Accident vascular cerebral-Nursing specific . [609131]

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
LICEUL TEHNOLOGIC ,,DRAGOMIR HURMUZESCU ”
MEDGIDIA

PROIECT DE CERTIFICARE

NIVEL 5

ÎNDRUMĂTOR PROIECT:
ASISTENT MEDICAL PRINCIPAL:
CHERA VETUȚA MIHAELA

ABSOLVENT: [anonimizat] 2020

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

LICEUL TEHNOLOGIC ,,DRAGOMIR HURMUZESCU ”
MEDGIDIA

PROIECT DE CERTIFICARE
NIVEL5

ACCIDENT VASCULAR CEREBRAL-
NURSING SPECIFIC

ÎNDRUMĂTOR PROIECT:
ASISTENT MEDICAL PRINCIPAL:
CHERA VETUȚA MIHAELA

ABSOLVENT: [anonimizat] 2020

CUPRINS

CAPITOLUL  :
Noțiuni de anatomie și fiziologie a sistemului nervos …………….. …………pag. 6
CAPITOLUL  :
Accidentul vascular cerebral
1. Definiție ………………………………………………….………….. pag. 15
2. Istoricul bolii ……………………………………………..……… …..pag. 15
3. Clasificarea accidentelor vasculare cerebrale ……………….… ………pag. 16
4. Cadru etiopatogenic …………………………………..………..… ….pag. 17
5. Simpt omatologie …………………………………………….…….. …pag. 18
6. Examene paraclinice și de laborator ……………….………..…. …….pag. 22
7. Diagnostic pozitiv și diferențial …………………………………… ….pag. 23
8. Tratament ………………………………………………………..… ..pag. 25
9. Evoluție și prognostic ……………………………………………… ….pag. 26
CAPITOLUL  
Rolul asistentei medicale
în îngrijirea bolnavului cu accident vascular cerebral …………..… ……………pag 27
Pregatirea și asistarea explorărilor paraclinice ale sistemului nervos……….. pag 28
1. Administrarea medicamentelor pe cale orala , parenteral……………….pa g 32
2. Îngrijirea bolnavilor imobilizați …………………………..……..… ….pa g 33
3. Îngrijirea escarelor ………………………………………..………. …..pa g 34
4. Tratamentul ictusului………..………………………….…………… …..pa g 36
5. Îngrijirea bolnavilor comatoși ………………………………..……. …..pa g 37
6. Profilaxia accident vascular cerebral ………………………… ………….pa g 39
7. Recuperarea bolnavilor cu accidente vasculare cerebrale.…. …………..pa g 41
Caz clinic și particularități de îngrijire ……………………… ……… .…..pag 44
BIBLIOGRAFIE …………………………………………………..………. ….pa g 51

MOTTO

,,A apăra și a promova,a venera și a iubi viața este o misiune pe care Dum nezeu a
încredințat -o fiecărui om,chemându -l in calitate de imagine vie a Sa să fie părtaș
la stăpânirea pe care El ,Dumnezeu o are asupra Lui,,

PAPA IOAN PAUL II

Argument

Bolile cerebro- vasculare au o morbiditate și mortalitate crescută, numărul ca zurilor
sporind datorită frecvenței aterosclerozei și hipertensiunii arteriale, dar și prelungirii duratei
medii de viață a omului societății moderne care favorizează posibilitatea apariției accidentului
vascular cerebral pe fondul sclerozei vasculare fiziologice.
Din nefericire, tulburările vasculare ale creierului au o incidență din ce în ce mai
timpurie, aparținând vârstei mijlocii și uneori chiar vârstei tinere, oameni în plină activitate și
sănătate, aparent, căzând victime acestei afecțiuni.
In timp ul prezenței mele in cadrul școlii postliceale sanitare, efectuând stagiul de
practica si într- o secție de neurologie , unde oamenii sunt aproape dependenți de prezența și
ajutorul cadrelor medicale trebuie să admit că am observat oamenii, în calitatea lor de pacienți,
ei tânjesc mai mult după un zâmbet, o figură luminoasă și înțelegătoare, o vorbă blândă și veselă
si apoi după un tratamentul medicamentos.
Cred cu tărie că accidentul vascular cerebral este cel mai important capitol din patologia
creierului și m-am hotărât, să îmi aleg tema: ” Accident vascular cerebral-Nursing specific ”.

6
CAPITOLUL 
Noțiuni de anatomie și fiziologie a sistemului nervos

Totalitatea organelor se formează din țesut nervos specializat în receptarea, transmiterea
și prelucrarea excitațiilor sau informațiilor din mediul intern sau extern și formează sistemul
nervos, pe care îl găsim în componența tuturor organismelor.

SISTEMUL NERVOS SI ROLUL S ĂU:
– este de a face legătura între mediul extern și organism,
– a regla, c oordona și conduce activitatea tuturor țesuturilor, organelor și sistemelor
ce alcătuiesc organismul,
– a adapta organismul la mediul extern și de a dirija funcțiile interne ale acestuia.
Stimulii , excitațiile proveni te din țesuturi și organe ale corpului sa u din contactul
organismului cu exteriorul sunt primite de către sistemul nervos sub forma influxului nervos ce
este analizat, elaborându- se, pe baza lor, comenzi trimise sub formă de impulsuri spre toate
organele și sistemele.

Elementele compuse ale arcului reflex sunt:
– receptorii,
– calea aferentă,
– centrii nervoși de integrare,
– calea eferentă,
– efectorii.
Receptorii sunt formațiuni sau organe specializate în recepționarea modificărilor fizice
și/sau chimice din mediul intern sau extern pe care le transformă în flux nervos. Receptorii care
receptează stimulii din mediul extern se numesc exoreceptori și se găsesc la nivelul pielii și în
mucoasa nazală superioară, în retină. Receptorii care receptează stimuli din mediul intern se
numesc interoreceptori și se găsesc în oase, tendoane, mușchi – situații în care se numesc
proprioreceptori – sau pot fi întâlniți în organele interne și se numesc visceroreceptori.
Calea aferentă poate fi alcătuită din unul sau mai mulți neuroni care transmit fluxul
nervos la centrii n ervoși de integrare, care sunt grupe mari de neuroni situate în substanța
cenușie a sistemului nervos central. La acest nivel se prelucrează informațiile și se elaborea ză
răspunsurile adecvate.
Calea eferentă este formată din unul sau mai mulți neuroni car e transmit sub forma de
influx nervos comenzile elaborate de centrii nervoși de integrare la organele efectoare.

7

Fig. 1

Organele efectoare sunt reprezentate prin musculatura scheletică și viscerală și prin
glandele cu secreție internă sau externă. Musculatura răspunde prin contracție, iar glandele prin
secreție.
Sistemului nervos are la bază doau funcții principale :
A. SISTEM NERVOS SOMATIC sau al vieții de relație.
B. SISTEM NERVOS VEGETATIV.

A. SISTEMUL NERVOS SOMATIC asigură legătura cu mediul extern și se îm parte
în:
1. Sistem nervos central,
2. Sistem nervos periferic.

1. SISTEMUL NERVOS CENTRAL este învelit în trei membrane cu rol trofic,
protector, numite meninge:
– duramater – membrană fibroasă în contact direct cu osul (spațiul dintre os și
duramater se numește spațiu epidural),
– arahnoida – membrană subțire ce căptușește fața internă a duramaterului (spațiul
dintre duramater și arahnoida este străbătut de vase și tracturi fibroase și se
numește spațiu subdural),
– piamater – membrană mulată pe substanța cerebrală (spațiul dintre piamater și
arahnoida constituie spațiul subarahnoid care conține lichid cefalo -rahidian).

8

Sistemul nervos central este format din:
a. encefal,
b. măduva spinării.

a. Encefalul este așezat în cutia craniană și este format din:
– două emisfere cerebrale (stânga și dreapta),
– formațiunile de la baza creierului,
– trunchiul cerebral,
– cerebelul.
Emisferele reprezintă partea cea mai dezvoltată a sistemului nervos, separate printr -un
șanț adânc, o fisură interemisferică sau longitudinală. Fiecare emisferă cuprinde patru lobi ce
sunt împărțiți prin șanțuri în circumvoluții:
– frontal – cortex motor,
– parietal – cortex senzitiv,
– temporal – cortex auditiv,
– occipital – cortex vizual.
Lobul frontal se află la nivelul circumvoluției frontal ascendent. Dacă este lez at apar
deficite motorii (paralizii), tulburări în articulația vorbirii, tulburări de comportament.
Lobul parietal este sediul cortical al analizatorului sensibilității generale. Dacă este
lezat, apar tulburări privind aprecierea volumului, formei, greutăț ii diferitelor obiecte, iar prin
distrugerea totală rezultă nerecunoașterea prin atingere și pipăit a unui obiect.
Lobul temporal este sediul cortical al analizatorului auditiv, olfactiv și vestibular. Dacă
este lezat, poate apărea surditate verbală, cecitate verbală, apraxie, tulburări de echilibru,
halucinații auditive.
Lobul occipital este sediul cortical al analizatorului vizual. Dacă este lezat, pot apărea
halucinații vizuale, tulburări de orientare în spațiu.
Formațiunile de la baza creierului sunt:
– diencefalul,
– corpii striați.
Diencefalul dă naștere la mase de substanță cenușie situate în jurul ventriculului III, cu
următoarele denumiri:
– talamusul – popas de releu pentru fibrele senzitive ce ajung la scoarța cerebrală,
– hipotalamusul – coordonează sistemul vegetativ și sistemul endocrin.
Corpii striați sunt reprezentați de:

9
– nuclei cu substanță cenușie care coordonează mișcările automate și tonusul
muscular. În caz de leziune are loc sindromul extrapiramidal.

Fig. 2

Trunchiul cerebral este puntea de legătură între măduvă și creier, situat în axul median
al etajului inferior al cutiei craniene. De jos în sus este format din următoarele etaje:
– bulb rahidian,
– protuberanta (puntea lui Varollio),
– mezencefalul.
Bulbul rahidian este situat în prelungirea măduvei spinării. Are forma unui trunchi de
con, turtit anteroposterior, lung de 3 cm, cu baza mică orientată în jos, spre măduva spinării.
Mezencefalul este delimitat inferior de șanțul pontopeduncular care îl separă de punte,
iar superior se continuă cu die ncefalul.
În caz de leziune a trunchiului cerebral, apar multiple și complexe afecțiuni:
– tulburări cardio -respiratorii,
– blocare de scurgere a lichidului cefalo-rahidian,
– multiple afecțiuni neurologice,
– deces.
Explicate prin prezența în acest teritoriu foarte restrâns a unui număr foarte mare de
formațiuni anatomice: nervi cranieni, căi aferente/eferente, măduva spinării, cerebel, formația
reticulară.

Cerebelul este localizat în partea posterioară și inferioară a cutiei craniene, sub lobii
occipitali ai emisferelor cerebrale. Este suprapus trunchiului cerebral, legat de aceasta prin
pedunculi cerebeloși.

10

Cerebelul este alcătuit din:
– două emisfere cerebeloase,
– vermis.
Și îndeplinește următoarele funcții:
– coordonarea motorie prin neocerebel,
– menținerea echil ibrului prin cerebelul vestibular,
– reglarea tonusului muscular prin cerebelul spinal.

b. Măduva spinării este un țesut situat în canalul rahidian (ca o coloană cilindrică) de la
nivelul primei vertebre cervicale până la nivelul lombarei a doisprezecea unde se termină prin
conul medular în formațiunea filiformă „ filum terminale ”, având o umflătură cervicală și una
lombară.
Caracteristicile măduvei spinării:
– lungimea aproximativă 43 -45 cm,
– diametrul aproximativ 1 cm,
– regiunea cervicală C1 -C6,
– regiunea toraca lă C6 -C9,
– regiunea lombară T9 -T12,
– regiunea sacrală T12 -L2.
Din aceste regiuni pornesc 31 perechi de nervi spinali:
– 8 cervicali,
– 12 toracali,
– 5 lombari,
– 5 sacrali,
– 1 coccigian.

Structura internă a măduvei

a. Substanța cenușie este dispusă în forma litere i H în jurul canalului ependimar.
Prezintă două coarne anterioare întinse până la periferie (funcții motorii) și două coarne
posterioare (funcții senzitive) legate între ele prin comisura cenușie. Între coarnele anterioare și
posterioare în regiunea dorsal ă este situat cornul lateral cu funcții vegetative.
b. Substanța albă este alcătuită din fibre nervoase mielinice, fibre nervoase amielinice
și nevroglii (țesut de susținere).

11
Ea prezintă:
– două cordoane anterioare care conțin fascicolul piramidal direct -funcțional ce conduce
impulsul propioceptiv conștient;
– două cordoane posterioare care conțin fascicolul Goll Burdach care conduc spre etajele
superioare, sensibilitatea tactilă a mișcărilor profund conștiente și simțul atitudinilor,
simțul mișcărilor active, pasive și sensibilitatea osoasă ;
– două cordoane laterale care conțin fascicole ascendente ce conduc impulsurile primite de
piele, mușchi, tendoane, aponevroze, la centrii encefalici. Prin lezarea măduvei spinării
sunt afectate funcțiile sale fundamentale de conducere și centru reflex, determinând
tulburări senzitive, motorii și vegetative.

Fig. 3

SISTEMUL NERVOS PERIFERIC

Este cel mai evoluat si complex aparat asigurând coordonarea armonioasă a majorității
funcțiilor organismului uman. El este alcătuit din nervi spinali și nervi cerebrali sau cranieni,
transmisia nervoasă fiind asigurată de celulele nervoase și prelungirile lor ce formează împreună
neuronii.
Celula nervoasă prin prelungirile sale, axonii și dendritele, unesc organele corpului uman
într-un tot unitar, fiind legat prin receptori de mediul ambiant.
Prin axon, influxul nervos pleacă de la celulă (prelungire de obicei unică și lungă), iar
prin dendrite (prelungire scurtă) influxul nervos vine la celulă.

12
Axonul se continuă cu fibra nervoasă care realizează legătura dintre doi neuroni
(sinapsă).
Nervii spinali (rahidieni) constituie căile de conducere a influxului nervos spre și de la
măduva spinării. Iau naștere prin unirea fibrelor nervoase ale rădăcinilor posterioare și
anterioare, după ce au străbătut cele trei învelușuri ale meningelui. Nervii spinali sunt alcătuiți
din fibre nervoase, motorii, somatice și senzitive. Sunt nervi micști care prezintă o rădăcină
anterioară (motorie) și una posterioară (senzitivă).
Nervii cranieni în raport cu funcțiile lor sunt considerați ca nervi senzitivi, motori și,
sunt în număr de 12 perechi, notați cu cifre romane:

Fig. 4

B. SISTEMUL NERVOS VEGETATIV este acea componentă a sistemului nervos
care coordonează activitatea viscerală inconștientă. Deși e ste separat periferic la nivelul
formațiunilor nervoase superioare, există o strânsă îmbinare între funcțiile vegetative și cele
somatice. Datorită acestei strânse corelări, se poate afirma că sistemul nervos vegetativ, în
legătură cu sistemul nervos somatic are rol integrator și coordonator al funcțiilor viscerale.
Sistemul nervos vegetativ, spre deosebire de sistemul nervos somatic, inervează mușchii
netezi din pereții organelor interne, vasele de sânge, mușchiul inimii precum și glandele. De
buna funcționare a sistemului nervos vegetativ depinde activitatea normală a tuturor organelor
interne, precum și metabolismul.

13
Rolul sistemului nervos vegetativ:
– controlează și reglează activitatea organelor interne, vaselor sanguine, glandelor cu
secreție internă și externă, etc.
– menține homeostazia, constantele lichidelor corpului, bătăile inimii, frecvența mișcărilor
respiratorii, secreția glandelor sudoripare.
Anatomic și funcțional, sistemul nervos vegetativ este alcătuit din două componente:
– simpaticul,
– parasimpaticul.
Acestea având acțiuni antagoniste asupra fiecărui organ.

a. Sistemul nervos simpatic exercită diferite acțiuni asupra organelor:
– intensifică și accelerează contracțiile inimii (mărește catabolismul) ;
– produce constricția vaselor cutanate, ale gl andelor salivare, cerebrale, ale viscerelor
abdominale și pelviene, ale organelor genitale externe ;
– produce dilatația vaselor coronare, musculare și a vaselor mucoasei bucale,
– produce constricția vaselor sanguine pulmonare ;
– dilată pupila ;
– relaxează mușchiu l ciliar;
– contractă mușchii netezi ai orbitei ;
– provoacă dilatația bronhiilor ;
– alături de medulo -suprarenală fortifică mijloacele de apărare ale organismului: crește
căldura, mărește glicemia, micșorează circulația periferică, mărește circulația centrală.
Exemplu: creșterea glicemiei și a acizilor grași din sânge determină aprovizionarea
celulelor cu material energetic.
Rolul important al simpaticului se evidențiază, în special în situații neobișnuite,
periculoase, când pune în condiții optime organismul pe ntru „fugă sau luptă” .

b. Sistemul nervos parasimpatic exercită acțiuni mai discrete, dar mult mai extinse,
comparativ cu cele ale simpaticului, intervenind în reglarea activității vegetative în condiții
obișnuite de viață, în majoritatea cazurilor acțiunea parasimpaticului este opusă inervației
simpative.
Sistemul parasimpatic exercită asupra organelor acțiuni contrare simpaticului, astfel:
– inhibă mișcările inimii (crește anabolismul),
– produce contracția oaselor coronare,
– provoacă secreția glandelor salivare și a insulinei,

14
– micșorează pupila, prin contracția mușchilor circulari (sfincteri) ai irisului,
– contractă mușchiul detrusor și relaxează sfincterul vezical,
– realizează contracția mușchilor netezi ai bronhiilor,
– are caracter de refacere și conservare.
Exemplu: prin scăderea frecvenței cardiace, scade consumul de energie al inimii și o
apără de efort. Expunerea la lumină intensă duce la contracția pupilei rezultând protecția
ochiului.
Sistemul nervos conduce, sub controlul centrilor din sistemul nervos ce ntral și al scoarței
cerebrale, procesele care, în mod normal, se află în afara controlului voluntar. Prin activitatea sa
variată, sistemul nervos vegetativ exercită menținerea constantă a mediului intern și reglarea
funcțiilor organelor interne.

15
CAPITOLUL II
ACCIDENTUL VASCULAR CEREBRAL

1. Definitie
Accidental vascular cerebral este o întrerupere brusc ă a fluxului sanguin către creier.
Poate fi determinat de un spasm arterial, un embolism sau o tromboză la nivelul unui vas de
sânge. Accidental va scular cerebral poate varia de la o stare foarte gravă, cu paralizii, pierdere
de cunoștintă și chiar moarte, până la o dificultate temporară cu amorțeli și pierderea vorbirii,
care revin la normal în câteva ore sau zile.
2. Istoricul bolii
Bolile cerebro vasculare predomină în perioada de mijloc și târzie a vieții. O indicație
asupra naturii funcțiilor cerebrale, apare pentru prima dată în vechea medicină egipteană, unde,
în documente ce datează între anii 3000 -2500 î.n. HR., se descriu circumvoluțiunile ș i
membranele creierului, arătându -se totodată că rănile acestui organ produc paralizii.
ALCMENON, gânditor grec, spunea: “Fiecare senzație are teritoriul ei de reprezentare în
creier ”. Textele hipocratice arată rolul de reglare al creierului asupra tuturor funcțiilor
organismului și în același timp descrie o serie de simptome produse de îmbolnăvirea creierului.
“Creierul, spune Hipocrate (460 î.n. HR), este organul cel mai puternic al corpului, cu creierul
gândim, înțelegem, vedem, auzim, deosebim frumosul de urât, răul de bine, plăcutul de
neplăcut”. Hipocrate avea noțiunea caracterului încrucișat al simptomelor față de sediul
leziunilor cerebrale, dacă bolnavul are o leziune pe partea stângă a creierului apar convulsii în
jumătatea dreaptă a corpului și invers, după un traumatism cranian, craniotomia trebuie să se
facă de partea opusă hemiplegiei.
Semnele principale ale congestiei cerebrale sunt situate: “în plin ă sănătate bolnavul este
cuprins de o durere a corpului, pierde graiul, începe să sforăie cu gura deschisă. La chemările
celor din jur, la încercările lor de a -l mișca, răspunde prin gemete, nu mai înțelege nimic,
urinează mult și nu -și mai dă seama când pierde urina.”
JAN VAN HEURNE (1543- 1601) clasifică bolile capului în boli externe și boli intern e,
împărțite la rândul lor în boli ale meningelui, boli ale creierului și boli ale cavităților
ventriculare.
În secolul XVII, THOMAS WILLIS descrie poligonul ce îi poart ă numele și a formulat
clar ideea localizării cerebrale și a funcțiilor vegetative.
G.B. MORGAGI (1811) explică hemoragia cerebrală printr -o ruptură vasculară, urmare a
unui puseu hipertensiv.

16
VIRCHOW (1858) urmărește leziunea la nivelul celulei. Dintre numeroasele cercetări de
anatomie patologică celulară nervoasă, cele mai însemnate prive sc hemoragia cerebral
(ramolismentul cerebral). Din istoria descoperirilor paraclinice consemnăm ventriculografia, în
anul 1918, autor WALTER DANDY. Prima ventriculografie reușită, pe omul viu, se realizează
în 1926. Morbiditatea și mortalitatea prin boli cerebrovasculare a scăzut în ultimii ani, datorită
mai ales recunoașterii și tratamentului bolilor arteriale și cadiace incriminate, inclusive a
hipertensiunii arteriale.

Fig. 5

3. Clasificarea accidentelor cerebrale vasculare
A. ACCIDENTE VASCULARE ISCHEMICE
a) Atacul ischemic tranzitor (AIT) este o ischemie de scurt ă durată, cel mai des de origine
embolic. Produce semne și simptome de focar care durează mai puțin de 24 de ore (de
obicei 5-20 minute). Mecanismele responsabile pentru producerea unui atac ischemic
tranzitor sunt scăderea fluxului arterial datorate unei stenoze extinse sau ocluției arteriale
și embolismul.
b) Deficitul neurologic reversibil caracterizează un proces ischemic în care deficitul
neurologic se recuperează de obicei în 24 -72 ore, dar ca re poate dura uneori până la o
săptămână.
c) Accidentul vascular în evoluție (progresiv). Este un proces ischemic de focar, în care
ischemia se agravează cu trecerea timpului și starea pacientului se înrăutățește în ciuda
unui tratament adecvat. Apare de obic ei datorat unei tromboze în evoluție.

17
d) Accident vascular costituit. Este un accident vascular cerebral care a dat tulburările
neurologice maxime și care încep să se amelioreze. Uneori este precedat de unul sau mai
multe atacuri ischemice tranzitorii cu câte va săptămâni sau luni.

ACCIDENTE VASCULARE HEMORAGICE
a) Hemoragia intracerebral ă este cea mai întâlnită formă a hemoragiei intracraniene
nontraumatice. Cel mai des se produce datorită hipertensiunii arteriale. Vârsta înaintată
și consumul excesiv de alcool nasc riscul apariției ei. La tineri consumul de cocaină este
un factor de risc important.
b) Hemoragia subarahnoidiană. Apare cel mai frecvent datorită unei malformații
arteriovenoase sau extensiei în spațiul subarahnoidian a unei hemoragii intracerebrale.

4. Cadru etiopatogenic
Accidentul vascular cerebral este determinat de trei factori:
a) Factori de risc:
– Vârsta – are inciden ță mai mare la persoanele între 40 și 60 de ani, este mai rar la
persoanele între 20 și 40,
– Sexul – hemoragia cerebrală are o incidență aproximativ egală între două sexe, spre
deosebire de infarctul cerebral care apare mai frecvent la sexul masculine,
– Ereditatea – este admis ă ca fiind un factor genetic în hipertensiunea arterial,
– Obezitatea – favorizeză instalarea aterosclerozei, se susține relația între
supraponderalitate și hemoragia cerebrală. De altfel obezitatea apare ca un factor de risc
ce acoperă întreaga patogenie cerebro -vasculară,
– Diabetul zaharat – are rol însemnat în geneza apoplexiei cerebrale prin faptul că,
deteriorările pe retelui vascular cu ateroscleroze consecutive, pot duce la accidente
hemoragice la nivelul creierului într- o proporție de 10 -20 %,
– Toxicele – (cafea, alcool, tutun, etc) au acțiune toxică asupra vaselor cerebrale,
– Factorii socio-profesionali – solicit ări i ntense pe plan profesional, excesul de
responsabilitate profesională, situații conflictuale, schimbări bruște și frecvente ale
modului de viață și a activității cu dezadaptare consecutivă,
– Anotimpul favorizează apariție aterosclerozei,
– Factorul nervos – cauzează o serie de disfuncții pe plan metabolic,
– Sedentarismul – lipsa activității fizice și a mișcării contribuie la apariția aterosclerozei.
b) Factorii determinanți
– Factorii care modifică structura peretelui vascular:

18
 Hipertensiunea arterial are un rol major în provocarea hemoragiei cerebrale, când
este îndelungată cu valori mari, induce apariția unor modificări vasculare la nivel
cerebral, accelerarea dezvoltării aterosclerozei,
 Ateroscleroza cerebral – este cauza producerii rupturii vasculare, poate sta la
originea unor anevrisme la nivel cerebral.
– Particularit ăți anatomice ale vascularizării cerebrale:
 Dispunerea arterelor cerebrale terminale,
 Dispunerea anatomic ă a ramurilor ventriculo -striate,
 Distribu ția anatomică a sistemelor circulatorii cerebrale .
– Factorii implicați în mecanismul hemostazei – orice tulburare între factorii vasculari,
trombocitari și plasmatici ai hemostazei pot genera apariția unui focar hemoragic.

c) Factori declanșatori
 Traumatisme psiho- afective, oboseală fizică,
 Stări de încordare (conflictuale, emoționale),
 Excese alimentare (mese copioase), excese alcoolice,
 Insolația,
 Prezen ța unor dureri visceral,
 Varia ții bruște de temperatură și presiune.

Fig. 6

5. Simptomatologia
Simptomatologia clinică a hemoragiei cerebrale este diferită, în raport cu masivitatea
sângerării, cu localizarea ei și cu modalitatea de debut (supra acută, acută sau subacută). În

19
majoritatea cazurilor, are un debut brusc, abrupt, dar există și cazuri în care poate avea un
caracter progresiv. Semnele prodro male constau în cefalee, amețeli intermitente, fenomene
vizuale sub forma unor obnubilări pasagere ale vederii, dizartrie, parestezii, pareze, vărsături.
I.HEMORAGIA CEREBRAL Ă
Reprezintă unul din tablourile clinice cele mai dramatice ale patologiei neurologice și
realizează un aspect clinic -evolutiv impresionant, de multe ori cu sfârșit letal. Constituie o
suferință cerebrală de o mare gravitate, atât prin riscul vital, cât și prin cel funcțional.
Hemoragia cerebrală se caracterizează printr -o revărsare difuză de sânge în interiorul
parenchimului cerebral cu dilacerarea acestuia, având ca mecanisme principale de produc ere fie
o ruptură a peretelui vascular, fie eritrodiapedeză. Aceasta reprezintă hemoragia cerebrală
primară, nediferențiată de hemoragiile sec undare.
1. HEMORAGIA CEREBRALĂ SUPRAACUTĂ – reprezintă aspectul cel mai frecvent
întâlnit. Ictusul apoplectic se declanșează dramatic, fără semne premonitorii, de obicei la un
bolnav în jurul vârstei de 50 de ani, pletoric și/sau obez, hipertensiv și/sau a teromatos.
Ictusul apoplectic constă în suspendarea bruscă mai mult sau mai puțin completă a
funcțiilor cerebrale, caracterizat prin pierderea subită a cunoștinței și a mobilității voluntare, cu
persistența activităților cardio -respiratorii. Este expresia dramei hemoragice cerebrale manifestat
cu debut brusc și evoluție rapidă spre agravare. Se declanșează dramatic, cel mai adesea fă ră
forme prodromale, la bolnavii în jurul vârstei de 50 de ani, uneori mai tineri, bolnavi obezi, în
plină activitate, după un efort favorizant.
Tabloul clinic al ictusului – este dominat de starea comatoas ă. Coma este profundă de la
început sau rapid progresivă. Este caracterizată prin pierderea totală a cunoștinței, a sensibilității
și mobilității voluntare. Bolnavul prezintă grave tulburări neuro -vegetative:
 Respirație periodic de tip Cheyne -Stokes, bronhoplegie cu acumulare de mucozități în
rinofaringe, trahee și bronhii,
 Hipertermie (40°C) cu prognostic nefast, se constată prezența tahicardiei,
 TA scade la instalarea ictusulu i,
 Incontinen ța sau retenția urinară, oligurie,
 Albuminurie, glicozurie,
 Edeme cutanate,
 Tulbur ări trofice,
 Escare precoce, îndeosebi pe partea hemiplegiei,
 Edemul pulmonar este un fenomen de mare gravitate al apoplexiei.
2. HEMORAGIA CEREBRAL Ă ACUTĂ – are, de asemenea, un debut brusc, dar mai
puțin dramatic cu sau fără semne prodromale. Simptomul inaugural este cefaleea de mare

20
intensitate, după care rapid se instalează o comă mai puțin profundă decât la forma precedentă,
dar care se poate agrava progresiv . Examenul neurologic obiectiv evidențiază semnele focale.
3. HEMORAGIA CEREBRALĂ SUBACUTĂ – bolnavul prezintă mai frecvent
fenomene premonitorii decât formele precedente, cărora le succedă o stare de obnubilare
asociată cu neliniște. Examenul neurologic demonstrează existența unui deficit senzitivo -motor
pe un hemicorp.
Altă formă clinică este EDEMUL CEREBRAL ACUT : apare ca urmare a unei tulburări
circulatorii consecutive unei hipertensiuni arteriale și mai rar, unui process infecțios, alergic sau
toxic.
Edemul reprezintă răspunsul morfologic cel mai frecvent întâlnit în boala hipertonă și în
bolile vasculare cerebrale. Poate apărea ca o leziune independentă sau ca un fenomen reactiv de
însoțire în accidentele vasculare, atât ischemice cât și hemoragice. Ed emul poate interesa
encefalul în întregime sau în anumite porțiuni în mod preferențial putând stimula uneori un
proces înlocuitor de spațiu. Este mai accentuat în substanța albă, deoarece spațiul extracelular în
substanța albă este mai sărac decât în substanța cenușie.
În cazul leziunilor focale, edemul cerebral este totdeauna mai intens perifocal, creierul
este edematizat, apare mărit în volum, cu circumvoluțiunile lățite, turtite, cu amigdalele
cerebeloase proeminente, eventual cu un șanț în jurul lor.
Tabloul clinic al edemului – debutul poate fi acut sau subacut, se manifest ă prin
sindromul de hipertensiune intracraniană.

La examenul obiectiv constat ăm:
 Facies congestionat,
 Apare deviația conjugată a capului și a ochilor spre partea lezată,
 Membrele pe partea paralizată cad inerte, când sunt ridicate,
 Respirația este zgomotoasă datorită hipotoniei valului palatin și a mucoaselor din faringe
și laringe,
 În expir – obrazul din partea paralizată se bombează realizând semnul „pânză de
corabie ”,
 Aerul este el iminat prin comisura bucală de partea paralizată realizând semnul „ pipei ”,
 Asimetrie facială,
 Hipertermie 39-40°C,
 Reflexul fotomotor este conservat,
 Incontinență urinară și constipație,

21
 Oscilații ale tensiunii arteriale,
 Pulsul tahicardic poate fi bradicardic,
 Transpirații,
 Complicații infecțioase,
 Cefalee intens ă, cu exacerbări paroxistice, uneori cu caracter migrenos, acompaniată de
grețuri și vărsături,
 Oftalmoscopic se poate vedea un edem papilar, înso țit de exudates și hemoragii,

La examenul neurologic se constat ă:
 Pierderea con știenței,
 Alterarea sensibilit ății,
 Pacientul nu r ăspunde la stimuli dureroși,
 Coma,
 Mobilitatea și tonusul muscular sunt abolite,
 Abolirea reflexului cornean,
 Apar reflexe patologice – semnul Babinski,
 Clonusul rotulian și al piciorului, pareză, afazie,
 Lichidul cefalorahidian are o tensiune mărită, dar puncția lombară nu este indicată,
putând induce apariția unor accese epileptice.
Prognosticul este dezastruos în formele acute, atât prin mortalitatea ridicat ă cât și prin
sechelele grave în cazul supraviețuirii.
Semnele clinice în accidentele vasculare-cerebrale în func ție de localizare sunt date de
principalele sindoame neurologice:
Sindromul piramidal – este ansamblul de simptome provocate de leziunile fascicolului
piramidal pe traiectul encefalic sau medular. Fascicolul piramidal este por țiunea inițială a căii
motorii și este format din axonii neuronilor motori centrali care își au corpurile celulare
localizate în circumvoluția frontal ascendentă. Fascicolul leagă scoarța mo torie de neuronal
motor periferic.
Sindromul influențează apariția accidentelor vasculare -cerebrale, tumori cerebrale și
medulare, mielite, fracturi de rahis, scleroza lateral- emiotrofică.
Semnele clinice principale constau în pareze sau paralizii ale mișcării voluntare cu sediul
de obicei în partea opusă leziunii, cuprinzând teritorii întinse (hemiplegie, paraplegie,
predominând la extremitatea membrelor). Paralizia este sporadic fie de la început, fie după o
perioadă scurtă de paralizie flască. Reflexele osteotendinoase sunt abolite în faza flască și vii,

22
exagerate în faza spastică. Apar tulburări sfincteriene, reflexele cutanate sunt abolite, hipotonie
și atrofiere musculară.
Manifestarea principală a sindromului este hemiplegia caracterizată prin pierder ea
motilității voluntare a unei jumătăți a corpului, datorită lezării unilaterală a fibrelor piramidale
deasupra cervicalei a V- a.
Cauzele principale ale hemiplegiei sunt accidentele vasculare-cerebrale, tumorile
intracraniene și, mai rar, traumatismele. Ea apare datorită hipertensiunii arteriale, fiind semnul
caracteristic în tromboza cerebrală.
Hemiplegia evoluează în două faze: hemiplegie flască și hemiplegie spasmodică.
Hemiplegia flască durează câteva ore sau zile cu hipotonie sau reflexe osteotendinoa se
abolite. Se caracterizează prin semne de paralizie facială, iar la nivelul membrelor inferioare și
superioare hemiplegice, forța musculară este abolită, hipotonie și reflexe osteotendinoase
abolite, semnul Babinski prezent.
Hemiplegia spasmodic ă apare d upă o perioadă de hemiplegie flască cu contractură și
reflexe exagerate, fază în care unele mișcări devin posibile.
Un alt aspect principal este hemiplegia cu com ă. În această formă, bolnavul este
inconștient, membrele ridicate pasiv și lăsate să cadă, cad mai brusc și mai inert pe partea
hemiplegică. Hemifața paralizată este mai atonă, apărând semn de paralizie, comisura bucală pe
partea paralizată este colorată, șanțul nazo -labial șters, reflexul cornean abolit și pe partea
hemiplegiei. Apar modificări de tonus și reflexe, iar semnul Babinski este present.
Sindromul extrapiramidal – este ansamblul de simptome provocate de leziunile
nucleilor cenu șii centrali. Cuprinde sindromul Parkinson produs de leziunile nucleului candat și
putameu.

6. Examene paraclinice și de laborator
Examenul clinic permite adeseori precizarea diagnosticului, dar nu este suficient, de
aceea examenele paraclinice sunt indispensabile.
Examenul de laborator constituie un ajutor pre țios în stabilirea diagnosticului, instituirii
tratamen tului și urmărirea evoluției bolii.
Analizele obligatorii: HLG – hemoleucograma, num ărul trombocitelor, glicemia, viteza
de sedimentare – VSH, probe de coagulare, colesterol, teste de disproteinemie, sumar de urină,
urocultură.
În sindromul neurastiform se constat ă hipercolesterolemie, hiperlipidemie și
hiperbetalipoproteinemie, adesea semnalată. În hemoragia subarahnoidiană se întâlnește
leucocitoza și VSH ușor crescut.

23
 Examenul lichidului cefalorahidian,
 Tomografie computerizat ă,
 Rezonan ță magnetică nucleară,
 Ultrasonografia Doppler transcranian ă (ecografia Doppler craniană).
Examenele radiologice sunt de asemenea utile:
 Radiografia simpl ă a craniului, de față și profil,
 Arteriografia (angiografia) cerebral,
 Ventriculografia,
 Electro-encefalografia,
 Ecoencefalografia,
 Scintigrafia.

7. Diagnosticul pozitiv și diferențial

Diagnosticul pozitiv se pune pe datele clinice, anamneza, istoricul și riscul bolii cu
antecedentele sale.
 Diagnosticul de accident vascular cerebral se bazează pe cefalee intensă, vărsătu ri,
convulsii, tulburări de vedere, amețeli, greutate în gândire și exprimare, tulburări
secundare unei crize hipertensive.
 Diagnosticul în edemul cerebral este relativ simplu în contextul unei hipertensiuni
arteriale în care semnele neurologice sunt difuz e, fără focalizare.
Edemul cerebral se deosebe ște de:
 Ateroscleroza cerebrală,
 Hematomul intracerebral extradural,
 Hemoragia subarahnoidiană, etc.
Hemoragia cerebrală se deosebește de:
 Ischemia cerebrală care apare după 60 de ani și cuprinde ateroscleroza constant, infarctul
miocardic, aortite, artrite ale membrelor inferioare,
 Hemoragia subarahnoidiană,
 Hematomul intraparenchimatos netraumatic,
 Hematomul extradural,
 Encefalopatie hipertensivă acută,
 Tumori cerebrale.

24
Diagnosticul diferențial între hemoragia cerebral și infarctul cerebral este de cele mai multe
ori extrem de dificil cu excepția atacurilor ischemice tranzitorii care prin caracterul lor își
parafează diagnosticul. Există o serie de elemente diferențiate între atacul apoplectic și cel
ischemic:
 Brutalitatea,
 Instalarea bruscă accidentului,
 Constituirea progresivă a deficitelor motorii și a tulburărilor de consistență,
 Cefalee puternică,
 Hemoragia în atacul apoplectic se instalează în cursul zilei în vreme ce atacul ischemic
se produce mai adesea în cursul nopții,
 Uneori apariția unei bradicardii la debutul unui accident vascular cerebral poate fi
revelatoare pentru hemoragie,
 Prezența semnelor meningeale,
 Midriaza ipsilaterală,
 Bilaterizarea semnului Babinski este mai frecventă în hemoragie, decâ t în atacul
ischemic,
 Prezen ța semnelor de inundație ventriculară,
 Apariția precoce a hipertermiei și a unor importante modificări vegetative,
 Evidențierea hemoragiilor retiniene și a edemului papilar,
 Creșterea bilirubinemiei,
 Examenul L.C.R. tranșează di agnosticul în peste 70% din cazuri,
 Modificările E.E.G. nu pot fi hotărâtoare pentru diagnostic,
 Utilizarea investigațiilor paraclinice poate oferi elemente prețioase ale diagnosticului
pozitiv și diferențial,
 Aprecierea diverșilor factori de risc pentru unul sau din cele două tipuri majore de
accidente vasculare cerebrale (hemoragic sau ischemic) nu poate uneori ajuta în
tranșarea diagnosticului.

Complicații:
 Tulburări trofice care pot apărea precoce sub forma unor zone roșiatice cutanate, edeme,
flictene, escare de decubit în partea paralizată,
 Infec ții pulmonare,
 Infec ții urinare,
 Hemoragii digestive, explosive sau hematemeza,

25
 Infec ții retiniene, ulcerații corneene,
 Infecții bucale.

8. Tratamentul
Tratamentul hemoragiei cerebrale
Măsurile de prevenire a hemoragiei cerebrale vizează îndepărtarea factorilor de risc prin
combaterea alcoolismului și tratamentului corect al hipertensiunii arteriale, luesului și bolilor de
sânge.
Tratamentul medicamentos constă în administrarea de medicamente gangliop legice,
hexametoniu/pendiomid sau neuroplegice – Clorpromazina, aceasta din urmă având și efect
sedativ asupra bolnavilor agitați.
Medicamentele hemostatice: Acid Epsilon-Aminocoproic, Vitamina K, Venostat), se
administreaz ă, de asemenea, deși unii autori le contest[ utilitatea.
Edemul cerebral este comb ătut cu ajutorul soluțiilor de Manitol 20%, Glucoză 30%,
injecție lent intravenos.
La apari ția febrei se instituie imediat tratament cu anitibiotice (la început cu Penicilină și
Streptomicină apoi dacă este necesar cu alte antibiotice). În unele hemoragii este indicat
tratamentul neurochirurgical.
Tratamentul simptomatic se referă la stările de agitație psihomotorie (tranchilizante),
vărsăturile cu ajutorul unei sonde gastrice prin care se aspiră lichidul din stomac și se dau
Torecan, Emetiral și Propizin

Tratamentul edemului cerebral-acut
Procesele sunt urm ătoarele:
Osmoterapie, Sulfat de Mg solu ție 25% i.v., Glucoză soluție 33% și soluție de uree
concentrată se administrează deoarece reduc valorile mari ale tensiunii arteriale.
Serumalbumina concentrat ă s-a dovedit utilă prin mobilizarea umorilor tisulare în caz de
urgență în stările de șoc.
Dextranul solu ție 20% ameliorează microcirculația și are o acțiune favorabilă în stările
de infarct cerebral, dar au o slabă acțiune antiedematoasă. Se administrează 500 ml la 24 ore
timp de 2-3 zile.
Manitol solu ție 20% sau 25%, se administreză 20% 500 ml în perfuzie.
Fructoza se administreaz ă în soluție 30 -40% în doze de 2- 3 g în doză unică, timp de 20
minute.

26
Glicerolul este singurul produs din aceste osmoactive ce se poate asministra pe cale
gastrică. Se poate administra și i.v. în soluție 20% (în ser fiziologic). Este lipsit de toxicitate și
poate fi utilizat timp îndelungat. Glicerolul ameliorează circulația, în sensul că reface circulația
în rețeaua vasculară, eliberată de presiunea edemului acut.
Ser glucozat hipertonic – reduce rapid edemul.
Se administreaz ă Glucoză 10% 200ml în perfuzie. Pentru fiecare 250 ml de glucoză se
administrează 1 u.i insulină la 1 g glucoză.
Sulfatul de Mg 25% i.v. lent în cantitate de 10-20 ml de 2 ori timp de 3-5 zile.
Alte medica ții: Tham are rol de reglare a pH-ului, aducându-l în limite fiziologice,
combate starea de acidoză și are ffect diuretic. Pentoxilina (Trental) are un rol fav orizant de
creștere a circulației cerebrale. Dimetilsufoxidul (DMS) realizează un aport mărit de oxigen.

9. Evoluție și prognostic
În edemul cerebral, evoluția spontană este variabilă, de la deces prin angajare cere brală
sau stare de rău epileptic până la apariție unor semne neurologice de focar. Este posibilă și
regresia spontană a fenomenelor. Caracterul regresiv al simptomatologiei explică raritatea
cazurilor anatomice.
În hemoragia cerebrală, evoluția poate fi de mai multe tipuri: cu faze de revenire u rmate
de intensificarea simptomatologiei sau ducând la deces în câteva ore de la inundarea
ventriculară. În cazurile în care bolnavii rămân cu sechele, recuperarea funcțională fiind mult
mai redusă, iar o parte a hemiplegiei are și afazie.
Prognosticul este dezastruos atât prin mortalitatea ridicat ă cât și prin sechele grave în caz
de supraviețuire. În hemoragia subarahnoidiană, deși evoluția este frecvent favorabilă,
prognosticul rămâne rezervat, fiind destul de obișnuit.

27
CAPITOLUL III
ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR
CU ACCIDENT VASCULAR CEREBRAL

Asistenta medicală este o profesionistă în munca medico -sanitară, situată pe cea mai
înaltă treaptă a cadrelor medii sanitare. Ea este pregătită pentru îngrijirea bolnavilor, ținând sub
supraveghere permanentă bolnavii, urmărind toate complicațiile și accidentele posibile ale bolii
de bază și ale tratamentului aplicat, pe care trebuie să le cunoască în toate amănuntele și să le
recunoască în caz de nevoie. Posedând cunoștințele necesare, ea va interveni, în limita sarcinilor
sale, în toate cazurile de urgență, pentru a nu pierde nici un moment până la sosirea medicului.
Asistenta medicală cunoște toate tehnicile curente ale examinărilor complementare
necesare stabilirii diagnosticului. Exe cută recoltările de produse biologice și patologice, sondaje,
etc. și pregătește bolnavii pentru examinările paraclinice, radiologice, endoscopice etc.
Efectuează formele legate de internarea și externarea bolnavilor din spital, ține la curent
evidențele administrative și medicale ale bolnavului, făcând adnotările necesare în foaia de
temperatură și observație. Pe baza inddicațiilor prescrise de medic în foaia de observație,
pregătește condica de medicamente. Formulează regimul dietetic al bolnavilor și asigură
controlul și distribuirea lui cu ajutorul personalului subaltern. Administrează medicamente și
supraveghează efectul lor, semnalând orice schimbare care s -ar ivi în starea bolnavului.
Îngrijirea bolnavului reprezintă o mare răspundere față de viața și sănătatea lui dar în
special față de conștiința noatră personală, având datoria de a consacra toată știința și energia
noastră pentru îngrijirea fiecărui bolnav.
Ingrijirea bolnavului cu accident vascular cerebral este o muncă grea care cere eforturi
fizice și un aport intelectual apreciabil.

Asistenta medicală va avea în vedere:
– pregătirea și schimbarea patului cât mai des, deoarece bolnavii sunt imobili și pot face
escare de decubit, pot avea incontinență de defecație, etc.
– toaleta bolnavului constit uie una dintre condițiile indispensabile ale procesului de
vindecare.
– prevenirea escarelor de decubit este un obiectiv principal la bolnavii cu accident vascular
cerebral.
– urmărirea funcțiilor vitale și vegetative ale organismului și notarea lor în fișa de
observație: puls, respirație, tensiune arterială, temperatura, etc.

28
– urmărirea apariției unor manifestări patologice.
– pregătirea și efectuarea recoltărilor de produse biologice și patologice pentru examinări
de laborator, la invitația medicului.
– pregătirea și asistarea explorărilor paraclinice ale sistemului nervos central.
– administrarea medicamentelor pe cale orală, parenterală, perfuzabilă.
– alimentația și hidratarea bolnavului.

Pregătirea și asistarea explorărilor paraclinice ale sistemului nervos

 Lichidul cefalorahidian (L.C.R.)
Este o substanță apoasă, bogat solidă care circulă în spațiile subarahnoidiene, servind ca
înveliș protector pentru parenchimul nervos. Cuprinde două elemente care joacă un rol
primordial: plexurile coroide pentru secreție și sinusul longitudinal pentru reabsorbție,
Lichidul cefalo- rahidian se recoltează în scop de diagnostic și terapeutic prin următoarele
manevre:
a. Puncția lombară – bolnavul stă în poziția de decubit dorsal, 2 -3 zile pentru
evitarea perturbărilor în regimul circulator al lichidului cefalorahidian. Puncția se
face obișnuit între L3 și L4 puncționându -se în acest fel fundul de sac lombar.
b. Puncția suboccipitală (Obreja) – se puncționează pe plan orizontal, pe o linie
strict mediana spațiul alto -occipital ajungându- se după 5 -6 cm în marea cisternă
de unde se recoltează circa 5 cm lichid.
c. Puncția ventriculară – vizează atingerea coarnelor frontale prin trepano puncție,
manevră executată numai la neurochirurgie.
Lichidul cefalo-rahidian este recoltat sub nivelul compres iunii atât în puncția lombară cât
și în cea suboccipitală.
– în ictusul apoplectic, lichidul cefalo-rahidian poate fi sanguinolent 86%,
– în edemul cerebral, lichidul cefalo- rahidian este clar, hipertensiv, frecvent se constată
proteinorahia până la 1 gram %,
– în hemoragia subarahnoidiană lichidul cefalo -rahidian este hemoragic, prezența sângelui
patognomică.

 Tomografia computerizată constă în radiografierea unui singur strat sau a unui
organ sau zone.
Ea ne permite analiza unei imagini radiologice care reprezintă sinteza tuturor straturilor.
Deci este o metodă radiologică ce se execută cu o instalație specială (tomograf) ce folosește

29
principiul de a șterge imaginile straturilor supra și subadiacente unei secțiuni dorite. Este o
metodă deosebit de utilă în examinarea bazei craniului și a coloanei vertebrale.
În hemoragia cerebrală se localizează procesul infecțios. Pe imaginile CT hemoragia
acută devine hiperdensă în decurs de o oră, pe măsură ce cheagul se retractă. Această
hiperdensitate durează câteva zile și apoi diminuează spre izointensitate și eventual chiar spre
hipodensitate.

 Rezonanța magnetică nucleară (RMN) este o metodă de investigare de ultimă ora
pe plan mondial, considerată topul imagistic în diagnosticul clinic.
A fost introdusă în țara noastră în 1991. RMN este recunoscută ca o metodă neinvazivă
datorită însuși principiului tehnicii sale. Examenul nu necesită pregătire prealabilă a bolnavului,
deoarece în principiu nu folosește substanță de contrast. În cadrul investigației se pot realiz a
secțiuni frontale, sagitale, axiale sau oblice de grosimea dorită, mielografii și angiografii fără
sunbstanță de contrast precum și studii tridimensionale alb -negru și color.
Explorarea RMN promite să fie singura metodă pentru investigarea clinică și
experimen tală a bolii cerebro -vasculare.
Edemul cerebral-acut produs de creșterea valorilor tensionale produce manifestări
clinice și leziuni anatomo -patologice proporționale cu durata și severitatea hipertensiunii. La
explorarea RMN se observă focare de edem cerebral cortical de 1- 3 cm, în formă circulară,
unele extinzându- se la materia albă subcorticală. Apare în plus edem cortical -subcortical ce
afectează de obicei lobii parietali și occipitali și mai rar lobii temporali, ganglionii bazali și
puntea. Intere sant este faptul că majoritatea leziunilor dispar complet în 1 -6 săptămâni
rămânând în viitor de lămurit dacă ele constituie ischemie reversibilă sau edem cu
permeabilitate vasculară.
Multe leziuni cerebrale prezintă aspecte aemănătoare cu CT sau RMN, lucr u care nu se
întâmplă în cazul hemoragiei cerebrale.
Pe imaginile RMN, hemoragiile apărute cu mai puțin de 12 -24 de ore înainte de
examinare s- ar putea să nu fie diferențiate față de edemul vasogenic. După acest interval
aspectul RMN al hemoragiei are un c aracter evolutiv, ca semnal de intesitate variabilă.
Intensitatea semnalului depinde de forma sub care se găsește hemoglobina, dacă eritrocitele sunt
intacte sau lezate de puterea câmpului magnetic. Aspectul hemoragiei este influențat și de
comportamentul cerebral afectat, subarahnoidian, subdural sau intraparenchimatos. Pentru a
înțelege aspectul hemoragiei pe imaginea RMN este necesar să ținem cont nu numai de
fiziopatologia hematomului, ci și de chimia complexă a oxidării hemoglobinei.

30
Pe lângă examenele de uz curent există și anumite investigații obligatorii. Examenul
oftalmologic este obligatoriu în orice afecțiune neurologică. În edemul cerebral, fundul de ochi
arată edem papilar pronunțat însoțit sau nu de exudate și hemoragii papilare, arterele filif orme
prin procesul de vaso- constricție, în timp ce testul de fluoresceină a permis să se deceleze
dilatația capilară. Oftalmoscopia ne dă deci modificări retiniene constante cu leziuni vasculare,
chiar stază cu hemoragii retiniene.

Examenele radiologice sunt de asemenea utile:
a) Radiografia simplă a craniului , de față și de profil, este frecvent utilizată în neurologie.
b) În mod obișnuit se practică examen radiografic simplu al craniului în două incidente: față
și profil. În mod normal pe radiografia de profil se pot recunoaște suturile craniene,
șanțurile arterelor și venelor meningiene, șaua turcească, stâncile temporale. Pe
radiografia de față se pot observa conturul orbitelor, sinusurilor frontale, uneori
conductul auditiv intern.
c) Se preferă însă, în vederea precizării unei eventuale tumori cerebrale, arteriografia,
ventriculografia, ecoencefalografia, scintigrafia cerebrală.
d) Arteriografia (angiografia) cerebrală – este o metodă neuroradiologică care constă în
injectarea unei substa nțe radioopace într -o arteră magistrală cerebrală. Se efectuează mai
frecvent prin puncție directă.
e) După pregătirea tegumentelor cu antiseptice, reperarea arterei și anestezie locală cu
Xilină, se puncționează artera carotidă comună în direcția craniană cu un ac gros cu
mandrin. Se injectează substanța de contrast (Odiston) prin adaptarea seringii la ac. Se
injectează normal sau printr -un injector mecanic o cantitate de 6- 8 ml. După injectare, se
efectuează radiografii seriate. Pentru prevenirea unor efecte secundare se administrează,
cu 30 de minute înainte, 30 mg Papaverină i.m. atât pentru efectul său vasodilatator cât și
pentru combaterea spasmului în timpul puncției arteriale. Astfel arteriografia își aduce
aportul în stabilirea diagnosticului afecțiunilor vasculare cerebrale precum și în procesele
expansive intracraniene de diverse etiologii.
f) Ventriculografia – este o metodă radiologică de diagnostic rezervată exclusiv scopurilor
neuro- chirurgicale, caracterizată prin introducerea aerului intracerebral prin puncție
ventriculară după trepanație occipitală.
g) Electro-encefalografia (EEG) care constă în investigarea cu ajutorul unor electrozi
aplicați în diferite puncte ale pielii capului, a undelor electrice emise de emisferele
cerebrale. Se utilizează în special în diagnosticul epilepsiei și al tumorilor cerebrale.

31
h) Ecoencefalografia se bazează pe studiul ecourilor reflectate de diverse structuri
anatomice ale cutiei craniene la trecerea unui fascicol liniar de ultrasunete. Mărimea,
forma și poziția acestor unde reflectate dau informații utile asupra structurilor anatomice
și eventualelor modificări patologice intracraniene. În investigația craniocerebrală se
utilizează ultrasunetul între 1 -2 Mhz produs ca efect al activității piezoelectrice a unor
cristale.
i) Stările patologice intracraniene pot induce unele modificări ale ecoencefalografiei prin
apariția de ecouri anormale al ventriculilor, reflexii caracteristice unor formațiuni
expansive, intracraniene. Pot da depistări ale ecoului median, hematoame extradura le,
subdurale, intraparenchimatoase, hemoragii cerebrale, tumori cerebrale.
j) Scintigrafia cerebrală este o metodă de investigație radioizotopică aplicabilă și asupra
creierului, prin injectarea carotidiană de particule radioactive care informează asupra
eventualelor alterări ale sistemului capilar cerebral în cursul diverselor procese
patologice intracraniene. Metoda are deosebită eficiență în trombozele arterelor
cerebrale, procese expansive intracraniene, în diagnosticul tumorilor.

Ultrasonografia Doppler transcraniană (ecografia Doppler craniană)
În studiul bazelor neuro- umorale ale circulației cerebrale normale dar mai ales
patologice, în explorarea cu diverse metode clasice sau moderne a acesteia, dar și în timpul
aprecierii clinice a etiopatogeniei unor boli neurologice, s-a realizat multitudinea de necunoscute
mai mult ca oriunde în organism, a fenomenelor organizate de fiziologia sistemului nervos cu
hemodinamice.
Precum trupul nu poate fi conceput fără suflet și spirit, s -a apreciat posibilitatea
investigației cu ajutorul ultrasunetelor ca pe un mijloc de penetrare în tainele circulației
cerebrale.
Hemodinamica cerebrală este un subiect complicat dat fiind faptul că la acest nivel
interacționează mai mulți factori. De exemplu fluxul sanguin intr -o reg iune specifică creierului
este influențat de presiunea arterială, presiunea intracraniană, hematocrit, gradul unor eventuale
stenoze, calibrul și extinderea colateralelor și acțiunea autoreglării cerebrale.
Un rol important în hemodinamica cerebrală îl are sistemul colateral în care este posibil
un flux în ambele sensuri.
Ultrasunetul este un sunet cu o frecvență peste 16 Khz care nu este perceput de urechea
umană și care este folosit în medicină în scop de diagnostic, efectul Doppler prin care se obțin
imagini vizuale și sonore, fiind de un real folos în această privință. Ultrasunetul este o oscilație

32
mecanică ce se propagă transportând energie prin medii gazoase, lichide sau solide. Producerea
și emiterea ultrasunetelor se face cu ajutorul oscilațiilor ult rasonore.
Efectul Doppler se definește prin variația frecvenței ecourilor ultrasunetelor, atunci când
există o mișcare relativă între transductor și reflector, în cazul sângelui circulant – globulele
roșii. Ultrasonografia se poate folosii pentru determina rea vitezei de deplasare a sângelui printr-
un unghi de 60° față de lumenul arterial prin unde continue sau pulsatile.
Sonografia Doppler sau transcraniană este o metodă de lărgire esențială a sonografiei
extracraniene, combinația ambelor procedee permițând stabilirea vitezei de circulație în toate
arterele mari ale sistemului carotidian și vertebrobazilar care irigă creierul. Metoda cere din
partea cercetătorului multă răbdare, pricepere și cunoaștere a noțiunilor de ultrasonografie
elementară pentru aprecierea corectă și corespunzătoare în vederea unui diagnostic și al terapiei
adecvate.
Prin această metodă ne putem da seama de afecțiunile cerebrale cu implicație vasculară,
cum ar fi procesele expansive intracraniene.
Metoda este folosită la examinarea arterelor cerebrale. În cercetarea unei artere
intracraniene se va ține seama de profunzime, direcția fluxului sanguin și viteza fluxului, de
modificări obținute prin metoda compresiunii arterei comune. Din artera cerebrală anterioară
poate fi cercetat numai s egmentul proximal, dat fiind că acesta merge în direcția aproape brusc
în jos, iar vertical se determină un unghi de sonorizare foarte nefavorabil. Artera comunicantă
anterioară nu poate fi sonorizată izolat.
Intracranian, artera carotidă internă poate fi cercetată transtemporal, iar în regiunea
sifonului carotidian transorbital. Prin folosirea ferestrei transtemporale se pot sonoriza segmente
ale arterei bazilare. Artera comunicantă posterioară poate fi sonorizată izolat numai rareori.
Examinarea arterei bazilare deci observarea hemodinamicii în vascularizație trunchiului
cerebral este reprezentată prin colateralele circumferențiale lungi și scurte, cât și paramediene
din arterele vertebrale, bazilare și cerebrale posterioare. Această rețea poate fi examinată dire ct
și indirect prin metoda neurosonografiei cerebrovasculare Doppler.

1. Administrarea medicamentelor pe cale orală, parenterală, perfuzabilă
Tratamentul curativ – transportul bolnavului trebuie să se efectueze cu multă atenție, cu
mijloace potrivi te (brancarde speciale) și cu menajamente, ținând cont de starea bolnavului.
Transportul se face la spitalul cel mai apropiat, unde se pot aplica metode de resuscitare și de
terapie adecvate. Până la venirea salvării, asistenta va culca bolnavul pe pat, fără pernă, cu capul
întors pe o parte și va îndepărta mucozitățile din gură cu un tampon steril montat într -o pensă
Pean sau Kocher.

33
Supravegherea funcțiilor vitale, măsurarea pulsului, tensiunii arteriale și a temperaturii,
diureza trebuie facută permanent și cu mare atenție, orice modificare a acestora prevestind
agravarea comei.
Odată ajuns la spital, bolnavul va fi hidratat cu lingurița, dacă înghite sau dacă nu i se
vor administra zilnic 2000- 2500 ml lichide în perfuzie lentă i.v. Lichidele și unele med icamente
se pot administra și prin sondă gastrică endonazală. Pentru a asigura respirație liberă, capul
bolnavului va fi întors pe o parte, iar mucozitățile aspirate. Dacă tulburările respiratorii sunt
severe și amenință cu instalarea hipoxiei sau branhoplegiei i se administrează oxigen pe sonda
endonazală. În caz de retenție urinară, se recurge la sondaj vezical. În scopul prevenirii
escarelor, bolnavul va fi întors des în decubit lateral și de fiecare dată tegumentele spatelui și
flancurile vor fi masate cu talc, iar lenjeria de pe pat se va schimba de îndată ce se va umezi.
Corticoterapia
Acțiunea corticosteroizilor asupra barierei sânge -creier a fost justificată prin efectul lor
antiinflamator, reducând permeabilitatea vasculară crescută din edemul cerebral acut. Totodată
exercită o acțiune protectoare asupra membranei lipoproteice a mitocondriei și implicit asupra
echipamentului său enzimatic.
Cortizonul se administrează în doze de 150 ml/zi, apoi se diminuează progresiv în
următoarele 10 zile. S -au mai utilizat aldosteronul și spironolactona.
Tratament cu diuretice
Medicamentele cu efect diuretic reduc supraîncărcarea hidrosodică a spațiului
extracelular.
Acetozolamida este un inhibitor de anhidroză carbonică, având efect sigur asupra
reducerii secreție i plexurilor. Doza 1- 2 g/zi. Este utilă deoarece inhibă secreția. Lichidul cefalo –
rahidian intensifică eliminarea apei și a sodiului. Furosemid reduce reabsorbția sodiului la
nivelul tubului proximal renal, doza 1- 2 fiole de 3 ori/zi. Nefrix are indicație majoră în edemul
din encefalopatia hipertensivă, se dă în doze de 75 -100 mg pe zi. Acidul ethacrynic (ederen) în
doze de 25- 100 mg pe zi reduce edemul cerebral și acționează asupra transportului de natriu la
nivelul rinichiului.

2. Îngrijirea bolnavilor i mobilizați
Imobilizarea la pat a unor bolnavi este o consecință a unor boli grave, și poate fi impusă
ca măsură terapeutică în caz de fracturi, traumatisme sau poate fi o măsură de prevenire a unor
complicații ca hemoragii, embolii. Prevenirea complicațiil or izvorâte din imobilizarea
îndelungată depinde de starea bolnavului, de gradul în care el poate fi mobilizat pasiv sau activ
și de mijloacele ajutătoare care există în dotarea salonului:

34
– Trombozele venoase, atrofiile musculare și în mare parte, osteoporo za de inactivitate se
previn prin masajul ușor al membrelor și mobilizarea pasivă sau activă a degetelor
picioarelor și mâinilor, eventual a gambelor și a antebrațelor.
– Tranzitul intestinal se asigură prin regim dietetic.
– Pentru stimularea circulației cutanate și a funcțiilor pielii, tonifierea vaselor superficiale
și mobilizarea sistemului reticuloendotelial din țesutul celular subcutanat, după
terminarea toaletei zilnice, bolnavii vor fi frecționați pe toată suprafața corpului cu
alcool diluat.
– Escarele d e decubit se previn prin metode cunoscute: schimbarea poziției la două ore,
pasiv sau activ, toaleta zonelor murdărite și schimbarea lenjeriei de pat și de corp ori de
câte ori este nevoie.
Atitudinea personalului față de bolnavii imobilizați la pat trebuie să degaje înțelegere,
empatie, blândețe, calm deoarece aceștia sunt mai nervoși, irascibili, anxioși. Asistenta medicală
va răspunde cu promptitudine la solicitări, cu gesturi lipsite de repezeală sau violență și va evita
orice discuție în contradictoriu .

3. Îngrijirea escarelor
Escara reprezintă o necroză a țesuturilor, cu atroficitate nervoasă scăzută, datorită
acțiunii îndelungate a unor factori compresivi și trofici, adică o necroyă a țesuturilor cuprinse
între planul osos și structura de susținere ș i planul de compresiune (planul dur al patului).
Regiunile predispuse escarelor corespund punctelor de sprijin ale corpului pe planul
patului:
– În decubit dorsal: regiunea occipitală, a omoplaților, sacrală, a feselor, coatelor și
călcâielor,
– În decubit lat eral: regiunea trohanteriană, regiunile interne și externe ale genunchilor,
zonele externe și interne maleolară,
– În poziție șezândă: regiunea ischiasică.

Escarele sunt provocate de lipsa de oxigen datorită presiunii îndelungate. Escara apare ca
o placă albă, roșie, violetă sau neagră, fiind secundară ischemiei și devitalizării regiunilor
predispuse.
În faza de debut , escara începe la nivelul pielii care într- o zonă limitată, capătă o
culoare roșie, după care apare necroza tisulară, sub forma unei ulcerați i interesând progresiv
pielea, țesutul celular subcutanat și mușchii, putând ajunge până la os. De multe ori se
suprainfectează.

35

Apariția escarelor complică foarte mult evoluția ulterioară a bolnavului pentru
următoarele motive:
– Reprezinta porți deschise pentru infecții,
– Sunt zone de deperdiție proteică,
– Sunt spine iritative permanente iar în absența totală a sensibilității duc la creșterea
tulburărilor vezicale, spasticitate și retracții vicioase secundare.
– Influențează negativ psihicul bolnavului.
– Compl ică mult îngrijirea bolnavului.

Materiale necesare: săpun acid, alcool diluat, pudriera cu pudra de talc, pomezi grase,
mercurocrom, colac de cauciuc sau pernă elastică, colac de vată sau inele.
Etape de execuție:
a) Pregătirea instrumentelor și materialelo r necesare:
– Se pregătesc instrumentele și materialele necesare efectuării toaletei.
b) Pregătirea fizică și psihică a bolnavului:
– se explică bolnavului utilitatea și simplitatea tehnicii.
c) Efectuarea tehnicii:
– După toaletă, se șterg bine tegumentele prin tampo nare,
– Se inspectează tegumentele bolnavului.
d) Masajul regiunilor expuse:
– Se efectueză masajul regiunilor predispuse escarelor, cu alcool diluat, executând mișcări
largi în sens circular, local în jurul punctelor dureroase: sistematic la nivelul șezutului,
regiunilor fesiere, sacrale, regiunea trohanteriană, spatele, călcâiele, coatele, minuțios se
masează profund, energic dar fără brutalitate, timp de cel puțin 10 minute, realizând
reactivarea circulației sangvine periferice și întărirea epiteliului.
– Se pudr ează cu talc.
e) Schimbarea lenjeriei de corp și așezarea colacilor:
– Se îmbracă bolnavul cu lenjerie curată, se pudrează cu talc,
– Se asigură bolnavului un pat comod, cu lenjerie curată, uscată, cearceaful bine întins,
fără cute, o saltea antidecubit din burete sau pneumatică compartimentală,
– Se îndepărtează din pat resturile alimentatre și obiectele ce ar putea produce prin
comprimare tulburări locale de circulație: nasturi, medicamente, bucăți de gips,
– Se întinde bine lenjeria de corp a bolnavului să nu se fo rmaze cute,

36
– Sub regiunea sacrală a bolnavului se așează un colac de cauciuc umflat moderat, acoperit
cu un material textil și pudrat cu talc,
– Sub regiunea calcaneană se așează colaci de vată sau inele, pudrate cu talc,
– Pentru susținerea coatelor se așează colaci de vată sau inele pudrate,
– În momentul așezării ploștii în locul de sprijin al șezutului se plasează o pernită.

La intervale de 30 de minute – o oră se schimbă poziția bolnavului succesiv, decubit, dorsal,
ventral, lateral, drept și stâng. O compresiune în același punct, timp de peste 2 ore la un bătrân
imobilizat provoacă apariția escarelor.
Schimbarea poziției bolnavului nu se face decât atunci când afecțiunea bolnavului permite
acest lucru.
Tratamentul curativ:
– Odata instalate escarele trohanteri ene și fesiere, devin adevărate higrome ulcerate și
denudează deodată osul pe care îl necrozează.
– Uneori au loc deschideri de articulații mari ca cea a șoldului, o artriră secundară, alteori
sunt distruse tendoanele achiliene.
Complicația cea mai severă – este infecția locală, provocată de: coli, proteus și pioceanic.
Escarele adânci trebuie debridate și masate, pansamentele escarelor trebuie făcute strict
aseptic , orice germen străin ajuns în plagă complică evoluția.

4. Tratamentul ictusului
Când bolnav ul este de la început în comă, ne vom îngriji de respirația sa, căutând să
restabilim libertatea căilor respiratorii superioare. Vom elibera cavitatea bucală de mucozități
făcând aspirația secrețiilor traheobronșice care, dacă sunt inspirate duc la sufocar e. Pentru
aceasta vom introduce o sondă moale, culcând cu grija bolnavul în decubit lateral pe partea
neparalizată. Vom evita pericolul asfixierii introducând o sondă gastrică pe orificiul nazal pentru
ca alimentele să nu pătrundă în căile respiratorii. La redobândirea unei respirații și ventilații
compatibile cu un debit al sângelui capabil de a combate hipoxia, vom introduce O 2 care permite
o ventilație bună. La acești bolnavi datorită bronhoplegiilor și absența refluxului de tuse, cu
încărcări traheobronșice, se impune o aspirație endotraheală pe sonda de intubație traheală.
În cazurile dramatice în care încercările unei respirații controlate au dat greș, se recurge
la traheostomie, numai la 24 de ore de la administrarea de O 2 100%. Restabilirea schimburilor
gazoase pulmonare se va face prin administrarea de oxigen prin sonda faringiană sau ane xată
sondei traheale.

37
În cazurile de stop cardiac se cere o intervenție rapidă. Asistenta acționează alături de
neurolog la aplicarea masajului cardiac extern în primele 4 minute. Concomitent se va face
respirație artificială, denudare venoasă și i se va administra perfuzie cu soluții macromoleculare:
bicarbonat de Na 20 ml 8,4%, Noratrinal, iar pe cale intracardiacă se va injecta adrenalină. Se va
evita masajul cardi ac la bonlavii cu bronhopneumonie difuză și cu edem pulmonar, eșecul fiind
total. Cât privește masajul cardiac intern, acesta se va face la primele două minute de la
încetarea bătăilor cordului, cerând medicului o pregătire medicală specială prin aplicarea unei
toracotomii. Pentru reechilibrarea cardio- circulatorie se va evita scăderea prea mare a tensiunii
arteriale, dat fiind pericolul de agravare cu infarct cerebral.

5. Îngrijirea bolnavilor comatoși
Cand respirația și circulația sunt stabilite în limitele normale, starea comatoasă poate
dura încă 8 -10-14 zile sau chiar mai mult. Îngrijirea bolnavilor comatoși trebuie facută
întotdeauna cu convingerea fermă că printr -o îngrijire și un tratament conștiincios, susținut și
permanent, ei pot fi salvați. Bolnavul comatos se așează într -o rezervă, cu o temperatură de 18 –
20°C, comod în pat, cu saltea pneumatică compartimentată. El va fi așezat în poziție de decubit
dorsal, fără pernă, cu capul rotit într -o parte pentru a se preveni căderea limbii spre glotă, în
poziție semișezândă dacă nu sunt contraindicații, de drenaj postural dacă are secreții, cu
picioarele mai ridicate și cu capul întors într -o parte. Bolnavul mai poate fi poziționat în decubit
lateral, cu orificiul bucal îndreptat ușor spre suprafața patului, deoarece poate facilita drenarea
secrețiilor din gură.
Următoare îngrijire este permeabilizarea căilor respiratorii superioare și asigurarea
respirației prin aspirarea secrețiilor traheo -bronșice cu aspiratorul și prevenirea căderii
posterioare a limbii p e orificiul glotic. Asistenta medicală urmărește funcțiile vitale și vegetative
ale bolnavului, notează vărsăturile, evacuările de urină și fecale. Urina se determină cantitativ,
captându- se în vase gradate, iar în caz de retenție urinară se aplică un term ofor pe regiunea
suprapubiană. Pentru constipație, se face clicmă evacuatorie, iar în caz se meteorism, se fac e
aspirație gastrică și se introduce un tub de gaze în rect, dar nu mai mult de 2 ore, pentru ca pot
să apară escarele. Se vor urmări tonusul muscular, dimensiunile pupilei, apariția edemelor,
colorația tegumentelor, halena, anunțându -se modificările survenite, medicului. Bolnavului
comatos i se vor asigura igiena corporală, a cavității bucale și prevenirea complicațiilor și
incidentelor.

38
Tratamentul comelor
a) Evitarea mișcărilor inutile.
b) Crearea accesului la o venă prin puncție venoasă și instalarea unei perfuzii cu
soluție de Glucoză izotonică 5%.
c) Reechilibrarea respirației și circulației – în insuficiență respiratorie acută se va face
permeabiliz area căilor respiratorii superioare, intubarea orotraheală, ventilație
mecanică și oxigenoterapie izobară – în insuficiență circulatorie se va administra
perfuzie cu soluții macromoleculare (Dextran, Macrodex 500 -1000%) și anumitor
persoane (Noratrinal) câ nd tensiunea arterială sistolică scade sub 80 mmHg.
d) Reechilibrarea hidroelectrolitică și acodibazică prin administrarea de perfuzie i.v.
cu soluții izotone de Na Cl 9% și bicarbonat de Na 14% sau Tham (în acidoză).
e) Profilaxia infecțiilor intercurente urinare și bronhopulmonare cu Penicilină
1.600.000 u/zi, Ampicilină 2 g/zi sau alte antibiotice injectabile.
f) Măsuri de îngrijire generală:
– În tulburări de deglutiție se va aplica sonda gastrică introdusă nazal pentru alimentarea
bolnavului,
– Prevenirea escarelor prin schimbarea poziției pentru împiedicarea presiunilor continue pe
aceași parte: masarea fină a segmentelor corporale care vin mai mult în contact cu patul,
– Ștergerea cu alcool simplu și pudrarea cu talc a părților declive,
– Aplicarea de colăcei cu tifon sau vată în regiunea occipitală, la coate, la călcâi, aplicarea
colacului bandajat în regiunea sacrală. Dacă escara își face aparițiea, se tratează cu
bioxiteracor și unguente cu antibiotice, iar dacă a devenit plagă se va dezinfecta și se va
pensa steril.
– Ștergerea mucoasei bucale de 2 -3 ori pe zi cu comprese îmbibate în acid boric 1% sau
glicerină boraxată,
– Sondaj vezical de 2 ori pe zi (dimineața și seara) în retenție urinară sau sondă vezicală
permanentă în incontinență urinară.
– Clismă evacuatorie la 2 zile cu apă la temperatura corpului.
g) Combaterea edemului și e hipertensiunii intracraniene cu hormoni corticosteroizi
injectabili (HHC 100- 200 mg i.v.), perfuzii i.v. cu soluții hipertone, Manitol 10 –
20% sau Glucoză 10 -30% 200-300 ml/zi, sulfat de Mg 40 ml i.v./zi.
h) Administrarea de sedative: Fenobarbital sau clismă cu cloralhidrat 2 -4 g/100 ml
apă.
i) În hemoragia cerebrală se vor administra hemostatice: Fetomenadiona 10 mg/zi i.v.
și Venostat i.m. 3 -4 zile.

39
j) În embolia cerebrală: Hydergin Secatoxin 30 -40 picături 3/zi, iar la cei comatoși 1 –
2 fiole/zi i.m. sau i.v.
k) În embolia cerebrală se vor administra anticoagulante până la reducerea timpului
de protrombină Quick la 25 -30% Heparină 50 mg/fiolă, sau 5000 u/i.m. sau i.v. la
4 ore timp de 3-4 zile, aopi Trombostop cp 2 mg-2 sau 3/zi.
l) În encefalopatia hipertensivă se vor administra hipotensive Raunervil 2,5 mg i.m.,
Furosemid 20 mg i.v. la 6-8 ore.
Se mai administrează antibiotice în comele meningo -encefalite, sedative în doze mari în
comele convulsive, decompres iune chirurgicală în hematomul cerebral.

6. Profilaxia accidentului vascular cerebral
Accidentele cerebro- vasculare constituie în prezent a treia cauză de deces. În acest
domeniu al patologiei neurologice există o serie de factori de risc a căror prezență reprezintă un
pericol ridicat în dezvoltarea unei maladii vasculare la nivelul creierului. În majoritatea
cazurilor, nu este vorba de un singur factor de risc ci, de obicei, o combinație a mai multor
factori. In cazul existenței unui factor de risc, frecvența accidentelor vasculare cresc de două or i,
când sunt doi factori prezenți frecvența crește de trei ori, iar în situațiile în care sunt depistați trei
factori riscul crește de 10 ori.
Deoarece marea parte a tablourilor clinice de suferință cerebrală vasculară apare pe un
fond de ateroscleroză se impune luarea din timp a unor măsuri de profilaxie a acesor afecțiuni și
aplicarea unui tratament pe măsura posibilităților atunci când boala respectivă a fost depistată.
Ateroscleroza reprezintă forma regională a aterosclerozei generalizate. Aterosclerozei i
se recunoaște o evoluție stadială și anume un studiu prielnic caracterizat prin dereglări
metabolice și un stadiu clinic în care, la procesul de dislipidemie se adaugă inițial diferite
tulburări din partea aparatului cardio- vascular și a sistemului nervos central, iar ulterior
manifestări lezionare de organ.
O terapie instituită în prima fază reprezintă nu numai o măsură curativă ci, în același
timp, o profilaxie a complicațiilor tardive, localizate sau di fuze. În acest sens delimitarea
procedeelor terapeutice active de cele profilactice este adeseori artificială. Premiza obli gatorie a
tratamentului profilactic este depistarea la fiecare caz în parte a factorilor de risc.
Profilaxia primară se adresează întregii populații și se referă la reglementarea modului de
viață și de muncă :
– alimentația rațională, evitând depășirea necesităților calorice ale organismului, regimul
alimentar să fie hipolipidic, hipoglucidic și bogat în acizi grași nesaturați.

40
– Respectare a normelor de igienă a muncii, cu o regularitate firească a perioadelor de
activitate și de odihnă.
– Practicarea zilnică a unor exerciții fizice sau cel puțin a mișcării în aer liber cu scopul de
a se ameliora respirația, de a se mobiliza capacitățile de rezervă ale aparatului
cardiovascular de a se activa metabolismul lipidic și glucidic.
– Evitarea fumatului și a abuzului de alcool și de cofeină.
Măsurile profilaxiei secundare se referă la tratamentul semnelor clinice manifestate cu
felul de a oprii evoluți a bolii, de a preveni trecerea de la un stadiu incipient la unul mai avansat,
de a preîntâmpina apariția complicațiilor.
Aceste măsuri de profilaxie secundară se suprapun cu mijloacele terapeutice curative ale
aterosclerozei, fiind imposibilă stricta delimitare între procedeele profilactice și cele curative.
Mecanismele cu efect hipolipemiat și hipocolesterolemiat au un rol discutabil. Este o
medicație patogenică care se adresează mecanismelor responsabile de producerea dislipidemiei,
deci este indicată la acele cazuri la care s- a găsit o creștere a lipidelor totale sau ale
principalelor componente aterogene. Tratamentul se aplică timp îndelungat, dat fiind că niciunul
din preparate nu este capabil să influențeze toate verigile lanțului complex al metabolis mului
lipidic.
In grupul medicamentelor cu o acțiune hipolipemiantă distingem :
– substanțe care inhibă sinteza endogenă a lipidelor: Clofibrat, Complamin, Vitamina PP,
Normostrol,
– medicamente care acționează asupra tratamentului plasmatic a lipidelor: Heparină,
Asclerol,
– produse cu efect hipolipemiant prin favorizarea catabolismului și eliminării substanțelor
lipidice: Detirona, Vitaminele B6, B12,C,E,
– tratamentul anticoagulant are indicații în accesele ischemice tranzitorii și în ictusul
progresiv, în veder ea prevenirii formării unor noi trombusuri sau a extinderii celor
existente: Heparină și Trombostop.
– Tratamentul fibrinolitic cu scopul de a leza trombii formați pentru dezobstruarea și
recanalizarea arterei lezate: Streptokinoza și Plasmina.
– Medicație vasodilatatoare cu scopul de a ameliora debitul sangvin central: Papaverină.
Aceeași acțiune dilatatoare asupra vaselor o au preparatele: Stugeron, Miofilin,
Cosaldone, Trental, Segantin, Dusodril, Duvadilan, Vincamina.
Un număr destul de mare de pacienți cu o maladie vasculo- cerebrală au în antecedente o
suferință cardiacă. Decompensările cardiace se întâlnesc în 20 -30% din bolile cerebro-vasculare.
O suferință cardiacă poate determina sau agrava un tablou clinic vasculo -cerebral.

41

7. Recuperarea bolnavilor cu accidente vasculare cerebrale
Recuperarea poate fi considerată a treia dimensiune a medicinei, primele două fiind
profilaxia și tratamentul clasic al bolilor prin metode medicale sau chirurgicale. Pe lângă
preocupările de profilaxie și tratament în perioada acută a maladiilor, medicina contemporană
are obligația de a se ocupa și de bolnavii sechelari.
Recuperarea tinde în primul rând la o mărire a potențialului funcțional prestant :
reducerea unei paralizii, ameliorarea unor tulburări de vorbire. Concep tul modern de recuperare
include două aspecte fundamentale diferite, dar intercolerate : recuperarea medicală și cea socio –
profesională. Primul aspect revine în exclusuvitate în competența rețelei medicale, cel de al
doilea ridică aspecte psihologice de orientare profesională și de asistență socială. Pentru
recuperarea medicală se poate utiliza denumirea de «reeducarea funcțională», iar pentru cea
socio- profesională, «readaptarea socio -profesională».
Recuperarea impune munca în echipă, în care, alături de medici de diferite specialități,
lucrează și asistenta medicală, asistenta socială, psiholog, logopezi, profesori de educație fizică,
medicală, etc.
Este necesară și o anumită capacitate de înțelegere și dăruire pentru ajutorarea acestor
persoane care au incapacitate pe diferite planuri. Bolnavul care în urma unor pocese patologice
variate a rămas cu o invaliditate, trebuie ajutat, antrenat să ducă o viață cât mai apropiată de
viața normală.
Cu câteva exerciții, persoanele handicapate trebuie antrenate spre a putea merge, spre a
putea să își rezolve necesitățile curente și activitățile zilnice, spre a putea comunica cu cei din
jur.
Recuperarea motorie reprezintă primul obiectiv. Ea este cu atât mai eficientă cu cât
începe mai precoce. Cele mai bune rezultate se obțin în primele săptămâni și chiar în primele
luni.
Inițial, tratamentul vizează supraviețuirea și bolnavul trece etapa de la patologic la
funcțional. Recuperare neuro -motorie tinde mai departe, de la funcțional la profesional. Acesta
însemnând elimina rea dependenței sociale a pacientului precum și asigurarea premizelor pentru
eventuala lui reinserție socială. Obiectivele imediate ale restabilirii constau în obținerea unei
autoserviri din partea bolnavului și a posibilității de a merge neasistat.
Incap acitatea de a se hrăni, spăla, îmbrăca este acut resimțită de pacient și de familia sa.
In măsura posibilităților, bolnavul trebuie antrenat cât mai repede posibil la îndeplinirea actului

42
hrănirii, la fel pentru unele activități igienice. Recuperarea mersului are drept țel prevenirea
tuturor automatismelor și stereotipilor motori care contribuie la mersul normal.
Recuperarea mișcărilor membrului superior începe cu exerciții individualizate în funcție
de posibilitățile pacientului.
Se impune întrebuințarea unor mijloace menite să ușureze mobilitatea, sisteme speciale
de transfer din pat în cărucior, sisteme ortopedice detașabile, dispozitive speciale de baie, bare,
aparate mecanice adaptabile membrelor și grupelor musculare, instalații de electroterapie, et c.
Combaterea spasticității
Spasticitatea la un hemiparezic reprezintă un parametru oarecum favorabil, căci
neapariția ei într -un termen de 4- 6 săptămâni este o indicație nefastă de șanse reduse de
recuperare funcțională. O hemiplegie care rămâne flască, are posibilități recuperatorii minime
sau absente.
Spasticitatea este la început un avantaj, ea putând favoriza mersul dar ulterior devine un
adversar reductabil al procesului de recuperare prin faptul că împiedică desfășurarea mișcărilor
voluntare.
In co mbaterea spasticității se administrează miorelaxante. Se folosesc și procedee
chirurgicale: blocarea nervilor motori și a rădăcinilor corespunzătoare mușchilor în stare de
spasticitate.
Mijloacele terapeutice de reducere a spasticității se referă la: hipotermia locală,
galvanoterapia ușoară, kinetoterapia.
Distrofia simpatică reflexă – se referă la un context simptomic apărut în hemiplagie,
constând în dureri la nivelul membrului superior, edeme, cianoza și limitarea extensiei mâinii și
degetelor.
Tratamen tul constă în mobilizarea segmentului membrului superior, împachetarea lui cu
parafină, acupunctură, umărul dureros împiedicând funcțiunile active ale membrului superior și
ca atare posibilitățile de recuperare. Tratamentul implică: aplicații locale cu: Xilină,
Hidrocortizon, Boicil sau acupunctură, se mai practică împachetările calde, diatermie.
Tulburări sfincteriene – de tip retenție sau incontinență în faza acută, când bolnavul este
comatos, se solicită menținerea mai mult a sondei urinere, pentu a se evita infecțiile urinare sau
escarele. Antrenamentul vezical trebuie început cât se poate de repede după ce pacientul devine
vigil și cu posibilitatea de cooperare. Inițial de leagă cateterul, iar vezica se golește la interval de
o oră, iar după câteva zile perioada se mărește 2 -3 ore.
Reabilitarea afaziei – în procesul de recuperare a tulburărilor de limbaj se întrebuințează
tratamentul medicamentos de tip :

43
– Imipramină (antideprim) – ar reduce starea de depresie a afazicului și l -ar stimula să
vorbească m ai bine ,
– Substanțe psihotone – de reglare metabolică (Aleclofexonat, Lucidril, Helfergin, etc.)
– Preparate de Piracetam (Nootrop, Nootropil, Piramen).
Tratamentul de reabilitare propriu- zis este foarte complex și ține cont de o serie de
principii :
– nu se reduce propriu- zis afazia, ci afazicul și ca atare se are în vedere forma clinică a
tuburărilor de limbaj, nivelul anterior al instrucției, etatea, prezența sau absența
deficitului motor sau al altor tulburări neurologice, condițiile de mediu.
– Se ține seama de faptul că afazicul își modifică personalitatea, deoarece prin alterarea
limbajului interior, se produce o importantă tulburare în gândirea concepută verbal și în
bagajul de cunoștințe teoretice și practice.
Reabilitarea limbajului are maximul de eficie nță în perioada cuprinsă între luna a doua
până la luna a șasea de la debut. Primele eforturi ale aducătorului se vor dericționa spre
conștientizarea pacientului cu scopul de a redobândi intenția sa de comunicare verbală.
După ce se stabilește tipul de afazie și intensitatea tulburării limbajului, se utilizează
multiple canale de comunicare. In raport cu preferințele și cu posibilitățile existente se aleg
scheme de examinare și teste, baterii de teste diferențiale. Poblema majoră constă în a ajuta
afazicul să utilizeze simbolurile verbale, grafice și fonetice, precum și recunoașterea și
corectarea diferitelor greșeli.
Recuperarea profesională se face cu grijă, în raport cu intesitatea infirmității, cu
profesiunea anterioară și cu responsabilitatea activități i.
Unii bolnavi își pot relua munca anterioară, alții pot fi reprofilați, iar alții vor fi
pensionați, dacă vor fi apți de a manifesta, în anumite limite, o serie de preocupări în cadrul
familiei și a propriei gospodării. Desigur că idealul este ca pacientul să se integreze cât mai bine
în viața familială, socială și profesională.
Obiectivul final este resocializarea bolnavului, revenirea în mediul familial și plasarea sa
într-o activitate ori de câte ori este posibil acest lucru. Pe plan psihologic sunt demne de
menționat modificările survenite în personalitatea suferindului, ca o reacție față de invaliditate
creată de boala cerebro -vasculară. Bolnavul paralizat și uneori cu tulburări ale vorbirii este pus
dintr- o dată în situația unei reajustări la mediul social față de care se găsește într -o situație de
inferioritate. La aceasta se mai adaugă și teama repetării ictusuluiNoua cale de viață spre care
trebuie orientat îi va fi prezentată ca una necesară și nu una sub nivelul celei anterioare. Voința
și încrederea bolnavului se corelează cu umanismul și priceperea tutror acelora care participă la
activitatea de recuperare.

44

CAZ CLINIC ȘI PARTICULATITĂȚI DE ÎNGRIJIRE

1.Culegerea de date:
a. relativ stabile:
nume prenume H. I.
vârstă: 75 de ani sex: M.; domiciliu: Medgidia
nivel de educatie: sofer de tir
data internării: 29.02.2020 -06.03.2020 ; sectia: Neurologie
înălțime: 1 70cm ; greutate: 89kg .;

Condi ții de via ță/de muncă:
Locuie ște împreun ă cu fiul (c ăsătorit); într-o cas ă cu patru camere și depe ndințe, încalzire cu
lemne, condi ții relative igienice. Actualmente fiind pensionar munce ște în gospod ărie.
Mod de petrecere a timpului liber: lecturarea unei c ărți, emisiuni TV.

Probleme de sănătate în antecedente :
AVC hemoragic, hemiplegie stânga, HTA
Alergii : nu prezintă
b. variabile:
motivele pentru care pacientul se internează:
Pacientul H.I., în vârst ă de 75 ani care prezint ă în cursul dimineții cu deficit motor total la
nivelul hemicorpului stâng, se interneaz ă de urgență pentru investigaț ii și tratament de
specialitate.

Manifestări de dependență:
Probleme actuale :
1. Alterarea circula ției
2. Alterarea mobilit ății
3. Alimentative inadecvat ă
4. Eliminare inadecvat ă
5. Dificultate de a se îmbr ăca și dezbr ăca
6. Discomfort
7. Incapacitatea de a- și efectua singur toaleta
8. Perturbarea stimei de sine

45
9. Anxietate
10. Deficit de cuno ștințe.

Probleme potențiale
Risc de complica ție: tromboembolitice, pneumonie hipostatica, escare, atrofii, anchiloze,
constipa ție.
2. Analiza și interpretarea datelor:
a. Identificarea problemelor de dependen ță:
Nevoile Fundamentale afectate:
1. Nevoia de a respira si a avea o buna circulatie – Problema de dependență : Fibrilație
atriala HTA
2. Nevoia de a bea si a mânca- Problema de dependență: Disfagie, consum redus de lichide
3. Nevoia de a elimina- Problema de dependență: Incontinență urinara
4. Nevoia de a se mișca și a avea o buna postură: – Problema de dependență: dificultate de a
se mobilize, de a merge.
5. Nevoia de a dormi și a se odihni: – Problem a de dependență: Disconfort senza ție de
neplăcere fizic ă și psihic ă
6. Nevoia în a se îmbrăca și dezbrăca: – Problema de dependență: Dificultate de a se
îmbrăca si dezbrăca.
7.Nevoia de a fi curat, îngrijit, a proteja tegumentele și mucoasele: – Problema d e
dependență: Păr murdar ș i gras î n dezordine, degajă miros dezagreabil, alterarea integrități
tegumentelor și mucoaselor.
8. Nevoia de a fi preocupat î n vedera realizării: – Problema de dependență: Tristețe,
sentiment de inferioritate si de pierdere a imaginii de sine.
9. Nevoia de a se recreea : – Problema de dependență: refuz de a î ndeplini activități
recreative, plictiseal ă.
10. Nevoia de a învăța cum să iși păstreze sănătatea: – Cunostințe insuficiente.

b. Formularea diagnosticelor de îngrijire :
1. Alterarea circulației din cauza alterării mușchiului cardiac manifestat prin HTA, fibrilația
atriala.
2. Alterarea mobilitătii fizice din cauza deficitului motor ș i sensorial manifestat prin hemiplegie
stânga.
3. Alimentație necorespunză toare din cauza alte rării centrului nervos manifestat prin dificultate
de a î nghiții

46
4. Eliminare inadecvata manifestata prin incontinență urinară
5. Somn perturbat din cauza disconfortului manifestat din senza ție de nepl ăcere fizic ă și psihic ă.
6. Dificultate de a se î mbrăc a și dezbrăca din cauza alterări centrului nervos manifestat prin
hemiplegie
7. Carențe de igienă din cauza prezenței edemului cerebral manifestat prin păr murdar ș i gras, în
dezordine, miros dezagreabil.
8. Perturbarea stimei de sine din cauza lipsei de control a sfincterului urinar manifestat prin
nelini ște.
9. Anxietate legata de necunoasterea prognosticului bolii manifestata prin tristete, nelini ște,
îngrijorare.
10. Deficit de cuno ștințe legate de ignoranța manifestată prin dorința de a acumula noi
cunoștințe despre boală.

c . Evaluarea gradului de dependentă a pacientului la internare :
Pacientul are nevoie de echipa medical ă de îngrijire în satisfacerea unor nevoi fundamentale.
Nivelul II de dependen ță moderat ă și temporar ă.

3. Planificarea interven țiilor:
– stabilirea obiectivelor corespunzătoare priorităț ilor:
Pacientul:
Să beneficieze de condi ții optime de îngrijire și microclimate:
Asigur condi ții de îngrjire relative la peturbarea motric ă a bolnavului, îl suplinesc în
satisfacerea unor nevoi fundamentale pe care nu și le poate satisface autonom (a mânca, bea,
mișca, a avea o bun ă postur ă, a-și men ține tegumentele curate și integre)
– Asigur un climat ambiant (temperatur ă optim ă, lenjerie curate, salon aerisit)
– Efectuez exerci ții pasive și active pentru prevenirea complica țiilor muscular și articulare
– Pregătesc bolnavul pentru diverse examinari și îl îngrijesc dup ă examinare
– Administrez medica ția recomandat ă.
Să prezinte func ții vitale în limite fiziologice :
– Pregătesc materialul și instrumentalul necesar și în stare de func ționare
– Pregătesc psihic pacientul: Ii explic tehnica, îl conving de necesitatea efectu ării ei și îi
solicit cooperarea.
– Asigut condi ții de microclimat care s ă nu influen țeze func țiile vitale: lini ște, temperatura
optima, umiditate corespunz ătoare

47
Să fie alimentat conform nevoiilor organismului și boli:
– Așez pacientul în decubit dorsal cu capul u șor ridicat și aplecat înainte pentru a u șura
degluti ția sau în pozi ție semi șezând
– Servesc pacientul cu alimente la o temperatur ă moderat ă, la ore regulate și prezentate
atraăgător
– Conș tientizez pacientul asupra regimului alimentar în men ținerea s ănătății
– Efectuez bilan țul lichidelor ingerate și eliminate
Sa beneficieze de tratament adecvat:
– Administrez tratamentul prescris de medic
– Supraveghez reac ția pacientului la tratamentul administrat
Să-și recapete starea de confort psihic și fizic:
– Schimb pozi ția pacientului la fiecare dou ă ore
– Masez regiunile predispuse la escare, pudrez cu talc
– Efectuez exerci ții pasive la fiecare dou ă ore
– Redau încrederea bolnavului c ă imobilitatea sa este o stare trecatoare
– Suplinesc pacientul în satisfacerea nevoilor sale, îl servesc la pat cu cele necesare.
Saă prezinte un somn odihnitor cu ore suficiente de somn:
– Favorizez odihna pacientului prin suprimarea surselor care îi pot determina disconfortul
și iritabilitatea
– Creez acestuia senza ția de bine prin discu țiile purtate
– Facilitez contactul cu membrii familiei.
Să prezinte minimalizarea parezei:
– Ii solicit cooperarea la schimbă rile de pozi ție
– Efectuez masaj cel pu țin 10 minute al spatelui și membrelor la fiecare schimbare de
poziție
– Invăț pacientul s ă utilizeze mijloace auxiliare î n vedera executării unor miș cări
– Invăț pacientul s ă-și mobilizeze mâna dreapt ă cu ajutorul mâinii stângi.
Să fie ferit de complica ții:
– Mă îngrijesc s ă-i fie asigurate corect tehniciile de igien ă corporal ă, schimbarea poziției,
asigurarea condi țiilor optime de microclimat în salon.
– Efectuez sondajul vezical î n condiții de asepsie totala
Să fie ferit de infec ții iatrogene:
– Mențin intervențiile anterioare

4. Aplicarea interventiilor cu rol propriu:

48
Asigur o pozi ție fiziologic ă a membrelor pacientului cu bra țele pe lâ ngă corp dar nu
lipite de corp. A șez membrele inferioare departe unul de celalat cu colaci de vat ă sub c ălcâie.
Solicit cooperarea pacientului la schimbara pozi ției.
In decubit lateral sprijin spatele pacientului cu p ătura rulat ă sau cu o pern ă, bra țul
deasupra în semiflexie pe abdomen iar cel ălalt pe lâ ngă corp. Efectuez masajul spatelui și
membrelor la fiecare schimbare de pozi ție. Inv ăț pacientul s ă-și mobilizeze mâna stânga cu
ajutorul mâinii drepte.
Particip la efectuarea toaletei respectând urm ătoarea succesiune: se î incepe cu faț a, gâtul
și urechile, apoi bra țele și mîinile, partea anterioara a toracelui, abdomen, fa țta anterioara a
coapselor, se întoarce pacientul în decubit lateral și se spal ă spatele, fesele și fața posterioara a
coapselor, din nou în decubit dorsal se spal ă gambele și picioarele, organelle genitale externe.
Ingrijirea p ărului, toaleta cavit ății bucale. Dup ă spălarea întregului corp se fric ționeaz ă cu alcool
mentolat îndeosebi regiunile expuse la escare. Ajut pacientul în alimentative – alimentare
pasiva.
Explic pacientului c ă foarte mult conteaz ă voin ța lui de a se face bine, pentru a depas ăși
aceast ă fază grea. Sfătuiesc fiul s ă nu plânga în preajma lui deoarece efectul ar putea fi negati e
pentru el.
Discut cu pacientul cauzele disconfortului.
Aplic tehniciile de îngrijire curenta necesare ob țtinerii st ării de satisfac ție. Explorez
nivelul de cunos știnte al pacientului privind boala, modul de manifestare, m ăsurile preventive și
curative, modul de participare la recuperare-identific manifest ările de dependen ță, interacț iunile
lor cu alte nevoi-stimulez dorin ța de cunoa ștere – motivez importan ța acumul ării de noi
cuno ștințe.

Aplicarea interven țiilor cu rol cu rol delegat :
– măsor TA, P, R, T și le notez în foaia de temperatur ă
– recoltez sânge pentru VSH, HLG, protein, glucide, urobilogen, bilirubina, colesterol,
triglyceride, fibrinogen, timp HOWEL.
– administrez medica ția prescris ă.
– explic pacientului care este cauza incontinen ței și că este o situa ție remediabil ă.
– explic necesitatea sondajului vezical.
Efectuez sondajul medical la indica ția medicului în condi ții de asepsie atât a pacientului
și instrumentelor câ t și a mâinilor asistentei medicale.
După scoaterea sondei stabilesc cu pacientul un program de eliminare din două în două
ore cu cre șteri progressive a intervalelor. Urm ăresc diureza zilnic ă.

49
Evaluez în permanen ță capacitatea de degluti ție.
Incerc administrarea orala de lichide (lapte, ceai), alimente semisolide (piureuri,
legume pasate), prin administrarea de cantit ăți mici la intervale mici de timp.
Manifest r ăbdare în alimentarea pacientului.
Institui la indica ția medicului perfuzii zilnice, supraveghez perfuzia instituit ă, îi explic
pacientului c ă este necesar ă având in vedere aportul alimentar mic pe cale oral ă.
5. Evaluarea interven țiilor:
Obiective atinse:
– Deficitul motor ameliorat semnificativ la nivelul membrului superior stâng; pacientul se
ridică în pozi ție semi șezând.
– Pacientul (ajutat) se deplaseaz ă la toalet ă.
– Pacientul încearc ă în permanen ță să execute mi șcări cu mâna și piciorul stâng.
– Pacientul suport ă sonda.
– După scoaterea sondei episoadele de incontinen ță sunt mai rare.
– Pacientul respect ă programul stabilit .
Obiective nerealizabile
– Pacientul prezint ă încă semne de deshidratare. Pacientul este încurajat s ă bea din can ă cu
cioc și cu paiul. Se pot administra pe cale orala alimente lichide în cantitate de 1500 ml
pe zi și semisolide.
Observa ții:
Data externarii: 06.03.2020
Starea la externare: ameliorate.
Pacientul a fost internat cu manifestari de deficit motor al membrelor de partea stânga,
parez ă facial ă stângă, semnul Babinski prezent, f ără tulbur ări de limbaj, cu tulbur ări de
degluti ție. Pe parcursul internarii s-au facut investiga ții confirmandu-se diagnosticul de AVC
hemoragic, în urma tomografiei. I s-au administrat medicamente antiedematoase, diuretice,
hipotensoare. Starea generala s- a îmbun ătățit răspunzând pozitiv la tratamentul administrat. Este
externat în stare ameliorate urmând tratament în ambulator.

BILAN ȚUL AUTONOMIEI: Evaluarea functiilor vitale:
R espiratie libera cu frecventa in limite fiziologice r=18r/min
Ta in limite fiziologice ta=120/60mmhg
Puls in limite fiziologice AV=80/min
Se poate deplasa sus ținut. Se alimenteaz ă singur. Prezin ță cuno știnte suficiente despre
boală și tratament.

50
Recomand ări la externare:
– regim alimentar hiposodat, s ărac în gr ăsimi animale;
– control medical dup ă o lun ă de la externare;
– evitarea situa țiilor ca risc (în ălțime, foc, tensiune electric ă);
– renun țarea la cafea, alcool, cola.
– control periodic la medicul de familie.

Concluzie :

De ce ar trebui să știe toată lumea despre Accidentul Vascular Cerebral?
Practic, toată lumea ar trebui să poată acționa corect și rapid în caz de urgență – în special
prietenii, rudele pacienților cu risc ridicat. Pentru întreaga familie, Accidentul Vascular Cerebral
înseamnă restricții și schimbări profunde în viaț a de până acum. Chiar dacă afectează doar un
membru al familiei, toți cei din familie sunt împovărați de această boală. Suntem campioni
mondiali în deplasare. Chiar dacă nu sunteți afecta ți, puteți asista la un accident va scular
cerebral acut la prieteni, rude și străini. Atunci este crucial să acționați corect și rapid. Când
lovește pe cineva din cercul familiei, întreaga viață se schimbă și pentru rude. Aceste schimbări
sunt profunde și încărcă fiecare membru al familiei . Din acest motiv, informațiile și prevenirea
sunt importante.

51
BIBLIOGRAFIE

1. IACOB GABRIEL, IACOB SIMONA – “Curs de neurochirurgie ” – Editura
Universitară “ Carol Davila ”, București – 2002,
2. CHIRU F. – “Neurologie ghid practic ”- Editura Cisan, București 1998,
3. LĂZĂRESCU S., BROȘTEANU R., LEONIADA I., MIHĂILESCU N. –
“Vademecum în neurologie ” – Editura Scrisul Românesc, Craiova – 1974,
4. MARCOVICI H., ZOLOG A. – “Accident vascular cerebral ” – Editura Facia,
Timișoara – 1990,
5. POPA C. – “Neurologie ” – Editura Național, București – 1997,
6. TITIRCĂ L. – “Ghid de nursing ” – Editura Viața Medicală Românească, București –
1991,
7. Prof. dr. doc. I. CINCA – “Manual de neurologie ” – Vol. II – Institutul de Medicină
și Farmacie, București – 1981,
8. GH. NĂSTĂSE SCU, ZOE PARTIN – “Manual de anatomia și fiziologia omului” –
Ed. Didactică și Pedagogică, București – 2000