ACADEMIA NAȚIONALĂ DE INFORMAȚ II “MIHAI VITEAZUL” ALTRUISMUL ÎN RÂ NDUL VICTIMELOR HOLOCAUSTULUI: O REALITATE, NU O IMPOSIBILITATE TOTALITARISM ȘI… [613986]

ACADEMIA NAȚIONALĂ DE INFORMAȚ II
“MIHAI VITEAZUL”

ALTRUISMUL ÎN RÂ NDUL VICTIMELOR
HOLOCAUSTULUI: O REALITATE, NU O
IMPOSIBILITATE
TOTALITARISM ȘI STAT ÎN EUROPA
Titular:
Lector univ. dr. Andrei Muraru

Student: [anonimizat]
2020

INTRODUCERE

Ziua de 27 ianuarie 2020 marchează împlinirea a trei sferturi de secol de la eliberarea
și scoaterea din activitate a unuia dintre cel e mai oribile locuri pe care le -a mărturisit istoria .
Impactul pe care acesta l -a lăsat în istorie, și atrocitățile ce au avut loc aici, au fost de unele
singure suficiente pentru a convinge Adunarea Generală a Națiunilor Unite să desemneze
această zi ca fiind cunoscută la nivel mondial drept Ziua Interna țională de Comemorare a
Victimelor Holoca ustului. Acest loc este Konzentrationslager Auschwitz -Birkenau , sau mai
bine cunoscut drept Auschwitz .
Evenimentele istorice și interacțiunile interumane ce s -au petrecut la Auschwitz au
reușit adesea să depășeasc ă și cele mai extreme percepții ale societă ții asupra limitelor pe care
comportamentul uman le poate atinge, sau în acest caz, depăși. Aici vorbim desigur de
daunele pe care o persoană le poate crea altei persoane, atât fizice, morale, economice, și
desigur psihologice. Izvoarele istorice au explod at odată cu terminarea războiului mondial în
1945 și cu descoperirea și scoaterea la iveală a evenimentelor desfășurate pe parcursul
ultimilor 6 ani. În pragul unei societăți prăbușite și disperate să își revină în primul rând și să
înțeleagă ce tocmai i s -a întâmplat în al doilea, istoria a început să fie scrisă, istoricii
înțelegând importanța dictonului “Cei ce nu își pot aduce aminte de trecut, sunt condamnați
să îl repete. ” (Those who cannot remember the past are condemned to repeat it .)[1]. Dincolo
de adev ărul istoric și nenumăratele surse ce au oferit istoriei ca știință un volum de informații
ce îi vor ocupa ariile de cercetare decenii de acum încolo, această perioadă a “extremelor”
spus în cel mai atenuant mod posibil, și dorința de a adera la ci tatul prezentat mai sus a
mobilizat de fapt întreaga comunitate științifică la un efort colectiv în direcția prevenției și a
înțelegerii faptelor oribile ce au marcat viețile a milioane de oameni. Din această comunitate
vom insista cu precădere asupra știi nțelor psihologic e, referindu -ne la ele ca ‘științe ’ datorit ă
multitudinii de curente ce existau concomitent, și care în parte, există și astăzi.
Printre reacțiile societății la acea perioadă post -conflict uală se enumeră și explozia
cercetărilor psihologic e mult mai accentuat ă ca înainte. Importanța psihologiei fiind
recunoscută de ambele tabere ale războ iului acestea investiind major în departamente î ntregi
dedicate operațiunilor psihologice cu scopul de a dezinforma inamicul prin cercetarea și
aplicarea t ehnicilor precum persuasiunea și propaganda[2].

Deși a avut primul experiment în anul 1898[3], psihologia social ă intră abia acum în
atenția lumii reușind să ofere explicații pentru unele fenomene sociale apelând la concepte
precum :
-difuzia responsabilit ății[4]: efectul prin care un individ este mai pu țin probabil să își
asume responsabilitatea de a acționa dacă în jurul său se află mai mulți indivizi
-efectul bystander[5]: efectul prin care un individ este cu at ât mai puțin probabil să
ofere ajutor cu câ t există mai mulți indivizi în jurul său.
-coezivitatea grupului[6]: acea calitate a unui grup prezentă în mai mare sau mai mică
măsură și formată în urma unei varietăți de factori care determină apropiere unor membri față
de ceilalți membri ai grupului, ș i identificarea percepută pe care aceștia o au cu acel grup.
În urma războiului, unul dintre cele mai cercetate concepte ps ihologice a fost cel de
obediență, psihologii vremii încercând să ofere explicații pentru motivația ce a stat în spatele
actelor de o extremă violență a autorităț ilor germane. Unul dintre cele mai faimoase
experimente î n acest sens a fost experimentul lui Milgram[7] (1963). El a reu șit să descopere o
nouă față a problematici soldațiilor germani și a violenței cauzate de aceștia în lagar ele de
exterminare, și anume, că aceștia nu posedau neapărat trăsaturi excepț ionale de psihopatie șau
incapacitatea de a resimți emoții sau empatie. El a demonstrat în mod interesant și terifiant
totodată, că oricine este capabil de violență extremă dacă e xistă o aliniere a condițiilor
favorabile acestui fenomen. Folosind conceptul de obediență, Milgram a arătat că prin simpla
cerere a unei figuri de autoritate (cercetătorul), orice om (student, angajat, bărbat, femeie) va
aplica un șoc electric fatal unei alte persoane, dacă îi este ordonat să facă asta.

Fig. 1. Design -ul experimental al lui Milgram
După cum se poate observa, în ceea ce privește perioada celor două războaie
mondiale, presiunea asupra psihologiei de a explica ceea ce s -a întâmplat a condus cercetările

în domeniu să își concentreze eforturile asupra unui capăt al spectrului comportamentului
uman, și anume capacitatea de a manifesta extremă violență, agresivitate, egoism,
autoconservare. În timp, odată cu depărtarea de către catastrofele isto rice, nu putem spune cu
adevărat că oamenii au uitat cele întâmplate, însă atenția a mers înspre regenerare și
reconstruirea. În plus, descoperirile revoluționare în celelalte domenii științifice (ADN,
informatica, fizica subatomică) alături de milioanele de persoane afectate de război au împins
dezvoltarea psihologiei teoretice în direcția cognitivismului, și a percepției creierului uman
asemeni unui sistem de procesare informațională, direcție foarte strâns legată de apariția
primelor computere , iar a psi hologiei practice în direcția psihologiei clinice, a documentării
multiplelor afecțiuni declanșate de război, sau ascunse de acesta, și a tratării lor.
Tematica mai puțin abordată se află la capătul opus al spectrului comportamental, și
anume comportament ul pro -social, de ajutorare a aproapelui, altruismul, sacrificiul sinelui,
camaraderia, generozitatea și nu numai, dar și deciziile și factorii din spatele acestora.
Această întreagă critică la adresa psihologiei vremii și a faptului ca aceasta își
concentra mereu atenția asupra aspectelor negative ale ființei umane, concentrându -se mereu,
pe vindecare, corectare și prevenire, și mai deloc pe îmbunătațire, evoluție, creștere și
dezvoltare, își gasește forma sub umbrela curentului umanist din psiholog ie, al cărui renumit
reprezentant este Abraham Maslow, și c unoscuta sa piramidă a nevoilor[8].

Fig. 2. Piramida nevoilor lui Maslow

Deși curentul umanist nu a reușit să atragă același suport precum celelalte curente ale
vremii, el prezintă totuși o pro blematică interesantă, una a cărui investigație și cercetare în
profunzime merită efectuată după cum își propune să argumenteze acest eseu. Problematica
vizează investigarea comportamentelor pro -sociale, a altruismului sau sacrificiului, în rândul
unei pop ulații de indivizii împinși la limita supraviețuirii lor. Vorbim desigur, de victimele
lagărelor de exterminare naziste, și mai exact, Auschwitz.
Psihologia socială a avut multiple conflicte de moralitate și etică în abordările sale
(după cum se poate obse rva și din experimentul lui Milgram, despre care se știe că în
parametrii actuali ai eticii de cercetare, nu ar putea obține sub nicio formă aprobarea comisiei
de etică a vreunei universități de renume ) ceea ce face investigarea experimentală a acestei
problematici imposibile, dar oferă mai multă valoare investigării faptelor trecutului, și
consultarea lor în rezolvarea unor serii de întrebări, precum și în avansarea cunoașterii în
această direcție care este, după cum am putut observa din scurta trecere în revistă a istoriei
psihologiei pe această temă, puțin explorată.

AUSCHWITZ -BIRKENAU

Konzentrationslager Auschwitz , sau pe scurt,
Auschwitz a reprezentat cel mai mare lagăr
nazist activ pe vremea războiul ui. Era compus
primar din Auschwitz I , II și III, dar nu numai.
Auschwitz I a reprezentat la nivel de proiect
(neimplementat) un sistem de carantină,
evoluând mai apoi î ntr-un lagăr de concentrare
(exterminarea prin deprivarea de nevoile de bază
supraviețuirii), iar în final î ntr-unul de exterminare (gazare). Auschwitz II – Birkenau a fost
cea mai mare dintre substructurile complexului responsabilă de uciderea a 90% dintre
prisonieri. Auschwitz III – Monowitz, a fost un lagăr de muncă destinat zonei industriale ale
complexului, și a devenit de asemenea sediul comandamentului SS responsabil de aceasta. La
Fig. 3. Auschwitz I

acestea se mai adaugă numeroasele substructuri și lagăre aparținând complexului. Înființat î n
mai 1940 și eliberat la data de 27 ianuarie 1945 de către trupele sovietice, Auschwitz a
procesat în primul sau an de funcț ionare aproximativ 8000 de prizonieri, majoritatea
polonezi. În 1941 numă rul a crescut la 26000, iar mai apoi la 197000 (1942) ș i 270000
(1943), încheiându -și operativ itatea cu 600000 de prizonieri în anul 1944. Însumâ nd un total
de 1.1 milioane[10].

Corpul de gardă responsabil de activitatea lagărului era reprezentat de trupe SS
(Schutzstaffel ). Printre activitățile desfășurate de acestea se enumera asigurarea pazei
perimetrului, î mpiedicarea evadărilor prizonierilor, menținerea disciplinei, aplicarea
pedepselor, tortura fizică și psihică, supravegherea muncii prizonierilor și uciderea și
exter minarea lor prin diversele metode de care dispunea lagărul (biciuire, gazare, crematoriu).
Date furnizate de Muzeul Memorial Auschwitz -Birkenau arată că gărzile nu aveau în medie
un nivel ridicat de educație 70% din aceștia promovând clasele primare, 21,5% școala
generală și doar 5.5% terminând studii superioare, cei din urmă fiind cel mai prob abil ofițeri.
Este interesant de menționat și faptul că în ceea ce privește religia , puținele date indică faptul
că cel mai mare grup era reprezentat de catolici, urmați de luterani, iar în al treilea loc atei.
Corpul de gardă includea și femei din 1942 ( SS-Helferinnen )[10].
Printre atrocitățile produse se enumeră și forțarea prizonierilor să utilizeze săpunuri
realizate din cadavrele prizonierilor decedați sau să consume salam produs din acestea,
femeile consumau supe cu un gust “dulceag” în care au fost introduse soluții care să prevină
ciclul menstrual[9]. Prizonierii au fost adesea biciui ți sau călcați în picioare cu bocancii
soldaților pentru cele mai mici infracțiuni precum încercarea de a obține o a doua porție de
Fig. 4. Auschwitz II – Birkenau Fig. 5. Auschwitz III – Monowitz

mâncare, furtul cartofilor sau a alt or produse agricole de pe câmpurile unde erau obligați să
muncească, chiar și înteracțiunea cu gărzile, sau uneori fară niciun motiv. Tortura psihologică
includea trezirea la orele 3 sau 4, prezența facându -se numai dupa 2 -3 ore de așteptare,
condițiile im posibile de somn, tatuarea numerelor de identificare cu același ac pentru toți
prizonierii, acesta fiind schimbat numai odată ce devenea uzat[9], produsele realizate din
țesuturi umane menționare anterior la care se făcea adesea referire etc. Apelul dimine ața
începea adesea cu întrebări de genul “Câți morți sunteți? ”[9] din cauza faptu lui că nu toți
prizonierii se trezeau a doua zi, mulți pierzându -și viața în somn datorită condițiilor inumane,
restul alegând voluntar să atingă gardul electric pentru a -și lua singuri viața, sau fiind torturați
pană la moarte ori gazați.
În ceea ce privește prizoni erii, aceștia au fost inițial polonezi, după care lagărul a
început să primească tot mai mulți evrei o dată cu desfășurarea războiului, numărul victimelor
depășind în final 1 milion.

ALTRUISMUL NĂSCUT DIN SUFERINȚĂ

Luând î n considerare aceste fapte ale trecutului , concluzia imediată face aproape
imposibilă capacitatea de a ne imagina posibilitatea ca aceste victime să manifeste orice
formă de empatie, altruism sau generozitate. Numeroase mărturii au dezvăluit nevoia de
egoism, indiferență și apatie emoțională pentru a asigura supraviețuirea[9]. Cu toate ace stea,
exista exemple, și nu doar excepții, care fac dovada faptului că inclusiv in asftel de condiții,
oamenii au reușit să afișeze comportamente de intrajutorare și grija pentru cei din jur aflați în
situația lor.
Johanna Vollhardt oferă o conceptualizar e a acestui fenomen de altruism provenit din
suferință dintr -o perspectivă psihologică , și oferă un model util pe baza căru ia s-ar putea
fundamenta cercetă ri viitoare prospective în privința acestei idei, a că rei multidisciplinaritate
nu tre buie ignorată[11].

Această tendință de ajutorare sau “misiunea supravieț uitorului ” (survivors mission )
după cum a numește L ifton[12] s-a teoretizat ca fiind unul din mecanismele de coping și
reziliență a victimelor dezastrelor precum Holocaustului, Hiroshima, și al te traume
catastrofice.
La bază , conceptul de altruism provenit din suferință înseamnă în fapt o modificare
(creșt ere) a comportamentel or pro -sociale ca urmare directă a experienț ierii unei traume.
Articolul propun e ca mediator motivațional pentru relația su ferință -altruism o serie de factori
importanț i:
-eliberarea de starea negativă (negative state relief ): factorul conform că ruia
observarea unei alte personae într-o stare negativă ne provoacă nouă o stare negativă ce
trebuie eliminată.
-similaritatea (similarity ): factor ul ce propune ipoteza conform căreia indivizii care
se consideră similari sa u ca aparținând aceluiași grup vor avea emoții mai puternice și o
dorință crescută de a acț iona (femeile care au fost la viata lor victime ale violului au afiș at
nivele mai ridicate de empatie pentru alte victime violului spre deosebire de grupul de
control) .
-asumarea perspective i (perspective taking ): procesul prin care ne transpunem
imaginar ș i temporar î n locul persoanei cu care empatiză m (acest process fiind mai rapid și
ușor pentru persoanele care au trăit deja experiența persoanelor în locul că rora se transpun) .
-identitat ea împărtășită a grupului (shared group membership ): este teoretizat
faptul că acest fenomen a l identității cu grupul faciliteză comport amentul prosocial și
altruismul în rândul membrilor săi datorită conștientiză rii colective a unui concept de numit
“destin comun” ( common fate ), cu alte cuvinte, atât timp câ t aso cierea cu un grup este
puternică , destinul grupul ui devine destin ul individului, iar acest fapt îl încurajează pe acesta
să contribuie la supravieț uirea celorlalti membri, ce î n schimb va contribui la supravieț uirea
grupului, i ar în final la supraviețuirea individului propriu -zis.
Autorii grupează aceș ti factori sub umbre la proceselor motivaț ionale (motivational
processes ), și propun mai departe o serie de moderator i ai relației dintre procesele
motivaționale și altruism -suferință care potențează sau inhibă efectul celor dintâ i (procesele
motivationale) asupra celor din urmă (relația suferinta -altruism).

-atenț ia selectiv ă: concentrarea asupra informaț iei ca re susține motivaț ia de a ajuta
(sau ignorarea informaț iei)
-controlul encodării : recunoaș terea acelor informaț ii din mediu care s unt relevante
procesului motivaț ional
-controlul emoț iei: controlul afectelor negative care ar submina intenț ia de ajutorare
-controlul motivației : reevaluarea și reasigurarea motivației tinâ nd cont de factorii
descurajatori și de cei î ncurajatori
-controlul mediului : căutarea mediilo r care permit sau încurajează intenț ia de
ajutorare

Fig. 6. Modelul Altruismului născut din suferință[11]

MĂRTURII ȘI EXEMPLE ALE VICTIMELOR

O scurtă privire în literatură ne poate oferi câteva exemple care să demonstreze
existența unor astfel de comportamente considerate imposibile în condițiile dezastruoase ale
holocaustului, și care, după cum am argumentat ma i sus, și după cum menționează ș i
Vollhardt, au fost insu ficient cercetate și examinate î n mod sistematic ( “However, as of yet
systematic r esearch on what can be referred to as altruism born of suffering does not
exist. ”)[11]. Nevoia analizei extensive a materialului istoric sub prisma unui astfel de model
teoretic și a verificării aplicabilității acestuia asupra trecutului nu este de ignorat , cele doar
câteva exemple enumerate mai jos oferind o prima ima gine de pornire a acestei discuții .
“During the pause for lunch I complained to my friend and reproached him for
having saved me. His answer was unexpected: ‘I did not save you to keep you alive,’ he
whispered, ‘but to sell your life at a higher price. You are now a member of a secret
organization that is planning an uprising, and you must live.’”[13]
“I was searching among the dead for my little girl, and I cried for her —Merkele was
her nam e—Merkele! There were children crying, ‘Mother!’ ‘Father!’ —but they were all
smeared with blood and one could not recognise the children. I cried for my daughter. From
afar I saw two women standing. I went up to them. They did not know me, I did not know
them, and then I said who I was, and then they said, ‘So you survived.’ And there was another
woman crying, ‘Pull me out from amongst the corpses, I am alive, help!’ We were thinking
how could we escape from the place. The cries of the woman, ‘Help, pull me out from the
corpses!’ We pulled her out.”[13]
“A young man, wanting to save him, told the Germans that he was the rabbi. But the
Germans saw through the deception, found the rabbi, and killed both him and the young
man.”[13]
“The young ones tried to help the old folk, and as a punishment the overseers ordered
the latter to beat the young. When they refused to obey they were cruelly beaten themselves.
Two or three died on the spot and the survivors were ordered to bury them ”[13]
Salamon Golda poveste ște în interviurile acordate TVR Cluj despre obiceiurile
prizonierilor și modalitatea în care aceștia aveau grijă unii de alții. După cum spune ea era

necesar ca prizonier să ai grijă de porția de hrana pe care o consumai și să nu servești prea
multă, deoarece n u rar se întâmpla ca al 5 -lea al 6 -lea de la coadă să nu primească mâncare
din puțina care se distribuia. Golda povestește de asemenea condițiile inumane de somn la
care erau supuși, ei fiind nevoiți să doarmă prin rotație la margine deoarece adesea pături le pe
care le aveau și pe care le foloseau la comun nu ajungea persoanei de la margine[9].
Gabriela Bone în cadrul aceleiași serii de interviuri, povestește cum un prizonier
polonez i -a salvat viața în momentul în care ea a ajuns la Auschwitz, spunându -i să încalțe
perechea de pantofi cu toc din apropie re și să spună ca are 16 ani, făcând -o să pară mai înaltă
și aptă de muncă, copii i și batrânii fiind adesea exterminați primii[9].

CONCLUZIE

După cum se poate observa mai sus, exemplele unor acte mai mari sau mai mici de
ajutor pe care prizonierii le -au oferit unii altora au putut fii suficiente pentru salvarea unor
vieți omenești în trecut . În prezent, se poate observa palpabil aplicabilitatea unui model
teoretic precum cel prezentat de Vollhardt în încer carea de a explora , și întelege acest
fenomen. Atenția la mediul favorabil sau nu altruismului , concentrarea atenț iei selective
asupra factorilor motivanți comportamentului de ajutorare, inhibiția fricii, a groazei care să te
impiedice de la a salva viața cuiva, empatia și înțelegerea pe care prizonierii mai vechi o au
față de cei nou veniți și dorința de a îi proteja pe aceștia de experiențele pe care ei le -au trăit
la rândul lor, toate sunt elemente importante într -o posibilă analiză extensivă și sistemat ică a
acestor fapte. Acest eseu servește doar ca un punct de plecare a unei astfel de analize.
Un lucru este cert, cu toate că literatura de specialitate este limitată asupra acestui
aspect, puțina informație disponibilă nu reușește să diminueze exceptionalitatea și umanitatea
acestor fapte și comportamente, iar orice cercetări viitoare care își propun să continue mai
departe acest efort vor, cu siguranță, descoperi mai în amănunt, și s ublinia mai cu putere
aceste calități .

BIBLIOGRAFIE
1. Santayana, G. (1905) The Life of Reason: The Phases of Human Progress .
2. Gergen, K., J. (1973). Social psychology as history . Journal of Personality and
Social Psychology. 26 (2): 309 –320. doi:10.1037/h0034436.
3. Triplett, N. (1898). The dynamogenic factors in pacemaking and competition .
American Journal of Psychology. 9 (4): 507 –533. doi:10.2307/1412188. JSTOR 1412188.
4. Ciccarelli, S. K. & White, J. N. (2009). Psychology (2nd ed.) New Jersey: Pearson
Education. ISBN 978 -0-13-600428 -8.
5. Philpot, R., Liebst, L., S., Levine, M., Bernasco , W., Lindegaard, M., R., (2019 -06-
03). Would I be helped? Cross -national CCTV footage shows that intervention is the norm in
public conflicts . American Psychologist. doi:10.1037/amp0000469. hdl: 10871/37604. ISSN
1935 -990X. PMID 31157529.
6. Dyaram, L. & Kamalanabhan , T., J. (2005). Unearthed: The Other Side of Group
Cohesiveness (PDF). J. Soc. Sci. 10 (3): 185 –190.
7. Milgram, S. (1963). Behavioral Study of Obedience . Journal of Abnormal and
Social Psychology. 67 (4): 371 –8. CiteSeerX 10.1.1.599.92. doi:10.1037/h0040525.
8. Opre, A. & Boroș, S., (2006) Personalitatea în abordările psihologiei
contemporane. Cluj-Napoca: Ed. A.S.C.R.
9. Mărturii din infernul Holocaustului (2015) Realizat de TVRCluj
10. Muzeul si Memorialul Auschwitz -Birkenau . Date preluate din:
http://auschwitz.org/
11. Vollhardt, J. , R. (2009). Altruism Born of Suffering and Prosocial Behavior
Following Adverse Life Events: A Review and Conceptualization . Social Justice Research,
22(1), 53 –97. doi:10.1007/s11211 -009-0088 -1
12. Lifton, R. (1967). Death in life, survivors of Hiroshima . New York: Vintage
13. Gilbert, M. (1987) The Holocaust: A His tory of the Jews of Europe During the
Second World War . New York: Holt Paperbacks