Acordarea Prestatiilor In Domeniul Asistentei Sociale Studii DE Caz – Comuna Brastavatu,judetul Olt

C U P R I N S :

CAPITOLUL I – Prestațiile sociale in domeniul asistentei sociale

I.1. Scurt istoric

I.2. Tipuri de prestații

I.3. Grupuri vulnerabile

CAPITOLUL II – Problematica sărăciei

II.1. Probleme ale sărăciei in România

II.2. Sărăcia si grupurile vulnerabile

II.3. Sărăcia : cauze si factori

II.4. Vulnerabilitati viitoare

II.5. Observații

CAPITOLUL III – România si strategia antisaracie

III.1. Sărăcia – coordonate

III.2. Factorii care produc si susțin sărăcia

III.3. Unele coordonate pentru o strategie antisaracie

III.4. Principiile politicii antisaracie

III.5. Planul național antisaracie si promovarea incluziunii sociale

III.6. Criterii si prioritati

CAPITOLUL IV – Sărăcia – elemente definitorii

IV.1. – Tipuri de sărăcie si nevoia de prestații sociale

IV.2. – Rolul prestațiilor sociale

IV.3. – Fenomene psihosociale generate de sărăcie

IV.4. – Evaluarea inițiala si intervenția in asistenta sociala

CAPITOLUL V – Prestații si ajutoare sociale in comuna Brastavatu – Olt

V.1. – Instituția primăriei si prestațiile sociale

V.2. – Asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav in comuna

Brastavatu – Olt – unele elemente de metodologie

CAPITOLUL VI –Ancheta sociala in cazul persoanelor cu handicap grav

VI.1. – Studii de caz

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

BIBLIOGRAFIE

1. Elena Zamfir,Sistemul de Asistenta Sociala,note de curs,Bucuresti-2005,Facultatea

de Sociologie si Asistenta Sociala,Universitatea București;

2. Elena Zamfir,Marian Preda,Adrian Dan,Surse ale excluziunii sociale in România,

Probleme sociale, note de curs,Bucuresti-2005,Facultatea de Sociologie si Asistenta

Sociala,Universitatea București;

3. Luana Pop,Politici sociale,note de curs,Bucuresti-2005,Facultatea de Sociologie si

Asistenta Sociala,Universitatea București;

4. Pavel Abraham,Valeriu Firtala,Legislația Securității Sociale,note de curs, București

2007,Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala,Universitatea București;

5. Legea nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii,cu modificările si

completările ulterioare;

6. O.U.G. nr.105/2003 privind alocația familiala complementara si alocația de

susținere pentru familia monoparentala,cu modificările si completările ulterioare;

7. O.U.G. nr.148/2005 privind susținerea familiei in vederea creșterii copilului;

8. H.G. nr.1025/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a

prevederilor O.U.G. nr.148/2005,cu modificările si completările ulterioare;

9. Legea nr.482/2006 privind acordarea de trusouri pentru nou-născuți;

10. Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat,modificata si completata prin

Legea nr.115/2006;

11. H.G. nr.1010/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a

prevederilor Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat;

12. H.G. nr.107/2006 pentru modificarea O.U.G. nr.5/2003 privind acordarea de

ajutoare pentru încălzirea locuinței,precum si a unor facilitați pentru plata

energiei termice;

13. Legea nr.448/06.12.2006 privind protecția si promovarea drepturilor persoanelor

cu handicap.

CAPITOLUL I

PRESTATIILE SOCIALE IN DOMENIUL ASISTENTEI SOCIALE

I.1. Scurt istoric

In gândirea si mentalitatea comunitatilor care au populat intr-o istorie mai îndepărtata teritoriul tarii noastre,este dificil a stabili când au apărut idei cu tangenta la asistenta sociala,cum ar fi cea de ajutor. Probabil ca cetățile antice grecești au influențat intr-o anumita măsura populația cu care ele au venit in contact. Cu certitudine insa,după trecerea la creștinism,ideea de a ajuta este o valoare de prim ordin si se preia de fapt vechea filantropie.Intrucat Imperiul Bizantin era reperul modelului de viata,trebuie sa asociem cu ceea ce se gândea si ce se făcea in statele din jur.

Primele forme de asistenta sociala in tarile romane au un caracter religios la început,dezvoltându-se in jurul manastirilor,unde existau spitale,bolnițe si azile.Cei asistați erau numiți misei (cei cu defecte fizice) si nemernici (cerșetorii si vagabonzii).

In decursul timpului putem menționa in secolul al XVI-lea pe Radu Basarab I care ramane in istoria asistentei sociale pentru inițierea unui azil pentru persoanele cu handicap. Aceasta instituție a fost construita in Maltaul de Jos, unde domnitorul înzestrează azilul cu o moșie si îl scutește de dări.

Cele mai vechi organizații din mediul urban constituite sub egida statului,sunt targurile.In vremea lui Ștefan cel Mare existau calicii (bresle) – organizații profesionale conduse de un staroste ales din rândul membrilor si toți primeau imbracaminte si bani.

Prima acțiune cu caracter mai pronunțat de asistenta sociala o constituie înființarea la 1751 a azilelor de femei Domnita Balasa care adăpostea femei provenite din familii sărace.

Tot acum apar preocupări si pentru copii : in 1775 Alexandru Ypsilanti infiinteaza un impozit – dijma – din care erau plătiți bani copiilor săraci si totodată mai infiinteaza un spital si un azil. In Tara Româneasca exista un orfelinat ce adăpostea 80 copii,precum si un azil numit Azilul lui Manea Spătarul.

In 1786 un document menționează ca protopopul din București trebuia sa arate visteriei lista săracilor care primeau bani. Tot in aceasta perioada se infiinteaza instituția”Casa milei” si „Cutia milei”.Prima era o instituție in care

se depuneau banii proveniți din impozite si taxe. Cutia milei era subvenționata de cei ce plăteau taxa cu ocazia inscaunarii ca mitropoliți,boierii care erau instalați in dregătorii,arendașii care deveneau arendașii poștei,cei care cumpărau pasuni,cei ce plăteau amenzi pentru animale de pripas,cei care dețineau cârciumi,amenzi judecatoresti.Functionarii publici trebuiau sa alcătuiască liste cu săracii adevărați,deoarece se dădeau ajutoare si altora care nu aveau dreptul.

Alexandru Ypsilanti introduce pedeapsa cu bătaia împotriva cerșetorilor care nu aveau dreptul sa cerseasca.

La începutul secolului al XIX-lea in Moldova se infiinteaza”Vornicia de obște” care supraveghea: Casa Milei,copiii si orfanii,eliberarea de bani pentru pâine si carne,corecta repartizare a APEI DE BAUT in Tara Romaneasca.O instituție similara”Obșteasca epitropie” supraveghea : școlile,spitalele,pavatul străzilor din București,încuraja mestesugurile.Fondurile erau insa insuficiente. In 1830 tarile romane erau administrate de Imperiul Tarist.Generalul Kiseleff a fost cel care a emis prima constituție a tarilor romane cunoscuta sub numele de Regulamentele Organice. Articolul 8 din Regulamentele Organice stabilește drept instituții de asistenta sociala : Casa de Ajutorare a Săracilor,Casa Cerșetorilor si o Casa de Nașteri pe langa care functiona o școala de moase.Tot prin Regulamentele Organice sunt date o serie de dispoziții precise si se fondează in 1852 de câtre Alexandru Ghica Institutul Gregorian care adăpostea copii găsiți,acorda consultații gratuite sugarilor,efectua vaccinul antivariolic,se ocupa de plasamentul doicilor si de pregătirea moașelor.

In anul 1930 prin Legea serviciului social s-au pus bazele unei rețele teritoriale de servicii sociale comunitare capabile sa ofere un răspuns prompt problemelor generale,dar si celor speciale pentru cei in nevoie. Au fost create multiple centre de demnostratie practica pentru diferite tipuri de intervenție sociala.

In anul 1929 mulți dintre sociologii scolii monografice de la București,sub directa conducere a lui Dimitrie Gusti,socati de efectele distructive ale urbanizării asupra indivizilor si comunitarilor,încep sa acorde o atenție sporita orasului.Dimitrie Gusti este cel care prin teoria sa sociologica a realizat o deschidere majora către problematica atât de complexa a procesului urbanizării cu toate consecințele lui sociale si umane negative : vagabondaj, prostituție, alcoolism,delincventa,sărăcie,marginalizare,inadaptare sociala, accentul fiind pus pe probleme speciale ale familiilor dezorganizate (concubinaj,divorțuri,copii abandonați,neglijați sau abuzați).Sociologia urbana a reprezentat astfel debutul asistentei sociale ca profesie,îmbinând cercetarea sociologica concreta cu acțiunea de terapie si protecție sociala pentru indivizii si grupurile in dificultate.

Pe baza unor tehnici de investigații sociale generale si specializate se intenționa realizarea unei cunoașteri cat mai exacte a marilor probleme ale vieții sociale romanești,precum si adoptarea unei politici sociale corespunzătoare, capabila sa permită tratarea fenomenelor de devianta sociala,cat si prevenirea acestora. In concepția prof.Dimitrie Gusti era necesara crearea unor tehnicieni si a unei asistente sociale științifice,având doua misiuni :

– cunoașterea tuturor situațiilor îngrijorătoare ale vieții sociale prin folosirea metodelor si tehnicilor investigației sociologice si pentru depistarea si înțelegerea tuturor fenomenelor individuale anomice;

– elaborarea unor tehnici de intervenție directa prin mijloace de asistenta sociala individualizata.

In regimul socialist,asistenta sociala in România a avut unul din cele mai

dramatice destine.Intreaga atitudine a acestui regim fata de asistenta sociala demonstrează o neînțelegere structurala a rolului ei.Dupa al doilea război mondial se organizează un sistem de asistenta sociala teritoriala cu un asistent social la circa 30.000 locuitori,sistem ce a funcționat la început in orașe,dar s-a extins ulterior si la sate.Asistentii sociali erau formați intr-o școala profesionala, primind o pregătire profesionala de înalt nivel pentru acea perioada, superioara multor tari europene. In anul 1969 inițiativa curajoasa de a dezvolta si consolida sistemul de asistenta sociala a fost curmat de intervenția brutala a regimului comunist care a radiat din nomenclatorul profesiilor profesia de asistent social. Activitatea de asistenta sociala care atinsese un înalt nivel de profesionalizare, utilizând metode de vârf pe plan mondial,a fost înlocuita printr-o activitate pur birocratica de tip administrativ,a cărei unica funcție era distribuirea unor ajutoare materiale pentru persoanele aflate in situații disperate.

Efectul acestei situații a fost dublu:

– reducerea la minim a serviciilor de asistenta sociala;

– deprofesionalizarea acestei profesii,specialiștii din domeniu fiind înlocuiți de funcționari.

In prezent exista o variație mare in definirea serviciilor sociale in general,a celor de asistenta sociala in special. Aceasta diversitate gravitează insa in jurul unui nucleu comun referitor la finalitatea acestora : de a ajuta indivizii,grupurile sau comunitățile sa depaseasca perioadele de dificultate,adaptându-se la o viata normala. Serviciile de asistenta sociala pot fi definite deci ca programe specializate,activitati organizate,tehnici de intervenție sociala,metode de identificare a necesitaților si tipurilor specifice de disfunctionalitati a persoanelor cu probleme. Cu ajutorul acestora,cei in dificultate pot obține condiții minime,necesare unei vieți decente,auto-suficiente si pot sa-si dezvolte propriile capacitați si competente pentru integrarea normala in comunitate.

Cele mai importante schimbări care au avut loc in sistemul asistentei sociale după revoluție sunt:

– reînființarea invatamantului de asistenta sociala in 1990,la nivel de colegiu-3 ani,la nivel universitar-4 ani si la nivel de masters-5 ani;

– apariția cartii albe a asistentei sociale in România,care evidențiază concepția M.M.P.S. cu privire la principalele direcții de dezvoltare a serviciilor si prestațiilor in asistenta sociala;

– imbunatatirea prestațiilor de serviciu,a condițiilor de viata in institudublu:

– reducerea la minim a serviciilor de asistenta sociala;

– deprofesionalizarea acestei profesii,specialiștii din domeniu fiind înlocuiți de funcționari.

In prezent exista o variație mare in definirea serviciilor sociale in general,a celor de asistenta sociala in special. Aceasta diversitate gravitează insa in jurul unui nucleu comun referitor la finalitatea acestora : de a ajuta indivizii,grupurile sau comunitățile sa depaseasca perioadele de dificultate,adaptându-se la o viata normala. Serviciile de asistenta sociala pot fi definite deci ca programe specializate,activitati organizate,tehnici de intervenție sociala,metode de identificare a necesitaților si tipurilor specifice de disfunctionalitati a persoanelor cu probleme. Cu ajutorul acestora,cei in dificultate pot obține condiții minime,necesare unei vieți decente,auto-suficiente si pot sa-si dezvolte propriile capacitați si competente pentru integrarea normala in comunitate.

Cele mai importante schimbări care au avut loc in sistemul asistentei sociale după revoluție sunt:

– reînființarea invatamantului de asistenta sociala in 1990,la nivel de colegiu-3 ani,la nivel universitar-4 ani si la nivel de masters-5 ani;

– apariția cartii albe a asistentei sociale in România,care evidențiază concepția M.M.P.S. cu privire la principalele direcții de dezvoltare a serviciilor si prestațiilor in asistenta sociala;

– imbunatatirea prestațiilor de serviciu,a condițiilor de viata in instituțiile de ocrotire si asistenta sociala;

– ridicarea gradului de calificare a personalului angajat in instituțiile de asistenta sociala;

– accentuarea necesitații asistentei sociale personalizate,precum si a asistentei sociale in familie;

– conturarea unei tendințe de dezinstitutionalizare a copiilor cu probleme;

– creșterea categoriilor de persoane care pot beneficia de masa gratuita la cantinele de ajutor social;

– majorarea alocațiilor de întreținere pentru minorii aflați in plasament familial sau incredintati unei persoane sau familii;

– acordarea prin lege de ajutoare bănești pentru încălzire in sezonul rece.

Specialiștilor in domeniul asistentei sociale le revin sarcini esențiale in acest moment crucial,cum ar fi:

regândirea organizării instituționale a sistemului de asistenta sociala dintr-o perspectiva unilaterala,coerenta,capabila sa răspundă unor cerințe si necesitați reale ale indivizilor si grupurilor cu risc crescut de marginalizare si excluziune sociala;

descentralizarea sistemului de asistenta sociala,in acest fel putându-se răspunde rapid si in mod eficient nevoilor urgente ale celor in dificultate;

dezvoltarea unei rețele de servicii publice specializate,diversificate si personalizate la nivel local,precum si încurajarea O.N.G-urilor,inclusiv a unui sistem de voluntariat complementar acestora;

clarificarea mecanismului de adoptare a politicilor sociale in sfera asistentei sociale;

evaluarea eficientei diferitelor tipuri de masuri luate in domeniul asistentei sociale.

I.2. Tipuri de prestații

In conformitate cu prevederile art.5 din Legea nr.47/2006 privind sistemul național de asistenta sociala”prestațiile sociale sunt masuri de redistributie financiara destinate persoanelor sau familiilor care întrunesc condițiile de eligibilitate prevăzute de lege”.

Prestațiile de asistenta sociala reprezintă transferuri financiare care pot fi

acordate pe o perioada determinata si cuprind:

– alocații familiale;

– ajutoare sociale;

– indemnizații.

Principalele criterii pe baza cărora se acorda prestațiile sociale sunt:

evaluarea contextului familial;

veniturile solicitantului sau ale familiei acestuia;

condițiile de locuire;

starea de sănătate si gradul de dependenta.

Alocațiile familiale se acorda familiilor cu copii si au in vedere in

principal nașterea,educația si întreținerea copiilor si se materializează in:

– alocația de stat pentru copii,prevăzuta de Legea nr.61/1993,cu modificările si completările ulterioare;

– alocația familiala complementara si alocația de susținere pentru familia monoparentala,prevăzute de O.U.G. nr.105/2003,modificata si completata prin Legea nr.236/2008;

– alocația de întreținere pentru copiii dați in plasament familial sau incredintati unor familii sau persoane,potrivit Legii nr.272/2002 privind protecția si promovarea drepturilor copilului;

– alocația pentru copiii nou-născuți,prevăzuta in Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat,modificata si completata prin Legea nr.115/2006;

– acordarea de trusouri pentru nou-născuți,prevăzuta de Legea nr.482/2006.

Ajutoarele sunt prestații acordate in bani si in natura persoanelor sau

familiilor ale căror venituri sunt insuficiente pentru acoperirea nevoilor minime si se materializează in:

– ajutorul social acordat in baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat,modificata si completata prin Legea nr.115/2006;

– ajutorul pentru încălzirea locuinței acordat in baza O.U.G. nr.5/2003 privind acordrea de ajutoare pentru încălzirea locuinței precum si acordarea unor facilitați populației pentru plata energiei termice,modificata si completata prin H.G.nr.107/2006.

– ajutoare de urgenta acordate in baza prevederilor Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat.

Indemnizațiile sunt prestațiile sociale reprezentând sume de bani acordate persoanelor , in vederea facilitării egalizării de șanse,asigurarea unei vieți autonome si favorizarea incluziunii sociale.

Dintre tipurile de indemnizații acordate fac parte:

indemnizația si stimulentul acordat pentru creșterea copilului in vârsta de pana la 2 ani,respectiv 3 ani pentru copilul cu handicap,prevăzuta de O.U.G.nr.148/2005,cu modificările si completările ulterioare;

indemnizația lunara acordata persoanelor cu handicap,in baza Legii nr.448/2006,republicata;

indemnizația pentru incapacitatea temporara de munca,acordata in baza O.U.G. nr.158/2005 privind concediile si indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate;

indemnizația de șomaj acordata in baza Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor de șomaj si stimularea ocupării forței de munca;

indemnizația lunara acordata in baza Legii nr.309/2002 privind recunoașterea si acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar in cadrul Direcției Generale a serviciului Muncii in perioada 1950-1961;

indemnizația,sporul sau renta acordata invalizilor,veteranilor si văduvelor de război in baza Legii nr.44/1994.

La nivelul primăriilor se primesc si se soluționează următoarele tipuri de prestații: alocațiile familiale,ajutoarele sociale si indemnizațiile pentru creșterea si îngrijirea copilului in vârsta de pana la 2 ani si respectiv 3 ani pentru copilul cu handicap.

Pentru celelalte tipuri de prestații,primirea dosarelor si soluționarea lor se face de către serviciile casei județene de pensii.

I.3. Grupuri vulnerabile

Pentru a identifica tipurile de vulnerabilitate ce caracterizează clienții serviciilor sociale trebuie sa identificam,in primul rând,tipurile de acțiuni sociale. Chiar daca,de cele mai multe ori,vulnerabilitatea sociala a fost privita ca un rezultat al mediului ostil asupra individului,trebuie sa admitem ca ea poate fi privita si ca o neadaptare a individului la condițiile exterioare.

Ideea este ca individul are o serie de nevoi,iar aceste nevoi sunt satisfăcute prin intermediul valorificării unor resurse.Obtinerea resurselor este privita drept mijloc pentru individ in vederea satisfacerii nevoilor,iar aceste nevoi devin scopuri pentru individ. Dependenta este o stare caracteristica unei persoane sau unor grupuri de indivizi vulnerabili,iar starea de dependenta a acestora se manifesta fata de o persoana sau un lucru pentru satisfacrea unor nevoi.

Vulnerabilitatea poate naște dependenta. Cererea de sprijin pe care o face clientul către serviciile sociale este un indicator al vulnerabilitatii.Odata accesat serviciul social,exista riscul ca persoana vulnerabila sa devina dependenta de acesta. Din acest punct de vedere,intervenția asistentului social se orientează pe doua planuri: cel al depășirii gradului de vulnerabilitate si cel al prevenirii apariției stării de dependenta. Este adevărat ca strategiile sunt diferite si uneori este imposibil de eliminat aceasta stare de dependenta. In unele cazuri este folosita chiar starea inițiala de dependenta pentru a obține un angajament mai puternic din partea clientului.

Pe parcursul intervenției,asistentul social acționează pentru diminuarea acestei dependente.

Vulnerabilitatea descrie starea unor indivizi sau grupuri de indivizi caracterizați de o probabilitate ridicata de a deveni defavorizați,marginalizați sau excluși social.

Vulnerabilitatea o punem in relație cu subiectivitatea indivizilor,cu modul lor de gândi si acționa,cu o potențialitate prezenta in toți indivizii si care se poate manifesta in anumite contexte sociale.O populație vulnerabila este un grup de persoane ce se carcaterizeaza la un moment dat printr-o configurație asemănătoare a structurii vulnerabilității,generata de interpretări asemănătoare ale situațiilor sociale particulare.

Pentru a explica defavorizarea,trebuie sa apelam la argumente macrosociale,pornind de la faptele sociale exterioare individului care introduc inegalitati.Un individ nu se poate autodefavoriza,pentru ca defavorizarea reprezintă o relație stabilita intre indivizi,intre diferite grupuri sociale. Sistemul social căruia ii aparține individul deține,in mod incontestabil,pârghiile de defavorizare.O populație defavorizata este formata din indivizi care nu au acces la resurse si ale căror condiții de viata sunt precare (din punct de vedere social, materiale si al sanatatii) din cauza inegalităților de șanse intre diferite grupuri sociale. Vulnerabilitatea reprezintă modul de a gândi despre sine si despre situații care face ca individul sa nu acționeze eficient. Defavorizarea reprezintă rezultatul condiționărilor obiective,exterioare individului si care ii limitează acestuia accesul la diferite resurse din mediul social.

Termenul marginalizare (Boudon,1993/1996:159) a fost introdus in sociologie de R.K.Merton pentru a defini un tip particular de devianta. Autorul explica acest concept din perspectiva izolării sociale a indivizilor care nu pot atinge obiectivele sociale prescrise cultural folosind mijloacele licite definite de normele sociale si prefera sa se retragă din social pentru a elimina contradicția dintre dorința de atingere a scopurilor si lipsa mijloacelor.

Vulnerabilitatea sociala este o stare de potențialitate care se poate transforma in defavorizare in condițiile neutilizării oportunităților pentru schimbare. Vulnerabilitatea poate fi sesizata prin identificarea expresiilor verbale ale indivizilor utilizate in diferite contexte,sub forma unor definiri ale situatiei.Om populație vulnerabila este un grup mare de persoane care,in situații similare,prezintă o structura asemănătoare a tipurilor de vulnerabilitate dominante.

Din acest punct de vedere,nu exista o delimitare spațiala a populației vulnerabile,pentru ca vulnerabilitatea este construita de contextul similar in care se găsesc mai mulți actori sociali ce interpretează asemănător acel context.

Soluțiile cele mai indicate pentru reducerea vulnerabilității sunt in sfera educației,care conduce la schimbarea reperelor individuale utilizate in interpretarea situației.

Populațiile defavorizate sunt populații la care vulnerabilitatea a trecut de la nivelul de potențialitate la cel de realitate.Interpretarile individuale ale persoanelor vulnerabile,încărcate cu un „limbaj de deficit”(Gergen,1985),au generat situații interpretate de ceilalți actori sociali ca fiind situații reale. In România,se considera ca sărăcia este o cauza a mai multor probleme sociale (alcoolism,șomaj,criminalitate,prostituție,etc.) care,la rândul lor,accentuează aceasta stare. Daca reinterpretam fenomenul sărăciei,vom putea identifica si alte surse ale acesteia,cum ar fi modurile de gândire ale persoanelor,care se obiectivează in structuri sociale ce mențin si chiar dezvolta sărăcia in rândul multor categorii de populații.

Daca ne propunem sa identificam populații vulnerabile,trebuie sa identificam atât acțiunile individuale,cat si pe cele colective care conduc la manifestarea vulnerabilitatii.Actiunile colective sunt rezultante ale agregării acțiunilor individuale,agregare privita nu ca simpla însumare a acestora,ci si ca apariție a unor acțiuni diferite de cele individuale (de exemplu,cele perverse-al căror rezultat colectiv este opus celui urmărit;cele indezirabile-care pot fi prognosticate,dar nu sunt dorite;si cele neașteptate-care sunt imprevizibile).

Încercarea de a explica sensurile sintagmei vulnerabilitate sociala din perspectiva laturii pragmatice de planificare si organizare a intervenției se lovește de o serie de piedici:

vulnerabilitatea reprezintă o stare de potențialitate,de nemanifestare in prezent a unor factori care pot insa conduce in viitor la marginalizare, defavorizare sau alte fenomene conexe,o harta mentala a unor interpretări neadecvate in raport cu realitatea sau potențialul persoanei;

vulnerabilitatea in sine caracterizează nu doar anumite populații,ci si fiecare persoana in parte aflata in anumite raporturi cu realitatea exterioara,cu unele contexte sociale ale acțiunii individuale si poate fi un rezultat al interpretărilor individuale date acestor contexte;

stabilirea criteriilor după care se poate aprecia gradul de vulnerabilitate presupune o combinație a factorilor individuali cu cei macrosociali,a interpretărilor individuale cu cele contruite colectiv;

exista unele confuzii in utilizarea termenului,pus in relație cu unele fenomene care pot fi relativ ușor sesizate:defavorizare,marginalizare si excludere sociala.

Consideram drept vulnerabilitate inapetența indivizilor sau grupurilor de a acționa ori incapacitatea de adaptare a acțiunilor la cerințele structurale ale sistemului social,cauzata de interpretările individuale neadecvate in raport cu unele interpretări comune si acceptate social.

Factorii determinanți ai vulnerabilității sunt : interesul,scopurile si mijloacele,valorile,obișnuințele si cunoștințele.

Aceasta combinație de factori se structurează in funcție de dialogul existent intre persoana vulnerabila si cei din jur. Ne putem imagina cat de complex este procesul de negociere sociala daca luam in calcul toate variantele,combinațiile care pot exista intre doua persoane. Acest lucru devine si mai complex in momentul in care dorim sa punem in relație adevărurile particulare ale fiecăruia in parte.

Asistenta sociala se orientează,in general,după paradigma deficientei si urmărește din aceasta perspectiva sa ajungă la rezolvarea problemelor. Iar rezolvarea problemelor înseamnă,de multe ori,înlăturarea cauzelor,identificarea unor soluții si aplicarea acestora,diminuarea efectelor negative.

CAPITOLUL II

PROBLEMATICA SARACIEI

II.1.Probleme ale sărăciei in România

Sărăcia este o stare de lipsa permanenta a resurselor necesare pentru a asigura un mod de viata considerat decent,acceptabil la nivelul unei colectivitati date,accentul cazând pe lipsa resurselor. Este vorba,in mod special,de lipsa resurselor economice,ca resursa generala esențiala a celor mai multe activitati care compun viata noastra.A fi sărac înseamnă a fi lipsit de resurse.

Nivelul resurselor care delimitează sărăcia este cel care împiedica realizarea unui mod de viata considerat a fi acceptabil la nivelul unei comunitati.Saracia nu reprezintă pur si simplu un anumit mod de viata,sub cel considerat a fi acceptabil de către majoritatea unei colectivitati,ci caracterul forțat de lipsa resurselor unui asemenea mod de viata.

Este necesar,deasemenea sa luam in considerare in definirea stării de sărăcie durata acesteia (Ruggles,1990).Datorita unor fluctuații ale vieții,orice persoana poate ca,pe perioade relativ scurte (una sau mai multe luni),sa nu detina veniturile necesare asigurării unui standard minim de viata.

Definirea sărăciei se face adesea din doua perspective distincte: din perspectiva consumului(satisfacerea nevoilor) sau din cea a activității, a funcționarii normale. Din perspectiva consumului,sărăcia este definita ca neputința de a satisface acele nevoi considerate a fi minime. Din cea de-a doua perspectiva,sărăcia este definita in termenii condițiilor minime care sunt necesare unei funcționari normale a individului in cadrul respectivei colectivitati.Aceasta din urma perspectiva accentuează nu simpla supraviețuire individuala,ci existenta acelor mijloace care asigura persoanei o participare completa la viata sociala,de îndeplini rolurile care ii revin,de a participa la activitățile formative minime care ii oferă șanse suficiente pentru a se dezvolta prin efort propriu. Aceasta perspectiva pornește de la logica functionalitatii in ansamblul vieții sociale.

„Conceptul de sărăcie este unul dintre conceptele inselatoare.Fiind un concept larg utilizat in cunoașterea comuna,asociat cu un fond înalt emoțional, el pare fiecăruia dintre noi a fi clar.

O asemenea claritate dispare de indata ce conceptul este plasat in contextul universalist al stiintei.Transferul sau din contextul conștiinței comune in contextul științei produce doua tipuri de dificultati”①.

① Elena Zamfir,Psihologie sociala,Texte alese,Editura Ankarom,Iasi 1997 – pag.381

Prima dificultate provine din trecerea dintr-un context cultural-ideologic particular intr-un context științific obiectiv si supracultural.Intelegerile comune sunt purtătoare ale unor importante componente culturale si ideologice particulare,înalt variabile care fac extrem de dificila redefinirea sărăciei intr-o perspectiva universalista.

Cea de-a doua provine din tranziția dintr-un context individual intr-un context social-general,la nivelul cunoașterii comune sensul fiind puternic legat de cazuri individuale.

In România,după 18 ani de tranziție,au apărut factori si elemente care au dat noi coordonate fenomenului de sărăcie.

Putem spune ca tranziția in tara noastră,caracterizata printr-o cădere economica dramatica,slab protejata social in anumite perioade,a avut ca efect o explozie a saraciei.Au existat doua șocuri ale sărăciei: primul soc s-a înregistrat in perioada 1991-1993; in perioada 1995-1996 s-a produs o ușoara scădere a sărăciei datorita unui reviriment economic. Criza economica din perioada 1997-2000 a produs cel de-al doilea soc al sărăcirii: de la un nivel al sărăciei de 20 % in 1996,la 36 % in 2000.Relansarea economiei in 2001 a produs o scădere anuala importanta a nivelului sărăciei : de la 36 % in 2000,la 29 % in 2002.Luand in considerare ritmurile anuale de creștere economica prevăzute,se estimează ca in 2007 nivelul de sărăcie ar scădea la cel puțin 15 %.

II.2 Sărăcia si grupurile vulnerabile

In prezent,in tara noastră exista grupuri sociale cu risc accentuat,excluse din variatele sfere ale vieții sociale,economice si politice,precum si o serie de procese de excluziune sociala care întrețin acest fenomen. Aceste grupuri nu beneficiază de programe cuprinzătoare care sa-i protejeze corespunzător.

„Categorii de populație care beneficiază de asistenta sociala – grupuri cu risc crescut”②:

persoanele sau grupurile aflate in situații de lipsuri extreme,lipsa cadrului de viata elementar;

familiile cu mulți copii si cu venituri foarte mici,lipsite de locuința sau cu condiții precare de locuit,cu probleme legate de deplasarea la școala in mediile rurale datorita distantelor mari,neparticipare școlara,familiile monoparentale lipsite de suport;

________________________________________________________________

② Elena Zamfir,Sistemul de asistenta sociala-note de curs,Universitatea din București,Facultatea de Sociologie si Asistenta

Sociala,2005,pag.3

copiii si femeile abuzate,victime ale violentei in familie,in strada sau folosiți pentru cerșit sau prostituție;

persoanele toxico-dependente,alcoolice precum si alte forme de dependenta;

tinerii care parasesc instiutiile de ocrotire;

persoanele afectate de HIV/SIDA;

persoanele cu nevoi de resocializare,reintegrare sau recuperare,cum sunt delincvenții sociali;

persoanele cu dizabilitati;

persoanele cu capacitați limitate sau distorsionate de viata sociala normala si responsabila : familii dezorganizate,incapabile sa susțină dezvoltarea copiilor,cu incapacitate de soluționare a conflictelor;

copiii străzii;

persoanele fara adăpost;

populația de rromi,care in marea ei majoritate se confrunta cu probleme extrem de grave;

victimele unor catastrofe naturale sau sociale;

șomerii pe termen lung,mai ales cei din zonele defavorizate economic;

persoanele vârstnice,ale căror resurse financiare si personale sunt insuficiente.

Este evident ca situația de risc major in care se afla familia,copilul si celelalte categorii de persoane defavorizate in tara noastră,este produsul unei combinații nefericite de sărăcire constanta si de politici sociale eronate ale regimului socialist. Este bine cunoscut faptul ca explozia sărăciei pentru anumite segmente sociale in perioada tranziției reprezintă o sursa fundamentala a multor dificultati cu care se confrunta grupurile cu risc crescut in momentul de fata. Dar este la fel de necesar a se preciza ca aspectul economic reprezintă doar un factor,dar nu singurul,in soluționarea problemelor grave cu care se confrunta aceste grupuri.

II.3 Sărăcia : cauze si factori

Printre factorii si mecanismele care au condus la explozia sărăciei putem spune ca fac parte:

scăderea substanțiala a veniturilor salariale datorita crizei economice care a afectat standardul de viata al populației;

accentuarea polarizări salariale,reprezentând o sursa importanta a sărăciei unui larg segment al salariaților;

reducerea numărului de locuri de munca si scăderea dramatica a numărului salariaților,situație ce a dus la dislocarea economica a unor întregi grupuri sociale;

creșterea fiscalității demotiveaza investițiile,acționând negativ asupra economiei,rezultatul fiind creșterea șomajului si scăderea creării de noi locuri de munca,deci creșterea sărăciei,ceea ce sporește nevoia de fonduri pentru sprijin;

scăderea rapida a beneficiilor sociale in raport cu veniturile salariale;

scăderea gradului de acoperire a populației cu servicii sociale fundamentale prin dezagregarea sistemului de protecție sociala si o politica sociala aberanta;

politica de restituire a proprietatilor.

Situația societatii romanești din ultimii ani a fost caracterizata de un decalaj dramatic intre aspirații si posibilitati,intre nevoia perceputa de a reacționa ferm si structurat la problemele sociale si paralizia capacitații de a reforma structurile profunde ale colectivității pentru soluționarea lor. In mod special,in acest spațiu de așteptări si iluzii,problemele comunitare au constituit surse permanente de tensiuni,neliniști,stres continuu si,uneori,chiar conflicte. De aceea,intervenția comunitatii in soluționarea problemelor sale apare nu numai ca o deschidere promițătoare pentru dezvoltarea unor servicii de asistenta sociala comunitara cu o mare capacitate de refacere a potențialului individual pentru integrare normala,dar ca si o resursa majora pentru promovarea unor politici sociale eficiente. Pe măsura dezvoltării experienței si a mijloacelor instituționale corespunzătoare la nivel local,statul trebuie sa renunțe la monopolul asupra serviciilor sociale,sprijinind organizațiile locale,organizațiile nonguvernamentale sa preia unele activitati de soluționare a nevoilor comunitatii,oferind inclusiv o finanțare totala sau parțiala a acestora.

II.4 Vulnerabilitati viitoare

In ultimii ani,s-a observat un început al relansării economice si scăderea inflației,dar impactul asupra nivelului de trai al majoritatii populației a fost unul nesemnificativ,iar sărăcia extrema si de durata ce afectează anumite segmente de populație capata o anumita „imunitate” la creșterea economica consemnata de statistica.Saracia extrema generează procese de marginalizare si excluziune sociala care capata un caracter ireversibil.

In viitor se vor dezvolta o serie de procese având drept cauza elementele definitorii ale sărăciei actuale,cum ar fi:

Scăderea nivelului de educație.

Creșterea abandonului școlar datorita nivelului scăzut al resurselor financiare ale familiilor sărace.

Subdezvoltarea sau deprecierea capacitaților umane necesare unei vieți prospere.

In afara consecințelor imediate asupra persoanelor si grupurilor sociale,aceasta va avea afecte negative asupra bunăstării dintr-o colectivitate sau alta pe termen mediu sau lung. Tinerii vor avea acces restricționat la diversele locuri de munca,ceea ce va determina o depreciere a capacitaților de funcționare sociala si eficienta.

Demoralizarea si erodarea valorilor muncii.

In România exista mentalitatea ca munca este greu de găsit si prost plătita,fapt pentru care adulții si tinerii pleacă la munca in strainatate.Aceasta situație a făcut ca mulți copii sa fie abandonați,neglijați,maltratați sau supuși sa cerseasca,sa muncească pentru a obține venituri,fapt ce pune sub semnul întrebării modul de integrare si viata sociala a acestora la maturitate.

Criza locuirii.

Datorita lipsei posibilităților materiale,mulți tineri familiști vor fi in imposibilitate de a-si cumpăra o locuința (in prezent locuințele au preturi foarte mari) si de a-si asigura utilitățile necesare.

Formarea pungilor de sărăcie.

Numeroase complexe industriale au dat faliment ceea ce făcut posibila apariția pungilor de sărăcie (numeroase exploatări miniere din Bazinul Jiului). In aceasta situație se găsesc si multe comunitati rurale unde exista o agricultura de subzistenta.

II.5 Observații

In ultimul timp s-a multiplicat enorm numărul de programe sociale. Trebuie sa intram decisiv intr-o noua faza,de dezvoltare a tehnicilor de monitorizare si evaluare a acestor programe. Daca variatele programe si-au dovedit eficienta lor potențiala,lipsa de control si de evaluare a făcut din multe dintre ele mecanisme de risipa a resurselor financiare,mai ales in condițiile lipsei unor criterii clare de performanta.

Este necesar de a depăși amploarea exagerata a experimentelor pilot care nu sunt concepute a duce la construcții instituționale lărgite,nationale.Accentul trebuie sa cada pe dezvoltarea instituționala centrata pe parteneriatul public/comunitar.

Slaba protecție sociala a populației nu a reprezentat integral un cost social inevitabil. Intr-o măsura importanta efortul scăzut de protecție a fost un cost generat de lipsa de voința politica de creștere a suportului social,si deci evitabil. In plus,mai ales prin efectele combinate ale proceselor de dezagregare sociala,resursele sociale ale relansării economice si sociale in perspectiva au fost grav afectate. Costul tranziției,incluzând aici si erorile de politica economica si sociala din trecut,va reprezenta si in continuare un handicap daca nu va fi corectat cu prioritate.

O direcție importanta o reprezintă si creșterea responsabilității celorlalți actori comunitari in susținerea si promovarea valorilor incluziunii si coeziunii sociale si dezvoltarea de mecanisme de suport pentru multiplicarea inițiativelor de ordin social.

România dar si comunitatea europeana trebuie sa conștientizeze ca in viitorul apropiat se prefigurează noi tipuri de excluziune sociala la nivel european. Noile tari in proces de integrare europeana încep sa se confrunte cu multiple riscuri de excluziune sociala in ciuda eforturilor de aliniere la standardele europene. Este esențial ca România,in parteneriat cu celelalte tari europene,sa dezvolte mecanisme pan-europene de incluziune sociala.

CAPITOLUL III

ROMANIA SI STRATEGIA ANTISARACIE

III.1 Sărăcia – coordonate

Sărăcia reprezintă unul dintre conceptele pe care științele sociale l-au preluat din limbajul comun unde avea un sens suficient de exact,deși mai mult contextual decât explicit. Devenita obiect al preocupărilor morale si politice ale colectivității,sărăcia a generat un interes special din partea cercetătorilor din științele sociale.

Despre sărăcia in România

In România nu exista un prag oficial de sărăcie,in funcție de care sa se adopte o serie de politici si la care sa se raporteze beneficiile sociale acordate celor aflați in nevoie. Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat reprezintă cadrul legislativ de acordare al unui ajutor monetar tuturor celor aflați in nevoie. Pragul utilizat de aceasta lege in stabilirea eligibilității este mai scăzut decât cel estimat in cadrul analizelor referitoare la sărăcie si nu reprezintă in fapt un prag de saracie.Desi in România nu s-a adoptat un prag oficial de sărăcie,in 2000 ia naștere o comisie guvernamentala de promovare a incluziunii sociale si reducere a sărăciei.

Planul Național Anti-sărăcie si de Promovare a Incluziunii Sociale, elaborat de CASPIS in 2002, diferențiază intre sărăcia extrema,sărăcia severa si sărăcia relativa.

Sărăcia extrema este definita ca „o lipsa atât de grava a resurselor incat condițiile de viata ale respectivei persoane sunt absolut inacceptabile pentru o societate civilizata; alterează grav demnitatea ființei umane,producând degradări rapide si greu reversibile ale capacitaților de funcționare sociala normala”(CASPIS,2002,pag.7).In România se estimează ca aproximativ 1 % din totalul populației traieste in condiții de sărăcie extrema.

Sărăcia relativa este determinata de un nivel scăzut al resurselor (lipsuri masive si persistente) care împiedica o funcționare sociala normala, dar

care nu blochează efortul de a ieși din sărăcie si nici redresarea in situația in care resursele revin la normal (CASPIS,2002,pag.7-8).Estimarea procentului din populație care traieste in condiții de sărăcie severa este de 12 %.

In sărăcie,definita in raport cu un prag minim decent de existenta,se afla in 2002,conform datelor CASPIS aproximativ 17% din totalul populației.

III.2 Factorii care produc si susțin sărăcia sunt:

a) Factorii structurali generali:

incapacitatea de munca datorata : vârstei,handicapului,boli cronice, calificare inadecvata;incapacitate temporara de munca datorata necesitații de îngrijire a copiilor;

capacitate (scăzuta) a sistemului economic de a oferi locuri de munca;

sistem de distribuire a veniturilor înalt polarizat;

capacitate (scăzuta) de producere a unor bunuri si servicii prin efort propriu.

b) Factori globali conjuncturali :

capacitatea economiei de a produce suficient de eficient astfel incat efortul personal sa producă cel puțin veniturile minime necesare;

capacitatea diferitelor configurații economice sectoriale/locale de a produce venituri satisfăcătoare;

existenta unor condiții instituționale si tehnice deficitare,care blochează activitati pe cont propriu aducătoare de venit.

c) Factori derivați – cultura si sistemul social al sărăciei :

dezorganizări personale (dependenta de alcool,droguri),stil de viata neadaptat exigentelor pieței muncii;

adaptarea la situația de sărăcie;

nivel scăzut de aspirații;

deficit de capital uman;

situații personale care reduc șansele;

lipsa de oportunitati pentru tineri;

nivel de aspirații excesiv de ridicat;

cultura sărăciei;

discriminare pe diferite temeiuri;

deficiente de socializare;

mediu social incitant la comportamente si stiluri de viata contra-productive;

cumulări de deprivari si lipsuri;

stil de consum;

deficit de capacitați sociale.

d) Factori de politica sociala:

incapacitatea colectivității de a oferi o protecție sociala eficace a populației împotriva diferitelor speculații in perioada de tranziție;

incapacitatea colectivității de a-i proteja pe membrii săi de deposedarea criminala a propriilor resurse;

incapacitatea societatii/comunitatilor de a proteja si compensa împotriva diferitelor calamitați naturale;

deficit de securitate/protecție sociala;

crizele sistemului de securitate sociala.

III.3 Unele coordonate pentru o strategie antisaracie

Componentele fundamentale ale strategiei antisaracie sunt:

Prevenirea – acțiuni de prevenire a sărăciei:

a) prevenirea căderii veniturilor sub un anumit nivel minim: compensarea pierderilor naturale de venit,compensarea lipsei de venit sau de venit insuficient datorat unor situații naturale,utilizarea unor sisteme de beneficii sociale categoriale si a unor beneficii sociale de urgenta;

b) crearea de locuri de munca;

c) formarea si dezvoltarea capacitaților individuale de producere a bunăstării;

d) controlul proceselor generatoare de sărăcie;

e) stimularea economiei naționale/regionale/comunitare pentru a-si creste performanta si capacitatea competitiva;

f) Protecția participanților vulnerabili in sistemul economic;

g) prevenirea actelor criminale care ar putea împinge victimele in situații de dificultate.

Recuperarea din sărăcie

a) crearea de posibilitati de producere de venituri,in condițiile in care exista un deficit de asemenea oportunitati;

b) corectarea deficitelor de capacitați economice,motivaționale si a deficitelor de socializare;

c) crearea unui sistem de suport social care sa evite dependenta si sa stimuleze bunăstarea autonoma;

d) elaborarea unui pachet de acțiuni de eradicare/minimizare a

proceselor/mecanismelor sociale care întrețin sărăcia;

e) elaborarea unor programe speciale de corectare a efectelor durabile ale sărăciei: eliminarea deficitului de educație,reinsertie sociala,reabilitarea capacitaților de activitate economica autonoma etc.

Suportul (sprijinul) pentru cei săraci

a) ajutor social in bani sau in natura pentru cei aflați in situație de nevoie acuta;

b) ajutor in bani sau in natura pentru cei care nu pot sa-si producă propria bunăstare si care nu sunt susținuți de diferite scheme de asigurări sociale;

c) locuințe sociale si suport pentru cumpărarea de locuințe pentru cei aflați in nevoie acuta;

d) sprijinul activităților de producere a bunurilor necesare pentru propriul consum.

Sistemul beneficiilor sociale

a) beneficiile contributorii constituie obiectul sistemului asigurărilor sociale;

b) beneficiile non-contributorii constituie obiectul sistemului de asistenta sociala;

c) beneficiile de susținere compensează lipsa de resurse pana la o limita considerata a fi un minim acceptabil de viata si care se încadrează in posibilitățile colectivității;

d) beneficiile de dezvoltare reprezentate prin sume de bani,bunuri sau servicii acordate unor categorii de persoane pentru a le sprijini sa dezvolte capacitatile lor de activitate economica si sociala autonoma;

e) beneficiile pasive reprezentate prin transferuri de resurse de la colectivitate la persoana in nevoie;

f) beneficiile active reprezentate prin forme de suport care susțin dezvoltarea capacitaților personale de a obține prin efort propriu resursele necesare.

Grupuri cu risc ridicat si politici de suport

a) grupuri aflate in situație de sărăcie extrema/mizerie;

b) populația de rromi care se confrunta cu probleme social-economice extrem de severe;

c) comunitati cronic sărace si pungi de sărăcie;

d) copilul (situația copilului);

e) femeile (situația femeii);

f) tinerii (situația tinerilor).

III.4 Principiile politicii antisaracie

Pentru realizarea unui plan național antisaracie si promovarea incluziunii sociale trebuie sa avem in vedere o serie de principii care sa asigure suportul necesar abordării pragmatice si care sa aibă eficienta asupra problemelor specifice celor săraci sau foarte săraci.

Un set minim de principii ale politicii anti-sărăcie se pot circumscrie următoarelor enunțuri③:

a) Principiul dreptului universal la suport in caz de dificultate.

dreptul general al fiecărui individ de a face obiectul atenției colective si de a primi variate forme de suport;

dreptul la un suport minim obligatoriu;

o serie de drepturi definite prin legi speciale si care exprima prioritățile si opțiunile colectivității;

dreptul de a beneficia de forme specifice de suport,decise in cadrul comunitatii locale;

dreptul de a primi/beneficia de servicii de asistenta sociala,inclusiv servicii de informare,consiliere,sprijin pentru dezvoltarea capacitaților.

b) Principiul complementarității responsabilităților : responsabilitatea

colectivității fata de membrii săi trebuie sa fie gândita a fi complementara cu responsabilitatea persoanei care primește suportul colectivității.

Suportul din partea comunitatii nu trebuie acordat in afara unor conditionalitati.

Condiționalitatea trebuie sa se concretizeze in cazurile cele mai simple

printr-o relație contractuala cu obligații reciproce,iar in cazurile mai complexe, printr-un plan comun de depășire a situației de dificultate,in care obligațiile reciproce sunt specificate cu claritate.

c) Principiul subsidiarității masurilor de prevenire si combatere a

sărăciei.

d) Principiul complementarității dintre programele categoriale si programele personalizate.

e) Principiul orientării prioritare a programelor anti-sărăcie nu spre

asigurarea supraviețuirii ci a dezvoltării.

f) Principiul beneficiilor sociale pentru contribuție la bunăstarea colectiva,care presupune antrenarea in activitati in beneficiul comunitar si care are mai multe funcții:

③ Catalin Zamfir,op.cit.,pag.63-73

satisfacerea unor nevoi colective prin utilizarea resurselor

de activitate nefolosite ale colectivității;

mod de distribuire diferențiata a resurselor reduse de suport social-in funcție de contribuție;

menținerea unei morale a muncii si a efortului propriu ca sursa fundamentala a bunăstării;

asigurarea sustenabilitatii politice a sistemului de suport social.

g) Principiul”contribuții mai mari implica beneficii mai mari”.

h) Principiul parteneriatului.

i) Principiul diferențierii pe niveluri a suportului social : național/ comunitar.

j) Principiul suportului pentru autodezvoltare comunitara.

III.5 Planul național antisaracie si promovarea incluziunii sociale

Deoarece sărăcia este mai degrabă un concept uni-dimensional,este imperativ necesara abordarea multi-dimensionala a fenomenului de excluziune sociala ca factor important in procesele de dezorganizare sociala. Dincolo de dimensiunea reala actuala excluziunii sociale – a cărei cunoaștere este neîndoielnic importanta dar care permite tratarea situațiilor este deci mai degrabă o abordare de tip reactiv – este foarte important sa cunoaștem sursele excluziunii sociale in vederea unei abordări de tip preventiv in sensul eliminării/ diminuării factorilor generatori de excluziune sociala.

Documentul cel mai important si mai cuprinzător in acest sens este reprezentat de „Planul Național Anti-sărăcie si Promovare a Incluziunii Sociale”(PNAinc) elaborat in cadrul Comisiei Anti-sărăcie si Promovare a Incluziunii Sociale (CASPIS) si aprobat de Guvernul României in iulie 2002. PNAinc este conceput ca un instrument al procesului de dezvoltare sociala, având următoarele funcții:

Un instrument de conștientizare colectiva a problemelor societatii romanești si a direcțiilor construcției sociale;al dezvoltării culturii acțiunii anti-sărăcie si de promovare a unei societati incluzive.

Promovarea unui concept articulat de politica sociala,cristalizat intr-un număr de principii fundamentale.

Un plan de acțiune globala,multisectoriala (pe principalele sectoare ale vieții sociale),multinevelare (nivel național,județean,local) de prevenire – obliga absortia sărăciei si excluziunii sociale si de promovare a incluziunii sociale.PNAinc este conceput ca un instrument de acțiune globala,care sa stimuleze articularea planurilor de acțiune sectoriale si locale.

Oferă un cadru de referința pentru implantarea in întreaga activitate publica a obiectivului dezvoltării unei societati prospere si incluzive.

Un instrument de monitorizare a eforturilor guvernamentala de prevenire-obliga absortia sărăciei si de promovare a incluziunii sociale.

Orice încercare de diminuare a excluziunii sociale si eliminare a unor forme de excluziune sociala pleacă atât de la identificarea surselor de excluziune,cat si de la obiectivele morale si sociale referitoare la ce fel de societate vrea România sa construiască in următorii ani.

PNAinc subliniază faptul ca obiectivul central si pe termen lung al României este acela de

„Creare a unei societati prospere,activa economic,social si politic,cu un nivel ridicat de responsabilitate colectiva si individuala,coeziva social,cu un nivel ridicat de oportunitati pentru toți”④.

Societatea româneasca va trebui sa devina in scurt timp o societate:

activa: capabila sa se dezvolte economic si social,sa fructifice oportunitățile si sa facă fata constructiv si eficient riscurilor,sa-si dezvolte continuu capacitatile si sa activeze segmentele sociale excluse,pasivizate,cu risc de involuție si de dependenta.

coeziva social: un grad ridicat de solidaritate sociala,in care segmentele excluse social,trăind in condiții de deprivare sociala accentuata,sa fie minimizate.

care sa ofere oportunitati pentru toți : o societate in care fiecărui membru i se acorda șanse reale de a lua parte activ in toate sferele vieții sociale.

Rezumând aceste trei caracteristici-activa,coeziva social si oportunitati pentru toti- se poate spune ca modelul de societate pe care România vrea sa-l construiască se bazează pe o societate incluziva,in care grupurile tradițional/ actuale excluse social sa găsească oportunitati de dezvoltare normala. Tocmai in acest sens sunt definite si principalele obiective privind dezvoltarea sociala prin incluziune sociala:

eradicarea sărăciei extreme produsa de contingentele vieții;

absortia accentuata a excluziunii sociale severe si lichidării unor probleme sociale extrem de grave,cu impact moral devastator: situația copiilor din instituții,copiii străzii,copiii abandonați, vârstnicii lipsiți de orice suport social si economic;

④ Vezi Planul Național Anti-Saracie si Promovare a Incluziunii Sociale,Revista de Asistenta Sociala nr.3/2002,pag.12-16

lansarea procesului de absortie progresiva a stării de sărăcie, caracteristica difuza a unei mase mari a populației.

CASPIS încearcă sa promoveze un nou tip de parteneriat in abordarea marilor probleme sociale: „inițiativa locala”complementar cu „finanțarea mulți-nivelară”- comunitate,județ,buget național,programe internaționale. Parteneriat multi-nivelar in finanțarea programelor locale reprezintă o opțiune fundamentala in momentul de fata când procesul de descentralizare este abia la început si resursele financiare locale ale comunitatilor sunt insuficiente pentru dezvoltarea si implementarea de proiecte locale de dezvoltare sociala. In acest context trebuie accentuata opțiunea actuala a creșterii finanțării pe proiecte care poate asigura o eficacitate mult mai crescuta si o utilizare judicioasa si responsabila a resurselor.O asemenea opțiune trebuie urgent exploatata intru-cat aici exista un spațiu uriaș de dezvoltare nu numai instituționala,dar si tehnica si metodologica.

III.6 Criterii si prioritati

Analizele efectuate in ultimii ani au scos in evidenta o situație îngrijorătoare privind evoluția politicilor sociale in tara noastră care a fost modelata de factorii conjuncturali: presiunile exercitate de grupurile de interese, rivalitățile zonale,utilizarea resurselor la limita unor interese conjuncturale, presiunile actorilor interni sau externi,etc.,aceasta situație fiind determinata de lipsa unor prioritati clar precizate,dar care sunt stabilite prin decizii politice. Numai prin identificarea prioritatilor pe termen mediu sau lung se pot stabili corect coordonatele de evoluție a politicilor sociale in domeniul anti-sărăcie.

O prima categorie a direcțiilor de acțiune se refera la absortia definitiva a unor forme grave de excluziune sociala care au rezultat din procesul de tranziție:

– eliminarea situațiilor de persoane fara acte de identitate (in majoritate rromi) care nu au acces la nici o forma de protecție sociala,la niciunul dintre drepturile cetatenesti;

– reducerea drastica a procesului de abandon școlar si analfabetism si asigurarea accesului la educație primara pentru toți;pentru cei care au abandonat școala sau nu au fost niciodată înscriși trebuie dezvoltate si finanțate programe speciale de alfabetizare astfel incat sa dobândească deprinderile minime necesare pentru scris,citit si socotit care sa fie recunoscute printr-o „diploma/ certificat de alfabetizare”;

– reducerea drastica si încercarea de eliminare a situației de copii,adulți sau familii care locuiesc in strada;in acest sens este esențiala amenajarea de către autoritățile locale a unor adăposturi si locuințe de urgenta in toata tara;

– încurajare si suport pentru auto-organizarea diferitelor segmente ale comunitatii si a comunitatii ca întreg in vederea soluționării propriilor probleme;

– monitorizarea situațiilor de evacuare forțata din locuințele dobândite de foștii proprietari,identificarea si dezvoltarea de alternative de locuire pentru familiile evacuate.

2. Direcții de acțiune pentru promovarea incluziunii sociale in sfera

educației:

suport pentru copiii dotați defavorizați (in special cei din mediul rural);

introducerea unui pachet de burse,subvenții si gratuitati pentru elevii si studenții merituoși din familii sărace si in special din mediul rural,pentru a reduce excluziunea acestora de la educația la nivele de liceu si facultate;

– suport pentru educația copiilor rromi: continuarea formarii si utilizării de mediatori școlari in comunitățile cu abandon școlar ridicat preponderent de rromi,locurile subvenționate la liceu si facultate trebui sa continue sa fie acordate-rezultatele anterioare fiind pozitive,copiii rromi vor beneficia de bursele acordate celor săraci care invata la liceu sau facultate;

– introducerea in școala pe tot parcursul ei a unui program integrat de invatare a deprinderilor de viata,cunoștințe despre organizarea si funcționarea societatii,inclusiv a sistemului politic si de participare sociala;educația civica, educația pentru viata,educația sexuala,stimularea comunicării dintre tineri, prevenirea consumului de droguri si alcool,etc.Aceste teme trebuie sa fie incluse in programele școlare de toate nivelurile in urma unor evaluări ale nevoilor;

– astfel de teme si altele trebuie de asemenea introduse in programe de educație pentru adulți si tineri din comunitati sărace inclusiv pentru cei care beneficiază de venit minim garantat sau aflați in programe de reinsertie sociala (pedepse alternative/probațiune) prin echivalarea unor obligații de munca in folosul comunitatii cu echivalentul in timp al participării la astfel de cursuri/programe de instruire;

– promovarea educației incluzive-trebuie acționat prin intermediul unor campanii naționale pentru educarea populației pentru a-i accepta in scoli pe copiii HIV pozitivi,pe cei cu handicap sau alte categorii,respinși de comunitate si care nu prezintă pericol pentru ceilalți copii.

3. Eliminarea formelor de excluziune sociala din sfera serviciilor de

sănătate

– întrucât beneficiile financiare sociale si salariile minime nu permit unor categorii sociale sa plătească servicii medicale esențiale,se impune acționarea pentru creșterea accesului la serviciile de sănătate fundamentale a acestor categorii cu venituri insuficiente;

– creșterea accesului grupurilor defavorizate la mijloace de contracepție prin introducerea unui contraceptiv pe lista de medicamente gratuite si distribuirea lui către cuplurile sărace cu risc ridicat de sarcini nedorite si de abandon;

– reforma a produs o inegalizare a accesului care a înlocuit serviciile medicale teritoriale cu medici de familie,sistem complet ineficient mai ales pentru mediu rural. Se impune creșterea accesului la servicii in mediul rural;una dintre posibilele masuri este oferirea unor stimulente mult mai atractive in bani sau in natura pentru medici in vederea acceptării sa profeseze in localitățile/zonele care nu au medici (sau nu au medici suficienți);

– creșterea accentului pe prevenție si tratarea in faze incipiente a problemelor de sănătate.

4. Promovarea incluziunii sociale in sfera locuirii

– amenajarea masiva de locuințe sociale in toate județele si orașele si respectarea criteriilor de acordare a acestora conform legii locuinței;

– sprijinirea in continuare a familiilor sărace pentru plata cheltuielilor de încălzire a locuinței pe perioada de iarna;

– identificarea si monitorizarea persoanelor cu datorii la întreținere si stimularea autoritatilor locale de a imagina strategii de re-eșalonare a plaților;

– creșterea accesului populației sărace la consumul de utilitati publice;

– imbunatatirea condițiilor de locuire a populației din mediul rural prin investiții in infrastructura de baza;

5. Promovarea incluziunii pe piața muncii

– dezvoltarea de servicii ocupaționale integrate;

– stimularea masurilor active de combatere a șomajului,cu accent pe crearea de locuri de munca si consecutiv,creșterea numărului de salariati.Aceasta va duce si la posibilitatea reechilibrării rapide a raportului de dependenta salariați/pensionari;

– accent special pentru crearea efectiva de locuri de munca mai ales acolo unde neocuparea este foarte ridicata;

– susținerea de locuri de munca si activitati aducătoare de venit in mediul rural si in zonele defavorizate pentru a reduce excluziunea teritoriala;

– accent pe creșterea ocupării in populația de rromi prin creșterea oportunităților de angajare prin programe de alfabetizare si apoi de consiliere si calificare;

– stimularea angajării in economia formala concomitent cu descurajarea si sancționarea drastica a celor care lucrează in economia subterana (in special a angajatorilor).

6. Eliminarea unor forme de excluziune sociala in sfera beneficiilor/ drepturilor financiare

– eliminarea discrepantelor dintre pensiile acordate pentru aceleași condiții de munca,aceeași vechime si aceeași categorie ocupaționala,discrepante rezultat ca urmare a ieșirii la pensie in momente de timp diferite;

– promovarea unei politici mai echilibrate privind salariul minim care sa împiedice pe de o parte o serie de angajatori sa acorde salarii reale mai mici decât salariul minim pe economie,iar pe de alta parte salariile mari oferite de unii angajatori sa fie înregistrate ca atare in cartile de munca si nu la nivelul salariului minim pe economie.O măsura fundamentala in acest sens este aceea a stabilirii unor salarii minime diferențiate (fie teritorial pe criterii de dezvoltare, fie pe ramuri sau in funcție de alte criterii combinate).

– introducerea unei pensii sociale (mici,dar mai mare decât VMG) pentru toți cei care contribuie cel puțin cu stagiul minim,pentru agricultori,liber întreprinzători,etc. ar rezolva multe dintre problemele care stau la baza sistemului de pensii;

– pentru a reduce dificultățile de co-finanțare a VMG de către comunitățile locale sărace,co-finanțarea trebuie sa fie făcuta prin participarea tuturor comunitatilor locale dar nu cu un procent fix ci cu procentaje variabile, proporționale cu nivelul de dezvoltare al localității.

7. Promovarea incluziunii sociale in sfera serviciilor de asistenta sociala

– promovarea unui sistem integrat de servicii de asistenta sociala întrucât actualul sistem,in ciuda ultimelor evoluții pozitive,inca este fragmentat;

– diversificarea serviciilor oferite întrucât in prezent se oferă o gama foarte limitata de servicii de asistenta sociala (de exemplu servicii de consiliere, servicii de reinsertie sociala,de pedepse alternative/probațiune pentru problemele tinerilor si alte multe servicii nu sunt disponibile in România);

– regândirea legislativa si instituționala a sistemului delincventei juvenile: tribunale separate pentru minori,pedepse alternative la închisoare,etc.;

– trecerea treptata de la serviciile oferite in instituții (si acestea insuficiente si uneori de calitate redusa) la servicii de asistenta sociala oferite in comunitate (centre de zi,case sociale) sau in familie/la domiciliu;

– pentru categoriile defavorizate pentru care cererea de instituționalizare este foarte mare,iar locurile in instituții foarte puține (de exemplu persoanele vârstnice) creșterea numărului de locuri in instituții poate fi o măsura temporara pozitiva,concomitenta cu creșterea capacitaților de rezolvare comunitara a acestor probleme si concomitent cu creșterea calității îngrijirii in astfel de instituții;

– creșterea capacitații Ministerului Muncii si Protecției Sociale de a elabora strategii si de organiza sistemul de servicii de asistenta sociala;

– creșterea numărului si mai ales a calității resurselor umane din sistemul de servicii de asistenta sociala.

CAPITOLUL IV

SARACIA – ELEMENTE DEFINITORII

IV.I Tipuri de sărăcie si nevoia de prestații sociale

In studiile asupra sărăciei exista o larga varietate de încercări de definire a conceptului de sărăcie.

Ele nu se depărtează substanțial de sensul din cunoașterea comuna,deși încearcă sa-i dea o formulare mai exacta si mai generala.

Sensul cel mai simplu si incontestabil al conceptului de sărăcie,prezent in aproape toate definițiile utilizate este următorul:

Sărăcia este o stare de lipsa permanenta a resurselor necesare pentru a asigura un mod de viata considerat decent,acceptabil la nivelul unei colectivitati date.

Accentul cade pe lipsa resurselor,in mod special,a resurselor economice,ca resursa generala esențiala a celor mai multe activitati care compun viata noastra.Deci a fi sărac înseamnă a fi lipsit de resurse.

Nivelul resurselor care delimitează sărăcia este acela care împiedica realizarea unui mod de viata considerat a fi acceptabil la nivelul unei comunitati.

Sărăcia nu reprezintă deci pur si simplu un mod de viata anumit,sub cel considerat a fi acceptabil de către majoritatea unei colectivitati,ci caracterul forțat de lipsa resurselor a unui asemenea mod de viata.

Sărăcia intervine atunci când lipsesc resursele necesare realizării unui mod de viata considerat a fi normal de societate,dar si de respectivul individ.

Este necesar sa se considere in definirea stării de sărăcie si durata acesteia.

Datorita unor fluctuații ale vieții,orice persoana poate ca,pe perioade relativ scurte (una sau mai multe luni),sa nu detina veniturile necesare asigurării unui standard minim de viata. Starea de sărăcie se instalează doar când lipsa de resurse devine suficient de îndelungata,ea nemaiputând fi compensata de acumulările anterioare si nici de amânarea unor tipuri de consum.

Definirea sărăciei se face adesea din doua perspective distincte: din perspectiva consumului (a satisfacerii nevoilor) sau din cea a activității,a funcționarii sociale normale. Din perspectiva consumului,sărăcia este definita ca neputința de a satisface acele nevoi considerate a fi minime. Din cea de-a doua perspectiva,sărăcia este definita in termenii condițiilor minime care sunt necesare unei funcționari normale a individului in cadrul respectivei colectivitati.

Aceasta din urma perspectiva accentuează nu simpla supraviețuire individuala,ci existenta acelor mijloace care asigura persoanei o participare completa la viata sociala,de a îndeplini rolurile care ii revin,de a participa la activitățile formative minime care ii oferă șanse suficiente pentru a se dezvolta prin efort propriu. Aceasta perspectiva pornește de la logica functionalitatii in ansamblul vieții sociale.O societate normala este aceea care oferă fiecărei persoane posibilitatea de a funcționa ca membru al ei.

Pentru ca sărăcia este produsa de lipsa de resurse,in determinarea sa este utilizat un prag al sărăciei.

Pragul sărăciei se refera la nivelul de resurse economice (exprimat in bani) necesar asigurării acelui mod de viata considerat a fi acceptabil. In raport cu pragul de sărăcie se determina rata sărăciei unei colectivitati: proporția membrilor respectivei colectivitati care trăiesc sub pragul de sărăcie.

Tot in raport cu acest prag se determina si amploarea sărăciei sau gradul de sărăcie : distanta veniturilor unei persoane,familii,grup,colectivitati,de pragul sărăciei.

Amploarea sărăciei se refera deci la cantitatea resurselor economice lipsa pentru asigurarea unui mod acceptabil de viata. Ea poate indica totodată ce volum de resurse ar fi necesar pentru respectiva persoana,grup sau colectivitate sa fie scoasa din situația de sărăcie.

Indicatorul standard utilizat este procentul distantei fata de pragul sărăciei din valoarea respectivului prag.

Sărăcia absoluta. Acest concept intenționează sa stabilească un”standard universal”⑤: pragul sub care,in orice comunitate,o persoana este considerata a fi saraca.De regula,sărăcia absoluta se fundamentează pe ideea de subzistenta. Ea este definita in consecința ca lipsa a mijloacelor necesare menținerii vieții umane. Sub acest nivel funcțiile esențiale,vitale ale persoanei umane sunt afectate negativ. De regula,acest prag de subzistenta este definit mai mult la nivelul nevoilor fizice si al celor social-culturale elementare.O încercare de a da acestui minim absolut o înțelegere ceva mai larga,menținând insa abordarea universala,este fondata pe conceptul de necesitați umane fundamentale. Acest concept a fost adoptat oficial de Organizația Internaționala a Muncii (1976,1977) si recomandat a fi pus la baza programelor de dezvoltare sociala internaționale si nationale.Nevoile fundamentale sunt definite in aceste documente ca implicând doua elemente: in primul rând o serie de cerințe ale

⑤ Elena Zamfir,Psihologie sociala,Texte alese,Editura Ankarom,Iași,1997,pag.383

consumului privat al familiei-hrana, imbracaminte,locuința,etc.;si in al doilea

rând servicii esențiale oferite de comunitate-apa curenta,canalizare,servicii de sănătate si educație,facilitați culturale. Toate acestea sunt absolut indispensabile menținerii unei vieți sanatoase.In afara de „necesitatile fundamentale fizice sunt deci adăugate si necesitatile culturale fundamentale”,cum sunt: educația, securitatea,timpul liber si recreerea.

Pentru a măsura gradul de sărăcie absoluta sunt utilizați indicatori cum sunt: consumul de calorii si proteine pe locuitor,calitatea locuirii si gradul de aglomerare al locuirii,mortalitatea infantila,accesul la asistenta medicala, proporția copiilor care frecventează școala,proporția morților violente ca indicator al securității,proporția timpului liber in raport cu timpul de munca.

Conceptul de sărăcie absoluta presupune posibilitatea constituirii unor standarde universale (un prag universal de sărăcie) in raport cu care sa se poată măsura progresele sau regresele absolute in eliminarea sărăciei.

Conceptul de sărăcie absoluta este adesea supus unor critici extrem de severe. In general,aceste critici pun in evidenta incapacitatea acestui concept de a lua in considerare relativitatea nevoilor umane.

Pragul absolut de sărăcie include deci un anumit grad de relativitate in definirea nevoilor fundamentale in raport cu variația unor condiții elementare.

Astfel,nevoile de adăpost,de imbracaminte,de deplasare,de comunicare sunt diferite in funcție de condițiile climatice si de organizarea socio-culturala.

Sărăcia absoluta este asociata cu conceptul de subzistenta. Persoanele care se afla sub un nivel minim de trai se considera ca sunt in sărăcie absoluta.

Măsurarea sărăciei absolute se limitează la deprivare materiala si

presupune elaborarea unui prag de sărăcie,cu semnificația unui punct de reper mai mult sau mai puțin formal,care sa ia in considerare consumul considerat a fi minim necesar al unui individ,gospodărie sau familie.

In calculul pragului absolut de sărăcie se pornește invariabil de la necesarul de consum alimentar al unui individ,si in consecința de la estimarea costurilor minime necesare asigurării acestui consum alimentar.

Consumul alimentar minim necesar se stabilește utilizând una dintre următoarele metode:

metoda normativa,prin care specialiștii,in baza datelor nutritionistilor, determina care sunt produsele si serviciile minime de care trebuie sa beneficieze orice cetatean;

metoda statistica,specialiștii analizează consumul real al populației si introduc in coșul minim acel consum alimentar pe care îl observa la indivizii cei mai săraci.

Pe langa consumul alimentar minim stabilirea”pragului de sărăcie absoluta”⑥necesita si stabilirea unei serii de bunuri si servicii nealimentare pe care individul se presupune ca trebuie sa le consume pentru a supraviețui.

Aceste cheltuieli necesare consumului de bunuri si servicii nealimentare pot fi stabilite prin doua metode alternative:

a) stabilirea de către specialiști a acestora – deci elaborarea unui cos de bunuri si servicii nealimentare minime,sau

b) prin adăugarea unui procent suplimentar de bani considerat a fi necesar pentru acoperirea acestui consum nealimentar.

„Sărăcia relativa reprezintă un concept mai funcțional”⑦.Renunțând la pretenția de universalitate,ea se concentrează pe identificarea condițiilor minim acceptabile intr-un context socio-cultural dat. In acest fel,conceptul este mai eficace in analiza sărăciei din interiorul fiecărei colectivitati,pe baza acesteia conturându-se o imagine mai realista a stării ei la un moment dat. Daca pragul absolut de sărăcie se fundamentează pe ideea unor nevoi universale,pragul relativ de sărăcie este fondat pe ideea unor nevoi relative variabile in raport de condițiile naturale,sociale si culturale.

Relativitatea nevoilor are doua semnificații distincte,prima fiind inclusa si in conceptul de nevoi fundamentale universale: nevoile fundamentale iau forma diferite in raport cu contextul concret si dezvoltarea sociala duce la apariția de noi nevoi.

Tipul de nevoi este variabil,in raport cu gradul de dezvoltare al colectivităților.

In afara de nevoile umane universale,mulți specialiști considera ca exista si nevoi noi,rezultat al dezvoltării sociale si care nu au un corespondent neapărat in toate colectivitatile.Nivelul de aspirații este si el dinamic. Ceea ce este oarecum normal,acceptat ca inevitabil in anumite colectivitati,poate deveni inacceptabil in altele. Nevoile noi pot deveni aspirații elementare,indiferent de gradul lor de universalitate/particularitate. De aici nevoia de a introduce si o alta perspectiva asupra sărăciei: relativa.

Sărăcia relativa se fondează pe conceptul sociologic de frustrare relativa.

Frustrarea reprezintă efectul blocării satisfacerii unei necesitati.Ea reprezintă deci rezultatul raportării posibilităților individuale la propriile necesitati.In calitate de ființa sociala,omul se raportează insa mereu si la ceilalți oameni : consumul sau raportat la consumul celorlalti.Saracia relativa poate fi

⑥ Luana M. Pop,Politici Sociale,Elemente de teorie,analiza si evaluarea politicilor sociale,Editura Economica 2005,pag.40

⑦ Elena Zamfir,Psihologie sociala,texte alese,Editura Ankarom,Iași,1997,pag.384

legata de frustrarea relativa: omul se definește sărac sau nu prin raportare la ceilalți.

Sărăcia relativa are la baza conceptul de nevoi comparative,fiind definita in raport cu nivelul bunăstării întregii populații,definește (de)privarea in termenii lipsei unui nivel minim de resurse care sa asigure existenta unui individ, nu in general,ci intr-un context social specific.

O definiție asemănătoare a sărăciei a fost adoptata si de Consiliul de Miniștri al Comunitatii Europene pentru întreaga comunitate : „Persoanele sărace: persoane sau familii ale căror resurse sunt atât de mici incat ii exclud de la modul de viata minim acceptabil al statului membru in care ei trăiesc”.

Colectivitatea dezvolta un mod de viata la nivelul posibilităților de care dispune. Aceste moduri de viata devin nevoi ale membrilor respectivelor colectivitati, nesatisfacerea lor generând sentimentul de marginalitate,de neîmplinire,deci de sărăcie.

Peter Townsend a fost unul dintre susținătorii necesitații abordării pragului de sărăcie intr-o maniera relativa. El pornește in elaborarea unei metode relative de măsurare a sărăciei,de la conceptul de (de)privare relativa.

De aici si nevoia de a lua in calcul posibilitățile indivizilor de a participa in diferite activitati sociale curente.

Pragul de sărăcie este acel nivel de venituri,sub care gradul de (de)privare creste in mod dramatic.

Pragul de sărăcie relativ se calculează de obicei ca un procent (50 %,

60 %,70 %) din media (mediana) cheltuielilor de consum intr-o societate.

Fixarea unui prag ca % din venitul (consumul) mediu este mai mult sau mai puțin arbitrar si fara semnificație deosebita.

Pentru a desemna aceste doua niveluri ale sărăciei se mai folosesc si termenii minimului de subzistenta si minimul decent sau social. Minimul decent sau social reprezintă pragul relativ de saracie.Minimul de subzistenta tinde sa aproximeze pragul absolut de sărăcie.

Uneori,conceptul de minim de subzistenta este definit si intr-o alta perspectiva: el se refera la resursele necesare unei supraviețuiri sociale pe o perioada delimitata.

Datorita fluctuațiilor vieții,o persoana/familie poate,pe o perioada oarecare,sa piardă resursele necesare unei vieți normale. Ea poate supraviețui social,la un nivel relativ scăzut de resurse,o perioada de timp fara a se produce deteriorări ireversibile.

Daca un asemenea nivel de viata se cronicizează insa,apare riscul deteriorării ireversibile a capacitaților umane instalându-se patologii specifice.

Deși din punct de vedere conceptual,diferența dintre sărăcia absoluta si sărăcia relativa poate fi destul de clara,operaționalizarea lor se dovedește a fi deosebit de dificila.

Sărăcia subiectiva

Conceptul de sărăcie subiectiva pune accentul pe determinarea sărăciei ca stare sociala,in baza estimărilor realizate de insasi indivizi a căror stare de bunăstare este evaluata.

IV.2 Rolul prestațiilor sociale

Prestațiile sociale au ca obiectiv general asigurarea unui minim social acceptabil de trai indivizilor,familiilor sau gospodăriilor,in funcție de:

criteriul apartenenței la o anumita categorie,la limita oricărui individ,in baza drepturilor de cetatean – beneficiile universalist-categoriale – nivelul acestora fiind același pentru toți beneficiarii (alocația de stat,alocația suplimentara);

bunăstarea sociala,vizând reducerea sărăciei – beneficiile selective care sunt înalt focalizate asupra segmentului celor cu adevărat in nevoie si reduc inegalitatea sociala(ajutorul social,ajutorul pentru încălzirea locuinței,ajutoare de urgenta).

Protecția sociala reprezintă ansamblul de politici,masuri,instituții, organisme care asigura sprijinul persoanelor si grupurilor aflate in dificultate si care nu pot sa realizeze prin efort propriu condiții normale,minime de viata.

Prin sistemul de protecție sociala se caută posibilitati de redistribuire a resurselor materiale si umane ale colectivității către acele persoane si grupuri aflate in dificultate,in vederea eliminării decalajelor dintre aceștia si populația majoritara⑧.

In principal,sunt utilizate doua modalitati de sprijin:

sistemul asigurărilor sociale – prestația se face in funcție de contribuție;

sistemul de asistenta sociala – prestația se face in funcție de nevoie.

Un instrument important al politicii de protecție sociala îl reprezintă sistemul securității sociale. Aceasta,prin intermediul unor instituții si activitati, asigura un larg program de ajutor pentru acele persoane care nu beneficiază de un venit corespunzător.

⑧ Catalin Zamfir,Vlasceanu Lazăr(coord),op.cit.,1998,pag.458

Sintagma”securitate sociala” este definita de Biroul Internațional al Muncii ca protecția pe care societatea o acorda membrilor săi printr-un ansamblu de dispoziții publice contra mizeriei economice si sociale care ii amenința in caz de pierdere sau reducere importanta a câștigurilor,din cauza bolii,maternității,accidentului de munca,șomajului,invalidității,batranetii sau decesului,precum si acordarea de îngrijiri medicale si de alocații familiilor cu copii.

Securitatea sociala reprezintă sistemul de legi,instituții si activitati destinate asistării persoanelor afectate de anumite riscuri la care este expusa,in principiu,întreaga populație(șomaj,sărăcie,accidente de munca,boli profesionale sau de alta natura,invaliditate,văduvie,batranete,etc.) si prin care se aloca resurse in aceste scopuri cu titlu de drepturi prevăzute de lege si nu ca ajutor filantropic⑨.

Securitatea sociala nu este numai o activitate,o preocupare a statelor,ci ea este si un ansamblu de norme juridice,care reglementează aceasta activitate, masurile de protecție,specificul lor,beneficiarii acestora. Normele juridice,care reglementează aceasta activitate,formează dreptul securității sociale⑩.

Principiile cele mai importante ale dreptului securității sociale pot fi considerate următoarele¹¹:

principiul egalitatii – deriva din principiul constituțional conform căruia cetățenii romani,fara deosebire de rasa,naționalitate,origine etnica,limba,religie,sex,opinie sau apartenența politica,avere sau origine sociala se pot folosi,in mod egal,de toate drepturile prevăzute in constituție si legi,pot participa in egala măsura la viata politica,economica,sociala si culturala,fara privilegii si fara discriminări,sunt tratați in mod egal de către autoritățile publice,cat si de ceilalți cetățeni;

principiul universalității – privește atât sfera persoanelor protejate,cat si natura prestațiilor ce se acorda;

principiul asigurării obligatorii – prestațiile de asigurări sociale se dobândesc doar ca urmare a unei asigurări,acestea fiind in majoritatea cazurilor obligatorie;

⑨ Catalin Zamfir,Vlasceanu Lazăr(coord.),Dicționar de sociologie,București,1998,pag.527

⑩ Alexandru Ticlea,Constantin Tufan,Dreptul securității sociale,Curs universitar,București,Global Lex,2003,pag.15

¹¹ Ibidem

principiul finanțării de la bugetul de stat a prestațiilor necontributive – reflecta cel mai sugestiv esența securității sociale:solidaritatea sociala pentru ajutorarea membrilor săi aflați in nevoie,fara vreun echivalent sau efort,nici chiar anterior,din partea acestora;

principiul indexării si cuantumul prestațiilor.

Tradițional,asistenta sociala a avut la baza noțiunea de act de binefacere. Conceptul de ajutor pentru săraci a fost treptat înlocuit de convingerea ca toți cetățenii au dreptul la un nivel de trai rezonabil. „Asistenta sociala se definește in primul rând ca un sistem de valori,teorie si practica”⑫.”Asistenta sociala se mai poate defini ca profesie,știința si arta”⑬.Asistenta sociala este acum un drept legal – se vorbește chiar de un drept al omului – acordat tuturor cetățenilor in caz de nevoie.

IV.3 Fenomene psihosociale generate de sărăcie

Este ignorat faptul ca factorul determinant pentru formarea comportamentelor viitorilor adulți,este mediul familial.

Întotdeauna au fost invocate diferențele dintre generații,care deseori s-au transformat in stigmate sociale :”tinerilor nu le place sa muncească”,”tinerii din ziua de astăzi nu mai asculta de părinți”,”tinerilor le place numai distracția”, etc.Conditiile sociale,economice si culturale se modifica permanent se de aceea,uneori,părinții se simt depasiti in încercarea de a comunica cu copiii lor. Deseori,ei sesizează problemele copiilor doar când acestea sunt manifeste,astfel ca se apelează la sprijin din partea specialiștilor doar in situații de criza.

Este cazul când ei sprijină copilul după ce acesta a avut deja probleme. De cele mai multe ori,,apariția unor probleme este „anunțata” de unele semne pe care părintele nu le sesizeaza.De aceea,atunci când se manifesta o problema, părinții se simt neputincioși in a o rezolva.

Perioada de tranziție pe care o traversam a generat o ruptura intre educația in familie si cea scolara.Parintele acaparat de stresul zilnic ignora rolul important pe care îl are de jucat in educația copilului datorita problemelor cu care se confrunta familia: lipsa locului de munca,șomajul,etc.

________________________________________________________________

⑫ R.M.Ghetau,Introducere in asistenta sociala. Sistemul de asistenta sociala,Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala,

Universitatea Bucuresti,2004,pag.3

⑬ Ibidem

Școala si familia nu sunt cu adevărat parteneri in educația copilului. Mulți părinți vad școala ca singura instanța responsabila de educația copilului si

deleagă scolii aproape in totalitate aceasta sarcina. Data fiind existenta acestei

rupturi dintre familie si școala,influenta grupului de „prieteni” se dezvolta foarte mult. Copiii sunt atrași de grupurile de „prieteni” in diferite activitati extrașcolare si extrafamiliale. Timpul petrecut in cadrul acestor grupuri tinde sa crească,iar copilul petrece tot mai puțin timp in familie si in școala,ceea ce duce la abandon școlar,delincventa,consum de droguri,prostituție,sarcini nedorite, copii abandonați,etc.,știindu-se faptul ca apariția unei probleme generează întotdeauna altele.

Dar nu numai copiii familiilor sărace sunt predispuși la asemenea „acțiuni negative”,familia si in special părinții,in nenumărate cazuri sunt exemple elocvente: consumul de alcool care duce adesea la violente in familie,

exemplul generațiilor anterioare (care nu au făcut nimic pentru a ieși din

sărăcie),condiții precare de locuit (mizerie si lipsa utililatilor strict necesare),

lipsa de comunicare intre membrii familiei,destrămarea familiilor,decesul unui membru al familiei,etc.,acestea fiind numai o parte din fenomenele psihosociale generate de sărăcie.

De aici distingem faptul ca:

sărăcia si in general lipsa de resurse financiare generează alimentație deficitara,condiții mizere de locuit,lipsa de acces la condiții de igiena elementare,existând o incidenta mare a bolilor produse de sărăcie: tuberculoza, anemia (costul medicamentelor reprezintă o sursa importanta a deficitului de îngrijire medicala pentru cei săraci in general si pentru cei vârstnici in special).Copiii,pensionarii,șomerii,beneficiarii de venit minim garantat,taranii care au in proprietate suprafețe mici de pamant,lucrătorii pe cont propriu,zilierii-sunt persoane care ar trebui sa se asigure individual dar,datorita veniturilor relativ reduse nu o fac si sunt foarte vulnerabile in situațiile de boala sau accident;

dezorganizarea sociala generează abandonul grijii fata de propria sănătate si mai ales a grijii fata de sănătatea copiilor,stiluri nesănătoase de viata, deficitul de cultura si educație sanitara crescând incidenta bolilor ca: boli transmisibile sexual,boli generate de alcoolism,consum de droguri,tutun. Accesul la mijloace de contracepție este foarte dificil pentru cea mai mare parte din populația de vârsta fertila din considerente economice si de lipsa de informare;

accesul redus la serviciile medicale al categoriilor defavorizate social a dus la inrautatirea stării de sănătate al acestora si face ca persoanele din unele categorii cu risc social ridicat sa nu beneficieze in mod practic de serviciile de asistenta sanitara necesare.

IV.4 Evaluarea inițiala si intervenția in asistenta sociala

Pe parcursul procesului de asistenta,in succesiunea de activitati desfășurate cu/pentru persoana asistata,asistenții sociali trebuie:

sa recunoască si sa identifice problema cu care se confrunta persoana asistata;

sa evalueze situația,s-o interpreteze si s-o explice;

sa decidă obiectivele,sa planifice intervenția si sa-si clarifice intențiile, împreuna cu persoana asistata;

alese metodele de intervenție in vederea îndeplinirii obiectivelor propuse;

sa evalueze rezultatele finale ale intervenției.

In relația asistenta social-persoana asistata,acesta din urma se caracterizează prin nevoie si prin natura motivației sale. Intensitatea acesteia variază in funcție de ceea ce l-a determinat pe client sa se adreseze asistentului social,după cum urmează:

daca se adresează asistentului social de bunăvoie (si-a dat seama ca are o problema si ca asistentul social este cel care l-ar putea ajuta sa o rezolve),motivația este de obicei crescuta;

daca a fost trimis la asistentul social de către un alt specialist,motivația poate fi de intensitate medie;

daca este obligat sa se adreseze asistentului social (in cazul celor din sistemul de probațiune),motivația poate fi scăzuta sau chiar sa lipsească.

In funcție de toate aceste elemente,nevoia si motivația generează comportamentul clientului care,la rândul lui,va influenta natura relației dintre asistentul social si client.

Totuși,oricare ar fi natura acestei relații,clientul cere de la asistentul social:

o relație bazata pe încredere si acceptare;

proceduri clare si bine stabilite;

sa fie informat asupra stadiului procesului;

sa fie implicat in luarea deciziilor pe intrega durata a procesului de asistenta sociala;

obținerea de rezultate pozitive in procesul de asistenta sociala.

Evaluarea problemei in relația de asistenta sociala

Definirea problemei nu se poate face instantaneu,ci reprezintă un proces in care fiecare problema este luata in considerare,atât in plan orizontal-in sensul ramificațiilor sale in prezent,cat si in plan vertical-in sensul cauzalității din trecut.

Conceptul de problema a unui client se schimba in timp,pe măsura ce munca cu persoana asistata progreseaza.Pe măsura ce problema inițiala se rezolva,ea poate conduce la o alta problema,legata de cea initiala.Rareori, asistentul social are de rezolvat doar o singura problema a unui asistat. De obicei,are de-a face cu o constelație de probleme,legate unele de altele.

Problema imediata este ceea ce îl preocupa cel mai mult pe client,in legătura cu care el se vede nevoit sa solicite ajutor.

Problemele adiacente se refera la situația care a cauzat si care tinde sa mențină problema imediata.

Probleme curente sunt acele probleme care trebuie rezolvate pentru a obține o schimbare sau pentru a remedia o situație.

Problemele formulate in relația de ajutor nu vor putea sa acopere toata gama de dificultati întâlnite de persoana asistata,dar găsirea unor soluții pentru acestea va conduce la creșterea capacitații de rezolvare a unor probleme similare.

Pentru fiecare caz,asistentul social trebuie sa urmărească:

evaluarea nevoilor persoanelor care solicita ajutor si stabilirea prioritatilor de intervenție;

evaluarea resurselor disponibile;

evaluarea serviciilor din rețea care pot răspunde nevoilor persoanei asistate;

dezvoltarea planului individualizat de intervenție;

crearea legăturilor persoanei asistate cu serviciile selectate;

monitorizarea intervenției;

evaluarea rezultatelor intervenției atât pentru persoana asistata,cat si pentru serviciu.

In procesul de asistenta sociala,cei mai importanți pași de urmat sunt:

Sesizarea – Asistenții sociali afla de potențiale persoane asistate din diferite surse si in funcție de natura instituției,aceștia pot accepta persoana asistata pentru evaluare suplimentara sau o poate îndruma către o alta instituție care o poate asista.

Evaluarea inițiala a nevoilor persoanelor care solicita ajutor – cunoașterea si evaluarea nevoilor persoanelor care solicita asistenta,precum si stabilirea prioritatilor de intervenție;

Elaborarea planului de intervenție – identificarea resurselor individuale sau comunitare care pot fi utilizate,corelarea nevoilor cu: resursele,oferta serviciului in care lucrează asistentul social si cu oferta de asistenta a celorlalte servicii din rețeaua naționala si apoi stabilirea strategiei de intervenție;

Implementarea planului de intervenție – stabilirea legăturilor persoanei asistate cu serviciile stabilite in planul de intervenție si alocarea resurselor identificate;

Monitorizarea – controlul modului in care sunt alocate resursele si efectele acestora asupra situației persoanei asistate;întrucât situația persoanei se poate schimba in urma alocării resurselor,implementarea planului de intervenție trebuie monitorizata permanent cu scopul de a se cunoaște daca serviciile mai sunt corespunzătoare nevoilor si sa se facă modificările cerute de evoluția cazului;

Evaluarea finala a cazului – evaluarea evoluției cazului in urma implementării planului de intervenție; competentele dezvoltate si consolidate; acumularea de cunoștințe si resurse.

Derularea logica in care sunt prezentate aceste repere de lucru face ca procesul de intervenție sa para o acțiune in etape succesive. In practica,insa, procesul este spiralat,cu frecvente reîntoarceri la analiza cazului si a etapelor anterioare pentru clarificări sau adaptări in raport cu evoluția cazului.

1.Sesizarea

Asistenții sociali afla de potențiale persoane asistate din diferite surse:

membrii familiei,prietenii sau vecinii pot contacta instituția cu privire la îngrijorarea lor in legătura cu potențiala persoana asistata;

alți profesioniști din comunitate pot contacta instituția comunicând îngrijorările lor referitoare la o persoana;

persoana asistata poate contacta direct instituția pentru a cere ajutor;

asistentul social se poate autosesiza asupra unei situații de dificultate in care se poate afla o persoana;

instituția se poate autosesiza cu privire la existenta unei persoane care are nevoie de ajutor.

In funcție de natura sau profilul instituției,aceasta poate accepta persoana asistata pentru evaluare suplimentara sau o poate îndruma către o alta instituție care o poate asista.

Evaluarea si intervenția sunt doua componente de baza ale procesului de asistenta sociala,iar hotarul dintre acestea doua este greu de stabilit,deoarece cunoașterea cazului nu se oprește la faza de evaluare,iar evaluarea trebuie astfel condusa incat sa nu agraveze starea clientului,ci sa o amelioreze.

2.Evaluarea inițiala a nevoilor persoanelor care solicita ajutor

Evaluarea consta in aprecierea potențialului afectiv,intelectual si fizic de care dispune clientul. Aceste capacitați formează resursele interne ale clientului. Trebuie identificate si evaluate si resursele din rețeaua sociala a clintului : relația cu familia,cu vecinii,cu grupul de apartenența,accesul la servicii si la forme de dezvoltare persoana si profesionala. Aceste rețele sunt considerate primare,oferă susținere,ajutor,chiar si resurse materiale si constituie mediul inedit al clientului,având cea mai mare pondere in viata acestuia. Resursele externe – servicii,organizații,instituții,asociații – fac parte din mediul social al persoanei. In afara de acestea,trebuie evaluate resursele puse la dispoziția clientului de către comunitate,întemeiate pe o anumita legislație,pe resursele materiale si financiare.

Activitatea asistentului social este focalizata simultan asupra următoarelor acțiuni:

Identificarea si analiza problemelor persoanelor care solicita asistenta si stabilirea aspectelor asupra cărora trebuie sa intervină.

Pentru o evaluare corecta a nevoilor si resurselor,asistentul social trebuie sa inteleaga modul in care elementele contextului social,familial si individual afectează:

situația persoanei asistate;

voința persoanei asistate de a utiliza sprijinul asistentului social pentru imbunatatirea condițiilor de viata (nevoia de ajutor a persoanei asistate, modul in care persoana asistata susține acțiunea de colectare a datelor si de pregătire a documentelor necesare asistentei,etc.);

cadrul familial (relațiile dintre membrii familiei;compoziția familiei si relația cu rudele;identitatea etnica,religioasa si valorile asociate;situațiile in care membrii familiei au mai beneficiat de suportul serviciilor sociale si modul in care au fost folosite resursele;distribuția rolurilor si a puterii in familie,etc.);

gradul de integrare a persoanei asistate in comunitate (sentimentul de apartenența la alte grupuri;responsabilitățile asumate in cadrul comunitatii;modul de utilizare a resurselor comunitare pentru a răspunde nevoilor personale sau familiale,etc.);

aspectele de natura emoționala (tendința de a se retrage si de a se izola de ceilalți;inclinatia spre stări cum ar fi tristețe,furie,teama,rușine,etc.);

aspectele de natura intelectuala (idei si cunoștințe folosite pentru înțelegerea propriei persoane,a problemelor lor si ale celorlalți;abilitatea de a interpreta propria experiența;modalitatea de folosire a informațiilor si cunoștințelor pentru a lua decizii,etc.);

locul de munca (relația cu colegii,percepția asupra muncii,etc.);

aspectele economice (achiziționarea resurselor si capacitatea de a administra si aloca banii necesari plătiți bunurilor si serviciilor,etc.);

aspectele fiziologice (starea de sănătate,nutriția);

aspectele juridice (drepturile si responsabilitățile care ii revin in calitate de cetatean,etc.).

In baza acestei înțelegeri,asistentul social va putea stabili care sunt elementele situației asupra cărora se va focaliza pe parcursul intervenției,fie ca resurse pe care sa le utilizeze,fie ca aspecte care trebuie imbunatatite.Pentru claritatea acțiunilor care ar trebui realizate sau a celor care ar trebui avute in vedere in planul de intervenție,asistentul social întocmește lista de nevoi,in ordinea prioritatii acestora.

Lista cu nevoi este importanta mai ales atunci când persoanele asistate sunt dependente de asistenta combinata a serviciilor de asistenta sociala si medicala sau când intervenția se bazează pe lucrul in echipa multidisciplinara;in aceste situații,lista care include nevoile persoanei asistate ajuta la clarificarea responsabilităților specialiștilor implicați si la continuitatea acțiunilor,evitându-se suprapunerea serviciilor sau acțiunilor specialiștilor.

In evaluarea nevoilor,asistentul social trebuie sa inteleaga faptul ca,dincolo de trebuințele materiale si sociale primare,spectrul nevoilor umane diferă de la o persoana la alta;asistentul social nu trebuie sa ia propriile sale nevoi drept etalon pentru considerarea nevoilor persoanei asistate.

Exista situații de criza in care asistentul social trebuie sa acționeze urgent. Intr-o astfel de situație,asistentul social nu mai are timpul necesar colectării datelor; el trebuie sa acționeze imediat pe baza ipotezei referitoare la ceea ce nu funcționează in situația data si ce ar trebui facut.Dupa o prima intervenție in situație de urgenta,asistentul social trebuie sa colecteze datele necesare pentru verificarea validității primei ipoteze si pentru identificarea resurselor disponibile.Greseala in practica poate apărea atunci când asistentul social nu isi schimba prima ipoteza chiar si atunci când apar informații noi si continua sa acționeze in baza primei ipoteze formulate.

3.Elaborarea planului de intervenție

Identificarea resurselor individuale si comunitare care ar putea fi folosite pentru a răspunde nevoilor.

După identificarea resurselor necesare pentru soluționarea problemei,asistentul social împreuna cu persoana asistata trebuie sa găsească resursele care pot fi folosite dintre cele disponibile.

Sistemul de resurse nu este legat numai de fondurile financiare,ci trebuie considerate si alte forme de resurse cum ar fi suportul social sau rețelele familiale sau comunitare.

In evaluarea resurselor care ar putea fi utilizate trebuie sa se aibă in vedere:

disponibilitatea resurselor – daca resursele sunt prezente in cantitate suficienta pentru toți cei care au nevoie de ele;

distribuția resurselor in mediul urban si rural,precum si accesul la resurse al celor care au nevoie de ele. Trebuie sa se tina seama de faptul ca oamenii care au nevoie de resurse si servicii sunt de obicei prea săraci pentru a acoperi cheltuielile de deplasare sau din cauza problemelor medicale nu pot sa se deplaseze pe distante lungi;

accesibilitatea resurselor – daca persoanele aflate in nevoie nu știu de existenta resurselor,acestea nu pot fi accesibile pentru ei.

In evaluarea resurselor,asistentul social trebuie sa acorde atenție si resurselor personale de care dispune persoana pe care o asista. In aceasta evaluare,asistentul social trebuie sa se focalizeze mai mult pe ceea ce persoana poate face si ceea ce dorește sa facă,decât pe ceea ce nu poate sau nu va face.

Identificarea obiectivelor si a acțiunilor care urmează sa fie realizate.

Asistentul social împreuna cu persoana asistata trebuie sa transforme nevoile in obiective ale interventiei.Obiectivele stabilite trebuie sa fie atât specifice si relevante pentru problemele persoanei asistate,cat si realizabile in raport cu:

resursele disponibile;

rezistenta sau obstacolele care pot fi întâlnite.

In stabilirea obiectivelor,asistentul social trebuie sa cunoască si sa se bazeze pe prioritățile interventiei.In multe cazuri,asistentul social si persoana asistata vad situația si obiectivele urmărite in mod diferit; asistentul social trebuie sa știe care sunt scopurile pe care si le propune si le dorește persoana asistata si care sunt scopurile care se impun in situația data.

In enunțarea obiectivelor,trebuie evitata confundarea lor cu metode, acțiuni sau activitati.Acestea descriu modul in care se îndeplinesc obiectivele. Obiectivele sunt un punct final sau jaloane spre un punct final,in timp ce metodele sunt drumul pe care se ajunge acolo.

O condiție pe care trebuie sa o îndeplinească obiectivele este sa fie SMART:

S – Simple – enunțul nu trebuie sa contina conjuncția”si”;

M – Măsurabile – trebuie sa poată fi evaluate cantitativ;

A – sa poată fi Atinse;

R – Realiste;

T – limitate in Timp.

Formularea unui plan realist si relevant de intervenție pentru atingerea obiectivelor.

Planificarea este puntea de legătura intre evaluare si interventie.In planificarea intervenției este detaliat cursul acțiunilor,sunt specificate responsabilitățile parților implicate si timpul necesar pentru realizarea fiecărei acțiuni.

Un aspect important in planificare este cunoașterea serviciilor din rețea si respectarea rolului si a responsabilităților specialiștilor din alte servicii pentru acțiunile planificate,precum si respectarea atribuțiilor si responsabilităților managerului de caz in cadrul serviciului.

Factorii de baza ai planificării intervenției sunt:

stabilirea obiectivelor;

identificarea a ceea ce trebuie schimbat pentru atingerea obiectivelor;

stabilirea activităților pe care partile implicate urmează sa le realizeze;

stabilirea procedurilor de lucru;

stabilirea timpului de lucru.

4.Implementarea planului de intervenție

Intervenția este partea cea mai vizibila a procesului de asistenta. Un plan de intervenție nu are nici o valoare daca nu exista o înțelegere clara asupra modului in care va fi implementat.In aceasta faza se stabilesc legaturile persoanei asistate cu serviciile stabilite in planul de interventie si alocarea resurselor necesare.

5.Monitorizarea se refera la înregistrarea continua a ceea ce se întâmpla pe parcursul desfasurarii actiunilor.In funcție de efectul intervenției asupra cotextului de viata al persoanei asistate,asistentul social va decide daca va continua,modifica sau opri acțiunile prevăzute in planul de interventie. Monitorizarea este diferita de evaluare prin faptul ca este realizata atunci când acțiunile sunt desfășurate,pe când evaluarea are loc la sfârșitul intervenției,când asistentul social privește in urma la ceea ce s-a realizat.

Atunci când este posibil,asistentul social trebuie sa comunice persoanei asistate rezultatele monitorizarii.Cand persoana asistata are capacitatea de a identifica schimbările care se produc,comunicarea rezultatelor monitorizării ii va oferi încredere in realizarea acțiunilor viitoare.

Evaluarea finala a cazului si importanta acesteia pentru evaluarea serviciului

Serviciile de asistenta sociala trebuie sa-si dovedească eficienta in asistenta persoanelor aflate in nevoie. De asemenea,asistentul social trebuie sa fie preocupat de performanta metodelor folosite in rezolvarea cazului si de cunoașterea schimbărilor necesare pentru imbunatatirea calității serviciului.

Cele mai importante aspecte cuprinse in evaluarea eficientei unui serviciu sunt: numărul de ore alocat unui caz,numărul de ore efectuate de către voluntari,tipul de specialiști implicați,numărul si natura resurselor folosite, numărul de persoane care sunt pe lista de așteptare a serviciului,numărul de cazuri noi,numărul cazurilor care au revenit la serviciu,numărul beneficiarilor, gradul de mulțumire al persoanelor asistate fata de serviciu,timpul alocat fiecărui caz,costul deplasărilor asistenților sociali,timpul petrecut de către asistenții sociali pentru rezolvarea activităților.

Este important de menționat faptul ca,in practica,aceasta structura de baza trebuie adaptata caracteristicilor fiecărei persoane asistate,iar aspectele prezentate pe larg in cadrul fiecărei etape de lucru trebuie transformate in tehnici si proceduri de lucru specifice asistentei sociale,care sunt cerute de problematica abordata si de caracteristicile persoanelor asistate.

CAPITOLUL V

PRESTATII SI AJUTOARE SOCIALE IN COMUNA BRASTAVATU – OLT

V.1 Instituția primăriei si prestații sociale

Comuna Brastavatu,județul Olt are o populație formata din aproximativ 4980 persoane. Principalele activitati ale populației sunt axate pe agricultura si creșterea animalelor.Populatia cuprinde,in mare majoritate, persoane vârstnice (cu venituri reduse),familii sărace cu copii mulți la care se adăuga persoanele cu handicap si persoane cu alte nevoi sociale.

Cu toate ca este una dintre cele mai mari comune ale județului, beneficiarii de ajutor social nu sunt așa mulți,dintre aceștia majoritatea fiind rromi.Ar mai putea sa primească si alți cetățeni si familiile acestora,dar le e rușine sau pur si simplu neglijează sa-si procure actele necesare pentru completarea dosarului de ajutor social.

Activitatea de asistenta sociala in cadrul Primăriei comunei Brastavatu se axează pe acordarea serviciilor sociale primare,care au in general ca scop acordarea prestațiilor sociale in conformitate cu prevederile legale in vigoare.

Problemele cu care se confrunta comunitatea sunt: sărăcia,șomajul, oportunitati scăzute de munca,familii sărace cu mulți copii,copii abandonați, sărăcia persoanelor vârstnice,alcoolism,fenomene de vagabondaj si delincventa juvenila,violenta domestica.

La nivelul Primăriei comunei Brastavatu se primesc dosare pentru următoarele categorii de prestații sociale:

alocația de stat pentru copii acordata in baza Legii nr.61/1993 cu modificările si completările ulterioare;

alocația complementara si alocația de susținere pentru familia monoparentala acordate in baza O.U.G. nr.105/2003,cu modificările si completările ulterioare;

indemnizația si stimulentul acordate in baza O.U.G. nr.148/2005 privind susținerea familiei in vederea creșterii copilului,cu modificările si completările ulterioare;

ajutorul pentru încălzirea locuinței cu lemne,cărbuni,combustibili petrolieri,acordat altor persoane decât cele beneficiare de ajutor social, acordat in baza O.G.nr.5/2003,cu modificările si completările ulterioare;

trusoul pentru nou-născuți,acordat in baza Legii nr.482/2006;

ajutorul social si ajutorul pentru înmormântarea persoanelor din famiiile beneficiare de ajutor social,acordate in baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat,modificata si completata prin Legea nr.115/2006;

alocația pentru copiii nou-născuți,acordata in baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat,modificata si completata prin Legea nr.115/2006.

1.Alocatia de stat pentru copii este un drept universal si beneficiarul este copilul.

Dreptul la alocația de stat se acorda in următoarele condiții:

pentru copiii care urmează o forma de invatamant prevăzuta de lege,pana la împlinirea vârstei de 18 ani;

pentru copiii încadrați in gradul I sau II de invaliditate,precum si copiii cu handicap,pana la împlinirea vârstei de 18 ani;

tinerii de peste 18 ani,pana la terminarea cursurilor de invatamant liceal sau profesional;

tinerii de peste 18 ani care repeta anul școlar din motive de sănătate,dovedite cu certificat medical.

Începând cu 01.01.2007 cuantumul alocației de stat pentru copiii in vârsta

de pana la 2 ani,respectiv 3 ani pentru copilul cu handicap,este de 200 lei. Pentru ceilalți copii,începând cu 01.01.2008 a fost de 40 lei,iar cu 01.01.2009 este de 42 lei.

Documentele necesare pentru întocmirea dosarului de alocație de stat sunt:

cererea tip pentru acordarea alocației de stat;

copie după livretul de familie;

copie după actele de identitate ale părinților.

In baza legii,dosarul de alocație de stat se depune la unitatea administrativ

-teritoriala unde isi are domiciliul unul din parinti.Daca unul din părinți are domiciliul in alt județ,este obligatoriu sa prezinte negație de la D.M.P.S. de care aparține,pentru a se evita acordarea in dublu a acestui drept.

După constituirea si înregistrarea dosarelor,pana la 25 ale fiecărei luni,se depun pe baza de borderou la D.M.P.S.Olt.

Tabel nr.1. Alocația de stat in comuna Brastavatu-Olt (2005-2008),sursa Primăria comunei Brastavatu,judetul Olt

2.Alocatia familiala complementara si alocație de susținere pentru familia monoparentala

Alocația complementara- beneficiază de acest drept șotul,șotia si copiii lor in vârsta de pana la 18 ani,aflați in întreținere,care locuiesc si gospodăresc împreuna si care au venituri lunare de pana la 423 lei/membru de familie (începând cu 01.11.2008 si in anul 2009) si nu este condiționat de domiciliu.

Documentele necesare pentru întocmirea dosarului de alocație complementara sunt:

cererea tip;

actele doveditoare privind componenta familiei si veniturile acesteia: livretul de familie completat la zi,actele de identitate(unde este cazul),certificat de casatorie,certificate naștere copii-in copii xerox,adeverința de la circumscripția financiara,adeverința de la primărie privind componenta gospodăriei si terenul din proprietate.

La stabilirea veniturilor pe baza cărora se acorda alocația complementara,

se iau in calcul toate veniturile pe care membrii familiei le realizează,inclusiv cele care provin din drepturile de asigurări sociale de stat,asigurări de șomaj,

obligații legale de întreținere,indemnizații cu caracter permanent,precum si alte creanțe legale.

In vederea stabilirii dreptului,primarul dispune efectuarea anchetei sociale in termen de 15 zile de la înregistrarea cererii,iar după 5 zile dispune acordarea sau respingerea dreptului. Dreptul la alocația complementara se acorda cu luna următoare celei in care s-a înregistrat cererea.

Reprezentantul legal (soțul sau soția) are obligația ca atunci când intervin modificări in situația materiala a familiei (salarii,șomaj,pensie,alocații) sau privind componenta familiei (împlinire 18 ani copii,nașterea altui copil,etc.) sa comunice in scris,in 5 zile,modificările intervenite. Modificarea cuantumului alocației complementare se face începând cu luna urmatoare.De asemenea, reprezentantul legal are obligația sa prezinte dovada frecventării cursurilor școlare din 3 in 3 luni,cu excepția vacantelor școlare.

Tabel nr.2 – Alocația complementara in comuna Brastavatu (2004-2008),sursa Primăria comunei Brastavatu,județul Olt

O.U.G. nr.105/2003 a intrat in vigoare cu 01.01.2004 si in acest fel se explica numărul mare de dosare înregistrate in acel an.

Alocația de susținere pentru familia monoparentala- beneficiază de acest drept familiile formate din persoana singura si copiii in vârsta de pana la 18 ani aflați in întreținere,care locuiesc împreuna si ale căror venituri nu depășesc 423 lei/membru de familie.

Conform O.U.G.nr.105/2003,prin persoana singura,se înțelege persoana care se afla in una din următoarele situații: este necăsătorita,este văduva,este divorțata,al cărei soț sau soție este declarat/a decedat/a,dispărut/a prin hotărâre judecătoreasca,al cărei soț sau soție este arestat/a preventiv pe o perioada mai mare de 30 zile sau executa o pedeapsa privativa de libertate si nu participa la întreținerea copiilor,nu a împlinit 18 ani si se afla in una din situațiile de mai sus,a fost numit/a tutore săi i s-a încredințat ori dat in plasament unul sau mai mulți copii si se afla in una dintre primele 3 situații arătate mai sus.

Stabilirea acestui drept este identic cu cel al alocației complementare,cu excepția ca in cererea tip se trece părintele singur si copiii,iar la actele necesare întocmirii dosarului se prezintă actul care sa confirme ca este persoana singura.

Tabel nr.3 Alocația de susținere pentru familia monoparentala in comuna Brastavatu (2004-2008),sursa Primăria comunei Brastavatu,județul Olt

Cuantumul alocației complementare este de 50 lei pentru 1 copil,60 lei pentru 2 copii,65 lei pentru 3 copii si 70 lei de la 4 copii in sus,începând cu data de 01.11.2008 si pentru anul 2009.Pentru beneficiarii de ajutor social,cuantumul se indexează cu 25 %.

Cuantumul alocației de susținere este de : 70 lei pentru 1 copil,80 lei pentru 2 copii,85 lei pentru 3 copii si 90 lei de la 4 copii in sus.

Daca reprezentatul alocației complementare sau alocației de susținere are domiciliul in alta unitate administrativ-teritoriala va prezenta adeverința din care sa rezulte ca nu beneficiază de acest drept.

3.Indemnizatia si stimulentul acordate in baza O.U.G. nr.148/2005 privind susținerea familiei in vederea creșterii copilului

Beneficiază de acest drept unul dintre părinți cu condiția ca la data solicitării dreptului sa aibă cel puțin 12 luni lucrate in condițiile Codului Muncii,fara o singura zi de întrerupere.

Actele necesare acordării acestor drepturi sunt:

cererea tip;

copii xerox : actele de identitate ale părinților firești ai copilului,certificatul de casatorie,livretul de familie,certificatul de naștere al copilului pentru care se solicita dreptul,certificatele de naștere ale celorlalți 3 copii (unde este cazul),carnetul de munca,cererea prin care solicita suspendarea contractului de munca,adeverința tip eliberata de angajator prin care se atesta calitatea de salariat.

Dosarul complet se înregistrează la primăria de domiciliu a părintelui care

solicita dreptul si se depune pe baza de borderou la D.M.P.S.Olt pana la data de 10 a fiecărei luni pentru dosarele înregistrate in luna anterioara.

Tabel nr.4 Indemnizație si stimulent creștere copil in comuna Brastavatu,(2006-2008),sursa Primăria comunei Brastavatu,județul Olt

Cuantumul indemnizației lunare pentru creșterea copilului este de 600 lei, iar cel al stimulentului este de 100 lei si se acorda pentru primii 4 copii.

4.Ajutorul pentru încălzirea locuinței cu lemne,cărbuni,combustibili petrolieri,acordat altor persoane decât cele beneficiare de ajutor social

Acest drept se acorda familiilor si persoanelor singure cu venituri reduse si al căror venit nu depaseste 615 lei/membru de familie.

Dosarul trebuie sa cuprindă : cererea tip,fisa de calcul,copii xerox de pe actele de identitate ale membrilor familiei si actele doveditoare privind componenta si veniturile acesteia.

Dreptul se stabilește,prin dispoziția primarului,pe perioada noiembrie-martie a sezonului rece-pentru cei care au depus dosarele in luna septembrie si noiembrie a anului in curs. Pentru cei care depun dosarele in luna decembrie si in continuare,dreptul se stabilește începând cu luna in care s-a înregistrat cererea.

Tabel nr.5 Ajutoare încălzire in comuna Brastavatu,(2007-2009),sursa Primăria comunei Brastavatu-judetul Olt

Cuantumul diferă in funcție de venituri si este corectat anual prin hotărâre de guvern.

5.Trusourile pentru nou-născuți

Dosarul pentru acordarea trusoului pentru nou-născuți trebuie sa contina: cererea tip,copiile xerox ale actelor de identitate ale celor doi părinți,copia xerox a certificatului de naștere al copilului pentru care se solicita dreptul si declarațiile pe proprie răspundere ale celor doi părinți ca nu au solicitat acest drept de la localitatea de domiciliu (unde este cazul) sau de la locul nașterii copilului.

Cuantumul este in suma de 150 lei si se acorda o singura data,nefiind condiționat de numărul copiilor.

In baza dosarelor primite,primarul dispune acordarea,apoi se întocmește situația centralizatoare prevăzuta de lege care se depune împreuna cu dispoziția primarului la D.M.P.S. Olt.

Tabel nr.6 Trusouri nou-născuți in comuna Brastavatu,(2007-2008),sursa Primăria comunei Brastavatu-judetul Olt

6.Ajutorul social si ajutorul de înmormântare acordat persoanelor din familiile beneficiare de ajutor social.

Ajutorul social reglementat de Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat,modificata si completata prin Legea nr.115/2006,se acorda persoanelor singure si familiilor aflate in dificultate in completarea veniturilor nete ale acestora.

Actele necesare la dosarul de ajutor social sunt:

cererea tip;

fisa de calcul;

ancheta sociala;

copii xerox de pe actele de stare civila ale membrilor familiei;

acte doveditoare privind veniturile familiei;

Stabilirea si plata ajutorului social

Pentru stabilirea cuantumului ajutorului social,referentul cu asistenta

sociala din primărie completează fisa de calcul pe baza datelor din cerere,din actele doveditoare,precum si a celor rezultate din ancheta sociala.

Conform legii,consiliile locale au obligația de a stabili anual prin hotărâre, veniturile potențiale minime si maxime care se pot obține din valorificarea bunurilor cuprinse in anexe,precum si completarea veniturile potențiale ale altor categorii de bunuri care nu sunt cuprinse in anexe.

După efectuarea acestor operațiuni,in termen de 10 zile de la efectuarea anchetei sociale primarul are obligația de a emite dispoziția de acordare sau neacordare(după caz),iar in termen de 5 zile de la emitere,trebuie comunicata in scris solictantului.

Anchetele sociale,conform legii,se efectuează la 6 luni sau ori de cate ori este nevoie. Daca solicitantul refuza furnizarea informațiilor necesare pentru întocmirea anchetei sociale,se considera ca familia acestuia nu îndeplinește condițiile de acordare a ajutorului social.

Titularul ajutorului social are obligația sa comunice in scris primarului orice modificare intervenita cu privire la venituri si componenta familiei. Persoanele apte de munca au obligația sa dovedească,din 3 in 3 luni,prin adeverința eliberata de la agenția teritoriala pentru ocuparea forței de munca, următoarele: sunt înregistrate in căutarea unui loc de munca si nu au refuzat nejustificat un loc de munca. De asemenea trebuie sa efectueze orele de munca in folosul comunitatii stabilite.

Tabel nr.7 Acordarea ajutoarelor sociale in comuna Brastavatu,(2005-2008),sursa Primăria comunei Brastavatu,județul Olt

Din analiza efectuata asupra dosarelor de ajutor social,s-a constatat ca,pentru majoritatea beneficiarilor acestei prestații,alocația de stat reprezintă forma cea mai importanta de suport financiar si consider ca ar trebuie exclusa din calculul veniturilor pentru stabilirea acestui drept.

Cuantumul ajutorului social pentru anul 2008 a fost de: 100 lei (108 lei in 2009) pentru persoana singura,181 lei (196 lei in 2009) pt.familii formate din 2 persoane,252 lei (272 lei in 2009) pt.familii formate din 3 persoane,314 lei (339 lei in 2009) pt.familii formate din 4 persoane,372 lei (402 lei in 2009) pt. familii formate din 5 persoane si cate 25 lei (27 lei in 2009) pentru fiecare alta persoana peste numărul de 5 persoane.

In ceea ce privește ajutorul de înmormântare pentru persoane din familia beneficiara de ajutor social,acesta se acorda,pe baza de cerere,certificat de deces si documente doveditoare privind relația de rudenie,din bugetul local. In comuna Brastavatu ajutorul de înmormântare este in suma medie de 500 lei si in perioada 2005-2008 au fost 2 ajutoare pe an.

7.Alocatia pentru copiii nou-născuți se acorda o singura data pentru primii 4 copii născuți,este in cuantum de 213 lei in anul 2008 (230 lei in anul 2009) si se poate solicita pana la împlinirea de către copil a vârstei de 1 an.

Alocația pentru copiii nou-născuți se acorda de la domiciliul mamei sau de la locul nașterii copilului,in ambele cazuri se prezintă adeverința ca nu a mai solicitat aceasta prestație (de la localitatea de domiciliu sau,după caz,de unde a fost înregistrata nașterea).

In afara negației se mai depun: copia actului de identitate al mamei,copiile certificatelor de naștere ale copiilor pana la rangul IV (unde este cazul),copia certificatului de casatorie (daca este cazul) si declarația pe propria răspundere privind rangul copilului.

In baza acestor acte,in termen de 10 zile de la data înregistrării cererii, primarul dispune acordarea sau neacordarea alocației pentru copiii nou-născuți.

Dispozitia primarului împreuna cu borderoul centralizator,se depune la D.M.P.S. Olt.

Plata alocației se efectuează pe stat de plata,pe baza actului de identitate al mamei si certificatului de naștere original al copilului pe care se înscrie ”achitat alocația pentru nou-născuți” se semnează si se stampilează.

Tabel nr.8 Acordarea alocației pentru copiii nou-născuți in comuna Brastavatu,(2005-2008),sursa Primăria comunei Brastavatu-judetul Olt

Din situația prezentata mai sus se constata o scădere a natalității,iar din analiza cererilor primite rezulta ca predomina alocația acordata pentru 1 singur copil sau pentru 2 copii.

V.2 Asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav in comuna Brastavatu-judetul Olt – unele elemente de metodologie

In baza Legii nr.448/2006 privind protecție si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap,prin asistent personal al persoanei cu handicap grav se înțelege „persoana care supraveghează,acorda asistenta si îngrijire copilului sau adultului cu handicap grav,pe baza planului de recuperare pentru copilul cu handicap,respectiv a planului individual de servicii al persoanei adulte cu handicap”.

După cum rezulta din cele arătate mai sus,existenta asistenților personali este condiționata de existenta copiilor sau adulților cu handicap grav.

De-a lungul timpului,dar chiar si in prezent,handicapul a reprezentat o sursa de stigmatizare,indiferent daca este mintal,fizic sau de alta natura. Din acest punct de vedere,atât persoanele cu dizabilitati,cat si familiile acestora,se confrunta de multe ori cu practici discriminatorii,făcând parte din grupurile vulnerabile cu risc crescut de defavorizare.

Trebuie conștientizat faptul ca daca nu este schimbata mentalitatea fundamentata pe stereotipii,stigmatizări,idei preconcepute si fataliste,educație nu se pot construi premisele adaptării si acceptării reciproce si eliminarea barierelor de comunicare si de interacțiune.

Cert este faptul ca dificultățile cu care se confrunta persoanele cu handicap sunt multiple.Situatia devine insa grava in momentul in care aceste dificultati le afectează demnitatea umana,stigmatizându-le si făcând din ele candidate sigure si fidele la marginalizarea sociala. Sunt inca multe persoane cu handicap care au acces limitat la resursele economice,politice,educaționale si comunicaționale ale colectivității,astfel incat nu poate fi atins un minim de condiții sociale de viata.

PROIECT DE CERCETARE

Asistenții personali ai copiilor si persoanelor adulte cu handicap grav in comuna Brastavatu-judetul Olt

1.Stabilirea temei – Asistenții personali ai copiilor si persoanelor adulte cu handicap grav sunt,in general,persoane care fac parte din familie si care sunt angajate cu contract individual de munca,in condițiile Codului Muncii,având ca obiectiv principal supravegherea,îngrijirea si asigurarea condițiilor necesare de trai a acestora.

2.Fixarea obiectivelor

Obiectivul general îl constituie evidențierea factorilor care influențează existenta asistenților personali,identificarea efectelor pe care le au asupra colectivitatii ,evaluarea serviciilor si prestațiilor.

3.Documentatia preliminara impune consultarea documentelor sociale, respectiv anchetele sociale si dosarelor de angajare ale asistenților personali.

4.Universul cercetării este reprezentat de segmentul persoanelor adulte si copiilor cu handicap grav (fizic,psihic,deficiente grave vizuale,deficiente grave extrasenzoriale-auz si vorbire,HIV-Sida),delimitând cercetarea pe un număr de 21 asistenți personali.

5.Cadrul teoretic al cercetării

Legea nr.448/2006 privind protecția si promovarea persoanelor cu handicap, este actul normativ in baza căruia se reglementează eliberarea certificatelor de încadrare intr-o categorie de handicap si angajarea asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav.

Pana la apariția Legii nr.448/2006,protecția si drepturile persoanelor cu handicap a fost reglementata in baza O.U.G. 102/1999-privind protecția speciala si încadrarea in munca a persoanelor cu handicap,aprobata cu modificări si completări prin Legea nr.519/2003,cu modificările si completările ulterioare.

6.Unitatile de analiza si înregistrare

Pentru persoanele si copiii cu handicap grav,unitatea de analiza este reprezentata de familiile acestora.

Subiectul analizei se raportează la numărul membrilor din familie,structura ocupaționala a acestora,veniturile familiei si condițiile de locuit.

7.Elaborarea ipotezelor

Ce anume influențează existenta asistenților personali? Care este calitatea vieții in familiile persoanelor cu handicap grav? Este știut faptul ca pentru a putea avea un asistent personal,trebuie sa existe un certificat de încadrare a unei persoane in grad de handicap grav si in care sa se precizeze”cu asistent personal”,care,in comuna Brastavatu-Olt,face parte din familie. Viata in aceste familii este grea si adesea tensionata, daca stăm sa ne gândim ce presupune îngrijirea si supravegherea unei persoane cu handicap grav.

Ce este de făcut si cum se poate interveni? Prin ajutorul acordat de comunitate,in special de specialiști(cadre medicale,asistenți sociali,psihologi).

8.Tipul de cercetare

Analize cantitative si calitative prin studiul documentelor si anchetelor sociale din trecut si prezent. Prin ancheta sociala se obțin informații direct de pe teren,putând explica faptele si procesele sociale folosind ancheta sociologica (structura familiei,gradul de ocupare si educare,veniturile familiei,etc.).

9.Selectarea surselor de informare

In cercetarea familiilor persoanelor cu handicap grav vom apela la anchetele sociale tip,fisa de evaluare a persoanelor cu handicap-tip,raportul social de constatare si studiile de caz.

10.Constructia variabilelor si elaborarea schemei descriptive de cercetare

In prezentul proiect de cercetare privind asistenții personali ai copiilor si persoanelor cu handicap grav,vom elabora schema celor 21 de asistenți personali,care vor fi studiați si in continuare,in funcție de situația fiecăruia,de veniturile de care dispun,de prestațiile sociale acordate,ocupație,etc.

Tabel nr.9-Persoanele cu handicap grav(adulți si copii) pe categorii de handicap, sursa Primăria comunei Brastavatu-judetul Olt

După cum rezulta din schema de mai sus,cei 21 de asistenți personali se clasifica astfel:

16 asistenți personali ai persoanelor adulte cu handicap grav din care: 7 asistenți ai persoanelor cu handicap fizic,7 asistenți personali ai persoanelor cu handicap psihic,1 asistent personal al unei persoane cu handicap grav vizual si 1 asistent personal al unei persoane adulte cu HIV-Sida(din cei 16 enumerați mai sus sunt 2 cazuri de handicap atât fizic cat si psihic);

5 asistenți personali ai copiilor cu handicap grav din care:2 asistenți personali pentru copii cu handicap grav fizic,1 asistent personal pentru copil cu handicap grav psihic,1 asistent personal pentru copil cu handicap grav fizic si psihic si 1 asistent personal pentru un copil cu handicap grav de auz si vorbire (surd si mut).

Din cele arătate mai sus se observa ca in 14 cazuri familia deține cat de cat resurse materiale. In celelalte 7 cazuri situația este delicata deoarece venitul mediu pe membru de familie este de 171 lei,suma insuficienta pentru acoperirea nevoilor zilnice (medicamente,hrana,haine,utilitati).

Dar indiferent de felul handicapului,trebuie sa tinem seama ca membrii familiei trec adesea prin „depresii prelungite,culpabilizare,furie si rusine”. Oricat de bine se adapteaza psihologic,familia este confruntata cu perspectiva unei munci indelungate si grele a frustarii si a problemelor sociale,iar daca in familia respectiva exista si un handicap fizic aceste probleme sunt amplificate.

CAPITOLUL VI

ANCHETA SOCIALA IN CAZUL PERSOANELOR CU HANDICAP GRAV

Familiile aflate in dificultate sociala se prezintă intr-o mare varietate tipologica: familii monoparentale,familii cu mulți copii,familii ai căror membri au probleme de sănătate sau sunt in căutarea unui loc de munca,familii tinere cu posibilitati materiale si financiare reduse,etc.La toate aceste aspecte ce țin de structura numerica si de componenta psihosociologica,se poate adăuga si sărăcia prin diversele forme de manifestare.

Dificultățile de nuanța multipla cu care se confrunta aceste familii,pot fi condiționate de anumiți factori cum sunt:

factori familiali:resurse,locuința, climat intra si interfamilial,etc.;

factori comunitari si sociali:situația economica si sociala specifica zonei,resursele aflate la dispoziția comunitatii,implicarea instituțiilor in protecția sociala,existenta serviciilor sociale,etc.;

factori individuali:educație,sănătate,structuri de personalitate,etc.

Sprijinirea familiilor aflate in dificultate este un proces de durata,iar eficienta unor intervenții depinde de capacitatea comunitatilor locale de a-si mobiliza resursele umane si financiare aflate la dispozitie.Realizarea unei diagnoze asupra problemelor cu caracter multiplu din interiorul unei familii, presupune o activitate laborioasa cu caracter interdisciplinar,fapt pentru care trebuie sa apelam la instrumente,metode si tehnici de investigație specifice.

Problemele familiilor aflate in situații de risc reclama utilizarea anchetei sociale ca mijloc de evaluare si procedeu pentru clarificarea acestor situații, fiind constituita in raport direct cu scopul urmărit si problema sociala ce urmează a fi investigata.

In ceea ce privește persoanele adulte si copiii cu handicap grav,trebuie menționat faptul ca pana la 01.01.2008,atât la completarea dosarului inițial,cat si la revizuire,de la Primăria comunei Brastavatu nu se cerea decât completarea raportului social si fisa de evaluare a persoanei/copilului cu handicap grav. Ulterior,începând cu data arătata mai sus,I.S.T.P.H. Olt a trimis si formularul tip de ancheta sociala pentru persoanele in cauza subliniind”capacitatea de deplasare si autoservire” si ”concluzii si recomandări pentru terapia sociala”, fapt ce ne face sa credem ca se caută soluții pentru terapie dar numai după identificarea motivelor pentru care persoana respectiva se afla intr-o anumita situație,a cauzelor care au determinat apariția problemei si a explicațiilor privind modul cum pot fi eliminate cauzele generatoare.

Studiul de caz nr.1

Familia al cărui reprezentant este N.M. domiciliază in localitatea C.,comuna Brastavatu,județul Olt.

Componenta familiei si veniturile

1. N.M.-cap de familie,in vârsta de 48 ani,asistent personal-salariu net 510 lei;

2. N.C.-sotie,in vârsta de 46 ani,casnica;

3. N.G.-fiica,in vârsta de 26 ani,persoana cu handicap gr. II (schizofrenie);

4. N.T.-fiu,in vârsta de 24 ani,fara ocupație;

5. N.C.-fiu,in vârsta de 20 ani,persoana cu handicap gr. I-ii (fizic si psihic);

6. N.V.-fiu,in vârsta de 14 ani,elev clasa a VII-a;

7. N.M.-fiu,in vârsta de 2 ani.

N.M. si N.C. sunt casatoriti de 28 ani,casatorie in urma căreia au rezultat 7 copii,iar intre N.C. si N.V. au mai avut doua fete care in prezent au 18 si 16 ani, dar nu cunosc unde se afla si ce s-a întâmplat cu ele deoarece le-a dat spre adopție internaționala chiar de la nastere.Cei doi soți nu au absolvit cursuri școlare si nu au avut loc de munca,cu excepția lui N.M. care este asistent personal la fiul sau N.C.In ceea ce-l privește pe N.T.-fiu,acesta a absolvit 4 clase si nu a mai vrut sa continue cursurile școlare spre deosebire de N.V. care este elev in clasa a VIII-a,ii place la școala si invata bine.

Veniturile familiei sunt compuse din salariul de 510 lei al tatălui,ajutorul special in suma totala de 540 lei pentru N.G. si N.C. si alocația de stat in suma de 80 lei pentru N.V. si N.M.Familia nu deține teren agricol in proprietate fapt pentru care șotia lui N.M. si fiul N.T. lucrează ocazional la diverse persoane contra-cost sau in natura(haine si mâncare).

Condiții de locuit

Familia arătata mai sus locuiește intr-o casa construita din chirpici,acoperita cu țigla,care are 2 camere si-o sala lipsite de mobilier sau alte bunuri de stricta necesitate.Locuinta are o suprafața construita de 26 m.p.,este racordata la rețeaua de energie electrica si este înconjurata de curte in care nu se regăsesc dependințe sau anexe gospodaresti.Conditiile de igiena sunt precare. Nu se poate vorbi de o încălzire propriu-zisa a locuinței in timpul sezonului rece,deoarece familia nu dispune de material lemnos decât in cantitati infime.

Hrana este preparata pe plita de la soba (iarna) si in curte (vara).Apa potabila este procurata de la fântâna din curte.

Putem spune ca familia N. din localitatea C. județul Olt dispune de o locuința insalubra care nu are nici un fel de dotare.

Starea de sănătate

N.G. este încadrata in gradul II de handicap,având probleme psihice,aspect confirmat de certificatul de încadrare intr-un grad de handicap emis de Comisia de expertiza medicala a persoanelor cu handicap pentru adulti.Acelasi diagnostic îl prezintă si fratele N.C. care mai are si handicap fizic fiind imobilizat si care este încadrat in gradul I-ii.

Familia arătata mai sus,in raport cu veniturile de care dispune dar si cu condițiile de locuit prezentate,traieste sub pragul sărăciei.

Din relațiile primite de la vecini reiese ca membrii acestei familii se afla deseori in relații conflictuale atât in familie,cat si cu vecinii pe fondul consumului de alcool. Pentru situația in care se găsesc dau vina pe autoritățile locale deoarece nu le asigura (din spusele lor) cele necesare unui trai decent.

Trebuie sa menționam ca am fost sesizați ca minorului N.M. i se dădea alcool sa bea când avea vârsta de 7 luni pentru a nu mai plange.S-au făcut controale inopinate timp de 6 luni,atât de comisia de ancheta,cat si de cadrele medicale si nu s-a confirmat. Cu aceste ocazii,cei doi soți,respectiv N.M. si N.C. au fost informați despre modul cum pot fi ajutați de autoritati pentru extinderea locuinței prin procurarea materialelor necesare,dar si ajutor pentru gestionarea bunurilor (banilor) primite,deoarece s-a constatat ca aceștia cheltuie 70 % din venituri pe alcool,iar pentru hrana ce ramane.

Din cele arătate mai sus reiese ca practic,bugetul familiei N. este reprezentat de contravaloarea prestațiilor la care are dreptul familia sau unii membri ai săi si salariul lui N.M.

Studiul de caz realizat prezintă o familie aflata intr-o situație tipica de sărăcie si de excludere sociala. Anchetele sociale precedente nu au evidențiat nici un fel de schimbare in structura veniturilor,dar nici in mentalitatea membrilor familiei.

Interventii

S-a încercat ameliorarea situației prin acordarea de ajutoare de urgenta-in vederea extinderii locuintei-(care erau cheltuite intr-o zi),s-au cumpărat si adus materiale de construcție care a doua zi nu mai existau in curte fiind vândute ”peste noapte”.

In colaborare cu conducerea scolii,datorita rezultatelor bune la invatatura, minorului N.V. i s-a acordat bursa sociala in suma de 50 lei/luna, cu obligatia ca profesorul diriginte impreuna cu minorul sa cumpere de acesti bani haine sau rechizite (cu bon pentru justificare).

S-a reusit incadrarea ca muncitor necalificat (zidar) a lui N.T. prin A.J.O.F.M. Olt-Agentia Corabia,astfel realizandu-se desprinderea acestuia de familia in care nu avea nici un exemplu bun despre viata.

Concluzia este ca membrii acestei familii pur si simplu nu vor sa fie ajutați si pe termen mediu si lung nu se întrevăd modificări importante vis-a-vis de componentele socio-economice si psihosociale.

Studiu de caz nr.2

Familia a carei reprezentanta este S.M. domiciliaza in localitatea B.,comuna Brastavatu,judetul Olt

Componenta familiei si veniturile

1. S.G.-cap de gospodarie,in varsta de 52 ani,fara ocupatie;

2. S.M.-sotie,in varsta de 53 ani,asistent personal-salariu net de 554 lei ;

3. S.C.-fiu,in varsta de 17 ani,minor cu handicap gr.I-ii (psihic);

4. S.V.-fiu,in varsta de 9 ani.

S.G. si S.M. sunt casatoriti de 20 ani,casatorie in urma careia au rezultat 3 copii S.F. in varsta de 19 ani-casatorita,S.C. si S.V. Cei doi soti nu au absolvit cursuri scolare si nu au avut loc de munca,cu exceptia lui S.M. care este asistent personal al fiului sau S.C. din anul 2000.Minorul S.V. in varsta de 9 ani nu a urmat cursurile scolare pe motiv ca nu au posibilitati (bani pentru haine si rechizite).

Veniturile familiei se compun din salariul de 554 lei al mamei si alocatia dubla de 80 lei a minorului S.C. Familia nu detine teren agricol in proprietate , iar S.G. lucreaza ocazional contra-cost sau in natura (mancare).

Conditii de locuit

Familia locuieste intr-o casa construita din chirpici,acoperita cu tigla,care are 2 camere lipsite de mobilier sau alte bunuri de stricta necesitate.Locuinta are o suprafata construita de 20 m.p.,nu este racordata la reteaua de energie electrica si este inconjurata de curte unde nu exista anexe sau alte dependinte.In cele doua camere exista o soba comuna,din caramida cu plita,este curatenie si s-a observat ca au lemne pentru foc.Se pare ca S.G. a lucrat si a venit cu lemne.

Hrana este preparata pe aragaz cu butelie,iar apa potabila este procurata de la fantana publica (din drum).

Putem spune ca familia S. din localitatea B.,comuna Brastavatu,judetul Olt dispune de o locuinta curat intretinuta,fara dotari si fara energie electrica.

Starea de sanatate

S.C. in varsta de 17 ani este incadrat in gradul I-ii de handicap,avand schizofrenie paranoida de tip II si epilepsie conform certificatului de incadrare intr-un grad de handicap emis de Comisia de expertixa medicala a persoanelor cu handicap minori.Are un comportament iesit din comun: tipa,urla,este violent si in nenumarate randuri a iesit dezbracat in sat,fiind foarte greu de controlat in starile de criza.

Ceilalti 3 membri ai familiei nu au probleme de sanatate.

Interventii

Deoarece s-a constatat ca familia nu are posibilitati pentru racordare la reteaua de energie electrica,problema s-a adus la cunostinta Consiliului local al comunei Brastavatu care a hotarat acordarea sumei de 1000 lei pentru aceasta destinatie.

Cu ajutorul cetatenilor din comuna s-au strans bunuri si haine pentru familie.

Prin colaborarea cu conducerea Scolii Brastavatu,dar si cu acceptul celor doi soti,minorul S.V. a fost inscris la scoala si o frecventeaza zilnic.

Concluzii

S-a reusit astfel ca familia sa beneficieze de energie electrica,au un radio si un tv,2 mese,4 scaune,2 covoare iuta,un sifonier si un dulap de bucatarie.

Minorului S.V. i s-a intocmit dosar de alocatie de stat,deoarece nu mai primea acest drept pentru ca nu mai mergea la scoala.

Alocatia complementara s-a modificat de la 50 lei pentru un copil,la 60 lei pentru 2 copii.

De remarcat faptul ca cei doi soti au fost interesati despre informatii privind modul de gestionare a banilor,daca exista vreo posibilitate de angajare a lui S.G. si credem ca se vor observa in viitor modificari importante in componentele socio-economice.

Studiu de caz nr.3

Familia al carei reprezentant este A.M. domiciliaza in localitatea C.,comuna Brastavatu,judetul Olt.

Componenta familiei si veniturile

1.A.G.-cap de gospodarie,in varsta de 49 ani,pensionar de invaliditate-stat;

2.A.M.-sotie,in varsta de 49 ani,asistent personal;

3.A.F.-fiica,in varsta de 23 ani,fara ocupatie;

4.A.G.-fiica,in varsta de 21 ani,fara ocupatie;

5.A.A.-fiica,in varsta de 19 ani,persoana cu handicap gr.I-ii (HIV-SIDA).

A.G. si A.M. sunt casatoriti de 29 ani,casatorie in urma careia au rezultat 5 copii,din care 2 sunt casatoriti in alte comune.Cei doi soti au absolvit :4 clase si scoala de mecanici agricoli -A.G. si scoala profesionala cu calificare croitor-A.M.Cele 3 fiice,respectiv A.F.,A.G. si A.A. au absolvit Scoala de arte si meserii Brastavatu avand calificarea de lenjer.

Veniturile familiei sunt compuse din salariul de 503 lei al lui A.M.,alocatia de hrana in suma de 400 lei si ajutorul special in suma de 270 lei pentru A.A., pensia de invaliditate de 390 a lui A.G. si venitul de 33 lei realizat de pe suprafata de 2,40 ha din proprietatea familiei.

Conditii de locuit

Familia locuieste intr-o casa construita din caramida,acoperita cu tigla,care are 5 camere,2 Sali si-o bucatarie mobilate cu strictul necesar si pastrate in ordine si curatenie exemplara.Locuinta are o suprafata construita de 124 m.p., este racordata la reteaua de energie electrica si este inconjurata de curte in care se gaseste o anexa construita din chirpici,acoperita cu tigla unde exista o magazie,o incapere grajd,un patul si o magazie de lemne.

Incalzirea locuintei se face prin cele 4 sobe de teracota existente la care se utilizeaza materialul lemnos existent din belsug in magazie.

Hrana este preparata pe aragaz cu butelie si pastrata in frigider,iar apa potabila este obtinuta de la fantana din curte.

Familia A. are o locuinta incapatoare,curata si utilata cu strictul necesar.

Starea de sanatate

A.G. a fost operat in anul 1999 de hematom pe creier si este pensionar de invaliditate.Evolutia dupa operatie a fost buna in general,dar are momente de pierdere a cunostintei si merge din 3 in 3 luni la control de specialitate la Bucuresti.

A.A. la varsta de 5 ani (1994) s-a imbolnavit de meningita si a fost infectata cu HIV,accidental la un spital in Bucuresti,diagnosticul fiind confirmat dupa 2 ani (1996) cand a mers la un control de specialitate.

Incepand cu anul 1996 pentru familia A. viata a devenit un calvar.Toti cei 7 membri familiei de atunci au mers pe rand la consiliere si suport psihologic la spitalul din Bucuresti. Operatia lui A.G. in 1999 a sporit suferintele acestei familii.

Din cele prezentate mai sus,rezulta ca familia A. realizeaza venituri pentru un trai decent,detin o locuinta decenta,dar se confrunta cu probleme psiho-sociale care pot duce la excluziune si marginalizare sociala.

Interventii

In vara anului 1997,prin efortul depus de administratia publica locala,medicul de familie si conducerea scolii s-a reusit inscrierea la scoala a lui A.A. Binenteles ca a existat in permanenta colaborare intre membrii echipei formate din referentul cu asistenta sociala,medic si invatator-profesor diriginte si s-a reusit integrarea normala a acesteia in colectivul clasei,pastrandu-se cu sfintenie confidentialitatea.

Rudele apropiate si vecinii familiei,cu toate ca la inceput au fost circumspecti in prezent sunt foarte apropiati si-i ajuta dupa posibilitati.

Incepand cu anul 1996 si pana in anul 2000 inclusiv,familiei i s-au acordat ajutoare de urgenta pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de diverse deplasari sau pentru medicamente.

In prezent,s-a luat legatura cu A.J.O.F.M. Olt-Agentia Corabia pentru incadrarea in munca a lui A.G. si A.F.

Cu toate ca si A.A. si-a manifestat dorinta de a fi angajata am cazut de comun acord ca mama sa are foarte multe probleme de rezolvat,iar daca surorile sale se vor angaja,ea va singura care o poate ajuta atat in problemele casnice de zi cu zi, cat si in ceea ce-l priveste pe tatal sau.

Concluzii

In studiul de caz aratat mai sus consideram ca ajutorul real a constat in valorizarea persoanelor din familie,lucru care nu ar fi putut fi posibil fara ajutorul comunitatii (rude,vecini,autoritati).

Studiu de caz nr.4

Familia al carui reprezentant este I.C. domiciliaza in localitatea C.,comuna Brastavatu,judetul Olt.

Componenta familiei si veniturile

I.C.-cap de familie,in varsta de 30 ani,fara ocupatie;

I.E.-sotie,in varsta de 26 ani,fara ocupatie.

I.C. si I.E. sunt casatoriti de 5 ani si nu au copii.Au absolvit cele 8 clase ale invatamantului general dupa care nu au mai continuat deoarece familia din care faceau parte nu aveau posibilitati de intretinere,dar nici ei nu au vrut acest lucru.

Singurul venit al familiei este reprezentat de ajutorul social in suma de 181 lei (in vara anului 2008).Datorita faptului ca suma era mica in raport cu nevoile familiei,I.E. lucra cu ziua contra-cost.Nu acest lucru se poate spune despre I.C. care considera ca in calitate de cap de familie da ordine care se executa de catre sotie.Aceasta mentalitate a mostenit-o de la tatal sau si nu vrea sa renunte la conceptiile invechite despre casatorie si viata.

Conditii de locuit

Cei doi soti locuiesc intr-o casa construita din chirpici,acoperita cu tigla, care are 2 camere si-o sala,lipsite de mobilier sau alte bunuri de stricta necesitate,unde exista mizerie,dezordine si aer statut si inchis.

Hrana este preparata pe plita de la soba (iarna) si afara in curte (vara). Locuinta este inconjurata de curte in care nu se gasesc anexe,dependinte, animale sau pasari.Apa potabila se procura de la fantana publica (de la drum).

Rezulta ca familia I. din localitatea C.,comuna Brastavatu,judetul Olt, dispune de o locuinta insalubra si fara nici un fel de dotare.

Starea de sanatate

La data depunerii dosarului de ajutor social (februarie 2005),cei doi soti erau considerati persoane apte de munca,asa cum rezulta din adeverintele eliberate de medicul de familie.

Cu toate acestea,la efectuarea anchetelor sociale la domiciliu,din 6 in 6 luni si analizand modul de comportare al celor doi soti atat in familie cat si in societate,limbajul sarac si defectuos,am tras concluzia ca acestia au probleme psihice.

Interventii

Am studiat impreuna cu medicul de familie posibilitatea incadrarii celor doi soti intr-un grad de handicap.Astfel le-am eliberat adeverinta din care rezulta ca sunt beneficiari de ajutor social pentru a le servi la unitatea sanitara,de asemenea medicul de familie le-a eliberat trimiterile catre sectia de psihiatrie de la Slatina,au fost dusi cu masina Primariei comunei Brastavatu la spital si internati.Dupa investigatiile corespunzatoare s-a eliberat certificatul de incadrare intr-o categorie de persoane cu handicap de catre comisia de expertiza,ambii soti avand gradul II (oligofrenie).

Concluzii

Avand in vedere ca in trecut,I.C. isi batea sotia si vecinii in momentele de furie,in prezent,in urma medicatiei prescrise are un comportament mai linistit, iar vecinii stiu acum ca ei sufera de ceva si-i sprijina moral si chiar material la nevoie.