Acțiuni Violente cu Caracter Sexual – Analiza Juridico Penală și Sinteze de Practică Judiciară
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE AL REPUBLICII MOLDOVA
ACADEMIA „ȘTEFAN CEL MARE’’
FACULTATEA: Drept
CATEDRA: Științe penale
Ciclul: I
DISCIPLINA: Drept penal (Partea specială)
TEZĂ DE LICENȚĂ
Acțiuni violente cu caracter sexual – analiza juridico-penală și sinteze de practică judiciară.
Autor:
POIAN Natalia,
Studenta anului IV,
gr.acad.543
Conducător științific:
CAZACICOV Andrei,
master in drept
CHIȘINĂU, 2016
CUPRINS
LISTA ABREVIERILOR……………………………………………………………………………3
INTRODUCERE………………………………………………………………………………………..4
CAPITOLUL I: CONSIDERAȚIUNI GENERALE PRIVIND INFRACȚIUNEA DE ACȚIUNI VIOLENTE CU CARACTER SEXUAL……
§1.1. Noțiunea și caracterizarea de ansamblu a infracțiunii de acțiuni violente cu caracter sexual…………………………………………………………………………….
§1.2. Evoluția istorică a incriminării infracțiunii de acțiuni violente cu caracter sexual………………………………………………………………………………………………
§1.3. Interferențe dintre infracțiunea de acțiuni violente cu caracter sexual și alte infracțiuni similare…………………………………………………………………………………..
CAPITOLUL II : ANALIZA JURIDICO – PENALĂ A INFRACȚIUNII DE ACȚIUNI VIOLENTE CU CARACTER SEXUAL………………………………………
§2.1. Elementele obiective ale infracțiunii de acțiuni violente cu caracter sexual…………………………………………………………………………………………………………..
2.1.1. Obiectul infracțiunii…………………………………………………………….
2.1.2. Latura obiectivă a infracțiunii……………………………………………….
§2.2. Elementele subiective ale infracțiunii de acțiuni violente cu caracter sexual…………………………………………………………………………………………………………..
2.2.1. Latura subiectivă infracțiunii………………………………………………..
2.2.2. Subiectul infracțiunii……………………………………………………………
§2.3. Circumstanțele care agravează răspunderea penală a infracțiunii de acțiuni violente cu caracter sexual……………………………………………………………………
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI………………………………………………………………
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………………….
ANEXE………………………………………………………………………………………………………..
LISTA ABREVIERILOR
Alin. – alineat;
A.M.P. – Asociația Americană de Psihiatrie
Art. – articol;
Cap. – capitol;
CP – Cod penal;
CSJ – Curtea Supremă de Justiție;
CEDO – Curtea Europeană a Drepturilor Omului;
CPPEDAE – Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității
CtEDO – Curtea Europeană a Drepturilor Omului
De ex. – de exemplu;
DEX – Dicționar explicativ;
Ed. – Editura;
Etc. – etcetera;
Î.e.n. – Înaintea erei noastre;
Lit. – literă ;
Nr. – număr;
MAI – Ministerul Afacelor Interne;
Pag. – pagină;
Pct. – punct;
PG – partea generală;
PS – partea specială;
RM – Republica Moldova;
Sec. – secol;
Ș.a. – și altele;
URSS – Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste;
Vol. – volum;
Изд. – издательство;
Стр. – страница.
INTRODUCERE
Actualitatea tezei constă în necesitatea de protecție adecvată a legii juridico-penale a libertății sexuale și inviolabilității sexuale împotriva atacurilor criminale și evaluarea criminologică determinată a stării protecției dreptului penal al libertății sexuale și inviolabilitatea sexuală a persoanei în RM, modificările în reglementarea responsabilității pentru acțiunile sexuale violente, necesitatea îmbunătățirii legislației în vigoare, precum și soluționarea științifică și probleme de aplicare.
În structura celor mai periculoase atentate infracționale privind personalitatea un loc aparte îl ocupă violența sexuală. Ponderea acesteia în structura criminalității este mică, însă pericolul pentru persoană și societate este considerabil. Pericolil social ce decurge din infracțiunile privind viața sexuală constă, în primul rînd, în răul provocat direct victimei, iar, în al doilea rînd, în cosecințele destabiliztoare pe care le are în plan social asupra desfășurării normale a vieții. Încălcarea libertății sexuale creează o stare de incertitudine generală în societate, un dezechilibru deosebit de primejdios și de grav pentru organismul social. De aceea, în condițiile amplificării violenței, ocrotirea persoanei prevede cunoașterea proporțiilor criminalității reale, a factorilor ce o determină și o favorează, a personalității infractorului și victimei. Aceasta, la rîndul său, permite elaborarea și aplicarea măsurilor eficiente și adecvate pericolului, inclusiv a mijloacelor de drept penal.
Sexualitatea umană a avut o atenție sporită în sfera religioasă, în care există lupta de idei despre "permise" și "nepermise", "normal" și "nenormal".
Infracțiunile privitoare la viața sexuală reprezintă fapte grave de încălcare a libertății și moralității vieții sexuale cu repercusiuni grave asupra persoanei, mai ales in situația în care victimile sunt minori. Întrucît consecințele sunt mai profunde în cazul minorilor, legiuitorul a sancționat prin alineate distincte, în mod expres, în din Codul Penal, fapte comise asupra acestora, respectiv violul, acțiuni violente cu caracter sexual, constrîngerea la acțiuni cu caracter sexual, raportul sexual cu o persoană care nu a atins vîrsta de 16 ani, acțiuni perverse.
Prostitutia, homosexualitatea partenerilor adulți voluntari din majoritatea țărilor civilizate au încetat să mai fie obiectul dreptului penal și administrativ. Un număr tot mai mare de țări și oameni stau în favoarea pluralismului sexual, există o eliberare radicală din multe puncte de vedere și dogme, inclusiv stereotipurile tradiționale ale comportamentului sexual. Tendința de implinire a poftelor sexuale treptat este eliberată de obligația de sentimente ca dragoste, instituții de căsătorie și funcții de reproducere. Cu toate acestea, pluralismul sexual nu trebuie să încalce drepturile la inviolabilitatea sexuală și libertatea sexuală altor cetățeni. În cazul opiniilor deformate cu privire la relațiile sexuale, nevoile sexuale se desfășoară adesea prin mijloace ilegale și violente, ceea ce duce la consecințe grave pentru individ și societate în ansamblu.
Gravitatea acțiunilor violente cu caracter sexual constă nu numai în faptul, că dezumanizează victimele individuale și încălca dreptul lor la libertatea sexuală și integritatea sexuală, dar, de asemenea, există și o amenințare la adresa vieții și sănătății, precum și în cazul minorilor – împedică dezvoltarea fizică și psihică normală. Crimele sexuale violente sunt caracterizate prin unitate internă, datorită caracteristicilor socio-psihologice ale comportamentului infracțional, care se bazează pe atitudinea agresivă și disprețuitoare la personalitatea și la inviolabilitatea ei.
Date statistice privind infracțiunile contra inviolabilității sexuale și a libertății sexuale a individului sunt foarte mici din cauza latenta foarte mare, care este determinată de toți criminologi, care au studiat starea criminalității. Latenta înaltă crimelor sexuale este tipică pentru multe țări, dar mai ales pentru Republica Moldova, care este cauzată de o serie de motive, în special, reticența victimei de a expune public incidentul produs, neîncrederea în capacitatea de aplicare a legii, victimele uneori sînt condamnate de societate, mai degrabă decât cei vinovați.
De multe ori acțiuni violente cu caracter sexual săvărșesc cu alte infracțiuni grave și deosebit de grave, cum ar fi omorul, vătămarea gravă a integretății corporale și a sănătății, răpirea persoanei etc.
Condițiile moderne de viață în Republica Moldova sunt caracterizate prin schimbări fundamentale în diferite sfere ale societății. Cu toate acestea, pe fondul democratizării are loc distrugerea idealurilor morale, declinul principiilor morale și îndrumare spirituală. Deosebit de îngrijorător este faptul că aceste schimbări negative grave apar în mintea și stereotipurile de comportament sexual, deformarea moralității sexuale. Problema protejării drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor în domeniul relațiilor sexuale în ultimii ani, atrage atenția rezonabilă a societății.
Obiectul de studiu predomină în societate un mod normal de relații sexuale și constituie relații sociale în domeniul inviolabilității sexuale și libertatea sexuală a individului. Obiectul include aspecte teoretice ale dezvoltării legilor interne ale altor infracțiuni împotriva libertății sexuale și integrității sexuale, aspecte juridice comparative ale răspunderii penale pentru infracțiuni sexuale, lucrări științifice, consacrate problemelor de calificare de acțiuni violente cu caracter sexual, experiență practică și aplicativă în domeniu. Obiectul lucrării îl constituie acțiuni violente cu caracter sexual.
Scopul acestei lucrări – să ia în considerare pe deplin articolul 172 din Codul penal al RM, cu privire la "acțiuni violente cu caracter sexual", și să ia în considerare calificarea componenței ale acestei infracțiuni. Să înțeleagă și să ia în considerare problemele de calificare a acestui articol, de a examina caracteristicile legii penale a crimelor violente împotriva libertății sexuale și inviolabilității sexuale.
Atingerea obiectivului este posibilă, cu următoarele sarcini:
Determinarea noțiunii și caracterizarea în ansamblu, cu privire la infracțiunea de acțiuni violente cu caracter sexual;
analiza faptelor istorice de apariție a acțiunilor violente cu caracter sexual împotriva persoanei, precum și un studiu comparativ cu alte infracțiuni similare și caracterizarea varietății crimelor sexuale din punctul de vedere al legislației Republicii Moldova în domeniul protecției juridice penale a drepturilor omului libertății sexuale și inviolabilității sexuale;
caracterizarea legală a acțiunilor violente cu caracter sexual, prin prisma elementelor obiective și subiective ale componenței de infracțiune;
determinarea componenței de infracțiune la calificarea acțiunilor violente cu caracter sexual;
identificarea problemelor, care pot apărea la calificarea acțiunilor violente cu caracter sexual.
Importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării
Suportul metodologic și teoretico-științific a lucrării
Baza metodologică a lucrării conține metoda dialetico-materialistă de cunoaștere, în care s-au folosit mijloace și metode științifice, cum ar fi deducția, inducția, sinteza, analiza, abstracția, comparația. In plus, utilizarea unor astfel de metode de cunoaștere științifică, cum ar fi formal-logic, istoric-juridic, sistematico-structural, statistic, empirico-sociologic, și cunoștințele utilizate din literatura de specialitate interne și externe, consacrate examinării problemelor lucrării.
Baza empirică a lucrării sunt acte normative ale Republicii Moldova, legate în mod direct sau indirect la activitățile organizațiilor necomerciale. Printre acestea se numără Constituția Republicii Moldova, legile, regulamentele, Codul Penal RM, comentariu la cod penal RM și alte acte normative publicate în mass-media.
Sumarul compartimentelor tezei
Întru realizarea obiectivelor și sarcinilor propuse, teza a fost structurată după cum urmează: introducere, 2 capitole, 6 paragrafe, concluzii și recomandări, anexe.
În Capitolul I, intitulat „Considerațiuni generale, privind infracțiunea de acțiuni violente cu caracter sexual”, s-a atras atenția asupra noțiunii de acțiuni violente cu caracter sexual, în sensul înțelegerii mai avantajoase a semanticii acesteia în cadrul infracțiunii analizate, conform opiniei atît a doctrinarilor de rang național, cît și a celor din statele vecine cu R. Moldova. A fost abordată tema evoluției și istoricului apariției instituției de apărare a vieței sexuale a individului, cît și a altor forme de contracarare extrapenală a tuturor formelor de acțiuni violente cu caracter sexual. Totodată, a fost efectuată analiza unor legislații penale ale statelor vecine cu Republica Moldova întru descoperirea particularităților, precum și a imperfecțiunilor ale legislației penale autohtone.
Capitolul II cu denumirea „Analiza juridico-penală a infracțiunii de acțiuni violente cu caracter sexual”, aprofundează cercetarea infracțiunii în cauză din punct de vedere juridico-penal, oferind o deslușire explicită asupra elementelor constitutive obiective și subiective. În același timp, ținînd cont de gama largă de infracțiuni legate de acțiuni violente cu caracter sexual, a fost efectuată o delimitare strictă între infracțiunile similare, înrudite cu infracțiunea stipulată la art.172 CPRM.
CAPITOLUL I. CONSIDERAȚIUNI GENERALE PRIVIND INFRACȚIUNEA DE ACȚIUNI VIOLENTE CU CARACTER SEXUAL
§1.1. Noțiunea și caracterizarea de ansamblu a infracțiunii de acțiuni violente cu caracter sexual
Definiția de acțiuni violente cu caracter sexual este redata de legislator în alin.1 art. 172 CPRM și determinată ca „Homosexualitatea sau satisfacerea poftei sexuale în forme perverse, săvîrșite prin constrîngere fizică sau psihică a persoanei ori profitînd de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-și exprima voința”.
Homosexualitatea constă în întreținerea de relații sexuale cu persoane de același sex. Homosexualitatea poate fi activă sau pasivă, mai frecvent mixtă, când partenerii sunt pe rând, subiect activ și pasiv, totodată homosexualitatea poate fi masculină sau feminină.
Homosexualitatea masculină (pederastie, uranism) se consumă prin acte anale, cel mai frecvent și orale, adică presupune „raportul sexual nenatural între doi bărbați”, exprimat „prin introducerea membrului viril al partenerului activ în oficiul anal al partenerului pasiv, adică prin forma de coitus anal”.
În literatura de medicină legală a Republicii Moldovae menționat că, „în afara de coitul anal, se pot practica și coitul oral”. Este pedepsit doar homosexualul, care își satisface poftele sexuale prin acțiuni violente sau prin profitare de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința.
Homosexualitatea feminină se întâlnește în două variante: „tribadism și safism (lesbianism)”, și desemnează acțiunile sexuale dintre persoanele de sex feminin. În cazul tribadismului, partenerele imită actul heterosexual, una din ele jucând rolul bărbatului. De obicei, partenera activă prezintă un clitoris bine dezvoltat, pe care îl folosește drept penis. Tribadismul provine de la cuvîntul grecesc „tribo” – a freca, cînd satisfacția sexuală se obține prin frecarea organului genital de defirite părți ale corpului partenerului. În safism sau lesbianism, actul sexual este realizat prin digitații sau cunilingus reciproc. Lesbianismul este calificat drept infracțiune în cazul în care este săvârșit prin acțiuni violente sau prin profitare de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința. Persoanele de sex opus care participă la realizarea acțiunilor violente de homosexualism sau lesbianism (de exemplu, femeia participă la acțiunile de homosexualism, bărbatul- la cele de lesbianism) sunt pasibile de răspundere penală în calitate de autori, organizatori, instigatori sau complici.
În concluzie putem evedenția că, „homosexualismul este o pervisiune sexuală, care constă în acțiuni sexuale fața de individual de același sex; pederastie; invertire sexuală”.
In acelasi timp, actele de homosexualitate au fost definite de catre lingvisti prin utilizarea sintagmei „inversiune sexuala”. Aceeași sintagma a dat numele delictului de inversiune sexuala, prevazut de Codul penal al Romaniei, in care erau incriminate actele de homosexualitate intre barbati (pederastia) sau intre femei (lesbianismul), care au produs scandal public. Conform legislației Romaniei acțiuni violente cu caracter sexual sunt orice acte nefiresti in legatura cu viata sexuala, altele decat cele prevazute in alte articole similare. Cu alte cuvinte, actiunea incriminata consta intr-un act sexual de orice natura, prin act sexual intelegandu-se manifestarea activitatii umane, constiente sau instinctive, care se refera la viata sexuala. Reiese astfel ca sintagma „de orice natura” extinde si mai mult sfera de cuprindere, incluzand, practic, orice manifestari care au ca scop satisfacerea apetitului sexual, inclusiv acelea care au fost considerate ca fiind perversiuni sexuale si anume raporturile sexuale pe cale anala sau orala.
La infractiunea prevăzută de art. 172 CP sînt atribuite atît acțiuni violente,
inclusiv homosexualismul și lesbianismul, cît și alte acțiuni cu caracter sexual, care nu se manifestă printr-un raport sexual firesc ca act fiziologic normal, săvîrșite, de asemenea, prin constrîngere fizică sau psihică a persoanei ori profitînd de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-și exprima voința. Alte acțiuni cu caracter sexual reprezintă alte modalități de satisfacere pofta sexuală. Prin satisfacere a poftei sexuale în forme perverse se înțeleg toate celelalte forme ale raportului sexual, cu excepția homosexualismului și a lesbianismului, săvârșite prin constrângere fizică sau psihică a persoanei ori profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-și exprima voința. Prin urmare, aceste acțiuni sînt un tip separat de perversiuni sexuale care constă în practicarea unor acte nefireștii de satisfacere de către făptuitor a instinctului sexual, altele decît cele care constituie relatiile sexuale între persoane de același sex.
Alte acțiuni cu caracter sexual:
acțiuni nefirești cu caracter sexual, nenaturale între doi bărbați în forma coitului oral prin introducerea organului viril în cavitatea bucală a victimei;
acțiuni nefirești cu caracter sexual, nenaturale între doi bărbați în forma de excitare a organului sexual masculin cu mîna sau cu alte părți ale corpului victimei;
acțiuni sexuale între două persoane de sex opus în forma de coit oral, manifestat prin introducerea organului sexual viril în cavitatea bucală a femeii;
acțiuni sexuale între două persoane de sex opus în forma de coit anal prin introducerea organului viril în cavitatea anală a victimei;
alte forme de acțiuni violente cu character sexual.
Generalizând, tendința de acțiuni similare cauzează tulburări dureroase ale poftei și satisfacției sexuale. Cu toate acestea, existe cazuri, cînd persoana care nu suferă de orice tulburări dureroase, satisface pofta sexuală în deferite moduri similare și neobișnuite.
Articolul 172 din Codul penal al Republicii Moldova prevede răspunderea nu pentru faptul satisfacerii poftei sexuale în forme nefirești, cu toate că acest fapt:
– în primul rînd dovedește și indică o persoană care are anomalii psihice, orientare tulburări dureroase sau satisfacerea poftei sexuale, care nu se pedepsește;
– in al doilea rînd acest fapt poate fi o manifestare a libertății individului într-o relație sexuală, ceea ce sugerează posibilitatea satisfacerii nevoilor și poftilor sexuale, în orice mod care ar fi acceptat de ambii parteneri.
Legea penală pedepsește satisfacerea poftei sexuale în forme nefirești, numai în cazul în care este combinată cu folosirea violenței unuia dintre parteneri, amenințări de violență sau cu starea neajutorată sau săvărșită prin constrîngere fizică sau psihică a persoanei ori profitînd de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-și exprima voința.
Pericolul infracțiunii de acțiuni violente cu caracter sexual constă în încălcarea flagrantă a vieții sexuale a populației, care în condiții normale, prin realizarea actelor fiziologice firești, contribuie la procesul de reproducere a specie umane. De asemenea, aduc prejudicii sănătății persoanei, iar în unele cazuri provoacă și moartea ei. Săvărșirea acțiunilor violente cu caracter sexual, atrage moartea victimei, în cazul în care decesul e provocat prin săvărșirea acțiunilor directe și nesăbuite de persoana vinovată ( de exemplu, prin săvărșirea actelor anale sau orale, au fost închise căile respiratorii a victimei), sau prin săvărșirea acțiunilor însăși de victima, care încearcă să evite violența.
Totodată, aceste acțiuni perverse violente încalcă grav morala și normele de conduită statornicite de secole în comunitatea umană, influențează extrem de negativ asupra psihicului și mentalității tinerei generații, deformînd viziunea copiilor și adolescenților asupra sentimentului de dragoste și pudoare ca elemente de bază a vieții sexuale normale.
Legislația, inclusiv cea penală, are menirea de a proteja persoana în integritatea tuturor caracteristicilor biologice, morale și sociale și nu face nici o excepție în legătura cu sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opiniile politice sau orice alte opinii, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situție.
Orientarea sexuală se referă la „capacitatea fiecărei persoane de a simți o emoție profundă, afecțiune și atracție sexuală și de a avea relații intime cu persoane de sex diferit, de același sex sau de ambele sexe”. De obicei cazurile de discriminare în baza orientării sexuale implică o persoană care este tratată nefavorabil din cauza că aceasta este sau este percepută ca fiind homosexuală sau bisexuală, dar acest criteriu de asemenea interzice discriminarea în baza heterosexualității.
CPPEDAE a examinat acest criteriu în mai multe domenii. Spre exemplu, în decizia nr. 028/13 din 31 decembrie 2013 Consiliul a constatat reducerea graficului de întrevederi cu copilul din cauza presupusei orientări homosexuale ca fiind instigare la discriminare în baza criteriilor gen și orientare sexuală. În mod corect, Consiliul a aplicat direct CEDO, menționând că orientarea sexuală este un criteriu protejat de art. 14 al CEDO conform jurisprudenței CtEDO.
Consiliul a recomandat Direcției Municipale pentru Protecția Drepturilor Copilului (DMPDC) să-și abroge decizia prin care a fost redus graficul de întrevederi ale mamei cu copilul, victima discriminării vizată în decizie, și să asigure șanse egale mamei de a participa la creșterea și educația copilului său minor, având întrevederi cu copilul în egală măsură cu tatăl. Decizia CPPEDAE a fost contestată în instanța de judecată de DMPDC. Judecătoria Buiucani, prin hotărârea din 20 noiembrie 2014 (dosar Nr. 3-416/14), a respins cererea de chemare în judecată depusă de DMPDC, menținând astfel decizia CPPEDAE. DMPDC a atacat în apel hotărârea primei instanțe. Curtea de Apel Chișinău, prin decizia din 5 martie 2015 (dosar Nr. 3a-22/15) a respins apelul, menținând hotărârea primei instanțe. Instanțele nu au pus în discuție aplicarea sau neaplicarea protecției pentru criteriul orientare sexuală, ceea ce denotă o aplicare corectă a criteriului orientare sexuală și de către instanțele de judecată.
În decizia nr. 035/14 din 21 ianuarie 2014, Consiliul a constatat discriminarea continuă în formă gravă pe criteriul religiei, orientării homosexuale și al naționalității în accesul la servicii de web design. Consiliul a recomandat reclamatului să-și modifice anunțul de pe pagina sa de internet whitespace.md, astfel încât acesta să corespundă celor expuse de Consiliu în decizie. În decizia nr. 158/14 din 11 decembrie 2014, Consiliul a constatat instigarea la discriminare, hărțuire și victimizare pe criteriul orientării sexuale în privința liderului grupului „Оккупай-Педофиляй Молдова”/„Scutul Social,” Stas Ghibadulin. Consiliul a expediat o copie a deciziei Procuraturii Generale pentru luarea măsurilor prevăzute de Codul Penal cu privire la constatările din decizie.
Instanțele de judecată de asemenea aplică criteriul orientării sexuale ca unul protejat în orice domeniu, ceea ce este conform jurisprudenței CtEDO. Spre exemplu, prin hotărârea judecătoriei Botanica din mun. Chișinău din 17 mai 2013, dosar nr. 2-1218/13, a fost constatată victimizarea și hărțuirea victimei pe motivul orientării sexuale. Instanța a interzis pârâtului continuarea hărțuirii și a încasat taxa de stat din contul lui. Într-o altă cauză, CSJ a menținut hotărârea primei instanțe, judecătoria Rîșcani din mun. Chișinău și decizia Curții de Apel Chișinău în cauza ce viza discursul de ură împotriva persoanelor de orientare homosexuală. În prima instanță „a fost recunoscut faptul întocmirii unei „liste negre” cu persoane publice ce susțin homosexualitatea, afișată pe site-ul http://marianvitalie.eu ca fiind discurs ce incită la discriminare față de persoanele cu orientare homosexuală. Vitalie Marian a fost obligat să radieze „lista neagră” de pe paginile site-ului său și să se abțină de la republicarea, modificarea și redenumirea ei sub orice formă. De asemenea, Vitalie Marian a fost obligat să aducă prin intermediul site-ului său scuze publice reclamanților, pentru întocmirea listei negre cu persoane publice care susțin activitatea organizației LGBT. De la Vitalie Marian a fost încasat în beneficiul Asociației Obștești Centrul de Informații „GENDERDOC-M” și al Angelei Frolov taxa de stat în mărime de 300 lei. De la Vitalie Marian au fost încasate în beneficiul Asociației Obștești Centrul de Informații „GENDERDOC-M” cheltuielile de asistență juridică în mărime de 2000 lei. În rest, acțiunea a fost respinsă.
În concluzie, practica CPPEDAE și a instanțelor de judecată de a aplica direct jurisprudența CtEDO și de a examina plângerile cu privire la discriminare pe criteriul orientării sexuale în orice domeniu, nu doar muncă, este una corectă și trebuie continuată.
§1.2. Evoluție istorică a incriminării infracțiunii de acțiuni violente cu caracter sexual.
Relațiile sexuale sunt o parte importantă a existenței umane. Ele sunt reglementate prin norme de moralitate și etică, și parțial – de Codul Familiei al Republicii Moldova. Punerea în aplicare a unui astfel de relație este făcută în relațiile conjugale și extra-conjugale ale sexelor.
Conceptul de libertate și inviolabilitatea persoanei include libertatea sexuală și integritate, și anume, dreptul omului de a decide – cu cine și în ce formă pentru a satisface nevoile sexuale, și dreptul minorului și celui adult la inviolabilitatea sexuală. Capitolul IV. Infracțiunile privind viața sexuală a codului penal RM, prevede infracțiuni, contra libertății și inviolabilității sexuale, precum și pedeapsa pentru săvărșirea lor cu violența și anume: Art.171. Violul; Art.172. Acțiuni violente cu caracter sexual; Art.173. Constrângerea la acțiuni cu caracter sexual; Art.174. Raportul sexual cu o persoană care nu a atins vârsta de 14 ani; Art.175. Acțiuni perverse.
Homosexualitatea este o orientare sexuală caracterizată de atracția estetică, romantică sau sexuală între membrii de același sex sau gen. Termenul ,,homosexual” folosit astăzi își are originea în secolul al XIX-lea, mai precis în anul 1869, și îi aparține medicului maghiar Karoly Maria Benkert. Homosexualitatea există decît Pămîntul. Avem drept dovadă picturi din Grecia elenistică, unde relațiile de iubire homosexuală atît emoțională cît și fizică făceau parte din normele sociale. Însemnări din Japonia de acum 2000 de ani relevă homosexualitatea nu era privită ca păcat, ci era percepută drept forma cea mai pură a dragostei. ,,Legea” formării societății are la bază comuniunea între bărbat și femeie, așadar acest mecanism în care funcționăm va exclude din start orcie altă irientare, ca fiind greșită și o va plasa în aria de anomalii.
Această atracție și activitate se pot manifesta fie ca o alegere liberă a unei persoane a cărui identitate nu depindede a se categoriza pe baza intereselor erotice, precum se vedea in societați anterioare precum cea greacă și cea japoneză, fie in contextul unui simț de identitatenumit orientare sexuală. Ca orientare sexuală, homosexualitatea se referă la"modelul sau dispoziția de a experimenta atracții sexuale, afectuoase sau romantice" în mod primar sau exclusiv către persoanele de același sex. De asemenea, se referăla simțul individual de identitate personală și socială bazată pe acele atracții,comportamente care le exprimă și apartenența la ocomunitate care împărtășeșteaceleași aspirații". Homosexualitatea este una din cele trei categorii principale de orientări sexuale, împreună cu bisexualitatea și heterosexualitatea, în continuumul heterosexual –homosexual. Înțelegerea științifică indică faptul că orientarea sexualănu este o alegere, ci mai degrabă un proces complex în care sunt implicați factori denatură biologică și de mediu. Cercetările au arătat faptul că homosexualitatea esteun exemplu normal și natural a variației sexualității umane și nu reprezintă o sursă de efecte psihologice negative prin și din ea însăși. Acceptarea socială a relațiilor între persoane de același sex a variat dealungul timpului atât cât și pe plan geografic, și chiar cand erau acceptate precumnaturale și normale unele aspecte erau prost văzute, precum coitus per anum la grecii antici și până in zilele noastre, precum reiese din termenul vulgar de ,,poponar” adresat acelor bărbați care practică homosexualitatea în acest mod. În ziua de astăzi unii privesc orice activitate homosexuală ca fiind "nenaturală" sau"disfuncțională", Prejudiciul și discriminarea homosexualilor și bisexualilor(homofobia), o trăsătură culturală asociată in special cu regiunile sub influența religiilor abrahamice, a fost arătată a provoca daune psihologice, având un effect deosebit de distructiv asupra copiilor care se identifică drept homosexuali sau bisexuali.Termenii cei mai comuni pentru oamenii de orientare homosexuală suntlesbiene pentru femei și gay pentru bărbați deși termenul de gay este folosit deopotrivă pentru femei și bărbați în general.
Pînă la anii 70 homosexualitatea era inclusă în lista bolilor psihice, ca rezultat al unei copilării dificile, presărată cu abuzuri și alți factori externi. În anii 90, un medic american a descoperit că homosexualii au creierul ușor diferit de al celorlalți și atunci a apărut ideea că oameni nu devin gay, ci așa se nasc. Cu toate acestea, multe persoane văd homosexualitatea ca pe o boală psihică, dar majoritatea specialiștilor spun că a fi gay nu înseamnă a fi bolnav, ci doar diferit, așa cum stîngacii sunt diferiți de dreptaci. S-au făcut multe cercetări pentru a vedea dacă homosexualitatea se transmite genetic, astfel au fost cercetate amănunțit perechile de gemeni, în care unul este gay, iar celălalt cu orientarea sexuală corectă. Gemenii sunt identici din punct de vedere genetic, cresc în același mediu, îngrijiți de aceeași părinți și trăiesc cam aceleași experiențe în copilărie, atfel s-a demonstrat că nici genetica, nici mediul de viața nu sunt de ajuns pentru a explica existența homosexualilor. Mulți homosexuali ascund ceea ce simt și ceeia ce sunt din frica de a nu fie respinși de o societate care nu-i acceptă și nu-i recunosc drept oamenii. Pînă la urmă, fiecare are dreptul să facă ce vrea cu viața lui, dreptul la libertatea dorințelor sexuale dar numai binevol și cu acordul unuia cu altul, в противном случае, actele sexuale săvărșesc cu violența это оборачивается престплением.
De-a lungul istoriei, toate civilizațiile și religiile importante au condamnat homosexualitatea.În coloniile americane, actele homosexuale erau un delict capital. Thomas Jefferson a spus că homosexualitatea „ar trebui pedepsită, dacă este vorba de un bărbat, prin castrare, iar dacă este vorba de o femeie, prin tăierea unei găuri cu diametrul de cel puțin o jumătate de inci în cartilagiul nasului.” Până în 1961 actele homosexuale erau ilegale în toată America. Homosexualii susțin că „atitudinea prevalentă față de homosexuali în SUA și în multe alte țări este repulsia și ostilitatea… pentru acte și dorințe care nu fac rău nimănui”. Asociația Americană de Psihologie și Asociația Americană de Sănătate Publică au asigurat Curtea Supremă a SUA în 1986 că „nu există date semnificative care să arate că angajarea în… sexul oral și anal rezultă într-o disfuncție mentală sau fizică”.
Dreptul penal nu reglementează relațiile sexuale, dar numai stabilește răspunderea pentru acte contrare normelor de comportament în societate, inclusiv în domeniul relațiilor sexuale. Trebuie de menționat, că pedeapsa pentru fapte, care aduc atingere asupra libertății și inviolabilității sexuale, ca urmare, joacă un rol important în reglementarea relațiilor sexuale.
Generalizînd, stabilirea răspunderii penale pentru infracțiunile contra libertății și integrității sexuale la nivel legislativ a apărut în zilele statului rus vechi, atunci când sancțiunile pentru fapta este reglementată în principal, legea bisericească. Totuși, procedura intensivă în domeniul dreptului penal a fost reglementărea legală în timpul domniei lui Petru I. Unul dintre cele mai importante acte juridico-penale reprezintă Codul militar al lui Petru I „Артикул Воинский” în anul 1715.
În anul 1845 a fost aprobat de către imperator Nicolai I primul codul penal in Rusia‚ „Уложение о наказаниях уголовных и исправительных”, care a avut un capitol „cu privire la infracțiuni împotriva moralei publice”. În acest capitol, pedeapsa a fost prevăzută în următoarele articole: Art. 995 – sodomie fără violență; Art.996 – pederastia cu violență de către un imbecil sau minor. Codul prevedea răspunderea pentru sodomie violentă și non-violentă în pedeapsa cu moartea.
În 1832 acte normative a determinat circumstanțele atenuante raspunderii penale pentru săvărșirea sodomiei, cum ar fi : pedeapsa cu bice, exil, privarea de drepturi civile, pedeapsa de munca grea etc. Cu toate acestea, de legiuitorul nu era încă prevăzut în mod expres răspunderea pentru acțiuni violente cu caracter sexual, cu excepția cazurilor, cînd a fost dovedită vicii nefirești sodomiei atât violente (art.1293 Cod de Drept), și fără utilizarea violenței sau comise asupra minorilor sau debil mintal (1294 Codul de drept). Acest act a fost inclus în secțiunea infracțiunilor contra moralei publice și pedepsite în cazurile în cazuri de sodomie non-violente cu privarea de drepturi speciale și privilegii și cu dedicație in pușcarie pentru o perioadă de patru până la cinci ani. În cazul în care persoana vinovată a fost un creștin, el însuși renunța astfel de pocăință bisericii. În cazurile de sodomie și forțată sodomia comise de către un minor sau o persoană vinovată imbecile au fost condamnați la muncă grea, pentru o perioadă de 10 până la 12 ani.
Proiectul Codului Penal în 1903, legiuitorul, pentru prima dată a atras atenția asupra delimitarea infracțiunilor, cum ar fi viol și acțiuni violente cu caracter sexual. Așa că, faptele care biserica a considerat păcate, statul a declarat ca infracțiuni, deaceea drept penal cap.27 se numește „О непотребстве”, care este înțeleasă ca curvie – sexul într-o formă naturală și alte acțiuni violente cu caracter sexual, adică toate cazurile de indeplinire nevoilor sexuale, cu exceptia raporturilor sexuale de sexe diferite, cazurile menționate în alte articole, indiferent dacă sunt însoțite sau nu de la expirarea semințelor de satisfacție, satisfacera sexuală prin atingerea părților genetale ale corpului unei alte persoane, chiar dacă este gol, și expunând părțile genetale ale altei persoane. Astfel, componența adulterului violent de legea penală în 1903 este similară cu componența modernă de acțiuni violente cu caracter sexual, așa cum reiese din faptul că victimele adulterului violente, ar putea fi persoane ambilor sexe, și, în plus, indiferent de sex vinovat, așadar actul adulterului, reieșind din cele expuse, ar putea fi săvărșit inte două femei sau între două bărbați.
Astfel, pe parcursul anilor 1917-1921, infracțiuni contra persoanei sunt menționate doar în decretele, împreună cu alte acte periculoase punct de vedere social. Decretul № 3 al Curții, adoptată 4 iulie a declarat că instanțele populației locale au jurisdicție asupra tuturor cauzelor penale, cu excepția cazurilor de agresiune asupra vieții umane, viol, jaf și unele dintre celelalte crime. Statutul instanțelor militare revoluționare din 1919 și doar menționat despre atacul asupra vieții umane etc.
Statul sovietic pentru un motiv oarecare, la începutul existenței nu a fost în măsură să pregătească și să publice un act legislativ codificat unic în temeiul legii penale, sa presupus că decizia privind sancționarea unor acte social-periculoase se vor baza numai pe decretele, ci pe dreptatea lucrătorilor.
La 26 noiembrie 1926 Codul penal RSFSR a fost revizuit și adoptat astfel cum a fost modificat. În ceea ce privește articolele, care reglementează răspunderea penală pentru viol și acțiuni violente cu caracter sexual – în noua ediție a Codului penal RSFSR nu a fost încă nici un articol pentru așa-numitele vicii nenaturale (zoofilie, homosexualitatea, lesbianismul, incest, etc.).
Pentru prima dată, sodomia (homosexualitatea) a fost incriminată și definită în decretul Comitetului Executiv Central al URSS la 17 decembrie anul 1933. Prezentul regulament a prevăzut sancțiuni atât pentru sodomie voluntară și perfectă pentru utilizarea statutului dependent al victimei sau cu aplicarea violenței sau în mod public. La 7 martie 1934, a fost acceptat de către Prezidiul CEC a URSS „cu privire la răspunderea penală pentru homosexualitate”. Aceasta a crescut pedeapsa pentru acest act, și a păstrat pentru calificarea doar două atribute – poziția dependentă a victimei și violența. Astfel, ambele aceste decizii au determinat sodomie ca pidarastie, și anume actul sexual între două bărbați. În codul penal a fost inclus articol 154 „Homosexualitatea”, care prevedea răspunderea penală pentu sodomia atît violentă, cît și voluntară.
În octombrie anul 1960 a fost adoptat un nou Cod penal RSFSR. Răspunderea penală pentru viol a fost prevăzută în art.117, sodomiei în art.121. Răspunderea pentru alte acțiuni violente cu caracter sexual nu au fost prevăzute.
În activitatea medicală putem menționa că, în 1973, Asociația Americană de Psihiatrie a eliminat homosexualitatea din lista ei de tulburări mintale, în ciuda unor proteste susținute (vezi Socarides, 1995). A.P.P., a fost motivată în principal de dorința de reduce efectele ,,opresiunii sociale”. Totuși, unul dintre efectele deciziei A.P.P. a fost acela de adăuga o autotitate psihiatrică insistenței activistilor homosexuali cum că ei ca grup sunt la fel de sănătoși ca și heterosexualii. Măsura respectivă a descurajat publicarea de studii care arată că chiar există probleme psihiatrice asociate cu homosexualitatea.
În 1991, egalitatea absolută între homosexualitate și heterosexualitate era susținută cu tărie într-un material intitulat ,,Bază empirică pentru respingerea modelului de tulburare mintală”(Gonsiorek). Totuși, homosexualitatea a rămas în manualele de psihiatrie ale celorlalte țări pînă la 1992. Se pare că timp de 20 ani restul lumii nu a subscris deciziei A.P.P. din 1973.
În 1995, au fost examinate pacienți unei clinici de boli genitale, urologice și cu transmitere sexuală și s-a constatat că 38% dintre bărbați homosexuali care apelau la aceste servicii de sănătate prezentau tulburări antisociale de personalitate. Aceste cifre sunt enorme comparative cu 2%, incidenta tulburărilor antisociale de personalitate la populația generală. Generalizînd, putem spune că fie homosexual – pesoana promiscuă – prezintă o probabilitate mai mare de a fi antisocial. Merită menționată aici observația lui Rotello (1997), el insuși homosexual: ,,…aspecte ilegale ale subculturii homosexuale, infractionalitatea acesteia, sunt văzute de mulți ca fiind enele dintre mai deosebite atribuite ale acestei subculturi”.
Totuși, s-a constat că 43% dint-un esantion bulimic de barbate erau homosexuali, un procent de aproape 15 ori mai mare cît procentul pentru populația generală – arătînd că bărbații homosexuali prezintă o incidentă mai mare la această afecțiune mintală. Aceasta se poate datora unei preocupări deosebite față de aspectul fizic la bărbații homosexuali.
În mediul penal totuși au fost niște schimbări și anume, în 1993, studiind experiența țărilor dezvoltate din Europa de Vest și unele țări din Europa de Est care au refuzat de răspunderea penală pentru sodomie voluntară. La 29 aprilie anul 1993 Legea Fed.Ruse a anulat Art.121 pct.1 din Codul penal, care prevede răspunderea penală pentru un astfel de acțiune . Legea a inclus in componența sodomiei ( numai violentă), împreună cu alte, astfel de caracteristică este profitarea de neputință a victimei, care a devenit asemănătoare cu componeța de viol, adică în baza semnelor caracteristice pentru ambele infracțiuni.
Atunci prin analiza istorică acțiunilor violente cu caracter sexual, cum ar fi lesbianism sau alte acțiuni cu caracter sexual, observăm că răspunderea penală pentru acestea nu au fost prevăzute înainte de adoptarea în 1996 a Codului penal, iar astfel de acțiuni sunt calificate prin articole cu privire la alte infracțiuni sexuale similare (art.111, 117, 131, 135, 213 și altele art. RSFSR Cod penal), sau infractori au fost eliberați de răspundere. Codul penal adoptat în 1996, a definit și a determinat răspunderea penală pentru acțiuni violente cu caracter sexual, inclusiv homosexualitatea ( sodomia ) și lesbianism, și a pus capăt disputelor, care au fost între juriști și neclarităților în practica judiciară.
Conform opinia autorului rus Lebedev infracțiunea de acțiuni violente cu caracter sexual prevede difirite acțiuni cu caracrter sexual, săvărșite cu violența, sau amenințarea cu violența sau prifitarea de neputința a victimei. Pînă la colapsul Uniniunii Sovetice in code penale într-un număr de țări din fostele republici unionale, au fost incluse articole cu privire la ‚,satisfacerea pasiunei sexuale in forme perverse”. Scopul acestor norme a fost stabilirea răspunderii penale pentru săvărșirea violentă contactelor sexuale orale sau anale cu femeia, pentru că aceste acțiuni nu încadrează în conceptul de ,,raport sexual”. Dar totuși ediția prezentată a normelor juridico-penale nu a obținut succes. În primul rînd, infracțiunea îl constituie acțiuni social-periculoase sau inacțiunea, dar nu pasiunea. În al doilea rînd термен ,,forme perverse” nu poartă nici o sarcină semantică, pentru că difirite forme contactelor sexuale benivole pentru satisfacerea nevoilor sexuale nu este pedepsită. Numai codul penal al Armeniei a fost folost conceptul ,,acțiuni violente cu caracter sexual”, care destul exact a reflectat caracter penal a faptei.
Există multe riscuri medicale, anumite probleme de sănătate care sunt considerate a fi frecvente pentru pesoanele homosexuale. Cele mai răspîndite sunt:
Gonoreea este o boală cu transmitere sexuală care se dovedește a fi frecventă în rîndul persoanelor homosexuale. Această boală se transmite în principal prin contacte sexuale anale nesigure și prin sex oral. Înfecția apare la nivelul penisului, rectului și a gatului;
Negii genitali și anali sunt cauzate de infecția cu virusul papiloma uman (HPV). Negii genitali, care apar pe penis, se întîlnesc cu aproximativ aceeași frecventă la heterosexuali, dar totuși, sunt considerati a fi mai frecventi la homosexuali. Negii anal sunt în primul rînd rezultatul introducerii penisului la recrutului în timpul contactului sexual. Studiile indică faptul că virusul HPV care determină apariția negilor genitali și anali au legatura cu anumite forme de cancer, adică acestă infecția anală crește riscul de cancer anal. Cancerul anal este întîlnit mai frecvent în rîndul bărbațoilor cu sisteme imunitar deficitar. Decm rar, infecția HPV care apar la nivelul penisului poate determina apariția cancerului penian;
Hepatita A este o infecție virală, care este transmisa în special pe cale fecal-orală (prin mîinele murdare). Transmiterea sexuală a hepatitei A se întîlnește de cele mai multe ori la homosexuali;
Hepatita B este aproape similară cu HIV din punct de vedere al transmiterii. Schimbul de acte utilizate pentru administrarea drogurilor, sexul oral și anal sexual sunt factori de risc pentru infectarea cu HIV și virusul hepatitei B.
SIDA se transmite de asemenea contacte homosexuale. Transmitere HIV apare la homosexuali în principal în caz de relații sexuale anale neprotejate și, uneori, prin sex oral (în special cu ejaculare).
§1.3. Interferențele dinte infracțiunea de acțiuni violente cu caracter sexual și alte infracțiuni similare
Infracțiunile privind viața sexuală reprezintă grupul de infracțiuni prevă- zute în Capitolul IV al Părții speciale a Codului penal al Republicii Moldova, fiind fapte prejudiciabile, săvârșite cu intenție, care vatămă – în mod exclusiv sau în principal – relațiile sociale cu privire la viața sexuală a persoanei. sexuală a persoanei este o valoare socială importantă, care se identifică cu atributul vital al conservării individului și speciei, cu însăși rațiunea de a fi a persoanei.
Viața sexuală a persoanei a apărut o dată cu persoana, ca individ social. Caracterul și formele ei s-au schimbat pe măsură ce s-a reformat structura socială. Cultura modernă exercită influență asupra persoanei, determinând-o să-și perfecțio neze viața sexuală. Dragostea unei persoane culte a încetat a mai fi doar un instinct al înmulțirii, transformându-se într-un factor esențial al evoluției ei spirituale.
Relațiile sociale cu privire la viața sexuală intră în alcătuirea relațiilor sociale conjugale, dar ele au existat și până la apariția căsătoriei, ca instituție socială; ele există alături de căsătorie și în afara acesteia. Însăși rațiunea desfășurării relațiilor sociale conjugale constă în satisfacerea necesității sexuale, în dorința de a lăsa urmași. La baza acestor relații se găsește activitatea sexuală a persoanei, având o origine firească. Dar realizarea acestei necesități are și un caracter social, deoarece familia este elementul de bază al societății, factorul principal socio-coagulant. De aceea, infracțiunile privind viața sexuală, având o profundă semnificație anti socială, generează repercusiuni deosebit de dăunătoare pe plan social, contra desfășu rării normale a vieții sexuale a persoanelor. De vreme ce respectarea atributelor inalienabile ale persoanei în sfera relațiilor sociale cu privire la viața sexuală constituie una din bazele existenței societății, vătămarea acestor relații creează o stare de nesiguranță socială, un dezechilibru deosebit de primejdios pentru însăși existența societății. De aceea, reacția penală împotriva respectivelor infracțiuni constituie o necesitate imperioasă.
Infracțiuni, privind viața sexuală reprezintă o instituție specială în dreptul
penal. Pentru legiuitor nu este o sarcină ușoară, de a formaliza toate nuanțele posibile în sfera intimă ale existenței umane. Specificitatea acestei categorii de infracțiuni reflectă întotdeauna caracteristicile dezvoltării societății și a statului, relația cu religia, valorile liberale, protecția drepturilor și libertăților femeilor și copiilor.
Problematica infracțiunilor privind viața sexuală constituie o preocupare continuă pentru teoreticienii și practicienii in dreptul penal. Dezvoltarea continuă a relațiilor sociale necesită o atenție sporită în ceea ce privește infracțiunile privind viața sexuală, în vederea găsirii celor mai efeciente metode de prevenire și combatere a faptelor ce atentează la libertatea și inviolabilitatea sexuală a persoanei.
Generalizînd practica judiciară în cauzele din categoria infracțiunilor privind viața sexuală, urmărim scopul interpretării și aplicării corecte și uniforme a legislației, ce reglementează răspunderea penală pentru săvîrșirea infracțiunilor respective, în temeiul Legei cu privire la Plenului Curtei Supremă de Justiție.
Infracțiunile privind viața sexuală reprezintă grupul de infracțiuni prevă-
zute în Capitolul IV al Părții speciale a Codului penal al Republicii Moldova,
fiind fapte prejudiciabile, săvârșite cu intenție, care vatămă – în mod exclusiv
sau în principal – relațiile sociale cu privire la viața sexuală a persoanei.
Scopul principal acestui paragraf constă în stabilirea unor criterii clare de delimitare a infracțiunii de acțiuni violente cu caracter sexual de alte infracțiuni similare ce atentează la libertatea și inviolabilitatea sexuală a persoanei.
Definiția de acțiuni violente cu caracter sexual este redată de codul penal RM, alin.(1) art.172 și se determină ca „Homosexualitatea sau satisfacerea poftei sexuale în forme perverse, săvârșite prin constrângere fizică sau psihică a persoanei ori profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-și exprima voința”. Această definiție este asemănătoare cu cea a violului, indicat în art.171 CP și anume – „Violul, adică raportul sexual săvârșit prin constrângere fizică sau psihică a persoanei sau profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-și exprima voința”. Dar, totuși există o deosebire esențială, pe care trebuie s-o examinăm pentru a putea diferenția infracțiunea de viol de acțiunile violente cu caracter sexual.
Un punct important cu delimitarea de viol de acțiuni violente cu caracter sexual este latura obiectivă, iar diferența se manifestă în prezența sau absența actului sexual tradițional. Dacă ar fi existat un act sexual violent, iar victima este o femeie, atunci infracțiunea se califică în temeiul art.171 din Codul penal al RM ca viol.
Diferența dintre aceste articole este faptul că articolul 171 se referă la inviolabilitatea și libertatea sexuală a femeilor, precum și la articolul 172 (acțiuni violente cu caracter sexual), libertatea și inviolabilitatea sexuală a fiecărei ființe umane. La aceleași criterii și limite de acceptabilitate proprii libertății sexuale, desigur, trebuie să fie instalat de către persoana vătămată – numai victima poate stabili dacă acesta suferă inviolabilității sexuale și libertatea ca urmare a unor acte violente comise de el.
Prezenta lege penală nu pretinde că obiectul imediat al tuturor actelor violente cu caracter sexual, agresiune sexuală ca violul sunt întotdeauna atât libertatea sexuală și integritatea sexuală. Codul penal prevede pedepse severe pentru agresiune sexuală non-violente împotriva unei persoane minore.
Diferența dintre raportarea cu privire la articolul 172 din Codul penal, infracțiunea de infracțiuni în conformitate cu Art.173 din Codul penal care comisia de autor agresiune sexuală folosește violența, amenințarea cu violență sau folosirea unei condiții de neputință a victimei. Atunci când constrângerea de a efectua acte sexuale infractor folosește numai amenințarea violenței și amenințărilor sunt mai puțin intense. Atunci când constrângerea atacant efect psihologic asupra victimei cu dorința de a intra în relații sexuale cu el împotriva voinței victimei. Amenințarea unei părți de agresiune sexuală este asociată cu cauzare imediată de deteriorare a sănătății și a vieții, în timp ce forțând amenințarea trebuie să se facă în viitor și se exprimă în raport cu dăuna intereselor legitime ale victimei, dar nu și sănătatea și viața lui. Atunci când comiterea amenințării de agresiune sexuală poate fi exprimată în adresa victimei sau a oricărei alte persoane, chiar străini, cu constrângerea de a efectua acte sexuale amenințare trebuie să se refere numai interesele victimei sau a persoanelor apropiate lui.
La delimitarea componenței de infracțiune prevăzute de art.171 alin.(2) lit.b), 172 alin.(2) lit.b) CP de componența infracțiunii prevăzute de art.174 CP, instanțele de judecată vor ține seama că actul sexual, homosexualismul, lesbianismul sau satisfacerea poftei sexuale în formă perversă cu o persoana care nu a atins vîrsta de 16 ani are loc fără constrîngere și fără a se profita de starea de neputință a victimei, iar ultima înțelegea caracterul și esența acțiunilor săvîrșite.
În delimitarea agresiune sexuală a abuzurilor sexuale (st.175 Codul penal al Republicii Moldova), trebuie să se bazeze pe o lipsă de violență psihică sau fizică în comiterea de acte indecente.
Intenționată cauzatoare de moarte nu este acoperită de semnele de agresiune sexuală, și necesită o calificare suplimentară la articolul 145 din Codul penal al Republicii Moldova. Uciderea unui conjugat cu un atac sexual este clasificat atunci când a fost comisă:
1) în cursul acestor crime;
2) în scopul de a ascunde;
3) bazat pe răzbunare pentru rezistența lor.
Astfel, art.172 din Codul penal al Republicii Moldova prevede sancțiuni pentru orice act de natură sexuală comise cu violență, amenințări de violență sau cu utilizarea unei condiții neajutorată a victimei. O infracțiune în temeiul prezentului articol se referă la sodomie și lesbianism forțate, precum și orice alte acte de violență împotriva femeilor bărbați comise, în scopul de a satisface nevoile sexuale, dar nu în forma actului sexual.
și anume în conformitate cu articolul 172 .3 – numai integritatea sexuală este supus protecției penale și juridice. Prin urmare, putem spune că integritatea sexuală nu este protejată penal avantaj pentru persoanele care au atins vârsta de paisprezece ani. Și, prin urmare, obiectul principal direct al compoziției principale a comisiei de agresiune sexuală (partea 1 a articolului 172 din Codul penal) este doar libertatea sexuală a individului.
Cu privire la similitudinea articolelor 171 și 172 din Codul penal, în faptul că starea de sănătate a victimei sau a altor persoane este un obiect suplimentar de agresiune sexuală.
Dispoziția articolului 172 din Codul penal este complex, deoarece latura obiectivă a acestei infracțiuni se numără sodomie, lesbianism sau alte acte sexuale cu violență sau amenințare cu violență asupra victimei (victima) sau a altor persoane, sau cu utilizarea unei condiții neajutorată a victimei (victima). Complexitatea se exprimă în faptul că articolul conține două etape consecutive vinovat, și anume: comiterea de acte de orientare sexuală a victimei sau a altor persoane, sau utilizarea violenței (fizică sau mentală) victimei (victima) sau a altor persoane sau folosirea stării neajutorat a victimei (victima ). Prin urmare, din punctul de vedere al laturii obiective a structurii, o infracțiune în temeiul articolului 172 din Codul penal, este un complex și formal. Articolul în cauză conține 3 tipuri de acțiuni: sodomie, lesbianism și alte acte sexuale comportamentul sexual, atunci termenul „alte acte sexuale” ar trebui să fie atribuită numai celor care sunt reflectate în penetrarea sexuală forțată.
Agresiune sexuală și viol sunt unele dintre cele mai periculoase acte împotriva libertății sexuale și inviolabilității persoanei. Acte violente cu proprietăți diferite de cele ale violului, dar, de asemenea, atinge partea sexuală a existenței umane.
O caracteristică importantă, care diferă prin articolul 171 și 172 din Codul penal – face obiectul unei infracțiuni. Subiectul violenței poate fi o persoană, indiferent de sex. Un subiect al infracțiunii prevăzute de articolul 171 – doar un om. Pentru a rezolva problema pe care un anumit act de violență pentru sexuale, ar trebui să facă un examen cu un medic-sexolog.
Luînd în considerare Codul penal st.173 – constrângerea de a efectua acte sexuale. Forțare – este influența ilegală asupra altei persoane cu motivul să-l determine să comită oricare dintre acțiunile de mai sus. Forțându o persoană la actul sexual, sodomie, lesbianism sau alte acte de natură sexuală prin intermediul șantaj, amenințare de distrugere, deteriorare sau eliminați proprietăți sau folosind materiale sau de altă dependență a victimei (victima). Acest articol este inclus parțial articolul 118 din Codul penal RSFSR, care navighează numai forțând femeile să se alăture actului sexual sau o altă satisfacție sexuală sub forma unei persoane împotriva căreia o femeie a fost dependentă de serviciu sau de material. Tipuri de forțare exhaustiv enumerate în dispoziția st.173 Codul penal al Republicii Moldova)
1) șantaj – amenințarea de a spune informațiile pentru a discredita victima;
2) amenințarea de distrugere, deteriorare sau confiscarea bunurilor – este o promisiune a făptuitorului ia proprietatea (prin jaf, jaf), în cazul în care victima nu a respectat cerințele sale.
Nu atât de important, fie imediat, fie după o anumită perioadă de timp, autorul promite să realizeze amenințarea. Imputare sub 173 Cod penal al Republicii Moldova ar fi cazul dacă există o constrângere de a efectua acte sexuale, amenințând să ucidă sau să cauzeze vătămări corporale grave în sănătatea viitoare.
Pentru st.173 Codul penal al Republicii Moldova este șantaj opțională sau amenințarea de distrugere, deteriorare, confiscarea bunurilor, în cazul în care constrângerea este pusă în aplicare în ceea ce privește o persoană care utilizează aceasta financiar sau în alt mod dependent. dependența financiară – victima depinde de persoana sau în orice altă formă de bani depinde de ea (moștenitorul și testatorul, creditorul și debitorul). O altă relație poate fi de serviciu, de familie, de locuințe. Victimele se pot confrunta cu orice gen. Responsabilitatea penală începe la vârsta de șaisprezece ani. Criminalității au fost finalizate după constrângere, indiferent de rezultatul obținut.
Diferența dintre raportarea cu privire la articolul 172 din Codul penal, infracțiunea de crimă în conformitate cu st.173 Cod penal, care în comiterea agresorului agresiune sexuală folosește violența, amenințarea cu violență sau folosirea unei condiții neajutorată a victimei. Atunci când constrângerea de a efectua acte sexuale infractor folosește numai amenințarea violenței și a amenințărilor sunt mai puțin intensiv. Atunci când constrângerea atacant efect psihologic asupra victimei cu dorința de a intra în relații sexuale cu el împotriva voinței victimei.
Articolul 174 din Codul penal al Republicii Moldova prevede răspunderea pentru actul sexual, sodomia sau lesbianismul comise de către o persoană de optsprezece ani, cu o persoană cunoscută ca fiind sub paisprezece ani. Acesta este un articol nou, nu a fost aceeași în codurile precedente. La articolul 119 din Codul penal RSFSR trebuia pedeapsa pentru un contact sexual sau satisfacerea pasiunii sexuale în forme perverse cu o persoană cu vârsta mai mică de pubertate. De la semnul "pubertate" legiuitor a refuzat, care să înlocuiască criteriul vârstei sale – timp de paisprezece ani, și se presupune că cunoașterea dovada vârstei victimei, ca vorbim despre deliberat. Articolul prevede că pedeapsa pentru acest act provine de la optsprezece ani și numai pentru a comite un act sexual violent, sodomia sau lesbianismul.
Art.175 penal PM – asalt indecent, fără folosirea violenței împotriva unei persoane cunoscute a fi sub 14 ani.
Articolul 175 din Codul penal nu este un considerent acțiuni, cum ar fi actul sexual, sodomia sau lesbianismul – diferența principală de la articolul 172 din Codul penal al Republicii Moldova.
Acțiuni depravati – sunt acțiuni care presupun atingerea făptaș placerea sexuala sau dorinta de a excita juvenil instinctul sexual. În practică, ceea ce este cel mai adesea exprimat în termeni de abuz sexual: expunerea organelor genitale la un copil, sentimentul organele genitale și altele.
Dacă înainte de asaltul indecent a fost comis viol sau agresiune sexuală, act sexual sau alte acte sexuale cu o persoană sub vârsta de paisprezece ani, atunci actul este taxat numai în conformitate cu art. Articolul 171 sau 172 sau 174 din Codul penal.
În practică, anumite dificultăți de delimitare este tentativă de viol asupra componenței comisiei de asalt indecente.
Indecentă atac sunt infracțiuni, în cazul în care victima este un bărbat sau femeie cunoscută faptuitorului nu a împlinit vârsta de paisprezece ani, și anume, despre vârsta lui cunoștea făptuitorului.
Sancțiune de st.175 Codul penal al Republicii Moldova are loc în cazul în care violența nu a fost aplicată, în caz contrar acțiunea este calificată de articolul 172 din Codul penal al Republicii Moldova – comiterea altor acte sexuale violente. răspunderea penală pentru st.175 vine cu șaisprezece. Subiectul poate fi o persoană, indiferent de sex.
Astfel, este necesar să se facă distincția între tentativă de viol de la alte atacuri criminale, care afectează onoarea, demnitatea și integritatea persoanei. Distincția trebuie făcută atât pe latura obiectivă – prin natura acțiunii, nu au ca scop contact sexual, iar pe latura subiectivă – prin focalizarea intenție.
CAPITOLUL II : ANALIZA JURIDICO – PENALĂ A INFRACȚIUNII DE ACȚIUNI VIOLENTE CU CARACTER SEXUAL
2.1. Elementele obiective ale infracțiunii de acțiuni violente cu caracter sexual
2.1.1. Obiectul infracțiunii
Orice faptă infracțională prezintă o totalitate de semne obiective și subiective
ale comportamentului persoanei, care sunt indicate în legea penală într-o
componența concretă de infracțiune.
Astfel, prof. M. Basarab arată că în legătură cu structura sau elementele componenței infracțiunii în teoria dreptului penal s-au consacrat trei opinii.
Potrivit uneia, componența infracțiunii are patru elemente : obiect, latură obiectivă, subiect și latură subiectivă, care sunt obligatorii pentru existența acesteia.
Conform celei de-a doua opinii, obiectul și subiectul nu constituie elemente ale componenței infracțiunii întrucât preexistă acesteia, ca și semnele infracțiunii. Astfel, spre obiect se îndreaptă fapta, iar subiectul creează și declanșează infracțiunea.
Potrivit ultimei opinii, componența infracțiunii are trei elemente: legal, material și moral. În ce ne privește, susținem părerea profesorului M. Basarab, care spune că trăsăturile (de fapt caracteristicile) privesc cele patru elemente ale componenței infracțiunii, deoarece, dacă acestea sunt comune oricărei infracțiuni, caracteristicile lor sunt cele în baza cărora se distinge o componență, a infracțiunii de orice altă componență fie din aceeași grupă, fie din altă grupă, precum și de o faptă neincriminată.
Deci, Art.52 alin.1 CP reglementează componența de infracțiune ca bază juridică pentru calificareainfracțiunii potrivit unui articol concret din CP. Componența de infracțiune constă din totalitateasemnelor obiective și a celor subiective, stabilite de legea penală, ce califică o faptă prejudiciabilădrept infracțiune concretă.
Componența de infracțiune se formează din patru grupe de semne ce caracterizează cele patru elemente ale infracțiunii, dintre care două obiective: obiectul și latura obiectivă, și două subiective: subiectul și latura subiectivă.
Obiectul infracțiunii constituie un element obligatoriu a fiecărei infracțiuni, deoarece nu pot exista infracțiuni fără obiect atentare. Doctrina penală determină că obiectul reprezintă la ce atentează subiectul infracțiunii, ceea ce cauzează sau i se poate cauza o anumită daună.
În viziunea autorului L.D Gauhman importanța obiectului infracțiunii constă în faptul că acesta permite a determina esența social-politică și de drept a infracțiunii, constituie unui criteriu de structurare a Părții speciale, determină în mare masură incadrarea infracțiunii, asigură delimetarea dintre anumite categorii de infracțiuni.
Autorul I.Macari afirmă că obiectul infracțiunii poate fi numai acel cerc de relații sociale asupra cărora este îndreptat actul de conduita și care sunt vătămate sau pot fi puse în pericol
Potrivit doctrinei romăne, obiectul infracțiunii poate fi definit ca valoare socială și relații sociale, formate în jurul și datorita acestei valori, distingînd două categorii de obiect, obiect juridic, adică valorile sociale amenințate sau vătămate efectiv și obiect material al infracțiunii, prin care se inelege entitatea materială (un obiect sau un lucru oarecare, un animal, corpul persoanei) prin intermediu cărora sunt amenințate sau vătămate relațiile sociale, formate in jurul acestora.
Potrivit opinia academicianului rus Kudreavțev V., obiectul infracțiunii cuprinde:
relațiile sociale între oameni,
forma lor juridică, care reglementează conduita subiecților și asigură ocrotirea lor,
premisele, condiițiile, formele materiale ale existenței relațiilor sociale.
Potrivit opinia autorului autohton Sergiu Brînza ,,obiectul infracțiunii îl formea ză valorile sociale și relațiile sociale create în jurul acestei valori care sunt prejudiciate ori vătămate prin fapta infracțională”.
Astfel de înțeles, obiectul infracțiunii apare ca factor sau termen al infrac- țiunii, un “dat” fără de care nu poate fi concepută existența infracțiunii. Infracțiunea este o faptă prejudiciabilă, deoarece aduce atingere valorilor sociale ocrotite de lege, prevă zute la alin. (1) al art. 2 din CP al RM. Așa fiind, nu poate fi imaginată infrac țiunea fără existența unor valori sociale (și, implicit, relații sociale), ocrotite de legea penală, cărora li se aduce atingere prin fapta comisă. Valorile sociale și relațiile sociale, care necesită apărare penală, de a căror conso li dare și dezvoltare este interesată societatea și cărora, prin com portamentul antiso cial al unor persoane aparte sau al unor grupuri de per soane, li se poate aduce atin gere esențială. Deci, obiectul infracțiunii reprezintă o condiție necesară pentru existența faptei infracționale.
Obiectul juridic al infracțiunii, este definit prin prisma cumului de valori și interese de importanță socială majoră, protejate de legea penală, la care atentează persoana ( sau mai multe persoane) ce săvîrșește infracțiunea și cărora, în urma faptei sale, i se aduce, sau poate fi adus un prejudiciu.
Obiectul juridic, sau obiectul propriu-zis al infracțiunii, îl constituie valoarea socială, împotriva căreia se îndreaptă acțiunea sau omisiunea incriminată, și relațiile sociale corespunzătoare acesteia.
Modalitățile obiectului juridic al infracțiunii sunt:
obiectul juridic general
obiectul juridic generic (de grup)
obiectul juridic nemilocit de bază (special), care la rîndul său poate fi:
– obiectul juridic nemijlocit de bază (principal);
– obiectul juridic nemijlocit facultativ (secundar sau suplimentar) – delimetarea se face în baza legaturii sale cu obiectul juridic generic.
Ceea ce caracterizează infracțiunea prevăzută la art. 172 din CP al RM este că în locul raportului sexual, care reprezintă manifestarea normal a sexualității, instinctul sexual caută a fi satisfăcut prin acte contrare naturii firești a acestora. Denaturând instinctul genetic de procreare, acțiunile violente cu caracter sexual pot duce la deformarea personalității, la conflicte morale, la bulversarea instituției familiei, precum și la alte grave repercusiuni sociale. Acestea condiționează pericolul social major al faptei infracționale examinate, determinând reacția energică a legii penale în vederea prevenirii și combaterii acestei fapte.
Rapotrînd la tema aleasă, putem spunem că obiectul infracțiunii de acțiuni violente cu caracter sexual îl constituie relațiile sociale, ale căror formare și dezvoltare depind de desfășurarea normală a vieții sexuale. Entitatea (forma) juridică o alcătuiesc relații sociale, ce libertatea și inviolabilitatea sexuală a persoanei, iar obiectul material este corpul fizic al persoanei, ca o totalitate de procese și funcții organice, ce mențin individul în viață.
Obiectul juridic general al infracțiunii îl constituie tot ansamblul de relații sociale, sau conform alin.1 art.2 CP al RM, întreagă ordine de drept a Republicii Moldova, ocrotită de legea penală.
Se consideră că noțiunea de obiectului juridic general face posibilă atăt delimitarea relațiilor sociale ocrotite de legea penală față de relațiile neaparate de ea, cît și delimitarea limitelor acțiunii legii penale. Valorile sociale proprii nu constituie relații sociale apărate de legea penală.
Legea penală apără, împotriva infracțiunilor, persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea, mediul înconjurător, orînduirea constituțională, suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova, pacea și securitatea omenirii, precum și întreaga ordine de drept. Însă, potrivit alin.2 art.14 CP, dauna cauzată obiectului infracțiunii trebuie să fie în proporții esențiale ce permite a delimita faptele infracționale de alte fapte ilicite, adică se determină limita acțiunii legii penale.
Obiectul juridic generic al infracțiunii de acțiuni violente cu caracter sexual ,,este comun tuturor infracțiunilor privind viața sexuală și constă libertatea și inviolabilitatea sexuală a persoanei”.
Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la art. 172 din CP al RM are de cele mai dese ori, ca și în cazul violului, un caracter complex, deoarece acesta îl constituie:
1) relațiile sociale cu privire la inviolabilitatea sexuală și libertatea sexuală a persoanei (obiectul juridic principal);
2) relațiile sociale cu privire la libertatea psihică, integritatea corporală, sănătatea sau viața persoanei (obiectul juridic secundar).
În cazul modalităților de la lit. b) din alin. (2) și de la lit. a) din alin. (3) ale art. 172 din CP al RM, obiectul juridic principal al infracțiunii analizate este format din relațiile sociale cu privire la inviolabilitatea sexuală a minorilor.
Obiectul material al acțiunilor violente cu caracter sexual îl constituie corpul persoanei. El apare în situația în care victimei, i s-a cauzat din imprudență o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății, a provocat decesul sau alte urmări grave.
Numai corpul persoanei în viața poate constitui obiectul material al acestei infracțiuni. Actul sexual ,, practicat asupra cadavrului unei persoane nu va constitui infracțiunea” prevăzută de art.172 CP, ci infracțiunea prevăzută de art. 222 CP (profanarea mormintelor). Dacă un asemenea act sexual ar fi săvărșit asupra victimei, după ce aceasta încetase din viața, fie ca urmare a constrîngerii la care a fost supusă prin săvărșirea sau încercarea de săvărșire a acțiunilor violente cu caracter sexual, fie ca urmare a suprimării ei de către infractorul care voia să ascundă infracțiunea sau să impiedice descoperirea ori arestarea sa, infracțiunea de profanare a mormintelor va exista în concurs real, fie numai cu infracțiunea de acțiuni violente cu caracter sexual, care a avut ca urmare moarte victimei, fie cu tentativa de acțiuni violente cu caracter sexual și infracțiunea de omor deosebit de grav, ori, după caz, doar cu infracțiunea de omor deosebit de grav.
Acțiuni violente cu caracter sexual ,,aduc o gravă atingere libertății și inviolabilității sexuale atît a femeii, cît și a bărbatului, constituie o încălcare brutală a demnității persoanei. Gravitatea faptei este determinate și de jignirea profundă ce i se aduce victimei, și de consecințele pe care le poate atrage săvărșirea ei. Actele de violență pot avea drept consecință vătămarea integrității corporale sau sănătății ori producerea unui dezechilibru moral, cu implicații dintre cele mai grave în ceea ce privește viața victimei în familie și societate”.
,,Atingera adusă corpului persoanei constituie expresia materială a atingerii aduse libertății și inviolabilității sexuale a acesteia, ca valori etico-sociale ocrotite prin incriminarea faptei” de acțiuni violente cu caracter sexual.
Victima în cazul infracțiunii analizate adoptă o postură sau alta, în funcție de modalitatea sub care apare acțiunea principală din cadrul laturii obiective: persoana de sex masculin (în cazul homosexualismului); persoana de sex feminin (în cazul lesbianismului); persoana de sex masculin sau feminin (în cazul satisfacerii poftei sexuale în forme perverse). În cazul primelor două modalități enunțate, victima are aceeași apartenență sexuală ca și autorul (sau coautorul care săvârșește actul sexual).
Integritatea sexuală este o parte a integrității personale care protejează individul de orice hărțuire sexuală ilegală. Libertatea sexuală este inerentă în fiecare ființă umană, dreptul de a decide cum și cu cine să satisfacă dorințele sexuale.
Această dispoziție se bazează pe actualul Cod penal protejează aceleași relații sociale și interese care sunt protejate prin norma de responsabilitate pentru viol. Din analiza comparativă a dreptului penal ar trebui să fie că integritatea sexuală nu este un avantaj criminal protejat pentru persoanele care au atins vârsta de paisprezece ani. Și, prin urmare, obiectul principal direct al compoziției principale a comisiei de agresiune sexuală (art.172 pct. 1 din Codul penal al Republicii Moldova) este doar libertatea sexuală a individului. Integritatea sexuală este inerentă doar o singură specie de înaltă calificare această crimă – adică, comite agresiune sexuală împotriva unei persoane cunoscute infractorului, care nu a împlinit vârsta de paisprezece ani (pct, 3 din articolul 172 din Codul penal al RM.). Fundamenteaza consideră că comiterea de acte sexuale împotriva unei persoane într-o stare neajutorat predominantă, vorbind despre utilizarea statului de a satisface pasiunea sexuala mod violent poate merge numai în cazul în care se exprimă în mod semnificativ consimțământul persoanei. Prin urmare, în acest caz, ea a încălcat libertatea cea mai sexuală a victimei.
Din moment ce starea de sănătate a persoanei vătămate este protejat de legea penală, beneficiul este întotdeauna compromisă în comiterea de agresiune sexuală, în consecință, un alt obiect al infracțiunii este sănătatea victimei sau a altor persoane. Opțional tip de obiect de agresiune sexuală în special calificat poate fi victima sau viața victimei, dacă a existat o moarte prin neglijență (lit. „B” din pct, 2 a articolului 172 din Codul penal.
Autorul rus A.Ignatov distinge patru forme de stare de neputință a părții vătămate:
Starea de neputință se poate, mai întîi manifesta prin incapacitatea victimei de a înțelege realitatea înconjurătoare și aspectul real al acțiunilor comise. Atare circumstanță apare în cazurile pierderii cunoștinței, unei absolute, tootale stări de ibrietate alcoolică, narcotice sau toxice ce au provocat un somn profund.
Starea de neputință se poate manifesta, de asemenea, prin incapacitatea persoanei de a aprecia la justa valoare situația în care a nimerit, fe a înțelege importanța socială a acțiunilor săvărșite. De cele mai multe ori nu sunt în stare să aprecieze corect faptele și situațiile persoanele de vîrsta fragedă, persoanele cu debilitate mintală și cele care suferă de boli psihice.
Starea de neputință trebuie constatată și în cazurile cînd victima nu dă dovadă de voință, de exemplu, un șoc emoțional.
Starea de neputință se caracterizează și prin incapacitatea victimei de a opune rezistență violatorului din cauza deficiențelor fizice, a bolilor somatice, ebrietății sau din cauza unor anumite circumstanțe exterioare.
Autorul rus I.Alexandrov determină cinci stări de neputință a victimei:
Deficiențe fizice;
Tulburări psihice;
Alte stări patologice;
Starea de inconștiență;
Vîrsta fragedă.
2.1.2. Latura obiectivă a infracțiunii
Latura obiectivă este una dinte cele două laturi ale infracțiunii, constînd din manifestările exterioare ale omului – acțiune sai inacțiune – care atinge, lezează valorile ocrotite prin legea penală, atingere care produce urmări socialmente periculoase. Ea face parte din conținutul constitutiv al infracțiunii și cuprinde pe lîngă elementul material (acțiunea sau inacțiunea) și urmarea imediată, precum și legatura cauzală dinte acestea. S-a exprimat opinia cum că sînt subelemente necesare existenței laturii obiective, de asemenea, locul, timpul, modul și mijloacele de savărșire a acestora . Într-o altă opinie, acestea sunt necesare numai cînd le prevede conținutul legal (abstract) al unor infracțiuni, cu toate că fac parte din conținutul concret al fiecărei infracțiuni săvărșite.
În esența, toate aceste atentate se manifestă prin acțiuni (acte) de violență, adică de posedare cu forța, contrar voinței și dorinței părții vătămate, cînd victima este redusă la starea de obiect de satisfacere a plăcerii sexuale. Elementele ale violenței aplicate pentru satisfacerea trebuințelor sexuale prin săvărșirea actelor cu caracter sexual sînt constrîngerea și profitarea .
După opinia autorilor autohtoni, latura obiectivă reprezintă unul dintre cele patru elemente ale componenței infracțiunii și constă în totalitatea condițiilor cerute de norma de incriminare privitoare la actul de conduită pentru existența infracțiunii. În literatura de specialitate se menționează că latura obiectivă este caracterizată de manifestările exterioare prin care se realizează acțiunea sau inacțiunea și se produc urmările prejudiciabile. Deci latura obiectivă reprezintă aspectul exterior al comportamentului persoanei ce a comis o infracțiune. Latura obiectivă o constituie fapta prejudiciabilă, ilegală care se săvârșește într-un anumit loc și într-o anumită perioadă de timp, prin intermediul unui anumit mijloc sau unei anumite metode. De asemenea, în conținutul acesteia sunt incluse urmările prejudiciabile care s-au produs ori s-ar fi putut produce ca rezultat al săvârșirii faptei. Anume semnele ce caracterizează latura exterioară a comportamentului persoanei determină conținutul laturii obiective a infracțiunii. Acest comportament trebuie să fie în primul rând prejudiciabil.
Generalizînd practica judiciară în cauzele din categoria infracțiunilor privind viața sexuală și urmărind scopul interpretării și aplicării corecte și uniforme a legislației ce reglementează răspunderea penală pentru săvîrșirea infracțiunilor respective, în temeiul lit.c) art.2, lit.c) art.16 din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiție, Plenul prin hotărîre explică că la soluționarea cauzelor penale ce fac parte din categoria infracțiunilor privind viața sexuală indicate în articolele 171 (violul), 172 (acțiuni violente cu caracter sexual), 173 (constrîngerea la acțiuni cu caracter sexual), 174 (raportul sexual cu o persoană care nu a atins vîrsta de 16 ani) și 175 (acțiuni perverse) din Codul penal, instanțelede judecată vor ține cont că în sensul legii penale are importanță interpretarea următoarelor noțiuni:
a) raportul sexual reprezintă un act sexual normal (sub aspect fiziologic) dintre persoane de sex diferit;
b) homosexualismul reprezintă actul sexual dintre persoane de sex masculin;
c) lesbianismul reprezintă contactul sexual între persoane de sex feminin;
d) satisfacerea poftei sexuale în forme perverse reprezintă practicarea de acte sexuale nefirești, care urmăresc scopul satisfacerii instinctului sexual prin diferite procedee (analo-genitale, oralo-genitale, oralo-anale), cu excepția homosexualismului și a lesbianismului.
Latura obiectivă a infracțiunii are drept bază săvărșirea actelor de homosexualism, lesbianism sau altor acțiuni cu caracter sexual, comise prin constrîngere fizică sau psihică a persoanei ori profitînd de imposibilitatea acesteia de a se apăra.
Acțiunile cu caracter sexual, denumite astfel de legiutor, reprezintă niște acte sexuale nefirești între persoane de același sex, acte de satisfacere a instinctului sexual între bărbați sau între femei, acte care contravin naturii. De aceea acțiunile cu caracter sexual nu pot fi numite raporturi sexuale.
Autorul A.Barbăneagră susține că, latura obiectivă a infracțiunii se caracterizează printr-o faptă prejudiciabilă manifestată prin una sau câteva modalități strict prevăzute de legea penală:
homosexualitatea,
satisfacerea poftei sexuale în forme perverse.
Autorul S.Brînza susține că, latura obiectivă a infracțiunii de la art. 172 din CP al RM se exprimă în fapta prejudiciabilă, concretizată în acțiuni de două tipuri:
1) acțiunea principală:
a) homosexualismul;
b) lesbianismul;
c) satisfacerea poftei sexuale în forme perverse;
2) acțiunea adiacentă:
a) constrângerea fizică;
b) constrângerea psihică;
c) profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-și exprima voința.
Homosexualismul reprezintă actul sexual dintre persoane de sex masculin, adică ,,un raport sexual nenatural între doi bărbați și este caracterizat prin introducerea membrului viril al partenerului activ în oficiul anal al partenerului pasiv”. Profesorul S.Brînza susține altă opinie că ,,acțiunea principală în contextul infracțiunii prevăzute la art. 172 din CP al RM nu constituie un raport sexual. De aceea, în legătură cu această acțiune nu poate fi folosită expresia de tipul ,,raport sexual nefiresc”. În caz contrar, vom ajunge la aplicarea legii penale prin analogie, ceea ce ar reprezenta o gravă încălcare a principiului legalității”. Noțiunea de homosexualitate generalizează perversiunile sexuale care rezidă în atracția sexuală față de indivizi de același sex (pederastie, inversiune sexuală, invertire sexuală). Homosexual este denumit bărbatul care practică homosexualitatea (varianta de homosexualitate masculină) care presupune raportul sexual dintre bărbați, realizat pe cale anală. Este pedepsit doar homosexualul care își satisface poftele sexuale prin acțiuni violente sau prin profitare de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința. În Codul penal sovietic, exista răspunderea penală pentru homosexualitate, chiar și cu consimțământul ambilor parteneri pentru adulți. Dar, în 1993, homosexualitatea voluntară a fost dezincriminată. Din codul penal anului 1996, homosexualitatea involuntară este considerată ca fiind una dintre agresiune sexuală.
Lesbianismul este varianta de homosexualitate feminină, noțiunea desemnând acțiunile sexuale dintre persoanele de sex feminin. Lesbianismul este calificat drept infracțiune în cazul în care este săvârșit prin acțiuni violente sau prin profitare de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința.
Codul penal din 1961 nu cunoștea răspundere penală pentru astfel de fapte. Codul penal din 1996, pentru prima dată în practica judiciară, a introdus răspunderea penală pentru lesbianism care implică violență sau amenințări de violență împotriva victimei sau a altor persoane, profitînd de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința, ca o agresiune sexuală.Spre deosebire de practica și teoria acțiunilor de homosexualitate, încă nu e stabilit un criteriu clar de ce acțiuni indivizii pot lua în considerare lesbianismul.
În teoria dreptului penal există problema răspunderii penale pentru actului de lesbianism, deoarece nici legea, nici celelalte surse nu definesc conceptul acestui tip de crima de homosexualitate. În unele manuale, oamenii de știință resping includerea unor acte violente ale lesbianismului, explicând că relațiile sexuale dintre bărbați sunt numai reciproce. Există și un alt punct de vedere: o violență lesbiană posibilă, de exemplu, sub formă de tribadii.
Prin satisfacere a poftei sexuale în forme perverse se înțeleg toate celelalte forme ale raportului sexual nenatural, cu excepția homosexualității, săvârșite prin constrângere fizică sau psihică a persoanei ori profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-și exprima voința. O astfel de acțiuni nu se rezumă doar la ,,penetrarea sexuală”, adică la introducerea membrului viril în cavitățile naturale ale altei persoane, pentru satisfacerea poftei (necesității) sexuale. Se au în vedere și alte acte sau contacte sexuale care implică organele genitale sau alte părți ale corpului.
Constrîngerea fizică reprezintă folosirea forței fizice asupra persoanei pentru înfrînge rezistența fizică a acesteia și pentru a face astfel posibil actul sexual. Rezistența victimei nu este o condiție esențială și nu prezintă importanță decît ca expresie a refuzului ei categoric de a consimți un act sexual.Constrângerea fizică se poate exprima în: lovirea victimei; vătămarea inten- ționată a integrității corporale sau a sănătății; imobilizarea victimei prin legare; fixarea prin intermediul cătușelor de obiecte nemișcătoare; dezgolirea violentă a organelor genitale și atribuirea unei poziții anumite corpului victimei; răsucirea mâinilor în articulații; deținerea forțată într-o încăpere încuiată etc.
Constrîngerea psihică reprezintă amenințarea persoanei cu un pericol grav pentru ea sau pentru o altă persoană, în astfel de condiții încît să-i inspire temerea serioasă că acel pericol nu va putea fi înlăturat decît prin cedarea în fața amenințării. Constrângerea psihică se manifestă de cele mai dese ori prin amenințarea aplicării imediate a violenței fizice, dacă victima nu se va conforma cerințelor făptuitorului. Este esențial ca această amenințare să fie percepută ca una reală, care poate fi pusă imediat în executare, ceea ce constituie factorul de presiune psihică, de supri mare a voinței victimei. Amenințarea se poate e0xprima verbal, prin gesturi speciale, prin demonstrarea armelor, a cătușelor, a frânghiei sau a altor asemenea obiecte. Amenințarea trebuie să fie serioasă, adică adică susceptibilă să alarmeze victima, să se refere la săvărșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare, iar în raport de circumstanțele concrete în care se produce, sensul ei trebuie să fie neîndolnic. Nu constituie constrîngere morală, amenințarea, de exemplu, cu o altă acțiune, pe care, în mod obiectiv, făptuitorul nu are posibilitatea să o înfăptuiască (amenințarea cu un bluestem etc.).
Este posibil ca constrângerea fizică să se îmbine, să se interconecteze cu constrângerea psihică: deținerea îndelungată a victimei într-o încăpere întunecoasă, fără apă și mâncare; constrângerea victimei la săvârșirea raportului sexual, prin aplicarea violenței, într-un astfel de loc unde nu poate apela la ajutorul nimănui, conștientizând sentimentul acut de singurătate și neajutorare; amenințarea de a abandona victima fără bani și haine într-o localitate îndepărtată (mai ales pe timp de iarnă), în cazul în care ea refuză raportul sexual etc. Așadar, comun pentru constrângerea fizică și constrângerea psihică este faptul că împotrivirea victimei la raportul sexual e înfrântă prin producerea unui rău, a cărui amplificare nu poate fi evitată decât prin acceptarea raportului sexual. Aptitu dinea acestui rău de a constrânge (adică de a o face pe victimă să nu-și mai poată dirija acțiunile, să nu mai poată fi stăpână pe propriul corp) se apreciază în fiecare caz concret, în funcție de circumstanțele în care s-a exercitat constrângerea, precum și de posibilitățile reale ale victimei de a opune rezistență. Nu contează dacă rezistența victimei a fost ușor înfrântă sau nu. Mai mult, constrângere va exista și atunci când, dându-și seama că în condițiile create orice rezistență ar fi inutilă și chiar periculoasă pentru viața sau sănătatea ei, victima nu opune nici o rezistență făptuitorului.
Ceea ce interesează la calificare este ca raportul sexual să se fi produs fără consimțământul victimei; numai așa se poate atesta vătămarea inviolabilității sexuale și a libertății sexuale a persoanei. Totodată, în situația în care victima nu opune nici o rezistență făptuitorului, din conduita ei trebuie să rezulte refuzul categoric de a intra în raport sexual. Dacă rezistența victimei a fost de circumstanță (de formă), și nu categorică (adică putea fi interpretată și în sens de acceptare a raportului sexual), cele comise nu pot fi calificate ca viol. Examinând problema constrângerii fizice în vederea înfrângerii rezistenței victimei, este necesar a aborda ipoteza în care victima se află de mai mult timp în relații amicale cu persoana acuzată de viol. În astfel de situații, caracterul violenței, intensitatea, motivarea și orientarea ei trebuie cercetate cu deosebită atenție. Este cunoscut că unor adolescente le sunt specifice sentimentele de timiditate, modestie, pudoare firească. Aceste calități comportamentale se manifestă într-un mod special atunci când are loc raportul sexual benevol acceptat (mai ales, care are loc prima dată). În astfel de cazuri, aproape întotdeauna se opune o pretinsă rezistență, care nu poate fi înfrântă doar prin cuvinte, îndemnuri, înduplecări. Și atunci, conștien tizând starea dată, partenerul interpretează că adolescenta acceptă raportul sexual, și este pus în fața faptului de a aplica, în forme adecvate, anumite eforturi fizice.
Luând în considerație caracterul alternativ al modalităților sub care se exprimă acțiunea principală și acțiunea adiacentă, la calificare va fi suficient a stabili îmbinarea oricăreia din modalitățile de la acțiunea principală cu oricare dintre modalitățile de la acțiunea adiacentă. Referindu-ne la acțiunea principală, este necesar a specifica că, în general, aceasta se exprimă într-o acțiune constând în imitarea raportului sexual, fie într-o altă acțiune care vizează organele genitale ale bărbatului sau femeii ori alte părți ale corpului, săvârșită pentru satisfacerea poftei (necesității) sexuale.
§2.3. Circumstanțele care agravează răspunderea penală infracțiunii de acțiuni violente cu caracter sexual
Acțiuni violente cu caracter sexual săvărșite repetat (lit. „a” alin.2 art.172 CP).
Se consideră acțiuni violente cu caracter sexual săvărșite în mod repetat acțiunile sexual nenaturale săvărșite prin constrîngerea fizică sau psihică a persoanei sau profitînd de imposibilitatea acesteia de a se apără ori de a-și exprima voința, comise a doua oară sau sistematic, dacă pentru faptele anterioare nu a expirat termenul de prescripție și nu au fost stinse antecedentele penale, iar persoana n-a fost condamnată pentru una din ele.
Dacă făptuitorul succesiv realizează două sau mai multe raporturi sexuale sau acțiuni cu caracter sexual asupra aceleiași victime și în executarea aceleiași intenții infracționale, faptele săvîrșite reprezintă o infracțiune unică prelungită, care se consideră consumată din momentul începerii ultimului raport sexual și/sau a ultimei acțiuni cu caracter sexual; în acest caz, făptuitorul nu poate fi tras la răspundere conform art.172 alin.(2) lit.a) CP). Dacă sau acțiunile cu caracter sexual au fost realizate cu două sau mai multe victime, chiar în cazul unei întreruperi de scurtă durată între aceste acțiuni, trebuie aplicată dispoziția de la art.172 alin.(2) lit.a) CP.
Nu are importanță dacă au fost consummate sau nu actele violente sexuale atipice săvărșite ori era făptuitorul autorul sau alt participant al acestor infracțiuni.
În asemenea cazuri, răspunderea penală nu va fi aplicată dacă vinovatul a fost condamnat pentru primul raport sexual forțat.
În cazul în care aplicarea forței fizice asupra victimei nu s-a intrerupt sau s-a intrerupt pe un termen scurt și circumstanțele raporturilor sexuale săvărșite forțat mărturisesc despre intenția unică a făptuitorului, săvărșirea de către el a acțiunilor sexuale ulterioare nu poate să se examineze ca săvărșite în mod repetat. În cazul săvărșirii a două sau mai multor astfel de acțiuni, răspunderea pentru care este prevăzută în diferite alineate ale articolului analizat, precum și a săvărșirii într-un caz a tentativei de acțiuni violente cu caracter sexual sau complicitate la această infracțiune, iar în alt caz a infracțiunii consumate, acțiunile comise de făptuitor trebuie calificate în fiecare caz de sine stătător.
Acțiunile violente cu caracter sexual nu pot fi recunoscute ca repetate dacă, pentru acțiunile săvărșite anterior vinovatului i-au fost stinse antecedentele penale art,268 inclusiv, în conformitate cu actul de amnistie sau grațiere, precum și dacă la momentul săvărșirii unui act violent cu caracter sexual au expirat termenele prescripției urmăririi penale pentru aceasta sau prescripția executării sentinței de condamnare .
De asemenea, nu poate fi acțiune violentă cu caracter sexual repetat dacă, făptuitorul a comis anterior infracțiunea de viol (art.171 CP), fapte de constrîngere la acțiuni cu caracter sexual (art.173 CP), raporturi sexuale cu o persoană care nu a atins vîrsta de 16 ani (art.174 CP) sau acțiuni perverse (art.175 CP), deoarece în art.172 CP este indicat numai despre aceleași acțiuni, adică acțiuni violente cu caracter sexual, și nu despre alte acțiuni sau raporturi cu caracter sexual.
Dacă intenția făptuitorului cuprinde săvîrșirea de către el (în orice consecutivitate) a acțiunilor violente cu caracter sexual asupra uneia și aceleiași victime, faptele săvîrșite urmează a fi calificate prin concurs în baza art.172 CP. La calificare nu importă dacă a existat întrerupere în timpul săvîrșirii asupra victimei a acțiunilor violente cu caracter sexual.
Dacă acțiunile violente cu caracter sexual au fost săvîrșite în prezența mai multor circumstanțe agravante, prevăzute la diferite alin. ale art. 172 CP, atunci, în absența concursului real de infracțiuni, faptele se califică numai potrivit acelui alin. al art.172 CP care prevede o sancțiune mai severă. Totodată, în partea descriptivă a sentinței este necesar a fi nominalizate toate circumstanțele agravante ale faptei.
Acțiuni violente cu caracter sexual săvărșite cu bună știință asupra unui minor (lit. „b” alin.2 art.172 CP).
Pentru calificarea corectă se cere respectarea a două condiții:
Potrivit legislației penale, victima este de sex feminin sau masculin, care nu a atins vîrsta de 18 ani, dar care deja a împlinit vîrsta de 14 ani.
Făptuitorul trebuie să știe cu bună știință că săvărșește un act de viol în privința unei persoane care nu a atins vîrsta de 18 ani.
Comiterea cu bună știință a acțiunilor violente cu caracter sexual înseamnă că agresorul sexual sau știa că partea vătămată este minoră, sau își dădea seama că ea nu implinit 18 ani.
Hotărîrea Plenului CSJ deja nominalizată indică asupra faptului că, aplicînd legea despre răspunderea penală pentru asemenea acțiuni unei persoane minoare, instanțele judecătorești trebuie să țină cont de aceea că calificarea acestei infracțiuni în termenul indicat este posibilă numai în cazurile în care vinovatul știa sau admitea că săvărșește un act sexual cu o persoană vîrsta de la 14 pînă la 18 ani Răspunderea pentru acțiunile violente cu caracter sexual, săvîrșite cu bună-știință asupra unui minor ori asupra unei persoane despre care se știa cu certitudine că nu a atins vîrsta de 14 ani, poate surveni numai dacă făptuitorul cunoștea cu certitudine vîrsta victimei din maniera de conduită a acesteia, din aspectul ei exterior sau din alte surse. Eroarea de fapt cu privire la vîrsta victimei, posibilă în anumite cazuri speciale și în împrejurări concrete specifice, în care făptuitorul și-a putut eventual forma convingerea că victima are depășită vîrsta de 14 sau 18 ani atunci cînd aceasta este dovedit, se exclude imputarea acestui semn calificativ (vîrsta victimei este cu puțin sub 14 sau 18 ani, iar datorită proceselor de accelerare arată mai în vîrsta).
Acțiuni violente săvărșite de către două sau mai multe persoane (lit.„с” alin.2 art.172 CP).
Calificarea acțiunilor violente cu caracter sexual (art.172 CP) ca fiind săvîrșite de două sau mai multe persoane poate avea loc în cazul în care persoanele (nu mai puțin de două) participante la acțiuni violente cu caracter sexual acționau de comun acord în privința victimei. Acțiuni violente cu caracter sexuale săvîrșite de două sau mai multe persoane sînt calificate nu doar acțiunile persoanelor care au săvîrșit actul de homosexualism, actul de lesbianism sau satisfacerea poftei sexuale în forme perverse, dar și acțiunile persoanelor care, prin aplicarea constrîngerii fizice sau psihice față de victimă, au făcut posibilă săvîrșirea acțiunii sexuale respective.Infracțiunea se consideră săvîrșită de două și mai multe persoane și atunci cînd făptuitorii, acționînd în comun și aplicînd constrîngerea fizică sau psihică față de mai multe persoane, săvîrșesc ulterior, fiecare dintre ei un act de homosexualism, de lesbianism sau de satisfacere a poftei sexuale în forme perverse cu una dintre aceste persoane. Acțiunile violente cu caracter sexual săvîrșite de două sau mai multe persoane trebuie deosebite de complicitatea la aceste infracțiuni, cînd faptele comise sunt calificate potrivit art.42 alin.(5) raportat la art. 172 CP. Complicele la acțiuni violente cu caracter sexual este persoana care: a ademenit victima într-un loc dinainte convenit, comod pentru săvîrșirea infracțiunii; a pus la dispoziție mijlocul său de transport, în scopul săvîrșirii infracțiunii; a pregătit mijloacele necesare aducerii victimei în starea de imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința; a săvîrșit cu victima un act de homosexualism, de lesbianism sau de satisfacere a poftei sexuale în forme perverse în mod benevol, creînd imediat condițiile pentru comiterea a acțiunilor violente cu caracter sexual de către alte persoane, cu care a intrat în înțelegere prealabilă etc.
Agravanta în cauză se bazează pe principiul participației, prevăzut de art.41 CP, care consideră participația drept cooperarea cu intenție a două sau mai multor persoane la săvărșirea unei infracțiuni intenționate.
Legislația penală nu distinge concret sexul participanților la acțiunele violente cu caracter sexual, de aceea subiecți ai acestei infracțiuni pot fi pesoane de ambele sexe.
Legiuitorul nu indică dacă participanții la acțiuni violente cu caracter sexual au avut capacitatea fiziologică de a întreține un act sexual violent sau nu. Această chestiune se soluționează în felul următor: persoana participantă la acțiuni violente cu caracter sexual care a atins vîrsta tragerii la răspundere penală (14 ani) și este recunoscută responsabilă, dacă nu posedă capacitatea fiziologică de a întreține raporturi sexuale, va purta răspundere penală ca organizator, instigator sau complice în temeiul art.41 (Participația) și art.42 (Participanți) Cod penal, după caz.
Pentru recunoașterea infracțiunii ca săvărșită de către două sau mai multe persoane, potrivit legislației penale, nu este necesară prezența înțelegerii prealabile în vederea săvărșirii infracțiunii în cauză.
Lipsa indicației în lege privind necesitatea înțelegerii prealabile în cadrul acțiunilor violente cu caracter sexual săvărșite de către două sau mai multe persoane se explică prin faptul că pericolul sporit al unei asemenea fapte nu constă în înțelegerea prealabilă a participanților, ci în pericolul caracterului comun al acțiunilor, în concentrarea eforturilor și în aplicarea unei influențe mai puternice și mai intensive asupra victimei.
Plenul CSJ a RM în hotărîrea nr.7 din 29.08.1994 cu modificările ulterioare ne explică: calificarea acțiunilor violente cu caracter sexual ca săvărșite de un grup de persoane poate avea loc în cazul în care persoanele participante la această faptă acționau cu acord comun asupra victimei. În acest caz, înțelegerea prealabilă a participanților nu este obligatorie.
Conform codului penal, recunoaștem anumite forme de acțiuni a două sau mai multe persoane:
(1) Coautorat
(2) Organizator
(3) Instigator
(4)Complicitate
(1) Forma de participație de coautorat: în cazul acțiunilor violente cu caracter sexual săvărșite de un grup de persoane sînt calificate nu numai acțiunile persoanelor care au săvărșit acțiuni violente cu caracter sexual, dar și acțiunile persoanelor care au contribuit prin aplicarea constrîngerii fizice sau psihice față de victimă. Concomitent, acțiunile persoanelor care nu au săvărșit direct acte sexuale forțate, dar prin aplicarea constrîngerii față de victimă au contribuit la agresarea ei de către alții, sînt calificate drept coautorat la acțiunile violente cu caracter sexual săvărșit de un grup de persoane.
Este necesar de explicat că se consideră coautorat acțiunile persoanelor care nu au săvîrșit direct acțiuni sexuale violente, dar oricum, prin aplicarea violenței fizice și psihice, au contribuit la comiterea lor de către alți participanți ai acestei infracțiuni.
În anumite situații, fapta criminală în cadrul acestor relații violente constă din două acțiuni conduse de o intenție unică:
– aplicarea violenței sau amenințărilor cu violența pentru a atinge constrîngerea fizică sau psihică;
– săvărșirea nemijlocită a acțiunilor violente cu caracter sexual.169
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Acțiuni Violente cu Caracter Sexual – Analiza Juridico Penală și Sinteze de Practică Judiciară (ID: 108795)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.