.actele Parlamentului In Romania

CUPRINS

CAPITOLUL I

ACTELE PARLAMENTULUI ÎN ROMÂNIA

SECȚIUNEA I Legile ……………………………………………….3

SECȚIUNEA II Hotărârile parlamentare………………………………9

SECȚIUNEA III Moțiunile……………………………………………..10

SECȚIUNEA IV Actele exclusiv politice ale Parlamentului…………….12

SECȚIUNEA V Ordonanțele Guvernului……………………………….13

CAPITOLUL II

INIȚIATIVA LEGISLATIVĂ ȘI DEZBATEREA PARLAMENTARĂ

SECȚIUNEA I Inițiativa legislativă…………………………………17

SECȚIUNEA II Examinarea și avizarea proiectelor de lege de către comisiile

parlamentare……………………………………………………..30

SECȚIUNEA III Dezbaterea proiectelor sau propunerilor legislative în plenul Camerelor

Parlamentare…………………………………………………32

CAPITOLUL III

VOTAREA, PROMULGAREA ȘI INTRAREA ÎN VIGOARE A LEGILOR

SECȚIUNEA I Votarea proiectelor sau propunerilor legislative……………35

SECȚIUNEA II Promulgarea legii de către președinte………………………38

SECȚIUNEA III Intrarea în vigoare a legii…………………………………..40

CAPITOLUL I

ACTELE PARLAMENTULUI ÎN ROMÂNIA

In genere, constituțiile nu-și propun să definească instituția parlamentară, preocupându-se îndeosebi de modul cum este organizată și cum funcționează ca autoritate a statului.

Conform art. 61, alin. 1 din Constituție “ Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării”.

În complexul sistem de autorități statale, Parlamentul se înfățișează într- o contrapondere față de Guvern, constituind totodată și autoritatea de directivare și control asupra activității executive.

Așadar, Parlamentul este instituția juridică și politică formată din una sau două adunări ori “CAMERE”,fiecare compusă dintr-un numar diferit de membri (deputați, senatori ),care se bucură de anumite imunitați, având drept de control asupra autorităților executive și fiind unica autoritate legislativa din stat.

Parlamentele contemporane sunt formate fie dintr-o singură Cameră , fie din două Camere .Cele formate dintr-o singură Cameră sunt Parlamente cu structură camerală, cele formate din două Camere sunt Parlamente cu structură bicamerală.

În general, structura Parlamentului este determinată de sistemul de stat; astfel într-un stat federal este obligatorie existența în cadrul Parlamentului și

a unei Camere care să apere și să reglementeze interesele statelor membre, pe când cealaltă Cameră e formată din reprezentanții statului federal.

Sunt însă și state unitare care au Parlamente bicamerale, de exemplu: Italia, Belgia,Spania,Japonia,Marea Britanie,Romania.

In Romania potrivit art.61 alin.2 din Constitutie,Parlamentul este alcatuit din Camera Deputatilor si Senat.

Parlamentul poate adopta acte cu caracter juridic și acte cu caracter exclusiv politic.

SECȚIUNEA 1

LEGILE

Potrivit art.67 din Constituție,Camera Deputaților și Senatul adoptă legi, hotărâri și moțiuni, art.73 alin.1 stipulând că Parlamentul adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare.

Este necesară prezentarea conceptului de ,,lege”.

Acest termen este folosit în două accepțiuni și anume :în sens larg ( lato senso) se are în vedere orice act normativ și în sens restrâns (stricto senso),

se are în vedere actul juridic al organului legiuitor.

Delimitarea este necesară în vederea ierarhizării izvoarelor de drept a explicării supremației legii și argumentării acesteia.

De obicei ,în denumirea legii se are în vedere conținutul actului normativ și procedura de adoptare.

Au fost date diverse definiții termenului ,,lege”, majoritatea autorilor surprinzând criteriul formal și mai puțin pe cel formal ( conținutul normativ al legii).

O definiție care reușește să acopere și să răspundă necesităților determinate atât de criteriul material cât și de cel formal, este formată de prof. I. Muraru.

Autorul precizează că legea este „actul juridic al Parlamentului, elaborat în conformitate cu Constituția și potrivit unei proceduri prestabilite și care exprimând voința și interesele poporului, reglementează relațiile sociale cele mai generale și importante”.1

Legea este în exclusivitate emanația unicului organ legiuitor, conform cu dispozițiile constituționale și elaborată după o procedură prestabilită chiar prin legea fundamentală.

Parlamentul adoptă legea în vederea reglementării celor mai importante relații sociale, de aici rezultând faptul că nu toate relațiile sociale vor fi reglementate de lege, rămânând astfel ca relațiile sociale de mai mică importanță să fie reglementate prin acte normative subordonate legii

( hotărâri, ordine)2.

________________________________________________________

1 I MURARU, Drept Constituțional și Instituții politice,Edit. Proarcadia, Bucuresti ,pag.128

2 I RUSU, Drept constituțional și instituții politice, Edit. „Lumina lex”, București, 2004, pag.463

CLASIFICAREA LEGILOR

Majoritatea sistemelor de drept clasifică legile în constituționale, organice și ordinare

Astfel, Constituția franceză din 1958 a dispus că anumite materii vor fi obligatoriu reglementate de legile organice, iar procedura de elaborare a acestora

diferă de a legilor ordinare.

Conform dispozițiilor art. 73, pct. 2 din Constituție, legile constituționale sunt cele de revizuire a legii fundamentale.

Legile organice reglementează anumite domenii prevăzute de Constituție în mod limitativ. Ele se adoptă cu votul majorității membrilor fiecărei Camere parlamentare ( majoritatea absolută).

Astfel prin lege organică se reglementează:

a) sistemul electoral, organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente;

b) organizarea, funcționarea și finanțarea partidelor politice;

c) statutul deputaților și al senatorilor, stabilirea indemnizației și a celorlalte drepturi ale acestora;

d) organizarea și desfășurarea referendumului;

e) organizarea Guvernului și a Consiliului Suprem de Apărare a țării;

f) regimul stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate și al stării de război;

g) regimul stării de asediu și al stării de urgență;

h) infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora;

i) acordarea amnistiei sau a grațierii colective;

j) statutul funcționarilor publici;

k) contenciosul administrativ;

l) organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii,a instanțelor judecătorești ,a Ministerului Public și a Curții de Conturi;

m) regimul juridic general al proprietății și al moștenirii;

n) organizarea generală a învățământului ;

o) organizarea administrației publice locale, a teritoriului, precum și regimul general privind autonomia locală;

p) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele,patronatele,precum și protecția socială;

q) statutul minorităților naționale în România;

r) regimul general al cultelor;

s) celelalte domenii pentru care în Constituție se prevede adoptarea de legi organice;

Relațiile sociale de importanță deosebită cad în reglementarea legilor organice,cele care se referă,de exemplu, la: asigurarea garanțiilor executării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor,asigurarea pluralismului politic, apărarea siguranței naționale și întărirea suveranității statului, asigurarea ordinei interne,a legalității,răspunderea tuturor structurilor, a autorităților administrative și a funcționarilor acestora, protecția proprietății, etc.3

_____________________________________________________________

3 ION RUSU, op. cit., pag.465

În toate celelalte domenii ale vieții sociale, Parlamentul adoptă legi ordinare,cu votul majorității membrilor prezenți din fiecare Cameră (majoritate simplă).Este necesar ca fiecare cameră să existe cvorumul legal, adică să fie prezenți majoritatea membrilor, fără de care nu se pot adopta acte juridice

.

SUPREMATIA LEGII

Majoritatea cercetarilor din domeniul dreptului constitutional au inteles suprematia legii fata de celelalte acte normative ca fiind trasatura definitorie a acesteia, ea fiind emanatia Parlamentului si conforma cu dispozitiile constitutionale.

Suprematia legii se fundamenteaza pe urmatoarele principii:

-principiul deplinatatii si suveranitatii puterii de stat;

-principiul pozitiei dominante a Parlamentului in organizarea sistemului statal ;

-principiul functiilor legii in oglindirea vointei poporului ca vointa general obligatorie.

Legile referendum sunt adoptate prin referendum. Înseamnă că după ce se parcurge toată procedura specifică, trebuie organizat referendum pentru aprobarea legii.

Referendumul este reglementat de Constituție și în art. 151 pentru proiectele ori propunerile de revizuire a legii fundamentale. Astfel, revizuirea este definitivă dupa aprobarea ei prin referendum,organizat în cel mult 30 zile de la data adoptării proiectului sau propunerii.

Această reglementare este urmarea stipulării și interpretării prevederilor art. 2, alin. 1 din Constituție potrivit cărora “Suveranitatea națională aparține poporului român care o exercită prin organele sale reprezentative și prin referendum”.

Parlamentul fiind unica autoritate legiuitoare a țării, exercită această funcție sub controlul poporului. Acest control apare cu ocazia referendumului, când electoratul decide să aprobe legea votată în Parlament. Dacă în urma referendumului nu se înregistrează majoritatea simplă, legea nu este aprobată.4

ADOPTAREA PROIECTELOR SAU PROPUNERILOR LEGISLATIVE ÎN PROCEDURĂ DE URGENȚĂ

Conform dispozițiilor art. 76, alin.3 din Constituție, la cererea Guvernului sau din proprie inițiativă, Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau

propuneri legislative în procedură de urgență, stabilită potrivit regulamentului

fiecărei Camere.

Cererea Guvernului și propunerile Biroului Permanent sau ale grupurilor parlamentare se supun aprobării Camerei în ziua înregistrării sau, dacă parlamentarii nu se află în plen, în prima ședință care urmează zilei d înregistrare a acestora.

___________________________________________________________

4 ION RUSU , op. cit. pag 465

SECȚIUNEA 2

HOTĂRÂRILE PARLAMENTARE

Hotărârea este actul juridic prin care se stabilesc măsurile privind organizarea și funcționarea internă a Camerelor.

Din cuprinsul art. 76, alin. 1 și 2 al Constituției, rezultă că pe lângă legi, Camerele adoptă și hotărâri.

Hotărârile pot avea caracter normativ sau caracter individual.

Dacă legile organice și hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorității membrilor fiecărei Camere, legile ordinare și celelalte hotărâri se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți din fiecare Cameră.

Un loc aparte îl ocupă hotărârile prin care se aprobă regulamentele de organizare și funcționare a Camerelor. De asemenea, conform art. 62, alin. 2 din Constituție, Camera Deputaților și Senatul adoptă cu votul majorității membrilor Regulamentul ședințelor comune.

Regulamentele sunt acte normative și sunt supuse controlului de constituționalitate potrivit reglementărilor art. 146, lit. C și 147 din legea fundamentală.

SECȚIUNEA 3

MOȚIUNILE

.

Moțiunea exprimă poziția Camerei într-o anumită problemă de politică internă sau externă.

Moțiunea poate fi inițiată de cel puțin 50 de deputați.

Până la încheierea dezbaterii unei moțiuni, un deputat care a semnat-o nu mai poate semna alte moțiuni în aceeași proeste actul juridic prin care se stabilesc măsurile privind organizarea și funcționarea internă a Camerelor.

Din cuprinsul art. 76, alin. 1 și 2 al Constituției, rezultă că pe lângă legi, Camerele adoptă și hotărâri.

Hotărârile pot avea caracter normativ sau caracter individual.

Dacă legile organice și hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorității membrilor fiecărei Camere, legile ordinare și celelalte hotărâri se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți din fiecare Cameră.

Un loc aparte îl ocupă hotărârile prin care se aprobă regulamentele de organizare și funcționare a Camerelor. De asemenea, conform art. 62, alin. 2 din Constituție, Camera Deputaților și Senatul adoptă cu votul majorității membrilor Regulamentul ședințelor comune.

Regulamentele sunt acte normative și sunt supuse controlului de constituționalitate potrivit reglementărilor art. 146, lit. C și 147 din legea fundamentală.

SECȚIUNEA 3

MOȚIUNILE

.

Moțiunea exprimă poziția Camerei într-o anumită problemă de politică internă sau externă.

Moțiunea poate fi inițiată de cel puțin 50 de deputați.

Până la încheierea dezbaterii unei moțiuni, un deputat care a semnat-o nu mai poate semna alte moțiuni în aceeași problemă.

Moțiunile trebuie să fie motivate și se depun la președintele Camerei, în cursul ședințelor publice.

După primirea moțiunii, președintele Camerei o comunică de îndată Guvernului și o aduce la cunoștința Camerei după care dispune afișarea ei la sediul Camerei Deputaților.

Președintele Camerei stabilește data dezbaterii moțiunii, care nu poate

depăși 6 zile de la înregistrarea acesteia,înștiințând Guvernul în acest sens.

Moțiunile privind probleme de politică externă se supun dezbaterii numai

însoțite de avizul comisiei pentru politică externă și cu consultarea Ministerului Afacerilor Externe.

Dezbaterea moțiunii se face cu respectarea dispozițiilor regulamentului și se aprobă cu votul majorității deputaților prezenți.

După începerea discutării moțiunii deputatii nu-și pot retrage adeziunea la moțiune, dezbaterea urmând a se încheia prin supunerea la vot a moțiunii de către președintele Camerei.

La motiunile prezentate,nu pot fi propuse amendamente.

În cazul Senatului,moțiunile pot fi inițiate de cel puțin o pătrime din numărul senatorilor. Etapele dezbaterii și votarea sunt similare cu reglementările din Regulamentul Camerei Deputaților.

Un loc aparte îl ocupă în Constituția României moțiunea de cenzură.

Ea apare în raporturile dintre Parlament și Guvern, urmare a controlului parlamentar asupra activității Guvernului.

Potrivit art.113 alin.2, moțiunea de cenzură poate fi inițiată de cel puțin o pătrime din numărul total al deputaților și senatorilor și se comunică Guvernului la data depunerii.

Moțiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în ședința comună a celor două Camere.

Dacă se adoptă moțiunea de cenzură cu votul majorității deputaților și senatorilor, se retrage încrederea acordată Guvernului .

Dacă moțiunea de cenzură a fost respinsă, deputații și senatorii care au semnat-o nu mai pot iniția, în aceeași sesiune, o nouă moțiune de cenzură, cu excepția cazului în care Guvernul își angajeaza răspunderea potrivit art.114.

Conform reglementărilor art.114 din Constituție,Guvernul își poate angaja răspunderea în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, asupra unui program, a unei declarații de politică generală sau a unui proiect de lege.

Guvernul este demis dacă moțiunea de cenzură depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declarației de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată.

Dacă Guvernul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat se consideră adoptat, programul sau declarația de politică generală devenind obligatorii pentru Guvern.

SECȚIUEA 4

ACTELE EXCLUSIV POLITICE ALA PARLAMENTULUI

Organul reprezentativ suprem nu adoptă numai acte cu caracter

juridic, ci și acte exclusiv politice.

Nu sunt prevăzute de legea fundamentală,însă sunt adoptate în practica parlamentară. Este vorba de unele manifestări de voință care se referă la anumite evenimente internationale și este nevoie ca în calitate de organ reprezentativ suprem Parlamentul să își expună poziția.

Cu alte cuvinte, prin actele exclusiv politice, Parlamentul ia o atitudine în domeniul politicii externe. Astfel de acte exclusiv politice sunt: apelul, mesajul și declarația.

Chiar dacă nu produc efecte juridice, prin faptul că provin de la autoritatea cea mai înaltă din sistemul statal, se bucură de prestigiu și influență atât pe plan intern cât și extern.

SECȚIUNEA 5

ORDONANȚELE GUVERNULUI

Conform dispozițiilor art.108 alin.1 din Constituție, Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe.

Hotărârea este actul juridic potrivit căruia Guvernul își exercită rolul său de a asigura conform programului de guvernare aprobat de Parlament, realizarea politicii interne și externe și exercitarea conducerii generale a administrației publice.

Așadar,prin hotărâre se asigură organizarea executării legilor,așa cum stipulează și prevederile art. 108 alin. 2 din Constituție.

Potrivit dispozițiilor art. 115 alin. 1 din legea fundamentală, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. 5

Titlul art. 115 este ,,delegarea legislativă” cu alte cuvinte Ordonanțele sunt actele juridice ale Guvernului în urma împuternicirii acestuia de către Parlament să emită norme cu caracter primar având forța juridică a legii.

Printr-o analiză a textului constituțional, se constată că Parlamentul nu poate delega competenta sa legislativă specifică domeniilor legilor organice. Deci obiectul Ordonanțelor nu trebuie să privească domeniile si problemele stipulate în art.73 alin. 3 din legea fundamentală sau de alte dispoziții

care permit adoptarea de legi organice.

______________________________________________________________________________________________________

5 ION RUSU , op. cit., pag.470

Îndeplinirea atribuțiilor delegate de către Parlament în temeiul legii

speciale de abilitare, nu este facultativă pentru Guvern.

Legea de abilitare stabileste,in mod obligatoriu,domeniul si data pana la care se pot emite Ordonante de catre Guvern.

Dacă legea de abilitare o cere, ordonanțele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanței.

Un regim aparte îl prezintă Ordonanțele de Urgență care, conform prevederilor art. 115 alin. 4 din Constituție, pot fi adoptate de Guvern numai în situații extraordinare.

Am adăugat termenul „numai” și am subliniat tocmai pentru a reliefa situația deosebită pe care legiuitorul constituant o evocă și posibilitatea Guvernului de a interveni cu acest act normativ. Se prevede că Ordonanțele de Urgență intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament, iar dacă aceasta nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu.

Prin urmare într-o interpretare riguroasă rezultă că ordonanțele de urgență pot reglementa și relații sociale în domenii specifice legii organice.

Este necesar să insistăm asupra conceptului „cazuri excepționale” pentru că din păcate zecile de ordonanțe de urgență adoptate de cele două guvernări în cei zece ani de democrație nu au scos în evidență necesitatea acestor cazuri excepționale. Mai mult, pericolul ca ele să nu fie aprobate de Parlament conduce la urmări grave – încetarea producerii efectelor juridice și de aici,

interpretarea instabilității legislației românești.

Analizând textul legii fundamentale, observăm că nu precizează ce se înțelege prin „ cazuri excepționale”, de aceea Guvernul a și adoptat în anumite perioade de timp un important număr de ordonanțe de urgență .

S-a diminuat astfel rolul Parlamentului de „unică autoritate legiuitoare a țării”. Este adevărat însă,că și Parlamentul nu a dezbătut în regim de urgență

aceste ordonanțe,așa cum îl obligă prevederea constituțională a art. 114 alin.4, teza a 3-a.

Deși textul constituțional nu prevede un termen de dezbatere a ordonanțelor de urgență,până la o eventuala revizuire a Constituției opinăm că în regulamentele de organizare și funcționare ale Camerelor ar putea fi prevăzut acest termen.6

Se constată că revizuirea constituțională din 2003 a vizat și ordonanțele de urgență. Astfel,conform art.115 alin.4 „Guvernul poate adopta ordonanțe de urgențe numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora”.

Ordonanța de urgență intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgență la Camera competentă să fie sesizată și după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune,se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau,după caz de la trimitere.

Dacă în termen de cel mult 30 zile de la depunere,camera sesizată nu

se pronunță asupra ordonantei, aceasta este considerată adoptată și se trimite celeilalte camere care decide asemenea în procedură de urgență.

Ordonanța de urgentă cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la art.76 alin.1.

________________________________________________________

6 ION RUSU, Drept Constituțional, Edit. „Lumina Lex”, București, 2001, pag.461

Ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale,nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile,libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică .

Ordonanțele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege în care vor fi cuprinse și ordonanțele ale căror efecte au încetat

potrivit alin.( 3 ). al art. 115.

Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa,dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanței.

CAPITOLUL II

INIȚIATIVA LEGISLATIVĂ ȘI DEZBATEREA PARLAMENTARĂ

Legiferarea reprezintă adoptarea legilor,după o procedură prevăzută de Constituție și regulamentele parlamentare. Orice procedură reprezintă un algoritm sau o succesiune de operațiuni.

SECȚIUNEA I

INIȚIATIVA LEGISLATIVĂ

Potrivit art. 74,alin.1 din Constituție, inițiativa legislativă aparține Guvernului, deputaților, senatorilor, precum și unui număr de cel puțin 100.000 de cetățeni cu drept de vot. Cetățenii care își manifestă dreptul la inițiativă legislativă, trebuie să provină din cel puțin un sfert din județele țării, iar în fiecare din aceste județe sau în municipiul București trebuie să fie înregistrate cel puțin 5000 de semnături,în sprijinul acestei inițiative.

Abia în martie 2000 s-a adoptat Legea nr.24 privând normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,încercându-se,în sfârșit,instaurarea unei ordini în acest important domeniu și abrogându-se Decretul 16/1976 privind aprobarea Metodologiei generale de tehnică legislativă.

Se prevede că reglementarea relațiilor sociale prin lege și prin celelalte categorii de acte normative se realizează cu respectarea principiilor generale de legiferare proprii sistemului dreptului românesc.

Legea dispune că actele normative se inițiază, se elaborează, se adoptă și se aplică în conformitate cu prevederile legii fundamentale a României, precum și cu principiile ordinii de drept.

Tehnica legislativă asigură sistematizarea, unificarea și coordonarea legislației, precum ți conținutul și forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ, îndeplinind, astfel cerințele prevederilor art. 79 din Constituție.

Normele de tehnică legislativă definesc părțile constitutive ale actului normativ, structura, forma și modul de sistematizare a conținutului acestuia, procedeele tehnice privind modificarea, completarea, abrogarea, publicarea și republicarea actelor normative, precum și limbajul și stilul actului normativ.

Normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege și a propunerilor legislative, în cadrul exercitării inițiativei legislative, la elaborarea și adoptare Ordonanțelor și Hotărârilor Guvernului, precum și la elaborarea și adoptarea actelor normative ale autorității administrative autonome.

Normele de tehnică legislativa se aplică în mod corespunzător și la elaborarea și adoptarea proiectelor de ordine, instrucțiuni și de alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate, precum și la elaborarea și adoptarea actelor cu caracter normativ emise de autoritățile administrației publice locale. 7

Actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte.

Categoriile de acte normative și normele de competență privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituție și prin lege.

____________________________________________________________

7 ION RUSU, op. cit. , pag.449

Actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.

Proiectele de legi se elaborează ca urmare a exercitării, potrivit Constituției a dreptului de inițiativă legislativă.

Proiectele celorlalte categorii de acte normative se elaborează de autoritățile competente să le inițieze potrivit legii.

Proiectul de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă.

Soluțiile pe cate le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne, precum și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care România este parte.

Pentru fundamentarea noii reglementări se va porni de la dezideratele sociale prezente și de perspectivă, precum și de la insuficiențele legislației în vigoare.

Proiectele de acte normative se supun spre adoptare însoțite de o expunere de motive, o notă de fundamentare sau un referat de aprobare.

Proiectele de legi, propunerile legislative și celelalte proiecte de acte normative se redactează în forma prescriptivă proprie normelor juridice. Prin modul de exprimare, actul normativ trebuie să asigure dispozițiilor sale un caracter obligatoriu. Dispozițiile cuprinse în actul normativ pot fi dup caz, imperative, supletive, permisive, alternative, derogatorii, facultative, tranzitorii, temporare,

de recomandare sau alte asemenea; aceste situații trebuie să rezulte expres di

redactarea normelor.

Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce.

Nu se folosesc termeni cu încărcătură afectivă. Forma și estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia și claritatea dispozițiilor. Legiuitorul constituant a prevăzut Guvernul printre subiectele cu drept de inițiativă legislativă, ca în majoritatea sistemelor constituționale. Este firesc acest lucru deoarece structurile executive sunt cele care aplică și execută dispozițiile legii. Or, cu ocazia aplicării ( desigur cu condiția interpretării și aplicării legale a dispozițiilor legii), se observă o insuficientă reglementare sau necesitatea unor noi reglementări în alte domenii.

Guvernul României a adoptat Hotărârea 400/2000, prin care se aprobă Regulamentul privind procedurile pentru pregătirea, elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative care se înaintează Guvernului, precum și procedurile de supunere spre adoptare a acestora.8

Astfel, au dreptul să facă Guvernului propuneri de acte normative, în conformitate cu atribuțiile și cu domeniul lor de activitate, următoarele autorități publice:

– ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale precum și celelalte autorități publice cu drept de inițiativă legislativă.

– prefecturile, consiliile județene și Consiliul general al Municipiului București, prin Ministerul Administrației și Internelor.

_____________________________________________________________

8 Legea nr 24/2000 a fost publicată în Monitorul Oficial nr 139/31.03.2000, iar HG nr 400/2000 a fost publicată în Monit. Oficial nr 268/14.06.2000

Proiectele de acte normative, făcute de autoritățile publice, se elaborează, în funcție de importanța și de complexitatea problemelor supuse reglementării, pe baza unor studii și lucrări de documentare aprofundate, inclusiv de legislație comparată urmărindu-se concordanța reglementărilor propuse cu Programul Guvernului.

În vederea elaborării propunerilor de acte normative, la ministere și celelalte organe de specialitate ale Administrației publice centrale, se constituie colective speciale. Colectivul se constituie prin ordin al conducătorului autorității în componența acestuia fiind desemnat un reprezentant al compartimentului juridic, un reprezentant al

compartimentului de integrare europeană, reprezentanți ai Direcțiilor corespunzătoare profilului propunerilor de reglementare și secretarul general al autorității publice.

Colectivul întocmește o primă formă a proiectului de act normativ care se prezintă conducătorului ministerului, respectiv al organului central de specialitate inițiator, iar în lipsa persoanei desemnate prin ordin al acestuia.

Proiectul de act normativ, însușit de catre conducătorul ministerului sau al organului de specialitate al administrației publice centrale, inițiator, se transmite, concomitent în copie ministerelor și altor autorități publice interesate, care au obligația de a analiza și de a comunica ministerului inițiator eventualele observații și propuneri în termen de 10 zile de la primire.

După obținerea punctelor de vedere din partea instituțiilor care avizează , inițiatorul definitivează proiectul de act normativ. La operațiunea de definitivare, care se face de către colectivul desemnat pot participa și reprezentanți ai autorităților care avizează.

În cazul în care între inițiator și cei care avizează există puncte de vedere diferite, proiectul de act normativ va fi avizat cu obiecții, care vor fi anexate și prezentate în cadrul ședinței Guvernului.

Proiectele de acte normative vor fi avizate din punct de vedere al legalității de Ministerul Justiției, care încheie succesiunea operațiunilor din etapa de avizare.

Proiectele de acte normative se transmit Ministerului Justiției în original, împreună cu o copie și numai după obținerea avizelor autorităților publice interesate. Avizul Ministerului Justiției nu este obligatoriu în cazul Hotărârilor Guvernului cu caracter individual ce au ca obiect numiri și revocări din funcție, stabilirea unor date, precum și aprobarea de indicatori tehnico-economici de investiții, care sunt avizate din punct de vedere al legalității de Secretariatul General al Guvernului.9

În cazul acordurilor, convențiilor și altor înțelegeri internaționale, care se supun Parlamentului, spre ratificare, de către Guvern,sau pentru care competenta de aprobare revine potrivit legii,Guvernului proiectul de act normativ trebuie să fie însoțit de textul actului internațional în limba originară și în traducere oficială sau autorizată.

Textele actelor normative cu caracter internațional ce se supun ratificării sau aprobării, se vor ștampila pe care fiecare pagină, iar pe ultima pagină se vor menționa explicit numele și prenumele persoanelor semnatare și se va atesta, prin semnătura persoanei autorizate și prin aplicarea ștampilei, conformitatea documentului cu originalul.

_____________________________________________________________

9 ION RUSU, op. cit. , pag.452

Proiectele de acte normative avizate se transmit de inițiator, ștampilate pe fiecare filă, Secretariatului General al Guvernului.

Secretariatul General al Guvernului va solicita îndată următoarele avize:

a) avizul Consiliului Legislativ, care urmează să fie emis, potrivit legii, în termenul solicitat de Guvern, care nu poate fi mai mic de :

– 24 ore pentru proiectele de ordonanță de urgență;

– 2 zile pentru proiectele de legi care urmează să fie transmise Parlamentului cu solicitarea dezbaterii în procedură de urgență;

– 10 zile pentru celelalte proiecte de acte normative;

b) avizul Consiliului Economic și Social, în cazul proiectelor de acte normative care privesc domeniile prevăzute la art.5 din legea nr. 109/1997, privind organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social, care urmează să fie emis, potrivit legii în termen de :

– 10 zile calendaristice de la primirea solicitării, în cazul proiectelor de hotărâri, de ordonanțe și de legi ordinare;

– 20 zile calendaristice de la primirea solicitării, în cazul proiectelor de legi organice.

Secretariatul General al Guvernului va verifica îndeplinirea condițiilor de formă pentru fiecare proiect de act normativ, inclusiv respectarea normelor de tehnică legislativă, prevăzută de Legea nr 24/2000 și va întocmi, în acest sens o notă.

Autoritățile publice și după caz Secretariatul General al Guvernului sunt obligate în termenele și condițiile stabilite prin Legea nr 73/1993, pentru înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Legislativ, să furnizeze Consiliului Legislativ informațiile și documentele necesare privind avizarea proiectelor de acte normative.

Secretariatul General al Guvernului transmite inițiatorului:

a) avizul Consiliului Legislativ;

b) avizul Consiliului Economic și Social;

c) notă cuprinzând observațiile formulate de Secretariatul General al Guvernului, dacă este cazul.

Înainte de începerea dezbaterilor sau în cursul acestora, inițiatorii pot solicita primului ministru, motivat, retragerea sau amânarea proiectelor de acte normative aflate pe ordinea de zi.

Decizia Guvernului cu privire la fiecare proiect de acte normative, luata ca urmare a rezultatului dezbaterilor, este marcată prin anunțul primului ministru privind adoptarea, amânarea, respingerea sau retragerea

acestuia, după caz.10

După ședința Guvernului, Secretariatul General al Guvernului va proceda la:

_____________________________________________________________

10 ION RUSU, op. cit. , pag. 454

a) definitivarea actului normativ adoptat, pe baza formei refăcute transmise de inițiator, verificând verificarea celor stabilite în ședința Guvernului;

b) prezentarea actului normativ adoptat primului ministru, în vederea semnării, și miniștrilor conducători ai ministerelor care urmează să aplice acel act normativ, în vederea contrasemnării.

Contrasemnarea unui act normativ adoptat de Guvern este

obligatorie în termen de cel mult 24 ore de la data semnării lui de

către primul ministru;

c) numerotarea actelor normative în cadrul anului calendaristic, actele guvernului poartă data ședinței Guvernului în care acestea au fost adoptate;

d) transmiterea către secretarul general al Camerei Deputaților, cu solicitarea publicării în Monitorul Oficial al României, a ordonanțelor și hotărârilor Guvernului, împreună cu notele de fundamentare ale acestora, semnate de ministrul sau de miniștrii inițiatori. Sunt exceptate de la publicare hotărârile Guvernului care intră sub incidența prevederilor art. 108, alin. 4, ultima teză din Constituția României, care se comunică numai instituțiilor interesate;

e) transmiterea la Senat sau la Camera Deputaților, după caz, a

ordonanțelor și a ordonanțelor de urgență ale Guvernului, însoțite de expunerile de motive ale proiectelor de legi pentru aprobarea acestora și de hotărârile de adoptare, semnate de primul ministru;

f) transmiterea la Senat sau la Camera Deputaților, după caz, a proiectelor de legi, însoțite de expunerile de motive ale acestora și de hotărârile de supunere a lor spre adoptare, semnate de primul-ministru.

În vederea publicării în Monitorul Oficial al României, inițiatorul sau inițiatorii, după caz, au obligația să transmită Secretariatului General al Guvernului imediat după adoptare, împreună cu actul normativ și nota de fundamentare. Aceasta trebuie să fie semnată numai de conducătorul/ conducătorii autorităților publice inițiatoare și să se refere la forma finală a actului normativ, precum și la avizul Consiliului Legislativ.

Proiectele de acte normative cărora li s-au adus modificări de fond ca urmare a discutării și aprobării lor în ședința Guvernului, vor fi supuse unor noi avizări a Consiliului Legislativ.

În cazul în care ca urmare a noii avizări de către Consiliul Legislativ, este necesară operarea unor modificări de fond, proiectul de act normativ va fi repus, în mod obligatoriu pe ordinea de zi a ședinței Guvernului.

Guvernul își exercită inițiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către Camera competentă să îl adopte ca prima cameră sesizată.

Propunerile legislative se supun dezbaterii mai întâi Camerei competente să le adopte ca prima Cameră sesizată. Se supun spre dezbatere și adoptare Camerei Deputaților, ca prima Cameră sesizată, proiectele de legi ți propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaționale și a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate și acorduri.

Celelalte proiecte de lege sau propuneri legislative se supun dezbaterii și adoptării ca prima Cameră sesizată , Senatului.

Proiectele de legi se înaintează Camerelor însoțite de avizul Consiliului Legislativ.

Adoptarea cu responsabilitate și în concordanță cu reglementările constituționale ale art.79, a proiectelor de lege și ordonanțe, desigur că ar fi înlăturat ”haosul legislativ de astăzi”.11

La această stare legislativă necorespunzătoare a României a contribuit și prevederea art. 4, alin. 2 din Legea nr 73/1993, pentru înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Legislativ, potrivit căreia avizul organului de specialitate al Parlamentului are caracter consultativ în ceea ce privește proiectele de ordonanță și hotărâre cu caracter normativ supuse spre adoptarea Guvernului.

Reglementarea art. 4, alin. 2, din Legea 73/1993, este neconstituțională.12

Cum poate fi asigurată concordanța cu Constituția a reglementărilor din aceste proiecte dacă Guvernul nu este obligat să țină seama de avizul Consiliului Legislativ, organul de specialitate al „ unicei autorități legiuitoare a țării?”

Cum să se realizeze cerințele prevăzute de art.3 alin. 3, din legea anterior menționată, privind înlăturarea contradicțiilor sau necorelărilor

dintre prevederile proiectelor, dacă avizul este consultativ?

__________________________________________________________

11 I RUSU- Drept Constituțional și Instituții politice, edit. „ Lumina Lex”, București, 2004, pag 456

12 I RUSU – „ Considerații privind natura juridică și efectele avizului Consiliului Legislativ din România”

Aceeași problemă privind caracterul consultativ al avizului deși este „ de specialitate” apare și în reglementarea Legii nr 24/2000, privind normele de tehnică legislativă. Se face o gravă confuzie punându-se semnul de egalitate între natura juridică a Consiliului Legislativ, ca organ consultativ de specialitate al Parlamentului și natura juridică a avizului acestui organ.

Dacă nu este obligat să se conformeze avizului Consiliului Legislativ, cum poate Guvernul să răspundă politic numai în fața Parlamentului pentru întreaga sa activitate, potrivit art. 108, alin. 1, din Constituție, deci și pentru activitatea de „organizarea executării legilor?”13

Potrivit reglementărilor constituționale nu pot face obiectul inițiativei legislative a cetățenilor problemele fiscale, cele cu caracter internațional, amnistia și grațierea. Se exceptează aceste domenii pentru că cetățenii nu pot să cunoască dimensiunile politicii fiscale, multiplele probleme internaționale și complexitatea politicii naționale în aceste domenii. În ce privește amnistia și grațierea, cetățenii nu pot să știe evoluția la un moment dat a situației, inițiativa populară fiind sub semnul oportunității ei. De aceea, Curtea

Constituțională, potrivit prevederilor art. 146, lit. J, verifică îndeplinirea condițiilor pentru exercitarea inițiativei legislative de către cetățeni. Prin urmare, în cazul propunerilor legislative inițiate de cetățeni, președintele camerei, înainte de distribuirea lor și sesizarea în fond a Comisiei Permanente

competente , va solicita Curții Constituționale verificarea îndeplinirii

condițiilor constituționale pentru exercitarea inițiativei legislative.

__________________________________________________________

13- I RUSU – Drept administartiv, Edit. „Lumina Lex”, București, 2001, pag.94

Ca și în cazul exercitării inițiativei legislative de către parlamentari, propunerea legislativă ce face obiectul inițiativei legislative a cetățenilor trebuie să aibă forma proiectului de lege. De aceea ea nu rămâne numai în stadiu de „propunere” sau „ enunțare” ori „revendicare” oarecare, ci trebuie să devină un proiect de lege, să aibă o expunere de motive, textul normativ să fie organizat pe articole, capitole etc, să aibă avizul Consiliului Legislativ.

Dacă inițiativa legislativă a parlamentarilor sau a cetățenilor implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau al bugetului asigurărilor sociale

de stat, trebuie să fie însoțite și de avizul Guvernului

Proiectele de legi elaborate de Guvern, și propunerile legislative ale cetățenilor pot fi transmise Camerei Deputaților sau Senatului, pe când cele inițiate de parlamentari se depun la Camera unde au fost prezentate. Are loc sesizarea Parlamentului și declanșarea procedurii parlamentare pentru adoptarea lor.14

__________________________________________________________

14 – IULIAN TEODOROIU Drept Constituțional și Instituții politice contemporane , vol II, Edit. „Syili” București, 2001, pag. 89

SECȚIUNEA II

EXAMINAREA ȘI AVIZAREA PROIECTELOR DE LEGE DE CĂTRE COMISIILE PARLAMENTARE

Toate proiectele și propunerile legislative se înregistrează în ordinea prezentării lor și sunt aduse la cunoștința Camerei, în prima ședință prin anunțarea titlului, a inițiatorului și a comisiilor sesizate pentru examinarea în fond și pentru avizare.

Ele se imprimă și se distribuie de îndată, fiind trecute pe ordinea de zi.

Proiectele și propunerile legislative, se transmit sub semnătura președintelui Camerei, spre dezbatere și avizare comisiilor permanente competente.

Examinarea proiectelor și propunerilor legislative se poate face și la cererea altei comisii care se consideră competentă.

Inițiatorul proiectului sau al propunerii legislative poate să își retragă proiectul sau propunerea până la începerea dezbaterilor generale, cu aprobarea plenului.

În cazul în care proiectul sau propunerea legislativă a fost adoptată de Camera Deputaților, retragerea nu mai poate fi făcută din momentul sesizării Senatului.

După examinarea proiectului sau a propunerii legislative comisia permanentă sesizată în fond întocmește un raport care va cuprinde propuneri motivate cu privire la adoptarea sau, după caz, modificarea ori respingerea proiectului sau a propunerii legislative examinate.

Raportul se transmite Biroului permanent, care dispune și asigură prin secretarul general al Camerei, difuzarea acestuia parlamentarilor, Guvernului și inițiatorului, cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de data dezbaterii în plen.

SECȚIUNEA III

DEZBATEREA PROIECTELOR SAU PROPUNERILOR LEGISLATIVE

ÎN PLENUL CAMERELOR PARLAMENTARE

Dezbaterea în plenul Camerei are două faze: dezbaterea generală și dezbaterea pe articole.

Proiectele și propunerile legislative avizate se supun dezbaterii Camerei în succesiunea prevăzută pe ordinea de zi aprobată de aceasta.

Înscrierea pe ordinea de zi a proiectelor de lege, a propunerilor legislative se face în cel mult 30 zile de la depunerea raportului Comisiei permanente sesizate în fond.

Amendamentele care implică modificarea bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat se transmit de președintele comisiei sesizate în fond la Guvern, solicitându-se punctul de vedere al acestuia. În cazul în care Guvernul nu transmite un punct de vedere până la data stabilită de comisie, se consideră că amendamentul a fost acceptat.

Concluziile examinării amendamentelor se includ în raportul comisiei, iar amendamentele se anexează la acesta.

Dezbaterea generală a proiectului de lege sau a propunerii legislative este precedată de prezentarea, de către inițiator, a motivelor care au condus la promovarea proiectului, precum și a raportului comisiei permanente, de către președintele acesteia sau de un raportor desemnat de comisie.

Pentru dezbaterea generală a proiectului sau a propunerii legislative, fiecare grup parlamentar, poate să-și desemneze un singur reprezentant. Președintele Camerei dă cuvântul reprezentanților grupurilor parlamentare în ordinea înscrierii. El poate propune Camerei limitarea timpului destinat dezbaterii generale.

Inițiatorul proiectului sau al propunerii legislative are dreptul să ia cuvântul înainte de încheierea dezbaterii generale.

În faza dezbaterii generale a proiectului sau a propunerii legislative nu pot fi propuse amendamente.

Dacă prin raportul comisiei sesizate în fond se propune respingerea proiectului, după încheierea dezbaterii generale, președintele cere Camerei să se pronunțe prin vot.

Camera trece la dezbaterea pe articole a proiectului sau a propunerii legislative, cu modificările propuse în raportul comisiei sesizate în fond.

La discutarea fiecărui articol, parlamentarii pot lua cuvântul pentru a-și exprima punctul de vedere. De asemenea, va putea lua cuvântul și reprezentantul Guvernului sau al inițiatorului. Președintele Camerei poate supune, spre aprobare, sistarea discuțiilor la articolul dezbătut.

În cursul luărilor de cuvânt, amendamentele privind probleme de redactare sau alte aspecte mai puțin importante pot fi prezentate și oral.

Amendamentele trebuie să se refere la conținutul unui singur articol.

Discutarea articolelor începe cu amendamentele.

În mod excepțional pot fi depuse amendamentele și în timpul dezbaterilor în plen. Când dezbaterea amendamentelor relevă consecințe importante asupra propunerii legislative, președintele Camerei poate trimite toate propunerile în discuție comisiei sesizate în fond.

În acest caz, autorii amendamentelor au dreptul să fie ascultați în cadrul ședinței. Același drept îl au și reprezentanții Guvernului.

Discutarea amendamentelor începe cu propunerile de eliminare a unora dintre texte și continuă cu cele privind modificarea sau completarea acestora.

În cazul în care există mai multe amendamente de același fel, ele se supun dezbaterii în ordinea în care au fost prezentate, începând cu cele cuprinse în

raportul comisiei sesizate în fond.15

Camera se va pronunța prin vot distinct asupra fiecărui amendament, în afară de cazul în care adoptarea unuia exclude acceptarea celorlalte.

Fiecare articol se supune votului Camerei și se adoptă cu votul majorității parlamentarilor prezenți.

_____________________________________________________________

15 –ION RUSU, op. cit., pag 460

CAPITOLUL III

VOTAREA,PROMULGAREA ȘI INTRAREA ÎN VIGOARE A LEGILOR

SECȚIUNEA I

VOTAREA PROIECTELOR SAU PROPUNERILOR LEGISLATIVE

Votarea reprezintă adoptarea legii sau respingerea ei de către Camera Parlamentară . În acest scop, fiecare parlamentar își exprimă votul său.

Votul parlamentarului este personal.

Procedura de vot presupune fie votul deschis, fie votul secret.

Votul deschis poate avea loc prin : ridicarea mâinii, ridicarea în picioare, apel nominal sau prin mijloace electronice.

Votul secret se poate exprima prin: buletine de vot, bile sau prin mijloace electronice. Camera hotărăște la propunerea președintelui sau a unui grup parlamentar,ce modalitate de vot va folosi, în afară de cazul în care prin regulament se stabilește o anumită procedură de vot.

Votul prin apel nominal se desfășoară astfel : președintele explică obiectul votării și sensul cuvintelor:”pentru”și „contra”; unul dintre secretari dă citire numelui și prenumelui deputaților; fiecare deputat răspunde :”pentru” sau „contra”. După terminarea apelului se repetă numele și prenumele deputaților care nu au răspuns.

Votul prin mijloace electronice se realizează prin conectarea unuia din contactele care reprezintă „vot pentru” și „vot împotrivă”sau „abținere”.

Rezultatul votului electronic se afișează prin dispoziția președintelui Camerei. În cazul în care președintele Camerei, asistat de cei doi secretari,constată existența unor defecțiuni în conectarea circuitelor, el poate cere repetarea votului electronic sau înlocuirea acestuia cu altă procedură de vot. Dispozitivul care permite deputatului accesul la mijloacele electronice de vot este personal.

Votul cu buletine de vot se folosește în general pentru aprobarea unor numiri în funcții publice.

Înainte de votare președintele poate cere verificarea cvorumului prin apel nominal sau prin numărare de către secretari.

Deputații și senatorii care nu-și exercită dreptul de vot,dar care au fost prezenți în sala de ședințe,intră în numărul regulamentar de stabilire a cvorumului. Dacă în

sala de ședințe nu se află majoritatea deputaților, președintele amână votarea până la întrunirea cvorumului legal.

În cursul votării nu se poate acorda deputaților dreptul de a lua cuvântul.

Proiectele de legi și propunerile legislative respinse de Cameră nu pot fi readuse în discuția acesteia în cursul aceleași sesiuni.16

Prima Cameră sesizată se pronunță în termen de 45 de zile.

Pentru coduri și alte legi,de complexitate deosebita, termenul este de 60 de zile.

În cazul depășirii acestor termene, se consideră că proiectul de lege sau propunerea legislativă a fost adoptată.

După adoptare sau respingere de către prima Cameră sesizată,proiectul sau propunerea legislativă se trimite celeilalte Camere care va decide definitiv.

În cazul în care prima cameră sesizată adoptă o prevedere care intră în

____________________________________________________________

16 CRISTIAN IONESCU – Drept Constituțional și Instituții politice, vol. II, Edit. „ Lumina Lex „ , București, 1997, pag. 245

competența sa decizională,prevederea este definitiv adoptată dacă și cea de-a doua Cameră este de acord.

În caz contrar,numai pentru prevederea respectivă, legea se întoarce la prima Cameră sesizată care va decide definitiv în procedura de urgență.

Dispozițiile anterioare referitoare la întoarcerea legii se aplică în mod corespunzător și în cazul în care Camera decizională adoptă o prevedere pentru care competența decizională aparține primei Camere.

Revizuirea Constituției în ce privește procedura legislativă a urmărit creșterea eficienței Parlamentului și renunțarea la procedura medierii între Camere când se adoptau texte diferite.

SEMNAREA PROIECTULUI DE LEGE DE CĂTRE PREȘEDINTELE CAMEREI

După ce a fost votată, legea este semnată de președintele Camerei sau dacă ședința a fost condusă de unul dintre vicepreședinți,de către acesta.

Semnătura demonstrează respectarea procedurii legislative.

. SECȚIUNEA II

PROMULGAREA LEGII DE CĂTRE PREȘEDINTE

După votare,orice lege este înaintată șefului statului,pentru promulgare.

Promulgarea este actul prin care Președintele României autentifică și investește legea adoptată de Parlament cu formulă executorie și dispune publicare ei în Monitorul Oficial al României.

Ca act juridic,promulgarea exprimă dreptul puterii executive de a supune actul adoptat de puterea legislativă unui control atât din punct de vedere al naturii dispozițiilor cuprinse în lege, cât și din punct de vedere al constituționalității acesteia.

Trebuie reținut că Președintele nu poate refuza promulgarea pur și simplu.

Refuzul nejustificat de promulgare poate fi considerat o abatere a Președintelui de la una dintre îndatoririle sale constituționale.17

În ceea ce privește termenul de lege, trebuie precizat că sunt supuse promulgării toate cele trei categorii de legi: legi constituționale,legi organice și legi ordinare.

Toate celelalte acte pe care le adoptă camerele,în comun sau separat, nu trebuie supuse procedurii promulgării.

Promulgarea se face prin decret semnat de Președinte.

_____________________________________________________________

17 CRISTIAN IONESCU op. cit. , pag. 247

Conform prevederilor art. 77 din Constituție, promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire, Președintele României putând cere o singură dată reexaminarea legii.

De asemenea, textul constituțional prevede că, dacă Președintele a cerut reexaminarea legii sau verificarea constituționalității acesteia, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curții Constituționale, prin care i s-a confirmat constituționalitatea.18

Prin urmare, promulgarea unei legi de către șeful statului român, constituie o parte componentă, obligatorie a procedurii de elaborare și adoptare a unui proiect de lege.

Președintele României are după cum am menționat, doar dreptul se cere Parlamentului o singură reexaminarea legii sau verificarea constituționalității legii.

Reprimind proiectul de lege el este obligat să-l semneze.

Nu poate fi vorba de un refuz al semnăturii proiectului de lege, întrucât dreptul de a legifera, deci de adoptare sau refuz de adoptare a unui proiect delege, este de competența exclusivă a Parlamentului care nu împarte cu nimeni această competență constituțională.

În acest sens, putem considera că sunt și dispozițiile legii fundamentale din art. 61, alin. 1: „ Parlamentul etse organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării”.

_____________________________________________________________

18 ION RUSU , op. cit., pag. 461

SECTIUNEA III

INTRAREA IN VIGOARE A LEGII

Intrarea in vigoare a legii are loc la trei zile de la data publicarii in Monitorul Oficial sau de la data prevazuta expres in textul de lege,potrivit art.78 din Constitutie.

Prevederile constitutionale din art.15, pct. 2 ,,Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile”, vin sa completeze grija legiuitorului constituant pentru apararea si garantarea valorilor unei democratii autentice.

BIBLIOGRAFIE

1.ION RUSU, Drept Constitutional si Institutii politice,

Edit.,,Lumina Lex”,Bucuresti, 2004

2.IULIAN TEDEOROIU, Drept Constitutional si Institutii politice

Contemporane,vol. II,Edit.,,Sylvi”,Bucurest

3.CRISTIAN IONESCU, Drept Constitutional si Institutii . politicevol.II,Edit.,,Lumina Lex”,Bucuresti,1997

4.I. MURARU, Drept Constitutional si Institutii politice, vol.II,

Edit.,,Proarcadia” ,Bucuresti,1993

5.ION RUSU, Drept Administrativ,Edit.,,Lumina Lex” ,

Bucuresti,2001

6.I. DELEANU, Drept Constitutional si Institutii politice ,Tratat,

vol. II,Edit.,,Europe Nova”,Bucuresti,1996

7.ION RUSU, Drept Constitutional,Edit.,, Lumina Lex”,

Bucuresti,2001