Această lucrare și -a propus cercetarea obiceiurilor tradiționale românești din ciclul [605196]

1

Argument

Această lucrare și -a propus cercetarea obiceiurilor tradiționale românești din ciclul
familial din perspectiva evoluției istorice a acestora, atât cât poate fi studiatã prin intermediul
surselor informaționale , folclorice, arhivistice, etc.
Am abordat această temă din douã perspective esențiale: pe de o parte, urmărirea
consemnării unor obiceiuri tradiționale românești în izvoarele istorice, pe de altă parte, mi -am
propus să evidențiez modul în care unele dintre acestea au supraviețuit suferind mutații
funcționale, resemantizãri.
Limitele cronologice ale lucrării au fost impuse de posibilitatea de a găsi surse care să
permită reconstituirea obiceiurilor tradiționale românești.
Aceste date au reprezentat punctul de pornire al demersului nostru. Ne-am raportat la
perioada contemporană ṣi la spațiul delimitat sus -amintit, întrucât obiceiurile tradiționale au
putut fi cu adevărat descifrate și interpre tate doar pe baza observațiilor etnografice de teren.
Pornind de aici, printr -un demers de tip regres iv, am interpretat informațiile obtinute atât din
surse scrise, cât ṣi pe baza cercetã rii directe, din zonã.
Tratarea unei astfel de teme presupune o abordare interdisciplinarã.
Urmărind probl eme de etnogeneză, etnografia este considerată de Ernest Berne a
„un fel de arheologie etnică populară, nu numai în domeniul culturii material e, ci și în acela
al culturii spirituale, cum este cel al datinilor și obiceiurilor”1 .
Obiceiurile tradiționale au mai fost cercetate , asupra acestei teme aplecându -se
nume m ari ale etnologiei românești, lucru reliefat, de altfel, mai jos, în analiza schițată
stadiului cercetării.
În funcție de epoca în care erau realizate respectivele analize, rădăcinile
etnografice erau identificate într -o manieră științifică, dar uneori ex ista și o dimensiune mai
puțin riguroasă, care ținea mai degrabă de o perspectivã romantică de descoperire a originilor,
chiar și acolo unde ele nu se găsesc cu adevărat. O lucrare care să analizeze sistemul complex
al obiceiurilor tradiționale românești p ornind de la primele surse în care se pot identifica
informații despre acestea, urmărind, pe cât posibil, evoluția în timp a ritualului , dar și a
recuzitei ceremoniale, se justifică prin contribuția pe care o poate aduce la cunoașterea
societății tradițion ale românești. Totodatã axarea lucrãrii pe o cercetare de teren în ora ṣul

1 Ernest Bernea , Civilizația română sătească , Editura Vremea, București, 2006, p.92

2
natal aduce o contribuție semnificativã la caracterizarea e tnograficã a zonei, mai ales cã , în
afara unei monografii ṣi a unor trimiteri în lucrãri ṣtiințifice din diverse domenii , oraṣul nu
beneficia zã de o asemenea analizã care sã traseze ṣi din altã perspectivã, în plus faț ã de cea
monograficã , noi coordonate identitare ale arealului.
O motivație în plus ar fi ṣi aceea cã satul românesc ideal este prezentat ca fiind
unul atemporal , în care totul a fost stabilit o dată pentru totdeauna, în acel illo tempore al
mitului, și orice schimbare este o î mpietare asupra tradiției. Împotriva unei asemenea
perspective false, și care încearcă să ridice la rangul de model o imagine fabricată, ni ciodată
existentă în realitate, trebuie să se răspundă cu argumente științifice, ale unei cercetări bazată
pe izvoare și pe o metodologie bine pusă la punct.
Un astfel de demers trebuie să aibă, din capul locului, un caracter interdisciplinar,
tocmai dato rită situării sale la joncțiunea dintre etnologie, folclor, sociologie. Am folosit,
deci, pe de o parte, metode tradiționale : analiza documentelor scrise, stabilirea cronologiei
procesului evoluției istorice a obiceiurilor, pe de altã parte metode de cerce tare etnologicã, în
primul rând descrierea, tipologizarea, prezentarea recuzitei ceremonial e, precum ṣi observația
directã, conversația ṣi interviul.
În analiza pe care am realizat -o am făcut apel deseori la o serie de concepte cheie,
cu sensurile pe care le prezentăm în cele ce urmează: obicei, obiceiuri din ciclul familial,
pragurile vieții și morții.
Pragurile vieții și morții – nașterea, nunta și înmormântarea – sunt componente
hotărâtoare pentru existența țăranului român și trebuie tratate cu multă p recauție și respect
pentru tot ce presupune tradiția strămoșilor. Nașterea omului reprezintă intrarea în viața
cosmică pământeană, nunta , integrarea în ritmul vieții , iar moartea este revenirea în cosmos.
Obiceiurile legate de ciclul vieții sunt și azi cel mai bine conservate, având un caracter
individual (îndeplinirea lor cade în sarcina individului și a familiei sale). Starea materială și
socială a membrilor comunității rurale a influențat păstrarea ceremoniilor legate de nuntă sau
înmormântare, participa rea colectivității fiind strâns legată de acești factori. De exemplu, în
anii cu recolte bogate, nunțile erau mai fastuoase, iar la înmormântări consumul de prestigiu
era mai spectaculos. De asemenea, cu cât familia care făcea nunta sau înmormântarea avea în
ierarhia socială a satului un rol mai important, cu atât mai numeroasă era participarea. La
naștere, participarea colectivității este mult mai mică decât la nuntă sau înmormântare. Dacă
tradiția era bine păstrată, la nuntă participa întreg satul, și tin eri și bătrâni, din categorii
sociale diferite. La înmormântare participau, pe lângă rude, oamenii mai în vârstă, iar rolul
activ îl aveau femeile. Vechimea acestor obiceiuri este diferită, cele mai vechi fiind

3
obiceiurile de înmormântare sau cele legate d e memoria și cinstirea morților. Credința în
continuarea vieții dincolo de moarte a dus la varietatea și îmbogățirea acestor obiceiuri. Viața
terestră o putem considera drept un rit de trecere din cosmos pe pământ și de pe pământ în
cosmos. Obiceiurile legate de naștere și de nuntă au apărut și s -au dezvoltat odată cu apariția
și dezvolt area vieții de familie. Supuse înnoirilor au fost îndeosebi obiceiurile de nuntă,
deoarece familia este o realitate socială mobilă.
Aceste praguri au fo st numite de Arnold van Gennep rituri de trecere , care
însoțesc orice schimbare de loc, de stare, de situație socială ori de vârstă.
Riturile de trecere implică elemente ce țin de credințe străvechi și de practici legate de
logica magică, rituri menite să -l apere pe om în nou a stare de trecere. Pentru om trecerea
dintr -o stare în alta duce la un dezechilibru în sistemul relațiilor sociale care trebuie rest abilit
prin intermediul actelor cu caracter ceremonial care în timp s -au accentuat și au stimulat
apariția elementelor de s pectacol , mai ales în cazul nunții.
Obiceiul este un act solemn, care iese din mersul comun al vieții, dar care azi și -a
schimbat sensul, el păstrându -se în virtutea practicii și datorită faptului că reprezintă
momentele culturale tradiționale în viața sa telor. Mihai Pop define ṣte obiceiul drept
„ansamblul manifestărilor folclorice legate de un anumit eveniment sau de o anumită dată”
iar ceremonia reprezintă „o parte a obiceiului constituită dintr -o secvență organizată de acte
solemne, îndătinate, cu conot ații primordiale de bună -cuviință”2.
Obiceiurile vieții de familie se practică în funcție de evenimentul care apare, în
general, o singură dată în viața individului. În mentalitatea arhaică românească întoarcerile nu
erau posibile. Nici un om însurat nu m ai putea reveni la statutul de fecior și nici o femeie
căsătorită nu mai avea vreodată voie să -și facă cosițe în păr.
Mentalul social românesc se află în concordanță cu spiritul ortodoxiei, dar pãstreazã
datina, cutuma sau legea nescrisă. Datina este „term enul general popular pentru tot ce se
practică după anumite reguli de demult”3 . În spațiul românesc autoritatea datinei nu e redată
decât printr -o singură zicătoare: În sânge se preface datina . Pravila sau legiuirea scrisă este
„suspectă poporului” deoare ce este considerată „expresia autorității ș i a voinței celor ce au
putere să pue pravilă în țar 4. Această înclinare către cutumă este explicabilă dacă ne gândim

2 Mihai Pop , Obiceiuri tradiționale românești , Editura Univers, București, 1999, p. 33.
3 Mihai Pop, op. cit ., p. 33
4 Ion Peretz, Dreptul româ n în poeziile populare, în Iordan Chimet (coordonator), „Dreptul la memorie” , Ed.
Dacia, Cluj – Napoca, vol. III, 1992, p. 100.

4
că românii au viețuit fără pravile aproape douăsprezece secole și nu au existat nici instituți i
statale timp de un mileniu , trecând pragul de la preexistențã la existențã .
Riturile de la naștere celebrează nu doar nașterea propriu -zisă ci și „o trecere spre
viața de după viață, o venire în lumea albă”, posterioară celei vechi, cele de nuntă celebr ează
o nouă viață ce vine după o alta anterioară ce se încheie la căsătorie, în timp ce obiceiurile de
la moarte „ritualizează o intrare, prin reînviere, într -o altă lume, a vieții postume”5 . O
trăsătură fundamentală a civilizației țărănești tradiționale este întreținerea de „relații eficace
cu lumile de dincolo având și mijloacele adecvate de a comunica cu nevăzutul și
transcendența”6 .
O dată cu riturile au supraviețuit și obiectele de recuzită necesare desfășurării lor
corecte. De asemenea, confecționa rea lor se făcea potrivit indicațiilor și interdicțiilor
moștenite prin tradiție, în anumite perioade de timp, în anumite spații și cu anumite gesturi.
Importante sunt obiectele de recuzită care participă la desfășurarea ceremoniilor din ciclul
obiceiurilo r familiale: ștergarele, năframele, steagul – bradul mirelui, colacii mirilor și ai
nașilor, colacul „pupăză” al moașei, vasele de lut și colacii de înmormântare, „uitata”
moșilor, etc.
Lucrarea de fațã este dispusă pe două secțiuni, fiecare împãrțitã în c apitole ṣi
subcapitole . Conținutul lucrãrii a urmãrit evidențierea evoluției spațiului urban românesc , pe
de o parte, ṣi a obiceiurilor tradiționale românești din grupul familial , pe de altã parte .
Certcetarea a avut loc în arealul Bolde ṣti-Scãieni. Putem observa că ansamblul obiceiurilor
tradiționale românești, dezvoltate în legătură cu căsătoria, nașterea și înmormântarea,
însumează, în desfășurarea lor, o serie de elemente de origine diferită, a căror semnificație a
evoluat în timp, iar modurile în care acestea s -au concretizat în varii momente istorice, în
areale distincte, rurale ṣi urbane, au diferit de la o zonă la alta.
Caracterul conservator al societății românești, ca și permanenta comunicare între sat și
oraș a condus la o relativă uniformitate a obiceiurilor legate de naștere, nuntă și
înmormântare, care se regăsesc, în nucleul lor , cel puțin, în forme destul de asemănătoare și
în lumea rurală, și în mediul urban.
Rezistența comunităților tradiționale față de încercările de eliminare a riturilor
moștenite din străbuni a fost, desigur, mare, și în mod evident, orașul renunță mai repede
decât satul la credințe și obiceiuri. În spațiul urban, modernitatea reușește totuși să elimine

5 Nicolae Cj. Bucoveanu, Învierea și reînvierea în riturile, credințele și obiceiurile românilor ,Ed. Lidana,
Suceava, 2006, p.25.
6 ***Ghidul Muzeului Țăranului Român , București, 2004, p. 136.

5
(dar nu total) unele dintre activități, înlocuindu -le cu unele industr iale și comerciale, pentru
desfășurarea cărora practicile tradiționale nu se mai arătau esențiale. Important este însă
schimbul permanent care are loc între cele două componente ale societății românești prin
permanenta comunicare, asigurată de oameni, obie cte și idei care c irculă în permanență. Î n
mod obișnuit se insistă pe originea rurală a obiceiurilor tradiționale, și se caută această
origine cât mai departe în timp. Studiul nostru însã, se depărtează de la această linie ṣi se
axeazã pe reliefarea unor s erii de evoluții care au avut loc în modernitate , evoluții datorate
unor factori multipli, dintre care dezvoltarea urbană pare a fi primordialã.
Orașul este cel care impune și noi obiecte de recuzită (rochia de mireasă sau
sorcova din flori de hârtie), sa u materiale noi, și chiar noi secvențe ale ceremonialului, care
apoi sunt adoptate și de sat, în perioada contemporană. Faptul că în cadrul unui ritual care
este mult mai vechi apar noi obiecte sau noi elemente ilustrează, pe de o parte, forța și
importanț a tradițiilor din societatea românească, în plină epocă modernă, iar pe de alta,
capacitatea de inovare pe care societatea tradițională a dovedit -o dintotdeauna, prin aceasta
asigurându -și supraviețuirea, în planul comunitar și al valorilor sale.
Lucrarea de față și -a propus să ilustreze, o dată în plus, importanța acestui
patrimoniu imaterial, care încă mai poate fi cercetat, și pe baza căruia încă se mai pot defini
elemente ale unei identități care poate fi modernă, păstrându -și, totuși, și caracterul ro mânesc,
tradițional.

6
1. Spaṭiul urban românesc – considera ṭii generale
1.1. Spaṭiul urban – clarificãri conceptuale

Oraṣul este definit ca fiind acea unitate administrativ -teritorialã de bazã, alcãtuit din
una sau mai multe localitã ṭi, dint re care, cel pu ṭin una , este urbanã. Ca sistem socio -economic
ṣi geograf ic, ora ṣul se identificã prin douã mari component e: cea teritorialã ṣi cea
demograficã ṣi socio -economicã. Din punct de vedere teritorial, ora ṣul are în componen ṭa sa
vatra -spaṭiul afe rent zonei clãdirilor de locuit, intravilanul -suprafa ṭa aferentã constuc ṭiilor,
zonelor func ṭionale, cu excep ṭia terenurilor agricole ṣi extravilanul înglobând restul
suprafe ṭelor aflate în administrarea ora ṣului. Cea de -a douã componentã vizeazã grupurile
etnice ṣi activitã ṭile sociale, politico -administrative ṣi economice ce se desfã ṣoarã pe teritoriul
oraṣului.7
Func ṭiile, caracterul ṣi dimensiunile ora ṣului variazã, între dezvoltarea sa ṣi a
teritoriului cãruia îi apar ṭine fiind o strânsã corela ṭie. Zona urbanã se caracterizeazã printr -o
concentrare mare de clãdiri – blocuri, birouri, magazine, fabric i, terenuri sportive sau terenuri
artificiale de tipul drumurilor sau trotuarelor, cu întrebuin ṭãri diverse . Potrivit normelor
statisticii popula ṭiei ṣi a reglementãrilor pe linia administra ṭiei centrale, în România, o
localitate poate fi consideratã ora ṣ dacã are un anumit numãr de locuitori, de regulã peste
5000, ṣi îndepline ṣte concomitent anumite standard e atât în ceea ce prive ṣte dezvoltarea
economicã, cât ṣi a infrastructurii sau a dotãrilor edilitare.
În România, ora ṣele reprezintã adevãrați poli de concentrare a popula ṭiei, a
activitã ṭilor economice ṣi culturale.
Conform Inst itutului Național de Statisticã , la 1 iulie 2007, populația urbanã
reprezen ta 55,20% din totalul populației, ț ara noastrã continuând sã fie plasatã în rândul celor
mai slab urbaniz ate țãri din Uniunea Europeanã.8

7 http://www.adrvest.ro/attach_files/cap%20V.pdf , Dezvoltarea spațiului urban, ultima accesare 23.0 6.2015, ora
12:45
8 Institutul Național de Statistică , Populația la 1 iulie 2007 pe localitãți

7
1.2. Civilizația urbanã între trecut ṣi prezent

Oamenii de ṣtiintã considerã începutul urbanizãrii, consemnat î ncã din
Antichitate, ca fiind primul mare impuls al istoriei. Printr -o formã proprie de dezvoltare ṣi de
viațã materialã ṣi spiritualã, civilizația urbanã s -a deta ṣat treptat de cea ruralã.
Oraṣul a cunoscut de -a lungul timpului o schimbare a structurii s ale ṣi, ca
urmare, se cuvine sã facem distincția între tipurile de ora ṣ legate de formațiuni social –
economice – oraṣul antic, ora ṣul medieval, ora ṣul capitalist ṣi oraṣul socialist. Transformãrile
au loc sub impulsul procesului de industrializare ca re antr eneazã întreaga unitate a vechiului
oraṣ tradiț ional.
În ultimele decenii ale secolului XX se na ṣte regiunea urbanã propriu -zisã, ce
apare nu atât ca o destrãmare sau ca o extindere a ora ṣului, cât , ca un nou tip de a ṣezare
umanã, de organizare a spațiulu i.

1.3. Aspecte privind dezvoltarea spațiului urban românesc

Una dintre cele mai puternice influențe asupra istoricului spaț iului urban
românesc , care a imprimat acestuia transformãrile cele mai evidente a avut -o factorul politic.
În scopul omogenizãri i memoriei sociale, acesta fiind principalul mecanism
ideologic la care a recurs Regimul Comunist din România , spațiul fizic a fost restructurat prin
tendințe de uniformizare care sã dea viațã în realitate “utopiei”9 moderne a ora ṣului socialist.
Se urmãr ea “sistematizarea teritorialã urbanã”10, o reconstrucție urbanã care viza
chiar ṣi distrugerea unor cartiere întregi care prin obiective cu valoare culturalã deosebitã ar fi
oferit identitatea spațialã c e se dorea anulatã.
Societatea civilã avea o ponder e neînsemnatã în modelarea spațiului urban
românesc dictat de obicei de aplicarea deciziilor administrative, decizii ce reprezentau efectul
manipulãrilor ideologice.
Furnizarea unor indici noi de identificare cultur alã a reprezentat temeiul amplo rii
cu ca re se practica schimbarea denumirilor strãzilor sau arterelor principale.

9 Sensul peiorativ al termenului utopie define ṣte divergențele majore dintre c oncept, ideologie ṣi transpunerea în
practicã a acestora.
10 Legiferatã prin actul pentru “Sistematizarea teritoriului ṣi a localitãților urbane ṣi rurale” din 1974, art.1, care
descria un model ar hitectural ideal.

8
Linia de demarcație între spațiul public ṣi cel privat era foarte ambiguã tot în
sensul introducerii coercitive a noului stil de viațã, ceea ce duce la o schimbare a conotațiilor
locuinței, a depersonalizãrii spațiilor de locuit . Dupã 1989 apare interesul trans formãrii fie în
locuințe permanente, fie în ca se de vacanțã a caselor rãmase moṣtenire s au a imobilelor
pierdute abuziv, încercându -se recuperarea acestora.
Se manifestã a ṣadar fenomenul advers , de conservare a locuinței tradiționale, de
delimitare fizicã de exterior prin diferite mijloace, de ocrotire a teritoriului familial.
Politicul nu a fãcut decât sã accentueze efectele distructive ale altui factor
determinant în modelar ea spațiului citadin: factorul economic.
Un impa ct deosebit asupra urbanizãrii ț ãrii noastre l -a avut industrializarea
forțatã ce a marcat îndeosebi transformãri de tip cantitativ, în detrimentul celor calitative,
impregnând la nivel urban douã tipuri de fenomene: pe de o parte exodul populației cãtre
periferii sau cãtre zone animate de activitãți economice noi, pe de altã parte apariția de noi
centre urbane determinate de industrii care sã le susținã economic.
Anul 1989 s -a manifestat ca prag economic pri ntr-o transformare rapidã a societãții de
tip socialist î ntr-una de tip capitalist. Dovezi ale acestor transformãri în peisajul urban stau
pânã în zilele noastre stagnarea construcțiilor de tip mastodont începute în vechiul regim ṣi
transpunerea dorinței d e privat p rin apariția decupajelor urbane , de tipul talciocurilor ṣi
bazarurilor.
Aceea ṣi pierdere a identitãții spațiale a avut loc ṣi prin noul fenomen apãrut la
nivel urban, fenomen opus omogenizãrii din perioada comunistã. Restructurarea spa țiului
urban nu s -a fãcut prin adaptarea la modelele tradiționale, ci printr -o aglomerare a
simbolurilor si proprietãților modernitãții.
Dincolo de politic ṣi economic, o influențã deosebitã asupra ora ṣelor manifestã
factorul cultural.
Spațiul public înglobeazã si mboluri ṣi practici culturale variate, unele pozitive,
altele cu rol negativ.
Benefic e sunt valorile culturale reprez entative pentru o comunitate sau pentru o
națiune, integrate culturii publice prin mijloace adaptate strategiilor de marketing. Muzeele,
bibliotecile, casele memorial e reprezintã spații care popularizeazã aceste valori la care au
acces nu doar elitele , ci ṣi publicul larg.
Evenimentele culturale de t ipul festivalurilor, târgurilor, expozițiilor, nu fac
altceva decât sã reliefeze conservare a specificului local ṣi sã “conteste ” oraṣul modern, deṣi

9
tendința actualã este de înlocuire a principiilor tradiționale prin interes comercial ṣi
marketing.
Decupajele vegetale ale ora ṣelor, de tipul grãdinilor, parcurilor , apar ca locuri de
manifestare a unor evenimente culturale care permit dezvoltarea sociabilitãții, a informalitãții,
incipitul apariției unor noi ritualuri publice.
La polul opus apar manifestãrile “subculturii”11, de tipul picturilor murale sau
ale m ãrcilor grafice de tip graffiti, m ãrci ale unor valori si simboluri reprezentative pentru
grupuri care de ṣi au pondere socialã, nu au acces la surse de producere ṣi reproducere a
spațiului citadin, asemeni culturilor locale sau globale.
Componentele fizice ṣi non -fizice (aspectele morfol ogice unice, densitatea
populației, stilurile specific e, interacțiunea social ã ṣi culturalã) ale ora ṣului alcãtuiesc “harta
mintalã de bazã”12
Bazatã atât pe experiența personalã, cât ṣi pe cea colectivã, “harta mintalã” diferã de
la un individ la altul ṣi orienteazã plasarea individului în spațiul citadin.

11 Subcultura este vãzutã ca un spațiu sit uat sub culturã ,opus ṣi totodatã derivat din acesta, prin care anumite
grupuri sociale reorganizeazã semne ṣi obiecte ale culturii dominante pentru a produce noi sensuri, fenomen
bazat pe consum.
12 Geoffrey Broadbent, Richard Bunt,Thomas Llorens , Semnific ație ṣi comportament în cadrul construit , Editura
Tehnicã Bucure ṣti, 1985, p.157
*Harta mintalã apare ca o imagine stocatã în comun de mai mulți indivizi rezidenți în acel ambient citadin. Dacã
la nivelul lumii , ea apare ca un ansamblu de trãsãturi general e , în puține detalii, la nivel individual , ambientul
local este redat prin detalii multiple. Cinci tipuri de elemente: trasee, fronturi, noduri, sectoare ṣi repere redau
trãsãturile fizice dintr -o hartã mintalã individual.

10
2. Arealul Bold eṣti-Scãieni – prezentare generalã
(aspecte monografice)
2.1. Istoricul localitãții. Înființarea ora ṣului.
Această localitate este una dintre cele mai vechi comune din județul Prahova.
Localitatea Bolde ṣti este menționată cu mulți ani înaintea Scăieniului, prima dată într -un
registru săsesc din 1503, unde se amintește despre “satele din Țara Românească ce făceau
comerț cu Brașovul” (printre sate este pomenit și “Boldeștii din j udețul Saac”). A doua oară
numele este menționat într -un zapis din 1546. O componentă a orașului Boldești -Scăieni,
amplasată pe dealul din estul orașului, în apropiere de satul Gâlmeia a comunei Plopu, este
cartierul Seciu. În scripte, numele Seciu apare l a 1 septembrie 1632, pe un zapi s pentru
biserica din Seciu.În ceea ce privește fostul cătun aflat în prelungirea Scăieniului, Balaca,
actualul cartier dinspre sud al orașului Boldești -Scăieni, apare în acte într -un inventar din
1802 al mănăstirii Târgșor. Scãieni este consemnat în douã acte întocmite între lunile ianuarie
1590 și mai 1591.
În iunie 1968, după noua împărțire administrativă a țării, prin Hotărârea Consiliului de
Miniștri (HCM) numărul 1116, din iunie 1968, s -a înființat noul oraș Boldeș ti-Scăieni,
alcătuit pr in contopirea comunelor Boldești și Scăieni, la care se adăugau și satele Seciu și
Balaca.
Se pare că o veche familie de boieri Boldescu exista încă din anii 1490 -1500, iar
numele Boldești apare cam de pe atunci și se perpetuează.

2.2. As pecte geografice

Orașul Boldești -Scăieni este așezat în partea de sud -est a României, la 12 km de
orașul Ploiești, reședința județului Prahova, la 70 km de București, capitala României și la 15
km de orașul Vălenii de Munte.
Situat la o altitudine de 2 50-300 m față de nivelul mării, orașul Boldești -Scăieni
se află pe malul stâng al văii Teleajenului, având o lungime de peste 11 km de la un capăt la
altul.
Se învecinează cu șapte localități: în partea de est cu comuna Plopu, la vest: cu
comuna Păulești ; la nord: cu comuna Măgurele; la sud: cu comuna Bucov; la sud -vest: cu
comuna Blejoi: la nord -est: cu comuna Bălțești și la nord -vest: cu comuna Lipănești și
Găgeni.

11
Este compus din patru cartiere distincte: Boldești și Scăieni (cartierele mari) și
Balaca cu Seciu (cartierele mici, foste sate).
Din punct de vedere al reliefului, predominã zona de deal , respectiv Dealul
Mare, unde întâlnim culturi de vițã de vie, pomi fructiferi, dar ṣi păduri de stejar, fag și tei în
zonele mai înalte, respectiv zona Seciu, G âlmeia și Atârnați.
La poalele dealurilor se află o zonă de câmpie de peste 500 ha, unde se cultivă cereale
(grâu, porumb, mazăre, orzoaică).
Orașul este străbătut de râul Teleajen în partea de vest, de la nord la sud .

2.3. Demografia ṣi cultura – trecut/prez ent

Ca orice oraș nou apărut pe harta țării noastre, orașul Boldești -Scăieni se
prezintă cu o populație relativ mică, având în vedere că în România există câteva comune
largi, cu un număr de locuitori chiar mai mare d ecât acest oraș prahovean. Numărul total al
locuitorilor acestei localități era de 11.272, în anul 2004. Populația județ ului Prahova a scãzut
în ultimii ani. În urma recensãmâ ntului din octombrie 2011, po pulația a scãzut în Bolde ṣti-
Scãieni – de la 11.491 de persoane la 10.792 de persoane.
Până la finele secolului al XIX -lea, principala ocupație a locuitorilor localităților
Boldești, Scăieni, Seciu și Balaca era în exclusivitate agricultura/viticultura și creșterea
vitelor, dar după 1880 începe concesiunea masivă a terenurilor petrolifere din zonă, de către
societățile “ Astra Română”, “Ste aua Română” și “Româno -Americanã ”. O datã cu începerea
extracției petrolifere , mulți bărbați din ora ṣ au devenit muncitori petroliști, sondori, mecanici,
sudori, strungari , instalatori, electricieni, șoferi pentru mașinile de transport greu, fierari –
betoniști, montatori de sonde (primele sonde având turle de lemn), iar după construirea
celorlalte întreprinderi, mai mult de jumătate din locuitorii de aici lucrau în aceste
întreprinderi.
Numărul celor cuprinși în munca industrială s -a mărit, după 1940, când
boldeștenii și scăienarii au început să facă naveta și spre întreprinderile petroli ere din Ploiești,
spre uzina de la Plopeni și sondele de la Hâr ṣa, Pleașa și Băicoi. Regimul Com unist a
accelerat exploatarea pe trolului, iar numărul celor cuprinși în această industrie a crescut.
Paralel, a crescut și numărul femeilor angajate ca funcționare la birourile schelei Boldești, ale
fermelor din agriculturã , în toate întreprinder ile locale și în CFR. Numărul intelectualilor era
destul de mic ṣi numãra cei câțiva învățători, profesori, contabili, medici, ingineri petroliști,
asistenți medicali, zootehniști, ofițeri de diferite grade, elevi în cursurile superioare, studenți

12
și restu l funcționarilor. Numãrul lor a crescut însă în mod considerabil spre sfârșitul secolului
XX și la începutul secolului nostru, când au apărut profesii și servicii cu profiluri noi.
În prezent, în oraș se află o Casã de Cultură, în Scă ieni, și un cămin cu ltural în
localitatea componentă Seciu.
În incinta Casei de Cultură Mihai Eminescu din Scăieni, funcționeazã
biblioteca orașului cu program zilnic, și își desfășoară activitatea ansamblul de cântece și
jocuri populare " Voinicelul ", înființat în martie 2009, un cor al elevilor, o echipă de dansuri
moderne, interpreți de muzică uș oară și populară. Aceștia apar în spectacole organizate atât în
oraș ṣi județ , cu ocazia diferitelor evenimente, cât și în orașul Leova, Republica Moldova, cu
care orașul Boldești -Scăieni este înfrățit din anul 2004.
Grupul Ș colar Scăieni și Școala nr.1 Boldești dețin două săli de sport moderne în
care se desfășoară orele de educație fizicã ṣi antrenamentele echipelor de baschet și handbal
ale orașului.
Oraṣul Boldești -Scăieni deține ṣi o bază sportivă alcãtuitã din douã teren uri de
fotbal , unul în Boldești și altul în Scă ieni,precum ṣi două terenuri de minifotbal în Boldești și
Seciu, dotate cu gazon artificial și nocturnă ṣi un teren de baschet și minifotbal în Scă ieni cu
suprafața de bitum.
Înființat în anul 1938 , stadionul din Bolde ṣti a fost numit inițial Petrolistul Boldești ,
întrucât echipa Petrolistul Boldești , aflatã sub egida Schelei de Petrol, a a ctivat aici în Liga a
III-a națională (divi zia C) până în anul 2007, când fuzionând cu echipa Kaproni , a deveni t
Petrolistul Kaproni Boldești , echipã desființat ã însã în luna iunie 2010.
În luna noiembrie 2009 stadionul Petrolis tul Boldești a fost preluat de
Primăria orașului ṣi redenumit "Stadionul Viorel Mateianu " în memoria marelui fotbalist și
antrenor Viorel Mateianu, sportiv originar din comuna Lipănești ce și-a început cariera la
vârsta de 14 ani la echipa Petrolistul Bold ești.
În prezent, baza sportivă gãzduie ṣte activitatea Clubul Sportiv Boldești cu o
echipă de seniori, care activează de un an în Liga județeană, divizia B, și două echipe de
juniori între 12 și 18 ani.

13
2.4. Industria ora ṣului – amintiri din ruine

În acest subcapitol, ne vom opri asupra uneia dintre cele mai reprezen tative
fabrici ale ora ṣului, ale cãror ruine par sã spunã încã o poveste.
 Întreprinderea de geamuri Sc ãieni
O imagine dezolantã ți se înfãți ṣeazã azi la trecer ea prin Scã ieni- o grãmadã de moloz
ṣi de amintiri pare sã fi luat locul maiestu oasei fabrici de geamuri de altãdatã .
Sã încercãm sã țesem în rândurile urmãtoare , din a mintiri, imagini ṣi manuscrise
vechi, nostalgica ei poveste.
Undeva, pe la 1968, apãrea în județ ul Prahova, cel de -al 13 -lea ora ṣ al sãu , cel mai
tânãr dintre toate: Bolde ṣti-Scãieni. Baza industrialã puternicã (prin extracția petrolului ṣi
prezenț a fabric ii de hâ rtie) l-a propulsat pe locul III în topul ora ṣelor cu o pondere economicã
însem natã.
În rândul celor patru mari unitãț i industrial e, Întreprinderea de Geamuri Scã ieni
ocupa locul I.
Începuturile au botezat -o Fabrica de Geamuri Scã ieni (FGS), dar gl oria (ajunsese
într-o anumitã perioadã cea mai mare fabricã de geamuri din țarã ) a denu mit-o Întreprinderea
de Geamuri Scãieni . Decãderea se simț ea prin ritmul alert prin care devenea din ce în ce ,mai
puțin cunoscutã prin desele schimbã ri de nume: Scaiglass S.A., S.C.S caiglass S.R.L., S.C.Ges
S.A.Scã ieni, S.C. Transferoviar S.R.L, Ges Glass S.R.L ., etc.
Existența ei pe tãrâmul acestei localitãț i fusese hotãrât însã prin co njuncturi istorice,
geografice ṣi economice. Sticla î ṣi etalase importanț a încã din vechime fiind principalul
material utilizat în deosebi în construcț ii.
Modernitatea o ce rea. Localitatea Bolde ṣti-Scãieni pãrea o îmbinare a tuturor surselor
ṣi resurselor necesare fabricãrii ei: forțã de muncã, gaze bogate de sondã, în apropiere
(Vãlenii de Munte) se afla su rsa de nisip usor transportabilã pe calea feratã ce une ṣte cele
douã localitãț i, curentul electric era asigurat de linia electricã de înaltã tensiune de la pos turile
TRAFO ale schelei Bolde ṣti, iar apa industrialã se gãsea din belsug în puțurile de joasã
adâncime din apropiere.
Și iatã cã destinul i -a dat viațã în aprilie 1934 când a început construcția primului
cuptor de topire ṣi de tragere a geamului. Ceea ce era ṣi mai important este cã aceastã
fãbricuțã era de fapt prima industrie de g eamuri româneascã din Vechiul Regat. In existenț a
personalului românesc specializat î n industria sticlei a atras dupã sine apelarea la speciali ṣti
germani care au proiectat cuptorul. La î nceput, totul era primitiv (geamul se rupea manual

14
provocâ nd de multe ori accident e tragice). Treptat halele se mãreau, apãreau îmbunãtãțiri, iar
efectele în cre ṣterea producț iei ṣi în sporirea numãrului de muncitori nu întârziau sã aparã .
În 1948 fabrica se une ṣte cu sec ția de la Blejoi, specializatã î n geam colorat.
Modern izãrile dese reduc treptat ṣi gradul de periclitate , astfel cã de l a 60 de muncitori câți
avea iniț ial, în 1965, nu mai puțin de 1200 de oameni lucrau în producț ie.
Traseul ascendent, modernizã rile tehnologice, bugetul favorabil (peste 80% din totalul
producției se exporta) a fãcut din mica fabricuțã de altãdatã o putere economicã ce pute a
susține numeroase alte investiții la nivelul ora ṣului: un liceu indus trial, un club, o cantinã, un
cãmin pentru nefamili ṣti, cã i de acces astfaltate, linie feratã interioar ã ṣi chiar un hotel rã mas
neterminat.
Din perioada 1993 -2000, producția însã în cepe sã scadã. Poate concurența,
diminuarea cererii de pe piața internaționalã, înțelegeri tãinuite ale unor societãți române ṣti
cu societãți occidentale sau cine ṣtie ce alt e motive au dus la îngenuncherea fabricii pânã la
faliment. Soluț ii salvatoare se imp unea a fi luate. S -a recurs pentru î nceput la comercializarea
produsel or de geamuri, de vatã de sticlã ṣi de alte produse de sticlã , s-a colaborat cu alte
firme (motivul s chimbãrilor de denumire) ṣi pentru o perioadã a mai cãpã tat o gurã de oxigen
spre a s upravieț ui. S-a axat pe producerea ṣi comercializarea ge amului securizat, a cãrui
cerere pe piațã era mult superioarã celei de geam clasic. Trecerea de la un sistem t radițional
total lipsit de experien ța dinamicii capitaliste la un s istem de privatizare a fost un ṣoc ṣi
pentru aceastã fabric ã.
Client ela a jucat un rol important atât la ridicarea, cât ṣi la coborâ rea prestigiului
fabricii.
Treptat, dupã o istorie lungã de 73 de ani , î n care fabrica a repreze ntat un nucleu de
energii (umanã, termicã, electri cã), situația devenea din ce în ce mai îngrijorãtoare: clientela
scãdea ṣi apã reau prime le liste cu persoanele intrate î n soma j. Majoritatea cu studii medii ṣi
cu calificarea de sticlar, reprofilarea lor pe alte po sturi devenea aproape imposibilã .
Dacã î n 1991 cifra de afaceri a fabricii era de 10 -20 de mil de euro, cu un capita l
social de 6,3 miliarde RON, în 2005 cifra a scã zut cu 10 -20 mil de euro, iar capitalul social
ajunge la 4.92 8.000 RON. Î n 2004 este preluatã de la AVAS (Autoritatea pentru
Valorif icarea Arhivelor Statului) de cãtre un consorț iu de firme controlat d e omul de afaceri
Fahti Taher. În 2006, în urma unei licitaț ii, întreprinderea este achizitionatã la un preț minim
de SC Trans Expedition Feroviar S.R.L. -Bucure ṣti. Dupã ce î n pri mele luni din 2007,
compania a înregistrat o cifrã de afaceri de 2,2 mil de euro, în acela ṣi an însã fabrica intra î n
faliment. S -a ajuns ca 240 de tone din patrimoniul societ ãții sã fie vândut la fier vechi ṣi doar

15
zidul viu format din sal ariații societãții postat în faț a camioanelor pregã tite s ã iasã din fabricã,
a oprit în cele din urmã vâ nzarea.
Douã edificii mai poartã încã dovada prestigiului de care s -a bucurat IGS: Lice ul
Industrial ṣi monumentul “Rupã torul de geam”.
Înființatã în 28 iunie 1862, ṣcoala pregã tea absolvenți ce urmau sã devinã samotori ṣi
operatori în industria geamului. Deschisã oficial în toamnã sub denumirea de Gr up Scolar
Materiale de Construcție, ṣcoala numãra iniț ial 60 de elevi, majoritatea copii ai mun citorilor
Fabricii de Geamuri. Înfii nțarea cursurilor serale aveau ca bazã nevoia urgentã de asemenea
cadre în fabricã. Liceul ṣi-a schimbat de mai multe o ri titulatura, cea mai apropiatã de profilul
sãu real fiind cea din 1990 -Grup Școlar Industria Sticlei Bolde ṣti-Scãieni.
Cel de -al doilea edificiu, fantoma trecutului aceste i fabrici, este monumentul
“Rupã torul de geam”, o statuie realizatã în stil modern, confecționatã din inox ṣi amplasatã
inițial î n curte a întreprinderii, pentru ca astãzi sã troneze în curtea liceului din Scãieni.
Concep utã de C.P.Balan, st atuia, care la vremea respectivã a avut o valoare considerabilã, are
însã ṣi un istoric destul de interesant. Undeva prin 1981, directorul de atunci a l fabricii,
Constantin Olteanu î l invita pe profesorul C.P.Balan î n incinta fabricii d e geamuri cerându -i
sã realizeze , dupã un model vãzut î n timpul un ei vizite personale la o fabricã de geamuri din
Franța , o statuie reprezentativã pentru aceastã fabricã .
Vizitâ nd halele de lucru în cã utarea scenei reprezentative, privire a li s -a oprit a supra
unui lucrãtor de geam, o persoanã care sm ulgea foaia de geam abia turnatã ṣi o lãsa sã cadã
lin pe dispozitivul care o transporta spre asamblare. Statuia astfe l inspiratã ilustreazã a ṣadar
un rup ãtor de geam ṣi o ma ṣinã de tras g eam din care iese o f olie uria ṣã de geam.
Placa memorialã fixatã pe soclul statuii aminte ṣte trecãtorilor:”Rupã torul de geam”
este un simbol care va aminti ve ṣnic românilor de faptul cã în aceastã localitate a existat una
dintre cele mai mari fabrici de geamuri din Europa, o î ntreprindere modernã care a fost
desființatã î n mod deliberat de cei care au nesocotit nevoile țãrii. Statuia este ṣi un omag iu
dedicat miilor de muncitori ṣi funcț ionari care, de la anul înființãrii fabricii (1934) pânã la
desființa rea ei (2009) au luc rat din greu aici, unii fiind rãniți sau murind la datorie în
accidente de muncã regretabile”
Mult mai edificatoare sunt mã rturiile celor care au lucrat acolo:
M.S. a fost angajatã a fabricii î n perioada 1969 -1976. Nostalgic, ea mãrturise ṣte:
,, M-am angajat în Fabrica de geamuri î n anul 1969.
Am fost plãcut surprinsã de cur ãțenia ṣi spaț iile verzi din cur tea fabricii, care erau
frumos întreținute cu flori ṣi plante provenite din serele proprii ale fabricii.

16
Fabrica avea mai multe secț ii de geam -sectia I, II, III plus geamul laminat.
La secția I -a se fãcea pe comandã geam termopan care atunci era foarte pu țin
solicitat.
La secția a II -a si a III -a se fã cea geam tras cu grosi mile de 2, 3, 4, 5si 6 mm care în
cea mai mare mã surã mergea la export. Foarte puț in, nu mai cel refuzat la export , era pentru
consumul intern.
La secția de geam laminat se fãcea geamul laminat (mat) ṣi geamul armat cu plasã de
sârmã.
Tot geamul care merge a la export era finisat ṣi tãiat la dimensiunile cerute, în
atelierele de tã iere ale fabr icii unde erau ṣi ambalate în lãzi de lemn ṣi încãrcate î n vagoane.
În aceastã fabricã se mai fãcea ṣi vatã de sticlã cu care se fãcea instalația ț evilor.
Se lucra î n trei sch imburi, la foc continuu, dar toți salariații erau multumiti ṣi erau
motivați salarial ṣi premiați dupã merit.
Totul se datora domnului director de atunci, Olteanu Con stantin care era un bun
conducãtor ṣi un bun gospodar.
Am p ãrãsit aceastã fabricã în 1976 ṣi de atunci nu am mai fost niciodatã î n interiorul
acestei fabric i care acum, di n exterior, am vãzut cã a ajuns o ruinã .
Cândva era mândria acestei localitãți ṣi a țãrii.”13
Într-adevã r, iatã cum din ruine rãzbat încã imagini, vorbe, trã iri, fapte – amintiri ce
sunt adânc sãpate î n sufletul locuitorilor micului ora ṣ, dar, mai ales, a c elor pentru care
Fabrica de Geamuri a reprezentat o a doua cas ã.
Timpul va încețo ṣa ṣi mai mult istoria acestei unitãți ṣi cu siguranțã, î ntr-o zi, h ãțiṣul
trecutului o va înghiț i. Doar cuvinte vechi dintr -o monografie sau de pe o piatrã monumentalã
vor ma i pomeni ṣters despre Întreprinderea de Geamuri Scã ieni.
Asemeni ei, ṣi alte unitãți industriale din zonã ( Întreprinderea de mucava Boldești –
Scăieni – Cahiro S.A., Schela petroliferă Boldești) ṣi-au pierdut identitatea în timp, fie
dispãrând total, fie dev enind sucursale.
Noi industrii le -au înlocuit astãzi pe cele apuse mizând la rândul lor pe ambiția de a
deveni cele mai mari din țarã. Amintim aici ARTEMA PLAST SRL, Boldești -Scăieni, al
cãrei domeniu de activitate este fabricarea ambalajelor flexibile pen tru industrie și în special
pentru industria alimentară.

13 Subiect investigat, M.S., 63 de ani, Bolde ṣti-Scãieni, Prahova (înregistrare fãcutã în decembrie 2014)

17
Una din întreprinderile care pare sã nu se fi dat bãtutã în fața tuturor impedimentelor
sociale ṣi tehnologice apãrute în timp ṣi a cãrei identitate s -a estompat însã prin desele
schimbãri de nume es te FORADEX, al cãrei obiectiv principal de activitate l -a constituit încã
de la înființare , executarea de prospecțiuni și explorări geologice pe teritoriul României, prin
lucrări de foraj, minerit și alte metode specifice pentru descoperirea de noi rezerve de țiței,
gaze, ape geotermale și alte resurse minerale (cărbuni, minerale, roci utile etc.), dar și crearea
de mijloace tehnice specifice activității de foraj, cu precădere pentru lucrări speciale.

18
SECȚ IUNEA II
1.Familia –grup social cu un dinamism perpetuu

Transformãrile din societate, dimensiunile economico -sociale, dar ṣi treapta pe care se
situeazã o anumitã comunitate la un moment dat configureazã ṣi recon figureazã permanent
familia ca produs al sistemului social.
Estompar ea diferențelor dintre rural ṣi urban, schimbul de modele culturale între ora ṣ
ṣi sat are drept consecințã un dinamism crescut în grupul familial : unele funcții se
perpetueazã de -a lungul timpu lui, unele slã besc, iar altele dispar.
Evoluția formelor de cãs ãtorie ṣi a funcțiilor acestei instituții, ca fundament al familiei
determinã transformãri la nivelul structurilor familiale.
Unirea instituționalizatã a doi tineri prin cãsãtorie includea o serie de tradiții si de
obiceiuri, un cod gestual puternic indivi dualizat care stãtea la baza transferului de indivizi î n
cadrul grupurilor familiale. Prima etapã în procesul formãrii unei noi familii ṣi a integrãrii ei
în comunitate o reprezenta logodna, “confirmarea” cuplului mire -mireasã, eveniment ce
includea tradiț ii bine definite. Cãsãtoria, ca ṣi botezul, include ca normã comportamentalã
obligatorie ṣi schimbul de daruri:
“Obligativitatea de a merge cu daruri alimentare la femeia care a nãscut, la botez
sau la nuntã face parte din codul de com portament propriu pop orului româ n, în care
schimbul de daruri este normã comportamentalã obligatorie . Cu precãdere se dã atenție
schimbului de daruri între familiile ce se înrudesc la na ṣtere ṣi nuntã, între “cumãtri”,
între familia protagonistului (copil, mire, mireasã) ṣi mo aṣã, na ṣi […].Î n complexul
ceremonial al nunții, schimbul de daruri capãtã un aspect ṣi mai spectaculos, fiind
punctu l culminant al unor secvențe ceremonial e. Oferirea reciprocã de daruri între
actanți: mire -mireasã, mire -rudele miresei, mireasã -rudele m irelui, participanți -noul
cuplu ṣi rudele lui marcheazã momente importante ale ceremoniei, oferindu -le nota de
solemnitate necesarã. ”14

Sistemul de tradiții al familiei de demult, pe lângã faptul cã -i asigura individului o
identitate în cadrul grupului, o anumitã poziție socialã, o integritate culturalã în comunitate,
reglementa ṣi ierarhiile din interiorul grupului (superioritatea pãrinților asupra copiilor, a
bãtrânilor asupra tinerilor, a bãrbaților asupra femeilor).

14 Ofelia, Vãduva, Paṣi spre sacru , Editura Enciclopedicã, Bucure ṣti, 1996,p.126

19
În societatea modernã are loc o rãstu rnare a acestor ierarhii, o modificare atât a
structurii grupului familial, cât ṣi a funcțiilor acestuia .
Preocuparea pentru depã ṣirea etapelor fundamentale ale vieții (na ṣtere, nuntã,
înmormântare), prin obiceiuri ṣi practici rituale, se perpetu eazã la ni velul ruralitãții rom âneṣti,
rolul acestora fiind acela de a pregãti individul pentru viațã .
Ansamblul de practici ṣi obiceiuri performate în familie resuscitau funcția integratoare
a acesteia si continuitatea speciei.
Familia avea un puternic impact ṣi la nivel demografic, permite a supraviețuirea
comunitãților, prin respectarea unor norme manifestate îndeosebi la nivelul
comportamentului individual ( dorința bãrbatului de a transmite nume ṣi date biologice prin
naṣterea copiilor, î n special a bãieților, g arantarea sprijinului la bãtrâneț e prin na ṣterea
copiilor, corelanța dintre na ṣtere ṣi cãsãtorie prin respectarea unui anumit ciclu , unei anumite
distanțe care dãdea mamei timpul necesar îndeplinirii tuturor rolurilor în gospodãrie. Tot
acest control demo grafic descre ṣte în intensitate o datã cu sporirea populației urbane, prin
transferul dintre rural ṣi urban , prin scãderea sporului natural al populației.
Funcția integratoare a familiei este manifestatã nu doar prin controlul demograf ic, ci
ṣi prin menta lul tradiț ional care fundamenta performarea de acte rituale ṣi ceremoniale în
etapele fu ndamentale ale ciclului existenț ial (na ṣtere, cãsãtorie ṣi moarte).
Un rol important în vechea familie îl avea moa ṣa care asigura sãnãtatea mamei ṣi a
copilului, na ṣii care vegheau asupra comportamentului moral al finului ṣi care se implicau în
selecția matrimonialã.
În perioada contemporanã funcțiile acestor instituți i s-au estompat sau au dispãrut.
Existau fenomene respinse cu înver ṣunare de familia tradiționalã: apar iția copiilor
nelegitimi. Acest eveniment aducea un prejudiciu grupului familial respectiv. Acest lucru a
dispãrut, ṣi-a estompat efectele în societatea c ontemporanã unde familia modernã
promoveazã chiar lipsa copiilor, iar cãsãtoria nu mai apare ca o cons trângere pentru
conceperea de mo ṣtenitori. Apar pãrinți divorțați, familii reduse, care nu mai fac obiectul
sancțiunilor sociale.
Dacã în vechime în spațiul social românesc pregãtirea cãsãtoriilor ocupa un rol
important, în zilele noastre nu se mai pune at âta accent pe acest fenomen, tinerii fiind lãsați
sã-ṣi exercite într -o mãsurã mult mai mare selecția personalã ajungând chiar la neimplicarea
totalã din partea familiei. Observãm totodatã la nivelul paralelismului urban -rural, diferențieri
în ceea ce priv eṣte stabilitatea structural ã. Dacã la nivelul arealului rural desfacerea

20
cãsãtoriilor are o pondere mai redusã, la nivel urban, numãrul divorțurilor este mult mai
mare.
Si ceremonialul funebru este altfel reliefat în cele douã medii dezbãtute. În grupul
familial se practicau, la nivel rural o serie de practici de separare care evidenția
responsabilitat ea familiei fațã de cel decedat (pomana, masa funerarã) ṣi unitatea spiritualã
între vii ṣi morți. Societatea modern ã a determinat o modificare ṣi a acestui ceremonial
funebru care a dus la dispariția anumitor secvențe , la estomparea sau la dispariția lor totalã.
O altã funcție importantã a familiei o reprezintã cea de socializare manifestatã prin
oferirea unor modele comportamentale ṣi atitudinale , a unui sis tem de valori. Aceastã
socializare este influențatã de o serie de factori precum tipul de societate, clasa social ã,
nivelul de instrucție, ocupația, dar ṣi mediul în care este încadratã familia. Vorbim de
socializarea primarã ṣi de cea secundarã, prima apa rținând copilãriei, iar cealaltã vieții
ulterioare a individului. Dacã relația pãrinți -copii este primordialã copilãriei, mai târziu, pe
baza experienței trãite în familie, individu l se va manifesta diferit în cadrul soc ietãții. Î n
societatea modern ã se ve de o discrepanțã tot mai mare între cele douã tipuri de socializãri,
modelul familiei nemaifiind un tipar ṣi pentru stadiul secund al socializãrii.
Dacã înainte ocupația, meseria , se transmitea ṣi pe linie paternã, în societãțile
industrial -urbane, pregãti rea profesionalã a ind ividului nu mai este influențatã de cãtre
familie.
Se observã o modificare a funcțiilor transmise de familia tradiționalã ṣi în ceea ce
prive ṣte comunicarea. Dacã înainte informația era transmisã de la cei în vârstã cãtre cei tineri,
în zilele noastre tinerii au acces mult mai facil la informație, frecventeazã ṣcoli ṣi are loc, ca
urmare, o modificare totalã a raportului.
În ceea ce prive ṣte comunicarea , apare ṣi o modificare a limbajului prin apariția de
cuvinte ṣi sintagme noi, î ndeo sebi în procesul muncii , o diversificare a câmpului lexical .
O abordare diferențiatã implicã ṣi distribuirea ṣi orientarea funcț iei economice la
nivelul grupului familial. Familia tradiționalã î ṣi manifestã mentalitatea de a aparține unui
anumit loc, unei anumite colectivitãți, de a deține proprietãți ṣi de a le transmite urma ṣilor.
Chiar ṣi spatiu l geografic ṣi social era controlat prin tradiții ṣi obiceiuri cu caracter normativ
care instituiau ca tinerii cãsãtoriți sã facã parte din acela ṣi sat.
Tot în c eea ce prive ṣte funcția economicã, familia ruralã pãstreazã preferința pentru
alimentația ṣi pentru stilul de viatã tradiț ional, dar se ob servã ṣi interesul pentru
achiziționarea de produse ṣi servicii specific e urbanului, de comoditãți care sã asigure un
confort sporit.

21
Diferențierea mult mai evidentã dintre proprietatea publicã ṣi cea privatã a dus la
înregistrarea unor schimbãri în ceea ce prive ṣte statutul social ṣi profe sional al femeilor,
mãrirea numãrului de îndatoriri ṣi de sarcini ṣi o mai mare im plicare în stabilitatea economicã
atât a familiei, cât ṣi a comunitãții, dinamizarea existenței acestora prin pendularea între
domiciliu ṣi locul de muncã, extinderea reț elei de relații sociale .
Existența în grupul familial se confruntã ṣi cu alt tip de s chimbare. Adaptarea la un
ritm alert de viatã ṣi la un orar strict a fãcut ca timpul liber sã se reducã considerabil,
diferențierea timp cotidian -timp festiv rãmânând evidentã doar în spațiul rural. Are loc o
marginalizare a sãrbã torilor religioase colecti ve ṣi se manifestã tendința de înlocuire a
acestor a cu evenimente cotidiane cãrora li se dãdea acee aṣi tentã festiv ã.
În procesul muncii se observã estomparea accesului direct a l producãtorului cãtre
produse ṣi mijlocirea cu ajutorul banilor, trocul tradi țional este înlocuit p rin forma sa
instituționalizatã , folosirea banilor avâ nd drept efect ṣi depersonalizarea raporturilor.
În sfera privatã familia rãmâne un model al coabitãrii, de ṣi se poate manifesta ṣi în
afara locuinței. Fundamentu l tradiț ional al uniunii familiei îl reprezenta locuirea în comun
sub acela ṣi acoperi ṣ, modernitatea aducând cultivarea unor modele alternative , dis persia
spațialã a grupurilor fam iliale sau a familiei restrânse , tot mai multe cupluri de tineri pãrãsind
satul sau casa pãri nților , migrând cãtre centre urbane, în registrându -se în acest sens un proces
de dublã renunț are la protecția pãrinților, atât de ordin material, câ t ṣi moral ṣi spiritual , ṣi
doar obiceiurile ṣi ritualurile familiale rãmân evenimente de reluare a contacte lor între
indivizi . Subiecții moderni se confruntã cu alternative la modelele vehiculate în cadrul
familiei, acestea fiind reprezentate de organizațiile oficiale, precum instituțiile de stat ce-ṣi
arogã dreptul de a îndruma destinul indivizilor. Aceste org anizații preiau funcț iile familiei ,
organizându -le tinerilor, pe lângã viața cotidianã, chiar ṣi timpul liber. Se observã ṣi o
schimbare a criteriilor pe baza cãrora se stabile ṣte poziția în ierarhia socialã, deosebit de
important fiind statutul profe siona l în detrimentul prestigiului familial. Interesul pentru
integrarea în rețelele sociale ale spațiului public cre ṣte în detrimentul modelelor tradiționale.
Se pierde treptat importanța pe care o aveau familia ṣi structurile oficiale asupra definirii
coordon atelor identitare ale individului, acesta fiind pus în situația de a lua de unul sing ur
deciziile optime referitoare la propria existențã.

22
2. Obiceiuri si tradiții familiale române ṣti –
transpunerea c eremonialului de altãdatã în societatea modern ã

În ansamblul obiceiurilor tradiționale române ṣti, structurile ceremoniale familiale ce
vizeazã momentele esențiale ale vieții, naṣtere, nuntã, înmormântare , ocupã un loc deosebit
de important.
Arnold van Gennep elaboreazã un model general al trecerii caracte rizat de
parcurgerea a trei faze: “despãrțirea de vechea stare, pregãtirea de noua stare ṣi trecerea
propriu -zisã, reintegrarea într -o nouã stare ”15. O importanțã deosebitã este acordatã de
colectivitatea umanã celei de -a doua faze, a trecerii:” grija colec tivitãții este ca aceastã stare
sã se realizeze în forme favorabile individului ṣi destinului sãu”16
Obiceiul tradiț ional de na ṣtere vizeazã trecerea di ntr-o lume “neagrã”, “pustie”, într –
una albã, aceea a realitã ții terestre.
Obiceiul tradiț ional de nuntã este un factor cultural mediator pentru tinerii care ajung
în ipostaza de a -ṣi întemeia o familie, prin cãsãtorie. Existau ṣi forme învechite de pregãtire a
acesteia, de cele mai multe ori prin depã ṣirea unor probe inițiatice, forme care au rã mas
vizibile în structurile nar ative ale basmelor ori în orațiile de nuntã.
Obiceiul tradiț ional funebru impune trecerea din lumea “albã” î n “lumea de dincolo” .
În spațiul tradiț ional românesc fiecare ceremonial se manifestã prin trãsãturi
definitorii .
Obiceiul tradiț ional de na ṣtere nu include elemente referitoare la despãrțirea de
“lumea neagrã” din care vine copilul, de vechea lui stare, de ṣi aceasta este subînțeleasã.
Praticile tradiționale natale transpun în poezia ceremonial ã responsabilitatea comunitãții fațã
de integrarea persoanei în aceastã lume.
Poezia ceremonial ã se identificã prin trei subdiviziuni: texte poetice magice, texte de
facturã alegoricã ṣi cele cu funcție de urare. Toate vizeazã protecția nou-nãscutului în noua lui
existențã de factori perturbator i, negativi , sunt performate de anumite persoane , în anumite
momente ale ceremonialului ṣi uneori implicã ṣi obiecte rituale.
În legãturã cu practicile legate de acest tip de ceremonial se pãstreazã încã din
vechime o serie de ritualuri, de respectarea cãr ora credința spune cã ar depinde sãnãtatea
mamei ṣi a copilului.

15 Arnold van Gennep, Riturile de trecere , Paris, 1909
16 Mihai Pop, Pavel Ruxândoiu, Folclor literar r omânesc ,Editura Didacticã ṣi Pedagogicã, 1976, p.103

23
Femeia însãrcinatã trebuie sã se fereascã a fura ceva î n timpul sarcinii , în special de –
ale mâncãrii cãci altfel risca ca pruncul sã poarte pe trup semnul obiectului furat. Totodatã nu
trebui a sã priveascã îndelung ceva defectuos pentru a nu i se transmite copilului dupã na ṣtere.
Mai rar e în zilele noastre sunt credințele referitoare la moa ṣã întrucât instituția aceasta
a dispãrut, precum ṣi unele rit ualuri de tipul urmãtoarelor: sã nu mu ṣte din mãr pentru a nu
ieṣi copilul cu semn, sã nu loveascã un câine pentru a nu iesi câinos la i nimã sau sã manânce
din fructe î ngemânate cã altfel va avea gemeni, sã nu stea pe treptele casei pentru a nu avea o
naṣtere grea. Na ṣterile cele mai bune se cred ea a fi acelea petrecute în zilele de duminicã sau
de sãrbãtori sau la începutul zilei, înainte de cântatul coco ṣilor. Rolul moa ṣei este preluat
astãzi de mamã ṣi naṣã. Spre exemplu , ele sunt actanții ceremonialului primei scalde în care
pun di verse plante, precum busuiocul ṣi bujorul, miere, un ou, untdelemn ṣi o monedã. În
Muntenia se pune ṣi pâine, ca sã creascã precum pâinea î n cuptor. S-a pierdut obiceiul
conform cãruia la aceastã primã baie nu trebuia sã participe niciun bãrbat în afara na ṣului,
astãzi la eveniment luând parte întreaga familie.
Apa din baie este scoasã ṣi astãzi din casã cu o deosebitã solemnitate.
Înainte însã, na ṣa lua o lumânare aprinsã într -o mânã ṣi în cealaltã o sticlã de vin sau de
rachiu si mergea în urma moa ṣei care ducea albia cu apã. Ea era urmatã de toate femeile
prezente. Femeile se țineau de mânã, dansând un dans ceremonial. Apa se vãrsa înt r-o vale,
într-un râu, iar, dacã nu exista aceastã posibilitate, obicei performat ṣi în zilele noastre, în
apropiere, în grãdinã, pe str aturi sau în livadã, la rãdãcina unu i pom tânãr. Î n timpul dansului
se rosteau strigãturi adecvate momentului. “Dupã ce se vãrsa apa la rãdãcina pomului,
urându -se sã creascã copilul mare ṣi sãnãtos ca pomul, moa ṣa rãsturna albia ṣi, aṣezând u-se
pe ea, înc epea sã strige: S-a rãsturnat covata , / Sã trãiascã nepoata [mama copilului, n.a.], /
Și s-a rãsturnat deodatã, / Sã mai facã înc -o fatã. / S -a rãsturnat pe -un picior / Sã mai facã
ṣi-unfecior.
Dupã înfãṣarea copilului î n scutece noi, moa ṣa îl ducea ṣi îl dãdea mamei urându -i:
Sã fie voios, / Sãnãtos / Ș i frumo s; / Lucrãtor, / Ascultãtor, / Și-ndurãtor; / Sã trãiascã / Ș i sã
creascã; / Sã fie harnic foc, / Sã aibã mult noroc. / Iar dumneata, cumãtrã , / Ca o mamã
adevã ratã / Sã trãie ṣti / Sã poț i sã-l creṣti / Și sã-l povãțuie ṣti! "17
Obiceiurile în legã turã cu na ṣterea se încheiau cu tãierea moțului, cu ruperea turtei,
care se fãcea în unele locuri la ṣase luni, în alte locuri la un an dupã na ṣtere.

17 http://www.gandul.info/stiri/nasterea -si-ursitoarele -858690 , Na ṣterea ṣi ursitoarele, ultima accesare
28.06.2015, ora 16:30

24
Mai ales în spațiile rurale, femeii care a născut îi este interzis să iasă din casă timp de
patruzeci d e zile, pentru că este “spurcatã ”. Se spune cã e pãrãsitã până și de îngerul păzitor.
Vecinii și prietenii aduc diverse daruri copilului și mamei urându -le viață plină ṣi frumoasã.
După pat ruzeci de zile, femeia merge la biserică, unde i se face dezlegarea , aducând cu ea și
copilul, ca să -l creṣtineze . Totodată, înainte se credea cã nu e bine ca mama să culce pruncul
cu ea în pat până în a treia zi de la naștere (când va fi scăldat de moașă) , căci s -ar putea
întâmpla să se întoarcă cu spatele la el. În acest caz pe copil ar ieṣi bube, întâlnite la unii copii
după naștere sau lumea întreagă i-ar întoarce spatele atunci când va creṣte . Mai rău de atât,
spiritele rele po t să se apropie de copil, să-l urâțeascã , să-l omoare sau chiar să -l fure și să -l
înlocuiască cu un altul.
Botezul copilului este un alt eveniment legat de naṣtere care a evoluat de -a lungul
timpului, pã strând însã fondul vechi al ritualurilor. Botezul în zilele noastre se bazeaz ă la
toate confesiunile creștine pe aceleași referințe scripturale, dar înțelegerea teologică a
botezului este însă foarte diferită. Aceasta a condus printre altele la forme diferite de
pregătire pentru botez, la forme diferite de executare a ritualului și la consecințe diferite ale
urmărilor pe care un botez le -ar putea avea.
În zilele noastre printre superstițiile respectate la botez enumerãm:
 Copilul nu trebuie sã fie botezat cu numele unei rude decedate, altfel "nu va
avea nici el zile";
 În timpul creṣ tinãrii în biseric ã, este bine s ã se punã bani î n cristel nițã, pentru
ca nou -nãscutul sã aibã noroc în viațã ;
 Copilul nu trebuie sã fie strigat pe nume î nainte de botez, altfel v a fi "atacat"
de spirite rele, îi va merge rãu în viațã etc.;
 Naṣul trebuie sã sã rute copilul pe c hip î naint e de botez, pentru ca cel mic sã
aibã gropițã în obraz (în unele zone mama este cea care face acest lucru imediat dupã
naṣtere) ;
 Faṣa de botez nu trebuie sã fie prea lungã sau prea scurtã, altfel copilul se va
cãsãtori prea devreme sau prea tâ rziu;
 Lumâ narea de botez trebuie sã fie decoratã cu flori de crin, crenguțã de brad ṣ i
floare a-miresei (pentru sport, sãnã tate ṣi dezlegarea cununiilor);
 Din banii câṣtigaț i de pãrinț i la botez, este bine sã se cumpere o cãldare, pentru
o viata cât mai lungã a copilului;
 Naṣii trebuie s ã dea nou-nãscutului un obiect din aur, care va feri copilul de
orice lucru care ar putea sã îl afecteze în viațã ;

25
 Pãrinț ii trebuie sã se spele cu apa în care a fost îmbãia t copilul dupã botez, sã
li se întãreascã oasele;
 Dupã botez, copil ul nu trebuie sã fie schimbat pânã a doua zi ṣi nici sã rutat.
Superstiț iile sunt diversificate în funcție de regiunea țãrii, sunt îmbogãțite cu aspecte
moderne ṣi se pierd sau estompeazã ma i ales în spațiul urban.
Interesant este modul în care s -a perpetuat obiceiul ursitoarelor , în perioada modernã
botezul bucurându -se de un adevãrat spectacol din acest punct de vedere.
Tradiția spune cã ursitoarele sunt zâne care vin în nopțile fără soț pentru a-i decide
soarta nou-născutului. Pentru a fi binevoitoare, se spune cã ursitoarele trebuie să găsească
în camera copilului sare, pâine și un caier cu lână. Uneori se încearcã pãcãlirea acestora prin
obiceiul de a cerne făină, în care, după 3 zile și 3 nopți, părinții pot vedea urma pașilor
acestor zâne. Opt zile după naștere, părinții trebuie să fie veseli, voioṣi, căci tristețea lor le
molipsește și pe ursitoare, iar proorocirea va fi pe măsura stãrii pe care aceṣtia le-o impun .
După unele credințe, u rsitoarele se numesc Ursitoarea (cea mai mare dintre ele, cea
care ține fusul și furca), Soarta (cea care prezice destinul) și Moartea (cea care stabilește când
se va curma firul vieții). Aceste personaje mitologice fac referire la mitul grecesc ce ne
vorbeṣte despre cele trei Moira, niṣte babe urâte ce erau de o cruzime ce o înspãimânta pânã
ṣi pe Hera . Pentru noi, românii, ursitoarele au devenit fete mari, zâne surori, fecioare curate ,
neîntinate de pãcat care cunosc nemurirea.
Ursitoarele poartă rochii l ungi, albe și țesute cu fire de aur ṣi cu fluturi , obicei ce face
un adevãrat spectacol î n zilele noastre, la petrecerile de botez fãcute cu fast. Cea mai mare
însă umbla adesea îmbrăcată într -o blană de aur ṣi are la brâu o furcă de care este legat un
caier de lână albă sau neagră ames tecată cu mătase și fire de aur . În acest fel ea hotãrãṣte cât
de lungã va fi viața celui abia nãscut.
Ceremonialul nupț ial impl icã în spațiul românesc urmãtoarea structurã a practicilor
rituale: pețitul, orația bradului, cân tecele de despãrțire din momentul ceremonialului de
pregãtire a mirelui ṣi miresei, cererea miresei însoțitã de performarea orației mari , schimbul
de daruri în care e inclusã orația darurilor , cununia cu textele de iertãciune ṣi masa mare
marcatã verbal pr in strigarea darurilor.
Pânã în zilele noastre s -a transmis secvența pețirii miresei constând în masa la care
participã cele douã familii ce urmeazã sã se înțeleagã asupra cãsãtoriei ṣi zestrei. Mai puțin
rãspânditã, cel puț in în mediul urban este orația c e însoțe ṣte aceastã secvențã ce reprezenta în
vechime o secvențã dialogatã între starostele performer ṣi tatãl miresei. Cu mult fast se
sãrbãtore ṣte ṣi azi masa mare ce are loc dupã cununia religioasã.

26

În cartea sa intitulatã Omul societãț ii de consum , Viorel Rotila spunea:
“Omul nou a apărut! Este omul consumului! Este individul care se simte străin în
natură dacă nu poartă cu sine obiectele de consum ce -i mediază până și relația cu sine.
Are repulsie de a sta pe iarbă, îi e teamă de vietățile ce mișună în jurul său, unite parcă de
un complot ce vizează să -i submineze confortul, iar nevoile sale fiziologice devin
probleme aproape insurmontabile. Îi lipsește ambianța sonoră și vizuală a televizorului
veșnic deschis, foșnetul naturii nefiindu -i accesibil de cât prin medierea tehnicii, într -o
variantă sterilizată și care înlătură orice murdărie. Nasul său, crescut în spectrul olfactiv
al parfumurilor de firmă și al diverselor tipuri de odorizante, nu percepe decât eventuale
asemănări cu acestea. ’18
“Caracterist ica cetățeanului lumii globale, forma lui de a -și face datoria de
cetățean, este circumscrisă de atitudinea sa de consumator. Cetățeanul lumii, este omul
situat în curentul consumului, posedând (sau dorind) cele mai noi obiecte, omul prins în
fluxul produc erii de noi obiecte de consum. ”19
“Omul contemporan a fost determinat să se definească în cea mai mare măsură
prin intermediul produselor pe care le achiziționează, după criteriul nivelului de consum
pe care și -l permite, judecându -și chiar propria libertat e în funcție de aceste criterii. ”20

În zilele noastre într -o societate modernã, de consum, ceremonialul nuptial capãtã, cu
totul alte valențe.
Cãsãtoriile au fost dintotdeauna prilejuri ideale de etalare a status -ului social. O datã
cu tehnologia imaginii (mai întâ i fotografia, pe urmã cinema -ul ṣi televiziunea) am putut
vedea , însã, în mod concret, fiecare cât are (ṣi cât e dispus sã dea)… Pent ru asta, s-a renunțat
la înduioṣã toarele formule autohtone „cu strigã ri”, în care cadourile (pe cuniare) ale nunta ṣilor
erau anunțate la masã, sus ṣi tare, aṣa cum erau anunțate cândva intrãrile la curț i regeṣ ti. Azi e
suficient s ã te duci la fotograf ( acest lucru în cazul în care îți lipseṣte status -ul, ca sã vinã
paparazzi dup ã tine) ṣi sã „imortali zezi momentul”. Nunț ile, oricât ar fi de sãrace , trec, toate,
pe la fotograf . Tabloul de nuntã stã la loc de cinste în cãminele cele mai umile . Acesta
reprezintã o „piedicã în calea uitãrii”, cel mai adesea, dar ṣ i un mod de a arãta cât de fericiți,
mândri ṣi eleganți era u mirii.
Și, întrucât tehnologia ț ine pasul ṣi cu divorț urile, evident cã afirmația cu „o datã se
cãsãtoreṣte omul.. ” nu mai este valabilã astãzi . De la un anumit grad de notorietate în sus, nu
mai e nevoie sã te duci tu, „ca ṣ i” cupl u, la fotograf, vine a cesta dupã tine. O imagine face cât
o mie de cuvinte . Atunci când vorbim de o nuntã cu ṣ taif, o imagine de vedetã face câ t un mi-
liard de imagini cu o nuntã oarecare . Și asta pentru cã imaginea aceea (de persoanã publicã )

18 Viorel Rotila, Omul societății de consum. În așteptarea unei noi ideologii , Institutul European, Iași, 2011,p.33
19 Ibidem, p.159
20 Ibidem, p.83

27
va fi trecut prin a ṣ aptea artã ,ca mai apoi sã treacã prin toate revistele de pe glob, devenind cu
adevãrat prețioasã .
Se spune cã toți cei care se cãsãtoresc sunt fericiți în momentul cãsã toriei. Fericiți
trebuie sã fie cu atât mai mult, cei care se cãsã toresc în zilele noastre ṣtiind cã vor fi vãzuți de
o lume întreagã : povestea cu pozele devine un amestec picant de na rcisism (toat ã lumea
adorã sã se vad ã în pozele de la nuntã ) ṣi d e generozitate (împãrtã ṣirea pozel or) întemeiatã pe
consideren te financiare (exclusivitatea e o important ã sursã de venit ).
Marile nunți ale secolului (XX) n-ar avea atâta importanțã fãrã alaiul de fotografi ṣi de
televiziuni, laolaltã cu nelipsiții paparazzi.
Nunta dev enitã spectacol este acum prilejul minunat sub care se regãsesc toți
apropiații mirilor, d e la familia extinsă, la prieteni, coleg i, și chiar șefi sau profesori. Invitați
de toate vârstele și sexele, cu mai multă sau mai puțină experiență în evenimente nupțiale, cu
așteptări mai mari sau mai mici în ceea ce priveṣte program ul, tradiții le și obi ceiurile, vin să
se simtă bine ṣi sã sãrbãtoreascã unirea veṣnicã dintre un el ṣi o ea. . Zeci de ani, nunțile au
pus în scenã cam acelaṣi arsenal: funde colorate pe scaune îmbrăcate impecabil în saten alb,
flori proaspe te pe mese, punguțe cu bombone drept mărturii , dansul miresei, parada găinii,
tortul mirilor, hora socrilor și așa mai departe. De câțiva ani încoace însă, accesul facil la
internet și apariția wedding -plannerilor au influențat puternic felul în care arată și se
desfășoară tot mai multe petr eceri nupțiale .
Organizatorii de nunț i (cupluri, firme, familii) mizeazã azi pe originalitate, pe
unicitate , încercând să facă fiecare nuntă una memorabilă și irepetabilă. Tot ce s -a mai făcut
(tradițiile adaptate sau neadaptate la modern ) nu e bun. Se cautã factorul spectaculos . Multe
discuții despre cum o să fie nunta încep cu “Hai să facem nunta secolului, să adunãm share –
uri și like -uri pe facebook ṣi sã se poatã vinde cu un preț câ t mai bun la tv pentru
exclusivitate!”
Meniul stã la loc de cinste ṣi el în toatã “animația” nupțialã.
Creveții în spumă de vin și mous se de măsline înlocuiesc banalul antreu cu ruladă de
pui și roșie umplută cu brînză.
Într-un colț al sălii troneazã barul cu dulciuri. Acestea sunt cât mai ieṣite din comun:
brioșe cu numele mirilor sculptate în glazură, fântâna de ciocolată în care scalzi frigăruile de
fructe proaspete, etc, dulciuri ispititoare care fac deliciul oaspeților rãmaṣi fãrã cuvinte. Cine –
ar fi crezut că azi la nunți curg râuri de ciocolată, ca în reclamele de la t elevizor?
Tortul nu mai e nici pe departe ca altãdatã : multe straturi așternute organizat unele
peste altele, de la cel mai mare la cel mai mic, cu două statuete din plastic lucios înfipte în

28
vârf și luminat de artificii . Acum avem torturi în diferite form e adaptate pasiunilor
protagoniṣtilor. Pisici, caracatițe, monumente turistice, cărți cu pagini din marțipan, nimic nu
e imposibil cu tehnologia de azi.
Dress code -ul, adică hainele au ṣi ele un rol foarte important astãzi în ceremonialul
nupțial, cãpãtân d noi valențe.
Ce simplu era odată… Rochiile cu paiete, costumele negre erau scoase cu solemnitate
de la naftalinã ṣi astfel oaspeții erau gata de eveniment. Acum nunțile au diferite tematici , iar
oaspeți i, vrând -nevrând, acceptã o data cu invitația ṣi să se conformeze acestei cerințe , pentru
a nu fi excluṣi din pozele cu mirii! Nunți câmpenești, nunți retro, nunți romane sau grecești,
nunți exclusiv alb -roșu sau turcoaz, obligația de a avea o floare a lbă în păr sau un umăr
dezgolit au devenit azi cerințe o biṣnuite la astfel de evenimente confundate uneori cu audițiile
la circ.
Muzica variazã azi mai mult ca niciodatã.
S-au dus horele și sârbele. A cum tatăl miresei își învârte fata pe Punk, iar mirele și
bunică -sa danseazã ritmic pe acordurile dirijate de un DJ-ul modern ce nu acceptă sugestii de
la invitați sau dedicații de la pãrinți .
În zilele noastre se pune accent nu atât pe darul de nuntã, cât mai ales pe distracție.
Programul de divertisment e complex. Pe vremuri, în afarã de mâncare, bãuturã, dans
ṣi felicitãri, acesta nu mai cuprindea nimic deosebit . Acum se pupă mirii de sute de ori, se
mănîncă, se bea și dansează, dar se fac ṣi poze la photo -wall cu diverse accesorii ( pălării și
ochelari funky ), se difuzează filme cu povestea de dragoste a mirilor , se organizeazã tombole
pentru invitați, se modelează în lut, oaspeții dau interviuri , scena este plinã de dansatori,
comedianți, mentaliști, actori și clovni. La final, contribuția -cadou pentru miri se vireazã
discret cãtre un cont IBAN .
Ceremonialul funer ar implicã un complex de acte rituale, o relație directã între un
instrumentar specific ṣi un limbaj verbal -poetic.
Lumânarea aprinsã, aṣezarea în sicriu, scalda ritualã funebrã sunt doar câteva dintre
riturile ce trebuie respectate cu sfințenie în credinț a româneascã pentru a asigura trecerea ṣi
integrarea defunctului în lumea de dincolo, precum ṣi stabilirea unei legãturi veṣnice între
decedat ṣi cei rãmaṣi în urma lui, între lumea de dincolo ṣi cea de aici.
Nu numai ceremonialul nupț ial suferã transform ãri semnificative în contextul
pragmatismului modern, ci ṣi ceremonialul funebru care este vidat de semnificații profunde.
Are loc o desacralizare a fenomenului morții dispãrând , în mediul urban, conotațiile, sistemul
de rituri specifice respectate cu stri ctețe prin forța de presiune a codului. Putem vorbi mai

29
degrabã de un”contra -ritual funera r”.21 Ca ṣi în cazul ceremonialului nupț ial, ṣi
înmormântarea a devenit o imagine, o afacere profitabilã, o expunere a luxului, fenomene
care instaleazã o mare distanț ã între eveniment, familie ṣi persoana decedatã.
Rezolvarea aspectelor administrative reprezintã primul pas în acest proces de
desacralizare. De la constatarea decesului prin respectarea unei ierarhii a cadrelor specializate
constatatoare ṣi pânã la achizi ționarea unui loc “de veci”, închiriat de fapt pe o anumitã
perioadã la unele dintre ”modernele” cimitire ale ora ṣului, totul devine afacere. Familia se
pierde în probleme financiare , în lupta cu birocrația , în goana dupã cele necesare
înmormântãrii, uitân d de adevãratul sens al ceremonialului de despãrțire de cel plecat
“dincolo”. Cele trei zile de la deces pânã la înmormântare reprezintã o pendulare între
bisericã, cimitir, primãrie ṣi magazinele specializate pentru achiziționarea obiectelor funerare.
Existã firme specializate în acest sens , care ar putea prelua toate aceste activitați în schimbul
unui numerar pe care familia l -ar putea plãti scãpând de povara morții . Aṣadar, observãm cã
ṣi înmormântarea apare ca instrument de ierarhizare socialã, un fas t pentru mo ṣtenitori.
Moartea devine o piațã. O piațã pentru bunuri ṣi servicii, dar ṣi o piațã a locurilor de
muncã. Scalda funebrã devine în zilele noastre serviciu complet de î mbãlsãmare, serviciu
obligatoriu cerut de org anele administrative ṣi realizat “ca la carte” de oameni ṣi firme
specializate. În acest proces , nimic din practicile rituale nu se mai respectã. Firmele de pompe
funebre, florãriile, toate încearcã sã “mulțumeascã” familia decedatului dupã starea ei socialã
ṣi dupã bugetul pe care îl ar e la dispoziție. Sicriele sunt mai ieftine sau mai scumpe, obiectele
funerare se pot limita la ce e obligatoriu s au la ce face nota discordantã î ntre “ a avea” ṣi “a nu
avea”, florile ṣi coroanele pot fi natural e sau de plastic, mai ieftine.
Printre practic ile moderne ce se îndepãrteazã mult de ritualul respectat cu sfințenie în
zonele rurale se numãrã ṣi înstrãinarea familiei de trupul persoanei decedate prin mutarea
acestuia în locuri nefamiliare, în capela bisericii sau a cimitirului, o datã cu acest obic ei nou
desacralizându -se configurarea cortegiului funerar ṣi a privegherii.
Dacã un asemenea eveniment implicã î n spațiul rural întreaga comunitate localã, în
spațiul urban part iciparea vizeazã un grup restrâ ns de persoane sau, atunci când persoana
decedat ã este o persoanã publicã, o mulțime de oameni din care mulți nici mãcar nu au
cunoscut defunctul.

21 Nicolae Panea, Gramatica funerarului , Colecția Ethos, Scrisul românesc, Craiova, 2003, p.84

30
Nicolae Panea a surprins în cartea sa , Gramatica funerarului , cele ṣapte aspecte care
contureazã termenul de “contra -ritual” funerar în spațiul urban, pe car e le vom aminti succ int
în rândurile urmãtoare.
În primul rând sicriul ṣi cortegiul funerar sunt despãrțite prin obiecte depersonalizate
(maṣini), aceea ṣi separare de familie, de lumea de aici fãcându -se ṣi prin alte obstacole de
genul ma ṣinii închise în care este transportat, de separarea de preot, de traficul haotic ṣi de
configurația stradalã care bruiazã direcția unicã cãtre celãlalt spațiu. Drumul, lipsit de
încãrcãturã ritualicã este adesea redus de unii participanți la a ṣteptarea în fața cimitirulu i.
De cele mai multe ori , azi, ṣi biseri ca intrã în aceastã afacere ea î nsãṣi funebrã, mulți
preoți condiționând financiar prestația de înmormântare. La aceastã contribuție cãtre bisericã
se adaugã plãtirea conexã a celor care sapã groapa, care trag clopot ele, care pãzesc corpul
celui decedat sau care poartã sicriul. O cheltuialã în plus aduce dupã sine conducerea
defunctului în sunet de fanfarã, “obicei” practicat îndeosebi în grupurile de rromi sau de
familiile înstãrite.
Masa de pomenire ulterioarã înmor mântãrii capãtã valențe ṣi conotații noi în spațiul
urban de astãzi. În primul rând spațiul al es pentru aceasta este unul strã in familiei, de cele
mai multe ori la un restaurant din zonã, de mâ ncare se ocupã personalul specializat, familia
alegând doar men iul, participarea este restrictivã axându -se pe posibilitatea financiarã a
moṣtenitorilor. Uneori se renunțã total la aceasta secvențã rituali cã, existând familii care doar
împart pachete oamenilor la bisericã.
Observãm a ṣadar o simplificare a ceremonialul ui, o desemantizare funerarã a
spațiului, o ignorare a riturilor tradiționale reie ṣitã în primul rând din sentimentul de deta ṣare
fațã de fenomenul morții, înst rãinare pusã pe seama fricii de moarte.
Concluzionând, unele practice rituale se pãstreazã ṣi în mediul urban (citirea stâlpilor,
slujirea colivei, împãrțirea de daruri funebre), unele se estompeazã sau sunt înlocuite cu
practice conexe (scalda trupului, privegherea, masa de pomenire), altele, mai puține, se
pãstreazã ca atare (acoperirea oglinzilor, îmbrã carea defunctului în haine noi).

31
3. Bolde ṣti-Scãieni-tradiții familiale locale, obiceiuri pãstrate din
bãtrâni . Studiu de caz.

Poziționarea ora ṣului Bolde ṣti-Scãieni într -o zonã cu un bogat patrimoniu cultural a
determinat manifestarea în ace st areal a numeroase obiceiuri ṣi tradiții pãstrate din bãtrâni.
Bineînțeles cã urbanizarea, evoluția culturalã, industrializarea rapidã a localitãții, migrația
demograficã au avut drept efect diminuarea sau chiar dispariția unora dintre tradițiile locale
Inițial ora ṣul cuprindea un adevãrat mozaic cultural datorat grupurilor sociale ṣi etnografice
variate din interiorul arealului.
În rândurile urmãtoare vom realiza o trecere în revistã a evoluției principalelor
obiceiuri familiale în aceastã zonã.
În ceea ce prive ṣte cãsãtoria, tinerii se întâlneau cu prilejul horelor, balurilor, nunților,
slujbelor religioase care aveau loc aproape sãptãmânal, începând de pe l a prânz pânã la
lãsarea serii. Î n restul sãptãmânii întâlnirile continuau la clacã, la cules, etc. Dacã tinerii se
plãceau, urma o apropiere între familii, iar hotãrârea unei eventuale cãsãtorii se fãcea doar cu
consimțãmântul familiilor, în special în cazul fetelor. Logodna era consfințitã printr -o masã la
care participau rudele celor doi ṣi unde se a legeau na ṣii, se schimbau inelele, se întocmea
foaia de zestre (uneori nu doar s emnatã de cele douã familii, ci chiar legiferatã la tribunal) ṣi
se stabilea nunta.
Urmãtorul pas era cãsãtoria civilã oficiatã la primãrie , la care participau rudele ṣi
priete nii mirilor. De-a lungul timpului invitațiile verbale fãcute de tatãl sa u fratele ginerelui ṣi
de mireasã din casã în casã, sunt înlocuite cu cele tipãrite.
Nunta propriu -zisã ținea trei zile, de sâmbãtã pânã marti. Partea cea mai importantã a
ceremonialul ui era cununia religioasã oficiatã de preot ṣi dansul ritual ort odox în care se
prindeau mirii, preotul, na ṣii si cuscrii. Ca ṣi astãzi, în porțile de la casele mirilor se prindeau
brazi ce aminteau de nuntã câteva zile dupã. Bradul era purtat de convoiul nunta ṣilor pe strãzi
în chiote ṣi muzicã lãutãreascã. Nu era nuntã la care sã nu se joace dansurile specifice
Nuneasca ṣi Perinița, deosebit de atractive. Un alt obicei nupț ial pãstrat la Bolde ṣti-Scãieni era
aruncatul buchetului de cãtre mireasã ṣi dorința fetelor nemãritate de a -l prinde pentru
împlinirea credinț ei conform cãreia cea care -l prindea va fi urmãtoarea mireasã.
Ospãțul de nuntã era sãrac în vremurile de demult, sarmalele erau semn de avuție
chiar, iar darul de nuntã consta îndeosebi în obiecte casnice. Darul era strigat public de cãtre

32
unul dintre lãutari, gest care în timp a dispãrut , evitâ nd astfel punerea unora dintre nunta ṣi
într-o situație jenantã. Azi, darul este înmânat discret mirelui sau miresei, într -un plic.
În ceea ce prive ṣte na ṣterea, alt eveniment important din cadrul familiei, fiecare
cartier al ora ṣulului avea moa ṣele ei care se ocupau nu doar de momentul na ṣterii, dar ṣi de
pregãtirea pentru na ṣtere ṣi de îngrijirea mamei în perioada de lãuzie. O atenție de osebitã i se
oferea pruncului. Î n aceastã zonã nu se fãceau discriminãri între întâiul ṣi ultimul nãscut ṣi,
culmea, nu exista credința cã la noul nãscut apar ursitoarele care sã -i influențeze viitorul
copilului. Instituția moa ṣei a dispãrut astãzi, naṣterile fãcându -se în sp itale specializate sub
supravegherea medicilor ṣi a asistentelor, uneori numite moa ṣe, prin tradiție, dar neavând
nimic în comun cu moa ṣele empirice de demult.
Botezul era petrecerea de cre ṣtinare a copilului nou -nãscut, la care participau
numero ṣi invitaț i. Înainte, na ṣii de cununie deveneau ṣi naṣi de botez, dar în zilele noastre
acest obicei nu se mai respectã. Rolul na ṣului era foarte important în vechime, acesta fiind cel
care se ocupa de educația religioasã a finului lor. Totodatã ace ṣtia se pronunțau ṣi asupra
numelui nou -nãscutului, pãrinții alegând numele na ṣilor, dar pentru a împlini mai multe
dorințe puneau copilului câte douã -trei prenume. “ La nivelul ora ṣului, în trecut, erau
rãspândite prenume precum Ion, Gheorghe, Nicolae, Constantin, Petre, Dumitru și Vasile
pentru bãieți ṣi Maria, Ioana, Constanța, Georgeta, Elisabeta, Nicoleta, pentru fete.
Astăzi predomină numele Alexandru (Alex), Andrei, Cristian, Eduard etc. – respectiv
Alexandra, Andreea, Alina, Daniela, Cristina, Monica, Melania ș.a., cu seria derivatelor
diminutive, ca să nu mai vorbim de moda importării numelor după eroii din filmele
americane sau după denumirile unor actori și cântăreți celebri: Mannix, Elvis, Madonna ș.a.
(iar la țigani: Me rcedes, Dolărel, Diamanta etc.)”22.
Credinț a spune cã numele copilului ascunde o forțã magicã ce -l va influența toatã
viața. A apã rut în zilele noastre moda ca pruncul sã aibã doi -trei na ṣi potenți social. La unu,
doi sau trei ani , copilului i se taie moțul sau i se rupe turta, prilej cu care se or ganizeazã o
nouã petrecere în familie (obiceiul începe sã disparã la nivelul familiilor de intelectuali).
În ora ṣul Bolde ṣti-Scãieni, ca în orice zonã specific româneascã, înmormântarea este
evenimentul cel mai trist din tr-o familie, o tragedie supremã la care cei rãma ṣi îṣi strigã
durerea prin vaiete ṣi lacrimi fierbinți ṣi poartã haine cernite. În zona aceasta nu au existat

22 Cristian Petru ,Bãlan, Monografia orașului Boldești -Scăieni (Meleagul viselor ce trebuie împlinite), Ediția I ,
Editura Premier, Ploiești, 2007 , p.121

33
nicicând bocitoare plãtite pentru a plânge, iar doliu l era respectat mult timp. Biserica anunța
comunitatea despre tragedie prin trag erea clopotelor , deṣi au existat cazuri când aceastã
activitate a fost condiționatã de plãtirea unor taxe cãtre bisericã.
În ceea ce prive ṣte practicile funerare ale ceremonialului funebru, în Bolde ṣti-Scãieni
se respectau multe dintre acestea. Spre exempl u, scalda funerarã era fãcutã imediat dupã
moarte, cu apã caldã ṣi sãpun, apoi persoana decedatã era îmbrãcatã în haine noi (d e mire sau
mireasã dacã era tânãr celibatar), era aranjatã ṣi aṣezatã în sicriu cu mâ inile pe piept cum cere
credința. Exista de a semenea obiceiul punerii monedelor peste pleoape, al legãrii sub bãrbie,
se aprindeau lumânãri. În Bolde ṣti existau p ersoane care aranjau defunctul î n aceastã fazã
preliminarã contra unei sume modice. Bărbații morți în localitatea aceasta – cu excepția
tinerilor și copiilor – erau îngropați între anii 1920 -1930 cu așa numita “căciulă de mort”,
obicei dispărut (uneori căciula este înlocuită cu o pălărie, șapcă sau bască, iar femeilor li se
pune o basma). Persoana decedatã este ținutã acasã trei zile, iar nop țile se face priveghi din
partea rudelor, vecinilor sau prietenilor.
În sicriu se lasã bani, pentru plata vãmilor, 5 -6 covrigi, flori proaspete. În ziua
înmormântãri i, în jurul orei 12 -13, preotul, dascãlul , omul ce poartã steagul ṣi cel ce poartã
crucea sosesc la casa decedatului ṣi i se cite ṣc “stâlpii ”23. Decedatul este scos afarã din casã
cu picioarele înainte ṣi tot atunci se sparge cana cu care s -a turnat apa folositã la scãldat.
Ordinea cortegiului funerar , până la biserică, la Boldești -Scăieni este u rmătoarea: în
frunte – steagul bisericii, apoi crucea cu numele decedatului/decedatei scris pe ea, sfeșnicul cu
lumânări arzând, purtătorii de coroane, femeile cu coșul în care se află coliva și c olacii,
preotul și dascălul, co ṣciugul transportat “pe pat”, în căruța cu boi sau cai, (uneori cu dricul
iar astăzi cu vreo mașină de la vreo întreprindere sau firmã ), iar în urma lor coloana lungă
formată din rude, prieteni și oameni din localitate. La intersecții preotul se oprește,
cădelnițează și recită versete pentru pomenirea mortului, în timp ce o rudă aruncă pe margine
bani.
Groapa se sapă în ziua înmormântării. Dacă cu ani înainte a fost înmormântat
altcineva, i se scot osemintele acelui decedat spre a fi puse într -un sac alb ce va fi stropit cu
vin sfinți t și pus apoi la capul co ṣciugului. Mortul este totdeauna îngropat cu fața spre răsărit,
iar crucea este pusă spre apus, deci la capul mortului.

23 Aceasta slujbã este o rugãciune scurtã (numita biserice ṣte panihidã ) pentru sufletul celui raposat, la care se
adaug ã citirea unor pã rți din cele patru Evanghelii.

34
Dupã lãsarea co ṣciugului în groapã, preotul aruncă cu sapa sau cu lopata primii
bulgări de pământ și rostește: “Se pecetluiește acest mormânt până la a doua venire a
Mântuitorului Iisus Hristos!” .
După aceea, la casa mortului are loc un mare parastas și se fac danii p entru cei săraci
care mulțumesc totdeauna numai în limba slavonă: “Bog da prosti!
(Bogdapro ste)”=Du mnezeu să -ți dea milă!” . În casa mortului și la parastas , salutul nu mai
este “Bună ziua!” sau “B ună seara !”, ci “Dumnezeu să -l/s-o ierte!” .
Timp de ṣase sãptãmâni (40 de zile ) se ține doliu. Se fac pomeni la 9 zile, trei ṣi ṣase
sãptãmâni, trei, ṣase ṣi nouã ani, pomeniri care sunt respect ate cu sfințenie la Bolde ṣti-
Scãieni.
Ortodocșii și catolicii cre d că Dumnezeu poate ierta oamenii și după ce au murit,
fiindcă înaintea Lui nu există diferență între vii și morți, sufletul fiind viu și etern ṣi de aceea
se îngrijesc de sufletul celui decedat ṣi dupã moarte. La schela Boldești, exista o fanfarã
condusă de prof. Ion Cucu Bănățeanu, care însoțea cortegiul mortuar la unele funeralii,
cântând “Marșul funebru” de Frederic Chopin (1810 -1849).

Metoda de cerceta re

În susținerea celor afirmate anterior referitor la arealul Bolde ṣti-Scãieni, am realizat în
zonã , o cercetare etnologicã. Metodologia cercetãrii a vizat crearea unui e ṣantion prin
alegerea unor subiecți stabiliți în arealul respectiv. Pentru o cercetar e cât mai exactã s-au
folosit metode diverse : observația directã, conversația, interviul .
Observația directă a fost și rămâne principala metodă de cunoaștere și înregistrare a
faptelor de cultură. În cazul de fațã vorbim de o observație externã (asu pra unu i grup
exterior), simplã ( întrucât observația nu s -a realizat cu ajutorul unor dotãri tehnice ),
discontinue ( deoarece a vizat un singur eveniment ) ṣi descriptivã. Și totu ṣi nu putem vorbi de
o observație strict de un anume fel, ci de mix al acestora întruc ât ele se vor corela pentru se a
ajunge la rezultate cât mai complete . Luând la întâmplare două dintre ele – observația internă
și cea clandestină, întâmplătoare – putem lesne să ne dăm seama că nici atunci când asistăm
la o ceremonie în propria familie, n ici când ne oprim în loc să privim un alai de nuntă în
cartier nu ne limităm doar la o contemplare simplă, ci căutăm să obținem cât mai multe
detalii privind semnificațiile, rolurile, coordonatele păstrării și transmiterii tradiției
(apartenența, vârsta, s tatutul social ale protagoniștilor) . Așadar, doar în mod aparent
observatorul / cercetătorul manifestă în anumite împrejurări o atitudine dezangajată căci,

35
simplul fapt că a zăbovit din drum și a privit dovedește interesul său și chiar o anumită
atitudine. Atributul care i se atașează în acest caz metodei de care ne ocupăm vizează însă atât
activitățile preliminare (de pregătire și familiarizare), cât și pe cele ulterioare (discuțiile de
aprofundare și înțelegere a fenomenului , purtate cu participanții).
Conversația este o metodă mai accesibilã de culegere orală de date, ea supunându -se
doar rigorilor sociabilității. În principiu, convorbirile pot fi spontane sau programate (cu
finalitate și coordonate spațio -temporale precise), dar cum nimic nu poate fi lăs at la voia
întâmplării în munca de teren, chiar și atunci când nu -și propune să se angajeze în dialog,
cercetătorul nu le poate refuza și nici nu -și poate permite acest lucru. De la caz la caz,
cercetătorul se poate angaja într -o conversație sumară, redusă la câteva formule de
bunăcuviință, într -una euristică, în urma căreia află noutăți (e.g. pentru ce s -au tras clopotele
în seara precedentă?) sau într -una preparatorie, care să -i faciliteze o întâlnire ulterioară pentru
un dialog mai amplu. Lansarea în ori ce tip de convorbire, dar mai cu seamă într -una
pregătitoare este foarte importantă pentru recrutarea și selectarea de noi subiecți, fie remarcați
cu acest prilej de cercetător însuși, fie desemnați de alte persoane în virtutea prestigiului de
care se bucu ră. Cercetãtorul trebuie să fie pregătit, totodată, să ofere „ceva la schimb”
(mărunte și inocente observații, exemple din experiența personală sau „cazuri” similare
cunoscute de el și demne de a fi luate ca exemplu sau ca reper de comentarii).
Am aplicat aceste douã metode în cadrul participãrii la o nuntã ai cãror protagoni ṣti
aparțin arealului investigat.
În ziua de 18 septembrie 2014 am participat la ceremonialul nupțial ai cãrui
protagoni ṣti au fost M.E. ṣi F.N.
Prezentã î n casa mirelui încã de la pri mele ore ale dimineții am putut observa
mani festarea urmãtoarelor obiceiuri:
 Baterea brazilor -din conversațiile avute am aflat cã, mirele împreunã cu un alai
alcãtuit din tineri , majoritatea flãcãi, necãsãtoriți, au fost cu o searã înainte la casa
miresei ṣi a na ṣilor, cu plocon (co ṣ în care aveau cozonaci, vin, tuicã, etc) ṣi cu brazii
pe care i -au bãtut în porțile caselor .
 Gãtirea mirelui – am observat cum în acea dimineațã a nunții , o parte din bãieții ce
luaserã parte ṣi la baterea brazilor, au venit la casa mirelui pentru a -l îmbrãca , bãrbieri
(obiceiul simbolizând trans formarea bãiatului în bãrbat) , gãti pentru nuntã. Totul se
desfã ṣoarã într -un ton vesel, majoritatea participanților sunt pu ṣi pe ṣotii (încearcã sã -l
bãrbiereascã cu toporul, barda, sab ia, încearcã sã -l facã sã se rãzgândeascã asupra
pasul ui pe care -l are de fãcut în acea zi )

36
 Plecarea cãtre locuința na ṣilor- mirele împreunã cu alaiul pleacã la casa na ṣilor. Aici
obține binecuvântarea acestora ṣi pleacã împreunã cãtre casa miresei.
 Luarea miresei din casa pãrinteascã – ajuns la casa miresei, mirele este pus la mai
multe încercãri, a cãror semnificație era de a testa abilita tea bãiatului de a se descurca,
în viitor, î n fata obstacolelor ce vor apã rea între el ṣi iubitã (porțile ṣi uṣile sun t
închise, mireasa este ascunsã, toti încearcã sã -l pãcãleascã cã aceasta s -a rãzgândit) .
Într-un final, dãruind bani, mirele î ṣi întâlne ṣte mireasa (o vede pentru prima oarã
purtând rochia de mireasã) ṣi ies împreunã din casã . Mirele ṣi naṣii au de depã ṣit alt
obstacol în calea lor -o gãleatã cu apã, în care trebuie sã arunce bani (se spune c ã astfel
vor avea o viaț ã plinã) . Alaiul de la casa miresei se prind e apoi în da nsul miresei –
Nuneasca.
Din conversațiile avute la casa pãrinteascã a miresei am aflat cã în acea zi , dis-de-
dimineațã mireasa a mers la coafor unde s -a aranjat pentru eveniment . Acasã ,
domni ṣoarele de onoare au ajutat -o sã îmbrace rochia de mireasã, voalul (obiect ce
simboliz eazã trecerea fetei de la starea de fecioarã la cea de femeie mãrita tã) fiindu -i
pus într -un cadru festiv, ulterior, de cãtre na ṣã. În tot acest timp lãutarii cântã “Ia -ți
mireasã ziua bunã!”, iar mireasa se prive ṣte în oglindã.
 Cununia civilã – mirii, na ṣii, pãrintii, rudele ṣi prietenii apropiați merg apoi la Oficiul
stãrii civile pentru oficierea cãsãtoriei. Ofițerul stãrii civile le explicã tinerilor
însemnãtatea grupului familial ṣi în baza consimțãmântului lor îi declarã cãsãtoriți, o
datã cu semnarea documentelor oficiale.
 Cununia religioasã – mirii ṣi alaiul merg la bisericã pentru a se oficia cununia
religioasã. Existã obiceiul ca mireasa sã -l calce pe picior pe mire pentru a -l avea
supus tot timpul cãsniciei. În timpul slujbei se pun verighetele (verigheta reprezintã
promisiunea dragostei eterne, atât din partea mir elui, cât ṣi din partea miresei.
Deoarece se considerã cã al patrulea deget face legãtura directã cu inima, ea se pune
pe acesta ) , se mãnâncã pi ṣcoturi înmuiate în vin (pentru o convieț uire în dragoste ṣi
armonie, menirea comunã a viit orilor soț i de a împ ãrtãṣi împreunã, de acum î nainte,
acelea ṣi bucurii ṣi acelea ṣi necazuri) , gustã din paharul comun ( acesta, binecuvântat
în prealabil de cã tre preot, reprezint ã comuniunea celor doi soț i), mirilor li se pun
pirostriile (î n cadrul acestui moment, preotul fa ce de trei ori sem nul crucii cu cununile
peste feț ele mi rilor, rostind la fiecare, de câ te trei ori cuvintele “Se cununã robul lui
Dumnezeu (numele) c u roaba lui Dumnezeu (numele), î n numele Tatãlui ṣi al Fiului ṣi
al Sfâ ntului Duh”, apoi le pune pe capul mirelui ṣi apoi al miresei. Cununile

37
simbolizeazã coroanele cu care regii ṣi împãraț ii erau încoronati î n trecut , ṣi, totodatã ,
podoaba, ci nstea ṣi rãsplata ce se aduc fecioriei, pentru care ei sunt încununati ca ni ṣte
împãrați, înzestrați sã dea viațã ) ṣi împreunã cu na ṣii ce poartã lumânãrile aprinse ,
preotul cu mirii înconjoarã masa de trei ori ( este un dans ritual cu semnificație
teologicã ṣi moralã ce reprezintã bucuria întemeierii unei famili i, în vederea na ṣterii
de prunci ).
 Întoarcerea la casa mir elui- nunta ṣii ajung la casa mirelui unde mirii sunt primiți în
casã de cãtre soacra mare cu ajutorul unui ṣtergar.
 Petrecerea nu pțialã de la restaurant – invitații sunt întâmpi nați la local de cãtre miri,
naṣi ṣi pãrinți , cu pi ṣcoturi ṣi pahare cu ṣampani e. În timpul petrecerii se obi ṣnuieṣte
sã se fure mireasa. Negocierea pentru aducerea înapoi a acesteia se face de cãtre na ṣ,
dacã mireasa dispare pânã la miezul nopții, ori de cãtre mire dacã evenim entul se
petrece spre dimineațã. Î n timpul petrecerii s -a performat ṣi dansul gãinii. O femeie
care participa la nuntã a dansat în fața na ṣului cu o gãina rumenitã, frumos împodobitã
de cã tre mama mi resei. Acest obicei simbolizeazã faptul cã mireasa va trebui sã preia
de la mama ei statutul de gospodinã desãvâr ṣitã. Na ṣul a negociat cât va plãti pentru
gãinã încercând însã ṣi sã o fure .
 Legatul miresei – Spre dimineațã, na ṣa a a ṣezat mireasa pe un scaun ṣi i-a desfãcut
voalul pe care i l -a pus unei domni ṣoare de onoare. I -a pus miresei pe cap un batic pe
care ace asta l -a refuzat simbolic de trei ori ( Acest lucru indicã faptul cã fata a intrat în
rândul femeilor cãsã torite).
Participarea la nuntã a reliefat faptul cã în arealul Bolde ṣti-Scãieni se pãstreazã încã
multe din tre obiceiurile ceremonialului nupț ial din v echime, influența urbanizãrii aducând
puține modificãri la genul acesta de eveniment.
O altã metodã folositã în realizarea cercetãrii asupra obiceiurilor familiale din arealul
Bolde ṣti-Scãieni a fost interviul.
Interviul prezintă avantajul că se păstrează în context tematic, în cazul celui directiv
(structurat), chiar foarte apropiat de acesta, facilitând totodată o comunicare mai profundă
între cercetător și cel cercetat, bazată pe recunoașterea și respectarea mutuală a intereselor
comunicaționale și a com petențelor, de aceea se bazează pe o pregătire aprofundată a temei și
subiectelor, chiar pe conturarea unui chestionar. Am aplicat un interviu semi -directiv, al cãrui
control l -am exercitat pe baza unui plan care a cuprins câteva întrebãri directive :
Aș vr ea să stăm de vorbă, dacă sunteți de acord, despre botezul fetiței
dumneavoastrã.

38
Când a avut loc?
Ati putea sã -mi povestiți despre credințele ṣi obiceiurile pe care le -ați respectat
referitor la na ṣterea ṣi botezul acesteia?
Intervievatã a fost D.B., în v ârstã de 38 de ani, apropiatã a familiei , stabilitã în
Bolde ṣti-Scãieni , care ṣi-a botezat fetița în urmã cu doi ani :
Îmi amintesc de momentul când am ie ṣit din maternitate…Copilul i -a fost dat na ṣei
de cãtre moa ṣã. Na ṣa, soacra ṣi soțul au venit sã ma ia de la maternitate, au adus hãinuțe
celei mici ṣi i-au pus cercei. Ajunsã acasã, îmi amintesc cã î n camera copilului nu puteau
intra decât persoane care nu erau spurcate, cã trebuia respectatã perioada de lãuzie, nu
aveai voie sã umbli la foc, sã mergi la apã sau sã ie ṣi din curte -se spunea cã unde calci tu
arde. L-am a ṣteptat pe preot sã -mi sfințea scã o asa -zisã apã de curã țire, la o sãptãmânã
parcã de la ajungerea acasã.
În privința botezului ṣtiam cã la fetițe botezul se face panã în trei luni, dacã nu ,
va trebui sã a ṣtepti trei ani.
Naṣii cumpãrã hãinuțe , lumânarea…
Lumânarea era împodobitã cu ceva anume.. brad sau alte obiecte simbolice a sa
cum aratã credința popularã?
Nu…, aṣa era odatã , azi fiecare o face cum vrea.. la mine a fost mov, pentru cã tot
botezul a avut aceea ṣi coloristicã.. mov
În bisericã nu intri decât dupã ce îți face preotul o dezlegare…apropo..botezul nu se
face în post, decât dacã copilul este agitat ṣi se obține o dezlegare special ã de la preot ..
Se plãte ṣte taxa de botez..au plãti t-o naṣii pe baza certificatului de na ṣtere..
Cristel nița a fost într -un fel gãtitã?
Da..cristelnița am gãtit -o noi..în ea s -a pus apã cãlduțã..
Dar fa ṣa cu care se leagã copilul…existã o credințã ref eritoare la lungimea
acesteia..
A, da!.. La ie ṣirea din spital, fa ṣa cu care a legat copilul trebuia sã fie scurtã pentru a
se mãrita repede, se spune..
Toatã lumea a purtat la botez cruciul ițe roz, transparente..s -au pus mãrturii pe masã,
niṣte îngera ṣi cu bomboane..Botezul s -a fãcut acasã, într -un cadru fest iv..am încercat sã fie
cât mai frumos, am avut lãutari, meniul a fost foarte bogat..Dupã botez na ṣa a îmbrãcat -o în
alte hãinuțe noi..S -a filmat evenimentul, s -au fãcut poze..In ziua aceea au fost botezați în
aceeaṣi apã patru copii..Se spune cã ace ṣtia su nt frați de botez, bãiatul s -a botezat înaintea
fetițelor. Dupã botez, preotul duce în altar bãieții, nu ṣi fata..Dupã botez se servesc oaspeții

39
cu bomboane.. , copilul este uns cu mir pe la toate î ncheieturile, pe fațã, nu pe spate, se taie
puțin pãr care se lipe ṣte pe un ban de argint ca mãrturie de botez ṣi i se înmâneazã
mamei.. Dacã copilul e bãiat, e ținut în brațe de na ṣã, iar dacã e fatã, de na ṣ..Lumânarea ṣi
pânza albã, simplã, specialã în care este prins copilul scos din apã se iau acasã ṣi se
pãstreazã folosindu -se ori de câte ori copilul este bolnav, speriat..se aprinde lumânarea sau
se înfã ṣoarã copilul în acea pânzã. .Pânza nu se spalã, se pãstreazã a ṣa toatã viața, cu mirul
ṣi apa sfințitã de la botez.. .Preotul prime ṣte sãpun ṣi prosop din part ea na ṣilor.. Dupã botez,
când na ṣa îți dã copilul (mamei) îi spune:”Mi -ai dat un pãgân, îți dau un
creṣtin!” ..Ursitoare nu am avut..oricum în ziua de azi ele sunt aduse doar pentru show, cãci
în credința popularã se spune cã ele vin la trei zile dupã na ṣtere..moment în care eu eram în
maternitate..
A doua zi s -a fãcut bãița aceea specialã în care s -au pus fulgi ca fetița sã fie u ṣoarã,
petale d e flori, miere sã fie dulce, grâ u, porumb sã creascã sãnãtoasã,, bani, ulei sã nu i se
crape pielea..Na ṣa a uns copi lul cu unt..în acela ṣi scop..
Invitații i -au dãruit copilului la botez bani ṣi hãinuțe..
Poartã fetița numele na ṣilor?
Nuu, fetitei nu i -am dat numele na ṣilor , ci poartã derivatul numelui tatãlui care ṣi-a
dorit -o foarte tare..
Cam atât..din ce mi -aduc am inte..24
Alte scurte conversatii cu persoana intervievatã, care nu au fost cuprinse în relatarea
de mai sus , au reliefa t faptul cã relatoarea s-a ferit de a fura ceva în timpul sarcinii respecând
credința conform cãreia în acest caz semnul obietului furat ar apãrea pe trupul nou -nãscutului.
De asemenea s -a ferit sã priveascã ceva hidos pentru a feri copilul de influențe asupra
aspectului sãu. Spunea “ Tu sã fii a ṣa, nu copilul meu!” ṣi scuipa de trei ori spre lucrul
displãcut .
Chiar dacã nu a ținut seama în mod special de acest lucru, totu ṣi relatoarea considerã
cã fetița este norocoasã cã s -a nãscut în zi de sãrbãtoare -Pogo rârea Sfântului D uh.
Se confirmã încã practicarea obiceiului bãiței pruncului cu obiecte simbolice pentru
ca fiecare dintre ele sã transm itã pruncului semnificația sa. Se observã o divers ificare a
acestora, o înlocuire sau o schimbare a simbolisticii.

24 Subiect investigat, D.B..,38 de ani,Bolde ṣti-Scãieni, Prahova (înregistrare fãcutã în iunie 2015)

40
A dispãrut instituția moa ṣei, dar se confirmã faptul cã sunt numite astfel persoanele
specializate , asistentele , care asistã la na ṣtere.
Au d ispãrut incantațiile, strigãturile în diverse momente ale ritualului.
Se respectã perioada de lãuzie ṣi se crede în toate acele semne negative ce -ar putea
apãrea în cazul nerespectãrii ei.
O parte din practicile rituale sunt respectate ṣi-n zilele noastre:
 mãmica ne -a mãrturisit cã ṣi-a sãrutat fetița dupã na ṣtere pentru a avea gropițã
în obraz ;
 faṣa de botez a fost scurtã pentru a influența pozitiv destinul marital al
pruncului ;
 lumânarea de botez nu mai este decoratã cu obie cte simbolice cãpãtând
valențe modern;
 se spune cã na ṣii trebuie sã ofere copilului un obiect de aur pentru a fi norocos
ṣi din interviul luat aflãm cã fetița a primit la ie ṣirea din maternitate cercei de
aur;
 se ṣtie despre obiceiul ursitoarelor , dar nu se mai pune o masã specialã , nu se
mai practicã obicei urile de îmbunare a acestora, ci acestea devin doar un
element de spectacol în timpul petrecerii de botez ;
 în alegerea prenumelui copilului nu se mai ține cont de numele na ṣilor, câmpul
onomastic extinzându -se foarte mult ;
 în cazul d e fațã na ṣii de cununie sunt ṣi cei de botez, respectându -se tradiția
din acest punct de vedere
În concluzie, în spațiul urban Bolde ṣti-Scãieni se pãstreazã în ceremonialul na ṣterii
mare parte din tradițiile existente în vechime nu doar în acel loc , ci pe întreg cuprinsul
spațiului românesc , ceea ce dovede ṣte ca ṣi în cazul ceremonialului nuptial , cã influența
modernitãții este infimã aici, zestrea de valori culturale tradiționale fiind încã foarte bine
reprezentatã.
În ceea ce prive ṣte ceremonialul funeb ru reliefãm în rândurile urmãtoare specificul
acestui obicei în zona analizatã.
Relatarea este fãcutã de T.E., o femeie î n vârstã de 77 de ani care ṣi-a înmormântat
soțul în urmã cu doi ani.
Bãrbatul meu a murit dupã o lungã suferințã…a murit acasã. .noapt ea la 2.
Chemasem preotul ṣi-l împãrtã ṣisem..Î l vegheam cu bã iatul ãla mic…El a chemat pe cineva
dupã ce a murit, l -au spãla t ṣi l-au aṣezat pe pat..Au mers apoi aici, la câteva strãzi, unde e o

41
firmã, au cumpãrat co ṣciug ṣi a adus ce trebuia pentru înmormâ ntare… Copiii s -au întâlnit ṣi
au mers la Primãrie sã rezolve cu taxele, la bisericã sã vorbeascã cu preotul, sã vorbeascã
de locul de veci . Aveam deja cumpãrat unul.. Am lãsat u ṣa ṣi poarta deschisã cã a ṣa e la
mort, sã vinã lumea sã -ṣi ia rãmas –bun..Am pu s doliu la casã,sfe ṣnicul cu lumânâri ,
crucea…Pe el l -am aranjat, l -am îmbrãcat , i-am pus verighetã pe deget, cã el n -o mai avea
de mult, ṣi l-am a ṣezat în co ṣciug pe masã, în camera din faț ã, cu picioarele spre Rãsãrit, cã
aṣa trebuie..Dupã aia i -am pus în co ṣciug ce -am folosit pentru el. Am stat la priveghi
noaptea.. l-am plâns , a venit multã lume sã -l petreacã. Au alergat copiii sã cumpere
prosoape, batiste, flori ṣi coroane, mâncare , cã am fãcut 40 de pachete la bisericã, plus
masã acasã pentru aprop iați. Am pus masa în curte, am avut masã bogatã, au gãtit fetele
mele..Am pus pe masã vin, țuicã..
Preotul a venit cu dascãlul ṣi i-a citit stâlpii ṣi am plecat cu el la cimitir pe la ora
12..L -am dus cu o ma ṣinã închiriatã de la firma aia de care v -am sp us..Eu am mers cu
maṣina cu un nepot, dar lumea a mers în urma lui, l -au plâns..Fiecare a purtat doliu, a
participat la slujbã, ṣi-a luat rãmas -bun de la el, iar icoana i -a dat -o unui nepot.. S-au dat
lumânãri aprinse, colaci, batiste cu bãnuți, prosoape pe ntru dascãl, preot ṣi cei care au dus
sicriul..pe drum ne opream asa cum se face la fiecare rãspântie, aruncam bani pentru vãmile
lui ṣi plecam mai departe spre bisericã..toate ma ṣinile claxonau lung..P rimul era omul cu
steagul, apoi cel cu crucea, preotul , dascãlul, cei care duceau co ṣul, ma ṣina cu mortul, apoi
familia, vecinii, pe jos sau cu ma ṣini..La groapã s -a cântat”Ve ṣnica pomenire” în timp ce se
legãna coliva, s -a vãrsat vin ṣi untdelemn peste trupul rãposatului, iar când l-au coborât în
groapã preo tul a aruncat pest e sicriu tãrânã..A u fãcut ṣi câtiva dintre noi la fel zicând:
“Dumnezeu sã -l odihneascã!” . Apoi familia a dat colivã ṣi pachete la oameni, i -a plãtit pe
oamenii de la bisericã ṣi pe o femeie cu care vorbisem sã tãmâieze mormântul patruz eci de
zile..Am venit apoi acasã cu toate rudele , la masã, la pomanã..
Am fãcut ṣi noi cum am crezut cã e mai bine, sã aibã odihnã pe lumea cealaltã..Unde
n-am stiut , am mai întrebat, dar nu poți, mamã, sã faci tot ce zice lumea, cã nu e timp…faci
ce ṣtii cã are folos. Am ținut cont sã nu intre vreo pisicã în camera lui, sã i se spargã cana la
scoaterea din casã, sã i se dea gãina de pomanã, sã i se dezlege picioarele , am acoperit
oglinzile, i -am pus bani în buzunar, .. obiceiuri ṣtiute de demult..25

25 Subiect investigat, T.E.,77 de ani,Bolde ṣti-Scãieni, Prahova (înregistrare fãcutã în iunie 2015)

42
Din rel atarea anterioarã referitoare la ceremonialul funer ar observãm respectarea cu
sfințenie în zonã a actelor ritualice si a instrumentarului specific: lumânarea aprinsã,
pregãtirea cre ṣtineṣte a rãposatului, a ṣezarea în sicriu, scalda funebrã. În acest caz s -a
observa t o grijã mai mare acordatã trecerii celui decedat în lumea de dincolo în comparație cu
alte manifestãri urbane de gen, prin respectarea priveghiului , dar ṣi a unor obiceiuri legate
prin semnificație de aceastã trecere : acoperirea oglinzilor, sp argerea cãnii la ie ṣirea din casã
cu cel decedat, coroanele, sfe ṣnicul, doliul, a ṣezarea celui decedat într -o camerã din locuința
sa ṣi nu transportarea la o capelã, într-un spațiu impersonal, prezența multor oameni din
comunitate la eveniment, cortegiul c are nu este despãrțit de ma ṣina mortuarã de obiecte care
sã desacralizeze ceremonialul, lipsa bocitoarelor, masa de pomenire care are loc în curtea
casei, citirea stâlpilor, slujirea colivei, împãrțirea de daruri funebre, îmbrãcarea defunctului în
haine no i, tragerea clopotelor, sãparea gropii, grija pentru plata vãmilor prin punerea de bani
în buzunarul decedatului, punerea verighetei pe deget, preocuparea strictã a familiei pentru
întregul ceremonial ṣi neînstrãinarea acestuia prin apelarea la o firmã spe cializatã, respectarea
ordinei î n cortegiul funerar, op rirea la fiecare rãspântie, spaț iul urban studiat permiț ând
respectarea acestui deziderat, spre deosebire de marile aglomerãri urbane care duc la o
desacralizare a acestei secvețe din ceremonialul fune rar, aruncarea unor bulgãri de pãmânt pe
sicriul coborât în groapã de cãtre preot ṣi de cãtre participanții la slujbã în chip simbolic,
rostirea sintagmei Bogdaproste !, respectarea pomenilor, etc.
Se observã cã spațiul urban studiat pãstreazã încã credinț ele manifestate îndeosebi în
spațiul rural, se caracterizeazã printr -o întârziere a alienãrii de tip urban, a desacraliz ãrii
acestor obiceiuri, ceea ce reprezintã un beneficiu în pãstrarea valorilor tradiț ionale fami liale
române ṣti.

43
Concluzii

Lucrarea de fațã pune în evidențã evoluția spațiului urban românesc, în g eneral,
evoluția istoricã a obi ceiurilor tradiționale române ṣti din ciclul familial, în spațiul urban, în
special.
Lucrarea s -a bazat pe o dublã cercetare: pe de o parte a materialelor s crise, pe de altã
parte a arealului investigat. Metodologia cercetãrii numãrã metode de cercetare e tnologicã de
tipul analizei documentelor , descrierii, observației directe, conversaț iei, interviurilor sau
prezentarea recuzitei ceremoniale.
Capitolul I al primei secțiuni a surprins principalele coordonate ale spați ului urban
românesc . A fost definit conceptul de ora ṣ, principalele sale componente, funcțiile, caracterul ,
dimensiunile ṣi statutul sãu. S-au evidențiat factorii determinanți de influențã asupr a
urbanizãrii , respectiv factorul politic, economic ṣi cultural.
Capitolul II a prezentat arealul Bolde ṣti-Scãieni din punct de vedere monografic –
istoricul localitãții, datele legate de înființarea ora ṣului ṣi de proveniența numelui, aspecte
geog rafice, evoluția demograficã ṣi culturalã. Reliefarea evoluției industriale a ora ṣului am
realizat -o printr -o analizã ret rospectiv ã a ceea ce a reprezentat una dintre fabricile embleme
ale acestuia, f abrica de geamuri Scãieni ṣi printr -o scurtã reliefare a altor industrii locale .
S-a evidențiat dinamismul perpetuu al grupului familial de-a lungul transformãrilor
sociale. S -au surprins aspectele definito rii ale celor trei ceremoniale tradiționale familiale,
respectiv naṣterea, nunta ṣi înmormântarea ṣi modu l cum acestea au evoluat în spaț iul urban
românesc.
Pe baza cercetãrii etnologice s -a realizat un studiu de caz care a reliefat
pãstrarea într -un numãr foarte mare a practicilor rituale specific e fiecãrui obicei familial
ilustrat , la nivelul arealului Bo ldeṣti-Scãieni .
Studiul realizat prin intermediul lucrãrii de fațã, al evoluției obiceiurilor ṣi
tradițiilor familiale române ṣti de la surse din care se pot identifica informații despre acestea
pânã la recuzita cere monia lã ṣi evoluția sa în timp a duce o c ontribuție importantã la
cunoa ṣterea societãții tradiționale române ṣti pe de o parte, iar pe de altã parte aduce o
contribuție semnificativã la caracterizarea etnograficã a zonei Bolde ṣti-Scãieni care în afara
unei monografii ṣi a unor trimiteri în lucrãri de specialitate, nu beneficiazã de alte lucrãri care
sã ofere o structurã identitarã a arealului.

44
Lucrarea a demonstrat totodatã prin in termediul cercetãrilor în teren , dar ṣi a
cercetã rii materialului scris o pãstrare a tradițiilor la nivelul arealului. Se observã cã , deṣi
aparține spațiului urban, arealul este bogat în valori tradiționale române ṣti, pãstreazã încã fãrã
prea multã alienare principalele acte rituale ale ceremoniale lor în discuție ṣi deschide noi
teme de cercetare cum ar fi : factori care influențeazã înstrãinarea tradițiilor în spațiul urban,
modalitãți de pãstrare a valorilor tradiționale române ṣti sau teme retorice de tipul “C ât din
tradiție, ca mijloc identitar, se poate pãstra într -o societate modernã ?”s au “Cât valoreazã
patrimoniul i material într -o societate modernã?”

45
Bibliografie:

Cãrți:
1. Bălan, Cristian Petru, Monografia orașului Boldești -Scăieni (Meleagul viselor ce
trebuie împlinite), Ediția I , Editura Premier, Ploiești, 2007
2. Bernea, Ernest, Civilizația româ nă sătească , Editura Vremea, București, 2006
3. Bucoveanu, Nicolae Cj., Învierea și reînvierea în riturile, credințele și
obiceiurile românilor , Editura Lidana, Suceava, 2006.
4. Coatu, Nicoleta, Folclor literar românesc, Obiceiuri tradiționale. Poezia
ceremonia lã, Editura Universitãții din Ploie ṣti, 2005
5. Coatu, Nicoleta , Lecturi etnologice urbane ,Editura Etnologicã, Bucure ṣti, 2007
6. Florea, Marian Simeon, Nunta la români: studiu istorico -comparativ etnografic,
Editura Saeculum Vizual, București, 2008
7. Gafu, Cris tina, Aspecte ale cercetãrii etnologice în spațiul urban românesc ,
Editura Karta -Graphic, Ploie ṣti, 2011
8. Peretz, Ion, Dreptul roman în poeziile populare, în Iordan Chimet (coordonator),
„Dreptul la memorie”, Editura Dacia, Cluj – Napoca, vol. III, 1992
9. Pop, Mihai, Ruxândoiu, Pavel, Folclor literar românesc , Editura Didacticã ṣi
Pedagogicã, 1976
10. Pop Mihai, Obiceiuri tradiționale românești , Editura Univers, București, 1999
11. Rotila , Viorel ,Omul societății de consum. În așteptarea unei noi ideologii,
Institutul European, Iași, 2011
12. Van Gennep, Arnold ,Riturile de trecere , Paris, 1909
13. Vãduva, Ofelia , Paṣi spre sacru , Editura Enciclopedicã, Bucure ṣti, 1996
14. Vulcãnescu, Romulus, Introducere în etnologie, Editura Academiei, Bucure ṣti,
1980
15. ***Ghidul Muzeului Țăranulu i Român , București, 2004

46
Webografie :

 http://www.adrvest.ro/attach_files/cap%20V.pdf , Dezvoltarea spațiului urban
 http://pbs.infoprimarie.ro/?section=articolePage&idCapitol=16&lang=Ro , Info
oraṣ Bolde ṣti-Scãieni
 http://ro.wikipedia.org/wiki/GES_Sc%C4%83ieni , GES SCÃIENI
 http://ro.wikipedia.org/wiki/Bolde%C8%99ti -Sc%C4%83eni , Bolde ṣti-
Scãieni
 http://www.9am.ro/stiri -revista -presei/2006 -12-01/pretul -fabricii -de-
geamuri -ges-scaieni -redus -de-avas-cu-50-la-suta-la-5-1-milioane -de-
dolari.html , Pretul fabricii de geamuri GES Scaieni, redus de AVAS cu 50 la
suta, l a 5,1 milioane de dolari
 http://www.ursitoareabuna.ro/despre -ursitoare/ , Despre ursitoare
 http://www.gandul.info/stiri /nasterea -si-ursitoarele -858690 , Na ṣterea ṣi
ursitoarele