Activitatea Asistentului Social In Cadrul Directiilor DE Asistenta Sociala

Psihologie

Activitatea Asistentului Social In Cadrul Directiilor DE Asistenta Sociala

Byadmin ianuarie 1, 2024

ACTIVITATEA ASISTENTULUI SOCIAL ÎN CADRUL DIRECȚIILOR DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ

CUPRINS

INTRODUCERE

Prezentarea organizației-gazdă: Direcția de Asistență socială sectorul Ciocana, este o instituție de stat în subordinea Direcției Generale de asistență generală.

Serviciile sociale primare prestate beneficiarilor de către DAS sectorul Ciocana sînt: deservirea la domiciliu a persoanelor solitare; acordarea biletelor de tratament balneo-sanatorial; acordarea prînzurilor gratuite la cantinele sociale; perfectarea anchetelor sociale pentru acordarea ajutoarelor materiale; distribuirea biletelor de călătorie în cadrul statelot membre ale CSI pentru veterani și invalizi de război; acordarea ajutoarelor sub formă de produse alimentare, haine, îmbrăcăminte, medicamente; asigurarea invalizilor cu cărucioare și alt echipament ortopedic; acordarea gratuită a serviciilor de frizerie, cizmărie, spălătorie; acordarea compensației pentru călătorie în transportul urban; compensarea cheltuielilor de deservire cu transport a persoanelor cu dizabilități ale aparatului locomotor; compensarea cheltuielilor legate de organizarea funeraliilor invalizilor și veteranilor de război; acordarea tichetelor pentru protezare dentară gratuită; internarea în azil a invalizilor și pensionarilor singuratici; stabilirea și acordarea ajutoarelor sociale; acordarea diverselor servicii prin intermediul centrelor de zi; organizarea și supravegherea activității colectivelor de grădinari; stabilirea compensației sociale.

În cadrul activității, direcțiile direcționează solicitantul, după caz, servicii de specializare înaltă (cazarea în instituțiile sociale din sub jurisdicția Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei al republicii Moldova) și înaintează demersuri către secțiile de evidență și documentare a populației în vederea acordării scutirilor pentru perfectarea pașaportului cetățeanului Republicii Moldova.

Oportunitatea alegerii obiectului cercetării: Asistența socială, respectiv asistentul social reprezintă unul din cele mai vechi domenii, respectiv este una din cele mai vechi profesii, chiar dacă nu a fost denumită astfel de la început. Este o profesie prin care se intervine atât la nivel individual/personal, cât și în comunitate.

Asistența socială a apărut ca răspuns la nevoile și suferințele umane, iar nevoia socială, și implicit nevoia de asistență socială au existat și vor exista întotdeauna

În Republica Moldova există un șir de factori social-economici care contribuie la sporirea cererii de servicii sociale. Aceștia includ rate înalte de sărăcie și migrație, schimbări demografice și de atitudini culturale. Astăzi, cînd țara se află într-o criză economică, cît și în una ecologică – ambientală, pentru a crea un spațiu social cît mai „sănătos” avem nevoie de intervenție socială.

Asistentul social acordă, cu grijă, atenție și binevoință clientului ajutor social, între ambii stabilindu-se o strînsă cooperare. Astfel, asistentul social poate depista caracteristicile, abilitățile și mediul afectiv primar pînă la momentul de criză socială a clientului; clientul, la rîndul său, află caracteristicile, abilitățile, nivelul de calificare al asistentului social. Asistentul social trebuie „să se coboare” la nivelul clientului și să stabilească în ce constă problema și care sunt cauzele „bolii sociale”. În urma stabilirii problemei asistentul social propune un șir de soluții adecvate pentru tratarea „bolii sociale” a clientului. Decizia trebuie luată din partea clientului, iar asistentul social urmărește care este rezultatul și cum se manifestă clientul în condițiile schimbărilor sociale survenite.

Asistentul social este specialistul care trebuie să intervină și să susțină functionalitatea socială a omului atunci când acesta nu mai știe cum să acceseze noile oportunități pentru a-și rezolva problemele, nu mai identifică resursele, nu știe care sunt cele mai potrivite resurse pentru a-și rezolva problemele, are nevoie ca pentru o perioadă de timp limitată sau nelimitată altcineva să-i preia sarcinile pentru că el nu mai poate să își realizeze obligațiile în societate sau familie, nu știe cum să intre în sisteme în care nu a fost niciodata sau tocmai a iesit din acestea (cum ar fi în cazul pieței muncii), nu știe că trebuie să-și schimbe modelele de funcționare cu unele eficiente, și aici putem continua cu toate aspectele care țin de dezvoltarea socială, coeziunea socială și procesul de creștere a puterii omului de a face față provocărilor sociale și economice.

Obiectul cercetării: Activitatea asistentului social în cadrul direcțiilor de asistență socială – roluri și responsabilitți.

Scopul cercetării: Analiza activității asistentului social din cadrul direcțiilor de asistență socială în contextul măsurilor de protecție socială a populației vulnerabile: indivizi, grupuri, comunități.

Obiectivele cercetării:

Analiza activității asistentului social în cadrul Direcțiilor de AS

Identificarea specificului activității asistentului social din Direcțiile AS

Identificarea cunoașterii activității asistentului social de către populație

Elaborarea chestionarului și aplicarea acestuia

Interpretarea rezultatelor și elaborarea concluziilor, recomandărilor

Ipoteza cercetării: Dacă populația ar cunoaște specificul activității asistentului social, atunci profesia de asistent social ar fi una de valoare.

Metode, procedee și tehnici de cercetare:

Metode teoretice: analiza și sinteza principiilor și teoriilor generale și specifice ale asistenței sociale; metoda ipotetico-deductivă pentru lansarea ipotezelor, interpretarea și explicarea rezultatelor obținute în cercetare.

Metode empirice: experimentul a fost realizat prin utilizarea metodei observației, analizei, generalizării, chestionarului.

Etapele activității de cercetare:

1. Elaborarea obiectivelor și ipotezei

2. Identificarea metodelor cercetării

3. Aplicarea metodelor pentru confirmarea ipotezei

4. Analiza datelor chestionarului

5. Concluzii și recomandări

Baza experimentală a cercetării: Pentru realizarea cercetării a fost selectată Direcția de Asistență socială din sectorul Ciocana mun. Chisinău, pentru identificarea activităților prioritare ale asistentului social și acțiunile acestuia în dezvoltarea serviciilor la nivel de comunitate.

Eșantionul cercetării: 20 de persoane, reprezentanți ai diferitor categorii de populație, ai instituțiilor, structurilor din comunitate (sector Ciocana, mun. Chișinău).

Termeni – cheie: asistent social; comunitate; dezvoltarea capacităților persoanelor; dezvoltare comunitară; garanția drepturilor omului și a justiției; integrarea valorilor umane; interacțiunea teoriei și practicii; intervenția în domeniile unde persoanele interacționează cu mediul său; împuternicirea și liberalizarea oamenilor; lucrul social; rezolvarea problemei în relațiile umane; schimbare socială; servicii sociale primare; sporirea bunăstării.

NOȚIUNI GENERALE DESPRE SISTEMUL DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ

I.1. Sistemul national de asistența socială

Sistemul național de asistență socială reprezintă ansamblul de instituții, măsuri și acțiuni prin care statul, reprezentat de autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale situațiilor care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor sau comunităților. Asistența socială, componentă a sistemului național de protecție socială, cuprinde serviciile sociale și beneficiile sociale acordate în vederea dezvoltării capacităților individuale, de grup sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, creșterea calității vieții și promovarea principiilor de coeziune și incluziune socială [15, p.75].

Asistența socială, ca domeniu profesional, este un construct social, în sensul că ea constituie un complex de contexte, structuri și rețele sociale, indivizi și grupuri care negociază și se influențează reciproc

Asistența socială desemnează un ansamblu de instituții, programe, măsuri, activități profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor, comunităților cu probleme speciale, aflate temporar în dificultate, care, datorită unor motive de natură economică, socio-culturală, biologică sau psihologică, nu au, prin mijloace și eforturi proprii, posibilitatea de a conduce un mod de viață decent [9, p.54].

Prin urmare, scopul asistenței sociale este restabilirea capacității de funcționare normală a persoanelor individuale, grupurilor, comunităților

Orice situație problematică în plan social, presupune, mai ales atunci când este vorba despre necesitățile indivizilor, grupurilor sau comunităților, intervenția asistenților sociali.

Profesia de asistent social are o istorie destul de recentă, în ciuda faptului că serviciile asistențiale s-au dezvoltat, sub o formă sau alta, pe măsura dezvoltării civilizației umane. Asistentul social este centrat pe rezolvarea de probleme și schimbare care desfășoară o activitate complexă și variată: analizează influența factorilor sociali asupra stării de sănătate mentală și a comportamentului uman, acordă consultații privind drepturile și obligațiile asistaților, colaborează cu instituții sau organizații care au obiective similare, participă la elaborarea metodelor și tehnicilor de lucru, propun măsuri de ajutorare sau recuperare. Munca unui lucrător social este aceea de a ajuta oamenii în rezolvarea problemelor legate de situația lor socială sau de viața personală. Asistentul social îndeplinește o misiune socială care are la bază valorile și principiile fundamentale ale profesiei: justiția socială, demnitatea și unicitatea persoanei, integritatea persoanei, autodeterminarea, confidențialitatea, importanța relațiilor interumane, furnizarea serviciilor cu competență și în beneficiul clienților. Exercitarea liberă a profesiei și independența profesională conferă asistentului social dreptul de a acționa și a lua decizii în beneficiul clienților săi și deplina răspundere a acestora.

Asistentul social este un agent al schimbării care acționează în contexte sociale complexe; el nu se limitează la un tip sau altul de ajutorare, ci concepe strategii combinate și, la limită, integrale.

I.2. Generalități privind cadrul serviciilor sociale în Republica Moldova

Există în prezent o variație mare în ceea ce privește definirea serviciilor sociale în general, a celor de asistență socială în special. Această diversitate gravitează însa în jurul unui nucleu comun referitor la finalitatea acestora și anume aceea de a ajuta indivizii, grupurile sau comunitățile să depășească perioadele de dificultate, adaptîndu-se la o viață normală.

Serviciile sociale pot fi definite deci ca programe specializate, activități organizate, tehnici de intervenție socială, metode de identificare a necesităților și tipurilor specifice de disfuncționalități ce apar la nivel societal.

Cu ajutorul acestora, cei in dificultate pot obține condiții minime, necesare unei vieți decente autosuficiente și pot să-și dezvolte propriile capacități și competențe pentru o integrare normală în comunitate [30].

Serviciile de asistență socială se adresează doar acelor indivizi sau grupuri aflate temporar în dificultate. Sistemul de asistență socială cuprinde atît serviciile sociale oferite de instituțiile de stat, cît și de organizațiile private nonguvernamentale sau voluntare. Protejarea acelor categorii defavorizate natural, cum ar fi handicapații, orfanii, văduvele, bătrînii, copiii, săracii, apare ca obiectiv central al prestațiilor de asistență socială, ea orientînd activitatea statului la nivel central și local prin instituții special construite, investite cu autoritate de funcționare în această directție

Sistemul național de asistență socială include doua componente majore: prestațiile de asistență socială și serviciile sociale.

Prestațiile de asistență socială sînt instrumente de realizare a unor obiective sociale de natură d natură distributivă care își propun creșterea bunăstării sociale. Ele reprezinta transferuri financiare care sînt acordate în Republica Moldova persoanelor în baza principiului categorial pe o perioadă determinată și cuprind: indemnizații, alocații sociale, ajutoare sociale, compensații.

Sistemul de asistență socială din R.M. asigură un spectru larg de prestații, fiind adresat unui număr de aproximativ 1,3 milioane personae. În prezent există 15 tipuri de prestații, care sînt reglementate în 16 acte normative și legislative [12, p.11].

Serviciile de asistență socială sînt definite drept instrumente de realizare a unor obiective sociale, de natură redistributivă, care au drept obiectiv creșterea bunăstării sociale [24, p.85].

Serviciile de asistență socială mai sînt definite ca totalitate a serviciilor oferite de către stat populației în mod gratuit sau la un tarif redus În sens larg serviciile de asistență socială desemnează totalitatea serviciilor pe care o comunitate le asigură total sau parțial, pentru toți membrii ei sau pentru segmente particulare care manifestă o nevoie sporită de astfel de servicii. Serviciile de asistență socială se organizează la nivel comunitar in funcție de nevoile identificate, de numarul potențialilor beneficiari, de complexitatea situațiilor de dificultate și de gradul de risc social [8, p. 166].

Serviciile sociale pot fi servicii de asistență socială și servicii de îngrijire social-medicală. Serviciile de asistență socială sînt servicii cu caracter primar și servicii specializate ce se adresează unor probleme particulare, cu instrumente și tehnici de diagnostic și intervenție înalt specializate. Serviciile cu caracter primar au drept scop prevenirea sau limitarea unor situatuții de dificultate sau vulnerabilitate. Serviciile specializate sînt orientate spre menținerea, refacerea sau dezvoltarea capacitaților individuale pentru depășirea unei situații de necesitate socială [6, p.43].

Noțiunea de “servicii sociale” poate fi interpretată în mod diferit în situațiile cînd se are in vedere:

Domeniul general de servicii sociale, infrastructura socială;

Sistemul protecției sociale;

Ajutorul social in contextul serviciului de asistență socială.

Noțiunea “servicii sociale” în sens larg cuprinde domeniile:

învățămînt;

ocrotirea sănătații;

protecție socială;

sport;

organizarea timpului liber;

cultură [11, p.8].

Noțiunea “servicii sociale” în sens îngust presupune serviciile axate pe 8 riscuri sociale, în particular: Boală, Handicap, Bătrinețe, Statut de vaduv / orfan, Familie / copii, Șomaj, Spațiu locativ, Marginalizare socială

Conform clasificării aprobate în Uniunea Europeană noțiunea “servicii sociale” în sens îngust cuprinde:

servicii de ocrotire a sănătații;

servicii de educație preșcolară;

servicii sociale individuale prestate în instituții (de diferit tip) pentru copii, personae în etate, personae cu handicap, alte grupuri de risc social;

servicii de repartizare a spațiului locativ – spațiu locativ social;

servicii de angajare în cîmpul muncii;

servicii de susținere a veniturilor [18, p.59].

În Republica Moldova se prestează urmatoarele tipuri de servicii sociale:

Servicii de ocrotire instituțională se prestează în opt instituții sociale care se află în subordinea Ministerului Protecției Sociale, Familiei și Copilului și sînt destinate copiilor, adulților cu disabilități fizice și / sau mintale și persoanelor în etate [29].

Serviciile sociale comunitare se prestează în 19 aziluri pentru persoane în etate și cu disabilități, 33 centre de reabilitare pentru copii și adulți în dificultate. Putem determina următoarele tipuri de servicii dezvoltate in RM: servicii universale (servicii de planificare familială, de recreare, de îngrijire zilnică în centre comunitare, etc.) ; servicii orientate spre necesitățile speciale ale persoanelor (consiliere parentală și sprijin, consilierea victimilor abuzurilor, centre de sprijin și consiliere a familiilor aflate în situații dificile etc. ); servicii pentru nevoi acute ale copiilor și familiilor, tinerilor, persoanelor în etate – pe termen scurt sau pentru perioade de criză (asistență parentală profesionistă de urgență, pe termen scurt și mediu; centre de plasament temporar pe termen scurt și mediu; centre de zi pentru copii cu necesități speciale, copiii străzii, tineri în situație de risc, persoane în etate etc. ); servicii substitutive de îngrijire a copilului (tutelă / curatelă; adopție; case de tip familial; centre de plasament temporar pentru copii orfani; asistență parentală profesionistă pe termen lung etc. ). Aceste servicii sînt inițiate cu susținerea financiară internațională de autoritățile publice locale, ONG-uri sau în parteneriat și se bazează pe necesitățile comunitații. Există deja o practică națională în acest domeniu, care necesită de a fi evaluată și difuzată în alte regiuni ale țării prin încorporarea ei în politicile sociale din domeniu [26].

Prestarea serviciilor sociale se bazează pe următoarele principii:

a) principiul de asistență socială orientată, care prevede direcționarea prioritară a serviciilor sociale către persoanele/familiile defavorizate, identificate pe baza evaluării necesităților individuale;

b) principiul de centrare pe beneficiar, care prevede adaptarea serviciilor sociale la necesitățile (în proces de schimbare continuă) beneficiarilor pe baza evaluării sistematice a impactului serviciilor asupra situației beneficiarului;

c) principiul de accesibilitate, care prevede asigurarea accesului persoanelor/familiilor defavorizate la toate tipurile de servicii (prin informarea populației despre serviciile sociale existente, dezvoltarea serviciilor sociale noi și amplasarea lor în vecinătatea beneficiarilor), precum și adaptarea lor la necesitățile beneficiarilor;

d) principiul de oportunități egale, care prevede asigurarea dreptului la servicii sociale tuturor persoanelor/familiilor defavorizate în condiții de tratament egal și fără discriminare;

e) principiul de celeritate, care prevede promptitudine în luarea deciziilor cu privire la prestarea serviciilor sociale.

Figura 1. Sistemul de servicii sociale integrate din Republica Moldova

Sursa: [14, p.19].

Din această perspectivă, se cuvine a fi menționată experiența FISM, UNICEF, Every Child, Societății ”Salvați Copiii”, Amici dei Bambini, Caritas-Moldova, Centrului național de prevenire a abuzului față de copii, Centrului de zi ”Speranța” din mun. Chișinău și experiența altor organizații, care au implementat în Republica Moldova un șir de servicii alternative de protecție a persoanelor aflate în dificultate cu participarea activă a comunităților [7, p.15].

În Moldova exista circa 40 de structuri naționale și internaționale, ce oferă servicii de identificare, asistență și protecție a victimelor traficului. Din cauza diversitații serviciilor solicitate, nici o organizație din Moldova nu poate să le asigure pe deplin de sine stătător. Moldova nu are un Centru unic de referire recunoscut pe larg, iar organizațiile antrenate în acordarea serviciilor uneia și aceleeași persoane, nu poartă răspundere una față de alta pentru calitatea și caracterul complet al serviciilor oferite. Servicii de asistență socială victimelor traficului oferă Centrul internațional „”, Centrul pentru Prevenirea Traficului de Femei, Societatea ”Salvați Copiii” Moldova, Consorțiumul Italian de Solidaritate ș.a., care sînt, în special, organizații neguvernamentale și internaționale [28].

I.3. Rolul aisistentului social în acordare serviciilor de asistență socială

Serviciile sociale se acordă la solicitarea persoanei, a familiei acesteia sau a redprezentantului legal în urma semnalării unei situații de nevoie socială de către orice altă persoană, precum și din oficiu.

Procesul de acordare a servicilor sociale presupune următoarele etape principale:

Evaluarea inițială – este efectuată de asistentul social sau de personalul de specialitate cu competențe în domeniul asistenței sociale din cadrul serviciului social. Are drept scop identificarea nevoilor individuale sau de grup, precum și elaborarea planului de intervenție;

Elaborarea planului de intervenție – cuprinde măsurile necesare pentru soluționarea situației de risc social, respectiv acordarea de prestații și servicii sociale, precum și orice alte măsuri prevăzute de dispozițiile legale în vigoare;

Evaluarea complexă – este realizată de echipe pluridisciplinare de specialiști, care în activitatea desfășurată utilizează instrumente și tehnici standardizate, specifice domeniului de activitate. Evaluarea complexă conține următoarele aspecte:

evaluarea capacităților fizice, mintale si senzoriale a nivelului de disfuncție și a abilității de a realiza activitățile de bază ale vieții cotidiene;

evaluarea psihologică și psihiatrică;

evaluarea familiei privind capacitatea acesteia de a asigura condițiile necesare creșterii, îngrijirii și educării copilului;

evaluarea potențialului de integrare a refugiaților și persoanelor care au dobîndit o formă de protecție în condițiile legii;

evaluarea potențialului de integrare a victimelor traficului de personae;

evaluarea posibilităților de integrare familială, de plasament al copilului sau de adopție;

evaluarea gradului de funcționalitate socială;

evaluarea mediuluii fizic și social în care se află persoana;

evaluarea percepției persoanei asupra siguranței, securității și vulnerabilității proprii;

evaluarea motivației persoanei de a beneficia de servicii la domiciliu, în instituții de zi sau rezidențiale;

evaluarea consecințelor care se răsfrîng asupra persoanei în cazul acordării sau neacordării serviciilor de îngrijire;

evaluarea nevoilor sociale și a posibilității asigurării de suport pentru rețeaua informală de îngrijire;

evaluarea percepției proprii privind capacitatea funcțională, performanțele și resursele;

evaluarea capacității rețelei informale de a acorda servicii sociale;

evaluarea serviciilor sociale disponibile, precum și a modului în care acestea pot răspunde necesităților persoanei [2, p.87].

Elaborarea planului individualizat de asistență și îngrijire – cuprinde programarea serviciilor sociale, procedurile de acordare a acestora, precum și personalul responsabil;

Implementarea măsurilor prevăzute în planul de intervenție și în planul individualizat ține nemijlocit de responsabilul de caz;

Monitorizarea – se axează pe realizarea următoarelor obiective:

aplicarea prevederilor legale referitoare la serviciile sociale;

respectarea standardelor de calitate;

îndrumarea și coordonarea metodologică la toate nivelurile;

asigurarea respectării drepturilor sociale ale beneficiarului.

Reevaluarea – presupune evaluarea periodică a cazului [10, p.56].

Managementul de caz

În acest aspect e necesar ca asistentul sa conștientizeze faptul că dispune de anumite limite și că nu va reuși să soluționeze toate situațiile cu care se va confrunta la un moment dat. Limitele sînt impuse fie de cadrul legislativ, fie de cel al organizației în care lucrează, fie de propria lui personalitate. Astfel de limite sînt:

Limitele impuse de cadrul legislativ: la un moment dat pot exista domenii care nu sînt acoperite de cadrul legislativ și care limitează posibilitatea de intervenție a asistentului social (de exemplu, faptul că nu există un Tribunal al copilului sau posibilitatea de a obține un ordin judecătoresc atunci cînd sînt dovezi că un copil este abuzat, nu permite scoaterea tuturor copiilor abuzați din familie, ci doar a celor pentru care există dovezi clare de abuz) [27].

Limite impuse de organizație:

lipsa / insuficiența resurselor financiare: pentru a furniza prestații de asistență socială este nevoie de fonduri; lipsa / insuficiența fondurilor conduce la incapacitatea organizației de a presta toată paleta de servicii identificate ca fiind necesare sau la limitarea numărului de beneficiari (de exemplu: este nevoie de centre de asistență socială comunitară la nivelul fiecărui consiliu local, care să asigure asistență socială primară, însă există doar puține servicii locale din lipsă de fonduri);

lipsa resurselor umane: se referă la lipsa profesioniștilor pe piața muncii din domeniul asistenței sociale ( asistenți sociali, psihopedagogi, psihologi etc. ); însă fără un personal calificat nu pot fi acordate servicii de calitate, care ar asigura cu adevărat satisfacerea nevoilor beneficiarilor ( de ex. în prezent, mulți asistenți sociali au simultan pete 25 de cazuri în curs, ceea ce conduce uneori la abordarea superficială a cazurilor și suprasolicitarea asistentului social);

lipsa resurselor informaționale: cunoștințele în domeniul asistenței sociale se îmbogățesc prin evaluarea cercetărilor și implementarea experienței avansate a instituțiilor existente; este nevoie ca asistentul social să aibă acces la noile informații și realizări în domeniu; pentru aceasta este necesar de a organiza cursuri periodice de informare;

lipsa supervizării: asistentul social se poate confrunta cu dificultăți în abordarea anumitor cazuri și are nevoie de supervizarea (sprijinul) unui asistent social cu o experiență mai bogată; supervizarea reduce stresul asistentului social și riscul comiterii anumitor erori;

alte limite impuse de organizație: lipsa sprijinului finanțatorului pentru prestarea anumitor servicii , lipsa / insuficiența colaborării între membrii organizației etc.

Limite personale:

dificultăți de alucra cu o anumită categorie de beneficiari: fiecare asistent are predilecție pentru anumite categorii de beneficiari (le înțelege problematica, interacționează ușor cu ei, are experiențe similare, etc.) și poate lucra cu ușurință cu ei, însă poate întîmpina dificultăți în lucru cu alte categorii de beneficiari (de exemplu: un asistent social lucrează foarte bine cu copiii, însă întîmpină dificultăți în lucrul cu persoanele cu handicap);

experiența personală: experiențe personale similare cu cele ale beneficiarului îl pot ajuta pe asistentul social să-l înțeleagă mai bine pe acesta (de ex: un asistent social de etnie romă înțelege mai bine contextul cultural și stilul de viață a clienților romi);

alte limite: prejudecățile, stereotipurile etc [3, p. 83].

În managementul de caz asistentul social are nevoie și de sprijinul altor specialiști din instituția proprie sau din cea în care lucrează ( psihologul, lucrătorii din organele de poliție, cadrele medicale, personalul didactic etc.).

Munca de asistență socială constituie, preponderent, o muncă de echipă: beneficiarul are deseori o multitudine de necesități și este necesar ajutorul altor specialiști pentru evaluarea acestor necesități și stabilirea serviciilor necesare pentru a satisface nevoile identificate [1, p.51].

În cele mai dese cazuri, în asistența socială se folosesc două tipuri de echipă:

echipa interdisciplinară: cuprinde specialiști care lucrează în cadrul unei singure instituții ( de ex., asistentul social, psihologul, asistentul medical, educatorul specializat care lucrează într-un centru de plasament);

echipa pluridisciplinară: cuprinde specialiști care activează în instituții diferite și care își pot aduce la un moment dat contribuția la rezolvarea situației unui beneficiar ( ex., echipa pentru intervenții în caz de abuz care poate cuprinde: asistentul social, psihologul, polițistul, reprezentantul autorității tutelare ) [5, p. 27].

Coordonatorul echipei este, de regulă, asistentul social. El are datoria de a aduna informațiile de la ceilalți specialiști implicați, de a le sintetiza în diferite documente necesare soluționării problemelor beneficiarului.

Rolul asistentului social în comunitate, este unul foarte important, anume el ia legătura cu persoanele în dificultate, evaluează nevoile lor și asigură accesul lor la prestații sociale și la servicii sociale existente la nivel de comunitate sau de raion, oferă sprijin persoanei și familiei în soluționarea problemelor de ordin financiar, social, emoțional în scopul susținerii independenței, asigurării integrității familiei, menținerii copiilor, vîrstnicilor și persoanelor cu dizabilități în cadrul familiei și în comunitate [17, p.87].

Asistentul social este responsabil de identificarea și evaluarea potențialilor beneficiari. El elaborează planuri individualizate de asistență, prestează servicii sociale primare (inclusiv servicii de consiliere, suport acordat familiilor și monitorizarea progresului copiilor plasați în familiile substitutive) și efectuează referirea cazurilor spre servicii sociale specializate [4, p.57].

Asistentul social contribuie la crearea condițiilor pentru o viață decentă, activă și participativă, pentru o viață mai bună împreună. El este acela care demonstrează că problema persoanei în dificultate nu este una doar personală, ci a comunității în întregime [25, p.10].

Totodată, mobilizează comunitatea, colaborează cu administrația publică locală, instituțiile de resort, organizațiile neguvernamentale în scopul soluționării problemelor beneficiarilor, propune și pregătește cazurile pentru referire spre serviciile sociale specializate [13, p.78].

Mecanismul de referire specifică itinerarul beneficiarului în sistemul de asistență socială în baza problemei individuale. Atunci cînd este identificat un caz, persoana va fi înregistrată la nivel comunitar și va beneficia de suport de urgență dacă există o criză, sau va fi supusă unei evaluări inițiale efectuate de către asistentul social comunitar [21, p.33].

Evaluarea nevoilor individuale este fundamentală privind determinarea celei mai optimale forme de intervenție pentru un beneficiar de servicii sociale și formează baza unui plan individualizat de asistență [16, p. 21].

Asistentul social este specialistul care inițiază și creează serviciul social comunitar, integrînd într-o echipă lucrătorii sociali, reprezentanții primăriei, specialiștii care activează în comunitate (polițistul de sector, pedagogii, lucrătorul medical, biserica, etc. ), precum și mobilizează și implică populația din comunitate în activități de voluntariat, va fi susținut de lucrătorii sociali, care formează o echipă de 2-3 unități angajate în fiecare comunitate [19, p.54].

În prezent, procesele participative, factorii sociali sunt activizați la nivel local prin intermediul investițiilor în proiecte de dezvoltare comunitară. Odată cu apariția proiectelor care vizau investiții din exterior, membrii comunităților au început să aprecieze performanța autorităților publice nu doar în baza eficienței activităților curente, ci și în baza numărului de proiecte aduse, implementate în

comunitate. Inițiatori ai dezvoltării comunităților din Republica Moldova devin tot mai mulți actori comunitari autohtoni, inclusiv administrațiile publice locale și centrale. Eficiența politicilor strategice în contextul dezvoltării comunitare depinde însă de orientarea acestora către domeniile dorite de populația rurală [23, p.11].

Colaborarea dintre toți actorii comunitari favorizează utilizarea eficientă a resurselor, experienței și informației disponibile la nivel local; astfel pot fi îmbunătățite rezultatele intervențiilor comunitare.

II. STUDIUL CUNOAȘTERII SPECIFICULUI ACTIVITĂȚII ASISTENTULUI SOCIAL

II.1. Metodologia cercetării

Asistentul social in principal cu recuperarea si (re)integrarea psiho-sociala si profesionala a persoanelor cu probleme speciale: deficiente psihice si/sau fizice, comportament antisocial (delicventa), probleme sociale diverse. Desfasoara o activitate complexa si variata: analizeaza influenta factorilor sociali asupra starii de sanatate mentala si a comportamentului uman, acorda consultatii privind drepturile si obligatiile asistatilor, colaboreaza cu institutii sau organizatii care au obiective similare, participa la elaborarea metodelor si tehnicilor de lucru, propun masuri de ajutorare sau recuperare.

Asistentul social indeplineste o misiune sociala care are la baza valorile si principiile fundamentale ale profesiei: justitia sociala, demnitatea si unicitatea persoanei, integritatea persoanei, autodeterminarea, confidentialitatea, importanta relatiilor interumane, furnizarea serviciilor cu competenta si in beneficiul clientilor. Exercitarea libera a profesiei si independenta profesionala confera asistentului social dreptul de a actiona si a lua decizii in beneficiul clientilor sai si deplina raspundere a acestora.

Problema cercetării: Întrucit specialitatea de asistent social este relativ nouă și datorită schimbărilor frecvente a rolului și obligațiunilor acestuia pe perioada de tranziție, lipsa informației, asistentul social este de multe ori confundat greșit cu alți profesioniști sau cu lucrătorul social care poate ajuta doar un numar restrîns de beneficiari.

Obiectul cercetării: Activitatea asistentului social în cadrul direcțiilor de asistență socială – roluri și responsabilitți.

Scopul cercetării: Analiza activității asistentului social din cadrul direcțiilor de asistență socială în contextul măsurilor de protecție socială a populației vulnerabile: indivizi, grupuri, comunități.

Obiectivele cercetării:

Analiza activității asistentului social în cadrul Direcțiilor de AS

Identificarea specificului activității asistentului social din Direcțiile AS

Identificarea cunoașterii activității asistentului social de către populație

Elaborarea chestionarului și aplicarea acestuia

Intrpretarea rezultatelor și elaborarea concluziilor, recomandărilor

Ipoteza cercetării: Dacă populația ar cunoaște specificul activității asistentului social, atunci profesia de asistent social ar fi una de valoare.

Metode, procedee și tehnici de cercetare:

Metode empirice: experimentul a fost realizat prin utilizarea metodei observației, analizei, generalizării, chestionarului.

Etapele activității de cercetare:

1. Elaborarea obiectivelor, ipotezei și

2. Identificarea metodelor cercetării

3. Aplicarea metodelor pentru confirmarea ipotezei

4. Analiza datelor

5. Concluzii și recomandări

Baza experimentală a cercetării: Pentru realizarea cercetării a fost selectată Direcția de Asistență socială din sectorul Ciocana mun. Chisinău, pentru identificarea activităților prioritare ale asistentului social și acțiunile acestuia în dezvoltarea serviciilor la nivel de comunitate.

Eșantionul cercetării: 20 de persoane, reprezentanți ai diferitor categorii de populație, ai instituțiilor, structurilor din comunitate (sector Ciocana, mun. Chișinău).

II.2. Analiza activității asistentul social în baza valorilor și principiilor profesiei

Munca în domeniul asistenței sociale nu poate fi concepută a se desfășura fără respectarea unui set de valori care o individualizează în raport cu alte domenii. Prin urmare, rolul asistentului social sau al lucrătorului social nu poate fi pus în discuție mai înainte de a face referire la acestea.

Rolul valorilor în asistența socială

Toate profesiile au o anumită scală de valori care le determină semnificația particulară și direcționează valorile profesionale ale persoanelor care le practică. Pentru asistenta socială există un astfel de sistem de valori ale profesiei, care o apropie, dar totodată o și deosebește de celelalte profesii din domeniul științelor sociale.

Valorile profesiei de asistență socială se exprimă prin ideile referitoare la atitudinile față de oameni, la convingerile legate de locul și rolul omului în societate, la nevoile și scopurile sale și la modalitățile de a obține bunurile necesare vieții.

Alegerea unei cariere profesionale în asistență socială cere o profundă explorare a valorilor individuale și compararea lor cu valorile profesiei

Majoritatea practicienilor din domeniul asistenței sociale subscriu la următoarele valori fundamentale, cu importanța majoră pentru profesie:

1. Afirmarea individualității proprii. Oamenii au dreptul la libertate, la alegerea propriilor lor valori și modalități de viață, atâta timp cât acestea nu afectează libertatea altora.

2. Lupta împotriva tiparelor și a clișeelor în a-i percepe pe ceilalți. Lupta împotriva prejudecăților.

3. Dreptul persoanelor de a avea acces la resursele necesare. Oamenii au dreptul la resursele necesare susținerii vieții și dezvoltării lor și de posibilități de a-și realiza și de a-și exprima potențialitățile.

4. Respectul demnității și încrederea în valoarea ființei umane Fiecare persoana este o valoare în sine și este unică. Procesul de asistență socială va trebui să conducă la valorizarea personalității umane, la creșterea demnității ei și respectarea individualității fiecărui asistat

5. Încrederea în capacitatea de autodeterminare și în capacitatea de rezolvare a problemelor persoanelor asistate. Încrederea în capacitatea de învățare și dezvoltare a persoanelor.

6. Păstrarea confidențialității informațiilor primite de la asistați și în legătură cu aceștia.

Principiile etice se constituie într-un sistem specific profesiei:

– Oamenii sunt capabili să facă propriile lor alegeri, să ia propriile decizii și să învețe să-și dirijeze propriile vieți. Ei trebuie lăsați și încurajați sa-și asume responsabilitatea propriilor decizii și să-și exercite propria libertate.

– Asistenții sociali au responsabilitatea de a asista persoanele ca să obțină maximum de independentă. În relația de consiliere și de sprijin profesionistul va întări încrederea în sine a asistatului și demnitatea individului, încurajând manifestările sale de independență.

– Asistența socială are responsibilitatea de a interveni pentru modificarea acelor factori sociali care au o acțiune nefavorabila asupra indivizilor, familiilor și grupurilor (ca de exemplu pentru reducerea violenței, eliminarea discriminărilor).

– Problemele de viața ale indivizilor se datoresc, în general, lipsei deprinderilor și a mecanismelor de adaptare ale indivizilor. Formarea unor noi competențe duce adesea la rezolvarea problemelor și la dezvoltarea personalității individului.

– Oamenii sunt capabili să învețe noi comportamente. Asistenții sociali au responsabilitatea sa ajute oamenii să-și descopere și să-și utilizeze capacitățile de schimbare și de dezvoltare.

– Deși se acceptă ideea că originea problemelor de viață se află adesea în experiențele și evenimentele trăite anterior și se cunoaște că analiza experiențelor trecute poate fi benefică, totuși se apreciază că cele mai multe din dificultățile în calea îmbunătățirii integrării sociale pot fi rezolvate prin centrarea atenției pe alegerile și posibilitățile prezente, prin mobilizarea puterilor latente de adaptare ale indivizilor.

– Multe din problemele indivizilor își au originea în societate și nu se datoresc indivizilor înșiși. Prin urmare, rezolvarea problemelor indivizilor nu se poate limita la creșterea competențelor individuale, ci necesită implementarea unor măsuri de politică socială. Oamenii pot influența schimbările în sistemele de politici sociale, care să atenueze și chiar să rezolve anumite probleme ale indivizilor.

– Greutățile vieții sunt o parte inerentă a condiției umane, iar oamenii pot să se dezvolte în urma confruntării lor cu adversitățile vieții. Crizele vieții trebuie considerate prilejuri de dezvoltare și de îmbunătățire a capacității de control asupra propriei vieți.

– Oamenii au nevoie de conștiința valorii proprii și de stimă de sine. Ca să dobândească stima de sine, ei au nevoie de confirmarea valorii lor din partea persoanelor semnificative (părinți, soți, frați, prieteni, profesori și alții). Multe din conflictele interpersonale se datoresc faptului ca oamenii nu se simt iubiți, respectiv stimați. Asistența socială poate contribui la creșterea stimei de sine a clienților în cadrul relațiilor de consiliere, prin grijă, încurajare și acceptare.

– Relațiile de asistență pot deveni pentru asistați modele de relații deschise, sincere, autentice, atente la nevoile persoanei. Asistatul poate să preia modelul acestei relații și să îl transpună la celelalte relații ale sale.

– Orice metode de rezolvare a cazurilor de asistența socială trebuie să aibe în vedere că mijloacele de a ajunge la un scop sunt tot atât de importante ca scopul însuși. Mijloacele folosite de asistentul social vor trebui să respecte demnitatea de sine, autodeterminarea și confidențialitatea asistatului.

– Autocunoașterea este prima etapă realizată în procesul de dezvoltare și schimbare a persoanei. Înțelegerea și acceptarea din partea asistentului favorizează autocunoașterea asistaților.

– Dreptul asistaților la propriile lor valori și convingeri este inviolabil. Asistenții sociali au responsabilitatea să ofere ajutor indivizilor, indiferent de valorile și convingerile acestora, chiar dacă ele conduc la disfuncții ale integrării lor sociale.

– Scopul principal al activității asistentului social este acela de a asista persoanele sau comunitățile aflate în nevoie, implicându-se în identificarea, întelegerea, evaluarea corectă și soluționarea problemelor sociale.

– Asistenții sociali promovează principiile justiției sociale, prevăzute în actele normative cu privire la asistența socială și serviciile sociale.

– Asistenții sociali asigură egalitatea șanselor privind accesul persoanelor asistate la informații, servicii, resurse și participarea acestora la procesul de luare a deciziilor.

– Asistenții sociali respectă și promovează demnitatea individului, unicitatea și valoarea fiecărei persoane.

– Asistentul social nu trebuie să practice, să tolereze, să faciliteze sau să colaboreze la nici o formă de discriminare

– Asistentul social sprijină persoanele asistate în eforturile lor de a-și identifica și clarifica scopurile, în vederea alegerii celei mai bune opțiuni.

– Asistenții sociali contribuie la consolidarea relațiilor dintre persoane cu scopul de a promova, reface, menține și/sau îmbunătăți calitatea vieții persoanelor, familiilor, grupurilor, organizațiilor și comunităților.

– Asistenții sociali actionează cu onestitate și responsabilitate față de beneficiari, instituții și societate, în concordanță cu normele deontologice ale profesiei, adoptate de comunitatea profesională prin Colegiu.

– Asistenții sociali trebuie să își desfășoare activitatea numai în aria de competență profesională determinată de calificarea și experiența profesională. Asistenții sociali au obligația

de a-și îmbunătăți permanent cunoștințele și deprinderile profesionale și de a le aplica în practică.

– Asistenții sociali contribuie la îmbunatățirea și dezvoltarea bazei de cunoștințe a profesiei.

Valoarea autodeterminării este o valoare de bază a profesiei, care a fost statuată de la începuturile ei. Sublinierea ei este cu atât mai importantă cu cât categoria de clienți cu care lucrează asistenta socială sunt de obicei cele mai vulnerabile persoane din societate și, ca atare, ele pot avea o capacitate scăzută de control asupra propriei vieți. Afirmarea dreptului la autodeterminare a persoanelor cu situații materiale dificile, a celor dezavantajați cultural, a celor cu diferite dizabilități, a celor dependenți de substanțe și a altora înseamnă asistarea lor în obținerea serviciilor și a drepturilor lor, asigurarea libertății persoanei de a alege calea de schimbare pe care ea însăși o dorește.

Rolurile asistentului social

Asistentul social în munca sa îndeplinește un șir de roluri, printre care putem evidenția următoarele:

Inițiator – oferă arenție problemei apărute sau problemei potențiale. Acest rol urmărește în esență anticiparea apariției problemei.

Avocat / pledator – acest rol a fost împrumutat de la avocați. Este un rol activ și direct, în care asistentul social se luptă, pledează pentru drepturile, nevoile unui client sau ale unui grup. Într-un astfel de rol, asistentul social promovează lidership pentru colectarea de informații, argumentează nevoile și drepturile clientului. Obiectivul este să modifice sau să provoace schimbări ale politicilor sociale în concordanță cu nevoile sociale.

Broker – acest rol asistentul social îl îndeplinește prin stabilirea legăturilor dintre indivizi sau grupuri sociale, care au nevoie de ajutor, și serviciile comunitare. De exemplu: unei femei care este deseori bătută de soț i se propune să se adreseze unui serviciu de violență domestică.

Enabler – asistentul social ajută indivizii și grupurile să-și determine nevoile, să-și clarifice și identifice problemele, să-și selecteze și să aplice o strategie de lucru, să-și dezvolte capacitățile pentru a se ocupa de problemele lor într-un mod eficient. Acest rol este cel mai mult întîlnit în practica consilierii individuale, a grupurilor și familiei. Modelul este folosit, de asemenea, în practica comunitară, în special atunci cînd obiectivul principal este acela de a ajuta oamenii pentru a se organiza.

Mediator – rolul implică intervenția asistentului social în dispute între părți, pentru a le ajuta să ajungă la un consens. De exemplu: divorțuri, vecini în conflict, proprietarul de bloc-casă cu chiriașul etc.

Negociator – adună împreună acele persoane care sînt în conflict și încearcă să le ajute să ajungă la un compromis. Uneori, la fel ca și mediatorul, negociatorul găsește o soluție de mijloc ce asigură contrapărților existență în comun. Dacă mediatorul ocupă o poziție neutră, negociatorul este numaidecît de partea uneia din părțile aflate în conflict.

Educator – rolul de educator implică oferirea de informații clientului. Pentru a fi un educator bun, asistentul social trebuie să dețină cunoștințele necesare. De exemplu: sa-l familiarizeze pe client cu obligațiunile părinților, să fie competent în educația sexuală, în căutarea locurilor de muncă pentru tineri.

Coordonator – implică conjugarea a mai multor componente într-o manieră organizată. De exemplu, în cazul unei familii cu multiple probleme, care necesită atît servicii de sănătate, cît și servicii de educație, asistentul social joacă rolul de „case manager” pentru coordonarea acestor servicii.

Cercetător – în anumite momente, fiecare asistent social e un cercetător. Investigațiile în asistența socială includ analiza literaturii de specialitate, evaluarea rezultatelor și studierea nevoilor comunitare.

Facilitator de grup – un lider pentru grupurile experimentale. Grupul poate fi de educație, terapeutic, de autoajutorare etc.

Orator / vorbitor public – asistentul social deseori trebuie să vorbească în public pentru a informa diferite grupuri sociale despre serviciile sociale tradiționale, precum și despre noile servicii sociale promovate în practică [20, p. 24].

Scopurile esențiale:

Facilitează incluziunea persoanelor vulnerabile, marginalizate, social excluși;

Determină obstacolele, inegalitățile și nedreptatea;

Lucrul și mobilizarea indivizilor, familiilor, grupurilor, organizațiilor și comunităților în sporirea capacităților de ași rezolva problema;

Ajutarea persoanelor la obținerea serviciilor și resurselor în comunitățile lor;

Formularea și implementarea politicilor și programelor care sporesc bunăstarea persoanelor;

Desfășurarea activității în direcția protejării persoanelor care nu pot să se autoîngrijească;

Promovarea respectului pentru tradiții, culturi, ideologii, credințe și religii ale diferitelor societăți etnice care nu încalcă drepturile omului;

Planificarea, organizarea și administrarea programelor și organizațiilor dedicate implementării scopurilor lucrului social [22, p.37].

II.3. Studierea nivelului de cunoaștere a activității asistentului social. Rezultatele chestionarului

Nu putem vorbi despre rolul asistentului fără a face referire la percepția publicului asupra profesiei și persoanei acestuia. Din păcate, asistentul social, ca și patronul său cel mai adesea statul, este cel care dă ceva.

Pentru a identifica aportul și rolul asistentului social în dezvoltarea, prestarea și menținerea serviciilor comunitare am utilizat metoda chestionarului. Chestionarul a fost aplicat pe un eșantion de 20 de persoane, reprezentanți ai diferitor categorii de populație, ai instituțiilor, structurilor din sectorul Ciocana, mun. Chișinău:

Reprezentant pretură (1)

Directorii școlilor (1)

Agenți economici (2)

Consilieri locali (2)

Lucrători medicali (1)

Mame cu mulți copii (3)

Reprezentanți ONG locale (2)

Figura 2. Eșantionululde cercetare

Prezentarea rezultatelor chestionarului:

În urma aplicării chestionarului, cu scopul elucidării rolurilor asistentului social comunitar în dezvoltarea serviciilor, am constatat următoarele rezultate:

Intermediar: intermediază accesul clienților la servicii și / sau la alte resurse. Rolul de intermediar a asistentului social nu a fost definit de către respondent ca un rol de bază: doar 5 respondenți au atribuit acest rol asistentului social comunitar: “Acest rol nu poate fi delegat în exclusivitate asistentului social. Oricine dintre actorii comunitari ( medic, profesor, primar etc ) este intermediar între client și serviciile existente ( Directorul școlii );

Avocat: asistă clienții în obținerea drepturilor sociale / legale și sprijină activ inițiativele ce urmăresc schimbarea proiectelor, a programelor și politicilor care au efect negativ asupra persoanelor în nevoie reprezentate de el. Obținerea drepturilor sociale / legale și sprijină activ inițiativele ce urmăresc schimbarea proiectelor, a programelor și politicilor care au efect negativ asupra persoanelor în nevoie reprezentate de el, responsabilitate identificata de catre 12 respondenți ca activitate adițională, și prioritară pentru alți actori sociali: ”Pentru aceasta există juristul, primarul, consilierii locali. Desigur, asistentul social este cel care ajută clientul să descopere problema, dar în continuare rolul de avocat trebuie să-l îndeplinească persoanele indicate. Nu este rațional ca asistentul social să preia toate acțiunile de sprijin oferite clientului. (Agent economic 2) ”;” In ceea ce privește motivația pe care o au asistenții sociali din mediul ONG cred că este aceeași ca și a celor din mediul public, singura diferență între cele două fiind modalitatea în care asistentul social ajunge să fie motivat și principiile pe care se bazează la nivel profesional și personal. Până la urmă de motivație financiară nu se prea poate vorbi în acest domeniu, acest mediu al asistenței sociale este undeva la granița dintre caritate și oferirea acesteia într-un mod profesionist și organizat, Cred că toți asistenții sociali care profesează, și mă refer aici la cei care cu adevărat iubesc această meserie, urmăresc ca prin acțiunile lor să poată ajuta cât mai mulți oameni și cred că satisfacția aceasta îi motivează cel mai mult. Referindu-mă la cele două niveluri public și privat consider că asistenții sociali din mediul ong sunt realmente motivați și de o anumită libertate de mișcare, de un strop de inovativitate adusă în profesia pe care o desfășoara. Contează extrem de mult și modul cum furnizezi servicii sociale într-un mod mai mult sau mai puțin îngrădit. (Reprezentant ONG local 2)“

Educator / profesor: transmite clienților cunoștințe și abilități / deprinderi necesare pentru a preveni apariția problemelor sau pentru a sprijini / îmbunătăți funcționarea social. Transmiterea cunoștințelor și abilităților / deprinderilor necesare pentru a preveni apariția problemelor sau pentru a sprijini / îmbunătăți funcționarea social este un rol prioritar, definit de 10 respondenti ca de altfel și de Consilier: asistă clienții să se descurce mai bine în societate ajutându-i să își înțeleagă mai bine sentimentele, să-și schimbe comportamentul și să învețe să depășească situațiile problemă, roluri percepute identice ca conținut și intervenție: “Desigur că asistentul social o face cel mai bine. Uneori, chiar destul de frecvent, asistentul este delegat sau responsabilizat de Primar pentru alte activități și clientul nu întotdeauna poate beneficia de consilierea sau asistența imediată. Iar această intervenție este necesară și pentru prevenirea multor probleme. (Lucrătorul medical) ; “Fiecare din specialiștii din domeniul protecției copilului și familiei are tangență și responsabilități similare.

Realizăm și noi și consiliere, și dezvoltare de deprinderi și abilități. Dar asistentul social o face în cadrul problemei deja definite, pentru prevenire sau asistență (Directorul școlii) ”; “În planul individual, în relația cu beneficiarul, asistentul social din domeniul privat poate să aibă o relație mai prietenoasă. Calitatea serviciilor sociale este mai ridicată. Dar cu parantezele de rigoare. Sistemul privat favorizează promptitudinea. Nu este birocrație. (Reprezentant ONG 2)”

Manager de caz: coordonează toate activitățile legate de caz, ia hotărârile importante și răspunde de evoluția cazului. Toți respondenții (12 respnodenți) au identificat rolul de manager de caz ca definitoriu și de bază în activitatea asistentului: “Este responsabilitatea de bază a asistentului și nu cred că reușește să realizeze și altceva. Beneficiarii îi solicită foarte mult timp și implicare. (Consilier local 2); “în primul rînd este responsabil pentru intervenția promtă în toate cazurile situațiilor de risc sau dificultate. Nu pot afirma că celelalte roluri nu sunt importante sau că nu sunt exercitate. Munca asitentului este una complexă și multiaspectuală. (Primarul) “; Asistentul social trebuie să sprijine categoria de populație care atestă probleme, dificultăți. Pentru alte probleme ale comunității există alți actori și responsabili. (Mamă mulți copii 1)”; “„Confuziile se fac pe la primărie unde asistenții sociali trebuie să suplinească alte activități care nu sunt acoperite. Ei trebuie să întocmească diverse tabele și alte munci. Spre deosebire de sectorul de stat în domeniul privat “este lejeritate de a gândi programe în funcție de problemă. există o flexibilitate în abordarea problemei. Cel din domeniul privat poate să devină consultant. (Reprezentant ONG 1) ”. Astfel, rolul managerului de caz a fost perceput, identificat și confirmat ca activitate de bază a asistentului social.

Rolurile Factor de dezvoltare a personalului instituției în care lucrează: facilitează dezvoltarea profesională a personalului instituției prin pregătire, supervizare, consultare și management al personalului si Administrator: planifică, dezvoltă și implementează politici, servicii și programe într-o organizație nu au fost definite de către 10 respondenți ca roluri care nu pot fi atribuite asistentului social: ”Asistentul social este un lucrător de teren, este în contact permanent cu clienții, și asigură protecția și securitatea lor în momentele de criză, întreprinde activități de prevenire a problemelor sociale etc. Nu o poate face pe managerul de resurse umane și administrator. Se suprapun responsabilități care complică activitatea de bază a asistentului. Nu trebuie să confundăm lucrurile și să nu transformăm asistentul în omul – orchestră. (Directorul scolii)”; “Cine va face atunci toate celelalte activități? Pentru ce va fi responsabil în final asistentul? Trebuie să se concentreze asupra problemelor ce țin strict de activitatea sa. Conform fișei de post. (Lucrător medical 1); “De politici trebuie să se ocupe politicienii, primarul, consilierii locali (Mamă cu mulți copii 3)”; “Asistentul nu poate acoperi toate aceste responsabilități (Agent economic 1)”. Doar 2 respondenți au fost de părerea că asistentul social acoperă aceste roluri și are aceste responsabilități: “Asistentul social comunitar este unul din actorii cheie la nivel de comunitate. Nu poate ignora aceste roluri și responsabilități în cazul cînd are în subordonare mai multe unități (Reprezentant pretură)”; “Facilitează, nu realizează independent și nu este unicul responsabil. Iar dacă are un colectiv, atunci e obligat să ofere consultant, să superivzeze etc. Inevitabil în acest caz este și rolul de administrator (Consilier local 1) ”.

Agent de schimbare socială: participă la identificarea problemelor comunității și / sau a zonelor în care calitatea vieții poate fi crescută. Mobilizează grupuri de interese care să pledeze cauza schimbării sau pentru obținerea de resurse. Rolul de agent de schimbare social care participă la identificarea problemelor comunității și/sau a zonelor în care calitatea vieții poate fi crescută, toti 12 de respondenti l-au identificat ca rol pe care asistentul social comunitar îl îndeplinește: “Serviciile comunitare pot fi dezvoltate și susținute doar cu o acoperire financiară sigură.

Atît timp cît statul are nevoie de aceste complementări, asistentul social trebuie să pledeze pentru obținerea de resurse rămine. E un rol și o activitate importantă și necesară comunității. (Consilier local 2)”; “Este esențial demersul asistentului social în acțiunile de mobilizare comunitară. Este o verigă importantă în identificarea problemelor și necesităților comunității.

Doar descoperind necesitățile putem întreprinde acțiuni de evaluare a posibibilităților și de acoperire a acestor necesități. Planurile stategice de dezvoltare sunt elaborate, în mare măsura cu această contribuție. Doar astfel putem planifica rezolvarea problemelor sociale. (Reprezentant pretură)”.

Asistența socială nu se poate mărgini doar la asistarea unor categorii de persoane. În țara noastră, asistența socială trebuie să pună bazele unei activități sociale, mai ales pe bază de voluntariat în scopul antrenării întregii colectivități pentru rezolvarea problemelor proprii, deoarece în condițiile actuale se află în dificultate în proporții variabile. (Reprezentant ONG local 1)”.

Figura 3. Rolurile asistentului social (chestionarul)

La întrebarea ”După părerea dumneavoastră cine sunt beneficiarii asistenței sociale ” am primit următoarele rezultate:

Respondenții au identificat mai multe grupuri de beneficiari ai asistenței sociale, în figura 4 prezentăm incidența răspunsurilor respondenților conform variantelor de răspuns:

Asistentul social este specialistul care trebuie să intervină și să susțină functionalitatea socială a omului atunci când acesta nu mai știe cum să acceseze noile oportunități pentru a-și rezolva problemele, nu mai identifică resursele, nu știe care sunt cele mai potrivite resurse pentru a-și rezolva problemele, are nevoie ca pentru o perioadă de timp limitată sau nelimitată altcineva să-i preia sarcinile pentru că el nu mai poate să își realizeze obligațiile în societate sau familie, nu știe cum să intre în sisteme în care nu a fost niciodata sau tocmai a iesit din acestea (cum ar fi în cazul pieței muncii), nu știe că trebuie să-și schimbe modelele de funcționare cu unele eficiente, și aici putem continua cu toate aspectele care țin de dezvoltarea socială, coeziunea socială și procesul de creștere a puterii omului de a face față provocărilor sociale și economice.

Figura 4. Cine sunt beneficiarii asistenței sociale

Respectiv, vedem că respondenții în linii mari identifică mai mult grupuri de populației care după părerea lor și sunt beneficiarii, sau cei care necesită atenție, grijă și suport.

Printr-o altă întrebare am dorit să vedem dacă respondenții cunosc în ce constă activitatea asitentului social, ce face concret:

Figura 5. Activitatea asistentului social în lucru cu beneficiarii

Conform datelor primite 46% din chestionați au identificat ca activitatea asistentului social in lucrul cu beneficiarii este de a identifica, evolua, nevoile beneficiarilor, după care 35% afirma ca rolul asistentului social este de a acorda ajutor si a propune un plan de intervenție.

La întrebarea care sunt cele mai importante abilități pe care trebuie sa le posede un asistent social am primit următoarele rezultate

Figura 6. Cele mai importante abilități pe care trebuie sa le posede un asistent social

După prelucrarea datelor abilitățile decizionale, administrative de relații interpersonale pe care trebuie sa le posede un asistent social au fost apreciate de chestionați in mare măsură egal, din ele evidențiindu-se puțin abilitatea de ghidare, îndrumare, mentoring.

Rezultatele obținute în urma analizei informației ne permite să concluzionăm, că: Asistența socială poate fi privită din mai multe perspective:

profesie ca atare cu statut propriu, obiective și caracteristici distincte;

sistem educational pentru formarea specialistilor;

sistem de instituție administrativă cu acțiune în sfera serviciilor și activităților practice depuse

pentru soluționarea fiecărui caz.

Asistentul social îndeplinește mai multe roluri care se manifestă pe următoarele paliere:

– în interiorul organizației asistentul social poate să îndeplinească diverse roluri: formator (responsabil de voluntari), responsabil de strângeri de fonduri, coordonator de programe (proiecte), responsabil resurse umane, organizator de evenimente și acțiuni, campanii, etc.

– în comunitate- formator de opinii și comunicator. Prin proiectele pe care le derulează asistentul social devine un actor important în comunitate. Prin relația sa nemijlocită cu beneficiarii familiile și cercul lor apropiat acesta devine un cunoscător al problemelor comunității. Experiența dovedită poate fi valorificată prin crearea unui parteneriat ong/massmedia/administrația locala/mediul de afaceri.

– în planul organizațional – inițiator de legislație.Tot în planul organizațional asistentul social poate, și se simte obligat să acționeze pentru o ierarhizare a organizațiilor de acest tip bazată pe criterii obiective cum ar fi: norme, standarde, profesionalism, locații, logistica, număr beneficiari, CV angajați.

Fiecare asistent social își descrie profesia din perspectiva domeniului sau a activităților pe care le face zi de zi la locul de muncă. Asta este foarte bine pentru că arată nivelul de asumare al profesiei de către fiecare dintre noi.

Definirea profesiei de asistent social și a rolului asistentului social fără respectarea principiilor stabilite în definiția cadru, crează un risc foarte mare pentru identitatea profesiei și pentru protecția profesiei de asistent social pe piața muncii.

Cel mai mare risc care apare atunci când reducem definiția profesiei la intepretări simpliste este deprofesionalizarea. Dacă asistența socială este ajutorarea celorlalți, atunci oricine dorește să ofere ajutor ajunge să considere ajutorul ca fiind asistență socială.

Asistentul social este specialistul care trebuie să intervină și să susțină functionalitatea socială a omului atunci când acesta nu mai știe cum să acceseze noile oportunități pentru a-și rezolva problemele, nu mai identifică resursele, nu știe care sunt cele mai potrivite resurse pentru a-și rezolva problemele, are nevoie ca pentru o perioadă de timp limitată sau nelimitată altcineva să-i preia sarcinile pentru că el nu mai poate să își realizeze obligațiile în societate sau familie, nu știe cum să intre în sisteme în care nu a fost niciodata sau tocmai a iesit din acestea (cum ar fi în cazul pieței muncii), nu știe că trebuie să-și schimbe modelele de funcționare cu unele eficiente, și aici putem continua cu toate aspectele care țin de dezvoltarea socială, coeziunea socială și procesul de creștere a puterii omului de a face față provocărilor sociale și economice.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

În Republica Moldova dezvoltarea asistenței sociale este extreme de anevoioasă, fiind în mare parte dependentă de programe și resurse din exterior. Actualmente, comunitatea, ca formă de conviețuire umană, dar și ca instituție socială, reacționează sporadic, prin comportamente colective, la nevoi și probleme comune. Ori, dinamica negativă a problemelor social economice a afectat grav capacitatea comunității de a iniția și gestiona acțiuni durabile de dezvoltare. Performanțele economice, infrastructura modernizată, armonia relațiilor interumane pot fi realizate prin activizarea factorilor sociali, care vor asigura interesul populației față de dezvoltare nu doar în calitate de consumatori, dar și de actori responsabili ai schimbărilor. Studiile teoretice, cercetările empirice, precum și analiza datelor statistice oficiale permit formularea următoarelor concluzii, care infirmă sau confirmă ipotezele:

Dezvoltarea serviciilor la nivel de comunitate cu implicarea tuturor actorilor relevanți are o mare necesitate pentru dezvoltarea comunității și găsirea soluțiilor la problemele existente, precum și participarea activă a cetățeanului.

Toate aceste activități nu sunt posibile fără implicarea actorului cheie – a asistentului social, care este figura principală în dezvoltarea și menținerea serviciilor comunitare.

Asistentul social comunitar are un rol important în contextul activității de mobilizare comunitară, prin implicarea a numeroase resurse umane din comunitate, a voluntarilor în organizarea unor avtivități locale în folosul comunității, ducînd astfel la creșterea rolului societății civile.

La fel asistentul social are un rol important și în prezentarea serviciilor comunitare, ducînd astfel la informarea și mobilizarea populației, prevenind astfel unele situații de dificultate care pot cauza marginalizarea sau excluziunea socială.

Parteneriatul dintre administrația publică locală și ONG-uri este eficient, reprezentînd o metodă foarte importantă de cooperare care contribuie la crearea oportunităților pentru dezvoltarea servicilor de asistență socială la nivel local și oferă posibilitatea de a soluționa problemele psihosociale ale comunității.

Sărăcia frînează procesul de organizare a comunității. În astfel de situații, chiar dacă instituțiile din comunitate nu dispun de resurse pentru a oferi sprijin familiilor sărace, ele nu trebuie neglijate: trebuie sprijinite moral și integrate în viața comunității.

Colaborarea dintre toți actorii comunitari favorizează utilizarea eficientă a resurselor, experienței și informației disponibile la nivel local; astfel pot fi îmbunătățite rezultatele intervențiilor comunitare.

Rezultatele cercetării au relevat că profesia, rolul și responsabilitățile asistentului social nu sunt clar definite nici pentru acei oamenii și specialiștii cu care colaborează în mod direct, cu atît mai mult de către beneificiari și populația largă.

Deci, rezultatle ne-au permis să confirmăm Ipoteza cercetării: Dacă populația ar cunoaște specificul activității asistentului social, atunci profesia de asistent social ar fi una de valoare

Este responsabilitatea asistentului social să asigure (prin intermediul organizațiilor profesionale) percepția și respectarea profesiei de asistent social, atât de către guvernanți, cât și de către public. Dacă asistenții sociali nu contribuie la promovarea corectă a profesiei, atunci există riscul ca profesia să fie definită și utilizată în baza unor interse.

Profesia de asistent social promovează schimbarea socială, rezolvarea problemelor în relațiile umane, precum și dezvoltarea abilităților și libertatea oamenilor pentru sporirea bunăstării.

Recomandările pe care le propunem:

– redefinirea definiției asistentului social, printr-o formulare care să indice clar care este rolul și responsabilitățile acestei profesii (la nivel de Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei prin mese rotunde, prin consultări cu specialiștii etc);

– promovarea profesiei asistentului social prin campanii de publicitate, prin informarea populației, prin colaborarea cu alți specialiști;

– valorificarea profesiei prin prețuirea acestei profesii, chiar și printr-un salariu decent;

– diferențierea clară între asitentul social și lucrătorul social prin definirea profesiei, prin responsabilitățile pe care le au, prin fișa lor de post etc.

BIBLIOGRAFIE

Bocancea C.; Neamțu G. Elemente de Asistență Socială. Iași: Polirom, 1999. 428 p.

Bocancea C.; Neamțu G. Asistența socială: elemente de teorie și strategii de mediere. Iași: Polirom, 1996. 325 p.

Bulgaru M.; Gribincea T.; Sali N. Asistența socială în contextul transformărilor din Republica Moldova. Chișinău: RVR, 2008. 218 p.

Bulgaru M. Aspecte teoretice și practice ale asistenței sociale. Chișinău: Prin, 2003. 325 p.

Bulgaru M. Metode și tehnici în asistența socială. Chișinău: Tehnică, 2002. 268 p.

Bulgaru M.; Dilion M. Concepte fundamentale ale asistenței sociale. Chișinău: USM, 2000. 367 p.

Bulgaru M. Asistența Socială – activitatea de mediere în societate. Chișinău: USM. CRRAS, 1999. 387 p.

Cojocaru Șt. Metode apreciative în asistența socială: ancheta, supervizarea și managementul de caz. Iași: Polirom. 2005. 324 p.

Coulshed V. Practica Asistenței Sociale. București: Alternative, 1993. 280 p.

David H. Introducere în teoria asistenței sociale. București: Alternative 2001. 321 p.

Gherghiț Al. Managementul serviciilor de asistență psihopedagogică și socială. Iași: Polirom, 2003. 423 p.

Istrate I. Comunități în mișcare: Programe și intervenții sociale. București: Agata, 2004. 246 p.

Lane C.; McMahon J. Elemente de bază pentru pregătirea supervizorilor din sistemul de protecție a copilului în România. București: Agata, 2002. 186 p.

Miftode V. Fundamente ale asistenței sociale. București: Polirom, 1999. 376 p.

Miftode V. Dimensiuni ale asistenței sociale. București: Agata, 1995. 232 p.

Miftode V. Teorie și metodă în asistența socială. Iași; Polirom, 1995. 255 p.

Munteanu A.; Sagebeil, J. Practici în Asistență Socială. Iași: Polirom, 2006. 244 p.

Neamțu G. Tratat de asistență socială. Iași: Polirom, 2003. 724 p.

Neamțu G. Tratat de asistență socială. București: Polirom, 2003. 467 p.

Pop L. Dicționar de politici sociale. București: Expert, 2002. 454 p.

Pop L. Politici sociale. București: Agata, 2005. 323p.

Zamfir C.; Stoica L. O nouă provocare: dezvoltarea socială. Iași: Polirom, 2006. 234 p.

Zamfir E. Diagnoza problemelor sociale comunitare. București: Expert, 2003. 146 p.

Zamfir E.; Preda M. Diagnoza problemelor social comunitare – studii de caz. București: Expert, 2000. 142 p.

Zamfir E. Dezvoltare comunitară. Munca socială în comunitățile de cartier. București: Alternative, 1995. 238 p.

Acte normative:

Legea Republicii Moldova nr. 547-XV din 25.12.2003 a asistenței sociale. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 42-44 / 249 din 13.03.2004.

Legea Republicii Moldova nr. 123-XV din 18 martie 2003 privnd administrația publică locală”. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 049 din 25. 05. 2003.

Legea Republicii Moldova nr. 933-XIV din 14 aprilie 2000 cu privire la protecția socială specială a unor categorii de populație. În:Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr.70-72 din 22.06.2000.

Legea Republicii Moldova nr. 827-XIV din 18.02.2000 a fondului republican și a fondurilor locale de susținere socială a populației. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 65-67 din 08.06.2000.

Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 689 din 10 iunie 2003 cu privire la organigrama și statele de personal ale aparatului președintelui raionului, direcțiilor, secțiilor, altor subdiviziuni din subordinea Consiliului raional. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 116-120 din 13.06.2003.

ANEXE

Anexa 1.

Aprobată prin ordinul Ministrului

Protecției Sociale, Familiei și Copilului

Nr. 54 din 10 iunie 2009

Ministerul Protecției Sociale, Familiei și Copilului

Fișa de Post – Tip

DATE DESPRE PERSOANĂ ȘI ORGANIZAȚIE

STATUTUL ASISTENTULUI SOCIAL COMUNITAR

Asistentul social comunitar este un actor important în comunitate, specialist în domeniul asistenței sociale, care ia legătura cu persoanele în dificultate, evaluează nevoile lor și asigură accesul lor la prestații sociale și servicii sociale existente la nivel de comunitate sau de raion. El oferă sprijin persoanei și familiei în soluționarea problemelor de ordin financiar, social, emoțional în scopul susținerii independenței, asigurării integrității familiei, menținerii copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu disabilități în cadrul familiei și în comunitate. Asistentul social contribuie la crearea condițiilor pentru o viață decentă și activă.

Asistentul social comunitar este specialistul care oferă ajutorul necesar persoanelor și grupurilor în dificultate, și în caz de necesitate referă cazurile complexe spre alți specialiști, servicii și instituții care prestează servicii sociale specializate pentru a depăși perioada dificilă, a rezolva problema sau a obține un sprijin adecvat.

Asistentul social comunitar este prestator de servicii sociale primare la nivel de comunitate, integrând într-o echipă locală lucrătorii sociali, reprezentanții primăriei, specialiștii care activează în comunitate (polițistul de sector, pedagogii, lucrătorul medical, biserica, etc.), și mobilizând resursele din comunitate pentru rezolvarea problemelor sociale ale beneficiarilor și grupurilor de persoane aflate în dificultate.

ATRIBUȚIILE DE SERVICIU

(a) Subordonare directă

Deținătorul funcției activează în subordonarea directă a șefului Serviciului de asistență socială comunitară, creat pe lîngă Secția/Direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei.

Asistentul social comunitar va beneficia cu regularitate de supervizare profesională din partea asistentului social supervizor, desemnat de către șeful Serviciului de asistență socială comunitară.

4. LUAREA DE DECIZII

Deținătorul funcției va lua următoarele decizii, recomandări și propuneri:

decide dacă cazul dat ține de domeniul asistenței sociale sau solicită un alt tip de ajutor;

decide dacă cazul necesită intervenție la nivelul serviciilor sociale primare;

recomandă și decide cu privire la acțiunile incluse în planul individualizat de asistență a beneficiarului;

recomandă și decide cu privire la referirea cazului beneficiarului spre serviciile sociale specializate;

decide cu privire la închiderea cazului beneficiarului;

decide cu privire la redeschiderea cazului, atunci cînd situația beneficiarului se înrăutățește;

propune îmbunătățirea serviciilor sociale existente în comunitate și crearea de servicii comunitare noi.

Deținătorul funcției este implicat în activități cu caracter extrem de sensibil și confidențial, de aceea oricare erori comise în decursul executării atribuțiilor pot influința negativ situația beneficiarului și genera un volum suplimentar de lucru pentru deținătorul funcției și pentru alți profesioniști.

Deținătorul funcției trebuie să dea dovadă de responsabilitate, inițiativă și creativitate.

Revizuirea sarcinilor și condițiilor de muncă poate fi efectuată la inițiativa reprezentanților autorităților publice locale de nivelul I și II, MPSFC, precum și la inițiativa proprie a asistentului social comunitar, a beneficiarilor și a familiilor acestora.

5. CONTACTELE DE SERVICIU

În interiorul sistemului de asistență socială:

Scop: eficientizarea activității asistentului social comunitar

În afara sistemului de asistență socială:

Scop: mobilizarea potențialului comunității pentru soluționarea problemelor beneficiarilor

Asistentul social comunitar în activitatea sa se va conduce de:

Fișa de post;

Codul deontologic al asistentului social;

Prevederile Constituției Republicii Moldova și legislației în vigoare;

Instrucțiunile și documentele metodologice elaborate de MPSFC;

Deciziile și dispozițiile emise de autoritățile publice locale de nivelul I și II.

Asistentul social comunitar va beneficia de supervizare profesională și programe de formare profesională continuă.

(a) Studiile: Diplomă universitară în asistență socială sau în științe socio-umane / studii medii speciale în domeniul asistenței sociale / studii în baza cursului de instruire inițială în asistența socială.

(b) Experiență: Preferabil 2 ani de experiență în sistemul protecției sociale ori experiență relevantă în domeniul socio- uman (educație, drept, sănătate, etc.).

(c) Altele:

Abilitatea de a lucra după un program solicitat;

Calități morale;

Abilități de comunicare;

Cunoașterea calculatorului și experiență practică în programele Windows;

9. ATRIBUȚII ADIȚIONALE

(a) Este deținătorul funcției abilitat cu responsabilități adiționale? Da Nu

Dacă DA, specificați________________________________________________________

10. CONFIRMARE

Anexa 2

Chestionar

1. Numele și prenumele

2. Funcția

3. Care este rolul asistentului social în lucru cu beneficiarii ?

Identifică, evaluiază, stabilește, nevoile beneficiarilor

Propune înbunătățirea unor servicii locale

Acordă ajutor, propune un plan de interventie

4. După părerea dumneavoastră care este rolulasistentului social îndezvoltareaserviciilor

intermediar

avocat

educator

consilier

manager

administrator

agent de schimbare

5. După părerea dumneavoastră cine sunt beneficiarii asistenței sociale ?

Copiii

Barînii

Familii nevoiașe

Persoane cu dizabilitați

Șomerii

Femeile, victime ale violenței

6.Care ar fi dupăpărereadumneavoastrăcelemaiimportanteabilitățipe care trebuiesa le posede un asistentsocial ?

observarea, intelegereasi „interpretareacorecta” a atitudinilorsicomportamentelor

responsabilitatea de a luadecizii in numeleclientului

capacitatea de cooperaresaucolaborare cu ceilaltiactori

abilitati de ghidare, indrumare, mentor, conducere, supravegheresi control