Act Gratuit Vs. Dar Gratuit – Categorii Morale LA A. Gide Si F.m.dostoievski

Argument

Conform lucrării “Filosofia.Curs de bază”1, categoriile sunt posibile câmpuri de semnificație sau genuri de predicate pe baza cărora pot fi delimitate unele de altele diferitele domenii ale lumii materiale.

Data find plasarea categoriilor estetice in perspectiva diacronica, incepand cu raportul frumos – arta și colateralele categoriale gust estetic ,placere estetica , sublim ,etc. ,pe linia Socrate-Platon-Aristotel pana la Hegel ,Kant ,parcursul de fata include câteva categorii morale bazata pe bivalenta etico-filosofica deontologic-teleologica2.

Cu centralitate pe raportul act gratuit –dar gratuit dar și cu corelativele implicite: liber arbitru ,gratitudine /nongratitudine ,lucrarea de fata extinde gama categoriilor morale in vederea unei interferente etic-estetic in literatura .

* Martens Ekkehart , Schnädelbach Herbert , Filosofia. Curs de baza

Ed . Stiintifica ,Bucuresti ,1999

** gr.tó déon = ceea ce este necesar ,datorie

gr.télos=scop ,obiectiv

CAPITOLUL I

1. André Gide și teoria actului gratuit

„ Actul dezinteresat , născut din el însuși și totodată fara scop,prin urmare fara stapan, actul liber, actul autohton.„1

„Răul,ceea ce numim rău , poate fi la fel de gratuit ca și binele„2

Pornind de la teoretizarea „Actului gratuit„ , așa cum acesta a fost configurat in parte3 in opera gidiana ,lucrarea de fata propune o deschidere analitica in vederea aprofundării conținutului sintagmatic al expresiei „ dar gratuit„ sub raport literar-programatic, sociologic (cu implicații psihometafizice și lingvistice in vederea constituirii unei baze auxiliar-terminologica necesara extrapolării și definirii unor categorii morale in literatura).

A.Gide ,scriitor francez(1869-1951) se număra printre creatorii cu greu desprinși de biografia lor(aceștia sunt in special cei care și-au înscris pe lista bibliografica personala –Jurnale , Memorii , Amintiri) și astfel întreaga lui creație – începând cu modul de structurare narativa, atmosfera, tipologie a personajelor, situații etc. – sta sub semnul conlucrării armonioase a celui creator cu cel biografic ,in ceea ce au avut mai sugestiv ,spre a defini personalitatea omului Gide.

Asemenea lui Gogol, care mărturisea ca nu a găsit personaje virtuoase pentru ca el însuși nu a atins aceasta măsură , iar a vorbi de ceva ce nu iți este propriu ție , ca și autor, înseamnă a refuza adevărul , A. Gide urmează același traiect de identificare cu fiecare din personajele sale. Fie principale,secundare și chiar episodice , personajele gidiene , atât din puncte de vedere caracterologic , cat și din perspectiva modului de a acționa , stau sub semnul duplicitarului , al ambiguității , al siguranței și incertitudinii ,al credinței și ateismului ,al candorii și imoralității,al acțiunii și pasivității,al raportului bine-rau, adevăr-falsitate, toate fiind reflectări a ale celui care afirmase despre sine , in lucrările Si le grain ne meurt (1920) și Jurnal (1939) ca are obsesia celui ce s-a divizat încă de la naștere și a trăit sub semnul dublului căci a venit pe lume la cumpăna dintre două zodii (22 noiembrie) fruct al două rase , a două provincii, a două religii’’

Nicolae Manolescu dezvolta afirmația gidiana in câteva pasaje de factura biografic-auctoriala , inserate in studiul introductiv al lucrării « Pivnitele Vaticanului ».Pornind de la mărturisirea pe care Gide o face in lucrarea Si le grain ne meurt : « Vacantele de Anul Nou le petreceam la Rouen in familia mamei ,cele de Pasti la Uzes , la bunica dinspre tata. Nimic mai diferit decât aceste 2 familii,nimic mai diferit decât aceste două provincii ale Franței care și-au conjugat in mine influentele lor contradictorii. »4

N. Manolescu conchide ca spiritul creator de contradicții s-a format la confluenta vederilor largi , ințelegătoare ale tatălui și familiei Gide, cu acordul rigidității familiei Rondeaux (a mamei lui Gide) – catolica prin tradiție și convertita la calvinism cu doua generații înainte de nașterea lui.

Încadrata acestui context biografic, întreaga opera gidiana5 , începând cu Caietele lui André Walter (1891) și încheind cu Jurnalul , a cărui elaborare a fost mai îndelungata (1889-1999) sta sub semnul dubletului (imaginea introvertitului ce pendulează intre conformism și non-conformism ), a moralei cu reversul imoralității.

In studiul Portete, carti, idei6 Mihai Ralea insista pe antagonia gidiana văzuta ca nucleu de pareri critic apartinand unorconvingeri exegetice împărțite: pe de o parte , opinii favorabile susținute de Jacques Riviere și reprezentații grupului « Nouvelle revue francaise »,iar pe de alta pledoaria contra Gide sub semnătura lui Henry Massis.

Cei dințai anunța in scriitorul francez una din cele mai adânci conștiințe morale ale timpului , pe de alta grupare îl denunța ca pe un Socrate modern cu spirit satanic ,imoral prin excelenta ,ca pe un corupător cinic al tineretului »7

1. Gide André , Prometeu rău inlantuit, Ed. Pentru Literatura Universala ,Buc., 1969,p.107

2. Idem, Pivnițele Vaticanului , Ed.Vivaldi , Buc. ,1993,p.180

3. Idem 1,2.

4. Idem , Daca sămînta nu moare , Ed.Cititorului

5. Principalele opere gidiene ;ordine cronologica : Les Cahiers d`André Walter(Caietele lui André Walter) Les Poesies d’ Andre Walter(1892) ; Le Voyage d’Urien(1893), Paludes(1895), Les Nourritures terrestres (Roadele pamantului(1897),Le Prométhée mal enchainé (Prometeu rău inlantuit ,(1899),L’Immoralist (Imoralistul)(1902), Anyntas(1906).Isabelle (1991),Les Caves du Vatican(1914),La Symphonie pastorale (1919), Și le grain ne meurt (1920)Corydon (1920),Les faux monnayeurs (1925-1926), Voyage au Congo (1927), Retour de l’URSS(1936),Jurnal(1899-1939),Thésée(1946),Incidences(1924)

6. Ralea Mihai ,Portrete ,carti,idei ,Ed. pentru literatura universala ,Buc. ,1966

7. Idem,p.110

Motivele acestor atitudini-spunea ralea-se gasesc pana la un punct in insasi opera gidiana ,despre care afirma :  « Oricine vrea sa-și faca o idee generala despre opera acestui scriitor ,daca nu o adanceste după un contact de ani de zile ,printr-o initiere veritabila ,ramane profnd nedumerit.Contradictia parerilor care o compun ,contradictie anume voita e ceea ce ce poate constata mai intai oricine .Nicaieri nu va puteagasi cineva un dualism constitutiv organic intregii opere ca in doctrina lui A.Gide.8

Totul sta sub semnul motto-ului « Les extremes me touchent »9 ,pe care Gide il formulase in maniera boudelairiana « il y a dans tout hommes deux postulation simultanées : un vers Dien,l’autre vers Satan »10

Ralea observa cu subtilitate tocmai aceasta nota a contradictiei ,situate sub semnul simultaneitatii și care face din sustinatorii ei niste spirite sublime.Caci –spune Ralea-Oricat ar fii de unitar un caracter, el nu poate scapa contradictiei ,fiindca sufletul omului nu e o ecuatie matematica. Dar contradictia normala e succesiva.E rar ,extrem de rar ,ca un om sa se contrazica simultan.Gide concepe insa perfect aceasta simultaneitate .Aici sta și predilectia lui pentru Dostoievski care insusi marturiseste, daca glas unuia dintre personajele sale (Stavroghin din Posedatii, : « Pot,după cum am putut intodeauna sa simt placerea de a face o actiune buna.Dar in acelasi ,simt,la fel,placerea sa fac o actiune Rea 11 și conchide criticul « Gide e urmarit de aceasta neinteleasa particularitate a spiritului rus »12

Dostoievski e modelul prin excelenta in care Gide « descopera ceea ce corespunde și convine pe de-a-ntregul propriei sale structuri »13,după afirmatia scriitorului Roger Martin du Gard.

In lucrarea André Gide – Roger Martin du Gard-corespondenta ,Gide isi defineste propria sa estetica.Cu exceptia Roadelor pamantului ,toate celelalte carti critice .

Este obisnuisera pe cititor),ci personaje ce poarta in ele constiinte nelinistite , intrebatoare, filozofice , in egala masura capabile sa-și controleze instictele sau sa se lase robite de acestea , sa rationalizeze cu exactitate și in egala masura sa frizeze cu intamplatorul, personaje exaltate la

8. Idem,p.111

9. Traducere din limba franceza

10. Idem,Exista in toti oamenii doua postulate unul spre dumnezeu celalalt spre Satana.

11. Ralea Mihai op.cit. , p.113

12. A.Gide- Roger Martin du Gard , Corespondenta ,Ed.Univers ,Buc. ,1973, p.21

13. Cismas Angela Studiu introductiv , extras din André Gide – Roger Martin du Gard,8.cit.,p.9

maximum de frumusetea vietii și in acelasi grad de intensitate prada deznadejdii ,eroziunii interioare ,imoralitatii, dezumanizarii.

Estetica lui Gide ,spune Angela Cismas13 , nu poate fii despartita de morala, iar a fii moral pentru autorul citat nu inseamna a opera o triere : « Totul trebuie sa fie manifestat ,pana și in cele mai funeste lucruri »14

Ea se opune esteticii lui Roger Martin du Gard, apropiat spiritului tolstoian (spirite istorice, relatare exalta,cronologica,nimic imprevizibil,intamplator,anacronic,totul prezentat in lumina directa, lipsita de surprize).

La Gide ,maniera dostoievskiana transpare.Pentru acestia ,remarca Angela C. ,moto-ul literar este indemnul pentru care Gide il adresase lui Roger Martin du Gard : « Gandeste-te la Rembrandt , la petele lui luminoase , apoi la adancimea ascunsa a umbrelor lui »15

Aceasta este motivatia ce indeamna , ca privind in adancimea operei gidiene sa gasim in locul unor relatari simple , familiare cititorului ,adevarate teorii asupra unor probleme mai putin sondate in literatura franceza de pana la Gide , menite uneori sa socheze publicul contemporan autorului .

Teoria disponibilitatii integrale și cea a actului gratuit definesc și particularizeaza creatia gidiana.Cel care isi situase prima varsta a activitatii literare sub semnul cuvintelor : « Mi-e frica sa nu limitez prin ceea ce fac , ceea ce as putea face , mi-e frica sa ma gandesc ca fiindca fac lucrul acesta nu voi putea face pe celalal » , in lucrarile de maturitate creativa, in special Prometeu rau inlantuit și Pvnitele Vaticanului, disponibilitatea se transforma in imotivare. De la starea de suflet care admitea toate motivele , care ezita intre toate nestiind sa aleaga vreunul se trece la starea care admite ca se pot comite actiuni complet gratuite ,nedeterminate de nimic16.

Parererile exegetice cu privire la actul gratuit gidian converg spre acelasi tip de definitie ,pe care insusi Gide a formulat-oi explicit in lucrarile sale și care se reduce la : “actul dezinteresat ,nascut din el insusi și totodata fara scop , fara stapan , actul liber , actul autohton”.17

Prin actul gratuit se intelege o actiune nedeterminata de nimic și nemotivat18 – spune Mihai Ralea.

16. Ralea M.,op.cit.p.115

17. Vezi nota 1

18. Ralea M.,op.cit.,p.115

Un alt tip de definitie e oferita de Dictionarul scriitorilor francezi, “Prin actul gratuit Gide subliniaza motivatia psihologica a agentului precum și efectele nefaste ale producerii acestui act”19.

Problematica teoriei gidiene poate fi mult mai complexa și aceasta in perspectiva unei analize de nuanta conotativa cu exemplificarea pe text.

Se va propune in acest caz,o tipologizare a actului gratuit,pornind de la anumite secvente in care ideea de act gratuit apare implicit,urmand sa se ajunga la definitii propriu-zise,explicit teoretizate.

Pentru a facilita intelegerea diferitelor aspecte ale notiunii de analizat se va proceda la o forma de prezentare textuala structural paralelica.

19. Ion Angela,coordonator,Scriitori Francezi,Ed.Stiintifica și enciclopedica Buc.1978,p.128

Fiecărei situații notate Și; S2 îi corespunde un anumit tip de acțiune, inclusă # titlului generic „act gratuit", iar S3' respectiv S3" aduc în centru problema recunoștinței / datoriei cu cele două aspecte pe care le implică: pentru S3'

Raportul act gratuit – recunoștință se bazează pe o excludere reciprocă, iar pentru S3" raportul act gratuit – recunoștință e unul de compl; S2 îi corespunde un anumit tip de acțiune, inclusă # titlului generic „act gratuit", iar S3' respectiv S3" aduc în centru problema recunoștinței / datoriei cu cele două aspecte pe care le implică: pentru S3'

Raportul act gratuit – recunoștință se bazează pe o excludere reciprocă, iar pentru S3" raportul act gratuit – recunoștință e unul de complementaritate (am folosit termenul de complementaritate, deoarece nu se poate vorbi de o interdependență reciprocă integrală, ci numai de una parțială și non-necesară).

Pe baza acestei prezentări generale se va propune următoarea tipologie:

S1 – tipul pseudo – actului gratuit, care nu corespunde cadrelor definiției gidiene, dar pici nu se exclude total acesteia.

S2 – tipul actului gratuit propriu-zis perfect sincronic teoriei gidiene , prezentai fie explicit în spirit programatic, fie implicit prin sugestionare imagistică a acțiunii la nivel textual.

S3 (S3'- S3") – tipul raportului act gratuit / pseudo-act gratuit vs. recunoștință/datorie.

Această situație (S3) are meritul de a elucida problematica gratuității actului aceea de a se refuza oricărei manifestări de tipul mulțumire, recunoștință, răsplată.

Vom propune dezvoltării analitice situația Și, cea pe care am numit-o tipul pseudo-actului gratuit în virtutea faptului că se opune definiției gidiene, dar nu întru totul, ci mai degrabă privită „in extenso" ea poate fi perfect integrată teoriei gidiene cu un indice al potențării morale.

Germenele acestei dezvoltări va fi afirmația lui Julius de Baraglioul, unul dintre personajele gidiene: „Răul ceea ce numim rău, poate fi la fel de gratuit ca și binele" .

Astfel, sub semnul situației S2 perfect asimilabilă viziunii gidiene și identificată, prin mărcile: „act nemotivat", „dezinteresat"; „tară scop", „autohton", „liber", tipul de act subiacent situației Și și asupra căruia se va îndrepta atenția noastră este sugestia unui act, și el., dezinteresat, care nu caută recunoștință sau răsplată, gratuit în sensul propriu al cuvântului, dar de cele mai multe ori fundamentat pe iubire, și prin urmare bine motivat găsindu-și suficiență în rațiunea săvârșitorului și mulțumire interioară, necondiționată de vreun factor exterior.

In virtutea acestei duble funcționalități, a actului gratuit gidian (o notă în plus listei de contradicții specifice autorului) vom propune o clasificare definitivă a lui pe scara nuanțării sale conotative de tip contextual.

1. actul gratuit echivalent actului liber (total nemotivat și fără scop). Exemplu

S2.5

2.actul gratuit situat în sfera ludicului (dezinteresat, ușor motivat psihologic,cu
miză pe anonimatul săvârșitorului).

Exemplu: S2; 2; S2, 3; S2,3; S2, 5; S2, 6.

Ambele forme de manifestare a „actului gratuit" stau sub semnul definiției gidiene. Aici, ipostaza răufăcătorului/ binefăcătorului necunoscut, care se refuză oricărui interes, motivație care să urmărească un scop precis, precum și oricărei forme de recunoștință, dar care-și găsește mulțumirea în satisfacția proprie, în situația superiorității sale momentane. Este o superioritate egoistă constrângătoare, ceea ce face ca acest tip de acționalism să frizeze cu negativul, cu consecința nefastă, cu o deviere morală pe linia ontologic – existențială.

3. actul gratuit potențat moral și pe care în ordinea clasificării propuse va fi
marcat pozitiv. Acesta, este pseudo – actul gratuit din prima clasificare și pe care în scopul unei simplificări uzual – terminologică, dar și pentru o adâncire a acestui tip de
acțiune, îl vom numi „dar gratuit".

Exemplu: S,,l;Și,2; Și, 3;S1>4.

Distincția act gratuit – dar gratuit presupune o distanțare netă între cei doi termeni, sarcină pe care o va prelua a doua parte a acestui prim capitol.

Capitolul II

Abordare sociologica a dihatomiei act-dar

Transpunand in plan sociologic cele doua coordonate:act gratuit vs.dar gratuit,vom supune studiului nostru urmatoarele puncte:

1.Teoriile actionaliste și devierea actului gidian de la acest traiect ideatic.Teoria lui Vilfredo Pareto-o exceptie?

2.Darul gratuit.De la potlatch pe filon maussian la doctrina moral-crestina.

Conform Dictionarului de sociologie21 ,actul/actiunea se refera la un proces delimitat in timp,individual sau colectiv,de realizare a unui obiectiv/scop suficient de clar formulat la nivelul constiintei autorului.Actiunea presupune patru elemente distincte:

1)un actor individual sau colectiv,cel care realizeaza actul;

2)o situatie-conditiile fizice,sociale in care respective actiune se desfasoara.

3)un obiectiv,un scop care orienteaza

4)o modalitate(tehnica,strategie utilizata de actori pentru a realiza in situatia data obiectivul propus.22

Indivizii sunt singurele elemente active din societate.Ei urmaresc realizarea unor scopuri determinate,in functie de care isi definesc situatia in cara actioneaza și proiecteaza sisteme de relatii sociale pe care le modifica permanent redefinindu-le sau schimbandu-le semnificatia.23

O tipologie a teoriilor actionaliste e propusa de Ion Tudosescu in lucrarea Actiunea umana și dialectica vietii sociale: “Cu vechi traditii inca de la cadrul materialismului istoric de Marx și Engels,sociologia asctionalista atinge cotele ei maximale in teoriile elaborate de Vilfredo Pareto,Max Weber și Talcott Parsons.

21.Vlasceanu lazar ,Zamfir Catalin (coordonatori ),Dictionar de sociologie , Ed.-Babel ,Buc.1993

22.Ibidem ,pg.14-15

23.Ibidem ,pg14

Dintre acestea ne vom ocupa , in special , de Parreto, a carui docrina merge dinspre social spre psihologic și biologic.Pentru el , societatea apare ca un sistem , ca un complex de actiuni elementare .

Intre acestea distinge doua specii principate de actiuni: actiuni logice și actiuni non-logice, structurate in patru categorii fundamentale :

actiuni experimentale și logice

.actiuni experimentale și non –logice

actiuni neexprerimentale și logice

actiuni neexperimentale și non-logice.

Pentru V.Paretto , actiunile logice in care intervin constiinta , ratiunea și scopul se intemeiaza pe actiuni non-logice in care nu exista legatura intre mijloc și scop , care tin de comportamentul natural instinctual-subiect necesar al omului , ceea ce semnifica apelul de psihologie și chiar biologie ,in fundamentarea explicatiilor sociologice 24

Daca teoriile actionaliste , in general , merg pe ideea tipului de actiune pornind de la un motiv in vederea realizarii unui scop in circuitul fixat de relatiile sociale ,un loc de seama ocupandu-l in aceste sens T.Parsons,pentru care teoria actiunilor poate fii vazuta obiectiv doar prin prisma teoriei motivatiilor V.Paretto depaseste aceste cadre,cazul Gide gasind un suport in problematica elaborata de acesta .

Urmand acelasi traiect analitic pentru termenul “dar” vom oferi mai intai definitia sa , asa cum a fost formulata in Dictionarul de sociologie: “Darul mijloceste o relatie de reciprocitate ,intrucat exprima o obligatie reversibila : obligatia de a da și obligatia de a primi .Alaturi de troc, darul reprezinta forma esentiala de schimb in societatile arhaice și traditionale 25

O elaborare mai ampla cu referire la dar , asa cum este el inteles de sociologie , este dezvoltata de D.I. Suchianu, in Manualul de sociologie 26

Acesta analizeaza cuvantul potlatch ,tradus prin “a da” sau “a distribui daruri” din limba indigena , mergand cu studiul de caz la trei triburi : Tlinkt, Haido și Kwakintl. Dar ceea ce Suchianu prezinta in linii mari ,cu caracter strict informational , de manual , sociologul Marcel Mauss dezvolta in lucrarea Eseu despre dar .Pentru el ,darul apare ca fapt social total datorita sincretismului sau functional : manifestari ritualice cu implicatii economic-religioase,morale .

24. Tudosescu Ion, Actiunea umana și dialectica vietii sociale, Ed. Politica, Bucuresti 1980, p.29

25.Ibidem, p.157

26.Suchianu D.I.,Manual de sociologie, p.109-111

Mauss considera ca exista o baza istorica strabatuta de absolut toate popoarele și care s-ar caracteriza prin aceasta institutie a potlatch-ului, acest “curios duet de generozitate sau sistem de daruri in care beneficiarul este obligat la revansa.

Prin aceasta oamenii se diferentiaza unii fata de altii. 27

Pana in acest punct,termenii “act” și “dar” analizati in maniera sociologica sunt incadrati aceluiasi orizont de interes,acela de a stabili relatii interumane,de a gravita in jurul unei motivatii și de a fi directionate sper un scop,gasind din aceasta perspectiva un centru comun amandurora.

Gravitatea,ca marca epitetica a celor doi termeni ,este cea care confera distantarea acestora de centru,plasandu-i la poli diametrul opusi.

Alaturata cuvantului[act],gratuitatea amplifica ideea de negetiv,imotivat,lipsa de interes și scop,in timp ce apropiata sferei contextuale a celui de-al doilea termen[dar],ea potentiaza,atribuie darului,asa cum este perceput in plan sociologic o cu totoul alta valenta la nivel de continut.Se face transferul din planul contractualitatii,in cel al gratuitatii,a independentei in raport cu orice forma de revansa manifestata,fie sub forma materiala,obiectuala,fie in plan spiritual,sub forma gratitudinii.

Reprezentarea grafica a raportului “act gratuit”-“dar gratuit” ar putea fi astfel:

27.Ibidem, p.110-11

CAPITOLUL III

Functionalitatea lingvistica a sintagmei “dar gratuit”

Semantismul termenului “dar”

Precedând capitolul referitor la darul gratuit in perspectiva dostoievskiana vom propune o investigare pe teren lingvistic urmând o analiza a dihotomiei semnificat/semnificant, expresie/conținut care sa prezinte termenul in maniera extratextuale.

Vom opera o directie la nivel sintagmatic, obținând cei doi termini intr-o situatie de independenta a unuia fata de celallat,și anume,expresiile “dar”și “gratuit” după care vom fixa paradigmele lexicale specifice fiecaruia pentru dezvoltarea analitica a cuvintelor in sfera lor semantica,pornind de la etimonul specific.

Conform Dictionarului limbii romane28 și Dictionarului etimologic semantic al limbii romane 29 ;cuvantul “gratis” provine din lat. gratia=gingasie,finete,dragalasenie.

Urmand paradigma lexicala a cuvantului și operand cu o selectie terminologica vom insista asupra a doua forme: adv. gratus , -a,-um= cu placere ,cu bucurie,cu multumire și gratus,gratis in sensul actual de gratuit (ceva sufficient siesi).

Apropiind in plan expresiv gr. χργ(chara)=bucurie ,derivate al verbului χγiρo (chairo),cuvantului χγiρis-ios și (charis)=dar ,cu sensul de dar spiritual ,har se remarca existenta unei radacini comune celor doua cuvinte.

Intr-o prima acceptie la nivel expresiv se vadeste o inrudire intre terminii “dar”,”gratuitate”,”bucurie”,”multumire” .

De altfel ,relatia intre dar și bucurie transpare la nivel de continut.Lingvisticul Draghici,in analiza semantica a unor cuvinte, gaseste verbul a bucura cu derivatul bucurie prin sufixare cu “-ie” o relatie extralingvistica (de natura logica) intre “dar”, “bucurie”, “frumusete”, “multumire” ,spunand : „Tot omul multumitor se cuvine sa se bucure cu ceva pe indatoritorul sau” 30

28.Dictionarul limbii romane,tomul II, partea I ,F-I,Bucuresti,1934,p.300-301,

29.Cioranescu Alexandru,Dictionarul etimologic semantic al limbii romane,Ed Saeculum,Bucuresti 2001.

30.Dictionarul limbii romane,p.671

Aici cuvântul bucurie se identifică cu expresia perifrastica „a face cuiva un bine” ,”a face un dar” in intelesul de „a procura o bucurie” 31

O alta acceptie interesanta a cuvantului „dar” gasim in limba araba ,in care termenul „zakat” se identifica cu darul sacru sau milostenia.Verbul zakâ s-ar putea traduce prin „a fii pur” de aici factitivul zakkâ =”a se face pur” ,”a purifica” și reflexivul factitivului ta zakkâ =”ce se purifica”.Zakat-ul este inteles in Islam drept o danie legala ,savarsita obligatoriu in irtutea traditiei .Dania Islamica este asociata rugaciunii rituale(Șalât).

Mai exista insa și sadaqa =pomané voluntaré sau darul gratuit,inteles ca orice gest amical,orice vorba buna adresata cuiva ,oricine ar fii acela” 32

Dincolo de orice diferente semnatice ,atat dania legala, (zakât),cat și darul voluntar (sadaqa) stau sub semnul aceluiasi principiu metafizic : „el solicita gratuitatea gestului,faptul de a nu precupeti ceea ce dai, de a nu astepta rasplata și mai ales de a nu cere sub nicio forma dobandirea unui beneficiu”.

Termenul „dar”cuprinzand in sine toate sensurile deja sondate și altele , apare și in Sfanta Scriptura cu o utilizare extinsa.

Daca in Vechiul Testament ,el apare atat in sensul de dar material – ebr.korban ,indicand ideea de sacrificiu și dar spiritual(har ,gratie) hen și hesed,in Noul Testament este utilizat , cu precadere ,γαρισ , (charis), γαρισμα (charisma)preluand toate sensurile vechitestamentare ale lui hen.

Conform Dictionarului Enciclopedic al Bibliei33 ,ebraicul hen inseamna literalmente „a privi aplecandu-te” iar sens moral „a arata condescenta ,bunavointa , favoare”,iar hesed =ajutor fidel pe care-l poti astepta din partea aproapelui ,mai cu seama din partea aceluia cu care ai incheiat un legamant (1Sam.20,8s.u.),de aici expresia „a da har ” = a sprijini , a ajuta (Gen.24,12).Tot de aici,omul evlavios care stie ca poate astepta ajutorul lui Dumnezeu dar sa nu-l pretinda se numeste hasid.

31.Idem

32.Azzedine Guellouz, Islamul,inDelumeau Jean,(coordonator),Religiile lumii Ed.Humanitas,1996.

33.Cf. Cioranescu Alexandru ,op.cit.p.20 cuvantul ebraic „corban”,deriva de la verbul Karab care in kal inseamna, a apropia ,iar in Hifiul (forma in care se intrebuinteaza pentru a desemna actiunea sacrificiilor ,inseamna a se apropia.Cand sta cu Ac subiectul lui inseamna „a aduce” , „a oferi”

In Noul Testament ,cuvantul „dar” cu sensul de har, gratie divina,dar gratuit γαρισ (charis) este dominant.Desi apre rar in Evanghelii ,lipsit cu totul din Matei și Marcu , cu aparitie secventionala(Luca1.30)este intalnit frecvent in Fapte ,in Epistole pauline și pastorale.

William Barclay34 analizeaza amanuntit sfera semantica a acestui γαρισμα (charisma) privit ca dar gratuit a lui Dumnezeu .

Cuvant deloc obisnuit in afara Noului Testament ,fiind rar intalnit in greaca clasica ,nu este comun in papirusuri – spune Barclay – dar exista un singur caz sugestiv,unde un om isi clasifica proprietatea in 2 categorii: o parte pe care și-a achizitionat-o „apo agorasias” (prin cumparare) și una pe care a dobandit-o „apo charismatos”(in dar).

Barclay diversifica astfel sfera sematica astfel sfera semantica a expresiei „dar gratuit ”. „Intreaga idee de baza a cuvantului (charisma)- spune el-este aceea a unui dar gratuit și nemeritat ,ceva ce-i se da unui om , fara ca acesta sa fii castigat sau sa fii meritat acel lucru ,ceva ce vine din harul lui Dumnezeu și care nu ar fii putut fii niciodata realizat ,obtinut sau fondat prin efortul propriu al omului ”

La sfarsitul analizei ,Barclay face diferenta intre opsonia și charisma sau donativul,utilizandu-le in sensul lor folosit in armata .Astfel opsonia (plata sau salariu al soldatului) se opune lui charisma (donativum)=donatie gratuita de bani primita de trupe atunci cand un imparat ajungea la tron sau isi sarbatorea ziua de nastere, bani primiti fara sa ii castige și fiind o concretizare a bunatatii inimii imparatului.

Concluzionand asupra parcursului acestui capitol putem observa , pe de o parte,pornind de la nivelul semnificat (expresie) o apropiere de tip extralingvistic (logic) intre „dar gratuit”, „bucurie” , „frumusete” , „puritate” ,iar pe de alta , in planul semnificant (continut) bivalenta dar material-dar spiritual (cf.ebr.Korban-gr.doron,-to) cu sensul de a aduce ,a oferi) a sacrifica și ebr. Hen, gr.charis cu sensul de a da in mod gratuit, atrimite ,a face o favoare.

Urmeaza sa aplicam plurifunctionalitatea semantica a notiunii analizate in cap. 4 cu trimitere textuala la opera dostoievskiana

34.Dictionar Enciclopedic al Bibliei ,Ed.Humanitas ,Buc.,1998,p.27

–

CAPITOLUL IV

Actul gratuit „in extenso”.

De la modelul gidian la sursele dostoievskiene

Alegem pentru analiza romanul Fratii Karamazon cu o prezentare succinta a pasajelor selectate ca suport argumentativ.

Pornind de la secvențe episodice 35 de tipul : ajutorul bănesc și sprijinul moral oferite familiei căpitanului Nikolai Ilici Sneshirev. de Katenna Ivanovna și Alexei Fedeorovici 36 sau suma de șaizeci de copeici primită de Părintele Zosima de la o vizitatoare și despre care aflăm că fost distribuită, prin mijlocirea călugărului Porfirie, unei „văduve împovărată de copii… 37 sau discuțiile tainice dintre Zosima (înainte de a deveni monah) și oaspetele misterios, care se dezvăluie treptat a fi fost un criminal și care datorită răbdării, blândeții și încrederii pe care le

35 Citatele utilizate sunt extrase din Dostoievski F.M., Frații Karanazov, Ed. Univers, București, 1982. Pentru simplificare vom oferi suportul textual argumentativ cu note de subsol, indicând pagina corespunzătoare lucrării sau citate.

36 „O să-ți ajungă, cu siguranță, o să-ți ajungă ! exclamă Aleoso. Katerina Ivanovnao să-țpnapdea bamVeât-ți-0™1 trebui. Și pe urmă, știi, am și eu ceva bani, ia cât ai nevoie. Trebuie să iei de la mine, te rqg să primești, ca de la un frate, de la un prieten, o să mi-i dai înapoi când o să poți…" (p.299, voi. I) darul gratuit în acest caz primește conotația unei datorii. Aleoso recurge la acest subterfugiu nu pentru că dorea ca banii oferiți să îmbrace forma unui împrumut, ci pentru că întâmpină o situație specială – potențialitatea unui refuz iminent și care într-o primă fază primește concretizare].

37 ., Părintele Zosima către Porfiri: Porfiri ai dus pomana unde ți-am spus eu? își amintise pesemne de cele șaizeci de copeici pe care inimoasa vizitatoare i le dăruise pentru a milui pe una mai nevoiașă ca ea. Rostul acestor oameni este de a dobândi iertarea păcatelor printr-un act de ispășire liber consimțită, și ele trebuie făcute numai din bani câștigați prin sudoarea frunții. încă de cu seară starețul îl trimisese pe Porfiri la o târgoveață, o văduvă împovărată de copii, căreia îi arsese casa din temelii – așa încât ajunsese acum să cerșească din ușă în ușă. Novicele se grăbi să-1 liniștească, spunându-i că îndeplinise întocmai porunca lui, ducându-se să-i bietei femei obolul din partea unei biete necunoscute" (p.403, voi. I).

întâlnește în persoana tânărului Zinovie (numele de botez al starețului), ajunge să-și mărturisească sincer păcatul și să primească cu împăcare sfârșitul 38 sau modul în care deseori Alexei Karamazov (Aleoșa) își deschide sufletul și cuvântul spre a fi deopotrivă confesor și sfătuitor celor din jur – toate sunt fețe ale darului gratuit", care fără a primi o teoretizare „propriu-zisă, își vădește stadiul germinativ spre a încolți în marele „dar gratuit" pe care Dimitri Feeodorovici (Mitea) îl săvârșește asumându-și o vină pe care nu o avea (acuză de paricid) pentru că ajunsese să înțeleagă o vină generală a întregii umanități (idee dezvoltată cu subtilitate de Dostoievski și în alte paragrafe din roman ) 39 , vină care-și cere prețul sau darul ei și pe care nu-1 poate oferi decât cel care anterior a cunoscut prin pronia divină un moment revelator transfigurator.

Pentru Dumitri Feodorovici Karamazov un astfel de moment este „visul cu copchilașul' 40 la care se conjugă fapta milostivă a necunoscutului care-i așezase sub cap o pernă în timp ce dormea.41

38 'Iată că Dumnezeu s-a milostivit de mine și mă cheamă la El. Știu c-am să mor, dar pentru întâia oară, după atâta amar de ani, sufletul meu e din nou fericit. Raiul mi-a deschis din nou porțile din clipa ce am făcut ce trebuia să fac. Acum inima mi-a dat dezlegare să-mi iubesc și să-mi sărut copiii. Nici ei nu vor să mă creadă, așa cum nu m-a crezut nimeni, nici nevasta, nici oamenii legii și nici n-au să pună vreodată temei pe spusele mele. E cea mai bună dovadă că Domnul S-a milostivit cruțându-mi odraslele. Am să mor și numele ce-l vor moșteni va rămâne fără de pată. îl simt acum pe Dumnezeu în mine și sufletul mi-e slăvit ca m rai .. .(p.443, voi I)

39 "… fiecare din noi e vinovat pentru toți ceilalți, numai că nimeni nu-și dă seama de asta, căci de-ar ajunge s-o afle, ar fi raiul pe pământ (p.423, voi.. I).

40 Parafrazând, visul lui Dumitri Feodorovici prezintă o imagine a suferinței umane, absurdă și nejustificată, care-1 pune pe erou în ipostaza întrebătorului fără răspuns:… de ce stau în mijlocul drumului mamele astea năpăstuite de foc ? De ce^aiî rămas săraci lipite pământului bieții oameni ? De ce e copchilul flămând și cât vezi cu ochii stepa-i pustia? De ce nu se îmbrățișează cu toții ? De ce au chipurile negre de mizerie ? De ce nu-i dau de mâncare bietului copchilaș? (p.250, vol I) – ideea solidarității umane ca dar al unuia pentru altul ar fi o soluție pe care personajele dostoievskiene o sugerează și cu alte ocazii: „ Mintea sceptică a omului a început să nu-și mai dea seama că adevărate chezășie a vieții nu poate ti dobândită numai prin stăruințele sale, oricât s-ar osteni de unul singur, că pentru acesta e nevoie ca toți oamenii să se străduiască împreună, cu puteri unite „ (p.431 – 432 voi. I).

41 Mitea își dădu seama că dormise o oră, dacă nu chiar mai mult. Nu era atent la ce-i spunea Nikolai Parfenovici. Nu putea să înțeleagă de unde venise perna pe care o găsi sub căpătâi când știe bine că nu fusese acolo când se-ntinsese frânt de oboseală pe cufăr. Cine mi-a pus perne sub cap ? Ce inimă bună s-a îndurat de mine exclamând într-un elan de recunoștință cu un tremur în glas ca și când ar fi fost vorba de un dar neprețuit. Inima milostivă își păstrează anonimatul. Mitea e impresionat până la lacrimi (p.252, voi. II).

Toate acestea îi aduc în suflet sentimentul unei solidarități mai presus de fire, al unei solidarități iubitoare și milostive ce poate fi concretizată doar în dăruire.

Vina lui Smerdeakov pe care Dimitri și-o asumă și îndeplinește, nu este, totuși, marca unui act de solidaritate cu acesta, ci se naște din credința că, primind o astfel de cruce (condamnarea la muncă silnică), va reuși să anihileze o identitate similară cu a criminalului, de vreme ce deseori nutrise în gând fapta pe care acela o săvârșise42

Conform celor spuse, Dostoievski adâncește sensul darului gratuit, căci în tot ce precede un astfel de dar transpare recunoașterea unei neputințe lăuntrice 43 . De aceea, darul gratuit în concepție dostoievskiană se identifică cu darul chenotic, cu darul izvorât dintr-c vină personală conștientizată și care întotdeauna are la bază un fapt revelator, menit să identifice această lipsă interioară și să o anihileze.

Fără a mai aborda raportul dar gratuit – recunoștință, model după care am mers în cazul Gide, darul la Dostoievski este deplin, incluzând în sine recunoștința sau chiar se identifică cu aceasta.

Un astfel de comportament ,ca fundament al darului gratuit atribuie Dostoievski personajelor sale :Markel (fratele staretului Zosima), staretului Zosima oaspetelui de taina ,Dimitri Feodorovici Karamazov ,constiinte care reflecta figuri precum maria Egipteanca și Efrem Sinul ,pe care Dostoievscki ii citeaza in roman.

Concluzionand ,propunem o definitie a „darului gratuit” și care fara a avea un caracter exhaustiv va fii o suma de caracteristici cumulate in materialul prezentat ,cu accent pe cele doua acceptiuni: gidiana și dostoievskiana.

42 „Primesc pedeapsa nu pentru că l-am ucis, ci pentru că am vrut să-1 ucid și poate chiar aș fi făcut-o într-o bună zi…"(p254, voi. H).

43. Pentru primul caz. Aleoșa își atribuie vina față de familia căpitanului Sneghirev datorită umilinței suportate de acesta și provocată de fratele său Mitea și despre care află in urma unui conflict neprevăzut între el și Ilioșa (fiul căpitanului) Katerina Ivanovna ea însăși rănită în iubirea pe care o poartă lui Dimitri se simte solidară cu acești năpăstuiți; cf notei 3 văduva aduce bani munciți personal pentru iertarea păcatelor săvârșite, dar acești bani devin un dar gratuit în raport cu aproapele său; cf. notei 4: Zosima sprijină moral pe „oaspetele de taină" după ce el însuși se purtase cu brutalitate cu Asaniev ordonanța sa – episod ce a stat la baza schimbării sale și chiar a intrării în monahism etc.

1.darul fundamentat pe iubire dezinteresat (in sens material) ,dar bine motivat și cu un scop precis (in sens spiritual ) ,sufiecient siesi ca produs și exteriorizare a unei bucurii ,care nu presupune gratitudine sau in cazul in care aceasta este inevitabila ,primeste marca non-necesitatii.

2.darul fundamentat pe o lipsa (insuficienta,vatamare launtrica,vina) savarsit cu precadere asupra daruitorului insusi ,dar prin extensie și asupra semenilor (după principiul : „Dobandind ,daruiesti altora) este darul ce raspunde unei revelatii și devine el insusi revelator ,pentru cei care se inteleg astfel (cf.Dostoievski)

Concluzii

Am gandit finalul lucrarii nu ca pe un punct “terminus ”, ci ca pe un “incipio” in sensul in care directivele trasate in parcurs vizeaza o largire a perspectivei analitice a categoriilor morale in ansamblul categoriilor generale.

Actiunile prosociale/antisociale analizate in baza suportului gidian –dostoievskian indica faptul ca actiunile umane pot fi orientate unor finalitati sau pot fi total gratuite, in functie de acestea stabilindu-se raportul realitate-fictiune , cod moral natural- cod moral artistic in literatura .

Categoriile morale , ca si cele estetice potenteaza nu doar aspectul actionalist in care se deruleaza naratiunea propriu-zisa si se misca personajele, ci si structura interna a creatiilor in ceea ce priveste perpesctiva compozitional –imagistica si de nuanta reprezentativ –ideatica pentru un autor,in cazul nostru A.Gide si F.M Dostoievski.

Bibliografie

1.Adamut Anton , Literatura și Filozofie Crestina,vol.1 Ed. Fides , Iasi, 1997 .

2.Barclay William , Analiza semantica a unor termeni din Noul Testament , Societatea Misionara Romana , USA ,1992.

3.Cioranescu Alexandru , Dictionar Etimologic Semantic al Limbii Romane ,Ed.Saeculum , Bucuresti ,2001.

4.Dostoievski F.M. , Fratii Karamazov, Ed.Univers ,Bucuresti 1992

5.Gide André, Pivnitele Vaticanului ,Ed. Vivaldi Bucuresti, 1993

6. Gide André, Roger Martin du Gard, Corespondenta , Ed.Univers Bucuresti , 1973

7. Gide André,Prometeu ,rau inlantuit,Ed. Pentru literatura universala ,Bucuresti ,1969

8.Ion Angela (coordonator ),Scriitori francezi , Ed.Stiintifica și Enciclopedica, Bucuresti ,1978

9.Martens Ekkehard,Schnädelbach Herbert, Filosofia.Curs de baza , Ed. Stiintifica , Bucuresti ,1999

10.Mauss Marcel ,Eseu despre dar, Ed.Polirom, Iasi , 1997

11.Ralea Mihai, Portrete , carti , idei .Ed. pentru literatura universala , Bucuresti, 1966

12.Steinhardt Nicolae, Daruind vei dobandi, Ed. Dacia , Cluj-Napoca 2000

13.Tamaianu Emma , Fundamentele tipologiei textuale , Ed.Clusium , Cluj-Napoca, 2002

14.Vlaseanu Lazar , Zamfir Catalin (coordonatori) , Dictionar de sociologie , Ed. Babel , Bucuresti 1993