Aceasta face ca în logica fireasca a derularii fondului ideatic sa înceapa în capitolul I cu abordarea – [604287]

NATO
Aceasta face ca în logica fireasca a derularii fondului ideatic sa înceapa în capitolul I cu abordarea –
într-o viziune sistemica – a descrierii mediului international de securitate la începutul secolului XXI, prin
def
ini
rea
conc
ept
elo
r
de
sec
sec
uri
uri
tate
tate
si
si
apar
apar
are
are
si
sta
bil
ire
a
dim
ens
iun
il
or
lor
,
cont
inu
ând
cu
pre
zent
area
reperelor generale ale starii actuale de securitate, scotând în evidenta puternicul cutremur politic care a avut loc
odata cu atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, pentru întelegerea noilor mecanisme ale securitatii si
apararii eficiente din perspectiva
nationala si colectiva în sistemul social global.
Ana
li
za
ari
ei
prob
lem
ati
ce
se
ext
ind
e
în
cap
ito
lul
al
doi
lea
pri
n
cla
rif
ica
ri
con
cept
ual
e
viz
ând
ame
nin
tar
ile
la
adre
sa
sec
uri
tat
ii
si
apar
ari
i
nat
ion
ale
si
col
ect
ive
din
pers
pec
tiv
a
nece
sit
ati
i
cuno
ast
eri
i
amenintarilor pentru adaptarea mijloacelor de aparare nationala si colectiva. Am subliniat cu forta argumentelor
diferentele dintre
pericol, risc si amenintare
pericol, risc si amenintare
, insistând asupra amenintarilor precum:
terorismul, proliferarea
terorismul, proliferarea
armelor de distrugere în masa, a crimei organizate si conflictelor regionale,
armelor de distrugere în masa, a crimei organizate si conflictelor regionale,
ca principali factori care
influenteaza
securitatea si apararea
securitatea si apararea
nationala si colectiva.
Partea a treia a lucrarii este centrata pe dezbaterea
apararii si securitatii
apararii si securitatii
nationale si colective în noul
context european, a locului si rolului României ca membru cu drepturi depline a NATO si UE. Sunt evidentiate
transformarile NATO si impactul acestor transformari asupra mediului de securitate în urma Summit-ului din 2-
4 aprilie 2008 de la Bucuresti, ca factor de stabilitate regionala si internationala. Privitor la Uniunea Europeana
sunt prezentat
e
aspect
e
privi
nd
Polit
ica Europeana de
Securi
tate si
Aparare
,
precum si
concept
ul
de Identitate

Europeana si Securitate si Aparare. Capitolul al treilea se încheie cu prezentarea pozitiei geostrategice a
României si contributia tarii noastre la mentinerea
pacii si stabilitatii în regiune.
Lu
cr
ar
ea
de
f
at
a
re
pr
ez
in
t
a
un
pu
nc
t
de
pl
ec
ar
e
pe
nt
ru
un
s
tu
di
u
ap
ro
fu
nd
at
as
up
ra
importantei
securitatii si apararii
securitatii si apararii
nationale si colective. Bibliografia este de actualitate, substanta teoretica a
lucrarii fiind argumentata si concretizata pe baza unei documentari laborioase asupra lucrarilor de specialitate.
I. MEDIUL INTERNAȚIONAL DE SECURITATE LA
I. MEDIUL INTERNAȚIONAL DE SECURITATE LA
ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI
ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI
Secolul XXI a debutat abrupt si violent, printr-un cutremur politic de amploare planetara – atacurile
teroriste din 11 septembrie 2001 care au vizat obiective simbolice importante pentru lumea democratica. Aceste
evenimente au fost urmate de alte actiuni criminale asemanatoare, în mai multe parti ale lumii, declansând un
proces de transformare profunda a mediului de securitate si generând consecinte ce afecteaza, pe termen lung si
în profunzime, comunitatea internationala. Într-un astfel de context tensionat si complex, securitatea fiecarei
tari, ca si securitatea comunitatii internationale în ansamblu, se bazeaza nu numai pe capacitatea de reactie si
adaptare, ci si, mai ales, pe capacitatea de anticipare si de actiune pro-activa.

Într-o lume complexa, dinamica si
conflictuala, aflata în plin proces de globalizare, întelegerea profunda a tendintelor majore de evolutie a
securitatii internationale si a modului în care fiecare tara are sansa sa devina parte activa a acestui proces
constituie o conditie esentiala a progresului si prosperitatii. Cunoasterea, întelegerea si evaluarea corecta a
proceselor interne, a gradului de coeziune sociala, a capacitatii de mobilizare publica reprezinta o necesitate la
fel de importanta pentru realizarea proiectelor nationale
[1]

.
1

I.1.
I.1.
SECURITATEA
SECURITATEA
sI
sI
APĂRAREA
APĂRAREA
COLECTIVĂ
COLECTIVĂ
SAU
SAU
NAȚIONALĂ
NAȚIONALĂ
–
–
PRECIZĂRI
PRECIZĂRI
CONCEPTUALE
CONCEPTUALE
I.1.1. Conceptul de securitate
I.1.1. Conceptul de securitate
Conceptul de
securitate
provine din latinescul
securitas
si înseamna însusi faptul de a fi la adapost de
orice pericol; sentimentul de încredere si liniste pe care îl da cuiva absenta oricarui pericol.
În
pe
rsp
ec
ti
va
eu
rop
ea
na
,
ti
nâ
nd
co
nt
de
ext
in
der
ea
sp
at
iu
lu
i
Un
iu
ni
i
Eu
ro
pen
e,
put
em
adm
it
e
ca securitatea reprezinta arhitectura sistemica specifica organizarii si functionarii continentale, proiectata si
institutionalizata astfel încât sa excluda posibilitatea oricaror amenintari sau agresiuni eficiente, de orice natura,
la adresa unuia, a mai multora sau a tuturor statelor europene.
În
domeni
ul conc
eptel
or
operat
ional
e
ale
NATO,
retin
e
atent
ia
formul
area
potriv
it
careias
ecurita
tea este
menita sa asigure unul dintre fundamentele indispensabile pentru un mediu stabil de securitate euroatlantic,
bazat pe dezvoltarea institutiilor democratice si solutionarea pasnica a disputelor, în care nici o tara sa nu poata
sa intimideze sau sa constrânga vreo alta tara prin amenintarea cu forta sau utilizarea fortei
[2]

.
Securitatea nationala
reprezinta starea, conceptia generala a statului român, în temeiul careia sunt definite,
proiectate, promovate si aparate interesele nationale prin intermediul institutiilor abilitate constitutional acestui
scop, angajând vectorial, în modalitati specifice fiecareia dintre ele, integralitatea resurselor disponibile la un
moment dat, spre a asigura prezervarea intereselor nationale în conditiile înfruntarii oricarui tip de agresiune,
pe
ric
ol,
ame
nin
tar
e,
ris
c
sau
prov
oca
re.
Ca
fac
tor
cum
ula
tiv
si
de
conv
erge
nta
tra
nsp
art
ini
ca,
sec
uri
tat
ea
nationala

ur
ma
re
st
e
sa
as
ig
ur
e
st
ar
ea
de
no
rm
al
it
at
e
de
mo
cr
at
ic
a
la
ca
re
as
pi
ra
so
ci
et
at
ea
–
cet
at
eni
i,
comunitatile si statul – pe baza eforturilor ce vizeaza deplina instaurare a legalitatii, faurirea prosperitatii
econ
omi
ce,
ech
ili
brul
soc
ial
si
sta
bil
ita
tea
pol
iti
ca.
Secu
rit
ate
a
nat
ion
ala
se
rea
liz
eaza
în
cad
rul
ordi
nii
democratice prin: exercitarea deplina a drepturilor si libertatilor cetatenesti; asumarea constienta a respon-
sabilitatilor; perfectionarea capacitatii de decizie si de actiune a statului; afirmarea României ca membru activ al
comunitatii internationale
[3]

.
I.1.2. Conceptul de aparare
I.1.2. Conceptul de aparare
Conceptul de aparare, în oricare din ipostazele sale operationale la nivel strategic – nationala sau colectiva,
acesta este tot mai mult asociat si, în consecinta, subsumat starii de securitate, comuna/colectiva în cazul
organizatiilor la care ne raportam, Uniunea Europeana si NATO, conceptul ca atare fiind, cel mai adesea, uzitat
în relatie cu politica externa
si politica de securitate.
Apararea colectiva înseamna securitate colectiva dupa cum apararea comuna este subsumata conceptual si
operational securitatii comune
[4]

.
Conform
Tratatului de Instituire a unei Constitutii pentru Europa
, apararea nationala a statelor membre
ale Uniunii este parte a apararii comune a Uniunii, aceasta obligându-se ca, "În cazul în care un stat membru ar
face obiectul unei agresiuni armate pe teritoriul sau, celelalte state membre sunt obligate sa îi acorde ajutor si
asistenta prin toate mijloacele de care dispun, în conformitate cu Articolul 51 din Carta Organizatiei Natiunilor
Unite", precizându-se ca "Acest lucru nu afecteaza caracterul specific al politicii de securitate si aparare a
anumitor state membre", în acelasi context operând si aplicarea clauzei de solidaritate, potrivit careia "Daca un
stat membru face obiectul unui atac
terori
st sau
al unei
catast
rofe naturale sau
provoca
te de
om, celelalt
e
stat
e
membre îi ofera asistenta la cererea autoritatilor politice din statul în cauza"
[5]

.
2

În ceea ce priveste exercitarea apararii nationale în contextul apartenentei la Alianta Nord-Atlantica,
lucrurile sunt precizate conceptual în articolul 5 al Tratatului de la Washington: "Partile convin ca orice atac
armat împotriva uneia sau a mai multora dintre ele, care survine în Europa sau în America de Nord, va fi

considerat drept un atac îndreptat împotriva tuturor partilor si, în consecinta, ele convin ca, daca un asemenea
atac se produce, fiecare dintre parti, prin exercitarea dreptului la legitima aparare, individuala sau colectiva,
recunoscut prin articolul 51 din
Carta Natiunilor Unite
Carta Natiunilor Unite
, sa sprijine partea sau partile atacate, recurgând,

totodata, individual si de comun acord cu celelalte parti, la orice actiune pe care o considera necesara, inclusiv la
folosirea fortei armate, pentru restabilirea si mentinerea securitatii în regiunea Atlanticului de Nord"
[6]

.
Consolidarea
de facto
a coeziunii, încrederii si aspiratiilor europene si euroatlantice – reafirmarea unitatii
Aliantei în fata amenintarilor de orice natura a avut loc la Summitul de la Istanbul unde s-a precizat
ca

"Apararea colectiva ramâne principalul scop al Aliantei, mai ales ca amenintarile cu care se confrunta NATO
si
-au
sc
hi
mb
at
su
bs
ta
nt
ia
l
na
tu
ra"
,
re
con
fi
rm
ân
du
-se
ca
rac
te
rul
op
era
ti
on
al
,
ap
li
ca
t
al
"p
ri
nc
ip
iu
lu
i
indivizibilitatii securitatii colective"
[7]

.
Politicile Uniunii Europene si ale NATO privind apararea si securitatea nu sunt incompatibile, ci,

dimpotriva, sunt complementare, fiind subsumate strategic aceluiasi scop. În Tratatul de Instituire a unei
Constitutii pentru Europa se precizeaza ca "Angajamentele si cooperarea în domeniul apararii ramân conforme
cu angajamentele asumate în cadrul Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord, care ramâne, pentru statele

me
mb
re
al
e
ac
es
te
i
or
gan
iz
at
ii
,
fu
nd
am
en
tu
l
ap
ara
ri
i
co
le
ct
iv
e
si
aut
ori
ta
te
a
de
pu
ner
e
în
ap
li
ca
re
a
acesteia", aceasta întelegere fiind dezvoltata prin mentiunea ca "Politica Uniunii nu aduce atingere caracterului
specific al politicii de securitate si aparare a anumitor state membre, respecta obligatiile care decurg din Tratatul

Atlanticului de Nord si este compatibila cu politica comuna de securitate si aparare adoptata în acest cadru"
[8]

.
În Conceptul Strategic al Aliantei, se recunoaste explicit existenta unei Identitati Europene de Securitate si
Aparare si se mentioneaza ca aceasta "va continua sa se dezvolte în cadrul NATO", "aliatii europeni au
posibilitatea sa-si aduca o contributie mai coerenta si mai eficace la misiunile si activitatile Aliantei, ca o

expresie a responsabilitatilor comune" si "va
întari parteneriatul transatlantic"
[9]

.
În
cont
ext
ul
det
erm
ina
ril
or
men
ti
onat
e
apa
rare
a
nat
ion
ala
rep
rezi
nta
con
cept
ia
si
pra
cti
ca
str
ate
gic
a
adoptate de catre statul român pentru prezervarea în fata oricaror provocari, pericole, agresiuni si amenintari, a
suvera
nitat
ii,
indepe
ndente
i
si unitatii sale,
a
integ
ritat
ii
terit
oriale si
a
democr
atiei constitu
tional
e.
În
temei
ul

clauzei de solidaritate si al principiului indivizibilitatii apararii colective, apararea nationala este potentata, pâna
la nivelul de certitudine al protejarii eficiente a intereselor nationale, de afirmarea oportuna a solidaritatii
europene si euroatlantice.
I.2. REPERE GENERALE ALE STĂRII ACTUALE DE SECURITATE
I.2. REPERE GENERALE ALE STĂRII ACTUALE DE SECURITATE
Perioada de pace si stabilitate fara precedent pe care o traverseaza Europa la sfârsitul secolului XX si

începutul secolului XXI se datoreaza existentei Uniunii Europene. Ea este cea care a generat nu doar un nivel
ridicat de dezvoltare economica pe continent, ci si o noua abordare a securitatii, întemeiata pe solutionarea
pasni
ca
a
disput
elor si
pe
coopera
rea
intern
ationa
la
mult
ilate
rala
prin intermedi
ul
unor institut
ii
comune. Prin

contrast cu aceste evolutii pozitive din vestul continentului, în alte parti ale Europei, si mai ales în Balcani, s-au
înregistrat dupa 1990 o serie de crize, care s-au derulat în contextul reasezarilor geopolitice ce au urmat
sfârsitului razboiului rece.
O caracteristica esentiala a acestora a fost aceea ca ele au avut loc cel mai adesea în interiorul statelor si
mai putin între acestea. În aceasta perioada forte militare provenind din Europa au fost trimise în strainatate mai
mult decât în orice alta perioada, inclusiv în regiuni precum Afganistan, Republica Democrata Congo sau
Timorul de Est. Un rol crucial în asigurarea securitatii europene l-au jucat SUA, atât prin angajamentele de

securitate fata de Europa luate în cadrul NATO, cât si prin sprijinul acordat integrarii europene. La nivel
3

mondial încheierea razboiului rece a determinat, cel putin din punct de vedere militar, trecerea la o lume
unipolara, în care SUA detin o pozitie dominanta, la foarte mare distanta de orice alt stat. Cu toate acestea,
experienta perioadei recente a aratat ca nici un stat, nici macar o superputere precum SUA, nu poate aborda

problemele globale de securitate de unul singur. Mediul international de securitate a înregistrat o schimbare
dramatica dupa atacurile teroriste din 11 septembrie 2001. Pâna la 11 septembrie fenomene precum terorismul,
traficul de droguri, traficul de arme mici, migratia ilegala, spalarea de bani actionau aproape separat. Ca urmare,

institutiile nationale si internationale abordau separat aceste fenomene, cu mai multa sau mai putina eficienta.
Du
pa
tr
ag
ic
el
e
ev
en
im
ent
e
di
n
11
se
pt
em
bri
e
20
01,
om
en
ir
ea
es
te
în
ca
con
fu
za
pri
vi
nd
ca
uz
el
e,
mecanismele activitatilor criminale. A devenit evident faptul ca urmatorul 11 septembrie 2001 este posibil în
orice moment cu diferite tinte, resurse, tehnici si rezultate. Între interventia din Afganistan si atacul asupra

Irakului, aliantele împotriva terorismului au înregistrat diferite evolutii. Noile relatii dintre Statele Unite si
Rusia, pe de o parte, si dintre NATO si Uniunea Europeana, pe de alta parte, marcheaza în prezent mediul
international de securitate – un nou parteneriat, dar si noi tensiuni. În aceste circumstante lipsa de bani, de timp,

de viziune si de
voint
a politica ar
putea afect
a
nu doar
securi
tatea nation
ala, cât mai
ales pe cea
inter
natio
nala.
În acest context, mai ales dupa 1998, Uniunea Europeana a dat un nou impuls eforturilor de întarire a securitatii
si de definire a dimensiunii de aparare la nivel european.
Dezvoltarea unei politici externe si de securitate comune a inclus si ideea definirii unei politici comune de

aparare, mentionata în mod explicit în Tratatul de la Amsterdam. În acelasi timp, Uniunea Europeana s-a aratat
tot mai mult preocupata de finalizarea propriilor reforme institutionale, mai ales în contextul extinderii, precum
si de finalizarea dezbaterilor pe tema constructiei politice ce va defini viitorul Europei. Aceste dezbateri, cel

putin cele determinate de discutarea Constitutiei Europene, au sanse rezonabile de a fi reluate în special dupa
votul negativ din Franta si Olanda, cât si dupa Întâlnirea la nivel înalt de la Bruxelles (iunie 2005).
Începând cu 1 ianuarie 2007, Uniunea Europeana se defineste ca o uniune de 27 de state si devine actor
economic global, UE va trebui sa participe mai substantial si la mecanismele de asigurare a securitatii globale,

chiar daca formele concrete ale acestei implicari pentru moment nu sunt înca clar precizate.
Din perspectiva României, mediul international de securitate a evoluat dupa 1990 în sensul cresterii
complexitatii si interdependetelor din relatiile internationale. Drept urmare, stabilitatea internationala nu poate fi
astazi conceputa decât în baza cooperarii pe multiple planuri la nivelul comunitatii internationale, si, mai ales,

prin intermediul dialogului în cadru institutionalizat, prin cresterea implicarii marilor organizatii internationale
în definirea starii de securitate a
lumii
În anii '90 cooperarea si dialogul institutionalizat s-au manifestat mai ales la nivelul urmatoarelor
organizatii:
·
la nivelul NATO
la nivelul NATO
, care a detinut un rol esential în întarirea securitatii euroatlantice dupa încheierea

razboiului rece. NATO a deschis si dezvoltat parteneriatul politico-militar, cooperarea si dialogul consolidat cu
fostele state adversare, inclusiv România; a manifestat interes si receptivitate pentru primirea de noi membri; si-
a demonstrat angajamentul de a contribui la prevenirea conflictelor si managementul crizelor, inclusiv prin

operatiuni în sprijinul pacii (de exemplu în Balcani).
·
la nivelul ONU
la nivelul ONU
, mai ales prin intermediul Consiliului de Securitate, care a detinut un rol important în
dialogul international pe tema securitatii si stabilitatii mondiale. Aceasta importanta a fost confirmata si de
conferirea, în anul 2001, a Premiului Nobel pentru Pace Organizatiei Natiunilor Unite si secretarului sau
general.
·
la nivelul OSCE
la nivelul OSCE
, care a reprezentat cea mai cuprinzatoare institutie regionala de securitate, si care a
ju
cat
un
rol
sem
nif
ica
tiv
în
prom
ovar
ea
pac
ii
si
sta
bil
it
ati
i,
în
înt
ari
rea
sec
uri
tat
ii
pri
n
coop
era
re
si
în
4

promov
area democratiei si
dreptu
rilor omului. OSCE
s-a manifesta
t
vizib
il mai
ales în
domeni
ile diplomati
ei,
prevenirii conflictelor, managementului crizelor
si reabilitarii post-conflict
[10]

.
Noile circumstante internationale reclama noi reguli în domeniul securitatii internationale. Redefinirea
regulilor privind securitatea internationala dupa prabusirea ordinii bipolare ridica însa numeroase probleme, nu

doar de ordin practic, ci chiar si de ordin conceptual, inclusiv pentru SUA, aflate deocamdata în pozitia de
singura superputere. Aceste dificultati sunt determinate
de mai multi factori:
– mediul international a devenit mult mai dinamic si mai complex decât în perioada razboiului rece;
– lipsa unui consens privind modul de abordare a securitatii internationale a permis manifestarea diverselor
grupuri de interese la
toate nivelurile, astfel încât nu au
putut fi elaborate politici consistente;
– datorita proliferarii accesului la informatii în timp real (asa-numitul "efect CNN") liderii politici trebuie
sa ia de multe ori decizii de moment care nu permit evaluari mai profunde;
– multiplicarea institutiilor specializate la nivel national si international care abordeaza problemele din
unghiuri specifice si determina analize si decizii fragmentate;
– lipsa unui "model de securitate" rezonabil si acceptabil pentru majoritatea tarilor lumii a favorizat reactii
ad-hoc si abordari punctiforme.
Din punct de vedere practic, la începutul secolului XXI actorii cu impact global în domeniul securitatii
sunt SUA, Europa, Rusia, China, India si
Japoni
a. În
cadrul aceste
i
relat
ii se
pot identifi
ca
doua triunghi
uri de
putere eurasiatica:
– SUA, Europa, Rusia;
– SUA, China, Japonia.
Ca un
raspuns la hegemonia SUA se
pot înregist
ra noi
combin
atii bazate pe
inter
ese geopoliti
ce, acces
la
surse de energie, tehnologie nucleara, activitati spatiale, infrastructuri critice. Se pot observa noile formule:
Rusia – China – India; Rusia – China; Rusia – Franta.
În cele doua triunghiuri de putere una din puteri Europa si, respectiv, Japonia mizeaza clar pe ideea de

stabilitate si securitate internationala, în vreme ce câte una din celelalte puteri China si respectiv Rusia ramân
deschise si interesate în eventuale mutatii geopolitice. Un alt punct de vedere, complementar celui anterior,
considera ca la srcinea "noii schisme mondiale" s-ar afla tensiunea dezvoltata între doua "câmpuri" diferite de

putere, întemeiate pe principii opuse de organizare: pe de o parte Statele Unite ale Americii, adepte ale
unipolaritatii, pe de alta parte ceilalti actori majori ai scenei internationale – Uniunea Europeana, Rusia, China,
Japonia – adepti ai multipolaritatii
[11]

.
II. AMENINȚĂRI sI FACTORI DE RISC LA ADRESA SECURITĂȚII sI
II. AMENINȚĂRI sI FACTORI DE RISC LA ADRESA SECURITĂȚII sI

APĂRĂRII
APĂRĂRII
NAȚIONALE
NAȚIONALE
sI
sI
COLECTIVE
COLECTIVE
II.1. Precizari conceptuale
II.1. Precizari conceptuale
Putem defini conceptul de
amenintare
ca reprezentând un pericol potential, exprimat prin cuvinte sau
gesturi, care are autor, scop, obiectiv si o tinta.
5

Pericolul
reprezinta o primejdie, un posibil eveniment cu urmari grave
[12]

.
Pericolul
ar putea fi definit
drept caracteristica a unei actiuni sau inactiuni de a aduce prejudicii valorilor unei societati, persoanelor sau
bunurilor acestora. În cazul pericolului, sursa, adresa, scopul, obiectivele si efectele sunt probabile.
Amenintarea
are indicatori concreti, reprezentând o declarare a unei intentii de a pedepsi sau a rani o

persoana, în special în cazul în care aceasta nu doreste un semn sau o avertizare asupra unui posibil necaz,
pericol.
Din punct de vedere militar, analiza amenintarii poate avea în vedere procesul continuu de compilare si
examinare a tuturor informatiilor disponibile referitoare la potentiale activitati teroriste. O astfel de analiza va

evidentia atât factorii existentei gruparilor teroriste, capacitatile, intentiile, istoria si tintele acestora, cât si
mediul de securitate în care opereaza fortele proprii. Cu cât amenintarea este mai specifica, cu atât tintele si
sursele sale sunt mai clare.
Natura specifica a amenintarilor si amenintarea, în sine, pot fi întelese numai în relatie cu caracterul
parti
cular al obiectulu
i de
referi
nta. Viata umana variaza în functie de
cadrul în care
se desfasoa
ra si,
din acest
motiv, pe baza aceluiasi criteriu, se poate vorbi si despre domenii diferite în care trebuie studiate tipurile de
amenintari: politic, economic, social, militar, de mediu
etc.
Riscul
reprezinta posibilitatea de a avea de înfruntat un pericol, iar

vulnerabilitatea
poate fi definita, pe
larg, drept rezultatul combinarii riscurilor existente la adresa unei societati cu capacitatea acesteia de a face fata
si de
a
supravi
etui situati
ilor de
urgenta interna si
extern
a.
Vulner
abili
tatil
e
reprezi
nta stari
de
lucruri
,
procese
sau fenomene din viata interna, care diminueaza capacitatea de reactie la riscurile existente ori potentiale sau

care favorizeaza aparitia si dezvoltarea acestora. În situatia interna a României sunt evidentiate câteva tipuri de
vulnerabilitati ce îsi gasesc sursele în tranzitia politica, economica si sociala prelungita pe care o parcurge tara
noastra: persistenta problemelor de natura economica, financiara si sociala generate de întârzierea reformelor

structurale; accentuarea fenomenelor de coruptie si de administrare deficitara a resurselor publice; reactii
inefi
cient
e
ale
inst
itut
iilor statului în
fata acutizari
i
fenom
enelor de
crimi
nalit
ate
econom
ica
si de
pertur
bare
a
ordi
nii
publ
ice
si
sig
uran
tei
cet
ate
anul
ui;
men
tin
erea
uno
r
sur
se
si
cau
ze
de
pot
ent
ial
e
conf
lic
te
soc
ial
e

punctuale; nerespectarea normelor de mediu în functionarea unor obiective industriale; scaderea nivelului de
încredere a cetatenilor în institutiile statului; mentinerea unor disparitati de dezvoltare între regiunile tarii;
mentinerea la un nivel scazut a infrastructurii informationale si întârzieri în realizarea acesteia la standardele
impuse de dinamica globalizarii etc
[13]

.
În ceea ce priveste
riscul
, în sens larg, se poate afirma ca se concretizeaza în discrepanta dintre "asteptarea
pozitiva" si "evenimentul negativ", ce se poate produce, si prin probabilitatea sa de a se produce. Riscul este
cauzat de
nedete
rminare
,
de
impos
ibil
itate
a
de a
cunoas
te
cu
certi
tudine eveniment
ele
viit
oare, reprezentând o

stare potentiala, care, în anumite conditii, poate deveni efectiva.
Analiza de risc investigheaza, în principal, riscurile la adresa sistemelor naturale sau tehnice si are ca scop
principal determinarea functiilor si domeniilor ce pot fi afectate de riscul respectiv.
Riscurile ce afecteaza securitatea nationala pot fi clasificate în functie de domenii de activitate, entitati
comunitare si religioase, arie geografica,timp, volum, importanta (interes, gravitate), probabilitate astfel :
C
C
R
R
I
I
T
T
E
E
R
R
I
I
U
U
T
T
I
I
P
P
U
U
R
R
I
I
D
D
E
E
R
R
I
I
S
S
C
C
D
o
m
e
n
i
i
d
e
a
c
t
i
v
i
t
a
t
e
e
c
o
n
o
m
i
c
e
politice
informationale
sociale
culturale
6

C
C
R
R
I
I
T
T
E
E
R
R
I
I
U
U
T
T
I
I
P
P
U
U
R
R
I
I
D
D
E
E
R
R
I
I
S
S
C
C
ecologice
tehnologice
militare
Entitati comunitare si religii
etnice
religioase
Timp
prezente
viitoare
imediate
apropiate
termen mediu
termen lung
permanente
Aria geografica si spatiala
externe
globale
zonale
interne
cosmice
Volum
mici
mari
foarte mari
Importanta (interese, gravitate)
vitale
foarte importante
importante
Probabilitate
sigure (asumate)
previzibile (potentiale, probabile)
imprevizibile
[14]

Toate notiunile prezentate anterior sunt specifice domeniului securitatii, fie ea de amploare nationala,

regionala sau internationala. Ele reprezinta realitati specifice componentelor securitatii între care exista atât
asemanari, cât si deosebiri.
Caracteristicile care apropie conceptual amenintarile de pericole, riscuri si vulnerabilitati se remarca la:
· srcine

– care poate fi : interna si externa;
·
natura
–
care
poate
fi
:
politica,
economica,
sociala,
militara,
informationala,
ecologica
etc.
·
caracter
–
care
poate
fi
:
direct
si
indirect.
Catalizatorul tuturor îl constituie "
circumsta
ntele
istorice
"
[15]

si modul sau gradul în care acestea sunt
exploatate.
O prezentare grafica a indicatorilor care individualizeaza fiecare concept poate oferi o imagine pe cât de
sintetica, pe atât de lamuritoare asupra valorii, locului si rolului acestora în formularea discursului pe teme din
domeniul securitatii si apararii.

R
R
I
I
S
S
C
C
P
P
E
E
R
R
I
I
C
C
O
O
L
L
A
A
M
M
E
E
N
N
I
I
N
N
Ț
Ț
A
A
R
R
E
E
7

SURSĂ
SURSĂ
P
o
s
i
b
i
l
a
P
r
o
b
a
b
i
l
a
C
e
r
t
a
ADRESĂ
ADRESĂ
D
i
f
u
z
a
P
o
s
i
b
i
l
a
C
e
r
t
a
SCOP
SCOP
D
i
f
u
z
P
r
o
b
a
b
i
l
C
e
r
t
OBIECTIV
OBIECTIV
D
i
f
u
z
P
r
o
b
a
b
i
l
C
e
r
t
EFECTE
EFECTE
P
o
s
i
b
i
l
P
r
o
b
a
b
i
l
e
C
e
r
t
e
[16]

Am
en
in
ta
ri
le
,
pe
ri
co
le
le
,
ri
sc
uri
le
si
vul
ne
rab
il
it
at
il
e
la
un
lo
c
sa
u
nu
ma
i
o
par
te
di
nt
re
el
e
su
nt
constientizate în mod diferit de statele lumii, aflate chiar
în acelasi areal.
Privite în mod sistemic conceptele supuse analizei se afla întotdeauna într-un raport bine determinat. Pe
perioada coexistentei lor, iar prognozele în domeniul securitatii nu întrevad eliminarea vreuneia prea curând,
amenintarile si vulnerabilitatile pot functiona dupa principiile jocurilor cu suma nula. Astfel, securitatea
na
ti
ona
la
se
poa
te
as
ig
ura
fi
e
pri
n
di
mi
nua
re
a
vu
ln
er
abi
li
tat
il
or,
fi
e
pri
n
pre
ve
ni
re
a
sa
u
mi
cs
ora
rea
amenintarilor. Aceasta determina orientarea strategiei de securitate nationala care se poate concentra spre
interior, încercând sa reduca vulnerabilitatile statului sau spre exterior alocând forte si mijloace pentru a actiona
în mod direct sau nu asupra surselor de amenintare.
II.2. Aspecte privind principalele amenintari la adresa securitatii si apararii nationale si colective
II.2. Aspecte privind principalele amenintari la adresa securitatii si apararii nationale si colective
Sursele actuale de amenintare la adresa securitatii difera în mod fundamental de cele de la sfârsitul
mileniului trecut. Discursul si actiunea comunitatii internationale se adapteaza în mod continuu noilor realitati.
Provocar
ile nu
se rezuma numai
la conflicte
le militare dintre state, ci
sunt de
natura mult mai complexa. si-au
facut aparitia alaturi de actorii statali, actorii non-statali sau parastatali. Pericolele desi sunt latente, scapând de
multe ori de sub atentia noastra ele pot genera stari de insecuritate cu urmari grave asupra scoartei Terrei si
locuitorilor ei.
II.2.1. Terorismul international
II.2.1. Terorismul international
Terorismul international se impune ca antipod al dezvoltarii civilizationale, ca o contradictie a diferitor
nivele de dezvoltare. Motivarea de baza a terorismului este câstigarea recunoasterii internationale si captarea
atentiei opiniei publice. Desi este greu de acceptat de catre lumea civilizata fenomenul terorist a devenit o
realitate cu implicatii globale greu de prevenit si gestionat. El nu se mai prezinta doar ca un gest criminal
marunt produs în disperare de cauza la o anumita evolutie a sistemului social. Acum el s-a consacrat ca o
actiune îndreptata împotriva ordinii de drept, deosebit de violenta, desfasurata în afara si contra normelor
internationale. Cu ajutorul mijloacelor militare si bazându-se pe elemente de razboi psihologic terorismul
urmareste obtinerea unor avantaje exclusiv sectare, prevalându-se de asa-zise percepte religioase, în fond
sloganuri scoase din tenebrele istoriei, cauta sa opreasca cursul firesc al societatii omenesti spre libertate si
prosperitate
[17]

.
Dificultatea definirii terorismului este o problema de perceptie culturala, politica si sociala a actului de
violenta si a scopului politic urmarit prin teroare.
Departamentul Apararii Statelor Unite defineste terorismul ca:
folosirea calculata a violentei ilegale
pentru a
instaura frica, în
vederea intimidari
i
sau pedepsirii guvernelor sau societatilor, pentru atingerea unor
scopuri în general politice, religioase sau ideologice
. FBI opereaza cu urmatoarea definitie:
folosirea ilicita a
fortei sau violentei împotriva persoanelor sau proprietatii, cu scopul de a intimida sau constrânge un guvern,
populatia civila sau un segment al acesteia, pentru a atingerea unor obiective politice sau sociale
[18]

.
8

În
Legea terorismului, adoptata în 2001 în Marea Britanie, prin act terorist
se întelege folosirea violentei
si a amenintarii pentru atingerea unor obiective politice, ideologice sau religioase, dar si perturbarea sau
interferenta serioasa în functionarea unui sistem electronic, de asemenea sunt considerate ca acte teroriste
actiuni de amenintare cu folosirea armelor de foc sau a explozivilor care nu au ca scop influentarea guvernului
sau crearea unei stari de teroare.
În general definitiile terorismului sunt largi si ambigui lasând loc de interpretare. De cele mai multe ori,
terorismul este conjunctural (cu exceptia regimurilor totalitare). Pentru evitarea unor posibile complicatii pe

plan internati
onal,
în
contex
tul
razboi
ului antiterori
st, ar
fi
necesa
r
ca
socie
tatea internati
onala
sa-si sporeasca
eforturile în vederea adoptarii unei definitii general acceptate. Una dintre posibilele explicatii ale esecului
definirii terorismului international este aceea ca în legatura cu acest fenomen exista doua optiuni greu de

conciliat. Astfel, prima optiune promovata de catre democratiile occidentale propune definirea ca acte teroriste a
actiu
nilor violente prin care
se urmaresc obiective politic
e, religioase
.
A
doua optiune este
exprim
ata de
unele
state (spre exemplu Siria) care considera ca definitia propusa de catre democratiile euroatlantice confunda

terorismul cu lupta de eliberare nationala si, prin urmare, sub pretextul combaterii terorismului se îngradeste
constituirea unor state nationale.
Pornind de la realitatea ca societatea internationala nu a ajuns la o întelegere comuna asupra fenomenului
terorist unii autori au sustinut chiar ca definirea notiunii de terorism este imposibila, orice încercare de definire
esuând din pura tautologie
[19]

.
Reactia comunitatii internationale împotriva terorismului cuprinde întreaga gama de actiuni (politice,
diplomatice, economice si militare) fiind îndreptate atât asupra cauzelor, cât mai ales asupra efectelor.
Aproape fara exceptie, dupa 11 septembrie 2001, comunitatea internationala a format în jurul Statelor
Unite ale Americii coalitia antiterorista al carei scop este eliminarea terorismului ca fenomen social. Prima mare

reuniune de forte din istoria omenirii poate fi înteleasa ca o reactie de autoaparare a tuturor si o exprimare a
statului de drept aflat în situatii dificile a fiecaruia, pe fondul eforturilor de înlaturare a cauzelor frustrarii lumii
civilizate.
Terorismul international reprezinta pentru comunitatea euroatlantica o amenintare complexa si persistenta,

care necesita un raspuns comprehensiv si multidimensional la nivel strategic, solicitând astfel o contributie
semnificativa din partea NATO. Dezbaterea initiala asupra rolului si misiunilor corespunzatoare ale NATO a
sco
s
în
evi
dent
a
dou
a
abo
rdar
i
dif
eri
te
ale
ter
ori
smu
lui
:
abo
rdar
ea
ter
ori
smu
lui
ca
"raz
boi
"
si
abor
dare
a
terorismului ca "management al riscurilor". Abordarea de tip razboi, sustinuta în special de Statele Unite,
imp
lic
a
o
mob
ili
zare
mas
iva
de
res
urs
e
înt
r-un
efo
rt
uni
tar
,
cu
acc
ept
area
unor
lim
ita
ri
ale
li
bert
ati
lor
indiv
iduale si sacrifici
i. Multi europeni apreciaza însa ca
nu este
potri
vit sa
se vorbeasca despre un
razboi
.
Nu

poti "învinge"terorismul decât daca actionezi asupra radacinilor acestuia, ceea ce nu poate fi realizat prin
folos
irea mijloac
elor militare, dupa cum
consi
dera europenii. Din
acest punct de
vedere, teroris
mul nu
este un
razboi care trebuie câstigat, ci un risc periculos, de neevitat, care trebuie gestionat.
Cele doua abordari nu se exclud reciproc, dar au prioritati si strategii diferite si necesita aranjamente

diferite în vederea desfasurarii actiunilor colective. De exemplu, viziunea de tip razboi tinde sa impuna o
strategie care pune accent pe masurile ofensive si preventive, în timp ce viziunea de tip managementul riscurilor
solicita o strategie cu accent pe masurile defensive. Oricum, elemente ale ambelor strategii fac necesara

depunerea unor eforturi reale de combatere a terorismului.
Dezbaterile asupra rolului NATO în lupta împotriva terorismului au fost si mai mult complicate de
divergentele privind Irak-ul si presupusele legaturi ale regimului lui Saddam Hussein cu teroristii retelei
al-
Qaida
. În plus, divergentele transatlantice în privinta modului în care trebuie tratat terorismul reflecta de

asemenea faptul ca multe tari europene au trait experiente diverse în confruntarea cu acest fenomen si detin
9

comunitati musulmane largi si uneori prea putin asimilate, diferite legaturi istorice cu Orientul Mijlociu si
Africa de Nord, manifestari variate ale sentimentelor anti-americane si viziuni diferite asupra conflictului
israeliano-palestinian.
Alianta a cazut de acord asupra naturii grave a amenintarii reprezentate de terorismul international si a

decis sa raspunda acestei provocari, oferind perspectiva obtinerii în final a succesului. Dar realizarea chiar si a
unui succes modest va obliga deliberarile Aliantei sa depaseasca stadiul dezbaterilor initiale în care se afla si în
prezent. Alianta Nord-Atlantica si-a constituit propriul Plan de Actiune împotriva Terorismului, pe care l-a

aprobat la Summit-ul de la Praga (21 noiembrie 2002). Secretarul general al NATO, lordul Robertson sublinia:
"Alianta Nord Atlantica si restul comunitatii internationale, vor actiona umar la umar pentru combaterea
terorismului, o amenintare care ne vizeaza pe toti, indiferent de religie, cultura sau nationalitate. Ultimele

evenim
ente nu
au facut altceva decât
sa întareasc
a
soli
darita
tea noastra." Aceste cuvinte sunt o
conclu
zie, un
indemn la unitate
deplina în lupta
internationala
împotriva terorismului
[20]

.
Comparativ cu NATO, Uniunea Europeana nu dispune de o strategie proprie de combatere a terorismului,
nici de
mijl
oace destinat
e
acest
ui scop.
Atent
atele terorist
e
de la
11 martie
2004 din
garil
e
capit
alei spaniol
e
a

demonstrat vulnerabilitatea sistemului de protectie al statelor vest-eur
opene.
Amenintarea terorista cu grad mare de periculozitate persista în aceasta parte a lumii pâna când nu se va
realiza o armonizare efectiva a politicilor în problemele terorismului, traficului de fiinte umane, droguri si arme,
coruptiei, spalarea banilor si crimei organizate.
Dubla largire a NATO si UE a determinat cresterea ariei de atentie si lupta organizata cu terorismul, fapt

ce va conduce, într-un viitor nu prea îndepartat, la diminuarea amenintarii de acest gen pe continent.
În mod logic, NATO se încadreaza între eforturile orchestrate de Natiunile Unite în vederea realizarii celor
mai generale scopuri si abordarile nationale privind lupta împotriva terorismului, care au un pronuntat caracter
specific. Dar pentru a trata atât simptomele, cât si afectiunea propriu-zisa este nevoie de o combinatie între
eforturile de la cele trei niveluri – national, regional si global. Împreuna, acestea pot furniza cel mai eficient
raspuns posibil la amenintarea terorismului
[21]

.
Responsabilitatea fundamentala pentru lupta împotriva terorismului apartine fiecarui stat, atât pentru faptul
ca, în ultima instanta, terorismul este un fenomen local, cât si pentru ca, din diverse motive, o mare parte a
cooperarii dintre guverne va trebui sa se desfasoare în cadru bilateral, în special între institutiile de informatii si
cele cu atributii în aplicarea legilor. Cu toate acestea, NATO, G8, Uniunea Europeana, ONU si alte organizatii
joaca un important rol de coordonare si integrare în sprijinirea eforturilor fundamentale întreprinse de catre

celelalte state. Cheia o reprezinta coordonarea acestor eforturi si evitarea duplicarilor inutile.
II.2.2. Proliferarea armelor de distrugere în masa
II.2.2. Proliferarea armelor de distrugere în masa
Arm
ele
de
dis
tru
gere în
mas
a,
sun
t
cat
ego
rii
le
de
arm
e
a
caro
r
înt
rebu
int
are
pot provoca
dis
tru
geri
masiv
e,
simul
tan
si în
timp scurt,
person
alului fortelo
r
armate
,
mijl
oacelor de
lupta
,
populat
iei si
obiect
ivelor
economice, politice, administrative si militare dispuse pe suprafete variabile de teren. În prezent, aceasta
categorie include armele nucleare, radiologice, chimice si biologice
[22]

.
Existenta si proliferarea armelor de distrugere în masa nucleare, radiologice biologice si chimice, au
devenit o realitate, generând îngrijorare si insecuritate, existând permanent pericolul întrebuintarii lor.
Componenta N.B.C. a armelor neconventionale si neletale, terorismul chimic, comertul ilegal si mascat cu
materi
al
fisi
onabil si substante care
se gasesc
sub incidenta
"Conventiei pentru interzicerea armelor chimice
",
accidentele produse voit sau din eroare umana sau tehnologica la obiectivele economice de risc N.B.C., depozite
10

de munitii si deseuri, constituie amenintari serioase si continue, atât pe timp de pace, cât si în situatii de criza si
la razboi.
Arma nucleara

(N) fiind cea mai puternica dintre armele de distrugere în masa, ea se bazeaza pe imensa
cantitate de energie ce se degaja în urma exploziei nucleare, efectul distructiv al armei nucleare fiind determinat

de energia obtinuta din scindarea nucleelor atomilor unor elemente chimice grele (
235
U,
239
Pu), prin reactia
nucleara de fisiune sau la unirea nucleelor atomilor unor elemente chimice usoare, prin reactia nucleara de
fisiune
[23]

.
La 6 si 9
august 1945, armata S.U.A. a probat "pe viu"
pentru prima data arma nucleara la Hiroshima,
iar

trei zile mai târziu la Nagasaki, distrugerile provocate fiind inimaginabile inclusiv pentru cei care au utilizat-o.
Cronologia înarmarilor nucleare la nivelul celor doua mari puteri nucleare – S.U.A. si Federatia Rusa – se
prezinta astfel:
– prima bomba atomica realizata de S.U.A., în 1945, de U.R.S.S. în 1949;
– bombardierul cu raza de actiune intercontinentala realizat de S.U.A. în 1948, de U.R.S.S. în 1955;
– bomba
termonucleara realizata de
S.U.A. în
1952,
de U.R.S.S.
în 1953;
– racheta balistica intercontinentala (I.C.B.M.) realizata de U.R.S.S. în 1957, de S.U.A. în 1958;
– racheta balistica lansata de pe submarine de S.U.A. în 1960, de U.R.S.S. în 1968;
– racheta cu focoase multiple (M.R.V.) realizata de S.U.A în 1966, de U.R.S.S. în 1968;
– racheta antibalistica
(A.B.M.) realizata de U.R.S.S. î
n 1968, de
S.U.A. în 1972;
– racheta cu focoase multiple ghidate independent de S.U.A în 1970, de U.R.S.S. în 1975

[24]

.
În S.U.A. majoritatea testelor au fost dedicate dezvoltarii elementelor propulsoare pentru noi vectori
purtatori. Specialistii militari americani au sustinut ca testele nucleare sunt necesare pentru dezvoltarea unei noi
generatii de arme nucleare de calibru foarte mic, argumentând numai necesitatea descurajarii întrebuintarii

armelor chimice si biologice de catre tarile lumii a III-a, sau pentru distrugerea unor buncare. Au aparut însa
explozivii conventionali care echipeaza purtatori inteligenti (CRUISE) sau explozivii combustibil-aer (explozivi
vo
lu
me
tr
ic
i)
,
cu
ef
ec
te
le
di
st
ru
ct
iv
e
co
mp
ar
ab
il
e
cu
o
"m
ic
ro
ar
ma
nu
cl
ea
ra
",
ce
ea
ce
co
nt
ra
zi
ce
"teoria"

prezentata de unii specialisti ca scuza a producerii si detinerii lor.
În timp, S.U.A., Rusia, Franta si alte state au efectuat asa zisele "experiente nucleare pasnice – PNE"
[25]

,
dar au gasit ca problematice efectele întrebuintarii lor pentru siguranta individuala, colectiva dar si costurile
foarte mari.
Pe
de alta
parte, China, India, Algeria si
Iran argumenteaza ca
"experi
mentel
e
pasni
ce" sunt o
modal
itate

de utilizare pasnica a energiei nucleare, iar beneficiile ar trebui asigurate statelor nenucleare de catre puterile
nucleare.
Exceptând S.U.A. si Franta în ultimii ani celelalte puteri nucleare au efectuat testele mai mult pentru a
informa lumea despre capacitatea lor.
11

Pân
a
în
pre
ze
nt
s-a
u
ef
ec
tu
at
pe
st
e
2.
000
de
te
st
e
nu
cl
ea
re
(S.
U.
A 1.
03
0, U
ni
un
ea
Sov
ie
ti
ca
(Rusia)
715, Marea
Britanie 45,
China 43,
Franta 210,
India 4,
Pakistan
6)
[26]

.
Arma chimica (C)

se

întrebuinteaza în toate
formele de lupta,
atât pentru scoaterea temporara din l
upta a
p
ers
on
al
ul
ui
si
a
uno
r
cat
eg
ori
i
pri
nci
pa
le
de
te
hni
ca
mi
li
ta
ra
,
câ
t
si
pen
tr
u
ni
mi
ci
rea
ef
ect
iv
el
or
sa
u

distrugerea
vegetatiei. Baza armei chim
ice o constituie
agentii chimici de
lupta.
Începuturile armelor chimice sunt mult mai vechi decât descoperirea armelor de foc. Înca din timpul
razboaielor antice, în conditiile în care apararea se organiza în cetati, mijloacele de atac aveau o eficacitate
foarte mica, fortaretele putând fi cucerite fie prin foame dupa asedii prelungite, fie prin siretenii de razboi. Între

acest
ea,
lite
ratura veche
menti
oneaza otravirea hranei
sau a
surse
lor de
apa si
folos
irea fumurilor irespira
bile,
înecacioase sau urât mirositoare.
Razboiul chimic a început în 1915, atunci când, pe frontul din Flandra, în localitatea Ypres, Regimentul 35
Pionieri german a lansat asupra pozitiilor franceze un val de clor, continând 180 tone din acest gaz toxic.
Anul 1917 se caracterizeaza prin generalizarea folosirii armelor chimice în lupta. Tactica utilizarii lor se
dezvolta apoi si se introduc noi substante toxice in arsenalul chimic: arsinele, acidul cianhidric, clorcianul,
bromcianul.
Cea mai toxica substanta folosita în primul razboi mondial a reprezentat-o iperita, denumita astfel de
francezi, dupa numele localitatii Ypres unde a fost folosita prima data de germani.
Pe teritoriul României, armata germana a lansat pentru prima data la 17 aprilie 1917 un atac chimic asupra
Regimentului 1 Vânatori. Un alt atac a fost l
ansat pe 5 iulie 1917 asupra Regimentului 24 Artilerie pe un
front
de 3 km, în zona Costieni-Gârlesti-Moldoveni-Namoloasa
[27]

.
Aces
te
ata
cur
i
prec
um
si
cel
ela
lte atacu
ri
chimice lansate de trupele germane în iulie 1917 au determinat înfiintarea Serviciului de Gaze în Armata
Româna.
Perioada dintre cele doua razboaie mondiale a fost marcata de întrebuintarea armelor chimice de catre
Japoni
a si
Itali
a
împot
riva Chinei, respect
iv
Abisi
niei (Etiopi
ei).
În perioada 1937-1939, fortel
e
japone
ze au
lansat 93 de atacuri asupra trupelor chineze slab protejate fata de aceasta noua arma de lupta, deosebit de
periculoasa. În razboiul pentru cucerirea Abisiniei din 1936, fortele mussoliniene au lansat 19 atacuri chimice.
Utilizarea iperitei, în conditiile temperaturilor foarte ridicate, asupra unor luptatori lipsiti de mijloace de
protectie a avut efecte dezastruoase pentru zeci de mii de oameni.
În al doilea razboi mondial singura întrebuintare s-a produs în Extremul Orient, fiind mentionate atacurile
japoneze asupra trupelor chineze.
Un episod aparte al razboiului chimic l-a constituit folosirea de catre americani în Vietnam a substantelor
erbicide: defoliante (care determina caderea totala a frunzelor), desicante (care produc uscarea progresiva a
vegetatiei) si sterilizante ale solului. Erbicidele, nevizând direct omul, nu se încadreaza în definitia armelor
chimice, folosirea lor nefiind interzisa de Protocolul de la Geneva din 1925 si nici de Conventia privind
interzicerea armelor chimice desi,
acestea atenteaza
în mod serios
la sanatatea mediului
ambiant, a populatiei
din zona,
inclusiv la
aspectul material al
acestuia, hrana de toate
zilele.
Perioada de dupa al doilea razboi mondial a fost marcata de numeroase situatii de folosire a armelor
chimice, în conflicte locale, ca utilizarea iperitei de catre Egipt în conflictul din Yemen, în perioada 1963-1967,
sau în
razboiul dintre Laos si
Cambogia între anii
1978-1983.
12

O noua escaladare a razboiului chimic s-a produs în timpul conflictului dintre Iran si Irak (1980-1988), în
care Irak-ul a folosit în diferite actiuni iperita si tabunul, provocând pierderi importante trupelor iraniene.
Un
epi
sod
de
razb
oi
chi
mic
int
ens
med
iat
iza
t,
car
e
a
sen
sib
il
iza
t
opi
nia
publ
ica
int
ern
ati
ona
la,
l-a
constituit utilizarea de catre Irak a substantelor toxice la Halabja (1988), care a provocat numeroase victime în
rândul populatiei civile, în special copii si femei
[28]

.
Arma biologica (B) poate fi considerata si arma nucleara a saracilor, întrucât raspândirea substantelor
biologice nu necesita mijloace moderne si nici nu presupune vreun efort de ingeniozitate. Aceasta arma,
constituie mijlocul de nimicire în masa care, prin efectul vatamator al agentilor patogeni, poate sa produca

pierderi mari în rândul trupelor, populatiei si animalelor, precum si distrugerea (contaminarea) culturilor.
Bioterorismul consta în utilizarea sau amenintarea cu utilizarea de virusi, bacterii, ciuperci sau toxine, de
microorganisme, cu intentia declarata de a provoca o maladie sau decesul fiintelor umane, animalelor si
plantelor, cu scopul de a atinge anumite obiective. Efectele bioterorismului pentru sanatatea publica sunt
considerabile fie si numai în eventualitatea în care numarul persoanelor infectate ar fi redus.
Potrivit unui grup de experti americani în prevenirea si controlarea bolilor, micro-organismele cele mai
pe
ric
uloa
se
pen
tru
san
ata
tea
pub
lic
a
sun
t:
vari
ola
(
Vari
ola
majo
r
),
an
tr
ax
ul
(
Bacillus anthracis
), ciuma
(
Yersini
a
pestis
), botulismul (
Toxina
botulinic
a
), tularemia (
Francisel
la
tularens
is
) si febrele hemoragice
(
filovirusii/ arenavirusii
).
Acest
ea se
pot transmi
te prin
mai multe cai, dintre care doar
doua sunt suscepti
bile de a
atinge un numar
mare de persoane
pe cale digestiva
si
pe cale aeriana
[29]

.
Atacurile teroriste cu agenti biologici difera de cele în care sunt utilizati agenti chimici. Acestia din urma
au o actiune incapacitanta sau mortala imediata sau cel putin mult mai rapida decât cele biologice, ceea ce le
face deosebit de eficace. Fabricarea si utilizarea lor în cantitati mari presupun un minimum de mijloace
tehnologice de vârf. Acestea se afla mai mult la îndemana unei armate decât a unor grupuri teroriste. Armatele
pot lua masuri de protectie împotriva armei chimice, folosind masti, combinezoane, medicatie preventiva si
antidoturi.
Ar
me
le
bi
ol
og
ic
e
au red
ut
ab
il
a
su
pe
ri
or
it
at
e
de
a
fi
ca
pa
bi
le
sa
în
tr
et
in
a
pr
in
el
e
în
se
le
pr
opr
ia
"proliferare", odata lansate într-un mediu potrivit (aceasta proliferare putând fi accelerata prin manipulari
genetice). Ele sunt foarte usor de obtinut. Diseminarea substantelor biologice nu necesita nici mijloace moderne,
nici prea multa ingeniozitate. Actionând prin inhalare sau ingerare, ele pot fi cu usurinta vaporizate dintr-un
proiectil aerian lansat deasupra unei mari suprafete, printr-un atomizor într-un spatiu închis sau, si mai usor,
introduse în retelele de distribuire a apei potabile sau prin produsele alimentare
[30]

.
Arma biologica este o arma invizibila. Ea poate fi transportata, fara a fi detectata, chiar peste granite, fie în
"c
ul
tu
ri
"
pe
nt
ru
ob
ti
ne
rea
ca
nt
it
at
ii
dor
it
e,
fi
e
în
can
ti
tat
i
su
fi
ci
en
te
pe
nt
ru
sa
vâ
rs
ir
ea
unu
i
ma
sa
cru
.
Microorganismele pot fi eliberate fara zgomot si fara a provoca efecte imediate. Nu se poate determina maladia
pâna nu se cunosc
simptomele infectiei si agentul cauzal.
Ele sunt de fapt microorganisme, care cauzeaza boli grave, mortale în majoritatea cazurilor. Unul dintre
acestea este vestitul
antrax,
antrax,
care ajunge în organism prin piele, inhalare sau pe tractul digestiv si se manifesta
prin ulceratii necrotice si hemoragice. Forma pulmonara începe cu febra mare, senzatie imensa de sufocare, iar
în decurs de 24 ore de la aparitia simptomelor, boala duce la deces prin hipoxie si soc septic. Nici forma
digestiva nu este mai blânda, începând cu greturi, varsaturi, febra, hemoragie digestiva, apoi apare ascita si dupa
2-5 zile, moartea în urma socului
[31]

.
13

Febra hemoragica virala
Febra hemoragica virala
(febra Lassa si Ebola) este transmisa de cele mai multe ori prin rozatoare, dar
virusul poate intra în organism si prin inhalare sau contact direct cu materialul infectat.
Botulismul
Botulismul
actioneaza prin toxina botulinica ce ataca sistemul nervos, ducând la paralizie, apoi la blocarea
respiratiei. Botulismul se transmite prin alimente, apare
ca un fel de toxiinfectie alimentara.
Variola
Variola
este boala considerata disparuta de 25 de ani (ultimul caz a fost raportat în 1978), dar actuala prin
posibilitatea de a fi folosita ca arma biologica. Este vorba de o infectie vitala mortala cu urâte manifestari
cutanate, moartea fiind cauzata de pneumonie sau septicemie
[32]

.
Proliferarea armelor de distrugere în masa si a mijloacelor purtatoare precum rachetele balistice este o
ame
nin
tar
e
cres
când
a
la
adre
sa
paci
i
si
sec
uri
tat
ii
int
erna
tio
nale
.
În
vrem
e
ce
tra
tat
ele
int
erna
tio
nal
e
si
aranjamentele de control al exporturilor au încetinit diseminarea armelor de distrugere în masa si a sistemelor
purtatoare, unele state au cautat sau cauta sa-si dezvolte astfel de arme. Riscul ca teroristii sa dobândeasca
materiale chimice, biologice, radiologice sau fisionabile si mijloacele lor purtatoare adauga o dimensiune critica
acestei amenintari.
Contracararea proliferarii armelor de distrugere în masa (WDM) pare sa fie din ce în ce mai greu de
realizat. Dificultatile întâmpinate de Franta, Germania si Marea Britanie în cadrul negocierilor cu Iranul privind
viitorul programului sau nuclear sunt deosebit de instructive. În sens mai larg, Conferinta pentru Analiza
Tratatului de Neproliferare Nucleara (NPT) din mai 2005 nu a putut ajunge la un acord asupra unei atitudini mai
eficiente fata de tarile care se retrag din tratat sau genereaza suspiciunea ca încalca prevederile fundamentale ale
acestuia. Eforturile depuse în cadrul ONU pentru a îngreuna accesul teroristilor la armele chimice, biologice,

radiol
ogice si
nuclea
re
(CRBN) nu
au dat
pâna în
prezent rezultat
ele dorite. si,
întru
cât contextul internat
ional
organizational pentru abordarea proliferarii devine mai complex – de exemplu, prin crearea Initiativei de
Securitate în Domeniul Proliferarii (PSI) – întrebarile privind modul cum poate fi promovata sinergia si evitata
duplicarea ramân fara raspuns.
Una dintre problemele importante carora NATO trebuie sa le faca fata este aceea a modului în care
urm
eaza
sa-
si
def
ine
asc
a
loc
ul
în
cad
rul
efo
rtu
ril
or
int
erna
tio
nal
e
de
com
bat
ere
a
prol
if
erar
ii.
În
cadr
ul
peric
olelo
r
partia
l legate
de
terori
sm, ameninta
rea
prolif
erarii armelor de
dist
rugere în
masa (WDM) se
afla la

vârful listei comunitatii internationale privind provocarile de securitate ale perioadei post razboi rece. Pentru a
ramâne credibila ca institutie de securitate, Alianta trebuie sa joace si sa fie perceputa ca joaca un rol în
abordarea unor astfel de provocari. Într-adevar, la Summit-ul de la Bruxelles din ianuarie 1994, aliatii au decis

sa-si concentreze în mod
serios atentia asupra proliferarii WDM si a
impactului acesteia asupra securitatii.
O privire asupra documentelor de politica ulterioare ale Aliantei, cum ar fi o analiza serioasa privind
cont
rol
ul
arm
ame
nte
lor
,
non
-pro
li
fer
area
si
mas
uri
le
de
înc
rede
re
si
cons
tru
ire
a
sec
uri
tat
ii
rea
liz
ata
în
decembrie 2000, arata ca raportul între dimensiunea politica/diplomatica si cea militara în contracararea

proliferarii a reprezentat deseori un obiectiv în sine. Cu toate acestea, aliatii au ajuns treptat la concluzia ca, în
domeniul capabilitatilor militare, NATO poate oferi o componenta unica si, pentru moment, de ne-înlocuit a
arhitecturii institutionale internationale de contracarare a amenintarilor proliferarii
[33]

.
Pentru a ajuta la eliminarea acestui decalaj major, Consiliul de Securitate al Organizatiei Natiunilor Unite

(ONU) a adoptat în unanimitate Rezolutia 1540, în aprilie 2004. Rezolutia a stabilit o baza globala de masuri
împotriva proliferarii si a mandatat toate statele sa le puna în aplicare fara întârziere. Rezolutia 1540 cere
statelor "sa încrimineze proliferarea, sa controleze strict exporturile si sa asigure securitatea tuturor materialelor

sensibile în interiorul granitelor lor. Rezolutia include de asemenea 12 puncte solicitând tuturor statelor sa:
14

·
"ad
opt
e si sa pu
na în ap
lic
are le
gi ef
ici
ent
e, care s
a int
erzi
ca tut
uror ac
tor
ilo
r non-s
tat
ali s
a
produca, obtina, posede, dezvolte, transporte, transfere sau foloseasca arme nucleare, chimice sau
biologice si mijloacele de transport la
tinta ale acestora";
·
dezvolte
si
mentina
"masuri
fizice
de
protectie
eficiente";
·
asigu
re c
ontrol
ul
la
front
iere
si
sprij
inul
necesa
r î
n ve
derea
aplic
arii
legil
or "p
entru
combat
erea
traficului ilegal";
·
asigure
"controlul
exporturilor
si
al
transporturilor
de
tranzit".
Aceasta rezolutie a impus cerinta de aplicare a unor masuri împotriva proliferarii de catre furnizorii din
toate tarile lumii
[34]

.
Pro
gra
me
le
de
ne-
pro
li
fe
rar
e
mu
tu
al
a
în
tr
e
St
at
el
e
Un
it
e
si
Rus
ia
dem
ons
tr
ea
za
cât
de
mu
lt
se
întrepatrund, în mod involuntar, instrumentele de securitate. Atunci când senatorii americani Sam Nunn si
Richard Lugar au elaborat
Legea privind Reducerea Amenintarii Nucleare Sovietice din 1991
, atentia principala
se axa pe asigurarea securitatii si distrugerea armelor nucleare si a mijloacelor pentru transportul acestora la
tinta din fosta Uniune Sovietica.
Efortul a fost initial condus de Departamentul de Aparare al SUA. Dar pe masura ce Congresul SUA a
început sa realizeze amploarea provocarii, acesta a creat un colaj de initiative cu implicarea unor multiple
agentii vizând nu numai actiunile care trebuiau întreprinse în privinta armelor si a materialelor "mobile", ci si
dezvoltarea modalitatilor de a u
tiliza talentul stiintific în domeniul dezvoltarii economice.
Programele SUA de reducere a amenintarilor au evoluat într-o gama de tentative mai largi si multi-
departamentale urmarind interzicerea accesului statelor ostile si al grupurilor teroriste la WMD, precum si la
materialele si cunostint
ele necesare în vederea producerii acestora.
Au fost î
nregistrate succese considerabile în
sfera securitatii, dar o legatura formala între edificarea institutiilor si construirea capacitatii si posibilitatea de a
mentine aceste eforturi de ne-proliferare va fi realizata dupa mult timp.
II.2.3. Crima organizata
II.2.3. Crima organizata
În
co
nt
ext
ul
ma
ri
lo
r
pre
fa
ce
ri
ge
o-p
ol
it
ic
e,
ec
ono
mi
ce
si
so
ci
al
e
cu
ca
re
se
co
nf
run
ta
în
pr
eze
nt
comunitatea internationala, crima organizata a capatat noi valente, extinzându-si aria de cuprindere si sfera de
activitate la cote alarmante, motiv de îngrijorare pentru majoritatea statelor lumii si în mod deosebit pentru cele
ale caror economii se afla în proces de tranzitie, data fiind vulnerabilitatea sistemelor legislative si fragilitatea
institutiilor democratice din aceste tari. Structurile crimei organizate s-au dovedit a fi mult mai mobile decât
cele ale economiei formale, exemplul tarilor din Europa Centrala si de Est fiind concludent în acest sens.
Definirea conceptului de crima organizata este foarte importanta pentru cunoasterea dimensiunilor si
implicatiilor socio-politice ale fiecarui segment infractional, în vederea adoptarii celor mai eficiente strategii si
tactici de eradicare a fenomenului.
Conventia cadru a ONU împotriva crimei organizate
precizeaza la articolul
1 ca prin crima organizata se înteleg: activitatile unui grup de trei sau mai multe persoane, cu legaturi de tip
ierarhic sau cu legaturi personale, care permit liderilor lor sa realizeze profituri sau sa controleze teritorii ori
piete, interne sau straine, prin violenta, intimidare sau coruptie, atât pentru sprijinirea activitatii criminale, cât si
pentru a se infiltra în economia
legitima, în special prin:
a) trafic ilicit de droguri sau substante psihotrope si spalarea banilor, asa cum au fost definite de Conventia
Natiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante si de substante psihotrope
din 19 decembrie 1988;
15

b) traficului persoane, asa cum a fost definit de Conventia pentru suprimarea traficului de persoane si a
exploatarii prostituarii altor persoane, din 2 decembrie 1949;
c) falsificare de moneda, asa cum a fost definita de Conventia internationala pentru suprimarea falsului de
moneda, din 20 aprilie 1929;
d) traficul ilicit sau furtul de obiecte culturale, asa cum a fost definit de Conventia UNESCO asupra
mij
loa
cel
or
de
int
erzi
cer
e
si
de
pre
veni
re
a
imp
ort
ulu
i
il
ici
t,
expo
rtu
lui
si
tra
nsf
erul
ui
dre
ptu
ril
or
as
upra
propri
etati
lor
cultu
rale, din
14
noiem
brie 1970,
si de
Convent
ia UNIDROIT asupra
obiect
elor culturale furate
sau exportate ilegal, din 24 iunie 1995;
e) furt de materiale nucleare, folosirea lor improprie sau amenintarea cu folosirea lor împotriva populatiei,
asa cum au fost definite de Conventia privind protectia fizica a materialelor nucleare, din 3 martie 1980;
f) acte teroriste;
g) trafic ilicit sau furt de vehicule cu motor;
h) corupere a oficialitatilor publice
[35]

.
Grupul de experti asupra crimei organizate din cadrul Consiliului Europei si Comisiei Europene au cazut
de acord asupra existentei a patru criterii obligatorii:
·
colaborarea
dintre
trei
sau
mai
multe
persoane;
·
conlucrarea
lor
se
face
pentru
o
lunga
sau
indefinita
perioada
de
timp;
·
ace
ste p
ers
oane s
unt s
usp
ect
ate de co
mit
erea u
nor in
fra
cti
uni gr
ave s
au chi
ar au sa
vârs
it
asemenea fapte;
·
obiectivul
actiunii
lor
comune
este
de
a
obtine
profit/putere
[36]

.
Criteriile optionale se refera la:
·
obiect/domeniu
de
activitate
propriu/clar
definit;
·
disciplina
interna
si
control;
·
utilizarea
violentei
sau
a
altor
instrumente
în
scopul
intimidarii;
·
infl
uenta
prin
corupti
e sa
u al
te m
ijlo
ace,
asupra
mediul
ui po
liti
c, m
ass-m
edia,
struct
urilor
de
implementare a legii, administratiei publice;
·
actiune
la
nivel
international.
Mult timp crima organizata a prezentat un interes foarte scazut pentru elementul politic, desi în anii '70
începuse sa penetreze serios societatile occidentale, dar si cele central si est europene. Schimbarile radicale de la
sfârsitul anilor '80 au fost privite de retele criminale ca o oportunitate în executarea operatiunilor transfrontaliere
pe întregul continent si nu numai. Statisticile arata ca în Europa de Vest au sporit considerabil furturile de
masini, infractiunile economice, spalarea banilor, traficul ilegal de armament si deseuri radioactive, coruptia,
infractiunile legate de imigratie (traficul de persoane si trecerile ilegale de frontiera, falsificarea de vize si
16

pa
sap
oart
e,
uti
liz
area
il
egal
a
a
mâi
nii
de
luc
ru
din
sta
tel
e
sar
ace
),
pre
cum
si
inf
ract
ion
ali
tat
ea
leg
ata
de
prostitutie sau alte forme de exploatare sexuala. În Europa Centrala si de Est, pe lânga tipurile de actiuni
mentionate mai sus, se practica infractiunile împotriva proprietatii, extorcarea si falsificarea de bani
[37]

.
Crima organizata internationala a crescut ca amploare, în ultimul deceniu, în parte datorita unor motive

proprii (capitalul uman, material si financiar deosebit, perfectionarea continua a organizarii si a modului de
operare), dar si datorita exploziei globalizarii. În multe state, valorile traditionale legate de respectul fata de
autoritate si comunitate au fost înlocuite cu dorinta de parvenire individuala cu orice pret, iar multe dintre statele

în care se manifesta acest fenomen experimenteaza democratia pentru prima data. Multe guverne sunt mai
preocupate, la acest început de secol, de propria supravietuire, decât de sursa devizelor. Altele, pentru a facilita
com
ert
ul
mon
dia
l
si
pen
tru
a-i
fac
e
fat
a,
si-
au
cos
met
iza
t
ins
tit
uti
ile
si
str
uct
uri
le
fin
anc
iar
e,
au
rel
axat

res
tri
cti
ile
leg
ate
de
proc
edur
ile
vam
ale
sau
de
aco
rdar
e
a
viz
elo
r,
ceea ce
a
perm
is
cri
mei
orga
niz
ate
internationale sa se infiltreze cu usurinta
în structurile economiei licite.
Aceasta nu înseamna însa ca s-a renuntat la coruptie, mita, întelegeri secrete sau extorcari. Când toate
acestea esueaza, se recurge la violenta. Datorita faptului ca au existat situatii în care organizatiile criminale au

avut posibilitatea de a-si demonstra violenta iesita din comun, ca mijloc de aparare a intereselor sale, se poate
crea confuzie în discernerea între actele lor si cele ale organizatiilor teroriste. Singura diferenta notabila dintre
ele este aceea ca teroristii sunt mai putin interesati de profit, ei fiind mai degraba motivati de fanatismul religios

sau ideologic, atacurile lor având ca tinte statul cu ceea ce înseamna el (institutiile si reprezentantii lor).
II.2.4. Conflictele regionale
II.2.4. Conflictele regionale
Dupa al doilea razboi mondial continentul european a fost divizat în doua grupari care îsi defineau
interesele de securitate în mod antagonic, dupa modelul jocului de suma nula – câstigul de securitate al uneia
dintre grupari consta în pierderi de securitate pentru cealalta. Principalele surse ale divizarii Europei au fost de

natura politica si ideologica. Lumii capitaliste si democratice a Europei Occidentale i s-a opus lumea comunista
si totalitara a Europei de Est. Confruntarea principala a avut loc pe tarâm politic, ideologic si militar si a luat
forma unei curse a înarmarilor care a caracterizat întreaga perioada si care s-a prelungit, prin inertie, în forme

mai putin agresive, chiar si în perioada tranzitiei postcomuniste, atât în Europa, cât si în Asia.
Cu toate ca a luat forma unor confruntari politice, ideologice si militare, esenta opozitiei dintre cele doua
grupari europene a fost strâns legata de dezvoltare, luând forma unei competitii pentru dezvoltare. Decalajul de
dezvoltare a fost mai redus la începutul confruntarii, în perioada imediat urmatoare celui de-al doilea razboi

mondial, si mai accentuat la sfârsitul comunismului. Razboiul rece s-a încheiat în momentul în care blocul
comuni
st s-a
dovedit incapa
bil, în
condit
iile globaliz
arii, sa
mai asigure cresterea economic
a
taril
or
pe
care le
cuprindea, în vreme ce gruparea occidentala a dovedit capacitatea nu doar de a se dezvolta pe sine, dar si de a

produce o dezvoltare accelerata în acele tari care i s-au alaturat (Spania, Portugalia, Grecia).
Decalajele de dezvoltare nu produc automat conflicte de interese nationale care sa puna în pericol
sec
uri
tat
ea
con
tin
ent
ala
,
în
sch
imb
,
dec
ala
jel
e
de
dez
vol
tar
e
prod
uc,
pen
tru
tar
ile
mai
put
in
dezv
olt
ate
,
necesitatea de a cauta si identifica surse de dezvoltare. Într-o zona geopolitica, potentialul de conflict este

amplificat prin diversificarea surselor de dezvoltare. Societati aflate într-o cursa a dezvoltarii, care se bazeaza pe
surse diferite de crestere economica si dezvoltare economico-sociala, vor avea un potential de conflict mai
ridicat decât societati aflate tot în competitie de dezvoltare, dar care apeleaza la aceeasi sursa de dezvoltare.
Pâna la sfârsitul celui de-al doilea razboi mondial, în cursa dezvoltarii declansata la începutul secolului al

XIX-lea, cele mai mari state europene – Marea Britanie, Franta, Germania, Austria si Rusia – apelau la surse de
dezvoltare specifice fiecareia. Rezultatul a fost definirea în termeni conflictuali a intereselor nationale ale
fiecareia dintre aceste tari. Ceea ce permitea crearea de situatii conflictuale era simplul fapt ca nici una dintre ele
17

nu depindea, pentru
ating
erea obiectivel
or
de dezvoltare, de
celela
lte. Dimpotri
va, în
masura în care
intere
sele
nationale ale acestora se întâlneau, ele intrau în situatii modelabile prin jocul de suma nula.
Logica formarii celor doua grupari de state ale razboiului rece si care permite definirea relatiilor dintre ele
în termeni conflictuali era data de diferenta dintre sursele de dezvoltare. În vreme ce gruparea occidentala avea

ca sursa principala de dezvoltare capitalul american si potentialul tehnologic al SUA, blocul oriental avea ca
sursa princip
ala de
dezvol
tare resursele natural
e
ale URSS
si potential
ul
tehnol
ogic al
aceste
ia. Cum
nu exista
nici o conditionare între aceste doua surse diferite de dezvoltare, fiecare tabara era "libera" sa îsi defineasca
interesele de dezvoltare în termeni conflictuali cu cealalta, caci un eventual conflict nu ar fi afectat în nici un fel
sursa de dezvoltare. Invers, tari care pâna atunci îsi definisera interesele nationale în termeni conflictuali – de
exemplu Germania si Franta – nu mai puteau mentine o viziune politica conflictuala cu privire la dezvoltarea lor

ulterioara fara a afecta sursa de dezvoltare si, ca urmare, si-au redefinit interesele nationale în termeni de
cooperare
[38]

.
Analizând din perspectiva explicatiei prin intermediul diferentelor dintre sursele de dezvoltare, putem
întelege cu usurinta conflictul iugoslav sau actualele amenintari la adresa securitatii europene care provin din

Europa de Est – conflictul din Transnistria, conflictele din Georgia, Armenia, Azerbaidjan, evolutia relatiilor
dintre tarile balcanice si rezolvarea sau mentinerea tensiunilor în bazinul mediteranean (Cipru, relatiile dintre
Grecia si Turcia).
Din perspectiva diversitatii surselor de dezvoltare, principala problema creata de postcomunism a constat

nu atât în exacerbarea nationalismelor sau eliberarea tensiunilor locale de sub constrângerea restrictiilor de bloc,
cât în crearea unor noi alternative de surse de dezvoltare pentru state, care, urmare a politicii de bloc, nu
dispuneau de ele în timpul razboiului rece.
Razboaiele dintre tarile fostei Iugoslavii, chiar daca au fost justificate ideologic ca si conflicte interetnice,

au avut la baza diferentierea surselor de dezvoltare potentiala între dezvoltarea oferita prin integrare europeana,
pentr
u
Croati
a,
Sloveni
a,
Macedo
nia, si
dezvolt
area
prin resurse
alter
native a
Serbie
i.
Confl
ictul transnis
trean
poate fi interpretat ca un conflict între regiuni dispuse sa apeleze la resursele occidentale de dezvoltare –

Moldova – si regiuni care se pot dezvolta utilizând resursele de dezvoltare ale Rusiei. Acelasi model explicativ
poate fi aplicat pentru Ucraina, Georgia – unde Abhazia este mai legata de resursele rusesti de dezvoltare decât
restul tarii – Armenia si alte tari din Caucaz.
Marea noutate pe care postcomunismul a adus-o problematicii securitatii europene consta în faptul ca a

înlocuit o problematica globala de securitate – razboiul rece – cu o pluralitate de problematici ale securitatii
regionale: în Balcani, în Caucaz, în nordul Marii Negre. Toate aceste regiuni sunt situate la periferia Uniunii
Europene, iar sursele invocate ale amenintarilor par sa se limiteze de fiecare data la o problematica interna –

conf
lic
t
rel
igi
os,
conf
lic
t
int
ere
tni
c,
con
fru
nta
re
pol
iti
ca
int
erna
–
sla
b
leg
ata
de
prob
lem
ati
ca
glo
bal
a
a
securitatii
[39]

.
Amenintarea pentru securitatea europeana la nivel continental pare a proveni mai degraba din capacitatea
unora dintre factorii de amenintare globala – de tipul terorismului sau al crimei organizate – de a utiliza

conjun
cturil
e
create de
confl
ictel
e
region
ale în
scop propriu (precum
impli
carea mujahedini
lor
în razboiul
din
Bosnia).
O a doua amenintare ar putea sa apara ca urmare a potentialului oferit de o serie de conflicte locale de a
fun
cti
ona
ca
"deb
use
u"
pent
ru
con
fli
cte
le
sau
ten
siu
nil
e
int
ern
e
din
tar
ile
vec
ine
.
Ame
nin
tar
ea
cons
ta
în

pot
ent
ial
ul
de
ext
ind
ere
a
conf
lic
tul
ui,
ca
în
caz
ul
imp
li
cari
i
nat
ion
ali
st
ilo
r
ucra
ine
ni
în
con
fli
ctu
l
din
Transnistria, al nationalistilor sârbi în conflictul din Bosnia, al nationalistilor albanezi în cel din Kosovo si FYR
Macedonia.
18

Imaginea globala prezinta un continent european:
– eliberat de amenintarile traditionale provenite din confruntarea dintre marile tari europene, amenintari
care au definit problematica securitatii europene vreme de mai multe secole;
– eliberat de marea amenintare a razboiului rece;
– situat în afara principalelor amenintari la adresa securitatii globale – terorismul international, potentialul
proliferarii armelor nucleare, crima organizata la nivel international, conflictul din Orientul Apropiat si
altele sunt probleme asumate mai ales de
Statele Unite;
– aflat sub umbrela de securitate a NATO, suficient de flexibila pentru a permite europenilor sa se degajeze
de angajamentele globale ale SUA, dar în acelasi timp sa implice SUA în orice problema europeana de
securitate în care Europa Occidentala nu se poate descurca singura (precum în Bosnia si Kosovo);
– având de rezolvat doar probleme locale (regionale) de securitate, deja amintite, situate la periferia
continentului si în continua restrângere
[40]

.
Extinderea Uniunii Europene tinde sa reduca numarul problemelor regionale de securitate. Între 1990-
1992, problemele regionale de securitate, potentiale sau doar ipotetice, ivite la periferia Europei Occidentale,
erau net mai numeroase ca în prezent si se întindeau pâna în Europa Centrala. Pe atunci puteam numara
conflicte si tensiuni ce includeau Ungaria (în relatia cu România, cu Serbia, cu Slovacia), Cehia si Slovacia (pe
cale de
despart
ire), tarile baltic
e (în
relati
a
cu Rusia), România (în relatia cu
Ungari
a si
Ucrai
na), Moldova (în
relatia cu Tiraspol si Ucraina), Iugoslavia (în relatia dintre Serbia si toate celelalte republici), Bulgaria (în relatia
cu Turcia), Polonia (în relatia cu Ucraina, Belarus, Germania si Rusia), Rusia (în relatia cu toate fostele
republici ale URSS).
La începutul perioadei postcomuniste, toata lumea fosta comunista parea un sir de regiuni generatoare de
conflicte cu potential de extindere si de amenintare a pacii continentale. Un deceniu si jumatate mai târziu, ele
au fost restrânse la câteva "regiuni" periferice, dar si în acestea conflictul este tinut sub control, iar potentialul
sau de extindere este minim. În nici un caz nu putem ignora rolul extinderii Uniunii Europene în acest proces,
caci se coreleaza cu procesul reducerii amenintarilor de securitate si al stingerii conflictelor regionale.
III. APĂRAREA sI SECURITATEA NAȚIONALĂ sI COLECTIVĂ ÎN NOUL CONTEXT EUROPEAN
III. APĂRAREA sI SECURITATEA NAȚIONALĂ sI COLECTIVĂ ÎN NOUL CONTEXT EUROPEAN
III.1. Procesul de transformare a NATO si implicatiile acestuia asupra securitatii nationale si colective
III.1. Procesul de transformare a NATO si implicatiile acestuia asupra securitatii nationale si colective
În noul context de securitate, procesul de transformare si adaptare a NATO la noile realitati releva
fenomenul de revalorificare a factorului militar în calitatea sa principala de sursa de credibilitate, care va fi
determinata si în viitor de capa
bilitatile militare puse la dispozitie de natiunile membre.
Transformarea Aliantei are ca scop dezvoltarea de noi capabilitati militare care vor permite fortelor
aces
tei
a
sa
des
fas
oare
ope
rat
ii
în
înt
regu
l
spe
ctr
u
de
ame
nin
tari
,
cu
asi
gura
rea
proc
esu
lui
deci
zio
nal
(mentinerea consensului) în conditiile extinderii si ale stabilirii unui nou tip de relatii cu UE, Rusia, Ucraina si
cu statele din spatiile Caucaz, Asia Centrala si Mediterana.
[41]

Strategiile care definesc procesul transformarii abordeaza domeniile cultura militara, planificarea si
transformarea capabilitatilor. Procesele aferente acestor domenii se sprijina pe patru piloni:
–
întarirea
operatiilor
întrunite,
19

–
exploatarea
avantajelor
informationale,
–
conceptul
de
dezvoltare,
–
dezvoltarea
capabilitatilor
de
transformare
[42]

.
Întarirea capabilitatilor
Întarirea capabilitatilor
operatiilor întrunite garanteaza, practic, atingerea obiectivelor întregii game de
misiuni NATO.
Exploat
Exploat
area
area
avantaje
avantaje
lor
lor
inform
inform
ational
ational
e
e
fun
dam
ent
eaz
a
str
ate
gia
de
tra
nsf
orm
are
pri
n
uti
liz
area
informatiei si vizeaza cresterea capabilitatilor fata de cererile de informatii, cresterea capabilitatilor de aparare
în domeniul informatiilor si capabilitati de culegere a informatiilor adaptate conceptului de
razboi în retea
.
Prin
conceptul de dezvoltare si experimentare
conceptul de dezvoltare si experimentare
se verifica modul în care conceptele operationale si
capabilitatile raspund provocarilor sau situatiilor de criza.
Prin
dezvoltarea capabilitatilor de transformare
dezvoltarea capabilitatilor de transformare
se urmareste realizare
a
unor mecanism
e
puterni
ce
de
implementare a rezultatelor experimentarilor si dezvoltarii conceptelor într-un timp foarte scurt.
În ciuda succeselor obtinute pe palierele de transformare conceptuala si operationala exista o serie de
evaluari sceptice referitoare la capacitatea Aliantei de a raspunde tuturor provocarilor si, în special, a celor noi,
neconventionale, cu care se confrunta în prezent. Dupa crizele anilor trecuti, datorate diviziunilor existente între
unii aliati europeni si SUA, pornind de la incapacitatea acestora de a actiona în afara spatiului european,
summit-ul de la Istanbul (28-29 iunie 2004) a relevat înca o data adâncirea acestor dispute, atât din perspectiva
elementelor de transformare a NATO în domeniile adoptarii deciziilor si a planificarii, cât si pe problematica
Afganistanului si Irakului. Deciziile s-au bazat pe o serie de compromisuri fata de cerintele explicite ale
documentelor de planificare NATO, ceea ce a condus implicit la amânarea unor decizii în domeniile planificarii
si desfasurarii operatiilor. Chiar în aceste conditii NATO continua sa ramâna cea mai de succes alianta militara
a epocii contemporane
[43]

.
Tendin
ta centrala, dupa
summ
it-ul de
la Istanbul
[44]

, este de confirmare si intensificare a procesului de
transformare a misiunilor, capabilitatilor si fortelor sale, ca rezultat al necesitatilor de a raspunde mai eficient la
crize prin utilizarea unor forte rapid dislocabile si sustenabile în teatre de operatii foarte îndepartate. Acest
proces determina realizarea unui proces flexibil de adaptare a deciziilor si de generare a fortelor necesare.
Prin abordarea extensiva si prospectiva a riscurilor de securitate, prin noile misiuni si capabilitati, NATO
îsi dezvolta în prezent rolul de proiectare a stabilitatii si securitatii, transferându-se de pe palierul exclusiv
defensiv pe palierul defensiv-ofensiv. Viitorul Aliantei se proiecteaza pe confruntarea cu fenomenul terorist si
pe asigurarea securitatii membrilor sai fata de instabilitatile care caracterizeaza Asia Centrala si de Sud,
Caucazul, Orientul Mijlociu si Africa de Nord.
Un
a
di
n
cel
e
ma
i
im
por
ta
nt
e
pro
bl
em
e
car
ei
a
NA
TO
îi
ac
ord
a
o
at
en
ti
e
sp
ec
ia
la
es
te
red
uc
ere
a
deficientelor referitoare la gradul de utilizare a fortelor de care dispune, cauzate în special de fondurile bugetare
scazute alocate apararii si de mentinerea în unele state ale Aliantei a serviciului militar obligatoriu. Chiar daca
persista înca deficiente majore, se poate aprecia ca se înregistreaza progrese în îmbunatatirea capabilitatilor
Aliantei.
"Sun
tem hotarât
i
sa
lucr
am
împr
euna pentru promov
area pacii si
stab
ilit
atii
,
pre
cum
si
pent
ru
a
raspunde provocarilor globale care afecteaza din ce în ce mai mult securitatea noastra, a tuturo
"
[45]
[45]

.
20

Securitatea colectiva presupune abordarea unor noi dimensiuni ale parteneriatului, bazata pe cooperare
extinsa în reforma sectorului de securitate si promovarea stabilitatii în regiunea euro-atlantica. Mediul de
securitate impune o deplasare a centrelor de greutate catre est. Acest aspect include si concentrarea tot mai

pregnanta asupra unor programe de sprijin pentru statele partenere din Caucaz si Asia Centrala.
La nivelul parteneriatului cu Rusia se profileaza un nou tip de relatie, relatie accentuata la summit-ul de la
Bucuresti, ce deschide perspective largi de dezvoltare, care în timp poate conduce la lansarea unor operatiuni
comune NATO-Rusia
[46]

.
" Parteneriatul NATO-Rusia a fost conceput ca un element strategic pentru întarirea securitatii în spatiul

euro-atlantic, întemeiat pe principii, valori si angajamente fundamentale, inclusiv democratia, libertatile civile
si pluralismul politic. Privind în urma, la
istoria de peste un deceniu, am
dezvolta
t un
dialog politic si proiecte
concrete pe o gama larga de subiecte de securitate internationala, unde avem obiective si interese comune.

Desi suntem preocupati de recentele declaratii si actiuni rusesti, pe subiecte cheie de securitate si de interes
comun, precum Tratatul privind Fortele Conventionale din Europa (CFE), suntem pregatiti sa continuam sa
lucram cu Rusia, ca parteneri egali în domenii de interes comun, asa cum este prevazut în Declaratia de la

Roma si în Actul Fondator. Trebuie sa ne continuam eforturile comune în lupta împotriva terorismului si în
domeniul neproliferarii armelor de distrugere în masa si a mijloacelor de transport al acestora. Îndemnam
Rusia sa se angajeze activ în ofertele importante de cooperare care i-au fost prezentate. Consideram ca

discutiile bilaterale Statele Unite – Rusia cu privire la apararea antiracheta si CFE, printre alte teme, pot
aduce o contributie importanta în acest domeniu. Consideram ca potentialul Consiliului NATO-Rusia (NRC)
nu este pe deplin realizat si ramânem pregatiti sa identificam si sa urmarim oportunitati pentru actiuni comune

în format 27, reamintind principiul independentei deciziilor si actiunilor NATO sau ale Rusiei. Reafirmam
Rusiei ca

politica usilor deschise a NATO si eforturile prezente, precum si cele viitoare privind apararea
antiracheta a NATO sunt

menite sa ofere un raspuns mai bun fata de provocarile de securitate cu care toti ne

c
o
n
f
r
u
n
t
a
m
s
i
r
e
i
t
e
r
a
m
f
a
p
t
u
l
c
a
,
d
e
p
a
r
t
e
d
e
a
r
e
p
r
e
z
e
n
t
a
o
a
m
e
n
i
n
t
a
r
e
p
e
n
t
r
u
r
e
l
a
t
i
a
noastra,

acestea

ofera

oportunitati de a aprofunda cooperarea si stabilitatea
[47]
[47]

.
"
Transformarea Aliantei are implicatii si asupra României, ca membra NATO. Transformarea Armatei
României este un imperativ strategic, fiind modelata si influentata de realitatile competitiei erei informationale

si de conceptul Razboiului bazat pe retea; un imperativ tehnologic, deoarece dezvoltarea stiintifica creeaza
tendinte semnificative în evolutia strategiei si planificarii apararii, si un imperativ determinat de amenintari cu
implicatii multiple si complexe.
La nivelul României, scopul principal al transformarii îl constituie adaptarea structurilor militare la

mediul de securitate actual si viitor, care sa asigure realizarea angajamentelor asumate în corelatie cu formele si
procesele pe care le implica transformarea Aliantei. Structurile militare ale tarii noastre trebuie sa fie în masura
sa execute întreaga gama de misiuni ale Aliantei.
Pentru România, transformarea armatei sale constituie o miza importanta care are rolul de a-i asigura o

pozitie stabila într-un mediu schimbator si competitiv. Lipsa transformarii înseamna investirea unor fonduri
enorme în capacitati cu eficienta redusa. Singura optiune este adaptarea la o schimbare rapida a câmpului de
lupta cu dezvoltarea rapida a capacitatii competitorilor. Se obtine, astfel, siguranta realizarii unei securitati

nationale cu riscuri minime. Cheia realizarii spiralei transformarii este de a se pune în aplicare solutii care, într-
o
man
ier
a
opor
tun
a,
sa
perm
it
a
real
iza
rea
unu
i
sis
tem
de
con
duce
re
cap
abi
l
de
abor
dare
a
prov
oca
ril
or
viitorului.
Derularea procesului de transformare va avea ca rezultat crearea de capabilitati militare caracterizate prin

flexibilitate, viteza de reactie crescuta si interoperabilitate. Structurile militare nu se vor transforma prin ele
însele, ci prin schimbarea de mentalitate si capacitatea de adaptare la nou a militarilor. Se da, în acest fel,
decidentilor politico-militari posibilitatea realizarii obiectivelor urmarite. Din aceasta perspectiva se poate
21

afirma ca viitorul nu va apartine neaparat armatelor cele mai dotate tehnologic, ci acelora care vor fi capabile sa
înteleaga natura conflictelor si vor reactiona eficient în fata lor.
III.2. Uniunea Europeana. Aparitia conceptului de Identitate Europeana de Securitate si Aparare
III.2. Uniunea Europeana. Aparitia conceptului de Identitate Europeana de Securitate si Aparare
La acest început de secol, Europa unita îsi propune continuarea procesului de completare a dimensiunii
economice cu una de politica externa si de aparare. Este un obiectiv ambitios, pentru realizarea caruia trebuie
depasite atât reticentele aliatului transatlantic, cât si cele interne, legate îndeosebi de chestiunile suveranitatii
nat
ion
ale
si
che
ltu
iel
ilo
r
mil
ita
re.
Pol
it
ica
Eur
opea
na
Com
una
de
Secu
rit
ate
si
Apa
rare
repr
ezi
nta
o
nou
a
provocare pentru Uniunea Europeana, desi ideea unei Politici Comune de Aparare nu este de data recenta.
Ideea crearii unui sistem defensiv comun pentru ansamblul tarilor europene a fost conceptualizata
imedi
at dupa
închei
erea celui
de-al doilea razboi mondial, în
scopul anihil
arii unei
eventu
ale reluari a
polit
icii
de agresiune din partea Germaniei. O prima încercare a fost, astfel, facuta în anii '50, dupa fondarea Comunitatii
Europene a Carbunelui si Otelului, însa proiectul unei Comunitati Europene de Aparare nu a trecut de
Parlamentul Francez, în 1954. Mai târziu, apar alte câteva proiecte, însa nici unul nu are succes. Primul moment
de cotitura este marcat deTratatul de la Maastricht (1992), un raspuns la caderea Zidului Berlinului si la
prabusirea Uniunii Sovietice: acest tratat a pus bazele Uniunii Economice si Monetare (implicit, a monedei

unice Euro) si a Politicii Externe si de Securitate Comuna (PESC). Acest document stabilea pentru PESC
urmatoarele obiective:
–
conser
varea
pacii
si
întari
rea
securi
tati
i
intern
ationa
le
în
concord
anta
cu
princi
piil
e C
artei
ONU,
Actului final de la Helsinki si Cartei de la
Paris;
–
dezvoltarea
si
consolidarea
democratiilor
si
statului
de
drept;
–
respectarea
drepturilor
omului
si
a
libertatilor
fundamentale.
Din momentul intrarii în vigoare a tratatului, Consiliul de Ministri a adoptat aproximativ 70 de pozitii
comune în domeniul politi
cii externe, pe
proble
me acoperind zona
înti
nsa din
Balca
ni pâna
în Timorul de
Est,
de la neproliferarea armelor nucleare pâna la lupta împotriva terorismului. Tratatul de la Maastricht a însemnat
proiectul unei politici comune de aparare, ce ar fi putut conduce la o aparare comuna. Acest tel nou a existat mai
mult în teorie pâna în octombrie 1998, când Marea Britanie si-a modificat radical atitudinea fata de Europa. La
sedint
a
neofic
iala a
Consi
liul
ui
Europea
n
de la
Portsc
hach s-a
discu
tat în
terme
ni
mai concreti implemen
tarea
acestei prevederi din Tratatul de la Maastricht. Acest eveniment a fost punctul de plecare pentru Declaratiile
care au urmat, cele mai importante fiind cele de la Saint-Malo, Toulouse si Londra
[48]

.
Politica Externa si de Securitate Comuna a fost reafirmata si reconfirmata prin prevederile
Tratatului de
Tratatului de
la Amsterdam
la Amsterdam
(1999), fiind introdusa ca rezultat al necesitatii de a echipa mai bine Uniunea Europeana pentru
a face fata multiplelor provocari care apar la nivel mondial, prin asigurarea unor noi mijloace de actiune în
planul relatiilor externe, altele decât cele traditionale (cooperare si dezvoltare economica si politici comerciale).
Consiliul European, organismul care defineste liniile principale de actiune în cadrul PESC, are dreptul sa
defineasca, prin consens, strategiile comune în acele zone în care statele membre au interese importante în
comun.
Cinci obiective fundamentale stau în spatele
Politicii Externe si de Securitate Comune:
–
apararea intereselor fundamentale
si a
independentei Uniunii;
–
întarirea
securitatii
Uniunii;
22

–
mentinerea pacii si
întarirea securitatii
internationale;
–
promovarea cooperarii
internationale;
–
consolidarea democratiei, a statul
ui de drept si
respectarea drepturilor omului.
Misiunile tip Petersberg (misiuni umanitare, de salvare si de mentinere a pacii) au fost încorporate
în
Tratatul de la Amsterdam
Tratatul de la Amsterdam
. Acesta a constituit un pas crucial într-o vreme în care resurgenta conflictelor
locale ameninta securitatea europeana.
Declaratia de la Koln
Declaratia de la Koln
(iunie 1999) a adoptat si ea principiul conform caruia "
Uniunea Europeana va
avea un rol complet pe scena internationala
" în cadrul misiun
ilor de
tip Petersbe
rg. În
acest sens, UE "
trebuie
sa detina capacitatea necesara pentru actiuni autonome, sustinute de forte armate credibile
(misiuni umanitare,
de salvare si de mentinere a pacii)
pentru a face fata crizelor internationale fara a aduce prejudicii actiunilor
NATO

[49]

.
"
Pentru a-si putea asuma responsabilitatile referitoare la întreaga gama a misiunilor de prevenire a
conflictelor si managementul crizelor, statele membre ale UE trebuie sa dezvolte capabilitati militare mai
eficiente si sa stabileasca noi structuri politice si militare, pentru adoptarea deciziilor si conducerea actiunilor.
Este adevarat ca Europa, ca organizatie, nu detine necesarul de baza pentru un razboi, ca, de pilda, transport
aerian de armament greu, armament de înalta tehnologie, etc., precum si trupe suficiente care sa fie desfasurate,
chiar daca are mai multi soldati decât Statele Unite. Este evident ca Europa trebuie sa fie, înainte de toate,
respon
sabil
a
pentru propria securi
tate: nu poate
cere Statelo
r
Unit
e
sa intervin
a
ori de
câte ori apare
vreo criza
pe continent. Mai mult, daca se doreste mentinerea legaturii transatlantice, trebuie dezvoltat un parteneriat real
cu Statele Unite si împartita sarcina securitatii comune.
În alta ordine
de idei, SUA
se tem de
o eventuala "disloc
are" a Europei din
dispo
ziti
vul comun de
aparare,
sustinând ca NATO trebuie sa ramâna cea mai importanta organizatie de securitate. În replica, UE, în frunte cu
Germania, argumenteaza ca actualele preocupari legate de întarirea capacitatii de aparare sunt menite sa
înt
area
sca
Ali
ant
a
Nor
d-At
lan
tic
a.
Ame
ric
ani
i
sus
ti
n
men
ti
nere
a
leg
atu
ril
or
tra
ns-a
tl
anti
ce
ca
o
con
dit
ie
necesara pentru instaurarea unui climat de securitate viabil si, mai ales, stabil. Criza din Kosovo a aratat înca o
data faptul ca Europa nu poate sa-si gestioneze singura securitatea, prezenta americana fiind necesara. Din
aceast
a
perspe
ctiva
,
se impun pentru
stat
ele europene implicat
e
în procesul de
creare a
Identi
tatii Europene de
Securitate si Aparare ajustari radicale în cadrul fortelor armate proprii: armata trebuie redimensionata prin
stabilirea unui echilibru în ceea ce priveste resursele si modul în care acestea sunt utilizate.
Enumerând câteva dintre riscurile sfârsitului de secol XX – tentatia unui izolationism american si noile
tensiuni dintre Washington si Beijing -, presedintele francez Jacques Chirac sublinia ca
"un sistem cu adevarat
multipolar nu poate exista decât daca Uniunea Europeana devine ea însasi o putere reala
". Dupa crearea Euro,
continentul trebuie sa deschida al doilea mare "santier", cel al Apararii:
"Kosovo a confirmat pe deplin
necesitatea si chiar urgenta afirmarii unei Europe a Apararii, care sa actioneze fie în sânul Aliantei Atlantice,
fie de maniera autonoma, în functie de natura crizelor
[50]
[50]

".
Criza din Kosovo a evidentiat necesitatea unei reechilibrari a balantei între SUA si Europa privind
participarea la solutionarea crizelor si conflictelor în spatiul european, prin cresterea rolului continentului nostru
dotat cu o politica externa si de securitate comuna.
Obiectivul Uniunii Europene este de a avea capacitate autonoma de a lua decizii si, când NATO, ca
alianta, nu este angajata direct, sa declanseze si apoi sa desfasoare operatiuni militare, ca raspuns la crizele din
spatiul de interes. Cert este ca o comunitate europeana extinsa favorizeaza cresterea stabilitatii prin sporirea
încrederii bazate pe securitatea colectiva, unitate politica si legaturi comerciale. Unul din marile riscuri pentru
23

securitatea Europei este acela al decuplarii SUA si al fiintarii unei Europe înca incapabile sa se apere singura în
fata primejdiilor. Dorinta europenilor de a se afirma în domeniul securitatii si apararii se loveste nu numai de
rezistenta americanilor, care nu se arata prea încântati de posibilitatea aparitiei unui pol pur european în NATO.

Complexitatea cooperarii militare între membrii Uniunii este marcata si de diferentele între acestia în ceea ce
priveste statutul lor militar: patru state sunt neutre (in mod traditional sau constitutional), în timp ce celelalte
apartin Aliantei Nord-Atlantice, o buna parte dintre ele preferând protectia umbrelei americane cheltuielilor de

modernizare a armatei. În plus, multe state au încheiat între ele tratate bilaterale si multilaterale de cooperare
militara.
Pre
lu
ân
du-
si
ma
nd
at
ul
de
se
cr
et
ar
gen
era
l
al
Al
ia
nt
ei
,
Ge
org
e
Ro
ber
ts
on
a
af
ir
ma
t:
"legatura
transatlantica ramâne calea eficacitatii NATO
",
"nu este vorba de a cheltui mai multi bani pentru aparare si

securitate, ci de a-i cheltui mai bine
[51]
[51]

".
Securitatea depinde de stabilitate, dupa cum stabilitatea nu poate fi atinsa fara o economie sanatoasa si
numai o economie sanatoasa este capabila sa sustina eforturile de securitate.
Elaborarea unei Politici Europene Comune de Securitate si Aparare va contribui la crearea unui climat
de stabilitate, inclusiv cu efecte preventive în zonele cu potential ridicat de insecuritate de pe continent, cât si la

conturarea unui rol mai pregnant al Uniunii Europene, ca actor de prim rang pe scena internationala.
Experienta acumulata pe parcursul unei lungi perioade istorice a creat imaginea abordarii si definirii
politicii de securitate la baza careia vor sta anumite valori, principii si linii calauzitoare. Uniunea Europeana este
fondata pe principiile de libertate, democratie, respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului,

principii comune statelor membre cu aceleasi valori. În conceptia Uniunii Europene, scopurile politico-militare
si puterea sunt analizate ca parti ale unui cadru mai vast ce integreaza toate aspectele actiunii externe, atât la
nivelul obiectivelor, cât si al instrumentelor. Pentru instabilitati si insecuritate – de o diversitate si amplitudine

fara precedent – este necesara o abordare preventiva în locul uneia reactive sau curative, concentrata asupra
obiectivelor politicii si nu asupra amenintarilor.
Conceptul de Identitate Europeana de Securitate si Aparare (European Security and Defence Identity) a
aparut si s-a dezvoltat în cadrul NATO, în a doua jumatate a anilor '80, pe fondul reactivarii, dupa o lunga

"hibernare", în urma Declaratiei summit-ului UEO de la Roma, a Uniunii Europei Occidentale. Declaratia de la
Roma confirma dorinta celor sapte membri ai UEO de a coopera în interiorul organizatiei prin armonizarea
punctelor de vedere asupra problemelor specifice legate de securitatea europeana. Revigorarea UEO a fost

impulsionata si de Actul Unic European din 1986. Într-o prima formulare, conceptul de
Identitate Europeana
Identitate Europeana
de Securitate si Aparare
de Securitate si Aparare

apare explicit formulat în acest document, prin dezvoltarea si aplicarea la sfera
sec
uri
tat
ii
si
apar
ari
i
a
ide
ii
de
ide
nti
tat
e
euro
pean
a,
îns
cri
sa
în
para
graf
ul
14
din
Docume
Docume
ntul
ntul
asupra
asupra

identitatii europene
identitatii europene
, dat publicitatii la Copenhaga, la 14 decembrie 1973.
În prima jumatate a anilor '90 Uniunea Europei Occidentale a cunoscut un proces de consolidare, prin
accederea în organizatie a Spaniei, Portugaliei (în 1990) si Greciei (în 1992), prin integrarea ca membri asociati
în Consiliul UEO, a Islandei, Norvegiei si Turciei (în 1991), prin înfiintarea, sub impuls francez, a unor structuri

institutionale permanente – Comitetul Militar, Institutul pentru Studii de Securitate de la Paris (1990), Centrul
Satelitar de la Torrejon (1991), Celula de Planificare (1992), Grupul Vest-European de Armamente (Western
European Armaments Group
,
WEAG, 1992) si Centrul Situational (1995) – , precum si prin aparitia fortelor

mu
lt
in
at
io
na
le
eu
rop
ene
–
EU
RO
CO
RP
(C
orp
ul
Eu
rop
ea
n),
EU
RO
FO
R
(Fo
rt
a
Eu
rop
ea
na
de
Us
ca
t)
,
EUROMARFOR (Forta Maritima Europeana), Grupul Aerian European, Divizia Centrala Multinationala, Forta
Amfibie Britanico-Olandeza, etc.
Europa ramâne vulnerabila în fata amenintarilor globale. În scopul cresterii încrederii si securitatii

p
op
ul
at
i
ei
eu
ro
pe
ne
,
Un
iu
ne
a
Eu
ro
pe
an
a
si
st
at
el
e
me
m
br
e
s
-a
u
în
ar
ma
t
cu
in
st
ru
m
en
te
no
i
,
24

moderne:
mandatul de arestare european, cadrul definirii terorismului, eurojustitia
mandatul de arestare european, cadrul definirii terorismului, eurojustitia
, care respecta în
totalitate libertatile civile si
Constitutia europeana
Constitutia europeana
. Adoptarea unei clauze de solidaritate asigura evolutia
statelor membre catre o comunitate politica angajata la furnizarea de ajutor reciproc si asistenta în fata riscurilor

de orice natura, ceea ce va face posibila folosirea mecanismelor securitatii europene si politicii de aparare în
situatii de criza pe teritoriul Uniunii Europene.
Asigurarea pe termen lung împotriva unor viitoare posibile amenintari este servita de angajamentele
defensive ale statelor membre precum si de perspectiva unei mai strânse colaborari asupra apararii comune în
cadrul UE.
Deschiderea, manifestata în toate actiunile întreprinse, accesibilitatea si transparenta politicilor au impus
crearea unui climat de accesibilitate si în vecinatatea Uniunii Europene. Prin forta de atractie si nu prin coercitie
s-a reusit neutralizarea disputelor minoritare si a conflictelor de granite.
Mediul de securitate din vecinatatea Uniunii Europene difera de cel din interiorul acesteia prin zonele de
instabilitate regionala si existenta unor dispute îndelungate, atât pe continentul european, cât si în jurul acestuia.
Principalul instrument pentru promovarea stabilitatii în vecinatatea apropiata îl reprezinta dezvoltarea pe mai
departe a politicilor sale de vecinatate, pozitie care ofera beneficii concrete si relatii preferentiale cu statele

vecine, în numeroase aspecte, dar, în particular, asupra accesului la piete si a promovarii investitiilor.
Principalele obiective ale politicii de vecinatate sunt:
1)
prevenirea
conflictelor
si
a
actelor
de
agresiune
în
vecinatatea
apropiata;
2)
aplanarea di
sputelor
în
curs
si
asigurarea
unui
climat
de
liniste
pe
termen l
ung;
3)
sta
bil
ire
a
de
par
ten
eri
ate
pol
it
ico
-eco
nom
ice
str
âns
e,
baz
ate
pe
împ
art
asi
rea
pri
nci
pii
lor
UE.
,
pe
aplanarea conflictelor, pe
valori, prosperitate si
securitate;
4)
controlul
migratiei
si
a
oricaror
forme
de
trafic
ilegal
catre
UE.;
5)
protejarea
securitatii
cetatenilor
UE.
ce
traiesc
în
afara
Uniunii
[52]

.
Rusia reprezinta un partener strategic pentru UE., atât la nivel continental, cât si global. Ca putere
europeana, Rusia trebuie sa devina parte a zonei largite de cooperare în Europa. Pentru o pace durabila pe
cont
ine
ntu
l
euro
pea
n
sta
bil
ita
tea
dem
ocra
tic
a
si
pro
spe
rit
atea
Rus
iei
sun
t
ese
nti
ale.
UE.
man
ife
sta
toa
ta
disponibilitatea pentru o colaborare strânsa cu Rusia, atât în promovarea securitatii globale, cât si în abordarea
provocarilor de pe continentul european, cum ar fi non-proliferarea armelor de distrugere în masa, printr-un
dialog politic si de securitate si prin colaborare concreta. Consiliul Permanent de Parteneriat asigura o puternica
baza institutionala pentru parteneriatul UE -Rusia, care va adauga substanta adoptarii unei strategii comune
revizuite, ce va stabili prioritati si va
detalia instrumente si mijloace.
Ucraina, Moldova si Belarus reprezinta provocari speciale pentru politica de vecinatate a Europei.
Rezolvarea conflictului din auto-declarata regiune Transnistreana din Moldova este o problema principala a
parteneriatului UE-Rusia.
Turcia iese în relief ca partener vital pe care UE îl va integra strâns în aria largita de cooperare
europeana. UE este pregatita sa intensifice dialogul politic si de securitate cu Turcia, ca viitor membru al
Uniunii, si o va invita sa ia parte, în mod concret, la cooperarea politico-militara. Implementarea parteneriatului
din perioada de preaderare, o rezolutie asupra problemei din Cipru si consolidarea respectarii drepturilor omului
reprezinta un element integral al acestei cooperari adâncite.
25

Con
sol
ida
rea
sta
bil
ita
tii
în
Bal
can
i
si
int
egra
rea
lor
prog
res
iva
în
Uni
une
a
Eur
opea
na
sun
t
part
e
integranta a politicii de vecinatate. Stabilizarea si Procesul de asociere sprijina reforma în Albania, Bosnia si
Hert
egov
ina
,
Cro
ati
a,
Serb
ia
si
Rep
ubl
ica
Fede
ral
a
Iug
osl
avi
a.
O
con
dit
ie
ese
nti
ala
est
e
sta
bil
ire
a
unei

colaborari regionale între aceste state. Un alt aspect important îl reprezinta parteneriatul intensificat, atât în
beneficiul UE, cât si cel al statelor balcanice, în domeniul combaterii crimei organizate si a terorismului,
deoarece vestul Balcanilor reprezinta poarta principala de intrare în UE a emigrarii ilegale, traficului de

persoane, prostitutiei si drogurilor.
Stra
teg
ia
eur
opea
na
de
sec
uri
tat
e
si
toa
te
cel
ela
lt
e
ins
tru
men
te
dir
ect
rel
ati
onat
e
aces
tei
a
pot
fi
considerate un raspuns la Strategia de Securitate Nationala a SUA sau la Conceptul Strategic al NATO, dar nu
reprezi
nta, în fapt, decât dovada
ca factorii de decizie europeni consider
a ca
dimen
siune
a de
aparare a Europei

trebuie dezvoltata si sprijinita cu mijloace si eforturi proprii. Datorita puterii sale economice (a doua dupa
SUA), Uniunea Europeana trebuie sa-si asume si responsabilitati strategice globale. În cooperare cu NATO, UE
trebuie sa-si consolideze cadrul institutional si operational pentru a raspunde adecvat crizelor si conflictelor

regionale. Viitorul PESA depinde în mare masura de acordul celor 25 de state membre asupra unei agende
comune privind interesele strategice. Aceasta va însemna în principal:
–
o
perceptie
comuna
asupra
amenintarilor
la
adresa
securitatii;
–
vointa
politica
pentru
a
aplica
în
mod
punctual
si
coerent
instrumentele
diplomatice,
economice
si
de gestionare a crizelor;
–
îmbunatatirea
capabilitatilor
civile
si
militare
existente.
Probabil ca UE nu dispune înca de instrumente militare adecvate, însa experienta sa în domeniile
nonmilitare, precum comert extern, dezvoltare, politica privind mediul, cooperare în domeniul politiei, justitiei
si informatiilor, politica de imigrare si diplomatie multilaterala constituie o baza care contribuie la contracararea
amenintarilor tot mai mult nonmilitare. Proiectia securitatii si stabilitatii dincolo de granitele Uniunii prin
mijloace diplomatice, economice si, în ultima instanta, militare, reprezinta o initiativa laudabila a UE, ce a
cunoscut numeroase progrese. În perspectiva este de asteptat ca PESA sa evolueze în directia transferului tot
mai mare de suveranitate catre institutiile Uniunii Europene, apararea nationala devenind subsidiara celei

europene, iar adoptarea unei Carte Albe a Securitatii si Apararii Europene va asigura detalierea obiectivelor
politice stabilite în Strategia de Securitate a
UE.
Constrângerile impuse de resurse cer o abordare mai integrata a apararii. Astfel sunt necesare:
–
dezvol
tarea
unor
planuri
compat
ibile
ale
taril
or
europene
în
ceea
ce
prives
te
nevoil
e
de
aparare
,
doctrinele militare si capabilitatile militare necesare acestora;
–
o
cooperare
mai
strânsa
în
domeniile
cercetarii,
dezvoltarii
si
achizitiilor
capabilitatilor
militare
ce
se considera a avea prioritate;
–
dezvol
tarea
capabi
litat
ilor
nation
ale
în
ceea
ce
prives
te
antrena
mentul
,
sprij
inul
si
gazdui
rea
unitatilor nationale si multinationale
[53]

.
Politica externa a UE este multifunctionala si se constituie, în principal, din interventii civile si militare
în procesul de gestionare a crizelor. Însa, capabilitatile militare ale UE sunt înca în faza de dezvoltare. România
poate sa contribuie la efortul de îmbunatatire a acestor capabilitati prin furnizarea de forte, echipamente si
pregatire la Forta de Reactie Rapida a UE. De asemenea, tara noastra poate avea contributii semnificative la
capabilitatile civile pentru prevenirea crizelor, prin participarea la evaluarea comuna a amenintarilor si la
eventualele initiative diplomatice.
26

III.3. România în noul context de securitate alaturi de NATO si Uniunea Europeana
III.3. România în noul context de securitate alaturi de NATO si Uniunea Europeana
România a luptat dintotdeauna, asa cum a putut sau i s-a impus pentru a-si pastra valorile nationale:
independenta, suveranitatea, integritatea si unitatea teritoriului si cetatenilor sai, asa cum se stipuleaza si în
normativele statului de drept
[54]

.
Dupa 18
ani de
tranzi
tie post-comu
nist
a,
Români
a
a
ajuns în final
la vârsta maturitat
ii învatând sa
treaca
de la totalitarism la un regim democratic. A înteles ca integrarea în structurile cele mai puternice existente în
prezent în lume o vor face mai puternica pe ea însasi si ca, ajutându-le pe acestea sa îsi îndeplineasca scopurile
si le va îndeplini pe cele proprii. În acest sens, dupa ce a realizat demersurile si a îndeplinit criteriile de aderare a

ajuns membru deplin în Uniunea Europeana, dupa ce, la 29 martie 2004, a pasit în NATO ca stat aliat. În
prezent, România trebuie sa faca fata unor noi provocari: valorificarea calitatii de membru al UE si NATO. La
rândul lor, în prezent, UE si NATO sunt entitati aflate într-un dinamic proces de transformare si reforma

institutionala ca urmare a mediului international de securitate.
În acest context, profilul si conduita viitoare a României trebuie sa valorifice oportunitatile existente în
cadrul organizatiilor europene si euroatlantice, în scopul promovarii unor politici coerente, având ca obiectiv
continuarea si aprofundarea procesului de modernizare a societatii românesti, implicând atât consolidarea

economica si institutionala, cât si cresterea standardelor de viata ale cetatenilor sai.
III.3.1. Pozitia României fata de Politica Europeana de Securitate si Aparare
III.3.1. Pozitia României fata de Politica Europeana de Securitate si Aparare
Printre primele capitole de negocieri deschise de România cu Uniunea Europeana dupa începerea
negocierilor de aderare, la 15 februarie 2000, au fost Capitolul 26 (Relatii externe) si Capitolul 27 (Politica
Externa si de Securitate Comuna, PESC). Aceste capitole au fost închise provizoriu înca din iunie 2000. În
Documentul de pozitie a României, referitor la Politica Externa si de Securitate Comuna, se arata ca: "România
este pregatita sa accepte si sa aplice acquis-ul în domeniul Politicii Externe si de Securitate Comune (PESC) a
Uniunii Europene (UE). Politica externa si de securitate a României se bazeaza pe aceleasi principii si are
aceeasi orientare cu cea promovata de Uniunea Europeana. "
Formele si mijloacele uzitate de România pentru implicarea în PESA sunt multiple:
a.
consultari
periodice
pe
probleme
ale
securitatii
europene;
b.
participarea
la
elaborarea decizi
ilor
legate
de
gestionare
aspectelor
militare
si
civile
ale
crizelor;
c.
imp
lic
area în
act
ivi
tat
ile curent
e
ale organi
sme
lor UE
cu
atr
ibu
ti
i
în sfera secur
ita
tii (Cons
il
iul
Aface
rilor Generale,
Comit
etul Politic si
de
Securit
ate,
Comit
etul Militar, Statul
Major, Institut
ul
de
Studii de Securitate al UE etc.) si participarea la sesiunile Adunarii UEO, respectiv ale Adunarii
Interparlamentare de Securitate si Aparare;
d.
participarea
la
exercitiile
si
operatiunile
de
gestionare
a
crizelor
conduse
de
UE.
Consult
Consult
arile
arile
periodi
periodi
ce
ce
pe
pro
bl
em
e
al
e
se
cur
it
at
ii
eu
rop
en
e,
vi
zea
za
în
pri
nc
ip
al
de
zv
ol
ta
rea
capacitatilor europene de aparare, (Obiectivul Global al UE adoptat în iunie 2004). Se au în vedere optimizarea
instrumentelor de generare a capacitatilor militare prin introducerea unui sistem de monitorizare a procesului de
îndeplinire a obiectivelor asumate, acoperirea deficientelor în materie de capacitati, în anumite domenii,
inclu
derea
concept
ului "Grupurilor tactice
de
lupta
"
[55]

(Battle Groups – BGs), asumarea de noi angajamente
din partea statelor membre.
27

Planul European de Actiune în domeniul Capacitatilor de Aparare (ECAP), lansat în 2001, are ca scop
remedi
erea deficien
telor în domeniul capabili
tatil
or UE
în care
funct
ioneaza
13 grupuri de
proiec
t: trei vor
fi
(coordonate de catre EUMC), majoritatea vor fi transferate catre EDA, si unul va fi închis.
România a participat la grupul de proiect vizând Interoperabilitatea în operatiuni si actiuni umanitare

(IHEO) a
carui activi
tate s-a încheiat în
ulti
ma parte
a anului 2004.
Din noiembri
e 2004,
Români
a participa la
str
uct
ura
resp
ons
abi
la
cu
Tra
nsp
ort
ul
Str
ate
gic
Aer
ian
.
Sunt
în
der
ula
re
dem
ers
uri
le
pri
vin
d
cone
cta
rea
României la Centrul Multinational de Transport strategic Maritim de la Atena (AMSCC). Se analizeaza

posibilitatea implicarii si în alte grupuri de pr
oiect.
Agentia europeana pentru dezvoltarea capacitatilor de aparare, cercetare, achizitie si armamente a fost
înfiintata în i
ulie 2004. Are
ca obiective dezvoltarea capabilitatilor în
domeniul apararii, cooperarea în materie
de armamente, crearea unei piete europene competitive în domeniul armamentului si echipamentelor de aparare,

promovarea de proiecte de cercetare în domeniul tehnologiilor strategice de vârf din sectorul apararii si
capabilitatilor de securitate. România a participat doar la activitatile Grupului Vest-European pentru Armamente
a carei activitate a fost preluata în cadrul Agentiei.
Abordar
ea
capaci
tatii globala de
deplas
area trupelor (GAD)
este o
init
iativ
a
a
UE, la
propuner
ea Frantei,

ce vizeaza optimizarea coordonarii întrunite în domeniul transportului strategic pentru sustinerea operatiilor de
gestionare a crizelor. Are ca obiectiv accesul tuturor statelor membre la sistemul ADAMS al NATO (SHAPE)
de planificare a transportului; crearea sistemului de coordonare a transportului terestru, prin aplicarea unei

abordari integrate, multimodale; necesitatea asigurarii unui echilibru între prezentarile care sunt facute celor
doua centre europene de coordonare a transportului si miscarii (Atena si Eindhoven).
Participarea la elaborarea deciziilor
Participarea la elaborarea deciziilor
legate de gestionarea aspectelor militare si civile ale crizelor,
vizeaza urmatoarele aspecte:
·
Coordon
Coordon
area
area
civil
civil
-mili
-mili
tara
tara
–
pla
nif
ica
rea
int
egra
ta
"Îm
bun
ata
tir
ea
Coo
rdon
ari
i
Civ
il
–
Militare a UE" pledeaza pentru o planificare integrata/comprehensive planning a cooperarii civilo-militare în
operati
unile de
gesti
onare a
crizel
or,
crest
erea
rolul
ui
grupuri
lor
de
lucru geografice
,
îmbuna
tatir
ea
coopera
rii
inter-pilieri, îmbunatatirea procesului de analiza a situatiilor de criza, operationalizarea listei de observare a

statelor susceptibile pentru o criza iminenta, îmbunatatirea conceptului de gestionare a crizelor, utilizarea unor
ins
tru
men
te
de
pla
nif
ica
re
sup
lim
ent
are
,
îmb
una
tat
ire
a
sis
tem
ulu
i
de
fin
ant
are
a
ope
rat
iil
or
civ
il
e
PES
A,
îmb
unat
ati
rea
capa
cit
ati
i
de
coor
dona
re
a
EUS
R
(rep
reze
nta
nt
spe
cia
l
al
UE),
dez
vol
tar
ea
une
i
abor
dari

integrate a activitatilor în teatru, stabilirea unui proces de instruire pre-dislocare, co-locarea actorilor UE din
teatru, rotirea personalului UE în functie de expertiza acumulata în teatru.
·
Co
nc
ep
ti
a
UE
pr
iv
in
d
s
s
p
p
r
r
i
i
ji
ji
n
n
ul
ul
P
P
E
E
S
S
A
A
î
î
n
n
d
d
o
o
m
m
e
e
n
n
i
i
u
u
l
l
re
re
f
f
o
o
r
r
m
m
e
e
i
i
se
se
c
c
to
to
r
r
u
u
l
l
u
u
i
i
de
de
securitate
securitate
(S
SR
)
de
CO
PS
.-
vi
ze
az
a
as
is
te
nt
a
de
st
in
at
a
st
at
el
or
pa
rt
en
ere
pe
ac
es
t
do
me
ni
u,
pe
ba
za

urmatoarelor principii: responsabilizare locala, asigurarea coerentei actiunilor externe, respectarea normelor
democratice si internationale referitoare la respectarea drepturilor omului si a statului de drept. Prevede
cooperarea UE si cu ONG-urile, în domenii precum: sectorul de aparare, politie, justitie si statul de drept,

fin
ant
are
a
sec
tor
ulu
i
de
sec
uri
tat
e,
con
tro
lul
la
fro
nti
ere
si
dom
eni
ul
vam
al,
dem
obi
li
zare
,
dez
arm
are
si
reintegare (DDR).
·
Celula civil-militara a UE
Celula civil-militara a UE
. Din 13 decembrie 2004 România se afla în cadrul Statului Major
al UE (EUMS), sub autoritatea directorului general al EUMS, compusa din compartimentul de planificare

strategica si nucleul permanent. Rolul acestei celule este de a îmbunatati capacitatea UE de gestionare a crizelor,
prin integrarea sistemelor de planificare a operatiilor mixte civil-militare conduse de UE. Celula are functii de
planificare strategica si operationala pentru raspuns la crize (inclusiv operatiile civile).
28

Impli
Impli
carea
carea
în
în
activi
activi
tatil
tatil
e
e
curente
curente
ale organismel
or
UE cu
atribu
tii în
sfera securit
atii si
parti
ciparea la
sesiunile Adunarii UEO, respectiv ale Adunarii Interparlamentare de Securitate si Aparare.
Experienta participarii României la Parteneriatul pentru Pace este benefica, din punct de vedere militar,
pentru îndeplinirea obiectivelor PESA. Din punct de vedere militar, România se poate constitui într-un pilon

important al PESA în partea centrala si sud-estica a continentului european, fapt demonstrat de participarea sa la
Forta Multinationala de Pace din Sud-Estul Europei (MPSEE), la Brigada Multinationala cu Capacitate de Lupta
Ri
di
ca
ta
a
Fo
rt
el
or
ON
U
în
As
te
pt
ar
e
(S
HIR
BR
IG)
,
la
Gr
upu
l
de
coo
pe
rar
e
na
va
la
în
Ma
re
a
Ne
agr
a

(BLACKSEAFOR), la constituirea unei brigazi de mentinere a pacii a tarilor din centrul Europei (CENCOOP)
si a unor unitati militare mixte – un batalion româno-ungar de mentinere a pacii, o unitate româno-ucrainiano-
ungaro-slovaca de geniu.
Participarea la exercitiile si operatiile de gestionare a crizelor
Participarea la exercitiile si operatiile de gestionare a crizelor
conduse de UE. Operatiunea Militara

EUFOR – ALTHEA din Bosnia-Hertegovina.
Efectivele participante sunt de aproximativ 6.300 militari, din partea a 22 state membre UE si a 11 state
ter
te,
înt
re
care
si
tar
a
noas
tra
.
Oper
ati
a
ALT
HEA
est
e
cons
ide
rat
a
un
suc
ces
din
pers
pec
tiv
a
apl
ica
rii
mecanismului NATO-UE Berlin plus si a angajamentului multidimensional european în teatrul de operatii din
Bosnia- Hertegovina.
În urma semnarii Tratatului de aderare a României la UE la 25 aprilie 2005, România a dobândit dreptul
de a exercita rolul de observator activ la nivelul tuturor institutiilor comunitare, fiind necesara asigurarea
prezentei reprezentatilor români la nivelul institutiilor europene si al grupurilor de lucru ale acestora.
Începând cu data aderarii României la UE, tara noastra are obligatia de a aplica în întregime acquis-ul
comunitar, cu exceptia directivelor la care au fost obtinute perioade de tranzitie în cadrul negocierilor de
aderare. În acest context, Ministerul Integrarii Europene va monitoriza îndeplinirea angajamentelor de catre
institutiile publice. Din partea Ministerului Apararii, au fost desemnate, prin ordin al ministrului, doua persoane
care sunt implicate în procesul de prenotificare. MAp are calitatea de avizator în ceea ce priveste actele
normative nationale privind transpunerea unor directive comunitare. Participarea Armatei Române la operatii în
sprijinul pacii si de gestionare a crizelor este un alt element care subliniaza viabilitatea organismului militar

românesc în plan international. Începând din anul 1991 România a participat la mai multe operatii de acest tip,
respectiv în IFOR/ KFOR conduse de NATO în Bosnia si Hertegovina, ALBA si MAPE în Albania, UNMIK în
Kosovo. Totodata, România participa la misiunile de politie ale Uniunii Europene (EUPM) din Bosnia si

Hertegovina si la operatiunea militara "Concordia" a Uniunii Europene din Macedonia.
III.3.2. România si Organizatia Tratatului Nord-Atlantic, cooperare si modernizare
III.3.2. România si Organizatia Tratatului Nord-Atlantic, cooperare si modernizare
Odata cu admiterea României ca stat membru cu drepturi depline în NATO, politica de aparare nationala
dobândeste un caracter pro-activ pronuntat. Ca o consecinta, responsabilitatile României nu se mai limiteaza la
politici care asigura apararea teritoriului national ori la diplomatia preventiva, ci si la politici care promoveaza
ofensiv interesele României si care sprijina stabilitatea globala în orice regiune în care NATO are misiuni. În
consecinta, pentru acest prim deceniu al secolului al XXI-lea obiectivele politicii de aparare a României sunt:
–
consolidarea
statutului
României
ca
stat
membru
NATO
si
UE
si
dezvoltarea
unui
profil
strategic
adecvat în cadrul acestor organizatii;
–
continuarea
reformei
organismului
militar
pentru
dezvoltarea
unei
capacitati
de
aparare
credibile,
moderne si eficiente;
29

–
întarirea
controlului
civil
si
democratic
asupra
armatei
si
perfectionarea
mecanismelor
de
realizare
a acestuia, în conformitate cu principiile si valorile democratiei constitutionale;
–
consolidarea
statutului
României
de
contributor
la
securitatea
regionala
si
globala
[56]

.
În concordanta cu pozitia geostrategica a României în spatiul sud-est european – tara de frontiera a
NATO si a
Uniuni
i Europene –
polit
ica de
aparare natio
nala are
ca obiectiv apararea si promovarea interes
elor
vitale ale României, precum si participarea activa a tarii noastre la asigurarea securitatii zonelor de interes
NATO si UE. În acest sens, Guvernul României are în vedere realizarea urmatoarelor tinte:
–
dezvoltarea
capacitatii
institutionale
si
combative
a
structurilor
militare;
–
înzestrarea
armatei
si
logistica
în
raport
cu
misiunile
de
securitate
si
aparare
colectiva;
–
participarea
la
politica
europeana
de
securitate
si
aparare;
–
parti
ciparea
la
reali
zarea
obiect
ivelor
Pactul
ui
de
Stabil
itate
în
Europa
de
Sud-Est
,
menti
nerea
stabilitatii în zona caucazo-caspica a Marii Negre a Balcanilor;
–
lupta
împotriva
terorismului;
–
continuarea
programelor
de
reconversie
si
de
perfectionare
a
managementului
resurselor
umane;
–
dezvoltarea
relatiilor
civili-militari
[57]

.
Continuarea procesului de reforma a armatei depinde de resursele financiare ale tarii, de capacitatea
institutionala a Ministerului Apararii de a implementa politici, precum si de corelatia acestor politici cu masurile

de reforma economica si capacitatea institutionala a altor ministere si agentii de a-si îndeplini în timp functiile
cu care
au fost investit
e.
Având în vedere
acest
e
cerint
e
de ordin
insti
tuti
onal, cheltui
elile milit
are anuale au
o
pondere de 2,38% în Produsul Intern Brut, nivel ce va fi mentinut în intervalul 2005-2008
[58]

.
Astfel, România trebuie sa îsi dezvolte propriul sau profil strategic în conditiile unei stabilitati politice

interne si ale unei dezvoltari economice reale, sa participe la efortul de aparare colectiva în cadrul NATO si la
constructia dimensiunii militare a UE, precum si la întreaga gama de misiuni pentru îndeplinirea angajamentelor
de cooperare si parteneriat asumate pe plan international.
În domeniul dezvoltarii capacitatii institutionale se vor adopta urmatoarele politici:
–
dezvoltarea
capacitatii
operationale
a
elementelor
componente
ale
sistemului
national
de
aparare:

forte armate, servicii de informatii, ministere, care trebuie sa fie apte sa ofere optiuni, solutii
fundamentale de actiune pentru noile provocari la adresa securitatii si apararii nationale;
–
îmbun
atati
rea
managem
entul
ui
resurs
elor
umane
–
formare
profes
ional
a
si
formare
profes
ional
a
continua prin implementarea de programe care au drept scop cresterea gradului de profesionalizare a

personalului armatei. Concomitent, se va acorda atentie cresterii calitatii învatamântului militar
(sistemului educational militar institutionalizat), precum si extinderii cooperarii cu învatamântul
militar din state membre NATO si cu tari partenere si nemembre NATO, cum sunt Japonia, China.

De asemenea, în cadrul programului privind managementul resursei umane în Armata României vor
fi incluse masuri ce privesc reabilitarea carierei militare;
–
modernizarea
structurala
a
sistemelor
de
instruire;
30

–
continuarea
armonizarii
cadrului
legislativ
national
din
domeniul
apararii
cu
cel
existent
în
tarile
membre NATO;
–
asigurarea
interoperabilitatii
cu
fortele
Aliantei
Nord-Atlantice;
–
optim
izarea
capaci
tatii
de
aparare
,
prin
îndepl
inire
a
tutur
or
obiect
ivelor
de
reform
a
struct
urala
a
fortelor armate si a serviciilor de informatii, conform standardelor NATO si UE;
–
dezvoltarea
unui
sistem
de
management
al
crizelor;
–
final
izarea
procesu
lui
de
redim
ension
are
negati
va
a
struct
urilo
r de
conduce
re
si
a
corpulu
i
de
comanda în concordanta cu cerintele NATO si natura noilor misiuni ale armatei;
–
elabor
area
si
aplic
area
mecani
smelo
r
de
monit
orizare
si
evalua
re
permane
nta
a
polit
icil
or
din
domeniul apararii;
–
îmbunatatirea
planificarii
situatiilor
de
urgenta
civila
si
asigurarea
interoperabilitatii
între
armata,
fortele civile si ale Ministerului de Interne care asigura protectia civila si serviciul de urgenta,
conform procedurilor fixate în cadrul Sistemului National de Management al Situatiilor de Urgenta;
–
sust
inerea
fundat
iilo
r s
i
insti
tutii
lor
de c
erceta
re s
i
studi
i
în
domeni
ul
securi
tati
i s
i
strat
egiei
militare pentru a evalua si monitoriza politicile de securitate, precum si pentru a promova noi politici
în domeniu, ori în managementul
cunoasterii si informatiei;
–
continuarea
procesului
de
unificare
a
planificarii
apararii
cu
bugetarea
[59]

.
Largirea Aliantei si a UE, transformarile la care sunt supuse cele doua organizatii si misiunile asumate
de acestea au impactul cel mai important asupra arhitecturii de securitate a spatiului euro-atlantic si la nivel
gl
ob
al
.
No
ii
me
mb
ri
ai
UE
,
în
eg
al
a
ma
su
ra
si
me
mb
ri
ai
NA
TO
,
vor
su
st
in
e
pr
oba
bi
l
în
co
nt
in
uar
e
complementaritatea între NATO si UE, plecând de la rolul vital pe care îl joaca Alianta în asigurarea securitatii
si stabilitatii spatiului euro-atlantic. Pe termen mediu, nu este exclusa consolidarea nucleului atlanticist în cadrul
UE, cu posibile implicatii asupra dezvoltarii PESA. Pe termen lung, trebuie luata în calcul si ipoteza reorientarii
catre curentul europenist al statelor din cadrul Uniunii care au o capacitate de aparare mai redusa. Marea
Britanie îsi va dezvolta probabil optiunea pentru o politica de echilibru în relatiile cu SUA si partenerii din UE,
considerând pro-atlanticismul traditional ca o implicare cu consistente sporite în dezvoltarea PESA
[60]

.
Pr
in
as
um
ar
ea
un
or
re
sp
ons
abi
li
ta
ti
ma
i
ma
ri
în
zo
na
Ba
lc
an
il
or
,
UE
va
ur
ma
ri
în
co
nt
in
uar
e
consolidarea credibilitatii sale în domeniul securitatii, iar NATO va dori ca una din misiunile sale, pe termen
lung, sa fie declarata un succes. Ca urmare a schimbarii statutului Marii Negre din mare închisa în mare
deschisa, în zona s-au produs modificari radicale, proces care nu este definitivat si va influenta mediul de
securitate în zona, atât pe termen mediu, cât si pe termen lung.
România si-a asumat un rol activ în sud-estul Europei si reprezinta un factor de stabilitate în regiune,
promovând relatiile de buna vecinatate cu toate statele vecine si contribuind la întarirea cooperarii regionale.
Localizarea geografica a României ofera Aliantei o noua deschidere catre zone importante cum sunt zona
Caucazului si Asia Centrala, zone în care România are o influenta deosebita si, de aceea, implicarea sa trebuie
sa fie maxima
[61]

.
Rom
âni
a
îsi asuma
un
rol
act
iv
în
sol
uti
onar
ea
tut
uror
prob
lem
elo
r
Ali
ant
ei,
dev
eni
nd
mul
t
mai
responsabila la problemele de securitate regionala si globala, prin:
31

–
promovarea
pacii
si
stabilitatii
regionale;
–
asuma
rea
unui
rol
sporit
în
rezolv
area
proble
melor
arcului
de
inst
abili
tate
reprezen
tat
de
zona
Balcanilor de Vest, Orientul Mijlociu, Caucaz;
–
contri
butia
cu
forte
credib
ile,
oriunde
si
oricân
d Al
ianta
va
fi
solic
itat
a s
a i
ntervi
na.
Reform
a
Armatei României va trebui sa conduca la:
–
crearea
structurii
de
forte
armate
capabile
sa
îndeplineasca
toata
gama
de
misiuni
NATO;
–
disponibilitatea
fortelor
armate
de
integrare
în
cadrul
structurii
de
forte
NATO;
–
cresterea
gradului
de
interoperabilitate,
dislocare
si
sustenabilitate
a
fortelor
armate;
–
dezvoltarea
initiativelor
bilaterale
cu
alte
armate
partenere;
–
disponibilitatea
de
participare
la
mai
multe
operatii
multinationale
[62]

.
Transformarile vor fi produse atât de redistribuirea bazelor militare, cât si de pozitiile strategice detinute
de riverani si de prezenta straina în regiune în format bi si multinational. Practic, toate statele din regiune au
relatii institutionalizate cu NATO, ca membri sau ca parteneri.
Dezvoltarea societatii globale, cresterea impactului comunicatiilor si al schimbului de informatii în
politica internationala, cât si mai ales definirea noilor parametri de evolutie si a noilor actori internationali vor
reprezenta oportunitati, dar si riscuri la adresa securitatii României. Într-o lume a interdependentei globale, a

multiplicarii actiunilor actorilor non-statali pe scena internationala, securitatea României nu mai poate fi definita
în parametri exclusiv nationali si va depinde fundamental de asigurarea stabilitatii în plan regional si global.
Securitatea nationala va fi proiectata în interiorul NATO si UE, în functie de politicile specifice celor doua
organizatii. Esenta securitatii României o va constitui asigurarea unei coeziuni si logici interne a tuturor
transformarilor în curs de desfasurare sau care vor fi impuse de necesitatile ulterioare, în cadrul unui sistem care
va permite continuitatea politicilor macro si adaptarea la nivel micro a cerintelor interne si internationale.
CONCLUZII
CONCLUZII
Actualele tendinte planetare, proliferarea asimetrica a unor noi amenintari si riscuri la adresa securitatii

internationale sunt o certitudine care pun în stare de alerta
apararea nationala
apararea nationala
la nivelul supozitiilor sale în ceea
ce priveste conceptia si planul actiunilor concrete.
Consideram ca secolul al XXI-lea este marcat de transformari profunde ale mediului de securitate. Lumea
devine tot mai complexa si interdependenta, iar fenomenul globalizarii se afirma tot mai mult ca fiind
ireversibil.

Interesele si obiectivele de securitate ale statelor europene nu sunt generatoare de stari conflictuale,
mediul de
securi
tate este
influ
entat pozitiv de
procese
le
de
integ
rare europeana
si euroatlant
ica, de
extind
erea
comunitatii statelor care împartasesc si promoveaza valorile democratiei si economiei de piata, de adâncirea
colaborarii regionale.
·
Ris
curi
le
apa
rit
iei
une
i
conf
runt
ari
mil
it
are
tra
dit
ion
ale
pe
con
tin
ent
ul
euro
pean
s-a
u
diminuat semnificativ, totusi persista fenomene de instabilitate si criza la nivel subregional si tendinte de
fragmentare, marginalizare sau izolare a unor state.
32

·
Progres
ele
în
evolutia politicii externe si de securitate comune
evolutia politicii externe si de securitate comune
, implicarea si solutiile
alese de organizatiile internationale si europene în rezolvarea situatiilor dificile de pe continent demonstreaza ca
Europa se pregateste sa îsi asume un rol substantial în arhitectura propriei securitati, inclusiv în cea de aparare.
·
Terorismul
Terorismul
, o amenintare primitiva, în raport cu stadiul civilizatiei, la începutul secolului
XXI, este o amenintare majora si are

o "evolutie" dramatica pentru omenire cunoscând însa metodele si
mijloacele de punere în practica a acestuia, precum si capacitatile de a lua în vizor tinte de nivel strategic.
Analiza terorismului ca fenomen care însoteste istoria de-a lungul evolutiei ei a demonstrat ca, în cele mai
multe cazuri, bazele acestuia sunt de natura sociala, etnica, politica, ideologica sau religioasa.
În afara terorilor cu un spectru mai îngust sau mai larg de actiune pe care le genereaza,
terorismul
terorismul
,
în
functie de amploarea lui, poate afecta
grav si pe termen lung
grav si pe termen lung
atât structura sociala, cât si individul ca atare,
caruia perceperea realitatii îi este distorsionata, efectele resimtindu-se în dezorganizarea societatii.
Unul din scopurile
terorismului
terorismului

este sa disipeze puterea, sa genereze haos si sa creeze un vid de solutii la
situatia nou creata, pentru ca apoi, pe fondul fragilitatii oricarei potentiale decizii, sa ofere variante "reale", din
timp pregatite, de redresare
a respectivei situatii.
Terorismul
Terorismul
tr
ebu
ie
"a
dus
"
(c
ont
rol
at
si
în
gra
di
t)
de
la
ni
ve
lu
l
global
l
a
ce
l
regional
,
ul
te
ri
or
la
nivel
subregional
si
national
, la nivelul
grup
pâna la ultima veriga –
individul
.
Pe plan militar victoria finala în aceasta campanie va depinde, în special, de doi factori: vointa politica
internationala sustinuta si constituirea capabilitatilor în domeniul prevenirii si combaterii fenomenului terorist.
Ia
r
lu
cr
ul
ce
l
ma
i
im
po
rt
an
t
ca
re
se
im
pu
ne
es
te
ca
pe
rm
an
en
t
sa
fi
e
analizate
analizate
si
monitorizate
monitorizate

toate
toate
amenintarile si riscurile de natura terorista
amenintarile si riscurile de natura terorista
sau cele care pot facilita desfasurarea de actiuni teroriste.
Accentul trebuie pus pe
latura preventiva
latura preventiva
, astfel ca fenomenul sa fie tinut sub control, nu sa se astepte situatia
de a interveni printr-o riposta contra-terorista.
Extinderea fenomenului terorist si periculozitatea deosebita a acestuia au determinat actiuni conjugate
pentru contracararea lui si realizarea unei coalitii la nivel global.
·
Consi
deram
ca
asis
tam,
astazi
, î
n n
oul
contex
t
geostr
ategi
c, l
a
o c
oncent
rare
impre
sionan
ta
de
forte si capacitati, la nivel planetar, continental si regional; concentrarea de forte fiind dublata de un consens
politic greu de imaginat cu câtva timp în urma. State aflate pâna mai ieri pe pozitii divergente, considerate chiar
ireconciliabile, se gasesc acum pe acelasi front al luptei împotriva terorismului.
·
Statu
tul
Români
ei d
e m
embru
a s
tructu
rii
de s
ecurit
ate
euroat
lanti
ce si
de m
embru
a U
niuni
i
Europene, coroborat cu caracteristicile evolutiei relatiilor geopolitice din zona Marii Negre si din regiunile
adiacente acesteia determina, în mod inevitabil, transformarea strategiei de securitate nationala si, implicit, a
strategiei militare, cu implicatii majore asupra rolului, locului si destinatiei fortelor armate, în general, si a
fortelor navale, în particular. Acest nou statut al României presupune, în afara garantarii stabilitatii si securitatii
nationale, responsabilitati în domeniul generarii de stabilitate/securitate regionala si europeana.
·
Români
a
a
dezvol
tat
relat
ii
privil
egiate
si
parten
eriate
temei
nice
cu
stat
ele
membre
NATO
din Europa Centrala, relatii care se bazeaza atât pe convergenta intereselor majore de securitate a aliatilor
ce
nt
ra
l
eu
rop
en
i
câ
t
si
pe
ex
is
te
nt
a
an
um
it
or
coo
rdo
na
te
is
to
ri
ce
co
mu
ne
,
zo
na
cen
tr
al
eu
rop
ea
na
reprezentând
un potential
furnizor de securitat
e pentru estul
Europei.
·
Polit
ica
externa
a
Români
ei
trebui
e
sa
se
focal
izeze
asupra
protej
arii
intere
selor
socia
le
si
economice ale cetatenilor români, precum si promovarii si protejarii intereselor economice, politice si militare
33

ale tarii noastre, în concordanta cu pozitia sa geopolitica si geostrategica. De asemenea, politica externa trebuie
sa ia în considerare participarea activa la constructia institutionala si culturala a Europei Unite.
·
Ca
sta
t
mem
bru
NAT
O,
Rom
âni
a
con
tri
bui
e
la
înt
ari
rea
pot
ent
ial
ulu
i
Ali
ant
ei.
Pozi
tia
strategica, marimea teritoriului, forta militara, potentialul economic si demografic sunt principalele argumente

care sustin aceasta afirmatie, România reprezentând un element indispensabil pentru o punte între flancul nordic
si cel sudic al NATO. Împreuna cu Grecia, Turcia si Bulgaria, România actioneaza ca o bariera pentru
împie
dicarea propagarii
noilor amenintari la
adresa Europei:
ameni
ntaril
e
asim
etrice
,
terori
smul internation
al,

crima organizata etc.
·
Secu
rit
ate
a
nat
ion
ala
va
fi
pro
iec
tat
a
în
int
eri
orul
NAT
O
si
UE,
în
fun
cti
e
de
pol
it
ici
le
specifice celor doua organizatii. Esenta securitatii României o va constitui asigurarea unei coeziuni si logici
interne a tuturor transformarilor în curs de desfasurare sau care vor fi impuse de necesitatile ulterioare, în cadrul

unui sistem care va permite continuitatea politicilor macro si adaptarea la nivel micro a cerintelor interne si
internationale. În acest sens consideram ca, este important ca toti actorii internationali majori sa actioneze într-
un mod coordonat, aplicând un larg spectru de instrumente civile si militare printr-un efort concertat, care tine

cont de mandatele si atuurile fiecaruia.
·
În evo
lut
ia pro
ces
ulu
i de rea
li
zare a se
curi
tat
ii se co
nst
ata î
n ult
imi
i ani o am
pli
fic
are a
eforturilor pentru edificarea stabilitatii la nivel regional, ca o etapa intermediara a acestuia. Eforturile depuse de
comunitatea internationala pentru instaurarea pacii în Balcani, Orientul Mijlociu si Africa sunt concludente. În

acest context, multitudinea problemelor de securitate pe care statele si le-au propus sa le rezolve a condus la
cresterea numarului si volumului organismelor internationale. Rezultatele activitatii lor au fost relevante: s-au
diminuat pericolele si amenintarile, desi nu au fost eradicate conflictele armate. Principalele zone de insecuritate

au fost incluse în procesele de stabilizare, dar nu întotdeauna rezultatele au fost cele scontate.
·
Apr
eci
em
ca
dez
vol
tare
a
soc
iet
ati
i
glo
bal
e,
cre
ste
rea
im
pact
ulu
i
com
uni
cat
iil
or
si
al
schimbului de informatii în politica internationala, cât si mai ales definirea noilor parametri de evolutie si a
noilor actori internationali vor reprezenta oportunitati, dar si riscuri l
a adresa securitatii nationale a
României.
BIBLIOGRAFIE
BIBLIOGRAFIE
A. LEGISLAȚIE
A. LEGISLAȚIE
1.

Constitutia României
2. XXX,
Legea apararii nationale a României,
în Monitorul oficial, 1994.
3. XXX
,
Legea
planificarii apararii
nr. 473
, în Monitorul oficial, 2004.
B. LUCRĂRI DE REFERINȚĂ
B. LUCRĂRI DE REFERINȚĂ
4. XXX,
Carte Alba a Guvernului. Armata României 2010: reforma si integrare euroatlantica,
Editura Militara,
Bucuresti, 2000.
5. XXX,
Carte Alba asecuritatii si apararii nationale,
Bucuresti, 2004.
6. XXX,
Manualul NATO.
7. XXX,
Strategia de securitate a Uniunii Europene
, 2003.
34

8. XXX,
Strategia nationala si euroatlentica,
Editura U.N.Ap, Bucuresti, 2004.
C. LUCRĂRI DE SPECIALITATE
C. LUCRĂRI DE SPECIALITATE
9. Antipo Maricel,
Securitatea si terorismul. Editura Celsius,
Bucuresti, 2004.
10. Buzan Barbu,
Popoarele, statele si teama,
Editura Cartier, Chisinau, 2000.
11. Chiriac Mircea,
Politici si strategii de securitate la nceputul secolului XXI,
Editura U.N.Ap, Bucuresti, 2005.
12. Alexandrescu Grigore, Vaduva Gheorghe, Dinu Mihai-stefan,
Studii de securitate si aparare,
vol.I, Editura
U.N.Ap., Bucuresti, 2005.
13. Ivin Toffler,
Razboi si antirazboi. Supravietuirea în zorii secolului XXI,
Editura Antet, Bucuresti, 1995.
14. Maior George Cristian,
Politica de aparare a României,
în Monitorul Strategic, anul 3, nr.1-2/2002.
15.
Mosto
flei
Const
antin
,
Prov
ocar
i
la
adre
sase
curi
tati
i
si
stra
teg
iei
la
înc
eput
ul
seco
lulu
i
XXI,
Editura
U.N.Ap., Bucuresti, 2005.
16. Mostoflei Constantin,
Securita
tea si
apararea spatiu
lui sud-est european în
context
ul transformarilor de la
începutul mileniului III,
Editura U.N.Ap., Bucuresti, 2006.
17. Mostoflei Constantin,
Dinamica Mediului European de Securitate,
Editura U.N.Ap., Bucuresti, 2007.
18.
Mosto
flei
Const
antin
,
Ex
ig
ent
e
ale
PES
A
as
up
ra
sec
uri
tat
ii
si
ap
ara
rii
Rom
ân
ie
i,
Editu
ra
U.N.Ap.
,
Bucuresti, 2007.
19. Mostoflei Constantin,
Spatiul Sud-Est European în contextul globalizarii,
Editura U.N.Ap., Bucuresti, 2007.
20. Mostoflei Constantin, DUȚU, Petre, SARCINSCHI Alexandra,
Studii de securitate si aparare,
vol.II,
Editura U.N.Ap., Bucuresti, 2005.
21. Muresan Laurentiu, Pop, Aurel, BONCIU, Florentin,
Politica Europena de Securitate si
Aparare- elemente
de influentare a României în
domeniul politicii de securitate si aparare,
Institutul European din România, Stidii

de impact II, Studiul nr. 4, Bucuresti, 2004, în www. Ier.ro.
22. Nye
Jr.,
Joseph Schmith,
Descifra
rea
conflict
elor
internati
onale. Teorie
si
istorie,
Editura Antet, Bucuresti,
2005.
23. Sava Ionel Nicu,
Extinderea NATO. Puncte de stabilitate si securitate catre Est,
Institutul Social Român,
2003.
24
.
Zb
ig
ni
en
Br
ze
zi
ns
ck
i,
M
a
re
a
T
ab
l
a
d
e
s
a
h
.
S
u
pr
e
ma
t
i
a
a
me
r
ic
a
n
a
s
i
i
mp
e
ra
t
iv
e
l
e
s
al
e
geostrategice,
Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2000.
D. SURSE INTERNET
D. SURSE INTERNET
25. XXX,
Strategia de securitate nationala a României,
în www. mapn. ro.
26. XXX,
Strategia militara a României,
2006 în www. mapn. ro.
35

CUPRINS
CUPRINS
INTRODUCERE
INTRODUCERE
………………………………………………………………………………….
2
2
CAPITOLUL I
CAPITOLUL I
M
M
E
E
D
D
IU
IU
L
L
IN
IN
T
T
E
E
RN
RN
A
A
Ț
Ț
IO
IO
N
N
AL
AL
D
D
E
E
S
S
E
E
C
C
U
U
RI
RI
T
T
AT
AT
E
E
L
L
A
A
ÎN
ÎN
CE
CE
P
P
U
U
T
T
UL
UL
SECOLULUI XXI
SECOLULUI XXI
………………………………………………………………………………..
4
4
I
.
1
.
S
e
c
u
r
i
t
a
t
e
a
s
i
a
p
a
r
a
r
e
a
c
o
l
e
c
t
i
v
a
s
a
u
n
a
t
i
o
n
a
l
a
–
p
r
e
c
i
z
a
r
i
conceptuale ……………………………………………………………………………………………………
5
5
I.1.
1.
Conc
ept
ul
de
sec
uri
tat
e .
…
….
…
….
…
…
….
…
…
….
…
…
….
…
….
…
…
.
5
5
I.1.
2
Conc
ept
ul
de
apa
rare
….
…
…
….
…
…
….
…
….
…
…
….
…
…
….
…
…
….
…
6
6
I. 2.
Repere
general
e ale
stari
i act
uale
de s
ecurit
ate .
…….
…….
……
…….
…….
….
8
8
CAPITOLUL II
CAPITOLUL II
AMENINȚĂRI sI FACTORI DE RISC LA ADRESA SECURITĂȚII sI
AMENINȚĂRI sI FACTORI DE RISC LA ADRESA SECURITĂȚII sI
APĂRĂRII NAȚIONALE sI COLECTIVE
APĂRĂRII NAȚIONALE sI COLECTIVE
………..
1
1
3
3
II.1
.
Con
sid
erat
ii gen
era
le si pre
ciz
ari co
nce
ptu
ale ..
…
….
…
…
….
…
…
….
…
…
1
1
3
3
II.2
.
Asp
ect
e priv
ind pr
inc
ipa
lel
e amen
int
ari la a
dres
a secu
rit
ati
i si apa
rari
i nat
ion
ale
si colective …………………………………………………….
1
1
7
7
II.2
.1.
Ter
ori
smu
l int
erna
ti
onal ..
…
….
…
…
….
…
…
….
…
…
….
…
….
…
…
..
1
1
7
7
II.2
.2.
Prol
ife
rare
a a
rme
lor
de
dis
tru
ger
e î
n m
asa
….
…
…
….
…
….
…
.
2
2
2
2
II.2
.3.
Cri
ma orga
niz
ata ..
….
…
….
…
…
….
…
…
….
…
…
….
…
…
….
…
….
…
..
3
3
0
0
II.2
.4.
Conf
lic
tel
e regio
nal
e …..
….
…
…
….
…
….
…
…
….
…
…
….
…
…
….
…
3
3
4
4
CAPITOLUL III
CAPITOLUL III
APĂRAREA sI SECURITAREA NAȚIONALĂ ÎN STRUCTURILE
APĂRAREA sI SECURITAREA NAȚIONALĂ ÎN STRUCTURILE
EUROPENE sI EUROATLANTICE
EUROPENE sI EUROATLANTICE
…………………….
3
3
9
9
III.
1.
Proc
esu
l
de
tra
nsf
orm
are
a
NAT
O
si
imp
li
cati
ile
ace
stu
ia
asu
pra
sec
uri
tat
ii
nationale si colective …………………………………………………
3
3
9
9
III.
2.
Uni
unea E
uro
pean
a. Ap
ari
tia c
onc
ept
ulu
i de Id
ent
ita
te Eu
rope
ana d
e Sec
uri
tat
e
si Aparare ……………………………………………………………
4
4
4
4
I
II
.
3.
R
o
m
â
n
i
a
î
n
n
o
u
l
c
on
t
e
x
t
d
e
s
e
c
u
ri
t
a
t
e
a
l
a
t
u
ri
d
e
N
A
T
O
s
i
U
n
i
u
n
e
a
Europeana ……………………………………………………………………………….
5
5
3
3
II
I.
3
.
1
.
P
oz
i
t
i
a
R
o
m
â
n
i
e
i
f
a
t
a
d
e
P
o
l
i
t
i
ca
E
u
ro
p
e
a
na
de
Se
c
u
ri
t
a
t
e
s
i
Aparare …………………………………………………………………..
5
5
4
4
II
I.
3.
2.
Ro
mâ
ni
a
si
Or
ga
ni
za
t
i
a
Tr
at
at
ul
ui
No
rd
-A
tl
an
ti
c,
co
op
er
ar
e
si
modernizare ……………………………………………..
5
5
9
9
CONCLUZII
CONCLUZII
………………………………………………………………………..
6
6
5
5
BIBLIOGRAFIE
BIBLIOGRAFIE
…………………………………………………………………..
6
6
9
9
[1]

***,
Strategia de securitate a României
, Bucuresti, 2007.
[2]

Mostoflei Constantin (coord.),
Securitatea si apararea spatiului sud-est european, în contextul
transformarilo
r
de
la
început
mileniului III
, Editura Universitatii de Aparare Carol I, Bucuresti, 2006, pp. 11-
13.
[3]

Strategia de securitate nationala a României
.
[4]

Mostoflei Constantin, op.cit., pp.14.
[5]

Tratatul de Instituire a unei Constitutii pentru Europa
, capitolul II, art. I-41, pct.7, cap. VII, art. III-329, pct.
1.
36

[6]

Tratatul Atlanticului de Nord,
Washington, 4 aprilie 1949.
[7]

Declaratia de la Istambul – Securitatea noastra în noua era
, 29 iunie 2004.
[8]

Ibidem, cap. I-41
[9]

Declaratia de la Istambul – Securitatea noastra în noua era
, 29 iunie 2004, Partea I, art. 30.
[10]

Liviu Muresan,
Riscuri si provocari în scenariile si strategiile ante si post Praga 2002
, în "Colocviu
Strategic", nr. 6/iulie 2002, Academia de Înalte Studii Militare, Centrul de Studii Strategice de Securitate.
[11]

Muresan Liviu, Pop Adrian, Bonciu Florin,
The European Security And Defence Policy – A factor of
influence on the actions of Romania in the field of security and defence , research paper,
The European Institute
of Romania, Bucuresti, 2004, pp. 9-15.
[12]

Ministerul Apararii Nationale,
Culegere de termeni, concepte si
notiuni de referinta din domeniile politicii
militare, securitatii nationale si apararii armate
, Editura
Militara,
Bucuresti, 2000,
pp. 30.
[13]

Presedintia României,
Strategia de securitate nationala a României

, Editura Monitorul Oficial, Bucuresti,
2001.
[14]

Dolghin, Nicolae; Sarcinschi, Alexandra; Dinu, Mihai-stefan,
Riscuri si amenintari la adresa securitatii
României. Actualitate si perspectiva,
Editura UNAp, Bucuresti, 2004, pp. 11-12.
[15]

Buzan, Barry,
Popoarele, statele si teama
, Editura Cartier, Chisinau, 2000, pp. 142, 145.
[16]

***,
Amenintari la adresa securitatii
, Editura UNAp, Bucuresti, 2004, pp.6-8.
[17]

Ibidem, pp. 17.
[18]

Alexe, Adrian,
Terorismul international. Comunitatea internationala în cautarea unei definitii
, în "Revista
consilierilor juridici din armata", nr.1/2005, pp.41.
[19]

Ibidem, pp. 42.
[20]

http://www.acus.org/
[21]

http://www.nato.int/
[22]

***,
Lexicon militar
, Editura SAKA, Chisinau, 1994, pp.45.
[23]

http://www.forter.ro/ro/arme/nbc/
[24]

Bolintineanu, Al.; Duculescu, Victor; Monafu, Gabriela,
Razboiul nuclear prin accident
, Editura Militara,
Bucuresti 1989, p.101. Putko, Aleksandr si Boris,
Tacerea atomica,
Editura Nemira, Bucuresti, 1994, pp. 34-39;
75.
[25]

PNE – Peaceful Nuclear Explosions.
[26]

Ibidem.
37

[27]

Colonel (r) Stoilesti, Creanga Gheorghe Florea,
Istoria Apararii Civile
, Editura Porto Franco, 1993, pp.86.
[28]

www.jandarmeriaromana.ro
[29]

www.presamil.ro
[30]

http://rft.forter.ro/2007_4/00_texteprint/04-3.txt
[31]

www.armyacademy.ro/reviste/3_4_2002/r27.pdf
[32]

http://www.bioetica.ro/bioetica/ie2/info.jsp?item=9691&node=1395
[33]

http://www.nato.int
[34]

http://www.onuinfo.ro/biblioteca/sistemul_de_documente/
[35]

http://www.onuinfo.ro/biblioteca/sistemul_de_documente/
[36]

http://www.actrus.ro/biblioteca/anuare/2004
[37]

www.biblioteca.ase.ro/downres.php?tc=6102
[38]

Babiuc, Victor, Expunere la conferinta "Wider Europe and Transatlantic Link", organizata de CSIS,

Washington DC, la 25 oct. 2005, în revista "Dilema veche" nr. 107din 10 feb.2006.
[39]

http://www.actrus.ro/biblioteca/anuare/2002
[40]

Gheorghe Fulga, Alocutiune la Seminarul EAPC "Abordari regionale ale noilor riscuri de securitate",
Bucuresti, 29-30 iunie 2003 (www.dci.ro)
[41]

"·
Tr
ebu
ie
sa
ne
asi
gu
ram
ca
of
eri
m
for
tel
e
ne
ce
sar
e
pen
tru
op
era
tiu
nil
e
Ali
an
tei
sau
pe
ntr
u
al
te
angajamente. În acest scop, ne vom continua eforturile pentru a fi în masura sa dislocam si sa sustinem mai

multe forte în teatrele de operatiuni. Ne angajam sa sprijinim Forta de Raspuns a NATO prin asigurarea
contributiilor necesare si sa îmbunatatim disponibilitatea fortelor destinate operatiunilor Aliantei aflate în
rezerva operationala si strategica a NATO. Vom încerca sa obtinem sprijin intern pentru participarea la

operatiuni, inclusiv prin eforturi sporite de diplomatie publica.
· Vom dezvolta, în continuare, acele capabilitati necesare atât pentru sustinerea întregii game de misiuni ale
Aliantei, cât si
pentru remedierea neajun
surilor specifice. Vom depune eforturi în
special pentru îmbunatatir
ea
transportului strategic si a transportului aerian intra-teatru, în special în ceea ce priveste îmbunatatirea

disponibi
litatii elicoptere
lor care
sa satisfaca cerintele misiunilor Aliantei si,
în acest sens,
salutam initiative
le
nationale în sprijinul acestor eforturi, precum si pe acelea referitoare la sprijinul logistic multinational. Vom
întari, în continuare, superioritatea informationala prin capabilitati de retea, inclusiv prin: un sistem integrat

de comanda si control aerian, o monitorizare intensificata a situatiei generale maritime si prin asigurarea la
timp a capabilitatii Aliantei de Supraveghere Terestra (AGS). Vom continua, de asemenea, sa îmbunatatim
capabilitatea si interoperabilitatea fortelor noastre pentru operatiuni speciale. Pe baza sprijinului oferit de

procesele de planificare a apararii, ne vom spori eforturile pentru dezvoltarea si dislocarea în operatiuni a
fortelor si capabilitatilor solicitate, cu cel mai ridicat grad de interoperabilitate si standardizare. Dezvoltarea
de forte si capabilitati va fi completata prin îmbunatatirea cooperarii industriale trans-atlantice în domeniul

apararii.
38

· Ne angajam sa dezvoltam politici si capabilitati care sa raspunda noilor provocari si amenintari. Aceasta
include dezvoltarea unei politici cuprinzatoare pentru prevenirea proliferarii armelor de distrugere în masa
(WMD) si apararea împotriva amenintarilor chimice, biologice, radiologice si nucleare.
· Vom urmari adaptarea si reforma structurilor si proceselor din cadrul Aliantei. În acest context, suntem în

proces de revizuire a structurii de comanda pe timp de pace a NATO, pentru a o face mai flexibila, eficienta si
eficace, precum si de revizuire a proceselor de planificare a apararii pentru a promova asigurarea la timp a
capabilitatilor în conformitate cu Directiva Politica Generala.

Transformarea nu este posibila fara asigurarea de resurse suficiente si în ordine prioritara corespunzatoare.

Ne angajam sa continuam, în mod individual si colectiv, asigurarea resurselor necesare Aliantei pentru
îndeplinirea sarcinilor solicitate. În acest sens, încurajam natiunile ale caror cheltuieli pentru aparare sunt în
scadere sa împiedice acest fenomen si sa îsi stabileasca, ca obiectiv, cresterea în termeni reali a cheltuielilor

pentru aparare."

Declaratia Summit-ului de la Bucuresti
, 2-4 aprilie 2008, www.summitbucharest.ro.
[42]

http://www.nato.int/docu/facts.htm
[43]

Chirac, M. D.
, Politici si strategii de securitate la începutul secolului XXI,
Editura U.N.Ap., Bucuresti,
2005, pp.41-53.
[44]

Summit-ul de la Riga (28-29 noiembrie 2006) a fost dominat de problema misiunii în Afganistan.
[45]

Declaratia Summit-ului de la Bucuresti
, 2-4 aprilie 2008, www.summitbucharest.ro.
[46]

Baza cooperarii dintre NATO si Rusia a fost stabilita prin Actul de Constituire NATO-Rusia cu privire la
Re
la
ti
i,
Co
op
era
re
si
Se
cu
ri
ta
te
Re
ci
pr
oce
di
nt
re
NA
TO
si
Fed
er
at
ia
Ru
sa
,
se
mn
at
la
Pa
ri
s
la
27
ma
i
1997.
Acesta a reflectat progresul înregi
strat în dezvoltarea relati
ei NATO-Rusia
, de
când Rusia s-a
alat
urat
Consiliului de Cooperare Nord-atlantica în 1991 (urmat de Consiliul Parteneriatului Nord-atlantic în 1997 ) si
Parteneriatul pentru Pace în 1994. Actul de Constituire este expresia unui angajament durabil, asumat la cel mai
înalt nivel polit
ic, de
conluc
rare în
vederea asigura
rii pacii globale si
de durata. Consiliul Comun Permanen
t
a
fost creat în baza Actului de Constituire ca forum de consultare si cooperare, permitând NATO si Federatiei
Ruse sa lanseze un program substantial de cooperare cu privire la securitate si aparare. El reprezinta un
angajament reciproc de sprijin în vederea mentinerii unui continent stabil, sigur si nedivizat pe baza de
parteneriat si interes comun.
[47]

Declaratia Summit-ului de la Bucuresti
, 2-4 aprilie 2008, www.summitbucharest.ro.
[48]

Dinu, Mihai-stefan; Bahnareanu, Cristian,
Actualitati si perspective în politica europeana de securitate si
aparare,
Editura UNAp, Bucuresti, 2006, pp. 7-12.
[49]

Ibidem, pp. 15-17.
[50]

http://ue.eu.int/ueDocs/newsWord/fr/gena/87043.doc.
[51]

http://www.nato.int/cv/secgen/robert-e.htm.
[52]

http://ec.europa.eu/news/external_relations/080403_1_ro.htm.
[53]

Dinu, Mihai-stefan; Bahnareanu, Cristian, op.cit., pp. 39-41.
39

[54]

Constitutia României

modificata si completata prin Legea de revizuire nr. 429/2003, publicata în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003 (art. 1, 2 si 4).
[55]

Grupurile tactice de lupta ale UE (BGs) reprezinta pachete de forte coerente si credibile de nivel batalion
întarit (aprox. 1500 militari), incluzând elemente de sprijin de lupta, de sprijin logistic, precum si capacitatile de

transport strategic si de sustinere în teatru. Misiunea lor generala este de a pregati conditiile pentru interventia
"fortelor principale" (fortele traditionale de mentinere a pacii), putând actiona si autonom si putând fi dislocabile
în teatru în 5 – 10 zile, pentru 30-120 de zile.
[56]

Carta alba a securitatii si apararii nationale
, Guvernul României, Bucuresti, 2004.
[57]

http://csat.presidency.ro/rapoarte/Raport_CSAT_2004.doc
[58]

Carta alba a securitatii si apararii nationale
, Guvernul României, Bucuresti, 2004.
[59]

Mostoflei, Constantin, op.cit., pp. 581-590.
[60]

Robertson, George,
Viitorul Aliantei Nord-Atlantice
, în Gândirea militara româneasca, nr.3/2004, p.167.
[61]

Raportul privind desfasurarea procesului de reforma si restructurare a Armatei României în perioada 2004-
2012, Bucuresti, 2004.
[62]

www.mapn.ro
40