Achizitii Technico Stiintifice In Recuperarea Genunchiului Si Umarului

CUPRINS

INTRODUCERE

1. Aspecte generale

2. Motivația și scopul lucrării

CAPITOLUL I

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A STUDIULUI

1.1 Incidenta accidentelor în sport

1.2 Tipologia traumatismelor și acordarea primului ajutor

1.3 Metode kinetoterapeutice folosite în tratamentul recuperator al umărului și genunchiului

CAPITOLUL II

ORGANIZAREA ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII

2.1 Metodologia de cercetare

2.2 Desfășurarea cercetării

2.3 Prezentarea cazurilor experimentate

CAPITOLUL III

REZULTATELE CERCETĂRII ȘI INTERPRETĂRII

3.1 Cercetarea studiilor de caz

CONCLUZII

4.1 Concluzii generale

4.2 Recomandări

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

1. Aspecte generale

În viața cotidiană, cea de zi cu zi, se produc o mulțime de accidente care fac pe întregul mapamond victime omenești, al căror număr concurează, cu mulți sorți de izbândă, numărul victimelor întregii patologii umane.

Cunoștințele științifice au dus implicit la apariția și extinderea mecanizării, automatizării, microprocesării, facilitând și grăbind posibilitățile de descoperire și producere a noi resurse pentru viața: alimente, îmbrăcăminte, materiale de construcție, noi medicamente cu mare eficiență, aparatura medicală performanta și foarte sofisticată, cu creșterea spectaculară a posibilităților terapeutice, a recuperării medicale și implicit a salvării de vieți omenești chiar și în cazuri disperate, fără nici o speranță în alte vremuri. Tot achizițiile tehnico-științifice au îmbunătățit condițiile de locuit, au ușurat condițiile de muncă în toate domeniile de activitate, au facilitat posibilitățile de deplasare rapidă în orice punct de pe tera și chiar în spațiile extraterestre ca urmare a construirii unor mijloace de transport capabile să atingă viteze exorbitante, au ușurat posibilități de comunicare și informare datorită apariției internetului, care, sfidând spațiul și timpul a mărit considerabil capacitatea omului de a culege, de a stoca și de a transmite informația.

Dar, din păcate, toate aceste achiziții ale omului, care i-au ușurat și înfrumusețat enorm viața, au și un impact negativ, cu multiple efecte indezirabile, deseori nefaste asupra sănătății și vieții, planând pericolul dispariției, în timp previzibil și nu prea îndelungat nu numai a omului ci a tuturor viețuitoarelor de pe această minunată planetă căreia îi spunem pământ.

Achizițiile tehnico-științifice amintite anterior, cu ridicarea implicită a gradului de civilizație, în principal al țărilor avansate economic, au multe consecințe negative, care se vor manifesta asupra tuturor țărilor lumii, de data aceasta cu preponderenta mai ales asupra celor cu o economie slabă, care nu le permite să-și asigure măsuri eficiente de protecție.

Achizițiile tehnico-științifice amintite anterior, cu ridicarea implicită a gradului de civilizație, în principal al țărilor avansate economic, au multe consecințe negative, care se vor manifesta asupra tuturor țărilor lumii, de data aceasta cu preponderanta mai ales asupra celor cu o economie slabă, care nu le permite să-și asigure măsuri eficiente de protecție. Toate aceste consecințe negative cresc considerabil și riscul de producere a accidentelor de toate felurile

Cele mai importante consecințe negative ale civilizației sunt :

poluarea și vicierea mediului cu diferite substanțe chimice toxice și radiații de toate felurile, inclusiv cele de natură radioactivă, cu producerea de grave afecțiuni, de la intoxicații și boli de organe până la cancere, boala cu iradieri cu apariția de vicii și anomalii de dezvoltare de natură genetică urmare a mutațiilor genetice pe care le pot induce;

ridicarea gradului de risc profesional cauzat de variate toxine cu care diferite categorii profesionale pot veni în contact, ori de accidente rezultate din manevrarea greșită a diferitelor unelte și mașinării cu care vin în contact etc.;

creșterea riscului de accidente și cataclisme chimice și nucleare, cu rezultate catastrofale asupra vieții și sănătății unor mase uriașe de oameni;

sporirea debordantă a accidentelor de circulație stradală și rutieră ca urmare a înmulțirii automobilelor și a creșterii vitezei de circulație a acestora;

Așadar, în ultimele decenii frecventa accidentelor de toate felurile a crescut vertiginos, ceea ce impune cu acuitate necesitatea stringenta de a înarma populația cu niște cunoștințe esențiale minimale de acordare a primului ajutor. Acest lucru se impune cu și mai mare acuitate în acele grupuri de populație la care specificul activității este grevat de un mare risc de producere a accidentelor. Trebuie să se înțeleagă faptul că în condițiile arătate în pasajele precedente oricare individ al societății omenești este o potențială victimă a unui accident care să necesite o intervenție de prim ajutor, de salvare, de întrajutorare din partea celorlalți membrii ai societății. De aceea, însușirea unui bagaj minim de cunoștințe și deprinderi de salvare a celor ajunși în suferința este o datorie obligatorie pentru fiecare ins al societății umane. De aceea pentru cei care activează în domeniul educației fizice și sportului de performanță obligația de a fi pregătiți în a putea acorda un prim ajutor calificat este incomparabil mai mare decât pentru un oarecare alt cetățean.

Kinesiologia sportului și sarcinile specifice ale sportului respectiv trebuie bine cunoscute de sportiv, dat fiind că fiecare sport plasează stresuri unice asupra lanțului kinetic implicat în mișcările specifice pentru efectuarea să corectă. Dacă în cadrul antrenamentului se pune un accent corespunzător pe optimizarea mecanismelor sportului respectiv, leziunile pot fi prevenite. Cu o cameră video pot fi înregistrate componentele suboptimale ale lanțului kinetic, care asigură feed-back-ul necesar pentru corectarea tehnicilor.

2. Motivația și scopul lucrării

Scopul lucrării reiese din însuși titlul lucrării și anume incidenta accidentarilor sportive în Maramureș unor traumatisme ale umărului și genunchiului suferite de sportivii de performanță și reintegrarea corectă a acestora în activitatea sportivă de performanță.

În toate ramurile de sport cea mai mare importanță i se acordă pregătirii fizice și pregătirii tehnice. Ea constă în însușirea deficientelor, mișcări ce alcătuiesc exercițiile fizice prin care se realizează performanță. Astfel exercițiul fizic repetat în mod sistematic și continuu este principalul lucru care contribuie la formarea legăturilor temporale. Toate exercițiile fizice, energia sportului și perfecționarea deprinderilor motrice trebuie orientate spre dezvoltarea tehnicii

Alegerea temei este foarte importantă pentru a știi să ne pregătim organismul fizic și tehnic în vederea executării corecte a elementelor pentru a evita posibilele accidentari

Începând de la categoria cea mai mică la cea mai înaltă, toate exercițiile de mobilitate, streching, și însuși exercițiile fizice trebuie să fie alcătuite și sistematizate în așa fel, încât cele cuprinse într-o anumită categorie sportivă să reprezinte elemente pregătitoare pentru cea următoare, acest lucru garantând trecerea dintr-o categorie în altă mult mai ușor.

CAPITOLUL I

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A STUDIULUI

1.1 Incidenta accidentelor în sport

În practică sportivă, se întâlnesc frecvent accidente. Aceste accidente pot fi sub forme ușoare – de elongații musculare / dar și grave – ca de exemplu fracturi, însoțite de pierderi de cunoștință. Căderile pe cap, sau loviturile puternice pe cap, cele abdomino-genitale, strangulările, tehnicile de secerare, pot duce la accidente destul de grave care pot afecta aparatul locomotor și implicit performanta sportivă.

Tabel 1 – Discipline sportive cu cele mai numeroase traumatisme între anii 2012 – 15.05.2014

La copii și tineri în perioada de creștere și dezvoltare, aceste micelii sunt relativ slab diferențiate, de unde și slabă rezistența a tendoanelor și ligamentelor la această vârstă.

Solicitările mari ale aparatului tendino-ligamentar în efort conduc la accidentari, de aceea pentru prevenirea lor trebuie dozat treptat efortul. Localizarea traumatismelor majore (care au necesitat întreruperea activității sportive pentru cel puțin 2-3 săptămâni) pe segmente corporale este următoarea:

Tabel 2 – Prezentarea procentelor de accidente pe regiunile corpului

Datele privind numărul și regiunea anatomică unde s-a produs accidentul sugerează că nu sunt diferențe semnificative statistic pe criteriul segmnentelor corporale în raport sexul (masculin-feminin).

Grafic 1 – Prezentarea numărului de accidente și repartizarea pe zone anatomice

1.2 Tipologia traumatismelor și acordarea primului ajutor

Aceste accidente au loc în practică sportivă, în general, unele sunt inevitabile din cauza particularităților sporturilor, care are ca blazon confruntarea directă a două forțe.

Cauzele accidentelor sunt diferite și numeroase, așa încât nu putem face o dezvoltare a lor. Ceea ce trebuie să rețină antrenorii și sportivii este că cele mai numeroase accidente provin din confruntarea directă a adversarilor , din cauza neefectuării încălzirii sau a unei slabe încălziri și insuficientă pregătire a sportivilor.

Cele mai frecvente accidente se produc asupra părților moi ale corpului, asupra aparatului locomotor, cutiei craniene și coloanei vertebrale.

O clasificare a accidentelor ar apare astfel:

Grave:

comoție cerebrală

contuzia cerebrală;

fracturile (deschise sau închise);

fisurile;

luxațiile;

entorsele cu rupturi de ligamente și smulgeri de fragmente osoase;

rupturile de ligamente și tendoane;

rupturile musculare.

Medii:

entorsele ușoare cu distensie ligamentara, fără rupturi de ligament

leziunile de menisc;

întinderile musculare și cele ligamentare;

plăgile;

lipotimia

Ușoare:

plăgile ușoare;

contuziile ușoare;

hematomul epicranian (cucuiul);

bursitele.

Comoția cerebrală se produce din cauza căderii în cap sau, mai rar, din cauza unei lovituri.

Sportivul în cauză devine inert, are respirația greoaie, își pierde total cunoștință, pupilele îi sunt dilatate (midriaza), iar pulsul este rar.

Primul ajutor constă în trecerea repetată pe la nasul accidentatului a unui tampon cu amoniac, așezarea unei comprese reci pe frunte și transportarea urgență la spital.

Contuzia cerebrală este mai gravă decât comoția cerebrală și are ca mecanism de producere tot lovitura. Din această cauză, contuzia cerebrală este însoțită de un hematom local subcutanat. Sportivul își pierde pe moment cunoștință, dar revine rapid în privința funcțiilor intelectuale și de simțire. El acuza durere la locul lovirii, unde se produce hematomul și tumefierea regiunii în cauză.

Primul ajutor se va da prin așezarea sportivului întins pe spate pe un loc drept, trecerea unui tampon cu amoniac pe la nas de mai multe ori, așezarea unei comprese reci pe frunte, căutarea reflexelor oculare și ascultatia respiratorie.

Transportarea la spital este obligatorie, pentru a nu apărea complicații tardive.

Fracturile reprezintă accidente destul de grave , cele mai întâlnite sunt:

Fractură de coaste, care se produce mai ales prin căderea pe toracele adversarului. Cel accidentat nu se mai poate ridica, acuza dureri mari în regiunea accidentată, tumefierea locală devine vizibilă în scurt timp, respirația îi este din ce în ce mai greoaie, are senzații repetate de tuse, i se usucă buzele, iar paloarea feței este însoțită de transpirație.

Accidentatul va fi întins pe un loc drept și va fi transportat în cel mai scurt timp la spital; în acest timp i se vor administra calmante și sedative S.N.C.

Fractură de coloană este de mare gravitate și se poate produce prin cădere bruscă (mai ales pe cap), însoțită de hiperflexia coloanei vertebrale.

Dacă aceste accidente se produc, este bine că sportivul să fie întins pe un loc plan și rigid și să fie transportat de urgență la spital, cu mare grijă și fără să fie mișcat din poziția în care a fost așezat; în caz contrar, se poate lesne secționa măduva spinării.

În cazul unui astfel de accident sportivul își pierde cunoștința, sau acuza dureri mari la loși va fi transportat în cel mai scurt timp la spital; în acest timp i se vor administra calmante și sedative S.N.C.

Fractură de coloană este de mare gravitate și se poate produce prin cădere bruscă (mai ales pe cap), însoțită de hiperflexia coloanei vertebrale.

Dacă aceste accidente se produc, este bine că sportivul să fie întins pe un loc plan și rigid și să fie transportat de urgență la spital, cu mare grijă și fără să fie mișcat din poziția în care a fost așezat; în caz contrar, se poate lesne secționa măduva spinării.

În cazul unui astfel de accident sportivul își pierde cunoștința, sau acuza dureri mari la locul respectiv, se constată paloarea feței și uneori nu poate mișca membrele. Acest indiciu este foarte prețios și este bine a i se verifică sportivului reflexele în acest sens.

1.1 Factori generali care duc la apariția traumatismelor

Accidentele care apar în practicarea judo-ului pot fi favorizate sau provocate de o serie de factori. Acești factori pot fi:

Factori meteorologici

Factori ținând de dotarea necorespunzătoare a echipamentelor sau materialelor sportive

Factori datorați organizării defectuoase a competițiilor

Capacitatea de concentrare a sportivilor

Refacerea incompletă a accidentelor anterioare

Alimentația necorespunzătoare

Căldura, mai ales asociată cu umezeala, produce fenomene de șoc caloric de diferite intensități, fenomene care pot favoriza producerea diferitelor accidente datorită înrăutățirii controlului nervos al actelor motrice.

Altitudinea: executarea eforturilor mari înainte de aclimatizare poate să producă tulburări funcționale și să favorizeze traumatismele.

Pregătirea sportivului: trecere la executarea unor exerciții complicate înainte de a avea o pregătire generală și specială corespunzătoare prin antrenamentul treptat respectiv și prin încălzire constituie un factor favorizant al traumatismelor acute și cronice.

La fel oboseala acută, oboseala cronică, supraantrenamentul, favorizează traumatismele, brutalitățile produc un mare număr de accidente în sporturile colective.

Antrenamentele și competițiile după îmbolnăviri trebuie făcute numai după readaptarea treptată, altfel favorizează accidente și îmbolnăviri.

Controlul medico sportiv

În ceea ce privește controlul medico-sportiv acesta se efectuează în unități de specialitate, încadrate și dotate corespunzător și poate avea loc în 3 ipostaze:

controlul medico-sportiv inițial. Acesta are un caracter de selecție medico-biologica pentru sport și folosește următorii indicatori: anamneza medico-sportiva, diagnosticul stării de sănătate (atenție la tare, sechele și malformații congenitale), diagnosticul genetic de sex, evaluarea dezvoltării fizice, evaluarea funcțională, în special neuro-psihica și nu în ultimul rând o evaluare psiho-fizica a părinților.

controlul medico-sportiv periodic. Are rolul de a aduce la zi datele medicale și sportive. Acest control are următoarele componente: anamneza medico-sportiva, diagnosticul stării de sănătate (examene clinice și paraclinice); diagnosticul genetic de sex (formula cromozomiala) dacă nu s-a efectuat anterior; evaluarea fizică (nivelul dezvoltării fizice, compoziție corporală, forte musculare și indici de forță, mobilitate, tonus muscular etc.); evaluarea funcțională (cardio-respiratorie, endocrino-metabolica, neuro-psihica, neuro-musculara etc.); evaluarea capacității de efort (anaerobe alactacide, anaerobe lactacide, aerobe), a capacității de anduranța și a capacității de refacere. Toți acești parametrii trebuie interpretați în funcție de perioada de antrenament, momentul obiectivului de vârf sportiv cât și în dinamica față de examenele anterioare sau de unele investigații la locul de antrenament al sportivului. Toate aceste date (cantitativ și calitativ) se vor regăsi în avizul medico-sportiv.

controlul medico-sportiv cu caracter de expertiză medico-sportiva. În sportul contemporan atât de încărcat din punct de vedere competițional se ajunge adesea la situația în care sportivi de mare valoare sau echipe la jocuri, de asemenea, de mare valoare nu mai dau randamentul scontat, fără cauze evidente.

În asemenea situații antrenorul împreună cu medicul sportiv solicita o expertiza medico-sportiva privind nivelul sanogenetic, starea funcțională și capacitatea de efort, gradul de antrenament cu scopul de a evidenția eventualii factori limitanți ai performantei și a acționa pentru amendarea lor și creșterea randamentului sportiv. O atenție deosebită în astfel de ocazii nedorite trebuie acordată investigațiilor neuro-psihice și endocrino-metabolice.

1.3 Metode kinetoterapeutice folosite în tratamentul recuperator al umărului și genunchiului

Metodele de recuperare sunt împărțite în două mari categorii: active și pasive; ele sunt în strânsă legătură cu mijloacele și materialele. Mijloacele kinetoterapeutice sunt exercițiile pe care le utilizează kinetoterapeutul în realizarea obiectivelor propuse. Materialele sunt foarte importante și duc la optimizarea recuperării sechelelor posttraumatice.

Traumatismele umărului interesează articulația scapulo-humerala, articulația acromioclaviculară, ligamentele și tendoanele acestor articulații, oasele care le formează și, în sfârșit, plexul nervos brahial. S-ar mai putea adăuga leziunile parților moi, prin arsuri, plăgi sau alte agresiuni. Acestea dau sechele funcționale doar când sunt localizate în zona axilară, toracobrahiala, dar acest sediu este mai rar și poziționarea preventivă evita formarea sinechiilor dintre torace și fata supero-interna a brațului.

Din punct de vedere lezional, umărul suferă:

contuzii;

luxații;

fracturi;

plăgi tăiate și înțepate;

arsuri.

Particularitățile terapeutice, în funcție de starea concretă patomorfica, se răsfrâng mai mult asupra asistentei ortopedo-chirurgicale și a momentului începerii exercițiilor recuperatorii, iar nu a modalităților de execuție a acestora și mai puțin asupra metodologiei generale.

Recuperarea funcțională a umărului

Faza I

Este perioada imediat următoare traumatismului, după intervenția chirurgicală, care s-a soldat cu imobilizarea centurii scapulare. Caracteristic este faptul că în această perioadă umărul nu trebuie solicitat, ocupându-ne doar de membrul superior în totalitate, de coloană cervicală, de torace. Există două situații diferite, în funcție de tipul de imobilizare.

Faza a II-a

Este perioada imediat după suspendarea imobilizării, în care umărul nu poate fi încă solicitat, dar fără a irita leziunea trebuie reînceputa mișcarea de întreținere a umărului. În această fază, imobilizarea nu se suspendă întotdeauna complet.

Exercițiile prin montaje cu scripeți sunt de mare utilitate și în această fază. Scripetul permite nu numai mobilizarea autopasiva, dar și posturarea brațului pentru a se lucra în zonele de amplitudine dorite.

Faza a III-a

Este perioada în care leziunea începe să fie, treptat, solicitată prin mobilizările care nu se puteau executa în faza anterioară. Și în acest caz, durerea constituie semnul major al continuării sau renunțării la o anumită mișcare.

Faza a III-a nu are de fapt nimic specific că tipologie a exercițiilor recuperatorii, ea nefiind decât o tatonare a începerii activității complexe din faza următoare.

Faza a IV-a

Masajul, căldura, electroterapia antalgică se vor folosi pentru a pregăti zona pentru kinetoterapie.

Manevrele de întindere capsuloligamentare. Tehnicile manevrelor de întindere capsuloligamentare sunt cele mai indicate pentru a remobiliza capul humeral în glena

Recuperarea funcțională a genunchiului

Genunchiul, cea mai mare articulație a corpului, prin poziția sa, prin rolul său în biomecanica statică și dinamică a membrului inferior, ca și prin slabă acoperire cu țesuturi moi, devine deosebit de predispus și vulnerabil traumatismelor atât directe, cât și indirecte.

Faza I – combaterea durerii

Medicația antiinflamatoare și antalgica

Crioterapie sau termoterapie (după caz)

Electroterapie

Repausul articular

Faza ÎI – recuperarea stabilității genunchiului care se realizează prin:

tonifierea musculaturii stabilizatoare a genunchiului – se realizează prin tonifierea cvadricepsului, care este un obiectiv principal în recuperarea genunchiului.

tonifierea ischiogambierilor – are un rol foarte important în realizarea echilibrului intre flexorii și extensorii gambe.

tonifierea tricepsului sural, mușchiul solear și gemenii au rol foarte important în stabilitatea genunchiului.

tonifierea tensorului fasciei lată – exercițiile pentru tonifierea acestui mușchi se fac din decubit heterolateral.

Faza III – obținerea mobilității

Reducerea flexumului – imobilizarea genunchiului în flexie poate lăsa un flexum în grade variabile, determinat de retracția capsulară posterioară. Pentru aceasta se realizează mișcări active de extensie și metode adjuvante (masajul, ultrasunetul, medicație antiinflamatorie și antalgica).

Faza IV – recuprarea forței musculare

Se realizează exerciții cu rezistenta:

utilizarea scripetoterapiei cu contragreutăți;

utilizarea ganterelor și a halterelor;

contracții izometrice;

utilizarea cordoanelor elastice sau a instalațiilor cu arcuri.

Faza V – reintegrarea profesională sau reintegrarea în activitatea sportive

Această etapă este foarte importantă în sportul de performanță, deoarece nerespectarea principiilor pedagogice (de la ușor la greu, de la simplu la complex, etc.), pot duce la apariția recidivelor. Un rol important în această etapă îl are antrenorul, pentru că în cele mai multe cazuri acesta nu respecta indicațiile kinetoterapeutului. Foarte mulți sportivi de performanță au trebuit să renunțe la activitatea sportivă pentru că nu s-a ținut cont de parametrii efortului (volum, intensitate, complexitate).

CAPITOLUL II

ORGANIZAREA ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII

Capitolul teoretic debutează cu impactul și tipologia traumatismelor asupra sportivilor oferind date concrete despre factorii și acțiunile care duc la apariția acestor traumatisme. Abordarea teoretică își crește nivelul de specificitate prin prezentarea metodelor kinetoterapeutice folosite în tratamentul recuperator al sportivilor, prin tratamentul luxațiilor și al fracturilor la nivelul umărului și tratamentul luxațiilor și al leziunilor meniscale la nivelul genunchiului. Prin această prezentare se evidențiază rolul primordial al kinetoterapiei în recuperarea și reintegrarea în activitatea sportivă a sportivilor care au suferit traumatisme.

Studiul bibliografic privind relația dintre cauzele apariției traumatismelor, programul kinetic, performanta sportivă și modalitățile de optimizare a capacității de recuperare a sportivilor și reintegrarea în activitatea de înaltă performanță, identificarea traumatismelor majore și relația acestora cu unele segmente corporale.

2.1 Metodologia de cercetare

Realizarea cercetării a necesitat o documentare corespunzătoare, pornind de la necesitatea cunoașterii cât mai depline a realității existente și a experienței anterioare, a problematicii pe care o ridică recuperarea traumatismelor suferite de sportivii de performanță, prin procedee specifice de kinetoterapie și reintegrarea în activitatea sportivă. Informațiile au fost culese din mai multe surse (cărți, note de curs, reviste, studii de sinteză), iar în urma studierii lor au fost întocmite fise cu informațiile necesare, folosite apoi, ca suport teoretic sau făcându-se referire la ele în lucrare.

2.1.1 Observația pedagogică

Observația este contemplarea intenționată a unui subiect, fenomen, proces, având sarcina de a culege date concrete, a căror analiza științifică să permită generalizarea și, de aceea, este considerat un proces intelectual activ, în care cerecetatorul se străduiește să fie precis și obiectiv.

Metoda a fost utilizată pentru stabilirea a ceea ce s-a considerat a fi important de consemnat în fișele individuale ale subiecților, care sunt cauzele ce au produs modificări față de condițiile normale, observația făcându-se continuu, începând cu momentul selecției și continuându-se pe toată perioada experimentului, urmărindu-se reacția pacienților la programul de corectare stabilit.

2.1.2 Metoda grafică

Pentru a avea o mai bună evidențiere a rezultatelor obținute intre testarea inițială și finală, dar mai ales pentru dinamica lor pe parcursul desfășurării expeimentului am folosit metoda grafică care ne dă posibilitatea urmăririi cu mai multă ușurință a subiecților.

2.2 Desfășurarea cercetării

Studiul de caz s-a desfășurat pe doi subiecți, judoka de performanță, de la Clubul CSM Baia Mare, de sex masculin (D.B., în vârstă de 30 ani) și (S.A., în vârstă de 27 ani). Programele de recuperare au fost urmărite cu strictețe, respectând principile didactice (de la ușor la greu, de la simplu la complex, etc), precum și cele specifice kinetoterapiei (individualizarea tratamentului). Subiecții au participat conștient și activ, reușind să-și însușească ușor exercițiile specifice programului kinetic.

S-au lucrat 4 ședințe pe săptămână, cu durata de 1 oră, intensificând săptămânal programele de recuperare individuală, prin creșterea numărului de repetări sau creșterea ingreunării, în funcție de stadiul, gravitatea și evoluția diagnosticului fiecărui subiect. Cadrul organizatoric existent precum și participarea activă și conștientă a subiecților, au facilitat desfășurarea în bune condiții a experimentului propus cerecetarii.

2.3 Prezentarea cazurilor experimentate

I. DATE PERSONALE

Nume: Brața

Prenume: Daniel

Sexul: masculin

Data nașterii: anul: 1984, lună: decembrie, ziua: 29

Domiciliul – Localitatea – Baia Mare

Ocupația: sportiv

Clasificarea sportivă: judoka de performanță

Clubul: CSM BAIA MARE

CONDIȚII DE VIAȚĂ:

Locuință: locuința proprie

Alimentație: – ora – stabilită în funcție de programul de antrenament

exces – DA

consum alcool – NU

tutun – NU

în ziua competiției – NU (pentru a se încadra în categoria de greutate)

CONDIȚII DE ANTRENAMENT:

Igiena sălii, materialelor și a echipamentului: BUNĂ

Orarul antrenamentului – stabilit în funcție de faza competițională

II. ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE (AHC)

Patologice – NU

III. ANTECEDENTE PERSONALE:

fiziologice: creștere și dezvoltare fizică normală

patologice: infecție ORL, entorsa peroniera de gradul II, hematom epicranian

sportive: la vârsta de 10 ani a început activitatea sportivă în judo

IV. TRĂSĂTURI ALE ACTIVITĂȚII NERVOASE SUPERIOARE

capacitatea de lucru: mediu

echilibrul proceselor psihice: bun

mobilitatea proceselor psihice: bună

V. SITUAȚIA PREZENTĂ A SPORTIVULUI – traumatism la nivelul segmentului corporal genunchi.

Diagnostic: leziune de menisc intern ce a necesitat intervenție chirurgicală, odată cu realizarea anamnezei și stabilirea diagnosticului inițial vom întocmi programul de recuperare individualizat.

Programul kinetic s-a realizat la trei sptamani după intervenția chirurgicală.

În realizarea programului de recuperare pentru leziunile de menisc intern, vom avea în vedere următoarele obiective:

Controlul procesului inflamator și combaterea durerii;

Reducerea la minim a efectelor induse de suspendarea activității kinetice;

Recuperarea mobilității articulare;

Recuperarea elasticității musculare;

Recuperarea forței musculare;

Recuperarea rezistenței musculare;

Recâștigarea coordonării musculare caracteristice activităților motrice specifice sportului practicat;

Ameliorarea capacității de efort;

Reintegrarea în activitatea sportivă de antrenament și competiționala cu stabilirea programelor de întreținere și încălzire.

I. PROGRAM DE EXERCIȚII PENTRU RECUPERAREA POSTTRAUMATICĂ AL LEZIUNILOR DE MENISC INTERN

ZIUA 1-5

decubit dorsal, ridicarea membrului inferior întins și revenire (alternativ 2 x 10 repetări pentru membrul afectat și apoi pentru cel sănătos);

decubit dorsal, ridicarea ușoară a membrului inferior la 15-20o menținut 5 secunde și cu flexie – extensie a piciorului (alternativ 2 x 10 repetări pentru membrul afectat și apoi pentru cel sănătos);

mers sprijinit între două bare paralele (2 x 3);

din șezând, inspir profund cu ducerea membrelor superioare lateral și expir cu ducerea acestora pe lângă corp (2 x 10).

ZIUA 6-11

decubit dorsal, ridicarea membrului inferior întins și revenire (alternativ 2 x 10 repetări pentru membrul afectat apoi pentru cel sănătos);

decubit dorsal, ridicarea ușoară a membrului inferior la 15-20o menținut 5 secunde și cu flexie – extensie a piciorului (alternativ 2 x 10 repetări pentru membrul afectat și apoi pentru cel sănătos);

decubit dorsal, flexia progresivă a genunchiului până aproape de 90o și revenire alternativ 2 x 10 repetări pentru membrul afectat și apoi pentru cel sănătos;

decubit dorsal, ridicarea membrului inferior la 20-25o și adducerea acestuia și revenire (alternativ 2 x 10 repetări pentru membrul afectat și apoi pentru cel sănătos);

decubit dorsal, ridicarea membrelor inferioare la 20-25o și adducerea simultană a acestora ( 2 x 10);

mers sprijinit între două bare paralele ( 2 x 3);

35

ZIUA 12-17

decubit dorsal cu săculeți de nisip de 1,5 kg legați de glezne, ridicarea membrului inferior întins și revenire (alternativ 2 x 10 repetări pentru membrul afectat, apoi pentru cel sănătos);

decubit dorsal cu săculeți de nisip de 1,5 kg legați de glezne, ridicare usora a membrului inferior la 15-20o menținut 5 secunde și cu flexie – extensie a piciorului (alternativ 2 x 10 repetări pentru membrul afectat și apoi pentru cel sănătos);

decubit dorsal cu săculeți de nisip de 1,5 kg legați de glezne flexia progresivă a genunchiului până aproape de 90o și revenire alternativ 2 x 10 repetări pentru membrul afectat apoi pentru cel sănătos;

decubit dorsal cu săculeți de nisip de 1,5 kg legați de glezne, ridicarea membrului inferior la 20-25o și adducerea acestuia cu revenire (alternativ 2 x 10 repetări pentru membrul afectat și apoi pentru cel sănătos);

decubit dorsal cu săculeți de nisip de 1,5 kg legați de glezne, ridicarea membrelor inferioare la 20-25o și adducere simultană a acestora (2 x 10);

mers normal pe două linii trasate pe covor ( 2 x 3);

din stând, inspir profund cu ducerea membrelor superioare lateral și expir cu ducerea acestora pe lângă corp (2 x 10).

I. DATE PERSONALE

Nume: Salincean

Prenume: Alexandru

Sexul: masculin

Data nașterii: anul: 1987, lună: martie, ziua:17

Domiciliul – Localitatea – Baia Mare

Ocupația: sportiv

Clasificarea sportivă: judoka de performanță,

Clubul: CSM BAIA MARE

CONDIȚII DE VIAȚĂ:

Locuință: Apartament

Alimentație: – ora – stabilită în funcție de programul de antrenament

exces – Nu

consum alcool – Nu

tutun – Nu

în ziua competiției – Specifică

CONDIȚII DE ANTRENAMENT:

Igiena sălii, materialelor și a echipamentului: BUNĂ

Orarul antrenamentului – stabilit în funcție de faza competițională

III. ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE (AHC)

Patologice – NU

III. ANTECEDENTE PERSONALE:

fiziologice: creștere și dezvoltare fizică normală

patologice: plăgi, contuzii,

sportive: la vârsta de 12 ani a început activitatea sportivă în judo

IV. TRĂSĂTURI ALE ACTIVITĂȚII NERVOASE SUPERIOARE

capacitatea de lucru: mediu

echilibrul proceselor psihice: bun

mobilitatea proceselor psihice: bună

VI. SITUAȚIA PREZENTĂ A SPORTIVULUI – traumatism la nivelul segmentului corporal umăr.

Diagnostic: luxație scapulo-humerala.

Odată cu realizarea anamnezei și stabilirea diagnosticului inițial vom întocmi programul de recuperare individualizat.

În recuperarea posttraumatică luxației scapulo-humerale vom avea în vedere următoarele obiective:

Controlul procesului inflamator și combaterea durerii;

Reducerea la minim a efectelor induse de suspendarea activității kinetice;

Recuperarea mobilității articulare;

Recuperarea elasticității musculare;

Recuperarea forței musculare;

Recuperarea rezistenței musculare;

Recâștigarea coordonării musculare caracteristice activităților motrice specifice sportului practicat;

II. PROGRAM DE EXERCIȚII PENTRU RECUPERAREA POSTTRAUMATICĂ A LUXAȚIEI SCAPULO-HUMERALE

Recuperarea luxației scapulo-humerale trebuie începută cât mai precoce pentru a evita instalarea redorii, mai ales în imobilizarea de tip Dujarrier, aproximativ 3 săptămâni sunt suficiente pentru a asigura cicatrizarea capsulei ligamentare.

Programul de recuperare se va începe de fiecare dată cu un masaj transversal profund de tip Cyriax.

ZIUA 1-4

trunchiul aplecat în fața la 90o cu brațul sănătos sprijinit pe o masă, brațul lezat atârna liber; în mână o greutate. Mișcarea trunchiului creează o pendulare a membrului superior, de anteretroductie și circulară (2 x 10 repetări).

din decubit dorsal, mobilitzari pe o planșetă talcata sau având în mână o patină cu rotile. Abducția se execută cu cotul flectat și cu rotația externă a brațului (2 x 7 repetări).

din ortostatism, mâinile reunite la ceafă. Se încearcă ridicarea coatelor până în dreptul feței, se apropie coatele, se îndepărtează coatele (2 x 10 repetări).

din poziția așezat pe un taburet, cu mâinile la ceafă, se execută ducerea coatelor înapoi, apoi rotarea coatelor posterior (2 x10 repetări).

ZIUA 5-9

din ortostatism, mișcări libere în toate direcțiile ( abducție – adducție, anteductie – retroductie, rotație) sau combinări ale acestor mișcări (adducție cu flexie, abducție cu flexie și rotație externă, retroductie cu abducție și rotație internă) – 2 x 15 repetări.

cu fața la perete, pacientul „pășește” cu degetele în sus pe perete, membrul superior fiind perfect întins. Pe măsură ce se urcă mai sus pe perete, pacientul se apropie. Treptat, corpul se rotează 90o, în așa fel încât să ajungă ca brațul să privească zidul. Se execută acest exercițiu de 3 x 10 repetări.

mâinile prind în față o șipcă de spalier (sau speteaza unui scaun). Se fac genuflexiuni. Corpul, coborând, va întinde capsula inferioară.

din poziția stând pe vârfuri, brațele întinse sus; se menține poziția câteva secunde apoi revenire; (alternativ 2 x 10 repetări pentru membrul afectat și apoi pentru cel sănătos).

din decubit ventral, brațele întinse sus în prelungirea trunchiului se execută extensia trunchiului și a membrelor inferioare (coșulețul) pe inspir și revenire pe expir ( 2 x 10 repetări).

ZIUA 10-14

brațul ridicat, mâna la umărul sănătos. Se împinge în afară cu brațul într-un zid (contracție izometrică). Brusc, se oprește aceasta împingere și se execută liber mișcarea opusă (mâna peste umărul sănătos). Se repeta de 2 x 10 ori.

la colțul camerei, o mână pe un perete, iar cealaltă pe celălalt perete (membrele superioare întinse la nivelul toracelui). Se execută flectări din cot cu bascularea înainte a trunchiului între brațe. Totul se repeta, mâinile luând prize pe perete, tot mai sus ( 2 x 10 repetări).

mâinile prind o șipcă la nivelul capului. Corpul se lasa să cadă pe spate existând ca sprijin călcâiele și mâinile întinse ce țin sipca spalierului. Același lucru din lateral, priza cu o mână pe sipca, corpul se lasa să cadă pe o parte (3 x 10 repetări).

circumducții ale brațului la roata din poziții variate: stând cu fata, din 3/4, din lateral. Roata poate fi una de bicicleta sau un fel de elice cu mâner sau alte instalații asemenea, rotindu-se pe un ax prins de perete ( 3 x 10 repetări).

în așezat – exercițiu de opunere a segmentului de tratat, cu o rezistență rezultată dintr-o greutate atașată unui scripete ( 2 x 10 repetări).

ZIUA 15-19

din decubit dorsal, exerciții cu baston, brațul sănătos având rol de ghidaj și ajutor. Se lucrează cu bastonul în fața corpului, ridicându-l cât mai sus deasupra capului. În această poziție, capul și gâtul sunt împinse înainte în așa fel încât brațele ridicate rămân posterior ( 3 x 10 repetări).

din ortostatism, priza cu bastonul la spate (se poate utiliza și o minge medicinală în locul bastonului; mingea se schimbă progresiv cu una mai mare și mai grea), se execută retroductii, abducții – adductii, circumducții. 2 x 10 repetări.

din stând depărtat cu brațele lateral, coatele flectate la 90o, se execută ducerea brațelor înapoi cu arcuire și revenire (10 – 12 repetări ).

din decubit ventral pe o bancă, membrul superior afectat atârna la marginea băncii, se realizează flexie și extensie cu o rezistență atașată unui scripete ( 3 x 7 repetări).

exercițiul la scripete care se opune antepulsiei umărului realizând o mișcare articulara contrar rezistenței unei greutăți ( 3 x 10 repetări).

ZIUA 20-25

mers cu brațele întinse sus cu un baston de capete apucat, se execută apropierea și departatrea mâinilor de mijlocul bastonului prin alunecare. Se vor executa 20 de pași dus – întors.

mers ghemuit, câțiva metrii prin sala de kinetoterapie, mâinile prinse la spate, brațele în extensie.

mers cu brațele întinse lateral puțin peste nivelul umerilor cu palmele orientate în sus, ținând câte o ganteră de 2 kg în fiecare mână; va merge 10-15 m prin sala de kinetoterapie.

din poziția așezat, fluturări de gantere în lateral folosind greutate progresivă.

CAPITOLUL III

REZULTATELE CERCETĂRII ȘI INTERPRETĂRII

3.1 Cercetarea studiilor de caz

Evaluarea rolului programului kinetic în recuperarea luxației umărului și a leziuni de menisc intern s-a realizat având în vedere trei caracteristici ale variabilei dependente:

Combaterea durerii

Creșterea mobilității articulare

Creșterea forței musculare

1. Combaterea durerii

Pentru a evalua amplitudinea acestor modificări în cazul durerii am utilizat o scală de evaluare.

Aceasta scală de evaluare are o cotație de la 1 la 3.

lipsa durerii

durere moderată

durere intensă

Voi prezenta în cele ce urmează rezultatele obținute pe fiecare caz la testarea inițială.

La testarea inițială ambele cazuri au acuzat durere intensă atât la nivelul umărului cât și al genunchiului.

2. Creșterea mobilității articulare

Pentru a determina mobilitatea articulație scapulo-humerale un ajutor va prinde intre police și index vârful inferior al omoplatului, pe care îl va fixa pe torace, în timp ce cealaltă mână poate dirija, eventual, mișcarea brațului (manevra Dessault). Măsurătoarea se face de la poziția anatomică 0, până la poziția în care mișcarea respectivă începe să antreneze deplasarea ungiului inferior al omoplatului.

La evaluarea mobilității articulare la nivelul umărului, la testarea inițială s-au înregistrat următoarele grade de mobilitate:

Distribuția gradelor de mobilitate la evaluarea inițială

Gradele de mobilitate la evaluarea inițială (la umăr).

La evaluarea mobilității articulare la nivelul umărului s-au înregistrat, la testarea finală următoarele grade de mobilitate:

Distribuția gradelor de mobilitate la evaluarea finală.

Gradele de mobilitate la evaluarea finală (la umăr).

Evaluarea mobilității genunchiului se realizează pe o suprafață plană în decubit ventral, cu piciorul atârnând în afara planului mesei (pentru a se obține extensia totală a genunchiului). Goniometrul se așează în plan sagital (antero-posterior) cu baza anterior și în lungul axei coapsa-gamba, cu axul indicatorului în dreptul axei biomecanice transversale și cu indicatorul culcat în dreptul axei lungi a gambei.

La evaluarea mobilității articulare la nivelul genunchiului s-au înregistrat, la testarea inițială următoarele grade de mobilitate:

Distribuția gradelor de mobilitate la evaluarea inițială.

Gradele de mobilitate ale genunchiului la testarea inițială.

La evaluarea mobilității articulare la nivelul genunchiului s-au înregistrat, la testarea finală următoarele grade de mobilitate:

Distribuția gradelor de mobilitate la evaluarea finală.

Gradele de mobilitate ale genunchiului la testarea finală

3. Creșterea forței musculare

În evaluarea forței, kinetoterapeutul trebuie să țină seama de următoarele caracteristici ale pacientului: vârsta, sexul, abilitatea motorie de a executa mișcarea cerută, profilul psihologic în ceea ce privește aspectele gradului de cooperare (există pacienți care încearcă să trișeze încercând să arate o forță musculară mai mare, iar în opoziție cu aceștia sunt categoria pacienților care încearcă să apară cu o forță musculară mai scăzută decât o au în realitate).

Evaluarea forței s-a realizat pe o scală de la 0-5

Scală de evaluare

În primul caz experimental (luxația umărului) la evaluarea forței, la palpare s-a simțit o masă importantă de fibre musculare contractate de la nivelul deltoidului, realizându-se o mișcare cu o forță și o amplitudine insuficiente pentru funcție. I-am atribuit un nivel de cotare 2.

La al doilea caz experimental (leziune de menisc intern), la evaluarea forței, s-a simțit la nivelul cvadricepsului o amplitudine și o forță insuficiente pentru funcție. Clinic i-am atribuit un nivel de cotare 2.

După realizarea programului kinetic ambele cazuri clinice au realizat un progres remarcabil situându-se pe scara de evaluare la nivelul 5.

CONCLUZII

4.1 Concluzii generale

Rezultatele obținute în recuperarea posttraumatică a traumatismelor la judoka de performanță, prin aplicarea programului complex de kinetoterapie, conduc la confirmarea ipotezelor formulate anterior demarării experimentului.

mijloacele kinetoterapeutice sunt indispensabile în recuperarea afecțiunilor traumatice apărute la judokani.

aplicarea corectă a măsurilor recuperatorii a asigurat revenirea rapidă a sportivilor cercetați (studiile de caz) în activitatea sportivă de performanță (antrenament și competiție).

asigurarea tratamentului kinetoterapic s-a efectuat ținând cont de cerințele de asigurarea a continuității, ritmicității și cosecventei în cadrul ședințelor de kinetoterapie.

se poate spune că subiecții supuși tratamentului complex kinetoterapeutic au înregistrat ameliorări semnificative în ceea ce privește nivelul stadiului inițial, comparativ cu cel final.

realizarea programului kinetic propus a determinat pe lângă recuperarea corectă a leziunilor, scăderea frecvenței de apariție a durerii musculare, creșterea mobilității articulare și creșterea forței musculare.

în ambele cazuri subiecții au reușit să-și însușească corect exercițiile propuse în programul kinetic, să le execute cu ușurință, să participe activ și conștient la ședințele de kinetoterapie.

în urma finalizării experimentului și a rezultatelor obținute putem afirma cu tărie că folosirea mijloacelor specifice kinetoterapiei contribuie cu succes la optimizarea recuperării sportivilor care au traume fizice în activitatea de performanță.

în concluzie, ipotezele de lucru au fost confirmate de datele experimentale obținute, fapt ce ne determina să afirmăm că programele kinetice propuse au avut o importanță semnificativă în recuperarea luxației scapulo-humerale și a leziunii de menisc intern.

4.2 Recomandări

kinetoterapeutul trebuie să dețină un bagaj de cunoștințe, atât teoretice, cât și practice, suficient, pentru a putea selecționa cele mai adecvate mijloace folosite ulterior în alcătuirea programelor recuperării complexe;

recomandăm instituirea urgență, imediat după apariția afecțiunilor traumatice, a tratamentului recuperator kinetoterapeutic, ceea ce are un rol important în evoluția ulterioară a traumatismelor ce urmează a fi recuperate;

recomandăm o supraveghere atentă medicală (un examen periodic complex și complet), o diagnosticare corectă, iar indicațiile terapeutice pentru alcătuirea programului de recuperare posttraumatică să fie făcute de specialiști, cunoscători ai tipurilor, evoluției, gravității și recuperării eficiente a traumatismelor din activitatea sportivă;

pacienții vor fi supravegheați permanent, pe toată perioada ședinței de kinetoterapie, eventual vor fi făcute recomandări privind lucrul individual acasă, vor primi indicații referitoare la tipurile de antrenamente pe care vor putea să le efectueze ;

datorită faptului că acest experiment și-a demonstrat ipotezele prestabile și a înregistrat rezultate pozitive, recomandăm folosirea mijloacelor specifice kinetoterapiei în alcătuirea tratamentului complex în recuperarea și reintegrarea în activitatea sportivă.

În concluzie, consider că în această lucrare am atins scopul propus prin folosirea metodelor și mijloacelor amintite mai sus. Completările specialiștilor cu experiența sunt bine venite, pentru a ajuta sportivii să aibe o carieră sportivă lipsită de accidentari.

BIBLIOGRAFIE

1 Albu.C, Albu.A – “Kinetoterapia pasivă”editura POLIROM, 2004

2 Alexandrescu C – “Lucrări practice de igiena educației fizice și sportului” 1992

3 Alexe N – “ Antrenament sportiv modern”, Editis, 1993

4 Baciu.CL – “ Aparatul locomotor” Editura Medicală, 1981

5 Chiriac.M – “Testarea manuală a forței musculare” Universitateadin Oradea, 2000

6 Carstea.G – “Educație fizică teoria și bazele metodicii” A.N.E.F.S, București, 1997

7 Cordun.M – “Kinetologia Medicală” Editura Axă, București, 1999

8 Duma.E – “ Accidente sportive”Editura Risoprint, Cluj-Napoca 2009

9 Dragnea.A –„Teoria Sportului”, FEST, București, 2002

10 Papilian. V – “ Anatomia omului – vol.1”Editura Medicală București 1992

11 Sbenghe.T – “ Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale membrelor”1981

12 Siclovan.I – “ Teoria antrenamentului sportiv” Editura Sport-Turism, București, 1987

13 Nica.A – “Compendiu de medicină fizică și recuperare” Editura Carol Davila, 1992

14 *** http://www.scrigroup.com/

BIBLIOGRAFIE

1 Albu.C, Albu.A – “Kinetoterapia pasivă”editura POLIROM, 2004

2 Alexandrescu C – “Lucrări practice de igiena educației fizice și sportului” 1992

3 Alexe N – “ Antrenament sportiv modern”, Editis, 1993

4 Baciu.CL – “ Aparatul locomotor” Editura Medicală, 1981

5 Chiriac.M – “Testarea manuală a forței musculare” Universitateadin Oradea, 2000

6 Carstea.G – “Educație fizică teoria și bazele metodicii” A.N.E.F.S, București, 1997

7 Cordun.M – “Kinetologia Medicală” Editura Axă, București, 1999

8 Duma.E – “ Accidente sportive”Editura Risoprint, Cluj-Napoca 2009

9 Dragnea.A –„Teoria Sportului”, FEST, București, 2002

10 Papilian. V – “ Anatomia omului – vol.1”Editura Medicală București 1992

11 Sbenghe.T – “ Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale membrelor”1981

12 Siclovan.I – “ Teoria antrenamentului sportiv” Editura Sport-Turism, București, 1987

13 Nica.A – “Compendiu de medicină fizică și recuperare” Editura Carol Davila, 1992

14 *** http://www.scrigroup.com/