Accize Produse din Tutun
LUCRARE DE LICENȚĂ
ACCIZE – PRODUSE DIN TUTUN
C U P R I N S
I N T R O D U C E R E
1. IMPOZITELE ȘI TAXELE ÎN ROMÂNIA
1.1 IMPOZITUL
1.2 ELEMENTELE IMPOZITULUI
1.3 TAXA
1.4 METODE ȘI TEHNICI DE IMPUNERE, URMĂRIRE ȘI PERCEPERE A TAXELOR ȘI IMPOZITELOR
1.5 CLASIFICAREA TAXELOR ȘI IMPOZITELOR
1.6 IMPOZITELE DIRECTE
1.6.1 Impozitele personale
1.7 IMPOZITELE INDIRECTE
1.7.1 Taxa pe valoare adăugată
1.7.2 Taxa de drum
1.7.3 Taxa de mediu
2. ACCIZA – IMPOZIT INDIRECT
2.1 DEFINIȚIE ȘI SCURT ISTORIC
2.2 CARACTERISTICILE ACCIZELOR
2.3 REGLEMENTĂRI ARMONIZATE ÎN DOMENIUL ACCIZELOR, ÎN VIGUARE DE LA 1 IANUARIE 2010, CONFORME CU REGLEMENTĂRILE COMUNITARE ÎN DOMENIU
2.4 PERSOANA PLĂTITOARE DE ACCIZE
2.5 RESTITUIRI DE ACCIZE
2.6 SCUTIRE DE LA PLATA ACCIZELOR
2.6.1 Scutiri generale
2.6.2 Scutiri speciale
2.7 CONTROLUL PRIVIND PLATA ACCIZELOR
3. PRODUSE DIN TUTUN
3.1 CLASIFICARE
3.2 CARACTERISTICI
3.3 METODE DE CALCUL
4. STUDIU DE CAZ
4.1 PREZENTAREA SOCIETĂȚII
4.2 CALCULAREA ACCIZEI
5. CONCLUZII ȘI PROPUNERI
B I B L I O G R A F I E
A N E X E
I N T R O D U C E R E
Taxele speciale de consumație sau accizele sunt așezate asupra unor produse care se consumă în cantități mari și care nu pot fi înlocuite de cumpărători cu altele, pentru că în acest fel impozitul să aibă în mod constant un randament fiscal cât mai ridicat. Drept urmare, accizele se instituie asupra unor produse care au o cerere neelastică, cum sunt: vinul, cidrul, berea, apele minerale etc. (în Franța); tutunul, cafeaua, zahărul, ceaiul, uleiurile minerale etc. (în Germania); berea, vinul, spirtul, cidrul, tutunul, uleiurile minerale etc. (în Marea Britanie); produsele din tutun, alcoolul, zahărul etc. (în Indonezia); produsele petroliere, tutunul, uleiurile vegetale, produsele industriei chimice, produsele textile și din iută etc. (în India); hidrocarburile (în Tunisia); spirtul, produsele petroliere, băuturile nealcoolice și cimentul (în Thailanda) etc.
În România se practică accize armonizate pe produse cum sunt: bere, vinuri, băuturi fermentate altele decât bere și vinuri, produse intermediare, alcool etilic (produsele care au o concentrație alcoolică ce depășește 1,2% în volum chiar atunci când aceste produse fac parte dintr-un produs încadrat la un alt capitol al nomenclaturii combinate; produsele care au o concentrație alcoolică ce depășește 22% în volum; țuica și rachiuri de fructe; orice alt produs, în soluție sau nu, care conține băuturi spirtoase potabile), produse din tutun (țigarete, țigări, țigări de foi, tutun de fumat), uleiuri minerale (benzină cu plumb, fără plumb, motorină, păcură, gaz petrolier lichefiat, gazul metan, petrol lampant, benzen, toluen și alte amestecuri de hidrocarburi aromatice). Alte produse accizabile în România sunt: cafea verde, cafea prăjită, cafea solubilă, confecții din blănuri naturale (cu excepția celor din iepure, oaie, capră), articole din cristal, bijuterii din aur și platină (cu excepția verighetelor), autoturisme, produse de parfumerie ș.a.
Taxele de consumație pe produs se calculează fie în sumă specifice pe unitatea de măsură, fie în baza unor cote procentuale aplicate asupra prețului de vânzare. În mod normal, produsele provenite din import trebuie impuse cu aceleași taxe ca și produsele indigene, iar cele destinate exportului, de regulă nu sunt impozitate. Nivelul cotelor utilizate pentru calcularea accizelor diferă de la o țară la alta și de la un produs la altul. În țara noastră, în perioada de după Revoluția din decembrie 1989, regimul accizelor a fost instituit prin Legea nr.42/1993, pentru ca în prezent acestea să fie reglementate prin Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal și Hotărârea Guvernului nr. 44 din 22 ianuarie 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare inclusiv legea 372/2007 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 110/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Conform acestora accizele sunt taxe speciale de consum care se datorează bugetului de stat din categoria veniturilor curente fiscale și fac parte din impozitele indirecte. Ele se datorează pentru produse provenite din producția internă sau din import. Accizele datorate bugetului de stat sunt accize specifice exprimate în Euro/unitatea de măsură cu excepția țigaretelor la care acciza este combinată dintr-o acciză specifică exprimată în Euro/1000 țigarete la care se adaugă o acciză ad valorem aplicată asupra prețului maxim de vânzare cu amănuntul. Sumele datorate bugetului de stat drept accize se calculează în lei.
Această lucrare are o structură alcătuită din cinci capitole. Primul este focalizat pe o caracterizare generală a taxelor și impozitelor în România, al doilea cuprinde o prezentare aprofundată a accizelor în România, al treilea capitol este axat pe tema licenței și anume acciza pe produsele din tutun. Ultimul capitol este dedicat unui studiu de caz. Am ales această lucrare deoarece am dorit să surprind atât conținutul teoretic al accizelor cât și modificările ce au apărut în urma aderării României la Uniunea Europeană.
IMPOZITELE ȘI TAXELE ÎN ROMÂNIA
1.1 IMPOZITUL
Din punct de vedere etimologic, noțiunea de impozit este de sorginte latină, provenind de la impozitum, care determină o obligație publică. Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părți din veniturile sau averea persoanelor fizice sau juridice la dispoziția statului, în vederea acoperirii cheltuielilor sale. Aceasta prelevare se face in mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil și fără contraprestație din partea statului.
Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie înțeles în sensul că plata acestora către stat este o sarcină impusă tuturor persoanelor fizice sau juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă sau posedă un anumit gen de avere, pentru care, conform legii, datorează impozit.
Dreptul de a introduce impozite îl are statul și el se exercită, de cele mai multe ori, prin intermediul organelor puterii centrale (Parlamentul), iar uneori, și prin organele administrației de stat locale. Parlamentul se pronunță în legătură cu introducerea impozitelor de stat de importanță națională (generală), iar organele de stat locale pot introduce anumite impozite în favoarea unităților administrației teritoriale.
Impozitele sunt plăți care se fac către stat cu titlu definitiv și nerambursabil. În schimbul acestora, plătitorii nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egală sau apropiată.
Sarcina achitării impozitului pe venit revine tuturor persoanelor fizice sau juridice care realizează venit dintr-o sursa prevăzută de lege. Această sursă este: pentru muncitori și funcționari – salariul, pentru agenții economici – profitul, pentru propietari funciari – renta, pentru deținătorii de hârtii de valoare – venitul produs de acestea. Micii meseriași și liber profesioniștii suportă impozitele din venitul realizat de pe urma activității pe care o desfășoară.
Rolul impozitelor se manifestă pe plan financiar, economic și social, dar în mod diferit, de la o etapă la alta de dezvoltare a economiei.
Pe plan financiar, rolul impozitelor constă în aceea că este mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice.
Pe plan economic, rolul impozitelor se concretizează în încercările statului de a folosi impozitele ca un mijloc de intervenție în activitatea economică.
Pe plan social, rolul impozitelor se concretizează în faptul că, prin intermediul lor, statul procedează la redistribuirea unei părți importante din produsul intern brut între clase și pături sociale, între persoanele fizice și cele juridice.
Impozitele pot fi folosite pentru a încuraja (sub forma exonerării) sau descuraja (pe calea suprataxării) o anumită activitate economică.
Limita impozitelor într-o anumită țară este influențată atât de factori externi sistemului de impozitare, cât și de factori interni (proprii) ai acestuia.
Factori externi:
– nivelul produsului intern brut pe locuitor (cu cât este mai mare, cu atât limita impozitelor poate atinge un nivel mai ridicat);
– nivelul mediu al impozitului și progresivitatea impunerii (țările cu grad redus de fiscalitate atrag capitaluri cu o fiscalitate ridicată);
– prioritățile stabilite de stat în ceea ce privește destinația resurselor financiare concentrate la dispoziția sa (de exemplu, în țările în care cheltuielile cu educatia și ocrotirea sănătății ocupă un loc mai important în cadrul cheltuielilor publice, limita impozitelor este mai ridicată);
– natura instituțiilor publice (în țările democratice limita impozitelor este mai redusă comparativ cu aceea din statele cu regimuri totalitare).
Factori interni:
– progresivitatea cotelor de impunere (în țările în care impozitele au o pondere mai rdicată în produsul intern brut, întâlnim o progresivitate mai accentuată);
– modul de determinare a materiei impozabile (trebuie cunoscute deducerile fiscale care sunt admise din venitul brut pentru a se ajunge la venitul net sau impozabil).
ELEMENTELE IMPOZITULUI
Pentru ca prin impozite să se poată realiza obiectivele financiare, economice și sociale urmărite de către stat la introducerea lor, este necesar ca reglementările fiscale să fie cunoscute și respectate atât de organele fiscale, cât și de contribuabili. Drept urmare, ân legile prin care se instituie impozitele se precizează persoanele în sarcina cărora cade plata impozitelor, material supusă impunerii, mărimea relativă a impozitului, termenele de plată, sancțiunile ce se aplică persoanelor fizice și/sau juridice care nu-și onorează obligațiile fiscale la termenele stabilite, sustrag materia impozabilă de la impunere și încalcă alte dispoziții ale reglementărilor fiscale.
Printre elementele impozitului se numără subiectul (plătitorul), suportatorul, obiectul impunerii, sursa impozitului, unitatea de impunere, cota (cotele) impozitului, asieta, termenele de plată ș.a.
Subiectul impozitului este persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata acestuia. În reglementările fiscale, ca și în vorbirea curentă, subiectul impozitului este denumit contribuabil.
Uneori, impozitul datorat de o persoană este vărsat la buget de către o altă persoană, de exemplu: impozitul pe venitul din salarii, datorat statului de un muncitor sau funcționar, este reținut de către persoana care îi plătește drepturile salariale și apoi este vărsat la buget. În același mod procedează o bancă, o editură, o publicație sau o altă persoană care, din venitul cuvenit altei persoane (dobândă, drept de autor, colaborare etc.) reține impozitul datorat statului și-l varsă la buget. În aceste situații, subiect al impozitului este salariatul, beneficiarul dobânzii, al dreptului de autor sau al colaborării, iar nu cel ce a reținut de la acesta impozitul datorat statului și l-a vărsat efectiv la buget, prin plata în numerar sau prin virament.
Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suportă efectiv impozitul. În mod normal, subiectul impozitului ar trebui să fie și suportatorul real al acestuia. În realitate, sunt frecvente cazurile în care suportatorul impozitului este o alta persoană decât subiectul. Acest lucru este posibil, deoarece sunt diverse căi și mijloace pentru a transpune, într-o măsură mai mare sau mai mică, impozitele plătite de unele persoane fizice sau juridice în sarcina altora.
Obiectul impunerii îl reprezintă materia supusă impunerii. La impozitele directe, obiect al impunerii poate fi, după caz, venitul sau averea. În cazul impozitului pe profit, obiectul impunerii îl constituie profitul, la impozitul pe salarii – salariul și alte drepturi de personal, la impozitul pe donațiuni – bunurile mobile și imobile care fac obiectul donației, deci, altfel spus, averea donată etc. În cazul impozitelor indirecte, materia supusă impunerii poate fi produs impozitul datorat statului și l-a vărsat efectiv la buget, prin plata în numerar sau prin virament.
Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suportă efectiv impozitul. În mod normal, subiectul impozitului ar trebui să fie și suportatorul real al acestuia. În realitate, sunt frecvente cazurile în care suportatorul impozitului este o alta persoană decât subiectul. Acest lucru este posibil, deoarece sunt diverse căi și mijloace pentru a transpune, într-o măsură mai mare sau mai mică, impozitele plătite de unele persoane fizice sau juridice în sarcina altora.
Obiectul impunerii îl reprezintă materia supusă impunerii. La impozitele directe, obiect al impunerii poate fi, după caz, venitul sau averea. În cazul impozitului pe profit, obiectul impunerii îl constituie profitul, la impozitul pe salarii – salariul și alte drepturi de personal, la impozitul pe donațiuni – bunurile mobile și imobile care fac obiectul donației, deci, altfel spus, averea donată etc. În cazul impozitelor indirecte, materia supusă impunerii poate fi produsul care face obiectul vânzării, serviciul păstrat, bunul importat sau uneori cel exportat etc.
Sursa impozitului arată din ce anume se plătește impozitul: din venit sau din avere. În cazul impozitelor pe venit, obiectul impunerii coincide în toate cazurile cu sursa. În schimb, la impozitele pe avere nu întotdeauna există o asemenea coincidență, deoarece, de regulă, impozitul se plătește din venitul realizat de pe urma averii respective și numai arareori aceasta diminuează substanța averii propriu-zise.
Pentru exprimarea dimensiunii obiectului impozabil se folosește o anumită unitate de măsură, care poartă denumirea de unitate de impunere. Astfel de unități de impunere pot fi: unitatea monetară în cazul impozitului pe venit, metrul pătrat de suprafață utilă la impozitul pe clădiri, hectarul de teren la impozitul funciar, bucata, kilogramul, litrul etc. La unele taxe de consumanță.
Cota impozitului sau cota de impunere reprezintă impozitul aferent unei unități de impunere. Impozitul poate fi stabilit în sumă fixă sau în cote procentuale (proporționale, progresive sau regresive).
Prin asietă (mod de așezare a impozitului) se înțelege totalitatea măsurilor care se iau de organele fiscale în legătură cu fiecare subiect impozabil, pentru identificarea obiectului impozabil, stabilirea mărimii materiei impozabile și determinarea impozitului datorat statului.
Termenul de plată indică data până la care impozitul trebuie achitat statului. Neachitarea impozitului până la termenul stabilit prin lege, atrage după sine obligația contribuabilului de a plăti și majorări de întârziere. Prin lege sunt prevăzute și alte sancțiuni care se aplică contribuabililor răi platnici, cum sunt: popriri (de exemplu, pe salarii), sechestrarea unor bunuri de valoare identică cu suma impozitului neachitat la termen etc.
1.3 TAXA
Taxele sunt plățile făcute de persoanele fizice sau juridice, de regulă pentru servicii prestate sau activități efectuate în favoarea acestora, în principal, de către instituții publice. Reglementările legale prevăd mai multe categorii de taxe: taxe de timbru, taxe vamale, taxe consulare, taxe asupra mijloacelor de transport, pentru folosirea locurilor publice etc. Taxele sunt prevăzute în sume fixe sau în cote procentuale, proporționale, progresive ori regresive. După modul de stabilire a cuantumului lor, taxele pot fi fixe sau forfetare, proporționale sau progresive ori regresive.
Între impozite și taxe există unele deosebiri, dintre care:
În cazul impozitului, lipsește total obligația prestării unui serviciu direct și imediat din partea statului sau a unităților administrativ-teritoriale, după caz, situația fiind inversă în ceea ce privește taxele, pentru care, în general, se prestează unele servicii;
cuantumul lor se determină diferit, la impozit în principal, în funcție de baza impozabilă, pe când mărimea taxei este influențată, în general, de natura serviciului prestat;
termenele de plată sunt stabilite la date fixe pentru impozite, iar la taxe în momentul solicitării sau după efectuarea prestației.
În ceea ce privește deosebirea, din punct de vedere al echivalentului, în unele cazuri, acesta are un caracter relativ, deoarece sunt reglementate și taxe care numai în parte reprezintă echivalentul serviciului prestat. De exemplu, taxele succesorale.
Unele venituri publice sunt reglementate cu denumiri specifice condițiilor de calculare și plată, ori conținutul lor economic diferit. Astfel sunt: contribuția pentru asigurările sociale de stat și alte fonduri sociale sau contribuțiile pentru unele fonduri speciale, amenzile administrative și penale etc.
De altfel, nici denumirea de „taxă” nu este uneori corect utilizată. Astfel, spre exemplu, taxa pe valoare adăugată este în realitate un impozit și anume impozitul pe cifra de afaceri, calculat numai asupra valorii adăugate.
METODE ȘI TEHNICI DE IMPUNERE, URMĂRIRE ȘI PERCEPERE A TAXELOR ȘI IMPOZITELOR
În practica fiscală din țara noastră se utilizează diverse metode, tehnici și procedee de impunere, care diferă în funcție de natura impozitului sau a taxei, de statutul juridic al plătilor, de felul obiectului impozabil, de modul de evaluare a bazei de calcul, de instrumente folosite, precum și necesitatea alimentării ritmice cu venituri bugetare a bugetului de stat și a bugetelor locale.
Impunerea, din laturile importante ale procesului fiscal, presupune identificarea tuturor categoriilor de persoane fizice sau juridice, care dețin sau realizează un anumit obiect impozabil, evaluarea bazei de calcul a impozitului sau a taxei, precum și determinarea corectă a cuantumului acestora.
În situațiile în care contribuabili persoane juridice identifică singuri obiectul impozabil, evaluează baza de calcul și determină obligația de plată la buget, impunerea îmbracă forma de autoimpunere.
Instrumentele impunerii îmbraca forme specifice fiecărei categorii de impozit, fiind diferite în funcție de felurile impunerii, și de metode practicate, precum și de categoria plătitorilor, persoane fizice sau juridice.
Instrumentele impunerii se întocmesc și se depun de contribuabili la organul fiscal competent în momente diferite în raport cu perioada impunerii, adică anterior, concomitent sau ulterior perioadei respective.
Toți plătitorii, persoane fizice sau juridice, române sau străine care datorează impozite și taxe către bugetul de stat și bugetele locale, au obligația să întocmească și să depună declarații sau deconturi de impunere, denumite generic declarații de impozite și taxe sau declarații de impunere.
Declarația de impunere, unul din instrumentele cele mai des întâlnite în practica fiscală, este documentul prin care plătitorul informează organul fiscal competent cu privire la dobândirea obiectului impozabil și a celorlalte elemente de care se ține seama la determinarea bazei de calcul a impozitului și a cuantumului acestuia. În mod concret, prin declarațiile de impunere, plătitorul declară:
impozitele și taxele datorate, în cazul în care potrivit legii, obligația calculului impozitelor și taxelor revin plătitorului;
bunurile și veniturile impozabile, în cazul în care potrivit legii, stabilirea impozitului și a taxei se face de organul fiscal;
impozitele colectate prin stopaj la sursă, în care plătitorul are obligația de a calcula, reține și varsă impozite și taxe.
Înștiințarea de plată și deciziile de impunere sunt, de asemenea instrumente ale impunerii. Urmărirea și perceperea impozitelor și taxelor reprezintă o altă latură deosebit de importantă a procesului fiscal, fară de care activitatea fiscală nu ar avea finalitate.
Activitatea de urmărire a impozitelor și taxelor se desfășoară de către aparatul fiscal, sau după caz, de către serviciile de specialitate ale autorității administratiei publice locale și are în vedere depistarea contribuabililor plătitori, supravegherea și îndrumarea permanentă a acestora în scopul achitării integrale și la termen a obligațiilor ce le revin față de buget, precum și organizarea evidenței debitelor, în cazurile prevăzute de lege și a sumelor încasate.
Perceperea impozitelor și taxelor presupune încasarea efectivă a sumelor datorate de plătitori și înregistrarea lor, în final, în conturile bugetare deschise la trezoreria publică sau la bănci, cu care ocazie are loc și stingerea obligației fiscale.
În practica fiscaă, în țara noastră, perceperea se realizează pe mai multe căi sau metode de percepere, dintre care reținem:
calculul și vărsarea directă;
stopajul la sursă;
impunerea și debitarea;
aplicarea și anularea de timbre fiscale mobile.
Metoda calculării și vărsării directe presupune determinarea impozitelor și taxelor, precum și vărsarea sumelor datorate bugetelor la termenele legale de plată de către contribuabili înșiși în baza prevederilor legale cu caracter fiscal.
În cazul perceperii prin stopaj la sursă, obligația calculării și reținerii la termen a impozitului către bugetul statului revine plătitorului de venit. Această metodă se aplică în cazul în impozitului pe venitul din salarii, a impozitului pe veniturile din dividende din dobânzi, din transferul dreptului de proprietate asupra valorilor imobiliare, din pensii, din jocuri de noroc și alte venituri pentru care venitul este final.
În cazul metodei de percepere prin impunere și debitare, intervenția organelor fiscale de impunere în procesul impunerii este mai evidentă. Această metodă se aplică pentru anumite impozite și taxe, cum sunt impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxe asupra mijloacelor de transport, impozitul pe veniturile din cedarea folosinței bunurilor, impoziturile pe veniturile din activități independente desfășurate în mod individual etc.
O situație aparte intervine în cazul impozitelor taxei de timbru, când perceperea obligațiilor fiscale se face prin aplicarea și anularea de timbre fiscale mobile. Această modalitate de percepere se aplică persoanelor fizice și juridice, pentru acte și fapte cu caracter jurisdicțional, cât și pentru actele și serviciile notariale.
CLASIFICAREA TAXELOR ȘI IMPOZITELOR
Prin legea bugetară anuală se stabilesc sursele de venituri și structura cheltuielilor de finanțat.
Potrivit clasificației veniturilor și cheltuielilor bugetului de stat și bugetelor locale, impozitele și taxele, precum și celelalte venituri bugetare se prezintă astfel:
Pentru bugetul administrației centrale de stat:
Venituri curente
Venituri de capital
Veniturile curente, la rândul lor, se clasifică în:
Venituri fiscale
Venituri nefiscale
Veniturile fiscale se împart în doua grupe:
A1. Impozabile directe
A2. Impozabile indirecte
A1. Impozitele directe pot fi:
Impozitul pe profit
Impozitul pe salarii
Alte impozite directe:
impozitul pe dividende la societățile comerciale;
impozitul pe profit obținut din activități ilicite sau din nerespectarea legii privind protecția consumatorilor.
A2. Impozitele indirecte sunt:
Accizele și impozitul la țițeiul din producția internă a gazelor naturale;
Taxele vamale la persoane fizice și juridice;
Taxa pe valoare adăugată;
Alte impozite, și anume:
majorări și penalități de întârziere pentru venituri nevărsate în termen;
taxe pentru acordarea licențelor în vederea practicării jocurilor de noroc;
taxa de trecere a frontierei;
taxe de compensație;
contravaloarea ambalajelor și paletelor ce însoțesc mărfurile incluse în prețul acestora, importate din regiile autonome și societățile comerciale cu capital de stat.
Veniturile nefiscale sunt:
Vărsăminte din profitul net al regiilor autonome;
Vărsăminte de la instituțiile publice și anume:
taxe de metrologie;
taxe pentru brevete de invenții și înregistrarea mărcilor de fabrică;
taxe consulare;
taxe și venituri din protecția mediului;
taxe pentru prestațiile și serviciile efectuate de căpităniile de port și pentru eliberarea autorizațiilor de transport cu autovehiculele;
taxe pentru analizele efectuate de laboratoare, altele decât cele sanitare, de pe lângă instituțiile publice;
venituri din încasarea contravalorii lucrărilor de combatere a bolilor și a dăunătorilor în sectorul vegetal.
Diverse venituri din:
aplicarea prescripției estinctive, amenzilor;
vărsăminte de la unitățile economice comerciale din sectorul public reprezentând plusuri de mărfuri și produse constatate cu ocazia inventarierilor, rămase definitive;
încasarea dobânzilor aferente ratelor lunare din vânzarea locuințelor construite din fondurile statului;
taxe pentru eliberarea titlului de proprietate asupra terenului;
numerarul existent în casierie nejustificat de documentele și penalizările pentru nerespectarea operațiunilor de casă;
încasări din valorificarea bunurilor confiscate și alte sume constatate odată cu confiscarea, potrivit legii.
Veniturile de capital sunt venituri din valorificarea unor bunuri ale statului, și anume:
venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice;
venituri din valorificarea stocurilor de la rezerva de stat și mobilizare.
Pentru bugetele locale:
Venituri curente
Venituri de capital
Veniturile curente poti fi:
Venituri fiscale
Venituri nefiscale
Venituri fiscale:
A1. Impozite directe
A2. Impozite indirecte
A1. Impozitele directe sunt:
Impozitul pe profit;
Impozitele și taxele de la populație, și anume:
impozitul pe veniturile liber profesioniștilor, meseriașilor și ale altor persoane fizice independente și asociații familiale;
impozitul pe clădirile și terenurile ocupate de clădiri și alte construcții de la persoane fizice;
taxe asupra mijloacelor de transport deținute de persoane fizice;
taxe de timbru asupra succesiunilor și alte taxe de timbru de la populație;
alte impozite și taxe de la populație.
Alte impozite directe:
taxa pentru folosirea terenurilor proprietete de stat;
impozitul pe veniturile realizate de persoane fizice și juridice nerezidente;
impozitul pe clădirile și terenurile ocupate de clădiri și alte construcții de la persoanele juridice;
taxe asupra mijloacelor de transport deținute de persoane juridice;
alte încasări din impozite directe.
Impozitul pe venitul agricol
A2. Impozitele indirecte sunt:
Impozitul pe spectacole;
Alte impozite indirecte, și anume:
taxe de timbru de la persoane juridice;
majorări și penalități de întârziere pentru venituri nevărsate în termen;
alte încasări din impozite indirecte.
Venituri nefiscale;
Vărsăminte din profitul net al regiilor autonome;
Vărsăminte de la instituțiile publice:
Taxe pentru examinarea conducătorilor auto, eliberarea permiselor de conducere și alte venituri privind circulația pe drumurile publice;
Vărsăminte din disponibilitățile instituțiilor publice și activităților autofinanțate.
Diverse venituri:
venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputații și despăgubiri;
venituri din amenzi aplicate;
venituri din concesiuni realizate de la instituțiile publice;
taxe pentru serviciile publice nou create de comisiile locale.
Veniturile din capital sunt veniturile din valorificarea unor bunuri ale statului, și anume:
venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice;
venituri din vânzarea locuințelor construite din fondurile statului.
IMPOZITELE DIRECTE
Impozitele directe au caracteristic faptul că se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice sau juridice, în funcție de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor de impozit prevăzute în lege. Ele se încasează direct de la subiectul impozitului la anumite termene dinainte stabilite. Impozitele directe constituie forma de impunere nu doar cea mai veche și simplă, ci și forma de impunere care poate asigura echitatea fiscală. Indiferent că este pe venit sau pe avere, acest tip de impozite are o incidență directă, adică plătitorul este aceeași persoană cu suportatorul.
O caracteristică importantă a impozitelor directe este aceea că, de regulă, acestea au un cuantum și termen de plată ce pot fi precizate în prealabil și, ca atare, pot fi cunoscute din timp de către contribuabil.
În decursul timpului, impozitele directe au evoluat odată cu dezvoltarea economiei, ele stabilindu-se pe diferite obiecte materiale, genuri de activități, pe venituri sau pe averi.
Fiind individualizate, impozitele directe constituie cea mai veche formă de impunere. Deși s-au practicat și în orânduirile precapitaliste, o diversificare și extindere mai mare au cunoscut abea în capitalism.
În primele decenii ale secolului al XX-lea, impozitele așezate pe obiecte, materiale și genuri de activități (adică impozitele de tip real) au fost înlocuite treptat cu impozitele stabilite pe diferite venituri (salarii, profit, rentă) sau de avere (mobiliară sau imobiliară), adică cu impozite de tip personal.
Deoarece impozitele directe sunt nominative, reglementate în funcție de mărimea venitului sau a averii și au termene de plată stabilite și cunoscute în anticipație, ele sunt preferate față de impozitele indirecte.
Impozitele personale
În a doua jumatate a secolului al XIX-lea și primele decenii ale secolului al XX-lea, în diverse țări s-a trecut de la impozitul de tip real la cel de tip personal.
Înlocuirea impunerii reale cu impunerea personală se datorează mai multor cauze, astfel:
în primul rând, muncitorii din perioada capitalismului ascendent fiind lipsiți de proprietăți funciare, clădiri, sau capitaluri mobiliare, nu puteau fi supuși la plata impozitelor reale, în schimb, ei suportau greul impozitelor indirecte;
în al doilea rând, trecerea de la impozitele personale a devenit o necesitate, deoarece impozitele indirecte erau tot mai greu de suportat de cei cu venituri mici.
Drept urmare, s-a recurs la o anumită diferențiere a sarcinii fiscale, în funcție de mărimea veniturilor sau averii și de situația personală a fiecărui plătitor, ceea ce a marcat, de fapt, trecerea la sistemul impozitelor personale.
Impozitele personale se întâlnesc sub forma:
Impozitelor pe venit;
Impozitelor pe avere.
A1. Impozitul pe veniturile persoanelor fizice:
La plata acestui impozit sunt supuse persoanele fizice care au domiciliul sau rezidența într-un anumit stat, precum și persoanele nerezidente care realizează venituri din surse aflate pe teritoriul acelui stat, cu unele excepții prevăzute de lege.
De la plata impozitului pe venit sunt scutiți, frecvent, suveranii și familiile regale, diplomații străini acreditați în țara respectivă (cu condiția reciprocității), uneori militarii, instituțiile publice și persoanele fizice care realizează venituri sub nivelul minimului impozabil.
Obiectul impozabil îl reprezintă veniturile obținute din industrie, agricultură, comerț, bănci, asigurări, profesii libere etc. de către proprietari, întreprinzători, mici meșteșugari, muncitori, funcționari, liber-profesioniști.
Venitul impozabil reprezintă suma care rămâne dupa ce se efectuează anumite scăzăminte din venitul brut, cum sunt:
cheltuielile de producție;
sumele prelevate la fondul de amortizare și la cel de rezervă;
primele de asigurare plătite;
dobânzile plătite pentru creditele primite;
cotizațiile la asigurările de boală, accidente și șomaj, precum și la casele de pensii;
pierderile provocate de calamități naturale etc.
În practica fiscală se întâlnesc doua sisteme de așezare a impozitelor pe veniturile persoanelor fizice:
Sistemul impunerii separate care presupune fie o impunere diferențiată pentru fiecare categorie de venit în funcție de natura acestuia, fie de instituirea mai multor impozite, care vizează fiecare în parte venitul obținut dintr-o anumită sursă.
Sistemul impunerii globale care presupune cumularea tuturor veniturilor realizate de o persoană fizică, indiferent de sursa de proveniență și supunerea venitului cumulat la un singur impozit.
Impunerea globală a veniturilor realizate de persoanele fizice este cea mai des întâlnită, ea utilizându-se și în unele țări ca: SUA, Germania, Franța, Italia, Belgia, Marea Britanie, Ungaria ș.a.
În România, veniturile persoanelor fizice se impozitează global pe baza Ordonanței Guvernului nr. 73/1999. Astfel, se supun impozitului pe venit următoarele categorii de venituri:
venituri din salarii;
venituri din activități independente;
venituri din cedarea folosinței bunurilor;
venituri din dividende și dobânzi;
alte venituri.
Nu sunt impozabile și nu se impozitează următoarele:
ajutoarele, indemnizațiile și alte forme de sprijin cu destinație specială, acordate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale, bugetelor locale și din alte fonduri publice, precum și cele de aceeași natură primite de la terțe persoane, cu excepția indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă, de maternitate și pentru concediul plătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de până al 2 ani, care sunt venituri de natură salarială;
sumele încasate din asigurări de bunuri, de accidente, derisc profesional și din altele similare, primite drept compensație pentru paguba suportată;
sumele primite drept despăgubiri pentru pagubele suportate ca urmare a calamităților naturale, precum și pentru cazurile de invaliditate sau deces, produse ca urmare a unor acțiuni militare, conform legii;
sumele fixe de îngrijire pentru pensionarii care au fost încadrați în gradul I de invaliditate, precum și pensiile de orice fel;
contravaloarea cupoanelor ce reprezintp bonuri de valoare care se acordă cu titlu gratuit persoanelor fizice conform dispozițiilor legale în materie;
sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizări sau mecenat;
alocația individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integrată de angajator și hrana acordată potrivit dispozițiilor legale
A2. Impozitul pe profitul persoanelor juridice:
Impunerea profitului realizat de persoanele juridice este de determinată de organizarea acestora ca societăți de persoane sau ca societăți de capital.
În cazul societăților de persoane, impunerea veniturilor acestora se face frecvent ca în cazul impunerii veniturilor persoanelor fizice, deoarece este greu de realizat o demarcație precisă între averea fiecăreia din persoanele asociate și patrimoniul societății respective.
În cazul societăților de capital se poate efectua o demacrație precisă între averea personală a acționarilor și patrimoniul societății, iar acționarii răspund pentru actele și faptele societății numai în limitele părții de capital pe care o dețin.
Deoarece profitul obținut de o societate de capital se repartizează atât acționarilor (sub formă de dividende) cât și la dispoziția societății (pentru constituirea unor fonduri), putem vorbi de:
profitul societății înainte de repartizare;
profitul repartizat acționarilor sub formă de dividende;
profitul rămas la dispoziția societății.
Pentru stabilirea venitului impozabil din venitul brut se scad:
cheltuielile de producție;
dobânzile plătite;
prelevările de la fondul de rezervă și la alte fonduri speciale permise de lege etc.
În ceea ce privește impozitarea propriu-zisă a profitului net obținut de societățile de capital, practica fiscală internațională permite evidențierea următoarelor situații:
Diferențierea cotelor de impunere în funcție de proprietarul capitalului social (întreprinderi de stat de interes național sau local, societăți private, societăți cu capital străin);
diferențierea cotelor de impunere în funcție de natura activităților din care se obține profitul (această situație se mai întâșnește în Franța, Germania, Ucraina și Bulgaria);
În categoria plătitorilor impozitului de profit, potrivit legislației în vigoare, se includ următoarele persoane juridice și fizice (contribuabili):
persoanele juridice române pentru profitul impozabil obținut din orice sursă, atât în România, cât și din străinătate; în această categorie de contribuabili se cuprind:
Regiile autonome, indiferent de subordonare;
Societățile comerciale, indiferent de forma de proprietate și de forma juridică de organizare, inclusiv cele cu paricipare de capital străin sau cu capital integral străin;
Societățile agricole;
Organizațiile cooperatiste;
Instituțiile financiare și de credit;
Alte persoane juridice române.
persoanele juridice străine care desfasoara activități printr-un sediu permanent în România, pentru profitul impozabil aferent acelui sediu permanent, cum ar fi: companiile, organizațiile, fundatiile, trusturile sau alte entități similare;
persoanele juridice și fizice străine, atunci când participă, în baza unui contract de asociere, la realizarea de activități în scopul obținerii de profit;
persoanele juridice și fizice române, partenere într-un contract de asociere care nu dă naștere unei persoane juridice, pentru profitul realizat, caz în care impozitul datorat de persoana fizică se calculează, se reține și se varsă de către persoana juridică;
instituțiile publice, pentru veniturile extrabugetare obținute din activități economice în condițiile legii.
De la plata impozitului pe profit sunt exceptate:
trezoreria statului, pentru operațiunile din fondurile publice derulate prin contul general al trezoreriei;
instituțiile publice, pentru fondurile publice constituite potrivit legii finanțelor publice;
unitățile economice, fără personalitate juridică, ale organizațiilor de nevăzători, de invalizi și ale asociațiilor persoanelor cu handicap;
instituțiile de învățământ particular acreditate, precum și cele autorizate provizoriu, potrivit legii, pentru veniturile realizate în activitatea de învățământ, cu condiția utilizării acestora pentru baza tehnico-materială.
Impozitul pe avere:
În practica fiscală internațională, impozitele pe avere se prezintă sub următoarele forme:
Impozite asupra averii propriu-zise;
Impozite pe circulația averii;
Impozite pe sporul de avere sau pe creșterea valorii averii.
Impozitele asupra averii prorpiu-zise:
Impozitele asupra averii prorpiu-zise pot fi întâlnite atât ca impozite stabilite asupra averii, plătite din veniturile obținute de pe urma averii respective, cât și ca impozite instituite pe substanța averii.
Cele mai frecvente utilizate impozite asupra averii propriu-zise sunt:
Impozitele pe proprietăți imobiliare:
se întâlnesc cel mai adesea sub forma impozitelor asupra terenurilor și clădirilor;
au ca bază de impunere, fie valoarea de înlocuire sau valoarea declarată de proprietar, fie veniturile capitalizate privind bunurile respective;
cotele de impunere sunt în general scăzute.
b. impozitul asupra activului net:
– are ca obiect întreaga avere mobilă și imobilă pe care o deține un contribuabil;
2. Impozite pe circulația averii:
Impozitele pe circulația averii se instituie în legătură cu trecerea dreptului de proprietate asupra unor bunuri mobile și imobile de la o persoană la alta.
În această categorie se includ:
impozitul pe succesiuni;
impozitul pe donații;
impozitul pe actele de vânzare-cumpărare a unor bunuri imobile;
impozitul pe hârtiile de valoare (acțiuni, obligațiuni etc.);
impozitul pe circulația capitalurilor și a efectelor comerciale etc.
Impozite pe sporul de avere sau pe creșterea valorii averii:
Impozitele pe sporul de avere sau creșterea valorii averii au ca obiect sporul de valoare pe care l-au înregistrat unele bunuri în cursul unei perioade de timp. În această categorie se includ:
impozitul pe plusul de valoare imobiliară;
impozitul pe sporul de avere dobândit în timp de război.
Tabel 1.6
Colectarea impozitului pe venit/profit
(Sursă: Anuarul Statistic al României)
Grafic 1.6 – Evoluția impozitului pe venit/profit
(Sursă: Tabel 1.6)
Potrivit datelor din tabelul 1.6, observăm că impozitul pe profit a atins o valoare minimă în decursul celor 3 ani de observație în anul 2010, scăzând cu 526,2 milioane lei față de anul 2009, în anul 2011 crescând cu 198,3 milioane lei față de anul 2010.
Impozitul pe venit a atins o valoare minimă tot în anul 2010, scazând cu 694 milioane lei față de anul 2011 dar, atingând o valoare maximă de 18.846,6 milioane lei, crescând cu 994,3 milioane lei.
IMPOZITELE INDIRECTE
În vederea prelevării resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice se instituie, pe lângă impozitele directe, și impozitele indirecte. Acestea au fost definite ca impozite percepute asupra bunurilor și serviciilor, iar plata acestor taxe era indirectă.
De regulă, aportul impozitelor indirecte la formarea veniturilor fiscale ale statului este mai mic decât cel al impozitelor directe. Ponderea impozitelor indirecte în totalul încasărilor fiscale cunoaște unele diferențieri de la o țară la alta. În România, unde dezvoltarea economică este foarte slabă, ponderea impozitelor indirecte depășește 40 procente.
Având în vedere practica din diferite țări, în general, impozitele indirecte sunt instituite de stat asupra vânzărilor de mărfuri și a prestărilor de servicii. Cotele utilizate pentru stabilirea acestor impozite nu sunt diferențiate în funcție de averea, venitul sau situația personală a celor care cumpără mărfurile sau apelează la serviciile care fac obiectul impozitelor indirecte.
Baza de calcul la impozitele indirecte este prețul bunului, după caz, tariful serviciului prestat. Calculul impozitului se face în cote proporționale sau în sumă fixă pe produs. În consecință, la impozitele indirecte nu se practică discriminări în mărime după puterea contributivă și nici scutiri ori reduceri, sunt aceleași pentru toți consumatorii aceluiași bun.
Practicarea impozitelor indirecte constituie cea mai flagrantă încălcare a principiului echității fiscale. Ele sunt prelevări mascate și nu pot fi cunoscute de suportatori. Cu toate acestea, se practică în toate țările, având o arie mai largă ori mai restrânsă de aplicare.
Taxa pe valoare adăugată
Este un impozit indirect, atașat consumului și care se stabilește asupra operațiunilor privin:
transferul de proprietate asupra bunurilor mobile;
importului de bunuri
a prestărilor de servicii și executărilor de lucrări, neafectând cheltuielile sau veniturile societăților comerciale. Acestea fac doar oficiul de a plăti sau de a primi taxa pe valoarea adăugată la/de la stat, consumatorul final fiind persoana care suportă acest impozit.
Ca mărime, TVA este echivalentă cu diferența dintre vânzările și cumpărările în cadrul aceluiași stadiu al circuitului economic, de aceea se aplică asupra tranzacțiilor fiecărui stadiu al circuitului economic și reprezintă un venit al bugetului de stat.
Potrivit art. 125 din Codul Fiscal ,,taxa pe valoare adăugată este un impozit indirect datorat la bugetul statului și care este colectat potrivit prevederilor legale în materie”, respectiv titlul VI din Legea nr. 571/2003 cu modificările și completările ulterioare.
La ora actuală, în structura încasărilor în bugetele mai multor țări, din contul TVA, ponderea majoră revine cotei-standard. Pornind de la aceasta, constatăm că populația cu venituri mici este supusă unei presiuni fiscale neadecvate.
De aceea, în situația dată, e necesar să ținem cont de nivelul de dezvoltare economică al fiecărui stat, de nivelul de trai al populației în întregime și, nu în ultimul rând, de raportul dintre diferite pături sociale.
În țările membre ale UE există preocupări pentru unificarea modului de calculare a taxei pe valoare adăugată și a mărimii cotei acesteia. Pe această linie, TVA există ca o măsură susținută de Uniunea Europeană privind înghețarea numărului de taxe și stabilizarea numărului de cotă în materie redusă, situată între 4% și 9%, și cotă standard situată între 14% și 20%.
Evoluția taxei pe valoarea adăugată în Comunitatea Europeană urmărește principalul obiectiv al spațiului comunitar: ,,amortizarea nivelului TVA”. Această amortizare este importantă pentru agenții independenți ce își pot procura bunuri identice din diferite țări.
Îmbunatățirea normelor legislative privind acest impozit direct este prezentată de asemenea în deciziile Comisiei Europene, aratându-se că de-a lungul anilor, legislația TVA în țările UE a fost subiectul unor numeroase schimbări, în scopul amortizării taxei cu prevederile directivelor.
Prin TVA s-a urmărit înlocuirea impozitelor pe consum și pe producție. Efectul cumulativ al acestor impozite în cascadă a fost de a crea o barieră pieței, în special importurilor și exporturilor între statele membre a Comunității, aceasta deoarece era dificil de calculat suma exactă de impozit încorporată în prețul produselor și a serviciilor.
Pe de altă parte, TVA are avantajul de a face vizibil conținutul impozitului la fiecare etapă de producție sau distribuție în lanț.
Deci, pentru îmbunătățirea sistemului intermediar de TVA și pentru întâmpinarea nevoilor unei singure piețe, noul sistem de TVA trebuie să:
fie simplu și modern;
să garanteze un tratament egal pentru toate tranzacțiile din interiorul comunității;
să determine o încetare a segmentării piețelor datorită sistemelor fiscale naționale;
să garanteze fiscalitatea efectivă și să controleze menținerea nivelului veniturilor obținute prin TVA.
Fiind în prezent cel mai important impozit indirect, taxa pe valoare adăugată prezintă o serie de caracteristici:
TVA este o taxă pe consumul final:
care se plătește eșalonat la data la care bunurile ajung la consumatorii finali în urma mai multor operațiuni;
în fiecare etapă a lanțului tranzacțional, TVA aferentă achizițiilor poate fi dedusă (cu anumite excepții) astfel că se aplică TVA numai la valoarea adăugată în etapa respectivă;
nu generează costuri suplimentare cu excepția costurilor legate de administrarea taxei.
b. TVA este o taxă care se autopercepe:
– rolul persoanei impozabile înregistrată în scopuri de TVA se reduce în final la acela de a percepe TVA în contul Ministerului Finanțelor Publice, deoarece acest mecanism presupune impunerea și colectarea TVA de la clienții săi, urmată de virarea la Ministerul Finanțelor Publice;
– obligația Agenției Națională de Administrare Fiscală este aceea de a controla în ce măsură persoanele impozabile înregistrate în scopuri TVA, dar și alte persoane din regimul intracomunitar, își respectă obligația fundamentală de a colecta și plăti TVA sau obligațiile secundare ce le revin în baza prevederilor menționate în cadrul Titlului VI din Codul Fiscal.
c. TVA este neutră:
– mecanismul deducerii presupune că indiferent câte persoane impozabile înregistrate în scopuri TVA intervin în procesul de producție și distribuție a unui bun sau serviciu, suma totală a TVA colectată va fi întotdeauna aceeași, ea depinzând doar de prețul facturat consumatorului final care nu are drept de deducere.
d. TVA este transparentă:
– elementul fiscal din prețul (de consum) al bunurilor și serviciilor este cunoscut cu exactitate, de aceea permite taxarea la aceleași cote de TVA a bunurilor produse indiferent de sursă (intern/extern sau intracomunitar).
e. TVA nu reprezintă un element de cost al afacerii:
– TVA nu este un element al prețului de cost al bunurilor și serviciilor pentru persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, în masura în care TVA aferentă achizițiilor este deductibilă, deoarece, așa-numitul mecanism de deducere permite persoanei impozabilă inregistrată cu scopuri de TVA să recupereze taxa achitată sau datorată furnizorilor.
f. TVA se aplică operațiunilor specifice și nu profitului brut:
– mecanismul TVA este astfel conceput încât să nu fie nevoie să se determine suma valorii adăugate respective (profitul brut);
– mecanismul implică deducerea globală a TVA deductibilă din TVA colectată și plata diferenței către M.F.P., plată ce reprezintă suma totală sau parțială a TVA colectată pentru prețul de consum final al bunurilor sau serviciilor taxabile.
Tabel 1.7
Tabel privind colectarea TVA (milioane lei)
(Sursă: Anuarul statistic al României)
Grafic 1.7 – Evoluția TVA-ului
(Sursă: Tabel 1.7)
Potrivit datelor din tabelul 1.7, putem observa o creștere cu 4.923,5 milioane lei a TVA-ului din anul 2010 față de 2009, creștere ce datorează trecerii din a doua jumătate a anului la cota de 24% iar, în anul 2011 inregistrându-se o creștere a TVA-ului cu 8.671,4 milioane lei, aproape dublu față de anul 2010.
Taxa de drum
Taxa de drum a fost instituită începând cu data de 1 iulie 2002 prin OG nr. 15/2002/1, prin care s-a reglementat un tarif de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maxim autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz. Utilizatorii sunt persoanele fizice sau juridice române care dețin vehicule înmatriculate în România sau în alte state, respectiv persoanele fizice ori juridice străine care dețin vehicule înmatriculate în alte state.
Documentul care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, ale cărui formă, model și condiții de eliberare se stabilesc prin normele metodologice aprobate prin ordin al ministrului transporturilor și se numește rovinietă.
Rovinietă valabilă este:
– rovinieta-ecuson, al cărei model este prevăzut în normele metodologice, aplicată la loc vizibil, pe partea interioară a parbrizului, însoțită la bordul vehiculului prin grija utilizatorilor ai căror conducători auto au obligația să il prezinte, la cerere, organelor abilitate;
– pentru utilizatorii persoane fizice – documentul care atestă plata integrală a tarifului de utilizare, în original sau în copie legalizată;
-pentru utilizatorii persoane juridice – documentul care atestă plata integrală a tarifului de utilizare, în original, sau o copie a acestuia ștampilată și semnată în original de către conducătorul unității, cu înscrisul <<Conform cu originalul>>. În cazul lipsei rovinietei-ecuson din motive justificate, dovada achitării tarifului de utilizare se poate face cu documentul original de plată al acestuia.
Tariful de utilizare este structurat în funcție de durata de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, astfel: o zi, 7 zile, 30 de zile, 12 luni. Durata de utilizare cuprinde durata de parcurs, precum și durata de staționare. Pentru autoturisme și vehiculele de transport marfă cu masa totală maximă autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone, durataa minimăpentru care se poate achita tariful de utilizare este de 7 zile.
Tariful de utilizare se aplică în mod nediscriminatoriu pentru utilizatorii români și străini ai rețelei de drumuri naționale din România, aflată în administrarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A. În cazuș schimbării deținătorului vehiculului sau al cedării dreptului de folosință, rovinieta își menține valabilitatea. În cazul radierii din circulație a vehiculului, utilizatorului i se va returna, la cererea scrisă a acestuia, de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A. contravaloarea tarifului de utilizare, corespunzătoare perioadei de neutilizare, în condițiile stabilite prin normele metodologice.
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A. va monitoriza aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pentru a se asigura că aceasta funcționează în mod transparent și nediscriminatoriu.
De laplata tarifului de utilizare sunt exceptate vehiculele deținute în proprietate de unitățile Ministerului Apărării Naționale, de unitățile Ministerului Administrației și Internelor, de serviciile de ambulanță, de serviciile publice comunitare penru situații de urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr 363/2002, cu modificările și completările ulterioare, vehiculele folosite exclusiv în transportul public local de persoane prin servicii regulate pe raza teritorial-administrativă a unei localități, vehiculele istorice, vehiculele deținute în proprietate de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A., precumm și mașinile și utilajele agricole neînmatriculate, mai puțin tractoarele rutiere.
Responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate, în cazul utilizatorilor români, deținătorilor menționați în certificatul de înmatriculare, în cartea de identitate, în documentele vamale sau în alte documente oficiale, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă, fiindu-le aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor aprobată cu modificări și completări prin Legea nr 180/2002, cu modificările ulterioare. Conducătorii vehiculelor înmatriculate în alte state li se pot aplica amenzi contravenționale atât pe rețeaua de drumuri naționale din România, cât și în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat, la ieșirea din România. Odată cu aplicarea amenzii contravenționale, conducătorilor vehiculelor înmatriculate în România sau în alte state, care circula fără rovinietă valabilă, li se reține certificatul de înmatriculare a vehiculului până la prezentarea dovezii de achitare a tarifului de utilizare.
Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se face de către:
personalul împuternicit din cadrul Companien Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale în din România – S.A.;
personalul împuternicit de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, în numele Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A.;
poliția rutieră, în situația când efectuează controlul existenței rovinietei valabile;
personalul poliției de frontieră care își desfășoară activitatea în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat a României, împreună cu personalul prevăzut la primul punct.
Sumele încasate în urma aplicării tarifelor de utilizare se constituie venit la dispoziția Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A. și vor fi utilizate în exclusivitate pentru finanțarea lucrărilor de construcție, modernizare, întreținere și reparație a drumurilor naționale, precum și pentru garantarea și rambursarea creditelor externe și interne contractate în acest scop, inclusiv pentru plăți în numele autorității publice contractante, ca urmare a obligațiilor asumate în cadrul contractelor de parteneriat public-privat în sectorul drumurilor naționale și autostrăzilor.
Ultima modificare a Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea trarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, s-a făcut prin OG nr. 8/2010 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 70 din 30 ianuarie 2010.
Potrivit acestei noi ordonanțe, legea a clarificat problema utilizatorilor precizând în mod expres că utilizatorii – sunt persoane fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.
Odată cu emiterea rovinietelor în format electronic se va crea un sistem informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei – sistem informatic ce permite achitarea tarifului de utilizare prin mijloace informatice, gestiunea datelor privind vehiculele cu drept de utilizare, monitorizarea și controlul achitării tarifului de utilizare, va fi denumit SIEGMCR.
Rovinieta matcă-cupon, aplicată in partea stângă jos a parbrizului vehiculului, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea care asigură, prin tarifele plătite, dreptul de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, având înscris numărul de înmatriculare al vehiculului va fi în continuare eliberată, doar până la data de 1 august 2010, când nu vor mai fi eliberate roviniete matcă-cupon, tariful de utilizare fiind achitat numai prin intermediul SIEGMCR, rovinietă electronică.
Rovinieta electronică atestă existența în baza de date a SIEGMCR, denumită în continuare bază de date, a informațiilor privind achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul în cauză, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea.
Începând cu data de 1 august 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate, amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul verbal de de constatare a contravenției. În acest caz, procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini.
Taxa de mediu
Fondul pentru mediu este un instrument economico-financiar destinat susținerii și realizării proiectelor și programelor pentru protecția mediului, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare în domeniul protecției mediului și este reglementat prin Ordonanța de Urgență nr. 196/2005 modificată prin OG nr. 25/2008 din 27 august 2008, Monitorul Oficial nr. 628/2008.
Unitatea care răspunde de gestionarea Fondului pentru mediu este Administrația Fondului de Mediu, denumită în continuare Administrația Fondului, instituție publică cu personalitate juridică, finanțată integral din venituri proprii, în coordonarea autorității publice centrale pentru protecția mediului. Contribuțiile și taxele ce se cinstituie venit la bugetul Fondului pentru mediu se gestionează de către Administrația Fondului și urmează regimul juridic al impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, reglementat de Ordonanța Guvernului nr 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Activitatea privind stabilirea, colectarea, declararea și verificarea, inclusiv soluționarea contestațiilor privind contribuțiile și taxele la Fondul pentru mediu datorate de către persoanele fizice și juridice, precum și îndeplinirea măsurilor asigurătorii și procedura de executare silită se realizează de către Administrația Fondului în condițiile Codului de procedură fiscală. Administrația Fondului are calitatea de creditor bugetar, iar pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitori a obligațiilor de plată se datorează majorării de întârziere conform codului de procedură fiscală.
Taxa de mediu se constituie ca venituri ale Fondului pentru mediu, acestea fiind reprezentate de:
o contribuție de 3% din veniturile realizate din vânzarea deșeurilor metalice feroase și neferoase, precum și a bunurilor destinate dezmembrării, obținute de către deținătorul deșeurilor, respectiv deținătorul bunurilor, persoană fizică sau juridic. Sumele se rețin prin stopaj la sursă de către operatorii economici autorizați potrivit legislației în vigoare pentru colectarea și/sau valorificarea deșeurilor, care au obligația să le vireze la Fondul pentru mediu;
taxele pentru emisiile de poluanți în atmosferă, datorate de operatorii economici deținători de surse staționare a căror utilizare afectează factorii de mediu, în cuantumul prevăzut în anexa nr. 1;
taxele încasate de la operatorii economici utilizatori de noi terenuri pentru depozitarea deșeurilor valorificabile, în limitele prevăzute în anexa nr. 2;
o contribuție de 2 lei/kg, datorată de operatorii economici responsabili, pentru diferența dintre obiectivele anuale de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie a deșeurilor de ambalaje prevăzute în legislația în vigoare și cantitățile efectiv valorificate sau incinerate cu recuperare de energie;
o contribuție de 2% din valoarea substanțelor clasificate prin acte normative ca fiind periculoase pentru mediu, introduse pe piață de către producători și importatori, cu excepția celor utilizate la producerea medicamentelor;
în cazul vânzării de către proprietarul sau administratorul pădurii, după caz, a masei lemnoase pe picior sau a sortimentelor de lemn brut obținute în urma exploatării, contribuția la Fondul pentru mediu se stabilește prin aplicarea unui procent de 1% la valoarea de vânzare și se achită de către cumpărătorul operator economic, care introduce masa lemnoasă într-un proces de prelucrare;
o taxă de 1 leu (RON)/kg anvelopă, încasată de la producătorii și importatorii care introduc pe piață anvelope noi și/sau uzate destinate reutilizării;
o contribuție de 3% din suma care se încasează anual pentru gestionarea fondurilor de vânătoare, plătită de către gestionarii fondurilor de vânatoare;
donații, sponsorizări, asistență financiară din partea persoanelor fizice sau juridice române ori străine și a organizațiilor sau organismelor internaționale;
sumele încasate din rambursarea finanțărilor acordate, dobânzi, penalități de întârziere, altee operațiuni financiare derulate din sursele financiare ale Fondului pentru mediu;
dobânzi și penalități de orice fel datorate de către debitorii Fondului pentru mediu;
o contribuție de 100 lei/tonă datorată de unitățile administrativ-teritoriale începând cu data de 1 iulie 2010, în cazul neîndeplinirii obiectivului anual de diminuare cu 15% a cantităților de deșeuri municipale și asimilabile, colectate și încredințate spre eliminare finală, plata făcându-se pentru diferența dintre obiectivul anual de diminuare și obiectivul efectiv realizat;
o taxă, denumită în continuare ecotaxă, în valoare de 0,2 lei/bucată pentru pungile de tip sacoșă – banană, cu mâner aplicat, sau maieu –, din matriale care nu sunt biodegradabile, începând cu data de 1 ianuarie 2009, încasată de la operatorii economici care introduc pe piața națională astfel de ambalaje de desfacere. Ecotaxa se evidențiază distinct pe documentele de vânzare, iar valoarea acesteia se afișează la loc vizibil, în vederea informării consumatorilor finali;
taxa pe poluare pentru autovehicule.
În cazul utilizării de către operatorii economici a deșeurilor industriale reciclabile, ca materii prime secundare, în proporție de cel puțin 50% sumele stabilite ca taxe pentru emisiile de poluanți în atmosferă, datorate de operatorii economici deținători de surse staționare a căror utilizare afectează factorii de mediu nu se plătesc.
De asemenea taxele prevăzute pentru diferența dintre obiectivele anuale de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie a deșeurilor de ambalaje prevăzute în legislația în vigoare și cantitățile efectiv valorificate sau incinerate cu recuperare de energie, se plătesc numai în cazul neîndeplinirii obiectivului de valorificare a deșeurilor de ambalaje, respectiv obiectivul de gestionare a anvelopelor uzate prevăzute în legislația în vigoare, plata făcându-se pe diferența dintre obiectivu anual și obiectivul realizat efectiv de către operatorii economici responsabili.
Operatorii economici producători și importatori de bunuri ambalate și de ambalaje de desfacere și operatorii economici responsabili pentru gestionarea anvelopelor uzate sunt obligați să calculeze și să declare lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a desfășurat activitatea, diferența dintre obiectivul calculat utilizând procentajul stabilit prin legislația în vigoare ca obiectiv de valorificare anual și obiectivul efectiv realizat.
Nedepunerea la termen a declarațiilor privind obligațiile la Fondul pentru mediu constituie contravenție și se sancționează cu amendă de al 2.000 la 2.500 lei.
2. ACCIZA – IMPOZIT INDIRECT
DEFINIȚIE ȘI SCURT ISTORIC
Acciza este o taxă suportată de consumatori, fiind cea mai raspândită forma a impozitelor indirecte, care se include în prețul de vânzare al unor mărfuri determinate.
Accizele reprezintă o importantă sursă a veniturilor bugetare.
Taxele speciale de consumație sau accizele sunt așezate asupra unor produse care se consună în cantități mari și care nu pot fi înlocuite de cumpărători cu altele, deoarece, în acest fel, impozitul să aibă în mod constant un randament fiscal cât mai ridicat.
Specific taxelor de consumație, este faptul că ele se datorează într-o singură fază a circuitului economic, respectiv de către producători, importatori sau achizitori, iar cotele sau sumele fixe pe unitatea de măsură a mărfurilor, după caz, sunt unice atât pentru produsele realizate la intern, cât și pentru cele din import.
Se observă o deosebire esențială față de taxa pe valoare adăugată, care se aplică la fiecare stadiu al circuitului economic.
Este de reținut că accizele preced taxa pe valoare adăugată, fiind deci incluse în baza de impozitare a TVA.
Accizele au fost introduse în țara noastră în luna noiembrie 1991, dar o reglementare complexă a acestora s-a realizat în anul 1993, odată cu introducerea TVA-ului.
Astfel, începând din anul 1993, accizele, care aveau un caracter complementar față de impozitul pe circulația mărfurilor, au fost transformate în taxe speciale de consumație stabilite distinct de taxa pe valoarea adăugată, asupra bunurilor care intră în consumul unor anumite categorii ale populației.
Conform Legii nr. 42/1993, inițial erau supuse accizelor un număr de 18 produse și grupe de produse, îndeosebi dintre cele care sunt nocive sănătății (alcool, băuturi alcoolice, țigarete și produse din tutun) dar și dintre cele care nu reprezintă produse de strictă necesitate în consumul populației (anexa nr. 3).
Ulterior, dorința de armonizare a legislației române cu legislația comunitară în domeniu, a fost emis un nou act normativ în domeniu – Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 82/1997. Grație acestui act normativ, sistemul de impozitare prin accize a devenit un sistem modern, foarte apropiat de sistemul practicat în țările membre ale Uniunii Europene.
Principalele modificări aduse prin această ordonanță au fost:
– structurarea bunurilor supuse accizelor în două mari grupe: produsele supuse obligatoriu accizelor în Uniunea Europeană, respectiv: alcoolul și băuturile alcoolice produsele din tutun și uleiurile minerale (în această grupă fiind cuprinși inițiali numai carburanții auto-benzine și motorine); și alte produse supuse accizelor, specifice legislației române, respectiv cafea, ape minerale și ape gazoase cu conținut de zahăr sau cu alte produse de îndulcit și cu substanțe aromatizante, articole din cristal, bijuterii din aur și/sau platină (cu excepția verighetelor), autoturisme, parfumuri, produse electronice etc.;
– modificarea principiului de accizare la unele grupe de produse, respectiv la alcool băuturi alcoolice, produse petroliere, prin înlocuirea accizelor ad-valorem cu acciza specifică, respectiv sumă fixă exprimată în ECU pe unitatea de măsură;
– eliminarea dublei impozitări practicate până atunci în domeniul alcoolului și băuturilor alcoolice;
– stabilirea unei accize unice, de natura accizei specifice, pentru produsele din tutun, indiferent de calitatea și proveniența acestora, iar pentru țigarete practicarea unei accize mixte compuse din: o acciză stabilită în sumă fixă pe unitatea de măsură și o acciză ad-valorem, conform modelului din Uniunea Europeană.
De asemenea, s-a instituit sistemul de supraveghere fiscală a producției, importului, circulației și comercializării alcoolului etilic alimentar și băuturilor alcoolice pe tot circuitul economic pornind de la producție sau import până la utilizatorul final.
Prin introducerea acestui sistem se urmărea: identificarea tuturor agenților economici producători de alcool, indiferent de natura acestuia, realizarea unei permanente supravegheri a intrărilor de materii prime, a normelor de consum și a cantităților de alcool realizat, precum și virarea corectă a accizelor la bugetul de stat.
Alte acte normative adoptate în domeniu au fost Ordonanța de Urgență nr. 50/1998 și respectiv Ordonanța Guvernului nr. 1/1999 care au statuat următoarele:
– stabilirea în lei a accizelor specifice datorate bugetului de stat pentru alcool, băuturi alcoolice, produse din tutun și cafea, în condițiile în care s-a renunțat la practicarea sistemului de referință exprimat în ECU;
– reorientarea sarcinii fiscale aferente băuturilor alcoolice din producția internă numai către alcool etilic alimentar, în sensul că acciza să se plătească o singură dată, numai de către producătorii sau importatorii de alcool, revcnindu-se astfel la principiul instituit inițial prin Ordonanța de Urgență nr. 82/1997;
– instituirea sistemului de autorizare a agenților economici care obțin venituri din comercializarea alcoolului, băuturilor alcoolice, produselor din tutun și cafelei;
– introducerea facturilor speciale pentru livrările de alcool, băuturi alcoolice, produse din tutun și cafea;
– perfecționarea sistemului de supraveghere fiscală a producției interne, importului, circulației și comercializării alcoolului și a băuturilor alcoolice.
Prin OUG nr. 158/2001 s-au adus modificări modului de calcul al accizelor, trecându-se de la calcularea în ECU la exprimarea prin unitatea monetară EURO.
începând din ianuarie 2004, odată cu introducerea Codului Fiscal s-a asigurat armonizarea principiilor de impunere cu legislația comunitară și s-au simplificat procedurile de control, supraveghere și autorizare a agenților economici producători și importatori de produse accizabile.
CARACTERISTICILE ACCIZELOR
Accizele prezintă unele particularități cum ar fi:
– necesitatea definirii unitare a produselor purtătoare de accize;
– introducerea a două tipuri de cote, una proporțională, sub forma unui procent ce se aplică la prețul de vânzare cu amănuntul (ad valorem), și una specifică, stabilită ca o sumă fixă pe unitatea de produs pentru țigarete și produse din tutun;
– politicile fiscale privind accizele și alte impozite la produsele petroliere țintesc, pe lângă alimentarea bugetelor cu venituri relativ constante și importante, îndeplinirea și a altor obiective economice și sociale, ca de exemplu:
– protejarea mediului, astfel încât accizele sunt mai mari la produsele petroliere cu plumb, decât la cele fără plumb (se promovează principiul „poluatorul plătește”);
– susținerea agriculturii, accizele fiind mai mici la combustibilii pentru mașini, dacă aceștia sunt fabricați din produse agricole (bio-carburanți);
– realizarea unei proporții optime între diferitele surse de energie (cărbune, petrol, nucleară, etc.);
– luarea în considerare a competiției între diferitele mijloace de transport.
Caracteristicile accizelor cu impact pentru armonizarea fiscală:
– produsele care poartă majoritatea accizelor sunt produsele din tutun, băuturile alcoolice și produsele petroliere. Uniunea Europeană permite aplicarea și a unor alte impozite asupra acestor produse (de exemplu, impozite „verzi” pentru protejarea mediului), dacă nu constituie bariere pentru comerțul din piața unică. De la un stat membru la altul, se întâlnesc și alte produse purtătoare de accize. Armonizarea vizează, în primul rând, produsele care poartă accize în toate statele membre, urmărindu-se o uniformizare a definirii produselor, unităților de măsură și a excepțiilor;
– sunt impozite pe consumul unui număr restrâns de produse și se practică în toate statele membre. Fiind un impozit indirect, legat însă direct de tranzacțiile comerciale și libera circulație a produselor în cadrul pieței unice, este supus armonizării fiscale;
– de regulă, produsele alese pentru aplicarea accizelor au o serie de particularități: producția și vânzarea lor sunt supravegheate de către stat; elasticitatea cererii în raport cu venitul este supraunitară; consumul produselor determină extemalități negative (cresc cheltuielile de sănătate, pentru mediu etc.), de aceea accizele sunt folosite și ca un mijloc de descurajare a consumului produselor respective;
– accizele se calculează pe baza unor cote procentuale aplicate la preț și/sau a unor sume fixe pe unitatea de produs. în statele membre, există diferențieri însemnate în mărimea relativă și absolută a accizelor așezate pe același produs. Diferențele mari între nivelul cotelor de accize de la un stat la altul, se explică nu numai prin politicile de descurajare a consumului, dar și prin faptul că, de exemplu, tutunul și vinul prezintă o importanța mare în agricultura unor state membre care practică accize mari. Aceste diferențe mari distorsionează însă competiția pe piața unică și constituie un stimulent important pentru fraude fiscale (contrabanda cu țigări și băuturi alcoolice). Armonizarea cotelor de acciză conduce la diminuarea acestor efecte negative. Pentru produsele care fac parte din aceeași grupă și se află în competiție unele cu altele, cum sunt mai ales produsele din tutun și băuturile alcoolice, este necesar ca accizele să fie relativ egale pentru a nu afecta competiția;
– în Uniunea Europeană, indiferent în ce stat membru se fabrică produsele purtătoare de accize sau dacă provin din import, plata accizelor se face în statul membru în care produsele se consumă. În acest scop, plata accizelor se consideră suspendată până în momentul în care produsele în cauză sunt declarate ca fiind puse pe piață pentru vânzare. Armonizarea impune reguli uniforme pentru evidența strictă a circulației și depozitării produselor purtătoare de accize în cadrul Uniunii Europene.
În consecință, armonizarea accizelor în Uniunea Europeană vizează baza de impozitare, cotele de accize, mișcarea produselor purtătoare de accize între statele membre. Armonizarea fiscală este un fapt împlinit pentru baza de impozitare și mișcarea produselor purtătoare de accize în cadrul Uniunii Europene.
Nu există încă un consens al statelor membre cu privire la aplicarea de cote unice de accize pentru același produs la nivelul întregii Uniuni Europene (așa cum a propus Comisia Europeană în anul 1987, în perspectiva trecerii la piața unică).
REGLEMENTĂRI ARMONIZATE ÎN DOMENIUL ACCIZELOR, ÎN VIGUARE DE LA 1 IANUARIE 2010, CONFORME CU REGLEMENTĂRILE COMUNITARE ÎN DOMENIU
În luna ianuarie 2008 a fost publicată, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene , Directiva nr. 2008/118/EC privind prevederile generale referitoare la accize, care va înlocui Directiva nr. 92/12/EEC, adoptată în februarie 1992.
Având în vedere obligația adoptării și publicării până la 1 ianuarie 2010 a actelor cu putere de lege cu privire la transpunerea în legislația națională a Directivei nr. 2008/118/CE a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind regimul general al accizelor și de abrogare a Directivei nr. 92/12/CEE și implicit a actelor administrative necesare pentru conformarea cu reglementările comunitare în domeniu, Guvernul României a procedat la adoptarea Ordonanței de Urgență nr. 109/2009 din 07 octombrie 2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Acest act normativ a fost adoptat și în considerarea faptului că este necesar a se respecta angajamentul luat de România față de Comisia Europeană, de a modifica legislația națională până la data de 31 decembrie 2009, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2010, în sensul eliminării accizelor stabilite în cota procentuală pentru respectarea dreptului comunitar în ceea ce privește regulile de impozitare, precum și al eliminării unor informații din fectură impuse de legislația națională care contravin prevederilor Directivei nr. 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, pentru evitarea declanșării procedurii de infringement.
De asemenea, în emiterea ordonanței de modificare a codului fiscal, Guvernul român a avut în vedere necesitatea perfecționării continue a legislației fiscale, precum și necesitatea promovării unor modificări ca urmare a solicitărilor mediului de afaceri.
OUG nr. 109/2009 a fost adoptată ținându-se seama că, pe baza legislației care transpune directivele europene, vor fi elaborate procedurile necesare aplicării acestora de către Agenția Națională de Administrare Fiscală și, în principal, a sistemelor VTES, pentru declararea serviciilor intracomunitare și interconectarea cu celelalte state membre, a sistemului informatizat special pentru accize — EMCS, a portalului electronic necesar aplicării Directivei nr. 2008/9/CE a Consiliului din 12 februarie 2008 privind rambursările de TVA către persoane nestabilite în România și pentru operatorii economici din România care solicită rambursarea TVA din alte state membre în care nu sunt stabiliți.
Aceasta ordonanță a fost emisă luând în considerare că neadoptarea și nepublicarea până la 31 decembrie 2009 o actelor cu putere de lege cu privire Ia transpunerea în legislația națională a directivelor menționate conduc la:
– declanșarea procedurii de infiringement de către Comisia Europeană împotriva României pentru netranspunerea în termenul legal a prevederilor directivelor în domeniul fiscal cu aplicabilitate de Ia data de 1 ianuarie 2010;
– imposibilitatea operatorilor intracomunitari care operează pe teritoriul României de a duce la îndeplinire toate obligațiile ce derivă din noile prevederi legale, ca urmare a modificării substanțiale a acquis-ului comunitar;
– imposibilitatea elaborării in timp util a legislației secundare, cu consecințe negative asupra mediului de afaceri, în ceea ce privește managementul financiar și planul afacerilor.
Modificările aduse prin O.U.G. nr. 109/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal intră In vigoare începând de la I ianuarie 2010.
Prin excepție, prevederile art. I pct. 148 referitoare la capitolul I „Regimul accizelor armonizate” se aplică începând cu data de 1 aprilie 2010.
De asemenea, începând cu data de 1 aprilie 2010 se abrogă prevederile art. 162-175 și art 178-206 din cap. 1 al titlului VII „Accize și alte taxe speciale” și prevederile art 222-237, art. 239-242, art. 244 și 244 din titlul VIII „Măsuri speciale privind supravegherea producției, importului și circulației unor produse accizabile” din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Până la 31 decembrie 2010, sunt admise deplasările de produse accizabile în regim suspensiv de accize către alte state membre care nu au adoptat sistemul informatizat potrivit art. 21-27 din Directiva nr. 2008/118/CE, efectuate conform procedurii prevăzute la art 186-191 din cap. I al titlului VII „Accize și alte taxe speciale” din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare.
Deplasările de produse accizabiie, care au fost inițiate înainte de 1 aprilie 2010, sunt efectuate și incheiate In conformitate cu procedura prevăzută la art. 186-191 din cap. I al titlului VII .Accize și alte taxe speciale" din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare.
Prin Directiva nr. 2008/118/CE se introduce sistemul computerizat de urmărire a mișcării produselor accizabiie in regim suspensiv (EMCS – Excise Movement Control System), scopul urmărit și declarat în expunerea de motive fiind acela ai simplificării procedurilor deja existente.
EMCS – sistemul computerizat de monitorizare a mișcării produselor accizabiie în regim suspensiv – urmează st devină operațional începând eu 1 aprilie 2010 data la care vechea directivă – Directiva nr. 92/12/CEE – va fi abrogată.
Sistemul EMCS va înlocui actuala procedură de circulație a produselor accizabiie in regim suspensiv, bazată pe documentele administrative de însoțire (DAI) în format hârtie.
Noua Directivă, permite ca, pe lângă antrepozitarii autorizați, să poată expedia produse accizabiie în regim suspensiv și importatorul care pune în libera circulație astfel de bunuri, acesta numindu-se „expeditor înregistrat”.
Prin Directiva nr. 2008/118/EC, Statele Membre pot introduce noi scutiri de la plata accizelor.
Astfel, nu vor fi purtătoare de accize bunurile comercializate în magazinele de tip ,,tax-free”, transportate în bagajele călătorilor către teritorii terțe sau către țări terțe, la bordul aeronavelor sau navelor, deși același regim fiind prevăzut și pentru bunurile accizabile livrate la bordul aeronavelor sau navelor.
De asemenea, Directiva nr. 2008/118/EC stipulează expres că Statele Membre au dreptul să stabilească condițiile în care, pentru produsele accizabile eliberate în consum, accizele plătite pot fi restituite, la cererea operatorilor economici interesați.
Toate aceste prevederi sunt transpuse în legislația noastră prin modificările aduse codului fiscal prin O.U.G. nr. 109/2009.
PERSOANA PLĂTITOARE DE ACCIZE
Potrivit art. 206, Cod fiscal, persoana plătitoare de accize devenite exigibile poate
fi:
a. în ceea ce privește ieșirea unor produse accizabile dintr-un regim suspensiv de accize:
– antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat sau orice, altă persoană care eliberează produsele accizabile din regimul suspensiv de accize ori în numele căreia, se efectuează această eliberare și, în cazul ieșirii neregulamentare din antrepozitul fiscal, orice altă persoană care a participat la această ieșire;
– în cazul unei nereguli în cursul unei deplasări a produselor accizabile în regim suspensiv de accize: antrepozitarul autorizat, expeditorul înregistrat sau orice altă persoană care a garantat plata accizelor, precum și orice persoană care a participat la ieșirea neregulamentară și care avea cunoștință sau care ar fi trebuit să aibă cunoștință în mod normal de caracterul neregulamentar al acestei ieșiri;
b. în ceea ce privește deținerea unor produse accizabile, persoană care deține produsele accizabile sau orice altă persoană implicată în deținerea acestora;
c. în ceea ce privește producerea unor produse accizabile, persoana care produce produsele accizabile sau, în cazul unei produceri neregulamentare, orice altă persoană implicată în producerea acestora;
d. în ceea ce privește importul unor produse accizabile, persoana care declară produsele accizabile sau în numele căreia produsele sunt declarate în momentul importului ori, în cazul unui import neregulamentar, orice altă persoană implicată în importul acestora.
În situația în care mai multe persoane sunt obligate să plătească aceeași datorie privind accizele, acestea sunt obligate să plătească în solidar acea datorie, aceasta însemnând că fiecare dintre aceste persoane poate fi urmărită pentru întreaga datorie.
RESTITUIRI DE ACCIZE
Cu excepția cazurilor prevăzute la art. 206 alin. (7) Cod Fiscal, la art. 206 alin. (5) Cod Fiscal și la art. 206 alin. (3) și (4)Cod Fiscal, precum și a cazurilor prevăzute la art. 206 – 206 Cod Fiscal, accizele privind produsele accizabile care au fost eliberate pentru consum pot fi, la solicitarea persoanei în cauză, restituite sau remise de către autoritățile competente din statele membre unde respectivele produse au fost eliberate pentru consum, în situațiile prevăzute de statele membre și în conformitate cu condițiile stabilite de statul membru în cauză, în scopul de a preveni orice formă posibilă de evaziune sau de abuz.
Astfel, pentru produsele returnate în antrepozitele fiscale din România în vederea reciclării, recondiționării sau distrugerii, după caz, accizele plătite ca urmare a eliberării pentru consum a acestor produse pot fi restituite la cererea antrepozitarului autorizat care a eliberat pentru consum produsele respective.
Pentru aceasta, antrepozitarul autorizat va înștiința în scris autoritatea vamală teritorială cazul returului produselor cu cel puțin două zile înainte de efectuarea returului produselor, printr-o notificare în care se vor menționa cauzele, cantitățile de produse accizabile care fac obiectul returului în antrepozitul fiscal, data eliberării pentru consum, valoarea accizelor aferente, data și locul/locurile de unde urmează să fie retrase produsele respective, precum și procedura care urmează a fi aplicată produselor care fac obiectul restituirii accizelor (reciclare, recondiționare, distrugere).
Autoritatea vamală teritorială va desemna un reprezentant care să asiste la recepția produselor returnate în vederea certificării documentului de recepție. După analizarea datelor din documentul de recepție certificat de reprezentantul acestei autorități, prezentat în copie, odată cu informațiile prezentate de antrepozitar, Autoritatea Vamală va comunica acestuia, în termen de 5 zile lucrătoare de la data documentului de recepție, punctul de vedere asupra unei eventuale cereri de restituire a accizelor plătite pentru produsele retumate în antrepozitul fiscal.
Pentru a beneficia de restituirea accizelor antrepozitarul autorizat va depune o cerere în acest sens la autoritatea fiscală teritorială unde este înregistrat ca plătitor de impozite și taxe, însoțită de următoarele documente:
copia documentului de recepție certificat de, reprezentantul autorității vamale teritoriale;
adresa prin care se comunică punctul de vedere al autorității vamale teritoriale, în
original și copie;
– documentul care atestă că accizele au fost plătite de antrepozitul fiscal care solicită restituirea accizelor.
Autoritatea fiscală teritorială va analiza cererea și documentația depuse de antrepozitul fiscal și va decide asupra restituirii accizelor.
Pentru produsele accizabile eliberate pentru consum în România de un destinatar înregistrat, accizele pot fi restituite la cererea acestuia, cerere care se va depune la autoritatea fiscală teritorială unde este înregistrat ca plătitor de impozite și taxe, cu 7 zile lucrătoare înainte ca produsele accizabile să fie retumate antrepozitului fiscal din statul membru de expediție. Concomitent acest fapt va fi notificat și la autoritatea vamală teritorială pentru o posibilă verificare din partea acestei autorități.
Cererea de restituire va fi însoțită de următoarele documente:
– o notă justificativă privind cauzele, cantitățile de produse accizabile și locul/locurile unde se află produsele ce urmează să fie retumate;
– documentele care justifică faptul că produsele respective au fost achiziționate de la antrepozitul fiscal din statul membru de expediție;
– documentul care atestă că accizele au fost plătite în România.
În cazul produselor accizabile provenite din achiziții intracomunitare, retrase de pe piață, acestea pot fi retumate antrepozitului fiscal din statul membru de expediție, în condițiile stabilite de acel stat membru, de antrepozitul fiscal sau destinatarul înregistrat din România care a efectuat achiziția. Imediat ce produsele au fost returnate antrepozitului fiscal din statul membru de expediție, antrepozitul fiscal sau destinatarul înregistrat din România va transmite autorității fiscale teritoriale o copie a documentului sau a documentelor care atestă returul și recepția produselor.
Pentru produsele accizabile provenite din operațiuni de import, ce urmează a fi retumate furnizorului extern, operatorul economic importator poate beneficia de restituirea accizelor dacă depune cererea de restituire la autoritatea vamală teritorială, cu 7 zile lucrătoare înainte ca produsele accizabile să fie returnate, pentru o posibilă verificare din partea acestei autorități.
Cererea de restituire să fie însoțită de o notă justificativă privind cauzele, cantitățile de produse accizabile și locul/locurile unde se află produsele ce urmează să fie retumate și de documentul care atestă că accizele au fost plătite de importator.
Imediat ce produsele au fost retumate furnizorului extern, importatorul din România va transmite autorității vamale teritoriale o copie a documentului sau a documentelor care atestă returul și recepția produselor.
În cazul produselor supuse marcării prin banderole sau timbre, operatorul economic care solicită restituirea accizelor este obligat să întocmească un registru care să conțină următoarele informații:
– cantitatea produselor accizabile eliberate pentru consum sau importate care fac obiectul restituirii accizelor;
– data la care produsele au fost eliberate pentru consum sau importate;
– seria și numărul de identificare ale banderolelor sau timbrelor;
– valoarea accizelor plătite pentru produsele eliberate pentru consum sau importate;
– regimul care urmează a fi aplicat produselor care fac obiectul restituirii accizelor.
Produsele supuse accizelor, eliberate pentru consum sau importate în România, care fac obiectul returului către furnizorul extern, atunci când urmează a fi distruse, pot fi supuse operațiunii de distrugere în România. Responsabilitatea distrugerii o are antrepozitul destinatarul înregistrat sau operatorul economic importator care a eliberat produsele accizabile pentru consum în România. Distrugerea produselor accizabile poate fi efectuă la cererea operatorului economic, în baza aprobării date de autoritatea vamală teritorială.
Cererea va fi însoțită de o notă justificativă privind cauzele, cantitățile de produse accizabile și locul/locurile unde se află produsele ce urmează a fi distruse, documentele justificative care confirmă cauzele care determină distrugerea produselor și de documentul care atestă că accizele au fost plătite de operatorul economic care solicită restituire accizelor și procedura care urmează a fi aplicată produselor care fac obiectul restituirii accizelor (reciclare, recondiționare, distrugere).
Pentru produsele accizabile marcate cu timbre sau banderole, retumate In antrepozitul fiscal din România, în vederea reciclării sau recondiționării, dezlipirea marcajelor se va efectua sub supravegherea autorității vamale teritoriale și vor fi într-un consemnate proces-verbal. O copie a procesului-verbal va însoți marcajele care vor fi expediate pentru distrugere Companiei Naționale „Imprimeria Națională” – S.A., operațiunea de distrugere efectuându-se pe cheltuiala antrepozitului fiscal.
în cazul produselor accizabile marcate cu timbre sau banderole, înainte de retunarea produselor în antrepozitul fiscal din alt stat membru ori producătorului dintr-o țară terță, se va efectua dezlipirea marcajelor sub supravegherea autorității vamale teritoriale și vor fi consemnate într-un proces-verbal. O copie a procesului-verbal va însoți marcajele care vor fi expediate pentru distrugere Companiei Naționale „Imprimeria Națională” – S.A., operațiunea de distrugere efectuându-se pe cheltuiala operatorului economic care returnează marcajele.
Accizele pot fi restituite și pentru produsele energetice contaminate sau combinate in mod accidental, returnate antrepozitului fiscal pentru reciclare, sau pentru băuturile alcoolice și produsele din tutun retrase de pe piață, dacă starea sau vechimea acestora le face improprii consumului.
Nu intră sub incidența restituirii accizelor produsele care au fost eliberate pentru consum cu mai mult de 2 ani înainte de data depunerii cererii de restituire. Acciza restituită nu poate depăși suma efectiv plătită.
SCUTIRE DE LA PLATA ACCIZELOR
O altă reglementare nouă, introdusă în legislația noastră ca urmare a aplicării noii Directive nr. 2008/118/EC, este cea referitoare la scutirile de la plata accizelor. Scutirile de la plata accizelor prevăzute la art. 206 din Codul fiscal se acordă direct atunci când beneficiarul achiziționează produsele accizabile de la un antrepozit fiscal sau de la un expeditor înregistrat.
Scutiri generale
Produsele accizabiie sunt scutite de plata accizelor dacă sunt destinate utilizării:
– In contextul relațiilor diplomatice sau consulare;
– de către organizațiile internaționale recunoscute ca atare de autoritățile publice din România și de către membrii acestor organizații, în limitele și în condițiile stabilite prin convențiile internaționale privind instituirea acestor organizații sau prin acordurile de sediu;
– de către forțele armate ale oricărui stat parte la Tratatul Atlanticului de Nord, altul decât România, pentru uzul forțelor armate în cauză, pentru personalul civil însoțitor sau pentru aprovizionarea popoarelor ori a cantinelor acestora;
– de către forțele armate ale Regatului Unit staționate în Cipru în temeiul Tratatului de instituire a Republicii Cipru din 16 august 1960, pentru uzul forțelor armate în cauză, pentru personalul civil însoțitor sau pentru aprovizionarea popoarelor ori a cantinelor acestora;
– pentru consum în cadrul unui acord încheiat cu țări terțe sau cu organizații internaționale, cu condiția ca acordul în cauză să fie permis ori autorizat în ceea ce privește scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată. Toate aceste produse scutite de la plata accizelor trebuie însoțite de certificat de scutire.
Beneficiază de scutire și contractanții forțelor armate aparținând oricărui stat parte la Tratatul Atlanticului de Nord, așa cum sunt definiți în acordurile speciale (NATO/SOFA), precum și Ministerul Apărării Naționale când achiziționează produse accizabiie pentru/sau în numele forțelor NATO.
Pentru aplicarea scutirilor prevăzute la art. 206 alin. (1) lit. a), b) și e) din Codul fiscal, beneficiarul scutirii – persoană juridică si va adresa Ministerului Afacerilor Externe, în vederea stabilirii cantităților de produse accizabile care pot fi achiziționate în regim de scutire, pe grupe de produse, așa cum sunt prevăzute la art. 206 din Codul fiscal.
În cazul scutirilor prevăzute la art. 206 alin. (1) lit. c), d) și, după caz, e) din Codul fiscal, beneficiarul scutirii – persoană juridică se va adresa Ministerului Apărării Naționale, în vederea determinării cantităților de produse.
Cantitățile solicitate vor reprezenta necesarul estimat la nivelul unui an sau, după caz, necesarul aferent perioadei de staționare pe teritoriul României atunci când această perioadă este mai mică de un an. După stabilirea cantităților de produse accizabile, Ministerul Afacerilor Externe sau Ministerul Apărării Naționale, după caz, va transmite autorității vamale teritoriale care deservește beneficiarul – persoană juridică o situație centralizatoare cuprinzând cantitățile stabilite pentru fiecare beneficiar. Pentru fiecare operațiune de achiziție intraconaunitară de produse accizabile în regim de scutire, beneficiarul va utiliza certificatul de scutire reglementat de Comisia Europeană.
În cazul situațiilor în care operațiunile sunt scutite de TVA și se utilizează certificatul de scutire de TVA, acesta asigură și aplicarea scutirii de la plata accizelor.
Certificatul de scutire se întocmește de către destinatar și se certifică de autoritatea competentă a statului membru gazdă al acestuia înainte de expedierea produselor accizabile.
În cazul României, autoritatea competentă pentru ștampilarea certificatelor de scutire este autoritatea vamală teritorială care deservește beneficiarul. În situația în care beneficiarul scutirii se află pe teritoriul României, certificatul de scutire se întocmește în două exemplare, un exemplar se păstrează de către expeditor, ca parte a documentației sale, iar exemplarul al doilea însoțește transportul de la furnizor la beneficiar și se păstrează de către beneficiarul scutirii.
Antrepozitarul autorizat expeditor sau expeditorul înregistrat are obligația de înregistra în evidențele sale certificatele de scutire, aferente fiecărei operațiuni în parte. Transportul produselor accizabile de la furnizor la beneficiar este însoțit pe lângă certificatul de scutire și de documentul administrativ electronic.
În cazul carburanților auto achiziționați prin stațiile de distribuție, scutirea de la plat accizelor se va acorda prin restituire.
Beneficiarii scutirilor de la plata accizelor prevăzuți la art. 206 alin. (1) din Codul fiscal se vor adresa Ministerului Afacerilor Externe sau, după caz, Ministerului Apărării Naționale, pentru determinarea cantităților anuale de carburanți, defalcate pe luni, ce urmează a fi achiziționate în regim de scutire de accize, pentru fiecare autoturism și persoană în parte.
Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Apărării Naționale vor transmite autorității vamale teritoriale ce deservește beneficiarul lista cuprinzând cantitățile de carburanți determinate potrivit alin. (2).
Cu ocazia fiecărei aprovizionări cu carburanți auto de la stațiile de distribuție, beneficiarul scutirii va solicita bonul fiscal emis prin aparatul de marcat electronic fiscal. Bonul fiscal va fi ștampilat de vânzător, care va înscrie pe verso numărul de înmatriculare al autoturismului și denumirea/numele cumpărătorului, în vederea restituirii sumelor reprezentând accize, beneficiarii scutirilor – instituții, organizații – vor depune inclusiv pentru personalul angajat, până la finele lunii următoare celei pentru care se solicită restituirea, la autoritatea fiscală teritorială ce deservește beneficiarul o cererea de restituire însoțită de un centralizator în care vor fi enumerate bonurile fiscale și cantitățile de carburanți achizițonate în luna pentru care se face solicitarea, la care se vor atașa bonurile fiscale certificate în mod corespunzător de vânzător, în copie și în original.
Compartimentul de specialitate din cadrul autorității fiscale teritoriale care deservește beneficiarul va verifica informațiile înscrise în cererea de restituire, confruntându-le cu datele din bonurile fiscale, după care va determina suma accizelor de restituit pentru fiecare solicitant în parte. Restituirea accizelor se efectuează în termen de 45 de zile de la data depunerii documentației complete. După soluționarea cererii, documentele originale vor fi restituite beneficiarului.
În cazul importului de produse accizabile dintr-o țară terță, regimul de scutire de accize se acordă direct în baza certificatului de scutire. Certificatul de scutire se întocmește de beneficiar în două exemplare vizate de autoritatea vamală teritorială care deservește beneficiarul, pentru fiecare operațiune în parte. Un exemplar al certificatului de scutire împreună cu documentul vamal însoțesc transportul produselor accizabile de la biroul vamal de intrare în România până la beneficiar și se păstrează de către acesta, iar al doilea exemplar se păstrează de biroul vamal.
În cazul în care importul se realizează printr-un alt birou vamal de intrare în teritoriul comunitar, transportul produselor accizabile va fi însoțit de documentul vamal și de exemplarul certificatului de scutire al beneficiarului.
Importatorul livrează beneficiarului scutirii produsele accizabile la prețuri fără accize și va solicita compensarea/restituirea accizelor aferente cantităților astfel livrate, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală. În vederea restituirii sumelor reprezentând accizele, importatorul va depune până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se solicită, restituirea, la autoritatea fiscală teritorială la care este înregistrat ca plătitor de impozite și taxe, următoarele documente:
– cererea de restituire de accize;
– copia facturilor de livrare către beneficiarul scutirii, în care este înscrisă mențiunea ,,scutit de accize”;
– dovada plății accizelor în vamă;
– copia certificatului de scutire, aferent fiecărei operațiuni.
Certificatul de scutire va avea valabilitate un an calendaristic.
Scutiri speciale
În afară de scuture cu caracter general, prevăzute anterior, Codul fiscal modificat prin OUG nr. 109/2009 reglementează și unele scutiri speciale.
Sunt scutite de la plata accizelor produsele accizabile furnizate de magaanele duty-free, transportate în bagajul personal al călătorilor care, se deplasează pe cale aeriană sau maritimă către un teritoriu terț ori către o țară terță. Același regim de scutire de la plata accizelor se aplică și produselor accizabile furnizate de magazinele duty-free autorizate în România situate în afara incintei aeroporturilor sau porturilor, transportate în bagajul personal al călătorilor către un teritoriu terț ori către o țară terță.
Sunt scutite de asemenea, de la plata accizelor produsele furnizate la bordul unei aeronave sau al unei nave pe parcursul călătoriei pe cale aeriană ori maritimă către un teritoriu terț sau către o țară terță.
Noțiunea de călător către un teritoriu terț sau către o țară terță este definită de lege ca orice călător care deține un document de transport pentru călătorie ori un alt document care face dovada destinației finale situate pe un teritoriu terț sau o țară terță.
CONTROLUL PRIVIND PLATA ACCIZELOR
Așa cum arătam anterior, ca urmare a obligației de transpunere în legislația naționala a Directivei nr. 2008/118/CE a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind regimul general al accizelor, Guvernul României a procedat la adoptarea Ordonanței de Urgență nr, 109/2009 din 07 octombrie 2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
În ceea ce privește controlul privind plata accizelor, prin Directiva nr. 2008/118/CE se introduce sistemul computerizat de urmărire a mișcării produselor accizabile în regim suspensiv (EMCS – Excise Movement Control System), în scopul simplificării și efcientizării procedurilor deja existente.
Sistemul EMCS va înlocui actuala procedură de circulație a produselor accizabile în regim suspensiv, bazată pe documentele administrative de însoțire (DAI) în format hârtie.
Potrivit art. 206 din Codul fiscal modificat, toți operatorii economici cu produse accizabile sunt obligați să accepte orice control ce permite autorității competente prevăzute în normele metodologice să se asigure de corectitudinea operațiunilor cu produse accizabile.
În acest scop, autoritățile competente vor lua măsuri de supraveghere fiscală și control pentru asigurarea desfășurării activității autorizate în condițiile legii.
Pentru realizarea supravegherii fiscale a producției, depozitării, circulației și importului produselor supuse accizelor armonizate vor fi emise reguli ce se vor stabili prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Astfel, ANAF (Agenția Națională de Administrare Fiscală) a emis Ordinul nr. 1599/2009 privind aprobarea Instrucțiunilor de completare a documentului administrativ de însoțire în format electronic (e-DAI) utilizând aplicația EMCS-RO de control al mișcărilor cu produse accizabile în regim suspensiv de accize, care a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 876, din 16 decembrie 2009.
Conform dispozițiilor acestui Ordin, aplicația EMCS-RO de control a mișcărilor cu produse accizabile în regim suspensiv, va fi utilizată în locul aplicației RO-DAI, EMCS-RO bazându-se pe transmiterea electronică a datelor, fiind în conformitate cu standardele europene.
Ordinul nr. 1599/2009 stipulează faptul că sistemul electronic EMCS-RO permite monitorizarea în timp real a stării mișcărilor de produse accizabile în regim suspensiv, dar precizează expres că mesajele transmise prin sistemul EMCS-RO nu înlocuiesc documentele pe suport de hârtie și formalitățile care se efectuează potrivit art. 187 alin. (2) și (3) din Codul fiscal.
De asemenea, emiterea, transmiterea și închiderea unui document administrativ de însoțire (DAI) este obligatorie atât pe suport de hârtie, cât și informatic.
în accepțiunea actului normativ menționat, în mișcarea produselor accizabile în regim suspensiv de accize, locul de expediere este un antrepozit fiscal sau un birou vamal unde produsele au fost puse în libera circulație, iar destinatarul este un operator economic autorizat să primească produse accizabile, o organizație scutita sau un loc unde produsele accizabile părăsesc teritoriul comunitar.
Accesul la aplicația EMCS-RO este acordat de Autoritatea Națională a Vămilor (ANV).
Totodată, actul normativ prevede ca instrucțiunile privind accesul operatorilor economici la aplicația de control EMCS-RO vor fi aprobate ulterior.
în același serii ANAF a emis Ordinul nr. 3652 din 24 decembrie 2009 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind accesul operatorilor economici la aplicația EMCS-RO de control al mișcărilor cu produse accizabile în regim suspensiv de accize.
Prin acest Ordin, se abrogă prevederile Ordinului vicepreședintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscala nr. 5.823 din 23 iulie 2008 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind accesul operatorilor economici la aplicația informatică de urmărire a mișcărilor cu produse accizabile în regim suspensiv RO-DAI, la nivel național, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 1 august 2008.
PRODUSE DIN TUTUN
CLASIFICARE
În grupa „produse din tutun” se includ:
a) țigarete;
b) țigări și țigări de foi;
c) tutun de fumat:
1. tutun de fumat fin tăiat, destinat rulării în țigarete;
2. alte tutunuri de fumat.
Se consideră țigarete:
a) rulourile de tutun destinate fumatului ca atare și care nu sunt țigări sau țigări de foi, în sensul alin. (3);
b) rulourile de tutun care se pot introduce într-un tub de hârtie de țigarete, prin simpla mânuire neindustrială;
c) rulourile de tutun care se pot înfășura în hârtie de țigarete, prin simpla mânuire neindustrială;
d) orice produs care conține parțial alte substanțe decât tutunul, dar care respectă criteriile prevăzute la lit. a), b) sau c).
Se consideră țigări sau țigări de foi, dacă se pot fuma ca atare, după cum urmează:
a) rulourile de tutun care conțin tutun natural;
b) rulourile de tutun care au un înveliș exterior din tutun natural;
c) rulourile de tutun care au o umplutură din amestec tăiat fin, înveliș exterior de culoarea normală a unei țigări, care acoperă complet produsul, inclusiv filtrul, dar exclusiv muștiucul, dacă este cazul, și un liant, cu condiția ca:
1. învelișul și liantul să fie din tutun reconstituit;
2. masa unitară a rolei de tutun, excluzând filtrul sau muștiucul, să nu fie sub 1,2 grame; și
3. învelișul să fie fixat în formă de spirală, cu un unghi ascuțit de minimum 30 grade față de axa longitudinală a țigării.
d) rulourile de tutun, care au o umplutură din amestec tăiat fin, înveliș exterior de culoare normală a unei țigări, din tutun reconstituit, care acoperă complet produsul, inclusiv filtrul, dar exclusiv muștiucul, dacă este cazul, cu condiția ca:
1. masa unitară a ruloului, excluzând filtrul și muștiucul, să fie egală sau mai mare de 2,3 grame;
2. circumferința ruloului de tutun de minimum o treime din lungimea țigării să nu fie sub 34 mm.
e) orice produs care conține parțial alte substanțe decât tutunul, dar care respectă criteriile de la lit. a), b), c) sau d) și are învelișul din tutun natural, învelișul și liantul din tutun reconstituit sau învelișul din tutun reconstituit.
Se consideră tutun de fumat:
a) tutunul tăiat sau fărâmițat într-un alt mod, răsucit sau presat în bucăți, și care poate fi fumat fără prelucrare industrială;
b) deșeurile de tutun prelucrate pentru vânzarea cu amănuntul, care nu sunt prevăzute la alin. (2) și (3);
c) orice produs care conține parțial alte substanțe decât tutunul, dacă produsul respectă criteriile de la lit. a) sau b).
Se consideră tutun de fumat fin tăiat destinat rulării în țigarete:
a) tutunul de fumat, așa cum este definit la alin. (4), pentru care mai mult de 25% din greutate o reprezintă particulele de tutun ce au o lățime sub 1 mm;
b) tutunul de fumat pentru care mai mult de 25% din greutate o reprezintă particulele de tutun ce au o lățime mai mare de 1 mm, dacă tutunul de fumat este vândut sau destinat vânzării pentru rularea țigaretelor.
Se consideră alt tutun de fumat orice tutun de fumat care nu este tutun de fumat tăiat fin.
Un rulou de tutun prevăzut la alin. (2) este considerat, pentru aplicarea accizei, ca două țigarete – atunci când are o lungime, excluzând filtrul și muștiucul, mai mare de 9 cm, fără să depășească 18 cm; ca trei țigarete – când are o lungime, excluzând filtrul și muștiucul, mai mare de 18 cm, fără să depășească 27 cm, și așa mai departe.
CARACTERISTICI
Pentru produsele din tutun, plătitorii de accize sunt agenții economici – persoane juridice, asociații familiale și persoane fizice autorizate care produc sau importă astfel de produse. De asemenea, plătitorii de accize sunt și agenții economici, pentru toate cantitățile de produse supuse accizelor, obținute din producția proprie sau din import care sunt:
acordate ca dividende sau ca plată în natură acționarilor, asociaților și, după caz, persoanelor fizice;
consumate pentru reclamă și publicitate.
Pentru țigarete, indiferent de proveniența și calitatea acestora, se datorează bugetului de stat o acciză specifică, stabilită în echivalent euro/1.000 de țigarete, la care se adaugă o cotă procentuală aplicată asupra prețurilor maxime de vânzare cu amănuntul declarate. Cuantumul accizei specifice este prevăzut în anexa nr. 3 și cel al accizei procentuale în anexa nr. 4.
Prețurile maxime de vânzare cu amănuntul vor fi stabilite de fiecare agent economic producător intern sau importator și vor fi notificate Ministerului Finanțelor.
Ori de câte ori se intenționează modificări ale prețurilor maxime de vânzare cu amănuntul declarate, agenții economici producători interni sau importatori au obligația să redeclare prețurile pentru toate sortimentele de țigarete, indiferent dacă modificarea intervine la unul sau la mai multe sortimente.
După primirea declarațiilor privind prețurile maxime de vânzare cu amănuntul, Ministerul Finanțelor va transmite copii de pe acestea direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județean, respectiv a municipiului București și Direcției Generale a Vămilor.
METODE DE CALCUL
Cotele de impunere sunt exprimate în trei modalități:
sub formă de sumă fixă în echivalent euro aplicabilă pe 1.000 țigarete, la care se adaugă o cotă procentuală asupra bazei de impozitare. Aceste cote sunt valabile pentru țigarete, indiferent de proveniența și calitatea acestora;
sub formă de sumă fixă stabilită în echivalent euro pe 1.000 bucăți pentru țigări și țigări de foi;
sub formă de sumă fixă stabilită în echivalent euro pe kg pentru tutunul destinat fumatului precum și pentru tutunul de prizat și mestecat.
Baza de impozitare pentru stabilirea componenței procentuale a accizelor la țigarete, atât pentru produsele din producția internă, cât și pentru produsele din import, o constituie prețul maxim de vânzare cu amănuntul delcarat.
Sumele datorate bugetului de stat drept acciză pentru țigarete se determină astfel:
pentru țigarete:
TOTAL ACCIZĂ = A1 + A2 în care:
A1 = acciza specifică
A2 = acciza ad valorem
A1 = K1 x R x Q1
A2 = K2 x PA x Q2
K1 = acciza specifică prevăzută la nr. crt. 6 din Anexa nr. 1 la titlul VII din Legea nr. 5712003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare ( anexa nr. 3)
K2 = acciza ad valorem prevăzută la nr. crt. 6 din Anexa nr. 1 la titlul VII din Legea nr. 5712003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare ( anexa nr. 4)
R = cursul de schimb leu – euro
PA = prețul maxim de vânzare cu amănuntul
Q1 = cantitatea exprimată în unități de 1.000 buc. Țigarete
Q2 = numărul de pachete de țigări aferente lui Q1
Nivelul accizei minime pentru tigarete incepând de la 1 aprilie 2014 inclusiv este de 81,50 euro/1000 tigarete.
pentru țigări și țigări de foi:
A = Q x K x R unde:
A = cuantumul accizei
Q = cantitatea exprimată în unități de 1.000 buc. țigări
K = acciza unitară prevăzută la nr. crt. 7 din Anexa nr. 1 la titlul VII din Legea nr. 5712003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare ( anexa nr. 3)
R = cursul de schimb leu – euro
pentru tutun fin tăiat, destinat rulării în țigarete și pentru alte tutunuri de fumat:
A = Q x K x R unde:
A = cuantumul accizei
Q = cantitatea în kg
K = acciza unitară prevăzută la nr. crt. 8 și 9 din Anexa nr. 1 la titlul VII din Legea nr. 5712003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare ( anexa nr. 3)
R = cursul de schimb leu – euro
STUDIU DE CAZ
PREZENTAREA SOCIETĂȚII
DATE DE IDENTIFICARE:
Nume: Casa Tabac Srl
CUI: 29465390
Registrul Comerțului: J4/1297/2012
Înființată în anul: 2012
Tip societate: Societate comercială cu răspundere limitată
CAEN: 4726
Descriere CAEN: Comerț cu amănuntul al produselor din tutun, în magazine specializate
Stare: Funcțiune
DOMENIU DE ACTIVITATE: Producție si comercializare produse din tutun
ADRESĂ ȘI CONTACT:
Adresă: Str. NEAGOE VODĂ, nr. 14, sc. C, ap. 6, c.p. 600210
Oraș: Bacău
Județ: Bacău
Telefon: 0726627384
CALCULAREA ACCIZEI
Societatea are o producție de:
100.000 pachete țigarete a 20 de țigări fiecare pachet. Prețul maxim de vânzare cu amănuntul declarat este de 15 lei/pachet. Acciza reprezintă 48,50 euro/1.000 țigarete (anexa nr.3) + 18% (anexa nr.4).
350.000 țigări și țigări de foi. Acciza reprezintă 64 euro/1.000 țigarete (anexa nr. 4)
500 kg tutun fin tăiat, destinat rulării în țigarete și pentru alte tutunuri de fumat. Acciza reprezintă 81 euro/kg (anexa nr. 4)
Cursul de schimb este stabilit la 4,3 lei/euro
Acciza datorată pentru țigarete:
ACCIZA TOTALĂ = Acciza specifică + Acciza ad valorem
Acciza specifică = 48,50 x 4,3 x (100.000 x 20)/1000
Acciza specifică = 417.100 lei
Acciza ad valorem = 18% x 100.000 x 15
Acciza ad valorem = 27.000 lei
ACCIZA TOTALĂ = 27.000 + 417.100 = 444.100 lei
Începând cu anul 2005 acciza pentru țigarete se determină după formula prezentată anterior, dar valoarea ei nu poate fi mică 81,50 euro / 1.000 țigarete. Vom determina această limită minimă impusă:
81,50 x 4,3 x (100.000 x 20)/1000 = 700.900 lei
Deoarece această valoare minimă a accizei este superioară valorii determinate prin însumarea accizei specifice cu cea ad valorem, acciza datorată către stat va fi de 700.900 lei.
Acciza datorată pentru țigări și țigări de foi: Cuantumul accizei = 350.000/1000 x 64 x 4,3
Cuantumul accizei = 96.320 lei
Acciza datorată pentru tutun fin tăiat, destinat rulării în țigarete și pentru alte tutunuri de fumat:
Cuantumul accizei = 500 x 81 x 4,3
Cuantumul accizei = 174.150 lei
Valoarea accizei totale datorate către bugetul statului = 700.900 + 96.320 + 174.150 = 971.370 lei.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Date fiind schimbarile survenite in sistemul de calculare al accizarii produselor din tutun, ca urmare a armonizarii politicilor fiscale la nivel comunitar, societatatea comerciala analizata se afla in situatia in care trebuie sa suporte o acciza crescuta considerabil, conjunctura care o forteaza sa creasca
B I B L I O G R A F I E
Antonescu, M. – Accizele armonizate. Sitech, 2005
Benta, A. – Noi reglementări privind accizele. Rentrop & Straton, 2010
Codul fiscal și Normele metodologice de aplicare. Universul Juridic
Condor, I. – Accizele. Condor Consulting, București, 2002
Condor, I. – Impozitele, taxele și contribuțiile datorate. Tribuna Economic, București, 1998
Dumitru, A. – Accizele în România. Doctrină. Legislația Uniunea Europeană. Florescu, D. – Impozite indirecte și taxe, reglementări legale. Universul Juridic, București, 2010
Florescu, D. – Impozite indirecte și taxe, reglementări legale. Universul Juridic, București, 2010
Gheorghe, M. – Impozitele și taxele în România. Editura Universitară, Craoiva, 1996
Grigorie, L. – Regimul accizelor. Tribuna Economic, București, 2000
Impozite, taxe și contribuții. Junimea, București, 2005
Ivănescu, F. – Accize taxe de timbru. FORUM, București, 2000
Jurisprudența. Hamangiu, 2007
Moșteanu, N. – Fiscalitate. Editura Universitară, Craiova, 2008
Nicolăescu, E., Ciupitu, S.A. – Fiscalitate. Pro Universitaria, București, 2013
Niculeasa, M.I. – Regimul juridic general al taxelor și impozitelor. C.H. Beck. București, 2009
România – Codul fiscal. Monitorul Oficial, București, 2011
România – Legislație fiscal. All Beck, București, 2005
România. – Legislația taxelor de timbru. C. H. Beck, București, 2007
Sîngeorzan, D. – Taxe și impozite. Hamangiu, București, 2011
Site-ul Ministerului Finanțelor Publice: www.mfinante.ro
Site-ul Uniunii Europene: www.infoeuropa.ro
Teodorescu, M. – Fiscalitate. Cartea Universitară, București, 2006
Țâțu, L. – Aspecte practice privind TVA. C. H. Beck, București, 2010
Țâțu, L. – Fiscalitate și control fiscal, Aner, București, 2002
Țâțu, L. – Impozite, taxe și contribuții. C. H. Beck, București, 2011
www.scrigroup.com
A N E X E
Anexa Nr. 1
Taxele pentru emisiile de poluanți în atmosferă, provenite de la
surse fixe și mobile, încasate de la operatori economici
Anexa Nr. 2
Taxele încasate de la operatorii economici utilizatori de noi terenuri pentru
depozitarea următoarelor categorii de deșeuri valorificabile
Anexa nr. 3
Listă cuprinzând taxele special de consumație
*) Această structură a accizei se aplică până la data de 30 iunie 2011 inclusiv. În perioada 1 iulie 2011 – 31 decembrie 2017 inclusiv, structura accizei totale va fi prevăzută în hotărârea Guvernului pentru aprobarea accizei specifice ce se aplică începând cu data de 1 iulie a fiecărui an.
Anexa nr. 4
x) Se determină în funcție de prețul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul aferent anului precedent, acciza ad valorem și acciza totală.
B I B L I O G R A F I E
Antonescu, M. – Accizele armonizate. Sitech, 2005
Benta, A. – Noi reglementări privind accizele. Rentrop & Straton, 2010
Codul fiscal și Normele metodologice de aplicare. Universul Juridic
Condor, I. – Accizele. Condor Consulting, București, 2002
Condor, I. – Impozitele, taxele și contribuțiile datorate. Tribuna Economic, București, 1998
Dumitru, A. – Accizele în România. Doctrină. Legislația Uniunea Europeană. Florescu, D. – Impozite indirecte și taxe, reglementări legale. Universul Juridic, București, 2010
Florescu, D. – Impozite indirecte și taxe, reglementări legale. Universul Juridic, București, 2010
Gheorghe, M. – Impozitele și taxele în România. Editura Universitară, Craoiva, 1996
Grigorie, L. – Regimul accizelor. Tribuna Economic, București, 2000
Impozite, taxe și contribuții. Junimea, București, 2005
Ivănescu, F. – Accize taxe de timbru. FORUM, București, 2000
Jurisprudența. Hamangiu, 2007
Moșteanu, N. – Fiscalitate. Editura Universitară, Craiova, 2008
Nicolăescu, E., Ciupitu, S.A. – Fiscalitate. Pro Universitaria, București, 2013
Niculeasa, M.I. – Regimul juridic general al taxelor și impozitelor. C.H. Beck. București, 2009
România – Codul fiscal. Monitorul Oficial, București, 2011
România – Legislație fiscal. All Beck, București, 2005
România. – Legislația taxelor de timbru. C. H. Beck, București, 2007
Sîngeorzan, D. – Taxe și impozite. Hamangiu, București, 2011
Site-ul Ministerului Finanțelor Publice: www.mfinante.ro
Site-ul Uniunii Europene: www.infoeuropa.ro
Teodorescu, M. – Fiscalitate. Cartea Universitară, București, 2006
Țâțu, L. – Aspecte practice privind TVA. C. H. Beck, București, 2010
Țâțu, L. – Fiscalitate și control fiscal, Aner, București, 2002
Țâțu, L. – Impozite, taxe și contribuții. C. H. Beck, București, 2011
www.scrigroup.com
A N E X E
Anexa Nr. 1
Taxele pentru emisiile de poluanți în atmosferă, provenite de la
surse fixe și mobile, încasate de la operatori economici
Anexa Nr. 2
Taxele încasate de la operatorii economici utilizatori de noi terenuri pentru
depozitarea următoarelor categorii de deșeuri valorificabile
Anexa nr. 3
Listă cuprinzând taxele special de consumație
*) Această structură a accizei se aplică până la data de 30 iunie 2011 inclusiv. În perioada 1 iulie 2011 – 31 decembrie 2017 inclusiv, structura accizei totale va fi prevăzută în hotărârea Guvernului pentru aprobarea accizei specifice ce se aplică începând cu data de 1 iulie a fiecărui an.
Anexa nr. 4
x) Se determină în funcție de prețul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul aferent anului precedent, acciza ad valorem și acciza totală.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Accize Produse din Tutun (ID: 134912)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.