Actele de Stare Civila
CUPRINS
BIBLIOGRAFIE
Legea nr. 287/2009 privind Codul civil.
Legea nr. 71/2011 privind Codul civil.
Legea nr. 119/1996 Republicată cu privire la actele de stare civilă.
Legea Republicii Moldova privind actele de stare civilă nr. 100-XV din 2001.
Legea nr. 273/2004 Republicată privind regimul juridic al adopției.
Legea nr. 99/ 2010 privind regimul juridic al adopțiilor în Republica Moldova.
Hotărârea Guvernului nr. 64/2011 pentru aprobarea Metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă.
Prof. univ. dr. Alexandru Bacaci, Lector univ. dr. C Hageanu, Lector univ. dr. V. Dumitrache , Dreptul familie- Note de curs, Editura Universității Lucian Blaga – Sibiu.
Gh. Beleiu Drept civin român, Editia VI, Ed. Universul juridic București 2001.
Lect. univ. drd. Lucia Irinescu, Dreptul familiei-Suport curs 2009, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași.
Pop, Savin &Asociații, Codul civil pe înțelesul tuturor 2011, Ed. Adevărul , 2011.
Lucrarea Direcției Evidența Persoanelor. nr. 173.848/1996 în Paraschiv Pețu, Elena Velicu, Viorel Mardare.
Istoricul stării civile din România http://www.optimalmedia.ro.
http://www.mfa.gov.md.
http://www.stare-civila.gov.md.
http://www.adoptiiromania.ro.
=== lucare ===
INTRODUCERE
Lucrare de față are ca punct de interes actele de stare civilă si urmărește să evidențieze modul în care se întocmesc actele de stare civilă, regulile de înregistrare a actelor de stare civilă, procedura înscrierii mențiunilor, competențele în exercitarea atribuțiilor de stare civilă, comparație între dispozitiile legale românești și cele ale unei alte țări privind întocmirea actelor de stare civilă, problematica întocmirii actelor de stare civilă în străinătate, reconstituirea și întocmirea ulterioară a actelor de stare civilă aspecte legate de adopție și de divorț.
Sub titlul de ,, Întocmirea actelor de stare civilă” , lucrarea se structurează pe 4 capitole după cum urmează:
Capitolul 1 intitulat ,, Starea civilă-activitate publică în folosul statului și al persoanei” abordează pentru început noțiuni generale despre starea civilă, continuând cu o prezentare succintă a începuturilor stării civile la noi în tară, vorbind totodată la modul general și despre competențele în materie de stare civilă, despre înregistrările de stare civilă și despre acțiunile de stare civilă.
Capitolul 2 cel mai important dar și cel mai amplu este intitulat ,, Întocmirea actelor de stare civilă” prezintă pe larg problematica întocmirii principalelor acte de stare civilă, respectiv actul de naștere, actul de căsătorie, actul de deces și actul de divorț, facând totodată și o comparație cu probleme similare din dreptul internațional.
Capitolul 3 ,, Întocmirea actelor civile pentru cetățenii români din străinătate” vine în completarea Capitolui 2 și prezintă particularitățile acestei situații împreună cu un studiu de caz conceput pentru a prezenta și mai în detaliu această chestiune legală.
Capitolul 4 ,, Adopția și întocmirea actelor de adopție” prezintă problematica încheierii actelor de stare civilă pentru adoptabili.
Lucrarea se încheie cu o parte dedicată concluziilor si cu prezentarea anexelor care vor contribui la o înțelegere mai bună a temei abordate.
De altfel tema abordată este una foarte interesantă, cu implicare în viața cotidiană, cu tradiție în istoria noastră și de mare importanță.
Actele de stare civilă îndeplinesc în statul nostru o importantă funcție socială. Înregistrarea actelor și faptelor de stare civilă se face în interesul statului, cât și în vederea ocrotirii drepturilor persoanelor fizice. Importanța reglementării actelor de stare civilă este consacrată de chiar art. 1 din Legea nr. 119/1996 care dispune în termeni expreși că actele de stare civilă ,, se întocmesc în interesul statului și al persoanei și servesc la cunoașterea numărului și structurii populației, a situației demografice, la apărarea drepturilor și liberțăților fundamentale ale cetățenilor.”
Se poate concluziona că instituția actelor de stare civilă prezintă în dreptul nostru o importanță deosebită , atât pentru satisfacerea unor interese ale statului , cât și pentru identificarea persoanelor fizice în familie și societate și a apărării drepturilor lor recunoscute și ocrotite de lege.
CAPITOULUL 1 STAREA CIVILĂ-ACTIVITATE PUBLICĂ ÎN FOLOSUL STATULUI ȘI AL PERSOANEI
Starea civilă a persoanei fizice. Aspecte generale
Starea civilă este dreptul persoanei de a se individualiza, în familie și societate, prin calitațile strict personale care decurg din actele și faptele de stare civilă.
Până la apariția Noului Cod civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, care definește starea civilă în art. 98, legislația noastră nici nu definea, nici nu reglementa starea civilă a persoanei fizice. În legislația veche, respectiv Legea 119/1996 și metodologia de aplicare a legii din 1997 sunt reglementate doar actele de stare civilă în înțelesul de înscrisuri doveditoare ale unei anume stări civile.
În literatura de specialitate starea civilă a fost definită astfel: ,, mijlocul juridic de individualizare a persoanei fizice prin indicarea calităților personale avand aceasă semnificație”. Starea civilă este în același timp o sumă de calități personale, calități care intră în conținutul său. Expresia sinonimă stării civile este cea de statutul civil al persoanei. Elementele constitutive ale stării civile sunt: sexul persoanei (stare de fapt), filiația persoanei (relație juridică), numele persoanei (un atribut juridic) relația conjugală, cetățenia.
Starea civilă trebuie deosebită de nume, domiciliu, capacitate civilă, cetățenie, dar faptul că sunt deosebite nu exclude legătura dintre ele. Ele se află într-o relație strânsă, atunci când sunt privite ca fiind ale aceleași persoane. .
În ansamblul ei și din punct de vedere al elementelor sale, starea civilă prezintă următoarele caractere:
Indivizibilă în înțelesul că o anumită persoană are aceeași stare civilă în raport cu toate celelalte persoane. .
De pildă, starea civilă de persoană căsătorită există nu numai în raport cu soțul sau soția, ci și în raport cu toate celelalte persoane.
Imprescriptibil extinctivă ceea ce presupune că niciun element al stării civile nu se pierde prin nefolosirea lui, oricât de îndelungat ar fi acest neuz.
Imprescriptibil achizitivă însemnând că oricâtă vreme o persoană s-ar folosi de o anumită stare civilă ori de un element a acesteia, această persoană nu poate dobandi această stare civilă prin efectul folosiri ei.
Caracterul personal – Elementele stării civile pot fi exercitate doar personal de către titularul lor, la fel cum acțiunile în justiție privitoare la starea civilă pot fi introduse numai personal de către titularul stării civile.
Indisponibilă -Nici în tot, nici în parte, ea nu poate fi transmisă altuia prin acte juridice.
Izvoarele stării civile sunt acele împrejurări care au ca efect fie nașterea , fie modificarea, fie încetarea ei
Izvoarele stării civile sunt:
Legea
Actele juridice de stare civilă
Faptele de stare civilă
Hotărârile judecătorești de stare civilă pronunțate în acțiunile de stare civilă;
Dovada stării civile se face prin actele de stare civilă, respectiv actul de naștere, actul de căsătorie și actul de deces, întocmite în registrele de stare civilă, precum și prin certificatele de stare civilă eliberate pe baza acestora.
Începuturile stării civile în țara noastră
Până în secolul XVI, atât în Muntenia, cât și în Moldova, starea civilă a persoanelor nu a făcut obiectul nici unei înregistrări laice sau religioase. Starea civilă a unei persoane se stabilea prin notorietate și posesie. Dreptul vechi nu conținea dispoziții referitoare la întocmirea și păstrarea actelor de stare civilă, la modificarea acestora ori la capacitatea juridică a persoanelor fizice. De aceea, dovada nașterilor, căsătoriilor și deceselor se făcea prin mărturii și prezumții; astfel, atunci când trebuia cunoscută vârsta unui copil, acest lucru se afla prin depozițiile unite ale nașilor și preotului care l-a botezat.
Mai târziu, o oarecare evidență era ținută prin grija preoților, pentru evenimente legate de anumite ceremonii religioase.
În 1563 a avut loc Sinodul de la Tretin în urma căruia li s-a impus preoților să redacteze registre de botez și de căsătorii și mai puțin pe de deces considerate mai puțin necesare.
Alte documente ulterioare care fac referiri la fapte de stare civilă sunt:
,, Pravila cea mare” a lui Matei Basarab din 1640 unde există o dispoziție cu privire la evidența hotărârilor de divorț.
,, Pravila lui Vasile Lupu” din 1646 în Moldova care cuprinde dispoziții asemănătoare;
,,Pravilniceasca condică” a lui Alexandru Ipsilanti din 1779 din Muntenia;
,,Rezumatul după Pravilele împărătești întocmit si tipărit la Iași de Andronachi Donici în 1814;
Evidența evenimentelor de stare civilă cunoaște o oarecare reglementare abia la începutul secolului XIX, când, prin Codul Caragea – Codul civil al Munteniei din 1817 – în capitolul II, intitulat „Pentru înscrierile stării civile”, ce prevedea înființarea unei condici pentru fiecare județ, în vederea înscrierii evenimentelor de stare civilă. Condicile erau date în grija preoților, iar mitropolia avea sarcina să supravegheze modul de întocmire și de păstrare a acestora.
Odată cu „Regulamentele Organice” din Muntenia (1831) și Moldova (1832) se poate vorbi de organizarea evidenței stării civile, care era lăsată tot în atribuțiile bisericii (preoților). Prin acestea s-au introdus condici pentru starea civilă, denumite „mitrice”.
„Acțiunile mitricei – spunea «Regulamentul Organic» – slujesc spre deosebirea celor 3 epoci ale vieții omului, adică a nașterii, căsătoriei și a mutării din viață.”
Evidența acestor evenimente era determinată de necesitatea de a cunoaște relațiile de familie, ca și întinderea drepturilor și obligațiilor care nu puteau fi dovedite decât prin înscrisurile stării civile. Aceste registre vor permite să se cunoască filiația persoanelor și vor împiedica încheierea căsătoriilor între rude în grad interzis.
Ministerele de Interne din Muntenia și Moldova au stabilit modelul condicilor de stare civilă, care erau tipărite, pentru fiecare ținut sau județ, de mitropolie sau episcopie. Pentru fiecare eveniment de stare civilă se întocmea, de către preoții din orașe și sate, câte o condică, în dublu exemplar. La sfârșitul anului, un exemplar era înaintat, prin protoereu, ispravnicului, unde se păstra în depozit, iar al doilea exemplar rămânea în parohia respectivă, în grija preotului.
Codul civil din 1864, pus în aplicare în luna decembrie 1865, a reglementat și materia actelor de stare civilă, în art.21-86 și 127-210.
Această reformă a fost preluată din Codul civil francez. Potrivit Codului civil, erau considerate acte de stare civilă actele prin care se constată nașterea, căsătoria sau moartea unei persoane. Pentru prima dată rolul de ofițer al stării civile revenea autorităților administrative, orășenești și comunale.
Constituția din 1866 consacră caracterul laic al actelor de stare civilă, înregistrarea lor făcându-se de către organe de stat locale.
În Transilvania, până la sfârșitul secolului al XIX-lea, înscrierea evenimentelor de stare civilă era lăsată pe seama parohiilor. În anul 1894, prin Legile nr.XXXI și XXXIII, s-a trecut și aici la laicizarea actelor de stare civilă, numindu-se funcționari care aveau datoria să completeze matricolele respective.
Caracterul laic al actelor de stare civilă a fost păstrat și în Constituția din 1923. Autoritatea civilă însărcinată cu întocmirea și redactarea actelor de stare civilă rămânea mai departe primăria. Prin Legea administrativă din 14 iunie 1925, atribuția de ofițer al stării civile era dată primarului.
Prin Legea privitoare la actele stării civile din 1928 s-a realizat unificarea legislativă în materia actelor de stare civilă (unificarea regimului juridic al actelor de stare civilă pe întreg teritoriul țării), deoarece până atunci în Transilvania, Banat și Maramureș se aplicau dispoziții diferite de acelea din Muntenia, Moldova, Dobrogea și Bucovina.
În prezent actele de stare civilă își găsesc reglementarea in Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, Legea 119/2009 Republicată și HG nr. 64/2011 privind aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă.
Acțiunile de stare civilă
Acțiunile de stare civilă sunt acele acțiuni în justiție care au ca o obiect elemente ale stării civile a persoanei fizice. Ele se clasifică după obiectul lor în:
acțiuni în reclamație de stat (se urmărește obținerea altei stări civile decât cea de la data intentării acțiunii)
acțiuni în contestație de stat (se urmărește înlăturarea unei stări civile nereale și înlocuirea cu o alta pretins reală)
acțiuni în modificare de stat (se urmărește o schimbare în starea civilă a persoanei numai pentru viitor ).
După sfera persoanelor îndreptățite să le exercite acțiunile de stare civilă se clasifică în:
acțiuni ce pot fi intentate de titular, reprezentantul legal și procuror,
acțiuni ce pot fi intentate de orice persoană interesată.
După corelația lor cu prescripția extinctivă acțiunile de stare civilă se împart în:
acțiuni imprescriptibile care reprezintă regula
acțiuni prescriptibile.
Autoritățile publice cu competențe în domeniul stării civile
Atribuțiile de stare civilă se îndeplinesc de consiliile județene, respectiv de Consiliul General al Municipiului București, de serviciile publice comunitare locale de evidentă a persoanelor, în unitățile administrativ-teritoriale unde acestea sunt constituite, precum si de ofițerii de stare civilă din cadrul primăriilor unităților administrativ-teritoriale în care nu funcționează servicii publice comunitare locale de evidența a persoanelor.
Ofițeri de stare civila sunt:
a) primarii municipiilor, sectoarelor municipiului București, orașelor si comunelor;
b) șefii misiunilor diplomatice și ai oficiilor consulare de cariera ale României;
c) comandanții de nave si aeronave;
d) ofițerii de stare civilă desemnați prin ordin al ministrului apărării naționale sau, după caz, al ministrului administrației si internelor. Primarii și șefii misiunilor diplomatice și ai oficiilor consulare de carieră ale României pot delega sau retrage, după caz, exercitarea atribuțiilor de ofițer de stare civilă viceprimarului, secretarului unității administrativ-teritoriale sau altor funcționari publici din aparatul propriu cu competentă în acest domeniu, respectiv agentului diplomatic care îndeplinește funcții consulare sau unuia dintre funcționarii consulari.
Competența în exercitarea atribuțiilor de stare civilă
Competența ofițerului de stare civilă este teritorială și materială.
Competența teritorială a ofițerului de stare civilă este determinată de unitatea administrativ-teritorială în limitele căreia își desfășoară activitatea. Astfel, ofițerii de stare civilă din cadrul primăriilor comunale, orășenești, cele ale sectoarelor municipiului București își pot exercita atribuțiile de stare civilă numai în limita unității administrativ-teritoriale pentru care au fost desemnați. Înregistrarea actelor și faptelor de stare civilă se face, de regulă, de către ofițerul de stare civilă din localitatea în care domiciliază părțile. Ofițerii de stare civilă ce funcționează în cadrul primăriilor comunale, orășenești, ale sectoarelor municipiului București, sunt îndreptățiți să înregistreze actele și faptele de stare civilă ale tuturor locuitorilor care își au domiciliul în aceste unități administrativ-teritoriale.
Competența teritorială a ofițerului de stare civilă mai poate fi determinată și de reședința părților. Căsătoria se încheie de către ofițerul de stare civilă, la sediul autorității administrației publice locale în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința unul dintre viitorii soți.
Pentru înregistrarea unor fapte de stare civilă competența teritorială este determinată de locul unde s-au produs acestea. Astfel, întocmirea actului de naștere sau de deces se face la autoritatea administrației publice locale în a cărei rază teritorială s-a produs evenimentul. Dacă nașterea sau decesul au avut loc în tren, pe o navă, aeronavă sau într-un alt mijloc de transport, în timpul unei călătorii ce nu depășește granițele României, întocmirea actului de naștere sau de deces se face de ofițerul de stare civilă al autorității administrației publice locale a locului de coborâre sau de debarcare.
Înregistrările de stare civilă
Prin înregistrări de stare civilă se înțeleg operațiunile juridice de consemnare, în registrele de stare civilă, a actelor și faptelor de stare civilă precum și a altor elemente prevăzute de lege, operații efectuate, în condițiile legii, de către organele cu atribuții de stare civilă.
Importanța înregistrărilor de stare civilă reiese din dispozițiile Legii 119/1996 cu privire la actele de stare civilă care stabilește că: ,, actele de stare civilă sunt înscrisuri autentice prin care se dovedește nașterea, căsătoria sau decesul unei persoane. Acestea se întocmesc în interesul statului și al persoanei și servesc la cunoașterea numărului și structurii populației, a situației demografice, la apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.
Potrivit Legii 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, înregistrările de stare civilă sunt grupate în două categorii:
Înregistrări sub forma înscrierii de mențiuni marginale pe registrele de stare civilă ex: adopție, divorț, schimbarea numelui;
Înregistrările sub forma actelor de stare civilă.
Registrele de stare civilă se țin în dublu exemplar și se completează manual cu cerneală neagră. În măsura în care se va pune la punct infrastructura informatică necesară, registrul exemplarul al doilea va fi întocmit în format electronic la fel ca și mențiunile ulterioare.
Primul exemplar al registrului se păstrează la primăria unde a fost întocmit iar al doilea se înaintează spre păstrare serviciilor publice comunitare județene, aflat în subordinea consiliilor județene. Ținerea registrelor, întocmirea, înscrierea actelor de stare civilă se realizează sub îndrumarea și controlul Ministerului Administratiei și Internelor.
Înregistrările de stare civilă se fac după următoarele reguli:
Înregistrările de stare civilă se fac pe baza unei declarații facute personal, în scris sau verbal și de regulă din oficiu.
Înregistrările făcute de o persoană necompetentă , care a exercitat public atribuția de delegate de stare civilă, rămân valabile, chiar dacă acea persoană nu avea, în realitate , această calitate ,, error comunis facit ius”
Înregistrările se fac în limba română, folosindu-se alfabetul latin.
Pe baza înregistrărilor din registrele de stare civilă se eliberează , numai celui îndreptățit, un certificat constatator iar duplicatele certificatelor se eliberează doar în condițiile legii.
CAPITOLUL 2 ACTELE DE STARE CIVILĂ
2.1 Întocmirea actelor de stare civilă
Actele de stare civilă pot fi definite ca acele ,,acte , din registrele de stare civilă , în care sunt consemnate de către organele cu atribuții de stare civilă, în condițiile legii, elementele stării civile a persoanei”.
Actele de stare civilă au o natură juridică complexă care se evidențiază prin prisma dreptului civil și a dreptului administrativ.
Pentru dreptul civil actele de stare civilă reprezintă o specie de acte autentice, cu toate consecințele ce decurg din această calitate mai ales cu privire la valabilitate și puterea doveditoare.
Pentru dreptul administrativ, actul de stare civilă este înscrisul doveditor –instrumentum- al actului administrativ individual-negoțium – care este tocmai înregistrarea de stare civilă . Totodată, el este și un mijloc de evidență a populației.
În vederea evidențierii elementelor ce alcătuiesc starea civilă a unei persoane fizice, cât și pentru dovada stării civile se întocmesc actele de stare civilă. Actele de stare civilă se întocmesc, în condițiile stabilite de lege, de către organele competente, în registre de stare civilă. Potrivit dispozițiilor art.2 din Legea nr.119/1996 privind actele de stare civilă, actele de naștere, de căsătorie și de deces se întocmesc în registre de stare civilă, în două exemplare, ambele originale. Completarea registrelor de stare civilă se face cu cerneală specială de culoare neagră.
Referitor la al doilea exemplar a registrelor de stare civilă, Legea 119/1996 privind actele de stare civilă, stabilește că în masura în care se va pune la punct infrastructura informatică necesară, registrul va fi întocmit în format electronic la fel ca și mențiunile ulterioare.
2.2. Întocmirea actelor de naștere în România
Întocmirea actului de naștere (Anexa nr.1) se face la serviciul public comunitar local de evidența a persoanelor sau la ofițerul de stare civilă din cadrul primăriei aparținând unității administrativ-teritoriala unde s-a produs evenimentul.
Actul de naștere se va întocmi pe baza următoarelor documente:
declarația verbală
actul de identitate al mamei și al declarantului
certificatul medical constatator al nașterii
certifcatul de căsătorie după caz.
Dacă din diferite motive părinții nu pot declara nașterea copilului, obligația aceasta revine medicului, persoanelor prezente la naștere, personalului anume desemnat din unitatea sanitară, oricărei persoane care a luat la cunoștință despre nașterea copilului.
Termenul pentru declararea și înregistrarea nașterii copilului este de:
15 zile de la data nașterii pentru copilul născut viu și în viață,
3 zile de la data nașterii pentru copilul născut mort,
24 de ore de la data decesului, pentru copilul născut viu care a decedat înăuntrul termenului de 15 zile;
30 de zile pentru copilul cu vârsta de până la un an găsit sau părăsit de mamă în maternitate.
La înregistrarea nașterii, ofițerul de stare civilă atribuie codul numeric personal, și îl înscrie în certificatul de naștere.
Întocmirea actului de naștere prezintă particularități în următoarele situații:
În cazul copilului găsit, întocmirea actului de naștere se face în termen de 30 de zile de la data găsirii acestuia, de către serviciul public comunitar de evidentă a persoanelor în a cărui rază administrativ-teritorială a fost găsit copilul, pe baza unui proces- verbal întocmit si semnat de reprezentantul serviciului public de asistentă socială, de reprezentantul unități de poliție competente si de medic. Procesul verbal va indica în mod obligatoriu, data, locul și împrejurimile în care a fost găsit copilul, sexul și data presupusă a nașterii acestuia, stabilită de medic. Servicul public de asistență socială are obligația stabilită de lege, de a face demersurile necesare pentru înregistrarea nașterii copilului găsit.
În cazul copilului părăsit de mamă în maternitate, întocmirea actului de naștere se face după împlinirea unui termen de 30 de zile de la întocmirea procesului verbal de constatare a părăsirii, în baza acestui proces verbal dar și a altor documente cum sunt: certificatul medical constatator al nașterii, autorizarea instanței de tutelă în a cărei circumscripție a fost găsit copilul, cu privire la măsura plasamentului în regim de urgentă, răspunsul poliției cu privire la rezultatul verificărilor privind identitatea mamei, dispoziția de stabilire a numelui și prenumelui copilului și a declarației de înregistrare a nașterii. Dacă identitatea mamei nu a fost stabilită în termenul de 30 de zile, serviciul public de asistență socială în a cărui rază administrativ-teritorială a fost găsit copilul, pe baza documentației transmise de direcția generală de asistența socială și protecția copilului, are obligația ca în termen de 5 zile să obțină dispoziția primarului competent să întocmească actul de naștere privind stabilirea numelui și prenumelui copilului și să facă declarația de înregistrare a nașterii la serviciul public comunitar de evidența a persoanelor. Dispoziția primarului unității administrative-teritorială unde se înregistrează nașterea va stabili și numele și prenumele copilului dacă acestea nu sunt cunoscute.
2.2.1 Înregistrarea nașterii potrivit Hotărârii Guvernului nr. 64/2011 cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă
Potrivit art. 28 din HG nr. 64/2011 înregistrarea nașterii se face de ,, structura de stare civilă din cadrul S.P.C.L.E.P. sau de ofițerul de stare civilă din cadrul primăriei unității administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs evenimentul”.
În registrul de nașteri se înregistrează și copilul născut viu dar și cel născut mort, în termenul și în baza documentelor de care am făcut vorbire anterior.
Codul numeric personal (CNP) se atribuie doar copiilor cetățeni români.
Copilul dobândește numele părinților săi iar în cazul în care părinții poartă nume de familie diferite sau există neconcordanță între prenumele copilului trecut în certificatul medical constatator al nașterii și cel declarat, înregistrarea nașterii se face în baza declarației scrise și semnate de ambii părinți din care să rezulte numele și prenumele copilului. Dacă părinții nu se înțeleg cu privire la numele și prenumele copilului primarul unității administrative –teritoriale la care se înregistrează nașterea stabilește prin dispoție numele și prenumele copilului.
În cazul în care părinții poartă nume diferite și doar unul dintre ei, poate să-și manifeste voința, celălalt fiind în imposibilitate, numele de familie al copilului este stabilit potrivit declarației părintelui care și-a manifestat voința.
În dreptul român, principalele mijloace de identificare sau atribute de identificare a persoanei fizice sunt: numele, domiciliul și starea civilă.
Sub denumirea generică de ,, nume” se înscrie atât numele de familie cât și prenumele și chiar pseudonimul.
Dreptul civil în special evidențiază caracterele juridice ale numelui care se particularizează prin:
opozabilitatea erga omnes- ca toate drepturile personale nepatrimoniale și dreptul la nume este absolute;
inalienabilitate –persoana fizică nu poate renunța la nume, nu-l poate vinde sau nu-l poate dona;
imprescriptibilitate – este imprescriptibil atât extinctive cât și achizitiv, nu se pierde prin neexercitarea lui și oricât s-ar folosi un nume el nu se poate dobândi decât în condițiile legii;
personalitate –este strâns legat de persoana omului;
universalitate- toți oamenii au dreptul la nume;
legalitate – legea este cea care stabilește condițiile dobândirii, modificării sau schimbării numelui;
unitate- deși e format din nume și prenume acestea împreună individualizează aceeași persoană
Domiciliul copilui este domiciul părinților săi iar în situația în care părinții au domicilii diferite, părintele care declară nașterea va declara și domiciliul copilului.
Domiciliul este al doilea element de identificare a persoanei fizice.
Literatura de specialitate a dat următoarea definiție domiciliului:,, acel atribut al persoanei fizice care o individualizează în spațiu, prin indicarea unui loc având această semnificație juridică”
Caracterele generale ale domiciliului sunt: opozabilitatea erga omnes, inalienabilitatea, imprescriptibilitatea, personalitatea și universalitatea.
Pe lângă acestea literatura de specialitate a reliefat și o serie de atribute specifice cum sunt:
stabilitatea –o persoană are o locuință statornică
unicitatea – o persoană are un singur domiciliu
obligativitatea –decurge din faptul că domiciliul este mijloc de individualitate în spațiu a persoanei.
Un caz aparte privind înregistrarea nașterii se întâlnește în cazul înregistrării tardive a nașterii persoanelor care au depășit vârsta de 14 ani, pentru care se efectuează diferite verificări la adresele la care acestea au locuit prin unitățile de poliție.
Procedura înregistrării în acest caz a nașterii presupune ca persoanele în cauză, să dea o declarație la care vor anexa fotografii mărimea ¾ cm. Declarații vor da în fața ofițerului de stare civilă și părinții persoanei trecute de 14 ani a cărei naștere se înregistrează tardiv. Ofițerul de stare civilă are obligația verificării corectitudinii datelor înscrise în declarație, stabilește dacă fizionomia acesteia corespunde cu fotografiile anexate și aplică cele două fotografii astfel: una pe declarația persoanei care a împlinit 14 ani și alta pe cea a părinților.
Rezultatul se consemnează într-un referat care stă la baza întocmirii comunicării ce urmează a fi transmisă instantei judecătorești, în acest referat fiind trecute și concluziile S.P.C.L.E.P. cu privire la temeinicia sau netemeinicia cererii, precum și datele de stare civilă care au fost stabilite în urma verificărilor efectuate. Dispozitivul hotărârii judecătorești va cuprinde toate mențiunile necesare întocmirii actului de naștere.
Am arătat anterior că actul de naștere se întocmește atât pentru copilul născut viu cât și pentru copilul născut mort.
Pentru copilul născut mort se întocmește numai actul de naștere și în acest caz nu se completeză rubricile privind prenumele, cetățenia, și codul numeric personal, iar în rubrica ,, din care rezultă că s-a nascut un copil …….. “ se înscrie cuvântul ,, mort”
La cerere se eliberează certificat de naștere cu mențiunea ,,copil născut mort” și adeverință de înhumare.
2.2.2. Întocmirea actului de naștere conform legislației din Republica Moldova
Întocmirea actelor de stare civilă în Republica Moldova este reglementată de Legea nr. 100-XV din 2001 privind actele de stare civilă.
Organele de stare civilă sunt Direcția principală stare civilă, serviciile stare civilă și oficiile stare civilă, iar în comune și în sate unde acestea lipsesc actele de stare civilă se înregistrează de către primari.
Actele de stare civilă sunt înscrisuri autentice de stat prin care se confirmă faptele și evenimentele ce înfluențează apariția, modificarea, sau încetarea drepturilor
Întocmirea actului de stare civilă se face la cerere, pe baza declarației persoanei obligate la aceasta sau din oficiu și pe baza actelor ce confirmă faptele ce urmează a fi înregistrate. Actul de stare civilă se întocmește în două exemplare identice, ambele originale si cu același număr de ordine în limba de stat și în limba rusă. Pe baza actelor de stare civilă se eliberează certificatele de stare civilă.
Întocmirea actului de naștere se face pe baza declarației de naștere pe care au obligația de a o face părinții iar în cazul imposibilității acestora obligația revine rudelor părinților, persoanei împuternicite de către părinți, administrației unității sanitare sau autorițății tutelare. Spre deosebire de legislația românească care permite ca declararea nașterii să se facă de orice persoană care a luat la cunoștință de acest fapt în situația când părinții nu pot, legislația moldovenească e puțin mai restrictivă limitând sfera persoanelor care pot face declarația de naștere.
Termenul de depunere a declarației de naștere și pentru înregistrarea actului de stare civilă este de cel mult 3 luni din ziua nașterii copilului spre deosebire de termenul românesc care e mai scurt respective 15 de zile.
Declarația de naștere se poate depune la Oficiul stare civilă în a cărui rază teritorială s-a produs nașterea sau își au domiciliul părinții pe când legislația românească nu permite depunerea și înregistrarea nașterii la domiciliul părinților ci doar la locul producerii evenimentului.
Diferențe apar și în ceea ce privește documentele în baza cărora se întocmește actul de naștere acestea fiind:
Actul medical constatator al nașterii
Certificatul medical de naștere
Procesul verbal și certificatul prin care se constată sexul și vârsta copilului (în cazul copilului găsit).
În lipsa documentelor enumerate mai sus întocmirea actului de naștere se face pe bază unei hotărâri judecătorești.
Copilul dobândește la naștere numele părinților săi, iar dacă părinții poartă nume diferite copilul va lua numele mamei sau al tatălui conform acordului comun al acestora. Prenumele copilului poate fi simplu sau compus din două prenume potrivit vointei ambilor părinți iar organul de stare civilă poate refuza înscrierea unor prenume care sunt formate din cuvinte indecente ori ridicole, aspecte prezente și în legislația românească.
Cazurile de neînțelegere între părinți cu privire la cele arătate mai sus sunt hotărâte de autoritatea tutelară.
Pe baza actului de naștere se eliberează certificatul de naștere conform Anexei nr. 2.
2.3. Întocmirea actului de căsătorie
2.3.1. Noțiunea de căsătorie
Căsătoria este pe de o parte, un act juridic pentru încheierea căruia este nevoie ca viitorii soți, să-și exprime consimțămantul valabil potrivit dispozițiilor legale.
În Codul familiei în art 3-18 legiuitorul folosea noțiunea de căsătorie în sensul de act juridic care se încheie între soți.
În urma căsătoriei soții dobândesc statutul de persoane căsătorite și păstrează acest statut pe toată durata căsătoriei. Noțiunea de căsătorie văzută ca statut al persoanelor este un al doilea sens pe care legea l-a dat instituției căsătoriei așa cum reieșea din art. 25-36 din Codul familiei unde sunt reglementate raporturile personale și patrimoniale dintre soți.
În concluzie, căsătoria este uniunea liber consimțită dintre bărbat și femeie, încheiată în concordanță cu dispozițiile legale, în scopul întemeierii unei familii și reglementată de normele împerative ale legii.
2.3.2. Natura juridică a căsătoriei
O parte a literaturii de specialitate a considerat căsătoria ca fiind un contract solemn prin care bărbatul și femeia stabilesc o uniune consensuală între ei, consacrată de lege cu scopul de a trăi împreună.
Caracterul de contract civil al căsătoriei a fost contestat de o altă parte a literaturii de specialitate care au susținut caracterul de înstituție și nu de contract deoarece părțile nu pot stipula în privința uniunii lor întocmai ca părțile unui contract.
Între actul juridic al căsătoriei și contractul civil există deosebiri numeroase și de esență, care fac inacceptabilă , sub actuala reglementare legală, teoria caracterului contractualist al căsătoriei. Astfel :
În timp ce , în cazul contractului, conținutul obligațiilor pe care părțile și le asumă este determinat prin voința lor, în cazul actului juridic al căsătoriei , statutul de persoană căsătorită este stabilit, în mod imperativ , de lege, iar cei care se căsătoresc trebuie să-l accepte;
În cazul contractului părțile urmăresc un scop diferit, pe când , în ceea ce privește căsătoria, scopul comun al soților este acela de a întemeia o familie;
Căsătoria nu poate fi afectată de modalități –termen sau condiție- , așa cum poate fi contractul;
Nulitățile în cazul căsătoriei prezintă anumite particularități față de nulitățile contractelor și ale actului juridic în general.
S-a mai susținut de asemenea teoria caracterului mixt al căsătoriei acela de instituție și de contract.
2.3.3. Caracterele căsătoriei
Literatura de specialitate a reliefat o serie de caractere ale căsătoriei după cum urmează:
Căsătoria are un caracter laic în opoziție cu caracterul dominant religios pe care l-a avut în trecut, încheierea și înregistrarea ei fiind exclusiv de competența autorițății de stat , ceremonia religioasă având loc doar după încheierea căsătoriei civile, potrivit Constituției. Aceasta este o reflectare a libertății conștiinței și a cultelor religioase, consacrată de legea fundamentală.
Este un act solemn, pentru validitatea căsătoriei legea impunând solemnități deosebite, ca de exemplu prezentarea personală , împreună, a viitorilor soți pentru exprimarea consimțămantului în fața ofițerului de stare civilă.
Căsătoria se încheie în scopul întemeierii unei familii, iar căsătoria încheiată cu un alt scop decât cel al întemeierii unei familii este sancționată cu nulitatea absolută pentru că se încalcă o normă imperativă.
Căsătoria este o uniune dintre un bărbat și o femeie;
Căsătoria este monogamă;
Căsătoria se întemeiază pe deplina egalitate în drepturi dintre bărbat și femeie;
2.3.4. Condițiile de fond ale căsătoriei
Potrivit Noului Cod civil condițiile de fond la încheierea căsătoriei sunt:
Consimțământul la căsătorie,
Vârsta matrimonială,
Bigamia,
Interzicerea căsătoriei între rude,
Interzicerea căsătoriei între tutore și persoana minoră,
Alienația și debilitatea mintală,
Interzicerea sau echivalarea unor forme de conviețuire cu căsătoria.
Consimțământul la încheierea căsătoriei trebuie să aibă la bază relații de ordin personal, de afecțiune și de încredere între viitorii soți și să fie liber și personal. El se exprimă de regulă, prin răspunsul afirmativ pe care îl dau viitorii soți la întrebarea ofițerului de stare civilă, dacă doresc să se căsătorească unul cu celălalt.
În cazul persoanelor care nu pot vorbi, el se poate exprima și în alt mod, însă trebuie să fie neîndoielnic. Pentru atestarea consimțământului în cazul surdo-muților sau al persoanelor care vorbesc o altă limbă este necesară prezența unui interpret.
Pentru a fi valabil exprimat consimțământul trebuie să îndeplinească anumite condiții cum ar fi : să fie neviciat, să fie actual, să fie personal, simultan și public și constatat de ofițerul de stare civilă.
Consimțământul neviciat presupune ca acesta să nu fie efectat de eroare, dol sau violență.
Consimțământul este actual dacă este exprimat în momentul celebrării căsătoriei, în public, în față ofițerului de stare civilă. Consimțământul exprimat în scris prin declarația de căsătorie nu are valoare juridică.
Consimțământul este personal și simultan și nu poate fi dat prin reprezentant și trebuie să fie exprimat de către ambii soți la data celebrării căsătoriei prin răspunsuri consecutive la întrebarea ofițerului de stare civilă dacă vor să se căsătorescă.
Ofițerul de stare civilă nu va declara căsătoria încheiată decât dacă va constata direct că viitorii soți și-au exprimat liber consimțământul în fața sa.
Vârsta matrimonială sau vârsta legală pentru căsătorie este de 18 ani.
De la această regulă există însă și o excepție, respectiv minorul de 16 ani se poate căsătorii în temeiul unui aviz medical cu încuvințarea părinților săi sau în cazuri deosebite, a tutorelui și cu autorizarea instanței de tutelă în a cărei circumscripție minorul își are domiciliul. Dacă unul dintre părinți refuză să încuviințeze căsătoria această chestiune e rezolvată de instanța de tutelă. În situația în care unul dintre părinți este decedat sau se află în imposibilitatea de a-și manifesta voința, este suficient acordul celuilalt părinte.
Dacă în vechea reglementare era necesară autorizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, confom noului Cod civil este necesară autorizarea instanței de tutelă.
Bigamia potrivit art 273 din noul Cod civil este un motiv pentru care nu se poate încheia căsătoria, astfel persoana căsătorită nu poate să se căsătorescă din nou.
De asemenea codul civil interzice căsătoria între rudele în linie dreaptă și între cele în linie colaterală până la al patrulea grad. Pe baza unui aviz medical special, instanța de tutelă poate încuviința căsătoria între rudele în linie colaterală până la gradul al patrulea.
Căsătoria este interzisă și între tutore și persoana minoră aflată sub tutela sa și de asemenea alienatul sau debilul mintal nu poate să se căsătorească.
În art. 277 din noul Cod civil se arată că este interzisă căsătoria dintre persoanele de același sex, iar cele încheiate în străinătate nu sunt recunoscute în România, fie că sunt încheiate de cetățeni români , fie de cetățeni străini.
2.3.5. Încheierea căsătoriei și întocmirea actului de căsătorie
Căsătoria se încheie de către ofițerul de stare civilă, la sediul serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor sau al primăriei în a cărei rază de competență teritorială își are domiciliul sau reședința unul dintre viitorii soți.
Pentru încheierea căsătoriei este important a fi parcuse inițial o serie de formalități.
În primul rând este necesar ca soții să-și comunice reciproc starea de sănătate, deoarece este oprită căsătoria persoanelor care suferă de anumite boli.
În al doilea rând sotii trebuie să facă o declarație de căsătorie (Anexa nr. 4) .
Declarația de căsătorie se face personal de către viitorii soți , în scris, la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, la primăria competentă, misiunea diplomatică ori oficiul consular unde urmează a se încheia căsătoria.
Declarația de căsătorie trebuie să cuprindă:
Manifestarea de voință a declaranților că vor să se căsătorescă;
Identificarea fiecăruia prin datele personale;
Declarația viitorilor soți;
Declarația privind numele pe care doresc să-l poarte în timpul căsătoriei soții putând conveni să-și păstreze numele dinaintea căsătoriei, să ia numele oricăruia dintre ei sau numele lor reunite și pot de asemenea ca unul dintre soți să-și păstreze numele și celălalt să poarte numele lor reunite;
Declarația privind regimul matrimonial ales.
La declarația de căsătorie se anexează actele de identitate, certificatele de naștere, certificatele medicale privind starea sănătății acestora, precum și:
Autorizarea instanței de tutelă în a cărei circumscripție își are domiciliul cel care cere încuviințarea pentru încheierea căsătoriei, în cazul existenței unor impedimente rezultate din condițiile de rudenie firească sau adopție;
Avizul medical, dovada încuviințării părinților, tutorelui și autorizarea instanței de tutelă în a cărei circumscripție minorul își are domiciliul pentru încheierea căsătoriei;
Ofițerul de stare civilă după primirea declarației de căsătorie dispune publicarea declarației chiar în aceeași zi, prin afișarea în extras într-un loc special amenajat la sediul serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor sau al primăriei unde urmează să se încheie căsătoria precum și pe pagina de internet a acestuia. Declarația de căsătorie se afișează și la sediul serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor sau la sediul primăriei unde celălalt soț își are domiciliul.
Căsătoria se încheie după 10 zile de la afișarea declarației de căsătorie, termen în care intră atât data afișării cât și data încheierii căsătoriei.
Cu aprobarea primarului și pentru motive temeinice căsătoria se poate încheia și mai înainte de împlinirea termenului de 10 zile.
În cazul în care au trecut 30 de zile de la data afișării declarației și căsătoria nu s-a încheiat sau dacă soții doresc să modifice declarația inițială trebuie să se facă o nouă declarație de căsătorie și să se dispună publicarea ei.
După afișarea declarației de căsătorie, orice persoană poate face opoziție la căsătorie dacă există un impediment legal sau nu sunt îndeplinite alte cerințe ale legii. Opoziția la căsătorie se face numai în scris și trebuie sustinută cu dovezi.
Ofițerul de stare civilă dacă în urma verificărilor pe care este obligat să le efectueze, a opozițiilor primite sau a informațiilor pe care le deține, dacă acestea sunt notorii, constată că dispozițiile legale nu sunt respectate, va refuza să celebreze căsătoria.
Momentul încheierii căsătoriei este momentul în care, după ce se ia consimtământul fiecăruia dintre soți, ofițerul stării civilă îi declară căsătoriți.
Pentru exprimarea consimțământului, viitori soți sunt obligați să se prezinte împreună la sediul primăriei, în prezența a doi martori, în fața ofițerului de stare civilă.
Martorii atestă faptul că soții și-au exprimat consimțămantul, iar calitatea de martor la celebrarea căsătoriei nu o pot avea incapabilii și cei care datorită unei deficiențe fizice sau psihice nu sunt apți să ateste exprimarea consimțăntului.
Căsătoria poate fi oficiată dacă sunt respectate condițiile prevăzute de lege, și în afara sediului serviciului de stare civilă.
Persoanele aparținând minorităților naționale pot solicita celebrarea căsătoriei în limba maternă dacă ofițerul de stare civilă cunoaște această limbă.
2.3.6. Înregistrarea căsătoriei
După luarea consimțământului viitorilor soți, liber și deplin exprimat în fața a doi martori, ofițerul de stare civilă îî declară căsătoriți și întocmește de îndata actul de căsătorie – Anexa nr. 3
Actul de căsătorie se semnează de către soți, cu numele de familie pe care au convenit să-l poarte în timpul căsătoriei, de către ofițerul de stare civilă și de către martori.
În rubrica ,, Vazând că publicația cerută de lege s-a efectuat în termen și că nu s-a făcut opoziție la această căsătorie, în temeiul consimțământului exprimat personal de fiecare dintre soți , noi …………………………. , ofițer de stare civilă, am încheiat prezentul act de căsătorie- se înscriu numele și prenumele celui care a oficiat căsătoria.
Dacă dispozițiile legale nu sunt îndeplinite ofițerul de stare civilă refuză să încheie căsătoria și consemnează totul într-un proces verbal motivate, în doua exemplare dintre care unul se înmânează persoanelor care intenționau să se căsătorescă.
Ofițerul de stare civilă menționează în actul de căsătorie și regimul matrimonial ales. El are obligația să comunice o copie după actul de căsătorie, notarului care a autentificat convenția matrimonială și la Registrul național notarial a regimurilor matrimoniale.
După încheierea căsătoriei, ofițerul de stare civilă anulează cartea de identitate al soțului care își schimbă numele de familie prin căsătorie, anulare care se face prin tăierea colțului în care se află înscrisă perioada de valabilitate.
În situația persoanelor deținătoare de buletine de identitate sau carți de identitate provizorii, în actul de identitate al soțului care prin căsătorie își schimbă numele de familie se aplică stampila cu următorul conținut: „Schimbat numele din ……………….. în …………………., prin căsătorie. Actul de identitate va fi preschimbat pana la …………………“.
Dovada căsătoriei se face cu actul de căsătorie și prin certficatul de căsătorie eliberat pe baza acestuia.
2.3.7. Întocmirea actului de căsătorie conform legislației din Republica Moldova
Ca și în România, căsătoria se înregistrează în temeiul declarației comune a viitorilor soți, dar spre deosebire de legislația românească locul încheierii căsătoriei poate fi atât organul de stare civilă în a cărui rază teritorială domiciliază unul dintre viitorii soți, cât și cel unde domiciliază părinții.
Căsătoria se poate încheia în afara sediului organului de stare civilă (acasă sau la spital), dacă, din motive temeinice, unul dintre viitorii soți se află în imposibilitatea de ase prezenta personal la organul de stare civilă. Locul unde s-a încheiat căsătoria precum și motivele se vor indica în actul de căsătorie la rubrica Mențiuni.
Declarația de căsătorie se depune în formă scrisă, personal de viitorii soți la organul de stare civilă și spre deosebire de legislația românească cuprinde consimțământul viitorilor soți, lipsa impedientelor la căsătorie, fără mențiunea privind regimul matrimonial ales. Ea este însoțită de actele de identitate, de certificatele de naștere și după caz de dovezi privind desfacerea sau încetarea căsătoriei, precum și de decizia privind reducerea vârstei matrimoniale.
Termenul pentru încheierea căsătoriei este de o lună de la data depunerii declarației de căsătorie, un termen mai lung decat cel de 10 zile prevăzut de legislația din România. Căsătoria se poate oficia și mai repede la cererea motivată a viitorilor soți. Căsătoria se încheie în prezența viitorilor soți și la dorința viitorilor soți căsătoria se oficiază în mod solemn.
Actul de căsătorie va avea următorul conținut:
Data întocmirii actului și numărului de ordine al acestuia,
Denumirea organului de stare civilă care a înregistrat căsătoria,
Numele de familie până la căsătorie, prenumele, data și locul nașterii, domiciliul fiecăruia dintre soți,
Datele (numele și prenumele) privind părinții viitorilor soți,
Datele privind încetarea căsătoriei precedente- dacă declaran-ii au fost anterior căsătoriți,
Datele deidentificare ale actelor de identitate ale declaranților,
Seria și numărul certificatului de căsătorie eliberat.
Certificatul de căsătorie ( Anexa nr. 5) va avea următoarele mențiuni:
Numele de familie până la și după căsătorie, prenumele, data și locul nașterii fiecăruia dintre soți,
Data înregistrării căsătoriei și numărul actului întocmit,
Denumirea organului de stare civilă care a inregistrat căsătoriaș
Denumirea organului care a eliberat certificatul.
În actele de identitate ale persoanelor care s-au căsătorit se fac mențiuni cu privire la încheierea căsătoriei, indicându-se numele de familie, prenumele si anul nașterii celuilalt soț, numărul actului de căsătorie și locul înregistrării căsătoriei. Parte din aceste mențiuni nu sunt prevăzute de legislația românească.
2.3.8. Întocmirea actului de căsătorie conform legislației din Republica Bulgaria
Conform Direcției Generale Înregistrare Civilă și Asistență Administrativă, prevederile legale care reglementează încheierea și desfacerea căsătoriei civile în Republica Bulgaria sunt conținute în Codul Familiei – Cap II “ Încheierea căsătoriei, Cap. IX “ Desfacerea căsătoriei” și cap XI “ Legea aplicabilă în cazul raporturilor familial-judiciare cu element international art. 129-134, modificate în anul 1992.
Ca și în România numai căsătoria civilă încheiată în forma prevazută în prezentul cod, dă naștere consecințelor pe care legile le leagă cu căsătoria.
Ritualul religios poate fi îndeplinit numai după încheierea căsătoriei civile si nu are efecte juridice.
Căsătoria se încheie prin consimțământul reciproc, între un barbat și o femeie, dat personal, împreuna, în fața delegatului de stare civilă.
Cei care vor să se căsătorească vor face declarație la serviciul de stare civilă la care urmează a se încheia căsătoria. Fiecare din ei va prezenta o declarație că nu există piedici legale la încheierea căsătoriei și un certificat medical atestând că nu suferă de bolile prevazute de lege.
Căsătoria se încheie public și în mod solemn la primărie.
Dacă din motive temeinice unul dintre soți nu se poate prezenta la locul unde urmează a se încheia căsătoria, la aprecierea delegatului de stare civilă, căsătoria va putea fi încheiată și în alt loc.
Căsătoria se încheie nu mai devreme de 30 de zile de la data declarării locului unde urmează a se încheia căsătoria, termenul fiind mai mare decât cel prevăzut în legislația din țara noastră. Cu permisiunea delegatului de stare civilă căsătoria poate fi încheiată și mai devreme dacă aceasta se impune din motive întemeiate.
Delegatul stării civile verfică identitatea și vârsta părților, declarațiile și certificatele medicale prezentate de acestea. Dacă nu există piedici legale la căsătorie, delegatul stării civile întreabă părțile dacă sunt de acord să încheie căsătoria unul cu celalalt și, după răspunsul afirmativ al acestora, va întocmi actul de căsătorie, care se semnează de soti, de doi martori si de delegat.
Căsătoria se consideră încheiată după semnarea actului de către viitorii soți și delegatul stării civile.
La întocmirea actului de încheiere a căsătoriei, fiecare dintre viitorii soți va declara dacă își va păstra numele dinaintea căsătoriei, dacă va lua numele celuilalt soț sau dacă va adăuga numele soțului la numele său. Ca nume de familie se poate lua, sau adăuga numele celuilalt soț, cu care acesta este cunoscut în societate.
Vârsta matrimonială este de 18 ani. În mod excepțional pentru motive temeinice, se poate încheia căsătoria și de către o persoană care a împlinit 16 ani cu încuviințarea președintelui judecătoriei în raza căreia își are domiciliul persoana.
Căsătoria nu se poate încheia conform art. 13 alin. 1 din Codul familiei în cazul persoanei care:
Este căsătorită,
Se află sub interdicția totală ori suferă de o boală psihică sau este debil mintal ceea ce reprezintă temei pentru punerea acesteia sub interdicție totală;
Suferă de o boală ce reprezintă un pericol serios pentru viața sau sănătatea descendenților ori a celuilalt soț doar dacă boala este periculoasă numai pentru celălalt soț, iar acesta știe despre ea.
Conform art. 13 alin. 2 este oprită căsătoria între:
Rudele în linie dreaptă;
Frați și surori, copiii acestora și rude în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv;
Persoane adoptate care creează relații de rudenie în linie dreaptă și de frați sau surori.
Conform art. 94 din Codul Familiei căsătoria încetează prin:
Moartea unuia dintre soți;
Distrugerea căsătoriei;
Divorț;
2.4. Întocmirea actului de deces
Actul de deces (Anexa nr. 6) se întocmește la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria unității administrtiv-teritorriale în a cărei rază s-a produs decesul ori s-a găsit cadavrul. Declarația de deces în situația în care decesul are o cauză naturală se face în termen de 3 zile de la data încetării din viață a persoanei, în calculul termenului intrând atât ziua în care s-a produs decesul, cât și ziua în care se face declarația.
Odată cu declarația de deces, declarantul depune următoarele acte:
certificatul medical constatator al decesului, întocmit pe formular-tip, care va trebui să poarte număr de înregistrare, dată certă, semnătura și parafa medicului care a făcut constatarea, sigiliul sau stampila unității sanitare, în care trebuie consemnată cauza decesului, fară prescurtări, înscrisă cu majuscule;
certificatul de naștere și de căsătorie, după caz;
actul de identitate al decedatului;
livretul militar sau, după caz, adeverința de recrutare a celui decedat;
fotocopia actului de identitate al declarantului.
Ofițerul de stare civilă este obligat să rețină actul de identitate al celui decedat și să-l anuleze. Cartea de identitate se anulează prin tăierea colțului în care se află înscrisă perioada de valabilitate, iar în cazul buletinului de identitate și al cărții de identitate provizorii se aplică, pe prima pagină, sau pe verso, stampila cu urmatorul continut: „DECEDAT, Act nr. ………../anul ……, luna ……….., ziua ………, înregistrat la Primaria ………….., judetul ……………“.
Actele de identitate ale persoanelor decedate trebuie să fie trimise la structura de evidență din cadrul S.P.C.L.E.P. la care este arondată unitatea adminsitrativ –teritorială pe raza căreia a decedat persoana, în termen de 10 zile.
O situație deosebită se întâlnește în cazul întocmirii actului de deces pentru cadavrul găsit. În această situație întocmirea actului de deces se face la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor sau după caz, de ofițerul de stare civilă din cadrul primăriei unității administrativ –teritoriale în a cărei rază a fost găsit. Înregistrarea cadavrului neidentificat se va face pe baza următoarelor documente:
certificatul medical constatator al decesului,
dovada eliberată de poliție sau parchet,
proces verbal întocmit de medic care va cuprinde vârsta, sexul, locul unde a fost găsit cadavrul, data și cauza decesului.
Dacă ulterior se descoperă date privind identitatea cadavrului, acestea se însriu prin mențiune pe actul de deces.
Ofițerul de stare civilă după întocmirea actului de deces, eliberează persoanei care a făcut declarația de deces o adeverință de înhumare sau de incinerare a cadavrului. Adeverința de înhumare se eliberează într-un singur exemplar iar dacă declarantul decesului nu mai deține adeverința i se va elibera un duplicat. Duplicatul adeverinței de înhumare se poate elibera doar cu aprobarea primarului unității administrative-teritoriale în a cărei raza s-a produs decesul.
Actul de deces se poate elibera și în urma unei hotărâri judecătorești definitve declarative de moarte. În acest caz se face din oficiu sau la cererea persoanei interesate, fie de serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor fie de ofițerul de stare civilă din cadrul primăriei unității administrativ- teritoriale de la:
locul nașterii celui declarat mort,
domiciliul celui declarat mort, în cazul când actul de naștere a
fost întocmit la autoritățile locale din străinătate,
domiciliul persoanei care a solicitat declararea judecătorescă a
morții, în situația în care locul nașterii și domiciliul decedatului
nu sunt cunoscute.
În vederea declarării judecătorești a dispariției sau a morții unei persoane, structura de stare civila din cadrul S.P.C.L.E.P. sesizată efectuează urmatoarele activitati:
verifică datele persoanei în evidențele D.G.P.;
solicită informații de la ultimul loc de domiciliu și de la ultimul loc de muncă, precum și de la persoanele care pot da relații cu privire la împrejurările în care s-au produs dispariția sau moartea ori despre data ultimelor știri sau date privind persoana;
verifică la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria care are în păstrare actul de naștere, precum și la S.P.C.L.E.P. ori, după caz, la primăria ultimului loc de domiciliu, în anul în care se presupune că a dispărut sau decedat și următorii 5 ani, pentru a stabili dacă pe marginea actului de naștere sau de căsătorie există mențiunea de deces;
comunică instantei judecătorești datele rezultate din verificări;
urmărește modul de soluționare și, în caz de admitere a acțiunii, în baza extrasului de deces pentru uz oficial primit de la S.P.C.L.E.P. sau de la primăria care a înregistrat decesul, informează Direcția pentru evidența persoanelor și adminsitrarea bazelor de date( D.E.P.A.B.D).
Cu adresă scrisă, D.E.P.A.B.D. comunică despre înregistrarea decesului Institutului de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
2.4.1. Întocmirea actului de deces conform legislației din Republica Moldova
Înregistrarea actului de deces se face în baza următoarelor documente:
certificatul medical constatator al decesului , eliberat de o unitate sanitară,
actul eliberat de organele competente prin care se constată decesul persoanei supuse represiunilor și ulterior reabilitate,
hotărârea instantei de judecată privind constatarea decesului sau privind declararea persoanei ca fiind decedată.
În ceea ce privește locul întocmirii actului de deces legislația din Republica Moldova prezintă particularități comparativ cu cea din România. Astfel actul de deces se întocmește în urma declarației verbale făcute de organul de stare civilă în a cărui rază teritorială s-a produs decesul, a locuit decedatul, a fost găsit cadavrul persoanei decedate.
Declarația de deces se face în trei zile de la data acestuia. În calculul termenului se cuprinde atât ziua în care s-a produs decesul cât și ziua în care se face declarația, la fel ca în România. Obligația de a face declarația de deces o au membrii familiei, rudele decedatului, iar în lipsa acestora colocatgarii, vecinii, administrația imobilului, medicul sau o altă persoană.
Organul de stare civilă va solicita pentru înregistrarea decesului, actul de identiate, livretul militar sau adeverinta de recrutare, care se rețin pentru a fi remise poliției și comisariatului militar. În lipsa acestor documente se înregistrează decesul dar se va cerere o explicație în scris privind motivele neprezentării lor.
În cazul special al unui cadavru neidentificat, înregistrarea decesului se va face pe baza unui proces verbal întocmit de medic în care se vor indica: vârsta, sexul, locul unde a fost găsit cadavrul, data și cauza decesului. La rubrica ,, numele și prenumele” din actul de deces se va înscrie ,, necunoscut”. Datele de identificare stabilite ulterior se vor înscrie ca mențiune pe actul de deces respectiv și acesta se comunică organului de stare civilă care are în păstrare actul de naștere, poliției și comisariatului militar. În România legea dispune în mod asemănător în această sitație, cu excepția obligației de a comunica mențiunea poliției și comisariatului militar.
În actul de deces se înscriu:
data întocmirii actului de deces și numărul de ordine al acestuia;
denumirea organului de stare civilă care a înregistrat decesul;
numele de familie, prenumele, data și locul nașterii, sexul, naționalitatea, domiciliul și starea civilă a decedatului;
data și locul decesului;
cauza decesului (pe baza actului constatator al decesului);
datele de identificare ale actului constatator al decesului;
numele de familie, prenumele si domiciliul declarantului sau denumirea și adresa juridică a instituției (organizației) care a facut declarația de deces;
seria si numărul certificatului de deces eliberat.
In cazul înregistrarii decesului pe baza hotarârii judecătoresti privind declararea persoanei ca fiind decedată, la rubrica "Data decesului" din actul de deces se va înscrie data la care hotărârea a rămas definitivă, dacă data decesului nu este indicată în
această hotărâre.
In certificatul de deces (Anexa nr. 7) se înscriu:
a) numele de familie, prenumele, vârsta decedatului;
b) data și locul decesului;
c) cauza decesului;
d) data întocmirii actului de deces și numărul de ordine al acestuia;
e) denumirea organului de stare civilă care a înregistrat decesul;
f) data eliberării certificatului;
g) denumirea organului de stare civilă care a eliberat certificatul.
2.5. Întocmirea actelor de divorț
2.5.1 Divortul. Aspecte generale
Căsătoria se desface prin divorț care este reglementat de art. 373-404 din noul Cod civil aprobat prin Legea nr. 287/209 privind codul civil. Anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, instituția divorțului reglementată de art. 37-44 din Codul familiei, suferise deja unele modificări prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor. Noul cod civil modifică din nou reglementările în materia divorțului în scopul urgentării și chiar eliminării proceselor judiciare.
Dispozițiile care reglementează procedura divorțului sunt aplicabile de la 1 octombrie 2011, atât căsătoriilor ce se vor încheia după intrarea în vigoare a noului cod cât și persoanelor căsătorite înainte de 1 octombrie 2011, dar a căror căsătorie va fi desfăcută după această dată.
Motivele de divorț reglementate în art. 373 sunt:
divorțul poate avea loc prin acordul soților la cererea ambilor sau a unuia dintre soți acceptată de celălalt soț.
În acest caz nu se reține culpa niciunui soț și nu vor fi administrate probe, căsătoria fiind desfăcută prin simpla prezență a consimțământului neviciat al ambilor soți.
dacă din motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
În această situație, instanța va administra probe și va stabili în cuprinsul hotărârii culpa unuia dintre soți în destrămarea căsătoriei sau culpa comună a soților, chiar dacă doar unul dintre ei a formulat cererea de divorț.
la cererea unuia dintre soți, după o separare în fapt care a durat cel puțin 2 ani.
Divorțul se poate pronunța în această situație, chiar din culpa exclusivă a sotului reclamant, cu excepția în care pârâtul se declară de acord cu divorțul, și în acest caz instanță se va pronunța fără se menționa culpa soților în hotărâre.
la cererea aceluia dintre soți a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.
Divorțul se va pronunța fară ca instanța să facă mențiune în hotărâre despre culpa soților.
În material cazurilor și motivelor de divorț, noul Cod civil a introdus două situații noi față de reglementarea anterioară. Este vorba de faptul că divorțul prin acordul soților poate avea loc nu numai la cererea ambilor soți, ci poate avea loc și la cererea unuia dintre soți acceptată de celălalt soț ulterior. Din punct de vedere procedural noile reglementări facilitează modul de întocmire, redactare și depunere a cererii de divorț.
Al doilea motiv de divorț introdus de noua reglementare, se referă la faptul că divorțul poate fi cerul de unul dintre soți după o separație în fapt de cel puțin 2 ani. Anterior aceast aspect nu fusese reglementat în mod expres dar în practica instanțelor constituia un important motiv de divorț.
Noul cod civil aduce reglementări noi și în ceea ce privește și procedura divorțului. Astfel soții pot opta între cele trei proceduri:
procedura administrativă dată în competența functionarului de stare civilă de la locul căsătoriei sau de la ultima locuință comună a soților.
procedura notarială dată în competența notarului de la locul căsătoriei sau al ultimei locuințe comune a soților.
procedura judiciară dată în competența instanței de tutelă al cărei atribuțiunii vor fi indeplinite până ce va fi inființată de către judecătorie.
2.5.2. Procedura judiciară și înscrierea divorțului pe actul de căsătorie
Procedura judiciară așa cum am arătat este dată în competența instanței de tutelă respectiv a judecătoriei pâna la înființarea acesteia.
Pe cale judiciară pot fi soluționate cererile de divorț pentru oricare dintre motivele arătate anterior, atât prin acordul părților, cât și din culpa unuia dintre soți sau din culpa comună dacă soții se adresează direct instanței de judecată sau dacă divorțul administrativ sau notarial a fost respins.
Instanta de judecată va pronunța o hotărâre de desfacere a căsătoriei care va sta la baza înscrierii divorțului în actele de stare civilă.
Înscrierea divorțului se face din oficiu, prin mențiune pe marginea acului de căsătorie , în baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile, pe care instnața o va comunica. De asemenea, inscrierea divorțului se face și la cererea oricăruia dintre foștii soți, care depune copie legalizată de pe hotărârea judecătorească.
Înscrierea divorțului unui cetățean roman, pronunțat în străinătate se va face doar dacă hotărârea străină definitivă și irevocabilă, a fost recunoscută de către tribunalul competent.
Pentru înscrierea mențiunii privind divorțul, ofițerul de stare civilă primește hotărârea judecătorescă și înscrie mențiunea pe actul de căsătorie precum și pe cel de naștere în situația în care ambele acte sunt în pastrarea primăriei care a primit sentința de divorț. În caz contrar, ofițerul de stare civilă are obligația de a trimite o comunicare de mențiuni către primăria care păstrează actul de naștere al foștilor soți.
2.5.3. Procedura administrativă și eliberarea actului de divorț
Divorțul pe cale adminsitrativă poate fi soluționat prin acordul ambilor soți la desfacerea căsătoriei, dacă sunt întrunite următoarele condiții:
soții își exprimă liber și neviciat consimțământul, în fața ofițerului de stare civilă,
niciunul dintre ei nu este pus sub interdicție,
nu au copii minori din căsătorie sau adoptați.
Cererea se depune de către soți impreună și se înregistrează în Registrul de intrare-ieșire al cererilor de divorț.
În cererea de divorț fiecare dintre soți declară pe propria răspundere că:
a)este de acord cu desfacerea căsătoriei;
b)nu are copii minori cu celalalt soț, născuți din căsătorie sau adoptați împreună cu acesta;
c)nu este pus sub interdictie;
d)nu a mai solicitat altor autoritați desfacerea căsătoriei.
e)adresa ultimei locuințe comune;
f)numele pe care fiecare sau, dupa caz, numai unul dintre aceștia urmează să îl poarte după desfacerea căsătoriei.
Cererea de divorț trebuie însoțită de următoarele documente: certifcatele de naștere și de căsătorie ale soților și documentele cu care fac dovada identității.
Ofițerul de stare civilă înregistrează cererea de divorț în ziua în care a fost primită și acordă soților un termen de 30 de zile calendaristice, pentru eventuala retragere a acesteia.
Odată ce acest termen a expirat, iar soții stăruie în intenția lor de a divorța, ofițerul de stare civilă va solicita acestora o declarație dacă toate dispozițiile legale sunt îndeplinite el va constata desfacerea căsătoriei prin acordul soților, eliberând certificatul de divorț potrivit modelului din Anexa 8 , care va fi înmânat soților într-un termen de 5 zile lucrătoare.
La data desfacerii căsătoriei, ofițerul de stare civilă anulează cartea de identitate a fostului soț care își schimbă numele de familie prin divorț, prin tăierea colțului în care se află înscrisă perioada de valabilitate.
Certificatul de căsătorie reținut la dosarul de divorț se transmite spre anulare primăriei emitente la data eliberării certificatului de divorț.
Certificatul de divorț (Anexa nr. 8) se întocmește în 3 exemplare originale, din care doua se înmânează parților pe bază de semnătură pe cererea de divorț și în registrul de evidență a certificatelor de divorț, iar un exemplar rămâne la dosarul de divorț.
Pe certificatul de divorț nu se înscriu mențiuni cu privire la motivele divorțului sau culpa soților.
În situația în care constată că nu sunt întrunite condițiile prevazute de lege pentru desfacerea căsătoriei prin acordul părților, ofițerul de stare civilă întocmește un referat prin care propune respingerea cererii de divorț și emiterea unei dispoziții de respingere de către primar.
Dosarul de divorț poate fi și clasat în următoarele situații:
dacă soții nu se prezintă împreună după termenul de 30 de zile,
dacă înainte de finalizarea procedurii de divorț unul dintre soți e pus
sub interdicție,
dacă ambii soți sau numai unul întelege să renunțe la divorț,
dacă înainte de finalizarea procedurii de divorț intervine nașterea unui
copil,
dacă înainte de finalizarea procedurii de divorț unul dintre soți
decedează.
2.5.4. Procedura notarială și întocmirea actului de divorț
Divorțul prin procedura notarială poate fi soluționat prin acordul ambilor soți la desfacerea căsătoriei, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: soții nu au copii minori, au copii minori născuți în căsătorie, în afara ei sau adoptați, soții convin asupra tuturor aspectelor referitoare la numele de familie pe care să îl poarte după divorț, exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, stabilirea locuinței copiilor după divorț, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separate și fiecare dintre copii, stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere , educare , învățătură și pregătire profesională a copiilor .
Competent este notarul de la locul căsătoriei sau al ultimei locuințe comune a soților.
Și în acest caz niciunul dintre soți nu trebuie să fie pus sub interdicție, iar consimțământul trebuie să fie liber și neviciat.
Cererea se depune de către soți împreună dar poate fi depusă și prin mandatar cu procură autentică. Cererea se face în scris și se semnează personal de către soți în fața notarului public. La primirea cererii notarul o înregistrează în registrul de divorțuri și verifică în Registrul Național de evidență a cererilor de divorț să nu mai fie înregistrată de către soți o altă cerere de divorț.
După îndeplinirea formalităților preliminare notarul va acorda soților un termen de 30 de zile pentru ca aceștia să se răzgândească.
Termenul pe care notarul îl acordă în procedura de divorț nu va putea fi mai scurt de 30 de zile calendaristice. De asemenea, acest termen nu va putea fi nici prelungit prin acordarea unui nou termen. Totuși, la acordarea termenului notarul public poate avea în vedere și disponibilitatea soților de a fi prezenți la data pe care urmează să o fixeze, caz în care va putea, dacă unul din soți solicită și celălalt este de acord sau ambii solicită, să acorde un termen mai mare de 30 de zile. Notarul public fixeaza un singur termen pe care îl va aduce la cunoștința soților verbal precizându-le data (ziua, luna, anul) și ora la care aceștia trebuie să se prezinte personal la biroul notarial. De asemenea termenul de 30 de zile se poate prelungi dacă acesta se împlinește într-o zi în care biroul notarial, din motive justificate, nu funcționează. In acest caz termenul se va prelungi până în prima zi lucrătoare.
Dacă după expirarea termenului acordat de notar soții stăruiesc în hotărârea lor de a divorța, notarul va admite cererea de divorț printr-o încheiere în baza căreia va elibera un certificat de divorț
Certificatul de divorț se întocmește în 6 exemplare originale, dintre care: un exemplar pentru fiecare dintre soți, un exemplar pentru dosarul de divorț, un exemplar pentru mapa de divorțuri de la sediul biroului notarial, un exemplar pentru registrul stării civile de la locul în care s-a încheiat căsătoria sau unde s-a transcris certificatul de căsătorie eliberat într-un alt stat și un exemplar pentru registrul stării civile deținut de direcția judeteană de evidență a persoanelor.
Înainte de eliberarea certificatului de divorț, notarul public va solicita, prin intermediul administratorului registrelor unice ale Uniunii Naționale a Notarilor Publici, alocarea numărului certificatului de divorț din Registrul unic al certificatelor de divorț, tinut de Ministerul Administratiei si Internelor.
Pe certificatul de căsătorie care se restituie foștilor soți se înscrie mențiunea ,,Desfăcut căsătoria prin certificatul de divorț nr. …/…”
Particularități prezintă procedura notarială atunci când soții au copii minori. Pentru ca soții să poată divorța la notariat atunci când au copii minori, ei trebuie să convină asupra următoarelor aspecte:
numele de familie pe care să îl poarte fiecare după divorț;
exercitarea autorității părintești de către ambii părinți;
stabilirea locuinței copilului minor după divorț ;
modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat și fiecare dintre copiii minori;
stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor
De asemenea, din raportul de anchetă socială trebuie să rezulte că acordul soților privind exercitarea în comun a autorității părintești sau cel privind stabilirea locuinței copiilor este în interesul copilului. Dacă din raportul de anchetă socială rezultă contrariul, notarul public va emite dispoziție de respingere a cererii de divorț și va îndruma soții să se adreseze notarului public pentru soluționarea divorțului.
Dacă copilul a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie ascultarea lui, iar opiniile lui vor fi luate în considerare în raport cu vârsta și gradul său de maturitate. La audiere minorul va fi însoțit de ambii părinți și va fi audiat în prezența lor semnând alături de ei declarația consemnată de notarul public.
Dacă până la termenul fixat nu i s-a comunicat biroului notarial raportul de anchetă psihosocială și, din motive întemeiate, nu s-a putut audia minorul, soții pot solicita acordarea unuia sau mai multor termene pentru îndeplinirea celor două condiții. Procedurile care se vor îndeplini în cadrul divorțului cu minori se vor desfășura în prezența ambilor soți.
2.6. Înregistrarea nașterii, căsătoriei sau decesului în cazul cand au loc în tren pe o navă sau aeronavă
2.6.1.Înregistrarea nașterii sau a decesului ce au avut loc în tren, pe o navă sau aeronavă în timpul unei călătorii în interiorul granițelor țării
Legea nr. 119/1996 stabilește în art. 8 alin 1 că „ dacă nașterea sau decesul au loc în tren, pe o navă sau aeronavă, ori într-un alt mijloc de transport în timpul călătoriei pe teritoriul Romaniei, întocmirea actului de stare civilă se face la autoritatea administrației publice locale a locului de coborâre sau debarcare”.
Certificatul medical constatator al decesului, în care se consemnează cauza decesului, se întocmește și se semnează de către un medic sau, în lipsa acestuia de către un cadru sanitar care a făcut constatarea.
Dacă decesul s-a produs pe o navă sau aeronavă și nu există ,medic la bord, constatarea decesului se va face în primul port sau aeroport de escală de către un medic.
În situația când durata călătoriei navei până la primul port de escală, este mai mare de 24 de ore, constatarea decesului se face de către comandant, împreună cu consiliul de bord, și se consemnează în jurnalul de bord.
În caz de moarte violentă comandantul navei va efectua cercetări.
În textul de lege nu se face nicio referire la înregistrarea căsătoriei cand aceasta a avut loc în tren, pe o navă sau aeronavă. Aceasta înseamnă că în tren, pe o navă sau aeronavă, în timpul unei călătorii în interiorul granițelor țării, nu se pot încheia căsătorii.
Principala rațiune a unei asemenea soluții constă, pe de o parte, în aceea că durata unei asemenea călătorii este limitată în timp, iar pe de altă parte, încheierea căsătoriei în astfel de situații nu prezintă caracter de urgență care să reclame înregistrarea neîntârziată a ei.
2.6.2. Înregistrarea actelor și faptelor de stare civilă care au loc pe nave sau aeronave în timpul unei călătorii în afara granițelor țării
Înregistrarea actelor și faptelor de stare civilă produse pe nave. Comandanții de nave ce efectuează călătorii în afara granițelor țării sunt învestiți cu atribuții de ofițeri de stare civilă aceștia înregistrând nașterea, căsătoria și decesul ce se produc pe nave în timpul unei călătorii în afara apelor teritoriale române.
Înregistrarea nașterii, căsătoriei ori decesului de către comandantul de navă se face în jurnalul de bord eliberându-se persoanelor îndreptățite o dovadă cu privire la înregistrarea făcută .
La sosirea în tară, comandantul navei este obligat să înainteze un extras de pe jurnalul de bord, prin căpitănia portului de înscriere a navei, la autoritatea administrației publice locale a sectorului 1 București, care va întocmi actul de stare civilă.
Comandanții de nave pot proceda la încheierea unei căsătorii în timpul unei călătorii în afara apelor teritoriale romane, cu condiția ca viitorii soți să fie cetățeni români. Astfel comandanții de nave nu vor putea încheia căsătoria între un cetățean straăin și un cetățean român, chiar dacă viitorii soți ar avea autorizațiile cerute de lege, precum și între cetățenii străini care se află pe navă.
Înregistrarea nașterii și a decesului care au avut loc pe aeronave.
În situația în care nașterea sau decesul se produc pe aeronave, în timpul unei călătorii în afara teritoriului Romaniei, evenimentul se înregistrază în carnetul de de drum eliberându-se persoanelor îndreptățite o dovadă cu privire la înregistrarea făcută.
La sosirea în tară, comandantul aeronavei are obligația să înainteze, prin comandantul aeroportului, un extras de pe carnetul de drum, la autoritatea administrației publice locale a sectorului 1 București, care va întocmi actul de stare civilă.
Înregistrările făcute în jurnalul de bord sau în carnetul de drum vor cuprinde toate datele necesare întocmirii actului de stare civilă, precum și însemnările cerute de lege, ele făcând dovada evenimentului până la întocmirea actului de către autoritatea adminsitrației publice locale a sectorului 1 al municipiului București
2.7. Anularea , modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civilă
Anularea, completarea sau modificarea actelor de stare civilă și a mențiunilor înscrise pe acestea se poate face numai în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive si irevocabile.
În cazul anulării, completării și modificării actelor de stare civilă, sesizarea instantei judecătorești se face de către persoana interesată, de structurile de stare civilă din cadrul serviciilor publice comunitare locale sau județene de evidența a persoanelor ori de către parchet. Cererea se soluționează de judecătoria în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul acestora, pe baza verificărilor efectuate de serviciul public comunitar local de evidențaă persoanelor și a concluziilor procurorului.
Hotărârea judecătorească precum și înregistrarea făcută în temeiul acesteia sunt opozabile oricarei alte persoane, atât timp cât printr-o nouă hotarâre nu s-a stabilit contrariul.
Rectificarea actelor de stare civilă și a mențiunilor înscrise pe marginea acestora se face în temeiul dispoziției primarului unitatii administrativ-teritoriale care are în păstrare actul de stare civilă, din oficiu sau la cererea persoanei interesate, cu avizul prealabil al serviciului public comunitar județean de evidență a persoanei.
Cererile înregistrate la serviciile de stare civilă ale sectoarelor municipiului Bucuresti se avizează în prealabil de către seful serviciului public comunitar local de evidenta a persoanelor.
Cererea de rectificare, însoțită de actele doveditoare, se depune la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau la primăria unității administrativ-teritoriale care are în păstrare actul de stare civilă ori, după caz, la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau la primaria de la locul de domiciliu.
Termenul de soluționare a cererii este de 30 de zile și se realizează prin emiterea unei dispoziții care se comunică solicitantului în termen de 10 zile de la data emiterii. Dispoziția și înregistrarea făcută în baza acesteia sunt opozabile oricărei personae până la proba contrară. Acestă dispoziție poate fi contestată la instanța judecătorească în a cărei rază teritorială iși are sediul autoritatea emitentă, în condițiile legii.
Anularea, completarea și modificarea unui act de stare civilă sau a unei mențiuni înscrise pe acesta, dispuse prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabiă, precum și rectificarea unui act de stare civilă ori a mențiunilor înscrise pe acesta, aprobate prin dispoziția primarului, se înscriu numai prin mențiune pe marginea actului de stare civilă.
2.8. Reconstituirea și întocmirea ulterioara a actelor de stare civilă
Motivele pentru care actele de stare civilă pot fi reconstituite sunt:
registrele de stare civilă au fost pierdute sau distruse, în totalitate ori în parte;
actul de stare civilă a fost întocmit în străinătate și nu poate fi procurat certificatul ori extrasul de pe acest act.
Art. 56. – Intocmirea ulterioara a actelor de stare civila se poate cere daca:
a) intocmirea actului de nastere sau de deces a fost omisa, desi au fost depuse actele necesare intocmirii acestuia;
b) intocmirea actului de casatorie a fost omisa, desi a fost luat consimtamantul sotilor de catre ofiterul de stare civila.
Întocmirea ulterioară a actelor de stare civilă se poate cere dacă:
întocmirea actului de naștere sau de deces a fost omisă sau refuzată, deși au fost depuse actele necesare întocmirii acestuia;
întocmirea actului de căsătorie a fost omisă sau refuzată, deși a fost luat consimțământul soților de către ofițerul de stare civilă.
Cererea de reconstituire sau de întocmire ulterioară a unui act de stare civilă, însoțită de documentele doveditoare, se depune la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau la ofițerul de stare civilă din cadrul primăriei unității administrativ-teritoriale competente să întocmeasca actul. Cererea se soluționează în termen de 30 de zile, cu avizul prealabil al serviciului public comunitar județean de evidență a persoanei, prin dispoziție a primarului, care se comunică solicitantului în termen de 10 zile de la emitere. Dispoziția poate fi contestată la instanța judecătorească în a cărei rază teritorială iși are sediul autoritatea emitentă.
În cazul în care unul dintre exemplarele registrului de stare civilă este pierdut sau distrus, în totalitate ori în parte, acesta se înlocuiește printr-o copie întocmită de pe registrul existent, care se certifică pentru conformitate de către ofițerul de stare civilă.
CAPITOLUL 3 Întocmirea actelor de stare civilă ale cetățenilor români aflați în străinătate
Înregistrarea actelor și faptelor de stare civilă pentru cetățenii aflați în străinătate
„Întocmirea actelor de stare civilă ale cetățenilor români aflați în străinătate se face la misiunile diplomatice , la oficiile consulare de carieră ale României sau la autoritățile locale competente”. Înregistrarea actelor și faptelor de stare civilă de către misiunile diplomatice, oficiile consulare de carieră ale României în străinătate se efectuează în conformitate cu legislația română.
Șefii misiunilor diplomatice și ai oficiilor consulare de carieră ale României, avand calitatea de ofițeri de stare civilă vor putea întocmi, în registrele de stare civilă pe care le au în păstrare, actele de naștere, căsătorie, deces ale cetățenilor romani aflați în afara granițelor țării.
Misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră ale României trimit prin Ministerul Afacerilor Externe, actele din primul exemplar al registrelor de stare civilă, pe măsura completării lor, la Direcția de Evidență a Persoanelor și Stare civilă a sectorului 1 București, împreună cu documentele primare pe baza cărora s-a întocmit actul.
Exemplarul 1 se arhivează la Primăria sectorului 1 București care trimite comunicări de mențiuni locului în drept și operează pe ele mențiunile ce se primesc ulterior.
Al doilea exemplar se trimite în tară, în termen de 30 de zile de la data când toate actele au fost completate, la Direcția Generală de Evidență a Persoanelor municipiului București.
La primirea registrelor exemplarul II acestea se confruntă cu exemplarul I în scopul operării în ele a mențiunilor existente pe marginea actelor exemplarului I.
Cetățenii români care se află în localități în care tara noastră nu are reprezentanți diplomatici sau consulari vor înregistra actele de stare civilă , fie la misiunea diplomatică sau oficiul consular de carieră al României, cu competență pentru acea localitate, fie în registrele locale de stare civilă.
3.2.Înregistrarea actelor de stare civilă ale cetățenilor români încheiate în străinătate la autoritățile locale
Actele de stare civilă ale cetățenilor români, întocmite în străinătate la autoritățile locale competente, se transcriu, obligatoriu, în registrele de stare civilă române, în termen de 6 luni de la întoarcerea în țară sau de la primirea din străinătate a certificatului ori extrasului de stare civilă.
Cererile de transcriere care se depun la serviciul public comunitar local de evidentă a persoanelor sau la primăria unității administrativ-teritoriale de la locul de domiciliu al solicitantului se aprobă de către primari, după ce s-a obținut avizul prealabil al S.P.C.J.E.P.
Cererile privind cetățenii români care nu au avut niciodată domiciliul în România se transcriu cu aprobarea primarului sectorului 1 al municipiului București și cu avizul prealabil al Direcției Generale de Evidența a Persoanelor a Municipiului București.
După înregistrarea cererii, se efectuează verificări urmând a se stabili următoarele chestiuni:
dacă titularul certificatului sau extrasului de stare civilă este cetățean român verificările făcându-se la D.G.P. sau la Autoritatea Naționala pentru Cetățenie;
dacă mai există un alt act transcris sau reconstituit în țară, acest lucru verificându-se în registrele de stare civilă aflate în păstrare la S.P.C.L.E.P. sau la primăria domiciliilor avute anterior, până la data înregistrării actului de către autoritățile străine;
dacă S.P.C.L.E.P sau primăria unității administrativ-teritoriale unde a fost depusa cererea are competența teritorială privind aprobarea transcrierii, în cazul cetățenilor care se legitimează cu pașaport sau titlu de călătorie. Verificările se efectuează la structura de evidenta din cadrul S.P.C.L.E.P. de la ultimul loc de domiciliu declarat de solicitant.
Legea prevede condiții speciale pentru documentele administrative emise de autoritățile străine, prezentate pentru înregistrarea în registrele de stare civilă române, precum și pentru traducerile acestora făcute la notari din străinătate, după cum urmează:
documentele eliberate de instituții ale statelor semnatare ale Convenției de la Haga din 5 octombrie 1961 se apostilează;
documentele eliberate de statele cu care România a încheiat tratate,convenții sau acorduri de asistența judiciară sunt scutite de supralegalizare, apostilare sau orice alta formalitate;
documentele care nu se regăsesc în una dintre situațiile prevazute anterior, se supralegalizează, în conformitate cu prevederile art. 162 din Legea nr. 105/1992, cu completările ulterioare.
Cererea de transcriere se adresează primarului unității administrativ-teritoriale pe raza căreia își are domiciliul titularul certificatului și se face în nume propriu sau prin împuternicit cu procură specială. Minorii în vârsta de peste 14 ani solicită transcrierea certificatelor de naștere în nume propriu, asistați de unul dintre părinți, de tutore, ori prin împuternicit cu procura speciala. În cazul în care părinții au domicilii diferite în țară, primăria competenta privind transcrierea certificatului de naștere poate fi oricare din cele doua primării pe raza cărora au domiciliul părinții minorului.
Pentru persoanele care nu au împlinit vâsta de 18 ani, ai căror părinți au domiciliul în străinătate, cererea de transcriere a certificatelor de naștere se depune la primăria ultimului loc de domiciliu avut de părinți în România, iar în cazul în care au avut domicilii diferite, la ultimul domiciliu al unuia dintre părinți.
Cetățenii români cu vârsta peste 18 ani care au domiciliul în străinătate, adresează cererea primarului unității administrativ-teritoriale de la ultimul loc de domiciliu avut în tară, cu avizul prealabil al S.P.C.J.E.P., iar dacă nu au avut domiciliul în România, primarului sectorului 1 al municipiului București, cu avizul prealabil al Direcției Generale de Evidenta a Persoanelor a Municipiului București.
În cazul transcrierii certificatului de căsătorie, cererea se adresează primarului unității administrativ-teritoriale de la domiciliul comun al soților, iar dacă soții au domicilii diferite în tară, la oricare dintre cele doua primării pe raza cărora aceștia își au domiciliul.
Pentru transcrierea certificatului de deces, cererea se adresează primarului unității administrativ-teritoriale a locului de domiciliu al solicitantului, care are obligația să dispună verificări și la ultimul domiciliu al decedatului, sau primarului unității administrativ-teritoriale de la ultimul domiciliu avut în țară de către persoana decedata.
Documentele necesare pentru efectuarea transcrierii sunt:
fotocopii ale certificatelor de naștere și de căsătorie, fotocopii ale actului de identitate sau pașaportului;
declarații notariale, din partea ambilor soți, dacă sunt cetățeni români, sau numai a soțului cetățean român, cu privire la numele purtat după căsătorie dacă acest lucru nu reiese din certificatul din străinătate;
declarație din partea părintelui care solicită transcrierea certificatului de naștere al copilului în cazul în care părinții acestuia au domicilii diferite;
declarație din partea titularului actului ori a reprezentantului legal că nu mai există un alt act transcris sau înscris sau reconstituit.
Dupa înregistrare, cererea de transcriere se înaintează S.P.C.J.E.P., împreuna cu referatul ce conține rezultatul verificărilor, din care să rezulte că nu mai există un alt act transcris sau reconstituit în registrele de stare civila române, precum si cu documentele menționate de lege. După verificarea documentelor, S.P.C.J.E.P. restituie întreaga documentație, împreuna cu avizul prealabil, primăriei unității administrativ-teritoriale unde a fost depusa cererea. La primirea avizului de la S.P.C.J.E.P., ofițerul de stare civilă prezintă primarului referatul însoțit de cererea de aprobare a transcrierii certificatului de stare civila și documentele prevăzute de lege pentru emiterea dispoziției de aproare a transcrierii. Ulterior în baza tuturor acestor demersuri, ofițerul de stare civilă întocmește actul de stare civila și eliberează certificatul corespunzător persoanei îndreptățite.
Căsătoriile încheiate în străinătate și desfăcute prin divorț se înscriu numai prin mențiune, pe marginea actului de naștere, cererea, însoțită de certificatul sau extrasul de căsătorie, în original, fotocopie șii traducere legalizată, precum și sentința de divorț, în original, fotocopie și traducere legalizată, autentificate conform prevederilor art. 72 alin. (6), se adresează primarului unității administrativ-teritoriale care are în păstrare actul de naștere și se înaintează, spre aprobare, D.E.P.A.B.D.
Cetățenii români aflați în străinătate pot solicita înscrierea care îi privește în registrele de stare civilă române de la misiunile diplomatice sau oficiile consulare de cariera ale României, a certificatelor sau extraselor de stare civilă eliberate de autoritățile străine, în cazul în care înregistrarea actului sau faptului de stare civila a fost făcuta în prealabil la autoritatea din statul de reședința. Înscrierea se face cu aprobarea șefilor misiunilor diplomatice sau ai oficiilor consulare, iar refuzul acestora se motivează.
3.3. Întocmirea actelor de stare civilă în străinătate. Studii de caz
3.3.1. Studiu de caz privind întocmirea actului de deces în cazul în care decesul s-a produs în străinătate
Dacă decesul s-a produs în străinătate, însă nu a fost înregistrat la autoritățile locale și nici la misiunea diplomatică, în termenul legal de 3 zile, ambasada sau consulatul roman din tara respectivă trebuie să înteprindă demersurile necesare pe lângă autoritățile locale competente în vederea înregistrării decesului, întrucât în această situație Parchetul din tară nu poate da aprobare, fiind aplicabilă legea statului pe teritoriul căruia s-a produs evenimentul.
O excepție de la principiul înregistrării decesului la autoritatea administrației publice locale în a cărei rază adminsitrativ-teritorială s-a produs, o reprezintă următoarea speță:
La propunerea Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea a fost analizat următorul caz: BM din localitate a solicitat obținerea certificatului de deces pentru soțul său BR. Acesta în luna septembrie 1996, s-a aflat în Batalionul 96 Geniu al trupelor IFOR, în misiune în Bosnia-Herțegovina. La 17.09.1996, pe timpul executării unei misiuni de construcție a sectorului de drum, în coridorul de acces Gorazde s-a produs între localitățile PENDICICI si DELIJAS, nelocuite și din acest motiv, neexistând administrații locale, nu s-a putut înregistra decesul. Prevederile art. 8 alin 7 din Legea 119/1996 privind desemnarea de către Ministerul Apărării Naționale a cadrelor militare care să înregistreze actele și faptele de stare civilă ale militarilor și ale personalului civil, produse în caz de mobilizare, război, participare la misiuni de menținere a păcii sau în scop umanitar- nu au putut fi aplicate. Metodologia de aplicare unitară a dispozițiilor Legii 119/1996 a fost elaborată după promulgarea legii și publicarea ei în Monitorul Oficial al României.
Abia pentru viitor va avea aplicabilitate, în conformitate cu Protocolul încheiat între Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Apărării Naționale.
Totuși lipsa de reglementare din momentul producerii decesului numitului BR a determinat găsirea unei soluții, membrii familiei sale trebuind să-și valorifice drepturile constituționale.
Prin urmare, adeverința emisă de U.M.01784 Râmnicu Vâlcea privind pe sergentul BR a fost restituită Primăriei Municipului Râmnicu-Vâlcea- împreună cu certificatul medical constatator al decesului eliberat de Serviciul de Patologie și Medicină Legală Visoko, tradus și legalizat de notarul public, cu faxul procesului-verbal încheiat de comandantul Batalionului 96 Geniu, Baza Zenica, Bosnia Herțegovina, destinat Statului Major al Trupelor de Uscat și cu copiile certificatului de naștere și a celui de căsătorie în vederea înregistrării decesului celui în cauză în registrele sale de stare civilă.
Sunt și cazuri în care s-a solicitat autorităților române procurarea certificatelor de deces privind cetățenii români care au decedat în străinătate, necunoscându-se dacă decesul a fost înregistrat sau nu.
În aceste cazuri se solicită sprijinul Ministrului Afacerilor Externe- Direcția Relații Consulare, pentru a verifica dacă decesele au fost înregistrate la autoritățile locale, și în caz afirmativ să se procure certificatele de deces.
În cazul în care decesele nu au fost înregistrate la autoritățile locale, misiunea diplomatică a României din străinătate, în baza certificatelor medicale constatatoare de deces și a altor documente referitoare la cei decedați (certificate de naștere, de căsătorie, pașapoarte, buletine de identitate), procedează la înregistrarea deceselor și transmiterea exemplarului I din registrele cu acte de deces la Primăria Sectorului 1 București.
3.3.2 Studiu de caz privind întocmirea actului de căsătorie în strainatate la Ambasada Romaniei
Ambasadorul poate încheia căsătorii atât între doi cetățeni români, cât și între un cetățean român și un cetățean străin, dacă legea statului acelui cetățean nu se opune. Oficierea căsătoriei va avea loc după trecerea unui termen de 10 zile de la data depunerii cererii. .
Pentru încheierea căsătoriei între un cetățean român și un cetățean francez, soțul străin trebuie să prezinte următoarele documente:
Certificatul de celibat, eliberat de autoritățile competente ale statului al cărui cetățean este sau de către misiunea diplomatica ori oficiul consular competent al acelui stat in Franta;
Certificatul de cutumă privind condițiile de formă și de fond cerute de legea sa națională pentru încheierea căsătoriei, eliberat de autoritățile competente ale statului al cărui cetățean este, fie de către misiunea diplomatică sau oficiul consular competent al acelui stat în Franța.
În data de 23 iunie 1997 la Ambasada Romaniei din Paris a fost primita declaratia de căsătorie a cetățeanului român SM cu numita DC avand cetățenie franceză.
În ziua primirii declarației de căsătorie, s-a dispus afișarea acesteia în holul Ambasadei, astfel încat orice persoană să poată face opoziție la căsătorie în termen de 10 zile. Opoziția se va face în scris, precizând motivul care împiedică încheierea căsătoriei și dovezile pe care se sprijină.
Termenul legal în care se poate încheia căsătoria este de 10 zile de la data când a fost înregistrată declarația de căsătorie.
După expirarea termenului de 10 zile a fost oficiată căsătoria cetățeanului român SM cu numita DC având cetățenie franceză.
Dosarul de căsătorie a cuprins :
Declarația de căsătorie scrisă și semnată personal de viitorii soți la sediul Ambasadei,
Pașapoartele sau carțile de identitate valabile, originale si fotocopii;
Certificatele de naștere, originale si fotocopii;
Sentința de divorț a cetățeanului roman SM pronunțată de Judecatoria Cluj-Napoca în anul 1993;
Certificate medicale , originale
Căsătoria se poate încheia numai până la limita de valabilitate a certificatelor medicale care este de 14 zile, conform instrucțiunilor Ministerului Sănătății nr. Xii/C.1/2758 din 24.07.1971.
Deoarece unul dintre viitorii soți, respectiv DV, nu era vorbitoare de limba română în dosarul de căsătorie a fost atașat și procesul verbal încheiat împreuna cu interpretul autorizat în care este consemnat faptul că soții și-au dat consimtământul în cunoștință de cauză.
Cei doi soți au semnat în registrele de stare civilă pentru exactitatea datelor înscrise, cu numele de “ Stoenescu” nume pe care au convenit să-l poarte în timpul căsătoriei.
CAPITOLUL 4 Adopția și întocmirea actelor de adopție
4.1. Noțiunea și principiile adopției
Adopția este operațiunea juridică prin care se creează legătura de filiație între adoptator și adoptat, precum și legături de rudenie între adoptat și rudele adoptatorului.
Adopția este reglementată în art. 451- 482 din noul Cod civil. Principiile adopției sunt următoarele:
Interesul superior al copilului, principiu care s-a născut din faptul că prin adopție, s-a urmărit protecția intereselor patrimoniale și nepatrimoniale ale copiilor lipsiți de ocrotire părintească. Interesul superior al copilului este respectat atunci când se asigură copilului o dezvoltare fizică și morală similară celei din familia firescă.
Următorul principiu enumerat de codul civil este cel privind necesitatea de a asigura creșterea și educarea copilului într-un mediu familial. Experința a demonstrat că instituționalizarea copiilor lipsiți de ocrotire părintescă, în centre cu un număr mare de copii nu este potrivită, motiv pentru care se încearcă ocrotirea acestora în centre mici, de tip familial și creșterea numărului de asistenți maternali.
Al treilea principiu menționat de lege este principiul privind continuitatea creșterii și educării copilului, tinându-se seama de originea sa etnică, lingvistică, religioasă și culturală.
Ultimul principiu de care vorbește codul civil este celeritatea în îndeplinirea oricăror acte referitoare la procedura adopției. Acest principiu este unul nou introdus cu prilejul adoptării noului cod civil, insistând asupra reducerii timpului pentru încuvințarea adopțiilor.
4.2. Condițiile de fond ale adopției
4.2.1. Persoanele care pot fi adoptate
Potrivit noului Cod civil, copilul poate fi adoptat până la dobândirea capacității depline de exercițiu. Persoanele care au dobândit deja capacitate deplină de exercițiu pot fi adoptate doar în măsura în care au fost crescute în timpul minorității de către cel care dorește să adopte.
Un caz deosebit este cel al adoptaților frați și surori care pot fi adoptați de aceeași familie, indiferent de sex, putând fi adoptați de familii diferite doar dacă acest fapt este în interesul superior al copiilor. Se încearcă prin această dispoziție legală păstrarea relațiilor de familie în cazul adoptaților frați sau surori.
Sunt interzise de lege însă, adopția între frați indiferent de sex, adopția a doi soți sau foști soți de către același adoptator, precum și adopția între soți sau foști soți.
4.2.2. Persoanele care pot adopta
Persoanele care vor să adpte trebuie să îndeplinească condiții privind capacitatea și starea de sănătate, vârsta, condiții morale și matariale.
În legătură cu capacitatea și starea de sănătate legea precizează că persoanele care nu au capacitate deplină de exercițiu sau suferă de boli psihice sau handicap mintal nu pot adopta.
Legat de vârsta adoptatorului, legea pune condiția ca acesta să fie cu cel puțin 18 ani mai în vârstă decât adoptatul. Instanța de tutelă poate încuviința adopția chiar dacă diferența de vârstă este mai mică de 18 ani, dar nu mai puțin de 16 ani.
Condițiile materiale și morale reprezintă o altă condiție care se impune adoptatorului. Legea precizează că acesta trebuie să prezinte garanții morale și condiții materiale necesare creșterii, educării și dezvoltării armonioase a copilului. Îndeplinirea acestor cerinte morale și condiții materiale este confirmată prin eliberarea atestatului de persoană aptă să adopte odată cu evaluarea familiei sau persoanei ce dorește să adopte.
O altă cerință a legii privind persoana care adoptă se referă la faptul că două personae împreună nu pot adopta , nici simultan nici împreună decât dacă sunt soț și soție. De asemenea există prevedere expresă privind interzicerea adopției de către două persoane de același sex.
4.2.3. Consimțământul la adopție
În cadrul procedurii adopției, trebuie să-și exprime consimțământul părinții firești ori, după caz, tutorele copilului ai cărui părinți firești sunt decedați, necunoscuți, declarați morți sau dispăruți ori puși sub interdicție, adoptatul care a împlinit 10 ani, precum și adoptatorul sau, după caz, soții din familia adoptatoare, când aceștia adoptă împreună, soțul celui care adoptă dacă nu este în imposibilitatea de a-și exprima voința.
Adopția poate fi încheiată de o persoană sau de o familie, respectiv de doi soți, caz în care ambii vor fi denumiți adoptatori. O persoanã, chiar cãsãtoritã, poate încheia singurã actul juridic al adopþiei, numai ea devenind adoptator.
Consimțământul adoptatorului trebuie să fie al unei persoane cu capacitate deplină de exercițiu și să fie neviciat. Așadar, minorul necăsătorit și persoana pusă sub interdicție nu pot exprima un consimțământ valabil la adopție. În legătură cu alienatul sau debilul mintal, s-au exprimat două păreri opuse în literatura juridică.
Într-o primă opinie, s-a susținut că aceste persoane pot exprima, în perioadele de luciditate, un consimțământ valabil la adopție, la fel ca la încheierea oricărui act
juridic.
Într-o a doua opinie, s-a susținut că alienatul și debilul mintal, nepuși sub interdicție, nu pot exprima un consimțământ valabil pentru adopție, întrucât aceste persoane nu pot realiza finalitatea adopției, care este creșterea și educarea celui adoptat, deci adopția nu ar fi în interesul acestuia din urmă.
Controversa este astăzi soluționată deoarece legea, care prevede că „Persoanele cu boli psihice și handicap mintal nu pot adopta”. Făcându-se referire expresă la bolile psihice, evident că aici se includ și alienația și debilitatea mintală, boli grave ce afectează discernământul persoanei respective.
În situația în care doar unul dintre soți are calitatea de adoptator legea cere, ca o condiție de fond pentru încheierea adopției, și consimțământul celuilalt soț, care nu devine, prin aceasta, adoptator. Pentru consimțământul soțului persoanei care dorește să adopte se prevede o cerință de formă, respective exprimarea sa în fața instanței judecătorești odată cu soluționarea cererii de încuviințarea adopției.
Dacă minorul a împlinit vârsta de 10 ani, vârstă la care se apreciază că el este în măsură să judece dacă adopția este în interesul său sau nu, trebuie să-și dea consimțământul de a fi adoptat. Consimțământul se dă în fața instanței și înseamnă o simplă ascultare a minorului.
În același sens, în literatura juridică s-a arătat că este vorba despre o capacitate specială, instituită de lege în favoarea minorului care a împlinit 10 ani, consimțământul acestuia având o puternică semnificație afectivă. Luarea consimțământului minorului de instanța de judecată, în mod nemijlocit, reprezintă încă o garanție oferită de lege că interesul minorului va fi corect apreciat.
Un element de noutate adus de Codul civil adoptat în 2011 se referă la necesitatea obținerii consimțământului păinților firești ai copilului sau al tutorelui copilului ai cărui părinți firești sunt decedați, necunoscuți, declarați morți, sau dispăruți sau puși sub interdicție. În scopul protejării exprimării libere și neviciate a consimțământului și a presiunilor ce s-ar putea pune asupra persoanelor care trebuie să consimtă la adopție, legea consacră expres, necesitatea ca aceștia să consimtă liber, necondiționat și numai după ce au fost informați în mod corespunzător asupra concesințelor adopției mai ales cu privire la încetarea legăturilor de rudenie a copilului cu familia în care s-a născut.
4.3. Procedura adopției interne
Procedura adopției interne debutează cu evaluarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare prin care se realizează identificarea abilităților parentale, se analizează îndeplinirea garanțiilor morale și a condițiilor materiale ale adoptatorului sau familiei adoptatoare, precum și pregătirea acestora pentru asumarea rolului de părinte. Odată cu evaluarea se vor analiza și caracteristicile psihologice, sociale, și medicale ale celorlalți membri ai familiei precum și opinia acestora cu privire la adopție.
În cazul în care rezultatul evaluării este unul favorabil, direcția va elibera un atestat pentru adoptator că este apt pentru adopție, cu valabilitate de un an dar cu posibilitatea de prelungire.
În ceea ce-l privește pe copil, pentru acesta legea stabilește obligativitatea întocmirii planului individualizat de protecție care trebuie să aibă ca finalitate adopția internă. Dosarul se transmite compartimentului de adopții și postadopții din cadrul direcției, pentru a fi luat în evidență și pentru a se sesiza instanța judecătorească de la domiciliul copilului pentru deschiderea procedurii adopției interne. Hotărârea judecătorescă irevocabilă prin care instanța a admis cererea direcției are ca efect faptul că drepturile și obligațiile părintești ale părinților firești se suspendă fiind preluate de către președintele consiliului județean.
Următoarea etapă până la încredințarea copilului în vederea adopției o reprezintă etapa potrivirii dintre copil și persoana sau familia adoptatoare. În această etapă se identifică și se selectează cea mai potrivită persoană sau familie atestată ca fiind aptă să adopte, care răspunde nevoilor copilului, stabilindu-se o compatibilitate între adoptatori și copil. Etapa se finalizează cu un raport al compartimentului de adopții și postadopții în care sunt consemnate concluziile referitoare la constatarea compatibilității dintre copil și persoana sau familia adoptatoare. În urma acestui raport este sesizată instanța de judecată în vederea încredințării copilului spre adopție.
Adopția nu poate fi încuviințată de instanță decât după ce copilul a fost încredințat pentru o periodă de 90 de zile persoanei sau familiei care dorește să-l adopte. În această perioadă, direcția de la domiciliul adoptatorilor urmărește evoluția copilului și a relațiilor dintre el și adoptatori întocmindu-se rapoarte bilunare.
Cererea de încuviințare a adopției va fi introdusă de persoana sau familia adoptatoare, fie de direcția de la domiciliul acestora la sfârșitul perioadei de încredințare în vederea adopției, încuviințarea adopției fiind de competența instanțelor de judecată. Instanța va admite cererea de încuviințare a adopției numai dacă pe baza probelor administrate și-a format convingerea că adopția este în interesul superior al copilului.
4.4. Efectele adopției
Adopția produce efecte de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care a fost încuviințată.
De la această dată se stabilește filiația dintre adoptat și adoptator, precum și relațiile de rudenie între adoptat și rudele adoptatorului. Totodată raporturile similare între adoptat și părinții firești respectiv rudele acestora încetează.
Adoptatorul are față de copilul adoptat drepturile și îndatoririle părintelui față de copilul său firesc cum și adoptatul are față de adoptator drepturile și îndatoririle pe care le-ar fi avut față de părinții firești.
Tot ca efect al adopției, copilul adoptat dobândește prin adopție numele de familie al celui care adoptă. Pentru motive temeinice, instanța, încuviințând adopția, la cererea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani, poate dispune schimbarea prenumelui copilului adoptat.
Și tot ca un efect al adopției copilului adoptat i se va elibera un nou certificat de naștere.
4.5. Înregistrarea adopției în actele de stare civilă
Pe baza hotărârii definitive de încuviințare a adopției, serviciul de stare civilă competent întocmește un nou act de naștere al copilului în care adoptatorii vor fi trecuti ca fiind părinții săi firești.
În cazul adopției, de către cetățeni români cu domiciliul în țară, se întocmește un nou act de naștere, de către S.P.C.L.E.P. sau, după caz, de ofițerul de stare civilă din cadrul primăriei unității administrativ-teritoriale în raza căreia se află domiciliul adoptatului.
În situația în care adoptatorii sunt cetățeni străini ori cetățeni români cu domiciliul sau resedința în străinătate, noul act de naștere se întocmește de către S.P.C.L.E.P. sau, după caz, de ofițerul de stare civilă din cadrul primăriei unității administrativ-teritoriale de la domiciliul celui adoptat.
Dacă adoptatul este cetățean român cu domiciliul în străinătate, noul act de naștere se întocmește de către Direcția Stare Civilă. – Sector 1.
În noul act de naștere întocmit, rubrica „Locul nașterii“ se completează cu denumirea unității administrativ-teritoriale unde își are sediul S.P.C.L.E.P. sau, după caz, primăria unde se întocmește actul, iar rubricile privind părinții se completează cu numele și prenumele adoptatorilor.
În toate cazurile, se retrage certificatul de naștere initial și se expediază, spre anulare, emitentului.
După întocmirea noului act de naștere, se trimite comunicarea de mentiune S.P.C.L.E.P. sau primăriei unitatii administrativ-teritoriale unde a fost înregistrat primul act de naștere al celui adoptat, care, după operarea mențiunii, la rubrica „Certificate eliberate“, înscrie urmatorul text: „NU SE VA MAI ELIBERA NICIUN CERTIFICAT“.
După eliberearea noului act de naștere, vechiul act se va păstra iar pe marginea sa se va menționa faptul că s-a întocmit noul act de naștere.
Adopțiile cu efecte restrânse, aprobate anterior adoptării Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 25/1997 privind regimul juridic al adopției, se înscriu în baza deciziilor fostelor comitete executive ale consiliilor populare și a hotărârilor judecătorești definitive si irevocabile, din oficiu sau la cererea persoanelor interesate, prin mențiune pe marginea actului de naștere al celui adoptat și, după caz, pe actul de căsătorie.
La întocmirea noilor acte de naștere, ca urmare a adopției, se ține seama de următoarele:
pentru întocmirea actului de naștere ca urmare a adoptiei sunt necesare următoarele documente: hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a încuviințat adopția, actele de identitate sau pașapoartele părinților adoptatori, certificatul de căsătorie al adoptatorilor;
dacă persoana care adoptă este căsătorită cu mama firească a adoptatului, respectiv cu tatăl firesc, rubrica din actul de naștere privind „Numele de familie al mamei“, respectiv „Numele de familie al tatălui“, se completează cu numele de familie obținut prin căsătorie;
dacă persoana care doreste să adopte este căsătorită, în noul act de naștere se completează numai rubricile privind pe tată sau mamă, iar rubricile referitoare la celălalt părinte nu se completează, doar dacă ulterior celălalt soț adoptă, se întocmește un nou act de naștere;
în cazul în care adopția este făcută de o persoană necăsătorită, rubrica privind tatăl sau mama copilului se completează cu numele și prenumele celui sau celei care a adoptat;
dacă cei care adoptă sunt căsătoriți și poartă nume diferite numele de familie al copilului va fi cel stabilit prin sentința judecătorească de încuviințare a adoptiei.
4.5. Înscrierea adopției în actele de stare civilă din Republica Moldova
Din momentul încuviințării adopției se stabilește filiația între copilul adoptat și adoptator, precum și legăturile de rudenie între copil și rudele adoptatorului, și încetează rudenia naturală dintre copilul adoptat și descendenții săi, pe de o parte și părinții biologici și rudele acestora , pe de altă parte încetează.
Adoptatorii se înscriu în actul de naștere al copilului adoptat în calitate de părinți ai lui potrivit hotărârii judecătorești de încuviințare a adopției.
În baza hotărîrii judecătorești de încuviințare a adopției, la solicitarea adoptatorilor, oficiul de stare civilă competent operează modificările de rigoare în actul de naștere. Efectele juridice ale adopției, prevăzute de lege, survin indiferent de faptul dacă adoptatorii sunt sau nu înscriși în calitate de părinți ai copilului adoptat. Diferența față de legislația românească constă în faptul că în România se eliberează un nou certificat de naștere pentru adoptat în care adoptatorii apar ca părinții copilului, în mod obligatoriu.
La adopție, copilului i se asigură dreptul de a-și păstra numele și prenumele. La cererea adoptatorilor, instanța de judecată poate schimba numele copilului adoptat, dacă acest fapt nu afectează interesul superior al copilului și dreptul lui la nume, atribuindu-i numele adoptatorilor sau al unuia dintre adoptatori (soț ori soție) . Și sub acest aspect apar diferențe deoarece legislația românească nu permite ca adoptatul să păstreze și după adopție numele părinților săi biologici.
Din motive temeinice, instanța, încuviințând adopția, poate dispune, la cererea adoptatorului, schimbarea prenumelui copilului adoptat, aspect care se regăsește, pentru motive temeinice și în legislatia din Romania.
În caz de schimbare a numelui și/sau a prenumelui copilului adoptat, se face mențiunea respectivă în hotărîrea judecătorească privind încuviințarea adopției, iar oficiul de stare civilă competent operează aceste modificări în actul de naștere al copilului potrivit normelor stabilite în legislația cu privire la actele de stare civilă.
Persoanele competente cărora le este cunoscut faptul adopției sînt obligate să păstreze confidențialitatea informațiilor obținute în procesul de adopție, inclusiv în ceea ce privește datele de identificare ale adoptatorului, precum și ale părinților biologici. Legea interzice eliberarea fără acordul adoptatorului sau al autorității teritoriale a extraselor din registrele de stare civilă ori a copiilor de pe acestea, din care rezultă că părinții adoptivi nu sînt părinții biologici ai copilului adoptat. Obligația de confidențialitate privind adopția se regăsește și în reglementarea românească.
CONCLUZII
Actele de stare civilă îndeplinesc în statul nostru o importantă funcție socială. Înregistrarea actelor și faptelor de stare civilă se face atât în interesul statului cât și în vederea ocrotirii drepturilor persoanelor fizice.
Organizarea de către stat a unei bune evidențe a cetățenilor și a statutului lor civil, prin înregistrarea actelor și faptelor de stare civilă, prezintă interes și din punct de vedere economic, cât și în domeniul construcției social-culturale.
Actele de stare civilă având rolul de a constata și consemna acte și fapte de stare civilă care produc consecinte juridice, precum și acte juridice care modifică statutul civil al persoanelor fizice sunt de natură a furniza datele necesare cu privire la natalitatea și mortalitatea populației, a evidenței copiilor de vârstă preșcolară, a dobândirii capacității de exercițiu.
Evidența datelor esențiale care identifică persoana fizică din punct de vedere al stării civile prezintă interes din punct de vedere demografic, al cunoașterii mișcării populației și structurii acesteia.
Înregistrarea actelor si faptelor de stare civilă se face și în scopul ocrotirii drepturilor patrimoniale și personale nepatrimoniale ale persoanelor fizice. De starea civilă sunt legate unele drepturi și obligații pe care le au persoanele fizice. Astfel încheierea căsătoriei dă naștere la o serie de drepturi de natură patrimonială și nepatrimonială între soți. De asemenea, legăturile de rudenie cu o persoană ce a decedat dau naștere la dreptul de succesiune.
Actele de stare civilă constituie instrumente de probă pentru valorificarea de către persoanele fizice a drepturilor lor ce decurg din starea civilă. Dreptul la succesiune al unei persoane se poate naște numai în baza dovezii cu acte de stare civilă a raporturilor de rudenie dintre defunct și cel ce pretinde un asemenea drept.
Starea civilă prezintă interes și pentru terțele persoane. Pentru nașterea unor raporturi juridice prezintă importanță dacă o persoană are sau nu deplină capacitate de exercițiu, dacă este căsătorită sau necăsătorită etc.
Fața de cele aratate, se poate concluziționa că instituția actelor de stare civilă prezintă în dreptul nostru o importanță deosebită, atât pentru satisfacerea unor interese ale statului, cât si pentru identificarea persoanelor fizice în familie și societate și a apărării drepturilor lor recunoscute și ocrotite de lege.
BIBLIOGRAFIE
Legea nr. 287/2009 privind Codul civil.
Legea nr. 71/2011 privind Codul civil.
Legea nr. 119/1996 Republicată cu privire la actele de stare civilă.
Legea Republicii Moldova privind actele de stare civilă nr. 100-XV din 2001.
Legea nr. 273/2004 Republicată privind regimul juridic al adopției.
Legea nr. 99/ 2010 privind regimul juridic al adopțiilor în Republica Moldova.
Hotărârea Guvernului nr. 64/2011 pentru aprobarea Metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă.
Prof. univ. dr. Alexandru Bacaci, Lector univ. dr. C Hageanu, Lector univ. dr. V. Dumitrache , Dreptul familie- Note de curs, Editura Universității Lucian Blaga – Sibiu.
Gh. Beleiu Drept civin român, Editia VI, Ed. Universul juridic București 2001.
Lect. univ. drd. Lucia Irinescu, Dreptul familiei-Suport curs 2009, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași.
Pop, Savin &Asociații, Codul civil pe înțelesul tuturor 2011, Ed. Adevărul , 2011.
Lucrarea Direcției Evidența Persoanelor. nr. 173.848/1996 în Paraschiv Pețu, Elena Velicu, Viorel Mardare.
Istoricul stării civile din România http://www.optimalmedia.ro.
http://www.mfa.gov.md.
http://www.stare-civila.gov.md.
http://www.adoptiiromania.ro.
Anexa nr. 1 la Capitolul 2, Subcapitolul 2.2.
Anexa nr. 2 la Capitolul 2, Subcapitolul 2.2.2
Anexa nr. 3 la Capitolul 2, Subcapitolul 2.3.6.
Anexa nr. 4 la Capitolul 2, Subcapitolul 2.3.5.
Anexa nr. 5 la Capitolul 2, Subcapitolul 2.3.7.
Anexa nr. 6 la Capitolul 2, Subcapitolul 2.4.
Anexa nr. 7 la Capitolul 2, Subcapitolul 2.4.1.
Anexa nr. 8 la Capitolul 2, Subcapitolul 2.5.3.
ROMANIA
JUDETUL ………………………………
Primaria ……………………………..
Dosar nr. ……………………
CERTIFICAT DE DIVORT
nr. ………. din data de ……………
Casatoria inregistrata la Primaria ………………………………………………. (municipiului, orasului, comunei), judetul ………….., la actul de casatorie nr. ……………………….. din ……………………….., privind pe ………………………………….. (sotul), nascut la data de ………………….., in localitatea …………………………., judetul ……………………., CNP …………………………., fiul lui ………….. si al ………………., cu domiciliul in localitatea …………………, si pe ………………………….. (sotia), nascuta la data de ……………….., in localitatea ………………………………., judetul ………………………………., CNP …………………………….., fiica lui ………………………………. si a …………………………….., domiciliata in …………………………., judetul …………………………., este desfacuta in temeiul art. 381 din Legea nr. 4/1953 – Codul familiei, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, prin acordul ambilor soti.
Divortul a fost inregistrat la Primaria ………………………………. (municipiului, orasului, comunei), judetul ………………… .
Numele dupa divort:
– fostul sot ……………………………….
– fosta sotie ……………………………..
Prezentul certificat de divort produce efecte intre parti incepand de astazi …………………. (zi/luna/an).
Ofiter de stare civila,
……………………………………
(numele si prenumele)
……………………………………
(semnatura)
L. S. (sigiliu)
CUPRINS
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Actele de Stare Civila (ID: 126156)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.