Actiunea Factorilor Stresori Perturbatori Asupra Militarilor Si Efectele Acestora

ACȚIUNEA FACTORILOR STRESORI PERTURBATORI ASUPRA MILITARILOR ȘI EFECTELE ACESTORA

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1 – ASPECTE GENERAL TEORETICE

1.1. CONCEPTUL GENERAL DE STRES

1.2. CONCEPTUL DE STRES PSIHIC

1.3. ABORDĂRI TEORETICE ALE STRESULUI

1.4. MECANISME DE REGLERE A STRESULUI

1.5. FACTORII INDIVIDUALI ȘI SOCIALI DE REZISTENȚĂ LA STRES

CAPITOLUL 2 – ASPECTE CONCRETE ALE PROBLEMEI STUDIATE

2.1. AGENȚII STRESORI. CARACTERE, CLASIFICARE. DINAMICA REZISTENȚEI PSIHOFIZICE A MILITARILOR

2.2. STRESUL ÎN ACTIVITĂȚILE DE TIP MILITAR

2.3. PERSONALITATEA.

VARIABILELE CARE INFLUENȚEAZĂ STRESUL

2.4. PRINCIPIILE ORGANIZĂRII SISTEMULUI PSIHIC UMAN

2.5. INDICATORI AI CALITĂȚII ORGANIZĂRII PSIHICE

2.6. PREGĂTIREA PSIHICĂ A MILITARILOR

CAPITOLUL 3 – METODOLOGIA CERCETĂRII

3.1. OBIECTIVELE CERCETĂRII

3.2. IPOTEZELE CERCETĂRII

3.3. LOT DE SUBIECȚII.VARIABILELE CERCETĂRII

3.4. METODE ȘI INSTRUMENTE DE CERCETARE

3.5. PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR

3.6. CONCLUZII

ANEXE

BIBLIOGRAFIE

ACȚIUNEA FACTORILOR STRESORI PERTURBATORI ASUPRA MILITARILOR ȘI EFECTELE ACESTORA

INTRODUCERE

Stresul, constă în supunerea organismului, din punct de vedere fiziologic si funcțional, la factori perturbatori stresori, care acționeaza asupra individului, îi modifică si influențează capacitatea de răspuns, reacțiile obținute reflectând capacitatea acestuia de a se adapta acestui stimul si de a-și asigura o zona de echilibru între factorul perturbator si propria persoana. Individul își mobilizează toate resursele din interior, se consumă psihic, emoțional, fizic, doar pentru a gasi o rezolvare a situației stresante si își orientează energia spre detensionarea acestei stări de încordare.

Sunt numeroase domenii de activitate în care stresul la locul de muncă, situațiile stresante, factorii perturbatori stresori sunt prezenți, prin sarcinile posturilor respective prin definiția acestora, prin multitudinea de particularitați ce le diferențiază de celălalte zone de activitate.

Una dintre aceste zone de activitate este domeniul militar, unde exercițiile specifice acestuia, sunt surse care generează posibile situații de stres, unde factorii perturbatori acționează asupra militarilor afectându-le, influențându-le, modificându-le, schimbându-le capacitatea de răspuns, fiind poate una dintre cele mai stresante profesii.

Aceste manifestări, urmare acțiunii factorilor perturbatori, sunt o reacție normală si nu trebuiesc considerate deficiențe de corectat. Militari trebuie să fie conștienți de ele și să gaseasă modalitatea cea mai bună de a aplica o tehnica adecvată care este necesară obținerii rezultatelor cele mai bune, pentru a asigura reușita, performanța, fără pierderea eficienței.

Deși militarii fac eforturi deosebite de a controla această situație, în timpul misiunilor, este evident că stresul există, însă afectează fiecare militar în mod diferit, deși unele semne sunt comune: manifestări vegetative(oboseală cronică, puls accelerat, senzație de gol în stomac, dureri de cap puternice, senzația de lipsă de aer), manifestări motorii(lipsa de coordonare a mișcărilor, hipotonus muscular, hiper excitație musculară), manifestări mentale(incapacitate de concentrare, perceperea greșită a locului, mediului, spațiului, timpului, tulburări de văz și auz), manifestări afective(anxietate, sentimentul de vină, nervozitate, stare de pesimism, încordare psihică, sentimental de neputință).

Militarii sunt supuși agresiunii psihologice, fizice, mentale, cu rolul de a-i manipula, de a le limita capacitatea de a reacționa și de a destabiliza rezistența psihomorală. Datorită pregătirii specifice fizice, psihice, morale, aceștia au capacitatea de a pune în funcțiune apărarea psihologică împotriva agresiunii psihologice și de a-și activa rezistența împotriva acțiunii factorilor perturbatori.

Problema pusă de mine se referă la diferența între influența reală a factorilor stresori perturbatori asupra militarilor în câmpul de luptă și influența simulată a factorilor stresori perturbatori, în exercițiile efectuate în pregătirea militarilor, încercând să dezvolt ideea de diferență semnificativă între cele două situații, cu urmări asupra comportamentului ulterior al militarilor. Deși poate se consideră normal ca acestă diferență să fie de ordin psihologic, de stres posttraumatic, urmare acțiunii acestor factori, înclin să cred că diferența constă în aptitudini și în competențe clar definite, dobândite ulterior acestei experiențe, de partea militarilor supuși acestui stres. Urmare acestui fapt, militarul deține capacități care îl diferențiază de militarul care nu are acestă experiență și care nu a fost supus acestui stres decât în exercițiile de antrenament.

Consider că abilitățile, spiritul de conservare, atitudinea clară, capacitatea de decizie sub presiunea timpului, capacitatea de reacție, capacitatea de orientare, competențe profesionale, respectul câștigat din partea celorlalți, sunt atribute care se dobândesc numai în astfel de situații, se mențin pe tot parcursul vieții și conferă persoanei respective rezistență, încredere, putere, motivație, calitate. Plec de la premisa că militarul este înainte de toate om, cu structură unică, bio-psiho-socială, specifică, cu particularități distincte, cu concepții, valori, norme și roluri particulare, după care își conduce existența, își adaptează stilul existențial la realitățile zilnice, ducând permanente lupte de adaptare și supunere în funcție de convingerile fiecăruia.

Persoana este mai capabilă să-și conducă comportamentul să se controleze, și în condiții de stres, în viața de zi cu zi, deține capacitatea de adaptare și de reacționare asupra acțiunii factorilor externi și interni asupra lui, este mai încrezătoare în deciziile care urmează să le ia, în acțiunile pe care trebuie să le întreprindă. În sens larg, comportamentul reprezintă modul de reacție al unui organism, la influența factorilor stresori din mediul intern și extern, reprezintă capacitatea individului de a transmite un răspuns acțiunii demarate asupra sa, comportament realizat prin intermediul psihicului său ca sistem bio-psiho-social.

Individul preia informația din mediu extern și intern, prin intermediul analizatorilor, o percepe psihic, print-un program al memoriei și răspunde situațiilor prin comportament adaptativ. Toate antrenamentele și exercițiile de pregatire ale militarilor, vizează rezistența fizică, puterea psihică în fața agresiunii. Toată această capacitate de rezistență antrenată, simțul încrederii în sine puternic dezvoltat, convingerile în forțele proprii și în ale camarazilor, îi oferă un tablou psihic puternic cu toate elementele folosite pentru reușită și înfrângerea adversarului.

Toate aceste abilități motrice, fizice, afective, morale, antrenate, dobândite în pregătire, oferă militarului baza psihică, psihismul bazal, care îi dictează comportamentul de învingător.

Curajul, încrederea, credința, speranța, sunt atribute psihice puternice, care îi oferă o atitudine specifică unui învingător, conferindu-i stabilitate în zona afectivă, a experienței a convingerii și a moralității.

Evident ca stresul genereaza efecte negative asupra performanțelor și productivității, însa nu de puține ori m-am întrebat dacă stresul, poate avea și efecte benefice asupra individului, asupra militarului și care ar fi acestea și cum s-ar oglindi în personalitatea, abilitatea, aptitudinile, creativitatea acestuia.

CAPITOLUL 1 – ASPECTE GENERAL TEORETICE

1.1. CONCEPTUL GENERAL DE STRES

,,În 1936, a apărut în Nature, primul articol care trata <<sindromul general produs de diverși agenți nocivi>>. Atunci intră stresul în literatura medicală.

Conceptul mergea dincolo de întrebarea pusă cu zece ani în urmă. Nu era doar o reacție care însoțește boala, ci un fenomen general de adaptare. O mare bucurie provoacă aceleași reacții organice, ca și o mare durere. Stesul a devenit deci acel termen general care desemnează<<orice reacție nespecifică a organismului la o solicitare>>.”(Goupil, Georgette, 1991, p.19)

Organismul la influențele mediului, reacționează într-o maniera proprie, specifică, care depinde de o serie de factori subiectivi, obiectivi, dar și de capacitatea de a gestiona influența, precum și de particularități multiple ale individului, de trăire, de temperament, de caracter, de abilitate, de personalitatea lui și de particularitățile agentului stresor.

Așa cum se menționează și în Fundamentele Psihologiei, noțiunea de stres capătă mai târziu un sens nou, fiind abordată mai întâi ca stare de tensiune, apoi ca sindromul general de adaptare.

,,Noțiunea de stres a fost elaborată de către Hans Selye, în perioada 1936-1950.

În accepțiunea sa inițială, termenul desemna o stare de tensiune, de încordare. Selye i-a dat un conținut și un sens nou, exprimând prin el așa-numitul sindrom general de adaptare (General adaptation sindrom).

La început, acesta avea un conținut pur fiziologic-cuprinzând doar ansamblul reacțiilor vegetative și biochimice pe care organismul, ca tot, le manifestă la acțiunea unui agent stresor(fizic, mecanic, chimic). Ulterior, pe lângă stresul fiziologic, a fost recunoscut și stresul psihic și psihosocial.” (Golu, Mihai. 2009, p.660).

Au fost date o serie de accepțiuni ulterioare noțiunii de stres, importantă era legătura dintre acțiunea stimulului stresor și reacția individului, constatându-se că pot exista reacții neprevăzute sau reacții prevăzute, însă nu cu aceeași intensitate și cu aceeași valoare pentru indivizi diferiți, adică reacțiile sunt diferite, cu urmări diferite, variind în funcție de o multitudine de factori.

,,Reacția organismului la un stimul cu semnificație afectogenă puternică(amenințare, risc, incertitudine) sau la un factor fizic nociv( zgomot, lumină orbitoare, frig, căldură, etc.) este generală, iar rezultatul este starea de stres-definit și analizat de Hans Selye.

Accepțiunile care sau dat stresului, ca și lucrările care i-au fost dedicate, sunt multiple. În acest context, ca și ,, discrepanța dintre cererea din exterior și capacitatea de răspuns a individului” sau ,,un dezechilibru, intens perceput, dintre cerințele impuse organismului și capacitatea sa de răspuns”. În același timp, nu trebuie uitat faptul că o anumită stare de tensiune, un anumit nivel de energizare a organismului sunt necesare în orice activitate, dar mai ales în luptă. În această situație stresul are o acțiune tonică, mobilizatoare, cu efecte pozitive și benefice pentru individ purtând denumirea de eustres. (Golu, Mihai, 2009, p.661).

Evident există diferențe între acțiunea unui stimul și răspunsul organismului, la categorii de persoane. În funcție de particularitățile fiecăruia, răspunsul poate modifica într-o proporție mai mare sau mai mică trăirea. Prin mecanisme specifice, organismul poate diminua sau accelera trăirea acțiunii, eustresul mobilizând organismul, tonifiind acțiunea, distresul având un caracter nociv pentru organism. Atunci când organismul percepe influența, factorul stresor perturbator, ca fiind nociv, se instalează, conform teoriei cognitiviștilor, stresul psihic. Acesta constă în incapacitatea organismului de a se adapta la situație, indiferent de abilități, de pregătire, de experiența, el răspunde prin această inadaptare la situație. Se poate vorbi însă de motivație? Atunci când individul percepe factorul stresor ca nociv, însă este motivat afectiv, se activează rezistența, și redirecționează trăirea către dezvoltare de aptitudinii? Cum o poate face sau o poate face?

În funcție de modalitatea de a interpreta rezistența la influența agentului stresor, de capacitatea pe care consideră că o deține pentru a face față stresului respectiv, individul modifică modalitatea de guvernare și de control a situației, aici intervine pregătirea psihică pe care militarii o au. În câmpul de luptă există moment, există situație, există locul în care acest rganismul percepe influența, factorul stresor perturbator, ca fiind nociv, se instalează, conform teoriei cognitiviștilor, stresul psihic. Acesta constă în incapacitatea organismului de a se adapta la situație, indiferent de abilități, de pregătire, de experiența, el răspunde prin această inadaptare la situație. Se poate vorbi însă de motivație? Atunci când individul percepe factorul stresor ca nociv, însă este motivat afectiv, se activează rezistența, și redirecționează trăirea către dezvoltare de aptitudinii? Cum o poate face sau o poate face?

În funcție de modalitatea de a interpreta rezistența la influența agentului stresor, de capacitatea pe care consideră că o deține pentru a face față stresului respectiv, individul modifică modalitatea de guvernare și de control a situației, aici intervine pregătirea psihică pe care militarii o au. În câmpul de luptă există moment, există situație, există locul în care acest exercițiu îl pot pune în aplicare, până atunci ei doar știu că o pot face, au motivație, au baza, însă acolo au prilejul să o facă, existând motivația de a a știi cum!!!

,,Încercările de a defini stresul, au în vedere faptul că el apare pe fondul unei adaptări perpetue a organismului la condițiile sale de viată, echivalentă cu desfășurarea a înseși proceselor vii(Wolff H.G. cit.186) în momentul,, când se produce un dezechilibru marcat între solicitările mediului și capacitățile de răspuns ale organismului“(McGrath) (241). Adaptarea este sinonimă conform concepției pavloviste(266) cu un proces de menținere a intergrității organismului (amenințată în special de agenții stresori fizico-chimici și biologici, în primul rând viro-bacteriani) dar și de realizarea a unui echilibru dinamic cu mediul.

De altfel chiar și Selye (331) se axează pe procesul de adaptare al organismului la mediul său (natural și social), definind stresul ca un sindrom, o constelație de răspunsuri nespecifice, cu un caracter general adaptiv nespecific, provocat de acțiunea agenților stresori asupra organismului. În cadrul reacției de stres apar procese de uzură, chiar lezionale – la nivel histochimic și chiar histologic sau, în extremis, anatomic, dar ele sunt precedate, însoțite și

generate de reacții adaptative fiziologice mediate de verigi neuro-vegetativ-endocrine.” (Iamandescu, Ioan Bradu, 1993, p.5).

Comportamentul individului este până la urmă o reacție în urma exercitării unei acțiuni a unui factor stresor, suntem puși zilnic în fața multor situații și ne manifestăm, reacționăm, în funcție de impactul pe care acțiunea factorului stresor îl are asupra noastră, sau pe care credem noi că îl are. Fiecare acționează așa cum simte de cuviință, așa cum poate, avem stres fizic, psihic, cognitiv, intelectual, de modul nostru de a rezista, de a înțelege capacitatea pe care o avem de a rezista, depinde acțiunea și manifestarea, uneori corect, alteori într-o manieră exagerată.

Sub presiunea factorilor stresori perturbatori, într-un mediu stresant, impactul agresiunii psihologice, asupra individului poate însemna schimbare de atitudine, adoptarea unui comportament nepotrivit, transformări în sfera emoțională, de la anxietate la angoasă, ducând la periclitarea și punerea în pericol al acțiunii și al vieții. Direcțiile care fac posibile vulnerabilitatea individului asupra agresiunii factorilor stresori perturbatori sunt din punct de vedere psihologic sub aspect cognitiv, afectiv și motivațional și din punct de vedere bio-fiziologic sub aspectul rezistenței fizice.

,,Stress (termen eng.), termenul are în general două accepțiuni: 1. situațiie, stimul, ce pune organismul într-o stare de tensiune; 2. însăși starea de tensiune deosebită a organismului prin care acesta își mobilizează toate resursele sale de apărare pentru a face față unei agresiuni fizice sau psihice(emoție puternică). Unii autori au în vedere doar aspectul psihologic al stresului, privindu-l ca pe o totalitate a conflictelor personale sau sociale într-un fel sau altul(P. Fraisse). Termenul de stres a fost introdus de H. Selye(1950) care, lucrând pe animale a avut în vedere mai ales stresul provocat de stimuli fizici.” (Popescu-Neveanu, Paul, 1978, p.685-686).

Sindromul general de adaptare, descris de Selye, face și o legătură între starea de eustress și distress, atunci când se epuizează starea de eustress și intervine dezorganizarea distresului, adică atunci când nu mai există resurse să percepi ,,starea de bine” ca fiind stare de bine, și începi să te întrebi dacă nu cumva starea de bine este o stare de rău.

,,După Selye, acest sindrom general de adaptare are o desfășurare fazică, în dinamica lui evidențiindu-se următoarele etape sau verigi:

reacția de alarmă, care duce la activarea generală a organismului,

reacția de rezistență, prin care organismul îți mobilizează resursele energetice pentru a contracara efectele dezorganizatoare ale acțiunii stresorului,

faza de epuizare, în care se acumuluază efecte entropice, care îndepărtează posibilitatea obținerii echilibrului.

Cercetările ulterioare au arătat că întrucât sindromul de adaptare se impune ca premisă obligatorie a pregătirii și incitării răspunsurilor specifice, termenul de stres trebuie asociat cu două tipuri de efecte: pozitive sau adaptative și, în acest caz, avem de a face cu eustresul, și dezadaptative, dezorganizatoare, caz în care avem de a face cu distresul. “(Golu, Mihai, 2009, p.660).

La început organismul percepe stresul, îl sesizează, îl analizează, ulterior se folosește de toate resursele pe care le are, de toate cunoștințele pe care le deține și de toate abilitățile de care se poate folosi pentru a-l înfrunta, și în final pentru a-l elimina sau minimaliza consecințele, apoi urmează, conform clasificării lui Selye, faza de epuizare, atunci când organismul nu găsește pârghia necesară și suficientă pentru a obține echilibrul organismului și posibilitatea de a minimaliza consecințele acțiunii factorului stresor perturbator, iar efectele sunt apariția instabilității psihice, fizice, fiziologice ale organismului.

,, Pentru Hans Selye stresul este în mod fundamental un răspuns fiziologic; el nu s-a abătut de la această concepție, cu toate că a stabilit o diferențiere a efectelor stresului în eustres și distress, efectele positive și negative ale stresului asupra individului; stresul poate fie să stimuleze, fie să dăuneze ființei omenești. Luarea în considerare a unor variabile din ce în ce mai numeroase în studiul stresului l-a condus la ipoteza că stresul este răspunsul nespecific al organismului la orice solicitare a mediului înconjurător.” (Stora, Jean-Benjamin, 1999 p.10).

O trecere frumoasă a interpretării noțiunii de stres, face Goupil atunci când citează pe Selye, în interviul luat, de la originea psihologică la psihism a stresului ,,stresul nu este decât de origine psihologică, chiar dacă în rândurile marelui public există tendința să se asocieze stresul cu psihismul. Atâta vreme cât trăim, avem stres. Absența totală a stresului înseamnă moarte…<< important este nu ceea ce ți se întâmplă, ci felul în care reacționezi>>. (Goupil, Georgette, 1991, p.32-33).

Dacă stresul nu are decât o origine psihologică, putem antrena stresul? Putem noi prin pregătire, prin antrenament, exerciții și motivație să învățăm stresul? Să învățăm să reacționăm într-o oarecare manieră la acțiunea unui oarecare stimul stresor.

Sunt trăsăturile accentuate ale personalității, dimensiuni care pot reduce efectele și acțiunea stresului?

Persoanele cu o personalitate normală sunt considerate acele persoane care trăiesc într-un mediu normal, au manifestări normale, acceptate de toată lumea. Persoanele cu trăsături accentuate de personalitate sunt acele persoane care au manifestări ieșite din comunul acceptat de toată lumea, din tiparul normal și obișnuit al societății în care trăiește. Însă acele tendințe spre accentuare pot duce la o imunizare și la o mai mare rezistență la impactul acțiunii factorului stresor. De exemplu, cu o dorință exagerată de a fi în centrul atenției la un isteric, specific demonstrabilului, acesta nu poate minimaliza în nici un fel consecința unui factor stresor și modul de a-l percepe, însă un hiperperseverent, cu o ambiție extremă poate suporta mai bine și poate interpreta un factor stresor perturbator, ca având o mai mică capacitate afectogenă, distructivă.

Deasemenea o persoană nestăpânită, irascibilă, interpretează și trăiește într-o manieră mai dramatică acțiunea factorului stresor perturbator, în comparație cu o persoană hipertimică care are capacitatea de inițiativă și de inovație.

Se evidențiază o clasificare a noțiunii de stres dată de către Stora, abordare care evidențiază și subliniază și mai mult faptul că individul pune în determinarea lui de a face față stresului, mecanisme de apărare și automatisme, reflexe ale organismului pe care le-a dobândit și de care se folosește în unele situații în mod involuntar.

,,Abordări ale noțiunii de stres:

Stresul este o forța care produce o tensiune urmată de o deformare (străină) a obiectului asupra căruia s-a exercitat; într-un fel este vorba de un stimul extern, de un agent oarecare (agent fizic: zgomot, căldură, frig sau psihologic: doliu, pierderea locului de muncă….). Acesta este sensul activ al stresului.

Stresul este rezultatul acțiunii unui agent fizic și/sau psihologic și/sau social; agentul numit de Hans Selye stresor. Se impune astfel studierea stării de stres, adica a consecințelor biologice, mentale și psihice ale acțiunii acestui agent asupra sănătății persoanelor. Deoarece acțiunea poate fi momentană sau permanentă, se va studia durata sa și timpul de latență în apariția simptomelor maladive.

Stresul este în același timp stresorul sau agentul stresului, cât și rezultatul acestei acțiuni în diferite dimensiuni individuale.

Stresul nu mai este privit în lumina consecințelor sale somatice, ci în primul rând, ca o apărare a modului în care funcționează psihicul în fața excitației senzoriale și motrice inițiate de acesta.

Stresul apare acum ca un agent extern resimțit de un individ într-un spațiu-timp dat; pentru a-i face față, acesta pune în joc măsuri de apărare mentale, însoțite simultan de automatisme biologice” (Stora, Jean-Benjamin, 1999, p.11-12).

Așa cum a arătat Stora, abordarea noțiunii de stres trebuie privită din multe puncte de vedere. Se pleacă de la ideea că un agent stresor care acționează o perioadă asupra organismului produce modificări ale acestuia la nivelul bio-morfo-psiho-funcțional. Indiferent de situație și de pregătire, stresul, agentul stresor, produce efecte negative asupra organismului, punându-se problema perioadei de timp în care acționează, adică în cât timp produce efecte, se află acolo imediat sau iese la suprafață după o perioadă de latență, având urmări maladive? Ce anume îl activează, dacă este vorba de o perioadă de latență?

În mod absolut normal, avem stimul avem și răspuns, dar sunt și situații în care avem stimul și nu avem răspuns, unde se duce răspunsul? Despre asta vorbește Stora, despre urmări ale acțiunii factorului stresor, după ce acesta acționează o perioadă, în care nu se întâmplă absolut nimic cu organismul, ulterior se declanșează și sunt vizibile consecințele.

Este vorba de o tensiune psihică, de orice fel de tensiune, care se acumulează și iese la suprafață urmare acțiunii unui alt factor stresor. Până la urmă inclusiv gândurile, trăirile, visele, sentimentele noastre sunt agenți stresori, care pot declanșa asupra noastră o intensitate și o tensiune suficient de mare, care să poată activa perioada de latență despre care vorbeam mai su

1.2. CONCEPTUL DE STRES PSIHIC

,,Originea acestui concept este legată de apariția conceptului general de stres, tot lui Selye revenindu-i meritul de a include stimulii psihogeni în rândul agenților stresori, deci capabili să producă organismului o reacție de stress în absența unor agresiuni fizico-chimice sau biologice.

O definiție mai largă cuprinzând mai multe note, prin desemnarea principalilor agenți stresori, este cea dată de M.Golu (108). Stresul psihic reprezintă ”o stare de tensiune, încordare și discomfort determinată de agenți afectogeni cu semnificație negativă, de frustrarea sau reprimarea unor stări de motivație (trebuințe, dorințe, aspirații), de dificultatea sau imposibilitatea rezolvării unor probleme”. Am putea să o considerăm o definiție perfectă pentru stres pur, deoarece ea omite faptul că și agenții fizici (zgomotul de exemplu), chimici sau biologici (boala, înregistrată ca stres, nu din perspective conștientizării ei de catre bolnav, ci prin reflexele aferente viscero-corticale) pot să producă un stres psihic prin agresionarea implicită a sistemului nervos.

Din aceste considerații rezultă că SP are un caracter ”primar” când el este rezultatul unei agresiuni recepționate în afara psihicului (conflicte și suprasolicitări psihice mediate de stimuli verbali dar și realizate prin concentrarea atenției, cu evocarea sau persistența unor imagini, sentimente, etc) și un caracter secundar care de fapt este o reacție de însoțire ori chiar de conștientizare a unui stres fizic căruia i se acordă o semnificație de amenințare.” (Iamandescu, Ioan Bradu, 1993, p.5).

Atunci când insistăm pe un gând anume, fără a avea o amenințare directă în a ne focusa pe acel gând, atunci când reactualizăm și retrăim un eveniment care ne-a afectat într-un moment anume, supumem psihicul și creierul nostru la o agresiune care subliniază caracterul de grav, de suferință, de trăire intensă. Aici avem caracterul secundar al stresului psihic, când conflictele interioare nu ne dau pace, încercînd să construim scenarii imaginative, prin care putem soluționa problema care ne-a afectat cândva, retrăind evenimentul. Caracterul primar al unui stres psihic este dat de suprasolicitarea externă agresiunea asupra psihicului prin cuvinte, imagini, insistarea pe anumite imagini, angrenarea sentimentelor în situația respectivă.

,,Stresul psihic se delimitează (relativ) de cel fiziologic, prin aceea că el se produce pe fondul interacțiunii Eului, a persoanei conștiente de sine și cu o anumită prețuire de sine, cu evenimentele existențiale. O nemulțumire de sine, sentimental unei neîmpliniri, o discrepanță între aspirație și realizare, o apreciere nedreaptă la adresa competenței sau activității personale, un diferent sau conflict interpersonal, o neînțelegere în familie, pierderea unei ființe apropiate etc., toate acestea pot acționa ca stresori, determinînd o anumită bulversare a echilibrului vieții interioare. Ca și în cazul stresului fiziologic, dacă acest efect nu este înlăturat prin mecanismele de apărare a Eului, atunci ele se perpetuează și se cumulează în timp, transformîndu-se în ,,focar” generator de tulburări nevrotice.

Trăirile care însoțesc sau se dezvoltă pe fondul stresului psihic îmbracă forma unei suferințe existențiale sau morale(a unei insatisfacții de sine sau de lume, a unei neplăceri de a trăi, a unei disperări, a unei depresii).

Stresul psihic reprezintă un sindrom constituit din exacerbarea, dincolo de nivelul unor simple ajustări homeostatice, a unor reacții psihice și a corelatelor lor somatice (afectând cvasitotalitatea compartimentelor organismului), în legătură cel mai adesea evidentă cu o configurație de factori declanșați ce acționează intens, surprinzător, brusc și/sau persistent și având deseori un caracter simbolic de amenințare (percepuți sau anticipați ca atare de subiect). Alteori constituit de o suprasolicitare sau subsolicitare a mecanismelor cognitive (atenție, operații ale gândirii etc) și voliționale, cel mai frecvent SP este caracterizat printr-o participare afectivă pregnantă (ce poate însoți ca rezonanță afectivă negativă, și formele de SP prin suprasolicitare și subsolicitare fizică și intelectuală)” (Iamandescu, Ioan Bradu, 1993, p.25).

Militarii au abilități antrenate special pentru a face față timp îndelungat acțiunii acestor factori, de aceea convingerea mea este că abilitățile, aptitudinile, creativitatea, încrederea în sine, sunt proprietăți care generează potențial, alimentează nevoia de energie a militarului în luptă cu agresivitatea stimulilor perturbatori, fiind baza reușitei. Oricare dintre noi, acționăm haotic într-o situație nouă, la acțiunea unui factor perturbator, pentru care nu ne-am pregătit și pentru care nu avem anticipare. Soluția sigură este reacția care apare imediat, indiferent de urmare, pe moment fiind singura varianta la îndemână, pentru care nu avem control și mod de a o modifica. Pregătirea pentru astfel de situații, antrenarea, poate diminua din elementul surpriză, și putem construi acțiunea ca răspuns, de lucrul acesta fiind capabili militarii care prevăd astfel de situații și se pregătesc măcar în ceea ce privește impactul psihic, pentru ceea ce urmează, sunt cumva într-o stare de așteptare, la care numai există elementul surpriză.

Fac paralela acesta pentru a evidenția că militarii sunt pregătiți pentru astfel de elemente surpriză în exercițiile pe care le efectuează la antrenamente, diferența care există și despre care vreau să vorbesc se referă la modul în care se pune efectiv în practică acest antrenament. Adică, acolo în baza de antrenament, simulând, având scenariul la îndemână, și faptul real, stimulul real în câmpul de luptă, care acționează, de data acesta elementul surpriză nemaifiind prezent, deoarece situația a fost imaginată și s-au construit strategii de acțiune și contracarare a efectelor negative.

Eustress și distress

Goupil Georgete menționează, ceea ce părintele stresului, denumit așa de întreaga literatură de specialitate, în interviul acordat acesteia, a precizat ce înseamnă eustresul și distressul, ,,Aceste două cuvinte desemnează două tipuri fundamentale de stres reliefate de către Selye. Știm că stresul este un răspuns al organismului față de niște factori; tot felul de factori, cum ar fi boala, emoțiile plăcute, neplăcute, pe scurt niște factori care necesită o adaptare. Este foarte important de înțeles că cuvântul stres desemnează reacția organismului și nu situația stresantă.

Același lucru, aceiași situație poate provoca la diverși indivizi niște reacții fiziologice mai mult sau mai puțin pronunțate. ”Nu ceea ce ți se întâmplă este important, ci felul în care reacționezi”. Dacă stresurile plăcute crează reacții fiziologice analoage cu stresurile neplăcute, ”eustresurile” (stresurile plăcute) nu durează niciodată în mod cronic cum o fac prea mult, din păcate factorii de ”distress”. Se atinge deci rareori faza epuizării cu eustres.

Homeostazia este acea capacitate a organismului biologic de a-și regăsi echilibrul interior în fața oricărei agresiuni exterioare’’. (Goupil, Georgette., 1991, p.26).

Este adevărat că nu dăm în stres de la atâta fericire sau putem da?!

Sunt și persoane foarte fericite care nu sunt mulțumite de fericirea lor, și din acest motiv inventează situații care să le aducă și altfel de trăire în viața lor, sau altfel spus își creează o lume paralelă care să le satisfacă această curiozitate. Sunt cazuri de care citim cu toții în care nemulțumiți de viața frumoasă, liniștită de care au parte, aleg să se sinucidă, sau fac schimb de viață, sau au alte preocupări nespuse. Exceptând cazurile patologice, presupunând că persoanele sunt extrem de sănătoase, ce altfel de elemente pledează și determină o astfel de alegere? Cumva se epuizează eustresul sau boala eustresului este distresul?

1.3. ABORDĂRI TEORETICE ALE STRESULUI

Stora descrie două abordări conceptuale a stresului, făcând o trecere de la abordarea psihosomatică clasică, la abordarea stresului ca relație între natura emoției și răspunsul ei somatic:

,,Au fost dezvoltate două abordări conceptuale, folosind un model multicauzal al maladiei: este vorba de abordarea psihosomatică și de abordarea stresului.

1. Abordarea psihosomatică clasică

a) abordarea psihosomatica a lui S. Freud. Istoricii acestei discipline ne atrag atenția că psihanaliza a început cu studierea unui fenomen psihosomatic: conversiunea.

În afara noțiunii de conversiune, Freud a propus mai multe abordări ale angoasei, care este un simptom deseori evocat de teoreticienii stresului. El a făcut distincția între angoasa în fața unui pericol real, angoasa ca semnal de alarmă, angoasa automată și angoasa de castrare. Angoasa în fața unui pericol real este declanșată de o situație exterioară, care îl amenință efectiv pe individ. Angoasa automată este în legătura cu reactivarea unei stări de suferință biologică, trăită în primele luni de viață. Angoasa ca semnal de alarmă este un reziduu al angoasei automate și servește drept avertisment, destinat să declanșeze mecanismele de reglare ale Eului. În ceea ce privește angoasa de castrare, ea atestă un conflict nevrotic intern. Toate aceste definiții ale angoasei ne trimit la noțiunea freudiană de “paraexcitații”, legată de comportamentul sugarului, care depinde, pentru a se proteja, de excitațiile lumii exterioare, de funcționarea mentală a mamei.” (Stora, Jean-Benjamin, 1999, p.86-87).

Se precizează în abordarea psihosomatică clasică, dincolo de noțiunea de conversiune și de importanța medicinei psihosomatice, care intervine în structura personalității și pregătește terenul somatizării.

,, b) medicina psihosomatică- structura personalității este cea care fragilizează o parte determinată a organismului supus agresiunii interne și care pregăteste terenul somatizării.

Este definitiv stabilit că influențele produse de emoții pot stimula sau inhiba funcționarea oricărui organ. După relaxarea tensiunii emoționale, funcțiile emoționale își regăsesc echilibrul emoțional. Potrivit modelului propus, apăreau trei factori, care, împreună, determinau boala: vulnerabilitatea organului, structura psihologică conflictuală și, în sfârșit, circumstanțele actuale de viață, responsabile de intensitatea emoțională.

Potrivit teoriei specificității, un pacient care prezintă vulnerabilitatea unui anume organ sau a unui sistem somatic și o constelație psihodinamică deosebită, dezvoltă o maladie corespunzătoare acestei ,,predispoziții”, atunci cand cursul evenimentelor vieții sale îi reactivează vechile conflicte și îi distruge mecanismele de apărare”. (Stora, Jean-Benjamin, 1999, p.89-91).

Așa cum susține Stora, structura personalității, modul de constituire al organismului este factor predictor al sensibilității emoționale. Cumulul de emoții, capacitarea de trăire și de rezistență influențează receptivitatea la acțiunea agresivă a unui stimul. Este știut la nivelul cunoașterii uzuale, comune, că persoanele sensibile sunt mai vulnerabile în fața stresului, iar persoanele puternice sunt mai rezistente. Dacă la toate acestea se mai adaugă și o structura psihologică conflictuală și o circumstanță de viață negativă, structura personalității la persoanele sensibile este compromisă, este predispus la acumulare emoțională, la o acumulare a unei tensiuni psihice care favorizează apariția dezechilibrului emoțional.

Ce eveniment de viață poate schimba acest mod de funcționare a unei persoane?

Există ceva care poate fi marcant, astfel încât individul să devină mai puternic în fața acestor predicții? Selye vorbește despre pregătirea în vederea acțiunii și de fuga din calea acțiunii.

2. Abordarea stresului

,,La întrebarea dacă există o corelație specifică între natura emoției și răspunsul ei somatic, un prim răspuns teoretic și clinic a fost dat de către psihosomaticienii de inspirație psihanalitică; cel de-al doilea răspuns este cel al teoreticienilor stresului, cei care se situează pe terenul experiențelor patologiei experimentale.

Pentru a depăși situația care a provocat anxietatea, teoreticienii stresului propun două situații:

1/ pregătirea în vederea acțiunii ( de exemplu, atacul) și 2/ fuga de acțiune, sau întoarcerea la o situație de dependență, ca aceea a copilului mic care se refugiează lângă mama sa pentru a se proteja, în loc să facă față singur pericolului.

Sindromul general de adaptare (SGA) este o configurație specifică a procesului și stărilor fiziologice care survin ca răspuns la o serie de stimuli externi sau ,,stresori”. H Selye distinge trei faze secvențiale de adaptare a organismului la orice schimbare a mediului înconjurător: o fază de alarmă, o faza de rezistență și o faza de epuizare. Faza de alarmă sau ”faza de șoc” este caracterizată de tahicardie, o diminuare a tonusului muscular și o scădere a temperaturii corpului, de formare unor ulcerații glastrice sau intestinale, descreșterea concentrației sangvine, de anurie, de edeme, de hipoclorhidrie, de leucopenie, urmată de o hiperleucocitoză, de anidoză, de o hiperglicemie tranzitorie și în final, de o diminuare a zahărului din sânge și de descărcarea de adrenalină a medulo-suprarenalei. Potrivit părerii lui Selye, rezistența organismului era rezultatul metabolismului catabolic care stimula descărcarea corticotrofică a lobului anterior a hipofizei, inducând o secreție excesivă a hormonilor corticosuprarenali. Această secreție face să crească rezistența organismului.

Timp de foarte mulți ani Selye a continuat să studieze efectul agenților de stres sau ,,stresori” asupra organismului, pornind de la cercetări asupra omului și asupra animalelor. În 1974 el a extins conceptul său despre agenții nocivi ai mediului înconjurător, cu scopul de a include printre ei,,orice solicitare externă care ar depășii un anumit nivel de intensitate, afectând organismul uman”; modelul său se referă mai ales la agenții chimici, fizici și organici și mai puțin la evenimentele și situațiile simbolice și sociale. El insistă astfel mai degrabă asupra universalității sindromului general de adaptare, decât asupra deosebirilor individuale, ca răspuns la factorii de stres sau stresori.” (Stora, Jean-Benjamin, 1999, p.92-97).

Deși există deosebiri între indivizi asupra modalităților de răspuns în urma excercitării acțiunii unui stimul, Selye accentuează faptul că orice solicitare externă intensă afectează organismul. Există organisme imune ? Poți redirecționa această intensitate spre exterior? Adică să nu ai nici un fel de reacție?

Considerând că fiecare ființă trebuie să aibă o reacție asupra unei influențe, exceptând ființele care se află într-o stare letargică, de boală, există doar diferențe de reacție cu o intensitate mai mică sau mai mare. Nivelul de rezistență însă face diferența, între a fi afectat și a fi mai puțin afectat. Trăsăturile de personalitate sunt cele care ajută organismul să aibă o reacție de percepție mai puțin nocivă, iar accentuările acestor trăsături pot face diferența între reacție, rezistență și imunitate. Adică, la un stimul cu o intensitate mică un individ poate sa nu fie deloc afectat, nici măcar să nu sesizeze factorul, problema, în schim o altă persoană, să dramatizeze, să perceapă stimulul ca fiind nociv, distrugător și să nu facă absolut nimic pentru a-i preveni urmările pe care le vede ca distrugătoare, iminente.

,,În timp ce teoreticienii psihosomaticii se îndepărtau de teoria specificității, iar cei ai stresului căutau să lărgească formularea lui Selye, cu scopul de a include în ea stresorii sociali și pe cei ai mediului fizic, alți cercetători propuneau, în Statele Unite, o teorie nespecifică a genezei maladiilor, într-un fel de depășire a celor două curente teoretice precedente.

Contribuțiile lui Harold G. Wolff, împreună cu colegul său Hinkle de la Laboratorul de ecologie umană al Școlii medicale de la universitatea Cornell, privind consecințele stresului asupra supraviețuitorilor din lagărele de concentrare naziste și japoneze, au permis acestora să dea o nouă definiție stresului: ,,stare dinamică a unui organism, ca răspuns la o solicitare de adaptare… deoarece viața însăși impune o adaptare constantă, în așa fel încât toate ființele vii sunt în permanență într-o stre mai mică sau mai mare de stres”. Wolff este adeptul unei concepții nespecifice a rolului jucat de stres în geneza unei boli.

Alți cercetători, Engel, Schmale, Adamson, Meyerowitz, Iker, Tinling și-au propus să studieze faza intermediară între sănătate și maladie, acel spațiu în care apare maladia”. (Stora, Jean-Benjamin, 1999, p.97-98).

Toate perspectivele de dezvoltare a conceptului de stres au în vedre cvasiunanim stresul psihic și se consideră ca un fapt de netăgăduit, că orice stres ,,sistemic” de orice natură, genereză în ultimă instanță și un stres psihic (cu condiția ca subiectul să se afle într-o situație de normalitate a conștienței). (Iamandescu, Ioan Bradu, 1993, p.10).

Până la urmă orice suferință fizică duce la o suferință psihică. Conștiința suferinței fizice, duce la o accelerare a ritmului suferinței fizice. Dacă minimalizăm efectele fizice în plan psihic, și încercăm să închidem conștient durerea, putea avea o diminuare a suferințe fizice. Dacă avem o suferință psihică, dar avem o rezistență fizică, și o putere interioară, organismul cedează în final durerii și va trăi această suferință. De psihicul nostru depinde trăirea unui eveniment și interpretarea lui. De puterea noastră de a găsi o explicație care să fie admisă și acceptată de întreaga nostră ființă, depinde trăirea unei afecțiuni.

De aceea pun problema imunității psihice și fizice imposibil de atins, excepție stările letargice, și a importanței mecanismelor de reglare s stresului.

1.4. MECANISME DE REGLARE A STRESULUI

Stora, în cartea Stresul, face o clasificare a mecanismelor de reglare a stresului, mecanisme care sunt la îndemâna tuturor, la care apelăm cu toții, atunci când problemele din viața noastră ne copleșesc, căutăm să găsim o modalitate de a detensiona situația și de a ne simți mai bine, exteriorizând prin diferite opțiuni problema tensionantă, care ne induce o stare de disconfort, o preocupare stresantă, o clarificare care se cere lămurită, o nevoie stringentă de a etala și de a o face cunoscută, nouă și uneori celorlalți.

,, a) Reglarea stresului din viața cotidiană:

– Pentru a remedia tensiunile zilnice lipsite de gravitate, psihologii și psihanaliștii ne reamintesc felul în care fiecare mamă se poartă cu copilul ei: prezență fizică liniștitoare, mișcări ritmice prin atingeri ușoare cu palma, legănări glas liniștitor; această modalitate de a recepta dragostea pentru a calma spaimele sugarului este cea pe care o va căuta mai târziu adultul în relațiile amicale și sociale.

– Sentimentul de frustrare indus de anumite situații poate conduce la întărirea dragostei de sine prin căutarea aprobării celuilalt, prin adoptarea temporară a unui comportament regresiv infantil. Pentru a obține această gratificație poți fi constrâns să-ți controlezi resentimentele și temerile, ca preț al obținerii unei relaxări a tensiunii.

– Râsul, plânsul și înjuratul sunt un alt mod de descărcare a tensiunilor, fie pe seama ta fie pe seama altcuiva, aceste manifestări emoționale și fiziologice au ca scop restaurarea și prezervarea echilibrului mental individual.

– Retragerea emoțională într-un somn excesiv sau neobișnuit pare a fi o altă cale adoptată de unele persoane pentru a face față dificultăților, găsind astfel o stare de repaus.

– A discuta despre starea emoțională proprie, a se spovedi, a se ruga, reprezintă rețete verificate de descărcare a tensiunilor legate de conflicte interpersonale în familie sau la locul de muncă. Această verbalizare duce la formularea unor noi puncte de vedere și unele tensiuni minore pot dispărea doar prin formularea cu voce tare a problemei respective.

– ,,Intelectualizarea” problemei personale este un mecanism folosit frecvent, care poate procura o anumită satisfacție legată de faptul că problema a fost discutată. Două pericole trebuie evitate în cazul în speță: fie să-ți ,,rumegi” problema în așteptarea unei soluții, ceea ce conduce la un mod de gândire obsesional, fie sa raționalizezi, adică să dai o explicație care te satisface pe moment chiar dacă nu satisface realitatea faptelor.

– Acțiunea în vederea schimbării cursului evenimentelor care stau la originea stresului pune în mișcare mecanismele neuromusculare de descărcare a energiei agresive. Dar, acțiunea, care pentru unii înseamnă un alt mod de a ,, a spune” comportă riscuri mai mari decât a gândi sau a vorbi. Pericolul bolilor somatice îi amenință pe bărbații și femeile de acțiune și/sau pe indivizii care își descarcă tensiunile în felul de a se comporta.

– Activitatea fantasmatică, spre deosebire de activitatea de a gândii, a discuta și a munci, poate fi independentă de realitate. În imaginație totul este posibil: critica, atacul etc. Rezultatul unui asemenea mecanism este cel de a diminua sau de a absorbi încărcătura agresivă. Activitate onirică, a cărei funcționare este descrisă de S. Freud în Interpretarea viselor facilitează scăderea tensiunii psihice interne.

– În ultimul rând se pare că excesul de tensiune găsește o ieșire la nivelul propriului organism, fernomene cum ar fi urinatul, defecația frecventă, mâncatul în cantitate mare sau prea repede, fumatul și consumul de alcool, o activitate crescută pot fi considerate ca niște descărcări somatice de care indivizii sunt mai mult sau mai puțin conștienți, dar la care ei ,,recurg” zilnic în mod automat și inconștient.” (Stora, Jean-Benjamin, 1999, p.77-79).

Toate aceste mecanisme descrise mai sus și prezente în literatura de specialitate, sunt modalități prin care putem detensiona și regla efectele stresului. Dincolo de terapii de specialitate și de medicamentația recomandată de medici, eu propun ,,relaxarea”, întoarcerea conștientă la o activitate care ne face plăcere. Vizualizarea unei emisiuni, a unui film comic, plimbarea în aer liber, detașarea de evenimentul care ne-a marcat, pot fi soluții la îndemână și de care ne putem folosi pentru a mai elimina din tensiunile acumulate, și de a ne îndepărta de stresul cotidian. A face un lucru care îți face plăcere, chiar dacă plăcerea pare imposibil de atins în acele momente. Fiecare dintre noi a experimentat măcar o dată acestă situație, când cuprins de griji, de stres, de încordare, ne-am relaxăm așa.

Așa cum Stora, a prezentat mecanismele de reglare a stresului cotidian, expuse mai sus, situațiile de detensionare la îndemâna tuturor, pot să nu funcționeze, aceste stări continuând să existe și să perturbe liniștea, acesta face o trecere la un alt nivel de reglare și anume la mecanismele de regrare a stresului major.

,,b) Mecanisme de reglare a stresului major

– Mecanisme de reglare la primul nivel. Una din primele consecințe ale eșecului mecanismelor obișnuite de reglare este senzația de inconfort, asociată cu eforturile de concentrare intelectuală și de control personal. Se pare că puterea de autocontrol este compromisă și pentru a compensa și stăpâni acest fenomen indivizii încearcă să îl facă să dispară prin hipersubpresiune. Atunci când persoanele manifestă o creștere a reticenței și a suspiciunilor față de cei din jur și atitudinea lor generală pare a fi rigidă, sub aparență de forță este vorba de acțiunea hiperrepresiunii. Starea de vigilență, iritabilitatea și distracția, care provoacă adeseori insomnii sunt un indiciu al hipervigilenței. Foarte aproape de hipervigilență starea de hiperemoționalitate descrie limita posibilă a unor manifestări: ,,râsul isteric”, manifestări de furie, irascibilitate, susceptibilitate, toate însoțite uneori de depresii (deseori legate de doliuri recente) și de un comportament compulsiv de hiperactivitate, mascând o deghizare sau o deplasare a unor atacuri agresive. Folosirea energiei în cantități din ce în ce mai mari în disecarea unor gânduri obsedante este un indiciu de hipercompensare, la fel ca și acapararea realității zilnice de stări de visare ,,cu ochii deschiși” care iau locul activității normale.

– Mecanisme de reglare la nivelul al doilea. Mecanismele de echilibru homeostatic de nivel secund sunt caracterizate de o detașare parțială de realitate, indiferent că se referă la persoane iubite, detestate sau care inspiră teamă. Efectuând această retragere pe o linie de apărare care abandonează principiul realității, Eul sacrifică anumite funcții esențiale unei vieți normale.

– Mecanismele de reglare la al treilea nivel. Apariția necontrolabilă a impulsurilor instinctuale periculoase induse de stres poate duce la o ruptura a Eului sau, mai exact, la o „dezorganizare a Eului”. Subiecții sunt confruntați cu două tipuri de evenimente traumatizante: fie evenimente durabile, fie evenimente episodice, punctuale și recurente. Reacțiile la asemenea evenimente reliefează violența ucigașă sau explozii de furie necontrolată. Această furie se poate întoarce împotriva indivizilor înșiși și se termină cu sinucideri sau automutilări. Ruptura produsă în structura Eului se poate reflecta și într-o sexualitate violentă, prin violuri și perversiuni sexuale.

– Mecanisme de reglare a stresului la al patrulea nivel. Ruptura agresivă a structurii Eului poate fi de natură ireparabilă în așa fel încât puterea de reglare să fie epuizată sau afectată în mod semipermanent. În acest caz Eul pare a se desprinde de realitate pentru a se retrage. Distrugerea se realizează sub forma unei totale repudieri a realității însoțită de perturbări profunde ale relațiilor interpersonale până a se ajunge în cazurile extreme, la ceea ce E. Jones numea aphanisis (dispariția dorinței sexuale). Dezorganizarea poate atinge niveluri din ce în ce mai profunde ale aparatului psihic până la apariția unor stări delirante, halucinante, psihotice. Fuga în afara realității reprezintă încă o modalitate de apărare a orgsnismului, chiar atunci când se ajunge aproape la nivelul zero de dezorganizare a funcției psihice descris de literatura psihiatrică.

– Mecanisme de reglare la al cincilea nivel. Instinctele legate de moarte sau cu alte cuvinte forțele de destructurare, însoțite de o energie distructivă considerabilă, poate conduce în ultimă instanță ființa umană la limita epuizării și la deces.” ( Stora, Jean-Benjamin, 1999, p.81-85 idem)

Atunci când mecanismele obișnuite de reglare a stresului nu fac față și se instalează instabilitatea emoțională sesizată de individ, apar mecanisme de nivele diferite, care sesizează și încearcă să rezolve problema. Stabilitatea emoțională, realitatea sigură, gândurile adevărate și curate, nevoile existențiale și vitale, care se cer a fi satisfăcute, nevoia de protecție, sentimentul de aproape a celuilalt, iubirea de sine, capacitatea de reacție, încrederea în sine, sunt nevoi ale fiecăruia dintre noi, care aduc echilibru și stabilitate în viață. Odată destabilizată această structură iar mecanismele de reglare și contracarare sunt învinse, apar consecințe și stări de disconfort care impun individului opțiuni. Existând și sesizând aceste opțiuni, aceste variante, individul stăruiește și insistă asupra acestor variante, îndepărtându-se de ceea ce înseamnă stabilitate și echilibru emoțional. Prinși în disperarea gândurilor indivizii fac gesturi disperate, mecanismele reglatoare nemaintrunind condițiile de a fi folosit util și eficient.

Individul, organismul uman este atât de complex, atât de greu de explorat, încât este poate imposibil să spunem că se poate sau că nu se poate să fie imun la stres. De aceea continuă explorarea și cercetarea modalităților prin care putem reduce stresul până la al elimina definitiv. Inclusiv efectele placebo, atunci când organismul are acele reacții neașteptate sau lipsă de reacție poate fi o continuare sau un altfel de început în a aborda strategia de diminuare a efectelor stresului.

1.5. FACTORII INDIVIDUALI ȘI SOCIALI DE REZISTENȚĂ LA STRES

Militarii au abilități antrenate special pentru a face față timp îndelungat acțiunii factorilor stresori, abilitățile, aptitudinile, creativitatea, încrederea în sine, fiind proprietăți care generează potențial.

,,Unii indivizi obligați să facă față unor evenimente stresante sunt atinși de boli cronice și de dezordini mentale în timp ce altii sunt feriți. Sursele de stres nu pot ele singure explica declanșarea bolilor și că trebuie luați în considerare și alți factori cum ar fi, caracteristicile situației stresante, calitățile psihologice și biologice ale indivizilor precum și caracteristicile sistemelor sociale care acționează ca niște bariere protectoare a indivizilor: un model bio-psihosocial.

Caracteristicile ,,stresorilor” sau a ,,agenților” stresanți asociate cu declanșarea maladiilor sunt evaluate în funcție de intensitatea, de dimensiunea, de durata lor, de imposibilitatea de a fi prevăzute și de ,,efectul de noutate”.

Intensitatea este măsurată prin variațiile schimbărilor percepute în situația personală sau în mediul înconjurător global al societății. Nivelul de anxietate era și mai ridicat atunci când schimbarea socială avea consecințe asupra vieții.

Toate persoanele expuse unor situații de stres intens și de lungă durată nu își mai regăsesc niciodată starea anterioară de bunăstare fizică biologică și psihică. Toate persoanele supuse unor amenințări de durată privind viața lor, oricare ar fi caracteristicile lor psihologice, sunt proiectate într-un univers unde predomină numai reacția biologică profundă și universală vieții individuale.

Durata unui eveniment stresant este variabilă în efectele sale; în unele cazuri, o experiență scurtă dar intensă poate avea un efect devastator asemănător celui cauzat de situațiile de stres durabile.

Evenimentele imprevizibile au mai mare efect asupra persoanelor decât evenimentele anticipate mental. În ultimă instanță, efectul de ,,noutate” face să crească impactul situațiilor stresante (de exemplu experiențele implicând privațiuni senzoriale). În cazul în care toți agenții stresanți acționează simultan sau secvențial, se manifestă un efect de ,,supraîncărcare” și oricare ar fi rezistența organismului, chiar o supraîncărcare minimă poate avea consecințe dramatice.” ( Stora, Jean-Benjamin, 1999, p.38-40 ).

Cu alte cuvinte, trebuie să avem în vedere caracteristicile stimului și intensitatea duratei acestuia asupra organismului.

Este adevărat că exercitând o presiune și un timp îndelungat un stimul perceput ca nociv o perioadă lungă de timp aupra unui organism, efectele sunt de durată, dacă însă stimulul care acționează o face o scurtă perioadă de timp, individul putând folosi strategii de reglare a lui, nu putem afirma cu certitudine că efectele sunt dezastruoase și permanente și individul nu se poate întoarce la starea sa anterioară. Se pune problema deci a perioadei maxime până la care un individ poate suporta presiunea unui stimul fără a avea efecte ireversibil asupra organismului. De aceea perioada aleasă de mine este de maxim 6 luni, timp în care urmare acțiunii factorilor stresori perturbatori cumulați, nu are loc un efect de supraîncărcare cu consecințe dramatice, ci o acumulare de automatisme.

Eliminând și elementul surpriză, deoarece militarii au automatismele de reacție și situațiile sunt proiectate și lucrate mental, devine cu atât mai posibil ca stresul să fie redirecționat spre aptitudini (atenție distributivă, inteligență, orientare spațio-temporală, capacitate de acțiune imediată, capacitate de reacție eficientă, luarea sub presiunea timpului a unor decizii imediate), în comparație cu militari care dețin și ei aceste automatisme, însă nu au fost supuși acea perioadă de timp factorilor stresori cumulați și într-un mediu real, nu virtual.

,,Agenții stresori psihici sunt în marea lor majoritate stimuli verbali (incluzând și limbajul interior) și sunt vehiculați pe căi nervoase la și de la cortexul cerebral, semnificția lor pentru individ îi diferențiează net de toți ceilalți agenți stresori (fizici, chimici etc) ca și faptul că pentru aceștia din urmă nocivitatea stresului (fizic, chimic, biologic) este determinată de starea țesutului afectat (Malchair). Dacă am considera agenții stresori inductori ai unui stres psihic ca fiind capabili să declanșeze în mod implacabil la orice individ, atunci am putea asista la o uniformitate de reacții comportamentale în colectivitatea umană. Dar o caracteristică a acestor agenți este tocmai caracterul lor potențial de a produce SP, validat numai de semnificația de amenințare, prejudiciu, nocivitate în general pe care le-o oferă subiectul agresionat.

Deasemeni unul și același eveniment stresor psihic nu produce de fiecare dată un SP la același individ, atât din cauza ,,dispoziției de moment”, cât și semnificației diferite ce i se conferă în momentele respective.” (Iamandescu, Ioan Bradu, 1993, p.12)

De aceea trăsăturile de personalitate contribuie la trăirea evenimentelor diferit și cu intensitate diferită. Trăirea, reacția, constituie vectorii transmiși de componenta psiho-fizică a individului, unul și același eveniment având însemnătate diferită pentru indivizi din aceleași categorii sociale. Atunci când ai experiența, când ai antrenamentul și călirea necesară, nimic nu va mai părea grav sau cel puțin la fel de grav ca celorlalți care nu au avut ocazia acestei anticipări.

În literatura de specialitate, perceperea stresului depinde, la unii autori, de o serie de factori externi și interni, de exemplu:

,,Perceperea stresului de către indivizi depinde de două mari categorii de variabile:

1) factorii personali, cum ar fi pragul senzațiilor biologice și psihologice, inteligența, capacitatea verbală, tipul de personalitate, sistemele psihologice de apărare, experiența trecută și un anume simț de stăpânire a propriului destin;

2) factorii externi, cum ar fi vârsta, nivelul școlar, veniturile, ocupația profesională. Indivizii dotați cu mai multe calități, calificare și resurse decât alții sunt mai adaptați să facă față situațiilor stresante. Când se ajunge la analizarea tipului de personalitate expus stresului și la posibila sa vulnerabilitate se depășește o limită metodologică care a fost mult mai mult dezvoltată de psihosomaticieni decât de comportamentaliști.” (Stora, Jean-Benjamin, 1999, p.41).

Alți autori consideră că un rol important în apariția stresului îl au factorii genetici, în mod prioritar, adică datorită configurației genetice, unii indivizi sunt mai predispuși către un stres psihic, dacă și condițiile de viață au modelat și trasat direcția către un anume mediu prielnic pentru a se declanșa o astfel de situație, care minoră pentru alții poate avea o semnificație majoră cu impact emoțional acid și nociv pentru alții .

,,Un rol deosebit în apariția și amploarea SP îl au particularitățile genetice cognitive, afective (acestea în mod prioritar), motivațional și voliționale ale subiectului respectiv, modelate de experiența sa de viață familială și profesională incluzând evenimente psihotraumatizante anterioare. Toate aceste particularități ale personalității – modelate de biografia individului, inclusive de o serie de afecțiuni somatice ”debilitante” pentru sistemul nervos (tuberculoza de exemplu și multe alte boli) și mai ales psihice (nevrozele în special) sunt implicate în răspunsul individului la un stressor psihic potențial, contribuind la conferirea unei semnificații nocive, imaginare sau reale, capabile să conducă la ”intrarea în starea de SP”. Tocmai referitor la semnificația agentului stressor, Lazarus o consideră ca pe un element capabil să contribuie la diferențierea unui stres psihic de un alt tip de stres.

Putem înțelege de ce unele personae prezintă o vulnerabilitate (constituțională sau dobîndită) în palan psihic la acțiunea stresorilor minori, banali fiind mai predispusi astfel la apariția SP.

O altă trăsătură importantă specifică stresului psihic raportată la agentul stresor cauzal o constituie caracterul anticipativ al SP față de impactul cu un anume eveniment sau circumstanțe generatoare ale unor consecințe ce amenință echilibrul psihic al subiectului”. (Iamandescu, Ioan Bradu, 1993, p.12).

De altă părere este Stora, care consideră că o variabilă de rezistență la stres nu poate fi capacitatea emoțională de răspuns, deoarece ar însemna ca indivizii cu un nivel emotiv scăzut să poată avea cel mai mare nivel de stres pe care poate să-l acumuleze.

,,Alți cercetători au descoperit că dimpotrivă una dintre variabilele critice de rezistență la stres era capacitatea emoțională de răspuns. Pragul de anxietate sau de angoasă poate fi mai mult sau mai puțin ridicat, ținând seama de individ, în consecință, indivizii cei mai vulnerabili vor fi aceeia care prezintă un prag al angoasei foarte scăzute. S-a sugerat dealtfel că vulnerabilitatea la stres poate varia în funcție de sursele de stres. Rezistența unui individ nu poate fi însă evaluată fără a se ține seama de mediul înconjurător. În ecuația stresului, poziția socială a unui individ în cadrul comunității influențează vulnerabilitatea sa la stres. Stresul este minim la toți cei implicați într-o structură socială care acționează după modelul protecției materne individuale, ca un scut protector. Orice ruptură a legăturilor cu mediul său deschide ușa slăbiciunilor individuale: izolarea socială, marginalizarea socială și lipsa unui statut.” (Stora, Jean-Benjamin, 1999, p.42).

CAPITOLUL 2 – ASPECTE CONCRETE ALE PROBLEMEI STUDIATE

2.1 AGENȚII STRESORI. CARACTERE GENERALE, CLASIFICARE.

DINAMICA REZISTENȚEI PSIHOFIZICE A MILITARILOR.

O serie de evenimente pot lua forma unor amenințări iminente, care generează un stres psihic, dacă se repetă într-un mod constant, capătând caracterul de nociv.

Așa cum propune Iamandescu ,,agenții stresori au un caracter potențial stresant, generând totuși un stres psihic numai în anumite condiții, chiar dacă unii dintre ei ar fi capabili să declanșeze un astfel de sindrom la majoritatea indivizilor. Datorită frecvenței crescute cu care sunt înregistrați între cauzele provocatoare de stres psihic, sunt considerați ca stresori o serie de evenimente cu caracter de amenințare iminentă și având o arie largă de implicații și consecințe de la care individual se poate cu greu (sau deloc) sustrage: calamitățile naturale sau sociale sau evenimente biografice majore.

Agenții stresori capabili să declanșeze un stres psihic sunt de natură variată, nefiind obligatoriu numai stimuli psihici, fapt ce obligă o departajare a două categorii de agenți stresori:

a) cei care acționează pe calea celui de al doilea sistem de semnalizare reprezentați prin cuvintele, ideile, procesele gândirii (mai ales evaluările unei situații nocive pentru individ, iclusiv disconfortul creat prin nesatisfacerea unor trebuințe);

b) stimuli senzoriali externi (senzațiile, percepțiile și reprezentările) precum și excitațiile interoceptive (în cazul unor boli cu simptomatologie zgomotoasă), acești stimuli pot devein veritabili agenți stresori în două condiții: atunci când ,,bombardează” scoarța cerebrală timp îndelungat și cu o intensitate crescută (zgomotul).

De cele mai multe ori agenții stresori au o semnificație electivă pentru subiect cu mare rezonanță afectivă (cel mai adesea nocivă; dar și o semnificație pozitivă poate genera un stres psihic când agentul stresor acționează brusc în unele cazuri de eustres).

Parametrii de acțiune ai agenților stresori sunt reprezentați de intensitate, durată (inclusive repetabilitate) și atributul de noutate cât și de bruschețea cu care acționează.

Există constelații de agenți stresori de natură variată determinând veritabile situații stresante ,,polimorfe”, cum este de exemplu desfășurarea unei activități fizice într-un ritm neadecvat pe fondul unei stări afective negative generate de o discuție în timpul acestei activități, concomitent cu pertubări senzoriale și în condițiile prodromale ale unei îmbolnăviri de natură infecțioasă”. (Iamandescu, Ioan Bradu, 1993, p.32-33).

Acțiunea factorului stresor depinde și de modul de percepere al individului, de felul în care el îl interpretează pe fondul stării lui fizice de sănătate și al activității pe care în acel moment o întreprinde. Adică în funcție de nivelul său de sănătate din acel moment poate depinde urmarea acțiunii factorului stresor. Dacă vorbim de o infecție la nivelul corpului, de o suferință somatică, de o durere severă, de o activitate paralelă solicitantă, excluzând ceilalți factori care contribuie la acțiunea interpretată și simțită, individul poate da semnificații exagerate situației, pe fondul acestor probleme de sănătate și nu vorbim aici de patologic și doar de o situație momentană care poate amplifica semnificativ senzația.

Până la urmă indiferent de situația în care se află un individ el trebuie să se adapteze situației respective și să se încadreze, chiar dacă depune toate eforturile fizice, psihice, comportamentale, aptitudinale, el trebuie să facă față situației respective și să dea un răspuns adaptativ dar și performant. Este vorba de o solicitare care ne epuizează sau de o solicitare cu caracter epuizabil căreia noi îi dăm semnificații subiective, în funcție de mai mulți factori (biologici, fizici, sociali, ereditari, genetici, situaționali, psihici).

,,Preocupați de realizarea performanței în acțiunea umană a unui comportament optim în situații normale dar mai ales în situații de risc și solicitare maximă, specialiștii au încercat să răspundă la întrebări de genul: ce anume determină răspunsul adaptativ la solicitările mediului; ce raport există între rezistența psihofizică și comportamentul uman; care sunt pragurile rezistenței psihofizice și de ce anume depind ele.

Sesizând legătura directă și inseparabilă ale celor trei elemente puse în discuție – rezistența psihofizică, comportamentul adecvat, factori determinanți și/sau perturbatori, avem următoarea clasificare după nivelul naturii acestora:

1. Factori fizici. Această categorie cuprinde în general factorii mediului înconjurător (temperatura, luminozitatea, ambianța sonică); condițiile atmosferice, de trai și de muncă (adăpost, îmbrăcăminte, hrană, unelte); nivelul de dezvoltare fizică al individului (forță, înălțime, abilitate, coordonare motorie).

2. Factori psihosociali. În această categorie includem: motivația afectivității; relațiile dintre individ și grupuri, stiluri de conducere.

În domeniul activității militare cu referire expresă la lupta armată s-a adoptat o clasificare specifică factorilor și elementelor care determină un anumit nivel al rezistenței psihofizice și o anumită stabilitate a acesteia. De reținut că elemente aparținând fiecărui factor pot, în anumite condiții să se transforme în cauze care determină scăderea rezistenței psihofizice și instalarea fenomenului de oboseală.

3. Factorul OM. Pune în evidență elemente care influențează direct rezistența psihofizică:

– elemente de ordin fizic;

– elemente de ordin biologic;

– elemente de ordin psihic;

-elemente de ordin cultural;

– elemente de ordin aptitudinal.

O interesantă abordare a elementelor care țin de individ are în vedere, pe deoparte, factorii care favorizează agresiunea stresului (ereditate nefavorabilă, insomnia, dieta greșită, scopuri nerealiste, abuzul de stimulente și sedative, fumatul, situația materială deficitară,munca nesatisfăcătoare, instabilitatea familială) și, pe dealtă parte factorii care favorizează creșterea rezistenței la stres (ereditate favorabilă, simțul umorului, dieta corespunzătoare, stresul alternativ, scopuri tangibile, cunoașterea factorilor de stres, somn odihnitor și relaxare eficientă, situația materială bună, muncă plină de satisfacții, armonie familială)

4. Factorul tehnică de luptă. Următoarele elemente impun o creștere permanentă și o stabilitate la cote ridicate a rezistenței psihofizice:

– caracteristici de construcție, funcționare și utilizare a mijloacelor moderne de luptă, impun un efort deosebit din partea militarilor, mai ales psihc, intelectual de asimilare rapidă;

– soluția tehnică de realizare a comenzilor tehnicii necesită un consum mai mare sau mai mic de energie, ceea ce duce la aparitia mai repede sau după un timp mai îndelungat la apariția oboselii;

– starea funcțională a mijloacelor de luptă determină un anumit grad de încredere în tehnica respectivă;

– nivelul poluării pe care o produce tehnica de luptă.

5. Factorul mediu evidențiează acele elemente care compun și definesc ambianța acțiunii astfel:

– particularitățile fizice și chimice ale mediului ambiant în care se desfășoară acțiunea militară (lumină, temperatură, umiditate, presiune atmosferică);

– particularitățile grupului militar, calitatea relațiilor din grup și coeziunea dintre aceștia;

– satisfacerea nevoilor materiale și culturale, mai ales posibilitățile de destindere.

6. Factorul sarcină, influențează rezistența psihofizică:

– regimul de muncă își pune amprenta pe dinamica rezistenței psihofizice sub două aspecte, primul privește intensitatea sau viteza de lucru reală sau doar percepută ca intensă datorită crizei de timp, apresiunii create de apropierea momentului scadent, al doilea privește cadrul normativ, principiile, mai ales normele în baza cărora se desfășoară acțiunea;

– dimensiunea temporală a acțiunii se găsește în interacțiune cu intensitatea sau viteza acesteia într-un raport invers proportional. Când cele două elemente au valori extreme se ajunge la suprasolicitări care depășind anumite praguri, pun în pericol viața individului.

Factorul sarcină influențează diferit rezistența psihică în raport cu responsabilitatea individului în carul acțiunii. Pentru domeniul militar este evidentă diferența în privința responsabilității pe care o incumbă funcțiile de conducere de la diferite niveluri ierarhice. Realizarea unei activități, îndeplinirea unei misiuni atrage după sine evaluarea sau autoevaluarea efortului depus și a rezultatelor obținute. Recompensarea muncii devine stimulativă pentru noi eforturi și învingerea unor factori perturbatori stresanți; dimpotrivă supraprecierea sau subevaluarea eforturilor depuse în muncă de subordonați care frânează tendința către efort și face posibilă intensificarea efectelor unor factori cu acțiune puternică în direcția reducerii rezistenței psihofizice.

7. Factori care țin de prezența și acțiunea potențială sau reală a inamicului;

8. Factori specifici câmpului de luptă: aspectul dezolant , descurajator, cu morți, răniți distrugeri, condițiile precare de viață; frecvența mare sau pericolul potențial al îmbolnăvirilor în masă; așteptările lungi sau schimbările bruște de situație; lipsa de informații sau avalanșa acestora”. (Col. Ioan Juncu și colaboratorii, 1994, p. 94-98).

În acțiunile întreprinse pe câmpul de luptă și în operațiunile specifice misiunilor cu caracter extrem militarii prezintă datorită antrenamentului și pregătirii adecvate un comportament cu o stabilitate psihică și fizică normală. În condiții accentuate de manifestare a acestor factori specifici activitatea și rezistența militarilor se poate destabiliza respectiv organismul poate ceda instalându-se stresul. Totodată, prin tehnici specifice și antrenament de specialitate această acțiune accentuata a factorilor stresori poate fi contracarată prin redirecționarea cu ajutorul mecanismelor psihice de reglare către dezvoltarea și accentuarea anumitor abilități și/sau calități prin intermediul factorilor de adaptare la mediul respectiv (atenția distributivă, inteligența, timpul de reacție, capacitatea de analiză și luarea de decizii rapide în condiții deosebite).

Este evident că în câmpul de luptă, în condițiile extreme se acumuleaza o cantitate de stres. Datorita antrenamentului, si a unor funcții psihice, cantitatea de stres poate fi diminuată prin intermediul factorilor de acomodare, care canalizează stresul către o accentuare a abilităților, către o mai bună funcționare a timpul de reacție. Stresul există într-o anumită cantitate, totodată nivelul de abilitate dezvoltat crește semnificativ funcție de nivelul de stres redirecționat. Astfel, militarii au o capacitate mai mare de adaptare la situațiile inedite, de orientare spațială, de luare a unor decizii imediate și corecte, existând o corelație între nivelul de stres acumulat și dezvoltarea abilităților și a calității acestora. Deasemenea nivelul tendințelor accetuate poate evidenția o corelație între acesta și abilitatea dezvoltată, atitudinea prezentată, precum și nivelul inteligenței, în comparație cu o personalitate dezvoltată normal. Nivelul de stres coreleză semnificativ cu toate acestea.

2.2 STRESUL ÎN ACTIVITĂȚILE DE TIP MILITAR

Numeroase sunt problemele pe care psihologia militară le ridică, în ceea ce privește stresul pe câmpul de luptă. Militarii sunt formați, și-au însușit anumite tehnici care le conferă o stabilitate psihică, au participat la antrenamente care le dezvoltă anumite automatisme, au factorul social prezent, adică camaraderia, faptul conștient că ceilalți împart aceeași soartă este un coping, o ajustare, este o formă care le sprijină efortul comun. În taberele de antrenamente au parte de exerciții care simulează câmpul de luptă, în teatrele de operațiuni, în câmpul de luptă misiunile au la bază antrenamentul. Factorul stresor perturbator simulat la antrenament nu mai are aceeași impact în câmpul de luptă real, atunci când știi că orice greșeală poate fi o pierdere gravă și ireparabilă.

,,Reacția organismului la un stimul cu semnificația afectogenă puternică (amenințare, risc, incertitudine) sau la un factor fizic nociv (zgomot, lumină orbitoare, frig/caldură, etc) este generală iar rezultatul este starea de stres (sindromul general de adaptare-SGA) definit și analizat de Hans Selye. Acceptiunile care s-au dat stresului ca și lucrările care i-au fost dedicate, sunt multiple. În acest context privim stresul ca ”discrepanța dintre cererea din exterior și capacitatea de răspuns a individului” sau ”un dezechilibru, intens perceput, dintre cerințele impuse organismuluiși capacitatea sa de răspuns. În același timp, nu trebuie uitat faptul că o anumită stare de tensiune, un anumit nivel de energizare al organismului sunt necesare în orice activitate, dar mai ales în luptă. În această situație stresul are o acțiune tonică, mobilizatoare, cu efeccte pozitive și benefice pentru individ purtând denumirea de eustres.

În legătură directă cu dinamica rezistenței psihofizice se află distresul sau stresul în exces, cu efecte negative. Când se încearcă tratarea exhaustivă a distresului, atunci se vorbește și de factori stresanți, adică, observându-se disfuncționalitățile de comportament se încearcă să se afle care sunt cauzele acestor disfuncționalități și, astfel se aqjunge la tipologia factorilor stresanți.

Rezistența psihofizică cu elementele ei definitorii – stabilitate și dinamică- apare, deci, ca una din caracteristicile esențiale ale personalității umane, ca un factor de prim ordin de care depinde eficiența activității militare și îndeplinirea cu success a misiunilor de luptă.

Stresul ca răspuns al organismului la solicitările mediului variază în intensitate în funcție de: intensitatea factorilor de stres; numărul factorilor de stres; combinarea factorilor de stres; perceperea factorilor de stres.

Antrenamentele și exercițiile de pregătire fizică vizează creșterea progresivă a rezistenței generale la stresul câmpului de luptă prin dezvoltarea rezistenței psihofizice a militarilor cât și controlul stresului prin tehnici de fortificare psihică cum sunt: sugestia și autosugestia, relaxarea dirijată mental, antrenamentul psihoton etc.

Confruntarea cu situațiile extreme de stresante ale câmpului de luptă, impune cunoașterea factorilor care pot afecta integritatea psihică a luptătorilor, antrenamentul în condiții modelate pe stresul de luptă care sa sporească registrul comportamental adecvat și să permită reglarea și autoreglarea stărilor psihice prin care să se poată controla și diminua efectul nociv asupra comportamentului luptătorilor.

Aceiași preocupare trebuie acordată componentei sociale a comportamentului care influențeaza atât grupul militar cât și fiecare dintre membrii acestuia. Formarea opiniilor și a atitudinilor, conformismul față de normele vieții militarilor comunicarea în cadrul grupului, coeziunea acestuia sunt tot atâtea probleme la care trebuie să răspundă psihologia militară pentru a potența capacitatea de luptă la nivelul luptătorului și al grupului militar” ( Col. Ioan Juncu și colaboratorii, 1994, p. 84-85).

Factorul cel mai important pe care îl consider primordial în tot acest cumul de factori, care impun organismului individului rezistența psihică, fizică, dincolo de pregătire, antrenament, constituție corporală, bază genetică, etc. la militari este motivația familială. Suportul familiei este un motiv suficient în acele situații, pentru ca militarul să se mobilizeze, să-și mobilizeze toate sursele și resursele pentru ca misiunea să fie o reușită.

Cum evaluăm stresul, cum percepem stresul, cum interpretăm ceea ce vedem, simțim, gândim, de ce ne putem ajuta pentru o mai bună interpretare? Lazarus și Folkman, vorbesc despre modalitățile prin care interpretăm stresul și mai ales la nivelul capacității cognitive, problematica evaluării ocupă deci un loc esențial raportându-se la variabilitatea individuală și la moderatori.

1. La nivel primar se întâlnește stresul perceput, acesta depinde de modul în care subiectul evalueaza situația. Lazarus și Folkman au găsit trei modalități de a înțelege stresul perceput: trăit ca o amenințare pentru integritatea psihică și corporală, o confruntare cu o pierdere iremediabilă, o provocare.

2. În evaluarea secundară ne preocupăm de controlul perceput: informațional, comportamental, decisional.

3. Tot evaluarea cuprinde și suportul social real , dar mai ales perceput, adică ansamblul relațiilor interpersonale ale unui individ, care-i procură o legătură afectivă (rolul împărțirii emoțiilor este foarte important, un ajutor practic, îi dă informații despre situații amenințătoare)

Alături de moderatori (coping, control, suport social, personalitate) variabilitatea joacă un rol important în evaluarea stresului. Aceasta este compusă din reactivitatea la stress, sarcina alostatică, rezistența la stres, recuperarea.

Reactivitatea la stres: anumiți indivizi au un raspuns psihologic la stres mai puternic decât alții, acest fenomen se numește reactivitate cardio vasculară sau reactivitate la stres. Înseamnă că pentru un nivel de stres dat – și asta independent de autopercepere – anumite persoane prezintă o activare a simpaticului mai puternica/intensă decât altele. Cercetările sugerează că o reactivitate mai intensă la stres ar putea să facă aceste persoane mai vulnerabile la stres decât altele cu o vulnerabilitate mai redusă. Nu trebuie uitat însă că aceste studii au utilizat o metodă transversală care ridică problema cauzalității.

Sarcina alostatică conceptul de sarcină alostatică la studiul stresului precizează că în timp ce homeostazia este concepută drept menținerea variabilelor biologice în marje de fluctuație restrânse, alostazia se poate defini prin capacitatea de a menține stabilitatea prin intermediul schimbării (adaptării).

Rezistența la stres. Se poate afirma că raporturile cu stresul reprezintă una din bazele ecologiei, ale raportului individului cu mediul înconjurător, precum și articularea biologicului cu socialul.

Efectul stresului asupra corpului reprezintă un feed-back biopsihologic, expresia fragilității fizice, având nu numai un caracter corporal dar și temporar de fricțiune și rezistență, plasticitatea corporala având limite. (Petrescu, Laura, 2015, p 21-22).

2.3 PERSONALITATEA. VARIABILELE CARE INFLUENȚEAZĂ STRESUL

Personalitatea influențează și nu influențează reactivitatea la stres precum și modul de percepere, aceasta este accepțiunea care se dă personalității asupra stresului ,, din toate studiile a rezultat că personalitatea este un factor important, ce determină starea sănătății și filtrează efectele psihologice ale diferitelor situații. Deși nu se înțelege perfect cum personalitatea mediază aceste consecințe, totuși este clar că experiențele stresante și modul cum oamenii se comportă în aceste situații au un important rol explicativ (Bolger, Zuckerman, 1995).

În 1995, Bolger și Zuckerman, studiind rolul predispozițiilor personale în adaptarea la situațiile stresante, au arătat că personalitatea poate influența atât expunerea la evenimentele stresante cât și reacția la acestea, iar aceste procese pot explica modul în care personalitatea mediază repercursiunile psihologice ale evenimentelor solicitante. Ei au afirmat că diferențele individuale de reacție la agenții stresori se pot datora alegerii diferitelor strategii de adaptare cât și eficienței acestor strategii.

Influența stresului poate fi împărțită în două stadii esențiale expunerea la agentul stresor și reacția la acesta.

Expunerea se referă la probabilitatea ca o persoană să fie implicată într-un eveniment stresant reactivitatea se referă la probailitatea ca o persoană să manifeste reacții fizice, emoționale, cognitive și comportamentale într-o situație stresantă. Dacă luăm în calcul influența personalității asupra acestor două procese, apar patru posibile modele explicative.

Modelul 1 – personalitatea nu influențează nici expunerea, nici reactivitatea la stres, așa numitul ”efect nul”. În această situație evenimentele stresante nu pot contribui la explicarea influenței personalității asupra sănătății.

Modelul 2 – personalitatea influențează expunerea dar nu și reacția la stres, astfel că, odată ce a apărut un eveniment stresant, el va afecta pe fiecare în același fel. Acest model, numit al ”expunerii diferențiate”, ajută la explicarea comportamentelor diferite, altfel spus personalitatea determină o expunere mai mare la stres, ceea ce conduce, în schimb, la anumite consecințe. o excepție de remarcaat a fost studiul lui Ormel și Wohlfarth, realizat în 1991, în care s-a arătat că expunerea la schimbările vieții parțial mediază relația dintre nevrotism și stres. De atunci, s-a constatat un interes din ce în ce mai mare în privința rolului pe care îl joacă personalitatea în expunerea la solicitare și s-a dovedit că procesul expunerii poate explica unele consecințe comportamentale.

Modelul 3 – personalitatea influențează reacția la stres, dar nu și expunerea, astfel că odată ce a apărut un eveniment stresant, el va afecta pe fiecare dar în moduri diferite. Asfel am putea spune că personalitatea influențează sănătatea modelând efectul situațiilor stresante. Spre deosebire de modelul expunerii diferențiate, care nu prea a fost folosit în cercetări, modelul ”reactivității diferențiate a fost unul dintre modelele obișnuite de cercetat. S-au studiat multe trăsături și s-a dovedit că reacțiile la evenimentele stresante sunt determinate de anumite caracteristici, precum locul controlului, robustețea psihică, stilul explicativ, conștiinciozitatea persoanelor respective.

Modelul 4 – personalitatea intervine atât în etapa expunerii cât și în cea a reactivității. Smith și colegii săi au arătăt cum expunerea mare și reactivitatea mare explică de ce paternul comportamental de tip A duce la apariția de boli cardiace. Bolger și Schilling, în 1991, au demonstrat că modelul ERD oferă cele mai bune informații pentru a arăta cum nevrotismul determină apariția stresului în viața cotidiană. Ei au investigat importanța expunerii și a reactivității și au dovedit că reactivitatea este de două ori mai importantă decât expunerea. Există astfel dovezi că modelul ”expunerii și reactivității diferențiate” este cel mai bun pentru a explica influența predispozițiilor personale asupra sănătății și a consecințelor de natură psihologică”. (Anghel Andreescu(coordonator), Ștefan Liță, 2008, p.46-48).

Faptul că personalitatea poate influența modul de reacție este prezentat prin patru tipuri de modele, dincolo de toate acestea important este și faptul că anumite tendințe ale personalității care tind spre accentuare, pot fi urmări ale acțiunii factorilor stresori perturbatori. Adică urmare acțiunii stresului o perioadă definită de timp, anumite trăsături se pot accentua și pot fi factori predictori ai performanței. Cu cât stresul este transferat în aptitudine prin moderatorii specifici de transfer, cu atât tendința accentuată își poate găsi explicația, existând o relație între stres, aptitudine dezvoltată și tendință spre accentuare a anumitor trăsături de personalitate.

Important este și conștiința faptului că perioada de stres este stabilită, definită, individul, respectiv militarul având reper în strategia de apărare.

2.4 PRINCIPIILE ORGANIZĂRII SISTEMULUI PSIHIC UMAN

În legătură cu psihicul uman ,,se recunoaște că psihicul uman este realitatea cea mai complexă din universul cunoscut nouă până în prezent. Atunci, devine logic să admitem că înțelegerea și explicarea lui reclamă o multitudine de niveluri și unghiuri de abordare: biomecanic, biofizic, biochimic, fiziologic, psihologic, sociocultural. Ca urmare psihicul trebuie să fie un obiect de studiu pentru mai multe științe, fiecare urmând a releva un aspect particular sau altul. În acest caz, psihologia nu este decât un mod posibil de abordare neputându-și aroga un rol exclusiv.

Această perspectivă metodologică, în loc să simplifice, complică și mai mult sarcina definirii psihicului: el încetează astfel să fie ceea ce ne spun separat științele implicate în abordarea lui, devenind o realitate multiplă, o stare integrată sui generis a creierului”. ( Golu, Mihai, 2009, p. 95).

Așadar realitatea psihicului trebuie abordată din punctul de vedere al mai multor științe, pentru că nu doar psihologia trebuie să fie cea care poate spune tot ce se poate spune despre psihic, care este un fenomen complex, și trebuie să admitem că se poate spune că nu se cunoaște totul despre psihic și despre modul lui de organizare și funcționare, psihologia gasește o explicație logica asupra funcșionării psihicului, celălate științe venind cu explicații specifice fiecărui domeniu în parte despre funcționarea lui.

Este adevărat că psihologia găsește o explicație asupra modului în care stresul ne afectează sănătatea și integritatea, dar ne și poate face mai buni și mai activi, dar din punctul de vedere al altor științe, stresul poate fi benefic, motivator, doar benefic, nu nociv! Vorbesc despre cultură, socioculta, credințele înrădăcinate în mintea noastră de generații, conform cărora doar prin muncă și perseverență poți fi cineva, doar prin eforturi fizice, psihice, poți fi cineva, este de departe teoria cea mai pertinentă a fenomenului ,,stres”.

Toți avem un stres în tot ceea ce facem, altfel nu am mai face, neavând motiv, deci motivul, motivația este cea care are o însemnătate substanțială, fiind unul dintre componente definitorii pentru reușită.

,,În existența omului procesele și fenomenele psihice nu se manifestă și nu acționează în sine, mai simple sau mai complexe, ele sunt subordonate și integrate diferitelor demersuri întreprinse de om.

Principiul acțiunii explică și exprimă mecanismul constituirii structurilor psihice, postulându-se ideea că forma primară de manifestare a psihismului o reprezintă acțiunea în plan extern a individului, lucrul cu obiectele din mediul său în care există, inainte de a fi interiorizate mental, procesele psihice se manifestă în forma unor operații practice concrete.

Organizarea psihică este un proces continuu de interiorizare a operațiilor asupra obiectelor reale, nu numai gandirea și cunoasterea sunt condiționate de matricile acționale, ci prin instanțele supreme psihice – constiința și Eul propriu – care sunt expresii sintetice ale rezultatelor acțiunilor proprii asupra obiectelor din jur și raportările succesive la Eu-rile celorlalți.

Motivația, ca sistem de stimul și cauze interne ale comportamentului, are o componentă importantă rezultată și din stimuli externi care acționează repetat asupra individului, satisfăcîndu-i anumite cerințe de dezvoltare. Într-un proces specific de interiorizare și asimilare, acești stimuli sunt transformați în condiții interne și structuri psihice activatoare, cu predispoziție spre acțiune.

Afectivitatea și voința apar ca momente ale reglării acțiunii, orice proces afectiv fiind mișcare și pregătire pentru acțiune, iar voința este un nonsens în afara acțiunii, a unui scop concret al acestuia”. (Col. Ioan Juncu și colaboratorii, 1994, p. 4).

Psihicul nostru este cel care pune în evidență, prin interpretare, conținutul informațional ,,vom afirma, așadar, că psihicul apare, există și se manifestă ca o modalitate informațională specifică, legată de un mecanism specializat în recepționarea și procesarea semnalelor despre stările mediului extern și intern al organismmului, sistemul nervos, creierul. Principala funcție a sistemului nervos este cea de semnalizare, designare, simbolizare, prin intermediul căreia se stabilesc legături de ordin semantic și pragmatic între evenimente, între sarcinile curente de reglare ale organismului și proprietățile diverșilor stimuli din mediul extern. Ori, psihicul este expresia cea mai pură a acestei funcții. Esența lui rezidă tocmai în relevarea conținuturilor informaționale și semnificațiile semnalelor procesate la nivelul creierului”. ( Golu, Mihai, 2009, p. 102).

Fiecare dintre noi dăm o semnificație unui stimul, fiecare interpretează așa cum consideră el stimulul, deci există un sistem, o clasificare în mintea noastră după care așezăm aceste interpretări. Dincolo de psihic, trebuie să existe un proces activ care ne transmite clasificarea, care selectează informația, care modelează simțirea și aceasta este atenția. În literatura de specialitate se consideră că în mod subiectiv selectăm informația și îi dăm valoare ,,de îndată ce ne dăm seama de absența uniformității structurale sau funcționale ambianței, de îndată ce constatăm că valoarea, semnificația diferitelor modificări pe care le percepem nu este aceiași pentru toată lumea, odată ce sesizăm existența unei ierarhii în importanța evenimentelor care interferează cu activitatea noastră, suntem obligați să admitem existența unui proces psihic care intervine în mod activ în selectarea, reliefarea, gradarea subiectivă a unor obiecte și fenomene față de altele. Acest proces de selectare psihică activă este atenția.

De fapt în disputa de mai bine de 50 de ani în jurul problemei atenției nu s-a pus la îndoială atât existența procesului, ca atare, cât delimitarea, individualizarea sa față de celălalte fenomene sau procese psihice: dacă atenția există ca proces psihic independent, dacă poate fi considerată ca proces, sau ca activitate psihică etc.

Existența unor trăsături generale ale procesului atenției, a unor legi generale de dezvoltare a atenției, ca proces care intervine în organizarea percepției, memoriei sau gândirii, nu numai că nu exclude, dar presupune determinismul relațiilor dintre persoană și mediul ambiant. Cu ajutorul atenției se reliefează subiectiv numai anumite aspecte ale mediului, semnificative pentru individul dat iar elaborarea semnificației este un act de învățare. Din gama largă a posibilităților fizice de recepție, organismul selectează un fascicul îngust, permanent mobil al stimulilor care îi influențează comportamentul.

Procesul atenției intervine în mod obligatoriu în elaborarea semnificațiilor a selecției stimulilor ideilor și activităților. Relația are însă un dublu sens deoarece, dacă un obiect nu are semnificație nu-i acordăm atenție. Procesul atenției este în același timp procesul dirijării anticipative, al atitudinii pregătitoare pentru recepție sau pentru acțiune. De la reacția de orientare nespecifică până la orientarea elaborată, de la răspunsul nediferențiat față de orice stimul nou sau neașteptat, până la concentrarea selectivă a activității de cunoaștere, avem de a face cu același proces unitar din care analiza științifică poate pune în evidență o fază primitivă, bazată pe mecanisme înnăscute sau una mai evoluată elaborată în cursul experienței individuale”. (Floru, R, 1967, p. 7-9).

Așadar, dacă admitem că atenția intervine direct în interpretarea unui stimul, și este un proces psihic sau o activitate a psihicului, fiind cea care determină nivelul de focalizare, de concentarare asupra stimulului, poate fi atenția antrenată sub presiunea acestor stimuli perturbatori? Poate fi menținută și dezvoltată atenția? Dacă ea este cea care acordă importanță stimulului, care dirijează acțiunea, acordând în funcție de semnificație și de importanță un sens, atunci putem admite că atenția se focalizează pe stimulul care-i atrage interesul, deci îi acordă importanță, îl interpretează și pregătește acțiunea, o anticipează, o determină, și în consecință cu cât stimului este mai puternic și amenință integritatea și corporalitatea nostră cu atât nivelul de atenție este mai mare. În felul acesta organismul fiind supus o perioadă la acțiunea unor factori stresori perturbatori, nu face altceva decât să antreneze atenția fiind vorba de factori stresori care numai au element surpriză, fiind prevăzuți ca potențiali și exersați în antrenamente. Cât însă poate fi menținută atenția, având în vedere că poate fi un proces psihofiziologic cognitiv-conativ unitar?

,,Psihologia a adus în plan, în ultima perioadă, psihofiziologia atenției, cercetarea ei, lucrările existente în laboratoare sunt cercetate și analizate, dedicate analizelor etapelor proceselor, particularităților atenției, factorilor perturbatori stresori care influențează atenția. Considerăm deci atenția ca proces psihofiziologic care constă în orientarea selectivă a activității de cunoaștere. Acest proces al orientării selective are un caracter situațional și se traduce subiectiv prin reflectarea cu precădere, predominanta, a unor elemente și momente care intră în câmpul activității cognitive; concentrarea atenției asupra obiectelor și fenomenelor înconjurătoare, sau asupra propriilor idei, reprezentări, sau acțiuni, are ca efect creșterea eficienței activității de cunoaștere și a performanțelor motorii.

Elementele asupra cărora insistăm în definirea și tratarea atenției sunt: considerarea ei ca proces, ca funcțiune activă, a cărei dezvoltare și transformare este dependentă de interacțiunea organismului cu ambianța; apartenența sa unui domeniu de graniță al psihologiei cu fiziologia, într-un cuvânt, tratarea sa ca un proces psihofiziologic cognitiv-conativ unitar. (Floru R., 1967, p. 37-38).

Împreună cu atenția și cogniția, afectele, motivația, temperamentul, aptitudinea, inteligența, fac parte din procesul organizării psihice, interpretând, clasificând, organizând, informația, avem prin intermediul lor acces la exterior și percepem realitatea înconjurătoare, pentru ca în final datorită motivației să putem organiza cu ajutorul trăsăturilor de personalitate baza aptitudinal – atitudinală.

,,Principiul integrării și ierarhizării, explică modul de ordonare și coordonare a multitudinii de elemente componente precum și nivelurile de prelucrare și interpretare a informației despre mediul intern și extern al organismului prin intermediul integrării și ierarhizării se stabilesc raporturi dinamice între unitățile cognitive, motivaționale, afective, operaționale, temperamental caracteriale după criterii formal-semnatice sau pragmatic-adaptative.

Succesiunea, subordonarea, substituția, sincronismul-antagonismul ca raporturi dinamice între blocurile funcționale specifice psihicului, asigură integrarea pe orizontală între diferite elemente organizatorice. Exemplu: cogniția ca bloc funcțional integrează structurile perceptive la nivel inferior, iar la nivel superior, gândirea, memoria, imaginația; afectivitatea are la bază dispozițiile și afectele ca structuri operaționale primare peste care se etajează sentimentele, pasiunile achiziționate în cursul vieții; motivația integrează trebuințele primare și cele secundare; personalitatea organizează pe verticală structurile temperamentale bazale aptitudinile și atitudinile”. (Col. Ioan Juncu și colaboratorii, 1994, p. 64).

2.5 INDICATORI AI CALITĂȚII ORGANIZĂRII PSIHICE

Capacitatea de a funcționa și calitatea înaltă a psihicului uman sunt evidențiate de anumiți indicatori ai performanțelor adaptative, capacitatea de adaptare și valoarea instrumentală în reglarea comportamentului individului.

Având în vedere structura specifică organizării mediului militar presupunem că aceasta influențează nivelul de acumulare a stresului în situații limită și modul de stimulare a dezvoltării anumitor abilități de atenție distributivă, timp de reacție, capacitatea de analiză și rezolvare de probleme specifice grupului de militari, un nivel ridicat de stres implicând anumite modificări ale dinamicii psihice, ai calității organizării psihice în funcție de criteriul potențial intelectual general.

,,a. Capacitatea de recepție a informațiilor – este un indicator al calității psihicului tocmai prin natura sa informațională, cu valoare de instrument menit să extragă, sa interpreteze, să stocheze și să utilizeze informații necesare unei decizii cu care începe orice comandă și control.

Existența în fiecare moment aunui evantai de alternative generate de mediul intern sau extern, diversitatea situațiilor de necesitate valorifică capacitatea psihicului de a compara, evalua și selecta pe cele mai adecvate și convenabile și de a decide asupra unui răspuns (comportament) în conformitate cu alegerea făcută.

b. Rezistența și stabilitatea la perturbații- este un indicator al eficienței superioare a psihicului datorită capacității acestuia de a suporta variații foarte mari ale influențelor externe, fie și imprevizibile.

Orice sistem informațional manifestă o capacitate de atenuare a zgomotelor, de rezistență la perturbații, capacitatea sa de performanță fiind cu atât mai mare cu cât reușește să funcționeze fără erori semnificative la zgomote mai puternice și timp cât mai îndelungat.

c. Polivalența operațională- este indicatorul care exprimă posibilitatea de utilizare a aceleiași structuri în efectuarea mai multor categorii de sarcini. Cu cât o structură are un grad mai mare de generalitate și esențialitate, ea este mai disponibilă pentru a acoperi o mai mare diversitate de scopuri. Potențial polivalența operațională este implicată în nota specifică a psihicului uman-creativitatea”. (Col. Ioan juncu și colaboratorii, 1994, p. 68).

,,d. Atenția- este un indicator și un factor de adaptare, la origine, atenția dupa Ribot, nu are decât o valoare pur biologică, având cauze afective care la rândul lor au originea în tendințe, necesități, dorințe, atenția primitivă legându-se de instinctul de conservare.

Atenția este în serviciul și sub dependența necesității, este un factor de adaptare la mediul fizic pentru formele inferioare; pentru cele superioare este un factor de adaptare la mediul social.

În concepția lui Ribot atenția este atât de legată de activitatea de cunoaștere încât reacția de surpriză, care nu este altceva decât exagerarea atenției spontane (a reacției de orientare în fond), o caracterizează ca fiind o comoție, un șoc; surpriza este ceva mai puțin decât o stare, este un intermediar între două stări, un hiatus; ulterior, noua stare e clasată, conectată cu celelalte. Odată trecută surpriza, ceea ce îi succede este atenția. Efectul dublul al reacției de orientare, acela de întrerupere a unei acțiuni în curs și de declanșare a altei ”ordini de idei” este evident remarcat de Ribot; totodată, reacția de surpriză (care în definitiv, este o formă a reflexului de orientare) nu este atenție, sau mai bine zis nu este încă atenție, adică orientarea și clasificarea procesului de cunoaștere nu sunt încă organizate.” ( Floru, R., 1967, p. 25-26).

,,Din cele de mai sus, rezultă că atenția ocupă un loc aparte în structura și dinamica sistemului psihocomportamental al omului. Ea nu este un proces cu conținut reflectoriu-informațional propriu și distinct – precum percepția, reprezentarea, gândirea sau procesele afective și motivaționale. Mai mult decât atât ea nici nu are o existență și o desfășurare independente în sine, ci numai sau eminamente în contextul altor procese și activități psihice cu conținut și finalitate specifice.

Putem spune deci, că atentia nu face parte din categoria proceselor reflectorii, ci din cea a condițiilor și funcțiilor psihofiziologice mediatoare reglatorii. Implicit, ea nu poate fi încadrată în categoria proceselor nespecifice, deoarece este implicată în toate tipurile de situații și sarcini care, generează o activare preferențială sau în care subiectul este interesat, realizând astfel prin ”mijloace proprii” (mobilizarea voluntară-depildă) o asemenea activare.

Ca atare atenția poate fi definită ca proces psihofiziologic de orientare, concentrare și potențare selectivă a funcțiilor și activităților psihice și psihocomportamentale modale specifice în raport cu obiectul și finalitatea lor proprii, asigurându-le atingerea unui nivel optim de eficiență adaptativă.

Apariția unui stimul care trebuie perceput și analizat, prezentarea unei sarcini care trebuie rezolvată, actualizarea unei trebuințe care se cere a fi satisfăcută, propunerea și formularea unui scop ce trebuie atins etc – acționează ca semnale specifice, care transformă starea de pregătire psihofiziologică generală în atenție focalizată, care se include în mecanismul funcției sau activității specifice date. În acest caz, funcția sau activitatea dată devine dominantă în câmpul conștiinței și în sfera de acțiune a legii exclusivității (în momentul dat fiind singura manifestare integrală a subiectului)”. ( Golu, Mihai, 2009, p. 621).

Așadar indicatorii calității psihice, al modului de organizare psihică pot fi procese psihozifiologice de orientare, concentare, potențare a acțiunii și a răspunsului comportamental. Pregătirea acțiunii este importantă pentru reușită. Prin moderatorii enumerați mai sus și dezvoltați pe larg în litaratura de specialitate, putem dobândi aptitudini, prin modificarea dinamicii psihice urmare acțiunii perturbatoare.

,,Atenția este un proces care are o evoluție și este supusă educației, reacția de orientare poate fi declanșată de orice stimul care intră în conflict cu activitatea în curs; atenția poate fi ”atrasă” de anumite calități ale stimulului dar nu poate fi menținută decât prin întreținerea unei corespondențe între interesele subiectului și desfășurarea variabilă a activității.

Educarea atenției înseamnă pe de o parte, elaborarea și întreținerea unui anumit interes, a curiozității, trecerea unor motive externe în motive proprii care orientează activitatea dar pe dea altă parte presupune antrenarea rezistenței față de ”atracția” pe care o pot prezenta stimulii perturbatori.

În afară de rolul pe care îl are set-ul (atitudinea pregătitoare) în orientarea activității psihice menționăm aici importanța pe care o are continuitatea dintre atitudinea pregătitoare și atenția efectoare pentru păstrarea stabilității atenției; menținerea și reluarea orientării tonice, revenirea rapidă la activitatea, la orientarea de idei întreruptă de diverși stimuli perturbatori se datorește, printre altele, și faptului că, după înlăturarea acestor stimuli, factorii contextuali (ambianța) ”reînnnoadă” firul întrerupt și restabilește continuitatea atenției. O dată mai mult trebuie subliniată ideea ca atât atenția efectoare, cât și atitudinea pregătitoare fără a mai vorbi de reacșia de orientare, reprezintă, în ultimă instanță, expresii situaționale ale unor interese și motive care dau o anumită direcție asupra pregătirii individului.

Neatenția este în mare măsură un factor individual; pentru omul adult, neatenția sau faptul de a fi distrat indică uneori o concentrare exclusivă într-o anumită ordine de idei, o preocupare dominantă care nu lasă loc pentru alte activități sistematizate. Ceea ce însă s-a urmărit în diversele cercetări asupra distragerii atenției a fost stabilirea particularităților acțiunii în timp a diverșilor factori perturbatori și a mecanismelor de acțiune.

Dacă vom considera numai performanța la probele efectuate drept indicator al acțiunii factorilor perturbatori (în special zgomotul) asupra concentrării atenției, nu se poate conchide fără rezerve ca aceștia exercită un efect negativ”. (Floru, R., 1967, p. 138-141).

Despre distributivitatea atenției, respectiv capacitatea de a desfășura mai multe activități, Mihai Golu consideră că stabilitatea , echilibrul proceselor nervoase favorizează atenția, de cealaltă parte, dezechilibrul îngrădește atenția ,,distributivitatea se referă la posibilitatea atenției de a permite realizarea simultană a două sau mai multor activități diferite. Ca și celelalte dimensiuni ale atenției, distributivitatea poate fi educată, iar modelarea ei ce mai semnificativă se realizează în cadrul profesiei. Există profesii, cum sunt cele executiv motorii, de pilotarea a a autovehiculelor, de conducere, pedagogică etc., care solicită din plin distributivitatea sau cel puțin comutarea rapidă între mai multe acțiuni sau verigi diferite.

În plan neurofiziologic bazal, distributivitatea este favorizată de mobilitatea și echilibrul proceselor nervoase și îngrădită de inerție și dezechilibru”. ( Golu, Mihai, 2009, p. 628).

,,Efectuarea a două activități simultane constituie totuși un fact curent în viața fiecăruia dintre noi, de aceea trebuie deosebită noțiunea de a fi atent la două lucruri în același timp și a face două lucruri în același timp.

Se pot efectua două sau mai multe activități în același timp în următoarele condiții:

1. numai una dintre activități solicită atenția concentrată iar celelaltee au un caracter mai mult sau mai puțin automatizat;

2. în cazul în care activitățile concurente nu sunt automatizate, atenția se comută rapid de una la cealaltă (aparenta simultaneitate este în realitate o alternanță rapidă);

3. diferitele activități sunt integrate într-o singură activitate complexă coordonată. Prin urmare, mecanismul efectuării mai multor activități ”în paralel” se bazează pe predominanță, alternanță și unificare.

Opoziția pe care o mai întâlnim încă între atenția ”concentrată” și ”distributivă” nu corespunde unei clarificări riguros ștințifice, întrucât în toate cazurile ne referim la atenția concentrată; împrejurările complete ne indică însă dacă este vorba de mobilitatea atenției concentrate sau de volumul atenției concentrate”. (Floru, R., 1967, p. 165).

e.,, Inteligența- reprezintă ansamblul funcțiilor mentale necesare cunoașterii conceptuale și raționale. ”Inteligența este o aptitudine mentală care implică printre altele capacitatea de a raționa, de a prevedea, de a rezolva probleme, de a gandi abstract, de a înțelege idei complexe, de a învăța repede și de a folosi experiența acumulată. Nu este doar o capacitate școlară, o facultate strict ștințifică sau un talent pentru teste. Ea reflectă o capacitate mai mare și mai profundă de a înțelege mediul <de a prinde din zbor>, de a da un sens lucrurilor și de a imagina soluții practice. Astfel definită, inteligența poate fi masurată, iar testele pentru IQ o masoara bine”. (Gilles, Azzopardi, , p 6).

,,În definirea inteligenței, noutatea trebuie considerată mai importantă decât automatismul sau rutina. Pentru evidențierea noutăți este însă necesară o împărțire ambiguă a sarcinilor în familiare și nonfamiliare, care nu poate fi realizată decât printr-o bună cunoaștere a contextului cultural.

Trebuie subliniat că, în pofida pretenției de a surprinde inteligența în contextul său real de manifestare, teoria triarhică este încă insuficient elaborată și întemeiată în plan experimental și logic.

Controversată este și problema definirii inteligenței, cât și cea care privește natura și determinismul ei. Astfel, în vreme ce unii autori consideră că este integral înnăscută, ținând doar de ereditate, alții o consideră dobândită sub acțiunea directă a mediului. Rezolvarea corectă nu poate fi decât aceea care se întemeiază, așa cum am subliniat deja pe principiul interacțiunii ereditate-mediu cu acordarea uni ponderi mai mari eredității.

Deși reprezintă o condiție esențială a unei adaptări și relaționări optime cu mediul, inteligența generală nu determină prin sine îsăși nici nivelul reușitei școlare și nici pe cel al reușitei profesionale. Cercetările experimentale au stabilit că obținerea unor performanțe școlare și profesionale ridicate nu reclamă obligatoriu existența unei inteligențe superioare, fiind suficientă și o inteligență de nivel mediu. Aceasta înseamnă că performanța într-o activitate complexă specifică este condiționată și de alți factori: nivelul unor aptitudini speciale, motivația, atitudinea, voința.” (Golu, Mihai, 2009, p. 815-816).

,, Psihicul este tocmai ansamblul acelor conținuturi informaționale care face posibilă viața de relație dintre organism și mediul în care trăiește. La influențele externe organismul uman reacționează printr-un comportament mai mult sau mai puțin adecvat în funcție de mai multe variabile: gradul de informare, capacitatea de selecție a informațiilor utile, capacitatea de decizie și susținere energetică a acesteia, starea funcțională a psihicului, experiența anterioară (condiții interne) pe de o parte; pe de altă parte natura, intensitatea, durata, frecvența volumul, numărul, combinația specifică a solicitărilor și influențelor externe.

Întoarcerea către starea de veghe are drept rezultat final alinierea ansamblului senzorial motor și intelectual în stare de funcțiune potențială, de disponibilitate adaptativă activă. De aici încolo și acest proces se dezvoltă în tot cursul vieții, relațiile de interacțiune a organismului cu mediul său ambiant încep să deniveleze posibilitățile să ascută unele simțuri, să șlefuiască sensibilitatea unor analizatori, să perfecționeze unele mișcări, să formeze receptivități inegale să favorizeze accesul unor semnale și să împiedice pe al altora, într-un cuvânt, să organizeze activitatea psihică cu potențialul său plurivalent înscris în bagajul ereditar al speciei și al individului într-un sistem activ care reflectă adecvat mediul înconjurător. Acest lung și complicat proces de organizare, sistematizare și ierarhizare a reacțiilor adaptative se produce în stare de vehe.

Dar stimuli care ne înconjoară nu sunt egali nici ca intensitate nici ca semnificație- biologica sau socială, imediată sau îndepărtată- la baza elaborării semnificației unui stimul, deci a capacității organismului de a da naștere unui anumit răspuns, stă proprietatea sa de a acționa nespecific, generalizat la orice stimul nou. Cu alte cuvinte calitatea unui organism de a răspunde selectiv se bazează pe aceea de a reacționa neselectiv la orice stimul nou. Semnul de întrebare pe care organismul îl adresează oricărei modificări cu caracter de noutate este reacția de orientare”. (Floru, R., 1967, p. 177-178).

2.6 PREGĂTIREA PSIHICĂ A MILITARILOR

Militarii sunt pregătiți fizic, psihic, în taberele de antrenament speciale, în vederea pregătirii misunilor care au un nivel solicitant extrem, exercițiile sunt solicitante și încearcă să redea realitatea de acolo, aceștia formându-și anumite automatisme și fiind conștienți de natura factorului perturbator. Nimic însă, și indiferent de pregătire, nu poate reda realitatea de acolo, la cotele ei maxim existente. Factorii stresori perturbatori, acționează pe tot parcursul acestei misiuni iar antrenamentul și motivația fiind elemente cu care militarul întâmpină stresul de acolo.

A fi conștient de implicația unei decizii care poate face diferența dintre viață și moarte este cel mai puternic factor stresor perturbator, cu care militarul trebuie să trăiască acolo, fiecare decizie fiind de o importanță maximă, pe de altă parte fiecare ieșire din tabară în executarea unei misiuni, fiind o reușită îi imprimă militarului sentimentul de putere care îi conferă încredere și rezistență, motivația puternică că poate, până la urmă ,,obiectivul final al pregătirii psihice a trupelor îl constituie călirea (fortificarea psihică) ca rezultat al unui complex de activități și acțiuni intenționate, proiectate și desfășurate sub îndrumarea comandanților, a specialiștilor în domeniul asigurării psihologice, în vederea creșterii nivelului de performanță în îndeplinirea sarcinilor (misiunilor) care, de regulă, implică prezența unor factori puternic stresanți.

În pregătirea psihică pentru luptă sunt cuprinse toate categoriile de militari, pentru fiecare în parte trebuie să se formuleze obiective proprii specifice, în funcție de armă, specialitatea militară, natura și solicitările misiunilor ce urmează a fi îndeplinite. Ceea ce este tipic pentru psihicul uman în timp de război este funcționarea sa la alti parametrii de stare, procesele și funcțiile psihice fiind puternic excitate – inhibate de condițiile reale ale mediului și de perceperea lor de către luptător. În general, se manifestă tendința de ”regresiune psihică”, de integrarea funcționării psihice la niveluri inferioare, aspect valabil pentru cogniție, afectivitate și motivație, cât și pentru comportament ca reacție globală la solicitările mediului”. ( Col. Ioan Juncu și colaboratorii, 1994, p. 191-192).

,,Dacă organizrea pe verticală a sistemului psihic uman ne pune în evidență multinivelaritatea sistemului, după criteriul inferior – superior, primar – secundar, organizarea pe orizontală ne dezvăluie eterogenitatea modală și intramodală a componentellor sale după conținut, rol instrumental – adaptativ și mecanism, completând astfel tabloul complexității lui. Fiecare dintre cele trei principale etape (niveluri) ale edificării vieții psihece a omului nu are un caracter omogen, monobloc, ci dimpotrivă, prezintă o pregnantă diferențiere structurală, fiind alcatuite din elemente calitativ distincte și ireductiubile – informațional-cognitive, motivațional-energetice, afective, paterrn-uri instrumental executive, unele înăscute altele integral dobândite.

Între aceste elemente se stabilesc și se realizează ân mod necesar conexiuni funcționale bazate pe criterii logice și subordonate unei emergențe funcționale supraordonate, care conferă nivelului respectiv – inconștient, subconștient sau conștient – un rol adaptativ specific și o anumită autonomie funcțională. Gradul de diversitate a elementelor componente și coeficientul de saturație în legături interne (între elemente componente respective) și externe (între nivelul ierarhic dat și mediul său ambiant) se amplifică în mod evolutiv ascendent, pe măsură ce trecem de la nivelul inconștient la nivelul conștient. Tocmai această trăsătură conferă nivelului ierarhic superior o capacitate instrumental adaptativă mai mare decât cea pe care o posedă nivelul inferior. Astfel, nivelul conștient se va caracteriza prin cea mai mare diversitate structurală internă, prin cea mai înaltă saturație în conexiuni interne și externe și, implicit, prin cea mai mare capacitate adaptativă, rezolutiva și reglatoare.” ( Golu, Mihai, 2009, p. 137-138).

În practica militară sunt puse în evidență principiile pregătirii psihice a militarilor, care au relevanță deosebită și explică sistematic procesul de desfășurarea al antrenamentului, construit în așa măsură să satisfacă toate cerințele impuse de mediu riscant și stresant, periculos și surprinzător. Se are în vedere tactica specifică de abordare a situației cu eleiminarea elementelor surpriză, înrădăcinarea încrederii tocmai datorită acestui proces de antrenare și rezistența psihofizică ca baza reușitei.

Este adevărat că dinamica psihică poate fi modificată, un punct de vedere personal, un anumit nivel de acumulare al stresului fiind cel care determină militarul să abordeze sarcinile mult mai precaut, având baza de acțiune pregătită în formare, și că ulterior din punctul de vedere al potențialului inteletual, al rezolvării sarcinilor, al atenției distributive, al valorii pe care el o are pentru unitate, militarul care are o astfel de experiență a teatrului de operațiuni externe, este mult mai prețios, cu o experiență practică de luptă, care poate aduce strategia în exercițiile de pregătire, situațiile de acolo fiind dovada realității periculoase trăite de către aceștia și pe care o pot expune transformând-o în pregătirea tactică a celorlalți, aceste principii sunt :

,,Principii ale pregătirii psihice ale militarilor:

a. Principiul realismului – recomandă ca procesul de instruire să se desfășoare în condiții și situații cât mai apropiate de realitatea câmpului de luptă, cuprinzând elemente percepute ca amenințătoare, riscante și incerte privind efectul asupra luptătorului. Se are în vedere eliminarea treptată a situațiilor care au ca efect surpriza totală, insolitul, în general a acelor situații care implică necunoscutul, neexperimentat, știut fiind că necunoscutul generează frică. Acest principiu trimite, de asemena, la caracterul practic al instruirii în sensul că acțiunea reală, concretă, este cea care confirmă cunoștințele teoretice trensmise și validează valoarea exercițiilor fizice și inelectuale anterioare.

b. Principiul gradualității – în strânsă legătură cu cel anterior indică faptul că nivelul solicitărilor fizice și psihice, complexitatea acestora să crească gradual de la facil la dificil, de la simplu la complex, ”totul se învață, până și frica”- afirmă J. Watson. Orice emoție are posibilitatea de a-și lărgi registrul prin învățare, adică prin mecanismul condiționării. Respectiv, o emoție născută, cum este cea de frică se poate extinde de la anumiți stimuli, în sine afectogeni la alții, mai puțin afectogeni sau neutri. Frica se poate instala și prin imitație: văzând că cineva se teme de un anumit lucru, prin contaminare facem și noi la fel; atunci când ne confruntăm cu situația dată, încercăm involuntar o stare de frică. Dar emoția de frică poate fi supusă diinuării sau îngustării prin decondiționare. O situație sau eveniment perceput ca afectogen, odată depășit prin forțele proprii, își pierde din efectul destabilizator, subiectul protejându-se astfel față de nocivitatea sa. Prin introducerea graduală a unor stimuli cu un coeficient de nocivitate (perturbație) crescătoare, cărora li se face față prin efort propriu sau cu ajutorul grupului (instructorului) se formează obișnuință și rezistență emoțională. Concomitent, se prezintă subiectului o gamă cât mai întinsă de stimuli nenocivi care ar putea fi percepuți ca afectogeni. Rezultatul este comutarea de pe mecanismul de acordare a semnificației negative pe mecanismul de acordare a semnificației neutre sau pozitive iar comportamentul de evitare va fi înlocuit cu cel de acceptare sau indifereanță.

c. Principiul motivației – constă în asigurarea permanentă a motivației învățării prin exerciții și antrenamente cărora să li se perceapă utilitatea (legătura dintre ceea ce se învață și acțiunea practică a luptei) ca necesare și accesibile etc.

d. Principiul continuității – se realizează și presupune nu numai parcurgerea unor exerciții și antrenamente exclusiv de pregătire psihică ci și, prin includerea în toate categoriile de pregătire a unor elemente a prgătirii moral-psihologice.

Din punct de vedere psihologic, principiul reflectă caracterul multifazic al stabilizării unor stereotipuri dinamice, al unor automatisme învățate prin exerciții și antrenamente; ceea ce interesează, în primul rând, sunt acele deprinderi cognitive și afective care concură la menținerea aproape de normal a funcționării psihicului în condițiile specifice ale câmpului de luptă.

e. Principiul unității dintre instrucție și educație – evidențiează că pe lângă transmiterea cunoștințelor teoretice și practice, este necesar ca militarilor să li se cultive o serie de valori morale cu rol stimulator în asigurarea stabilității și eficacității grupului militar. Camaraderia mândria apartenenței la o armă sau specialitate, onoarea și demnitatea militară, patriotismul sunt teme perene ale educției militare care nu trebuiesc marginalizate sau neglijate.

f. Principiul cunoașterii (competenței) – reține atenția asupra faptului că pregătirea psihică pentru luptă necesită o amplă și profundă cunoaștere a psihicului și comportamentului uman, a efectelor psihologice ale câmpului de luptă, a mecanismelor de influențare și protecție psihologic, a psihologiei comenzii și a grupului militar” (Col. Ioan Juncu și colaboratorii, 1994, p. 193-195).

CAPITOLUL 3 – METODOLOGIA CERCETĂRII

3.1. OBIECTIVE:

– Evaluarea modalitații de reacție interpersonală într-o situație data, în care un factor stresor perturbator acționeaza asupra militarului, obligându-l să ia decizii sub presiune, care pun în pericol atât viața lui cât și a celorlalți.

– Identificarea elementelor care marchează aptitudinile atitudinale dezvoltate sub presiunea factorilor stresori, și care ulterior influențeaza reacția la un anumit eveniment.

– Influența si presiunea mediului perturbator asupra vieții individului respectiv.

– Evidențierea diferențelor semnificative cu privire la modalitați de reacție între categorii de militari, participanți în teatrele de operațiuni externe si cei care nu au participat în misiuni externe.

3.2. IPOTEZE:

IPOTEZA GENERALĂ

Având în vedere că mediul militar are particularitățile lui de funcționare, că militarii sunt antrenați în mod special pentru a face față misinilor specifice, că dețin capacități de modelare a acțiunilor și comportamentelor sub acțiunea unor factori stresori, am presupus că există diferențe semnificative între acțiunea reală a factorilor stresori și acțiunea simulată a acestora, care se oglindesc ulterior în personalitatea militarilor prin competențe dobândite și dezvoltate urmare experienței.

Ținând cont de structura specifică organizării mediului militar, presupunem că aceasta influențează nivelul de acumulare a stresului în situații limită și modul de stimulare a dezvoltării anumitor abilități de atenție distributivă, timp de reacție și capacitate de analiză, precum și rezolvarea de probleme specifice grupului de militari.

Prezumând că militarii care au efectuat o misiune în teatrele de operațiuni externe pe o perioada de minim 6 luni, supuși unor factori stresori perturbatori-

1. conștientizarea prezenței pericolului permanent care îi pune viata sub amenințare,

2. luarea sub presiunea timpului a unor decizii cruciale pentru buna desfășurare a misiunii,

3. supraviețuirea sub dominația pericolului,

4. condiții severe: temperatura, umiditate, oboseala cronică,teama de necunoscut, folosirea echipamentelor de protecție care le îngreuneză miscarea, lipsa familiei, sentimentul de nesiguranță, vor fi cu mult mai înclinați să dezvolte aptitudini cognitive, mnezice, aptitudini motrice si sensorial perceptive pe timp de pace, în comparație cu militarii care nu au efectuat misiuni externe, ci doar exerciții militare în medii simulate, iar sub aspectul dotării aptitudinale există diferențe interindividuale semnificative între militarii prezenți în teatrele de operațiuni externe si cei care nu au participat la misiuni, am formulat următoarele ipoteze de lucru.

IPOTEZE DE LUCRU:

1. Presupunem că un nivel ridicat de stres implică anumite modificări ale dinamicii psihice, și că există diferențe din punct de vedere al acumulării stresului sau al abordării sarcinilor între categoria celor care au cel puțin o misiune într-un teatru de operații externe și cei care nu au trăit o astfel de experiență, în funcție de criteriul inteligenței generale neverbale, de modul de rezolvare a unor probleme.

2. Presupunem că subiecții care au efectuat o misiune în teatrele de operațiuni externe pe o perioadă de minim 6 luni, sunt supuși unor factori stresori perturbatori care vor facilita dezvoltarea abilităților de:

– atenție distributivă

– conștientizarea prezenței pericolului și luarea unor decizii corecte

– luarea unor decizii rapide în condiții deosebite.

3. Presupunem că subiecții care prezintă tendințe spre accentuări ale structurii de personalitate au fost expuși unui nivel ridicat de stres, comparativ cu subiecții care au o structură de personalitate echilibrată și nu au accentuări ale structurii de personalitate care să pună în evidență abilități dezvoltate urmare acestei experinețe, a câmpului de misiune externă.

3.3. DESCRIEREA LOTULUI DE SUBIECȚI. VARIABILELE CERCETĂRII.

Ținând cont de obiectivele și de ipotezele de cercetare am alcătuit un lot din 40 de cadre militare, gradate, din care jumătate au efectuat cel puțin o misiune în teatrele de operațiuni externe, iar cealaltă jumătate este constituită din militari care nu au participat la misiuni externe, ci doar în tabere speciale de efectuare a exercițiilor în vederea antrenamentului și specializării pentru misiuni cu acest caracter. Lotul este omogen cuprinzând militari de același gen respectiv de tip masculin, vârsta cuprinsă între 25-40 de ani, având din punct de vedere al specializării militare același domeniu, nu aparțin unei singure unității militare, ci mai multor unității, care însă au un element comun și anume experiența misiunii externe, în unitățile respective fiind și militari care au efectuat misiuni și militari care nu au participat în teatre de operațiuni externe.

Privit din acest punct de vedere, al experienței în teatrele de operațiuni pentru misiuni speciale, lotul este cu atât mai compact cu cât el este constituit din militari din medii diferite, cu situații familiale diferite, din zone diferite, fiind un eșantion reprezentativ pentru această categorie și anume a celor uniți printr-o singură misiune, într-o singură misiune, într-o singură zonă, supuși împreună acelorași factori stresori, în aceeași zonă, în același timp, cu aceeași intensitate.

Variabilele independente: nilelul de stres acumulat, urmare acțiunii pe o perioada de minim 6 luni a factorilor stresori perturbatori, conștientizarea prezenței pericolului permanent care îi pune viata sub amenințare, luarea sub presiunea timpului a unor decizii cruciale pentru buna desfășurare a misiunii, supraviețuirea sub dominația pericolului, condiții severe: temperatura, umiditate, oboseala cronică, teama de necunoscut, folosirea echipamentelor de protecție care le îngreuneză miscarea, lipsa familiei, sentimentul de nesiguranță și nivelul tendințelor spre accetuare ale structurii de personalitate, care evidențiază predispoziția spre dezvoltare de abilități.

Variabilele dependente: potențialul intelectual general, rezolvarea de probleme, capacitatea de concentrare, distributivitatea atenției, timpul de reacție.

3.4. METODE ȘI INSTRUMENTE DE CERCETARE:

Pentru evaluarea și atingerea obiectivelor propuse am folosit ca metodă observația, interviul și ca instrumente de evaluare, pentru a evidenția diferențe între cele două categorii militare, în funcție de criteriul ,, inteligenței generale neverbale, rezolvare de probleme”, am aplicat Testul de inteligență d70, pentru a evidenția capacitatea de concentrare, distributivitatea atenției, timpul de reacție am aplicat Testele praga și Toulouse-pieron, si chestionarul pentru stres.

Pentru a evidenția nivelul diferitelor tendințe spre accetuare ale structurii de personalitate, Chestionarul de tendințe accetuate Schmiescheck.

Plecând de la structura de personalitate cu elementele specifice fiecărei personalități, care interacționează, se intercondiționează, rezultând personalități multiple, diferite ca dimensiune afectivă, intelectuală, motivațională, socială, am încercat să surprind în cercetare, diferențele din perspectiva dinamică – temperamentală, din perspectiva operațional- aptitudinală și din perspectiva productivă – inteligența, precum și relația Eu- personalitate ca structură centrală a personalității la categorii de militari.

Observația constituie o metodă fundamentală pentru cunoașterea realității înconjurătoare și totodată reprezintă o etapă importantă al demersului psihologic, fiind poate punctul de plecare într-o cercetare, deoarece permite obținerea de date și informații, ca urmare a contactului nemijlocit cu subiecții, în studiul meu a fost o metodă ajutătoare, complementară.

Observația vizează atât comportamentele individuale cât și cele colective în momentul desfășurării lor, în condiții naturale de desfășurare, permițând avantajul analizei fenomenelor, comportamentelor, proceselor.

Pentru cercetarea mea, analiza spontană, observația realizată la nivel cotidian a reprezentat punctul de la care am plecat, interacționînd într-un moment dat, într-un cadru special cu câțiva dintre militarii care au participat la misiuni extreme în teatrele de operațiuni. În cadrul respectiv erau prezenți militari care aveau aceste misiuni, respectiv militari care nu aveau această experiență a misiunii. Am observat diferențele între aceste categorii, care m-au condus la gândul că pot aprofunda mai mult aceste diferențe, și că pot elabora un studiu de cercetare pentru a găsi ceea ce eu am sesizat ca diferență în comportament, în atitudine, în vorbire, în gesturi.

Am utilizat și metoda interviului, respectiv interviul explorativ, având drept scop identificarea acelor probleme ce urmează a fi cercetate ulterior, adresându-le câteva întrebări celor cu care am interacționat:

Ați participat la misiune în teatrele de operațiuni externe?

Cum a fost această perioadă?

De ce anume ați avut nevoie în această perioadă, pentru a face față tuturor situațiilor?

Cum sunteți acum, după această perioadă?

În realitatea actuală, în viața de zi cu zi, într-o situație anume, dacă este nevoie de curajul și de priceperea dumneavoastră, fără a vi se impune acest lucru, în vreun fel, ați interveni?

Din interviurile realizate cu câțiva dintre aceștia a reieșit că perioada misiunii a fost una dificilă, cu încercări, fiind supuși multor agresiuni, multor factori stresori, fiind nevoie de mobilizarea tuturor resurselor și surselor pentru a face față, fiind nevoie de pregătire, încredere, curaj, pentru a lua cele mai bune decizii, datorită însă pregătirii militare și motivațiilor, au reușit să traverseze această perioadă.

Urmare acestei experiențe se simt mult mai pregătiți, mai încrezători, capabili să facă față situațiilor similare, având capacitate de organizare, coordonare, un simț dezvoltat de conservare, apți în a lua decizii ,,acum” și ,,aici” lucru greu de realizat fără această experiență trăită acolo, în acele condiții, în acele tensiunii, fiind o experiență valoroasă pentru militar.

Important este și suportul familiei, susținerea din partea acestora, transmis și simțit de militar, majoritatea precizând că pregătirea este foarte importantă, însă toți au subliniat importanța familiei, ca suport afectiv de neînlocuit, motivator.

Unind toate aceste concluzii, am înțeles că deși au fost supuși o perioadă de timp unor agenți stresori perturbatori (conștientizarea prezenței pericolului permanent, luarea sub presiunea timpului a unor decizii, supraviețuirea sub dominația pericolului, condiții severe de temperatură, umiditate, stress, oboseală) sunt mult mai încrezători în forțele proprii, mult mai precauți, având o capacitate mai mare de gestionare a situațiilor încordate, de detensionare a conflictelor, de decizie, de mobilizare.

Suportul afectiv, pregătirea de bază, conștientizarea importanței faptelor și rolului lor acolo, au făcut ca misiunea să fie un succes profesional și o bază autentică în cariera militarului profesionist.

Pentru a verifica ipoteza 1, respectiv presupunerea că un nivel ridicat de stres implică anumite modificări ale dinamicii psihice, și că există diferențe din punct de vedere al acumulării stresului sau al abordării sarcinilor între categoria celor care au cel puțin o misiune într-un teatru de operații externe și cei care nu au trăit o astfel de experiență, în funcție de criteriul inteligenței generale neverbale, de modul de rezolvare a unor probleme, am aplicat testul de inteligență d70.

Pentru a verifica ipoteza 2, respectiv presupunerea că subiecții care au efectuat o misiune în teatrele de operațiuni externe pe o perioadă de minim 6 luni, supuși unor factori stresori perturbatori care vor facilita dezvoltarea abilităților de atenție distributivă, conștientizarea prezenței pericolului și luarea unor decizii corecte, și luarea unor decizii rapide în condiții deosebite, am utilizat testele praga și toulouse-pieron.

Pentru a verifica ipoteza 3, respectiv presupunerea că subiecții care prezintă tendințe spre accentuări ale structurii de personalitate au fost expuși unui nivel de stres, comparativ cu subiecții care au o structură de personalitate echilibrată, accentuări care pun în evidență abilitățile dobândite, am utilizat chestionarul de tendințe accentuate Schmiescheck.

Am plecat în cercetarea mea de la următorul considerent: dacă aptitudinile care își au originea în procesele psihice sunt oglindiri ale acestora, nu simple însușiri, atunci aptitudinile pot fi accesate, dezvoltate, la un nivel superior, prin repetiție, exersare, antrenament, achiziție, chiar sub acțiunea unor factori stresori perturbatori. Totodată, prin tehnici specifice și antrenament de specialitate această acțiune accentuata a factorilor stresori poate fi contracarată prin redirecționarea cu ajutorul mecanismelor psihice de reglare catre dezvoltarea și accentuarea anumitor abilități și/sau calități prin intermediul factorilor de adaptare la mediul respectiv (atenția distributivă, inteligența, timpul de reacție, capacitatea de analiză și luarea de decizii rapide în condiții deosebite).

Este evident că în câmpul de luptă, în condițiile extreme se acumuleaza o cantitate de stres. Datorita antrenamentului, si a unor funcții psihice, cantitatea de stres poate fi diminuată prin intermediul factorilor de acomodare, care canalizează stresul către o accentuare a abilităților, către o mai bună funcționare a timpul de reacție. Stresul există într-o anumită cantitate, totodată nivelul de abilitate dezvoltat crește semnificativ funcție de nivelul de stres redirecționat. Astfel, militarii au o capacitate mai mare de adaptare la situațiile inedite, de orientare spațială, de luare a unor decizii imediate și corecte, existând o corelație între nivelul de stres acumulat și dezvoltarea abilităților și a calității acestora.

Descrierea instrumentelor de cercetare.

Testul de inteligență 3 d este un test special de inteligență, care folosește sarcini într-un spațiu 3d pentru a măsura abilitatea de vizualizare în spațiu. Diferite blocuri de construcție având aceleași dimensiuni și aceeași formă, sunt ilustrare ca formînd o structură. Respondentul trebuie să selecteze imaginea care ilustrează modul în care structura ar arăta dintr-un punct de vedere desemnat, alegând între patru opțiuni diferite.

Deci acest test conține un desen format dintr-un grup de piese de domino. Numărul de puncte de pe fiecare jumătate de piesă de domino poate varia de la 0 la 6. Sarcina subiectului este de a identifica următoarea piesă de domino care ar urma în înșiruirea prezentată, respectiv care urmează pieselor de la 1 la 5, adică piesa a 6 care urmează logic.

Testul, inclusiv etapa de instruire și practică necesită aproximativ 6 minute pentru finalizare.

În țata noastră, testul a fost validat și etalonat în școală, industrie și în mediu militar cu scopul predicției succesului școlar și profesional. Etalonarea, atât pe populație școlară cât și pe populație cu studii superioare a fost efectuată în nouă clase normalizate(stanine), și în cote standard T(Pițariu, H., 1984, Pertea Gh., 2003).

Testul Praga, este cel mai folosit test pentru atenția distributivă. Este un test care se aplică colectiv și a fost elaborat de către Institutul Psihotehnic din Praga, prin adaptarea formei individuale, improprie de a fi utilizată atunci cînd este necesar să se execute măsurători rapide asupra unor colective numeroase, în special în mediul industrial. Testul este recunoscut ca ,,testul de atenție distributivă Praga” , el putând fi aplicat și individual. Testul mai vizează și memoria topografică, spiritul de observație, rezistența la oboseală psihică generată de activități repetitive, din acest motiv am considerat că este cel mai potrivit pentru a evidenția diferențele, în cazul în care se dovedesc a fi evidente în studiul meu, între categorii de militari, supuși oboselii și presiunii psihice.

Spre deosebire de alte studii care urmăresc, poate perfecționarea sistemului de selecție psihologică pentru angajări în domenii care necesită astfel de programe, sau nivelul de atenție distributivă a elevilor în școală sau diferențe între bărbați și femei, în studiul de față aplicarea lui vizează diferențe între militari.

Urmărește deasemenea rezistența la oboseală psihică și luciditatea în luarea unor măsuri imediate, care sunt definitorii pe câmpul de luptă, pornind de la raționamentul că dincolo de adrenalina care se activează, de frica, de ineditul, de motivație, atenția distributivă rămâne unul dintre acei vectori de vigilență și stabilitate, de încredere în raționamentul următor și în hotărâri imediate, precise și sigure pentru siguranța fiecăruia și a tuturor camarazilor.

Testul are următoarele specificații: pe o foaie este desenat un pătrat mare împărțit în căsuțe. În fiecare căsuță sunt imprimate două numere, sus un număr care iese în evidență prin mărimea cu care este desenat, iar sub el este un număr desenat cu caractere mai mici.

Fiecare subiect va privi, având la îndemînă două foi, prima cu numerele din căsuțe și a doua o foaie cu patru coloane în fiecare coloană fiind scrise numere de sus în jos, primul număr din prima coloană a paginii pe care îl va căuta printre numerele cu caractere groase care se regăsesc în căsuțele de pe cealaltă foaie. Când va fi găsit, acel număr mic din colțul căsuței care are încadrat acel număr mare, îl va trece în foaia cu coloane, în dreptul numărului căutat.Așa se procedează cu toate numerele și cu toate coloanele până la sfărșitul acestora.

Testul solicită concentarea atenției subiectului pe mai multe sarcini(cercetări recente pledează în favoarea existenței reale a distribuitivității, subiectul neputîndu-se cooncentra pe realizarea unei singure sarcini, vorbim de concentarea subiectului pe mai multe sarcini, în cazul în care două acțiuni sunt verigi ale unei activități unitare supraordonate, cum este această probă), și apreciază rezistența acestuia la oboseala psihică. Bontila preopune aplicarea testului 4 minute subiectul lucrează, 1 minut pauză, după care iar 4 minute lucrează iar 1 minut pauză și se repată încă de două ori.Pentru a demonstra ipoteza se compară randamentele obținute de cele două categorii de subiecți, se folosește ca indicatori statistici, media, modul și abaterea standard, precum și distribuția pe frecvență.

Testul Toulouse Pieron are ca obiectiv gradul de concentare a atenției și emorarea un or elemente figurative și eficiența utilizării elementelor spațiale.

Este construit din 3 pătrare cu o bară(codiță) date ca model, fiecare avînd între 25 și 23 șiruri a câte 20 de pătrate cu bară plasată în colțuri, fie pe laturile pătratului.

Sarcina subiectului este de a găsi și de a bara cele 3 pătrate date ca model, lucrând simultan. Greșeala pe care subiectul și-o sesizează, o poate remedia încercuind pătratul, acest lucru, faptul că el a realizat și a recunoscut greșeala comisă, sugerează gradul de autocontrolal subiectului.

În cadrul administrării probei se cronometrează timpul de execuție propriu-zis. Interpretarea presupune stabilirea numărului de semne parcurse și corectitudinea acestora, precum și erorile și omisiunile realizate de militari. Se calculează trei indicatori ai concentrării și rezistenței atenției și anume, viteza de lucru, exactitatea, randamentul, realizându-se dinamica concentrării și rezistenței atenției.

Chestionarul de stres aplicat vizează evidențierea nivelului de stres la care se află fiecare dintre militarii care au completat testele propuse de mine, momentul actual, respectiv ulterior perioadei desfășurate în teatrele de misiuni externe, și modul în care ei consideră că munca îi este afectată pozitiv sau negativ, datorită unor factori actuali din mediu său de muncă. Am luat în calcul la aplicarea acestui test momentul actual, următor experienței externe pentru cei care au avut-o și momentul actual, prezent pentru cei care nu au avut această experiență.

Am considerat că urmare evenimentelor nivelul lor de percepere al sarcinilor și de executare a lor, poate fi mai facil, mai ușor, experiența lor fiind necesară, urmare acestor fapte, relația cu unitatea modificîndu-se exponențial, fiind mai facilă, mai motivatoare sau dimpotrivă mai tensionată și mai complexă.

Chestionarul de tendințe accentuate Schmiescheck propune evidențierea aspectelor care conduc spre diagnoza unor structuri de pesronalitate accentuate, fiind un instrument subsumat tipologiei personalității clinice/ accentuate, dezvoltată de Leonhard. Chestionarul cuprinde 10 scale, fiecare cu un număr de 12,8 sau 4 itemi, corespunzător celor 10 tipuri de trăsături accetuate.

Testul Schmiescheck a apărut în anul 1968, iar în România a fost tradus și experimentat de I. M. Nestor, în anul 1975. Karl Leonhard, ân perioada în care a fost director al clinicăă de psihiatrie și neorologie a Universității Humboldt din Berlin, a urmărit stabilirea de caracteristici și profiluri psihice privind oamenii celebri, unii în viață, alțioi prezenți doar în paginile istoriei sau al diferitelor popoare. Sum îndrumarea sa metodologică a fost utilizat și interpretat chestionarul prin care sunt diagnosticate tendințe accetuate pe personalitate.

Cele 10 scale corespund următoarelor tipuri de trăsături accentuate: demonstrativitate, hiperexactitate, hiperperseverență, nestăîînire, hipertimie, distimie, ciclotimie, exaltare, anxietate, emotivitate.

Leonhard pune accent pe influențele sociale, pe factorii de mediu, pe trăirile emoționale, pe influența factorilor externi, care marchează dezvoltarea și modelarea personalității. Accetuarea unor trăsături de personalitate pot duce la obținerea performanței, la modificări importante în viața individului, fiecare dintre noi aspirăm și tindem spre realizare, facem scenarii ale vieții și tindem spre ele. Toate aceste dominării ale structurii de personalitate ies în evidență urmare unor marcări și urmare unor amprente, evenimente care activează accentuarea. Trăind anumite momente, sperând la anumite situații, motivați de anumite scenarii tindem din ce în ce mai mult la accetuarea unor caractere de personalitate.

Există două criterii principale care diferențiazăî personalitățile accetuate de cele obișnuite:

– accentuarea presupune un anumit grad de intensitate atrăsăturilor respective, nefiind vorba de accentuare atunci când este vorba doar de o abatere de la medie,

– o trăsătura este considerată ca fiind accentuată atumci când o anumită înclinație se asociază cu un ansamblu de caracteristicispecifice.

Trăsăturile accentuate sunt cele care sunt înclinate spre patologic, spre excesiv, aceste trăsături pot fi prezente și la oameni normali care nu ies în evidență din medie, și manifestate în comportament nefiind considerate patologice, ele conferă individului, până la un anumit punct normalitate, atunci când însă sunt proeminente, persistente în atitudine, comportament, sunt considerate accentuate, acest lucru nefiind obligatoriu un lucru greșit.

Adică să fii hiperserseverent poate însemna, ambiție nemăsurată, seriozitate, care îi pot oferi individului o șansă în a trece la un alt nivel, trăsătură care poate nemanifestată accentuat, la maxim, nu ar fi avut aceeași însemnatate și urmare în viața individului.

Personalitatea normală este aceea personalitate care se încadrează în limitele normalului, acceptabilului, plasată în contexte favorabile, într-un mediu favorabil, într-un cadru psihologic, social, uman normal. De cealaltă parte personaliotatea anormală se definește a acea personalitate care depășete media, plasată într-un mediu anormal, într-un cadru nefavorabil, care se adaptează la solicitările înconjurătoare cu dificulate.

Descrierea celor 10 trăsături accentuate:

1. Firea demonstrativă:

Acest tip de personalitate poate evolua, în situația în care acestă boală se agravează, spre isterie(tulburarea de conversie), mecanismul psihic care stă la bază fiind capacitatea anormală de refulare pe care o are istericul(K. Leonhard, 1972).

Corelat cu dorința de a atrage atenția și de a se impune, apare la demonstrativ autocompătimitrea, exagerarea simptomelor bolii, acesta folosindu-sde de gesturi, mimică expresivă, pentru a convinge de realitatea simptomelor și trăirilor lui.

Această dorință de a atrage atenția îl poate duce pe demonstrativ, la stabilirea unor hotărîri necugetate, pripite, care nu sunt analizate suficient, tocmai datorită lipsei lui de analiză, a capacității de a analiza eventualele dezavantaje sau urmări ale unei decizii, acesta fiind convins de realitatea, și de adevărul lumii lui.

Autorul teoriei trăsăturilor accentuate ia în considerare aspecte pozitive și cele negative în analiza sa, în cazul demonstrativului, buna sa adaptabilitate, lipsa referențialului, făcându-l ușor adaptabil la ceilalți, poate face abstracție de sine și poate deveni compatibil cu celălalt. Prin atitudine poate fi pe placul celorlalți, lucru pe care îl poate realiza cu ușurință, dă dovadă de teatralism, autocompătimire, dorința de a fi în centru.

2. Firea hiperexactă:

Personalitatea hiperexactă este opusă firii demonstrative, fiind caracterizată de lipsa de capacității de refulare, care îi împiedică să ia decizii chiar și atunci când există toate premisele pentru reușită, stăruind la infinit asupra variantelor de rezolvare. Exagerarea acestei trăsături, tendionțele spre accentuare, corespeunde tulburării obsesiv-compulviv, care are nivele diferite de manifestare.

În viața reală, atunci când nu este vorba de o boală, respectiv nevroza-obsesională, personalitatea hiperexactă poate prezenta dezavantaje. La nivel profesional, o persoană hiperperseverentă poate fi afectată la nivelul randamentului profesional, acesta fiind într-o nesiguranță permanentă, va fi împiedicat să finalizeze activități, lucrări, nefiind sigur pe ceea ce are de făcut și pe decizia următaoare.

Hiperexactitatea poate rămâne doar o însușire accentuată atunci când nu este invalidantă pentru individ sau pentru ceilalți, fiind vorba doar de meticulozitate și conștiinciozitate, ceea ce îl face pe individ persoană de încredere, serioasă, un om pe care te poți baza, dacă vorbim de șefi sau de un coleg în care să ai încredere, dacă vorbim de locul de muncă. Chiar la locurile de muncă hiperexacții sunt cei care rămîn definitiv în posturile pe care au fost angajați, deoarece nu există motiv să îl mute de acolo prin prisma faptului că este foarte sârguitor, muncitor, corect, priceput, exact, motivat, sunt oamenii de care se are nevoie oriunde, mai ales dacă nu există motivație materială, salarială, ci doar caracterul și personalitatea omului cu aceste tendințe mai exagerate, nu însă accentuate.

3. Firea hiperperseverentă:

Nota dominantă a acestei trăsături este perseveranța exagerată, anormală a afectului. De obicei afectele egoiste sunt cele care întâmpină rezistență la descărcare prin reacții adecvate, pentru că întâmpină oponența celorlalți oameni, și aceasta le face să se manifeste continuu.

Interesele personale sunt cele care generează aceste firi hiperperseverente, afecte orientate împotriva unor prejudicii reale sau imaginare, împotriva onoarei personale, ceea ce duce la susceptibilitate și tendința de a se simți jignit cu ușurință.

Hiperperseverentul este o persoană extrem de ambițioasă, trăiește sentimente puternice, are un pronunțat simț al propriei valori, acumulând afecte datorită unor alternanțe între succese și insuccese în fața unor provocări ale vieții. Un lucru clar este faptul că sunt persoane extrem de hotărîte și de ambițioase, calități care rămân un bun al individului, atâta timp cât nu sunt duse la accentuări, care duc spre limita patologicului, individul devenind paranoic, exagerat, dorind mereu să aibă dreptate, și pârând tot timpul să apere ceea ce consideră a fi doar al lui.

4. Firea nestăpânită:

Impulsurile, instictele și sentiumentele sunt cele care guvernează acest comportament, putându-se vorbi chiar de un rol exagerat al impulsurilor, exacerbarea însușirilor ducând în sens patologic la psihopatia epileptoidă.

Modalitățile de reacție ale firilor nestăpânite sunt caracterizate de impulsivitate, aceste persoane își arată nemulțumirea prin mimică, cuvinte, formulează cereri, devin agresivi, nu au stare. Lipsa aceasta de răbdare, nestăpânirea se extinde și la obiceiurile în societate, în familie, la servici, în toate activitățile prestate. Aceste reacții pe care le au, pot să-i determine să fie deranjați de perturbările din munca lor și astfel să manifeste o nestatornicie în activitatea profesională, fiind persoane irascibile, indispuse, uneori cu devieri(alcool, tutun, sex) fără să gândească la riscuri, urmări sau complicații.

5. Firea hipertimică:

Personalitatea hipertimică părezintă următoarele caracteristici: persoane vesele, active, vorbărețe, la reuniuni sunt cei care deschid și propiun discuții, u un simțdezvoltat al umorului, fiind persoane sociabile. Aceste însușiri se pot dezvolta ți în aspecte cum ar fi nevoia de acșiune, care îl duc pe individ către realizării de valoare sau chiar inovații, digresiunile de gîndire de cealaltă parte pot duce la bogășia de idei din care se pot naștte cele valoroase, creative, inovative. Când aceste însușire devin exagerate, accentuate, vorbim de superficialitate, individul abordează cu ușurință și superficialitate ideile, activitățile, devenind un tip superficial, care se implică în multe acșiuni dar nu finalizează niciuna. Hipertimia deci se manifestă prin bunădispoziție exacerbată, logvacitate, iar atunci când veselia se transformă în iitabilitate, intervine componenet patologică și anume psihopatia subdepresivă.

6. Firea distimică:

Opusă firii hipertimice este fiorea distimică, iar tendința spre accetuare este espre depresie. Persoanele din această categorie au au un comportament auster, de serioazitate, fiind afectate mai mulkt de evenimentele nefericite și triste decîtr de evenimentelșe fericite, au un nivel de socializare scăăzut, fiind mai tot timpul posomorâte și retrase.

Atunci când, prin prima sarcinilor pe care le are de prestat și de îndeplinit este impusă o atitudine serioasă, etică, sunt avantaje astfel de atitudini, când însș e nevoie de acțiune, spontaneitate, inițiativă, ageritatea, datorită nivelului redus de acțiune și datorită încetinelii gândirii, randamentul lor profesional este redus.

Firea distimică se manifestă prin labilitatea afectivă și seriozitate exagerată,accentuăriile ducând spre psihopatie subdepresivă.

7. Firea labilă ciclotimă:

Labilitatea se referă la sistemul afectiv al individului ,la alternarea de stări hipertimice cu stări distimice,iar accentuarea acestor stări duce la structurarea unei personalități ciclotimice,care descrie o persoană ce trece foarte ușor,uneori fără motiv de la o extremă la cealaltă,respectiv de la fericire la tristețe.Manifestarea unui pol hipertimic sau a celuilalt pol distimic,este însoțită de întregul tablou al trăsăturii respective,prezentat mai sus.

Persoana trece foarte ușor de la o stare pozitivă la o stare negativă fără a sesiza și recunoaște acest lucru.Când se depășesc aceste limite,trecând de limita normalului spre patologic înseamnă instalarea tulburării maniaco-depresive.

8. Firea exaltată:

Această trăsătură este manifestată prin pendulare între euforie și depresie este specifică acelor persoane care reacționează cu intensitate ridicată în fața evenimentelor pe care le trăiesc.Aceste persoane se emoționează foarte ușor sunt considerate persoane altruiste, încântate de succesul cuiva foarte afectuoși cu ceilalti,dar și plini de compasiune când este vorba de suferință eșec sau decepția cuiva.

De asemenea sunt la fel de încântași și de muzică,de artă,de natură sau de un sport,dar grija și frica pentru propria persoană se pot transforma în griji excesive.

9. Firea anxioasă:

Stările anxioase sunt frecvente în copilărie,având ca obiect diverși stimuli,cum ar fi întunericul, persoane necunoscute, câini, furtună. În cazul adulților, în comportamentul direct observabil anxietatea este mai puțin vizibilă pentru ceilalți, Leon Hard reducând manifestările timidității la cele legate de timiditate sau de fobie socială. Astfel în viziunea autorului, anxietatea la adulți apare atunci , când este vorba de afirmarea personală, când apare o divergență de opinii iar cele două forme care se pot dezvolta sunt docilitatea și timiditatea anancastă.

În primul caz, orientarea este preponderent spre exterior în sensul că individul adoptă o asemenea atitudine în fața celorlalți, timiditatea anancastă este descrisă de autor ca o jenă generată de poziția în care se află individul, și anume, în centrul atenției.

Timidul poate prin supracompensație să adopte fie o atitudine de siguranță în propriile forțe care nu este reală ci doar afișată, fie un comportament arogant, sfidător.

10. Firea emotivă:

Principala caracteristică a acestei persoane este gradul scăzut al sentimentelor din domeniul spiritual ale căror cauze pot fi relativ minore. Diferențele față de firea exaltată sunt date de intensitate și de timp de declanșare.

Persoanele emotive nu reacționează atât de puternic ca exaltații iar reacțiile afective nu sunt exagerate, ei acționeaza într-un mod mai sentimental. Mobilitatea mimicii este una dintre caracteristicile principale ale acestei firi, reacție care în timpul unei conversații nu este controlată. De asemenea, parcurgând o carte cu evenimente triste sau un film similar, firile emotive au un plâns facil.

O consecință a acestei sensibilități afective foarte mari poate fi depresia reactivă în fața unei traume, a unui eveniment nefavorabil,traumatizant. Dacă în cazul personalităților distimice sau ciclotimice depresia apare în condițiile în care există o predispoziție activată de un eveniment exterior, în cazul firii emotive gravitatea depresiei este determinată de gravitatea evenimentelor exterioare fără să existe o predispoziție.

3.5. PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR

Presupunerea că un nivel ridicat de stres implică anumite modificări ale dinamicii psihice, și că există diferențe din punct de vedere al acumulării stresului sau al abordării sarcinilor între categoria celor care au cel puțin o misiune într-un teatru de operații externe și cei care nu au trăit o astfel de experiență, funcție de criteriul inteligenței generale neverbale și rezolvarea de probleme, reprezintă ipoteza 1 pentru care am aplicat chestionarul pentru stres și testul de inteligență d70.

În urma aplicării testului de inteligență 3d, s-au înregistrat următoarele date:

Pentru militarii cu misiuni în teatrele de operațiuni externe, respectiv pentru lotul de 20 cadre militare, grupul 2, vârsta între 25-45 de ani, totalul răspunsurilor corecte la întrebările chestionarului 3d, dintr-un număr de 880 total corecte, a fost de 632.

Media obținută a fost de m=31,6 corespunzătoare claselor normalizate de 7 și 8 și procentajelor teoretice de 11,6 ceea ce ne arată un rezultat peste media etalonată, și o abarere standard de 5,725.

N= 2O

MEDIA=31,6

ABATEREA=5,725

Pentru militarii care nu au misiuni în tetrele de operațiuni externe, respectiv pentru lotul de 20 cadre militare, grupul 1, vârsta cuprinsă între 25-45 de ani, totalul răspunsurilor corecte la întrebările chestionarului, dintr-un număr de 880 total corecte, au fost de 514.

Media obținută a fost de m=25,7 corespunzătoare claselor normalizate de 5 și 6, procentajul teoretice de 14,6 ceea ce ne arată un rezultat încadrat în media etalonată, și o abatere standard de 3,326.

N=20

MEDIA=25,7

ABATEREA=3,326

Din rezultatele înregistrate se deduce următoarea concluzie: există o diferență semnificativă reprezentată de un procentaj de aproximativ 6%, între cele două categorii, și mă refer la o polulație relativ mică de subiecți, ceea ce îmi confirmă ipoteza conform căreia există diferențe semnificative în ceea ce privește modalitatea de abordare a sarcinilor din perspectiva potențialului intelectual de rezolvare de probleme.

Supuși unui factor stresor perturbator o perioadă limitată și definită, se modifică dinamica psihică, sarcinile sunt abordate cu o mai mare atenție, se amplifică nivelul perceptiv și receptiv, astfel încât capacitatea de concentrare devine mai exersată și accesată.

O explicație logică și care nu ar avea nevoie de confruntări riguroase și teoretice, ar fi aceea că militarii fiind permanent aflați într-un mediu care implică hotărâri, decizii, pași de urmat logici, confruntându-se cu probleme logice care implică raționalul și inteligența, accesează permanent procese psihice superioare, gândirea, inteligența, logica, raționalul, antrenând și angrenând ideile în hotărârile și urmările imediate, astfel capacitatea de gândire logică se antrenează, rămâne vie, prezentă, activă.

De cealaltă parte, militarii care nu au experimentat astfel de misiune, nefiind în situația urgentă, de decizie sub influența unui factor stresor perturbator, rămân în normalitatea gândirii, a realității care nu înseamnă pericol iminent și decizii imediate, ceea ce le conferă un relax mental, o gândire normală încadrată în limitele realității care nu are pericol și caracterul de urgent.

Privit din acest punct de vedere, ipoteza 1, se confirmă parțial, în sensul că există această diferență, privită din punctul de vedere al abordării sarcinilor intelectuale, al nivelului de inteligență, media pentru grupul 1 fără misiune fiind de 25,70 iar media pentru grupul 2, respectiv militarii cu misiune este de 31,60, ceea ce arată că numărul răspunsurilor corecte la testul de inteligență 3 d aplicat este semnificativ mai mare la grupul2.

Testul T, realizat pentru cele două categorii ne arată o diferență a cotelor joase și înalte de semnificație.

Pentru o confirmare integrală este nevoie de concluzia chestionarului de stres, aplicat la cele două categorii de militari, si comparate cele două clase pentru a se vedea dacă există corelație între cele doua variabile, respectiv stresul și nivelul de inteligență.

Corelația este de P= 0,939 (Pearson correlations) ceea ce indică o corelație ridicată între nivelul de stres și nivelul de inteligență neverbală la grupul 2 (cei cu misiuni), fiind încadrată în valoarea de peste 0,70 care reprezintă o corelație medie, peste această valoare fiind corelație semnificativă, ridicată.

În histiograma de mai sus fiind prezentată media nivelului de stres situata la valoarea de 125,2.

Corelația este de P= 0,616 (Pearson correlations) ceea ce indică o corelație medie între nivelul de stres și nivelul de inteligență neverbală la grupul 1 (cei fără misiuni), fiind încadrată în valoarea de sub 0,70 care reprezintă o corelație medie.

În histiograma de mai sus fiind prezentată media nivelului de stres situata la valoarea de 112,15.

Pentru a verifica ipoteza 2, respectiv presupunerea că subiecții care au efectuat o misiune în teatrele de operațiuni externe pe o perioadă de minim 6 luni, supuși unor factori stresori perturbatori care vor facilita dezvoltarea abilităților de atenție distributivă, conștientizarea prezenței pericolului și luarea unor decizii corecte, și rapide în condiții deosebite, am utilizat testele Praga și Toulousse-Pieron.

Valorile statistice ale testului Praga și Toulousse-Pieron corespunzătoare grupurilor 1 și 2 fiind prezentate în tabelele de mai jos :

Pentru a se confirma ipoteza 2 trebue sa existe o corelatie semnificativa aflată peste valoarea medie de 0,70 intre nivelul de stres și cele două variabile respectiv testul Praga și Toulousse-Pieron

Asa cum rezultă din tabelul de mai sus pentru grupul 1 s-a inregistrat o corelatie de 0,531 între Nivelul de stres și testul Praga respectiv o corelatie de 0,430 între Nivelul de stres și testul Toulousse-Pieron, corelatiile fiind de nivel mediu.

Pentru grupul 2 corelația între Nivelul de stres și testul Praga respectiv este de 0,903 și între Nivelul de stres și testul Toulousse-Pieron de 0,840, corelatiile fiind de nivel ridicat, ceea ce confirma ipoteza fiind vorba de o corelație pozitivă semnificativă și o diferență între cele două grupuri.

Presupunerea că subiecții care prezintă tendințe spre accentuări ale structurii de personalitate au fost expuși unui nivel ridicat de stres, comparativ cu subiecții care au o structură de personalitate echilibrată, nu au accentuări ale structurii de personalitate, care să pună în evidență abilități dezvoltate urmare acestei experinețe, a câmpului de misiune externă, reprezintă ipoteza 3.

Din studiul meu a reieșit că miliarii cu misiuni în teatrele de operațiuni externe prezintă următoarele trăsături dominante care au scoruri înalte și tendințe spre accentuare, anume:

– hiperperseverența: cu o ambiție extrem de mare, cu sentimentul de valoare, conștiința propriei valori, cu o conștienciozitate exagerată, cu dorința de a reuși, existând aici motivația care a avut însemnătate pentru ei și fără de care nu ar fi fost împlinită, sentimentul că au câștigat ceva și vor să facă acest lucru cunoscut, hiperperseverența este manifestată aici către cotele dominante, având scoruri mari, ceea ce îmi arată că hiperperseverența poate fi antrenată sub influența unei note dominante cum ar fi stresul;

– hiperexactitate: sunt persoane care au siguranță, știu foare bine ce au de făcut, nu recurg la metode de verificare a propriilor acțiuni, de control și supravizare, sunt persoane care au încredere în propriile decizii, sunt meticuloase și conștiincioase, te poți baza pe ei, fiind foarte buni în tot ceea ce întreprind, fiind calculați și siguri pe ei;

– nestăpânirea: este prezentă însă în cote semnificative, militarii au în general reacții calculate, uneori însă instinctuale datorită situațiilor prezente în câmpul de luptă, însă niciodată haotice, trebuie să-și păstreze sângele rece, conștiința de sine, simțul realității, luciditatea. Datorită situațiilor stresante au această tendință de nestăpânire, de a gesticula și exprima emoții și trăirile prin gesturi, mimică, ca și o detensionare, o ușurare în sens metaforic, de toate acumulările situaționale.

Scoruri medii au obținut următoarele trăsături, aflându-se la granița către tendințele spre accentuare:

– demonstrativitate: un scor mediu indică nivelul de a se implica în relația cu ceilalți, au capacitatea de a fi în centrul atenției, de a se mândri cu ceea ce sunt, sunt persoane simpatice, plăcute, care inspiră încredere, seriozitate, fiind persoane capabile cu putere de exprimare și capacitate de a influența, de a fi persuasivi, convingători, de a de conforma, uzând de instincul de conservare foarte dezvoltat la militari.

– hipertimia: sunt persoane care au sentimente puternice, trăiri sensibile, au experimentat, au trecut prin cumpăna aceasta a binelui și greului, a suferinței și a fericirii, a binelui și răului, există curaj în exprimare a gestului, fără piedică și uneori bună dispoziție exagerată, poate justificată, exprimând fericirea vieții și a libertății, o împăcare cu ceea ce se întâmplă, ca și cum nimic nu contează decât frumusețea vieții;

– ciclotimie: se referă la sistemul afectiv al individului, la alternarea de stări hipertimice cu stări distimice, iar accentuarea acestor stări duce la structurarea unei personalități ciclotimice, care descrie o persoană ce trece foarte ușor, uneori fără motiv de la o extremă la cealaltă, respectiv de la fericire la tristețe. Prezența acestei trăsături cu tendințe spre accentuare a pus în evidență capacitatea persoanei de a pendula de la un pol la altul, de a trece foarte ușor de la o stare pozitivă la o stare negativă, păstrându-și echilibrul, fiind nevoit să accepte aceste trăiri, evidențiind tocmai capacitatea pe care o au de a face față unor asemenea stări prin care trec, trebuind să se adapteze și să se integreze, în altă situație neavând doza acesta de a se ,,juca,, cu situațiile, nu au cale de ieșire din acel moment apăsător, rămânând prinși în cumulul de întrebări.

– anxietatea: surprinzătoare este acestă trăsătură care are are un scor mediu, având tendințe spre accentuare, ceea ce îmi confirmă faptul că un nivel de anxietatea la adulți apare atunci, când este vorba de docilitate și de grija pentru cei dragi lui. Persoana care trece prin experiențe grele rămâne cu o grijă exagerată pentru cei apropiați, pentru cei importanți pentru el, acele persoane pentru care a rezistat acolo, temându-se mai mult pentru siguranța lor decât pentru propria persoană, având o grijă și o atenție deosebită pentru siguranța și binele lor, fiind foarte protectivi cu ei, foarte exagerați în ceea ce privește luarea de măsuri pentru siguranța lor.

Scoruri mici, sub nivelul de accentuare în comportament au fost:

– distimia: de cealaltă parte hipertimia a avut scoruri medii, aici avem scoruri joase, neexistînd tendințe spre accentuare. Persoanele din această categorie au un comportament auster, de seriozitate, fiind afectate mai mult de evenimentele nefericite și triste decât de evenimentele fericite, au un nivel de socializare scăzut, fiind mai tot timpul posomorâte și retrase. Aceste trăsături nu se regăsesc la acestă categorie de militari, spre accentuare. Cumva se și justifică acest rezultat, deoarece în astfel de misiuni sarcinile nu impun o atitudine etică, neapărat, ci mai degrabă acțiune, spontaneitate, ageritate.

– exaltarea: se manifestată prin pendulare între euforie și depresie este specifică acelor persoane care reacționează cu intensitate ridicată în fața evenimentelor pe care le trăiesc.Aceste persoane se emoționează foarte ușor sunt considerate persoane altruiste, încântate de succesul cuiva foarte afectuoși cu ceilalti, dar și plini de compasiune când este vorba de suferință eșec sau decepția cuiva, în studiul meu această caracteriostică avînd scoruri joase.

– emotivitatea: principala caracteristică a acestei persoane este gradul scăzut al sentimentelor din domeniul spiritual ale căror cauze pot fi relativ minore, persoanele emotive nu reacționează atât de puternic ca exaltații, iar reacțiile afective nu sunt exagerate, ei acționeaza într-un mod mai sentimental, fiind foarte afectați de tot ceea ce îi afectează pe ceilalți, indiferent că este realitate, imaginație sau ficțiune, această trăsătură avînd cote joase, nefiind manifestată spre accentuare.

Aceste rezultate sunt evidențiate în descrierea statistică de mai jos, scorurile fiind pentru grupul 2.

Se evidențiază scorurile medii pentru militarii din grupul 1, respectiv cei fără misiune în teatrele de operațiuni externe.

La militarii care nu au misiuni în teatrele de operațiuni externe, s-au înregistrat următoarele scoruri ale trăsăturilor de personalitate:

– demonstrativitatea: prezența demonstrabilului în scoruri medii, neexistând tendințe spre accentuare prezentă la militarii fără misiuni se poate explica prin aceea că militarii au o pregătire de bază, sunt antrenați și dornici de afirmare, sunt oameni de încredere care vor să demonstreze că știu foarte bine ce au de făcut și vor să facă cunoscut faptul acesta. Deasemenea sunt trăsături prezente în variații diferite, indică personalitatea fiecărui militar, ca om, ca soldat.

– hiperperseverența: prezentă în scoruri medii, această trăsătură îmi confirmă faptul că militarii sunt firi perseverente, au baza militară, au capacitate, sunt extrem de abili și de ambițioși, fiind perseverență în tot ceea ce întreprind,

Celălate trăsături sunt manifestate în limitele normale, neînregistrîndu-se accentuări ale vreunei trăsături, ciclotimia, emotivitatea, exaltarea, hiperexactitatea, hipetimia, nestăpânirea, anxietatea, distimia sunt în limitele normalului, prezente în variații diferite, însă fărăr să pună problema vreunei accentuări.

Concluzionând ipoteza 3 s-a confirmat, în sensul că militarii cu misiuni în teatrele de operațiuni externe au tendințe spre accentuare a unor trăsături de personalitate și anume hiperperseverență, hiperexactitate, nestăpânire, au fost supuși unui nivel de stres ridicat, în comparație cu militarii care nu au avut această experiență a misiunii externe, care au trăsături de personalitate încadrate în limitele normalului, ceea ce îmi arată că un nivel de stres care acționează o perioadă limitată, poate modifica personalitatea, în sensul că anumite trăsături capătă valențe ridicate spre accentuare.

Aceste trăsături spre accentuare ale personalității, corelează pozitiv cu nivelul de dezvoltare al abilităților și nivelul de stres.

În tabelul de mai sus sunt evidențiate corelațiile dintre nivelul de stres pentru grupul 2 și trăsăturile cu scoruri înalte.

Există o legătura semnificativă între anumite trăsături de personalitate și nivelul de stres pentru grupul 2 și este evidentă corelația între cele trei variabile, nivelul de stres și abilitățile dezvoltate, așa cum reiese și din tabelul de mai jos, ceea ce confirmă ipoteza a 3-a.

3.6. CONCLUZII

Din prelucrarea și interpretarea rezultatelor s-au desprins o serie de concluzii, care au confirmat ipotezele de cercetare de la care am plecat în studiul meu. Militarii supuși agresiunii factorilor stresori perturbatori, într-un mediu stresant au pregătirea specifică, fizică și psihică, au capacitatea de a pune în funcțiune ,,apărarea” împotriva oricărui tip de agresiune și de a-și activa rezistența împotriva acțiunii factorilor perturbatori. Urmare acestui fapt abilitățile și aptitudinile sunt mult mai dezvoltate și prezente încă o perioadă bună de timp, poate pentru totdeauna.

Problema pusă de mine se referea la diferența între influența reală a factorilor stresori perturbatori asupra militarilor în câmpul de luptă și influența simulată a factorilor stresori perturbatori, în exercițiile efectuate în pregătirea militarilor, încercând să dezvolt ideea de diferență semnificativă între cele două situații, cu urmări asupra comportamentului ulterior al militarilor.

Diferența care constă în aptitudini și în competențe clar definite, dobândite ulterior acestei experiențe, de partea militarilor supuși acestui stres, a fost dovedită în cercetarea mea. Urmare acestui fapt, militarul participant la misiunile reale de luptă deține capacități care îl diferențiază de militarul care nu are acestă experiență și care nu a fost supus acestui stres decât în exercițiile de antrenament.

Consider că abilitățile, spiritul de conservare, atitudinea clară, capacitatea de decizie sub presiunea timpului, capacitatea de reacție, capacitatea de orientare, competențe profesionale, respectul câștigat din partea celorlalți, sunt atribute care se dobândesc numai în astfel de situații, și se pot menține pe tot parcursul vieții conferind persoanei respective rezistență, încredere, putere, motivație, calitate.

Militarii dețin acele automatisme antrenate, sunt stabili psihic, fizic, comportamental. Este adevărat că nivelul de stres este mai ridicat la aceștia, însă nu peste limitele de alertă și de îngrijorare. În sens larg, comportamentul reprezintă modul de reacție al unui organism, la influența factorilor stresori din mediul intern și extern, reprezintă capacitatea individului de a transmite un răspuns acțiunii demarate asupra sa, comportament realizat prin intermediul psihicului său ca sistem bio-psiho-social, ceea ce mă determină să concluzionez că suntem în măsura să ne controlăm acțiunea, să ne dirijăm deciziile, să ne stabilim prioritățile și să ne asumăm ceea ce ni se întîmplă.

Toate antrenamentele și exercițiile de pregatire ale militarilor, vizează rezistența fizică, puterea psihică în fața agresiunii. Toată această capacitate de rezistență antrenată, simțul încrederii în sine puternic dezvoltat, convingerile în forțele proprii și în ale camarazilor, îi oferă un tablou psihic puternic cu toate elementele folosite pentru reușită și înfrângerea adversarului.

,,Stresul generează efecte negative asupra performanțelor și productivității” aceasta era maxima care rezista, însa stresul poate avea și efecte benefice asupra individului, asupra militarului, care se oglindesc în personalitatea lui, prin prezența unor trăsături spre accentuare și anume hiperperseverența, hiperexactitatea și nestăpînirea, în nivelul de inteligență generală neverbală, în capacitatea lor de a distribui atenția pe mai multe zone în același tip, pe capacitatea lor de reacție imediată și corectă.

Cumva tendința mai accentuată a nestăpânirii care a corelat cu nivelul de stres mai ridicat, m-a determinat să concluzionez că tendința acestea mai prezentă la ei decât la ceilalți, are legătură și cu automatismele pe care le-au antrenat și le-au utilizat permanent o perioadă de timp, neîntrerupt. Sunt mai agili, mai reactivi, mai furtunoși și totuși calculați în același timp, nu au reacții haotice necalculate, știu foarte bine ce au de făcut și de cele mai multe ori nu au timp de explicații, acționând și atât.

De cealaltă parte, categoria celor care nu au avut astfel de experiență, sunt mai demonstrativi și mai hipertimici, au experiența necesară câmpului de luptă însă nu dețin certitudinea ca pot lua deciziile corecte, nefiind puși în situația reala de o face.

Ca o concluzie de final, cred cu tărie că militarul, luptătorul din el, deține aceea capacitate și calitate pe care greu o găsești în jur, simțul datoriei, puterea interioară, tăria de caracter, verticalitatea, corectitudinea, simțul de răspundere, rămân atribute ale lor, care le fac cinste și îi definesc ca soldați de onoare, care au trăit niște experiențe de viață unice, care le-au dat o mai mare încredere în ei și o trăire interioateră puternică, care i-au motivat să reziste, să devină mai speciali, mai buni în ceea ce au devenit și mai

Anexa 1

PROBA TOULUSE-PIERON

Notă: Acest test vizează gradul de concentrare a atenției precum și memorarea unor elemente figurative și eficiența utilizării elementelor spațiale. Pentru psiholog corectarea greșelilor sugerează gradul de autocontrol al subiectului.

● Construcție:

– 3 pătrate cu bară (codiță) date ca model

– 25/23 de șiruri a câte 20 de pătrate cu bară plasată fie în colțuri, fie pe laturile pătratului

● Sarcina subiecților:

– este de a găsi și de a bara cele 3 pătrate date ca model, lucrând simultan

– greșeala pe care subiectul și-o sesizează, o poate remedia încercuind pătratul

● Durata: 10 minute

● Interpretare calitativă:

suma răspunsurilor corecte (juste) – suma răspunsurilor greșite

suma răspunsurilor corecte (juste) + suma răspunsurilor omise

● Interpretare cantitativă:

suma răspunsurilor probabile (10 răspunsuri probabile existente în primul șir) – suma răspunsurilor omise suma răspunsurilor corecte.

Anexa 2

PROBA PRAGA

Notă: Această probă urmărește modul de dezvoltare a capacității de distribuție a atenției

● Instructaj:

Fiecare dintre dumneavoastră ați primit câte două foi pe care nu le veți întoarce decât atunci când am să vă spun eu. Pe foaia pe care o aveți în stânga este desenat un pătrat mare în care aveți mai multe căsuțe. În fiecare căsuță sunt imprimate două numere : sus un număr care iese în evidență prin mărimea cu care este desenat iar sub el un număr desenat cu caractere mici.

Pagina din dreapta dumneavoastră are patru coloane și în fiecare coloană sunt scrise numerele de sus în jos, având în dreptul fiecăruia o casuță liberă.

Cum trebuie să lucrați? Veți pivi primul număr din prima coloană a paginii din dreapta și îl veți căuta printre numerele cu caractere groase care se găsesc în căsuțele din pagina din stânga. Când îl gasiți, vedeți ce număr mic se află sub el; acest număr îl veți trece in căsuța liberă din coloană, în dreptul numărului pe care l-ați căutat. Dacă terminați cu o coloană continuați cu următoarea. Toate numerele din coloane se regăsesc printre numerele groase de pe pagina din stânga. Ați înțeles? Acum întoarceți paginile (psihologul se asigură că paginile sunt corect poziționate ) Începeți!

După epuizarea timpului se dă comanda: ”Încetați! Încercuiți ultimul număr la care ați ajuns și puneți pixurile jos.

● Timp de execuție: 16 minute.

Anexa 3

TESTUL D 70

Testul de inteligență 3 d este un test special de inteligență, care folosește sarcini într-un spațiu 3d pentru a măsura abilitatea de vizualizare în spațiu. Diferite blocuri de construcție având aceleași dimensiuni și aceeași formă, sunt ilustrare ca formînd o structură. Respondentul trebuie să selecteze imaginea care ilustrează modul în care structura ar arăta dintr-un punct de vedere desemnat, alegând între patru opțiuni diferite.

Deci acest test conține un desen format dintr-un grup de piese de domino. Numărul de puncte de pe fiecare jumătate de piesă de domino poate varia de la 0 la 6. Sarcina subiectului este de a identifica următoarea piesă de domino care ar urma în înșiruirea prezentată, respectiv care urmează pieselor de la 1 la 5, adică piesa a 6 care urmează logic.

Testul, inclusiv etapa de instruire și practică necesită aproximativ 6 minute pentru finalizare.

Notă: Testul D. 70 a fost construit pornindu-se de la testul D. 48 avand ca obiectiv masurarea inteligentei generale neverbale. Testul D. 70 se poate administra individual sau colectiv.(fragment)

Anexa 4

CHESTIONARUL NIVELULUI DE STRES

Notă: Acest test a fost preluat din lucrarea “fara stres” a lui Julian Melgosa (editura Viata si sanatate, 2000). Pentru a reflecta nivelul de stres, intrebarile au fost grupate pe domeniile care contribuie la starea de stres : stil de viata, mediu, simptome, loc de munca, relatii,

personalitate.

Se noteaza totalul punctelor pentru fiecare categorie si in plus :

Anexa 5

CHESTIONARUL SCHIEMSCHECK

Notă: Chestionarul își propune evidențierea aspectelor care conduc spre diagnoza unor structuri de personalitate accentuate, fiind un instrument subsumat tipologiei personalității clinice / accentuate dezvoltată de Leonhard

CHESTIONARUL SCHMIESCHECK

_________________________________________________________________

Răspundeți cu DA / NU la următoarele întrebări, după cum vă este caracteristic. Marcați printr-un "X" în foaia de răspuns varianta aleasă.

_________________________________________________________________

1.- În general sunteți un om voios și fără griji?

2.- În general sunteți sensibil(ă) la jigniri?

3.- Vi se întâmplă să plângeți ușor uneori?

4.- După ce ați terminat cu bine o sarcină oarecare vi se întâmplă să aveți îndoieli că ați finalizat-o cu bine și să verificați?

5.- În copilărie considerați că ați fost la fel de îndrăzneț (ă) ca și ceilalți copii?

6.- Vi se întâmplă să treceți ușor de la o bucurie mare la o tristețe mare?

7.- De obicei într-o reuniune amicală sunteți în centrul atenției?

8.- Sunt zile în care sunteți îmbufnat(ă) și iritat(ă) fără nici un motiv aparent?

9.- Considerați că sunteți o persoană serioasă?

10.- Vi se întâmplă să vă entuziasmați foarte tare?

11.- Vă considerați întreprinzător/ întreprinzătoare?

12.- Uitați ușor când cineva v-a jignit?

13.- Sunteți milostiv(ă)?

14.- Atunci când puneți o scrisoare în cutia poștală obișnuiți să controlați dacă scrisoarea a intrat complet în cutia poștală?

15.- Aveți ambiția ca, la locul de muncă, să fiți cel (a) mai bun(ă) ?

16.- V-a fost vreodată frică de furtună sau de câini?

17.- Credeți că unii oameni vă consideră puțin pedant(ă) ?

18.- Dispoziția dvs. depinde de întâmplările prin care treceți?

19.- Sunteți întotdeauna simpatizat(ă) de cunoscuții dvs?

20.- Aveți uneori stări de neliniște și încordare puternice?

21.- De obicei vi se întâmplă să vă simțiți deprimat(ă), apăsat(ă) de ceva?

22.- Vi s-a întâmplat până acum să aveți crize de plâns sau crize nervoase?

23.- Vă este greu să stați pe un scaun timp mai îndelungat?

24.- Dacă cineva v-a făcut o nedreptate luptați pentru îndreptarea acesteia?

25.- Sunteți capabil(ă) să sacrificați un animal?

26.- Dacă perdeaua sau fața de masă sunt puțin strâmbe simțiți nevoia să le îndreptați imediat?

27.- Când erați copil vă era frică să rămâneți singur(ă) seara în casă?

28.- Vi se întâmplă adesea să vi se schimbe dispoziția fără motiv?

29.- În activitatea dvs profesională sunteți întotdeauna printre cei(cele) mai capabili(e) ?

30.- Vă înfuriați repede?

31.- Vă simțiți din când în când cu adevărat vesel(ă), exuberant(ă) ?

32.- Puteți uneori să trăiți un sentiment de fericire deplină?

33.- Sunteți de acord să participați la reuniuni vesele?

34.- De obicei spuneți oamenilor deschis părerea dvs.?

35.- Vă impresionează vederea sângelui?

36.- Vă incită activitățile care presupun răspundere ridicată?

37.- Sunteți înclinat(ă) să interveniți în favoarea celor cărora li s-a făcut o nedreptate?

38.- Vă este teamă să intrați într-o cameră întunecoasă?

39.- Preferați activitățile migăloase celor de viteză?

40.- Vă considerați o persoană sociabilă?

41.- La școală vă plăcea să recitați poezii?

42.- Ați fugit vreodată de acasă când erați copil?

43.- Considerați că viața e grea?

44.- Vi s-a întâmplat să fiți atât de tulburat(ă) de anumite evenimente traumatice încât v-a fost imposibil să vă duceți la serviciu/

45.- Este adevărat că nu vă pierdeți ușor buna dispoziție atunci când aveți un insucces?

46.- Dacă v-a jignit cineva dvs sunteți cel/cea care face primul pas spre împăcare?

47.- Vă plac animalele?

48.- Vi se întâmplă să vă întoarceți din drum pentru a vă asigura că ați lăsat totul în ordine ( siguranță )?

49.- Vă simțiți câteodată chinuit(ă) de frica nelămurită că dvs sau cuiva drag i se va întâmpla ceva rău?

50.- Considerați că dispoziția dvs depinde de starea vremii?

51.- V-ar displăcea să urcați pe o scenă și să vă adresați publicului?

52.- Dacă cineva vă jignește profund și în mod intenționat ați fi în stare să vă ieșiți din fire și să provocați o altercație?

53.- Vă plac petrecerile?

54.- Sunteți profund descurajat(ă) de decepții?

55.- Vă place munca de organizare?

56.- În general vă urmăriți scopurile cu tărie chiar dacă întâmpinați rezistență?

57.- Puteți fi emoționat(ă) până la lacrimi de vizionarea unui film?

58.- Vi se întâmplă să nu puteți adormi reflectând la problemele zilnice sau de viitor?

59.- Ca școlar le-ați permis colegilor să copieze după dvs?

60.- V-ar displăcea să traversați un cimitir pe întuneric?

61.- Vă preocupă ca acasă fiecare lucru să-și aibă locul său?

62.- Vi se întâmplă ca dimineața să vă treziți prost dispus(ă), stare care să dureze uneori câteva ore?

63.- Vă adaptați ușor la situații noi?

64.- Aveți uneori dureri de cap?

65.- Râdeți des?

66.- Vă puteți purta prietenos cu persoanele care vă displac astfel încât aceștia să nu fie conștienți de adevăratele dvs sentimente?

67.- Sunteți o persoană plinmă de viață?

68.- Vă deranjează nedreptatea?

69.- Sunteți un prieten al naturii?

70.- Aveți obiceiul să controlați gazele, aparatele, etc înainte de a vă părăsi locuința sau de a merge la culcare?

71.- Vă considerați o persoană serioasă?

72.- Consumarea alcoolului poate determina o schimbare a dispoziției dvs?

73.- Colaborați sau ați colaborat cu plăcere cu cercuri teatrale de amatori?

74.- Vă este câteodată dor de depărtări?

75.- În general vă priviți viitorul cu pesimism?

76.- Suferiți de schimbări bruște și radicale ale dispoziției?

77.- Vă este ușor să creați bună dispoziție într-o reuniune?

78.- De obicei rămâneți multă vreme supărat(ă)?

79.- Vă impresionează puternic suferința altor oameni?

80.- Atunci când erați școlar obișnuiați să rescrieți o pagină pătată cu cerneală?

81.- În prezența altor persoane preferați să vă arătați mai prudent(ă) și circumspect(ă)?

82.- Vi se întâmplă să aveți coșmaruri?

83.- Vă sperie câteodată ideea că, stând pe peronul unei gări, ați putea fi împins pe șine din greșeală?

84.- În general, deveniți vesel(ă) într-un loc plăcut?

85.- În general vă debarasați ușor de problemele apăsătoare?

86. Consumul de alcool vă face impulsiv(ă)?

87.- În timpul discuțiilor sunteți mai de grabă rezervat(ă) decât vorbăreț(ă)?

88.- Dacă ați colabora la o reprezentație teatrală v-ați intra atât de bine în rol încât să vă uitați adevărata identitate?

BIBLIOGRAFIE

1. Andrieș, Alina Maria. Testarea psihologică. Aptitudinile și inteligența, Editura România de Mâine, București, 2010

2. Anghel Andreescu(coordonator), Ștefan Liță, Managementul stresului profesional, Editura MAI București, 2008

3. Col. Ioan Juncu și colaboratorii, Agresiune și apărare psihologică, Ed București 1994;

4. Floru R., Psihofiziologia atenției, Ed Ștințifică București 1967

5. Gilles, Azzopardi. Dezvoltă-ți inteligența, Ed. Teora srl

6. Golu. Mihai, Fundamentele psihologiei I, Ed. Fundației România de Mâine București 2009

7. Goupil, Georgette. Hans Selye. Înțelepciunea stresului, Ed. Coresi, 1991

8. Iamandescu, Ioan Bradu. Stresul psihic și bolile interne, Ed. All, 1993

9. Laura Petrescu, Suport de curs, Psihologia sănătății 2015

10. Popescu-Neveanu Paul. Dicționar de psihologie, Ed. Albatros, 1978

11. Rusu, Claudia. Psihologia cognitivă, , Editura Fundației România de Mâine, București, 2007

12. Stora, Jean-Benjamin. Stresul, Ed. Meridiane, 1999

13. Țuțu, Corina Mihaela, Psihologia personalității, Editura Fundației România de Mâine, București, 2008

14. DEX- Dicționarul explicativ al limbii romîne, Editura Univers Enciclopedic, București, 1998.

BIBLIOGRAFIE

1. Andrieș, Alina Maria. Testarea psihologică. Aptitudinile și inteligența, Editura România de Mâine, București, 2010

2. Anghel Andreescu(coordonator), Ștefan Liță, Managementul stresului profesional, Editura MAI București, 2008

3. Col. Ioan Juncu și colaboratorii, Agresiune și apărare psihologică, Ed București 1994;

4. Floru R., Psihofiziologia atenției, Ed Ștințifică București 1967

5. Gilles, Azzopardi. Dezvoltă-ți inteligența, Ed. Teora srl

6. Golu. Mihai, Fundamentele psihologiei I, Ed. Fundației România de Mâine București 2009

7. Goupil, Georgette. Hans Selye. Înțelepciunea stresului, Ed. Coresi, 1991

8. Iamandescu, Ioan Bradu. Stresul psihic și bolile interne, Ed. All, 1993

9. Laura Petrescu, Suport de curs, Psihologia sănătății 2015

10. Popescu-Neveanu Paul. Dicționar de psihologie, Ed. Albatros, 1978

11. Rusu, Claudia. Psihologia cognitivă, , Editura Fundației România de Mâine, București, 2007

12. Stora, Jean-Benjamin. Stresul, Ed. Meridiane, 1999

13. Țuțu, Corina Mihaela, Psihologia personalității, Editura Fundației România de Mâine, București, 2008

14. DEX- Dicționarul explicativ al limbii romîne, Editura Univers Enciclopedic, București, 1998.

Anexa 1

PROBA TOULUSE-PIERON

Notă: Acest test vizează gradul de concentrare a atenției precum și memorarea unor elemente figurative și eficiența utilizării elementelor spațiale. Pentru psiholog corectarea greșelilor sugerează gradul de autocontrol al subiectului.

● Construcție:

– 3 pătrate cu bară (codiță) date ca model

– 25/23 de șiruri a câte 20 de pătrate cu bară plasată fie în colțuri, fie pe laturile pătratului

● Sarcina subiecților:

– este de a găsi și de a bara cele 3 pătrate date ca model, lucrând simultan

– greșeala pe care subiectul și-o sesizează, o poate remedia încercuind pătratul

● Durata: 10 minute

● Interpretare calitativă:

suma răspunsurilor corecte (juste) – suma răspunsurilor greșite

suma răspunsurilor corecte (juste) + suma răspunsurilor omise

● Interpretare cantitativă:

suma răspunsurilor probabile (10 răspunsuri probabile existente în primul șir) – suma răspunsurilor omise suma răspunsurilor corecte.

Anexa 2

PROBA PRAGA

Notă: Această probă urmărește modul de dezvoltare a capacității de distribuție a atenției

● Instructaj:

Fiecare dintre dumneavoastră ați primit câte două foi pe care nu le veți întoarce decât atunci când am să vă spun eu. Pe foaia pe care o aveți în stânga este desenat un pătrat mare în care aveți mai multe căsuțe. În fiecare căsuță sunt imprimate două numere : sus un număr care iese în evidență prin mărimea cu care este desenat iar sub el un număr desenat cu caractere mici.

Pagina din dreapta dumneavoastră are patru coloane și în fiecare coloană sunt scrise numerele de sus în jos, având în dreptul fiecăruia o casuță liberă.

Cum trebuie să lucrați? Veți pivi primul număr din prima coloană a paginii din dreapta și îl veți căuta printre numerele cu caractere groase care se găsesc în căsuțele din pagina din stânga. Când îl gasiți, vedeți ce număr mic se află sub el; acest număr îl veți trece in căsuța liberă din coloană, în dreptul numărului pe care l-ați căutat. Dacă terminați cu o coloană continuați cu următoarea. Toate numerele din coloane se regăsesc printre numerele groase de pe pagina din stânga. Ați înțeles? Acum întoarceți paginile (psihologul se asigură că paginile sunt corect poziționate ) Începeți!

După epuizarea timpului se dă comanda: ”Încetați! Încercuiți ultimul număr la care ați ajuns și puneți pixurile jos.

● Timp de execuție: 16 minute.

Anexa 3

TESTUL D 70

Testul de inteligență 3 d este un test special de inteligență, care folosește sarcini într-un spațiu 3d pentru a măsura abilitatea de vizualizare în spațiu. Diferite blocuri de construcție având aceleași dimensiuni și aceeași formă, sunt ilustrare ca formînd o structură. Respondentul trebuie să selecteze imaginea care ilustrează modul în care structura ar arăta dintr-un punct de vedere desemnat, alegând între patru opțiuni diferite.

Deci acest test conține un desen format dintr-un grup de piese de domino. Numărul de puncte de pe fiecare jumătate de piesă de domino poate varia de la 0 la 6. Sarcina subiectului este de a identifica următoarea piesă de domino care ar urma în înșiruirea prezentată, respectiv care urmează pieselor de la 1 la 5, adică piesa a 6 care urmează logic.

Testul, inclusiv etapa de instruire și practică necesită aproximativ 6 minute pentru finalizare.

Notă: Testul D. 70 a fost construit pornindu-se de la testul D. 48 avand ca obiectiv masurarea inteligentei generale neverbale. Testul D. 70 se poate administra individual sau colectiv.(fragment)

Anexa 4

CHESTIONARUL NIVELULUI DE STRES

Notă: Acest test a fost preluat din lucrarea “fara stres” a lui Julian Melgosa (editura Viata si sanatate, 2000). Pentru a reflecta nivelul de stres, intrebarile au fost grupate pe domeniile care contribuie la starea de stres : stil de viata, mediu, simptome, loc de munca, relatii,

personalitate.

Se noteaza totalul punctelor pentru fiecare categorie si in plus :

Anexa 5

CHESTIONARUL SCHIEMSCHECK

Notă: Chestionarul își propune evidențierea aspectelor care conduc spre diagnoza unor structuri de personalitate accentuate, fiind un instrument subsumat tipologiei personalității clinice / accentuate dezvoltată de Leonhard

CHESTIONARUL SCHMIESCHECK

_________________________________________________________________

Răspundeți cu DA / NU la următoarele întrebări, după cum vă este caracteristic. Marcați printr-un "X" în foaia de răspuns varianta aleasă.

_________________________________________________________________

1.- În general sunteți un om voios și fără griji?

2.- În general sunteți sensibil(ă) la jigniri?

3.- Vi se întâmplă să plângeți ușor uneori?

4.- După ce ați terminat cu bine o sarcină oarecare vi se întâmplă să aveți îndoieli că ați finalizat-o cu bine și să verificați?

5.- În copilărie considerați că ați fost la fel de îndrăzneț (ă) ca și ceilalți copii?

6.- Vi se întâmplă să treceți ușor de la o bucurie mare la o tristețe mare?

7.- De obicei într-o reuniune amicală sunteți în centrul atenției?

8.- Sunt zile în care sunteți îmbufnat(ă) și iritat(ă) fără nici un motiv aparent?

9.- Considerați că sunteți o persoană serioasă?

10.- Vi se întâmplă să vă entuziasmați foarte tare?

11.- Vă considerați întreprinzător/ întreprinzătoare?

12.- Uitați ușor când cineva v-a jignit?

13.- Sunteți milostiv(ă)?

14.- Atunci când puneți o scrisoare în cutia poștală obișnuiți să controlați dacă scrisoarea a intrat complet în cutia poștală?

15.- Aveți ambiția ca, la locul de muncă, să fiți cel (a) mai bun(ă) ?

16.- V-a fost vreodată frică de furtună sau de câini?

17.- Credeți că unii oameni vă consideră puțin pedant(ă) ?

18.- Dispoziția dvs. depinde de întâmplările prin care treceți?

19.- Sunteți întotdeauna simpatizat(ă) de cunoscuții dvs?

20.- Aveți uneori stări de neliniște și încordare puternice?

21.- De obicei vi se întâmplă să vă simțiți deprimat(ă), apăsat(ă) de ceva?

22.- Vi s-a întâmplat până acum să aveți crize de plâns sau crize nervoase?

23.- Vă este greu să stați pe un scaun timp mai îndelungat?

24.- Dacă cineva v-a făcut o nedreptate luptați pentru îndreptarea acesteia?

25.- Sunteți capabil(ă) să sacrificați un animal?

26.- Dacă perdeaua sau fața de masă sunt puțin strâmbe simțiți nevoia să le îndreptați imediat?

27.- Când erați copil vă era frică să rămâneți singur(ă) seara în casă?

28.- Vi se întâmplă adesea să vi se schimbe dispoziția fără motiv?

29.- În activitatea dvs profesională sunteți întotdeauna printre cei(cele) mai capabili(e) ?

30.- Vă înfuriați repede?

31.- Vă simțiți din când în când cu adevărat vesel(ă), exuberant(ă) ?

32.- Puteți uneori să trăiți un sentiment de fericire deplină?

33.- Sunteți de acord să participați la reuniuni vesele?

34.- De obicei spuneți oamenilor deschis părerea dvs.?

35.- Vă impresionează vederea sângelui?

36.- Vă incită activitățile care presupun răspundere ridicată?

37.- Sunteți înclinat(ă) să interveniți în favoarea celor cărora li s-a făcut o nedreptate?

38.- Vă este teamă să intrați într-o cameră întunecoasă?

39.- Preferați activitățile migăloase celor de viteză?

40.- Vă considerați o persoană sociabilă?

41.- La școală vă plăcea să recitați poezii?

42.- Ați fugit vreodată de acasă când erați copil?

43.- Considerați că viața e grea?

44.- Vi s-a întâmplat să fiți atât de tulburat(ă) de anumite evenimente traumatice încât v-a fost imposibil să vă duceți la serviciu/

45.- Este adevărat că nu vă pierdeți ușor buna dispoziție atunci când aveți un insucces?

46.- Dacă v-a jignit cineva dvs sunteți cel/cea care face primul pas spre împăcare?

47.- Vă plac animalele?

48.- Vi se întâmplă să vă întoarceți din drum pentru a vă asigura că ați lăsat totul în ordine ( siguranță )?

49.- Vă simțiți câteodată chinuit(ă) de frica nelămurită că dvs sau cuiva drag i se va întâmpla ceva rău?

50.- Considerați că dispoziția dvs depinde de starea vremii?

51.- V-ar displăcea să urcați pe o scenă și să vă adresați publicului?

52.- Dacă cineva vă jignește profund și în mod intenționat ați fi în stare să vă ieșiți din fire și să provocați o altercație?

53.- Vă plac petrecerile?

54.- Sunteți profund descurajat(ă) de decepții?

55.- Vă place munca de organizare?

56.- În general vă urmăriți scopurile cu tărie chiar dacă întâmpinați rezistență?

57.- Puteți fi emoționat(ă) până la lacrimi de vizionarea unui film?

58.- Vi se întâmplă să nu puteți adormi reflectând la problemele zilnice sau de viitor?

59.- Ca școlar le-ați permis colegilor să copieze după dvs?

60.- V-ar displăcea să traversați un cimitir pe întuneric?

61.- Vă preocupă ca acasă fiecare lucru să-și aibă locul său?

62.- Vi se întâmplă ca dimineața să vă treziți prost dispus(ă), stare care să dureze uneori câteva ore?

63.- Vă adaptați ușor la situații noi?

64.- Aveți uneori dureri de cap?

65.- Râdeți des?

66.- Vă puteți purta prietenos cu persoanele care vă displac astfel încât aceștia să nu fie conștienți de adevăratele dvs sentimente?

67.- Sunteți o persoană plinmă de viață?

68.- Vă deranjează nedreptatea?

69.- Sunteți un prieten al naturii?

70.- Aveți obiceiul să controlați gazele, aparatele, etc înainte de a vă părăsi locuința sau de a merge la culcare?

71.- Vă considerați o persoană serioasă?

72.- Consumarea alcoolului poate determina o schimbare a dispoziției dvs?

73.- Colaborați sau ați colaborat cu plăcere cu cercuri teatrale de amatori?

74.- Vă este câteodată dor de depărtări?

75.- În general vă priviți viitorul cu pesimism?

76.- Suferiți de schimbări bruște și radicale ale dispoziției?

77.- Vă este ușor să creați bună dispoziție într-o reuniune?

78.- De obicei rămâneți multă vreme supărat(ă)?

79.- Vă impresionează puternic suferința altor oameni?

80.- Atunci când erați școlar obișnuiați să rescrieți o pagină pătată cu cerneală?

81.- În prezența altor persoane preferați să vă arătați mai prudent(ă) și circumspect(ă)?

82.- Vi se întâmplă să aveți coșmaruri?

83.- Vă sperie câteodată ideea că, stând pe peronul unei gări, ați putea fi împins pe șine din greșeală?

84.- În general, deveniți vesel(ă) într-un loc plăcut?

85.- În general vă debarasați ușor de problemele apăsătoare?

86. Consumul de alcool vă face impulsiv(ă)?

87.- În timpul discuțiilor sunteți mai de grabă rezervat(ă) decât vorbăreț(ă)?

88.- Dacă ați colabora la o reprezentație teatrală v-ați intra atât de bine în rol încât să vă uitați adevărata identitate?