Acțiunea variabilității nu vizează la fiecare execuție toate caracteristicile definitorii ale semnăturii, ci doar o parte din acestea. Datorită… [310714]

[anonimizat] o parte din acestea. Datorită acestei forme de manifestare, o semnătură va prezenta întodeauna o [anonimizat].

c) [anonimizat] o deprindere consolidată în timp.

Semnele grafice în această ultimă proprietate sunt construite mai ușor reflectând automatismul acțiunii14 . [anonimizat]. [anonimizat] (figura 9 ).

Figura 9 – [anonimizat].Naturalețea de execuție a [anonimizat] a [anonimizat] a fi proprie acelui individ și nu altuia. Gestul de a [anonimizat], împrejurare ce imprimă oricărei semnături autentice un aspect natural.

[anonimizat].

_____________

14. Ionescu, L. – Expertiza criminalistică a scrisului, Ed. Junimea, Iași 1973

l. 3. CARACTERISTICILE DE IDENTIFICARE ALE SEMNĂTURII

I. 3. 1. Considerații generale privind semnătura

Individualitatea semnăturii se va reflecta în caractetisticile acesteia. [anonimizat] a [anonimizat]. [anonimizat].

[anonimizat],[anonimizat]-[anonimizat], cu unele diferențieri explicabile prin faptul că semnătura este o specie a scrisului. [anonimizat] o tratare separată15.

Caracteristicile identificatoare ale semnăturii vor fi :

– [anonimizat], grație căruia semnătura este recunoscută nu numai de titular ci și de alte persoane.

Caracteristicile de ordin particular privesc modul de construcție al elementelor componente ale semnăturii.

[anonimizat], [anonimizat].

________________

15. Ciopraga, A. – Criminalistica, curs, Iași 1986

[anonimizat] privind marginea acestuia, alineatele, spațierea, devin fără obiect la semnătură.

O altă caracteristică de bază a scrisului, direcția și forma rândurilor va fi înlocuită la semnătură de cea care privește direcția și forma liniei de bază.

Caracteristicile de ordin general și de ordin particular ale semnăturii trebuie să se bucure de aceeși atenție din partea expertului, ele aducându-și aportul în egală măsură la identificarea autorului. Faptul că notele generale au, așa cum Ie arată și denumirea, o frecvență de apariție destul de mare, nu trebuie interpretat în sensul că acestea ar avea caracter comun, fiind lipsite de valoare identifcatoare. Nimic mai greșit decât un astfel de punct de vedere deoarece se constată de multe ori că anumite combinații ale acestora au pondere mare în procesul de identificare, nefiind deloc neglijabile.

I. 3. 2. Caracteristici de ordin general

Aceste caracteristici se referă, în primul rînd, la așezarea semnăturii pe document. Pe foarte multe acte, cum sunt de exemplu: ștatele de plată, foile de depunere și restituire tip C.E.C., diplomele etc., semnătura are un loc anume determinat, marcat prin mențiunea "semnătura titularului", "de acord", "aprob" 16 etc., sau pur și simplu printr-un chenar.

Pe numeroase alte acte locul depunerii semnăturii ramâne la latitudinea semnatarului, astfel încât fiecare persoană capătă obișnuința de a pune semnătura într-un anumit loc pe asemenea document.

Punerea în evidență a caracteristicilor topografice se face prin examinarea amplasamentului semnăturii, în raport cu alte repere pe care le conține documentul. Astfel, semnătura poate fi depusă în partea inferioară stânga mediană sau dreaptă a documentului, în partea superioară a actului, iar la unele documente chiar pe părțile laterale.

__________________

16.Athanasiu,A.- Tratat de grafologie, Ed. Humanitas, București 1996

În cazul documentelor oficiale dactilografiate, când se menționează și funcția sau titlul celui care semnează, plasamentul semnăturii nu mai poate fi luat în considerare ca obișnuință, întrucât la asemenea acte persoana care Ie dactilografiază are un rol important în ceea ce privește stabilirea locului unde va fi depusă semnătura. Totuși, în aceste situații sunt relevabile alte caracteristici ale plasamentului, constând în aceea că semnătura poate fi executată chiar peste cuvintele care desemnează funcția sau titlul semnatarului, sau mult prea jos față de acestea ori mult prea sus, lateral dreapta sau stânga, în partea superioară sau inferioară, între titulatură și nume, peste nume ori în partea stângă sau dreaptă a acestuia.

La semnăturile al căror loc nu este stabilit dinainte pe document, se impune studierea amplasamentului lor față de text. Uneori semnătura este depusă foarte aproape față de text, pentru a împiedica eventualele adăugiri la conținutul documentului17. Alteori, chiar unele trăsături care alcătuiesc semnătura se pot interfera cu unul sau mai multe rânduri din finalul textului.

De asemenea, trebuie să se studieze amplasarea semnăturii în raport cu marginile documentului, respectiv distanța față de acestea, semnătura putând fi orientată în sens ascendent, descendent ori paralel cu marginile orizontale. Atunci când documentul poartă o anumită dată, este absolut necesar să se studieze locul de amplasre al semnăturii în raport cu aceasta. Chiar în cazul documentelor în care locul semnăturii este dinainte stabilit printr- un chenar, linie etc., trebuie studiat plasamentul și orientarea semnăturii față de anumite repere. Spre deosebire de textele munuscrise, la semnături, caracteristicile generale capătă un anumit specific, constând în aceea că ele oferă, de regulă, o cantitate mică de semne grafice, că adeseori conțin și trăsături neliterale și că, fiind o varietate specială a scrisului cursiv, de cele mai multe ori elementeIe proprii acestuia nu se mai păstrează și în semnăturile aceleași persoane.

Examinarea și aprecierea caracteristicilor generale aIe semnături se fac

_______________________

17. Goiunski, S. A. – Criminalistica,București, Ed. Științifică, 1961

ținându-se seama de particularitățile concrete ale fiecărui caz în parte, experiența

expertului având un rol important în interpretarea corectă a acestor elemente.

Alte caracteristici generale care se iau în considerare în examinarea comparativă a semnăturilor sunt următoarele :

a. Caracteristicile topografice

Particularitățile de ordin topografic ale semnăturii se referă la raporturile poziționale dintre aceastea și repere ca : textul și data actului, marginile documentului și mai ales cuvântul ce redă calitatea persoanei care a aplicat semnătura.

b. Alcătuirea semnăturii

Alcătuirea unei semnături se referă la felul traseelor grafice care o compun, respectiv la faptul dacă acestea sunt de tip literal sau neliteral. Din acest punct de vedere, semnăturile pot fi: literale (figura 10), semiliterale (mixte- figura 11) sau neliterale (aliterale- figura 12)

Figura 10 – semnătură literală

Figura 11 – semnătură mixtă

Figura 12 – semnătură neliterală

Alcătuirea semnăturii poate suferii modificări uneori remarcabile cum ar fi de exemplu persoanele de sex feminine își schimbă compoziția semnăturii în urma schimbării numelui ca efect al căsătoriei ș. a. (figura 13).

a)

b)

Figura 13 – semnătura aceleiași persone modificată în urme casătoriei

a) semnătura dinainte de căsătorie

b) semnătura după căsătorie

c. Caracteristicile liniei de bază a semnăturii

Linia de bază este acea trăsătură imaginară ce unește părțile inferioare ale tuturor elementelor ce alcătuiesc semnătura. Liniile de bază ale semnăturilor pot fi disociate după criteriul direcției și cel al formei.

În funcție de primul element de departajare, distingem linii de bază orizontale (figura 14), ascendente (figura 15) și descendente (figura 16).

Figura 14 – semnătură având direcția liniei de bază orizontal

Figura 15 – semnătură având direcția liniei de bază ascendent

Figura 16 – semnătură având direcția liniei de bază descendent

După formă liniile de bază pot fi împărțite în: drepte, ondulate, unghiulare și crenelate (figura 17).

a)

b)

c)

d)

Figura 17 – forma liniei de bază a semnăturilor :

dreaptă c) unghiulară

ondulată d) crenelată

d. Gradul de evoluție al semnăturii

Gradul de evoluție al scrisului desigur că exercită o influență dierctă și asupra semnăturii, măsură în care deprinderile scrierii sunt însușite determinând și modul de execuție al semnăturii. Trebuie însă remarcat că în materie de semnături nu se poate pune întotdeauna semnul egalității între gradul de evoluție al scrisului sub formă de text și cel al semnăturii.

În cazul persoanelor cu un scris mediocru și datorită faptului că semnează mult, în virtutea atribuțiilor pe care Ie au se înregistrearză o devansare a evoluției semnăturii, întru-cât prezintă o mai bună coordonare a mișcărilor decât scrisul.

Acest fenomen a determinat pe unii autori să afirme că gradul de evoluție nu este un factor hotărâtor în formarea semnăturii, ci un factor însoțitor18(figura 18).

______________

18. Al. I. Manțvetova

a)

b)

c)

Figura 18 – semnături cu grad diferit de evoluție :

semnătură neevoluată

semnătură de evoluție medie

semnătură evoluată

e. Presiune de execuție a semnăturii

Această caracteristică traduce forța cu care autorul unei semnături acționează asupra instrumentului scriptural pentru a insera pe hârtie construcția grafică respectivă. S-a constatat că presiunea de execuție specifică scrierii unei persoane ramâne, în general, constantă. Dacă ea depășește, în sens superior sau inferior, valoarea medie se constituie într-o particularitate valoroasă, ce poate fi exploatată în cursul examinărilor întreprinse în vederea stabilirii autenticității unei semnături, din această cauză expertul trebuie să evalueze presiunea de execuție a semnăturii în litigiu și a celor de compatație. Presiunea de execuție a unei semnături rămâne de obicei constantă mari perioade de timp, putând să sufere modificări în urma dezorganizării mecanismului de scriere, datorată bătrâneții,

stării de boală a scriptorului, execuției în condiții neobișnuite sau gradului diferit de evoluție19 (figura 19).

a)

b)

c)

Figura 19 – variația presiunii în executarea semnăturii :

semnătură ce reflectă o mare presiune de execuție

semnătură ce reflectă o presiune de execuție mijlocie

semnătură ce reflectă o presiune mică de execuție

f. Viteza de execuție a semnăturii

Raportată la scris, această caractertstică definște numărul de cuvinte realizate într-o unitate de timp. O astfel de definiție nu este, însă, operantă în privința semnăturii a cărei întindere este echivalentă cu aceea a unui singur cuvânt sau, în cazul parafelor, de exemplu, mult mai redusă.

În cazul semnăturilor viteza de execuție s-ar referi la timpul necesar trasării propriei semnături de către o persoană. Timpul ar pute fi stabilit prin cronometrare în prezența persoanei care semnează.

În cursul examinării semnăturilor, viteza de execuție a acestora nu poate fi stabilită prin cronometrare ci doar în funcție de alte constatări.

___________________

19. Harrison, W. – Disputed Signatures (Semnături în litigiu), rev. The Criminologist, 1967

Interpretarea unor asemenea elemente se bazează pe experiența expertului și permite aprecieri ale vitezei de execuție a semnăturilor ce prezintă trei trepte: mică, mijlocie sau mare.

Viteza de execuție nu se confundă cu ritmul de execuție. Definit ca o repetiție periodică de motive analogice, ritmul reprezintă o caracteristică a scrisului și nu a semnăturii.Trebuie subliniat că fiecare persoană are un regim propriu de execuție al semnăturii. Ieșirea din cadrul respective atrage după sine modificări în privința altor caracteristici ale semnăturii20 (figura 20).

a)

b)

c)

Figura 20 – aprecierea vitezei de execuție a semnăturilor :

viteză mică de execuție

viteză medie de execuție

viteză mare de execuție

g. Valoarea dimensională a semnăturii

Determinarea dimensiunii unei semnături se poate opera cu categoriile ce definesc mărimea scrisului și anume: mic, mijlociu, mare, subînălțat și supraînăIțat. Scrisul mic este acela ale cărui minuscule sunt mai mici de 2 – 3 mm. Cele ale scrisului mare depășesc 2 – 3 mm. Prin scris subînălțat se înțelege scrisul ale cărui majuscule și depasante se apropie mult ca mărime de valoarea minusculelor, în timp ce la scrisul supraînălțat literele majuscule și depasantele sunt mult mai mari decât cele minuscule.

____________________

20. Hecker, M. R. – Semnătura și importanța sa pentru expertiza scrisului,Archiv fur Kriminologie, 197

În funcție de aceste criterii și semnăturile pot fi împărțite în cinci categorii: mici, mijlocii, mari, subînăIțate și supraînăIțate (figura 21).

a) b)

c)

d) e)

Figura 21 – aprecierea dimensiunilor semnăturilor :

semnătură mică

semnătură mijlocie

semnătură mare

semnătură subînălțată

semnătură supraînălțată

h. Gradul de continuitate al semnăturii

Continuitatea unei semnături se referă la una din caracteristicile traseului și anume cursivitatea. În situația în care cele mai multe din elementele ce compun o semnătură sunt juxtapuse, construcția grafică este considerată a avea un mic grad de continuitate. Astfel de execuții sunt denumite și prin sintagma "aspect tocat” (figura 22).

Figura 22 – semnătură cu grad mic de continuitate

Când semnăturile prezintă în alcătuire lor semne grafice trasate fără ridicarea condeiului de pe hârtie, cât și elemente executate în reprize distincte, se apreciază că acestea reflectă un grad mijlociu de continuitate 21(figura 23).

Figura 23 – semnătură cu grad mijlociu de continuitate

În cazul în care întreaga semnătură este trasată fără nici o pauză sau prezintă doar una – două discontinuități, semmătura este privită ca având un grad mare de continuitate (figura 24).Se constată că un grad mare de continuitate au , în general, semnăturile de cuantum redus, numite și parafe.

_______________________

21. Harrison, W. – Semnături suspecte- Scrisul și autorul acestuia

Figura 24 – semnătură cu grad mare de continuitate

Gradul de continuitate ce caracterizează o semnătură nu este de obicei susceptibil de modificări. Astfel de fenomene sunt însă posibile prin efect indirect,ca urmare a modificărilor ce afectează aIte caracteristici ale semnăturii.

I. 3. 3. Particularitățile componentelor semnăturii

Un rol esențial în individualizarea semnăturii îl are și particularitățile morfologice ale semnelor grafice care o compun. Caracteristicile morfologice ale unui semn component desemnează modul de organizare a elementelor ce îl alcătuiesc. Dintre aceste caracteristici unele au însușirea de a conferi semnului grafic respectiv particularitatea sa, adică acele trăsături prin care el se deosebește de semne de același gen22.

Pentru buna înțelegere a acestui aspect, oferim câteva exemple:

În cazul minusculei "a" vor fi vizate aspecte ca:

poziția punctului de atac,dacă forma corpului literei este rotundă sau ovalică, prezintă aplatizări pe orizontală sau pe verticală,

dacă firul grafic al acestuia este simplu sau dedublat, prezența sau absența lăcătuirii cercului,

dacă "brațul" literei este construit în continuarea ovalului sau separat

______________________

22. Hiltin, O. – Examinarea științifică a documentelor, CRC Press Inc.,1982

Când obiectul examinării este minuscula "t", se va urmări:

dacă litera începe printr-o trăsătură premergatoare sau debutează prin trasarea părții superioare a depasantei,

dacă depasanta rezidă într-un traseu simplu sau într-un laț

dacă bara este construită în continuarea depasantei sau într-o altă repriză, forma barei superioare, forma și poziția (față de linia de bază) a trăsăturii finale a literei etc.

Caracteristici extrem de importante în cadrul evaluării examinărilor comparative operate în cursul expertizei semnăturilor sunt acelea caracterizate prin raritate, prin plasamentul discret, greu de sesizat de un falsificator sau prin dificuItatea de a fi reproduse. De obicei, în opoziție cu evaluarea elementelor apreciate a fi banale, acestea sunt considerate a avea mare valoare

identificatoare.În cazul în care semnătura în ltigiu reține astfel de particularități, ele pledează pentru autenticitatea grafismului.

lată cum a fost descrisă o semnătură literală într-un raport de expertiză23 (figura 25).

Figura 25 – descrierea caracteristicilor de formă ale unei semnături literale.

Majuscula “T” se execută cu corpul liniar (1) înclinat spre stânga și unghiulare spre stânga (2). La partea superioară volute de formă ondulată (3) se finalizează eterat în dreapta.

________________

23. Raport de expertiză criminalistică nr. 198395 / 1996, din arhiva Serviciului Criminalistic al Poliției municipiului București..

Minuscula "u": fără baston în partea incipientă se unește prin unghi ascuțit (4) cu finalul alungit (5) ce înțeapă grafismul următor.

Minuscula "d": ovalul turtit pe orizontală este intersectat perpendicular de traseul vertical al depasantei liniare (6), care printr-o mișcare concavă (7) face legătura cu punctul inciptent al minusculei "o".

Minuscula "o": prezintă ovalul (8) mult deschis la "ora 11" și cu două unghiulări (9).

Minuscula "r": se compune dintr-o bucletă (10) în parte a superioară, creată de un podiș descendent (11) și un final ascendent eterat (12).

Problemele se pun în termeni asemănători și în situația în care avem semne grafice de tip neliteraI, cu mențiunea că acestea sunt mai dificil de desecris în raport cu literele, a căror structură Ie face ușor de remarcat. Cu titlu de exemplu prezint în continuare descrierea unei semnături neliteraIe (fig. 26) preluată dintr-un raport de expertiză a semnăturilor24.

Figura 26 – semnătura neliterală

Semnătura în litigiu este compusă din două părți distincte (1). Incipiența primei părți are forma unui unghi ascuțit (2) situat la partea superioară și se continuă cu o volută unghiulară (3) și o buclă oblică (4), finalul eterat (5) fiind plasat în partea stângă sub linia de bază.

_______________________

24. Raport de expertiză criminalistică nr. 198562/ 1996, din arhiva Serviciului Crimnialistic al Poliției municipiului București.

Partea a doua a semnăturii începe din extremitatea dreaptă printr-un traseu triunghiular cu deschidere spre stânga (6). Se continuă sub formă de serpentină (7) pe verticală și coboară puternic spre mijlocul semnăturii, finalizându-se sub linia de bază cu o buclă triunghiulară (8) ce se închide ascendent spre dreapta (9).

CAPITOLUL II

FALSIFICAREA SEMNĂTURILOR ȘI ELEMENTELE

CARE ATESTĂ FALSUL

II.1. PROCEDEE DE FALSIFICARE A SEMNĂTURILOR. RELEVAREA ELEMENTELOR CARE ATESTĂ FALSUL

II. 1. 1 Falsificarea semnăturilor prin copiere

Falsificarea semnăturilor prin copiere este foarte utilizată datorită probabil aparentei simplității a procesului.

Copierea urmărește redarea cât mai fidelă a unei semnături autentice, prin urmărirea atentă, trăsătură cu trăsătură, a conturului semnăturii.

Operația se poate face prin două modalități :

– direct sau mai poate fi numită și „decale” care presupune plasarea unei coli peste coala actului ce conține semnătura autentică și plasarea ambelor coli în direcția unei surse de lumină, pe o suprafață transparentă, de obicei geamul unei ferestre. Prin acest mod se va trasa cu un instrument scriptural traseul semnăturii autentice pe coala plasată deasupra actului.

– indirect, această modalitate presupune două etape:

– prima are ca obiectiv transpunerea traseului semnăturii model pe suprafața de hârtie a preconizatului act fals (prin presiune).

– a doua etapă de execuție în cazul semnăturilor copiate indirect rezidă în repasarea grafismului de ghidare cu un instrument scriptural, stilou sau pix cu pastă.

Aprecierile în privința semnăturilor copiate nu sunt ușor de făcut, în general se consideră că există posibilități de decelare a tremurătutilor datorate falsului de cele de sorginte naturală.

Dr. Lucian Ionescu25 preciza în legătură cu acest aspect că :“pentru un specialist orice posibilitate de confruntare a tremuratului falsificatorului și a tremuratului natural (patologic) este exclusă, putând fi categoric distinse:

– tremuratul patologic este continuu; cel al falsificatorului este discontinuu, adică se manifestă numai în anumite porțiuni;

– tremuratul patologic este mai accentuat la curbe și mai puțin la trăsăturile drepte; tremuratul falsificatorului vizează dimpotrivă trăsăturile drepte, iar la curbe, fiind preocupat de schimbarea direcției trăsăturii uită să-l mai execute (J.A. Brataills);

– tremuratul patologic este foarte fin și des, uneori penița abia atingând suprafața hârtiei, ceea ce dă naștere așa – numitelor "fire de păianjen"; tremuratul falsificatorului este grosier și apăsat, cu un număr redus de oscilații;

tremuratul patologic este progresiv, adică crește pe măsură ce se scrie; tremuratul falsificatorului dimpotrivă, apare la început și apoi are tendința să scadă".

La cele menționate adăugăm umătoarele:

– o semnătură copiată va prezenta, un număr mult mai mic de tremurături comparativ cu o semnătură la care se manifestă fenomenul de dezorganizare a scrisului;

– la semnăturile copiate tremurăturile apar oarecum izolat pe anumite porțiuni de traseu, în timp ce tremurăturile naturale se prezintă sub forma unor serii succesive;

– ca dimensiune, tremurăturile datorate copierii sunt mai puțin proeminente decât cele naturale, au un aspect mai "discret";

______________________

25. Ionescu,Lucian, Expertiza criminalistică a scricului, Iași, Editura Junimea, 1973,pag. 253

– la semnăturile copiate tremurăturile sunt rareori însoțite de alte imperfecțiuni ale traseului, în timp ce tremurăturilor naturale Ii se asociază în mod obișnuit și alte elemente apărute ca urmare a dezorganizării, scrisului : retușuri, frângerea trăsăturilor curbe, etc. (fig. 27).

a)

b)

Figura 27 – categorii de tremurături în traseul semnăturilor:

tremurături patologice;

tremurături generate de falsificatori.

Copierea direcă cât și cea indirectă poate prezenta și alte simptome care, spre deosebire de majoritatea celor prezentate până acum sunt puse în evidență doar în urma unei examinări comparative a semnăturii în ltigiu și a celei aparținând în mod cert titularului. Este vorba de neconcordanțe ce vizează, în special, modul de redare a elementelor componente ale grafismelor confruntate. În general, acestea rezidă în următoarele aspecte:

– interpretarea și redarea greșită a unor forme grafice complicate, cum sunt, de exemplu, unele monograme sau trăsăturile de unire ale unor litere;

– nerespectarea poziției punctelor de atac ale unor elemente structurale și neglijența reproducerii părții finale a acestora;

– omiterea unor detalii fine ale semnelor componente acreditate cu mare valoare identificatoare. Fie că scriptorul nu Ie sesizează, fie că observându-Ie nu

consideră necesare pentru a le reproduce, în ideea că sunt nereprezentative;

– tratarea neglijentă a formei barelor lui "t" și a semnelor diacritice, scriptorul, înțelegând adeseori să Ie traseze conform propriilor sale deprinderi scripturale. Astfel de deosebiri constituie ele însele un suficient suport care să confirme ipoteza falsului prin copiere. Ele se vor corobora însă și cu celelalte simptome ale acestui gen de fals, alcătuind în totalitatea lor un tablou ce va pune în evidență indubitabil contrafacerea.

Dovada "absolută" a falsului prin copiere, sintagma aparținând multor autori de specialitate26 va fi dată însă de constatarea că semnătura în ltigiu concordă până la suprapunere cu una din semnăturile autentice reprezentând o piesă de comparație (fig. 28).

Situația este explicabilă prin faptul că uneori însuși falsificatorul depune printre scriptele de comparație și semnătura model în ideea "derutării" specialistuliui ceea ce demonstrează indubitabil copierea, identitatea formală a două semnături fiind contrazisă categoric de variabilitatea naturală a actului grafic, ce face ca niciodată o semnătură să nu concorde până la suprapunere cu orice altă semnătură a aceiași persoane.

De obicei coincidențele formale datorate copierii nu cuprind totalitatea elementelor componente ale senmăturilor, între acestea putând fi sesizate mici diferențe.

a)

b)

___________________

26. Ionescu, L. ,op. cit. , pag. 255: “…suprapunerea a două semnături este dovada absolută a contrafacerii prin copiere”(s. n.). Sandu, D. , op. cit., pag. 36 “proba absolută a copierii prin trasparență o constituie suprapunerea semnăturii suspectate de fals cu semnătura originală după care ea a fost reprodusă ”( s. n.).

Figura 28 – falsul prin copiere

semnătura originală

semnătura copiată

Esențiale în aceste aprecieri ni se par concordanțele absolut fidele în privința mărimii semnelor componente, ale raporturilor poziționale și de ordin dimensional ale acestora.

Atragem atenția asupra unui important aspect. Nu întotdeauna, din două semnături care se suprapun, una trebuie să fie considerată ca falsă iar cealaltă ca model. Este posibil, și în practică apar astfel de situații, ca amândouă să fi fost copiate după o a treia semnătură. Se impune, deci o minuțioasă analiză a semnăturii presupusă a fi autentică pentru a se verifica dacă aceasta prezintă, într-adevăr caracteristicile unei execuții naturale.

ll. 1. 2. Falsificarea semnăturii prin imitare

Contrafacerea prin procedeul imitației urmărește același lucru ca și contrafacerea prin copiere și anume redarea cât mai fidelă a unei semnături autentice, în scopul întocmirii unui act cu conținut nereal. Spre deosebire de tehnica copierii ce presupune urmărirea traseului, punct cu punct, prin conducerea instrumentului scriptural de la începutul până la sfârșitul traiectoriei acestuia, imitația constă în reproducerea unei semnături prin observarea directă a acesteia (având semnătura model în față)27, în urma unui studiu, a unor exerciții prealabile sau din memorie.

Falsificarea semnăturii prin imitație se poate face prin două metode și anume :

prin imitație servilă

prin imitație liberă care la rândul ei poate fi :

a) prin acțiune directă

__________________

27. Conrad, W. – Semnăturile autentice și falsificarea semnăturilor, Dissertation Mannheim, 1970

b) prin execuție prealabilă

c) prin reproducere din memorie

Imitația serviIă

În cadrul imitațIei servile, scriptorul va încerca să reproducă, cât se poate de fidel, imaginea pe care o studiază vizual, în permanență. Aceasta va fi trasată, reconstituită atent, migăIos, porțiune cu poțiune. O astfel de operație necesită un ritm lent de execuție. Presiunea de scriere va fi uniformă. De-a lungul ductelor pot apărea stopuri (urmate de reluări) și tremurături. Construcția rezultată va avea un aspect general, artificial, static ușor de distins în raport cu un grafism natural.

După cum se constată, fizionomia semnăturilor imitate servil este extrem de asemănătoare cu aceea a semnăturilor redate prin copiere.

Examinarea comparativă a unei semnături imitate servil cu semnătura autentică va pune în evidență aceleași aspecte întInite în cazul semnăturilor copiate : lipsa de naturalețe a grafismului în ltigiu, deosebiri în privința caracteristicilor de execuție, neconcordanțe la nivelul morfologiei elementelor componente etc. Față de semnăturile copiate, ce concordă din punct de vedere al mărimii și modului de dispunere al semnelor componente cu semnăturile de comparație, semnăturile imitate vor prezenta frecvente deosebiri sub acest aspect, controlul visual al falsificatorului nefiind de obicei suficient pentru aprecierea corectă a proporționalității literelor și mai ales a poziției lor reciproce . O semnătură imitată servile chiar cu o deosebită grijă nu se va afla niciodată în situația de a coincide până la suprapunere cu o semnătură model așa cum se poate întâmpla în cazul semnăturii copiate.

Imitația servilă necesită o tehnică apropiată de cea a desenului. Grafismele obținute prin acest procedeu nu vor prezenta decât foarte rar elemente grafice specifice autorului, situație ce conduce la imposibilitatea identificării acestuia (fig. 29).

a)

b)

Figura 29 – semnătură falsificată prin imitație servilă

semnătura originală

semnătura realizată prin imitație servilă

Imitația liberă:

Imitația liberă directă

Imitația în prezența modelului poate fi făcută și într-o altă manieră ce asigură autorului o mare libertate de execuție. După examinarea rapidă a caracteristicilor semnăturii autentice acesta procedează la redarea directă a traseului pe care îl supraveghează, îl urmărește, în chiar răstimpul actului scriptural. Construcția rezultată va prezenta la examinarea intrinsecă un aspect spontan, net diferit de artificialitatea relevată la semnăturile obținute prin copiere sau imitația servilă. În astfel de cazuri, semnele falsului vor fi puse în evidență doar în faza examinării comparative (fig. 30).

b)

Figura 30 – semnătură falsificată prin imitație liberă

semnătura originală

semnătura realizată prin imitație liberă directă

Tabloul pe care îl oferă semnăturile redate prin acest procedeu este extrem de diversificat, fiind mai apropiat sau mai puțin apropiat de imaginea autemică.

Gradul de fidelitate al grafismului falsificat față de cel autentic depinde de modul în care interacționează doi factori: complexitatea grafică a semnăturii autentice și posibilitățile scripturale ale falsificatorului28.

Referitor la primul aspect notăm că unele semnături sunt ușor imitabile chiar și de un scriptor cu un nivel grafic scăzut după cum există și semnături extrem de complicate, ce pot creia dificuItăți insurmontabile chiar și unui plastograf profesionist. O semnătură din prima categorie contrafăcută de un scriptor abil se va apropia destul de muIt de model, deosebirile sesizabile la o examinare comparativă vizând caracteristici de finețe: plasamentul punctelor de atac, morfologia unor elemente miniaturale, forma semnelor diacritice, plasamentul barei lui “t”, proporționalitatea specifică a anumitor litere etc.

În ceea ce privește imitarea semnăturilor din a doua categorie, precizăm că o astfel de operație depășește din start posibilitățile unui scriptor de nivel mediocru sau submediocru. În situația în care, totuși, o astfel de persoană înțelege să redea liber o semnătură perfecționată, grafismul rezultat va constitui o palidă caricatură a modelului, prezentând deosebiri față de acesta la toate nivelurile.

Redarea unei semnături de tip superior va avea puține șanse de reușită chiar și în cazul în care falsificatorul dispune de posibilități scripturale remarcabile. Deosebiri pot apărea în orice privință, începând cu ritmul de execuție și terminând cu plasamentul reciproc al elementelor componente.Depistarea și recunoașterea deosebirilor datorate imitației libere vor decurge mai ușor sau, dimpotrivă, vor fi îngreunate în funcție de gradul de variabilitate al semmăturii autentice29. Diferențierea va fi posibilă pe baza datelor oferite de studiul limitelor și direcțiilor de manifestare ale variabilității semnăturii autentice și a celor deduse din analiza valorii asemănărilor existente.

___________________

28. Colectiv – Tratat practice de criminalistică, vol. ll, Serviciul Editorial al M.A.I. ,1978, pag. 163

29. V. Bercheșan și M. Ruiu – Tratat de tehnică criminalistică

b) Imitația liberă după exerciții prealabile

O altă modalitate de imitare o reprezintă procedeul ce constă în reproducerea unei semnături autentice după ce execuția acesteia a fost exersată în prealabil. După asemenea exerciții, ce se constituie uneori în începutul unor adevărate deprinderi este evident că în momentul semnării falsificatorul nu are nevoie de prezența, de control, a unei semnături autentice, actul grafic derulându-se cu spontaneitate în absența unui model.

Se înțelege că nivelul calitativ al unei iscălituri realizate în acest fel va depinde de concursul mai multor factori dintre care cei mai importanți sunt : modalitatea și durata exercițiilor, faptul dacă semnătura vizată este ușor imitabilă sau nu și abilitatea scripturală a autorului, vizate fiind, în special, posibilitățile acestuia de reproducere a unor forme străine de propriul scris (fig. 31).

a) b)

Figura 31 – semnătură falsificată prin imitație liberă după execuții prealabile

a) semnătura autentică folosită ca model

b) execuții de imitare a semnăturii originale

Este evident faptul că o astfel de tehnică nu este la îndemâna scriptorilor de nivel mijlociu sau submediocru30. Însă indiferent de gradul de fidelitate al redării, fie acesta chiar foarte ridicat plastograful nu va putea reține și transpune convingător o semnătură autentică, mai ales dacă aceasta este sofisticată.

Reproducerea acceptabilă a unor semnături ușor de imitat este însă posibilă, în astfel de cazuri specialiștii fiind confruntați cu mari dificultăți. Se constată, însă că indiferent care ar fi tipul semnăturii model este destul de greu să o redai în toate aspectele sale, cele de finețe, care pot apărea chiar la semnături de nivel ______________________

30. Harris, J. J. – Cât de asemănător scriu oamenii- un studio despre semnătură, Journ. Of Crim. Law,1968

mediocru sau de tip caligrafic, dovedindu-se a fi practic imposibil de sesizat chiar de către un plastograf dotat. Astfel de cazuri, însă, trebuie abordate cu maximum de atenție, existând riscul unor erori.

c) Imitața liberă din memorie

Un alt procedeu de imitație liberă îl constitutie redarea din memorie a semnăturii aItei persoane. Este de înțeles că grafismele obținute în acest mod vor prezenta mari deosebiri față de semnătura autentică, fiindcă oricât de bună ar fi memoria cuiva ar fi imposibil să rețină anumite caracteristici ale semnăturii. Construcțiile trasate în acest mod vor prezenta doar analogii cu cele autentice (fig. 32).

Cuantumul acestora poate fi mai mare atunci când falsificatorul are o scriere apropiată de cea reflectată de semnăturile evocate, fiind cunoscut că sunt scrisuri ce pot prezenta în mod întâmplător asemănări în unele privințe. În special grafismele de nivel mediocru ale căror litere, rămase tributare în bună parte modelului caligrafic, pot fi construite în mod analog.

a) b)

Figura 32 – semnături falsificate ptin semnătură liberă din memorie

a) semnătura titularului

b) semnătura executată din memorie

Imitația din memorie se apropie prin caracteristicile grafismelor rezultate de imaginea rezultată în urma altor modalități de imitație liberă directă, prost executate, ceea ce face ca în unele cazuri specialistul să nu poată preciza care anume dintre aceste procedee a fost folosi

ll. 1. 3. Falsificarea semnăturilor prin execuții din fantezie

Dacă prin procedeele de fals prezentate anterior se urmarea reproducerea cât mai fidelă a unei semnături autentice, în urma examinării caracteristicilor acesteia, execuția din fantezie nu își propune așa ceva.

Persoanele ce recurg la această modalitate de fals se arată a fi prea puțin preocupate de caracteristicile semnăturii originale, pe care nu ¬intenționează să Ie redea nici măcar în linii generale. În unele cazuri nici nu poate fi vorba de studierea unor semnături autentice deoarece persoanele în numele cărora vor fi executate semnături fanteziste sunt fictive, reprezentând niște simple nume înscrise, în general, pe ștate de plată. Când astfel de situații sunt clar determinate prin mijloace de verificare ce nu au de-a face cu cele ale expertizei grafice, este evident că tehnica de examinare a semnăturii în litigiu va deroga de la regula obișnuită după care o semnătură suspectă este analizată într-o primă fază în raport cu cele ale titularului, verificarea acesteia în raport de persoana bălnuită de fals, făcându-se într-o a doua etapă31. Dacă însă este bine stabilit că titularul semnăturii suspecte este fictiv, examinarea acesteia se va face direct cu grafismul persoanei bănuite a fi comis falsul. Execuțiile din fantezie constau fie în trasarea la întamplare a unor semne ce realizează o formă confuză, încâlcită, neliterală, fie în realizarea unui grafism pe un anumit nume (fig. 33).

Când se solicită expertului examinarea unor astfel de semnături, este bine să i se pună la dispoziție și probe de scris ale persoanelor bănuite că ar fi executat în mod fictiv senmăturile în ltigiu.

____________________

31. Balbuena balmaceda, Jose Luis – Semnătura autentică și modificările sale, Rev. Int. Pol. Crim.,1985

Figura 33 – falsificarea semnăturilor prin execuții din fantezie

În scrisul falsificatorului de cele mai multe ori se pot găsi suficiente caracteristici similare celor întâlnite în traseul semnăturilor executate din fantezie, mai ales când în discuție se află un mare număr de semnături fictive. Am întâlnit situații când întregul ștat de plată era întocmit pe nurme fictive.

ll.1.4. Falsificarea semnăturii prin folosirea unei semnături autentice

Practica de expertiză a pus în evidență mai muIte procedee de contrafacere a unor acte cu ajutorul unei semnături autentice32. O clasificare a acestora nu este deloc simplă, singurul criteriu de departajare, care ar putea permite o organizare a materialului, fiind modul de procurare al semnăturii originale, ce va constitui piatra de temelie a actului fictiv. Din acest punct de vedere, s-ar putea vorbi despre următoarele tehnici de fals:

– falsul prin decupare

– falsul prin folosirea unei semnături date în alb

– falsul prin “ furtul de semnătură”

– falsul prin folosirea unui timbru ce reține o semnătură

– falsul prin utilizarea unei urme de presiune

– falsul prin colaj

__________________

32. Boia, A.- Introducere în grafologie și expertiza grafică, București, 1944

Falsul prin decupare:

Semnăturile autentice sunt detașate, în general, prin tăiere, din corpul unor acte reale ca: declarații, cereri, chitanțe, contracte, etc. Ele pot fi procurate și de pe prima pagină a unor cărți sau caiete. De asemenea, trebuie amintit și "ticul" multor persoane de a semna în joacă pe orice hârtie pe care o au în față. Astfel de semnături, ajunse pe mâna unor persoane interesate pot servi la realizarea unui fals. Semnătura vizată este decupată împreună cu o porțiune de hârtie nescrisă pe care poate fi inserat textul dorit, data și alte grafisme. Falsul prin decupare33 poate fi stabilit pe baza unor trăsături precum :

– formatul actului

– caracteristicile topografice ale textului

– poziția semnăturii

– plasamentul semnăturii

– valoarea dimensională a semnăturii

– prezența unor elemente din conținutul actului real

– încrucișarea de trasee

Falsul prin folosirea unei semnături date în alb :

Semnăturile “date în alb” sunt grafisme autentice executate pe suprafețe de fârtie cu format obijnuit, ce urmează însă să fie completate scriptic ulterior semnărurii. Autorul cunoaște și achiesează la viitorul conținut al înscrisului.

Semnarea în alb constituie o practică în unele sectoare de activitate, reprezentând în general, apanajul persoanelor cu funcții de conducere. Semnături în alb pot fi date și unor intermediari ce se oferă să facă anumite servicii. Ele pot fi uneori solicitate chiar de funcționari administrativi puși în situația de a întocmi acte mai complicate.

Ajunsă în posesia unei persoane interesate, hârtia semnată în acest fel va putea servi la întocmirea unui act având un alt conținut decât acela cunoscut de autorul semnăturii. Stabilirea unor astfel de falsuri este extrem de dificilă.

______________________

33. Marina Lucia – “Particularitățile examinării semnăturilor furate” în 20 de ani de expertizăcriminalistică,

Ministerul Justiției, București, 1979

Spre deosebire de falsul prin decupare, în care, de obicei, falsificatorul dispune de o mică suprafață de hârtie, ceea ce va determina anumite caracteristici privind topografia ansamblului scriptic, semnăturile date în alb se află pe hârtii de dimensiuni normale ce nu creează decât rareori probleme în privința aranjamentului scrisului și a celorlalte mențiuni ulterioare semnăturii În unele cazuri, textul poate totuși reține anumite anomalii de plasament34. Acestea se produc ca urmare a unei greșite aprecieri a distanțării rândurilor. Astfel, pe măsură ce se apropie de semnătură, scriptorul se poate afla în situația de a dispune de un spațiu mult prea mare sau dimpotrivă, de o suprafață de hârtie insuficientă. În primul caz, el va fi nevoit să mărească distanța dintre ultimele rânduri; în al doilea caz, spațiile respective vor fi cu mult mai reduse în raport cu cele ale primelor rânduri.

Falsul de care ne ocupăm poate fi pus uneori în evidență și prin examinarea posibilelor încrucișări de trasee, ce ar putea releva faptul că ductul aparținâd semnăturii este plasat sub cel al textului.

După cum se observă, pentru depistarea falsului prin folosirea unei semnături date în alb, expertul dispune de mai puține elemente, comparativ cu cele ce apar, în mod obișnuit, la falsul prin decupare.

Falsul prin “furtul de semnătură”:

Semnăturile autentice necesare acestui gen de fals sunt obținute prin intermediul hârtiei copiative. Înainte ca titularul semnăturii să semneze, în cunoștință de cauză, un document în mai multe exemplare cu ajutorul hârtiei copiative, printre acestea sunt introduce, fără știrea sa, o hârtie nescrisă și una copiativă. Astfel, în momentul semnării, se va obține, făra știrea autorului, o semnătură autentică, în baza căreia se va întacmi actul dorit.

Pentru a se evita discrepanța materialelor de scriere, textul actului fictiv va fi inserat cu ajutorul unei hârtii copiative de aceeași culoare cu aceea folosită la redarea semnăturii.Depistarea unei astfel de manopere de fals este extreme de

_________________

34. Locard, E. – Examinarea științifică a semnăturilor, 1935

dificilă, actele obținute în acest fel reținând de obicei puține elemente care ar putea sugera furtul de semnătură.

Specificul ductelor redate prin intermediul hârtiei copiative35 fac inoperante examinarea vechimii materialelor de scriere și a încrucișărilor de trasee, posibile în cazul celorlalte genuri de fals prezentate anterior. Dovada absolută a furtului de semnătură s-ar produce în situația în care expertul ar avea la dispoziție atât actul fictive ,cât și actele reale întocmite în baza aceleiași semnături, însă acest fel de împrejurări sunt extrem de rare.

Dificultățile punerii în evidență a unui furt de semnătură vor imprima o anumită orientare a metodologiei de expertiză a semnăturilor redate prin intermediul hârtiei copiative. Aflat în situația de a stabili că o semnătură de acest fel aparține în mod cert autorului, expertul va trebui să ia în calcul și posibilitatea ca aceasta să fi fost furată.

Falsul prin folosirea unui timbru pe care se află o semnătură:

Acest procedeu de fals, destul de rar întâlnit, poale fi sugerat, chiar ¬la o primă examinare, de însăși inoportunitatea prezenței unui timbru la actele de același gen. Astfel, este posibil ca numai o parte din corpul semnăturii să apară pe suprafața timbrului, restul rămânând pe hârtia actului real. Într-o astfel de situație grafismul va trebui completat. Între traseele originale și cele adăugate vor aparea de obicei, deosebiri privind caracteristicile materialelor de scriere și cele ale presiunii. Când adăugirea constă în litere, între acestea și cele autentice se pot înregistra diferențe în privința morfo¬logiei, a valorii dimensionale, sub aspectul înclinației axei longitudinale. Examinarea părții adezive a timbrului, va fi uneori în măsură să releve faptul că acesta a fost folosit de doua ori. Pe lângâ cIeiul special cu care sunt tratate din fabricație, timbrele analizate vor releva și prezența unor alte substanțe de lipire, nespecifice timbrelor.

_________________

35. Boboș, Laurențiu- Unele probleme pe care le ridică expertiza actelor reproduce cu ajutorul apararelor electronice de copiat, Rev. Probleme de criminalistică și criminology, nr. 1-2, 1987

Neconcordanțe semnificative pentru caracterul fictive al actului pot aparea între vechimea timbrului și data inserată pe act.

Falsul prin folosirea urmei de presiune a unei semnături autentice :

Șanțuri de presiune ce redau conturul unei semnături autentice pot să apară în urma unei execuții naturale pe o suprafață de hârtie ce se află sub actul real, neexcluzându-se posibilitatea ca acestea să fie obținute și în mod intenționat36. Prin repasarea respectivei urme de adâncime se procură o semnătură ce poate sluji la întocmirea unui act cu un anumit conținut despre care autorul semnăturii originale nu are, bineînțeles, cunoștință. Există și cazuri în care repasarea a fost reaIizată cu ajutorul copiatorului tip xerox obținându-se un traseu uniform și foarte fidel topografiei semnăturii originale. Tocmai uniformitatea traseului și apariția vechiului traseu în altă culoare au constituit dovezile indubitabile ale contrafacerii.

Semnăturile obținute în acest mod vor prezenta caracteristicile semnăturilor copiate în mod indirect, cu ajutorul unui traseu de ghidare: ritm lent de execuție, presiune uniformă, aspect general “pictural”, opriri de condei nejustificate, tremurături. Acestor simptome Ii se pot adăuga și alte aspecte precum posibilele note de artificialitate în privința topografiei grafismelor executate ulterior semnăturilor, în unele cazuri, faptul că semnătura este preexistentă textului și celorlalte mențuini, poate fi atestată prin analiza încrucișărilor de trasee.

Falsul prin tehnici de colaj :

Semnăturile necesare întocmirii prin acest procedeu a unui act cu conținut fictiv, sunt obținute prin decupaj direct de pe suprafața de hârtie pe care au fost executate în mod natural sau indirect, prin reproducerea cu un aparat copiator a actului respectiv, urmată de o decupare operată pe copie. Ulterior, semnătura autentică, redată direct pe hârtie sau copiată este plasată sub un text conceput după dorința falsificatorului, procedându-se apoi la reproducerea ansamblului prin fotografiere sau cu ajutorul unui aparat copiator gen xerox. Operațiile de redare

__________________

36.Godown, L. – Falsurile și semnăturile autentice, A. A. F. S., 1969

ce pot avea un caracter succesiv urmăresc mascarea oricărei urme ce ar putea sugera tehnica de colaj folosită. Ulterior, actul rezultat, având aspectul unei copii, va fi folosit în scopul dorit, susținându-se că exemplarul original nu poate fi prezentat din diferite motive.

Falsul prin acest procedeu nu reține de obicei urme în baza cărora să poată fi depistat. Având în vedere acest aspect, expertul pus în situația de a verifica autenticitatea unei semnături în baza reproducerii prin fotografiere sau cu ajutorul unui aparat copiator, va trebui să manifeste maximă prudență și să opereze cu ipoteza unui posibil colaj: “Ceea ce nu se poate stabili în cazul acestor copii și ține de însăși autenticitatea lor, este fidelitatea cu care a fost reprodus actul … Pe de altă parte, se pune problema dacă semnăturile au fost date pentru textul pe care-l însoțesc”37.

În continoare voi prezenta câteva cazuri în care semnătura autentică a fost “furată” prin tehnica colajului :

– transferul semnăturilor de pe un document pe altul este o operație ușor de realizat cu ajutorul aparatelor de copiat tip xerox. Sub textul dorit se pot adăuga fragmente decupate dintr-un document original care conține și semnătura titularului și apoi se copiază colajul astfel obținut.

Demonstrarea falsului este foarte dificilă sau chiar imposibilă în lipsa documentului original folosit la realizarea colajului, când acesta se găsește, semnăturile în litlgiu pot fi suprapuse peste cele originale dovedindu-se indubitabil copierea.

– transferal impresiunilor de ștampilă de pe documente originale pe copii xerox se realizează relative ușor prin decuparea cât mai fidelă a impresiunii de ștampilă și a semnăturii peste care a fost aplicată și lipirea ei pe un document fals, după care se copiază.

_____________________

37. Boboș, Laurențiu – Unele probleme pe care le ridică expertiza actelor reproduce cu ajutorul aparatelor electrostatice de copiat. Revista: “probleme de criminalistică și criminologie” nr.1-2,1987.

Demnostrația falsului a fost făcută în acest caz prin punerea în evidență a dispariției punctelor de la rubrica “Semnătura” de pe toată suprafața acoperită de impresiunea ștampilei, dispariție datorată acoperirii acestei porțiuni de fragmentul de hârtie pe care se afla impresiunea inițială.

ll. 1. 5. Autofalsificarea semnăturilor

Autofalsificarea sau deghizarea se referă la acele situații când un individ procedează la modificarea propriei semnături în ideea, deloc cinstită, de a o contesta ulterior.Deși scriptorul are intenția de aș face semnătura de nerecunoscut, pentru a o contesta, aceasta va păstra însă carecteristici ale semnăturii sale obișnuite, deosebiri pot apărea atunci când forma de deghizare pentru care s-a optat presupune modificări ale ritmului propriu autorului. Ritmul poate suferii scăderi, când de la un tip evoluat de semnătură se trece la o formă medriocră de execuție,cât și creșteri a ritmului de execuție care se întâlnește de obicei în cazurile în care semnăturile redate în mod normal prin litere distincte sunt înlocuite cu forme prescurtate sau execuții “la întâmplare”38.

În afară de acestea, grafismul deghizat poate reflecta fidel și alte particularități precum: valoarea dimensională a unora dintre elementele componente, plasamentul acestora, distanțarea reciprocă, etc..

Deghizarea este un procedeu de fals cu un statut “sui generis”. În sensul că nu este pedepsit expres de legislația penală română,lucru facilitat de faptul că autorul, odată identificat, își recunoaște de obicei semnătura,încercarea de înșelăciune fiind trecută sub tăcere.

_____________________

38. Boboș, Laurențiu – Unele probleme pe care le ridică expertiza actelor reproduce cu ajutorul aparatelor electrostatice de copiat. Revista: “probleme de criminalistică și criminologie” nr.1-2,1987.

ll. 2. METODE DE STABILIRE A AUTORULUI UNEI SEMNĂTURI FALSIFICATE

ll. 2. 1. Considerații generale

Din activitatea de expertiză a semnăturilor rezultă că în majoritatea cazurilor experții sunt solicitați să stabilească dacă o semnătură aparține titularului, adică persoanei pe al cărui nume a fost executată. Stabilirea autorului unei semnături ce nu provine de la titular, cu alte cuvinte a unei semnăturifalsificate interesează mai puțin în domeniul procesual civil dar se

dovedește a avea o mare importanță în sfera procesuală penală.

În esență, posibilitatea de identificare a autorului unei semnături false depinde de procedeul de contrafacere folosit. În literature de specialitate se afirmă că modalități de falsificare, precum copiere sau imitația servilă nu permit stabilirea autorului, în schimb, grafismele obținute prin alte tehnici oferă șansa identificării plastografului. Aceasta poate fi mai mare sau mai mică în funcție de elementele proprii autorului pe care le reține semnătura falsificată.

ll. 2. 2. Posibilități de identificare a autorului semnăturilor copiate

La stabilirea autorului unei semnături copiate, se întâmpină dificultăți, în general, insurmontabile, lucru datorat însuși specificului copierii care presupune redarea fidelă a unei forme grafice străină scriptorului. În consecință, grafismul obținut nu va reține decât în mod cu totul excepțional, elemente operante din scrisul autorului. În principiu, semnăturile copiate nu pot oferi baza materială a unui studiu în vederea identificării39, doar, în cazuri rare, în alcătuirea unei semnături copiate pot apărea elemente din scrisul autorului, cum ar fi: semne diacritice, bara minusulei "t", trăsături finale specifice, care pot fi relatlv ușor depistate datorită faptului că sunt spontane, contrastând vizibil cu celelalte

_____________________

39. Ionescu, L. , op. cit. pag. 271, “Semnăturile falsificate prin copiere nu permit niciodată stabilirea persoanei care le-a executat”.

construcțli grafice. Datorită specificului acestui procedeu de falsificare, de obicei, nu se poate stabili autorul manoperei respective. Se știe că în cadrul acestui procedeu falsificatorul redă fidel o formă grafică ce este total străină de propriul grafism (figura 34)40.

a

b

c

Figura 34 – semnătură copiată ce păstrează în structura sa elemente proprii plasteografului:

a) semnătura copiată

b) și c) semnături autentice

Semnătura astfel reprodusă sub aspect grafic este redată mai grosolan în comparație cu cele autentice. Semnătura falsificată astfel va prezenta aceeași construcție morfologică literală și aceleași caracteristici generale privind: dimensiunea, înclinarea, spațierea, etc.

Lipsa oricărui element grafic propriu falsificatorului face ca analiza comparativă să fie dificilă, deoarece este practic lipsită de o bază care să permită stabilirea autorului. În literatura de specialitate s-a exprimat și opinia că o semnătură copiată poate furniza și alte indicii cu privire la persoana care a executat-o și care

_____________________

40. Frățilă, A Pășescu, G-op. cit. ,pag. 92

ulterior, pot conduce la identificarea acesteia. S-a dat ca exemplu o semnătură copiată care prezenta tremurături de sorginte naturală, care nu apăreau la semnăturile autentice. Astfel s-a stabilit că autorul contrafacerii este o persoană în vârstă și suferindă cu scrisul afectat de fenomenul dezorganizării. În baza acestor observații persoana a fost identificată ulterior.

ll. 2. 3. Posibilități de identificare a autorului semnăturilor imitate

Semnăturile imitate servile necesită o tehnică de execuție apropiată de cea a desenului. Ca urmare, în mod obișnuit, grafismele obținute prin acest procedeu nu vor prezenta decât foarte rar41 elemente grafice specifice autorului, situație ce conduce la imposibilitatea identificării acestuia.

Semnăturile falsificate prin imitație liberă, creează un teren favorabil manifestării deprinderilor spirituale ale autorului. Majoritatea semnăturilor falsificate în acest mod au aspect hibrid, construcțiile reținând atât elemente analoage celor prezente la semnăturile autentice, cât și grafismele de altă structură, ce pot reprezenta litere, trasee de legătură,semne diacritice, sedile și alte elemente care trebuie considerate ca aparținând falsificatorului. Prin numărul și mai ales prin valoarea lor identificatoare, acestea pot constitui,adeseori, baza unor examinări în vederea identificării autorului.

Semnătrile falsifcate prin imitație după exerciții prealabile.

Identificarea autorului unei semnături executate printr-un astfel de procedeu, este extrem de dificilă, fiind rareori posibilă, lucru datorat, în principal, faptului că scriptorul, de obicei versat, redă modelul destul de veridic, grație studiului întreprins asupra acestuia și exersării.

Când o semnătură străină ajunge să îți devină familiară, propriile forme grafice al autorului nu vor aparea decât în cazuri izolate și într-un cuantum ce exclude examinări eficace în vederea identificării.

____________________

41. Dr. L. Ionescu, op. cit. pag. 271-272, “Apariția unor idiotisme grafice care să justifice identificarea autorului reprezimtă o situație cu totul ieșită din comun, darn u exclusă în practică.”

Senmături realizate prin imitație liberă din memorie.

Pe lângă elemente vag asemănătoare cu cele ale semnăturii autentice, grafismul realizat pe baza evocării unei imagini străine, va conține și numeroase construcții din scrisul falsificatorului, silit să suplinească lacunele memoriei prin execuții desfășurate conform proprillor sale deprinderi. Astfel, în alcătuirea grafismului falsificat pot apărea litere, trăsături de unire, semne diacritice și parafe

specifice acestuia, care în funcție de număr și valoare identificatoare, se pot întruni într-un material apt pentru o examinare comparativă și soldată în multe cazuri cu identificarea autorului falsului (figura 35 și 36).

a.

b.

Figura 35 – semnătură falsificată prin imitație liberă directă, care păstrează elemente din scrisul falsificatorului:

a. semnătură realizată prin imitație liberă

b. semnătura originală a titularului

a. b.

c.

Figura 36 – semnătură falsificată prin imitație din memorie:

a. semnături autentice

b. semnături falsificate prin imitație din memorie

c. semnături obișnuite ale falsificatorului

ll. 2. 4. Posibulități de identificare a autorului semnăturilor executate din fantezie

Executate fără nici o reținere, cu naturalețe, astfel de semnături vor reflecta caracteristicile seripturale ale autorului, deosebindu-se radical de semnătura autentică. Este evident că particularitățile grafice ale falsificatorului vor apărea mai cIar redate și în cuantum mai mare atunci când acesta recurge la tehnica transcrierii parțiale sau chiar totale a unui nume străin și se vor rezuma mai mult la caracteristici de execuție în situații în care plastograful trasează "la inspirație"42 câteva semne ce nu evocă vreo literă.Se înțelege că grafismele ce rețin în alcătuire semne grafice propriu¬zise, oferă premise serioase în vederea identificării autorului, în schimb la celelalte posibilitatea stabilirii acestuia este mai mică sau chiar imposibilă, în funcție de caracteristicile pe care Ie reține grafismul respective (figura 37).

a)

b)

Figura 37 – semnătură falsificată prin execuție din fantezie :

a) semnătura falsă

b) semnătura originală

_______________

42. Barbier, G.- Semnături contestate,1972 al 6-lea Congres IAFS.

CAPITOLUL III

CONSIDERAȚII DESPRE SEMNĂTURA ELECTRONICĂ

III. 1. SEMNĂTURĂ ELECTRONICĂ – NOȚIUNI INTRODUCTIVE

III. 1. 1. Considerații generale privind nevoia apariției semnăturii electronice

Internetul reprezintă un nou spațiu al comunicării, cu reguli și legi de funcționare specifice. O caracteristică principală a acestui nou spațiu al comunicării a constituit-o, cel puțin în faza incipientă a internetului dreptul la anonimat al participanților la comunicarea prin internet. O dată cu dezvoltarea excepțională a comunicărilor realizate prin mijloace electronice, acest veritabil drept la anonimat al participanților s-a restrâns inevitabil. Problema restrângerii dreptului la anonimat s-a pus în primul rând în ceea ce privește criminalitatea informatică – internetul devenind un mijloc și deopotrivă teren de săvârșire a unor fapte antisociale, dreptul la anonimat al autorilor ar fi echivalat cu exonerarea acestora de răspunderea pentru faptele săvârșite.

S-a resimțit astfel nevoia găsirii modalității neconvenționale de certificare a identității persoanei, care să păstreze avantajele comunicărilor realizate prin mijloace electronice, fără a se altera însă gradul de siguranță sau forța juridică a rezultatului comunicărilor electronice.

Semnătura electronică a apărut ca un concept menit a înlătura dezavantajele majore ale modalităților convenționale de certificare a identității persoanei. Funcția principală a semnăturii electronice este exact cea de certificare a identității persoanei, în scopul înlăturării inconvenientelor menționate mai sus.

III. 1. 2. Semnătura electronică – denumire

Semnătura electronică43 (simplă) este considerată orice“semnare” electronică a unui înscris, cum ar fi de exemplu trecerea numelui autorului la sfârșitul documentului electronic respective. Acest tip de “semnătură” prezintă însă un grad de siguranță cvasi-inexistent, având în vedere imposibilitatea verificării identității între cel care a aplicat faptic respective semnătură și cel cu numele căruia s-a semnat. Evident, din cauza insecurității menționate, acest tip de “semnătură” nu poate prezenta nici un fel de forță probantă din punct de vedere juridic.

Semnătura electronică extinsă se se caracterizează prin următoarele caracteristici, conform art. 4.4 din Legea semnăturii electronice :

• este legată în mod unic de semnatar;

• sigură identificarea semnatarului;

• este făcută prin mijloace create exclusive de semnatar;

• asigură garanția nemodificării documentului ulterior aplicării semnăturii.

Semnătura electronică extinsă înlătură deci insecuritatea-inerentă, până Ia apariția ei, oricărei forme de semnare electronică, păstrând avantajele acestui tip de semnare (rapiditate, eficiență, costuri minime). În tot cuprinsul acestei adrese, ne vom referi numai la semnătura electronică extinsă, care va fi denumită, previtatis causa, semnătură electronică.

Semnătura electronică este esențialmente o realizare cu caracter pronunțat tehnic. Semnătura electronică poate fi asemuită cu un «cod personal» care, printre altele, se atașează la un e-mail sau la un alt document trimis electronic de la un calculator la altul, fie prin Internet, fie printr-o rețea de calculatoare. Acest cod personal îl primește și îl poate folosi în principiu o singură persoană.

"Codul" este emis de fumizorul de servicii de certificare, după o verificare a identității și pe baza unor acte prezentate personal autorității emitente sau ____________________

43. Legea 455 privind semnătura electronică

reprezentantului emitentului codului.

Pentru ca o semnătură electronică să fie calificată drept "extinsă" în sensul legii, adică pentru a putea respecta standardele menționate mai sus, și implicit pentru a avea forța probantă, ea trebuie să îndeplinească anumite condiții de validitate.

În primul rând menționăm că "semnătura electronică" privită ca produs ce poate fi comercializat de un agent economic nu există. Din acest punct de vedere, apreciem că semnătura electronică este mai mult un concept decât un produs tangibil. Semnătura electronică, astlel cum este ea definită în lege, este rezultatul imaterial al asocierii tehnice între mai multe elemente ți dispozitive hardware și software, coroborate cu exercitarea atribuțiilor furnizorului de servicii de certificare.

Gradul superior de securitate oferit de semnătura electronică își are explicația în caracterul securizat al modalității în care este creată.

Rezultatul – semnătura electronică – este dat deci de dispozitivele hardware securizate cărora Ii se asociază anumite programe cu caracter utilitar de către agentuI economic furnizor de servicii de certificare. Simpla deținere însă a acestor dispozitive nu echivalează totuși cu deținerea unei semnături electronice valabile, întrucât aceste dispozitive hardware și software au utilitate practică doar în măsuram în care Ie este asociat un certificat calificat emis de furnizorul de servicii de certificare. În momentul semnării electronice a unui document asupra documentului se apIică o funcție matematică (algoritm hash), obținându-se amprenta documentului.

Semnătura electronică funcționează deci pe baza unei dualități cheie publică – cheie privată. Aceste două "chei" sunt nișe coduri corespondente unul altuia. Dacă semnarea se efectuează prin utilizarea cheii private a semnatarului, citirea documentului și verificarea veridicității semnăturii aplicate se efectuează prin utilizarea de către destinatarul mesajului a cheii publice a semnatarului.

Se poate considera deci că procedura de eliberare a unei semnături electronice este întrucâtva similară ca finalitate și utilitate procedurii de eliberare a unui act de identitate, în care rolul instituției publice care eliberează actul este îndeplinit de către furnizorul de servicii de certificare.

III. 2. Legislația în domeniul semnăturii electronice

III. 2. 1. Legislația internațională

Punctul de plecare în evoluția consacrării legislative a semnăturii electronice o constituie adoptarea de către Grupul de Lucru al Comisiei Națiunilor Unite pentru Dreptul Comerțului Internațional (CNUDCI-UNCITRAL) a legii-tip asupra semnăturii electronice.

La nivelul Uniunii Europene, Comisia Europeană a luat inițiativa armonizării legislației statelor membre în domeniul semnăturii electronice. Astlel, în decembrie 1999, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au adoptat Directiva 99/93/CE privind stabilirea cadrului comunitar pentru semnăturile electronice44. În momentul adoptării acestei directive, doar opt din cele 15 state, membre la aceea dată aveau o legislație în domeniul semnăturii electronice.

Legile naționale adoptate până la acea dată prezentau anumite neconcordanțe de natură a stânjeni principiile fundamentale ale Uniunii Europene, în special principiul Iibertății comerțului. Această directivă a fost urmată de adoptarea Directivei 2000/31/CE asupra comerțului electronic.Fiind esențialmente o normă de armonizare, directiva europeană nu stabilește decât scopul, obiectivele de atins și de respectat de legislațiile statelor membre.

Norma europeană nu conține nici o dispoziție referitoare la regulile privind formarea sau validitatea contractului, singurul scop fiind acela de a impune cadrul pe baza căruia semnătura electronică va căpăta forță juridică similară cu semnătura olografă. Directiva europeană este obligatorie în ceea ce privește

_____________

44. Publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene seria L , nr. 13 din 19 ianoarie 2000, p. 12- 20

atingerea rezultatului, lăsând însă statelor membre libertatea de alegere în ceea ce privește modalitățile concrete, specifice fiecărui stat de a atinge aceste rezultate.

Una dintre principalele decizii strategice promovate de această directivă este aceea de a nu supune serviciile de certificare unei autorizări prealabile, încurajându-se acreditarea voluntară a furnizorilor de servicii de certificare, pe baze obiective, transparente și nediscriminatorii.

Din perspectiva României ca stat candidat la Uniunea Europeană45, această directvă face parte din acquis-ul comunitar care trebuie transpus în legislația națională. Legea nr. 455 din 2001 este tocmai expresia acestui efort de armonizare a legislației naționale prin implementarea normelor comunitare. Menționăm că drept urmare a adoptării acestei legi România a reușit să închidă provizoriu, la data de 8 noiembrie 2002, capitolul 19 al negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, capitol referitor la telecomunicații și tehnologia informației.

În Statele Unite ale Americii cadrul legal a fost stabilit în iunie 2000, prin adoptarea de către administratia Clinton a legii asupra semnăturii electronice (E¬-Sign Act – the Electronic Signatures in Global and National Commerce Act)45. Scopul acestei legi, analog cu celelalte acte normative menționate, a fost acela de a da semnăturii electronice aceeași forță juridică ca cea care este recunoscută semnăturii olografe.

III. 2. 2. Legislația națională – dispoziții legale anterioare adoptării legii semnăturii electronice

Menționăm că regula în dreptul românesc este în sensul că formarea contractului nu este subordonată întocmirii unui înscris sub semnătură privată, fiind suficientă manifestarea de voință a părților asupra elementelor lui esențiale. Totuși, în cazul în care părțile recurg la întocmirea unui înscris pentru consfințirea actului încheiat, acesta are "același efect ca actul autentic între cei care I-au

_______________

45. Publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene seria L , nr. 178 din 17 iulie 2000, p. 1 – 16

subscris și între cei care reprezintă drepturile lor46", conform art. 1176 din Codul Civil Român.

Cu toate că nu este deci imperativ cerut de lege, imensa majoritate a actelor juridice se încheie prin întocmirea unor înscrisuri preconstituite, având forma înscrisului sub semnătură privată. Conform regulilor dreptului comun și unanimității doctrinei juridice românești, înscrisul sub forma privată nu cere o formă specială, în schimb este necesar ca semnătura celui care se obligă să fie olografă, manuscrisă, neputând fi dactilografiată sau litografiată ori înlocuită cu o parafă, sigiliu etc. Semnătura manuscrisă conferă deci înscrisului care o conține valoarea unui înscris sub semnătură privată, având forța probantă a unui act autentic între cei care I-au semnat.

Doctrina juridică românească a cristalizat anumite cerințe pe care o semnătură ar trebui să Ie îndeplinească pentru ca actul ce o conține să aibă efectele unui act autentic nu doar între părțile la contract:

• să aparțină chiar autorului înscrisului (unicitate);

• să fie nefalsificabilă, adică să dovedească faptul că înscrisul provine chiar de la autorul său (identitate);

• să fie nereutilizabilă, adică să nu poată fi mutată cu rea-credință pe un alt înscris (securitate);

• să fie nealterabilă, adică o dată aplicată, să nu permită modificarea înscrisului (integritate);

• să fie nerepudiabilă, adică autorul să nu poată contesta semnătura de eI aplicată înscrisului.

Așa cum este evident, semnătura manuscrisă nu respectă întru totul aceste deziderate. Semnătura electronică înlătură toate aceste inconveniente, fiind caracterizată printr-un grad de securitate fără discuție superior semnăturii manuscrise.

_____________________

46. Codul Civil Român

III. 2. 3. Legea română a semnăturii electronice

În acest cadru legislativ intern și internațional a fost adoptată Legea privind semnătura electronică nr. 455/2001, urmată de Normele tehnice și metodologice de aplicare a legii, aprobate prin Hotărârea nr. 1259 din 2001. Legea română a semnăturii electronice respectă întru totul cerințele esențiale stabilite de normele internaționale în domeniu, fiind elaborată în spiritul directivei europene menționate.Legea română are aceeași rațiune ca actele internaționale menționate mai sus: să consacre forța juridică a semnăturii electronice, similară cu cea olografă, și deci crearea premiselor pentru dezvoltarea comerțului electronic.

Conform art. 5 din lege47, ''înscrisul în forma electronică, căruia i s-a încorporat atașt sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată”.

Potrivit art. 7 din lege, în toate cazurile în care forma scrisă este cerută ca o condiție de validitate sau de probă a actului juridic respectiv, un înscris în formă eIectronică – semnat electronic – îndeplinește această condiție.

Conform articolului 12 alineatul 1 din lege "furnizarea serviciilor de certificare nu este supusă nici unei autorizări prealabile și se desfășoară în concordanță cu principiile concurenței libere și loiale, cu respectarea actelor normative în vigoare". Cu 30 de zile anterior începerii activităților legate de certificarea semnăturilor electronice, persoanele care intenționează să furnizeze servicii de certificare au obligația de a notifica autoritatea de reglementare și supraveghere în domeniul semnăturii electronice, autoritate înființată conform legii. Menționăm că până Ia desființarea acestei autorități atribuțiile stabilite prin lege în sarcina sa sunt exercitate de Ministerul Tehnologiei Informațiilor și Comunicațiilor.

______________

47. Legea privind semnătura electronică nr. 455/2001

Pentru o evidență centralizată a furnizorilor de servicii de certificare se înființează Registrul furnizorilor de servicii de certificare. Registrul este public și se actualizează permanent.

Legea română stabilește o serie de obligații în sarcina fumizorilor de servicii de certificare, obligații al căror scop principal este protejarea intereselor actualilor și potențialilor clienți ai acestora. Astfel, anterior nașterii oricărui raport contractual cu persoana care solicită un certificat, respectiv la cererea unui terț care se prevalează de un asemenea certificate, furnizorul de servicii de certificare va furniza într-un limbaj accesibiI informații" cu privire la:

• procedura care trebuie urmată pentru crearea sau verificarea unei semnături electronice;

• tarifele percepute;

• condițiile de utilizare a certificatelor și limitele utilizării acestora; condițiile contractuale de eliberare a certificatului, inclusiv eventualele limitări ale răspunderii furnizorului;

• orice alte informații stabilite de autoritatea de reglementare și supraveghere;

De asemenea, legea prevede că furnizorii de servicii de certificare și personalul angajat sunt obligați să păstreze confidențialitatea informațiilor care Ie-au fost încredințate, care constituie secret profesional și să respecte dispozițiile legale privitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal (Legea nr.677/2001).

Prevederile legii române sunt în concordanță cu legislația europeană în materie, care prevede în mod expres că pot fi furnizori de servicii de certificare atât entități publice, cât și persoane fizice sau juridice private. Aceeași Directivă Europeană prevede ca legislația națională va asigura condițiile pentru ca furnizorii de servicii de certificare să poată presta aceste servicii în mod liber, fără a fi necesară autorizarea prealabilă din partea vreunei autorități naționale. Prin urmare, este evident că din punct de vedere legislativ nu există nici o barieră pentru intrarea pe această piață a oricăror persoane, fizice sau juridice, interesate

de furnizarea serviciilor de certificare.În ceea ce privește autoritatea de reglementare și supraveghere a aplicării dispozițiilor legii semnăturii electronice, aceasta se va înființa conform legii în cel mult 18 luni de la data publicării legii în Monitorul Oficia. Menționăm că până în prezent această autoritate nu a fost înființată, Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor îndeplinind atribuțiile acesteia.

Autoritatea de reglementare și supraveghere specializată în domeniu va putea, din oficiu sau la solicitarea oricărei persoane interesate, să verifice sau să dispună verificarea conformității activităților unui furnizor de servicii de certificare cu dispozițiile prezentei legi sau cu reglementări emise de către autoritatea de reglementare și supraveghere specializată în domeniu. În vederea exercitării controlului, personalul autorității de reglementare și supraveghere va putea, potrivit legii semnăturii electronice:

• să aibă acces liber, permanent, în orice loc în care se află echipamentele necesare furnizării serviciilor de certificare, în condițiile legii;

• să solicite orice document sau informație necesară în vederea realizării controlului;

• să verifice punerea în aplicare a oricăror proceduri de securitate sau de certificare utilizate de furnizorul de servicii de certificare supus verificării;

• să sigileze orice echipament necesar furnizării de servicii de certificare sau să rețină orice document care are legătură cu această activitate, pentru maximum 15 zile, dacă această măsură se impune;

• să ia orice alte asemenea măsuri, în condițiile legii.

ÎN LOC DE CONCLUZII

Am dorit ca această lucrare să constituie o abordare psihologică a problematicii cercetării criminalistice a semnăturii.

Deși la prima vedere pare un demers nepotrivit, având în vedere că este lucrare de criminalistiea, totuși consider că ea este necesară. Scrisul și, mai ales, semnătura reflectă major "interiorul" nostru al tuturor oamenilor, aducând la suprafață ca într-o oglindă TOTUL. Întreaga noastră personalitate în plină formare (în copilărie), în plină dezvoltare (în adolescență), în plină dorință de acumulare și afirmare (în tinerețe), în activitatea de valorificare a cunoștințelor și de valorizare a lor (Ia maturitate). Este vorba despre Personalitatea, în întregul său, atât în cursul unei dezvoltări normale dar și în cazul unor probleme care privesc psihopatologia și nu numai.Fără îndoială că cercetarea criminalistică a semnăturii nu se poate desprinde de mediul specific în care se desfășoară și anume laboratoarele de criminalistică. Cu toate acestea cred că această modalitate, legată de aspectele psihologice profunde, de observare a scrisului și a semnăturii este mai apropiată de obiectul de cercetare de care ne ocupăm aici decât cea care este în mod obișnuit realizată în laboratoarele amintite.

Legat de această perspectivă a expertului criminalist "stricto sensu", există un articol foarte frumos al englezului STUART S. KIND despre calitățile unui bun expert criminalist.Se referă la expertul criminalist care nu se limitează la cadrul laboratorului care reprezintă locul său de muncă ci este, sau ar vrea să fie în același timp și un adevărat cercetător, om de știință. În limba engleză există de cele mai multe ori foarte multe nuanțe pentru același termen. Astfel expert criminalist se traduce prin "forensic scientist" unde "forensic" înseamnă “științe legale”, termen care a fost adoptat și generalizat în lumea internațională iar “scientist” este egal cu "om de știință".Între cele câteva elemente pe care autorul

le-a avut în vedere în această problemă două ni s-au părut a fi foarte importante: curiozitatea pentru domeniile științifice care au legătură cu experliza criminalistică și a găsi timp pentru a te gândi și a vorbi despre concepte adică partea teoretică, filosofică a expertizei criminalistice. Astfel arată KIND, curiozitatea pentru domenii apropiate (relaționate expertizei criminalistice) este însemnul unui bun cercetător criminalist. Această curiozitate poate să conducă la idei care uneori pot fi puse în practică și pot duce la îmbunătățiri importante în munca de epertiză criminalistică.

Un bun expert criminalist trebuie să privească această știință sub toate aspectele nu numai ca pe o serie de aplicații biologice, chimice sau fizice ci și ca o problemă de :"Cum gândim?"

Este foarte adevărat că o aplicație sau un experiment fizic sau biologic etectuat într-un laborator reprezintă ceva "palpabil" care îți oferă un rezultat, de cele mai multe ori, perfect măsurabil sub numeroase, dacă nu toate, din aspectele sale.

Chiar dacă nu știi la ce vei ajunge, deci nu cunoști în ce anume va consta acest rezultat el se va concretiza în "ceva" care se poate cântări sau evalua printr-una sau alta dintre metodele cunoscute de știință. S-ar putea vorbi despre o certitudine științifică în aceste cazuri.

Scrisul, însă, ca și semnătura poate chiar mai mult aceasta din urmă nu poate oferi o astfel de certitudine științifică evaluabilă sau măsurabilă.

Expresia "What you see is what you get" adică ceea ce vezi (pe monitor) este ceea ce obții, din informatică s-ar putea aplica doar la descrierea caracteristicilor generale (și acestea nu toate) și speciale ale unui scris: forma acestuia (rondă, unghiulară etc); gradul de legare; dimensiunea Iiterelor; subînălțarea sau supraînălțarea. Apoi morfologia literelor: parțile componente (raportate la modelul caligrafic școlar) punctul de atac sau punctul final.

Paradoxal este că nu toată această cercetare de mai sus este importantă, cel puțin pentru beneficiarii expertizelor grafice, ci exact acel "ceva" care trebuie

relevat și pe care noi, experții, credem că îI descriem în concluzia raportului în mod absolut fie că este vorba despre o concluzie certă fie că avem o concluzie de N.S.P. (nu se poate stabili) sau de probabilitate.

Dar ce este incertitudinea și care sunt limitele ei ?

În lucrarea "Limitele certitudinii" editura Edimpress Camro, București, 1996 autorii ORIO GIARINI și WALTER R. STAHEL la pag. 65 și următoarele vorbesc despre această problemă. Astfel, spun ei, dacă se dorește conferirea de credibilitate unui raport sau unei lucrări de cercetare primul lucru care se face în mod obișnuit este adăugarea cuvântului "științific", în fapt acest cuvânt se referă doar la un consens cu privire la metoda utilizată și niciodată la faptul că rezultatele sunt în mod necesar certe dincolo de orice dubiu.

Pascal spunea : "știința este ca o minge într-un univers de ignoranță. Cu cât extindem mai mult cunoașterea cu cât este mai mare ignoranța cu care intră în contact suprafața extinsă a mingiei.Știința vizează mai curând abilitatea omului de a formula întrebări decât capacitatea de a oferi garanții asupra veridicității răspunsurilor date.Niciodată nu putem "ști" cu adevărat dar întotdeauna putem "ști mai mult". Incertitudinea furnizează materia primă pentru întrebări, pentru creație, pentru acțiune.Atunci când incertitudinea atinge niveluri intolerabile desigur, aceasta trebuie redusă. Dar cel mai intolerabil nivel al incertitudinii în viață este acela al deplinei și definitivei certitudini pentru că acesta este punctul morții iar în acest caz alegerea va depinde de ce crede fiecare dintre noi ca indivizi. Cred că aceste idei exprimate de cei doi autori în lucrarea sus-citită se aplică foarte bine în cazul temei de față.

Incertitudinea despre care am vorbit mai sus nu înseamnă doar acea concluzie de N.S.P (nu se poate stabili) ci mai ales un punct de plecare. De fapt este vorba despre "conceptul" sau atitudinea de "a ști să te îndoiești" (savoir douter). O astfel de concluzie dă și trebuie să dea naștere la întrebări. Acestea sunt multe și uneori problemele par insurmontabile cel puțin pentru momentul respectiv.

De ce în cazul semnăturilor simplificate uneori poate fi formulată o concluzie certă și alteori o concluzie de N. S. P ? în fond de ce există concluziile de N. S. P și de probabilitale ? De ce nu există numai concluzii de certitudine absolută. De ce expertul este atât de sigur atunci când formulează o concluzie certă negativă sau pozitivă.Acestea sunt câteva din întrebările pe care ar trebui să și Ie pună experții criminaliști de toate specialitățile nu numai cei grafici.

Deci, iată, " Ce este criminalistica ? " poate fi mereu o întrebare deschistă. Dar, mai departe, s-ar putea pune și întrebarea “Ce este expertul grafic: un specialist calificat sau un pseudocercetător ?”

Într-un articol, intitulat chiar așa, din revista de specialitate International Journal of Forensic Document Examiners autorul FLOYD J. WHITING se ocupă de câțiva factori care în concepția sa influențează apariția problemelor controversate în depozițiile experților în fața curții. Acești factori sunt patru și anume: pregătirea expertului; tipul de examinări efectuate; natura (felul) documentelor examinate; standardele etice ale examinatorului.

În marea lor majoritate tribunalele preferă depoziția unor experți nu a nespecialiștilor. Un adevarat expert grafic ar trebui să practice permanent în domeniu într-un laborator complet echipat care să permită analize detaliate ale materialelor de expertizat. O aslfel de pregatire ar presupune un program atent conceput cu o durată minimă de doi ani de exemplu sub supravegherea unui expert calificat; candidatul la această poziție pe lângă unele abilități (capacitatea de a "vedea" variațiile formelor) trebuie să posede și capacitatea de a formula concluzii valabile din evaluarea probelor avute la dispoziție și examinate.

Mai departe se arată că un program minimal ar trebui să cuprindă un studiu al clasicilor expertizei grafice (OSBORN, HILTON etc) precum și cunoașterea la fața locului (vizitare) fabricilor de hârtie și materiale de scriere, a tipografiilor etc.

Expertul într-adevăr calificat, în domeniu trebuie să fie la curent cu tot ce se discută în cadrul organismelor (corpurilor) de specialitate și să fie membru al acestora: American Academy of Forensic Sciences (A.F.S); American Socidy of

Questioned Document Examiners etc.. Este cunoscut și acceptat că astfel de persoane, pregătite corespunzător, rareori emit păreri susceptibile de interpretări controversate sau contradictorii.

O situație care poate influența negativ valabilitatea expertizelor este presiunea asupra experților pentru rezolvarea cât mai multor cazuri. Termenul "presiuni"s-ar putea exprima prin "intervenții" făcute de părțile aflate în proces și care au interese diferite într-o direcție sau alta în rezolvarea cazului respectiv.O altă problemă importantă în materie este natura documentelor expertizate.

Aici este vorba despre discrepanțele care pot apărea din lipsa unor materiale de comparație adecvate. Intervine apoi chestiunea variabilității care trebuie stabilită la scrisurile în litigiu și care uneori are limite foarte largi. Problema documentelor originale este uneori insurmontabilă datorită faptului că acestea nu mai există sau părțile nu Ie pun la dispoziția expertului.

La toate aceste dificultăți se mai poate adăuga și cea a dorinței unor experți de a rezolva problema în conformitate cu voința clientului. Fiecare profesiune se confruntă cu asemenea cazuri. Academia Americană de Științe Legale are o comisie de etică pentru asemenea situații.

Concluzia în toată această problematică are mai multe puncte. Astfel unul dintre ele ar fi acela al demonstrării competenței profesionale a expertului grafic prin diploma de conferire a calității de expert dată de diversele corpuri de specialitate din lume. De asemenea atât judecătorii cât și publicul Iarg (care beneficiază de actul de expertiză) trebuie să fie bine informat despre existența ¬acestor organisme de specialitate și a ceea ce ele pot să ofere.

După cum se vede nici una dintre problemele de mai sus nu este nouă. Ele sunt valabile și pentru sistemul nostru de drept. Dintre toate aceste dificultăți cu care se confruntă și experții grafici români cea mai importantă este lipsa de comunicare.Există această lipsă de cornunicare între generațiile de experți cu vechime și cei nou veniți fără pregătire nici măcar minimul care se efectuează la Facultatea de Drept deoarece ei sunt de alte specialități (chimiști în cea mai mare parte).

Pe de o parte nu se știe încă la ora actuală care este programul de pregătire al unui expert grafic în afara lecturării haotice a câtorva materiale de specialitate aflate mai mult sau mai puțin în dotarea laboratoarelor de criminalistică.

Consider că în cazul expertizei grafice mai mult decât în cazul altor genuri de expertiză criminalistică specialiștii trebuie să comunice între ei deoarece problematica este specială. Obiectul acestei expertize nu este susceptibil întotdeauna de măsurători exacte, de numărătoare, de contabilizare etc.. Interiorul uman este, din fericire, atât de diferit… nu poate fi cuantificat în vreo formă oarecare. Pare paradoxal dar deși această parte din noi înșine nu poate fi măsurată cu vreun aparat ea ni se relevă în scrisul fiecăruia dintre noi. Poate că acest lucru ar trebui luat în considerare mai mult și de către experții criminaliști în activitatea de identificare, activitate de bază în munca lor.Așa cum psihicul uman este unic la fiecare individ în parte tot așa, logic, scrisul și implicit semnătura, reflectă în mod unic această UNICITATE.

Scrisul este legat prin nenumărate fire atât de psihicul uman cât și de organismul uman (partea materială a acestuia). Orice neregulă într-una dintre cele două structuri de mai sus apare în mod cert în scrisul individului respectiv. Nu doresc să realizez prin această lucrare o apologie a obligativității absolute a cunoașterii psihologiei și grafologiei de către expertul grafic criminalist. Dar de ce nu ne-am face tirnp și pentru o asemenea abordare a acestui domeniu al cercetării scrisului.

Într-o lucrare de psihologie se afirmă:"Când termini o cercetare ți se deschid alte și alte orizonturi iar atunci când ai avut în centrul preocupărilor problematica psihologică a omului (…) un sentiment de urgență te grăbește spre noi abordări". Cercetarea scrisului în general poate oferi perspective unor cercetări diverse extrem de interesante nu numai în domeniul criminalistic.Nu am cunoștință de vreo cercetare pe scris sau semnături efectuată în mediul penitenciar, de exemplu, având ca obiect de lucru scrisul deținuților.

Cine știe câte aspecte nebănuite pot fi relevate cu această ocazie.Pe baza unui program bine structurat o asemenea cercetare poate ajuta la o reorientare protesională a celor care sunt puși în libertate spre activități care să Ii se potrivească într -adevăr. De asemenea un alt program poate fi eloborat pentru o monitorizare (o urmărire permanentă sub un strict control) a tendințelor de suicid și de automutilare. Tot cu ajutorul specialistului în scris împreună cu personalul medical de specialitate pot fi puse în evidență eventualele elemente care pot anunța, de multe ori, apariția unor simptome de boală. Ne referim aici, în special, la nereguli ale sistemului nervos central care se pot concretiza în diverse nevroze, depresii etc. uneori până la aspecte mai grave de boli mintale. Pot fi cazuri când aceste simptome apar în scris cu mult înainte de a se manifesta clinic.

lată de ce considerăm că este necesară o asemenea abordare a acestui subiect al cercetării semnăturilor.

Anexă

Avizul, din 13 februarie 1974,

al Laboratorului central de expertize

criminalistice al Ministerului de Justiție

privind semnătura de pe tabloul Cumpăna

Satului

MINISTERUL JUSTIȚIEI

LABORATORUL CENTRAL

DE

EXPERTIZE CRIMINALISTICE

BUCUREȘTI

R A P O R T

DE

EXPERTIZĂ CRIMINALISTICĂ

NR. 61

din februarie 1974

Experți : Dr. Lucian Ionescu

Dr. Alexandru Buuș

Dr. Dumitru Sandu

Obiectul expertizei

Prin adresa nr. 193 din 5 februarie 1974 a Institutului de istoria artei se cere să se stabilească dacă semnătura de pe tabloul Cumpăna Satului aparține pictorului loan Andreescu.

Materialele trimise spre expertizare

În vederea efectuării lucrării ni s-au pus la dispoziție următoarele:

– placa fotografică nr. 5258, format 13 x 18 cm, pe care este reprodus tabloul Cumpăna Satului;

– o fotografie format 18 x 24 cm , după ¬semnătura de pe tableul Cumpăna Satului;

– 76 fotografii de semnături aparținând pictorului loan Andreescu de pe tablouri autentice;

– cinci scrisori originale, scrise și semnate de pictorul loan Andreescu, dintre care două datate 16 ianuarie 1880, una datată 18 aprilie I880, una datată 14 iulie 1880 și una nedatată, dar purtând mențiunea de primire 15 martie 1880;

– monografia « Andreescu » de Radu Bogdan, volumul l , Editura Meridiane, București, 1969( 1970).

Observații preliminare

a) Pentru o deplinină edificare și o justă inter¬pretare a fotografiei semnăturii în discuție, în ziua de 11 februarie 1974 am studiat tabloul Cumpăna satului la Muzeul de artă procedând totodată la examinări microscopice. De asemenea, am analizat, în tezaurul muzeului, semnăturile de pe unele tablouri necontestate ale pictorului loan Andreescu, precum și de pe o setie de tablouri considerate ca fiind false.

b) Denumirile tablourilor ce vor fi utilizate în cuprinsul raportului corespund cu cele din catalogul critic, inedit, al operei lui loan Andreescu, întocmnit de Radu Bogdan așa cum ne-au fost communicate de autor.

c) Fotografiile cu care este ilustrat prezentul raport reprezintă reproduceri ale fotocopiilor executate direct după semnăturile de pe tablouri.

Constatări

Examinând tabloul Cumpăna Satului (37,5 x 46 cm) constatăm că este semnat în colțul de jos dreapta; din măsurătorile efectuate rezultă că semnătura are lungimea de 7,5 cm litera incipientă este înaltă de 1,5 cm, iar parafa finală de 5 cm.

Crestele marginale proieminente ale trăsăturilor componente și striațiunile interioare ale aestora, reprezentând urmele Iăsate de penel, demonstrează că semnătura a fost executată în pastă, utilizându-se o vopsea de culoare roșie. În același sens pledează și conbinarea culorii roșii cu culoarea alb-gălbuie a fondului tabloului din porțiunea respectivă.

Pe de altă parte se remarcă spontaneitatea deosebită a gesturilor inscriptorii, precum și continuitatea acestora. Cu alte cuvinte, semnătura prezintă o execuție naturală de dinamică și multă siguranță în mînuirea penelului. Nici una dintre trăsături nu este inutilă, fiecare dintre ele redând – mai complet sau mai simplificat – anumite forme literale. Semnătura nu conține nici un indiciu de contrafacere, cum ar fi tremurături, nesiguranță, întreruperi neoportune, reluări, retușuri etc..

Examinând semnăturile certe ale pictorului Ioan Andreescu constatăm că autorul utilizează pe tablouri trei procedee de semnare:

– semnături atipice (cele mai frecvente)

– semnături zgâriate (Cap de copil, Drumul satului)

– semnături în pastă (Natură moartă cu coș, șervet și legume; Târg în preajma Buzăului)

Prin urmare, modalitatea de semnare directă în pastaneuscată a tabloului – preuentă la semnătura în discuție – nu este străină pictoruiului loan Andreescu.

Problema nu este Iipsită de importanță pentru că, pe de o parte,, reprezintă o deprindere grafotehnică care trebuie stabilită ca atare (și sub acest aspect există asemănare din moment ce Andreescu recurge la ea), iar pe de altă parte, semnarea în lpastă are un specific care se repercutează mai ales asupra amplitudinii mișcărilor, reprectiv asupra construcției semnelor grafice. În consecință, cele mai indicate semnături de comparație vor fi cel executate tot în pastă, ceea ce nu înseamnă că semnăturile de alt tip nu ar fi utile. Dimpotrivă, acestea oferă numeroase elemente privind structura literelor și a finalizării semnăturii în ciuda faptului că scrierea întreruptă (tocată), adoptată la multe semnături aplicate, poate crea o imagine de ansamblu aparent diferită.

În aceeași ordine, de idei, trebuie subliniat că în problema care ne interesează un aport însemnat îl aduc și semnăturile obișnuite, adică executate cu cerneală pe hârtie (scrisori), fiindu-le proprie trasarea cursivă, întocmai ca la semnăturile în pastă.

Din cele de mai sus rezultă că semnăturile de comparație prezintă o variabilite determinată de procedeul de executare folosit.

Pe lângă acest fenomen, analiza unui număr mare de semnături aparțind în mod necontestat pictorului Ioan Andreescu dovedește că sub raportul alcătuirii acestea nu se limitează Ia un model unic. Astfel, întâlnim semnături complete ( I. Andreescu) unele reduse la nume(fără să fie precedate de majuscule “I” ), altele cu numele abre¬viat Ia primele litere (cu și fără majuscule “I” ) etc..

Pe de altă parte, variază morfologia literală, în semnăturile pictorului Ioan Andreescu apărândmajuscula “A” realizată în diverse feluri: caligrafică,tipografică și de tip minuscular, minuscula “d” caligrafică și gotică etc. , Ia fel variază forma și mai ales, direcția, extreme de diversă, a parafei finale. ¬

Semnătura de pe tabloul Cumpăna Satului se încadrează în variabilitatea semnăturilor originale, fiind o semnătură prescurtată de forma “Andres” încheiată de asemenea într-o parafă coborâtoare.

Este adevărat că Ia prima vedere lățimea trăsă¬turilor (5 -7 mm) dă naștere unei imagini ce ar putea fi socotită diferită de cea a semnăturilor de, comparație (chiar față de cele din aceeași categororie, adică prescurtate). În realitate, această apartenență generată de utilizarea unui penel mai mare nu afectează însăși alcătuirea semnăturii, care corespunde unora dintre modelele de semnătură ale pictorului loan Andreescu.

Un element de comparație important îI reprezintă orientarea semnăturilor, adică direcția liniei de bază a grafismului în raport cu orizontala.

Sub acest aspect reținem o completă concordanță, semnătura de pe tabloul Cumpăna Satului și numeroase semnături provenind de la Andreescu fiind dirijate lent.

Mai mult decât, unghiul sub care semnăturilele comparate « urcă» este similar, oscilând în jurul valorii de 400.

Deși amplasarea semnăturilor nu este dirct legată de structura internă a grafismului, totuăi ea constituie un element de apreciere, fiind în fond tot expresia unor anumite deprinderi grafice proprii semnatarului.

Or, în speță, semnătura în litigiu este situată, asemenea multor senmături de comparație, în coltâțul de jos dreapta. Desigur că acest fapt nu este deosbit de edificator, dat fiind că reprezintă în general locul de semnare al unor tablouri. Ceea ce ni se pare demn de luat în considerație este “ducerea” semnăturii până la marginea tabloului obicei prezent și în lucrările lui Andreescu, cum ar fi, de exemplu, Stradă în Barbizon vara ,Lan cu cocoși etc. De remarcat că uneori – ca și la semnătura de pe tabloul Cumpănat Satului parafa aproape “iese” din cadru, de pildă în tabIourile : La treierat și Cusătorese în pădure.

Un capitol de seamă în cercetarea comparativă a semnăturilor îI constituie analiza construcțiilor literale și a particularităților actstora.

De la început trebuie precizat că execuția semnăturii în pastă și încă cu un penel lat ca la semnătura de pe tabloul Cumpăna Satului atrage după sine o conturare mai puțin evidentă dcât în cazul semnăturilor aplicate și, cu atât mai mult, a celor zgâriate sau realizate cu penița. Cu toate acestea, ceea ce se remarcă la semnătura de pe tabloul în discuție este tocmai faptul că prin mișcarea rapidă a penelului s-au sugerat perfect literle componente, mai ales în partea finală în care gradul de simplificare este mai accentuat.

Confruntând semnătura de pe tabloul Cumpăna Satului cu semnăturile de pe tabIourile și scrisurile, necontestate ale pictorului loan Andreescut constatăm totale asemănări, în

sensul că în semnăturile de comparație regăsim absolut toate semnele din semnătura în Iitigiu, după cum urmează (a se vedea și indicațiile din planșa fotografică anexă):

– majuscula “A” este executată asemenea unei minuscule " a " caligrafice. Cu ovalul și bastonat separate trasate; ca un detaliu semnificativ notăm deschiderea ovalului în partea superioară (ca în semnătura de pe tabloul Pădurea desfrunzită);

– minuscule “n” este arcadată, cele două elemente fiind înclinate spre dreapta în special în variantele de scris mai rapide (semnăturile de pe scrisori);

– minuscula „d” evidențiază o construcție ce amintește de stilul gotic, adică ovalul este prelungit în sus, neexistînd o depasantă superioară independentă; ca un element cu mare valoare individualizatoare, prin finețea execuției și caracterul lui neaparent, menționăm schimbarea de direcție a trăsăturii finale a minusculei „n” în locul de debut al minusculei „d”, ceea ce dă naștere unui croșet;

– minuscula „r” începe din partea superioară a minusculei „d”, pe care o precedează, deși în pastă, mișcarea de trasare a platoului – orientat descendent – este frântă în partea incipientă, detaliun pe care îl găsim la semnăturile de pe scrisori; în plus, semnalăm asemănare extremității inferioare rotunjite a minusculei „r” (a se vedea pentru comparatie semnătura în pastă de pe tabloul Natură moartă cu coș, șervet și legume);

– minuscula „e” este redată printr-un simplu unghi cu vârful dirijat în sus, de tipul minusculelor „e” din tabloul Pahar cu zambile;

– minuscula ”s” este simplificată, fiind redusă la o singură trăsătură executată de sus în jos și de la stânga spre dreapta, întocmai ca la semnăturile de pe tablouri ca Pahar cu zambile, Trandafir roz, Crap etc.

În sfârșit, parafa oferă de asemenea importante elemente comune în unele variante ale semnăturilor lui Andreescu și anume:

– orientarea oblic – descendentă spre dreapta;

– lungimea apreciabilă;

– faptul că este trasată independent de restul semnăturii, adică printr-o nouă punere a penelului după ce s-a executat minuscula „s”;

– începerea printr-o trăsătură ușoară concavă reprezentând, probabil, minuscula „c”(sau grupul literal „cu”);

– proeminența semicirculară spre dreapta, situată tot în partea de sus a parafei (a se vedea pentru comparație semnăturile de pe tablourile Meri înfloriți, Stână pe o culme de deal, dar mai ales de pe tabloul Trandefir roz ).

Recapitulând cele constatate, observăm că semnătura de pe taqbloul Cumpăna Satului

se aseamănă cu semnăturile necontestate ale pictorului Ioan Andreescu atât în ceea ce privește caracteristicile genegrale, cât și cele speciale. Desobirea de factură ce se înregistrază la prima vedere rizidulă – așa după cum am arătat – în faptul că semnătura în discuție a fost realizată în pastă cu un penel gros de unde supradimensionarea trăsăturilor componente.

Totalitatea asemănărilor relevate constituie, însă, un ansamblu grafic suficient de individual pentru a putea conchide cu certitudine că semnătura de pe tabloul în studiu aparțone pictorului Ioan Andreescu.

*

Față de cele constatate mai sus, formulăm următaorea

CONCLUZIE:

Semnătura de pe tabloul Cumpăna Satului a fost executată de pictorul Ioan Andreescu.

Dr. Lucian Ionescu

Experți: Dr. Alexandru Buuș

Dr. Dumitru Sandu

BIBLIOGRAFIE

1) Constituția României

2) Codul penal al României

3) Codul de procedură penală

4) Codul civil

5) Codul de procedură civilă

6) Legea privind semnătura electronică nr. 455/2001

7) ANON – Handwriting expert – Two Signatures Writen by Same Person,(Două semnături executate de aceeași persoană studiu de caz), 1964,20A (2d) 665.

8) ANON – Signatures of Crooks on Evidence (Semnături contrafăcute – probe în procesul penal ),FBI Law Bulletin, 1968,37 (4) 20.

9) ANON – Fingerprints recognized by the Courts as a Legally Valid Substitut for a Signature ( lmpresiuni papilare recunoscute ca fiind semnături valabile de către instanțele judecătorești), Archiv fur Kriminologie, 1932, 91 257 – 258

10) ATHANASIU,A – Tratat de Grafologie, Editura Humanitas,1996.

11) BALBUENA BALMACEDA, JOSE LUIS – La signature authentique et ses modifications ( Semnătura autentică și modificările sale),Rev. lnt.PoI.Crim.,1985,40,114-126.

12) BARBIER,G. – Contested Signatures, 6th Meeting A.F.S.Edimburg, 1972(Semnături contestate) al 6-lea Congres IAFS.

13) BEACOM, M. – Pached Will Signatures (Semnăturile de pe testamente), al 8-lea Congres IAFS,1978.

14) BOBOS, L. – Unele probleme pe care Ie ridică expertiza actelor reproduse cu ajutorul aparatelor electrostatice de copiat, în revista "Probleme de Criminalistică și Criminologie", nr.1-2, 1987.

15) BOIA, A. – Introducere în grafolgie și expertiza grafică, București,1944.

16) BOlA, A. – Teoria Plombaginei, în “Caietul documentar de uz intern” alLaboratorului Central de Expertize Criminalistice de pe lângă Ministerul Justiției, București.

17) BLACK, D.A. – Forged Signatures More Skilfully Writen than the True Signatures, 1961, 53.

18) BOHN, C.E. – Analysis of Illegible Signatures, al 11-lea Congres IAFS, Vancouver, 1987(Analiza semnăturilor ilizibile).

19) BOSTLER, R. – Name Style and Conservation (Modalitatea de redare a numelui și conservarea acesteia), Journal of Psychology, 1973, 45-53.

20) BROSSON, P. – Signature and Geometric Projection (Semnătura și proiecția sa geometrică), 1959.

21) BUHTZ, P. & KOSTNER – The Assesment of Disguised ,Contested and Genuine Signatures (Cercetarea semnăturilor deghizate, incriminate și a celor autentice), Deutsche Zeitschrift fur die gesamte gerichtliche Medizin, 1936.

22) CALLEWAERT, H. – Graphologie et psysiologie de l'ecriture (Grafologia și fiziologia scrisului), Louvain, Editura Nawelaerts, 1962.

23) CIOPRAGA, A. – Criminalistica, curs, lași, 1986.

24) CAPONI, A.I. – Rubric in signatures(Semnăturile rubricate), 1990.

25) CONRAD, W. – Authentic Signatures and Signatures Forgery, (Semnăturile autentice și falsificarea semnăturilor), Dissertation Mannheim,1970.

26) CONRAD, W. – Empirical Investigation of Differential Diagnosis in Order to Distinguish between Differen Types of Signatures (lnvestigație empirică în vederea unui diagnostic diferențial pentru a distinghe între diferite tipuri de semnături ), Zeitschrift fuer Menschenkunde, 1971.

27) CREPIEUX, J. – L’ ecriture et le caractere (Scrisul și caracterul), Paris, Editura Felix, 1926.

28) DOUD, D. – Examination of Union Authorization Card Signatures (Examinarea semnăturilor de pe legitimațiile unei uniuni), 38th Meeting ASQDE.

29) DONGOROZ, V. ș.a. – Explicații teoretice ale Codului Penal Român, Editura Academiei , București, 1971.

30) DOUD, D. – A proposed Workshop Dealing with Signature Problems (Propunere de atelier de lucru referitor la problematica semnăturilor), a 11-cea intîlnire IAFS, Vancouver, 1987.

31) DUYSTER, M. – Method of Determining the Authenticity of a Signature Even if the Signature is lIIegible (Metoda de determinarea a autenticității semnăturii chiar dacă este ilizibilă), Archiv fur Kriminologie, 1935, 97,181¬ – 193.

32) ETMAN, A. – Proportional Relations in Signatures (Proporționalitatea în alcătuirea semnăturii), 6th Meeting of Forens. Sc. Edimburg, 1975.

33) EVETT, I.W. & TOTTY, R.N. – A Study of the Variation in the Dimensions of Genuine Signatures (Studiu privind variabilitatea dimensională a semnăturilor autentice), J. of the Forens. Sc. Soc., 1985.

34) FANTA, O. – Autographs (Autografe), Rev. "Die Schrift", 1935.

35) FOLEY, R.G. – Nearly Identical Signatures (Semnături aproape identice), prezentare la a 32-a întilnire ACSJ, Montreal,1985.

36) FOLEY,R.G. – Characteristics of Contemporanoeus Signatures (Caracteristicile semnăturilor contemporane), 38th meeting A.A.F.S, 1986.

37) FOLEY, R.G – Characteristics of Synchronous Sequential Signatures, Journal of Forens. Sc., 1987.

38) GIACOMETTI, F – La perizia grafica oggi: attalita e prospettive (Expertiza Grafică azi – actualități și perspective) Rev. Scrittura ,1987.

39) GODOWN, L. – Forgeries and Genuine Signatures (Falsurile și semnăturile autentice), A.A.F.S, 1969.

40) GOETSCHEl, C. – Problems of Identifying Disputed Signatures on Works of Art (Probleme ale cercetării semnăturilor incriminate de pe operele de artă), A.S.Q.D.E, 1988.

41) GOlUNSKI, S.A – Criminalistica, București, Editura Științifică, 1961.

42) GUREN – The Signature (Semnatura), Rev.Polizei Kriminal., 1962.

43) HAGGAG, I – Unsuspected Divorcee: Detection – Forgued Signature (Detectarea falsului la semnături), Rev.lnt. de Pol. Crim., 1972

44) GUTHRIE, H. – Where These Two Signatures Made by the Sd/J70

Person ? (Au fost cele două semnături executate de aceeași persoană?), Rev.ldentity News, 1966.

45) HARRIS, J.J – How Much do People Write Alike – A Stucly uf Signatures (Cât de asemanator scriu oamenii – un studiu despre semnatlură),Journ.of Crim.law, 1968.

46) HARRIS, J.J – Is a Signature Innocent Unless Proven Guilty? (Poate fi considerata semnatura ca fiind autentică până la dovedirea falsului ?), 3()1I1 meeting A.S.Q.D.E, 1972

47) GUPTA, S.K. – Protecting Signatures Against Forgery (Protejarea semnăturilor împotriva falsurilor), Journ.of Forens.Sc. 1979.

48) GUPTA, S.K. – Movement Impulse and his Significance in Signature Identification (Mișcarea grafică și semnificația sa în identificare), I.A.F.S ,Vancouver, 1987.

49) Colectiv – tratat practice de criminalistică, vol. ll, Serviciul Editorial al M.A.I. – 1978, pag 163

50) V. Bercheșan, M. Ruiu – Tratat de tehnică criminalistică, Ed. Little Star 2004, pag. 469

51) Marina, L. – O constatare din practica cu privire la aplicarea teoriei hârtiei copiarive în expertiza scrisului, Rev. “Probleme de criminalistică și criminologie” nr. 3, 1984

52) Marina, L. – Particularitățile examinării semnăturilor furate “ 20 de ani de expertiză criminalistică” editată de Ministerul Justiției, 1979

53) Marthyer, J. – Expertiza semnăturilor, Rev. Int. Crim. De Pol. Tech.,1960

54) Marthyer, J. – Expertiza semnăturilor, Journ. of crim. Law and pol. Sc., 1961

55) Michel, R. – Diferențierea mai multor tipuri de semnături, 1972

56) Michel, R. – Semnătura disputată- integritatea autorului, Rev. Krim., 1988

57) Michel, R. –Capacitatea nespecialiștilor de a judeca semnături contestate, Rev. Krim., 1970

58) Mircea, I. – criminalistica, Universitatea “Babeș- Bolyai”, Cluj, 1976

59) Mc. Gregor, L.L. – Oportunitatea procedurii de a verificare a semnăturilor, 1967

60) Michel, L. – Probleme care apar în activitatea de verificare a semnăturilor, 1975

61) Mihuleac, E. – Expertiza judiciară, Ed. Științifică, București,1971

62) Neagu, I. – Drept procesual penal, Ed. Academiei, București, 1988

63) Pășescu,G. și Constantin, R. I. – Secretele amprentelor pepilare, Ed. Națională, București, 1996

64) Pășescu,G. – Expertiza semnăturilor executate în alte alfabete decât cel latin, comunicare prezentată la primul Simpozion Național de Criminalistică, București, 1994

65) Herrison, W. – Semnături suspecte- cazul semnăturilor în litigiu, 1963

66) Herrison, W. – Semnături suspecte- Principiile examinării acestora

67) Herrison, W. – Semnături suspecte- Scrisul și autorul acestuia

68) Herrison, W. – Semnături în litigiu, Rev. The Criminologist, 1967

69) Herrison, W. R. – Câteva considerații despre investigarea semnăturilor, A. S. Q. D. E. Meeting, 1975

70) Hecker, M. R. – Semnătura și importanța sa pentru eepertiza scrisului, Archiv fur Kriminologie, 1975

71) Hilton, O. – Examinarea științifică a documentelor, CRC Press Inc.,1982

72) Hilton, O. – Semnături cu aspect de fals și authentic în același timp, CRC Press Inc.,1982

73) Ionescu, L. – Expertiza criminalistică a scrisului, Ed. Junimea, Iași, 1973

74) Ionescu, L. – Scripte pentru comperație neautentice, comunicare prezentată la al ll-lea Simoozion Național de Criminalistică, București, 1995

75) Ionescu, L. și Sandu, D. – Indentificarea criminalistică, București, Ed. Științifică, 1990

76) Kanger, A. – Examinarea și compararea semnăturilor, 1983

77) Leny N. Kroon, Van der Kooij – The nifo- Tno system SDRIPT, comunicare prezentată la al 14-lea Congres al IFAS, Japonia, 1996

78) Katzenstein- Schonfeid, B. – Semnăturile copiilor, 1979

79) Keller, M. – Despre lizibilitatea și formarea paragrafelor în cazul semnăturilor, 1985

80) Lacy, L.P. – Despre semnături, 29th meeting A.S.Q.D.E. , 1971

81) Lamp, I.H. – Despre stabilirea identității cu privire specială la semnături, 29th meeting A.S.Q.D.E. , 1971

82) Lester, D. & Meyer, D. – două studii de caz : Corelația dintre dimensiune și înclinația semnăturii. Abilități motorii și percepție, 1979

83) Lewinson, T.S. ; Zubin, J. – analiza scrisului de mână,1952

84) Locard, E. – Examinarea științifică a semnăturilor, 1935

85) Locard, E. – Manual de tehnică judiciară, Paris, 1934

86) Locard, E. – Tratat de criminalistică, vol. 5, Paris, 1934

87) Lonzoy annals, N. – Analiza semnăturilor prin metoda grafometrică, 1963

88) Lynch, R. – Semnături copiate, 1971

89) Mann , T. – Mărturisirile escrocului Felix Krull, cluj, Ed. Facla

90) Pfanne, H. – Falsificarea propriei semnături, Rev. Graphologie, 1956

91) Pfanne, H. – Studiu de caz – comparație de semnături, Arch. Fur kriminologie, 1970

92) Philips, L.B. – Album autograph, 1866

93) Purtell, D.J. – Daterea semnăturii – adică stabilirea momentului executării acesteia n. n, Rev. Forens. Sc., 1980

94) Sandu, D. – Falsul în acte ,ed. Dacia ,Cluj, 1977

95) Sandu, D. – Unele aspecte privind interpretarea concluziei raportului de expertiză criminalistică, în “20 de ani de expertiză criminalistică”, 1979

96) Sandu, D. – concluzii de indentificare criminalistică în contextual probațiunii judiciare, comunicare prezentetă la al 2-lea Simpozion Național de Criminalistică , București, 1995

97) Scheickert, H. – Opinii de expert privind falsificarea semnăturilor, Rev. kriminalistik, 1987

98) Scheickert, H. – Falsificarea propriei semnături, Rev. Arch. fur Krim., 1934

99) Scheickert, H. – Stabilirea autenticității semnăturilor prin măsurători tehnice, 1937

100) Schermann, R. – Scrisul nu minte , Biblioteca Academiei, București, 1980

101) Schoneberg, G. – Examinarea semnăturilor, 1979

102) Schoneberg, G. – Problene care aper la examinarea textelor foerte scurte – reduse cantitativ n.n. – semnăturile vietnameze, Rev, Krim. , 1981

103) Stancu, E. – Criminalistica, Ed. Didactică și petagogică, București, 1994

104) Stanghor, G.R. & Alford, E.B. – Semnături sintetice , J. of Forens. Sc. 1985

105) Stănescu, A. – Stabilirea autenticității semnăturilor simplificate, jurn. De Med. Leg. , nr.2141/1994

106) Stein, E.W. & Hilton, O. – Probleme ridicate de examinarea semnăturilor și a documentelor

107) Stevens, V. – Semnăturile de mână: caracteristici, Rev. Int. de pol. Crim., 1988

108) Suciu, C. – Criminalistica, ed. Didactică și Petagogică, București, 1972

109) Upham, Keneth, W. & Mcguire, D.L. – O anchetă asupra semnăturii de pe tabloul unui mare maestro, 39th meeting A.S.Q.D.E.. 1981

110) Vettorazzo, B. – grafologia judiciară și expertiza grafică, 1987

111) Widla, T. – Rolul expertizei semnăturii în autentificarea tablourilor, 1978

112) Widla, T. – Expertiya semn[turilor autentice, 1980

113) Frățilă, A. & Pășescu, G. – Expertiza criminalistică a semnăturii, Ed. Național, București, 1997

114) Gheorghe, F. – Psihologie Penitenciară, Ed. Oscar Print, București, 1996