Activitatea Bancara Retail In Germaniadocx
=== Activitatea bancara retail in Germania ===
Activitatea bancară retail în Germania
Profesor îndrumător: Căpraru Bogdan
Masterand: Iurieț Cosmina Elena
Grupa 2/2
Cuprins
Capitolul 1. Sistemul bancar din Germania…………………………………..2
1.1.Istoric………………………..……………………….………………..3
1.2.Tendințe cu privire la evoluția activității bancare din Germania…….4
Capitolul 2. Activitatea bancară de retail din Germania
2.1. Băncile comerciale
2.2. Băncile de economii
2.3.Băncile landurilor
2.4.Cooperativele de credit
2.5.Instituții bancare specializate
Concluzii
Bibliografie
Capitolul 1. Sistemul bancar din Germania
1. Istoric
Sistemul bancar din Germania a fost caracterizat de o serie de mutații cauzate de reunificarea Germaniei, băncile est-germane au făcut eforturi pentru a forma personalul și pentru modernizare. Până în annul 1958, concurența pe piața bancară s-a situate la limite înguste,deoarece își desfășurau activitatea un număr foarte mic de unități bancare în urma reglementărilor existente. Piața a fost împărțită între grupe de bănci, băncile private furnizau servicii bancare în special firmelor mari și medii. Politica de afaceri, ofertele bancare, cât si comportamentul pieței erau conduse asupra clientelei existente. Clienții utilizau banca doar atunci când aveau nevoie, astfel serviciile bancare nu erau oferite în mod active.
Dezvoltarea sistemului bancar se manifesta sub trei forme diferite:
Formarea de bănci comerciale concentrate;
Dezvoltarea sectorului public al băncilor de economii;
Existinderea unei rețele mai mare de cooperatiste populare.
Aceste trei forme ocupă și astăzi în Germania o poziție importantă, în special acea formă în care se dorește strângerea de depozite care provin din economiile populației,cât și acordarea de credite întreprinzătorilor mai mici.
Datorită unor factori precum creșterea numărului de locuitori în mediul urban, creșterea economiei,dezvoltarea patrimoniului privat, introducerea și dezvoltarea plăților salariilor fără numerar, populația a dezvoltat treptat un interes față de grupurile bancare astfel schimbând frecvent băncile. Datorită acestei modificări s-a produs o schimbare majoră în cadrul băncilor deoarece ,acestea erau obișnuite cu fidelitatea populației.
Datorită unei concurențe mai intense, băncile au fost obligate să se adapteze cerințelor clienților, astfel pentru a atrage cât mai mulți clienți, băncile private au adoptat o nouă imagine și anume ”bănci pentru toată lumea”. Conceptul de bază în guvernarea activităților bancare a devenit universalizarea, băncile germane având permisiunea implicării în activitățile financiare. Activitatea bancară comercială, de investiții, de portofoliu, de asigurare, de afaceri, sunt activități în care se pot implica o bancă ce are logistica necesară.
1.2.Tendințe cu privire la evoluția activității bancare din Germania
Sistemul bancar din Germania se diferențiază cu ajutorul unor tendințe și caracteristici.
Îndemnul spre o mai bună consolidare: sectorul bancar a trecut printr-o perioadă de declin al numărului de instituții de credit de la 2.697 în anul 2001, la un număr de 1.899 în annul 2011. La baza procesului de consolidare din perioada 2001-2011, au stat trei motive importante:
Băncile comerciale au adoptat o strategie de piață mai agresivă, astfel au determinat ca sectorul public să își coordoneze operațiunile astfel încât să se poată proteja în fața acestora;
Criza financiară și cea economică a redus posibilitățile de finanțare pentru băncile mai mici;
Guvernul a încurajat băncile să se unească pentru a putea evita unele preluări din partea unor bănci străine mai puternice.
Competiția în creștere din partea băncilor străine: băncile străine active au crescut semnificativ de la 79 în anul 2001 la 116 în anul 2011, astfel piața germană ajungând un sector atractiv și important.
Un profit scăzut: profitul băncilor germane este mic în comparație cu alte țări din Uniunea Europeană. Profitabilitatea scăzută este data de faptul că majoritatea băncilor nu aderă la principiul maximizării profitului. 60% din băncile gemane sunt bănci cooperatiste, 22% sunt băncile de economii. Peste 80% din băncile germane sunt entități care nu urmăresc o creștere a profitului.
Dezvoltarea rolului băncilor directe cât și altor instituții: băncile directe comunică cu clienții cu ajutorul faxului, internetului, telefonului cât și prin alte metode. Majoritatea clienților utilizează aceste metode de comunicare, astfel băncile directe pot oferi clienților prețuri mai reduse în comparație cu alte bănci.
Ca și exemplu putem lua cea mai mare bancă din Germania care oferă servicii în mod direct, și anume ING DiBA, aceasta a avut o creștere a activelor de la 76.272 milioane de euro în anul 2007, la 96.333 de milioane de euro în anul 2010.
Competiție tot mai mare pe segmenul de retail: în anul 1990, mai multe bănci comerciale germane și-au redus activitățile de retail deoarece doreau să se concentreze pe sectorul corporatist.
Dominanța sistemului bancar din cadrul sistemului financiar în dauna pieței de capital. Structura sistemului bancar este destul de divizată, o influență puternică îl reprezintă sectorul public.
Existența unui număr mai mare de instituții de credit: în annul 2010 existau 1.920 de instituții de credit. Specific majorității sistemelor bancare din Europa și cel german este puțin specializat și funcționează după modelul băncii universal care oferă o multitudine de servicii financiare precum: colectează depozite, oferă servicii de leasing, acordă credite, oferă servicii de asigurare. Instituțiile de credit germane sunt încadrate în diferite categorii, în funcție de specificul cadrului juridic sub care operează și în funcție de natura acționariatului.
Puterea economiei din Germania- în annul 2011 aceasta ocupa locul 4 în clasamentul celor mai puternice econmii ale lumii, având un venit de 25.083 USD pe cap de locuitor.
Figura nr.1 Puterea economiei germane în funcție de PIB
Sursă: http://archive.is/www.finantistii.ro
Tabelul nr. 1 Evoluța numărului de instituții de credit din Germania
Sursă: Deutsche Bundesbank, Monthly Raport
Economiile populației au fost mai mari în Germania în comparație cu alte țări dezvoltate.
10. Față de alte țări ale Uniunii Europene, companiile din Germania se bazează mai mult pe creditele bancare. Deși au apărut o multitudine de modernizări, creditarea bancară rămâne pionul principal în cadrul finanțării externe pentru întreprinderile mici și mijlocii. S-a înregistrat o creștere de 9% în intervalul anilor 2006-2008, privind acordarea de credite companiilor. Creditarea companiilor a suferit o scădere de 0,32% în anul 2009, față de 2008 și cu 1,2% în anul 2010 față de 2009.O particularitate interesantă este reprezentată de rata de creștere a creditelor acordate populației, care este în proporție de aproximativ 43% din totalul creditelor bancare. În perioada 2006-2008 această rată s-a contractat, în 2009 datorită crizei economice trendul s-a inversat. Tendința aceasta sa resimțit și în anul 2010, astfel s-a observat o creștere de 0,67% față de anul precedent.
În urma unei analize asupra topului alcătuit dupa natura activităților băncilor,constatăm o structură eterogenă în cadrul primelor 10 bănci germane în funcție de active fiind prezente atât bănci cooperatiste (DZ Bank AG-Deutsche Zentral-Genossenschaftsbank) cât și bănci ale landurilor (Landesbank Baden-Wuerttemberg, Bayerische Landesbank), băncile comerciale (Deutsche Bank AG, Commerzbank AG).
Tabelul nr.2 Cele mai importante instituții financiare din Germania
Sursa: http://www.relbanks.com/europe/germany
Agenția Federală pentru Supravegherea Serviciilor Financiare (BaFin) supraveghează sectorul bancar german. Începând cu once 2011, BaFin a primit competențe exclusive în reglementarea și supravegherea bancară, iar banca oncent, numită Bundesbank, urmând să aibă acces la datele individuale ale băncilor pentru a facilita analiza macroeconomică.
În iulie 2009, a fost adoptată o lege a ”bad bank” pentru a asigura stabilitatea sectorului bancar. Până in annul 2010 doar Hypo Real Estate Bank și WestLB au aderat la această schema. ”Bad bank” a WesrLB a fost creată la sfârșitul anului 2009, iar în iulie 2010 a fost înființată ”bad bank” a Hypo Real Estate.
Capitolul 2. Activitatea bancară de retail din Germania
Sistemul bancar din Germania este caracterizat printr-o orientare puternică către activitatea bancară de tip universal. Băncile din Germania oferă o gamă largă de tranzacții bancare și financiare, de exemplu cele de retail, asigurări, wholesale.
Din categoria băncilor universal fac parte băncile de economii,băncile comerciale, băncile landurilor,instituțiile de credit cooperative regionale cât și cooperativele de credit care desfășoară activități orientate către clientele de retail.
2.1. Băncile comerciale
Banca oncent a Germaniei, numită Bundesbank, clasifică grupul băncilor comerciale în trei categorii:
Grupul băncilor mari
Sucursalele băncilor străine
Grupul băncilor regionale
Grupul băncilor mari cuprinde: Deutsche Bank AG, UniCredit Bank AG (fosta Bayerische Hypo–und Vereinsbank AG), Deutsche Postbank AG și Commerzbank AG.
În anul 2008, Commerzbank a achiziționat Dresdner Bank, astfel ajunge să formeze cea mai mare bancă din Germania, în ceea ce privește numărul de clienți, un important rival pentru Deutsche Bank, fuziunea a avut loc între a doua și a treia mare bancă din Germania. În anul 2010, Deutsche Bank AG, a achiziționat un pachet de 51,98%, prin intermediu unei oferte publice din acțiunile deținute de Deutsche Postbank AG.
La mijlocul secolului al XIX-lea, bancherii privați nu mai reușeau să satisfacă cerințele din ce în ce mai mari de finanțare ale companiilor industraile, așadar s-au înființat primele bănci germane pe acțiuni. Consolidarea după criza bancară din anii 1930 a dus la emergența a trei bănci dominante: Deutsche Bank (înființată în 1870), Commerzbank (1870) și Dresdner Bank (1872), iar apoi, acestora li se adaugă și Hypo-und Vereinsbank (HVB). La ora actuală, în Germania acest grup își desfășoară activitatea ca bănci de casă ale marilor corporații industrial, caută să-și dezvolte poziția și pe piața de retail, deoarece serviciile bancare și această piață pentru întreprinderile mici și mijlocii rămân sub controlul băncilor publice și sectorul băncilor cooperatiste. O insușire destul de importantă care dă success mai mare băncilor comerciale private din Germania este legătura strânsă dintre activitatea bancară și cea industrial. Din secolul XIX s-au creat legături strânse între băncile universal și întreprinderi: de gestionare a fondurilor,de participații, pe linie de creditare, de emitere de obligațiuni și acțiuni. Băncile dețin un patrimoniu destul de mare sub formă de acțiuni industrial, dar au și voturile persoanelor private care le predau acțiunile spre gestionare, din cauza aceasta băncile au și o putere mare în consiliile de administrație ale întreprinderilor.
Cele patru bănci mari , ca bănci universal, oferă operațiuni de retail, wholesale și investement, însă activitatea lor este concentrată mai mult pe operațiuni de investement banking, de finanțare a firmelor și a comerțului exterior.
Tabelul nr.3 Evoluția indicatorilor de performanță pentru cele mai mari 3 bănci comerciale din Germania în perioada anilor 2007-2010 (mii EUR)
Sursa: Bankscope Database, Thomson DataStream, The Banker Database
Subgrupul băncilor regionale și al altor bănci comerciale are în componența sa toate băncile private de rang secundar și terțiar. Din grupul băncilor comerciale private fac parte și bancherii privați. Aici sunt incluse cele mai vechi bănci germane, cum ar fi, B. Metzler Seel. Sohn&Co. (1674), Sal. Oppenheim & Cie. (1789) și Berenberg Bank (înființată în 1590), având ca activitate principal managementul fondurilor, servicii de investiment banking sau servicii de finanțare corporatiste.
La ora actuală, băncile comerciale private din Germania devin tot mai orientate către activități comerciale, reducând legătura cu sectorul public. Principalele bănci comerciale private( Deutsche Bank și Commerzbank) doresc să ocupe poziția principală în activitatea de investment banking global. Această tendință de internaționalizare este mai puțin accentuată în această perioadă datorită mutațiilor cauzate de criza economică și financiară.
Sucursalele băncilor străine, ocupă o poziție pe piața mai mică înregistrând un număr de 116 unități în anul 2011.
2.2. Băncile de economii
În annul 1771,în Germania a fost înființată prima bancă de economii de către cetățenii filantropi ai Hamburgului, sub forma unei fundații, și principalul scop era Acela de a sprijini obiceiurile de economisire ale muncitorilor cu venituri mici. În annul 1801, a apărut și prima bancă publică care a devenit forma dominant din Germania.
Grupul băncilor publice (DSGV – Deutscher Sparkassen-und Giroverband) este caracterizat prin diferite instituții financiare.:
Băncile landurilor- în această categorie sunt incluse bănci comerciale mari care oferă clienților servicii, și care alte bănci mai mici nu le pot presta;
Băncile locale de economii-sunt bănci specializate în acceptarea de depozite și acordarea de credite la nivel local;
Deutsche Leasing Group-aceasta este o instituție ce furnizează servicii cât și produse de leasing în domeniul imobiliarelor;
Public Insurance Group- se situează pe locul al doilea în categoria asigurărilor din Germania;
DekaBank-este o instituție de investiții specializată a grupului și oferă produse de investiții pentru investitorii privați cât și pentru cei instituționali;
Landesbausparkassen- este o instituție care acordă credite imobiliare.
Tabelul nr.4 Evoluția indicatorilor de performanță pentru cele mai mari 3 bănci de economii din Germania în perioada 2007-2010 (mii EUR)
Sursa: Bankscope Database, Thomson DataStream, The Banker Database
Băncile publice de economii sunt reglementate de legile landurilor în care operează. Legile landurilor obligă băncile de economii să satisfacă cerințele publice pentru promovarea economiilor individuale și să satisfacă cererile de credit din comunitățile locale. Băncile au obligația de a satisface nevoile angajaților, întreprinderilor mici și mijlocii cât și autortăților publice. Potrivit legilor, ca și obiectiv principal nu este acela de maximizare a profitului, deși trebuie să își ducă afacerile spre un sector cu principii economice solide. Pentru a se autofinanța, băncile au nevoie de profit, pentru că municipalitățile, ca și proprietar, rar sunt în poziția de a injecta capital.
Aceste legi nu dau voie băncilor de economii să dețină acțiuni la societățile care nu fac parte din grupul Dsgv, nu au voie nici să se angajeze pe piața de acțiuni cât și pe piața valutară în nume propriu. Băncile locale de economii sunt guvernate pe principiul regionalității, conform căruia le este interzis să opereze în afara ariei locale, pentru a evita competiția dintre ele. În zonele rurale, acest tip de bănci de economii concurează cu băncile cooperatiste, iar în zonele urbane cu sucursale ale băncilor comerciale private.
2.3 Băncile landurilor
Băncile landurilor îndeplinesc trei funcții :
Reprezintă banca de casă a landurilor, acestea oferă servicii de cash management, acordă credite, operațiile fiind refinanțate prin emiterea obligațiunilor ipotecare publice cât și a obligațiunilor sectorului public.
Se manifestă ca și o bancă central peste băncile locale de economii aflate în regiunea lor, astfel acționează ca și o unitate de clearing pentru transferurile interbancare, oferă sprijin băncilor de economii mai mici prin oferirea unor servicii non-standard.
Sunt bănci universal care oferă servicii și produse comerciale și de investiții băncilor locale,clienților publici și unităților nebancare. Pe acest segment acestea concurează cu băncile comerciale private. Guvernele locale și băncile de economii dețin băncile landurilor.
Băncile landurilor au fost create inițial ca girobănci, ca și bănci care aveau ca principal operațiune intermedierea plăților bancare, dar acestea, cu timpul acestea s-au dezvoltat oferind și alte tipuri de operațiuni bancare, inclusiv serviciile bancare internaționale.
Tabelul nr.5 Evoluția indicatorilor a celor 3 mari bănci ale landurilor din Germania în perioada anilor 2007-2010
Sursă: Thomson DataStream, Bankscope Database, The Banker Database
Băncile landurilor germane au fost foarte afectate datorită crizei economice și financiare.
Băncile landurilor au fost înființate și s-au dezvoltat într-o perioadă când piețele financiare nu erau la un stadiu atât de avansat .În primă fază băncile landurilor au funcționat precum băncile centrale pentru băncile de economii, ca bănci ce susțineau proiectele de dezvoltare ,ca bănci de casă pentru guvernele locale.
La cererea Comisiei Europene, garanțiile autorităților pentru aceste instituții au fost eliminate în anul 2005, însă cele în vigoare vor rămâne valabile până în anul 2015.
Această decizie a avut un revers: anumite bănci au dorit să profite de faptul că încă mai beneficiau de garanțiile oferite de autorități pentru a se angaja în activități profitabile,dar și riscante, pentru a construi o rezervă de lichiditate pentru perioada post-garanții.
Băncile landurilor au fost obligate să multiplice beneficiile proprietarilor, renunțând la obiectivele de susținere a sectorului public.
2.4 Cooperativele de credit
În secolul al XIX lea,finanțarea comerțului era principal activitate a bancherilor privați, băncile comerciale aveau ca principal activitate acordarea de credite către întreprinderile din industrie. Cooperativele de credit au fost create cu scopul de a finanța cerințele agricultorilor și meșteșugarilor. Acestea acționează după principiul regionalității, deși nu li s-au impus. Nici acestea nu urmăresc maximizarea profitului, ca și principale surse de finanțare sunt contribuțiile membrilor noi.
Principalul fundament care se află la baza funcționării cooperativelor este acela că economiile celor care depun sunt transferate membrilor cu nevoi de finanțare și profitul este distribuit între membri. O majoritate destul de importantă operează folosind termenii Raiffeisenbanks și Volksbanks.
Prima țară în care au apărut a fost Germania, acestea reprezentând instituții mutuale.
Acest sector este structurat în mai multe grupe. Prima grupă a acestuia este dată de cooperativele de credit care oferă servicii bancare de retail pe plan local. A doua categorie este data de două instituții centrale ale cooperativelor de credit, WGZ Bank și DZ-Bank, acestea furnizează o gamă variată de servicii cooperativelor de credit, se comportă ca instituții de clearing, oferă accesul pe piețele financiare naționale și internaționale, oferă suport pentru managementul pasivelor și pentru funcțiile de back-office.
DZ-Bank este una dintre cele mai mari bănci din Germania, aceasta îndeplinește trei roluri principale: bancă centrală, bancă a corporațiilor și bancă mamă a companiilor care sunt incluse în DZ BANK. Ca și bancă centrală pentru aproximativ 1.000 de bănci cooperatiste locale, DZ Bank proiectează și dezvoltă produse pentru fiecare segment de clientelă al băncilor primare și furnizează lichiditatea acestora.
DZ Bank, este și o bancă corporatistă internațională. Produsele și serviciile acestei bănci sunt structurate în două categorii, finanțe structurale și investment banking. Banca oferă servicii de sindicalizare a creditelor, de finanțare a operațiunilor de export și de import , servicii și produse de tranzacționare pe piața de capital, servicii de consultanță în operațiunile de achizițiet, securizarea activelor.
În sectorul cooperatist mai sunt incluse și două bănci ipotecare, o companie de asigurări, o companie de investiții, o companie de leasing, o companie ce oferă credite de consum, o asociație de credit și construcții, și o companie de leasing.
Tabelul nr.6 Evoluția indicatorilor de performanță pentru cele mai mari 3 bănci cooperatiste din Germania în perioada 2007-2010
Sursa: The Banker Database, Bankscope Database, Thomson DataStream
2.5 Instituții bancare specializate
Băncile ipotecare își finanțează împrumuturile pe care le acordă cu ajutorul emiterii de ogligațiuni și care au ca și bază garanții semnificative de active imobilizate.Ca și scop principal putem spune că este acordarea de credite pe segmental rezidențial și comercial pentru sectorul privat, guvernele locale și pentru stat.
Piața obligațiunilor care sunt emise de bănci este reglementată prin lege, oferind posibilitatea de a emite obligațiuni și altor instituții de credit.
Instituțiile de credit germane pot emite patru tipuri de obligațiuni: obligațiuni publice (Public Pfandbriefe), obligațiuni maritime (Ship Pfandbrief) obligațiuni ipotecare (Mortgage Pfandbriefe),și obligațiuni aviatice (Aircraft Pfandriefe). Ultimul tip de obligațiuni fiind emis numai de către băncile landurilor. Băncile ipotecare pot emite doar trei tipuri de obligațiuni. Obligațiunile care sunt emse în Germaniaau cea mai mare valoare din Europa,iar oblgațiunile care sunt emise de bănci precum Pfandriefe sunt considerate de investitori ca fiind cele mai sigure plasamente.
Tabelul nr.7 Valoarea obligațiunilor emise în Germania în perioada 2005-2010
Sursa: The German Pfandbrief Market, 2011
Sistemul bancar din Germania cuprinde și o bancă de economisire axată pe rețeaua oficiilor poștale, numită Deutsche Postbank, orientată pe atragerea economiilor populației cât și pe operațiuni de plăți.
Concluzii
Sistemul bancar german este caracterizat printr-o puternică orientare către activitatea bancară de tip universal. Din categoria băncilor universal fac parte băncile comerciale (grupul băncilor mari, grupul băncilor regionale și sucursalele băncilor străine), băncile landurilor, băncile de economii, instituțiile de credit cooperative regionale și cooperativele de credit desfășurând ample activități bancare orientate cu precădere către clientele de retail.
O caracteristică foarte importantă a sistemului bancar german precum și a sistemelor financiare o reprezintă rolul dominant al băncilor comerciale care, spre deosebire de bănci specializate din alte țări, se angajează în tot felul de afaceri bancare cum ar fi depozite pe termen scurt și lung, credite pe termen scurt și lung, dobânzi. Situația economică a Germaniei continuă să fie într-o continua dezvoltae față de alte țări, șomajul este menținut la un nivel cat mai mic.
Activele sistemului bancar german erau în valoare de 7.280 miliarde euro la finele lunii iunie a anului 2009, față de un produs intern brut de 2.470 miliarde euro la sfârșitul lui 2010.
În anul 2011, Germania se situ ape locul 4 privind puterea economică.
Profitul este mai scăzut deoarece băncile nu doresc să adere la principiul maximizării profitului. Astfel 60% dintre băncile germane sunt bănci cooperatiste, iar 22% reprezintă băncile de economii..Cu un procent de peste 80% băncile din Germania sunt entități ce nu urmăresc maximizarea profitului.
La sfârșitul anului 2010, existau 1899 de instituții de credit. Specific majorității sistemelor bancare din Europa și cel german este puțin specializat și funcționează după modelul băncii universale care oferă o gamă completă de servicii financiare,precum: gestionează mijloacele de plată, acordă credite, colectează depozite, realizează plasamente în titluri și participații la capitalul întreprinderilor, oferă servicii de leasing, de asigurări, dar și de investment banking. Cu toate acestea, instituțiile de credit din Germania sunt încadrate în diferite categorii, în funcție de specificul cadrului juridic sub care operează și în funcție de natura acționariatului.
Bibliografie
Bogdan Căpraru – Activitatea bancară. Sisteme, operațiuni și preactici, Ed. C.H. Beck, București, 2010
Bogdan Căpraru – Retail banking, Ed. C.H.Beck, București, 2009
Cristi Spulbăr, Mihai Nițoi – Sisteme bancare comparate
Webografie
http://www.bundesbank.de
http://www.economist.com/
http://www.handelsblatt.com/unternehmen/banken-versicherungen/fusion-von-dz-und-wgz-bankgenossenschaftsbanker-fuerchten-jobabbau-seite-3/2980124-3.html
http://www.ase.ro/upcpr/profesori/756/PMTB_cig.pdf
http://www.relbanks.com/europe/germany
https://de.wikipedia.org/wiki/DZ_Bank
https://www.db.com
https://www.frankfurter-sparkasse.de
https://www.ing-diba.de
www.commerzbank.com
http://www.relbanks.com
http://www.svedu.ro/curs/ecpolitica_apl_ms.pdf
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Activitatea Bancara Retail In Germaniadocx (ID: 108701)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
