Actele DE Concurență Neloială

Cuprins

INTRODUCERE

Concurența este un element definitoriu al economiei de piață și reprezintă motorul dezvoltării economico-sociale. În general, prin concurență se înțelege o confruntare între tendințe adverse, care converg spre același scop. Prin concurență, în sens juridic înțelegem confruntarea dintre agenții economici cu activități similare sau asemănătoare, exercitate în domeniile deschise pieței pentru câștigarea și conservarea clientelei, în scopul rentabilizării propriei întreprinderi.

Concurența, pentru a fi posibilă presupune o piață organizată pe baza următoarelor reguli: independența și descentralizarea activității de producție, de distribuție și de consum, libertatea de inițiativă fără constrângeri sau limitări, de ordin administrativ și proprietatea privată asupra unui procent semnificativ din totalitatea mijloacelor de producție.

Concurența neloială apare în domeniul în care competiția este permisă prin lege dar trebuie desfășurată cu mijloace oneste. În concluzie, așa cum s-a observat, ne aflăm în cazul concurenței interzise atunci când se săvârșește un act fără drept (interzis de lege) și în cazul concurenței neloiale atunci când un act, în principiu permis este realizat printr-un exercițiu abuziv al unui drept.

Prin concurență neloială trebuie să înțelegem săvârșirea în domeniile deschise competiției economice, a unor fapte contrare legii sau uzanțelor cinstite ale activității comerciale, în scopul captării clientelei unor rivali de pe piața relevantă, producându-se astfel prejudicii materiale și/sau morale, prezente sau eventuale. Concurența neloială nu trebuie confundată cu activitățile pe care le poate desfășura titularul unui drept de proprietate industrială, cu practicile monopoliste, sau cu anumite măsuri ce se iau pentru protecția consumatorului.

Loialitatea este elementul ce leagă consumatorul de marcă sau de firmă. Majoritatea organizațiilor recunosc importanța consumatorului și a loialității sale. Afișele publicitare și sloganurile sunt mărturii ale acestui aspect. În plus, multe firme au deschise departamente speciale pentru servirea clienților lor și prin aceasta pentru construirea și păstrarea loialității.

Loialitatea este importantă fiindcă înrădăcinează în mintea consumatorului faptul că acel produs are calitățile necesare și, prin urmare, devine bază pentru un nou comportament de cumpărare.

ACTELE DE CONCURENȚĂ NELOIALĂ

Actul de concurență este orice act susceptibil de a favoriza desfacerea produselor unei întreprinderi în detrimentul desfacerii produselor alteia. Actul de concurență nu se poate situa și în sfera altor activități economice, cum ar fi aprovizionarea, organizarea publicității.

Actul de concurență se poate exercita independent de orice avantaj personal pentru autorul actului. El există, de asemenea, independent și de faptul de a constitui o piedică concretă, imediata sau viitoare, la desfacerea produselor uneia din părțile în cauză.

Acest act nu presupune egalitatea de nivel economic a părților și nici nu este condiționat de identitatea clientelei. Criteriul esențial care deosebește actul de concurență neloial de actul de concurență loial nu este scopul urmărit, ci mijlocul întrebuințat. Nu actul în sine este neloial, chiar dacă este cauzator de prejudicii, ci folosirea de mijloace neaprobate.

Legea română privind combaterea concurenței neloiale, nr. 11/1991, definește concurența neloială ca fiind orice act sau fapt contrar uzanțelor cinstite în activitatea comercială sau industrială.

1.1. Clasificarea actelor de concurență neloială

În doctrină exista mai multe clasificări ale actelor de concurență neloială, autorii făcând diferite clasificări extrase din jurisprudență. Astfel, menționăm câteva clasificări care au atras atenția mai mult:

Într-o primă clasificare, făcută la sfârșitul secolului trecut întâlnim ca acte de concurență neloială următoarele:

încercări de a produce confuzie între întreprinderi, categorie care cuprinde: utilizarea abuzivă a numelui comercial, a emblemei sau a unor mențiuni inexacte privind legătura cu o întreprindere;

crearea de confuzie între produse, categorie din care fac parte diferite feluri de folosire abuzivă de semne distinctive sau titluri de lucrări;

deturnarea de clientelă, fără risc de confuzie, ca de exemplu uzurparea de distincții sau calități, denigrarea, folosirea abuzivă a secretelor de fabrică;

concurența rezultând din nerespectarea unui contract.

Într-o altă clasificare făcută la începutul secolului, sunt considerate acte de concurență neloială:

folosirea omonimiei;

utilizarea similitudinii de aspect;

uzurparea de calități și titluri;

concurență neloială cu ajutorul anunțurilor și prospectelor;

vânzarea cu preț scăzut;

folosirea abuzivă de titluri de lucrări.

Astfel, putem considera mijloace de concurență neloială: mijloacele de confuzie, care pot purta asupra numelor și firmelor comerciale, semnelor distinctive ale produselor, prezentării exterioare a unui local comercial, imitării unui concurent; mijloace de denigrare; mijloacele de dezorganizare internă a unei întreprinderi concurente, prin divulgarea secretelor de fabrică, coruperea salariaților, suprimarea semnelor distinctive ale mărfurilor, distrugerea publicității și mijloacele de dezorganizare generală a pieței, prin reclama mincinoasă, false indicații sau uzurpare de titluri și calități, vânzare sub prețurile pieței.

Legea română, definește faptele pe care le consideră acte de concurență neloială, acestea fiind sancționate cu amendă sau închisoare, în funcție dacă constituie infracțiune sau contravenție.

Potrivit legii, este considerată infracțiune întrebuințarea unei firme, unei embleme, unor denumiri speciale sau a unor ambalaje de natură a produce confuzie cu cele folosite de alt concurent. Acest text se referă la crearea riscului de confuzie, care apare însă și din folosirea abuzivă a unor drepturi intelectuale aparținând altora. O altă confuzie este creată și de mențiunile false privind brevetele de invenție, precum și originea și caracteristicile mărfurilor sau proveniența lor, în scopul inducerii în eroare a celorlalți comercianți și a beneficiarilor.

Cele mai multe fapte practicate urmăresc diferite mijloace de atragere a clientelei. Aceste fapte constituie, potrivit legii, contravenții:

încălcarea interdicțiilor privind reorganizarea unităților economice de stat în regii autonome și societăți comerciale;

fapta unui salariat de a-și oferi serviciile unui concurent, sau a unui comerciant de a accepta o asemenea ofertă;

divulgarea de către un salariat de secrete privind activitatea patronului, concurentului;

încheierea de contracte avantajoase de un client, cu condiția atragerii de clientelă;

răspândirea în public de afirmații mincinoase menite să atragă clientelă;

denigrarea concurentului.

Potrivit clasificării clasice, concurență neloială se poate manifesta sub trei forme: imitația, dezorganizarea și denigrarea.

1.2. Mijloace de confuzie și riscul de confuzie

Crearea confuzie este cea mai răspândită formă de concurență neloială. Domeniile cele mai des „avariate” de confuzie sunt cele ale semnelor distinctive și în special al mărcilor.

Mijloacele de confuzie sunt de două feluri: mijloace care tind să producă în mintea consumatorului ideea că întreprinderea, produsele sau serviciile sunt sau provin de la concurentul celui care utilizează și mijloace care tind să creeze doar ideea unei legături între cele două oferte, pentru a profita de clientela de confuzie.

Mijlocul cel mai frecvent întâlnit pentru creare confuziei este utilizarea de semne distinctive identice sau similare. Pe lângă acesta întâlnim și confuzia cu privire la numele și denumirile întreprinderilor, confuzia cu privire la semnele distinctive ale produselor, similitudinea în aspectul exterior al întreprinderilor, imitarea publicității unui concurent, substituirea mărfurilor.

Aprecierea riscului de confuzie este legată de întinderea teritorială a protecției semnului distinctiv. Dacă confuzia este produsă pe un teritoriu unde semnul distinctiv nu se bucura de protecție, această confuzie nu va putea fi înlătura cu ajutorul legii.

Confuzia cu privire la semnele distinctive este diferită de confuzia cu privire la originea produselor. În cazul confuziei cu privire la semnele distinctive, publicul este indus în eroare prin imposibilitatea de a distinge semnele, imposibilitatea care conduce indirect la confundarea originii produselor sau serviciilor. În schimb, riscul cu privire la originea produselor poate fi creat și direct, prin imitarea produselor concurentului.

Riscul de confuzie este confuzia ce constă în ideea greșită ca între două întreprinderi exista o legătură economică sau organizatorică.

1.3. Imitația

A imita înseamnă a copia un produs, o emblemă, o marcă, etc. În funcție de obiectul imitație copierea ca act de concurență ilicit poate să privească produsul concurent sau însăși întreprinderea concurentă, prin încercarea de identificare cu aceasta.

1.3.1. Imitarea produsului

Imitarea produsului se poate realiza în două modalități: copia servilă și copia cvasiservilă. Copia servilă implică o imitație profundă, dincolo de aspectul exterior al produsului. Aceasta modalitate de imitație este întâlnită foarte frecvent, mai ales la toate tipurile de produse, de la cele mai simple, până la cele mai complicate.

Confuzia în public trebuie să se probeze, fiind necesară și numai proba riscului unei asemenea confuzii. În sensul acesta trebuie să se îndeplinească trei condiții: produsele să fie de aceeași natură, între produse să existe similitudini obiective și cele două produse să se adreseze aceleiași clientele.

În acest caz, imitatorul poate fi exonerat de răspundere prin invocarea unor justificări:

1. Natura produsului, atunci când imitarea rezulta din natura produsului, nu este condamnabilă.

2. Banalitatea produsului, atunci când un produs este banal, el poate fi imitat cu ușurință, nemaiavând nicio relevantă posibilitatea confuziei. „Condiția originalității produsului pentru condamnarea imitației este comună cu protecția proprietății intelectuale, diferită fiind numai intensitatea acestei originalități: produsul nu merita protecție dacă nu este rezultatul unui efort de concepție. Este neloial să copiezi doar atunci când îți însușești munca de creație a altuia”.

3. Imitarea este impusă de exigențe tehnice, atunci când imitarea se impune de o manieră imperativă datorită existenței unor norme standard, ea devine licită.

1.3.2. Identificarea cu întreprinderea

Comerciantul neloial poate încerca să depășească copierea produselor concurente, urmărind să fie el însuși identificat de către public cu un alt comerciant concurent, astfel încât confuzia să privească proveniența produsului său.

Identificarea cu o întreprindere implica automat imitarea semnelor distinctive ale acesteia (numele, emblema, orice semn distinct al întreprinderii).

În ceea ce privește imitarea numelui comercial, acesta poate fi utilizat în scopuri comerciale propriul nume, dar și numele altuia, ambele putând constitui mijloace de imitarea ilicită.

Omonimia este una din formele de imitare a numelui comercial, aceasta presupunând că utilizarea propriului nume ca nume comercial este liberă, dar creează probleme de omonimie. Nu se poate împiedica exercitarea unei activități comerciale sub numele său, chiar dacă un alt comerciant utilizează acest nume, singura condiție, impusă de lege, este aceea de a se înlătura riscul de confuzie.

Utilizarea comercială a numelui altuia este o altă formă de imitarea a numelui comercial. Aceasta utilizare nu este liberă, însă ea poate fi licita în două situații: titularul numelui consimte și datorită banalității numelui, riscul nu există.

În percepția publicului confuzia este creată să inducă publicului o confuzie între întreprinderea să și cea concurenta, în scopul captării nelegitime a clientelei acesteia.

1.3.3. Imitarea mijloacelor publicitare

Ideile publicite liberă, însă ea poate fi licita în două situații: titularul numelui consimte și datorită banalității numelui, riscul nu există.

În percepția publicului confuzia este creată să inducă publicului o confuzie între întreprinderea să și cea concurenta, în scopul captării nelegitime a clientelei acesteia.

1.3.3. Imitarea mijloacelor publicitare

Ideile publicitare nu sunt protejate ca atare, ci numai forma lor specială, concretă, în care se prezintă. Cu toate acestea, utilizarea ideii publicitare a altuia este inadmisibila, dacă a fost cunoscută prin mijloace nelegale.

Cu privire la sloganuri, acestea pot forma obiectul unui depozit, putând fi protejate în acest caz, ca mărci, prin acțiunea în contrafacere. În cazul în care nu există un depozit, se poate recurge în acțiunea în concurență neloială dacă există riscul unei confuzii din cauza legăturilor pe care publicul ar face-o intre slogan și o întreprindere determinată.

Utilizarea ideii publicitare a altui comerciant poate conduce la apariția riscului de confuzie, prin legătura pe care publicul o poate face între sloganul publicitar și o anumită întreprindere. De aceea se poate recurge la acțiunea în concurență neloială ori de câte ori preluarea unei idei publicitare a creat risc de confuzie.

Imitarea mijloacelor publicitare ale altuia este concurență neloială și atunci când produce o depreciere a valorii acesteia, chiar și în absența riscului de confuzie. Astfel, o metodă publicitară cunoscută poate pierde din impact și valoare atunci când o utilizează comercianți ale căror produse sunt de calitate îndoielnică.

În practică, s-a considerat că reprezintă concurenta neleala imitarea servilă, prin preluarea în detaliu a ideii publicitare, imitarea tangențială care coroborata cu alte fapte prezintă risc de confuzie, contrafacerea unor obiecte și copierea reclamei făcute acestora s.a..

Concluzia care se impune este că utilizarea unei teme publicitare timp îndelungat crează un reflex care duce cu gândul la marca, sloganul sau imaginea căpătând putere distinctivă, motiv pentru care ele sunt protejate pe cale acțiunii în concurență neloială.

1.4. Dezorganizarea

Dezorganizarea pieței aduce atingere nu numai unei anume întreprinderi concurente, ci ansamblului concurenților care fabrica sau distribuie un produs. Spre exemplu, practici restrictive, în principal practicarea unor prețuri foarte joase, în scopul eliminării concurenței.

În funcție de scopul urmărit, dezorganizarea unei întreprinderi poate fi de două feluri:

care variază activitatea productivă sau comercială a întreprinderii concurente, iar aceasta este cea mai des întâlnită și poate și directă sau indirectă;

care vizează rețelele de distribuție, prin dezvoltarea importurilor paralele.

Dezorganizarea directă include dezorganizarea activității adversarului prin mijloace brutale, cum ar fi deturnarea comenzilor sau suprimarea publicității acestuia.

Înșelăciunea este una dintre formele dezorganizării directe, practicată frecvent și presupune că prin intermediul unor campanii publicitare să se facă reclamă la prețuri joase pentru un produs notoriu, în scopul atragerii clientelei.

Dumpingul este o altă formă practicată pentru dezorganizarea directă și reprezintă o vânzare cu preț scăzut de produse notorii, precedată de publicitate.

Atât înșelăciunea, cât și dumpingul creează prejudicii: producătorilor, întrucât produselor lor sunt devalorizate; concurenților, deoarece clientela le este deturnată și consumatorilor, care sunt înșelați.

Dezorganizarea indirectă se poate referi la utilizarea personalului întreprinderii rivale sau obținerea de informații în condiții anormale.

Utilizarea personalului întreprinderii rivale cuprinde oferirea, promiterea sau acordarea de daruri ori alte avantaje salariatului unui comerciant sau reprezentanților acestuia, pentru a cunoaște sau a folosi clientela să; deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea legăturilor stabilite cu aceasta clientelă în cadrul funcției deținute anterior la acel comerciant; concedierea sau atragerea unor salariați ai unui comerciant, în scopul înființării unei societăți concurente care să capteze clienții acelui comerciant; coruperea personalului întreprinderii rivale și utilizarea nelegală a legăturilor stabilite cu clientela fostului patron.

Dezorganizarea rețelelor de distribuție prin importuri paralele. Prin acțiunile întreprinse de către distribuitorii paraleli, aceștia pot determina dezorganizarea rețelelor de distribuție și înlocuirea lor cu o distribuție paralelă, neagreata de fabricant. Acțiunea unui distribuitor paralel de a se aproviziona de la un distribuitor agreat este constitutiva de concurență neloială.

Acțiunea în concurență neloială poate fi angajată împotriva terțului revanzator din momentul în care se dovedește că a violat o rețea de distribuție, cumpărând produsele de la un membru al rețelei.

1.5. Denigrarea

Denigrarea consta în răspândirea de informații peiorative și răuvoitoare cu privire la persoană, întreprinderea sau produsele unui concurent ori la produsele unui grup determinat de concurenți. Scopul denigrării este diminuarea forței concurentului și, simetric, creșterea propriului prestigiu.

Pentru săvârșirea unui act de concurență neloială sub forma denigrării solicita îndeplinirea următoarelor condiții:

intre denigrator și denigrat să existe un raport de concurență;

să existe o discreditare conținută într-un mesaj;

tinta discreditării să fie un concurent identificat sau identificabil;

mesajul să fie difuzat.

Orice întreprindere care este vizata prin acțiunea de denigrare trebuie să fie într-un raport de concurență direct sau indirect cu autorul faptului ilicit. Cele două întreprinderi trebuie să se adreseze cel puțin parțial aceleiași clientele.

Mesajul denigrării este discreditarea. Astfel, întâlnim afirmațiile care aduc atingere onorabilității, reputației comerciale sau situației economice a victimei, afirmații care prezintă întreprinderea concurenta ca desfășurând o activitate periculoasă și ca produsele ei sunt apte să cauzeze grave accidente, afirmații prin care se contestă orice aptitudine profesională unui concurent, difuzarea de informații de ordin privat și publicitatea cu caracter laudativ în favoarea propriilor produse, cu subînțeles ca produsele concurente sunt de slabă calitate sau nocive.

În legislația română, denigrarea este fapta ce are un conținut mincinos al afirmațiilor. Comerciantul lezat poate promova o acțiune în concurență neloială pentru denigrare, trebuind să dovedească modalitatea neleala.

Denigrarea prin publicitate este întâlnită din ce în ce mai des. Ca modalități de denigrare prin publicitate întâlnim afișe lipite în locuri publice, manifeste sau circulare distribuite clienților, anunțuri inserate în ziare sau difuzate prin radio, spoturi de televiziune.

În practică există două forme de denigrare prin publicitate: publicitatea laudativă și publicitatea prin comparație.

Publicitatea laudativă se realizează prin elogiile pe care comerciantul le aduce propriilor sale produse. Astfel, publicitatea laudativă la adresa propriilor produse implică de cele mai multe ori o apreciere negativă a produselor concurente.

Publicitatea comparativă este acea publicitate care identifică explicit sau implicit un concurent sau bunurile ori serviciile oferite de acesta. „Publicitatea comparativă consta în confirmarea propriilor produse sau servicii cu cele ale unui concurent, într-o manieră de natură să evidențieze publicului avantajele celor dintâi față de celelalte”.

Legea română consideră publicitatea comparativă licită. Ea este interzisă dacă constituie un mijloc de manifestare a unui act de concurență neloaială.

Se pare că de cele mai multe ori denigrarea poate constitui o concurentă mai mult sau mai puțin directă a publicității comparative. Publicitatea comparativă depășește limitele unei informări echilibrate și obiective a publicului asupra caracteristicilor și calităților produselor sau serviciilor propuse spre vânzare, în comparație cu alte bunuri sau servicii similare.

CONCLUZII

Cum morala comercială este frecvent uitată în lupta scruntă pentru cucerirea clientelei și cum limitele dintre onestitate și neloialitate sunt uneori extrem de incerte, cum denigrarea concurenților este modalitatea cea mai facilă pentru promovarea produselor proprii, iar publicitatea comparativă, admisă de lege, constituie instrumentul ideal de realizare a acesteia, se impune o strictă supraveghere și verificare a competiției prin mijloace publicitare, în vederea creării și menținerii unui climat concurențial sănătos.

Comercianții sunt obligați să își exercite activitatea cu bună-credință, potrivit uzanțelor cinstite, cu respectarea intereselor consumatorilor și a cerințelor concurenței loiale. Astfel, încălcarea acestor dispoziții atrage răspunderea civilă, contravențională ori penală, în condițiile prezenței legi.

Persoana care săvârșește un act de concurență neloială va fi obligată să înceteze sau să înlăture actul, să restituie documentele confidențiale însușite în mod ilicit de la deținătorul lor legitim și, după caz, să plătească despăgubiri pentru daunele pricinuite, conform legislației în vigoare.

BIBLIOGRAFIE

Alistar Victor, Banciu Cristina, „Dreptul concurenței”, editura Hamangiu, București, 2013;

Căpățână Ovidiu, „Dreptul concurenței comerciale”, editura Lumina Lex, București, 1992;

Eminescu Yolanda, “Concurența neleală”, editura Lumina Lex, București, 1995;

Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale publicată în M. Of. nr. 24 din 30 ianuarie 1991, modificată și completată de Legea nr. 21/1996 și Legea nr. 298/2001;

Mihai Emilia, “Dreptul concurenței”, editura All Beck, București, 2004;

Prescure Titus, Curs de dreptul concurenței comerciale, Ed. Rosetti, București, 2004.

BIBLIOGRAFIE

Alistar Victor, Banciu Cristina, „Dreptul concurenței”, editura Hamangiu, București, 2013;

Căpățână Ovidiu, „Dreptul concurenței comerciale”, editura Lumina Lex, București, 1992;

Eminescu Yolanda, “Concurența neleală”, editura Lumina Lex, București, 1995;

Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale publicată în M. Of. nr. 24 din 30 ianuarie 1991, modificată și completată de Legea nr. 21/1996 și Legea nr. 298/2001;

Mihai Emilia, “Dreptul concurenței”, editura All Beck, București, 2004;

Prescure Titus, Curs de dreptul concurenței comerciale, Ed. Rosetti, București, 2004.