Acest subiect al tradițiilor și valorilor, este un subiect de interes pentru noi deoarece suntem martori cu toții că, în această epocă în care trăim,… [302257]

[anonimizat], [anonimizat]-[anonimizat]. Mă întreb oare de ce nu suntem dispuși să mai păstrăm tradițiile locului din care facem parte? [anonimizat], sunt arhaice sau pur și simplu ne ne mai interesează ceea ce făceau apropiații noștrii la un moment dat? [anonimizat]?

[anonimizat] a adevărului ce ne guvernează în ziua de astăzi. [anonimizat], fără inhibiții și dornici de afirmare după modelul american sau european. Desigur, orice dorință de a-ți depăși condiția în care te afli este nobilă cu precizarea de a [anonimizat], [anonimizat]-[anonimizat].

[anonimizat]. Familia tradițională românească a [anonimizat], [anonimizat]. Acum asistăm la un fenomen de dezicere a [anonimizat], [anonimizat] „sărbători” [anonimizat].

[anonimizat], o [anonimizat]. Astfel am pornit la drum cu dorința de a [anonimizat], Ploiești și Suceava.

Așadar pornesc valul întrebărilor referitoare la importanța și locul valorilor și a tradițiilor în familia românească cu speranța de a gasi răspunsuri edificatoare care mă vor duce la limanul lin și la izvorul autentic al conștiinței române.

PARTEA I – FUMDAMENTE TEORETICE

CAPITOLUL I – TRADIȚII ȘI VALORI ÎN SPAȚIUL ROMÂNESC

1.1 Tradiția. Delimitarea conceptului

1.1.1 [anonimizat]. [anonimizat]-o a fi studiată.

„Lumea din care face parte țăranul român a fost dintodeauna bogată în obiceiuri și tradiții. Acestea par a [anonimizat]. [anonimizat] cu natura. Prin astfel de manifestări oamenii din diverse zone ale țării au încercat să dea însemnătate anumitor momente sau întâmplări din viața lor”, scrie un site românesc ce dorește a promova România în lume (https://www.travelguideromania.com/ro/obiceiuri-si-traditii-in-cultura-romaneasca/) iar aceasta implică promovarea tradițiilor noastre deoarece acestea atrag turiștii din toate punctele de vedere deoarece sunt simbolul neamului din care facem parte, neam cu care ne mândrim destul de mult, pentru că s-a luptat crâncen de-alungul veacurilor pentru menținerea unității poporului.

Așadar pornind de la această idee, vedem in Dicționarul de Sociologie scris de Cătălin Zamfir și Lazăr Vlăsceanu din 1998, p. 635 următoarea definiție a tradiției, definiție pe care o transpun integral tocmai pentru a întelege conceptul în ansamblu: „ tradiție vine din latinescul „tradere”, „traditus”, „traditum”, care înseamnă „a transmite”, „a transfera”. Ceea ce este transmis din trecut în prezent, de la o generație la alta, prin viu grai, prin scris și prin imitație. Se transmit construcții, tehnici de lucru, obiecte, limba și graiul, obiceiuri, diferite moduri de a acționa.

Pentru a fi considerată tradiție este necesară transmiterea succesivă la 3 generații. Sociologia analizează tradiția ca o componentă de bază a vieții sociale, a sociabilității. Trdiția indica un tip distinct de instituții sociale, obișnuințe obiceiuri, moduri de a acționa, a simți, a gândi, care sunt moștenite din trecut. Tradițiile servesc drept principiu de orientare al acțiunii sociale îndeosebi în cazul indivizilor și grupurilor sociale care își formează identitatea și solidaritatea socială, conștiința de grup prin raportare la trecut. Acesta este de exemplu cazul grupurilor etnice formate și menținute prin raportare la strămoșii comuni, la trecutul istoric, la simboluri, obiceiuri, moduri de vorbire, moștenite de la generațiile anterioare. În cazul acțiunilor, comportamentelor individuale și de grup ceea ce se transmite prin tradiții nu sunt aceste acțiuni ca atare care se consumă odată cu îndeplinirea lor ci cu modele sau imagini despre acțiuni și/sau persoane care au performat acțiunile precum și credința care recomandă, inițiază reluarea, repetarea sau imitarea acțiunilor respective (E. Shills, Tradition, 1981).” apud Cătălin Zamfir și Lazăr Vlăsceanu

Referindu-se la trecut, tradiția nu reprezintă doar amintiri despre trecut ci mai degrabă ele sunt continuarea trecutului în prezent, ca atare sunt la fel de actuale și constrângătoare ca și relațiile date în experiența prezentului. Tradiția este un fenomen de durată, de statornicie a structurilor sociale, materiale și spirituale precum și de repetiție a acțiunilor umane. În unele teorii sociologice, tradiția ca formă prereflexivă de a acționa, a simți, a gândi, este opusă raționalizării sau raționalității sociale astfel încât Max Weber distinge 3 tipuri de legitimare a autotității sau puterii sociale și anume: autoritatea tradițională, autotitatea rațional-legală și autoritatea charismatică.

Autoritatea tradițională pretinde legitimarea prin referire la legăturile cu trecutul și își justifică acțiunile prin conformarea lor cu acțiunile precedente. Autoritatea rațională sau raționalizarea acțiunilor presupune eliminarea deciziilor care nu pot fi justificate prin raportare la consecințele anticipate, ele însele evaluate rațional pe baza unor legi empirice cu validitate generală. O formă sau un proces de raționalizare al societății în general sau a unor sectoare particulare ale acesteia o reprezintă modernizarea.

Teoriile privind dezvoltarea economică și socială operează frecvent cu disctincția dintre societăți tradiționale și societăți moderne, diferențiate și apuse după criterii variate. În unele teorii recente este criticată preferința acordată în sociologie modernizării și neglijarea sau condamnarea (sub influența ideologiei iluministe) a tradiției. (E. Shills) apud Cătălin Zamfir și Lazăr Vlăsceanu. O mai mare atenție este acordată în ultimele decenii analiziei tradiției ca proces complex, care are nu numai elemente reproductive, repetitive ci si elemente de selectare a acțiunilor, credințelor, atribuite trecutului. Tradiția reprezintă una dintre principalele elemente de constituire a culturii-ansamblu de tehnici, valori, obiceiuri transmise prin ereditate socială a indivizilor și grupurilor sociale din fiecare generație, îmbogățite prin inovațiile acestora care, dacă se dovedesc utile și sunt preluate de la generațiile succesive devin ele însele tradiții.

Putem considera astfel pe baza acestei definiții, că tradiția nu este doar o copie a activităților sau obiceiurilor din trecut ci este un prezent continuu prin transmiterea din generații în generații. Altfel spus, noi daca preluăm orice fel de tradiție, o facem pentru că o considerăm importantă și reprezentativă pentru noi ca identitate, de aici pot merge mai departe și pot spune că aceste tradiții ne pot forma pe noi ca oameni, ne pot contura personalitatea, în cazul în care le considerăm un act de cultură și nu un act primitiv de pierderea a timpului. Tradiția privită ca și simbol al culturii este o variantă corectă din punctul meu de vedere în defavoarea tradiției privite ca superstiție.

O altă definiție a tradiției, de data aceasta mai concisă, o regăsim în Dicționarul de Sociologie Gilles Ferreol, 1997, p. 216, „tradiție= evocă ceea ce în cadrul unei societăți se transmite în manieră vie prin cuvânt, scriere sau modul de a acționa. Pentru Maurice Blondel (comunicare prezentată la Societatea Franceză de Filosofie, ședința din aprilie 1919) apud Gilles Ferreol -tradiția confom imaginii pe care o evocă sensul activ al etimologiei-vehiculează mai mult decât idei susceptibile de formă logică ea încorporează o viață care cuprinde atât sentimente, gânduri, credințe, aspirații și comportamente.

După cum definiția spune, tradiția se transmite prin viu grai, scriere sau fapte ceea ce îi subliniază caracterul ei autentic. De cele mai multe ori puterea exemplului este mai convingătoare decât orice scriere, de aceea tradițiile răman adânc întipărite în sufletele și mintea noastră pentru că ne-am văzut familia practicând acele deprinderi.

Dacă am putea găsi un vinovat pentru pierderea și uitarea tradițiilor am putea da vina pe timp. Timpul este ucigașul care inghite tradiția, timpul cronos, un timp care uzează și uniformizează. Lumea pare că se ghidează după acest timp, uită locul și importanța tradițiilor, le face lipsite de sens tocmai pentru a alinia oamenii într-un tipic, șters și fad. Tradițiile tocmai asta fac, readuc la viață anumite momente din viața oamenilor, le fac pline de sens, importante. Ele fac distincția între popoare, zone geografice.

Poporul român mereu s-a ghidat după tradiții și a știut să le acorde un loc printre lucrurile importante ale vieții lor. Sărbătoarea la români este una dintre cele mai importante tradiții. Din ce este sărbătoarea făcută? Se spune că șapte sunt ingredientele sărbătorii: miezul de sfințenie, timpul bun, locul curat, sufletul primenit, cuvântul, gestul și lucrul potrivit. (Irina Nicolau, 1998, p.13). Tot in această carte aflăm că sărbătoarea are trei funcții esențiale și anume:

1. Întreține relația cu sacrul, în ideea de a ne aminti mereu de Dumnezeu și de relația noastră cu El deoarece în viața de zi cu zi sacrul tinde să slabească iar prin sărbătoare menținem legătura atât cu divinitatea cât și cu cei din lumea de dincolo.

2. Reface grupul comunitar- ocupați cu treburile și problemele cotidiene, oamenii funcționează pe grupuri mici: familia rezidențială (mama, tata, copiii și cine mai e prin casă), rudele apropiate, vecinii. Sărbătorile calendarului și ceremonialurile legate de viața, nașterea, nunta, înmormântarea- sunt ocazii de reuniune a neamului, uneori a satului întreg.

3.Pune societatea în acord cu Cosmosul- După ce sărbătoarea trece, omul tinde să se gândească la lucrurile viitoare, să pună în acord totul, și este pregătit să o ia de la capăt.

Analiza și definirea conceptului de tradiție după cum se vede este una destul de amplă și ofertantă. Acest subiect este unul destul de cercetat și analizat astfel încât trebuie să reținem faptul că tradiția înseamnă a transmite. Multe domenii de activitate se bazează pe tradiție și pe informațiile deținute de zeci de ani, din generație în generație, fie tată în fiu și din mamă în fiică. Fie că vorbim de tradiții culinare, fie că ne referim la tradiția Bisericii, la tradiții ocupaționale, arhitecturale și stiluri de construcție a caselor, tradiții vestimentare, toate ne demonstrează că tradiția nu este lipsită de sens, este vie iar de cele mai multe ori este mai actuală ca niciodată.

Separăm termenul de tradiție de cel de superstiție deoarece cel din urmă este o credință primitivă bazată pe rămășițele animalismului și magiei, în spirite bune și rele, în farmece și vraji, în semne prevestitoare, în numere fatidice, este o prejudecată așadar nu putem compara aceste concepte.Tradiția presupune un ansamblu de concepții, obiceiuri și datini care dăinuiesc d-a lungul istoriei naționale care se transmit din generație în generație, un lucru destul de greu ce se întinde pe parcursul mai multor ani, care implică cercetare și implicare din partea oamenilor.

În cercetarea de față ne propunem să verificăm dacă oamenii fac o distincție între cei doi termeni deoarece consider că majoritatea oamenilor alunecă ușor pe o pantă a indiferentismului, confundând tradiția cu superstiția. De obicei în etniie de rromi se întâlnesc foarte multe superstiții, pe care ei le respectă întocmai.

1.1.2 Tipuri de tradiții în familia românească

Există diverse tipuri de tradiții sau mai bine zis diferite domenii de activitate unde tradițiile pătrund mult mai ușor.

1) Cele mai comune tradiții sunt cele legate de sărbătorile de peste an, sărbători ce pot fi cu dată fixă sau cu dată mobilă (schimbătoare), majoritatea bazându-se pe calendarul ortodox.

Figura 1: Ghidul sărbătorilor românești cu dată fixă (Adaptat după Irina Nicolau,1998,p.30)

După cum bine observăm în tabelul de mai sus am menționat fiecare sărbătoare din calendarul ortodox român, sărbători ce au denumiri atât canonice cât și populare, semn că românii au făcut din acestea un prilej de bucurie, au realizat o comuniune între divin și omenesc. La umbra sărbătorilor pot spune că au luat naștere tradițiile. Dacă ar fi să enumerăm putem spune spre exemplu tradițiile legate de Sfinți:

Sântion (7 Ianuarie)-este popular denumit Nănașul lui Iisus și patronul pruncilor, pe care îi ajută să nu moară nebotezați, iar femeile merg la nașă cu plocon.

Atanasiile (16-17 Ianuarie)- se țin aceste sărbători pentru sănătate și pentru binele copiilor. Denumirea acestei sărbători vine din combinarea numelui Cuviosului Antonie cel Mare cu cel al Sfântului Atanasie.

Mărțișorul; Baba Dochia (1 Martie)- se spune din tradiție că Baba Dochia era o scoacră rea, care și-a trimis nora la munte după fragi. Nora găsește fragi, ajutată de Dumnezeu și îi dă soacrei ei aceste fructe ca semn al primăverii. Crezând ca primăvara a venit Baba Dochia își pune pe ea nouă cojoace și împreună cu oile pleacă la munte. Aici vremea se dovedește a fi înșelătoare și capricioasă deoarece când Baba credea ca a venit căldura, a apucat să își dezbrace cojoacele dar îndată a venit un ger năpraznic iar Baba împreună cu oile a înghețat. Cu timpul sloiurile au devenit stânci de piatră, pe care le putem vedea în Bucegi cu denumirea de „Babele”.

Armedinul (1 mai)- I se mai spune Băuiu sau Păuiu, oamenii pun la poartă ramură verde de salcie, stejar sau fag. Când gospodina coace pâine din grâul cel nou, această creangă trebuie să fie pusă în cuptor.Tot în această zi, oamenii culeg pelin, pe care îl așează deoparte, fie pentru leac, îl mestecă sau îl pun la pălărie.

Probejenia (6 August)- Tradiția spune că în această perioadă începe să îngălbenească frunza în pădure, cerbii spurcă apele, care încep să se răcească. Tîrîtoarele caută ascunzișuri, berzele se pregătesc de plecare. Se face pomană de struguri iar atunci când guști prima boabă spui: „boabă nouă în gură veche”.

Ajunul lui Sînmedru (25 Octombrie)- Se face pentru pomană grâu fiert cu unt, lapte sau brânză, precum și colaci. Femeile împart nuci, pâine, mere, covrigi. Se fac la sate multe focuri. Unii sar peste foc, copiii strigă „Hai la focul lui Sînmedruuuu!”. Fiecare aduce acasă un tăciune pe care îl aruncă în livadă.

Am menționat toate aceste tradiții legate de sărbători tocmai pentru a evidenția rolul și locul lor în viața poporului român din vechi timpuri până în ziua de astăzi și pot spune că sunt păstrate toate aceste legende și mituri care nu și-au schimbat înțelesul, au fost păstrate de-a lungul anilor și transmise din generație în generație.

2) Un alt tip de tradiții face referire la momentele marcante ale vieții omului și anume tradiții legate de nașterea pruncilor (Taina Botezului), tradiții legate de unirea destinelor (Taina Cuniniei), tradiții legate de trecerea in viața de dincolo (Cultul funerar).

3) Viața trăită în mediu rural a determinat apariția unor tradiții și obiceiuri legate de meșteșuguri, unelte folosite, moduri de a lucra pământul destul de diferite de la o zonă la alta a țării noastre.

4) Sărbătorile mari de peste an cuprind o varietate mult mai amplă și cuprind mai multe obiceiuri și datini care se țin până în ziua de azi. Menționăm aici tradiții legate de

a) sărbătoarea nașterii Domnului- Crăciunul, care la rândul lui cuprinde datini legate de tăierea porcului, împodobirea bradului, colindele, darurile Moșului Crăciun, apoi avem

b) tradiții legate de Paști sau Învierea Mântuitorului până la Înălțare ce cuprinde obiceiuri de a vopsi ouăle, săptămâna Deniilor, Vinerea Mare, Lumina Sfântă în seara de Înviere, Ispasul

c) tradiții legate de Anul nou cu mituri, legende și obiceiuri, mersul cu Capra, Ursul, Plugușorul, Sorcova, Buhaiul.

5) Există tradiții referitoare la portul și hainele populare ale românilor, desemeni menționez și

6) Tradiții ce țin de gastronomie și anume tradiții și obiceiuri culinare, această categorie este reprezentativă pentru zonele geografice cu atât mai mult în zonele pe care intenționăm să le analizăm în această lucrare.

Am enumerat aceste categorii de tradiții iar în capitolul ce urmează vom separa și evidenția diferențele dintre cele două zone analizând momentele importante. Vom analiza sărbătorile de iarnă, Paștile, nunta, botezul, ne vom ocupa și de portul popular și însemnătatea lui.

Tindem de cele mai multe ori să credem că societatea are nevoie de noutate, de schimbare, de emancipare însă nu ne dăm seama că ne întoarcem la rădăcinile cultului din care facem parte, ne înmormântăm creștinește bunicii și abia după ce dispar încercăm să căutăm credințele lor, îi apreciem mai mult și găsim răspunsuri la ceea ce părea învechit.

Tradiții legate de botez

Botezul este o Sfântă Taină ce se înfăptuiește în cadrul Bisericii Ortodoxe române, prin cufundarea în apă a nou-născutului în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Se botează bebelușul pentru a fi curățit de păcatul strămoșesc și pentru a dobândi Duhul Sfânt, devenind astfel membru al trupului tainic al Domnului și al Bisericii Lui Hristos. Nașii de botez se aleg de obicei din familie sau se moștenesc.

Nașii de cununie au datoria să boteze numai primul copil, iar pe al doilea copil îl vor boteza numai dacă vor după cum informează volumul de Tradiții și obiceiuri românești, coordonat de editura Flacăra. Lumânarea de Botez simbolizează lumina ce este adusă în sufletul celui botezat și este obligația nașului. Obiceiul cere ca lumânarea să fie împodobită, dar nu oricum. Florile trebuie să fie de crin-floarea Maicii Domnului, buchetul să aibă frunză de ferigă, pentru a avea copilul spor, să aibă brăduț, pentru a fi sănătos copilul ca un brad. Panglica-fașă de Botez, este roz sau roșie pentru fetițe, albastră pentru băieți, nu trebuie să fie nici scurtă pentru ca copilul să nu se căsătorească târziu. Tot nașii vor pregăti pentru înfășatul copilului o pânză albă, necusută, nefinisată, pentru că și Iisus Hristos a fost înfășat astfel. Pânza de înfășurare trebuie să aibă trei metrii.

După Botez, nașii trebuie să îi pună bebelușului o cruciuliță de argint la gât iar nașa este cea care se ocupă de înfășat. În practica Bisericii, botezul se poate organiza în orice zi a anului, chiar și în post deoarece conform tradiției bebelușul nu alege când să vină pe lume și nu poate fi lăsat fără Duhul Sfânt. După îmbăierea pruncului și primirea Botezului, nașii vor duce copilul acasă unde vor fi așteptati de părinții micuțului. În pragul casei, nașa îl lasă jos ca mama să își ia copilul și îi spune „Păgân mi l-ai dat, creștin ți l-am adus”.

În Suceava exista tradiția ca prima urare să fie făcută de moașa copilului, iar la prima îmbăiere a acestuia să îi ureze: „ Acest băiat/ Ce l-am ridicat/ Să fie sănătos,/ Și norocos,/ Și mintos,/ Și voios,/ Și frumos,/ Și învățat,/ Și bogat,/ Om de treabă,/ Luat în seamă „ (Simion Florea Marian, 1995, p.59).

Mihai Pop în cartea sa Obiceiuri tradiționale românești menționează că „moașa este aceea care, pe lângă rolul de a asista medical nașterea, practica toate riturile în legătură cu acesta și era, totodată, și maestrul de ceremonii al întregului obicei. Ca atare, ea păstra nu numai secretele unor practici rituale, ci și tradiția desfășurării obiceiului. (p.147). Multitudinea de credințe și datini legate de acest eveniment sunt cuprinse uneori de false tradiții, ce nu sunt bazate pe o credință creștină, ci sunt rodul superstițiilor împrumutate de la rromi.

Nașterea Domnului sau Crăciunul

Crăciunul, pentru mulți dintre noi înseamnă bucurie, cadouri și un prilej bun de a petrece timp cu familia. Pare ca de-a lungul anilor, sensul și semnificația Crăciunului s-a deteriorat astfel încât am căutat mai adânc sensul acestei sărbători și m-am gândit că ar fi de folos dacă am face apel la tradițiile străbune ce marcau bucuria sărbătorii. După Irina Nicolau, Crăciunul face parte dintr-un ciclu de 12 zile (de la 25 decembrie la 6 ianuarie) care asigură trecerea Anului Vechi spre Anul nou și este pregătit de un post lung de 40 de zile pe parcursul căruia licăresc tot felul de sărbători.

Ciclul sărbătorilor de iarnă începe din data de 6 decembrie unde îl prăznuim pe Sfântul Ierarh Nicolae cunoscut pentru bunătatea și milostivirea sa față de copii, apoi avem Ignatul din data de 20 decembrie unde în general oamenii de la țară se ocupă cu tăierea porcului. O zicală populară spune că omul care nu are porc gras de Crăciun și cuțit în vremea pepenilor nu a cunoscut fericirea. Ideea este ca fiecare casă să pună pe masă bucate alese, dacă nu are porc să taie măcar o găină iar dacă are atunci când este tăiat să zică „ Ignat, Ignat/ Porc umflat”. O altă credință este aceea că în noaptea dinaintea Ignatului porcul își visează cuțitul sau se visează la gât cu mărgele roșii, că oamenii miloși nu trebuie să fie de față atunci când este tăiat deoarece porcul va muri greu iar carnea lui nu va mai fi așa bună.

Deasemeni în țara noastră, acest gest de sacrificiu este perceput ca un ritual ce trebuie să respecte reguli, porcul nu se omoară (prin lovirea cu ciocanul sau electrocutare) ci se taie, se junghie (în unele părți din Bucovina porcul este junghiat direct în inimă, iar în părțile noastre ale Munteniei, i se taie beregata).

Un alt obicei practicat de Nașterea Domnului sunt colindele. Pentru mine acestea au o mare însemnătate deoarece ne amintesc nouă motivul bucuriei și al sărbătorii, este puntea de legătură între oameni și Dumnezeu. Colinda nu este doar un cântecel sau doar vorbe aruncate în vânt sunt mesaje ce transcend dincolo de timp, mesaje cu o încărcătură emoțională menite să aducă binele celor ce le ascultă. Colindele sunt interpretare de fel de copii, de băieți și fete reuniți în coruri sau de preoți ori cântăreți bisericești. În părțile Munteniei, copiii sunt cei care vestesc Nașterea Domnului sau a merg cu Steaua. Costumați în diferite personaje precum Irod, Magii, soldații, aceștia interpretează un rol și pun în scenă evenimentele petrecute atunci. În Bucovina, majoritatea cântecelor vestesc doar Nașterea Domnului și transpun în versuri și cântece bucuria venirii în lume a lui Mesia, se pune accent pe trezirea omului, pe curățirea lui spirituală, a casei și a cugetului său.

Așa cum am spus, funcția colindelor în perioada străveche era de urare, de felicitare însă astăzi pare că a fost uitat acest obicei și înlocuit cu un prilej pentru a face bani. Copiii astăzi nu cunosc și nu cântă colinde, nu li se par importante, nu găsesc folositor a învăța colinde, se gândesc la faptul că pot îngâna anumite versuri, le pot spune pe repede înainte și vor fi recompensați, nu cu colaci și mere ci cu câțiva lei. Experiența aceasta neplăcută deși pare puțin importantă și mulți oameni o ignoră, ne pune totuși pe unii dintre noi într-o stare de alertă deoarece riscăm să ne pierdem identitatea, să ne înstrăinăm de tot ceea ce însemna românesc odată.

Totuși există o zonă din județul Suceava și anume orașelul Fălticeni care a reușit prin culegerea textelor și a colindelor foarte vechi să aducă în lumina zilelor noastre versurile și bucuria urării. Grupul Balada este astăzi un grup de copii, conduși de o doamnă, Maria Tănase, o bună creștină care și-a dorit ca farmecul acestor colinde să nu piară, să fie transmis tinerei generații. Ca urare, colinda este o poartă către viitor, menită să aducă împlinire și fericire celor ce o ascultă, creând astfel o stare de optimism, de mare încredere, o speranță că Dumnezeu ne poate îndeplini dorințele noastre. Astfel încât în Suceava, cu o zi înainte de Crăciun, în data de 24 Decembrie, o ceată de copii băieți, pornesc pe străzile orașului intrând din casă în casă, în fiecare scară de bloc și strigă cât pot ei de tare „Kirie-Eleison” sau Chiraleisa adică vestesc Nașterea lui Hristos, fiind urmați de preotul zonei cu icoana vestind Nașterea din ieslea boilor. Preotul binecuvintează casa și membrii familiei, asigură comuniunea între oameni și Dumnezeu, tocmai pentru ca aceștia să nu uite ce sărbătoresc.

Un alt obicei legat de sărbătorile de iarnă este împodobirea bradului. Conform unui site românesc, cu privire la tradiții din perioada Crăciunului, (http://www.traditii.ro/craciun.php?nr_articol=43) ne informează „Tradiția împodobirii bradului și a casei cu crenguțe de brad este un obicei preluat pe la jumătatea mileniului trecut de la triburile germanice, bradul simbolizând prin forma sa triunghiulară Sfânta Treime, iar podoabele cu care bradul este împodobit semnificând cunoașterea și bogăția, asemenea pomului sacru din Grădina Edenului, în care se găseau merele – fructele cunoașterii. După cum bine vedem, toate obiceiurile pe care le practicăm au legătură cu divinul însă pare că suntem foarte ocupați și grăbiți, ne place să să spunem că trăim în secolul vitezei, însă scăpăm din vedere că ne trec și anii, ne irosim timpul fără să întelegem care este sensul și scopul vieții noastre, ne pierdem în amănunte neimportante, obosim și pierdem orice legătură cu natura și semnificația sărbătorilor, ne dorim zile libere și atât.

Tradiții legate de nuntă

Căsătoria este un moment din viața omului cu obiceiuri și încărcări folclorice fabuloase. Deoarece poporul român a acordat o importanță deosebită acestui eveniment, au luat naștere diverse datini ce planează și astăzi în ziua importantă a mirilor. Interesant este faptul că la acest eveniment participau majoritatea sătenior din comunitate iar tinerii căsătoriți erau încurajați și susținuți de familie astfel încât viața de familie să înceapă cât mai curând. Căsătoria se realizează prin manifestări complexe înn care sunt îmbinate elemente cu caracter economic, juridic, ritual și folcloric desfășurate într-un cadru cât mai primitor.

Datorită faptului că fetele nu umblau neînsoție în sat și erau supraveheate de către părinții lor, flăcăii trebuiau să pețească fata și nu oricum, viitorul mire mergea la părinții fetei acasă, ducea un dar și înștiința părinții fetei de bunele lui intenții de a lua fata în căsătorie. Dacă părinții dădeau acceptul stabileau zestrea și contribuțiile fiecărei familie, fie animale, fie pământ fie chiar casă tocmai pentru ca proaspeții căsătoriți să își înceapă viața de familie.

Data la care se stabilea nunta era una apropiată, bineînteles se respectau posturile iar nunta se făcea Duminica. Apoi era anunțat tot satul de evenimentul ce urma să aibă loc prin intermediul preotului, care la finalul Sfintei Liturghii înștiința tot satul prezent la Biserică. După aceea erau aleși domnișorii și domnișoarele de onoare (vătăjeii și druștele), aceștia umblau prin sat cu o sticlă de rachiu zicând: ”Din partea socrilor mari și mici luați o dușcă de rachiu și vă roagă să poftiți la nuntă!”.

Domnișoarele de onoare aveau datoria să pregătească casa miresei și a mirelui pentru oaspeți fiind ajutate de o femeie ce se ocupa de gătitul mâncării (corceriță) astfel încât aveau grijă ca totul să decură bine, mirii fiind ocupați cu alte treburi. Ziua nunții este una dintre cele mai frumoase zile însă este și foate aglomearată datorită tuturor ritualurilor și datinilor pe care toată familia le urmează. În Bucovina, în ziua nunții era forfotă mare. Vătăjeii veneau la casa mirelui cu niște bețe frumos împodobite pe care druștele prindeau câte o batistă cusută cu motive florale. La casa miresei, aceasta era ajutată tot de druște să se pregătească, în timp ce o femeie îi cânta:

Plângi mireasă și suspină N-o mai fi ca la mă-ta

Că mergi la casă străină, Că ți-ai luat bărbat, nu tată,

Să plângi și să lăcrimezi, Să nu te bată vreo dată,

După binele ce-l pierzi, Nu te-o bate cu bota,

După ce te-ai mărita Dar ți-o zice cu vorba !

Mirele pleca după mireasa lui, cu tot alaiul, însoțit de muzicanți, făcând gălăgie mare astfel încât scotea tot satul din case, chiuind. Bineînțeles, mireasa era ascunsă pe undeva, iar duștele și nuntașii din partea dânsei prezentau mirelui alte fete sau chiar bărbați deghizați în femei. Într-un final însă mireasa era găsită de vătăjei și adusă în casă. Parte importantă din tradițiile unei nunți din Bucovina, care se mai păstrează este iertăciunea, adică momentul în care mirii îngenuncheau în fața părinților pentru a-și cere iertare. Imediat după finalizarea acestei rostiri și după ce tinerii își sărutau părinții, druștele și vătăjeii prindeau mirele și mireasa într-o horă strigând:

„ De trei ori pe după masă

Să scoatem răul din casă

Să rămână binili

Să trăiască tinerii ! „

Amănuntele și obiceiurile unei nunți sunt atât de numeroase încât ar trebui dedicat probabil un întreg capitol, depășind scopul și granițele cercetării acestei lucrări.

Dacă ar fi să căutăm sensul ideii de nuntă, vom găsi diferite interpretări iar pe site-ul wikipedia vom găsi o clarificare a termenului de nuntă: „cuvântul nuntă vine de la termenul grecesc gamos și de la cel latinesc „matrimonium” și înseamnă unirea fizică dintre un bărbat și o femeie, una din legile esențiale ale naturii stabilite de Dumnezeu încă de la începutul existenței omului. Dovezi găsim în Sfânta Scriptură, în cartea Facere, capitolul 2, versetele 18-24 unde ne spune: „nu este bine să fie omul singur pe pământ. Să-i facem ajutor potrivit pentru el … de aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup!”

Tot pe același site găsim: „Ca o definiție, am putea spune că nunta, cununia sau căsătoria este Taina prin care un bărbat și o femeie s-au hotătât reciproc și în mod liber să trăiască împreună întreaga lor viață în scopul de a se ajuta reciproc, a naște și a crește copii ferindu-se de desfânare. Ei primesc prin rugăciunea preotului harul Divin sfințind legătura lor. Prin Taina Cununiei legătura dintre bărbat și femeie devine asemănătoare acelei dintre Hristos și Biserică.”

Iată cum căsătoria ar trebui fi privită și trăită într-un mod sincer și autentic, bazat pe sentimente sincere și respect, consensualitate și sprijin reciproc. Asta ne îndeamnă Biserica iar acest lucru se păstrează în mare măsură în cadrul familiilor din România. Astfel, ritualurile, obiceiurile, elementele tradiționale ale nunții românești contribuie la transformarea ei într-o adevărată sărbătoare nu numai a familiei, ci și a întregii localități. Nunta e o perlă a creației populare unde domnește veselia, voia bună iar prin intermediul acestei sărbători se asigură procesul succesiunii generațiilor, are loc familiarizarea tinerei generații cu tezaurul culturii naționale.

Aceste tradiții îndeamnă oamenii la dezvoltarea conceptului de frumos, de armonie perfectă, la conturarea unor baze fundamentale de regăsire a tradiției poporului astfel încât tradiția să devină un mijloc de păstrare a obiceiurilor frumoase, pline de însemnătate, să ne asigure legătura dintre vechi și nou, între istorie și contemporaneitate.

Așadar iată cum definiția tradiției din dicționarul de psihologie (1997, p.434) surprinde esențialul și specifică umătoarele: „J.M. Baldwin consideră că tradiția formează un set normativ creat de către popor în decursul timpului din nevoia de organizare, adunare, evaluare a actelor de conduită. Baldwin le încorporează în ceea ce numește „ereditate socială”. Se transmit prin maxime și proverbe sau prin obiceiuri, cutume, repetate în anumite momente și componente ale specificului culturii respective. Tradiția contribuie la menținerea identității poporului și constituie experiența sa specifică. Multe comportamente ale tradiției se pierd sub influența revoluției tehnico-industriale care a creat un non standard de civilizație și cutume”.

Relațiile interumane sunt foarte importante în transmiterea tradiților însă în această epocă în care fiecare devine individualist, transmiterea obiceiurilor devine mai dificilă. În cartea, „o abordare umanistă educației”, Gabriel Albu (2017, pp. 106-112) spefică: „trăim într-o societate aflată sub supraveghere, în care se pune tot mai acut problema încrederii între oameni, în relațiile dintre ei”.

1.2 Schimbări ale ierarhiei valorilor în societatea românească

Putem spune că avem un prim obstacol în definirea și analiza conceptului de valori deoarece acest termen are un caracter polisemantic. „În limbajul comun „valoare” desemnază o varietate de lucruri, precum exprimarea în bani a costului unui bun, mărimea matematică asociată unei mărimi fizice, dar mai ales însușirea unor lucruri, fapte, idei, fenomene de a corespunde necesităților sociale și idealuri generate de acestea; suma calităților care dau preț unui obiect, ființe, unui fenomen, importanță, preț, merit”- definiție din Dex , anul 1998.

Într-un studiu realizat de Bogdan Voicu din 2006 acesta preciza următoarele aspecte:

A) Valorile nu pot fi confundate cu lucrurile- deși nu poate exista fără purtători materiali, valoarea supraviețuiește și după disocierea de suportul său, de exemplu, frumusețea ca valoare rezistă timpului și dincolo de suportul său fizic, în cazul unui tablou, sau spiritual în cazul unui model de personalitate morală. Tudor Vianu atrăgea atenția că „ nu orice valoare se poate conexa cu orice suport concret”, de exemplu caritatea nu-și poate găsi suportul decât în caracterul unei persoane, deci este o valoare personală, față de comestibilitate care este o valoare economică, reprezentând o valoare reală, putând fi conexată cu o varietate de lucruri.

B) Valorile nu pot fi reduse la stările psihologice-omul ierarhizează în funcție de interesul pe care îl prezintă obiectele în direcția satisfacerii unor trebuințe și deziderate.

C)Valoarea nu se identifică cu calitatea obiectelor-orice obiect are calitate dar nu obligatoriu și valoare.

D) Valoarea nu se identifică cu valoarea economică, cu prețul, nu orice valoare devine o marfă.

În concluzie valoarea nu este un dat ci un act, în experiența valorii intervin atât dorințele, simțămintele, voința cât și cunoașterea, se constituie un raport între un obiect (bun material, creație spirituală, principiu, comportament) și un subiect care apreciază obiectul respectiv, este o relație de apreciere. În ceea ce mi-am propus, am dorit ca în această microcercetare să surprind valoarea în forma sa estetică, și anume să vad ce valori fundamentale aveau bunici noștrii și care sunt acum valorile care ne guvernează pe noi. Diferența de vârstă dintre generații îmi oferă această posibilitate de a compara conceptul valorii deoarece cred că accentul numai cade pe valoare ca spiritualitate, nu mai cade pe bine-adevăr-frumos, ci cade mai mult pe partea materială, lumească, efemeră care distruge conceptul în sine, rezumându-l doar la partea palpabilă.

Dacă a fi credincios astăzi nu mai înseamnă o valoare, ci înseamnă o îndoctrinare asistăm la efectul despre care aminteam la început și anume o răsturnare a valorilor, sau mai bine zis uitarea valorilor și dorința nestăvilită după putere, bani și faimă. A avea valoare se confundă de cele mai multe ori cu a avea bani sau a avea un statut important care să permită unui individ satisfacerea tuturor dorințelor. Este destul de eronat să privim lucrurile lumești drept valoare deoarece ele într-adevăr au o valoare bănească dar atât, ar fi doar partea din afara blidului iar pe noi ar trebui să ne intereseze și interiorul blidului Acolo ar trebui să lucrăm pământul, să semănăm valorile străbunilor noștri adânc în inima noastră pentru a le putea înțelege gândirea și înțelepciunea. Nu putem înțelege sfaturile lor atâta timp cat stăm lenevind parcă așteptând ceva să cadă din cer, trebuie să ne străduim sa punem umăr la umăr pentru a găsi răspunsuri. Ar fi necesar ca oamenii să identifice și să își facă un program de viață bazat pe valori astfel încât să pătrundă adânc în conștiința și sufletul tuturor.

Valorile după opinia mea, nu se găsesc la orice colț de stradă, nu le putem cumpăra de la magazin, nu le putem plăti cu cardul, cecul sau biletul la ordin, valorile vin din familia noastră, familia în care am crescut. Familia care indiferent de greutăți și neșanse a sfătuit copiii să fie onești, cinstiți, pentru că răsplata nu va veni de la oameni ci de la Dumnezeu. Familii care nu si-au abandonat copii deși poate că ar fi putut, ci au preferat o unitate, oameni care au preferat adevărul decât minciuna, acestea și multe alte exemple pot însoți o explicație mai pe înțelesul tuturor a ceea ce înseamnă valoare.

Problema și studiul valorilor a ocupat un loc important astfel încât s-a constituit domeniul axiologiei care își propune să studieze:

Geneza, natura, structura, evoluția și justificarea valorilor;

Ierarhizarea, realizarea și funcțiile valorilor în viața socială;

Unitatea și diversitatea, continuitatea și discontinuitatea valorilor;

Corelația, legitățile și dinamica valorilor;

Relația dintre procesul istoric de constituire a valorilor și încorporarea acestora în sfera motivației individului;

Desigur că nu voi analiza în această microcercetare aceste aspecte și nu voi intra foarte mult în detaliile acestui domeniu dar vreau să specific faptul că valorile nu au rămas deloc în umbra timpului și că numeroși filozofi și-au dedicat timpul cu studiul valorilor. Conceptul de axiologie, etimologic derivă de la termenii grecești „axios” care înseamnă prețios, demn de stimă și „logos” care are sensul de teorie, știință, așadar s-ar traduce știința valorilor. Axiologia pune în centrul preocupărilor sale problema raportului dintre momentul obiectiv și subiectiv al valorii, modul de funcționare a sistemului de valori în sansamblu sistemului social încercând să clarifice esența valorii ca atare.

„În cartea sa „Realms of Value” (Cambridge, 1952, p. 9), Perry definea valoarea astfel „Un lucru -orice lucru- are valoare sau este valoros (În sensul originar și generic al cuvântului) atunci când el este obiectul unui interes- al orcărui interes. Astfel filosofii din școala austro-germană au încerat să fondeze o teorie generală a valorii numită, axiologie.” Apud Valentin Mureșean. Bazele axilogiei au fost puse începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, proces care s–a amplificat în secolul următor și continuă și astăzi cu contribuții străine și autohtone remarcabile. Evocăm nume emblematice pentru acest domeniu: Hermann Lotze, Nietzsche, Rickert, Windelband, Scheler, Nicolai Hartmann, Petre Andrei, Lucian Blaga, Mircea Florian, Mihai Ralea, Eugen Lovinescu, Tudor Vianu.

Valorile au și funcții sociale precum:

Factor de progres istoric- asigură coeziunea și ordinea socială; determină continuitatea și dinamica sistemelor sociale fie prin situația de confict fie prin aderență și promovare, sunt indicator al gradului de civilizație și cultură.

Normativ-educațională- motivează acțiunea umană, funamentează formarea personalității umane.

Cumulativ-comunicațională- tezaurizează cunoașterea și experiența umană și asigură comunicarea între generații și comunități.

Adaptare și integrare- constituie cadrul condiției umane și conferă sens vieții deoarece existența umană se desfășoară în orizontul valorilor.

Așadar, menționând paleta mai largă a conceptului de „valoare” voi încerca să găsesc în interviul acordat răspunsuri legate de aceste aspecte menționate mai sus.

În general putem spune că valorile provin din două surse și anume din dorințele noastre proprii și din imitarea noastră a celorlalți oameni, mai ales la vârsta tinereții unde suntem convinși că modelele celor de lângă noi sunt cele mai bune. O vârstă destul de dificilă deoarece putem avea exemple negative iar acest lucru își poate pune amprenta pe mai târziu. Noi înșine trebuie să fim interesați deoarece, interesul manifestat de ceilalți nu este suficient. Mama, tata, familia, bunicii sunt exemple solide în formarea valorilor însă fiecare trebuie să conștientizeze și să facă din proprie inițiativă. Dacă părinții încă din perioada copilăriei sunt preocupați să îi ofere copilului gustul pentru muzica simfonică și îi vor pune mereu să asculte acest gen de muzică, copilul va pretinde că agreează acest gen dar la vârsta maturității cu siguranță va ajunge să îi placă foarte mult și își va folosi propriile mijloace ca să insufle și urmașilor săi gustul pentru asemenea opere.

Tinerețea este în general perioada răzvrătirilor unde adesea apare conflictul între generații. Dacă bătrânii ar zice că este important să mergi la Biserică, tinerii ar considera acest lucru total neadevărat sau deloc important deoarece ei nu sunt interesați de relația cu Dumnezeu, sunt sănătoși și invincibili astfel încât ei nu au nevoie de Biserică. Un alt caz putem spune spre exemplu atunci când bătrânii consideră rușinos și de neimaginat să nu mergi la vot sau să nu lupți în războaie pentru patria ta, iar tinerii se vor scuza spunând că defapt bătrânii sunt despoți, că nu au milă și că ar trebui să pledeze pentru pace și armonie. Iată cum valorile sunt schimbate pe măsură ce anii trec, perioadele de cumpănă din viața bătrânilor le oferă o înțelepciune pe care tinerii încă nu sunt pregătiți să o aibă, foametea, războiul, sunt perioade de grea încercare pentru omenire iar acest lucru face ca toți oamenii să aprecieze tot ce au la îndemână, fără a avea prea mari pretenții.

Dacă astăzi suntem obișnuiți cu multe feluri de pâine, albă, neagră, cu secară, cu semințe, bio, feliată, toast, pe vremea foametei aceste mofturi nu existau, și era gustoasă orice fel de pâine. Tinerii de astăzi nu știu cât vor înțelege aceste fapte însă este cert că oamenii care au trecut prin asemenea perioade își vor învăța copiii să aprecieze, să fie mulțumiți cu ceea ce au, să nu judece greșit și după aparențe, valori care sprijină un mod de viață autentic și asumat.

1.2.1 Valori și atitudini. Delimitarea conceptelor

În lucrarea sa „Valori și sociologia valorilor”, Lazăr Vlăsceanu (2008), consideră că „valorile constituie realități lăuntrice, interioare indivizilor, imposibile de realizat în mod direct ci doar prin manifestările lor”. Tot aici el amintește că „Parsons (1973) definea valorile ca mobil ultim al acțiunilor indivizilor și colectivităților, ca elemente dfinitorii pentru viața socială. De aici calea către a identifica manifestări ale lor, atât prin comportamente, cât mai ales prin atitudini, acestea din urmă fiind expresia directă a valorilor.”

În aceeași lucrare autorul punctează faptul că „pentru Rokeach (1968), valorile ar fi similare atitudinilor. Atitudinile sunt însă mai elementare, iar valorile mai profunde, determinând atitudinile.

Distincția dintre cele două concepte devine mai clară dacă notăm că atitudinile se referă mai degrabă la obiecte și situații specifice, în timp ce valorile reprezintă orientări asociate unor clase mai generale de obiecte și situații (Hofstede, 1980).” Apud Lazăr Vlăsceanu

Figura 2: Definiții clasice ale valorilor- Adaptat după Lazăr Vlăsceanu, 2008

„Practic, o valoare sau o orientare de valoare se poate manifesta (determina) prin mai multe atitudini. Atitudinile pot fi determinate la rândul lor de mai multe valori diferite. Spre exemplu, atitudinea față de un partid politic poate fi determinată de orientarea valorică către o ideologie anume, de orientarea de valoare către tradiționalism, preferința latentă pentru oameni având profilul similar cu liderii partidului respectiv. Un alt exemplu, inspirat parțial de Rokeach (1973), poate fi atitudinea favorabilă față de negri: aceasta poate reprezenta manifestarea unei orientări favorabile către egalitate, toleranță, caritate.

Valorile nu există în sine, în mod independent. Orice valoare determină și este determinată de alte valori. Rokeach nota că aceste legături de dependeță nu sunt întâmplătoare. Oamenii sunt ființe consistente, ce presupun existența unei armonii minimale între valorile pe care le are fiecare individ. Este puțin probabil, spre exemplu, ca o persoană profund religioasă să militeze pentru toleranță față de homoxexuali sau pentru egalitate de gen ( este vorba în principal despre creștinism și islamism, religii unde în mod tradițional, femeile dețin un rol secundar).

Mai mult, valorile nu există niciodată separat, ci sunt integrate în sisteme de valori. Sistemul valoric este relativ stabil, însă el se poate schimba prin modificarea ierarhiilor valorice, prin schimbarea priorităților valorilor. Stabilitatea este însă superioară celei a atitudinilor, care se modifică mai ușor, fiind determinate de seturi diferite de valori, nu neapărat centrale.” (Valentin Mureșean, 2001, p.8)

„Sistemele axiologice și normative care cuprind: credințe, valori, norme, atitudini codificate în sisteme morale, religioase, politice, juridice, valorile se exprimă și se manifestă printr-un vast repertoriu de aprecieri, evaluări și practici semnificante (riturile, tradițiile, ceremoniile, obiceiurile) modul de acțiune și raportare la lume-stiluri de viață și de comunicare. Aceste sisteme ale culturii au funcția de a reglementa raporturile interumane și de a consacra modele comportamentale în cadru unei societăți și de a asigura coeziunea și contiuitatea istorică a comunităților umane. Ele sunt cele care orientează alegerile, opțiunile, deciziile și comportamentele, practicile ale oamenilor”

După cum vedem din analiza acestor concepte, oamenii își pot schimba și prioritiza de-a lungul anilor valorile după care se ghidează. Scopul acestei cercetări și întrebările la care eu caut răspuns se învârt în jurul acestei teme, obiectivul fiind să descoperim care sunt valorile după care se ghidează oamenii în ziua de azi. Este destul de clar acest termen?, au oamenii valori la care țin sau pur și simplu acestea au dispărut? În ultimul timp tehnologia și fluctuația interculturală își pun tot mai apăsat amprenta iar oamenii se lasă ușor influențați de modele comportamentale mai putin dezirabile sub pretextul că suntem oameni liberi, democrați și putem face ce vrea.

Drepturile par tot mai prezente și menționate de către oameni, iar cultura, sistemul de valori, de tradiții este considerat foarte învechit. Așadar am realizat un chestionar și am început a adresa populației întrebările pentru a observa care sunt prioritățile lor. Dat fiind faptul că analiza acestei lucrări merge în două direcții, adică două zone geografice diferite ale țării, interesante vor fi rezultatele dar mai ales anticipările mele.

În opinia mea, credința, valorile, cultura, tradiția, religia sunt cele care pot conserva și menține un echilibru în existența fiecărui om, negarea sau pierderea acestora pot duce la pierderea identității națioanle și la îndreptarea către globalizare.

1.2.2 Valoare și moralitate

„Filosofia morală înseamnă gândirea critică despre acțiunea corectă”

(Socrate)

Dacă în vremea Greciei Antice, Socrate punea bazele unui program de viață bazat pe virtuți, astăzi recunoaștem destul de dificil valorile morale importante deoarece oamenii nu mai vor să caute ci preiau modele existente dintr-o societate unde banul este principalul guvernator astfel încât valorile sunt preluate la întâmplare si sunt mereu în contradictoriu cu faptele noastre. Ne declarăm adepți ai unor principii (ce ție nu îți place, altuia nu-i face) și ne dovedim a fi luptători convinși în goana după bani și după o „viață mai buna”, fără a mai ține cont de nevoile celor din jurul nostru, fără a ne mai gândi ca uneori banii nu sunt decat o iluzie ce ofera o stabilitate temporară. Am considerat că oamenii sunt într-o foame avidă după orice posibilitate de strecurare prin viață, unde descurcăreții își fac loc cum pot ei mai bine. Din observațiile mele, acest subiect al valorilor morale, poate crea ostilități în rândul multor oameni, poate crea o atitudine negativă deoarece moralitatea unora nu li se pare la îndemână, se consideră liberi și neconstrânși pasând o vină în rândul Bisericii pentru că nu asiură o lucrare și un demers vizibil.

După Valentin Mureșan, în cartea sa Axiologie și moralitate, 2001, existența unei trăsături distinctive a valorilor morale este greu de pus în evidență. El precizează două clase de valori morale în bună măsură suprapuse. „Valorile altruiste sunt valori care se atașează satisfacțiilor altor persoane sau mijloacelor pentru producerea acestor satisfacții, neluând în considerare sporirea ulterioară a satisfacției proprii. Valorile ceremoniale, sunt valori ce se atașează practicilor unei anume societăți sau unui anume grup social.”

„Valorile morale la o persoană, comparativ cu alta, tind, în virtutea caracterului lor social, să fie mai uniforme în cadrul aceleiași culturi decât multe dintre valorile senzoriale și estetice, de aici și tendința de a spune, cu privire la acestea din urmă „ de gustibus non disputandum est” (gusturile nu se discută) și de a atribui un caracter absolut, chiar o origine divină, legii morale.”

Întrebat fiind ce îl surprinde cel mai mult la umanitate, Dalai Lama, a răspuns, „omul”. Acesta își sacrifică sănătatea pentru a face bani, apoi își sacrifică banii pentru a recupera sănătatea. Este nerăbdător să vină viitorul încât nu trăiește prezentul, rezultatul fiind că nu trăiește nici în prezent nici în viitor, trăiește ca și cum niciodată nu o să moară, și apoi moare fără să trăiască niciodată cu adevărat.

De aceea este important să ne analizăm cu atenție valorile din câteva motive:

Ele ne vor ghida în viață înspre scopuri nobile

Valorile și principiile morale ne pot inspira și motiva, dându-ne energie și poftă de viață

Sensibilitatea produsă de eșecul de a ne trăi viața conform principiilor și valorilor ne poate aduce nemulțumire astfel încât ne motivează să ne îmbunătățim trăsăturile de personalitate

Valorile nobile și câteva reușite în atingerea scopurilor sunt necesare pentru o stimă de sine ridicată

Valorile declarate trebuiesc aplicate astfel vor deveni inutile.

Capitolul 2 FAMILIA CA MODEL PENTRU SOCIETATE

2.1 Definiții ale familiei

„Derivând din latinescu „famulus- sclav, domestic” , termenul familie s-a schimbat în decursul vremurilor, căpătând conotații diferite. Familia a fost și este un mediu de generare și regenerare a resursei umane, dar și al formării personalității viitorilor adulți (Caluschi, 2008).” (Elena Bonchiș, 2011)

„Reprezentând una dintre verigile sociale cele mai vechi și mai specifice în asigurarea continuității și afirmării ființei umane, familia a devenit obiect de studiu sistematic abia în epoca modernă.” Așa cum bine menționează Elena Bonchiș, a căuta o definiție a familiei înseamnă ate confrunta cu poziții diferite deoarece subliniează ea „ termenul de familie nu are un conținut și o sferă noțională bine circumscrise, el stând sub semnul a ceea ce autorul numește „ noțiune înconjurată de zone penumbre”.

„Una dintre cele mai invocate definiții date familiei aparține lui Murdock, potrivit acesteia, „familia este un grup social caracterizat prin rezidență comună, cooperare economică și reproducere. Broderick (2004) subliniează că „familia este cea mai puternică structură umană evolutivă; ea va persista mai mult decât orice alt sistem, doarece poartă cu sine elemente de cultură și civilizație.” (Apud Mitrofan și Mitrofan, 1991, p. 20). Iată de ce am inclus în subiectul cercetării mele elemente cu privire la familie, deoarece ea susține și încurajează elementele culturale, elementele de tradiție, valorile și tot ea asigură transferul acestora viitoarelor generații.

O altă definiție a familiei am extras-o din dicționarul limbii române „ Grup de persoane înrudite prin căsătorie sau prin sânge care trăiesc împreună „ sau „Formă socială de bază, realizată prin căsătorie, care unește pe soți (părinți) și pe descendenții acestora” sau „ formă de comunitate umană întemeiată prin căsătorie, care unește pe soți și pe copiii acestora prin relații strânse de natură biologică, economică și spirituală; grup mai larg, cuprinzând pe toți cei ce se trag dintr-un strămoș comun” (Vasile Breban, 1980, p. 202).

În cartea autoarei Ecaterinei Vrășmaș „intervenția socioeducațională ca spirjin pentru părinți, (2008, p.11), este menționată o definiție a familiei publicată în raportul „Young Children and Families, următoarele „Noi toți venim din anumite familii. Familiile sunt mici, mari, extinse, nucleare, formate dintr-o generație, multi-generații, cu un singur părinte, cu doi părinți sau bunici. Trăim sub același acoperiș sau sub mai multe.

O familie poate exista temporal-pentru câteva săptămâni ori poate fi permanentă-pentru totdeauna. Devenim parte a unei familii la naștere, prin adopție, căsătorie, sau prin dorința de sprijin reciproc. Ca membri ai familiei, ne hrănim, ne protejăm și ne infuențăm unii pe alții. O familie este o cultură prin ea însăși, cu valori diferite și căi unice de realizare a viselor; împreună familiile noastre devin sursa bogăției moștenirii culturale și diversității spirituale. Fiecare familie are puncte tari și slăbiciuni care variază în funcție de membrii individuali și de familie ca unitate. Familiile noastre creează vecinătatea, comunitatea, statele și națiunile.”

Am menționat aceste definiții și idei despre familie deoarece, ea are un rol deosebit de important deoarece în cadrul familiei putem descoperi tradiții, obiceiuri, valori, pe care le preluăm fie că vrem sau fie că nu conștientizăm și pe care le adoptăm și în viața noastră de familie.

„Abordarea ca sistem a familiei o întâlnim și la alți autori, între care și Schaffer (2005). Din această perspecrivă, familia este văzută atât ca totalitate complexă, cât și ca fiind alcătuită din subsisteme ce pot fi tratate ca entități independente. Ca orice sistem, familia se supune următoarelor principii:

Totalitate, familia nu poate fi considerată o sumă a componentelor individuale sau a relațiilor; ea are propietăți cum ar fi coeziunea sau atmosfera emoțională;

Integritatea subsistemelor se referă la faptul că fiecare sistem este alcătuit din subsisteme care relaționează între ele;

Circularitatea influenței se referă la faptul că toate componentele sunt interdependente, în sensul că un anumit comportament al copilului este influențat și influențează la rândul său;

Stabilitatea și modificarea se referă la faptul că familia este un sistem deschis;

(Elena Bonchiș, 2011, p.18)

„Din definițiile punctate anterior putem desprinde câteva aspecte de ordin atât structural, cât și funcțional, menționăm:

Familia este un grup care își are originea în căsătorie, fiind alcătuită din soț, soție și copiii născuți din unirea lor;

Are caracteristicile unui grup: are obiceiuri, tradiții și reguli de educație care creează o anumită atmosferă familială (Vicent, 1972);

Presupune roluri și relații de interacțiune și intercomunicare;

Este o adevărată personalitate colectivă (Berge, 1970);

(apud Mitrofan și Mitrofan, 1991)

Pe măsură ce societatea umană s-a dezvoltat, familia a devenit tot mai mult responsabilă față de următoarele aspecte ce privesc creșterea și educația copiilor:

Menținerea continuității biologice a individului și societății (prin procreere, formarea și educarea copiilor);

Menținerea continuității culturale prin transmiterea moștenirii culturale în procesul socializării;

Satisfacerea nevoilor emoționale, a trăirilor intime, asigurând sentimentul siguranței și personalității;

Integrarea socială a membrilor ei prin procesele de orientare, educare și socializare;

(Ecaterina Vrăsmaș, 2008, p. 12)

Familia ca sistem

Sistemul în general este un ansamblu de elemente aflate într-o ordine nonîntâmplătoare care funcționează pe baza unor reguli și dispune de echilibru. Prin sistem înțelegem nu numai o sumă a părților lui ci și relațiile dintre acestea. Raportat la familie aceasta este văzută ca o sumă a membriilor ei componenți și interacțiunea dintre aceștia, aceasta realizându-se după anumite reguli, având anumite funcții și existând permanent tendința menținerii unui echilibru în interiorul acestuia. Ca și sistemele în general, familiile pot fi închise (nu relaționează aproape deloc cu mediul înconjurător) sau deschise (relaționează cu mediul înconjurător). Familiile închise funcționează după regulile și principiile proprii, fiind foarte rezistente la schimbare, exemple sunt familiile care au foarte puțini prieteni, care nu sunt vizitate de rude, vecini, prieteni, își educă copii doar după propriile principii și sunt reticente la idei sau modalități noi de funcționare.

Familiile deschise sunt acele familii ce au multe relații de prietenie, care își fac vizite reciproce, și sunt deschiși pentru modificarea regulilor și concepțiilor după modelul altor familii. Pentru a-și menține stabilitatea și echilibru dinamic, familia folosește mecanisme de feedback acestea fiind pozitive sau negative. Raportat la familie, feedback-ul pozitiv este reprezentat de acțiuni întreprinse, de exemplu atunci când în funcție de reacțiile copilului ce merge la grădiniță sau la școală, părinții își organizează stilul de viață (programul zilei de lucru, timpul liber, timpul dedicat lecțiilor sau activități extrașcolare etc.).

Feedback-ul negativ reprezintă mecanisme cum sunt pedepsirea, învinovățirea, umilirea, cearta, bătaia, folosite pentru corectarea comportamentelor greșite ale membriilor familiei.

Structura familiei

În concepția lui Munchin structura familiei este un set de cerințe funcționale ce organizează modurile familiei ce interacționează. Acesta elaborînd cîteva subsisteme familiale, cele mai importante sunt:

Subsistemul adulților-acesta are rolul de a modela intimitatea și angajamentul dintre soți.

Subsistemul paternal se naște primul copil, apare responsabilitate.

Subsistemul fraților este formată dintre copii din familie oferindu-le primul grup social în care cu toți sunt egali.

De obicei nucleul familiei îl formează părinții și copii. Sunt însă și situații în care la acest nucleu se mai adaugă bunicii, iar în unele cazuri și rudele apropiate (unchi, mătuși) se implică sau sunt implicate în activitatea educativă.

Cunoașterea de către educatorii de profesie (educatoare, învățători, profesori și diriginți) a structurii familiei elevilor are o mare importanță, căci fiecare structură creează un climat educativ specific. In familiile formate din părinți și copii, mama este cea care începe educația, în primul an de viață având rol predominant, nu numai în hrănirea copilului cum exagerat se accentuează, ci în realizarea și a celorlalte dimensiuni ale educației, între care căldura afectivă și formarea deprinderilor elementare ocupă primul loc.

„Indiferent de forțele care acționează asupra sa, familia constituie un sistem a cărei funcționalitate depinde de modul de funcționare a membrilor care o compun. Rolul cel mai important în cadrul ei îl au cei doi parteneri, adulții care pun bazele familiei și decid să o dezvolte prin nașterea copiilor.” (Diana Lucia Vasile, 2012, p.39).

2.2 Tipuri de familii

Este necesar să identificăm principalele tipuri de familii deoarece ele ne ajută să stabilim care sunt dimensiunile ei, componența numerică și generațională iar pe de altă parte descoperim care sunt relațiile între membrii ei. Stabilitatea, armonia și climatul pozitiv cu siguranță mențin unitatea familiei și desigur acest lucru întreține sistemul de valori și tradiții la care facem referire. Mitrofan și Mitrofan (1991) disting următoarele categorii de familii clasificate după diverse criterii:

A) După structură:

Familia extinsă

Are denumirea de familia extinsă sau familia, unită tradusă în engleză joint famlily și cuprinde pe lângă nucleul familial alte rude și generații: părinți, frați, surori- ai soțului/soției, bunici, unchi, mătuși etc. (Petru Iluț, 1995). În cadrul acestei familii se regăsesc 3 generații iar sistemul de reguli și normle se transmit de la o generație la alta, conservatorismul fiind caracteristica principală. Sistemul de valori culturale, religioase, etice se transmit în mod inevitabil astfel încât am putea spune că acest tip de familie este ideal pentru conservarea și păstrarea tradițiilor populare românești. Ca avantaj putem spune că numărul mare de membrii oferă modele de comportament, sunt gata să se ajute în orice problemă indiferent că sunt de ordin moral sau financiar. Acest tip de familie seamană cu o mică comunitate unde copiii petrec timp în prezența adulților ceea ce poate influența într-un mod pozitiv dezvoltarea lor, femeile asigură organizarea și bunul mers al lucrurilor casei, gătesc, sunt responsabile de educația copiilor dar au grijă să își învețe copiii toate regulile și normele morale.

Familia nucleară

Se mai numește familia elementară unde adulții pot fi sau nu căsătoriți iar copiii pot fi biologici sau adoptați. Membrii acestei familii, locuiesc în același spațiu, se gospodăresc iar structura domestică este bazată pe egalitate și consens.

Comparativ cu familia extinsă, familia nucleară este mult mai expusă instabilității, „divorțul emoțional fiind mai frecvent decât cel legal” (Mitrofan și Ciupercă, 2002, p. 46).

Familia monoparentală

O categorie aparte de familie constituită dintr-un singur părinte, cu unul sau mai mulți copii. În abordarea familiei monoparentale trebuie să se țină cont de o serie de aspecte: motivul sau experiența care au generat apariția acestei categorii; vârsta mamei; numărul de contacte cu tatăl absent; suportul social care stă la dispoziția mamei; abilitatea acesteia de a face față problemelor (Schaffer, 2005). apud Elena Bonchiș, 2011.

Din această perspectivă, Elisabeta Stănciulescu (1997) menționează că familia monoparentală poate fi consecința unor experiențe diferite, autoarea făcând trimitere la:

Nașterea unui copil în urma unei experiențe sexuale juvenile care nu se finalizează cu o căsătorie;

Decizia unei femei de a avea un copil în afara unei căsătorii legale;

Decesul unuia dintre parteneri;

Divorțul unor cupluri cu copii minori;

B) După climatul psihologic:

Armonioase;

Favorabile;

Problematice;

În divorț ;

În criză;

Conflictuale;

Cu un membru bolnav;

Neasigurate/defavorizate social;

Cu mulți copii/separate;

Nefavorabile (amorale, asociale);

C) După structura de rol:

1.Tradiționale:

delimitare strictă a rolurilor și funcțiilor;

un sistem de norme și reguli ce argumentează această delimitare și invocă responsabilitate pentru realizarea funcțiilor;

rolul submisiv al femeii;

2.Moderne (egalitare):

repartizarea egalitară a funcțiilor și responsabilităților în corespundere cu posibilitățile fiecărui membru;

structură democratică a libertății;

drepturi egale a femeii și bărbatului atît în familie cît și în afara ei;

D) După comportamentul și relațiile din cadrul familiei , desprindem următoarele tipuri de familie și principalele forme de manifestare ale acestora.

Familia romantică. Este tipul de familie în care membrii ei păstrează relațiile de dragoste și atașament tandru pînă la adînci bătrînețe. Se caracterizează prin relații de colaborare și tutelare îmbinate armonios, stil romantic, centrat pe activitatea comună a membrilor familiei. Conflictele au un caracter constructiv, comportamentul este bazat pe reprezentări sociocentrice, copiii se dezvoltă armonios.

Familia spirituală. Acest tip de familie e axat pe orientarea membrilor ei spre valorile spirituale, morala creștină. Ei au exigențe sporite față de propriile persoane, în familie predomină relațiile de colaborare bazate pe stimă reciprocă și înțelegere. Uneori la membrii familiei se observă o doză de fanatism în acțiuni. Copiii se dezvoltă armonios, sînt orientați spre valorile spirituale; sînt independenți, creativi, inteligenți, dar pot fi fragili din punct de vedere fizic.

Familia patriarhală. Aici domină, de regulă, tatăl (91%). Acest tip de familie se întîlnește mai ales în localitățile rurale, fiind tradițional în Moldova, unde capul familiei este bărbatul care domină, dar nu este agresiv și despotic, ci rațional și practic. Deciziile se iau unipersonal, nu se discută, dar sînt explicate și argumentate. Relațiile sînt stabile, calme, de dominare, prevalează un stil de dirijare riguroasă. Comportamentul, ordinea și strictețea, odată stabilite în familie, se respectă de către toți membrii ei.

Familia „egalitate”. se caracterizează printr-un echilibru psihologic, moral și material. Soții au aproximativ același nivel intelectual; obligațiile și funcțiile lor sînt echilibrate: ambii la educația copiilor și la conducerea gospodăriei. Deciziile sînt luate la „sfatul” familiei, predomină relațiile armonioase, de colaborare, un stil axat pe angajarea tuturor membrilor în chestiunile familiei. Climatul este cordial, binevoitor.

Familia liberală.se întîlnește extrem de rar. Aici predomină relațiile de indiferență, stilul distant liberal, lipsa de cordialitate și atașament. Deciziile se iau în dezacord, predomină egocentrismul. Acțiunile familiei sînt răzlețe, necoordonate. Fiecare membru al familiei își are viața sa, nu-l interesează atmosfera din familie, în relații persistă atmosfera de incertitudine. Copiii devin introvertiți, izolați, deseori egoiști, indiferenți față de ceilalți membri ai familiei.

Familia cu „idol”. Aici adolescentul este persoana centrală. Ambii părinți manifestă un comportament alterocentric exagerat. Predomină relațiile de tutelare și de aprobare, sacrificiul frecvent din partea părinților. Copilul se dezvoltă într-o atmosferă de „seră”, devine egoist, nu poate fi independent, autocritic și activ. În relații predomină conflictele de disperare.

Familia de tip despotic. În cadrul ei stabilitatea relațiilor se menține prin exteriorizarea emoțiilor negative, aici prevalează stilul comunicării distante, de prescripție. De obicei, „conduce” tatăl, cerînd de la toți ceilalți supunere indiscutabilă. În relații apar conflicte de disperare, care trec în plan interior, latent și care pot fi urmate de reacții frustrante sau de izolare din partea adolescenților. Scopurile familiei sînt stabilite doar conform exigențelor și prescripțiilor „conducătorului”

Familia-bastion. La baza acestei familii stau reprezentările negative despre agresivitate și intențiile periculoase ale tuturor (sau ale majorității) oamenilor din afara ei. Aici emoțiile negative se revarsă asupra persoanelor din exterior.Ambii soți denotă un comportament egocentric față de cei din afara familiei lor, acționînd foarte unit și coordonat „împotriva” mediului social exterior. Se întîlnesc familii de acest tip în care un părinte e foarte autoritar, iar altul, dimpotrivă, este prea indulgent sau tutelează excesiv copiii. Atmosfera din familie și educația prea severă din partea unui părinte, îmbinată cu tutelarea din partea celuilalt, provoacă la copil neîncredere în forțele proprii, lipsă de inițiativă, reacții nevrotice de protest, încăpățînare și negativism, în relațiile stabilite predominînd conflictul de atracție-frică și de disperare.

Familia-vulcan. Relațiile în acest tip de familie sînt foarte instabile: de la cele permisive, de tutelare, de alintare – la cele cu un înalt grad de exigență, predominînd spontaneitatea și afectivitatea. La prima vedere, acest tip de familie pare pozitiv, însă „erupțiile” de supărare, de ură, deși slăbesc încordarea, complică mult starea generală a climatului familial. Copiii suportă mari încărcături emoționale, devin vulnerabili, fricoși, anxioși și nervoși; în relații se observă toate tipurile de conflicte, dar intensitatea și forța ciocnirilor oscilează de la cele neînsemnate pînă la izbucniri cu adevărat „vulcanice”.

Putem spune că unele dintre funcțiile familiei, în această perioadă, au dispărut, altele poate au fost reduse sau nu mai sunt asumate la fel ca înainte iar acest lucru se observă și în transmiterea valorilor și a tradițiilor deoarece părinții consideră că oferă liberul arbitru copiilor, uitând faptul că trebuie să le ofere acestora nu doar mijloace materiale de supraviețuire ci și transmiterea identității culturale din care acesta face parte. Educația pornește din sânul familiei, părinții oferindu-i copilului zestrea genetică și fundamente pentru motivație.

2.3 Funcțiile familiei

Elena Bonchiș îi citează în lucrarea sa „Familia și rolul ei în educarea copiilor” (2011, p. 31) pe Yolanda Mitrofan și Nicolae Mitrofan (1991) care grupează funcțiile familiei în următoarele:

funcția biologic-sexuală de satisfacere a trebuințeor sexuale ale celor doi soți în contextul normelor specifice unei comunități, comportamentul sexual fiind un mijloc și nu un scop pentru împlinirea personalității;

funcția psihoafectivă, care se referă la natura relațiilor ce se nasc între membrii familiei și care generează sau nu o comuniune, satisfăcând sau nu nevoile de siguranță și apartenență;

funcția educațională exercitată de către adulți, în speță părinții, asupra copiilor, sub forma unor acțiuni sau a unor modele de conduită. Climatul afectiv din familie este sursă sigură a unei bune sau deficitare dezvoltări;

Alte surse menționează doar 3 funcții ale familiei:

funcția de socializare/educare, prin care se contribuie la asimilarea de către membrii familiei și a regulilor și normelor ce permit adaptarea socială;

funcția economică, exprimată prin faptul că familia are rol de asigurare a condițiilor materiale pentru buna creștere a copiilor;

funcția politică, prin care li se asigură membrilor un statut în societate;

Elenei Bonchiș (2011, p. 33), punctează un alt aspect și anume că „zidurile familiei ar trebui să se subțieze și să devină din ce în ce mai permeabile, pe măsură ce copilul înconjurător devine mai puțin amenințător și pe măsură ce copilul, crescând, devine mai rezistent. Nu de puține ori se întâmplă ca un copil să evolueze sub „focul proiectoarelor familiale”: apare atunci din partea lui o reacție de apărare, se izolează sau se revoltă.

În concluzie, se poate spune, în acord cu Kayel (1984, apud Birch, 2000), că sunt capabili acei părinți care asigură copiilor un cadru de dezvoltare caracterizat de următoarele:

le satisfac nevoile fizice și emoționale la un nivel optim;

îi protejează de pericole, deși le permit să încerce lucruri de care încă nu sunt în stare;

se comportă ca îndrumători;

asigură feedbck asupra activităților pentru a îmbunătăți performanțele copiilor;

acționează ca modele, dovedind deprinderi și atitudini;

PARTEA a II a MICROCERCETARE: TRADIȚII ȘI VALORI ÎN FAMILIA DIN BUCOVINA ȘI MUNTENIA

CAPITOLUL 3 ANALIZĂ DOCUMENTE

3.1 Aspecte specifice zonei Bucovinei

Pentru a putea înțelege mai bine și a corela tradițiile, obiceiurile și valorile cu mediul de unde provin, mi-am propus să analizez câteva dintre caracteristicile zonei care m-a adoptat odată cu căsătoria. Deși cunosc meleagurile sucevene de aproape 10 ani, acest teritoriu m-a cucerit prin măiestria cu care locuitorii își păstrează tradițiile și valorile ridicându-le la rang de cinste, dând dovadă parcă de o dorință de a fi tradiționali, rupți puțin de lumea în care trăim, unde banii guvernează și conduc sufletele. Orașul Suceava este situat în Podișul Sucevei, pe cursul râului cu același nume la 21 km distanță de vărsarea în Siret.

Se numără printre cele mai vechi și mai importante așezări ale României fiind atestată documentar în anul 1388 în vremea în care era domn al Moldovei Petru al II-lea Mușat. Între 1774-1918, Suceava a fost un oraș în Imperiul Austriac (Austro-Ungaria) făcând parte din Regatul Galiției și Londomeriei și Ducatul Bucovinei. A primit rangul de municipiu în anul 1968. Faptul că acest oraș a fost sub ocupație austro-ungară ne explică faptul că astăzi multe tradiții își au originea și din acea vreme însă mare parte s-au pierdut în perioada comunistă. Acest oraș esre renumit pentru domnia cea mai semnificativă a domnitorului Ștefan Cel Mare și Sfânt care s-a luptat pentru păstrarea teritoriilor, tradițiilor, ideologiei și culturii românești. Vestigii importante, monumente istorice, mănăstiri deosebite și diverse obiecte de valoare, artă și cult datează din perioada în care domnitorul Ștefan a slujit țara. Deasemeni pe plan cultural acest oraș a oferit lumii nume sonore de-alungul timpului amintim doar câteva persoane native din acest oraș: Ciprian Porumbescu, Nicolae Labiș, Jean Bart (scriitor), Sofia Vicoveanca, Alexandru Arșinel, Anca Parghel.Stema orașului Suceava este o emblemă pentru acest municipiu și s-a schimbat de-a lungul vemurilor astfel încât atașez o poză cu simbolu acestuia. Stema localității simbolizează vechea Cetate de Scaun a Sucevei, al cărei patron era Sfântul Gheorghe, cel care reprezenta în epocile feudale și moderne purtătorul de biruință al creștinătății. Prezența sa pe scutul stemei Sucevei evocă faptul că orașul s-a remarcat în lupta anti-otomană. Coroana murală cu șapte turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de municipiu și este reședință de județ. Deasupra coroanei murale este figurat un cap de bour cu gât și cu o stea între coarne, ceea ce evocă faptul că această urbe a fost în trecut capitala Moldovei.

(https://ro.wikipedia.org/wiki/Suceava, accesat la data de 9 Iunie 2017)

3.2 Aspecte specifice zonei Munteniei

Orașul în care m-am născut acum 27 de ani se numește Ploiești și face parte din regiunea Munteniei a țării noastre, fiind reședința județului Prahova. În anul 1597 Mihai Viteazul a ales acest oraș ca bază pentru operațiuni militare iar denumirea sa până la instaurarea regimului comunist a fost „Ploești”, iar în această perioadă orașul a scăzut ca importanță fiind în umbra Bucureștiului, abia după 1990 cunoscând un avânt economic și cultural.Ploieștul este așezat în centrul Munteniei și în partea central nordică a Câmpiei Române. Principalele domenii de activitate sunt industria petrolieră, industria constructoare de mașini și componente, industria chimică, industria alimentară și industria tutunului.

Orașul Ploiești a intrat în epoca modernă cu un inventar arhitectonic bogat deoarece de-alungul timpului au existat calamități naturale și sociale care au diminuat serios fondul de construcții- inundația din 12 iunie 1837, bombardamentele din 1916 au adus pagube clădirilor. Chiar dacă vremurile nu au fost deloc bânde, pe plan cultural acest oraș micuț a dăruit țării nume importante, din varii domenii de activitate: Ion Luca Caragiale, Geo Bogza, Nichita Stănescu, Basarab Nicolescu (filosof), Toma Caragiu, Octavian Belu. Aceștia și mulți alții au adus un prestigiu acestui oraș petrolier. Sub influența acestor date istorice cu siguranță s-au întemeiat principiile, valorile, tradițiile pe care într-o mică sau mare măsură le mai păstrăm.

Datorită exploatării de petrol din zona orașului, încă de timpuriu acesta a devenit un oraș industrial, aici construindu-se în 1856 prima rafinărie din România și una din primele din lume. Deoarece Ploieștiul era principalul producător de petrol al țării, în România el a căpătat porecla de „Capitala aurului negru” sau „Orașul aurului negru”. Deși în prezent cantitatea de țiței extras în zonă scade continuu, cele patru rafinării prelucrează cantități însemnate provenind din importuri, produsele rafinate fiind transportate prin conducte spre București, Constanța și Giurgiu.Dacă ne referim la anul 2006, Ploieștiul se menține într-o poziție de lider la capitolul volumului de investiții străine – Compania Unilever South Central Europe a decis să își stabilească în orașul nostru cartierul general, mutându-și aici de la București centrul de greutate al afacerilor, inclusiv fabrica de produse alimentare de la la Târgu Mureș. Kaufland, Skoda, Peugeot, Winmarkt, Cardinal Motors, Altex, Aquila sunt alte nume sonore de companii multinaționale, care și-au deschis filiale în ultimii doi ani în municipiul Ploiești. Orașul Ploiești n-a intrat în epoca modernă cu un inventar arhitectonic bogat. Curțile lui Mihai Viteazul au existat numai în legende, iar palatele Muruzeștilor, destul de modeste, nu au durat decât două decenii și ceva. În secolul trecut, ca să nu mai vorbim de cel al nostru, s-a construit mult. A început să se contureze, mai ales odată cu arhitecții din familia Socolescu, un stil ploieștean sau cel puțin o variantă locală a stilului național.

(https://ro.wikipedia.org/wiki/Ploiești, accesat la data 9 Iunie 2017)

3.3 Analiză de conținut a unor documente

3.3.1 Documente nescrise – fotografii

Pentru a identifica și a face o analiză cât mai complexă, m-am gândit ca alături de o fundamentare teoretică despre conceptele fundamentale ale lucării mele, să apelez și la o formă mai puțin adoptată și anume analiza de fotografii. Din imagini putem desprinde mult mai bine diferențele culturale dintre cele două zone, vom putea descoperi stilurile de clădiri vechi, portul popular, obiceiuri. Voi analiza în paralel cele 2 fotografii, iar la fiecare voi analiza aspectele ce țin de tema propusă. Menționez că acest tip de analiză face parte din metoda studiului documentelor sociale iar utilizarea lor într-o lucrare științifică asigură diversitatea informațiilor. Septimiu Chelcea în cartea sa „Tehnici de cercetare sociologică”, 2008, aduce în discuție concluziile lui Charles Seignobos (1854-1942), acestea susțin faptul că documentele sunt „urme lăsată de fapte”, iar acestea pot fi de 2 tipuri: urme directe (o clădire, mașină, unealtă), rezultate ale activităților oamenilor și urme indirecte (texte oficale, acte oficiale). Avem de-a face cu documente personale ale unor indivizi sau oficiale ca rezultat al unor interacțiuni cu statul (certificate de naștere, căsătorie) iar prin analiza acestor documente nu facem alteceva decât legătura trecutului cu prezentul dar mai ales gradul de similitudine între cele două zone geografice. Astfel încât cu ajutorul unor criterii de clarificare vom putea face analiza atât a documentelor scrise cât și a fotografiilor tocmai pentru a clarifica vizual și faptic diferențele între cele două zone, deși ele astăzi se află sub același stindard.

Primele fotografii analizate reprezintă fondatorii și susținătorii celor două orașe. Pe de o parte Ștefan cel Mare și Sfânt pentru orașul Suceava iar pentru orașul Ploiești avem ca persoană reprezentativă pe Mihai Viteazul. În cele două orașe există asemenea statui semn al prețuirii și al dragostei față de cei care au luptat pentru integritatea poporului român. Statuia din bronz a domnitorului Ștefan cel Mare datează din anul 1977 și este amplasată în apropiere de Cetatea de Scaun, iar statuia domnitorului Mihai Viteazul a fost dezvelită în anul 1997, fiind amplasată în centrul orașului Ploiești. Cele două monumente indică puterea de luptă, ambii domnitori având buzduganul în mână.

Casele de locuit au stiluri arhitecturale diferite. Forma este diferită, acoperișul, numărul camerelor. Ambele au tindă și un număr mare de ferestre. Pentru Ploiești am ales o casă veche din oraș (casa Dobrescu, anii ’80, casă cu beci la parter și etaj cu camere, acoperiș în patru ape cu sită) iar din Suceva am selectat o casă din extremitatea orașului pe la mijlocul anilor ’80 (este formată din cununi orizontale de bârne de brad îmbinate la colțuri, acoperiș în patru ape cu învelitoare din draniță de brad). Cele două case în prezent sunt date în păstrare, ambele fiind gazdele unui muzeu, prima face parte din Muzeul Satului Bucovinean iar cea de-a doua este muzeul I.L Caragiale.

Portul popular dintre cele două zone este foarte diferit. Cel din zona Prahovei are în componența sa maramă, ie cu broderie roșie, brâu, fotă în pliuri largi în culorile roșu și negru pentru femei iar costumul bărbătesc este format din cămașă cu guler, marginile din zona pieptului și mânecile cu broderii roșii și pantaloni albi. Pentru iarnă după cum observăm și în fotografia 6, bărbații poartă o șubă din lână. Portul din Bucovina cuprinde tulpan sau năframă, cămașa, catrința, brânețu, opinca, trăistuța, acestea pentru femei, iar pentru bărbați cămașă de tip tunică, ițari, suman, opinci sau cizme înalte.

După cum se observă din ceele 4 fotografii, costumul bucovinean este mult mai gros și cuprinde mai multe obiecte de iarnă deoarece clima este mai rece, iernile foarte friguroase iar în zona muntenească, costumul este mai lejer, mai subțire în culori aprinse, predominând culoarea roșie iar în Bucovina, culoarea maro, negru, alb. Fiecare zonă deține cusături specifice ale motivelor tradiționale.

„Prahova rămâne o zonă cu o zestre culturală foarte bogată. Celor care doresc să cunoască îndeaproape folclorul din această zonă li se dezvăluie o lume realmente fascinantă. Localitățile din județul Prahova păstrează o variată gamă de obiceiuri, dansuri și cântece transmise de-a lungul secolelor, dar și costume spectaculoase. Județul are nu unul, ci trei costume populare” (https://ro.scribd.com/doc/197075956/Etnografie-Si-Folclor-in-Judetul-Prahova). Tot în cadrul aceluiași site găsim descrierea costumelor după cum urmează: „ Cel specific Văii Prahovei este compus din maramă, ie cu broderie roșie, brâiu și fotă în pliuri largi în culorile roșu și negru. La bărbați, costumul este format din cămașă cu gulerul, marginile din zona pieptului și mânecile cu broderii roșii și pantaloni albi. Costumul bărbătesc are broderia mai simplă, iar culorile predominante sunt alb și galben. Costumul de pe Valea Doftanei este influențat de cele din Brașov, Sibiu, Făgăraș.

Predomină culoarea neagră atât la fotă, cât și în broderiile de pe cămășile feminine și bărbătești, iar vesta purtată atât de femei, cât și de către bărbați-este neagră.” După cum vedem, portul popular din muntenia este destul de bogat în piese iar cusăturile sau motivele tradițioanle nu sunt cusute sau țesute la întâmplare. Este foarte important să acordăm atenție și acestor detalii, pentru unii poate puțin importante deoarece mulți consideră faptul că absolut toate porturile populare sunt la fel. Acest lucru este greșit deoarece inclusiv materialul din care este țesut costumul este diferit din cauza clinei destul de schimbătoare a țării noastre unde în nordul țării este mai frig iar în sud foarte cald.

Fotografia 12 – Motive tradiționale muntenești (sursa semne cusute.ro)

Pe un site al centrului cultural Bucovina, stau mărturii astăzi adevăruri și informații ale unor oameni binevoitori care au dorit să împartă aspecte cu privire la viața și tradiția răzeșilor din Bucovina. „Portul popular face parte, alături de cântec și dans, din aceeași identitate, iar receptarea lui, prin ignorarea „calendarului” de „munci și zile”, deci de trudă și de sărbătoriri, este imposibilă.

De-a lungul vremii, portul răzeșilor și țăranilor, care formau obștea sătească a nordului moldav, reprezenta o notorietate, adică un lucru atât de cunoscut de toată lumea, încât rarii mărturisitori români, cronicarii, nu aveau de ce s-o ia în discuție, așa că singurele mărturii ne vin tot de la străini, în trecere prin aceste locuri. „ ” În ceea ce privește costumul popular pentru femei este cel mai decorativ. Una din piesele funcțional-decorative este cămașa din pînză albă. Cea mai timpurie formă de cămașă a fost cămașa de „tip tunică” croită „de-a’ntregul”, făcîndu-se numai o tăietură unghiulară, pătrată sau rotundă la gît.

Cămașa avea mîneci lungi, se înfrumuseța la gît, jos la mâneci cu desen geometric simplu sau vegetal stilizat. Partea de sus a cămașei – „piepții” se făceau dintr-o țesătură mai bună și mai subțire, iar partea de jos – „poalele” – dintr-o pânză de cînepă sau in. Catrința, fota, șorțul – piesele de la talie în jos. Ele se confecționau din lînă curată sau lînă și fire de bumbac în urzeală. Mai răspândită și pentru toate vîrstele este catrința dintr-o singură bucată de țesătură dreptunghiulară (1,6 x 0,8) cu care femeia își acoperă corpul de la talie în jos. Materialele etnografice au scos la iveală răspîndirea în Moldova circa zece grupe de catrințe, care se deosebesc prin decor și tehnica de realizare.

Avem cea mai răspîndită „catrința vrâstată” cu dungi verticale colorate, „catrință cu desene alese”, „catrință cu dungi ridicate”, „catrința ițată”, „catrință cu două părți orizontale” diferit colorate, „catrință țesută și aleasă”, „catrință brodată” Pe timp rece femeile îmbrăcau „jaletcă” fără mîneci cusută din țesătură plină de lână și căptușită cu lână scărmănată. O altă variantă era „bondița” sau „pieptarul” cusut din blană de miel, înfrumusețată deasupra cu motive geometrice aplicate sau brodate cu fire de lînă. Bondițele din blană sunt răspîndite îndeosebi la sudul Moldovei, unde se cresc oi pentru blană și carne. În unele sate este dezvoltat  „cojocăritul” ca meșteșug. Se coase cojoace, bondițe, care se înfrumusețează cu piele de altă culoare contrastă .“De mare valoare estetică și socială pentru femei sunt „învelitoarele de cap” – brobozile, care identifică starea lor socială. Fetele tinere obișnuiesc să umble cu capul gol, însă după ritualul nunții –  „ legătoare miresei”, „dezbrăcarea miresei” nănașa îi pune o basma frumoasă sau o maramă, ce semnifică ca pe  viitor fiind nevastă trebuie să umble îmbrobodită. „Marama” din fire de mătase naturală – borangic și bumbac subțire, sau „ștergarul de îmbrobodit” din fire de bumbac gros – „tereplic” și fire subțiri se țeseau manual cu ornamente florale sau geometrice „alese” – (http://moldovenii.md.ro)

«  Ansamblul costumului bărbătesc comparativ cu cel femeiesc conține mai puține variante tipologice și este decorat mai redus. Piesele, care definesc aspectul vizual – decorativ ale costumului bărbătesc sînt: cămașa, ițarii și brîul, căciula sau pălăria, sumanul, cojocul și mantaua. Cămașa bărbătească conform croielii este cunoscută prin răspîndirea unor tipuri de bază: „cămașa dreaptă tip tunică”, „cămașa cu platcă”, „cămașa de mire”, „cămașa cu fustă”. În partea de la talie în jos bărbații purtau pantaloni, care sînt de mai multe tipuri: „izmene”, „ițari”, „bernevici”, „nădraji” și „meșini”. Cele mai răspîndite erau “izmenele”, care vara serveau și ca pantaloni, erau cusuți din pînză de bumbac cu in, sau cînepă. Mai tîrziu ei se îmbrăcau ca lengerie de corp din pînză de bumbac. Pe timp de iarnă bărbații purtau „bernevici” cusuți din țesătură groasă de lînă, lucrată manual și îndesită la piuă, de culoare naturală albă, sură. Se întîlneau bernevici fără creți, se purtau în zile de lucru. Li se mai spunea și „cioarec.”

“Portul bărbătesc este completat cu anumite haine, care se îmbracă deasupra cămașei și anume pentru vară – „jaletcă” fără mâneci cusută din postav, iar pentru iarnă „cheptar”sau „boandă” din blană de oaie, frumos ornamentată prin aplicație. Când era mai frig, bărbații îmbrăcau „sumanul” – o haină lungă mai jos de genunchi făcută din „suman” – postav de casă de lînă de culoare naturală – sură, neagră, cafenie. Sumanul de sărbătoare și pentru cavaleri se ornamenta cu șiret negru răsucit din fire de lînă aspră.

Brâie din piele numite „chimire” cu multe detalii de metal, buzunare se confecționau de meșteri speciali – „curelari”. Mai des le purtau păstorii și țăranii înstăriți. Brâul ales și cămașa brodată erau acele atribute, care trebuia să le facă mireasa cadou de nuntă mirelui. Pe cap bărbații purtau vara – pălării de fetru sau pălării împletite din paie, iar iarna – cușme de formă țuguiată, cusute din pielicică de miel “caracul” de culoare neagră sau brumărie (sură). Cavalerii împodobeau pălăria cu panglici de culoare închisă și pene de păun. În secolul al XX-lea pentru toamnă s-au răspîndit chipiuri – „șapcă cu cozoroc”, produse de fabrică. » « Încălțămintea bărbaților – „opincile” se făceau manual din piele de porc sau de vită prelucrată în condiții de casă. Acest fel de încălțăminte se întîlnește și la alte popoare vecine. Opincile prezintă o bucată de piele mai mare decât talpa, care avea pe margine găuri prin care trecea o curelușă de piele ce aduna această piele în jurul piciorului, dîndu-i formă de încălțăminte. Încrețiturile de la opinci formau un vîrf ascuțit (în nordul Moldovei), sau fără – în centrul Moldovei. Opincile se încălțau deasupra peste ciorapi de lînă sau obiele albe. Ele erau deobicei încălțămintea săracilor. Pentru zile de sărbătoare bărbații își făceau la comandă la cizmari cizme sau papuci din piele neagră.

Portul popular al bărbaților cît și al femeilor era completat pentru anumite cazuri de lucru sau drum cu traiste, care sunt asortate după culoare cu gama cromatică a costumului. Traistele sunt cusute din țesătură specială îngustă de 35-40 cm., în patru ițe cu dungi colorate. (http://moldovenii.md/md/section/201)

Fotografia 15 – Motive tradiționale bucovinene (sursa semne cusute.ro)

Următoarele două fotografii sunt surprinse în cadrul festivităților anuale din centrul Sucevei, unde fiecare localitate își prezintă portul popular și obiceiurile locale, făcând o paradă . În fotografia cu numărul 16, este surprins buhaiul, cu colaci și ștergare, mânați de un bunic care cu siguranță a fost preocupat de transmiterea acestor obiceiuri locale.

Fotografia 16 – Buhaiul (sursa facebook )

Ultima lună a anului, denumită popular Undrea, este plină de evenimente religioase, de datini și obiceiuri de iarnă din vechime, care au rezistat scurgerii timpului, fiind preluate ca atare sau adaptate vremurilor moderne. De Crăciun și Anul Nou, se parcurg multe ritualuri de asemenea tradiții, între care se detașează colindele, cântecele de stea, diversele urături și strigături de Plugușor, care variază de la o regiune la alta, ba chiar de la un sat la altul. În Bucovina s-au păstrat, cele mai multe manifestări legate de Sărbătorile hibernale Fotografia 17 – Moșul și Baba (sursa facebook)

« Ultima lună a anului, denumită popular Undrea, este plină de evenimente religioase, de datini și obiceiuri de iarnă din vechime, care au rezistat scurgerii timpului, fiind preluate ca atare sau adaptate vremurilor moderne. De Crăciun și Anul Nou parcurgem un întreg ritual de asemenea tradiții, între care se detașează colindele, cântecele de stea, diversele urături și strigături de Plugușor, care variază de la o regiune la alta, ba chiar de la un sat la altul.

În Bucovina s-au păstrat, probabil, cele mai multe manifestări legate de Sărbătorile hibernale. Cele mai multe obiceiuri de iarnă se referă, firește, la Plugușor, principalul „ingredient” al Sărbătorilor, denumit și Buhaiul, Plugul, Urătură etc., în funcție de zonele etnografice. Cetele de urători merg la casele oamenilor pentru a le ura sănătate, rodnicie și belșug al semănăturilor, spor și noroc în viața personală, acompaniindu-și toate aceste mesaje de bice, clopoței, buhaiuri, mânați de liderul alaiului, denumit vătaf. În satele cu tradiție, urătorii sunt costumați după specificul local (ițari, cămăși brodate, brâie și chimire, sumane, cojoace ornamentate), însoțiți de muzicanți populari care merg pe lângă Plugul tras de boi sau cai.

Din ansamblul manifestărilor tradiționale de iarnă nu lipsesc jocurile de măști, obicei răspândit pe tot teritoriul țării dar făcând faima Bucovinei, majoritatea pierzându-și caracterul ritualic de odinioară și devenind laice, cu personaje animaliere sau umane: capra, ursul, calul, țapul, moșii, babele, soldații, țiganii, doctorul, vânzătorul etc. Ursul este iarăși un spectacol popular mascat foarte răspândit în satele bucovinene, a cărui semnificație simbolizează moartea și reînvierea naturii. Masca este confecționată din blana și capul animalului care este investit cu virtuți magice, terapeutice, relevate sub comanda unui conducător denumit „ursar”, care îndeamnă animalul să dănțuiască în ritmul tobelor. După Anul Nou, cele mai practicate obiceiuri de iarnă sunt Sorcova, Chiraleisa și Lăsarea crucii la apă de Bobotează. Sorcova sau Semănatul este un obicei străvechi practicat în prima zi a Noului An, de Sf. Vasile, când copiii merg la vecini și rude cu ramuri din flori artificiale, împodobite cu panglici colorate, sau, în lipsa unei asemenea vergele, înarmați cu grâu, orez, arpacaș, fasole sau alte boabe pe care le aruncă la ușa gospodarului. Chiraleisa se practică în ajunul Bobotezei, când grupurile de fete și băieți colindă „Chiraleisa! Chiraleisa! Chiraleisa!”, vers adaptat din formula religioasă „Chirie Eleison!”. De Bobotează, după oficieera slujbei religioase din biserică, se merge în procesiune la „sfințitul apei”, când preotul aruncă o cruce în apa înghețată, iar un flăcău se repede să o scoată. Acest obicei al lăsării crucii la apă încheie, practic, șirul Sărbătorilor de iarnă.

(http://delabucovina.ro/bucovina/traditii-si-obiceiuri/)

Fotografia 19 – Dans prahovean (Sursa obiceiuri prahovene.ro)

În Prahova, conform unui studiu de etnografie și folclor se păstrează dansuri unicat, dansuri populare cu elemente interesante cu care prahovenii se pot mândri. Cunoscutul dans « Perinița » a apărut în județul nostru în comuna Bătrâni. Acesta era un dans de nuntă prin intermediul căruia mireasa își prezenta zestrea însă apoi ea a fost preluată de toți românii din zonele țării și este întâlnită astăzi la nunți dar și în cadru altor evenimente tradiționale. Alte dansuri apărute pe pământ prahovean sunt: Ca la Breaza, preluat de multe zone ale țării, dar regăsindu-se mai ales în Muntenia, Dangadaua- care nu se găsește decât la Ștefești, Oița, Ițele, Ploicica- practicate în Starchiojd, Bătrâni, Cerașu, Drajna.

Cele două fotografii alese pentru această analiză nu sunt întâmplătoare, fac parte din aceeași perioadă iar elementul central este familia. Pentru familia din Muntenia, am ales o fotografie din colecția personală unde personajele sunt mama, fiul și nora. Ca primă observație constatăm faptul că mama stă jos iar cei doi stau în picioare, este în mijlocul fotografiei fapt ce captează atenția, oferindu-i prestanță iar fiul și nora stau de-a stânga și de-a dreapta sa. Fiul este aplecat ușor către mamă. Este o familie din mediul urban, cu posibilități financiare destul de bune la acea vreme. Pentru familia din Bucovina am ales o familie simplă, din mediul rural dar care transmite căldura și dragostea din cadrul unei familii. Și în acest caz, femeile stau jos, alături de copil iar cei doi bărbați, cu o postura dreaptă și demnă stau în spatele lor asigurându-le protecție. Familia este compusă din mamă, tată și 3 copii, 2 fete și un fecior. Băiatul este ajuns la vârsta tinereții, semn că părinții săi au întemeiat o familie de tineri. Mezina este ținută în brațe, iar fata mijlocie emană o atitudine pozitivă și veselă. Deși fac parte din aceeași perioadă, mediul și responsabilitățile sunt diferite, familia din Bucovina este mult mai împlinită și oferă un aer mult mai cald spre deosebire de familia din Muntenia, unde relațiile par mai reci, mai oficiale.

3.3.2 Analiză documente scrise

Dacă am analizat până acum documente nescrise vizuale și anume fotografii cu diferite elemente de conținut (statui, case, port popular, tradiții, familie) din ambele zone, voi analiza mai departe documente scrise cifrice, atât publice cât și personale, oficiale din Ploiești și din Suceava, ce vizează diferite momente ale vieții omului.

Fotografia 22- Certificat de naștere Suceava (sursa document personal)

Am ales ca prim document pentru analiză, un certificat de naștere din zona Bucovinei. Acesta aparține unei persoane de gen masculin, născut în anul 1930, în data de 10 mai. Nașterea a fost înregistrată la Starea Civilă oficial la data de 13 mai 1930, cu o întârziere de 3 zile. Acest document oficial, cuprinde informații despre numele și prenumele tatălui, al mamei precum și vârsta acestora. Se remarcă faptul că în acest document tatăl este cu 3 ani mai mic spre deosebire de mamă. Locul nașterii copilului este menționat dar și locul unde s-a înregistrat. Observăm și denumirea diferită a țării noastre și anume „Republica Populară română”, „Sfatul Popular al Comunei Ipotești”. Există după cum observăm modificări în ceea ce privește realizarea acestor documente oficiale, semn că societatea evoluează și se adaptează regimurilor cărora se supun.

Fotografia 23 – Certificat de naștere Ploiești (sursa documente personale)

Pentru zona Munteniei, am ales un certificat de naștere aproximativ din aceeași perioadă și anume anul 1921. De data aceasta am ales o persoană de gen feminin născută în data de 9 mai, trecută în registrul stării civile în 10 mai 1921. Deasemeni este trecut numele și prenumele al tatălui și al mamei iar aici spre deosebire de certificatul din Suceava, tatăl are o vârstă mult mai înaintată decât a mamei, mai exact tatăl este mai mare cu 29 de ani față de mamă. Numele orașului este Ploești, tot Republica Populară Română (RPR), eliberat în data de 25, aprilie 1955. Comparând cele două documente observăm că există un grad mare de similitudine, țara fiind împărțită pe raioane, sfaturi populare. În ambele certificate există informații despre părinți, data înregistrării documentelor la Registrul Stării Civile. Ceea ce este necesar să remarcăm este faptul că nu avem o legătură cu epoca regalistă deoarece cei din regimul totalitar au vrut să șteargă toate urmele perioadei monarhiei constituționale, modificând toate documentele oficiale. Menționez faptul că până în perioada comunistă, certificatele de naștere erau întodeauna însoțite de certificatele de Botez eliberate de Bisericile ortodoxe române, care țineau și ele evidența populației. Acest lucru s-a modificat, statul dorind control absolut despre demografia poporului.

Fotografia 24- Certificat de căsătorie Suceava ( sursa documente personale)

Cel de-al doilea document supus analizei este certificatul de căsătorie. Pentru orașul Suceava am ales aceeași persoană astfel încât vedem că s-a căsătorit în anul 1957 adică la vârsta de 27 de ani. A fost eliberat în aceeași dată cu căsătoria iar acesta conține informații despre data și locul nașterii al soțului, numele și prenumele tatălui său, în plan secund numele și prenumele soției, deasemeni al socrului mic, precum și data și locul nașterii al soției. Observăm că soția este născută în anul 1934 în data de 30 iulie, având 23 de ani în anul căsătoriei. Diferența de vârstă este de 4 ani, soțul fiind mai mare. Un alt aspect de menționat ar fi secțiunea de pe pagina 3 a certificatului de căsătorie și anume rubrica « numele după căsătorie » cu 2 secțiuni, soțul și soția, semn că aceștia își puteau păstra ce nume își doresc. Lipsesc date și informații despre mamele celor doi tineri căsătoriți semn că acestea nu sunt așa de importante spre deosebire de tați, care sunt menționați încă din primele secțiuni. Aceste documente sunt legătura noastră cu trecutul, așa putem afla la ce vârstă s-au căsători bunicii noștrii, care au fost diferențele de vârstă dintre cei doi. Astăzi tindem tot mai mult să ne căsătorim când suntem realizați, când terminăm cariera, ne dorim neapărat propietăți pe numele nostru, mașini și uităm că vremea trece iar copiii sosesc mult prea târziu ca sa ne mai bucurăm de ei. Iată că o familie se întemeia când fata avea 23 de ani, o vârstă fragedă am spune însă ne stau mărturie faptul că nu există devreme în căsătorie mai ales atunci când bărbatul este sprijinul și stâlpul casei.

Fotografia 25 – Certificat căsătorie Ploiești (sursa documente personale)

Certificatul de naștere din Ploiești amintește de o căsătorie înfăptuită în anul 1975 în data de 16 aprilie, eliberat în aceeași dată. Observăm că nu mai există diferențe în ceea ce privește data înregistrării și cea a desfășurării evenimentului. De data aceasta actul este întocmit de Republica Socialistă România și menționează date despre soț, data și locul nașterii al acestuia precum și numele și prenumele părinților mirelui. Secțiunea a doua cuprinde informații despre tânără cu privire la data nașterii ei, numele părinților ei. Interesant de remarcat este faptul că între cele două căsătorii există o diferență de 18 ani iar în acest timp s-a modificat forma certificatelor de căsătorie. Sunt menționate și mamele celor doi tineri, precum și numele acestora de familie, spre exemplu în acest certificat la numele mamei (soacrei mari) este completat cu „Ion” iar numele de familie al tatălui „Berlea”, fapt ce idică starea civilă a părinților mirelui, aceștia fiind necăsătoriți. Este adăugată o secțiune cu titlul de „Mențiuni” iar în final este treută data eliberării certificatului. Există similitudini în ceea ce privește forma certificatelor de căsătorie din ambele zone, cu mențiunea că în cei 18 ani, s-au adăugat noi secțiuni pentru o privire în ansamblu a celor doi miri dar și a familiilor acestora.

Pentru analiza de documente am preferat să menționez și să aduc în lumină și un act destul de necesar și anume livretul militar. După cum bine știm, țara noastră a întâmpinat dificultăți și a fost atacată de inamici mereu astfel încât a trebuit să ne apărăm și să ne antrenăm tinerii în armată, atât terestru, aerian cât și maritim. Acesta a fost un document ce indica informații despre starea stagiului militar bărbaților tineri, informații despre instruirea lor dar și despre încadrarea lor. Prima pagina din livretul militar cuprinde informații cu privire la datele celui înrolat în armată. Include numele și prenumele tatălui, locul nașterii, naționalitatea, starea civilă, ocupația din viața civilă. La data înrolării acesta era necăsătorit iar ocupația sa astăzi nu stim cât de actuală sau căutată este – zugrav-vopsitor.

Fotografia 27 – Livret Militar pp. 2-3 (sursa documente personale)

Un alt document important de analizat, este cartea de identitate sau buletinul. Formatul său din perioada actuală nu mai seamănă deloc cu cel din trecut, acesta este sub forma unui card iar cel vechi avea formatul tip carte.

Fotografia 28 – Bulletin (sursa documente personale)

Fotografia 29 Bulletin pp. 2-3 (sursa documente personale)

Atât documentele nescrise (fotografii) cât și cele scrise (documente specifice) sunt o punte de legătură între oameni. Deși par total neinteresante ți lipsite de utilitate ele ne asigură transmiterea identității de sine a fiecăruia dintre noi. Știm că aparținem unui popor și ne identificăm cu tot ceea ce este reprezentativ și important pentru țară. Sub același steag, stindard, trăim, ne supunem regulilor statului, preluăm și transmitem la rândul nostru toate credințele, obiceiurile, convingerile. Suntem români oriunde am merge în lume, ne îmbrăcăm în costume populare, purtăm cu mândrie ia și încercăm să o facem cunoscută lumii întregi, avem un mod tradițional de a găti, avem propria noastră muzică populară, doine, avem legende (vezi anexa 3) mituri, povești și zicători, proverbe pe care le știm din moși strămoși pline de înțelepciune. Toate acestea și mai mult de atât ne fac să ne simțim mândri că suntem români.

Avem în popor darul de a expune dorurile în cânt, avem foarte multe exemple de asemenea creații populare, avem artiști care culeg asemenea texte de prin satele românești și le transpun pe linie melodică astfel încât acestea să nu fie date uitării, să le ascultăm și noi, să descifrăm înțelepciunea poporului din care facem parte.

CAPITOLUL 4 METODOLOGIA CERCETĂRII

4.1 Obiectivele cercetării

De regulă, orice demers de cercetare propune mai multe obiective. O diferențiere uzuală în fixarea și formularea obiectivelor cercetării este aceea dintre obiectivele generale și obiectivele particulare. De exemplu, un obiectiv general poate viza identificarea și descrierea elementelor de specificitate ale unui fenomen sau explicarea relațiilor cu alte fenomene. Obiectivele generale integrează dimensiunile descriptivă, explicativă și predictivă.

Pe de altă parte, obiectivele particulare pot urmări cunoașterea anumitor procese, mecanisme și modalități specifice de manifestare ale fenomenului studiat. Sigur, obiectivele nu se formulează niciodată sub forma întrebărilor directe, ci sub forma enunțurilor. Obiectivele, fie generale sau specifice, trebuie să fie formulate clar și precis, astfel încât să fie evidente rezultatele așteptate ale cercetării.

Obiectivele acestei cercetări sunt următoarele:

Identificarea importanței și locului valorilor și tradițiilor în familia contemporană;

Observarea diferențelor între generații în legătură cu valorile și tradițiile;

Constatarea diferențelor de tradiții între familiile din zonele geografice analizate;

Identificarea unor tradiții specifice în familiile din zonele cercetate;

4.2 Ipotezele cercetării

În baza tezelor pe care urmărim să le demonstrăm, a definirii problemei de cercetare care a derivat din partea de construcție teoretică, ne propunem un set de ipoteze, numite uzual model ipotetic, care urmează să fie testate cu ajutorul datelor obținute.

În demersul nostru investigativ, am plecat de la următoarele premise:

Există diferențe semnificative între tradiții în funcție de zona de proveniență;

Familiile din mediul rural sunt mult mai atente la respectarea tradițiilor și obiceiurilor spre deosebire de persoanele din mediul urban;

Tradițiile, obiceiurile și valorile se modifică în timp în funcie de evoluția socială;

Zona Munteniei este mai săracă în tradiții și obiceiuri, comparativ cu zona Bucovinei;

Persoanele din epoca contemporană nu mai sunt preocupate de cultivarea valorilor;

Astfel, ipoteza cercetării noastre este: Există diferențe semnificative între valorile și tradițiile din familiile din zona Munteniei și zona Bucovinei, diferențe influențate deopotrivă de factorul timp cât și de tipurile de influențe (de exemplu migrația populației, schimbările de structură demografică) determinate de schimbările sociale.

4.3 Descrierea lotului de subiecți

Pentru această lucrare am considerat că este necesar să intervievez și să chestionez persoane de vârste diferite, tocmai pentru a descoperi cât mai multe informații. Așadar am intervievat 3 persoane de gen feminin, cu vârste cuprinse între 58 și 89 de ani, 2 din mediul urban și una din mediul rural cu meserii diferite, asistentă farmacie, laborantă și pensionară.

Pentru chestionar am ales un lot de 100 de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 52 de ani, structurate astfel:

4.4 Descrierea metodelor utilizate

O primă metodă utiliată este metoda interviului, (vezi anexa 1), o metodă calitativă, care s-a centrat pe identificarea informațiilor despre tradiții, obiceiuri și valori, în familia contemporană. Am avut 10 întrebări deschise, iar răspunsurile le-am înregistrat de la fiecare participant integral pentru a fi atentă la dialogul ce l-am purtat astfel încât am preferat interviul individual.. Întrebările din cadrul interviului au fost formulate astfel încât participantele să înțeleagă cu ușurință sensul lor iar etapele au fost debutul, derularea și finalul convorbirii. Ca avantaje pot menționa ca am avut posibilitatea de a obține răspunsuri specifice la fiecare întrebare, am putut observa mesajele și comportamentele non-verbale, am deținut controlul asupra succesiunii întrebărilor.

Ca dezavantaj pot spune că este timpul, deoarece în interpretare și transcrierea răspunsurilor este necesar mult timp. Am intervievat 3 persoane de gen feminin, cu vărsta de 58, 61, 89 de ani.

Cea de-a doua metodă folosită în cercetare este chestionarul, (vezi anexa 2), o metodă cantitativă. Chestionarul a cuprins 12 întrebări, 9 închise și 3 deschise, a fost dat în mediul online cu ajutorul platformei Google Forms, iar categoriile vizate au fost, participanți cu vârste variate, atât de genul femninin cât și masculin, din mediu rural și urban, din zone diferite ale țării adică Muntenia și Bucovina. Respondenții au fost informați de scopul și utilitatea chestionarului și au fost asigurați că datele sunt confidențiale, folosite strict în mod științific.

4.5 Graficul etapelor cercetării

Observăm că în derularea și programul desfășurării acestui proiect, am parcurs mai multe etape. Pentru început am apelat la colectarea datelor, la căutarea informațiilor referitoare la tema studiată. După acest pas am trecut la prelucrarea informațiilor și la scrierea lucrării. Acest proces se desfășoară pe tot parcursul perioadei, deoarece mereu apar modificări și completări. Interpretarea datelor, deasemeni este un proces foarte important deoarece in această etapă identificăm și repartizăm toate răspunsurile oferite de respondenți, iar ultima etapă se ocupă de concluziile cercetării și implicit aducerea ei în punctul final.

CAPITOLUL 5 REZULTATELE CERCETĂRII

5.1 Interpretarea calitativă

În cele ce urmează am să prezint răspunsurile persoanelor intervievate și concluziile desprinse din fiecare întrebare.

Întrebarea 1 –M-ar ajuta dacă mi-ați oferi câteva date despre dumneavoastră. Ce vârstă aveți, locul nașterii, ocupația, studiile pe care le aveți sau tot ce credeți că vă reprezintă pe dumneavoastră ca persoană?

Persoana 1 (B.G.): Mă numesc B.G., am 61 de ani, sunt născută și crescută în orașul Ploiești. Am crescut la oraș iar ca profesie am fost în primii ani ai tinereții îngrijitor într-o creșă de copii din oraș iar apoi am lucrat ca îngrijitor la o farmacie din Ploiești. Sunt o persoană mai reținută, introvertită dar pot spune că marea mea grijă, dragoste și pasiune au fost și sunt copii mei!

Persoana 2 (U.S.): Mă numesc S.U.(după soț U.) sunt născută în 1960 pe 26 decembrie dar documentele sunt trecute pe 2 ianuarie 1961.

A fost o greșeală? Nu, secretarul de stat a fost plecat în provincie de sărbători și s-a întors după câteva săptămâni, nu a putut să mă treacă în ’60 că era prea târziu. Am aflat la 8 ani că sunt născută pe 26 decembrie iar de atunci sărbătoresc numai această zi. Sunt născută în comuna Horodniceni, sat Botești, sat cu granița între regat și Bucovina, la marginea satului meu este un pârâu ce era hotarul între aceste 2 regiuni. Din 1976 m-am mutat în Suceava și am preluat de aici obiceiuri și tradiții dar cele mai multe le știu din satul natal. Ca profesie sunt laborantă, după revoluție fabrica oprindu-se am lucrat în comerț mai mult. Sunt o fire comunicativă, deschisă, adaptabilă la orice situație.

Persoana 3 (U.C.): Sunt U.C., născută la data de 2 iunie 1927, în comuna Baia, sat Baia județul Suceava. După ce m-am căsătorit m-am mutat după soț în comuna Rădășeni comuna Pocoleni județul Suceava. Profesie nu am apucat să învăț, am vrut să fac școala de asistente însă soțul meu nu m-a lăsat deoarece m-am căsătorit de tânără, am apucat să fac doar 8 clase.

Remarcăm că toate cele trei răspunsuri sunt diferite. Chiar dacă întrebările țin de identitate se remarcă ușor faptul că fac parte din zone diferite ale țării. Trebuie să menționez că și numărul de copii diferă, astfel B.G., are 3 fete , S.U., are o fată și un băiat iar U.C., are 6 băieți și 3 fete. Deasemeni constatăm statute socio profesionale diferite și răspunsuri mai amănunțite sau mai reținute în funcție de tipul de personalitate al fiecăruia. Pot să afirm că acest fapt se datorează mediului în care au crescut, dar mai ales perioadei care pentru anumite persoane au fost clipe de grea încercare mai ales pentru U.C., de 89 de ani.

Întrebarea 2- Aș vrea să vă propun o temă de discuție. Să vorbim despre tradițiile din locul dumneavoastră natal. Povestiți-mi ce vă aduceți aminte din copilărie legat de tradiții în sens general (erați legat de ele, le respectați, le ignorați ? )

Persoana 1 (B.G.): Prin bunicii mei eram legați cumva, la ei am văzut destule obiceiuri și tradiții, nu știu dacă prea multe sau prea puține dar în oraș nu erau totuși prea multe. Cele mai importante erau cele legate de sărbătorile mari de peste an și atunci vedeam cele mai multe dintre obiceiuri.

Persoana 2 (U.S.): Eu îmi aduc în mare parte aminte, de la bunicii mei am prins, de la părinți, nu știu dacă la copiii mei am reușit să transmit ceva dar am încercat să păstrez. Cât am fost în sat, în vacanțe până am terminat liceul și m-am mutat la oraș am prins obiceiurile, lucrurile bătrânești cum erau considerate pe vremea aceea. Eu sunt o persoană conservatoare, păstrez lucurile vechi și încerc să nu mă dezic de ele, așa am fost învățată.

Persoana 3 (U.C.): Toate tradițiile și obiceiurile le știu de la mama mea. În satul meu acestea erau foarte importante, tot satul le știa și era ca o fală dacă le țineai pe toate așa ca la carte. Multe dintre ele le-am pierdut și din cauza faptului că m-am mutat după soț și aici erau diferite și din cauza faptului că în vremea evacuării multe obiecte vechi le-am pierdut, multe persoane s-au mutat așa că a trebuit să o luăm de la capăt în altă parte

Toate cele trei răspunsuri au precizat faptul că tradițiile și obiceiurile, le știu din familie, ori de la bunici, ori de la părinți. Observăm cât de importantă este familia în transmiterea acestor valori și cât efect are pe parcursul vieții fiecăruia dintre noi. Dacă U.C., la vârsta de 89 de ani își amintește ce a fost învățată de mama dumneaei, atunci pot afirma cu convingere că familia este fundamentul de bază al transmiterii tradițiilor.

Întrebarea 3- Să ne referim prima dată la tradițiile de Crăciun. Ce vă aduceți aminte când spuneți Crăciun?

Persoana 1 (B.G.): Aceste sărbători, de Crăciun și trecerea în noul an erau foarte frumoase, încă din copilărie din luna Decembrie, se începea cu sărbătorile importante care vesteau Crăciunul, sărbătoarea Sfântului Nicolae, a Sfintei Filofteea, deși nu prea aveam voie să sărbătorim, familia mea totuși îndrăznea să le sărbătorească și primeam vacanța de sărbători de 2 săptămâni. Părinții mei se ocupau de tot, de curățenia din casă, de tăiatul porcului pe data de 22 decembrie. Familia se unea la aceste ocazii și împreună participam la tot ceea ce înseamnă sărbătoarea Ignatului. Era un prilej de bucurie restrângerea și uniunea familiei, așa simțeam că este sărbătoare. Mergeam la colindat cu Moș ajun prin preajma casei unde locuiam, la vecini mai ales pentru că aceștia ne primeau și ne ofereau după ce îi colindam mere, nuci, niciodată bani.

În ziua Crăciunului se strângea toată familia la masă degustând din produsele făcute în casă. La rândul meu mi-am făcut un obicei ca masa de Crăciun să fie mereu plină de bucate făcute cu dragoste pentru familia mea și mai ales mi-am dorit ca înainte de rezolvarea acestor treburi casnice și gospodărești să adaug și cele sufletești și să îmi curățesc casa prin sfeștanie iar membrii familiei prin spovedanie.

Persoana 2 (U.S.): Când eram copil era o bucurie, așteptam tăierea porcului, să ne jucăm deoarece aveam vacanță iar gândul meu era la joacă. Mama făcea treabă, curățenie pregătea tot și o ajutam puțin cei drept însă ne bucuram de timpul liber. De Crăciun era bucuria de a merge dimineața la Biserică îmbrăcat în haine noi sau dacă nu erau noi erau de sărbătoare. Copilăria mea fiind trăită în regimul comunist nu am prins vremea colindelor pentru că erau interzise acele colinde legate de Nașterea Domnului în schimb mergeam cu uratul de anul nou. Primeam la colindat colăcei făcuți în casă iar apoi am început să primim mere, nuci oricum ceva tot primeam.

Acum eu când primesc colindătorii în seara de ajun, primesc copilașii în casă, aceștia colindă apoi îi servesc cu un pahar de suc, prăjiturele și la final le dau și câte un bănuț. Cu o zi două înainte, părintele responsabil în zonă vine cu Chiraleisa cu icoana sfântă care anunță Nașterea Domnului. Primii vin copii care vestesc prin strigăte în cor chiraleisa, doar băieți, pe care îi serveam cu mere, prăjituri făcute în casă apoi vine părintele, intră în casă peste tot cu icoana în brațe, ne binecuvintează pe fiecare și urează sărbători fericite lăsând fiecărei familii câte o iconiță. Până venea părintele casa trebuia să fie gata, curățenia tot, așa arătai că te-ai pregătit de sărbătoare. În ziua de Crăciun dimineața, spălat primenit, îmbrăcat frumos mergeam la biserică și apoi veneam acasă, puneam masa mare împreună cu familia , toți copii iar a 2a zi se țineau hore. În ziua de Crăciun nu se ținea hora în sat și de aici se începeau pregătirile pentru anul nou, se mergea cu cetele, cu buhaiul cu ursul.

Împodobeați bradul? Auzisem când eram copil că se face brad la casele mai cu stare, la intelectualii satului însă în familia mea prima dată am văzut la o mătușă, sora mamei. Împodbeați cu globuri? Nu, cu colăcei cu bombonele de pom, cu mere cu nuci, le legam de brad. Când am crescut în familia mea am făcut brad anual, împodobit cu beteală cu globuri multe iar sub brad țin mereu coșul cu fructe și dulciuri, nu le mai leg în pom deoarece se lasă iar copii vecinilor trăgeau de bombonele și dărâmau pomul.

Persoana 3 (U.C): Noi seara mergeam cu colinda, mergeam prin sat absolut tot satul iar în ziua de Crăciun mergeam la Sfânta Biserică, îmbrăcați cu catrință, flanea albă, poale cu flori iar ziua de Crăciun o petreceam în liniște cu toți. A doua și a treia zi mergeam la hora și la joc pentru că de sărbătoare nu se merge la horă. Mâncam ce dădea Dumnezeu, făceam răcituri, făcea mama jufă cu sămânță de cânepă, o prăjea într-o tinjie pe plită, o chisa în chiuă și spuma aceea o punea pe pâine și făcea masă de post primind preotul care venea cu Chiraleisa. Toată lumea făcea mâncare de post și tot satul ținea post, nu se exista să mănânce cineva de frupt în post, ferească Dumnezeu, am 88 de ani si toate posturile le-am postit de mititică.

Faptul că am ales persoane cu vârste mai mari de 50 de ani nu este întânplătoar. În mod automat când am deschis acest subiect al Nașterii Domnului, imediat cele trei persoane s-au dus cu gândul la colinde. Au menționat că acestea erau interzise în acea vreme sau nu exprimau întâmplarile creștine ci mai degrabă îl sărbătoreau pe „Moș Ajun”. Curățenia, masa îmbelșugată, bradul împodobit, sunt repere comune între cele două zone. B.G., a menționat că în această perioadă se ocupă și de suflet prin spovedanie, post și sfeștanie ceea ce întărește motivul sărbătorii. La sat, U.C, specifică faptul că mesele din vremea aceea nu erau așa bogate și faptul că tot satul ținea postul Crăciunului. Simplitatea vieții de la sat ne demonstrează chiar și în ziua de astăzi că goana după masa de Crăciun este un fapt ce ne deteriorează conștiința, ne pune în rând cu necuvântătoarele.

Întrebararea 4- Un alt subiect pe care îl consider interesant este Sărbătoarea Învierii Mântuitorului. Ce tradiții vă aduceți aminte legate de această importantă sărbătoare?

Persoana 1 (B.G.): În copilăria mea în apropierea Sărbătorilor de Paști mai ales profesorii ne atenționau să nu mergem la Biserică însă mergeam cu părinții în Vinerea Mare când trebuia să trecem pe sub masă, eram îmbrăcați frumos, cu rochițe cu pantofiori cu flaneruțe, totul nou, era cea mai mare bucurie pentru că atunci știam că trebuie să fim pregătiți și îngrijiți și nimeni nu o să ne zică nimic. Legat de Sărbătorile de Paști, țin minte faptul că părinții mei de fiecare dată cumpărau miel, făceau curățenie generală, văruit curățenie în curte, după aceea accentul se punea pe masa de Paște și preparatele tradiționale iar sărbătoarea în sine era o mare bucurie.

Mergeați să luați lumină în seara de Înviere la acea vreme? Da, mergeam cu bunica din partea tatălui însă părinții nu mergeau. Există vreo tradiție legată de lumina sfânta, în care se merge la cimitir in seara de înviere? Da este adevărat, după ce luai lumină plecai de la Biserică, mergeai la cimitir pentru că se spune că este bine să duci lumină persoanelor care au murit fără lumânare. Din cauza faptului că părinții mei, defapt tata era foarte sever și nu prea credincios, nici mama mea nu a știut să gestioneze această situație însă bunica din partea tatălui a fost cea mai credincioasă persoană pe care am cunoscut-o și datorită ei am aflat de sărbători.

Persoana 2 (U.S.): Pentru Paști iarăși postul și curățenia generală erau literă de lege. Acum nu mai putem face în fiecare an văruit sau mutat toată mobila, fiind la apartamente acum avem în casă mai intim și mai ușor de îngrijit, numai este fum deoarece nu mai coacem pâine sau nu ne mai încălzim la lemne însă o curățenie generală putem face, aerisi, scutura, să ne cumpărăm și pentru casă ceva nou. Defapt asta era esența, să ne înnoim, mai ales de Paști, așa cum natura reînvia, Hristos învia așa și noi eram bucuroși de o înnoire, acesta era un obicei. Se începeau deniile iar până la acea perioadă curățenia trebuia să fie gata.

În fiecare an participam seara la denii însă recunosc că acum nu mai practic acest obicei, nu pentru că nu mi-ar face plăcere ci pentru că sunt la serviciu și nu mai am timp să ajung, se mai adaugă și delăsarea însă știu că sunt importante, aprind candela, sunt cu gândul acolo însă de ani buni nu am mai mers să stau liniștită cum o făceam când eram copil. Vinerea cântam Prohodul, se cânta, bărbații într-o parte, femeile în altă parte, tineretul toți stăteau pe grupuri și toată Biserica cânta. Pe timpul comunismului îmi aduc aminte se făceau slujbele însă Deniile începeau foarte târziu și se terminau repede tocmai pentru a nu atrage atenția. În joia Paștilor înroșeam ouă, se împetrițau sau cum se mai spune ouă închistriti, adică vopsite natural cu foaie de ceapă roșie, cu foaie de țelină, totul natural nu chimic, acum folosesc vopsea de ouă pentru ca este mai simplu.

Un alt obicei legat de ouă era legat de încondeierea lor însă aceasta era chiar o artă pot spune, multă migală, răbdare și chiar talent. Se făceau cu motive tradiționale, fiecare zonă are anumite motive sau cu Sfânta Cruce. Pasca nu lipsea de Paști ca fel de mâncare în zona noastră. La 12 mergeam cu toții mebrii casei să luăm lumină și rămâneam la slujbă până dimineața deoarece aduceam și coșul cu merinde ce conținea ouă, pască, vin și așteptam terminarea slujbei pentru a fi binecuvântate. Acum merg să iau lumină, las coșul la Biserică și mă întorc mai spre dimineață, iarăși intervine delăsarea. Duminica dimineața mâncam cu toții și ne petreceam ziua discutând sau făcând lucruri simple.

Persoana 3 (U.C.): De Paști ne duceam la Denie în fiecare seară. Sâmbătă seara mergeam la Înviere de pe la 11:30. Preotul stingea toate luminile din Biserică și ieșea afară cu o lumânare în mână aprinsă și ne zicea „Veniți să luați lumină că a înviat Hristos”.

Apoi venea acasă și nu mâncam nimic seara. În dimineața de Paști mâncam anaforă și apă sfințită și abia apoi începeam să mâncăm. Atunci încondeiam ouă când eram mai mică dar mare le făceam inchistriti, le făcea Gheorghiță toate culorile. Dacă aveam coș la sfințit după ce se termina slujba ieșeam din Biserică și dădeam ouțe, 2 colo, 2 colo pentru sufletele adormiților, Dumnezeu știe, poate mai așteaptă din mâna noastră câte ceva. Domnul Știe. Fata mea care stătea cu mine aici mă ajuta mult.

Sărbătoarea Învierii Mântuitorului este un prilej de bucurie și sărbătoare pentru toți oamenii creștini din toate colțurile lumii. Observăm că în pragul fiecărei sărbători tradițiile culinare sunt cele mai preferate de majoritatea familiilor din România. Mersul la Denii, mersul la Biserică în Vinerea mare pentru a trece pe sub masă sau a cânta Prohodul, sunt tradiții păstrate și astăzi. Această sărbătoare are un sens și un caracter general iar faptul că toți mergem în noaptea de înviere la ora 24 să luăm Lumina Sfântă, ne demosntrează faptul că indiferent de greutățile și obstacolele vremii, suntem creștini și respectăm această Sfântă tradiție. În Bucovina se merge cu coșul plin de merinde pentru a fi sfințit iar în zona noastră se merge după „paște”, o pâine binecuvântată precum anaforă.

Întrebarea 5- Legat de valori aș vrea să menționați valorile pe care le-ați moștenit din familie. Proverbe, zicători pe care le considerați mai importante, cu un mesaj care v-au ghidat pe parcursul vieții atitudinea, comportamentul, modul de gândire?

Persoana 1 (B.G.): Părinții mei pe lângă faptul că ne-au învățat să fim corecți, sinceri, să fim onești și ne demonstrau prin comportamentul lor asta așa că mereu i-am ascultat. Fiind 3 frați mereu ne-au îndemnat la unitate, să ne înțelegem între noi să ne respectăm, să cultivăm înțelepciunea dacă se poate, conta să fii om. Legat de proverbe, erau cele românești obișnuite însă știu că aveam prin casă tot felul de ștergare dar nu erau cu motive tradiționale erau simple, de pânză albă, cusute manual cu diverse scene casnice, gătitul, cărățenia și chiar știu că am remarcat și încă am în minte acele ștergare. Pe unul din ele scria „curat și aranjat, faci din colibă un palat”, altele erau cusute cu motive legate de treburile gospodărești, oricum am moștenit acest obicei pot spune și am fost foarte strictă în ceea ce privește curățenia și mi-am obligat și fetele să păstreze fie că vor fie că nu acest obicei de a avea curat.

Persoana 2 (U.S.) – Eu mereu a trebuit să fiu responsabilă. Să ajut, să fac tot ce pot. Am fost mai mare și a trebuit să îmi asum acest rol. Acum văd că în ziua de astăzi predomină alte valori, s-au schimbat radical nu mai contează corectitudinea, cinstea, omenia. Eu țin și mie îmi face bine, măcar cu o vorbă bună să ajut chiar dacă nu am ceva concret atunci pe moment. Am fost de mici învățați să purtăm respect persoanelor mai în vârstă ca noi, trebuia să respectăm apoi intelectualii sau oamenii mai importanți în sat, învățătorul, polițistul, doctorul pe nașii de botez mai ales. Când ne întâlneam în sat cu vreunul dintre ei spuneam sărut mâna și i-o și pupam. Apoi la nașii de cununie când am ajuns la oraș nu am mai respectat la modul acesta, nici mâna nu i-am mai sărutat deoarece eram apropiate de vârstă.

La sat nu îți alegeai nași tineri, deobicei nașii de botez erau și cei de cununie și cei care îți botezau copii cât mai trăiau iar dacă părinții numai erau botezau copii lor și tot așa. Preotul iarăși la mine în sat era foarte respectat, și acum când mă întâlnesc cu Părintele Ioan Argatu mereu îi sărut mâna deoarece mă știe de mică, aceste persoane trebuiau numaiîndecât respectate. O vorbă o avea mama și consider că așa este „ rău cu rău dar mai rău e fără rău „ adică să apreciem binele orișicât de mic ar părea, în orice situație, chiar și cu oamenii.

La școală daca mă lăsam pe tânjală îmi zicea „brânză bună în burduf de câne” semn că trebuie să mă mai motivez. La țară se spunea că dacă faci un rău trebuie să faci trei lucuri bune neapărat. Ranchiuna a lipsit din casa noastră, nu aveam cum, eram vecini, rude, trebuia să relaționăm, aveam nevoie unii de alții, ne ajutam reciproc așa că treceam și peste neînțelegeri. De copil am avut un obicei, și anume atunci când mă enervam nu spuneam cuvinte grele, mă stăpâneam, preferam orice altceva numai nu vorbe rele.

Persoana 3 (U.C.): În copilăria noastră ce vedeam aia făceam și noi. Nu ne-a învățat nimeni în mod real, ceva ci ceea ce vedeam la mama făceam pentru că știam că așa e bine. Noi am trecut prin momente mai grele, cu evacuarea, cu rușii , au fost ani neliniștiți. Și războiul ne-a mai potolit așa și apreciam orice, tăcerea era la mare valoare.

Apoi după ce am crescut, pericolul a trecut, mai se pierdea vremea pe la clacă, unde mai povesteam și noi verzi și uscate. Expresii la noi sunt multe, dacă mata ești din altă zonă nu știu cât ai să înțelegi dar ziceam „ o chicat o perjă-n glod” adică nu însemna mare lucru, apoi „ și cu curechiu uns și cu slănina-n pot nu se poate” adică ori cu una ori cu alta, decide-te, eu am o vorbă în loc de tu fată sau copil „cocuță” mâțâțâcă este micuță, dară cum dară draga di ea!

Întrebarea 6- Vă face plăcere să urmați aceste tradiții astăzi sau vi se par învechite?

Persoana 1 (B.G.): Eu sunt de părere că aceste tradiții sunt un mijloc și un prilej de bucurie, an de an simți altfel sărbătoarea că se apropie, aștepți cu nerăbdare sărbătoarea. Cei drept totul necesită muncă iar astăzi unele tradiții sunt înclocuite din lipsă de timp însă nu am considerat niciodată că sunt fără importanță, ba mai mult îmi pare rău că unele din ele le-am pierdut însă pot spune că am încercat în familia mea să mai înlocuiesc anumite tradiții să adaptez, să nu le scot definitiv din viața mea.

Persoana 2-(U.S.): Îmi face plăcere să îmi aduc aminte și să le păstrez, pentru că îmi aduc aminte de bunici, de copilărie unele obiceiuri sunt chiar sănătoase și merg aplicate și acum iar multe amănunte sunt legate și de meșteșuguri în general, de rucodelie, de exemplu când eram mică și chiar măritată cu soacra mea coseam ogheale. Am învățat de mică cum se umple, cum se țese cum se coase cu model, cu romburi cu tot felul de forme, brodate cu flori. În mijlocul casei făceam liber și coseam de mână totul, pe față pe dos. Înainte plăpumile se umpleau cu câlți din cânepă, și cânepa prelucrată de la tine din ogor abia mai târziu dacă aveai lână de prisos umpleai plăpumile cu lână. Deobicei lâna mai groasa mai bună o păstrau pentru sumane iar cea mai simplă pentru cergi, macaturi, se țesea pânză pentru pat, nu erau cearceafuri. Fiecare familie își țesea ștergarele cu motive specifice din zona respectivă, fiecare sat avea câte un semn distinctiv, unele stergare erau pentru șters pe mâini altele erau de pus la icoană, frumoase ținute numai de curat, se țeseau traiste deoarece în zona noastră se purtau trăistuțe, apoi din lâna groasă se făceau blănurile, haleanele, diverse lucruri de purtat, toate se făceau în casă. Și astăzi la sat sunt persoane care încă știu a face aceste meșteșuguri, tradiția și obiceiul trebuiesc folosite cu un scop, să ne ajute și acelea chiar ne-au ajutat și călit.

Scopul și interesul acestei teme a fost, identificarea obstacolelor în a respecta tradiția, dacă este considerată învechită sau fără importanță și cu ajutorul acestei întrebări am descoperit de fapt că oamenilor le plac tradițiile însă din lipsă de timp nu le mai pot practica. Timpul șterge și modifică tradițiile, depinde doar de fiecare dacă dorește și consideră necesar o investigare asupra importanței lor.

Întrebarea 7- Legat de portul popular, mi-ar face plăcere să îmi spuneți ce cuprinde acesta. Dacă ați purtat în copilărie și ce valoare are pentru dumneavoastră astăzi?

Persoana 1 (.G.): Eu am purtat cu precădere în copilărie, la serbările școlare, apoi dacă participam la dansuri populare mergeam la concursuri așa că mama îmi cumpărase un costum, l-am purtat cu grijă și l-am păstrat în aceeași măsură până astăzi. Le purtam numai la ocazii speciale. Era format din ie, fotă și brâu iar în picioare purtam pantofiori. Pentru mine are o valoare de familie, era exclusiv din zona noastră a țării, pe atunci se găseau mai ușor și erau autentice. Am preferat să il dau ficei mele celei mari deoarece ea locuiește în altă țară și își îmbracă fiica cu mândrie de fiecare dată în costum la fiecare eveniment mai deosebit în Canada. Este o mândrie a purta costumul popular, te încearcă sentimente de patriotism , de mândrie, de onoare, îl purtam rar dar cu dragoste.

Persoana 2 (U.S.): La noi știu că se purtau costumele populare zi de zi când eram mai mică chiar albituri, se țineau albe cu leșie. Eu am prins și știu portul, vedeam pe părinți care mergeau la sărbători îmbrăcați cu hainele cele mai frumoase și pe noi ne aranjau să fim la patru ace. La câmp mergeau bărbații cu cămașă albă și pantalon iar femeile mergeau îmbrăcate în fustă cu șorț iar pe cap purtau bazma. Iarăși la nuntă portul era diferit, la hore, la jocuri, pe tăpșanul satului acolo se ținea hora. Eu de la liceu am început să port mai rar costumul popular deoarece mergeam în oraș, purtam doar acasă când mergeam apoi încet încet am început a numai purta deloc dar aveam păstrate hainele mele acasă. La noi aici portul este mai gros pentru că iarna este frig și de aceea avem mai multe componente spre deosebire de alte părți ale țării. La femei se purta cămașa, poalele, catrința dacă era simplă iar dacă avea fir argintat sau aurit se numea fotă, brânețu legat, trăistuța, opincuțe în picioare, broboadă pe cap care era plină de floricele la fel ca și cămeșa. La bărbați se purta cămașă lungă cu o curea din piele cinsă la mijloc, ițari din lână, pe cap o căciulă din piele de miel iar în picioare opinci sau un fel de cizme. Sumanul se purta toamna era făcut dintr-o lână groasă și apoi cojocul pe timp de iarnă care era o haină lungă până la genunchi cu blană întoarsă pe interios și pielea pe exterior.

Întrebarea 8-Câteva aspecte legate de căsătorie puteți să îmi spuneți? Tradiții, obiceiuri?

Persoana 1 (B.G.): În primul rând soțul era mai mare ca vărstă întodeauna, dacă erau mai multe fete într-o familie se căsătoreau de la cea mai mare la cea mai mică, nu exista să se mărite o fată mai mică chiar dacă îi cerea mâna vreun băiat, părinții fetei îi spuneau că au o altă fată de măritat mai întâi, ori o așteaptă pe cea mică ori o ia pe cea mare, ăsta a fost cazul uneia dintre bunicile mele care s-a căsăstorit forțat pentru că era sora mai mare cu pretendentul surorii mai mici, însă părinții decideau nu puteai să te împotrivești. Nunta ținea 3 zile, era chiar și o vorbă în popor, vineri, sâmbătă și duminică. Deși am ținut pot spune mici tradiții specifiice zonei din oraș unde locuiam, nici la nunta mea nici la nunta surorii mle nu am văzut ceva special, făceam de multe ori chestii pe care nici nu știam de ce trebuie. Ne cununam întâi la starea civilă și apoi făceam cununia. Vineri se băteau brazii miresei, un alai de persoane mergeau la casa mirelui apoi la casa miresei și se opreau la casa nașilor unde serveau ceva, se veselea lumea, ascultau muzică, se discuta. Nunta se oficia sâmbăta, ca nași se puneau persoane apropiate, o singură pereche iar la nunta mea nașii au fost frații mei deoarece erau necăsătoriți, soră și frate. Se oficia slujba urmată de o petrecere în cinstea mirilor unde fiecare dădea câte un dar pentru început de casă nouă. Era de știut că dacă te-ai căsătorit trebuie să îți începi casă iar nuntașii ajutau cu bani familia nouă. A doua zi după nuntă se mai ținea o mică petrecere numită ciorba de potroace în care se discutau impresii de la nuntă. Desigur în partea de nord a județului de unde era tatăl meu erau cu totul alte tradiții însă noi am fost o familie mai diferită, crescuți la oraș nu puteam face tradițiile de la sat deoarece erau considerate nemaivăzute și preferam să nu ieșim din tipare.

Persoana 2 (U.S.): Satul avea o pețitoare care se ocupa aranjatul nunților între băieți și fete. Ei se duceau la baluri la jocuri și ea urmărea care cum se potriveau deși fata mergea însoțită de cineva din familie deși stăteau pe margine nu lăsa fata singură. Ea (pețitoarea) descosea băieții cam cu cine ar vrea, de cine i-ar place și anunța părinții fetelor dacă le-ar convenii și oferea ea sugestii . Unde vedea că erau de acord părinții și le convine ea începea să pețească. Mergea cu băieții la pețit la părinții fetei și stabileau împreună ce au de gând, dacă zestrea fetei este gata, nunțile se puneau la cale până în Crăciun însă se făceau după Paști, primăvarea aveau treabă la câmp, apoi venea postul și amânau nuta pe vară, taman bine era timp de pregătit costul de mire, fata să își termine zestrea, își împărțeau pământul deoarece le dădeau părinții ca să aibă ce lucra , le dădeau un cal, o vacă de lapte, o oiă fiecare după putere cu asta se începea.

Făceau înainte cununia civilă, apoi se pregăteau cu strânsul lucurilor, joia dinaintea nunții mergeau druștele (domnișoare de onoare) cu mireasa și pregăteau floricele pentru nuntă (cele de pus în piept)-socrul cel mare făcea nunta-acolo fetele petreceau, jucau,chiuiau, vineri iarăși se ducea zestrea (de la lingură și furculiță până la mobilă) de la mireasă cu căruțe cu cai cu chiuitiri la casa unde trebuia să locuiască însă era rolul vorniceilor (tineri necăsătoriți) îndrumați de starostele satului (un bătrân care ținea strict tradițiile și obiceiurile și veghea ca totul să fie făcut bine, să fie respectate, el le știa pe toate). Sâmbătă se pregătea mâncarea, ajutau femeile din sat, neamurile, se coceau colaci rotunzi împletiți mari, unul pentru mire, unul pentru mireasă, pentru nași și unul de rupt.

Când se vine de la biserică după ce vorniceii dădeau drumul mirelui să intre cu mireasa în ogradă se rupe colacul miresei, doi vornicei țin colacul sus iar mirii înconjoară de trei ori și cine apucă a prinde colacul ținut sus acela conduce casa, dacă mireasa era micuță ce să îi faci (rasete), apoi se împarte la mulțime, se aruncă pentru a prinde fiecare. Se face treabă la foc continuu mai ales mâncare. Nunta se ținea Duminica iar mirele cu rudele pleacă cu fanfara șă își ieie nașii apoi cu nașii împreună cu tot alaiul merg la mireasă acasă. Mireasa trebuia să își i-a iertăciune de la părinți. Părinții stăteau pe scaune suiți pe perne iar ea stătea în genunchi în fața lor, apoi își lua rămas bun iar acolo starostele satului ține un discurs. Nu se mai ține acest obicei, eu l-am prins când eram domnișoară la o nuntă a unei verișoare în 1980. Apoi nașa îmbrăca mireasa și o ascundea de mire, undeva unde nu o putea găsi iar o altă persoană se îmbracă într-o mireasă urâtă, falsă ca să păcălească mirele. Trebuie să plătești mireasa falsă ca să îți zică mireasa bună. Doi vornicei duceau mireasa, 2 druște mirele, nașii cu lumânările în mână iar la întoarcere le duceau druștele. Aici se obișnuiește să se pună mai mulți nași, 2, 3 perechi. Înainte mergea tot satul la nuntă, deobicei la casa băiatului acolo se ținea nunta. După slujbă veneau acasă și erau întâmpinați de vornicei care le încuiau ușa în nas pentru că își voiau dreptul pentru munca depusă, abia apoi le dădea drumul, plăteau vamă, vin rachiu, apoi a apărut moda cu banii. Petrecere, fanfară cu 2 feluri, borș și sarmale, țuică de casă, cozonacul, prăjituri. Spre dimineață se închina găina pentru nași și de aici se începea darea darului, când nașii dădeau darul mirii închinau colacii nașilor cu ștergare din pânză. La noi nu a fost obiceiul cu ciorba de potroace ci o masă micuță se punea a doua zi, nici obiceiul de a fura mireasa nu prea se practica adica deloc, la oraș am văzut acum.

Întrebarea 9-Dar legate de botez, ce îmi puteți spune?

Persoana 1 (B.G.): La botez se aleg nașii copilului,aceștia vin acasă și îmbracă copilul. Toată familia merge la biserică însă se alege o a treia persoană care să ducă și să aducă copilul de la Biserică, se numea moașă. Slujba de botez este cea mai importantă și conține momentele cheie ale unui botez ortodox. Recunosc faptul că nu m-au interesat amănuntele exterioare slujbei, deoarece eu am considerat că încreștinarea în sine este tot ceea ce contează pentru copil defapt. Și eu la rândul meu am botezat copilași iar toată slujba în sine mă impresiona de fiecare dată. Ajunși acasă se oficia o mică petrecere, apoi a doua zi prima băiță a copilului.

Persoanele care nu au participat la botez, vin a doua zi și pot oferi bănuți copilașului. În cădița de baie, la noi se pun flori, miere, bani, aur iar după ce este îmbăiat se unge tot corpul cu ulei și se dă cu mir. Este adevărat că acum se exagerează destul de mult cu tot felul de lucruri ce nu au ce căuta în apa copilașului, se crede că dacă pui cât mai multe va exista belșug însă știm bine că nu în asta constă avuția unui om și de aceea nu le-am considerat obiceiuri așa importante pentru a fi transmise pe mai departe. Foarte mult depinde de nașii pe care îi alegi deoarece ei pot știi și ține mai multe tradiții legate de botez însă eu sunt de părere că cel mai important moment este botezul oficiat în Sfânta Biserică de preot și mai puțin aceste aspecte exterioare.

Persoana 2 (U.S.): Copii se făceau imediat după nuntă fără planning familial, nu se pierdea vremea, făceau cât mai mulți copii. Înainte de a se face în sat dispensar, exista în sat o moașă care ajuta femeile însărcinate să nască acasă, le supraveghea să fie totul în regulă. Nășteau acasă iar primele 10 zile, lehuza nu ieșea din casă, venea preotul de o împărtășea și abia apoi putea ieși liniștită. Botezul la noi se făcea de regulă la 3 săptămâni oricum până în 40 de zile acela era termenul limită maxim.

Nașii puteau fii ori dintre cei de la cununie, ori alții, câte 2 perechi cum voia fiecare, băietul meu a rămas doar cu nășicile, nașii s-au dus. Botezul de regulă se oficia sâmbăta la amiază. În cazul în care numai exista o moașă a satului, moașă se considera bunica dinspre mamă. Tata mergea cu nașii la biserică și tot tata căra apa de botez și o punea în cristelniță, apoi ajuta la tot ce mai era nevoie prin biserică pentru botez. În timpul slujbei de copil se ocupa nașa și moașa copilului, tot ele îl țineau pe timpul slujbei. Îl prindeau în crâșma de botez, o pânză albă de 2 metri, cu care va sta îmbrăcat pănă a doua zi, pânză care se va folosi apoi pentru acoperirea în sicriu la moarte dar alții își făceau o cămașă pe care o purtau.

Acum nu se mai vrea pânză ci prosop cu scuza că este mai practic și se poate folosi. A doua zi se ține o masă pentru scăldăciune când evident se scălda copilul. La scăldat moașa pregătea apa călduță în care se punea busuioc de la Înălțarea Sfintei Cruci, boange (florile acelea portocalii), ochiul boului, ceva colorat, puțin. Se desfășa din crășmă iar în colțul ei undeva se punea puțin zahăr și busuioc și se ștergea copilul peste tot. Trebuia să îl ștergi bine, el să rămână curat și apoi îl îmbrăcai în hăinuțe noi. Nașa ținea copilașul în brațe apoi mergea pe la cei care erau prezenți și strângea bănuți pentru copilaș.

Fiecare persoană dădea nașei bănuți și zicea „ să îți iei o rochiță de banuții ăștia”, „să îți iei o jucărică”, „să îți iei o bicicletă” ce voia fiecare să spună. Apoi nașii dădeau copilul părinților, mama lua bebelușul iar tatăl lumânarea pe care o stingea de tocul ușii în semnul Sfintei Cruci. Dacă lumânarea nu se stingea din prima însemna că mai urmează copilași.

Întrebarea 10-Îndemnați copiii dumneavoastră să păstreze obiceiuri, tradiții, să preia din valorile pe care le aveți?

Persoana 1 (B.G.): Eu cu siguranță îmi doresc ca ele să mă întrebe despre tot ceea ce le interesează cât despre valori acestea cred că mai mult se imită prin exemplul oferit de mine și tatăl lor. Eu mereu le-am îndemnat să fie deschise la minte și să urmeze calea cea dreaptă iar ele m-au ascultat. Fetele mele au fost și sunt copii cuminți care m-au făcut să mă simt o mamă responsabilă și mândră.

Persoana 2 (U.S.): Tare aș vrea ca ei să țină obiceiurile însă cu siguranță nu se vor mai ține ca la carte deoarece eu văd de la mine că nici eu nu mai pot care am crescut la sat și știu oareșce obiceiuri însă cu răbdare se poate orice, a fi om e lucru mare, asta să nu uite niciodată.

După cum am văzut, întrebările interviului au încercat să cuprindă tradiții mari și importante, valorile cele mai reprezentative pentru fiecare persoană în parte, astfel fiecare persoană a avut posibilitatea să răspundă liber și să precizeze absolut tot ce crede că este punctual Ipotezele pe care le-am formulat s-au demonstrat în mare parte toate.

Din interviu cu siguranță mi-am dat seama că există diferențe semnificative de tradiții în funcție de zonă. Există similitudini însă desigur în sens general, mai ales atunci când vorbim de perioada comunistă iar colindele erau interzise. Avem asemănări în ambele zone și anume, nu se mergea cu colinda de Crăciun este un fapt cert. Diferențe mari există și la tradiția de botez și cea de nuntă mai ales că o altă ipoteză este verificată și anume că în mediul rural există o atenție deosebită spre deosebire de mediul urban cu privire la respectarea tradițiilor. Viața la sat reprezenta o comunitate, satul era o lume întreagă iar respectarea obiceiurilor era oarecum obligatorie, așa simțeai că trebuie să faci. Ba mai mult aveau un îndrumător la sat care se ocupa cu așa ceva „starostele satului” apoi la botez „moașa satului”, oameni care ajutau tinerii și le explicau însemnătatea tuturor obiceiurilor, nimeni nu se baza pe explicația simplă „așa trebuie”.

Pe când la oraș neavând cine să explice se considera că oricum nu se întâmplă nimic așa că mai bine nu se mai fac, nu își mai bate capul nimeni cu tradițiile. O altă ipoteză verificată este aceea că odată cu trecerea timpului, tradițiile s-au modificat, iarăși scala de valori nu mai este aceeași. Povestind bunica de 89 de ani de evacuarea din 1940 toamna, multă populație din nordul Bucovinei au fost forțați să plece iar odată cu plecarea lor evident că s-a creat o destabilizare. Pe timpul războiului iarăși erau îngrijorați să își păstreze propria viață nu mai contau alte lucruri. Abia după aceea au reușit să își revină treptat să se întoarcă la locurile lor de obârșie și să pornească de la zero. Un impact pentru tradiții a avut și faptul că Bucovina a fost sub ocupație austro-ungară și multe dintre obiceiuri se mai trag și de acolo. Dacă pe vremea războiului o valoare primordială ar fi fost ajutorarea între semeni, mila și blândețea este clar că pe timp de pace lucurile nu mai stau așa însă moldovenii sunt recunoscuți în general ca oameni buni.

Faptul că Muntenia este săracă în tradiții pot spune că și această ipoteză mi s-a adeverit. Desigur m-am raportat la familia mea și la tot ce știu de la mama mea dar cu siguranță există familii din județ care mă pot contrazice, mai ales cele din zona de nord a județului și îmi pot oferi detalii mai multe legate de tema mea însă deocamdată pot spune că până și portul popular în zona noastră este mai sărac spre deosebire de cel bucovinean. Deasemeni multe tradiții în zona de sud provin de la grupuri etnice și nu au o explicație pertinentă „ așa trebuie sau „așa e bine” consider că nu este îndeajuns și nu prezintă nici un interes pentru a fi ținut un obicei dacă nu înțelegi exact cu ce te poate ajuta.

Ultima ipoteză pot spune că s-a validat, chiar în interviu se spune că valorile nu numai că s-au schimbat ci nu mai se dorește o aducere lor în actualitate. Se confundă foarte des termenul de valoare cu bani iar asta face o lume mai materialistă. Iarăși consider că din familie pornește totul. Așa cum U.C., spunea că pentru ei valorile însemnau oarecum fapte, nu vorbe. Părinții erau primii care îți ofereau exemplul iar tu îl urmai de dragul lor. Nu o făceai forțat, nu respectai o regulă și atât, era ceva mai profund. O altă calitate spunea ea ar fi fost tăcerea chiar cu proverbul „tăcerea e de aur” care îndemna la mai multă gândire, mai puține vorbe, mai multe fapte. Nu vorbeau mult, munca era cel mai de preț fapt și copiii.

5.2 Interpretare Cantitativă

În această etapă voi analiza răspunsurile persoanelor, voi transpune în procentaj răspunsurile lor la următoarele întrebări:

1. Considerați tradițiile importante?

Figura 3: Întrebarea 1

La această întrebare, 90 dintre respondenți au răspuns faptul că tradițiile sunt importante, un procentaj destul de mare ceea ce înseamnă că oamenii încă sunt preocupați și acordă atenție acestor obiceiuri românești. Persoanele care au răspuns negativ sunt în număr de 10, toate sunt de genul feminin, cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani, fapt ce îmi demonstrează că sunt destul de fragede și că generația actuală nu mai este deloc interesată de trdițiile populare. Majoritatea sunt studente și locuiesc în mediul urban fapt ce îmi confirmă o altă ipoteză și anume că persoanele care locuiesc în oraș sunt foarte puțin sau spre deloc interesate de tradiții, deoarece consideră că nu mai sunt moderne, nu reprezintă un punct de interes spre deosebire de cei din mediul rural, de la sat care respectă întcomai tradițiile considerând un prilej de bucurie, de respect, nu o povară. Viața la sat în general a însemnat un prilej de a demonstra care sunt obiceiurile locale, oamenii au fost întodeauna mai modești și mai înțelepți, au conștientizat locul și rolul acestor datini transmise din generație în generație.

2. Dați exemple de 3 tradiții pe care le urmați!

Tabel 2 – Întrebarea 2 chestionar

Cu ajutorul acestei întrebări am dorit să identific exemple de tradiții locale, atât din zona Munteniei cât și din zona Bucovinei. Din cei 100 de respondenți, 50 de persoane au fost din Suceava și 50 din Ploiești. Persoanele din Suceava mi-au oferit exemple în proporție de 90% iar cei din Ploiești 60% , constatând astfel că persoanele din Muntenia, nu vin cu o zestre bogată când vine vorba de tradiții. Mai mult decât atât, din cei 60%, 4 persoane au dat exemple de superstiții. Totuși persoanele din Suceava, au oferit o paletă mai largă de obiceiuri pe care le-am grupat astfel încât să fie mai ușor de urmărit. Colindele au fost menționate de 60% dintre respondenți și au reprezentat un punct comnun între cele două zone.

3. Tradiția se bazează pe superstiție?

Figura 4: Întrebarea 3

La întrebarea numărul 3 am vrut să identific dacă oamenii confundă tradiția cu supertiția iar procentajul arată că într-un număr destul de mare oamenii nu fac diferența între acești doi termeni. 40% au răspuns afirmativ ceea ce înseamnă că ei consideră tradiția o supertiție nu un fapt cultural moștenit ce face legătura între generații. Într-un răspuns o persoană a menționat la tradiții: “gunoiul nu trebuie dus lunea”, “nu trebuie să mături seara”, “nu speli hainele vinerea”, acestea nu pot fi incadrate in rândul tradițiilor, ele vizând aspecte ce țin de supertiție, nefăcând obiectul cercetării mele. Vârsta celor care au considerat că tradițiile se bazează pe superstiție, în mod surprinzător sunt persoanele cu vârsta cuprinsă între 24-42 de ani, un lot destul de matur. Majoritatea celor care au considerat tradiția egală cu superstiția provin din mediul urban și au meserii precum: consultant financiar, asistent medical, economist, contabil, student, psiholog. Cei care au răspuns în proporție de 60% că tradiția nu are legătură cu superstiția, au vârste cuprinse între 26 și 52 de ani și în marea lor majoritate provin din mediul rural. Remarcăm faptul că oamenii care desfășoară meserii cu profil real, acordă mai puțină importanță acestor repere din viața cotidiană, rezumând totul la cifre, calcule.

4.Considerați că în societatea contemporană, valorile ocupă un loc important?

Figura 5: Întrebarea 4

La această întrebare am considerat că respondenții au afirmat ceea ce ei își doresc nu cee ce se întâmplă în realitate. Interesant este faptul că conceptul ideii de valoare pare că nu este pe deplin înțeles, iar la întrebările următoare voi identifica cu adevărat ceea ce ei gândesc.

5. Realizați un top al următoarelor valori: onestitate, altruism, empatie, credință, avuție!

Figura 6: Topul valorilor

La numărul 5, am ales o întrebare menită să facă o ierarhizare a valorilor enumerate, pentru a identifica care sunt prioritățile oamenilor din societatea actuală.

În mod surprinzător 52 de persoane au clasificat avuția, pe ultimul loc, iar pe primele locuri ca importanță au clasat credința. Așteptările mele au fost exact invers, însă mă bucur de acest rezultat deoarece înseamnă că nu ne-am pierdut reperele și încă mai avem nădejde în Dumnezeu. Onestitatea a fost favorită pe locul 2 iar empatia și altruismul au fost la egalitate, pe locurile 3 și 4.

6. Enumerați 3 valori importante pentru dumneavoastră!

Foarte puține persoane au răspuns la această întrebare cu alte valori diferite față de cele menționate de mine la întrebarea nr. 5, fapt care m-a determinat să cred că a identifica valorile din viața personală nu este atât de ușor, este un concept destul de vag pentru unii, din 100 de oameni chestionați doar 63 au răspuns la această întrebare, restul au preferat să nu ofere un răspuns. Din cei 63 care au răspuns, doar 14 persoane mi-au răspuns cu 3 valori diferite, valori ce le-am trecut în tabelul de mai jos. Dintre exemplele cela mai deosebite menționez: erudiția, familia, smerenia și nădejdea.

Tabel 3 -Valori

7. Ați preluat tradiții din familia dumneavoastră?

Figura 6: Întrebarea 7

Majoritatatea respondenților au admis faptul că din familie au preluat tradiții. Cei 20% care au răspuns negativ sunt persoanele care nu au răspuns la întrebarea nr. 2, semn că în general nu sunt preocupați de respectarea tradițiilor.

8.Considerați că în zona dumneaoastră se respectă tradițiile?

Figura 7: Întrebarea 8

În mare parte, respondenții din Bucovina au considerat că zona lor este plină de tradiții, au răspuns afirmativ însă au fost însoțite și de exemple.

9. Tradiția vi se pare învechită și lipsită de sens?

Figura 8: Înterbarea 9

10. Pe o scală de la 1 la 10 acordați o notă tradițiilor și valorilor ca importanță în societate!

Figura 9: Întrebarea 10

5.3 Concluziile cercetării

În urma analizei interviului și chestionarului administrat pot spune că într-o proporție de 100%, premisele mi s-au confirmat. Putem spune că există diferențe semnificative între tradiții, deoarece persoanele din Bucovina mi-au oferit foarte multe detalii cu privire la obiceiurile locale, spre deosebire de cei din Muntenia care sunt mult mai reținuți în detalii.

O altă premisă validată se referă la persoanele din mediul rural care respectă cu atenție tradițiile și obiceiurile lor, își clasifică prioritățile și își cunosc valorile mult mai bine decât cei din mediul urban care sunt atenți la viața profesională și ala aspectele materiale ale vieții. Deoarece am făcut și o analiză de documente scrise și nescrise putem valida premisa cu numărul 3 care susține că valorile, tradițiile și obiceiurile s-au modificat în timp, în funcție de evoluția socială. Am putut observa cum documentele oficiale s-au schimbat odată cu instalarea regimului comunist, cum denumirea statului a fost schimbată de multe ori, într-un interval scurt de timp.

Avem mărturie relatările din interviul acordat, unde U.C., susține faptul că odată cu evacuarea au pierdut multe obiecte personale, au fost nevoiți să își părăsească locurile natale și să se adapteze unor noi condiții de viață, implicit tradiții.

Premisa numărul patru se confirmă prin răspunsurile scurte, vagi sau lipsa lor, a respondenților din Muntenia de unde am putut concluziona că zona Munteniei este mai săracă în tradiți și obiceiuri locale, fiind o zonă de regat care a pus sub un con de umbră această amprentă a identității naționale. Inclusiv graiul muntenesc este simplu spre deosebire de dulcea Bucovină care este căutată și renumită pentru frumusețile și lucrurile speciale ale zonei.

Legat de valorile perioadei actuale se validează și premisa numărul cinci deoarece întrebați fiind care sunt valorile importante pentru ei, respondenții au părut foarte încurcați iar procentajul care a reușit să răspundă a fost foarte mic. Conceptul de valoare, etică, moralitate ar fi necesar și recomandabil a se studia în școli, pentru a forma repere solide viitoarei generații aflate într-o criză axiologică.

5.4 Limitele cercetării și direcții viitoare de cercetare

Această lucrare și-a propus să surprindă în totalitate răspunsurile la problema propusă, însă ca orice demers științific, a întâmpinat obstacole și factori care pot influența rezultatele cercetării. În primul rând pot spune că lotul de investigație nu a fost destul de omogen. Dintr-un total de 100 de persoane chestionate, consider că au fost prea puțini respondenți de genul masculin, cercetarea cuprinzănd doar 3. Pentru a putea identifica o gamă mai largă de exemple numeroase consider că numărul lotului ar trebui să fie mai mare, împărțit pe categorii, astfel încât să se studieze un număr de populație cât mai mare pentru a putea avea certitudinea și confirmarea răspunsurilor. Pentru metoda interviului aș implica deasemeni mai multe persoane intervievate sau mai degrabă aș apela la metoda focus-grup deoarece consider că ar fi mult mai folositoare și mai eficientă.

Pentru a cerceta tradițiile din zona Munteniei ar fi necesar să intervievez și persoane din județul Prahova nu doar persoane din orașul Ploiești, deoarece în județul nostru cei din zona montană au mult mai multe tradiții, portul popular este mai ușor de identificat. Deasemeni într-o cercetare viitoare aș dori să merg în satele și comunele din apropierea orașului pentru a surprinde de la oamenii simplii care sunt obiceiurile locale deoarece în această lucrare am intervievat doar o persoană din mediul urban.

Nu putem concluziona în mod superficial faptul că zona Munteniei este săracă în tradiții, de aceea este necesar cercetarea și ducumentarea atentă cu privire la aceste detalii.

În ceea ce privește analiza de documente, consider că este o metodă foarte inedită care readuce în lumină evenimente petrecute cu ani în urmă fapt ce ne motivează și stimulează dorința de căutare a rădăcinilor noastre. Într-o cercetare viitoare ar fi interesant de studiat documente din anii ’80, atât documente oficiale personale eliberate de statul român cât și documente scrise, eliberate de Biserica Ortodoxă română, cu precădere certificate de căsătorie, de botez și certificate de botez.

În speranța că voi continua demersul acestei cercetări, modificând toate instrumentele de cercetare, consider că această tema este cu siguranță de interes pentru toate categoriile de vârstă și am nădejdea că voi descoperi noi direcții actuale.

CONCLUZII FINALE

Subiectul valorilor în societatea actuală a devenit o temă privită cu mult interes de marea majoritate a oamenilor. Auzim tot mai des că lucrurile sunt diferite și nu tocmai într-un sens pozitiv. Acesta este motivul pentru care am pornit la drum cu gândul de a identifica unde ne aflăm acum și câtă importanță acordăm valorilor, tradițiilor, obiceiurilor românești. În centrul tuturor acestor concepte am considerat că se află familia, celula de bază a societății, unde fiecare descoperă pe parcursul vieții care sunt principiile și reperele importante, preluând automat din cadrul familiei toate aceste puncte de sprijin.

Aceste repere constatăm astăzi că s-au transformat și tot mai multe suflete aleargă după prosperitate materială. Sunt idei vehiculate tot mai des în ultima perioadă însă pare că nu se schimbă nimic. Analizăm, măsurăm, constatăm însă totul rămâne pe loc, nu schimbăm nimic în propriul stil de viață. Tocmai aceste lucruri mi-au ridicat un semn de întrebare și am descoperit că oamenii s-au învățat să dea vina pe timp. Nu avem timp, este prea scurt, trece prea repede sau mai bine zis este petrecut greșit, viața trece pe lângă noi, nu mai suntem actorii principali ai vieții noastre, devenim simpli figuranți.

Este necesar să adoptăm schimbări, să reflectăm asupra vieții noastre, asupra calității ei, să punem și să valorificăm pe primele locuri credințele, convingerile, valorile personale. Acestea ne vor ghida, ne vor îndruma către calea cea dreaptă. Obișnuiți adesea să ne formăm ideile din reperele mass-media, nu facem apel, din comoditate, la informare și asimilăm „valori” manipulatoare care nu fac altceva decât să înrobească mintea umană, să o alinieze la un standard.

Auzim tot mai des că tradițiile sunt vechi, că ele nu mai reprezintă obiectul societății de astăzi însă asistăm la un fenomen interesant și anume străinii vin pe meleagurile nostre, cumpărându-și pământuri pentru a petrece ultimele clipe in minunata noastră țară. Sunt fascinați de tot ceea ce înseamnă tradiție și sunt interesați mult mai mult de manifestările lor sociale spre deosebire de noi care suntem încântați de tradițiile și sărbătorile altora. Stă în putința noastră să menținem vie tradiția, suntem singurii care putem adapta și reactualiza tradiții vechi tocmai pentru a transmite si generațiilor viitoare zestrea noastră culturală. Suntem direct responsabili de acest lucru deoarece bunicii noștri și-au făcut datoria, ne-au crescut frumos și este rândul nostru să facem copiii să iubească România.

BIBLIOGRAFIE

1.Albu, G., (2017), O abordare umanistă a educației, București, Ed. Paralela 45;

2 Albu, G., (2017) Note de curs UPG , Ploiești;

3.Bonchiș, E., (2011), Familia și rolul ei în educarea copiilor, Iași, Ed. Polirom;

4.Breban, V., (1987), Dicționar explicativ al limbii române, București, Ed. Științifică și Enciclopedică;

5.Druță, F., (1998), Psihosociologia familiei, București, Ed. Didactică și Pedagogică;

6. Ferreol, G., (1997), Dicționar de sociologie, Iași, Ed. Polirom;

7.Iluț, P., (1995), Structurile axiologice, București, Ed. Didactică și pedagogică;

8.Mitrofan, Y,. Mitrofan, N., (1991), Familia de la A la Z, București, Ed. Științifică;

9.Mitrofan, Y., Ciupercă, C., (2002), Psihologia vieții de cuplu, București, Ed. Sper;

10.Mureșan, V., (2001), Axiologie și moralitate, București, Ed. Punct;

11.Nicolau, I., (1998), Ghidul sărbătorilor românești, București, Ed. Humanitas;

12. Pop, M., (1998), Obiceiuri tradiționale românești, București, Ed. Univers;

13. Simion, Fl., M., (1981), Legende istorice din Bucovina, Bacău, Ed. Junimea;

13.Simion, Fl., M., (1995), Nașterea la români. Studiu Etnografic, București, Ed. Saeculum Vizual;

14.Stănciulescu, E., (1997), Sociologia educației familiale, Iași, Ed. Polirom;

15.Stănciulescu, E., (1996), Teorii sociologice ale educației, Iași, Ed. Polirom;

16.Șchiopu, U.,(coord), (1997), Dicționar de psihologie, București, Ed. Babel;

17.Vasile, D., L., (2012), Trauma familială și resursele compensatorii., București, Ed. Sper

19.Vlăseceanu, L., (2008), Valori și sociologia valorilor, Iași;

19.Voinea, M., (1993), Sociologia familiei, București, Ed. Tipografia Universității;

20.Vrăsmaș, E., (2008), Intervenția socioeducațională ca sprijin pentru părinți, București, Ed. Aramis;

21. Zamfir, C., Vlăsceanu, L., (1998), Dicționar de Sociologie, București, Ed. Babel;

webografie

www.images.google.ro

https://www.travelguideromania.com/ro/obiceiuri-si-traditii-in-cultura-romaneasca/

http://www.traditii.ro/craciun.php?nr_articol=43

https://ro.wikipedia.org/wiki/Suceava

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ploiești

https://ro.scribd.com/doc/197075956/Etnografie-Si-Folclor-in-Judetul-Prahova

www.semnecusute.ro

http://delabucovina.ro/bucovina/traditii-si-obiceiuri

http://moldovenii.md/md/section/201)

www.obiceiuriprahovene.ro

Anexe

Anexa 1 Grila de interviu

Întrebarea 1: M-ar ajuta dacă mi-ați oferi câteva date despre dvs. Ce vârstă aveți, locul nașterii, ocupația, studiile, sau tot ce credeți că vă reprezintă pe dumneavoastră ca persoană?

Întrebarea 2: Aș vrea să vă propun o temă de discuție. Să vorbim despre tradițiile din locul dumneavoastră natal. Povestiți-mi ce vă aduceți aminte din copilărie legat de tradiții în sens general (erați legat de ele, le respectați, le ignorați)?

Întrebarea 3: Să ne referim prima dată la tradițiile de Crăciun. Ce vă aduceți aminte când spuneți Crăciun?

Întrebarea 4: Un alt subiect pe care îl consider interesant este sărbătoarea Învierii Mântuitorului. Ce tradiții vă aduceți aminte legate de această sărbătoare?

Întrebarea 5: Legat de valori aș vrea să menționați valorile pe care le-ați moștenit din familie. Proverbe, zicători, pe care le considerați importante, mesaje care v-au ghidat pe parcusul vieții atitudinea, comportamentul, modul de gândire?

Întrebarea 6: Vă face plăcere să urmați aceste tradiții astăzi sau vi se par învechite?

Întrebarea 7: În legătură cu portul popular, mi-ar face plăcere să îmi spuneți ce curpinde acesta. Dacă ați purtat în copilărie și ce valoare are pentru dvs. astăzi?

Întrebarea 8: Câteva aspecte legate de căsătorie puteți să îmi spuneți? Tradiții, obiceiuri?

Întrebarea 9: Dar legate de botez, ce îmi puteți spune?

Întrebarea 10: Îndemnați copiii dvs să păstreze obiceiuri, tradiții, preiau din valorile pe care le aveți dvs?

Anexa 2 Chestionar

Întrebarea 1: Considerați tradițiile importante?

Da Nu

Întrebarea 2: Dați exemple de 3 tradiții pe care le urmați?

…………………………………………………………………………………………….

Întrebarea 3: Tradiția se bazează pe superstiție?

Da Nu

Întrebarea 4: Considerați că în societatea contemporană, valorile, ocupă un loc important?

Da Nu

Întrebarea 5: Realizați un top al următoarelor valori: onestitate, altruism, empatie, credință, avuție!

Locul 1 ……………………………………..

Locul 2 ………………………………………

Locul 3 ………………………………………

Locul 4 ………………………………………

Locul 5 ………………………………………

Întrebarea 6: Enumerați 3 valori importante pentru dvs?

………………………………………………………………………………………………

Întrebarea 7: Ați preluat tradiții din familia dvs?

Da Nu

Întrebarea 8: Considerați că în zona dvs. se respectă tradițiile?

Da Nu

Întrebarea 9: Tradiția vi se pare învechită și lipsită de sens?

Da Nu

Întrebarea 10: Pe o scală de la 1 la 10, acordați o notă tradițiilor și valorilor ca importanță în societate?

Anexa 3 Legendă