Aceast ă lucrare este publicat ă în memoria autoarei, conf.univ. dr. DOINA MARIA ROBU , prodecan al Facultății de Științe Economice și Administra ție… [602680]

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

0

Cuvânt înainte

Aceast ă lucrare este publicat ă în memoria autoarei, conf.univ. dr.
DOINA MARIA ROBU , prodecan al Facultății de Științe Economice și
Administra ție Publică din cadrul Universit ății “Ștefan cel Mare“ Suceava.
Din dorin ța de-a duce pe meleagurile Republicii Moldova școala
modernă de ș tiințe economice, DOINA MARIA ROBU și-a pierdut viaț a
într-un “stupid“ accident de circula ție, strivit ă de un autobuz cu poli țiști,
într-o intersec ție cu maxim ă vizibilitate. Împreun ă cu ea au murit și prof.
univ.dr. ROMUL VANCEA -decan, lector univ. dd. FLORIN-GEORGE
IANCU – șef catedră informatic ă, NICOLAE POPOVICI – șofer.
Mult prea devreme plecat ă dintre noi, la numai 40 ani, DOINA
MARIA ROBU a rezolvat într-o viziune creativ ă și originală o problematic ă
complexă și de actualitate din domeniul contabilității.
Sper c ă, parcurgând paginile ce urmeaz ă, cititorul va reu și să-și
formeze o imagine complet ă asupra scopului urm ărit.
De asemenea, cred că , această lucrare va fi de folos celor ce p ășesc
în tainele contabilit ății, chiar dac ă în ultimul timp au ap ărut modific ări în
legislația de specialitate.

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

1ISDN 973- 9408 – 10 – 9
CUPRINS

Cuvânt înainte ………………………………………………………………………………….. 0
CUPRINS ……………………………………………………………………………………………. 1
Prefață…………………………………………………………………………………………………. 3
CAPITOLUL I. ……………………………………………………………………………………. 5
BILANȚUL CONTABIL ȘI EVOLU ȚIA SA………………………………………….. 5
1.1.Definirea conceptului de bilan ț……………………………………………………… 5
1.2. Dezvoltarea gândirii ec onomice cu privire la bilan țul contabil ………. 10
1.3. Teorii cu privire la bilan ț……………………………………………………………. 20
1.4 Bilanț ul contabil în viziunea directiv ei a IV- a a Uniunii Europene….. 28
1.5 Adaptarea României la cerin țele directivelor europene…………………… 39
1.6. Bilan țul contabil și dubla reprez entare…………………………………………. 44
1.7. Rolul bilan țului contabil în ges tiunea patrim oniului………………………. 49
1.8. Evaluarea elementelo r patrimoniale în bilan ț……………………………….. 51
CAPITOLUL II. …………………………………………………………………………………. 59
ANALIZA PE BAZ Ă DE BILAN Ț……………………………………………………… 59
2.1 Rolul analizei financ iare……………………………………………………………… 59
2.2. Analiza structurii bilan țului………………………………………………………… 61
2.3. Analiza r ezultatelor …………………………………………………………………… 71
2.4. Analiza echilibrelo r financiare ale bilan țului………………………………… 81
2.5. Analiza rentabilit ății………………………………………………………………….. 91
2.6. Analiza riscurilor………………………………………………………………………. 96
CAPITOLUL III………………………………………………………………………………..104
DECIZII PE BAZ Ă DE BILAN Ț………………………………………………………..104
3.1.Decizii ale politicii de investi ții ………………………………………………….104

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

23.2. Decizii cu privire la structura financiar ă și costul capitalului…………108
3.3. Decizii cu privire la distribuirea di videndelor ……………………………..109
CAPITOLUL IV ……………………………………………………………………………….112
Verificarea și certificarea bilan țului cont abil…………………………………………112
4.1 Rolul și obiectivele controlului bilan țului contabil………………………..112
4.2. Conceptul de aud it financiar contabil………………………………………….120
4.3. Demersul general în a uditul financia r contab il …………………………….129
4.4. Riscurile auditului financiar și controlul de calitate în audit ………….146
4.4.1. Riscurile auditului fina nciar……………………………………………146
4.4.2.Controlul de ca litate în audit ……………………………………………149
BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………….151

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

3

Prefață

Lucrarea de fa ță este elaborat ă pe baza prevederilor Legii contabilit ății, a
Regulamentului pentru aplicarea Legii contabilit ății, a Planului de conturi general și
normelor de utilizare a acestuia, a legisla ției în vigoare pân ă la data elabor ării ei, a unor
lucră ri de specialitate din țară și străinătate, precum ș i a documentă rii făcute la diferite
societăț i cu activitate de turism și a experien ței proprii acumulate în activitatea didactic ă.
Așa cum afirm ă Michel Carpon în lucrarea “Contabilitatea în perspectiv ă” : “Toată
lumea socote ște…fie pentru a face la sfârș it de lună bilanțul veniturilor și cheltuielilor, fie
pentru a stabili un buget de vacan ță sau pentru a prevedea finanț area cump ărării unei
mașini sau a unei locuin țe”.
Realitățile actuale ne arat ă că dezvoltarea economiei de pia ță și sporirea gradului de
complexitate a acesteia necesit ă asigurarea unei informa ții economice operative și
complete. Astfel de informa ții economice ne ofer ă bilanțul contabil și ne ajută să
cunoaștem și să controlăm modul de utilizare a resurselor materiale și umane în vederea
luării deciziilor ce se impun.
Prin conținutul ei, lucrarea realizeaz ă o cercetare temeinic ă a bilanțului, derulat ă pe
itinerarul: voca ția informa țională a bilanțului, istorie privind bilan țul, analiza pe baz ă de
bilanț, decizia pe baz ă de bilan ț, rolul și obiectivele verific ării și certificării bilanțului
contabil, conceptul de audit financiar-contab il, demersul general în auditul financiar-
contabil, riscurile auditului financiar și protecția împotriva lor, precum și controlul de
calitate în audit. Întreaga problematic ă este articulată la Directivele Uniunii Europene, f ără
a omite ceea ce este na țional în țara noastră .
Analiza pe baz ă de bilan ț este cea diagnostic, fiind orientată spre dezv ăluirea
poziției financiare a întreprinderii, capacitatea acesteia de a genera lichidit ăți, performan ța

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

4prin profitabilitate ș i evaluarea riscurilor pentru condi țiile concrete ale întreprinderii luate
în studiu.
Implicarea bilan țului în procesul decizional se desf ășoară pe următoarele segmente:
decizii ale politicii de investi ții, decizii cu privire la structura financiar ă și costul
capitalului, precum și decizii cu privire la distribuirea dividendelor.
În condițiile economiei de pia ță, datele con ținute de bilan ț pot oferi o imagine
cuprinză toare și reală asupra situa ției economice și financiare a fiec ărei întreprinderi.
Asemenea informa ții sunt la fel de utile atât pentru întreprinderea îns ăși, cât ș i pentru
furnizori, clien ți, bănci, investitori, concuren ți și administra ția de stat. Astfel, bilan țul
contabil constituie “ o sinteză a informaț iilor ce caracterizeaz ă la un moment dat
elementele constitutive ale patrimoniului fiec ărei întreprinderi în parte”.
Lucrarea se adreseaz ă studenților din înv ățământul economic superior și
specialiș tilor din domeniul financiar-contabil, dar con știentă că lucrarea poate fi
îmbunătățită așteptăm cu mult interes observa țiile și sugestiile cititorilor, pe care le vom
avea în vedere la o eventual ă reeditare.

Autoarea

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

5

CAPITOLUL I.
BILANȚUL CONTABIL ȘI EVOLU ȚIA SA
1.1.Definirea conceptului de bilan ț

Bilanțul este o noț iune de bază , deosebit de importantă , cu care se operează
frecvent în teoria și practica contabilit ății.
Cerința întocmirii bilan țului este ară tată de matematicianul Luca Paciolo, odat ă cu
cristalizarea ca sistem a contabilit ății, bazată pe înregistrarea în partid ă dublă. Caracterul
documentar și informativ economic al bilan țului a fost relevat de Jaques Savary în 1673
“ca un instrument de control al înregistr ărilor contabile și de cunoa ștere a situa ției
economico-financiare a întreprinderii“1.
Dar, deși bilanțul este cunoscut și utilizat de veacuri în practica contabil ă, el devine
obiectul unor cercet ări deosebite abia la sfâr șitul secolului trecut. Astfel, belgianul Simon
Stevin “ se remarcă prin aceea c ă este primul autor acare a pus în mod științific problema
necesității bilanțului anual“2. Cercetările în leg ătură cu rolul și funcțiile bilanțului s-au
accentuat apoi foarte mult, rezultând astfel din aceste cercet ări numeroase teorii ale
bilanțului.
Primele teorii ale bilan țului apărute în anul 1919, în literature german ă, respectiv
teoria static ă dezvoltată de Nicklisch și teoria dinamic ă a lui Schmalenbach. Au fost
elaborate și alte teorii care vor fi prezentate în continuare. Toate teoriile bilan țului sunt
considerate ca fiind teorii ale evalu ării sau teorii ale func țiilor bilan țului.
Fiecare dintre aceste teorii prezint ă importan ță pentru practica contabil ă punând în
evidență rolul diferit și funcțiile multiple ce pot fi atribuite bilan țului. “Un neajuns al
acestor teorii const ă în faptul că atunci când se pune întrebarea ce este bilan țul, ce este

1 C.G. Demetrescu, Istoria contabilit ății, Editura Științifică, Bucure ști, 1972. p.110
2 C.G. Demetrescu, Istoria contabilit ății, Editura Științifică, Bucure ști, 1972. p.104

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

6 geneza și sensul lui cognitiv în procesul conoa șterii, ră spunsurile sunt foarte diferite,
atribuind bilan țului o semnificaț ie foarte larg ă “3.
Profesorul Spiridon Iacobescu ș i Al. Sorescu ocupându-se de acest ă problem ă
reproduc peste 35 de definiț ii date bilan țului și examinând aceste defini ții constat ă că
bilanțul este privit într-un fel de doctrina contabil ă și în alt fel de cea juridic ă. Ei consideră
că este necesar s ă defineasc ă bilanțul în două versiuni, una general ă și alta contabil ă. În
definiția generală ei precizeaz ă că “bilanțul este o situaț ie patrimonial ă definitiv ă, care
prezintă în forma contabil ă activul și pasivul patrimoniului unei personae, împreun ă cu
rezultatele care au modificat forma ini țială a patrimoniului, iar în defini ția contabil ă se
arată că bilanțul este contul patriminiului persoanei, alc ătuit din activ și pasiv rezultat de
soldurile situa ției finale a tuturor conturilor“4.
Profesorul C.G. Demetrescu, în lucr ările sale, reproduce peste 20 de defini ții date
bilanțului de diferi ți autori. Dup ă aprecierea sa, numeroasele defini ții date bilan țului se
explică prin faptul c ă unii privesc bilan țul din punct de vedere juridic, iar al ții îl privesc din
punct de vedere contabil, iar dintre ace știa unii îl privesc ca form ă ( și anume situa ție,
cont, tablou, etc.), iar al ții îl interpreteaz ă ca funcție și ca scop. Precizându-ș i propriul
punct de vedere, C.G. Demetrescu arat ă că “Bilanțul este o situaț ie întocmit ă sub form ă
contabilă, după un anumit plan, cuprinzând activul și pasivul unei întreprinderi , precum și
rezultatele ob ținute până la o anumit ă dată”5.
Examinând diferitele definiț ii ce s-au dat no țiunii de bilan ț constatăm că nu este
vorba numai de formulă ri diferite; punctele de vedere se deosebesc între ele, în primul
rând, datorit ă pozițiilor adoptate în leg ătură cu geneza acestuia.
Unii autori consider ă bilanțului ca “o sintez ă a repetatelor egalit ăți de schimb, care
în totalitatea lor ajung s ă ne redea structura integral ă a patrimoniului “6, iar alții văd în
bilanț “rezumatul inventarului prezentat în form ă de cont ”7.
Adepții teoriei economice consider ă bilanțului “ca fiind un instrument de
cunoaștere a realit ății din întreprindere, a mi șcării capitalului, concepând contabilitatea ca

3 Tr. Tămășan, Bazele științifice ale contabilit ății, Edtura Științifică, Bucure ăti, 1973, p.98
4 Sp. Iacobescu, Al.Sorescu, Contabilitatea comercial ă generală, vol.II, Bucure ști, 1923, p.463
5 C.G. Demetrescu, Istoria contabilit ății, Editura Științifică, Bucure ști, 1972. p.321
6 Sp. Iacobescu, Al.Sorescu, Contabilitatea comercial ă generală, vol.II, Bucure ști, 1923, p.464
7 D. Voina, Contabilitatea general ă, Bra;ov, 1947, p.263

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

7 o succesiune de bilan țuri și recomandând celor ce vor s ă o aplice, să o gândească de la
început pân ă la sfârșit în bilan țuri“8.
“Mulți dintre autori împ ărtășesc punctul de vedere potrivit c ăruia bilan țul ar fi un
produs al contabilit ății, în care se finalizeaz ă munca contabil ă, prin centralizarea datelor
din eviden ța curentă “9.
Deosebirile de vederi nu se limiteaz ă numai la definirea builan țului, ci ele se
manifestă și în legătură cu conț inutul acestuia ș i cu sensul să u cognitiv.
Astfel, unii afirm ă că cele două părți ale bilan țului sunt formate din activ și pasiv,
alții, din avere ș i capital, sau din avere și resurse, dând o interpretare de pe pozi ții diferite
acestor părți.
Importante pentru dezvoltarea teoriei contabilit ății au fost confrunt ările pe aceast ă
temă între partizanii teoriei juridico-patrimoniale și cei ai teoriei economice. Teoria
patrimonială consider ă bilanțul ca fiind situaț ia patrimonial ă definitiv ă a unei persoane.
“Sp. Iacobescu ș i Al. Sorescu, reprezentan ți de seam ă ai acestei teorii, au remarcat faptul
că doctrina contabil ă s-a străduit să explice rostul celor dou ă mari diviziuni patrimoniale,
Activ = Pasiv, dar r ăspunsurile pe care le-au dat au fost diferite și nesatisf ăcătoare.
Angajându-se să dea o explica ție științifică bilanțului ei caută să clarifice trei probleme de
bază: cauza egalit ății A = P; caracterul elementelor de activ și pasiv; și raporturile dintre
aceste elemente și subiectul de patrimoniu“10.
Cauza egalit ății A = P decurge din schimbul pa trimonial considerat pe baza
contabilităț ii duble. “ Contabilitatea înregistreaz ă părțile schimbului pe un perfect plan de
egalitate, reflectând absolut impar țial raporturile juridico-economice pe care le consider ă
inerente firii lucr ărilor. Procedând astfel, contabilitatea juxtapune cele dou ă părți ale
schimbului, iar din totalitatea repet ărilor acestor juxtapuneri sub forma Debit = Credit, se
ajunge la forma general ă a egalităț ii celor dou ă părți ale patrimoniului”11.
În explicarea caracterului elementelor de activ și de pasiv, autorii mai sus cita ți
pornesc de la pasiv, precizând c ă acesta cuprinde obliga țiunile pecuniare ale subiectului
față de creditorii lui, precum și drepturile pecuniare nete sub numele de capital. Astfel,

8 I.Evian, Contabilitatea dubl ă, Bucure ști, 1946, p.117
9 Tr. Tămășan, Bazele științifice ale contabilit ății, Edtura Științifică, Bucure ăti, 1973, p.99
10 Tr. Tămășan, Bazele științifice ale contabilit ății, Edtura Științifică, Bucure ăti, 1973, p.99
11 Tr. Tămășan, Bazele științifice ale contabilit ății, Edtura Științifică, Bucure ăti, 1973, p.99

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

8 conținutul pasivului îl formeaz ă capitalul și creditorii, iar activul cuprinde realit ăți
patrimoniale care se prezint ă sub form ă materială sau imaterială .
Raportul dintre elementele patrimoniului (A = P) și subiectul patrimoniului îl
explică prezentând pe de o parte, activul cu realit ățile deț inute ca proprietate de subiectul
de patrimoniu, iar pe de alt ă parte pasivul ca abstrac țiunile juridice ale patrimoniului,
arătând puterea juridic ă în temeiul c ăreia subiectul patrimoniului se poate sus ține ca
proprietar legitim asupra realit ăților care alc ătuiesc activul.
La răndul să u, teoria economic ă “ înlocuie ște noțiunea de activ cu cea de avere
totală și cea de pasiv prin capital, iar no țiunea de patrimoniu este înlocuit ă cu cea de
entitate economic ă”.12 Adepții acestei teorii afirm ă că : activ = pasiv și avere = capital sunt
noțiuni identice, cu singură deosebire c ă în activ mijloacele întreprinderii apar ca bunuri
concrete, pe când în pasiv ele sunt privite ca abstrac ție de valoare, o exprimare în bani a
întregii averi sau ca mijloace financiare. Astfel , profesorul Evian, principalul adept al
acestei teorii, spunea c ă ”egalitatea de bilan ț poate fi explicat ă mai ușor dacă activul îl
înlocuim cu averea și pasivul cu capitalul”13.
În explicarea egalit ății de bilan ț, și această teorie porneș te de la capital considerat
sursa de înzestrare a întreprinderii și obiectul socotelilor contabile împreun ă cu diferite
forme concrete (averea) pe care acesta le îmbrac ă.
După această teorie „egalitatea de bilan ț se mai poate explica privind capitalul în
primul rând ca totalitate a mijloacelor financiare cu care este înzestrat ă întreprinderea și
numai în al doilea rând ca izvor de provenien ță a acestor mijloace ; iar averea ca mod
concret de a întrebuin ța aceste mijloace în vederea realiz ării scopului urm ărit de
întreprindere”14.
Pentru a înl ătura neajunsurile acestor teorii cu privire la bilan ț, alți autori caut ă să le
întregeasc ă și să le pună într-o lumin ă mai clară. Așa de exemplu, profesorul D. Voinea, în
teoria sa economico-juridic ă dă o altă caracterizare bilan țului și conținutului să u.
După acest autor, bilan țul este un rezumat al inventarului prezentat în form ă de
cont. În ceea ce prive ște cele dou ă părți ale bilan țului, autorul se declar ă pentru no țiunile
de avere și capital, considerând c ă mijloacele de lucru ale întreprinderii privite din unghiul

12 I.N. Evian, Teoriile conturilor, Cluj, 1940, p.77
13 I.N. Evian, Contabilitate dubl ă,București, 1945, p.15
14 Tr. Tămășan, Bazele științifice ale contabilit ății, Edtura Științifică, Bucure ăti, 1973, p.100

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

9 realităților din care sunt constituite sunt avere, iar dac ă le privim în totalitatea lor, drept
valori exprimate în bani, dup ă provenien ța lor juridic ă, ele sunt capital. Averea înf ățișează
un aspect economic iar capitalul, care este o abstrac țiune, un aspect juridic. Deci, capitalul
arată provenien ța juridică a averii, indicând cui apar țin elementele de avere și cine are
dreptul de proprietate asupra lor.
În lucrarea sa „Contabiliatea general ă” editia 1947, Dumitru Voinea, înlocuie ște
noțiunea de capital prin aceea de resurse spunând c ă „privite în reprezentarea lor abstractă ,
după originea de la care a provenit av erea, ele au aspect de resurs ă. Averea înf ățișează
formele în care sunt concretizate resursele exploat ării”. D.Voinea nu este de acord nici cu
conținutul celor dou ă părți ale bilan țului așa cum este prezentat de teoria juridico-
economic ă patrimonial ă și de teoria economic ă pură, afirmând că : „Multe lucr ări confundă
averea cu activul și capitalul cu pasivul. No țiunea de activ nu se poate asimila cu no țiunea
de avere, la fel cum nici pasivul nu este o no țiune care să poată fi asimilat ă capitalului”15.
Continuator (pe un plan superior) al concep ției economico-juridice în contabilitate,
prof. D.Rusu vede în „ansamblul mi șcărilor de valori exprimate în bani și în raporturile
economico-juridice care provoac ă decontări bănești, grupul de fapte și de fenomene pe
care le cercetează contabilitatea”16.
Prof. D.Rusu, autorul teoriei realit ății bilanțului, priveș te bilanțul ca fiind „un
calcul de sintez ă care indic ă starea de fapt a activit ății întreprinderii și care permite
sesizarea dintr-o singură privire a situa ției economico-juridice și financiare a întreprinderii,
arătând amănunțit caracterul mijloacelor ei de ac țiune, resursele proprii și străine, inclusiv
rezultatul final”17. Teoria realit ății bilanțului cere deci ca ansamblu de probleme și de
fenomene s ă fie privit integral , fie c ă acestea sunt de natur ă social-economic ă, fie că au
caracter juridic.
Bilanțul constituie un sistem care reprezint ă corelația dintre mijloacele economice
și resursele de formare a acestora, într-o rela ție de echilibru dintre activ și pasiv, asigurată
prin rezultatele financiare – profit sau pierdere- ob ținute în perioada de referin ță.
În cadrul contabilit ății bilanțul îndepline ște o funcț ie financiar-contabil ă, asigurând
deschiderea și închiderea conturilor precum și prezentarea la sf ărșit de exerci țiu a

15 D.Voinea, Contabilitatea general ă, Brașov,1947, p.265
16 D.Rusu, Bazele Contabilit ății, editura didactic ă și pedagogic ă, Bucure ști, 1980, p.30
17 D.Rusu, Bazele Contabilit ății, editura didactic ă și pedagogic ă, Bucure ști, 1980, p.244

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

10 mijloacelor economice existente și resursele de formare, inclusiv rezultatele activit ății
desfășurate.
Odată cu trecerea la analiza bilan țului, sfera sa de activitate s-a exrins, acesta
dobândind atribu ții economico-financiare, cu caracter informa țional documentar, de
control gestionar, de analiz ă și previziune. Deci, prezentând starea și mișcarea elementelor
patrimoniale, bilan țul se instituie ca fiind cel mai sistematic model de control gestionar,
atât în ceea ce prive ște situația patrimonial ă cât și sub raportul schimb ărilor intervenite în
volumul ș i structura elementelor componente.
În condițiile economiei de pia ță sau concuren țiale, datele con ținute în bilan ț pot
oferi o imagine cuprinz ătoare și reală asupra situa ției economice și financiare a fiec ărui
agent economic. Asemenea informa ții sunt la fel de utile atât pentru întreprinderea îns ăși,
cât și pentru ter ți (reprezenta ți de furnizori, clienti, b ănci, investitori, concuren ți și
administra ția de stat).
Întocmirea periodic ă a bilanțului „ca fiind starea la un moment dat a situa ției
întreprinderii”18 este statuat ă în toate țările din lume.
1.2. Dezvoltarea gândirii economice cu privire la bilan țul contabil

Studierea evolu ției istorice a oric ărei științe este instructiv ă și interesantă numai în
măsura în care din cercetă rile întreprinse se desprind concluzii valabile și cu caracter
permanent. Pentru genera țiile de ast ăzi, ca ș i pentru cele ce vor urma, cercetarea trecutului
constituie un izvor nesecat de bogat ă documentare ș i orientare.
Contabilitatea ca știință cu caracter teoretic și aplicativ în economie s-a n ăscut din
necesitățile practice ale producț iei materiale și s-a dezvoltat odat ă cu aceasta.
În articolul s ău – piesă în trei acte – „Cele trei vârste ale contabilit ății”, Bernard
Colasse, constat ă că fără îndoială contabilitatea, este cea mai veche din toate științele de
gestiune ; în acest sens, ea constituie un obiect foarte interesant pentru istorie.
„Contabilitatea este ea îns ăși istorie: c ărțile contabile au voca ția de a p ăstra urma unui
anumit num ăr de evenimente cu consecin țe economice…, viaț a organiza țiilor și, în special,
a întreprinderilor constituie un material de alegere, din p ăcate puțin exploatat pentru a face

18 B.Colasse, Contabilitatea general ă, Editura Moldova, Ia și,1995, p.94

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

11 istorie ; acesta face din istoria contabilit ății istoria unei istorii și îi conferă o armă proprie
pentru a seduce cercet ătorul”19.
Istoria contabilit ății analizeaz ă astfel apariț ia primelor însemn ări contabile și
dezvoltarea lor în forme cât mai corespunz ătoare societăț ii omenești. Ea ofer ă exemple
convingătoare despre suple țea și puterea de adaptare a acestei științe, care în decursul
veacurilor ia permis s ă facă față noilor cerin țe, corespunz ătoare fiecărei etape de dezvoltare
a societăț ii omenești.
Deci, putem spune c ă începuturile contabilit ății și însăși existența ei din cele mai
vechi timpuri se confund ă cu începuturile activit ății economice a primelor colectivit ăți
umane și de asemenea descoperirile f ăcute de arheologi arat ă că ținerea registrelor și mai
ales a conturilor este tot atât de veche ca și primele începuturi de activitate productiv ă și
de schimb.
În Egipt, cercetă rile arheologice au scos la iveal ă numeroase documente, din a c ăror
descifrare se constată că acestea priveau mai mult contabilitatea public ă și mai puțin
contabilitatea particularilor. În aceste documente s-au reg ăsit unele în care era reflectat ă
folosirea conturilor sintetice periodice, completate apoi printr-un fel de bilan ț anual.
Primirile și cheltuielile ocazionate de exercita rea cultului erau grupate în bilan țuri
periodice și în conturi sintetice, semestri ale sau anuale, pe categorii de încas ări și
cheltuieli. Întocmirea unor astfel de bilan țuri s-a practicat îndeosebi în perioada ocup ării
militare a Egiptului de c ătre romani, întrucât administra ția financiară a romanilor pretindea
examinarea bilan țurilor gestiunii templelor egiptene, în vederea stabilirii tributelor datorate
de acestea, respectiv pentru controlul financiar al templelor.
La grecii din antichitate, administra ția finanțelor statului și a templelor se f ăcea
după norme precise, fiind riguros organizat ă. Pentru ț inerea contabilit ății publice grecii
foloseau numeroase registre. Astfel, bugetul Casei sacre din Atena, scris pe t ăblițe, se
publica în fiecare lun ă și era expus în pie țe publice pentru a fi citit și examinat de cet ățeni.
Referindu-se la aceste bilan țuri și la modul întocmirii lor, Aristotel, în operele sale
„Retorica” și „Politica” a indicat unele norme dup ă care se întocmea acest buget. În
„Politica”, Aristotel s-a mai ocupat și de bilan țul preventiv și cel consumativ, respectiv de
bugetul de venituri și cheltuieli și de darea de seam ă asupra execu ției acestui buget.

19 Nicolae Feleagă, Controverse contabile, editura Economic ă, Bucure ști, 1996, p.11

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

12 La romani, după unii auori, nu era cunoscut bilan țul. Este drept c ă nu-l cuno șteau
sub formă și sub numele de bilan ț, dar ei foloseau totu și denumirile de „Ratio accepti et
expensi” și de „Ratio excepti et expensi”, pentru darea de seam ă a intrărilor și ieșirilor,
precum și „Codex date et accepte” pentru registrul de venituri și cheltuieli. De asemenea
poate fi socotit drept bilan ț și „Breviarum” sau „Ra ționarium Imperi” sau pe scurt „Noti țio
Imperi” în care era descris întregul patrimoni u public al statului, deoarece s-a constatat c ă
„Breviarum” avea forma, func ția și conținutul bilan țului preventiv și consumativ al
patrimoniului public, fiind asem ănător bilan țului întocmit în acel timp de administra țiile
private.
În feudalism se dezvoltă oraș ele, industria, comer țul, transporturile ș i concomitent
se perfec ționează și metodele și tehnica contabil ă. Cambiile au început s ă creeze și să
practice forme, practici și mijloace contabile noi.
În Italia, care este considerat ă, pe drept cuvânt, patria contabilit ății, s-au ridicat
pentru prima dat ă probleme referitoare la bilan ț. Astfel, „în registrele din 1408 ale B ăncii
Sfântului Gheorghe din Genova se regă sește înregistrarea « Bilantium creditorium debet
nobis in billantio debitorium in CXIII », iar Desimoni precizeaz ă faptul că în Cartea Mare
a comunei Genova, la 1340, se folosea denumirea de – billantium – pentru contul Bilan ț”20.
Noțiunea de bilan ț nu era cunoscut ă lui Pacioli, chiar el precizeaz ă în capitolulul
XXXVI al lucr ării sale că, prin „bilan țul final al partidei duble”, nu a în țeles bilan țul final
al întreprinderii, ci balan ța de verificare a maestrului. Dar no țiunea de bilan ț a fost utilizată
de Cotrugli în lucrarea sa, iar mai târziu de Domenico Manzoni la 1554, de autorii Miossa
și Radonichi la 1581, precum și de Ludovic Flori la 1636 care a ar ătat că bilanțul nu poate
fi socotit ca o balan ță de verificare, a șa cum era conceput de unii autori din timpul s ău.
Și în Țările de Jos, în perioada feudal ă, au apărut lucrări de contabilitate care în
general se caracterizeaz ă prin izbitoarea lor asem ănarea cu lucră rile italienilor. Totu și Jean
Ympyn (1485) este socotit ca unul din autorii care au avut, dup ă Luca Pacioli, cea mai
mare influen ță în literatura contabil ă din secolul al XVI-lea. Pân ă la el, contabilul nu a
cunoscut previziunea și ca atare bilan țul era incomplet, deoarece el con ținea ce era sigur
nebazându-se pe evaluă ri.

20 C.D.Demetrescu, Istoria contabilit ății, editura Stiin țifică, Bucurști, 1972, p.56

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

13În Țările de Jos o contribu ție importantă referitoare la bilan ț a avut olandezul Claes
Pietersz de Deventer și belgianul Simon Stevin.
Claes Pietersz de Deventer s-a remarcat prin lucr ările sale de contabilitate, el
aducând importante îmbun ătățiri cu privire la lucr ările de închidere a conturilor și la
aproprierea balan ței de bilan țul de închidere. De asemenea, fundamenteaz ă, pentru prima
dată și aproape în mod irepro șabil, regulile privind întocmirea unui bilan ț real bazat pe
inventar și reevaluarea just ă a bunurilor existente.
Simon Stevin este primul autor care a pus în mod științific problema bilan țului
anual (în lucrarea sa publicat ă în 1608), ceea ce s-a realizat practic în a doua jum ătate a
secolului al XVII-lea.
În Franța au apărut lucrările legate de centralizarea datelor contabile și utilizarea
jurnalelor. Un prim autor francez este Pierre Savonne, care la 1567 public ă la Anvers
lucrarea „Instruction et maniere de tenir les livres de raison et des comptes en parties
doubles” . El reprezint ă tehnica scrierii și în conturi, accentuând în mod deosebit pe
modalitatea întocmirii bilan țului cu ajutorul datelor din Cartea Mare, încercând s ă se
defineasc ă conținutul acestuia. Însă explicația dată de Savonne nu este complet ă deoarece
reduce bilan țul la posturile de debitori și creditori.
Claude Irson public ă în 1678 lucr area „Méthode pour bien dresser toutes sortes de
comptes a parties doubles”. Contribu ția lui se refer ă la conturile de rezultate și tot el
foloseș te termenul de bilan ț în locul celui de balan ță de închidere. Irson gândea bilan țul ca
pe o situa ție care serve ște la jalonarea înregistr ărilor întreprinderii, perioad ă după perioadă,
nu pentru a determina bog ăția (patrimoniul de ast ăzi) ci pentru a împiedica falsificarea
înregistrărilor anterioare., bilan țul servind astfel ca bază de plecare fiabil ă a înregistră rilor
noi.
Mathieu de La Porte (1685) este, poate , cel mai remarcabil, el dând contabilit ății
forma clasic ă cunoscut ă și astă zi. El este cel care stabile ște conținutul bilan țului, indicând
ceea ce trebuie s ă se înscrie în partea stâng ă a acestuia, pe care o denume ște „Doit”
(„dotorează ”, activ) și ce trebuie s ă treacă în partea lui dreapt ă pe care o denume ște „I’
Aooir” („îi sunt datorate”, pasiv).
Un alt autor francez din secolul al XVII-le a a fost Bertrand Francois Barreme, care
publică în 1682 „Livres des comptes faites” ( Ținerea registrelor), fiind primul autor ce
preconizeaz ă utilizarea bilan țului volant sau a șa zisul „bilan ț în aer” (Billan en l’air) adic ă

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

14 un bilanț bazat pe documente și întocmit înaintea inventarului, pe o foaie separat ă și nu
într-un registru de foi cusute, recunoscându-i singurul merit de a da la iveal ă erori.
Pe măsura trecerii la capitalism și a dezvolt ării acestuia, contabilita ții îi revin noi
sarcini, ceea ce a determinat introducerea și folosirea unor noi metode contabile și apariția
unor noi teorii contabile.
Până în secolul al XIX-lea contabilitatea în partid ă dublă răspunderea numai par țial
nevoilor de informare pentru a realiza o gestiune ra țională . De asemenea, calculul
economic neglija existen ța informa ției contabile. Întocmirea bilan țurilor devine practic
sistematic ă numai în secolul al XIX-lea. În acest secol marile întreprinderi industriale și
comerciale încep s ă analizeze și să măsoare periodic patrimoniul cu ajutorul bilan țului și
profitul cu ajutorul contului de profit și pierdere.
În literatura contabil ă din orânduirea capitalistă , problema bilan țului a fost tratată
de numeroș i autori sub diferite aspecte, f ără a se ajunge la o concepț ie unitară.
Astfel, dintre autorii francezi se remarc ă Eugen Leautey și colaborator s ău Adolph
Guibault care, în lucrarea lor “La science des comptes”, consider ă că au conceput o
schemă fixă a bilanțului. Referitor la bilan ț, Guibault arat ă că acesta “este expresia unei
ecuaț ii destinate s ă facă cunoscut rezultatele unei opera ții industriale sau comerciale, adic ă
a profitului sau pierderii, stabilită zilnic, lunar sau anual și care influenteaz ă asupra
capitalului angajat”21.
Uu alt autor francez este L. Barrachin care în 1898 public ă la Paris lucrarea
“Comptabilité personelle”. În aceast ă lucrare, Barrachin prezint ă bilanțul ca fiind “darea de
seamă prezentat ă proprietarului de c ătre girantul comercial, care personific ă casa sa, dar nu
este decât un funcț ionar care î și dă timpul și inteligen ța sa ș i care se bucură de o salarizare
ce se impută cheltuielilor generale”22. În cele din urm ă autorul ajunge la personificarea
bilanțului caracterizându-l astfel: “În bilan ț activul este adunarea general ă a debitorilor, a
persoanelor casei care au primit; pasivul este adunarea general ă a creditorilor, a
persoanelor casei care au de dat. Nici o alt ă persoană nu este admisă în aceste dou ă
adună ri. Debitorii au primit just ceea ce creditorii au livrat “23. Deci aici rezult ă faptul că în
bilanț nu trebuie s ă apară și rezultatul final al întreprinderii.

21 C.G. Demetrescu, Istoria contabilit ății, Editura Științifică, Bucure ști, 1972. p.169
22 idem 21,p.173
23 idem 21,p.56

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

15 În anul 1919, iginerul francez Edouard Julhie t a publicat la Paris lucrarea “Cours de
finance et comptabilité dans l’industrie“. Dup ă părerea lui Julhiet sarcina contabilit ății este
de a înregisitra fidel întreaga activitate a în treprinderii: prin notarea în conturi a tuturor
mișcărilor care se produc prin gruparea sistematica a acestor not ări și prin sintetizarea lor
în bilanț. Julhiet este cel care ridic ă o problem ă care și astă zi prezint ă importan ță, și anume
aceea a întocmirii inventarului și bilanțului anual într-un termen cât mai scurt de la
finalizarea anului financiar, pentru a furniza la timp informa țiile privind situaț ia
întreprinderii.
Contribuții referitoare la dezvoltarea gândirii economice asupra bilan țului contabil
și-a adus și francezul Gabriel Faure, care explic ă noțiunea și conținutul bilan țului, bilan țul
scriptic și bilanțul contabil, f ăcând totodat ă analiza critic ă a unui bilan ț, precum și unele
referiri la termenii necorespunz ători folosi ți în bilanț, ca de exemplu : conturi de ordine, de
diverș i, ect. O problem ă interesant ă pe care o abordeaz ă Faure este aceea a unific ării
bilanțurilor ară tând că rezolvarea lor este posibil ă, dar condi ționată de stabilirea anumitor
reguli, între care evaluarea la pre ț de cost a unor elemente de activ.
În anul 1927, L’Quesnot, profesor la școala de științe politice și la școala de înalte
studii comerciale a publicat, la Paris, lucrarea “ Administration financiere – Méthodes
comptables et bilan“. El examineaz ă bilanțul ca baz ă a analizei financiare pe care îl
caracterizeaz ă ca fiind “ expresia situa ției unei societ ăți”, “o situaț ie conven țională ” sau o
“ balanță a soldurilor”.
Tot în anul 1927, Albert Calmes a publi cat la Paris lucrarea “La comptabilité
industrielle” , în care în prima parte a expus teoria contabilitat ății generale adoptând ca
punct de plecare bilan țul. În concep ția lui A. Calmes “ bilan țul exprim ă de două ori același
capital : la stânga, dup ă formele sub care este utilizat capitalul, la dreapta, dup ă sursele din
care provine. Bilan țul indică la stânga valorile de care dispune întreprinderea, iar la dreapta
excedentul activului fa ță de pasiv, respectiv fa ță de creditori, aș a încât acest excedent s ă
constituie capitalul net”24. De astfel, aceast ă concepție a stat și la baza teoriei materialiste
cu două serii de conturi.
Un alt autor francez care public ă în 1927 lucrarea “Le bilan dans les sociétés
anonymes au point de vue juridique et compta ble” este profesorul Ed. Folliet. În aceast ă

24 C.G. Demetrescu, Istoria contabilit ății, Editura Științifică, Bucure ști, 1972. p.200

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

16lucrare, autorul precizeaz ă, de la început, că nu exist ă un document mai r ăspândit ca
bilanțul, dar care s ă fie totuși atât de pu țin înțeles de cei interesa ți. După ce demonstreaz ă
necesitatea întocmirii bilan țului, autorul arat ă că părțile sale componente formneaz ă
egalitatea A = P + C, cu alte cuvinte, el adopt ă teoria dup ă care capitalul nu face parte din
pasiv, ci reprezint ă diferența dintre activ și pasiv, adica A – P = C. Pasivul reprezint ă astfel
numai datoriile c ătre terț i, nu și față de acționarii societ ății. După ce epuizeaz ă și
problemele întocmirii bilan țului din punct de vedere juridic, Folliet arat ă că un bilanț real
se sprijin ă, în primul rând, pe exactitatea înregistr ărilor contabile și apoi pe sinceritatea
evaluărilor. Folliet relev ă rolul bilan țului ca document de informare a ac ționarilor și terților
asupra situa ției economice și financiare a societ ății în care ace știa au angajate fonduri.
Bilanțul este astfel unul din cele mai elastice doc umente, în care se poate oglindi numai ce
voieș te administratorul.
În timpul dezvolt ării capitalismului o nou ă școală contabilă se impune din ce în ce
mai mult, atât în ceea ce prive ște dezvoltarea gândirii contabile în general, cât și în ceea ce
privește dezvoltarea gândirii economice asupra bilan țului, și anume școala contabil ă
germană. În cadrul acestei școli, contribuii deosebite referitoare la bilan ț și-au adus în
principal H. Nicklisch, W.Osbahr, ș i nu în ultimul rând E. Schmalenbach.
H. Nicklisch, profesor la Academia Comercial ă din Berlin, a inclus în sfera
preocupărilor sale problemele referitoare la bilan țul de deschidere și de închidere, bilan țul
dinamic, bilan țul organic, precum și analiza cauzelor care determin ă întocmirea de
bilanțuri periodice pentru valori și bilanțuri fiscale.
In anul 1918, W.Osbahr a publicat lucrarea “Die bilanz vom Standpunkt der
Unternehmung”. După moartea lui Osbahr (1920), profesorul Nicklich prelucreaz ă această
lucrare și o republic ă în anul 1923, în ediț ia a III-a . Seriozitatea lucră rii lui Osbahr este
subliniată de Nicklisch în prefa ța ediț iei a III-a, în care arată ca Osbahr a avut o gândire
proprie în ceea ce priveș te problema bilan țului, pă rere pe care a expus-o cu atâta claritate și
convingere, încât Nicklisch a renun țat la propria sa p ărere, contrar ă celei lui Osbahr și nu a
schimbat numic din textul acestuia.
În partea introductiv ă, Osbahr constat ă existența a diferite feluri de bilan țuri, cu
denumiri, con ținut și scopuri diferite, grupate în dou ă categorii distincte : bilan țuri
principale și bilanțuri secundare. De asemenea, Osbahr relev ă și importan ța problemei
evaluării bilanțului, cât ș i următoarea părere a lui Passow: “în evaluarea activului și a

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

17 datoriilor st ă nu numai cea mai grea, ci și cea mai important ă problem ă a esenței
bilanțului”25.
Din diferitele feluri de bilan țuri, ca și din problemele examinate în lucrarea sa,
Osbahr ajunge la concluzia c ă unghiul din care trebuie privit ă problema bilan țului este
acela al nevoilor întreprinderii, consider ate ca fenomene economice independente. De
aceea, bilan țul și contabilitatea sunt socotite drept mijloace de care se folosesc
întreprinderile pentru atingerea obiectivelor lor. Ca lucr ări istorice, economice și statistice,
bilanțul și contabilitatea se prezint ă pentru întreprindere ca un tot unitar, autorul
considerând astfel contabilitatea ca fiind un bilan ț în miș care și de aici p ărerea că bilanțul
asigură continuitatea operei contabile, deci unitatea dintre bilan ț și contabilitate.
Un alt autor german E. Schmalenbach, pr ofesor la Universitatea din Koln, care
elaboreaz ă teoria dinamic ă a bilanțului și pe care o trateaz ă în lucrarea “Dynamiche
Bilanz”. În acest ă lucrare, Schmalenbach studiaz ă în primul rând problemele de
contabilitate, pentru ca apoi s ă se ocupe ș i de problemele bilan țului.
Bilanțul dinamic al lui Schmalenbach este rezultatul unei lungi reflec ții, totul
începând printr-un articol publicat în 1908, în revista “Zeitscrift fur
handelswissenschftliche Forscung”. Lucrarea a f ăcut obiectul a numeroase perfec ționări
succesive ceea ce se poate demonstra și prin aceea c ă : prima edi ție (1920) nu avea decă t
92 de pagini, cea dea doua edi ție (1925) avea 288 de pagini, în timp ce cea de-a
unsprezecea edi ție (1953) avea 217 pagini.
Titlul dat de Schmalenbach nemuritoarei sale opere pare paradoxal, dac ă ne gândim
la faptul c ă bilanțul este, în general recunoscut ca un instrument static. Dar viziunii
tradiț ionale despre bilan ț, asimilat unui inventar patrimonial condensat, Schmalenbach îi
opune concep ția referitoare la un bilan ț ca reprezentare a formelor întreprinderii. El
constată că este mult mai important pentru conduc ătorii întreprinderii s ă măsoare sănătatea
unității lor, decât s ă cunoască valoarea intrinsec ă a elementelor care compun activul și
pasivul.
Și în România au ap ărut lucrări de contabilitate. La început au fost doar traduceri
din limba german ă și franceză, dar au ap ărut și lucrări în care, pe lâng ă teoriile autorilor

25 C.G. Demetrescu, Istoria contabilit ății, Editura Științifică, Bucure ști, 1972. p.226

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

18 străini apar și idei personale ale autorilor români, marcând începutul gândirii contabile
românești.
Primele publica ții la noi apar abia dup ă anul 1800. În anul 1817 apare la Ia și
lucrarea „Did ăscălia”. Este prima lucrare care cuprinde și reguli de contabilitate, fiind
tradusă din limba german ă în limba greac ă, ceea ce a f ăcut-o mai pu țin accesibil ă.
În țările româneș ti bilanțurile contabile au evoluat de la „codicele visteriei” prin
care se consemnau veniturile și cheltuielile statului, la schemele de bilan ț similare celor
practicate în țările germane în secolul al XIX-lea. A cestea au fost prezentate pentru prima
dată în lucrarea lui Emanoil Ion Nechifor, „Pravila Comer țială” tipărită în 1937 la Braș ov,
lucrare din care reiese că autorul cuno știa principiile întocmirii bilan țului după metoda
venețiană. E.I.Nechifor recomand ă întocmirea bilan țului o data pe an „pentru a cunoa ște
starea averii și capitalului, mersul activit ății economice și rezultatul financiar”26.
Un alt român, Dimitrie Jarcu, public ă lucrarea „Doppia Skriptura” care este o
traducere a lui H.Jaclot „La teme des livres enseignee en vinght et une locon sans maetre”
– 1828, dar aceasta face confuzie între balan ță și bilanț.
Theodor Ștefănescu este denumit de urma șii și elevii săi întemeietorul contabilit ății
în România. El a publicat lucrarea „Curs de contabilitate în partid ă dublă”, aici definind
contabilitatea ca știința și arta ținerii registrelor. Se ocup ă de asemenea de inventar și de
bilanț, recomandând evaluarea bunurilor „la valoarea cea mai mic ă, fie costul, fie pre țul
curent în epoca facerii inventarului”. Theodor Ștefănescu define ște bilanțul ca „o oglind ă
fidelă a trecutului lui și în acela și timp și o că lăuză sigură a operațiunilor viitoare, … un
tablou general dar rezumat al inventarului, adic ă a situației active și pasive a unei
întreprinderi și operațiunea prin care un comerciant pune față în față activul și pasivul s ău,
urmărind cu punctualitatea precis ă de contabilitate rezultatul ob ținut în cursul anului”27.
Constantin Petrescu a fost profesor de contabiliate la Școala Comercial ă din Iaș i ,
unde public ă în anul 1901 lucrarea „Contabilitate și administra ție”. Autorul se ocup ă și de
inventar și bilanț, definind bilanț ul ca”situa ția conturilor unei contabilit ăți care în urma
punerii acestora în concordan ță cu constat ările inventarului arat ă pozițiunea economic ă a

26 Dumitru Rusu, ș.a.,în studiul ’Începuturile gândirii contabile române ști’ din lucrarea: Luca Paciolo ’Tratat
de contabilitate în partid ă dublăi’, Editura Junimea, 1981,p.54
27 Th,Ș tefănescu, Curs de contabilitate în partid ă dublă, Bucure ști, p.372

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

19 proprietarului arendei, precum și rezultatul exerci țiului încheiat”28. De asemenea, este pusă
și problema universalit ății aplicării bilanțului și se arată condițiile pe care trebuie s ă le
îndeplineasc ă bilanțul referitor la claritate ș i sinceritate.
Primul autor român care a reu șit să formeze principiile științifice ale contabilit ății și
funcțiile ei sociale a fost Spiridon Iacobescu. El abordeaz ă problema bilan țului tip și a
normării contabilit ății. Aspectele referitoare la bilan ț sunt tratate în volumul III din cursul
de „Contabilitate comercial ă și generală”. Concep ția patrimonialist ă rezultă și din definiț ia
pe care o d ă bilanțului ca fiind situa ția patrimonial ă definitiv ă prezentând în form ă
contabilă activul și pasivul patrimoniului, împreun ă cu rezultatele ce au modificat forma
inițială a patrimoniului.
Un alt autor cu o bogat ă activitate științifică a fost profesorul C.G. Demetrescu care
a publicat circa 150 de lucr ări și studii de contabilitate. El define ște bilanțul ca o situaț ie
întocmită sub form ă contabilă și după un anumit plan, cuprinzând activul ș i pasivul unei
întreprinderi, precum și rezultatele ob ținute pân ă la o anumit ă dată. Face men țiunea că
„bilanțul ca situa ție sub form ă contabilă a patrimoniului, con ține sintetic, aceea ce este
descris în mod analitic în inventar, cu deosebire îns ă că în inventar, în afar ă de valoare,
avem specificat ă și cantitatea elementelor patrimoniale”29.
Profesorul Dumitru Voina d ă următoarea defini ție bilanțului: „bilan țul cuprinde
situația economic ă și juridică a întreprinderii la un moment dat, indicând elementele
existente de activ și de pasiv în mod rezumativ sub form ă de cont, precum și interimar”30.
În continuare arat ă că între inventar și bilanț există numai o deosebire de form ă, inventarul
prezentând situaț ia întreprinderii în mod analitic la un moment dat, printr-o descriere
amănunțită cantitativ ă și valorică a elementelor de activ și de pasiv, iar bilan țul este un
rezumat al inventarului, care cuprinde acelea și elemente, dar în form ă de cont și numai în
reprezentarea lor valoric ă, fără să arate ș i cantitatea.
Profesorul I.Evian defineș te bilanțul „ca instrument de cunoa ștere a felului cum
evoluează an de an structura averii și a capitalului, precum și rezultatele ob ținute, în timp
ce pentru lumea din afar ă, bilanț ul este unicul mijloc de informare asupra situ ției

28 C.Petrescu, Contabilitate și administra ție, Iași, 1901, p.282
29 C.G.Demetrescu, Studiul organiz ării și conducerii contabilit ății întreprinderii, vol.III, Bucure ști, p.329
30 D.Voina, Contabilitate general ă, Editura Academic ă, 1947, p.293

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

20 economice și financiare a întreprinderii la data pentru care s-a încheiat bilan țul31„. El
consideră bilanțul iniț ial ca baz ă a contabilit ății pe considerentul c ă d e a i c i s e i a u
elementele de activ și de pasiv pentru care se deschid conturile în contabilitate. Tot lui îi
aparț ine și denumirea de „bilan ț unitar”cuprinzând atât unitatea de aplica ție a bilan țului,
cât și unitatea structural ă a întreprinderii.
O contribu ție deosebit ă la soluționarea teoretic ă și practică a problemelor contabile,
în România, au avut-o revistele de contabilitate, precum și fostul Corp al contabililor
autorizați și experți contabili care a finc ționat între anii 1921 – 1950. Dup ă o perioadă de
monism (1950 – 1993) specific economiilor centralizate și supracentralizate în care s-a
operat cu o „contabilitate de flux” în care rolul documentelor de sintez ă contabilă au fost
marginalizată , noul pachet de norme contabile române ști (Legea contabilit ății 82/1991;
Regulamentul de aplicare a Legii contabilit ății; Planul de conturi general; Norme
metodologice de utilizare a conturilor contabile; Norme de utilizare a registrelor contabile;
Norme metodologice pentru întocmirea și prezentarea bilan țului contabil publicat în
„Sistemul contabil al agen ților economici” de Ministerul Finan țelor 1994) restaureaz ă
primatul conturilor anuale asupra sitemului conturilor curente.

1.3. Teorii cu privire la bilan ț

Dacă în cursul secolului al-XIX-lea, teoreticienii în domeniul contabilit ății s-au
străduit să fundamenteze contabilitatea ca știință, în secolul al-XX-lea, îndeosebi în
literatura german ă preocuparea teoreticienilor s-a axat pe elaborarea teoriilor în leg ătură cu
bilanțurile contabile.
Teoriile bilan țului nu își propun s ă explice sau să fundamenteze tehnica întocmirii
lui, “ci ele urm ăresc să arate scopul bilan țului, iar în func ție de acesta s ă fundamenteze
conținutul lui și modul de evaluare a acestui con ținut, astfel încât acesta s ă devină
principalul sistem de informa ții și date în munca de analiz ă și conducere a entit ății
economico-sociale reflectate în el.”32
Aceste teorii reflect ă îmbunătățirile ce s-au adus bilanț ului, perfec ționări care

31 I.Evian, Bilan țul unitar al întreprinderii, Bra șov, 1947, p.12
32R.Petriș – Contabilitate general ă,vol.II,Ia și,1988,p.383

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

21 vizează posturile din bilan ț și conținutul bilan țului, sfera de cuprindere și
ordonarea datelor din bilan ț. Teoriile bilan țului sunt multiple și se deosebesc în func ție de
diverse criterii care au stat la baza elabor ării lor. Se poate face o grupare a teoriilor
bilanțului în funcț ie de scopul și conținutul economic atribuit acestuia, de modul de
ordonare a datelor în bilan ț precum ș i de modul de evaluare a posturilor bilan țiere, astfel :

1. După scopul atribuit
În funcție de acest criteriu, teoriile bilan țului se grupeaz ă în teorii moniste și teorii
dualiste sau multiple.
In ce priveș te teoriile moniste, acestea se grupeaz ă în teorii ce au ca scop principal
de a prezenta mijloacele și resursele întreprinderii (averea și capitalul) cum ar fi : teoria
statică, teoria întreprinderii, teoria realistă și teoria previzional ă, precum ș i teorii ale c ăror
scop principal este de a determina rezultatele întreprinderii, cum ar fi: teoria dinamic ă,
teoria eudinamic ă, teoria pagatoric ă și teoria bilan țului aur. Ne permitem o scurt ă detaliere.
Teoria static ă a fost elaborată de Nicklisch, iar dup ă alte păreri de Walter le
Coutre, Berliner și Leitner. Scopul bilan țului se limiteaz ă la prezentarea patrimoniului
întreprinderii sub aspectul mijloacelor și al resurselor la un mome nt dat pentru a putea fi
comparat cu situa ția bilanțului anterior, rezultatele urmând să fie stabilite prin intermediul
contului de “Profit și pierdere”.
Teoria întreprinderii a fost elaborată de Osbahr în 1918. Nicklisch retip ărește
lucrarea lui Osbahr în 1920 și consider ă teoria acestuia atât de valoroas ă încât renun ță la
propria sa teorie, respectiv la teoria statică .
Osbahr consider ă bilanțul ca făcând parte din contabilitatea curent ă, având rolul de
a prezenta conducerii întreprinderii informa ții reale, în leg ătură cu elementele patrimoniale
din bilan ț, drepturile ș i obligațiile acestuia fa ță de terț i, constituind deci principalul
instrument de realizare a scopurilor economice ale întreprinderii.
Teoria realistă sau nominalist ă – elaborat ă de Wilhem Rieger în 1928- consider ă
că bilanțul real nu poate fi decât acela care reprezint ă situația întreprinderii în ipoteza
lichidării ei, când se poate vor bi de o “decontare total ă”, celelalte bilan țuri anuale ale
întreprinderii constituind doar “decont ări intermediare”.
Teoria previzional ă – elaborat ă de K. Kafer în 1962- consideră bilanțul drept o
calculație de perspectiv ă menită să furnizeze informa țiile necesare lu ării deciziilor pentru

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

22activitatea viitoare a întreprinderii. De și Kafer porne ște de la concep ția teoriei realiste a lui
Rieger, teoria lui r ămâne totu și o dezvoltare a bilan țului static în care :
Averea = totalul perspectivei de intr ări viitoare de valori ș i servicii
Capital = totalul perspectivei ie șirilor viitoare de bunuri și servicii
Teoria dinamic ă – elaborat ă de Schmalembach în 1916- consider ă bilanțul drept
instrument de analiz ă care permite atât stabilirea rezultatelor activit ății desfășurate, cât și a
cauzelor care le-au determinat.
Teoria eudinamic ă – elaborat ă de Sommerfeld în 1936- constituie un compromis
între teoria dinamic ă și cea organic ă, considerând rezultate reale ale întreprinderii numai pe
cele efectiv realizate, dup ă transformarea produselor în lichidit ăți.
Teoria pagatoric ă – elaborat ă de Kosiol în 1956- se bazeaz ă pe bilanțul dinamic al
lui Schmalembach și pe teoria bilan țului financiar economic a lui Walb. Bilan țul, potrivit
acestei teorii, trebuie s ă stabileasc ă rezultatele financiare pe baza opera țiilor de încas ări și
plăți în numerar, beneficiul fiind considerat soldul disponibilit ăților bănești.
Teoria bilan țului aur aparț ine tot profesorului Schmalembach, elaborat ă în 1922,
care luând în considerare influen țele determinate de factorii valutari pe plan mondial,
precum și de fenomenele infla ționiste, preconizeaz ă încheierea bilan țului cu două valori,
respectiv în moned ă de hârtie și în moned ă de aur, fapt ce le face comparabile cu cele
încheiate în perioadele anterioare.
La noi, problema evalu ării elementelor de bilan ț în lei și în aur a fost abordat ă de
prof. M. Ioachim (în 1925), dar ș i de prof. V.Sl ăvescu ș i Sp. Iacobescu.
Spre deosebire de teoriile moniste, teoriile dualiste sau multiple sunt acele teorii
care atribuie bilan țului două scopuri principale, respectiv recunosc acestuia atât rolul de a
prezenta mijloacele și resursele întreprinderii, cât și rolul de a determina rezultatele
întreprinderii. Dintre acestea pot fi enumerate: teoria organic ă; teoria unitar ă, integrală sau
totală ; teoria bilan țului de perspectiv ă; teoria economic ă a bilanțului; teoria calculului
rentabilității; teoria bilan țului sintetic; teoria bilan țului financiar-economic; teoria func ției
analitice a bilan țului și teoria scopurilor multiple întregite.
Teoria organică – elaborat ă de Fritz Schmidt în anul 1921- pune pe prim plan
menținerea în funcț iune a întreprinderii considerat ă ca un organism viu, care face parte în
mod organic din economia na țională . Ca urmare, patrimoniul întreprinderii sufer ă
modifică ri nu numai ca efect al activit ății proprii, ci și datorită modificărilor conjuncturale.

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

23Teoria unitară, integral ă sau total ă – elaborat ă de Walter le Coutre în 1956- de și
constituie o dezvoltare a teoriei statice se transform ă din teorie monist ă în teorie dualistă ,
autorul luând în considerare pe lâng ă rolul bilan țului de reflectare a patrimoniului
întreprinderii și rolul de instrument de conducere. Aceast ă teorie consideră că bilanțul,
reprezentând un calcul integral de sintez ă, permite cunoa șterea aprofundat ă a activit ății
întreprinderii și deci elaborarea de decizii care s ă optimizeze activitatea acesteia.
Teoria bilan țului de perspectiv ă – elaborat ă de Wolfram Engels în1962- atribuie
bilanțului, în principal, scopul de a determina perspectiva întreprinderii, pe lâng ă
îndeplinirea concomitentă a celorlalte scopuri. Aceasta presupune analiza datelor din bilan ț
în scopul identific ării și eliminării influen țelor subiective care au avut loc și orientarea
corespunz ătoare a activit ății viitoare.
Teoria economic ă a bilanț ului a fost susț inută de Gino Zappa ș i Theo Limberg,
ambii atribuind bilan țului funcț ii dualiste
Teoria bilan țului financiar – economic – elaborat ă de Ernst Walb în 1966 – este o
dezvoltare a bilan țului dinamic, atribuind îns ă acestuia mai multe func ții, principala fiind
aceea de instrument de control și de elaborare a deciziilor.
Teoria calculului rentabilit ății – elaborat ă de M.R. Lehmannn – consider ă teoriile
bilanțului static și a celui dinamic ca teorii formale, opunând acestora teoria sa pe care o
consideră materialist ă și care preia de la Schmalembach (bilan țul dinamic)
comparabilitatea datelor, de la Schmidt (bilan țul organic) evaluarea la pre țul zilei, iar de la
Walb (bilan țul financiar-economic) evaluarea capitalulu i cu valoarea de procurare, luând în
considerare și oscilațiile monetare. După Lehmann, funcț iile bilanțului sunt :
– de a face dovada averii și capitalului;
– de a determina calcula ția brută a cheltuielilor și veniturilor, respectiv a
beneficiului și pierderilor;
– de a determina calcula ția intrărilor și ieșirilor (încas ări și plăți) urmărind
comparația modifică rilor de bilan ț față de cel premergă tor.
Teoria bilan țului sintetic a fost dezvoltată de Horst Albach în 1965. Pe lâng ă
scopurile urm ărite, Albach ia în considerare rolul bilan țului ca instrument de decontare a
plăților planificate și a beneficiilor planificate care se compar ă cu realiz ările efective din
perioada bilan țieră. Această teorie consideră bilanțul un calcul de sintez ă care reflect ă

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

24întreprinderea ca un tot unitar și deci un instrument de conducere și control, inclusiv al
activității viitoare.
Teoria func ției analitice a bilan țului a fost elaborată de Wolfgang Stutzel în 1967.
El neagă concepția tradițională a bilanțului drept calcula ție a averii sau a beneficiului și
propune o “ teorie a m ăsurii”. În cadrul func ției analitice a bilan țului W. Stutzel deosebe ște
5 scopuri principale :
– centralizarea datelor contabile pentru asigurarea soldurilor scriptice împotriva
modifică rilor ulterioare;
– apărarea creditorilor prin obligarea întreprinz ătorului de a se informa el însu și
asupra stării averii sale;
– funcția de limitare a împ ărțirii beneficiului la societ ăți cu un num ăr restrâns de
persoane r ăspunzătoare;
– determinarea a ceea ce se în țelege prin beneficiu, pierdere sau participare la
capital în sensul prevederilor contractuale;
– evaluarea și considerarea bilan țului ca instrument pentru determinarea
competen țelor diferitelor organe ale societ ății.
În acelaș i timp, W. Stutzel mai consider ă și 5 scopuri secundare :
– dare de seam ă dată de conduc ătorii de subunităț i;
– dare de seam ă a conducă torilor de unit ăți pentru ei în șiși;
– închiderea anului ca o concentrare și furnizare de date în vederea elabor ării
deciziilor de c ătre conducă tori;
– închiderea anului ca baz ă de analiză a garanției creditelor;
– bilanțul pentru evaluarea p ărților societare în scopul dezintegr ării lor (bilan țuri de
dezintegrare).
Teoria scopurilor multiple întregite – elaborat ă de E.Heinen în 1969- preconizeaz ă
construirea unui model de baz ă al bilanțului, care să corespundă mai multor scopuri,
principalul scop fiind acela de asigurare a unor decizii optime de conducere.
Pentru a înlă tura dezavantajul caracterului static al bilan țului, Heinen preconizeaz ă
completarea acestuia cu un bilan ț al miș cărilor, care s ă pună față în față realizările cu
prevederile planurilor și să determine abaterile. Bilan țul este deci completat cu date
suplimentare, devenind apt s ă servească unui num ăr mare de scopuri.

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

252. După conținutul econom ic și modul de ordonare a datelor în bilan ț
În prim a perioadă, gruparea posturilor de activ și de pasiv din bilan ț s-a făcut după
natura lor, bilan țul având scopul de a realiza o calcula ție a averii, cu alte cuvinte de a
prezenta m ijloacele și resursele.

Activ Bilan ț Pasiv
1. Patrim oniu im obilizat 1. Capital propriu
2. Patrim oniu de exploatare 2. Capital str ăin
3. Posturi rectificative (de regularizare) 3. Posturi rectificative (de regularizare)

O astfel de grupare este sus ținută de Nicklisch în teoria static ă a bilanțului și de
Osbahr în teoria întreprinderii.
Când bilan țului i se atribuie rolul de determ inare a rezultatelor, gruparea
elem entelor de activ și de pasiv din bilan ț se face în func ție de leg ătura acestora cu
elem entele din contul de exploatare.
Schm alem bach, în teoria dinam ică, ridică problem a cercetării rentabilit ății într-o
perioadă de gestiune. El reprezint ă bilanțul ca un cerc care face leg ătura între cheltuieli și
încasări, pe de o parte, și contul de exploatare al perioadei respective pe de alt ă parte,
astfel:

Activ Bilan ț Pasiv
1. Cheltuieli netransform ate încă în obliga ții 6. Obligații încă netransform ate în cheltuieli
2. Prestații netransform ate încă în încasări 7. Încasări încă netransform ate în presta ții
3. Cheltuieli înc ă netransform ate în încas ări 8. Încasări încă netransform ate în cheltuieli
4. Prestații încă netransform ate în obliga ții 9.Obligații încă netransform ate în presta ții
5. Casa

Se desprinde faptul c ă în schem a lui Schm alem bach, clasificarea dup ă natură nu are
nici un rol, schem a fiind axat ă pe opozi ția tem porară dintre opera țiile f inanciare și cele de
exploatare.
Gruparea în func ție de gradul de lichiditate o reg ăsim în :
– teoria realist ă ( Rieger) care consider ă bilanț real doar pe cel care reprezint ă
situația întreprinderii în ipoteza lichid ării ei;

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

26- teoria bilan țului financiar-economic (E. Walb) care ia în considerare conturile de
plăți pe care le închide prin bilan ț și pe care le deosebe ște de conturile de produc ție care se
închid prin contul de profit și pierdere;
– teoria bilan țului pagatoric (Kosiol) care consider ă toate posturile din bilan ț ca
transformabile în pl ăți.

3. După metoda de evaluare
Odată cu apariția bilanțului ca instrument contabil apare și evaluarea ca problem ă
de rezolvat pentru teoreticienii bilan țului. În func ție de acest criteriu teoriile bilan țului se
grupează astfel :
A) Teorii cu un singur pre ț de evaluare , reprezentate prin:
a) metoda preț ului de procurare (cost de achiziț ie):
– Nicklisch, în teoria statică , acceptă ca etalon de evaluare pre țul zilei, comb ătând
evaluarea peste costul de achizi ție. I.N.Evian consideră că “teoria static ă este de fapt o
teorie organică deoarece acceptă ca etalon de evaluare cursul zilei”33;
– Walter le Coutre, în teoria unitar ă, integrală sau totală, susține evaluarea tot la
costul de achizi ție, fiind adeptul unor evalu ări prudente.
b) metoda valorii de înlocuire sau a pre țului zilei din momentul încheierii
bilanțului:
– F.Schmidt, în teoria organic ă, ajunge la concluzia c ă evaluarea trebuie s ă se
facă la prețuri care să țină seama de diferen țele conjuncturale.
c) metoda de evaluare la pre țul cel mai mic posibil:
– Sommerfeld, în teoria eudinamică , apreciază că evaluarea mijloacelor
economice la valoarea cea mai mic ă asigură menținerea existen ței întreprinderii, indiferent
de riscurile care ar putea interveni în activitatea acesteia.
d) metoda pre țului de lichidare:
– Rieger, în teoria realist ă, consider ă bilanț real, numai pe cel încheiat pe baza
unei evalu ări în ipoteza lichid ării întreprinderii. Celelalte bilan țuri, respectiv cele

33I.N.Evian , Teoriile conturilor, Cluj, 1940, p.80

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

27 periodice, inclusiv cele anuale sunt considerate fic țiuni făcute doar în scop de
control, pe baza unor evalu ări prin aproxima ție, deci nereale.
B) Teorii cu mai multe pre țuri de evaluare :
– în teoria dinamic ă, Schmalembach subordoneaz ă evaluarea scopului atribuit
bilanțului și anume acela de instrument de analiz ă în vederea stabilirii rezultatelor și a
cauzelor care le-au generat; el sus ține necesitatea fix ării unor norme de evaluare pentru
fiecare element patrimonial, ceea ce va permite stabilirea rezultatelor în totalitatea lor,
rezultate comparabile cu cele din anii anteriori;
– în teoria bilan țului aur, Schmalembach sesizeaz ă ca efect al infla ției din anii 1920
– 1921, faptul c ă evaluarea este afectat ă de fenomenele valutare și conjuncturale; drept
urmare, el adopt ă soluția încheierii bilan țului în două valori, respectiv în moneda de hârtie
și în aur;
– în teoria economic ă, Gino Zappa susț ine ca evaluarea elementelor de activ s ă se
facă la preț de vânzare, cu excep ția mijloacelor de produc ție pentru care evaluarea trebuie
făcută la prețul de înlocuire;
– în teoria bilan țului financiar-economic, E.Walb sus ține evaluarea capitalului la
valoarea de procurare , la care îns ă se aplică corecții în func ție de eventualele fluctua ții
monetare .
Teoria realit ății bilanțului – elaborat ă de prof.dr.doc. Dumitru Rusu- consider ă
bilanțul un instrument de cunoaș tere, control și orientare a activit ății și care trebuie s ă
reflecte situa ția patrimoniului a șa cum este în realitate. “Caracterul real al bilan țului rezid ă
în concordan ța indicatorilor s ăi cu natura obiectiv ă a fenomenelor și proceselor economice
reflectate în contabilitatea curent ă”34 pe baza documentelor justif icative. Astfel, realitatea
bilanțului este condi ționată de întocmirea corect ă a documentelor primare, de modul de
efectuare a calculelor cronologice și sistematice, de inventariere, precum și de modul de
evaluare a mijloacelor și resurselor.
Teoriile bilan țului au ușurat raționamentul contabil dar “multe dintre ele nu mai au
astăzi decât o valoare istoric ă și de bună seamă că și teoriile, care în prezent se cred mai
aproape de idealul spre care se îndreapt ă preocupă rile contabilit ății, vor avea acela și destin,

34D.Rusu , Bazele contabilit ății,Editura Didactic ă și Pedagogic ă, Bucure ști,1980,p.245

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

28 pentru că orice teorie se na ște ca să moară, fiind folositoare numai în m ăsura în care poate
ceda locul alteia.”35

1.4 Bilan țul contabil în viziunea directivei a IV- a a Uniunii Europene

Obiectivele legate de unificarea pie ței financiare în cadrul Uniunii Europene au
presupus între altele și preocup ări pentru armonizarea legisla ției în domeniul contabilit ății
a țărilor membre. Astfel, Parlamentul European a considerat c ă o acț iune de coordonare a
hotărârilor na ționale ale statelor membre, privind structura și conținutul bilan țului și al
raportului de gestiune, metodele de evaluare a patrimoniului agen ților economici, controlul
conturilor de c ătre persoane calificate și publicarea bilan țului contabil au o importan ță
majoră pentru protejarea intereselor atât ale acț ionarilor și asociaților, cât ș i ale terților.
Necesitatea acestei coordon ări este impus ă de faptul c ă activitatea societ ăților se
extinde și în afara teritoriului na țional. Concret, preocup ările pe linia coordon ării statelor
membre ale Uniunii Europene s-au materializat în “directive”.
Din punctul nostru de vedere, important ă este directiva a IV-a adoptat ă de Consiliul
Comunității Economice Europene în iulie 1978 privind uniformizarea principiilor de baz ă
ale contabilit ății societăților comerciale din țările membre, în scopul îmbun ătățirii
pregătirii bilan țului contabil și prezent ării informa țiilor acestuia potrivit unor scheme
prestabilite.
Se consideră că, “conturile anuale trebuie s ă dea o imagine fidel ă patrimoniului,
situației financiare precum și rezultatelor societ ății”36 și în acest scop schemele obligatorii
pentru stabilirea bilan țului și a contului de profit și pierdere trebuie s ă fie prestabilite,
precum și conținutul minim al anexei și raportului de gestiune s ă fie fixat. Derog ări pot fi
acordate anumitor societ ăți ca urmare a slabei lor importan țe economice și sociale.

35D.Voina , Contabilitate general ă, Brașov, 1947, p.401

36 4e DIRECTIVE / CEE , art.2, paragraphe 3

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

29 Diferitele metode de evaluare trebuie s ă fie coordonate, astfel încât s ă se asigure
comparabilitatea și echivalen ța informa țiilor conținute în conturile anuale.
În conformitate cu prevederile directivei “structura bilan țului și cea a contului de
profit și pierdere și mai ales forma re ținută pentru prezentarea lor, nu poate fi modificat ă de
la un exerci țiu la altul, iar derog ările de la principii sunt admise în cazuri excep ționale.
Pentru a face uz de asemenea derog ări, acestea trebuie s ă fie menționate în anex ă și bine
motivate.”37
Conturile anuale ale tuturor societăț ilor la care se aplic ă această directivă trebuie s ă
facă obiectul publicit ății, dar anumite derog ări pot fi acordate în favoarea societ ăților mici
și mijlocii.
De asemenea, conturile anuale trebuie s ă fie controlate de persoane abilitate, a c ăror
calificare face obiectul unei alte directive (directiva a VIII-a a CEE) și numai societăț ile
mici pot fi scutite de aceste obliga ții de control.
Ca regulă generală, conturile anuale cuprind:
– bilanțul;
– contul de profit și pierdere;
– anexa.
Aceste documente formeaz ă un tot unitar.
În vederea armoniz ării legisla ției române la normele Uniunii Europene, prin
articolul 27 al Legii contabilit ății nr. 82/1991, se prevede componen ța bilanțului contabil
care conține bilanțul, contul de profit și pierdere (contul de execu ție în cazul institu țiilor
publice) și anexe, la care se adaug ă și raportul de gestiune.
Posturile din bilan ț și din contul de profit și pierdere trebuie s ă prezinte atât datele
aferente exerci țiului încheiat cât și ale exerci țiului anterior. Toate compens ările între
posturile de activ și de pasiv, ori între posturile de cheltuieli și de venituri sunt interzise.
Pentru prezentarea bilan țului, în directiv ă au fost redate dou ă machete cu o
structură a informa țiilor considerat ă minimă (cuprinse în art. 9 și 10). Dac ă un stat membru
prevede ambele machete, poate s ă lase societ ăților posibilitatea alegerii între acestea.

37 4e DIRECTIVE / CEE , art.3

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

30 Statele membre pot permite ca “societ ățile care, la data încheierii bilan țului, nu
depășesc limitele prezentate în dou ă din criteriile urm ătoare, pe parcursul a dou ă exerciț ii
consecutive:
– totalul bilan țului: 1.000.000 unit ăți de cont europene;
– cifra de afaceri: 2.000.000 unit ăți de cont europene;
– număr de personal utilizat în medie în cursul exerciț iului: 50;
să stabilească un bilanț simplificat”38
Totalurile în unit ăți de cont europene prev ăzute la art. 11 pot fi m ărite în limita
maximă de 10% pentru a fi convertite în moned ă națională .
Când un element de activ ori de pasiv completeaz ă mai multe posturi din machet ă,
raportul s ău cu alte posturi trebuie s ă fie indicat fie în postul unde figureaz ă, fie în anex ă,
această indicaț ie fiind necesar ă pentru buna înț elegere a conturilor anuale.
Înscrierea elementelor patrimoniale în activul imobilizat ori în activul circulant este
determinat ă de destina ția acestora. Activul imobilizat cuprinde “elemente de patrimoniu
care sunt destinate s ă servească de manier ă durabilă activitatea întreprinderii.”39
În sensul directivei, prin drepturi de participare se în țelege contribuirea la capitalul
altor întreprinderi, materializat ă ori nu în titluri, creând o leg ătură durabilă cu acestea,
destinată să influențeze activitatea societ ății.
Deținerea unei p ărți din capitalul unei alte societ ăți este presupus ă a fi o participare
când depășește un anumit procentaj fixat de statele membre.
Corecț iile de valoare cuprind toate rectific ările destinate a ține cont de deprecierea,
definitivă ori nu, a elementelor de patrimoniu constatate la data închiderii bilan țului.
Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli au ca obiect s ă acopere pierderile ori
datoriile a că ror natur ă, la data închiderii bilan țului, este probabil ă ori certă , dar
nedeterminat ă din punct de vedere al cuantumului și al momentului producerii lor.
Pentru prezentarea contului de profit și pierdere, în directiv ă au fost redate patru
machete a c ăror structur ă de informa ții este considerat ă minimă (cuprinse în articolele 23 –
26). Dacă un stat membru prevede mai multe machete pentru contul de profit și pierdere,
poate să lase societ ățile să aleagă între acestea.

38 4e DIRECTIVE / CEE , art.11
39B.Colasse , Contabilitate general ă,Editura Moldova,Ia și,1995,p.105

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

31 Pentru societăț ile care “la data închiderii bilan țului, pe parcursul a dou ă exerciț ii
consecutive, nu depăș esc limitele a dou ă din condi țiile următoare:
– totalul bilan țului: 4.000.000 unit ăți de cont europene;
– cifra de afaceri: 8.000.000 unit ăți de cont europene;
– număr de personal folosit în medie în cursul exerci țiului: 250;
statele membre pot s ă acorde derog ări de la machetele contului de profit și pierdere, în
sensul grup ării unor posturi.”40
Cifra de afaceri cuprinde valorile rezultate din vânzarea produselor și prestarea
serviciilor aferente activit ății curente a societăț ii, mai pu țin taxa pe valoarea ad ăugată și
alte impozite directe legate de cifra de afaceri.
La posturile “Veniturile excep ționale” ori “Cheltuieli excep ționale” trebuie s ă
figureze veniturile și cheltuielile ce nu provin din activităț ile curente ale societăț ii.
Statele membre pot permite ca impozitul pe rezultatul provenind din activit ățile
curente și impozitul pe rezultatul excep țional să fie grupat și înscris în contul de profit și
pierdere într-un singur post. Când aceast ă derogare este aplicat ă, societățile trebuie s ă dea
explicații în anex ă pentru propor țiile în care impozitul pe rezultat greveaz ă rezultatul
provenind din activităț i curente și rezultatul excep țional.
Prin directiv ă “statele membre stabilesc ca evaluarea posturilor figurând în
conturile anuale să se facă respectând urm ătoarele principii generale:
a) – continuitatea activit ății societății;
b) – metodele de evaluare nu pot fi modificate de la un exerci țiu la altul;
c) – principiul pruden ței trebuie avut în vedere în toate cazurile, astfel:
– singurele beneficii care pot fi înscrise sunt cele ob ținute la data încheierii
bilanțului;
– trebuie s ă se țină seama de toate riscurile previzibile și eventualele pierderi
de care au luat cuno ștință în cursul exerciț iului ori în exerci țiul anterior, chiar dac ă aceste
riscuri ori pierderi nu sunt cunoscute la data închiderii bilan țului;
– s ă se țină cont de deprecieri;

40 4e DIRECTIVE / CEE , art.27

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

32 d) – trebuie s ă se țină seama de cheltuielile și veniturile aferente exerci țiului la care
conturile se refer ă, fără considerarea datei de plat ă ori de încasare a acestor cheltuieli și
venituri;
e) – elementele de activ ș i cele de pasiv trebuie s ă fie evaluate separat;
f) – bilan țul de deschidere al unui exerci țiu trebuie s ă corespundă bilanțului de
închidere al exerciț iului precedent.”41
În acest sens, Regulamentul nostru privind aplicarea Legii contabilit ății nr.
82/1991, la punctul 23 men ționează că pentru a da o imagine fidel ă patrimoniului, situa ției
financiare și rezultatelor ob ținute trebuie respectate regulile privind evaluarea
patrimoniului și celelalte norme și principii cum sunt:
– principiul pruden ței, potrivit c ăruia nu este admisă supraevaluarea elementelor de
activ și a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv și a cheltuielilor, ținând
cont de deprecierile, riscurile și pierderile posibile generate de desf ășurarea activit ății,
exerciț iului curent sau anterior;
– principiul permanen ței metodelor, care conduce la continuitatea aplic ării regulilor
și normelor privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate și prezentarea elementelor
patrimoniale și a rezultatelor, asigurând comparabilitatea în timp a informa țiilor contabile;
– principiul continuit ății activității, potrivit c ăruia se presupune că unitatea
patrimonial ă își continuă în mod normal func ționarea într-un viitor previzibil, f ără a intra
în stare de lichidare sau de reducere sensibil ă a activităț ii;
– principiul independen ței exerciț iului, care presupune delimitarea în timp a
veniturilor și cheltuielilor aferente activit ății unității patrimoniale pe m ăsura angaj ării
acestora și trecerii lor la rezultatul exerci țiului la care se referă ;
– principiul intangibilit ății bilanțului de deschidere al unui exerci țiu care trebuie s ă
corespundă cu bilanț ul de închidere al exerci țiului precedent;
– principiul necompens ării, potrivit c ăruia elementele de activ și de pasiv trebuie s ă
fie evaluate și înregistrate în contabilitate separat, nefiind admis ă compensarea între
posturile de activ și cele de pasiv ale bilan țului, precum ș i între veniturile și cheltuielile din
contul de rezultate.

41 4e DIRECTIVE / CEE , art.31, paragraphe 1

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

33Și la noi, derog ările de la aceste principii generale sunt admise numai în cazuri
excepționale, iar când se face uz de aceste derog ări, acest lucru trebuie s ă fie semnalat în
anexă și de regulă motivat, cu indicarea influen ței lor asupra patrimoniului, situa ției
financiare și rezultatelor.
Metoda de evaluare de baz ă este metoda costului istoric conform c ăreia, la data
intrării în patrimoniu, bunurile sunt contabilizate la costul de achizi ție pentru bunurile
achiziț ionate, la costul de produc ție pentru bunurile produse de întreprindere, iar pentru
bunurile ob ținute cu titlu gratuit la o valoare dat ă de utilitatea acestora. Exist ă însă și
situații când bunurile pot face obiectul unor rectific ări de valoare, astfel în situa ții de
devalorizare bunurile sunt evaluate la o valoare mai mic ă decât cea reală ; dimpotriv ă, în
caz de inflaț ie bunurile sunt evaluate la o valoare mai mare decât cea real ă.
Evaluarea posturilor ce figureaz ă în conturile anuale se face conform articolelor de
la 34 la 42 din directiv ă, pe baza costului de achizi ție ori a pre țului de cost.
Prin derogare de la aceste principii, pân ă la o coordonare ulterioară , pentru toate
societățile ori anumite categorii de societ ăți, statele membre pot s ă autorizeze:
– evaluarea pe baza valorii de înlocuire pentru imobiliz ările corporale a c ăror
utilizare este limitat ă în timp, precum ș i pentru stocuri;
– evaluarea posturilor ce figureaz ă în conturile anuale, inclusiv capitalurile proprii,
pe baza altor metode decât cele prev ăzute, pentru a ț ine cont de infla ție;
– reevaluarea imobiliz ărilor corporale precum și a imobiliz ărilor financiare.
Când legislaț iile naț ionale prev ăd metodele de evaluare men ționate, trebuie să se
determine con ținutul, limitele și modalitățile de aplicare. Aplicarea unei asemenea metode
este semnalat ă în anexă .
În cazul în care legisla ția naț ională autorizeaz ă înscrierea în activ a cheltuielilor de
constituire, acestea trebuie s ă fie amortizate într-un interval de maximum cinci ani.
Elementele de activ imobilizat trebuie s ă fie evaluate la costul de achizi ție ori la
prețul de cost. Costul de achiziț ie ori pre țul de cost al elementelor de activ imobilizat a
căror utilizare este limitat ă în timp trebuie s ă fie diminuat cu corec țiile de valoare calculate
prin amortizarea sistematică a valorii acestor elemente în timpul duratei lor de utilizare.
Costul de achiziț ie se obț ine adăugând cheltuielile accesorii la pre țul de cump ărare. Prețul
de cost se obț ine adăugând la costul de achizi ție al materiilor prime și materialelor

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

34 consumabile costurile direct imputabile a produsului considerat, plus o cot ă din cheltuielile
indirecte.
“O cotă rezonabilă a costurilor care nu este decât indirect imputabil ă produsului
considerat poate fi ad ăugată la prețul de cost în m ăsura în care aceste costuri privesc
perioada de fabricaț ie.”42
Includerea în pre țul de cost a dobânzii capitalurilor împrumutate pentru a finan ța
fabricarea imobiliz ărilor este permis ă în măsura în care aceste dobânzi privesc perioada de
fabricaț ie. În acest caz, înscrierea lor în activ trebuie s ă fie eviden țiată în anexă .
Elementele de activ circulant trebuie s ă fie evaluate, de asemenea, la costul de
achiziț ie ori prețul de cost. Modalitatea de stabilire a costului de achizi ție ori a pre țului de
cost pentru elementele de activ circulant este asem ănătoare cu cea prezentat ă, cu
mențiunea că cheltuielile de desfacere nu pot fi încorporate în pre țul de cost.
În cazurile în care stocurile de acela și fel figureaz ă în contabilitate la pre țuri de
înregistrare diferite “statele membre pot s ă permită ca, costul de achizi ție ori prețul de cost
a stocurilor de obiecte de aceia și categorie precum și toate elementele fungibile, inclusiv
valorile mobiliare, s ă fie calculat fie pe baza pre țurilor medii ponderate, fie dup ă metodele
prima intrare – prima ie șire (FIFO), ori ultima intrare – prima ie șire (LIFO) ori o metod ă
analogă.”43
Referitor la anex ă, aceasta trebuie s ă cuprindă cel puț in următoarele informa ții:
“1. Modul de evaluare aplicat posturilor din conturile anuale, precum și metodele
utilizate pentru calculul corec țiilor de valoare. Pentru elementele con ținute în conturile
anuale care sunt exprimate în moned ă stră ină, trebuie să se menționeze conversia în
moneda na țională .
2. Numele și sediul întreprinderilor la care societatea de ține, fie ea îns ăși, fie printr-
o persoan ă ce acționează în numele să u, dar pe contul acestei societ ăți, un procentaj din
capital.
3. Numărul și valoarea nominal ă ori, în lipsa valorii nominale, echivalentul contabil
al acțiunilor subscrise în timpul exerci țiului în limitele capitalului autorizat, f ără
prejudicierea dispozi țiilor privind totalul acestui capital.

42 4e DIRECTIVE / CEE , art.35, paragraphe 3.b.
43 4e DIRECTIVE / CEE , art.40, paragraphe 1

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

354. Când exist ă mai multe categorii de ac țiuni, num ărul și valoarea nominal ă, ori în
lipsa valorii nominale, echivalentul contabil al fiec ăreia dintre ele.
5. Totalul datoriilor societ ății a căror durată este mai mare de 5 ani, precum și
totalul tuturor datoriilor societ ății acoperite prin garan ția reală dată de că tre societate, cu
indicarea naturii și formei lor. Aceste indica ții trebuie s ă fie date separat pentru fiecare din
posturile referitoare la datorii, conform schemei bilan țului.
6. Totalul global al angajament elor financiare care nu figureaz ă în bilanț, în măsura
în care aceast ă informație este util ă în aprecierea situa ției financiare. Angajamentele care
există în materie de pensii precum și alte angajamente, trebuie s ă fie eviden țiate distinct.
7. Împărțirea cifrei de afaceri în sensul articol ului 28 al directivei, pe categorii de
activități, precum și pe piețe geografice, în m ăsura în care organizarea vânz ării de produse
și prestă ri servicii corespunde activit ății curente a societ ății, deoarece aceste categorii și
piețe diferă între ele.
8. Numărul mediu de personal utilizat în cursul exerci țiului, împ ărțit pe categorii,
precum și, dacă nu sunt menț ionate separat în contul de profit și pierdere, cheltuielile de
personal aferente exerci țiului.
9. Propor ția în care calculul rezultatului exerci țiului a fost afectat printr-o evaluare
a posturilor prin derogare de la principiile enunț ate, în timpul exerci țiului ori în exerci țiul
anterior în vederea ob ținerii de avantaje fiscale. Când o asemenea evaluare influen țează
cheltuiala fiscală viitoare, acest lucru trebuie men ționat.
10. Diferenț a între cheltuiala fiscal ă imputată exerciț iului și exercițiilor anterioare
și cheltuiala fiscal ă deja plătită ori a se plă ti pentru aceste exerci ții, în măsura în care
această diferență este de o anumită importan ță în compara ție cu cheltuiala fiscal ă viitoare.
Acest total poate s ă figureze în mod cumulat în bilan ț într-un post intitulat corespunz ător.
11. Totalul remunera țiilor acordate membrilor organelor de administra ție,
conducere ori de paz ă conform func țiilor lor precum și angajamentele n ăscute ori
contractate în materie de pensie în func ție de vechime. Aceste informa ții trebuie s ă fie
menționate pentru fiecare categorie.

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

36 12. Totalul avansurilor și creditelor acordate membrilor organelor de administra ție,
conducere și pază, cu indicarea procentului de dobând ă, condițiilor esen țiale și totalul
eventualelor rambursă ri, precum ș i angajamentele luate cu titlu de garan ție.”44
Aceste informa ții trebuie s ă fie date de manieră globală pentru fiecare categorie.
Societăț ile cărora le este permis ă întocmirea unui bilan ț simplificat, conform art.11
din directiv ă, pot să întocmeasc ă și o anexă prescurtată , care trebuie totu și să indice de o
manieră generală informaț iile menționate, pentru toate posturile respective.
La noi, punctul 139 din Regulamentul de aplicare a Legii contabilit ății 82/1991
precizeaz ă că anexa are ca obiective principale completarea și explicarea datelor înscrise în
bilanț și contul de profit și pierdere și conține informa ții cu privire la situa ția patrimonial ă
și financiar ă, rezultatele aferente exerci țiului financiar încheiat, cum sunt:
– activele imobilizate;
– stocurile și producția în curs;
– creanțele și datoriile;
– provizioanele;
– determinarea rezultatului fiscal;
– informa ții suplimentare cu privire la: metodele de evaluare aplicate pentru
diferitele posturi din bilan ț și contul de profit și pierdere; men ționarea și justificarea
cazurilor de modificare a acestora, precum și metodelor utilizate pentru calculul
amortismentelor și provizioanelor; men ționarea motivelor pentru care unele posturi din
bilanț și contul de profit și pierdere nu sunt comparabile de la un exerci țiu financiar la
altul; alte informa ții pe care unitatea patrimonial ă le consideră semnificative cu privire la
aprecierea modului de întocmire a bilan țului contabil pentru exerciț iul financiar încheiat.
De asemenea, și normele nr.16805/1994 privind completarea anexei la bilan țul
contabil pe anul 1994, fac referiri precise în acest sens.
Pe de altă parte, raportul de gestiune, în sensul directivei, trebuie s ă conțină cel
puțin un expozeu fidel al evolu ției afacerilor și situației societ ății. Astfel, raportul de
gestiune trebuie s ă conț ină informaț ii asupra:
– “evenimentelor importante survenite dup ă închiderea exerci țiului;
– evoluției previzibile a societ ății;

44 4e DIRECTIVE / CEE , art.43, paragraphe 1

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

37 – activităților în materie de cercetare-dezvoltare;
– răscumpă rării acțiunilor proprii;
– situației obliga țiilor fiscale;
– alte informa ții privind situa ția economică și financiar ă a societății.”45
În România, referitor la raportul de gestiune, punctul 140 din Regulamentul de
aplicare a Legii contabilit ății 82/1991 precizeaz ă că acesta con ține, în principal:
prezentarea situa ției unității patrimoniale și evoluția sa previzibil ă; elementele deosebite
intervenite în activitatea unit ății patrimoniale dup ă încheierea exerci țiului financiar;
participațiile de capital la alte unit ăți; activitatea și rezultatele de ansamblu ale sucursalelor
și altor subunit ăți proprii; activitatea de cercetare dezvoltare și alte referiri cu privire la
activitatea desf ășurată, care sunt considerate necesare a fi înscrise în raportul de gestiune.
Hotărârea Guvernului privind întocmirea bilan țului contabil pe anul 1994 și unele
măsuri cu caracter financiar-contabil pe anul 1995, precizeaz ă că raportul de gestiune
trebuie să conț ină referiri concrete cu privire la:
– realizarea sarcinilor prev ăzute în Legea contabilit ății 82/1991 privind organizarea
și conducerea corect ă și la zi a contabilit ății;
– înregistrarea corect ă a documentelor legal întocmite privind opera țiunile
economico-financiare referitoare la exerci țiul expirat;
– respectarea regulilor de întocmire a bilan țului contabil, respectiv dac ă posturile
înscrise în bilan ț corespund cu datele înregistrate în contabilitate, puse de acord cu situa ția
reală a elementelor patrimoniale pe baza inventarului;
– întocmirea bilan țului contabil pe baza balan ței de verificare a conturilor sintetice
și respectarea normelor metodologice cu privire la întocmirea acestuia și a anexelor sale;
– neefectuarea de compens ări între conturile bilan țiere sau între venituri ș i
cheltuieli;
– evaluarea elementelor patrimoniale în conformitate cu reglement ările în vigoare;
– concluziile rezultate din analiza crean țelor și a obliga țiilor agentului economic, a
eventualelor sume prescrise și măsurile dispuse;
– sursele pentru activitatea de produc ție și pentru investi ții și dacă au fost utilizate
potrivit reglement ărilor legale;

45 4e DIRECTIVE / CEE , art.46, paragraphe 2

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

38 – situația creditelor și a altor împrumuturi ale societ ății comerciale, garantarea
acestora, posibilităț ile de rambursare și efectele asupra activit ății analizate, cât și asupra
celei viitoare;
– contul de profit și pierdere și dacă acesta reflect ă fidel veniturile, cheltuielile și
rezultatele financiare ale perioadei de raportare;
– cauzele care au condus la înregistrarea de pierderi;
– propunerile privind destina țiile profitului net și dacă acestea sunt în conformitate
cu dispozi țiile legale;
– obligațiile față de bugetul de stat și față de fondurile speciale și dacă au fost corect
stabilite și vărsate;
– organizarea controlului financiar propriu;
– măsurile pentru bunul mers al unit ății patrimoniale.
Potrivit directivei, conturile anuale regulamentar aprobate și raportul de gestiune,
precum și raportul stabilit de persoanele autorizat e cu controlul acestor conturi, fac
obiectul unei public ări efectuate dup ă modelele prev ăzute de legisla ția fiecărui stat
membru.
Totuși “legisla ția unui stat membru poate permite ca raportul de gestiune s ă nu
facă obiectul public ării menționate.”46 În acest caz, raportul de gestiune este ținut la
dispoziția publicului la sediul unit ății în statul membru respectiv. O copie integral ă sau
parțială a acestui raport trebuie s ă poată fi obținută fără cheltuieli și la o simpl ă cerere.
Prin derogare de la principiile enun țate, pentru societăț ile care pot să întocmeasc ă
bilanțul simplificat și anexa prescurtat ă, statele membre pot permite ca aceste societ ăți să
nu publice contul lor de profit și pierdere, raportul de gestiune precum și raportul de audit
(sau al cenzorilor) stabilit de persoana însă rcinată cu controlul conturilor.
În cazul public ării integrale, conturile anuale și raportul de gestiune trebuie s ă fie
reproduse în forma și textul pe baza c ăreia persoana îns ărcinată cu controlul conturilor a
stabilit raportul s ău. Trebuie să fie însoț it de textul integral al atestatului. Dac ă persoana
însărcinată cu controlul conturilor a avut rezerve ori a refuzat atestarea sa, acest fapt
trebuie să fie semnalat precum și rațiunile care au stat la baza lor.

46 4e DIRECTIVE / CEE , art.47, paragraphe 1

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

39Când conturile anuale nu sunt integral publicate, atestarea persoanei îns ărcinate cu
controlul conturilor nu poate înso ți această publicare, dar trebuie s ă se precizeze dac ă
atestarea a fost dat ă cu sau fără rezerve, ori dacă ea a fost refuzată .
Societăț ile trebuie s ă supună controlului conturile anuale uneia sau mai multor
persoane abilitate în virtutea legii na ționale cu privire la controlul conturilor. Persoanele
însărcinate cu controlul conturilor trebuie s ă verifice concordan ța raportului de gestiune cu
conturile anuale ale exerci țiului.
Statele membre ale Uniunii Europene vor introduce în legisla ția lor sanc țiuni pentru
situația în care conturile anuale ori raportul de gestiune al societ ăților comerciale și
naționale nu sunt întocmite conform directivei.
Se poate desprinde concluzia c ă legislația română în domeniul contabilit ății s-a
alineat cu prevederile directivei a IV-a a Comunit ății Economice Europene.

1.5 Adaptarea României la cerin țele directivelor europene
Dată fiind importan ța covârș itoare a contabilit ății pentru bunul mers al activit ății
unităților patrimoniale, trecerea la economia de pia ță a impus ca sistemul de contabilitate
existent în România s ă fie restructurat corespunz ător cerințelor și condiț iilor noii etape de
tranziț ie într-o strânsă corelație cu noile reglement ări apărute privind finan țele, controlul
finaciar, activitatea bancar ă, prețurile, investi țiile de capital str ăin și privatizarea
proprietăț ii de stat, precum și cu alte reglementă ri.
Drept urmare, normele sistemul ui contabil român au fost a șezate pe coordonatele
contabilit ății europene, cu o palet ă largă de concep ții și soluții practice noi.
Dacă în condi țiile de ast ăzi am dori d ă facem o analiz ă critică a organiz ării și
conducerii contabilit ății române ști dinaninte de 1991, am putea re ține ca aspecte negative
următoarele:
– concepția învechit ă de organizare a contabilit ății într-un singur circuit, sistem
greoi total diferit de cel al țărilor cu economie avansat ă;
– hipernormarea prin legiferarea multor reglement ări și norme metodologice de
organizare și conducere a contabilit[ ții care se doreau unitare dar care erau de
fapt unice, cu caracter obligatoriu pentru toate unit ățile;

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

40- limitarea ini țiativelor de introducere a unor tehnici și metode noi în
contabilitatea practic ă care nu erau prev ăzute în acte normative dar aveau
același efect cu cele legiferate;
– birocratizarea contabilit ății prin impunerea urm ăririi unor informa ții de
utilitate uneori îndoielnic ă;
– preponderen ța folosirii mijloacelor manuale în conducerea contabilit ății, în
lipsa unei baze materiale adecvate;
– dese modific ări ale planului de conturi impuse de frecvente schimb ări ale
legilor economice și financiare.

Cu toate aceste limite sistemul de contabilitate românesc cu tradi țiile și experința
dobândită, conț ine o serie de elemente valoroase compatibile cu ale altor țări cu tradi ție
contabilă recunoscut ă, care au f ăcut posibil ă adaptarea lui la sistemul contabil al țărilor
vest-europene, men ținând acele metode tehnice și norme de lucru care și-au dovedit
eficiența și care nu contraziceau conceptele moderne de organizare și conducerea a
contabilit ății pe plan interna țional.
De exemplu, planul contabil general înglobeaz ă o serie de elemente preluate din
experiența contabil ă româneasc ă existentă înainte de 1947 și care figureaz ă actualmente în
contabilitatea continental ă. Ne referim la:
– unele conturi existente în practica și literalura de specialitate: contul de profit
și pierdere, rezerve, efecte de plat ă, efecte de primit, dobânzi de plat ă, dobânzi
de primit, clien ți incerți, provizioane descrise sub forma rezervelor constituite
pentru depreciere, debitori incer ți, imobiliz ări corporale, imobiliz ări
necorporale, obliga țiuni, dividente, etc;
– au fost preluate o serie de no țiuni folosite în literatura de specialitate
româneasc ă: trezorerie, registru contabil;
– inventarierea ca baz ă de întocmirea a bilan țului contabil, sau practici cum ar fi
menținerea în activ a elementelor la costul de dobândire (cost istoric);
– cât prive ște tehnica de întocmire a bilan țului, aceasta cuprinde elemente care
stau și în prezent la baza elabor ării bilanțului: balan ța de verificare, întocmirea
inventarului, delimitarea veniturilor, cheltuielilor și rezultatelor care privesc
mai multe exerci ții.

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

41Unele aspecte arhicunoscute pe plan contabil au suferit o serie de notific ări prin
adoptarea principiilor practicate în majoritatea țărilor europene.
Necesitatea alinierii contabilit ății la standardele europene și internaționale a
determinat o serie de mutaț ii în gândirea speciali știlor din ț ara noastră . În contextul
înscrierii pe orbita armoniz ării sistemului și practicii contabile Ministerul Finan țelor a
perfecț ionat reglement ările din acest domeniu, materializate în elaborarea Legii
contabilităț ii nr. 82/1991 ș i a Regulamentului de aplicare a Legii Contabilit ății..
Ca punct de pornire în elaborarea noilor reglement ări a stat modelul de contabilitate
practicată în ță rile Europei continentale, precum și Directivei a IV-a și a VII-a a Uniunii
Europene.
Regulamentul de aplicare a Legii Contabilit ății utilizabil începând cu 1 ianuarie
1994 poate fi considerat principalul instrument de modernizare a sistemului contabil în
vigoare, oferind cadrul necesar pentru adaptarea legisla ției țării noastre la cerin țele
directivelor europene. Procesul de adaptare are în vedere urm ătoarele coordonate:
a) Trecerea la organizarea contabilit ății pe dou ă paliere intercorelate:
contabilitatea financiar ă sau general ă și contabilitatea de gestiune
denumită și managerial ă. În acest mod este organizat ă contabilitatea
majorității țărilor europene, inclusiv contabilitatea francez ă.
b) Promovarea unei terminologii contabile specifice economiei de pia ță.
Sistemul contabil european cuprinde un glosar de termeni contabili care
fac obiectul de studiu în școli și care sunt folosi ți în teoria și practica de
specialitate. Pentru țara noastră este necesară o asemenea terminologie
pentru că au apărut noi categorii economice și intrumente de lucru în
domeniul economic care pân ă în 1990 nu au fost întâlnite în economia
româneasc ă. Bogata experien ță contabilă româneasc ă existentă inainte de
1947 a facilitat adaptarea formal ă a unor termeni contabili la
terminologia european ă pentru a putea folosi un limbaj de lucru comu n
în relaț iile și întâlnirile reciproce
c) Adaptarea principiilor de organizar e la cele folosite pe plan interna țional.
La nivelul țărilor europeneavansate s-a conturat o serie de principii de
organizare a contabilit ății numite conven ții contabile care trebuie
respectate atât la nivel na țional cât și de fiecare firm ă: continuitatea în

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

42exploatare, independen ța exerciț iilor, pruden ța, permanen ța metodelor,
costul istoric, intangibilitatea bilan țului de deschidere, importan ța relativă
și noncompensarea. În reglement ările contabile ale țării noastre de pân ă
acum s-au reg ăsit în general majoritatea acestor conven ții contabile, dar
unele trebuie mai bine precizate și aplicate . Pentru altele, cum ar fi
principiul pruden ței, trebuie să se perfecț ioneze cadrul legislativ
d) Revendicarea principiilor de evaluare a patrimoniului potrivit normelor
europene de armonizare. În contabilitatea țărilor europene, evaluarea
patrimoniului se face la cost istoric pe m ăsura înregistră rii formării lui,
dar periodic, mai ales anual, se face o reevaluare a acestuia la valoarea de
utilitate din acel moment. În România prin Regulamentul de aplicare a
Legii contabilit ății s-a pus un accent deosebit pe reglementarea evalu ării
elementelor patrimoniale. S-a stabilit în acest sens ca evaluarea
elementelor patrimoniale s ă fie făcută în patru etape: la intrarea în
patrimoniu, cu ocazia inventarierii, la închiderea exerci țiului și la ieșirea
din patrimoniu.
e) Elaborarea unui plan de conturi cont abil cu cele ale sistemulor contabile
europeane. În România, prin introdu cerea planului general de conturi de
inspiraț ie francez ă, cu scheme de bilan ț diferențiale și unitare, inclusiv
toate anexele la bilan ț precum ș i a planului de gestiune s-a realizat practic
armonizarea cu prevederile Directivei a IV-a . În acest mod contabilitatea
se poate conduce opera țional cu un num ăr restrâns de conturi, cu un
volum redus de munc ă de rutină, dar cu mari posibilităț i informaționale și
de control.
f) Adaptarea documentelor de sintez ă contabilă la structura celor folosite în
practica european ă.
Pe plan interna țional și în primul rând european s-a conturat o metodologie de
armonizare a contabilit ății diferitelor țări în baza Normelor Comitetului Interna țional de
Standarde Contabile și a celor trei directive ale Uniunii Europene: a IV-a , a VII-a și a
VIII-a.
Directiva a IV-a elaborat ă la 25 iunie 1978 ș i revizuită la 8 noiembrie 1990 are ca
obiectiv conturile anuale (bilan țul contabil, contul de profit și pierdere și anexa ) ale

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

43societăț ilor de capitaluri. Cuprinsul acestei directive se divide în patru p ărți: schema
bilanțului, inclusiv contul de profit și pierdere, normele de evaluare, anexa la bilan ț și
raportul de gestiune. Dintre dispozi țiile esențiale avute în vedere de sistemul contabil
românesc amintim:
– conturile anuale trebuie să ofere o imagine fidel ă a situaț iei financiare a întreprinderii;
– interpretarea activit ății economice reprezintă o aplicare a concep ției juridico-
economice a patrimoniului;
– metoda costului istoric este obligatorie în evaluarea posturilor în practica bilan țului în
care plusurile sau minusurile de evaluare provenite de la acela și post de bilan ț trebuie
evaluate separat, nepermiț ându-se compensarea lor;
– cheltuielile cu înfiin țarea societăț ii trebuie armonizate în maximum cinci ani de la
producerea lor;
– imobiliz ările sunt prezentate în bilan ț sau anex ă potrivit metodei nete (valoarea de
achiziț ie diminuată cu amortismentul cumulat).
Directiva a VII-a are ca obiect conturile considerate și a fost adoptat ă la 13 iunie 1983 fiind
rezultatul studiilor pe plan interna țional, a eforturilor de normalizare , de uniformizare în
elaborarea și prezentarea conturilor pe grupe.
Aceast ă directivă cuprinde unele preciz ări:
– conturile consolidate trebuie întocmite cu claritate , de și s-a renun țat la definirea
grupului, ele descriu patrimoniul, situa ția financiară și rezultatele întreprinderilor cuprinse
în consolidare ca și cum ar fi în cauz ă o singură întreprindere;
– dac ă se adoptă metoda echivală rii, postul “ cota parte din rezultatele societ ăților
intrate în echivalare“ este înscris contul de profit și pierdere consolidat ;
– anexa trebuie s ă menționeze în special: perimetrul, metodele și regulile
consolidării, lista societăț ilor incluse, metode de evaluare adoptate, tehnici adoptate pentru
a suprapune conturile anuale care se închid la date diferite, obliga țiile financiare luate de
grup care nu apar în bilan țul consolidat, originea diferen țelor de consolidare însrise în
bilanțul consolidat, alegerea cursului valutar, explicarea modific ărilor în prezentarea
conturilor, toate celelalte elemente destinate s ă faciliteze compresiunea conturilor
consolidate.
Directiva a VIII-a va cuprinde prevederi utile în domeniul unui control compentent
în materie ș i a legalității bilanțurilor încheiate de societ ăților comerciale.

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

44 În România expertul contabil, a șa cum este reglementat prin Legea 31/1991 privind
societăț ile comerciale și Ordonan ța Guvernului nr. 65 privind organizarea activit ății de
expertiză contabilă, este persoana avizat ă să efectueze controlul reglementat de Directiva a
VIII-a.
La o analiz ă de ansamblu a con ținutului celor trei directive rezult ă existența unei
preocupări din partea Uniunii Europene vizând f ăurirea unei contabilit ăți interna ționale
destinată să evidențieze în mod unitar activit ățile economice care se deruleaz ă în cadrul
întreprinderilor private sau publice na ționale sau multina ționale.

1.6. Bilan țul contabil și dubla reprezentare

Principiul dublei reprezent ări a patrimoniului se concretizeaz ă în reflectarea averii
unităților economice sub cele dou ă aspecte:
a) sub aspect concret material, al componen ței și utilității bunurilor în activitatea
desfășurată de agenții economici, bunuri ce constituie obiect al proprietăț ii și pentru care se
utilizează noțiunea de mijloace economice ;
b) sub aspectul raporturilor de proprietate în cadrul c ărora se dobândesc elementele
de avere, respectiv al modului de dobândire, de provenien ță, pentru care se utilizeaz ă
noțiunea de resurse.
Dubla reprezentare a averii, ca element al patrimoniului, constituie tr ăsătura
esențială a metodei contabilit ății, o lege de baz ă permanentă și universal ă a acesteia.
“Dubla reprezentare este determinat ă de faptul c ă reflectarea, urm ărirea și controlul
averii agen ților economici nu se pot limita doar la modul de utilizare (alocare) a bunurilor
materiale și bănești, în activitatea desf ășurată de aceștia, ci este necesar s ă se urmărească și
relațiile de proprietate, faptul c ă aceste bunuri apar țin cuiva, c ă sunt în posesia unei
persoane fizice sau juridice, deci s ă se reflecte regimul juridic al bunurilor.”47

47 M.Epuran, V.B ăbăiță , Bazele contabilit ății, Editura de Vest, Timi șoara,1994,p.70

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

45 Potrivit dublei reprezent ări, relația dintre “structurile patrim oniale la un m oment
dat, precum și mișcările de valori econom ice intervenite în m asa patrim oniului sunt
analizate și evidențiate ca un raport de echivalen ță,”48 ca o ecua ție valoric ă între doi
termeni:

“alocarea / destina ția valorilor” și “provenien ța / finanțarea valorilor”

Semnificația term enilor ecua ției se dif erențiază în raport de obiectul dublei
reprezentări. Astfel “ în cazul în care acest obiect îl constituie patrim oniul, luat în m od
global și în totalitatea sa, term enii ecuației sunt cei de activ și pasiv:”49

Dacă obiectul dublei reprezent ări îl form ează activitățile interne transf ormatoare,
raportul de echivalen ță se stabile ște între cheltuieli și venituri, iar ecua ția este:

ACTIV = PASIV
alocarea / destina ția elem entelor patrim oniale

proveniența / finanțarea acelora șielem ente
CHELTUIELI ±REZ ULTATE =VENITURI
alocarea / destina ția resurselor
provenien ța / finanțarea resurselor
În situația în care obiectul dublei reprezent ări îl constituie m ișcările individuale de
valori econom ice, raportul de echivalen ță este cel dintre debit și credit, ecua ția fiind:

48 E.Du mitrean , Co ntabilitatea g estiunii patrimoniului, Ed.”Gh .Asach i”,Iași,1994,p.20
49 M.Ristea , Bazele contabilit ății, Bu curești, 1992, p.15

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

46
alocarea / destina ția valorilor econom ice
proveniența / finanțarea valorilor econom ice DEBIT = CREDIT

Caracteristicile dublei reprezent ări sunt integrate în m etoda contabilit ății prin
bilanț. Astfel, “prezentând la un m oment dat, față în față, valoarea m ijloacelor econom ice
concrete sub aspectul m aterial al rolulu i pe care-l îndeplinesc în activitatea desf ășurată și
resursele de provenien ță ale acestora se ob ține o egalitate care poate f i asemănată cu o
balanță cu două brațe egale, care nu este altceva decât bilan țul în form a cea m ai sim plă.”50
Într-o altă manieră de exprim are, conceptul de bilan ț este definit “ca o reprezentare
a utilizărilor și resurselor de care dispune o unitate patrim onială la un m oment dat”51

UTILIZĂRI = RESURSE
↓ ↓
ACTIV = PASIV

În acest caz, se consider ă că prin bilan ț “ capitalurile sunt reprezentate atât sub
aspectul originii lor, respectiv resursele (aporturi la capital, rezerve, datorii, beneficii), cât
și al m odului lor de utilizare concretă (bunuri econom ice, crean țe)”52.
Bilanțul are deci dou ă părți, partea stâng ă activ , care cuprinde com ponența
mijloacelor econom ice concrete și partea dreapt ă pasiv , care oglinde ște resursele de
provenien ță a acestor m ijloace.
Întrucât între totalul valorii m ijloacelor econom ice și totalul valorii resurselor de
provenien ță a acestora trebuie s ă fie o egalitate perf ectă, rezultă că și între valoarea
activului și valoarea pasivului bilan țului trebuie s ă existe o egalitate perm anentă.
Denum irile de activ și de pasiv au la baz ă caracteristicile m ijloacelor și a resurselor
lor de constituire. Astfel, denum irea de activ provine de la caracteristicile m ijloacelor

50M.Epuran,V.B ăbăiță , Bazele contabilit ății, Ed itura de Vest, Tim ișoara,1994,p.71
51 N.Feleag ă , I. Ionașcu , Co ntabilitate fin anciară, Edi tura econom ică, București, 1993, p. 71
52 E. Dum alanede, Com ptabilité generale, Les Editions Foucher, Paris, 1992, p. 22

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

47 economice de a se afla în continu ă mișcare și transformare în cadrul circuitului economic.
Structura mijloacelor economice din activul bilan țului se modific ă în permanen ță datorită
operațiilor ocazionate de procesul de aprovizionare cu noi mijloace economice, de
participare a lor la procesul de producț ie unde îș i schimb ă forma, con ținutul și
proprietăț ile, precum ș i de opera țiile de vânzare a produselor și mărfurilor, etc. Spre
deosebire de mijloacele economice din activ care se g ăsesc într-o continu ă schimbare și
transformare în cadrul proceselor economice, resursele economice din pasivul bilan țului
apar ca ceva static, ele nu- și schimbă volumul ș i structura în mod independent, ci
modifică rile sunt condi ționate de miș cările și transform ările mijloacelor economice din
activ. De la starea static ă, pasivă a resurselor, partea dreaptă a bilanțului a fost denumit ă
pasiv.
Deci, dubla reprezentare a patrimoniului se eviden țiază prin bilan ț cu cele dou ă
părți ale sale: activul și pasivul. “Activul patrimonial cuprinde bunurile economice ca
obiecte de drepturi și obligații, iar pasivul cuprinde drepturile și obligațiile titularilor de
patrimoniu cu privire la elementele ce constituie activul.”53
Elementele componente ale activului sunt divizate și grupate în bilan ț în raport de
gradul lor de lichiditate în valori imobilizate și valori circulante. Valorile imobilizate
cuprind bunurile economice care ră mân în unitate o perioad ă mai mare de un an, iar
valorile circulante cuprind acele bunuri economice al că ror termen de lichiditate nu
depășește un an.
Elementele componente ale pasivului sunt divizate și grupate în bilan ț în raport cu
gradul lor de exigibilitate în resurse proprii și resurse stră ine.
Elementele patrimoniale din activul și pasivul bilan țului se modific ă mereu ca
urmare a opera țiilor economice și financiare generate de activitatea desf ășurată în cadrul
unității patrimoniale. Astfel, opera țiile economice ș i financiare ce produc modific ări în
activul și pasivul bilan țului pot fi grupate în dou ă categorii:
– operații care produc modific ări de structură , fie în activ, fie în pasiv, denumite
mișcări permutative;
– operații care produc modific ări în mărimea activului și pasivului, denumite
mișcări opuse.

53E.Dumitrean , Contabilitatea gestiunii patrimoniului, Ed.”Gh.Asachi”,Ia și,1994,p.20

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

48 Bilanțul exprim ă atât structura economic ă cât și structura juridic ă a patrimoniului.
“Patrimoniul economic este efectul patrimoniului juridic, iar patrimoniul juridic este cauza
patrimoniului economic”54
Totalitatea mijloacelor economice exprimate valoric, aflate la dispozi ția unităț ilor
economice sub aspectul concret pe care-l îmbrac ă în circuitul economic,
utilizate pentru desf ășurarea unei activităț i cu caracter economic constituie
conținutul economic al activului, reflectând astfel patrimoniul din punct de vedere
economic.
Resursele de dobândire a mijloacelor economice, în func ție de durata de
constituire, pot fi definitive (resurse proprii) și resurse temporare (credite și resurse atrase),
iar după apartenen ța lor pot fi resurse proprii și resurse str ăine. Indiferent de modul de
prezentare, totalitatea resurselor de provenien ță a mijloacelor economice exprimate valoric,
formează conț inutul economic al pasivului.
Atât activul cât și pasivul bilan țului oglindesc și structura juridic ă a patrimoniului
respectiv, adic ă drepturile și obligațiile (datoriile) care se creeaz ă în unitățile patrimoniale
ca urmare a existen ței și folosirii patrimoniului economic.
În activul bilan țului se oglindesc drepturile de crean ță ale unităț ii patrimoniale,
reprezentând dreptul fa ță de acționari și asociați pentru capitalul social subscris prin
contractul de constituire și nevărsat, drepturi intervenite în procesele economice ca urmare
a cedării unor valori materiale sau b ănești altor persoane juridice sau fizice, valori ce
urmează a fi încasate ulterior sau justificate. A ceste drepturi au un caracter temporar, până
la transformarea lor din nou în mijloace concrete.
În pasivul bilan țului se oglindesc rela ții juridice de natura obliga țiilor față de
acționari și asociați pentru între ținerea și gestionarea eficient ă a capitalului subscris prin
contractul de asociere, precum și obligațiile față de terț i pentru valorile materiale și bănești
avansate de că tre aceștia. “Conceptul economico-juridic cuprins în egalitatea de bilan ț
A = P, înlesne ște posibilitatea de a formula noi legit ăți ale mișcărilor de valori, judec ăți noi

în legătură cu transform ările continue ce se produc în structura activului și pasivului.”55

54 C.G. Demetrescu, Tratat de contabilitate general ă, vol. 1, Editura SOCET, Bucure ști, 1948,p.844
55D.Rusu, Gh.B ănățeanu , Reflec ții asupra metodei de cunoa ștere în știința contabilit ății,Revista de
contabilitate, nr. 10 – 12/ 1989, p.29

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

49 Prin structurile sale, activ și pasiv, bilan țul realizeaz ă dubla reprezentare a st ării și
mișcării patrimoniului, determinat ă de opera țiile economice ș i financiare ca un raport de
egalitate între alocarea (destina ția) elementelor patrimoniale și provenien ța lor.
Privit în ansamblu, bilan țul constituie un instrument de cunoa ștere și caracterizare,
la un moment dat, a situa ției economico-financiare a unei unit ăți economice.

1.7. Rolul bilan țului contabil în gestiunea patrimoniului

Bilanțul contabil asigură sintetizarea și generalizarea datelor cu privire la situa ția
patrimoniului și rezultatele ob ținute. Dacă prin intermediul contului și a sistemului de
conturi se descrie și analizeaz ă morfologia structurii economice și financiare a
patrimoniului, prin bilan țul contabil se realizeaz ă sintaxa aceleia și structuri.
Bilanțul este o oglind ă economic ă a activității unităților patrimoniale, care asigur ă
prezentarea în form ă generalizată , sintetizat ă în etalon valoric, la un moment dat, a
elementelor patrimoniale și a rezultatelor activit ății.
Pentru a îndeplini func ția de prezentare general ă a activității “bilanțul trebuie s ă fie
real, sincer, clar, corect, complet ș i întocmit la timp.”56Astfel, “bilan țul este principalul
calcul de sintez ă al contabilit ății, care prezintă în mod sistematizat situaț ia miș cărilor de
valori, evaluate în bani, punându-se fa ță în față activul cu pasivul”57.
În conformitate cu prevederile Legii contabilit ății nr. 82 / 1991, bilan țul contabil se
întocmește obligatoriu anual, precum și în situa ții de fuziune sau încetare a activit ății,
respectându-se urm ătoarele reguli:
– posturile înscrise în bilan ț să corespundă cu datele înregistrate în contabilitate,
puse de acord cu situa ția reală a elementelor patrimoniale stabilite pe baza inventarului;
– nu se admit compens ări între posturile ce se înscriu în bilan ț și nici între veniturile
și cheltuielile din contul de profit ș i pierdere;
– bilanțurile contabile anuale se supun verific ării și certificării atestând astfel
autenticitatea, veridicitatea, precum și respectarea normelor de întocmire a acestora.

56D.Rusu,R.Petri ș,E.Horomnea , Fra Luca di Borgo și doctrinele contabilit ății în cultura economic ă
româneasc ă,Editura Junimea,Ia și,1991,p.344
57 D.Rusu , Bazele contabilit ății, E.D.P., Bucure ști, 1980, p. 53

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

50Conținutul informa țional al bilan țului este deosebit de cuprinz ător și complex.
Astfel, dac ă avem în vedere toate condi țiile foarte riguroase de întocmire și conținut, se
poate aprecia c ă bilanțul contabil, în toat ă complexitatea lui, este un tablou sintetic de
informații, un model economic și un instrument de control al gestiunii, con ținând un bogat
material pentru analiza ș i studierea situa ției întreprinderii.
În acest sens sunt relevante cele câteva func ții fundamentale pe care le îndepline ște
bilanțul contabil în procesul decizional și anume:
– funcția de generalizare a datelor contabilit ății care se realizeaz ă prin însăși modul
său de alcătuire și tehnica contabil ă însăși;
– funcția de informare, cunoa ștere și apreciere a modului de desf ășurare a întregii
activități, pe perioada la care se refer ă bilanțul;
– funcția de previziune, ca rezultantă a analizei și menirii fundamentale a bilan țului
în condițiile economiei moderne, când conducerea previzibil ă pe baza cunoaș terii evolu ției
fenomenelor din trecut devine cheia absolut ă a eficienței.
Ca modalitate de prezentare a datelor, bilan țul îndeplineș te următoarele func ții:
– funcția de generalizare a datelor;
– funcția de analiz ă și cunoaștere a activit ății desfășurate, ce permite efectuarea
analizei și pe baza acesteia cunoa șterea modului în care este folosit patrimoniul;
– funcția de control, constă în posibilitatea ce o oferă bilanțul de a urm ări modul
cum este respectată legislația în vigoare;
– funcția previzională sau de previziune, const ă în aceea c ă bilanțul oferă
posibilitatea orientă rii viitoare a activit ății unităților patrimoniale, în func ție de rezultatele
activității curente.
Valorificarea acestor func ții ale bilan țului este o problem ă de conducere pe baze
științifice, în care reflexiei financiare a fenomenelor economice și tendinței lor evolutive
trebuie să li se acorde importan ța cuvenită , căci pe un astfel de temei se poate asigura
rentabilitatea și eficien ța întreprinderilor, fenomen de mare importan ță în lupta
concurențială.
De asemenea, “în sistemul contabilit ății, bilanțul îndepline ște o funcț ie tehnico-
contabilă, asigurând deschiderea și închiderea conturilor, precum și prezentarea la sfâr șit

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

51 de perioad ă a mijloacelor economice existente cu resursele lor de formare, inclusiv
rezultatele activit ății desfășurate.”58
Toate informa țiile contabilit ății izvorâte din bilan ț constituie suportul analizei
acestuia și stau la baza elabor ării și fundament ării deciziilor. Activitatea de analiz ă,
informare și decizie pe baza bilan țului se realizează pe două direcț ii principale:
– “analiza dinamic ă, privind evoluț ia în timp a indicatorilor aceleia și unități
patrimoniale;
– analiza comparativ ă a acelora și indicatori de la mai multe unit ăți patrimoniale
similare.”59
Bilanțul contabil reprezint ă deci cea mai complet ă și exactă sursă de caracterizare a
activității trecute, dar și de elaborare a prognozelor pentru întreprindere.
În acest sens, în țările dezvoltate, exist ă societăț i specializate care efectueaz ă, la
cererea unităț ilor patrimoniale, studii pe baz ă de bilanț și elaboreaz ă previziuni cu privire
la dezvoltarea economic ă viitoare.

1.8. Evaluarea elementelor patrimoniale în bilan ț

Evaluarea elementelor patrimoniale prezint ă o importan ță deosebit ă pentru
reflectarea real ă în bilanț a patrimoniului și a rezultatului ob ținut. Evaluarea reprezint ă
cuantificarea și măsurarea în expresie valoric ă a mijloacelor materiale, crean țelor,
obligaț iilor, costurilor, veniturilor, rezultatelor financiare și a fiecărei opera ții
economice folosind pre țuri și tarife.
Deci, evaluarea elementelor patrimoniale const ă în stabilirea valorii fiec ărui
element de activ sau de pasiv, ținând seama de valoarea de intrare în patrimoniu și valoarea
actuală sau de utilitate determinat ă cu ocazia inventarierii. Evaluarea este strâns legat ă de
calculație, întrucât pentru reflectarea exact ă în conturi a existen ței și mișcării elementelor

58 M.Paraschivescu,W.P ăvăloaia, C.Toma, Contabilitate și modele de analiz ă economic ă, Fundația academic ă
“Gh.Zane” Ia și, 1993, p.353
59D.Rusu, R.Petri ș, E.Horomnea, Fra Luca di Borgo și doctrinele contabilit ății în cultura economic ă
româneasc ă, Editura Junimea, Ia și, 1991, p.348

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

52patrimoniale în fazele circuitului economic este necesar ă stabilirea precis ă a valorii lor.
Necesitatea evalu ării este impus ă de calculul costului produselor, deoarece elementele
componente ale acestuia nu se pot însuma, fii nd exprimate în mod diferit, decât prin
intermediul etalonului b ănesc.
De asemenea, centralizarea și generalizarea informa țiilor privind existen ța,
mișcarea și transformarea elementelor patrimoniale cu ajutorul bilan țului, calcularea unor
indicatori economico-financiari sintetici este posibil ă numai dacă acestea sunt exprimate
valoric. “Problema evalu ării este cu atât mai important ă cu cât bilan țul devine un calcul de
sinteză cu funcție informa țională și de previziune.”60 Evaluarea corect ă a patrimoniului
prezintă importan ță deosebit ă pentru exactitatea și sinceritatea informa țiilor pe care le
conține bilanțul referitoare la situa ția patrimoniului și a rezultatelor ob ținute în exerciț iul
financiar încheiat, comparativ cu exerci țiul financiar precedent.
Pentru ca prin evaluare s ă se dea o imagine fidel ă patrimoniului, situa ției financiare
și rezultatelor, la efectuarea evalu ării trebuie s ă se respecte anumite principii cum sunt:
“Principiul valorii reale care presupune ca elementele patrimoniale s ă fie evaluate
la un preț care să exprime valoarea lor real ă, în vederea asigur ării unui bilan ț real.
Principiul alegerii formei de evaluare a elementelor patrimoniale în func ție de
scopul urm ărit. Astfel, pentru înregistr ările curente în contabilitate evaluarea se face la
valoarea de intrare a bunurilor în patrimoniu în func ție de căile de dobândire a bunului
respectiv, iar pentru evalu ările făcute periodic se folose ște valoarea actual ă sau de utilitate,
utilizând preț ul zilei.
Principiul pruden ței care impune ca la evaluarea elementelor s ă se țină seama de
deprecierile, riscurile și pierderile posibile generate de desf ășurarea activit ății în viitor. Ca
urmare, nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ și a veniturilor, respectiv
subevaluarea cheltuielilor și a elementelor de pasiv, ținând seama de deprecierile, riscurile
și pierderile posibile generate de desf ășurarea activit ății exercițiului curent sau anterior.
Principiul permanen ței metodelor care impune continuitatea în aplicarea normelor
și regulilor utilizate la evaluarea în tot cursul exerci țiului financiar și de la un exerciț iu la
altul în vederea asigur ării comparabilit ății informa țiilor contabile.”61

60E.Dumitrean , Contabilitatea gestiunii patrimoniului , Editura “Gh.Asachi”, Ia și, 1994, p.212
61 M.Epuran,V.B ăbăiță, Bazele contabilităț ii,Editura de Vest,Timi șoara, 1994, p.61

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

53În funcție de modul de efectuare în timp a evalu ării și în funcț ie de scopul urm ărit
se disting mai multe momente principale de evaluare și anume:
– evaluare la intrare în patrimoniu;
– evaluare la inventar;
– evaluare la închiderea exerciț iului;
– evaluare la ie șirea din patrimoniu.
a) Evaluarea la intrarea în patrimoniu este practicată la înregistrarea opera țiilor
economice în contabilitate pe tot parcursul desf ășurării activității, fiind numit ă și evaluare
curentă. Regula general ă de evaluare la intrarea în patrimoniu este costul istoric determinat
de valoarea de intrare a bunurilor în patrimoniu. Astfel, în func ție de căile de dobândire a
bunului respectiv, valoarea de intrare poate fi:
– costul de achizi ție, pentru bunurile dobândite cu titlu oneros; acesta este format
din prețul de cump ărare (exclusiv taxa pe valoare ad ăugată), taxe nerecuperabile (taxe
vamale), cheltuieli auxiliare privind punerea în stare de utilitate a bunurilor, cheltuieli de
transport, încă rcare, desc ărcare, etc.;
– costul de produc ție, pentru bunurile rezultate din producț ie proprie; acesta este
format din costul de achizi ție al materiilor prime și materialelor consumate, costul cu
salariile directe la care se adaug ă și cota parte corespunz ătoare a costurilor indirecte
(aferente activit ății generale a sec țiilor de producț ie);
– valoarea de utilitate, pentru bunurile ob ținute cu titlu gratuit, prin dona ție sau
aduse ca aport la capital; aceasta se stabile ște în funcț ie de prețul pieței, precum ș i starea și
utilitatea bunului respectiv;
– valoarea nominală , pentru crean țe și datorii, respectiv valoarea înscris ă în
documentele care atest ă dreptul de crean ță sau datorie.
Bunurile primite cu titlu de aport în natur ă la constituirea sau fuziunea unor unit ăți
patrimoniale se evalueaz ă și contabilizeaz ă la valorile și prețurile prev ăzute în actul de
evaluare, determinate prin expertiz ă sau înscrise în contractul de constituire a societ ății.
b) Evaluarea la inventariere se face la valoarea actual ă sau de utilitate, denumit ă și
valoare de inventar. Valoarea de inventar este deci egal ă cu valoarea actual ă, care este o
valoare estimat ă, ce se apreciaz ă în funcție de pia ță și de utilitatea bunului pentru
întreprindere. În acest sens, Planul Contabil General francez define ște valoarea de inventar
în modul urm ător: ”Valoarea de inventar este valoarea venal ă, respectiv preț ul presupus a

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

54fi acceptat s ă-l dea un cump ărător în starea și locul unde se g ăsește bunul. Valoarea venală
trebuie să fie apreciată în funcție de situa ția întreprinderii”.62
Astfel, la inventariere fiecare element patrimonial se evalueaz ă la valoarea actual ă
ținând seama de utilitatea bunului în unitate și de prețul pieței. Valoarea de utilitate a
creanțelor și datoriilor reprezint ă valoarea probabil ă de încasat, respectiv de plată . La data
inventarierii, elementele patrimoniale se pot afla în dou ă situații:
– elementele patrimoniale care nu prezint ă nici o depreciere, valoarea de inventar
fiind egală cu valoarea din contabilitate;
– elemente patrimoniale depreciate fizic fa ță de starea lor de intrare în patrimoniu,
care se evalueaz ă la prețul posibil de valorificare la data inventarului, deci valoarea lor de
inventar este mai mic ă decât valoarea contabilă .
c) Evaluarea la închiderea exerci țiului. Evaluarea bilan țieră a elementelor
patrimoniale constituie o ac țiune complex ă, efectuându-se cu prilejul închiderii conturilor
la finele exerci țiului, în vederea întocmirii bilan țului contabil. Ca regulă generală, în
bilanțul contabil elementele patrimoniale se evalueaz ă la valoarea de intrare în patrimoniu
(valoare contabil ă) pusă de acord cu rezultatele inventarierii. Ținând seama de principiul
prudenței, diferen țele care apar între valoarea de inventar și valoarea de intrare, se
soluționează astfel:
– “pentru elementele de activ, diferen țele constatate în plus între valoarea de
inventar și valoarea de intrare nu se înregistreaz ă în contabilitate, aceste elemente
menținându-se la valoarea lor de intrare. Diferen țele constatate în minus se înregistreaz ă în
contabilitate pe seama amortiz ării, în cazul în care deprecierea este ireversibil ă sau se
constituie un provizion, atunci când deprecierea este reversibil ă, valoarea acestor elemente
menținându-se astfel la valoarea lor de intrare în patrimoniu;
– pentru elementele de pasiv, diferen țele constatate în minus nu se înregistreaz ă în
contabilitate, aceste elemente men ținându-se la valoarea lor de intrare. Diferen țele
constatate în plus se înregistreaz ă în contabilitate prin constituirea unui provizion, astfel
valoarea acestor elemente se men ține la valoarea lor de intrare.”63

62 J.Raffegeau, P.Dufils, J.Corre, Ghid pratique et Etude methodologique du Plan Comptable revise,
Editions Francis Lefebvre, Paris, 1980, p.160

63E.Dumitrean , Contabilitatea gestiunii patrimoniului , Editura “Gh.Asachi”, Ia și, 1994, p.212

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

55d)Evaluarea la ie șirea din patrim oniu, respectiv la darea în consum a unor elem ente
patrim oniale sau alte ie șiri, se face la valoarea de intrare. Dac ă pe parcursul desf ășurării
activității aceleași feluri de bunuri se procur ă la prețuri diferite, pentru evaluarea ie șirilor,
având la baz ă valoarea de intrare a acestora, reglem entările și standardele interna ționale
recom andă următoarele m etode de evaluare:
– metoda costului m ediu ponderat (CMP);
– metoda prim a intrare – prim a ieșire (FIFO);
– metoda ultim a intrare – prim a ieșire (LIFO);
– metoda prețului standard sau prestabilit.
Potrivit metodei costului mediu ponderat , bunurile ie șite din gestiune se evalueaz ă
la un preț stabilit ca raport între valoarea total ă a stocului ini țial (Si) plus valoarea total ă a
intrărilor (Vi) și cantitatea existent ă în stocul ini țial (q S) plus cantit ățile intrate (q i)

qiqsViSiCMP++=

Metoda costului m ediu ponderat poate fi aplicat ă în două variante:
– actualizarea costului m ediu ponderat dup ă fiecare intrare;
– actualizarea periodic ă a costului m ediu ponderat, fie lunar, fie la alte perioade,
care în principiu s ă nu depășească durata m edie de stocare.
Aplicând varianta costului m ediu ponderat dup ă fiecare intrare:

Data
Natura opera ției Mișcări
(+ intrări, – ieșiri)
Cantitate Preț (CMP) Valoare
1.01 Stoc inițial 200 10 2000
2.04 Ieșiri 0)- 40 10 – 400
3.08 Ieșiri – 20 10 – 200
4.09 Intrări + 200 15 + 3000
5.10 Ieșiri 1)- 220 12,94 – 2846,8
8.10 Ieșiri – 60 12,94 – 776,4
9.11 Intrări + 400 20 + 8000
10.12 Ieșiri 2)- 260 19,08 – 4960,8
31.12 Stoc final 200 19,08 3816

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

561) CMP =()
(),2000 400 200 3000
200 40 20 2004400
3401294−− +
−− +==

2) CMP = (, ,)
(),,4400 2846 877648000
340 220 60 4008776 8
4601908−−+
−− +==

Aplicând varianta actualiz ării periodice a costului m ediu ponderat în func ție de
durata m edie de stocare:
– Se determ ină durata m edie de stocare:
luni 4 3luni 12 stocare de medie duratarotații 3200600
mediu stocintrate cantități
====

Pentru perioada septem brie – decem brie, costul m ediu ponderat al aprovizion ărilor
este:
33,1860011000
400 2008000 3000CMP ==++=

Astfel, stocul final este evaluat la 3666 (200×18,33), valoare ce este m ai mică decât
cea rezultat ă în varianta anterioar ă.
Prin varianta actualiz ării periodice a costului m ediu ponderat, în condi țiile creșterii
prețurilor prin inf lație, prețul de evaluare al stocului f inal este m ai mic decât ultim ul preț
de aprovizionare, astfel c ă valoarea ie șirilor va fi m ai mare decât în prim a variantă,
influențând corespunz ător cheltuielile de exploatare și rezultatele f inanciare.
Prin metoda prima intrare – prima ie șire (FIFO), bunurile ie șite din gestiune se
evaluează la costul de achizi ție sau de produc ție al prim ului lot intrat. Dup ă epuizarea
acestuia, evaluarea se face la costul de achizi ție sau de produc ție a lotului urm ător, în
ordine cronologic ă.
Prin metoda ultima intrare – prima ie șire (LIFO), bunurile ie șite din gestiune sunt
evaluate la costul ultim ului lot intrat. Dup ă epuizarea ultim ului lot, cantit ățile ieșite vor fi
evaluate la costul lotului anterior.

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

57 Metoda pre țului standard sau prestabilit presupune stabilirea unui pre ț unic de
înregistrare a bunurilor ie șite din gestiune, de regul ă prețul corespunză tor sursei principale,
sau care de ține pondere în aprovizionare. Diferen ța dintre pre țul real și cel standard se
înregistreaz ă într-un cont separat în contabilitate de cel al bunurilor supuse evalu ării.
Alegerea metodei de evaluare este la latitudinea conducerii unit ății patrimoniale, dar
potrivit principiului permanen ței metodelor, o metod ă adoptată trebuie s ă fie menținută în
tot cursul exerci țiului și chiar de la un exerci țiu la altul. În cazuri justificate, unitatea
patrimonială poate schimba metoda de evaluare (numai la închiderea exerci țiului), făcând
în acest sens men țiuni în anexa la bilan ț, inclusiv cu privire la influen ța asupra situa ției
patrimoniale și financiare, precum și asupra rezultatului exerci țiului.
La anumite perioade, pe baza unor dispozi ții legale exprese, este posibil ă
reevaluarea elementelor patrimoniale. Reevaluarea const ă într-o nouă evaluare a
elementelor patrimoniale, opera ție în cadrul c ăreia valorile contabile sunt înlocuite cu
valorile actuale determinate în func ție de prețurile pieței sau cu noile valori de utilitate. În
urma reevalu ării, elementele patrimoniale sunt aduse la valori actualizate, care pot fi mai
mari sau mai mici decât valorile contabile cu care acestea au fost înregistrate în conturi.
Reevaluarea se efectueaz ă de regulă pentru toate elementele patrimoniale cu prilejul unor
modifică ri generale ș i substanțiale de pre țuri.
Potrivit art.10 al Legii contabilit ății, bilanțul contabil, ca document oficial de
gestiune, trebuie s ă dea o imagine fidel ă, clară și complet ă a patrimoniului, a situa ției
financiare și a rezultatelor ob ținute.
Pentru a reflecta imaginea fidel ă a situației și a opera țiunilor întreprinderii,
contabilitatea trebuie s ă respecte o serie de reguli ș i principii.
Bilanțul contabil trebuie s ă creeze imaginea real ă a întreprinderii. Astfel, Bernard
Colasse spunea că “bilanțul nu red ă imaginea întreprinderii, a șa cum o oglind ă reflectă
imaginea noastr ă, ci creează o imagine a acesteia.”64 Privit în ansamblul s ău, bilanțul
contabil este documentul cel mai important în studiul performan țelor întreprinderii.
El asigur ă periodic informa ții pertinente și sistematizate asupra evolu ției
mijloacelor economice, a modului de ob ținere a resurselor financiare și a utilizării acestora,

64Bernard Colasse, Contabilitate general ă, Editura Moldova, Ia și, 1995, p.124

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

58precum și a rezultatului financiar realizat. Aceste informa ții stau la baza elabor ării și
fundament ării deciziilor.
De asemenea, prin urm ărirea modific ărilor ce intervin în structura elementelor
patrimoniale, se efectueaz ă controlul gestionar prin compararea rezultatelor ob ținute cu
parametrii lua ți în considerare la adoptarea deciziilor.
Bilanțul contabil are un rol deosebit deoa rece, pe de o parte, caracterizeaz ă
activitatea trecut ă a întreprinderii, iar pe de alt ă parte, stă la baza elaboră rii previziunilor și
prognozelor. În acest sens, se pot elabora o serie de documente previzionale, cum ar fi:
– un cont de rezultat previzional;
– un plan de finan țare previzional;
– o situație a activului realizabil și disponibil și a pasivului exigibil;
– un tablou de finan țare.
Aceste documente nu fac obiectul publicit ății, rolul lor concretizându-se în munca
de analiză și decizie.

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

59 CAPITOLUL II.
ANALIZA PE BAZĂ DE BILAN Ț

2.1 Rolul analizei financiare

Necesitatea și utilitatea analizei financiare ca instrument de supraveghere a
activității și performan țelor întreprinderii se concretizeaz ă prin impactul complex și
permanent asupra deciziilor privind op țiunile în alocarea resurselor, dimensiunea aloc ării,
respectiv investirii și eficiența utilizării lor în vederea asigur ării marjei concuren țiale și a
viabilității.
Există opinii diferite cu privire la defini ția analizei financiare. Astfel, analiza
financiară este definită ca fiind “activitatea de diagnosticare a st ării de performan ță
financiară a întreprinderii la încheierea exerci țiului. Ea îș i propune s ă stabileasc ă punctele
tari și punctele slabe ale gestiunii financiare în vederea fundament ării unei noi strategii de
menținere și de dezvoltare într-un mediu concuren țial.”65 Analiza financiar ă este “un
instrument deosebit de pre țios de care dispun factorii de decizie pentru a cerceta și evalua o
stare de fapt din domeniul financiar contabil”66 “Analiza financiar ă conduce la un
diagnostic al întreprinderii.”67
Rezultatele analizei financiare se adreseaz ă administratorilor, ac ționarilor actuali
sau poten țiali, anali știlor financiari, participan ților la via ța întreprinderii, persoanelor
juridice finan țatoare (b ănci, organisme financiare, societ ăți-mamă, alte întreprinderi),
statului, precum ș i altor întreprinderi susceptibile de a participa la o absorb ție sau de a face
o ofertă publică de cumpă rare.
Acești utilizatori sunt hot ărâtori în luarea diverselor decizii, cum ar fi:
– decizii de gestiune a unei întreprinderi;
– decizii de cump ărare sau vânzare de titluri;
– decizii de acordare sau refuz al unui credit;

65I.Stancu , Gestiunea financiar ă a agenților economici , Editura Economica, Bucure ști, 1994, p.26
66M.D.Paraschivescu,W.P ăvăloaia, Modele de contabilitate și analiză financiar ă, Editura Neuron, Foc șani,
1994, p.419
67J.Peyrard , Analyse financiere ,Vuibert gestion, Paris, 1986, p.19

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

60- decizii de achizi ționare total ă sau parțială a întreprinderii.
Studiul financiar efectuat în întreprinderi se nume ște analiză financiar ă internă, care
se diferen țiază de analiza financiar ă externă efectuată de analiș ti externi. Aceste analize,
atât analiza financiar ă internă cât ș i analiza financiar ă externă, au mai multe obiective:
– permit la intervale regulate s ă se facă o analiză asupra gestion ării trecute, asupra
realizării echilibrelor financiare, asupra rentabilit ății, solvabilit ății, lichidit ății și riscului
financiar al întreprinderii;
– stau la baza deciziilor luate atât de direc ția generală cât și direcția financiară cu
privire la investi ții, finanțare, distribuț ia dividendelor, etc.;
– constituie baza previziunilor financiare;
– servesc ca instrument de control de gestiune.
Pentru administratori, importanț a diagnosticului dat prin analiza financiar ă este
fundamentală , deoarece aduce clarific ări necesare lu ării deciziilor, nu numai în politica
financiară ci și în politica general ă a întreprinderii. Ac ționarii, persoane fizice sau juridice,
sunt direct interesa ți de calculul valorii întreprinderii pentru c ă ei furnizeaz ă capitalul de
risc. Analiza financiară are un rol deosebit în determinarea valorii economice, a for țelor și
slăbiciunilor întreprinderii, cu scopul de a evita expunerea sa la dificult ățile ce decurg din
relațiile cu alte întreprinderi mai puț in viabile.
Instrumentele analizei financiare reprezint ă o metodă sau o tehnic ă care serveș te la:
– măsurarea eficacit ății pe plan financiar a ac țiunilor trecute;
– aprecierea performan țelor financiare;
– luarea deciziilor și evaluarea consecin țelor deciziilor asupra viitorului
întreprinderii;
– evaluarea situa ției financiare.
Instrumentele analizei financiare sunt orie ntate spre viitor, în timp ce instrumentele
analizei contabile vizeaz ă cunoașterea trecutului. Sursa de date pentru analiza financiar ă o
constituie documentele contabile de sintez ă: bilanțul, contul de profit și pierdere și anexa la
bilanț.
În cadrul analizei financiare un rol deosebit ocup ă și informatica, deoarece cu
ajutorul calculatoarelor se poate realiza o bun ă evidență a stocurilor, calculul indicatorilor,
calculul echilibrelor financiare, efectuarea prev iziunilor financiare plecând de la anumite

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

61 ipoteze, realizarea de analize de sensibilitate și simulări, analiza ș i calculul soldurilor
intermediare de gestiune.
Pentru realizarea analizei financiare pot fi utilizate numeroase instrumente. Ele vor
contribui la descoperirea simp tomelor financiare care indic ă existența unor probleme. Deci,
analistul financiar va c ăuta să descopere anumite simptome în momentul analizei
financiare și apoi modul de determinare a cauzelor care le-au produs.

2.2. Analiza structurii bilan țului

Bilanțul constituie “un calcul de sintez ă care prezint ă situația patrimonial ă a
întreprinderii la un moment dat”.68Ca reflectare a st ării patrimoniale “bilan țul stabilit la
sfârșitul perioadei de gestiune descrie separat elementele de activ și cele de pasiv ale
întreprinderii.”69 La un moment dat “bilan țul contabil indic ă starea resurselor și mijloacelor
unei întreprinderi, exprimând echilibrul s ău financiar.”70 Bilanțul este considerat
documentul esen țial în analiza financiar ă care permite efectuarea studiilor privind evolu ția
patrimoniului întreprinderii și a situației financiare.
În vederea analizei bilan țului este necesar ă studierea succesiv ă a activului care
grupează mijloacele și a pasivului care indic ă resursele de care dispune întreprinderea.
Activul grupeaz ă în ordinea lichidit ății crescătoare (indicând rapiditatea cu care se pot
transforma în bani) urm ătoarele elemente:
– active imobilizate ce reprezint ă elemente importante din patrimoniul
întreprinderii, respectiv o parte a capitalului economic și care, în mod indirect, prin
amortizare contribuie la formarea și asigurarea capacit ății de autofinan țare;
– active circulante ce reprezint ă acele elemente care nu sunt destinate s ă rămână
durabil în întreprindere;

68M.D.Paraschivescu, W.P ăvăloaia, Modele de contabilitate și analiză financiar ă, Editura
Neuron, 1994, p.428
69J.Y.Eglem, A.Mikol, H.Stolowy, Les mecanisme s financiers de l’entreprise, Editions
Montchretien, Paris, 1988,p.6
70J.Peyrard , Analyse financiere, Vuibert gestion, Paris, 1986, p.75

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

62- active de regularizare și asimilate care cuprind atât cheltuielile constante în avans
ce urmeaz ă a se include e șalonat pe cheltuieli în perioadele urm ătoare de gestiune, cât și
diferențele de conversie – activ, adic ă diferenț ele
nefavorabile aferente crean țelor și datoriilor în devize, stabilite între valoarea lor de
intrare și valoarea acestora la cursul ultimei zile a exerciț iului financiar;
– prime privind rambursarea obliga țiunilor care reprezintă diferența dintre valoarea
de rambursare a obliga țiunilor și valoarea de emisiune; aceste prime sunt cheltuieli
financiare care trebuie s ă fie amortizate pe durata utiliz ării împrumutului.
Schematic, structura activului bilan țului se prezint ă ca în figura nr.1:
Active
imobilizate Imobilizări necorporale
Imobilizări corporale
Imobilizări financiare
Active circulante Stocuri
Creanțe
Disponibilit ăți
Active de regularizare și asimilate

Prime privind rambursarea obliga țiunilor

Fig. 1. Reprezentarea schematic ă a activului bilanț ului contabil

Pasivul bilan țului grupeaz ă în ordinea cresc ătoare a exigibilit ății resursele de care
dispune întreprinderea pentru a finan ța funcțiile sale. Astfel, în mod concret pasivul
bilanțului cuprinde:
– capitalurile proprii, adic ă acele fonduri care sunt în mod permanent la dispozi ția
întreprinderii, finan țând în mare parte activele imobilizate și asigurând o garan ție pentru
terți (gajul exclusiv al creditorilor întreprinderii);
– provizioane pentru riscuri și cheltuieli care au rolul de a acoperi un eventual risc
ce poate afecta elemente de activ; ele pot fi asimilate pe plan financiar cu datorii a c ăror
scadență este incertă ; sunt constituite înaintea determin ării rezultatului și reduc profitul
contabil înainte ca acel risc s ă se realizeze; atâta timp cât riscurile sunt previzibile,
provizioanele pentru riscuri și cheltuieli r ămân la dispozi ția întreprinderii;- datoriile care
nu sunt clasificate conform termenului lor de scaden ță ci numai dup ă natura lor;
informațiile asupra exigibilit ății datoriilor sunt foarte importante în studiul echilibrului
financiar al întreprinderii;

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

63- pasive de regularizare și asimilate care regrupeaz ă veniturile înregistrate în avans
și diferențele de conversie-pasiv, adic ă diferențele favorabile de curs valutar între data de
intrare a crean țelor și datoriilor exprimate în devize și data închiderii exerci țiului.
Rezultatul exerci țiului influen țează pasivul bilanț ului contabil, ceea ce face s ă apară
o distincție între bilan țul înaintea repartiz ării rezultatului exerci țiului și bilanțul după
repartizarea rezultatului exerci țiului. Schematic, structura pasivului bilan țului înaintea
repartizării rezultatului exerci țiului se prezint ă ca în figura nr. 2:
Capitaluri proprii Capital social
Prime legate de capital
Diferenț e din reevaluare
Rezerve
Rezultatul reportat
Rezultatul exerci țiului
Fonduri
Subvenț ii
Provizioane reglementate
Provizioane pentru
riscuri și cheltuieli Provizioane pentru litigii
Provizioane pentru garan ții acordate
clienților
Provizioane pentru cheltuieli de repartizat
pe mai multe exerciț ii
Provizioane pentru pierderi din schimb
valutar
Alte provizioane
Datorii Împrumuturi și datorii asimilate
Furnizori și conturi asimilate
Alte datorii
Pasive de regularizare ș i asimilate

Fig. 2. Reprezentarea schematic ă a pasivului bilanț ului contabil înaintea
repartizării rezultatului exerci țiului
În urma repartiz ării rezultatului exerci țiului se modific ă structura pasivului
bilanțului contabil deoarece o parte din acesta se reg ăsește în alte posturi, astfel postul de
rezerve se modific ă cu sumele alocate pentru constituirea lor, iar postul alte datorii se
modifică cu totalul dividendelor datorate ac ționarilor.
Pentru exemplificare vom prezenta bilan țul contabil al societ ății comerciale
“Turism” SA, care este o unitate specializat ă în turism, activitatea turistic ă fiind
determinat ă de produsul turistic care se vinde la cerere sau programat (vezi tabelul
următor).

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

64TABELUL 1.
JUDEȚ UL SUCEAVA FORMA DE PROPRIETATE
UNITATEA S.C.Turism S.A. RAMURA (cod Min.Finan țelor)
ADRESA Suceava ACTIVITATEA(cod diviziune
TELEFON CAEN)
NUMĂRUL DIN REGISTRUL COD FISCAL 742417
COMER ȚULUI J/33/350/1992
B I L A N Ț
încheiat la 31.12.1996
mii lei
Sold la

A C T I V Nr.
rând începutul
anului sfârșitul
anului
A B 1 2
A
C
T IMOBILIZ ĂRI NECORPORALE
Cheltuieli de constituire și de cercetare-
dezvoltare(ct.201+203-2801-2803-290)*
01

– –
I
V Alte imobiliz ări(ct.205+207+208-2805-
2807-2808-290)* 02
– –
E Imobilizări în curs(ct.230-293)* 03 – –
TOTAL (rd.01 la 03) 04 – –
I
M IMOBILIZ ĂRI CORPORALE
Terenuri (ct.211-2810-291)* 05
– –
O Clădiri (ct.2121-2811-291)* 06 – –
B Construcții speciale(ct.2122-2812-291)* 07 833 40.829
I
L Mașini,utilaje și mijloace de transport
(ct.2123+2125-2813-2815-291)*
08
48.302 100.694
I
Z
A Alte imobiliz ări corporale
(ct.2124+2126+2127+2128-2814-
2816-2817-2818-291)*

09

76.128 109.988
T Imobilizări în curs (ct.231-293)* 10 _ _
E TOTAL (rd.05 la 10) 11 125.263 251.511
IMOBILIZ ĂRI FINANCIARE TOTAL
(ct.261+262+263+267-269*-296*)
12
134.965 3.152
ACTIVE IMOBILIZATE – TOTAL
(rd.04+11+12)
13
260.228 254.663
STOCURI
Stocuri de materii prime, materiale
consumabile, obiecte de inventar,
baracamente(ct.300+301±308+321+323-
322±328-390-391-392)

14

36.219 50.820
Stocuri aflate la terț i
(ct.351+352+354+356+357+358-359)
15
– –
Producție în curs de execu ție (ct.331+332-
393)
16
– –

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

65
mii lei
A B 1 2
Semifabricate, produse finite, produse
reziduale (ct.341+345+346±348-394)
17
– –
Animale (ct.361±368-396) 18 – –
Mărfuri(ct.371±378-4428***-397) 19 133.113 242.602
Ambalaje(ct.381±388-398) 20 3.740 4.514
TOTAL (rd.14 la 20) 21 173.072 297.936
ALTE ACTIVE CIRCULANTE
Furnizori – debitori (ct.409)
22
– –
Clienți și conturi asimilate
(ct.414+413+416+418-491)
23
56.300 74.878
V
E Alte crean țe
(ct.425+431** + 437** + 4282+4382 +
441** +4424+4428** + 444** +445+446**
+447** +4482+4484+451** +4581+461 –
495+496)
24
84.166 195.723
C
I
R Decontări cu asocia ții privind capitalul
(ct.456)
25
– –
C
U Titluri de plasament
(ct.502+503+505++506+508-590)
26
– –
L
A
Conturi la b ănci în lei (ct.5121)
27
1.399 1.866
N Conturi la b ănci în devize, în țară (din
ct.5124) 28 60.153 8.140
T Conturi la b ănci în devize în str ăinătate
(din ct. 5124) 29 – –
E
Casa în lei (ct.5311)
30
2.422 3.178
Casa în devize (ct.5314) 31 – 2862
Acreditive în lei (ct.5411) 32 – –
Acreditive în devize (ct.5412) 33 – –
Valori de încasat (ct.511) 34 3.000 –
Alte valori (ct.5125+5126+5187+532+542) 35 1.783 1.026
TOTAL (rd.22 la 35) 36 209.223 287.673
II. ACTIVE CIRCULANTE TOTAL
(rd.21+36)
37
382.295 585.609
CONTURI DE REGULARIZARE ȘI
ASIMILATE
Cheltuieli înregistrate în avans (ct.471)

38

– 934
Decontări din operaț ii în curs de clarificare
(ct.473**)
39
– –
Diferenț e de conversie – activ (ct.476) 40 – –

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

66 mii lei
A B 1 2
III. CONTURI DE REGULARIZARE ȘI
ASIMILATE – TOTAL (rd.38 la 40)
41
– 934
IV. PRIME PRIVIND RAMBURSAREA
OBLIGA ȚIUNILOR (ct.169) 42

– –
TOTAL ACTIV (rd.13+37+41+42) 43 642.523 841.206
mii lei
Sold la:

P A S I V Nr.
rând începutul
anului sfârșitul
anului
A B 1 2
C Capital social (ct.101), din care: 52 1.000 1.000
A – capital subscris v ărsat (ct.1012) 53 1.000 1.000
P – patrimoniul regiei (ct.1015) 54 – –
I Contul întreprinz ătorului individual (ct.108) 55 – –
T Prime legate de capital (ct.104) 56 – –
A Diferențe din reevaluare (ct.105) 57 – –
L Rezerve (ct.106) 58 1.756 1.756
U
R REZULTATUL REPORTAT
Profitul nerepartizat (ct.107)
59
– –
I Pierderea neacoperit ă (ct.107) 60 – –

P REZULTATUL EXERCI ȚIULUI
Profit (ct.121)
61
337.976 130.915
R Pierdere (ct.121)
2 – –
O Repartizarea profitului (ct.129)
3 337.976 130.915
Fonduri (ct.111+112+118) 64 33.039 40.130
R Repartiză ri la fondul de dezvoltare (ct.119) 65 – –
I Subvenții pentru investi ții (ct.131) 66 – –
I Provizioane reglementate 67 – –
I. CAPITALURI PROPRII – TOTAL

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

67(rd.52+55 la 59-60+61-62-63+64-65+66+67) 68 35.795 48.886
II. PROVIZIOANE PENTRU RISCURI ȘI
CHELTUIELI (ct.151)
69
– –

D Împrumuturi și datorii asimilate
(ct.161+162+166+167+168+512*** + 5186+
519)

70

40.000 167.500
A
T Furnizori și conturi asimilate(ct.401+403+404
+405+408)
71
249.306 293.818
O Clienți – creditori (ct.419) 72 101.437 145.281
R
I
I Alte datorii(ct.421+423+424+426+427+4281
+431+437+4381+441*** + 4423+4428***
+444*** + 446*** +447*** +4481+4483+
451*** +455+457+4582+462+509)

73

198.315 185.721
III. DATORII – TOTAL (rd.70 la 73) 74 589.058 792.320
mii lei
A 1 2
CONTURI DE REGULARIZARE Ș I
ASIMILATE
Venituri înregistrate în avans (ct.472)

75

– –
Decontări din operaț ii în curs de clarificare
(ct. 473***)
76
– –
Diferenț e de conversie – pasiv (ct.477) 77 17.670 –
IV. CONTURI DE REGULARIZARE Ș I
ASIMILATE – TOTAL (rd.75 la 77)
78
17.670 –
TOTAL PASIV (rd.68+69+74+78) 79 642.523 841.206

Bilanțul contabil r ăspunde unor multiple cerin țe de ordin juridic, contabil și fiscal,
dar nu răspunde exact la exigen țele analizei financiare. De aceea este necesar ca plecând de
la bilanțul contabil s ă se efectueze o serie de regrup ări a datelor pentru a se ob ține bilanțul
financiar. Bilan țul financiar grupeaz ă datele contabile dup ă criterii financiar-contabile de
lichiditate și exigibilitate. În construc ția bilanțului financiar “clasamentul posturilor de
activ și de pasiv se face exclusiv dup ă criteriile de lichiditate și exigibilitate”. 71 Se
procedeaz ă în acest scop la o serie de corec ții atât în activul cât și în pasivul bilan țului,
obținând mărimi semnificative în analiza financiar ă. Corecțiile care se aduc activului
bilanțului au ca scop ob ținerea unor m ărimi financiare semnificative pentru analiza
financiară, și anume:
– Imobiliz ări nete;

71 P. Conso , La gestion financiere de l’entreprise , Editure Dunod, Paris, 1985, p.167

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

68- Stocuri și producție în curs;
– Alte active circulante.
Imobilizările nete cuprind:
– imobiliz ări necorporale;
– imobiliz ări corporale;
– imobiliz ări financiare mai mari de un an;
– creanțe mai mari de un an;
– cheltuieli constatate în avans ce afectează o perioadă mai mare de un an;
– prime de rambursare a obliga țiunilor.
Corecț iile care se aduc pasivului bilan țului, plecând de la situaț ia după repartizarea
rezultatelor, au ca scop constituirea a trei m ărimi financiare semnificative pentru analiza
financiară și anume:
– capitalurile proprii;
– datoriile pe termen lung ș i mediu;
– datorii pe termen scurt.
Pentru a stabili datoriile pe termen lung și mediu și datoriile pe termen scurt,
posturile de provizioane pentru riscuri și cheltuieli, datorii și conturi de regularizare și
asimilate se vor separa în func ție de perioada de timp la care se refer ă și anume, mai mare
de un an sau mai mic ă de un an. Datoriile pe termen lung și mediu astfel determinate și
suma capitalurilor proprii constituie capitalurile permanente.
Astfel, structura bilan țului financiar va fi urm ătoarea (vezi figura nr. 3):

Activ Bilan ț financiar Pasiv
Imobilizări nete Capitaluri proprii
Stocuri și producția în curs Datorii pe termen mediu și lung
Alte active circulante Datorii pe termen scurt

Fig. 3. Structura bilanț ului financiar

Cu ajutorul datelor con ținute în anexa 1 și efectuând corec țiile menționate, bilan țul
financiar al întreprinderii studiate va avea urm ătoarea structură (vezi figura nr.4):

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

69Activ Bilan ț financiar Pasiv
Anul
1995 Anul
1996 Anul
1995 Anul
1996
Imobilizări
Nete 125.263 253.511 Capitaluri
proprii 35.795 48.886
Stocuri și
producție în
curs 173.072 297.936 Datorii pe term en
mediu și lung 117.800 182.700
Alte active
circulante 344.188 289.759 Datorii pe termen
scurt 488.928 609.620
TOTAL 642.523 841.206 TOTAL 642.523 841.206

Fig. 4. Bilan țul financiar al S.C. “Turism” S.A. pe anul 1996
Plecând de la bilan țul financiar se pot calcula indicatorii de structur ă ai activului și
ai pasivului astfel:

a) ponderea im obilizărilor în totalul activului (g i) în anul de baz ă față de anul
anterior
%54,19 100×523.642263.125100xActivobilizări Img1995 = = =

%13,30 100×206.841511.253100xActivobilizări Img1996 = = =

b) ponderea stocurilor și producției în curs în totalul activului (g s)

%41,35 100×206.841936.297100xActivcursîn producție și Stocurig%93,26 100×523.642072.173100xActivcursîn producție și Stocurig
1996s1995s
= = == = =

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

70c) ponderea altor active circulante în totalul activului (g a)
%44,34 100×206.841759.289100xActivcirculante active Alteg%56,53 100×523.642188.344100xActivcirculante active Alteg
1996a1995a
= = == = =

d) ponderea capitalurilor proprii în total pasiv (g c)
%81,5 100×206.841886.48100xPasivproprii Capitalurig%57,5 100×523.642795.35100xPasivproprii Capitalurig
1996c1995c
= = == = =

e) ponderea datoriilor pe term en m ediu și lung în total pasiv (g dl)
%71,21 100×206.841700.182100xPasivlung și mediu termen pe Datoriig%33,18 100×523.642800.117100xPasivlung și mediu termen pe Datoriig
1996dl1995dl
= = == = =

f) ponderea datoriilor pe term en scurt în total pasiv (g ds)

%46,72 100×206.841620.609100xPasivscurt termen pe Datoriig%09,76 100×523.642928.488100xPasivscurt termen pe Datoriig
1996ds1995ds
= = == = =

Evoluția indicatorilor de structur ă ai activului și ai pasivului în perioada studiat ă
(anul 1996 com parativ cu 1995) eviden țiază faptul că în activ im obilizările au crescut

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

71 semnificativ, a crescut ponderea stocurilor și producției în curs de execu ție, iar alte active
circulante au sc ăzut. În pasiv ponderea capitalurilor proprii și a datoriilor pe termen mediu
și lung a crescut, în timp ce ponderea dator iilor pe termen scurt a înregistrat o sc ădere. Se
poate aprecia c ă, deoarece întreprinderea are un grad mare de îndatorare îi va fi destul de
dificil să suporte o încadrare riguroas ă în achitarea creditelor angajate.

2.3. Analiza rezultatelor

În contextul economiei de pia ță, unul dintre obiectivele întreprinderilor îl constituie
obținerea profitului care reprezint ă rațiunea existen ței lor.
Dacă bilanțul contabil descrie situa ția patrimonial ă a unei întreprinderi la un
moment dat, indicând și mărimea rezultatului “este necesar ă prezența unui alt instrument
care să explice modul de constituire a rezultatului și să permită desprinderea unor concluzii
legate de performan țele activit ății întreprinderii”.72 Acest instrument este contul de profit și
pierdere sau contul de rezultate. El grupeaz ă fluxurile reale și financiare și pune în eviden ță
operațiunile realizate de întreprindere în cursul exerci țiului. Contul de profit și pierdere,
prin conținutul său, oferă informații asupra activit ății industriale, comerciale sau financiare
a întreprinderii și despre modul cum aceasta î și gestioneaz ă afacerile prin dimensiunea
veniturilor, cheltuielilor și rezultatelor pe care le genereaz ă.
Rezultatul poate fi o m ărime valoric ă pozitivă, denumit ă profit, atunci când
veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, sau o m ărime valoric ă negativă, denumit ă
pierdere, atunci când veniturile sunt mai mici decât cheltuielile. Contul de profit și pierdere
este divizat în trei mari grupe, care delimitează activităț ile generatoare:
– cheltuieli și venituri de exploatare;
– cheltuieli și venituri financiare;
– cheltuieli și venituri excep ționale.
Ca regulă generală, diferența dintre venituri și cheltuieli reprezint ă rezultatul.
Având în vedere faptul c ă cheltuielile rezult ă din remunerarea factorilor de produc ție,
impozitul pe profit apare și el ca o cheltuial ă generată de participarea întreprinderilor la
remunerarea statului.

72N.Feleagă, I.Ionașcu , Contabilitate financiar ă, vol.1, Editura Economica, Bucure ști, 1993, p.104

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

72Pentru exemplificarea analizei rezultatelor vom utiliza contul de profit și pierdere al
societății “Turism” SA, încheiat la data de 31 XII 1996, prezentat în tabelul urm ător:
TABELUL 2
CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE
încheiat la 31 decembrie 1996
(se completeaz ă cumulat de la începutul anului) mii lei
Exerciț iul financiar
Denumirea indicatorilor Nr.
rd. precedent încheiat
A 1 2
Venituri din vânz ări de mărfuri (ct.707) 01 1.957.208 1.779.511
Producția vândută
(ct.701+702+703+704+705+706+708)
02
1.485.321 1.404.706
Cifra de afaceri (rd.01+02, col 2) 03 3.442.529 3.184.217
Venituri din
producția
stocată (ct.711) Solduri creditoare
04
– –
Solduri debitoare 05 – –
Venituri din produc ția de imobiliz ări (ct.
721+722) 06 – –
Producția exercițiului
(rd. 02+04-05+06) 07
1.485.321 1.404.706
Venituri din subven ții de exploatare
(ct.741) 08
– –
Alte venituri din exploatare (ct.754+758) 09 30 153
Venituri din provizioane privind
activitatea de exploatare (ct.781)
10
– –
I. VENITURI DIN EPLOATARE-
TOTAL
(rd.03+04-05+06+08 la 10)

11

3.442.559 3.184.370
Cheltuieli privind m ărfurile (ct.607) 12 1.036.438 907.529
Cheltuieli cu materii prime (ct.600) 13 38.174 41.515
Cheltuieli cu materiale consumabile
(ct.601) 14 108.064 164.880
Cheltuieli cu energie și apă (ct.605) 15 478.963 548.908
Alte cheltuieli materiale
(ct.602+603+604+606+608)
16
80.546 19.901
Cheltuieli materiale total (rd.13 la 16) 17 705.747 775.204
Cheltuieli cu lucr ări și servicii executate
de terți
(ct.611+612+613+614+621+622+623 +
624+625+626+627+628)

18

687.668 891.424
Cheltuieli cu impozite, taxe și vărsăminte
asimilate (ct.631+635)
19
107.626 196.105
Cheltuieli cu remunera țiile personalului
(ct.641)
20
287.471 175.907

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

73Cheltuieli privind asigur ările și protecția
socială (ct.645)
21
88.098 52.130
Cheltuieli cu personalul – total (rd.20+21) 22 375.569 228.037
Alte cheltuieli de exploatare(ct.654+658) 23 – –
Cheltuieli cu amortiz ările și provizioanele
(ct.681) 24 13.395 45.500
I. CHELTUIELI PENTRU
EXPLOATARE – TOTAL
(rd.12+17+18+19+22+23+24)

25

2.926.443 3.043.799
A. REZULTATUL DIN EXPLOATARE
Profit (rd.11 – 25)
26
516.116 140.571
Pierdere (rd.25 – 11) 27 – –
Venituri din participaț ii, alte imobiliz ări
financiare și creanțe imobilizate
(ct.761+762+763)
28
– 37.637
Venituri din titluri de plasament (ct.764) 29 – –
Venituri din diferen țe de curs valutar
(ct.765) 30 20.710 20.361
Venituri din dobânzi (ct.766) 31 18.820 9.863
Alte venituri financiare(ct.767+768) 32 – –
Venituri din provizioane (ct.786) 33 – –
II VENITURI FINANCIARE – TOTAL
(rd.28 la 33)
34
39.530 67.861
Pierderi din crean țe legate de participa ții
(ct.663) 35 – –
Cheltuieli privind titlurile de plasament
cedate (ct.664) 36 – –
Cheltuieli din diferen țe de curs valutar
(665) 37 – –
Cheltuieli privind dobânzile (ct.666) 38 59 12.515
Alte cheltuieli financiare(ct.667+668) 39 – –
Cheltuieli cu amortiz ări și provizioane
(ct.686)
40
– –
IV. CHELTUIELI FINANCIARE TOTAL
(rd.35 la 40)
41
59 12.515
B REZULTATUL FINANCIAR
Profit (rd.34-41)
42
39.471 55.346
Pierdere (rd.41-34) 43 – –
C REZULTATUL CURENT AL
EXERCI ȚIULUI
Profit (rd.11+34-25-41)

44

555.587 195.917
Pierdere (rd.25+41-11-34) 45 – –
V VENITURI EXCEP ȚIONALE
TOTAL
(ct.771+772+787)

46

68.260 21.988
A B 1 2
VI CHELTUIELI EXCEP ȚIONALE

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

74TOTAL (ct.671+672+687) 47 66.152 1.881
D REZULTATUL EXCEP ȚIONAL
Profit (rd.46 – 47)
48
2.108 20.107
Pierdere (rd.47-46) 49 – –
VENITURI TOTALE (rd.11+34+46) 50 3.550.349 3.274.219
CHELTUIELI TOTALE(rd.25+41+47) 51 2.992.654 3.058.195
E REZULTATUL BRUT AL
EXERCI ȚIULUI
Profit (rd.50-51)

52

557.695 216.024
Pierdere (rd.51-50) 53 – –
Impozitul pe profit (ct.691) 54 219.719 85.109
REZULTATUL NET AL
EXERCI ȚIULUI
Profit (rd.52-54, col.1 și 2)

55

337.976 130.915
Pierdere (rd.53+54, col.1 ș i 2);
(rd. 54-52, col. 1 și 2) 56 – –

Analiza rezultatelor activit ății întreprinderilor presupune analiza form ării
rezultatului și analiza repartiz ării lui. În analiza form ării rezultatului vom calcula soldurile
intermediare de gestiune.
De fapt, soldurile intermediare de gestiune sunt indicatori sub form ă de solduri,
numite și marje, care pun în eviden ță etapele form ării rezultatelor exerci țiului, în strânsă
legătură cu structura veniturilor și cheltuielilor aferente activit ăților unei întreprinderi.
Utilizarea soldurilor intermediare de gestiune este în practica contabil ă european ă de dată
relativ recentă și este impus ă de două cerințe majore, și anume:
– analiza economico-financiar ă a întreprinderii, plecând de la datele
contabile în general și de la documentele de sintez ă în special;
– func ționarea contabilit ății naț ionale.
Privite prin perspectiva contabilit ății naț ionale, soldurile intermediare de gestiune
sunt considerate un intrument esen țial al uniformiz ării conținutului informa ției la nivel
microcontabil și puntea de leg ătură între acest nivel și conturile na ționale. Astfel, structura
contului de profit și pierderi permite întocmirea urm ătoareloe solduri intermediare de
gestiune:

A.Marja comercial ă – este primul sold intermediar de gestiune și se refer ă la
activități pur comerciale. Pentru întreprinderile comerciale, acestea este un indicator

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

75esențial și devine mai semnificativ ca imforma ție în activitatea de analiz ă și gestiune cu cât
ea este determinată mai detaliat, respectiv pe produse sau grupe de produse.
Se calculeaz ă astfel:

Vânz ări de mărfuri
– costul m ărfurilor vândute
= marja comercial ă.
Este denumită și marja brută și se exprim ă adesea ca procent din cifra de afaceri
(volumul vânz ărilor).

B.Produc ția exercițiului – nu are un caracter omogen, deoarece produc ția vândută
este exprimat ă la nivelul pre țului de vânzare, iar produc ția stocată și imobilizat ă este
estimată la nivelul costului de produc ție. Acest sold intermediar de gestiune permite
evaluarea performan țelor anuale ale întreprinderii. Se calculeaz ă astfel :
Producția vândut ă
± Variaț ia de produc ție stocat (stoc final – stoc ini țial)
+ Producț ia imobilizat ă
= Producț ia exercițiului
Ea presupune existen ța unei activit ăți industriale.

C.Valoarea ad ăugată produs ă – măsoară crearea de valoare ori cre șterea de
valoare pe care întreprinderea o aduce bunurilor și serviciilor provenite de la ter ți, în
exercitarea activit ății sale, și se determin ă în două moduri diferite, astfel:
1. fie printr-un calcul substractiv ( ori descendent), dup ă relaț ia :
Marja comercial ă
+ Producț ia exercițiului
-Consumurile de bunuri și servicii furnizate de ter ți pentru aceast ă
producție (numit și consum intermediat)
= Valoarea ad ăugată produsă

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

762) fie printr-un calcul aditiv (ori ascendent), dup ă relaț ia:
Impozie, taxe ș i vărsăminte asimilate
+ Cheltuieli de personal
+Alte cheltuieli ale gestiunii curente
+Dotații cu amortismente și provizioanele
+Cheltuieli financiare
+Alte elemente de valoare ad ăugată
= Valoarea adăugat ă produsă
Introducerea în contabilitatea întreprinderii a acestui sold intermediar de gestiune
ușurează calculul s ău în contabilitatea na țională , deoarece prin agregarea valorilor
adăugate la nivel microeconomic se ob ține la nivel macrocontabil Produsul Intern Brut. La
nivel microeconomic valoarea adaugat ă este un indicator ce permite m ăsurarea puterii
economice a întreprinderii.

D.Excendentul brut din exploatare. M ărimea acestuia indicator constituie resursa
rezultată din exploatare pentru ca întreprinderea s ă-și mențină și să-și dezvolte poten țialul
productiv și să remunereze capitalurile utilizate și statul. Acest sold nu este influen țat nici
de sistemul de amortizare practicat și nici de activitatea financiar ă a întreprinderii, fapt ce
determină să fie coniderat ca indicator esen țial în analizele de gestiune și în efectuarea
analizelor comparative între întreprinderi.

Se obț ine în maniera urm ătoare :

Valoarea adăugat ă produsă
+Subvenții de exploatare
-Impozite, taxe și vărsăminte asimilate
-Cheltuieli de personal
=Excedentul brut din exploatare (ori insuficien ăa brută din exploatare)

Excedentul brut din exploatare este un fel de cash flow de exploatare, înaintea
cheltuielilor financiare și impozitul pe profit. El m ăsoară resursele pe care întreprinderea le
atrage în exploatarea sa și care îi vor permite reînoirea investi țiilor (amortismente), de a

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

77remunera capitalurile împrumutate (cheltuieli financiare) și de a retribui capitalul propriu
(profit).
Excedentul brut de exploatare faciliteaz ă compararea în timp și spațiu, căci el
neutralizeaz ă efectul modului de finan țare (capitaluri proprii ori str ăine) și caracterul
eventual par țial al anumitor calcule.
E. Rezultatul din exploatare (fără cheltuieli și venituri financiare ori
excepționale) evalueaz ă rentabilitatea economic ă a întreprinderii, referindu-se la activitatea
curentă inclusiv opera țiunile efectuate în exerci țiile anterioare dar aferente exerci țiului
curent. Nu este luată în calcul activitatea corespunz ătoare opera ților finaciare și
excepționale.
Se calculeaz ă după relaț ia :
Excedentul brut de exploatare
+Alte venituri din exploatare
+Venituri din provizioane privind exploatarea
-Alte cheltuieli de exploatare
-Cheltuieli de exploatare privind amortiz ările și provizioanele
=Rezultatul de exploatare

Se măsoară perferman țele economice ale întreprinderilor care au politici financiare
diferite.
F.Rezultatul curent al exerci țiului este soldul intermediar de gestiune care apare
în contul de profit și pierderi și care decurge din activitatea curent ă a întreprinderii (de
exploatare și financiar ă), excluzând deci numai opera țiunile excep ționale. Operaț iunile
financiare sunt incluse în opera țiuni curente indiferent de caracterul lor obi șnuit sau
excepțional. El degajă rezultatul generat de activitatea normal ă și obiș nuită, și se
calculează astfel :
Rezultatul din exploatare
+Venituri financiare
-cheltuieli financiare
=rezultatul curent al exerciț iului

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

78 G. Rezultatul excep țional reprezint ă soldul intermediar de gestiune care
sintetizeaz ă rezultatul activit ății cu caracter de excep ție a întreprinderii, fie c ă se referă la
operațiuni de gestiune, fie la opera țiuni de capital.
Se calculeaz ă astfel:
Venituri excep ționale
-Cheltuieli excep ționale
=Rezultatul excep țional
El permite a se aprecia influen ța operațiilor excep ționale asupra rezultatului final.

H.Rezultatul exerciț iului (profit sau pierdere) reprezint ă suma dintre rezultatul
curent și rezultatul excep țional, diminuată cu impozitul de profit.
Rezultatul curent al exerci țiului
+Rezultatul excep țional
-Impozitul pe profit
=Rezultatul exerci țiului
Rezultatul exerci țiului din contul de profit și pierderi reprezintă în fapt soldul final
al contului de profit ș i pierderi supus repartiz ării.
Pentru creș terea și dezvoltarea activit ății sale, întreprinderea trebuie s ă-și sporeasc ă
resursele de finan țare. În acest sens, o principal ă resursă este capacitatea de autofinan țare.
Capacitatea de autofinan țare reprezintă ansamblul resurselor ob ținute de întreprindere din
operațiunile sale curente. Ea reprezint ă de fapt “surplusul de mijloace b ănești degajat, sau
rezultat, din exploatare pe parcursul unei perioade de gestiune”73 .
Acest surplus monetar nu trebuie s ă fie considerat ca lichiditate disponibil ă în
cursul exerciț iului financiar, deoarece capacitatea de autofinan țare nu reprezint ă decât un
potențial de autofinan țare. Capacitatea de autofinan țare “reflect ă potențialul financiar de
creștere economic ă a întreprinderii, respectiv resursa financiar ă generată de activitatea
acesteia dup ă scăderea tuturor cheltuielilor pl ătite la o anumită scadență”74. Deoarece
caracterizeaz ă capacitatea întreprinderii de a finan ța creșterea sa economic ă, capacitatea de
autofinan țare mai poart ă și denumirea de marj ă brută de autofinanț are.

73M.D. Paraschivescu, W. P ăvăloaia , Modele de contabilitate și analiză financiar ă, Editura Neuuron,
Focșani,1994, p.476
74 I. Stancu , Gestiunea financiar ă a agenților economici , Editura Economica, Bucure ști, 1994,p.55

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

79Determinarea capacit ății de autofinan țare (CAF) se poate realiza în dou ă moduri
distincte:
– pornind de la excedentul brut al exploat ării (EBE) la care se adaug ă veniturile
compuse din alte venituri de exploatare, venituri financiare și venituri excep ționale și se
diminueaz ă cu cheltuielile compuse din alte cheltu ieli de exploatare, cheltuieli financiare,
cheltuieli excep ționale și impozitul pe profit;
CAF = EBE + Venituri – Cheltuieli
– pornind de la rezultatul net contabil la care se adaug ă suma amortiz ărilor și
provizioanelor.
Pe baza datelor din anexa nr. 2 vom prezen ta în continuare calculul soldurilor
intermediare de gestiune și a capacit ății de autofinan țare, astfel:

a) Marja comercială (M a )
Ma = Vânză ri de mărfuri – Costul m ărfurilor vândute
Ma = 1.779.511 – 907.529 = 871.982 mii lei
b) Produc ția exercițiului (P e)
Pe = Producț ia vândută + Produc ția stocată + Produc ția imobilizat ă
Pe = 1.404.706 +0 + 0 = 1.404.706 mii lei
c) Valoarea ad ăugată (V a)
Va= Marja comercială + Produc ția exercițiului – Consum intermediar
Consum intermediar (C i) = Materii prime + materiale consumabile +
energie și apă + lucrări și servicii executate de ter ți +
alte cheltuieli materiale
Ci = 41.515 + 164.880 + 548.908 + 891.424 + 19.901 = 1.666.628 mii lei
Va = 871.982 + 1.404.706 – 1.666.628 = 610.060 mii lei
d) Excedentul brut din exploatare (EBE)
EBE = Valoarea ad ăugată + Subven ții de exploatare – Impozite, taxe și vărsăminte
asimilate – Cheltuieli de personal
EBE = 610.060 – 196.105 – 228.037 = 185.918 mii lei

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

80e) Rezultatul de exploatare (R e)
Re = Excedentul brut de exploatare + Alte venituri din exploatare + Venituri din
provizioane privind exploatarea – Alte cheltuieli de exploatare – Cheltuieli de exploatare
privind amortiz ările și provizioanele
Re = 185.918 + 153 – 45.500 = 140.571 mii lei
f) Rezultatul curent al exerci țiului (R c )
Rc = Rezultatul din exploatare + Venituri financiare – Cheltuieli financiare
Rc = 140.571 + 67.861 – 12.515 = 195.917 mii lei
g) Rezultatul excep țional (R e x)
Re x= Venituri excep ționale – Cheltuieli excep ționale
Re x= 21.988 – 1.881 = 20.107 mii lei
h) Rezultatul net al exerci țiului (R n)
Rn= Rezultatul curent al exerci țiului+Rezultatul excep țional-Impozitul pe profit
Rn= 195.917 + 20.107 – 85.109 = 130.915 mii lei
i) Capacitatea de autofinan țare (CAF)
CAF = Rezultatul net al exerci țiului + Amortiză ri și provizioane
CAF = 135.915 + 45.500 = 176.415 mii lei
Pentru societatea “Turism” SA, analizând soldurile intermediare de gestiune se
observă că rezultatul net al exerci țiului a fost influen țat pozitiv atât de activitatea financiar ă
cât și de activitatea excep țională desfășurată de întreprindere, iar capacitatea de
autofinan țare, în valoare de 176.415 mii lei, reprezint ă potențialul financiar de cre ștere
economic ă a întreprinderii generat de activitatea desf ășurată în perioada studiat ă.

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

81
2.4. Analiza echilibrelor financiare ale bilan țului

Analiza financiar ă evidențiază modalitățile de realizare a echilibrelor financiare pe
termen lung și pe termen scurt ca obiectiv al analizei pe baz ă de bilan ț. Din punct de
vedere financiar bilan țul este analizat ca o descriere a resurselor investite (pasiv) și
alocarea acestor resurse (activ), permi țând astfel un început de interpretare a situa ției
financiare a unei întreprinderi. Interpretarea financiar ă permite punerea în eviden ță a
finanțărilor de care a beneficiat un titular de patrimoniu, cât și nevoile de finan țare.
Echilibrele financiare sunt calculate plecând de la bilan țul financiar al întreprinderii,
concretizându-se în special în 3 indicatori, pe care ne permitem s ă-i analiz ăm în
continuare:
– fondul de rulment;
– necesarul de fond de rulment;
– trezoreria.
Fondul de rulment
“Fondul de rulment exprim ă excedentul capitalurilor permanente (capitaluri proprii
+ datorii pe termen mediu și lung) asupra activului imobilizat. Altfel spus, el reprezint ă
acea parte din capitalurile permanente ce este afectat ă finanțării ciclului de exploatare”75.
O întreprindere, pentru a func ționa normal, trebuie să -și finanțeze atât imobiliz ările,
cât și activele circulante. Astfel, ea are nevoi e de un stoc minim de materii prime și
materiale, de un stoc minim de produc ție în curs de execu ție, de produse finite sau de
mărfuri. Nivelul acestor stocuri se stabile ște în funcț ie de durata ciclului de aprovizionare,
producție și de stocaj al produselor finite.
Plecând de la aceste considerente, există două modalități de determinare a fondului
de rulment și anume:
a) Metoda de calcul pe baza datelor din partea superioar ă a bilanțului financiar
unde activele au o lichiditate sc ăzută, iar pasivele o exigibilitate redusă . Fondul de rulment
reprezintă în acest caz diferen ța dintre capitalurile permanente și imobiliz ările nete.
Fondul de rulment = Capitaluri permanente – Imobiliz ări nete

75 Josette Peyrard , Analyse financiere, Vuibert gestion, Paris, 1986, p.113

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

82 “Acest m od de calcul pune accentul pe originea fondului de rulm ent și pe
variabilele determ inante ale acestuia, reprezentând a șa num ita analiză externă a fondului de
rulm ent”76 .
Schem atic acest calcul se poate prezenta astfel (vezi figura nr.5):

Activ
imobilizat
Capitaluri
perm anente Fond de
rulm ent

Fig. 5. Calculul fondului de rulment

b) Metoda de calcul pe baza datelor din partea inferioar ă a bilanțului financiar.
Conform acestei m etode, fondul de rulm ent reprezint ă excedentul activelor circulante fa ță
de datoriile pe term en scurt, adic ă:
Fond de rulm ent = Active circulante – Datorii pe term en scurt
“Această metodă de calcul eviden țiază mai bine utilizarea fondului de rulm ent,
punând accentul pe finalitatea sa, care este finan țarea activului circulant”77. Aceasta
reprezintă analiza intern ă a fondului de rulm ent. Schem atic acest calcul se prezint ă ca în
figura nr.6:

Datorii pe
term en scurt
Fond de
rulm ent

Active
circulante

Fig. 6. Calculul fondului de rulment

76 Josette Peyrard , Analyse financiere , Vui bert gestion, Pari s, 1986, p.114
77 Josette Peyrard , Analiyse financiere , Vui bert gestion, Pari s, 1986, p.115

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

83Dacă activele circulante sunt inferioare datoriilor pe termen scurt, fondul de
rulment este negativ, prezentând o situa ție financiară dificilă a întreprinderii, iar dac ă
activele circulante sunt excedentare fa ță de datoriile pe termen scurt, fondul de rulment
este pozitiv și prezintă o situație normal ă a întreprinderii.
Astfel, pe baza bilan țului financiar prezentat în fig. nr. 16, dup ă prima metod ă de
calcul, fondul de rulment va fi:
FR = C p – In
FR = 231.586 – 253.511 = -21.925 mii lei
După cea de-a doua metodă de calcul fondul de rulment este:
FR = A c – D s
FR = 587.695 – 609.620 = -21.925 mii lei
Se consideră că un fond de rulment negativ înseamn ă dificultăți financiare
previzibile pe linia solvabilit ății, ceea ce necesit ă o îmbun ătățire a finan țării. Această
concluzie este valabil ă în condițiile în care viteza de rota ție a activelor este identic ă sau
foarte apropiată de cea a pasivelor și când aceste anticip ări rămân nemodificate. Dac ă
activele circulante se rotesc mai repede decât datoriile pe termen scurt, a șa cum este cazul
societăț ilor de turism, întreprinderea realizeaz ă lichidități mai repede decât ritmul datoriilor
pe termen scurt rezultând c ă este posibil ă realizarea unui echilibru financiar chiar în
condițiile unui fond de rulment negativ.
Mărimea fondului de rulment este influen țată de o serie de factori, dintre care o
importanță remarcabil ă prezintă politica de amortizare. Astfel, dac ă se utilizeaz ă
amortizarea degresiv ă, fondul de rulment este mai mare decât în cazul amortiz ării liniare.
Pe lângă analiza static ă, se poate realiza și o analiz ă a dinamicii fondului de rulment în
timp, putându-se constata o cre ștere a fondului de rulment, o diminuare a fondului de
rulment sau un fond de rulment neschimbat.
Creșterea fondului de rulment semnific ă o situație pozitiv ă, dar trebuie studiat dac ă
această creștere a fondului de rulment nu este determinat ă de creșterea gradului de
îndatorare a întreprinderii, ceea ce ar fi în detrimentul autonomiei sale financiare.
Diminuarea fondului de rulment semnific ă o marjă de siguran ță mai redus ă, dar dac ă
această diminuare se datoreaz ă finanțării de noi investi ții rentabile, pe termen lung aceste
investiț ii vor contribui la cre șterea fondului de rulment. În cazul în care fondul de rulment

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

84rămâne neschimbat se apreciaz ă că întreprinderea a stagnat cre șterea sa din diverse cauze
și se impune efectuarea unui studiu al rentabilit ății.

Necesarul de fond de rulment
Comparând resursele pe termen scurt cu activ ele investite pe termen scurt, în afara
trezoreriei, se obț ine dimensiunea valoric ă a necesarului de fond de rulment. Astfel,
necesarul de fond de rulment “reprezint ă diferența dintre necesit ățile de finan țare a ciclului
de exploatare și datoriile de exploatare”78.
Ciclul de exploatare este definit prin ansamblul opera țiunilor efectuate de
întreprindere în vederea realiz ării obiectivului s ău, obiectiv care constă în producerea de
bunuri și servicii cu scopul de a le vinde. Opera țiunile efectuate de întreprindere pot fi
grupate în trei faze succesive, astfel:

– faza aprovizion ării (faza A) care se refer ă la achiziț ionarea de bunuri și servicii ce
intră în procesul de produc ție;
– faza de produc ție (faza B) prin care se transform ă bunurile și serviciile
achiziț ionate în vederea ob ținerii produselor finite;
– faza comercializ ării (faza C) care se refer ă la vânzarea produselor sau serviciilor.

Funcționarea regulată a ciclului de exploatare (fig. nr. 7)79 este asigurat ă prin
deținerea de stocuri în vederea produc ției și desfacerii continue a bunurilor.

78Ion Stancu, Gestiunea financiar ă a agenților economici ,Editura Economic ă, Bucure ști, 1994, p.32
79Pierre Conso , La gesti on financiere de l’entreprise, tomme 1, Dunod, 6 edition, Paris, 1981, p.21

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU
85

Producție ( în curs)
Stocuri de
produse
finite Vânzări Stocuri
de
materialeAprovizion ări
faza A faza B faza C

Fig. nr. 7 Ciclul de exploatare al întreprinderii
În tim pul ciclului de exploatare exist ă totdeauna un decalaj între opera țiile de
aprovizionare, produc ție și vânzare, precum și transform area în bani a acestora. Astfel, în
momentul achizi ționării de m aterii prim e, întreprinderea poate s ă obțină un credit de la
furnizorii săi, iar acest credit com ercial constituie pentru ea o resurs ă atrasă de finanțare pe
termen scurt.
Înainte de a intra în procesul de fabrica ție, m ateriile prim e pot f i stocate o anum ită
perioadă de tim p, iar în cadrul acestei perioade o anum ită parte din disponibilit ățile bănești
sunt im obilizate în stocuri. În procesul de tr ansform are a m ateriilor prim e în produse finite
sunt angajate cheltuieli de produc ție, cum sunt salarii, energie, etc. care determ ină o
investire de disponibilit ăți bănești și în faza de produc ție.
La rândul lor, produsele finite sunt sto cate un anum it tim p înainte de a fi vândute
clienților, im obilizându-se disponibilit ăți bănești și în aceast ă fază de stocare. În m omentul
vânzării produselor finite, cum părătorilor li se acord ă un anum it term en de plat ă și abia la
scadență creanțele com erciale sunt acoperite și întreprinderea încaseaz ă disponibilit ăți
bănești.
Existența acestor decalaje im pune existen ța unui anum it necesar de fond de
rulm ent. Opera țiunile ciclului de exploatare (aprovizionare, produc ție, vânzare) și cele în
afara exploat ării dau na ștere la fluxuri reale (de m aterii prim e, produse finite, m ărfuri) care

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

86 au drept corespondent fluxurile m onetare. Necesarul de fond de rulm ent cuprinde atât
necesarul de fond de rulm ent legat de expl oatarea întreprinderii (activitatea de produc ție)
cât și necesarul de fond de ru lment în afara exploat ării. Decalajele în tim p care exist ă între
fluxurile reale și fluxurile m onetare explic ă existența de crean țe și de datorii.
Operațiunile de exploatare și cele din afara lor genereaz ă simultan:
– active circulante de exploatare și în afara exploat ării care constituie utiliz ări sau
altfel spus sunt expresia necesarului de finan țat;
– datorii de exploatare și în afara exploat ării care constituie resurse de finan țare din
care se acoper ă activele circulante. Schem atic (vezi figura nr. 8)80, acest m ecanism se
prezintă astfel:
NECESAR OPERA ȚIUNI RESURSE

Produc ție
Vânzări Datorii din
exploatare
·Furnizori
·Datorii f iscale
i Cum părări Active circulante
de exploatare
· Stocuri
· Creanțe

Datorii în af ara
exploatării Operațiuni
diverseActive circulante
în afara ex ploatării

Fig. 8. Opera țiunile ciclului de exploatare

Deci, ciclul de exploatare genereaz ă necesar de finan țat și resurse de finan țare. În
general îns ă necesarul dep ășește resursele, astfel c ă diferența dintre ele reprezint ă un
necesar de finan țat care solicit ă o resursă de acoperire.
“Necesarul financiar al exploat ării m ai poate f i exprim at ca dif erență între banii
blocați pentru constituirea stocurilor și form area crean țelor clien ți și asim ilatele acestora,
pe de o parte și finanțarea înglobat ă în datoriile neachitate furnizorilor și asim ilatelor

80 Jean Barreau, Jaqueline Delabaye , Gestion financiere , Dunod, Pari s, 1991, p.28

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

87 acestora, pe de alt ă parte”81. Necesarul fondului de rulm ent al ciclului de exploatare difer ă
în funcție de specif icul activit ății, nivelul de activitate (cifra de afaceri), m ărimea
întreprinderii și politica sa com ercială. Schem atic, necesarul de fond de rulm ent poate fi
reprezentat ca în figura nr.9:

Active circulante
de exploatare
Necesar fond de
rulm ent Datorii în af ara
exploatării Datorii de
exploatare
Active circulante
în afara exploat ării
Fig. 9. Calculul necesarului de fond de rulment
Necesarul de fond de rulm ent poate fi pozitiv și o asem enea situa ție poate f i
considerat ă ca fiind norm ală dacă este rezultatul unei politici de investi ții privind cre șterea
nevoii de finan țare a ciclului de exploatare, iar în caz contrar, necesarul de fond de rulm ent
poate eviden ția un decalaj nefavorabil între lichiditatea stocurilor și creanțelor și
exigibilitatea datoriilor de exploatare.
Dacă necesarul de fond de rulm ent este negativ, poate sem nifica un surplus de
resurse în raport cu necesit ățile de active circulante. O asem enea situa ție este considerat ă
pozitivă dacă este rezultatul acceler ării vitezei de rota ție a activelor circulante, iar în caz
contrar este consecin ța unei întreruperi tem porare în aprovizionarea și reînnoirea stocurilor
Având în vedere ansam blul operațiunilor desf ășurate de o întreprindere care sunt
grupate în opera țiuni de exploatare și operațiuni în afara exploat ării, necesarul de fond de
rulm ent poate fi analizat ca:
– necesar de fond de rulm ent din exploatare (NFRE)
– necesar de fond de rulm ent din afara exploat ării (NFRA)
Plecând de la bilan ț, atât activele circulante cât și datoriile pot f i grupate în f uncție
de apartenen ța lor la ciclul de exploatare sau în afara exploat ării, astf el:
Activele circulante de exploatare (ACE) sunt reprezentate de:
– stocuri de m aterii prim e și materiale consum abile;
– stocuri de produse în curs și produse finite;

81 Nicolae Antoniu, ș.a. , Finanțele întreprinderilor , Editura Did actică și Pedagogi că, București, 1993, p.79

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

88- avansuri acordate furnizorilor;
– clienți și conturi asimilate;
– cheltuieli efectuate în avans privind activitatea de exploatare.
Datoriile de exploatare (DE) sunt reprezentate de:
– furnizori și conturi asimilate;
– avansuri clien ți;
– datorii fiscale și sociale;
– venituri înregistrate în avans ce privesc activitatea de exploatare.
Ținând cont de aceste elemente, necesarul de fond de rulment din exploatare se
calculează astfel:
NFRE = ACE – DE
Folosind datele din anexa 1, pentru unitatea luat ă în studiu vom ob ține următoarea situa ție:
NFRE = 373.748 – 439.099= -65.351 mii lei
La rândul lor, activele circulante din afara exploată rii (ACA) sunt reprezentate de:
– alte crean țe;
– decontă ri cu asociaț ii privind capitalul.
Datoriile din afara exploată rii (DA) sunt reprezentate de:
– datorii fiscale (impozitul asupra societ ății);
– datorii asupra imobiliz ărilor.
Necesarul de fond de rulment din afara exploat ării se calculeaz ă astfel:
NFRA = ACA – DA
NFRA = 195.723 – 139.290 = 56.433 mii lei,
iar necesarul de fond de rulment (NFR) va fi:
NFR = NFRE + NFRA = -65.351 + 56.433 = -8.918 mii lei
O asemenea situa ție poate fi considerat ă favorabilă dacă necesarul de fond de
rulment negativ (reprezentat ca un surplus de resurse în raport cu nevoile de active
circulante) este rezultatul acceler ării vitezei de rota ție a activelor circulante.
Variaț ia necesarului de fond de rulment, privit în ansamblul s ău, depinde în mare
parte de modific ările necesarului de fond de rulment din exploatare și într-o m ăsură mai
mică de modifică rile necesarului de fond de rulment din afara exploat ării.
Necesarul de fond de rulment din exploatare este influen țat de o serie de factori,
cum ar fi: m ărimea valorii ad ăugate, mărimea cifrei de afaceri și modul de gestionare a

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

89stocurilor. Astfel, necesarul de fond de rulmen t din exploatare este foarte mic pentru acele
întreprinderi care au un cuantum mic al valorii ad ăugate și un ciclu de exploatare scurt. În
cazul întreprinderilor care ob țin un volum mare al valorii ad ăugate, iar ciclul de fabrica ție
este mai lung, ele au nevoie de un necesar substan țial de fond de rulment pentru activitatea
de exploatare.
Pe de altă parte, cifra de afaceri se modific ă de la o perioad ă la alta ca urmare a
evoluției volumului desfacerilor și prețurilor. Drept urmare, o încetinire a desfacerilor
corelată cu tendin ța de creștere a stocurilor, conduce la majorarea necesarului de fond de
rulment aferent activit ății de exploatare. La fel, modul de gestionare a stocurilor, prin
viteza de rota ție a lor, influen țează nivelul necesarului de fond de rulment aferent activit ății
de exploatare. Este evident faptul c ă, accelerarea vitezei de rota ție a stocurilor are ca efect
diminuarea necesarului de fond de rulment aferent exploat ării iar încetinirea vitezei de
rotație a stocurilor determin ă o creștere a cuantumului necesarului de fond de rulment.
Previziunea necesarului de fond de rulmen t are un rol important în activitatea unei
întreprinderi. Calculul previzional al n ecesarului de fond de rulment se realizeaz ă pe baza
următoarelor elemente:
– durata de rota ție a stocurilor;
– durata creditului acordat clien ților (decalajul în timp între momentul livr ării-
facturării și cel al încasă rii facturilor);
– durata creditului acordat de furnizori (decalajul în timp între momentul livr ării-
facturării și cel al plății).
Trezoreria
Fondul de rulment este destinat finan țării necesarului de fond de rulment.
Comparând fondul de rulment (FR) cu n ecesarul de fond de rulment (NFR) se ob ține
trezoreria (T)
T = FR – NFR
În cazul nostru, T = -21.925 – (-8.918) = -13.007 mii lei
Deoarece fondul de rulment este mai mic decât necesarul de fond de rulment,
trezoreria este negativ ă, iar întreprinderea este obligat ă să apeleze la credite bancare în
vederea acoperirii nevoii de finan țare.
Trezoreria are un rol fundamental într-o întreprindere deoarece caracterizeaz ă
mărimea disponibilit ăților bănești de care dispune aceasta la un moment dat. În general,

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

90 “trezoreria este m asa de disponibilit ăți făcută disponibil ă din jocul pl ăților și încasărilor și
care trebuie s ă facă față perm anent scaden țelor”82. Prin urm are, trebuie evaluate
necesitățile în fluxuri m onetare de ie șire (-) și mijloacele furnizate de fluxurile m onetare de
intrare (+). Sum a algebrică a necesit ăților și mijloacelor trebuie s ă fie pozitive pentru a
face față situațiilor neprev ăzute.
Trezoreria poate fi cu atât m ai mică cu cât fluxurile de intrare și cele de ie șire sunt
mai coordonate și se apropie de o regularitate perfect ă. Toate opera țiile ef ectuate de o
întreprindere (cum ar fi: opera țiile de exploatare, de reparti ție, de investi ții sau de
finanțare) se realizeaz ă prin intrări și ieșiri de trezorerie. Schem atic fluxurile de intr ări și
ieșiri de trezorerie83, sunt reprezentate ca în fig. 10.

Cesiuni
Locații de gest iune
Produse
Servicii
Acționari
Procesul de
producție Cheltuieli d e
exploatare

Trezorerie
Bănci și alte
instituții fin anciare
Dato rii față de
furnizori
Stocuri
Invest iții

Obligatari

Creanțe-clienți
flux de intr ări
flux de ie șiri
Fig. 10 Flux de intr ări și ieșiri de trezorerie

82 N. Feleag ă, I.Ionașcu , Co ntabilitate fin anciară, vol.3, Edi tura Econom ică, București, 1993, p.240
83 Joset te Peyrard , Anal yse financi ere, Vui bert gestion, Pari s, 1986, p.134

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

91 Rolul trezoreriei în gestiunea financiară a întreprinderii cap ătă o im portanță și mai mare
ca urm are a accentu ării proceselor infla ționiste, cre șterii dobânzilor, insuficien ței
fondurilor proprii, etc. Starea trezoreriei întreprinderii reflect ă sănătatea sa f inanciară și
poate fi pus ă în eviden ță cu ajutorul urm ătorilor indicatori: trezoreria la scaden ță, trezoreria
la vedere și trezoreria previzional ă.
a) Trezoreria la scaden ță constă în com pararea m ijloacelor de plat ă disponibile pe
termen scurt (disponibilit ăți și creanțele sub form a clienților, debitorilor diver și și efectelor
de prim it) cu exigibilit ățile pe term en scurt (furnizori, creditori diver și și efecte de pl ătit).
Astfel,
scurt termen pe ăți Exigibilitități Disponibil scurt termen pe e realizabil Valorile scadență la Trezoreria+=
Pentru a fi favorabil, acest indicator trebuie s ă fie m ai mare sau egal cu 1. În caz
contrar, într-un term en scurt, întreprinderea se va confrunta cu un gol de trezorerie.
b) Trezoreria la vedere se exprim ă prin raportul între disponibilit ățile și
exigibilitățile pe term en scurt. Se consider ă că o valoare de 0,2 – 0,3 a acestui raport ar
exprim a raționalitatea unei întreprinderi bine gestionat ă din punct de vedere financiar.
c)Trezoreria previzional ă com pară la începutul unei perioade de tim p (de obicei o
lună), fluxul m onetar previzional de intrare și fluxul m onetar previzional de ie șire, astf el:
Valori realizabile + Disponibilit ăți + Alte încas ări – Valori realizabile
pe term en scurt prev ăzute ale dup ă expirarea
perioadei perioadei
Trezoreria = ––––––––––––––––––––––––––––
previzional ă Exigibilit ăți pe + Alte pl ăți prevăzute – Exigibilit ăți după
term en scurtale perioadei expirarea perioadei

Pentru a nu se produce un gol de trezorerie, acest raport trebuie s ă fie cel pu țin egal
cu 1.
2.5. Analiza rentabilit ății

Rentabilitatea reprezint ă capacitatea întreprinderii de a realiza prof it, care este
necesar atât reproduc ției și dezvolt ării cât și rem unerării capitalurilor. Deoarece prin
interm ediul rentabilit ății se apreciaz ă perform anțele întreprinderilor, ea reprezint ă o

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

92informație indispensabilă băncilor, creditorilor și partenerilor de afaceri, fiind definit ă ca
un raport între rezultatul ob ținut și mijloacele utilizate.
Îndeosebi, “rentabilitatea reprezint ă un surplus monetar, respectiv soldul dintre
încasările totale și cheltuielile totale. Aceast ă noțiune de rentabilitate este bazat ă exclusiv
pe fluxurile financiare ca bază a calcului economic.”84
Fiind considerat ă un modul semnificativ în analiza financiar ă “rentabilitatea unei
întreprinderi reprezintă conceptul cel mai frecvent utilizat și în general poate fi exprimat ă
prin rata rentabilităț ii, ca raport între un venit obț inut în cursul unei perioade determinate
de timp și masa capitalurilor investite în aceeaș i perioadă.”85
Rentabilitatea poate fi apreciat ă în trei moduri diferite: rentabilitatea activit ății;
rentabilitatea economic ă și rentabilitatea financiar ă.
În analiza rentabilit ății activității se utilizeaz ă indicatori exprima ți în mărimi
absolute și în mărimi relative prin intermediul c ărora se apreciaz ă performan țele
întreprinderilor.
Dintre indicatorii exprima ți în mărimi absolute men ționăm profitul, care se
calculează ca diferen ță între veniturile totale ș i cheltuielile totale
P = V – Ch
sau
Pn = V – (Ch + I p)
în care: V – venituri totale
Ch – cheltuieli totale
I p – impozitul pe profit
Astfel, profitul net al întreprinderii st udiate, stabilit pe baza datelor din anexa 2
este:
P n = 3.274.219 – (3.058.195 + 85.109) = 130.915 mii lei
Scopul urm ărit de întreprindere, în desf ășurarea oric ărei activit ăți, este de a realiza
un profit suficient pentru a remunera convena bil capitalurile de care dispune, de a men ține
potențialul său tehnic ș i economic, de a asigura o cre ștere rațională ținând seama de
evoluția pieț ei și tendințele conjuncturale.

84 M.D.Paraschivescu, W, P ăvăloaia , Modele de contabilitate și analiză financiar ă, Editura Neuron,
Focșani, 1994,p.502
85 S. Petrescu , De la clasic la modern în analiza economic ă, în vol. File din cronica permanen țelor
învățământului și culturii economice la Ia și, Editura Policromia, Piatra-Neam ț, 1995, p.279

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

93În concordan ță cu structura veniturilor și cheltuielilor din contul de prof it și
pierdere în analiza rentabilit ății activității întreprinderii se calculeaz ă următorii indicatori:
– rezultatul exploat ării (prof itul exploat ării) care reprezint ă diferența dintre
veniturile din exploatare și totalul cheltuielilor af erente exploat ării;
– rezultatul financiar care reprezint ă diferența dintre veniturile financiare și
cheltuielile f inanciare;
– rezultatul curent al exerci țiului care reprezint ă diferența dintre veniturile curente
(din exploatare plus cele financiare) și cheltuielile curente (de exploatare și cele
financiare);
– rezultatul excep țional care reprezint ă diferența dintre veniturile excep ționale și
cheltuielile excep ționale;
– rezultatul exerci țiului înaintea im pozitării stabilit prin însum area rezultatului
curent și a rezultatului excep țional.
Dintre indicatorii exprim ați în mărimi relative, cu rol im portant în ref lectarea
perform anțelor întreprinderilor, m enționăm rata prof itului ca parte integrant ă a unui larg
sistem de rate econom ico-financiare.

RP
CA=⋅ 100, unde:
– P – sum a profitului aferent cifrei de afaceri
– CA – cifra de afaceri
Pentru întreprinderea studiat ă, rata prof itului este:
R=⋅ =130915
3184217100 411%.
..,

Prin rate se exam inează stări și echilibre ale unei dezvolt ări, iar sistem ul de rate ale
profitului se poate calcula la nivel de produs e, grupe de produse, sectoare de activitate și la
nivel de întreprindere, atât static cât și dinam ic.
Rentabilitatea econom ică reprezint ă eficiența utilizării activului total sau a unei
părți a acestuia, exprim ată prin rata rentabilit ății econom ice, care trebuie s ă fie superioar ă
ratei de inf lație pentru ca întreprinderea s ă-și poată menține substan ța sa econom ică. Rata
rentabilității econom ice trebuie s ă perm ită întreprinderii reînnoirea și creșterea activelor

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

94sale într-o perioad ă cât m ai scurtă. Calculul ratei rentabilit ății econom ice (R e), în general,
se bazeaz ă pe profitul exerci țiului și activul total, astf el:

Rezultatul (prof itul) exerci țiului înaintea im pozitării
R e = –––––––––––––––––––––- . 100
Activ total

În cazul nostru,
%68,25 100×206.841024.216Re = =

Rata rentabilit ății econom ice a exploat ării(R eex) se calculeaz ă ca raport între
rezultatul exploat ării și activele de exploatare care sunt form ate din active im obilizate
corporale (exclusiv im obilizările în curs de execu ție) și active circulante de exploatare.
Rezultatul exploat ării (prof itul exploat ării)
R eex = –––––––––––––––––- . 100
Active de exploatare

140.571
R eex = ––––– . 100 = 16,71%
841.206

Rata rentabilit ății activității curente de exploatare și financiare(R ec) se calculeaz ă ca
raport între rezultatul curent și activul im obilizat plus necesarul de fond de rulm ent.
Rezultatul curent (Profitul curent)
R ec = –––––––––––––––––––- . 100
Activ im obilizat + Necesarul de fond de rulm ent

195.917 195.917
R ec = ––––––––– . 100 = ––––– . 100 = 80,09%
253.511 + (-8.918) 244.593

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

95Examinarea nivelului ratelor de rentabilitate ale activelor pune în eviden ță
necesitatea de sporire a activelor pentru a se ob ține o creș tere viitoare a profitului.
Rentabilitatea financiar ă se apreciaz ă și prin intermediul ratei rentabilit ății
financiare a capitalului permanent și ratei rentabilit ății financiare a capitalului propriu,
indicatori semnificativi în aprecierea performan țelor economico-financiare a întreprinderii,
atât în cadrul diagnosticului intern cât și în analizele efectuate de diferi ți parteneri. De
exemplu, rata rentabilităț ii financiare a capitalului permanent(R f) se poate calcula astfel:
Profitul (Rezultatul exerci țiului înaintea impozit ării)
R f = –––––––––––––––––––––- . 100
Capital permanent

unde capitalul permanent este egal cu cap italul propriu plus împrumuturile pe
termen mediu ș i lung.

216.024
În cazul nostru, R f = ––––- . 100 = 93,28% ,
231.586

Dacă se ia în calcul profitul net se ob ține rata rentabilit ății financiare a capitalului
permanent, astfel:

Profit net 130.915
R f = –––––––– . 100 = –––- . 100 = 56,52%
Capital permanent 231.586

Rata rentabilit ății financiare a capitalului propriu(R fcp) se calculeaz ă ca raport între
profitul net și capitalul propriu.
Profitul net 130.915
R fcp = –––––––- . 100 = ––––- . 100 = 267,79%
Capital propriu 48.886

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

96
Un nivel ridicat al ratei rentabilit ății capitalului propriu permite întreprinderii s ă-și
găsească noi capitaluri pe pia ța financiar ă pentru a finan ța creș terea sa.

2.6. Analiza riscurilor

Analiza financiar ă permite ca, prin sistemul ratelor de rentabilitate și de echilibre
financiare, să se eviden țieze punctele tari și punctele slabe ale gestiunii financiare, dar
concluziile sunt adesea incomplete dac ă nu se ia în considerare și un alt aspect al analizei
financiare și anume riscul. Într-o accep țiune sintetic ă, “ riscul inerent oric ărei activit ăți
semnifică variabilitatea rezultatului sub presiunea mediului”86.
Rezultatul unei întreprinderi este influen țat de factorii care intervin în activitatea de
aprovizionare, produc ție și desfacere. Astfel, “variabilitatea rezultatului este cu atât mai
stăpânită de întreprinderi, cu cât se manifest ă un grad mai mare de flexibilitate”87.
Noțiunea de risc este substituit ă cel mai adesea cu no țiunea de flexibilitate, definit ă prin
capacitatea întreprinderii de a se adapta și a ră spunde eficient la schimb ările de mediu.
Delimitarea analizei riscului de analiza rentabilit ății conduce la concluzia c ă cele dou ă
aspecte nu sunt independente. Rentabilitatea trebuie apreciat ă în funcție de riscul suportat
și invers, deoarece întreprinderile nu-ș i asumă un risc decât în funcț ie de rentabilitatea pe
care ele o speră . De altfel, “în teoria economică este tot mai frecvent acreditat ă ideea că
echilibrul financiar este respectat dac ă rentabilitatea unei întreprinderi compenseaz ă riscul
asumat, risc dependent în mod egal de factori economici și de politica financiar ă a
firmei”88. În func ție de formele pe care le îmbrac ă riscul, problematica analizei și
controlului de gestiune poate fi structurat ă astfel:
– analiza riscului activit ății economice (de exploatare);
– analiza riscului financiar;
– analiza riscului de faliment.

86 D. Mărgulescu, M. Niculesu, V. Robu, Diagnostic economico-financiar , Editura Romcart, Bucure ști,
1994, p.239
87 M.D. Paraschivescu, W. P ăvăloaia , Modele de contabilitate și analiză financiar ă, Editura Neuron,
Focșani, 1994, p.534
88 D. Măgulescu, M Niculescu, V. Robu, Diagnostic economico-financiar, Editura Romcart , București,
1994, p.239

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

97a) Analiza riscului activit ății econom ice (de exploatare)
Riscul de exploatare “reprezint ă incapacitatea întreprinderii de a se adapta la tim p
și cu cel m ai mic cost la varia țiile m ediului”89. Rezultatele întreprinderii sunt inf luențate de
o serie de factori cum ar fi cantit ățile vândute, costul și prețul de vânzare. Riscul nu
depinde num ai de ace ști factori generali, ci și de structura costurilor, respectiv de
comportam entul lor fa ță de volum ul de activitate. Riscul activit ății econom ice sau riscul de
exploatare “prezint ă de fapt riscul legat de încetinirea randam entelor de exploatare (de
producție). El depinde în m od esențial de gruparea cheltuielilor de produc ție în cheltuieli
fixe și variabile și corecta lor determ inare”90.
În acest context, în analiza financiar ă s-a im pus ca o m odalitate opera țională și
eficientă de evaluare a riscului analiza pragului de rentabilitate. Pragul de rentabilitate, ca
măsură a flexibilității întreprinderii în raport cu f luctuațiile sale, este punctul la care cifra
de afaceri acoper ă cheltuielile de exploatare, iar rezultatul este nul. Dincolo de acest prag
activitatea întreprinderii devine rentabil ă. Altfel spus, dac ă întreprinderea nu a atins pragul
de rentabilitate înregistreaz ă pierderi, dac ă cifra de afaceri corespunde pragului de
rentabilitate prof itul este nul, iar dac ă cifra de afaceri dep ășește pragul de rentabilitate se
obține prof it.
Determ inarea pragului de rentabilitate se poate face în unit ăți fizice sau valorice,
pentru un singur produs sau pentru întreaga activitate a întreprinderii. Etapa prealabil ă
calculării pragului de rentabilitate const ă în gruparea costurilor în fixe și variabile.
Astfel, volum ul fizic al produc ției pentru care rezultatul exploat ării este nul se
calculează după relația:
qCh
pvPRF=− , în care:

Ch F = cheltuieli f ixe totale
p = preț de vânzare unitar
v = costul variabil unitar

89 D. Măgulescu, M Niculescu, V. R obu, Di agnost ic econom ico-financi ar, Editura Romcart, București, 1994,
p.239

90 M.D. Paraschi vescu, W . Păvăloaia , Modele de co ntabilitate și analiză financiar ă, Edi tura Neuron,
Focșani, 1994, p.535

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

98 Pentru determinarea pragului de rentabilitate în unit ăți valorice se consider ă cifra
de afaceri (CA) compus ă din cheltuieli fixe (Ch F ) și cheltuieli variabile (Ch V).
CA = Ch V + Ch F
CA = CA ·N V + Ch F
CA (1-N v) = Ch F
N v – reprezint ă nivelul cheltuielilor variabile
(1- N V) = m – reprezintă rata marjei cheltuielilor variabile
În acest caz, cifra de afaceri aferent ă pragului de rentabilitate se calculeaz ă după
relația:
Ch F Ch F
CA PR = –––––– sau CA PR = ––––––
1 – Nv m

Literatura de specialitate91 menționează că în funcț ie de pozi ția cifrei de afaceri fa ță
de pragul de rentabilitate, întreprinderile se gă sesc în una din urm ătoarele situa ții:
– instabil ă, când cifra de afaceri se situeaz ă cu până la 10% peste pragul de
rentabilitate;
– relativ stabil ă, când cifra de afaceri este cu 20% mai mare decât cea
corespunză toare pragului de rentabilitate;
– confortabilă , când cifra de afaceri dep ășește pragul de rentabilitate cu peste 20%.
De asemenea, pragul de rentabilitate es te un indicator important în analiza
eficienței economice a proiectelor de investi ții. La obiectivele de investi ții care au
capacitate mare de produc ție “se impune o analiz ă privind stabilirea gradului minim de
folosire a capacităț ilor de produc ție proiectate astfel încât s ă se asigure un profit minim sau
unitatea s ă nu lucreze în pierderi”92. Astfel, pragul de rentabilitate al capacit ății de
producție (Cp PR) se calculeaz ă după relaț ia:

91 P. Vernimmen , Finance d’entreprise, analyse et gestion , Dalloz, Paris, 1988, p.212

92 I. Românu, I. Vasilescu, Eficiența economic ă a investi țiilor și a capitalului fix, E.D.P., Bucure ști, 1993,
p.131

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

99 Ch F
Cp PR = –––––– . 100
PM – Ch v
în care:
Ch F – cheltuieli fixe
Ch v – cheltuieli variabile
PM – valoarea produc ției marfă
Deci, cu ajutorul acestui indicator se poate stabili care este nivelul minim de
folosire a capacităț ilor de produc ție astfel încât întreprinderea s ă nu lucreze în pierderi, ci
să recupereze fondurile de investi ții cheltuite și să realizeze un profit.
b) Analiza riscului financiar pune în eviden ță variabilitatea indicatorilor de
rezultate sub incidenț a structurii financiare a întreprinderii. Capitalul unei întreprinderi este
format din dou ă componente (capital propriu și împrumuturi) care se deosebesc între ele
prin costul pe care îl genereaz ă. Riscul financiar decurge din utilizarea îndator ărilor. O
întreprindere care recurge la împrumuturi trebuie s ă suporte sistematic ș i cheltuielile
financiare aferente. De aceea, îndatorarea, prin m ărimea și costul ei, modific ă riscul
financiar.
Analiza riscului financiar se poate face dup ă o metodologie similar ă celei
prezentate la analiza riscului de exploatare, dar luându-se în calcul cheltuielile financiare
(dobânzi) care la un nivel dat de activitate s unt considerate cheltuieli fixe. Astfel se
calculează un prag de rentabilitate dup ă relaț ia:

Ch F + Dob Ch F + Dob
CA PR = –––––– sau CA PR = ––––––- ; în care:
1 – Nv m

ChF – cheltuieli fixe
Dob – dobânzi (cheltuieli financiare)
(1- Nv) = m – rata marjei cheltuielilor variabile

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

100Analiza variabilit ății capitalului propriu sub inciden ța politicii financiare a
întreprinderii este un aspect fundamental al riscului financiar, care preocup ă în mod
deosebit pe ac ționari.
Măsurarea influen ței politicii financiare asupra performan țelor întreprinderii se
realizează cu ajutorul unui indicator cunoscut în literatura de specialitate 93 sub denumirea
de “efect de levier” financiar.
Levierul financiar exprim ă incidența îndatoră rii întreprinderii asupra rentabilit ății
capitalului propriu. Efectul de levier va fi favorabil dac ă rentabilitatea financiar ă va fi mai
mare decât rentabilitatea economic ă. Astfel, efectul de levier permite explicarea nivelului
și evoluției rentabilit ății financiare în func ție de doi factori principali și anume, îndatorarea
întreprinderii și rentabilitatea economic ă.
c) Analiza riscului de faliment (de insolvabilitate)
Solvabilitatea reprezint ă capacitatea întreprinderii de a face fa ță obligaț iilor
scadente care rezult ă fie din angajamente anterioare contractate, fie din opera ții
curente a c ăror realizare condiț ionează continuarea activit ății, fie din prelev ări obligatorii.
Analiza aptitudinii întreprinderii de a fi solvabil ă și de a învinge riscul de faliment ocup ă
un loc central în cadrul analizei financiare și controlului de gestiune. Men ținerea
solvabilităț ii este o restricț ie ce se impune întreprinderii în mod curent, fiind un imperativ
permanent. Orice dereglare privind achitarea obliga țiilor genereaz ă prejudicii. În practic ă,
o întreprindere care cunoa ște o perioad ă mai dificil ă poate să renunț e provizoriu la unele
obiective de cre ștere, dar nu poate renunț a la asigurarea obiectivului de solvabilitate care
constituie condi ția financiar ă de supravieț uire.
Întreprinderea poate cunoaș te dificult ăți financiare periodice, ca de exemplu
întârzierea pl ăților în anumite momente ale anului sau în perioade de accelerare a cre șterii.
Chiar dac ă viabilitatea întreprinderii nu este pus ă în pericol, imaginea sa se poate degrada
datorită perturbărilor periodice. Astfel, o reputa ție de ră u platnic sau o anumit ă suspiciune
asupra solidităț ii sale financiare poate genera cel pu țin două efecte. Pe de o parte, anumi ți
furnizori pot refuza continuitatea livr ărilor, iar pe de alt ă parte, întreprinderea este nevoit ă
să solicite credite de urgen ță și să accepte condi ții neavantajoase de creditare.

93 P. Vizzavona , Gestion financiere , Atol Editions, Paris, 1990, p.82

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

101Permanen ța unor dificult ăți în achitarea obliga țiilor este expresia unei fragilit ăți
economice și financiare. Ele pot genera restrângerea activit ății, reducerea efectivului de
salariați, restructurarea sistemului de gestiune sau, în cazuri foarte grave, falimentul
întreprinderii.
În vederea evalu ării riscului de faliment se pot utiliza ratele de solvabilitate care
realizează o raportare a activelor realizabile la datoriile exigibile. Ratele de solvabilitate cel
mai frecvent utilizate sunt:
a) Rata solvabilit ății generale (R SG) care compară ansamblul lichidit ăților
potențiale asociate activelor circulante cu ansa mblul datoriilor scadente în termen de sub
un an. Se calculeaz ă astfel:

Activ circulant
R SG = ––––––––––-
Datorii pe termen scurt

Acest indicator permite aprecierea gradului de acoperire a datoriilor pe termen scurt
de că tre activul circulant. O valoare unitar ă arată o corespondență deplină între activele
circulante și resursele corespunză toare, iar o valoare supraunitar ă indică existența unor
active circulante mai mari decât datoriile pe termen scurt.
b) Rata solvabilit ății parțiale (R SP) care exclude stocurile din activele circulante
deoarece acestea constituie elementul cel mai incert din punct de vedere al valorii și
lichidităț ii lor. Se calculeaz ă astfel:

Activ circulant – Stocuri
R SP = –––––––––––
Datorii pe termen scurt

sau

Creanț e + Plasamente + Disponibilităț i
R SP = –––––––––––––––––
Datorii pe termen scurt

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

102
Acest indicator exprim ă capacitatea întreprinderii de a- și onora datoriile pe termen
scurt din crean țe și disponibilit ăți. Analizarea și interpretarea acestui indicator trebuie
făcută prin luarea în calcul a unor aspecte de detaliu privind structura crean țelor cum ar fi
numărul de clien ți, ponderea lor în totalul crean țelor, etc. Se consider ă că o rată cuprinsă
între 0,8 ș i 1 ar reprezenta o situa ție optimă în ceea ce priveș te solvabilitatea.
c) Rata solvabilit ății imediate (R SI) care pune în coresponden ță elementele cele mai
lichide ale activului cu datoriile pe termen scurt. Se calculeaz ă astfel:
Plasamente + Disponibilit ăți
R SI = –––––––––––––-
Datorii pe termen scurt

Se apreciaz ă că valoarea acestei rate trebuie s ă fie mai mare de 0,3. De și, în mod
teoretic, o valoare ridicat ă a acestei rate indic ă o solvabilitate ridicat ă, în mod practic poate
avea și alte semnifica ții cum ar fi o folosire mai puț in performant ă a resurselor disponibile.
d) Rata autonomiei financiare (R AF) care, în vederea evalu ării riscului financiar,
pune în coresponden ță datoriile pe termen mediu și lung cu capitalul propriu. Se calculeaz ă
astfel:

Datorii pe termen mediu și lung
R AF = –––––––––––––––-
Capital propriu

Creditorii impun ca aceast ă rată să fie subunitar ă.
Pentru societatea “Dorna Balneo-Tur”SA, ratele de solvabilitate din perioada
studiată (anul 1996) au înregistrat urm ătoarele valori:

a) Rata solvabilit ății generale (R SG)

Activ circulant 587.695
R SG = –––––––––– = –––––- = 0,96
Datorii pe termen scurt 609.620

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

103
b) Rata solvabilităț ii parț iale (R SP)

Activ circulant – Stocuri 587.695 – 297.936
R SP = ––––––––––- = –––––––––- = 0,47
Datorii pe termen scurt 609.620

c) Rata solvabilit ății imediate (R SI)

Plasamente + Disponibilit ăți 17.072
R SI = ––––––––––––- = ––––––– = 0,02
Datorii pe termen scurt 609.620

d) Rata autonomiei financiare (R AF)

Datorii pe termen mediu și lung 182.700
R AF = –––––––––––––- = ––––– = 3,73
Capital propriu 48.886

Deoarece nu există rate de referin ță în acest sens, concluziile unei astfel de analize
sunt mai semnificative în cazul unei compara ții între întreprinderi din acela și sector de
activitate sau între ratele cronologice realizate de aceea și întreprindere.

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

104 CAPITOLUL III
DECIZII PE BAZ Ă DE BILAN Ț

3.1.Decizii ale politicii de investi ții

Problema metodelor de luare a deciz iilor eficiente în activitatea economic ă,
științifică, pedagogică și în alte activit ăți sociale importante constituie o preocupare
majoră, după cum o atest ă numeroasele discipline, metode ș i tehnici recente consacrate
procesului decizional. În viziunea profesorului Gheorghe Boldur – L ățescu “metodele
normative moderne de luare a deciziilor nu pot fi decât ra ționale și logice”94.
Procesul decizional poate fi definit ca un ansamblu de activit ăți pe care le
desfășoară un individ sau un grup de indivizi confrunta ți cu un eveniment care genereaz ă
mai multe variante de a ac ționa, obiectivul activit ății fiind alegerea unei variante care s ă
corespund ă sistemului de valori al individului sau al grupului de indivizi. Din punct de
vedere al organiz ării activităților procesului decizional și al numărului de participan ți vom
distinge:
– decizii individuale;
– decizii de grup sau decizii colective.
Majoritatea deciziilor importante care se iau în practica social-economic ă sunt
decizii colective. În condi țiile creșterii complexit ății și dificultății proceselor decizionale
este imperios necesar s ă se folosească specializarea deciden ților și efectul de sinergie care
se obț ine prin utilizarea ra țională a mecanismului deciziilor colective.
O influen ță importantă asupra diversităț ii proceselor decizionale o are
comportamentul deciden ților. Norbert Simon, laureat al premiului Nobel pentru Economie
(1978) explic ă acest comportament cu ajutorul conceptului de “ra ționalitate limitat ă”95.
Fără a nega rolul ra țiunii în procesul decizional, Norbert Simon consider ă că acest rol este
limitat de capacitatea creierului uman de a sesiza și de a prelucra informa țiile aferente unui

94 Gheorghe Boldur-L ățescu, Logica decizional ă și conducerea sistemelor , Editura Academiei
Române, Bucure ști, 1992, p.11
95 N.Simon, J.March , Les organisations, Dunod, Paris, 1964, p.7

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

105 proces decizional. În practică , decizia va fi deci influen țată de o serie de factori, unul dintre
cei mai importan ți fiind contextul cultural. “Cultura
diferită de la grup la grup, va determina co mportamentul decizional al membrilor
grupului, impactul ei asupra diversităț ii proceselor decizionale fiind deloc neglijabil.”96
Decizia de investire este parte integrant ă a politicii generale a întreprinderii. Ea
reprezintă nu numai o imobilizare de capital, ci ș i o activitate util ă plasată într-un anumit
segment al pie ței, angajarea unei cantit ăți de resurse naturale și umane, iniț ierea și
întreținerea unor rela ții cu întreprinderi din ramuri de activitate diferite, a c ăror cifră de
afaceri este influen țată pozitiv. Deoarece costul investiț iilor este cel mai adesea ridicat, o
problemă importantă o reprezint ă găsirea și alegerea resurselor necesare pentru finan țare,
precum și evaluarea rentabilit ății acestora, comparând costurile de finan țare cu rezultatele
financiare previzibile.
Din punct de vedere financiar, investiț ia provoacă o mare cheltuial ă inițială, care
trebuie să fie urmat ă în perspectiv ă de intrări de fonduri, respectiv de fluxuri de numerar
generate de obiectivul finan țat, eș alonate pe întreaga durată de viață economic ă sau durat ă
normată de funcționare. Dac ă cheltuielile ini țiale ocazionate de proiectul de investire,
denumite și fluxuri negative sau de imobilizare, se cunosc din devizul general, fluxurile de
numerar viitoare, denumite ș i fluxuri pozitive (care constau din amortiz ările și beneficiile
anuale de realizat de pe urma exploat ării obiectivului), trebuie cuantificate. Stabilirea
fluxurilor de numerar pozitive este o opera ție relativ dificil ă de realizat, atât pentru c ă
totdeauna există o anumit ă incertitudine a previziunilor, cât și datorită greutății separării
contribuț iei investi ției la fluxurile totale pozitive ale întreprinderii. Dup ă stabilirea
fluxurilor financiare pozitive și negative, urmeaz ă compararea lor în vederea stabilirii
oportunității investiției.
Rentabilitatea unui proiect de investi ții se stabile ște nu numai în funcț ie de durata
normată de funcționare a imobiliz ărilor obținute, ci și în funcț ie de durata lor de via ță
economic ă, adică de perioada în care obiectivul genereaz ă o rentabilitate optim ă. Prin
urmare, decizia de investire conduce la o imobilizare de capital f ăcută în prezent, în
speranța unei rentabilit ăți viitoare și care urmeaz ă să se realizeze pe mai multe exerci ții

96 Gheorghe Boldur-L ățescu, Logica decizional ă și conducerea sistemelor , Editura Academiei
Române, Bucure ști, 1992, p.31

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

106financiare. Astfel, decizia de investi ții constituie o problem ă de opț iune între alternative, în
funcție de anumite considerente, cum sunt:
– pe termen lung, investi ția constituie suportul creș terii și chiar a supravie țuirii
întreprinderii;
– investiț iile consum ă o parte substan țială a resurselor materiale, financiare și
umane ale întreprinderii;
– decizia de investi ții implică în mod frecvent și ireversibil, pentru o durată medie
sau lungă de timp, resursele întreprinderii;
– decizia de investi ții este influen țată de situa ția mediului financiar privind
întreprinderea; dezvoltarea întreprinderilor nu este un proces autonom, deoarece în marea
majoritate a cazurilor intervin variabile exogene cum ar fi accesul pe pia ța capitalului,
posibilitatea de angajare a creditului bancar, posibilitatea de cre ștere a capitalului propriu
prin emisiunea de ac țiuni, evolu ția generală a mediului economic, politica managerială ,
politica financiar ă, etc.;
– complexitatea deciziei de investi ții ține de amploarea fluxurilor informa ționale
necesare, precum și de dificultatea aplic ării unor concepte ale teoriei financiare, cum ar fi
costurile capitalurilor permanente, structura finan țării, politica op țională a dividendelor,
evaluarea întreprinderii, etc.
Decizia de investiț ii se elaboreaz ă în contextul strategiei întreprinderii, ceea ce
determină luarea în considerare a proiectelor ce vor influen ța favorabil atât valoarea de
piață a întreprinderii, cât și piața produselor sau serviciilor acesteia. Astfel, un proiect de
investiț ii este acceptabil dac ă adaugă o anumit ă mărime la valoarea de pia ță a
întreprinderii, deci dac ă potențează randamentele capitalului global investit, pe de o parte
și dividendele a șteptate în viitor, pe de alt ă parte. Etapele deciziei de investi ții au în vedere
dimensiunea investiț ională, dimensiunea strategică și dimensiunea financiar ă.
Dimensiunea investiț ională cuprinde urm ătoarele etape:
– gruparea tuturor dosarelor de proiecte pe care întreprinderea le are în vedere, pe
termen mediu, cu privire la formularea proiectelor și estimarea primar ă a fluxurilor de
lichidităț i;
– evaluarea individual ă a proiectelor privind calculul valorii nete actualizate,
indicele de profitabilitate, durata de rambursare actualizat ă, anuitatea echivalentă , rata de
rentabilitate financiar ă internă și rata de rentabilitate global ă;

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

107- luarea în considerare a riscului, având în vedere aprecierea riscului aferent
fiecărui proiect, precum și adoptarea criteriului de evaluare;
– selecția proiectelor ținând seama de diferitele restric ții privind rezultatele ob ținute
prin programare matematic ă, simulare ș i aproxim ări succesive.
Dimensiunea strategic ă are în vedere atât stabilirea sau actualizarea strategiei pe
termen mediu și lung, cât și compararea proiectelor de investi ții cu aceast ă strategie.
Astfel, dimensiunea strategică cuprinde urm ătoarele etape:
– stabilirea obiectivelor generale ale întreprinderii și ale mijloacelor de realizare sau
politicilor care s ă pună în funcțiune angrenajul întreprinderii în vederea îndeplinirii
misiunii cu privire la structura formal ă, sistemul de gestiune, sistemul și stilul de
conducere, precum și programele pe domenii;
– alegerea definitiv ă a proiectelor de investi ții și a programelor de finan țare.
Alegerea definitiv ă a proiectelor de investiț ii și a programelor de finan țare
reprezintă etapa finală a procesului decizional, fiind o rezultant ă a analizei dimensiunii
investiț ionale și financiare. Componentele acestei etape decizionale sunt: elaborarea
planului de finan țare anual, elaborarea bugetului sau tabloului de finan țare multianual care
vizează echilibrarea necesarului de investi ții cu resursele de finan țare, precum ș i elaborarea
planului de trezorerie și aprecierea riscului incapacit ății de plată în structura financiar ă
adoptată .
Dimensiunea financiară prezintă o importan ță deosebită în strategia decizional ă a
investiț iilor, incluzând urm ătoarele aspecte:
– inventarierea resurselor de finan țare poten țial disponibile, cum ar fi, de exemplu:
capitalurile proprii, capitalurile împrumutate și capacitatea de autofinan țare a
întreprinderii, precum ș i costul lor;
– determinarea structurii capitalurilor permanente și estimarea costului lor.
Deoarece decizia de investiț ii este complex ă, luându-se într-un context restrictiv al
mediului economic (concurenț a, resursele, etc.), ea trebuie s ă fie bine fundamentat ă, adesea
fiind de preferat să se opteze pentru decizia care satis face cel mai bine un minimum de
criterii.

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

1083.2. Decizii cu privire la structura financiar ă și costul capitalului

Structura financiar ă a unei întreprinderi reflect ă compoziția capitalului acesteia, iar
structura capitalului unei întreprinderi reflect ă proporția relativă a capitalului propriu în
totalul capitalurilor. În mod concret sunt fo arte rare cazurile când întreprinderile se
finanțează în totalitate din resursele proprii, de aceea recurgerea la resursele externe
constituie o practică foarte răspândită.
Deciziile cu privire la structura capitalului implic ă o opț iune între risc și profit.
Utilizând într-o propor ție mai mare resursele externe pentru finan țare, cresc riscurile legate
de profitul întreprinderii, dar un indice ridicat al datoriilor conduce, în general, la o rat ă
ridicată a rentabilit ății. Riscul ridicat asociat cu datorii mari tind s ă scadă prețul acțiunilor,
dar în schimb rata a șteptată a rentabilit ății acestora cre ște. Structura optim ă a capitalului
este acea structur ă care asigur ă un echilibru optim între risc și profit, maximizându-se
valoarea ac țiunilor întreprinderii. Astfel, structura capitalului este o variabil ă care nu
depinde numai de întreprindere, ci ș i de anumiț i factori externi cum ar fi situa ția pieței
financiare, conjunctura economico-financiară , oscilațiile ratei dobânzii, etc.
Deciziile luate de întreprinderi în privin ța structurii capitalului sunt influen țate de
riscul afacerilor, situa ția impozit ării și flexibilitatea financiar ă. Alegerea unei anumite
structuri financiare reprezint ă o decizie important ă de politic ă financiar ă. Atât capitalul
propriu cât și cel împrumutat comport ă costuri. Diferen ța fundamentală dintre costul
capitalului propriu și cel al capitalului împrumutat const ă în faptul că fondurile proprii nu
sunt remunerate decât în cazul în care întreprinderea ob ține profit, în timp ce capitalul
împrumutat trebuie remunerat oricare ar fi rentabilitatea întreprinderii.
O întreprindere puternic îndatorat ă va avea sistematic cheltuieli financiare mari,
ceea ce mic șorează posibilitățile de autofinan țare. Prin urmare, întreprinderea respectiv ă va
trebui să recurgă la noi credite pentru a-ș i acoperi nevoile de finan țare care, la rândul lor,
vor contribui la cre șterea cheltuielilor financiare. În aceste condi ții criteriul rentabilit ății
este hotărâtor. Dacă întreprinderea este rentabil ă (adică dacă rata rentabilit ății este
superioară ratei dobânzii), este posibil ă apelarea la noi credite și de dorit, în opozi ție cu
alternativa de a a ștepta formarea treptat ă a fondurilor proprii.

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

109Costul capitalului este un subiect major ce trebuie abordat din mai multe motive
principale, cum ar fi:
– pentru maximizarea valorii întreprinderii;
– pentru a putea lua decizii corecte privind alocarea capitalului;
– pentru fundamentarea altor tipuri de decizii.
Utilizarea oric ăror resurse implic ă deci anumite costuri propor ționale cu pre țul lor.
Capitalul propriu (ac țiunile) trebuie remunerat prin plata dividendelor, iar ceea ce
constituie venit pentru ac ționari, constituie cost pentru întreprindere. Datoriile
întreprinderii legate de procurarea de capitaluri se concretizeaz ă, în principal, în credite
bancare și împrumuturi obligatare. Ambele forme ale datoriilor trebuie compensate de
către întreprindere prin plata de dobânzi de ținătorilor. Ca urmare, datoriile sunt înso țite de
un cost concretizat în rata dobânzii la împrumuturi bancare sau obligatare.
Din punct de vedere al controlului de ges tiune, costul capitalului trebuie privit, în
primul rând, prin prisma luă rii deciziilor.

3.3. Decizii cu privire la distribuirea dividendelor

Politica dividendelor se refer ă la decizia de a distribui profitul sub forma
dividendelor ac ționarilor sau ca acesta să fie reținut de întreprindere pentru a fi reinvestit.
Factorii principali care influen țează politica dividendelor sunt situa ția financiară a
întreprinderii și preferin țele investitorilor (ac ționarilor). Dividendele pot fi distribuite sub
mai multe forme: în natur ă, dacă întreprinderea realizeaz ă produse care interesează pe
acționari; în ac țiuni (dacă aceș tia doresc); dar forma cea mai obi șnuită este cea a pl ății în
numerar. O decizie important ă pe care poate s ă o ia întreprinderea este aceea a utiliz ării
fondurilor pentru ră scumpă rarea acț iunilor sale.
De asemenea, impactul infla ției asupra fluxului de numerar are o influen ță directă
asupra capacităț ii întreprinderii de a pl ăti dividende. În general, cu cât rata infla ției crește,
capacitatea întreprinderii de a pl ăti dividende în numerar scade.
Există mai multe metode de determinare a dividendului de plat ă, în funcție de
politica urmată :
– politica dividendului rezidual;

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

110 – dividende constante sau stabile;
– rata constant ă de plată;
– dividendul sc ăzut, plus un supradividend.
Conform politicii dividendului rezidual, întreprinderea trebuie să urmeze patru
etape când decide să plătească dividende și anume:
– determinarea bugetului optim al capitalului întreprinderii;
– determinarea sumei de capital propriu necesar ă finanțării bugetului;
– utilizarea fondurilor interne ale întreprinde rii la furnizarea necesarului de capital
propriu;
– plata dividendelor numai dac ă profitul disponibil este mai mare decât nevoile de
acoperire a bugetului optim pentru investi ții.
Politica rezidual ă a dividendelor const ă în “repartizarea drept dividend a unei sume
care ră mâne disponibilă după acoperirea altor nevoi”97 și se bazeaz ă pe faptul c ă
investitorii prefer ă ca întreprinderea s ă rețină și să reinvestească profiturile, decât să le
plătească acestora ca dividende, dac ă rata rentabilit ății obținută de întreprindere pentru
profiturile reinvestite dep ășește rata rentabilit ății pe care ar ob ține-o investitorii în șiși
investind dividendele în alte investi ții cu acela și grad de risc.
Politica dividendului stabil presupune men ținerea dividendelor la nivelul anterior.
Chiar dac ă dividendul optim, a șa cum este prescris de politica rezidual ă, poate varia de la
un an la altul, decizii cum ar fi întârzierea unor proiecte de investi ții, îndepărtarea de
structura optim ă a capitalului într-un anumit an, sau chiar emiterea unor noi ac țiuni, fac
posibilă evitarea de c ătre întreprindere a problemelor legate de dividende instabile.
O politic ă de plată a unui dividend sc ăzut plus, la finele anului, a unui
supradividend este un compromis între un dividend stabil și o rată constantă de plată. O
astfel de politic ă dă flexibilitate întreprinderii și investitorii pot conta pe primirea cel pu țin
a unui dividend minim. În cazul în care profiturile și fluxurile de numerar ale întreprinderii
sunt foarte fluctuante, această politică poate fi cea mai bun ă soluție.
Alegerea uneia sau alteia dintre alternative, ori a unei combina ții între ele, este
guvernată de aceiași cerință majoră și anume maximizarea valorii întreprinderii.

97Toma Mihai,Finanț e și gestiune financiar ă, Editura Didactic ă și Pedagogic ă,București,1994,p.69

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

111 Fiscalitatea poate avea o influen ță majoră în alegerea unei politici de dividend
(reinvestire sau distribuire). Dacă rata de impozitare este aceia și, atunci politica de
dividend poate fi considerată neutră. În cazul în care ratele de impozitare sunt diferite,
impactul politicii de dividend asupra valorii devine evident. În principiu, o rat ă redusă de
impozitare a câ știgurilor de capital, în raport cu rata impozitului pe dividend, încurajeaz ă
reinvestirea profitului.
Sistemele fiscale din țările cu economie de pia ță consolidată sunt mai diferen țiate,
pentru favorizarea cre șterii economice și pentru evitarea dublei impuneri. În aceste condi ții
se poate stabili un prag de impozitare real ă a dividendelor investitorului de capital, în
funcție de care s ă se decid ă asupra alternativelor politicii de dividend. Din p ăcate, în
sistemul nostru fiscal nu s-a adoptat înc ă evitarea dublei impuneri (a profitului și a
dividendului) și nici diferen țierea impozit ării dividendelor de cea a cre șterilor de capital și
de cea a dobânzilor încasate. Drept urmare, nu se poate stabili un prag de impozitare real al
dividendelor care s ă dea indicii asupra celei mai bune politici de dividend.

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

112
CAPITOLUL IV
Verificarea ș i certificarea bilan țului contabil

4.1 Rolul și obiectivele controlului bilan țului contabil

Prin datele pe care le con ține, bilan țul contabil poate oferi o imagine real ă și
cuprinză toare asupra situa ției economice și financiare a fiec ărui agent economic. Aceste
date sunt la fel de utile pentru întreprinderea îns ăși, precum ș i pentru furnizori, clien ți,
bănci, investitori, concuren ți și administra ția de stat.
Rolul controlului bilan țului contabil const ă în controlul informa ției financiar-
contabile având o utilitate intern ă în conducerea și gestionarea întreprinderii și o utilitate
externă, de informare a ter ților, exercitat în scopul protej ării patrimoniului și asigură rii
credibilității acestor informa ții. Astfel, în asigurarea inform ării corecte și reale, verificarea
și certificarea bilan țurilor deține un loc important. În raport cu interesele economico-
financiare ale agen ților economici și ale celorlalte categorii de utilizatori de informa ție
contabilă, certificarea bilan țurilor îndepline ște funcția de cunoaș tere și evaluare a realit ății
economico-financiare a rezultatelor activit ății. Deși art. 130 din Legea 31/1990 privind
societăț ile comerciale a men ționat că bilanțul contabil se va întocmi în condi țiile prevăzute
de lege, la acel moment problema verific ării și certificării bilanțurilor nu era rezolvată
juridic și metodologic, singurele organe abilitate s ă verifice corectitudinea datelor înscrise
în aceste documente fiind organele fiscale la care agen ții economici aveau obliga ția
depunerii lor.
Primul act normativ care a reglementat aceast ă activitate a fost Legea contabilit ății
98, conform c ăreia bilan țurile contabile sunt supuse verific ării de către cenzori sau exper ți

98Legea contabilit ății nr.82/1991, art. 29

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

113contabili, dup ă caz, în condi țiile stabilite de Ministerul Finan țelor. Cu ocazia verifică rii
bilanțului contabil se va urm ări respectarea urm ătoarelor reguli:
– posturile înscrise în bilan ț să corespund ă cu datele înregistrate în contabilitate,
puse de acord cu situa ția reală a elementelor patrimoniale stabilite pe baza inventarului;
– compens ările între posturile ce se înscriu în activul ș i pasivul bilan țului și
respectiv între veniturile ș i cheltuielile din contul de profit ș i pierdere nu sunt admise.
O contribu ție deosebit ă în domeniul verific ării și certificării bilanțurilor are Corpul
Experților Contabili și Contabililor Autoriza ți din România (CECCAR), organism
profesional neguvernamental, non-profit și de utilitate public ă reînființat prin Ordonan ța
Guvernului nr. 65/1994. Acesta a elaborat în octombrie 1995 Normele nr. 1 de audit
financiar și certificare a bilan țului contabil, norme care fac o distinc ție riguroas ă între
controlul gestionar intern, care este un atribut al conducerii întreprinderilor și auditul
financiar care este un atribut al profesiei contabile libere. Aliniate standardelor
internaționale de audit, aceste norme au în vedere asigurarea calit ății și coerenței
sistemului contabil, precum și a certitudinii reflect ării în bilan ț și în contul de profit și
pierdere, în mod corect, sincer și complet a patrimoniului, situa ției financiare și a
rezultatelor exerciț iului.
Astfel, bilan țul contabil trebuie s ă dea o imagine fidel ă, clară și complet ă a
patrimoniului, a situa ției financiare și a rezultatelor ob ținute, iar verificarea lui trebuie s ă
permită asigurarea că soldurile din balan ța sintetică a conturilor sunt corect preluate în
bilanțul contabil, iar întocmirea și prezentarea bilan țului contabil și a anexelor acestuia s-a
făcut potrivit normelor metodologice ale Ministerului Finan țelor.
În acest sens, dintre obiectivele verific ării bilanțului contabil pot fi men ționate:
– operațiuni legate de înregistrarea sau modificarea capitalului social, legalitatea
acestora, legalitatea rezervelor ș i a celorlalte fonduri proprii create și reflectarea corect ă în
contabilitate a opera țiunilor respective;
– inventarierea patrimoniului și evaluarea acestuia precum și modul de valorificare
a rezultatelor acestor opera ții în bilan țul contabil;
– organizarea gestiunilor de valori materiale precum și a eviden ței analitice și
sintetice a elementelor patrimoniale;
– ținerea corect ă și la zi a contabilităț ii;
– preluarea corectă în balanț a de verificare a datelor din conturile sintetice;

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

114 – întocmirea bilan țului contabil pe baza balan ței de verificare a conturilor sintetice
și respectarea normelor metodologice cu privire la întocmirea acestuia și a anexelor sale;
– evaluarea patrimoniului în conformitate cu reglement ările legale în vigoare;
– corecta eviden țiere, evaluare ș i clarificare a datoriilor și creanțelor;
– contul de profit și pierderi este întocmit pe baza datelor din contabilitate privind
perioada de raportare;
– stabilirea în conformitate cu dispozi țiile legale a profitului net și punctul de
vedere referitor la destina ția acestuia propus de consiliul de administra ție;
– situația creditelor și a altor împrumuturi ale societ ății și garantarea acestora;
– respectarea reglement ărilor de ordin fiscal și corecta stabilire a impozitului pe
profit;
– participa țiile financiare ale întreprinderii la alte firme;
– respectarea normelor și principiilor contabile.
Prin verificarea și certificarea bilan țului contabil în sensul Hot ărârii Guvernului nr.
980/1995 “se în țelege examinarea profesională sistematic ă a activit ăților financiar-
contabile, în vederea exprim ării unei opinii responsabile și independente asupra:
– ansamblului m ăsurilor organizatorice stabilite și aplicate de administratori pentru
protecția activelor patrimoniale, administrarea și utilizarea resurselor economico –
financiare;
– imaginii fidele, clare și complete a patrimoniului, a situa ției financiare și a
rezultatelor ob ținute de agen ții economici, reflectate în bilan țul contabil”.99
Obligaț ia controlului conturilor anuale decurge și din Directiva a lV-a a Uniunii
Europene, care vizeaz ă:
– structura și conținutul conturilor anuale și a raportului de gestiune al
administratorilor;
– modul de evaluare a patrimoniului;
– publicarea conturilor anuale.
În Directiv ă sunt definite, pentru fiecare dintre ță rile membre, tipurile de societ ăți
ale căror conturi anuale sunt supuse controlului legal. Astfel, art. 51 precizeaz ă că:

99 Hotărârea Guvernului nr. 980/1995 privind verificarea, certificarea bilan țului contabil și prestarea
serviciilor în domeniul contabilit ății, art. 1.

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

115 a) societăț ile trebuie s ă supună controlului conturile anuale uneia sau mai multor
persoane abilitate în baza legii na ționale ce reglementeaz ă acest control legal;
b) persoanele îns ărcinate cu controlul conturilor trebuie s ă verifice concordan ța
raportului de gestiune cu conturile anuale ale exerciț iului;
c) statele membre pot s ă excepteze de la această obligaț ie societăț ile care la data
închiderii bilan țului contabil nu dep ășesc, în doi ani consecutivi, limitele a dou ă din
următoarele trei criterii:
– totalul bilan țului – 1000000 ECU
– cifra de afaceri – 2000000 ECU
– număr mediu de personal – 50 salariaț i
Certificarea bilan țului contabil trebuie s ă dea garan ția că acesta este întocmit în
conformitate cu prevederile legale și că furnizează toate informa țiile necesare utilizatorilor.
Odată cu apariția Hotărârii Guvernului nr. 980/1995 privind verificarea, certificarea
bilanțului contabil și prestarea serviciilor în domeniul contabilit ății, care a stipulat
obligativitatea certific ării bilanțului contabil al agen ților economici care întrunesc anumite
condiții (cifra de afaceri peste 1 miliard lei la 30 septembrie 1995), precum și categoriile de
specialiș ti abilitați să facă această operație (experț i contabili, contabili autoriza ți cu studii
superioare, cenzori) s-a crezut c ă s-a finalizat cadrul legislativ necesar desf ășurării acestei
activități atât de important ă și utilă agenților economici, precum și organelor fiscale. Dar,
H.G. nr. 483/18 iunie 1996 a adus modific ări semnificative în activitatea de verificare și
certificare a bilan țurilor contabile, în sensul perfec ționării acesteia. Astfel “Verificarea și
certificarea bilan țului contabil se vor efectua pe baza Normelor de audit financiar și
certificare a bilan țului contabil elaborate de Corpul Exper ților Contabili și Contabililor
Autorizați din România, avizate potrivit Legii contabilit ății nr. 82/1991 de Ministerul
Finanțelor, de către:
– experț i contabili, contabili autoriza ți cu studii superioare și societăți comerciale de
expertiză contabilă, membrii ai Corpului Exper ților Contabili și Contabililor Autoriza ți din
România;
– cenzori, potrivit obliga țiilor legale ce le revin în conformitate cu prevederile Legii
nr. 31/1990 privind societ ățile comerciale.”100

100 H.G. nr. 483 / 18 iunie 1996, art. 6

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

116 Societățile comerciale care “ nu au cenzori numi ți potrivit legii și a căror cifră de
afaceri dep ășește 10 miliarde lei la data de 31 decembrie a anului precedent pot încheia
contracte de verificare și certificare a bilan țurilor contabile cu exper ți contabili, contabili
autorizați cu studii superioare sau cu societ ăți comerciale de expertiz ă contabil ă.”101
Potrivit normelor profesionale, verific ările în vederea certific ării bilanțului contabil anual
se efectueaz ă, de regul ă, pe tot parcursul exerci țiului financiar, astfel încât s ă fie respectat
termenul legal de depunere a acestuia la organele în drept.
Activitatea cenzorilor este instituit ă prin Legea nr. 31/1990 privind societăț ile
comerciale. Astfel, la societ ățile comerciale pe ac țiuni și în comandit ă pe acț iuni, se
prevede alegerea unui num ăr de 3 cenzori și tot atâția suplean ți. Alegerea cenzorilor este
obligatorie și la societ ățile cu ră spundere limitat ă, dacă numărul asocia ților depășește 15
persoane. Prin contractul de societate sau statut poate fi prevă zut un num ăr mai mare de
cenzori la societ ățile menționate, num ăr care trebuie s ă fie însă impar. Cenzorii sunt ale și
de adunarea constitutiv ă, iar “ durata mandatului lor este de 3 ani și cu posibilitatea de a fi
realeși.”102 Întinderea și efectele r ăspunderii cenzorilor sunt determinate de regulile
mandatului pe care trebuie s ă-l exercite personal. Cel pu țin unul dintre cenzori trebuie s ă
fie expert contabil sau contabil autorizat.
Cenzorii care î și exercită mandatul pe baza numirii de c ătre adună rile generale ale
acționarilor sau asocia ților, conform Legii nr. 31/1990 privind societ ățile comerciale, “ au
obligaț ia ca în termen de 30 de zile de la numire s ă se înscrie la filialele teritoriale ale
Corpului Experț ilor Contabili și Contabililor Autoriza ți din România, în vederea
cuprinderii acestora într-un program unitar de instruire pe probleme de verificare și
certificare a bilan țului contabil.”103 De asemenea, ei sunt obliga ți “ să supravegheze
gestiunea societăț ii, să verifice dac ă bilanțul și contul de profit și pierdere sunt legal
întocmite și în concordan ță cu registrele, dacă acestea din urm ă sunt regulat ținute și dacă
evaluarea patrimoniului s-a f ăcut conform regulilor stabilite pentru întocmirea
bilanțului.”104 Cenzorii mai au și alte obliga ții, cum ar fi:

101 H.G. nr. 483 / 18 iunie 1996, art.4
102 Legea nr. 31/1990 privind societ ățile comerciale, art.111
103 H.G. nr.483 / 18 iunie 1996, art. 11
104 Legea nr. 31 / 1990 privind societ ățile comerciale, art.114

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

117- să facă în fiecare lun ă și pe neașteptate inspec ții casei și să verifice existen ța
titlurilor sau valorilor ce sunt proprietatea societăț ii sau au fost primite în gaj, cau țiune ori
depozit;
– să convoace adunarea ordinar ă sau extraordinar ă când n-a fost convocată de
administratori;
– să ia parte la adun ările ordinare și extraordinare, putând face s ă se insereze în
ordinea de zi propunerile pe care le vor crede necesare;
– să constate regulata depunere a garan ției din partea administratorilor;
– să vegheze ca dispozi țiile legii, contractului de societate sau statutului s ă fie
îndeplinite de administratori ș i lichidatori;
– să aducă la cunoș tință administratorilor neregularit ățile și încălcările dispoziț iilor
legale și statutare constatate, iar cazurile mai importante vor fi aduse la cuno ștința adunării
generale;
– să obț ină în fiecare lun ă de la administratori o situa ție privind mersul
operațiunilor;
– să ia parte la adun ările administratorilor, f ără drept de vot.
Cenzorilor le este interzis s ă comunice în particular ac ționarilor sau terț ilor datele
referitoare la opera țiile societăț ii constatate cu ocazia mandatului lor. Prin întreaga lor
activitate, cenzorii trebuie să asigure controlului obiectivitate și credibilitate. În cadrul
activității cenzoriale la finele exerci țiului financiar, bilan țul contabil constituie un obiectiv
esențial. În acest sens, comisia de cenzori are în vedere mai multe aspecte și anume:
– verificarea lucr ărilor premerg ătoare întocmirii bilan țului contabil;
– verificarea bazelor de calcul și a modului de determinare a profitului impozabil;
– verificarea calculelor pentru întocmirea bilan țului fiscal;
– emiterea concluziilor rezultate din activitatea cenzorial ă și întocmirea raportului
comisiei de cenzori.
Astfel, “pe baza verific ărilor efectuate pe tot parcursul anului, precum și a altor
elemente apreciate ca fiind necesare în vederea formul ării unor concluzii corecte cu privire
la certificarea bilan țurilor, cenzorii întocmesc un raport am ănunțit din care trebuie s ă
rezulte în principal urm ătoarele:
– dacă bilanțul contabil concord ă sau nu cu registrele de contabilitate;

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

118 – dacă registrele de contabilitate sunt ținute în conformitate cu reglement ările în
vigoare;
– dacă sunt respectate regulile privind evaluarea patrimoniului și celelalte norme și
principii contabile.”105
De asemenea, din raportul cenzorilor nu pot lipsi referirile concrete f ăcute în acest
sens la punctul 29 din Preciză rile privind m ăsurile referitoare la încheierea exerci țiului
financiar-contabil pe anul 1996 la agen ții economici, aprobate prin O.M.F. nr. 40/16
ianuarie 1997. Acest raport va fi prezentat adun ării generale a ac ționarilor, iar pentru
redactarea lui cenzorii vor delibera împreun ă. În caz de neîn țelegere, ei vor putea întocmi
rapoarte separate care vor fi prezentate adun ării generale. Adunarea general ă “nu va putea
aproba bilan țul și contul de profit și pierdere dac ă acestea nu sunt înso țite de raportul
cenzorilor.”106 Bilanțul contabil anual verificat de cenzori în condi țiile stabilite de lege și
însoțit de raportul acestora constituie pentru utilizatori (b ănci, organe fiscale, furnizori,
clienți, acț ionari, etc.) un document pe care îș i pot baza deciziile privind unitatea
patrimonială în cauză.
Bilanțurile contabile ale regiilor autonome precum și ale societ ăților comerciale
care potrivit legii nu au obliga ția să aibă cenzori, dar care realizeaz ă o cifră de afaceri mai
mare de 10 miliarde lei la data de 31 decem brie a anului precedent, vor fi verificate și
certificate de exper ți contabili, contabili autoriza ți cu studii superioare sau societ ăți
comerciale de profil care figureaz ă în Tabloul Corpului Experț ilor Contabili și Contabililor
Autorizați din România. “Contractarea lucr ărilor de verificare și certificare a bilan țului este
o lucrare separat ă de ț inerea sau supravegherea contabilit ății și întocmirea bilan țului
contabil.”107 Ca atare, exper ții contabili sau contabilii autoriza ți nu pot executa verificarea
și certificarea bilan țului contabil pentru unitatea patrimonial ă căreia îi țin contabilitatea și îi
întocmesc bilan țul contabil.
După perfectarea contractului, expertul contabil angajat în executarea lucr ării de
verificare și certificare a bilan țului contabil folose ște tematica cadru care orienteaz ă
activitatea de verificare a conturilor anuale și certificare a bilan țurilor contabile, compusă
din:

105 Regulamentul de aplicare a Legii contabilit ății, pct. 141
106 Legea nr. 31 / 1990 privind societ ățile comerciale, art. 114
107 O.G. nr. 65 / 1994, art. 6

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

119 – ghidul pentru orientarea misiunii și de apreciere a controlului intern;
– programul de verificare a func ționării procedurilor;
– programul de control al conturilor.
După acceptarea misiunii și întocmirea contractului, expertul contabil (contabilul
autorizat sau societatea comercial ă de profil) trebuie s ă insiste pentru o bun ă cunoaștere a
unității, în vederea determin ării riscurilor generale de care trebuie s ă țină seama. În aceia și
măsură el trebuie s ă stabileasc ă pragul de semnifica ție, adică nivelul sumei de la care o
eroare, o inexactitate sau o omisiune pot afecta regularitatea și sinceritatea bilan țurilor
anuale precum și imaginea fidel ă a patrimoniului, a situa ției financiare și a rezultatelor
unității.
Încheierea contractelor de verificare și de certificare a bilan țurilor contabile la
regiile autonome ș i societăț ile comerciale cu capital majoritar de stat și care, potrivit legii,
nu au obligaț ia să aibă cenzori se va face pe baz ă de licitații publice organizate potrivit
Regulamentului privind organizarea licita țiilor pentru achizi țiile publice de bunuri și de
servicii. La încheierea contractelor de verificare și certificare a bilan țurilor contabile
“regiile autonome vor introduce clauze distincte privind obiectivele de verificat, potrivit
normelor stabilite în acest scop de c ătre Ministerul Finan țelor.”108 Astfel, activitatea de
verificare în vederea certific ării bilanțului contabil se va desf ășura pe tot parcursul anului.
Opinia exper ților contabili, a contabililor autoriza ți cu studii superioare sau a societ ăților
comerciale de profil, în vederea certific ării bilanțurilor contabile, se va baza pe efectuarea
unor verifică ri semnificative.
Începând cu exerciț iul financiar al anului 1996, exper ții contabili și contabilii
autorizați care “întocmesc bilan țul contabil sau îl verific ă și îl certific ă, potrivit legii, au
obligaț ia aplicării parafei eliberate de Corpul Exper ților Contabili și Contabililor Autoriza ți
din România prin care se certific ă întocmirea corectă , respectiv verificarea și certificarea
bilanțului contabil de c ătre persoane înscrise în Tabloul Corpului.”109
Bilanțul contabil poate fi certificat f ără rezerve, cu rezerve sau s ă se refuze
certificarea. Motivele certific ării cu rezerve sau refuzului de certificare se men ționează în
raport. Astfel, în cazul certific ării cu rezerve se va preciza clar în raport natura erorilor,
limitările sau incertitudinile care au condus la fo rmularea rezervelor. Refuzul de certificare

108 H.G. nr. 483 / 18 iunie 1996, art.7
109 H.G. nr. 483 / 18 iunie 1996, art.9

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

120a bilanțului contabil are ca temei opinia negativ ă (defavorabilă sau imposibilitatea de a
exprima o opinie) care este determinat ă de existen ța unui dezacord semnificativ cu
conducătorii întreprinderii în ceea ce prive ște conturile anuale, fiind considerat ă
insuficientă menționarea unei simple rezerve, sau apari ția unor incertitudini ori a limit ării
întinderii lucr ărilor de audit de asemenea natur ă că auditorul nu este în m ăsură să
formuleze o opinie asupra conturilor anuale. În cazul refuzului de certificare se va indica
faptul potrivit c ăruia conturile anuale nu sunt sincere și corect întocmite și nu dau imaginea
fidelă a situaț iei patrimoniale și rezultatelor financiare ale unit ății. Imposibilitatea de a face
o apreciere, de a exprima o opinie asupra sincerit ății și fidelității conturilor anuale se
exprimă clar și documentat.

4.2. Conceptul de audit financiar contabil

Cuvântul audit î și are originea în limba latin ă, audire semnificând a asculta. Mai
târziu termenul de audit a fost preluat și în limba englez ă, utilizat cu sensul de verificare,
revizie contabil ă. Pe continentul european cuvântul audit a fost popularizat în anii 1960 de
către cabinetele anglo-saxone de expertiz ă contabilă. Inițial, auditul era exercitat la cererea
proprietarilor de întreprinderi pentru a se asigura c ă lucrările contabile sunt corect ținute și
că toate activele lichide sunt corect contabili zate. Marile întreprinderi create în urma
revoluției industriale necesitau finan țări exterioare care s ă completeze capitalurile
proprietarilor și să permită achiziț ionarea ma șinilor costisitoare care ap ăreau pe piață .
Acesta este momentul în care a crescut importan ța auditului și în care ter ții au luat locul
proprietarilor de întreprinderi ca principali de ținători ai serviciilor auditului.
După anii 1990 cuvântul audit și-a făcut intrarea în România din dorin ța de a
armoniza reglement ările româneș ti ale economiei de pia ță cu reglementă rile similare pe
plan european și internațional. A ap ărut astfel: auditul calit ății exercitat de exper ți în
domeniul asigură rii calității, auditul financiar, etc.
În general, prin audit se în țelege “examinarea profesional ă a unei informa ții în
vederea exprim ării unei opinii responsabile și independente, prin raportarea la un criteriu
(standard) de calitate. Obiectivul auditului îl reprezint ă îmbunătățirea utiliz ării

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

121 informației”.110 Prin audit financiar se în țelege “examinarea efectuat ă de un profesionist
competent și independent (cenzor, expert contabil sau contabil autorizat cu studii
superioare) în vederea exprim ării unei opinii motivate asupra:
– validității și corectei aplic ări a procedurilor interne stabilite de conducerea
întreprinderii (auditul intern);
– imaginii fidele, clare și complete a patrimoniului, a situa ției financiare și a
rezultatelor ob ținute de întreprindere (auditul legal sau auditul contractual)”.111
Astfel, auditul financiar se define ște ca fiind “activitatea pe care o desf ășoară un
profesionist competent și independent prin examinarea conturilor unei unit ăți patrimoniale
în vederea exprim ării unei opinii motivate cu privire la imaginea fidel ă pe care acestea le
exprimă.”112 Acesta își concentreaz ă atenția asupra examin ării profesionale a informa ției
contabile în vederea formul ării unor opinii care s ă asigure obiectivitate și credibilitate atât
pentru uzul intern cât și pentru utilizatorii interesa ți de datele cuprinse în conturile anuale.
Noțiunea de imagine fidel ă este un concept ce nu poate fi disociat de regularitatea și
sinceritatea contabilit ății.
Auditorul, în cadrul unei misiuni legale sau contractuale, trebuie s ă confirme
regularitatea și sinceritatea conturilor în vederea lu ării unei decizii de certificare ori refuz
de certificare.
Regularitatea presupune respectarea regulile și procedurile contabile pentru a da o
imagine fidel ă patrimoniului, situa ției financiare și rezultatelor ob ținute, cum sunt:
principiul pruden ței; principiul permanen ței metodelor; principiul continuit ății activității;
principiul independen ței exerciț iilor; principiul intangibilit ății bilanțului de deschidere;
principiul necompens ării.
Principiul pruden ței presupune o apreciere rezonabil ă a faptelor în scopul evit ării
riscului de a transfera în viitor incertitudini prezente susceptibile de a greva patrimoniul și
rezultatele financiare ale întreprinderii. Potrivit acestui principiu nu este admis ă
supraevaluarea elementelor de activ și a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de
pasiv și a cheltuielilor, ținând cont de deprecierile, riscurile și pierderile posibile generate
de desfășurarea activit ății exerciț iului curent sau anterior.

110 Normele nr. 1 ale C.E.C.C.A.R. de audit financiar și certificare a bilan țului contabil, 1995, p. 7
111 Normele nr. 1 ale C.E.C.C.A.R. de audit financiar și certificare a bilan țului contabil, 1995, p. 7
112E.Drehuță, ș.a. – Manualul expertului contabil și al contabilului autori zat, Editura AGORA, Bac ău, 1995,
p.361

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

122 Principiul permanen ței metodelor presupune continuitatea aplic ării regulilor și
normelor privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate și prezentarea elementelor
patrimoniale și a rezultatelor, asigurând comparabilitatea în timp a informa țiilor contabile.
Principiul continuităț ii activității presupune c ă unitatea patrimonial ă își continuă în
mod normal func ționarea într-un viitor previzibil, f ără a intra în stare de lichidare sau de
reducere sensibil ă a activității.
Principiul independen ței exerciț iilor presupune delimitarea în timp a veniturilor și
cheltuielilor aferente activit ății unității patrimoniale pe m ăsura angaj ării acestora și trecerii
lor la rezultatul exerciț iului la care se refer ă.
Principiul intangibilit ății bilanțului de deschidere presupune ca bilan țul de
deschidere al unui exerci țiu să corespund ă cu bilan țul de închidere al exerci țiului
precedent.
Principiul necompens ării presupune ca elementele de activ și de pasiv s ă fie
evaluate și înregistrate în contabilitate separat, nefiind admis ă compensarea între posturile
de activ și cele de pasiv ale bilan țului, precum ș i între veniturile și cheltuielile din contul
de rezultate.
În funcție de activitatea întreprinderii, regularitatea asigur ă contabilit ății
satisfacerea unor cerin țe legate de gestiunea patrimoniului, de necesit ățile de informare a
tuturor ter ților interesa ți, precum ș i de necesit ățile de control de gestiune și auditare.
Sinceritatea presupune aplicarea cu bun ă credință a regulilor și procedurilor
contabile privind evaluarea patrimoniului și celelalte norme și principii contabile.
Regularitatea și sinceritatea este obligatorie conform Legii contabilit ății și auditorul
apreciază “regularitatea contabilit ății în raport cu prescrip țiile fixate de lege, de
jurispruden ță și de normele C.E.C.C.A.R., iar sinceritatea prin constatarea aplic ării cu bun ă
credință a acestor reguli și proceduri, în func ție de cuno ștințele pe care cei ce țin
contabilitatea trebuie s ă le aibă despre realitatea și importan ța operațiilor, evenimentelor și
situaț iilor pe care le înregistrează .”113
Pentru a putea să se pronunț e cu privire la imaginea fidel ă, expertul contabil sau
cenzorul trebuie s ă se asigure c ă următoarele criterii sau obiective sunt respectate:

113 M. Toma, M. Chivulescu, Audit financiar și certificare a co nturilor anuale, Editat de Funda ția pentru
Management Financiar-Contabil și Audit “Grigore Trancu-Ia și”, Bucure ști, 1997, p.17

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

123 – exhaustivitatea (integralitatea): toate opera țiile care privesc întreprinderea sunt
înregistrate în contabilitate;
– realitatea: toate elem entele m ateriale din scripte corespund cu cele identificabile
fizic și toate elem entele de activ, de pasiv, de venituri sau de cheltuieli ref lectă valori reale
și nu fictive sau care nu privesc întreprinderea în cauz ă;
– corecta înregistrare în contabilitate și prezentare în conturile anuale a opera țiilor,
care presupune c ă aceste opera ții trebuie s ă fie: a) contabilizate în perioada
corespunz ătoare (criteriul perioadei corecte); b) co rect evaluate (criteriul corectei evalu ări);
c) înregistrate în conturile corespunz ătoare conform planului contabil (criteriul corectei
imputări); d) corect totalizate și centralizate astfel încât s ă se asigure o prezentare în
conturile anuale conform ă cu regulile în vigoare (criteriul corectei prezent ări în conturile
anuale). Schem atic, aceste obiective pot fi prezentate astfel (vezi figura nr.11)114 :
Fig.nr.11 Criteriile ce trenbuie îndeplinite de conturile anuale

Toate opera țiile sunt
înregistrate Operațiile înregistrate sunt
reale
Toate opera țiile sunt corect înregistrate și
prezentate ceea ce presupune:
Contabilizarea s-a f ăcut
în perioada corect ă
Evaluarea corectă Înregistrarea în conturile
cores punzătoare Corecta prezentare în
conturile anuale Criteriile ce trebuie îndeplinite
de conturile anuale
Auditul reprezint ă un aport de credibilitate asupra inf ormațiilor contabile publicate
de unitatea patrim onială. Inform ația contabil ă este un bun public cu o puternic ă
determ inare social ă adresată în m od egal și sincer tuturor utilizatorilor ei: proprietari,

114 Idem 149, p.10

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

124salariați și terți. La acest sfâr șit de secol, informa ția contabil ă este sursa esen țială în
gestionarea întreprinderilor. Informa ția contabil ă este produsul unui sistem contabil care
poate fi definit ca un ansamblu de func țiuni destinat s ă prelucreze opera țiile unei entit ăți,
pentru a ț ine la zi registrele contabile. Conform recomand ărilor Federa ției interna ționale a
experților contabili (IFAC), un asemenea sistem contabil trebuie s ă fie în m ăsură să
identifice, s ă calculeze, s ă clasifice, s ă repartizeze, s ă sintetizeze și să prezinte opera țiile
efectuate. Procesul de audit al c onturilor anuale are ca obiect cercetarea și verificarea
informației contabile și financiare care cuprinde informa ția destinată organelor de
conducere ale întreprinderii, informa ția care se comunic ă organelor de supraveghere și
control și informația care figureaz ă în documentele destinate publicităț ii.
Pentru ter ți, avizul sau opinia unui profesi onist contabil independent asupra
documentelor financiare ale unit ății patrimoniale constituie cea mai bun ă informație asupra
gradului de încredere pe care poate s ă-l acorde acestor documente. Acest aviz presupune o
examinare foarte complet ă a documentelor financiare și pieselor justificative
corespunză toare și are scopul de a ar ăta dacă documentele respective prezintă satisfăcător
sau nu situa ția financiară și rezultatul opera țiunilor privind perioada men ționată.
Profesionistul contabil independent care posed ă cunoș tințele necesare pentru a proceda
corect la examinarea documentelor financiare (audit) în vederea atest ării lor se nume ște
auditor.
În funcț ie de destina ția sa, auditul financiar poate fi:
– audit financiar extern care se exercit ă asupra informa țiilor cuprinse în conturile
anuale și a cărui rezultat se materializeaz ă într-un raport asupra fidelit ății imaginii cuprinse
în bilanț și contul de profit și pierdere, fiind destinat ac ționarilor, clien ților, furnizorilor,
băncilor, investitorilor, administra ției de stat, etc. ;
– audit financiar intern care se execut ă la cererea conducerii unit ății pe diferite
domenii, urm ărind adoptarea m ăsurilor pentru protejarea integrit ății patrimoniului,
promovarea eficacităț ii exploat ării și creșterea performan țelor activit ății, al cărui rezultat se
consemneaz ă într-un raport ce cuprinde constată rile și recomand ările adresate conducerii
unității.
Privite prin prisma controlului de gestiune, obiectivele pe termen lung ale auditului
trebuie s ă constituie un îndrumar pentru deciziile viitoare ale celui ce gestioneaz ă

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

125patrimoniul. Scopul acestor obiective îl constituie îmbun ătățirea rezultatelor activit ății
desfășurate.
La executarea auditului, specia listul autorizat care îl efectueaz ă trebuie s ă aibă în
vedere un ansamblu de reguli și norme de lucru cuprinse la noi în Normele nr. 1/1995 ale
C.E.C.C.A.R.. În acest sens, normele auditului au în vedere reguli contabile (reguli privind
evaluarea patrimoniului și celelalte norme și principii contabile) care sunt comune tuturor
celor care stabilesc, controleaz ă și utilizeaz ă conturile, precum și reguli specifice celor care
execută controlul.
Normele auditului financiar cuprind:
– norme generale de comportament profesional;
– norme de lucru;
– norme de raport.
Pentru fundamentarea opiniei sale, auditorul trebuie s ă examineze documentele
financiare în acord cu normele generale de comportament profesional și să includă toate
procedurile considerate necesare.
Regulile de etic ă ale Corpului Experț ilor Contabili și Contabililor Autoriza ți din
România care trebuie s ă-l ghideze pe fiecare membru în rela țiile cu terț ii se întemeiaz ă pe
următoarele principii fundamentale: integritate, obiectivitate, independen ță, competen ță
profesional ă, secret profesional ș i comportament deontologic.
Integritatea presupune c ă auditorul trebuie s ă fie drept, cinstit și sincer în
executarea lucr ărilor sale.
Obiectivitatea presupune c ă auditorul trebuie s ă fie corect, s ă nu se lase influenț at
de prejudecăț i sau idei preconcepute și să aibă o comportare imparț ială când întocmeș te
rapoartele de audit.
Independen ța presupune c ă auditorul trebuie s ă fie ș i să se manifeste liber fa ță de
orice interes sau influență care ar constitui o amenin țare pentru obiectivitatea sa.
Competen ța profesional ă presupune că auditorul trebuie s ă-și mențină nivelul de
competen ță de-a lungul carierei sale profesionale. El nu trebuie s ă întreprind ă decât
lucrările pe care el însu și, cabinetul sau societatea din car e face parte le poate realiza cu
competen ță profesional ă. Competen ța profesional ă a auditorului cuprinde dou ă etape
distincte și anume: ob ținerea unei competen țe profesionale și menținerea ei.

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

126 Secretul profesional presupune c ă auditorul trebuie s ă respecte caracterul
confidențial al informa țiilor obținute cu ocazia execută rii lucră rilor sale și nu trebuie s ă
divulge nici una din aceste informa ții, către terț i, cu excep ția cazurilor când a fost autorizat
în mod expres în acest scop, sau dac ă are obliga ția legală sau profesional ă să facă această
divulgare. De asemenea, auditorul are obliga ția de a se asigura c ă principiul secretului
profesional este respectat și de colaboratorii s ăi.
Comportarea deontologic ă presupune că auditorul trebuie s ă se comporte într-un
mod compatibil cu buna reputa ție a profesiunii și trebuie s ă se abțină de la orice conduit ă
de natură să aducă atingere acestei reputa ții.
Normele de lucru ale auditului oblig ă pe executanț i să parcurgă următoarele etape:
– orientarea și programarea activit ăților;
– analiza și aprecierea controlului intern;
– dobândirea elementelor edificatoare din unitatea unde se desf ășoară auditul;
– documentarea lucră rilor efectuate.
Normele de raport se refer ă la elementele de care trebuie s ă țină seama auditorii la
întocmirea raportului prin care î și exprimă opiniile ca urmare a activităț ii desfășurate.
Auditul financiar trebuie s ă facă un studiu am ănunțit asupra controlului intern
pentru a se putea sprijini pe acesta în activitatea și concluziile sale. “Existen ța unui sistem
de control intern ra țional conceput și corect aplicat constituie o serioas ă prezumție asupra
fiabilității conturilor și a concordan ței dintre datele contabilit ății și realitate”.115 Prin
control intern nu trebuie în țeles numai controlul post operativ asupra gestiunilor, ci
“ansamblul m ăsurilor organizatorice stabilite și aplicate de administratori pentru protejarea
activelor patrimoniale, administrarea și utilizarea resurselor economico-financiare.”116
Eficacitatea controlului intern poare rezulta din analiza urm ătorilor factori:
– sistemul de organizare al unităț ii;
– sistemul de documentare ș i informare;
– sistemul de verificare care corespunde în principal cu controlul
preventiv și controlul de gestiune;
– sistemul de protejare a integrit ății patrimoniale;
– calificarea personalului;

115 Normele nr. 1 ale C.E.C.C.A.R. de audit financiar și certificare a bilan țului contabil, 1995, p.20.
116 H.G. nr. 483/ 18.06.1996, art.5

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

127- sistemul de supervizare.
Verificarea controlului intern trebuie s ă țină seama de dimensiunea întreprinderii și
costul controlului. Pentru aprecierea controlului intern auditorul trebuie s ă-și întocmeasc ă
un program de ac țiune prin care s ă culeagă informații pentru în țelegerea modului de
organizare a controalelor interne și formularea de concluzii privind func ționarea acestora
în concordan ță cu obiectivele ce i-au fost stabilite. Constatând calitatea controlului intern
auditorul apreciaz ă posibilitatea de a se sprijini pe controalele acestuia și în funcț ie de
evaluarea finală a controlului intern îș i definitiveaz ă programul de control al conturilor.
Lucrările necesare realiz ării auditului financiar se împa rt în etape distincte care au
ca obiectiv efectuarea de verific ări specifice. Activitatea de audit din cursul anului trebuie
cuprinsă într-un program întocmit dup ă o cunoaș tere globală a unităț ii patrimoniale pentru
a-și orienta misiunea în domeniile și sistemele semnificative, care determin ă în cea mai
mare măsură rezultatul ob ținut. Astfel, după acceptarea mandatului de c ătre auditor, acesta
parcurge primele trei faze care constau în:
– cunoaș terea general ă a unității patrimoniale;
– identificarea domeniilor semnificative;
– redactarea unui plan de misiune.
În faza de cunoa ștere generală a unităț ii auditorul trebuie s ă determine riscurile
generale ale sectorului și ale activit ății supuse auditului și să identifice domeniile și
sistemele semnificative. Informa țiile analizate în această etapă se refer ă la natura
activității, problemele specifice sectorului de activitate, structura unit ății patrimoniale și
definirea principalelor func ții, politicile unit ății (comercială , financiar ă, socială, de
dezvoltare), organizarea administrativ ă și contabil ă, existența controalelor interne, etc. În
această fază auditorul nu încearc ă să-și formeze o opinie ci urm ărește să colecteze cât mai
multe informaț ii pentru a-ș i orienta misiunea. Aceste informa ții se obțin prin:
– contacte cu predecesorii în func ția de auditor;
– contacte directe cu conducerea unit ății;
– studierea bilan țurilor anuale și a documentelor previzionale;
– informații de la ter ții care au realizat activităț i în contul societ ății;
– diverse publica ții interne;
– legislația aplicabilă unității;
– presa financiar ă și publicațiile organismelor profesionale;

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

128 – vizitarea sec țiilor și sectoarelor în care se desf ășoară activitatea unit ății
– analizarea m ediului inform atic al unit ății.
De asem enea, în vederea cunoa șterii generale a unit ății auditorul m ai procedeaz ă la:
– com pararea datelor absolute în raport cu perioadele anterioare, cu bugetul de
venituri și cheltuieli și cu unități din acela și sector;
– com pararea datelor relative în raport cu statisticile;
– analiza tendin țelor pe baza datelor previzionate pe perioade m ai lungi.
Schem atic, faza de cunoa ștere general ă a întreprinderii poate fi reprezentat ă astfel
(vezi figura nr. 12)117
Cunoașterea general ă a întreprinderii

– Aducerea la zi a dosarului perm anent

-Analiza riscurilor și definire a
obiectivelor auditului

– Punerea la punct a program elor de
intervenție -Discuții cu responsabilii
-Vizitarea locurilor
-Luarea la cuno ștință de docum entația
internă-Luarea la cuno ștință de docum entația
externă a întreprinderii
-Reglem entări profesionale
-Elem ente de com parare între
întreprinderi

1. Lucrări prelim inarii

2. Prim ul contact cu
întreprinderea

3. Orientarea, planific
și începerea m uncii

Fig.nr.12 Cunoa șterea general ă a întreprinderii

117 Jean Raffegeau, Pierre Dufils, Claude Lopat er, Fouad Arfaoui , Mémento Pratique Francis Lefebvre –
Com ptable 1997, Editions Francis Lefebvre, Paris, 1996, p.1338

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

129Identificarea domeniilor și sistemelor semnificative const ă din activitatea de punere
în eviden ță a elementelor cu pondere important ă în activitatea unit ății supuse riscului,
cărora auditul trebuie s ă le confere prioritate.
Redactarea unui plan al misiunii trebuie s ă sintetizeze informa ția obț inută pe
parcursul documentă rii preliminare. Prin planul misiunii se programeaz ă activitatea
auditorului. Astfel, prin plan auditorul realizeaz ă alegerea colaboratorilor în func ție de
experiența acestora raportată la specificul unit ății la care se realizeaz ă auditul, recurgerea
la specialiș ti în alte domenii, utilizarea lucr ărilor anterioare precum și repartizarea
atribuțiilor în timp, în spa țiu și pe oameni. Datele con ținute în planul misiunii eviden țiază
lucrările de realizat, mijloacele de utilizat, datele de interven ție în teren, rapoarte și relații
de stabilit, bugetul de timp ș i de onorariu.
Din cele prezentate rezult ă că obiectivele auditului financiar sunt:
– obținerea unor recomand ări obiective privind evaluarea rezultatelor exploată rii și
a respectării politicii administra ției întreprinderii pe de o parte, iar pe de alt ă parte privind
asigurarea credibilit ății informa țiilor;
– verificarea și certificarea bilan țului contabil anual, obiectiv ce constituie de fapt
rolul final al auditului financiar.

4.3. Demersul general în auditul financiar contabil

Relația între unitatea patrimonial ă care are nevoie de audit financiar și executantul
acestei lucr ări, care poate fi societate comercial ă de profil sau expert contabil, se
organizeaz ă pe bază de contract. “Contractul de verificare și de certificare a bilan țului
contabil între exper ții contabili, contabilii autoriza ți cu studii superioare și societăț ile
comerciale de expertiz ă contabilă, pe de o parte, și regiile autonome, societ ățile comerciale
și alte unit ăți economice patrimoniale cu personalitate juridic ă, pe de alt ă parte, se încheie,

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

130 de regulă, pe o perioadă de 3 ani, cu drept de reînnoire”.118 Astfel, contractul audit
financiar extern trebuie s ă conț ină:
– părțile contractante;
– obiectul contractului;
– obligația pă rților, inclusiv onorariul;
– durata contractului și condiț iile în care acesta se poate rezilia.
În toate cazurile în care un profes ionist contabil este solicitat s ă efectueze lucr ări de
audit financiar pentru o întreprindere, executarea acestora este necesar a fi f ăcută
cunoscând în prealabil caracteristicile, domeniile și sistemele semnificative ale unit ății
patrimoniale solicitante.
Aceste informa ții determin ă profesionistul fie s ă refuze lucrarea, fie s ă o accepte
redactând planul de ac țiune care va sta la baza contractului de prest ări de servicii.
Demersul general în auditul financiar contabil poate fi delimitat în urm ătoarele faze:
„ preliminar ă;
„ intermediar ă;
„ de fond (propriu-zis ă);
„ finală.
În faza preliminar ă, auditorul parcurge dou ă etape ș i anume:
E 1 – Acceptarea mandatului și contractarea lucr ărilor de audit
E 2 – Orientarea ș i planificarea auditului financiar
În faza intermediar ă are loc:
E 3 – Aprecierea controlului intern
– Analiza datelor excep ționale
Faza de fond corespunde controlului conturilor și cuprinde etapele:
E 4 – Controlul conturilor curente
E 5 – Controlul conturilor anuale
În faza final ă, auditorul efectueaz ă lucrările de sfâr șit de misiune care cuprind mai
multe etape:
E 6 – Evenimente posterioare închiderii exerci țiului financiar
E 7 – Chestionarul de sfâr șit de misiune

118 Hotărârea Guvernului nr. 980/1995 privind verificarea, certificarea bilan țului contabil și prestarea
serviciilor în domeniul contabilităț ii, art. 3.

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

131E 8 – Scrisoarea de afirmare
E 9 – Nota de sintez ă
E 10 – Raportul de audit
E 1. Acceptarea mandatului și contractarea lucr ărilor de audit. Înainte de a accepta
mandatul, auditorul trebuie s ă aprecieze posibilitatea de a îndeplini aceast ă misiune, ț inând
seama de unele reguli deontologice și profesionale. Pentru a- și fundamenta decizia de
acceptare a misiunii, auditorul trebuie s ă întreprind ă în această etapă o serie de ac țiuni care
privesc: cunoa șterea globală a întreprinderii; aprecieri cu privire la independen ța sa ș i la
absența incompatibilit ăților; examenul de competen ță corespunză toare specificului
întreprinderii; contactul cu auditorul anterior; respectarea altor obliga ții profesionale;
întocmirea unei fi șe de acceptare a mandatului.
În cunoa șterea globală a întreprinderii, auditorul caut ă să obț ină, pe lângă
elementele de identificare, acele elemente care s ă-i permită aprecierea celor mai importante
riscuri existente, re ținând observa ții cum ar fi:
– “control intern insuficient sau cu caren țe notabile;
– contabilitate ne ținută corect ș i la timp;
– atitudinea conduc ătorilor fa ță de respectarea legii și a organelor publice și
administrative;
– personal incompetent;
– rotația cadrelor prea mare și anormal ă;
– dezechilibre financiare, pierderi mari, activit ăți în declin, ceea ce compromite
viitorul exploat ării;
– riscuri fiscale;
– conflicte sociale;
– riscuri juridice;
– nerespectarea independen ței exercițiilor;
– situații conflictuale între conduc ători, acț ionari, etc.;
– cazuri de limitare a controlului;
– onorarii insuficiente;
– alte constat ări care ar putea influen ța decizia de acceptare a mandatului.”119

119 Normele nr. 1 ale C.E.C.C.A.R. de audit financiar și certificare a bilan țului contabil, 1995, punctul 32

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

132Existența riscurilor nu presupune c ă auditorul refuz ă mandatul, îns ă decizia sa de a
accepta este luat ă în cuno ștință de cauză , urmând s ă ia toate m ăsurile necesare în
consecință.
Referitor la independen ța auditorului și la absen ța incompatibilit ăților, orice nou
mandat trebuie examinat în raport cu regulile de independen ță și de incompatibilitate fixate
prin normele interne ale profesiei. În acest sens, auditorul trebuie s ă examineze lista
clienților săi sau a societăț ii de expertiz ă în care lucreaz ă pentru a se asigura c ă nu există
deja o activitate remunerat ă din partea întreprinderii respective, precum și situația sa și a
membrilor de familie în legă tură cu eventualele interese în întreprinderea în cauz ă.
În funcție de specificul întreprinderii, auditorul trebuie s ă se asigure că propriile
competen țe, precum și ale colaboratorilor folosi ți, sunt suficiente pentru executarea
misiunii de audit.
De asemenea, auditorul trebuie s ă se informeze în leg ătură cu motivele unei
eventuale demisii sau refuz de reînnoire a mandatului din partea fostului auditor și, mai
ales, dacă nu cumva au fost dezacorduri în ce prive ște respectarea normelor legale,
aplicarea m ăsurilor stabilite, stabilirea onorariilor, etc.
Atunci când misiunea de audit financiar urmeaz ă a se desf ășura la o întreprindere
care se g ăsește pe raza teritorială a altei filiale decât aceea din tabloul c ăreia face parte
auditorul, acesta este obligat s ă anunț e această filială.
Fișa de acceptare a mandatului este actul ju stificativ al deciziei de acceptare a
misiunii de audit. Întocmirea acestei fiș e oferă posibilitatea: de a colecta informa țiile de
bază pentru identificarea întreprinderii, a conducerii sale, a obiectului de activitate și a
mărimii sale; de a materializa lucr ările efectuate înaintea accept ării mandatului, cu privire
la analiza situaț iei întreprinderii și a riscurilor sale, contactele cu predecesorul în profesie,
precum și vizitarea întreprinderii și contacte cu conducerea; de a ar ăta bugetul necesar; de
a formaliza procedurile de acceptare; de a asigura îndeplinirea obliga țiilor profesionale
care decurg dintr-o astfel de acceptare, constând în scrisoarea c ătre conducerea unit ății,
scrisoare că tre predecesor (dac ă este cazul) și scrisoarea de acceptare.
Actualizarea fi șei de acceptare a mandatului la începutul fiec ărui an permite
asigurarea că noile evenimente din via ța întreprinderii nu pun în discu ție menținerea
deciziei de acceptare a mandatului.

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

133Legislaț ia în vigoare prevede ca activitatea de audit s ă se desfășoare pe bază de
contract de prest ări servicii în care se vor men ționa normele de lucru, termenele, calendarul
intervențiilor și onorariile.
E 2. Orientarea ș i planificarea misiunii. În aceast ă etapă auditorul ob ține informa ții
cu privire la particularit ățile întreprinderii, zonele sale de risc, domeniile și sistemele
semnificative care s ă-i permită orientarea și planificarea controalelor, astfel încât s ă fie
prevenite lucră ri inutile sau care nu vor servi realiz ării obiectivelor misiunii de audit. Dup ă
o cunoaș tere globală a întreprinderii, auditorul are posibilitatea s ă-și orienteze misiunea în
funcție de domeniile ș i sistemele semnificative. Aceast ă orientare are ca obiectiv
identificarea riscurilor care pot avea o inciden ță semnificativ ă asupra conturilor și deci
asupra program ării și planific ării misiunii, permi țând determinarea naturii și întinderii
controalelor în raport cu pragul de semnifica ție ales, precum și organizarea execu ției
misiunii astfel încât s ă fie atins obiectivul de a certifica în mod ra țional, cu maximum de
eficacitate și în cadrul termenelor stabilite. Etapa de orientare și planificare a misiunii
presupune realizarea urm ătoarelor lucr ări importante: cunoa șterea general ă a întreprinderii;
identificarea domeniilor și sistemelor semnificative și stabilirea unui plan de misiune.
Cunoașterea general ă a întreprinderii are ca scop ob ținerea de c ătre auditor a unei
înțelegeri suficiente a particularit ăților întreprinderii și mediului în care aceasta
funcționează în vederea determin ării riscurilor generale și identific ării domeniilor și
sistemelor semnificative. În faza de cunoa ștere generală a întreprinderii se analizeaz ă
informații privind:
– natura activităț ii;
– probleme specifice sectorului de activitate;
– structura întreprinderii;
– organizarea administrativ ă și contabil ă;
– politicile întreprinderii (comercial ă, financiar ă, socială, investițională, etc.);
– poziț ia față de concurență ;
– existența controalelor interne;
– perspective, etc.
În aceast ă fază auditorul nu încearc ă să-și formeze o opinie ci urm ărește să
colecteze cât mai multe informa ții pentru a-ș i orienta misiunea.

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

134Identificarea domeniilor și sistemelor semnificative are ca obiectiv scoaterea în
evidență a elementelor cu pondere important ă în activitatea unit ății supuse riscului, c ărora
auditul trebuie s ă le confere prioritate. Sistemele semnificative reprezint ă pentru auditor
orice sistem contabil manual sau informatizat care trateaz ă date ce pot avea o inciden ță
semnificativ ă asupra conturilor anuale. Identificarea acestor sisteme este necesar ă pentru a
decide care dintre ele trebuie să facă obiectul unei evalu ări a controlului intern și de a putea
astfel să -și planifice executarea lucr ărilor apelând, dac ă este necesar, la speciali ști în
informatic ă.
Stabilirea unui plan de misiune are scopul de a sintetiza informa țiile obținute pe
parcursul documentă rii și în funcț ie de acestea s ă fie orientată și planificat ă misiunea.
Acest document va servi ca instrument de baz ă de-a lungul întregii misiuni. Redactarea
unui plan de misiune sau program de muncă presupune:
– alegerea membrilor echipei în func ție de experien ța și de cuno ștințele lor în
sectorul de activitate al întreprinderii;
– repartizarea pe oameni, în timp ș i în spațiu;
– utilizarea lucr ărilor realizate de controlul intern de gestiune, de al ți auditori interni
sau externi;
– solicitarea de specialiș ti pentru studierea datelor informatizate în orice alte
domenii;
– datele ședințelor Consiliului de Administra ție și Adunării Generale a Ac ționarilor
și, în funcție de acestea, termenul de depunere a raportului.
Planul de misiune permite deci luarea de decizii cu privire la lucr ările de efectuat,
mijloacele necesare, datele interven țiilor în teren, rapoarte și relații de stabilit, orele și
costurile angajate. El trebuie s ă conțină informații cu privire la întreprindere, conturi,
sisteme ș i domenii semnificative, organizarea misiunii și bugetul misiunii.

E 3. Aprecierea controlului intern. Deoarece este imposibil ă efectuarea unui
control total asupra unit ății auditate, din cauza volumului mare de opera țiuni și a timpului
limitat, de mare importan ță pentru auditor este examinarea controlului intern. Este necesar
să precizăm că din punctul de vedere al auditorului, controlul intern nu se limiteaz ă la
verificările gestionare executate de c ătre revizorii contabili din interiorul unit ății, ci are în
vedere întreaga organizare a unităț ii care vizeaz ă integritatea și securitatea patrimoniului.

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

135Pornind de la orient ările rezultate din programul general de munc ă sau plan de misiune,
auditorul efectueaz ă un studiu și o evaluare a sistemelor semnificative în scopul
identificării, pe de o parte, a controalelor interne pe care dore ște să se sprijine, iar pe de
altă parte, a riscurilor de eroare în tratarea datelor și informa țiilor în scopul stabilirii unui
program corespunză tor de control al conturilor.
Obiectivul urm ărit prin aprecierea controlului intern este de a determina în ce
măsură auditorul se poate sprijini pe acest control pentru a- și putea defini natura, întinderea
și calendarul lucr ărilor și interven țiilor sale. Controlul intern reprezintă planul de
organizare și ansamblul coordonat al tuturor m ăsurilor adoptate în interiorul întreprinderii
pentru a proteja integritatea patrimoni ului, a promova eficacitatea exploat ării, a asigura
respectarea dispozi țiilor administra ției, a asigura fidelitatea și exactitatea informa țiilor
contabile. El cuprinde controlul administrativ intern, verificarea intern ă a operațiilor,
autocontrolul salaria ților și controlul contabil intern.
Existența unui sistem de control intern (audit intern) ra țional conceput și corect
aplicat constituie o serioas ă prezumție asupra fiabilit ății conturilor și a concordan ței dintre
datele contabilit ății și realitate. Insuficien ța controlului intern poate conduce la
neasigurarea transmiterii corecte a informa țiilor către compartimentul contabilit ății și în
acest caz, valoarea probant ă a contabilit ății poate fi pus ă la îndoială . De asemenea, absen ța
auditului intern poate constitui pentru auditori o limitare a controlului lor, respectiv o
justificare a certific ării cu rezerve sau chiar a refuzului de certificare a bilan țului.
În analiza controlului intern auditorul urm ărește înțelegerea circula ției informa ției,
identificarea punctelor din circuit unde se pot produce nereguli, evitarea de a se verifica
toate opera țiunile, identificarea controalelor necesare pentru certificarea bilan țurilor,
identificarea riscurilor de erori și formarea pentru auditor a convingerii c ă prin controlul
intern se asigur ă faptul că operațiile sunt reale, înregistrate în totalitate și corect. Auditorii
nu trebuie să verifice ansamblul controlului intern, ci numai acele elemente ale acestuia pe
care vor s ă se sprijine, alc ătuind în acest sens un program de verificare care cuprinde:
înțelegerea procedurilor, teste de conformitate, evaluarea preliminar ă, teste de permanen ță,
evaluarea definitiv ă și documentul de sintez ă.

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

136 Schem atic, aprecierea controlului intern poate fi reprezentat ă astfel (vezi figura nr.
13):120
Evaluarea controlului intern

1. Înțelegerea
procedurilor

2. Teste de
conform itate

3. Evaluarea prelim inară
a controlului intern

4. Teste de
perm anență

neaplicare

5. Evaluarea
def initivă
a controlului intern

Puncte tari ale
sistem ului Puncte slabe ale
sistem ului
Teste pentru a se
asigura că puntele
forte sunt aplicate
Puncte tari ale
sistem uluiSlăbiciuni ale
concepției
Docum ente de
sinteză Urmărirea câtorva tranzac ții pentru a se
asigura de în țelegerea și realitatea sistem ului Utilizarea m anualului de proceduri
Figura nr. 13Evaluarea controlului intern

120 Jean Raffegeau, Pierre Dufils, Claude Lopater, Fouad Arfaoui , Mémento Prat ique Franci s Lefebvre –
Com ptable 1997, Editions Franci s Lefebvre, Paris, 1996, p.1339

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

137

Înțelegerea procedurilor presupune cunoa șterea procedurilor utilizate pentru
elaborarea documentelor justificative, pentru a se asigura c ă ceea ce este scris corespunde
cu realitatea.
Testele de conformitate au rolul de a verifica dac ă descrierea procedurilor a fost
corect înțeleasă și corespunde cu procedurile aplicate în întreprindere. Aceste teste permit,
pe de o parte, verificarea dacă procedurile controlate exist ă și nu asigurarea dac ă sunt bine
aplicate, iar pe de alt ă parte, detectarea procedurilor de care auditorul nu a luat înc ă la
cunoș tință.
Evaluarea preliminar ă a controlului intern presupune punerea în eviden ță a
punctelor tari, a celor slabe și a controalelor repetitive cu scopul de a se asigura c ă punctele
tari sunt efective și permanente, precum și a se discuta despre sl ăbiciunile sistemului
pentru a întreprinde m ăsuri corective. Evaluarea preliminar ă a controlului intern determin ă
întinderea sa.
Testele de permanen ță au rolul de a verifica dac ă procedurile care constituie
punctele tari ale sistemului contabil fac obiectul unei aplic ări efective ș i constante.
Aprecierea definitiv ă a controlului intern are rolul de a eviden ția raționamentul
auditorului asupra acestuia, pentru stabilirea pr ogramului de control al conturilor. În
situaț ia în care controlul intern este considerat util pentru fundamentarea opiniei, auditorul
poate reduce întinderea propriilor controale asupra conturilor, mai ales atunci când ob ține o
încredere mai mare în acesta indiferent de amploarea sondajelor pe care le-ar efectua. Când
controlul intern lipse ște, există probabilitatea de a nu fi detectate erorile care afecteaz ă
conturile, iar în acest caz auditorul poate s ă-și organizeze propriile controale pentru a
evalua posibilele inciden țe asupra fiabilit ății conturilor. Riscurile identificate pot fi
recapitulate pe o foaie de lucru special ă, intitulată “Sinteza aprecierii controlului intern”.
Această foaie de lucru indică slăbiciunile sistemului care antreneaz ă riscuri de eroare,
incidențele posibile asupra conturilor anuale și incidențele asupra programului de lucru.
Opiniile asupra calit ății controlului intern se pot fonda prin sondaje care se fac
asupra funcț ionalității acestuia. Sondajele asupra func ționării sistemelor sunt organizate
urmărindu-se două tipuri de controale interne și anume: controale de prevenire și controale
de detectare. Controalele de prevenire sunt realizate în timpul derul ării operațiunilor

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

138înainte de a se trece la faza urm ătoare și înaintea înregistr ării, materializându-se prin
acordarea unei vize. Controalele de detectar e sunt efectuate asupra unui grup de opera ții de
aceiași natură, în scopul asigur ării că nu există anomalii sau pentru descoperirea acestora.
Tehnicile de care dispune auditorul în realizarea sondajelor de verificare a
funcționării sistemelor sunt examenul eviden ței controlului, repetarea controalelor și
observarea execut ării unui control. Dac ă se constat ă defecțiuni în organizarea și
funcționarea controlului intern, auditorul este obligat s ă le semnaleze, iar dac ă defecțiunile
sunt grave ele pot conduce la refuzul certific ării bilanțului sau la rezerve bine motivate.
Observațiile pe care le are auditorul asupra controlu lui intern pot fi comunicate printr-un
“Raport asupra controlului intern”, care trebuie s ă conțină informații cu privire la punctele
slabe constatate, consecin țele și incidențele asupra conturilor anuale, precum și sfaturile ș i
măsurile care permit ameliorarea situa ției.
Toate lucră rile și acțiunile întreprinse de auditor în cadrul aprecierii controlului
intern au ca obiective alegerea și decizia în leg ătură cu etapa urm ătoare, fundamentală ,
aceea de control al conturilor. Aprecierea contro lului intern este deci pentru auditor un
mijloc și nu un scop. Ca urmare, în func ție de calitatea controlului intern, auditorul î și
definitiveaz ă programul de control al conturilor.

E 4. Controlul conturilor curente. Printr-un control riguros asupra conturilor,
auditorul trebuie s ă obțină elemente probante suficiente pentru a se asigura c ă unitatea
patrimonială supusă auditului a respectat dispozi țiile legale. Nu exist ă un program standard
de control al conturilor, deoarece acest program depinde exclusiv de rezultatele etapelor
precedente și de caracteristicile fiec ărei întreprinderi.
Programul de control al conturilor curent e poate fi restrâns sau extins, în func ție de
eficacitatea controlului intern. Când controlul intern permite un grad rezonabil de asigurare
că înregistră rile contabile ale opera țiilor sunt fiabile, auditorul efectueaz ă un control
restrâns al conturilor curente, putându-se limita volumul sondajelor asupra soldurilor conturilor. Controlul rulajelor, a c ăror situație detaliat ă a fost testată în timpul verific ării
funcționării sistemului, va fi completat prin tr-un examen analitic în scopul asigură rii
coerenței cu informa țiile culese în etapele precedente. Când auditorul nu se poate sprijini
pe controlul intern, acesta efectueaz ă un control extins asupra conturilor curente. În acest
caz volumul sondajelor va fi mai mare și acestea trebuie s ă se facă atât asupra soldurilor,

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

139cât și asupra rulajelor. Natura și volumul sondajelor vor fi determinate în func ție de
riscurile identificate în etapa cunoaș terii.
Pe tot parcursul misiunii sale, auditorul urm ărește obț inerea elementelor probante
care să îi permit ă să dea certificarea asupra conturilor anuale, utilizând procedee și tehnici
diverse.
Tehnicile de control folosite pentru ob ținerea elementelor probante pot fi: inspec ția
fizică și observaț ia, confirmarea direct ă, examenul documentelor primite de c ătre
întreprindere, examenul documentelor emise de c ătre întreprindere, controlul aritmetic,
analize, estim ări și confrunt ări între informa ții și documente, examenul analitic și
informațiile verbale ob ținute de la conducere și alte cadre din întreprindere. Alegerea
tehnicilor folosite de auditor trebuie s ă aibă în vedere eficacitatea și ușurința în aplicare, pe
de o parte, ș i folosirea informa țiilor obținute în etapele precedente, cunoa șterea
aprofundat ă a unității, a domeniilor semnificative și a zonelor de riscuri, pe de alt ă parte.
Datorită numărului mare de opera ții efectuate de întreprindere, auditorul nu poate
verifica integral rulajele sau soldurile unui cont și va căuta elementele probante pe un
eșantion adecvat, utilizând tehnica sondajului. Sondajul este definit ca “o tehnic ă ce constă
în selecț ionarea unui anumit num ăr sau părți dintr-o mul țime, aplicarea la acestea a
tehnicilor de ob ținere a elementelor probante și extrapolarea rezultatelor ob ținute asupra
eșantionului la întreaga mas ă sau mulțime.”121 Sondajele pe care le realizeaz ă auditorul în
cursul misiunii sale sunt de dou ă naturi diferite: sondaje asupra atribu țiilor și sondaje
asupra valorilor. Eficacitatea unui sondaj este determinat ă de definirea precis ă a
obiectivelor sale.
Din moment ce procedeaz ă la sondaje, auditorul este supus riscului de a ajunge la
concluzii diferite de cele la care s-ar fi ajuns printr-un control exhaustiv. Acest risc poate fi
însă redus printr-o organizare riguroas ă a acț iunii de audit și prin alegerea celor mai
adecvate tehnici de control.

E 5. Controlul conturilor anuale. Conturile anuale constituie documente de sintez ă
ale contabilit ății asupra c ărora auditorul î și exprimă opinia. Practic, examinarea conturilor
anuale are ca obiect verificarea dac ă bilanțul contabil și contul de profit și

121 Normele nr. 1 ale C.E.C.C.A.R. de audit financiar și certificare a bilan țului contabil, 1995, punctul 65

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

140
pierdere sunt coerente și corespund cu datele rezultate din cunoa șterea general ă a
unității, verificarea concordan ței bilanțului cu datele din contabilitate, precum și verificarea
respectării actelor normative privind distribuirea r ezultatelor. Pentru stabilirea programului
de control, auditorul va utiliza planul de misiune și foaia de sintez ă a aprecierii controlului
intern, documente ce asigur ă legătura cu etapele precedente ale auditului. Programul de
control poate fi stabilit pe o foaie de lucru special ă, care va con ține lista controalelor de
efectuat, întinderea e șantionului, indicarea datei la care a fost efectuat controlul, o referin ță
pentru foaia de lucru, precum și problemele întâlnite. Controalele efectuate asupra
conturilor curente îi permit auditorului s ă obțină unele elemente probante pe baza c ărora să
tragă concluzii cu privire la diferite posturi din conturile anuale. Pentru a- și putea exprima
opinia, auditorul trebuie s ă confirme că , conturile anuale sunt în acord cu concluziile sale,
că ele reflectă corect deciziile conducerii întreprinderii, dau o imagine fidel ă, clară și
completă a patrimoniului, a situa ției financiare și a rezultatelor ob ținute de întreprindere. În
examinarea conturilor anuale, auditorul se va sprijini pe compara țiile între datele reie șite
din acestea ș i datele anterioare, posterioare ori previziunile întreprinderii sau ale altor
întreprinderi similare, precum și pe indicatorii financiari rezulta ți din analiza financiar ă și
controlul de gestiune, prin compararea lor cu cei din exerci țiile precedente și cu datele
previzionale.
Controlul conturilor anuale trebuie s ă-i permită auditorului s ă obțină elemente
probante, suficiente calitativ și cantitativ, pentru a se asigura c ă informațiile furnizate sunt
sincere, clare și complete.
Etapa examin ării conturilor anuale permite controlarea și actualizarea concluziilor
trase în etapele precedente.

E 6. Evenimente posterioare închiderii exerci țiului financiar. Cercetarea
evenimentelor posterioare întocmirii bilan țului vine în sprijinul auditorului care î și
întocmește raportul la 2 -3 luni după sfârșitul anului având astfel posibilitatea s ă-și
formuleze concluziile în concordan ță cu realitățile etapei postbilan țiere. Cu acest prilej se
verifică și corectitudinea prelu ării soldurilor din anul precedent precum și măsurile aplicate
pentru asigurarea independen ței exerciț iilor. Cercetarea evenimentelor posterioare trebuie

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

141să fie efectuat ă la o dat ă cât mai apropiat ă posibil de cea a raportului auditorului și
cuprinde, în general, urm ătoarele proceduri:
a) cereri de informa ții de la consilierul juridic asupra litigiilor și reclama țiilor
privind întreprinderea sau confirmarea unor informa ții obținute anterior de la el, verbal sau
scris;
b) examinarea procedurilor folosite de conduc ători pentru a se asigura c ă
evenimentele posterioare semnificative sunt bine identificate și convorbiri cu conduc ătorii
pentru a stabili dac ă s-au redus aceste evenimente ce ar putea avea inciden țe asupra
bilanțului contabil.
Dacă aceste proceduri pun în eviden ță evenimente care pot avea o influen ță asupra
bilanțului contabil, auditorul trebuie s ă pună în aplicare proceduri complementare care s ă
permită aprecierea dac ă aceste evenimente sunt corect înscrise în bilan țul contabil.
Auditorul nu poate fi considerat responsabil pe ntru evenimentele posterioare nerelevate,
dacă acestea i-au fost ascunse voluntar sau involuntar și dacă el a folosit mijloacele
corespunză toare.
Evenimentele posterioare semnificative pentru perioada în care se prezint ă raportul
de gestiune care trebuie s ă influențeze deciziile conducerii sau ale ac ționarilor urmeaz ă să
fie cuprinse în raportul auditorilor.

E 7. Chestionarul de sfâr șit de misiune. Întocmirea chestionarului pentru sfâr șit de
misiune are ca scop redactarea corectă a raportului de auditare a conturilor anuale și
certificarea bilan țului, preîntâmpinând omisiuni pr ivind cuprinderea în control a
obiectivelor programate. Chestionarul de sfâr șit de misiune permite asigurarea c ă toate
elementele necesare formulă rii opiniei asupra bilan țului contabil au fost reunite, c ă
normele au fost respectate și că dosarele de lucru sunt complete. Acest chestionar este
întocmit de coordonatorul de audit financiar, în cazul în care la audit iau parte mai multe
persoane și cuprinde întreb ări despre întinderea lucr ărilor, delegarea lucr ărilor către
membrii echipei și supervizarea activit ății lor, con ținutul bilan țului contabil, raportă rile,
comunicările cu conducerea întreprinderii ș i latura administrativ ă.
În situaț ia în care există un răspuns negativ la întreb ările din chestionar, problema
respectivă va fi reluat ă în nota de sinteză și supusă în continuare controlului.

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

142E 8. Scrisoarea de afirmare. Recomand ările interna ționale IFAC nr. 22/1985
menționează că scrisoarea de afirmare nu este considerat ă un model normativ, deoarece
afirmaț iile primite de la conduc ători variaz ă de la o întreprindere la alta și de la un
exerciț iu financiar la altul.
Astfel, în cursul unui audit, conduc ătorii formuleaz ă numeroase afirma ții pentru
auditor, atât spontan cât și ca ră spuns la întreb ări precise. Dacă aceste afirma ții se refer ă la
puncte semnificative ale bilan țului contabil, auditorul trebuie s ă caute elemente probante
pe baza surselor interne sau externe întreprinderii, care s ă le confirme ș i să aprecieze dac ă
autorii acestor afirma ții pot fi considera ți bine informa ți asupra punctelor în cauz ă. Când o
afirmaț ie primită de la un conduc ător este contrazis ă de un alt element probant, auditorul
trebuie s ă caute explica ția pentru aceasta și dacă este cazul, s ă repună în discu ție
fiabilitatea ansamblului afirma țiilor primite. Afirma țiile primite de la conduc ători nu se pot
substitui altor elemente probante pe care auditorul le poate ob ține. În unele cazuri, o
afirmaț ie primită de la conducă tori poate constitui singurul element probant pe care
auditorul îl poate ob ține în mod rezonabil.
Proba afirmaț iilor primite de la conduc ători va fi consemnat ă de auditor în foile
sale de lucru, efectuând o sintez ă a convorbirilor sale sau ob ținând o scrisoare de afirmare ,
care poate îmbr ăca fie forma unei scrisori emanând de la conduc ători, fie a unei scrisori a
auditorilor men ționând termenii afirm ărilor verbale primite de la conduc ători, recunoscute
și confirmate de ace știa.
Scrisoarea de afirmare este un in strument de comunicare de natură să amelioreze
raportul cost – eficacitate a auditului. Prin scrisoarea de afirmare se recapituleaz ă sau se
completeaz ă anumite declara ții făcute de conducerea unităț ii patrimoniale, pentru care
auditorul nu poate ob ține elemente suficient de probante. Când este cerută conducă torilor,
scrisoarea de afirmare trebuie s ă fie adresată auditorului, s ă cuprindă informațiile cerute și
să fie regulamentar datat ă și semnată . Dacă conducă torii refuz ă să ateste printr-o scrisoare
de afirmare, afirmaț iile pe care auditorul le consider ă necesare, acest refuz va constitui o
limitare a întinderii lucr ărilor sale. Într-un asemenea caz, auditorul va trebui s ă repună în
discuție încrederea acordată celorlalte afirm ări primite de la conduc ători și să se întrebe
dacă acest refuz poate avea o alt ă incidență asupra raportului s ău.

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

143E 9. Nota de sinteză . Sinteza misiunii presupune o clasare pe dosare de lucru a
informațiilor colectate și lucră rilor efectuate pe perioada controlului asupra conturilor și în
final recapitularea acestora într-o not ă de sintez ă, pe o foaie de lucru. Dosarele de lucru ale
auditorilor servesc pentru a conserva informa țiile cuprinzând tot ce este util pentru
acțiunile ulterioare și pot servi pentru perioade de mai mul ți ani cu condi ția aducerii la zi a
elementelor variabile. În afara dosarului pe rmanent se deschide dosar pentru exerci țiul
controlat care pune în eviden ță buna organizare și executare a ac țiunii, documentarea
lucrărilor efectuate, justificarea opiniilor formulate și facilitarea lucrului în echip ă.
Foile de lucru, ca suport al informa țiilor în baza c ărora se va elabora raportul
trebuie a șezate în dosar într-o form ă logică care să faciliteze sinteza și să permită
supervizarea opera țiunilor. Ordonarea foilor de lucru la dosar trebuie s ă înlesnească
trecerea de la foile analizate la sintez ă și invers.

E 10. Raportul de audit. Certificarea bilan țului contabil are ca obiect prezentarea
unor garan ții de credibilitate ac ționarilor și terț ilor că o persoană calificată , după ce s-a
conformat cerin țelor profesionale, a dobândit certitudinea corectitudinii bilan țului, contului
de profit și pierdere și celorlalte informa ții financiare, c ă aceste documente au fost
elaborate cu respectarea principiilor contabile și reglement ărilor legale în vigoare și
exprimă imaginea fidel ă a patrimoniului, a profitului repartizat sau pierderii rezultate.
Ceea ce caracterizeaz ă auditul este recurgerea permanent ă la criterii și norme ori standarde.
Această atitudine este de altfel “mai mult sistematic ă pentru că însuși auditul se aplic ă sub
formă de norme profesionale.”122
Activitatea de audit se încheie dup ă examinarea conturilor anuale printr-un raport
în care auditorul îș i exprimă opinia, care poate îmbr ăca următoarele variante:
a) opinie f ără rezerve, prin care se atest ă faptul că bilanțul anual și contul de profit
și pierdere dau o imagine fidel ă a patrimoniului, a situa ției financiare și a rezultatelor
unității la sfârșitul anului;
b) opinie cu rezerve, prin care se atest ă faptul că bilanțul și contul de profit și
pierdere dau o imagine fidelă a patrimoniului, a situa ției financiare și a rezultatelor

122 Yves Simon, Patrick Joffre, Encyclopédie de gestion, Economica, Paris, 1997, p.207

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

144obținute la sfârș itul anului dar se exprim ă rezerve fa ță de unele date care nu au putut fi
verificate din motive obiective;
c) imposibilitatea exprim ării unei opinii din cauza limit ării întinderii lucr ărilor;
d) opinie cu rezerve, ca urmare a dezaco rdului asupra principiilor contabile
aplicate;
e) opinie nefavorabil ă, ca urmare a faptului c ă din lucrările efectuate de auditori
rezultă că bilanțul contabil și contul de profit și pierdere nu dau o imagine fidelă , clară și
completă a patrimoniului, a situa ției financiare și a rezultatelor ob ținute de întreprindere.
În funcție de opinia exprimat ă în raport, certificarea conturilor anuale poate fi f ără
rezerve, cu rezerve sau refuz de certificare.
Ca regulă generală, certificarea bilan țului contabil trebuie s ă facă obiectul unui
raport. În conformitate cu opinia stabilit ă, raportul de audit și certificare a bilan țului
contabil se întocme ște în dou ă f o rm e, în f u n c ție de destina ția sa. Dac ă raportul de audit
financiar și certificare a bilan țului contabil este destinat adun ării generale a ac ționarilor
societăț ii pe acțiuni sau consiliului de administra ție al regiei autonome va fi întocmit
amănunțit, iar dac ă este destinat utilizatorilor externi va avea o form ă sintetică de
prezentare a opiniei.
Raportul de audit trebuie s ă fie însoț it în anex ă de bilanțul contabil al întreprinderii
auditate. Elementele de baz ă ale unui raport de audit trebuie s ă fie: titlul destinatarul,
paragraful introductiv, paragraful întinderii lucr ărilor, paragraful opiniei, data raportului,
adresa și semnătura auditorului.
Titlul raportului trebuie s ă fie cât mai apropiat de con ținutul său permiț ând
utilizatorilor s ă-l identifice cu u șurință față de rapoartele elaborate de alte persoane care
pot să nu se conformeze acelora și reguli ca auditorul independent. De regul ă, este utilizat
titlul “Raport de audit și certificare a bilan țului contabil” sau “Raport de auditor
independent”.
Raportul de audit trebuie s ă aibă un destinatar precis pentru că în funcț ie de acesta
va îmbră ca o form ă amănunțită sau sintetică . În mod obi șnuit, raportul se adreseaz ă fie
acționarilor societ ății pe acțiuni, fie consiliului de administra ție al regiei autonome ale
cărei conturi anuale au fost auditate.
Paragraful introductiv cuprinde identificarea conturilor anuale auditate, data și
perioada la care acestea se referă , precum și o mențiune a responsabilit ăților conducerii

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

145unității patrimoniale și auditorului. Raportul trebuie s ă menționeze că , conturile anuale
sunt stabilite sub responsabilitatea conducerii și că responsabilitatea auditorului este, pe
baza auditului efectuat, s ă exprime o opinie asupra acestor conturi anuale.
Paragraful întinderii lucr ărilor de audit indic ă faptul că acestea au fost îndeplinite
conform normelor interna ționale de audit sau conform normelor și practicilor na ționale,
asigurând astfel cititorul c ă auditul a fost f ăcut cu respectarea normelor și practicilor în
materie.
Paragraful opiniei trebuie s ă conțină clar opinia auditorului asupra faptului dac ă
bilanțul contabil și contul de profit și pierdere dau o imagine fidel ă a patrimoniului, a
situaț iei financiare și a rezultatelor întreprinderii auditate.
Data raportului trebuie s ă fie cea de la sfârș itul lucrărilor de audit. Cititorul este
astfel informat c ă auditorul a apreciat efectele asupra conturilor anuale și asupra raportului
său, a evenimentelor posterioare și tranzacțiilor intervenite, de care el a avut cuno ștință
până la această dată. Întrucât responsabilitatea auditorului const ă în emiterea unui raport
asupra conturilor anuale preg ătite sau prezentate de conducerea societăț ii, raportul s ău nu
trebuie să poarte o dat ă anterioară celei la care conturile anuale au fost închise și aprobate
de către conducere.
Adresa din raportul de audit trebuie s ă menționeze localitatea în care se afl ă biroul
auditorului care are responsabilitatea auditului.
Raportul de audit trebuie s ă poarte semn ătura societăț ii de expertiz ă contabilă, dacă
auditarea s-a f ăcut de o persoan ă juridică, sau a auditorului persoan ă fizică, sau pe
amândouă. În general, raportul auditorului poart ă semnătura societăț ii de audit c ăci aceasta
își asumă responsabilitatea auditului.
Respectarea unui demers în efectuarea auditului financiar-contabil este de
importanță majoră, atât pentru auditor cât și pentru unitatea patrimonial ă auditată a că rei
gestiune poate fi definit ă ca un ansamblu de decizii ce pun în aplicare strategia sa,
nelimitând controlul de gestiune la un rol pur contabil. Se poate considera c ă atunci când
auditul financiar se sprijin ă pe controlul intern apare ca audit opera țional, iar când
determină aplicarea strategiei apare ca audit al controlului de gestiune.

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

146Între strategie, audit și control exist ă o strânsă legătură care poate fi reprezentat ă
astfel:

Audit
Control

Decizie Actiuni Rezultat
Figura nr.14.Corela ția dintre strategie ,audit și control.

Auditul opera țional a devenit dom eniul principal de activitate al auditorilor interni,
dar acum tinde să fie exersat de auditori externi.
Misiunea de audit începe prin culegerea datelor, urm ează o fază de analiz ă și
diagnostic, apoi desprinderea concluziilor sub form ă de recom andări. Scopul auditului este
de a declan șa măsuri preventive fondate pe un dem ers riguros. El constituie deci, un
complement im portant al dispozitivelor obi șnuite de control.

4.4. Riscurile auditului financiar și controlul de calitate în audit

4.4.1. Riscurile auditului financiar

Procedurile f olosite de auditor în f ormarea opiniei sale cu privire la bilan țul
contabil îi perm it să obțină un grad rezonabil de certitudine c ă acesta este corect întocm it și
că oferă o im agine f idelă, clară și com pletă a patrim oniului, a situa ției financiare și a
rezultatelor unit ății.

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

147 Riscurile auditului sunt datorate faptului c ă un auditor poate s ă exprime o opinie
necorespunză toare cu privire la conturile anuale, datorită existenței unor informa ții
financiare care comport ă inexactități semnificative. Deș i există numeroase riscuri de erori,
nu toate se concretizează , distingându-se astfel riscuri poten țiale și riscuri posibile.
Riscurile poten țiale, comune tuturor întreprinderilo r, sunt “riscurile susceptibile a
se produce dac ă nu are loc nici un control pentru a le împiedica, a le cunoa ște și a corecta
erorile care pot s ă apară”.123 Riscurile posibile sunt acele riscuri poten țiale împotriva
cărora întreprinderea nu și-a prevăzut mijloacele pentru a le detecta, mijloace care dac ă nu
sunt puse în aplicare există o mare probabilitate de producere a unor erori care s ă nu fie
nici descoperite și nici corectate de întreprindere.
Pe parcursul desf ășurării lucră rilor sale, auditorul încearc ă să descopere erorile
posibile pentru a putea stabili influen ța lor asupra bilan țului contabil.
Riscurile de audit pot fi grupate în urm ătoarele categorii:
– riscuri generale legate de întreprindere;
– riscuri legate de natura opera țiilor efectuate;
– riscuri legate de concep ția și funcționarea sistemelor;
– riscuri de nedetectare prin control.
Riscurile generale legate de întrepri ndere sunt acele riscuri care pot influen ța
ansamblul opera țiilor întreprinderii. În func ție de sectorul de activitate și modul s ău de
organizare, fiecare întreprindere prezint ă anumite caracteristici proprii care fac mai mult
sau mai pu țin probabil ă producerea anumitor erori. Pentru a se putea aprecia riscurile
generale legate de activitatea întreprinderii este necesar ă cunoașterea acestor caracteristici
proprii. În acest sens sunt cercetate și analizate informa ții cu privire la activitatea
întreprinderii și sectorul din care face parte, organizarea și structura, politicile generale
(financiare, comerciale și sociale), perspectivele de dezvoltare, organizarea administrativ ă
și contabil ă și politicile contabile ale întreprinderii. Aceste informa ții permit aprecieri cu
privire la urm ătoarele riscuri generale:
– “riscuri legate de activitatea economic ă a întreprinderii (elemente susceptibile de
a pune în discu ție continuitatea activit ății);

123 M. Toma, M. Chivulescu – Ghid practic pentru audit financiar și certificarea bilan țurilor contabile, Editat
de C.E.C.C.A.R., Bucure ști, 1995, p. 102.

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

148 – riscuri legate de organizarea general ă (absența unor proceduri sau excesul de
proceduri);
– riscuri legate de atitudinea conducerii (auditorul va acorda o anumit ă atenție în
control atunci când conducerea manifest ă preocupări cu predilec ție pentru producț ie și
comercializare și altă atenție când conducerea este preocupată de problemele de control
intern și de calitatea informa ției financiare).”124
Riscurile legate de natura opera țiilor efectuate sunt acele riscuri care pot influen ța
datele înregistrate în contabilitate. Datele înre gistrate în contabilitate se pot grupa în date
repetitive, date la termene fixe și date excep ționale, iar fiecare dintre ele sunt purtă toare de
riscuri diferite. Datele repetitive sunt cele care rezult ă din activitatea obi șnuită a
întreprinderii și se trateaz ă în mod uniform, în func ție de sistemul ales. Datele la termene
fixe sunt complementare celor repetitive și sunt puse în eviden ță la intervale de timp mai
mult sau mai pu țin regulate. Acestea sunt purtă toare de riscuri semnificative atunci când
descoperirea lor nu este f ăcută la timp ș i deci este necesar ca auditorul s ă le cunoască din
timp pentru a-ș i organiza controalele care se impun. Datele excep ționale rezult ă din
operații sau decizii care nu deriv ă din activităț i curente. În acest caz, deoarece
întreprinderea nu dispune de criterii prealabile, de elemente comparative și de personal
experimentat pentru astfel de opera ții, riscurile de producere a erorilor și de detectare a
acestora sunt foarte importante. Cu cât valoarea individual ă sau cumulat ă a unei categorii
de operații repetabile, la termene fixe sau excep ționale este mai important ă, cu atât erorile
sunt susceptibile de a avea o influen ță mai mare asupra conturilor anuale.
Riscurile legate de concep ția și funcționarea sistemelor sunt acele riscuri care pot
influența modul de culegere și de prelucrare a datelor. Concep ția sistemelor de culegere și
prelucrare a datelor trebuie s ă dea posibilitatea prevenirii erorilor sau a detect ării celor care
se produc, pentru a le corecta. Atunci când concep ția sistemelor este fiabil ă riscurile pot fi
limitate. Deseori îns ă, chiar dac ă sistemul conceput este fiabil, dac ă controalele interne
prevăzute nu se efectueaz ă, el poate func ționa defectuos.

Riscul de nedetectare prin control se datoreaz ă faptului că orice procedur ă folosită
de auditor, întinderea sa, precum ș i data stabilit ă pentru interven țiile sale presupune un

124 Marin Toma, Marius Chivulescu, Audit financiar și certificare a conturilor anuale, Editat de Funda ția
pentru Management Financiar-Contabil și Audit “Grigore Trancu-Ia și”,Bucure ști,1997,p.31

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

149anumit risc. Riscul de control este riscul ca în bilan țurile contabile s ă existe erori
semnificative, iar auditorul care nu le-a depistat s ă formuleze o opinie f ără rezerve. În acest
sens, programul de lucru al auditorului trebuie astfel conceput încât s ă se obț ină o siguran ță
rezonabilă că nu există erori semnificative în bilan țurile contabile și să se reduc ă pe cât
posibil riscul de control.
Auditorul trebuie s ă aibă suficiente cunoș tințe asupra factorilor de risc poten țial și
să analizeze în fiecare întreprindere controlat ă riscurile posibile ce rezult ă din
particularit ățile sale, din specificul organiză rii, din sistemele și operațiile efectuate.
Cunoașterea acestor riscuri îi va permite auditorului s ă-și formuleze o opinie bine
fundamentată asupra bilan țurilor contabile, fiind în m ăsură să dea avize și sfaturi mai utile
întreprinderii pentru a îmbun ătăți fiabilitatea organiz ării sale contabile și a informa ției
financiare.

4.4.2.Controlul de calitate în audit

Controlul de calitate în audit reprezint ă ansamblul principiilor și procedurilor
adoptate de un cabinet sau societate de expertiz ă contabilă, în scopul stabilirii unui grad
rezonabil de certitudine c ă auditul s-a efectuat conform principiilor de baz ă care îl
guverneaz ă. Aceste principii au în vedere atât obi ectivele controlului de calitate în audit,
cât și scopurile, iar procedurile controlului de calitate se refer ă la măsurile ce trebuie luate
pentru a satisface principiile adoptate.
Realizarea obiectivelor controlului de calitate în audit are în vedere urm ătoarele
aspecte:
-“calitățile personale;
– aptitudinile și competen ța;
– repartizarea lucr ărilor;
– instrucțiunile și supervizarea;

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

150 – acceptarea și menținerea contractului de audit.”125
În ceea ce priveș te calitățile personale, personalul cabinetului de expertiz ă contabilă
sau al societ ății de audit trebuie s ă respecte “principiile de integritate, de obiectivitate, de
independen ță și de secret profesional, a șa cum sunt ele enun țate în Codul privind conduita
etică și profesională a membrilor Corpului Exper ților Contabili și Contabililor Autoriza ți
din România.”126 Personalul de care dispune cabinetul de expertiz ă trebuie s ă aibă și să-și
întrețină competen ța și aptitudinile necesare care s ă-i permit ă îndeplinirea
responsabilităț ilor sale. Atribuirea lucr ărilor de audit trebuie s ă se facă ținând seama de
nivelul de formare și de competen ța personalului. Lucră rile efectuate trebuie s ă facă
obiectul unor instruc țiuni și unei superviz ări suficiente, pentru a da cabinetului de expertiz ă
un grad rezonabil de certitudine c ă lucrările realizate satisfac cerin țele corespunză toare
controlului intern de calitate. Înainte de a accep ta o lucrare de audit, cabinetul de expertiz ă
trebuie să efectueze o evaluare a fiec ărui client poten țial, precum și reexaminarea în
permanen ță a relațiilor cu clien ții existenți, având în vedere independen ța și capacitatea de
a se achita corect de obliga țiile față de aceș tia.
Cabinetul de expertiz ă sau societatea de audit are posibilitatea de a-ș i organiza
modalităț i de aplicare a principiilor și procedurilor controlului de calitate prev ăzând
programe suficiente pentru a satisface nevoile cabinetului în ceea ce prive ște personalul
specializat în domenii și în sectoare speciale, asigurând o formare continu ă în cursul
executării lucră rilor de audit, precum și ținând seama de anumiț i factori necesari pentru a
ajunge la un echilibru între nevoile de pers onal de audit, aptitudinile personale,
dezvoltarea individual ă a fiecăruia și utilizarea eficientă a personalului.
În țara noastr ă, controlul de calitate asupra lucr ărilor de audit realizate de exper ții
contabili sau contabilii autoriza ți cu studii superioare care î și desfășoară activitatea
individual sau în societ ăți de audit se poate organiza și exercita numai de Corpul Exper ților
Contabili și Contabililor Autoriza ți din România, prin departamentul s ău de control
general, care utilizeaz ă auditori înscri și și în lista na țională și în listele filialelor, potrivit
normelor emise de acesta și aprobate de Conferin ța naț ională.

125Marin Toma, Marius Chivulescu,Audit financiar și certificare a conturilor anuale,Editat de Funda ția
pentru Management Financiar-Contabil și Audit“Grigore Trancu-Iași”,Bucure ști,1997,p.249
126 idem 161

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

151BIBLIOGRAFIE

1. Antoniu Nicolae, ș .a., Finanțele întreprinderilor , Editura Didactic ă și Pedagogic ă,
București, 1993
2. E.Barbier, L’audit intern. Pourquoi? Comment?, Les Editions d’Organisation, Paris,
1989
3. Barreau Jean, Delabaye Jaqueline, Gestion financiere , Dunod, Paris, 1991
4. Bécour, J.C., Bouquin, H., Audit opérationel, 2e édition, Economica, Paris, 1996
1994
5. Mircea Boulescu, Marcel Ghiță , Control financiar și expertiz ă contabil ă, Editura
Eficient, Bucure ști, 1996
6. Bouquin, Henri, Comptabilité de gestion , Editions Dalloz, Paris, 1993
7. Dominique Brunet-Loiseau, Gestion, tomme 2, éditions B.P.I., Paris, 1991
8. Capet, Marcel, Total-Jaquot, Claire, Comptabilité, diagnostic et décision, P.U.F., Paris,
1976
9. Carpon, Michel, Contabilitatea în perspectiv ă, Editura Humanitas, Bucure ști, 11.
Colasse, Bernard, Contabilitate general ă, Editura Moldova, Iaș i, 1995
10. V.Cocri ș, V.Ișan, Economia afacerilor , Editura Graphix, Ia și, 1995
11. Colasse, Bernard, Contabilitate general ă, Editura Moldova, Iaș i, 1995
12. Christine, Collette, Janques, Richard, Comptabilité générale . Une optique
internationale, Dunod, Paris, 1996
13. Collins, L., Valin, G., Audit et contrôle intern . Principes, objectifs et pratiques, 3e
édition, Dalloz, Paris, 1996
14.Conso P., La gestion financiere de l’entreprise , Editure Dunod, Paris, 1985
15. Conso Pierre, La gestion financiere de l’entreprise, tomme 1, Dunod, 6 edition,
Paris, 1981
16. Conso, P., Gestion financiere de l’entreprise , Dunod, Paris, 1996
17. C.G. Demetrescu, Istoria contabilit ății, Editura Ș tiințifică, București, 1972
18. C.G. Demetrescu, Tratat de contabilitate general ă, Vol 1, Editura SOCET,
București, 1948
19. G. Depallens, J.P. Jobard, Gestion financiere de l’entreprise , Dunod, Paris,1990

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

15220. G. Depallens, J.P. Jobard, Gestion financiere de l’entreprise , Editions Dalloz, Paris,
1997
21. E.Drehuță , ș.a.,Manualul expertului contabil și al contabilului autorizat , Editura
AGORA, Bac ău, 1995
22. E. Dumalanede, Comptabilité generale, Les Editions Foucher, Paris, 1992
23. Dumitrean, E., Contabilitatea gestiunii patrimoniului , Editura “Gh. Asachi”, Ia și,
1994
24. Eglem J.Y., Mikol A., Stolowy H., Les mecanismes financiers de l’entreprise ,
Editions Montchretien, Paris, 1988
25. Eglem, J.Y., Philipps, André, Raulet, Christian, Analyse comptable et financiere ,
Dunod, Paris, 1993
26. Epuran, M., B ădăiță, V., Bazele contabilităț ii, Editura de Vest, Timi șoara, 1994
27. Esnault, Bernard, Hoarau, Christian, Comptabilité financiere , Presses Universitaires
de France, Paris, 1994
28. I.N.Evian, Contabilitatea dubl ă, București, 1946
29. I.N.Evian, Teoriile conturilor ¸Cluj, 1940
30. E.Favro, Comptabilité, tomme 2, Dunod, Paris, 1989
31. N.Feleag ă, I.Ionașcu, Contabilitate financiară , vol.1-4, Editura Economic ă,
București,1993
32. N.Feleag ă, Sisteme contabile comparate , Editura Economică , București, 1995
33. Ion Florea, Control financiar și expertiz ă contabilă , Iași, 1986
34. Ion Florea, De la monism la dualism contabil, în vol. File din cronica performan țelor
învățământului și culturii economice la Ia și, Editura Policromia, Piatra-Neam ț,1995
35. Jean-Jacques Friedrich, Comptabilité generale et gestion des entreprises , Hachette
Livre, Paris, 1995
36. Ph. Germak, ș.a., Audit et contrôle de gestion de l’entreprise , Edition WECA,
tomme 1, Paris, 1993
37. Béatrice et Francis Grandguillot, Gestion et analyse financiere , Dunod, Paris, 1994
38. N. Hoan ță, Finanțele firmei, Editura Continent, Sibiu, 1996
39. Sp. Iacobescu, Al. Sorescu, Contabilitate comercial ă general ă, vol.2, Bucure ști,1923
40. Boldur-L ățescu Gheorghe, Logica decizională și conducerea sistemelor , Editura
Academiei Române, Bucure ști, 1992

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

15341. Măgulescu D., Niculescu M, Robu V., Diagnostic economico-fina nciar, Editura
Romcart, Bucure ști, 1994
42. Mévellec, Pierre, Rochery, Eléments fondaentaux de comptabilité , Vuibert gestion,
Paris, 1990
43. Morgat, Pierre, Audit et gestion stratégique de l’information , Les Editions
d’Organisation, Paris, 1995
44. Nathalie Mourgues, Financement et Cout de Capital de l’Entreprise , Economica
Paris, 1995
45. Gheorghe Negoescu, Risc și incertitudine în economia de pia ță, Editura Alter-EGO,
Galați, 1995
46. Magdalena Negru țiu, Contabilitatea financiar ă și de gestiune intern ă a
cheltuielilor , veniturilor și rezultatelor în comer ț și turism , Editura Didactic ă și
Pedagogică , București, 1996
47. Robert Obert, Pratique internationale de la comptabilité et de l’audit , Dunod,
Paris,1994
48. Dumitru Oprea, Premisele și consecin țele informatiz ării c ontabilității, Editura
Graphix, Ia și, 1995
49. M.D.Paraschivescu, W.P ăvăloaia, C.Toma, Contabilitate și modele de analiz ă
economică, Fundația academic ă “Gh. Zane”, Ia și, 1993
50. M.D.Paraschivescu, W.P ăvăloaia, Modele de contabilitate și analiză financiară ,
Editura Neuror, Focș ani, 1994
51. Peyrard, J., Analyse financiere , Vuibert gestion, Paris, 1986
52. Silvia Petrescu, De la clasic la modern în analiza economic ă, în vol. File din cronica
permanen țelor învățământului și culturii economice la Ia și, Editura Policromia, Piatra-
Neamț, 1995
53. Rusalim Petriș , Contabilitate general ă, vol.1 ș i 2, Iași, 1988
54. J. Raffegeau, P. Dufils, J.Corre, Ghid pratique et Etude methodologique du Plan
Comptable revise , Editions Francis Lefebvre, Paris, 1980
55. Robert Reix, F.Bergeron, L.Raymond, L’entreprise et son informatique , Foucher,
Paris, 1990
56. Robert Reix, Systemes d’information et management des organisations , Vuibert
Gestion, Paris, 1995

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

15457. M. Ristea, Bazele contabilităț ii, București, 1992
58. Românu I., Vasilescu I., Eficiența economic ă a investi țiilor și a capitalului fix ,
E.D.P., Bucure ști, 1993
59. F. Rowe, L’impact de l’informatisation sur la performance de l’entreprise , Revue
française de gestion, no 3, 1994
60. D. Rusu, Bazele contabilităț ii, Editura Didactic ă și Pedagogic ă, București, 1980
61. D.Rusu, ș .a., Reflecț ii asupra metodei de cunoa ștere în știința contabilităț ii, Revista
de contabilitate, nr. 10 -12, 1989
62. D.Rusu, R.Petri ș, E.Horomnea, Fra Luca di Borgo și doctrinele contabilit ății în
cultura economică româneasc ă, Editura Junimea, Iaș i, 1991
63. Simon N., March J., Les organisations , Dunod, Paris, 1964
64. H. Simon, Administration et processus de décision , Economica, Paris, 1983
65. R. Simons, Levers of Control : How Managers Use Innovative Control Systems to
Drive Strategic Renewal , Boston, Harvard Business School Press,1995
66. Yves Simon, Patrick Joffre , Encyclopédie de gestion , Economica, Paris, 1997
67. C. Stănescu, ș.a., Analiza economico-financiar ă, Editura Economica, Bucure ști,1996
68. I.Stancu, Gestiunea financiară a agen ților economici , Editura Economic ă, București,
1994
69. Tr.Tămășan, Bazele științifice ale contabilit ății, Editura Ș tiințifică, București, 1973
70. Mihai Toma, Finanțe și gestiune financiar ă, Editura Didactic ă și Pedagogic ă,
București, 1994
71. Marin Toma, M.Chivulescu, Ghid practic pentru audit financiar și certificarea
bilanțurilor contabile , Editat de C.E.C.C.A.R., Bucure ști, 1995
72. Marin Toma, M. Chivulescu, Audit financiar și certificare a conturilor anuale ,
Editat de Funda ția pentru Management Financiar – Contabil și Audit “Grigore Trancu-
Iași”, Bucure ști, 1997
73. Vasile Turliuc, ș.a., Dimensiunea financiară a întreprinderii , Editura ECO’ART,
Iași, 1995
73. Vasile Turliuc, ș.a., Dimensiunea financiară a întreprinderii , Editura ECO’ART,
Iași, 1995
74. P. Vernimmen , Finance d’entreprise, analyse et gestion , Dalloz, Paris, 1988
75. P. Vizzavona, Gestion financiere , Atol Edition, Paris, 1990

BILANȚUL CONTABIL
DOINA MARIA ROBU

15576. D.Voina, Contabilitate general ă, Brașov, 1947
77. Dictionnaire fiduciare, organisation et gestion , La villeguerin Editions, Paris, 1991
78. American Institute of Certified Public Accountants, Statements of Auditing
Standards , New York,1983, n 1
79. Institut canadien des Comptables agréés, Manuel de l’ICCA, Toronto, 1962,p.3
80. Ordre des Experts et des Comptables Comptables agréés, Le contrôle interne, Etude
présentée a l’occasion du XXXIIe Congres national, Paris, 1977
81. Legea contabilităț ii nr. 82/1991
82. Hotărârea Guvernului nr. 980/1995 privind verificarea, certificarea bilan țului contabil
și prestarea serviciilor în domeniul contabilit ății
83. Hotărârea Guvernului nr. 483/18 iunie 1996
84. Legea nr. 31/1990 privind societăț ile comerciale
85. Regulamentul privind aplicarea Legii Contabilit ății
86. Ordonanț a Guvernului nr. 65/1994
87. Normele nr. 1 ale C.E.C.C.A.R. de audit financiar și certificare a bilan țului contabil,
1995
88. Ordinul 33/1996 pentru aprobarea Preciz ărilor privind m ăsurile referitoare la
încheierea exerciț iului financiar pe anul 1995 la agen ții economici
89. Ordinul 40/1997 pentru aprobarea Preciz ărilor privind m ăsurile referitoare la
încheierea exerciț iului financiar pe anul 1996 la agen ții economici