Accesul la Informatii Intr O Biblioteca Scolara

Accesul la informații într-o bibliotecă școlară

„E ceva să ai o bibliotecă, dar e și mai mult să te servești de ea cu înțelepciune.”

(John Lubbock)

Într-o societate bazată pe informație și cunoaștere, biblioteca școlară furnizează informații indispensabile. Ea oferă membrilor comunității școlare cărți și alte surse, dar și servicii de educație, cu scopul de a le dezvolta reflexia critică și să folosească în mod cât mai eficient informația indiferent de formă și suport.

Biblioteca școlară este o colecție de documente (ce cuprinde: cărți, reviste, ziare, materiale audiovizuale, alte suporturi informaționale) ce au un caracter enciclopedic, adecvate profilului și nivelului unității de învățământ în care funcționează aceasta.

Prin întreaga sa activitate, biblioteca școlară urmărește să sprijine activitatea instructiv-educativă, satisfacerea cerințelor de lectură și de studiu ale tuturor elevilor, ale întregului personal al unității școlare, dar și cerințele de informare documentară.

Sarcinile ce îi revin unei bibliotecii școlare sunt următoarele:

participarea la formarea unei culturi generale puternice ale elevilor;

contribuție la înțelegerea rolului și importanței informației în lumea contemporană, la însușirea metodelor și tehnicilor de muncă independentă, intelectuală, astfel, elevii vor fi ajutați pentru un studiu eficient, dar și inițiați în cercetarea documentară;

sprijinirea personalului școlii în vederea îmbunătățirii calității procesului de învățământ, punând la dispoziția acestora publicații de informare curentă din domenii cât mai diverse, precum, psihologie, pedagogie, metodică etc.;

dezvoltarea la elevi a sentimentului responsabilității, în vederea păstrării în bune condiții a publicațiilor pe care le primesc în sala de lectură sau le împrumută acasă.

„Biblioteca școlară este compartimentul specializat al cărui scop principal este de a constitui, a organiza, a prelucra, a dezvolta și a conserva colecții de cărți, publicații periodice, alte documente specifice și baze de date, pentru a facilita utilizarea acestora de către beneficiari în scop de informare, cercetare, educație sau recreere.”

În viața școlii românești, putem afirma cu tărie că biblioteca școlară reprezintă un bun câștigat, și implicit nimeni nu poate concepe absența ei din cadrul unei instituții de învățământ.

Într-o bibliotecă școlară trebuie să se regăsească acele cărți care să reprezinte programa școlară, dar pentru că elevul are nevoie de o îndrumare cât mai atentă asupra lecturii sale, e nevoie și de cărți care au rolul de a ajuta la formarea spirituală a elevilor, cărți pe care nu le poate găsi altundeva decât în cadrul școlii.

Școala modernă contemporană cunoaște schimbări, atât în ceea ce privește structura și conținutul procesului instructiv-educativ, dar și în legătură cu tehnologia acestuia. Astfel, legătura școlii cu creația literară, cu știința și tehnica, în general, cu viața, a trecut de mult a fi un deziderat, ci reprezintă un fapt real.

Azi, biblioteca nu mai reprezintă o colecție de publicații, o instituție stingheră (dar unică în felul ei), ci este din ce în ce mai mult un mod de comunicație a unui mesaj sau informație. O bibliotecă școlară modernă pentru a fi funcțională trebuie să furnizeze, pentru toate nivelurile de înțelegere ale elevilor, o documentare care să asigure o bază importantă a programului de orientare școlară, dar să și răspundă exigențelor programelor școlare. Un rol important îl joacă bibliotecarul, care împreună cu cadrele didactice și părinții trebuie să dirijeze lectura elevului.

Termenul de cercetare documentară a fost utilizat, pentru prima dată în anul 1950, de Kelvin N. Moers, iar, astăzi, are mai multe înțelesuri. Conform „Le Dictionnaire encyclopedique de l'information et de la documentation”, ce apărut în anul 1997, la editura pariziană „Nathan”, trei dintre ele ar fi:

operația prin intermediul căreia documentele sunt selectate din fondul documetar la cererea unui utilizator;

furnizarea, funcție de o cerere bine definită de utilizator, a unor elemente de informare documentară corespunzătoare;

un răspuns mai mult sau mai puțin elaborat la o cerere a utilizatorului, răspuns care trebuie să conducă la realizarea unui anumit produs documentar (bibliografie, sinteză, etc.).

Documentul reprezintă baza descrierilor bibliografice și documentare. Modalitatea de prelucrare bibliografică și documentară este dată de caracteristicile fizice și intelectuale ale documentelor.

Funcție de caracteristicile fizice și intelectuale, documentele pot fi:

A.categorii de documente în care sunt incluse:

documente monografice (monografii);

documente seriale (periodice);

monografii seriale.

B.tipuri de documente:

primare;

secundare și tertiare (neperiodice, periodice, cu caracter special).

C.formate:

tradiționale;

audio-vizuale;

electronice.

Documentele primare sunt lucrările originale care sunt transmise direct către public, fără nici o intermediere, prelucrare, interpretare, apreciere critică din punctul de vedere al conținutului; reprezintă, și anume, cărți, broșuri, tratate, monografii, manuale, cursuri, reviste, standarde, teze de doctorat, manuscrise etc.

În activitatea de identificare și căutare a surselor de informare, ce au rolul de a facilita accesul la informații, un rol însemnat îl au tipurile de documente, și anume, documentele secundare și terțiare. Atfel, ele sunt rezultatul prelucrării sintetice și analitice a documentelor, reprezintă sinteze ale cunoștințelor fundamentale și/sau de profunzime dintr-un anumit domeniu, dar și urmărește să sistematizeze cunoștințele pe diviziuni și clase ale cunoașterii.

Datorită faptului că există o mare varietate de documente secundare, acestea pot fi clasificate după:

criterii adoptate în prelucrarea materialului;

modul de elaborare;

complexitatea datelor prezentate.

Tipuri de documente secundare:

Documente secundare neperiodice:

enciclopedii;

dicționare;

dicționare-enciclopedice.

B. Documente secundare periodice:

reviste de titluri;

reviste de sumare;

reviste de referat.

C. Documente secundare cu caracter special:

bibliografii;

indici de reviste;

cataloage;

sinteze documentare.

Intrumentelor de informare au câteva caracteristici comune, și anume:

urmăresc sistematizarea informațiilor și distribuirea lor pe clase de cunoștințe, implicit structurarea pe domenii;

permanenta lor actualizare, cu scopul de a informa publicul în legătură cu ce se mai publică în lume, cu toate că unele se perimează rapid;

urmăresc selectivitatea calitativă, ceea ce înseamnă o selecție riguroasă valorică a documentelor prelucrate;

pledează pentru autenticitatea datelor prezentate, adică pentru exactitate, precizie, acuratețea datelor oferite, ce dau garanția regăsirii resurselor semnalate;

profunzimea și complexitatea informațiilor, ceea ce înseamnă că în legătură cu subiectul cercetat avem posibilitatea identificarii unui volum mare și divers de date.

Garanția unei bune informări documentare ne este oferită de toate aceste carateristici.

Documentele secundare neperiodice și documentele secundare cu caracter special sunt de mare ajutor mediului școlar deoarece sunt folosite pentru informarea documentară.

Enciclopediile sunt un „tip de lucrare lexicografică de proporții diferite care tratează sistematic termeni de bază (nume comune și proprii), noțiuni din toate domeniile sau dintr-un anumit domeniu de cunoștințe, fie în ordine alfabetică, fie pe probleme sau pe ramuri” sau „acele lucrări care conțin informații extinse asupra tuturor domeniilor cunoașterii, de obicei organizate alfabetic”. Enciclopediile reprezintă publicații de referință ce cuprind date fundamentale, sub formă de sinteze, din domenii diverse ale cunoașterii, cu o mare valoare informațională, dar și cu informații greu supuse dispariției. Informațiie prezentate sub formă de articole, de sinteze, de diverse structuri cuprind explicații, definiții, baze teoretice, noțiuni fundamentale sau de amănunt ale domeniilor sau subiectelor ce prezintă interes. Apoi, articolele, în vederea unui studiu mai aprofundat, sunt precedate de liste de surse bibliografice suplimentare, cuprind trimiteri care indică locul unde pot găsite și alte informații cu privire la temă, în enciclopedie. Există un sistem bogat de indici (index alfabetic, tematic, geografic, etc.).

Enciclopediile pot fi:

universale sau generale cu informații din toate domeniile cunoașterii;

speciale sau de specialitate a cărei zonă de interes se limitează asupra unui domeniu mai îngust și se adresează cadrelor de specalitate sau unei anumite categorii de beneficiari.

Dicționarele sunt „operă lexicografică cuprinzând cuvintele unei limbi, ale unui dialect, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor etc., organizate într-o anumită ordine (de obicei alfabetică) și explicate în aceeași limbă sau traduse într-o limbă străină.”

Acestea pot fi :

monolingve – termenii cu explicațiile aferente sunt prezentați într-o singură limbă, cuprind informații despre sensul și etimologia cuvintelor, categorii gramaticale și lexicale, forma de scriere și de pronunțare, jargoane, argouri, prescurtări și acronime, etc. (de exemplu: D.E.X., dicționare de sinonime, The Oxford English);

bilingve și poliglote – prezintă echivalentele termenilor unei limbi într-una sau mai multe limbi străine; sunt, de obicei, axate pe un anumit domeniu și cuprind terminlogia de specialitate din domeniul respectiv (de exemplu: dicționare lingvistice, Dicționarul tehnic poliglot);

terminologice – sunt specializate pe anumite zone tematice, domenii, ocupații, profesiuni; de obicei, explicațiile sunt în aceeași limbă (de exemplu: Dicționarul economic și social, Dicționarul de mitologie);

dicționare și ghiduri biografice – prezintă viața și activitatea diferitelor personalități publice.

Din punctul de vedere al complexității informațiilor oferite, dicționarele enciclopedice reprezintă o formă intermediară, deoarece prin comparație cu enciclopediile sunt mai puțin dense în informații și apar într-un număr mic de volume (de exemplu: Dicționarul enciclopedic de mediu, Dicționarul enciclopedic de personaje biblice, Mic dicționar enciclopedic, etc.).

Bibliografiile reprezintă sinteze ale cunoștințelor din unul sau mai multe domenii, ce sunt sistematizate în clase, diviziuni, subdiviziuni ale cunoașterei. Având un rol de îndrumar, prin identificarea și semnalarea surselor, spre cunoaștere, facilitează accesul la informații. Bibliografiile sunt liste de titluri ce au fost realizate ca urmare a unui proces de prelucrare, evaluare și selectare a documentelor. Documente sunt ordonate, sortate și sistematizate în funcție de necesități. Bibliografiile pot fi liste de lucrări cu privire la un anumit subiect, domeniu sau persoana, obținute ca urmare a culegerii, descrierii și clasificării unor documente.

Clasificarea este necesară pentru o mai bună regăsire a informației bibliografice.

Clasificarea bibliografică reprezintă procesul de ordonare a informațiilor în cadrul documentelor secundare și terțiare.

Cele mai folosite forme de clasificare bibliografică sunt:

clasificare alfabetică este cea mai simplă și mai des folosită; această clasificare urmărește să ordoneze, în ordinea alfabetică a elementelor care dau intrarea referințelor bibliografice din cadrul documentului secundar, materialul prelucrat;

clasificarea sistematică – informațiile bibliografice sunt organizate în funcție de marile clase ale cunoașterii umane, discipline, teme, etc.;

clasificarea tematică este foarte des utilizată și are rolul de a clasifica materialul bibliografiat dupa zone tematice/domenii/discipline pe capitole și subcapitole.

Cataloagele este principalul instrument de informare cu privire la fondurile și colecțiile unei biblioteci tradiționale. Cataloagele pot exsita sub trei forme: tipărituri, fișiere, electronice. Care la rândul lor, pot fi după:

ordonarea scrierilor bibliografice: alfabetice, sistematice, tematice, pe subiecte geografice;

categoria de publicații incluse: de carte, de seriale, de referințe, de colecții speciale (manuscrise, corespondențe, ilustrate, numismatice, etc.);

destinație: pentru beneficiari, interne (de serviciu);

Având reguli precise de întocmire, catalogul este o bază de date ce are o destinație concretă: câștigătorii actului de lectură. Dacă ar fi să ne referim la cataloagele tradiționale, acestea sunt alcătuite din fișe bibliografice ce sunt întocmite conform unui sistem coerent și unitar; pe când cataloagele moderne, electronice au la bază tehnici de catalogare computerizată.

În vederea ordonării și constituirii cataloagelor, avem criterii formale, convenționale, ce vizează informații ce se succed într-o ordine ce diferă de la caz la caz. Astfel avem:

catalogul alfabetic – urmărește regăsirea documentelor atunci când se cunoaște autorul; în acest caz, fișele sunt ordonate în catalog, în ordine alfabetică, după vedeta AUTOR;

catalogul titlurilor – urmărește regăsirea documentelor atunci când se cunoaște titlul; în acest caz, fișele sunt ordonate în catalog, în ordine alfabetică, după vedeta TITLU;

catalogul pe materii sau tematic – regăsirea documentelor se face după un subiect, o temă, un cuvânt-cheie, fișele sunt ordonate în catalog, în ordine alfabetică, după vedeta MATERIE (subiect, temă, cuvânt-cheie);

catalogul sistematic – regăsirea documentelor se face după un domeniu sau un subiect, fișele sunt ordonate în catalog în ordinea crescătoare a indicilor C.Z.U.;

catalogul topografic – va permite bibliotecarului să verifice starea colecțiilor, fișele sunt așezate în catalog, în ordinea cotelor.

Bibliotecile au apărut din dorința de a satisface o nevoie fundamentală a societății, și anume, dorința de a păstra și de a transmite cunoștințele acumulate de-a lungul timpului generațiilor viitoare. Astfel, din totdeauna, biblioteciile au îndeplinit un rol educativ. Cum rolul principal al bibliotecilor a fost, din totdeauna, cel de conservare și transmitere în timp a cunoștințelor, rezultă că funcția educațională este una implicită oricărui tip de bibliotecă.

Biblioteca, cea mai veche instituție socio-culturală realizată de oameni, reprezintă un templu al cărții, unde stă tezaurizată mare parte din înțelepciunea lumii.

Cărțile alcătuiesc o lume fascinantă în stare să asigure noi dimensiuni vieții oamenilor, acesta fiind doar unul din multitudinea de sentimente pe care le trăiești atunci când intri într-o bibliotecă.

Pentru ca cititorii să aibă acces la colecțiile de cărți, articole, periodice, CD-uri, casete audio etc., biblioteca tradițională ar pune la dispoziție cataloagele. Dar pot exista și probleme cauzate de inexistența sau proasta întreținere a cataloagelor, problemă ce se rezolvă prin accesul liber la raft. Accesul liber la raft prezintă unele dezavantaje, și anume, un titlul împrumutat apare ca inexistent, atunci singura metodă de regăsire a informației, în acest caz, este ordinea în raft, măsuri de securitate suplimentare, chiar și memoria bibliotecarului (exercițiu ce se formează în ani de muncă, chiar și pe faptul că la un moment dat poți cunoaște o parte din inventarul bibliotecii, și atunci, poți spune dacă un titlu există sau nu există) etc. Aici, am putea afirma că metoda computerizată ar fi cu mult mai avantajoasă pentru că ar pune la dispoziția cititorului cataloagele electronice, iar căutarea ar fi cu mult ușurată.

În mod normal, elevul solicită bibliotecarului cartea dorită, acesta caută un exemplar din titlul solicitat, dar întregul efort este inutil atunci când toate exemplarele sunt împrumutate. Din start, căutarea era sortită eșecului.

O altă problemă cu care se confruntă o bibliotecă școlară tradițională o constituie asigurarea pentru toți cititorii sau a cât mai multora dintre ei a bibliografiei școlare. De exemplu, dacă un număr de 50 din cititorii bibliotecii ar solicita aceeași carte într-o săptămână pentru efectuarea temelor, atunci biblioteca ar trebui să dețină sau să cumpere 50 de exemplare din același titlu pentru a satisface integral solicitările. Dar, aceste exemplare vor fi solicitate într-o săptămână, pe când în celelalte săptămâni vor sta pe rafturile bibliotecii, ne mai prezentând niciun interes.

Dacă biblioteca ar fi informatizată, atunci aceasta ar avea încărcată în computer bibliografia școlară și ar putea pune la dispoziția cititorului materialul dorit. Și, astfel, doritorii vor lista material dorit pentru studiul acasă. Procedeu ce se poate repeta pentru fiecare cititor în parte. Într-o singură zi, pot fi deserviți toți cei interesați de cartea respectivă.

Bibliografiile reprezintă o altă sursă de informații în biblioteca școlară. Rezultatul unui management informațional adecvat va conduce în cele din urmă la realizarea de instrumente bibliografice care vor exploata la maximum fondurile bibliotecii, dar și limitarea, pe cât posibil, a fenomenului de „zgomot informațional”.

Scopul cataloagelor de bibliotecă este acela de a reflecta fondurile valoroase ale acesteia, pe când produsele bibliografice sunt întocmite pentru a imprima un caracter de exhaustivitate referințelor bibliografice, în special bibliografiile generale sau specializate.

În prezent, mai mult ca oricând, bibliotecarul joacă un rol important în furnizarea documentelor. El este cel care ghidează cititorul, facilitează accesul la documente și, deci, la informație.

O componentă importantă a muncii bibliotecarului constituie primirea cititorilor, de felul în care sunt primiți cititorii depind numeroși factori legați de raporturile bune ale bibliotecii cu utilizatorii săi. În relația cu utilizatorii, aspectul uman este deosebit de important.

Aspectul de care trebuie să se țină seama în permanență este dialogul cu cititorii. O importanță deosebită îl reprezintă primul contact pentru că acesta contribuie la fixarea imaginii bibliotecii în mintea și inima noului cititor. În schimb, nu există reguli pentru o bună primire a acestuia. În acest caz, bibliotecarul este nevoit să cunoască psihologia cititorului, să aibă calmul de a-l asculta, dar și disponibilitate.

În încercarea de a vedea care le sunt nevoile informaționale pe care biblioteca le-ar putea satisface, bibliotecarul joacă un rol important în a-i aduce pe cititori în bibliotecă și a discuta cu ei, iar pentru aceasta sunt necesare programe pe diferite teme, pentru diferite vârste.

În momentul actual, este clar că ne confruntăm cu o mare criză, și anume criza lecturii. Cauzele sunt multiple și diverse; în primul rând, am putea aminti pătrunderea tinerilor în „lumea” audiovizualului, televizorului și computerului, acestea reușind să ofere mult mai mult decât o putea face până acum pagina scrisă. Imaginile, precum și realitatea virtuală i-au cucerit, pe elevi, definitiv și irevocabil, „reușind” să-i îndepărteze de cărți. Astăzi, singurele volume care mai stârnesc, oarecum, interesul elevilor sunt cele din programa școlară. Elevii refuză și încearcă să-și găsească alte preocupări, deoarece consideră cititul ca pe ceva obligatoriu, impus de adulți. Ei nu mai au motivație, universul descoperit prin cărți nu pare deloc interesant, acesta fiind, în opinia lor, ceva învechit.

Zi de zi, bibliotecarul efectuează o muncă enormă sub diferite aspecte, precum informațional, metodic, științific, instructiv, educativ, bibliografic, biblioteconomie etc.

În momentul actual, este foarte important ca bibliotecarul să treacă de la metodele tradiționale de informare la cele performante, bazate pe tehnologii informaționale noi: soft-uri funcționale pentru organizarea și recuperarea informației, servicii moderne, baze de date, comunicare informațională performantă în spațiul virtual.

Bibliotecile de azi nu mai pot rămâne aceleași, cu atât mai mult cu cât relațiile și comunicarea între utilizator și bibliotecă devin tot mai complicate, tot mai importante. În această lume, în continuă mișcare, biblioteca și profesiile care se desfășoară în acest spațiu se redefinesc și se redimensionează, iar acest lucru nu trebuie să ne îngrijoreze.

Asocierea biblioteconomiei tradiționale cu știința informării reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente ale momentului. Astfel, bibliotecarul devine un „specialist în știința informării”, chiar dacă, în esență, misiunea sa rămâne aceeași – de a organiza, a păstra și a pune în circulație materialele pe care le deține instituția în care își desfășoară activitatea.

În general, toate activitățile bibliotecii, dar și a fiecărui angajat, se subordonează unui singur scop, și anume, satisfacerea nevoilor de informare ale utilizatorului. Pentru ca biblioteca, să joace un rol nou în societate și dacă dorim ca serviciile sale să fie solicitate în viitor, aceasta nu are altă alegere, decât să se schimbe și să facă acest lucru cât mai repede posibil.

Bibliotecarul modern trebuie să presteze activități tehnice de proiectare, de cercetare, de organizare și de conducere a proceselor informaționale. Dar, singur este neputincios să producă schimbare, nu este suficient doar entuziasmul bibliotecarilor pentru a revoluționa societatea.

Lumea modernă este într-o continuă schimbare. Pe fundalul acestor procese, biblioteca, ca instituție socială, reprezintă o sursă majoră de resurse informaționale, iar una dintre cele mai importante resurse interne necesare pentru dezvoltarea strategică sunt specialiștii în informatică. Este bine știut faptul că bibliotecarul modern prezintă deschidere spre comunicare, cunoaște elemente de bază ale psihologiei, pedagogiei și IT.

În final, am putea încheia cu o minunată definiție a bibliotecarului dată de Umberto Eco, în romanul său „Numele trandafirului”: „…bibliotecarul, în afară de faptul că știe, are dreptul să umble prin labirintul de cărți, singur el știe să le găsească și unde să le pună la loc, numai el răspunde de păstrarea lor … Bibliotecarul (le) apără nu numai de oameni, ci și de natură, își închină toată viața lui acestei lupte împotriva forței uitării, dușmană a adevărului”.

BIBLIOGRAFIE:

CĂPÂLNEANU, Ana Maria, Managementul informației în cercetarea științifică, suport curs.

DRIMBA, Ovidiu, Istoria culturii și civilizației, Editura Saeculum I.O., București, 1999.

ECO, Umberto, Numele trandafirului, Editura Hyperion, Chișinău, 1992.

McLUHAN, Marshall, Galaxia Gutenberg, Editura Politică, București, 1975.

POPA, George, Istoria culturii și a civilizațiilor, Editura Cugetarea, Iași, 1997.

REGNEALĂ, Mircea, Funcțiile bibliotecilor din Antichitate până la Renaștere și rolul lor cultural, Constanța, 2001.

Regulamentul de organizare și funcționare a bibliotecilor școlare și a centrelor de documentare și informare, Ordinul nr.5556 din 7 octombrie 2011.

SITE-OGRAFIE:

http://lewebpedagogique.com/flegbadau/initiere-in-cercetarea-documentara-partea-i/

http://www.rasfoiesc.com/educatie/didactica/INFORMAREA-BIBLIOGRAFICA-SI-DO27.php

https://clubbib.wordpress.com/category/bibliotecarul-2-0/

BIBLIOTECARUL 2.0 ÎN SPAŢIUL INFORMAŢIONAL REPUBLICAN