Activitate de Antreprenoriat In Turismul ”slum” Si Turismul ”poverty” Aspecte Etice Si Sustenabile

=== 73cc506e9588d1a7fed580ee751e63ae12931821_619601_1 ===

Cuprins

Capitolul 1. Mediul de afaceri si roulu acesteia in stimularea antreprenoriatului–––––3

1.1. Noțiuni introductive despre antreprenor și antreprenoriat––––––––––––3

1.2. Oportunități antrprenoriale și crearea de noi afaceri. Antrprenorul transnațional––-12

1.3. Activități antrprenoriale și creștrerea economică a regiunilor––––––––––17

Capitolul 2. Activitatea de turism și modalitati de exploatare––––––––––––18

2.1. Importanța turismului în dezvoltarea regiunilor–––––––––––––––-18

2.2. Turismul"slum": definitie, tipologii accepțiuni–––––––––––––––-20

2.3. Scurt istoric la turismul în suburbii/mahalale––––––––––––––––-22

2.4. Destinații pentru turismul în suburbii și zone sarace din lume––––––––––23

2.5. Motivațiile turiștiilor care practică turismul"slum"––––––––––––––30

2.6. Turismul în zonele sarace"poverty"- definire, accepțiuni, tipologie–––––––-33

Capitolul 3. Dezvoltarea sustenabila regionala la nivelul Africii prin activitatea de turism. Astpecte etice ––––––––––––––––––––––––––––––38

3.1. Vulnerabilitatea și dezvoltaarea durabilă––––––––––––––––––38

3.2. Tineretul și turismul ––––––––––––––––––––––––––41

3.3. Femeile, genul și turismul –––––––––––––––––––––––44

Concluzii –––––––––––––––––––––––––––––––-53

Bibliografie–––––––––––––––––––––––––––––––55

Introducere

Curiozitatea despre mahalale pare a fi la fel de veche ca și cartița în sine: termenul "mahalale" a evoluat în Londra din secolul al XVIII-lea. Inițial, "mahalale" era un cuvânt de slang – presupus de origine irlandeză – inventat de locuitorii de cartiere. Începând cu anul 1840, el a găsit drumul în engleza standard și apoi a fost folosit de londonezii din clasa superioară pentru a descrie East End.

În aceeași perioadă, cuvântul "slumming" a evoluat în "West Side Lingo" din Londra. Termenul descrie o practică înfloritoare a membrilor claselor superioare din Londra care vizitează East End, adesea ghidat de ofițeri de poliție în îmbrăcăminte civilă, jurnaliști și clerici. Aceste practici timpurii au fost adesea împachetate în mantia bunăstarii și carității; totuși, acest lucru s-a schimbat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când slumping-ul s-a dezvoltat într-o activitate de petrecere a timpului liber fără scop.

În anii 1880, în New York a apărut o slăbiciune, marcând o îngrijorare a turiștilor ("turisticare") din ce în ce mai mare a fenomenului. Turiștii bogați din Londra au fost dornici să viziteze zonele mai sărace din New York (de exemplu, Bowery), pentru a le compara cu mahalalele lor "acasă". Ghidurile turistice includ rute pentru excursii pe jos prin diverse zone sărăcite.

În plus, în Manhattan, Chicago și San Francisco au fost înființate primele companii comerciale de turism specializate în vizitele la ruine. La începutul secolului al XX-lea, pentru prima dată a apărut pentru prima oară "turismul slum" într-un sens mai restrâns, iar slumpingul a devenit o parte integrantă a turismului urban.

Capitolul 1. Mediul de afaceri si roulu acesteia in stimularea antreprenoriatului

1.1. Noțiuni introductive despre antreprenor și antreprenoriat

Antreprenorul este persoana care dezvoltă o afacere de antreprenoriat, asumându-și în acest sens anumite riscuri, cu scopul de a obține profit din activitatea pe care o desfășoară. El cunoaște foarte bine mediul de afaceri, piața de desfacere, știe să se adapteze ușor schimbărilor ce au loc și în cele mai multe cazuri poate preveni situațiile-problemă.

Întreprinzătorul este coordonatorul unei activități, care de obicei îmbină resursele necesare pentru inițierea unei afaceri, angajează persoanele de care are nevoie, stabilește strategia și direcția de activitatea a companiei, cu scopul de a-și atinge obiectivele propuse.
Majoritatea antreprenorilor nu pot de sine stătător să-și dezvolte afacerea gândită. Ei au nevoie de angajați competenți și calificați, pe care să-i motiveze și să-i organizeze într-o mare echipă, echipă care va munci zilnic pentru a implementa ideea de afaceri a antreprenorului și pentru a obține rezultatele preconizate de către acesta.

Unul din motivele pentru care o parte din antreprenorii rămâni la un oarecare nivel de dezvoltare, este acela că ei încearcă din răsputeri să controleze singuri întreg procesul de activitate, fără a delega responsabilități altor subalterni. Tot din acest motiv, afacerea rămâne la același nivel, nu se introduc inovații, nu se modifică asortimentul produselor sau serviciile prestate, numărul clienților treptat se reduce, iar în câțiva ani nu este exclus faptul ca întreprinderea să ajungă în prag de falimentare. De aici rezultă că nu este atât de important ca antreprenorul să posede aptitudini în toate domeniile, ci mai degrabă să-și creeze o echipă puternică, alături de care va munci, oferindu-le recomandări și idei pentru implementarea proiectului său în realitate.

Termenul de antreprenor provine de la cuvântul francez „entrepreneur” și înseamnă o persoană care inițiază și execută o activitate pe cont propriu. În viziunea economistului francez Jean-Baptiste Say, antreprenor înseamnă „persoana care înființează o întreprindere, acționează ca intermediar între muncă și capital, transformând în timp resursele economice într-un profit mai mare, iar în rezultat culege roadele”.

Antreprenorul, sau altfel spus întreprinzătorul, ca noțiune, a existat de demult, iar în timp, pe parcursul evoluției, a obținut diferite sensuri. Dacă vorbim despre sensul vechi al acestui cuvânt, atunci putem spune că în perioada capitalismului timpuriu, antreprenorul era persoana care înveștea resurse financiare în pământ, stocuri de mărfuri și materiale, sau exploata angajații în scopul obținerii unui profit personal cât mai înalt.

Antreprenoriatul ca noțiune a fost introdus de către economiști în secolul al XVIII-lea iar în continuare a fost un domeniu care atrăgea tot mai multe interese din partea oamenilor înstăriți. Aceștia defineau antreprenoriatul drept o activitate desfășurată de către un întreprinzător, care în baza unor condiții contractuale, se obligă să presteze diverse lucrări (industriale, de construcții, etc.), în favoarea altei persoane și organizații, evident în schimbul unei recompense stabilite din timp.
Activitatea de antreprenoriat reprezintă o activitate independentă, desfășurată pe risc propriu, conform legislației și orientată spre obținerea unui profit, ca urmare a comercializării produselor sau a prestării serviciilor de către persoanele înregistrate în calitate de antreprenori.
În literatura economică de specialitate, noțiunea de antreprenor a apărut în Dicționarul Universal de Comerț, în anul 1723, desemnând persoana care își asumă obligații în vederea gestionării construcției unui obiect.

Economistul austriac Joseph Schumpeter spunea: „În antreprenoriat există o înțelegere pe care o facem în legătură cu un anumit tip de comportament, care include: 1) inițiative; 2) organizarea și reorganizarea mecanismelor socio-economice; 3) acceptarea riscului și a eșecului”.
În Evul Mediu, erau considerați antreprenori persoanele care exercitau funcții înalte de conducere, indiferent de domeniul de activitate, organizatorii sau cei care se ocupau cu comerțul. Astfel, antreprenori erau numiți:

Cei care desfășurau activități economice, în special care se ocupau cu comerțul exterior;

Organizatorii de parade, spectacole, evenimente;

Persoanele responsabile de lucrul care se efectua pe șantierele de construcții sau la obiectele industriale.

Chiar dacă toți cei specificați mai sus erau numiți antreprenori, acest lucru nu înseamnă că toți își asumau aceleași riscuri. De cele mai multe ori, ei conduceau activitățile pe care le organizau cu multă precizie și tact, utilizând resursele financiare, materiale și comerciale care li se alocau. În prezent nu putem afirma că antreprenor este doar persoana care conduce un anumit departament sau grup de oameni pentru executarea anumitor sarcini. Este ceva mai mult — antreprenorul își asumă riscuri financiare, câteodată chiar enorme, pentru a-și lansa o afacere, pe care ulterior s-o conducă, utilizând mijloace bănești, resurse materiale și comerciale personale, în scopul obținerii de profit.

În cazul în care antreprenorul execută un anumit proiect și este obligat să îl prezinte beneficiarului într-un anumit timp, cu rezultatele necesare, ei semnează un contract, care se numește contract de antrepriză.

Activitatea antreprenorială constă în identificarea și valorificarea unor oportunități economice.

Activitatea antreprenorială este un proces care se derulează în diferite medii și unități de afaceri ce cauzează schimbări în sistemul economic prin inovări realizate de persoanele care valorifică oportunitățile economice creând valori atât pentru indivizi cât și pentru societate

Antreprenoriatul înseamnă activitate intensă și dedicare, pasiune și viziuni personale, Antreprenoriatul reflectat dorinta de a fi cel mai bun, de a obține performanta.

În Uniunea Europeana antreprenoriatul este caracterizat prin :

– antreprenoriat oportunistic scăzut

– antreprenoriat de necesitate foarte scăzut

– antreprenoriat de extindere a pieței moderat

– Procentul de femei de afaceri este în creștere și mulți adulți identifică oportunități de afaceri, cred că au ablități de întreprinzător, cunosc un întreprinzător, și au teamă ridicata de eșec. Diferențele între venituri sunt mici iar costurile sociale sunt ridicate. Există un nivel moderat de investiții în capital de risc și investiții informale

Dezvoltarea unei țări este direct proportionala cu dezvoltarea activitații antreprenoriale a acesteia.

Activitatea antreprenorială contribuie la creșterea economică prin generarea de locuri de muncă și dezvoltarea inovațiilor.

Cele mai întâlnite forme de antreprenoriat sau muncă pe cont propriu sunt: activitățile comerciale cu licență sau activitățile companiilor comerciale. Diferența dintre aceste două forme este că un comerciant (persoană fizică), își lansează o afacere pe cont propriu și obține autorizația comercială, în timp ce o întreprindere (persoană juridică), care inițiază o afacere, va avea nevoie de autorizația comercială a fondatorilor și pe lângă aceasta, de un contract legal încheiat între aceștia.

Antreprenoriatul sub forma întreprinderilor comerciale

Activitatea de antreprenoriat poate fi desfășurată de către persoanele juridice în momentul când antreprenorul își deschide una din formele organizatorico-juridice ale întreprinderii: fie o societate pe acțiuni, o societate cu răspundere limitată, societate în comandită simplă, societate în comandită pe acțiuni sau o societate în nume colectiv.

Activități cu autorizație comercială
O activitate cu autorizație comercială reprezintă cea mai simplă metodă de a începe o afacere. E nevoie de o autorizație comercială care să ofere dreptul beneficiarului de a dezvolta afaceri într-un anumit domeniu. Pentru fiecare activitate comercială sunt anumite cerințe:

Comerțul liber — acesta nu necesită o calificare specială, e nevoie doar de un extras de cazier judiciar (aceste activități includ, vânzarea anumitor mărfuri sau diverse activități intermediare).

Activități reglementate — pe lângă calificările necesare există cerințe suplimentare specificate în diverse regulamente (spre exemplu: cunoștințe și experiență în contabilitate, montaj, reparare și control al aparatelor electrice, cosmetologie, optică, servicii de masaj, consiliere psihologică etc.).

Activități meșteșugărești — necesită urmarea unor cursuri specifice de învățământ și pregătire profesională sau 6 ani de experiență în activități similare cu cele care urmează să se ocupe antreprenorul (spre exemplu: tâmplăria, fierăria, activitățile mecanice, zidăria, tinichigeria, serviciile cosmetice).

Activitățile mai sus enumerate se numesc activități înregistrate. Solicitantul care îndeplinește cerințele specifice depune documentele necesare la autoritățile împuternicite să ofere autorizații comerciale, care ulterior le eliberează licența.

Concesionări — pentru aceste activități sunt definite cerințe speciale prin legi și regulamente, inclusiv calificarea în domeniu. Pe lângă aceasta, înafară de înmatriculare, solicitantul necesită aprobare din partea unei autorități administrative de stat (spre exemplu, pentru a deschide o casă de schimb valutar e absolut necesar acordul Băncii Naționale). Dacă aprobarea se acordă solicitantului, acesta, primește pe lângă licența comercială, așa-numita concesionare. Printre exemplele de concesionări se numără: producția, repararea, vânzarea și utilizarea de arme, furnizarea serviciilor de comunicații, servicii de taximetrie etc.

De asemenea, se consideră o activitate de antreprenoriat, atunci când o persoană fizică își deschide o întreprindere individuală, o gospodărie țărănească sau activează în baza patentei de întreprinzător.

Antreprenoriatul este un sector foarte important al economiei și contribuie în mod semnificativ la dezvoltarea pe termen lung a economiei. Anume prin activitățile de antreprenoriat se atrag diverse investiții, inclusiv și din străinătate, ceea ce duce la îmbunătățirea necontenită a relațiilor cu partenerii externi, pentru obținerea unei poziții cât mai dominante pe piața internațională.

Antreprenoriatul este o sursă a bugetului statului. Impozitele pe venit plătite de către fiecare antreprenor în parte pentru desfășurarea activității economice, sunt principalele surse de acumulare a bugetului unui stat. În același timp, antreprenorii oferă locuri de muncă, iar acest lucru, din nou vine să ajute statul, la colectarea impozitelor direct de la persoanele fizice, adică de la angajați.

Prin activitățile de antreprenoriat se contribuie direct la dezvoltarea tehnologiilor inovatoare. Foarte mulți antreprenori investesc sume enorme de bani pentru progresarea tehnologiei, științei și pentru diferite descoperiri. Astfel, prin progresul tehnico-științific, orice stat avansează pe plan internațional, iar economia se dezvoltă în ritm accelerat, evident, dacă se investește în direcțiile profitabile și de perspectivă.

Antreprenoriatul are un rol social bine definit prin angajarea personalului, începând de la tineri și finisând în unele situații chiar cu pensionarii. În acest mod, antreprenoriatul vine să reducă rata șomajului, prin angajarea persoanelor apte de muncă, cu scopul de a le oferi un salariu stabil, în schimbul muncii efectuate de către acestea în cadrul întreprinderii.

Clɑsificɑreɑ întreprinzɑtorilor

În dependența de caracteristicile și trăsăturile antreprenorilor, aceștia sunt clasificați în mai multe categorii:

În funcție de condițiile de înființɑre ɑ firmei, Adam Smith clasifică antreprenorii în două tipuri:

1. Întreprinzătorul ɑrtizɑn — adică un antreprenor mai tânăr, care își inițiază o afacere, posedând competențe tehnice, dar neavând idei inovative și experiența necesară în domeniul respectiv, îndeosebi în gestiunea și conducerea unei întreprinderi.

2. Întreprinzătorul speculɑtiv-oportunist — este mai în vârstă decât întreprinzătorul artizan și are o experiență mai bogata în gestionarea unei întreprinderi, afacerea și-o dezvoltă folosind idei inovative, iar dacă ne referim la resursele financiare, atunci acest antreprenor folosește atât capitalul propriu pe care îl deține, cât și finanțele obținute din exterior.

În rɑport cu profilul conducătorului și stilul de gestiune ɑ ɑfɑcerii, Adam Smith (Asa) a clasificat întreprinzătorii în trei categorii

1. Întreprinzătorul speciɑlist — cel care este specializat în domeniul informatic sau tehnic, iar pe lângă aceasta, se interesează pentru a cunoaște amănunțit condițiile de fabricație ale produselor sau de prestare a serviciilor, încercând să-și pună în valoare aptitudinile profesionale rezultate din specializarea și competențele sale.

2. Întreprinzătorul mɑnɑger — antreprenorul care se axează asupra gestiunii resurselor și se bazează pe studiile sale universitare sau pe experiența profesională obținută, punând îndeosebi accent pe reducerea costurilor, pe investiții adăugătoare și pe informatizarea tuturor activităților.

3. Întreprinzătorul comerciɑl — cel care este cointeresat îndeosebi de fabricarea producției și gestionarea afacerii în general.

În funcție de prioritățile și ɑspirɑțiile stɑbilite, savantul francez P. A. Julien și specifică existența a două tipuri de întreprinzători

– Întreprinzători care valorifică și

– Întreprinzători care acumulează

Întreprinzătorii care valorifică au drept priorități principale modificarea produselor sau serviciilor pe care le propun clienților, dezvoltarea ideilor inovative și punerea în aplicare a acestora, cu scopul de a progresa continuu. Întreprinzătorii care acumulează sunt acei antreprenori care au ca scop agonisirea unei averi cât mai mari și muncesc cu ideea că un membru al familiei va conținua afacerea pe care aceștia o dezvoltă.

Conform altei clasificări, mai există încă două tipuri de întreprinzători:

1. Întreprinzătorul clɑsic — cel care este centrat pe obținerea profitului și în rezultatul dezvoltării afacerii sale dă dovadă de performanță în domeniul său de activitate.

2. Întreprinzătorul tehnic — antreprenorul care are la bază o diplomă universitară și în majoritatea cazurilor este inginer. Are vârsta cuprinsă între 35-40 de ani și o dorință puternică de a reuși în ceea ce-și propune. Cât despre talentul de antreprenor, adesea îl moștenește și este orientat spre crearea unor produse noi, implementarea noilor tehnologii și executarea mai multor schimbări la nivel de organizație.

Caracteristicile principale ale unui antreprenor sunt:

1. Responsɑbilitɑteɑ

Orice antreprenor trebuie să cunoască că odata ce-și deschide o afacere, va fi responsabil pentru multe aspecte, în special pentru remunerarea la timp a angajaților, achitarea datoriilor fata de partenerii de afaceri, livrarea produselor în termenele stabilite etc. De aceea, o persoană care nu-și poate asuma responsabilități și nu este în stare să îndeplinească ce și-a propus, nici nu are ce căuta în mediul de afaceri.

2. Spiritul de observɑție

Această calitate contează enorm de mult în activitatea unui antreprenor, deoarece anume posedând un spirit înalt de observație, întreprinzătorul se va orienta spre noi perspective, va căuta noi piețe de desfacere, va afla dacă clienții săi sunt sau nu mulțumiți de produsele sau serviciile pe care le prestează firma sa. De asemenea, cu un spirit înalt de observație și analiză, antreprenorul va decide să-și mărească afacerea, până a face acest lucru concurenții săi, în acest fel, întărindu-și poziția pe piata.

3. Perseverențɑ

Această calitate este una dintre cele care stau la baza obținerii succesului. A fi antreprenor și a deține funcția de director al unei companii, nu înseamnă în nici un caz liniște și odihnă. Pentru a-și atinge obiectivele, un antreprenor are de muncit mult, cu determinare și sârguință, fiindcă uneori afacerea poate atârna de un fir de ata și se poate baza doar pe întreprinzător.

4. Creɑtivitɑteɑ și inovɑțiɑ ( e bine sa fie pe pagina urmatoare, petru estetica paginii)

Ar fi bine ca fiecare întreprinzător să vină pe piata cu produse noi sau servicii diferite de cele existente, pentru a oferi clienților cât mai multe bunuri utile cu-adevărat sau servicii care să le ușureze și să le îmbunătățească traiul. Creativitatea și inovația sunt calități fără de care nu se știe dacă un antreprenor ar avea succes și acestea în mare parte se moștenesc.

5. Ambițiɑ

Este o calitate absolut necesară tinerilor care hotărăsc să se lanseze în afaceri. Anume ambiția îl va motiva pe un antreprenor care se află în impas și îl va determina să meargă în conținuare pentru a obține succesul mult dorit. Această calitate câteodata este considerata și negativă, însă pentru antreprenori este un avantaj, deoarece îi ajută să treacă cu brio de problemele ce apar pe parcursul dezvoltării afacerii.

6. Insistențɑ

Pentru a deveni un antreprenor de succes, fiecare va trebui să fie în anumite momente destul de insistent. Aceasta înseamnă că antreprenorul va face posibilul și imposibilul pentru a obține rezultatele de care are nevoie. El va insista ca sarcinile să fie realizate într-un anumit termen, va urmări întreg procesul de lucru, se va asigura că totul decurge conform planului, iar în final va verifica neapărat rezultatele obținute.

7. Optimismul și încredereɑ în sine

Chiar dacă dezvoltarea unei afaceri presupune foarte multe dificultăți și probleme, antreprenorul este persoana care ar trebui să aibă încredere permanentă în forțele proprii și să fie convins că prin sârguință în final totuși va ajunge să se bucure de succes.

8. Orientɑreɑ spre eficiență și cɑlitɑte

Fără calitate, nu este posibil de construit o bază de clienți loiali, iar fără de eficiență, întreprinderea ar putea duce la falimentare, de aceea antreprenorul are sarcina de a asigura clienții cu produse calitative și servicii prestate la cel mai înalt nivel, și toate acestea de dorit cu costuri mai reduse.

9. Abilități de convingere

Acestea sunt absolut indispensabile unui antreprenor care dorește să-și atingă toate scopurile. Antreprenorul se va folosi de abilitățile respective atunci când va cere un credit bancar sau când va convinge investitorii că afacerea sa are perspectivă și trebuie finanțata. De asemenea, având astfel de abilități, unui antreprenor îi va fi ușor să angajeze cei mai buni lucrători, să-și gașească și să beneficieze în permanență de un suport din partea partenerilor.

10. Cât mɑi multă energie

În cele mai multe cazuri, antreprenorii îndeplinesc o muncă colosală, iar acest lucru presupune un consum enorm de energie, de aceea ei nu ar trebui să uite de un regim alimentar corect, sport, meditație și relaxare pe măsură.

11.Plɑnificɑreɑ și monitorizɑreɑ sistemɑtică

Antreprenorii sunt cei care de obicei întocmesc un plan pe termen lung, apoi îl divizează în sarcini mai mici pe o anumită perioadă de timp. Ulterior nu uită să monitorizeze activitățile angajaților pentru a afla cum decurge procesul de realizare a obiectivelor.

Indiferent de situație, chiar dacă întreprinzătorul nu deține o experiență în această sferă, are multe de învățat și de muncit pentru a-și atinge scopurile propuse, iar în timp, rezultatele nu vor întârzia să apară.

12. Abilitati manageriale

Aceasta nu reprezinta o caracteristica absolut necesara a antreprenorilor insa este important de stiut ca si de acest tip de cunoastere este nevoie pentru a fi un antreprenor de succes.

1.2. Oportunități antrprenoriale și crearea de noi afaceri. Antrprenorul transnațional

Antreprenoriatul este considerat un concept cuprinzător și multidimensional și este definit de Global Entrepreneurship Monitor (GEM) drept orice încercare de a crea noi afaceri sau de a crea noi companii, cum ar fi angajarea pe cont propriu, o nouă organizație de afaceri sau extinderea unei afaceri existente , de către o persoană fizică, o echipă de persoane sau o afacere stabilită.

Potrivit Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), spiritul antreprenorial este un fenomen care se manifestă în întreaga economie a unei țări, sub forme diferite, ale căror rezultate nu sunt întotdeauna legate de crearea unei bogății financiare. De exemplu, antreprenoriatul poate contribui la îmbunătățirea ocupării forței de muncă, la reducerea inegalităților sociale sau la rezolvarea problemelor de mediu.

Antreprenoriatul joacă un rol esențial în economiile naționale, fiind considerat unul dintre principalele motoare ale creșterii economice și contribuie în mod semnificativ la crearea de noi locuri de muncă și inovații. Recunoașterea largă a rolului antreprenoriatului a condus la modelarea multor politici guvernamentale sau regionale menite să sporească antreprenoriatul și să sprijine supraviețuirea și creșterea noilor afaceri.

Mai multe studii evidențiază faptul că antreprenoriatul joacă un rol major în dezvoltarea economică a unei țări sau regiuni și analizează corelația dintre activitatea antreprenorială și creșterea economică.

Alianța Tinerilor antreprenori ai G20 consideră că promovarea antreprenoriatului într-o economie ar fi susținută de cinci piloni: accesul la finanțare (facilitarea accesului antreprenorilor la finanțare, în special prin dezvoltarea de către bănci a unui model de împrumut diferit pentru antreprenoriatul și dezvoltarea de noi surse de finanțare inovatoare, cum ar fi crowdfunding și microfinanțare); cultura antreprenorială (toleranța la risc și eșec, preferința pentru auto-angajare, cultura inovării și cercetării); taxe și reglementări (stimulente fiscale, ușurință în demararea unei afaceri, legislație favorabilă afacerilor); educație și formare (educație antreprenorială în învățământul preuniversitar și universitar, formare pentru antreprenori, încurajarea învățării pe tot parcursul vieții pentru antreprenori); sprijin acordat în toate domeniile menționate de organizațiile specializate, cum ar fi asociațiile și cluburile de antreprenori, agenții guvernamentale, incubatoare de afaceri, grupuri, centre de afaceri.

Conform sondajului YEA, accesul la finanțare este un domeniu în care antreprenorii se confruntă cu cele mai mari dificultăți, astfel îmbunătățirea accesului la finanțare este considerată cea mai de susținere măsură a dezvoltării antreprenoriatului.

Nivelul activității antreprenoriale diferă foarte mult de la o țară la alta și în aceeași țară din când în când și este influențat de mai multe tipuri de factori cum ar fi factorii economici, instituționali, tehnologici și culturali. Potrivit lui Arin și colab., nivelul agregat al activității antreprenoriale într-o țară este rezultatul unei interacțiuni multiple între capitalul uman, nivelul dezvoltării economice și instituțiile.

Recesiunea economică și creșterea semnificativă a șomajului în mai multe țări, ca urmare a recentei crize financiare, precum și contribuția semnificativă pe care antreprenoriatul o poate aduce la relansarea economiilor naționale și reducerea șomajului au condus la interesul și preocupările reînnoite ale cercetătorilor precum și factorii de decizie de la diferite niveluri pentru investigarea factorilor cu impact potențial asupra antreprenoriatului.

În acest context, cercetările noastre vizează investigarea empirică a impactului unor factori macroeconomici, individuali și de afaceri, identificați pe baza literaturii de specialitate în domeniul antreprenoriatului, privind dinamica activității antreprenoriale în 18 țări din Uniunea Europeană în perioada 2002-2015.

Valoarea adăugată a studiului nostru rezultă din identificarea factorilor cheie care afectează dinamica activității antreprenoriale în țările europene, exprimată prin activitatea antreprenorială totală (TEA), o problemă mai puțin tratată mai recent în literatura de specialitate în domeniu.

Pentru atingerea scopului, studiul nostru este structurat după cum urmează: Secțiunea 2 este o revizuire sintetică a literaturii, în special a celei empirice, cu privire la factorii determinanți ai antreprenoriatului; Secțiunea 3 prezintă datele, variabilele analizate și metodologia utilizată; Secțiunea 4 evidențiază și discută principalele rezultate ale studiului nostru empiric, iar ultima secțiune include observații finale.

Deși importanța antreprenoriatului pentru dezvoltarea economiilor naționale este recunoscută pe scară largă, nu există un consens asupra factorilor care stimulează sau, dimpotrivă, împiedică activitatea antreprenorială.

Analiza literaturii evidențiază existența unui număr mare de studii teoretice și empirice care au urmărit identificarea factorilor cu impact potențial asupra dinamicii antreprenoriale, fie într-o țară, fie într-un grup de țări. Astfel, Wennekers și colab. identifică tehnologia, nivelul dezvoltării economice, demografia, cultura și instituțiile ca factori determinanți ai spiritului antreprenorial.

În comparație, Giannetti și Simonov evidențiază trei tipuri de factori care ar afecta activitatea antreprenorială: caracteristicile individuale (de exemplu, salariul, averea, vârsta și anumite caracteristici demografice); caracteristicile economice ale zonei în care locuiește individul (de exemplu, venitul pe cap de locuitor, rata șomajului etc.); caracteristicile mediului social (religie, statutul social al antreprenorilor, educația etc.).

Grilo și Thurik examinează, pe un eșantion de țări, inclusiv 15 state membre ale Uniunii Europene (UE), modul în care factorii sociali și demografici afectează antreprenoriatul. Experimentul studiu efectuat de Wennekers și colab. asupra unui grup de 36 de țări evidențiază faptul că dinamica ratei antreprenoriale în creștere este influențată de gradul de dezvoltare economică a țărilor, precum și de factorii instituționali, demografici și culturali.

În special, autorii consideră că există o relație în formă de U între rata antreprenoriatului și nivelul de dezvoltare economică. Santarelli și Vivarelli subliniază că formarea noilor firme poate fi determinată de diferiți factori, dintre care unii sunt factori progresivi (de exemplu, așteptările privind profitul, mediul familial și experiența anterioară a locurilor de muncă), în timp ce altele sunt factori regresivi salariile, teama de șomaj).

Alte studii au examinat impactul creșterii produsului intern brut (PIB) și PIB pe cap de locuitor (GDPC) asupra activității antreprenoriale și au arătat că antreprenoriatul este semnificativ legat de acești factori macroeconomici. În plus, Shane și colab. subliniază faptul că impactul variației PIB este diferit în funcție de gradul de dezvoltare a țării. Astfel, autorii indică faptul că, în țările mai sărace, mulți indivizi se îndreaptă spre antreprenoriat din cauza lipsei de alternative de angajare. În schimb, în ​​cazul țărilor mai bogate, persoanele consideră că opțiunea de angajare este mai atractivă decât începerea propriei afaceri. Klapper și colab. constată că antreprenoriatul (măsurat prin intrarea în afaceri și rata de densitate) este în mod semnificativ legat de nivelul de dezvoltare economică, calitatea mediului juridic și de reglementare, ușurința accesului la finanțare și importanța sectorului informal.

Pe baza metodelor de regresie, Kim și colab. investighează în ce măsură dinamica activității antreprenoriale într-un grup de țări OCDE, inclusiv 17 state membre ale UE, este influențată de politica publică. Rezultatele studiului empiric indică faptul că cheltuielile publice privind afacerile economice și educația ar aduce o contribuție importantă la promovarea antreprenoriatului, iar creșterea cheltuielilor publice pentru stimularea înființării întreprinderilor noi ar conduce la o creștere a activității antreprenoriale.

Bosma și Schutjens examinează empiric modul în care condițiile naționale și regionale au impact asupra atitudinii și activității antreprenoriale pentru 127 de regiuni din 17 țări europene în perioada 2001-2006. Autorii constată că anumiți factori economici, instituționali și demografici au un impact semnificativ asupra variațiilor atitudinii și activității antreprenoriale.

Într-o investigație empirică a 62 de țări de pe cele cinci continente, Simón-Moya, Revuelto-Taboada și Guerrero analizează modul în care condițiile economice și instituționale de mediu afectează nivelul activității antreprenoriale și performanțele inovatoare ale țărilor.

Acești autori grupă țările eșantionate în trei grupe în funcție de caracteristicile mediului economic și instituțional și analizează măsura în care ratele activității antreprenoriale și rezultatele inovării variază de la un grup de țări la altul. Rezultatele sondajului arată că cele trei grupuri de țări sunt semnificativ diferite atât în ​​ceea ce privește inovația, cât și activitatea antreprenorială.

Astfel, în ceea ce privește relația dintre mediul economic și nivelul antreprenorial, autorii consideră că activitatea antreprenorială este semnificativ mai mare, antreprenoriatul bazat pe necesitate joacă un rol mai important, iar rezultatele inovării sunt mai slabe în țările cu un nivel mai scăzut de dezvoltare, inegalitatea veniturilor mai mare și nivelul ridicat al șomajului. În contrast, în țările mai dezvoltate, activitatea antreprenorială este mai redusă, antreprenoriatul bazat pe necesități este mai puțin răspândit, iar rezultatele inovării se îmbunătățesc semnificativ.

În ceea ce privește mediul instituțional, rezultatele sondajului indică faptul că cele mai bune rezultate în ceea ce privește oportunitatea antreprenoriatului și inovării sunt înregistrate de grupul de țări cu niveluri mai ridicate de libertate economică sau instituții formale puternice.

Alte studii indică, pe baza unei investigații empirice, că cei mai importanți factori care afectează activitatea antreprenorială sunt: ​​nivelul de dezvoltare economică; creșterea populației; ocuparea forței de muncă; nivelul de educație; dezvoltarea financiară; stabilitatea macroeconomică și; dezvoltare tehnologică.

Un studiu mai recent analizează legătura dintre factorii macroeconomici și antreprenoriatul agregat. Deși 32 de indicatori macroeconomici sunt incluși în analiza empirică, rezultatele studiului arată că doar patru variabile sunt relevante pentru a explica legăturile dintre condițiile macroeconomice și antreprenoriatul agregat.

Prin urmare, autorii consideră că PIB-ul pe cap de locuitor, șomajul, rata marginală de impozitare și volatilitatea inflației sunt singurele variabile macroeconomice care sunt corelate în mod semnificativ și universal cu antreprenoriatul agregat. Rezultatele indică faptul că antreprenoriatul este legat în mod semnificativ și sistematic de inflație și de impozitare, care, la rândul lor, sunt direct legate de stabilitatea macroeconomică.

Un alt studiu de interes analizează măsura în care calitatea instituțiilor politice și economice afectează prevalența antreprenoriatului formal și informal în 18 țări din regiunea Asia-Pacific în perioada 2001-2010. Rezultatele studiului arată că calitatea instituțiilor economice și politice este corelată negativ cu intrarea în antreprenoriatul informal și este asociată pozitiv cu intrarea în antreprenoriatul formal.

Autorii subliniază, de asemenea, că cele două tipuri de instituții au un efect complementar asupra intrării în antreprenoriatul formal, în timp ce intrările informale antreprenoriale sunt influențate individual de instituțiile economice și politice.

Folosind datele din panouri pentru 43 de țări, Aparicio et al. evidențiază în mod empiric impactul factorului instituțional asupra oportunității antreprenoriatului, precum și impactul acestei variabile asupra creșterii economice. Autorii constată că factorii informali (controlul corupției și încrederea în competențe) au un impact pozitiv mai mare asupra spiritului antreprenorial în comparație cu factorii formali (numărul de proceduri pentru a începe o afacere și o acoperire privată pentru obținerea creditului) și oportunitatea antreprenoriatului rate mai mari de creștere economică.

În ansamblu, rezultatele studiilor menționate indică faptul că disponibilitatea capitalului financiar și ușurința accesului la finanțare pot duce la creșterea numărului de întreprinzători și, de asemenea, la dezvoltarea spiritului antreprenorial la nivel național sau regional.

Studiul nostru contribuie la extinderea cunoștințelor în domeniul antreprenoriatului prin furnizarea unor dovezi empirice cu privire la efectul unor factori macroeconomici, individuali și de afaceri asupra factorilor dinamici ai activității antreprenoriale în 18 state membre ale UE în perioada 2002-2015.

1.3. Activități antrprenoriale și creștrerea economică a regiunilor

Interesul pentru studiul antreprenoriatului a reapărut cu intensitate mai mare la sfârșitul anilor '70, cu accent pe teoriile economice prin constatări empirice și reflecții teoretice. Din punct de vedere empiric, sa constatat că mai multe țări dezvoltate, în principal în Europa, au lansat noi inițiative, după ani de declin economic și declin în crearea de afaceri. Pe de altă parte, reflecțiile teoretice răspândite despre evenimentele care au marcat economia mondială se reflectă în economiile naționale.

Aceste schimbări indică faptul că creșterea economică nu a fost susținută numai în economii de scară sau domeniu de aplicare, ci și că întreprinderile au avut un rol important în creșterea economică. Astfel, Audretsch și Thurik au concluzionat că schimbarea modelelor de consum, creșterea proceselor de producție mai flexibile și o mai mare concurență între întreprinderile mici și mijlocii trecerea de la o economie de management la o economie antreprenorială.

Există diferite definiții ale antreprenoriatului care au evoluat de-a lungul timpului. Potrivit mai multor autori, conceptul de antreprenoriat a fost menționat pentru prima dată de Richard Cantilon în secolul al XVIII-lea. Pentru el, funcția antreprenoriatului în economie a fost achiziția de servicii și inputuri la un anumit preț și vânzarea ulterioară la un preț necunoscut și, prin urmare, asumarea unui risc. Ulterior, Jean Baptiste Say a oferit o definiție mai largă care combina capitalul, resursele fizice și forța de muncă într-un mod original și inovator. Pentru Adam Smith ("tatăl" economiei), conceptul de antreprenoriat este confundat cu capitalismul, al cărui rol era să ofere resurse pentru antreprenori și acumularea de capital.

Înapoi la ideile ridicate de Cantillon și Say, John Stuart Mill separă conceptele capitalismului și antreprenoriatului, presupunând că acesta din urmă implică riscuri, eforturi și dificultăți în majoritatea cazurilor.

Capitolul 2. Activitatea de turism și modalitati de exploatare

2.1. Importanța turismului în dezvoltarea regiunilor

Turismul internațional contribuie semnificativ la economiile statelor membre ale UE. Industria turistică din UE generează peste 5% din PIB-ul UE, aproximativ 1,8 milioane de întreprinderi ce au ca angajați aproximativ 5,2% din forța de muncă totală (aproximativ 9,7 milioane de locuri de muncă).

Atunci când se iau în considerare sectoarele conexe, contribuția estimată a turismului la crearea PIB este considerabil mai mare: turismul indirect generează peste 10% din PIB-ul Uniunii Europene și reprezintă 12% din forța de muncă.

După cum a subliniat un studiu privind competitivitatea industriei turismului din UE, Europa apare constant ca destinația de turism numărul unu în lume.

În ciuda crizei globale, sosirile turistice în Europa au ajuns la 504 milioane în 2011. În acel an, UE a primit 39,2% din numărul total de sosiri internaționale în lume. Europa a înregistrat o creștere de 6% a numărului de sosiri turistice internaționale în perioada 2010-2011. Rezultatele au fost amplificate de noile destinații din Europa Centrală și de Est, Europa de Sud și Marea Mediterană (ambele + 8%).

În ceea ce privește câștigurile, Europa deține cea mai mare pondere a veniturilor din turismul internațional (45%), ajungând la 333 miliarde EUR în 2011, reprezentând o creștere de 5% în termeni reali față de 2010. În medie, Europa a înregistrat o creștere de 60 milioane de sosiri anuale (aproape 15%) începând cu anul 2000 și se așteaptă conform Organizației Mondiale a Turismului din cadrul ONU ca această creștere să continue.

Previziunile Organizației Mondiale a Turismului din cadrul ONU sugerează că sosirile internaționale în spațiul european vor crește cu până la 717 milioane în perioada 2007-2020, ceea ce înseamnă că numărul de sosiri internaționale în Europa va fi aproape dublat în cele două decade 2000-2020. Cu toate acestea, destinațiile europene nu vor fi singure în competiția pentru această creștere preconizată a afacerilor. Alte regiuni ale lumii dezvoltă provocări competitive majore pentru poziția industriei europene.

Pentru moment, multe țări europene rămân într-o poziție puternică. Ultimul Raport privind Competitivitatea Călătoriei și Turismului din cadrul Forumului Economic Mondial plasează țările europene în primele 5 poziții pentru competitivitate, în funcție de o serie de criterii, inclusiv cadrul de reglementare, siguranța, sănătatea, durabilitatea mediului, diferitele tipuri de infrastructură, resurse și prețuri.

Dar trei țări non-europene apar în primele 10 poziții, cu încă 4 în primele 20 de țări, iar un număr de țări europene au un rang inferior față de ultima evaluare efectuată în 2011. Țările europene nu își pot permite să se culce pe lauri, dar în același timp există, evident, unele țări care reușesc să-și mențină competitivitatea și aici există lecții de învățat.

Competitivitatea în turism

Nu este posibilă o definiție unică a competitivității în sectorul turismului. În ceea ce privește economia în general, competitivitatea poate fi caracterizată drept capacitatea de a susține și îmbunătăți valoarea adăugată sau venitul pe cap de locuitor, dar și de comparații externe în sensul menținerii sau amplificării balanțelor comerciale cu restul lumii, în fața globalizării concurența sau capacitatea de a atrage investiții străine directe nete. Alternativ, poate exista o perspectivă mai dinamică, iar capacitatea de a genera și de a aplica idei noi poate fi văzută ca o caracteristică critică, mai ales în timp.

Cu toate acestea, inovarea poate lua mai multe forme, ceea ce are ca rezultat îmbunătățirea produselor și serviciilor, dar și procese, inclusiv modele de afaceri și procese de marketing și de aprovizionare, în cadrul firmei și, de asemenea, în interacțiunile cu alte firme, în special de-a lungul lanțului de aprovizionare.

În timp ce, este posibil să se indice unele caracteristici semnificative ale inovării în sectorul turismului, natura proceselor poate fi atât de diversă și poate dura un timp atât de îndelungat încât în cele din urmă o inovație este cel mai bine recunoscută după impactul său eventual asupra performanței firmelor sau a economiei mai mari. Inovația în acest sens este o schimbare care rezultă la un moment dat într-o performanță îmbunătățită.

Aici există considerații practice care apar; în selectarea indicatorului adecvat, ușurința de măsurare a impactului este importantă și adesea este posibilă colectarea datelor privind impactul asupra cifrei de afaceri a întreprinderilor, precum și asupra veniturilor generate și a locurilor de muncă.

Tot mai mult, datele sunt disponibile pentru valoarea adăugată, dat fiind că informațiile necesare în acest domeniu sunt necesare în scopuri fiscale. Acest lucru poate permite o evaluare a productivității, măsurată ca valoare adăugată pe persoană.

Acesta este un indicator util, deoarece, pe lângă faptul că reflectă nivelurile în schimbare ale eficienței, evidențiază efectele asupra profiturilor și / sau a salariilor, care, atunci când cresc, se traduc în beneficii pozitive pentru sector și pentru economie în general.

În același timp, o abordare mai amplă în ceea ce privește caracterul competitivității în sectorul turismului vizează capacitatea acestuia de a răspunde cerințelor consumatorilor, în special atunci când acestea se schimbă semnificativ. Economia modernă emergentă este radical diferită de economiile anterioare industriale și de servicii și că, în mod tipic, deși au fost considerate ca fiind „servicii”, ele reprezintă, de fapt, o ofertă economică distinctă, diferită de serviciile la fel cum serviciile sunt diferite de bunuri.

Deși este posibil să se argumenteze cu elemente ale acestei concepții, ea a fost influențată de analiza evoluțiilor din mai multe sectoare, între care turismul a fost proeminent. În special, în sectorul turismului, ideea este în general recunoscută că se produce o schimbare semnificativă în natura pieței turistice, din cauza importanței „experienței” pentru consumatori.

Pot fi caracterizate experiențele care apar atunci când o companie intenționează să utilizeze servicii și bunuri pentru a angaja clienți individuali într-un mod care creează un eveniment memorabil. Dacă turismul este orientat spre a oferi experiențe memorabile pentru vizitatori, există o serie de implicații. În competiție, destinațiile trebuie să se diferențieze prin oferirea de experiențe de înaltă calitate și distinctive.

2.2. Turismul"slum": definitie, tipologii accepțiuni

Turismul slum a evoluat de la a fi practicat într-un număr limitat de locuri într-un fenomen cu adevărat global, care se desfășoară acum pe cinci continente. Totodată, a crescut numărul diverselor servicii și moduri în care turiștii vizitează mahalalele.

În mijlocul unei proliferări a studiilor de caz, domeniul emergent al turismului slum se confruntă acum cu provocarea de a aborda definiția domeniului său de aplicare și, în consecință, cu principalele sale întrebări conceptuale. Acest lucru este valabil în special în ceea ce privește numeroasele suprapuneri existente între cercetarea în turismul de la slum și conceptele și aspectele legate de cercetarea turistică critică.

Inițial, cele mai multe reflecții s-au axat pe două cazuri principale de turism în cartierele din sudul lumii: turismul local în Africa de Sud și turismul Favela în Brazilia. Fenomenul turismului local în marile centre urbane din Africa de Sud a câștigat atenția în anii 1980. Tururile de oraș, dezvoltate pentru a educa politicienii albi locali în privința situației din localități, au devenit din ce în ce mai populare în rândul așa-numiților turiști politici interesați de lupta împotriva apartheidului.

De la sfârșitul apartheidului acest nucleu al turismului localității sa dezvoltat masiv. Este considerată acum o sursă majoră de venituri economice potențiale, iar politica guvernamentală sprijină canalizarea fluxurilor turistice în localități. Deși nu există cifre pentru Africa de Sud în ansamblu, se estimează că în fiecare an până la 300.000 de persoane vizitează localitățile din jurul Cape Town, arătând importanța turismului cel puțin la nivel regional.

Pentru a găsi explicații pentru această "formă extraordinară de turism", jurnaliștii au tendința să vină rapid cu speculații cu privire la motivele turiștilor, iar aceste prezumții sunt adesea punctul de plecare al dezbaterilor etice și al judecății despre turismul slum. Cercetarea academică a început să reflecteze asupra turismului în cartiere.

Există două modalități principale de a încerca să se înțeleagă noua tendință. Primul este de a analiza practicile curente și construcția în curs de desfășurare a "mahalalei de destinație".

Crearea oricărei noi destinații sau tipuri de destinații se bazează pe imagini sau idei mai mult sau mai puțin stabile cu privire la regiunile nefamiliare și îndepărtate și la locuitorii lor. Aceste imagini se referă la stocurile de atribuții standardizate, de lungă durată, care apar în procesele discursive care au loc atât în ​​interiorul cât și în afara turismului.

Turiștii și industria turismului caută o conectivitate discontinuă, reproduc aceste ascripții și / sau creează noi înțelesuri și imagini, reacționând la structurile sociale și schimbările lor. Forme noi de turism au adesea istorici istorici. Acest lucru este valabil și pentru noul tip de destinație al mahalalei din Sudul Global.

2.3. Scurt istoric la turismul în suburbii/mahalale

Cazurile istorice de slumim din Londra și Statele Unite sunt destul de bine documentate. Există studii care indică, de asemenea, continuitatea în dezvoltarea turismului în cartiere, de exemplu în modul în care turiștii privesc mahalalele care caută "low", "dark" – "partea necunoscută a orașului". Exemplele demonstrează că această caramidă a fost interpretată discursiv, precum și din punct de vedere turistic și experimentat ca "cealaltă parte a orașului", și ca "locul" celălalt ".

În același timp, ei ilustrează că acest "Alt" atribuit a fost de multe ori o mai mult decât "altul economic" "- cartierul a fost mai mult decât" locul sărăciei ". Caricatura era, de asemenea, o suprafață pentru proiecția unui "alt" societal. Modele dominante ale distincției sociale au fost negociate prin topografia peisajelor urbane. Cu toate acestea, aceste moduri și caracteristici dominante ale "altora" au variat de la o perioadă istorică la alta și au depins de contextul social respectiv.

Reabilitarea lui Steinbrink a genezei turismului slum discută aceste schimbări: în Londra victoriană industrializată, modelate de valori și norme morale extrem de rigide, mahalalele erau văzute ca locuri de dezintegrare morală și libertate libidinală. Mahalele au fost construite social ca locul "imoral" al altora "(" slumming moral ").

În "moderna" SUA de la începutul secolului al XX-lea slumming a luat o altă formă. Între anii 1880 și 1920, milioane de imigranți din Europa de Est și de Sud și din Asia au intrat în SUA, provocând înțelegerea predominantă a identității americane ca fiind "albă, anglo-saxonă și protestantă".

Călătoriile de scurtă durată pot fi văzute ca un răspuns la acest lucru. Au vizitat în principal enclavele urbane urbane și comunitățile imigrante construite ca fiind "etnice (pre-moderne)" "altele" (cele mai populare exemple fiind "orașele din China" și "italienii mici"). Prin această "slăbire etnică", grupurile de imigranți au fost atribuite simbolic locului lor – atât spațial (adică în sferturile lor), cât și social (adică în marginea societății).

În timp ce turismul slum din Sudul Global îi are în prim plan pe nordici, apariția sa și dinamismul său remarcabil în multe așa-numite țări în curs de dezvoltare și în economiile emergente este nou. Actuala globalizare a acestei forme de turism poate fi înțeleasă ca o etapă ulterioară de dezvoltare a turismului.

Cele două exemple de degradări istorice din nord indică deja anumite continuități și schimbări. Așezarea teritorială a "celuilalt" în caramida pare a fi o constantă, în timp ce formarea respectivului "altul" este supusă unei modificări în funcție de contextul social. Această înțelegere ar putea fi de ajutor atunci când se ocupă de fenomenul recent. Ar putea însemna examinarea turismului în cartiere pe fundalul unei societăți mondiale globalizate.

Steinbrink și Pott (2010) subliniază faptul că slăbirea în Sudul Global nu mai este doar "cealaltă parte a orașului", ci în esență pare să se refere la "cealaltă parte a lumii" ("slumming global"). Aceasta aduce în prim-plan procesul de construire a unui "alt" sau "global" al lumii sau al societății.

Prin urmare, globalizarea turismului din prăpastia are nevoie de explicații suplimentare. Se pun întrebări cu privire la interacțiunea dintre noua formă globală și practicile locale ale turismului în locurile sărace în diferite locuri, subliniind importanța factorilor locali în acest proces de "glocalizare" (Robertson 1995) de slumming.

În următoarea secțiune, urmărim pe scurt apariția fenomenului în diferite locuri din "sud" și în momente diferite în timp, pentru a arăta cum a fost răspândit turismul de slăvi pe tot globul și cum sa dezvoltat în diferite localități. Aceasta poate fi văzută ca o încercare de a ilustra dinamica globalizării sale.

2.4. Destinații pentru turismul în suburbii și zone sarace din lume

Prima evediență a sluming-ului, care au început să apară în Londra, în secolul al șaisprezecea și începutul secolului al XVII-lea (c.1540-1640). Acestea erau cărți și broșuri care se pretindeau a descrie viața mahalalelor, a vagabonzi și a itineranților șomeri care au gravitat pentru a găsi o slujbă și / sau a urmări o carieră penală.

Acestea includau bărbați deserviți, foști soldați, muncitori evacuați, țigani, artizani șomeri sezonieri și oameni care își părăsiseră casele să caute un trai în oraș. S-a crezut că există până la 72.000 de astfel de "vrăjitori" în timpul domniei lui Henry al VIII-lea.

Textele au fost scrise în principal de oameni pe care îi numim astăzi jurnaliști "hack" și scriitori independenți, încercând să trăiască prin utilizarea întâlnirilor lor cu subclasele ca materiale literare. Ei au dezvăluit escrocheriile, crimele și trucurile practicate de vagabonzi, hoți, vrăjitori și cozeniști, uneori căutând credibilitate.

Un exemplar al acestor lucrări a fost Caveat for Cursitors Common (1567), de către Thomas Harman, magistrat de țară în Kent, cu cunoștințe profesionale despre "Fraternitatea vagabonzilor".

Începând cu anii 1830, scaderea în Londra și o altă mare capitală europeană, Paris, au început să-și asume o nouă dimensiune morală. Ambele orașe se aflau în crize și transformări geografice și socio-culturale, calitative și cantitative, ale căror efecte au fost de a schimba natura și varietatea întâlnirilor dintre clase și, împreună cu ele, practica de slumming. Trei evoluții sociale principale au afectat ambele orașe: creșterea rapidă a populației; niveluri ridicate ale sărăciei urbane; și intervențiile agențiilor publice, guvernamentale și caritabile, în gestionarea disfuncțiilor urbane care erau fizice și morale.

Creșterea populației din secolul al XIX-lea.

În 1809, Londra avea o populație care atingea doar un milion; Parisul avea puțin peste jumătate din asta. Până în 1850, Londra avea peste două milioane și Parisul mai mult de un milion. Un deceniu mai târziu, Londra avea trei milioane de locuitori, iar Parisul două milioane. Până în 1901, Londra avea mai mult de patru milioane, iar Parisul sub trei milioane. Ambele orașe au crescut într-un secol de patru până la cinci ori. În Marea Britanie a existat o creștere exponențială în orașele din afara Londrei. În 1800, nu exista un oraș în afara Londrei cu o populație de 100.000; până în 1891 au fost douăzeci și trei.

Efectele acestor explozii ale populației urbane au fost atât psihologice, cât și fizice. Efectul psihologic a fost acela de a induce un fel de paralizie imaginativă în fața impactului numărabil al numărului populației, densității și dispersiei geografice. Cetățenii din orașe de 10.000 până la 30.000 de locuitori pot forma o viziune coerentă asupra orașului, dar odată ce totalul ajunge la un milion, iar urbanizarea se răspândește la kilometri, atunci lumea devine din ce în ce mai puțin descifrată.

Pentru locuitorii îndelungați și vizitatorii temporari din alte locuri mai puțin populate, enormitatea și anonimatul orașului împrăștiat au fost uimitoare, stresante și epuizante. Simmel, primul sociolog care a teoretizat micro-fenomenologia urbanizării, a comparat viața urbană cu viața rurală.

Un istoric al Londrei de la mijlocul secolului al XVII-lea, minunat de creșterea neîncetată, a vorbit în termeni mai puțin abstracți de noi moduri și obiceiuri noi, boli noi, noi nebuniri, noi complicații sociale [care] ar apărea, din cauza faptului că trei milioane de oameni au acceptat în tăcere să trăiască împreună pe unsprezece mile pătrate; atunci când peștele ar înceta să locuiască în râul otrăvit, atunci când vuietul traficului ar face aproape imposibil să converseze; când, de fapt, Londra ar deveni prea mare pentru confort, siguranță, plăcere sau chiar relații sexuale.

Sărăcia și patologia: orașul victorian ca problemă

În urma creșterii populației a apărut sărăcia și supraaglomerarea care au generat condiții de viață îngrozitoare și boală pentru mulți dintre mai multe orașe industriale din Anglia – Manchester, Leeds, Wigan, Sheffield etc. Motivele au fost o combinație a șomajului și a salariilor scăzute, în special în rândul lucrătorilor necalificați care sosesc din mediul rural.

În Franța, Parisul era principalul centru de primejdie urbană, deoarece nu avea dezvoltarea industrială regională a orașelor nordice ale Marii Britanii Și întrucât aceste condiții urbane s-au înrăutățit cu timpul, o altă consecință, mai accentuată în Londra decât în ​​Paris – o segregare socială tot mai mare. Clasele au devenit polarizate din punct de vedere geografic, deoarece muncitorii s-au concentrat în locuri de activitate economică intensivă, în timp ce cei care și-au putut permite acest lucru s-au îndepărtat de astfel de zone din cauza hărțuirii industriale și a pericolelor pentru sănătate pe care le-au produs.

A fost ceea ce un demograf istoric de conducere a numit o mișcare de la cartierele multifuncționale la cele cu un singur scop care au produs un climat rezidențial în care segregarea socială strictă a devenit o condiție prealabilă pentru succesul oricărei noi dezvoltări.

Atât efectele psihologice cât și cele fizice au transformat orașul într-un mare necunoscut – o sălbăticie a străzilor fără sfârșit, în care grupuri segregate au existat în propria lor lume, unele în circumstanțe ciudate și teribile de sărăcie, degradare și criminalitate.

Dar nimeni nu era sigur în ce măsură. O astfel de imagine a trezit sentimentele umanitare, dar a aruncat și o umbră politică. În Franța și Marea Britanie, preocuparea pentru bunăstarea săracilor din mediul urban a mers împreună cu temerile legate de neliniștea socială și de amenințările la adresa ordinii publice care ar putea fi incubate între ele, în special în anii 1840 și 1850.

Politici publice, investigații guvernamentale și sondaje sociale

În Londra și Paris, problemele sociale asociate cu urbanizarea rapidă au fost preluate de guvernele naționale și regionale și de agenții religioase și filantropice. Ambele grupuri au început să se implice pentru a le ușura suferința.

Prima necesitate a fost diagnosticarea – anatomizarea și măsurarea amplorii problemelor. Anii 1830 au reprezentat prima aplicare pe scară largă a metodologiilor științelor sociale, folosind sondaje și statistici pentru a urmări condițiile sociale în Franța și Anglia. În Anglia, acestea au luat forma unor rapoarte și comisii guvernamentale în probleme de sănătate, locuințe, condiții de muncă, aranjamente sanitare și criminalitate. Una dintre primele anchete guvernamentale mari a fost raportul Legea slabă din 1834, care cuprindea douăzeci și doi de volume privind condițiile sociale. De-a lungul secolului, a continuat să existe cantitatea de statistici privind starea, sănătatea și condițiile sanitare ale săracilor.

Organismele filantropice, cuprinzând organizații caritabile, grupuri religioase și activiști individuali, au încercat, de asemenea, să diagnosticheze și să atenueze suferințele sociale din Londra și din alte părți. Numarul și activitățile lor au crescut odata cu trecerea secolului. Printre acestea se numără: Dr. Barnado, Armata Salvării, misiunile în interiorul orașului, inițiativele prosocialiste private ale unor personalități precum Charles Booth și organizații precum Trustul Rowntree.

Aceste inițiative filantropice au fost raportate în mai multe contexte: Rapoartele anuale ale carității Societatea de organizare și comitetele districtuale din anii 1870 și povestiri de lungă durată de către membrii individuali. În Franța, înrăutățirea condițiilor sociale pentru clasele de muncitori din Paris, în special în anii 1840 și 1850, a provocat inițiative similare, inclusiv anchete privind dimensiunile sărăciei.

Toate aceste inițiative au adus reformatori și factori de decizie de clasă mijlocie în întâlniri de clasă întreagă cu cei săraci pe o scară care nu exista niciodată în trecut. Pentru prima dată, au existat un număr semnificativ de persoane, care se prăbușeau prin convingere și dorință de a calma distresul social.

Implicarea presei, a jurnalismului și a scriitorilor

A existat, de asemenea, o dezvoltare socială destul de diferită, care a provocat slăbiciune literară în Franța și Marea Britanie. Aceasta a fost creșterea presei și dezvoltarea rolului jurnalistic, precum și evoluția noilor ideologii și mituri urbane. De la începutul secolului al XIX-lea, tehnologia a sporit viteza și volumul și a redus costul imprimării. Circulațiile ziarelor au crescut în fiecare an și, până în anii 1840, cotidianele s-au alăturat prin circulația în masă, reviste săptămânale ilustrate, comice și serioase.

Lectura acestora a devenit un obicei național în ambele țări. În Anglia, editorii au descoperit că unul dintre subiectele de interes pentru erau știri despre suferința urbană și criminalitate.

Ca raspuns la aceasta, reporterii de interes public au inceput sa evolueze în calitate de telespectatori sociali, cautand fapte și povești despre viața săracilor. Unii scriitori, în principal tineri, au început modest și au trăit o existență manuală fără o poziție fixă ​​într-un singur ziar și erau plătiți să vândă o poveste. A fost în interesul lor să caute ciudatul, senzaționalulul și tulburător din punct de vedere social să mențină acest venit precar.

Unii jurnaliști au devenit renumiți ca niște specialiști în problemele mahalalelor, reprezentând călătoriile în cartierele lor ca și călătorii de explorare socială și ei înșiși ca făceau investigații criminalistice, povestind realități teribile pentru cititorul care trăia comod.

O carte a editorului revistei The Builder, orașul mlaștinilor și podurilor sociale, în ciuda titlului extravagant, a anatomizat condițiile de viață teribile ale celor săraci, dar a prezentat soluții inovatoare pentru îmbunătățire.

Engels și orașul englez

Karl Marx și Friedrich Engels au fost în mod obișnuit reprezentați ca patriarhii îmbătrâniți, ai războiului de clasă și teoriei revoluționare. Dar în 1844 Engels a fost un student tânăr, radical, în vârstă de 20 de ani, trimis la Manchester de către tatăl său pentru a învăța afacerea pentru familie în fabricile de bumbac din Lancashire.

În loc să acorde atenție afacerilor, el a petrecut cea mai mare parte a timpului său, amestecând, observând și înregistrând viețile lucrătorilor urbani din Manchester, explorând Londra și colectând informații despre alte orașe industriale britanice. Rezultatul observațiilor sale a fost cartea ,,Starea clasei muncitoare în Anglia, în 1844”.

În ea a descris condițiile rele în care muncitorii trăiau și lucrau, urmărind motivele și efectele sistemului economic capitalist. Prima lui impresie despre Londra a fost cea mai mare amploare: "Londra este unică, pentru că este un oraș în care se poate călători ore întregi fără a părăsi zona construită și fără a vedea cel mai mic semn al abordării unei țări deschise.

Apoi a fost cel care și-a exprimat ​​nemulțumirea: ,,mii de alei ascunse și pasaje în care casele sunt atât de rele încât nimeni cu o iota de respect față de sine nu ar trăi în ele decât dacă ar fi fost forțat să facă acest lucru prin sărăcie severă. Astfel de adăposturi se găsesc adesea în vecinătatea vestigiilor splendide ale celor bogați”.

Și erau și mai răi oameni – cei fără adăpost. "În fiecare dimineață", a comentat Engels, "cincizeci de mii de londonezi se trezesc fără să știe unde vor dormi noaptea. Dar Manchester a fost cel pe care Engels la descris cel mai mult și cu cea mai mare indignare, povestind observațiile personale obținute din explorările făcute de-a lungul a douăzeci și două de luni: "Cunosc Manchesterul ca pe mine însumi, așa cum știu orașul meu natal și știu mai multe despre el decât majoritatea locuitorilor săi”.

El a documentat cum 40.000 de oameni, aproximativ un sfert din populația din Manchester și suburbiile sale, trăiau în pivnițe pe care le considera improprii locuinței umane. A văzut oamenii muncii din cartierele populate înșelați de comercianții cu amănuntul fără scrupule, iar copiii lor alergau fără pantofi. De asemenea, el a observat în plimbările sale că, din cauza structurilor segregate ale districtelor de clasă mijlocie și de clasă muncitoare, era posibil ca oamenii cu experiență să călătorească fără să vadă vreodată o mahala.

Descrierile sale privind munca industrială în alte orașe și orașe britanice se bazau mai mult pe surse secundare, cum ar fi articolele din ziare și sondajele oficiale. În aproape toate cazurile încheia cu acuzații de "indiferență barbară" și "egoism" pe care el le-a văzut pretutindeni și dovezi ale "conflictului social" și ale "războiului de clasă deschise și nerușinate". Timp de mulți ani, opera lui Engels a fost relativ ignorată, dar în 1973 Marcus a publicat o reclamă notabilă care i-a afirmat statutul de document social și literatură.

Henry Mayhew și săracii din Londra

Henry Mayhew a fost unul dintre cei trei frați care și-au început cariera literară, scriind distracții de teatru, șarade și schițe pentru revistele de benzi desenate. A fost editor pe scurt al revistei Punch, care a început viața ca jurnal de benzi desenate, dar a devenit rapid mai conservator.

Moștenirea durabilă a lui Mayhew este o lucrare monumentală numită "Muncitorul din Londra" și "The London Poor", o serie de interviuri cu sub-clasele din Londra, destinate "unei ciclopedii a industriei, a dorinței și a viciului marii Metropole". El a definit pe bună dreptate "prima încercare de a publica istoria unui popor, de la buzele poporului în sine". El a fost stimulat de lucrarea sa anterioară ca intervievator la Londra într-un sondaj mai larg, național al celor săraci, sponsorizat de un ziar, Cronica Morning.

Lucrarea oferă o imagine extraordinară, vernaculară a vieții pe străzile din Londra, printre cei mai săraci dintre vânzătorii săraci. E.P. Thompson l-a apreciat pe Mayhew drept primul intervievator al sondajului social. Abilitatea sa metodologică de ai face pe respondenți să vorbească sincer după o scurtă cunoaștere sprijină intuiția lui Simmel că: "străinul acceptă adesea cea mai surprinzătoare deschidere – face confidențe care uneori au caracterul unui confesionist.

Dar munca lui Mayhew nu era doar o compilație de interviuri. La fel ca oamenii de știință sociali moderni, el a încercat să clasifice și să teoreticeze datele. El a împărțit persoanele pe care le-a intervievat în două categorii ocupaționale: "rătăcitori" și "fixați"; și în acele categorii, încă trei: "cei care vor lucra; nu poate funcționa; nu va funcționa ".

Din aceste tipologii, el a organizat studiul său masiv în patru volume cu două coloane și apoi a adăugat un volum suplimentar în viața închisorii din Londra – un total de peste două milioane de cuvinte care depășesc lungimea Bibliei.

Realizările literare uimitoare ale lui Mayhew au fost mult asistate de un asociat a cărui contribuție a fost mai puțin apreciată decât a lui. Acesta a fost un fotograf numit Beard, care a fotografiat imagini uimitoare ale săracilor din Londra.

În acel moment, fotografia individuală portret se dezvolta rapid, însă nu exista nici o modalitate de a reproduce în masă fotografiile din cărți. Problema a fost depășită prin luarea portretelor extrem de realiste ale lui Beard și apoi prin gravarea lor pe blocuri de lemn, care apoi ar putea fi reproduse în cantități.

Puțin se știe despre viața ulterioară a lui Mayhew după ce a lucrat la Londra, dar acum este recunoscut ca primul și cel mai mare jurnalist al slumului, care a dat o voce autentică grupurilor care sunt excluse din evidențele scrise.

2.5. Motivațiile turiștiilor care practică turismul"slum"

Deja în Londra victoriană, pionierii "slummers" au intrat în cartiere pentru alte motive, dar pentru petrecerea timpului liber: erau jurnaliști în căutare de o poveste bună, academicieni care căutau un domeniu de cercetare interesant și reformatori sociali, activiști politici și "ajutători".

Astfel de "slumeri profesioniști și altruisti" au jucat un rol important în dezvoltarea istoricului turismului de cartiere. Insulele profesionale de astăzi continuă să modeleze semnificativ imaginea mahalalelor din Sudul Global prin fotografiile, filmele și rapoartele acestora, contribuind la producerea discursivă a mahalalei ca atracție. Aceștia sunt, de asemenea, implicați activ în dezvoltarea practicii actuale a turismului în cartiere, luând alți vizitatori în mahalalele lor.

În timp ce slăbiciunile profesionale și altruiste deschid calea pentru turismul de tip slum, ele pot fi diferențiate de persoanele care vizitează zonele urbane sărace ca activități de agrement ("slummers leisure"). Noi propunem să vorbim despre turismul în cartiere într-un sens mai restrâns atunci când vizitele au loc în contextul organizatoric al turismului. Odată ce infrastructura turistică (slumă) s-a dezvoltat într-o anumită destinație, se vor folosi probabil și slumerii profesioniști (de exemplu, cercetătorii care locuiesc în pensiunile situate într-o mahala sau jurnaliștii care folosesc ghiduri turistice comerciale pentru anchetele lor) liniile dintre mahmurarii profesioniști și turistii din mahalale se estompează.

Prezența celor sălbatici profesioniști și altruisti nu este singura condiție prealabilă pentru dezvoltarea turismului de cartiere. În timp ce locuiitori profesioniști se găsesc în cartiere nemaivăzute din întreaga lume, turismul organizat de slum nu a evoluat decât în ​​anumite locuri.

În următoarea secțiune, prezentăm o listă de destinații de turism de tip slum, care s-au dezvoltat de la începutul anilor 1990, subliniind precondițiile și impulsurile inițiale ale apariției lor. Este doar un prim pas spre urmărirea dezvoltării într-o perspectivă comparativă și rămâne o chestiune centrală de cercetare pentru cercetarea în turismul de tip slum, pentru a înțelege mai bine condițiile specifice care permit dezvoltarea turismului slum în anumite destinații.

Este larg acceptat faptul că în Africa de Sud a început formarea mai recentă a turismului de tip slum. În timpul apartheidului, tururile au fost deja organizate în "zone non-grupuri albe", atât prin regimul apartheid (ca atracții turistice oficiale), cât și prin ONG-uri critice (organizații neguvernamentale) și grupuri politice pentru activiști de solidaritate internațională.

După încheierea legislației apartheidului și a sancțiunilor internaționale, turismul slum s-a extins în toate orașele importante din țară (cu destinațiile principale ale localității situate în Cape Town, Johannesburg și Durban). Numai în Cape Town tururile sunt oferite de patruzeci până la cincizeci de operatori. Apreciem că, în total, circa 800.000 de turiști participă în prezent la tururi organizate. Turismul slum a devenit o parte integrantă a turismului urban în Africa de Sud.

În Egipt, turismul din cartiere a apărut în 2005, când activiștii ecologi americani T.H. și Sybille Culhane a început "Orașele solare Urban Eco Tours". Inspirat de experiențele lor de excursii ecologice urbane în mahalalele din Rio și de excursii în orașele eco în timpul Summitului 2002 de la Johannesburg, acești planificatori urbani au dezvoltat un tur ecologic în oraș prin cartierele Darb al-Ahmar și Manshiyat Nasser în Cairo, care era ghidat de ghidurile locale de turism.

Un an mai târziu, în ianuarie 2006, asistentul social britanic Chris Way și omologul său indian Krishna Poojari au demarat "Realitatea turistică și călătoria" în Mumbai, India, după ce Way a ajuns să cunoască conceptul de turism fmahalalele din Rio de Janeiro în 2003. Turismul slum în India se extinde considerabil în prezent.

O forță motrică a acestei dezvoltări a fost uriașa atenție a presei în urma premiului Oscar (2008), care folosește Dharavi, aparent cea mai mare mahala din Asia, ca fundal. În prezent, aproximativ 8 000 de turiști participă anual la tururile din cartierele unde sunt mahalale, iar mai mulți operatori turisti au început încet să intre pe piața din Mumbai și în alte părți ale Indiei.

Turismul slum în Kenya a început în cadrul Forumului Social Mondial care a avut loc la Nairobi în 2007. Similar dezvoltării turismului favela din Rio, primele turnee au fost oferite activiștilor politici, de această dată de către ONG-urile active în mahalaua Kibera. Aceasta a constituit baza unei industrii de turism din cartierele în creștere, iar astăzi o varietate de operatori de turism comercial sunt activi în Kibera, adesea denumită cea mai mare mahalală din Africa.

În Jakarta, în Indonezia, Ronny Poluan a fost primul care a început turismul de slumuri comerciale. Dupa o perioada de somaj, fostul producator de filme documentare si-a fondat compania "Jakarta Hidden Tours" în 2008. Pentru o taxa de 56 USD pentru doua persoane, compania ofera unul dintre cele cinci tururi diferite care conduc spre mahalalele Ciliwung, Tanah Abang, Papango , Galur sau Luar Batang. Din câte știm, el este în continuare singurul care oferă tururi organizate în insulele sărace din Indonezia.

În Kingston, Jamaica, au apărut, de asemenea, recent vizite organizate de mahalale. Zona renumită a cartierelor din Trenchtown este larg recunoscută ca fiind radacina muzicii ska, rocksteady si reggae. În ciuda sărăciei predominante a zonei, acest cartier a apărut drept una dintre cele mai renumite părți ale orașului Kingston. În timpul Cupei Mondiale de Cricket din 2007, ghizii informali locali au oferit excursii la "curtea guvernamentală" sau proiectul de locuințe publice pe care Bob Marley la făcut faimos în piesa "No Woman, No Cry".

Se așteaptă ca Trenchtown să atragă din ce în ce mai mulți vizitatori internaționali și că afacerea turistică va fi mai profesionalizată acum, în momentul în care curtea culturală Trench Town a fost desemnată, în februarie 2009, ca un sit al patrimoniului cultural protejat.

În Bangkok, Thailanda, se poate observa o dezvoltare cu totul nouă în destinația turistică. În toate celelalte destinații din Sudul Global, indivizii, întreprinderile mici sau ONG-urile au fost pionierii tururilor în mahalalele pline de șobolani, iar firmele mai mari s-au alăturat mai târziu pe piață (de exemplu, în Cape Town).

În contrast, în Bangkok este renumitul operator de turism "Traseul asiatic", deținut de Luzi Matzig (una dintre cele mai proeminente personalități din turismul asiatic), care a deschis piața pentru turismul slumului comercial. Traseul Asiatic propune un turneu pentru a porni într-o călătorie în cartierul Khlong Toei, care găzduiește cea mai mare mahala din capitala.

Întrucât companiile de gestionare a destinațiilor mari și internaționale, cum ar fi Asian Trail, intră pe piața turistică a slumului și încep să deschidă noi destinații, dezvoltarea "slumului" ca destinație turistică universală atinge o etapă ulterioară: tărâmul turismului global.

2.6. Turismul în zonele sarace"poverty"- definire, accepțiuni, tipologie

Studiile anterioare au arătat că sectorul turismului din Africa contribuie semnificativ la PIB și ocuparea forței de muncă. Mai multe argumente susțin ideea că sectorul poate sprijini, de asemenea, dezzvoltarea categoriilor sărace – adică creșterea „care sporește capacitatea bărbaților și femeilor sărace să participe, să contribuie și să beneficieze de pe urma creșterii” (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, 2006). În mod specific, o serie de activități economice turistice pot oferi părților sărace o pondere destul de mare. Modalitățile prin care turismul realizează acest lucru și modul în care acesta poate fi îmbunătățit este examinat în această parte a lucrării.

În primul rând, sectorul turismului este o domeniu de muncă intens. În comparație cu alte sectoare, turismul generează comparativ mai multe locuri de muncă decât alte sectoare, cu excepția agriculturii. Acest lucru se datorează capacității sale de a crea legături puternice conexe, așa cum este discutat și în alte studii.

Organizația Internațională a Muncii (OIM) estimează că pentru fiecare 1 loc de muncă creat în domeniul turismului, respectiv hoteluri, catering și restaurante, aproximativ 1,5 locuri de muncă suplimentare sunt create în sectoarele indirect legate de turism; prin urmare, turismul se numără printre cei mai importanți creatori de locuri de muncă din lume. Activitățile în domeniul turismului necesită în continuare diferite niveluri de calificare, cu o proporție relativ ridicată fiind pozițiile slab calificate. Acest lucru este deosebit de relevant pentru cei săraci care pot fi excluși de la alte activități din cauza lipsei de experiență sau a educației insuficiente. Impactul asupra categoriilor sărace este totuși dependent de nivelul salarial al oportunităților de angajare.

În al doilea rând, „cheltuielile din buzunar” din domeniul turismului au mai multe șanse să ajungă la cei săraci. Studiile sugerează că 25-50% din cheltuielile în restaurante, magazine și meserii, precum și transporturile locale și excursiile ajung la cei săraci, în special atunci când proviziile pentru aceste activități sunt obținute la nivel local. În cazul în care scurgerile sunt minimizate în mod adecvat și populația locală este bine integrată în lanțul valoric al turismului, turismul oferind oportunități oamenilor săraci și întreprinderilor mici să vândă bunuri și servicii direct turiștilor. Turismul poate oferi acces la oportunități generatoare de venit, deși aceste oportunități pot constitui un loc de muncă vulnerabil (a se vedea mai jos).

În al treilea rând, agricultura are cea mai puternică legătură cu turismul datorită cererii de produse alimentare și agricole produsă de turiști. Agricultura este sectorul cu cea mai mare intensitate a forței de muncă și ocupația principală în zonele rurale în care sărăcia este cea mai profundă și cea mai adâncă; într-adevăr, mai mult de 70% dintre săracii din Africa trăiesc în zonele rurale și se bazează pe agricultură pentru alimente și ca mijloc de trai (Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă, 2011). Veniturile din agricultură au fost raportate ca susținând mai multe gospodării decât locurile de muncă în hoteluri și restaurante, în special atunci când produsele agricole locale sunt efectiv integrate în lanțul valoric al turismului. Creșterea cererii de produse agricole prin creșterea turismului poate astfel să ofere mult mai multe oportunități de venit pentru persoanele mai sărace, în special în zonele rurale.

În al patrulea rând, turismul are tendința de a acorda o mare valoare climatului cald, mediilor noi și produselor și istoriei culturale, care adesea oferă zonelor rurale un avantaj comparativ asupra orașelor în atragerea turiștilor. Acest lucru este foarte probabil în rândul turiștilor internaționali; în timp ce turiștii africani și cei din Africa continentală ar putea fi mai interesați de oportunități cum ar fi turismul comercial, turiștii internaționali călătoresc mai des în Africa în scopuri de vacanță și astfel sunt mai interesați de experiența noilor culturi, activități și medii.

Dat fiind faptul că turismul își aduce piața direct în zonele rurale și în comunități, oferă oportunități comunităților care sunt în mod tradițional deconectate de la oportunitățile economice pe care orașele le creează. Turismul poate, desigur, să reprezinte un risc pentru resursele naturale și culturale ale comunităților locale. Prin urmare, este imperativ ca dezvoltarea turismului să includă comunitățile locale încă din stadiu incipient, așa cum s-a identificat, de exemplu, în Programul Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură „Turism, cultură și dezvoltare în Africa de Vest” (Programul Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Sștiință și Cultură, 2004).

În cele din urmă, cerințele de investiții pentru unele activități legate de turism sunt relativ scăzute. De exemplu, producția de obiecte de artizanat necesită cunoștințe tradiționale și materiale locale, dar o finanțare sau o infrastructură relativ reduse. În mod similar, sectorul turismului are o mare cerere de muzică tradițională și de excursii în zonele locale, care depind de cunoștințele și abilitățile tradiționale. Dobândirea unor astfel de competențe locale și tradiționale nu este o investiție intensivă și conduce la oferirea de oportunități pentru cei săraci.

Valoarea locurilor de muncă în turism pentru reducerea sărăciei poate fi apreciată prin cazul insulelor Capului Verde. Turismul din Insulele Capului Verde a înregistrat o creștere puternică în ultimii 15 ani, iar veniturile din turismul exporn au crescut de la 64 milioane dolari în 2000 la peste 450 milioane dolari în 2014. Contribuția sectorului la PIB a depășit în medie 43% în perioada 2011-2015. Venitul generat de un sector de turism în plină expansiune a condus la o scădere notabilă a ratelor sărăciei și a permis țării să părăsească în 2007 categoria țărilor cel mai puțin dezvoltate. Într-o anchetă din 2001/2002, Insulele Capului Verde a înregistrat o rată a sărăciei de 37%, aceasta a scăzut la 27% până în 2007. Ratele de sărăcie au fost cele mai scăzute în cele două insule, care sunt principalele destinații turistice ale țării.

Turismul oferă o pondere relativ mare de locuri de muncă slab calificate care oferă acces pentru grupurile de populație cu niveluri mai scăzute de educație, fapt care aduce beneficii și riscuri. Munca slab calificată riscă să nu fie muncă decentă. Un studiu, de exemplu, susține că o mare parte a forței de muncă din turism este reprezentată de ocuparea forței de muncă slab calificate și caracterizată ca temporară și ocazională, cu cheltuieli ridicate cu personalul, timp de lucru lung și dificil și locații departe de zonele tipice rezidențiale. În plus, hărțuirea, stresul, salariile scăzute și exploatarea sunt adesea o preocupare.

Cu toate acestea, clasificarea anumitor locuri de muncă în domeniul turismului ca „slab calificate” poate fi mai reprezentativă pentru țările dezvoltate decât cele în curs de dezvoltare. De exemplu, personalul de la recepție și posturile din domeniul acomodării necesită abilități în domeniul tehnologiei informației și a limbilor străine, în timp ce micii operatori de turism și comercianții necesită abilități de contabilitate și managementul stocurilor. Aceste abilități sunt mult mai răspânditee în țările dezvoltate decât în țările în curs de dezvoltare, făcându-le astfel mai apreciate în țările în curs de dezvoltare. Mai mult, în țările în curs de dezvoltare, cheltuielile ridicate cu personalul din sectorul turistic poate să nu reflecte neapărat un aspect negativ al acestei piețe a muncii. Abilitățile dobândite de angajații din domeniul turismului pot fi transferabile și pot contribui la schimbări regulate ale locurilor de muncă pentru a exploata diferențele salariale și mișcările turistice sezoniere.

O altă preocupare legată de activitatea turistică este dacă aceasta constituie un loc de muncă vulnerabil. Lucurile de muncă vulnerabile sunt definite de OIM ca fiind suma lucurilor de muncă care se desfășoară într-o activitate independentă (cei care lucrează independent și care nu au nici un salariat) și lucrătorii familiali care contribuie (persoane care lucrează pentru o unitate deținută de o persoană înrudită din aceeași gospodărie). În aceste posturi, lucrătorii sunt mai puțin susceptibili să aibă aranjamente formale de lucru; pozițiile din acest fel de locuri de muncă nu au elementele cheie ale muncii decente. Cu toate acestea, turismul ar putea atenua această preocupare, deoarece OIM constată că în țările în care sectorul turistic este dominant, rata vulnerabilă a ocupării forței de muncă este mai mică. Turismul oferă numeroase poziții salariale și, astfel, ar putea ajuta mulți dintre angajații vulnerabili din Africa.

Ceea ce contează pentru capacitatea turismului de a diminua sărăcia este că săracii nu rămân prinși în locuri de muncă vulnerabile în turism, cu condiții de muncă proaste și locuri de muncă slab calificate și cu valoare adăugată scăzută. Politica publică poate juca un rol important în promovarea unor condiții mai bune de muncă.

Guvernele pot, de asemenea, ajuta pe cei cu locuri de muncă slab calificate și vulnerabili să se mute în poziții mai înalte, cu o valoare adăugată mai mare, printr-o formare mai bună, atât în interiorul cât și în afara întreprinderilor private de turism. Un rol similar ar trebui să fie așteptat de la firme de turism naționale și internaționale, și anume prin crearea de stimulente pentru a investi în formarea angajaților. De exemplu, mai multe țări dispun de politici privind investițiile estrăine directe cu prevederi referitoare la conținutul local, ocuparea forței de muncă și instruirea angajaților pentru a promova transferul de competențe și cunoștințe.

Capitolul 3. Dezvoltarea sustenabila regionala la nivelul Africii prin activitatea de turism. Astpecte etice

3.1. Beneficiile aduse de turism la nivelul Africii

Africa este alcătuită din 53 de țări clasificate în cinci subregiuni geografice: Central, Est, Nord, Sud și Vest. Ca și în alte regiuni în curs de dezvoltare, Africa este un continent al diversității culturale, economice, geografice, politice și sociale. Poate că o parte a variației are de-a face cu diferențele în experiența lor colonială, ca urmare a balcanizării continentului în state-națiuni arbitrare pentru a satisface nevoile puterilor europene de guvernare.

Există în mod clar o mare varietate de tipuri diferite de turism disponibile în regiune:

turismul de safari, turismul pe plajă și turismul "rădăcinilor" către turismul marin. Printre altele se numără turismul cultural / de patrimoniu și turismul arheologic, turismul etnic, turismul "pe uscat" și deșertul, după cum se observă) și, poate, într-o mai mică măsură, turismul sexual.

În interiorul continentului african, dispersia sosirilor și a încasărilor din turism de către grupările subregionale, pentru perioada în curs, a fost după cum urmează. Din cele 56 de milioane de sosiri internationale înregistrate în 2017, partea de nord a primit 10,6 milioane, sudul 1,6 milioane, estul 11,8 milioane, vestul 6,0 milioane, și centralul 0,8 milioane.

În Africa, ca și în alte părți ale lumii în curs de dezvoltare, guvernele au acceptat deja nu numai importanța turismului în dezvoltarea economică, dar au jucat, de asemenea, rolul dominant în procesul de planificare. Acest rol ar putea fi adoptat prin preferință sau necesitate politică sau ambele.

Nici două țări sau subregiuni din Africa nu sunt similare în ceea ce privește gama și dificultatea problemelor cu care se confruntă. După cum s-a menționat, multe țări africane au sectoare de turism slab, embrionare, în timp ce alte țări au sectoare turistice viguroase și mai dezvoltate.

În țările din urmă, o mare parte din investiții, management și dezvoltare în turism provin din inițiativele din sectorul privat. S-ar putea presupune că poate puține țări africane au acordat o atenție deosebită tipului de turism pe care îl doresc și în ce măsură scopurile lor declarate sunt realiste și ce trebuie făcut pentru a atinge aceste obiective.

Pe acest scurt context, este posibil să se identifice o serie de aspecte legate de dezvoltarea turismului în Africa. Abordarea problemelor este importantă, nu în ultimul rând pentru că problemele sunt elemente esențiale pentru a maximiza contribuția turismului la dezvoltarea Africii. Problemele sunt de fapt de două feluri: cele pentru industria turismului în sine și probleme pentru guvernele africane.

Importanța dezvoltării turismului pe acest continent nu poate fi subestimată. Argumentul prezentat în această prelegere este că, în țările africane cu un sector puternic de turism, creșterea a fost aproape în întregime determinată de cerere. Începutul târziu a fost forțat să investească foarte mult în locuințe și există o nevoie urgentă de personal cu experiență tehnică. În țările în care "produsul turistic finalizat" este încă nedezvoltat, formularea și implementarea cu succes a unei politici de dezvoltare a turismului se bazează pe mobilizarea resurselor umane, de capital, fizice și de altă natură.

Aceste resurse stau la baza oricărei politici turistice, deoarece asigură identificarea produsului turistic; își organizează marketingul și sunt responsabile pentru controlul general al sectorului și integrarea acestuia în economia națională. Dacă acestea sunt inadecvate, planurile de turism nu vor reuși. Cu toate acestea, se acceptă în general să se țină seama de următoarele elemente:

Analiza obiectivelor de dezvoltare a turismului definite de politica națiunii.

Integrarea considerațiilor subregionale și regionale în planurile naționale.

Trebuie adăugat, de asemenea, că, pentru ca sectorul turismului din Africa să răspundă realităților în schimbare pe scena internațională a pieței turismului, dezvoltarea strategică a industriei este de o importanță capitală. Acest lucru necesită cooperarea tuturor celor interesați – industria turismului, guvernele naționale și, într-adevăr, comunitatea internațională – pentru a face acest lucru, cu condiția să existe voință politică.

Realizarea creșterii durabile este obiectivul majorității strategiilor de dezvoltare. Creșterea incluzivă oferă oportunități pentru toți să participe la procesul de creștere, asigurându-se în același timp că beneficiile sunt împărtășite. Aceasta implică faptul că vulnerabilitatea populației trebuie să scadă, deoarece vulnerabilitatea reprezintă un obstacol major în calea dezvoltării incluzive. Reducerea vulnerabilității este inclusă și în obiectivul general al Agendei pentru dezvoltare durabilă din 2030, care are drept scop să nu lase pe nimeni în urmă.

Persoanele vulnerabile nu beneficiază automat de creșterea economică, dacă turismul este dezvoltat în Afirca. În ciuda unei creșteri economice stabile și fără precedent în Africa în ultimii 15 ani, sărăcia, șomajul și inegalitatea rămân ridicate pe întreg continentul, afectând în mod disproporționat femeile și tinerii. Un motiv semnificativ pentru această excludere în creștere a fost fenomenul creșterii șomajului, determinat de lipsa transformării structurale.

Există grupuri de populație care sunt mai vulnerabile la excludere decât altele. Cea mai pronunțată formă de vulnerabilitate este sărăcia, deoarece cei săraci au cele mai puține mijloace de apărare sau resurse pentru a face față pericolelor sau șocurilor. Tineretul este un alt grup care este relativ vulnerabil, deoarece tinerii sunt mai susceptibili de a fi afectați de șomaj sau de subzistență și sunt constrânși de resurse.

Vulnerabilitatea femeilor este de asemenea ridicată, deoarece acestea sunt reprezentate disproporționat printre săraci; sunt mult mai probabil să fie șomere sau sub-angajate; să lucreze mai mult în sectorul informal sau să desfășoare activități independente și, prin urmare, fără acces la protecție socială; sunt mai puțin vocale și reprezentate în dialogul social; continuă să se confrunte cu constrângeri care le limitează accesul la piața muncii și la activele productive; și sunt afectate în mod disproporționat de criză. Există și alte grupuri vulnerabile de populație, cum ar fi minoritățile și persoanele cu handicap.

Acest capitol analizează modul în care turismul poate favoriza o dezvoltare durabilă prin oportunități decente de angajare și crearea de locuri de muncă pentru cei săraci, pentru tineri și pentru femei. Deoarece aceste grupuri reprezintă o mare parte a populației, combaterea vulnerabilității acestora poate aduce o contribuție majoră la durabilitate. Aceste grupuri sunt, de asemenea, luate în considerare în mod special în planurile naționale de dezvoltare axate pe turism. Capacitatea sectorului de a crea locuri de muncă, inclusiv pentru cei săraci, este recunoscută în majoritatea planurilor naționale de dezvoltare africane care acordă prioritate turismului. Mai multe planuri naționale de dezvoltare consideră că turismul este deosebit de capabil să ofere oportunități pentru tineri și femei. În cele din urmă, cele trei grupuri figurează în mod proeminent în literatura de specialitate privind turismul în țările în curs de dezvoltare.

3.2. Tineretul și turismul

Africa beneficiază de o forță de muncă tânără și, din cauza schimbărilor în structura populației, continentul va beneficia de un mare aport demografic. Deși aceasta este o oportunitate imensă pentru continent, realizarea acesteia va depinde de crearea de locuri de muncă suficiente și decente, în special pentru tineri. Cu jumătate din totalul lucrătorilor din sectorul hotelier, catering și turism care nu au împlinit vârsta de 25 de ani, turismul poate contribui la absorbția tinerilor care sunt dornici să lucreze și să se dezvolte.

Tinerii și angajarea

Datorită scăderii mortalității și ratelor de fertilitate, dimensiunea și structura populației africane vor fi transformate. Proporția persoanelor cu vârstă de muncă (15-64 ani) va crește de la 54% din populația totală în 2010, până la un vârf de 64% în 2090. Această schimbare a structurii populației este de așteptat să furnizeze Africii un important aport demografic, adică un boom în rândul populației cu vârstă de muncă, care ar putea accelera rapid creșterea economică dacă ar fi exploatat în mod eficient.

Numărul total al tinerilor muncitori (15-24 ani) a crescut rapid în Africa, de la 44 de milioane în 1950 la 230 de milioane în 2015, în timp ce ponderea sa în totalul populației a rămas stabilă la aproximativ 19%. Conform previziunilor, se estimează că Africa va avea aproape 300 de milioane de tineri până în 2060. Totuși, continentul african a încercat să ofere oportunități de angajare pentru tineri. În timp ce șomajul este un fenomen răspândit în Africa, datele demonstrează că tinerii sunt deosebit de afectați.

În Africa tinerii sunt de două ori mai susceptibili de a fi șomeri decât în calitate de bătrâni. În ultimii 25 de ani, rata șomajului în rândul tinerilor din Africa a fluctuat în jur de 18%. Cu toate acestea, provocarea privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor din Africa se extinde dincolo de crearea de locuri de muncă, întrucât sub-ocuparea forței de muncă este, de asemenea, o preocupare larg răspândită în zonele rurale și în sectorul agricol. Datele din șase țări africane indică faptul că rata medie a sub-ocupării tinerilor a fost de aproximativ 15% în 2011.

Există variații subregionale semnificative în acest sens. Șomajul în rândul tinerilor este o problemă deosebită în Africa de Nord și în Sudul Africii. În aceste subregiuni, tinerii reprezintă, de asemenea, o proporție mai mare din populația totală decât în alte subregiuni, care deja au început să dezvolte un dividend demografic semnificativ. Pentru restul Africii, unde populația tinerilor și șomajul corespunzător pentru tineri nu au început încă să se înmulțească, este necesar ca țările respective să se pregătească în consecință.

În Africa, rata șomajului este mai mare în rândul tinerelor femei decât al bărbaților tineri, ajungând la 19,2% și, respectiv, 15,8% în 2014. În plus, șomajul nu este doar o preocupare majoră pentru tinerii analfabeți, ci și pentru cei educați. Aproape jumătate din cei zece milioane de absolvenți ai universităților africane nu reușesc în fiecare an să-și găsească un loc de muncă (Centrul African pentru Transformare Economică, 2016). În Republica Tanzania, rata șomajului este mai mare în rândul persoanelor care au absolvit învățământul secundar decât al celor care nu au absolvit o asemenea formă de învătământ. Un total de 31,1% dintre șomerii din Egipt au absolvit învățământul la nivel terțiar în 2013 (Banca Mondială, 2017).

Aceste rate ale șomajului indică un paradox aparent al unui deficit de competențe cronice raportat de angajatori și la numărul de tineri educați, dar șomeri. Acest lucru sugerează că există o nepotrivire între formarea și educația primită de tineri și competențele cele mai solicitate de angajatorii africani. Aptitudinile tehnice și profesionale sunt cele mai solicitate de către angajatori din toate sectoarele, inclusiv în turism, în Africa.

Un factor important demografic este în general privit ca o oportunitate enormă, pe măsură ce rata de dependență a populației scade. Dar, pentru a realiza beneficiile acestui factor, sunt necesare locuri de muncă, iar tinerii lucrători trebuie să aibă competențe care să corespundă acelor locuri de muncă. Prin urmare, este imperativ ca țările să se pregătească pentru această ocazie. Turismul poate contribui la valorificarea factorului demografic prin mai multe mijloace.

Permiterea participării tinerilor la sectorul turistic

În conformitate cu discuția privind sărăcia, turismul ar putea oferi tinerilor oportunități semnificative de angajare datorită intensității forței de muncă și a anumitor caracteristici care îi stau la bază. Multe locuri de muncă în domeniul turismului sunt activități cu un consum ridicat de energie, în special pentru tinerii angajați, deoarece adesea necesită schimbări îndelungate în ceea ce privește starea și mersul pe jos. În plus, varietatea de locuri de muncă și abilitățile transferabile asociate pot face sectorul turistic atractiv pentru cei care încep o carieră. Aproximativ 25% dintre tinerii din Africa sunt analfabeți (Banca Africană de Dezvoltare, 2011), iar sectorul ar putea contribui, de asemenea, la ocuparea forței de muncă prin locuri de muncă slab calificate. Deși acest lucru poate fi un punct de intrare, acesta nu poate fi un scop în sine, deoarece aceștia ar trebui să-și poată dezvolta abilitățile.

Un factor cheie pentru a permite tinerilor să intre în forța de muncă din turism și să crească este abilitatea de a dobândi competențele necesare și evaluate de sector. Analiza planurilor naționale de dezvoltare a arătat că majoritatea țărilor africane (39 din eșantionul celor 49 de țări) au cel puțin o școală de turism sau ospitalitate sau un departament dedicat ospitalității la una din universitățile lor. Deși calitatea acestor facilități de formare variază, aceasta indică interesul țărilor în acest sector și conștientizarea nevoii de consolidare a capacităților în turism. De exemplu, în Ghana, diverse instituții oferă o gamă largă de cursuri în domeniul turismului și managementului petrecerii timpului liber, dar țara nu dispune de o școală de turism de clasă internațională. Autoritatea de Turism din Ghana încearcă, prin urmare, să înființeze o școală de turism printr-un parteneriat public-privat cu o instituție de ospitalitate internațională, care să ofere o predare relevantă cerințelor industriei. Proiectul își propune să creeze o școală care să implice elevii în activitatea turistică practică, mai degrabă decât să utilizeze modele de educație turistică în Africa, axate pe învățarea managementului și pe teoriile sectorului turistic.

Îmbunătățirea școlilor de ospitalitate reprezintă o externalizare pozitivă pentru angajatorii din domeniul turismului, care adesea încă mai suportă costurile de instruire a personalului. Proprietarii de afaceri din domeniul turismului au indicat că povara pregătirii și dezvoltării personalului este în prezent prea mare. De asemenea, Consiliul Mondial al Turismului și Călătoriilor (2015) susține că firmele de turism la nivel global și în Africa ar trebui să investească semnificativ în formarea angajaților pentru a aborda o lipsă a competențelor în sectorul turismului.

În comparație cu alte regiuni ale lumii, tinerii din Africa au puține oportunități de a dobândi competențe practice relevante prin formare profesională. De exemplu, doar aproximativ 3% din studenții africani sunt înscriși în cursuri tehnice și de formare profesională, comparativ cu 18% dintre studenții chinezi.

Organizația Internațională a Muncii a recomandat ca sistemele informale de ucenicie să fie extinse la sectorul turismului pentru a spori performanțele profesionale. Acest lucru ar putea contribui la oferirea de talente tinere întreprinderilor de turism atât pe scară largă, cât și la cele mai mici nivele, precum și la promovarea unui spirit antreprenorial în domeniul turismului.

3.3. Femeile, genul și turismul

Această parte a lucrării analizează rolul și oportunitățile disponibile pentru femei în sectorul turismului din Africa. Secțiunea se referă, de asemenea, la impactul diferențiat al turismului asupra femeilor și bărbaților pentru a înțelege mai bine dimensiunea de gen a sectorului.

Rolul femeilor și al genului în politicile turistice africane

Rolul femeilor în politicile din domeniul turismului african este deja apreciat și promovat de țările din Africa. La nivel național, cel puțin nouă planuri naționale de dezvoltare din tările africane iau în considerare în mod explicit modul în care turismul ar putea promova rolul femeilor. De asemenea, sunt adoptate strategii de gen, cum ar fi exercițiile de integrare a dimensiunii de gen în Botswana în departamente, inclusiv Ministerul Sănătății, Mediului și Turismului (Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, 2012).

La nivel regional, promovarea rolului femeilor în turism este prezentată în cele mai recente planuri de turism și dezvoltare ale IGAD (Autoritatea Interguvernamentală de Dezvoltare) și SADC (Comunitatea de Dezvoltare a Sudului Africii). SADC a publicat, de asemenea, un set de resurse pentru integrarea dimensiunii de gen, care descrie modalitățile de recunoaștere a impactului politicii (inclusiv a politicii turismului) asupra femeilor, iar Organizația Regională pentru Turism în Sudul Africii găzduiește anual Conferința Femei în Turism pentru a discuta problemele de gen existente în industria turismului.

Conținutul problemelor de gen în agendele turistice este în concordanță cu abordările organizațiilor internaționale. De exemplu, Organizația Mondială a Turismului are o abordare integratoare a dimensiunii de gen în strategia turistică care vizează îmbunătățirea politicilor de gen în strategiile naționale de dezvoltare, în timp ce Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare a luat în considerare relevanța genului pentru turism în mai multe publicații cu privire la impactul liberalizării comerțului asupra bărbaților și femeilor în diferite sectoare.

Participarea femeilor la turism

Femeile joacă un rol semnificativ în industria turismului. La nivel global, femeile reprezintă aproximativ jumătate din toate locurile de muncă din sectorul hotelier și al restaurantelor În majoritatea țărilor africane cu date accesibile, femeile constituie majoritatea angajaților din domeniul turismului. Excepții excepționale în 2014 au fost Algeria, Egipt și Maroc, unde femeile reprezintă doar 17,4%, respectiv 24,1% și 27% din totalul forței de muncă (Banca Mondială, 2017), ceea ce indică faptul că participarea redusă a femeilor la forța de muncă nu este unică pentru turism în aceste țări.

Dincolo de ocuparea directă a forței de muncă, femeile constituie procente semnificative în sectoare care sunt direct legate de turism. Femeile reprezintă aproximativ 70% din munca agricolă din Africa. Sectorul artizanal la nivel mondial și cel african este, de asemenea, general recunoscut ca fiind un mare angajator al femeilor și un sector care încurajează antreprenoriatul feminin. Astfel de locuri de muncă pot oferi venituri suplimentare, de exemplu în sezoanele cu venituri scăzute din turism, și se extind ca răspuns la cererea turiștilor.

De asemenea, femeile sunt implicate în mod semnificativ ca proprietari de afaceri din turism și angajatori. La nivel global, sectorul turistic are până la două ori mai mulți angajatori decât orice alt sector. Africa urmărește această tendință, cu 30,5% angajatori de sex feminin, comparativ cu 20,8% în ansamblu. Botswana și Etiopia se află în topul celor mai importante 10 țări pentru angajatorii de sex feminin din sectorul hotelier și de restaurante, cu peste 50% din întreprinderile hoteliere și restaurante conduse de femei.

Considerații de gen în ocuparea forței de muncă în turism

Ocuparea forței de muncă în domeniul turismului nu este neutră din punct de vedere al genului în Africa, deoarece femeile și bărbații nu au în mod necesar aceleași oportunități și beneficii în acest sector.

Sectorul este marcat de segregare orizontală, prin care bărbații și femeile domină în diferite ocupații cu același statut. Un total de 90% din cei angajați în ocupații turistice mai puțin remunerate, inclusiv servere, curățători, agenți de vânzări din agențiile de turism și ghizi turistici, sunt femei. Bărbații sunt mai des angajați ca barmani, portari, grădinari și lucrători în domeniul lucrărilor de întreținere și construcții. Stereotipurile rolurilor tradiționale ale femeilor din gospodărie contribuie la această segregare, multe poziții „feminine” fiind extensii ale muncii tipice domestice, cum ar fi curățarea și îndatoririle de îngrijire. Studiile de caz indică faptul că această segregare orizontală este asociată cu o „îngrămădire” a femeilor într-o gamă mai restrânsă de profesii decât bărbații, sporind oferta de locuri de muncă pentru pozițiile dominate de femei, crescând astfel concurența și suprimând salariile.

Etnicitatea se poate intersecta cu sexul pentru a determina locurile de muncă la care au acces persoane fizice. De exemplu, un studiu al Africii de Sud a constatat că printre toate grupurile rasiale femeile negre africane au fost cel mai puțin probabil ca dintre toate grupurile să fie angajate în ocupații dominate de bărbați în toate sectoarele, sugerând că etnia poate contribui la segregarea orizontală). Această segregare ocupațională se regăsește în cea de-a patra statistică națională trimestrială a Africii de Sud pentru anul 2016; în acest caz, cel mai mare grup rasial angajat în ocuparea forței de muncă slab calificate este cel al femeilor africane negre (43,3%, comparativ cu 0,7% dintre femeile albe (Statistica Africii de Sud, 2016)). Acest fenomen a fost observat și în alte țări africane.

Locurile de muncă din turism dominate de bărbați în Africa tind să fie mai mai bine remunerate, mai stabile, mai formale și mai sigure decât cele ocupate de femei. În primul rând, locurile de muncă dominate de femei, enumerate mai sus, sunt deseori slab calificate în comparație cu locurile de muncă pentru angajații de sex masculin. În al doilea rând, salariile angajatelor femei sunt adesea mai scăzute datorită efectului de „aglomerare” menționat mai sus. În al treilea rând, femeile tind să aibă mai puțină valoare adăugată și locuri de muncă mai puțin stabile decât bărbații. De exemplu, mai multe femei au fost concediate din pozițiile lor decât bărbații din sectorul turistic în timpul crizei financiare globale. Riscul abuzului din partea clienților este, de asemenea, mai ridicat pentru femei, deoarece acestea sunt mai predispuse să ocupe posturi care implică o mai mare interacțiune cu clienții.

Discriminarea și hărțuirea din partea superiorilor și colegilor exacerbează segregarea orizontală prin limitarea accesului femeilor la domenii dominate de bărbați. Acest lucru necesită o mai bună conștientizare a discriminării pe criterii de gen la locul de muncă.

Femeile sunt mai predispuse decât bărbații să se angajeze în locuri de muncă vulnerabile în sectorul turismului din Africa. Cifrele arată că, în sectorul hotelier și al restaurantelor, sunt puțin mai mulți bărbați decât femeile care lucrează pe cont propriu, în timp ce în acest sector în mod clar mai multe femei decât bărbați sunt lucrători familiali. Un total de 73% din toți lucrătorii familiali care contribuie la turism sunt femei. Acest lucru ridică îngrijorări, deoarece lucrătorii familiali care contribuie cu familia devin deseori dependenți de rudele de sex masculin care au mai multe șanse să dețină și să conducă aceste întreprinderi. Acest fapt restrânge accesul femeilor vulnerabile la veniturile și abilitățile asociate cu ocuparea forței de muncă mai mult decât pentru bărbații vulnerabili. De asemenea, femeile pot contribui în mod semnificativ la întreprinderile turistice și la dezvoltarea comunității, spre deosebire de lucrătorii pe cont propriu, dar au mai puține beneficii din activitatea lor decât bărbații vulnerabili din acest sector.

Segregarea verticală, prin care bărbații domină în locuri de muncă superioare, este, de asemenea, o preocupare în domeniul turismului. Deși există relativ multe femei în poziții de conducere și de management la nivel înalt în sectorul turistic din Africa în comparație cu alte sectoare, în aceste poziții există încă mai puține femei decât bărbați. Defectele culturale, orele de lucru ale executivului, percepțiile negative ale femeilor privind rolul și cerințele conducerii, discriminarea directă de gen și lipsa mentorilor de sex feminin pot contribui la aceasta. Femeile au, de asemenea, acces la mai puține oportunități de dezvoltare a carierei decât bărbații, inclusiv programe adecvate de instruire și abilitare.

Cu toate acestea, în comparație cu alte sectoare, procentul de femei de pe posturile de conducere din turism este relativ ridicat. Femeile reprezintă 36% din miniștrii turismului din Africa, cel mai mare procent din lume. Între timp, în sectorul transportului privat, al logisticii și turismului, 28% din managementul de mijloc și 29% din posturile de conducere sunt ocupate de femei. Acest lucru poate fi rezultatul unor inițiative de succes în mai multe țări africane. De exemplu, în Zimbabwe, o politică națională de integrare a diferențelor de gen în turism a contribuit la creșterea numărului de femei în funcții de conducere în trei grupuri de hoteluri principale (4 din 11 directori executivi erau femei în 2011) prin includerea considerentelor de gen în planificarea politicilor.

Oportunitățile de posturi de management în turism vor fi deschise numai anumitor femei, în special celor cu studii superioare și experiență îndelungată. Dezvoltarea unor programe de formare care să ofere mai multe oportunități de posturi de management mai multor femei este un obiectiv pe termen lung care ar trebui promovat.

Există o diferență considerabilă de remunerare între femei și bărbați în sectorul turismului. În sectorul hotelier și în restaurante, femeile câștigă în medie cu 10% mai puțin decât bărbații din întreaga lume, precum și în Africa. Câștigurile femeilor ca procent din câștigurile bărbaților din Africa scad până la 57% în sectorul hotelier și al restaurantelor din Botswana. Aceste lacune sunt ridicate în raport cu alte sectoare. Mai mulți factori pot contribui la acest fapt, inclusiv discriminarea directă împotriva femeilor, participarea mai mare a femeilor la munca neformală și neremunerată, limitarea orelor de lucru pentru femeile cu responsabilități în domeniul îngrijirii copiilor, efectele de crowding și segregarea orizontală și verticală.

Combaterea diferențelor de remunerare între femei și bărbați ar putea contribui la facilitarea femeilor pentru a obține venituri mai mari, mai ales că locurile de muncă din turism sunt remunerate bine în comparație cu cele mai multe activități informale din Africa. În Africa de Sud, de exemplu, salariul mediu (raportat automat) pentru lucrătorii din domeniul ospitalității este de 11,769 Ranzi (909 dolari SUA) pe lună, mult mai mare decât actualul salariu minim pe zi.

Abilitatea de a crea o afacere legată de turism și de a crește foarte mult depinde de accesul la finanțare. La nivel global, aproximativ 80% din forța de muncă din sectorul turismului se află în întreprinderi mici și mijlocii, create de bărbați și femei care recunosc oportunități de a exploata piețele turistice în comunitățile lor. Aceste oportunități antreprenoriale sunt constrânse în Africa, totuși, din cauza lipsei de acces la finanțare care ar putea ajuta la găsirea și dezvoltarea afacerilor turistice.

În timp ce accesul la surse oficiale de finanțare este scăzut în întreaga țară atât pentru femei, cât și pentru bărbați, în fiecare țară pentru care există date disponibile, mai puține femei decât bărbați au avut acces la un împrumut din partea unei instituții financiare. În timp ce Programul de Dezvoltare a Întreprinderilor Feminine din Africa încearcă să sporească accesul femeilor la finanțare prin intermediul parteneriatelor băncilor locale în țările selectate, legile naționale și obișnuite sunt în continuare bariere critice pentru femei (Banca Africană de Dezvoltare, 2007). Politicile care facilitează creșterea și răspândirea băncilor și îmbunătățirea accesului la tehnologia bancară, cum ar fi telefoanele mobile, vor îmbunătăți probabil accesul la finanțare și, astfel, oportunitățile de antreprenoriat în turism pentru femei și bărbați.

În cele din urmă, lipsa accesului la formare și educație constrânge angajarea în turism și antreprenoriatul. O condiție prealabilă pentru accesul la formare este adesea educația. Deoarece două treimi dintre adulții africani analfabili sunt femei (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură, 2017), ele se confruntă cu mai multe obstacole în calea accesării formării în domeniul turismului. Femeile cu studii sunt, de asemenea, excluse de la formarea profesională și de la locul de muncă, în special, fapt care ar putea spori șansele acestora de a obține locuri de muncă mai calificate. Stereotipurile de gen și participarea femeilor pe piața muncii pot fi intermitente, făcând firmele reticente în a „investi” în femei, rezervând formarea pentru bărbați. În plus, constrângerile legate de timp și mobilitate exclud femeile din programele de extensie și alte servicii de sprijinire a ocupării forței de muncă. Per ansamblu, având în vedere alfabetizarea, limba străină, tehnologia informației și abilitățile economice care pot fi solicitate în turism, acest deficit reprezintă o barieră semnificativă în calea creșterii participării femeilor la turism.

Aceste considerente de gen evidențiază diferențele în ceea ce privește oportunitățile și experiențele bărbaților și femeilor din sectorul turistic din Africa. Reducerea acestor bariere ar contribui la creșterea șanselor și a egalității de șanse și ar permite femeilor să contribuie mai mult la acest sector. Acest lucru este valabil mai ales dacă munca decentă este susținută în politica turismului. Este important, totuși, ca femeile din diferite locații, etnii, grupuri de venituri etc. să facă față provocărilor prezentate în moduri diferite și în grade diferite, deoarece femeile nu sunt un grup omogen.

Îmbogățirea turismului prin participarea mai mare a femeilor

Acordarea unui acces sporit femeilor la oportunitățile economice din turism este în sine inerentă și este esențială pentru o creștere mai favorabilă a dezvoltării durabile. Îmbunătățirea incluziunii femeilor în turism oferă diferite beneficii turismului în sine și dezvoltării în general. Participarea mai ridicată a femeilor la turism este asociată pozitiv cu creșterea economică. Facilitarea ocupării forței de muncă a persoanelor dintr-o gamă mai largă de talente maximizează capacitățile productive ale firmelor și țărilor.

În plus, permiterea participării femeilor la muncă scade rata fertilității, ceea ce reduce nivelul de dependență și crește economiile și investițiile; acest lucru, la rândul său, crește dezvoltarea economică. Se estimează că acești factori au contribuit la aproximativ o treime din creșterea PIB pe cap de locuitor în Asia de Est între 1965 și 1990. În mod similar, pierderile economice anuale totale sunt estimate la 255 de miliarde de dolari în Africa din cauza diferențelor de gen de pe piața muncii. Prin urmare, este important să se faciliteze și să se încurajeze participarea femeilor la piața locurilor de muncă și accesul la grupurile de talente de sex feminin.

Femeile au, de asemenea, capacitatea de a contribui la diversificarea produselor turistice, în special femeile din zonele rurale cu legături strânse de comunitate. Având în vedere competențele lor tradiționale (inclusiv agricultura și gătitul) și conștientizarea culturală, acestea au potențialul de a înființa sau de a se alătura întreprinderilor care oferă artefacte culturale, artizanat și servicii agricole și de mediu care sporesc varietatea serviciilor și produselor turistice. De fapt, aceste abilități sunt în special solicitate în sectorul turismului, și în special în scopuri ecoturistice, care au înregistrat o creștere a cererii pentru experiențe de călătorie autentice bazate pe învățarea vieților și tradițiilor oamenilor locali.

Aceste produse și servicii pot fi produse și comercializate din interiorul locuințelor și comunităților. Deoarece femeile se confruntă adesea cu obstacole în calea intrării pe piața forței de muncă din cauza responsabilităților interne sau a normelor culturale (mai ales în Africa de Nord), care le pot restrânge la gospodăriile lor sau la zonele locale, sectorul turistic poate oferi oportunități de angajare pe care femeile le pot urmări, roluri tradiționale de îngrijire. Asemănările dintre munca în gospodărie și unele locuri de muncă în domeniul turismului fac ca aceste locuri de muncă să conducă la o mai mare autonomie a femeilor prin oferirea de oportunități de a obține venituri prin utilizarea competențelor și a resurselor existente. Cu toate acestea, acest lucru nu sugerează că femeile ar trebui să se limiteze la aceste oportunități, ci că acestea pot oferi oportunități femeilor care sunt considerate îngrijitori primari și au o mobilitate mai mică.

Programul Turismului Cultural al Republicii Tanzania a înființat 41 de întreprinderi de turism cultural care facilitează excursii de turism cultural, conduse de localnici în mediul lor natural. O astfel de întreprindere de turism cultural implică femei din satul Mulala (regiunea Arusha) care organizează diverse activități turistice, cum ar fi excursii la unitățiile locale de producere a brânzeturilor și ferme de recoltare a mierei și drumeții ghidate în jurul siturilor naturale locale.

Practicile culturale și mediul natural al acestor femei sunt folosite pentru a dezvolta noi produse turistice și pentru a aduce mai mult venit comunității (Programul Turismului Cultural, 2012). Produsele agricole cultivate de femei pot fi, de asemenea, un motiv de dezvoltate pentru noile piețe turistice. Un proiect din Kenya a ajutat grupuri de cooperare feminine cu împrumuturi și instruire care au stimulat implicarea a 268 de femei în creșterea produselor netradiționale susținute parțial de noi legături cu sectorul turismului.

În plus, există dovezi care sugerează că împuternicirea femeilor prin intermediul turismului poate crește investițiile în gospodării, comunități și furnizarea de bunuri publice la toate nivelurile. De exemplu, profiturile de la o stațiune de pe plajă condusă de femei din districtul Kilifi din Kenya au fost folosite pentru a construi un centru de sănătate subvenționat, o grădiniță și o instalație gratuită de apă pentru zona locală. Dovezile din întreaga lume indică faptul că creșterea ponderii veniturilor gospodăriilor controlate de femei (prin creșterea veniturilor lor) mărește suma cheltuită pentru bunăstarea copiilor.

În plus, intrarea femeilor în turism ar putea contribui la protejarea mediilor și culturilor locale. Dacă femeile din mediul rural, de exemplu, sunt încurajate să-și consolideze angajamentul în domeniul agriculturii locale (în special agroturismul) și al activităților de turism cultural, femeile vor depune mai multe eforturi pentru a păstra resursele care permit astfel de activități. Acest lucru va contribui la evitarea degradării în continuare a resurselor naturale, prin comercializarea frumuseții particulare a unei comunități pentru turiști și prin erodarea culturii locale, prin protecția și marketingul atent al culturii de către adevărații proprietari și creatori ai acestor produse culturale.

Un proiect în Burkina Faso, intitulat „Pe traseele cu sare, pește, aur și cola”, a subliniat în practică acești doi factori. Proiectul a avut ca scop creșterea vizitelor turistice la oamenii locali din Burkina Faso prin încurajarea dezvoltării de noi circuite turistice în zonele rurale, acordând comunităților rurale acces la noi piețe turistice. Aceasta a recunoscut că, pentru a evita deteriorarea identităților culturale și sociale locale, ar trebui să se dezvolte puternic furnizarea de artizanat, bucătărie și artă în acele zone rurale pentru conservarea culturii. Încercarea de a dezvolta aceste activități „în special în măsura în care acestea permit implicarea femeilor”, a subliniat relația puternică care există între promovarea femeilor în turism și îmbunătățirea și protecția comunităților (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură, 2004).

Participarea femeilor la turism poate fi facilitată și stimulată prin diferite măsuri. În primul rând, este important ca femeile să fie luate în considerare pentru ocuparea forței de muncă în turism la diferite niveluri de calificare. Trebuie depuse eforturi pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă în acest sector, astfel încât locurile de muncă în turism să respecte cerințele de muncă decente. De asemenea, este important să se încurajeze formarea profesională care să permită lucrătorilor din domeniul turismului să aspire la locuri de muncă cu valoare adăugată mai mare și la o varietate mai mare de locuri de muncă. În al doilea rând, încurajarea antreprenoriatului feminin în turism poate crea o mare valoare pentru sector și ar plasa femeile în fruntea inovării în domeniul turismului. După cum s-a menționat anterior, sectoarele turismului din întreaga lume au până la două ori mai mulți angajatori femei decât orice alt sector, subliniind excelența femeilor în acest domeniu și beneficiile care ar putea fi obținute dacă ar fi susținute în mod eficient.

Concluzii

Turismul slum este o tendință de globalizare și o formă controversată a turismului. Zonele urbane sărăcite au atras întotdeauna imaginația populară, considerate locuri de "alteritate", "decădere morală", "libertate deviantă" sau "autenticitate". "Slumming" are o tradiție îndelungată în nordul globului, de exemplu în Londra victoriană, când clasele superioare au vizitat East End.

Ceea ce este nou, totuși, este dinamica dezvoltării sale și popularitatea sa rapidă răspândită pe tot globul. Turismul localnic și turismul favela au atins în prezent caracteristici de turism de masă în Africa de Sud și Rio de Janeiro, Brazilia. În alte țări din regiunea Sud-Sud, în prezent se produce și turismul din cartiere, iar furnizorii văd un potențial imens de creștere.

În timp ce practica moral controversată a turismului din cartiere a adus multă atenție și dezbateri în mediul media timp de mai mulți ani, cercetările academice au început abia recent să o abordeze ca pe un fenomen global. Slumping-ul mondial" nu este doar un subiect controversat și provocator în sine, ci oferă și o lentilă apt pentru a discuta conceptele de bază în studiile critice de turism într-o perspectivă globală, în special "sărăcia", "puterea" “.

Bazându-se pe cercetarea efectuată de cercetători prolifici din zece țări diferite, cartea contribuie la o înțelegere completă și unică a cunoștințelor empirice, practice și teoretice existente pe această temă.

Este nevoie de o analiză amănunțită și critică a problemelor asociate cu turismul slum. Pe parcursul ultimelor două decenii am fost martorii dezvoltării turismului în cartiere într-un număr tot mai mare de destinații din Sudul Global. Turismul slum câștigă din ce în ce mai mult importanță atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere al numărului de turiști. Are loc în mai multe moduri, dar practicile cele mai evidente și mai consistente sunt tururile ghidate – fie călătorii cu autocare, van, jeep, quad, biciclete sau plimbări. În unele orașe, vizitele în cartiere sunt deja un element important în oferta oferită de industria turismului urban.

Cu siguranță, fiecare nouă tendință în turism permite o reflecție mai largă asupra turismului în sine. Se ridică întrebări de ce apare tocmai într-un anumit moment și într-un anumit context social și în ce mod și cu ce consecințe se dezvoltă în diferite localități. Turismul slum este o nouă tendință în turismul internațional. Susținem că principala caracteristică a acestui fenomen – deseori numită și "slumming" – este valorificarea turistică a zonelor urbane afectate de sărăcie ale metropolelor din așa-numitele națiuni în curs de dezvoltare, vizitate în principal de turiștii din nordul globului.

La prima vedere, turismul slum poate arăta surprinzător, deoarece contravine noțiunilor comune ale turiștilor în timpul vacanțelor. Dorința de a vedea și de a experimenta "altceva" și de a te distanța de viața cotidiană, așa cum este exprimată în motive comune de sărbătoare, se referă, de obicei, la întâlniri frumoase și relaxante. Slum turismul nu pare să corespundă acestor noțiuni. Această uimire este adesea reflectată în mass-media.

Bibliografie

Aghion P., Howitt P., “A Model of Growth. Through Creative Destruction. Econometrica 60, 1992;

Baumol W.J. (1968), "Entrepreneurship in economic theory", American Economic Review;

Covaci B.- Antreprenoriat (Note de curs) – Suport de curs pentru învățământ la distanță, Osterreichish-Rumanischer Akademischer Verein, Viena, 2011 (manualul se găsește la Biblioteca UTM);

Crețoiu G., Cornescu V., Bucur I., Economie, Ediția a III-a, Ed. CH Beck, București, 2011;

Dondolo, L., 2002. The Construction of Public History and Tourism Destinations in Cape Town's Townships: A Study of Routes, Sites and Heritage, Cape Town: University of the Western Cape;

Grigore A.- Antreprenoriat și management pentru afaceri mici și mijlocii, Editura C. H. Beck, București, 2012;

Ghenea, M.. Antreprenoriat. Drumul de la idei catre oportunitati si succes in afaceri. Editura Universul Juridic, 2011

Julien, P.A. & Lafrance C.(1983), "Towards the formalisation of 'Small is Beautiful"' Futures;

Krippendorf, J. The Holiday Makers: Understanding the Impact of Leisure Travel. Oxford: Butterworth Heinemann, 1987;

Manfred Rolfes, Poverty tourism: theoretical reflections and empirical findings regarding an extraordinary form of tourism, in GeoJournal, (Springer Science and Business Media, 26 September 2009);

Mayhew, Henry 1851–1861. London Labour and the London Poor. Researched and written, variously, with J. Binny, B. Hemyng and A. Halliday;

Marc Saint-Upéry (October 21, 2010). "Left at the Crossroads: Ogling the poor". RIA Novosti.

Nicolescu, O., Managementul întreprinderilor mici și mijlocii, Economical house of publishing, București, 2001;

Smith A. Avutia natiunilor. Editura: Academiei, București, 1962;

Toma S.- Note de curs an universitar 2014/2015 (suport fizic distribuit studenților);

***Outline of a Critique of Political Economy," Collected Works of Karl Marx and Friedrich Engels: Volume 3 (International Publishers: New York, 1975):

***"Slumming In This Town. A Fashionable London Mania Reaches New-York. Slumming Parties To Be The Rage This Winter. Good Districts To Visit. Mrs. Langtry As A Slummer". New York Times. September 14, 1884;

***The Unknown Mayhew, Selections from the "Morning Chronicle" 1849-50, E. P. Thompson, Eileen Yeo (editors), The Merlin Press, 1971. Repr.: Pelican Classics, 1973;

***https://londonist.com/2015/05/the-london-of-marx-and-engels, ***https://www.worldbank.org/content/dam/Worldbank/document/Africa/Report/africa-tourism-report-2013-overview.pdf;

***https://www.afdb.org/fileadmin/uploads/afdb/Documents/Publications/Africa_Tourism_Monitor_-_Unlocking_Africa’s_Tourism_Potential_–_Vol_3_–_Issue_1.pdf;

***http://www.ascleiden.nl/Pdf/Infosheet3engels.pdf;

***https://au.int/sites/default/files/documents/32251-doc-au_present._aviation_tourism_convergence.pdf;

***https://pdfs.semanticscholar.org/a15e/4a6966265b31460534329d586765d34ea820.pdf;

***https://www.worldbank.org/content/dam/Worldbank/document/Africa/Report/africa-tourism-report-2013-overview.pdf;

***http://www.antreprenor.su/2012/02/antreprenoriat.html