri, evaluări și emiterea unor judecăți;
mișcările ies de sub controlul psihicului, a conștiinței și devin impulsive și dezordonate.
Președintele Roosevelt a spus în 1933, în primul său discurs prezidențial: „Singurul lucru de care trebuie să ne fie frică este teama propriu-zisă, teama fără nume, fără motiv și fără justificare, care însă paralizează, necesitând un mare efort pentru a transforma regresul în înaintare.” Roosevelt ar fi putut să adauge că ne temem nu numai de necunoscut, ci și, fără motiv, de ceea ce ni s-ar putea întâmpla. Sentimentul de teamă este, de cele mai multe ori, irațional, și ceea ce nu ne produce teamă poate fi, de departe, mult mai periculos. Multe persoane se tem de război, deși aparent nu le este frică de mortea teribilă și prelungită cauzată de efectele tutunului și alcoolului.
Teama, ca asociere emotivă între lașitate și dezonoare, se leagă, în special, de câmpul de luptă. Este evident că apare și în timp de pace dar, în acest caz, descrisă în termeni mai puțin duri, pe care societatea îi acceptă mai ușor. Suntem preocupați, dar nu speriați, decrizele de la locul de muncă sau din familie; avem fobii dar nu teamă, de spațiile deschise sau închise, de ascensoare, de murdărie și promiscuitate, de infecții și în sfâșit de circumstanțe care ar putea fi înspăimântătoare.
Neliniștea și teama sunt induse de senzația de insecuritate și pericol determinate de imposibilitatea analizării pe deplin a situației. Ca stare emoțională, neliniștea precede îndeplinirea misiunilor ce implică răspundere și care ar putea afecta integritatea psihică și fizică. Teama poate căpăta un caracter pronunțat în situația când militarul nu dispune de suficiente cunoștințe în domeniu sau condițiile de noapte accentuează dificultatea de apreciere corectă a pericolului. Dacă riscul și pericolul sunt mari, atunci emoția de teamă se tranformă în stare de alarmă psihică. Perioada de întuneric amplifică aceste stări emoționale generând în cazuri deosebite spaimă, ca reacție emoțională necondiționată. Anumite zgomote, sunete sunt interpretate ca factori ce pun în pericol integritatea personală, dacă nu este recunoscută sursa generatoare.
Sensul negativ al emoției de teamă apare în mod deosebit atunci când luptătorul este dominat de instinctul de conservare. Necontrolat, acest instinct duce la apariția fricii sau a panicii, conduce la paralizia proceselor psihice și pierderea controlului individului asupra sa.
Tratarea exhaustivă a acestui subiect este dificilă datorită faptului că fenomenele de care ne ocupăm nu pot fi studiate separat, căci fac parte dintr-un „sistem de factori aflați în continuă interacțiune, supuși unor modificări, în mare parte imprevizibile”.
Astfel iminența unei acțiuni de luptă provoacă teamă și prejudiciază odihna trupelor din cauza nervozității și necesității de a se pregăti: militarii obosesc repede; capacitatea de luptă și încrederea le sunt afectate.
Întunericul influențează în diferite moduri psihicul și fizicul luptătorilor . El afectează numeroase zone ale creierului, mai ales simțurile (văz, auz dar și miros și pipăit); are influență enormă asupra sistemului nervos central și vegetativ și asupra aparatului locomotor.
Vigoarea fizică este absolut necesară soldaților care vor lupta noaptea, nu numai pentru ducerea la bun sfârșit a acțiunilor de luptă, care pot ajunge până la lupta corp la corp, ci și pentru a învinge, încă de la început, creșterea oboselii, care se produce inevitabil. Lipsa luminii stânjenește mișcarea în teren; micile ridicături de teren, gropile, pietrele, băltoacele, pasul greșit și alte accidente sunt greu de evitat și fac înaintarea, atât pe jos, cât și cu autovehiculele, foarte anevoioasă.
Noaptea somnul tinde să pună stăpânire pe organism, tensiunea psihică limitează posibilitățile simțurilor, mușchii sunt continuu alertați pentru a face față neprevăzutului. Orice incident, cât de mic, provoacă corpului uman o neașteptată și puternică reacție. Toate acestea au ca rezultat instalarea rapidă a oboselii. Numai un soldat cu o bună condiție fizică poate suporta și domina aceste inconveniente, fiind astfel capabil să-și îndeplinească în mod eficient misiunea și având cele mai multe posibilități de supraviețuire.
Fizicul și psihicul omului sunt intim relaționate, un psihic bun fiind asigurat de un trup sănătos și odihnit. Dar chiar asupra persoanelor sănătoase din punct de vedere fizic, condițiile din timpul nopții au o mare influență psihologică. întunericul stimulează imaginația, suprasolicită sistemul nervos, creând sentimentul de nesiguranță, de lipsă de apărare care pot duce la panică.
Tensiunea emoțională este atât de puternică încât soldatul se lasă cu ușurință pradă îndoielilor și nehotărârii, reacțiile lui devin imprevizibile. Acestui aspect trebuie să i se acorde o atenție specială; pentru a se găsi remediile necesare, importanța și efectele sale trebuie cunoscute în profunzime atât pentru o funcțonare în condiții de normalitate cât și pentru situații intens solicitante .
Astfel , în condiții normale, nevoia de a dormi variază de la mai puțin de șase ore la mai mult de nouă ore. 2% din oameni au nevoie de cinci ore de somn, iar alți 2% de zece ore. Nu se cunosc date privind persoane care să doarmă regulat mai puțin de patru ore. Durata medie a somnului în condiții norma le este de 7,5 – 8 ore; tinerii (20 – 39 ani) au nevoie de o jumătate de oră în plus față de persoanele de 40 – 59 de ani. Factorii care conduc la creșterea nevoii de a dormi sunt numeroși: muncă fizică îndelungată, schimbarea ocupației, perioade de stres puternic, stări depresive etc. În caz de război, pot apărea cu ușurință toți acești factori, în mod disparat sau concomitent.
Comandanții trebuie să facă eforturi pentru a păstra contactul cu subordonații și a-i informa cât mai bine. Ordinele trebuie să fie mai bine explicate, cu toate detaliile privind legăturile, unitățile vecine, sprijinul etc.. Astfel, soldatul înțelege sensul acțiunii sale în mijlocul unei echipe, al unei unități din care face parte, pe care o apără și care, la rândul ei, îl protejează. Se relevă o dată mai mult, necesitatea unei instruiri perfecte în ceea ce privește folosirea corespunzătoare a mijloacelor și coordonarea acțiunilor pe timpul nopții.
Nevoii subiective mai mari de a dormi i se contrapune, în acest caz posibilitatea mult redusă de a se odihni. Nesatisfacerea nevoii de a dormi se manifestă în comportament și în activitatea depusă sub formă de iritabilitate, oboseală, apatie, lipsă de concentrare și scăderea memoriei imediate (capacitatea de a reține stimuli abia percepuți, ceea ce se refletă mai mult în erori prin omisiune decât prin greșeli de execuție, importante mai ales pentru comandanți). În schimb forța fizică rămâne mai mult sau mai puțin neschimbată până la nivelele extreme de privațiune de somn.
Cinci ore reprezintă timpul minim indispensabil pentru ca un individ să-și poată menține eficiența și încrederea în sine la un nivel acceptabil; însă acest ritm nu poate fi menținut mult timp nici cu medicamente sau alte mijloace, nici prin antrenament. După maximum 48 – 72 ore, deficitul de somn devine un factor de mare importanță pentru desfășurarea luptei. În afară de scăderea numărului orelor de somn, oboseala este favorizată și de desincronizarea ritmului zi/noapte. Ca și alte procese biologice (de exemplu secreția de hormoni), somnul este un proces ritmic cu o perioadă de aproximativ 24 de ore. în condiții normale, el este relaționat cu ciclul temperaturii corporale, cu care este sincronizat de un factor extern: alternarea zi/noapte (lumină soare/întuneric). Situații speciale, cum ar fi munca în schimburi sau iluminatul artificial permanent, provoacă o desincronizare a acestor două ritmuri, care poate afecta starea de sănătate, mai ales la indivizii predispuși la aceasta. La muncitorii din schimbul III, somnul din timpul zilei este mai scurt cu o treime decât cel din timpul zilei. Aceasta se datorește fie faptului că adorm greu, fie că se trezesc mai repede. Munca în schimbul de noapte poate fi mai bine suportată dacă muncitorul are posibilitatea să doarmă puțin (1 – 3 ore) în timpul nopții, ceea ce reduce mult din perturbarea ritmului zi/noapte.
Atenția scade în mod considerabil în jurul orei 03.00 iar perioada dintre orele 24.00 și 04.00 prezintă riscul unor grave accidente. Este greu de apreciat cât timp pot fi folosite trupele fără să se odihnească. Rezistența lor depinde de un complex de factori (intensitatea luptei, moralul, calitățile comandanților, consistența hranei, clima, terenul). Se știe că inamicul atacă fără oprire, zi și noapte, cu o mare putere de foc, și că își înlocuiește forțele de front la fiecare patru zile. Această perioadă de timp, care înlocuiește efortul militarului la limita extremă a energiei sale, reprezintă și pentru armata elvețiană o limită maximă a duratei de folosire.
Experiențele pe voluntari supuși unei perioade de privațiuni de somn cuprinse între 30 și 200 de ore au evidențiat faptul că apar tulburări ale activității psihice, uneori asemănătoare psihozelor. După 30-60 de ore subiecții devin iritabili, indispuși, scade atenția, apar iluziile optice. După 90 de ore de nesomn apar halucinațiile și idei de persecuție, dezorientare în timp și spațiu, tulburări de vorbire. Animalele împiedicate să doarmă mor după 5-10 zile, prezentând leziuni ale sistemului nervos.
La câteva ore după intrarea în faza de privare de somn, subiectul începe să simtă o stare de somnolență. Pe măsură ce privarea de somn continuă, starea de somnolență se accentuează, înregistrând un maxim între orele 03.00 și 06.00 al dimineții. Apoi în următoarele ore subiectul se simte oarecum mai odihnit. Pe măsură ce timpul înaintează spre după-amiază, starea de somnolență se accentuează din nou; acest ciclu continuă, motivarea de a dormi devenind din ce în ce mai puternică cu trecerea timpului.
Scăderea capacităților fizice și intelectuale datorată lipsei de somn acționează ca un depresiv general al sistemului cerebral activat, ceea ce are ca efect o scădere a „vigilenței cerebrale”. Acesta face ca subiectul să fie mai puțin sensibil la stimulii exteriori, astfel în timpul desfășurării unei activități care presupune vigilență, de exemplu în timpul serviciului de pază, activități de radiolocator, zborului, capacitățile militarului vor fi diminuate, deoarece agerimea sa mintală descrește direct propoprțional cu privarea de somn.
Este interesant de semnalat faptul că majoritatea erorilor săvârșite în timpul activităților ce presupun vigilență sunt mai degrabă de omisiune decât de comitere. Aceasta înseamnă că o manevră a inamicului poate trece neobservată, un avion poate fi identificat incorect, un pilot de avion poate să nu observe un obstacol apărut în calea sa sau un comandant poate să nu reacționeze la o informație de natură critică apărută în timpul procesului de luarea deciziilor, din cauză că informația a fost trecută cu vederea.
Pentru explicarea fenomenului de omisiune s-a emis ipoteza „microsostemului” potrivit căreia trece cu vederea anumite semnale, ca urmare a instalării somnului de scurtă durată. S-a demonstrat faptul că subiecții care participă la un experiment de privare de somn emit în anumite momente niște semnale evidențiate pe o encefalogramă ca fiind identice cu cele emise în timpul somnului.
Alte efecte fizice și psihice ale privării de somn sunt:
scăderea rapidă a atenției care duce la omiterea unor semnale importante;
scăderea capacității de concentrare asupra unor activități pe o perioadă mai lungă și, curând, imposibilitatea distribuirii atenției asupra a două sau mai multe activități;
scăderea capacității de memorare, mai ales privind evenimente recente, ceea ce face dificilă (dacă nu chiar imposibilă asimilarea de informații noi, urmarea unor instrucțiuni sau amintirea unor decizii recente;
încetinirea reacției la instrucțiuni sau evenimente, cu impresia că subiectul lucrează ca în transă;
afectarea puternică a activității de codificare și decodificare, pentru care subiectul are nevoie de tot mai mult timp, activitate care suferă mult și din punct de vedere al corectitudinii;
degradarea capacității de argumentare logică, apar dificultăți de comunicare subiectul având probleme în înțelegerea sau articularea celor mai simple mesaje;
apariția unor stări de depresie, furie și euforie.
Măsura în care aceste efecte își fac apariția depinde și de particularitățile individuale de somn, precum ți de durata privării de somn. Trebuie amintit că privarea de somn se acumulează. Timpul de revenire la normal diferă de la individ la individ.
În tabelul alăturat sunt prezentate perioadele aproximative de timp necesare revenirii după perioade îndelungate de privare de somn.
Lipsa de somn și oboseala vor fi suportate mai bine dacă trupele vor fi mai bine instruite, căci munca depusă pe baza unor mecanisme bine însușite necesită mai puțină atenție și energie.
Necesarul caloric poate fi de până la 10.000 cal/ zi în timpul acțiunilor continue.
Pentru comandanți, somnul este o problemă de importanță deosebită. Mulți comandanți, datorită unui excesiv simț al responsabilității, își asumă sarcini pe care le-ar putea îndeplini cu ușurință subalternii lor. Această atitudine poate fi expresia lipsei de încredere față de aceștia, fapt care influențează în mod negativ coeziunea și eficiența grupului.
Alterarea capacității de a aprecia realitatea, observată în cazul generalului Rabin, poate duce, după șase zile, la manifestări psihopatologice reversibile mai grave,cum ar fi halucinațiile.
Importante progrese înregistrate de tehnica modernă ne obligă să luăm în considerare, faptul că, în viitor luptele pe timp de noapte își vor spori numărul, confruntările desfășurându-se atât ziua cât și noaptea.
Desigur, lupta pe timp de noapte va constitui întotdeauna o gravă perturbare. întreruperea ritmului biologic normal stare de veghe somn și privarea de somn vor avea o serie de efecte printre care se numără: reducerea posibilităților fizice, scăderea capacităților intelectuale și a rezistenței morale. Este necesar ca aceste limitări să fie bine cunoscute și să se recurgă la mijloace adecvate de luptă împotriva oboselii și pentru susținerea morală știut fiind că unul dintre principalii inamici ai soldatului este reprezentat de această oboseală.
Specific vieții militare este faptul că desfășurarea activităților de instruire și a acțiunilor de luptă au loc atât ziua cât și noaptea, indiferent de condițiile meteorologice și de teren sub presiunea prezenței pericolului asupra vieții și integrității corporale. Prin acest specific are loc tulburarea ciclurilor biologice, schimbarea succesiunii perioadelor de activitate și de repaus care produc modificări ale constantelor fiziologice în sensul accentuării oboselii și a stresului de luptă.
Într-un experiment efectuat pe tinerii militari cu media de vârstă de 29 de ani care aveau de efectuat ședințe de trageri atât ziua cât și noaptea s-au constatat modificări biochimice și emoționale pronunțate pe durata a 25 de ore. În alt experiment desfășurat pe durata a 72 de ore pentru a se urmări efectele privațiunii de somn asupra unui lot de militari cu media de vârstă de 56 ani, reacțiile emoționale au fost de mai mică intensitate dar spre sfârșitul perioadei studiate apar modificări importante de ordin biochimic.
Efectele privațiunii de somn asupra activității nocturne sunt amplificate de factori specifici: vizibilitate redusă, zgomotele ce par amplificate în raport cu fondul sonor, semnificația modificată a stimulilor din mediu.
Desigur lupta pe timp de noapte va constitui intotdeauna o gravă perturbare.Întreruperea ritmului biologic normal,stare de veghe/somn și privarea de somn vor avea o serie de efecte printre care se numără:reducerea posibilităților fizice,scăderea capacităților intelectuale și a rezistenței morale.Este necesar ca aceste limitări să fie bine cunoscute și să recurgă la mijloace adecvate deluptă împotriva oboselii și pentru susținerea morală știut fiind faptul că unul dintre principalii inamici ai soldatului poate fi oboseala.
Corpul omenesc funcționează după „un orar”care reglează atât anumite procese fiziologice,cât și somnul.aceste procese au o apariție ciclică și sunt în mod obișnuit denumite ciclu diurn (ciclu zi / noapte).Din punct de vedere psihologic,organismul este influențat de ciclu diurn în mai multe feluri.Temperatura corpului atinge un maxim între orele 17.00 și 23.00 și un mnim între orele 03.00 și 06.00.Activitatea intelectuală atinge de asemenea un maxim între orele 12.0 și21.00 șiun minim intre orele 03.00 și06.00.
Prelungirea în timp a activității nocturne împreună cu acțiunea unor agenți stresori, chiar dacă sunt de scurtă durată, produce oboseala operațională manifestată prin depresie, apatie, epuizare, neliniște și iritabilitate. Pe fondul reducerii timpului de somn necesar, variabil în anumite limite de la individ la individ, sarcinile obișnuite de muncă dar mai ales cele complexe de luptă, care solicită procesele superioarede gândire, memorie, atenție susținută, devin epuizante. Chiar dacă există un anumit grad de antrenament la deprivarea de somn, după îndeplinirea misiunii este necesară recuperarea resurselor psihofiziologice prin alocarea unei perioade de refacere.
Cercetările asupra funcționalității psihicului militarilor în condiții de noapte sau de vizibilitate scăzută și disconfort ambiental la acțiunea agenților agresivi nu poate fi studiată în laborator până la limitele ei din considerente etice. Pe de altă parte, condițiile naturale sunt deseori mai solicitante iar limitele rezistenței umane sunt deseori împinse până la extrem de voință, de capacitatea omului de a mobiliza energiile interne prin efort voluntar.
Multitudinea semnalelor din mediu solicită intens organismul și psihicul ca funție a materiei superior organizate. Somnul, asociat perioadei de întuneric a ciclului zi-noapte, devine astfel indispensabil în refacerea fizică și psihică. Dacă starea de veghe este caracterizată prin activism și luciditate a psihicului, somnul este starea organismului în care reacțiile adaptative superioare, reacțiile senzorio-motorii față de mediul fizico-social se reduc până la dispariție.
Senzația de însingurare și de neîmplinire,rămîne la fel una din influențele întunericului . Se știe că omul intră în relație cu mediul în mod necesar și exclusiv prin intermediul organelor senzoriale; dintre acestea, cel mai important este văzul, ale cărui posibilități scad mai mult în timpul nopții, pentru că începând de la nivelul trei de luminozitate, formele sunt aproape imperceptibile. Dar soldatul trebuie să stăpânească, să controleze sau, cel puțin, să cunoască circumstanțele sau situația în care se mișcă (teren, inamic, mediu) ceea ce este, evident, dificil, căci, drept consecință a scăderii acuității vizuale, nu mai poate intra în legătură cu mediul. Este vorba, deci, de un defect organic, care împiedică omul să stăpânească în mod direct mediul, făcând dificilă acțiunea. De la analizatorul senzorial de bază nu avem informații, nu vedem, suntem izolați.
Așadar, întunericul nopții îi va da soldatului o intensă senzație de neîmplinire. În același timp, se va produce o dublă descurajare morală: descurajarea ca urmare a sentimentului difuz de neîmplinire a ființei și descurajarea reală datorată lipsei de control a mediului. Aceasta se va manifesta prin reducerea atât de necesarei securități și încrederii în sine a soldatului.
Faptul că acțiunile de cercetare, deplasările de teren și tragerile se execută cu mare dificultate atrage după sine scăderea vigilenței și coeziunii. Se poate afirma că a nu vedea bine înseamnă a nu putea prevedea și preveni, cerințe indispensabile securității în luptă. În ceea ce privește faptul de a nu te putea deplasa în condiții normale cu care epti obișnuit, aceasta face imposibilă rapiditatea pe posibilele direcții de atac sau de retragere.
Posibilitatea de a preveni îi oferă individului ocazia să se pregătească pentru acțiune, iar pentru faptul de a putea ataca sau, dacă este cazul, de a se retrage din luptă îi oferă siguranța că va dobândi victoria sau, cel puțin, de a se retrage din luptă, că se va putea „conserva”. În lipsa acestor factori, senzația de neputință care se instalează, provoacă teamă și panică, datorită instinctului de conservare.
Noaptea cu caracteristicile sale, stimulează imaginația militarului care este singur, izolat de ceilalți, cu sufletul plin de dorințe, neliniști sau temeri.
Mediul natural de activitate a omului nu este noaptea. întunericul copleșește, terorizează, provocând apariția unor imagini inconștiente, cu caracter sumbru, care impresionează, chiar dacă o fac într-o formă difuză și ca „fundal”. Aceste temeri, mai mult sau mai puțin difuze, aceste imagini ale morții, dezolării, abandonării și nesiguranței, pe care întunericul și liniștea le provoacă, sunt proiectate asupra mediului înconjurător, de data aceasta sub forma unor imagini sau senzații concrete, cu aspect material sau real.
Pentru că este întuneric, soldatul își poate imagina apărând inamici acolo unde se produce cel mai mic joc de umbre și pentru că este liniște profundă își poate imagina pași, voci sau mișcări datorate unor simple pale de vânt. Noaptea oferă teren favorabil acestor creații imaginare.
Mediul difuz, pe de o parte, și starea sufletească, pe de alta, sunt cele două fapte (unul extern și altul intern) care stimulează imaginația; astfel, în lupta pe timp de noapte, la un moment dat, un soldat înspăimântat poate deschide repede focul împotriva unor inamici imaginari, ceea ce produce o reacție similară în lanț la camarazii săi, dând naștere unei lupte în „gol”, ale cărei unice consecințe sunt consumul de muniție și demascarea propriilor poziții.
Este evidentă deci, apariția unei stări permanente de tensiune emoțională care se transmite de la psihic spre somatic instalând la soldat oboseala. Se știe că prin intermediul sistemului nervos neurovegetativ (simpatic-parasimpatic), starea emoțională duce la alterarea echilibrului corporal și astfel alături de inevitabila oboseală apar la soldați stângăcii și erori de natură psihică, care pot avea efecte fatale.
Față de realitatea psihică oferită de lupta pe timp de noapte, este ușor de evidențiat necesitatea absolută a unei metodice și continue pregătiri, având ca scop final adaptarea soldatului la mediul nocturn și formarea unor deprinderi necesare orientării, în mod spontan, în acest mediu.
Tocmai de aceea, în anumite armate moderne, pregătirii pentru lupta pe timp de noapte i se acordă 40% din timpul avut la dispoziție
În concluzie, psihicul uman, al militarului în general dar și în situația particulară de a acționa în condiții de noapte, se află într-o relație permanentă cu mediul și variabilele constante sau întâmplătoare generate de acesta. Personalitatea individuală nuanțează discriminarea și trăirea intensă a acestor stimuli. Trăirile afective interioare și acțiunea energizantă, mobilizatoare a voinței, motivarea și automotivarea își găsesc reflectarea în comportamente și atitudini.
Evidențierea particularităților influențării psihicului militarilor pet imp de noapte a evidențiat necesitatea unei foarte bune pregătiri a militarilor , pentru care o responsabilitate aparte o are comandantul de subunitate ,aspecte ce vor fi prezentate în ultimul capitol al lucrării .
CAPITOLUL III
ACTIVITATEA COMANDANTULUI DE SUBUNITATE PENTRU FORMAREA LA MILITARI A CALITĂȚILOR NECESARE DUCERII ACȚIUNILOR PE TIMP DE NOAPTE
3.1.LOCUL ȘI ROLUL COMANDANTULUI DE SUBUNITATE
În cele mai multe studii consacrate actului de comandă, mai recent managementului militar, figura centrală, „eroul” acțiunii a fost și rămâne comandantul (șeful), liderul militar sau managerul. Firesc, de vreme ce el răspunde juridic și moral de tot ceea ce se întâmplă în organizația militară, de activitatea și rezultatele acesteia.
Până aici, nimic deosebit, numai că la o analiză mai atentă observăm cu surprindere că se prezintă cel mai adesea statutul și rolul său, numeroasele sale calități de ordin intelectual, fizic și psihomoral, exigențele și atitudinile comportamentale în plan profesional, familial și social, în general dimensiunile personalității sale ca ale unui personaj solitar, ca și cum el ar decide și ar acționa de unul singur. Greșit, sau cel puțin unilateral pusă problema, deoarece „subiectul” nostru nu se află într-o asemenea ipostază, nu a fost și nu este izolat, ci acționează într-un câmp relațional dat, într-un subsistem de conducere, având în jurul său subordonați , șefi și alți colegi lideri .
Subliniem că analiza activității conducătorului militar, în strânsă legătură și determinare cu ceea ce posedă subsistemul de conducere pornește de la principiul arhicunoscut și respectat de orice armată, cel al unității de comandă, care presupune responsabilitatea unică a șefului a grupului pe care-l conduce .
Tocmai pentru a preveni a posibilă interpretare greșită, în numele nu știu cărui principiu al conducerii colective (comanda, ca și răspunderea, e unică, chiar dacă apelează la gândirea, la forța și experiențea grupului) sau al percepției faptului că, de vreme ce acționează într-un grup, se decide într-o echipă, răspunderea s-ar putea disipa și ea, s-ar putea transfera de pe umerii comandantului pe cei ai tuturor. Nu, ea nu se împarte, nu se risipește nici atunci când se deleagă anumite sarcini; prerogativele deciziei, ale comenzii și responsabilității actului de conducere sunt riguros precizate în regulamentele militare și trebuie respectate ca atare. Ceea ce dorim noi să demonstrăm este faptul că, atât în pregătirea viitorilor comandanți militari, cât și în analiza comportamentului și performanțelor acestora, nu trebuie omisă în nici o împrejurare, „variabila situațională”, cum se spune în limbaj sociologic, contextul concret existent, dată de numărul și calitatea subordonaților, de eficiență, de capacitatea și de motivațiile lor, de climatul psihosocial existent. Deci, în fapt, lucrul cu și în cadrul unei „echipe” concrete.
Nu calitățile în sine, fie ele cât de numeroase și situate la limita superioară a valorii lor, nu disponibilitățile, aptitudinile, atitudinile și alte reurse ale comandantului decid performanțele în actul managerial, ci flerul, intuiția și priceperea de a le utiliza în contextul dat, în raport cu ceea ce dispune în plan uman, material și tehnic.
Pentru a-și merita numele și a răspunde rațiunii de a fi, subunitatea trebuie să se manifeste omogen și unitar, ca un microgrup ce reprezintă mai mult decât o simplă însumare sau juxtapunere a indivizilor. Prin urmare, ce atribute conferă calitatea de echipă ?
Asemenea note pot constitui și indicii cu relevanță despre valoarea echipei și totodată pot sugera direcțiile de efort pentru a obține o structură de comandă viabilă. Prin existența acestor factori, dar și a altora, acest subsistem se poate dovedi, tocmai prin organizarea sa internă, formală și informală, sintalitatea sa, o formațiune funcțională, de reală trebuință oricărui șef, pentru a-și îndeplini atribuțiile de conducere.
Din analiza acestor trăsături se degajă o concluzie de ordin practic, și anume: caracteristicile enunțate nu sunt un dat, ceva preexistent, nu apar de la sine prin simpla activitate în comun a câtorva oameni. Ele sunt, și trebuie să fie, rodul unor preocupări conștiente, deliberate, de a parcurge drumul de la un grup de persoane care îndeplinesc niște sarcini la unul care exercită, nu doar alături, ci împreună, o anume activitate, animate de aceleași convingeri, valori, de criterii, standarde, și de motivații, ca o autentică echipă, care prin însăși definiția termenului presupune coeziune, afectivitate împărtășită, încredere și respect reciproc, compatibilitate psihologică, până la plăcerea de a fi și a lucra împreună.
Și dacă echipa nu este un epifenomen, ci o rezultantă, o stare de spirit și un mod de acțiune – convergent și performant – efectul comuniunii de convingeri, de scopuri și de așteptări, al stabilității membrilor ei, atunci cineva are responsabilitatea de a o crea și a o menține într-un asemenea registru de exprimare: coezivă, solidară, promptă și pragmatică. Desigur că această sarcină îi revine șefului, el fiind în fapt cel mai interesat să aibă în subordinea sa un grup omogen, stabil, capabil să provoace și să imprime un anume curs evenimentelor, nu doar să răspundă la ele, să acționeze pentru ca ordinele sale, misiunile ce le încredințează să fie îndeplinite.
Iată de ce considerăm necesar să semnalăm, din multitudinea de aspecte ce le implică formarea, consolidarea sau dezvoltarea subunității pe traiectoria devenirii și transformării sale într-o echipă omogenă și eficace de luptă , câteva probleme care, soluționate corect, previn disfuncțiile și risipa de energii și de timp.
Dacă nu se înțelege că inclusiv prietenia, relațiile mai apropiate, dacă nu se păstrează în limitele corectitudinii și nu se folosesc tocmai pentru a-l ajuta pe cel numit să conducă sau se utilizează în scopuri personale acestea pot destructura echipa , pot genera stări conflictuale și de tensiune .
De aceea, cunoașterea și acceptarea reciprocă cooperarea activă și acțiunea comună, responsabilă, asigurarea omogenității și a unui climat propice conlucrării vor constitui obiective esențiale de realiyat . Mai mult, ele se vor amplifica în situația în care șeful va manifesta apropiere și încredere doar în așa-ziși „oameni ai lui” și va ține la distanță sau chiar îi va marginaliza și îi va defavoriza, într-un fel sau altul, pe ceilalți.
Subunitatea , o dată constituită din punctul de vedere al așezării militarilor, al raporturilor dintre membrii săi, nu-și conservă în virtutea inerției calitățile ce o definesc. Se cere acționat constant, atât din partea șefului, cât și în partea celorlalți componenți ai subunității. De aici apare și nevoia de a conștientiza tipul de conduită, de atitudine și modalitățile de implicare ale comandantului pentru a menține performanța în cadrul subunității. Și aceasta din simplul motiv că, oricât de capabil, de bine intenționat, de harnic și de întreprinzător ar fi un comandant , singur nu poate soluționa problemele pe care le implică misiunile subunitații pe care o comandă.
Din perspectiva de mai sus, practica activității din subunități rezultatele unor sondaje și cercetări psihosociologice relevă câteva idei și principii diriguitoare cu pronunțat caracter pragmatic ce pot ajuta comandantul să asigure funcționalitatea echipei , precum:
recunoașterea valorii subordonaților prin prisma rezultatelor concrete obținute, prin raportarea la standardele actuale, prin prevenirea fenomenelor de favoritism, de părtinire și de subiectivism în evaluarea calităților și a rezultatelor muncii;
informarea oportună și deschisă cu toate problemele care privesc evoluția subunității, asigurarea unei comunicări ascendente și descendente constante și cu un conținut util îndeplinirii sarcinilor;
acceptarea și stimularea spiritului critic, evidențierea promptă și publică a ideilor și a propunerilor subordonaților
anihilarea la timp a eventualelor tendințe de diviyare a subunității pe microgrupuri în sarcini pe diverse motive subiective ale altora; combaterea fenomenelor de intoleranță, de participare și de cooperare formală, de invidie și de egoism;
motivarea constantă a subordonaților prin calitatea actului de comandă ;
De asemenea, pentru a-și evalua corect locul și rolul său, comandantul va trebui ca la anumite intervale de timp să-și pună unele întrebări, ca de pildă: toți subordonații își concentrează eforturile pentru reușita subunității?; comunicarea între membrii subunității este fluentă, deschisă și permanentă?; fiecare membru subunității ajută la realiyarea obiectivelor subunității?; sinceritatea, raporturile oneste, camaraderia și buna credință sunt prezente la toți membrii subunității?; care este reacția, în planul atitudinii și al asumării responsabilităților membrilor subunității atunci când apar dificultăți sau se înregistrează eșecuri? Și lista de întrebări poate fi lărgită. Cert este că în funcție de răspunsurile ce și le va da comandantul va putea desprinde unele concluzii privind ce are de făcut pentru a îmbunătăți stilul și metodele sale de lucru,pentru a ști ce corective se impun pentru ca subunitatea și fiecare subordonat să obțină o pregătire corespunyătoare. „Arta de a conduce – spune F. Foch – nu constă în a gândi și decide în locul și rolul tuturor subordonaților”.
De aceea, socotim că în evantaiul de calități ce-l fac apt pe un ofițer să îndeplinească o funcție de comandă, trebuie să înscriem și capacitatea lui de a uni subunitatea. Numai într-o asemenea ambianță comandantul își poate valorifica propriile capacități și poate asigura condițiile ca și subuordonații săi să-și convertească potențele în realizări meritorii.
Suportul psihologic pentru militari este o problemă care preocupă pe toți liderii militari, indiferent de scara ierarhică pe care se află sau de nuărul oamenilor pe care îi are în subordine .
Ca element constructiv al acțiunilor psihologice, care, la rândul lor sunt o formă de asigurare, și protecție a trupelor, suportul psihologic ce trebuie să “acopere” întreaga diversitate a situațiilor de natură psiho-socială în care acționează militarul ca individ, și subunitățile militare – ca grupuri omogene de indivizi.
După cum este bine știut, sarcina de bază a unui comandant de subunitate este de a comanda structura din subordinea sa și de a o conduce la îndeplinirea misiunii ce i-a fost ordonată. În acest scop, el trebuie să posede un volum bogat de cunoștințe de specialitate și să aibă un nivel ridicat de antrenare. Pe lângă aceasta se impune ca el să aibă cunoștințe minuțioase despre cum trebuie să-și învețe subordonații să-și păstreze în limitele normale o rezistență psiho-fizică și să facă față stresului: despre factorii de stres și sursele acestuia, despre reacțiile la stres ți simptomele care se manifestă în urma acțiunii lui, despre tehnicile ce pot fi utilizate pentru prevenirea și estomparea efectelor psihice negative, despre modul cum trebuie să asigure moralul ridicat și coeziunea subunității sale și nu în ultimul rând despre principiile care trebuie respectate în realizarea suportului psihologic.
Fără a încerca o abordare amănunțită sau o subordonare ierarhică a acestor principii,anexa nr. 2 considerăm că ele trebuie foarte bine cunoscute și promovate de fiecare commandant de subunitate .
Atât aspectele generale cât și principiile acțiunilor pe care le desfășoară comandantul de subunitate rămân valabile și pentru pregătirea și instruirea militarilor pentru acțiuni de luptă pet imp de noapte , la care se adaugă și unele particularități .
Apar astfel particularități ale actuului de comandă pet imp de noapte ,
3.2. Strategii specifice acțiunii comandantului de subunitate
Datele acumulate până în prezent asupra modificărilor psihofiziologice caracteristice stărilor de solicitare psihică intensă, a consecințelor pe care anumite condiții stresante le au asupra capacității de luptă și în general asupra confortului psihic individual, au condus la preconizarea unor mijloace de prevenire a epuizării psihice, de combatere, evitare sau de reducere a efectelor agenților agresivi din mediu.
3.2.1. Modalități și procedeie pe timpul pregătirii acțiunilor de luptă pe timp de noapte
Instrucția și antrenamentul au calitatea de a forma acele capacități necesare unui bun luptător sau specialist. Foarte important rămâne stabilirea unor obiective adecvate misiunilor pet imp de noapte .Apreciem că unele dintre aceste obiective pot fi:
conștientizarea sensului social al existenței proprii și a celorlalți;
formarea atitudinilor, convingerillor, a valorilor personale prin antrenamente intensive în condiții de noapte, vizibilitate redusă și condiții meteo grele;
dezvoltarea capacităților de autocontrol cognitiv, afectiv, volițional prin motivare și automotivare în perspectiva depășirii greutăților amplificate de lipsa de vizibilitate și privațiunea de somn;
formarea imaginii de sine, dezvoltarea capacității de autocunoaștere și autoapreciere, a capacității de evaluare a diferitelor situații concrete prin plasarea militarului în cadrul specific acțiunilor de luptă, simulând cât mai multe situații ale câmpului de acțiune;
dezvoltarea capacităților de a controla, de a influența și convinge partenerii de acțiune prin rulaj la comandă, activități metodice și practice de organizare și conducere a secvențelor de instruire sau chiar a exercițiului practic;
formarea și maturizarea orientrilor valorice, a capacităților de alegere, decizie și orientare de sine și pe ceilalți;
formarea și perfecționarea deprinderilor psihice necesare folosirii cu randament optim a tehnicii și armamentului din dotare, pet imp de noapte .
Există de asemenea și o serie de măsuri ce pot fi adoptate de comandantul de subunitate care diminuează posibilitatea apariției starilor psihice negative și care trebuie să figureze în agenda fiecărui comandant.
Considerăm că acestea pot fi clasificate după tipul de desfășurare în următoarele trei grupe: înainte ,pe timpul și după ducerea acțiunilor de luptă pet timp de noapte .
Pentru prima perioadă o importanță o are conferirea unei structuri funcțioale subunității. Comandanții trebuie să vegheze formarea unei colectivități închegate care nu trebuie tulburată .
La fel de importantă ca această structură organizatorică este și organizarea, din punct de vedere social, a militarilor. Aceștia trebuie să se știe din vedere și după nume, să-și cunoască aptitudinile și părțile slabe.
Grupa, plutonul și unitatea militară sunt „casa”, „căminul” militarului. Numai dacă se simte bine acolo și știe că se poate baza pe ceilalți dacă este familiarizat cu subunitatea respectivă atunci militarii se simt în siguranță din punct de vederee social .Această siguranță îi diminuează teama în contextul ororilor războiului și ale amplificării acestora determinate de condițiile din timpul nopții .
Apreciem că fiecare commandant de subunitate trebuie să se afle mereu în contact cu militarii din subordine pe care trebuie să îi conducă, grație autorității cu care este investit .
Procesul de conducere neîntrerupt nu presupune, în nici un caz, că militarii trebuie „ținuți în frâu”. Subordonații trebuie să cunoască tot timpul intenția clară a comandanților lor, deoarece numai astfel aceștia pot acționa în comun în toate situațiile. Nimeni nu mai este raportat doar sie însuși, ci se simte integrat în cadrul unității militare respective. Rezultatul va fi încrederea în puterea colectivă și reducerea spaimei de a fi lăsați singuri, la voia întâmplării.
– Informare permanentă. Militarul vrea, poate și trebuie să știe pentru ce își pune viața în joc și care este situația. Pentru aceasta trebuie lămurit pe înțelesul său fără a înfrumuseța lucrurile sau a moraliza.
Informarea trebuie să se facă regulat, la anumite intervale de timp, pentru ca militarii să nu stea tot timpul în așteptarea unor noi rapoarte privind situația de luptă sau să ia orice informație drept prevestire unei noi nenorociri.
Trebuie comunicate numai faptele dovedite. Dacă nu există evenimente noi, chiar și acest lucru trebuie să se anunțe la intervale regulate de timp. Orice informație echivocă subminează încrederea și stimulează teama.
– Înzestrarea, instruirea, aprovizionarea, asistența medicală și psihologică. Pentru dominarea sentimentului de teamă, pentru a lupta împotriva amenințării este nevoie de un grup antrenat,de un spirit nobil, de armament și mijloace de luptă adecvate.
Măsurile pentru sănătatea corporală și pentru o stare psihică stabilă a militarilor, trebuie să figureze constant în planurile de pregătire. Serviciul medical trebuie organizat, în condiții de luptă începând de la comandant și până la ultimul militar. Echipamentul trebuie să poată fi uscat sau schimbat. În condiții de arșiță trebuie să existe suficient ceai, iar pe vreme geroasă militarilor trebuie să li se dea posibilitatea să se încălzească. Sun Tzi spunea acum 2000 de ani: „Un bun general, se îngrijește de militarii săi ca de proprii copii, iar aceștia îl urmează pretutindeni”.
Deoarece teama se poate repercuta serios asupra capacității de luptă și desfășurării luptei, fiecare comandant trebuie să țină seama de teamă, în considerațiile sale legate de tactica și tehnica ducerii acțiunilor de luptă. Dacă în luarea deciziilor se ține cont de anumite reguli, poate, pe de o parte, scuti militarii de un grad ridicat de teamă, iar pe de altă parte, poate ușura dominarea sentimentului de teamă.
– O acțiune anunțată cu mult timp înainte dă posibilitatea militarilor să fie preocupați de teama lor, mai ales atunci când sunt în așteaptare și sunt inactivi. Acțiunile fixate pe termen scurt, nu numai că îl surprind pe inamic, dar lasă și propriilor militari puțin timp la dispoziție pentru a se mai gândi și la teamă.
Toate armatele sunt capabile să execute acțiuni de luptă în timp de noapte. În felul acesta, noaptea încetează să mai fie perioadă de odihnă prin somn. Dacă îi obligam pe militari să participle la acțiuni de fără întrerupere, aceștia vor fi curând epuizați fizic și psihic, urmând ca a doua sau a treia zi să nu mai fie apți de efort, deoarece nu mai pot opune nici un fel de rezistență sentimentului de teamă.Este nevoie deci de o pregătire cu o solicitare fizică și psihică constantă ,dar care să nu depășească nivelul
– Militarilor nu trebuie să li se promită pauze de odihnă dacă acestea nu vor fi respectate cu strictețe. Punerea în alarmă a unor militari extenuați, abia pregătiți să se odihnească, poate avea urmări catastrofale. Odată încordarea lor diminuată, devin ținte ușoare pentru teamă.
– Militarii trebuie motivați să știe să știe unde ar putea întâlni inamicul pătruns în pozițiile proprii; deoarece au început să se destindă psihic și să-și refacă starea fizică, un contact neașteptat cu inamicul îi face să-și piardă pe loc cumpătul.
– Pe timpul pregătirii dar mai ales cel al exercițiilor și aplicațiilor tactice ,trebuie păstrată cea mai desăvârșită ordine. O organizare clară și o infrastructură care funcționează sunt elementele importante ce întăresc încrederea în puterea colectivă a propriei trupe. În timpul nopții, în condiții de ceață sau vizibilitate redusă în teren, trebuie ordonată și rezolvată o organizarea clară. De ea depinde succesul acțiunii, pentru că cei care se abat de la această regulă devin ușor victime ale sentimentului de teamă.
– După îndeplinirea misiunii sau atingerea obiectivului stabilit, militarii sunt epuizați fizic și psihic. De aceea comandantul trebuie să îi învețe pe militari ca întâi să se pregătească pentru luptă și apoi să se odihnească. Militarii nu se pot odihni decât după ce li s-a încredințat o nouă misiune, un nou loc și li s-a asigurat liniștea. Nesiguranța și neîncrederea împiedică odihna.
Pot fi construite în cadrul subunităților momente care să provoace teama prin : zvonurile și crearea unui sentiment de nesiguranță se poate astfel verifica dacă militarii sunt zgârciți la vorbă, greu accesibil, iar dacă se hotărăsc să vorbească, o fac pentru a reclama sau protesta .
Dacă există astfel de indicii, comandantul trebuie să intervină neîntârziat. Nici el nu are voie să se „contamineze” și să se piardă într-o asemenea situație. Nu trebuie să lase să i se vadă propriile temeri, griji sau îndoieli. Comandantul trebuie să facă tot ceea ce, pe de o parte, stimulează încrederea colectivă în forțele proprii și, pe de alta, consolidează încrederea în el, ca șef.
În acest scop, comandantul trebuie să arate militarilor că este calm și hotărât. Totodată, are obligația să-și informeze oamenii , nu trebuie să treacă sub tăcere dificultățile de înfruntat, dar trebuiue să arate cum s-a gândit să schimbe situația amenințătoare.
Își fac cunoscute intențiile prin ordine clare și precise, subliniate de gesturi ferme și prin exemplu. Odată situația dificilă depășită, va întrebuința anumite metode, pentru a diminua, în continuare, sentimentul de teamă.
Din analiza făcută rezultă că între teamă și procesul de conducere există o condiționare reciprocă. Această influență reciprocă este foarte importantă în viața militară și nu trebuie deloc neglijată. În acest sens, Clousewitz sublinia: „Pericolul în război ține de fricțiunile caracteristicile acestuia; o cunoaștere a lui este absolut necesară în slujba adevărului și de aceea i se acordă atenția”
Previziunile pe care le fac specialiștii militari în legătură cu dimensiunile și intensitatea eventualelor conflicte militare au ca trăsătură comună aprecierea că, pe lângă consumul uriaș de resurse materiale și financiare, acestea se vor caracteriza și printr-un consum de energie psihică determinat de gradul sporit de de intelectualizare a câmpului de luptă modern, de ritmul ridicat și neîntrerupt al acțiunilor, și, mai ales, de marea înărcătură emoțională generată de “greutatea” și precizia loviturilor militare.
Dacă în privința necesarului tehnic, material și financiar sunt stabilite principii, norme și metodologii complexe de asigurare, întrebuințare și întreținere, în problemele fondului uman considerăm că este necesar să se operează cu indicatori ce semnifică îndeosebi dimensiunile calitative cum sunt: cuantumurile de cunoștințe și deprinderi ;cerințele fizice și biologice etc. și mai puțin cele de ordin cantitativ.
Necesitatea pregătirii psihice a efectivelor este conștientizată la toate nivelurile și, din cele mai multe puncte de vedere, aceasta se realizează. Amintim în acest sens că prin instrucție se poate acumula cunoștințe și se formează deprinderi specifice domeniului militar, posibile numai prin activarea unor mecanisme psihice complexe. Este o activitate foarte importantă dar care reprezintă doar începutul unui proces mai larg care, din acest punct, se ramifică în mai multe direcții având ca finalitate, formarea unui luptător complet, capabil să ducă acțiuni de luptă eficiente în situații complexe. Se știe că orice efort pentru a rezolva o problemă sau un conflict, cu atât mai mult ducerea unei acțiuni de luptă, generează stări de încordare psihică și fizică, pune organismul în stări de tensiune exprimate prin disconfort, stres, teamă etc. în general are loc o puternică activare a structurilor psihosomatice ale organismului care duce la creșterea bruscă a consumului de energie, ce îl poate epuiza pe om chiar înainte ca el să se angajeze în îndeplinirea misiunilor sau să nu aibă resurse pentru a le duce până la capăt.
Această situație poate fi depășită dacă un militar va avea forța psihică necesară pentru a se raporta corect la realitatea luptei și pentru a se adapta la cerințele acesteia. Aprecierea pornește de la principiul fundamental conform căruia psihicul uman realizează relaționarea cu mediul și asigură susținerea afectiv-energetică a acțiunilor, pentru o perioadă mai mare sau mai mică în funcție de disponibilitatea individului respectiv.
Din cele relevate rezultă că pregătirea psihică este intrinsecă instrucțeipentru luptă. Atunci când transmitem cunoștințe sau formăm deprinderi, când dezvoltăm atitudini sau șlefuim caractere, când întărim rezistența la efort susținut sau ameliorăm trăiri afective, desfășurăm acțiuni de pregătire psihică.
Pregătirea psihică se desfășoară în cadrul pregătirii pentru luptă rezolvând, de regulă, nevoile legate de însușirea și aplicarea cu eficiență ridicată a cunoștințelor și deprinderilor militare, precum și de menținere a stabilității psihice în situațiile complexe ale câmpului de luptă modern. în consecință, obiectivele pregătirii pentru luptă nu sunt suficiente, întrucât pregătirea psihică ar deveni implicită și nu se va putea urmări măsura în care se îndeplinesc deziderate de această natură.
Obiectivele psihometrice vizează pregătirea militarilor și se referă la cunoașterea psihicului (structuri, procese, produse) a grupurilor umane, precum și la metoda formării deprinderilor, creșterea sensibilității senzoriale și perceptive, dezvoltării gândirii și întăririi coeziunii subunităților.
Obiectivele pentru rezistența și stabilitatea psihică vizează întregul efectiv și se referă la acțiuni de dezvoltare și de întărire accentuare a structurilor și proceselor psihice în vederea raportării și adaptării în timp scurt la condițiile speciale ale mediului ambiant, precum și la cele de viață în care se duc activitățile militare. Organizarea și desfășurarea unor acțiuni specifice pentru îndeplinirea obiectivelor amintite, trebuie să se aibă în vedere caracteristicile câmpului de luptă modern, presiunile psihice pe care le generează și impactul acestora asupra capacităților psihofizice a luptătorului.
În acest sens se vor întreprinde acțiuni pentru: identificarea limitelor psihofiziologice ale organismului militarilor, optimizarea proceselor cognitiv-infirmaționale (capacitatea de recepționare, stocare și prelucrare a informațiilor), în condiții de suprasolicitare informațională, asigurarea mobilizării maximale a resurselor psiho-energetice prin activarea structurilor motivațional-afective și volitive, corelarea rezistenței psihice cu rezistența fizică, formarea mentalității de învingător. Acțiunile vor fi cu precădere practic-aplicative dar și teoretice, și se pot desfășura prin crearea unor momente psihologice a unor incidente critice și jocuri de rol ,prin realizarea unor studii de caz sau desfășurarea unor exerciții în vederea automatizării compotamentelor regulamentare de executare a diverselor operații precum și prin exersarea unor tehnici simple de control ale stresului.
Pregătirea psihică a efectivelor este o activitate complexă care solicită în afara cunoștințelor de specialitate, imaginație, creativitate și, în mod deosebit dorința de a munci pentru îndeplinirea obiectivelor acestei noi dimensiuni a războiului modern, este de fapt ceea ce se cere tuturor care au răspunderi în pregătirea militară.
3.2.2. Gestionarea psihicului militarilor pe timpul îndeplinirii misiunilor
Competența comandanților, integritatea lor morală, siguranța și precizia în acțiune, încrederea în sine și în subordonați, autocontrolul, capacitatea de a stăpâni evenimentele, de o domina sentimentul de frică, au un rol deosebit de important în menținerea moralului efectivelor și, implicit, în reducerea factorilor stresanți ai câmpului de luptă. Este deci necesar ca toți comandanții să-și mențină capacitatea de acțiune, eficiența, evitând să se expună unor oboseli inutile, odihnindu-se suficient și la nevoie, transferând unele sarcini subalternilor.
Comandantul, în mod deosebit, trebuie să înțeleagă simptomele, efectele și contramăsurile lipsei de somn. Acesta trebuie să se asigure că atât unitatea militară cât și el însuși profită de orice moment favorabil pentru a-și reface forțele.
Oboseala mentală și fizică duc în cele din urmă la stres psihic intens. Somnul este vital pentru fiecare soldat, subofițer sau ofițer, orice încercare intenționată de somn, indiferent cât rezistă subiectul, va duce în timp în mod inevitabil, la o reducere a capacității sale fizice și psihice.
Scăderea capacității fizice și psihice ca urmare a privării de somn poate fi întârziată prin folosirea unor substanțe. De fapt, aceasta este o practică. Cafeaua, ceaiurile și ciocolata conțin cofeină, care acționează ca un stimulent al sistemului cerebral activant și ajută la menținerea atenției.
Amfetamina ajută, de asemenea, la întârzierea instalării efectelor negative, dar are efecte secundare mai grave decât cofeina. De subliniat că sedativele de tipul alcoolului, tranchilizantele și somniferele trebuie evitate deoarece tind să întârzie adaptarea diurnă.
Menținerea și ridicarea nivelului stării moral – psihologice a trupelor și a rezistenței fizice depind deci în mare măsură de exemplul personal al comandaților. Nu întâmplător în multe armate s-a format și este unanim acceptat principiul potrivit căruia un comandant de subunitate trebuie să ceară subordonaților să îndeplinească acele misiuni pe care el însuși le poate îndeplini. Cunoscând condițiile care provoacă stări de stres, trăiri emoționale negative, comandanții pot stabili măsuri de influențare pozitivă, de amplificare a capacităților moral-volitive ale comandanților.
Fermitatea comandantului în darea și asigurarea executării ordinelor, legătura continuă cu subordonații, calmul, autocontrolul sunt calități care exercită influență pozitivă, îi ajută pe militari să îndeplinească misiunile. Comportarea comandantului în război capătă rezonanțe din cele mai complexe, unele chiar mai greu de bănuit la prima vedere. De la comandant militarii învață să iubească să fie curajoși, disciplinați, credincioși juramântului față de țară. În orice situație s-ar afla, ofițerul trebuie să insufle subordonaților încrederea în forțele lor, să le transmită hotărârea și certitudinea asupra succesului.
Orice acțiune de luptă, cât de bine gândită, planificată și preătită ar fi,
își are neprevăzuturile și ricurile ei. De aici decurge una din marile calități ale comandantului, cu deosebită forță de înrâurire – inclusiv în planul prevenirii efectelor negative ale stresului – curajul de a-și asuma riscuri, înțelegând prin aceasta întreprinderea unor acțiuni temerare, neașteptate pentru agresor. Desigur, îndrăzneala nu trebuie să fie sinonimă cu nesăbuința. Din premisa că în război numai cine riscă poate câștiga, nu trebuie să se tragă concluzii false pentru organizarea acăiunilor de luptă. Ignorarea componentelor situației, a cadrului general existent, cu evenimentele sale principale, atitudinea aventuristă, lipsită de răspundere, au consecințe grave ca și tendința opusă, de a evita cu orice preț riscul, care undeva este sinonim cu a nu acționa. Analiza situației, organizarea luptei, studierea factorilor și împrejurărilor implicate în construirea stărilor de spirit, totul trebuie făcut cu temeinicie; comandantul are datoria să călăuzească după principiul: pierderi minime, avantaje maxime. Numai în situațiile extreme, aparent fără ieșire, comandantul trebuie să accepte soluții cu o doză crescută de risc. Dar și în asemenea împrejurări, sub presiunea acută a timpului, totuși acțiunile se cer gândite, curajos și inteligent concepute, pentru a asigura succesul cu pierderi umane și materiale cât mai mici posibil.
Experiența tutror conflictelor militare mai vechi sau mai noi relevă că, în acțiunea de prevenire a fricii și a panicii, un rol deosebit de important îl reprezintă, sintetic exprimate, următoarele elemente: exemplul personal al ofițerului, conducerea cu fermitate a subunităților, informarea oportună a trupelor asupra situației din zonă, a măsurilor de protecție ce trebuie să le ia, a acțiunilor necesare în vederea contracarării forțelor agresoare; o susținută activitate educativă pentru dezvoltarea sentimentului patriotic, pentru cultivarea simțământului datoriei, adoptarea de măsuri energice pentru contracararea zvonurilor și a propagandei inamice, organizarea și conducerea acțiunilor de luptă în așa măsură încât să facă posibilă prevenirea oboselii fizice și psihice premature a oamenilor, adoptarea de măsuri corespunzătoare pentru pregătirea celor ce intră pentru prima oară în luptă, depistarea și izolarea la timp a acelor militari cu o structură psihofiziologică labilă, cu tendințe sau manifestări comportamentale aberante, angajarea permanentă a luptătorilor în activități care-i solicită, evitându-se pe cât posibil momentele de expectativă fără nici o explicație de așteptare îndelungată.
Combaterea propagandei agresorului, informarea la timp cuvenit a militarilor asupra misiunilor ce urmează a fi executate, asupra valorii și acțiunii probabile ale inamicului, transmiterea de date referitoare la situațiile nou apărute în dinamica luptei, prevenirea efectelor zvonurilor reduc dimensiunile necunoscutului, a stărilor de incertitudine dintr-o situație sau alta contribuie la diminuarea rezonanței emoționale, a stărilor de stres. De aceea comandatul are obligația să se preocupe constant de menținerea unui moral ridicat în rândul subordonaților. Iar modalitatea cea mai eficientă în acest scop o constituie asigurarea cunoașterii de către soldat a misiunii sale de luptă, să i se insufle convingerea în dreptatea cauzei pe care o apără, să-l facăăpe deplin încrezător în obținerea victoriei, să aibă cunoștințele și deprinderile necesare pentru a ști cum să lupte cu succes. Nu întâmplător s-a afirmat că dacă rațiunea este dușmanul fricii, atunci necunoașterea este unul din izvoarele ei.
Stăpânirea de sine a comandantului, calmul său, se transmit repede subordonaților, mai ales în moemntele critice de luptă, cînd privirile lor le sunt îndreptate spre comandant și, după cum se comportă el, după cum dă ordine și dispoziții, soldații apreciază gradul de pericol, complexitatea situației de luptă.
Din încrederea și calmul comandantului, subordonații își “trag” energia și crezul în succesul acțiunii, nervozitatea comandantului, dezorientarea, nesiguranța în darea misiunilor pot influența negativ acțiunile subordonaților. Starea psihică a comandantului, echilibrul său, moderația, luciditatea, analiza calmă și de profunzime a tuturor factorilor materiali și spirituali, obiectivi și subiectivi, efortul intelectual de a contura în variante realiste perspectiva derulării acțiunilor neîndoielnic că îți vor pune pecetea pe însăși capacitatea de angajare și comportare a soldaților.
Nevoia de recunoaștere, de apreciere a unei fapte deosebite nu se diminuează cu nimic în luptă, ci, dimpotrivă, pentru unii crește. încurajarea, îndemnul, lauda, aprecierea elogioasă individuală și colectivă, toate îndeplinesc în condiții grele rolul de factori compensatori de regenerare a forțelor fizice și morale. Edificator sub acest aspect ni se pare remarca generalului Eisenhower, comandantul american al forțelor expediționare în Europa, în cartea sa “Cruciadă în Europa”: “Soldatul dorește să fie identificat, vrea să știe dacă suferințele și lipsurile pe care le îndură sunt cunoscute și probabil apreciate de ceilalți. Nimic nu-i face mai multă plăcere decât să găsească o mențiune favorabilă în presă despre propriul său batalion sau propria sa divizie. Atunci când totul se acoperă sub o umbrelă impersonală, soldatului i se răpește această satisfacție.” De unde și nevoia ca fiecare comandant să stăpânească și să utilizeze complexul sistem de motivare și stimulare a activităților militarilor.
În învingerea stresului, scopul principal urmărit va fi nu atât eliminarea lui, cât obținerea stării benefice de “enstres”, pentru împiedicarea instalării stării de tensiune care are efecte negative, cum sunt: diminuarea capacității de analiză, randamentul scăzut în muncă, deprimare și boli cardiovasculare. Pentru prevenirea și învingerea situațiilor stresante atât în timp de pace cât și în caz de război sunt recomandate unele activității cum sunt: exercițiul fizic, regimul alimentar și relaxarea.
Prin programul de pregătire fizică se reușește să se combată cel mai bine starea destres. Exercițiile fizice regulate în aer liber sunt cele mai indicate pentru menținerea unei stări de sănătate, bună dispoziție și capacitate de învingere a stresului. Cardiologii pledează pentru pregătirea fizică care întărește mușchiul inimii și îmbunătățește condițiile fiziologice în general. Indivizii pregătiți fizic sunt mai bine pregătiți psihic în vederea prevenirii combaterii stresului, aceasta întrucât stările psihice se repercutează asupra stării fiziologice a organismului, iar starea fiziologică, la rândul ei, își reîntoarce acțiunea asupra psihicului.
Menținerea greutății în limitele normale și alimentația raională sunt elemente de asemenea importante în lupta împotriva stresului. Greutatea suplimentară solicită intens inima și presiunea arterială. Este important nu numai să se acorde atenția cuvenită regimului alimentar obișnuit, incluzând alimentele hrănitoare, dar trebuie avute în vedere și cantități suplimentare de vitamine.
Inportante sunt și măsurile ce trebuiesc luate pentru întârzierea apariție efectelor individale și colective datorate lipsei de somn (anexa nr. 3).
La Institutul Militar American de Cercetări (A.R.I.) s-au identificat următoarele simptome fizice provocate de privarea de somn: privire în gol, paloare, instabilitate, încetineală în reacții, imposibilitatea înțelegerii explicațiilor, dificultăți în memorarea cifrelor și exprimare, vorbire neclară, deformarea problemelor și mesajelor.
În altă ordine de idei, scăderea capacităților fizice și psihice ca urmare a privării de somn poate fi întârziată prin folosirea drogurilor. De fapt aceasta este o practică. Câtă vreme pot lucra militarii din posturile de comandă fără cafea? Cafeaua, ceaiurile , ciocolata conțin cofeină. Cofeina acționează ca un stimulent al sistemului cerebral activat și ajută la menținerea atenției.
Cel mai important aspect este scăderea capacității de coordonare psihomotorie. Mișcările mâinilor și picioarelor nu pot fi coordonate; apar manifestări de instabilitate și tremurături. în plus, aceste droguri furnizează o așa-zisă energie falsă, care lasă organismul să ajungă la niveluri periculoase de stres. Un alt drog, amfetamina, ajută la întârzierea instalării efectelor negative, dar are efecte secundare mai grave decât cofeina.
Somnul este vital pentru fiecare soldat, ofițer sau alt cadru; orice încercare de privare intenționată de somn, indiferent de cât rezistă subiectul, va duce la o reducere a capacităților sale fizice și psihice. Comandantul, în mod deosebit, trebuie să înțeleagă simptomele, efectele și contramăsurile lipsei de somn. Acesta trebuie să asigure că atât subunitatea pe care o comandă, cât și el însuși profită de fiecare moment pentru a se odihni.
Se spune că, comandantul de subunitate să fie peste tot, tot timpul și tocmai pentru că el este comandant este invulnerabil. Din nefericire acest lucru nu este adevărat, iar comandantul are și el nevoie de somn, ca orice om obișnuit.
3.2.3.INTERVENȚII SPECIFICE DUPĂ ÎNDEPLINIREA MISIUNII
După îndeplinirea misiunii comandantul de subunitate are obligația de a informa cu exactitate starea de sănătate fizică și psihică a militarilor.
Dacă sunt situații care au dus la apariția unor tulburări psihice pe timpul luptei sau după,aceștia vor fi trimiși de comandant la spitalul de campanie Având în vedere că tulburarea de stres posttraumatic scoate persoana afectată din circuitul existenței normale socio – profesionale și familie ,rezultă importanța asistenței psihiatrice și psihologice ,profilactice și terapeutice .Pentru ceilalți care au încheiat misiunea în picioare va lua măsurile care să ducă la reechilibrarea fizică și psihică la pregătirea unei noi misiuni de luptă .
Este momentul unor discuții mai largi , al unei odihne mai îndelungate și al unei hrane servite în liniște .Își va lua măsuri pentru a se informa cu noutățile care au apărut .Se va îngriji ca noua corespondență adecvată subordonațlor săi să ajungă la destinatari și bineânțeles va face dacă este cazul propuneri de recompense .
Un alt moment important acela al asigurării la timp a soldei militarilor .Verificarea ținutei vestimentare completarea sau înlocuirea acesteia este una din obligațiile comandantului de subunitate .
Deoarece pe parcursul lucrării am mai prezentat anumite aspecte ne oprim aici cu aprecierile privind această problemă .
Având în vedere importanța creării unui climat de încredere și a unei încrederi la fiecare subordonat de către comandantul de subunitate,considerăm că este oportun pentru lucrare precizarea unor aspecte ce vizează acest fenomen .
3.3. Considerații privind FORMAREA ȘI consolidarea încrederii militarilor
Practica războaielor mai noi sau mai vechi, a relevat că depășirea tuturor obstacolelor specifice câmpului de luptă (atât de generate de trăirile interne, cât și de opoziția adversarului) și obținerea victoriei sunt condiționate de sensul sprijinului / suportului amintit care trebuie să fie pozitiv, adică să prevaleze elementele care să stimuleze / activeze resursele fizice și psihice ale luptătorilor și să determine încrederea în forțele proprii, în armament, în camarazi și în comandanți.
Conceptul de încredere, analizat din perspecttiva de mai sus are conotații cu preponderență de natură psihică. Aceasta poate fi un sentiment dar și o atitudine, dacă ne limităm la individ; la nuvelul subunității (grupului uman) conceptul de încredere poate fi descris ca o stare de spirit, ca un mediu favorabil performanței, ca cel mai important element al climatului psiho-moral.
Specialiștii afirmă că pentru a vrea și a putea să lupte, militarul are nevoie de încredere. Constrângerile, manipulările și alte asemenea măsuri pot să destrame foarte repede, în focul luptei, numai relațiile bazate pe încredere pot rezista. Aceste legături sunt fundamentate rațional sau emoțional. Atunci când ne referim la aspectul rațional, avem în vedere relațiile se formează și se consolidează prin transmitere de informații, dialoguri, discuții sau explicații conștiente și de bun simț ele predominând în cazul unor solicitări minore. În cazul relațiilor de încredere fundamentate emoțional, formarea lor nu presupune neapărat conștientul, cât mai ales anumite cerințe, înclinații și sentimente incidentale, ele manifestându-se, îndeosebi, pe măsură ce se intensifică stresul de luptă.
Consolidarea încrederii militarilor, în general, în capacitatea armatei de a învinge orice agresor în particular, este una din misiunile de bază ale structurilor de asigurare psihologică și constă în punerea la dispoziție a informațiilor necesare și suficiente și stimularea acelor relații interumane, care să mențină sentimentul siguranței și de protecție pentru propria persoană și a celor apropiați, precum și dezvoltarea dispoziției interioare de a se angaja și a duce acțiuni de luptă eficiente. S-a constatat că pe timpul luptei, militarului îi este teamă de moarte, mutilare (îndeosebi) și rănire, precum și de izolare socială. Referitor la ultimul aspect, experiența a demonstrat că teama de a pierde protecția grupei, poate deveni chiar mai mare decât teama de inamic .
În continuare, vom încerca să punem în evidență conținutul informațiilor și naturia relațiilor cu incidență asupra formării și consolidării încrederii miulitarilor, ca sentiment / atitudine, dar și ca stare de spirit în subunitate.
Pentru o mai bună înțelegere, vom proceda la câteva delimitări operaționale cu ajutorul cărora să putem explica încrederea din perspectiva scopului pe care ni l-am propus.
Cine determină apariția încrederii, o dezvoltă și o menține la nivelul unor parametrii dezirabili? Răspunsul, care presupune o atentă analiză a locului (izolat, echipă, subunitate), rolului (luptătorul, cu /la o anumită categorie de armament, tehnică), interdependențele (îndeosebi relațiile interumane și de cooperare) și contextul general de cooperare (câmpul de luptă) în care militarul este obligat să acționeze, relevă următoarele dimensiuni ale încrederii:
– conștientizarea capacităților competitive ale propriei persoane;
– percepția relațiilor colegiale ca element de protecție personală;
– percepția calităților armamentului și a tehnicii de luptă din dotare, compatibile cu ale adversarului;
– sesizarea realismului /credibilității comandanților ca element de siguranță și de succes în luptă;
– conștientizarea suficientei capacități competitive a subunităților, unităților și marilor unități în confruntare cu adversarul.
Fiecare dimensiune poate fi descrisă prin intermediul unor indicatori /indici, astfel:
a) capacitățile propriei persoane de a lupta eficient
convingerea că posedă cunoștințele și deprinderile necesare pentru a-l depăși pe adversar
starea bună de sănătate
condiția fizică bună
perceperea suficientei motivații pentru luptă și de a se expune riscurilor acesteia
b) relațiile colegiale stimulative, ca element de protecție personală:
prevalența spiritului de întrajutorare în relațiile din cadrul grupului;
predominanța sentimentului apropierii, al prieteniei;
relațiile cu ceilalți colegi au la bază respectul și aprecierile pozitive reciproce.
c) calitățile armamentului și tehnicii de luptă din dotare:
superioritatea performanțelor tehnico-tactice;
compatibilitatea cu categoriile de armament și tehnică similare ale adversarului;
siguranța în funcționare;
exploatare și întreținere ușoară.
d) realismul /credibilitatea concepției luptei (operației):
receptarea normelor și principiilor folosite ca adecvate situației;
convingerea că are la bază tradițiile de luptă ale armatei române;
conștientizează că scopul și obiectivele urmărite sunt în consens cu interesul național;
constatarea că s-a dovedit eficientă și în confruntările anterioare.
e) competența /credibilitatea comandanților – problemele principale pe care le implică sunt abordate în numărul 3/22 al buletinului „INFOCOM”.
f) capacitatea competitivă a subunităților, unităților și marilor unități din care fac parte militarii, este dimensiunea cea mai complexă, practic corolarul tuturor celor prezentate, întrucât le implică însă nu oricum, ci în exprimarea lor cea mai înaltă
conștientizează că armata are structuri fiabile, mobile, cu mare putere de foc și de izbire;
convingerea că unitățile (marile unități) au comenzi complete cu o mare credibilitate;
constatarea că performanțele și cantitatea de armament și muniție de luptă sunt adecvate scopului și misiunilor de îndeplinit;
convingerea că dispozitivele de luptă (operative) sunt corespunzătoare situației concrete și permit punerea în valoare a tuturor elementelor componente;
receptarea unui climat psiho-moral bun, favorabil performanțelor pozitive, care oferă militarilor sentimentul de protecție în caz de pericol.
În funcție de situație, de nevoile și posibilitățile la dispoziție, pot fi identificați și alți indicatori /indici cu care să se descrie și să se aprecieze dimensiunile încrederii, în vederea unei corecte evaluări a capacității reale de luptă a militarilor, îndeosebi din perspectiva gradului de angajare și a nivelului eficienței eforturilor.
Încrederea militarilor în capacitatea armatei de a învinge orice adversar este, un indicator important în analizele pe care trebue să lr întreprindă comandantul de subunitate. Ca urmare, măsurile pe care le stabilesc comandanții de subunitați pentru potențarea elemenetlor de dispozitiv apreciem că trebuie să cuprindă și pe cele care vizează menținerea /consolidarea încrederii militarilor.
Foarte mulți comandanți și nu numai, în această perioadă când se fundamentează domeniul asigurării psihologice gândesc fie simplist, fie cu o anumită reținere, conținutul acestui tip de acțiune. Ambiguitatea apărută este generată de misterul pe care-l sugerează domeniul agresiunii psihologice, mister întreținut, din anumite considerente /interese, artificiale, dar și mentalitatea păguboasă a unor comandanți potrivit căreia ar trebui să cunoască până la detaliere și să se implice nemijlocit în toate activitățile ce se desfășoară în unitatea pe care o conduc.
În legătură cu conținutul și modalitățile acțiunilor întrebuințate pentru formarea și dezvoltarea încrederii efectivelor, ar fi suficiente următoarele aprecieri:
fiecare indicator semnalat în cadrul dimensiunilor încrederii poate reprezenta o temă de abordat, un obiectiv de atins;
metodele și tehnicile de îndeplinire a obiectivelor stabilite constau în aducerea la cunoștință (prezentare, informare, expunere etc.) și susținerea argumentată (explicare, demonstrare etc.) a principalelor aserțiuni care vizează elementele esențiale de exprimare a capacităților armatei de a duce cu succes operații, acțiuni de luptă;
argumentele folosite să se bazeze pe date, fapte, știri concrete, relevante, ușor de verificat, a căror credibilitate să nu poată fi pusă la îndoială;
între condițiile de eficiență reținem necesitatea identificării corecte a disfuncționalităților și a slăbiciunilor care apar, stabilirea cauzelor reale și a măsurilor adecvate, credibilitatea neafectată în organizarea și desfășurarea nemijlocită a activităților.
Pentru a elimina posibilele neînțelegeri în legătură cu cele relevate sunt necesare câteva precizări: în virtutea principiului unicității comenzii, comandantul are obligația de a organiza și de a conduce nemijlocit întregul demers educațional deci și domeniul asigurării psihologice.De asemenea apreciem că specialistul pe această linie are un rol de a-l consilia pe fiecare commandant de subunitate în legătură cu măsurile ce se impun în vederea prevenirii și eliminării disfuncțiunilor de natură psihologică precum și acela de a pregăti și de a coordona activitatea forțelor și mijloacelor angajate în îndeplinirea măsurilor de asigurare psihologică aprobate de șeful ierarhic superior acestuia .
3.4. TEAMA DE îNTUNERIC ȘI METODE DE
COMBATERE A ACESTEIA ÎN CONDIȚII DE NOAPTE
Teama de întuneric este o problemă mai puțin studiată în literature română de specialitate până în acest moment. Noaptea, cu caracterul ei sumbru,generează și în condiții de pace o anumită emoție. În întunericul nopții s-au „ghicit” întotdeauna mistere, pericole sau amenințări. Întunericul stimulează imaginația, amplifică emoțiile, creează sentimente de neliniște, de nesiguranță, de neputință, culminând uneori cu panică. Jocurile de umbre în liniștea întunericului netezesc terenul unor creații fanteziste bizare cu efect puternic anxiogen.
Noaptea organismul este adesea obosit, în afara ritmului normal de funcționare (diurn), iar funcționarea psihicului este afectată de scăderea semnificativă a informațiilor primite prin cel mai productiv canal senzorial – văzul. Este stânjenită mișcarea în teren ceea ce dezvoltă percepția neputinței de a fugi din fața unor (bănuite) pericole. Organismul este în permanentă alertă și încordare pentru a face față neprevăzutului. Ritmurile circadiene perturbate își spun cuvântul la nivel fiziologic. Organismul este cuprins de somn, eficiența fizică și intelectuală este în scădere. Modificările biochimice ale organismului sunt de natură să scadă eficiența acțiunilor. Adaptarea devine dificilă, presupune efort suplimentar.
În aceste condiții o mare parte din resursele individului sunt consumate pentru contracararea sentimentului de teamă, în detrimentul eficienței acțiunilor ce constituie obiectivul propriu-zis al activității.
Este însă, teama de întuneric un fenomen general, regăsibil la toți militarii , sau un sentiment ce apare accidental doar la unele persoane? Are un caracter normal sau patologic? Se manifestă diferit în medii diferite?
Iată câteva întrebări care ne-au determinat să aplicăm un scurt chestionar unui lot de 90 militari în termen și cu termen redus (40 și respectiv, 50), proveniți atât din mediul rural (37 de militari), cât și din mediul urban (57 militari).
Chestionarul a urmărit să pună în evidență existența sentimentului de teamă de întuneric la militarii din diferite medii, în diferite situații cu probabilitatea ridicată de a fi regăsite pe câmpul de instrucție sau de luptă.
Chestionarul a conținut următoarele șase întrebări cu răspunsuri DA sau NU (simptomatic DA):
1. În general își este teamă de întuneric?
2. Îți este teamă să mergi noaptea singur printr-o pădure întunecoasă?
3. Îți este teamă să mergi noaptea singur pe un câmp pustiu?
4. Îți este teamă să mergi noaptea singur pe o stradă pustie și întunecoasă?
5. Îți este teamă să intri singur într-un subsol întunecos?
6. Acasă îți place să dormi cu lumina aprinsă?
O primă observație ce poate fi făcută în urma analizei răspunsurilor este aceea că teama de întuneric este mai frecvent întâlnită la militarii din mediul rural.
Deși la întrebarea nr. 1 privind teama de întuneric în general doar 18,8% din cei chestionați au răspuns afirmativ, la celelalte întrebări privind teama de întuneric în situații specifice, puternic anxiogene, procentele au fost mai mari.
Astfel, 45,5% dintre cei chestionați se tem să meargă noaptea printr-o pădure (62,1% dintre subiecții din mediul rural și 33,4% dintre cei din mediul urban) ,23,3% dintre subiecți se tem să meargă noaptea pe un câmp pustiu, de asemenea procentul celor din mediu rural fiind mai mare (40,5%) decât al celor din mediul urban (11,32).
O stradă pustie și întunecoasă produce teama a 18,9% dintre cei chestionați, respectiv la 35,1% dintre cei din mediul rural și 7,5% dintre cei din mediul urban.
Una din concluziile care se degajă este aceea că pentru mediul pe care îl cunosc mai mult ,și în care își desfășoară viața militarii au mai multă teamă de întuneric .
Un subsol întunecos este anxiogen pentru 38,9% dintre cei chestionați, respectiv pentru 64,9% dintre cei din mediul rural și 20,7% dintre subiecții proveniți din mediul urban.
Interesant este faptul că și preferința de a dormi cu o lumină de veghe este mai prezentă la subiecții din mediul rural – 21,6% – față de doar 1,8% (un singur caz ce prezenta, dealtfel, nictofobie) la cei din mediul urban.
În graficul de mai jos sunt reprezentate procentele militarilor anxietați de întuneric pe andsamblul eșantionului și pe medii de proveniență, conform condițiilor considerate de fiecare item al chestionarului:
Dimensiunile reduse ale eșantionului au permis intervievarea tuturor subiecților (anterior și ulterior aplicării chestionarului) ceea ce a pus în evidență existența unui singur caz ce prezenta elemente fobice clare. La ceilalți militari ce manifestau sentimentul de teamă de întuneric aceasta avea un caracter difuz, de intensitate medie sau redusă, controlabilă prin resurse compensatorii proprii.
Nu există diferențe semnificative privind incidența sentimentului de teamă față de întuneric între militarii în termen și cei cu termen redus. 56% dintre mlitarii cu termen redus și 60% dintre militarii în termen prezintă teamă de întuneric cel puțin în una din situațiile prevăzute în chestionar.
Dimensiunile reduse ale eșantionului nu au permis extragerea unor concluzii cu privire la diferențele ce ar putea apare între ciclurile de instrucție. Dealtfel, pentru concluzii relevante cu privire la rata (nivelul) desensibilizării la întuneric ar fi necesar un studiu longitudinal pe un lot de militari în termen (sau o serie de militari cu termen redus) pe perioada întregului stagiu militar.
În concluzie:
teama de întuneric este un fenomen permanent, întâlnit la un procent mare de persoane;
teama de întuneric este potențată de singurătate și de situațiile de izolare;
teama de întuneric este mai frecvent întâlnită la militarii ce provin din mediul rural dacât la cei ce provin din mediul urban.
Dată fiind incidența ridicată a fenomenului în rândul militarilor considerăm că este justificată acordarea unei atenții sporite pregătirii pe timp de noapte.
Pentru combaterea sentimentului de teamă determinat de întuneric apeciem că trebuie stability ca obiecti psihologic fundamental ce trebuie să stea în fața celor care organizează activitățile de instrucție pe timp de noapte constituie reducerea stării de anxietate în limite ce permit o bună adaptare și creșterea eficienței acțiunilor prin centrarea efortului pe sarcină. Pentru aceasta, instrucția va trebui să urmărească „tocirea” sensibilității la anumiți stimuli cu potențial anxiogen, iar întunericul este unul dintre aceștia.
Chiar dacă rareori intensitatea sentimentului de teamă de întuneric capătă dimensiuni ce o aprobie de o fobie, ne putem inspira în demersurile noastre pentru desensibilizarea de întuneric din tehnicile de terapie a fobiilor.
Astfel, cea mai la îndemână metodă o constituie desensibilizarea sistematică – metodă prin care teama este învinsă gradual. În speță este vorba de punerea militarului în situații succesive cu potențial anxiogen progresiv: instrucție în grup, începută în amurg și continuată după lăsarea întunericului, instrucție de noapte cu îndeplinirea unor misiuni izolate, instrucție de noapte în condiții deosebite (izolare, surprindere, imitarea atmosferei câmpului de luptă, etc.).
Pentru obișnuirea cu situații complexe cu înalt potențial anxiogen atunci când timpul este insuficient pentru aplicarea unei strategii de instruire ce vizează desensibilizarea sistematică, se poate utiliza o strategie inspirată din tehnica terapeutică denumită “terapie prin implozie” constând în confurntarea militarului cu o situație critică fiind lipsit complet de posibilitatea de fugă sau de abandon și obligându-l să se confrunte cu situația respectivă o perioadă mai mare de timp. La început acest lucru determină o reacție foarte puternică (reacție de urgență) ce solicită intens resursele de adaptare ale individului. După un timp reacția se stinge chiar dacă situația care a produs-o nu s-a modificat, iar teama se diminuează până la dispariție.
Totuși, această metod comportă riscuri, întrucât expunerea bruscă la stimuli puternic aanxiogeni poate provoca la persoanele labile emoțional atacuri de panică. Este necesară o bună cunoaștere a oamenilor, a potențialului lor psihic.
O altă metodă cu caracter mai degrabă complementar o constituie cea inspirată din tehnica modelului. Prin această metodă militarii învață să-și învingă teama prin observarea unor alte persoane aflate în situații pe care ei le consideră înspăimântătoare, persoane ce nu manifestă nici un fel de frică. În acest sens pot fi folosite ședințele demonstrative sau filme de instrucție cu militari ce execută misiuni similare cu cele pe care urmează să le execute militarii cuprinși în procesul de instruire.
Trebuie să facem precizarea că așa cum orice fobie nu apare singură ci într-un context de manifestări anxioase, tot așa teama de întuneric nu se manifestă ca fenomen izolat. Ea este însoțită de alte forme de teamă cum ar fi cea de izolare, de spații închise sau deschise, de boală sau accidente, etc., în combinații diferite ca structură și intensitate de la individ la individ. Ca urmare, demersul de desensibilizare la nivelul individului trebuie proiectat global, astfel încât să vizeze dezvoltarea unui ansamblu de calități psihice ce vor permite desfășurarea de acțiuni militare în situații de mare complexitate în cadrul cărora întunericul este doar unul dintre factorii stresanți. Pe de altă parte, pentru optimizarea demersului, în proiectarea acestuia trebuie să se țină seama de diferențele psihologice individuale.
Totuși această metodă comportă riscuri ,întrucât expunerea bruscă la stimuli puternic anxiogeni poate provoca la persoanele labile emoțional atacuri de panică.Este necesară o bună cunoaștere a oamenilor,a potențialului lor psihic.
Trebuie să facem precizarea că așa cum orice fobie nu apare singură ci intr-un context de manifestări anxioase,tot așa teama de întuneric nu se manifestă ca un fenomen izolat.Ea este însoțită de alte forme de teamă cum ar fi cea de izolare,de spații închise sau deschise,de boală sau accidente,etc.,în conbinații diferite ca structură și intensitate de la individ la individ.Ca urmare ,demersul de desensibilizare la nivelul individului trebuie proiectat global,astfel încât să vizeze dezvoltarea unui ansamblu de calități psihice ce vor permite desfășurarea de acțiuni militare în situații de mare complexitate în cadrul cărora întunericul este doar unul dintre factorii stresanți.Pe de altă parte,pentru optimizarea demersului,în proiectarea acestuia trebuie să se țină seama de diferențele psihologice individuale.
Considerăm astfel că instuirea și formarea militarilor din fiecare subunitate, încă din timp de pace ,pentru a fi în măsură să îndeplinească misiuni de luptă în asemenea situații rămâne o componentă major a instrucței pentru luptă .
PROPUNERI ȘI CONCLUZII
Fiecare acțiune de noapte este o acțiune potențată .La prima vedere un asemenea atac apare deosebit de eficace căci ni-l închipuim pe apărător surprins iar pe atacator binențeles pregătit pentru ceea ce trebuie să se întâmple
Este bine cunoscut faptul că tehnica modernă a revoluționat arta războiului .Arme tot mai performante îl ajută pe luptător să-și îndeplinescă mai bine misiunile . În armatele moderne militarii sunt înzestrai cu aparatură care să le permită surmontarea dezavantajelor luptei pet imp de noapte sau în condiții meteorologice grele . Armament tot mai sofisticat asigură precizia tragerilor cu ajutorul laserelor și elementelor în infraroșu . Au apărut dispozitive de observare pe timp de noapte bazate pe senzori care măresc vizibilitatea până la o mie de ori sau care asigură observarea pe baza detectării căldurii emanate de corpul uman.Tehnica de luptă proiectată și realizată în ultimele domenii au o mare autonomie în funcționare și asigură un grad sporit de confort din punct de vedere al ergonomiei muncii și condițiilor de luptă create pentru militari. La anumite arme și specialități militare tehnica reușește chiar să inducă luptătorilor senmentul siguranței al relativei îndepărtări de pericolul specific războiului- moartea .
Cu toate acestea , oricât de mult s-ar perfecționa însă tehnica , soarta războilui continuă să depindă de luptători și războiul modern presupune existența unor luptători bine pregătiți fizic, mental și moral, dispuși să intre în luptă oricâd , în orice condiții de timp și anotimp, un element peren al războilui fiind curajul luptătorilor .
Militarul iși costruieste motivele iși formulează scopurile în raport cu solicitările comadantului ,cu sarcinile ce decurg din funcția pe care o îndeplinește în subunitate . Militarul reflectă și reproduce în conștiință cerintele mediului ,constată dezechilibrul între posibilitațile de a acționa si solicitările ambianței ,învața să-l depașească ,își reformulează scopurile în raport cu ceea ce a acumulat la un moment dat .
Pentru obtinerea unor performanțe ridicate ,comadanții de subunități trebuie să dezvolte la subordonați un complex motivațional în care motivația extrinsecă sa aiba un loc central ,dar să existe totodata moderat motivatie intrinsecă pozitiva ca sursă suplimentară de stimulare ,în timp ce motivația intrinsecă negativă sa ocupe o poziție marginală ,recurgandu-se la ea doar foarte rar.
Comandantul este cel care orientează pe subordonați în muncă dă ordine repartizează sarcinile ,controlează ,apreciază recmopensa și sanctionează când este cazul .Procesul de conducere mai ales în activitatea militară asigurarea unui climat de muncă optim ,presupun cu necesitate un statut psihosocial ridicat al comandantului .Această circumscrie intrinsec demnitate ,forta ,influenta ,pregatire temeinică și capacitate de conducere ,toate generând subordonarea conștientă,excuția necondiționată .Comandantul trebuie sa fie capabil sa-si adapteze comportamentul în funcție de fiecare imprejurare și de caracteristicile subordonaților și colectivului ,să știe să îmbine exgența cu ingaduința ,atitudinea distanta cu spiritul colegial .
În momentul actual mai mult decat oricând statutul socioprofesional al comandantului cere ca aceștia să fie personalități autentice nu contrafăcute ceea ce înseamnă potential intelectual ridicat ,pregatire temeinică ,caracter și convingeri ,dorință și putință de a conlucra cu oamenii ,de a fi cu ei În trecut era suficient ca un sef să exceleze prin curaj .În prezent evataiul calităților necesare este mult mai larg și accentul trebuie pus îndeosebi pe inteligență și character
Prezența acestor calități ca și a mentalității de învingător rămân direcții esențiale pentru un commandant de subunitate performant și cu atât mai mult pentru conducerea de către acețtia a instrucției pentru luptă și a lptei însăși pet imp de noapte . Apreciem necesitatea înscrierii în documentele ce reglementează proiectarea și desfășurarea instrucției pentru luptă a unor activități concrete mult mai cuprinzătoare în timp și mai variate care să vizeze activități de pregătre pet imp de noapte.
Considerăm că la nivelul fiecărei unități trebuie elaborate programe de pregătire pentru fiecare categorie de instrucție care să se desfășoare pe timp de noapte . În acest sens considerăm că și în procesl de formare al viitorilor ofițeri trebuie mărte orele destinate pregătirii acestora pe timp de noapte .Fundamentarea unor principii stabilirea unor strategii și desfățurarea unor activități de pregătire a fiecărui luptător considerăm că trebuie să devina o prezență permanentă în întregul demers de pregătire psihologică , fizică și mentală a acestora .
ANEXA NR. 1
ANEXA NR.2
ANEXA NR.3
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
*Dicționar de psihologie socială , Editura Militară ,București ,1989.
**Efecte stresante ale câmpului de luptă ,Centrul de Informare și Documentare al Ministerului Apărării Naționale ,Editura Militară ,București ,1990 .
Col.dr.Gheorghe Arădavoaice ,Comandantul și Arta de a conduce ,Editura Sylvi ,București ,2000 .
Col.dr.Gheorghe Arădăvoaice ,Stresul psihic în lupta armată , Editura Academiei de Înalte Studii Militare,București ,1993.
Adler Argon,Cunoasterea omului,Editura Stiintifica,Bucuresti,1991.
Constantin Atanasiu ,Incursiune in psihologia luptei ,Editura Militara,Bucuresti, 1974.
Dumitru Bacinschi ,Meteorologie și climatologie ,Editura de Stat didactică și pedagogică ,București ,1962.
Col. Emil Burbulea și cpt. Teodor Rădulescu ,Pentru o cunoaștere științifică a militarilor ,Editura Militară ,1976.
Alejandro Carablas,Incidentio de la guera nocturna en el combatiente,In:Ejercito,Spania,vol.48,nr.569,iun.1987.
Virgil Ceaușu ,Cunoașterea psihologică și condiția incertitudinii ,Editura Militară ,1978.
Constantin Giurescu ,Istoria pădurii românești ,Editura Ceres ,București ,1975.
Col.dr.Constantin Onișor , Teoria Strategiei Militare ,Editura Academiei de Înalte Studii Militare ,București ,1999.
Mircea Cosma,Gestionarea Stresului psihic de lupta,Editura Academia Fortelor Terestre,Sibiu,2000.
Mircea Cosma,De la geopolitica la geostrategie,Editura Academia Trupelor de Uscat,Sibiu,1999.
Alexandru Cosmovici,Psihologie generală ,Editura Poblirom ,București,1996.
Ilie Crețulescu , Pentru o cauza dreapta in Armata romana in razboiul antihitlerist ,Editura politica ,Bucuresti ,1985.
col (r) Mihai Cucu ,Zonele impadurite si actiunile de lupta ,Editura Militara ,Bucuresti,1983.
Bogdan Dunbrava,Cartea muntilor,Editura Stadion,Bucuresti,1969.
Radu Floru,Stresul psihic ,Editura Enciclopedica Romana,Bucuresti,1974.
col.GeorgeGheorghiu,Actiunile de lupta pe timp de noapte,Editura Militara,Bucuresti,1978.
Eugen Gulian ,Orientarea comportamentului ,în condiții de suprasolicitare ,Editura Academiei,Bucuresti,1969.
Lt.col.Vasile Mihai ,Acțiuni Psihologice ,Editura Antet ,1998 .
Robert Mucchielli,Lexique de la psychology ,Paris,Editura Sociales Francaises,1989.
Tudor Prună, Conștiința de sine ,în :Probleme fundamentale ale psihsologiei,Editura Academiei ,București, 1980.
Mihai Ralea ,Schita unui sistem de psihologie,in Revista de psihologie,nr.4/1964.
Dan Serbanescu,Vointa si educarea ei, Editura Stiintifica si Enciclopedica ,Bucuresti ,1980.
Filaret Sîntion ,Aplicații practice de psihologie militară ,Editura Militară ,București ,1983 .
col.Gheorghe Suman,Muntele spatiu de viata si lupta,Editura Militara,Bucuresti,1990.
Thomas Vanght ,Moralul , al zecelea principiu al ducerii luptei,in Millitary Review ,S.U.A. nr.5,mai 1983.
Alvin Toffler ,Război și antirăzboi , Editura Antet ,București ,1993.
col.dr.Ion Radu-Tomsa,Eul,imaginea de sine si comportamentul in lupta ,Editura Academiei de Inalte Studii Militare,Bucuresti,1999.
Bogdan Tucicov,Climatul psihosocial,in Dictionar de psihologie sociala.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Activitatea Comandantului DE Subunitate Pentru Mentinerea Unei Stari Psihice Corespunzatoare Militarilor (ID: 105795)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.