Această publicație a fost realizată de către Asociația Pro Democrația, Centrul de [631973]

Această publicație a fost realizată de către Asociația Pro Democrația, Centrul de
Asistență pentru Organizații Neguvernamentale – CENTRAS și Centrul de Resurse
Juridice – CRJ în cadrul proiectului na țional „Ia atitudine! – Campanie a ONG și mass –
media locale pentru identificarea și prevenirea faptelor de corupție” , derulat în
perioada 20 ianuarie – 20 noiembrie 2010, în șase jude țe: Brașov, Brăila, Cluj, Dolj,
Sibiu și Timiș.

Ne dorim ca această colecție de instrumente utile în identificarea și abordarea problemelor de integritate publică să fie de folos atât organizațiilor
neguvernamentale, cât și instituțiilor mass -media, locale sau centrale, publice s au
private. Integritatea publică este una dintre condițiile de bază care trebuie îndeplinite
în perspectiva asigurării bunei guvernări. Fără control public din partea com unităților
asupra instituțiilor există în permanență riscul îndepărtării acestora de l a principiile
unei administrări integre a resurselor, iar a vorbi de control public în absența transparenței decizionale constituie o așteptare iluzorie.

Acest material a fost tipărit cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, prin Facilitatea
de Tranziț ie – 2007/19343.01.11 Consolidarea sprijinului societății civile în lupta
împotriva corupției.

La redactarea acestei publicații au contribuit:
Mădălina Bucheru – Asociația Pro Democrația
Radu Nicolae – Centrul de Resurse Juridice
Cristina Mastacan – Centrul de Asistență pentru Organizații Neguvernamentale

Le muțumim pentru contribuția la realizarea acestei publicații următoarelor persoane
implica te în implementarea proiectului la nivel local:
Laura Istrate – Clubul APD Brașov
Oana Tudor – Clubul APD Brăil a
Iulia Manolache – Clubul APD Cluj -Napoca
Marcel Răduț – Clubul APD Craiova
Teodora Brebenaru – Clubul APD Sibiu
Cristian Bratu – Clubul APD Timișoara

Ne exprimăm, de asemenea, recunoștința pentru contribuț ia adusă la redactarea
manualului tuturor reprezentanților instituțiilor publice care au participat la
dezbaterile și mesele rotunde organizate în cadrul proiectului.

Grafică și DTP : Mihai Buravic

Publicat la București, noiembrie 2010
© Drepturi de autor rezervate
Publicația sau părți ale acesteia pot fi reproduse numai cu permisiunea autorilor .

3

Prefață

Departe de a exista la un ni vel abstract, corupția este un fenomen care ne
afectează în cel mai înalt grad ca și cetățeni. Resimțim zi de zi efectele negative ale unei administrații lipsite de integritate prin servicii publice de proastă
calitate, servicii publice neadaptate nevoilor comunității și prin servicii publice
nejustificat de scumpe, ale căror costuri sunt suportate de toți din bugetul
public. Aceste efecte ale unei guvernări defectuoase au drept cauză, de cele mai mult ori, acte de corupție petrecute departe de ochiul publi c și rămase
nepedepsite de către instituțiile statului care au, nici mai mult nici mai puțin, obligația de a le depista, documenta, judeca și sancționa în virtutea legilor care
le guvernează activitatea.

Drumul spre integritate

4 Pentru a putea combate corupția sistemică și a creș te pe termen lung
integritatea publică în România, sunt necesare demersuri constante din partea
societății civile, prin care să se întărească controlul acesteia asupra actului de
guvernare. Ca jurnaliști, ca reprezentanți ai sectorului neguvernamental și î n
calitate de cetățeni interesați de calitatea vieții în comunitate, avem – încă –
posibilitatea de a forța transparentizarea instituțiilor publice, de a influența procesul de luare a deciziilor publice și de a -i responsabiliza pe toți cei care
iau decizii pentru noi și în numele nostru.
Integritatea, transparența și responsabilitatea administrației față de comunitate
sunt elemente care fundamentează încrederea comunității în instituții.
Imaginea de administrație coruptă subminează încrederea publicului în instituțiile afectate de acest flagel și îndepărtează cetățenii de la orice act de
implicare și participare la guvernare. Așadar, corupția, dacă este generalizată,
nu afectează doar calitatea serviciilor publice, ci are capacitatea de a
decredibiliza chia r sistemul de organizare a societății pe principiile statului de
drept și ale democrației reprezentative.

C e a l t e a r g u m e n t e m a i s u n t n e c e s a r e p e n t r u a n e l u a î n s e r i o s r o l u l î n
comunitate și a ne pune pe treabă? Pentru cei deja convinși de nevoia imediată de acțiune, acest manual se va dovedi a fi un sprijin major în
demersurile lor concrete viitoare.

Cristian Bratu

5

Cuprins

Glosar de termeni ……………………………………………………………………………………………..7
Rolul ONG și mass -media în prevenirea corupției …………………………………………15
Modalități de monitorizare a instituțiilor publice …………………………………………..25
Modalități de sesizare a autorităților publice ………………………………………………… 45
Implicarea comunității în acțiuni de prevenire a corupției …………………………….67
Resurse informaționale …………………………………………………………………………………….83
Anexe……………………………………………………………………………………………………………..103

7

Glosar de termeni

Scopul primului capitol este de a ne familiariza cu terminologia de specialitate
utilizată în cadrul manualului și de a ne asigura că vom avea o înțelegere
comună a noțiunilor cu care vom opera.

1. Integritatea și integritatea publică

Conform Dicționarului explicativ al limbii române, sensul termenului de
integritate care ne interesează este acela de cinste, probitate și
incoruptibilitate. Integritatea publică se referă la integritatea lucrătorilor din
administrația publică centrală și locală a țării.

Drumul spre integritate

8
Termenul „integritate” este de multe ori utilizat ca antonim al corupției, dar
integritatea nu înseamnă doar lipsa corupției, ci presupune îmbunătățirea
comunicării și a transparenței procesului de luare a deciziilor publice, pentru a nu crea suspiciunea că interesul privat prevalează asupra interesului public.

Integritatea publică presupune îndeplinirea cumulativă a trei condiții
1
 incoruptibilitatea deciziei indiferent de beneficiarul acesteia; :
 respectarea principiilor transparenței și competitivității;
 buna administrare în sensul economicității, eficacității și eficienței.

2. Corupția

În sens larg, prin termenul de corupție înțelegem „folosirea abuzivă a puterii
încredințate, în scopul obținerii de foloase personale”. Dacă vorbim de
corupție în sfera public -administrativă, atunci avem de a face cu o definiție mai
restrânsă a corupției: „ab uzul puterii publice pentru obținerea de beneficii
private”. Și în acest al doilea caz, în sintagma „abuzul puterii publice” rămâne
valabil caracterul de „încredințat” al puterii, esențial pentru o înțelegere
corectă a fenomenului.
Termenul de corupție, în sens legal, desemnează acele fapte care atrag
răspunderea civilă sau penală a persoanei vinovate. Acestea se pot constitui în
contravenții și infracțiuni, în funcție de gravitatea și conținutul lor. Spre
exemplu, vorbim de corupție atunci când un funcți onar, folosindu- se de
funcția pe care o ocupă, dorește să obțină și alte beneficii personale în afara celor care îi revin prin lege – salariu, bonusuri etc.
Principalele fapte de corupție sau asimilate faptelor de corupție, pedepsite în țara noastră, sunt : abuzul în serviciu, luarea de mită, darea de mită, primirea
de foloase necuvenite, traficul de influență, conflictul de interese și starea de incompatibilitate.

1Ghid privind protecția avertizorilor de integritate, Asociația Română pentru Transparență,
București, 2005, pag 9.

9 Corupția din sistem poate fi: mica corupție , a funcționarului de la ghișeu
care pretinde mită pentru a înlesni sau a scurta rezolvarea unei probleme, și
marea corupție , care implică sume de bani considerabile (spre exemplu,
încheierea de contracte cu grupuri de interese, care reușesc astfel să obțină
fonduri publice pe căi ilegale).

3. Conflictul de interese

Confictul de interese reprezintă o concurență între două interese ale aceleiași
persoane din perspectiva a două roluri pe care aceasta le are de îndeplinit.
Dacă vorbim de conflictul de interese în cazul unei persoane care lucrează în sfera public -administrativă, cele două interese concurente sunt interesul
personal – pe care individul îl urmărește în mod natural, și interesul public –
cel în baza căruia i -a fost incredințată persoanei o anumită putere. Obiectivul
evitării și, respectiv, al ped epsirii conflictului de interese este acela de a
înlătura situațiile în care, abuzând -se de puterea încredințată, se ajunge să fie
favorizat interesul personal în defavoarea interesului public.
Codul penal incriminează conflictul de interese în art. 253.1 : „
Fapta
funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un
act ori participă la luarea unei decizii prin care s -a realizat, direct sau indirect,
un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul I I
inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s -a aflat în raporturi comerciale
ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază
de servicii sau foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoare de la 6
luni la 5 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică pe durată
maximă”.

În dreptul administrativ, conflictul de interese este abordat în Legea nr.
161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea
demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și
sancționarea corupției, care îl definește drept acea situație în care persoana
care exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal
de natură patrimonială, care ar putea influenț a îndeplinirea cu obiectivitate a
atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative.

Drumul spre integritate

10 4. Starea de incompatibilitate

Una dintre soluțiile legale pentru evitarea intrării unei persoane cu rol public
în conflict de interese este stabilirea de incompatibilități. Prin această măsură,
a legiferării de incompatibilități, se previne din start posibilitatea ca aceeași persoană să îndeplinească roluri care ar putea- o aduce în situația de conflict
de interese.
Spre deosebire de „conflictul de interese”, situațiile de „incompatibilitate” în
exercitarea demnităților și funcțiilor publice sunt determinate nu generic, ci nominal. Astfel, fiecare poziție de demnitar public sau de funcționar public
este reglementată în mod specific, pentru fiecare ca z în parte fiind stabilite
toate celelalte funcții și calități pe care oficialul nu le poate deține
concomitent cu funcția publică respectivă.

Dacă în cazul „conflictului de interese”, oficialii au obligația, în principal, de a
se abține de la a realiza u n act sau a participa la luarea unei decizii, în cazul
„incompatibilităților”, legea instituie o interdicție necondiționată de a deține o anumită poziție publică concomitent cu o alta, publică sau privată. Două
exemple de incompatibilitate, potrivit actualelor reglementări din legislația
românească sunt: un primar nu poate fi, în același timp, și „președinte sau
secretar al adunărilor generale ale acționarilor sau asociațiilor la o societate comercială”, iar un consilier local nu poate deține „funcția de re prezentant al
statului la o societate comercială care își are sediul în unitatea administrativ-
teritorială respectivă”.

5. Informațiile publice

Orice persoană are dreptul de a fi informată cu privire la activitățile și
atribuțiile instituțiilor publice, a acelor unități a căror funcționare este
finanțată prin bani publici rezultați din plata taxelor și impozitelor contribuabililor. Informația publică reprezintă orice informație produsă sau
administrată de către o instituție publică, acest lucru calificând -o pentru a fi
accesibilă oricărui cetățean. Exceptările de la dreptul de a accesa informații
publice sunt reglementate prin lege și argumentate prin nevoia de a proteja
alte interese legitime ale persoanei sau ale statului, precum dreptul la viața

11 privată ș i securitatea națională. Legislația specifică în domeniu este
reprezentată de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de
interes public.
6. Transparența decizională

Conceptul de transparență decizională include două nivele:
– informarea preala bilă a cetățenilor și a comunității, în ansamblu, cu
privire la intenția de reglementare a instituției publice;
– consultarea cetățenilor și a comunității, în ansamblu, în procesul de
elaborare a proiectelor de acte normative.

Primul nivel este acoperit de liberul acces al cetățenilor la informațiile de
interes public, dar impune și o atitudine activă a administrației publice în a
transmite de o manieră eficace, către comunitate, intenția sa de a reglementa.

Nivelul al doilea presupune mai multe forme de im plicare, în funcție de tipul
interacțiunii dintre cetățean și instituție și în funcție de inițiatorul interacțiunii.
De exemplu, cetățenii pot transmite în scris, din proprie inițiativă, observații
referitoare la un anumit proiect de hotărâre de consiliu l ocal, instituțiile
publice pot organiza sondaje de opinie și focus -grupuri pentru a culege
opiniile cetățenilor, iar organizațiile neguvernamentale pot organiza dezbateri
publice în cadrul cărora să faciliteze dialogul dintre cetățeni și administrație pe
subiectul care urmează a face obiectul reglementării.

7. Avertizarea în interes public
Avertizorul de integritate este orice persoană
din interiorul unei instituții
publice, care face o sesizare de bună credință referitoare la o faptă care se
petrece, despr e care are cunoștință și care contravine atât legii, cât și moralei,
deontologiei profesionale sau transparenței în cadrul instituției publice în care lucrează.

Este important de precizat faptul că termenul de „avertizor” nu face referire
la o funcție publică deținută, ci reprezintă desemnarea unui statut legal sub
umbrela căruia să se poată oferi protecție legală oricărei persoane din cadrul
unei instituții publice care reclamă o anumită neregulă observată la locul de muncă. Reglementări cu privire la ave rtizarea în interes public găsim în textul

Drumul spre integritate

12 Legii nr. 571/2004 privind protecția personalului din autoritățile publice,
instituțiile publice și din alte unități care semnalează încălcări ale legii.

8. Codul de conduită

Codurile de conduită sunt documente no rmative – externe, adoptate prin
lege de către Parlament, sau autonormatoare – interne, adoptate la nivel de
instituție, prin care se reglementează interacțiunea dintre membrii unui
anumit grup profesional sau de angajați, între ei și furnizori, între ei ș i
beneficiarii instituției etc., cu scopul de a oferi modele de conduită integră și
corectă din perspectiva deontologiei profesionale.

Codul de conduită al funcționarilor publici este prevăzut în Legea nr. 7/2004
privind Codul de conduita a funcționarilor publici, modificată și completată
ulterior în anul 2007, și cuprinde un ansamblu de principii etice, un set de obligații ale funcționarilor publici din autoritățile și instituțiile publice din România. Desemnează normele de conduită profesională obligator ii pentru
persoanele care ocupă o funcție publică în cadrul autorităților și instituțiilor
publice ale administrației centrale și locale, precum și în cadrul autorităților
administrative autonome, denumite în lege autorități și instituții publice.

9. Consilierul de etică

Consilierul de etică reprezintă persoana angajată într -o instituție publică și
care are, conform legii, atribuții clare de prevenire a încălcării normelor de
conduită, la orice nivel, în interiorul instituției pe care o reprezintă. Ca și în
cazul altor legi care vizează combaterea corupției sau creșterea integrității
publice, nici în acest caz instituțiile nu trebuie să angajeze persoane noi care
să pună în aplicare prevederile legii, ci trebuie doar să delege sarcinile și responsabilitățile care decurg din lege către o persoană din organigrama
existentă. Prin urmare, consilierul de etică nu desemnează o funcție publică, ci
un set de atribuții specifice.

Noțiunea de funcționar public desemnat pentru consiliere etică și monitorizarea normelo r de conduită apare în Legea nr. 50/2007, lege de

13 modificare și completare a Legii nr. 7 din 2004, privind Codul de conduită a
funcționarilor publici.

Atribuțiile consilierului de etică sunt:
 acordarea de consultanță și asistență funcționarilor publici di n cadrul
autorității sau instituției publice cu privire la respectarea normelor de
conduită (activitate de consiliere etică);
 monitorizarea aplicării prevederilor codului de conduită în cadrul
autorității sau instituției publice;
 întocmirea de rapoarte tri mestriale privind respectarea normelor de
conduită de către funcționarii publici din cadrul autorității sau instituției publice.

15

Rolul ONG și mass -media în prevenirea
corupției

1. De ce promovăm integritatea și combatem corupția?

Ceea ce așteaptă o comunitate de la instituțiile pe care le finanțează prin taxe și impozite sunt servicii publice de maximă calitate în condiții de utilizare
judicioasă a banului public. Proasta administrare a resurselor publice se
traduce în servicii d e proastă calitate și/sau scumpe oferite comunității.
Calitatea guvernării, la care ne referim deseori prin sintagma „bună
guvernare”, poate fi evaluată urmărind principalele sale elemente:

Drumul spre integritate

16 Eficacitatea și eficiența
Administrația trebuie să ofere atât servicii de administrare a comunității, cât și
servicii adresate direct cetățenilor, în condiții de costuri minime. Aceste
servicii trebuie, în același timp, să răspundă intenției inițiale a documentelor
de politică publică realizate în prealabil pe baza anali zei nevoilor comunității.
Adaptabilitatea
Administrația trebuie să fie atentă la schimbările sociale din comunitate, la
nevoile și așteptările societății civile și să fie dispusă să își adapteze rapid
serviciile atât din punct de vedere calitativ, cât și c antitativ. Adaptabilitatea
trebuie să includă și capacitatea de previzionare, anticipând și pregătind din
timp răspunsurile adaptative corecte pentru evoluția probabilă a tabloului de
probleme, costuri și nevoi al comunității locale deservite.
Transparența
Administrația trebuie să ofere acces altor instituții guvernamentale și
societății civile la acțiunile sale și la procesul decizional pe care îl
administrează.

Responsabilitatea
Administrația trebuie să fie dispusă să expună evaluării publice atât demer sul
de fundamentare a procesului de luare a deciziilor de politică publică, cât și
efectele urmărite, anticipate și obținute ale procesului de administrare publică
în care este implicată. În final, reprezentanții administrației și instituția în ansamblu tr ebuie să fie dispuși să își asume mai mult decât formal răspunderea
în fața comunității pentru calitatea actului de guvernare. Administrația trebuie să creeze
2

2 Aici se face referire la instituțiile cu putere legislativă – consilii locale, consilii județene etc.
și să aplice în mod transparent, nediscriminatoriu și nepărtinitor
atât cadrul normativ general, cât și propriile reglementări și coduri interne.

Dacă oricare dintre elementele noțiunii de „bună guvernare” descrise mai sus
se află în deficit, atunci putem vorbi de o scădere a calității actului de
guvernare adresat comunității. Analizând cu atenție, vom observa că toate
aspectele „bunei guvernări” sunt afectate în cazul lipsei de integritate:

17  dacă fondurile publice sunt deturnate în mod direct prin furt, sau
indirect prin cheltuire în dezacord cu interesul public, atunci calitatea
serviciilor publice scade;
 dacă angajarea banului public este discreționară și nu este fundamentată
pe politici publice adaptate nevoilor și cerințelor în continuă schimbare
ale comunității, atunci utilitatea serviciilor publice se reduce;
 dacă nu există transparență instituț ională care să permită exercitarea
controlului guvernamental și a controlului din partea societății civile, atunci administrația nu se va simți motivată să promoveze calitatea
serviciilor sale publice în defavoarea satisfacerii interesului privat al
reprezentanților ei;
 dacă nu există perspectiva nevoii de răspundere publică, atunci
administrația nu se va simți motivată să își corecteze prestația și, implicit, să amelioreze calitatea serviciilor sale;
 dacă procesul de legiferare și aplicare a cadrului normativ existent se
realizează pe baze corupte, atunci fundamentul întregului edificiu
instituțional și funcționarea acestuia sunt subminate din start.

Se observă că lipsa integrității afectează calitatea actului de guvernare, iar
defecțiunile identificate la nivelul elementelor ce descriu „buna guvernare”
sunt de cele mai multe ori simptome ale unui comportament corupt, mai mult
sau mai puțin mascat.
Integritatea, transparența și responsabilitatea administrației față de comunitate
sunt elemente care fundamen tează încrederea comunității în instituții.
Imaginea de administrație coruptă subminează încrederea publicului în
instituțiile afectate de acest flagel și îndepărtează cetățenii de la orice act de
implicare și participare la guvernare. Așadar, corupția, dacă este generalizată,
nu afectează doar calitatea serviciilor publice, ci are capacitatea de a
decredibiliza chiar sistemul de organizare a societății pe principiile statului de
drept și ale democrației reprezentative.

Acest din urmă fenomen nociv și rela ția directă dintre nivelul corupției și
calitatea serviciilor publice sunt argumente puternice pentru ca noi – cetățeni,
membri ai unui ONG și jurnaliști, să fim convinși de utilitatea eforturilor de
creștere a nivelului de integritate în instituțiile comu nității noastre.

Drumul spre integritate

18 2. Anti-corupție sau pro -integritate?

Mulți dintre noi obișnuim să definim „integritatea” raportându -ne la conceptul
de „corupție” și invers – în funcție de care dintre acestea ne este mai familiar,
bazându -ne pe ceea ce intuitiv percepem a fi o relație de antisimetrie între
acestea două. În această secțiune nu vom aborda asemănările în oglindă dintre
cele două concepte ci, dimpotrivă, vom încerca să vedem care sunt
diferențele dintre proiectele „pro -integritate” și cele „anti -corupție” la nivel
de „relații publice”.

Prin sintagma „lupta împotriva corupției” înțelegem mai ales sancționarea
unor fapte punctuale realizate în trecut, de către persoane identificabile, fapte
care fac obiectul reglementării de tip penal sau sunt amendate administ rativ.

Prin eforturile pentru „îmbunătățirea integrității publice”, înțelegem mai ales
ameliorarea pentru viitor a unor procese de la nivel instituțional3
 integritatea are un caracter preventiv orientat către viitor, pe când
anticorupția accentuează caracterul punitiv al demersului, privind spre
trecut; *, procese
care fac obiectul codurilor de bună practică în domeniu, aceste documente având în general caracter de recomandare.

Așadar, se observă că în utilizarea lor generică:
 integritatea vizează procese reglementate la nivel instituțional, pe când
anticorupția este mai specifică, atacând în mod direct fapte concrete ale
unor persoane identificabile.

Ce relevanța poate avea, pentru persoanele care activează în domeniu,
această diferențiere în utilizarea publică a termenilor? Dincolo de conținutul
efectiv al proiectelor și al activităților prevăzute de către acestea, există și un
aspect de marketing strâns legat de tipurile caracteristice de intervenție
corespunzătoare celor două noțiuni.

3 * afirmație valabilă în contextul în care acceptăm faptul că nu putem și nici nu ne propunem să
îmbunătățim nivelul integrității personalului din perspectiva integrității persoanei, ci doar din
perspectiva contextului (reguli, procese, constrângeri externe) în care este obligată să funcționeze
aceasta.

19 Un proiect „anti -corupție” presupune monitorizări în prezent, verificări în
trecut, identificarea de fapte considerate infracțiuni sau contravenții,
identificarea făptuitorului și, în final, sesizarea organelor statului cu autoritate
în a urmări și a pedepsi practicile de corupție. Este clar că un astfel de demers
se realizează mai degrabă „împotriva” decât „în cooperare” cu grupul țintă
vizat.

P e d e a l t ă p a r t e , u n p r o i e c t „ p r o -integritate” presupune cooperare cu
reprezentanții instituției țintă, cel puțin în următoarele direcții: culegerea de
informații cu privire la zonele de risc, identificarea de soluții acceptabile și
realiste, adoptarea de norme interne și eventuale decizii de restructurare
pentru aplicarea soluțiilor identificate anterior de comun acord.

Chiar dacă atât „lupta împotriva corupției”, cât și demersurile de „creștere a
nivelului integrității” au aceeași finalitate, generic numită „combaterea
corupției”, demersurile prin care se urmărește acest rezultat sunt profund
diferite, lucru de care trebuie să țin em cont atunci când descriem proiectul la
care lucrăm.

Să ne imaginăm diferența de reacție pe care o poate avea un primar atunci
când, intrând în biroul său, îi solicităm sprijinul și cooperarea în cadrul unui proiect care vizează integritatea publică, în una dintre următoarele două
forme:
 „dorim să implementăm un proiect anti -corupție în instituția
dumneavoastră”;
 „dorim să implementăm un proiect de creștere a nivelului de integritate publică în instituția dumneavoastră”.

În primul caz este ca și cum i -am spune că administrația pe care o conduce
este coruptă. E de la sine înțeles că prin această abordare negativă ne vom
antagoniza interlocutorul încă de la primul contact, iar orice speranță de
viitoare colaborare pe un astfel de proiect este realist să o considerăm ca
fiind pierdută. Pe de altă parte, spunând că dorim să „creștem nivelul de
integritate”, recunoaștem implicit existența unui anumit nivel de integritate,
iar ceea ce propunem interlocutorului nostru este doar îmbunătățirea lui.
Această formulare are toate atuurile să fie percepută în mod pozitiv, ceea ce
crește șansele de a obține din partea instituției cooperarea atât de necesară în
cadrul proiectului sau acțiunii noastre.

Drumul spre integritate

20 3. Ce așteaptă comunitatea de la ONG -uri și mass -media?

Această secțiu ne nu prezintă rezultatele unei cercetări cu privire la așteptările
concrete ale comunității referitoare la activitatea ONG -urilor și a presei. În
cele ce urmează, vom încerca mai mult decât atât, respectiv să identificăm
care ar putea fi paleta amplă de s ervicii pe care comunitatea ar trebui să le
aștepte și să le primească din partea organizațiilor neguvernamentale și a mass -media în domeniul combaterii fenomenului corupției.

În căutarea acestora se va porni de la următoarele premise:
 există o așteptare ca instituțiile publice să fie eficace și eficiente în
furnizarea serviciilor publice;
 există o așteptare ca aleșii locali și funcționarii publici să servească
interesul public și să administreze resursele publice în mod corect, zi de
zi;
 există o așteptar e ca instituțiile publice să fie adaptabile la nevoile
comunității și să conducă procesul decizional ținând cont de acestea;
 există o așteptare ca instituțiile publice să fie transparente și
răspunzătoare în fața comunităților pe care le deservesc;
 există o așteptare ca instituțiile publice să legifereze în interes public și
să aplice în mod corect cadrul normativ existent.
Din această perspectivă, rolul organizațiilor neguvernamentale (al acelora
dintre ele care și -au asumat această misiune) este de a urm ări îndeplinirea
secvențială și totală a așteptărilor de mai sus. Prin urmare, o primă așteptare validă din partea comunității față de ONG -uri și presă ar fi ca acestea să își
indeplinească funcția de „câine de pază” („watchdog”), monitorizând
activitatea instituțiilor publice și făcând presiuni pentru funcționarea corectă a
acestora.
Rolul sectorului neguvernamental și al presei depășește însă limitele
relaționării strict cu sectorul de stat. În cele mai multe situații, presa și
organizațiile neguvernamen tale din domeniul promovării democrației
acționează pe post de catalizatori și facilitatori ai relației dintre cetățean și
instituția publică. Urmărind zonele de manifestare posibilă a cetățeanului în
sfera integrității publice se vor identifica oportunită țile de intervenție ale
ONG -urilor și presei în această relație.

21 Liberul acces la informații
Este indicat ca toți cetățenii să cunoască din timp care sunt subiectele de
discuție de pe masa guvernanților pentru a putea interveni în procesul
decizional (vorb im în acest context mai ales de accesul publicului larg la
informații de interes general pentru întreaga comunitate sau pentru secțiuni
majore ale acesteia). Atunci când guvernanții doresc să adopte legi în
detrimentul interesului public și în interes pers onal – sau al altei zone de
interese private nelegitime – ei încearcă să își ascundă gestul de lumina
reflectoarelor. În acest caz, rolul presei și al organizațiilor neguvernamentale
este de a identifica și de a distribui publicului larg informațiile refer itoare la
intenția de legiferare sau acțiunile cu impact în comunitate ale instituției
publice.

Transparența decizională și dreptul de petiționare
Este dezirabil ca membrii comunității să intervină în procesul decizional
pentru a contribui la adaptarea pr oiectelor de acte normative cu caracter
general la nevoile comunității în care trăiesc. Cetățenii au astfel posibilitatea
să propună proiecte de hotărâri sau măsuri concrete, să susțină proiecte de
hotărâri sau să intervină pentru a preveni adoptarea unor hotărâri care nu
servesc binele public sau pentru a le corecta pe cele care îl servesc în mod defectuos. În acest caz, rolul sectorului neguvernamental este de a propune
soluții, de a solicita guvernanților consultarea comunității și de a organiza
dezbateri publice, în diverse forme, pe tema care face obiectul intenției de
legiferare. Atât ONG -urile, cât mai ales presa, pot interveni în sensul
mobilizării cât mai multor cetățeni pentru a se implica în procesul decizional.
Prin petiție se înțelege cererea, r eclamația, sesizarea sau propunerea
formulată în scris ori prin poștă electronică, pe care un cetățean sau o organizație legal constituită o poate adresa autorităților și instituțiilor publice
centrale și locale, serviciilor publice descentralizate ale min isterelor și ale
celorlalte organe centrale, companiilor și societăților naționale, societăților
comerciale de interes județean sau local, precum și regiilor autonome.
Advocacy
În multe situații nu este de ajuns ca membrii comunității doar să își expună
punctul de vedere pentru ca acesta să și fie însușit de către guvernanți. În
aceste cazuri, trebuie întreprinse și alte acțiuni în efortul de persuadare a
reprezentanților instituțiilor publice. Aceste acțiuni intră în sfera activității de
advocacy despre care vom vorbi mai detaliat în secțiunea „Advocacy pentru

Drumul spre integritate

22 integritate”. Organizațiile neguvernamentale pot interveni, în acest caz,
furnizând expertiză și suport logistic, iar presa ca instrument de promovare și
mediatizare a eforturilor de advocacy.
Respons abilizarea guvernanților
Este indicat ca guvernanții să se simtă răspunzători pentru acțiunile lor în fața
cetățenilor care i -au ales sau care le plătesc salariile prin contribuțiile sub
formă de taxe și impozite. Acest sentiment nu este însă omniprezent î n rândul
aleșilor și funcționarilor publici și poate suferi variații majore în timp, chiar și acolo unde acesta deja există. De aceea, este dezirabil ca acest sentiment de
răspundere să fie periodic reînoit printre guvernanți prin intervenția
constantă a s ocietății civile: petiționarea, participarea la ședințele publice,
derularea de acțiuni de monitorizare a activității, solicitarea, analizarea și
mediatizarea rapoartelor de activitate, manifestări publice, solicitarea
organizării de referendumuri locale e tc. Intervenția reprezentanților ONG și
a presei poate fi una majoră și poate lua forme diverse și variate.

Avertizarea în interes public
Când cetățenii, presa și organizațiile neguvernamentale au acces la informații cu privire la faptele ilegale ale ale șilor sau ale funcționarilor publici se creează
premisele ca faptele de corupție să fie stopate prin sesizare și pedepsire de
către instituțiile statului, conform legii. Când practica abuzivă din interiorul
unei instituții este prompt pedepsită, se creează o presiune de descurajare și
prevenire a faptelor de corupție, în consecință are loc o ameliorare a nivelului
integrității.

Sintetizând cele expuse în acest fragment despre rolul ONG -urilor și mass –
media în domeniul integrității publice, putem conchide c u o sintagmă
integrantă care vorbește de la sine: „exercitarea activă a controlului societății
civile asupra instituțiilor statului”.

4. Oportunități de intervenție anti -corupție

În cadrul acestui capitol, am punctat justificarea și baza de legitimitate pe ntru
care presa și sectorul neguvernamental pot și trebuie să devină actori activi în

23 promovarea integrității publice și în combaterea corupției. În cele ce urmează,
vom inventaria oportunitățile concrete de intervenție în această direcție.

Activitatea de monitorizare a instituțiilor publice , demers care se
finalizează cu elaborarea unor rapoarte de monitorizare. Acestea devin punct
de pornire în acțiuni ulterioare de ameliorare a integrității publice.

Analiza și interpretarea informațiilor oferite de ra poartele de monitorizare
conduc către identificarea problemelor punctuale de integritate
publică la nivelul instituției monitorizate.

Pasul următor va fi acela de a gândi și de a propune soluții pentru
problemele identificate. În funcție de caracterul pro blemelor descoperite se
poate apela la mai multe tipuri de soluții:
 dacă am descoperit încălcări ale legii, atunci o cale potrivită de
soluționare va fi realizarea unei sesizări administrative către
conducerea instituției în cauză sau a unei sesizări admin istrative/penale
către instituțiile abilitate cu controlul și cercetarea activității instituției
vizate;
 dacă am identificat, însă, o zonă de vulnerabilitate la corupție,
vulnerabilitate care conduce către creșterea riscului apariției de practici
lipsite de integritate în instituția monitorizată, atunci cea mai indicată
soluție ar putea fi modificarea procedurilor interne. Acest tip de
modificări pot fi operate prin decizii administrative la îndemâna
conducerii instituției în cadrul căreia am identificat pr oblema.

Dacă instituțiile sesizate nu sunt receptive la demersul nostru inițial de
informare asupra problemei și nu sunt dispuse să adopte deciziile potrivite
care să conducă la rezolvarea problemei, atunci avem posibilitatea să apelăm
la metode de persua siune din domeniul activității de advocacy.

Instrumentarul specific activității de advocacy se poate dovedi util și în
procesul cu caracter general și permanent de implicare a comunității în
elaborarea, amendarea și implementarea politicilor publice .

Așadar, ca membri ai unui ONG, jurnaliști sau cetățeni, putem:

Drumul spre integritate

24 să ne informăm , uzând de dreptul nostru de a accesa informații publice,
pentru a realiza monitorizări ale activității instituțiilor publice, cu scopul
final de a identifica probleme de integritat e publică;

să sesizăm autorităților abilitate faptele concrete de corupție pe care le -am
identificat în urma monitorizării sau pe care le -am descoperit accidental;

să propunem soluții pentru rezolvarea problemelor de integritate
identificate;

sa exercit ăm presiune pentru adoptarea, din partea instituțiilor publice, a
unei conduite care să conducă spre rezolvarea problemelor sesizate de către
noi;

să ne implicăm în procesul de luare a deciziilor și de adoptare a politicilor publice, pentru a ne asigura că acestea răspund nevoilor
comunității și nu intereselor private – personale sau de grup – ale
persoanelor cu putere de decizie din cadrul instituțiilor publice.
Metodologia pentru utilizarea acestora este prezentată în cadrul următoarelor
trei secțiuni.

25

Modalită ți de monitorizare a instituțiilor
publice

1. Ce este monitorizarea?

Monitorizarea este procesul de observare și înregistrare sistematică a unui
fenomen natural sau a unei/unor activități de natură umană. Acest pro ces
presupune colectarea informațiilor relevante referitoare la toate aspectele
fenomenului/ activității monitorizate, fiind finalizat obligatoriu prin elaborarea
unui raport care să poată fi utilizat ca instrument de lucru în ameliorarea
aspectelor proble matice descoperite în procesul de monitorizare.

Drumul spre integritate

26 A monitoriza o instituție publică înseamnă a observa și a înregistra informații
despre:
 respectarea legislației specifice de organizare și funcționare;
 procedurile de concepere, dezbatere și adoptare a unui proiect de
buget, strategie de dezvoltare, hotărâre, decizie, ordin, ordonanță, lege etc.;
 implementarea unui act administrativ adoptat (buget, strategie de
dezvoltare, hotărâre, decizie, ordin, ordonanță, lege etc.);
 procedurile de organizare a licitațiilor publice și respectarea legislației
naționale și europene în vigoare;
 informarea cetățenilor, societății civile, agenților economici și a altor actori sociali despre activitatea curentă a instituției;
 declarațiile de avere și de interese, rapoartele de a ctivitate înaintate,
conform legii, de către primari, consilieri, funcționari publici, magistrați
etc.;
 implementarea proiectelor finanțate din fonduri ale Uniunii Europene;
 procedurile de anchetă și de judecată.

2. Care sunt legile care ne oferă dreptul să monitorizăm o
instituție publică?
Monitorizarea unei instituții publice se poate realiza în temeiul a două legi
menite a garanta liberul acces la informații de interes public și transparența
instituțiilor publice:

Legea nr. 544/2001 privind liberul acce s la informațiile de interes
public: conform Art. 1.
Accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice
informații de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul
dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autor itățile
publice, în conformitate cu Constituția României și cu documentele
internaționale ratificate de Parlamentul României.

Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația
publică: conform Art. 1 (2) Legea are drept scop: să sporeas că gradul de
responsabilitate a administrației publice față de cetățean, ca beneficiar al
deciziei administrative; să stimuleze participarea activă a cetățenilor la
procesul de luare a deciziilor administrative și la procesul de elaborare a

27 actelor normati ve; să sporească gradul de transparență la nivelul întregii
administrații publice.

3. Care instituții publice pot fi monitorizate?

Activitatea de monitorizare poate fi realizată de către orice cetățean român
sau persoană juridică română (mass -media, organi zație neguvernamentală,
partid, societate comercială etc.). Instituțiile publice ale administrației publice centrale, regionale și locale care pot fi monitorizate sunt Președinția
României, Guvernul și structurile guvernamentale, Parlamentul, Prefectura,
Consiliul Județean, Consiliul Local, Primăria, instituțiile descentralizate ale
administrației publice, precum și instituțiile din sistemul de Justiție: Judecătorii, Tribunale, Curți de Apel, Înalta Curte de Justiție, Curtea Constituțională,
Parchetele, Dep artamentul Național Anticorupție, Consiliul Superior al
Magistraturii etc.

4. Care sunt pașii monitorizării?

 Identificarea ariei de interes
Organizația neguvernamentală sau instituția de presă își va stabili cât mai
exact aria de interes căreia i se subord onează procesul de monitorizare,
stabilind care sunt obiectivele monitorizării. Este recomandat să fie colectate,
stocate și analizate toate informațiile generate de specificul ariei respective.
Câteva exemple ar fi existența unor rapoarte anterioare privi nd
monitorizarea realizată de alte ONG -uri sau instituții de presă, impactul
asupra activității ONG -urilor sau instituției de presă, palierele de
monitorizare – instituții centrale, regionale, locale, direcții, birouri, persoane
cu demnități publice etc.

Se vor studia toate sursele de informare publică oferite de
instituțiile/persoanele care prin activitatea lor sunt circumscrise ariei de
interes. Acest demers este necesar pentru a elimina informațiile deja publice
și a stabili cât mai exact care informați i nu sunt oferite din oficiu de către
instituțiile vizate. Este necesară studierea legislației specifice (cu precădere
Legea nr. 544/2001 și Legea nr. 52/2003). Aria de interes poate fi cuantificată

Drumul spre integritate

28 într-o listă de probleme sau de aspecte principale ale unei probleme, care va
constitui conținutul propriu- zis al monitorizării (obiectivele de atins).

 Stabilirea subiectului monitorizării
Acest pas este condiționat de rezultatele obținute prin identificarea ariei de
interes. Lista instituțiilor sau a persoane lor cu demnități publice este necesară
pentru a stabili subiectul procedurilor de monitorizare, dimensiunea și durata monitorizării. Se recomandă realizarea unui dosar al instituției/persoanei cu
demnități publice care va fi monitorizată. Dosarul va cuprin de date de
contact, statute, regulamente de funcționare, CV -uri etc., toate informațiile
care contribuie la completarea ariei de interes.
De exemplu, în cazul unei persoane care deține o demnitate publică sunt utile
informațiile care oferă o imagine cât mai exactă a nivelului de comunicare
dintre persoana respectivă și cetățeni (alegători, beneficiari etc.), informații
care pot fi obținute din articole de presă, declarații publice ale persoanei
respective sau din diferite alte surse. În cazul monitorizării unei instituții sunt
utile informații cu privire la (in)existența unor centre/birouri de informare
cetățenească, de relații publice, a unor bune practici în domeniul transparenței
decizionale etc.

 Stabilirea căilor de monitorizare
Principala cale prin care se poate realiza monitorizarea unei instituții publice
sau a unei persoane deținătoare de demnități publice este utilizarea
procedurilor oferite de legislația în vigoare (Legea nr. 544/2001 și Legea nr.
52/2003). O modalitate indirectă, dar importantă, este și observarea
articolelor și relatărilor din mass -media, care pot oferi informații vitale pentru
succesul procesului de monitorizare.
O altă cale de monitorizare este consultarea Registrului Comerțului, pentru
verificarea declarațiilor de interese, de avere și a incompatibilităților. Se
recomandă studierea atentă a legislației specifice privind accesul liber la informațiile publice, transparența decizională în administrația publică,
organizarea și funcționarea instituțiilor monitorizate, drepturile ș i obligațiile
persoanelor cu demnități publice monitorizate, căile de atac în contenciosul
administrativ etc.

29  Evaluarea resurselor care vor fi alocate în procesul de
monitorizare
Rezultatele obținute prin realizarea primilor trei pași ne vor ajuta să stab ilim
cât mai exact cantitatea și calitatea resurselor pe care trebuie să le alocăm.
Resursele umane sunt foarte importante deoarece, în general, specificul procesului de monitorizare (o sumă de activități care interacționează și sunt
complementare) necesit ă existența unei echipe. În cazul unui ONG care
realizează o monitorizare, este recomandat ca fiecare membru al echipei de
monitorizare să cunoască exact sarcinile pe care le are de îndeplinit și să
dețină toate informațiile necesare pentru a executa cu succes sarcina respectivă.

Resursele umane minime necesare pentru constituirea unei echipe de
monitorizare, în cadrul unui ONG, sunt:
 coordonator – coordonează întreaga monitorizare, redactează varianta
finală a documentelor înaintate în procedurile de mon itorizare, semnează
cererile de informare publică, susține comunicarea cu instituția/persoana
publică monitorizată, oferă informații către mass -media, atunci când este
necesar etc.;
 responsabil local monitorizare – îi este alocată o instituție/persoană
publică, studiază zonele unde se oferă informații publice din oficiu, monitorizează informațiile oferite de mass -media cu privire la obiectul
monitorizării, redactează în varianta primară documentele înaintate în
procedurile de monitorizare etc.;
 secretar – tehnoredactează documentele înaintate în procedurile de
monitorizare, centralizează informațiile obținute, realizează dosarele de monitorizare, administrează corespondența cu instituția/persoana publică monitorizată etc.
În cazul unui jurnalist, toate act ivitățile de monitorizare sunt realizate de
acesta, de cele mai multe ori în cadrul unei anchete jurnalistice. Se recomandă ca o instituție mass -media să dețină personal specializat în monitorizarea
instituțiilor/persoanelor publice din perspectiva accesului la informația publică
și transparenței decizionale în administrația publică.

 Redactarea documentelor folosite în procedurile de
monitorizare
Documentul principal care va fi utilizat este cererea de solicitare a
informațiilor de interes public prevăzută de Legea nr. 544/2001 (Anexa 1). Se

Drumul spre integritate

30 recomandă să se verifice la sediul instituției publice monitorizate dacă biroul
de relații cu publicul impune spre utilizare o variantă proprie a acestei cereri
(tipizat). În redactarea cererii de solicitare a informați lor de interes public se
vor indica foarte concis și exact informațiile solicitate. În unele situații, instituțiile publice monitorizate au refuzat să comunice informațiile motivând
că exprimarea nu a fost clară și că informațiile solicitate nu ar exista. Au fost
și situații în care s -a primit răspuns prin care se indica drept sursă a
informațiilor solicitate website -ul instituției.

În paralel, pe parcursul procesului de monitorizare, vor fi înaintate către
mass -media comunicate, declarații de presă și ori ce materiale care pot genera
anumite presiuni asupra instituției/persoanei publice, astfel încât aceasta să
răspundă corespunzător solicitărilor de informații publice.

 Monitorizarea termenelor de răspuns
În conformitate cu Legea nr. 544/2001 Art. 7:
(1) Autoritățile și instituțiile
publice au obligația să răspundă în scris la solicitarea informațiilor de interes
public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la
înregistrarea solicitării, în funcție de dificultatea, complexitatea, volu mul
lucrărilor documentare și de urgența solicitării. În cazul în care durata
necesară pentru identificarea și difuzarea informației solicitate depășește 10
zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiția
înștiințării aces tuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile. (2) Refuzul
comunicării informațiilor solicitate se motivează și se comunică în termen de
5 zile de la primirea petițiilor.
Acest articol reprezintă punctul central al monitorizării termenelor la care
instituțiile/ persoanele publice trebuie să răspundă. În situația în care nu sunt
respectate aceste termene se aplică pasul
a. Dacă termenele sunt respectate,
se aplică pasul b.

a – Înaintarea unei reclamații administrative
În situația în care unul dintr e termenele stabilite de Art. 7 al Legii nr.
544/2001 nu a fost respectat sau conținutul răspunsului nu oferă informațiile
solicitate, se poate înainta o reclamație administrativă către instituția publică
monitorizată. Vă oferim două modele de reclamație a dministrativă în Anexa 2.
Dacă răspunsul primit la reclamația administrativă este nemulțumitor, se trece la procedurile de judecată în contencios administrativ.

31 b – Analiza răspunsurilor primite
Răspunsurile primite în temeiul cererii de solicitare a info rmațiilor de interes
public vor fi analizate și verificate. În măsura în care acestea (nu) corespund
realității și (nu) acoperă aria de interes, se poate trece la finalizarea
monitorizării sau la reluarea corespondenței de solicitare de informații de
interes public.

 Raportul final de monitorizare
La finalul monitorizării se va redacta un raport de monitorizare, care va
conține toate documentele oficiale emise de către ONG/instituția mass -media
care a monitorizat, precum și toate documentele oficiale emise de către
instituția/persoana publică monitorizată. Acest raport va fi întocmit cu
precizia specifică unui dosar probatoriu în justiție și va fi comunicat
comunității prin toate mijloacele disponibile (broșură, comunicat de presă,
conferință de presă, dezba tere publică etc.).

5. Ce monitorizăm? – Zone de risc

În mod frecvent, corupția este percepută ca fiind un fenomen caracteristic
nivelelor superioare de putere: guvern, ministere, partide politice, autoritate
judecătorească. Aceasta este însă o problemă care apare în toate țările, fie că
sunt dezvoltate din punct de vedere economic sau în curs de dezvoltare, în
sectorul public dar și în cel privat, chiar și în organizațiile din sectorul non –
profit. Deși prezentă în toate țările, corupția apare, mai ales, în țările sărace și
în curs de dezvoltare4

4Impact of Corruption and Economic Growth Performance in Devoloping countries , Quamrul
Mohmad, consultat la data de 12 mai 2010, http://analysees.co.uk/PDF/Impact -of-Corruption.pdf
.

Întrucât corupția afectează o multitudine de domenii, vom încerca, în
rândurile următoare, să identificăm „zonele fierbinți”. În acest demers, ne vom baza și pe raportul de cercetare realizat de către Institutul Român
pentru Evaluare și Strategie (IRES), Barometrul Corupției 2010. Astfel, zonele asupra cărora ne vom îndrepta atenția sunt achizițiile publice, luarea și darea
de mită, utilizarea pozițiilor de putere, sistemul discreționar de luare a
deciziilor.

Drumul spre integritate

32 Corupția este accentuată de lipsa unei definiri clare a responsabilităților, de
confuzie în separarea funcțiilor administrative de cele politice și, deseori, de o
lipsă de transparență în procedurile administrative. Robert Klitgaard5
Corupția = Monopol + Discreție – Responsabilitate
propunea următoarea form ulă:

Această definiție analizează corupția birocratică care apare acolo unde
persoanele din conducere au un control exclusiv asupra unor bunuri de valoare sau asupra unor decizii importante (monopol) și pot decide cum să le
distribuie (discreție) făra a trebui să dea socoteală pentru acțiunile lor (lipsa
responsabilității). Corupția este comportamentul care deviază de la
prescripțiile formale ale unui rol public din cauza unor câștiguri pecuniare sau
de status private (familiale, ale unor apropiați ai familiei, ale unui grup privat).
Aceasta include comportamente precum mituire, nepotism (favorizare pe
baza unor relații anterioare, mai degrabă decât pe baza competenței) și
folosirea incorectă, ilegală a res urselor publice pentru scopuri private.

În instituțiile publice, unii dintre subiecții actelor de corupție sunt funcționarii
publici, cărora li se acordă permanent sau provizoriu, în virtutea legii, prin
numire, prin alegere sau în virtutea unei însărcină ri, anumite drepturi și
obligații, în vederea exercitării funcțiilor într -un serviciu public sau într -o altă
instituție. Sentimentul de nesiguranță, dificultatea promovării și nivelul scăzut
al compensațiilor financiare, privatizarea unor servicii publice (care determină
probleme precum reducerea de personal, reorientarea profesională,
conflictele de interese și găsirea unor noi locuri de muncă), reducerea
dimensiunilor aparatului birocratic, redefinirea în permanență a atribuțiilor
ministerelor și agențiilor au un impact adesea negativ asupra funcționarilor
publici și, în cazurile cele mai grave, îi determină să cedeze tentațiilor
corupției.

Corupția amenință consolidarea credibilității funcției publice și a instituțiilor
democratice, în fața propriilor c etățeni și contribuie, de asemenea, la
agravarea sărăciei și la slăbirea sistemului de servicii prestate cetățenilor. La
nivel administrativ, există două categorii diferite de corupție: prima apare
acolo unde serviciile sau contractele sunt puse la dispozi ție legal, iar a doua
acolo unde banii publici sunt cheltuiți ilegal. În prima situație oficialul obține

5 Controlling Corruption, Klitgaard, R., University of California Press, Berkeley, CA, 1988

33 un profit ilegal făcând ceva ce intră în mod obișnuit în atribuțiile sale. În a
doua situație, mita este dată pentru a obține servicii pe care un ofici al nu are
dreptul să le ofere. Situațiile unde poate apare corupția în administrația publică includ achizițiile publice, solicitarea autorizațiilor administrative, acordarea licențelor de afaceri, inspecțiile de specialitate.

Corupția nu privește exclusiv funcționarii publici. Responsabilitatea pentru
existența corupției aparține atât cetățenilor, cât și sectorului privat care
încearcă să cumpere decizii sau influență. Astfel, eforturile de prevenire a
corupției trebuie să vizeze atât sectorul public, cât și sectorul privat.

A. Achizițiile publice

România este țara europeană cu cea mai mare frecvență a corupției în achizițiile publice, la polul opus aflându -se țările nordice, în frunte cu
Danemarca. Cele mai transparente în procesele de achiziție sunt, î n România,
tribunalele, urmate de consiliile județene, iar cele mai opace din acest punct
de vedere sunt spitalele și primăriile din mediul rural
6

6Societatea Academică Română, pe baza cifrelor dintr -un studiu realizat de OECD, consultat la
data de 12 mai 2010,
http://www.sar.org.ro/art/policy_briefs/sistemul_romanesc_de_achizitii_publice__bubele_si_tratam
entul -409-ro.html . Chiar dacă legislația în
domeniu a fost mult îmbunătățită în 2006, ea prezintă în continuare lacune,
care permit ocolirea procedurilor normale de achiziție, dând naștere
suspiciunilor pivind corectitudinea.
În acest sens, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind
atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de
lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și
completările ulterioare, precizează produsele și serviciile pentru care nu este
necesară organizarea procedurii de achiziție publică. Lista se încheie cu
mențiunea „și altele”, ceea ce dă posibilitatea săvârșirii unor abuzuri. Multe
instituții publice includ în această categorie servicii de publicitate sau PR,
pentru care valoarea contractului este semnificativă. Dintre modalitățile de
eludare a prevederilor legale, amintim:

Drumul spre integritate

34  Metoda dim inuării valorii estimate
Fragmentarea unui contract de achiziție publică în mai multe contracte
permite evitarea depășirii plafonului valoric de la care s -ar impune organizarea
unei licitații publice deschise sau restrânse. În alte cazuri se poate recurge la
divulgarea de către unii membri din comisiile de evaluare, anterior depunerii
ofertelor, a unor date tehnico -economice către un anumit ofertant, care este,
astfel, avantajat față de ceilalți. Scopul urmarit este înlăturarea concurenței.

 Falsuri pentru atribuirea directă
Atribuirea directă a contractului unei societăți în care au interes persoanele
cu funcții de conducere din cadrul autorității contractante sau membrii
comisiei desemnate la nivelul acesteia (caz în care se depun în fals, la dosarul
de achiziții, declarații de interese) este una dintre metodele de fraudare. Nu
se mai desfășoară nicio procedură și totul se termină cu întocmirea formală,
în fals, a dosarului de achiziție publică, uneori ulterior efectuării de plăți și
livrării bunului, prest ării serviciului sau executării lucrării7
 Caiete de sarcini „personalizate” .

Existența unor condiții restrictive în caietul de sarcini poate ascunde, de fapt,
o atribuire personalizată către o firmă agreată. Unor firme li se pot cere în
mod intenționat ac te și dovezi pentru a tergiversa atribuirea contractelor. Pe
de altă parte, sectorul privat este tentat să abuzeze de drepturile legitime de contestare a procedurilor de achiziții publice pentru a forța decizii ale
autorităților contractante.

B. Luarea și darea de mită, utilizarea pozițiilor de putere

Deși sistemul autorităților publice este, prin definiție, orientat către respectarea legii, structurile acestuia nu sunt pe deplin ferite de apariția unor
posibile fapte de corupție. Mai mult, dacă luăm în c onsiderare poziția
polițistului în sistemul juridic, literatura de specialitate
8

7Cum pot fi trucate licitaț iile publice , Ionela Neagu- Stanila, Curierul Național, consultat la data de 5
mai 2010, http://www.curierulnational.ro/
8 Corupția, Pavel Abraham, Editura Detectiv, București, 2005, pg. 276 -279
identifică existența a
nouă tipuri de corupție în poliție, care pot fi însă regăsite în aria tuturor
instituțiilor publice:

35  corupția autorității, care permite primirea de folo ase necuvenite prin
uzitarea statutului de persoană cu autoritate;
 favorizarea, care implică primirea de foloase pentru a facilita
dezvoltarea relațiilor de afaceri ale corupătorilor;
 furtul oportunist, prin care se însușesc bunuri de la arestați, victime sau
de la locul comiterii infracțiunilor sau de pe proprietăți neprotejate;
 șantajul, prin care persoana cu autoritate primește foloase de la suspecții care comit infracțiuni pentru ascunderea ilegalității;
 protecția activităților ilegale, prin care se cum pără lipsa de reacție a
persoanei cu autoritate, având astfel asigurată desfășurarea unor
activități ilegale;
 mita, prin care corupătorii încearcă să evite luarea unor măsuri
procedurale (să nu fie reținuți, percheziționați, sau să nu li se confiște bunurile) sau să obțină sustragerea unor probe incriminatorii de la
dosar, sau schimbarea încadrării juridice în infracțiuni mai ușoare;
 activități infracționale directe, care nu presupun existența unui
corupător, ci sunt activități desfășurate de persoane cu au toritate
contra altor persoane;
 aranjamente interne, care implică darea și luarea de mită în cadrul
instituțiilor publice pentru a obține salarii de merit, stimulente, avansări
înainte de termen, poziții administrative importante etc.;
 plasarea de obiecte interzise, care presupune plasarea de droguri sau de
alte obiecte a căror deținere, folosire și comercializare sunt pedepsite de lege, între bunurile unei persoane pentru a o acuza pe nedrept
9

C. Sistem discreționar de luare a deciziilor
.
Corupția înțele asă ca abuzul de putere cu care cineva a fost învestit, în scopul
unui câștig privat10
 cazurile penale pot fi corupte înainte ca ele să ajungă în instanțe dacă
poliția măsluiește dovezile care vin în sprijinul unei acuzații cu privire presupune atât un beneficiu financiar sau material, cât și
unul nematerial (promovarea ambițiilor politice ori profesionale). Astfel,
noțiunea de corupție cuprinde și influențarea nepotrivită a imparțialității
procesului decizional, exercitat de orice actor al sistemului administrativ. În continuare, amintim o serie de situații, din sistemul juridic și cel vamal, în care
se poate vorbi de sistem decizionar discreționar:

9 Ibidem
10 Definiția dată de Transparency International – Român ia, consultat la data de 5 mai 2010,
http://www.transparency.org.ro/servicii/consultanta_juridica/index.html

Drumul spre integritate

36 la o infracțiune sau dacă procurorii nu reușesc să aplice criterii
uniforme în evaluarea dovezilor procurate de poliție11
 abuzarea de puținele fonduri publice pe care cele mai multe guverne
le alocă justiției (nepotism, manipularea contractelor de construcție și
de înzestrare cu echipament a tribunalelor); ;
 control politic asupra numirii judecătorilor de la insta nțele
superioare. În acest caz, conceptul de apel către o autoritate mai puțin părtinitoare poate fi o simplă iluzie. Chiar și atunci când
numirile sunt corecte, procesele din căile de atac nu sunt eficiente dacă admisibilitatea lor nu se face în mod trans parent sau dacă
încărcătura cu dosare determină ani buni petrecuți în așteptarea dezbaterilor;
 perceperea de taxe ilegale unor agenți economici. În cazul refuzului,
agentul economic care desfășoară operațiuni de import prin aria de
competență a biroului v amal riscă să nu -și poată lua documentele
necesare;
 decizii discreționare privind valoarea mărfii în vamă:
– prerogative exclusive ale lucrătorului vamal în raport cu beneficiarii serviciilor vamale;
– disproporție între nivelul sancțiunilor prevăzute de leg e:
funcționarul cu atribuții de control este singurul factor decident în ceea ce privește constatarea faptei și stabilirea
sancțiunii;
– disproporție între minimul și maximul nivelului sancțiunilor
contravenționale și amenzilor;
– insuficiența controalelor pe linia ierarhică;
 semnarea sau avizarea unor documente care țin de formalitățile vamale – funcționarul cu atribuții de control este singurul factor
decident în ceea ce privește semnarea și avizarea unor documente;
 controlul vamal fizic necorespunzător în anumite situații
12
.
În ceea ce privește sistemul de învățământ, sintagma „corupție mică” reprezintă un fenomen care se întâlnește în școlile României. Ea acoperă
aspecte precum bani încasați sistematic de la părinți de către școală sub

11 Corupția și anticorupția în sistemul juridic , Cristi Danileț, pag. 183, consultat la data de 5 mai
2010, http://www.kas.de/wf/doc/kas_18040- 544-1-30.pdf
12 STRATEGIA NAȚIONALĂ privind prevenirea și combaterea corupției în sectoarele vulnerabile
și administrația publică locală (2008- 2010)

37 diverse pretexte, fa voruri, privilegii făcute profesorilor, criterii subiective în
aprecierea rezultatelor, priorități suspecte în achiziționarea unor materiale
didactice, al căror criteriu esențial nu este neapărat calitatea.

6. Cum monitorizăm și cum documentăm?
Subiecte de m onitorizare

În ceea ce privește monitorizarea și documentarea asupra faptelor de
corupție, se pot monitoriza procedurile care vizează achizițiile publice,
conflictele de interese, declarațiile de avere, transparența decizională, accesul liber la informații. În mod evident, organizațiile neguvernamentale și presa nu
se pot substitui organelor abilitate să desfășoare cercetări penale, dar pot
folosi prevederile legale ca instrument în detectarea unor fapte care țin de
corupție.
Monitorizarea acestor procedu
r i p o a t e s ă p o r n e a s c ă d e l a o s e s i z a r e a
cetățenilor sau un articol din presă, în cazul ONG -urilor. Mass -media poate
folosi aceste instrumente legale pe lângă instrumentele specifice jurnalismului.
Monitorizarea posibilelor fapte de corupție de către ONG -uri și mass -media
este deosebit de importantă în contextul în care multe fapte de corupție nu
sunt sancționate. Această activitate contribuie, de asemenea, la ridicarea
nivelului de integritate în instituțiile publice, la schimbarea procedurilor de
lucru și, implicit, la aducerea la îndeplinire a principiului bunei guvernări.
A. Achizițiile publice

 Solicitarea de informații pe baza cărora se va face
investigația
Se transmite autorității monitorizate o cerere de informații publice,
solicitându -se lista achiz ițiilor de bunuri, servicii și lucrări efectuate într -o
perioadă determinată. Se solicită și o serie de informații legate de procedura
de achiziție folosită, valoarea estimată a contractului de achiziție sau numărul
de acte adiționale încheiate, pentru fie care achiziție în parte. O listă detaliată a
informațiilor care se solicită puteți consulta în Anexa 3.

Drumul spre integritate

38 Prin aceeași cerere de informații se solicită autorității publice monitorizate
programul anual al achizițiilor publice13 și rapoartele anuale către Aut oritatea
Națională de Reglementare și Monitorizare a Achizițiilor Publice
(ANRMAP)14
 Realizarea de statistici . Informațiile primite sunt verificate prin accesarea website -ului
www.e -licitatie.ro . Se verifică dacă răspunsul la cererea de informații a fost
complet și dacă nu au fost ascunse proceduri de achiziții publice. Dacă există
astfel de omisiuni, se încearcă verificarea achizițiilor respective sub aspectul conflictelor de interese și al incompatibilităților.

Raportul statistic trebuie să răspundă următ oarelor întrebări: ce proceduri de
atribuire sunt folosite?; ce firme câștigă?; contractele de achiziții publice sunt
divizate?; există contracte care nu se regăsesc în Programul Anual al
Achizițiilor Publice? De asemenea, cercetarea trebuie să cuprindă el emente
privind identificarea competenței funcționarilor publici de la biroul de achiziții
publice, date despre potențiale „mâini moarte” și carteluri de firme (participă
în grup la licitații și câștigă pe rând), precum și licitațiile anulate pentru a se
ajunge la proceduri mai puțin transparente.

 Monitorizarea de presă
Printr-o monitorizare de presă pot fi identificate cele mai cunoscute cazuri de
corupție în domeniul achizițiilor publice. Se pot monitoriza aspecte privind:
tipul articolului, de informare sau de opinie; actorii, funcționari publici,
demnitari, aleși locali etc.; tipul faptei, definirea modalităților de fraudare a achizițiilor publice etc.; fapte semnalate, documentate, investigate.

 Analize aprofundate asupra anumitor proceduri
Studierea c aietelor de sarcini : pentru achizițiile identificate cu probleme
se vor solicita caietele de sarcini pentru a se evidenția eventuale probleme
legate de condițiile de participare (condiții restrictive, irelevante) sau de
oportunitatea achiziției (achiziția nu se justifică în relație cu strategia de
dezvoltare locală).

Monitorizarea actelor adiționale care măresc suma inițială: se vor solicita
copii ale actelor adiționale acolo unde există suspiciuni.

13 H.G. 925/2006, art. 3, lit. a)
14 H.G. 925/2006, art. 99, alin. 2

39 Identificarea subcontractorilor : atunci când există inf ormații privind
fraudarea unei proceduri în care contractul este câștigat de o companie
profesionistă, dar acelei companii i se impune politic un anumit subcontractor,
se vor solicita caietele de sarcini pentru a se observa valoarea maximă în care
contractele pot fi subcontractate și lista subcontractorilor. Acele caiete de
sarcini se vor compara cu caiete similare pentru a se observa schimbări de reguli de la o licitație la alta cu obiect asemănător.

B. Conflictul de interese

 Conflictul de interese în dr eptul penal
În prima etapă a monitorizării, putem identifica activitatea parchetelor în
privința infracțiunii de conflict de interese. Se va adresa o cerere de informații
publice Parchetului de pe lângă Tribunal și Parchetului de pe lângă Curtea de
Apel. După primirea răspunsurilor, dacă există neclarități, se va solicita o
întrevedere cu conducătorul parchetului pentru lămurirea aspectelor neclare
ale răspunsului. Dacă este nevoie, se poate transmite și o cerere de informații
instanțelor de judecată pentru a ne lămuri cu privire la stadiul anumitor
procese.

 Monitorizare de presă
Se va folosi metodologia descrisă în secțiunea achiziții publice.

 Cercetarea prealabilă a situației din instituția monitorizată
Înainte de a începe faza de investigație, trebuie cercetată situația din interiorul
instituției publice vizate, dacă există în interior cazuri de conflicte de interese și cum au fost acestea rezolvate, care a fost activitatea comisiei de disciplină.
În acest sens se va transmite o cerere de informații pub lice către autoritatea
publică vizată și către prefectul județului, și se vor realiza interviuri cu șeful de
instituție sau alte persoane (persoana desemnată în baza Legii nr. 144/2007
privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, purtători de cuvânt etc).

 Verificarea depunerii în termen a declarațiilor de interese
În prima fază, se urmărește depunerea în termen a declarațiilor de interese și
publicarea pe pagina de Internet a acestora (consultare website și captură cu
„print screen – Prt Scr”). Pentru a urmări depunerea în termen, se transmite

Drumul spre integritate

40 o cerere de informații publice. După primirea informațiilor se compară datele
din lege cu datele certe din registru15
 Investigație și inițiere de cazuri strategice .

Pentru a ide ntifica un eventual conflict de interese, la nivelul instituției
cercetate se realizează o listă cu toți funcționarii și aleșii locali din respectiva
instituție. În dreptul fiecărui funcționar se trec interesele sale așa cum apar în
declarația de avere și de interese. După ce harta intereselor este finalizată, se
transmite autorității monitorizate o cerere de informații publice, solicitându –
se lista achizițiilor de bunuri, servicii și lucrări efectuate pe o perioadă determinată, însoțită de informațiile men ționate în cadrul secțiunii „achiziții
publice”.
După primirea răspunsului, se compară lista intereselor aleșilor locali și
funcționarilor publici cu lista firmelor care au beneficiat de contracte de la
autoritatea locală. Tot acționariatul firmelor care au beneficiat de contracte
se verifică la Registrul Comerțului și se compară cu numele aleșilor locali și
funcționarilor publici. Existența unor asemănări de nume poate indica
prezența unei rude a alesului local sau funcționarului public. Se consultă
hotărârile adoptate de consiliul local și procesele -verbale ale sedințelor de
consiliu local pentru a se identifica cedări în folosință sau cumpărări de
terenuri de către firmele aleșilor locali/ funcționarilor publici din instituția
monitorizată.

Toate cazur ile identificate se documentează prin toate metodele posibile la
momentul respectiv. Este recomandată solicitarea ajutorului unui avocat. În
cadrul monitorizării, este posibilă identificarea unor cazuri de
incompatibilități. De multe ori conflictele de int erese merg în paralel cu
incompatibilitățile.

C. Incompatibilitățile

În cazul incompatibilităților, înainte de a începe monitorizarea propriu -zisă, se
va stabili care acte normative se aplică instituției monitorizate.

15 Registrul Declarațiilor de avere și Registrul Declarațiilor de Interese, conform modelului aprobat
prin H.G. 175/2008 privind stabilirea modelelor Registrului declarațiilor de avere și Registrului
declarațiilor de interese (MoF nr. 138 din 22 februarie 2008).

41
 Verificarea aplicării art. 12 din L egea nr. 78/2000
În prima etapă a monitorizării, dorim să aflăm ce au făcut parchetele în
privința infracțiunii descrise de art. 1216
 Monitorizare de presă din Legea nr. 78/2000 privind
prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. În acest sens, se
va adresa o cerere de informații publice Departamentului Național
Anticorupție.

Printr-o monitorizare de presă pot fi identificate cele mai cunoscute cazuri de
corupție, care sunt în atenția parchetului sau sunt în instanța de judecată, dar
și posibile cazuri de corupție noi (identificate ca urmare a unor anchete
jurnalistice). Monitorizarea de presă trebuie să respecte o metodologie de investigare și să conțină elementele arătate în secțiunea privind achizițiile publice.

 Cercetarea prealabilă a situației din instituția monitorizată
Înainte de începerea investigației, se va face o cercetare prealabilă urmărind
procedura descrisă în secțiunea „conflicte de interese”.

 Verificarea depunerii declarațiilor privind incompatibilitățile
(doar în sistemu l de sănătate)
S e t r a n s m i t e o c e r e r e d e i n f o r m a ț i i p r i n c a r e s e s o l i c i t ă c o p i i d e p e
declarațiile de incompatibilități. Se verifică dacă data depunerii efective
coincide cu cea legală.

 Investigația și inițierea de cazuri strategice
Se va urmări procedura descrisă la secțiunea „conflict de interese”.

16 Legea nr. 78/2000, art. 12: sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte,
dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase
necuvenite:
a) efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau
însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale;
b) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori
permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Drumul spre integritate

42 D. Transparența decizională

 Ce s-a realizat până acum
Se vor solicita rapoartele anuale ale instituției publice privind transparența
decizională. Se vor solicita listele de prezență la dezbaterile publice din ultimul
an și minutele acestor dezbateri. Se va realiza un interviu cu persoana
responsabilă de implementarea legii transparenței decizionale, pentru a se identifica vulnerabilitățile și problemele.

 Investigație
Lista de proiecte de acte normative se co nfruntă cu lista de ședință și
proiectele de hotărâri discutate și adoptate. Persoanele interesate vor identifica cea mai apropiată ședință de consiliu local și vor solicita în prealabil
toate proiectele de hotărâre. La data ședinței vor participa pentru a urmări
dacă există proiecte pe ordinea de zi care nu au fost anunțate în prealabil și
pentru care nu s -a respectat procedura de transparență instituită de Legea nr.
52/2003. Persoanele interesate vor solicita procesele- verbale de afișare la
avizier pentru a identifica dacă a fost respectată procedura de transparență. În
paralel, se va fotografia săptămânal avizierul instituției monitorizate. Alte
activități pot fi solicitarea organizării unei dezbateri publice pe marginea unor
subiecte de interes local și participarea la toate ședințele de consiliu local.

E. Accesul liber la informații

 Care este situația de fapt
Se va urmări dacă informațiile pe care legea le prevede ca fiind disponibile din
oficiu se regăsesc pe pagina de Internet sau la avizierul autori tății
monitorizate. Observați în principal art. 5 din Legea 544/2001, care prezintă
informațiile pe care instituția publică este obligată să le comunice din oficiu. În
cazul în care se observă că anumite informații nu sunt furnizate din oficiu,
atunci se vor trimite cereri de informații sau petiții în care se vor solicita
aceste informații sau publicarea lor. Se va solicita ca aceste informații să fie
făcute publice conform legislației în vigoare: pe pagina de web sau la sediul
instituției în cazul în care nu există dotările tehnice necesare. Se vor solicita și
analiza rapoartele anuale privind informațiile publice.

43  Investigație
Se vor adresa, de către persoane fizice diferite, în mai multe perioade, cereri
de informații despre subiecte considerate, în gene ral, drept sensibile (salarii,
caiete de sarcini, contracte). Important este ca aceste cereri să nu vină din
partea unor persoane juridice, ci din partea unor simpli cetățeni, pentru a face
diferența între răspunsurile către ONG -uri și răspunsurile către c etățeni. În
urma acestei cercetări, se va redacta un raport privind implementarea Legii
nr. 544/2001. După realizarea raportului se va organiza un interviu cu
persoana responsabilă cu implementarea Legii nr. 544/2001 pentru a se
discuta problemele identificate.
F. Declarații de avere și de interese

 Depunerea în termen
Se verifică depunerea în termen a declarațiilor de avere și de interese. Declarațiile de avere se descarcă de pe paginile de Internet și se compară cu
registrele puse la dispoziție de autor itatea monitorizată. Se compară termenul
real de depunere cu termenul legal. Se verifică dacă sunt completate toate
câmpurile declarațiilor de avere și dacă sunt omisiuni. Omisiunile se
consemnează într -un raport care este transmis autorității monitorizate pentru
a lua măsurile care se impun
17

17 Manual pentru monitorizare, Centrul de Resurse Juridice, octombrie 2008, consultat la data de
5 mai 2010, m onitorizarea- institutiilor -publice/ .

45

Modalități de sesizare a autorităților publice

1. Cum tragi un semnal de alarmă

În ceea ce privește modalitatea de sesizare a corupției, trebuie făcute câteva
precizări. În cazul ONG -urilor, există organizații care sunt dedicate luptei
împotriva corupției și care desfășoară în mod sistematic programe menite să
monitorizeze acest fenomen, mai ales în instituțiile administrației publice. În
mod firesc, aceste organizații beneficiază de competența unor specialiști
formați și dedicați acestor proiecte, care pot folosi diverse modalități de a face publice rezultatele monitorizării, de a face sesizări instituțiilor abilitate.

Drumul spre integritate

46 Există însă și organizații neguvernamentale care sunt specializate pe alte
domenii (social, mediu, cultural) și care nu au activități în domeniul prevenirii
și identificării faptelor de corupție. Spre deosebire de ONG -urile specializate,
aceste organizații se pot confrunta la un moment dat cu o situație legată de
un act de corupție, care trebuie gestionată în mod corespunzător. În aceste
situații, este ideal ca acestea să aibă un minim de cunoștinte, un punct de
pornire. Spre deosebire de un cetățean obișnuit, o organizație
neguvernamentală are mai multă experiență în folosirea unor pârghii specifice
de intervenție: monitorizare, documentare, reclamare, mediatizare, advocacy,
conferințe de presă, comunicate de presă, proteste.

În mod evident, este important ca orice caz să fie foarte bine documentat și
fundamentat din punct de vedere juridic, pentru ca, în momentul în care un caz concret de corupție este făcut public, organizația să își poată susține în
mod ferm și cu dovezi punctul de vedere. În cazul în care, acest punct de
vedere nu este fundamentat, o rganizația își poate pierde credibilitatea în fața
publicului, credibilitate care este greu de refăcut. Este de dorit o colaborare
între organizațiile neguvernamentale care sunt specializate în domeniul
prevenirii și identificării faptelor de corupție și o rganizațiile care în mod
excepțional sunt confruntate cu aceste situații. Organizarea unor sesiuni de
instruire dedicate organizațiilor neguvernamentale și consultanța în situațiile
specifice sunt extrem de necesare.

În ceea ce privește mass -media, este f oarte important ca jurnaliștii să fie
documentați, din punct de vedere juridic, în investigațiile pe care le desfășoară
și care au ca subiect corupția. Campaniile desfășurate pot avea un impact
deosebit atât asupra opiniei publice, cât și asupra autorități lor care se pot
autosesiza și pot iniția procedurile de urmărire.

Trebuie să menționăm în mod explicit că această secțiune are în vedere două modalități diferite de atragere a atenției asupra abuzurilor și a presupuselor
fapte de corupție: sesizarea insti tuțiilor publice și tragerea de semale
de alarmă publice în comunitate.

2. Proceduri utilizate în demersul de sesizare

În condițiile în care o cerere de solicitare de informație publică, adresată
conform Legii nr. 544/2001, nu primește răspuns în termenele legale sau

47 primește un răspuns nesatisfăcător, se poate înainta o reclamație
administrativă. Dacă răspunsul la reclamația administrativă este
necorespunzător, se trece la procedurile de judecată în contencios
administrativ. Aceste proceduri sunt stabilite prin Legea nr. 554/2004 privind
contenciosul administrativ. În cazuri complexe, se recomandă angajarea unui
avocat specializat în probleme de contencios administrativ.

Sesizarea organelor penale cu privire la faptele de corupție
Se recomandă ca, înainte de utilizarea sesizării organelor de urmărire penală,
să se studieze cu mare atenție (cu consiliere de specialitate din partea unui
avocat) fapta/ faptele și probele materiale și cu martori care vor fi înaintate. Instituțiile care pot fi sesizate sunt pol iția, parchetele, Direcția Generală
Anticorupție, Direcția Națională Anticorupție, Agenția Națională de
Integritate, Curtea de Conturi, Oficiul European Antifraudă.

Proceduri de sesizare a faptelor de corupție
Dacă în ceea ce privește sesizările privind abaterile disciplinare sau
contestațiile nu se ridică probleme vizând răspunderea juridică a autorilor
acestora, sesizările cu privire la săvârșirea unor fapte pedepsite de legea
penală trebuie astfel făcute încât să excludă posibilitatea tragerii la răspu ndere
a autorilor lor pentru ceea ce Codul penal (art. 259) incriminează și
pedepsește ca fiind denunțare calomnioasă.

Sesizările privind abaterile disciplinare sau contravențiile au regimul juridic al
petițiilor, iar formularea lor este circumscrisă drep tului de petiționare, așa
cum acest drept este garantat prin Constituția României (art. 51), respectiv
prin reglementarea specială a O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea
activității de soluționare a petițiilor, aprobată, cu modificări și completări, prin
Legea nr. 233/2002 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor (publicată în
Monitorul Oficial nr. 296 din 30 aprilie 2002). O asemenea abordare, specifică
societăților democratice, este capabilă să asigure, între altele, încurajarea
atitudinii civice îndreptate către respectarea legii, precum și îngrădirea
comportamentului personalizat în cadrul autorităților și instituțiilor publice, eficientizarea luptei împotriva corupției, creșterea integrității în instituțiile
publice.

Drumul spre integritate

48 Formularea și soluționarea sesizărilor
În situația în care faptele sesizate sunt incriminate de legea penală și
reprezintă infracțiuni, sesizarea va avea caracterul unei plângeri sau denunț,
adresată organelor de urm ărire penală, regimul de soluționare al acestora
fiind reglementat de Codul de procedură penală. Sesizarea va fi o plângere în
situația în care reclamantului i -au fost vătămate drepturile și interesele
legitime în urma săvârșirii infracțiunii, sau denunț d acă reclamantul are doar
cunoștință despre săvârșirea unei infracțiuni. Sesizarea se va adresa, după caz,
parchetului de pe lângă judecătoria sau tribunalul în a cărui rază teritorială a fost săvârșită infracțiunea, sau structurii teritoriale a DNA.

Proceduri judiciare de „contencios administrativ”
În situațiile în care cetățenii care au formulat sesizările privind abateri
disciplinare sau contravenții ale funcționarilor publici și personalului
contractual se confruntă cu refuzul arbitrar, nejustificat sau lipsit de temei
legal al instituției publice de a da curs sesizării sau de a comunica măsurile
luate ca urmare a acesteia, aceștia pot apela la procedura administrativă și,
ulterior, judiciară, prevăzută de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul
administrativ.

Litigiul are ca obiect soluționarea unui conflict. Conflictul poate privi emiterea
de către o autoritate publică a unui act administrativ considerat nelegal de
către contestatar, nesoluționarea în termenul legal a unei cereri sau refuzul de
a soluționa o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Acțiunea
în contencios administrativ poate fi exercitată în următoarele condiții:
 refuzul de soluționare a cererii sau nesoluționarea acesteia în termenul legal să aparțină unei autorități/ instituții publice, demnitar public,
funcționar public, angajat contractual;
 prin aceasta să se aducă o vătămare unui drept sau interes legitim al
petiționarului (în cazul de față, dreptul de a obține informațiile
solicitate în termenul prevăzut de lege);
 acțiunea să fie exercitată într -un anumit termen.

În cazul refuzului nejustificat de soluționare a petiției sau comunicare a
informației solicitate sau nesoluționării în termen legal a sesizării, nu este
obligatorie îndeplinirea niciunei proceduri admin istrative prealabile. Termenul
în care petiționarul se poate adresa instanței de contencios administrativ este

49 de șase luni de la data comunicării refuzului sau a expirării termenului legal de
soluționare a cererii. Pentru motive temeinice, acest termen po ate fi prelungit
la un an. În Anexa 4 puteți consulta secțiile de contencios administrativ unde se poate introduce acțiunea în justiție
18
3. Principalele fapte de corupție pedepsite de legislația
românească .

Pentru o cât mai corectă activitate de identificare și sesizare a faptelor de corupție, prezentăm în continuare un inventar al acestora însoțit de
explicitarea modalităților juridice corespunzătoare.
Abuzul în serviciu

Legea nr. 78/2000 stabilește care sunt infracțiuni de abuz asimilate
infracțiunilor d e corupție: infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor
publice, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și infracțiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă
funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj
patrimonial sau nepatrimonial.
a) Abuzul în serviciu contra intereselor persoanei (art. 246 din Codul Penal) este fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor sale
de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod
defectuos și prin aceasta produce o vătămare intereselor legale ale unui
persoane;
b) Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (art. 247 din Codul
Penal) este fapta funcționarului public care îngrădește folosința sau exercițiul dre pturilor unei persoane, ori creează pentru acesta situații de
inferioritate pe temei de naționalitate, rasă, sex, religie etc;
c) Abuzul în serviciu contra intereselor publice (art. 248 din Codul Penal) constă în fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de
serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod
defectuos și prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități din cele la
care se referă art.145 sau o pagubă patrimoniului acesteia.

18 Cum sesizăm corupția din autoritățile publice, Ghid practic pentru cetăț eni, Centrul de Resurse
Juridice, 2009, consultat la data de 5 mai 2010, http://www.crj.ro/Cum -sesizam -coruptia- din-
autoritatile- publice- Ghid- practic -pentru- cetateni -316/

Drumul spre integritate

50
Modalități juridice:
 Îndeplinirea în mod defectuos a unui act privitor la datoriile de
serviciu – îndeplinirea lui în alte condiții, împrejurări, modalități,
termene decât cele reglementate de lege.
 Neîndeplinirea unui act, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu –
omisiunea din partea făptuitorului, rămânerea în pasivitate,
neefectuarea unui act, pe care el era obligat să- l îndeplinească în
virtutea îndatoririlor de serviciu.

Atenție!
Abuzul în ser viciu contra intereselor publice, săvârșit în realizarea scopului
urmărit printr- o infracțiune prevăzută în secțiunile II și III din Legea 78/2000
este asimilat de lege cu faptele de corupție și se sancționează ca atare. Pentru
ca abuzul în serviciu să poa tă fi asimilat infracțiunilor de corupție, este strict
necesar să fie săvârșit cu intenția sau prin modalitățile descrise în Legea 78/2000, în caz contrar, nu poate fi vorba de o infracțiune de corupție, ci
eventual de concurs de infracțiuni cu o faptă de corupție.

Luarea de mită (art. 254 Codul Penal)

Este fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani
sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de
foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul de a
face un act contrar acestor îndatoriri.

Modalități juridice:
 pretinderea de bani – formularea unei pretenții (nu contează dacă
este satisf ăcută sau nu);
 primirea de bani – direct sau indirect, prin intermediar – luarea în
posesie, preluarea unui obiect;
 acceptarea de bani sau alte foloase – expresă sau tacită – acordul
explicit al făptuitorului la oferta de mituire. Dacă acceptarea este anterioară actului de primire, atunci infracțiunea de luare de mită este
consumată, existând doar o singură infracțiune, săvârșită în două
modalități normative dintre cele patru posibile;

51  nerespingerea promisiunii de bani sau alte foloase, care nu i se cuvin
(o acceptare a promisiunii în mod tacit).
Condițiile care se cer îndeplinite pentru existența infracțiunii de luare de mită:
 pretinderea, primirea, acceptarea, nerespingerea promisiunii trebuie
să aibă ca obiect bani sau alte foloase (folos patrimonial sau un avantaj
nepatrimonial);
 banii sau alte foloase să nu fie datorați în mod legal funcționarului sau unității unde acesta își îndeplinește îndatoririle de serviciu;
 acțiunea de pretindere, acceptare ori primire sau inacțiunea de
nerespingere a promisiunii să aibă loc înainte sau să fie concomitentă
neîndeplinirii ori întârzierii efectuării unui act, care intră în sfera
atribuțiilor de serviciu ale funcționarului mituit (există luare de mită și în situația în care acceptarea are loc înainte de efectuarea actului, iar
primirea efectivă după efectuarea unui asemenea act);
 actul să facă parte din sfera atribuțiilor de serviciu ale funcționarului.
Atenție!
Dacă în momentul săvârșirii acțiunii, făptuitorul nu avea ca îndatorire de
serviciu îndeplinirea acelui act , dar lasă să se creadă acest lucru, atunci va fi
săvârșită infracțiunea de înșelăciune (art. 215 din Codul Penal).

Darea de mită (art. 255 Cod Penal)

Constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase unui
funcționar public, direct sau indirect, în scopul determinării acestuia să
îndeplinească/ să nu îndeplinească un act privitor la îndatoririle sale de serviciu
sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri sau de a întârzia
îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu.
Modalități juridice:
 promisiunea de bani sau alte foloase – direct sau indirect – asumarea
unui angajament de către o persoană de a remite în viitor bani sau
alte foloase unui funcționar public (indiferent dacă acesta o respinge
sau nu);
 oferirea de bani sau alte foloase – prezentarea, etalarea, înfățișarea
anumitor obiecte, bani, bunuri sau alte foloase unui funcționar public,

Drumul spre integritate

52 urmând ca acesta să îndeplinească sau să nu îndeplinească un act ce
intră în atribuțiile sale de serviciu (nu contează d acă funcționarul
refuză sau acceptă);
 darea de bani sau alte foloase – direct sau indirect – acțiunea
mituitorului de a preda mituitului banii sau alte foloase (mituitorul nu
trebuie să fie constrâns de către mituit să dea mită și nu contează
dacă funcțion arul a îndeplinit sau nu actul).

Condițiile care se cer îndeplinite pentru existența infracțiunii de dare de mită:
 promisiunea, oferirea sau darea să aibă ca obiect bani, bunuri sau alte
foloase;
 banii sau foloasele primite, oferite sau date să fie necuve niți, să nu fie
datorați în mod legal funcționarului sau unității, din care acesta face
parte;
 promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase trebuie să
aibă loc înainte ca funcționarul să îndeplinească sau să nu
îndeplinească un act sau, cel mai târziu, în timpul îndeplinirii acelui act;
 dacă infracțiunea s -a realizat în forma promisiunii sau oferirii, darea
efectivă de bani sau alte foloase, remiterea acestora se poate face și după ce funcționarul a îndeplinit sau nu a îndeplinit atribuțiile de
serviciu, a întârziat îndeplinirea acestora sau a făcut un act contrar
îndatoririlor de serviciu;
 actul în vederea căruia se dă mita poate fi unul licit sau ilicit.

Primirea de foloase necuvenite (art. 256 Cod Penal)

Constă în primirea de către un funcți onar, direct sau indirect, de bani ori alte
foloase (așa numitele „atenții”: cadouri, bunuri, bani etc.), după ce a îndeplinit
un act, în virtutea funcției sale și la care era obligat în temeiul acesteia.

Modalități juridice:
 primirea de bani ori alte foloase (nu și pretinderea) – direct sau
indirect – de către un funcționar, după ce a îndeplinit un act, în
virtutea funcției sale și la care era obligat în temeiul acesteia.
Condiții care se cer îndeplinite pentru existența infracțiunii de primire de foloase necuvenite:
 banii, bunurile sau foloasele primite de funcționar să fie necuvenite, să aibă caracter de recunoștință pentru îndeplinirea unui act determinat;

53  banii, bunurile sau alte foloase să fie remise funcționarului după ce
acesta a îndeplinit un act conform atribuțiilor sale de serviciu;
 să nu existe între ei o înțelegere prealabilă;
 faptul să fie unul licit, funcționarul îndeplinindu -și atribuțiile în mod
corect.

Atenție!
Dacă funcționarul și -a încălcat atribuțiile de serviciu și după aceea primește
bani de la o persoană favorizată prin îndeplinirea acelui act, atunci este vorba
de abuz în serviciu contra intereselor persoanei (art. 246 Cod Penal, dacă
sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii).

Este același lucru și atunci când func ționarul îndeplinește un act conform
atribuțiilor de serviciu și în virtutea funcției sale, iar după aceea îl obligă pe
beneficiarul actului să -i remită bani, bunuri sau alte foloase cu titlu de
retribuție (nu contează dacă acesta din urmă i le dă sau nu).

Dacă banii au fost primiți înainte de efectuarea actelor, atunci este vorba
despre infracțiunea de luare de mită (art. 254 Cod Penal). La fel și atunci c ând
înțelegerea are loc înainte de întocmirea actului, iar remiterea efectivă a avut
loc după efectua rea acelui act. Persoana care a dat foloasele necuvenite nu se
pedepsește, deoarece fapta sa nu este incriminată de lege ca infracțiune.
Traficul de influență (art. 257 din Codul Penal)

Constă în primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase, ori acc eptarea de
promisiuni de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârșită
de o persoană, care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar, pentru a -l determina să faca ori să nu facă un act care intră în
atribuțiile sale de serviciu.

Modalități juridice:
 primirea de bani sau alte foloase – direct sau indirect – preluarea de
către făptuitor a unei sume de bani sau a unor bunuri;
 acceptarea de promisiuni privind bani sau alte foloase – direct sau
indirect – formularea unei cereri, în mod tacit sau expres, de a i se da
o sumă de bani sau bunuri – acceptarea de promisiuni sau daruri –

Drumul spre integritate

54 direct sau indirect – manifestarea acordului cu privire la promisiunile
făcute de cumpărătorul de influență;
 dacă inițiativa comiterii traficului de influență o are cumpărătorul de
influență, pentru existența infracțiunii se cere ca subiectul activ să fi
primit efectiv banii sau bunurile, să fi acceptat promisiunile făcute de
cumpărătorul de influență cu privire la bani, bunuri sa u la alte foloase;
 dacă inițiativa pornește de la traficant, pretinderea este suficientă
pentru existența infracțiunii.

Cerințe care se cer îndeplinite pentru existența infracțiunii de trafic de
influență:
 făptuitorul trebuie să aibă influență sau să lase să se creadă că are
influență (a avea influență înseamnă a fi în relație de prietenie, a se
bucura în mod real de încrederea acelui funcționar, iar a lăsa să se
creadă că are influență înseamnă a crea cumpărătorului de influență
falsa impresie că se bucur ă de trecere în fața acelui funcționar).
Important este ca influența făptuitorului să fi constituit pentru
persoana interesată motivul determinant al tranzacției.
Atenție!
Dacă funcționarul nu există sau nu are în competență îndeplinirea actului care îl interesează pe cumpărătorul de influență, atunci este vorba despre
infracțiunea de înșelăciune (art. 215 Cod Penal).
Făptuitorul trebuie să promită intervenția sa pe lângă un funcționar public (instituția publică, din care face parte funcționarul, să aibă co mpetența de a
efectua actul în vederea căruia se exercită influența, iar funcționarul public să
aibă competența funcțională de a înfăptui actul solicitat).

Atenție!
Dacă funcționarul nu este competent să îndeplinească acel act sau instituția nu este compe tentă, atunci este vorba de infracțiunea de înșelăciune (art. 215 din
Codul Penal).
Acțiunea care constituie elementul material al infracțiunii să fie realizată
înainte ca funcționarul pe lângă care s -a promis că se va interveni să fi
îndeplinit actul car e îl interesează pe cumpărătorul de influență, sau cel târziu
în timpul îndeplinirii acestuia.

55 Dacă făptuitorul cunoștea, în momentul când s -a prevalat de influență, că
funcționarul îndeplinise acel act, atunci este vorba despre infracțiunea de
înșelăciun e ( a r t . 2 1 5 C o d P e n a l ) . T o t î n ș e l ă c i u n e e s t e ș i î n c a z u l î n c a r e
traficantul pretinde că are influență în legatură cu unele activități, care intră în
sfera atribuțiilor altor organe, aspect cunoscut de el.
Infracțiuni asimilate celor de corupție

Legea 78/ 2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de
corupție a introdus sancționarea unor fapte din sfera economică, fapte
anterior neincriminate. Sunt, astfel, pedepsite următoarele fapte, dacă sunt
săvârșite în scopul obținerii pentru sine, sau pentru o altă persoană, bani,
bunuri sau alte foloase necuvenite:
a) stabilirea, cu intenție, a unei valori diminuate față de valoarea comercială reală, a bunurilor aparținând statului în cadrul procedurilor de privatizare
(art.10);
b) acordarea de credite s au de subvenții cu încălcarea legii (art. 10);
c) utilizarea creditelor sau a subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate (art. 10);
d) influențarea operațiunilor economice ale unui agent economic de către cel care are sarcina de a- l supraveghea, de a- l controla sau de a -l lichida
(art. 11);
e) efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând infor mațiile obținute în
virtutea func ției, atribuției sau însărcinării sale (art. 12);
f) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane
neautorizate la aceste informații (art. 12);
g) fapta persoanei, care îndeplinește o funcție de conducere într -un partid,
într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără
scop patrimonial, de a folosi influența ori autoritatea sa în scopul
obținerii pentru sine ori pentru alt ul de bani, bunuri sau alte foloase
necuvenite (art. 13);
h) infracțiunea de șantaj, prevăzută la art. 194 din Codul Penal, în care este implicată o persoană din cele prevă zute la art. 1 din Legea 78/2000.

Drumul spre integritate

56 Infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Com unităților
Europene, în legătură cu infracțiunile de corupție, prevăzute de
Legea 78/2000 cu modificările și completările ulterioare:

Art. 181 prevede următoarele modalități juridice:
– folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte s au
incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele
administrate de către acestea ori în numele lor;
– omisiunea de a furniza, cu știință, datele cerute potrivit legii pentru
obținerea de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau
din bugetele administrate de către acestea ori în numele lor, dacă fapta
are ca rezultat obținerea pe nedrept a acestor fonduri.
Art. 182 prevede:
– (alin.1) – schimbarea, fără respectarea p revederilor legale, a destinației
fondurilor obținute din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor;
– (alin.3) – schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației
unui folos legal obți nut, dacă fapta are ca rezultat diminuarea ilegală a
resurselor din bugetul general al Comunităților Europene sau din
bugetele administrate de acestea ori în numele lor.

Art. 183 sancționează:
– folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau
incomplete, care are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor;
– omisiunea de a furniza, cu știință, datele cerute potrivit legii, dacă f apta
are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în
numele lor.

4. Tragerea de semnale de alarmă publice

În cadrul activității de prevenire și identificare a fap telor de corupție, relația
cu mass -m e d i a e s t e d e o s e b i t d e i m p o r t a n t ă . Î n r e l a ț i o n a r e a c u p r e s a , u n

57 ONG trebuie să cunoască politica editorială care condiționează atitudinea
instituțiilor mass -media față de instituțiile/persoanele publice. În plus, o
importanță deosebită o are relația personală cu jurnaliștii, îndeosebi cu cei de
investigație.
Comunicatul de presă
Înțeles ca o comunicare oficială specială, difuzată prin presa scrisă, audio –
vizuală sau on -line, asupra unor evenimente importante de actualitate, acesta
este, pentru un ONG, primul mijloc de interacțiune cu presa. Caracterizat prin acuratețe, concizie și autenticitate, un comunicat de presă va fi transmis
către mass -media prin e -mail sau fax. Mesajul va fi transmis că tre jurnali știi din
cadrul redacției, specializați pe domeniul pe care îl vizează comunicatul. Ora
de transmitere va fi în așa fel aleasă încât să permită instituției mass -media să
preia informația pentru ediția informativă imediat următoare (ziarul de a doua
zi, emisiunea radio sau TV informativă din după -amiaza/ seara zilei respective
etc.). Transmiterea mesajului prin e -mail sau fax va fi urmată de contactarea
telefonică a jurnaliștilor, pentru a confirma primirea comunicatului de presă.

Un bun comunicat de presă trebuie să răspundă întrebărilor: cine?, ce?, unde?,
c â n d ? ș i d e c e ? , o f e r i n d m a s s -media informații utile despre organizația,
produsul, serviciul sau evenimentul pe care doriți să îl anunțați.
Conferința de presă
Înainte de a începe organizarea unei conferințe de presă , se va analiza dacă
aceasta reprezintă cea mai bună modalitate de transmitere a informației. De
exemplu, dacă informația principală pe care o deținem poate fi transmisă
printr -un simplu comunicat de presă, nefiind necesare informații suplimentare,
auxiliare, lămuritoare, este indicat să renunțăm la a organiza o conferință de
presă. Conferința de presă este utilă atunci când informația pe care dorim să
o t r a n s m i t e m a r e u n n i v e l s p o r i t d e c o m p l e x i t a t e ș i c â n d d o r i m c a
reprezentanții mass -media să dezvolte su biectul, adresând întrebări.

Sunt câteva aspecte pe care organizatorul unei conferințe de presă trebuie să le aibă în vedere: momentul și durata evenimentului, locul desfășurării
conferinței de presă, invitațiile și kit -ul de presă. Cele mai potrivite z ile ale
săptămânii pentru susținerea unei conferințe de presă sunt marți și miercuri,
la orele 10.30 – 11.00. O conferinț ă de presă durează, în medie, aproximativ
60 de minute: 40 de minute pentru expuneri și 20 de minute pentru întrebări.
Adăugați încă 20 de minute pentru scurta gustare de la final. Dacă problema

Drumul spre integritate

58 dezbătută este delicată, este posibil ca durata să se prelungească, uneori , până
la două-trei ore.

Locul desfășurării conferinței de presă poate fi un spațiu închiriat, adecvat din
punct de vede re al amplasării, al decorului și al echipamentelor cu necesit ățile
organizatorilor, sau chiar sediul organizației. În condițiile unui buget limitat,
este de preferat sediul organizației.

La conferința de presă trebuie adresate invitații jurnaliștilor sp ecializați pe
domeniul pe care îl vizează evenimentul. Participarea jurnaliștilor trebuie
verificată prin centralizarea mesajelor de confirmare și prin solicitarea
telefonică a unei confirmări. Pentru a capta interesul jurnaliștilor asupra temei conferințe i de presă, invitați o personalitate marcantă care să vorbească
despre subiect, Ace asta va da greutate evenimentului și va spori nivelul de
credibilitate al demersului. Pentru a asigura reușita evenimentului, angajați un
moderator profesionist. Acesta va ști când și cum să intervină în discuțiile
dintre dumneavoastră și jurnaliști. Atunci când conferința de presă tratează un
subiect foarte amplu, care nu poate fi detaliat într -un timp limitat, jurnalistul
va fi rugat să consulte materialele aflate în kit -ul de presă. Opt elemente
compun un astfel de material:
1) desfășurătorul conferinței de presă (pe minute și vorbitori)
2) comunicatul (informația) de presă
3) fotografii sugestive ale produsului și/sau serviciului
4) alocuțiunile invitaților dumneavoastră (jurnaliștii pot cita exact în
materialele lor intervențiile invitaților)
5) informații suplimentare (context socio -politico -economic etc.)
6) scurtă istorie a organizației, pași ai demersului
7) mostre ale produsului (dacă este cazul)
8) cadouri pentru jurnaliști, în funcție de context .
Petițiile publice și on -line
Pot fi inițiate campanii de strângere de semnături pentru susținerea unei petiții prin care organizația neguvernamentală solicită realizarea anumitor acte, acțiuni, activități din partea instituțiilor/pers oanelor publice. Aceste
petiții nu au caracter obligatoriu pentru instituția/persoana publică respectivă, dar pot constitui un mijloc important de presiune.

59 Protestele de stradă
Orice tip de adunări publice se organizează conform prevederilor Legii nr.
60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice. Reținem ca
foarte importantă respectarea procedurilor de la articolul 12, care prevede o serie de obligații ce revin organizatorilor unui protest de stradă. Astfel,
aceștia trebuie să se asigure că evenimentul organizat nu perturbă sub nicio
formă ordinea publică.
Publicații proprii
O organizație realizează o serie de publicații proprii: pliante, broșuri, buletine informative, fluturași, rapoarte anuale sau ale proiectelor etc. Aceste publicații
reprezintă un important element de identitate vizuală a organizației. Publicațiile trebuie să fie realizate, cel puțin vizual, din punct de vedere al
design -ului, în același stil, și să reprezinte organizația.

Publicațiile prezintă avantajul că mesajul, modalitatea de realizare tehnică și
distribuția pot fi controlate în întregime de către organizația care le realizează, spre deosebire de informațiile transmise prin intermediul presei sau cele care
circulă în mod informal între beneficiarii, partenerii și finanțatorii organizației.
În alcătuirea unei publicații, trebuie urmărite o serie de etape:
1. Planificarea – presupune constituirea echipei de lucru și analiza
publicului țintă. Identificați cât mai specific segmentul de public căruia doriți să îi comunica ți mesajul respectiv. Este important de reținut că
publicul trebuie să perceapă un beneficiu citind publicația
dumneavoastră. De asemenea, în această etapă, este foarte important
să evaluați capacitatea de difuzare de care dispuneți.
2. Alegerea numelui și a temei publicațiilor – alegerea numelui este de
obicei rezultatul unui brainstorming în echipa de lucru. Orice
organizație dorește un nume atractiv, informativ și creativ pentru publicațiile sale. Acesta nu e ușor de găsit, de aceea asigurați -vă că
acordați suficient timp acestei etape. Odată ales numele, este mai
puțin recomandabil să îl schimbați, pentru că titlul publicației este o
parte foarte importantă a identității organizației dumneavoastră. În
funcție de titlul publicației, puteți aborda unul sau m ai multe subiecte.
3. Colectarea informației – presupune o diviziune clară a rolurilor și
responsabilităților în interiorul echipei. În calitate de „cronicari” ai
organizației, acești jurnaliști trebuie să cunoască principiile care stau la baza oricărei știr
i de presă și regulile de scriitură care îi vor ajuta să
ofere publicului materiale noi, utile și interesante.

Drumul spre integritate

60 4. Redactarea textului – o r i c e t e x t p u b l i c a b i l e s t e g r e u d e s c r i s ș i
necesită revizuiri succesive. Nimeni nu va dori să citească până la
capăt un te xt confuz, în care informația cea mai importantă este
undeva la jumătatea relatării. Pentru textele de informare, metoda cea
mai eficientă de prezentare a informației este cea numită „piramid a
inversată”, în care primul paragraf rezumă conținutul articolul ui într –
un mod cât mai clar și interesant.
5. Editarea informațiilor – se face de către un editor, care colectează
toate articolele de la redactor și unifică materialele, astfel încât
acestea să urmărească menținerea ținutei și a stilului general al
publicației.
6. Realizarea elementelor vizuale – chiar și cel mai motivat cititor va
avea dificultăți să urmărească o pagină care nu conține nici un element
vizual. Aceste elemente sunt esențiale pentru ușurința lecturii și
pentru introducerea unui plus de informaț ie și, în multe cazuri, chiar
de emoție, care nu ar putea fi exprimată la fel de ușor printr -un mesaj
scris.
7. Machetarea – este responsabilitatea unei persoane care dispune de
cunoștințe, experiență și instrumente. Deși , de cele mai multe ori,
această acti vitate este externalizată unor specialiști, echipa trebuie să
cunoască elementele de lizibilitate, astfel încât să poată judeca critic în
momentul corecturii materialului final.
8. Corectarea – un pas esențial în crearea unei publicații, un text cu
greșeli putând fi marca neseriozității și putând avea un efect dramatic
asupra credibilității organizației .
9. Tipărirea – această sarcină revine tipografiei. Înainte de tipărirea
efectivă, tipografia trebuie să vă prezinte spre aprobare printuri după
versiunea final ă a machetei.
10. Distribuția este o activitate care poate fi pregătită cu mult timp
înainte de tipărirea efectivă. În funcție de publicul ales, puteți apela la
diferite modalități de distribuție, care să răspundă nevoilor
organizației și să fie eficiente din punct de vedere ale costurilor.
Mijloace stradale de informare
Folosirea unor mijloace tip panou publicitar sau a altor dispozitive care să
permită afișarea unor texte dinamice, amplasate în locuri aglomerate,
constituie o modalitate de a transmite unui număr mare de cetățeni informații
despre activitatea administrației.

61 Pentru crearea materialelor de informare și publicitare tipărite pentru afișaj
outdoor, procesul este foarte similar oricărui produs tipărit, respectând
etapele rezumate mai sus. Una din particularitățile materialelor de mari
dimensiuni, destinate afișajului exterior este lizibilitatea, strâns legată de
dimensiunea imaginii și a textului. Imaginea devine elementul principal al
materialului, iar textul trebuie să fie scurt, clar ,concis și la o dimensiune
potrivită pentru a putea fi citit cu ușurință. Astfel de materiale sunt destul de
costisitoare, astfel încât folosirea lor trebuie estimată foarte corect din punct
de vedere al raportului cost – beneficii.
Mese rotunde și dezbateri publice
Dezbaterile publice și mesele rotunde sunt forme de evenimente publice care
facilitează dezbaterea pe anumite subiecte concrete. Aceste evenimente
permit un contact direct între ONG/administrație și reprezentanți ai
diverselor grupuri interesate, dând oca zia și unora și altora să își cunoască
opiniile pe o anumită temă și să își descopere punctele comune și divergențele. Este o foarte bună ocazie pentru educarea reciprocă a
participanților.

5. Cum organizezi o dezbatere publică?

 Dezbaterea organizată de i nstituția publică

Solicitarea înaintată către instituția publică monitorizată este calea cea mai
simplă de a obține o dezbatere publică. Conform Legii nr. 52/2003 articolul 6:
(7) Autoritatea publică în cauză este obligată să decidă organizarea unei
întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, dacă acest
lucru a fost cerut în scris de către o asociație legal constituită sau de către o
altă autoritate publică. (8) În toate cazurile în care se organizează dezbateri publice, acestea trebu
ie să se desfășoare în cel mult 10 zile de la publicarea
datei și locului unde urmează să fie organizate. Autoritatea publică în cauză trebuie să analizeze toate recomandările referitoare la proiectul de act
normativ în discuție.

Deși efortul organizator ic va fi realizat de instituția respectivă, este necesar ca
reprezentanții organizației neguvernamentale care solicită organizarea
dezbaterii, să dispună de:

Drumul spre integritate

62  cunoaștere cât mai exactă a problemei care urmează să fie dezbătută:
materiale (mape, pliante, bro șuri etc.) care să conțină punctul de
vedere al organizației respective cu privire la problemă;
 persoane care vor participa la dezbatere atât ca vorbitori, cât și ca
grup de suport în sală;
 campanie de presă (atunci când este posibil) prin care să se
mediatizeze poziția, viziunea, soluția etc. pe care o promovează
organizația cu privire la problema în discuție.

 Dezbaterea publică organizată de către ONG

O dezbatere publică nu trebuie să se transforme într -o „execuție publică” a
reprezentanților instituți ilor publice sau partidelor politice. Dezbaterea
publică urmărește schimbul de idei, negocierea, armonizarea diferitelor
interese etc., iar nu discreditarea și condamnarea publică a unei instituții.
Menționăm care sunt elementele acestui tip de eveniment p ublic:

 Mesajul principal: va fi concis, cuprinzător, va fi detaliat în comunicatul de
presă;

 Locația va fi aleasă în funcție de numărul de participanți și de semnificația
implicită: sală încăpătoare (închiriată, dacă sediul organizației nu permite),
cu dotările necesare (sonorizare, video -proiector, protocol etc.); un
spațiu exterior (în fața unei instituții publice, într -o piață publică), dacă
mesajul pe care îl transmitem va dobândi astfel un spor de intensitate; aprobări a dministrative din partea autorităților pentru unele locații
exterioare; amenajată astfel încât să ofere puncte de atracție vizuală
pentru fotografi și cameramani.

 Ziua și ora: este preferabil ca în ziua în care se organizează dezbaterea, în
comunitate să nu se desfășoare evenimente mai importante, care pot
diminua ecoul acțiunii noastre; a se evita, pe cât posibil, zilele de sâmbătă și duminică, perioadele de sărbătoare legală sau religioasă; ora va fi în așa
fel aleasă, încât să permită instituțiilor mass -media să preia informația
pentru ediția informativă imediat următoare (ziarul de a doua zi,
emisiunea radio sau TV informativă din după -amiaza, seara zilei respective
etc.). Orele recomandate pentru astfel de evenimente sunt 10.30 – 11.00
AM.

63  Mediatizare a: dezbaterea va fi anunțată cu cel puțin trei zile înainte de
data stabilită, dar nu cu mai mult de cinci zile. În invitația adresată mass –
media se vor oferi informații exacte, dar se va evita transmiterea întregii
informații sau a părții esențiale a info rmației care va fi prezentată în cadrul
dezbaterii. Invitația este un document diferit, prin formă și mai ales,
conținut, de comunicatul de presă. Prezența la dezbatere a unui membru
marcant și cunoscut în comunitate din cadrul organizației noastre sau
anunțul că vor fi oferite către mass -media informații foarte importante
poate constitui un argument suplimentar care să contribuie la convingerea jurnaliștilor că merită să participe la dezbatere.

 Solicitarea confirmărilor de participare: cu două zile înain te de data de
organizare a dezbaterii, se vor solicita telefonic confirmări de participare
din partea celor invitați.

 Mapa de prezentare: va conține tot ceea ce credem că este necesar
pentru a prezenta cât mai detaliat mesajul nostru și mai ales lista
documentelor din mapă, desfășurătorul, lista cu participanții la conferință,
din partea organizatorilor, comunicatul de presă, protestul, apelul (dacă e
cazul), fotografii (dacă e cazul) pe suport de hârtie sau electronic,
documente anexe (probe, corespondenț ă oficială etc.), broșuri, pliante de
prezentare etc. (v. Conferința de presă)
 Lista de vorbitori: se va stabili clar ce vorbește fiecare dintre persoanele
implicate în dialogul cu mass -media, domeniile pentru care fiecare dintre
persoanele implicate va o feri răspunsuri. Se va stabili moderatorul,
persoana care va interveni în cazul unor întrebări dificile sau apariției unei
situații tensionate (poate fi moderatorul sau invitatul principal) și durata
intervenției fiecărei persoane.

 Durata: se va aloca un interval de timp de 90 – 120 de minute. Dacă
dezbaterea va avea o durată de 120 de minute, se recomandă o pauză de
10 minute. Se va verifica permanent timpul, pe parcursul dezbaterii, iar
durata poate fi modificată (cu plus sau cu minus) în funcție de inte resul
manifestat de participanți.

 Chestiuni organizatorice: organizatorii vor sosi la locul desfășurării
evenimentului cu cel puțin o oră înainte de începerea dezbaterii.
Coordonatorul va verifica dacă toate elementele stabilite sunt întrunite

Drumul spre integritate

64 (cu privire la amenajarea locației, mape de presă etc.). Invitatul/invitații
principali vor fi prezenți cu cel puțin un sfert de oră înainte de începerea
dezbaterii. Va fi distribuit și completat un tabel de către participanți cu
datele lor de contact.

 Desfășurarea: moderatorul va face introducerea în temă (scurtă
informare despre organizație, contextul dezbaterii, mesajul transmis). Nu
se recomandă citirea comunicatului de presă, poate fi citit apelul,
protestul (dacă este cazul). Moderatorul va oferi cuvântul invit atului
principal care va prezenta mesajul/ informațiile principale. Se pot face
scurte trimiteri la prezența, în mapa de prezentare, a unor materiale
informative. Se va utiliza video -proiectorul, dacă este necesar.
Moderatorul va solicita participanților ș i reprezentanților mass- media să
adreseze întrebări la finalul prezentărilor făcute de invitat/invitați .

 Interviuri: în multe situații, după finalul dezbaterii, se solicită invitaților să
acorde interviuri. Câteva recomandări ar fi: pentru presa scrisă – mesaje
simple, de impact, ușor de citat; pentru radio – fraze scurte, dicție clară,
locație fără zgomot de fond; pentru TV – fraze scurte, dicție clară, mimică
armonizată cu mesajul transmis, locație cu elemente vizuale definitorii pentru mesajul transmis în dezbatere.

 Follow-up: se va transmite a doua zi o scrisoare de mulțumire către
participanții și reprezentanții mass -media prezenți la eveniment, însoțită
de comunicatul post -eveniment și de un material de sinteză a discuțiilor
ce au avut loc în cadrul dezbaterii. Se vor transmite informațiile și
participanților și instituțiilor mass -media care nu au fost prezente;
 Dosarul de presă: va cuprinde articolele de ziar, postările pe site -urile de
știri, imagini, fotografii etc.
 Finalul: este obligatoriu ca o dezbatere să se încheie cu câteva concluzii
comune sau măcar împărtășite de către majoritatea participanților. Este recomandabil, dacă este necesar, ca la finalul dezbaterii să se prezinte participanților o declarație comună pe care aceștia să o semneze.

65 6. Avertizarea în interes public
Un rol important în ceea ce privește integritatea instituțiilor publice este
acordat de către stat spiritului deontologic al funcționarului. Acestuia i se
acordă un rol important în lupta anticorupție și în promovarea etic ii în
administrație, prin protejarea celor care contribuie la acest efort.
Cu toate că acest instrument nu este dedicat reprezentanților ONG -urilor și
ai mass -media, abordăm acest subiect din perspectiva rolului pe care îl poate
avea societatea civilă în i nformarea funcționarilor publici și încurajarea
acestora să își asume rolul de avertizori de integritate.
Legea 571/2004 privind protecția personalului din autoritățile publice,
instituțiile publice și din alte unități care semnalează încălcări ale legii definește
instituția „avertizorului în interes public”. Cunoașterea și implementarea
acestui act normativ ar trebui să aducă un plus de integritate și calitate
guvernării și administrației publice.
Legea are ca obiect reglementarea unor măsuri pentru „prote cția persoanelor
care au reclamat sau au sesizat încălcări ale legii în cadrul autorităților publice,
instituțiilor publice și al altor unități, săvârșite de către persoane cu funcții de
conducere sau de execuție din autoritățile, instituțiile publice și d in celelalte
unități bugetare”19

19 Prevederile Legii nr. 571/2004 se aplică autorităților și instituțiilor publice din cadrul
administrației publice centrale, administrației publice locale, aparatului Parlamentului, aparatului
de lucru al Administrației Prezidențiale, aparatului de lucru al Guvernului, autorităților
administrative autonome, instituțiilor publice de cultură, educație, sănătate și asistență socială,
companiilor naționale, regiilor naționale de interes național și local, precum și societăților naționale
cu capital de stat. Legea se aplică, de asemenea, și persoanelor numite în consilii științifice și
consultative, comisii de specialitate și alte organe colegiale organizate în structura sau pe lângă
autoritățile și instituțiile publice (conform Art. 2 al Legii 571/2004). (Art. 1 al Legii 571/2004).
Drept terminologie specifică este de reținut faptul că avertizarea în interes
public înseamnă sesizarea făcută cu bună -credință cu privire la orice faptă care
presupune o încălcare a legii, a deo ntologiei profesionale sau a principiilor
bunei administrări, eficienței, eficacității, economicității și transparenței.
„Avertizor” înseamnă persoana care face o astfel de sesizare și care este
încadrată în una dintre autoritățile publice, instituțiile pu blice sau celelalte
unități prevăzute de lege. Comisia de disciplină înseamnă orice organ
însărcinat cu atribuții de cercetare disciplinară, prevăzut de lege sau de
regulamentele de organizare și funcționare ale unităților bugetare.

Drumul spre integritate

66 Dintre principiile car e guvernează protecția avertizării în interes public sunt
de amintit:

principiul legalității, conform căruia autoritățile publice, instituțiile publice
și celelalte unități au obligația de a respecta drepturile și libertățile cetățenilor,
normele procedu rale, libera concurență și tratamentul egal acordat
beneficiarilor serviciilor publice, potrivit legii.
principiul supremației interesului public, conform căruia primează
ordinea de drept, integritatea, imparțialitatea și eficiența unităților bugetare ar
trebui să guverneze aplicarea acestei legi.
conform principiului responsabilității, persoana care semnalează
încălcări ale legii este datoare să susțină reclamația cu date sau indicii privind
fapta săvârșită.
conform principiului nesancționării abuzive, nu pot fi sancționate
persoanele care reclamă încălcări ale legii, direct, sau indirect prin aplicarea
unei sancțiuni inechitabile și mai severe pentru alte abateri disciplinare.
conform principiului bunei credințe, avertizorul face sesizări convins
fiind de realitatea stării de fapt și de încălcarea legii.

67

Implicarea comunității în acțiuni de prevenire
a corupției

1. Advocacy pentru integritate publică

În secțiunea Ce așteaptă comunitatea de la ONG- uri și mass- media?,
vorbind despre rolul sectorului neguvernamental în eforturile pro -integritate,
am făcut referire la domeniul advocacy, domeniu pe care îl abordăm în cele ce
urmează. Nu este întotdeauna de ajuns ca membrii comunității doar să își
expună punctul de vedere pentru ca acesta să și fie însușit de către
guvernanți. În aceste cazuri cetățenii trebuie să intreprindă și alte acțiuni în
efortul lor de persuadare a reprezentanților instituțiilor publice.

Drumul spre integritate

68 Ce înseamnă „advocacy”? Este un proces de durată variabilă care impl ică o
serie de activit ăți care au ca scop influențarea politicilor publice. Pentru a
putea influența politici publice este nevoie de efortul organizat al celor afectați
de o anumită problemă. Acest efort ia întotdeauna forma unei campanii.
Modurile în care se desfășoară campaniile de advocacy au evoluat continuu în
timp. Dezvoltarea tehnologiei comunicațiilor este numai unul dintre factorii
care au schimbat felul în care oamenii se organizează pentru a- și rezolva
problemele. Alți factori țin de imaginația c elor implicați și, mai ales, de
existența unor reglementări legale care nu numai că permit, dar chiar cer în mod expres participarea cetățenilor la luarea deciziilor de politici publice.
Gradul de implicare a cetățenilor în rezolvarea problemelor comunit ații diferă
de la un loc la altul, astfel că și acest aspect influențează felul în care se
desfășoară campaniile de advocacy. Desigur că participarea cetățenilor la
procesul de luare a deciziilor diferă de la o comunitate la alta, în funcție de cât
de transparentă este activitatea autorit ăților locale și de cât de conștienți sunt
reprezentanții acestora de beneficiile implicării cetățenilor. Pentru acest
motiv, unele dintre campaniile de advocacy sunt mai ușor de organizat decât
altele. Ceea ce este comun î nsă, este faptul că orice campanie este mult mai
eficientă atunci când se desfășoară pe baza unei strategii bine puse la punct,
atunci când mobilizează un număr mare de oameni sau când sunt reflectate în
mass -media.

Este clar că procesul de advocacy este legat de activitatea de influențare
directă a factorilor de decizie. Influențare nu înseamnă numai presiunea
asupra factorilor de decizie astfel încât ei să adopte o decizie dorită de un
grup anume. În procesul de advocacy, factorii de decizie primesc și i nformații
utile și profesionist organizate. În acest fel, grupurile implicate în advocacy
devin resurse importante pentru cei care iau decizii, chiar dacă aceștia din
urmă nu recunosc mereu acest fapt.


Grupul pentru Integritate Locală – GIL
De obicei efo rturile de advocacy conduc către formarea de grupuri și coaliții
locale deoarece specificul și volumul de muncă presupus de o campanie
publică necesită agregarea efortului și expertizei mai multor persoane și
entități. Astfel de grupuri care luptă împotriv a corupției pot fi conjuncturale și
(create pentru rezolvarea unei probleme punctuale a cărei rezolvare va fi

69 urmată și de dizolvarea coaliției) sau cu caracter permanent, de tip GIL –
Grup pentru Integritate în Administrația Publică Locală.

În continuare vom prezenta GIL și demersurile de advocacy din perspectiva
mai generală în contextul funcționării grupurilor cu caracter permanent,
deoarece informația valabilă pentru acestea este acoperitoare și pentru
coalițiile punctuale.

Ce este GIL?
GIL este o coa liție de reprezentanți ai unor structuri asociative și persoane
fizice resursă care decid să acorde, în mod voluntar, din timpul și expertiza
lor pentru atingerea unor obiective de interes public din domeniul integrității
la nivelul guvernării locale.
Cine compune GIL?
GIL poate fi format din cinci până la 15 reprezentanți ai unor structuri
asociative de tipul: ONG care activează în domeniul apărării
drepturilor/intereselor cetățenilor/ consumatorilor, asociații profesionale și
patronale și structuri sindi cale. Acestora li se pot alătura diverse personalități
locale în calitate de persoane resursă care pot proveni din mediul jurnalistic,
universitar, business, administrație publică locală (APL).
Care este misiunea GIL?
Misiunea GIL este de a îmbunătăți int egritatea la nivelul administrației publice
locale din comunitatea în care activează.

Demersurile care pot fi puse în practică de către GIL sunt:
 realizarea de cercetări cu privire la nivelul integrității în administrația
publică locală, aplicând o metodo logie de investigare specifică;
 analizarea problemelor de integritate identificate la nivelul APL în urma
demersurilor de investigare realizate;
 ierarhizarea acestor probleme și selectarea celor asupra cărora se
consideră că o eventuală intervenție este ne cesară și prioritară;
 elaborarea unui set de măsuri menite să crească transparența și nivelul integrității în APL, pornind de la lista de probleme selectate;
 structurarea acestor măsuri în conținutul unei strategii ce ar urma să fie
preluată și pusă în pra ctică de către forurile decizionale ale instituțiilor
vizate;

Drumul spre integritate

70  realizarea unor demersuri de advocacy menite să convingă autoritățile
să își însușească direcțiile de acțiune și măsurile concrete propuse în
cadrul strategiei sau al planului de măsuri, după caz;
 monitorizarea, după adoptare, a implementării strategiei și realizarea unor propuneri privind optimizarea ei în funcție de rezultatele concrete
obținute până la un anumit moment.

2. Campania de advocacy

Având în vedere că pentru rezolvarea fiecărei prob leme identificate se
realizează o campanie individuală, vă prezentăm în continuare pașii de urmat în realizarea unui plan de advocacy:
– analiza problemei – definirea cauzei și a nevoii pentru o
campanie de advocacy;
– identificarea și analiza țintelor – zona de decizie asupra căreia
trebuie acționat;
– identificarea aliaților, susținătorilor și oponenților;
– analiza capacității – puterea organizației de a- și impune
propunerile;
– stabilirea tacticilor de urmat.

Analiza problemei – definirea cauzei campaniei de adv ocacy
În organizarea unei campanii de advocacy, există o diferență între o problemă
și o soluție. O problemă reprezintă o arie extinsă de preocupări. De exemplu,
serviciile medicale pe care oamenii nu și le pot permite, poluarea, rasismul și
șomajul sunt probleme. O soluție este un mod de a rezolva, total sau parțial, o problemă: serviciul național de îngrijire medicală, energia verde, acțiunea
afirmativă etc. sunt soluții. Cauza sau subiectul unei campanii este întotdeauna
soluția și nu problema.

Chiar dacă o campanie este axată pe soluție și nu pe problemă, desigur că
totul începe cu identificarea, înțelegerea și definirea problemei. Primul pas
constă în a analiza problema, a înțelege cauzele și a decide spre ce tip de
soluție doriți să vă îndreptați. Po t exista multe abordări pentru a soluționa
orice problemă și implicațiile fiecăreia trebuie analizate cu grijă. Planul
campaniei trebuie să țină cont de mediul exterior, de evoluția problemei pe

71 care o abordează sau a mediului, precum și de capacitatea
organizației/grupului.
Odată ce organizația a clarificat ce vrea să obțină prin intermediul campaniei pe care o desfășoară, trebuie să evalueze corect situația în care se găsește.
Acest pas presupune colectarea de informații despre punctele tari și punctele
slabe ale organizației, despre oportunitățile și amenințările de care va trebui
să țină cont, despre mediul legislativ/decizional, despre parteneri, despre
nevoile beneficiarilor etc.

Pentru a construi o campanie eficientă este necesar să se înțeleagă mo dul în
care se iau deciziile legate de subiectul care vă interesează, care sunt
principalele politici în domeniu, care sunt convențiile internaționale la care România este parte sau urmează să fie parte, cum se întâmplă lucrurile în alte
țări etc. O bună î nțelegere a politicilor include cunoștințe despre procesul de
luare a deciziilor la nivel național și local, instituțiile cheie, legislația existentă, problemele la ordinea zilei.
În fond, scopul final al unei campanii de advocacy se referă la influențare a/
îmbunătățirea de politici publice. Trebuie să cunoști foarte bine ceea ce vrei să modifici. Statisticile, rapoartele, analizele joacă și ele un rol important în faza de analiză. Datele precise și actuale privind grupurile țintă sunt esențiale
pentru cre area unei imagini reale a situației de fapt. De exemplu, dacă
organizația dumneavoastră urmează să se lanseze într -o campanie care are
legătură cu cheltuirea banilor de la bugetul public, e foarte important să aveți date statistice cu privire la metodele ( transparente sau mai puțin
transparente) de contractare a achizițiilor publice.

Identificarea și analiza țintelor
Persoana care are puterea de a da ceea ce organizația dorește (de obicei un
factor de decizie) este adesea numită „ținta” campaniei. Această persoană
este punctul central al campaniei. Factorul de decizie este întotdeauna o
persoană. Chiar dacă puterea de a vă da ceea ce vă doriți este deținută, de
fapt, de o instituție cum ar fi Consiliul Local, un comitet de conducere,
legislativul, Poliția s au Agenția de protecție a mediului, ținta trebuie
întotdeauna personalizată. De obicei, acolo unde puterea este împărțită,
există mai multe puncte slabe și ocazii. Este, deci, recomandabil ca în
planificarea unei campanii de advocacy, organizația să- și identifice mai multe
ținte. Enumerați motivele pe care le are fiecare țintă pentru a vi se opune ca

Drumul spre integritate

72 și pe cele pentru a fi de acord cu voi. Precizați puterea pe care o aveți asupra
fiecărei ținte.

Ceea ce organizația cere are un cost pentru țintă: costuri f inanciare,
diminuarea susținerii de care se bucură din partea unora, pierderea
credibilității etc. Astfel, ținta se află în situația de a pune în balanță două tipuri
de costuri: costul de a vă satisface cerințele versus costul de nu face asta.
Strategia du mneavoastră va fi de a crește costurile țintei în cazul în care nu vă
acordă ceea ce solicitați, astfel încât beneficiul factorului de decizie de a vă
satisface solicitările este mai mare decât costul a ceea ce voi cereți.
Un rol important îl au și ținte le secundare. O țintă secundară este o persoană
care are mai multă putere asupra factorului de decizie primar decât aveți voi,
dar asupra căreia voi aveți mai multă putere, decât aveți asupra factorului de
decizie primar.

Aliați/susținători/oponenți
Cui îi pasă de această cauză, ce doresc să câștige sau ce sunt gata să piardă, ce
putere au și cum sunt organizați? Grupul de susținători și membri reprezintă
un grup de oameni pe care îi puteți contacta și implica în campanie. Atunci
când identificați aceste p ersoane, fiți expansivi, chiar exagerați. Ideea este să
veniți cu o listă lungă de potențiali susținători: „Cine sunt cei cărora le pasă de cauza noastră?”, „Cine sunt cei care ar face ceva pentru a ne susține?”, „Cine sunt cei de care le pasă țintelor noa stre?”. Pe parcursul campaniei
poate că nu îi veți contacta pe toți, dar puteți reveni mai târziu la listă, dacă evenimetele nu progresează și aveți nevoie de sprijin suplimentar.

Enumerați toate grupurile, indivizii și instituțiile care ar pierde sau ar fi foarte
supărate dacă câștigați. Ce îi va costa victoria voastră? Încercați să evaluați cât
de activ vi se va opune fiecare dintre ei și ce vor face sau cât vor cheltui ca să
vă înfrângă. În câteva dintre cazuri, poate că veți găsi metode pentru a- i
neutraliza, dar chiar dacă nu puteți face nimic, cel mai bine este să aveți o
oarecare idee la ce să vă așteptați pe măsură ce se desfășoară campania.
Notați -vă puterea fiecărui adversar. Cum se va compara forța susținătorilor
cu cea a adversarilor voștri în ochii oamenilor care vă pot da ceea ce vă
doriți? În general, evitați angajarea într -o acțiune a adversarilor în timpul
campaniei. Ei nu pot să vă dea ceea ce vă doriți și oricum nu aveți influență
asupra lor. Acest lucru nu înseamnă că adversarii nu conte ază sau că nu ar

73 trebui să fim preocupați de forța pe care o au, ci doar că provocarea lor
directă poate fi o abatere.

Analiza capacității – puterea organizației de a -și impune
propunerile
O campanie de advocacy este un „joc de putere” care duce, printre altele, și
la modificarea relațiilor de putere din comunitate. La modul simplist, lucrurile
pot fi explicate în felul următor: puterea formală este deținută de cei care au
dreptul să ia decizii pentru comunitate. Dacă o organizație/coaliție/ grup
încearcă s ă-i determine pe cei care au puterea să ia o anumită decizie,
înseamnă că încearcă să preia o parte din puterea respectivilor, deci să
modifice relațiile de putere din comunitate.

Înainte de a începe o campanie, organizația trebuie să -și evalueze cât mai
corect puterea: în ce stă puterea noastră de a- l convinge pe primar să ia
decizia respectivă? Cel mai adesea, în campaniile de advocacy, organizațiile se
bazează pe oameni – trebuie să avem suficient de mulți susținători – primarul
poate să piardă multe voturi; mass -media – mass -media poate să preia mesajul
și astfel primarul poate să -și strice imaginea în fața alegătorilor; partid –
conducerea partidului din care provine primarul; lege – legea este de partea
noastră și putem să deschidem și să câștigăm pr ocese etc.

Stabilirea tacticilor
Tacticile sunt acțiunile sau activitățile concrete pe care organizația trebuie să
le pună în aplicare pentru a -și atinge scopul. În logica unei campanii de
advocacy, tacticile sunt date de felul în care organizația își fol osește puterea și
susținătorii pentru a convinge țintele.

Toate tacticile trebuie privite prin prisma unei strategii generale. Mai jos se
găsește o listă de verificare pentru a vă asigura că fiecare tactică are rost în raport cu strategia organizației:
 Chiar puteți să faceți asta? Aveți oamenii, timpul și resursele necesare?
 Este concentrată pe țintele principale sau secundare?
 Solicitările specifice sunt susținute de o putere reală?
 Vine în întâmpinarea scopurilor organizației și ale campaniei?
 Este în afara ariei de control a țintei?
 Este în aria de control a propriilor voștri membri și ei se simt confortabil cu această tactică?
 Aveți lideri suficient de experimentați pentru a face asta?

Drumul spre integritate

74  Oamenii vor munci și vor participa cu plăcere?
 Va avea reflectare p ozitivă în mass -media?

3. Implicarea în elaborarea/ amendarea/ implementarea
politicilor publice

Ce este politica publică?
Conceptul de „politică publică”, folosit pentru prima dată de Harold D.
Lasswell (1951)20, a fost preluat în Statele Unite ale Americii de administrația
Reagan, apoi în Marea Britanie, de administrația Thatcher. O politică publică
are ca scop rezolvarea unei probleme existente în societate la un moment dat. Politica publică
21
– conține un set de măsuri concrete; are câteva caracteristici:
– include decizii cu privire la resursele alocate;
– descrie un cadru general de acțiune, fiind diferită de o măsură individuală (acțiune colectivă vs. acțiune individuală);
– de obicei implică mai multe categorii de actori interesați
(stakeholderi);
– are scopuri și obiective care sunt formulate în funcție de anumite
norme și valori.

Politicile publice nu trebuie confundate cu actele normative emise de instituțiile și autoritățile publice. Actele normative sunt doar un instrument în
vederea realizării unei politici publice. Alte instrumente care pot fi folosite în
implementarea unei politici publice sunt alocările bugetare, schimbările
organizatorice și de organigramă etc.
Începând cu 1 ianuarie 2006, Guvernul României este obligat să prezinte
măsurile pe care le in ițiază sub forma unor propuneri de politică publică
22

20 Handbook of Public Policy Analysis – Theory, Politics and Methods , Harold D. Lasswell, 1951
21 Metode și tehnici de elaborare, monitorizare și evaluare a politicilor publice, Institutul pentru
Politici Publice București, iulie 2009
22 H.G. nr. 775/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile de elaborare,
monitorizare și evaluare a politicilor publice la nivel central .
H.G. nr. 1361/2006 privind conținutul instrumentului de prezentare și motivare a proiectelor de acte normative supuse aprobării Guvernului

75 realizează o clasificare a politicilor publice, pornind de la d omeniile majore ale
vieții socio -economice:
– Politici publice privind bugetul și finanțele
– Politici publice industriale
– Politici publice privind serviciile
– Politici publice în domeniul afacerilor
– Politici publice privind transporturile și comunicațiile
– Politici publice privind resursele naturale, producția agricolă și
prelucrarea
– Politici publice privind mediul
– Politici publice în domeniul societății civile și democrației
– Politici publice privind administrația publică
– Politici publice privind cultura
– Politici publice în domeniul educației și științelor
– Politici publice în domeniul turismului, sportului și activităților de relaxare
– Politici publice sociale și privind angajarea forței de muncă
– Politici publice în domeniul asistenței medicale
– Politici publice în domeniul afacerilor externe.
O listă completă a clasificărilor politicilor publice puteți consulta în Anexa 5.

Orice politică publică pleacă de la existența în comunitate, la un moment dat,
a unei probleme, abordarea în definirea conceptului pornind de l a un set de
întrebări legate de sursa politicii publice:
– care este problema pe care politica publică încearcă să o rezolve?
– care sunt cauzele problemei?
– ce putem face pentru rezolvarea ei?
– cine ne poate ajuta?
– ce este nevoie să se întâmple?
– când trebuie să se întâmple?
– cine va fi implicat în rezolvarea problemei?
– cum vom ști că problema a fost rezolvată?
Răspunsurile la fiecare dintre aceste întrebări coincid, de altfel, cu
parcurgerea etapelor procesului de politică publică. Modelul Ciclului
politicilor pu blice
23
– stabilirea agendei (formularea problemei); cuprinde mai multe etape:

23 Metode și tehnici de elaborare, monitorizare și evaluare a politicilor publice, Institutul pentru
Politici Publice București, iulie 2009.

Drumul spre integritate

76 – definirea variantelor de soluționare;
– alegerea variantei potrivite;
– implementarea variantei de politică publică;
– monitorizarea implementării;
– evaluarea implementării.
Ciclul politicilor publice reprezintă un proces logic deductiv, unde actorul
decizional urmărește un parcurs etapizat pentru a găsi soluția la o problemă
reală din societate.
4. Modelul ciclului politicilor publice: etape
Stabilirea agendei
Problema care face subiectul u nei politici publice este o condiție sau o situație
care generează nevoi ori insatisfacții, pentru a căror corecție este necesară o intervenție. Dacă o situație este normală, inevitabilă, nicio acțiune locală nu va
fi inițiată, deoarece situația respectivă nu este problematică. Problemele de
politică publică trebuie să îndeplinească cumulativ trei condiții:
– să fie suficient de semnificative – un număr semnificativ de persoane
sunt afectate;
– să aibă intensitate – magnitudinea impactului este ridicată;
– să aibă durabilitate în timp.

Un pas fundamental pentru o politică publică de succes îl reprezintă definirea
corectă a problemei și indentificarea cauzelor acesteia, deoarece tot parcursul
ulterior al procesului politicii publice depinde inevitabil de acest moment.
Atunci când nu avem o imagine clară asupra problemei, este bine să
provocăm discuții cu toți potențialii actori implicați, să analizăm datele
disponibile. O problemă slab structurată sau ale cărei cauze nu au fost corect
depistate poate duce la un eșec al politicii publice.

Formularea variantelor și alegerea soluției
Aceasta este etapa care definește întreg parcursul ulterior al politicii publice
care stabilește soluția preferată la problema identificată anterior. Condiții
minime:
– fiecare variantă trebuie să explice clar modul în care va rezolva
problema ce reclamă o politică publică;

77 – fiecare variantă trebuie să fie însoțită de o estimare a necesarului de
resurse (financiare, umane, de timp);
– fiecare variantă trebuie să fie însoțită de o estimare a impactului
așteptat asupra grupului țintă.
Procesele prin care se pot genera soluții viabile la o problemă atunci când
decidentul își ia timpul necesar pentru această etapă sunt: brainstorming (în
interiorul echipei), tehnica Delphi – constă în consultare a unui grup de
experți în domeniul de referință al problemei, consultări cu
persoane/organizații din afara instituției, modelul best practice – studierea
modului în care alte persoane sau instituții au rezolvat o problemă similară.

Implementarea politici i publice
Odată ce am obținut acordul tuturor factorilor decizionali asupra variantei
optime de soluționare a problemei, aceasta trebuie facută cunoscută tuturor
celor implicați, pentru a stimula crearea unei legitimități a soluției. În această
etapă, deci dentul trebuie să procedeze la acumularea de noi resurse, prin
negocieri și concretizarea unor parteneriate. Se aleg instrumentele prin care
politica este pusă în aplicare (de natură legislativă, instituțională).
Implementarea politicii publice presupune, în egală masură, și adoptarea unui
plan de acțiuni prin care varianta propusă ca soluție la problema de politică
publică să fie pusă în aplicare. Pentru fiecare activitate se vor stabili termene
concrete de realizare, responsabili, bugetul estimat și rezultatele așteptate.

Monitorizarea și evaluarea politicii publice
Monitorizarea și evaluarea sunt două tipuri de acțiuni care se derulează simultan cu implementarea politicii publice. Monitorizarea asigură corespondența obiectivelor stabilite cu acțiunile propuse spre implementare,
iar evaluarea cuantifică resursele obținute în urma implementării și furnizează
datele următorului ciclu de politică publică. Cele două etape
24

24 Metode și tehnici de elaborare, monitorizare și evaluare a politicilor publice, Institutul pentru
Politici Publice București, iulie 2009. privesc atât
mijloacele folosite în procesul de implementare, cât și rezultatele ca at are. În
această etapă se măsoară eficiența (maximizarea rezultatelor în raport cu
resursele investite) și eficacitatea politicii publice (raportul dintre rezultatele
obținute și obiectivele care trebuiau atinse).

Drumul spre integritate

78 Monitorizarea și evaluarea au roluri dis tincte. Astfel monitorizarea
evidențiază:
– modificările instituționale survenite în urma implementării politicii;
– modificările în situația grupului țintă;
– situația costurilor implementării, la un moment dat;
– respectarea termenelor și a conținutului activităților prevăzute în planul
de acțiune;
– întârzieri/dificultăți în realizarea activităților și motivația acestora.
Evaluarea evidențiază:
– măsura în care rezultatele implementării corespund cu cele stabilite
inițial;
– raportul dintre costuri și rezultate;
– respectarea termenelor și conținutul activităților;
– impactul asupra grupului țintă.

5. Cum ne implicăm în elaborarea și amendarea politicilor
publice?

Atât ONG -urile, cât și mass -media pot juca un rol important în toate etapele
procesului de formulare a unei politici publice. Cele mai cunoscute tehnici
utilizate sunt cele de advocacy.
Influențarea agendei publice
Stabilirea agendei și formularea problemelor de interes public care intră pe
această agendă implică negociere între instituția publică și diferiți act ori
sociali, inclusiv organizații neguvernamentale. Principalii factori decizionali care
sunt vizați în procesul de influențare a agendei publice sunt:
 la nivel local: consilierii locali/județeni, primarul, președintele de consiliu județean;
 la nivel centr al: parlamentarii, membrii executivului (miniștri,
secretari de stat).
În aceată etapă un ONG sau o instituție de presă poate folosi negocierea,
cointeresarea, relevarea avantajelor soluției propuse de ONG etc.,
presiunea

79 mediatică25 sau presiunea directă26
Influențarea alegerii soluției/soluțiilor (proteste publice, manifestații, greve etc.)
Aceste metode pot fi utilizate succesiv sau simultan, în funcție de
disponibilitatea instituției publice de a accepta propunerile.
Inițiativa lansării de consultări o a re fie factorul decizional, fie organizația
neguvernamentală. Organizațiile neguvernamentale care vor să înainteze
soluții concrete de rezolvare a unei probleme de politică publică trebuie să
utilizeze cel puțin două instrumente specifice: studiul de polit ică publică și
analiza de politică publică (analiză comparativă a acestora în Anexa 6).

În etapa de formulare a variantelor și alegerea soluției, ONG -urile și mass –
media se pot implica în consultarea pe marginea soluțiilor propuse. Fie
factorul decizional are inițiativa lansării unei consultări asupra variantelor de
soluționare a unei probleme, fie ONG -ul este cel care ia inițiativa prezentării
unei opțiuni/recomandări de politică publică. Este indicat ca ONG -ul să
înainteze recomandări concrete de soluțio nare a unei probleme de politică
publică.
Monitorizarea și evaluarea implementării unei politici publice
În etapa de implementare a politicii publice, organizațiile pot acționa ca facilitatori, ca intermediari și mediatori între instituția care a inițiat politica
publică și grupul țintă. De asemenea, mass -media contribuie la vizibilitatea
acțiunilor de advocacy întreprinse. În etapa de monitorizare și evaluare, rolul ONG -urilor și al mass -media este foarte împortant, dar eficiența acestora
depinde de domen iul de expertiză pentru o anumită tematică.

Instrumentele care pot fi folosite în această etapă sunt:
 monitorizarea și evaluarea indicatorilor cantitativi cu instrumente
precum: chestionar, indicatori de performanță, monitorizare de presă,
analiza statis tică;
 monitorizarea și evaluarea indicatorilor calitativi cu instrumente
precum: interviuri (ghidul de interviu), observația participativă (fișa de
observație), focus -grup (raportul discuțiilor de grup), vizite/inspecții
(raport de vizită/inspecție).

25 Cum formulezi corect recomandări de politică publică – Ghid practic destinat organizațiilor
neguvernamentale, Institutul pentru Politici Publice, București, 2009
26 Idem

Drumul spre integritate

80
Rezultatele monitorizării/evaluării pot fi un punct de pornire pentru negocieri
cu autoritățile publice sau pentru realizarea de acțiuni de presiune asupra
acestora cu scopul ajustării, îmbunătățirii, modificării etc. a politicii publice.

Monitorizarea și ev aluarea aplicării politicii publice de către ONG -uri
reprezintă un mecanism democratic de tip checks -and-balances (pârghii și
contraponderi), în măsura în care rezultatele evaluărilor indică faptul că o
problemă de politică publică a fost rezolvată cu succes iar autoritatea poate trece la soluționarea următoarei probleme de pe agendă. Dacă problema de
politică publică nu a fost soluționată cu succes, aceasta poate fi reanalizată.
ONG -urile și mass -media pot contribui la repunerea problemei pe agendă și
găsirea unei soluții potrivite.

6. Atitudinea comunității față de fenomenul corupției

Informarea și conștientizarea cetățenilor cu privire la prevenirea și
identificarea faptelor de corupție sunt demersuri foarte importante, care intră
în atribuțiile societății civile și ale mass -media. Tocmai de aceea, acestea
trebuie să fie structurate pe un plan de acțiune foarte bine elaborat pentru a cuprinde un grup țintă cât mai mare. Informarea este vitală unei relații
eficiente între administrație și cetățeni. Este imp osibil ca într -o comunitate să
existe procese veritabile de consultare sau de participare publică la luarea deciziilor atâta timp cât cetățenii nu cunosc activitatea curentă a administrației
locale și deciziile care urmează a fi luate. Membrii comunității nu pot exprima
opinii pertinente dacă sunt lipsiți de informația necesară formulării unor astfel
de opinii.

Membrii comunității trebuie informați de fiecare dată când administrația face
demersurile necesare elaborării unei politici publice. De asemenea, trebuie
informați, mai ales de către ONG -uri, nu doar în cazul succesului unei politici
publice, ci și în cazul unui eșec al procesului de implementare a politicii
publice și despre motivele și circumstanțele în care s -a produs această
situație. Metodele p rin care se poate face informarea sunt multiple. Metodele
de informare
27

27 Strategii de PR în campanii de advocacy – Suport de Curs, Asociația Națională a Birourilor de
Consiliere pentru Cetățeni, ianuarie 2010. a cetățenilor sunt în directă legătură cu mass -media deoarece

81 în acest fel se asigură o vizibilitate foarte mare evenimentului. Cu cât cetățenii
sunt mai informați, cu atât șansa pentr u schimbarea atitudinii este mai mare.
Atitudinea cetățenilor este foarte mult influențată de informațiile pe care le au despre un anumit subiect.

Noțiunea de corupție este în interconexiune cu principiile morale ale
societății, fiind determinată de regulile și principiile care definesc conduita
corectă în societate. Morala reprezintă un sistem de norme etice și principii
de viață ale conștiinței sociale care determină prin tradiție îndatoririle omului
față de societate și față de ceilalți oameni. Normele se referă la drepturi și
sarcini ale indivizilor din grup, ajutându -i să -și identifice rolurile și să
determine ce pot aștepta de la ceilalți. Ținând cont de faptul că normele sunt
stabilite și acceptate de societate, nu sunt rigide ci schimbătoare, înțele gerea
noțiunii de corupție diferă de la o epocă la alta, de la o societate la alta, de la
o clasă socială la alta, în funcție de nivelul de instruire, cultură, calități,
mentalități etc.

În vederea conceptualizării fenomenului de corupție, se impune anal iza
raportului dintre corupție și lege. Astfel, normele morale se pot întrupa drept reguli oficiale, care pot fi reprezentate și prin legi aplicabile de autoritatea
guvernamentală. În acest sens, corupția constituie, în primul rând, o abatere
de la lege. R eglementările legale interzic anumite acțiuni care îl pot eticheta pe
un individ ca fiind corupt. Caracterul imperativ al legislației face ca acțiunea
unei persoane să fie legală sau ilegală. Însă, dacă reglementările legale sunt
insuficiente și permit des fășurarea de către indivizi a unor acțiuni care în
conformitate cu normele morale pot fi clasificate drept incorecte, se poate
spune că sunt acțiuni legale, dar lipsite de etică.

De foarte multe ori, cetățenii sunt dispuși să ofere sau să promită oferire a
unor sume de bani, diverse atenții, cadouri sau servicii funcționarilor pentru a
le fi rezolvate anumite cereri, pentru a fi serviți cu întâietate, pentru a nu le fi
aplicate diverse sancțiuni sau poate doar pentru a întreține o bună relație cu
aceștia. Orice funcționar trebuie să refuze ferm oferta făcută și să explice
celui care a făcut -o că acest lucru este ilegal. Funcționarul nu are dreptul să
primească ori să accepte promisiunea unor sume de bani sau bunuri pentru a
îndeplini un act ce intră în atri buțiile sale de serviciu, pentru a întârzia
îndeplinirea unui act ori pentru a îndeplini un act contrar atribuțiilor sale.

Drumul spre integritate

82 Cetățenii au un rol important, dar deseori ignorat în prevenirea corupției.
Pentru fiecare funcționar care a primit mită, există o p ersoană care i -a oferit –
o. Toți cetățenii pot ajuta prin sesizarea de abateri, prin diagnosticarea
sistemelor corupte sau ineficiente și prin contribuția la controlul
comportamentului funcționarilor. În ceea ce îl privește pe cetățean, este bine
să cunoască consecințele săvârșirii unei infracțiuni de corupție, al cărui subiect
activ este. Principala consecință a comiterii unei astfel de infracțiuni este
pedeapsa stabilită prin lege pentru acest gen de fapte.

83

Resurse informaționale

1. Instituții cu atribuții în domeniul prevenirii, identificării și
sancționării faptelor de corupție

 Parchetele28

Parchetele funcționează pe lângă instanțe, conduc și supraveghează activitatea
de cercetare penală a poliției judic iare, în condițiile legii. În cadrul Ministerului
Public funcționează Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,
care coordonează activitatea parchetelor din subordine.

28 „Introducere in drept – ghid practic pentru jurnali ști”, august 2008, disponibil la adresa
http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/08_08_2008__16612_ro.pdf , consultat la data de 10 iunie 2010

Drumul spre integritate

84
Parchetele de pe lângă tribunale și cele de pe lângă judecătorii au, în funcție
de volumul de activitate, structura similară sau asemănătoare cu cea a
parchetelor de pe lângă curțile de apel. Pe lângă Tribunalul Militar Teritorial
funcționează Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial, iar pe
lângă Curtea M ilitară de Apel funcționează Parchetul Militar de pe lângă
Curtea Militară de Apel care au în structură câte o Secție de urmărire penală
și anticorupție și câte o secție judiciară.

Parchetele conduc și/sau supraveghează cercetarea penală a infracțiunilor
(faptele care prezintă pericol social, săvârșite cu vinovăție și prevăzute de legea penală). Este competent să efectueze urmărirea penală, în cazurile
prevăzute de lege, și să exercite supravegherea asupra activității de cercetare
penală procurorul de la p archetul corespunzător instanței care, potrivit legii,
judecă în prima instanță cauza.
Competența după teritoriu este determinată de:
a) locul unde a fost săvârșită infracțiunea (locul unde s -a desfășurat activitatea
infracțională, în totul sau în parte, ori locul unde s -a produs rezultatul
acesteia)
sau
b) locul unde a fost prins făptuitorul ; sau
c) locul unde locuiește făptuitorul ; sau
d) locul unde locuiește persoana vătămată.
Procurorul, prin rechizitoriu, stabilește care dintre aceste instanțe judec ă,
ținând seama ca, în raport cu împrejurările cauzei, să fie asigurată buna
desfășurare a procesului penal. Infracțiunile săvârșite în afara teritoriului țării
se judecă de către instanțele în a căror circumscripție își are domiciliul sau
locuiește făptui torul.


Direcția Națională Anticorupție29

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este o instituție cu personalitate
juridică înființată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, prin reorganizarea Parchetului Național Anticorup ție. DNA este

29 O. U. G. nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind Direcția Națională Anticorupție

85 independentă în raport cu instanțele judecătorești și cu parchetele de pe lângă
acestea, precum și față de celelalte autorități publice.
Competența DNA se definește astfel: structura centrală a Direcției Naționale Anticorupție are aceeași competență materială și după calitatea persoanei ca
și structurile teritoriale ale acesteia. Direcția Națională Anticorupție este
competentă să efectueze urmărirea penală în cauze de corupție, numai dacă
sunt îndeplinite cumulativ următoarele două condiții:
a. cel puțin una dintre infracțiunile sesizate este prevăzută în Legea nr.
78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de
corupție, cu modificările și completările ulterioare, și anume: infracțiuni
de corupție, infracțiuni asimilate inf racțiunilor de corupție, infracțiuni în
legătură directă cu infracțiunile de corupție
b. dacă este îndeplinită cel puțin una dintre cele patru situații mai jos menționate:
– valoarea obiectului infracțiunii de corupție (valoarea mitei, a
foloaselor necuvenite) depășește echivalentul în lei a 10.000 euro;
– cuantumul prejudiciului cauzat prin comiterea infracțiunii depășește
echivalentul în lei a 200.000 euro;
– prin săvârșirea infracțiunilor de corupție s -a produs o perturbare
deosebit de gravă a activității unei autorități publice, instituții
publice, persoane juridice.
Dacă nu sunt îndeplinite condițiile enumerate mai sus, sesizarea trebuie adresată celorlalte parchete, deoarece DNA nu are competența de a o soluționa. Infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Comunității
Europene sunt de competența exclusivă a DNA.
În cazul în care sunt îndeplinite condițiile menționate, Direcția Națională
Anticorupție poate fi sesizată prin următoarele două modalități:
 plângere – în situația în care reclamantului i -au fost vătămate drepturile
în urma săvârșirii unor infracțiuni de corupție.
 denunț – dacă reclamantul are cunoștință despre săvârșirea unor fapte
de corupție. Denunțului îi sunt aplicabile aceleași cerințe ca și plângerii
(Anexa 7).

Împotriva soluțiilor de neîncepere a urmăririi penale, clasare, scoatere de sub
urmărire penală sau încetare a urmăririi penale, se poate formula plângere, în termen de 20 de zile de la înștiințarea persoanelor interesate. Plângerea va fi
rezolvată de procurorul ierarhic superior celui care a dat soluția, în termen

Drumul spre integritate

86 de cel mult 20 de zile de la primirea acesteia. Modul în care a fost rezolvată
plângerea se comunică, de îndată, persoanei care a făcut -o. Dacă plângerea a
fost respinsă, persoana vătămată poate face plângere în termen de 20 de zile
de la data comunicării modului de rezolvare la instanța căreia i -ar reveni,
potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

 Direcția Generală Anticorupție

Direcția Generală Anticorupție (DGA) a fost înființată în baza Legii
nr.161/2005 și este structura specializată a Ministerului Administrației și
Internelor pentru prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului
ministerului. Obiectivul său este acela de a preveni și combate faptele de
corupție în care pot fi implica ți funcționarii Ministerului Administrației și
Internelor.
Direcția Generală Anticorupție are următoarele atribuții principale:
 desfășoară activități de prevenire a faptelor de corupție în rândul
personalului Ministerului Administrației și Internelor;
 desfășoară activități de primire a reclamațiilor/petițiilor cetățenilor
referitoare la acte sau fapte de corupție a personalului ministerului, precum și activități de relații publice, specifice problematicii din
competență;
 desfășoară activități de poliți e judiciară, conform legii;
 organizează și desfășoară activități de testare a integrității
profesionale a personalului ministerului;
 desfășoară activitatea de relații și colaborare internațională, în
domeniu, în conformitate cu interesele Ministerului Admi nistrației și
Internelor;
 constituie și gestionează baza de date a unității privind actele și faptele
de corupție internă;
 analizează evoluția actelor și faptelor de corupție internă, pe baza
cărora întocmește documente de strategie în materie și informează
ministrul administrației și internelor ori alți factori abilitați, conform
legii.

Ca și în cazul DNA, cetățenii pot face sesizări, plângeri sau denunțuri. Site -ul
DGA are o secțiune specială, numită e -petiție (
http://www.mai-
dga.ro/index.php?l=ro&t=139 ) unde aceștia pot completa și trimite on -line
formularul respectiv. De asemenea, DGA are un număr de telefon

87 TELVERDE: 0800 806 806, iar link -ul
http://www.mai- dga.ro/index.php?l=ro&t=26
 Agenția Nați onală de Integritate vă deschide pagina cu structurile
teritoriale ale DGA.

30

Agenția Națională de Integritate (ANI) este o autoritate administrativă
autonomă, de control, care se bucură de independență operațională, înființată
prin Legea 144/2007, completată și republicată, privind înființarea, organizarea
și funcționarea Agenției Naționale de Integritate. Președintele,
vicepreședintele și inspectorii de integritate nu pot solicita și nu pot primi
dispoziții privind derularea verificărilor de la nicio autoritate publică, instituție
sau persoană. Această instit uție are ca activitate principală verificarea averii
dobândite în perioada exercitării mandatului sau a îndeplinirii funcțiilor ori demnităților publice, precum și verificarea conflictelor de interese și a
incompatibilităților.

La data realizării acestui manual, noua Lege ANI se află în dezbatere în cadrul
Senatului. La momentul publicării ei în Monitorul Oficial al României, vom
introduce în manual atribuțiile Agenției reformulate conform acesteia.
Sesizările către ANI se pot face pe baza unui formular d isponibil on -line, care
poate fi completat on- line și trimis la adresa de e -mail
sesizare@integritate.eu.

 Curtea de conturi

Curtea de Conturi este o instituție care exercită controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resur selor financiare ale
statului și ale sectorului public. În condițiile legii organice, litigiile rezultate din
activitatea Curții de Conturi se soluționează de către instanțele judecătorești
specializate. Curtea de Conturi prezintă anual Parlamentului un ra port asupra
conturilor de gestiune ale bugetului public național din exercițiul bugetar expirat, cuprinzând și neregulile constatate. La cererea Camerei Deputaților
sau a Senatului, Curtea de Conturi controlează modul de gestionare a
resurselor publice și raportează despre cele constatate.

30 Legea nr. 144/2007 din 21/05/2007 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 359 din
25/05/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate

Drumul spre integritate

88 Consilierii de Conturi sunt numiți de Parlament pentru un mandat de nouă
ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Membrii Curții de Conturi sunt
independenți în exercitarea mandatului lor și inamovibili pe toată dura ta
acestuia. Ei sunt supuși incompatibilităților prevăzute de lege pentru judecători.

Dreptul de petiționare față de Curtea de Conturi a României poate fi
exercitat de către simpli cetățeni și organizațiile legal constituite. Petiția
trebuie să conțină d atele de identificare (nume, prenume, adresă) și
semnătura petiționarului. În cazul unei petiții colective , aceasta trebuie să
cuprindă datele menționate mai sus pentru cel puțin unul dintre petiționarii
membri ai grupului, aspecte relevante referitoare la subiectul petiției
(evitându -se, pe cât posibil, detaliile inutile) precum și copii ale unor
documente justificative (dacă este cazul).

Petițiile trebuie redactate cât mai clar și lizibil, pentru a se evita clasarea lor
din cauza imposibilității descifră rii datelor de identificare sau a obiectului
petiției. Petițiile astfel redactate vor fi înaintate la sediul central al Curții de
Conturi a României, prin poștă, fax, e -mail, depunere directă sau la sediile
Camerelor județene de Conturi.


Oficiul European de Luptă Anti -Fraudă

Comisia Europeană a decis în data de 28 aprilie 1999 să înființeze Oficiului
European Antifraudă (OLAF). Misiunea OLAF este de a proteja interesele
financiare ale Uniunii Europene, de a lupta împotriva fraudei, a corupției și a
oricărei alte nereguli, inclusiv abaterilor din cadrul instituțiilor europene. Prin
îndeplinirea acestei misiuni în mod responsabil, transparent și eficient din
punct de vedere al costurilor, OLAF intenționează să le ofere servicii de
calitate cetățenilor Europe i.

OLAF își îndeplinește misiunea prin realizarea, în deplină independență, a
unor investigații interne și externe. De asemenea, cultivă o cooperare strânsă
și regulată între autoritățile competente din statele membre pentru ca acestea
să-și coordoneze ac tivitățile. OLAF le oferă statelor membre sprijinul și
expertiza necesare pentru a le ajuta în activitățile antifraudă. Instituția contribuie la elaborarea strategiei antifraudă a Uniunii Europene și lansează
inițiativele necesare pentru consolidarea legis lației în domeniu.

89 Activitățile OLAF se realizează cu integritate, imparțialitate și profesionalism,
respectă în permanență drepturile și libertățile indivizilor și se conformează
cu consecvență legislației. De asemenea, pentru a veni în sprijinul cetățen ilor
care vor să facă eventuale sesizări, OLAF pune la dispoziția lor câte o linie telefonică gratuită. Pentru România, numărul care poate fi utilizat este 0800
895 133.

Alte instituții cu atribuții în
descoperirea, prevenirea, combaterea faptelor și
actelor de corupție sunt și parchetele și tribunalele din localitățile reședință
de județ, precum și inspectoratele județene de poliție. Telefonul pentru
sesizarea faptelor și actelor de corupție ale personalului din cadrul
Ministerului Administației și Intern elor este același TELVERDE menționat la
DGA, respectiv 0800 806 806. În ceea ce privește structura teritorial ă a
Parchetelor Anticorupție, o puteți găsi pe http://www.pna.ro/, pagina de organizare și atribuții/structura DNA. Cu un click pe Serviciul Terito rial pe
care îl căutați, se deschide o pagină cu datele de contact ale unității
respective.

2. Legislația în domeniul prevenirii și sancționării faptelor de
corupție
Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție instituie măsuri de prevenire, descoperire și
sancționare a acestor fapte și este destinată persoanelor care exercită o
funcție publică, în cadrul instituțiilor sau autorităților publice, al serviciilor
publice, regiilor autonome, celor care exercită atribuții d e control, potrivit
legii, care acordă asistență specializată acestor unități, în măsura în care
participă la luarea deciziilor sau le pot influența, sau persoanelor care dețin o
funcție de conducere într -un partid sau formațiune politică, într -un sindicat ,
organizație patronală sau asociație fără scop lucrativ sau fundație.
Legea menționează toate infracțiunile de corupție prevăzute și în Codul Penal,
respectiv luarea de mită (art. 254 din Codul Penal), darea de mită (art. 255
din Codul Penal), primirea de foloase necuvenite (art. 256 din Codul Penal) și
traficul de influență (art. 257 din Codul Penal). De asemenea, evidențiază și
alte infracțiuni asimilate celor de corupție:
 stabilirea intenționată a unei valori diminuate, sub valoarea reală, a
bunurilor care aparțin operatorilor economici la care statul sau o

Drumul spre integritate

90 autoritate a administrației publice locale este acționar, în cadrul
acțiunii de privatizare, executare silită, reorganizare sau lichidare
judiciară;
 acordarea de credite sau subvenții cu încălcare a legii sau a normelor
de creditare, neurmărirea destinației acestor credite sau subvenții sau
a creditelor restante;
 utilizarea creditelor sau subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru
care au fost acordate.

 Legea prevede și infracțiuni în legătură directă cu cele de corupție:
 tăinuirea bunurilor provenite din săvârșirea unei infracțiuni dintre cele
menționate sau favorizarea persoanelor care au comis astfel de infracțiuni;
 asocierea în vederea săvârșirii de astfel de infracțiuni;
 falsul și uzul de fals pentru a ascunde comiterea uneia dintre
infracțiunile menționate;
 abuzul în serviciu contra intereselor publice sau persoanelor sau abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi;
 șantajul;
 spălarea banilor când ei provin din săvârșirea uneia di ntre infracțiunile
de mai sus;
 contrabandă cu bunurile provenite din săvârșirea unei infracțiuni din cele menționate anterior;
 evaziune fiscală, bancrută frauduloasă;
 trafic de droguri, substanțe toxice și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, p recum și traficul de persoane, săvârșite în legătură cu o
infracțiune menționtă mai sus;
 utilizarea sistemului financiar -bancar pentru finanțarea actelor de
terorism, săvârșită în legătură cu una dintre infracțiunile de mai sus.
În această lege mai sunt prezentate și infracțiuni împotriva intereselor
financiare ale Comunității Europene, cum ar fi folosirea sau prezentarea de
documente și declarații false, inexacte, incomplete, pentru a obține pe
nedrept fonduri din bugetul general al Comunității Europene și omisiunea de
a furniza, cu știință, datele cerute pentru obținerea de fonduri, dacă are ca
rezultat obținerea acestora.

91 Legea prevede utilizarea investigatorilor sub acoperire, lucrători operativi din
cadrul poliției judiciare31
 avertizorii în interes public beneficiază de prezumția de bună -credință, în
condițiile art. 4 lit. h), până la proba contrară; , care sunt desemnați în acest scop, atunci când există
indicii temeinice și concrete că s -a săvârșit sau se pregătește săvârșirea de
către un funcționar a unei infracțiuni de luare de mită, primire de foloase necuvenite sau trafic de influență. Utilizarea acestor investigatori es te
autorizată de către procuror în scopul descoperirii faptelor, identificării
făptuitorilor și obținerii mijloacelor de probă.

Legea 571/2004 privind protecția persoanelor din instituțiile publice

care semnalează încălcări ale legii reglementează unele m ăsuri privind
protecția persoanelor (avertizori) care au reclamat ori au sesizat încălcări ale
legii în cadrul autorităților și instituțiilor publice și al altor unități, săvârșite de
către persoane cu funcții de conducere sau de execuție din autoritățile,
instituțiile publice și din alte unități bugetare.
Își poate asuma statutul de avertizor de integritate orice persoană care
sesisează comiterea unei infracțiuni de corupție sau alte fapte și care poate
face aceste sesizări șefului ierarhic al persoanei care a încălcat prevederile
legale, conducătorului autorității publice, instituției publice, comisiilor de disciplină, organelor judiciare, organelor însărcinate cu constatarea și
cercetarea conflictelor de interese și a incompatibilităților, comisiilor
parlamentare, mass -media, organizațiilor profesionale, sindicale sau patronale,
organizațiilor neguvernamentale.

Protecția avertizorilor de integritate se face după cum urmează:
 la cererea avertizorului cercetat disciplinar ca urmare a unui act de
avertizare, comisiile de disciplină sau alte organisme similare din cadrul
autorităților publice, instituțiilor publice sau al altor unități prevăzute la
art. 2 au obligația de a invita presa și un reprezentant al sindicatului sau
al asociației profesionale. Anunțul se face prin comunicat pe pagina de Internet a autorității, instituției publice sau a unității bugetare, cu cel
puțin trei zi le lucrătoare înaintea ședinței, sub sancțiunea nulității
raportului și a sancțiunii disciplinare aplicate. În situația în care cel
reclamat prin avertizarea în interes public este șef ierarhic, direct sau

31 Legea nr. 364 din 15 septembrie 2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare și
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 124/2005 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea
faptelor de corupti e

Drumul spre integritate

92 indirect, ori are atribuții de control, inspecție și evaluare a avertizorului,
comisia de disciplină sau alt organism similar va asigura protecția
avertizorului, ascunzându -i identitatea.

Legea Comisiilor de disciplină – Hotărârea de Guvern nr. 1344/2007
privind normele de organizare și funcționare a com isiilor de
disciplină menționează faptul că aceste comisii de disciplină sunt structuri
deliberative, fără personalitate juridică, independente în exercitarea atribuțiilor care le revin. Au competența de a analiza faptele funcționarilor
publici sesizate ca abateri disciplinare și de a propune modul de soluționare,
prin individualizarea sancțiunii disciplinare aplicabile sau clasarea sesizării, după
caz.

Acestea au în componență trei membri titulari, funcționari publici definitivi
numiți în funcția publică pe perioadă nedeterminată. Doi membri sunt
desemnați de conducătorul autorității sau instituției publice, iar al treilea membru este desemnat, după caz, de organizația sau organizațiile sindicale
reprezentative ori de majoritatea funcționarilor publici din cadrul autorității
sau instituției publice pentru care este organizată comisia de disciplină, în
cazul în care sindicatul nu este reprezentativ sau funcționarii publici nu sunt
organizați în sindicat. Alegerea reprezentanților funcționarilor publici se fa ce
prin vot secret. Membrii sunt numiți pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului.
Comisiile de disciplină își desfășoară activitatea numai pe baza unei sesizări și
îndeplinesc următoarele atribuții funcționale, conform legii:
 efectuează procedura de cercetare administrativă a faptei sesizate ca
abatere disciplinară;
 propune sancțiunea disciplinară aplicabilă sau, după caz, propune clasarea
sesizării cu votul majorității membrilor comisiei;
 propune menținerea sau anularea sancțiunii disciplinare prevăzute la art. 77 alin. (3) lit. a)
32
din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor
publici, republicată, în cazul în care aceasta a fost contestată la
conducătorul autorității sau instituției publice.

32 Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, A lin. (3) Sancțiunile
disciplinare sunt: a) mustrare scrisă

93 Comisia de disciplină poa te fi sesizată de orice persoană care se consideră
vătămată prin fapta unui funcționar public. Sesizarea se depune la registratura
autorității sau instituției publice în cadrul căreia își desfășoară activitatea
funcționarul public respectiv. Sesizarea se formulează în scris și se poate
depune în termen de cel mult un an și șase luni de la data săvârșirii faptei
sesizate ca abatere disciplinară și trebuie însoțită, atunci când este posibil, de
înscrisurile care o susțin. În situația în care persoana care for mulează
sesizarea nu cunoaște numele și prenumele funcționarului public respectiv,
sesizarea poate să cuprindă alte elemente de identificare a funcționarului public ale cărui fapte sunt sesizate ca abateri disciplinare.

Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea
transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor
publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției

prevede obligativitatea pentru funcționarii publici de a depune declarații de
avere și interese, anual, la un termen limită prestabilit prin lege (Anexa 8).

De asemenea, legea prevede și modificări ale reglementărilor privind funcția
publică și funcționarii publici, stabilite conform Legii 188/1999. Astfel, se
menționează categoriile de funcționari publici , respectiv pe clase de
funcționari debutanți și definitivi, în funcție de experiența de lucru, studii și
calificări, se prevăd perioadele de stagiu, modalitățile de promovare, precum
și procedurile de evaluare a activității acestora (care se realizează de către o
comisie de evaluare, compusă din cinci personalități, recunoscute ca specialiști
în administrația publică, propuse de ministrul administrației publice și numite
prin decizie a primului ministru).

Legea 7/2004 privind codul de conduită al funcțion arilor publici
reglementează normele de conduită profesională a funcționarilor publici.
Aceste norme sunt obligatorii pentru persoanele care ocupă o funcție publică
în cadrul autorităților și instituțiilor publice ale administrației publice centrale
și locale, precum și în cadrul autorităților administrative autonome.

Obiectivele codului de conduită urmăresc să asigure creșterea calității
serviciului public și o bună administrare în realizarea interesului public.
Totodată, urmăresc și să contribuie la elim inarea birocrației și a faptelor de
corupție din administrația publică, prin:
 reglementarea normelor de conduită profesională necesare realizării
unor raporturi sociale și profesionale corespunzătoare creării și

Drumul spre integritate

94 menținerii la nivel înalt a prestigiului in stituției funcției publice și al
funcționarilor publici;
 informarea publicului cu privire la conduita profesională la care este
îndreptățit să se aștepte din partea funcționarilor publici în
exercitarea funcțiilor publice;
 crearea unui climat de încreder e și respect reciproc între cetățeni și
funcționarii publici pe de o parte, și între cetățeni și autoritățile administrației publice, pe de altă parte.

Astfel, prin această lege, funcționarilor publici le este interzis să exprime în
public aprecieri neconforme cu realitatea în legătură cu activitatea autorității
sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, cu politicile și strategiile acesteia ori cu proiectele de acte cu caracter normativ sau individual; să facă
aprecieri neautorizate în le gătură cu litigiile aflate în curs de soluționare și în
care autoritatea sau instituția publică în care își desfășoară activitatea are calitatea de parte; să dezvăluie informații care nu au caracter public, în alte
condiții decât cele prevăzute de lege; să dezvăluie informațiile la care au acces
în exercitarea funcției publice, dacă această dezvăluire este de natură să atragă
avantaje necuvenite ori să prejudicieze imaginea sau drepturile insti tuției ori
ale unor funcționari publici, precum și ale persoanel or fizice sau juridice; să
acorde asistență și consultanță persoanelor fizice sau juridice în vederea
promovării de acțiuni juridice ori de altă natură împotriva statului sau
autorității ori instituției publice în care își desfășoară activitatea.

3. Publicații în domeniul prevenirii și identificării faptelor de
corupție

În perioada februarie – iulie 2009, Centrul de Resurse Juridice (CRJ) a
organizat acțiuni de monitorizare a integrității publice la nivelul autorităților și
instituțiilor publice dintr -un număr de 20 de județe și municipiul București,
reprezentând toate regiunile de dezvoltare ale României. Proiectul a avut ca obiectiv dezvoltarea capacității ONG -urilor locale de a monitoriza
implementarea legislației și bunelor practici de integritate public ă, precum și
capacitatea de exercitare eficientă a dreptului de acces la justiție.

Raportul Integritatea administrației publice disponibil la adresa
http://www.crj.ro/Inte gritatea -administratiei- publice cuprinde rezultatele
acțiunilor de monitorizare a a dministrației publice locale din punct de vedere

95 al transparenței decizionale, accesului liber la informațiile publice,
incompatibilităților și conflictelor de interese.

Integritatea, încotro ? Perspective asupra funcționării Agenției Naționale de
Integritate și a Consiliului Național de Integritate este o altă publicație
realizată de către CRJ, disponibilă la adresa http://www.crj.ro/Publicatii- 2009/.
Acest raport a fost realizat pentru a prezenta și com enta pe scurt principalele
probleme cu care s -a confruntat Agenția Națională de Integritate în primele
nouă luni ale anului 2009, având în vedere atât relația acesteia cu Consiliul Național de Integritate (CNI), cât și activitățile desfășurate pentru îndep linirea
mandatului său instituțional.
Raportul urmărește problemele/disfuncționalitățile care, în opinia
realizatorilor, trebuie remediate de ANI și CNI pentru a consolida încrederea
cetățenilor în capacitatea acestor instituții de a își îndeplini mandatu l. Raportul
pune în dezbatere problemele și perspectivele de rezolvare ale acestora, fiind convinși că doar dezbaterea critică și transparența pot asigura sustenabilitatea eforturilor de dezvoltare instituțională. Raportul concluzionează că relația
CNI – ANI a funcționat la un nivel minim în 2009.

Cum sesizăm corupția din autoritățile publice. Ghid practic pentru cetățeni
disponibil la adresa http://www.crj.ro/Cum -sesizam -coruptia -din-autoritatile –
publice -Ghid-practic-pentru- cetateni -316 este un ghid amplu pentru
cetățeni. Se explică mai întâi terminologia din domeniu, precizând care fapte
și acte ale funcționarilor publici sunt considerate fa pte și acte de corupție,
conform Codului Penal, precum și sancțiunile care li se pot aplica lor,
conform Legii Statutului funcționarului public. În continuare, ghidul prezintă
procedurile și competențele comisiilor de disciplină, măsurile care pot fi
luate de către autorități pentru sancționarea funcționarilor, precum și
modalități de sesizare de către cetățeni a faptelor și actelor de corupție.
Cetățenii au la îndemână modele de sesizare după care să se orienteze, în funcție de sesizările efectuate: încălc area dreptului la informațiile de interes
public, incompatibilități, conflicte de interese, declarații de avere, regimul achizițiilor publice și faptele și actele de corupție: luare de mită, primire de foloase necuvenite și trafic de influență.

Raportul Integritatea și transparența la nivelul administrației publice disponibil
la adresa http://www.apd.ro/publicatie.php?id=9 . Acesta reprezintă rezultatul
final al primei faze a proiectului Integritate în administrația publică locală ce s-

Drumul spre integritate

96 a desfășurat în perioada 1 martie 2004 – 31 decembrie 2005 în 12 localități:
Arad, Bacău, Brașov, Cluj, Constanța, Drăgășani, Mangalia, Onești, Râmnicu
Vâlcea, Sibiu,Timișoara și Turda. Se face o prezentare de ansamblu a f elului în
care 12 orașe din România își respectă obligațiile legale în aspectele menționate.

În baza Legii 544/2001 și a Legii 52/2003, administrațiile publice locale din 12
orașe au fost rugate să ofere numeroase informații, care vizau aspecte
pornind d e la transparența instituțională și ajungând la procedurile și regulile
de achiziții publice. Pe lângă aceste cereri de informații depuse la primării, în
fiecare oraș, s -au realizat interviuri cu 10 – 12 persoane -resursă care au fost
rugate să își exprime părerea despre calitatea integrității administrației la nivel
local. Raportul a fost realizat de Transparency International – România și
Asociația Pro Democrația.

Publicația
Transparența decizională în administrația publică locală este
disponibilă la adresa
http://www.transparency.org.ro/publicatii/publicatiiti/2006/index.html și este
destinată funcționarilor publici din administrațiile publice centrale și locale, în principal, dar și altor persoane din organizațiile neguvernamentale sau simpli
cetățeni. Prezintă, în primul rând, legea transparenței decizionale în
administrația publică, oferă posibilitatea cetățenilor de a participa activ la
procesul de elaborare de reglementări prin sugestii adresate autorităților
administrației publice. Ghidul prezintă și recomandări pentru funcționarii
publici în ceea ce privește respectarea acestei legi. Sunt incluse explicații cu
privire la procedurile care trebuie îndeplinite, confor m legii, precum și
indicații pentru o bună realizare a lor.

Manualul
Cine se teme de integritate? este rezultatul proiectului
„Îmbunătățirea Integrității în Administra ția Publică Locală” derulat de
Asociația Pro Democrația, Fundația transFORMA, Transparen cy International
România și Fundația Parteneri pentru Dezvoltare Locală, și este conceput
astfel încât să servească drept ghid pentru toți cei care doresc să demareze
un proiect similar. Mai mult, conține un capitol care descrie instrumentele
care pot fi a plicate pentru îmbunătățirea integrității și un capitol în care sunt
prezentate interviuri cu o serie de personalități din România, interviuri c are
subliniază importanța și necesitatea imbunătățirii integrității. Publicația poate fi
consultată la adresa http://www.apd.ro/publicatie.php?id=19 .

97 Publicația Prin transparență , spre integritate – Îmbunătățirea integrității la
nivelul administrației publice locale este o colecție de instrumente utile în
identificarea, abordarea și rezolvarea problemelor de integritate publică și se
adreasează în principal, instituțiilor administrației publice dar și orgnizațiilor
neguvernamentale. Acest ghid cuprinde indicatorii și metodologia de
investigare a integrității în administrația publică și o analiză comparativă asupra
integrității și transparenței din cadrul administrației publice locale dezvoltate
în cadrul comunităților în care a fost implementat. De asemenea, tratează
posibile probleme de integritate și oferă solu ții practice. Poate fi consultat la
adresa http://www.apd.ro/publicatie.php?id=44 .
Ghid practic pentru consilierii de etică se adresează funcționarilor publici cu
atribuții de consiliere și monitoriza re a respectării normelor de conduită.
Materialul, gândit ca un instrument de lucru pentru consilierul de etică din
admini strația publică, a fost realizat în cadrul proiectului „Consilierul de etică
– Echilibru și Integritate în administrația publică ”, derulat de către Centrul de
Resurse Juridice și Asociația Pro Democrația. Ghidul este disponibil la adresa
http://www.crj.ro/Integritatea -administratiei- publice

Raportul anual Integritatea administrației publice, care poate fi consultat la
adresa http://www.crj.ro/Integritatea -administratiei- publice, a fost realizat în
cadrul proiectului „Dezvoltarea capacității organiza țiilor neguvernamentale
locale privind monitorizarea măsurilor antic orupție și exercitarea dreptului de
acces la justiție”. Raportul cuprinde rezultatele monitorizării următoarelor
tematici referitoare la integritatea publică (consemnând, de asemenea, și
principalele demersuri judiciare întreprinse, corelative tematicilor
menționate ): implementarea legislației și bunelor practici privind conflictele de
interese; implementarea legislației și bunelor practici privind
incompatibilitățile ; implementarea legislației și bunelor practici privind accesul
la informațiile de interes public; implementarea legislației și bunelor practici
privind transparența decizională.

Manualul pentru monitorizarea instituțiilor publice a fost realizat în cadrul
aceluiași proiect menționat anterior și explică detaliat cum se realizează o
monitorizare . Informațiile din acest manual – disponibil la adresa
http://www.crj.ro/Manual- pentru -monitorizarea -institutiilor -publice nu sunt
exhaustive și trebuie completate cu informațiile existente în legislația din
domeniu.

Drumul spre integritate

98
4. ONG -uri cu activitate în domeniu

 Asociația Pro Democrația

 Tăcerea ta ne costă. Campanie de curățenie în administrația publică
locală – perioada de desfășurare: decembrie 2007 – octombrie 2008. Proiectul
și-a propus dezvoltarea unui mediu stimulativ pentru combaterea corupției la
nivel local în șase municipii din România: Arad, Brăila, Constanța, Iași, Oradea
și Timișoara. Principalul instrument de combatere a corupției care va fi utilizat
și dezvoltat este reprezentat de activitatea avertizorilor de integritate ca
factor descurajant pentru fenomenele de corupție, dar și pentru diferitele
forme de abuz și incompatibilitățile din administrația publică locală.

Obiectivele specifice ale proiectului includ: îmbunătățirea cadrului legal local
privind avertizorii de integritate; formarea de perso ane resursă la nivel local,
capabile să deruleze, consilieze sau să asiste demersuri de reclamare a abuzurilor din instituțiile publice; creșterea disponibilității funcționarilor publici și angajaților instituțiilor publice de a acționa ca avertizori de
integritate.

Îmbunătățirea integrității la nivelul administrației publice locale –
perioada de desfășurare: 1 august 2006 – 30 noiembrie 2007. Gândit ca o
continuare a proiectului pilot implementat de către Asociația Pro Democrația în parteneriat cu Fundația TransFORMA în perioada 2004- 2006 (menționat
mai jos), acest proiect și -a propus să îmbunătățească standardele de calitate și
integritate și capacitatea de luptă și practici anticorupție la nivelul
administrației publice locale în șapte orașe ale României (Alexandria, Baia
Mare, Brăila, Craiova, Focșani, Lupeni, Oradea).
Pentru a atinge acest scop, obiectivele proiectului au fost următoarele:
1. Îmbunătățirea practicilor și a conștientizării la nivelul comunității
coroborată cu o abordare strategică pentru com baterea
fenomenului de corupție în cadrul celor șapte orașe la nivelul
administrațiilor locale;
2. Creșterea capacității anticorupție a guvernului local în România.
Proiectul și- a propus să indentifice practicile de corupție și lipsa integrității la
nivelul administrației publice locale prin elaborarea unei cercetări în fiecare

99 din cele șapte orașe ale proiectului menită să descopere problemele specifice
autorităților din fiecare oraș.
Pentru a beneficia la maximum de cercetarea desfășurată în cadrul proiectul ui
și pentru a spori eficiența soluțiilor identificate, APD a creat, în fiecare din
cele șapte orașe, un Grup de Integritate Locală (GIL), care a fost, în fapt, o
coaliție de organizații neguvernamentale cu activitate la nivel local, sindicate și
asociații profesionale (precum asociațiile de jurnaliști).
 Integritate în administrația publică locală – proiectul s -a desfășurat în
perioada 1 martie 2004 – 1 martie 2006 în 12 localități din România (municipii
și orașe), cu sprijinul financiar al Ministerului de Afaceri Externe al Olandei
prin Programul MATRA. Organizațiile din Olanda care au implementat
proiectul sunt Fundația TransFORMA România (tF), asistată de
Bestuursacademie, Maarssen și de către municipalitățile Den Helder și
Amsterdam. Organizațiile din Ro mânia care au implementat proiectul sunt
Asociația Pro Democrația (APD), Transparency International Romania – (TI-
Ro) și Fundația pentru Parteneriat și Dezvoltare Locală (FPDL).
Scopul proiectului a fost acela de a consolida standardele de calitate, de
transparență și de integritate ale administrației publice locale, precum și de a
dezvolta capacitatea ei de a gestiona în mod corect problemele de interes
local. Pentru îndeplinirea acestui scop ne -am axat în întregime pe
parteneriatul dintre administrația p ublică locală și instituții ale societății civile,
capabile să identifice disfuncțiile sistemului administrației locale.
 Centrul de Resurse Juridice
 Împreună pentru integritate și bună guvernare – proiectul s -a
desfășurat în perioada decembrie 2008 – octombrie 2009 ș i a avut ca scop
întărirea rolului organizațiilor neguvernamentale în procesul de construire a integrității și a bunei guvernări prin dezvoltarea unei rețele naționale pentru integritate capabilă să influențeze politicile publice și să promoveze schimbări
pozitive în societate. Grupurile țintă ale proiectului au fost organizațiile
neguvernamentale locale, administrația publică locală, mediul de afaceri și cel
academic local.
Obiectivele proiectului au fost de a crea o rețea națională de organizaț ii
neguvernamentale active în domeniul integrității și bunei guvernări; Creșterea
activităților pentru integritate a organizațiilor locale din cadrul rețelei pentru

Drumul spre integritate

100 influențarea politicilor publice locale; Dezvoltarea contactelor la nivelul
rețelelor inter naționale pentru bună guvernare și schimbul de bune practici
între organizațiile „watchdog” locale din România și cele din UE.

 Dezvoltarea capacității de luptă împotriva corupției a organizațiilor
neguvernamentale – proiectul, dezvoltat în perioada septem brie 2006 –
august 2007, în parteneriat cu Asociația Pro Democrația și Transparency
International, și -a propus să dezvolte abilitățile și capacitatea organizațiilor
neguvernamentale locale de a monitoriza și lupta împotriva corupției. De
asemenea, proiectu l a raportat problemele de integritate ale administrației
publice locale și a prezentat propuneri administrațiilor publice locale.

Grupurile țintă ale proiectului au fost organizațiile neguvernamentale
implicate la nivel local în lupta împotriva corupție i, jurnaliștii și
administrațiile publice locale. Ca obiective, proiectul a urmărit
dezvoltarea expertizei anticorupție la nivelul organizațiilor neguvernamentale locale, monitorizarea integrității instituțiilor
administrației publice locale și promovarea integrității acestora.
 Transparency International
 Creșterea capacității societății civile de a promova integritatea publică
la nivelul administrației publice locale – proiectul a urmărit creșterea implicării
ONG -urilor de la nivel local în lupta împotriva corupției, susținerea statului
de drept și protejarea drepturilor omului. Perioada de desfășurare a fost
decembrie 2007 – septembrie 2008.
Ca și rezultate ale proiectului (aferente activităților în care este direct
implicată TI -Ro) menționăm: 16 reprezenta nți ai ONG -urilor locale, instruiți
în domeniul integrității publice și a mecanismului de avertizare în interes
public, precum și pentru a deveni formatori; 1000 de afișe și 3000 de fluturași;
3000 de angajați din sectorul public informați; 80 de funcționa ri publici de
conducere, 80 de funcționari publici de execuție, 40 de lideri ai asociațiilor
profesionale, 40 de lideri sindicali, 40 de reprezentanți ai presei locale și 40 de
reprezentanți ai altor ONG -uri locale, din cele 8 zone de dezvoltare
regională, instruiți în domeniul integrității publice și al avertizării de
integritate; 41 de consilii județene și consiliul general al Municipiul București și
42 de prefecturi evaluate cu privire la nivelul și calitatea implementării

101 legislației privitoare la avert izorii de integritate; 600 de autorități ale
administrației publice care beneficiază de modele de bune practice prin
intermediul rapoartelor diseminate.

 Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului din România –
Comitetul Helsinki (APADOR – CH)

 Această asociație a derulat, în perioada ianuarie -decembrie 2007, un
proiect privind transparența instituțională, denumit „Împreună pentru
transparența instituțională”, care și -a propus să genereze intensificarea
implicării organizațiilor neguvernamentale din arii diferite de interes în
promovarea accesului la informații și transparenței instituționale. Pentru atingerea acestui obiectiv, 30 de organizații neguvernamentale din minim cinci arii de interes au fost instruite pentru a putea folosi și monitoriza eficient
implementarea legilor transparenței (Legea nr. 544/2001 privind liberul acces
la informații de interes public și Legea nr. 52/2003 privind transparența
decizională în administrația publică). De asemenea, în cadrul proiectului s -a
creat un manual pentru org anizațiile neguvernamentale. Mai multe detalii pot
fi găsite urmând linkul
http://www.apador.org/p_ipti.php .

Alte organizații non -guvernamentale care activează în domeniul anticorupției
și integrității ins tituționale, dezvoltâ nd astfel de proiecte sunt și următoarele:
TransFORMA –
http://www.transforma.ro/RO_Bineativenit.html#

Asociația Agenția de Monitorizare a Presei – http://www.activewatch.ro/Buna –
guvernare
Centrul de Resurse pentru Participare Publică –
http://www.ce -re.ro/proiecte
Centrul pentru Jurnalism Independent –
http://www.cji.ro/articol.php?article=141
Centrul Euroregional pentru Democrație –
http://www.regionalnet.org

103

Anexe

Drumul spre integritate

104 Anexa 1

Denumire a autoritatii sau institutiei publice:
…………………………………………………………………………………………………………………………
Adresa:………………………………………………………………………………………………………………
Data:………………………

Stimate domnule/Stimata doamna ………………………………………………………..

Prin prezenta formulez o cerere conform Legi i privind liberul acces la
informatiile de interes public. Doresc sa primesc o copie a urmatoarelor documente
(petentul este rugat sa enumere documentele sau informatiile solicitate cat mai
concret):…………………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………..
…………………………………………………………………………………………………………………………
Doresc ca inform atiile solicitate sa -mi fie furnizate in format electronic, la
urmatoarea adresa de e -mail (optional): ……………………………………………………………

Sunt dispus sa platesc taxele aferente serviciilor de copiere a document elor
solicitate (daca se solicita copii in format scris).

Va multumesc pentru solicitudine,

…………………………………
(semnatura petentului)

Numele si prenumele petentului:
…………………………………………………………………………….
Organizat ia si func tia de tinuta in organizat ie:
………………………………………….…………
Adresa: ……………………………………………………………………………………………………… ……….
Email: …………………………………………………
Telefon: ………………………………………………………..
Fax: ……………………………………………………………..

105 Anexa 2

MODEL RECLAMATIE ADMINISTRATIVA (1)

Denumirea autoritatii sau institutiei publice:
………………………………………………………………………………………………………………………… Adresa:…………………………………………………………………………………………
Data:………………………

Stimate domnule/Stimata doamna ………………….. …………………………….

Prin prezenta formulez o reclamatie administrativa, conform Legii privind
liberul acces la informatiile de interes public, intrucat la cererea numarul ……………….
din data de …………………. am primit un raspuns negativ , la data de ………………., intr –
o scrisoare semnata de ……………………………………………
(completati numele respectivului
functionar) .
Documentele de interes public solicitate erau urmatoarele:
……………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………….. …………………………………………………….
……………………………………………………………………………………
Documentele solicitate se incadreaza in categoria informatiilor de interes
public din urmatoarele considerente: …………………………………………………………………………

Prin prezenta solicit revenirea asupra deciziei de a nu primi informatiile de
interes public solicitate in scris/in format electronic, considerand ca dreptul meu la
informatie, conform legii, a fost lezat.

Va multumesc pentru solicitudine,
…………………………………

(semnatura petentului)

Numele si prenumele petentului:
…………………………………………………………………………….
Adresa: …………………………………………………………………………………………………
Telefon: ……………………………………………………………………………………
Fax: ………………………………………………………………………………………..

Drumul spre integritate

106 MODEL RECLAMATIE ADMINISTRATIVA (2)

Denumirea autoritatii sau institutiei publice: ………………………………………………………………………………………………………………………… Adresa:…………. ……………………………………………………………………………..
Data:………………………

Stimate domnule/Stimata doamna……………………………………………………………..

Prin prez enta formulez o reclamatie administrativa, conform Legii privind
liberul acces la informatiile de interes public, intrucat la cererea numarul ……………….
din data de …………………. nu am primit informatiile solicitate in termenul legal,
stabilit de lege.
Documentele de interes public solicitate erau urmatoarele:…………………………….
…………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………

Documentele solicitate se incadreaza in categoria informatiilor de interes
public din urmatoarele considerente:……………………………………………………………………………

Prin prez enta solicit revenirea asupra deciziei de a nu primi informatiile de
interes public solicitate in scris/in format electronic, considerand ca dreptul meu la
informatie, conform legii, a fost lezat.

Va multumesc pentru solicitudine,

…………………………………

(semnatura petentului)

Numele si prenumele petentului:
…………………………………………………………………………….
Adresa: …………………………………………………………………………………………………
Telefon: …………………………………………………….. …………………………….
Fax: ………………………………………………………………………………………..

107 Anexa 3

Solicitarea de informații pe baza cărora se va face investigația

Se transmite autorității monitori zate o cerere de informații publice,
solicitându -se: „Lista achizițiilor de bunuri, servicii și lucrări efectuate într -o
perioadă determinată
însoțită de următoarele informații:
a. procedura de achiziție folosită și codul CPV aferent, pentru fiecare ach iziție
(de bunuri, servicii și lucrări) în parte;
b. valoarea estimată a contractului de achiziție, așa cum apare în documentația
de atribuire, pentru fiecare achiziție (de bunuri, servicii și lucrări) în parte;
c. societățile comerciale ofertante și socie tățile comerciale câștigătoare,
pentru fiecare achiziție în parte;
d. valoarea ofertelor financiare ale firmei câștigătoare și ale celorlalte firme participante, pentru fiecare achiziție în parte;
e. numărul de acte adiționale încheiate, pentru fiecare ach iziție în parte.
f. valoarea totală decontată a contractului, pentru fiecare achiziție în parte;
g. componența comisiei de licitație (președinte, secretar, evaluatori), pentru
fiecare achiziție în parte;
h. componența comisiei de recepție a bunurilor, serv iciilor, sau lucrărilor
achiziționate;
i. lista subcontractorilor pentru fiecare contract în parte, dacă au fost
efectuate plăți direct către ace știa.

Drumul spre integritate

108 Anexa 4

În cazul refuzului nejustificat de soluționare a petiției sau comunicare a
informației solicitate sau nesoluționării în termen legal a sesizării nu este
obligatorie îndeplinirea nici unei proceduri administrative prealabile. Acțiunea
în justiție se introduce la secția de contencios administrativ:

 a tribunalului județean în a cărui arie teri torială de competență se află sediul
autorității sau instituției publice, în cazul funcționarilor, autorităților sau
instituțiilor de nivel local (prim ărie, consiliu local, consiliu județean,
prefectură). Împotriva hotărârii tribunalului se poate declara r ecurs la secția
de contencios administrativ a Curții de Apel teritoriale ;
 a Curții de Apel dacă refuzul aparține unui demnitar, funcționar, autorități
sau instituții centrale (Guvern, Președinție, Parlament, Minister etc.).
Împotriva hotărârii Curții de Ap e l s e p o a t e d e c l a r a r e c u r s l a s e c ț i a d e
contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

O procedură judiciară specială de contencios administrativ este, așa cum s -a
arătat în secțiunile precedente, aceea prevăzută de Legea nr. 544/2001 a
liberului acces la informațiile de interes public. Prin această lege este stabilit
(art. 22) că:
 î n c a z u l î n c a r e o p e r s o a n ă s e c o n s i d e r ă v ă t ă m a t ă î n d r e p t u r i l e s a l e
prevăzute de legea precizată, aceasta poate face plângere la secția de
contencios adminis trativ a tribunalului în a cărei raz ă teritorială domiciliază
sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice; plângerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului
prevăzut la art. 7 al Legii;
 instanța poate obliga autoritatea sau instituția publică să furnizeze
informațiile de interes public solicitate și să plăteasc ă daune morale și/sau
patrimoniale;
 hotarârea tribunalului este supusă recursului;
 decizia Curții de apel este definitivă și irevocab ilă;
 atât plângerea, cât și apelul se judecă în instanță în procedura de urgență și
sunt scutite de taxa de timbru. La cererea de chemare în judecată se va
anexa copia sesizării/petiției inițiale, adresată instituției/autorității publice,
însoțită de dovad a înregistrării la instituția/autoritatea publică (număr de
înregistrare sau dovada primirii) și a r ăspunsului autorității sau instituției
publice (dacă există), în copie certificată de către reclamant pentru conformitate cu originalul. La cerere se va anexa dovada plății timbrului
judiciar și taxei de timbru (cu excepția cererilor întemeiate pe Legea nr.
544/2001).

109 Anexa 5

H.G. nr. 1361/2006 privind conținutul instrumentului de prezentare și motivare a
proiectelor de acte normative supuse aprobării Guv ernului realizează o clasificare a
politicilor publice, pornind de la domeniile majore ale vieții socio -economice:
1. Politici publice privind bugetul și finanțele:
– Politici publice de dezvoltare în domeniul finanțelor, bugetului, serviciilor în domeniul monetar, serviciilor financiare (servicii bancare și de asigurări) și al
finanțelor publice;
– Politici publice de dezvoltare în domeniul veniturilor statului, taxelor vamale, impozitării și administrației impozitelor .
2. Politici publice industriale:
– Politici publice industriale și de re -industrializare, politici publice de
dezvoltare în domeniu inovației și producției;
– Politici publice privind industria energetică și utilizarea durabilă a resurselor de energie;
– Industria minieră și industria petrolului/gaze naturale.
3. Politici publice privind serviciile:
– Politici publice privind construcțiile și locuințele ;
– Comerț și servicii sociale.
4. Politici publice în domeniul afacerilor :
– Politici publice pentru îmbunătățirea mediului de afaceri, politici publice privind promovarea asistenței uniforme pentru activități comerciale de
dezvoltare, politici publice privind concurența și îmbunătățirea calității.
5. Politici publice privind transporturile și comunicațiile:
– Politici publice de dezvoltare a transporturilor;
– Politici publice de dezvoltare a sectorului comunicațiilor .
6. Politici publice privind resursele naturale, producția agricolă și prelucrarea:
– Politici publice privind producția agricolă;
– Politici publice privind dezvoltarea durabilă în domeniul gestionării pădurilor, al gestionării pescăriilor și al refacerii resurselor de pești;
– Politici publice privind utilizarea terenurilor .
Politici publice regionale:
– Politici publice privind planificarea spațiului;
– Politici publice de dezvoltare rurală .
8. Politici p ublice privind mediul :
– Politici publice privind protecția mediului, protecția naturii și dezvoltarea durabilă.
9. Politici publice în domeniul societății civile și democrației:
– Politici publice privind limba folosită în stat;
– Politici publice privind alege rile și integrarea în societate;

Drumul spre integritate

110 – Mass -media;
– Politici publice privind organizațiile neguvernamentale și tineretul;
– Religie.
10. Politici publice privind administrația publică:
– Politici publice pentru dezvoltarea administrației publice democratice ;
– Politici publice pentru dezvoltarea guvernelor locale;
– Politici publice privind tehnologia informației și comunicațiile (e -policy).
11. Politici publice privind cultura:
– Politici publice pentru protecția drepturilor de autor și a monumentelor
culturale;
– Politici p ublice pentru dezvoltarea arhivelor, arhitecturii, artei folclorice,
teatrului, muzicii, muzeelor, bibliotecilor, artelor vizuale, industriei cărților, literaturii și cinematografiei.
12. Politici publice în domeniul educației și științelor:
– Politici publice pentru dezvoltarea educației generale, a școlilor profesionale, a muncii și sistemului de studii universitare;
– Politici publice de dezvoltare în domeniul educației universitare și al științei.
13. Politici publice în domeniul turismului, sportului și ac tivităților de relaxare:
– Dezvoltarea turismului, a sportului, a activităților de relaxare .
14. Politici publice sociale și privind angajarea forței de muncă:
– Politici publice de promovare a angajării forței de muncă și de reducere a șomajului;
– Politici pub lice privind asigurările sociale (inclusiv sistemul de pensii),
contribuțiile sociale la stat, serviciile sociale și asistența socială;
– Politici publice privind condiții de muncă sigure și un mediu de lucru sigur care să nu dăuneze sănătății;
– Politici publice de dezvoltare a asistenței acordate copiilor și familiei;
– Politici publice privind reducerea excluderii sociale;
– Politici publice privind egalitatea între sexe .
15. Politici publice în domeniul asistenței medicale:
– Politici publice privind sănătatea so cietății și asistența medicală, sănătatea
mediului, siguranța din punct de vedere epidemiologic;
– Politici publice de dezvoltare în domeniul farmaceutic .
16. Politici publice în domeniul afacerilor externe:
– Politici publice privind relațiile internaționale în vederea integrării României
în Uniunea Europeană;
– Politici publice privind folosirea resurselor financiare din străinătate și a informațiilor externe.

111 Anexa 6

Dacă un ONG va înainta propria propunere de politică publică, poate utiliza (ca
model) fo rmularul stabilit de H.G. nr. 775/2005 pentru aprobarea Regulamentului
privind procedurile de elaborare, monitorizare și evaluare a politicilor publice la nivel
central.

Instituția
inițiatoare
Formularea
problemei
Denumirea politicii
Scop
Obiective
generale/ specifice
Beneficiari
Variante de
soluționare Varianta 1 Impact
Economic Social Ecologic
Buget
estimat
Varianta 2 Impact
Economic Social Ecologic
Buget
estimat
Procesul de
consultare Organizații/instituții
consultate Rezultatul procesului de
consultare (variante,
puncte de vedere, poziții exprimate)
Varianta de
soluționare
recomandată Prezentarea variantei:

– beneficii/riscuri;
– impact detaliat;
– grupuri vizate;
– modalități/termene de
monitorizare și
evaluare;
– indicatori d e
performan ță.

Termene
preconizate
de realizare Buget
estimat

Drumul spre integritate

112 Anexa 7

Model de plângere sau denunț

Domnule Procuror Șef Direcție (Domnule Procuror Șef),
Subsemnatul(a) ………………., domiciliat(ă) în (localitatea) ……., strada ………., nr. …….., bl. ………., sc. ………, et. ……., ap. ……., județ (sector) ….., cod poștal ….., titular al cărții de identitate seria ……, nr. ……., CNP ……, în temeiul art. 222 (respectiv, art.223) din Codul procedură penală, formulez prezenta(ul)
PLÂNGERE (DENUNȚ)

împotriva numitului(ei)
* …………………….. domiciliat(ă) în (localitatea)
………., strada …….., nr. ……….., bl. ……., sc. ………, et. ……, ap. …….., județ
(sector) ……., cod poșt al …….., titular al cărții de identitate seria ……., nr.
……., CNP ………, pentru faptul că ……… (se descriu faptele respective)
Dovada săvârșirii infracțiunilor o fac cu următoarele mijloace de probă:
…………………………………………………. (se prezintă mijloacele de probă)

Data Semnătura

*Se vor completa datele, dacă sunt cunoscute de către cel ce face denunțul sau
plângerea.

113 Anexa 8

Subsemnatul……………………………………….. având funcția de .. …………………..
la ……………………,
declar, pe propria răspundere, că împreună cu familia*)33
I. Bunuri imobile**) am
următoarea avere:
34

33 *) Prin familie, în sensul prezentei declarații, se înțelege soțul, soția și copiii aflați în întreținere.
34 **) Dacă se află în indiviziune, se va arăta cota -parte. :
1. Terenuri: Anul Suprafața Valoarea
Categorii de terenu ri: dobândirii de impozitare
– agricole "…….. "…………. "………..
– forestiere "…….. "…………. "………..
– intravilane "…….. "…………. "………..
– luciu de apă "…….. "…………. "………..
2. Clădiri "……………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
2.1. Spații cu Nr. Anul Suprafața Valoarea
destinația de locuință: dobândirii construită de
impozitare
– apartament "…… "………. "………… "……………
– casă de locuit "…… "………. "………… "……………
– casă de vacanță "…… "………. "………… "……………
2.2. Spații comerciale sau de producție "…… "………. "…………
"……………
II. Bunuri mobile:
1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, mașini agricole, șalupe, iahturi
și alte mijloace de transport care sunt supuse înm atriculării, potrivit
legii:
Denumirea Marca Buc. Anul de fabricație
……………… "………….. "…… "………
……………… "………….. "…… "………
……………… "………….. "…… "………
……………… "………….. "…… "………
2. Depozite în valută sau în lei, în țară sau în străinătate, a căror
valoare depășește echivalentul a 10.000 EURO:
Da "…. Nu "….
3. Creanțe cu o valoare ce depășește echivalentul a 10.000 EURO:

Drumul spre integritate

114 Da "…. Nu "….
4. Obligații cu o valoare ce depășește echivalentul a 10.000 EURO:
Da "…. Nu "….
5. Alte bunuri producătoare de venituri nete care însumate depășesc
echivalentul a 10.000 de EURO pe an:
Da "…. Nu "….
III. Asociat sau acționar la societăți comerciale, dacă valoarea
acțiunilor sau a părților sociale depășește echivalentul a 10.000
EURO:
Societăți comerciale***)35
:
Da "…. Nu "….
IV. Alte activități cu scop lucrativ, care produc un venit anual a cărui
valoare depășește echivalentul a 10.000 EURO:
Da "…. Nu "….
V. Bunurile și serviciile primite cu titlu gratuit în cadrul unor activități
de protocol în exerc itarea mandatului sau a funcției, a căror valoare
depășește, fiecare, echivalentul a 300 EURO
Da "…. Nu "….
VI. Alte precizări ale declarantului
………………………………………………………………………………………. ……………
…………………………………………………………………………………………………….
Prezenta declarație constituie act public și răspund, conform legii
penale, pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor.

Data Semnătura
…………………… …………………..

35 ***) Inclusiv din alte țări.