Accesiunea Imobiliară Naturală

2. ACCESIUNEA IMOBILIARĂ NATURALĂ

2.1. Noțiune. Sediul materiei

Accesiunea imobiliarănaturală constă în unirea a două bunuri, dintre care cel putin bunul principal este un imobil. Bunurile care se unesc aparțin unor proprietari diferiți, iar unirea se produce, astfel cum insăși denumirea o arată, fără intervenția omului.

La accesiunea imobiliara naturala trebuie sa se țina seama de prevederile art.5 din Legea nr.18/1991, privind fondul funciar, pentru că se pretează la modificari naturale terenurile care prin acest text sunt afectate domeniului public. Textele Codului civil suferă corecțiile corespunzatoare în cazul albiilor râurilor și fluviile, cuvetele lacurilor de interes public, terenuri cu destinație forestieră, plajele etc., nesusceptibile de dobândire prin accesiune în dauna domeniului public. Principiul general care domina în textele Codului civil materia accesiunii imobiliare este câ pamântul se considera totdeauna ca lucrul principal. Pornind de la aceasta, toate lucrurile care se încorporeaza în el sunt considerate accesorii, făcând abstracție de valoare. Însă, în prezent, când există bunuri mobile și imobile de valoare mai mare decât pământul, astfel această concepție tradițională ar trebui schimbată și în plan legislativ.

Noul Cod civil prevede următoarele cazuri de accesiune imobiliară naturală: aluviunile ( art. 571), terenul lăsat de apele curgătoare (art. 570), terenul lăsat de apele stătoare (art. 571), avulsiunea ( art.572), albiile râurilor, insulele și prundișurilor (art. 573), insulele nou-formate (art. 574), albiile părăsite de apele curgătoare (art. 575), accesiunea naturală asupra animalelor ( art.576).

2.2. Aluviunea

În vechiul Cod civil, aluviuniile erau definite ca fiind ,,creșteri de pământ ce se fac succesiv și pe nesimțite la malurile fluviilor sau ale râurilor". Aluviunile sunt definite de art. 569 în prezentul Cod civil ca fiind:„ adaugirile de teren la malurile apelor curgătoare revin proprietarului fondului riveran, numai daca ele se formează treptat”.

Aceste creșteri de pământ pot rezulta din depunerea de către apele curgătoare pe unul din maluri dar și din retragerea apelor curgătoare. Pământul liberat prin retragerea apei aparține proprietarului riveran de-a lungul căruia s-a retras apa. Proprietarul fondului spre care s-a retras apa și care scade nu va putea să ceară despăgubiri pentru pierderea suferită de la cel căruia i-a profitat retragerea apelor și nicinu poate revendica pierderea suferită de la cel căruia i-a profitat retragerea apelor și nici nu poate revendica pierderea suferită de la cel căruia i-a profitat retragerea apelor, și nici nu poate revendica terenul ce a dost descoperit.

Nu se mai cuprinde mențiunea referitoare la pământurile părasite de apa mării, acest aspect fiind reglementat prin legi speciale. În cazul în care retragerea apei de la unul dintre țărmuri este însoțită de întinderea apei pe celalalt țărm, unul dintre proprietari pierde o suprafață de teren, în timp ce celalalt proprietar caștigă o asemenea suprafață. Soluția legiuitorului nu este însă inechitabilă, întrucât acest fenomen nu este rezultatul acțiunii umane, ci este un efect natural. În plus, nici din punct de vedere practic nu s-ar justifica împarțirea terenului eliberat de ape, într-un aseamenea caz, între proprietarii riverani. De asemenea, nu este reglementată în această situație, nici despagubirea proprietarului riveran care pierde teren, nici posibilitatea ca acesta sa revendice terenul descoperit prin retragerea apei de pe malul opus.

Efectul achizitiv de proprietate al aluviunii în favoarea proprietarului riveran a fost justificat prin aceea că acest proprietar trebuie să suporte nu numai pagubele produse de apa curgatoare aflată în vecinatate, ci sa culeagă si foloasele din această împrejurare. Dacă dreptul de proprietate asupra terenului riveran este dezmembrat, nudul proprietar va dobândi și nuda proprietate asupra bucații de pamant create prin aluviune, iar titularul dezmembramantului dreptului de proprietate iși va extinde dreptul său asupra acestei bucati de pamant. Prin urmare, proprietarul fondului căruia i-a profitat retragere nu va avea nicio obligație de a despăgubi pe nimeni în nicio situație de creșterea pe suprafața sa de teren.

Dispozițiile cuprinse în noul Codul civil au fost corelate cu cele ale Legii nr. 107/1996 a apelor, care în art.3 alin (2), prevede că albiile minore mai mici de 5 km și cu bazinile hidrografice ce nu depășesc suprafața de 10 kmp, pe care apele nu curg permanent, aparțin deținătorilor cu orice titlu al terenurilor pe care acestea se formează sau curg. Așa fiind, acesta înseamnă că aluviunea poate primi aplicarea numai în privința acestor ape, care aparțin domeniului public; art. 3 alin (1) din aceeasi lege dispune că apele de suprafață cu albiile minore cu lungimi mai mari de 5 km și cu bazine hidrografice ce depașesc 10 kmp, malurile și cuvetele lacurilor, precum și apele subterane etc. aparțin domeniului public.

Aluviunea este exclusa cu privire la lacuri, heleșteie și iazuri. Conform art. 571 NCC: “(1 )Proprietarul terenului înconjurat de heleșteie, iazuri, canale și alte asemenea ape stătătoare, nu devine proprietarul terenurilor apărute prin scaderea temporara a acestor ape sub înalțimea de scurgere.(2)Tot astfel, proprietarul acestor ape nu dobandește niciun drept asupra terenului acoperit ca urmare a unor revărsari sporadice.”

În ceea ce privește pământul care rezultă din retragearea apei marii cade în domeniul public, astfel plajele și marea teritorială fac parte din domeniul public.

În cazul în care retragerea apelor a profitat fondului riveran ce se afla în indiviziune, creșterea acestuia este în favoarea tuturor coindivizarilor.

Astfel, corelând toate dispozițiile legislative rezultă că aluviunea, ca mod de dobândire a proprietății, se aplică numai în ceea ce privește apele aflate în proprietate privată, nu și în privința celor care apartin domeniului public.

2.3. Terenul lăsat de apele curgătoare

Articolul 570 din prezentul Cod civil reglementează acest tip de aceesiune imobiliară naturală prin:„Proprietarul fondului riveran dobândește, de asemenea, terenul lasat de apele curgătoarecare s-au retras treptat de la țărmul respectiv.” Din moment ceproprietarul riveran dobândește, de asemenea, terenurile astfel formate, înseamnă că această situație reprezintă o variantă a aluviunii, expresia „de asemenea” folosită de art. 570 urmând a fi raportată la dispozițiile art. 569 NCC privitoare la aluviune.

Atunci când o persoană este proprietar a unui teren pe malul unei ape curgătoare, iar aceasta se retrage treptat, astfel eliberându-se o suprafață de teren, această persoană devine proprietar și asupra suprafeței astfel aparută.

Noul Cod civil nu mai cuprinde mențiunea referitoare la apa mării, acest aspect fiind regelementat prin legi speciale. Acest text referitor la terenul lăsat de apele curgătoare se aplică numai în privința apelor aflate în proprietate privată, deoarece în ceea ce privește minoră a unui râu proprietate publică se va aplica Legea nr. 107/1996.

2.4. Terenul lăsat de apele stătătoare

În privința terenului lăsat de apele stătătoare, Codul civil actual prevede că „Proprietarul terenului înconjurat de heleșteie, iazuri, canale și alte asemenea ape stătătoare nu devine proprietarul terenurilor apărute prin scăderea temporară a acestor ape sub înălțimea de scurgere” precum și „proprietarul acestor ape nu dobândește niciun drept asupra terenului acoperit ca urmare a unor revărsări sporadice”.

Proprietarul apei este întodeauna considerat ca fiind proprietar al pământului acoperit de apă, când acesta este la nivelul obișnuit de scurgere, acest nivel determinând limita fixă a pământului ce aparține proprietarului fiecărui fond, indiferent de scăderile ori creșterile apei.

Aliniatul 2 al articolului 571 evocă situația terenului acoperit de ape ca urmare a unor revărsări sporadice. În acest caz proprietarul terenului înconjurat de ape stătătoare nu devine proprietar al terenurilor apărute prin scăderea temporară a apelor, deci nu duc la mărirea terenului proprietarului sau proprietarilor riverani cu acea suprafață. Astfel, dacă aceste ape se revarsă , proprietarul acestora nu va putea pretinde că și-a mărit în acest mod suprafața sa cu cea aflată temporar sub ape. În această situație (…) proprietarii terenurilor acoperite de ape ar trebui, fie să efectueze lucrări necesare pentru ca apa să revină la cotele inițiale, pe cheltuiala lor, fie sa-i despăgubească pe proprietarii terenurilor riverane proporțional cu suprafața de teren pe care aceștia au pierdut-o.

2.5. Avulsiunea

Avulsiune este reglementata în art. 572 NCC, conform căruia: „Proprietarul terenului de la care o apa curgătoare a smuls brusc o porțiune de mal din teren, alipind-o la terenul altui proprietar riveran, nu pierde dreptul de proprietate asupra părții desprinse dacă o revendică în termen de un an de la data faptului”.

Textul dispune clar că proprietarul terenului de la care o apa curgătoare a smuls o suprafață din acesta nu pierde dreptul de proprietate asupra parții desprinse dacă o revendică în cel mult un an de la data desprinderii.

Între avulsiune si aluviune există o diferență, în sensul că aluviunea apare ca urmare a acțiunii apelor curgătoare în amonte față de locul unde ea se formează în mod succesiv prin depuneri de nisip, pietriș etc., iar avulsiunea presupune ruperea unei bucăti semnificative de pământ dintr-un fond riveran aparținând altei peroane, care se alipește, ca urmare a acțiunii apei curgătoare, de regulă în caz de viituri, la un fond aflat în aval, ce aparține altui proprietar.

Diferențele între avulsiune și aluviune conduc și la diferențe asupra modului de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenurilor supuse unor astfel de evenimente. Ca urmare, potrivit art.572 NCC, proprietarul nu pierde dreptul asupra bucății de pământ desprinse, cu condiția sa o revendice în termen de un an de la data desprinderii sale. Reclamantul din acțiunea de revendicare va trebui să dovedească identitate bucății de teren care s-a rupt din fondul său.

Pentru a putea dobîndi proprietatea prin avulsiune, proprietarul fondului la care s-a alipit bucata de teren smulsă de ape trebuie sa îndeplinească cumulativ o serie de condiții, precum: bucata de teren să fi fost smulsă brusc dintr-un fond riveran, situat pe malul unei ape curgatoare, prin forța acesteia din urmă și să fie deplasată de forța apei și alipită unui fond riveran care are alt proprietar dar și ca proprietarul fondului din care bucata de teren a fost smulsă să n-o fi revendicat în termen de un an.

Prevederile art. 572 NCC , ca și cele ale art.498 C. Civ., consacrate avulsiunii, nu prevăd și condiția ca proprietarul fondului la care bucata de teren s-a alipit să-și manifeste intenția de a deveni proprietatea aceseia. În Codul civil francez , art. 559, evocă o astfel de condiție, ce se referă la necesitatea formulării acțiunii în revendiare în termen de un an, permițând promovarea sa și dupa împlinirea acestui termen, dacă proprietarul fondului la care s-a alipit bucata de teren nu a luat-o în posesie.

În acest caz, accesiunea nu este doar un rezultat al unirii unui bun accesoriu cu unul principal,această unire nu produce, prin ea însăși, efectul achizitiv de proprietate în favoarea proprietarului bunului principal, proprietarul porțiunii de teren care a fost ruptă de ape poate sa reintre în stăpânirea acestui bun în termen de un an. Efectul achizitiv de proprietate se produce prin accesiune în momentul în care a trecut termenul de un an de la data alipirii, iar nu ca efect al posesiei. Avulsiunea se înfățișează așadar ca fapt juridic complex în structura căruia intra, pe de o parte,unirea celor două terenuri ca efect al acțiunii apei și, pe de altă parte, trecerea termenului de un an.

În ceea ce privește natura juridică a termenului de un an acesta este unul de decădere, și nu unul de prescripție, deoarece la expirarea termenului de un an se va produce efectul achizitiv în beneficiul proprietarului terenului principal, rezultând că, în același moment se stinge dreptul proprietarului terenului accesoriu; în consecință, stingerea dreptului subiectiv este efctul decăderii, și nu al prescripției extinctive.

În situația în care bucata de teren smulsă aparține domeniului public, nu va putea opera accesiunea imobiliară naturală întrucât acțiunea în revendicare a imobilelor ce fac parte din domeniul public este imprescriptibilă, astfel încât titularul va putea sa-și revendice oricând bucata de teren.

2.6. Albiile râurilor, insulele și prundișurile

Albiile râurilor, insulele și prundișurile sunt o formă a accesiunii imobiliare naturale alcătuite din întinderile de uscat rezultate din retragerea apelor, râurilor neplutitoare și nenavigabile.

Spre deosebire de Codul civil de la 1864, noul Cod civil reglementează și situația juridică a albiilor râurilor. Astfel, conform art. 573 alin (1), teza NCC: „Albiile râurilor aparțin proprietarilor riverani, cu excepția acelora care, potrivit legii, fac obiectul proprietății publice”. La acest text de lege, art.3 din Legea nr.107/1996 aduce completări potrivit cărora „Albiile minore cu lungimi mai mici de 5 km și cu bazine hidrografice ce nu depășesc suprafața de 10 km2, pe care apele nu curg permanent, aparțin deținătorilor, cu orice titlu, ai terenurilor pe care se formează sau curg.”

Tot la art. 3 din Legea nr.107/1996 gasim și regimul albiilor râurilor cărora nu le este aplicabil art. 573 alin. (1) din prezentul Cod civil: „apele de suprafață cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km și cu bazine hidrografice ce depășesc suprafața de 10 km2, malurile și cuvetele lacurilor, precum și apele subterane, apele maritime interioare, faleza și plaja mării, cu bogățiile lor naturale și potențialul energetic valorificabil, marea teritorială și fundul apelor maritime”.

Insulele reprezintă o porțiune de pământ înconjurată în toate părțile de apa râului în cadrul căreia s-a format, iar prundișurile sunt o aglomerare de pietre de mici dimensiuni, instabile, înconjurate la rândul lor de apă.

Dacă insulele și prundișurile se formeaza în cadrul apei râurilor și au un caracter accesoriu față de acestea, prin accesiune, ele devin proprietatea proprietarilor acestor albii. Insulele, care nu sunt în legătură cu terenurile cu mal la nivelul mediu al apei, aparțin proprietarului albiei apei.

Articolul 573 alin. (3) NCC reglementează cazul în care insula se formează în interiorul unei ape curgătoare ce are maluri cu proprietari diferiți și trece peste jumătatea apei. În această situație fiecare dintre ei va avea dreptul de proprietate asupra părțiide insulă ce se întinde spre el pornind de la jumătatea apei, linia mediană a apei reprezentând astfel limita de demarcație între proprietățile din insulă ce revin celor doi proprietari riverani.

2.7. Insulele nou-formate

Articolul 574 C.civ. reglementează cazul dreptului de proprietate asupra insulelor care se formează prin desprinderea unui brat nou al unei ape curgătoare. Acest text dispune faptul că, în situația în care o apa curgătoare, formandu-și un braț nou, înconjoară terenul unui proprietar riveran, el ramane proprietar asupra insulei care s-a creat astfel.

Aceasta ipoteză este total diferită de cea de la articolul 573 NCC, din care am obervat că insulele și prundișurile se formează în interiorul unei ape curgatoare, fiind înconjrate de jur împrejur de ape, pe când art. 574 prezintă situația în care dintr-o apă curgătoare se formează un braț al acesteia, care înconjoară o suprafață de teren ce este proprietatea unei alte persoane. Astfel, suprafața de teren înconjurată de apă,ce formează o insulă va aparține în continuare proprietarului inițial.

2.8. Albiile părăsite de apele curgătoare

Noul Cod civil face trimitere la situația albiilor părăsite de apele curgătoare care și-au format un nou curs, prevăzând prin art. 575 că aceasta ve avea regimul stabilit de legea specială.

Legea care regelementează aceasta situație este Legea nr. 107/1996 a apelor, care dispune că în cazul în care un curs de apă își formează o albie nouă, părăsind în mod natural pe cea veche, riveranii sau utilizatorii de apa pot să solicite, în termen de un an, aprobarea Administrației Naționale „Apele Române” pentru aducerea apei pe albia veche.

În cazul în care, în termenul de un an prevazut în legea specială, nu se formează o cerere în conditiile prevăzute, albia veghe rămâne în proprietatea riveranilor, iar albia nouă se consideră albie naturală, care va intra în domeniul public al statului, va fi înregistrată în Cadastrul apelor și se va da în administrarea Administrației Naționale „Apelor Române”.

Cheltuielile referitoare la readucerea apei în vechea albie va fi suportată de riverani sau utilizatorii de apă, iar litigiile se solutionează de instanțele judecătorești.

Readucerea apei poate fi facută și din interese publice, la propunerea Administrației Naționale „Apelor Române”; riveranii vor fi consulați cu avizul comitetului de bazin și aprobarea autorității publice centrale din domeniul apelor; în această situație cheltuielile fiind suportate de la bugetul de stat.

2.8. Accesiunea naturală asupra animalelor

Vechea reglementare , prin art. 503 fostul Cod civil reglementa accesiunea naturală a animalelor sălbatice, și prin extensia doctrinei și la cele semisălbatice. Reglementarea accesiunii animalelor domestice constituie una din inovațiile noului Cod civil.

Sfera de aplicare a articolului 576 Codul civil depinde de înțelesul sintagmei animale, sintagmă ce presupune distincția dintre animalele sălbatice propiriu-zise (ferae), cum sunt urșii, lupii, mistreții, leii și animalele domestece (mansueta) cum ar fi caii, oile, caprele dar și animalele intermediare (mansuefacta) care nu se încadrează între primele doua categorii, fiind acele animale care deși se stabilesc pe un fond nu sunt nici sălbatice dar nici pe deplin domesticite, și care pot părasi oricând fondul, precum porumbeii, albinele, iepurii.

Aliniatul 1 din art. 576 din prezentul Cod civil reglementează situația animalelor domestice: „Animalele domestice rătăcite pe terenul altuia îi revin acestuia din urmă dacă proprietarul nu le revendică în termen de 30 de zile de la data declarației făcute la primărie de către proprietarul terenului”. Animalele domestice rătăcite pe terenul unei alte persoane nu intră în proprietatea acestuia din urmă decât după trecerea termenului de 30 de zile de la data declarației facute la primărie de către persoana pe terenul căruia au fost gasite animalele,termen în care proprietarul inițial al animalelor nu și-a cerut dreptul asupra acestora. Proprietarul terenului pe care a fost gasit animalul domestic rătacit este ținut să facă ă declarație despre această împrejurare la primăria la primăria localității pe raza căreia se află terenul.În lipsa unei declarații facute la primărie, persoana care a gasit animalele pe terenul său nu va putea dobândi proprietatea indiferent de termenul scurs.

Revendicarea făcută de către proprietarul animalelor domestice nu semnifică introducerea unei acțiuni în revendicare, fiind suficientă o simplă solicitare în acest sens.

Din conținutul articolului 576, alin. 1 Cod civil, putem sustrage următoarele condiții cumulative ce trebuiesc să fie îndeplinite, pentru ca proprietarul terenului să poată dobândi proprietatea animalelor domestice rătacite pe terenul său prin accesiune: animalele domestice care au pătruns pe proprietatea unei alte persoane să fie „rătăcite” precum și proprietarul terenului pe care au fost găsite animalele să fi declarat acest lucru la primăria localității pe raza căreia se află situat terenul, iar proprietarul animalelor, în termen de 30 de zile de la data declarației facute la primărie de cel care a găsit animalele pe terenul său, să nu le fi revendicat.

În ceea ce privește natura juridică a termenului de 30 de zile acesta este unul de decădere, și nu unul de prescripție, deoarece la expirarea termenului de 30 de zile se va produce efectul achizitiv în beneficiul proprietarului terenului, rezultând că, în același moment se stinge dreptul proprietarului animalelor domestice; în consecință, stingerea dreptului subiectiv este efctul decăderii, și nu al prescripției extinctive.

Conform alin. (2) al art. 576 Cod civil reglementează situația animalelor semisălbatice, precum porumbeii, peștii și alte asemenea animale care trec pe fondul altui proprietar. Legiuitorul prevede că „porumbeii, peștii și alte asemenea animale care trec pe fondul altui proprietar aparțin acestuia cât timp rămân pe fond, cu excepția cazului în care trecerea a fost provocată prin fraudă sau prin artificii”. Aceste fraude sau artificii se referă la așezarea de capcane speciale pentru prinderea și reținerea acestor animale sau de hrană cu care să le ademenească dar nu și la metodele de păstrare a acestora. Dacă s-au folosit astfel de moduri de a atrage animalele, proprietarul fondului de pe care au plecat animalele nu își pierde dreptul de proprietate și le va putea revendica, în măsura în care ele pot fi identificate. Această identificare a animalelor atrase prin fraudă si alte artificii este o problemă de ordin probatoriu.

Textul din Codul civil în vigoare își gasește astfel aplicarea numai în cazul animalelor semisălbatice, ca de exemplu porumbeii, peștii și iepurii, dar care să nu facă parte din domeniul public.

Noul Cod civil reglementează, prin art. 576 alin (3), dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune asupra roiului de albine, separat de aceea a altor animale semisălbatice.Roiul de albine trecut pe terenul altuia revine proprietarului acestuia numai dacă proprietarul roiului nu îl urmărește sau încetează să îl urmărească timp de două zile.

Este vorba despre roiurile de albine care trec pe terenul altuia, acestea trec în proprietatea persoanei care deține terenul, doar dacă proprietarul roiurilor nu le urmărește sau încetează urmărirea lor după 2 zile de la acest moment; dreptul de proprietate asupra roiului va fi dobândit prin accesiune naturală de proprietarul terenului pe care acestea s-au stabilit.

Regimul juridic al animalelor sălbatice care formează fauna de interes cinegetic nu este reglementat de Codul civil în vigoare ci prin lege specială în materie, respectiv Legea nr.407/2006 a vânătorii și a fondului cinergetic.

Art.2 din legea specială prevede „Fauna de interes cinegetic este resursă naturală regenerabilă, bun public de interes național și internațional”. În literatura de specialitate s-a arătat că accesiunea animalelor sălbatice are ca obiect numai animalele semisălbatice. Potrivit acestui articol din legea specială, fauna de interes cinegetic format din totalitatea exemplalelor din populațiilor din speciile de faună sălbatică existente pe teritorul României, este resursă regenerabilă, bun public de interes național și internațional, iar apropierea exeplalelor din această faună poate fi facută numai în condițiile prevăzute de legea specială.

Dreptul de proprietate asupra acestor animale care nu sunt nici sălbatice, dar nici domestice aparține proprietarului terenului pe care se află aceste animale atata timp cât rămân pe fond, după care este dobândit de propietarul terenului pe care acestea au trecut.

Este de observat că aplicarea dispozițiilor Codului civil referitoare la accesiunea imobiliară naturală au suferit serioase restrângeri ca urmare a unor reglementări speciale. De exemplu, fondul cinegetic este proprietatea statului. Dobândirea unor exemplare de animale sălbatice de orice

persoană poate avea loc numai în condițiile prevăzute de Legea nr. 26/1976 privind economia vânatului și vânătoarea.

3. ACCESIUNE IMOBILIARĂ ARTIFICIALĂ

3.1. Aspecte generale. Noțiune

Accesiunea imobiliară artificială , numită în literatura de specialitate și accesiunea imobiliară industrială, presupune unirea sau încorporarea a două bunuri având proprietari diferiți, prin activitatea omului. Spre deosebire de accesiunea imobiliară naturală care are loc cu titlu gratuit, pentru că aceasta este efectul unui fenomen natural de care proprietarul, în beneficiul căruia se produce, nu poate fi responsabil, accesiunea imobiliară artificială are loc numai cu titlu oneros, beneficiarul acesteia trebuind să platească despăgubiri celui în detrimentrul căruia a operat.

În vechiul Cod civil, art. 492 reglementa accesiunea imobiliară artificială ca fiind: „orice construcție, plantație sau lucru făcut din pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra”; prezumția instituită în acest articol este relativă; a se dovedi „din contra” înseamnă că proprietarul construiește pe terenul său cu materilalele unui terț, sau că un terț construiește pe un teren ce nu ii aparține.

Reglementare din vechiul Cod considera că lucrul principal este terenul și că proprietarul terenului devine și proprietarul construcției, și dreptul de proprietate asupra construcței se naște în beneficiul proprietarului terenului din momentul începerii lucrării.