ACADEMIA MILITARĂ A FORȚELOR ARMATE „ALEXANDRU CEL BUN” FACULTATEA DE ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ CATEDRA ȘTIINȚE UMANISTICE ȘI LIMBI MODERNE Corneliu… [601663]

MINISTERUL APĂRĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA
MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA
ACADEMIA MILITARĂ A FORȚELOR ARMATE
„ALEXANDRU CEL BUN”
FACULTATEA DE ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ
CATEDRA ȘTIINȚE UMANISTICE ȘI LIMBI MODERNE

Corneliu DOBROGEANU

ANALIZA COMPREHENSIVĂ A SECU RITĂȚII:
PERSPECTIVA SECURITĂ ȚII SOCIETALE

Domeniul: militărie
Specialitatea: securitate și apărare

Teză de master

Conducător științific : dr., conf. univ. , Natalia ALBU

Autor: Corneliu DOBROGEANU ,
masterand: [anonimizat], 201 6

2
CUPRINS

ADNOTĂRI
LISTA ABREVIERILOR
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 3

CAPITOLUL I. Abordări conceptual -teoretice ale securității societale în cadrul studiilor
de securitate ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 10
1.1. Repere teoretico -metodologice privind abordarea comprehensivă a securității ………… 10
1.2. Determinări conceptuale ale noțiunii „securitatea societală” ………………………….. …………….. 18
1.3. Concluzii la capitolul I ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 24

CAPITOLUL II. Factori de risc la adresa securității societale cu implicații asupra
securității naționale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 25
2.1. Caracterul riscurilor la adresa securități i societale. Fenomenul migrației și securitatea
națională ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 25
2.2. Implicațiile factorului religios asupra securității societale ………………………….. ………………… 36
2.3. Concluzii la capitolul II ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 43

CAPITOLUL III. Practici naționale și internaționale privind asigurarea securității
societale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 44
3.1. Perspectiva Uniunii Europene și alte exemple la nivel internațional ………………………… 44
3.2. Dilemele de securitate societală: perspectivă regională trilaterală ………………………….. …….. 50
3.3. Practica Republicii Moldova în asigurarea securității societale: politici și acțiuni ……………. 57
3.4. Concluzii la capitolul III ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 69

CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI ………………………….. ………………………….. … 70
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 73
ANEXE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 79
DECLARAȚIA DE ONESTITATE ………………………….. ………………………….. ……………………… 81

3

ADNOTARE

Dobrogeanu Corneliu. Analiza comprehensivă a securității: perspectiva securității
societale. Teză de master în militărie, anul perfectării tezei 2016, mun. Chișinău. Structura tezei
constă din introducere , trei capitole , concluzii și recomandări , adnotări în limbile română, rusă
și engleză, bibliografie din 1 20 surse, 72 pagini text de bază și 2 anexe .
Cuvinte -cheie: securitate societală, actor, stat, imigranți, religie, terorism, național,
internațional, regional, identitate, minorități naționale /etnice , UE, Republic a Moldova.
Domeniul de studiu: militărie
Scopul cercetării vizează abordarea siguranței statului din punct de vedere a securității
societale .
Obiectivele cercetării rezidă în studierea complexă a literaturii de specialitate la temă în vederea
unei expuneri argumentate și obiective a constatărilor și deducerilor de bază ale cercetării;
elaborarea bazei metodologice și explicarea categoriilor științifice utilizate la ce rcetarea
securității societale ; efectuarea studiului teoretico -analitic al tendințelor securității societale atât
în UE, cât și în Republica Moldova; analiza securității societale în procesul de globalizare;
identificarea, din punctul de vedere al securită ții globale a securității societale cu care se
confruntă statele UE în general și Re publica Moldova în mod special; c ercetarea problemelor
securității societale din UE în cele din Republica Moldova.
Noutatea și originalitatea științifică rezidă în tendinț a de a prez enta o analiză sintetică a
strategiilor internaționale în domeniul securității societale. Lucrarea propune o analiză a
securității societale în colaborare cu actori de pe arena internațională care ar putea servi drept
punct de reper în noi anali ze și cercetări în domeniu.
Problema științifică importantă soluționată constă în reconceptualizarea și elucidarea din
punct de vedere științific și metodologic a esenței securității în general și evidențierii
perspectivelor securității societale, având ca efect valorificarea potențialului acestui subiect, în
vederea maximizării beneficiilor și minimizării efectelor negative de durată.
Semnificația teoretică a lucrării este prezentată prin definirea și abordarea din perspectivă
politologică a conceptului de securitate societală. Valoarea teoretică a lucrării se exprimă și prin
argumentarea științifică a rezultatelor și concluziilor obținute în cadrul investigației.
Valoarea aplicativă și implementarea rezultatelor științifice rezidă în faptul că lucrarea poate
fi utilizată în fundamentarea unor studii focalizate pe problematica securității. Rezultatele
cercetării pot oferi și un suport analitico -aplicativ important pentru factorii de decizie,
instituțiilor de stat, organizațiil or internaționale, donatorilor externi și al instituțiilor europene
responsabile. Unele aspecte ale cercetării pot fi utilizate de exponenții cercurilor politice, de
sociologi, demografi, cercetători științifici etc. Totodată, conținutul lucrării poate con stitui o
sursă de informare pentru elaborarea și completarea unor lucrări de specialitate consacrate
securității societale. Rezultatele cercetării ar putea fi utilizate în perfectarea unei politici
naționale echitabile și echilibrate cu referire la securit atea societală din Republica Moldova.

4
АННОТАЦИЯ

Доброжану Корнелиу. Комплексный анализ безопасности: безопасность c
социальной точки зрения. Магистерская диссертация в военной области, мун.
Кишинев, 201 6 г. Структура диссертации состоит из введени я, трех глав, вывод ов и
рекомендаци й, аннотации на румынском, русском и английском языках; библиография
состоит из 120 наименований, 72 страниц основного текста и двух приложений .
Ключевые слова: общественн ая безопасност ь, актер, государство , иммиграция, религ ия,
терроризм, национальные, международные, региональные, идентичность,
национальные /этнические меньшинства, ЕС, Республика Молдова.
Область исследования – военная.
Цель исследования направленн а на решение проблем национальной безопасности с
точки зрения общественной безопасности.
Задачи исследования заключа ются в комплексном изучении литературы по данной теме
исследования в соответствии с аргументированными и обьективными выводами и
умозоключениями; в разработк е методического и объяснения научн ых категор ий
используемых в исследований общественной безопасности ; изучение теоретических и
аналитических тенденций общественной безопасности как в ЕС так и в Молдов е; анализ
общественной безопасности в процессе глобализации; выявление, с точки зрения общей
безопа сности общественной безопасности, с которыми сталкивается ЕС в целом и
Молдов а в частности; исследование вопросов общественной безопасности в ЕС и в
Республике Молдова.
Новизна и о ригинальность научного исследования заключается в стремлении
представить кр аткий анализ международных стратегий в области общественной
безопасности. В роботе предлагается анализ общественной безопасности в сотрудничестве
с актерами на международной арене, которые могли бы служить в качестве ориентира для
дальнейшего анализа и исс ледований в этой области.
Важно -решенная научная проблема состоит в переосмыслении и выяснени я научно –
методической сущности безопасности в целом и выделение перспектив общественной
безопасности, в результате которого раскры лся потенциал данного предмета с целью
получения максимальных выгод и свести к минимуму дальнейшие негативные
последствия.
Теоретическая значимость работы представлена путем определения и решения
политической научной точки зрения концепции общественной безопасности.
Теоретиче ское значение работы выражается через научное обоснование результатов и
выводов исследования.
Практическая значимость и внедрение научных результатов состоит в том, что работа
может быть использована в качестве формировани я основ ных исследований,
ориентир ованных на вопросы безопасности. Результаты исследования могут также
предоставлять важную практическую аналитическую поддержку директивных органов,
государственных учреждений, международных организаций, иностранных доноров и
европейскими институт ов. Некото рые аспекты исследования могут быть использованы
представителями политических кругов, социологов, демографов, исследователей и т.д.
Так же , содержание работы может являтся источником информации для разработки и
завершения других работ, посвященны е обществе нной безопасности. Результаты
исследования могут быть использованы в усовершенствовании справедливой и
сбалансированной национальной политики в рамках социальной безоавсности в Молдове .

5
ANNOTATION

Dobrogeanu Corneliu. Comprehensive analysis of security : security societal perspective .
Master thesis in military field, year 201 6, Chisinau City. Dissertation structure: Introduction ,
three chapters , conclusions and recommendations , annotations in Romanian, English and
Russian languages, bibliography includes 120 reference sources, 72 pages of basic text and two
appendices .
Key words : societal security, actor, state, immigration, religion, terrorism, national,
international, regional, identity, national /ethnic minorities, EU, Republic of Moldova.
The field of study : military
The purpose of the work aimed at addressing national security in terms of societal security.
The research objectives consiste in the complex study of the literature on the topic to exposure
reasoned and objective findings and deductions basic research; elaboration of the methodological
and scientific explanation of the categories used to societal security research; the study of
theoretical and analytical trends societal security both in the EU and Moldova; analysis of
societal security i n the globalization process; identifying, in terms of the overall security of
societal security faced by the EU in general and Moldova in particular; societal issues of EU
security research in the Republic of Moldova.
Novelty and originality of the research consists in the tendency to present a summary analysis
of international strategies in the field of societal security. This work proposes an analysis of
societal security in cooperation with the actors on the international arena that could serve as a
landmark in further analysis and research in the field.
The most important scientific problem that was solved consists in research and elucidation
fron scientific and methodological point of view of the security prospects in general and
highlighting soc ietal security, resulting in unlocking the potential of this subject in order to
maximize benefits and minimize negative effects lasting.
Theoretical significance of the research is presented by defining and addressing of political
scientific perspective the concept of societal security. The theoretical value of the work is
expressed through scientific argumentation of results and findings of the investigation.
Practical significance and i mplementation of scientific results is that the work can be used to
form the basis of studies focused on security issues. The research results may also provide
important practical analytical support to policy makers, state institutions, international
organizations, foreign donors and the European institutions responsible. Some aspects of the
research can be used by representatives of political circles, sociologists, demographers,
researchers, etc. However, the content of the work can be a source of information for the
development and completion of papers devoted to societal security. The research results could be
used in drawing up a national policy fair and balanced with reference to societal security in
Moldova .

6
LISTA ABREVIERILOR

AN – Armata Națională
CSS – Consiliul Suprem de Securitate
DCAF – Democratic Control of A rmed Forces
GOTR – Grupului Operativ de Trupe Ruse
IPAP – Planului Individual de Acțiuni de Parteneriat
IPU – Inter-Parliamentary Union
NATO – Organizația Tratatului Atlanticului de Nord
ONU – Organizația Națiunilor Unite
OSCE – Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa
PARP – Procesul de Planificare și Revizuire a Parteneriatului pentru Pace
PIB – Produs Intern Brut
PpP – Parteneriatul pentru Pace
SUA – Statele Unite ale Americii
UE – Uniunea Europeană

7
INTRODUCERE

Actualitatea și importanța temei abordate. Actualmente asistăm la un impact major al
procesului de globalizare asupra configurării securității: fluxurile de migrație internațională;
globalizarea și intensificarea proceselor migraționale în toate regiunil e lumii; stratificarea și
feminizarea migrației; schimbările demografice majore la nivel global; impactul migrației
internaționale asupra agendei politice globale, identificarea etnică și cea națională, conviețuirea
etniilor/naționalităților mici cu cele m ari etc., elemente ce marchează necesitatea unei analize
profunde a esenței și principalelor manifestări ale acestui fenomen de securitate, inclusiv din
perspectiva securității societale .
Conceptul parad igmatic de securitate societală a apărut în anii 1980 în cadrul Școlii
Europene de Securitate în perimetrul dezbaterii referitoare la redefinirea securității. Această
realitate este rezultată din practica integrării europene și reflectă agenda dominant nemilitară a
securității pe continent. Împreună cu celel alte concepte și noțiuni ale Școlii Europene de
Securitate constituie o alternativă la ceea ce propagă Școala Anglo -Saxonă (americană).
Parametri complecși ai securității societale reflectă identități etno -naționale și religioase
semnificative și ia în con siderație următoarele componenente: națiunea , naționalismul ,
etnicitatea , minoritatea etnică/națională , identitatea națională – etnică sau civică (conform
valorilor Revoluției franceze din secolul XVIII), securitatea societală. Dacă în mare parte acești
indici conceptuali fac referință la identitatea individuală și colectivă atunci securitatea societală
identifică o formă de securitate în absența căreia nu ar fi posibilă supraviețuirea statelor în
istorie, protejarea memoriei și a identității colective. Securitatea societală identifică un proces de
evoluție, identități naționale (colective), modele tradiționale ale limbii, culturii, religiei și
obiceiurile unui popor sau comunități. Dimensiunile de securitate societală devin probleme de
securitate globală, iar rolul comunității internaționale în prevenirea amplificării conflictului apare
și mai pregnanat, cum este cazul fostei Iugoslavii. În pofida faptului că securitatea societală este
sub impactul altor dimensiuni ale securității naționale, în contextul în care statele pot fi
subminate sau destabilizate de catre propriile societăți, prin amenințarea sau slăbirea coeziunii
societale sau a identității, ea își menține indentitatea proprie. Astfel, în statele europene, pe
masură ce acestia își diminuează import anța ca actori, grație procesului de integrare, chestiunea
societăților devine critică: identitatea și coeziunea lor, protejată prin instrumente ale statului, pot
fi amenințate sau, dimpotrivă, societățile pot deveni mai importante ca actori politici. De a ici,

8
conceptul de securitate societală este în strânsă legătură cu practica integrării europene și rezidă
în necesitatea constituirii unei singure entități politice în Europa Occidentală1.
În acest sens, devine evidentă clauza potrivit căreia implementare a cu succes a politicii
societale în cadrul practici naționale și internaționale derivă din realitățile statelor cu riscuri de
escaladare ale securității societale, cum este și Republica Moldova. Complexitatea acestui
fenomen, precum și importanța socială, economică, demografică, politică etc. a securității
societale este necesară pentru înțelegerea profundă a proceselor respective, formularea și
corelarea politicilor în domeniul vizat cu realitățile naționale și cu cele europene, inclusiv
asigurarea securi tății societale prin diferite programe și strategii de dezvoltare ale țării. Cu toate
acestea, cercetările și analizele existente în cadrul științei politice cu privire la securitatea
societală atât în țările UE, cât și a Republicii Moldova, se axează, în opinia noastră, preponderent
pe examinarea tendințelor și trendurilor actuale în acest domeniu, securitatea societală fiind
insuficient cercetată în Republica Moldova. În lucrarea de față, pe lângă analiza complexă a
securității societale în contextul de g lobalizare din UE, se evidențiază și eventualul impact și
valorificarea potențialului acestor politici pentru gestionarea eficientă a domeniului supus
cercetării.
Scopul și obiectivele tezei. Obiectul de cercetare al lucrării îl constituie analiza
compre hensivă a securității în ansamblu și perspectivele securității societale în mod particular,
cercetarea aspectelor teoretice și practice ale securității societale, precum și perspectivele și
tendințele de evoluție ale acestei securități.
Drept subiect de ce rcetare este expusă analiza comprehensivă a securității în ansamblu
și perspectivele securității societale, atât în spațiul UE, cât și cel din Republica Moldova în
contextul evenimentelor globale recente, precum și impactul securității societale în diferit e
domenii pe plan național și pe cel regional European.
Gradul de cercetare a temei studiate. Subiectul investigat a avut în vizor o serie de
lucrări ștuiințifice referaitoare la tematica securității în general și a securității societal e în mod
special. Notăm că problema abordată este elucidată pe larg, iar cantitativ predomină studiile
realizate în Occident. Asupra dimensiunii securității s -au pronunțat astfel de autori consacrați: T.
Hobbes, N. Machiavelli2 și Rousseau3, care au tins să prezinte o imagine preponderent pesimistă
a implicațiilor suveranității statale asupra securității. Unii autori, cum ar fi E. M. Carr4 și Hans

1 N. Albu, Securitatea națională: aspecte teoretice și practice , Chișinău, Academia Militară a Forțelor Armate
„Alexandru cel Bun”, 2013, p. 47 -48.
2 T. Hobbes , N. Machiavelli, Great Books of the Western World , Encyclopædia Britannica, Vol. 21 , Chicago, 1993.
3 R. Masters, The Political Philosophy of Rousseau , New Jersey, Princeton University Press, 1968.
4 E. H. Carr, The Twenty Years’s Crisis, 191 9–1939: Introduction to the Study of International Relations , Palgrave

9
Morgenthau5, consideră că este imposibil să se ajungă la o pace permanentă. B arry Buzan,
reprezentat de seamă a Școlii de la Cope nhaga, afirma că abordarea securității doar din punct de
vedere al dimensiunii militare, promovată în timpul Războiului Rece, nu a făcut altceva decât să
prejudicieze dezvoltarea conceptului” de aceea pune accentul pe o abordare comprehensivă6. În
spațiu l românesc s -au analizat proliferarea amenințărilor teroriste, ecologice, culturale, a
riscurilor la adresa siguranței naționale etc.7.
În Republica Moldova s -au cercetat proliferarea amenințărilor teroriste, ecologice,
culturale, a riscurilor la adresa si guranței naționale (dr. hab. Constantin Manolache)8. Unii autori
(Valentin Beniuc, V ictor Juc) au analizat dimensiunea religoasă în contextul relațiilor
internaționale, ab ordând inclusic securitatea societală9. Cercetătoarea dr. Natalia Albu a analizat
amănunțit securitatea socială și societală precum și riscuri le și amenințări le la adresa acestora în
lucrarea sa publicată în 201310.
Studiile și cerectările prezentate constituie doar câteva evocări din lista de publicații
științifice la temă, domensiune imp ortantă pentru noi în abordarea subiectului în cauză.
Scopul lucrării. Având în vedere complexitatea și caracterul multilateral al problemei
cercetate, gradul, dar mai ales modul în care ea este tratată în literatura de specialitate, scopul
principal pe ca re ni l -am propus rezidă în cercetarea din punct de vedere politologic a securității
în ansamblu și perspectivele securității societale în mod particular.
În vederea realizării scopului propus, am formulat următoarele obiective :
– Studierea complexă a liter aturii de specialitate la temă în vederea unei expuneri
argumentate și obiective a constatărilor și deducerilor de bază ale cercetării;
– Elaborarea bazei metodologice și explicarea categoriilor științifice utilizate la cercetarea
securității societale ;
– Efectuarea studiului teoretico -analitic al tendințelor securității societale atât în UE, cât și
în Republica Moldova;
– Analiza securității societale în procesul de globalizare;

MacMillan Edition, 2001.
5 H. Morgenthau, Politica între națiuni: Lupta pentru putere și lupta pentru pace , Iași, Polirom, 2007.
6 B. Buzan, Popoarele, statele și teama: Problema securi tatii nationale în relatiile internationale , Chișinău, Cartier,
2000, p.19 -20.
7 C. Morariu, C. Codiță, Confruntările armate în epoca contemporană , în Despre pace și război în era nucleară .
Culegere de studii, București, Editura Politică, 1985, p. 52 -70.
8 În relevarea securității militare în cadrul celei naționale, regionale, globale a se vedea: C. Manolache, Securitatea
militară – element esențial al securității naționale, în Akademos , 2014, nr. 4 (35), p. 134 -140.
9 V. Beniuc, V. Juc, Factorul confesion al în relațiile internaționale , Chișinău, 2008.
10 N. Albu, Op. cit. , p. 107 -111.

10
– Identificarea, din punctul de vedere al securității globale a securității societ ale cu care se
confruntă statele UE în general și Republica Moldova în mod special;
– Cercetarea problemelor securității societale din UE în cele din Republica Moldova;
– Formularea concluziilor și recomandărilor cu privire la problemele -cheie ale lucrării
științifice.
Suportul metodologic și teoretico -științific al lucrării . Din punct de vedere teoretico –
metodologic realizarea prezentei lucrări s -a efectuat în baza lucrărilor conceptuale și empirice ale
savanților din SUA, România, Federația Rusă, Ucraina și Republica Moldova. Lucrarea este
elaborată în conformitate cu cerințele și obiectivele stipulate în elaborarea acestui gen de
cercetări11.
Cercetarea este realizată prin aplicarea metodelor filosofice de investigație, care oferă
sistemul de principii unive rsale și de strategii generale, aplicate în conexiune cu alte metode,
general -științifice și particular -științifice:
metoda dialectică a generat cercetarea securității în evoluție, prin prisma dezvoltării ei
istorice în unitate și contradicție, at ât pe or izontală, prin succedarea diferitor tipuri de structuri și
interacțiunea componentelor și proceselor diverse;
metoda sinergetică a oferit posibilitate a de a cerceta securitatea ca pe un sistem ale căror
componente se autoorganizează și se organizează;
meto da metafizică a asigurat analiza profundă a fiecărei perioade a sistemului de
securitate internațională, abordate în plan istoric și în statică;
metoda behavioristă a presupus posibilitate de a examina tipurile de comportament al
actorilor abordați în tota litatea lor;
metoda comparativă a presupus analiza subiectelor abordate prin raportul general
particular, urmărindu -se determinarea trăsăturilor comune și elucidarea celor specifice;
metoda istoriografică a dus la punerea în lumină și analiza celor mai imp ortante elaborări
monografice, culegeri de materiale și articole științifice la tema subiectelor abordate.
Cercetarea poate fi pozitivă , fiind motivată de preocupări fie extra -academice, fie
intraacademice sau negativă .
Tabloul investigațiilor realizate e ste întregit de analiză și sinteză , inducție și deducție ,
cărora le -a revenit un rol destul de important în valorificarea științifică a problemelor supuse
cercetărilor și de unele metodologii particulare de cercetare a securității.

11 C. Manolache, N. Albu, S. Cebotari, Elaborarea și perfectarea tezelor de master. Ghid metodic , Chișinău,
Academia Militară a Forțelor Militare „Alexandru cel Bun”, 2013, 32 p.

11
Această metodologie este operațională mai ales pentru cercetarea securității, exist ând trei
niveluri de analiză: sistemul de securitate propriu -zis, statul și societatea precum și individul ,
arealul lor spațial afl ându-se în descreștere.
Noutatea științifică și valoarea aplicativ ă a lucrării. Noutatea științifică a lucrării
rezidă în tendința de a prez enta o analiză sintetică a strategiilor internaționale în domeniul
securității societale. Lucrarea propune o analiză a securității societale în colaborare cu actori de
pe arena inter națională care ar putea servi drept punct de reper în noi analize și cercetări în
domeniu. Totodată, lucrarea urmărește analiza colaborării Republicii Moldova cu vecinii și
actorii de pe arena internațională în dezvoltarea securității societale.
Luând în c onsiderare cele expuse, noutatea științifică a tezei de masterat constă în:
– Conceptualizarea securității societale, rolului și locului acesteia în procesele politice
recente, care, în condițiile procesului de globalizare, se manifestă direct și asupra pro ceselor
politice;
– Evidențierea faptului că politizarea securității societale determină formularea și
articularea dimensiunilor lor economice, sociale, politice, culturale prin intermediul partidelor
sau al mișcărilor politice, astfel această tendință de in stituționalizare generează schimbarea
realității politice existente;
– Studierea securității societale și a tendințelor actuale ale acesteia în UE, în special în
Republica Moldova;
– Determinarea gradului de eficiență a politicilor de stat aplicate în domeni ul securității
societale în UE și Republica Moldova;
– Prezentarea argumentelor științifice privind securitatea societală .
Problema științifică soluționată rezidă în reconceptualizarea și elucidarea din punct de
vedere științific și metodologic a esenței s ecurității în general și evidențierii perspectivelor
securității societale, av ând ca efect valorificarea potențialului acestui subiect, în vederea
maximizării beneficiilor și minimizării efectelor negative de durată.
Importanța teoretică și valoarea aplica tivă a lucrării. Conținutul, concluziile și
recomandările acestei cercetări pot servi drept suport teoretico -conceptual pentru toți specialiștii
care analizează multitudinea aspectelor securității la etapa recentă, în special prin prisma
politologică. Lucr area poate fi utilizată în fundamentarea unor studii focalizate pe problematica
securității. Rezultatele cercetării pot oferi și un suport analitico -aplicativ important pentru
factorii de decizie și pentru „punctele de contact” în cadrul instituțiilor de s tat, organizațiilor
internaționale, donatorilor externi și al instituțiilor europene responsabile. Unele aspecte ale
cercetării pot fi utilizate de factorii de decizie, exponenții cercurilor politice, de sociologi,

12
demografi, crecetători științifici etc. p entru a proiecta și înțelege eventualele evoluții în acest
domeniu, evoluții care pot sta la baza procesului de design conceptual și instituțional al
securității societale.
Sumarul compartimentelor tezei. Teza este structurată în baza scopului general și a
obiectivelor propuse s pre cercetare a analizei comprehensive a securității: perspesctivele
securității societal e. Teza conține 81 de pagini, dintre care 72 de pagini text de bază, și cuprinde
adnotări în limbile română, rusă și engleză, lista abrevierilor , cuprinsul , introducerea , trei
capitole , concluzii generale și recomandări , bibliografie din 120 surse, 2 anexe și declarația de
onestitate a autorului .
Cuvinte -cheie: securitate societală, actor, stat, imigranți, religie, terorism, național,
internațion al, regional, identitate, minorități naționale /etnice , UE, Republica Moldova.
Expunerea lucrării de cercetare a fost segmentată în trei capitole, fiecare orientat spre
abordarea securității societale, inclusiv din perspectiva Republicii Moldova. INTRODUCER EA
cuprinde următoarele compartimente: actualitatea temei investigate, gradul de cercetare a temei,
scopul și obiectivele cercetării, suportul metodologic și teoretico -științific al lucrării, noutatea
științifică și valoarea aplicativă a lucrării, precum ș i volumul și structura tezei.
Primul capitol al tezei, ABORDĂRI CONCEPTUAL -TEORETICE ALE
SECURITĂȚII SOCIETALE ÎN CADRUL STUDIILOR DE SECURITATE , ilustrează
abordările teoretico -conceptuale ale subiectului analizat. În primul paragraf, Repere teoretico –
metodologice privind abordarea comprehisivă a securității , într-o manieră sintetică de
receptare critică a perspectivelor, au fost prezentate teoriile de abordare generală și definire a
securității, inclusiv a fost abordată viziunea unor experți în ceea ce pr ivește conceptul de
societate. Imperativele timpurilor în care trăim ne -a determinat să găsim noi explicații ale
termenilor, mai apropiate de percepțiile noastre și de problemele cu care se confruntă Republica
Moldova. În al doilea paragraf, Determinări co nceptuale ale noțiunii „securitate societală” ,
utilizând varietatea de definiții am încercat să corelăm diferențele și conexiunile dintre
securitatea națională, securitatea societală și securitatea umană. În cel de -al treilea paragraf,
Concluzii la capitol ul 1, s-a efectuat o sinteză asupra celor expuse în capitol.
Al doilea capitol al tezei, FACTORI DE RISC LA ADRESA SECURITĂȚII
SOCIETALE CU IMPLICAȚII ASUPRA SECURITĂȚII NAȚIONALE , analizează
diversitatea strategiilor și specificul metodei folosite de c ătre fiecăre actor implicat în asigurarea
securității societale și studiează cazurile de impl ementare a acestora. În primul paragraf,
Caracterul riscurilor la adresa securității societale. Fenomenul migrației și securitatea
națională s-au evidențiat riscur ile și amenințări din perioada actuală, care pun în pericol întreaga

13
securitate națională din cadrul societății precum și impactul migrației asupra societății și
securității naționale. În paragraful doi, Implicațiile factorului religios asupra securității
societale am analizat impactul factorului religios care în unele cazuri degenerează în acțiuni
extremiste, precum ar fi terorismul . În cel de -al treilea paragraf, Concluzii la capitolul 2 , se
înscriu principalele concluzii privind cel de -al doilea capitol.
Cel de -al treilea capitol, PRACTICI NAȚIONALE ȘI INTERNAȚIONALE
PRIVIND ASIGURAREA SECURITĂȚII SOCIETALE , este focalizat pe analiza securității
societale în Republica Moldova și tangența securității societale a acestea cu statele vecine. În
primul paragra f, numit Perspectiva Uniunii Europene și alte exemple la nivel internațional ,
se evidențiază viziunile și poziția pe care Uniunea Europeană o deține față de problema
securității societale. În al doilea paragraf, Dilemele de securitate societală: perspectiv ă
regională trilaterală , se atrage atenția asupra situației create în spațiul post -sovietic după
destrămarea Uniunii Sovietice, și cazurilor similare de încercare a diminuării securității societale
în Republica Moldova și țările învecinate. Al treilea para graf, Practica Republicii Moldova în
asigurarea securității societale: politici și acțiuni , este reprezentată analiza cadrului legal de
acțiune în vederea asigurării securității societale. În cel de -al patrulea paragraf, Concluzii la
capitolul 3 , se rezumă principalele idei la care s -a ajuns în urma elaborării celui de -al treilea
capitol.
Compartimentul CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI înglobează o privire
de ansamblu asupra celor mai importante și relevante constatări pe marginea studiului. De
asemenea, e le conțin soluții concrete privind abordarea problemelor și provocărilor identificate
pe parcursul cercetării.

14
1. ABORDĂRI CONCEPTUAL -TEORETICE ALE SECURITĂ ȚII SOCIETALE
ÎN CADRUL STUDIILOR DE SECURITATE
Tradițional, securitatea națională a fost concepută , în primul rând, din punct de vedere a
supraviețuir ii fizice a statului, apărarea și păstrarea suveranității și integrității teritoriale,
capacitatea de reacționare adecvată la oricare pericol extern, potențial sau real. Actualmente,
problemele securități i ating cele mai diverse aspecte ale dezvoltării sociale sau umane. Într -un
mod sau altul se conectează și cu sfera militară, cu activitatea politicii externe, cu domeniul
economic, cu problemele democrației și a drepturilor omului etc12.
Prin urmare , conce ptul de securitate națională este abordat din perspective
multidimensionale – riscurile economice, de mediu, cele privind sănătatea . La fel, și relația
dintre securitatea individuală și cea a comunității au aprins dezbateri largi asupra conceptului de
securitate. Drept urmare, considerăm important în studiul securității naționale de atras atenția,
inclusiv asupra dimensiunii societale a securității deseori confundată cu securitatea socială.

1.1. Repere teoretico -metodologice privind abordarea comprehensi vă a securită ții
Majoritatea specialiștilor în domeniu consideră că securitatea este un concept contestat.
Însă există un consens în ceea ce privește existența sentimentului de siguranță față de amenințări
la adresa unor valori fundamentale (atât pentru in divizi, cât și pentru grupuri), dar și un dezacord
major în privința cui ar trebui să i se acorde o atenție prioritară: securității individuale, naționale
sau internaționale. Lucrările de specialitate apărute în perioada Războiului Rece au avut ca
subiect dominant ideea de securitate națională, definită cu precădere din perspectiv ă militară13.
Statul este o sursă majoră atât de ameninț are cât și de securitate a indivizilor. Paradoxul
este că pe măsură ce puterea statului crește, statul devine și el o sursă d e amenințare la adresa
individului. Statul are obligația de a asigura măsuri de protecție a cetățenilor săi împotriva
intervenției străine, atacurilor și invaziei. Astfel conceptul de securitate reprezintă la etapa
actuală una din cele mai importante preoc upări a entităților politice, fie că vorbim de un regat sau
un stat națiune. În condițiile actuale conceptul de securitate trece printr -un proces de

12 Cu referire la abordarea securității a se vedea: N. Albu, Conceptele de securitate și securitate națională: teorii și
politici , în Revista Militară , 2010, nr. 1, p. 4 -13; N. Albu, Securitatea națională: aspecte… ; V. Gaiciuc,
Dimensiunea militară a securității după încetarea Războiului Rece , în Revista Militară. Studii de securitate și
apărare , nr. 1 (15) / 2016, p. 6 -14; N. Albu, Tendințele hegemonic ale mediului contemporan de securitate , în
Revista Militară. Studii de securitate și apărare , nr. 1 (15) / 2016, p. 32 -39; V. Juc, V. Varzari, Fundamentarea și
diversificarea conceptului de securitate, în Administrarea Publică , 2012, nr. 1, p. 132 -140.
13 A se vedea: V. David Aurel, Doctrine, politici și strategii de seuritate , București, Editura Fu ndației România de
Mâine, 2008.

15
transformare fiind orientat din ce în ce mai mult spre aspecte economice, politice, sociale și de
mediu14.
În ultimii ani au survenit transformări substanțiale în analiza și practica securității
naționale15. Printre factorii care au cauzat aceste transformări, putem scoate în evidență trei dintre
ei ca fiind cei mai importanți: este vorba de declinul suveranități i naționale, creșterea fără
precedent a densității de interancțiune la nivel transnațional și explozia conflictuală a scenei
internaționale, susținută de dinamica identitară, unde globalizarea amplifică problemele legate de
securitate, astfel încât s -au transformat în preocupare națională.
În abordarea conceptului de securitate este deseori utilizat termenul de pace . Acești doi
termeni pacea și securitatea sunt folosiți de multe ori într -o manieră puțin diferențiată. În „Carta
Națiunilor Unite ”, de exemplu, sunt tratați împreună. Cu toate acestea, înțelesurile lor diferă:
starea de pace desemnează lipsa unui conflict armat, pe când securitatea se referă la lipsa
amenințărilor. Securitatea, în sens obiectiv, măsoară absența amenințărilor la adresa valorilor
dobândite, iar într -un sens subiectiv, absența temerii că aceste valori vor fi atacate.
Definind conceptul de securitate putem menționa definiția autorului Walter Lippmann,
care susține că „o națiune are asigurată securitatea în măsura în care nu este în pe ricol de a trebui
să-și sacrifice valorile fundamentale dacă dorește să evite viitorul și are capacitatea, dacă este
provocată, să și le conserve prin obținerea victoriei într -un asemenea război ”16.
De asemenea atragem atenția asupra definiției autorului Ar nold Wolfers: „securitatea,
într-un sens obiectiv, măsoară absența amenințărilor la adresa unor valori dobândite și în sens
subiectiv, absența temerilor că aceste valori vor fi supuse unor atacuri ”17.
Astfel în cazul securității, discuția privește preocupar ea de a fi liberi de amenințări. Când
această discuție se poartă în contextul unui sistem internațional, securitatea vizează capacitatea
statelor și societăților de a -și menține identitatea, independența și integritatea funcțională18.
Din aceste definiții r ezultă tendința statelor de a -și transfera preocupările centrate pe
politici de securitate excesiv de auto -referențiale către abordări conceptuale ale intereselor de

14 Aici a se vedea P. Duțu, C. Bozgheanu, Provocări actuale pentru securitatea europeană , București, Editura
Universității Naționale de Apărare, 2010.
15 Ideea de „securitate națională” a fost pusă în circuit la începutul se colului XX și a fost expusă în Legea SUA „Cu
privire la securitatea națională” adoptată de Congresul American în 1947. Vezi: С. В. Кортунов, Концептуальные
основы национальной и международной безопасности , Мо сква, Гос. Ун -т – Высшая Школа Экономики,
2007.
16 W. Lippmann, Discord and collaboration , Baltimore, Jihns Hopkins Universitz Press, 1962, p. 150.
17 A. Wolfers, Discord and Collaboration : Essays on International Politics , Baltimor (Md.) Jons Hopkins
University Press, 1965, p. 159.
18 A. Vocilă, Securita tea Națională a României în contextul globalizării , 2010, pe
http://andreivocila.wordpress.com/2010/09/24/securitatea -nationala -a-romaniei -in-contextul -globalizarii/ (accesat:
11.07.2012).

16
securitate ale vecinilor lor. Lucrarea lui Barry Buzan și Richard Little19 ridică chestiuni
importante și interesante despre măsura în care considerațiile de securitate internațională și
națională pot fi compatibile și dacă statele, dată fiind natura sistemului internațional, sunt
capabile să gândească în termeni globali, favorabili unei cooperă ri internaționale mult mai largi.
Însă acestea reprezintă abordarile contemporane a conceptului de securitate. Pentru a
înțelege comportamentul actual a actorilor și mecanismul de creare a alianțelor ne vom referi și
la abordările tradiționale a conceptulu i de securitate națională20.
Începând cu Tratatul Westfalic din 1648, statele au fost privite ca fiind ce i mai puternici
actori în sistemul internațional. Ele au fost considerate un standard universal de legitimitate
politică, fără a exista o autoritate mai înaltă care să reglementeze relațiile dintre ele. Aceasta a
însemnat că securitatea a fost privită ca o obligație prioritară a guvernelor statelor. Acestea au
înțeles că nu există altă alternativă decât aceea de a -și căuta propria protecție în ceea ce s-a
denumit o lume a autoajutorării.
În dezbaterea istorică privind cea mai bună cale de a -ți asigura securitatea națională,
autori cunoscuți precum T. Hobbes, N. Machiavelli21 și Rousseau22 au încercat să prezinte o
imagine preponderent pesimistă a implicațiil or suveranității statale. Sistemul internațional a fost
tratat ca o arenă brutală în care statele ar căuta să -și realizeze propria lor securitate în detrimentul
vecinilor săi. Relațiile interstatale au fost percepute ca o luptă aprigă pentru putere în care actorii
statali încercau în mod constant să fie în avantaj unii în raport cu ceilalți. Conform opiniei
acestora, era de -a dreptul imposibil să se ajungă la o pace permanentă. Tot ceea ce statele ar fi
putut să facă era să prevină ca unul dintre ele să dob ândească hegemonia asupra celorlalți, prin
încercări constante de a realiza și menține echilibrul de putere. Acest punct de vedere a fost apoi
împărtășit și de autori contemporani, precum E. M. Carr23 și Hans Morgenthau24, care au creat și
dezvoltat arhicuno scuta școală de gândire realistă, apărută în perioada imediat următoare
terminării celui de -al Doilea Război Mondial .
Această perspectivă pesimistă asupra relațiilor internaționale este împărtășită de mulți
autori contemporani, cei mai cunoscuți fiind Kenn eth Waltz25 și John Mearsheimer26. Pesimismul
acestor neorealiști se întemeiază pe un număr de prezumții -cheie în temeiul cărora, în opinia lor,
sistemul internațional operează.

19 B. Buzan, R. Little, Sistemele internaționale în istoria lumii , Iași, Polirom, 2009, p. 160.
20 A se vedea și: P. Duțu, C. Bozgheanu, Op. cit.
21 T. Hobbes , N. Machiavelli, Op. cit., 1993.
22 R. Masters, Op. cit.
23 E. H. Carr, Op. cit.
24 H. Morgenthau, Op. cit .
25 K. Waltz, Theory of International Politics , McGraw -Hill Hum anities/Social Sciences/Languages, 1 edition, 1979.
26 J. Mearsheimer, The Tragedy of Great Power Politics, New York, Norton, 2001.

17
Realismul classic susține că statele sunt entități care există și interacționeaz ă într -un
sistem internațional. În ceea ce privește apărarea intereselor lor naționale, statele decid asupra
modului de acțiune încât să -și rezolve cât mai bine problemele lor interne și externe27.
Interesul de stat este definit în contextul normelor și acc epțiunilor internaționale ca ceea
ce este bine și oportun. Ceea ce statele redefinesc ca interese nu sunt adesea decât rezultatul
amenințărilor externe sau ale presiunilor de grup din interior. Interesele de stat sunt conturate de
norme și valori internați onale care structurează și dau sens vieții politice internaționale.
După încheierea Războiului Rece, în vizorul autorilor apare o dimensiune nouă, deoarece
acum, amenințările la adresa securității naționale, devin din ce în ce mai difuze și nu mai au un
caracter exclusiv militar28.
Proliferarea amenințărilor teroriste, ecologice, culturale, a riscurilor la adresa siguranței
naționale, conduc la o întrepătrundere a elementului securitar național cu cel regional sau global,
în măsură să asigure stabilitatea și securitatea prin mecanisme de cooperare și coordonare, prin
regionalizarea și globalizarea relațiilor militare și de securitate29.
Prin cercetarea problemelor cu care se confruntă statul, se pot evidenția cinci sectoare ale
securității naționale, în funcți e de natura amenințărilor. Acestea pot fi de ordin: militar, politic,
economic, societal sau ecologic. În esență, cele cinci sectoare identificate au un rol analitic,
urmând descompunerea securității naționale în elemente mai mici, de natură a o face mai u șor de
discutat. Definirea amenințărilor la adresa securității se completează cu distincția făcută între
acestea și vulnerabilități. Extinderea conceptului de securitate duce la o multiplicare a obiectelor
de referință ale acesteia, a ceea ce se consideră că trebuie protejat, securizat.
Barry Buzan, cum am mai menționat, în lucrarea sa „Popoarele, statele și
teama ”, marcheaz ă cea mai pregnant ă regândire a problematicii securit ății. El afirma c ă
abordarea securit ății doar din punct de vedere al dimensiunii militare, promovat ă în timpul
Războiului Rece, nu a f ăcut altceva dec ât să prejudicieze dezvoltarea conceptului. Din acest
motiv, sfera sa de cuprindere a fost l ărgită prin introducerea în analiz ă a noi dimensiuni ale
securit ății. El identifica cinci secto are ale securității , cu obiecte de referință diferite, în funcție de
ceea ce este amenin țat. Al ături de sectorul militar, c are are în vedere statul, se mai afl ă unul
economic (ce prives c firme, economii naționale sau chiar mai largi), politic (cu privire l a regim
sau la principiul constitutiv al statului), societal (identitatea comunit ăților) și al
mediului. Securitatea militar ă prive ște jocul la dou ă nivele al capabilităților ofensive și defensive

27 A. Vocilă, Op. cit.
28 În acest context a se vedea și C. Morariu, C. Codiță, Op. cit. , p. 52 -70.
29 În relevarea securității militare în cadrul celei naționale, regionale, globale a se vedea: C. Manolache, Securitatea
militară .., p. 134 -140.

18
ale statelor și percep ția statelor relativ la percep țiile f iecăruia. Aceste cinci sectoare nu opereaz ă
separat unele de altele. Fiecare define ște un aspect important în cadrul problemei securității și o
cale de ordonare a priorit ăților, dar toate sunt legate împreun ă printr -o rețea puternic ă de
legături”30.
Toate cele cinci dimensiuni sunt la fel de importante pentru realizarea st ării de securitate
și, mai mult, ele interrela ționeaz ă31.
B. Buzan face parte din Școala de la Copenhaga care s -a remarcat dintre
numeroasele curente de g ândire care s -au aplecat, de -a lun gul timpului, asupra studiului
securității – o abordare comprehensivă . Din această perspectivă, s ecuritatea este definit ă în
funcție de perceperea amenințării la adresa existenței unui obiect de referință ce este puternic
valorizat.
În consecință , în conc epția Școlii de la Copenhaga, amenințările se pot manifesta într-o
varietate de contexte politice sau domenii ale vie ții: politic, economic, militar, cultural,
demografic, ecologic etc. În opinia specialiștilor danezi, studiile de securitate ar trebui s ă fie
centrate pe identificarea, localizarea și evaluarea celor mai importante m ăsuri de „securizare”
inițiate de actorii principali ai vie ții sociale. Ei ilustreaz ă acest cadru de analiz ă prin aplicarea sa
atât în domeniul militar, c ât și în cele nonmilitare ale securității , iar rezultatul const ă într-o
„hart ă” a problemelor contemporane ale securității , fiecare fiind identificat ă în funcție de patru
variabile: caracteristica spa țială (local, regional, global), localizarea sectorial ă (militar, politic,
econom ic, cultural, ecologic), identitatea principalului actor (state, actori societali, organiza ții
internaționale ) și natura obiectului de referință (state, na țiuni, principii, mediul înconjur ător)32.
Abordarea „comprehensivă” și „totală” a conceptului de secur itate națională este
percepută prin referire la totalitatea și multi -dimensionalitatea amenințărilor, acesta fiind o
caracteristică a sfârșitului Războiului Rece33. Barry Buzan introduce sintagma complex ă de
securitate în analiza dimensiunilor securității î n sud -estul Asiei, definindu -l „ca un grup de state
ale cărui prime preocupări de securitate le leagă laolaltă suficient de îndeaproape, încât
securitatea lor națională să nu poată fi, în mod realist, luată în considerare separat una de alta34.
Astfel, prin cipalele dualisme conceptuale ale securității devin securitate –anarhie (securitatea este
rezultatul, fie al menținerii balanței de putere, fie al afirmării unui sistem internațional

30 B. Buzan, Popoar ele, statele și teama: Problema… , p.19 -20.
31 Vezi și N. Lășan, Securitatea: concepte în societatea contemporană, în Revista de Administrație Publi că și
Politici Sociale , 2010, nr. 4(5), p. 39 -50.
32 C. Mostoflei, A. Sarcinschi, P. Dutu, Studii de securitate si aparare , vol. II, Bucuresti, Editura Universitatii
Nationale de Aparare, 2005, p. 78.
33 A. Mutiah, Redefining se curity , în Asian security practice , Cakifornia, Stanford University Press, 1988.
34 B. Buzan, Op. cit. , p. 196.

19
hegemonic) și securitate -comunitate (comunitatea de interese creează struc turi comunitare de
securitate, respectând legile proximității)35.
A fost promovată noțiunea de securitate comprehensivă prin care se insistă asupra
faptului că analizele securității naționale trebuie să includă toate aspectele relevante, precum
securitatea economică, securitatea energetică, securitatea mediului, securitatea umană și
securitatea socială . Elementul central al acestor analize trebuie să -l reprezinte identificarea și
contracararea amenințărilor care se înscriu în următoarele categorii: amenințăr i politice
(instabilitate politică internă, eșecul statului, terorism, abuzurile asupra drepturilor omului);
amenințări economice (sărăcia, creșterea diferenței dintre țările sărace și cele bogate, crizele
financiare internaționale); amenințările mediului (dezastrul nuclear, schimbările ecologice
globale, degradarea mediului înconjurător, lipsa hranei și a celorlalte resurse); amenințări sociale
(conflicte dintre majoritate și minoritate, suprapopularea, crima organizată, traficul de droguri
transfrontalier , comerțul ilegal, imigrația masivă necontrolată, epidemiile)36. Extinderea agendei
de securitate a avut drept consecință imediată și amplificarea interesului față de noțiunea de
securitate umană. Securitatea umană (sau securitatea cetățenilor cum este denu mită de unii
autori) consideră individul ca fiind principalul obiect de referință al securității, valorificând o
serie de aspecte fundamentale pentru starea unei națiuni, precum solidaritatea socială, echilibrul
demografic, impactul migrațiilor sau al urba nizării37.
Realmente, ideea securității comprehensive a fost folosit pentru prima dată de premierul
japonez Masayoshi Ohira și a fost formulat pe fondul transformării acesteia într -o putere
economică – Japonia considerând domeniul economic ca fiind cel mai important aspect al
securității38.
Ideea securității comprehensive a fost preluată și în cadrul unor organizații regionale de
securitate, cum sunt Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și Asociația
Națiunilor Asiei de Sud -Est (ASEAN). Respectiv , aliații NATO au andosat o abordare civil –
militară comprehensivă privind securitatea în cadrul Summit -ului de la Riga din noiembrie 2006 .
Această abordare marchează un nou stadiu în cadrul unei tranziții care a început după încheierea
Războiului Rece.

35 S. Boncu, Securitate europeană în schimbare . Provocări și soluții , București, Ed. Amco – Press, 1995.
36 V. Eftimie, Securitatea națională – o ab ordare comprehensivă , în Cristian Troncotă (coord.), Neliniștile
insecurității , București, Ed. Tritonic, 2005, p. 392.
37G. C. Maior, Cunoașterea strategică în era globalizării , în George Cristian Maior (coord.), Un război al minții.
Intelligence, servicii de informații și cunoaștere strategică în secolul XXI , București, Ed. RAO, 2010, p. 35.
38 Vezi: P . Robinson , Dicționar de securitate internațională , Cluj Napoca, Ed. C. A. Publishing, 2010, p. 198 -199;
C. Jura, Securitatea statelor. Privire speciala asupra minoritatilor , București, C. H. Beck, 2015, p. 11.

20
Caracterul comprehensiv al securității este determinat de amenințările la care răspunde
modelul de securitate creat, și anume: amenințări de natură politică , între care: instabilitatea
politică interna, eșecul statului, terorismul, abuzul drepturilo r omului etc.; amenințări de natură
economică, de genul sărăci ei, creșterii diferenț iate dintre țările sărace și cele bogate, crizele
financiare internaționale, impactul unor state puternice economic asupra țărilor instabile vecine;
amenințări la adresa me diului, în categoria cărora pot fi incluse: dezastrul nuclear, schimbările
ecologice globale, degradarea pământului, apelor, lipsa hranei și a altor resurse; amenințări de
natură socială, între care pot fi enumerate: conflictele majoritare (minoritare), su prapopularea,
crima organizată, traficul de droguri transfrontalier, comerțul ilegal, imigrația masiv ă
necontrolat ă și epidemiile39.
În acest cadru de analiză, considerăm important de menționat că , într-o cercetare
aprofundată, autorul indian Paleri Praghak aran a identificat 15 dimensiuni sau, cum le numește el
– elemente fundamentale ale securității naționale40. Proprietatea sau calitatea acestor elemente
reflectă caracterul perioadei lor de manifestare. Pe parcursul evoluției conceptului de securitate
națio nală unele elemente pot fi adăugate la listă iar unele dintre ele pot fi chiar eliminate prin
neactualitate neactualitate sau supuse transformării. Deși elemente sunt extrem de coerente și
obligatoriu strânse unele cu altele, Paleri Praghakaran , deasemenea , susține că acestea pot fi
privite în anumite situații din unghiuri militare și non -militare. Motivul este că natura violentă a
ființei umane se manifestă ca un instinct de supraviețuire în fața a mai multor probleme serioase .
Pentru un popor care este în totdeauna amenințat cu agresivitate teritorială , securitatea non-
militară are un statut secundar . Adesea , pentru o națiune care nu întâmpină amenințări teritoriale ,
securitatea non-militară este de maximă importanță41.
În cadrul Concepției Securității Națio nale a Republicii Moldova se menționează că
„securitatea națională a statului moldovenesc se realizează prin măsuri adecvate de natură
politică, economică, diplomatică, socială, juridică, educativă, administrativă și militară, prin
activitatea de informați i, contrainformații, precum și prin gestionarea eficientă a crizelor, în
conformitate cu legislația în vigoare și prevederile dreptului internațional”42. Acest fapt
evidențiază caracterul comprehensiv al conceptului de securitate națională.

39 Vezi pentru aceste dimensiuni ale securității și C. Manolache, Organismul militar al Republicii Moldova.
Construcția militară și securitatea statului , Chișinău, Biblioteca Științifică Centrală „Andrei Lupan” (Institut),
2015.
40 Elementele securității naționale potrivit autorului indian sunt: securitatea militară, securitatea economică,
securitatea resurselor, securitatea frontierei, securitatea demografică, securitatea dezastrelor, securitatea energeti că,
securitatea geostrategică, securitatea informațională, securitatea alimentară, securitatea sănătății, securitatea etnică,
securitatea mediului, securitatea cyber precum și securitatea genomică.
41 Paleri Prabhakaran, National Security: Imperatives And C hallenge s, New Delhi, Tata McGraw -Hill, 2008, p. 65.
42 Legea nr. 112 din 22.05.2008 privind Concepția de Securitate Națională , publicată în Monitorul Oficial , nr. 97 -98

21
Dincolo de clas ificări le securității abordate în cadrul acestui paragraf , observăm că aceste
domenii se întrepătrund, se conectează, având scopuri, dezvoltări și mobile comune. Încercând a
descoperi factorul comun, există abordări de tipul neoliberalismului, care conside ră că individul,
fiind elementul fundamental al societății, devine liantul tuturor dimensiunilor securității. Se
afirmă astfel, că, în prezent ne situăm într -o nouă paradigmă de securitate, că „securitatea la
orice nivel, are ca subiect omul, care transced e toate granițele” . Aceasta ar avea la bază drepturi
și libertăți prevăzute în Declarația Universală a Drepturilor Omului. În opinia noastră, paradigma
situării individului în centrul domeniilor securității poate fi acceptată, însă există o serie de
limită ri contemplative în acest sens . Prima, se referă la faptul că nu toate statele lumii, nu toate
mediile socio -umane, manifestă legal și în fapt atitudinea de a pune în centru individul, de a
instaura, concret, drepturile omului în preocupările societății. C ea de -a doua limitare, pornește de
la succesiunea abordărilor în domeniul securității. Încercând a demonstra că necesitatea
distincției dintre securitatea națională și cea internațională constituie o preocupare falsă, întrucât
omul este subiectul securităț ii, se neagă că de fapt aceste două domenii ale securității există, iar
definirea și descrierea lor s -au efectuat înainte de a începe dezbaterea privind rolul centrist al
omului în ceea ce privește securitatea43.
Pentru a înțelege necesitatea reevaluării me todologiei de analiză a securității, trebuie să
identificăm în primul rând evoluția concptului de securitate. Necesitatea reevaluării metodologiei
derivă at ât din „inovațiile paradigmatice” apărute de -a lungul timpului, c ât și din transformarea
mediului na țional și internațional de securitate. În prezent, studiile de specialitate încearcă să
infirme această teorie prin abordarea naturii multifațetate a securității naționale și
internaționale44. Schema dinamicii sociale ce antrenează transformarea este simplă : modificarea
circumstanțelor externe determină modificarea practicilor sociale, care, la r ândul lor, transformă
prescripțiile condiționale și, în final, prescripțiile absolute .
Potrivit cercetătorului român Ionel N. Sava, securitatea este un concept rela tiv: nimic și
nimeni nu este absolut sigur (securizat); orice și oricine este expus, în diferite intensități, unor
anumite riscuri sau amenințări. Deși societatea pare a fi cel mai puțin expusă, este totuși una
dintre cele mai sensibile dintre sectoarele s ecurității. Sunt societăți sau comunități care și -au

din 03.06.2008 .
43 Human Security Now: Protecting and Empowering People . UN Commission o n Human Security. New York,
2003.
44 Vezi aici: V. Popa, Implicațiile globalizării asupra securității naționale, București, Editura Universității
Naționale de Apărare „Carol I”, 2005 și A. Sarcinschi, Dimensiunile nonmilitare ale securității , București, Edi tura
Universității Naționale de Apărare „Carol I”, 2005.

22
pierdut statul, dar au continuat să supraviețuiască, după cum sunt comunități care s -au perpetuat
chiar în absența statului45.
Alături de securitatea societală, securitatea statului se poate defini pe ce l puțin alte patru
sectoare enumerate de B. Buzan – militar, politic , economic, ecologic . Securitatea societală este
influențată de toate aceste sectoare, dar nu se confundă cu niciunul dintre ele. Deși parte a
securității statului, securitatea societală f iind unul din sectoare, în sensul în care statele pot
submina propriile societăți prin diluarea sau slăbirea coeziunii societale sau a identității, își
păstrează independența. În cele din urmă, întreg procesul securității se derulează prin interfața
stat-societate. Acestea fiind spuse, evidențiem încă o dată necesitatea analizei perspective i
societale a securității46.
1.2. Determinări conceptuale ale noțiunii „securitate societală”
Conceptul securității societale a apărut în cadrul școlii europene de securit ate în anii 1980
în contextul dezbaterii privind redefinirea securității, dezbatere inițiată de institu ție precum
COPRI (Copenhaga). Conceptul este rezultat din practica integrării europene și reflectă agenda
dominant nemilitară a securității pe continent . Este o alternativă, împreună cu celelalte concepte
și noțiuni ale Școlii Europene de Securitate, la Școala Anglo -Saxonă (americană). După B.
Buzan ș. a. (1998), „conceptul organizator al sectorului societal este identitatea. Insecuritate
societală există atunci c ând comunități de oricare fel ar fi , definesc o evoluție sau o potențialitate
ca pe o amenințare la adresa supraviețuirii lor ca (entități) comunitare”47. În schema
metodologică propusă de această lucrare, s ecuritatea societală aparține curentului c onstructivist
și numără printre reprezentanții mai cunoscuți pe Ole Waever, Barry Buzan, Morten Kelstrup,
Pierre Lemaitre48 ș.a.

45 I. N. Sava, Securitatea societală. Migrație, delicvență, terrorism și ordine public , în Studii de securitate. Centrul
român de studii regionale , București, 2007, pe
http://www.unibuc.ro/prof/sava_i /docs/res/2015dec7_Sava_Sec_Societala_final.pdf (accesat: 06.12.2016).
46 De exemplu securitatea palestiniană sau kurdă nu poate fi abordată decât în termeni societali; palestinienii și
kurzii nu au stat și nu și -au definit o națiune; cu cât aceste societăț i sunt mai coezive și își dezvoltă și afirmă mai
ferm identitatea, cu atât devin mai subversive la adresa statelor care le conțin (Israel și Irak). O bună organizare a
palestinienilor se poate transforma într -un pericol la adresa evreilor. În Europa, pe mă sură ce statele își diminuează
importanța datorită procesului de integrare, chestiunea societăților devine critică: identitatea și coeziunea lor,
protejată prin instrumente ale statului, poate fi amenințată sau, dimpotrivă, societățile pot deveni mai impor tante ca
actori politici. Pentru securitatea europenilor în general, securitatea asigurată de stat nu mai este suficientă.
Europenii sunt expuși riscului de a deveni un fel de palestinieni într -o Europă lărgită, care s -ar putea transforma într –
un fel de Is rael în caz de conflicte. De unde relevanța deosebită a securității societale, adică a chestiunii identității
într-o Europă în care dispar granițele și statele. Cu alte cuvinte, în Europa unită se vor bucura de securitate acele
societăți naționale care reu șesc să prezerve bazele moral -identitare ale societății lor. La extrem, pierderea identității
este similară palestinizării unor populații europene. Vezi: I . N. Sava, Op. cit. , p. 4.
47 B. Buzan, O. Waever, J. de Wilde, Security. A new Framework for Analis ys, London, Lynne Rienner Publishers,
Boulder, 1998, p.119.
48 O. Waever, B. Buzan, M. Kelstrup, P. Lemaitre (eds.), Identity, Migration and the New Security Agenda in
Europe , New York, St Martin’s Press and CEU, 1993.

23
Din argumentația teoretică și din expunerile practice deducem rolul important al
identității în stabilitatea și securitatea soc ietăților moderne. După O. Waever, „identitatea socială
reprezintă ceea ce permite folosirea cuv ântului «noi». O identitate de tip «noi» poate varia de -a
lungul unui spectru larg în termeni de dimensiune a grupului la care se aplică, de intensitatea cu
care este simțit și de motivele care creează un sens de apartenență comună ”49. După mărime,
toate identitățile societale sunt de grup, de la c âteva persoane la c âteva mii sau sute de mii
(familie, echipă, comunitate locală, oraș, metropolă), la milioane, zeci de milioane (națiune) sau
sute de milioane (religii, civilizații). Toate aceste grupuri sunt „societăți” de vreme ce între
membri lor se stabilesc o serie de relații cu diferite conținuturi și intensități. După intensitate,
identitățile se plasează de la s impla apartenență la un cartier de locuit sau la un grup profesional
până la apartenența la națiuni și religii pentru care, spune O. Waever, „oamenii sunt gata să ucidă
sau să moară în serviciul lor”50. În ceea ce privește individul, chestiunea principală n u este cărei
entități aparține o persoană, ci mai degrabă cu care societate se identifică individul, anume „care
identitate socială aparține lui sau ei ca parte a identității individuale, fără de care el sau ea se vor
simți diminuați dacă respectivul conte xt social dispare”51. Individul aparține mai multor contexte
sociale sau „societăți”; important este care identitate prezintă intensitatea și motivația cea mai
mare. După O. Waever, „identitatea națională este p ână în prezent cea mai importantă formă de
identitate socială și politică pe scară largă”52. De aceea, principalele unități de analiză ale
securității societale sunt identitățile etno -naționale și religioase semnificative din punct de vedere
politic.
Securi tatea societală ia în considerație următoarele componente definitorii:
1. Națiunea definită de Antony Smith ca „o populație, împărtășind un teritoriu istoric,
mituri și memorii istorice colective, o cultură publică de masă, o economie comună și un sistem
de drepturi și obligații comune pentru toți me mbrii53.
2. Naționalismul ca „o acțiune politică”, program, inițiativă politică, care are ca principal
obiectiv crearea unei națiuni, protecția ei împotriva unor amenințări sau riscuri, sau pur și simplu
o mobilizare politică pentru un obiectiv considerat ca „național” (în acest sens, naționalismul
este un fenomen politic pozitiv, spre deosebire de extremismul naționalist, care se referă la
obiective xenofobe, rasiale, etc.)54.

49 O. Waever, Societal security: the c oncept , în O. Waever, B. Buzan, M. Kelstrup, P. Lemaitre (eds.), Op. cit. , p.
17.
50 Ibidem , p. 18 .
51 Ibidem , p. 1 9.
52 Ibidem , p. 20.
53 A. Smith, Naționalism și Modernism , Chișinău, 2002.
54 Ibidem .

24
3. Etnicitatea definită ca o subcategorie a națiunii, ca un precursor al națiuni i sau ca un
competitor sau alternativă al acesteia55.
4. Minoritatea etnică ca a) subcategorie a națiunii, b) precursor al națiunii, c) competitor.
Relația majoritate (națională) – minoritate etnic ă este relevantă pentru securitatea societală din
punct de vedere al identității și al conflictului latent sau manifest dintre majoritate și minoritate56.
5. Identitatea națională – etnică sau civică (conform valorilor Revoluției franceze).
– Securitatea societal ă desemnează o formă de securitate în absen ța căreia nu ar fi posibilă
supravie țuirea statelor în istorie, protejarea memoriei și a identită ții colective.
– Rolul statului ca obiect de referin ți al securită ții este tot mai contestat, subliniindu -se
necesitatea concentrării securită ții pe individ57.
– Princip alul motiv pentru a lua în serios securitatea societal ă este acela că, statul și
societatea aceluia și popor sunt două lucruri diferite.
– Securitatea umană nu ia în vedere doar suprave țuirea individului sau a societă ții ci și
acordarea libertă ții indivizil or de a lua deciziile pe care ace știa le doresc și de a permite
dezvoltarea în maniera aleasă de ace ștea.
În înțelegerea lui O. Waever, societatea este o entitate umană rezultată în urma unui
proces de conviețuire și asociere între indivizi și grupuri ce p oartă o serie de atribute comune
(rasă, etnie, limbă, istorie, geografie) și care dau expresie unor sentimente comune (identitate,
tradiții, simboluri, valori)58.
Sociologia clasică europeană (H. Spencer, E. Durkheim, Fr. Tönnies) evidențiază: –
caracterul contractual al societății: indivizii sunt reuniți în cadrul unei societăți prin intermediul
unui contract de asociere pe baze individuale (societate), în baza unei decizii conștiente și
raționale; – caracterul moral și organic al societății: există o uniu ne morală între indivizi și
grupuri (comunitate), care capătă propria sa individualitate ce se transmite de la o generație la
alta. Reținem că societate înseamnă asociere contractuală, în timp ce comunitate înseamnă
uniune morală.
La Ferdinand Tönnies, co nceptele de societate (Gesellschaft) și comunitate
(Gemeinschaft) pun în evidență exact această distincție: o societate nu poate fi redusă la o simplă
calculație rațională, nu este o sumă a părților sale și nu poate fi redusă la indivizii care o compun.

55 Etnicitatea vizează, în mod special, rolul apartenenței e tnice în procesele de identificare socială. Vezi: M. Fifor,
Repere teoretice pentru o posibilă etnologie a minorităților etnice , în Datina . 2003, nr. 32 (anul XI), p. 101 -222.
56 Pentru termenul de minoritate (etnică/națională) a se vedea: Psihologie social ă experimentală , Iași, 1996; F.
Solomon, Națiune, naționalism și minorități în sud -estul Europei . Curs universitar . 1998.
57 Cu referire la securitatea umană a se vedea: P. Duțu, Societățile militare private și securitatea umană , București,
Editura Univers ității Naționale de Apărare „Carol I”, 2008.
58 O. Waever, Op. cit .

25
Societatea este o asociere și o comunitate în acelasi timp, este o entitate cu propria sa identitate.
Există diferențieri între societăți în sensul în care proporția societală (sau caracterul contractual)
pare a fi mai mare (cum ar fi, în genere, cazul socie tăților occidentale), sau societăți în care,
dimpotrivă, dominantă este proporția comunitară. La Emile Durkheim, diferențierea societăți
mecanice -societăți organice semnalează de asemenea acest lucru, iar definiția dată societății – „o
realitate morală bog ată și complexă” – evidențiază caracterul moral59. La Max Weber – „o
națiune este o comunitate de sentiment care se va manifesta în mod adecvat în cadrele unui stat
propriu, de aceea, o națiune este o comunitate care în mod normal tinde să genereze propriul său
stat”60. După M. Weber, o comunitate tot timpul se va afla în căutarea statului61.
În acest înțeles, sugerat de clasicii g ândirii sociale moderne, avem legătura dintre
societate – națiune – stat. Nu întotdeauna statele se constituie pe structura unei n ațiuni , iar
societatea nu se confundă niciodată cu statul. Chiar și în societățile autoritare, unde statul
absoarbe societatea civilă, se păstrează „resturi ” ale socialului care scapă controlului statului. S-a
făcut această distincție p rin intermediul conc eptelor de „stat” și „ țară”. După afirmația lui
Imanuell Wallerstein, statul reprezintă partea societății; societatea este mai mult dec ât statul, este
„cealaltă ” parte62. Societatea este o alternativă la stat și sursa ultimă de legitimare a acestuia.
În ace astă situație: securitatea statului nu este întotdeauna și securitatea societății; pot
exista state în care securitatea structurilor guvernamentale este opusă structurilor societale (este
cazul statului sovietic); societea înseamnă bazele morale (sentiment ale) ale statului; de aceea,
securitatea societală se referă la acele amenințări la adresa fundamentelor societale, în primul
rând de natură comunitară, morală.
O. Waever (1993) procedează, pe această cale, la delimitarea conceptului de securitate
societal ă. Astfel, dacă națiunea este „o comunitate în căutarea statului ”, nu putem echivala
securitatea națiunii cu securitatea societală, pentru că securitatea societală se referă la securitatea
în afara statului sau „alături ” de stat. Securitatea națiunii s -ar referi, în acest caz, la securitatea
politică. Includem însă sensul de identitate, de comunitate și de moralitate, pe care îl asigură
națiunea, în cadrul securității societale; dacă reducem securitatea la securitatea grupurilor,
operăm o fragmentare a secu rității; am proceda la discriminare, în sensul în care unele grupuri ar
fi avantajate în comparație cu altele; dacă reducem securitatea la securitatea individuală (sau
suma acestora), revenim la conceptul atomist al securității, din care s -a inspirat una d intre

59 Vezi: E. Durkheim , Diviziunea muncii sociale , București, Bucuresti , Editura Albatros, 2001.
60 Apud O. Waever, B. Bu zan, M. Kelstrup, P. Lemaitre (eds.), Op. cit., p. 19.
61 Pentru detali i privind distincția societate -comunitate a se vedea: I . Bădescu, Istoria sociologiei. Perioada marilor
sisteme , București, Editura Porto Franco, 1994.
62 I. Wallerstein, Utopistics: Or, Historical Choices of the Twenty -first Century , New York, New Press,19 98.

26
abordările „securității naționale ” (înțeleasă ca agregatul securității de grup și individuale); faptul
că toți indivizii unei societăți sunt în siguranță, considerați individual, nu înseamnă că și
respectiva societate beneficiază de securitate63.
În acest caz, securitatea societală se referă la acea parte rămasă neacoperită de securitatea
statului (în sensul agregat al securității naționale) și de securitatea individuală (în sensul tomist al
securității naționale). Rezultă că securitatea statului (obți nută pe cale militară, diplomatică și
economică) și securitatea cetățenilor (obținută pe cale polițienească) trebuiesc completate cu
securitatea societății, adi că societală.
În acest caz avem: securitate politică egală cu securitatea națională; securitate individuală
egală cu securitatea fizică a indi vizilor; securitate societală egală cu securitate a morală.
Ecuația completă a securității conține, în intelesul școlii europene: securitatea politică (a
comunității naționale, definită în termeni etnici sau c ivici), securitatea individuală (definită în
sensul securității fizice a indivizilor, bunurilor și proprietății acestora) și securitatea societală
(definită în sensul prezervării bazelor morale ale statului și ale națiunii)64.
Bazele de constituire ale s ocietății sunt:
1. Etno -națională . Oamenii au multiple identități (european, român, ardelean,
catolic ), însă în ierarhia identităților, în mod obișnuit primează identitatea națională: a fi rom ân
este parceput a fi mai relevant dec ât a fi european, ardelean sa u catolic. Identitatea națională este
cea mai importantă formă de identitate politică. În lumea europeană, naționalitatea este cel mai
relevant factor de definire a identității65.
2. Religioasă. Religia este o alternativă la identitatea națională și, în anumit e situații,
este chiar mai puternică, pentru că poate obține aderența în afara identitățiii etnice sau naționale.
În afara Europei, îndeosebi în lumea musulmană, religia a creat identități mai puternice dec ât
cele naționale sau etnice. În Europa, după căde rea Romei, creștinismul a jucat un rol esențial în
formarea și menținerea unei identități a națiunilor europene66.
În înțelesul lui O. Waever, nu există alte baze de constituire a societății, în afara celor
entonaționale și religioase. În cazul Europei – regiunea de interes pentru noi , majoritatea
societăților , sunt constituite pe baze naționale. Căderea Imperiului de Apus (central european, la
1918) și a Imperiului de Răsărit (sovietic, la 19 91) au creat condițiile generalizării modelului

63 O. Waever, Op. cit ., p. 16.
64 N. Albu, Securitatea națională: aspecte .., p. 107 -111.
65 A se vedea pentru identitatea națională: G. Georgiu, Națiune. Cultură. Identitate , București, Diogene, 1997; E.
Gellner, Cultură, Identitate și Politică , Iași, In stitutul European, 2001 ș.a.
66 O. Waever, Op. cit ., p. 16.

27
național european la scara întregului continent și extinderea acestui model către Caucaz și Asia
Centrală67.
Înțelegem de aici că integrarea europeană are la bază modelul național. Faptul că euro –
atlanticismul este astăzi prezent în Asia Centrală este probabil unul dintre in dicatorii extinderii
modelului european. Singurul stat care nu se bazează totuși pe modelul european în organizarea
sa politică este Rusia și, cu unele observații, Ungaria.
În actualul sistem internațional, după O. Waever și restul (1993), securitatea soci etală se
referă la abilitatea societății de a -și prezerva caracteristicile esențiale, definitorii, în condiții de
schimbare accentuată și de amenințări diverse, altele dec ât cele tradiționale, militare. Astfel, în
definiția lui O. Waever, „securitatea societală se referă la prezervarea, în condiții acceptabile de
evoluție, a pattern -urilor tradiționale de limbă, cultură, asociere și de identitate națională,
religioasă și de obiceiuri ”68.
În măsura în care securitatea în general se referă la libertatea față d e amenințări, atunci
securitatea societală se referă la libertatea față de amenințările la adresa identității.
B. Buzan a identificat trei dintre cele mai frecvent înt âlnite amenințări la adresa
securității societale:
1. Migrația: compoziția etno -națion ală a populației X este alterată de emigrația sau
imigrația în masă (exemplu imigrația rusă în Republica Moldova în perioada sovietică, emigrația
moldovenilor după 1991 în țările europene);
2. Competiție orizontală: deși putem identifica populația X locui nd într -o anumită țară,
aceasta este pe cale să -și schimbe identitatea din cauza unei influențe Y (exemple: teama
locuitorilor Quebec -ului de americanizare, rusificarea Țărilor Baltice , a Republicii Moldova,
schimbarea identității Tibetului din cauza ocupa ției chineze);
3. Competiție verticală: populația X încetează să se mai considere ca atare datorită unui
proiect de integrare (cum ar fi proiectul european) sau a unui proiect secesionist (Quebec, Scoția,
Corsica), proiecte care atrage respectiva populați e către o identitate mai largă sau, dimpotrivă,
una mai îngustă69.

67 De exemplu, criza cecenă, reacțiile republicilor caucaziene nu pot fi înțelese în afara mișcărilor de emancipare
națională în cadrul fostului Imperiu sovietic. Aceste mici etno -națiuni se află su b asuprire de cel puțin 300 de ani și
este un miracol faptul că și -au prezervat identitatea în toată această perioadă.
68 O. Waever, Op. cit ., p. 17 -40.
69 B. Buzan, The Idea of State and the National Security , in R . Little, M. Smith (ed), Perspectives on Wo rld Politics ,
Routlege, 1991, p. 36 -46.

28
1.3. Concluzii la capitolul I
Analizând chintesența securității societale am ajuns la câteva concluzii de bază. Astfel,
din cele relatate am putut remarca că problematica securității s-a cer cetat preponderent în
centrele din SUA și Europa Occidentală, fiind treptat preluată și de țările din Europa de Est și
parțial de Federația Rusă . Perceț ia securității diferă de la un sat la altul , în funcție de dispunerea
geografică și elementele puterii n aționale. Ideea de securitate a prins contur av ând la bază două
concepte principale: puterea și pacea . Conceptul de securitate abordat prin intermediul puterii
aparține școlii realiste, în timp ce ș coala idealistă a abordat securitatea din perspectiva
conc eptului de pace. Dacă școala realistă a invocat necesitatea ob ținerii puterii prin dorința de
înarmare (securitate militară), școala idealistă a subliniat importanța dezarmării în favoarea păcii.
Atât școala realistă c ât și cea idealistă au văzut activitat ea extern ă a statului ca fundamentul
securității. Aici, trebuie să remarcăm importanța gândirii Școlii de la Copenhaga , care a
influențat politica majorității statelor membre ale organizațiilor europene de securitate, care au
decretat – în limbajul clasic al Școlii de la Copenhaga că securitatea are acum cinci dimensiuni:
militară, societală, politică, economică și de mediu.
B. Buzan subliniază subdezvoltarea concepțiilor legate de securitate oferind cinci motive:
1. Conceptul s -a dovedit a fi prea ambiguu și complex pentru a -i atrage pe specialiști; 2.
Suprapunerea conceptului de putere peste cel de securitate, în condițiile unor confruntări acute;
statele erau concepute ca fiind prinse într -o luptă pentru putere, iar securitatea era văzută în
consecință ca un derivat al puterii, în special al celei militare; 3. Natura diferitelor revolte
împotriva ortodoxismului realist de până la sfârșitul anilor 1970; 4. Subdezvoltarea studiilor
strategice; și 5. Existența unor acțiuni pentru politicienii de stat care -i obligă să păstreze
ambiguitatea simbolică a conceptului. În opinia noastră , pentru un stat este important să -și
definească semnificția securității.
Astfel, putem conchide că dimensiun ile securității național e: militară, societală, politică,
economică și de mediu se influențează reciproc și sunt tot mai interdependente: diminuarea unei
dimensiuni poate compromite indirect pe celelalte . În acest context , decidenți lor politici le revine
sarcina dificilă de a combin a judicios dimensiunile securității pentru soluționarea problemelor
mediului de securitate. Totodată, trebuie să remarcăm că p rocesul evolutiv al conceptului de
securitate nu s -a încheiat, el fiind augmentat de provocările globalizării, precum și de caracterul
amenințător al unor fenomene în continuă dezvoltare: terorismul cu multiplele sale forme;
proliferarea armelor de distrugere în masă; corupția; crima organizată; traficul ilegal de persoane,
de arme sau de droguri; migrația ilegală; conflicte etnice și religioase; insecuritatea granițelor;
compor tamentul imprevizibil al statelor falimentare etc.

29
2. FACTORI DE RISC LA ADRESA SECURITĂȚII SOCIETALE CU IMPLICAȚII
ASUPRA SECURITĂȚII NAȚIONALE
Reconfigurarea lumii după căderea sistemului socialist -sovietic și intensifi carea
procesului de globalizare, d eși a determinat indirect îmbunătățirea relațiilor internaționale , a
generat, totodată, un întreg complex de amenințări la adresa securității. Aprecierea riscurilor și a
amenințărilor este o chestiune de cunoaștere și de experiență. Prin risc , deobicei, se înțelege o
primejdie (pericol), eventualitatea căreia, ar putea fi mai mult sau mai puțin previzibilă.
Pericolul , el este definit ca situație, stare, întâmplare etc., care (poate) pune în primejdie viața,
integritatea cuiva sau a ceva. O altă definiție pr ezintă riscul ca un ansamblu de stări tensionale,
active sau latente, perceptibile sau ascunse, cărora nu li s -au găsit soluții în măsură să determine
eliminarea cauzelor ce le -au generat și care, menținute între anumite limite, nu afectează
securitatea na țională. Potrivit opiniilor unor sociologi, societatea actuală este o „societate a
riscului” 70.
Riscurile ce afectează securitatea națională pot fi clasificate în funcție de domenii de
activitate, entități comunitare și religioase, arie geografică, timp, v olum, importanță (interes,
gravitate) și probabilitate71. În cazul subiectului nostru de cercetare ne vom referi la impactul
migrației asupra securității naționale și a factorului religios.

2.1. Caracterul riscurilor la adresa securității societale . Fenom enul migrației și securitatea
națională.
Potrivit observa țiilor înregistrate , conflictele etnice în interiorul statelor, nerespectarea
drepturilor minorit ăților (naționale, etnice, sexuale etc.) sunt amenin țări la adresa securit ăți
societale, dincolo de c onținutul securității hard și amenințăril or la adresa statului. Problema
migrației în țările vest-europene din anii 1990, este un exemplu de amenințare la adresa
securității societale72. Astfel, a menințările la adresa valorilor tradiționale și obiceiurilor putând
reprezenta o amenințare la adresa societății73.
Revigorarea regionalismului sau a separatismului radical sunt amenințări la adresa
securității societale, în special în termeni de coeziune societală. Retorica și naționalismul
antioccidental, declaraț iile anti -creștine și acțiunile în unele grupuri și comunități religioase

70 N. Albu, Securitatea națională: aspecte …, p. 79 -80.
71 Ibidem , p. 80.
72 Vezi în acest sens: M. Robinson, Ethnicity, Immigration and Cultural Pluralism: India and the USA , London,
1991, p. 16 -19 și S. Boncu, Secur itatea europeană in schimbare . Provocări și soluții . București, Editura Amco
Press, 1995.
73 Vezi și: В. Мошняга и. др., Миграционный потенциал Молдовы в контексте европейской интеграции , în
Moldova, România, Ucraina: Integrarea în structurile europene , Chi șinău, Perspectiva, 2000, p. 351 -402.

30
islamice reprezintă de asemenea amenințări la adresa coeziunii societale. Amenințările la adresa
securității societale sunt cele care alterează și amenință și securitatea existențial ă a individului.
Probleme precum abandonarea monedei statului în favoarea unei uniuni monetare cu țările
vecine sau dominația culturală a filmelor străine nu reprezintă amenințări la adresa societății
întru cât nu sunt amenințări la adresa existenței, modul ui de viață al indivizilor în societate și în
stat. Competiția verticală ia naștere din integrarea într -o definiție culturală mai largă sau din
dezintegrarea în unități culturale mai mici. Acest proces poate fi văzut în acțiune prin
expansiunea curentă a U niunii Europene cu un număr de societăți ce exprimă tema de integrare
într-o identitate europeană largă. Unele societăți au răspuns la aceasta prin respingerea adoptării
monedei europene și cedarea de putere către instituțiile politice europene.
Sursa inse curității societale care a primit cea mai mult ă atenție a fost migra ția. Migra ția
amenin ță identitatea unei societ ăți cauz ând o schimbare în compozi ția societ ății. Fluxul de
emigran ți la scar ă largă din societ ății diferite poate conduce, în ultim ă instan ță, la transformarea
culturii migran ților în cultur ă dominant ă74. În cele din urm ă, B. Buzan noteaz ă că depopularea
poate reprezenta o alt ă sursă de insecuritate pentru societ ăți, fie c ă este generat ă din cauza unui
conflict, a epur ării etnice, bolilor sau a unui declin al sporului natural.
Mai mult decât atât , școala de la Copenhaga s -a folosit de securitatea societal ă pentru a
explica reac ția „societ ăților” europene împotriva politicilor de migra ție ale statului și împotriva
lărgirii și aprofund ării integr ării în Uniunea European ă. Problema e c ă, în astfel de cazuri ,
„societ ățile” oglindesc îndeaproape statul în care se g ăsesc, umbrind distinc ția dintre actorii
societali și actorii statali. Aplicarea conceptului „societ ăților” nonstatale nu va testa doar
utilitatea conceptului, ci va ajuta și la elucidarea procesului prin care „societ ățile” ac ționeaz ă,
element ce r ămâne neclar datorit ă faptului c ă „societ ăților”, spre deosebire de state, le lipse ște un
actor securizator bine definit. Utilizarea securit ății soc ietale ofer ă o pârghie analitic ă atunci c ând
evalu ăm ce amenințări pot adduce dezvolt ării și cauze poten țiale pentru un conflict violent.
Folosirea securit ății societale face posibil ă explicarea modului în care migra ția, televiziunea și
transmisiunile radi o, rezultatele alegerilor și educa ția lingvistic ă pot contribui la un conflict
violent între societ ăți sau între stat și societate. Potrivit lui O. Waever, în sistemul interna țional
securitatea societal ă prive ște: abilitatea unei societ ăți de a subzista în condi ții de schimbare și
amenin țări posibile sau reale. Mai sigur este vorba de sustenabilitate, în condi ții acceptabile

74 O. Poalelungi, Migrația și aspecte ale securității sociale a lucrătorilor migranți din Republica Moldova , în
Revista de filozofie, sociologie și științe politice , 2011, nr. 2, p. 191 -200; The Economic, Social and Cul tural Rights
of Migrants in An Irregular Situation , New -York, 2014.

31
pentru evolu ție, a modelelor tradi ționale de limb ă, cultur ă, de asociere, identitate religioas ă și
național ă sau obiceiuri75.
Luând în considerare arena internațională curentă și preocuparea pentru securitatea
globală, securitatea societală ar trebui să includă elemente de încredere mutuală pe termen lung,
predictibilitate și interese comune, alături de instrumente de diplomație publică adecvate.
Discriminarea ca formă de amenințare la adresa identității societale . Spre deosebire de
conceptul de secol XIX al statului -națiune și de principiile lui Woodrow Wilson, realitățile de
astăzi și valorile societății actuale, postindustriale și pos tmoderne, se referă tot mai mult la
respectarea drepturilor omului76, la diversitate și la politicile create pentru respectarea regulilor
comune, normelor și comportamentelor.
Societatea este îmbogățită de diversitatea creată de către minoritățile ei națio nal-etnice ,
de către coexistența și respectul față de religia și obiceiurile celuilalt, întruc ât există un principiu
clar al coeziunii societății, venind mai mult din valori dec ât din identitate în sensul strict al
etnicității sau al principiului național exclusiv al coeziunii. De aceea, orice formă de discriminare
– chiar și ca o veche modalitate de reacție pentru întărirea identității și o proastă reprezentare că
acest pas poate oferi un principiu puternic de coeziune – de către statul unei majorități de orice
fel, este o bază pentru amenințarea directă la adresa securității societale și chiar un prim pas către
un conflict violent și o amenințare la adresa securității naționale în sine.
De aceea lista amenințărilor la adresa securității societale are în fr unte următoarele tipuri
de discriminare: identitatea națională și etnică; religie; sex; dizabilități; alte tipuri de discriminare
directă pentru caracteristica unui grup ; politici – uciderea din motive politice77.
Alt tip de amenin țări la adresa securit ății societale pot fi create de c ătre interpretarea
extrem ă a politicilor privind drepturil e omului, c ând efectele secundare ale aplic ării unor
asemenea politici dau naștere unor discrimin ări pozitive, cre ând grupuri privilegiate prin posibila
lor discriminare sau discriminare indirect ă a majorit ății popula ției unui stat78. Toate acelea
altereaz ă coeziunea societal ă și nu ajut ă principiului de creare a unei identit ăți de genera ția a
treia, o na țiune cultu rală, ci accentueaz ă segregarea grupurilor minoritare. C ând drepturile
colective dep ășesc autonomia cultural ă, trec ând la autonomie politic ă, administrativ ă sau
teritorial ă – fără o baz ă concret ă pentru a sus ține o asemenea administra ție alternativ ă
intermediar ă bazat ă pe principiile minorit ății dintre stat și ad ministra ția local ă și indivizi – exist ă

75 O. Waever, B. Buzan, M. Kelstrup, P. Lemaitre (eds.), Identity, Migration and the New Security Agenda in
Europe , New York, St Martin’s Press and CEU, 1993, p. 23.
76 S. Bulboacă, Dreptur ile omului și discriminarea , Arad, „Vasile Goldiș” University Press, 2010, p. 47 -49.
77 P. Hough, Understanding Global Security , London and New York, Routledge, 2004, p. 105.
78 Ibidem , p. 119.

32
o baz ă clară pentru manifestarea unor amenin țări la adresa securit ății societale și chiar un prim
pas în amenin țarea securit ății naționale.
A abuza de concept precum și inconsisten ța în aplicarea regulilor aflate în legătură cu
drepturile omului sunt la fel de periculoase ca orice alt tip de discriminare (fiind o discriminare
împotriva majorit ății) și reprezint ă o amenin țare clar ă la adresa securit ății societale79.
Soluția este aplicarea legilor interna ționale de consa crare a drepturilor individuale ale
omului ca valori de baz ă pentru comportamentul democratic și o garan ție pentru coeziunea
societal ă, întruc ât ofer ă garan țiile pentru minorit ăți că drepturile lor vor fi respectate de c ătre stat
și de c ătre ceilal ți cona ționali și elimin ă baza pentru cererile de segregare, separatism și alte
forme extreme de drepturi colective, în termenii separatismului teriorial și de segregare
politic ă/etnic ă.
Globalizarea și integrarea sunt procese obiective și, în sine, nu sunt o surs ă de amenin țare
la adresa securit ății societale ci mai degrab ă „schimb ări naturale ale mediului” pentru societ ățile
noastre. Asta nu înseamn ă că acele procese nu creeaz ă evolu ții care sunt surse de amenin țare la
adresa securit ății societale80. Însă majorita tea nu reprezint ă probleme de via ță și de moarte sau
amenin țări fundamentale la adresa coeziunii societ ății, chiar dac ă sunt surse evidente de
discontinuitate. Diferen ța dintre discontinuitate în probleme culturale și momentul în care
acestea devin amenin țări la adresa securit ății și coeziunii societale este mai mult dec ât o nuan ță
sau o problem ă de dimensiune, ci e mai degrab ă o problem ă de abordare calitativ ă și dovezi reale
și palpabile ale diviz ării fundamentale din interiorul societ ății, cu rezultat în dimensiunea
coeziunii societale. Aceast ă diferen ță a fost f ăcută de către Mc. Sweeney: „societ ățile, prin
defini ție, evolueaz ă și identit ățile individuale se schimb ă cu acestea și acest proces simplu nu
reprezint ă o provocare la problematica identit ății sau la adresa coeziunii societale ”81.
Pe de alt ă parte, amenin țările la adresa securit ății societale pot fi generate și de c ătre
„arbitri vocali ai amenin țărilor la adresa identit ății societale”, precum Radovan Karadzic, care a
ajuns la ideea solu ției „terit oriului purificat etnic” pentru men ținerea identit ății și coeziunii. Este
aceeași idee care deriv ă din efectele secundare ale înt ăririi securit ății (securit ății societale în
acest caz) dat ă de dilema securit ății (amenin țare creat ă de ac țiunile de creștere a securit ății
societale în țările vecine) sau cele date de c ătre o fals ă / exagerat ă percep ție a amenin țărilor, în
condi țiile dilemei securit ății.

79 Ibidem .
80 Vezi aici: I. Humă, Identitate și globalizare , în R evista Națională de Drept, 2016, nr. 2, p. 10 -12 ; A. Sandu,
Multiculturalism și globalizare , în Conferința internațională „Globalizare și identitate națională. Dimensiuni
cultural -juridice, Iași, Lumen, 2011, p. 140 -151.
81 B. McSweeney, Identity and Secur ity: Buzan and the Copenhagen School , în Review of International Studies ,
1996, 22(1), p. 88 -93.

33
Diversitate, multiculturalism și coeziune societală este o valoare unanim acceptat ă a
societ ăților moderne, a colo unde contribu ția particularit ăților minorit ăților na ționale, a culturii,
artei, cunoștin țelor tradi ționale, aduc o valoare suplimentar ă titularului na țional al unui stat.
Legea interna țional ă a reușit chiar s ă cuantifice și s ă legifereze drepturile sp eciale ale
minorit ăților și modurile de a proteja diversitatea și multiculturalismul82, fără a afecta coeziunea
societal ă și identitatea unei popula ții a unui stat interna țional recunoscut. În acest context, am
introdus cele dou ă concepte pe care le folosim pe parcursul întregii lucr ări: multiculturalismul și
coeziunea societal ă. Multiculturalismul este coexisten ța armonioas ă a câtorva culturi ce se
tolereaz ă reciproc, ajut ându-se mutual pentru a promova noi valori și s ă foloseasc ă diversitatea
ca valoare de a îmbog ăți societatea și a determina respectul unuia fa ță de cel ălalt în cadrul
relațiilor zilnice. Coeziunea societal ă reprezint ă cealalt ă față a realit ății și existen ța comunit ăților
și reprezint ă suma valorilor, normelor, ac țiunilor, comportamentelor d etermin ând confluen ța,
coexisten ța și vectorul de unitate al societ ății83. Nici unul dintre cele dou ă concepte nu sunt,
practic în via ța de zi cu zi, indisolubil conectate la societ ățile contemporane, sunt atribute
dobândite în timp, bazate pe experien ța coexisten ței, cooper ării și colabor ării elementelor unei
comunit ăți, rezultatul civiliza ției contemporane și al accept ării conștiente de c ătre to ți, a regulilor
generale ale coexisten ței și ale libert ăților altora. Ele sunt rezultate în timp prin ac țiuni și politici
de coeziune și în același timp, de ap ărare a drepturilor și valorilor diversit ății multiculturale ale
compozi ției societ ății.
Filosofia diferen țelor, a inamicului și a principiului coeziunii . Exist ă o diferen ță uriaș ă de
abordare între filosofia diferen țelor relevate anterior – accept ând valoarea ad ăugată și
îmbog ățirea societ ății de c ătre existen ța minorit ăților sau a altor grupuri etnice bine reprezentate
și, pe de alt ă parte, filosofia inamicului unde fiecare persoan ă diferit ă din punct de vede re etnic
este identificat ă ca un inamic, sau ca cel pu țin un tip de competitor, spa țiu în care etnicitatea
joacă principalul rol în cadrul societ ății.
În acest sens, studiul comparativ al Institutului pentru Pace din Statele Unite –
„Minorities at risk”, s ubliniaz ă că creșterea activismului și a cererilor minorit ăților sunt direct
propor ționale cu sc ăderea indicatorilor democratici84, fapt ce conduc implicit la creșterea
dramatic ă a gradului de discriminare și la creșterea probabilit ății și riscurilor privin d conflictele.

82 Vezi: W. Kymlicka, Multicultural Citizenship: A Liberal Theory of Minority Rights , Oxford, University Press,
1995; Idem, Politica in dialect: naționalism, mu lticulturalism și cetățenie , Chișinău, ARC, 2005, p. 163 -180.
83I. Chifu, Bosnia – Herzegovina: Societal cohesion, the scene of the national reconstruction and the road towards
European integration , în Europa XXI , 2008, nr. 6, p. 17 -22.
84 Exemplificarea în tr-o măsură oarecare a acestei idei o putem întâlni și în lucrarea cercetătoarei L . Prisac,
Arhitectura relațiilor interetnice în spațiul ex -sovietic: Republicii Moldova (1991 –2014) , Iași, Lumen, 2015.

34
Astfel, studiul înparte statele în patru mari categorii, vechi democra ții, noi democra ții, tări în
tranzi ții și autocra ții.
Lipsa accesului la decizia politic ă, centralizarea sau recentralizarea puterii de stat,
inegalitatea șanselor și ineg alitatea accesului la oportunit ăți, direc ționarea oportunit ăților pe
criterii politice – în domeniul administrativ sau economic al promov ării profesionale – sunt
motive suficiente pentru a crea/men ține conflictele interetnice. Indicatorii de observat sunt
indicatorii st ării democra ției, creșterea gradului de divizare a societ ății și direc ționarea c ătre un
model de democra ție controlat ă, tendin țe de formule autocratice, întîrzierea apari ției sau
consolid ării statului de drept, îndoctrinarea și politizarea so cietății prin adoptarea unei „doctrine
de stat”, în special a uneia etnice85.
Depopularea unor țări din Europa de Est are drept principala cauză migrația masivă .
Denumită, m igrația internațională , aceasta este unul dintre cele mai vechi fenomene sociale.
Martin O. Heisler și Zig Layton -Henry arată că, înainte de toate, migrația este o problemă de
securitate. În antichitate, Grecia și Roma au apărut și, mai ales, au dispărut ca state datorită și din
cauza migrației86.
Formarea Statelor Unite , iarăși, a fost po sibilă datorită migrației; dispariția vechilor
populații amerindiene s-a cauzat tot migrației. Totuși, abia în timpurile mai recente migrația a
ajuns să fie studiată din puct de vedere al securității. Teoretic, conceptul de securitate societală
include pro blema migrației ca element -cheie. După B. Buzan, „pericolul reprezentat de migrație
este în principal o chestiune dependentă de modul în care numărul relativ de emigranți
interacționează cu capacitățile de absorbție și de adaptare ale societății”87.
Pe agen da europeană de securitate, prin migrați e se are în vedere consecințele actuale și
potențiale asupra securității datorat e prezenței unui mare număr de i migranți în țările Uniunii.
Migrația afectează profund dreptul de a decide cine poate pătrunde pe terito riul unui stat (grup de
state), pentru a căpăta rezidență și pentru a lucra. Pe termen mediu și lung, migrația afectează
compoziția rasială și etnică a populației, cultura publică, securitatea socială, locurile de muncă și
ordinea publică.
Între 1945 și 2 000, statisticile ar ătau că în Europa de Vest au migrat peste 50 de milioane
de persoane. Ceea ce înseamnă că aproximativ 15% din populația actuală a Uniunii Europene

85 I. Chifu, Identity and Multiculturalism, Diversity and Societal Cohesion , în From Misunderstanding towards
openess and collaboration in multicultural societies , Chișinau, Pontos, 2005, p. 230 -245.
86 M. O. Heisler, Z. Layton -Henry, Migration and the links between social and societal security , în O. Waever, B.
Buzan, M. Kelstrup, P. Lemaitre (eds.), Identity, Migration and the New Security Agenda in Europe , New York, St
Martin’s Press and CEU, 1993, p. 148 -166.
87 B. Buzan, Op.cit. , p. 45.

35
este de origine alogenă. Previziunile statistice arată că în următorii 20 de ani procentu l ar put ea
atinge 30 %.
În 2025, un european din trei nu ar mai fi de origine europeană. Un asemenea fenomen
echivalează cu schimbarea compoziției societale a țărilor europene. Pentru a înțelege modul în
care migrația afectează securitatea societală este n ecesară o scurtă prezentare a fenomenului.
Migrația internațională reprezintă un fenomen colectiv, de transfer temporar sau definitiv, a unei
largi mase de populație dintr -o țară în alta. Dispunem de un set de teorii pentru a explica
fenomenul migrației. T eoriile neoclasice pun accentul pe „căutarea bunăstării” individuale,
teoriile economice acreditează ideea migrației „în familie” sau în grup, teoriile privind forța de
muncă se referă la cererea de forță de muncă a industriilor în expansiune la un moment dat, în
timp ce teoriile sistemului mondial consideră că există în permanență un flux migrațional între
centru (metropolă) și periferie. În anexa nr. 1 a tezei sunt prezentate aceste teorii într -o
perspectivă comparativă88.
În principiu, în oricare dintre a ccepțiunile teoretice, migrația este expresia unor relații
sociale dezechilibrate între zonele mai puțin dezvoltate și zonele dezvoltate ale lumii. Statu tul
bunăstării din țările Europei de Vest reprezintă o atracție pentru populaț ia din țările de la
perif eria Europei (statele din Est , Turcia, Africa de Nord). Chiar și dificultatea găsirii unui loc de
muncă sau o existență marginală în Europa de Vest sunt considerate surmontabile sau preferabile
unui statut economic, social și politic în țările din Europa d e Est. Asistența socială oferită în
Suedia asigură un trai mult mai bun pentru un imigrant din Moldova dec ât asigură un loc de
muncă în țara de origine.
După 1945, stabilirea unor comunități semnificative din țările lumii a treia în țările
industriale ava nsate a dus la crearea unor „capete de pod ” (bridgeheads ), care sunt în permanență
alimentate de noi valuri de imigranți. Procesul de stabilire a unei comunități de imigranți într -o
țară și transformarea ei în recipient pentru noi imigranți a fost denumit „lanț de imigrare ” (chain
migration )89.
Migrația în lanț înseamnă reîntregirea familiilor, căsătorii mixte, noi născuți în țările –
gazdă, invitarea rudelor, a apropiaților, înfieri, etc. Perioada de manifestare a migrației în lanț se
întinde uneori pe două generații. Este cazul, de exemplu, a comunității turce în Germania,
stabilită în anii 1960 –1970 în Republica Federa tivă Germană , dar care a fost continuu alimentată

88 D. S. Massey, J. Arango, G. Hugo, A. Kouaci, A. Pellegrino, J. E Ta ylor, Theories of international migration: a
review and appraisal , în Population and Development Review , 1993, nr. 19 (3), p. 431 -466.
89 C. Ozden, M. Schiff (ed.), Internațional migration, economic development and policy , Washington DC, 2007, p.
19.

36
cu noi imigranți. Comunitatea înregistrează la nivelul anilor 2000 peste două milioane de e tnici
turci stabiliți legal în Germania. Întrebarea care s -ar impune în acest context, ar fi – de ce, dacă
imigranții sunt „ legal ” stabiliți în țările -gazdă, comunitățile de imigranți, migrația în lanț și
fenomenele asociate sunt considerate o problemă de securitate?
Pentru a găsi răspuns la această întrebare logică vom porni de la aserțiunea școlii
europene de securitate, care vine cu două dimensiuni ce impun această abordare. In primul rând
este vorba de procesul de redefinire socială specific Europei de Vest după cel de -al Doilea
Război Mondal .
În condițiile diminuării funcțiilor externe ale statului (securitatea era garantată de NATO,
fostele colonii europene au devenit independente, o serie de atribute statale au fost delegate
Comisiei de la Bruxelles ), societățile occidentale au realizat un nou echilibru social sub forma
statului bunăstării ( welfare state ). Statul bunăstării este un stat universal, se bazează pe
includerea tuturor cetățenilor. Procesul de construire a statului bunăstării a creat o for mă de
cetățenie ma i extinsă, mai profundă și mai „ socială ”. Extinderea drepturilor politice și economice
sub forma organizării sindicale și corporatiste, negocierea colectivă, sufragiul universal, libert ăți
civile lărgite, accesul la educație publică gratu ită, sistem de impozitare redistributiv, sprijin
pentru familiile cu venituri mici, asistență de sănătate pentru aproape toți cetățenii, locuințe
sociale etc. au fost posibile datorită statului bunăstării90.
Crearea statului bunăstării și asigurarea securi tății militare au creat condiții ca politicile
publice să se orienteze îndeosebi către securitatea socială și economică și, în paralel, către
creșterea participării politice. Statul bunăstării a omogenizat societățile ocidentale, a egalizat
șansele sociale , a crescut participarea socială pentru crearea bunăstării și pentru distribuția ei.
Sursele interne de instabilitate au fost diminuate p ână la dispariție (sărăcia, minoritățile agresive,
șomajul cronic), astfel înc ât societățile Europei Occidentale, sub u mbrela de securitatea a NATO
și sub scutul economic al Uniunii Europene, au atins un optim social, politic și economic.
Calitatea vieții în Europa de Vest este cea mai înaltă din lume. Grecia, cea mai „săracă ”
țară a Uniunii Europene avea, în 1990, un prod us intern brut pe cap de locuitor de circa 6.000
USD.
Austria, care avea să devină membră UE mai t îrziu, înregistra circa 17.000 USD pe cap
de locuitor. Prin comparație, la sf îrșitul perioadei sovietice, Cehoslovacia avea circa 3.500 USD,
iar Rom ânia numa i 1.600 USD pe cap de locuitor. Fie și numai din acest punct de vedere,
atractivitatea Europei de Vest era de cel puțin șase ori mai mare la începutul anilor 1990.

90 A. Sarcinschi, Operațiile de stabilitate și securitate umană, București, Editura Universității Naționale de Apărare
„Carol I”, 2008, p. 11.

37
Evident că acest optim social, obținut prin eforturi individuale și comune de țările
europen e, este afectat prin migrație. Recesiunea economică a UE din anii 1990, creșterea
șomajului, competiția economică cu SUA și Japonia, susținerea procesului de extindere al
Uniunii către Europa Centrală și de Est, îmbătr ânirea populației etc. au pus în discu ție statul
bunăstării.
O serie de evenimente „vizibile ” (criminalitate, îndeosebi delicte împotriva persoanei și
bunurilor personale, violență de stradă, ghettouri de imigranți în periferiile marilor orașe,
„mizeria ” din locurile publice, toate surprinse de media), și altele mai puțin vizibile (șomajul pe
termen lung, criza locuințelor, violența în școli) au transferat responsabilitatea situației asupra
comunităților de imigranți. Șomajul, mizeria, lipsa locuințelor, violența în școli se datorează
imigranț ilor91!
O parte din imigranți s -au transformat, astfel, din muncitori -invitați ( Gestarbeiters ) în
cetățeni indezirabili92. În opinia publică se crede că o parte însemnată a problemelor sociale
existente în țările Europei Occidentale se datorează imigranților . Imigranții sunt percepuți ca
străini ( outsiders ), chiar și cei care provin din a doua sau chiar a treia generație. Este știut din
una dintre teoremele lui Thomas că „definirea publică a unei situații devine parte a situației ”. În
definirea publică, dacă merge ceva rău în Europa Occidentală, acest lucru se datorează
imigranților.
Pe de altă parte, o bună parte a imigranților, îndeosebi cei care prin culoarea pielii și alte
trăsături de rasă se deosebesc evident de populația majoritară, se consideră ei înș iși imigranți. Un
francez imigrant este cetățean al republicii și se bucură de toate drepturile definite juridic de
constituție, însă nu este considerat un francez „adevărat /veritabil ”. Aceasta înseamnă că
acordarea cetățeniei, obținerea unui loc de muncă permanent și a unei rezidențe stabile nu sunt
suficiente pentru a defini identitatea. În continuare, în Europa, spre deosebire de America sau
Australia, identitatea este apreciată în funcție de trăsăturile fizice și, mai ales, de religie,
naționalitate și cultură. A fi american este, de cele mai multe ori, suficient pentru a fi cetățean,
indiferent de culoarea pielii. A fi cetățean al Franței este un lucru relativ ușor de obținut. În
schimb, a fi francez, german, olandez sau englez nu se poate dob ândi prin cetățenie.
Cele mai multe state europene se consideră state -naționale omogene, a căror membri au
sentimentul apartenenței la comunitatea națională datorită unor factori unificatori precum istorie
comună, identitate etnică, limbă, cultură și experiență pol itică. Referindu -se la migrație, un autor

91 E. Burdenii, Muncitorii migranți în Uniunea Europeană: probleme ale integrării , în Moldoscopie , 2015, nr. 3, p.
47-58.
92 Vezi: O. Poalelungi, Migrația și aspecte ale securității sociale a lucrătorilor migranți din Republica Moldova , în
Revista de filozofie, sociologie și științe politice , 2011, nr. 2, p. 192.

38
englez considera că „un pakistanez sau indian nu poate, născundu -se în Anglia, să devină un
englez. Juridic el devine un cetățean britanic prin naștere, însă de fapt el este pakistanez sau
indian”93.
Astfel de idei, rezultatul unei stări de spirit, au dat naștere unor mișcări politice anti –
imigraționiste în Europa de Vest, cum sunt cele conduse de Jean -Marie le Pen în Franța sau Jorg
Haider în Austria. Răspunsul oficial al Uniunii Europene la fenomenul migrației este cuprins
într-o serie de documente. Asistăm la instituționalizarea politicii imigraționiste pe măsură ce
problema migrației devine o problemă publică.
Dacă în anii 1960 –1970, migrația era o problemă individuală a țărilor membre, din anii
1980 s -a trecut la controlul migrației în cadrul comunității. La începutul anilor 1990, chestiunea
migrației a devenit suficient de politizată pentru a solicita măsuri comune. În 1992, Tratatul de
Maastricht cuprinde referințe asupra migrației în toate cele trei grupuri de probleme definite ca
fiind comune. În domeniul justiției și afacerilor interne sunt referințe explicite privind controlul
frontierelor, politica de imigrare, cetățenii unor terțe țări, admisia și readmisia, accesul pe piața
muncii etc. În domeniul politici i externe și de securitate, deși nu se fac referințe explicite la
migrație, chestiunile legate de refugiați, conflictele etnice din Balcani, instabilitatea din Europa
de Est etc. atenționează asupra potențialului migrației în masă generată de crizele umani tare.
Tratatul de la Amsterdam (1997) trece mai departe și transferă chestiunile legate de migrație în
responsabilitatea Comisiei Europene. Acordul de la Schegen procedează, în cele din urmă, la
controlul migrației la nivelul întregii comunități.
Rezum ând acest subcapitol, imigrația poate genera riscuri la adresa securității în țările
receptoare, în țările de tranzit și în țările furnizoare de imigranți. Din țările de origine, cel mai
adesea emigrează cetățenii apți de muncă. Forța de muncă cu gradul cel m ai ridicat de calificare
este atrasă în fluxul migrațional și, de obicei, acceptă, locuri de muncă sub nivelul calificării sale.
În emigrația de masă, forța de muncă este redusă cu p ână la 20 -30% în țara de origine. Apar
fenomene sociale ce afectează grav echilibrul economic și social: familii dezintegrate, minori
nesupravegheați, sistem de pensii fără resurse etc. Un astfel de exemplu este Republica Moldova,
țara europeană cea mai grav afectată de fenomenul migrației. În țările de tranzit, fenomenul
migraț iei încurajează „industriile traficului cu persoane”: procurarea documentelor de transport,
alegerea destinației finale, identi ficarea viitorului loc de muncă etc.94 Rom ânia este un stat de

93 M. O. Heisler, Z. Layton -Henry, Migration and the links betw een social and societal security , în O. Waever, B.
Buzan, M. Kelstrup, P. Lemaitre (eds.), Identity, Migration and the New Security Agenda in Europe , New York, St
Martin’s Press and CEU, 1993, p. 162.
94 V. Țarălungă, S. Frangulea, Protecția drepturilor om ului în contextul traficului ilegal de migranți , în
Consolidarea statului de drept în Republica Moldova în contextul evoluției sistemului internațional și proceselor

39
tranzit pentru diferite rute ale migrației (est europeană, pentru s ursele de migrație din Rusia,
Caucaz și Asia Centrală, sud -est europeană, pentru Turcia și lumea arabă, balcanică, pentru
sursele locale și chiar nord -africane)95.
În țările receptoare, principala dificultate rezidă în integrarea socială a noilor veniți. A par
taberele de refugiați, o birocrație locală pentru procesarea datelor personale ale imigranților,
legislație care să permită administrarea acestor chestiuni, delicvență etc. Capacitatea instituțiilor
sociale, economice, politice, administrative de a int egra un număr mare de imigranți, rezistența
unor comunități de imigranți la asimilare, problemele sociale generate de fenomenul migrației
afectează stabilitatea statelor și, în acest mod, afectează capacitatea guvernelor de a guverna.
O serie de statistic i ale migrației ne sugerează dimensiunile acestui fenomen la scară
globală. La nivelul anului 2000, cel puțin 185 de milioane de persoane trăiau în afara țării în care
s-au născut. În unele țări, o bună parte din populație era constituită din imigranți (Au stralia –
24%, Canada – 18%, Suedia – 12%, Statele Unite – 11%, Olanda – 10% etc.). De departe însă,
Europa este regiunea cu cele mai mari probleme legate de migrație.
Pe de o parte, prăbușirea comunismului în Europa de Est, conflictele din Balcani, crize le
economice din nordul Africii au bulversat o bună parte a populației din aceste regiuni care a luat
drumul migrației către țările Uniunii Europene. Pe de altă parte, îmbătr ânirea populației vest –
europene și rata redusă a natalității obligă guvernele să promov eze unele politici pro -migrație
pentru a preveni scăderea drastică a populației pe termen mediu și lung. La nivelul anului 2000,
populația UE număra 377,6 milioane de oameni. Creșterea populației a fost de 343 000 de
oameni în cursul acestui an de ref erință. Din această creștere, 70 % era rezultată din migrație,
ceea ce arată că în întreaga Uniune Europeană sporul natural local este de aproximativ 100 000
de persoane pe an (numărul de nou născuți raportat la numărul de decese). Fără contribuția
migrație i, Uniunea Europeană ar avea, în scurt timp, spor natural negativ. Valul de migrație cel
mai important s -a înregistrat în 1992 (1 350 000 de emigranți), însă în fiecare an se înregistrează
în medie între 500 000 și 1 000 000 de emigranți.
Alături de riscu rile societale la adresa securității, datorită migrației, în țările de destinație
pot fi generate și riscuri de natură militară96:

integraționiste , 2014 , vol. 2, p. 254 -262.
95 Vezi în acest sens: Human Security Now: Protecting andEmpowering People , UN Commission on Human
Security, New York, 2003; T. Pigui, Impactul vulnerabilităților, riscurilor și amenințărilor economice asupra
mediului național de se curitate , în Colocviu strategic nr. 8 (XX), iunie 2004. București, Universitatea Națională de
Apărare „Carol I”, 2004, p. 9.
96 Vezi: A. Sarcinschi, Operațiile de stabilitate și securitate umană, București, Editura Universității Naționale de
Apărare „Carol I”, 2008.

40
 activități iredentiste, derulate de imigranți c are încearcă să afecteze procesul politic în
țările de origine (este cazul mino rităților albaneze din țările Europei Occidentale, care s -au
implicat în conflictele din Kosovo și Macedonia);
 conflicte importate provocate de grupurile de imigranți, care conduc la violență în țara
gazdă (este cazul grupurilor de palestinieni, care au pr ovocat acte de violență împotriva evreilor);
 activități teroriste (este vorba în principal de grupările tip Al Quaeda, active în aproape
toate țările occidentale);
 inițiative politice ale țării gazdă de a stopa, prin intervenție militară, fluxul de imigran ți în
țările furnizoare (este cazul intervenției militare italiene în Albania în anul 1997)97.
Atacurile teroriste în transportul subteran al Londrei din iulie 2005 au fost executate de
cetățeni britanici de origine musulmană. Imigranții arabi s -au transfor mat într -o sursă de
insecuritate majoră pentru țările occidentale. La Londra, ca și în Paris, Bruxelles sau Berlin sau
creat în timp adevărate „pungi de imigranți” care au schimbat identitatea unor zone sau cartiere
urbane at ât de mult înc ât un neavizat so sit pentru prima dată în astfel de locuri lear putea ușor
confunda cu Tunisul, Beirutul sau New Dehli98.
O dimensiune nouă a migrației, cu potențial disruptiv la nivelul securității societale, îl
reprezintă transmigrația . Transmigrația este un fel de navetă sau „migrație sezonieră”: între țara
de origine și țara gazdă se stabilesc fluxuri de migrație la anumite intervale de timp (primăvara
pleacă muncitorii din construcții, care se întorc toamna, vara – muncitorii agricoli, iarna –
lucrătorii din turism etc.). Naveta sezonieră de bunuri, persoane și capital între țara de origine și
țara gazdă este greu de controlat. Între aceste valuri sezoniere de migranți se ascund delicvenți
căutați în ambele țări, capitaluri netaxate, venituri ilicite, droguri, trafic de persoane și arme mici.
Pentru a controla aceste fluxuri, statele sunt obligate să adopte legislație relativă la contracte de
muncă, repatrierea bunurilo r și persoanelor, turism, etc. Anexa nr. 2 din teză prezintă cu lux de
amănunte populația alogenă din di ferite țări europene pe intervalul de timp 1985 –2001 .

2.2. Implicațiile factorului religios asupra securității societale
Secolele XIX -XX nu au înregistrat o schimbare în ceea ce a însemmnat diviz are lumii din
punct de vedere a religiilor. Ultimele decenii însă, din cauza evoluției demografice provocat ă de
revoluția mijloacelor de comunicare, religiile au cunoscut mutații geografice esențiale99,

97 P. Duțu, Societățile militare private și securitatea umană , București, Editura Universității Naționale de Apărare
„Carol I”, 2008, p. 27 -30.
98 Vezi: D. Bencheci, M. Bencheci, Semnificațiile terorismului contemporan și implicațiile sale asupra s ecurității
naționale , în Studia universitatis . Revistă științifică a Universității de Stat din Moldova , 2010, nr. 8(38), p. 217 -220.
99 Dacă luăm în calcul doar ultimii 20 de ani, putem observa cu ușurință o creștere a influenței religiei asupra

41
aliment ând șocuri ale culturilor care au provocat revendicări regionale sub formă de războaie
identitare și de af irmare100. Trebuie să adăugăm aici că și p răbușirea ideologiei comuniste a
favorizat renașterea mișcărilor religioase. Astfel, m odul de exprimare a credinței, drept un
fenomen cultural prin excelență, se înscrie fără rezerve în geopolitica culturilor și a
civilizațiilor101.
În prezent, la nivel global există un număr impresionant de religii, pe lângă cele deja
consacrate , cum ar fi iudaismul , creștinismul (cu variantele sale dintre care amintim aici
catolicismul, ortodoxia102 și protestantismul), islamul (cu cele două școli majore ale sale:
sunnismul și șiismul), hinduismul , budismul – exist ă nenumărate denominații, secte103, mișcări și
asociații religioase104. Fiecare religie are, în grade variate, caracteristici ce pot fi catalogate drept
pozitive și negative sau pa șnice și agresive.

politicii î n multe regiuni de pe glob. Convingerea conform căreia dezvoltarea și răspândirea urbanizării, educației
dezvoltării economice, a gândirii științifice și mobilității sociale ar diminua poziția socio -politică a religiei, nu a fost
valabilă. Vezi : M. Dinu , V. Zodian , Securitatea națională și religia , pe
https://ru.scribd.com/document/125992932/SECURITATEA -NA%C5%A2IONAL%C4%82 -%C5%9EI -RELIGIA
(accesat pe 15.12.2016).
100 Folosim aici termenul religie în două sensuri înrudite dar distincte. 1 – se referă la insti tuții, oficialități religioase
ca și la grupuri sociale și mișcări al căror scop este de a se exprima în problemele ce privesc religia; 2 – se referă la
sensul spiritual (religia oferă modele de comportament social și individual). În ultimă accepțiune, rel igia are mai
mult de a face cu ideea de transcedență, de sacru, limbaje și practici care organizează lumea în termeni ce reprezintă
sacrul. Vezi: M. Dinu , V. Zodian , Op. cit.
101 V. Beniuc, V. Juc, Op. cit. , p. 5; Vezi și: M. -Ș. Dinu, Rolul religiei în const rucția viitoarei Europe , București,
Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I” București, 2009, p. 5 -18.
102 Federatia Rusa reprezintă țara cu cea mai numeroasă populație ortodoxă din lume și principala forță a unui
eventual pan -ortodoxism. Rusia, apoi Uniunea Sovietica, și invers – a constituit un model pentru celelalte regimuri
comuniste, privind modul de tratare a problematicii religioase. În Federația Rusă, deși s -a exprimat opinia că
varianta pan -slavistă și -a pierdut din contur, tendința de în tărire a poziției Bisericii Ortodoxe Ruse este evidentă, atât
prin intrarea în vigoare a Legii din 1997 privind Asociația pentru Libertatea de Conștiință și Religioasă (oferind
pentru viitor premisa creșterii rolului ei și în plan extern), cât și prin acți unile recente ale Bisericii. După eșecul
suferit în a împiedica înființarea Mitropoliei Basarabiei, sub canonica subordonare a Bisericii Ortodoxe Române, –
ca urmare a hotărârii date de Curtea Europeană a Drepturilor Omului – Patriarhia Rusă practică mesaj e în afara
limitelor canonice. Kiril, mitropolit al Smolenskului și Kaliningradului, a declarat de curând, la Chișinău : “Noi
considerăm crearea așa -numitei Mitropolii a Basarabiei pe teritoriul Moldovei drept o schismă Bisericească”, având
“o singură expl icație și aceasta este una marcată de păcat. Poate fi vorba nu de o oportunitate bisericească, nu despre
mântuirea oamenilor, ci despre o politică, astfel creându -se un precedent grav”. Preafericitul Kiril a afirmat că ideea
schismei vine dinspre România, făcând apel către cler și societate să nu frecventeze lăcașurile Mitropoliei
Basarabiei, pentru că în crearea ei nu s -au respectat canoanele și “dacă regulile bisericești sunt încălcate în asemenea
mod, cei care le încalcă vor avea de suferit din această c auză”. Patriarhia Ortodoxă Rusă tinde, uneori, să -și extindă
autoritatea – sau primatul – și în raporturile sale cu Bisericile din Ucraina și Caucaz, părând că dorește ceea ce
spunea călugărul Filotei, contemporan cu Vasile al III -lea (tatăl lui Ivan cel G roaznic) într -un raport către marele
cneaz al Rusiei: „Moscova este succesoarea marilor capitale ale lumii: prima – Roma Antică, a doua –
Constantinopolul, Moscova – a treia Romă, iar a patra Romă nu va fi” . Vezi: M. Dinu , V. Zodian , Op. cit.
103 Termenul de „sectă” desemnează de obicei, cu nuanță peiorativă, grupări religioase disidente sau chiar grupări de
discipoli sau adepți reuniți în jurul unui lider, învățător. Dacă biserica privilegiază propria extindere, secta pune
accent pe intensitatea vieții mem brilor săi. Deci sectele nu sunt numai o formă de manifestare a religiozității ci și o
formă de comunitate și comportament social, contestat deseori de restul societății. Vezi : M. Dinu , V. Zodian , Op.
cit.
104 Ibidem .

42
În raport cu atitudine a adepților diferitelor religii și confesiuni față de problemele
esențiale ale societății, activitățile religioase se pot clasifica în patru categorii: culturaliste;
comunitare; sincretice și fundamentaliste.
Fiecar e din cele patru categorii au în comun doi factori: 1) liderii fiecăreia se folosesc de
percepte religioase pentru a lansa mesaje “dătătoare de speranță” și un program de acțiune pentru
eventualii adepți, ceea ce poate avea un impact politic; 2) astfel de manifestări religioase pot
tinde să aibă caracter opus, liderii lor dorind să câștige avantaje de pe urma unor vechi
nemulțumiri ce pot fi manipulate în stări conflictuale actuale. Este important să notăm că nu
toate cele patru tipuri de grupuri țintesc re gimurile guvernamentale într -o manieră fățiș politică.
Grupurile fundamentaliste și culturaliste au ca proprie rațiune de existență o antipatie profundă la
adresa guvernelor existente; grupurile comunitare și sincretice, pe de altă parte, au un caracter
difuz, cel mai adesea în medii rurale, concentrându -se asupra problemelor prin ajutor reciproc,
nu prin opunerea la politicile guvernamentale105.
Una din cele mai caracteristice mișcări din ultimele decenii (începând cu anii 1970) este
dezvoltarea unui nou gen de religiozitate. În majoritatea religiilor lumii această mișcare este
numită „fundamentalism”. Spiritualitate cu accent politic, fundamentalismul e caracterizat de o
viziune acut literală și intolerantă. Fundamentaliștii luptă pentru 13 abolirea legalită ții avortului
și pentru strictețe în conduita morală. Fundamentaliștii creștini se grăbesc să -i condamne pe cei
socotiți „păgâni”, „dușmani ai lui Dumnezeu”. Mult mai cunoscute sunt însă mișcările
fundamentaliste din lumea musulmană. Fundamentaliștii musul mani au răsturnat guverne, au
comis asasinate sau au amenințat cu pedeapsa cu moartea „inamicii islamului”. Fundamentaliștii
evrei s -au stabilit în Teritoriile Ocupate din Gaza și Cisiordania cu scopul de a -i îndepărta pe
locuitorii arabi chiar și prin fol osirea forței, fiind convinși că astfel înlesnesc venirea lui Mesia.
În toate formele sale fundamentalismul este o credință extrem de restrictivă.
Deși există câteva tipuri de grupări fundamentaliste, de genul – fundamentalismului
religios creștin106, iudaic107, budist și hindus108, la momentul de față, de interes major sunt
grupurile fundamentaliste islamice. Mijloacele acestor grupuri destinate îndeplinirii scopurilor
fixate sunt: lupta armată pentru a prelua puterea, acțiuni parlamentare și extraparlamentare,
combinate cu prozelitismul societal și lobby -ul guvernamental. În ciuda diferitelor mijloace

105 Ibidem .
106 Fundamentaliștii religioși creștini, ca și cei musulmani, doresc întoarcerea la bazele tradiției lor pe care o văd ca
revelată în „Cartea Sfântă”. În SUA se estimează că există 60 de milioane de adepți ai creștinității evanghelice
conservatoare dintr -o populație de 250 de milioane. M. Dinu , V. Zodian , Op. cit.
107 Din punct de vedere politic cele mai semnificative grupuri de fundamentaliști iudaici sunt acelea care recurg la
ideologia religioasă în disputele cu arabii. M. Dinu , V. Zodian , Op. cit.
108 Acestea implică mai degrabă șovinism cultural decât o aplecare asupra textelor religioase și sunt legat e de
scopuri naționaliste . M. Dinu , V. Zodian , Op. cit.

43
adoptate, grupurile fundamentaliste islamice împărtășesc în special două idei: 1) că politica și
religia sunt inseparabile; 2) că legea șhari’a trebuie aplicată tu turor musulmanilor de bună voie
sau chiar prin folosirea forței. Dar nu puțini sunt autorii islamici care neaga faptul ca islamismul
fundamentalist ar rezulta natural din principiile islamice. Trebuie avut in vedere, in primul rand,
faptul ca „orice moșten ire culturala este, efectiv, destul de bogata din punct de vedere moral
pentru a putea, atunci cand este alcatuită în mod adecvat, în anumite împrejurări, să aducă
contribuții inspirate la lupta pentru drepturile omului, democrație și dreptate socială ”. În viziunea
altor autori, în spatele discursului islamic fundamentalist, și desigur, a mijloacelor folosite, nu se
află voința unei majorități, nici autenticitatea unei interpretări religioase, ci obiectivul pragmatic
al „menținerii lor la putere și al negăr ii legitimității programelor opozanților și ale criticilor ”. În
sprijinul acestei variante poate sta faptul că grupurile militante islamice își recrutează cea mai
mare parte a membrilor dintr -o paletă largă de pături sociale și pregătire profesională, însă un
număr mare al membrilor vin din clasa de mijloc, din zone urbane cu un recent trecut rural.
Grupurile fundamentaliste islamice caută să se implice în ceea ce este esențial apropiat de
sisteme politice și economice, sisteme dominate deseori de o elită p olitică, economică și militară
puternică și coezivă. Mulți fundamentaliști islamici cred că musulmanii sunt victima unei
conspirații – ce-i implică pe „sioniști și imperialiști” – a cărei țintă este cucerirea teritoriilor
islamului și a resurselor lor, în special a petrolului.
La nivel de sistem de valori și reprezentări ale omului religios există desigur, factori ce
predispun către violență . În acest sens, semnalăm – 1. Ideea de „Popor Ales” care poate induce
credincioșilor un grad ridicat de autojustifica re ce poate duce la apariția unor concepte precum
„Război Sfânt” sau „Război Justițiar”. Pe de altă parte ideea „Poporului Ales” poate genera
forme de izolare față de restul lumii pentru simpla motivație că „Poporul Ales” este prea bun
pentru această lume barbară, care nu merită nici măcar să fie influențată sau dominată. Cele două
tipuri ale ideii de „Popor Ales” se potrivesc modelului religios extremist iudaic și celui japonez,
modelul iudaic având similitudini din acest punct de vedere în creștinătate și islamism. Numărul
celor „aleși” pentru „Războiul Sfânt” „Războiul Justițiar” sau pentru renunțare depășește cu mult
numărul celor „aleși” pentru pace (aici putem încadra Budismul). 2. Misionarismul agresiv. Aici
trebuie făcută diferența între a fi aderent al unei religii considerată dreaptă și meritând a fi
răspândită și împărtășită și altora și a te considera executantul unei comenzi divine de a -ți
răspândi credința, mai ales prin camuflarea mesajului, prin folosirea abilă a „momelii”.
Creștinismul occide ntal și islamul sunt incluse în această categorie, iudaismul mai puțin.
„Directiva” misionară este consecința logică a singularismului combinat cu universalismul, dup ă
cum reiese din Matei (28: 19): „Drept aceea, mergeți și învățați toate neamurile,botezând u-le în

44
numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”, sau ceva mai clar în Marcu 16: 15: „ Și le -a zis:
Mergeți în toată lumea și propăvăduiți Evanghelia la toată făptura” Faptul că aceste
religii(creștinismul, islamul, iudaismul) sunt monoteiste, inocu lează adepților un model vertical:
piramida al cărei apex indică un “Dumnezeu Preaînalt”. Acest model este proiectat în „lume”, în
„veac”, ca model al unei politicii mondiale centralizate 6 ce a căpătat deseori în istorie nuanțe
imperiale.
S-ar putea să o bservăm că religiile nu sunt în conflict direct unele cu altele ci mai degrabă
că identitatea religioasă este parte integrală a caracterului oamenilor, națiunilor sau grupurilor de
națiuni aflate în conflict. Altfel spus, rolul identității religioase ca și componentă a identității
grupurilor aflate în conflict este în creștere. Credințele (dogmele) diferitelor religii au fost rar
sursă de confruntări, rădăcinile conflictelor din anii 1990 neavând doar caracter religios. Trebuie,
în analiza acestor conflicte , să fie trasată o linie clară între religi os și etnic ca și între religi os și
politic, religia fiind mai degrabă folosită în construirea unei identități etnice sau în modelarea
politicii. Pentru că oamenii prin natura lor sunt gata să lupte pentru orice c onsideră sacru:
ideologii, credințe, teritorii (mai ales dacă sunt „Țara Promisă” sau „Pământul Făgăduinței”) sau
pentru statul – națiune. Putem spune că orice război este religios în măsura în care motivează și
cere pe lângă pierderile materiale și vieți omenești. Adică sacrificiul suprem109.
Generat de fundamentalismul religios musulman, f enomenul terorist a devenit o realitate
cu implicații globale greu de prevenit și gestionat. El nu se mai prezintă doar ca un gest criminal
mărunt, produs în disperare de cauză la o anumită evoluție a sistemului social. Acum el s -a
consacrat ca o acțiune îndreptată împotriva ordinii de drept, deosebit de violentă, desfășurată în
afara și contra normelor naționale și internaționale. Cu ajutorul mijloacelor militare și bazând u-
se pe elemente de război psihologic, terorismul urmărește obținerea unor avantaje exclusiv
sectare, prevalându -se de așa -zise percepte religioase. Ciocnirile dintre teroriști și forțele de
ordine sunt sporadice, uneori spectaculoase, desfășurate în preze nța și cu sacrificiul populației
pașnice. Armamentul folosit este un amestec de cibernetică, high -tech și mijloace artizanale.
Progresul tehnic a pus la dispoziția unor indivizi asociali capacități distructive care, altădată, erau
destinate doar guvernelor și armatelor. Combaterea eficientă a terorismului internațional nu are
limită. Această acțiune implică utilizarea maximă de instrumente financiare pentru stoparea

109 În contextul războiaelor generate de factorul religios și mai puțin de cel etnic amintim pe cele din Balcani, în
fosta Iugoslavie (începând cu anii 1990), din Caucaz și Asia Centrală (Carabahul de Nord, Osetia, Ceceniaetc).
Vezi: M. -Ș. Dinu, Influența factorilor etnic și religios asupra dinamicii mediului de securitate , București , Editura
Universității Naționale de Apărare „Carol I” , 2008 , p. 12 -38.

45
fluxurilor de fonduri, cooperarea substanțială la frontiere, schimbul fără restricții de inf ormații cu
toți parteneriis și uniformizarea legislației interne și internaționale110.
În definiția lui David Carlton (1993), terorismul presupune „niveluri semnificativ e de
violență, motivat e politic, generat e de actori sub -statali care pot fi sau pot să nu fie, într -o
anumită măsură , sponsorizați, dar care nu sunt în mod normal controlați de un stat suveran”111.
Terorismul sponsorizat de stat este „terorism de stat” și nu face obiectul riscurilor de
natură societală, ci se încadreaza în categoria amenințărilo r de natură politică și, în ultimă
instanță, de natură militară.
Singurele amenințări de natură teroristă în Europa, cu cauze exclusiv locale, sunt cele din
Irlanda de Nord și din Țara Bascilor. Ambele cazuri au o istorie mult mai lungă dec ât procesul
de integrare europeană și, deci, nu putem plasa și identifica cauzele lor în interiorul acestui
proces, ca efecte secundare ale integrării. Cel mult putem remarca creșterea vizibilității lor ca
urmare a „expunerii” prin procesul de integrare. Irlanda de Nord datează din 1921 (urmare a
acțiunilor Provisional Irish Republican Army – PIRA), în timp ce Țara Bascilor este răvășită de
violență de la începutul anilor 1960 (prin acțiunile Euskadi Ta Askatasuna – ETA). În 2005, IRA
a anunțat încetarea atacurilor terori ste. Alături de aceste două cazuri, în Europa de Vest se
manifestă intermitent terorismul corsican. Potențial terorist există și în Catalania, Bretonia,
Tirolul de Sud, Țara Galilor și Scoția. Procesele politice interne din țările vizate și avansul
integră rii europene au absorbit cea mai mare parte a acestui potențial disruptiv, deși nu în
totalitate.
Dacă în Europa de Vest terorismul de extracție locală este pe cale de a fi absorbit și
„diluat” prin integrarea europeană, în Europa de Est potențialul terori st este în curs de definire.
Este vorba în primul r ând de terorismul albanez în Balcani, dar cu ramificații în întreaga Europă.
Este, de asemenea, vorba de terorismul etnic din fosta Uniune Sovietică, în care exemplul
Ceceniei primează. Tutuși, în cazul Ru siei, războiul din Cecenia este mai degrabă un război de
eliberare națională și mai puțin unul terorist. Cu excepția Balcanilor și al fostei URSS,
potențialul de instabilitate în Europa este unul redus. Schimbările de frontieră și apariția sau
dispariția u nor state sunt puțin probabile. Există totuși o excepție a excepției: Rom ânia–
Moldova, singura situație total atipică pe plan european.
În ceea ce privește terorismul internațional (numit și structurat de către analiștii
americani), țările Uniunii Europen e sunt, pentru moment, un fel de „a doua țință”, în sensul că

110 N. Albu, Securitatea națională: aspecte .. , p. 123.
111 D. Carlton, Civil war, „terorism” and public order in Europe , în O. Waever, B. Buzan, M. Kelstrup, P. Lemaitre
(eds.), Identity, Migration and the New Security Agenda in Europe , New York, St Martin’s Press and CEU, 1993, p.
167.

46
„prima țintă” răm âne, totuși, SUA112. Discuția despre acest tip de terorism necesită o abordare
distinctă și este inspirată de evenimentele generate de atacurile teroriste de la 9 septembrie 2001.
În acest caz credem că este vorba despre terorismul care are la origini inclusiv factorul religios113.
Acest nou tip de terorism este denumit „terorism transnațional” întru cât depășește cadrul
granițelor naționale, fiind promovat de organizații teroriste tr ansnaționale (membrii provin din
mai multe state, iar acțiunile lor se derulează, de asemenea, în mai multe state)114. Teorismul
transnațional este o formă de război asimetric: dacă „inamicii” de ieri (în speță statele) erau
statici, predictibili, omogeni, i erarhici, rigizi și rezistenți la schimbare, „inamicii” de astăzi (în
speță organizațiile teroriste) sunt dinamici, imprevizibili, fluizi, legați în rețele, se organizează
singuri, se adaptează și evoluează constant. Nu există „linii de front”, iar distinc ția între
combatanți și noncombatanți nu mai există, ceea ce înseamnă că civilii sunt o țintă „legitimă”115.
Ca formă de luptă politică, terorismul transnațional a înlocuit gherila națională. Dacă
gherila convențională încerca atingerea unor scopuri politic e pe calea războiului armat, în care
scop dezvolta sisteme militare de apărare mai mult sau mai puțin evoluate, terorismul
transnațional nu poate dezvolta sisteme militare, nu poate obține sprijinul direct (ci doar pe cel
simbolic) al populației locale și, pe cale de consecință, nu poate desfășura dec ât activități
ofensive (atacuri teroriste) împotriva unor ținte lipsite de apărare (pasagerii curselor aeriene,
călătorii cu trenul sau metroul)116. Din punct de vedere al securității societale, terorismul
reprez intă o formă de război între societate și stat, în sensul în care organizații violente (cum este
Al-Quaida) își definesc identitatea și luptă pentru idealuri politice suprastatale. Violența, ca
prerogativ exclusiv al statutului în perioada modernă, este pr ivatizată de organizații și rețele ce
acționează deasupra statului. Privatizarea violenței reprezintă o evoluție insuficient cercetată,
motiv pentru care și definirea terorismului denotă o oarecare confuzie terminologică și
conceptuală. Terorismul este un subiect mult prea important pentru a răm âne un concept
ambiguu disponibil pentru manipulările politice. În consecință, necesită cercetare detaliată,
întruc ât depășește cadrul securității societale.

112 Vezi: C. Cristina, Terorismul internațional în contextul globalizării (analiza poltică) , Autoreferat, Chiținău,
2007, p. 3 -15.
113 Vezi cu referire la factorul religios: V. Beniuc, V. Juc, Op. cit. ..; S. Fr unză, Fundamentalismul religios și noul
conflict al ideologiilor , Cluj -Napoca, Școala Ardeleană, 2015.
114 I. Bodunescu, Terorismul: fenomen global , București, Odeon, 1997;
115 T. Popa, Terorismul, formă de luptă armată asimetrică? în Științe politice, rela ții internaționale și studii de
securitate , 2010, vol. 2, p. 292 -300.
116 V. Șleahtițchi, Terorismul modern – mobiluri, mijloace manifestări , în Violența în societatea de tranziție:
conferință științifică internațională 16 -17 mai 2003 , Chișinău, 2003, p. 141 -153.

47
2.5. Concluzii la capitolul II

Analizând factorii de ris c la adresa securității societale cu implicații asupra securității
naționale, putem trage câteva concluzii de bază, și anume: s ecuritatea societală ofera o extindere
a teoriei privind securitatea. Alături de referentul tradițional – statul – există un alt referent pentru
securitatea colectivă – societatea. Școala euopeană de securitate consideră că, pe fondul
dezbaterii postmoderne privind statul, care presupune și propune un stat din ce în ce mai slab,
societatea este nevoită să preia o parte din atribuții le acestuia. În ce mod poate societatea face
acest lucru, răm âne de stabilit. În principiu, dacă înțelegem societatea ca forma asociativă cea
mai extinsă în cadrul comunității omenești, atunci forme asociative particulare pot reprezenta
mesajul societal. A r fi, în acest caz, vorba de structuri asociative nestatale și neguvernamentale
sau, ccea ce am numit în una din secțiunile anterioare, actori nestatali. Cum anume pot aceste
structuri asociative să se implice în domeniul securității răm âne, de asemenea, d e stabilit.
Securitatea societală este un concept de „alarmă ”, specific situațiilor de urgență și se
adresează evenimentelor și proceselor pe termen lung. Există riscul unei operaționalizări pe
termen scurt și includerea unor aspecte, altfel vizibile pe te rmen mai lung, pe agenda curentă, de
zi cu zi, a securității. Preferabil este ca securitatea să fie gestionată în continuare prin intermediul
conceptelor clasice și să nu fie nevoie a se recurge la transferul securității în zona „amenințărilor
existențiale ” cum sunt amenințările la adresa identității.
Așadar, ca urmare a proceselor de dislocare socială și națională reclamate de integrarea
europeană, majoritățile adoptă o atitudine defensivă, în timp ce minoritățile recurg la atitudini
ofensive, chiar extrem iste. Traseul extremist este exclusivist și conduce la terorism (Țara
Bascilor, Irlanda de Nord), la secesionism (Kosovo) și, în cele din urmă, la formarea de noi state
(Cehia și Slovacia, statele fostei Uniun i Sovietic e, la fel cele din fosta Iugoslavie ).

48
3. PRACTICI NAȚIONALE ȘI INTERNAȚIONALE PRIVIND ASI GURAREA
SECURITĂȚII SOCIETALE
Din timpuri străvechi omenirea a fost preocupată de asigurarea securității, începând de la
nivelul individului și finalizând cu grupurile sociale mai mici sau mai mari , cum ar fi statele sau
organizațiile internaționale.
Sistemul de asigurare a securității naționale are drept scop crearea mecanismului de
elaborare a politici lor și strategi lor statului și societății în domeniul asigurării securității
naționale și realizare a acestora prin intermediul funcțiilor concrete ale unor anumite structuri și
persoane. Acest sistem include structurile organizatorice corespunzătoare, cu anumite conexiuni
și relații între ele, care asigură îndeplinirea sarcinilor speciale, din punct de vedere ideologic,
fiind considerate drept administratorii stării de securitate națională117. În contextul cercetării
noastre ne vom axa pe practica de asigurare a securității la nivel internațional a Uniunii
Europene, precum și perspectivele de asigurare a s ecurității naționale de către Republica
Moldova.
3.1. Perspectiva U niunii Europene și alte exemple la nivel internațional

Într-o economie globală, dominată de circulația perpetuă a oamenilor în diferite țări, în
căutarea bunăstării, un sistem de norme de coordonare pentru protecția acestora și a familiilor lor
este necesar pentru a se alinia la un nou establishment al securității sociale, precedentul fiind
lăsat în urmă. Normele securității sociale în spațiul Uniunii Europene, care datează de peste 50
de ani, au fost schițate tocmai pentru ca cetățeanul european, aflat în orice stat membru, să poată
beneficia și de un sistem de securitate socială. Întreaga pleiadă de reguli se aplică în prezent în
31 de țări, și anume statele UE, Norvegia, Liechtenstein, Is landa și Elveția. Gama largă de riscuri
de securitate socială, și aici mă refer la boli, incapacitate de muncă, accidente la locul de muncă,
indemnizații pentru șomaj, pentru limită de v ârstă, de familie și de moarte, fac din spațiul
european un loc de con fluență al celui mai dezvoltat sistem de securitate socială, multi –
identitar118. Prestațiile constau în transferuri, fie în bani sau în bunuri, ale diverselor scheme de
securitate socială față de gospodării sau persoane fizice, cu scopul de a le proteja împo triva
riscurilor.
Fiecare stat membru al Uniunii Europene își are propria istorie cu privire la modul de
organizare si funcționare în privința sistemelor de protecție socială. Marș ând pe această idee,

117 N. Albu, Securitatea națională: aspecte .., p. 128.
118 A. Rojco, E. Colibneac, Problemele securității sociale și de creare a sistemului de standarde sociale minime in
Moldova, Chișinău, Informație de sinteză. Institutul Național de Economie și Infor mație, 2001, p. 1.

49
fiecare țară are în întregime libertatea de a stabili propriul sistem de securitate socială, iar acest
lucru rezidă într -un mozaic de sisteme, fiecare cu propriile reguli diferite. Coordonarea
securității sociale funcționează ca o punte de legătură între sistemele naționale de securitate
socială și nu ca un s istem de relee care preiau din sarcini odată cu migrația europenilor. Toate
sistemele europene de asistență socială însă, se bazează pe intervenția statului prin intermediul
mecanismelor administrației publice, dar și a societății civile, scopurile urmărit e fiind reducerea
sărăciei și excluziunii sociale, redistribuirea veniturilor, asigurarea unor niveluri ridicate de
securitate socială și promovarea egalității de șans e, evit ând pe c ât posibil, disparitățile sociale.
Criza economică alimentează un soi de amenințare, ce este reprezentată de reduceri
bugetare la o gamă largă de programe sociale, mulți comentatori și analiști susțin ând că
problema cheltuielilor sociale ar trebui să fie luată mult mai în serios și protejată pe o bază foarte
largă, iar Europa a re nevoie de un pact social și de solidaritate, nu numai unul bazat pe
consolidarea unor norme fiscale. Cu toate acestea, astfel de discuții devin sterile, o dată cu
punerea în comun a diferitelor aspecte ce țin de politicile sociale și economice.
Odată cu focarul grec al crizei europene, Uniunea Europeană a fost practic forțată să
înregimenteze un nou bloc fiscal unanim acceptat, cu mențiunea că Marea Britanie l -a refuzat din
start, obiectivul fiind cu at ât mai mare și anume o disciplină fiscală înconjurat ă de
competitivitate în statele membre ale UE. Cu toate acestea, în proces, sistemele de securitate
socială ale țărilor Uniunii Europene sunt coordonate între ele. Totuși, stabilirea prestațiilor
sociale și a condițiilor de acordare a acestora se face la n ivel național, în funcție de tradițiile și
cultura fiecărei țări.
Noii arhitecturi europene de guvernanță economică îi corespunde un grad tot mai mare de
coordonare și obligă statele membre să pună în aplicare disciplina bugetară mai strictă, dar și să
introducă reforme, care vor spori competitivitatea pe plan internațional. În pofida acestor
eforturi, acest lucru nu a fost suficient pentru a cuprinde amenințarea de insolvență într -un număr
de state membre ale UE. Astfel, nu reprezintă nicio surpriză faptul că încercările de a pune
guvernanța economică în marș de militar, continuă să fie dominate de incertitudinea gestionării
crizei datoriei publice. Din acest din urmă pericol, rezidă un altul și anume posibilitatea
dezvoltării unei injustiții sociale masive , așa cum preciza consilierul guvernatorului BNR,
Adrian Vasilescu în cartea sa „Biletul de ieșire din criză”119.
De altfel cum poate coexista creșterea competitivității la nivel european, dublată desigur
de o dezvoltare progresivă cu viabilitatea sistemelo r de securitate socială? Adres ăm această

119 A. Vasilescu, Biletul de ieșire din criză , București, Curtea Veche, 2011.

50
întrebare raport ându-ne la modelul american, de la care profesorul Tiberiu Brăilean, în cartea sa
„Criza pamantului plat”120 a formulat următoarea idee „Societățile europene par împotmolite în
structuri guvernamentale birocratice care asigură protecție socială, politicienii nu sunt votați dacă
nu promit protecție, iar întreprinderile trebuie să suporte costuri sociale mari, ceea ce le
handicapează în competiția globală, fără ca Europa să se poată lăuda cu o coeziune so cială
superioară Statelor Unite ”121. Securitatea socială este, așadar, o determinantă de refer ință a
actualei Uniuni Europene , care încă înclină balanța în dauna dezvoltării progresive.
Uniunea Europeană se confruntă o serie de provocări politice fundamenta le, între care
amintesc despre îmbătr ânirea populației, managementul creșterii competitivității la nivel mondial
și nu în ultimul r ând, aportul sistemelor de securitate socială. Diverse aspecte ale migrației post –
aderare, care se observă mai ales în blocul central -estic și mă refer aici la fluxurile de forță de
muncă, preponderent tineri, constituie o problemă politică importantă, care interacționează cu
aceste provocări menționate anterior, pe teritoriul țării de ședere. Înțelegerea mecanismelor cu
privire la cauzele și efectele migrației într -o Uniune Europeană extinsă este o condiție prealabilă
pentru elaborarea unor politici eficiente ale migrației în Europa și, astfel, o manieră pentru
atingerea obiectivelor de la Lisabona, precum și obiectivele -cheie a le Strategiei Europene de
Ocupare și a Agendei sociale.
Securitatea socială europeană se poate defini în 4 direcții122. Nordul este antamat
impozitării ridicate a veniturilor și caracterizat de un număr semnificativ al locurilor de muncă în
sectorul public. Zona germanică, motorul economiei, presupune un model corporatist, în care
impozitarea veniturilor și pe contribuții speciale la fondul de asigurări sociale este o condiție sine
qua non. Depășind sfera continentală regăsim și un model anglo -saxon, bazat p e o impozitare
redusă și politici sociale direcționate către grupuri țintă. Totuși aici face notă discordantă
sistemului sanitar – NHS. De asemenea, există o condiție caracteristică și statelor din fostul bloc
comunist unde se observă o polarizare ridicată a veniturilor, o impozitare cresc ândă a muncii și o
privilegiere a capitalului, iar serviciile publice încă nu sunt aliniate cu cele occidentale.
Am citit o definiție a politicii sociale, care mi s -a părut cel puțin interesantă într -un curs
de drept al s ecurității sociale în care se spune că este de domeniul politicilor sociale tot ceea ce
rămâne din politica unui guvern sau a unor autorități locale, după excluderea politicilor publice
fără impact social. De altfel, vorbind acum de modelul european, difer ențele în delimitarea

120 T. Brăilean, Criza pământului plat , Iași, Editura Junimea, 2009.
121 Ibidem , p. 23.
122 Aspecte privind securitatea socială, asigurările sociale, organizarea și sursele de constituire a fondurilor
asigurărilor sociale , în Dreptul securității și protecției sociale / E. Vieriu, D . Vieriu, Chișinău, Contrast -Design,
2012, p. 8 -64.

51
politicii sociale provin din raportarea la un context politico -economic variabil în timp, dar și din
ratificarea să spunem, a unor cutume legate de cultura politică a fiecărui stat. În Europa, politica
socială face notă discordantă cu cea din Statele Unite sau chiar cu cea din Marea Britanie, deși
ultima amintită este parte integrantă a Uniunii, în sensul că există o ramificație mult mai
pronunțată, sub imperiul modelului francez. Referindu -se la conceptul de „welfare state”,
reputatul sociolog Harold Wilensky afirmă, în cartea sa „The Welfare state and equality” că
„esența statului bunăstării este garantarea guvernamentală a unor standarde minime privind
venitul, alimentația, sănătatea, educația și locuința, asigurate fiecărui cetățean ca drepturi
sociale123”. În Uniunea Europeană, „welfare state ”, presupune o economie de piață liberă, unde
statul și ceilalți actori intervin în domenii considerate fundamentale pentru societate. Păstr ând
antagonia cu Statele Unite, acolo putem vorbi, per a contrario, de conceptul „Workfare”,
americanii condițion ând beneficiile sociale de muncă.
Printr -un set de programe de securitate socială și de impozitare, conceput în scop de
redistribuire a veniturilor și de reducere a sărăciei, de reglementare a piețe i muncii și în contextul
prezenței unei rețele de servicii sociale, marea majoritate a populației din Europa a fost în mod
tradițional protejată și se bucură de un nivel ridicat de securitate cu privire la viitorul lor.
Guvernanța europeană a fost în mod t radițional înțeleasă ca un proces prin care diferite grupuri și
sectoare ale populației au capacitatea de a organiza și de a fi reprezentate în sfera publică, unde
le sunt, de asemenea, acordate drepturi împotriva statului și a resurselor publice.
A deven it evident, în moment de criză, că statele cu sisteme sofisticate de securitate
socială, mai ales atunci c ând vine vorba de ajutoare de șomaj, au fost într -o poziție mult mai
bună pentru a face față șocurilor economice. În țări precum Grecia, Portugalia, S pania, Irlanda și
Regatul Unit, tăierile în cazul beneficiilor sociale duc la o scădere a investițiilor publice ce ar
putea accelera descendența economică. Prin urmare, se interpun tot mai multe întrebări cu privire
la problema coeziunii sociale în Uniunea Europeană.
În consecință, modelul social european a fost în măsură să garanteze un nivel ridicat de
integrare socială și de stabilitate, evit ând în același timp polarizarea economică, pentru
majoritatea populației sale. În pofida acestor realizări, în ca drul ultimului deceniu, modelul social
european s -a confruntat cu o serie de provocări. Criza financiară, armonizarea politicilor macro –
economice în țările UE, dar și a celor de perspectivă, au dus la creșterea presiunilor fiscale
asupra guvernelor, fă cându-le să reducă cheltuielile de securitate socială și să limiteze serviciile
publice. Îmbătr ânirea populației europene afectează proporția de participanți activi pe piața

123 H. Wilensky, The Welfare State and Equality , Los Angeles, California, University of Ca lifornia Press, 1975, p.
49.

52
muncii în adversitate cu cei care depind de mecanismele de asigurare socială ( ne referim aici în
special la sistemele de pensii și la revoltele din țările membre, în principal în Franța, Italia și
Grecia atunci c ând a fost vorba de mărirea v ârstei de pensionare).
Odată cu dinamica de îmbătr ânire a populației și creșterea speranței de viaț ă și cu
presiunile financiare, creșterea v îrstei de pensionare are loc în multe țări europene diferite. De
asemenea, sistemele de sănătate sunt sub presiunea costurilor de îngrijire a sănătății și se
confruntă cu provocarea mai veche de a avea o întreagă p opulație cu acces la asistență medicală
de calitate, lucru dezirabil, dar care se tot îndepărtează în îndeplinire. Tendințele recente de
globalizare și de integrare UE sunt procese ce influențează puternic fluxurile de populație în și
din Europa, cu impact asupra sferei juridice, a structurii sociale, culturale și economice a statelor
naționale și a relațiilor internaționale ale acestora pe întreg continentul european și dincolo de
acesta.
Țările esteuropene aflate în tranziție se confruntă în prezent cu p rovocări de privatizare a
economiilor lor, precum și cu o prestare cu jumătăți de măsură a serviciilor sociale, ceea ce
adâncește mai mult falia dintre Est și Vest. Un procent mare al cheltuielilor sociale în Uniunea
Europeană merge spre sprijinirea politi cilor pieței forței de muncă, cum ar fi ajutoarele de șomaj
și stabilitatea sistemelor de pensii. În schimb, rigiditatea pieței muncii în Europa este un alt
factor demn de luat în seamă, un lucrător este foarte greu de concediat, ceea ce face dificilă
anga jarea altora și un aspect probabil mult mai important este reprezentat de faptul că în Uniunea
Europeană, persoanele cu studii superioare nu au o deplasare constantă și dinamică pentru un loc
de muncă în alt stat, așa cum este spre exemplu în Statele Unite .
De obicei țările nordice sunt recunoscute ca av ând cele mai solide sistemele de protecție
în Uniunea Europeană, însă ele plătesc, de asemenea, cele mai ridicate taxe124.
Analiza ar trebui g ândită totuși din optica imigrantului care este sau nu atras de
beneficiile unui nou sistem de securitate socială, în periplul său european. Într -un regim al Pieței
Comune, în care libertatea de circulație este garantată de tratat, în cazul nostru, Tratatul de la
Lisabona, un stat al bunăstării tipic, cu un capital rela tiv abundent și de înaltă productivitate
atrage at ât imigranții necalificați, dar și calificați din alte țări membre aflate în dezvoltare sau
tranziție.
Politica socială trebuie simplificată pentru a aduce o contribuție oamenilor la o rezistență
de a face față riscurilor sociale și de a avea un impact pozitiv asupra factorilor cheie ai
bunăstării, fără a compromite viabilitatea modelelor europene de bunăstare.

124 М. Стрежнёва, Европейская социальная модель и перспективы социальной политики Европейского
Союза , în Год планеты: Экономика. Политика. Безопасность , 2014 , c. 35 -50.

53
În statele bunăstării din Uniunea Europeană presiunile adoptării de reforme sociale au
apărut pe p arcursul ultimelor două decenii dintr -o combinație de variabile explicative, inclusiv
schimbările demografice cum ar fi crizele de ocupare a forței de muncă, îmbătr ânirea sau datoria
publică acumulată. Evoluția prestațiilor de securitate socială, ilustreaz ă faptul că, în multe țări ale
UE (Danemarca, Estonia, Finlanda, Irlanda, Letonia, Lituania, Țările de Jos, Slovacia, Spania,
Suedia și Regatul Unit) dezmembrarea statului bunăstării este deja perceptibil în macro -date.
Principalul motor al acestor tendinț e este reprezentat de reformele sistemelor de pensii și de
sănătate, care reprezintă un flux important din cheltuielile statului bunăstării. Guvernele actuale
din Franța și Germania sunt exercitate de aceste rigidități percepute în sistemul moștenit al
securității sociale, locul de muncă pe bază de securitate socială se luptă pentru a găsi alte
mijloace de finanțare a cheltuielilor sociale, în timp ce în același timp există provocarea creșterea
vârstei de pensionare.
Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în 2006, spune a că actuala
criză a zonei euro nu poate afecta statulul de welfare al statelor membre. În demonstrația sa el
conchide prin a spune că „Sweden, with the largest social expenditure, is doing just fine. So is
Denmark…125” (Sued ia o duce foarte bine chiar dacă are cea mai mare cheltuială în termeni de
securitate socială, la fel și Danemarca – trad. n. ). Și asta pe bună dreptate, pentru că la nivelul
UE, media cheltuielilor sociale publice totale este de peste 30% din PIB, cu valo ri de p ână la
40% în țările scandinave.
În cartea „Geopolitica, integrare și globalizare”, coordonată de Ilie Bădescu și Ioan
Mihăilescu, Ioan Mărginean, autorul capitolului despre politica socială afirm a că „referindu -ne în
continuare la UE, reținem că de ocamdată – și nici pentru viitorul previzibil – nu se pune
problema constituirii unui sistem unic de politică socială. Europa socială este una foarte diversă.
Interesul cade pe monitorizarea politicilor sociale și a rezultatelor obținute prin aplicarea lor ,
coordonarea deschisă, pentru a răspunde noilor provocări, fie că este vorba de piața muncii
(șomaj de lungă durată, timp redus de lucru), diferite forme de discriminare, excludere și
marginalizare socială, fie de procesul demografic de îmbătr ânire a popu lației și de creștere a
valorii indicelui de dependență…126”.
Mai multe din modelele generale de securitate socială ale UE, înfruntă provocarea de a
crea un mediu de lucru prietenos, oferind în același timp protecția socială de înaltă calitate pentru
combat erea a excluziunii sociale. Găsirea de noi direcții pentru viitor, a modelului social

125 P. Krugman, It’s not about the Welfare States , pe http://www.socialeurope.eu/2011/11/it%E2%80%99s -not-
about -welfare -states/ (accesat: 05.10.2016).
126 I. Mărginean, Analiza comparativă a finanțării politicilor sociale din România, alte țări în tranziție și ț ările UE ,
în I. Bădescu, I. Mihăilescu, Geopolitica, integrare și globalizare , București, Editura Mica Valahie, 2011, p. 316.

54
european a devenit imperativă în actualul context post -criză. Elaborarea de strategii pe termen
lung de creștere economică necesită o reevaluare a potențialului productiv al politicii sociale,
precum și de nevoia de investiții sociale. Accentul trebuie să fie pus pe acele politici care pot
adăuga valoare europeană cetățenilor la viața, participarea lor productivă în economie, precum și
la contribuția lor, în strictă armoni e cu menținerea securității sociale pentru cetățeni, pentru ca
balanța securitate socială și dezvoltare progresivă să se mențină în echilibru.
Recenta criză economică și repercusiunile sale sociale și economice au făcut ca factorii
de decizie politică să creadă că sinergiile potențiale dintre creșterea economică, ocuparea forței
de muncă și obiectivele sociale și necesitatea de a lua bunăstarea în considerare în măsurarea
progresului, nu sunt tocmai pertinente, iar recuperarea economică este văzută acum ca un
imperativ final.

3.2. Dilemele de securitate societală : o perspectiv ă regional ă trilateral ă

Rom ânia este preocupat ă de o chestiune esen țială legat ă de percep ția securit ății societale
în Republica Moldova și Ucraina și de programele de înt ărire și cre ștere a securit ății societale în
țările vecine. Aceasta este legat ă de moldovenismul etnic.
Prevederile normative și institu țional -administrative create pentru a introduce și sus ține
contruc ția unui stat bazat pe moldovenismul etnic, prin impunerea unei id entități apar ținând
moștenirii sovietice și încerc ând s ă separe majoritatea locuitorilor Republicii Moldova de
identitatea lor natural ă, de limba rom ână și de viziunea istoric ă critic ă a trecutului, este
considerat ă a fi o amenin țare la adresa societ ății românești. Motivele ar fi următoarele:
 Partea Moldovei (medievale – n. n.) din România revendicat ă de Republica Moldova
creaz ă probleme din considerentul identit ății regional e, de „moldovean ”, care a luat proporții la
nivel de identit ate național ă în Republ ica Moldova care face diferența dintre a fi român și
moldovean . Acest lucru are drept consecin ță direct ă asupra unor revendic ări la adresa teritoriului
și popula ției ce tr ăiește în partea de est a Rom âniei127 (exprimat ă pentru prima dată în 1994, la
Congresu l „Casa Noastr ă – Republica Moldova”128, și reiterat ă în 2001, în timpul alegerilor, de
către partidul Comunist). Acest revizionism creaz ă probleme în rela țiile cu vecini i Republicii
Moldova – Rom ânia și Ucraina, fiecare din e le conținând părți – mai mari de cât ceea ce
constituie ast ăzi Republica Moldova – fostul principat moldovean . Mai mult, „jocul” a fost
amplificat prin recunoașterea „minorit ății rom ânești” în Republica Moldova și prin pronun țarea

127 Vezi: V. Stepaniuc, Statalitatea poporului moldovenesc , Chișinău, Tipografia centrală, 2005.
128 Republica Moldova – casa noastră comună. Materialele conferinței republicane științifico -practice , Chișinău,
Busines -Elita, 2006.

55
afirma țiilor privind discriminarea unei „minorit ăți” – „moldovenii”, nerecunoscu ți și
nereprezenta și în Rom ânia.
 Aplicarea mijloacelor sovietice într -o țară care se presupune că -și dorește să intre în UE,
falsificând recensământul prin impunerea „identității moldovenești” și a denumirii limbii,
„moldovenească”. N oțiunea de „moldovean” nu a fost considerat niciodată de către experții ne –
sovietici o identitate etnică, diferită de cea română, ci un gen de identitate regională. La fel,
limba este aceeași, prezentând mai puține diferențe (majoritatea reduse la nivelul pronunției și a
prezenței regionalismelor utilizate în Republica Moldova, inclusiv în partea Moldovei românești,
cuvinte clasificate dintotdeauna drept regionalisme în dicționarele rom ânești) dec ât cele existente
între dialectele aceleeași limbi, cu at ât mai puțin cele prezente între două limbi diferite.
 Acțiuni incompatibile cu valorile Uniunii Europene, prevederi ce sunt contrare
Drepturilor Omului, sancționate atât de către Consiliul Europei, cât și de Uniunea Europeană și
de Comisia de la Veneția, respe ctiv impunerea unei „identități oficiale” prin mijloace
administrative și sancționarea autoidentificării alternative ca „români” drept infracțiune129, prin
intermediul legii despre „Concepția politicii naționale”130. Prevederile nu au fost aplicate
niciodată, dar legea nu a fost retrasă .
 Blocarea drepturilor electorale, parte a drepturilor politice fundamentale, în primul r ând
prin legea asupra alegerilor care interzice cet ățenilor cu dubl ă cetățenie – situa ție legal ă în
Republica Moldova – să aibă acces la po ziții publice, la nivel na țional și local, și s ă fie aleși. Alte
legi sectoriale interzice celor cu dubl ă cetățenie s ă ocupe pozi ții de func ționari publici, în
sistemul judiciar și în pozi ții administrative înalte în stat. Aceasta se refer ă în mod special la cei
cu cet ățenie rom ână ca a doua cet ățenie, așa cum reiese din dezbaterile din comisii și care se pot
aplica doar la aceast ă cetățenie deoarece fazele redob ândirii cet ățeniei rom âne sunt publicate în
Monitorul Oficial al Rom âniei. Din dezbaterile parla mentare a reieșit c ă nu sunt viza ți cei cu
cetățenia rus ă, ucrainean ă, bulgar ă, israelian ă, german ă, american ă sau alte cet ățenii europene
deținute de cet ățenii Republicii Moldova.
 Crearea unul val de presiune spre emigrarea ilegal ă, pe baza discrimin ării politice: chiar
dacă Rom ânia a fost subiectul unor acuza ții repetate și false de a fi acordat cet ățenia pentru
numeroși cet ățeni ai Republicii Moldova, num ărul total de noi cet ățeni din Republica Moldova e
puțin mai mare de 100 000, în ultimii 17 ani, cu mult mai pu țin dec ât noii cet ățeni din Republica
Moldova din Spania, Italia, chiar și Bulgaria. Polica statului român nu este aceea de a depopula

129 Despre contravențiile acestei legi a se vedea: T. Carauș, Despre „politica națională” în Republica Moldova:
între bilingvism și unilingvism , pe http://old.azi.md/investigation?ID=25676 (accesat pe 29.10.2016).
130 Concepția politicii naționale a fost publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova , 1.01.2004, nr. 1 -5/20.

56
Republica Moldova de majoritatea român ească, din contr a, este de a stabiliza aceast ă majoritate
pe malul stâng al râului Prut, prin oferirea unei garan ții personale pentru viitorul lor și pentru
libera circula ție în UE, prin intermediul cet ățeniei român e, o garan ție pe care o solicit ă. Cum
exist ă mai mult de 700 000 de persoane care cer cet ățenia român ă și mai mul t de 500 000 de
dosare deja înregistrate de autorit ățile român e, în ciuda num ărului redus de r ăspunsuri la aceste
cereri (ceva mai mult de 100 în ultimul an), aplicarea legii și blocarea accesului politic la func ții
alese de c ătre posesorii de cet ățenie du blă este o discriminare care intr ă între cele ce fac obiectul
azilului politic.
 Cum fiecare persoan ă care a cerut cet ățenia român ă poate s ă obțină azil și cet ățenie foarte
repede, numai sosind în Român ia și solicitând azilul politic, dup ă ce probeaz ă discr iminarea în
Republica Moldova, acest fapt anun ță un num ăr mare de imigran ți. Mai mult, dac ă politicile (de
identificare for țată drept „moldoveni”, vorbind „limba moldoveneasc ă” și revendic ând o „istorie
a Moldovei”) continu ă, acest lucru va impulsiona și m ai mult majoritatea român ească să plece
din Republica Moldova și s ă solicite azil politic și cet ățenia român ă, de aceast ă dată direct în
Român ia.
Acest fapt nu este în interesul autorit ăților Republicii Moldova care va r ămâne
depopulat ă de cei cu educa ție superioar ă, cei tineri și partea activ ă a popula ției majoritare131.
Același trend poate s ă vină din men ținerea regulilor de predare în limba rus ă copiilor aparținând
minorit ăților na ționale, și nu în limba lor matern ă prin introducerea limbii ruse ca o a dou a limb ă
oficial ă, într -un mediu în care circula ția natural ă a limbilor creaz ă turbulen țe în consolidarea
identit ății societ ății Republica Moldova.
Din contr ă, o Declara ție de consiliere care s ă susțină faptul c ă ambele identific ări ca
„cetățeni moldoveni” – locuitori ai Republicii Moldova – și etnici român i, pentru majoritate sunt
acceptabile și oricine se poate autoidentifica cum își dorește, potrivit regulilor europene, ar
permite popula ției Republicii Moldova s ă renun țe la solicit ările de cet ățenie român ă (pentru c ă
pot fi f ără probleme român i în țara lor, cu toate drepturile) ar anula orice diferen ță între cei ce se
autoidentific ă român i și moldoveni, și ar consolida identitatea majorit ății și rela țiile cu Român ia,
dar și cu Ucraina, cel de -al doilea vec in. Concluzia privind necesitatea unei Declara ții de
reconciliere este sus ținută de asemenea de ceilal ți parteneri ai Republicii Moldova.
În ceea ce privește Ucraina, Român ia consider ă că diferen ța între minoritatea ce se
declar ă român ă și cea ce se declar ă moldoveneasc ă ar trebui eliminat ă, atât timp cât nu e vorba

131 V. Sainsus, Depopularea rural ă – aspecte geodemografice , în Conferința internațională „Transformările
demografice și socio -economice ale populației. Actualitate și viitor" (5 -6 decembrie 2006) , Chișinău, 2007, p. 84 –
101.

57
despre o diferen ță etnic ă sau de na ționalitate, ci doar de o diferen ță între identitate a național ă și
cea regional ă, repectiv între o identitate etnic ă și una civic ă (de reședin ță în aceeași țară). Cum
Ucraina dorește s ă ajung ă în Uniunea European ă și în NATO și cum este una dintre țările care a
suferit în urma politicilor sovietice de divizare, autorit ățile român e consider ă că, în principiu, ar
trebui s ă acționeze astfel.
Poziția ucrainean ă de a recunoaște o minoritate „moldoveneasc ă” distinct ă de cea
român ă, este bazat ă pe urm ătoarele. În Român ia existen ța statalit ății moldovenești (nu îns ă și a
națiunii moldovenești) este recunoscut ă. Mul ți politicieni și exper ți român i au sus ținut c ă
Ucraina u rmeaz ă politica „stalinist ă” care diviz ează minoritatea vorbitorilor de limb ă român ă în
român i și moldoveni, în loc s ă reuneasc ă cei 258 600 moldoveni și 151 100 român i (potrivit
recensământ ului din 2001), f ăcând din ei un singur grup minoritar, al doilea ca dimensiune dup ă
ruși. În acest context, ar trebui reamintit Art. 13 (2) din Tratatul privind rela țiile de bun ă
vecin ătate și cooperare între Ucraina și Român ia care stipuleaz ă că minorit ățile respective
include cet ățenii care, indiferent de locul în car e trăiesc, au ales liber s ă aparțină unei minorit ăți,
pe baza originii etnice, limbii, culturii sau religiei.
Din necesitatea de a se conforma principiului de a respecta autoidentificarea individual ă
(promovat atât de ONU, de Consiliul Europei și de numero ase alte organisme și organiza ții ale
Drepturilor Omului), Ucraina nu poate și nu ar trebui s ă impun ă minorit ății sale moldovenești
nici o alt ă identitate și deci, nu își va schimba pozi ția privind recunoașterea celor dou ă minorit ăți
În plus, un asemenea p as ar crea o deterioare serioas ă a rela țiilor între Ucraina și Republica
Moldova, în special lu ând în considera ție actualele dezbateri aprinse între Român ia și Republica
Moldova pe chestiuni identitare. Ucraina va r ămâne neutr ă și impar țială în aceste dezb ateri,
permi țând în același timp cet ățenilor s ăi să se autoidentifice pe baza liberei alegeri.
Pe de altă arte p rocesul de consolidare statal ă a Republicii Moldova s -a dovedit unul
dificil. În condi țiile crizei social -economice, a șomajului și standardelor de via ță reduse, mul ți
cetățeni au început s ă caute cet ățenia altor state pentru a -și ușura posibilitatea de a p ărăsi țara
pentru a lucra în afar ă. În același timp, locuitorii din regiunea nistrean ă sunt practic for țați să
caute cet ățenia unui stat recuno scut pentru a putea c ălători liber în afara Republicii Moldova. De
aceea, fenomenul cet ățeniei multiple a devenit unul răspândi t în rândul cet ățenilor Republicii
Moldova. În cele mai multe cazuri, cet ățenii Republicii Moldova au ob ținut cet ățenia Rusiei,
Român iei, Bulgariei și Ucrainei. Impactul acestui factor asupra securit ății societale este diferit în
funcție de țara aleas ă.
Federa ția Rus ă promoveaz ă o politic ă de acordare a cet ățeniei locuitorilor Republicii
Moldova, în special în regiunea controlat ă de regimul separatist de la Tiraspol (regiunea

58
nistrean ă)132. Scopul politicii sale este de a ob ține motive pentru a se implica în afacerile interne
ale Republicii Moldova sub pretextul „ap ărării drepturilor cet ățenilor ruși”. Mai mult, acest
factor este utili zat de c ătre Rusia în cadrul procesului de negociere a chestiunii nistrene. Folosind
argumentul existen ței unui num ăr substan țial de cet ățeni ruși, Rusia insist ă pe organizarea
federal ă a Republicii Moldova dup ă reintegrare și asupra unui statut special al limbii ruse.
Obținerea cet ățeniei ucrainene presupune, potrivit Constitu ției Ucrainei, renun țarea la
cetățenia Republicii Moldova. În consecin ță, aceasta reduce dramatic posibilitatea implic ării în
procesele politice la nivel na țional și îi priveaz ă de dr eptul de a fi func ționar public. În plus, în
cazul regiunii nistrene, procesul ob ținerii cet ățeniei ucrainene va duce la atingerea unor propor ții
de mas ă a unui num ăr considerabil de persoane care nu sunt cet ățeni ai Republicii Moldova și
vor crea probleme suplimentare în procesul de reintegrare și în consolidarea statalit ății
Republicii Moldova.
Român ia și Bulgaria sunt state ale UE. În consecin ță, cetățenii lor pot s ă călătoreasc ă
liber în zona Schengen. Num ărul celor ce aplic ă pentru a -și redob ândi cet ățenia român ă a crescut
considerabil dup ă 1 ianuarie 2007, când Român ia a intrat în UE și a introdus regimul de vize
pentru cet ățenii Republicii Moldova133. Barometrul de Opinie Public ă, realizat de IPP în
noiembrie 2007, a ar ătat că 14,8% din cei chestiona ți au solicitat deja cet ățenia român ă și alți
23,5% inten ționeaz ă să o cear ă. Cet ățeniile român ă și bulgar ă creaz ă posibilitatea de a fi angajat
legal în aceste țări, ca și în alte state ale UE. Cet ățeniile român ă și bulgar ă dau posibilitatea de a
circula lib er, inclusiv de a avea rela ții str ânse cu membrii familiilor care r ămân în Republica
Moldova. Stabilirea lor în statele UE le d ă posibilitatea s ă învețe cu mai mult ă eficien ță practicile
juridice, economice, politice și sociale ale uniunii . Acest lucru, ch iar dac ă se realizeaz ă doar într –
o perspectiv ă temporal ă, va avea un impact benefic asupra calit ății procesului politic și situa ției
economiei na ționale a Republicii Moldova134.
Cetățenia multipl ă a devenit o practic ă normal ă în regiunea european ă. În ace lași timp,
luând în considerare specificul problemelor cu care se confrunt ă Republica Moldova, putem
conc hide că politica Federa ției Ruse de a acorda cet ățenia complic ă obiectiv procesele de
consolidare a na țiunii civice în Republicii Moldova și provoac ă riscuri majore la adresa
securit ății societale.
În ceea ce privește Ucraina , elementele de discu ție relative ale acestea la securitatea
societal ă în rela țiile sale cu Republica Moldova și Român ia sunt urm ătoarele: ambele legisla ții,

132 Vezi: L. Prisac, Istoriografia separatismului transnistrеan , Iași, Lumen, 2008, p. 103-111.
133 Vezi: V. Catană, Cetățenia multiplă: precedente și soluții pentru Republica Moldova , pe
http://www.ipp.md/libview.php?l=ro&idc=167&id=525 (acceast pe 10.12. 2016).
134 Ibidem , p. 29.

59
român ă și a moldoveneasc ă, permit cet ățenia dubl ă (multipl ă). Din contr a, Constitu ția Ucrainei
stipuleaz ă recunoașterea unei singure cet ățenii (Art . 4). Potrivit Art . 25, ob ținerea oric ărei alte
cetățenii înseamn ă pierderea cet ățeniei ucrainene. În practic ă, totuși, în Ucraina ex istă cel pu țin
20-30 000 (estimare neoficial ă) posesori ai pașapoartelor român și ucrainean, ceea ce este
considerat ă o provocare la adresa principiilor statului de drept.
Legea român ă din 1991 garanteaz ă drepturi poten țiale de redob ândire a cet ățeniei pen tru
străinii care au avut cet ățenia român ă înainte de 28 iunie 1940, și pentru urmașii lor. Pe 6 martie
2000, guvernul român a luat m ăsuri suplimentare pentru a urgenta procedurile de redob ândire a
cetățeniei, care dura circa 3 luni și jum ătate. Ulterior p rocesul a fost complet stop at iar noile
reguli sunt extrem de restrictive. Rezultatul a fost faptul c ă un num ăr important de vorbitori de
limbă român ă locuitori ai regiunii Cern ăuți (Bucovina de Nord) au ob ținut cet ățenia român ă.
Toate aceste persoane sunt astăzi în conflict cu legea ucrainean ă.
Acest fapt, în afar ă de preocup ările politice (dubl ă identitate, drepturi și îndatoriri civice
și politice), afecteaz ă perceperea legitimit ății de c ătre popula ția local ă. De exemplu, este o
practic ă uzual ă identific ată la frontiera român o-ucrainean ă unde o persoan ă utilizeaz ă pașaportul
român esc pentru a trece prin punctul de frontier ă român esc și cel ucrainean la punctul de
frontier ă ucrainean.
Lipsa unei solu ții bilaterale legitime în chestiunea aceasta creaz ă o am enințare la adresa
securit ății societale în regiunile de frontier ă. Pozi ția român ă în aceast ă problem ă este c ă Ucraina
este liber ă să decid ă politica de cet ățenie potrivit intereselor sale suverane, atât timp cât aceast ă
politic ă nu afecteaz ă Drepturile Om ului propriilor cet ățeni. Orice persoan ă are dreptul de a
solicita orice cet ățenie, dac ă îndeplinește condi țiile de a o ob ține.
Persoanele care solicit ă astăzi cet ățenia român ă cunosc responsabilit ățile și limit ările ce
decurg din legea ucrainean ă, dar Rom ânia nu poate refuza cet ățenilor ucraineni s ă solicite
cetățenia român ă, la care nu au renun țat niciodat ă sau la care nu au renun țat niciodat ă părinții lor.
Potrivit exper ților român i, num ărul de 20 000 persoane care au primit cet ățenia român ă
poate fi g ăsit în presa ucrainean ă sau în dezbaterile politicienilor, dar este rezultatul fie a
specula țiilor, confuziilor și greșelilor tehnice care provin din faptul c ă Monitorul Oficial al
Român iei public ă persoanele care s -au născut pe actualul teritoriu al Ucrain ei și care au solicitat
cetățenia român ă. Trebuie s ă subliniem c ă marea parte a celor ce au ob ținut cet ățenia sunt doar
născuți pe teritoriu actual al Ucrainei, dar nu au fost niciodat ă cetățeni ucraineni, ci cet ățeni ai
altor state precum URSS, Republica Moldova, Rusia, Kazakhstan, Israel, SUA sau state member
ale UE. Potrivit datelor de ținute de exper ții român i, sunt doar ceva mai pu țini de 1000 de cet ățeni
ucraineni care și -au luat cet ățenia român ă în ultimii 18 ani. În particular, în 2007 doar 9 persoan e

60
din Ucraina au primit cet ățenia român ă iar în 2006 doar 8, potrivit datelor din Monitorul Oficial
al Român iei.
În consecin ță, exper ții român i nu împ ărtășesc ideea c ă acest fapt ar putea prezenta o
amenin țare la adresa securit ății societale a Ucrainei. T otuși, autorit ățile român e ar trebui s ă
comunice, la cerere, num ărul exact de noi cet ățeni, în fiecare an – nu numele lor, cu excep ția
cazului în care ar avea acordul acestor persoane, cu respectarea dreptului la protec ția datelor
personale. Clasificarea n umărului de noi cet ățeni din Ucraina de c ătre autorit ățile român e nu este
o practic ă bună și poate duce la conflicte noi și specula ții exagerate în aceast ă privin ță.
În fine, grupul trilateral de exper ți sus ține nevoia ca autorit ățile respective s ă se
întâlneasc ă și să ajung ă la acorduri bilaterale pe aceast ă temă, împreun ă cu stabilirea unui modus
vivendi, o abordare care s ă ghideze comportamentul autorit ăților implicate în fiecare caz
particular inclus aici.
Securitatea societal ă a Ucrainei, în special în zona regiunilor de grani ță, a fost afectat ă
negativ de limit ările circula ției persoanelor din cauza introducerii regimurilor de viz ă pentru
cetățenii ucraineni în statele vecine candidate la integrarea în UE în perioada 2000 –2004.
Urmare a deciziei UE de a muta Român ia pe „lista alb ă” a statelor care pot circula f ără vize, în
pregătirea finaliz ării negocierilor de accedere în UE, Român ia a anun țat decizia de a solicita vize
ucrainenilor din 16 iulie 2004. Acest fapt a încheiat un proces mai larg, c ăci și a lți vecini ai
Ucrainei – noi state membre ale UE, au introdus, la rândul lor, regimul de vize între anii 2000 și
2003.
Legăturile tradi ționale între regiunile de grani ță au fost limitate substan țial de noul regim:
introducerea vizelor, închiderea punctelor de frontier ă pentru micul trafic. Regimul de vize a
adus sfârșit ul unei arii unice de liber ă circula ție a persoanelor, în cadrul unei regiuni f ără vize
care a existat în Europa Central ă și de Est, de la pr ăbușirea comunismului. Frustrarea social ă în
regiu nile de frontier ă a devenit evident ă în special în 2008, când 3 din cei 4 vecini ai Ucrainei
membri ai UE au intrat în zona Schengen, fapt ce a dus la sc ăderea de 2,6 ori a num ărului de
cetățeni ucraineni ce au traversat respectivele frontiere în primele 4 luni ale anului.
Costul vizelor este un factor esen țial al accesului la vize. În 15 ianuarie 2007 s -a anun țat,
în cadrul înt âlnirii dintre președin ții V. Yushchenko și T. Băsescu c ă Român ia va introduce vize
gratuite pentru cet ățenii ucraineni în schimbul introducerii de c ătre Ucraina a regimului f ără viză
pentru cet ățenii român i. Totuși acest lucru nu s -a petrecut. De la 1 ianuarie 2008, cet ățenii
român i pot c ălători liber, f ără vize, în Ucraina (așa cum a fost stipulat în 2004). Totuși, costurile
pentru viza român ă pentru cet ățenii ucraineni sunt câteodat ă chiar mai mar i decât cele pentru
vizele Schengen (55 -105 USD). Așa cu m Român ia elibereaz ă vize gratuite pentru cet ățenii

61
Republicii Moldova, același principiu ar trebui s ă-l aplice și pentru cei din Ucraina, cel pu țin
până la accederea Român iei în zona Schengen.

3.3. Practica R epublicii Moldova în asigurarea securității societale: politici și acțiuni

Apari ția Republicii Moldova în calit ate de stat independent a fost consecin ța unui șir de
evenimente c e s-au desf ășurat pe parcursul a cel pu țin dou ă secole. P ână-n prezent în societate
nu exist ă un consens în ceea ce prive ște interpretarea acestui trecut istoric. Deseori, acela și
eveniment, în func ție de apartenen ța politic ă sau etnic ă a formatorului de o pinie, este calificat
sau „ocupa ție”, sau „eliberare”. Trecutul istoric continu ă să fie intens exploatat în scopuri
politice, ceea ce are un impact direct și negativ asupra securit ății și coeziunii societale135.
Din punct de vedere juridic, Republica Moldov a este succeso area fostei RSS
Moldovene ști, care a fost creat ă în 1940 în calitate de republic ă unional ă, subiect al statului
federativ URSS. În acela și timp , trebuie de specificat, că nu exist ă motive pentru a considera
Republica Moldova drept succeso area Principatului Moldov ei. Ce e drept, în 1812, în urma
războiul ruso -turc din 1806 –1812, Imperiul Rus a anexat o parte ( aproape o treime) din teritoriul
Țării Moldov ei. Ulterior, teritoriul anexat în cadrul Imperiul ui Rus a purtat denumirea de
Basarabia. În să, dup ă 1812, Principatul Moldov ei n-a disp ărut ca entitate statal ă și, la mijlocul
secolului XIX, a fost antrenat în procese politice c are s-au încununat cu unificarea principatelor
român e și apari ția statului modern român .
Pe actualul teritoriu al Repub licii Moldova, termenul oficial de „moldovenesc” a ap ărut la
12 octombrie 1924, când , la Harkov, capitala Ucrainei de pe atunci, a fost proclamat ă crearea
Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovene ști în componen ța Ucrainei136. Scopul
politic al aces tei ac țiuni nici nu era camuflat de conducerea URSS și era acela de a justifica
preten țiile teritoriale ale URSS asupra Basarabiei, care din 27 martie (9 aprilie, stil nou) 1918, se
afla în componen ța Român iei137.
RSS Moldoveneasc ă, în frontierele ei actua le, s-a aflat în componen ța URSS timp de o
jumătate de secol. În acest r ăstimp, popula ția de pe teritoriul ei a fost subiectul a dou ă politici
complementare, promovate de centrul unional. Pe de o parte, pe întreg teritoriul URSS, în toate
republicile na ționale, se promova politica de creare a „poporului sovietic”. La 31 martie 1971,

135 Mai multe vezi la: I. Fruntașu, O istorie etnopolitică a Basarabiei. 1812 – 2002 , Chișinău, Cartier, 2002.
136 Gh. Cojocaru, Cauzele separatismului politic și teritorial al Republicii Moldova , în Destin românesc. Revista de
istorie și cultură , Chișinău -București, 2001, nr. 1, p. 83 -95.
137 O. Nantoi, Conflictul transnistrean: geneză, evoluție, perspective , în Destin românesc. Revista de istorie și
cultură , Chișinău -București, 2001, nr. 1, p. 47 -70.

62
chiar s -a declarat formal apari ția acestei „entit ăți istorice noi”138. În acela și timp, numai pe
teritoriul RSS Moldovene ști a fost promovat ă politica de creare și consolidare a „ națiunii
socialiste moldovene ști”, diferit ă de cea din Român ia vecin ă. Pentru atingerea acestui scop
centrul unional, pe l ângă represalii de propor ții, a implementat român ofobia. Practic, popula ției
sistematic i se inocula idea despre existen ța limbii „mol dovene ști”, deosebite de cea român ă, a
„identit ății moldovene ști” sau a Istoriei Moldovei etc139. Destr ămarea URSS în 1991 s -a soldat cu
apari ția a cincisprezece state noi, printre care și Republica Moldova. Or, procesele politice din
Republica Moldova au de monstrat c ă „națiunea socialist ă moldoveneasc ă” nu poate servi drept
temei al noului stat și nu se transform ă în mod automat în comunitatea de cet ățeni a noului stat.
Mai mult, o parte din popula ția Republicii Moldova s -a lăsat antrenat ă în mi șcări antista tale,
separatiste140. În urma conflictului armat din 1992, Republica Moldova a pierdut controlul asupra
circa 12% din teritoriu din stâng a Nistrului (Transnistria). Pe acest teritoriu exist ă până -n prezent
un stat de facto, întitulat „republica moldoveneasc ă nistrean ă”141.
Tendin țe separatiste au avut loc și în zona de sud al Republicii Moldova, în localit ățile
populate preponderent de g ăgăuzi. Însă, spre deosebire de Transnistria, în partea de s ud a
republicii s-a reu șit dep ășirea tendin țelor separatiste. La 23 decembrie 1994, Parlamentul
Republicii Moldova a adoptat Legea cu privire la statutul juridic special al Unit ății Teritorial
Administrative (UTA) G ăgăuzia. Îns ă, este prematur s ă consider ăm că locuitorii acestei
autonomii au devenit parte component ă organică a „na țiunii civice moldovene ști”. UTA
Găgăuză a devenit în fapt un instrument de autoizolare a popula ției de restul societ ății, iar lipsa
unui cadru juridic coerent și complet creeaz ă tensiuni în rela țiile centru -autonomie și favorizeaz ă
spiritele i zolaționiste142.
Prin urmare, analiza problemei securit ății societale în cazul Republicii Moldova trebuie
să țină cont de faptul c ă nu s-a dep ășit faza de tranzi ție de la „popor ul sovietic”, cu un specific

138 Vezi: I. Cașu, „Politica națională” în Moldova Sovietică (1944 –1989) , Chișinău, Cartdidact, 2000; Ch. King,
Moldovenii, România, Rusia și politica culturală , Chișinău, Arc, 2002; Gh. Cojocaru, Tratatul de Uniune Sovietică ,
Chișinău, Civitas, 2005.
139 Vezi: M. Gribincea, Basarabia în primii ani de ocupație sovietică (1944 –1950) , Cluj -Napoca, 1995; L. Prisac,
Identități etno -culturale la est de Prut în contextul regimului totalitar comunist sovietic , în Materialele
simpozionului internațional Forme de represiune în regimurile comuniste, Iași, Polirom, 2008, p. 397 -415; S.
Musteață, Educația istorică între discursul politic și identitar în Republica Moldova , Chișinău, Pontos, 2010.
140 Vezi: L. Prisac, Problema națională în R.S.S. Moldovenească în contextul restructurării gorbacioviste , în
Materi alele simpozionului internațional Sfârșitul regimurilor comuniste. Cauze, desfășurare și consecințe, Iași,
Polirom, 2009, p. 227 -240.
141 Vezi: L . Prisac, Războiul din stânga Nistrului (2 martie –21 iulie 1992) și integrarea minorităților național -etnice
din Republica Moldova , în Revista militară. Studii de securitate și apărare. Publicație științifică , Chișinău, 2015, nr.
2 (14), p. 134 -141.
142 Vezi: К вопросу о гагаузкой автономии , Кишинев, Картя Молдовеняскэ, 1990; O. Нантой,
Взаимоотношение Комрата и Кишине ва. Юридический аспект , Кишинэу, IPP, 2002, pe
http://www.ipp.md/lib.php?l=ro&idc=171&year=&page=3 (accesat pe 15.09.2016).

63
local, la ceea ce poate fi numit „societatea moldove neasc ă”. Ceea ce înseamn ă, că abordarea
problemei securit ății societale, în cazul Republicii Moldova, este imposibil ă dacă nu se ține cont
de esen ța specificului perioadei de tranzi ție în Republica Moldova. Procesul de constituire a
„societ ății moldovene ști”, a „na țiunii civice moldovene ști”, început la 27 august 1991, momentul
proclam ării independen ței noului stat, înc ă nu s-a soldat cu un rezultat viabil pe întreg teritoriu al
țării. Mai mult, în Republica Moldova, nu exist ă până-n prezent un consens în c eea ce prive ște
elementele de baz ă care creaz ă identitatea ale acestei entit ăți. Ceea ce înseamn ă că problema
securit ății societale în cazul Republicii Moldova trebuie tratat ă, sco țând în eviden ță acei factori
care împiedic ă procesul de consolidare a na țiunii civice și a „societ ății moldovene ști”.
Exist ă câteva elemente sensibile, determinate de trecutul istoric, din cauza c ărora acest
proces s -a dovedit a fi unul sinuos și lent. În primul rând, pe parcursul a dou ă secole, soarta
popula ției de pe actualul t eritoriu al Republicii Moldova a fost decis ă din exterior, f ără
consultarea sau implicarea activ ă a popula ției. Chiar și apari ția Republicii Moldova în calitate de
stat independent nu a constituit un rezultat al unui efort con știent al majorit ății popula ției RSS
Moldovene ști. Mai mult, la momentul colapsului URSS, atât în interiorul Republicii Moldova,
precum și în exteriorul ei exista opinia c ă ea se va folosi de libertatea ob ținută pentru a se uni cu
Român ia. Acest fapt, suprapus cu român ofobia, impus ă de regimul sovietic, a contribuit la
escaladarea conflictului armat din Transnistria. Drept urmare, proiectul de edificare a statului
continu ă să fie afectat de fenomenul separatismului transnistrian , agravat prin implicarea din
exterior. În acela și timp, ex istă o serie de factori c are țin de calitatea proceselor politice în
dreapta Nistrului. În intervalul de timp 199 1–2008 la guvernare în Republica Moldova s -au aflat
forma țiuni politice cu viziuni diametral opuse și incompatibile privind problemel e moștenite din
trecutul istoric. Acest fapt se r ăsfrânge asupra calit ății și con ținutul ui diferitor acte legislative,
precum și a unor capitole din Constitu ția țării.
Prima problem ă care a fost abordat ă la începutul procesului de democratizare a
Republicii Moldova a fost problema statutului limbii materne a popula ției majoritare. Dup ă cum
s-a men ționat, în RSS Moldoveneasc ă era utilizat ă grafia chirilic ă și limba popula ției majoritare
purta denumirea de limb ă „moldoveneasc ă”. În realitate, limba rus ă domina absolut sub toate
aspectele, limbii „moldovene ști” revenindu -i un rol pur decorativ. În condi țiile pluralismului de
opinii permis, ini țiativa a fost preluat ă oamenii de crea ție, îndeosebi de membrii Uniunii
Scriitorilor. În urma confrunt ărilor politice furtunoase , la 31 august 1989, Sovietul Suprem al
RSSM a adoptat legile „Cu privire la statutul limbii de stat a RSS Moldovene ști” și „Cu privire

64
la func ționarea limbilor pe teritoriul RSS Moldovene ști”143. Aceste legi presupuneau nu
domina ția limbii român e, ci de fa cto descriau o situa ție de bilingvism, în cadrul c ăruia limba rus ă
păstra statutul de „comunicare interetnic ă” etc. Or, chiar și aceast ă încercare timid ă de
emancipare social ă a vorbitorilor de limb ă român ă a demonstrat c ă șovinismul velicorus, ambalat
sub forma „interna ționalismului socialist” are r ădăcini profunde în rândurile popula ției din RSS
Moldoveneasc ă. În plus, oponen ții statalit ății limbii român e erau șocați de trecerea la grafia
latină.
Primele alegeri democratice în Sovietul Suprem al RSS Moldo vene ști din februarie –
martie 1990 s -au soldat cu o domina ție provizorie, de scurt ă durat ă, a sus ținătorilor emancip ării
limbii român e. În acest r ăstimp, în sistemul educa țional al Republicii Moldova, au fost introduse
obiectele de „Limb ă și literatur ă româ nă” și cursul de „Istoria român ilor”. Îns ă, la urm ătoarele
alegeri parlamentare din 27 februarie 1994, promotorii „moldovenismului” de sorginte sovietic ă
și-au restabilit pozi țiile. Drept urmare, în Constitu ția Republicii Moldova, adoptat ă de acest
Parlame nt în iulie 1994, a ap ărut Art. 13(1) care stipuleaz ă că „Limba de stat a Republicii
Moldova este limba moldoveneasc ă funcționând pe baza grafiei latine144.
În pofida tuturor turbulen țelor politice, adep ții moldovenismului, inclusiv PCRM, n -au
îndrăznit să mearg ă până la cap ăt și să introduc ă în sistemul educa țional „Limba și literatura
moldoveneasc ă”. Cu toate c ă, de exemplu, dup ă venirea PCRM la putere, s -a ajuns până la
editarea Dicționarului moldo -român145. Drept urmare, în societatea moldoveneasc ă s-a instaurat o
ambiguitate în ceea ce prive ște problema limbii, care este exploatat ă în scopuri politice și care
constituie o amenin țare la adresa securit ății societale.
În prezent, în societatea moldoveneasc ă, s-a stabilit urm ătoarea practic ă. Adep ții
moldov enismului și majoritatea func ționarilor publici de rang înalt (mini ștri etc.) utilizeaz ă
termenul de „limb ă moldoveneasc ă”. O parte din func ționarii publici, care consider ă că limba e
român ă, dar nu vor s ă-și supun ă riscului cariera, recurg la utilizarea e ufemismelor de genul
„limba de stat”. În rest, pas cu pas, în societate se înr ădăcineaz ă termenul de „limb ă român ă”.
Totodat ă, oficializarea în Constitu ția Republicii Moldova a sintagmei de „limb ă moldoveneasc ă”
are un impact negativ asupra perspectivei de reunificare a Republicii Moldova. Dac ă este s ă ne
imagin ăm că reunificarea ar avea loc, apoi cei din partea stângă a Nistrului ar avea toate motivele
juridice ca s ă resping ă studierea limbii român e, în stricta conformitate cu prevederile Constitu ției

143 Gh. Cojocaru, Maratonul pentru limbă și alfabet (29 –31 august 1989) , în Destin românesc. Revista de istorie și
cultură , Chișinău -București, 2001, nr. 1, p. 83 -95.
144 Vezi: Constituția Republicii Moldova adoptată la 29.07.1994 , Chișinău, Moldpres, 1994.
145 Dicționar românesc -moldovenesc , Chișinău, Tyragetia, 2003.

65
Repu blicii Moldova. Or, asemenea ac țiuni cu certitudine ar putea tensiona situa ția cu riscul
deteriorării ei.
În ceea ce privește i dentitatea etnic ă a popula ției autohtone trebuie să spunem că î ncă din
perioada afl ării Basarabiei în componen ța Imperiului Rus (1812 –1918) centrul imperial a început
să promoveze politica „moldovenismului”, urm ărind scopul cre ării unui contrast în raport cu
restul spațiului românesc, devenit România în urma unirii Moldovei cu Muntenia în 1859 .
Scopul urm ărit era de a inocula spiri tul de înstr ăinare a popula ției din Basarabia în raport cu cea
din Român ia. Aceea și politic ă, doar cu mijloace mult mai dure, proprii unui regim politic
totalitar, a fost continuat ă de URSS pe teritoriul RSSM create în 1940. Aceast ă politic ă,
implementat ă timp de jum ătate de secol, s -a soldat cu următoarele consecințe – la momentul
destr ămării URSS, pe teritoriul Republicii Moldova, majoritatea popula ției autohtone se
identifica drept „moldoveni”, în sensul de na țiune, deosebit ă de „român i”. Aceast ă majori tate, la
sfârșitul eistenței sovietice nu se identificau drept cetățenii unui stat independent în raport cu
marea metropolă .
În pofida politicilor promovate de c ătre Kremlin, o parte din popula ția RSS Moldovene ști
se considera „ român i”, și nu „moldoveni”. În condi țiile în care s ocietatea moldoveneasc ă încă n-
a însu șit abordarea acestei dileme prin aplicarea unor proceduri proprii unei societ ăți
democratice, în societate a ap ărut o polarizare și contrapunere artificial ă. În loc de aplicare a
principiului de autoidentificare etnic ă individual ă a fiec ărui cet ățean al Republicii Moldova și de
consolidare a societ ății în baza principiului de cet ățenie, în Republica Moldova oficialit ățile
insist ă asupra no țiunii de „popor moldovenesc” în sens etnic. Iar cei care s e identific ă drept
„român i” sunt califica ți drept minoritate etnic ă. În plus, în societate exist ă în continuare tendin ța
de impunere a autodetermin ării etnice. De tipul, „noi” suntem moldoveni, sau „noi” suntem
român i. Ceea ce înseamn ă că în Republica Mold ova înc ă se resimt efectele mentalit ății
totalitare146.
Această moștenire mentală vine din trecutul istoric, când soarta Basarabiei și a regiunii
din partea stângă a Nistrului, componente ale Republicii Moldova actuală , a fost determinat ă de
Imperiul Rus și, ulterior, la 28 iunie 1940, de URSS, care în parteneriat cu Germania nazist ă a
rupt-o din cadrul României Întregite .
Inițial, în urma unui șir de r ăzboaie cu Imperiul Otoman, Imperiul Rus, în 1791, și-a
extins grani ța până la Nistru, prelu ând controlul a supra ceea ce azi toată lumea numește
Transnistria, pentru ca ulterior, în 1812, s ă anexeze și Basarabia. Dup ă ce Imperiul Rus a fost

146 Vezi: K. Heitmann, Limbă și politică în Republica Moldova. Culegere de studii , Chișinău, Arc, 1998, p. 120 -148.

66
zdruncinat de Primul R ăzboi Mondial și de lovitura bol șevică, organul reprezentativ al
Basarabiei, Sfatul Țării a proclama t ini țial, la 2 decembrie 1917 Republica Popular ă
Moldoveneasc ă. Or, în situa ția când Ucraina vecin ă și-a proclamat independen ța și a început s ă
înainteze preten ții teritoriale asupra Basarabiei, Sfatul Țării, la 27 martie 1918 a votat unirea
Basarabiei cu Român ia147. În situa ția când aceast ă decizie a fost adoptat ă în condi țiile prezen ței
în Basarabia a trupelor român e, care, peste toate au și anihilat focarele „puterii sovietice”, reac ția
Rusiei Sovietice a fost extrem de nervoas ă și s-a soldat cu ruperea r elațiilor diplomatice cu
Român ia. Ulterior, dup ă semnarea la 23 august 1939 a Pactului Molotov -Ribbentrop, Hitler a
declan șat la 1 septembrie 1939 un atac asupra Poloniei, fiind înso țit, cu începere din 17
septembrie, de URSS în acest act de agresiune. Cee a ce înseamn ă că două țări-agresoare,
Germania nazist ă și URSS au declan șat cel de al Doilea R ăzboi Mondial. La 28 iunie 1940,
trupele Armatei Ro șii au intrat în Basarabia, pentru ca la 2 august, la Moscova, s ă fie creat ă RSS
Moldoveneasc ă148.
Interpretarea istoric ă a acestui șir de evenimente se complic ă inclusiv din cauza faptului
că Român ia, împreun ă cu Germania nazist ă, la 22 iunie 1940, a atacat URSS. Pe când URSS a
intrat în coali ție cu țările democratice (SUA, Marea Britanie), care a învins Germania și pe alia ții
ei.
În societatea moldoveneasc ă nu exist ă practica unor dezbateri publice, argumentate, în
ceea ce prive ște șirul de probleme, mo ștenite din trecutul istoric controversat. Aceste probleme,
de regul ă, sunt abordate de pe pozi ții diametral opuse și, într -un mod abuziv, sunt exploatate în
scopuri politice149. Unii, preponderent adep ții „moldovenismului”, categoric insist ă asupra
faptului c ă atât în 1812, precum și în 1940 a avut loc „eliberarea Basarabiei”. Totodat ă, ei lipsesc
de orice legitimitate decizia Sfatului Țării din 27 martie 1918 cu privire la unirea Basarabiei cu
Român ia. Respectiv, ei trec sub t ăcere crimele, comise de regimul comunist pe teritoriul RSS
Moldovene ști dup ă crearea ei și nu neag ă legitimitatea ac țiunilor, întreprinse de Imp eriul Rus și
URSS. Pe când ceilal ți calific ă evenimentele din 1812 și 1940 drept „ocupa ție” și nu neag ă, sub
nici un aspect, legitimitatea unirii din 1918. Peste toate, exist ă o corelare între atitudinea fa ță de

147 Vezi: V. N. Ciobanu, Militarii basarabeni, 1917 –1918: Studiu și documente , Chișinău, Bons Offices SRL, 2010;
și V. Popovschi, Biroul de organizare a Sfatului Țării (27 octombrie –21 noiembrie 1917). Studiu și docum ente,
Chișinău, Pontos, 2010,
148 Dezmembrarea României. Anexarea de către URSS a Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța –1940
(Studiu de culegere de documente) , Lucrare îngrijită de M . Tașcă, W . Niess, Chișinău, Cartea Juridică: Serebia,
2015.
149 Despre această problemă a se vedea: I. Șarov, A. Cușco, Discursul identitar public în mediul istoricilor din
Republica Moldova: curente, opinii, dispute , în Istoria între știință și școală – perioada interbelică în Basarabia.
Studii, materiale, surse și sugestii , Chișinău, Cartdidact, 2008, p. 37 -59.

67
trecutul istoric și vectorul geopolitic pre ferat. În Republica Moldova se desf ășoară războiul
manualelor de istorie.
Ca și în cazul cu obiectul „Limba și literatura român ă”, în anii 1990, în Republica
Moldova a început s ă fie studiat în școli, f ără repulsii evidente din partea p ărinților sau a el evilor,
cursul de „Istoria român ilor”. Venirea în 2001 la guvernare a PCRM a însemnat începutul luptei
împotriva acestui curs de istorie, urm ărindu -se scopul de trecere la cursul de „Istorie integrat ă”,
cu interpret ări diametral opuse ale trecutului istori c150.
În Republica Moldova exist ă o legisla ție lingvistic ă foarte elaborat ă și cuprinde domenii
largi ale vie ții publice, fapt ce arat ă o preocupare impus ă de problemele etnice existente în
Moldova. Ceea ce am putea numi a fi un autentic sistem de legi cu pr ivire la politicile lingvistice
porne ște de la prevederile art. 13 din Constitu ția Republicii Moldova care stabile ște coordonatele
în care legile pot ac ționa. Alineatul 1 al art. 13 din legea fundamental ă consacr ă ca limb ă de stat ,
limba moldoveneasc ă funcționeaz ă în baza grafiei latine. Alineatul 2 stipuleaz ă că “Statul
recunoa ște și protejeaz ă dreptul la p ăstrarea, dezvoltarea și la func ționarea limbii ruse și altor
limbi vorbite pe teritoriul țării”151.
Prevederea din art. 13 (1) statueaz ă o stare legal ă ce men ține starea conflictual ă în
societate cu privire la denumirea corect ă a limbii comunit ății majoritare din R epublica Moldova.
Argumentul celor care pledeaz ă pentru denumirea de limb ă moldoveneasc ă este c ă, deoarece
exist ă stat care se nume ște Moldova, este firesc ca limba comunit ății care d ă nume statului s ă se
numeasc ă în ace lași fel. Este un argument ce are menirea de a fi înregimentat în sprijinul
construc ției identit ății în baza comunit ății etnice a „moldovenilor”. De asemenea, se sus ținea c ă
aceast ă denumire ar avea rolul de a menaja minorit ățile etnice, pornindu -se de la premisa c ă
denumirea de limb ă român ă poate provoca reac ții de ostilitate din partea reprezentan ților
minorit ăților. Consider ăm că primul argument dovede ște implicarea excesiv ă a statului în
construc ția identit ăților, materializate în dese rânduri în fapte de înc ălcare a dreptului persoanei
la identitate. În ceea ce prive ște al doilea aspect, vom ar ăta că definirea identit ății unei
comunit ăți nu poate fi condi ționat ă de reac ția altor comunit ăți.
Argumentul celor care a pledat pentru denumirea de limb ă român ă este bazat pe repere
istorice și repere științifice sus ținute de comunitatea intelectualilor în sensul larg al defini ției
acestei categorii sociale. Ace știa invoc ă originea stalin istă a conceptului de limb ă

150 S. Musteață, Educația istorică între discursul politic și identitar în Republica Moldova, Chișinău, Pontos, 2010,
p. 104 -106.
151 Vezi Constituția.. , p. 11.

68
moldoveneasc ă și consider ă că este firesc, în condi țiile în care ideologiile staliniste au fost
condamnate, s ă fie anulate și efectele acestor ideologii.
Conform aceluia și art. 13 al Constitu ției, func ționarea limbilor pe ter itoriul R epublicii
Moldova se stabile ște prin lege organic ă. Legisla ția lingvistic ă, inclusiv Legea cu privire la
funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul R epublicii Moldova nr. 3465 -XI din 01.09.1989,
cuprinde reglement ări cu privire la studierea limbi lor în înv ățămînt, cu privire la cunoa șterea
limbilor de c ătre func ționarii publici, folosirea ei în institu țiile publice, în spa țiul privat etc. Vom
arăta că nivelul studierii limbii de stat în școli de c ătre persoanele apar ținând minorit ăților etnice
este scăzut, astfel c ă absolven ții nu cunosc la un nivel de comunicare elementar ă limba de stat.
Func ționarii publici sunt obliga ți prin lege s ă cunoasc ă limba de stat în vederea exercit ării
adecvate a func țiilor în care sunt numi ți, iar nivelul cunoa șterii t rebuie s ă fie atestat de c ătre
comisii de examinare. În realitate aceast ă prevedere nu se aplic ă152.
Un alt domeniu sensibil în materie de politici lingvistice este cel al audiovizualului din
Moldova. Codul audovizualului adoptat prin Legea 373XVI din 29.12. 2005 stabile ște
obligativitatea emiterii în limba de stat de c ătre posturile de radio și TV în propor ție de 80% în
2010, pornind de la 65% la data adopt ării Codului, din care 50% în orele de maxim ă audien ță. În
prezent dezechilibrul este creat de accesul n elimitat al posturilor str ăine, mai exact din Federa ția
Rusă, astfel în cât limba rus ă este dominant ă în audiovizualul moldovenesc. Codul prevede c ă
încep ând cu anul 2010 num ărul de frecven țe oferite serviciilor de progra me transmise în limba
de stat să constitue 70%.
Constat ăm că reglement ările cu privire la politicile lingvistice în R epublica Moldova sunt
numeroase, îns ă multe din ele nu au fost aplicate ca atare. S -a creat în acest fel o situa ție în care
starea de fapt a evoluat în paralel cu starea de d rept. Legisla ția lingvistic ă în Moldova este
aplicat ă doar în parte, o alt ă parte fiind ignorat ă din lipsa de interes pentru aplicarea lor.
Raporturile între limba de stat și limba rus ă, vorbit ă de un num ăr semnificativ de cet ățeni ai
Republicii Moldova, a u evoluat independent de agenda impus ă de autorit ățile publice. În aceste
condi ții, elementele esen țiale care au influen țat atitudinile persoanelor apar ținând minorit ăților
etnice au fost: cre șterea interesului pentru via ța public ă din Moldova, care a dete rminat
necesitatea cunoa șterii limbii de stat pentru a accede în func ții publice; schimbarea raportului
numeric între comunitatea majoritar ă și minorit ăți în favoarea majorit ății (conform datelor
recensământ ului din 2014) a determinat renun țarea la reziste nță în vederea integr ării în societatea
moldoveneasc ă; lipsa presiunii din partea autorit ăților publice pentru impunerea studierii limbii

152 Vezi mai detaliat:L. Prisac, Arhitectura relații lor.., p. 149 -163.

69
de stat a avut ca efect sc ăderea ostilit ății din partea persoanelor apar ținând minorit ăților etnice
față de limba de s tat153.
Reținem, prin urmare, c ă lipsa ac țiunii exigente a legilor cu privire la politicile lingvistice
a contribuit la sc ăderea tensiunilor între membrii comunit ăților etnice. Deducem de aici c ă lipsa
acțiunii legilor, afar ă de cele care nemijlocit țin de v iața public ă și activitatea autorit ăților
publice, este de preferat reglement ărilor din care se pot isca riscuri. În acest sens vom reveni la
Concep ția politicii na ționale de stat a Republicii Moldova . Vom re ține prevederea dup ă care
“Limba rus ă care, în c onformitate cu legisla ția în vigoare, are statutul de limb ă de comunicare
interetnic ă, se aplic ă și ea în toate sferele vie ții statului și societ ății. Pentru Republica Moldova
este caracteristic bilingvismul moldo -rus și ruso -moldovenesc statornicit istori cește, care, în
actualele condi ții, este necesar s ă fie dezvoltat și perfec ționat”.
Este de men ționat c ă funcția de comunicare între cet ățeni o are limba de stat deoarece
aceast ă funcție constituie în sine unul din elementele ce determin ă oficializarea ei. Stabilirea unei
alte limbi de cât limba de stat ca limb ă de comunicare între comunit ățile etnice anuleaz ă efectele
oficializ ării limbii și acțiunea ei în spa țiul public și anuleaz ă sensul și scopurile oficializ ării
limbii. În aceast ă parte prevederea contr avine art. 13 al Constitu ției amintit mai devreme.
Reglementarea unui statut special al limbii rus e contravine de asemenea alin. 2 al art. 13
din Constitu ția Republicii Moldova, care stabile ște, prin modul în care este formulat, un raport
de egalitate într e limba rus ă și limbile altor minorit ăți. Vom re ține c ă alineatul în cauz ă stabile ște
un drept al persoanelor aparținând minorit ății ruse aplicabil deopotriv ă și persoanelor aparținând
altor minorit ăți, iar nu un statut special al limbii ruse pe care autor itățile publice ar trebui s ă-l
urmeze. De asemenea, din text nu rezult ă că limba rus ă ar avea un statut diferit de limbile altor
minorit ăți etnice.
Este de men ționat c ă funcția de comunicare între cet ățeni o are limba de stat deoarece
aceast ă funcție const ituie în sine unul din elementele ce determin ă oficializarea ei. Stabilirea unei
alte limbi de cât limba de stat ca limb ă de comunicare între comunit ățile etnice anuleaz ă efectele
oficializ ării limbii și acțiunea ei în spa țiul public și anuleaz ă sensul și scopurile oficializ ării
limbii. În aceast ă parte prevederea contravine art. 13 al Constitu ției amintit mai devreme.
Reglementarea unui statut special al limbii ruse contravine de asemenea alineatului 2 al
art. 13 din Constitu ția Republicii Moldova, care sta bilește, prin modul în care este formulat, un
raport de egalitate între limba rus ă și limbile altor minorit ăți. Vom re ține c ă alineatul în cauz ă
stabile ște un drept al persoanelor aparținând minorit ății ruse aplicabil deopotriv ă și persoanelor

153 Ibidem , p. 173.

70
aparținând altor minorit ăți, iar nu un statut special al limbii ruse pe care autorit ățile publice ar
trebui s ă-l urmeze. De asemenea, din text nu rezult ă că limba rus ă ar avea un statut diferit de
limbile altor minorit ăți etnice154.
 Se men ține pericolul de revenire pe a genda public ă a unor raporturi bazate pe competi ția
între comunit ăți pentru impunerea propriei limbi ca element al puterii. A șa numita politic ă a
bilingvismului contribuie la men ținerea unei st ări dezechilibrate caracterizat ă prin faptul c ă
reprezentan ții comunit ății majoritare cunosc limba rus ă într-o propor ție mult superioar ă față de
reprezentan ții minorit ăților etnice, care cunosc limba de stat, într -un num ăr nesemnificativ. În
aceste condi ții, refuzul din partea persoanelor aparținând minorit ăților etni ce de a cunoa ște limba
de stat poate constitui baz ă de conflict în viitor.
 În lipsa preocup ării autorit ăților de stat, persist ă un mediu lingvistic dominat și dictat de
presa electronic ă din Federația Rusă. Reglementarea echilibrului lingvistic trebuie s ă aibă la baz ă
faptul c ă accesul posturilor str ăine în spa țiul informa țional al R epublicii Moldova nu este o
problem ă ce ține de drepturile minorit ăților etnice, ci o problem ă de reglementare corect ă a
distribu ției spa țiului informa țional în vederea men ținerii unor raporturi corecte și echitabile din
punct de vedere lingvistic.
 Dezbaterea cu privire la denumirea limbii de stat men ține starea de tensiune în societate
și modificarea art. 13 din Constitu ția Republicii Moldova prin care s -ar stabili ca limb ă de stat,
limba român ă, ar elimina pericolul cre ării unor clivaje ireversibile. Contextul este potrivit, av ând
în vedere c ă majoritatea sus ținătorilor ideii de limb ă moldoveneasc ă nu contest ă că aceasta este
identic ă cu limba român ă și faptul c ă reprezentan ții minorit ăților etnice nu mai arat ă sensibilitate
negativ ă la denumirea de limb ă român ă.
Totuși, în contextul sărăciei și situației economice precare din Republica Moldova , pare –
se că problema lingvistică să treacă pe plan secundar. Aceasta este cauzat ă de remunerarea
redus ă a popula ției, precum și de cre șterea dinamic ă a infla ției. Starea economic ă precar ă este în
topul problemelor pe care le resimt cel mai mult popula ția. Aceast ă percep ție cre ște în mod
constant. Conform Barometrului de Opiniei Public ă pentru aprilie 2008, realizat de Institutul de
Politici Publice de la Chi șinău, în aprilie 2008, responden ții au identificat s ărăcia (61,4%) și
inflația (67,7%) drept probleme majore. În aprilie 2006, aceste probleme constituiau 60%
(sărăcia) și 56% (infla ția), iar în mai 2007, acestea indicau 54,8% (s ărăcia) și 58,1% (infla ția).
Acești indicatori variaz ă, dar oricum sunt destul de ridica ți. Comparativ cu ace știa, probleme
precum criminalitatea sau foametea îngrijoreaz ă popula ția în m ăsură de 12,3% și respect iv 9,4%

154 Vezi și T. Carauș, Op. cit.

71
(pentru aprilie curent). Or, aten ția sporit ă a popula ției fa ță de sărăcie și infla ție, indiferent de
aceste fluctua ții, este foarte înalt ă. Aceast ă se datoreaz ă salariilor mici comparativ cu cheltuielile
mari pentru produse alimentare, achitarea fa cturilor etc. Dac ă în 2000, salariul nominal mediu pe
țară era de 407,9 lei, atunci în 2007 acesta a ajuns la 1697,1 lei, iar în 2008 salariul mediu lunar a
fost de 2065 lei. Aceast ă creștere a salariilor (de circa 5 ori) nu a contribuit îns ă, în mod radic al,
la îmbun ătățirea situa ției economice a popula ției.
Un impediment primar în acest sens a fost majorarea pre țurilor și respectiv rata înalt ă a
inflației (în 2002 aceasta era de 4,4%, iar în 2006 a cunoscut o cre ștere vertiginoas ă de 14%, pe
când pentru perioada ianuarie -noiembrie 2007 a constituit 12,1%). Tendin țele ratei de infla ție
pentru perioadele ulterioare pot s ă se men țină, inclusiv datorit ă creșterii regionale și globale a
prețurilor, precum și a evolu țiilor economice modeste generale pe țară.
Creșterea minimului de existen ță până la suma de 1099,4 lei în 2007 este îngrijor ătoare în
situa ția în care salariul mediu pe țară este de 2 065 lei. Pe baza indicatorului minimului de
existen ță, precum și a ratei înalte de infla ție putem constata c ă popul ația cu salarii mici -medii nu
este capabil ă să-și asigure condi ții decente de trai. Cea mai vulnerabil ă categorie este cea din
mediul rural (care reprezint ă 58,7% din totalul popula ției R epublicii Moldova , conform
Anuarului Statistic pentru anul 2007), car e este antrenat ă preponderent în activit ăți agricole.
Aceasta încaseaz ă un salariu mediu de 1 098,6 lei, spre deosebire de popula ția ce activeaz ă în
sectorul industrial – 2 540,7 lei, transporturi și comunica ții – 3 039,5 lei, activit ăți financiare – 4
648,3 lei (pentru anul 2007)155. Astfel, salariul celor din domeniul agricol este aproximativ egal
cu nivelul minimului de existen ță.
Totodat ă, persist ă o situa ție dificil ă în structura repartiz ării popula ției dup ă mărimea
veniturilor disponibile. Pentru anul 2006, procentul persoanelor care posedau venituri între
200,1 –1000,0 lei era de 73,3%. În timp ce cota celor care încasau venituri ce cuprindeau între
1000,1 –2000 constituia 21,7%. Aproximativ 5% din popula ție au avut un venit de peste 2000,1
lei. Aceast ă reparti ție denot ă o distribu ție dispropor țional ă a veniturilor între popula ția Republicii
Moldova. Dac ă minimul de existen ță este de 878,7 lei (2006), atunci putem constata c ă popula ția
cu venituri medii nu exist ă sau este foarte redus ă la num ăr, de aceea putem constata c ă
aproximativ 95% din popula ție vor confrunta dificult ăți în între ținerea sa. Num ărul popula ției cu
venituri medii și ridicate este foarte limitat, circa 5% de popula ție. Aceste evolu ții negative ale
inflației, salariilor și veniturilor pop ulației Republicii Moldova crea ză în continuare diverse
amenin țări la adresa securit ății societale.

155 Anuarul Statistic al Republicii Moldova , Chișinău, 2007, p. 234 -236.

72
Sărăcia pregnant ă alimentat ă de infla ția galopant ă și venituri modeste ale popula ției
constituie o surs ă evident ă pentru eventuala amenin țare a stabilit ății coeziunii sociale. Contextul
prefigurat distinge urm ătoarele riscuri:
 Discrepan țe între ora șe și localit ăți rurale. Deoarece popula ția rural ă a Republicii
Moldova reprezint ă 58,7% din popula ția total ă, impactul și ponderea acesteia fa ță de cea de la
orașe poate fi substan țială. Activit ățile economice în localit ățile rurale sunt legate în exclusivitate
de agricultur ă, care este salarizat ă practic echivalent cu nivelul mediu de existen ță pe țară, ceea
ce reprezint ă 1 098,6 lei. Acest element este determinant în procesul de pauperizare a popula ției
rurale. În contextul veniturilor mai mari a urbelor este posibil ă declan șarea unor perturb ării în
raportul sat -oraș. Pe motivul salariz ării dispropor ționate și a concentr ării s ărăciei cu
preponderen ță la sate se poa te acutiza conflictul dintre aproximativ 60% de popula ție rural ă cu
salarii minime împotriva celei de 40% cu venituri mai mari situate în urbe.
Aceast ă posibil ă confruntare este împiedicat ă de rata de infla ție pu țin mai mic ă de la sat,
activit ății agricole a popula ției rurale ceea ce permite o supravie țuire modest ă, precum și
emigra ția care este cea mai accentuat ă la sate și ofer ă surse adiacente de supravie țuire. Cu toate
acestea, sporirea numeric ă a dezastrelor naturale și a pagubelor produse de acestea ( seceta, ploile
etc.), îmb ătrânirea popula ției apte de munc ă care emigre ază, precum și uniformizarea continu ă a
prețurilor la nivel na țional constituie pe termen mediu și lung adev ărate provoc ări pentru
stabilitatea raporturilor dintre localit ățile rurale și urbane . În acest sens, inciden ța acestor
coeficien ți, precum și înrăutățirea altor indicatori pe economie pot cauza dezvoltarea asimetric ă a
regiunilor rurale fa ță de cele urbane, cauz ând apari ția unor deregl ări majore în cadrul societ ății
moldovene ști
 Accentuarea clivajului bogat -sărac. Din cauza distribu ției dezechilibrate a
veniturilor în rândul popula ției Republicii Moldova exist ă un decalaj foarte mare dintre boga ți și
săraci. Aceast ă situa ție impune circa 73% din popula ție să se preocupe de supravie țuire, deoarece
sursele lor financiare nu se deosebesc practic deloc de nivelul minim de existen ță pe țară. Dac ă
presiunea evolu țiilor economice vor agrava situa ția lor, atunci pot avea loc conflicte dintre
aceștia și cei aproximativ 22% de persoane care a u un venit până la 2000 lei. O lovitur ă dură
poate avea loc asupra celor 5% din popula ție care monopolizeaz ă veniturile pe țară. Cre șterea
păturii pauperizate a popula ției va tensiona și mai mult rela țiile intra -sociale, produ când conflicte
dintre cei boga ți și săraci. Dac ă structura existent ă se va modifica prin cre șterea procentajului
celor s ăraci (73%), dar și a celor boga ți (5%), în condi țiile reducerii celor 22% din popula ție,
atunci se v a suprapune ipostaza latent ă cu cea real ă/activ ă a clivajului/con flictului bogat -sărac.
Aceasta poate produce fr ământări sociale serioase în rândul popula ție, fiind posibile chiar

73
manifest ări de violen ță (revolte sociale, umanitare etc.), care vor prejudicia daune serioase
coeziunii sociale autohtone.

3.4. Concluzii la capitolul III

Rezultatele cercetărilor care stau la baza elaborării acestui capitol ne -au sugerat spre
următoarele concluzii. În ceea ce privește identitatea, Republica Moldova are de soluționat
probleme stringent de importante. Pe lângă faptul că ea urm ează să se debaraseze de identitatea
post-sovietică și urmările etapei coloniale și imperiale . Comună cu Ucraina, Republica Moldova
se confruntă inclusiv cu ambiguitatea, confuzia și lipsa de consens în societate în legătură cu
chestiunile de identitare și „politica națională” oficială de impune re a „ identit ății moldovene ști”
prin metode administrative .
În ace st sens , câteva concluzii de bază se impun în această problemă , care, pe de o parte,
preocupă inclusiv vecini i Republicii Moldova, România și Ucraina . Atâta timp cât orice
instabilitate sau greșeală ascunsă în politica de edificare statală poate răbufni peste ani.
Concluziile noastre în această privință sunt următoarele:
1. „Moldovenismul” fundamentat etnic (diferit de edificarea națiunii civice, ca regu lă
europeană) nu duce la consolidarea noului stat -națiune, ci la rusificarea spațiului public, a mass –
medi ei, la creșterea influenței ruse în viața politică, precum și asupra vieții publice în Republica
Moldova, fapt care blochează consolidarea independenț ei și sublini ează dependența față de
Moscova prin diferite comportamente, obiceiuri, apartenență culturală și lingvistică.
2. NATO – un element de raționalizare a spațiului politic al Republicii Moldova, menit să
dirijeze și să întărească opțiunea strategică și de securitate pro -occidentală, oferă consistență
abordării pro -UE – este exclus din dezbaterile publice, din informările despre instituțiile
occidentale, din opțiunile asupra unui posibil plan B pentru Republica Moldova, din postura de
instrument alter nativ, credibil și consistent, în contextul negocierilor cu Federația Rusă. Acest
lucru se petrece în contextul în care două sondaje de opinie concurente au arătat un sprijin relativ
al acestei opțiuni – Institutul de Politici Publice – 19,5% pro -NATO și I DIS-Eurasia Foundation
– 35% pro -NATO – și un procent relevant al populației care nu știe ce este NATO – între 25 și
40% de non -răspunsuri. Ignorarea dezbaterii acestei opțiuni – chiar dacă este în minoritate – și
lipsa de informație reală sau difuzarea in formației despre UE/NATO filtrată prin intermediul
televiziunii ruse, toate acestea duc la alterarea opțiunilor societății și lipsa de respect pentru
alegerile populației, cu un impact important asupra anulării anumitor instrumente în negocierile
privind r eintegrarea Republicii Moldova, la fel, ca și pentru consolidarea independenței,
integrității teritoriale și suveranității naționale.

74
CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI
În teza de masterat autorul a încercat să prezinte o analiză comprehensivă a securităț ii în
plan general și perspectiva securității societale în plan special . Concluzii le surprind principalele
elemente și idei rezultate în urma realizării acestei cercetări :
– Problematica securității s-a cercetat preponderent în centrele științifice din SUA ș i Europa
Occidentală, ulterior fiind preluat ă și de ț ările din Europa de Est, parțial și de Federația
Rusă. În funcție de dispunerea geografică și elementele puterii naționale , fenomenul
securității diferă de la un centru de cercetare la altul.
– Conceptul de securitate are la bază două dimensiuni : puterea și pacea . Dacă elementul de
securitate abordat prin intermediul puterii aparține ș colii realiste, atunci cel de pace aparține
școlii idealist e. Școala realistă consideră necesitatea obținerii puterii prin dorința de
înarmare (securitate militară), iar școala idealistă pune acecnt pe sintagma de pace.
– Școla de la Copenhaga a influențat politica majorității statelor membre ale organi zațiilor
europene de securitate. Această Școală pune accent pe cele cinci d imensiuni ale securității :
militară, societală, politică, economică și de mediu.
– Dimensiunile securității naționale: militară, societală, politică, economică și de mediu se
influențează reciproc și sunt tot mai interdependente: diminuarea unei dimensiuni poate
compromite indirect pe celelalte.
– Conceptului de securitate nu este finalizat. El este unul dinamic și complex, fiind augmentat
de provocările globalizării, precum și de caracterul amenințător al unor fenomene în
continuă dezvoltare .
– Securitatea soci etală reprezintă o extindere pe verticală și diagonală a teoriei privind
securitatea.
– Securitatea societală constituie un concept de „alarmă ”, și caracterizează situațiil e de urgență
și se adresează evenimentelor și proceselor pe termen lung.
– În baza ana lizei materialului de specialitate conchidem că în prezent e xistă riscul unei
operaționalizări pe termen sc urt și includerea unor aspecte ale securității pe termen mai lung.
– Este p referabil ca securitatea să fie administrată și gestionată în continuare pr in filiera
conceptelor clasice și să nu fie nevoie a se recurge la transferul securității în zona
„amenințărilor existențiale ” cum sunt amenințările la adresa identității , cu accent vădit pe
alteritate .
– Drept urmare a proceselor de dislocare socială și naț ională reclamate de integrarea
europeană, majoritățile adoptă o atitudine defensivă, în timp ce minoritățile recurg la

75
atitudini ofensive, chiar extremiste. Aceste realități pot genera extremități și duce chiar la
acțiuni de terorism.
– Formarea statului Republica Moldova a generat probleme de identitate . Actualmente
asistăm la un proces de creare/reevaluare/interpretare a identității de stat, marcate profund de
identitatea postsovietică și de rămășițele etapei post -coloniale și post -imperiale, comună
Ucrain ei, Republic ii Moldova .
– Imaginea identității de stat a Republic ii Moldova se confruntă cu ambiguitatea și lipsa de
consens în societate în legătură cu chestiunile identitare și cu „politica națională” de creare a
„identității moldovene ști” versus „identit ății românești ”.
– Confuziile identitare, care sunt pe agenda zile i în Republic a Moldova, generează dificultăți
în construcția unei politici de edificarea statală.
– Conceptul de „m oldovenism” fundamentat etnic (diferit de edificarea națiunii civice, ca
regul ă europeană) crează impedimente în consolidarea noii entități statale .
– Se constată faptul că structurile euro -atlantice deseori sunt exclus e din dezbaterile publice .
– Sunt necesare instrumente alternativ e, credibil e și consistent e, în contextul negocierilo r cu
partenerii din exterior, ceea ce ar asigura securittatea în general și cea societală în mod
special .
Analiza realizată în prezenta lucrare permite scoaterea în evidență a unor recomandări
care ar putea contribui i la consolidarea securității societal e:
 Politicile de securitate generală și cea societală trebuie sc integrate , iar factorii de decizie
nu trebuie să întâmpine impedimente legate de li psa de cooperarea între instituț iile responsa bile
de securitate, dezvoltare a securității societale, pentru că experiențele de stabilizare ș i securizare
de până în prezent au demonstrat limitele instrument elor clasice din sfera securităț ii.
 În conținutul actelor legislative securitatea societală trebuie să fie determinate în mod cât
mai concret și corespunzător s copul ui și obiectivel or acestora, precum și principiil or aplicabile
relațiilor sociale reglementate de către acestea.
 Colaborarea internațională în scopul coordonării eforturilor pentru soluționarea
problemelor securității societale contribuie la formarea unei culturi de intervenție, protejare și
reconstrucție în situații de criză a securității societale. Deaceea factorii de decizie, precum și
instituțiile specializate trebuie să perfecționeze sistemul de instruire și educație a securității
societale contin uă a populației.
 În instituțiile de învățăm ânt superior, cu prof il în domeniul securității, este rațional să se
prevadă, pe de o parte, sporirea „componentei securității societale”, îndeosebi a celor umanitare

76
și social -politice, iar pe de altă parte – introducerea unor discipline sau cursuri speciale, cum ar
fi, de exemplu, „Securitatea societală în contextul transformărilor globale”.
 Introducerea inovațiilor, căutarea științifică a căilor și condițiilor eficiente de formare la
cadrele militare a unei înal te culturi de securitate societală, a simțului responsabilității personale
pentru protecția securității societale.

77
BIBLIOGRAFIE
Acte normative :
1. Concepția politicii naționale . În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1.01.2004, nr. 1 –
5/20.
2. Constituția Republicii Moldova adoptată la 29.07.1994, Chișinău, Moldpres , 1994 , 34 p.
3. Legea nr. 112 din 22.05.2008 privind Concepția de Securitate Națională , în Monitorul
Oficial , nr. 97 -98 din 03.06.2008 .

Literatura generală de specialitate :
4. Albu N., Conceptele d e securitate și securitate națională: teorii și politici . În: Revista
Militară , 2010, nr. 1, p. 4 -13.
5. Albu N., Securitatea națională: aspecte teoretice și practice, Chișinău, Academia Militară a
Forțelor Armate „Alexandru cel Bun”, 2013 , 239 p .
6. Albu N., T endințele hegemonic ale mediului contemporan de securitate . În: Revista Militară.
Studii de securitate și apărare, nr. 1 (15) / 2016, p. 32 -39;
7. Aspecte privind securitatea socială, asigurările sociale, organizarea și sursele de constituire a
fondurilor as igurărilor sociale, în Dreptul securității și protecției sociale/ E. Vieriu, D.
Vieriu, Chișinău, Contrast -Design, 2012, p. 8 -64.
8. Aurel V. David, Doctrine, politici și strategii de seuritate, București, Editura Fundației
România de Mâine, 2008 , 378 p.
9. Bădescu I., Istoria sociologiei. Perioada marilor sisteme, București, Editura Porto Franco,
1994 , 500 p.
10. Bencheci D., Bencheci M., Semnificațiile terorismului contemporan și implicațiile sale
asupra securității naționale . În: Studia universitatis . Revistă științifică a Universității de Stat
din Moldova, 2010, nr. 8 (38), p. 217 -220.
11. Beniuc V., Juc V., Factorul confesional în relațiile internaționale, Chișinău, 2008 , 120 p .
12. Bodunescu I., Terorismul: fenomen global, București, Odeon, 1997 , 209 p .
13. Boncu S., S ecuritate europeană în schimbare. Provocări și soluții, București, Ed. Amco –
Press, 1995 , 236 p .
14. Brăilean T., Criza pământului plat, Iași, Editura Junimea, 2009 , 395 p .
15. Bulboacă S., Drepturile omului și discriminarea , Arad, „Vasile Goldiș” University Pres s,
2010 , 187 p .
16. Burdenii E., Muncitorii migranți în Uniunea Europeană: probleme ale integrării . În:
Moldoscopie, 2015, nr. 3, p. 47 -58.
17. Buzan B., Little R., Sistemele internaționale în istoria lumii, Iași, Polirom, 2009 , 468 p .
18. Buzan B., Popoarele, statele și teama: Problema securitatii nationale în relatiile
internationale , Chișinău, Cartier, 2000 , 386 p .
19. Buzan B., The Idea of State and the National Security. În: Richard Little, M. Smith (ed),
Perspectives on World Politics, Routlege, 1991, p. 36 -46.
20. Buzan B., Waever O., Wilde de J., Security. A new Framework for Analisys, London,
Lynne Rienner Publishers, Boulder, 1998 , 239 p .
21. Carlton D., Civil war, „terorism” and public order in Europe. În: O. Waever, B. Buzan, M.

78
Kelstrup, P. Lemaitre (eds.), Identity, M igration and the New Security Agenda in Europe ,
New York, St Martin’s Press and CEU, 1993, p. 160 -197.
22. Carr E. H., The Twenty Years’s Crisis, 1919 –1939: Introduction to the Study of
International Relations, Palgrave MacMillan Edition, 2001 , 233 p .
23. Cașu I ., „Politica națională” în Moldova Sovietică (1944 –1989), Chișinău, Cartdidact, 2000 ,
120 p .
24. Chifu I., Bosnia – Herzegovina: Societal cohesion, the scene of the national reconstruction
and the road towards European integration. În: Europa XXI, 2008, nr. 6, p. 17 -22.
25. Chifu I., Identity and Multiculturalism, Diversity and Societal Cohesion. În: From
Misunderstanding towards openess and collaboration in multicultural societies, Chișinau,
Pontos, 2005, p. 230 -245.
26. Ciobanu V. N., Militarii basarabeni, 1917 –1918: Studiu și documente, Chișinău, Bons
Offices SRL, 2010 , 240 p .
27. Cojocaru Gh., Cauzele separatismului politic și teritorial al Republicii Moldova . În: Destin
românesc. Revista de istorie și cultură, Chișinău -București, 2001, nr. 1, p. 83 -95.
28. Cojocaru Gh., M aratonul pentru limbă și alfabet (29 –31 august 1989. În: Destin românesc.
Revista de istorie și cultură, Chișinău -București, 2001, nr. 1, p. 83-95.
29. Cojocaru Gh., Tratatul de Uniune Sovietică, Chișinău, Civitas, 2005 , 752 p .
30. Cristina C., Terorismul interna țional în contextul globalizării (analiza poltică), Autoreferat,
Chiținău, 2007 , 20 p .
31. Dezmembrarea României. Anexarea de către URSS a Basarabiei, Nordului Bucovinei și
Ținutului Herța –1940 (Studiu de culegere de documente) , Lucrare îngrijită de M. Tașcă, W.
Niess, Chișinău, Cartea Juridică: Serebia, 2015 , 1044 p .
32. Dicționar românesc -moldovenesc, Chișinău, Tyragetia, 2003 , 224 p .
33. Dinu M. -Ș., Influența factorilor etnic și religios asupra dinamicii mediului de securitate,
București, Editura Universității Nați onale de Apărare „Carol I”, 2008, 47 p.
34. Dinu M. -Ș., Rolul religiei în construcția viitoarei Europe, București, Editura Universității
Naționale de Apărare „Carol I” București, 2009, 50 p.
35. Durkheim E. , Diviziunea muncii sociale, București, Bucuresti , Editura Albatros, 2001 , 156
p.
36. Duțu P., Bozgheanu C., Provocări actuale pentru securitatea europeană , București, Editura
Universității Naționale de Apărare, 2010 , 235 p .
37. Duțu P., Societățile militare private și securitatea umană , București, Editura Universități i
Naționale de Apărare „Carol I”, 2008 , 60 p .
38. Eftimie V., Securitatea națională – o abordare comprehensivă, în Cristian Troncotă (coord.),
Neliniștile insecurității, București, Ed. Tritonic, 2005 , 387 p .
39. Fifor M., Repere teoretice pentru o posibilă etnolog ie a minorităților etnice . În: Datina.
2003, nr. 32 (anul XI), p. 101 -222.
40. Fruntașu I., O istorie etnopolitică a Basarabiei. 1812 – 2002, Chișinău, Cartier, 2002 , 592 p .
41. Frunză S., Fundamentalismul religios și noul conflict al ideologiilor, Cluj -Napoca, Șc oala
Ardeleană, 2015 , 430 p .
42. Gaiciuc V., Dimensiunea militară a securității după încetarea Războiului Rece. În: Revista
Militară. Studii de securitate și apărare, nr. 1 (15) / 2016, p. 6 -14.
43. Gellner E., Cultură, Identitate și Politică, Iași, Institutul Eu ropean, 2001 , 280 p .

79
44. Georgiu G., Națiune. Cultură. Identitate, București, Diogene, 1997 , 464 p .
45. Gribincea M., Basarabia în primii ani de ocupație sovietică (1944 –1950), Cluj -Napoca,
1995 , 189 p .
46. Heisler M. O., Layton -Henry Z., Migration and the links bet ween social and societal
security. În: Waever O., Buzan B., Kelstrup M., Lemaitre P. (eds.), Identity, Migration and
the New Security Agenda in Europe , New York, St Martin’s Press and CEU, 1993, p. 148 –
166.
47. Heitmann K., Limbă și politică în Republica Mol dova. Culegere de studii, Chișinău, Arc,
1998 , 189 p .
48. Hobbes T., Machiavelli N., Great Books of the Western World, Encyclopædia Britannica,
Vol. 21 , Chicago, 1993 , 233 p .
49. Hough P., Understanding Global Security, London and New York, Routledge, 2004 , 312 p .
50. Humă I., Identitate și globalizare, în Revista Națională de Drept, 2016, nr. 2, p. 10 -12 ;
51. Human Security Now: Protecting and Empowering People . UN Commission on Human
Security. New York, 2003 , 160 p .
52. Juc V., Varzari V., Fundamentarea și diversificarea c onceptului de securitate . În:
Administrarea Publică , 2012, nr. 1, p. 132 -140.
53. Jura C., Securitatea statelor. Privire speciala asupra minoritatilor, București, C. H. Beck,
2015 , 216 p .
54. King Ch., Moldovenii, România, Rusia și politica culturală, Chiși nău, Arc, 2002 , 274 p .
55. Kymlicka W., Multicultural Citizenship: A Liberal Theory of Minority Rights, Oxford,
University Press, 1995 , 296 p.
56. Kymlicka W., Politica in dialect: naționalism, multiculturalism și cetățenie , Chișinău, ARC,
2005, p. 163 -180.
57. Lășan N., Securitatea: concepte în societatea contemporană . În: Revista de Administrație
Publi că și Politici Sociale , 2010, nr. 4(5), p. 39 -50.
58. Lippmann W., Discord and collaboration, Baltimore, Jihns Hopkins Universitz Press, 1962 ,
150 p .
59. Maior G. C., Cunoa șterea strategică în era globalizării. În: George Cristian Maior (coord.),
Un război al minții. Intelligence, servicii de informații și cunoaștere strategică în secolul
XXI, București, Ed. RAO, 2010, p. 27 -42.
60. Manolache C., Albu N., Cebotari S., Elaborarea și perfectarea tezelor de master. Ghid
metodic, Chișinău, Academia Militară a Forțelor Militare „Alexandru cel Bun”, 2013, 32 p.
61. Manolache C., Organismul militar al Republicii Moldova. Construcția militară și securitatea
statului , Chișinău, Biblioteca Ști ințifică Centrală „Andrei Lupan” (Institut), 2015 , 386 p .
62. Manolache C., Securitatea militară – element esențial al securității naționale . În: Akademos ,
2014, nr. 4 (35), p. 134 -140.
63. Mărginean I., Analiza comparativă a finanțării politicilor sociale din Ro mânia, alte țări în
tranziție și țările UE. În: I. Bădescu, I. Mihăilescu, Geopolitica, integrare și globalizare,
București, Editura Mica Valahie, 2011, p. 301 -325.
64. Massey Douglas S., Arango J., Hugo G., Kouaci A., Pellegrino A., Taylor J. E, Theories of
international migration: a review and appraisal . În: Population and Development Review,
1993, nr. 19 (3), p. 431 -466.
65. Masters R., The Political Philosophy of Rousseau , New Jersey, Princeton University Press,

80
1968 , 179 p .
66. McSweeney B., Identity and Security : Buzan and the Copenhagen School. În: Review of
International Studies, 1996, 22(1), p. 88 -93.
67. Mearsheimer J., The Tragedy of Great Power Politics, New York, Norton, 2001 , 592 p .
68. Morariu C., Codiță C., Confruntările armate în epoca contemporană . În: Despre pace și
război în era nucleară . Culegere de studii, București, Editura Politică, 1985, p. 52 -70.
69. Morgenthau H., Politica între națiuni: Lupta pentru putere și lupta pentru pace, Iași, Polirom,
2007 , 735 p .
70. Mostoflei C., Sarcinschi A., Dutu P., Studii de s ecuritate si aparare , vol. II, Bucuresti,
Editura Universitatii Nationale de Aparare, 2005 , 178 p .
71. Musteață S., Educația istorică între discursul politic și identitar în Republica Moldova,
Chișinău, Pontos, 2010 , 364 p .
72. Mutiah A., Redefining security. În: Asian security practice, Cakifornia, Stanford University
Press, 1988, p. 107 -132.
73. Nantoi O., Conflictul transnistrean: geneză, evoluție, perspective . În: Destin românesc.
Revista de istorie și cultură, Chișinău -București, 2001, nr. 1, p. 47 -70.
74. Ozden C., Schiff M. (ed.), Internațional migration, economic development and policy,
Washington DC, 2007 , 365 p.
75. Pigui T., Impactul vulnerabilităților, riscurilor și amenințărilor economice asupra mediului
național de securitate . În: Colocviu strategic nr. 8 (XX), i unie 2004. București, Universitatea
Națională de Apărare „Carol I”, 2004, p. 6 -13.
76. Poalelungi O., Migrația și aspecte ale securității sociale a lucrătorilor migranți din Republica
Moldova . În: Revista de filozofie, sociologie și științe politice, 2011, nr. 2, p. 191 -200.
77. Popa T., Terorismul, formă de luptă armată asimetrică? În: Științe politice, relații
internaționale și studii de securitate, 2010, vol. 2, p. 292 -300.
78. Popa V., Implicațiile globalizării asupra securității naționale, București, Editura
Unive rsității, 2005 , 274 p .
79. Popovschi V., Biroul de organizare a Sfatului Țării (27 octombrie –21 noiembrie 1917).
Studiu și documente, Chișinău, Pontos, 2010 , 108 p .
80. Prabhakaran Paleri, National Security: Imperatives And Challenge s, New Delhi, Tata
McGraw -Hill, 2008 , 521 p .
81. Prisac L, Războiul din stânga Nistrului (2 martie –21 iulie 1992) și integrarea minorităților
național -etnice din Republica Moldova . În: Revista militară. Studii de securitate și apărare.
Publicație științifică, Chișinău, 2015, nr. 2 (14), p . 134 -141.
82. Prisac L., Arhitectura relațiilor interetnice în spațiul ex -sovietic: Republicii Moldova (1991 –
2014), Iași, Lumen, 2015 , 304 p .
83. Prisac L., Identități etno -culturale la est de Prut în contextul regimului totalitar comunist
sovietic . În: Material ele simpozionului internațional Forme de represiune în regimurile
comuniste, Iași, Polirom, 2008, p. 397 -415.
84. Prisac L., Istoriografia separatismului transnistrеan, Iași, Lumen, 2008 , 139 p .
85. Prisac L., Problema națională în R.S.S. Moldovenească în conte xtul restructurării
gorbacioviste. În: Materialele simpozionului internațional Sfârșitul regimurilor comuniste.
Cauze, desfășurare și consecințe, Iași, Polirom, 2009, p. 227 -240.
86. Psihologie socială experimentală, Iași, 1996.

81
87. Republica Moldova – casa noastr ă comună. Materialele conferinței republicane științifico –
practice, Chișinău, Busines -Elita, 2006 , 256 p .
88. Robinson M., Ethnicity, Immigration and Cultural Pluralism: India and the USA, London,
1991 , 139 p .
89. Robinson P ., Dicționar de securitate internațional ă, Cluj Napoca, Ed. C. A. Publishing,
2010 , 456 p.
90. Rojco A., Colibneac E., Problemele securității sociale și de creare a sistemului de standarde
sociale minime in Moldova, Chișinău, Informație de sinteză. Institutul Național de
Economie și Informație, 200 1, 44 p .
91. Sainsus V., Depopularea rurală – aspecte geodemografice . În: Conferința internațională
„Transformările demografice și socio -economice ale populației. Actualitate și viitor" (5 -6
decembrie 2006), Chișinău, 2007, p. 84 -101.
92. Sandu A., Multiculturalis m și globalizare . În: Conferința internațională „Globalizare și
identitate națională. Dimensiuni cultural -juridice, Iași, Lumen, 2011, p. 140 -151.
93. Sarcinschi A., Dimensiunile nonmilitare ale securității , București, Editura Universității
Naționale de Apărar e „Carol I”, 2005 , 42 p .
94. Sarcinschi A., Operațiile de stabilitate și securitate umană, București, Editura Universității
Naționale de Apărare „Carol I”, 2008 , 34 p .
95. Șarov I., Cușco A., Discursul identitar public în mediul istoricilor din Republica Moldova:
curente, opinii, dispute, în Istoria între știință și școală – perioada interbelică în Basarabia.
Studii, materiale, surse și sugestii, Chișinău, Cartdidact, 2008, p. 37 -59.
96. Șleahtițchi V., Terorismul modern – mobiluri, mijloace manifestări, în Violența în societatea
de tranziție: conferință științifică internațională 16 -17 mai 2003, Chișinău, 2003, p. 141 -153.
97. Smith A., Naționalism și Modernism, Chișinău, 2002 , 280 p .
98. Solomon F., Națiune, naționalism și minorități în sud -estul Europei. Curs universitar. 19 98,
266 p .
99. Stepaniuc V., Statalitatea poporului moldovenesc, Chișinău, Tipografia centrală, 2005 , 520
p.
100. Țarălungă V., Frangulea S., Protecția drepturilor omului în contextul traficului ilegal de
migranți . În: Consolidarea statului de drept în Republica Moldova în contextul evoluției
sistemului internațional și proceselor integraționiste, 2014, vol. 2, p. 254 -262.
101. The Economic, Social and Cultural Rights of Migrants in An Irregular Sit uation, New -York,
2014 , 136 p .
102. Vasilescu A., Biletul de ieșire din criză, București, Curtea Veche, 2011 , 278 p .
103. Waever O., Buzan B., Kelstrup M., Lemaitre P. (eds.), Identity, Migration and the New
Security Agenda in Europe , New York, St Martin’s Press an d CEU, 1993 , 166 p .
104. Waever O., Societal security: the concept. În: Waever O., Buzan B., Kelstrup M., Lemaitre
P. (eds.), Op. cit., p. 15 -22.
105. Wallerstein I., Utopistics: Or, Historical Choices of the Twenty -first Century, New York,
New Press, 1998 , 93 p .
106. Waltz K., Theory of International Politics, McGraw -Hill Humanities/Social
Sciences/Languages, 1 edition, 1979 , 196 p .
107. Wilensky H., The Welfare State and Equality, Los Angeles, California, University of
California Press, 1975 , 168 p .

82
108. Wolfers A., Discord and C ollaboration: Essays on International Politics, Baltimor (Md.)
Jons Hopkins University Press, 1965 , 227 p .
109. Anuarul Statistic al Republicii Moldova , Chișinău, 2007 , 560 p .
Bibliografie în limba rusă :
110. К вопросу о гагаузкой автономии, Кишинев, Картя Молдовен яскэ, 1990 , 134 p.
111. Кортунов С. В., Концептуальные основы национальной и международной
безопасности , Мо сква, Гос. Ун -т – Высшая Школа Экономики, 2007 , 307 p .
112. Мошняга В. и. др., Миграционный потенциал Молдовы в контексте европейской
интеграции, în Moldova, România, Ucraina: Integrarea în structurile europene, Chișinău,
Perspectiva, 2000, p. 351 -402.
113. Стрежнёва М., Европейская социальная модель и перспективы социальной политики
Европейского Союза , în Год планеты: Экономика. Политика . Безопасность , 2014 , c.
35-50.
Surse internet :
114. Carauș T., Despre „politica națională” în Republica Moldova: între bilingvism și
unilingvism, pe http://old.azi.md/investigation?ID=25676 (accesat pe 29.10.2016).
115. Catană V., Cetățenia multiplă: precedente și soluții pentru Republica Moldova, pe
http://www.ipp.md/libview.php?l=ro&idc=167&id=525 (acceast pe 10.12.2016).
116. Dinu M. , Zodian V. , Securitatea națională și religia , pe
https://ru.scribd.com/document/125992932/SECURITATEA –
NA%C5%A2IONAL%C4%82 -%C5%9EI -RELIGIA (accesat pe 15.12.2016).
117. Krugman P., It’s not about the Welfare States, pe
http://www.socialeurope.eu/2011/11/it%E2%80%99s -not-about -welfare -states/ (accesat:
05.10.2016).
118. Sava Ionel N., Securitatea societală. Migrație, de licvență, terrorism și ordine public. În:
Studii de securitate. Centrul român de studii regionale, București, 2007, pe
http://www.unibuc.ro/prof/sava_i/docs/res/2015dec7_Sava_Sec_Societala_final.pdf
(accesat: 06.12.2016).
119. Vocilă A., Securitatea Națională a României în contextul globalizării, 2010, pe
http://andreivocila.wordpress.com/2010/09/24/securitatea -nationala -a-romaniei -in-
contextul -globalizarii/ (accesat: 11.07.2012).
120. Нантой O., Взаимоотношение Комрата и Кишинева. Юридический аспект, Кишинэу,
IPP, 2 002, pe http://www.ipp.md/lib.php?l=ro&idc=171&year=&page=3 (accesat pe
15.09.2016).

83
ANEXA nr . 1

Tabel 1. Teorii alternative ale migrației
Teoria neoclasică Noua economie
a migrației Teoria duală a
pieții de muncă Teoria sistemului
mondial
Fact ori care
determină
luarea
deciziei de
emigrare Căutarea bunăstării
individuale Căutarea
bunăstării de
grup (familie) Migrația este
datorată ofertei
permanente de
forță de muncă (nu
există o decizie
rațională) Fluxuri
migraționale
permanente între
centru și periferie
(nu există o decizie
rațională)
Contextul
economic al
deciziei Economii d e piață
complete și
funcționale Economii de
piață absente sau
incomplete Structura
economică a țărilor
dezvoltate solicită
în permanență forță
de muncă imigrantă Penetra ția
economiei globale
în regiuni
periferice
Intervenția
guvernului
pentru a
controla
fluxurile
migraționale Macro :
reglementarea sau
influențarea pieței
muncii în țările sursă
sau/și în țările gazdă
Micro : politici care
afectează câștigurile
așteptate în țările
surse sau și țările
gazdă Politici care
afectează piața
muncii, dar și
capitalurile,
asigurările și
piețele viitoare Nici o intervenție
(sau foarte redusă)
pentru că cererea
de forță de muncă
este structurată Reglementarea
activității
investițional e
internaționale,
controlul fluxurilor
internaționale de
capitaluri și bunuri
Sursa : Douglas S. Massey , J. Arango, G. Hugo, A. Kouaci, A. Pellegrino, J. E Taylor,
Theories of international migration: a review and appraisal , în Population and Development
Review, 1993, nr. 19 (3), p. 431 -466.

84
ANEXA nr. 2

Tabel 2. Populația de origine străină în țările Europei
Numărul rezidenților străini în țară Cea mai mare
naționalitate străină
01.01.1985 01.01.1990 01.01.2001
01.01.2001

Uniunea Europeană
Austria
Belgia
Danemarca
Finlanda
Franța
Germania
Grecia
Irlanda
Italia
Luxemburg
Olanda
Portugalia
Spania
Suedia
Marea Britanie

Alte țări din Europa
Andora
Cipru
Islanda
Lihtenștein
Malta
Norvegia
San Marino
Elveția
Turcia
299.9
897.7
107.7
16.7
3 714.2
4 363.2
233.5
87.3
…
96.8
558.7
60.0
226.0
390.6
2 304.0

31.2
…
3.6
9.6
…
97.8
…
952.9
…

417.9
880.8
150.6
21.4
3 596.6
4 845.8
290.0
82.0
781.0
104.0
641.9
74.0
396.0
456.0
2 476.0

35.9
…
4.8
10.2
…
140.1
2.3
1 065.9
141.4

761.4
861.6
258.6
91.1
3 263.2
7 296.8
161.1
126.5
1 464.6
164.7
667.8
206.2
895.7
477.3
2 503.0

43.2
24.2
8.8
11.3
8.9
184.3
4.3
1 424.4
246.7

341.9
195.5
35.2
20.6
553.7
1 998.5
15.9
66.2
107.9
58.5
111.4
40.1
199.8
98.6
…

28.5
…
1.5
3.9
…
25.2
4.1
337.1
32.9

Iugoslavia
Italia
Turcia
Federația Rusă
Portugalia
Turcia
Federația Rusă
Marea Britanie
Maroc
Portugalia
Maroc
Capo Verde
Maroc
Finlanda
…

Finlanda
…
Polonia
Elveția
…
Suedia
Italia
Iugoslavia
Germania
Sursa : Douglas S.Massey, J. Arango, G. Hugo, A. Kouaci, A. Pellegri no, J. E Taylor,
Theories of international migration: a review and appraisal , în Population and
Development Review , 1993, nr. 19 (3), p. 431 -466.

85

DECLARAȚIE DE ONESTITATE

Subsemnatul, Corneliu DOBROGEANU , masterand la Facultatea de
Administrație Publică a Academiei Militare a Forțelor Armate „Alexandru cel
Bun”, programul de master „Securitate și apărare” declar pe propria
responsabilitate că la elaborarea tezei de master cu titlul „ Analiza comprehensivă a
securității: perspectiva securității soci etale ”, nu am folosit alte surse decât cele
menționate în bibliografie, lucrarea îmi aparține în întregime și nu conține plagiat.
Mai declar că la elaborarea tezei de master am respectat prevederile
Ghidului metodic „Elaborarea și perfectarea tezelor de ma ster” a Academiei
Militare al Forțelor Armate „Alexandru cel Bun”.

14 decembrie 2016 ________________