(Acte legislative) [608141]

I
(Acte legislative)
REGUL AMENTE
REGUL AMENTUL (UE, Eurat om) 2017/1123 AL CONSILIUL UI
din 20 iunie 2017
de modif icare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 1311/2013 de stabilire a cadr ului financiar
multianual pentr u perioada 2014-2020
CON SILIUL UNIUNII EUR OPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 312,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice , în special articolul 106a,
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
având în vedere aprobarea Parlamentului European,
după transmiter ea proiectului de act legislativ către parlamente le naționale,
hotărând în conf ormitate cu o procedură legislativă specială,
întrucât:
(1) Instr umentele speciale au fost utilizate pe scară largă în primii ani de punere în aplicare a cadr ului financiar
multianual (CFM) pentr u perioada 2014-2020 prevăzut în Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al
Consiliului (1), pentr u a răspunde noilor provocăr i care au apăr ut în vecinătatea Europei și care au necesitat
măsur i rapide și ample din partea Uniunii pentr u a face față grav elor implicații umanitare și de secur itate ale
acest ora.
(2) Circumstanțele care au ocazionat acest e măsur i excepțio nale și necesitatea de a lua noi măsur i persistă, după cum
indică faptul că, în cadr ul buge tului pentr u exer cițiul financiar 2017, s-a recurs, iarăși, la mar je și instr umente
speciale, care reduc disponibilitățile bugetare pentr u a răspunde unor astfel de circumstanțe în perioada rămasă
din CFM.
(3) Pentr u a se asigura nivelul maxim posibil de flexibilitat e specifi că, precum și pentr u a asigura credit e de plată
suficiente, care să îi permită Uniunii să își îndeplinească oblig ațiile în conf ormitate cu articolul 323 din Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene, este nevoie să fie majorat e sumele maxime prevăzute pentr u ajustarea
plafoanelor de plăți pentr u anii 2019-2020 în cadr ul mar jei globale pentr u plăți.
(4) Pentr u ca Uniunea să își mențină o capacitate suficientă de a reacționa la situații neprevăzute, axându-se în special
pe noile provocări, rezer va pentr u ajutoare de urgență și Instr umentul de flexibilitat e ar trebui să fie consolidat e,
restr icțiile temporale privind constituirea mar jei globale pentr u anga jament e ar trebui să fie eliminate, iar
domeniul de aplicare al mar jei globale pentr u anga jamente ar trebui să fie extins. 24.6.2017 L 163/1 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene RO
(1)Regulamentul (UE, Euratom ) nr. 1311/2013 al Consiliului din 2 decembr ie 2013 de stabilire a cadr ului financiar multianual pentr u
perioada 2014-2020 (JO L 347, 20.12.2013, p. 884).

(5) Ar trebui, de asemenea, să fie asigurat nivelul maxim posibil de flexibilitat e specifi că prevăzându-se ca sumele
neutilizate din Fondul de solidar itate al Uniunii Europene și din Fondul european de ajustare la globalizare să fie
puse la dispoziția Instr umentului de flexibilitate.
(6) Prin urmare, Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 ar trebui modifi cat în mod corespunzăt or,
ADOPTĂ PREZENTUL REGUL AMENT :
Articolul 1
Regulamentul (UE, Eurat om) nr. 1311/2013 se modifi că după cum urmează:
1. La articolul 3, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
„(2) Instr umentele speciale prevăzut e la articolele 9-15 asigură flexibilitatea CFM și sunt instituite pentr u a permite
o bună derulare a procedur ii bugetare. Creditele de anga jament pot fi înscr ise în buget peste nivelul plafoanelor
pentr u rubricile relevante prevăzut e în CFM, în cazul în care este necesară utilizarea resurselor din cadr ul rezer vei
pentr u ajutoare de urgență, al Fondului de solidar itate al Uniunii Europene, al Instr umentului de flexibilitat e, al
Fondului european de ajustare la globalizare, al mar jei pentr u situații neprevăzute , al flexibilității speciale în vederea
abordăr ii șomajul ui în rândul tiner ilor și a consolidăr ii cercetăr ii și al mar jei globale pentr u anga jament e destinate
creșt erii economice și ocupăr ii forței de muncă, în special în rândul tiner ilor, precum și măsur ilor legate de migrație
și secur itate, în conf ormitate cu Regulamentul (CE) nr. 2012/2002 al Consiliului (*), cu Regulamentul (UE)
nr. 1309/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (**) și cu Acordul interins tituțional privind disciplina
bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară (***).
(*)Regulamentul (CE) nr. 2012/2002 al Consiliului din 11 noiembr ie 2002 de instituire a Fondului de Solidar itate
al Uniunii Europene (JO L 311, 14.11.2002, p. 3).
(**) Regulamentul (UE) nr. 1309/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembr ie 2013 privind
Fondul european de ajustare la globalizare (2014-2020) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1927/2006
(JO L 347, 20.12.2013, p. 855).
(***) Acordul interi nstituțional din 2 decembr ie 2013 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind
disciplina bugetară, cooperarea în domeniul bugetar și buna gestiune financia ră (JO C 373, 20.12.2013, p. 1).”
2. La articolul 5, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
„(2) Ajustăr ile anuale nu depășesc următoarele sume maxime (la nivelul prețur ilor din anul 2011) pentr u perioada
2018-2020, prin comparaț ie cu plafonul inițial pentr u plăți din anii respectivi:
2018 – 7 miliarde EUR
2019 – 11 miliarde EUR
2020 – 13 miliarde EUR.”
3. La articolul 6 alineatul (1), se adaugă următoar ea literă:
„(f) calcularea sumelor care trebuie să fie puse la dispoziția Instr umentului de flexibilitat e în teme iul articolului 11
alineatul (1) al doilea paragraf.”
4. La articolul 9, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
„(2) Suma anuală a rezer vei este fixată la 300 de milioane EUR (la nivelul prețur ilor din 2011) și poate fi utilizată
până în exer cițiul n+1 în conf ormitate cu regulamentul financiar . Rezer va este înscr isă în buge tul general al Uniunii
Europene ca provizion. Se utilizează mai întâi părțile din suma anuală rezultată din exercițiul precedent. Partea din
suma anuală pentr u exer cițiul n care nu este utilizat în exer cițiul n+1 se anulează.” 24.6.2017 L 163/2 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene RO

5. Articolul 11 se înlocuiește cu următorul text:
„Articolul 11
Instr umentul de flexibilitat e
(1) Instr umentul de flexibilitat e este destinat să permită finanțarea, pentr u un exer cițiu financia r dat, a unor
cheltuieli clar identif icate care nu ar putea fi finanțate în limitele plafoanelor disponibile pentr u una sau mai multe
alte rubrici. Sub rezer va celui de al doilea paragraf, plafonul sumei anuale disponibile pentr u Instr umentul de flexibi ­
litate este de 600 de milioane EUR (la nivelul prețur ilor din 2011).
În fiecare an, începând cu 2017, suma anuală disponibilă pentr u Instr umentul de flexibilitat e este majorată cu:
(a) o sumă echi valentă cu partea din suma anuală pentr u Fondul de solidar itate al Uniunii Europene care a fost
anulată în exercițiul precedent, în conf ormitate cu articolul 10 alineatul (1);
(b) o sumă echivalentă cu partea din suma anuală pentr u Fondul european de ajustare la globalizare care a fost
anulată în exercițiul precedent.
Sumele disponibile pentr u Instr umentul de flexibilitat e în conf ormitate cu al doilea paragraf sunt utilizate în
conf ormitate cu condițiile stabilite în prezentul articol.
(2) Partea neutilizată din suma anuală a Instr umentului de flexibilitat e poate fi folosită până în exercițiul n+3. Mai
întâi este utilizată partea din suma anuală rezultată din exer cițiile precedente, în ordinea vechimii. Partea din suma
anuală pentr u exercițiul n care nu este utilizată în exercițiul n+3 se anulează.”
6. Articolul 14 se înlocuiește cu următorul text:
„Articolul 14
Mar ja globală pentr u angajamentele destinate creșter ii economice și ocupăr ii forței de muncă, în special în
rândul tiner ilor, precum și măsur ilor legate de mig rație și secur itate
(1) Mar jele rămase disponibile sub plafoanele CFM pentr u credite de anga jament constituie o mar jă CFM globală
pentr u anga jament e, care se disponibilizează peste plafoanele instituite în CFM pentr u anii 2016-2020 pentr u
obiective de politică legate de creșterea economică și ocuparea forței de muncă, în special în rândul tiner ilor, precum
și de migrație și secur itate.
(2) În fiecare an, ca parte a ajustăr ii tehnice prevăzut e la articolul 6, Comisia calculează suma disponibilă.
Parlamentul European și Consiliul pot mobiliza mar ja CFM globală sau o parte din aceasta în cadr ul procedur ii
bugetare în temeiul articolului 314 din TFUE.”
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicăr ii în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este oblig ator iu în toat e element ele sale și se aplică direct în toat e statele
membre.
Adoptat la Luxemburg, 20 iunie 2017.
Pentru Consiliu
Președintele
H. DALLI 24.6.2017 L 163/3 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene RO

Similar Posts