Academia națională de informații [606299]

Academia națională de informații
”Mihai Viteazul”

Diplomație și securitate națională
Studii de masterat

Diplomația preventivă

Ploscar Andrei Marin

Cuprins
Introducere: ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 3
Diplomația – parametru al securității naționale: ………………………….. ………………………….. ………………….. 4
Diplomația preventivă: ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 5
Diplomația preventivă ONU: India și Pakistan ………………………….. ………………………….. …………………… 9
Concluzii: ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 13
Bibliografie: ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 14

Introducere:
Societățile contemporane pot fi privite în ansamblul lor ca fiind niste sisteme extrem de
complexe . Aceste sisteme sunt la randul lor formate din subsisteme care se intersectează și
funcționează împreună astfel rezultând stabilitate, performanță și dezvoltare. In momentul în care
un subsistem funcționează deficitar rezultă o instabilitate la nivelul sis temului, a societății. Din
punctul meu de vedere, un parametru al funcționării societății respectiv un subsistem component
al sistemului este reprezentat de diplomație.
Literatura de specialitate stipulează că ”originea termenului „diplomație” se află în
cuvântul grecesc diploo – dublu, care desemna inițial acțiunea de editare a unor acte oficiale
(diplome) în două exemplare, dintre care unul era înmânat ca scrisoare de împuternicire sau
recomandare trimișilor, iar celălalt era păstrat în arhivă. Purtătoru l unui asemenea document a
fost numit diplomat, iar activitatea desfășurată de acesta diplomație. Ulterior, sensul etimologic a
fost extins pentru a acoperi și aria altor documente oficiale, cum ar fi tratatele cu națiuni străine.
În anii 1700, francezii ș i-au numit corpul lor de oficiali atașați unei legații străine corps
diplomatique. Cuvântul „diplomație” a fost introdus pentru prima oară în limba engleză în anul
1796, de Edmund Burke, având la bază cuvântul de sorginte franceză -diplomație -”1
Diplomației i -au fost atribuite de -a lungul timpului o serie de definiții, despre care pot
spune că nu se exclud reciproc, putând cel mult să se completeze, diferite minți atribuind
conceptului elemente în funcție de specificitatea coordonatelor temporalo -spațiale în care se
regăseau.
Garden, considera că ”diplomația este știința despre interesele reciproce și relațiile
dintre state sau arta de a coordona interesele popoarelor de comun acord iar intr -un sens mai
exact, știința sau arta tratativelor.”2
În cadrul Micului dicționar diplomatic român diplomația este definită ca fiind
”activitatea oficială a organelor de stat pentru relații externe…desfășurată prin tratative,

1 Adriean Pârlog, Ionel Bica, Ștefan Arnăutu, Diplomația apărării și promovarea intereselor de securitate
națională, în INFOSFERA -Revistă de studii de securitate și informații pentru apărare, Anul II nr. 4/2010.

2 Alexandru Burian, Relațiile internaționale, politica externă și diplomația , Curs de lecții, Chișinău, 2007, p. 169.

corespondență și alte mijloace pașnice pentru înfăptuirea scopurilor și sarcinilor d e politică
externă a statului”3
Pe marginea problematizării îndelungate a acestui concept, a diplomației, pot fi
concluzionate următoarele aspecte:
a) diplomația este „o activitate oficială a statului (sau în numele statului) în domeniul
relațiilor exter ne, care cuprinde o totalitate de metode, procedee și alte mijloace pașnice destinate
înfăptuirii scopurilor și sarcinilor de politică externă;
b) diplomația este o știință care cuprinde cunoștințele privind regulile diplomatice și
teoria relațiilor intern aționale;
c) diplomația reprezintă o artă care este utilizată în procesul negocierilor
d) activitatea diplomatică în ansamblu său, materializată prin negocieri, semnarea ed
acte juridice, acorduri, tratate, convenții ș.a.m.d. este reglementată în baza drep tului intern cât și
a dreptului internațional.”4.

Diplomația – parametru al securității naționale:
Teodor Frunzeti confirmă dezideratul conform căruia mijlocul principal de realizare a
obiectivelor politicii externe este diplomația. Baza diplomației este c omunicarea între guvernele
statelor, respectiv între acestea și organizațiile internaționale, ea putându -se realiza fie direct
între șefii de state, fie prin intermediul reprezentanților. 5
Politica externă a unui stat reprezintă climatul în baza căruia es te desfășurată activitatea
diplomatică într -o măsură similară în care securitatea națională reprezintă climatul în care
politica externă a unui stat cuprinde în mod legitim anumite direcții de acțiune de sorginte
externă. Dacă statul beneficiază de un clim at de securitate, beneficiază de capacitatea
desfășurării unui proces diplomatic funcțional, dacă statul nu deține un climat de securitate
național, ci dimpotrivă, instabilitate, atunci procesul diplomatic devine disfuncțional.

3 Cristian Alexandrescu, Octavian Bărbulescu, Nicolae Fotino, Adrian Iosi pescu, Mic dicționar diplomatic român,
Editura Politică, București, 1967, p. 126.
4 Alexandru Burian, Relațiile internaționale, politica externă și diplomația , Curs de lecții, Chișinău, 2007, p. 170.

5 Teodor Frunzeti , Diplomația apărării, Editura Universității Naționale de Apăra re ”Carol 1”, București, 2011, p .
275.

Legătura dintre securitate națională, politică externă și diplomație este relevată prin
faptul că în cadrul politicii externe a unui stat sunt cuprinse obiectivele, scopurile dar și valorile
și normele în baza cărora acestea se doresc atinse; diplomația reprezintă un element compone nt
al politicii externe, un instrument, prin intermediul căruia aceste obiective și scopuri naționale de
natură externă se doresc atinse, securitatea națională reprezentând mediul în care statul își poate
planifica și derula politica externă și folosi dipl omația pentru atingerea obiectivelor naționale,
fără de care acestea ar reprezenta idealuri imposibil de atins.
Astfel, se remarcă o serie de 3 cercuri concentrice care proiectează în spațiu întinderea
celor 3 concepte: Securitate națională – politică ext ernă – diplomatie rezultând într -o
interdependență ciclică.
Așadar, dacă securitatea națională reprezintă cercul cel mai mare cuprinzând politica
externă care într -o succesiune logică cuprinde diplomația ca instrument, se remarcă, în baza
normelor și valor ilor internaționale contemporane ale democrației și păcii, o intercondiționare la
nivelul celor trei concepte. Diplomația reprezintă instrumentul care condiționează atingerea
obiectivelor și scopurilor naționale stipulate în conținutul politicii externe a statului, în
conformitate și în baza valorilor și normelor statului în cauză cât și a sistemului internațional ,
atingere scopurilor și obiectivelor politicii externe fiind unul dintre factorii care conferă
legitimitate măsurilor și proceselor derulate pen tru stabilirea unui climat de securitate național.
Din punctul meu de vedere activitatea diplomatică reprezintă în societatea
contemporană cel mai dezirabil instrument de interrelaționare internațională între state sau
grupuri reprezentând, în conformitate cu Enciclopedia Britannica ”arta de a conduce relații
pentru câștig în lipsa conflictului”.

Diplomația preventivă:
Dinamicile tot mai complexe dintre state generate în epoca contemporană de o
multitudine de factori cu o atitudine caracterizată de imprevizibilitate și o tot mai mare dificultate
în a combate sau cel puțin restrânge consecințele gener ate în diverse domenii au condus la o
diviziune a activității diplomatice, pe mai multe segmente , fiind astfel astăzi posibilă o abordare
diplomatică specializată a domeniilor specific e precum apărare, economie, ș.a.m.d.

Deter minarea cu o cât mai mare precizie și acuratețe spațio -temporală a riscurilor,
amenințărilor și vulnerabilităților la adresa națiunii reprezintă un principiu sine -qva-non al
prote jării statului în tot ansamblul lui, de stabilire a unei cupole de securitate la nivelul țării care
să fie proiectat asupra tuturor sectoarelor societății.
Proliferarea infracțiunilor transfrontaliere și a terorismului a alimentat tendința de
multiplicare a vulnerabilităților interne și a factorilor de risc cu efect la adresa ordinii publice și a
ordinii constituționale. Globalizarea ca fenomen complex, are deasemenea o importantă
contribuție la diversificarea surselor de problematici cu impact asupra ordi nii publice.
Luând în calcul toate aceste variabile, devine ușor de înțeles necesitatea abordării
factorilor externi care implicit se răsfrâng asupra securității naționale într -o manieră specializată
care să aibă capacitatea de a preveni, minimiza sau chiar combate fac torii de risc la adresa
securității naționale prin instrumente non -violente, cu precădere, prin dialog.
Pentru îndeplinirea acestei sarcini, factorul uman instruit în domeniul apărării deține un
rol cardinal fiind pivotul care face leg ătura între interesu l național și pozițiile altor state , în
vederea stabilirii unui canal de dialogare pentru conturarea unor legături între state, alianțe,
bazate pe interese comune din spectrul ameliorării tensiunilor, creării unor mese rotunde,
formării de alianțe și colab orări, minimizarea și lupta împotriva riscurilor și amenințărilor la
adresa securității naționale și internaționale, fapt cu consecințe în direcția combaterii
vulnerabilităților.
Aceste aspecte au fost luate în considerare atât la nivelul conducerii naționale cât și la
nivel internațional iar drept consecință, putem acum discuta pe marginea conceptului de
”Diplomație a apărării”. Conform domnului general, prof. univ. dr. Sergiu Med ar, diplomația
apărării constă în ” totalitatea acțiunilor desfășurate de un guvern și de personalul implicat de
acesta, menite să diminueze climatul de tensiune sau de ostilitate, să implementeze noi măsuri de
creștere a încrederii între state, să contribu ie la dezvoltarea relațiilor de colaborare și cooperare
între armate și să asigure condițiile de creare sau de funcționare a alianțelor și coalițiilor”6
În linii mari, d iplomația apărării, extinzându -și aria de acoperire de la diplomația
preventivă la cea coercitivă reprezintă un instrument component al sistemului politicii externe
prin intermediul căruia statul își realizează interesele naționale de politică externă implicând
personal militar în scopul perpetuării păcii.

6 Sergiu T. Medar, Diplomația apărării , Editura ECTA, București, 2006, p. 4.

Conform literaturii de specialitare, diplomația preventivă își are originile la începutul
anilor 90 în proximitatea sfârșitului Războiuluii Rece când acest topic începe să fie inclus pe
ordinea de zi în cadrul întalnirilor instituțiilor și organizațiilor i nternaționale.
Șefii de state și guverne s -au întrunit în ianuarie 1992 într -o ședință în cadrul Consiliului
de Securitate al Organizației Națiunilor Unite abordând subiectul diplomației preventive în
legătură cu importanța, respectiv întărirea acesteia p entru operațiunile de me nținere și asigurare a
păcii. Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite Boutros -Boutros Ghali elaborează un
raport intitulat ”O agendă pentru pace” în care abordează diplomația preventivă într -un capitol
distinct și aparte , acest concept fiind plasat picior de egalitate cu operațiunile de tip peacekeeping
(menținerea păcii), peace enforcement (întărirea păcii) sau peacemaking (consolidarea păcii).7
Acesta este momentul în care diplomația preventivă este inclusă pe agenda de zi a
Organizației Națiunilor Unite rămânând ca nivel de importanță printre aspectele prioritare. În
urma acestor demersuri Adunarea Generală a ONU adoptă la data de 18. 12. 1992 și 20. 12. 1993
Rezoluțiile 47/120 A și B.
Aceste demersuri oferă diplomației preventive legitimitate, motiv pentru care se află
încă din anii 90 în atenția liderilor statelor importante ale lumii, inclusiv Statele Unite ale
Americii în cazul cărora acest tip de diplomație se traduce prin adoptarea programei ”Prevenirea
Crizelor” ca element fundamental al politicii externe, fapt care oferă recunoaștere și legitimitate
conceptului de diplomație preventivă chiar și în cele mai puternice democrații ale lumii.8
Diplomația preventivă depășește segmentul evitării sau preîntâmpinării unor tensiuni
internaționale care au predispoziția spre degenerare în conflicte, fie ele armate sau de altă natură,
acest concept, presupune și reușește ca prin corpul diplomatic să creeze canale de comunicare cu
omologii din a lte state, să întărească încrederea cu alte țări, să coopereze, la nivel militar și nu
numai în vederea dezvoltării unor relații stabile pe care le putem incadra ca elemente sine -qua-
non în procesul de prevenire a conflictelor, fapt care, în fond, reprezin tă menirea ultimă a
conceptului de diplomație preventivă.
Viziunea lui Boutros -Boutros Ghali față de diplomația preventivă include o abordare
etapizată a conflictelor în legătură cu capacitatea de prevenție și limitare a acestora prin

7I. Negura, Diplomația preventivă , disponibil on -line, accesat la data de 19. 01. 2017, link:
http://www.academia.edu/11145657/diplomatia_preventiva .

8Ibidem.

diplomația preventiv ă. Astfel, etapele conflictului evidențiate de către B. B. Ghali sunt
următoarele:
a)” Etapa foarte timpurie, când diplomația preventivă se concentrează asupra surselor
diferendelor;
b) Etapa mai tarzie, când diplomația preventivă încearcă să preîntâmpine diferendele să
escaladeze spre conflict;
c) Etapa mult mai tarzie, când diplomația preventivă urmărește să oprească expansiunea
conflictului.”9
În conformitate cu abordarea lui Boutros Ghali. dincolo de crearea relațiilor între state și
dialogarea în baza acestora, finalitatea diplomației preventive este în strânsă legătură cu un
potențial conflict, mecanismele acestui concept funcționând în sensul limitării pe cât posibil a
posibilității ajungerii în tr-o fază conflictuală.
Elementele de descurajare pasivă precum paradele militare în cadrul cărora statele sunt
motivate să -și expună echiparea de top din domeniul militar sau prezentarea unor cifre maximale
legate de arsenalul militar în anumite publica ții de specialitate reprezintă de asemenea eforturi
ale diplomației preventive de a -și atinge scopul primar de detensionare a relațiilor conflictuale
sau într -un stadiu incipient de prevenire a acestora prin folosirea în principal a instrumentului
principa l care se regăsește sub forma dialogului . Statele urmăresc prezervarea unui mediu de
securitate atât la nivel național cât și în relațiile internaționale, motiv pentru care diplomația
preventivă este cel mai larg aplicată, prevenirea conflictelor prin meca nismele puse în mișcare de
aceasta fiind unul dintre interesele primare a statelor democratice.
În acest sens, literatura de specialitate face trimitere la următoarea serie de direcții
statornicite drept priorități și scop uri ale diplomației preventive:
a) ”Identificarea, într -o fază timpurie, a situațiilor care pot duce la conflicte și a încerca,
prin mijloace diplomatice, eliminarea acestor surse înainte ca ele să se transforme în violență;
b) Dacă a izbucnit conflictul, angajarea în negocieri de pace p entru rezolvarea
problemelor care au provocat conflictul;
c) Reconstrucția post -conflict: acordarea asistenței în reconstrucția instituțiilor și
infrastructurii naționale afectate de războiul și disputele civile; edificarea unei coloane
vertebrale – ststul de drept;

9 Boutros Ghali, Agenda pentru pace , 1992.

d) Eliminarea cauzelor profunde (root causes) ale conflictului: disparități economice,
injustiție socială, opresiune politică, eforturi concentrate pe plan național și cel internațional.
Cea mai bună cale pentru a nu fi conflicte este contribuire a la dezvoltarea economică. ”10
Astfel, dincolo de gestiunile de ordin extern pe care statul le întreprinde în desfășurarea
acțiunii diplomatice, diplomația preventivă presupune de asemenea, existența unor eforturi în
fundal în scopul dezvoltării economice, stabilității s ociale, politic e, aceștia fiind factori care
inevitabil se răsfrâng într -o mai mică sau mai mare măsură asupra capacității statului de a pune
în desfășurare activitatea diplomatic ă și asupra ceea ce presupune conceptu l de diplomație
preventiv ă în sine.
Michael S. Lund distinge 3 etape ale diplomației preventive:
a) ”Prevenirea crizei (sancțiunile, forțele preventive de menținere a păcii)
b) Inițiativele preliminare (bunele oficii, medierea, negocierea și judecarea)
c) Anticiparea conflictului (crearea încrederii, instituționalizarea anumitor valori
precum democrația, drepturilor minorităților, adoptarea normelor de drept)
Diplomația preventivă este calea spre pace și securitate, lipsă de conflicte și
confruntări. ”11
Spre deosebire de Michael S. Lund, consider că, crearea încreder ii trebuie să reprezinte
o fază primordial ă, situată în prima etapă a diplomației preventive aceasta fiind modalitatea cea
mai eficientă de cunoaștere a dinamicilor altui stat,a tendințelor, nevoilor, necesităților și ulterior,
pentru o întărire a relațiilor și creare a încrederii să se realizeze o cooperare în funcție de nevoile
recipro ce ale statelor în cauză, fie ele economic e, sociale sau de altă sorginte.
Diplomația preventivă ONU: India și Pakistan
Organizația Națiunilor Unite începe să desfășoare misiuni de menținere a păcii încă din
timpul Războiului Rece. Specificul acestor misiuni constă în plasarea într -un anumit teritoriu, de
personal, acesta fie neînarmat fie înarmat ușor principiul desfășurăr ii activității lor fiind acela al
non-violenței. Personalul își făcea simțită prezența într -un anumit teritoriu cu scopul soluționării
conflictelor dintre state într -o manieră pacifistă. În principiu, rolul lor intervine în momentul în

10 Diplomația Preventivă , disponibil on -line, accesat la data de 19. 01. 2017, linl:
https://www.scribd.com/doc/312855567/Diplomatia -preventiva .

11 Michael S. Lund, Preventing violent conflicts – A strategy for preventive diplomacy , 1996.

care focul este deja oprit având responsabilitatea de a se raporta la situația din zonă realizând
evaluări vis -à-vis de reminiscențele conflictului.
Prin prezența factorului uman al ONU într -un anumit teritoriu și informările,
prognosticurile, evaluările de situație realizat e de către acesta se cre ează climatul de comunicare
între state care face posibilă intervenția corpului diplomatic în vederea trasării direcțiilor și
stabilirea mijloacelor de dialogare în vederea soluționării conflictului și prevenirii re -escaladării
tensiunilor.
Factorul uman care desfășoară misiunile de menținere a păcii sub egida ONU, respectiv
punerea în aplicare a diplomației preventive este principalul instrument al organizației prin care
cele 3 etape enunțate de către Boutros Ghali se doresc abordat e eficient, independent în funcție
de etapa conflictului.
Conform literaturii de specialitate, ” oficialitatile militare de rang inalt, militarii angajati
si obervatorii militari aflati sub mandatul unei misiuni ONU sunt angajati direct de catre
Natiunile Unite (de obicei, sunt detasati de la fortele armate nationale). Trupele de mentinere a
pacii, cunoscute sub denumirea de „casti albastre”, participa la operatiuni in conditii strict
stabilite cu guvernele tarilor pe care le reprezinta si isi desfasoara ac tivitatea sub autoritatea
acestor guverne. Atit trupele, cit si comandantii acestora, se deplaseaza in teatrul de operatiuni ca
si contingente nationale, raportind din punct de vedere operational Comandantului Fortelor si,
prin acesta, Reprezentantului Spe cial al Secretarului General ONU.”12
Într-o situație conflictuală care necesita intervenția ONU în vederea opririi expansiunii
conflictului, deci desfășurării de acțiuni aferente celui de -al treile a punct enunțat de către Boutros
Ghali legat de etapele conf lictului și modalitatea de punere în aplicare a diplomației preventive s –
au regăsit statele India și Pakistan, implicit regiunea Kashmir.
Conflictul dintre cele două state, India și Pakistan este unul “istoric” având în vedere
magnitudinea evenimentelor o stile declanșate de cele două țări implicate până în prezent în 3
războaie, cauza principală fiind reprezentată de inconcordanța pozițiilor față de controlul regiunii
Kashmir.
În prezent Kashmirul este divizat în:

12 Operațiuni de menținere a păcii , disponibil on -line, accesat la data de 20. 01. 2017, link:
http://documentslide.com/documents/operatiuni -de-mentinere -a-pacii.html .

 Regiunea Indiană Jammu -Kashmir, care face parte din Uniunea Indiană având o
suprafață de 101. 000 Km2 și 10, 1 milioane de locuitori;
 Zona de nord, Azad -Jammu -Kashmir, partea din Pakistan, având o suprafață de
78. 114 Km2 și 1.3 milioane de locuitori;
 Aksai -Chin, teritoriu care în urma războiului din 1962 a fost ocupat de către
China având o suprafață de 37. 555 Km2 și câteva mii de oameni ca populație,
teritoriu revendicat pe de altă parte de către India și o porțiune nordică cedată de
către Pakistan Chinei cu o suprafață aproximativă d e 3200 Km2 de asemenea
revendicată de către India.13
Punctul de plecare al acestui conflict care generează instabilitate în regiune de peste 6
decenii este reprezentat pe axa timpului de către anul 1947 cand India, colonie britanică fiind se
împarte pe fond ul acutelor tensiuni identitare și religioase , în două state, respectiv India, cu o
populație majoritar hindusă și Pakistan, stat cu o populație musulmană.
Kashmirul își declară de asemenea independența în anul 1947, la conducerea sa aflându –
se un raj (re ge) hindus cu toate că populația majoritară era musulmană. 14
Identitatea religioasă a reprezentat și continuă s ă fie un element fundamental atât în
societatea indiană cât și în cea pakistaneză, pe fond ul acestui aspect și implicit a nemulțumirii
apropierii regiunii Kashmir de India datorită liderului hindus, izbucnește inevitabil la finele
anului 1947 un conflict armat între cele două state. Primul război dintre India și Pakistan are o
durată de aproximativ un an și insumează aproximativ 5000 de victime. Finalul războiului este
grăbi t de intervenția Organizației Națiunilor Unite care adoptă Rezoluția nr. 39 care prevedea
înființarea unei Comisii speciale pentru India și Pakistan sub denumirea UNCIP care urma să
depună eforturi în privința izolării posibili tății reizbucnirii unui conflict armat și supervizarea
disputelor teritoriale. Rezoluția prevedea de asemenea organizarea unui referendum prin
intermediul căruia populația să -și exprime dorința față de apartenența la unul dintre cele două
state care își di sputau teritoriul. Conform condițiilor impuse de către ONU, până la momentul
finalizării referendumului 2/3 din teritoriul Kashmirului reveneau Indiei iar zona nordică revenea
Pakistanului.

13 Răsfoiesc. com, Conflictul din Kashmir -analiza geopolitică , disponibil on -line, accesat la data de 20. 01. 2017,
link: http://www.rasfoiesc.com/educatie/geografie/Conflictul -din-Casmir -analiza -82.php .
14 Ibidem.

În anul 1951 mandatul UNCIP se încheie însă din cauza situației i nstabile din regiune
ONU decide extinderea monitorizării regiunii, în consecință adoptându -se o nouă rezoluție;
Rezoluția nr. 91 care legitimează UNMOGIP în vederea continuării monitorizării zonei.
UNMOGIP avea responsabilitatea de a desfășura misiuni de o bservare respectiv de eliberare a
unor rapoarte corelate cu dinamicile pe care le prezintă manifestările armate. 15
În pofida eforturilor de aplicare a unei diplomații preventive, de mediere a relațiilor
dintre cele două state, de stabilizare a situației tensionate din regiune și de a preînt âmpina o
posibilă repornire a conflictului armat, manifestate prin rezoluții și misiunile UNCIP,
UNMOGIP până în prezent, regiunea Kashmirului a generat 3 războaie și 6 exerciții nucleare din
partea fiecărui stat, situa ția râm ânând tensionată până azi .
ONU depune eforturi non-militare în regiunea Kashmirului și în prezent în scopul
detensionării relațiilor dintre cele două state și prevenirea unui nou conflict , un lucru terifiant,
acum, în secolul XXI. Trebuie fără doar și poate luat în considerare faptul ca un conflict armat
dezlănțuit în epoca contemporană între cele două state ar fi totalmente diferit față de războaiele
precedente, armamentul nuclear de care dispun cele două state fiind un factor de risc nu doar
pentru populațiile statelor implicate, India, Pakistan și Kashmir ci pentru intreaga lume.
În consecință, din anul 2012 misiunea UNMOGIP are la dispoziție 38 de observatori
militari și o administrație civilă în capital Srinagar.16

15 Cinci decenii de tensiuni între India și Pakistan , disponibil on -line, accesat la 20. 01. 2017, link:
http://www.9am.ro/stiri -revista -presei/International/112610/Cinci -decenii -de-tensiuni -intre-India -si-Pakistan.html .

16 Historia.ro, Kashmir, mărul discordiei de la poalele munților Himalaya, disponibi l on-line, accesat la data de 20 .
01. 2017, link: http://w ww.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/kashmir -marul -discordiei -poalele -muntilor –
himalaya .

Concluzii:
În societatea secolului XXI, diplomația reprezintă un factor esențial în asigurarea
securității pe toate dimensiunile aferente, odată cu trecerea timpului creîndu -se o legătură de
direct -proporționalitate între o process diplomatic funcțional ș i mediul de securitate stabilit atât
la nivel internațional cât și național . Noile tipuri de amenințări precum terorismul transfrontalier
reprezintă fără doar și poate factori care confirmă importanța vitală a desfășurării unui process
diplomatic performant în stabil irea unui climat de securitate atât la nivel național, a populației
cât și la nivel internațional prin crearea mijloacelor de comunicare internațională transpuse în
relații de ajutor reciproc între state chiar și în astfel de probleme sensibile dar de actu alitate.
Diplomația preventivă are un loc deosebit de important în cadrul diplomației apărării
prin intermediul acesteia canalizându -se eforturile diplomaților în direcția atenuării tensiunilor
care pot degenera în situații conflictuale prin intermediul u nor instrumente nonviolente, dialogul
fiind mijlocul principal de atingere a unor scopuri bine delimitate care au la bază interesul
național sau general al unui grup de state, alianțe sau grupuri de state.
Consider că diplomația preventivă este un concept asupra căruia planează elementele
esențiale realizării unei cooperări internaționale în detrimentul conflictelor. Consider că
diplomația preventivă este un concept inspirat din valori idealiste îmbrăcate la nevoie sub o
manta realistă însă, acest lucru, d oar pentru atingerea unui sc op final nobil, realizat de oame ni
care au jurat să facă sacrificial suprem în numele unor idealuri supreme.

Bibliografie:
Lucrări de specialitate:
 Adriean Pârlog, Ionel Bica, Ștefan Arnăutu, Diplomația apărării și promovarea intereselor de
securitate națională, în INFOSFERA -Revistă de studii de securitate și informații pentru apărare,
Anul II nr. 4/2010.

 Alexandru Burian, Relațiile internaționale, politica externă și diplomația , Curs de lecții,
Chișinău, 2007.

 Boutros Ghali, Agenda pentru pace , 1992.

 Cristian Alexandrescu, Octavian Bărbulescu, Nicolae Fotino, Adrian Iosipescu, Mic dicționar
diplomatic român, Editura Politică, București, 1967 .

 Michael S. Lund, Preventing violent conflicts – A strategy for preventive diplomacy , 1996.

 Sergiu T. Medar, Diplomația apărării , Editura ECTA, București, 2006.

 Teodor Frunzeti , Diplomația apărării, Editura Universității Naționale de Apăra re ”Carol 1”,
București, 2011.
Surse electronice:

 Cinci decenii de tensiuni între India și Pakistan , disponibil on -line, accesat la 20. 01. 2017, link:
http://www.9am.ro/stiri -revista -presei/International/112610/Cinci -decenii -de-tensiuni -intre-India –
si-Pakistan.html .

 Diplomația Preventivă , disponibil on -line, accesat la data de 19. 01. 2017, linl:
https:// www.scribd.com/doc/312855567/Diplomatia -preventiva .

 Negura, Diplomația preventivă , disponibil on -line, accesat la data de 19. 01. 2017, link:
http://www.academia.edu/11145657/diplomatia_preventiva .

 Operațiuni de menținere a păcii , disponibil on -line, accesat la data de 20. 01. 2017, link:
http://documentslid e.com/documents/operatiuni -de-mentinere -a-pacii.html .

 Răsfoiesc. com, Conflictul din Kashmir -analiza geopolitică , disponibil on -line, accesat la data de
20. 01. 2017, link: http://www.rasfoiesc.com/educatie/geografie/Conflictul -din-Casmir -analiza –
82.php .

 Historia.ro, Kashmir, mărul discordiei de la poalele munților Himalaya, disponibil on -line,
accesat la data de 20. 01. 2017, link:
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/kashmir -marul -discordiei -poalele-muntilor –
himalaya .