Accesul la Functia Publica In Statele Uniunii Europene. Analiza Comparativa Intre Romania Si Germania

LICENȚĂ

Accesul la funcția publică în statele uniunii europene. Analiză comparativă între România și Germania

Cuprins

Introducere

1. Noțiuni introductive privind funcția publică și funcționarul public

1.1 Funcția publică în România și Germania

1.1.1 Clasificarea funcției publice în România și Germania

1.1.2 Reglementări ale funcției publice în România și Germania

1.2 Funcționarul public în România și Germania

1.2.1 Rolul funcționarilor publici și regimul juridic al activității acestora în România și Germania

1.2.2 Categorii de funcționari publici în România și Germania

2. Studiu privind procedura de acces la funcția publica în România

2.1 Sediul materiei în privința recrutării și selecției funcționarilor publici români

2.2 Principiile recrutării și selecției funcționarilor publici români

2.3 Selecția funcționarilor publici români

2.3.1 Condițiile selecției funcționarilor publici români

2.3.2 Organizarea și desfășurarea concursului

2.3.2.1 Planul de ocupare a funcțiilor publice

2.3.2.2 Organizarea concursurilor

2.3.2.3 Publicarea condițiilor de desfășurare a concursului

2.3.2.4 Procedura propriu-zisă de desfășurare a concursului

2.3.2.5 Comisiile de consurs și Comisiile de rezolvare a contestațiilor

2.3.2.6 Atribuțiile Comisiei de concurs

2.3.3 Actul de numire a funcționarului public român

2.3.3.1 Numirea în funcția publică

2.3.3.2 Jurământul

2.3.4 Regimul juridic al persoanei selecționate prin concurs în dreptul funcției publice române

2.3.4.1 Perioada de stagiu a funcționarilor publici debutanți

2.3.4.2 Întreruperea perioadei de stagiu în funcție

2.3.4.3 Închiderea perioadei de stagiu în funcție. Raportul de stagiu.

2.4 Promovarea funcționarilor publici români și evaluarea performanțelor profesionale

2.4.1 Promovarea funcționarilor publici

2.4.2 Evaluarea performanțelor profesionale

2.5 Mobilitatea funcționarilor publici

3. Studiu privind procedura de acces la funcția publică în Germania

3.1 Organizarea Administrației publice în Germania

3.1.1 Administrația federală

3.1.1.1 Înalta Autoritate Federală

3.1.1.2 Zonele Administrative Federale

3.1.1.3 Academia Federală a Administrației Publice

3.1.1.4 Școala vocațională

3.1.2 Administrația Land-urilor

3.1.3 Adminstrația Autorităților locale

3.1.4 Administrația publică indirectă

3.1.5 Instituțiile non-publice

3.2 Angajații din sectorul public

3.2.1 Distincția dintre funcționarii publici și angajații publici

3.2.2 Evoluția numărului de funcționari la nivel federal

3.2.3 Egalitatea de tratament între barbați și femei în sectorul public

3.3 Analiza procedurilor de acces în serviciul public

3.3.1 Eligibilitatea privind accesul în serviciul public

3.3.2 Acordurile colective ale angajaților în serviciul public

3.4 Promovarea și mobilitatea angajațiilor din sectorul public

3.4.1 Promovarea

3.4.2 Mobilitatea

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Lucrarea de față își propune realizarea unui studiu privind accesul la funcția publică în statele Uniunii Europene, mai exact o analiză comparativă a acestei funcții în România și Germania. Prin prezenta lucrare comparativă se va dovedi importanța majoră a temei.

Am ales această temă și analiza comparativă a celor două țări din punct de vedere al cadrului normativ privind funcția publică, deoarece o consider foarte importantă pentru observarea diferențelor, cât și a asemănărilor apărute între România, stat intrat în marea familie a Uniunii Europene în 2007 și Germania, un stat fondator, un veteran în cadrul familiei europene, o țară cu o puternică dezvoltare și rigurare normativă, cu un cadru instituțional bine construit.

Funcția publică ca noțiune are aceeași semnificație indiferent de sistemul în care o întâlnim și indiferent dacă denumirea variază în funcție de stat și regim politic al acestuia.

Această noțiune cuprinde un ansamblu de atribuții și libertăți privind exercitarea autorității de stat. Acești funcționari au o responsabilitate deosebită față de tot ceea ce trebuie să facă, ei răspund față de cetățeni cât și de stat, ca entitate ce i-a conferit acestei noțiuni o calificare de rang superior, de ordin constituțional. Denumirea diferă de la un stat la altul așa cum aminteam și mai sus, diferențele pot fi multe, dar idea de bază și cea care conferă legitimitate este autoritatea de stat ce se află în mâinile acestor persoane care se numesc funcționari publici.

Cadrul normativ este unul individualizat de la stat la stat, fiecare conferind acele atribuții, sarcini, responsabilități pe care le consideră apte a oferi stabilitate, dezvoltare și mulțumire cetățenilor.

Diversele modalități și condiții de acces la funcția publică își găsesc originea în sistemul de educație al celor două state membre. Diversitatea dintre cele două creează astfel un cadru normativ diferit, de reglementare. Germania are un sistem mai riguros și avansat al administrației publice datorită orientării și dezvolării mai rapide ca țară față de România. Studiul pe care l-am elaborat cu privire la cele două țări privește cadrul normativ actual în general, dar am făcut și o trecere de ansamblu prin dezvoltarea acestei autorități, a funcției publice de-a lungul timpului.

Lucrarea este structurată în trei capitole. Primul capitol abordează aspectele teoretice cu privire la funcția publică și funcționarul public, prin care se urmărește compararea celor două state membre ale Uniunii cu privire la reglementările funcției publice, cât și la rolul funcționarilor publici și regimul juridic al activităților acestora. De asemenea, se mai prezintă, tot prin comparație, clasificarea funcției publice, precum și categoriile de funcționari publici.

În cel de-al doilea capitol se realizează un studiu privind accesul la funcția publică în România. Acest lucru înseamnă prezentarea legislației cu privire la procesul de recrutare și selecție, principiile recrutării și selecției, cum se realizează procesul de selecție și în ce constă acesta, promovarea funcționarilor publici și evaluarea performanțelor profesionale ale acestora, precum și mobilitatea funcționarilor publici în România.

În ultimul capitol se realizează un studiu privind accesul la funcția publică în Germania. Astfel, se prezintă organizarea administrației publice în Germania, angajații din sectorul public, analiza procedurilor de acces în serviciul public, cât și promovarea și mobilitatea angajaților din sectorul public.

1. Noțiuni introductive privind funcția publică și funcționarul public

1.1 Funcția publică în România și Germania

1.1.1 Clasificarea funcției publice în România și Germania

Prin funcție publică se înțelege situația juridică a unei persoanei fizice, care este investită, legal, cu atribuții în realizarea competenței unei autorități publice, care constau în ansamblul drepturilor și obligațiilor, formând conținutul juridic complex dintre persoana fizică respectivă și organul care l-a învestit.

În sensul prevederilor din Legea nr. 188/1999 republicată și modificată, corpul funcționarilor publici din România este constituit din totalitatea funcționarilor publici din autoritățile și instituțiile publice din administrația publică centrală și locală.

Se menționează și în art. 21 alin. 1 din lege tot despre corpul funcționarilor publici, prin care se stabilește rolul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, acela de a crea un corp de funcționari profesionist, stabil, imparțial.

Clasificarea funcțiilor publice în România se realizează după trei criterii:

După natura atribuțiilor: se identifică funcții publice generale și specifice;

Funcțiile publice generale reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților cu caracter general și comun tuturor autorităților și instituțiilor publice, în vederea realizării competențelor lor generale.

Funcțiile publice specifice reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilitățiilor cu caracter specific unor autorități și instituții publice, stabilite în vederea realizării competențelor lor specifice sau care necesită competențe și responsabilități specifice:

După nivelul studiilor, se identifică trei clase, respectiv: clasa I – cuprinde funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de lungă durată , absolvite cu diplomă de licentă sau echivalentă; clasa a II-a – cuprinde funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă; clasa a III-a – cuprinde funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii medii liceale sau postliceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat.

În funcție de natura autorității sau instituției publice în structura cărora se creează funcțiile publice și își desfășoară activitatea titularii lor, legea identifică în present trei funcții publice: funcții publice de stat, funcții publice teritoriale și funcții publice locale.

Funcțiile publice de stat sunt acele funcții din cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administrației publice centrale, precum și din cadrul autorităților administrative autonome, stabilite și avizate, potrivit legii.

Funcțiile publice teritoriale sunt acele funcții publice stabilite și avizate, potrivit legii, aflate în cadrul instituției prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.

Potrivit legii, funcțiile publice locale sunt acele funcții publice stabilite și avizate, în cadrul aparatului propriu al autorităților administrației publice locale și al instituțiilor publice subordonate acestora.

În Germania, funcționarii publici, judecătorii și personalul militar, la fel și angajații din sectorul public sunt angajați să îndeplinească sarcinile statului în concordanță cu art. 33 din Constituția Germaniei care spune că “Toți cetățenii germani au acces în mod egal pentru ocuparea unui post într-un serviciu public corespunzător aptitudinilor, calificărilor și realizărilor profesionale.”

Cele trei categorii principale și independente, care sunt delimitate prin aspectele de bază din structura administrativă sunt: Administrația Federală, Administrația Land-urilor și Administrația Autorităților locale.

În principiu, fiecare din aceste niveluri administrative au grupuri de funcții specifice. Sistemul de clasificare a funcției intră sub responsabilitatea organismului central al managementului resurselor umane, cu un nivel scăzut de autonomie al departamentelor sau agențiilor.

Categoriile de funcții publice în Germania se pot clasifica în: funcții publice exercitate de funcționari de profesie cu statut de drept public; funcții publice exercitate de angajați cu statut de drept privat; și funcții publice în care sunt angajați lucrători pe bază de contract.

1.1.2 Reglementări ale funcției publice în România și Germania

În România, legea nr. 188/1999 reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățiile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, denumite în continuare raporturi de serviciu.

Această lege a fost adoptată pentru a se asigura, în conformitate cu dispozițiile legale, un serviciu public stabil, profesionist transparent, eficient, imparțial, în interesul cetățenilor precum și al autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală. Tot în lege se menționează faptul că raportul de serviciu, emis în condițiile legii, se naște și se exercită pe baza actului administrativ de numire.

În Statutul adoptat prin lege-cadru s-au prevăzut condițiile de bază referitoare la funcția publică și care să aibă aplicabilitate la toate funcțiile publice dintr-un domeniu. În acest statut este reglementată situația juridică a funcționarilor publici care își desfășoară activitatea în sistemul administrației publice, făcând din aceasta o profesie, o carieră.

Statutul a adop legii, aflate în cadrul instituției prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.

Potrivit legii, funcțiile publice locale sunt acele funcții publice stabilite și avizate, în cadrul aparatului propriu al autorităților administrației publice locale și al instituțiilor publice subordonate acestora.

În Germania, funcționarii publici, judecătorii și personalul militar, la fel și angajații din sectorul public sunt angajați să îndeplinească sarcinile statului în concordanță cu art. 33 din Constituția Germaniei care spune că “Toți cetățenii germani au acces în mod egal pentru ocuparea unui post într-un serviciu public corespunzător aptitudinilor, calificărilor și realizărilor profesionale.”

Cele trei categorii principale și independente, care sunt delimitate prin aspectele de bază din structura administrativă sunt: Administrația Federală, Administrația Land-urilor și Administrația Autorităților locale.

În principiu, fiecare din aceste niveluri administrative au grupuri de funcții specifice. Sistemul de clasificare a funcției intră sub responsabilitatea organismului central al managementului resurselor umane, cu un nivel scăzut de autonomie al departamentelor sau agențiilor.

Categoriile de funcții publice în Germania se pot clasifica în: funcții publice exercitate de funcționari de profesie cu statut de drept public; funcții publice exercitate de angajați cu statut de drept privat; și funcții publice în care sunt angajați lucrători pe bază de contract.

1.1.2 Reglementări ale funcției publice în România și Germania

În România, legea nr. 188/1999 reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățiile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, denumite în continuare raporturi de serviciu.

Această lege a fost adoptată pentru a se asigura, în conformitate cu dispozițiile legale, un serviciu public stabil, profesionist transparent, eficient, imparțial, în interesul cetățenilor precum și al autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală. Tot în lege se menționează faptul că raportul de serviciu, emis în condițiile legii, se naște și se exercită pe baza actului administrativ de numire.

În Statutul adoptat prin lege-cadru s-au prevăzut condițiile de bază referitoare la funcția publică și care să aibă aplicabilitate la toate funcțiile publice dintr-un domeniu. În acest statut este reglementată situația juridică a funcționarilor publici care își desfășoară activitatea în sistemul administrației publice, făcând din aceasta o profesie, o carieră.

Statutul a adoptat standardele Uniunii Europene în domeniul reglementat și a urmărit crearea unui funcționar neutru din punct de vedere, capabil să îndeplinească sarcinile de serviciu într-o structură administrativă compatibilă cu structure similare din țările Uniunii Europene.

În Germania, ordinea fundamentală a statului este guvernată de Constituția din 23 Mai 1949 cuprinzând texte legislative ample care anunță în mod categoric principiile constituționale consolidând bazele activității funcției publice. Articolul 33 din Constituție prevede că toți cetățenii germani vor avea în fiecare Land aceleași drepturi și obligații. De asemenea, toți cetățenii germani vor avea acces în mod egal pentru ocuparea unui post într-un serviciu corespunzător aptitudinilor, calificărilor și realizărilor profesionale. Nici beneficierea de drepturi civile și politice, nici eligibilitatea pentru ocuparea unei funcții publice, nici drepturile dobândite prin funcția publică nu vor fi influențate de apartenența religioasă. Nimeni nu va fi dezavantajat din cauze de aderare sau non-aderare la o dominație religioasă particulară sau unei credințe filozofice. Exercitarea autorității suverane în mod regulat este, de regulă, încredințată membrilor serviciului public care stau într-o relație de serviciu și loialitate definite de dreptul public. Iar legea care guvernează serviciul public va fi reglementată, prin respectarea principiilor tradiționale ale serviciului public profesional.

Puterea de a legifera în sectorul public intră sub Autoritatea Federală. Federația este responsabilă pentru reglementarea situației juridice a funcționarilor publici, judecătorilor și personalului militar în serviciul Federației și organismelor federale directe aflate sub dreptul public. În plus, se pot emite, reglementări-cadru care reglementează statutul juridic al tuturor celorlalți funcționari publici și judecători. Aceste reglementări-cadru cuprind linii directoare pentru legislativ la nivelul Land-urilor și trebuie să fie specificate și puse în aplicare de către parlamentele respective, pentru a avea putere prin lege pentru funcționarii publici și judecătorii din serviciul persoanelor juridice de drept public sub supravegherea lor (în particular autoritățile locale). Nu în ultimul rând din cauza acestor dispoziții-cadru, ocuparea forței de muncă a funcționarilor publici este în mare măsură aceeași în Federație și în toate Land-urile, deși există 16 statute cu privire la funcționarii publici și judecătorii de Land-uri, cât și Actul federal privind funcționarii publici, Actul de definire a domeniului de aplicare a drepturilor și îndatoririlor funcționarilor publici și Actul german judiciar.

1.2 Funcționarul public în România și Germania

1.2.1 Rolul funcționarilor publici și regimul juridic al activității acestora în România și Germania

În condițiile legi, funcționarul public este persoana numită într-o funcție publică. Persoana care a fost eliberată din funcția publică și se află în corpul de rezervă al funcționarilor publici își păstrează calitatea de funcționar public.

Politica de personal în administrația publică trebuie să urmărească anumite puncte, precum: rolul funcțional al acesteia, scopul ei să se regăsească în înfăptuirea optimă a sarcinilor administrației publice; desfășurarea cu respectarea fermă a criteriilor etico-morale și profesionale de aprecieri; cât și caractererul unitar pentru toate autoritățiile administrației publice.

Potrivit art. 2 alin. 3 din Legea nr. 188/1999, funcționarii publici își exercită sarcinile în vederea realizării competenței și a atribuțiilor specifice serviciului respectiv. Activitățiile pe care le desfășoară, ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică sunt reprezentate prin: puterea în executare a legilor și a celorlalte acte normative; elaborarea proiectelor de acte normative și a altor reglementări specifice autorității sau instituției publice, precum și asigurarea avizării acestora; elaborarea proiectelor politicilor și strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor și statisticilor necesare realizării competenței autorității sau instituției publice; consilierea, controlul și auditul public intern; gestionarea resurselor umane și a resurselor financiare; colectarea creanțelor bugetare; reprezentarea intereselor autorității sau instituției publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din țară și străinătate, în limita competențelor stabilite de conducătorul autorității sau instituției publice, precum și reprezentarea în justiție a autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea; cât și realizarea de activități în conformitate cu strategia de informatizare a administrației publice.

Pentru servirea intereselor generale în mod obiectiv, imparțial, fără discriminare de către funcționarii publici, s-a propus pentru aceștia un regim juridic și anume: scoaterea lor de sub influența politicului prin instituirea stabilității sau inamovabilității și prin profesionalizarea lor; asigurarea independenței economice față de alte surse; existența unui control specializat, eficient, inclusiv al societății civile asupra funcționarilor publici; un regim exigent față de cauzele și condițiile care ar genera coruperea funcționarilor publici; un regim mai sever de disciplină profesională și de răspundere, dată fiind ierarhia din administrația publică sub aspectul reglementării stricte a componentelor și controlului ierarhic; solicitarea mai pronunțată de a manifesta bună credință în exercitarea sarcinilor și fidelitate; precum și datorită riscurilor asumate, funcționarii beneficiază de o protecție deosebită prin incriminarea și sancționarea unor fapte care protejează prestigiul, demnitatea, viața și integritatea lor.

Statutul funcționarului public german are la bază raportul de serviciu și raportul de fidelitate care se stabilește între angajator și funcționar enumerând clar principiile care trebuie să stea la baza activității funcționarilor publici: acestia trebuie să-și îndeplinească îndatoririle de o manieră justă și imparțială, dezinteresată și loială luând în considerare interesul general; să se achite de îndatoririle lor fără restricții și în orice moment; să respecte obligațiile supunerii ierarhice. Funcționarii sunt în principiu recrutați pe viață și au dreptul de a primii o renumerație și o pensie corespunzătoare activității prestate, iar salarizarea funcționarilor trebuie să fie făcută în funcție de performanțele obținute.

Legea serviciului public se bazează pe următoarea idee: funcționarii își dedică abilitățile lor angajatorului, în scopul de a realiza bunăstarea publică, și mai ales actele parlamentare, într-un mod neutru și egal. Angajatorul trebuie să aibă grijă pentru funcționarul și familia lui în schimb. Funcționarului i se acordă un statut juridic sigur, ceea ce-l face independent și îi permite să se concentreze pe deplin asupra misiunii sale. Cu toate acestea, el nu poate influența conținutul acestui statut într-un contract. Drepturile și obligațiile sunt concepute în mod unilateral de către legiuitor, în conformitate cu prevederile constituționale.

1.2.2 Categorii de funcționari publici în România și Germania

În România potrivit procedurilor legale identificăm din punctul de vedere al statutului juridic aplicabil, funcționari statutari, care sunt de doua categorii: funcționari supuși statutului general; funcționari supuși unor statute speciale.

Din punctul de vedere al felului activității proprii în competența funcției respective, pot fi identificate: funcții publice generale, funcții publice specifice. În funcție de natura autorității publice din care face parte funcția publică exercitată de titular, există funcționari publici care fac parte din structura unor autorități de natură statală; funcționari publici din structura autoritățiilor autonome locale, și funcționari publici care fac parte din structura unor autorități administrative autonome.

În funcție de nivelul studiilor, identificăm: funcționari publici din clasa I, funcționari publici din clasa a II-a, și funționari publici din clasa a III-a. Funcționarii publici numiți în clasele a II-a și a III-a pot ocupa numai funcții de execuție.

După nivelul atribuțiilor, identificăm: înalți funcționari publici; funcționari publici de conducere; și funcționari publici de execuție.

În prezent, categoria înalților funcționari publici este formată din următoarele funcții publice: secretar general din ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale; prefect; secretar general adjunct din ministere si alte organe de specialitate ale administrației publice centrale; subprefect și inspector general.

Din categoria funcționarilor publici de conducere fac parte: directorii generali și directorii generali adjuncți din aparatul autorităților administrative autonome, al ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale; secretarii ale unității administrativ-teritoriale; directorii și directorii adjuncți din cadrul autorităților autonome din aparatul ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, instituției prefectului, administrației publice locale și instituțiilor subordinate acestora, precum și directorii executivi ori directorii executivi adjuncți din cadrul autorităților administrației autonome din aparatul ministerelor; directorii executivi și directorii executivi adjuncți ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale de specialitate din unitățile administrative-teritoriale; șefii de serviciu precum și funcțiile publice specifice asimilate acesteia; șefii de birou și funcțiile publice asimilate acesteia.

Funcțiile de execuție sunt următoarele: funcții publice de execuție din clasa I includ funcțiile publice generale de consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector precum și funcțiile publice specifice asimilate acestora, funcții publice de execuție din clasa II includ funcțiile publice generale de referent de specialitate precum și funcțiile publice asimilate acestora, funcții publice de execuție din clasa III includ funcțiile publice generale de referent precum și funcțiile publice specifice asimilate acestora.

Potrivit legii, funcțiile publice se mai pot clasifica după gradul de acces la funcția publică, în funcții ocupate de functionari publici de butanți sau de functionari publici definitivi.

În Germania întâlnim:

Funcționari publici profesioniți, aflați subincidența dreptului public;

Angajați în sectorul public, aflați subincidența dreptului privat;

Muncitori în sectorul public, aflați subincidența dreptului privat.

Serviciul public în Germania este împărțit în doua părți. Cea mai mare parte a raporturilor de muncă la nivel federal, de stat și local se bazează pe drepturi civile. Aceștia sunt lucrători din serviciul public. Relația lor corespunde structural la dreptul de angajați în sectorul privat. Baza pentru acestea sunt respectivele contracte individuale de muncă mai presus de toate contractele sau acordurile colective de muncă.

Într-o parte ușor mai mică a serviciului public, raporturile se bazează pe dreptul public. În special oficiali/funcționari, judecători și soldați și cei ai altor raporturi juridice de drept public specifice se află în acest grup.

În Germania există 4 clase de carieră:

Clasa administrativă: care necesită deținerea unei diplome de absolvire a unei universități și efectuarea unui stagiu de pregătire de 2 ani;

Clasa executivă: care necesită deținerea unei diplome de absolvire a unui colegiu de administrație publică și promovarea bacalaureatului.

Clasa medie: care necesită absolvenți ai unei școli vocaționale.

Clasa inferioară: care necesită educație de bază primară.

Fiecare clasă are 5 grade, fiecare cu o grilă salarială crescătoare ale cărei caracteristici sunt stimulente pe bază de vechime.

Funcționarii publici au o relație specială de serviciu și de loialitate sub incidența dreptului public. Din cauza structurii federale a Germaniei, autoritățile locale și regionale, de exemplu Federația, Land-ul și municipalitățile, sunt angajatorii publici. În plus, funcționarii publici pot lucra pentru corporații de drept public, instituții sau fundații sub supravegherea statului.

Funcționarul public cu inamovibilitate pe viață reprezintă tipul standard de funcționar public. Există, de asemenea, funcționarii publici pe bază de mandat în cazul în care funcția este atribuită doar pentru o perioadă limitată de timp. Funcționarii publici care nu au urmat cursuri de formare sunt angajați cu un statut revocabil de "funcționar public în serviciul pregătitor", aceștia sunt de la începutul angajării lor funcționari publici, și anume angajați în perioada de probă. Se aplică dispoziții speciale pentru grupuri individuale de funcționari publici cu un statut juridic special. Acestea sunt: oficialii guvernamentali locali și funcționarii publici numiți politic.

Oficialii guvernamentali locali sunt aleși într-o municipalitate, fie de către popor, fie de un organism guvernamental local (consiliul local) și sunt numiți în calitate de funcționari publici de rang înalt pe o bază temporară (de exemplu: primar, comisari municipali). În consecință, aceștia sunt un grup mic de oameni care se limitează la nivelul superior al respectivei administrații publice locale.

Statutul juridic al oficialilor guvernamentali locali aleși pentru o perioadă limitată de timp este caracterizată atât de ideile cuprinse în legea funcționarilor publici, cât și de ideile legate de politica autorităților locale. Acesta este determinat în primul rând, în conformitate cu statutul Land-urilor cu privire la funcționarii publici, dar continuă să fie afectat și prin dispozițiile locale cu privire la numiri, poziții și funcții. Funcționarii publici numiți politic sunt cei care dețin un birou pentru exercitare. Aceștia trebuie să fie permanent în acord cu politica fundamentală a guvernului, și, prin urmare, pot fi plasați în retragere temporară, în orice moment, fără precizarea motivelor. Numărul total de funcționari publici numiți politic este definit prin lege și este relativ mic. Doar 400 din cei 132,600 de funcționari publici aflați în serviciul public federal direct sunt numiți pe criterii politice. În Administrația Federală aceștia includ secretari de stat și directori generali din ministere, funcționari publici superiori din Biroul Federal al Afacerilor Externe și din serviciile de informații (Oficiul pentru Protecția Constituției, Serviciul Federal de Informații) și președintele Oficiului Federal de Poliție Criminală.

2. Studiu privind procedura de acces la funcția publica în România

2.1 Sediul materiei în privința recrutării și selecției funcționarilor publici români

Sediul materiei în ce privește recrutarea funcționarilor publici români îl reprezintă Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată și H.G. nr. 611 din 4 iunie 2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici.

În forma anterioară a Statutului funcționarilor publici români, condițiile pentru ocuparea funcției publice erau prevăzute la începutul legii, în art. 6, pentru ca în prezent să se opteze pentru soluția ca ele să fie consacrate, în aceeași formă pe care o adoptă Statutul funcționarilor Uniunii Europene, la începutul capitolului respectiv.

2.2 Principiile recrutării și selecției funcționarilor publici români

Principiile recrutării și selecției funcționarilor publici români sunt enumerate în cadrul art. 57 alin. 3 din Legea nr. 188/1999 republicată și modificată sub forma principiilor ce stau la baza concursului pentru ocuparea funcției publice, fiind vorba despre competiția deschisă, transparență, meritele profesionale și competența, cât și egalitatea accesului la funcțiile publice.

Competiție deschisă este principiul ce se referă la permiterea tuturor candidaților care îndeplinesc condițiile legii să participe la el. Transparența este un alt principiu prin care se asigură legalitatea concursului și eliminarea oricărui subiectivism și arbitrariu în derularea lui. El este prevăzut și de alte legi în vigoare, anume Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, precum și Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. În conformitate cu acest principiu canditații au anumite drepturi de acces la documentele elaborate de comisiile de concurs, transparența fiind definită în acest caz ca inexistența unor elemente ascunse. Responsabilitatea pentru aplicarea acestui principiu revenind tuturor membrilor comisiei de concurs.

Următorul principiu se referă la meritele profesionale și competența, acestea garantând că prin concurs se va face o selecție a valorilor, nu a celor care se bucură de vreo protecție specială sau care ar putea fi favorizați pe alte criterii decât cele ale unor cunoștințe și deprinderi care să le facă apte pentru ocuparea unei anumite funcții publice.

În doctrina de specialitate s-au fundamentat, pornind de la realitațile istorice, două mari sisteme de ocupare și de regim juridic al funcției publice și anume: merit-system, care impune și permite selectarea funcționarilor publici pe criteriul metritelor lor profesionale; și spoyls-system, portivit căruia esențial pentru a accede la o funcție publică este susținere politică, fiecare guvernare urmărind să-și pună în funcții importante în stat oameni care îi sunt fideli.

Egalitatea accesului la funcțiile publice este principiul care permite tuturor cetățenilor care îndeplinesc condițiile legale să se bucure de un tratament egal atunci când este vorba despre tratamentul care li se aplică în toate fazele concursului, de la înscrierea la concurs până la definitivarea rezultatelor acestuia. Această egalitate de acces este garantată chiar de Constituție, toți fiind egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări, sprijinită de principiul că nimeni nu este mai presus de lege.

2.3 Selecția funcționarilor publici români

2.3.1 Condițiile selecției funcționarilor publici români

Condițiile de acces la funcția publică sunt înțelese ca fiind acele elemente specifice funcției publice, prin care legiuitorul urmărește să garanteze valorificarea profesională a viitorilor funcționari și să limiteze arbitrariul în selecție.

Conform prevederilor art. 54 din Statutul funcționarilor publici condițiile generale pe care o persoană trebuie să le îndeplinască pentru a ocupa o funcție publică sunt următoarele: să aibă cetățenia și domiciliul în România; să cunoască limba română, scris și vorbit; să aibă vârsta minimă de 18 ani împliniți; să aibă capacitate deplină de exercițiu; să aibă o stare de sănatate corespunzătoare funcției publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate; să îndeplinească condițiile de studii prevăzute de lege pentru funcția publică; să îndeplinească condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice; să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autoriății, de serviciu sau în legătura cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea; să nu fi fost destituit dintr-o funcție publică sau să nu i se fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani; cât și să nu fi desfășurat activitate de poliție politică.

În mod tradițional, reglementările constituționale și legale din România au considerat condiția cetățeniei române ca fiind fundamentală pentru persoana care dorește să acceadă la o funcție publică. Dispoziția constituțională a fost însă criticată încă de la adoptarea ei, deoarece ea nu permitea cetățenilor români din diasporă, personalități valoroase, care își menținuseră cetățenia română dar mai dobândiseră și o altă cetățenie, de a dobândi o funcție publică sau o demnitate publică în stat. De aceea, prin revizuirea Constituției s-a renunțat la caracterul exclusiv al cetățeniei române, condiția urmând a fi aceea că persoana în discuție să fie cetățean român cu domiciliul în țară.

În condițiile aderării României la Uniunea Europeană, Constituția prevede că, cetățenii Uniunii care îndeplinesc cerințele legii organice au dreptul de a alege și de a fi aleși în autoritățile administrației publice locale. Legea a îngăduit ca demnități publice care puteau fi ocupate doar de cetățeni români, în perspectivă să fie ocupate și de cetățeni străini, resortisanți ai statelor membre ale Uniunii Europene, deci persoane care au, pe lângă cetățenia națională, și cetățenia europeană.

Condiția domiciliului în România reprezintă un element de noutate în legislația României. Formularea “domiciliază în România” trebuie interpretată în sensul art. 13 din Decretul nr. 31/1954, de persoană care locuiește efectiv, stabil și neîntrerupt într-un anumit loc.

Condiția domiciliului se practică în mai toate sistemele constituționale, ea reprezintând, alături de cetățenie, o garanție a atașamentului persoanei față de țara la guvernarea căreia participă, în calitate de demnitar sau funcționar public.

Condiția de a cunoaște limba română, scris și vorbit, este dedusă în mod firesc din art. 13 al Constituției României, care consacră limba română ca limbă oficială în stat. Legea cadru dezvoltă principiul constituțional al caracterului oficial al limbii române, ceea ce înseamnă că persoanele care își desfășoară activitatea în diferite organe publice trebuie să poată să comunice, prin scris sau oral, în limba oficială a statului.

Condiția cunoașterii limbii române își vădește și mai mult actualitatea în present, dacă avem în vedere discuțiile care se poartă cu privire la limbile minorităților. De aceea, acestă condiție trebuie corelată cu prevederile art. 17 din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora în unitățile administrativ teritoriale în care persoanele aparținând unei miorități naționale dețin o pondere de peste 20%, unii funcționari publici din serviciile care au contacte direct cu cetățenii vor cunoaște și limba minorității naționale respective.

A treia condiție o reprezintă cea a majoratului, care potrivit legii române se dobândește la împlinirea vârstei de 18 ani. Prin acestă condiție se deosebește, între altele, regimul funcționarului public de cel al salariatului. După cum este cunoscut, în cazul salariatului, acesta poate încheia un contract individual de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani, iar în cazuri excepționale, cu acordul părinților sau al ocrotitorului legal și la vârsta de 15 ani. Prin excepție, și în dreptul muncii legea instituie vârsta minimă de 18 ani. De aici concluzia potrivit căreia ceea ce constituie, sub aspectul vârstei, o excepție, în dreptul muncii, reprezintă regulă pentru funcționarul public.

Astfel, în cazul funcționarului public, momentul în care persoana dobândește aptitudinea de a fi recrutată într-o funcție publică este identic cu acela în care aceasta dobândește deplina capacitate de exercițiu, potrivit legii civile, adică la îndeplinirea vârstei de 18 ani. Însă este posibil ca persoana să aibă vârsta de 18 ani împliniți dar să nu aibă deplină capacitate de exercițiu, să fie lipsită de discernământ datorită unor infirmități. Din acestă cauză, legiuitorul a considerat, pe drept cuvânt, că împlinirea vârstei de 18 ani nu este suficientă pentru a crea premisele ocupării unei funcții publice. Acestei condiții trebuie să i se adauge o alta, la fel de importantă și anume existența unei depline capacități de exercițiu. Condiția unei stări de sănătate corespunzătoare, atestată pe bază de certificate medical, este unanim recunoscută atât în sistemele naționale ale funcției publice, cât și în sistemul comunitar.

Condiția studiilor reprezintă una din cele mai importante condiții, prin implicațiile pe care le are asupra profesionalismului cu care se exercită o anumită funcție publică. În România în prezent asistăm la o veritabilă preocupare pentru formarea și perfecționarea funcționarilor publici, care se realizează în instituții de învățământ universitar (de lungă sau scurtă durată) și în instituții de învățământ postuniversitar. Orice funcție publică trebuie ocupată de persoane competente, iar competența o conferă în primul rând, în momentul numirii, pregătirea de specialitate, studiile.

O nouă condiție se referă ca persoana să îndeplinească condițiile specifice ocupării unei funcții publice, aceasta fiind legitimă de faptul că ocuparea unei funcții publice impune două categorii de condiții: generale, care sunt prevăzute de legiuitor pentru toate funcțiile publice, și specifice, impuse de reglementările specifice pentru funcția publică respectivă.

Condiția lipsei antecedentelor penale se referă la infracțiunile contra umanității, contra statului sau contra autoriății, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea, aceasta nu este o condiție generală, ci una mai mult specifică care vizează numai anumite categorii de antecedente penale respectiv cele care creează o stare de incompatibilitate cu funcția publică ce va trebui dusă la îndeplinire.

O altă condiție este accea potrivit căreia persoana respectivă să nu fi fost destituită dintr-o funcție publică în ultimi șapte ani. Această condiție reprezintă, ca natura juridică, o decădere din dreptul de a ocupa o funcție publică. Este singurul caz când legea îl decade pe funcționarul care a fost concediat disciplinar.

În ceea ce privește condiția de a nu fi desfășurat activitate de poliție politică, legiuitorul român face trimitere la dispozițiile O.U.G nr 24 din 5 martie 2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității. De precizat că în perioada dictaturii comuniste s-a exercitat, în special prin organele securității statului, ca poliție politică, o permanentă teroare împotriva cetățenilor, a drepturilor și libertăților fundamentale.

Expresia poliției politice evocă toate acele structuri ale securității create pentru instaurarea și mentinerea puterii totalitar-comuniste, precum și pentru suprimarea sau îngăduirea drepturilor și libertăților fundamentale.

Această prevedere este probată fie prin intermediul unei declarații pe propria răspundere a candidatului, fie printr-o adeverință eliberată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Pentru categoria înalților funcționari publici, în art. 16 alin. 2, au fost stabilite drept condiții, alături de condițiile generale de acces la o funcție publică menționate mai sus, deținerea de studii supeioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă; cel puțin 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice respective; absolvirea de programe de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici ori exercitarea unui mandat complet de parlamentar; cât și promovarea concursului național pentru intrarea în categoria înalților funcționari publici.

Toate aceste condiții specifice categoriei înalților funcționari publici evidențiază importanța unei asfel de funcții în cadrul sistemului, importanță ce este dată de absolvirea unor studii și programe de formare specializată și perfecționare în administrația publică sau în alte domenii specifice de activitate, de vechimea minimă de specialitate și mai ales de promovarea unui concurs. Condiția promovării unui concurs statuează faptul că înalta funcție publică poate fi ocupată doar prin această modalitate de recrutare, concursul, înlăturând posibilitatea ca o persoană să fie numită dacă nu a promovat concursul pentru ocuparea funcției publice.

2.3.2 Organizarea și desfășurarea concursului

2.3.2.1 Planul de ocupare a funcțiilor publice

Egalitatea de șanse, ca principiu de acces la funcția publică nu semnifică dreptul de acces al tuturor la funcția publică, ci trebuie să se aleagă dintre candidați. Această alegere are o dublă funcție: departajarea candidaților și recrutarea elementelor bune.

Dacă respectul principiului egalității de șanse impune unele constrângeri din partea administrației, voința recrutării candidaților capabili, tinde să lămurească puterea de apreciere a acesteia.

Îndeplinirea celor două criterii se realizează atât în interesul administrației, cât și în cel al candidatului, în sensul de a nu fi permisă intervenția în apreciere, a elementelor străine nevoilor veritabile ale serviciului public.

H.G. nr. 611/2008 privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici stabilește că recrutarea funcționarilor publici se face prin concurs organizat în limita funcțiilor publice vacante prevăzute anual în acest scop prin planul de ocupare a funcțiilor publice. Observăm din această reglementare legală că se instituie ca regulă concursul, metodă de recrutare ce domină toate sistemele naționale, cât și sistemul European al funcției publice, devenind, astfel, dreptul comun în material recrutării funcționarilor publici.

Funcțiile publice care urmează a fi ocupate prin recrutare sunt stabilite în Planul de ocupare al acestora. În conformitate cu art. 9 din Instrucțiunile pentru elaborarea Planului de ocupare a funcțiilor publice, aprobate prin Ordinul președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici nr. 7660/2006, acest plan este elaborat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici și Ministerul Finanțelor Publice, pe baza propunerilor formulate de către autoritățile și instituțiile publice, și se supune spre aprobare Guvernului.

Planul de ocupare a funcțiilor publice stabilește numărul maxim al funcțiilor publice rezervate promovării funcționarilor publici; numărul maxim al funcțiilor publice care vor fi rezervate în scopul promovării rapide; numărul maxim al funcțiilor publice care vor fi ocupate prin recrutare; numărul maxim al funcțiilor publice care vor fi înființate; numărul maxim al funcțiilor publice care vor fi supuse reorganizării; numărul maxim al funcțiilor publice pe fiecare clasă, categorie și pe grade profesionale și numărul maxim al funcțiilor publice de conducere și al funcțiilor publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici.

2.3.2.2 Organizarea concursurilor

Conform art. 16 din H.G. nr. 611/2008, organizarea concursului presupune derularea etapelor cuprinse înre solicitarea avizului, respectiv înștiințarea Agenției, și asigurarea publicității concursului, în condițiile legii.

Recrutarea și selecția funcționarilor publici se face prin concurs organizat în limita funcțiilor publice vacante prevăzute anual în acest scop prin planul de ocupare a funcțiilor publice.

Organizarea concursului de recrutare a funcționarilor publici se realizează, de regulă, trimestrial. La concursul de recrutare organizat pentru ocuparea unei funcții publice pot participa toate persoanele care îndeplinesc condițiile generale prevăzute de lege și condițiile specifice stabilite pentru ocuparea respectivei funcții publice.

Concursurile se organizează de către comisia de concurs, constituită pentru recrutarea înalților funcționari publici în condițiile legii; de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici, pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere vacante, cu excepția funcțiilor publice de conducere de șef birou și șef serviciu; de către autorități și instituții publice din administrația centrală și locală, pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție, a funcțiilor publice de conducere de șef serviciu și șef birou și, respectiv, a funcțiilor publice specifice vacante; și de către Institutul Național de Administrație, pentru admiterea la programele de formare specializată în administrația publică, organizate în scopul numirii într-o funcție publică. În ultimile două situații concursurile se organizează cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

Condițiile specifice de participare la concursul pentru ocuparea funcțiilor publice generale se aprobă de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, la propunerea autorităților și instituțiilor publice. Condițiile specifice de participare la concursul pentru ocuparea funcțiilor publice specifice se stabilesc de autoritățile și instituțiile publice, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

2.3.2.3 Publicarea condițiilor de desfășurare a concursului

Publicarea condițiile de desfășurare a concursului se realizează de autoritatea sau instituția publică organizatoare în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, cu cel puțin 30 de zile înainte de data desfășurării acestuia cu excepția înaltelor funcții publice și a funcțiilor de conducere care vor publica prin grija Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

Condițiile de participare se afișează la sediul autorității sau instituției publice organizatoare a concursului și pe pagina de internet a acesteia.

Legea prevede respectarea aceluiași termen de minimum 30 de zile și pentru publicarea de la sediul autorității sau instituției precum și pentru publicarea pe pagina de Internet. Aceste prevederi nu trebuie interpretate restrictiv, modalitățile de publicitate pot fi extinse în funcție de resursele financiare disponibile astfel încât să fie atrași cei mai buni candidați.

Intrarea în corpul funcționarilor publici, presupune îndeplinirea unor condiții minime de vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice prevăzute în fișa postului pentru care candidează, respectiv: minimum 7 ani pentru funcțiile publice din categoria înalților funcționari publici, cu posibilitatea reducerii acestei perioade în condițiile legii; minimum 5 ani pentru funcțiile publice de conducere cu excepția funcțiilor publice de șef birou, șef serviciu, secretar al comunei, precum și a funcțiilor publice specifice asimilate acestora; minimum 2 ani pentru funcțiile publice de conducere de șef birou, șef serviciu, secretar al comunei, precum și pentru funcțiile publice specifice asimilate acestora; minimum 5 ani pentru funcțiile publice de execuție de grad profesional “superior”; minimum 3 ani pentru funcțiile publice de grad profesional “principal”; minimum 1 an, 8 luni, respectiv 6 luni, în funcție de nivelul studiilor absolvite, pentru funcțiile publice de execuție de grad profesional “asistent”. Pentru a participa la concursurile organizate pentru recrutarea funcționarilor publici debutanți, candidații, trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici cu modificările și completările ulterioare.

2.3.2.4 Procedura propriu-zisă de desfășurare a concursului

Concursul constă în trei etape, și anume: selectarea dosarelor de înscriere, o probă scrisă și un interviu.

Depunerea dosarului de înscriere marchează prima etapă. Acest dosar urmează să fie analizat de comisia de concurs, comisie ce stabilește dacă candidatul poate să participe la celelalte probe ale concursului.

În baza dispozițiilor art. 49 din H.G. nr 611/2008, în vederea participării la concurs, în termen de 20 de zile de la data publicării anunțului în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, candidații depun dosarul de concurs, care va conține în mod obligatoriu formularul de înscriere, copia actului de identitate, copiile diplomelor de studii și ale alor acte care atestă efectuarea unor specializări, copia carnetului de muncă, sau, după caz o adeverință care să ateste vechimea în muncă și, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice, cazierul judiciar, adeverință care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate, cât și declarația pe propria răspundere sau adeverința care să ateste că nu a desfășurat activități de poliție politică.

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

Copiile de pe actele menționate se prezintă în copii legalizate sau însoțite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.

Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu o declarație pe propria răspundere. În acest caz, candidatul declarat admis la secția dosarelor are obligația, în termen de 5 zile lucrătoare de la data la care a fost declarat admis în urma selecției dosarelor, de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului pe tot parcursul desfășurării concursului, altfel va atrage sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.

Formularul de înscriere se pune la dispoziție candidaților prin secretarul comisiei de concurs din cadrul autorității sau instituției publice organizatoare a concursului.

Proba scrisă constă în redactarea unei lucrări sau rezolvarea unor teste grilă în prezența comisiei de concurs.

Proba scrisă și interviul se notează cu puncte de la 1 la 100. Promovarea fiecărei probe se face ca urmare a obținerii punctajului minim de 50 de puncte pentru fiecare dintre probe. Punctajul final necesar pentru promovarea concursului este de minim 100 de puncte și se obține prin cumularea punctajului obținut la fiecare din cele două probe.

Candidații care au promovat ambele probe sunt declarați ca admiși. Promovarea probei scrise este obligatorie pentru susținerea interviului. Candidații declarați admiși sunt numiți, în condițiile legii, în funcțiile publice pentru care au candidat, pe baza punctajului final obținut .

Numirea în funcția publică a candidatului admis se va realiza în termen de 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului prevăzut pentru contestații, prin prezentarea la autoritatea sau instituția publică în al cărei stat de funcții este prevăzută funcția publică vacantă. Dacă acesta nu se prezintă în termenul stabilit pentru a fi numit în funcția publică, pentru care a candidat, se va notifica următorul candidat din lista cuprinzând punctajele finale ale concursului de către autoritatea sau instituția publică ce a organizat concursul. Se va organiza un nou concurs, dacă pe lista cuprinzând punctajele finale nu se află niciun candidat care să fi obținut punctajul final minim de promovare a concursului pentru ocuparea postului vacant.

2.3.2.5 Comisiile de consurs și Comisiile de rezolvare a contestațiilor

În vederea organizării și desfășurării concursurilor pentru recrutarea funcționarilor publici în România, cu minimum 20 de zile înaintea desfășurării concursului, se constituie comisiile de concurs, respectiv comisiile de soluționare a contestațiilor, prin act administrativ al conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare a concursului, în condițiile H.G. nr. 611/2008.

Președintele comisiei de concurs, respectiv al comisiei de soluționare a contestațiilor, se desemnează din rândul membrilor acestora, prin actul administrativ de constituire a comisiilor.

Comisiile de concurs sau de soluționare a contestațiilor, conțin funcționari publici care îndeplinesc cumulativ anumite condiții, precum: să aibă cunoștințe aprofundate în unul dintre domeniile funcțiilor publice pentru care se organizează concursul sau cunoștințe generale în administrația publică; să aibă pregătire și/sau experiență în unul dintre domeniile funcțiilor publice pentru care se organizează concursul, managementul resurselor umane sau în administrația publică; să aibă o probitate morală recunoscută; să dețină o funcție publică cel puțin din aceeași clasă cu funcția sau funcțiile publice vacante pentru ocuparea cărora se organizează concursul; și să nu se afle în cazuri de incompatibilitate sau conflict de interese.

Calitatea de membru în comisia de concurs este incompatibilă cu calitatea de membru în comisia de soluționare a contestațiilor. Desemnarea membrilor în comisia de concurs și în comisia de soluționare a contestațiilor se face cu respectarea regimului conflictului de interese privind funcționarii publici, prevăzut de lege. Nu pot face parte din comisia de concurs sau din comisia de soluționare a contestațiilor persoanele care au calitatea de demnitar, soț/soție, rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv cu oricare dintre candidați sau dacă are relații cu caracter patrimonial cu oricare dintre candidați sau interesele patrimoniale ale sale ori ale soțului sau soției, care pot afecta imparțialitatea și obiectivitatea evaluării. Situația de incompatibilitate poate fi sesizată de persoana în cauză, de oricare dintre candidați, de conducătorul autorității sau instituției publice organizatoare a concursului sau de orice altă persoană interesată. În acest caz, persoana care are competența de numire a membrilor în comisia de concurs, va contesta situația de incompatibilitate și va lua măsuri de înlocuire, în termen de două zile de la data sesizării, a membrului respectiv cu o altă persoană care să îndeplinească condițiile cerute.

Fiecare comisie de concurs, respectiv comisie de soluționare a contestațiilor, are un secretariat a cărui componență se stabilește prin actul administrativ de constituire a comisiilor. Această activitate se realizează de către funcționari publici desemnați din cadrul compartimentelor de resurse umane sau de către funcționari publici cu atribuții în acest domeniu, prevăzute în fișa postului.

Potrivit dispozițiilor art. 26 din H.G. nr. 611/2008, pentru concursurile organizate în vederea ocupării funcților publice de conducere comisia de concurs și comisia de soluționare a contestațiilor sunt compuse fiecare din câte 5 membri, și anume: 3 membri sunt reprezentanți ai autorității ori instituției publice în al cărei stat de funcții se află funcția publică vacantă pentru care se organizează concursul, sau, după caz, sunt desemnați din instituția publică ierarhic superioară, iar ceilalți 2 membri sunt reprezentanți ai Agenției.

Pentru concursurile organizate în vederea ocupării funcțiilor publice de execuție comisia de concurs și comisia de soluționare a contestațiilor sunt compuse din câte 3 membri: 2 membri sunt reprezentanți ai autorității sau instituției publice în al cărei stat de funcții se află funcția publică vacantă pentru care se organizează concursul și un membru care este reprezentant al Agenției.

Pentru concursurile organizate de autoritățile și instituțiile publice de administrația publică locală și pentru autoritățile și instituțile publice deconcentrate, reprezentantul Agenției poate fi numit din cadrul instituției prefectului sau al consiliului județean din județul în care își are sediul instituția publică în al cărei stat de funcții se află funcția publică vacantă pentru care se organizează concursul. Desemnarea reprezentanților Agenției se face cu acordul autorității publice în care își desfășoară activitatea funcționarul public. Selectarea persoanelor care pot fi desemnate reprezentanți ai Agenției se face prin concurs.

Prin excepție de la prevederile art. 26 alin. 1 al H.G. nr. 611/2008, în cazul concursurilor organizate în vederea ocupării funcțiilor publice de secretar al unității administrativ-teritoriale comisia de concurs și comisia de soluționare a contestațiilor se constituie din 2 membri reprezentanți ai instituției publice în al cărei stat de funcții se află funcția publică vacantă pentru care se organizează concursul, 2 membri reprezentanți ai Agenției și un membru reprezentant al instituției prefectului din județul în care se găsește instituția publică pentru care se organizează concursul.

În situația concursurilor organizate pentru ocuparea funcțiilor publice de director executiv sau a funcțiilor publice specifice asimilate acestora din cadrul serviciilor publice deconcentrate ale autorităților și instituților publice, comisia de concurs și comisia de soluționare a contestațiilor se constituie din 2 membri desemnați din cadrul autorității sau instituției publice care coordonează activitatea serviciului public deconcentrat, 2 membri reprezentanți ai Agenției și un membru reprezentant al instituției prefectului din județul în care își are sediul serviciul public deconcentrat, desemnat prin ordin al prefectului.

La cererea candidaților interesați, autoritatea sau instituția publică organizatoare a concursului pune la dispoziția acestora documentele elaborate de comisia de concurs, respectiv de soluționare a contestaților, care sunt informații de interes public. De asemenea, la solicitarea oricărui candidat, autoritatea sau instituția publică care a organizat concursul este obligată să asigure accesul acestora la lucrarea individuală redactată în cadrul probei scrise a concursului.

2.3.2.6 Atribuțiile Comisiei de concurs

Comisiile de concurs au următoarele atribuții principale, respectiv: selectează dosarele de concurs ale candidaților, stabilesc subiectele pentru proba scrisă, stabilesc planul interviului și realizează interviul, notează pentru fiecare candidat fiecare probă a concursului și transmit compartimentelor de resurse umane, prin secretariatul comisiei, rezultatele concursului pentru a fi comunicare candidaților.

Comisiile de soluționare a contestațiilor au competența să soluționeze contestațiile depuse de candidați cu privire la notarea fiecărei probă a concursului și să transmită, prin secretariatul comisiei, compartimentelor de resurse umane rezultatele contestațiilor pentru a fi communicate candidaților.

Secretariatul comisiei de concurs are ca atribuții principale: veghearea la respectarea procedurii de organizare și desfășurare a concursului; întocmirea, redactarea și semnarea alături de comisia de concurs întreaga documentație privind activitatea specifică a acesteia; asigurarea transmiterii rezultatelor concursului compartimenelor de resurse umane, pentru a fi comunicare candidaților, cât și îndeplinirea oricăror sarcini specifice necesare pentru buna desfășurare a concursului.

2.3.3 Actul de numire a funcționarului public român

2.3.3.1 Numirea în funcția publică

Numirea în funcția publică se face prin act juridic unilateral emis de o autoritate publică sau de un agent autorizat să presteze un serviciu public. Actul administrativ de numire este emis în termen de 25 zile lucrătoare de la data când candidatul a fost declarat admis. Prin excepție, actul administrativ de numire poate fi emis, cu acordul conducătorului autorității sau instituției publice și la cererea scrisă și motivată a candidatului admis, în cel mult 31 de zile calendaristice de la data declarării candidatului ca fiind admis.

Actul administrativ de numire are forma scrisă și trebuie să conțină temeiul legal al numirii, numele funcționarului public, denumirea funcției publice, data de la care urmează să exercite funcția publică, drepturile salariale, precum și locul de desfășurare a activității, la aceasta se va anexa fișa postului aferentă funcției publice, iar o copie a acesteia se înmânează funcționarului public.

Numirea în funcție se face întotdeauna printr-un act în formă scrisă, acestă formă fiind cerută ad validitatem, nu ad probationem, ca în cazul contractului individual de muncă. Acest act este un act administrativ, indiferent de autoritatea care l-a emis, întrucât prin numirea în funcție a unor persoane, ea și-a exercitat o atribuție de natură administrativă.

Acesta este un act administrativ de autoritate cu caracter individual și intuitu personae, deoarece privește în exclusivitate persoana numită în funcție și în considerarea calităților sale proprii. Actul are un asemenea caracter, chiar și în situația în care printr-un singur act ar fi numite în funcții publice mai multe persoane în același timp (nominalizate în chiar actul respectiv sau într-o listă anexă la acesta).

În cea ce privește temeiul legal al numirii, trebuie să se menționeze articolul sau articolele care stau la baza emiterii respectivului act de numire în funcție, nefiind suficient să se menționeze în temeiul Legii nr. 215/2001 a Administrației Publice locale sau în temeiul Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Numele funcționarului public trebuie să corespundă actelor de identificare a acestuia.

Denumirea funcției publice trebuie să cuprindă toate elementele de identificare a acesteia, anume: categoria, clasa, gradul profesional.

Data de la care urmează să se exercite funcția publică nu este întotdeauna identică cu data întocmirii actului administrativ de numire, ea putând fi ulterioară. Nu poate fi o dată anterioară pentru a nu se încălca principiul neretroactivității legii, prevăzut în art. 15 alin. 2 al Constituției României și art. 1 din Codul civil.

Cu privire la condiția de fond a desemnării locului de desfășurare a activității, legiuitorul nu se referă la situarea geografică, ci îl folosește în sensul specificării structurii din cadrul autorității sau instituției publice unde urmează să se desfășoare activitatea.

Numirea în funcție este de competența unei anumite autorități a administrației publice, în raport de categoria în care se încadrează funcția publică respectivă. În acest sens, Statutul funcționarilor publici prevede că numirea în funcția a înalților funcționarilor publici se face astfel: de către Guvern pentru funcțiile de secretar general al Guvernului, secretar general adjunct al Guvernului și pentru funcția de prefect; de către primul-ministru pentru funcțiile de consilier de stat, secretar general și secretar general adjunct din ministere și alte organe de specialitate din administrația publică centrală și pentru funcția de subprefect; ministerul administrației și internelor pentru funcțiile de secretar general al prefecturii, secretar general al județului și al municipiului București.

Numirea în funcție a funcționarilor publici de conducere cu excepția șefilor de birou și a șefilor de serviciu, inclusiv a celor care au urmat programe de formare specializate în administrația publică, organizate în scopul numirii într-o funcție publică de către Institutul Național de Administrație, se face de către conducătorii autorităților sau instituților publice din administrația publică centrală sau locală, interesate, la propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Numirea în funcție a șefilor de birou, a șefilor de servicii precum și a celor care urmează să ocupe o funcție publică de execuție sau o funcție publică specifică se face de către conducătorii autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală la care urmează să-și desfășoare activitatea.

2.3.3.2 Jurământul

În reglementarea actuală a Legii nr. 188/1999 se prevede că la intrarea în corpul funcționarilor publici, funcționarul public depune jurământul de credință în termen de trei zile de la emiterea actului de numire în funcția publică definitivă.

Jurământul are următoarea formulă: „Jur să respect Constituția, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, să aplic credință corect și fără părtinire legile țării, să îndeplinesc conștiincios îndatoririle ce îmi revin în funcția publică în care am fost numit, să păstrez secretul profesional și să respect normele de conduită profesională și civică. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”.

Formula religioasă de încheiere va respecta libertatea convingerilor religioase, iar refuzul depunerii jurământului se consemnează în scris și atrage revocarea actului administrativ de numire în funcția publică.

Dobândirea statutului de funcționar public se realizează odată cu depunerea jurământului și nu odată cu emiterea actului de numire, mai mult se poate observa că nedepunerea jurământului atrage revocarea actului de numire.

2.3.4 Regimul juridic al persoanei selecționate prin concurs în dreptul funcției publice române

2.3.4.1 Perioada de stagiu a funcționarilor publici debutanți

O categorie distinctă de funcționari publici la care se referă Statutul este cea a funcționarilor publici debutanți. În acest sens, în Statut se prevede că pot fi numiți funcționari publici debutanți persoanele care au promovat concursul pentru ocuparea unei funcții publice și nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru ocuparea unei funcții publice definitive.

Statutul funcționarilor publici cuprinde reglementări speciale cu privire la perioada de stagiu a funcționarilor publici, perioadă care precede intrarea în corpul funcționarilor publici.

Scopul stagiului, astfel cum se deprinde el din textul legal se referă la confirmarea aptitudinilor profesionale în îndeplinirea atribuțiilor și responsabilităților unei funcții publice; formarea practică a unor asemenea aptitudini, pornindu-se de la teza că oricât de bine însușită este teoria, ea se cuvine să fie completată prin exercițiu practic, care să atragă formarea unor deprinderi concrete inerente îndeplinirii unei anumite funcții publice și cunoașterea de către funcționarii publici a specificului administrației publice și a exigențelor acesteia.

Reglementarea perioadei de stagiu a funcționarilor publici debutanți o regăsim în capitolul II din H.G. nr. 611/2008, și ea reprezintă etapa din cariera funcționarilor publici cuprinsă între data numirii ca funcționar public debutant, în urma promovării concursului de recrutare, și data numirii ca funcționar public definitiv. Durata stagiului este variabilă, în funcție de clasa de funcționar public, și anume: 12 luni pentru funcționarii publici din clasa I, 8 luni pentru funcționarii publici din clasa a II-a și 6 luni pentru funcționarii publici din clasa a III-a.

Perioada de stagiu se desfășoară pe baza unui program aprobat de conducătorul autorității sau instituției publice, la propunerea conducătorului compartimentului în care urmează să își desfășoare activitatea funcționarul public debutant și a compartimentului de resurse umane.

Prin programul de desfășurare a perioadei de stagiu se stabilesc: alocarea a două ore zilnic din timpul normal de lucru studiului individual și planificarea activităților ce urmează să fie desfășurate, în funcție de nivelul cunoștințelor teoretice și al deprinderilor practice dobândite pe parcursul perioadei de stagiu.

Pe parcursul perioadei de stagiu, activitatea funcționarului public debutant se desfășoară sub îndrumarea unui funcționar public definitiv, de regulă din cadrul aceluiași compartiment, denumit îndrumător. Îndrumătorul este numit de conducătorul compartimentului autorității sau instituției publice, de regulă, la propunerea conducătorului compartimentului în care își desfășoară activitatea funcționarul public debutant.

Nu poate avea calitatea de îndrumător funcționarul public care a fost sancționat cu una dintre sancțiunile disciplinare prevăzute de Statut sau dacă este soț/soție, afin ori rudă până la gradul al IV-lea inclusiv cu funcționarul public deputant.

Îndrumătorul are următoare atribuții, respectiv: coordonează activitatea funcționarului public debutant pe parcursul perioadei de stagiu, propune modalități de rezolvare a lucrărilor repartizate funcționarului public debutant, supraveghează modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu de către funcționarul public debutant, propune conducătorului compartimentului cursurile de perfecționare profesională la care trebuie să participe funcționarul public debutant și întocmește un referat în vederea evaluării funcționarului public debutant la terminarea perioadei de stagiu.

2.3.4.2 Întreruperea perioadei de stagiu în funcție

În cazul în care funcționarul public debutant român dovedește o vădită inaptitudine, i se poate întocmi un raport în orice moment al stagiului.

Raportat la funcția publică din România, în conformitate cu dispozițiile art. 81 din H.G. nr. 611/2008, perioada de stagiu se întrerupe în situația suspendării raportului de serviciu al funcționarului public debutant, în condițiile legii.

Durata suspendării raportului de serviciu nu se ia în considerare la calculul perioadei de stagiu. După încetarea motivelor care au determinat întreruperea perioadei de stagiu, funcționarul public debutant își continuă activitatea până la acoperirea integrală a duratei de stagiu.

2.3.4.3 Închiderea perioadei de stagiu în funcție. Raportul de stagiu.

Evaluarea funcționarilor publici debutanți se face în termen de 5 zile lucrătoare de la terminarea perioadei de stagiu, de regulă, de către conducătorul compartimentului în care își desfășoară activitatea, denumit evaluator. Evaluarea activității funcționarului public debutant constă în aprecierea modului de dobândire a cunoștințelor teoretice și a deprinderilor practice necesare îndeplinirii atribuțiilor aferente unei funcții publice, a cunoașterii specificului activității sau instituției publice și a exigențelor administrației publice.

Evaluarea activității funcționarilor publici debutanți se face pe baza: referatului întocmit de îndrumător, raportului de stagiu întocmit de funcționarul public debutant și pe baza raportului de evaluare întocmit de evaluator.

Referatul îndrumătorului se întocmește cu 5 zile lucrătoare înainte de terminarea perioadei de stagiu și cuprinde elemente precum: descrierea activității desfășurate de funcționarul public debutant, aptitudinile pe care le-a dovedit funcționarul public debutant în modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu, conduita funcționarului public debutant în timpul serviciului și concluziile privind desfășurarea perioadei de stagiu și recomandări privind definitivarea acesteia.

Raportul de stagiu cuprinde descrieirea activității desfășurate de funcționarul public debutant pe parcursul perioadei de stagiu, prin prezentarea atribuțiilor de seviciu, a modalităților de îndeplinire a acestora, precum și eventualele dificultăți întâmpinate.

Pentru evaluarea activității funcționarului public debutant, evaluatorul întocmește raportul de evaluare a perioadei de stagiu. Pentru completarea raportului de evaluare a perioadei de stagiu, evaluatorul: analizează referatul întocmit de îndrumător și raportul de stagiu completat de funcționarul public debutant; notează criteriile de evaluare în funcție de gradul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu, stabilește calificativul de evaluare; face propuneri cu privire la numirea într-o funcție publică definitivă sau eliberarea din funcția publică.

Criteriile de evaluare a activității funcționarului public debutant sunt următoarele, respectiv: cunoșterea reglementărilor specifice domeniului de activitate; cunoașterea principiilor care guvernează administrația publică și raporturilor administrative din cadrul autorității sau instituției publice; capacitatea de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu; adaptabilitatea și flexibilitatea în îndeplinirea atribuților; raționamentul, respectiv aptitudinea de a distinge corect între diverse opțiuni în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu; comunicare, respectiv ușurința în transmiterea ideilor, în scris și verbal, fluența în scris, incluzând capacitatea de a scrie clar și concis; capacitatea de a lucra în echipă, respectiv capacitatea de a se integra într-o echipă, de a-și aduce contribuția prin participare efectivă, de a sprijinii activitatea echipei în realizarea obiectivelor acesteia și conduita în timpul serviciului.

Criteriile de evaluare se notează de la 1 la 5. Nota exprimă apreciera îndeplinirii fiecărui criteriu de evaluare în realizarea atribuțiilor de serviciu. Se face apoi media aritmetică a notelor acordate pentru fiecare criteriu de evaluare și se obține o notă finală. Calificativul de evaluare se obține transformănd nota finală, astfel: între 1,00 – 3,00 necorespunzător; între 3,01 – 5,00 corespunzător.

Funcționarii publici debutanți care au obținut la evaluarea activității calificativul corespunzător vor fi numiți, prin transformarea postului, funcționari publici definitivi într-o funcție publică de execuție din clasa corespunzătoare studiilor absolvite, în gradul profesional asistent. În situația în care funcționarii publici au obținut la evaluarea activității calificativul necorepunzător, conducătorul autorității sau instituției publice va dispune prin act adminstrativ eliberarea din funcție, în condițiile legii.

2.4 Promovarea funcționarilor publici români și evaluarea performanțelor profesionale

2.4.1 Promovarea funcționarilor publici

În carieră, funcționarul public poate promova în funcția publică și poate avansa în treptele de salarizare, în condițiile legii. Promovarea în clasă, promovarea în grade profesionale și avansarea în treptele de salarizare nu sunt condiționate de existența unui post vacant.

Legislația românească se referă, așadar, nu numai la creșterea în grade profesionale prin promovare, ci și la avansarea în trepte de salarizare. Astfel, un funcționar public poate rămâne în cariera sa pe o funcție publică, însă în raport de evaluările anuale el poate să avanseze în trepte de salarizare pe măsura specializării și perfecționării sale și a creșterii performanțelor.

Efectul principal al promovării este faptul că funcționarul public va ocupa o funcție publică superioară în care își poate manifesta mai bine cunoștințele profesionale în interesul său, al instituției și al cetățeanului.

Promovarea este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei funcții publice superioare.

Noțiunea de carieră evocă ansamblul situaților juridice și efectele produse, care intervin de la data nașterii raportului de serviciu al funcționarului public până în momentul încetării acestui raport, în condițiile legii.

Promovarea și avansarea au fost recunoscute întotdeauna ca modalități de dezvoltare a carierei, întemeiate pe competența funcționarului, pe meritele pe care el le înregistrează în activitate concretizate în calificative corespunzătoare. S-a recunoscut faptul că dacă funcționarul public își face datoria și îndeplinește condițiile impuse de lege, are dreptul să fie avansat. Promovarea în funcția publică presupune ocuparea unei funcții publice de nivel superior pe bază de concurs sau examen. Promovarea poate să se facă într-o funcție publică de execuție de nivel superior sau într-o funcție publică de conducere.

Examenul de promovare în gradul profesional se organizează de autoritatea sau instituția publică, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în limita funcțiilor publice rezervate promovării, cu încadrarea în fondurile bugetare alocate.

Pentru fiecare dintre aceste situații legea prevede condiții minime speciale pe care trebuie să le îndeplinească funcționarul public interesat, astfel: pentru a participa la concursul pentru promovarea într-o funcție publică de execuție din gradul profesional principal funcționarii publici trebuie să îndeplinească anumite condiții, și anume: funcționarii publici trebuie să aibă o vechime minimă de 2 ani în funcțiile publice de execuție din gradul profesional asistent, în clasa corespunzătoare studiilor absolvite; să fi obținut la evaluarea performanțelor profesionale individuale din ultimii 2 ani cel puțin calificativul foarte bine și să îndeplinească cerințele din fișa postului.

Pentru participarea la concursul pentru promovarea într-o funcție publică de execuție din gradul profesional superior funcționarii publici trebuie să îndeplinească anumite condiții, și anume aceștia trebuie: să aibă o vechime de 2 ani în funcțiile publice de execuție din gradul principal sau de 4 ani în funcțiile publice de execuție din gradul profesional asistent, în clasa corespunzătoare studiilor absolvite; să fi obținut la evaluarea performanțelor profesionale individuale din ultimii 2 ani, cel puțin calificativul foarte bine și să îndeplinească cerințele prevăzute de fișa postului.

Pentru a participa la concursul pentru ocuparea unei funcții publice de conducere, funcționarii publici trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fi absolvit programe de formare specializată în administrația publică, organizate de către Institutul Național de Administrație, centrele regionale de formare continuă pentru administrația publică locală, sau de alte instituții specializate din țară sau străinătate; să fi fost numiți într-o funcție publică din clasa I și să îndeplinească cerințele specifice prevăzute în fișa postului, precum și o vechime minimă în specialitatea studiilor necesare funcției publice respective de 2 ani pentru funcția de șef de birou, șef serviciu și secretar al comunei și de minim5 ani pentru funcțiile publice de director general adjunct, director și director adjunct din aparatul ministerelor și al celorlalte organe de spacialitate ale administrației publice centrale, director executive și director executive adjunct în serviciile publice descentralizate ale ministerelor și în aparatul propriu al autorităților administrației publice locale.

Avansarea în treptele de salarizare se face în condițiile legii privind sistemul unitar de salarizare a funcționarilor publici. Promovarea este definitivă prin, art. 64 din lege și prin art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 611/2008, ca reprezentând modalitatea de dezvoltare a carierei funcționarului public prin ocuparea, în condițiile legii, a unei funcții publice cu grad profesional superior celui deținut anterior promovării, sau dintr-o clasă superioară, ca urmare a obținerii unei diplome de nivel superior și a promovării examenului sau concursului organizat în acest scop sau, în final, a unei funcții publice ca urmare a promovării examenului sau concursului în acest sens.

În urma dobândirii unei diplome de studii de nivel superior în specialitatea în care își desfășoară activitatea, funcționarii publici de execuție au dreptul de a participa la examenul organizat pentru ocuparea unei funcții publice într-o clasă superioară celei în care sunt încadrați, în condițiile legii. Promovarea în condițiile menționate mai sus se face prin transformarea postului ocupat de funcționatul public ca urmare a promovării examenului.

Pot beneficia de sistemul de promovare rapidă în funcția publică: persoanele care au absolvit programe organizate, în condițiile legii, pentru obținerea statutului de manager public și funcționarii publici care au participat la concursul pentru promovare rapidă.

La concursul pentru promovare rapidă pot participa funcționarii publici care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții, respectiv cei care: au cel puțin 1 an vechime în gradul profesional al funcției publice din care promovează; au obținut calificativul foarte bine la evaluarea performanțelor profesionale individuale din ultimul an; nu au în cazierul administrativ o sancțiune disciplinară neradiată în condițiile prezentei legi și au urmat cel puțin o formă de perfecționare profesională în ultimul an.

Concursul pentru promovarea rapidă se organizează anual, de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici, în limita numărului de funcții publice rezervate promovării rapide.

2.4.2 Evaluarea performanțelor profesionale

Procedura de evaluare a performanțelor profesionale individuale se aplică fiecărui funcționar public, în raport cu realizarea obiectivelor individuale stabilite în baza atribuțiilor prevăzute în fișa postului.

Evaluarea performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici se realizează prin raportarea criteriilor de performanță la gradul de îndeplinire a obiectivelor individuale prevăzute pentru perioada evaluată.

Criteriile de performanță pe baza cărora se face evaluarea performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

Evaluarea performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici se face anual. În urma evaluării performanțelor profesionale individuale, funcționarului public i se poate acorda unul dintre următoarele calificative: foarte bun, bun, satisfăcător, nesatisfăcător. Calificativul final al evaluării se stabilește pe baza notei obținute, după cum urmează: între 1,00-2,00 nesatisfăcător; între 2,01-3,50 satisfăcător; între 3,51-4,50 bine și între 4,51-5,00 foarte bine.

În ceea ce privește scopurile evaluării, legea vine cu o concepție mai extinsă față de concepția anterioară, care limita scopul evaluării la acordarea drepturilor salariale. Astfel, în prezent evaluarea are la bază scopuri precum: avansarea sau, după caz, retrogradarea din gradele de salarizare. Constatăm că salarizarea continuă să rămână un prim scop al evaluării, însă considerăm că modul în care este el formulat nu este cel mai fericit, deoarece, dată fiind noua structură a salariului, care include și suplimentul postului, al gradului, evaluarea ar trebui să reprezinte și un criteriu de acordare a unor asemenea stimulente. Nu numai cât de complexă este activitatea desfășurată de titularul unui post sau al unui grad profesional ar trebui să conteze, ci și ce rezultate are în activitate acel funcționar public, în ce măsură reușește să facă față unei asemenea complexități.

Un alt scop îl constituie promovarea într-o funcție publică superioară, care, după cum am putut constata, impune cel puțin calificativul foarte bun în ultimii doi ani de activitate. Eliberarea din funcția publică și stabilirea cerințelor de formare pentru funcționarii publici reprezintă și acestea scopurile de bază ale procedurii de evaluare.

Evaluarea performanțelor profesionale individuale ale funcționarului public se realizează de evaluator. Procedura de evaluare de realizează în 3 etape, și anume: completarea raportului de evaluare de către evaluator, interviul și contrasemnarea raportului de evaluare.

Când este vorba despre evaluarea performanțelor individuale ale înalților funcționari publici evaluarea se face de către o comisie formată din 5 personalități, respectiv un președinte și 4 membri, numiți prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului administrației și internelor.

2.5 Mobilitatea funcționarilor publici

Mobilitarea în cadrul corpului funcționarilor publici se realizează prin modificarea raporturilor de serviciu, astfel: pentru eficientizarea activității sau instituției publice; în interes public și în interesul funcționarului public, pentru dezvoltarea carierei în funcția publică.

Modificarea raportului juridic de serviciu poate fi definită ca reprezentând trecerea funcționarului public pe un alt post în aceeași instituție sau alta, în mod temporar sau definitiv. Ea poate fi determinată de organizarea mai bună a serviciului public, de anumite necesități social-economice precum și de interesele personale ale funcționarului public.

Chiar dacă în cele mai multe cazuri modificarea raportului juridic de serviciu este urmare a unui act unilateral emis de conducătorul autorității sau instituției publice, o atare modificare are la bază, consimțământul general și prealabil dat de funcționarul public la depunerea jurământului, prin recunoașterea posibilității generice și virtuale de a se lua aceste măsuri pentru bunul mers al serviciului public. Modificarea raportului juridic de serviciu are loc, așa cum se precizează în Statutul funcționarilor publici prin delegare, detașare, transfer, mutare și exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere.

Delegarea funcționarului public poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice într-un an, putându-se prelungi numai cu acordul scris al funcționarului public. Aceasta este dispusă în interesul autorității sau instituției publice în care este încadrat funcționarul. De asemenea, funcționarul public își păstrează, pe timpul delegării, funcția și salariul. Auroritatea sau instituția care l-a delegat are obligația să-i asigure funcționarului public cheltuielile de transport, cazare și indemnizația de delegare.

După cum știm, este recunoscut dreptul funcționarului public de a refuza delegarea, dacă se află într-una din situațiile prevăzute expres și limitative de art. 88 alin. 2, fiind vorba despre graviditate, creșterea de unul singur a unui copil minor și starea sănătății, dovedită cu certificat medical, care să facă nerecomandată delegarea. Constatăm că este vorba despre situații de ordin medical sau social, care il îndruiesc pe funcționarul public să poată refuza delegarea.

Cât privește cealaltă modalitate de modificare a raportului de funcție publică, anume detașarea funcționarilor publici, aceasta se poate dispune pe o perioadă de cel mult 6 luni și se poate prelungi, cu acordul scris al funcționarului public. Spre deosebire de delegare, la detașare, funcționarul public este dislocat temporar din autoritatea sau instituția unde își desfășoară în mod curent activitatea și este integrat pe o perioadă de timp în altă autoritate sau instituție publică. Detașarea se face pe o funcție vacantă sau temporar neocupată. Aceasta se poate dispune doar dacă pregătirea profesională a funcționarului public corespunde atribuțiilor și responsabilităților funcției publice pe care urmează să fie detașat. Funcționarul pubic poate refuza detașarea în următoarele cazuri, respectiv: graviditate, dacă detașarea se face într-o localitate în care nu i se asigură condiții corespunzătoare de cazare, în situația în care starea sănătății, dovedită cu certificat medical, face contraindicată detașarea, dacă funcționarul public își crește singur copilul minor sau este singurul întreținător de familie, precum și în situația în care motivele familiale temeinice justifică refuzul de a da curs detașării. Funționarul detașat își păstrează funcția publică și salariul avute anterior, iar dacă detașarea se face pe o funcție cu un salariu mai mare, are dreptul să primească acest salariu. De asemenea, va beneficia de la instituția la care este detașat de rambursarea cheltuielilor de transport, dus întors, cel puțin o dată pe lună, al cazării și al indemnizației de detașare. Detașarea poate lua sfărșit fie la expirarea termenului, fie înaintea expirării lui, instituția fiind obligată să-l reintegreze pe funcționar în postul deținut anterior sau în unul care să corespundă postului deținut anterior.

Transferul ca modalitate de modificare a raportului de serviciu poate avea loc numai între autoritățile sau instituțiile publice. El poate fi în interesul serviciului sau poate avea loc la cererea funcționarului public. Transferul se poate face într-o funcție publică penru care sunt îndeplinite condițiile specifice prevăzute în fișa postului. Transferul în interesul serviciului se poate face numai cu acordul scris al funcționarului public transferat. În cazul transferului în interesul serviciului în altă localitate, funcționarul public transferat are dreptul la o indemnizație egală cu salariul net calculate la nivelul salariului din luna anterioară celei în care se transferă, la acoperirea tuturor cheltuielilor de transport și la un concediu plătit de 5 zile. Plata acestor drepturi se suportă de autoritatea sau instituția publică la care se face transferul, în termen de cel puțin 15 zile de la data aprobării transferului. Transferul în interesul serviciului se face într-o funcție publică echivalentă cu funcția publică deținută de funcționarul public. Transferul la cerere se face tot într-o funcție publică echivalentă, în urma aprobării cererii de transfer a funcționarului public de către conducătorul autorității sau instituției publice la care se solicită transferul.

Mutarea în cadrul altui compartiment al autorității sau instituției publice poate fi definitivă sau temporară. Mutarea definitivă în cadrul altui compartiment se aprobă, cu acordul scris al funcționarului public, de către conducătorul autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea funcționarul public. Mutarea temporară în cadrul altui compartiment se dispune motivat, în interesul autorității sau instituției publice, de către conducătorul autorității sau instituției publice, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an cu respectarea pregătirii profesionale și a salariului pe care îl are funcționarul public.

Tot o formă de modificare a raporturilor dintre funcționarul public și serviciul public este și exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere vacante. Așa cum precizează și art. 92 din Statutul funcționarilor publici, această formă de modificare a raportului de serviciu reprezintă o promovare temporară. Exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere vacante sau temporar vacante se realizează prin promovarea temporară a unui funcționar public care îndeplinește condițiile de studii și de vechime în specialitatea studiilor pentru ocuparea funcției publice și care nu are în cazierul administrativ sancțiuni disciplinare neradiate în condițiile Legii nr. 188/1999. Măsura se dispune de către conducătorul autorității sau instituției publice, pe o perioadă de maximum 6 luni, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Dacă salariul corespunzător funcției publice pe care o exercită este mai mare, funcționarul public are dreptul la acest salariu.

3. Studiu privind procedura de acces la funcția publică în Germania

3.1 Organizarea Administrației publice în Germania

3.1.1 Administrația federală

3.1.1.1 Înalta Autoritate Federală

Administrația federală include Guvernul Federal în elaborarea politicilor sale și autoritățile federale care desfășoară funcții administrative federale. În consecință, distingem între înalta autoritate federală și administrația federală subordonată.

Guvernul federal este format din Cancelarul Federal și miniștrii federali. Trei autorități federale independente raportează direct Cancelarului Federal, și anume: Cancelaria Federală, Biroul de presă și informare a Guvernului Federal, și Comisarul Guvernului Federal pentru Cultură și mass-media.

În conformitate Constituția Germaniei, trei principii ghidează activitatea Guvernului Federal. Cancelarul federal determină și este responsabil de orientările politice generale. În cadrul acestor limite miniștrii federali conduc afacerile din portofoliul lor în mod independent și pe propria lor răspundere. Guvernul Federal decide ca un organ colegial pe probleme importante, legate în special de diferențele de opinie, ce se nasc între miniștrii federali.

Cancelarul Federal are un rol central atât în organizarea Guvernului Federal, cât și în atribuirea posturilor din guvern. Acesta propune ca miniștrii federali să fie numiți și eliberați din funcție de către Președintele Federal. Cancelarul Federal are, prin urmare, dreptul de a forma un cabinet. Acesta are, de asemenea, puterea de a determina portofoliile de bază ale ministerelor federale individuale în baza dreptului său de a pune în aplicare orientările politice generale. Acestă putere organizațională nu poate fi limitată de către Parlament.

Numărul de ministere federale a variat între 13 și 21 încă de la fondarea Republicii Federale Germania. Miniștrii federali decid care sarcină va fi efectuată în cadrul ministerului sau atribuită autorităților federale subordonate. Ca o regulă, numai chestiuni de importanță politică, în special pregătirea statutelor, ordonanțelor și alte reglementări generale, sunt efectuate în cadrul ministerului. O sarcină a ministerelor federale este, de asemenea, de a supraveghea autoritățile federale subordonate.

În principiu, ministerele federale nu au competențe de supraveghere asupra autorităților Land-urilor, cu excepția cazului în care aceste autorități acționează în numele administrației federale, de exemplu, în zona civilă de utilizare a energiei atomice, unde Federația își păstrează responsabilitatea pentru această problemă. Poate supraveghea și să intervină pentru a se asigura că sarcinile sunt efectuate în conformitate cu legea și cu principiul de utilitate.

În plus față de Guvernul Federal, toate celelalte organe constituționale, și anume: Președintele Federal, Bundestag-ul german (Camera Inferioara a Parlamentului), Bundesrat (Camera Superioară a Parlamentului) și Curtea Constituțională Federală, au propriul lor aparat administrativ.

Bundesrechnungshof (Instituția Supremă de Audit Germană) și Deutsche Bundesbank sunt, de asemenea, printre organele federale supreme. Bundesrechnungshof este o instituție independentă a Guvernului Federal. Ca instituție supremă de audit, acesta este responsabilă de a asigura că administrația federală gestionează bugetul în mod corespunzător și eficient. Bundesbank este banca centrală a Republicii Federale Germania și, astfel, parte din Sistemul European al Băncilor Centrale.

3.1.1.2 Zonele Administrative Federale

Federația are autoritate administrativă doar în măsura în care Constituția prevede în mod expres o astfel de autoritate, în virtutea unui anumit context sau de natura unei anumite probleme. Domeniul de aplicare al administrației Federației, cunoscut sub numele de administrație federală directă, este strict controlat. Acestea sunt probleme ce sunt strâns legate de capacitatea statului, în ansamblu, de a lua măsuri. În conformitate cu Constituția, aflate sub aspectul zonelor administrative manageriate de către administrația federală, următoarele aspecte intră în responsabilitatea Federației, si anume: Serviciul de Externe, Administrația financiar federală, Forțelor armate federale (Bundeswehr), Căile de navigare federale și de transport maritim, Autoritățile polițienești de frontieră federală, Biroul poliție federal penal și Serviciile de informații ale Federației.

3.1.1.3 Academia Federală a Administrației Publice

Cea mai cunoscută instituție de formare și instruire este Academia Federală a Administrației Publice, parte independentă a Ministerului de Interne. Fiind instituție centrală de dezvoltare și organizare a sesiunilor de instruire pentru administrația publică federală, academia are o persoană de contact în cadrul fiecărui minister, persoană responsabilă cu aspectele referitoare la instruire.Ca o instituție centrală de formare și ca un furnizor de formare pentru toate agențiile federale, prin cursurile de formare și calificare a angajaților și consilierea autorităților privind dezvoltarea resurselor umane și prin aspectele de formare, are datoria de a sprijinii politicile guvernului federal, de a menține performanța administrației federale și ducerea la o îmbunătățire continuă, de a crește competențele tehnice și interpersonale ale angajaților din administrația federală, precum și consolidarea motivației lor. Acestă instituție și-a adaptat programele de formare pentru ține cont de nevoile specifice ale clientilor săi, de obiective politice actuale și cele mai recente evoluții în cercetare și societate. Aceștia sprijină agențiile federale, care au scopul de a moderniza administrația, ajutându-i să planifice și să gestioneze o schimbarea.

Academia Federală de Administrație Publică a fost înființată ca o facilitate centrală de formare avansată la nivel federal la 28 august 1969 în virtutea decretului Ministrului de Interne de atunci Ernst Benda. Acest decret a fost bazat pe o decizie a Cabinetului Federal din data de 11 iunie 1969. Organizațional, Academia Federală era și încă este parte a Ministerului Federal de Interne. Inițial, Academia a avut sediul în Bonn-Bad Godesberg; în vara anului 1987, o a doua clădire seminar a fost deschisă în Boppard. Din 1988, Academia Federală are sediul în incinta Colegiului Federal pentru Administrație Publică din Brühl.

3.1.1.4 Școala vocațională

Actul de pregătire profesională este baza legală pentru școala de pregătire profesională în Germania. Cel mai important element și caracteristica principală a formării profesionale de bază în aproape toate domeniile este așa numitul sistem dual, bazat pe cooperarea și combinarea a două parți opuse, angajatorii și unitățiile publice de formare profesională. În timp ce autoritățile locale asigură finanțarea de școli de formare profesională, iar Land-urile sunt responsabile pentru cadrele didactice și conținutul de instruire, Guvernul Federal este încărcat cu sarcina de a elabora cerințele generale globale. Camerele de Comerț (Industrie-und Handelskammer) și Camerele de Schimb (Handwerkskammer) sunt responsabile de a se asigura că angajatorii individuali se conformează cu standardele de stat. Conținutul programelor de formare este discutat și finalizat de către comisiile mixte, formate din reprezentanți ai asociațiilor patronale și sindicale (pentru angajați).

Cei mai mulți tineri își încep formarea sau ucenicia prin părăsirea uneia din școlile secundare. Parte din fiecare curs de formare constă în participarea regulată la o școală de formare profesională cu predare în disciplinele teoretice și practice legate de comerțul în cauză. Cursantul semnează un contract, prin care angajatorului i se cere să îi acorde timpul liber necesar pentru a participa la școala profesională. Perioada de formare, de obicei, durează trei ani. La sfârșitul acestui timp, stagiarul trebuie să treacă un examen stabilit de către o instituție independentă autorizată, de obicei, Camera de Comerț sau Camera de Schimb. Această calificare este recunoscută în sectorul industrial și economic.

În prezent, există doar o singură zonă de biblioteconomie, cu un program de formare profesională bazat pe sistemul dual. Acesta este succesorul fostei calificări de Asistent de Bibliotecă (Assistentan Bibliotheken), care a fost eliminată în 1999. Elevii care abandonează școala, adică oricare dintre școlile secundare (Hauptschule, Realschule și Gymnasium) se poate înscrie la un program de formare de trei ani pentru a se califica ca Asistent tehnic de bibliotecă pentru Media și Servicii Informaționale (Fachangestellter für Medien-und Informationsdienste – FAMI), într-una din cele cinci domenii diferite de specialitate (biblioteci, arhive, informații generale și centre de documentare, unități de fotografie și servicii de film, centre de documentare medicale).

3.1.2 Administrația Land-urilor

În plus față de autoritățile locale, Land-urile sunt majoritare la nivel administrativ, aceste 16 Land-uri fiind împărțite în: Land-uri teritoriale, reprezentate de Baden-Wurttemberg, Bavaria, Brandenburg, Hesse, Mecklenburg-Western Pomerania, Lower Saxony, North-Rhine/ Westphalia, Rhineland-Palatinate, Saxony, Saxony-Anhalt, Saarland, Schleswig-Holstein și Thuringia; și în orașele-stat, precum: Berlin, Bremen și Hamburg.

Distincția fundamentală dintre activitățile politice care sunt exercitate de guvernele Land-urilor și de exercitarea sarcinilor administrative se aplică și la nivel de Land. Spre deosebire de administrația federală, accentul se pune pe sarcinile administrative. Ministerele Land-urilor, ca fiind cele mai înalte autorități ale Land-urilor, sunt mult mai implicate decât ministerele federale în punerea efectivă a politicilor în aplicare.

Organizarea administrației din Land este realizată de fiecare Land individual. În ciuda acestei autonomii, administrațiile Land-urilor s-au dezvoltat de-a lungul liniilor similare, ca urmare a unei tradiții de două sute de ani. Cele mai multe Land-uri, cu o suprafață mare au o structură pe trei niveluri cu cele mai înalte autorități de Land (Ministerele Land-urilor) în partea de sus, comisarii de stat sau guvernele regionale ca parte intermediară și autoritățile administrative mai mici, dintre care unele sunt asociate administrației locale, în calitate de interfețe de stat. Unele state teritoriale mai mici, precum și orașele-stat, nu au nivelurile intermediare. Orașele-state combină administrația de stat și locală. Guvernele Land-urilor (sau senatele) efectuează sarcinile Land-urilor și autorităților locale în același timp.

În plus față de autoritățile administrative generale, administrarea Land-urilor are și autorități speciale de Land (înaltele autorități de Land, autorități speciale superioare și inferioare). Aceste autorități speciale au fost stabilite ca sarcini care au fost îndepărtate de la ministerele și autoritățile administrativ generale. Autoritățile speciale s-au format în principal la nivel central și nivelele inferioare.

3.1.3 Adminstrația Autorităților locale

Autoritățile locale, reprezentate prin municipii/orașe și raioanele din mediul rural (asociații ale autorităților locale), sunt componente ale Land-urilor, care au responsabilități exclusive pentru reglementarea structurii administrației locale și granițelor teritoriale ale autorităților locale și districtelor în conformitate cu legislația Land-ului. Există 429 de județe (313 districte rurale și 116 de orașe care nu au o apartenență la o țară) și 12243 municipalități independente politic (inclusiv 2077 de orașe). Autoritățile locale sunt supuse supravegherii și să instrucționeze autoritățile Land-urilor. Municipalitățile se ocupe de problemele locale pe propria lor răspundere. Acestă auto-guvernare locală este protejată în conformitate cu art. 28 din Constituția Germaniei, fiind un element major al sistemului politic din Germania.

Administrațiile publice locale alcătuiesc cel de-al treilea pilon al administrației din Germania. Sarcinile lor cuprind toată administrația de urbanism, construcția de drumuri și de locuințe, serviciile sociale și de sănătate, precum și facilitățile publice (piscine, biblioteci, centre de îngrijire de zi și facilități de sport). Autoritățile locale sunt, de asemenea, responsabile pentru asigurarea transportului public local și eliminarea deșeurilor și de aprovizionarea populației cu apă, gaz, electricitate și cu încălzirea comunității. Aceste utilități sunt operate în mare parte ca întreprinderi organizate sub dreptul privat.

3.1.4 Administrația publică indirectă

Instituțiile cu atribuții speciale constituite sub dreptul public, care nu sunt încorporate direct în stat sau în administrația autorităților locale, fac parte din administrația publică indirectă.

Acestea sunt în mare parte reprezentate de instituțiile de asigurări sociale. Ele fac parte din serviciului public, deoarece sunt organisme și instituții de drept public și oferă, de asemenea, servicii în conformitate cu statutele federale.

În mod specific, acestea sunt reprezentate prin: agențiile responsabile pentru sistemul de pensii legale, și anume Deutsche Rentenversicherung Bund și Deutsche Rentenversicherung Knappschaft, Bahn, văzute la nivel federal și Deutsche Rentenversicherung la nivel regional; administrarea muncii de către Agenția Federală Ocuparea Forței de Muncă; agențiile responsabile de asigurările de sănătate și asigurările de îngrijire pe termen lung, și agențiile responsabile pentru asigurarea în cazul accidentelor la locul de muncă. În plus, pe lângă acestea mai sunt și alte instituții independente, care fac parte din administrația publică indirectă.

3.1.5 Instituțiile non-publice

În special în domeniul serviciilor sociale și de sănătate, numărul de persoane angajate de agențiile publice (de exemplu, de Land-uri și de autoritățile locale sau asociațiile autorităților locale) nu reprezintă numărul total de angajați care furnizează aceste servicii pentru cetățeni. Într-o măsură considerabilă, instituții non-publice, sunt, de asemenea, foarte active, în special biserica sau alte organizații non-profit, și într-o măsură mai mică, furnizorii de servicii comerciale.

3.2 Angajații din sectorul public

3.2.1 Distincția dintre funcționarii publici și angajații publici

Exercitarea autorității de stat ca o funcție permanentă este, de regulă, încredințată funcționarilor publici. Astăzi, acest lucru, în general, nu mai este înțeles ca fiind limitat la ceea ce a fost cunoscut în trecut ca administrare autoritară. Serviciul public este destinat garantării unei administrații sănătoase bazată pe expertiză, abilități profesionale și îndeplinirea loială a sarcinilor, și trebuie să se asigure că sarcinile esențiale sunt efectuate în mod continuu, în interesul publicului. Așadar există funcționari publici principali care sunt angajați în domenii de bază al administrației tradiționale, mai ales în posturi de supraveghere și în zonele care implică exercițiul autorității de stat. Dar funcționarii publici sunt angajați în multe domenii de administrare benefice, astfel cei mai mulți profesori sunt funcționari publici. În contrast, angajații publici sunt angajați în servicii de sănătate și serviciile sociale, cât și în profesii tehnice. Având în vedere că relația dintre regulă și excepție este definită în Constituție, domeniile de funcționari publici și angajați publici sunt delimitate în termeni generali, lâsând un spațiu de manevră în cazuri individuale.

Prin urmare, distincția funcțională dintre funcționarii publici și angajații publici nu este foarte clar marcată. Poziția de angajați în sectorul public are un statut egal și este la fel de sigură ca cel al funcționarilor publici. Acest lucru este reflectat de faptul că, statutul juridic al funcționarilor publici pe de o parte, și angajații publici pe de altă parte, au convergente în multe aspecte. În același timp, diferențele importante între cele două grupuri de stare, pe lângă funcția de rezervare, care este definite în Constituția Germaniei: în special, prin faptul că sarcinile funcționarilor publici care stau la baza relației lor speciale de loialitate se aplică tuturor funcționarilor publici în același mod, în timp ce atribuțiile angajațiilor publici sunt dependente de funcția acestora. În plus față de interzicerea grevelor pentru funcționarii publici, acest regulament este de a asigura că sarcinile de bază ale administrației publice sunt îndeplinite în mod fiabil și în interesul cetățenilor.

3.2.2 Evoluția numărului de funcționari la nivel federal

Numărul de personal în serviciul public în fosta Germanie de Vest a crescut în mod semnificativ, până la începutul anilor 1990. Unificarea Germaniei a dus la o creștere considerabilă a numărului acestora după 3 octombrie 1990. Cu toate acestea, începând cu anul 1991, numărul de angajați a scăzut continuu. Motivele includ punerea în comun a sarcinilor, precum și utilizarea tehnologiei informațiilor.

Creșterea numărului de personal până în 1990 s-a datorat, în special, extinderii în zona școlilor și de învățământ superior, dar și în serviciile sociale și de poliție. În perioada care a urmat, bugetele mici și modernizarea administrațiilor federale și locale au condus la o scădere a numărului de angajați. Această reducere a afectat în special noile Land-uri, care au trebuit să se adapteze structurilor administrative. Privatizarea serviciilor autorităților locale au avut același efect; mai mult de atât, serviciul public federal a fost afectat de reducerea locurilor de muncă în forțele armate (personalul militar și civil). Aceasta dezvoltare include o reducere mai mare a numărului de locuri de muncă în serviciul public, în timp ce numărul de angajați part-time a crescut.

3.2.3 Egalitatea de tratament între barbați și femei în sectorul public

Germania dispune de instrumente instituționale și juridice adecvate pentru a garanta egalitatea de tratament între femei și bărbați. Constituția Gemaniei prevede că statul trebuie să promoveze punerea efectivă în aplicare a drepturilor egale ale femeilor și bărbaților și să se ia măsuri pentru a fi eliminate dezavantajele existente. Sunt necesare măsuri suplimentare pentru a se atinge obiectivul socio-politic de creștere al participării femeilor în procesele de luare a deciziilor. În special, ar trebui să crească numărul femeilor în funcțiile de conducere. Guvernul federal a recunoscut egalitatea de tratament între femei și bărbați ca principiu călăuzitor.

În același timp, el a fost de acord cu promovarea acestui efort cunoscut sub numele de "integrarea egalității de gen" în toate ministerele și agențiile federale. În conformitate cu Regulamentul de procedură comună al ministerelor federale (Gemeinsame Geschäftsordnung der Bundesministerien), toate ministerele federale sunt obligate să respecte acest principiu călăuzitor în toate activitățile politice, legislative și administrative. Integrarea dimensiunii de gen este un termen recunoscut pe plan internațional pentru luarea în considerare a perspectivei de gen în toate procesele de luare a deciziilor.

Conform principiului integrării perspectivei de gen, pozițiile diferite din societate ale bărbaților și femeilor și consecințele care rezultă, trebuie să fie identificate și luate în considerare. Integrarea dimensiunii de gen relevă rolurile de gen social-condiționate și diferitele realități ale vieții femeilor și bărbaților. Perspectiva de gen este un criteriu important pentru a se aprecia dacă o măsură este adecvată și de bună calitate. Integrarea dimensiunii de gen nu înlocuiește promovarea vizată de către femei, ci se adaugă în mod expres măsurilor specifice pentru atingerea drepturi egale și tratament de bărbați și femei.

Legea privind punerea în aplicare a egalității între bărbați și femei în administrația federală și la instanțele federale (Gesetz zur Durchsetzung der Gleichstellung von Frauen und Männern in der Bundesverwaltung und in den Gerichten des Bundes) din 30 noiembrie 2001 are ca scop punerea în aplicare a egalității în toate zonele serviciului public federal. Această lege înlocuiește Legea privind promovarea femeilor (Frauenfördergesetz), care a fost adoptată în cadrul celui de al doilea Act asigurarea egalității de drepturi pentru femei (Gleichberechtigungsgesetz) din 1994.

3.3 Analiza procedurilor de acces în serviciul public

3.3.1 Eligibilitatea privind accesul în serviciul public

Eligibilitatea pentru administrația publică germană este reglementată de Constituție, în conformitate cu criteriile de aptitudini, calificările și realizările profesionale, prin care orice cetățean german este eligibil pentru serviciul public. Acest lucru se aplică în același mod în cazul ocupării permanente a forței de muncă de către funcționarii publici sau angajații publici. Principiul de merit, definit prin Constituție, prevede că: pentru a deveni un funcționar public, solicitantul trebuie să aibă calificarea necesară pentru cariera dorită; iar pentru a deveni un angajat public, solicitantul trebuie să aibă calificarea necesară pentru funcția specifică. Acest lucru este valabil și pentru solicitanții de locuri de muncă din alte state membre ale UE. În conformitate cu normele comunitare privind libertatea de circulație, în cazul în care solicitanții sunt adecvați și calificați, ei sunt la fel de eligibili pentru serviciul public german, cu excepția acelor funcții care sunt rezervate pentru resortisanții germani.

Cerințele de eligibilitate care trebuie respectate în angajarea funcționarilor publici sunt în mare parte aceleași pentru toate domeniile administrației. În plus față de cerințele generale, cum ar fi loialitatea față de Constituție și integritatea personală, funcționarii publici trebuie să aibă formarea necesară și calificările de învățământ pentru clasele individuale de serviciu și domeniu.

Cele mai multe municipalități germane și o mare parte din guvernele Land-urilor decid să recruteze angajați în sectorul public pentru clasa mijlocie, în timp ce aceștia preferă funcționarii publici pentru clasa executivă și clasa administrativă. Argumentul din spatele aceastor preferințe este, acela că fiabilitatea de personal la nivelul clasei executive și administrative este mult mai important și relevant strategic decât că unul din personalul care aparține clasei de mijloc.

Pentru a intra în clasa administrativă, este nevoie de o diplomă universitară, care de obicei, este completată de un stagiu de pregătire (Referendariat) de doi ani, cu stagii de practică în diferite instituții publice și private, completate cu unele cursuri pe teme administrative. În afară de această condiții, nu există o educație de pregătire specifică sau de formare pentru clasa administrativă.

Pentru a intra în clasa executivă, este nevoie de o diplomă de la o universitate de științe aplicate. În această clasă, programul de instruire este organizat de fiecare Land, având propriul său colegiu de administrație.

În cele din urmă, formarea profesională este necesară pentru o poziție în clasa de mijloc. Un astfel de sistem de clase sau de pre-condiții formale pentru eligibilitate nu există în legea cu privire la angajații serviciilor publice. Solicitanții sunt în general angajați pe baza cunoștințelor și abilităților lor individuale. Adecvarea este decisivă pentru locuri de muncă specifice.

Recrutarea și selecția în cadrul serviciului public este, în general, condiționată de anunțul unui post vacant, astfel că dreptul accesului egal la funcțiile publice este garantat. Candidați potriviți pentru postul vacant anunțat sunt aleși printr-un proces de selecție. Cu toate acestea, serviciul public german nu are un concurs central de recrutare, fiecare autoritate este responsabilă de efectuarea propriei recrutări și angajări, neexistănd reguli general obligatorii pentru forma procedurii de selecție. La aceasta se adaugă faptul că, în cadrul administrației federale, fiecare minister federal este el însuși responsabil de personal.

Prin urmare, fiecare minister este responsabil pentru selectarea și angajarea personalului nou și poate stabili în mod independent cum sunt solicitanții selectați. Această responsabilitate pentru problemele de resurse umane decurge din principiul ministerial, conform căruia fiecare ministru federal își gestionează propriul departamentul independent și pe propria răspundere. Parlamentele la nivel local, regional și federal au dreptul de a decide, în cadrul autorității lor bugetare, cu privire la numărul și distribuția de posturi în serviciul public. În conformitate cu legea bugetară, resursele umane nu sunt gestionate în funcție de fondurile disponibile, ci în funcție de posturile stabilite. Pe principiul că autoritatea bugetară, trebuie să aprobe fiecare post înainte ca cineva să fie angajat pe acest post.

Această procedură bugetară extrem de specifică în zona de personal a apărut din statutul special de care se bucură funcționarii publici în conformitate cu legislația serviciului public german. Imposibilitatea concedierii și datoria angajatorilor publici de a asigura întreținerea, prin intermediul pensiilor pentru funcționarii publici și persoanele aflate în întreținerea acestora, dă naștere unor obligații de plată care durează de obicei, decenii. Prin urmare, recrutarea unui funcționar public are un impact financiar considerabil. Stabilirea unui post creează autorizarea necesară pentru a cheltui bani pe întreaga perioadă a ocupării forței de muncă. Această procedură se aplică salariaților, deoarece aceștia sunt, de regulă, angajați permanenți, iar parlamentul este capabil să controleze numărul angajaților și componența lor prin gestionarea numărului și distribuția posturilor.

După promovarea examenului de carieră, funcționarii publici trebuie să completeze cu succes o perioadă de probă. Ca o regulă, perioada de probă se întinde pe o perioadă de un an în clasa inferioară, de peste doi ani în clasa de mijloc, de peste doi ani și șase luni în clasa executivă și mai mult de trei ani în clasa administrativă. După finalizarea cu succes a stagiului de probă, funcționarii publici, în cazul în care acestea au cel puțin 27 de ani, sunt numiți pe viață.

3.3.2 Acordurile colective ale angajaților în serviciul public

Inițial, serviciul public a fost apanajul exclusiv al funcționarilor publici. Salariații au fost angajați în serviciul public în calitate de personal de sprijin pentru prima dată la începutul secolului al XIX-lea.

Procentul mare al angajaților în serviciul public, în primul rând, reflectă schimbarea fundamentală în rolul statului. Spre deosebire de secolul al XIX-lea, statul nu mai este văzut exclusiv ca custodele ordinii publice, dar este considerat responsabil pentru creșterea și bunăstarea comunității. Aceste sarcini au fost atribuite în mare măsură de angajaților publici, în timp ce funcționarii publici sunt în mare parte alocați pentru funcțiile clasice suverane (poliție, fisc, administrația vamală și ministere).

Ca și angajații din sectorul privat, angajații din serviciul public sunt angajați pe baza unui contract de muncă de drept privat. Acest contract de muncă se bazează pe reguli generale ale dreptului muncii germane și, ca și în alte sectoare ale industriei, de la normele specifice din acordurile colective de muncă aplicabile.

Contractele colective care se aplică serviciului public sunt acum în general uniform negociate între angajatorii din serviciile federale, serviciile Land-ului și serviciile autorităților locale pe de-o parte, și sindicatele comerciale și de muncă reprezentate în serviciul public pe de altă parte. Serviciul federal este reprezentat pe partea angajatorilor de Ministrul Federal de Interne, care lucrează în strânsă colaborare cu Ministrul Federal de Finanțe, cautând acordul Cabinetului Federal cu privire la problemele importante.

Land-urile sunt reprezentate în contractele colective de asociația angajatorilor, și anume asociația angajatorilor ale Land-ului german (Deutscher Tarifgemeinschaft Lander , TDL), al cărui președinte ales este, în general, Ministrul de Finanțe al Land-ului.

Serviciul de autoritate locală este, de asemenea, reprezentat la nivel federal de către asociația angajatorilor, și anume asociația angajatorilor autorităților locale (AVK), ai căror membri din aceste asociații sunt organizați la nivel de Land și sunt formați din comunitățile teritoriale locale (municipii, orașe, cartiere, etc), precum și din autoritățile locale și întreprinderile locale (de exemplu, aeroporturi, spitale și bănci de economii). Cooperarea este voluntară între zonele care au statut egal.

Funcționarii publici nu au un drept legal la negocieri colective. În cadrul dialogului social reprezentantul angajatorului este Ministerul de Interne, în timp ce funcționarii publici sunt reprezentați de German Trade Union Federation și Federația Funcționarilor Publici, care are 39 de sindicate afiliate. Conform legii, consultarea sindicatelor este obligatorie pentru salariul de bază și bonusurile, care sunt negociate central. Este opțională consultarea sindicatelor cu privire la condițiile de muncă, egalitatea de șanse, normele de conduită, ce sunt de asemenea negociate central. Funcționarii publici au dreptul de a adera la un sindicat, dar nu au dreptul la grevă.

Aceste acorduri colective specifică aproape toate condițiile majore de muncă în serviciul public. Salariații în serviciul public la nivel Federal și de Land sunt supuși unui singur contract colectiv (Acordul-cadru colectiv privind salariații în cadrul Serviciului Public, MTArb). Salariații angajați în serviciul autorităților locale sunt supuși atât unui acord colectiv separat (Acordul-cadru Federal pentru salariații din autoritățiile administrative și operaționale locale, BMT-G II), cât și acordurilor colective suplimentare pe probleme individuale. După unificarea Germaniei, au fost încheiate acorduri colective paralele pentru serviciul public în fosta Germanie de Est, cu diferențe care sunt reduse treptat prin adaptările ulterioare.

3.4 Promovarea și mobilitatea angajațiilor din sectorul public

3.4.1 Promovarea

Promovările sunt guvernate de principiul meritului. Acestea sunt acordate pe baza aptitudinilor, calificărilor și realizărilor profesionale. În cele mai multe cazuri, acestea presupun o schimbare de post. Înainte de acordarea promovării, funcționarul public lucrează în postul aspirat într-o perioadă de probă. Din moment ce funcționarii publici sunt atribuiți unor posturi stabile, promovarea presupune ca un postul superior să fie disponibil. În scopul de a obține o imagine obiectivă, informativă și consecventă a performanțelor funcționarilor publici, criteriile pentru evaluările de performanță sunt stabilite în liniile directoare.

Evaluările de performanță sunt efectuate în mod regulat cel puțin o dată la trei ani sau în anumite ocazii. Ele servesc ca bază pentru deciziile corespunzătoare de personal și măsurilor de dezvoltare a personalului, constituind un instrument de gestionare a personalului. În cadrul procedurilor de promovare definite, funcționari publici calificați au posibilitatea să urce la următorul nivel al carierei acestora. În acest scop, ei trebuie să treacă cu success procedurile de selecție.

Pentru a se asigura o administrație publică modernă, ​​eficientă și eficace, este extrem de important să fie alese persoanele potrivite pentru posturile de conducere. Prin urmare, diferiți angajatorii publici atribuie funcțiile de conducere numai pentru o perioadă de probă sau pe durată determinată, ceea ce face selecția și atribuirea mai mult orientate spre performanță. În cazul în care o persoană greșită a fost aleasă pentru locul de muncă (de exemplu, cineva a cărei lipsă de abilități manageriale devine evidentă mai târziu), acest lucru poate fi corectat. Acest mecanism consolidează, de asemenea, mobilitatea de conducere, motivare și concurența pentru posturile de conducere.

Cursurile de formare intensive ajută actualizarea personalului serviciului public și se adaugă la calificările acestora. Îmbunătățirea cunoștințelor și competențelor, inclusiv utilizarea de noi tehnologii, pregătește serviciul public pentru a face față provocărilor. O astfel de formare este oferită la serviciile de formare proprii ale serviciului public și pe plan extern. Academia Federală de Administrație Publică din Brühl este unitatea de formare centrală la nivel federal.

Spre deosebire de funcționarii publici, angajații publici nu sunt recrutați pentru o anumită carieră, ci pe o funcție specifică. Funcția este evaluată în conformitate cu criteriile prevăzute în contractul colectiv de muncă și constituie baza unică de punere a unui angajat într-un grup de salarizare specifică. Pentru avansarea la o treaptă de salarizare mai mare, angajatului trebuie să i se atribuie o funcție de rang superior. În practică, inițial, angajații pot fi atribuiți unei funcții mai mari pe o bază temporară. Acest lucru ajută pe termen scurt și temporar nevoile de înlocuire și posturile vacante, în timp ce aceștia sunt testați cât de potriviți sunt pentru funcția superioară în cauză.

3.4.2 Mobilitatea

Funcțiile publice sunt caracterizate de mai multe schimbări rapide. Acest lucru necesită o mai mare mobilitate a angajaților, atât geografic cât și în ceea ce privește subiectul, pentru a se folosi în mod optim resursele umane ale serviciului public, în special în vederea evoluției nevoilor de personal. Din motive operaționale, sau la cererea funcționarului public, acesta: poate fi temporar sau permanent mutat la un alt post în cadrul aceleiași autorități; poate fi detașat temporar într-o altă autoritate în domeniul de competență al angajatorului său sau al altui angajator (de exemplu, de la Federație la un Land), sau poate fi transferat definitiv la o altă autoritate în domeniul de competență al angajatorul său sau al altui angajator.

În principiu, aceste măsuri nu au niciun efect asupra remunerațiilor și pensiilor (cu excepția posibilă a încetării sau acordării suplimentare a unor anumite indemnizații), și pot fi luate fără acordul funcționarului public.

Consimțământul funcționarilor publici este totuși necesar pentru detașarea de mai mult de doi ani într-o funcție care nu corespunde biroului său, în special în cazul în care acesta are o valoare mai mică, sau la un alt angajator pentru mai mult de cinci ani. De asemenea, i se mai cere acordul și atunci cand are loc un transfer la un birou inferior din punct de vedere ierarhic, cu excepția cazului în care acest transfer este necesar ca urmare a schimbărilor considerabile de funcții, structură sau de existență unei agenți anteriore sau atunci când este detașat temporar într-o altă instituție publică, care nu are angajatori germani (de exemplu, organizații internaționale și interguvernamentale), sau într-o instituție non-publică.

Chiar și în cazurile în care acordul funcționarului public nu este necesar, transferurile care implică o schimbare de locație, detașări pentru mai mult de trei luni, precum și transferuri în general, necesită aprobarea consiliului de personal. În cazul în care nu se ajunge la un acord, cea mai înaltă autoritate de servicii este responsabilă pentru decizia finală.

Acordul funcționarului public nu este necesar în cazul în care agenția anterioară este transformată în întregime sau parțial într-o instituție organizată de drept privat. Este necesară aprobarea consiliului de personal pentru astfel de misiuni. Funcționarii publici lucrează pentru instituția care le-a fost atribuită. Cu toate acestea, angajatorul anterior continuă să plătească salariile acestora.

Un funcționar public poate, la cerere, să i se acorde un concediu fără plată special pentru a lucra într-o instituție publică, interguvernamentală sau supra-guvernamentală sau în sectorul de ajutor pentru dezvoltare, în cazul în care există un serviciu corespunzător sau de interes public. De asemenea, este posibil ca funcționarilor publici să li se acorde un concediu fără plată pentru o perioadă maximă de cinci ani pentru a lucra în sectorul privat, în cazul în care nu există motive de servicii care sunt împotriva acestui lucru.

Statutul juridic al funcționarilor publici în timpul concediului special rămâne neschimbat. Aceștia nu sunt obligați să mai presteze servicii, iar angajatorului nu îi mai revine nicio obligație de întreținere. Timpul de concediu fără plată pot fi luat în considerare la pensiile funcționarilor publici, în cazul în care aceștia servesc interesele publice sau de serviciu. În același mod, funcționarii publici pot fi dați în concediu cu plată integrală sau parțială, în anumite cazuri, în care de pe urma concediului beneficiază serviciul.

În cazul angajaților publici, aceștia pot fi transferați permanent sau detașați temporar în baza unui contract de muncă. Transferurile sunt permise numai între agențiile sau servicile ale aceluiași angajator. Nu este posibil transferul unui angajat la un alt angajator al serviciului public; în acest caz, un nou contract de muncă ar trebui încheiat.

Un nou instrument de dezvoltare a personalului denumit management interimar este destinat să crească mobilitatea personalului executiv. Funcțiile de conducere nu mai trebuie să fie alocate permanent, acestea fiind limitate la maximum de doisprezece ani. Acest lucru este destinat să promoveze schimbul de personal între sectorul public și sectorul privat.

Concluzii

În urma studiului comparativ privind accesul la funcția publică realizat între România și Germania am constatat ca există destul de multe deosebiri, dar și asemănări.

Având în vedere că Germania este un stat federal, spre deosebire de România care este un stat unitar, din această simplă și incipientă deosebire de regim politic rezultă o serie de deosebiri între cele două state.

În primul capitol, deosebirile sunt date de clasificarea funcționarilor publici. În Germania aceștia sunt organizați în funcționari publici sub dreptul public și angajații publici aflați sub dreptul privat și pe bază de contracte. În România există doar funcționari publici aflați sub dreptul public. În Germania sunt structurați pe 4 clase, respectiv clasa administrativă, executivă, de mijloc si de bază, în timp ce România are doar trei clase I, II si III.

Analizând cel de-al doilea și de-al treilea capitol observăm o altă deosebire între cele două state, aceasta fiind dată de modul de ocupare a funcției în domeniul public. Astfel, serviciul public german nu are un concurs central de recrutare, fiecare autoritate fiind responsabilă de efectuarea propriei recrutări și angajări, neexistând reguli general obligatorii pentru forma procedurii de selecție, pe când în România, recrutarea și selecția funcționarilor publici se face prin concurs organizat în limita funcțiilor publice vacante prevăzute anual în acest scop prin planul de ocupare a funcțiilor publice, acest concurs realizându-se trimestrial de către Comisia de concurs.

În Germania, candidații trebuie să urmeze un curs de formare înainte de a solicita un post aferent funcției publice. Pentru România, este vorba doar de îndeplinirea condițiilor de acces la funcția publică, prin care se urmărește garantarea valorificării profesionale a viitorilor functionari și limitarea arbitrariului în selecție.

Perioada de stagiu acceptată în Germania aferentă claselor este mult mai mare față de cea cerută de România. Astfel, în Germania, clasei administrative i se cere o perioadă de stagiu de 2 ani, clasei executive 3 ani cu internship-uri între 12-18 luni la diferite departamentele guvernamentale, iar în cadrul clasei mijlocii candidaților pentru statutul de funcționar public li se cere o pregătire de 2 ani și viitorilor angajați publici o pregătire de 3 ani. Spre deosebirea de Germania, în România durata stagiului pentru funcționarii clasei I este de 12 luni, 8 luni pentru funcționarii publici din clasa a II-a și 6 luni pentru funcționarii din clasa a III-a.

România și Germania se aseamănă când este vorba de promovarea și mobilitatea funcționarilor publici.

Prin urmare, România a făcut progrese destul de mari, dar tot mai are de învățat de la statele puternice, chiar și în acest domeniu, al administrației publice, pentru că, până la urmă un sistem public riguros și bine structurat ajută dezvoltarea socială, economică, pe scurt conturează un stat mai puternic.

Bibliografie

Literatură de specialitate

Alexandru, I., Cărăușan, M., Bucur, S., Drept administrativ, ediția a III-a, revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2009

Iorgovan, A., Tratat de drept administrativ, vol. I Introducere. Organizarea administrativă. Funcția publică, ediția 4, Ed. All Beck, București, 2005

Petrescu, S., Drept administrativ, Ed. SITECH, Craiova, 2010

Popescu Petrovszki, D., M., Statutul funcționarilor publici din România și din Uniunea Europeană, principii, drepturi și obligații, Ed. I.R.D.O, București, 2011

Preda, M., Drept administrativ, ediția a III-a, Ed. Lumina Lex, București, 2004

Vedinaș, V., Drept administrativ, ediția a VII-a, revizuită și actualizată, Ed. Universul Juridic, București, 2012

Vedinaș, V., Statutul funcționarilor publici, comentarii, doctrină, legislație, jurisprudență, Ed. Universul Juridic, București, 2009

Legislație

Constituția României, modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României, nr. 429, publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o nouă numerotare, în M.Of. al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003. Constituția României, în forma inițială, a fost publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 233 din 21 noiembrie 1991 și a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin referendumul național din 8 decembrie 1991.

Constituția Germanie, publicată în M.Of. Federal al Germaniei, Partea I, p. 1 din 23 mai 1949, cu modificările și completările ulterioare.

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 600 din 8 decembrie 1999, republicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările și completările ulterioare.

Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 204 din 23 aprilie 2001, cu modificările și completările ulterioare.

Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 663 din 23 octombrie 2001.

Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 544 din 12 decembrie 2001.

Legea nr. 287/2009 privind Codul civil publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009, republicată prin Legea nr. 71/2011 în M.Of. al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, cu modificările și completările ulterioare.

Hotărâre nr. 611 din 4 iunie 2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 530 din 14 iulie 2008.

O.U.G nr 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității publicată în M.Of. al României, Partea I, nr 182 din 10 martie 2008.

Gesetz zur Durchsetzung der Gleichstellung von Frauen und Männern in der Bundesverwaltung und in den Gerichten des Bundes publicată în M.Of. Federal al Germaniei, Partea I, p. 3234 din 30 noiembrie 2001, cu modificările și completările ulterioare.

Bundesbeamtengesetz din 5 februarie 2009 (BGBl. I S. 160)

Site-uri web

www.anfp.gov.ro

www.bmi.bund.de

www.iuscomp.org

www.goethe.de

www.unpan1.un.org

ww.bakoev.bund.de

www.gesetze-im-internet.de

LICENȚĂ

Accesul la funcția publică în statele uniunii europene. Analiză comparativă între România și Germania

Cuprins

Introducere

1. Noțiuni introductive privind funcția publică și funcționarul public

1.1 Funcția publică în România și Germania

1.1.1 Clasificarea funcției publice în România și Germania

1.1.2 Reglementări ale funcției publice în România și Germania

1.2 Funcționarul public în România și Germania

1.2.1 Rolul funcționarilor publici și regimul juridic al activității acestora în România și Germania

1.2.2 Categorii de funcționari publici în România și Germania

2. Studiu privind procedura de acces la funcția publica în România

2.1 Sediul materiei în privința recrutării și selecției funcționarilor publici români

2.2 Principiile recrutării și selecției funcționarilor publici români

2.3 Selecția funcționarilor publici români

2.3.1 Condițiile selecției funcționarilor publici români

2.3.2 Organizarea și desfășurarea concursului

2.3.2.1 Planul de ocupare a funcțiilor publice

2.3.2.2 Organizarea concursurilor

2.3.2.3 Publicarea condițiilor de desfășurare a concursului

2.3.2.4 Procedura propriu-zisă de desfășurare a concursului

2.3.2.5 Comisiile de consurs și Comisiile de rezolvare a contestațiilor

2.3.2.6 Atribuțiile Comisiei de concurs

2.3.3 Actul de numire a funcționarului public român

2.3.3.1 Numirea în funcția publică

2.3.3.2 Jurământul

2.3.4 Regimul juridic al persoanei selecționate prin concurs în dreptul funcției publice române

2.3.4.1 Perioada de stagiu a funcționarilor publici debutanți

2.3.4.2 Întreruperea perioadei de stagiu în funcție

2.3.4.3 Închiderea perioadei de stagiu în funcție. Raportul de stagiu.

2.4 Promovarea funcționarilor publici români și evaluarea performanțelor profesionale

2.4.1 Promovarea funcționarilor publici

2.4.2 Evaluarea performanțelor profesionale

2.5 Mobilitatea funcționarilor publici

3. Studiu privind procedura de acces la funcția publică în Germania

3.1 Organizarea Administrației publice în Germania

3.1.1 Administrația federală

3.1.1.1 Înalta Autoritate Federală

3.1.1.2 Zonele Administrative Federale

3.1.1.3 Academia Federală a Administrației Publice

3.1.1.4 Școala vocațională

3.1.2 Administrația Land-urilor

3.1.3 Adminstrația Autorităților locale

3.1.4 Administrația publică indirectă

3.1.5 Instituțiile non-publice

3.2 Angajații din sectorul public

3.2.1 Distincția dintre funcționarii publici și angajații publici

3.2.2 Evoluția numărului de funcționari la nivel federal

3.2.3 Egalitatea de tratament între barbați și femei în sectorul public

3.3 Analiza procedurilor de acces în serviciul public

3.3.1 Eligibilitatea privind accesul în serviciul public

3.3.2 Acordurile colective ale angajaților în serviciul public

3.4 Promovarea și mobilitatea angajațiilor din sectorul public

3.4.1 Promovarea

3.4.2 Mobilitatea

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Lucrarea de față își propune realizarea unui studiu privind accesul la funcția publică în statele Uniunii Europene, mai exact o analiză comparativă a acestei funcții în România și Germania. Prin prezenta lucrare comparativă se va dovedi importanța majoră a temei.

Am ales această temă și analiza comparativă a celor două țări din punct de vedere al cadrului normativ privind funcția publică, deoarece o consider foarte importantă pentru observarea diferențelor, cât și a asemănărilor apărute între România, stat intrat în marea familie a Uniunii Europene în 2007 și Germania, un stat fondator, un veteran în cadrul familiei europene, o țară cu o puternică dezvoltare și rigurare normativă, cu un cadru instituțional bine construit.

Funcția publică ca noțiune are aceeași semnificație indiferent de sistemul în care o întâlnim și indiferent dacă denumirea variază în funcție de stat și regim politic al acestuia.

Această noțiune cuprinde un ansamblu de atribuții și libertăți privind exercitarea autorității de stat. Acești funcționari au o responsabilitate deosebită față de tot ceea ce trebuie să facă, ei răspund față de cetățeni cât și de stat, ca entitate ce i-a conferit acestei noțiuni o calificare de rang superior, de ordin constituțional. Denumirea diferă de la un stat la altul așa cum aminteam și mai sus, diferențele pot fi multe, dar idea de bază și cea care conferă legitimitate este autoritatea de stat ce se află în mâinile acestor persoane care se numesc funcționari publici.

Cadrul normativ este unul individualizat de la stat la stat, fiecare conferind acele atribuții, sarcini, responsabilități pe care le consideră apte a oferi stabilitate, dezvoltare și mulțumire cetățenilor.

Diversele modalități și condiții de acces la funcția publică își găsesc originea în sistemul de educație al celor două state membre. Diversitatea dintre cele două creează astfel un cadru normativ diferit, de reglementare. Germania are un sistem mai riguros și avansat al administrației publice datorită orientării și dezvolării mai rapide ca țară față de România. Studiul pe care l-am elaborat cu privire la cele două țări privește cadrul normativ actual în general, dar am făcut și o trecere de ansamblu prin dezvoltarea acestei autorități, a funcției publice de-a lungul timpului.

Lucrarea este structurată în trei capitole. Primul capitol abordează aspectele teoretice cu privire la funcția publică și funcționarul public, prin care se urmărește compararea celor două state membre ale Uniunii cu privire la reglementările funcției publice, cât și la rolul funcționarilor publici și regimul juridic al activităților acestora. De asemenea, se mai prezintă, tot prin comparație, clasificarea funcției publice, precum și categoriile de funcționari publici.

În cel de-al doilea capitol se realizează un studiu privind accesul la funcția publică în România. Acest lucru înseamnă prezentarea legislației cu privire la procesul de recrutare și selecție, principiile recrutării și selecției, cum se realizează procesul de selecție și în ce constă acesta, promovarea funcționarilor publici și evaluarea performanțelor profesionale ale acestora, precum și mobilitatea funcționarilor publici în România.

În ultimul capitol se realizează un studiu privind accesul la funcția publică în Germania. Astfel, se prezintă organizarea administrației publice în Germania, angajații din sectorul public, analiza procedurilor de acces în serviciul public, cât și promovarea și mobilitatea angajaților din sectorul public.

1. Noțiuni introductive privind funcția publică și funcționarul public

1.1 Funcția publică în România și Germania

1.1.1 Clasificarea funcției publice în România și Germania

Prin funcție publică se înțelege situația juridică a unei persoanei fizice, care este investită, legal, cu atribuții în realizarea competenței unei autorități publice, care constau în ansamblul drepturilor și obligațiilor, formând conținutul juridic complex dintre persoana fizică respectivă și organul care l-a învestit.

În sensul prevederilor din Legea nr. 188/1999 republicată și modificată, corpul funcționarilor publici din România este constituit din totalitatea funcționarilor publici din autoritățile și instituțiile publice din administrația publică centrală și locală.

Se menționează și în art. 21 alin. 1 din lege tot despre corpul funcționarilor publici, prin care se stabilește rolul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, acela de a crea un corp de funcționari profesionist, stabil, imparțial.

Clasificarea funcțiilor publice în România se realizează după trei criterii:

După natura atribuțiilor: se identifică funcții publice generale și specifice;

Funcțiile publice generale reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților cu caracter general și comun tuturor autorităților și instituțiilor publice, în vederea realizării competențelor lor generale.

Funcțiile publice specifice reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilitățiilor cu caracter specific unor autorități și instituții publice, stabilite în vederea realizării competențelor lor specifice sau care necesită competențe și responsabilități specifice:

După nivelul studiilor, se identifică trei clase, respectiv: clasa I – cuprinde funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de lungă durată , absolvite cu diplomă de licentă sau echivalentă; clasa a II-a – cuprinde funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă; clasa a III-a – cuprinde funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii medii liceale sau postliceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat.

În funcție de natura autorității sau instituției publice în structura cărora se creează funcțiile publice și își desfășoară activitatea titularii lor, legea identifică în present trei funcții publice: funcții publice de stat, funcții publice teritoriale și funcții publice locale.

Funcțiile publice de stat sunt acele funcții din cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administrației publice centrale, precum și din cadrul autorităților administrative autonome, stabilite și avizate, potrivit legii.

Funcțiile publice teritoriale sunt acele funcții publice stabilite și avizate, potrivit legii, aflate în cadrul instituției prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.

Potrivit legii, funcțiile publice locale sunt acele funcții publice stabilite și avizate, în cadrul aparatului propriu al autorităților administrației publice locale și al instituțiilor publice subordonate acestora.

În Germania, funcționarii publici, judecătorii și personalul militar, la fel și angajații din sectorul public sunt angajați să îndeplinească sarcinile statului în concordanță cu art. 33 din Constituția Germaniei care spune că “Toți cetățenii germani au acces în mod egal pentru ocuparea unui post într-un serviciu public corespunzător aptitudinilor, calificărilor și realizărilor profesionale.”

Cele trei categorii principale și independente, care sunt delimitate prin aspectele de bază din structura administrativă sunt: Administrația Federală, Administrația Land-urilor și Administrația Autorităților locale.

În principiu, fiecare din aceste niveluri administrative au grupuri de funcții specifice. Sistemul de clasificare a funcției intră sub responsabilitatea organismului central al managementului resurselor umane, cu un nivel scăzut de autonomie al departamentelor sau agențiilor.

Categoriile de funcții publice în Germania se pot clasifica în: funcții publice exercitate de funcționari de profesie cu statut de drept public; funcții publice exercitate de angajați cu statut de drept privat; și funcții publice în care sunt angajați lucrători pe bază de contract.

1.1.2 Reglementări ale funcției publice în România și Germania

În România, legea nr. 188/1999 reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățiile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, denumite în continuare raporturi de serviciu.

Această lege a fost adoptată pentru a se asigura, în conformitate cu dispozițiile legale, un serviciu public stabil, profesionist transparent, eficient, imparțial, în interesul cetățenilor precum și al autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală. Tot în lege se menționează faptul că raportul de serviciu, emis în condițiile legii, se naște și se exercită pe baza actului administrativ de numire.

În Statutul adoptat prin lege-cadru s-au prevăzut condițiile de bază referitoare la funcția publică și care să aibă aplicabilitate la toate funcțiile publice dintr-un domeniu. În acest statut este reglementată situația juridică a funcționarilor publici care își desfășoară activitatea în sistemul administrației publice, făcând din aceasta o profesie, o carieră.

Statutul a adoptat standardele Uniunii Europene în domeniul reglementat și a urmărit crearea unui funcționar neutru din punct de vedere, capabil să îndeplinească sarcinile de serviciu într-o structură administrativă compatibilă cu structure similare din țările Uniunii Europene.

În Germania, ordinea fundamentală a statului este guvernată de Constituția din 23 Mai 1949 cuprinzând texte legislative ample care anunță în mod categoric principiile constituționale consolidând bazele activității funcției publice. Articolul 33 din Constituție prevede că toți cetățenii germani vor avea în fiecare Land aceleași drepturi și obligații. De asemenea, toți cetățenii germani vor avea acces în mod egal pentru ocuparea unui post într-un serviciu corespunzător aptitudinilor, calificărilor și realizărilor profesionale. Nici beneficierea de drepturi civile și politice, nici eligibilitatea pentru ocuparea unei funcții publice, nici drepturile dobândite prin funcția publică nu vor fi influențate de apartenența religioasă. Nimeni nu va fi dezavantajat din cauze de aderare sau non-aderare la o dominație religioasă particulară sau unei credințe filozofice. Exercitarea autorității suverane în mod regulat este, de regulă, încredințată membrilor serviciului public care stau într-o relație de serviciu și loialitate definite de dreptul public. Iar legea care guvernează serviciul public va fi reglementată, prin respectarea principiilor tradiționale ale serviciului public profesional.

Puterea de a legifera în sectorul public intră sub Autoritatea Federală. Federația este responsabilă pentru reglementarea situației juridice a funcționarilor publici, judecătorilor și personalului militar în serviciul Federației și organismelor federale directe aflate sub dreptul public. În plus, se pot emite, reglementări-cadru care reglementează statutul juridic al tuturor celorlalți funcționari publici și judecători. Aceste reglementări-cadru cuprind linii directoare pentru legislativ la nivelul Land-urilor și trebuie să fie specificate și puse în aplicare de către parlamentele respective, pentru a avea putere prin lege pentru funcționarii publici și judecătorii din serviciul persoanelor juridice de drept public sub supravegherea lor (în particular autoritățile locale). Nu în ultimul rând din cauza acestor dispoziții-cadru, ocuparea forței de muncă a funcționarilor publici este în mare măsură aceeași în Federație și în toate Land-urile, deși există 16 statute cu privire la funcționarii publici și judecătorii de Land-uri, cât și Actul federal privind funcționarii publici, Actul de definire a domeniului de aplicare a drepturilor și îndatoririlor funcționarilor publici și Actul german judiciar.

1.2 Funcționarul public în România și Germania

1.2.1 Rolul funcționarilor publici și regimul juridic al activității acestora în România și Germania

În condițiile legi, funcționarul public este persoana numită într-o funcție publică. Persoana care a fost eliberată din funcția publică și se află în corpul de rezervă al funcționarilor publici își păstrează calitatea de funcționar public.

Politica de personal în administrația publică trebuie să urmărească anumite puncte, precum: rolul funcțional al acesteia, scopul ei să se regăsească în înfăptuirea optimă a sarcinilor administrației publice; desfășurarea cu respectarea fermă a criteriilor etico-morale și profesionale de aprecieri; cât și caractererul unitar pentru toate autoritățiile administrației publice.

Potrivit art. 2 alin. 3 din Legea nr. 188/1999, funcționarii publici își exercită sarcinile în vederea realizării competenței și a atribuțiilor specifice serviciului respectiv. Activitățiile pe care le desfășoară, ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică sunt reprezentate prin: puterea în executare a legilor și a celorlalte acte normative; elaborarea proiectelor de acte normative și a altor reglementări specifice autorității sau instituției publice, precum și asigurarea avizării acestora; elaborarea proiectelor politicilor și strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor și statisticilor necesare realizării competenței autorității sau instituției publice; consilierea, controlul și auditul public intern; gestionarea resurselor umane și a resurselor financiare; colectarea creanțelor bugetare; reprezentarea intereselor autorității sau instituției publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din țară și străinătate, în limita competențelor stabilite de conducătorul autorității sau instituției publice, precum și reprezentarea în justiție a autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea; cât și realizarea de activități în conformitate cu strategia de informatizare a administrației publice.

Pentru servirea intereselor generale în mod obiectiv, imparțial, fără discriminare de către funcționarii publici, s-a propus pentru aceștia un regim juridic și anume: scoaterea lor de sub influența politicului prin instituirea stabilității sau inamovabilității și prin profesionalizarea lor; asigurarea independenței economice față de alte surse; existența unui control specializat, eficient, inclusiv al societății civile asupra funcționarilor publici; un regim exigent față de cauzele și condițiile care ar genera coruperea funcționarilor publici; un regim mai sever de disciplină profesională și de răspundere, dată fiind ierarhia din administrația publică sub aspectul reglementării stricte a componentelor și controlului ierarhic; solicitarea mai pronunțată de a manifesta bună credință în exercitarea sarcinilor și fidelitate; precum și datorită riscurilor asumate, funcționarii beneficiază de o protecție deosebită prin incriminarea și sancționarea unor fapte care protejează prestigiul, demnitatea, viața și integritatea lor.

Statutul funcționarului public german are la bază raportul de serviciu și raportul de fidelitate care se stabilește între angajator și funcționar enumerând clar principiile care trebuie să stea la baza activității funcționarilor publici: acestia trebuie să-și îndeplinească îndatoririle de o manieră justă și imparțială, dezinteresată și loială luând în considerare interesul general; să se achite de îndatoririle lor fără restricții și în orice moment; să respecte obligațiile supunerii ierarhice. Funcționarii sunt în principiu recrutați pe viață și au dreptul de a primii o renumerație și o pensie corespunzătoare activității prestate, iar salarizarea funcționarilor trebuie să fie făcută în funcție de performanțele obținute.

Legea serviciului public se bazează pe următoarea idee: funcționarii își dedică abilitățile lor angajatorului, în scopul de a realiza bunăstarea publică, și mai ales actele parlamentare, într-un mod neutru și egal. Angajatorul trebuie să aibă grijă pentru funcționarul și familia lui în schimb. Funcționarului i se acordă un statut juridic sigur, ceea ce-l face independent și îi permite să se concentreze pe deplin asupra misiunii sale. Cu toate acestea, el nu poate influența conținutul acestui statut într-un contract. Drepturile și obligațiile sunt concepute în mod unilateral de către legiuitor, în conformitate cu prevederile constituționale.

1.2.2 Categorii de funcționari publici în România și Germania

În România potrivit procedurilor legale identificăm din punctul de vedere al statutului juridic aplicabil, funcționari statutari, care sunt de doua categorii: funcționari supuși statutului general; funcționari supuși unor statute speciale.

Din punctul de vedere al felului activității proprii în competența funcției respective, pot fi identificate: funcții publice generale, funcții publice specifice. În funcție de natura autorității publice din care face parte funcția publică exercitată de titular, există funcționari publici care fac parte din structura unor autorități de natură statală; funcționari publici din structura autoritățiilor autonome locale, și funcționari publici care fac parte din structura unor autorități administrative autonome.

În funcție de nivelul studiilor, identificăm: funcționari publici din clasa I, funcționari publici din clasa a II-a, și funționari publici din clasa a III-a. Funcționarii publici numiți în clasele a II-a și a III-a pot ocupa numai funcții de execuție.

După nivelul atribuțiilor, identificăm: înalți funcționari publici; funcționari publici de conducere; și funcționari publici de execuție.

În prezent, categoria înalților funcționari publici este formată din următoarele funcții publice: secretar general din ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale; prefect; secretar general adjunct din ministere si alte organe de specialitate ale administrației publice centrale; subprefect și inspector general.

Din categoria funcționarilor publici de conducere fac parte: directorii generali și directorii generali adjuncți din aparatul autorităților administrative autonome, al ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale; secretarii ale unității administrativ-teritoriale; directorii și directorii adjuncți din cadrul autorităților autonome din aparatul ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, instituției prefectului, administrației publice locale și instituțiilor subordinate acestora, precum și directorii executivi ori directorii executivi adjuncți din cadrul autorităților administrației autonome din aparatul ministerelor; directorii executivi și directorii executivi adjuncți ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale de specialitate din unitățile administrative-teritoriale; șefii de serviciu precum și funcțiile publice specifice asimilate acesteia; șefii de birou și funcțiile publice asimilate acesteia.

Funcțiile de execuție sunt următoarele: funcții publice de execuție din clasa I includ funcțiile publice generale de consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector precum și funcțiile publice specifice asimilate acestora, funcții publice de execuție din clasa II includ funcțiile publice generale de referent de specialitate precum și funcțiile publice asimilate acestora, funcții publice de execuție din clasa III includ funcțiile publice generale de referent precum și funcțiile publice specifice asimilate acestora.

Potrivit legii, funcțiile publice se mai pot clasifica după gradul de acces la funcția publică, în funcții ocupate de functionari publici de butanți sau de functionari publici definitivi.

În Germania întâlnim:

Funcționari publici profesioniți, aflați subincidența dreptului public;

Angajați în sectorul public, aflați subincidența dreptului privat;

Muncitori în sectorul public, aflați subincidența dreptului privat.

Serviciul public în Germania este împărțit în doua părți. Cea mai mare parte a raporturilor de muncă la nivel federal, de stat și local se bazează pe drepturi civile. Aceștia sunt lucrători din serviciul public. Relația lor corespunde structural la dreptul de angajați în sectorul privat. Baza pentru acestea sunt respectivele contracte individuale de muncă mai presus de toate contractele sau acordurile colective de muncă.

Într-o parte ușor mai mică a serviciului public, raporturile se bazează pe dreptul public. În special oficiali/funcționari, judecători și soldați și cei ai altor raporturi juridice de drept public specifice se află în acest grup.

În Germania există 4 clase de carieră:

Clasa administrativă: care necesită deținerea unei diplome de absolvire a unei universități și efectuarea unui stagiu de pregătire de 2 ani;

Clasa executivă: care necesită deținerea unei diplome de absolvire a unui colegiu de administrație publică și promovarea bacalaureatului.

Clasa medie: care necesită absolvenți ai unei școli vocaționale.

Clasa inferioară: care necesită educație de bază primară.

Fiecare clasă are 5 grade, fiecare cu o grilă salarială crescătoare ale cărei caracteristici sunt stimulente pe bază de vechime.

Funcționarii publici au o relație specială de serviciu și de loialitate sub incidența dreptului public. Din cauza structurii federale a Germaniei, autoritățile locale și regionale, de exemplu Federația, Land-ul și municipalitățile, sunt angajatorii publici. În plus, funcționarii publici pot lucra pentru corporații de drept public, instituții sau fundații sub supravegherea statului.

Funcționarul public cu inamovibilitate pe viață reprezintă tipul standard de funcționar public. Există, de asemenea, funcționarii publici pe bază de mandat în cazul în care funcția este atribuită doar pentru o perioadă limitată de timp. Funcționarii publici care nu au urmat cursuri de formare sunt angajați cu un statut revocabil de "funcționar public în serviciul pregătitor", aceștia sunt de la începutul angajării lor funcționari publici, și anume angajați în perioada de probă. Se aplică dispoziții speciale pentru grupuri individuale de funcționari publici cu un statut juridic special. Acestea sunt: oficialii guvernamentali locali și funcționarii publici numiți politic.

Oficialii guvernamentali locali sunt aleși într-o municipalitate, fie de către popor, fie de un organism guvernamental local (consiliul local) și sunt numiți în calitate de funcționari publici de rang înalt pe o bază temporară (de exemplu: primar, comisari municipali). În consecință, aceștia sunt un grup mic de oameni care se limitează la nivelul superior al respectivei administrații publice locale.

Statutul juridic al oficialilor guvernamentali locali aleși pentru o perioadă limitată de timp este caracterizată atât de ideile cuprinse în legea funcționarilor publici, cât și de ideile legate de politica autorităților locale. Acesta este determinat în primul rând, în conformitate cu statutul Land-urilor cu privire la funcționarii publici, dar continuă să fie afectat și prin dispozițiile locale cu privire la numiri, poziții și funcții. Funcționarii publici numiți politic sunt cei care dețin un birou pentru exercitare. Aceștia trebuie să fie permanent în acord cu politica fundamentală a guvernului, și, prin urmare, pot fi plasați în retragere temporară, în orice moment, fără precizarea motivelor. Numărul total de funcționari publici numiți politic este definit prin lege și este relativ mic. Doar 400 din cei 132,600 de funcționari publici aflați în serviciul public federal direct sunt numiți pe criterii politice. În Administrația Federală aceștia includ secretari de stat și directori generali din ministere, funcționari publici superiori din Biroul Federal al Afacerilor Externe și din serviciile de informații (Oficiul pentru Protecția Constituției, Serviciul Federal de Informații) și președintele Oficiului Federal de Poliție Criminală.

2. Studiu privind procedura de acces la funcția publica în România

2.1 Sediul materiei în privința recrutării și selecției funcționarilor publici români

Sediul materiei în ce privește recrutarea funcționarilor publici români îl reprezintă Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată și H.G. nr. 611 din 4 iunie 2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici.

În forma anterioară a Statutului funcționarilor publici români, condițiile pentru ocuparea funcției publice erau prevăzute la începutul legii, în art. 6, pentru ca în prezent să se opteze pentru soluția ca ele să fie consacrate, în aceeași formă pe care o adoptă Statutul funcționarilor Uniunii Europene, la începutul capitolului respectiv.

2.2 Principiile recrutării și selecției funcționarilor publici români

Principiile recrutării și selecției funcționarilor publici români sunt enumerate în cadrul art. 57 alin. 3 din Legea nr. 188/1999 republicată și modificată sub forma principiilor ce stau la baza concursului pentru ocuparea funcției publice, fiind vorba despre competiția deschisă, transparență, meritele profesionale și competența, cât și egalitatea accesului la funcțiile publice.

Competiție deschisă este principiul ce se referă la permiterea tuturor candidaților care îndeplinesc condițiile legii să participe la el. Transparența este un alt principiu prin care se asigură legalitatea concursului și eliminarea oricărui subiectivism și arbitrariu în derularea lui. El este prevăzut și de alte legi în vigoare, anume Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, precum și Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. În conformitate cu acest principiu canditații au anumite drepturi de acces la documentele elaborate de comisiile de concurs, transparența fiind definită în acest caz ca inexistența unor elemente ascunse. Responsabilitatea pentru aplicarea acestui principiu revenind tuturor membrilor comisiei de concurs.

Următorul principiu se referă la meritele profesionale și competența, acestea garantând că prin concurs se va face o selecție a valorilor, nu a celor care se bucură de vreo protecție specială sau care ar putea fi favorizați pe alte criterii decât cele ale unor cunoștințe și deprinderi care să le facă apte pentru ocuparea unei anumite funcții publice.

În doctrina de specialitate s-au fundamentat, pornind de la realitațile istorice, două mari sisteme de ocupare și de regim juridic al funcției publice și anume: merit-system, care impune și permite selectarea funcționarilor publici pe criteriul metritelor lor profesionale; și spoyls-system, portivit căruia esențial pentru a accede la o funcție publică este susținere politică, fiecare guvernare urmărind să-și pună în funcții importante în stat oameni care îi sunt fideli.

Egalitatea accesului la funcțiile publice este principiul care permite tuturor cetățenilor care îndeplinesc condițiile legale să se bucure de un tratament egal atunci când este vorba despre tratamentul care li se aplică în toate fazele concursului, de la înscrierea la concurs până la definitivarea rezultatelor acestuia. Această egalitate de acces este garantată chiar de Constituție, toți fiind egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări, sprijinită de principiul că nimeni nu este mai presus de lege.

2.3 Selecția funcționarilor publici români

2.3.1 Condițiile selecției funcționarilor publici români

Condițiile de acces la funcția publică sunt înțelese ca fiind acele elemente specifice funcției publice, prin care legiuitorul urmărește să garanteze valorificarea profesională a viitorilor funcționari și să limiteze arbitrariul în selecție.

Conform prevederilor art. 54 din Statutul funcționarilor publici condițiile generale pe care o persoană trebuie să le îndeplinască pentru a ocupa o funcție publică sunt următoarele: să aibă cetățenia și domiciliul în România; să cunoască limba română, scris și vorbit; să aibă vârsta minimă de 18 ani împliniți; să aibă capacitate deplină de exercițiu; să aibă o stare de sănatate corespunzătoare funcției publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate; să îndeplinească condițiile de studii prevăzute de lege pentru funcția publică; să îndeplinească condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice; să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autoriății, de serviciu sau în legătura cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea; să nu fi fost destituit dintr-o funcție publică sau să nu i se fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani; cât și să nu fi desfășurat activitate de poliție politică.

În mod tradițional, reglementările constituționale și legale din România au considerat condiția cetățeniei române ca fiind fundamentală pentru persoana care dorește să acceadă la o funcție publică. Dispoziția constituțională a fost însă criticată încă de la adoptarea ei, deoarece ea nu permitea cetățenilor români din diasporă, personalități valoroase, care își menținuseră cetățenia română dar mai dobândiseră și o altă cetățenie, de a dobândi o funcție publică sau o demnitate publică în stat. De aceea, prin revizuirea Constituției s-a renunțat la caracterul exclusiv al cetățeniei române, condiția urmând a fi aceea că persoana în discuție să fie cetățean român cu domiciliul în țară.

În condițiile aderării României la Uniunea Europeană, Constituția prevede că, cetățenii Uniunii care îndeplinesc cerințele legii organice au dreptul de a alege și de a fi aleși în autoritățile administrației publice locale. Legea a îngăduit ca demnități publice care puteau fi ocupate doar de cetățeni români, în perspectivă să fie ocupate și de cetățeni străini, resortisanți ai statelor membre ale Uniunii Europene, deci persoane care au, pe lângă cetățenia națională, și cetățenia europeană.

Condiția domiciliului în România reprezintă un element de noutate în legislația României. Formularea “domiciliază în România” trebuie interpretată în sensul art. 13 din Decretul nr. 31/1954, de persoană care locuiește efectiv, stabil și neîntrerupt într-un anumit loc.

Condiția domiciliului se practică în mai toate sistemele constituționale, ea reprezintând, alături de cetățenie, o garanție a atașamentului persoanei față de țara la guvernarea căreia participă, în calitate de demnitar sau funcționar public.

Condiția de a cunoaște limba română, scris și vorbit, este dedusă în mod firesc din art. 13 al Constituției României, care consacră limba română ca limbă oficială în stat. Legea cadru dezvoltă principiul constituțional al caracterului oficial al limbii române, ceea ce înseamnă că persoanele care își desfășoară activitatea în diferite organe publice trebuie să poată să comunice, prin scris sau oral, în limba oficială a statului.

Condiția cunoașterii limbii române își vădește și mai mult actualitatea în present, dacă avem în vedere discuțiile care se poartă cu privire la limbile minorităților. De aceea, acestă condiție trebuie corelată cu prevederile art. 17 din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora în unitățile administrativ teritoriale în care persoanele aparținând unei miorități naționale dețin o pondere de peste 20%, unii funcționari publici din serviciile care au contacte direct cu cetățenii vor cunoaște și limba minorității naționale respective.

A treia condiție o reprezintă cea a majoratului, care potrivit legii române se dobândește la împlinirea vârstei de 18 ani. Prin acestă condiție se deosebește, între altele, regimul funcționarului public de cel al salariatului. După cum este cunoscut, în cazul salariatului, acesta poate încheia un contract individual de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani, iar în cazuri excepționale, cu acordul părinților sau al ocrotitorului legal și la vârsta de 15 ani. Prin excepție, și în dreptul muncii legea instituie vârsta minimă de 18 ani. De aici concluzia potrivit căreia ceea ce constituie, sub aspectul vârstei, o excepție, în dreptul muncii, reprezintă regulă pentru funcționarul public.

Astfel, în cazul funcționarului public, momentul în care persoana dobândește aptitudinea de a fi recrutată într-o funcție publică este identic cu acela în care aceasta dobândește deplina capacitate de exercițiu, potrivit legii civile, adică la îndeplinirea vârstei de 18 ani. Însă este posibil ca persoana să aibă vârsta de 18 ani împliniți dar să nu aibă deplină capacitate de exercițiu, să fie lipsită de discernământ datorită unor infirmități. Din acestă cauză, legiuitorul a considerat, pe drept cuvânt, că împlinirea vârstei de 18 ani nu este suficientă pentru a crea premisele ocupării unei funcții publice. Acestei condiții trebuie să i se adauge o alta, la fel de importantă și anume existența unei depline capacități de exercițiu. Condiția unei stări de sănătate corespunzătoare, atestată pe bază de certificate medical, este unanim recunoscută atât în sistemele naționale ale funcției publice, cât și în sistemul comunitar.

Condiția studiilor reprezintă una din cele mai importante condiții, prin implicațiile pe care le are asupra profesionalismului cu care se exercită o anumită funcție publică. În România în prezent asistăm la o veritabilă preocupare pentru formarea și perfecționarea funcționarilor publici, care se realizează în instituții de învățământ universitar (de lungă sau scurtă durată) și în instituții de învățământ postuniversitar. Orice funcție publică trebuie ocupată de persoane competente, iar competența o conferă în primul rând, în momentul numirii, pregătirea de specialitate, studiile.

O nouă condiție se referă ca persoana să îndeplinească condițiile specifice ocupării unei funcții publice, aceasta fiind legitimă de faptul că ocuparea unei funcții publice impune două categorii de condiții: generale, care sunt prevăzute de legiuitor pentru toate funcțiile publice, și specifice, impuse de reglementările specifice pentru funcția publică respectivă.

Condiția lipsei antecedentelor penale se referă la infracțiunile contra umanității, contra statului sau contra autoriății, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea, aceasta nu este o condiție generală, ci una mai mult specifică care vizează numai anumite categorii de antecedente penale respectiv cele care creează o stare de incompatibilitate cu funcția publică ce va trebui dusă la îndeplinire.

O altă condiție este accea potrivit căreia persoana respectivă să nu fi fost destituită dintr-o funcție publică în ultimi șapte ani. Această condiție reprezintă, ca natura juridică, o decădere din dreptul de a ocupa o funcție publică. Este singurul caz când legea îl decade pe funcționarul care a fost concediat disciplinar.

În ceea ce privește condiția de a nu fi desfășurat activitate de poliție politică, legiuitorul român face trimitere la dispozițiile O.U.G nr 24 din 5 martie 2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității. De precizat că în perioada dictaturii comuniste s-a exercitat, în special prin organele securității statului, ca poliție politică, o permanentă teroare împotriva cetățenilor, a drepturilor și libertăților fundamentale.

Expresia poliției politice evocă toate acele structuri ale securității create pentru instaurarea și mentinerea puterii totalitar-comuniste, precum și pentru suprimarea sau îngăduirea drepturilor și libertăților fundamentale.

Această prevedere este probată fie prin intermediul unei declarații pe propria răspundere a candidatului, fie printr-o adeverință eliberată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Pentru categoria înalților funcționari publici, în art. 16 alin. 2, au fost stabilite drept condiții, alături de condițiile generale de acces la o funcție publică menționate mai sus, deținerea de studii supeioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă; cel puțin 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice respective; absolvirea de programe de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici ori exercitarea unui mandat complet de parlamentar; cât și promovarea concursului național pentru intrarea în categoria înalților funcționari publici.

Toate aceste condiții specifice categoriei înalților funcționari publici evidențiază importanța unei asfel de funcții în cadrul sistemului, importanță ce este dată de absolvirea unor studii și programe de formare specializată și perfecționare în administrația publică sau în alte domenii specifice de activitate, de vechimea minimă de specialitate și mai ales de promovarea unui concurs. Condiția promovării unui concurs statuează faptul că înalta funcție publică poate fi ocupată doar prin această modalitate de recrutare, concursul, înlăturând posibilitatea ca o persoană să fie numită dacă nu a promovat concursul pentru ocuparea funcției publice.

2.3.2 Organizarea și desfășurarea concursului

2.3.2.1 Planul de ocupare a funcțiilor publice

Egalitatea de șanse, ca principiu de acces la funcția publică nu semnifică dreptul de acces al tuturor la funcția publică, ci trebuie să se aleagă dintre candidați. Această alegere are o dublă funcție: departajarea candidaților și recrutarea elementelor bune.

Dacă respectul principiului egalității de șanse impune unele constrângeri din partea administrației, voința recrutării candidaților capabili, tinde să lămurească puterea de apreciere a acesteia.

Îndeplinirea celor două criterii se realizează atât în interesul administrației, cât și în cel al candidatului, în sensul de a nu fi permisă intervenția în apreciere, a elementelor străine nevoilor veritabile ale serviciului public.

H.G. nr. 611/2008 privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici stabilește că recrutarea funcționarilor publici se face prin concurs organizat în limita funcțiilor publice vacante prevăzute anual în acest scop prin planul de ocupare a funcțiilor publice. Observăm din această reglementare legală că se instituie ca regulă concursul, metodă de recrutare ce domină toate sistemele naționale, cât și sistemul European al funcției publice, devenind, astfel, dreptul comun în material recrutării funcționarilor publici.

Funcțiile publice care urmează a fi ocupate prin recrutare sunt stabilite în Planul de ocupare al acestora. În conformitate cu art. 9 din Instrucțiunile pentru elaborarea Planului de ocupare a funcțiilor publice, aprobate prin Ordinul președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici nr. 7660/2006, acest plan este elaborat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici și Ministerul Finanțelor Publice, pe baza propunerilor formulate de către autoritățile și instituțiile publice, și se supune spre aprobare Guvernului.

Planul de ocupare a funcțiilor publice stabilește numărul maxim al funcțiilor publice rezervate promovării funcționarilor publici; numărul maxim al funcțiilor publice care vor fi rezervate în scopul promovării rapide; numărul maxim al funcțiilor publice care vor fi ocupate prin recrutare; numărul maxim al funcțiilor publice care vor fi înființate; numărul maxim al funcțiilor publice care vor fi supuse reorganizării; numărul maxim al funcțiilor publice pe fiecare clasă, categorie și pe grade profesionale și numărul maxim al funcțiilor publice de conducere și al funcțiilor publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici.

2.3.2.2 Organizarea concursurilor

Conform art. 16 din H.G. nr. 611/2008, organizarea concursului presupune derularea etapelor cuprinse înre solicitarea avizului, respectiv înștiințarea Agenției, și asigurarea publicității concursului, în condițiile legii.

Recrutarea și selecția funcționarilor publici se face prin concurs organizat în limita funcțiilor publice vacante prevăzute anual în acest scop prin planul de ocupare a funcțiilor publice.

Organizarea concursului de recrutare a funcționarilor publici se realizează, de regulă, trimestrial. La concursul de recrutare organizat pentru ocuparea unei funcții publice pot participa toate persoanele care îndeplinesc condițiile generale prevăzute de lege și condițiile specifice stabilite pentru ocuparea respectivei funcții publice.

Concursurile se organizează de către comisia de concurs, constituită pentru recrutarea înalților funcționari publici în condițiile legii; de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici, pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere vacante, cu excepția funcțiilor publice de conducere de șef birou și șef serviciu; de către autorități și instituții publice din administrația centrală și locală, pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție, a funcțiilor publice de conducere de șef serviciu și șef birou și, respectiv, a funcțiilor publice specifice vacante; și de către Institutul Național de Administrație, pentru admiterea la programele de formare specializată în administrația publică, organizate în scopul numirii într-o funcție publică. În ultimile două situații concursurile se organizează cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

Condițiile specifice de participare la concursul pentru ocuparea funcțiilor publice generale se aprobă de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, la propunerea autorităților și instituțiilor publice. Condițiile specifice de participare la concursul pentru ocuparea funcțiilor publice specifice se stabilesc de autoritățile și instituțiile publice, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

2.3.2.3 Publicarea condițiilor de desfășurare a concursului

Publicarea condițiile de desfășurare a concursului se realizează de autoritatea sau instituția publică organizatoare în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, cu cel puțin 30 de zile înainte de data desfășurării acestuia cu excepția înaltelor funcții publice și a funcțiilor de conducere care vor publica prin grija Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

Condițiile de participare se afișează la sediul autorității sau instituției publice organizatoare a concursului și pe pagina de internet a acesteia.

Legea prevede respectarea aceluiași termen de minimum 30 de zile și pentru publicarea de la sediul autorității sau instituției precum și pentru publicarea pe pagina de Internet. Aceste prevederi nu trebuie interpretate restrictiv, modalitățile de publicitate pot fi extinse în funcție de resursele financiare disponibile astfel încât să fie atrași cei mai buni candidați.

Intrarea în corpul funcționarilor publici, presupune îndeplinirea unor condiții minime de vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice prevăzute în fișa postului pentru care candidează, respectiv: minimum 7 ani pentru funcțiile publice din categoria înalților funcționari publici, cu posibilitatea reducerii acestei perioade în condițiile legii; minimum 5 ani pentru funcțiile publice de conducere cu excepția funcțiilor publice de șef birou, șef serviciu, secretar al comunei, precum și a funcțiilor publice specifice asimilate acestora; minimum 2 ani pentru funcțiile publice de conducere de șef birou, șef serviciu, secretar al comunei, precum și pentru funcțiile publice specifice asimilate acestora; minimum 5 ani pentru funcțiile publice de execuție de grad profesional “superior”; minimum 3 ani pentru funcțiile publice de grad profesional “principal”; minimum 1 an, 8 luni, respectiv 6 luni, în funcție de nivelul studiilor absolvite, pentru funcțiile publice de execuție de grad profesional “asistent”. Pentru a participa la concursurile organizate pentru recrutarea funcționarilor publici debutanți, candidații, trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici cu modificările și completările ulterioare.

2.3.2.4 Procedura propriu-zisă de desfășurare a concursului

Concursul constă în trei etape, și anume: selectarea dosarelor de înscriere, o probă scrisă și un interviu.

Depunerea dosarului de înscriere marchează prima etapă. Acest dosar urmează să fie analizat de comisia de concurs, comisie ce stabilește dacă candidatul poate să participe la celelalte probe ale concursului.

În baza dispozițiilor art. 49 din H.G. nr 611/2008, în vederea participării la concurs, în termen de 20 de zile de la data publicării anunțului în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, candidații depun dosarul de concurs, care va conține în mod obligatoriu formularul de înscriere, copia actului de identitate, copiile diplomelor de studii și ale alor acte care atestă efectuarea unor specializări, copia carnetului de muncă, sau, după caz o adeverință care să ateste vechimea în muncă și, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice, cazierul judiciar, adeverință care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate, cât și declarația pe propria răspundere sau adeverința care să ateste că nu a desfășurat activități de poliție politică.

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

Copiile de pe actele menționate se prezintă în copii legalizate sau însoțite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.

Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu o declarație pe propria răspundere. În acest caz, candidatul declarat admis la secția dosarelor are obligația, în termen de 5 zile lucrătoare de la data la care a fost declarat admis în urma selecției dosarelor, de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului pe tot parcursul desfășurării concursului, altfel va atrage sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.

Formularul de înscriere se pune la dispoziție candidaților prin secretarul comisiei de concurs din cadrul autorității sau instituției publice organizatoare a concursului.

Proba scrisă constă în redactarea unei lucrări sau rezolvarea unor teste grilă în prezența comisiei de concurs.

Proba scrisă și interviul se notează cu puncte de la 1 la 100. Promovarea fiecărei probe se face ca urmare a obținerii punctajului minim de 50 de puncte pentru fiecare dintre probe. Punctajul final necesar pentru promovarea concursului este de minim 100 de puncte și se obține prin cumularea punctajului obținut la fiecare din cele două probe.

Candidații care au promovat ambele probe sunt declarați ca admiși. Promovarea probei scrise este obligatorie pentru susținerea interviului. Candidații declarați admiși sunt numiți, în condițiile legii, în funcțiile publice pentru care au candidat, pe baza punctajului final obținut .

Numirea în funcția publică a candidatului admis se va realiza în termen de 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului prevăzut pentru contestații, prin prezentarea la autoritatea sau instituția publică în al cărei stat de funcții este prevăzută funcția publică vacantă. Dacă acesta nu se prezintă în termenul stabilit pentru a fi numit în funcția publică, pentru care a candidat, se va notifica următorul candidat din lista cuprinzând punctajele finale ale concursului de către autoritatea sau instituția publică ce a organizat concursul. Se va organiza un nou concurs, dacă pe lista cuprinzând punctajele finale nu se află niciun candidat care să fi obținut punctajul final minim de promovare a concursului pentru ocuparea postului vacant.

2.3.2.5 Comisiile de consurs și Comisiile de rezolvare a contestațiilor

În vederea organizării și desfășurării concursurilor pentru recrutarea funcționarilor publici în România, cu minimum 20 de zile înaintea desfășurării concursului, se constituie comisiile de concurs, respectiv comisiile de soluționare a contestațiilor, prin act administrativ al conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare a concursului, în condițiile H.G. nr. 611/2008.

Președintele comisiei de concurs, respectiv al comisiei de soluționare a contestațiilor, se desemnează din rândul membrilor acestora, prin actul administrativ de constituire a comisiilor.

Comisiile de concurs sau de soluționare a contestațiilor, conțin funcționari publici care îndeplinesc cumulativ anumite condiții, precum: să aibă cunoștințe aprofundate în unul dintre domeniile funcțiilor publice pentru care se organizează concursul sau cunoștințe generale în administrația publică; să aibă pregătire și/sau experiență în unul dintre domeniile funcțiilor publice pentru care se organizează concursul, managementul resurselor umane sau în administrația publică; să aibă o probitate morală recunoscută; să dețină o funcție publică cel puțin din aceeași clasă cu funcția sau funcțiile publice vacante pentru ocuparea cărora se organizează concursul; și să nu se afle în cazuri de incompatibilitate sau conflict de interese.

Calitatea de membru în comisia de concurs este incompatibilă cu calitatea de membru în comisia de soluționare a contestațiilor. Desemnarea membrilor în comisia de concurs și în comisia de soluționare a contestațiilor se face cu respectarea regimului conflictului de interese privind funcționarii publici, prevăzut de lege. Nu pot face parte din comisia de concurs sau din comisia de soluționare a contestațiilor persoanele care au calitatea de demnitar, soț/soție, rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv cu oricare dintre candidați sau dacă are relații cu caracter patrimonial cu oricare dintre candidați sau interesele patrimoniale ale sale ori ale soțului sau soției, care pot afecta imparțialitatea și obiectivitatea evaluării. Situația de incompatibilitate poate fi sesizată de persoana în cauză, de oricare dintre candidați, de conducătorul autorității sau instituției publice organizatoare a concursului sau de orice altă persoană interesată. În acest caz, persoana care are competența de numire a membrilor în comisia de concurs, va contesta situația de incompatibilitate și va lua măsuri de înlocuire, în termen de două zile de la data sesizării, a membrului respectiv cu o altă persoană care să îndeplinească condițiile cerute.

Fiecare comisie de concurs, respectiv comisie de soluționare a contestațiilor, are un secretariat a cărui componență se stabilește prin actul administrativ de constituire a comisiilor. Această activitate se realizează de către funcționari publici desemnați din cadrul compartimentelor de resurse umane sau de către funcționari publici cu atribuții în acest domeniu, prevăzute în fișa postului.

Potrivit dispozițiilor art. 26 din H.G. nr. 611/2008, pentru concursurile organizate în vederea ocupării funcților publice de conducere comisia de concurs și comisia de soluționare a contestațiilor sunt compuse fiecare din câte 5 membri, și anume: 3 membri sunt reprezentanți ai autorității ori instituției publice în al cărei stat de funcții se află funcția publică vacantă pentru care se organizează concursul, sau, după caz, sunt desemnați din instituția publică ierarhic superioară, iar ceilalți 2 membri sunt reprezentanți ai Agenției.

Pentru concursurile organizate în vederea ocupării funcțiilor publice de execuție comisia de concurs și comisia de soluționare a contestațiilor sunt compuse din câte 3 membri: 2 membri sunt reprezentanți ai autorității sau instituției publice în al cărei stat de funcții se află funcția publică vacantă pentru care se organizează concursul și un membru care este reprezentant al Agenției.

Pentru concursurile organizate de autoritățile și instituțiile publice de administrația publică locală și pentru autoritățile și instituțile publice deconcentrate, reprezentantul Agenției poate fi numit din cadrul instituției prefectului sau al consiliului județean din județul în care își are sediul instituția publică în al cărei stat de funcții se află funcția publică vacantă pentru care se organizează concursul. Desemnarea reprezentanților Agenției se face cu acordul autorității publice în care își desfășoară activitatea funcționarul public. Selectarea persoanelor care pot fi desemnate reprezentanți ai Agenției se face prin concurs.

Prin excepție de la prevederile art. 26 alin. 1 al H.G. nr. 611/2008, în cazul concursurilor organizate în vederea ocupării funcțiilor publice de secretar al unității administrativ-teritoriale comisia de concurs și comisia de soluționare a contestațiilor se constituie din 2 membri reprezentanți ai instituției publice în al cărei stat de funcții se află funcția publică vacantă pentru care se organizează concursul, 2 membri reprezentanți ai Agenției și un membru reprezentant al instituției prefectului din județul în care se găsește instituția publică pentru care se organizează concursul.

În situația concursurilor organizate pentru ocuparea funcțiilor publice de director executiv sau a funcțiilor publice specifice asimilate acestora din cadrul serviciilor publice deconcentrate ale autorităților și instituților publice, comisia de concurs și comisia de soluționare a contestațiilor se constituie din 2 membri desemnați din cadrul autorității sau instituției publice care coordonează activitatea serviciului public deconcentrat, 2 membri reprezentanți ai Agenției și un membru reprezentant al instituției prefectului din județul în care își are sediul serviciul public deconcentrat, desemnat prin ordin al prefectului.

La cererea candidaților interesați, autoritatea sau instituția publică organizatoare a concursului pune la dispoziția acestora documentele elaborate de comisia de concurs, respectiv de soluționare a contestaților, care sunt informații de interes public. De asemenea, la solicitarea oricărui candidat, autoritatea sau instituția publică care a organizat concursul este obligată să asigure accesul acestora la lucrarea individuală redactată în cadrul probei scrise a concursului.

2.3.2.6 Atribuțiile Comisiei de concurs

Comisiile de concurs au următoarele atribuții principale, respectiv: selectează dosarele de concurs ale candidaților, stabilesc subiectele pentru proba scrisă, stabilesc planul interviului și realizează interviul, notează pentru fiecare candidat fiecare probă a concursului și transmit compartimentelor de resurse umane, prin secretariatul comisiei, rezultatele concursului pentru a fi comunicare candidaților.

Comisiile de soluționare a contestațiilor au competența să soluționeze contestațiile depuse de candidați cu privire la notarea fiecărei probă a concursului și să transmită, prin secretariatul comisiei, compartimentelor de resurse umane rezultatele contestațiilor pentru a fi communicate candidaților.

Secretariatul comisiei de concurs are ca atribuții principale: veghearea la respectarea procedurii de organizare și desfășurare a concursului; întocmirea, redactarea și semnarea alături de comisia de concurs întreaga documentație privind activitatea specifică a acesteia; asigurarea transmiterii rezultatelor concursului compartimenelor de resurse umane, pentru a fi comunicare candidaților, cât și îndeplinirea oricăror sarcini specifice necesare pentru buna desfășurare a concursului.

2.3.3 Actul de numire a funcționarului public român

2.3.3.1 Numirea în funcția publică

Numirea în funcția publică se face prin act juridic unilateral emis de o autoritate publică sau de un agent autorizat să presteze un serviciu public. Actul administrativ de numire este emis în termen de 25 zile lucrătoare de la data când candidatul a fost declarat admis. Prin excepție, actul administrativ de numire poate fi emis, cu acordul conducătorului autorității sau instituției publice și la cererea scrisă și motivată a candidatului admis, în cel mult 31 de zile calendaristice de la data declarării candidatului ca fiind admis.

Actul administrativ de numire are forma scrisă și trebuie să conțină temeiul legal al numirii, numele funcționarului public, denumirea funcției publice, data de la care urmează să exercite funcția publică, drepturile salariale, precum și locul de desfășurare a activității, la aceasta se va anexa fișa postului aferentă funcției publice, iar o copie a acesteia se înmânează funcționarului public.

Numirea în funcție se face întotdeauna printr-un act în formă scrisă, acestă formă fiind cerută ad validitatem, nu ad probationem, ca în cazul contractului individual de muncă. Acest act este un act administrativ, indiferent de autoritatea care l-a emis, întrucât prin numirea în funcție a unor persoane, ea și-a exercitat o atribuție de natură administrativă.

Acesta este un act administrativ de autoritate cu caracter individual și intuitu personae, deoarece privește în exclusivitate persoana numită în funcție și în considerarea calităților sale proprii. Actul are un asemenea caracter, chiar și în situația în care printr-un singur act ar fi numite în funcții publice mai multe persoane în același timp (nominalizate în chiar actul respectiv sau într-o listă anexă la acesta).

În cea ce privește temeiul legal al numirii, trebuie să se menționeze articolul sau articolele care stau la baza emiterii respectivului act de numire în funcție, nefiind suficient să se menționeze în temeiul Legii nr. 215/2001 a Administrației Publice locale sau în temeiul Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Numele funcționarului public trebuie să corespundă actelor de identificare a acestuia.

Denumirea funcției publice trebuie să cuprindă toate elementele de identificare a acesteia, anume: categoria, clasa, gradul profesional.

Data de la care urmează să se exercite funcția publică nu este întotdeauna identică cu data întocmirii actului administrativ de numire, ea putând fi ulterioară. Nu poate fi o dată anterioară pentru a nu se încălca principiul neretroactivității legii, prevăzut în art. 15 alin. 2 al Constituției României și art. 1 din Codul civil.

Cu privire la condiția de fond a desemnării locului de desfășurare a activității, legiuitorul nu se referă la situarea geografică, ci îl folosește în sensul specificării structurii din cadrul autorității sau instituției publice unde urmează să se desfășoare activitatea.

Numirea în funcție este de competența unei anumite autorități a administrației publice, în raport de categoria în care se încadrează funcția publică respectivă. În acest sens, Statutul funcționarilor publici prevede că numirea în funcția a înalților funcționarilor publici se face astfel: de către Guvern pentru funcțiile de secretar general al Guvernului, secretar general adjunct al Guvernului și pentru funcția de prefect; de către primul-ministru pentru funcțiile de consilier de stat, secretar general și secretar general adjunct din ministere și alte organe de specialitate din administrația publică centrală și pentru funcția de subprefect; ministerul administrației și internelor pentru funcțiile de secretar general al prefecturii, secretar general al județului și al municipiului București.

Numirea în funcție a funcționarilor publici de conducere cu excepția șefilor de birou și a șefilor de serviciu, inclusiv a celor care au urmat programe de formare specializate în administrația publică, organizate în scopul numirii într-o funcție publică de către Institutul Național de Administrație, se face de către conducătorii autorităților sau instituților publice din administrația publică centrală sau locală, interesate, la propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Numirea în funcție a șefilor de birou, a șefilor de servicii precum și a celor care urmează să ocupe o funcție publică de execuție sau o funcție publică specifică se face de către conducătorii autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală la care urmează să-și desfășoare activitatea.

2.3.3.2 Jurământul

În reglementarea actuală a Legii nr. 188/1999 se prevede că la intrarea în corpul funcționarilor publici, funcționarul public depune jurământul de credință în termen de trei zile de la emiterea actului de numire în funcția publică definitivă.

Jurământul are următoarea formulă: „Jur să respect Constituția, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, să aplic credință corect și fără părtinire legile țării, să îndeplinesc conștiincios îndatoririle ce îmi revin în funcția publică în care am fost numit, să păstrez secretul profesional și să respect normele de conduită profesională și civică. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”.

Formula religioasă de încheiere va respecta libertatea convingerilor religioase, iar refuzul depunerii jurământului se consemnează în scris și atrage revocarea actului administrativ de numire în funcția publică.

Dobândirea statutului de funcționar public se realizează odată cu depunerea jurământului și nu odată cu emiterea actului de numire, mai mult se poate observa că nedepunerea jurământului atrage revocarea actului de numire.

2.3.4 Regimul juridic al persoanei selecționate prin concurs în dreptul funcției publice române

2.3.4.1 Perioada de stagiu a funcționarilor publici debutanți

O categorie distinctă de funcționari publici la care se referă Statutul este cea a funcționarilor publici debutanți. În acest sens, în Statut se prevede că pot fi numiți funcționari publici debutanți persoanele care au promovat concursul pentru ocuparea unei funcții publice și nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru ocuparea unei funcții publice definitive.

Statutul funcționarilor publici cuprinde reglementări speciale cu privire la perioada de stagiu a funcționarilor publici, perioadă care precede intrarea în corpul funcționarilor publici.

Scopul stagiului, astfel cum se deprinde el din textul legal se referă la confirmarea aptitudinilor profesionale în îndeplinirea atribuțiilor și responsabilităților unei funcții publice; formarea practică a unor asemenea aptitudini, pornindu-se de la teza că oricât de bine însușită este teoria, ea se cuvine să fie completată prin exercițiu practic, care să atragă formarea unor deprinderi concrete inerente îndeplinirii unei anumite funcții publice și cunoașterea de către funcționarii publici a specificului administrației publice și a exigențelor acesteia.

Reglementarea perioadei de stagiu a funcționarilor publici debutanți o regăsim în capitolul II din H.G. nr. 611/2008, și ea reprezintă etapa din cariera funcționarilor publici cuprinsă între data numirii ca funcționar public debutant, în urma promovării concursului de recrutare, și data numirii ca funcționar public definitiv. Durata stagiului este variabilă, în funcție de clasa de funcționar public, și anume: 12 luni pentru funcționarii publici din clasa I, 8 luni pentru funcționarii publici din clasa a II-a și 6 luni pentru funcționarii publici din clasa a III-a.

Perioada de stagiu se desfășoară pe baza unui program aprobat de conducătorul autorității sau instituției publice, la propunerea conducătorului compartimentului în care urmează să își desfășoare activitatea funcționarul public debutant și a compartimentului de resurse umane.

Prin programul de desfășurare a perioadei de stagiu se stabilesc: alocarea a două ore zilnic din timpul normal de lucru studiului individual și planificarea activităților ce urmează să fie desfășurate, în funcție de nivelul cunoștințelor teoretice și al deprinderilor practice dobândite pe parcursul perioadei de stagiu.

Pe parcursul perioadei de stagiu, activitatea funcționarului public debutant se desfășoară sub îndrumarea unui funcționar public definitiv, de regulă din cadrul aceluiași compartiment, denumit îndrumător. Îndrumătorul este numit de conducătorul compartimentului autorității sau instituției publice, de regulă, la propunerea conducătorului compartimentului în care își desfășoară activitatea funcționarul public debutant.

Nu poate avea calitatea de îndrumător funcționarul public care a fost sancționat cu una dintre sancțiunile disciplinare prevăzute de Statut sau dacă este soț/soție, afin ori rudă până la gradul al IV-lea inclusiv cu funcționarul public deputant.

Îndrumătorul are următoare atribuții, respectiv: coordonează activitatea funcționarului public debutant pe parcursul perioadei de stagiu, propune modalități de rezolvare a lucrărilor repartizate funcționarului public debutant, supraveghează modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu de către funcționarul public debutant, propune conducătorului compartimentului cursurile de perfecționare profesională la care trebuie să participe funcționarul public debutant și întocmește un referat în vederea evaluării funcționarului public debutant la terminarea perioadei de stagiu.

2.3.4.2 Întreruperea perioadei de stagiu în funcție

În cazul în care funcționarul public debutant român dovedește o vădită inaptitudine, i se poate întocmi un raport în orice moment al stagiului.

Raportat la funcția publică din România, în conformitate cu dispozițiile art. 81 din H.G. nr. 611/2008, perioada de stagiu se întrerupe în situația suspendării raportului de serviciu al funcționarului public debutant, în condițiile legii.

Durata suspendării raportului de serviciu nu se ia în considerare la calculul perioadei de stagiu. După încetarea motivelor care au determinat întreruperea perioadei de stagiu, funcționarul public debutant își continuă activitatea până la acoperirea integrală a duratei de stagiu.

2.3.4.3 Închiderea perioadei de stagiu în funcție. Raportul de stagiu.

Evaluarea funcționarilor publici debutanți se face în termen de 5 zile lucrătoare de la terminarea perioadei de stagiu, de regulă, de către conducătorul compartimentului în care își desfășoară activitatea, denumit evaluator. Evaluarea activității funcționarului public debutant constă în aprecierea modului de dobândire a cunoștințelor teoretice și a deprinderilor practice necesare îndeplinirii atribuțiilor aferente unei funcții publice, a cunoașterii specificului activității sau instituției publice și a exigențelor administrației publice.

Evaluarea activității funcționarilor publici debutanți se face pe baza: referatului întocmit de îndrumător, raportului de stagiu întocmit de funcționarul public debutant și pe baza raportului de evaluare întocmit de evaluator.

Referatul îndrumătorului se întocmește cu 5 zile lucrătoare înainte de terminarea perioadei de stagiu și cuprinde elemente precum: descrierea activității desfășurate de funcționarul public debutant, aptitudinile pe care le-a dovedit funcționarul public debutant în modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu, conduita funcționarului public debutant în timpul serviciului și concluziile privind desfășurarea perioadei de stagiu și recomandări privind definitivarea acesteia.

Raportul de stagiu cuprinde descrieirea activității desfășurate de funcționarul public debutant pe parcursul perioadei de stagiu, prin prezentarea atribuțiilor de seviciu, a modalităților de îndeplinire a acestora, precum și eventualele dificultăți întâmpinate.

Pentru evaluarea activității funcționarului public debutant, evaluatorul întocmește raportul de evaluare a perioadei de stagiu. Pentru completarea raportului de evaluare a perioadei de stagiu, evaluatorul: analizează referatul întocmit de îndrumător și raportul de stagiu completat de funcționarul public debutant; notează criteriile de evaluare în funcție de gradul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu, stabilește calificativul de evaluare; face propuneri cu privire la numirea într-o funcție publică definitivă sau eliberarea din funcția publică.

Criteriile de evaluare a activității funcționarului public debutant sunt următoarele, respectiv: cunoșterea reglementărilor specifice domeniului de activitate; cunoașterea principiilor care guvernează administrația publică și raporturilor administrative din cadrul autorității sau instituției publice; capacitatea de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu; adaptabilitatea și flexibilitatea în îndeplinirea atribuților; raționamentul, respectiv aptitudinea de a distinge corect între diverse opțiuni în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu; comunicare, respectiv ușurința în transmiterea ideilor, în scris și verbal, fluența în scris, incluzând capacitatea de a scrie clar și concis; capacitatea de a lucra în echipă, respectiv capacitatea de a se integra într-o echipă, de a-și aduce contribuția prin participare efectivă, de a sprijinii activitatea echipei în realizarea obiectivelor acesteia și conduita în timpul serviciului.

Criteriile de evaluare se notează de la 1 la 5. Nota exprimă apreciera îndeplinirii fiecărui criteriu de evaluare în realizarea atribuțiilor de serviciu. Se face apoi media aritmetică a notelor acordate pentru fiecare criteriu de evaluare și se obține o notă finală. Calificativul de evaluare se obține transformănd nota finală, astfel: între 1,00 – 3,00 necorespunzător; între 3,01 – 5,00 corespunzător.

Funcționarii publici debutanți care au obținut la evaluarea activității calificativul corespunzător vor fi numiți, prin transformarea postului, funcționari publici definitivi într-o funcție publică de execuție din clasa corespunzătoare studiilor absolvite, în gradul profesional asistent. În situația în care funcționarii publici au obținut la evaluarea activității calificativul necorepunzător, conducătorul autorității sau instituției publice va dispune prin act adminstrativ eliberarea din funcție, în condițiile legii.

2.4 Promovarea funcționarilor publici români și evaluarea performanțelor profesionale

2.4.1 Promovarea funcționarilor publici

În carieră, funcționarul public poate promova în funcția publică și poate avansa în treptele de salarizare, în condițiile legii. Promovarea în clasă, promovarea în grade profesionale și avansarea în treptele de salarizare nu sunt condiționate de existența unui post vacant.

Legislația românească se referă, așadar, nu numai la creșterea în grade profesionale prin promovare, ci și la avansarea în trepte de salarizare. Astfel, un funcționar public poate rămâne în cariera sa pe o funcție publică, însă în raport de evaluările anuale el poate să avanseze în trepte de salarizare pe măsura specializării și perfecționării sale și a creșterii performanțelor.

Efectul principal al promovării este faptul că funcționarul public va ocupa o funcție publică superioară în care își poate manifesta mai bine cunoștințele profesionale în interesul său, al instituției și al cetățeanului.

Promovarea este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei funcții publice superioare.

Noțiunea de carieră evocă ansamblul situaților juridice și efectele produse, care intervin de la data nașterii raportului de serviciu al funcționarului public până în momentul încetării acestui raport, în condițiile legii.

Promovarea și avansarea au fost recunoscute întotdeauna ca modalități de dezvoltare a carierei, întemeiate pe competența funcționarului, pe meritele pe care el le înregistrează în activitate concretizate în calificative corespunzătoare. S-a recunoscut faptul că dacă funcționarul public își face datoria și îndeplinește condițiile impuse de lege, are dreptul să fie avansat. Promovarea în funcția publică presupune ocuparea unei funcții publice de nivel superior pe bază de concurs sau examen. Promovarea poate să se facă într-o funcție publică de execuție de nivel superior sau într-o funcție publică de conducere.

Examenul de promovare în gradul profesional se organizează de autoritatea sau instituția publică, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în limita funcțiilor publice rezervate promovării, cu încadrarea în fondurile bugetare alocate.

Pentru fiecare dintre aceste situații legea prevede condiții minime speciale pe care trebuie să le îndeplinească funcționarul public interesat, astfel: pentru a participa la concursul pentru promovarea într-o funcție publică de execuție din gradul profesional principal funcționarii publici trebuie să îndeplinească anumite condiții, și anume: funcționarii publici trebuie să aibă o vechime minimă de 2 ani în funcțiile publice de execuție din gradul profesional asistent, în clasa corespunzătoare studiilor absolvite; să fi obținut la evaluarea performanțelor profesionale individuale din ultimii 2 ani cel puțin calificativul foarte bine și să îndeplinească cerințele din fișa postului.

Pentru participarea la concursul pentru promovarea într-o funcție publică de execuție din gradul profesional superior funcționarii publici trebuie să îndeplinească anumite condiții, și anume aceștia trebuie: să aibă o vechime de 2 ani în funcțiile publice de execuție din gradul principal sau de 4 ani în funcțiile publice de execuție din gradul profesional asistent, în clasa corespunzătoare studiilor absolvite; să fi obținut la evaluarea performanțelor profesionale individuale din ultimii 2 ani, cel puțin calificativul foarte bine și să îndeplinească cerințele prevăzute de fișa postului.

Pentru a participa la concursul pentru ocuparea unei funcții publice de conducere, funcționarii publici trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fi absolvit programe de formare specializată în administrația publică, organizate de către Institutul Național de Administrație, centrele regionale de formare continuă pentru administrația publică locală, sau de alte instituții specializate din țară sau străinătate; să fi fost numiți într-o funcție publică din clasa I și să îndeplinească cerințele specifice prevăzute în fișa postului, precum și o vechime minimă în specialitatea studiilor necesare funcției publice respective de 2 ani pentru funcția de șef de birou, șef serviciu și secretar al comunei și de minim5 ani pentru funcțiile publice de director general adjunct, director și director adjunct din aparatul ministerelor și al celorlalte organe de spacialitate ale administrației publice centrale, director executive și director executive adjunct în serviciile publice descentralizate ale ministerelor și în aparatul propriu al autorităților administrației publice locale.

Avansarea în treptele de salarizare se face în condițiile legii privind sistemul unitar de salarizare a funcționarilor publici. Promovarea este definitivă prin, art. 64 din lege și prin art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 611/2008, ca reprezentând modalitatea de dezvoltare a carierei funcționarului public prin ocuparea, în condițiile legii, a unei funcții publice cu grad profesional superior celui deținut anterior promovării, sau dintr-o clasă superioară, ca urmare a obținerii unei diplome de nivel superior și a promovării examenului sau concursului organizat în acest scop sau, în final, a unei funcții publice ca urmare a promovării examenului sau concursului în acest sens.

În urma dobândirii unei diplome de studii de nivel superior în specialitatea în care își desfășoară activitatea, funcționarii publici de execuție au dreptul de a participa la examenul organizat pentru ocuparea unei funcții publice într-o clasă superioară celei în care sunt încadrați, în condițiile legii. Promovarea în condițiile menționate mai sus se face prin transformarea postului ocupat de funcționatul public ca urmare a promovării examenului.

Pot beneficia de sistemul de promovare rapidă în funcția publică: persoanele care au absolvit programe organizate, în condițiile legii, pentru obținerea statutului de manager public și funcționarii publici care au participat la concursul pentru promovare rapidă.

La concursul pentru promovare rapidă pot participa funcționarii publici care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții, respectiv cei care: au cel puțin 1 an vechime în gradul profesional al funcției publice din care promovează; au obținut calificativul foarte bine la evaluarea performanțelor profesionale individuale din ultimul an; nu au în cazierul administrativ o sancțiune disciplinară neradiată în condițiile prezentei legi și au urmat cel puțin o formă de perfecționare profesională în ultimul an.

Concursul pentru promovarea rapidă se organizează anual, de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici, în limita numărului de funcții publice rezervate promovării rapide.

2.4.2 Evaluarea performanțelor profesionale

Procedura de evaluare a performanțelor profesionale individuale se aplică fiecărui funcționar public, în raport cu realizarea obiectivelor individuale stabilite în baza atribuțiilor prevăzute în fișa postului.

Evaluarea performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici se realizează prin raportarea criteriilor de performanță la gradul de îndeplinire a obiectivelor individuale prevăzute pentru perioada evaluată.

Criteriile de performanță pe baza cărora se face evaluarea performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

Evaluarea performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici se face anual. În urma evaluării performanțelor profesionale individuale, funcționarului public i se poate acorda unul dintre următoarele calificative: foarte bun, bun, satisfăcător, nesatisfăcător. Calificativul final al evaluării se stabilește pe baza notei obținute, după cum urmează: între 1,00-2,00 nesatisfăcător; între 2,01-3,50 satisfăcător; între 3,51-4,50 bine și între 4,51-5,00 foarte bine.

În ceea ce privește scopurile evaluării, legea vine cu o concepție mai extinsă față de concepția anterioară, care limita scopul evaluării la acordarea drepturilor salariale. Astfel, în prezent evaluarea are la bază scopuri precum: avansarea sau, după caz, retrogradarea din gradele de salarizare. Constatăm că salarizarea continuă să rămână un prim scop al evaluării, însă considerăm că modul în care este el formulat nu este cel mai fericit, deoarece, dată fiind noua structură a salariului, care include și suplimentul postului, al gradului, evaluarea ar trebui să reprezinte și un criteriu de acordare a unor asemenea stimulente. Nu numai cât de complexă este activitatea desfășurată de titularul unui post sau al unui grad profesional ar trebui să conteze, ci și ce rezultate are în activitate acel funcționar public, în ce măsură reușește să facă față unei asemenea complexități.

Un alt scop îl constituie promovarea într-o funcție publică superioară, care, după cum am putut constata, impune cel puțin calificativul foarte bun în ultimii doi ani de activitate. Eliberarea din funcția publică și stabilirea cerințelor de formare pentru funcționarii publici reprezintă și acestea scopurile de bază ale procedurii de evaluare.

Evaluarea performanțelor profesionale individuale ale funcționarului public se realizează de evaluator. Procedura de evaluare de realizează în 3 etape, și anume: completarea raportului de evaluare de către evaluator, interviul și contrasemnarea raportului de evaluare.

Când este vorba despre evaluarea performanțelor individuale ale înalților funcționari publici evaluarea se face de către o comisie formată din 5 personalități, respectiv un președinte și 4 membri, numiți prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului administrației și internelor.

2.5 Mobilitatea funcționarilor publici

Mobilitarea în cadrul corpului funcționarilor publici se realizează prin modificarea raporturilor de serviciu, astfel: pentru eficientizarea activității sau instituției publice; în interes public și în interesul funcționarului public, pentru dezvoltarea carierei în funcția publică.

Modificarea raportului juridic de serviciu poate fi definită ca reprezentând trecerea funcționarului public pe un alt post în aceeași instituție sau alta, în mod temporar sau definitiv. Ea poate fi determinată de organizarea mai bună a serviciului public, de anumite necesități social-economice precum și de interesele personale ale funcționarului public.

Chiar dacă în cele mai multe cazuri modificarea raportului juridic de serviciu este urmare a unui act unilateral emis de conducătorul autorității sau instituției publice, o atare modificare are la bază, consimțământul general și prealabil dat de funcționarul public la depunerea jurământului, prin recunoașterea posibilității generice și virtuale de a se lua aceste măsuri pentru bunul mers al serviciului public. Modificarea raportului juridic de serviciu are loc, așa cum se precizează în Statutul funcționarilor publici prin delegare, detașare, transfer, mutare și exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere.

Delegarea funcționarului public poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice într-un an, putându-se prelungi numai cu acordul scris al funcționarului public. Aceasta este dispusă în interesul autorității sau instituției publice în care este încadrat funcționarul. De asemenea, funcționarul public își păstrează, pe timpul delegării, funcția și salariul. Auroritatea sau instituția care l-a delegat are obligația să-i asigure funcționarului public cheltuielile de transport, cazare și indemnizația de delegare.

După cum știm, este recunoscut dreptul funcționarului public de a refuza delegarea, dacă se află într-una din situațiile prevăzute expres și limitative de art. 88 alin. 2, fiind vorba despre graviditate, creșterea de unul singur a unui copil minor și starea sănătății, dovedită cu certificat medical, care să facă nerecomandată delegarea. Constatăm că este vorba despre situații de ordin medical sau social, care il îndruiesc pe funcționarul public să poată refuza delegarea.

Cât privește cealaltă modalitate de modificare a raportului de funcție publică, anume detașarea funcționarilor publici, aceasta se poate dispune pe o perioadă de cel mult 6 luni și se poate prelungi, cu acordul scris al funcționarului public. Spre deosebire de delegare, la detașare, funcționarul public este dislocat temporar din autoritatea sau instituția unde își desfășoară în mod curent activitatea și este integrat pe o perioadă de timp în altă autoritate sau instituție publică. Detașarea se face pe o funcție vacantă sau temporar neocupată. Aceasta se poate dispune doar dacă pregătirea profesională a funcționarului public corespunde atribuțiilor și responsabilităților funcției publice pe care urmează să fie detașat. Funcționarul pubic poate refuza detașarea în următoarele cazuri, respectiv: graviditate, dacă detașarea se face într-o localitate în care nu i se asigură condiții corespunzătoare de cazare, în situația în care starea sănătății, dovedită cu certificat medical, face contraindicată detașarea, dacă funcționarul public își crește singur copilul minor sau este singurul întreținător de familie, precum și în situația în care motivele familiale temeinice justifică refuzul de a da curs detașării. Funționarul detașat își păstrează funcția publică și salariul avute anterior, iar dacă detașarea se face pe o funcție cu un salariu mai mare, are dreptul să primească acest salariu. De asemenea, va beneficia de la instituția la care este detașat de rambursarea cheltuielilor de transport, dus întors, cel puțin o dată pe lună, al cazării și al indemnizației de detașare. Detașarea poate lua sfărșit fie la expirarea termenului, fie înaintea expirării lui, instituția fiind obligată să-l reintegreze pe funcționar în postul deținut anterior sau în unul care să corespundă postului deținut anterior.

Transferul ca modalitate de modificare a raportului de serviciu poate avea loc numai între autoritățile sau instituțiile publice. El poate fi în interesul serviciului sau poate avea loc la cererea funcționarului public. Transferul se poate face într-o funcție publică penru care sunt îndeplinite condițiile specifice prevăzute în fișa postului. Transferul în interesul serviciului se poate face numai cu acordul scris al funcționarului public transferat. În cazul transferului în interesul serviciului în altă localitate, funcționarul public transferat are dreptul la o indemnizație egală cu salariul net calculate la nivelul salariului din luna anterioară celei în care se transferă, la acoperirea tuturor cheltuielilor de transport și la un concediu plătit de 5 zile. Plata acestor drepturi se suportă de autoritatea sau instituția publică la care se face transferul, în termen de cel puțin 15 zile de la data aprobării transferului. Transferul în interesul serviciului se face într-o funcție publică echivalentă cu funcția publică deținută de funcționarul public. Transferul la cerere se face tot într-o funcție publică echivalentă, în urma aprobării cererii de transfer a funcționarului public de către conducătorul autorității sau instituției publice la care se solicită transferul.

Mutarea în cadrul altui compartiment al autorității sau instituției publice poate fi definitivă sau temporară. Mutarea definitivă în cadrul altui compartiment se aprobă, cu acordul scris al funcționarului public, de către conducătorul autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea funcționarul public. Mutarea temporară în cadrul altui compartiment se dispune motivat, în interesul autorității sau instituției publice, de către conducătorul autorității sau instituției publice, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an cu respectarea pregătirii profesionale și a salariului pe care îl are funcționarul public.

Tot o formă de modificare a raporturilor dintre funcționarul public și serviciul public este și exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere vacante. Așa cum precizează și art. 92 din Statutul funcționarilor publici, această formă de modificare a raportului de serviciu reprezintă o promovare temporară. Exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere vacante sau temporar vacante se realizează prin promovarea temporară a unui funcționar public care îndeplinește condițiile de studii și de vechime în specialitatea studiilor pentru ocuparea funcției publice și care nu are în cazierul administrativ sancțiuni disciplinare neradiate în condițiile Legii nr. 188/1999. Măsura se dispune de către conducătorul autorității sau instituției publice, pe o perioadă de maximum 6 luni, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Dacă salariul corespunzător funcției publice pe care o exercită este mai mare, funcționarul public are dreptul la acest salariu.

3. Studiu privind procedura de acces la funcția publică în Germania

3.1 Organizarea Administrației publice în Germania

3.1.1 Administrația federală

3.1.1.1 Înalta Autoritate Federală

Administrația federală include Guvernul Federal în elaborarea politicilor sale și autoritățile federale care desfășoară funcții administrative federale. În consecință, distingem între înalta autoritate federală și administrația federală subordonată.

Guvernul federal este format din Cancelarul Federal și miniștrii federali. Trei autorități federale independente raportează direct Cancelarului Federal, și anume: Cancelaria Federală, Biroul de presă și informare a Guvernului Federal, și Comisarul Guvernului Federal pentru Cultură și mass-media.

În conformitate Constituția Germaniei, trei principii ghidează activitatea Guvernului Federal. Cancelarul federal determină și este responsabil de orientările politice generale. În cadrul acestor limite miniștrii federali conduc afacerile din portofoliul lor în mod independent și pe propria lor răspundere. Guvernul Federal decide ca un organ colegial pe probleme importante, legate în special de diferențele de opinie, ce se nasc între miniștrii federali.

Cancelarul Federal are un rol central atât în organizarea Guvernului Federal, cât și în atribuirea posturilor din guvern. Acesta propune ca miniștrii federali să fie numiți și eliberați din funcție de către Președintele Federal. Cancelarul Federal are, prin urmare, dreptul de a forma un cabinet. Acesta are, de asemenea, puterea de a determina portofoliile de bază ale ministerelor federale individuale în baza dreptului său de a pune în aplicare orientările politice generale. Acestă putere organizațională nu poate fi limitată de către Parlament.

Numărul de ministere federale a variat între 13 și 21 încă de la fondarea Republicii Federale Germania. Miniștrii federali decid care sarcină va fi efectuată în cadrul ministerului sau atribuită autorităților federale subordonate. Ca o regulă, numai chestiuni de importanță politică, în special pregătirea statutelor, ordonanțelor și alte reglementări generale, sunt efectuate în cadrul ministerului. O sarcină a ministerelor federale este, de asemenea, de a supraveghea autoritățile federale subordonate.

În principiu, ministerele federale nu au competențe de supraveghere asupra autorităților Land-urilor, cu excepția cazului în care aceste autorități acționează în numele administrației federale, de exemplu, în zona civilă de utilizare a energiei atomice, unde Federația își păstrează responsabilitatea pentru această problemă. Poate supraveghea și să intervină pentru a se asigura că sarcinile sunt efectuate în conformitate cu legea și cu principiul de utilitate.

În plus față de Guvernul Federal, toate celelalte organe constituționale, și anume: Președintele Federal, Bundestag-ul german (Camera Inferioara a Parlamentului), Bundesrat (Camera Superioară a Parlamentului) și Curtea Constituțională Federală, au propriul lor aparat administrativ.

Bundesrechnungshof (Instituția Supremă de Audit Germană) și Deutsche Bundesbank sunt, de asemenea, printre organele federale supreme. Bundesrechnungshof este o instituție independentă a Guvernului Federal. Ca instituție supremă de audit, acesta este responsabilă de a asigura că administrația federală gestionează bugetul în mod corespunzător și eficient. Bundesbank este banca centrală a Republicii Federale Germania și, astfel, parte din Sistemul European al Băncilor Centrale.

3.1.1.2 Zonele Administrative Federale

Federația are autoritate administrativă doar în măsura în care Constituția prevede în mod expres o astfel de autoritate, în virtutea unui anumit context sau de natura unei anumite probleme. Domeniul de aplicare al administrației Federației, cunoscut sub numele de administrație federală directă, este strict controlat. Acestea sunt probleme ce sunt strâns legate de capacitatea statului, în ansamblu, de a lua măsuri. În conformitate cu Constituția, aflate sub aspectul zonelor administrative manageriate de către administrația federală, următoarele aspecte intră în responsabilitatea Federației, si anume: Serviciul de Externe, Administrația financiar federală, Forțelor armate federale (Bundeswehr), Căile de navigare federale și de transport maritim, Autoritățile polițienești de frontieră federală, Biroul poliție federal penal și Serviciile de informații ale Federației.

3.1.1.3 Academia Federală a Administrației Publice

Cea mai cunoscută instituție de formare și instruire este Academia Federală a Administrației Publice, parte independentă a Ministerului de Interne. Fiind instituție centrală de dezvoltare și organizare a sesiunilor de instruire pentru administrația publică federală, academia are o persoană de contact în cadrul fiecărui minister, persoană responsabilă cu aspectele referitoare la instruire.Ca o instituție centrală de formare și ca un furnizor de formare pentru toate agențiile federale, prin cursurile de formare și calificare a angajaților și consilierea autorităților privind dezvoltarea resurselor umane și prin aspectele de formare, are datoria de a sprijinii politicile guvernului federal, de a menține performanța administrației federale și ducerea la o îmbunătățire continuă, de a crește competențele tehnice și interpersonale ale angajaților din administrația federală, precum și consolidarea motivației lor. Acestă instituție și-a adaptat programele de formare pentru ține cont de nevoile specifice ale clientilor săi, de obiective politice actuale și cele mai recente evoluții în cercetare și societate. Aceștia sprijină agențiile federale, care au scopul de a moderniza administrația, ajutându-i să planifice și să gestioneze o schimbarea.

Academia Federală de Administrație Publică a fost înființată ca o facilitate centrală de formare avansată la nivel federal la 28 august 1969 în virtutea decretului Ministrului de Interne de atunci Ernst Benda. Acest decret a fost bazat pe o decizie a Cabinetului Federal din data de 11 iunie 1969. Organizațional, Academia Federală era și încă este parte a Ministerului Federal de Interne. Inițial, Academia a avut sediul în Bonn-Bad Godesberg; în vara anului 1987, o a doua clădire seminar a fost deschisă în Boppard. Din 1988, Academia Federală are sediul în incinta Colegiului Federal pentru Administrație Publică din Brühl.

3.1.1.4 Școala vocațională

Actul de pregătire profesională este baza legală pentru școala de pregătire profesională în Germania. Cel mai important element și caracteristica principală a formării profesionale de bază în aproape toate domeniile este așa numitul sistem dual, bazat pe cooperarea și combinarea a două parți opuse, angajatorii și unitățiile publice de formare profesională. În timp ce autoritățile locale asigură finanțarea de școli de formare profesională, iar Land-urile sunt responsabile pentru cadrele didactice și conținutul de instruire, Guvernul Federal este încărcat cu sarcina de a elabora cerințele generale globale. Camerele de Comerț (Industrie-und Handelskammer) și Camerele de Schimb (Handwerkskammer) sunt responsabile de a se asigura că angajatorii individuali se conformează cu standardele de stat. Conținutul programelor de formare este discutat și finalizat de către comisiile mixte, formate din reprezentanți ai asociațiilor patronale și sindicale (pentru angajați).

Cei mai mulți tineri își încep formarea sau ucenicia prin părăsirea uneia din școlile secundare. Parte din fiecare curs de formare constă în participarea regulată la o școală de formare profesională cu predare în disciplinele teoretice și practice legate de comerțul în cauză. Cursantul semnează un contract, prin care angajatorului i se cere să îi acorde timpul liber necesar pentru a participa la școala profesională. Perioada de formare, de obicei, durează trei ani. La sfârșitul acestui timp, stagiarul trebuie să treacă un examen stabilit de către o instituție independentă autorizată, de obicei, Camera de Comerț sau Camera de Schimb. Această calificare este recunoscută în sectorul industrial și economic.

În prezent, există doar o singură zonă de biblioteconomie, cu un program de formare profesională bazat pe sistemul dual. Acesta este succesorul fostei calificări de Asistent de Bibliotecă (Assistentan Bibliotheken), care a fost eliminată în 1999. Elevii care abandonează școala, adică oricare dintre școlile secundare (Hauptschule, Realschule și Gymnasium) se poate înscrie la un program de formare de trei ani pentru a se califica ca Asistent tehnic de bibliotecă pentru Media și Servicii Informaționale (Fachangestellter für Medien-und Informationsdienste – FAMI), într-una din cele cinci domenii diferite de specialitate (biblioteci, arhive, informații generale și centre de documentare, unități de fotografie și servicii de film, centre de documentare medicale).

3.1.2 Administrația Land-urilor

În plus față de autoritățile locale, Land-urile sunt majoritare la nivel administrativ, aceste 16 Land-uri fiind împărțite în: Land-uri teritoriale, reprezentate de Baden-Wurttemberg, Bavaria, Brandenburg, Hesse, Mecklenburg-Western Pomerania, Lower Saxony, North-Rhine/ Westphalia, Rhineland-Palatinate, Saxony, Saxony-Anhalt, Saarland, Schleswig-Holstein și Thuringia; și în orașele-stat, precum: Berlin, Bremen și Hamburg.

Distincția fundamentală dintre activitățile politice care sunt exercitate de guvernele Land-urilor și de exercitarea sarcinilor administrative se aplică și la nivel de Land. Spre deosebire de administrația federală, accentul se pune pe sarcinile administrative. Ministerele Land-urilor, ca fiind cele mai înalte autorități ale Land-urilor, sunt mult mai implicate decât ministerele federale în punerea efectivă a politicilor în aplicare.

Organizarea administrației din Land este realizată de fiecare Land individual. În ciuda acestei autonomii, administrațiile Land-urilor s-au dezvoltat de-a lungul liniilor similare, ca urmare a unei tradiții de două sute de ani. Cele mai multe Land-uri, cu o suprafață mare au o structură pe trei niveluri cu cele mai înalte autorități de Land (Ministerele Land-urilor) în partea de sus, comisarii de stat sau guvernele regionale ca parte intermediară și autoritățile administrative mai mici, dintre care unele sunt asociate administrației locale, în calitate de interfețe de stat. Unele state teritoriale mai mici, precum și orașele-stat, nu au nivelurile intermediare. Orașele-state combină administrația de stat și locală. Guvernele Land-urilor (sau senatele) efectuează sarcinile Land-urilor și autorităților locale în același timp.

În plus față de autoritățile administrative generale, administrarea Land-urilor are și autorități speciale de Land (înaltele autorități de Land, autorități speciale superioare și inferioare). Aceste autorități speciale au fost stabilite ca sarcini care au fost îndepărtate de la ministerele și autoritățile administrativ generale. Autoritățile speciale s-au format în principal la nivel central și nivelele inferioare.

3.1.3 Adminstrația Autorităților locale

Autoritățile locale, reprezentate prin municipii/orașe și raioanele din mediul rural (asociații ale autorităților locale), sunt componente ale Land-urilor, care au responsabilități exclusive pentru reglementarea structurii administrației locale și granițelor teritoriale ale autorităților locale și districtelor în conformitate cu legislația Land-ului. Există 429 de județe (313 districte rurale și 116 de orașe care nu au o apartenență la o țară) și 12243 municipalități independente politic (inclusiv 2077 de orașe). Autoritățile locale sunt supuse supravegherii și să instrucționeze autoritățile Land-urilor. Municipalitățile se ocupe de problemele locale pe propria lor răspundere. Acestă auto-guvernare locală este protejată în conformitate cu art. 28 din Constituția Germaniei, fiind un element major al sistemului politic din Germania.

Administrațiile publice locale alcătuiesc cel de-al treilea pilon al administrației din Germania. Sarcinile lor cuprind toată administrația de urbanism, construcția de drumuri și de locuințe, serviciile sociale și de sănătate, precum și facilitățile publice (piscine, biblioteci, centre de îngrijire de zi și facilități de sport). Autoritățile locale sunt, de asemenea, responsabile pentru asigurarea transportului public local și eliminarea deșeurilor și de aprovizionarea populației cu apă, gaz, electricitate și cu încălzirea comunității. Aceste utilități sunt operate în mare parte ca întreprinderi organizate sub dreptul privat.

3.1.4 Administrația publică indirectă

Instituțiile cu atribuții speciale constituite sub dreptul public, care nu sunt încorporate direct în stat sau în administrația autorităților locale, fac parte din administrația publică indirectă.

Acestea sunt în mare parte reprezentate de instituțiile de asigurări sociale. Ele fac parte din serviciului public, deoarece sunt organisme și instituții de drept public și oferă, de asemenea, servicii în conformitate cu statutele federale.

În mod specific, acestea sunt reprezentate prin: agențiile responsabile pentru sistemul de pensii legale, și anume Deutsche Rentenversicherung Bund și Deutsche Rentenversicherung Knappschaft, Bahn, văzute la nivel federal și Deutsche Rentenversicherung la nivel regional; administrarea muncii de către Agenția Federală Ocuparea Forței de Muncă; agențiile responsabile de asigurările de sănătate și asigurările de îngrijire pe termen lung, și agențiile responsabile pentru asigurarea în cazul accidentelor la locul de muncă. În plus, pe lângă acestea mai sunt și alte instituții independente, care fac parte din administrația publică indirectă.

3.1.5 Instituțiile non-publice

În special în domeniul serviciilor sociale și de sănătate, numărul de persoane angajate de agențiile publice (de exemplu, de Land-uri și de autoritățile locale sau asociațiile autorităților locale) nu reprezintă numărul total de angajați care furnizează aceste servicii pentru cetățeni. Într-o măsură considerabilă, instituții non-publice, sunt, de asemenea, foarte active, în special biserica sau alte organizații non-profit, și într-o măsură mai mică, furnizorii de servicii comerciale.

3.2 Angajații din sectorul public

3.2.1 Distincția dintre funcționarii publici și angajații publici

Exercitarea autorității de stat ca o funcție permanentă este, de regulă, încredințată funcționarilor publici. Astăzi, acest lucru, în general, nu mai este înțeles ca fiind limitat la ceea ce a fost cunoscut în trecut ca administrare autoritară. Serviciul public este destinat garantării unei administrații sănătoase bazată pe expertiză, abilități profesionale și îndeplinirea loială a sarcinilor, și trebuie să se asigure că sarcinile esențiale sunt efectuate în mod continuu, în interesul publicului. Așadar există funcționari publici principali care sunt angajați în domenii de bază al administrației tradiționale, mai ales în posturi de supraveghere și în zonele care implică exercițiul autorității de stat. Dar funcționarii publici sunt angajați în multe domenii de administrare benefice, astfel cei mai mulți profesori sunt funcționari publici. În contrast, angajații publici sunt angajați în servicii de sănătate și serviciile sociale, cât și în profesii tehnice. Având în vedere că relația dintre regulă și excepție este definită în Constituție, domeniile de funcționari publici și angajați publici sunt delimitate în termeni generali, lâsând un spațiu de manevră în cazuri individuale.

Prin urmare, distincția funcțională dintre funcționarii publici și angajații publici nu este foarte clar marcată. Poziția de angajați în sectorul public are un statut egal și este la fel de sigură ca cel al funcționarilor publici. Acest lucru este reflectat de faptul că, statutul juridic al funcționarilor publici pe de o parte, și angajații publici pe de altă parte, au convergente în multe aspecte. În același timp, diferențele importante între cele două grupuri de stare, pe lângă funcția de rezervare, care este definite în Constituția Germaniei: în special, prin faptul că sarcinile funcționarilor publici care stau la baza relației lor speciale de loialitate se aplică tuturor funcționarilor publici în același mod, în timp ce atribuțiile angajațiilor publici sunt dependente de funcția acestora. În plus față de interzicerea grevelor pentru funcționarii publici, acest regulament este de a asigura că sarcinile de bază ale administrației publice sunt îndeplinite în mod fiabil și în interesul cetățenilor.

3.2.2 Evoluția numărului de funcționari la nivel federal

Numărul de personal în serviciul public în fosta Germanie de Vest a crescut în mod semnificativ, până la începutul anilor 1990. Unificarea Germaniei a dus la o creștere considerabilă a numărului acestora după 3 octombrie 1990. Cu toate acestea, începând cu anul 1991, numărul de angajați a scăzut continuu. Motivele includ punerea în comun a sarcinilor, precum și utilizarea tehnologiei informațiilor.

Creșterea numărului de personal până în 1990 s-a datorat, în special, extinderii în zona școlilor și de învățământ superior, dar și în serviciile sociale și de poliție. În perioada care a urmat, bugetele mici și modernizarea administrațiilor federale și locale au condus la o scădere a numărului de angajați. Această reducere a afectat în special noile Land-uri, care au trebuit să se adapteze structurilor administrative. Privatizarea serviciilor autorităților locale au avut același efect; mai mult de atât, serviciul public federal a fost afectat de reducerea locurilor de muncă în forțele armate (personalul militar și civil). Aceasta dezvoltare include o reducere mai mare a numărului de locuri de muncă în serviciul public, în timp ce numărul de angajați part-time a crescut.

3.2.3 Egalitatea de tratament între barbați și femei în sectorul public

Germania dispune de instrumente instituționale și juridice adecvate pentru a garanta egalitatea de tratament între femei și bărbați. Constituția Gemaniei prevede că statul trebuie să promoveze punerea efectivă în aplicare a drepturilor egale ale femeilor și bărbaților și să se ia măsuri pentru a fi eliminate dezavantajele existente. Sunt necesare măsuri suplimentare pentru a se atinge obiectivul socio-politic de creștere al participării femeilor în procesele de luare a deciziilor. În special, ar trebui să crească numărul femeilor în funcțiile de conducere. Guvernul federal a recunoscut egalitatea de tratament între femei și bărbați ca principiu călăuzitor.

În același timp, el a fost de acord cu promovarea acestui efort cunoscut sub numele de "integrarea egalității de gen" în toate ministerele și agențiile federale. În conformitate cu Regulamentul de procedură comună al ministerelor federale (Gemeinsame Geschäftsordnung der Bundesministerien), toate ministerele federale sunt obligate să respecte acest principiu călăuzitor în toate activitățile politice, legislative și administrative. Integrarea dimensiunii de gen este un termen recunoscut pe plan internațional pentru luarea în considerare a perspectivei de gen în toate procesele de luare a deciziilor.

Conform principiului integrării perspectivei de gen, pozițiile diferite din societate ale bărbaților și femeilor și consecințele care rezultă, trebuie să fie identificate și luate în considerare. Integrarea dimensiunii de gen relevă rolurile de gen social-condiționate și diferitele realități ale vieții femeilor și bărbaților. Perspectiva de gen este un criteriu important pentru a se aprecia dacă o măsură este adecvată și de bună calitate. Integrarea dimensiunii de gen nu înlocuiește promovarea vizată de către femei, ci se adaugă în mod expres măsurilor specifice pentru atingerea drepturi egale și tratament de bărbați și femei.

Legea privind punerea în aplicare a egalității între bărbați și femei în administrația federală și la instanțele federale (Gesetz zur Durchsetzung der Gleichstellung von Frauen und Männern in der Bundesverwaltung und in den Gerichten des Bundes) din 30 noiembrie 2001 are ca scop punerea în aplicare a egalității în toate zonele serviciului public federal. Această lege înlocuiește Legea privind promovarea femeilor (Frauenfördergesetz), care a fost adoptată în cadrul celui de al doilea Act asigurarea egalității de drepturi pentru femei (Gleichberechtigungsgesetz) din 1994.

3.3 Analiza procedurilor de acces în serviciul public

3.3.1 Eligibilitatea privind accesul în serviciul public

Eligibilitatea pentru administrația publică germană este reglementată de Constituție, în conformitate cu criteriile de aptitudini, calificările și realizările profesionale, prin care orice cetățean german este eligibil pentru serviciul public. Acest lucru se aplică în același mod în cazul ocupării permanente a forței de muncă de către funcționarii publici sau angajații publici. Principiul de merit, definit prin Constituție, prevede că: pentru a deveni un funcționar public, solicitantul trebuie să aibă calificarea necesară pentru cariera dorită; iar pentru a deveni un angajat public, solicitantul trebuie să aibă calificarea necesară pentru funcția specifică. Acest lucru este valabil și pentru solicitanții de locuri de muncă din alte state membre ale UE. În conformitate cu normele comunitare privind libertatea de circulație, în cazul în care solicitanții sunt adecvați și calificați, ei sunt la fel de eligibili pentru serviciul public german, cu excepția acelor funcții care sunt rezervate pentru resortisanții germani.

Cerințele de eligibilitate care trebuie respectate în angajarea funcționarilor publici sunt în mare parte aceleași pentru toate domeniile administrației. În plus față de cerințele generale, cum ar fi loialitatea față de Constituție și integritatea personală, funcționarii publici trebuie să aibă formarea necesară și calificările de învățământ pentru clasele individuale de serviciu și domeniu.

Cele mai multe municipalități germane și o mare parte din guvernele Land-urilor decid să recruteze angajați în sectorul public pentru clasa mijlocie, în timp ce aceștia preferă funcționarii publici pentru clasa executivă și clasa administrativă. Argumentul din spatele aceastor preferințe este, acela că fiabilitatea de personal la nivelul clasei executive și administrative este mult mai important și relevant strategic decât că unul din personalul care aparține clasei de mijloc.

Pentru a intra în clasa administrativă, este nevoie de o diplomă universitară, care de obicei, este completată de un stagiu de pregătire (Referendariat) de doi ani, cu stagii de practică în diferite instituții publice și private, completate cu unele cursuri pe teme administrative. În afară de această condiții, nu există o educație de pregătire specifică sau de formare pentru clasa administrativă.

Pentru a intra în clasa executivă, este nevoie de o diplomă de la o universitate de științe aplicate. În această clasă, programul de instruire este organizat de fiecare Land, având propriul său colegiu de administrație.

În cele din urmă, formarea profesională este necesară pentru o poziție în clasa de mijloc. Un astfel de sistem de clase sau de pre-condiții formale pentru eligibilitate nu există în legea cu privire la angajații serviciilor publice. Solicitanții sunt în general angajați pe baza cunoștințelor și abilităților lor individuale. Adecvarea este decisivă pentru locuri de muncă specifice.

Recrutarea și selecția în cadrul serviciului public este, în general, condiționată de anunțul unui post vacant, astfel că dreptul accesului egal la funcțiile publice este garantat. Candidați potriviți pentru postul vacant anunțat sunt aleși printr-un proces de selecție. Cu toate acestea, serviciul public german nu are un concurs central de recrutare, fiecare autoritate este responsabilă de efectuarea propriei recrutări și angajări, neexistănd reguli general obligatorii pentru forma procedurii de selecție. La aceasta se adaugă faptul că, în cadrul administrației federale, fiecare minister federal este el însuși responsabil de personal.

Prin urmare, fiecare minister este responsabil pentru selectarea și angajarea personalului nou și poate stabili în mod independent cum sunt solicitanții selectați. Această responsabilitate pentru problemele de resurse umane decurge din principiul ministerial, conform căruia fiecare ministru federal își gestionează propriul departamentul independent și pe propria răspundere. Parlamentele la nivel local, regional și federal au dreptul de a decide, în cadrul autorității lor bugetare, cu privire la numărul și distribuția de posturi în serviciul public. În conformitate cu legea bugetară, resursele umane nu sunt gestionate în funcție de fondurile disponibile, ci în funcție de posturile stabilite. Pe principiul că autoritatea bugetară, trebuie să aprobe fiecare post înainte ca cineva să fie angajat pe acest post.

Această procedură bugetară extrem de specifică în zona de personal a apărut din statutul special de care se bucură funcționarii publici în conformitate cu legislația serviciului public german. Imposibilitatea concedierii și datoria angajatorilor publici de a asigura întreținerea, prin intermediul pensiilor pentru funcționarii publici și persoanele aflate în întreținerea acestora, dă naștere unor obligații de plată care durează de obicei, decenii. Prin urmare, recrutarea unui funcționar public are un impact financiar considerabil. Stabilirea unui post creează autorizarea necesară pentru a cheltui bani pe întreaga perioadă a ocupării forței de muncă. Această procedură se aplică salariaților, deoarece aceștia sunt, de regulă, angajați permanenți, iar parlamentul este capabil să controleze numărul angajaților și componența lor prin gestionarea numărului și distribuția posturilor.

După promovarea examenului de carieră, funcționarii publici trebuie să completeze cu succes o perioadă de probă. Ca o regulă, perioada de probă se întinde pe o perioadă de un an în clasa inferioară, de peste doi ani în clasa de mijloc, de peste doi ani și șase luni în clasa executivă și mai mult de trei ani în clasa administrativă. După finalizarea cu succes a stagiului de probă, funcționarii publici, în cazul în care acestea au cel puțin 27 de ani, sunt numiți pe viață.

3.3.2 Acordurile colective ale angajaților în serviciul public

Inițial, serviciul public a fost apanajul exclusiv al funcționarilor publici. Salariații au fost angajați în serviciul public în calitate de personal de sprijin pentru prima dată la începutul secolului al XIX-lea.

Procentul mare al angajaților în serviciul public, în primul rând, reflectă schimbarea fundamentală în rolul statului. Spre deosebire de secolul al XIX-lea, statul nu mai este văzut exclusiv ca custodele ordinii publice, dar este considerat responsabil pentru creșterea și bunăstarea comunității. Aceste sarcini au fost atribuite în mare măsură de angajaților publici, în timp ce funcționarii publici sunt în mare parte alocați pentru funcțiile clasice suverane (poliție, fisc, administrația vamală și ministere).

Ca și angajații din sectorul privat, angajații din serviciul public sunt angajați pe baza unui contract de muncă de drept privat. Acest contract de muncă se bazează pe reguli generale ale dreptului muncii germane și, ca și în alte sectoare ale industriei, de la normele specifice din acordurile colective de muncă aplicabile.

Contractele colective care se aplică serviciului public sunt acum în general uniform negociate între angajatorii din serviciile federale, serviciile Land-ului și serviciile autorităților locale pe de-o parte, și sindicatele comerciale și de muncă reprezentate în serviciul public pe de altă parte. Serviciul federal este reprezentat pe partea angajatorilor de Ministrul Federal de Interne, care lucrează în strânsă colaborare cu Ministrul Federal de Finanțe, cautând acordul Cabinetului Federal cu privire la problemele importante.

Land-urile sunt reprezentate în contractele colective de asociația angajatorilor, și anume asociația angajatorilor ale Land-ului german (Deutscher Tarifgemeinschaft Lander , TDL), al cărui președinte ales este, în general, Ministrul de Finanțe al Land-ului.

Serviciul de autoritate locală este, de asemenea, reprezentat la nivel federal de către asociația angajatorilor, și anume asociația angajatorilor autorităților locale (AVK), ai căror membri din aceste asociații sunt organizați la nivel de Land și sunt formați din comunitățile teritoriale locale (municipii, orașe, cartiere, etc), precum și din autoritățile locale și întreprinderile locale (de exemplu, aeroporturi, spitale și bănci de economii). Cooperarea este voluntară între zonele care au statut egal.

Funcționarii publici nu au un drept legal la negocieri colective. În cadrul dialogului social reprezentantul angajatorului este Ministerul de Interne, în timp ce funcționarii publici sunt reprezentați de German Trade Union Federation și Federația Funcționarilor Publici, care are 39 de sindicate afiliate. Conform legii, consultarea sindicatelor este obligatorie pentru salariul de bază și bonusurile, care sunt negociate central. Este opțională consultarea sindicatelor cu privire la condițiile de muncă, egalitatea de șanse, normele de conduită, ce sunt de asemenea negociate central. Funcționarii publici au dreptul de a adera la un sindicat, dar nu au dreptul la grevă.

Aceste acorduri colective specifică aproape toate condițiile majore de muncă în serviciul public. Salariații în serviciul public la nivel Federal și de Land sunt supuși unui singur contract colectiv (Acordul-cadru colectiv privind salariații în cadrul Serviciului Public, MTArb). Salariații angajați în serviciul autorităților locale sunt supuși atât unui acord colectiv separat (Acordul-cadru Federal pentru salariații din autoritățiile administrative și operaționale locale, BMT-G II), cât și acordurilor colective suplimentare pe probleme individuale. După unificarea Germaniei, au fost încheiate acorduri colective paralele pentru serviciul public în fosta Germanie de Est, cu diferențe care sunt reduse treptat prin adaptările ulterioare.

3.4 Promovarea și mobilitatea angajațiilor din sectorul public

3.4.1 Promovarea

Promovările sunt guvernate de principiul meritului. Acestea sunt acordate pe baza aptitudinilor, calificărilor și realizărilor profesionale. În cele mai multe cazuri, acestea presupun o schimbare de post. Înainte de acordarea promovării, funcționarul public lucrează în postul aspirat într-o perioadă de probă. Din moment ce funcționarii publici sunt atribuiți unor posturi stabile, promovarea presupune ca un postul superior să fie disponibil. În scopul de a obține o imagine obiectivă, informativă și consecventă a performanțelor funcționarilor publici, criteriile pentru evaluările de performanță sunt stabilite în liniile directoare.

Evaluările de performanță sunt efectuate în mod regulat cel puțin o dată la trei ani sau în anumite ocazii. Ele servesc ca bază pentru deciziile corespunzătoare de personal și măsurilor de dezvoltare a personalului, constituind un instrument de gestionare a personalului. În cadrul procedurilor de promovare definite, funcționari publici calificați au posibilitatea să urce la următorul nivel al carierei acestora. În acest scop, ei trebuie să treacă cu success procedurile de selecție.

Pentru a se asigura o administrație publică modernă, ​​eficientă și eficace, este extrem de important să fie alese persoanele potrivite pentru posturile de conducere. Prin urmare, diferiți angajatorii publici atribuie funcțiile de conducere numai pentru o perioadă de probă sau pe durată determinată, ceea ce face selecția și atribuirea mai mult orientate spre performanță. În cazul în care o persoană greșită a fost aleasă pentru locul de muncă (de exemplu, cineva a cărei lipsă de abilități manageriale devine evidentă mai târziu), acest lucru poate fi corectat. Acest mecanism consolidează, de asemenea, mobilitatea de conducere, motivare și concurența pentru posturile de conducere.

Cursurile de formare intensive ajută actualizarea personalului serviciului public și se adaugă la calificările acestora. Îmbunătățirea cunoștințelor și competențelor, inclusiv utilizarea de noi tehnologii, pregătește serviciul public pentru a face față provocărilor. O astfel de formare este oferită la serviciile de formare proprii ale serviciului public și pe plan extern. Academia Federală de Administrație Publică din Brühl este unitatea de formare centrală la nivel federal.

Spre deosebire de funcționarii publici, angajații publici nu sunt recrutați pentru o anumită carieră, ci pe o funcție specifică. Funcția este evaluată în conformitate cu criteriile prevăzute în contractul colectiv de muncă și constituie baza unică de punere a unui angajat într-un grup de salarizare specifică. Pentru avansarea la o treaptă de salarizare mai mare, angajatului trebuie să i se atribuie o funcție de rang superior. În practică, inițial, angajații pot fi atribuiți unei funcții mai mari pe o bază temporară. Acest lucru ajută pe termen scurt și temporar nevoile de înlocuire și posturile vacante, în timp ce aceștia sunt testați cât de potriviți sunt pentru funcția superioară în cauză.

3.4.2 Mobilitatea

Funcțiile publice sunt caracterizate de mai multe schimbări rapide. Acest lucru necesită o mai mare mobilitate a angajaților, atât geografic cât și în ceea ce privește subiectul, pentru a se folosi în mod optim resursele umane ale serviciului public, în special în vederea evoluției nevoilor de personal. Din motive operaționale, sau la cererea funcționarului public, acesta: poate fi temporar sau permanent mutat la un alt post în cadrul aceleiași autorități; poate fi detașat temporar într-o altă autoritate în domeniul de competență al angajatorului său sau al altui angajator (de exemplu, de la Federație la un Land), sau poate fi transferat definitiv la o altă autoritate în domeniul de competență al angajatorul său sau al altui angajator.

În principiu, aceste măsuri nu au niciun efect asupra remunerațiilor și pensiilor (cu excepția posibilă a încetării sau acordării suplimentare a unor anumite indemnizații), și pot fi luate fără acordul funcționarului public.

Consimțământul funcționarilor publici este totuși necesar pentru detașarea de mai mult de doi ani într-o funcție care nu corespunde biroului său, în special în cazul în care acesta are o valoare mai mică, sau la un alt angajator pentru mai mult de cinci ani. De asemenea, i se mai cere acordul și atunci cand are loc un transfer la un birou inferior din punct de vedere ierarhic, cu excepția cazului în care acest transfer este necesar ca urmare a schimbărilor considerabile de funcții, structură sau de existență unei agenți anteriore sau atunci când este detașat temporar într-o altă instituție publică, care nu are angajatori germani (de exemplu, organizații internaționale și interguvernamentale), sau într-o instituție non-publică.

Chiar și în cazurile în care acordul funcționarului public nu este necesar, transferurile care implică o schimbare de locație, detașări pentru mai mult de trei luni, precum și transferuri în general, necesită aprobarea consiliului de personal. În cazul în care nu se ajunge la un acord, cea mai înaltă autoritate de servicii este responsabilă pentru decizia finală.

Acordul funcționarului public nu este necesar în cazul în care agenția anterioară este transformată în întregime sau parțial într-o instituție organizată de drept privat. Este necesară aprobarea consiliului de personal pentru astfel de misiuni. Funcționarii publici lucrează pentru instituția care le-a fost atribuită. Cu toate acestea, angajatorul anterior continuă să plătească salariile acestora.

Un funcționar public poate, la cerere, să i se acorde un concediu fără plată special pentru a lucra într-o instituție publică, interguvernamentală sau supra-guvernamentală sau în sectorul de ajutor pentru dezvoltare, în cazul în care există un serviciu corespunzător sau de interes public. De asemenea, este posibil ca funcționarilor publici să li se acorde un concediu fără plată pentru o perioadă maximă de cinci ani pentru a lucra în sectorul privat, în cazul în care nu există motive de servicii care sunt împotriva acestui lucru.

Statutul juridic al funcționarilor publici în timpul concediului special rămâne neschimbat. Aceștia nu sunt obligați să mai presteze servicii, iar angajatorului nu îi mai revine nicio obligație de întreținere. Timpul de concediu fără plată pot fi luat în considerare la pensiile funcționarilor publici, în cazul în care aceștia servesc interesele publice sau de serviciu. În același mod, funcționarii publici pot fi dați în concediu cu plată integrală sau parțială, în anumite cazuri, în care de pe urma concediului beneficiază serviciul.

În cazul angajaților publici, aceștia pot fi transferați permanent sau detașați temporar în baza unui contract de muncă. Transferurile sunt permise numai între agențiile sau servicile ale aceluiași angajator. Nu este posibil transferul unui angajat la un alt angajator al serviciului public; în acest caz, un nou contract de muncă ar trebui încheiat.

Un nou instrument de dezvoltare a personalului denumit management interimar este destinat să crească mobilitatea personalului executiv. Funcțiile de conducere nu mai trebuie să fie alocate permanent, acestea fiind limitate la maximum de doisprezece ani. Acest lucru este destinat să promoveze schimbul de personal între sectorul public și sectorul privat.

Concluzii

În urma studiului comparativ privind accesul la funcția publică realizat între România și Germania am constatat ca există destul de multe deosebiri, dar și asemănări.

Având în vedere că Germania este un stat federal, spre deosebire de România care este un stat unitar, din această simplă și incipientă deosebire de regim politic rezultă o serie de deosebiri între cele două state.

În primul capitol, deosebirile sunt date de clasificarea funcționarilor publici. În Germania aceștia sunt organizați în funcționari publici sub dreptul public și angajații publici aflați sub dreptul privat și pe bază de contracte. În România există doar funcționari publici aflați sub dreptul public. În Germania sunt structurați pe 4 clase, respectiv clasa administrativă, executivă, de mijloc si de bază, în timp ce România are doar trei clase I, II si III.

Analizând cel de-al doilea și de-al treilea capitol observăm o altă deosebire între cele două state, aceasta fiind dată de modul de ocupare a funcției în domeniul public. Astfel, serviciul public german nu are un concurs central de recrutare, fiecare autoritate fiind responsabilă de efectuarea propriei recrutări și angajări, neexistând reguli general obligatorii pentru forma procedurii de selecție, pe când în România, recrutarea și selecția funcționarilor publici se face prin concurs organizat în limita funcțiilor publice vacante prevăzute anual în acest scop prin planul de ocupare a funcțiilor publice, acest concurs realizându-se trimestrial de către Comisia de concurs.

În Germania, candidații trebuie să urmeze un curs de formare înainte de a solicita un post aferent funcției publice. Pentru România, este vorba doar de îndeplinirea condițiilor de acces la funcția publică, prin care se urmărește garantarea valorificării profesionale a viitorilor functionari și limitarea arbitrariului în selecție.

Perioada de stagiu acceptată în Germania aferentă claselor este mult mai mare față de cea cerută de România. Astfel, în Germania, clasei administrative i se cere o perioadă de stagiu de 2 ani, clasei executive 3 ani cu internship-uri între 12-18 luni la diferite departamentele guvernamentale, iar în cadrul clasei mijlocii candidaților pentru statutul de funcționar public li se cere o pregătire de 2 ani și viitorilor angajați publici o pregătire de 3 ani. Spre deosebirea de Germania, în România durata stagiului pentru funcționarii clasei I este de 12 luni, 8 luni pentru funcționarii publici din clasa a II-a și 6 luni pentru funcționarii din clasa a III-a.

România și Germania se aseamănă când este vorba de promovarea și mobilitatea funcționarilor publici.

Prin urmare, România a făcut progrese destul de mari, dar tot mai are de învățat de la statele puternice, chiar și în acest domeniu, al administrației publice, pentru că, până la urmă un sistem public riguros și bine structurat ajută dezvoltarea socială, economică, pe scurt conturează un stat mai puternic.

Bibliografie

Literatură de specialitate

Alexandru, I., Cărăușan, M., Bucur, S., Drept administrativ, ediția a III-a, revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2009

Iorgovan, A., Tratat de drept administrativ, vol. I Introducere. Organizarea administrativă. Funcția publică, ediția 4, Ed. All Beck, București, 2005

Petrescu, S., Drept administrativ, Ed. SITECH, Craiova, 2010

Popescu Petrovszki, D., M., Statutul funcționarilor publici din România și din Uniunea Europeană, principii, drepturi și obligații, Ed. I.R.D.O, București, 2011

Preda, M., Drept administrativ, ediția a III-a, Ed. Lumina Lex, București, 2004

Vedinaș, V., Drept administrativ, ediția a VII-a, revizuită și actualizată, Ed. Universul Juridic, București, 2012

Vedinaș, V., Statutul funcționarilor publici, comentarii, doctrină, legislație, jurisprudență, Ed. Universul Juridic, București, 2009

Legislație

Constituția României, modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României, nr. 429, publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o nouă numerotare, în M.Of. al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003. Constituția României, în forma inițială, a fost publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 233 din 21 noiembrie 1991 și a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin referendumul național din 8 decembrie 1991.

Constituția Germanie, publicată în M.Of. Federal al Germaniei, Partea I, p. 1 din 23 mai 1949, cu modificările și completările ulterioare.

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 600 din 8 decembrie 1999, republicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările și completările ulterioare.

Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 204 din 23 aprilie 2001, cu modificările și completările ulterioare.

Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 663 din 23 octombrie 2001.

Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 544 din 12 decembrie 2001.

Legea nr. 287/2009 privind Codul civil publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009, republicată prin Legea nr. 71/2011 în M.Of. al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, cu modificările și completările ulterioare.

Hotărâre nr. 611 din 4 iunie 2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 530 din 14 iulie 2008.

O.U.G nr 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității publicată în M.Of. al României, Partea I, nr 182 din 10 martie 2008.

Gesetz zur Durchsetzung der Gleichstellung von Frauen und Männern in der Bundesverwaltung und in den Gerichten des Bundes publicată în M.Of. Federal al Germaniei, Partea I, p. 3234 din 30 noiembrie 2001, cu modificările și completările ulterioare.

Bundesbeamtengesetz din 5 februarie 2009 (BGBl. I S. 160)

Site-uri web

www.anfp.gov.ro

www.bmi.bund.de

www.iuscomp.org

www.goethe.de

www.unpan1.un.org

ww.bakoev.bund.de

www.gesetze-im-internet.de

Bibliografie

Literatură de specialitate

Alexandru, I., Cărăușan, M., Bucur, S., Drept administrativ, ediția a III-a, revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2009

Iorgovan, A., Tratat de drept administrativ, vol. I Introducere. Organizarea administrativă. Funcția publică, ediția 4, Ed. All Beck, București, 2005

Petrescu, S., Drept administrativ, Ed. SITECH, Craiova, 2010

Popescu Petrovszki, D., M., Statutul funcționarilor publici din România și din Uniunea Europeană, principii, drepturi și obligații, Ed. I.R.D.O, București, 2011

Preda, M., Drept administrativ, ediția a III-a, Ed. Lumina Lex, București, 2004

Vedinaș, V., Drept administrativ, ediția a VII-a, revizuită și actualizată, Ed. Universul Juridic, București, 2012

Vedinaș, V., Statutul funcționarilor publici, comentarii, doctrină, legislație, jurisprudență, Ed. Universul Juridic, București, 2009

Legislație

Constituția României, modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României, nr. 429, publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o nouă numerotare, în M.Of. al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003. Constituția României, în forma inițială, a fost publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 233 din 21 noiembrie 1991 și a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin referendumul național din 8 decembrie 1991.

Constituția Germanie, publicată în M.Of. Federal al Germaniei, Partea I, p. 1 din 23 mai 1949, cu modificările și completările ulterioare.

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 600 din 8 decembrie 1999, republicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările și completările ulterioare.

Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 204 din 23 aprilie 2001, cu modificările și completările ulterioare.

Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 663 din 23 octombrie 2001.

Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 544 din 12 decembrie 2001.

Legea nr. 287/2009 privind Codul civil publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009, republicată prin Legea nr. 71/2011 în M.Of. al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, cu modificările și completările ulterioare.

Hotărâre nr. 611 din 4 iunie 2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 530 din 14 iulie 2008.

O.U.G nr 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității publicată în M.Of. al României, Partea I, nr 182 din 10 martie 2008.

Gesetz zur Durchsetzung der Gleichstellung von Frauen und Männern in der Bundesverwaltung und in den Gerichten des Bundes publicată în M.Of. Federal al Germaniei, Partea I, p. 3234 din 30 noiembrie 2001, cu modificările și completările ulterioare.

Bundesbeamtengesetz din 5 februarie 2009 (BGBl. I S. 160)

Site-uri web

www.anfp.gov.ro

www.bmi.bund.de

www.iuscomp.org

www.goethe.de

www.unpan1.un.org

ww.bakoev.bund.de

www.gesetze-im-internet.de