Acceptarea Sub Beneficiu DE Inventar

LISTA DE ABREVIERI

al. – alineatul

art. – articolul

Cass. – Cour de Cassation

C.civ. – Codul civil

CD. – Culegere de decizii ale T.S. pe anul …

col. civ. – colegiul civil

CSJ – Curtea Supremă de Justiție

Culegere TMB 199 ' – TMB, Culegere de practică judiciară civilă pe anul 199 ' cu Note de I. Mihuță

dec. – decizia

dec. civ. – decizia civilă

edit. – editura

nr. – numărul

Obs. – Observations

op. cit. – opera citată

p. – pagina

RRD – Revista română de Drept

RTD civ. – Revue trimestrielle de droit civil

s. civ. – secția civilă

T.S. – Tribunalul Suprem

urm. – următoarele

vol. – volumul

CAPITOLUL I

Noțiuni Introductive

În dreptul român, atît în cazul moștenirii legale cît și în cazul moștenirii testamentare, transmiterea patrimoniului succesoral (transmisiune universală sau cu titlu universal) sau a bunurilor determinate din patrimoniu (transmisiune cu titlu particular) operează de drept din momentul deschiderii moștenirii (art. 644, 688, 696, 899 al. 1 C.civ.), fără vreo manifestare de voință din partea succesibilului și chiar fără știrea lui.

Cu toate că transmisiunea patrimoniului succesoral se produce de plin drept din momentul deschiderii moștenirii, ea nu are caracter definitiv și obligatoriu. Dimpotrivă, ca principiu de ordine publică, legea precizează că „ nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moșteniri ce i se cuvine ” (art. 686 C.civ.).

Prin urmare, succesibilul, după deschiderea moștenirii, are dreptul de a alege –„drept de opțiune succesorală ” – între 3 posibilități:

 Acceptarea pură și simplă a moștenirii. Succesibilul care optează în acest sens își consolidează titlul de moștenitor și va fi obligat să răspundă pentru datoriile și sarcinile succesiunii, chiar dacă acestea ar depăși ca valoare activul moștenit (răspunde ultra vires hereditatis).

Așadar, succesibilul va opta în acest sens dacă moștenirea este neîndoielnic solvabilă sau din considerente personale ( familiale, morale etc.) își asumă riscul plății datoriilor peste valoarea activului moștenit.

 Renunțarea la moștenire. Prin renunțare, succesibilul desființează cu efect retroactiv vocația sa succesorală (art. 696 C.civ.). Devenind străin de moștenire, nu răspunde de pasiv, dar nici nu beneficiază de eventualul activ. Moștenirea în întregul ei va reveni comoștenitorilor sau moștenitorilor subsecvenți. Succesibilul alege această cale dacă moștenirea este neîndoielnic insolvabilă sau dacă dorește ca prin renunțarea sa pur abdicativă să beneficieze de moștenire alte persoane (comoștenitori sau moștenitori subsecvenți).

 Acceptarea sub beneficiu de inventar, ca variantă intermediară. Optînd în acest sens, succesibilul își consolidează titlul de moștenitor și, deci, beneficiază de moștenire, dar își limitează răspunderea sa pentru datoriile și sarcinile moștenirii la emolumentul moștenirii. El va răspunde de pasiv numai în limita activului succesoral (intra vires hereditatis) și numai cu bunurile moștenite (cum viribus), punîndu-și la adăpost bunurile sale personale (art. 713 C.civ.). Se alege această variantă cînd solvabilitatea moștenirii este îndoielnică și succesibilul nu înțelege să-și asume riscul insolvabilității, dar dorește să beneficieze de un eventual sold activ¹ .



¹Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 379 – 380

&. 1. Avantaje și inconveniente ale acceptării beneficiare.

Acceptarea sub beneficiu de inventar confirmă succesibilul în calitatea sa de moștenitor întocmai ca și acceptarea pură și simplă. Moștenitorul beneficiar este deci titularul patrimoniului defunctului și proprietar al bunurilor succesorale ; în baza acestui titlu el va conserva, dacă este cazul, relicvatul activului ; dreptul său este transmisibil propriilor săi moștenitori ; el poate cere reducțiunea liberalitaților excesive ale defunctului dacă este moștenitor rezervatar ; el însuși este ținut la raportul donațiilor dacă este descendent sau soț supraviețuitor în concurs cu descendenții¹.

Există însă o diferență majoră între acceptarea sub beneficiu de inventar și acceptarea pură și simplă : moștenitorul beneficiar nu este ținut de datoriile succesiunii decît în limita activului succesoral „ intra vires succesionis ” – el avînd posibilitatea de a plăti creditorii defunctului numai cu bunurile moștenirii, nu și cu bunurile sale personale². Accceptarea beneficiară oferă deci avantaje incontestabile, moștenitorul fiind ținut la adăpost de pericolul unei eventuale insolvabilitați succesoale.

Legea impune această posibilitate – a acceptării sub beneficiu de inventar – și pentru a proteja interesele minorilor și interzișilor judecătorești; tutorul acestora avînd posibilitatea de a opta doar între renunțarea la moștenire și acceptarea acesteia sub beneficiu de inventar.



¹Jean Mazeaud, Leçons de Droit civil, p.359

²Fr. Deak, op. cit., p. 440

Este de asemenea și singura posibilitate deschisă moștenitorilor unui succesibil decedat înainte de a-și fi exercitat opțiunea, în cazul în care aceștia nu au căzut de acord cu privire la exercitarea dreptului de opțiune unic și indivizibil dobîndit prin retransmitere, cînd „succesiunea se va accepta sub beneficiu de inventar ”(art. 693 C.civ.)¹.

Acceptarea sub beneficiu de inventar, deși mai „ prudentă ” decît acceptarea pură și simplă, totuși nu este lipsită de inconveniente. Formalitațile sunt numeroase și complicate, cheltuielile ocazionate cu întocmirea inventarului sunt costisitoare ; anumite erori de gestiune ale miștenitorului sunt susceptibile de a antrena acceptarea pură și simplă forțată a moștenirii; moștenitorul beneficiar este ținut la raportul liberalitaților.

Pentru moștenitori ea prezintă și dezavantajul dezvăluirii conținutului exact al moștenirii și evaluarea provizorie a bunurilor (art. 71 din Legea nr. 36/1995), cu consecința plății taxelor de timbru asupra succesiunilor².

Pentru toate aceste motive este preferabil a se refuza o moștenire neîndoielnic păgubitoare (insolvabilă) și a se accepta pur și simplu o succesiune indiscutabil solvabilă.



¹Fr. Deak, op. cit., p. 441 – 442

²Fr. Deak, op. cit., p. 440

&. 2. Originea beneficiului de inventar.

În dreptul roman, obligația de plată „ ultra vires succesionis ” era extrem de riguroasă în privința moștenitorilor necesari¹ , astfel încît ei nu puteau refuza succesiunea. De aceea, pretorul a intervenit în favoarea lor și a acordat moștenitorului necesar „ ius abstinendi ”, care îi permitea dacă se abținea a se amesteca în moștenire să nu fie ținut cu

propriul său patrimoniu, rămînînd însă un moștenitor cu vocație la relicvatul activ.

Celorlalți moștenitori, moștenitori externi, care nu erau obligați a accepta succesiunea, pretorul nu le acordă decît un termen de 100 de zile pentru a delibera; la expirarea termenului ei deveneau sau acceptanți pur și simplu sau renunțători².

Justinian creează însă o a treia posibilitate : beneficiul de inventar. Această posibilitate a fost stabilită prin legea Scimus (cod, 6, legea 22) care acorda acest beneficiu „ de plin drept ” moștenitorului care și-a întocmit inventarul în termenele prevăzute de lege.

Cel care și-a întocmit inventarul era scutit de confuziunea 

¹Heredes sui veneau la moștenire în mod necesar ca moștenitori de plin drept și nu puteau repudia succesiunea. Nu întâmplător ei erau numiți heredes sui et necesarii. În cazul acestor moștenitori nu se putea pune problema repudierii, întrucât conform vechii mentalități a romanilor, mentalitate ce se manifestă ca o urmă lăsată de proprietatea familială, sui heredes dobândeau o proprietate pe care o stăpâniseră încă din timpul vieții lui pater familias în calitate de coproprietari de fapt. ( E. Molcuț, D. Oancea, Drept roman, p. 144 ).

²Al. Bacaci, Drept civil. Succesiuni, p. 353

patrimoniilor și de obligația de plată a datoriilor „ ultra vires ”. Acesta însă trebuia să accepte imediat moștenirea fără a recurge la ius deliberandi.

Acceptarea beneficiară a fost introdusă în țările dreptului scris odată cu renașterea dreptului roman – drept care face cunoscute textele lui Justinian – fiind conservată fără modificări pînă la redactarea Codului civil.

Vechiul drept cutumiar nu cunoștea această a treia posibilitate¹. Ea a fost introdusă de rege în scopul de a evita vacanța succesiunilor care prejudicia interesele tuturor și în special ale creditorilor.

Primele exemple de „ scrisori de beneficiu ” acordate de rege priveau succesiunile contabililor regali de care regele era interesat ca principal și unic creditor. Regele era proprietarul succesiunilor vacante dar lichidarea acestor succesiuni îndoielnice îî cauza mai multă pagubă decît profit ; astfel el a preferat să extindă „ scrisorile de beneficiu ” care-i incitau pe moștenitori să se ocupe de succesiune. Prin aceste scrisori, care erau emise de cancelariile regale de pe lîngă parlament, regele poruncea oficialilor regali de a nu mai urmări moștenitorii asupra bunurilor lor personale.

Cutuma nu a acordat niciodată beneficiul de inventar, însă ea a recunoscut acordarea de către rege a „ scrisorilor de beneficiu ”.

În ultimile secole ale monarhiei, acordarea beneficiului de inventar s-a modificat. Considerate, la origine, ca o favoare individuală 

¹Al. Bacaci, op. cit., p. 352

aceste scrisori nu au fost acordate decît cognita causa, adică după verificarea drepturilor consimțite de comoștenitori sau terți ; după ce s-a admis că moștenitorul avea dreptul la acceptarea beneficiară, aceste scrisori nu mai reprezentau decît pretexte ale perceperii unui drept al cancelariei. Deși la origine diferite, cele două instituții, romană și cutumiară erau însă foarte asemănătoare.

Redactorii Codului civil s-au inspirat din aceste precedente, mai cu seamă din dreptul lui Justinian admițînd acceptarea sub beneficiu de inventar ca o posibilitate de mijloc între acceptarea pură și simplă și renunțare.

În dreptul român această posibilitate intermediară – acceptarea sub beneficiu de inventar – a fost preluată din Codul civil francez de la 1804, adagiul „ nul n´est heritier qui ne veut ” fiind preluat în Codul civil român, care la art. 686 prevede că „ nimeni nu este obligat a face acceptarea unei moșteniri ce i se cuvine ”.

Așadar, spre deosebire de dreptul roman care cunoștea o categorie de moștenitori ce moșteneau imediat și imperativ – heredis sui – întrucît dreptul lor ereditar se întemeia pe ideea de coproprietate familială, în dreptul modern, de la care Codul civil român nu face excepție, moștenirea nu este impusă, fiecare succesibil avînd dreptul de a opta între acceptarea pură și simplă, renunțare și acceptarea sub beneficiu de inventar.

CAPITOLUL II

Noțiuni Generale

Secțiunea I

Sediul materiei

 Codul civil : Cartea III care cuprinde 2 titluri : Titlul I de la art. 650 – 799 Despre succesiuni și Titlul II de la art 800 – 821 Despre donații între vii și testamente.

 Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice și persoanele juridice.

 Decretul nr. 32/1954, privitor la punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului nr. 31/1954 (art. 19 și 46).

 Decretul nr. 167/1958, cu privire la prescripția extinctivă.

 Decretul nr. 40/1953, privind procedura notarială succesorală.

 Legea nr. 36/1995, legea notarilor publici și a activității notariale.

 Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995.

 O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă.

Secțiunea II

Condiții de fond

Acceptarea sub beneficiu de inventar – ca variantă intermediară între acceptarea pură și simplă și renunțarea la moștenire – este un act de opțiune expres și solemn, prin care succesibilul declară în cadrul termenului de prescripție a dreptului de opțiune succesorală, că își însușește titlul de moștenitor (comoștenitor) al patrimoniului succesoral, dar înțelege să răspundă drlament, regele poruncea oficialilor regali de a nu mai urmări moștenitorii asupra bunurilor lor personale.

Cutuma nu a acordat niciodată beneficiul de inventar, însă ea a recunoscut acordarea de către rege a „ scrisorilor de beneficiu ”.

În ultimile secole ale monarhiei, acordarea beneficiului de inventar s-a modificat. Considerate, la origine, ca o favoare individuală 

¹Al. Bacaci, op. cit., p. 352

aceste scrisori nu au fost acordate decît cognita causa, adică după verificarea drepturilor consimțite de comoștenitori sau terți ; după ce s-a admis că moștenitorul avea dreptul la acceptarea beneficiară, aceste scrisori nu mai reprezentau decît pretexte ale perceperii unui drept al cancelariei. Deși la origine diferite, cele două instituții, romană și cutumiară erau însă foarte asemănătoare.

Redactorii Codului civil s-au inspirat din aceste precedente, mai cu seamă din dreptul lui Justinian admițînd acceptarea sub beneficiu de inventar ca o posibilitate de mijloc între acceptarea pură și simplă și renunțare.

În dreptul român această posibilitate intermediară – acceptarea sub beneficiu de inventar – a fost preluată din Codul civil francez de la 1804, adagiul „ nul n´est heritier qui ne veut ” fiind preluat în Codul civil român, care la art. 686 prevede că „ nimeni nu este obligat a face acceptarea unei moșteniri ce i se cuvine ”.

Așadar, spre deosebire de dreptul roman care cunoștea o categorie de moștenitori ce moșteneau imediat și imperativ – heredis sui – întrucît dreptul lor ereditar se întemeia pe ideea de coproprietate familială, în dreptul modern, de la care Codul civil român nu face excepție, moștenirea nu este impusă, fiecare succesibil avînd dreptul de a opta între acceptarea pură și simplă, renunțare și acceptarea sub beneficiu de inventar.

CAPITOLUL II

Noțiuni Generale

Secțiunea I

Sediul materiei

 Codul civil : Cartea III care cuprinde 2 titluri : Titlul I de la art. 650 – 799 Despre succesiuni și Titlul II de la art 800 – 821 Despre donații între vii și testamente.

 Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice și persoanele juridice.

 Decretul nr. 32/1954, privitor la punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului nr. 31/1954 (art. 19 și 46).

 Decretul nr. 167/1958, cu privire la prescripția extinctivă.

 Decretul nr. 40/1953, privind procedura notarială succesorală.

 Legea nr. 36/1995, legea notarilor publici și a activității notariale.

 Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995.

 O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă.

Secțiunea II

Condiții de fond

Acceptarea sub beneficiu de inventar – ca variantă intermediară între acceptarea pură și simplă și renunțarea la moștenire – este un act de opțiune expres și solemn, prin care succesibilul declară în cadrul termenului de prescripție a dreptului de opțiune succesorală, că își însușește titlul de moștenitor (comoștenitor) al patrimoniului succesoral, dar înțelege să răspundă de pasivul succesoral numai în limita activului moștenit (intra vires hereditatis) și numai cu bunurile moștenite (cum viribus). Drept urmare, moștenitorul beneficiar va răspunde pentru datoriile și sarcinile propriu-zise ale moștenirii numai cu bunurile acesteia, propriile sale bunuri rămînînd la adăpost de urmărirea creditorilor succesorali.

Ca și acceptarea pură și simplă, cea beneficiară consolidează titlul de moștenitor al succesibilului. Spre deosebire însă de cea dintîi, confuziunea dintre patrimoniul succesoral și cel al succesorului nu se poate produce, ea fiind oprită prin întocmirea unui inventar.

Succesibilul optează în acest sens, de regulă, în cazurile în care există îndoieli cu privire la solvabilitatea actuală sau viitoare a patrimoniului succesoral.

Moștenirea poate fi acceptată sub beneficiu de inventar atît de către moștenitorul legal cît și de către legatarul universal sau cu titlu universal. În cazul legatarului cu titlu particular problema acceptării sub beneficiu de inventar nu se pune pentru că el nu răspunde de pasivul moștenirii, legatul neputînd fi acceptat decît în condițiile stabilite de testator.

Succesibilul poate accepta moștenirea sub beneficiu de inventar numai cît timp nu a acceptat-o pur și simplu, voluntar (expres sau tacit) ori forțat, sau nu a renunțat la moștenire, deoarece acceptarea pură și simplă este definitivă și irevocabilă, iar retractarea renunțării în condițiile art. 701 C.civ. constituie și ea o acceptare pură și simplă a moștenirii.

Acceptarea sub beneficiu de inventar, ca și acceptarea pură și simplă ori renunțarea la moștenire, este un act juridic indivizibil, întrucît exercitînd dreptul de opțiune succesibilul (fiecare în parte) trebuie să se pronunțe unitar cu privire la dreptul său succesoral, nefiind posibilă acceptarea în parte a moștenirii (a unor bunuri din moștenire) și renunțarea la rest (nemo pro parte heres) ori acceptarea pură și simplă pentru o parte și acceptarea sub beneficiu de inventar pentru cealaltă parte¹.



¹T.S. col. civ., dec. nr. 1778 / 1960, în C.D., 1960, p.241-242. Opțiunea fiind un act indivizibil, vînzarea unui bun succesoral implică acceptarea întregii moșteniri, renunțarea ulterioară fiind lipsită de orice efecte juridice. T.M.B., s. a IV-a civ., dec. nr. 2205 / 1996, în Culegere T.M.B. 1993-1997, p. 164-165.

Secțiunea III

Condiții de formă

Acceptarea sub beneficiu de inventar este un act juridic solemn. Astfel, potrivit legii (art. 704 C.civ., art. 76 al. 3-4. din Legea nr. 36/1995 și art. 45 și 80-81 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995) acceptarea sub beneficiu de inventar trebuie să îndeplinească cele două condiții care sunt prevăzute – drept condiție de validitate și, respectiv, de opozabilitate – și pentru renunțarea la moștenire. În plus, pentru validitatea acceptării beneficiare, legea prevede și necesitatea întocmirii inventarului fidel și exact al bunurilor succesorale.

a) Acceptarea sub beneficiu de inventar poate fi făcută numai sub forma unei declarații a succesibilului în fața unui notar public. Întrucît Legea nr.36/1995 nu distinge, sub acest aspect, între renunțarea la moștenire și acceptarea sub beneficiu de inventar, se consideră că declarația de acceptare beneficiară poate fi dată în aceleași condiții ca și declarația de renunțare.

Legatarii universali și cu titlu universal, donatarii de bunuri viitoare precum și statul fiind considerați, în concepția Codului civil, simpli succesori la bunuri, nu trebuie să îndeplinească această formalitate, deoarece ei sunt ținuți pentru pasivul ereditar numai cu bunurile moștenirii. Minorii și interzișii se bucură de beneficiul de inventar prin puterea legii și fără a face vreo declarație solemnă, de îndată ce au acceptat moștenirea (art. 19 din Decretul nr. 32/1954). Această dispoziție de favoare, nefiind justificată decît prin lipsa sau restrîngerea capacității, încetează a produce efecte odată cu dobîndirea capacității. Minorul devenit major sau interzisul judecătoresc care și-a redobîndit capacitatea nu va putea opune terților capacitatea sa de moștenitor beneficiar decît dacă îndeplinește formalitățile cerute de lege, adică dacă face declarația de acceptare sub beneficiu de inventar la biroul de notariat¹.

Nerespectarea acestei condiții atrage nulitatea beneficiului de inventar. Nu este exclusă însă și posibilitatea ca o asemenea declarație să valoreze acceptare pură și simplă, dacă condițiile pentru aceasta sunt îndeplinite .

b) Declarația de acceptare sub beneficiu de inventar trebuie să fie înscrisă în registrul special de renunțări la succesiune ținut de biroul notarial desemnat pentru circumscripția teritorială a judecătoriei de la locul deschiderii moștenirii. În cazul neîndeplinirii acestei condiții de publicitate prevăzută pentru opozabilitate (art.80 al.1 din Regulament), beneficiul rezultînd din inventar nu va putea fi invocat față de terți (în special față de creditorii succesiunii) și între terți (creditorii succesiunii și creditorii personali ai moștenitorului).

c) Declarația de acceptare sub beneficiu de inventar trebuie să fie precedată sau urmată de întocmirea unui inventar al bunurilor succesorale făcut în formele prevăzute de lege (art. 705 C.civ. și art.



¹M. Eliescu, Transmisiunea…., p.156-157 ; Mazeaud, Leçons de droit civil, p.889 nr. 1115

70-71 din Legea nr. 36/1995)¹.

Potrivit textului citat, în lipsa inventarului, declarația de acceptare sub beneficiu de inventar „ n-are efect ”, ca atare, deci nu poate împiedica confuziunea patrimoniului succesoral cu patrimoniul personal al moștenitorului, însă valorează acceptare pură și simplă dacă condițiile pentru aceasta sunt îndeplinite.

Inventarul trebuie să fie fidel, exact și întocmit în formele legiuite.

Inventarul este infidel cînd cuprinde omisiuni voite. În acest caz, succesibilul se face culpabil de dosire sau dare la o parte și, drept urmare, cu titlul de pedeapsă civilă este socotit că a acceptat pur și simplu.

Inventarul este inexact cînd omisiunile sunt întîmplătoare. În acest caz nu intervine sancțiunea decăderii din beneficiul de inventar. Omisiunile vor fi reparate printr-un supliment de inventar².

Inventarul trebuie întocmit în formele legiuite prevăzute de art. 6 al Decretului nr. 40/1953 și art. 46 al Decretului 32/1954. El trebuie, prin urmare, să cuprindă descrierea amănunțită a bunurilor, arătarea calității și cantitații lor precum și, pe cît este cu putință , prețuirea lor, la nevoie putîndu-se cere pentru prețuire părerea unui expert.

Cererea de inventariere a bunurilor succesorale nu valorează, în sine, acceptare sub beneficiu de inventar. Inventarierea poate fi făcută 

¹C.S.J., s.civ., dec. nr. 1290/1991, CD. 1990-1992, p.116-119

²M. Eliescu, op. cit. p. 157

nu numai în cazul acceptării beneficiare, ci „ în toate cazurile prevăzute de lege sau la cererea celor interesați ” (art. 70 din Legea nr.36/1995). Exceptînd ipoteza succesibilului minor sau major pus sub interdicție judecătorească, inventarierea valorează acceptare beneficiară numai dacă este urmată sau precedată de declarația acceptării sub beneficiu de inventar, declarație înscrisă – pentru opozabilitatea față de terți – în registrul special de renunțări la succesiune. În lipsa declarației, cererea de inventariere nu valorează acceptare beneficiară, ea putînd fi urmată și de acceptarea pură și simplă sau de renunțarea la moștenire.

Inventarul – precizează art. 6 al Decretului nr. 40/1953 – se semnează de cel care-l întocmește, precum și de rudele aflate la locuința defunctului, iar în lipsa acestora sau dacă ele refuză a semna, de către o altă persoană care locuiește acolo sau de un vecin.

Codul civil (art. 706-711) prevede în favoarea succesibilului un termen de trei luni de la deschiderea moștenirii pentru întocmirea inventarului moștenirii (în prezent, potrivit art. 70 și urm. din legea 36/1995, cererea de inventariere ținînd loc și de cerere a procedurii succesorale notariale) și un termen de 40 de zile pentru a delibera asupra acceptării sau renunțării la moștenire, termen de deliberare care curge de la data semnării procesului – verbal de inventariere ( art. 71 din Legea 36/1995) cel mai tîrziu de la expirarea termenului de trei luni.

Rațiunea acordării termenului de trei luni pentru întocmirea inventarului este înscrisă, în principal, în interesul moștenitorilor. Aceștia vor putea cunoaște activul succesoral în vederea „ deliberării ” asupra opțiunii. În această primă perioadă de trei luni, succesibilul nu va putea fi obligat să se pronunțe asupra acceptării sau repudierii moștenirii. Totodată, conform art. 708 C.civ., nu va putea fi chemat în judecată, nici obligat prin hotarîre judecătorească la plata datoriilor sau a sarcinilor succesiunii.

Termenul de trei luni pentru întocmirea inventarului este înscris și în beneficiul creditorilor. Aceștia vor cunoaște activul masei succesorale în vederea luării eventualelor măsuri împotriva sustragerilor de bunuri din partea succesibililor sau de distrugere și dispariție a lor.

În cazul în care inventarul nu a putut fi întocmit în termenul de trei luni, la cererea eredelui, instanța competentă va mai putea acorda, în condițiile art. 709 C.civ., un nou termen.

Termenul de 40 de zile este acordat succesibilului pentru a delibera asupra acceptării sau repudierii moștenirii. Acesta începe să curgă de la expirarea termenului pentru facerea inventarului, fiind un termen independent de primul; caracterul independent rezultă din natura sa specială, de „ deliberare ”. Chiar dacă „ inventarul ” a fost efectuat înainte de expirarea termenului de trei luni, termenul de 40 de zile nu începe să curgă decît de la împlinirea celor trei luni destinate inventarului.

În perioada celor trei luni pentru inventar vor putea fi luate, conform art. 707 C.civ., anumite măsuri de conservare și chiar de dispoziție asupra bunurilor succesorale. Astfel, eredele, cu autorizația justiției, va putea proceda la vînzarea publică a bunurilor sau obiectelor supuse stricăciunii. Totodată, va putea lua și alte măsuri de conservare.

După expirarea termenelor de inventar și deliberare , succesibilul este obligat să opteze (în sensul dorit). Dacă nu optează, instanța îl poate condamna în calitate de acceptant pur și simplu (art. 711 C.civ.). Însă, el va fi considerat acceptant numai în raport de persoanele cu care s-a judecat (principiul relativității autorității lucrului judecat) ; față de alte persoane el păstrează dreptul de opțiune succesorală în cursul termenului de prescripție¹.

Secțiunea IV

Caracterul facultativ al acceptării sub beneficiu de inventar. Derogări.

Întrucît opțiunea succesorală este un act juridic voluntar, succesibilul are doar facultatea, nu și obligația, de a accepta sub beneficiu de inventar. Dacă există o pluralitate de moștenitori, indiferent că vin la moștenire în nume propriu sau prin reprezentare succesorală, fiecare este liber să opteze în sensul dorit, neținînd seama de alegerea făcută de ceilalți.

Există și posibilitatea ca unul (unii) dintre succesibili să accepte



¹C. Hamangiu, I. Rosetti – Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de…, p. 438-442 ; M. Eliescu, op. cit., p. 113-115

moștenirea pur și simplu, iar altul (alții) sub beneficiu de inventar. În acest caz, moștenitorii care au acceptat moștenirea pur și simplu vor răspunde nelimitat (ultra vires hereditatis și pro viribus) pentru datoriile și sarcinile moștenirii, în schimb, acceptantul beneficiar va răspunde pentru pasivul ce-i revine din moștenire numai în limita și cu activul moștenit (intra vires și cum viribus).

Deși această formă de acceptare este facultativă pentru moștenitori, prin derogare, legea prevede unele cazuri cînd ea este obligatorie și alte situații cînd este oprită.

&. 1. Cazuri în care acceptarea sub beneficiu de inventar este obligatorie:

a) în cazul persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrînsă, acceptarea moștenirii nu se poate face decît sub beneficiu de inventar, iar nu pur și simplu. Conform dispozițiilor art. 19 din Decretul nr. 32/1954¹ pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, „ acceptarea moștenirii cuvenite unui minor, indiferent de vîrstă, sau a unei persoane puse sub interdicție va fi socotită totdeauna ca fiind făcută sub beneficiu de inventar ”.

b) în cazul succesibilului decedat înainte de exercitarea dreptului de opțiune , acest drept se retransmite prin moștenire. În această ipoteză, dacă succesibilul decedat are mai mulți moștenitori care nu se înțeleg cu privire la exercitarea dreptului de opțiune unic și indivizibil



¹T.S., s.civ., dec. nr. 9/1973, în C.D., 1973, p. 185

dobîndit prin retransmitere, atunci „ succesiunea se va accepta sub beneficiu de inventar ” (art. 693 C.civ.).

c) cînd succesiunea se cuvine direct mai multor moștenitori, dacă unul din ei acceptă sub beneficiu de inventar, atunci separația de patrimonii în folosul creditorilor succesorali și a legatarilor se va produce și față de moștenitorii care au acceptat pur și simplu succesiunea.

Statul, ca beneficiar al moștenirii vacante, răspunde de pasivul moștenirii dobîndite, în toate cazurile, numai în limita activului, fără a fi obligat să facă, în acest sens, o acceptare sub beneficiu de inventar în cadrul termenului de prescripție și cu formele prevăzute de lege pentru aceasta.

&. 2. Cazuri în care acceptarea sub beneficiu de inventar este prohibită de lege:

a) cînd termenul de prescripție a dreptului de opțiune succesorală s-a scurs și succesibilul obține repunerea în termen conform art. 19 din Decretul nr. 167/1958, privitor la prescripția extinctivă.

b) cînd succesibilul s-a făcut vinovat de ascunderea sau sustragerea unor bunuri succesorale (art. 703 și art. 712 C.civ.). Potrivit textelor de lege citate, rezultă că succesibilul care dă la o parte sau ascunde bunurile succesorale cu intenția de a și le apropria în exclusivitate sustrăgîndu-le partajului este considerat acceptant pur și simplu, fiind decăzut din dreptul de a opta între renunțarea la moștenire sau acceptarea sub beneficiu de inventar. Pe lîngă aceasta, succesibilul vinovat pierde dreptul la partea ce i s-ar fi cuvenit din bunurile date la o parte sau ascunse.

În sensul dispozițiilor art. 703-712 C.civ. constituie ascundere sau dare la o parte (expresii care sunt sinonime)¹, „ orice manoperă dolosivă, orice fraudă comisă cu intenție și care are ca finalitate de a rupe egalitatea partajului, oricare sunt mijloacele întrebuințate pentru a ajunge la aceasta ” ².

Practica judiciară și doctrina dau o interpretare foarte largă noțiunilor de ascundere sau dare la o parte, incluzînd în această categorie acțiuni foarte diverse, cum ar fi : ascunderea materială a unor bunuri, nedeclararea unor bunuri cu prilejul întocmirii inventarului succesiunii, nerestituirea unui bun primit de la defunct și deținut cu titlu precar, nedeclararea unor datorii ale succesibilului către succesiune, disimularea sau distrugerea unui testament, ascunderea primirii unei donații supuse raportului. Lista acestor acțiuni este în continuă expansiune, mai recent, fiind incluse în această categorie retragerea unei sume dintr-un cont bancar al defunctului în temeiul unei procuri pe care succesibilul o deține, sau transferul locației unui seif de pe numele defunctului pe numele succesibilului³.

Ascunderea sau dosirea se pot realiza nu numai în privința bunurilor mobile, ci și a celor imobile. Astfel, o asemenea acțiune a fost



¹D. Alexandresco, Principiile dreptului civil român, III, 2, p. 322

²Cass. civ., 15 avr. 1890, citată de F. Terré, Y. Lequette, nr. 920

³J. Patariu, Obs. RTD civ., nr. 2/1992, p.423

realizată de doi succesori prin vînzarea unui imobil succesoral în ascuns față de un al treilea, prezentîndu-se ca singurii moștenitori ai defunctului, cei doi acaparînd prețul.

Ascunderea sau dosirea bunurilor succesorale nu sunt sancționate decît dacă au fost săvîrșite cu rea-credință, adică cu intenția de a frauda pe comoștenitori prin însușirea unor bunuri în dauna acestora. Prin urmare, ascunderea nu este eficientă (sancționabilă) decît dacă un moștenitor universal sau cu titlu universal vine la moștenire în concurs cu alți succesori similari nu și atunci cînd autorul faptei este unicul moștenitor universal, un legatar particular, un donatar nesuccesibil ori un succesibil exheredat.

De asemenea, în cazul în care soțul supraviețuitor ascunde bunuri din categoria celor care îi revin în exclusivitate în temeiul dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 319/1944, acțiunea nu este sancționabilă, întrucît nu poate dăuna coerezilor care nu au nici un drept la aceste bunuri¹.

Frauda nu se prezumă, ea trebuie întotdeauna dovedită.

De aceea, de pildă, simpla constatare a omisiunii declarării unor bunuri la inventar de către un succesibil nu atrage sancțiunea, fiind necesară administrarea probei că eredele a cunoscut faptul că aparțin succesiunii și că le-a omis cu intenția de a și le însuși². 

¹M. Eliescu, op. cit., p.129

²T.S., s.civ., dec. nr. 2903/1974, Repertoriu… 1969 – 1957, p. 199 – 200 ; CSJ., s.civ.,dec. nr. 622/1991, „ Dreptul ”, nr. 9 – 12/1990, p. 236 – 237 ; idem, dec. nr. 1031/1991, „ Dreptul ”, nr. 1/1992, p. 107

Tot astfel, nedeclararea din eroare a unei donații primite de erede ori reținerea unor bunuri succesorale de către un erede în credința eronată că îi aparțin nu pot fi sancționate întrucît lipsește elementul intențional.

Practica judiciară și doctrina absolvă de vină pe eredele care, după săvîrșirea faptelor prevăzute de lege restituie bunurile sau își mărturisește greșeala înainte de a fi descoperit, recunoaștere care nu poate fi făcută decît personal de autorul fraudei, iar nu și de moștenitori după decesul său.

Sancțiunile ascunderii sau dosirii unor bunuri succesorale – atribuirea forțată a calității de acceptant pur și simplu, precum și pierderea drepturilor sale asupra bunurilor ascunse sau dosite – nu operează de drept, ci doar la cererea celor interesați ¹.

c) cînd succesibilul s-a lăsat condamnat, printr-o hotărîre judecătorească , în calitate de acceptant pur și simplu, ca o consecință a unei acțiuni exercitată împotriva sa de un creditor al succesiunii (art. 711 C.civ.). Conform dispozițiilor art. 706 C.civ. succesibilii în privința cărora termenul pentru întocmirea inventarului și deliberare (3 luni și 40 de zile) pentru exprimarea opțiunii succesorale a expirat fără ca aceștia să opteze și sunt urmăriți de creditorii succesiunii, vor fi condamnați, la cererea creditorilor, ca acceptanți pur și simplu dacă rămîn în continuare inactivi, păstrîndu-și dreptul de opțiune în raport cu ceilalți creditori.

Este vorba de o situație specială în care, practic, succesibilii în 

¹M. Eliescu, op. cit., p. 131

cauză, la presiunea creditorilor succesorali care au dreptul să-și realizeze creanțele sunt indirect constrînși să opteze în termenul menționat (mai ales dacă succesiunea este solvabilă), iar doar dacă nu o fac și doar în raport cu creditorii care acționează vor fi obligați la plata creanțelor ca și cînd ar fi acceptanți pur și simplu ai moștenirii.

d) cînd moștenitorul renunțător își retractează renunțarea, conform art. 701 C.civ. . Cu toate că, în principiu, renunțarea la moștenire, ca și acceptarea este un act irevocabil, în intenția de a se evita vacanța succesorală, legea permite – în mod excepțional – retractarea (revocarea) renunțării, dar numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții cumulativ prevăzute de art. 701 C.civ. : retractarea este posibilă numai cît timp, în privința renunțătorului nu s-a împlinit termenul de prescripție a dreptului de opțiune succesorală și numai dacă moștenirea nu a fost acceptată pînă în momentul retractării de un alt succesibil, comoștenitor sau moștenitor subsecvent.

Ca urmare a retractării renunțării succesibilul devine moștenitor acceptant. Acceptarea moștenirii însă nu poate fi decît una pură și simplă¹, aceasta datorită faptului că retractarea nu are ca efect reînvierea dreptului de opțiune succesorală. Textul de lege (art. 701 C.civ.) nu prevede alternative de acceptare, iar „ acceptarea ” – care se admite că poate fi și tacită – nu poate valora acceptare beneficiară și nici nu poate fi urmată de o altă acceptare care să fie sub beneficiu de inventar.



¹Mazeaud, op. cit., p.880 nr. 1109 ; M. Eliescu, op. cit., p. 137

CAPITOLUL III

Efectele acceptării sub beneficiu de inventar

Secțiunea I

Efecte generale

Acceptarea sub beneficiu de inventar, ca și cea pură și simplă, produce efecte retroactive, adică se consideră că succesibilul își consolidează titlul său de moștenitor în mod irevocabil, dobîndind astfel, în mod definitiv, bunurile succesorale de la data deschiderii moștenirii. Prin urmare, acceptantul beneficiar devine în mod definitiv titular al patrimoniului succesoral și proprietar al bunurilor care îl compun.

În această calitate are dreptul la activul net al patrimoniului, poate încheia valabil acte juridice, poate cere ieșirea din indiviziune. În caz de deces al moștenitorului beneficiar, patrimoniul dobîndit prin moștenire se transmite la propriii moștenitori.

Ca orice moștenitor acceptant, el poate cere reducțiunea liberalităților excesive dacă este moștenitor rezervatar, avînd dreptul să ceară și putînd fi obligat și la raportul donațiilor dacă este descendent sau soț supraviețuitor în concurs cu descendenții.

Prin efectul acceptării beneficiare se stinge definitiv dreptul de opțiune al succesibilului; el decade din dreptul de a renunța la moștenire. Însă el poate renunța la beneficiul de inventar devenind acceptant pur și simplu.

Secțiunea II

Efecte specifice

1. Separația de patrimonii.

Spre deosebire de acceptarea pur și simplă, care are drept consecință contopirea, confundarea patrimoniului succesoral cu patrimoniul personal al moștenitorului, acceptarea beneficiară împiedică confuziunea celor două patrimonii (amestecarea bunurilor proprii cu acelea ale moștenirii – art. 713 pct. 2 C.civ.) producînd deci separația de patrimonii. În consecință, ca excepție de la principiul unicității patrimoniului, moștenitorul beneficiar devine titular a două patrimonii distincte, separate între ele. De aici decurg o serie de consecințe :

a) datoriile sau creanțele moștenitorului față de de cuius nu se sting prin confuziune. Tot astfel, nu încetează prin consolidare, respectiv prin confuziune, drepturile reale (dezmembrăminte ale proprietății sau drepturile reale accesorii) pe care moștenitorul le are asupra unui bun din moștenire sau pe care de cuius le avea asupra unui bun din patrimoniul moștenitorului. Astfel, va continua să existe servitutea continuă de care se bucură un fond al moștenitorului beneficiar împotriva unui fond al defunctului. Tot astfel, creanța ce defunctul o avea împotriva moștenitorului ori cea a moștenitorului împotriva defunctului nu se va stinge prin confuziune.

b) moștenitorul beneficiar, în calitate de titular al patrimoniului propriu, poate dobîndi drepturi și obligații noi față de patrimoniul succesoral. Astfel, de exemplu, dacă el plătește din patrimoniul propriu datorii (sau sarcini) ale succesiunii, el dobîndește, pe cale de subrogație legală, drepturile creditorului plătit, împotriva moștenirii (art. 1108 pct. 4 C.civ.).

Tot astfel, moștenitorul beneficiar poate dobîndi, prin cesiune, creanțe aparținînd terților împotriva defunctului.

Moștenitorul beneficiar poate dobîndi, în calitate de adjudecatar, bunuri din moștenire vîndute la licitație publică, fără a i se putea opune art. 1308 C.civ., întrucît acesta participă la adjudecare nu în calitate de reprezentant al moștenirii, ci în nume propriu, adică în calitate de terț față de moștenire.

c) în raporturile contractate de de cuius cu terții, moștenitorul beneficiar nu va lua locul acestuia, astfel încît excepțiile personale pe care terții le puteau invoca în contra lui de cuius vor fi inopozabile față de moștenitorul beneficiar care acționează în calitate de titular al patrimoniului propriu. Astfel, dacă defunctul a vîndut un imobil al moștenitorului, acesta îl va putea revendica fără să i se poată opune „ excepția de garanție ” (quem de evictione), deoarece garanția este datorată de moștenire, iar moștenitorul revendică în numele său personal.

Tot astfel, dacă moștenitorul beneficiar este creditorul unui creditor al defunctului, el va putea cere plata creanței sale fără să i se poată opune excepția compensației, căci aceasta presupune că două persoane sunt respectiv creditoare și debitoare una față de cealaltă. În speță însă, debitorul este defunctul, iar creditorul este moștenitorul. Cîtă vreme cele două patrimonii nu s-au contopit, condițiile compensației nu sunt împlinite.

În privința înscrisurilor sub semnătură privată ale defunctului, moștenitorul beneficiar va avea calitatea de terț în sensul art. 1182 C.civ. și deci îi vor fi opozabile numai dacă au căpătat dată certă.

d) legea restrînge dreptul de urmărire al creditorilor succesorali și legatarilor numai la bunurile moștenirii, oprindu-i să urmărească bunurile personale ale moștenitorului beneficiar. În schimb, legiuitorul acordă creditorilor succesorali și legatarilor un drept de preferință, cît privește bunurile moștenirii, față de creditorii personali ai moștenitorului beneficiar. Aceștia din urmă nu vor putea ridica pretenții asupra valorilor succesorale decît după lichidarea pasivului moștenirii.

2. Răspunderea moștenitorului beneficiar pentru pasivul succesoral numai în limita activului (intra vires hereditatis) și numai cu bunurile care fac parte din moștenire (cum viribus).

Conform art. 713 pct. 1 C.civ., moștenitorul beneficiar are o răspundere limitată, el fiind obligat să plătească datoriile succesiunii numai pînă la concurența valorii bunurilor din moștenire (intra vires hereditatis)¹. Moștenitorul beneficiar nu este, prin urmare, obligat personal la plata pasivului ereditar, ci este ținut numai în calitate de deținător al bunurilor succesorale propter rem. Drept urmare, el are facultatea de a se libera de obligația de a plăti datoriile și sarcinile succesorale, „ predînd toate bunurile succesiunii creditorilor și legatarilor ”, potrivit inventarului făcut (art. 713 pct. 1 C.civ.). Aceasta se explică prin aceea că moștenitorul beneficiar se substituie defunctului, însă numai cît privește activul ereditar, nu însă și cu privire la pasivul succesoral ; el nu se substituie defunctului în raporturile de drept în care acesta era subiect pasiv. El nu devine debitor în locul defunctului, ci rămîne, față de creditorii acestuia și de legatari, un simplu terț ce deține bunurile succesorale.

Regula că moștenitorul beneficiar nu răspunde decît cu bunurile moștenirii nu se aplică decît în privința datoriilor defunctului și a sarcinilor moștenirii asimilate acestor datorii.

Limitarea răspunderii moștenitorului beneficiar numai la bunurile din moștenire nu primește aplicare în ce privește acele obligații care s-au născut în persoana moștenitorului beneficiar, fără concursul voinței celui care a lăsat moștenirea.

În acest caz, creditorii vor putea urmări – potrivit dreptului 

¹„Pîrîtul minor nu poate fi obligat să repare prejudiciul cauzat de autorul său decît în limita valorii bunurilor primite de la el cu titlu de moștenire”, realizătă și cunoscută prin valorificarea lor și a altor bunuri în afară de cele cuprinse în lucrările notariale descoperite ulterior. În consecință, hotărîrea de obligare la plata datoriei se poate executa numai în această limită. (T.S., s.civ., dec. nr. 9/1973, în C.D., 1973, p.185 – 188)

comun – bunurile personale ale moștenitorului :

a) dacă moștenitorul a fost pus în întîrziere să dea socoteli și el nu și-a îndeplinit această îndatorire (art. 714 al. 1 C.civ.).

b) dacă din lămurirea socotelilor reiese că el a rămas dator creditorilor ; însă numai în limita acestui sold debitor (art. 714 al. 2 C.civ.).

c) dacă s-a făcut vinovat în administrarea bunurilor succesiunii de o culpă gravă (art. 715 C.civ.) fiind un administrator deosebit de neglijent ori de imprudent sau infidel. În toate aceste cazuri, moștenitorul beneficiar a fost în culpă și, drept urmare, răspunde de urmările acesteia cu toate bunurile sale, inclusiv cele personale.

3. Masa succesorală este supusă administrării și lichidării.

Sarcina de administrator și lichidator îi revine moștenitorului beneficiar, căci el are proprietatea bunurilor succesorale. Suntem în prezența unui administrator al propriilor sale bunuri.

&. Puterile și îndatoririle moștenitorului beneficiar. Din faptul că moștenitorul beneficiar administrează propriile sale bunuri decurg următoarele consecințe :

a) puterile sale de administrare sunt mai întinse decît cele ale unui administrator obișnuit al lucrului altuia. El va putea face liber toate actele juridice pe care legea nu i le interzice sau nu le condiționează din moment ce el este proprietarul.

b) dacă înstrăinează bunurile succesorale fără formalitățile prevăzute de lege, înstrăinarea va rămîne validă căci ea a fost consimțită de către proprietar ; în acest caz însă, moștenitorul va fi sancționat prin decăderea din beneficiul de inventar.

c) spre deosebire de un administrator obișnuit, moștenitorul beneficiar nu răspunde decît pentru culpa sa gravă, căci el administrează propriile sale bunuri (art. 715 C.civ.)

d) moștenitorul beneficiar este un administrator gratuit. El nu poate pretinde să fie remunerat pentru faptul că își gospodărește propriile sale bunuri.

Moștenitorul nu administrează însă numai în calitate de proprietar, ci și în interesul creditorilor și legatarilor, astfel încît drepturile sale de proprietar și moștenitor vor suferi unele limitări.

Moștenitorul beneficiar poate face orice acte de administrație, fără a fi îngrădit de dispoziții legale restrictive.

În privința actelor de înstrăinare a bunurilor succesorale, legiuitorul îl îngrădește obligîndu-l să respecte anumite forme menite să asigure înstrăinarea acestor bunuri la cel mai mare preț cu putință. Astfel, moștenitorul beneficiar poate vinde bunurile succesorale numai cu respectarea formalităților prevăzute de lege și anume, prin licitație publică în cazul bunurilor mobile (art. 716 C.civ.), iar în cazul imobilelor prin licitație publică și cu autorizarea justiției (art. 717 C.civ.).

Dacă nu se respectă aceste dispoziții, vînzarea va fi totuși valabilă căci a fost consimțită de proprietar, dar va putea fi atacată de creditori cu acțiune pauliană, iar în cazul imobilelor nerespectarea regulilor de vînzare se sancționează și cu decăderea moștenitorului din beneficiul de inventar. Mobilele corporale supuse stricăciunii ca și cele ale căror conservare ar necesita cheltuieli prea mari pot fi vîndute prin bună învoială¹. Moștenitorul beneficiar va putea înstrăina fără nici o formalitate mobilele necorporale, precum drepturi de creanță și altele asemenea, din moment ce nu există nici o dispoziție restrictivă legală în privința lor.

În toate cazurile, înstrăinarea bunurilor altfel decît prin vînzare poate avea semnificația renunțării la beneficiul de inventar și poate fi atacată de creditori prin acțiunea pauliană.

&. Mînuirea numerarului succesoral. Moștenitorul beneficiar dispune liber de numerarul succesoral, atît de cel aflat în moștenire la deschiderea ei, cît și de cel realizat prin încasarea creanțelor succesorale ori prin vînzarea bunurilor ereditare.

Pentru a ocroti interesele creditorilor succesiunii și ale legatarilor, legea (art. 718 C.civ.) obligă pe moștenitorul beneficiar să dea o cauțiune solvabilă care să întrunească cerințele prevăzute de art. 1659 și art. 1660 C.civ. . Cauțiunea va garanta nu numai prețul mișcătoarelor cuprinse în inventar, dar și acea parte din prețul nemișcătoarelor succesorale care nu a fost delegată creditorilor ipotecari sau privilegiați adică aceea care nu urma să le fie plătită direct de către terțul 

¹Art. 707 C.civ. prevede vînzarea publică cu autorizarea justiției a acestor bunuri numai înainte de exercitarea dreptului de opțiune succesorală

cumpărător. Cauțiunea nu va răspunde, prin urmare, pentru despăgubirile pe care moștenitorul beneficiar le-ar datora pentru pagube pricinuite prin culpa săvîrșită în administrarea moștenirii.

Dacă moștenitorul nu dă cauțiune sau dă o cauțiune care nu îndeplinește cerințele legii, orice persoană interesată va putea cere instanței judecătorești să dispună vînzarea mișcătoarelor succesorale și depunerea prețului la C.E.C., precum și a părții din prețul nemișcătoarelor care nu a fost delegată creditorilor ipotecari sau privilegiați.

&. Plata creditorilor succesorali și a legatarilor.

Moștenitorul beneficiar este obligat să plătească pe creditorii moștenirii și pe legatari.

Modalitatea plății diferă după originea numerarului :

a) prețul rezultat din vînzarea unui bun imobil succesoral grevat cu privilegii sau ipoteci va fi delegat creditorilor care se bucură de aceste garanții, ceea ce înseamnă că terțul cumpărător nu-l va putea plăti valabil moștenitorului beneficiar, ci va trebui să îl verse direct acestor creditori (art. 717 C.civ.). Textul de lege face referire astfel la acei creditori care au făcut cerere de a primi prețul, adică la aceia care și-au publicat, înainte de distribuire, ipoteca sau privilegiul. Prețul va fi distribuit în ordinea rangului de preferință, prin bună învoială, iar în lipsă sau dacă vreunul din creditorii ipotecari sau privilegiați nu consimt la radierea inscripției, distribuirea se va face de către instanța judecătorească, potrivit tabloului de ordine.

b) ceilalți creditori și legatari vor fi plătiți din sumele existente în succesiune la deschiderea acesteia, din creanțele încasate, din prețul imobilelor negrevate, sau din partea nedelegată din prețul celorlalte imobile, sau din prețul rezultat din vînzările mobiliare.

Plata se face în mod diferit după cum s-au făcut sau nu opoziții (art.719 C.civ.).

Dacă s-au făcut opoziții, lichidarea pasivului succesoral se va face potrivit tabloului de ordine stabilit de instanță, iar dacă nu s-au făcut opoziții, creditorii succesorali și legatarii vor fi satisfăcuți în ordinea prezentării lor.

Practica judecătorească a lărgit sensul noțiunii de „ opoziție ” făcînd să intre în cuprinsul ei orice act prin care creditorul succesoral sau legatarul aduce la cunoștința moștenitorului beneficiar existența creanței sau legatului și voința sa neîndoielnică de a fi plătit – spre pildă o cerere de poprire, o somație, o cerere de chemare în judecată, o cerere de predare a legatului, ori chiar o simplă scrisoare în acest sens.

Mai mult, a fost socotit opoziție orice act sau orice comportare a moștenitorului însuși din care ar reieși că acesta nu a ignorat existența creanței sau a legatului și nici voința creditorului sau legatarului de a fi plătit, ca de pildă, plata unui acont asupra unei creanțe succesorale, menționarea acesteia în inventar.

Astfel, opoziția nu este numai un act de inițiativă al creditorului, ci și un act de inițiativă al moștenitorului sau o simplă stare de cunoaștere a acestuia.

Existența unei astfel de opoziții face ca plata creditorilor succesorali și a legatarilor să se efectueze potrivit tabloului de ordine stabilit de instanța judecătorească : vor fi plătiți mai întîi creditorii cu cauze de preferință – ipotecă, privilegiu – potrivit rangului lor, apoi creditorii chirografari, proporțional cu valoarea creanțelor fiecăruia, iar după îndestularea tuturor creditorilor își vor primi și legatarii legatul.

Opoziția produce efecte relative, adică numai în favoarea creditorilor succesorali sau a legatarilor care au făcut-o, căci ei nu se reprezintă unii pe ceilalți.

Dacă o plată a fost făcută în disprețul unei opoziții, creditorul sau legatarul oponent, la alegerea sa, va putea să se întoarcă :

a) fie împotriva moștenitorului beneficiar pentru a-i cere, cu titlu de despăgubire sumele ce i s-ar fi cuvenit, în cazul unei distribuiri regulat făcute, sume pe care le-a pierdut din culpa eredelui (art. 721 C.civ.). Moștenitorul va răspunde, în acest caz, și cu propriile sale bunuri, dar nu va fi decăzut din beneficiul de inventar.

b) fie împotriva celor plătiți mai înainte.

În cadrul acestei a doua acțiuni, creditorii se vor putea întoarce atît împotriva legatarilor, cît și împotriva creditorilor anterior plătiți.

Este soluția care decurge din art. 720 C.civ., potrivit căruia creditorii neoponenți ce se înfățișează după lămurirea socotelilor se pot întoarce numai împotriva legatarilor, de unde rezultă că cei care au făcut opoziție se pot întoarce și împotriva creditorilor.

Legatarii oponenți însă, au recurs numai împotriva legatarilor plătiți înaintea lor, de vreme ce ei nu pot fi îndestulați decît după creditori. Dacă nu s-au făcut opoziții, creditorii succesorali și legatarii vor fi plătiți în ordinea prezentării lor, fără distincție între creditorii cu garanții reale și cei chirografari și între creditori și legatari.

Creditorii succesorali și legatarii care vor cere plata după epuizarea activului succesoral, nu vor putea emite nici o pretenție împotriva moștenitorului beneficiar, care le va putea opune o fine de neprimire. Ei vor suferi de pe urma lipsei lor de diligență (vigilantibus jura sucurrunt, tarde venientibus ossa – dreptul ajută pe cei vigilenți, celor întîrziați le rămîn numai oasele).

Cu privire la legatarii rămași neplătiți, legea civilă nu acordă acestora recurs, nici chiar împotriva celorlalți titulari de legate.

Cît privește însă pe creditori trebuie să deosebim după cum ei se înfățișează înainte sau după lămurirea socotelilor și plata relicvatului (art. 720 C.civ.).

Creditorii neoponenți care se înfățișează înainte de lămurirea socotelilor se vor putea întoarce atît împotriva legatarilor, cît și împotriva creditorilor anterior plătiți, pe cînd cei care se înfățișează după această dată nu vor avea recurs decît numai împotriva legatarilor.

Acțiunea în regres a creditorilor oponenți sau neoponenți împotriva creditorilor sau legatarilor anterior plătiți se prescrie în termen de trei ani, socotiți din ziua lămuririi socotelilor și a plății relicvatului, adică a ultimelor sume rămase din lichidarea moștenirii (art. 722 C.civ.).

&. Darea socotelilor. Moștenitorul beneficiar administreză moștenirea nu numai în interesul său , dar și în interesul creditorilor

succesorali și a legatarilor.

De aceea, el nu poate să-și însușească nici un bun din moștenire cît timp pasivul succesoral nu a fost plătit. Pentru a se descărca de răspunderea administrației sale, el va trebui să dea socoteală creditorilor succesorali și legatarilor¹, dovedind, pe de o parte, că valorile active din moștenire au fost folosite numai la plata datoriilor și sarcinilor moștenirii, iar pe de altă parte, că el nu a tras nici un folos personal din bunurile moștenite (art. 714 C.civ.).

Darea socotelilor se face fie prin bună învoială, – dacă toți cei interesați sunt de acord și capabili – fie prin justiție, în caz contrar. Socotelile vor cuprinde arătarea activului succesoral și a cheltuielilor necesitate de administrarea și lichidarea succesiunii.

La capitolul activului se vor trece :

toate bunurile ce au fost găsite în succesiune la moartea defunctului

cele care au intrat în succesiune, în mod retroactiv, prin efectul unei acțiuni în anulare, resciziune sau rezoluțiune

fructele, chiar civile, ale acestor bunuri

creanțele succesorale încasate

despăgubirile datorate de către moștenitorul beneficiar cu titlu

de reparație a prejudiciilor pe care le-a cauzat prin culpa sa gravă

Nu se vor trece însă în activul moștenirii bunurile provenite din 

¹Tr. Ionașcu, Drept civil, vol. II, p. 75 ; S. Brădeanu, Curs, p.212 ; A. Ionașcu, Curs, p.320 – 321

raport și reducțiune, deoarece creditorii și cu atît mai puțin legatarii nu pot emite nici o pretenție asupra lor; față de ei aceste lucruri fiind valabil ieșite din patrimoniul defunctului.

De asemenea, nu va fi cuprinsă în activul moștenirii nici valoarea locativă a construcțiilor pe care moștenitorul le-a folosit, afară numai dacă această folosire a fost excesivă, caz în care moștenitorul urmează să răspundă.

La capitolul cheltuieli se vor trece :

toate sumele plătite creditorilor succesorali și legatarilor

cheltuielile ce cad în sarcina moștenirii, ca, de pildă, cele pentru punerea peceților, pentru facerea inventarului, darea socotelilor (art. 723 C.civ.), taxele pentru efectuarea procedurii succesorale notariale

Creditorii și legatarii pot cere moștenitorului beneficiar să dea socoteală (prin bună învoială sau, dacă nu se înțeleg, prin justiție) de administrarea patrimoniului succesoral în cadrul termenului general de prescripție, de 3 ani, calculat de la data acceptării beneficiare (Decretul nr. 167/1958).

Beneficiul de inventar nu înlătură confuziunea patrimoniilor decît pînă la data socotelilor. Astfel, dacă din socoteli ar reieși un sold datorat de către moștenitorul beneficiar creditorilor succesorali și legatarilor, aceștia vor putea urmări soldul debitor și asupra bunurilor proprii ale moștenitorului beneficiar, deoarece beneficiul de inventar și-a îndeplinit menirea. De asemenea moștenitorul beneficiar va putea fi urmărit asupra propriilor sale bunuri și în cazul în care ar refuza să dea socoteli (art. 714 C.civ.).

Bunurile (valorile) rămase după lichidarea pasivului se cuvin moștenitorului. Dacă există mai mulți moștenitori, dintre care numai unul (unii) a acceptat moștenirea sub beneficiu de inventar (de exemplu, moștenitorul minor), raporturile dintre ei vor fi guvernate de regulile generale ale devoluțiunii succesorale¹.

4. Predarea ( abandonul ) bunurilor.

Moștenitorul beneficiar, fiind ținut de pasivul ereditar numai fiindcă culege activul succesiunii, se va putea libera de obligațiile și răspunderile ce-i revin în această calitate, predînd moștenirea – adandonînd-o – creditorilor ereditari și legatarilor (art. 713 C.civ.). Predarea se face, fie prin notificări individuale făcute creditorilor și legatarilor, fie printr-o declarație făcută la biroul notarial de la locul deschiderii moștenirii.

Abandonul trebuie consimțit de toți creditorii succesorali și de legatari și trebuie să aibă ca obiect toate bunurile succesorale de care moștenitorul beneficiar urmează să dea socoteală, adică să cuprindă toate bunurile moștenirii, în afară de cele provenite din raport sau reducțiune.

Abandonul bunurilor succesorale produce efecte :

a) cu privire la moștenitorul beneficiar – care este descărcat de obligațiile ce-i incumbă în calitate de administrator și lichidator al moștenirii. El păstrează însă titlul de moștenitor și dreptul de proprietate asupra bunurilor ereditare căci, pe de-o parte, el a acceptat moștenirea, iar acceptarea moștenirii este irevocabilă, iar pe de altă parte, abandonul nu poartă decît asupra posesiunii și administrației bunurilor succesorale, iar nu asupra proprietații.

În consecință :

moștenitorul poate reveni oricînd asupra abandonului

ceea ce rămîne după plata pasivului succesoral se cuvine moștenitorului beneficiar

b) cu privire la creditorii succesorali și legatari – ei vor exercita dreptul de administrație și lichidare a moștenirii fie toți împreună, fie prin mijlocirea unui curator.

Curatorul este desemnat fie prin bună învoială, de către creditorii moștenirii și legatari, fie de către instanța de judecată, la cerere¹, cînd aceștia nu se înțeleg. El va avea puterile ce i-au fost conferite prin convenție sau hotărîre, fără ca aceste puteri să poată depăși pe acelea ale unui moștenitor beneficiar.

În toate cazurile, bunurile succesorale nu vor putea fi înstrăinate de creditori și legatari sau de curator, decît în formele prevăzute pentru beneficiul de inventar.

Încălcarea acestor reguli de formă este sancționată cu nulitatea actului de înstrăinare, ca unul ce a fost încheiat cu depășirea puterilor de reprezentare ale celor prin care actul este săvîrșit.



¹M. Eliescu, op. cit., p. 167 ; J. Manoliu, St. Răuschi, Drept civil. Succesiuni, p. 118 ;

Secțiunea III

Separația de patrimonii propriu-zisă

( art. 781 C.civ. )

Potrivit art. 781 C.civ., separația de patrimonii este un privilegiu acordat de lege creditorilor chirografari ai succesiunii (ai defunctului) și legatarilor cu titlu particular (dacă legatul are ca obiect o sumă de bani), constînd în dreptul lor de a fi plătiți din valoarea bunurilor succesorale înaintea creditorilor succesorali ai moștenitorilor, în scopul de a evita concursul acestora. Separația de patrimonii este un privilegiu care poartă, în condițiile legii, atît asupra mobilelor cît și asupra imobilelor din moștenire.

Separația de patrimonii în dreptul roman.

Instituția separației de patrimonii a fost cunoscută și în vechime, de pildă, în dreptul roman.

În dreptul civil român însă, ea se înfățișează ca o instituție diferită prin esența ei, prezentînd deosebiri atît de adînci față de separația de bunuri romană, încît aceeași denumire desemnează două instituții cu totul distincte. Astfel :

separatio bonorum romană constituia o resciziune parțială a adițiunii de ereditate. Drept urmare, creditorii succesorali și legatarii erau socotiți, printr-o ficțiune, că păstrază ca debitor pe defunct.

În dreptul român, separația de patrimonii nu aduce nici o atingere acceptării succesiunii. Creditorii și legatarii au ca debitor pe erede. Cu ajutorul acestui mijloc tehnic însă, bunurile ereditare alcătuiesc, înăuntrul patrimoniului moștenitorului, o masă distinctă anume afectată plății creditorilor succesorali și legatarilor.

în dreptul roman, creditorii succesorali și, mai tîrziu, legatarii trebuiau să ceară pretorului, în cazul vînzării bunurilor moștenitorului insolvabil (venditio bonorum), ca bunurile ereditare să fie deosebite pentru ca prețul lor să servească la îndestularea creanțelor succesorale și a legatelor.

în dreptul roman, separatio bonorum introdusă de pretor era un incident al lichidării colective a bunurilor moștenitorului.

Din acest caracter colectiv, romanii deduceau că cererea creditorilor succesorali trebuia îndreptată în contra moștenitorului și că efectele separației erau atît de radicale, încît în caz de neîndestulare din patrimoniul defunctului, creditorii succesorali nu aveau, după unii jurisconsulți, dreptul de a urmări bunurile personale ale moștenitorului (Paul și Ulpiu § 1057. Cod Calimach), iar după alți jurisconsulți (Papinian) ei nu aveau acest drept decît în limita excedentului rămas din bunurile moștenitorului după completa îndestulare a creditorilor personali ai acestuia.

În dreptul român, separația de patrimonii înfățișează din trei puncte de vedere un caracter individual¹ și anume prin aceea că acest 

¹Tr. Ionașcu, op. cit., vol. II, p.80; S. Brădeanu, op. cit., p.216; A. Ionașcu, op. cit., p. 323

privilegiu poate fi invocat :

a) de oricare dintre creditorii succesorali sau legatari în parte

b) împotriva creditorilor unuia dintre erezi sau numai împotriva unuia dintre creditorii aceluiași moștenitor, și

c) privitor la fiecare bun din moștenire, în parte, cu prilejul distribuirii prețului acesteia

Privilegiul separației de patrimonii apără pe creditorii succesorali și pe legatari de riscurile legate de concursul cu creditorii personali ai moștenitorului, dar nu și împotriva altor neajunsuri ce decurg din trecerea datoriilor defunctului, prin efectul moștenirii asupra succesorilor. Astfel :

a) creditorul care are un titlu executoriu împotriva defunctului nu poate urmări executarea împotriva erezilor decît după expirarea unui termen de 8 zile de la data cînd au fost colectiv înștiințați, la ultimul domiciliu al defunctului printr-o notificare ; dacă printre moștenitori sunt nevîrstnici, executarea se suspendă pînă la instituirea unei ocrotiri legale.

b) moștenitorul poate suspenda urmărirea pornită împotriva lui prin excepția dilatorie, întemeiată pe termenul de inventar și deliberare (art. 706 C.civ.).

c) în cazul în care moștenirea se transmite asupra mai multor moștenitori, creanțele împotriva defunctului – cu excepția celor indivizibile sau garantate cu ipotecă – se divid de plin drept între succesorii universali, fiecare răspunzînd numai proporțional cu partea din activ care i se cuvine (art. 777 și art. 1060 C.civ.), iar creditorul are riscul insolvabilității oricăruia dintre ei.

2. Condițiile punerii în lucrare a separației de patrimonii.

A. Privilegiul separației de patrimonii poate fi invocat :

1. De oricare creditori succesorali (art. 781 C.civ.), fără distincție între cei cu garanții reale sau personale și cei chirografari, și chiar dacă nu au titlu scris sau creanța lor nu este exigibilă, executarea ei fiind suspendată printr-un termen sau condiție, căci separația de patrimonii are caracterul unei măsuri de conservare, iar nu acela al unui act de executare.

2. De către legatari, dreptul lor fiind anume acordat prin art. 1743 C.civ. Este vorba numai de legatarii cu titlu particular al căror legat are ca obiect un lucru determinat generic, întrucît legatarii universali sau cu titlu universal, fiind loco heredum, nu pot juca în această privință rolul de reclamant, ci numai pe cel de pîrît; ei sunt debitorii pasivului succesoral, iar nu creditorii moștenirii.

Cît privește pe legatarii de lucruri individual determinate, aceștia sunt, de la data deschiderii moștenirii, proprietarii bunului transmis prin legat, astfel încît ei nu suferă, cît privește acest bun, concursul creditorilor personali ai moștenitorului.

Separația de patrimonii folosește numai creditorilor succesorali și legatarilor care au invocat-o; diligența unora nu profită celorlalți.

Separația de patrimonii nu poate fi invocată de creditorii perso-

nali ai eredelui (art. 784 C.civ.); ei nu pot ataca actele debitorului lor

decît dacă ele ar fi frauduloase.

B. Separația de patrimonii este invocată, în principiu, împotriva creditorilor personali ai moștenitorului. Ea poate fi invocată împotriva creditorilor unuia dintre moștenitori sau numai împotriva unuia dintre creditorii aceluiași erede. Dacă însă creditorii moștenitorului nu sunt cunoscuți, separația se va putea invoca și împotriva moștenitorului.

C. Separația de patrimonii produce efecte cu privire la integralitatea bunurilor moștenirii numai în cazul excepțional cînd ea intervine în puterea legii, fără vreun act de inițiativă al creditorilor succesorali sau al legatarilor, adică în cazul acceptării sub beneficiu de inventar.

În toate celelalte cazuri, separația de patrimonii produce efecte numai asupra bunurilor succesorale privitor la care privilegiul a fost invocat.

Separația de patrimonii își întinde efectele și asupra fructelor produse de bunurile succesorale după deschiderea moștenirii, în temeiul principiului că fructele sporesc moștenirea.

Privilegiul are ca obiect – prin aplicarea subrogației reale cu titlu universal – nu numai bunurile succesorale , dar și prețul acestor bunuri dacă sunt înstrăinate, precum și bunurile dobîndite cu acest preț, întrucît în universalitățile de bunuri prețul înlocuiește lucrul, iar lucrul ia locul prețului (in judiciis universalibus, pretium succedit loco rei et res loco pretii).

D. Separația de patrimonii nu trebuie cerută pe cale de acțiune – așa cum par a pretinde art. 781,783 C.civ. – dar ea trebuie să fie invocată, deoarece separația de patrimonii presupune o inițiativă a celor care doresc să beneficieze de ea. Această inițiativă poate să intervină chiar și pe cale incidentă, de exemplu, cu prilejul urmăririi unui bun succesoral de către creditorii personali ai moștenitorului sau al unei cereri făcută de aceștia de a fi înscriși în tabloul de ordine al creditorilor în vederea distribuirii prețului bunului ce face obiectul vînzării silite. De îndată ce a fost invocată, separația de patrimonii își produce efectele în puterea legii, de drept.

E. Există însă un caz în care separația de patrimonii operează fără nici un act de inițiativă din partea creditorilor succesorali sau a legatarilor, așadar, fără a fi invocată. Este vorba de situația cînd moștenirea a fost acceptată sub beneficiu de inventar.

F. Exercițiul acestui privilegiu nu este supus nici unei formalități în ceea ce privește bunurile mobile succesorale. În privința imobilelor însă este nevoie ca privilegiul separației să fie înscris în termen de 6 luni de la deschiderea succesiunii (art. 1743 C.civ.). Publicitatea are drept scop să aducă la cunoștința terților care ar voi să cumpere de la moștenitor imobilul sau să dobîndească o ipotecă pentru garantarea împrumutului pe care i l-au făcut, că vor trebui să respecte dreptul de preferință al creditorilor succesorali și al legatarilor.

Înscrierea este posibilă și după trecerea termenului de 6 luni dar, în acest caz , separația de patrimonii produce efectele unei simple

ipoteci care va dobîndi rang de la data înscrierii ei.

3. Efectele separației de patrimonii.

a) În dreptul civil în vigoare, separația de patrimonii constituie un privilegiu care conferă separatiștilor dreptul de a fi plătiți cu preferință față de creditorii personali ai moștenitorului din prețul bunurilor succesorale cu privire la care a fost invocat ori privitor la toate bunurile moștenirii, în cazul în care separația se produce de drept. Cu privire la bunurile arătate și față de creditorii și legatarii separatiști, patrimoniul succesoral și cel al moștenitorului rămîn distincte. Drept urmare, creditorii personali ai moștenitorului nu vor putea ridica pretenții asupra acestui preț decît după îndestularea separatiștilor.

b) Creditorii separatiști care și-au înscris privilegiul nu se bucură de preferință față de creditorii succesorali care nu au îndeplinit această formalitate. Cei care au invocat separația de patrimonii trebuie să obțină tot ceea ce li s-ar fi cuvenit dacă toți creditorii succesorali și legatarii ar fi fost vigilenți și s-ar fi prevalat de privilegiul separației.

c) Ceea ce nu a fost atribuit separatiștilor rămîne în patrimoniul moștenitorului și va fi împărțit între creditorii săi personali și acei creditori succesorali și legatari care au omis să invoce beneficiul separației de patrimonii.

d) Separația nu va schimba raporturile anterior existente între creditorii și legatarii separatiști, deoarece ea constituie numai un mijloc de apărare împotriva creditorilor moștenitorului. Creditorii succesorali separatiști cu garanții reale vor fi plătiți înaintea celor chirografari, cei chirografari – proporțional cu creanța lor, iar legatarii – după toți creditorii succesorali, potrivit principiului nemo liberalis nisi liberatus, căci creditorul certat de damno vitando, cît timp legatarul certat de lucro captando.

e) Privilegiul separației de patrimonii, fiind creat în interesul creditorilor succesorali și al legatarilor, le poate folosi, dar nu poate fi întors împotriva lor. Drept urmare, ei vor putea să urmărească și bunurile personale ale moștenitorului care a acceptat pur și simplu succesiunea, venind astfel, cu privire la aceste bunuri, în concurs cu creditorii personali ai eredelui.

4. Stingerea privilegiului.

1. Separația de patrimonii încetează, în general, față de toate bunurile supuse separației dacă separatiștii arată prin actele lor că înțeleg să renunțe la acest privilegiu și să aibă ca singur debitor pe moștenitorul acceptant¹. Întrucît renunțarea nu se prezumă, ea trebuie să fie neîndoielnică² (de exemplu, acceptarea unui angajament personal, primirea unei garanți reale asupra unui bun al moștenitorului etc.).

Nu implică însă renunțare la separația de patrimonii notificarea unui titlu executoriu împotriva defunctului pentru a-l face opozabil 

¹Este sensul ce poate fi atribuit art. 782 C. Civ.; acceptarea moștenitorului ca debitor nu reprezintă o novație prin schimbare de debitor, căci prin acceptarea moștenirii el a devenit debitor de la deschiderea moștenirii; (M. Eliescu, op. cit., p. 174).

²Mazeaud, op. cit., p. 1004, nr. 1290

moștenitorului sau faptul de a primi de la moștenitor un acont asupra unei creanțe.

2. Separația de patrimonii, în principiu, se stinge cu privire la bunurile succesorale pe care moștenitorii le-au înstrăinat (art. 783 C.civ.), deoarece ele, ieșind din patrimoniul succesoral, nu mai fac parte din gajul general al separatiștilor și astfel, concursul dintre creditorii succesorali și legatari, pe de o parte și creditorii eredelui, pe de altă parte, nu mai este cu putință.

Această regulă capătă o înfățișare particulară în ceea ce privește imobilele : înstrăinarea acestora nu stinge privilegiul, ci numai dreptul separatiștilor de a-l înscrie. Dacă însă privilegiul a fost înscris înainte de transcrierea înstrăinării, beneficiul separației va putea fi exercitat și asupra imobilului înstrăinat. Cît privește imobilele succesorale, separația de patrimonii conferă separatiștilor nu numai un drept de preferință, ci și un drept de urmărire¹ – adică o adevărată ipotecă privilegiată – pentru a-i pune la adăpost de înstrăinările imobiliare consimțite de moștenitor.

De asemenea, fără a distinge între mobile și imobile, cît timp prețul înstrăinării nu a fost plătit, privilegiul nu se stinge, ci se exercită asupra acestuia.

3. În ceea ce privește mobilele succesorale, trecerea unui termen de trei ani de la deschiderea succesiunii duce la prescrierea facultății de a invoca separația. Legea prezumă că în acest răstimp se produce 

¹Tr. Ionașcu, op. cit., vol. II, p. 66 ; A. Ionașcu, op. cit., p. 324

confuziunea mișcătoarelor succesorale cu cele are eredelui, astfel încît terții nu le-ar mai putea deosebi (art. 783 C.civ.).

Prescripția de trei ani nu se aplică bunurilor imobile, deoarece, în privința acestora din urmă, originea lor poate fi stalibită prin titlurile de proprietate¹.

4. În ceea ce privește bunurile mobiliare, privilegiul încetează și prin confuziunea de fapt a acestora cu cele ale moștenitorului aparent.

Separația de patrimonii nu se va stinge prin confuziunea realizată în fapt sau prezumată de lege în temeiul trecerii unui termen de trei ani, în cazul în care moștenirea a fost acceptată sub beneficiu de inventar, căci, în acest caz, confuziunea este cu neputință dată fiind existența inventarului.



¹M. Eliescu, Transmisiunea…, p. 176

CAPITOLUL IV

Încetarea beneficiului de inventar

Acceptarea sub beneficiu de inventar, ca act de acceptare a moștenirii, are caracter definitiv și irevocabil.

În schimb, beneficiul de inventar – cu toate consecințele corespunzătoare¹ – poate să înceteze cu efect retroactiv, acceptarea devenind pură și simplă la data deschiderii moștenirii, fie prin renunțarea moștenitorului la beneficiul de inventar, fie prin decăderea lui din acest beneficiu cu titlu de sancțiune.

1. Încetarea beneficiului de inventar prin renunțare.

Moștenitorul poate renunța oricînd la acest beneficiu de inventar creat de legiuitor, în principal, în interesul său.

Cei lipsiți de capacitate sau cu capacitate restrînsă – minorii și persoanele puse sub interdicție judecătorească – neputînd accepta decît sub beneficiu de inventar nu pot renunța la acest beneficiu, care pentru ei este obligatoriu.



¹Confuziunea celor două patrimonii prin încetarea beneficiului de inventar se produce numai dacă creditorii succesiunii și legatarii cu titlu particular (ale căror legate au ca obiect creanțe) nu au cerut separația de patrimonii.

Renunțarea la beneficiul de inventar poate fi nu numai expresă ci și tacită, rezultînd din acte care denotă intenția vădită de a renunța la beneficiul de inventar, de a accepta confundarea patrimoniului succesoral cu patrimoniul propriu, cum ar fi : savîrșirea de anumite acte materiale (de exemplu, dărîmarea unei construcții) sau încheierea de acte de dispoziție cuprinse în cadrul administrării patrimoniului succesoral (de exemplu, constituirea unei ipoteci pe imobilul succesoral, remiterea de datorie, folosirea numerarului succesoral în interesul patrimoniului propriu, înstrăinarea de bunuri succesorale altfel decît prin vînzare, cum ar fi un contract de donație, de întreținere etc.). Însă nu orice act de acceptare voluntară tacită pură și simplă valorează renunțare la beneficiul de inventar (de exemplu, faptul confuziunii mobilelor succesiunii înscrise în inventar cu cele proprii nu are, în sine, semnificația renunțării la beneficiul de inventar¹).

2. Încetarea beneficiului de inventar prin decădere.

Moștenitorul este decăzut din beneficiul de inventar, cu titlu de sancțiune, numai în următoarele cazuri :

a) moștenitorul (inclusiv minorul sau persoana pusă sub interdicție, dar cu capacitate delictuală) cu intenție frauduloasă a ascuns sau a dat la o parte bunuri succesorale (art. 703, 712 C.civ.).

b) moștenitorul beneficiar a vîndut imobilele succesorale fără respectarea formalităților prevăzute de lege (fără licitație publică cu 

¹Ph. Malaurie, Cours de droit civil. Les succesions. Les libéralités., p. 126, nr. 270

autorizarea justiției, potrivit art. 717 C.civ.).

Decăderea fiind o sancțiune, textele care o reglementează sunt de strictă interpretare, ceea ce presupune că, în afară de cele două cazuri amintite, orice altă faptă culpabilă a moștenitorului beneficiar nu atrage decăderea, ci numai obligația de a despăgubi pe creditorii succesorali sau pe legatari pentru paguba pe care le-a pricinuit-o.

Decăderea se deosebește de renunțare din două puncte de vedere :

a) decăderea trebuie să fie pronunțată prin hotărîre judecătorească, pe cînd renunțarea operează de drept ;

b) numai un moștenitor capabil poate renunța la beneficiul de inventar, pe cînd decăderea poate interveni și în cazul minorilor care au împlinit 14 ani, căci ei sunt prezumați de lege că au discernămînt (art. 25 din Decretul nr. 32/1954) .

Atît renunțarea cît și decăderea produc același efect – moștenitorul este socotit că a acceptat pur și simplu moștenirea de la data deschiderii acesteia.

Acest efect retroactiv nu va aduce însă nici o atingere privilegiului separației de patrimonii dobîndit prin efectul acceptării beneficiare a succesiunii de către creditorii succesorali și legatari, căci în caz contrar s-ar aduce atingere unui drept cîștigat. Creditorii succesorali și legatarii n-au invocat în formele prevăzute de lege beneficiul separației de patrimonii, fiindcă – potrivit practicii judecătorești – ei se bucură de acest beneficiu de drept, ope legis, în cazul acceptării beneficiare.

Astfel, deși prin efectul renunțării sau decăderii operează confuziunea celor două patrimonii, creditorii succesorali și legatarii vor continua să fie plătiți din prețul bunurilor moștenirii, cu preferință față de creditorii personali ai moștenitorului¹.



¹M. Eliescu, Moștenirea și devoluțiunea ei…, p. 158

Concluzii :

Legiuitorul, acordînd moștenitorului posibilitatea de a opta între cele două forme de acceptare – sub beneficiu de inventar și pură și simplă – și renunțare, a căutat, prin esență, să-l protejeze împotriva creditorilor lui de cuius, punîndu-i la dispoziție mijlocul prin care să poată plăti datoriile defunctului numai în limita activului succesoral.

Totuși, legiuitorul nu a dorit nici ca interesele creditorilor să fie sacrificate – s-a constatat că reglementarea dreptului de opțiune a avut ca scop principal evitarea lezării creditorilor defunctului de către moștenitor. Această dorință de a evita ca decesul debitorului lor să prejudicieze creditorii va fi evidențiată și mai mult pe măsură ce se va cunoaște situația prevăzută de lege cu privire la moștenitor, odată ce acesta și-a exercitat dreptul de opțiune.

ACCEPTAREA SUCCESIUNII SUB BENEFICIU DE INVENTAR

DOMNULE NOTAR,

Subsemnatul …………… domiciliat în ……………….. moștenitor legal sau testamentar a defunctului …………… decedat la data de ……../……./………..în………………… …………………………………

În temeiul art.704 C.civ.

Declar că ACCEPT SUCCESIUNEA DEFUNCTULUI SUB BENEFICIU DE INVENTAR, declarație care urmează să fie înscrisă în registrul destinat acestor declarații ( art.76 alin. ultim din Legea nr.36/1995).

În baza art.705 C. civ. anexez inventarul exact al bunurilor succesiunii, întocmit potrivit formelor cerute de actele normative în vigoare.

DATA ……./……./……….

SEMNĂTURA

…………………….

DOMNULUI NOTAR PUBLIC……………………………………..

BIBLIOGRAFIE

Mihail Eliescu, Moștenirea și devoluțiunea ei în R.S.România, edit. Academiei, București, 1966

Mihail Eliescu, Curs de Succesiuni, edit. Humanitas, 1997

Mihail Eliescu, Transmisiunea și împărțeala moștenirii în dreptul R.S.R. edit. Academiei, București, 1966

Francisc Deak, Moștenirea legală, edit. Aetami, București, 1996

Francisc Deak, Tratat de drept succesoral, Universul Juridic, București, 2002

Raul Petrescu, Drept succesoral, edit. Oscar Print, 1996

Constantin Stătescu, Drept civil. Succesiuni, edit. Oscar Print, 1995

D. Alexandresco, Principiile dreptului civil român, București, 1926

Dumitru Macovei, Drept civil. Succesiuni, edit. Ștefan Procopiu, 1995

10. Julieta Manoliu, St. Răuschi, Drept civil. Succesiuni, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, 1983

11. E. Safta – Romano, Dreptul de moștenire, edit. Grafix, Iași, 1995

12. C. Hamangiu, I. Rosetti Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, București, 1928

13. Emil Molcuț, Dan Oancea, Drept roman, edit. Universul, București 1993

14. I. Zinveliu, Dreptul la moștenire în R.S.R. edit. Dacia Cluj-Napoca, 1975

15. C. Toader, L. Stănciulescu, R. Popescu, V. Stoica, Moștenirea testamentală. Transmisiunea și împărțeala moștenirii, edit. Procordia, București, 1993

16. Alexandru Bacaci, Gh. Comănița, Drept civil. Succeiuni, edit. All Beck, 2003

17. Cristina și Corneliu Turianu, Moștenirea și împărțeala ei, edit. Casa de editură și presă „ Șansa ” SRL, București, 1998

18. Traian Ionașcu, Drept civil, București, 1959

19. Stanciu Cărpenaru, Dreptul la moștenire, edit. Științifică si Enciclopedică, București, 1982

20. D. Chirică, Drept civil. Succesiuni, edit. Lumina Lex, București, 1996

21. A. Rădulescu, I.D. Condurache – Expunere rezumată a teoriei moștenitorilor în vechiul drept românesc, București, 1919, p. 43

22. Marcel Planiol, Traité Élémentaire de Droit Civil de Marcel Planiol Troisième Édition, Librairie Générale de droit et de Jurisprudence

23. Droit Civil, Tome IV par Léon Julliot De la Morandière, Dallaz, 1967

24. Leçons de Droit Civil, Successions par Michel de Juglart, Éditions Montchrestienu, 1971

25. Jean Mazeaud, Leçons de Droit civil, vol. IV, Paris, 1963

26. Droit Civil, Contrat de mariage et régimes matrimoniaux. Successions, Libéralités par Pierre Dupant Delestraint, Mémentos Dallaz, 1981

27. Ph. Malaurie, Cours de droit civil. Les succesions. Les libéralités. Paris, 1989

Cuprins

Listă de abrevieri……………………………………………………………………3

Capitolul I

Noțiuni introductive……………………………………………………………….4

&.1. Avantaje și inconveniente ale acceptării beneficiare………………….6

&.2. Originea beneficiului de inventar……………………………………………8

Capitolul II

Noțiuni generale

Secțiunea I – Sediul materiei……………………………………………………11

Secțiunea II – Condiții de fond………………………………………………….12

Secțiunea III – Condiții de formă……………………………………………….14

Secțiunea IV – Caracterul facultativ al acceptării sub beneficiu de inventar.Derogări……………………………………………………………………….19

&.1. Cazuri cînd acceptarea beneficiară este obligatorie…………………20

&.2. Cazuri cînd acceptarea beneficiară este prohibită de lege…………21

Capitolul III

Efectele acceptării sub beneficiu de inventar

Secțiunea I – Efecte generale……………………………………………………….26

Secțiunea II – Efecte Specifice…………………………………………………….27

1. Separația de patrimonii……………………………………………………………27

2. Răspunderea moștenitorului beneficiar………………………………………29

3. Administrarea și lichirarea masei succesorale…………………………….31

&. Puterile și îndatoririle moștenitorului beneficiar………………………31

&. Mînuirea numerarului succesoral…………………………………………..33

&. Plata creditorilor succesorali și a legatarilor…………………………….34

&. Darea socotelilor………………………………………………………………….37

4. Predarea ( abandonul ) bunurilor………………………………………………40

Secțiunea III – Separația de patrimonii propriu-zisă (art. 781 C.civ.)..42

Separația de patrimonii în dreptul roman…………………………………42

Condițiile punerii în aplicare a separației de patrimonii…………….45

Efectele separației de patrimonii…………………………………………….48

Stingerea privilegiului…………………………………………………………..49

Capitolul IV

Încetarea beneficiului de inventar

Secțiunea I – Încetarea beneficiului prin renunțare………………………….52

Secțiunea II – Încetarea beneficiului prin decădere…………………………53

Concluzii………………………………………………………………………………….56

Formular tip……………………………………………………………………………..57

Bibliografie………………………………………………………………………………58